Gîndul străbunului În vîrtejul vieţii noastre Mă arunc cu duh şi trup Mă îmbrac într -a ei straie Şi umil de soartă-ascult Eu primesc sudoarea muncii Şi fiorii luptei grele – Ele sînt a mea virtute, Împlinirea vieţii mele Toată viaţa storc din mine Picături cu picături Neîncredere şi fr ică, Laşitate şi minciună Altoiesc, educ în mine A curajului lumină O’nmulţesc prin folosire Ca stăpîn să fiu pre mine Viaţa este o minune Ca o vrajă săvîrşită , Dar de rău e’ntreţăsută Cum e grîul de neghină Cînd o fi ca’n muncă-ori luptă Să-mi văd viaţa’n încheiere Să mă laşi cu voie bună Să trec poarta despărţirii

Chiar de-o fi să mor devreme Să nu-mi plîngi la căpătîi Dă-mi susţinere, nu jăle Spre meleagul cel dintî i Eu mai iute ca săgeata Voi ţîşni în infinit Ş’oi primi noua viaţă Ca un mugur înflorit Şi Dreptatea cu lărgimea -i Mă v’a’mbrăţişa acolo Cercetîndu-mă cu-asprime Şi rostind cinstite slove Ş’o s’auzi de prin întinderi Vînturi, fulger, trăsnet, ploi – Semn că am sosit cu bine Şi că vă jălesc pe voi Spicul de se vede pîne Prin a morii trece pietre În durere se preschimbă Ş’astfel scopul şi ’ l atinge Nici nu voi o altă soartă – E a rugului scînteie, Spre eternitate poartă, Întru nemurire cheie. . . Andrei Onea 25 August 2013