Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie PublicăSpecializarea Drept Disciplina Criminologie

GILLES DE RAIS – MAREŞALUL DIAVOLULUI

Coordonator, Student,Lect. Dr. Bălan Lăcrămioara Marian Teodora (Păsăilă)

Anul II grupa 2

Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie PublicăSpecializarea Drept Disciplina Criminologie

GILLES DE RAIS – MAREŞALUL DIAVOLULUI

Coordonator, Student,Lect. Dr. Bălan Lăcrămioara Marian Teodora (Păsăilă)

Anul II grupa 2

INFORMAŢII GENERALE

Gilles de Montmorency-Laval, baron de Rais, conte de Brienne (n. 4 septembrie 1404- d. 26 octombrie1440) a fost un baron, membru al Casei de Montmorency și alchimist francez. A participat la Războiul de 100 de Ani, obținând ca urmare a realizărilor sale militare și a faptelor sale de vitejie titlul de mareșal al Franței, a fost de asemenea companion al Ioanei d'Arc. El a fost arestat și executat în baza acuzațiilor de crime în serie, violuri, torționare, și necrofilism. A fost sursa de inspirație pentru personajul de folclor "Barbă albastră".

SCURT ISTORIC

Figura controversată a lui Gilles de Rays constituie o enigmă istorică tot atât de importantă ca şi cea a procesului Templierilor. Doctorul Hemandez afirmă că Gilles de Rays „a fost victima inocentă a uneia dintre cele mai abominabile maşinaţiuni judiciare ale istoriei”. Pentru mulţi, chiar şi în zilele noastre, acest personaj rămâne o enigmă. Dar cine a fost Gilles de Rays? Este el într-adevăr primul criminal în serie cunoscut al lumii sau a fost doar o victimă a unei conspiraţii politice? Gilles de Rays s-a născut în Anjou (Franţa), la sfârşitul anului 1404, în castelul Champtoce, într-o încăpere denumită „Turnul Negru”. Şi-a piedut mama la începutul anului 1415, iar la scurt timp a survenit şi decesul tatălui său, datorat unui accident de vânătoare, când a fost sfâşiat de un mistreţ. Tutore şi mentor i-a fost Jean de Craon, unchiul său, în vârstă de 60 ani. În acesta, Gilles a avut un exemplu puţin recomandabil, datorită firii sale molatice şi orgolioase, mândru de originea sa nobilă, amestecându-se în afaceri dubioase şi comploturi. Gilles va învăţa de la el cum poţi face avere, indiferent de mijloacele folosite. Fără a-i cere părerea, la 30 noiembrie 1420, la numai 17 ani, acesta l-a căsătorit cu Catherine de Thouars care împlinise 21 de ani. Gilles a primit o educaţie aleasă, ce îl putea situa printre marii mecena ai secolului al XV-lea, Rene d’Anjou, Medici, ducii de Berry şi Bourgogne. El a dovedit de timpuriu mari înclinaţii pentru studiul artelor. Citea şi vorbea curent în limba latină, fără a-şi neglija limba maternă. La maturitate, însă, caracterul lui Gilles va oferi un amestec straniu de malefic şi naivitate, duritatea războinicului alternând cu rafinamentul artistic. Instinctele rele nu l-au atras; cu toate acestea, cinismul lui Jean de Craon a lăsat asupra lui o amprentă ce va da roade. Gilles şi-a scuturat jugul; el nu mai dorea să suporte sclavia tutorelui său şi primul său gest a fost să-şi ceară drepturile asupra imensei sale averi: atunci avea 20 de ani. Impulsurile presupus demente ale personajului în discuţie, fără îndoială reprimate de educaţia catolică, de disciplina militară şi de mâna de fier a tutorelui Jean de Craon, este posibil să îşi fi găsit o manifestare în timpul campaniilor militare efectuate, actele de bravură reprezentând, probabil, nimic altceva decât metode de descătuşare a caracterului său sălbatic.

A existat o perioadă din viaţa lui Gilles de Rais în cursul căreia acesta a fost un fidel companion al Ioanei d’Arc, celebra eroină franceză. La 6 martie 1429 a avut loc prima întrevedere între Gilles de Rays şi Ioana d’Arc. La Poitiers, Ioana d’Arc a fost examinată de prelaţi şi medici şi recunoscută demnă de a-şi îndeplini misiunea pe care regele i-a încredinţat-o. Expediţia asupra Blois-ului a fost decisă cu scopul de a elibera Orleans-ul. Gilles a participat la bătălie alături de eroină şi s-a remarcat prin vitejie. Drept răsplată, regele l-a recompensat cu o mie de livre, sumă colosală pentru acele timpuri.

În plus, în 8 septembrie 1429 i-a fost acordat titlul de mareşal, permiţându-i-se să-şi orneze blazonul cu un chenar de flori de crin pe un fond de azur.

Cum arăta Gilles de Rais?

Diverşi istorici vorbesc despre prestanţa nobilă şi aerul lui distins, dar mai ales despre faimoasa lui barbă albastră. În două vechi texte bretone şi într-o legendă, Gilles apărea, conform celor spuse de abatele Bossard, sub chipul faimosului „Barbă Albastră”.Verill, un istoric contemporan, într-o lucrare asupra Inchiziţiei, menţionează: „…este cunoscut sub numele de Barbă Albastră şi se povesteşte că un demon familiar a schimbat barba roşie a mareşalului în albastră”. Un alt istoric, Charles Lea, a relatat şi el această anecdotă conform tradiţiei, adăugând: „Demonul i-a schimbat într-o barbă de un albastru arzător superba barbă roşie, de care Gilles era aşa de mândru”.P. L. Jacob menţionează că Gilles avea o figură calină, ce era  închisă la culoare de mustăţile sale mici şi barba tăiată în coadă de  rândunică. Această barbă deosebită, ce nu se asemăna cu nici una, era neagră, deşi părul îi era blond, şi sub un anumit unghi al luminii, reflexiile ei păreau albăstrii, de unde venea şi porecla dată lui Gilles de Rays de „Barbă Albastră”.

GILLES DE RAIS – CRIMINAL ÎN SERIE

• Conform propriilor declaraţii făcute înaintea Inchiziţiei în timpul procesului (Nantes, 21 octombrie 1440), Gilles de Rais a comis prima sa crimă monstruoasă în 1432 sau 1433, în Champtoce, în acelaşi an în care Craon a decedat, lăsându-şi nepotul stăpân pe situaţie. În 1435, odată retras din viaţa militară, „redescoperindu-se pe sine”, ca violator de copii, torţionar, ucigaş şi necrofil, Gilles de Rais s-a izolat la Machecoul, dedicându-şi viaţa unui lux fabulos şi unor grozăvii nemaiîntâlnite.

• Documente şi dovezi despre faptele lui Rais avem începând cu răpirea unui băiat de doisprezece ani, fiul lui Jean Jeudon, de către Gilles de Sille, vărul şi unul dintre numeroşii complici ai lui Rais. Inchiziţia a coroborat ulterior mărturiile lui Guillaume Hilairet, a lui Jeudon, ale soţiilor acestora şi ale altor cinci persoane din Machecoul cu probe rezultate din faptele cunoscute ale mareşalului şi s-au tras concluziile care se impuneau: victima fusese dusă la castelul nobilului, unde acesta a torturat-o, violat-o şi ucis-o. Sille le-a comunicat părinţilor bietului copil, ce îi fusese încredinţat la cerere, că habar nu are ce s-a întâmplat cu acesta, dar că probabil a fost răpit de nişte tâlhari oarecare odată ce a părăsit castelul seniorului. Cea de-a doua victimă de la Machecoul a fost procurată tot de către Sille, care pare să fi fost primul care a jucat rolul de asistent sau de mână dreaptă a mareşalului în comiterea crimelor.

• Conform documentelor procesului, în doar câteva săptămâni au avut loc cinci dispariţii de copii în Machecoul, ceea ce a dus la răspândirea unui val de panică şi a zvonurilor că o prezenţă supranaturală acţionează în zonă. Mărturia lui Andre Barbe arată că atât Rais, cât şi cei doi veri ai săi au fost imediat suspectaţi că, îmbrăcaţi în mantale negre şi cu văluri de aceeaşi culoare pe feţe, ar fi responsabili pentru întâmplările necurate, dar nimeni nu a îndrăznit să ridice vocea împotriva stăpânitorului ţinutului, căci ar fi riscat pedepse cumplite. Foarte curând după aceste întâmplări, o bătrână hidoasă pe nume Perrine Martine, poreclită „Teroarea”, a început să bântuie zona, răpind copii sau atrăgându-i cu promisiuni la castelul mareşalului.

• Alţi doi complici, Henriet şi Poitou, au fost implicaţi în „afacere”, ultimul fiind, în fapt, o victimă violată dar cruţată de la moarte pentru „frumuseţea” ei, apoi inclusă în cercul de nebuni care se ocupa de pregătirea crimelor şi de ştergerea urmelor acestora (cadavrele erau îngropate, arse sau aruncate în latrine; pe unele dintre ele, precum şi bucăţi din acestea cum ar fi capetele şi membrele „celor mai frumoase victime”, Rais le păstra). Mărturiile ulterioare ale lui Poitou în faţa inchizitorilor (Nantes, 23 octombrie 1440) vorbesc despre decapitarea copiilor răpiţi, precum şi despre acte de sodomie, vampirism, dezmembrări, eviscerări, necrofilie, perversiuni sau torturi de neconceput. Aceste declaraţii se corelează cu mărturisirile mareşalului însuşi.

Depoziţiile lui Henriet Griart şi Poitou, doi dintre complicii săi,sunt zguduitoare. Aceştia îşi amintesc că i-ar fi încredinţat fiecare câte patruzeci de copii, băieţi şi fete, lui Gilles, care mai înainte de a-i asasina, i-a sodomizat. Gilles de Rais practica unul dintre cele mai curioase forme de sadism, căci mai înainte de a ajunge la orgasm, Gilles ordona ca victimele să fie legate de către complicii săi, care le spânzurau de un cârlig de fier. În momentul în care cea mai atroce teamă se putea citi pe feţele palide sau viaţa era pe punctul de a-i părăsi, mareşalul îi elibera pe copii, le ştergea lacrimile şi îi lua pe genunchi, ca şi cum ar fi vrut să-i scape de suplicii. El dorea să dobândească astfel afecţiunea lor. În acea clipă, când pline de recunoştinţă, ele surâdeau şi-şi căpătau culorile naturale, cu măiestria unui artist, le inciza încet gâtul şi în vreme ce se scălda în sângele ce curgea în valuri, el le contempla şi le aspira ultimul suspin, după care ejacula peste ele, scoţând un răcnet de monstru.Când totul era terminat, Gilles îşi punea complicii să dezmembreze victimele, oferindu-şi această scenă de măcelărie sălbatică. Cele mai macabre scene îi procurau maximum de plăcere: amputarea membrelor, secţionarea gâtului, sau separarea capului de corp cu o bardă. Adeseori le scotea măruntaiele sau le pisa creierul şi zdrobea craniile, cu un ciomag ghintuit, denumit baculum.

GILLES DE RAIS ŞI MAGIA NEAGRĂ

Averea lui Rais începuse să scadă, datorită traiului său extravagant, ceea ce l-a îndemnat să caute, începând cu anul 1438, sprijin în alchimie şi arte negre. Deşi educat şi aparent inteligent, Rais a fost ţinta mai multor şarlatanii evidente cărora nu a fost capabil niciodată să le înţeleagă natura iluzorie. Spre exemplu, un auto-numit „făuritor de aur” l-a convins pe mareşal să îl întâlnească într-o tavernă din zonă, unde i-a cerut un ban de argint pentru a-l transforma în aur prin vrăji. „Alchimistul” i-a cerut lui de Rais să părăsească localul pentru a-şi putea „face numărul”. După ce mareşalul a plecat, bărbatul şi-a cumpărat liniştit băutură de moneda respectivă şi a consumat-o fără reţineri. Rais a continuat să îi ceară preotului său favorit, Eustache Blanchet să îi găsească fie noi alchimişti, fie magicieni capabili să invoce diavolul şi să îl oblige pe încornorat să îi dea aur şi alte lucruri de trebuinţă. Blanchet a venit cu un individ, Jean de la Riviere, care l-a convins pe mareşal că putea să invoce un diavol în formă de leopard şi care apoi i-a cerut o sumă semnificativă de bani pentru a putea efectua invocarea. Riviere a dispărut îndată ce a căpătat banii, cum era de aşteptat. Totuşi, încăpăţânatul Rais a insistat să se facă noi încercări în „domeniu”, unele având chiar succes conform actelor procesului. Acceptând pe deplin calea satanismului, depravarea şi crimele de neimaginat comise de Rais nu au făcut decât să sporească. Nu se cunoaşte exact numărul copiilor care au căzut victimă demonului; în cursul investigaţiei ce avea să vină, procurorul Jean de Touscheronde a întocmit liste oficiale interminabile cu copii dispăruţi. Se menţionează că ţinuturile aflate sub dominaţia lui Gilles de Rais deveniseră, pur şi simplu, „depopulate”. Estimările istoricilor ajung până la 800-1000 de oribile asasinate; dovezile acceptate în cursul procesului vorbesc, în orice caz, de cel puţin 140. De Rais singur a declarat că nu îşi mai aminteşte câţi copii a ucis, dar ştie sigur că erau cu adevărat foarte mulţi.

SFÂRŞITULExcesele sale nu puteau fi muşamalizate cu totul, în ciuda vastelor sale mijloace materiale şi a puterii sale politice. Fratele său mai tânăr, Rene de la Suze, precum şi alţi membri ai familiei, îl suspectau de comiterea ororilor. De la Suze a preluat cu forţa castelul de la Champtoce. De Rais a intrat în panică, înţelegând că fratele său are de gând să ocupe şi Machecoul, îndată ce va avea ocazia. În grabă, le-a ordonat lui Poitou şi Henriet să scape cumva de cele patruzeci de cadavre de copii pe care le păstrase în turn. Aproape că era prea târziu – în mai puţin de trei săptămâni, fratele său confisca Machecoul. Totuşi, poziţia şi puterea mareşalului erau încă prea mari iar zvonurile prea extraordinare şi prea neclare pentru ca statul să îndrăznească să intervină, iar familia mareşalului se temea de oprobriul care s-ar fi reflectat şi asupra ei dacă nu proceda cu grijă. Mai exista o singură autoritate spre care se puteau îndrepta ţipetele disperate ale părinţilor înlăcrimaţi din regiune: Biserica. Cel care va acţiona în numele ei va fi episcopul Jean de Malestroit. A început o investigaţie în secret, adunând mărturii şi dovezi şi trimiţând oameni să îl supravegheze şi să îl spioneze pe mareşal. Lămurindu-se repede, Malestroit a pus la cale un plan, dar pentru a-l aplica avea nevoie ca Rais să comită o greşeală. Orbit de propria-i putere, nu numai că nu a încetat crimele (ultima documentată având loc în august 1440 şi avându-l ca victimă pe fiul unui oarecare Éonnet de Villeblanche), dar a acţionat ilegal în public, răpind şi maltratând un preot. Jean de Malestroit a semnat pe 13 septembrie 1440 mandatul de arestare al mareşalului, Procesul a început cu mărturiile şi dovezile prezentate de părinţii victimelor şi de alţi locuitori ai regiunii, incluzând declaraţiile îngrozitoare ale unor mame forţate să îşi dea copiii pe mâna monstrului. Pe 13 octombrie 1440, s-a decis că dovezi erau deja destule, actul de acuzare cuprinzând 34 de puncte, printre care crima, sodomia şi erezia. Confesiunea lui de Rais, menţionată a fi fost făcută de bunăvoie, a fost atât de teribilă, cu detalii atât de îngrozitoare, încât inchizitorii au decis îndepărtarea anumitor fragmente explicite din actele oficiale. În data de 26 octombrie 1440, a fost executat prin spânzurătoare împreună cu cei doi acoliţi ai săi care participaseră efectiv la crime, Henriet şi Poitou . complicii lor fiind lăsaţi pradă flăcărilor după execuţie.

VINOVAT SAU NU?

• În perioada modernă au apărut speculaţii cum că Gilles de Rais ar fi fost nevinovat, iar procesul său o înscenare a Inchiziţiei şi a ducelui Jean al V-lea, acesta din urmă colaborând cu Biserica pentru a obţine pământurile mareşalului, care într-adevăr i-au revenit. În 1992, francmasonul Jean-Yves Goëau-Brissonnière, mare maestru a Marii Loje a Franţei a organizat un tribunal format din foşti miniştrii ai Franţei, membrii ai parlamentului şi experţi UNESCO, pentru reexaminarea materialelor şi dovezilor din procesul lui de Rais. Concluzia acestora a fost că este nevinovat, cu toate că nici unul din membrii comisiei nu era de profesie istoric medieval. Au argumentat că nu a fost găsit niciun cadavru în castelul Tiffauges unde a fost arestat de Rais şi că acesta ar fi mărturisit crimele fiind ameninţat cu tortura şi excomunicarea.

• Istoricii serioşi nu iau însă în considerare această ipoteză, pentru simplul motiv că nu există nici un fel de dovadă în sprijinul ei, pe când dovezi în contra teoriei sunt suficiente. Mai mult decât atât, nici contemporanii evenimentelor, nici istoricii secolelor următoare nu au pus nici o clipă evenimentele sub semnul întrebării. În ceea ce priveşte acuzaţia de lăcomie adusă lui Jean al V-lea, aceasta nu se coroborează cu faptele – ducele nu numai că nu a arătat vreun entuziasm pentru arestare, dar s-a lăsat convins destul de greu, şi doar când Biserica începuse deja, public, propria operaţiune, expunând raportul detaliat al mărturiilor adunate. Chiar şi atunci, Jean al V-lea a preferat să lase Inchiziţia să se ocupe, el şi autorităţile civile mulţumindu-se să aprobe acţiunile acesteia. Atitudinea reticentă a ducelui Jean al V-lea este foarte uşor explicabilă, dacă se are în vedere faptul că nimeni altul decât Gilles de Rais a fost cel responsabil cu eliberarea ducelui din mâinile contelui de Penthievre, care îl capturase cu ani în urmă. Astfel, Jean al V-lea nu putea să accepte cu multă uşurinţă ideea că eroul Franţei şi salvatorul său era doar un ucigaş dement de copii şi un demonolatru.

Gilles de Rais a rămas ca o sursă de inspiraţie pentru cărţi, filme şi muzică, dar nu numai. Inspirat de cazul mareşalului diabolic, Charles Perrault a scris Barbă-Albastră. Dintre filme, aş menţiona In A Glass Cage, cu o transpunere modernă a crimelor mareşalului, dar mai ales portretizările lui Paul Naschy, în El Mariscal Del Infierno şi Horror Rises From The Tomb (ultimul introducând personajul Alaric de Marnac, bazat pe Gilles de Rais din toate punctele de vedere). În muzică, avem Ancient Rites (Morbid Glory), The Black Dahlia Murder (The Window), Brodequin (Gilles de Rais), Cannibal Corpse (Butchered at Birth, albumul include un citat din Gilles de Rais), Celtic Frost (Into the Crypts of Rays), Cradle of Filth (Godspeed on the Devil’s Thunder – The Life and Crimes of Gilles de Rais, un întreg album conceptual), GWAR (Blimey), Macabre (The Black Knight), The Residents (The Beards), Sangraal (Unearthly Night, din nou album conceptual), Whitehouse (Gille De Rais) etc.