gigantica inainte

PLANUL LUCRĂRII

CAPITOLUL I INTRODUCERE .............................................2

CAPITOLUL II DATE DIN LITERATURĂ .........................6

2.1. Particularităţile antrenamentului în gimnastica artistică la

nivelul categoriei a IV-a ...............................................................2

2.2. Descrierea elementului gigantică înainte ...............................8

2.2.1.Tehnica mişcării ........................................................8

2.2.2. Succesiunea învăţării ................................................9

2.2.3. Greşeli tipice .............................................................10

2.3. Conţinutul şi obiectivele pregătirii gimnastelor la paralele

inegale la categoria a IV-a ............................................................11

2.3.1. Pregătirea tehnică .....................................................12

2.3.2. Pregătirea artistică ....................................................14

2.3.3. Pregătirea fizică ........................................................15

2.3.4. Pregătirea psihologică ..............................................16

2.3.5. Pregătirea teoretică şi tactică ....................................16

2.4. Calităţi motrice necesare în gimnastica artistică la categoria

a IV-a ............................................................................................17

2.4.1. Îndemînare ................................................................17

2.4.2. Mobilitate .................................................................18

2.4.3. Viteză ........................................................................19

2.4.4. Forţă ..........................................................................19

2.4.5. Rezistenţă .................................................................20

2.5. Particularităţile de vârstă ale gimnastelor de 8-10 ani ...........21

CAPITOLUL III CONTRIBUŢII PERSONALE ..................23

3.1. Material şi metodă .................................................................23

3.1.1. Prezentarea lotului de subiecţi ..................................23

3.1.2. Protocolul cercetării ..................................................23

1

3.1.2.1. Modele operaţionale ..............................................26

3.1.2.2. Tratament statistic .................................................28

3.2. Rezultate şi discuţii ................................................................29

3.2.1. Analiza comparativă a parametrilor înregistraţi în

cadrul grupei experiment şi grupei martor de la testarea

iniţială la testarea finală ......................................................29

3.2.2. Analiza comparativă a parametrilor celor două

grupe privind testările iniţiale şi finale ...............................32

3.2.3. Analiza comparativă a rezultatelor înregistrate la

corelarea datelor ................................................................45

3.3. Concluzii şi propuneri ............................................................48

ANEXE .........................................................................................49

BIBLIOGRAFIE ...........................................................................54

2

INTRODUCERE

Gimnastica artistică este, fără îndoială, unul din marile noastre

sporturi. Ea a adus ţării servicii greu de estimat atât pe plan extern,

făcându-ne cunoscuţi şi admiraţi în întreaga lume, cât şi pe plan intern,

dăruindu-ne satisfacţii remarcabile.

Şcoala românească de gimnastică este o realitate prestigioasă,

demonstrată atât de rezultatele care au monopolizat deseori medaliile

marilor confruntări internaţionale, entuziasmul şi admiraţia spectatorilor,

cât şi celelalte atribute ale noţiunii de şcoală.

În condiţiile creşterii impresionante a nivelului mondial, al noilor

cerinţe precizate de Codul de Punctaj şi al „aproprierii valorilor”, când ţări

inexistente în constelaţia gimnasticii au înregistrat creşteri incredibile,

suntem din ce în ce mai presaţi să contribuim la o perfecţionare rapidă şi

actuală a antrenorilor chemaţi să preia, să pregătească şi să ducă mai

departe destinele gimnasticii româneşti.

În prezent gimnastica artistică se dezvoltă atât pe linia creşterii

continue a dificultăţii, complexităţii şi riscului mişcărilor, cât şi a

compoziţiei exerciţiilor atingând culmi nebănuite în trecut.

Gimnastica artistică este o disciplină care solicită intens şi

multilateral întregul organism din care cauză execuţia tehnică

corespunzătoare se însuşeşte cu greutate şi cere o pregătire continuă

concepută încă de la vârste foarte mici.

Analiza ultimelor Olimpiade şi Campionate Mondiale arată că proba

la care satisfacţiile noastre au fost cele mai modeste, a fost paralele

inegale. Dar au existat şi excepţii de răsunet. La această probă am fost

nevoiţi să privim uneori cu admiraţie, invidie şi chiar amărăciune la unele

3

realizări deosebite ale gimnastelor străine, concretizate în elemente

originale sau combinaţii valoroase, maniere deosebite de execuţie. Deşi în

ultimii ani se constată o relativă criză privind originalitatea exerciţiilor,

paralele inegale rămân pentru multe motive proba cea mai revoluţionantă

din gimnastica feminină de peste 10 ani.

Principala mişcare ce a revoluţionat această probă după criza de

varietate şi spectaculozitate o reprezintă GIGANTICA. Aceasta este un

element de mare amplitudine şi spectaculozitate, executat din balans,

sprijinindu-se majoritar pe forţele externe, cuprinde mai multe acţiuni

parţiale, componente care trebuie efectuate corespunzător, pentru a reuşi la

parametri superiori.

O gigantică întinsă demonstrează o optimă valorificare a forţelor

externe, o bună stăpânire a corpului, o dezvoltare şi o pregătire fizică

echilibrată.

Pentru atingerea execuţiei perfecte a acestor mişcări de o fineţe şi

acurateţe deosebită trebuie să ţinem cont de capacitatea sportivelor de a

folosi cu eficienţă forţele exterioare, cât şi de capacitatea de mobilizare şi

executare a tuturor acţiunilor parţiale cât mai corect.

De aceea lucrarea de faţă are ca scop consolidarea tehnicii de

execuţie a elementului gigantică înainte la paralele inegale.

În vederea realizării acestor modele operaţionale am ţinut seama de

particularităţiile de vârstă, de potenţialul fizic individual al gimnastelor şi

de importanţa elementului.

Lucrarea urmăreşte verificarea procentului în care modelele

operaţionale aplicate contribue la consolidarea giganticii înainte la paralele

inegale.

Lucrarea este generată de o activitate practică demarată pe două

grupe de gimnaste de categoria a-IV-a, care la sfârşitul acestei perioade

urmează să participe la Campionatele Naţionale de Junioare, şi este axată

4

pe un experiment practic.

Ipoteza lucrării: presupunem că modelele operaţionale cu ajutorul

instalaţiilor propuse contribuie la consolidarea tehnicii elementului

gigantică înainte.

Lucrarea de faţă este structurată pe 3 capitole astfel: capitolul I

reprezentat de introducerea lucrării, în capitolul II se dezbat date din

literatură legate de tema lucrării, iar capitolul III cuprinde referiri la

contribuţiile personale ce constau într-un experiment ce a fost realizat pe o

periadă de 6 luni care s-a bazat pe modele operaţionale.

5

CAPITOLUL II

FUNDAMENTARE TEORETICĂ

2.1.PARTICULARITĂŢILE ANTRENAMENTULUI ÎN

GIMNASTICA ARTISTCĂ LA CATEGORIA A-IV-A

Pentru a stabili particularităţile lecţiei de antrenament cu gimnastele

de categoria a-IV-a este necesar să se ţină seama de particularităţile

fetiţelor de 8-10 ani în perioada de creştere şi dezvoltare a organismului.

Practica şi rezultatele obţinute în munca cu gimnastele de vârstă şcolară

mică, precum şi numeroasele cercetări efectuate au demonstrat că

gimnastele sunt la fel de capabile ca şi adulţii să depună un efort incredibil

de mare şi să realizeze performanţe înalte, cu specificaţia de a nu se ignora

ritmurile de creştere ale organismului în diverse stadii de dezvoltare. În

cazul în care volumul şi intensitatea efortului sunt exagerate,

antrenamentele sunt unilaterale, iar refacerea după efort insuficientă.

Antrenamentele la vârsta de 8-10 ani trebuie să fie orientate spre

dezvoltarea coordonării neuro-musculare, fără să se urmărească cu tot

dinadinsul creşterea puterii aerobe şi anaerobe. Deci se recomandă să se

insiste asupra tehnicii şi preciziei mişcărilor (Avramoff E. 1982).

Primele concursuri trebuie să fie precedate de o pregătire extrem de

minuţioasă, realizată în timp. La această vârstă antrenamentele se

caracterizează prin simplitate, multilateralitate şi atractivitate, deoarece

copilul, prin natura sa, învaţă mai bine jucându-se.

În procesul de antrenament al tinerelor gimnaste trebuie să se ţină

seama de specificitatea efortului, deoarece în momentul selecţiei iniţiale

6

gimnasta trebuie să fie dotată cu calităţile cerute de gradul de dificultate şi

complexitate al tehnicii în gimnastică. Numarul antrenamentelor la această

vârstă este de 6 pe săptămână, iar numărul orelor variază între 18-20 pe

săptămână.

Învăţarea mişcărilor de către gimnaste trebuie să se realizeze ţinând

seama de o serie de reguli: în pregătirea lor, accentul se pune pe

dezvoltarea calităţilor fizice şi morale, pe formarea ţinutei corecte, estetice

şi expresive, dar şi pe corectitudinea elementelor tehnice şi artistice. La

fiecare aparat de concurs trebuie să fie învăţate corect poziţiile

fundamentale pornind de la cele mai simple, accesibile la această vârstă.

Învăţarea poziţiilor la aparate este destul de uşoară, greutăţi fiind doar în

ceea ce priveşte aprecierea corectă a poziţiei corpului în spaţiu, mai ales în

poziţiile răsturnate (Dungaciu P. 1982).

Ponderea instruirii în prima parte a perioadei pregătitoare cade

asupra pregătirii fizice şi motrice a gimnastelor şi asupra asigurării unei

pregătiri tehnice corespunzătoare vârstei lor. Aceasta constă în învăţarea

elementelor de bază din gimnastica feminină şi a elementelor tehnice

separat şi eventual cu legături simple.

În partea a doua a perioadei pregătitoare raportul dintre pregătirea

fizică şi cea tehnică se mai echilibrează. În acelaşi timp se trece la legări,

combinaţii simple şi chiar la exerciţii executate în întregime.

Lucrul în cadrul antrenamentului cu micile gimnaste presupune o

periodizare şi programare corectă a antrenamentelor. În activitatea practică

există o mare varietate a modalităţilor de alcătuire a documentelor de

planificare şi evidenţă. La nivelul grupelor de copii se pot folosi doar trei

grupe de documente de planificare şi anume: planul de perspectivă, planul

anul de pregătire şi planul de etapă.

7

2.2. DESCRIEREA ELEMENTULUI

GIGANTICĂ ÎNAINTE

Element de mare amplitudine spectaculos cu o tehnică relativ

simplă a îmbogăţit bagajul de mişcări şi mai ales permite apariţia de noi

combinaţii de valoare.

2.2.1. Tehnica mişcării

Stând pe mâini înitns apucat de jos se intră în rotaţie înainte

depărtându-se la maxim de axa rotativă, pentru acumularea unei viteze

optime, capul puţin aplecat înainte. Poziţia se menţine până la aproximativ

verticala de jos, dacă lungimea gimnastei nu necesită evitarea barei joase

printr-un echer redus, care ulterior redeschis parţial.

La depăşirea verticalei sau chiar după se efectuează o bătaie spre

înapoi, foarte scurtă, urmată imediat de o închidere a articulaţiei

coxofemurale simultan cu depărtarea picioarelor astfel apropiindu-se de

axa de rotaţie ceea ce măreşte viteza ascensională, pe traiectorie mai

apropiată de bară. În tot acest timp palmele rulează pe bară fără a o strânge

excesiv.

Această înălţare facilitează schimbarea prizei din atârnat în sprijin

concomitent cu exercitarea unei presiuni cu braţele asupra barei în jos şi

înapoi.

Acesta acţiuniuni duc gimnasta spre stând pe mâini, picioarele

rămânând puţin în urmă. În ultima fază viteza trunchiului se reduce, cea a

picioarelor creşte ajungându-se în stând pe mâini întins, odată cu

apropierea picioarelor. Capul nu se duce pe spate pentru a nu reduce viteza

8

de rotaţie.

De mare importanţă este ca bătaia să fie orientată înapoi în sus scurt

(frânată) cu echer şi presiune asupra barei pentru a parcurge o traiectorie

cât mai apropiată de bară.

Mişcarea poate fi executată şi cu picioarele apropiate, dacă distanţa

dintre bare permite.

2.2.2. Succesiunea învăţării

Apucarea neobişnuită oblică la exerciţii de acomodare anterioare

învăţării, fapt pentru care se efectuează câteva zile atârnat de jos, apoi

balansuri mici cu rularea mâinilor pe bară.

În continuare prezentăm o succesiune de exerciţii care conduc la

însuşirea mişcării:

stând pe mâini apucat de jos la bara joasă, capul întins, între braţe,

împingerea şi căderea înainte pe braţele antrenorului apoi pe

saltelele suprapuse.

la bară, pe groapă, apucat de jos, din stând pe mâini întins, echer

redus înainte de verticala de jos, bătaie scurtă şi blocată înapoi,

terminată cu echer depărtat, rularea palmelor pe bară, iar la

terminarea înălţării cădere în groapă.

acelaşi exerciţiu cu elan mai accentuat, schimbarea apucării în

sprijin, presiune mare pe bară pentru urcarea umerilor şi a

trunchiului deasupra barei şi cu ajutor din lateral finalizarea mişcării

în stând pe mâini.

În paralel cu perfecţionarea giganticii la o bară singură se încep

repetările şi la un paralel cu bară joasă acoperită cu saltea sau cu

pansament vizibil din aceleaşi considerente ca şi la gigantica înapoi.

având în vedere că gimnastele care abordează acest element au o

9

experienţă superioară trecerea cu efectuarea ei între bare cu ajutor de

jos, numai prezintă atâtea dificultăţi ca la gigantica înapoi.

2.2.3. Greşeli tipice

Apucarea prea largă începerea “căderii” în extensie capul pe spate.

Echerul pentru evitarea barei joase prea devreme, sau prea accentuat

(pierdere de viteză).

Bătaie insuficientă neblocată scăpând picioarele înapoi, (prea

departe de bară) neefectuarea echerului.

Strângerea exagerată a barei şi mai ales mularea palmelor din atârnat

în sprijin.

Presiune insuficientă asupra barei cu braţele pentru trecerea în

sprijin.

Deschiderea articulaţie coxofemurale (echerului) prea devreme

precum şi ducerea capului spre spate în faza de urcare.

Recomandare: Este bine să nu lucrăm în paralel şi alte elemente

din balans cu priza de jos, care necesită bătaie lungă-largă înapoi,

pentru a nu produce interferenţe nedorite.

10

2.3. CONŢINUTUL ŞI OBIECTIVELE

PREGĂTIRI GIMNASTELOR LA CATEGORIA A-IV-A

LA PARALELE INEGALE

În gimnastica artistică conţinutul pregătirii este determinat de

elementele şi exerciţiile specifice aparatului, evident la categoria de

clasificare.

Antrenamentele includ în pregătire, atât însuşirea elementelor

impuse de Codul de Punctaj, căt şi unele elemente tehnice suplimentare

mai dificile care devin în majoritatea lor elemente impuse la categoria de

clasificare imediat superioară realizându-se astfel pregătirea de perspectivă

a tinerelor gimnaste.

Obiective generale de instruire (Frum, M. 1993):

formarea unei ţinute corecte şi a stilului gimnastic;

dezvoltarea calităţilor motrice de bază şi specifice prin corelarea

pregătirii fizice generale şi specifice cu pregătirea tehnică;

obţinerea unei pregătiri motrice speciale prin:

a. dezvoltarea capacităţii de apreciere a mişcărilor în timp şi

spaţiu după gradul de încordare musculară;

b. îmbunătăţirea funcţiei analizatorului vestibular;

însuşirea conţinutului de bază al gimnasticii artistice şi consolidarea

deprinderilor motrice de bază;

perfecţionarea elementelor, mişcărilor şi exerciţiilor impuse de

concurs;

pregătirea artistică corespunzătoare;

familiarizarea cu diferite concursuri;

creşterea substanţială a volumului de lucru.

11

2.3.1. Pregătirea tehnică

În gimnastica artistică pregătirea tehnică trebuie să fie judicios

elaborată deoarece întâietatea în concursuri se stabileşte după acurateţea

acesteia, amplitudinea mişcărilor, expresivitatea, cursivitatea, concretizate

prin calitatea execuţiei. Pregatirea tehnică are ca suport fizic pregătirea

fizică specifică.

Însuşirea şi perfecţionarea tehnicii solicită cea mai mare parte a

timpului afectat pregătirii ca fiind cea care permite practicarea gimnasticii

pe aparate (paralele). Importanţa ei este primordială mai ales in această

probă, care este alcătuită numai din mişcări inventate de imaginaţia

antrenorilor şi gimnastelor, fiind îngrădită doar de caracteristicile

constructive ale aparatului şi de prevederile regulamentului de concurs.

Tehnica la paralele inegale este dificilă, cuprinzând mişcări şi

acţiuni care beneficiază într-o măsură foarte redusă de deprinderile native

anterioare.

Pregătirea tehnică reprezintă procesul de învăţare şi perfecţionare a

tuturor elementelor care alcătuiesc exerciţii de concurs în conformitate cu

exigenţele acestuia. Ea se sprijină numai pe cunoaşterea precisă a formei

de execuţie, adică pe aspectul general al mişcării respective şi forţelor care

intervin în reuşita lor. În prezent primul aspect, cea care precizează

“filmul” fiecărei mişcări, este uşor de rezolvat cu mijloacele tehnice

electronice actuale (video), care pot prezenta înregistratea, ce ne

interesează, contribuind la formarea reprezentării cât mai corecte, mai

exacte (Bibire Mircea 2001).

Tehnica fiecărei mişcări se sprijină pe nişte modele care evoluează

în timp în funcţie de progresele înregistrate din acest punct de vedere.

Modelul este reprezentat de exerciţiile deosebit de reuşite ale celor mai

bune gimnaste la un momnet dat, reuşite determinate de calităţile

12

psihomotrice personale şi de metodica folosită în pregătire, model ce nu

poate fi reprezentat identic de alte gimnaste. Deci mişcarea, modelul, nu

poate reuşi identic, ci va îmbrăca forme personale, determinate de cumulul

de însuşiri individuale.

Pregătirea tehnică pentru paralele inegale impune unele

particularităţi de care vom ţine seama:

folosirea ajutorului fizic direct din partea antrenorului,

calificat şi suficient, pentru învăţarea în siguranţă a conţinutului tehnic

fundamental într-un ritm corespunzător.

utilizarea mijloacelor potrivite situaţiilor, destinate a preveni

şi atenua urmările eventualelor căderi sau loviri de aparate (saltele,

gropi de bureţi sintetici, manşoane protectoare pentru bare, montarea

barelor la înălţimi corespunzătoare scopului şi nivelului de pregătire).

eşalonarea metodică a materialului de parcurs pentru

grăbirea, eficacitatea şi siguranţa procesului de învăţare.

grija deosebită faţă de starea zilnică a palmelor pentru

evitarea exagerărilor şi deci a întreruperilor. Lucrul zilnic la paralele

pentru folosirea potenţialului integral al palmelor.

Conţinutul pregătirii tehnice a gimnastelor de categoria a-IV-a este

alcătuit în majoritate din elemente sau combinaţii tehnice impuse precum

şi din elemente şi combinaţii suplimentare.

Astfel se va concura cu următorul program de cerinţe (Cod de Punctaj

2006):

urcare: din stând cu faţa la bara inferioară, săritură din atârnat pe

aceeaşi bară şi îndreptare în sprijin înainte cu picioarele apropiate;

balans înapoi în stând pe mâini la 90o;

roată liberă în stând pe mâini pe bara inferioară;

roată înapoi la abdomen cu sprijin înainte;

gigantică înapoi;

13

coborâre prin salt înapoi întins.

Obiectivele pregătirii tehnice:

lărgirea conţinutului pregătirii tehnice şi includerea în pregătire a

celor mai recente şi eficiente „cuceriri” pe plan mondial;

organizarea instruirii;

onsolidarea mişcărilor şi exerciţiilor de bază;

perfecţionarea elementelor tehnice;

învăţarea de noi elemente tehnice ce depăşesc nivelul categoriei.

2.3.2.Pregătirea artistică

Pregătirea artistică are o importanţă deosebită la această vârstă când

obiectivul prioritar în instruire este constituit de formarea unei ţinute

corecte şi estetice.

Conţinutul pregătirii artistice cuprinde:

exerciţii coregrafice;

exerciţii de balans şi arcuire;

exerciţii de echilibru;

întoarceri şi piruete;

elemente şi combinaţii artistice impuse;

Obiectivele pregătirii artistice:

consolidarea şi perfecţionarea deprinderilor motrice cu caracter

artistic;

formarea expresivităţii în mişcare

educarea simţului estetic (graţie, ţinută corectă);

Ţinuta corpului intră în „calculul” performanţei devenind un element

hotărâtor în această disciplină. Perioada de vârstă între 8-10 ani este

14

decisivă în formarea unei ţinute corecte, după această vârstă fiind nevoie

doar de întreţinerea şi consolidarea ei.

Educarea ţinutei este orientată preponderent spre consolidarea

deprinderii de a menţine ţinuta corectă şi spre perfecţionarea capacităţii de

a adopta o poziţie raţională în condiţiile schimbătoare ale activităţii

motrice. În educarea ţinutei corecte un rol important îl deţin exerciţiile

coregrafice şi baletul clasic.

2.3.3. Pregătirea fizică

Pregătirea fizică trebuie realizată în mod analitic, în conformitate cu

specificul şi direcţia acţiunilor principale ale exerciţiilor de gimnastică.

Pregătirea fizică generală asigură dezvoltarea capacităţiilor funcţionale ale

organismului, dezvoltarea armonioasă a indicilor morfo-funcţionali şi

îmbogăţeşte fondul general de deprinderi motrice.

Pentru aparatul paralele inegale pregătirea fizică se realizează

intercorelat cu pregătirea tehnică şi cuprinde exerciţii pentru (Hidi I. 1991):

dezvoltarea vitezei şi îndemânării (tracţiuni la bara fixă, urcări pe

frânghie, serii de îndreptari legate);

exerciţii pentru dezvoltarea mobilităţii articulare (menţineri atârnat

la bara fixă, menţineri atârnat cu picioarele pe bară);

exerciţii pentru dezvoltarea forţei în regim de viteză (din culcat

ridicări de trunchi şi membre (abdomene), din atârnat la scara fixă

ridicarea picioarelor întinse executate rapid şi repetat;

exerciţii de coordonare;

exerciţii pentru dezvoltarea simţului de orientare în timp şi spaţiu.

Obiectivele pregătirii fizice:

creşterea în continuare a capacităţii de efort specific;

15

educarea calităţiilor motrice;

valorificarea maximă a disponibilităţiilor fizice pentru obţinerea

virtuozităţii tehnice.

2.3.4. Pregătirea psihologică

Pregătirea psihologică trebuie să fie realizată în strânsa legatură cu

pregătirea tehnică şi fizică, prin formarea unor deprinderi specifice şi

trainice.

Conţinutul şi obiectivele pregătirii psihologice sunt:

pregătirea intelectuală, afectivă şi volitivă prin educarea atenţiei

concentrate şi a voinţei;

formarea spiritului de disciplină a muncii şi de ordine;

dobândirea încrederii în forţele proprii;

învingerea greutăţiilor obiective şi subiective;

dezvoltarea capacităţii de autoreglare;

pregătirea psihologică de bază pentru concurs.

2.3.5. Pregătirea teoretică şi tactică

Acestea nu sunt în modelul de antrenament, dar figurează în cel de

concurs. La această vârstă importanţa acestor factori este redusă.

Conţinutul şi obiectivele pregătirii teoretice şi tactice sunt:

cunoaşterea şi respectarea cerinţelor regulamentului de concurs;

cunoaşterea ordinii de lucru la aparat (în concurs şi a timpului de

încalzire generală şi specială dinaintea concursului);

desfăşurarea antrenamentului în condiţii variate;

cunoaşterea diferitelor variante de execuţie a exerciţiilor în situaţii

neprevăzute, ivite în timpul concursului.

16

2.4.CALITĂŢI MOTRICE NECESARE ÎN GIMNASTICA

ARTISTICĂ LA NIVELUL CATEGORIEI A-IV-A

În gimnastică nu se poate vorbi despre o singură calitate motrică sau

psihică necesară obţinerii rezultatelor superioare ci despre o îmbinare de

calităţi psiho-motrice. În acelaşi timp trebuie subliniat faptul că unele

calităţi au un caracter preponderent. Calitaţile motrice trebuie dezvoltate în

mod continuu în aşa fel încât să fie la nivelul cerinţelor categoriei a-IV-a.

Numai pe baza calităţilor fizice şi motrice corespunzătoare poate fi însuşită

marea varietate de elemente tehnice şi artistice din gimnastica feminină.

Dezvoltarea calităţiilor motrice la această vârstă este foarte necesară în

primul rând pentru întărirea sănătăţii, dar şi pentru formarea unei ţinute

corecte cu atât mai mult cu cât gimnastica cultivă calităţile estetice ale

mişcărilor la fiecare aparat, mai ales la sol şi bârnă.

Calităţiile motrice de bază sunt: forţă, îndemînare, viteză (în special

cea de reacţie), mobilitate articulară şi rezistenţă specială. Dintre calităţile

motrice combinate, cele necesare a fi dezvoltate în antrenamentul

gimnastelor de categoria a-IV-a sunt: forţa în regim de viteză (forţa

explozivă), viteza în regim de forţă (detentă), îndemânarea în regim de

viteză şi mobilitatea în regim de viteză.

2.4.1. Îndemânarea

Îndemânarea, cea mai complexă calitate motrică, ocupă un loc de

frunte între calităţiile necesare practicării gimnasticii artistice.

Substratul ei morfo-funcţional se manifestă de timpuriu, ca atare prezenţa

sau absenţa ei din bagajul motric al gimnastelor se poate depista la o vârstă

destul de fragedă. Orientarea corpului în spaţiu se apropie de cea a

17

adulţilor la vârsta de 12-13 ani iar simţul ritmului poate fi usor dezvoltat la

vârsta de 8-10 ani. Pentru o mai deplină şi mai precisă manifestare a

îndemânării fetiţelor, este mai bine ca la anumite intervale de timp să se

înnoiască şi să se schimbe atât exerciţiile la fiecare aparat cât şi condiţiile

de executare a exerciţiilor în sensul alegerii unor condiţii mai dificile. De

asemenea, pentru a se perfecţiona coordonarea mişcărilor şi precizia lor, se

includ în lecţii sarcini şi teme din ce în ce mai complicate, mai dificile care

impun respectarea riguroasă a parametrilor spaţiali şi temporali ai mişcării

(direcţia, amplitudinea, ritmul).

2.4.2. Mobilitatea articulară

Mobilitatea articulară apare ca o componentă a îndemânării şi ea se

manifestă atunci când este dezvoltată corespunzător. Mobilitatea articulară

are un coeficient de ereditate ridicat mai ales la nivelul articulaţiei

umărului. Aceşti coeficienţi sunt mai mici la nivelul coloanei vertebrale şi

foarte mici la sistemul articular al şoldului. Pentru dezvoltarea mobilităţii

articulare se folosesc mijloacele specifice pregătirii coregrafice, datorită

regimului de coordonare fină şi a amplitudinii largi a mişcărilor. De

mărimea amplitudinii articulaţiilor genunchiului şi gleznelor depinde ţinuta

în timpul execuţie elementelor artistice şi acrobatice în gimnastică, dar

nivelul atins în dezvoltarea mobilităţii nu trebuie să vină în contradicţie cu

formarea unei ţinute corecte. O metodă modernă folosită pentru

dezvoltarea mobilităţii este aceea numită STRETCHING. Exerciţiile de

stretching au ca efect controlul asupra ţinutei corpului, stimularea

frecvenţei şi profunzimii aparatului respirator şi implicit asigurarea

confortului fizic şi psihic al organismului (Gh. Băiaşu).

Se folosesc exerciţii de arcuire şi menţinere care constau în

efectuarea unor contracţii repetate ale muşchilor agonişti în scopul

18

obţinerii întinderii rapide a muschilor antagonişti.

Mijloacele sunt de tip balansări care după trei-patru repetări menţin

partea corpului antrenată într-o poziţie extremă timp de câteva secunde.

Mobilitatea este o calitate perfectibilă şi dezvoltarea ei este întotdeauna

încununată de succes dacă suprafaţa articulară este normală.

2.4.3. Viteza

Viteza este o calitate care poate fi depistată la această vîrstă fragedă

(8-10 ani). Ea are un caracter ereditar stabil şi este prea puţin perfectibilă

în antrenament. În antrenamentul gimnastelor de categoria a-IV-a se va

pune accent deosebit pe dezvoltarea vitezei, evitându-se eforturile continue

şi de lungă durată care pot genera apariţia „barierei de viteză”. Nivelul

scăzut de dezvoltare al forţei şi rezistenţei la vârstă mică limitează

manifestările pe linia viteză-forţă. Atunci când se educă viteza se

acţionează cu precădere asupra unor calităţi ca: viteza de reacţie motrică,

viteza unor mişcări, capacitatea de a mări într-un timp scurt tempoul

mişcărilor.

Exerciţiile de viteză trebuie să fie de intensitate maximală

nedepăşind 15-20 secunde şi ele trebuie îmbinate cu exerciţii de relaxare

raţională a muşchilor.

2.4.4. Forţa

Forţa reprezintă calitatea motrică solicitată frecvent în gimnastica

artistică, dar în perioada de vârstă pe care o caracterizăm forţa este destul

de slab dezvoltată, iar efortul de forţă care reclamă încordări musculare

mari nu este recomandat. Gradul de ereditate cel mai ridicat se manifestă în

forţa mâinilor şi forţa muşchilor spatelui, iar cel mai mic coeficient de

19

ereditate este pentru forţa explozivă (la mână).

Gimnastele au nevoie de forţă musculară pentru a stăpâni perfect

tehnica corectă a elementelor tehnice şi artistice. În realizarea exerciţiilor

pe aparate forţa apare şi în combinaţie cu alte calitaţii, de exemplu forţa în

regim de viteză (forţa explozivă), forţa în regim de rezistenţă, de echilibru,

etc.

Forţa constituie un factor care influenţează în mod pozitiv siguranţa

exerciţiilor la fiecare aparat. Ponderea pregătirii de forţă a gimnastelor de

categoria a-IV-a cade asupra regiunilor scapulo-humerale şi a braţelor. În

cadrul antrenamentelor trebuie utilizate structuri de exerciţii apropiate de

mişcări specifice, forţa sporind în timpul deprinderilor motrice, executate

corect din punct de vedere tehnic(Stroescu A. 1968).

Din metodele de dezvoltare a forţei cea mai folosită este metoda

lucrului în circuit.

2.4.5. Rezistenţa

În dezvoltarea rezistenţei trebuie să se ţină seama de deosebirile

mari de vârstă, de reacţiile de adaptare ale organismului la eforturile fizice

mărite. Gimnastele de categoria a-IV-a au nevoie de o rezistenţă specială

fără de care nu ar fi capabile să efectueze numărul mare de exerciţii si

repetări la fiecare aparat. Această calitate trebuie dezvoltată prin repetarea

multiplă a combinaţiilor şi exerciţiilor integrale.

2.5. PARTICULARITĂŢILE DE VÂRSTĂ

20

ALE GIMNASTELOR DE CATEGORIA A-IV-A

În etapa de instruire primară este deosebit de important să se ţină

seama de particularităţile de vârstă ale copiilor de 8-10 ani.

Procesul de osificare a scheletului este departe de a fi încheiat.

Oasele conţin încă multe zone cartilaginoase. La 8 ani se osifică falangele

degetelor. Coloana vertebrală se caracterizează printr-o mare mobilitate, cu

un suport muscular încă insuficient dezvoltat, ceea ce determină ca la

această vârstă să apară unele devieri.

În comparaţie cu muşchii adultului, muşchii copilului sunt mult mai

elastici, mai bogaţi în apă, dar mai săraci în albumine şi săruri organice.

Datorită elasticităţii deosebite muşchii copiilor nu sunt capabili de

încordări mari, dar se pot alungi şi întinde uşor.

Capacitatea funcţională a organelor vegetative se caracterizează

prin: suprafaţă mai mare a plămânului decât la adult, cantitate mai mare de

sânge ce trece prin plămâni, capacitate respiratorie crescută, minut–

volumul inimii mai mare decât în repaus şi în timpul efortului, un grad

sporit de elasticitate a vaselor sanguine. (Avramoff E. 1982).

Trebuie reţinut faptul că posibilităţile funcţionale ale sistemelor şi

organelor copiilor influenţează caracterul şi specificul activităţilor motrice.

Organele şi sistemele vegetative se dezvoltă mai lent decât capacitatea de a

executa mişcarea. Este indicat, ca în procesul de dezvoltare a funcţiilor

motrice la copii, să se ţină seama, nu numai de gradul de dificultate a

coordonării mişcărilor folosite, ci şi de influenţa lor asupra organelor

vegetative, precum şi de consumul energetic necesar pentru executarea lor.

Este cunoscut faptul că la copiii de această vârstă capacitatea de lucru este

mai redusă decât la adult. Ei obosesc mai repede în urma unei activităţi

monotone, dar îşi refac mai uşor capacitatea de muncă.

La copiii între 8-12 ani se dezvoltă intens şi se perfecţionează

21

funcţiile scoarţei cerebrale. Copiii de 8-10 ani sunt inferiori celor de 10-12

în ceea ce priveşte formarea legăturilor reflex-condiţionate pentru acţiunile

motrice naturale. Cu cât sarcina motrică este mai corectă cu atât exerciţiiul

este mai accesibil şi se însuşeşte cu mai multă uşurinţă.

Capacitatea copiilor de orientare şi apreciere a propriilor mişcări în

timp şi spaţiu este legată de dezvoltarea simţului muscular. Posibilitatea de

a simţi, de a aprecia mişcările în timp, în spaţiu şi după gradul de încordare

musculară este legată de dezvoltarea simţului kinestezic. S-a stabilit că

simţul kinestezic se perfecţionează în timp, de-a lungul a mai multor ani,

ajungându-se la un nivel superior abia la 13-14 ani. Totuşi, la 8-9 ani,

copiii sunt capabili să aprecieze caracteristicile de spaţiu, de timp şi de

încordare musculară, într-o serie de acţiuni motrice, iar în urma unei

pregătiri speciale această capacitate se îmbunătăţeşte în mod evident. S-a

observat că la această vârstă copiii reuşesc să aprecieze mai corect

mişcările de întindere decât cele de îndoire, disting şi apreciază cu mai

multă uşurinţă valorile mari de spaţiu, de timp şi de încordare musculară

decât pe cele mici.

De asemenea, copiii învaţă repede mişcările uşoare alcătuite din

unul-două elemente motrice cu coordonare simplă, cu ritm uniform care

nu pretind precizie mare în aprecierea relaţiilor de timp, de spaţiu şi de

efort muscular. Este caracteristic faptul că deprinderile motrice se

formează inegal. Deseori, după o serie de exerciţii executate corect,

urmează altele nesatisfăcătoare. De aceea, pentru fixarea deprinderilor

motrice, este necesară o muncă îndelungată şi perseverentă.

CAPITOLUL III

22

CONTRIBUŢII PERSONALE

3.1 MATERIAL ŞI METODĂ

3.1.1 Prezentarea lotului de subiecţi.

Lucrarea conţine un experiment pentru verificarea şi încercarea unor

modele operaţionale în vederea perfecţionării şi consolidării giganticii

înainte la paralele inegale.

Experimentul s-a realizat pe gimnastele din cadrul Clubului Sportiv

Şcolar Nr. 1. Constanţa, de categoria a-IV-a.

Grupele se antrenează în sala de la Complexul Sportiv ,,TOMIS,,

sub îndrumarea antrenorilor Garabet Clemenţa pentru grupa experiment şi

Olga Didilescu pentru grupa martor.

Grupa experiment cuprinde opt gimnaste cu o medie de vârstă de 8.6

± 0.765 ani la testarea iniţială şi practică gimnastica de 2.7 ± 0.548 ani.

Grupa martor cuprinde opt gimnaste cu o medie de vârstă de 8.8 ±

0.954 la testarea iniţială şi practică gimnastica de 2.4 ± 0.839 ani.

3.1.2 Protocolul cercetării

Experimentul s-a desfăşurat pe o perioadă de 6 luni (oct. 2005-mar.

2006), timp în care s-a lucrat efectiv 25 de săptămâni, restul zilelor fiind

zile libere, sărbători sau zile de repaus. Din totalul de ore, 450,

experimentului i s-au acordat 30 de minute zilnic în prima parte şi 25 de

minute în a doua parte, deci însumând în total 70 de ore.

Perioada derulării experimentului a cuprins stadiile perioadei

pregătitoare (15 săptămâni) şi precompetiţională (10 săptămâni). Pentru

început am realizat experimentul pe 30 minute însumănd 45 de ore, iar in

23

perioada precompetiţională am redus la 25 de minute însumând 25 de ore

din totalul de 70 de ore.

Pentru perfecţionarea giganticii am lucrat pe toată perioada

experimentului în aceleaşi condiţii în sală, temperatură şi la aceeaşi oră.

Testările efectuate atât pe grupa martor cât şi pe cea experiment s-au

desfăşurat în timpul orelor de antrenament.

Grupă Experiment Grupă Martor

T. iniţială T. finală T. iniţială T.finală

Vârstă(ani) 8,6 ±

0,765

9 ± 0,765 8,8 ± 0,954 9,2 ± 0,954

Greutate

(kg)

28,8±3,4 28,68±3.41 27,8±2,8 29,7±2,71

Talie(cm) 129,6±4.0

5

134,1±3,48 128,7±2,49 132,7±2,43

L.m.

superioare

52±1,309 54,1±1,241 51,1±1,55 53,3±9,19

L.m.

inferioare

71,8±2,16

8

74,1±1,64 71,5±1,92 76,3±1,84

Mobilitate

(xº)

96±1,85 104,12±1,24 96,37±2,27 100±2,39

După măsurătorile ce caracterizează subiecţii s-au făcut următoarele

teste de evaluare atât pentru pregătirea fizică cât şi pentru pregătirea

tehnică.

24

Teste pentru pregătirea fizică:

Testul I

Din atârnat cu faţa la scara fixă priză specifică elementului, extensie,

cu picioarele întinse, cât mai sus. Se înregistrează numărul de repetări

corecte în timp de 30 secunde.

Testul II

Din culcat facial cu picioarele blocate se execută extensia

trunchiului cu braţele întinse pe lângă cap în prelungirea trunchiului. Se

înregistrează numărul de repetări în timp de 30 secunde

Testul III

Din atârnat la bara fixă cu corpul şi braţele întinse se execută

tracţiunea corpului până la trecerea bărbiei peste bară. Se înregistrează

numărul de repetări corecte în decursul a 30 secunde.

Testul IV

Din stând pe mâini pe bara joasă, mobilă, cu picioarele întinse se

execută flotarea trunchiului. Se înregistrează numărul de repetări în timp

de 30 secunde.

25

Teste pentru pregătirea tehnică:

Testul V

Din stând pe mâini pe bara superioară subiectul execută o serie de

10 gigantici legate. Se notează numărul de execuţii corecte din 10 repetări.

Testul VI

Se execută pe bara superioară a aparatului. Din stând pe mâini pe

bară subiectul execută o gigantică înainte. Se notează corectitudinea

execuţie elementului cu note de la 1 la 10.

Notă: Pentru aceste teste am cerut ajutorul a două arbitre de nivel

naţional, iar notele reprezintă media celor două arbitre şi cuprind o

zecimală. Aceste teste de evaluare au fost executate atât la începutul cât şi

la sfârşitul experimentului,atât pe grupa experiment cât şi pe grupa martor.

3.1.2.1. Modele operaţionale.

Modelele operaţionale prezentate în continuare s-au realizat pentru

consolidarea şi perfecţionarea giganticii înaite la paralele, la categoria

a IV-a.

Însuşirea corectă şi rapidă a elementului impune folosirea unor

instalaţii speciale, pentru exerciţii ajutătoare şi pregătitoare.Astfel am

folosit o instalaţie ce constă în înlocuirea barei superioare de lemn cu o tijă

metalică, cu diametrul de 3 centimetri, in exteriorul căreia s-a ataşat un tub

de plastic, cu diametrul interior de 3,4 centimetri. Subiecţii execută priză

26

fixă pe tubul de plastic cu ajutorul unor chingi textile.

Această instalaţie permite, datorită glisării tubului de plastic pe tija

metalică, executarea modelelor operaţionale în condiţii uşurate neexistînd

elementul frecare între palmele subiecţilor şi bara de lemn.

Modelele operaţionale propuse pentru consolidarea şi perfecţionarea

giganticii înainte sunt:

Model operaţional I

Din atârnat la instalaţia descrisă subiectul execută balansări înainte

şi înapoi. Se execută 3 serii a câte 10 repetări.

Model operaţional II

Din atărnat subiectul execută balansări înainte şi înapoi urmărindu-

se consolidarea acţiunii premergătoare acţiunii de bătaie »un echer discret«

precum şi consolidarea ţinutei în partea a doua a giganticii, cea de urcare în

stând pe mâini, care reprezintă un uşor echer (figura de mai jos). Se

execută 3 serii a câte 10 repetări pe serie.

Model operaţional III.

Din stând pe mâini subiectul execută gigantici legate cu ajutor,

urmărindu-se trecerea corectă a trunchiului prin toate mişcările ce compun

gigantica. Se execută 3 serii a câte 10 repetări.

Model operaţional IV.

Din stând pe mâini subiectul execută gigantici înainte legate fără

ajutor, urmărindu-se acţiunile de acurateţe şi fineţe ale elementului. Se

execută 3 serii a câte 10 repetări.

Notă: pentru corectitudinea mişcărilor subiecţii execută toate

modelele operaţionale cu bureţi subţiri între genunchi şi degetele

27

membrelor inferioare.

3.1.2.2. Tratamentul statistic

Populaţiile de valori au fost caracterizate prin estimarea tendinţei

centrale şi a variabilităţii. Astfel în lucrarea de faţă sunt menţionate media

şi deviaţia standard sub forma expresiei: X ± DS.

Diferenţele existente între populaţiile de valori au fost obţinute prin

aplicarea testului ” t ” pentru eşantioane dependente (corelate), de volum

mic, precum şi aplicarea testului ” t ” pentru eşantioane independente

(necorelate), de volum mic.

Diferenţele au fost considerate semnificative pentru următoarele

praguri de semnificaţie: p < 0,05; p < 0,005; p < 0,0005.

Pentru interpretarea datelor obţinute în urma testelor efectuate

pentru pregătirea fizică şi tehnică am folosit şi testul Pearson ” r ” pentru

înregistrarea corelaţiilor existente între performanţele înregistrate la

pregătirea fizică şi performanţele înregistrate la pregătirea tehnică.

28

3.2.REZULTATE ŞI DISCUŢII

3.2.1. Analiza comparativă a parametrilor înregistraţi în cadrul

grupei experiment de la testarea iniţială la testarea finală

■ În ceea ce priveşte greutatea subiecţilor din cadrul grupei experiment

s-a inregistrat o creştere de 1,8 kg de la testarea iniţială la testarea finală,

ceea ce denotă un progres normal de creştere la această vârstă. Această

creştere nu este mare şi deci nu influenţează în nici un fel execuţia corectă

a giganticii.

■ În ceea ce priveşte talia subiecţilor din cadrul grupei experiment s-a

inregistrat o creştere de 4,5cm de la testarea iniţială la testarea finală. Şi

acest parametru a inregistrat creşteri în conformitate cu vârsta subiecţilor,

neinfluenţând în mod cert execuţia elementului.

■ În ceea ce priveşte lungimea membrelor inferioare şi superioare se

constată creşteri cu 2,1cm şi respectiv 2,3cm de la testarea iniţială la

testarea finală. Acest parametru este foarte important în procesul de

consolidare al elementului, însă creşterile nesemnificative faţă de testarea

iniţială denotă o influenţă infimă.

Notă: parametrii antropometrici au inregistrat creşteri normale, în

conformitate cu literatura de specialitate în ceea ce priveşte evoluţia

acestora la această vârstă.

■ În ceea ce priveşte mobilitatea scapulo-humerală subiecţii au

inregistrat creşteri semnificative de 8 grade de la testarea iniţială la testarea

finală. Această creştere semnificativă statistic influenţează în mod major

corectitudinea execuţiei elementului, contribuind la formarea ţinutei

corecte şi la trecerea cu uşurinţă prin mişcare. (anexa nr.1)

29

TABEL:1.a

DIFERENŢA DINTRE MEDII DE LA TESTAREA INIŢIALĂ

LA TESTAREA FINALĂ

PARAMETRI

TEST I

GRUPĂ

EXPERIMENT

GRUPĂ MARTOR

TESTAREA INIŢIALĂ

X ± DS

26,5 ± 2,07 26,3 ± 2,2

COEFICIENT DE

VARIABILITATE

7,811% 8,369%

TESTAREA FINALĂ

X ± DS

32,2 ± 1,58

●●

31,3 ± 1,306

●

COEFICIENT DE

VARIABILITATE

4,962% 4,169%

30

●●-semnificativ diferit statistic faţă de testarea iniţială la p < 0,0005

● -semnificativ diferit statistic faţă de testarea iniţială la p < 0,0005

■ În ceea ce priveşte testul I diferenţa dintre medii de la testarea iniţială

la testarea finală este de 5,7 flexii abdominale, aceasta fiind semnificativă

diferită statistic la p < 0,0005 (tabel:2.a). Menţionez că forţa abdominală

este foarte importantă în realizarea elementului, contribuind la menţinerea

poziţiei verticale a corpului în timpul execuţiei. Rezultă că creşterile sunt

însemnate şi necesare.

■ În ceea ce priveşte parametrii antropometrici înregistraţi pentru grupa

martor, diferenţele sunt aproximativ egale cu rezultatele grupei

experiment, grupele având acelaşi nivel iniţial de dezvoltare. Menţionez că

dezvoltarea parametrilor antropometrici nu fac obiectul cercetării.

TABEL:2.b

DIFERENŢA DINTRE CELE DOUĂ GRUPE LA

TESTAREA INIŢIALĂ

PARAMETRI

TESTAREA INIŢIALĂ

GRUPĂ

EXPERIMENT

X ± DS ●26,5 ± 2,07

GRUPĂ MARTOR X ± DS 26,3 ± 2,2

31

● – nesemnificariv statistic faţă de testarea iniţială a grupei martor la

p > 0,05

TABEL:2.c


TESTAREA FINALĂ

PARAMETRI TESTAREA FINALĂ

GRUPA

EXPERIMENT

X ± DS ●32,2 ± 1,582

GRUPA MARTOR X ± DS 31,3 ± 1,306

● – nesemnificativ statistic faţă de testarea finală a grupei martor la

p > 0,05

3.2.2. Analiza comparativă a parametrilor celor două grupe

privind testările iniţiale şi finale

■ În ceea ce priveşte testele fizice diferenţa dintre mediile celor două

grupe la testarea iniţială este nesemnificativă diferită statistic la p > 0,05

(tabelele 2b,3b,4b,5b), acest lucru fiind normal deoarece ambele grupe se

aflau la acelaşi nivel de pregătire la începutul experimentului.

32

TABEL:3.a

DIFERENŢA DINTRE MEDII DE LA TESTAREA

INIŢIALĂ LA TESTAREA FINALĂ

●● -semnificativ diferit statistic faţă de testarea iniţială la p <

0,0005

PARAMETRI

TEST II

GRUPĂ

EXPERIMENT

GRUPĂ

MARTOR

TESTAREA

INIŢIALĂ

X ± DS

36,3 ± 2,20135,8 ± 1,603

COEFICIENT DE

VARIABILITATE

6,064% 4,454%

TESTAREA

FINALĂ

X ± DS

43,3 ± 1,6

●●

41,5 ± 1,197

●

COEFICIENT DE

VARIABILITATE

3,695% 2,884%

33


■ În ceea ce priveşte testul II diferenţa dintre medii de la testarea

iniţială la testarea finală este de 6,8 extensii ale trunchiului, aceasta fiind

semnificativă diferită statistic la p < 0,0005 (tabel:3.a.). Menţionez că

tonifierea muşchilor spatelui contribuie la realizarea ţinutei în timpul

execuţiei, de unde rezultă că progresele înregistrate la acest test

influenţează în mod decisiv consolidarea giganticii înainte.

TABEL:3.b.


TESTAREA INIŢIALĂ

PARAMETRI TESTAREA INIŢIALĂ

GRUPA

EXPERIMENT

X ± DS ● 36,3 ± 2,201

GRUPA

MARTOR

X ± DS 35,8 ± 1,603

●– nesemnificariv statistic faţă de testarea iniţială a grupei martor la

p > 0,05

34

TABEL:3.c

DIFERENŢA DINTRE CELE DOUĂ GRUPE

LA TESTAREA FINALĂ

PARAMET

RI

TESTAREA FINALĂ

GRUPA

EXPERIMENT

X ± DS ● 43,3 ± 1,6


●– nesemnificativ statistic faţă de testarea finală a grupei martor la p

> 0,05

Analiza comparativă a mediilor celor două grupe la testarea finală

indică o diferenţă nesemnificativă statistic la p > 0,05 (tabelele

2c,3c,4c,5c), acest lucru fiind datorat faptului că în ceea ce priveşte

pregătirea fizică ambele grupe au lucrat standard.

Notă: menţionez că pregătirea fizică nu face obiectul cercetării şi

deci este normal să nu existe diferenţe semnificative între cele două grupe

atât la testarea iniţială cât şi la testarea finală.

■ În ceea ce priveşte testul III şi testul IV subiecţii au înregistrat creşteri

de 6,8 tracţiuni şi respectiv 4,2 flotări, acestea fiind semnificative diferite

35

statistic la p < 0,0005 (tabel 4.a. şi respectiv tabel 5.a.). Forţa braţelor este

o calitate foarte importantă atât în flexie cât şi în extensie, aceasta trebuind

dezvoltată la parametri superiori. Absenţa forţei duce la nerealizarea

acţiunilor parţiale ale elementului, atât în atârnat cât şi în sprijin pe braţe.

Consider că progresul realizat de gimnaste este optim pentru consolidarea

giganticii înainte.

Notă: Cele de mai sus arată importanţa pregătirii fizice pentru

realizarea experimentului.

■ În ceea ce priveşte rezultatele testelor fizice subiecţii grupei martor au

înregistrat creşteri semnificative diferite statistic la p< 0,0005 (tabelele

2a,3a,4a,5a.), ceea ce demonstrează că şi această grupă prezintă suportul

fizic necesar consolidării elementului gigantică înainte.

36

TABEL:4.a



PARAMETRI

TEST III

GRUPĂ

EXPERIMENT

GRUPĂ MARTOR

TESTAREA

INIŢIALĂ

X ± DS

17,8 ± 2,476 18,2 ± 2,493

COEFICIENT DE

VARIABILITATE

13,911% 13,7%

TESTAREA

FINALĂ

X ± DS

24,6 ± 2,134

●●

23,8 ± 2,269

●

COEFICIENT DE

VARIABILITATE

8,675% 9,649

37



TABEL:4.b.


LA TESTAREA INIŢIALĂ

PARAMETRI TESTAREA

INIŢIALĂ

GRUPA

EXPERIMENT

X ±DS ● 17,8 ± 2,476

GRUPA

MARTOR

X ±DS 18,2 ± 2,493

● – nesemnificariv statistic faţă de testarea iniţială a grupei martor la p >

0,05

38

TABEL:4.c.


LA TESTAREA FINALĂ


GRUPA

EXPERIMENT

X ± DS ● 24,6 ± 2,134


● – nesemnificativ statistic faţă de testarea finală a grupei martor la

p > 0,05

■ În ceea ce priveşte testul V analiza făcută celor două grupe indică o

diferenţă nesemnificativă statistic la testarea iniţială la p > 0,05 (tabel 6.b.),

lucru datorat omogenitătii iniţiale a celor două grupe. La testarea finală

însă, diferenţa dintre medii este semnificativă diferită statistic faţă de grupa

martor la p < 0,0005 (tabel 6.c.). Aceasta arată o îmbunătăţire

semnificativă a tehnicii la nivelul grupei experiment, lucru datorat

modelelor operaţionale aplicate.

39

TABEL:5.a




PARAMETRI

TEST V

GRUPĂ

EXPERIMENT

GRUPĂ

MARTOR

TESTAREA INIŢIALĂ

X ± DS

4,25 ± 0,886 4 ± 1,096

COEFICIENT DE

VARIABILITATE

20,855 % 26,72 %

TESTAREA FINALĂ

X ± DS

9 ± 0,755

●●

7,25 ± 0,709

●

COEFICIENT DE

VARIABILITATE

9,44 % 9,77 %

40


■ Analiza făcută rezultatelor obţinute de grupa experiment la testul V

arată o creştere a notei de la testarea iniţială la testarea finală cu 2,10

unităţi (puncte), aceasta fiind semnificativă diferită statistic faţă de testarea

iniţială la p < 0,0005 (tabel 7.a.). Acest lucru denotă un real progres în plan

tehnic, nota fiind cea care arată nivelul pregătirii tehnice.

■ În cadrul testului V această grupă prezintă diferenţe semnificative

diferite statistic de la testarea iniţială la testarea finală la p < 0,005 (tabel

6.a.), ceea ce arată un redus progres faţă de grupa martor în ceea ce

priveşte numărul de execuţii corecte din 10. Acest lucru se datorează

faptului că grupa martor a lucrat clasic, nefiindu-i aplicate modelele

operaţionale propuse.

TABEL:5.b.



PARAMETRI TESTAREA INIŢIALĂ

GRUPA EXPERIMENT X ± DS ● 4,25 ± 0,886

GRUPA MARTOR X ± DS 4 ± 1,069


p < 0,05

TABEL:5.c.

41


LA TESTAREA FINALĂ


GRUPA

EXPERIMENT

X ± DS ● 9 ± 0,755


●– nesemnificativ statistic faţă de testarea finală a grupei martor la p <

0,0005

■ Analiza făcută rezultatelor obţinute de grupa experiment la testul VI

arată o diferenţă de 4,7 execuţii corecte, aceasta fiind semnificativă diferită

statistic faţă de testarea iniţială la p < 0,0005 (tabel 6.a.). Acest lucru

indică un progres considerabil în registrat de subiecti, progres datorat în

mare măsură modelelor operaţionale propuse şi aplicate grupei experiment.

TABEL:6.a.

DIFERENŢA DINTRE MEDII DE LA

42

TESTAREA INIŢIALĂ LA TESTAREA FINALĂ

●● - semnificativ diferit statistic faţă de testarea iniţială la p < 0,000

● - semnificativ diferit statistic faţă de testarea iniţială la p < 0,005

■ În cadrul testului VI diferenţa de la testarea iniţială la testarea finală

este semnificativă diferită statistic la p < 0,005 (tabel 7.a.),aceasta

dovedind un progres mai redus privind corectitudinea execuţiei faţă de

PARAMETRI

TEST VI

GRUPĂ

EXPERIMENT

GRUPĂ

MARTOR

TESTAREA INIŢIALĂ

X ± DS

7,33 ± 0,529 7,27 ±0,229

COEFICIENT DE

VARIABILITATE

7,21% 3,154%

TESTAREA FINALĂ

X ± DS

9,43 ± 0,119

●●

8,21 ± 0,3

●

COEFICIENT DE

VARIABILITATE

1,268% 3,658%

43

grupa experiment. Acest lucru indică faptul că în plan tehnic modelele

operaţionale propuse au adus îmbunătăţiri semnificative grupei experiment

faţă de lucrul clasic asupra grupei martor.

TABEL:6.b




0,05

TABEL: 6.c..


LA TESTAREA FINALĂ

PARAMETRITESTAREA

FINALĂ



●– nesemnificativ statistic faţă de testarea finală a grupei martor la p

PARAMETRI TESTAREA

INIŢIALĂ



44

< 0,005

■ În ceea ce priveşte testul VI analiza comparativă făcută celor două

grupe indică o diferenţă nesemnificativă statistic la p > 0,05 (tabel 7.b.) la

testarea iniţială faţă de grupa martor şi o diferenţă semnificativă diferită

statistic la p < 0,0005 (tabel 7.c.) la testarea finală faţă de grupa martor,

ceea ce indică că modelele operaţionale propuse au contribuit la însuşirea

corectă a tehnicii îmbunătăţindu-le considerabil notele pentru execuţia

corectă a elementului.

3.2.3. Analiza comparativă a rezultatelor

înregistrate la corelarea datelor

TABEL: 7

TEST V TEST VI

TEST I 0,7164 0,7293

TEST II 0,2365 0,2987

TEST III 0,6421 0,6981

TEST IV 0,8972 0,8523

45

r < 0,6215 -- corelat nesemnificativ statistic la p > 0,05;

r > 0,6215 -- corelat semnificativ statistic la p < 0,05;

r > 0,7887 -- corelat semnificativ statistic la p < 0,01;

Analiza comparativă a valorilor corelaţiilor între nivelul de pregătire

tehnică, înregistrată în urma aplicării modelelor operaţionale, şi nivelul de

pregătire fizică realizate de grupa experiment.

■ În cazul corelării testului I de pregătire fizică cu testele V şi VI de

pregătire tehnică s-au constatat rezultate semnificative statistic ( r >

0,6215) la p < 0,05 (tabel 8.). Rezultatul pozitiv al acestei corelaţii ne este

favorabil deoarece confirmă strânsa legătură între progresele înregistrate la

nivilul musculaturii abdominale şi progresele înregistrate pe plan tehnic.

■ În cazul corelării testului II de pregătire fizică specifică cu testele V

şi VI de pregătire tehnică s-au constatat rezultate nesemnificative statistic

( r < 0,6215) la p > 0,05 (tabel 8.). De aici tragem concluzia că nivelul de

dezvoltare al musculaturii spatelui nu influenţează semnificativ

performanţa sportivă în ceea ce priveşte consolidarea elementului.

■ În cazul corelării testului III de pregătire fizică cu testele V şi VI de

pregătire tehnică s-au constatat rezultate semnificative statistic ( r >

0,6215) la p < 0,05 (tabel 8.). Acest lucru demonstrează că îmbunătăţirea

performanţelor acestui exerciţiu contribuie la consolidarea giganticii

înainte.

46

■ În cazul corelării testului IV de pregătire fizică cu testele V şi VI de

pregătire tehnică s-au constatat rezultate semnificative statistic ( r <

0,7887) la p > 0,005 (tabel 8.). Acest lucru dovedeşte că nivelul de

dezvoltare al musculaturii braţelor influenţează semnificativ progresul în

cadrul pregătirii tehnice.

În urma celor de mai sus concluzionăm că progresele făcute de

gimnaste pe plan fizic le-au ajutat foarte mult în procesul de consolidare a


47

3.3. CONCLUZII ŞI PROPUNERI

În urma discuţiilor efectuate am desprins următoarele concluzii:

■-din reflectarea rezultatelor testelor tehnice rezultă că modelele

operaţionale propuse au condus la consolidarea giganticii înainte la

paralele inegale

■-evaluând procentul în care modelele operaţionale selecţionate au

îmbunătăţit performanţa tehnică, observăm că: în cadrul testului V grupa

experiment a înregistrat creşteri cu 15.3% mai mult faţă de grupa martor

(47,8% progres grupa experiment faţă de 32,5% progres grupa martor), iar

în cadrul testului VI grupa experiment a înregistrat creşteri cu 11,6% mai

mult faţă de grupa martor (21% progres grupa experiment faţă de 9,4%

progres grupa martor).

■-din reflectarea rezultatelor testelor fizice rezultă că gimnastele de

categoria a IV-a prezintă suportul fizic necesar pentru consolidarea


■-din reflectarea rezultatelor corelaţiilor între nivelul final al

pregătirii tehnice şi nivelul final al pregătiri fizice rezultă că performanţele

atinse de sportive pe plan fizic constitue suportul indisponibil pentru

consolidarea giganticii. Deducem de aici strânsa legătură între pregătirea

tehnică şi cea fizică.

Propunem ca pe viitor, în programele de antrenament ale

gimnastelor de categoria a-IV-a la paralele inegale, să se introducă şi lucrul

la instalaţia propusă cu ajutorul modelelor operaţionale selectate, datorită

creşterii rapide a performanţelor pe plan tehnic.

48

ANEXE

ANEXA 1a

Grupă Experiment Grupă Martor

T.iniţială T.finală T.iniţială Ţ.finală

TEST I

flexii abdominale

26,5±2,07

7,811%

32,2±1,582

4,962%

26,3±2.2

8,369%

31,3±1,306

4,169%

TEST II

extensii

36,3±2,201

6,064%

43,3±1,6

3,695%

35,8±1,603

4,454%

41,5±1,197

2,884%

TEST III

tracţiuni

17,8±2,476

13,911%

24,6±2,134

8,675

18,2±2,493

13,7%

23,8±2,296

9,649%

TEST IV

flotări

17,5±1,309

7,481%

21,7±1,278

5,891

17,2±1,166

6,78%

21,5±1,195

5,559%

TEST V

reuşite din 10

4,25±0,886

20,855%

9±0,755

9,44%

4±1,069

26,72%

7,25±0,709

9,77%

TEST VI

notă

7,33±0,529

7,21%

9,43±0,119

1,268%

7,27±0,229

3,154%

8,21±0,3

3,658%

ANEXA 1b

49

REZULTATELE TESTELOR ANTROPOMETRICE

- pentru grupa experiment -

Nr.

crt.

NUME ŞI PRENUME

Vârstă

ani

Greutate

kg.

Talie

cm.

L.m.sup.

cm.

L.m.inf.

cm.

Mobilitate

grade

1 M. R. I 8,9 34 136 54 76 98

F 9,3 36 140 56 77 101

2 S. R. I 8,8 28 134 53 74 96

F 9,2 30 138 56 76 98

3 K. A. I 8,6 29 128 51 70 98

F 9 30 134 53 73 95

4 M. A. I 8,6 25 130 53 72 94

F 9 26 134 54 74 104

5 D. A. I 8,8 24 126 50 70 95

F 9,2 26 130 53 73 102

6 I. R. I 8,4 25 129 52 72 94

F 8,10 27 133 54 74 106

7 J. G. I 8,2 26 128 52 71 93

F 8,8 28 134 54 74 102

8 G. A. I 8 24 126 51 70 96

F 8,6 26 130 53 72 104

50

ANEXA 2.

Nr.

crt.

NUME ŞI PRENUME

Vârstă

ani

Greutate

kg

Talie

cm.

L.m.sup.

cm.

L.m.inf.

cm.

Mobilitate

grade

1 S. A. I 8,4 32 134 54 75 97

F 8,10 34 138 55 77 104

2 D. I. I 8,8 30 130 52 73 97

F 9,2 32 134 53 75 104

3 D. L. I 8,8 29 127 50 70 94

F 9,2 31 131 53 72 102

4 C. A. I 8,7 30 129 52 72 96

F 9,1 31 132 54 74 100

5 O. A. I 8,9 27 127 50 70 95

F 9,3 29 133 53 73 108

6 G. G. I 8,4 26 126 49 69 94

F 8,10 28 130 52 71 102

7 D. D. I 8,2 24 129 51 72 95

F 8,8 26 133 53 74 99

8 D. M.

I 8,3 25 128 51 71 97

F 8,9 27 132 54 73 101

REZULATELE TESTELOR ANTROPOMETRICE

- pentru grupa martor -

51

ANEXA 3.

REZULTATELE TESTELOR FIZICE

GR

UP

A

EX

PE

RIM

EN

T

TE

ST

I

flex

ii

abdo

min

ale

TE

ST

II

exte

nsii

TE

ST

II

Itr

acţi

uni

TE

ST

IV fl

otăr

i

Iniţial Final Iniţial Final Iniţial Final Iniţial Final

1 M. R. 30 34 37 43 20 24 22 28

2 S. R. 29 34 40 45 18 22 20 27

3 K. A. 27 32 39 45 18 23 20 25

4 M. A. 26 31 36 43 17 21 17 25

5 D. Ă. 24 30 34 44 18 22 17 22

6 I. R. 25 32 33 44 16 20 16 24

7 J. G. 25 31 35 43 16 21 16 22

8 G. Ă. 26 34 34 40 17 21 15 24

GRUPA MARTOR

1 S. A. 31 37 37 42 19 22 21 26

2 D. I. 28 38 38 43 17 23 20 27

3 D. L. 26 37 37 40 18 22 21 26

4 C. A. 25 35 35 41 15 20 16 23

5 O. A. 24 37 37 43 17 21 15 23

6 G. G. 25 36 36 41 18 23 20 24

7 D. D. 26 35 35 42 17 20 16 21

8 D. A. 26 33 33 40 17 21 17 21

52

ANEXA 4.

REZULTATELE TESTELOR TEHNICE

Nr

Crt

GRUPĂ

EXPERIMENT

TEST V

reuşite corecte din 10

TEST VI

Notă

Iniţial Final Iniţial Final

1. M. R. 5 10 7 9,4

2. S. R. 5 9 7,5 9,6

3. K. A. 4 8 7,3 9,3

4. M. A 5 9 7 9,6

5. D. A. 3 9 7,7 9,3

6. I. R. 5 10 7 9,5

7. J. G. 4 9 7,2 9,4

8. G. A. 3 8 8 9,4

GRUPĂ MARTOR

1. S. A. 5 8 7,2 8,2

2. D. I. 4 7 7,3 7,7

3. D. L. 4 8 7,3 8,3

4. C. A. 3 6 6,9 8,1

5. O. A. 6 7 7,5 8

6. G. G. 3 7 7,4 7,8

7. D. D. 4 8 7,6 8,2

8. D. A 3 7 7 7,8

53

BIBLIOGRAFIE

1. ALBU V. – Teoria educaţiei fizice şi sportului. Constanţa. 1999.

2. ALEX NICU—Antrenamentul sporiv modern. Ed. Editis. Buc. 1993.

3. AVRAMOFF E. – Probleme medico-sportive. Ed. Sport-Turism Buc. 1982.

4. AVRAMOFF GH. –Probleme de fiziologia antrenamentului. Buc. 1993.

5. BĂIAŞU GH. – Gimnastica. Ed. Stadion. 1972.

6. BIBIRE MIRCEA – Paralele inegale – modernizarea antrenamentului. Ed. Media. 2001.

7. CÂRSTEA GH. – Teoria şi metodica educaţiei fizice şi sportului. Ed. Universului. Buc. 2000.

8. DEMETER. – Bazele fiziologice ale educaţiei fezice şcolare.

8. DEMETER. – Bazele fixiologice ale formării deprinderilor motrice.

9. DRAGNEA A. – Antrenamentul sportiv - teorie şi metodologie. Vol. I şi vol. II. Buc. 1993.

10. DRAGNEA A. şi BOTA A. – Calităţi coordinative. Buc. 1999.

11. DRAGNEA A. şI BOTA A. – Teoria activităţilor motrice. Ed. Didactică şi Pedagogică. Buc. 1999.

12. DRAGU A. – Psihologia antrenamentului sportiv. Note de curs. Constanţa. 2000.

13. DRĂGAN I.- Medicina sportivă aplicată. Ed. Editis. Buc. 1994.

14. DUNGACIU P. – Gimnastica sportivă pentru copii şi juniori. Buc.1971.

15. DUNGACIU P. – Pregătirea tinerilor gimnaşti. Traducere. 1976.

16. DUNGACIU P. – Aspecte ale antrenamentului modern în gimnastică. Ed. Sport-Turism. Buc. 1982.

17. EPURAN M. – Metodologia cercetării activităţilor corporale. Buc 1992.

54

18. EPURAN M. – Psihologia sportului. Buc. 1968.

19. FRUM MIRCEA – Gimnastica. Buc. 1993.

20. HARRE D. – Teoria antrenamentului. Ed. Stadion. 1973.

21. HIDI I. – Gimnastică sportivă - note de curs. Buc. 1991.

22. JIPA I. – Pregătirea artistică în gimnastică.

23. MITRA ŞI MOGOŞ – Dezvoltarea calităţilor motrice. Buc. 1977.

24. MIRCEA BIBIRE, RĂZVAN DUMITRU – Modernizarea antrenamentului. Ed. Media 2001

25. OZOLIN G.- Metodica antrenamentului sportiv.

26. SOLOMON M. – Gimnastica.Buc. 1996.

27. STROESCU A. – Gimnastica. Ed. Sport-Turism. Buc. 1968.

28. STROESCU A. – Tehnica şi metodica mişcărilor în gimnastica

artistică. Ed. Didactică şi Pedagogică. Buc. 1962.

29. ŞICLOVAN I. – Teoria antrenamentului aportiv. Ed. Sport-Turism. Buc. 1977.

30. ŞCHEUL ELENA – Note de curs. Constanţa. 1996.

31. ŞCHIOPU U. – Psihologia vârstelor. Ed. Didactică şi Pedagogică. Buc. 1981.

32. TUDUSCIUC I. – Gimnastica sportică . Ed. Sport-Turism. Buc. 1984.

33. ***COLECTIV DE AUTORI – Gimnastica. Ed. Sport-Turism. Buc. 1985.

34. ***APTITUDINI MOTRICE – teste şi măsurători pentru sportivi. M.T.S. – centrul de cercetare pentru probleme de sport 1995

55

gigantica inainte

Documents