ghidul vegetal

352
Publicaţia „Ghidul practic tehnico-economic şi de management - Producţie vegetală”, destinat creşterii competitivităţii exploataţiilor agricole vegetale şi a adaptării sistemelor manageriale la cerinţele unei societăţi îndreptate spre cunoaştere şi acces la informaţii, lansată în cadrul programului Cercetarea de Excelenţă (CEEX), finanţat de Ministerul Educaţiei Naţionale (MEdN), este realizată de către Institutul de Cercetare pentru Economia Agriculturii şi Dezvoltare Rurală (I.C.E.A.D.R.), în colaborarea cu Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice (A.S.A.S) - Bucureşti şi cu Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (U.S.A.M.V.) - Bucureşti. Publicaţia îşi propune promovarea informaţiilor de strictă utilitate, necesare iniţierii şi dezvoltării exploataţiei agricole şi se adresează fermierilor care gestionează exploataţii individuale sau asociaţii familiale precum şi celor care practică o agricultură comercială şi doresc amplificarea şi eficientizarea activităţii lor. Materialele sunt elaborate de cercetători ştiinţifici specializaţi în economie agrară şi dezvoltare rurală precum şi de profesori universitari din domeniul agronomie. Publicaţia „Ghidul practic tehnico-economic şi de management - Producţie vegetalăreprezintă o formă de implicare a cercetării ştiinţifice în vederea sprijinirii producătorilor agricoli pentru dezvoltarea unei producţii agricole durabile şi a unei agriculturi competitive. Director proiect, Dr. ing. Ana URSU PAG - 1 -

Upload: andra-popescu

Post on 27-Jun-2015

348 views

Category:

Documents


10 download

TRANSCRIPT

Publicaţia „Ghidul practic tehnico-economic şi de management -

Producţie vegetală”, destinat creşterii competitivităţii exploataţiilor agricole vegetale şi a

adaptării sistemelor manageriale la cerinţele unei societăţi îndreptate spre cunoaştere şi acces

la informaţii, lansată în cadrul programului Cercetarea de Excelenţă (CEEX), finanţat de

Ministerul Educaţiei Naţionale (MEdN), este realizată de către Institutul de Cercetare

pentru Economia Agriculturii şi Dezvoltare Rurală (I.C.E.A.D.R.), în colaborarea cu

Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice (A.S.A.S) - Bucureşti şi cu Universitatea de Ştiinţe

Agricole şi Medicină Veterinară (U.S.A.M.V.) - Bucureşti.

Publicaţia îşi propune promovarea informaţiilor de strictă utilitate, necesare iniţierii

şi dezvoltării exploataţiei agricole şi se adresează fermierilor care gestionează exploataţii

individuale sau asociaţii familiale precum şi celor care practică o agricultură comercială şi

doresc amplificarea şi eficientizarea activităţii lor. Materialele sunt elaborate de cercetători

ştiinţifici specializaţi în economie agrară şi dezvoltare rurală precum şi de profesori

universitari din domeniul agronomie.

Publicaţia „Ghidul practic tehnico-economic şi de management -

Producţie vegetală” reprezintă o formă de implicare a cercetării ştiinţifice în vederea

sprijinirii producătorilor agricoli pentru dezvoltarea unei producţii agricole durabile şi a unei

agriculturi competitive.

Director proiect, Dr. ing. Ana URSU

PAG - 1 -

PROIECT CEEX nr. 732

AUTORI Ana URSU, Director proiect, Dr. ing., CS II, ICEADR BUCUREŞTI Mihai NICOLESCU, Responsabil proiect, Dr. ing. A.S.A.S BUCUREŞTI Adrian Dinu TOMA, Responsabil proiect, Conf. Univ. Dr. , U.S.A.M.V. BUCUREŞTI

ECHIPA DE CERCETARE

SECŢIUNE TEHNICO-ECONOMICĂ: I.C.E.A.D.R. –BUCUREŞTI

SECŢIUNE SISTEME DE MECANIZARE (ECHIPAMENTE ŞI MAŞINI

AGRICOLE): A.S.A.S - BUCUREŞTI Dr. ing. Sin Gheorghe Dr. ing. Bude Alexandru Dr. ing. Simionescu Dumitru Dr. ing. Zeneci Nicolae

SECŢIUNE MANAGEMENT: U.S.A.M.V. BUCURESTI

Prof. univ. Dr. ing. Popescu Aghata Conf. univ. Dr. ing. Tindeche Cristiana Conf. univ. Dr. ing. Stoian Elena Sef. lucrări Dr. ing. Beciu Silviu Sef. lucrări Dr ing. Tudor Valentina Sef. lucrări Drd. Panait Răzvan

Redactare: Dr. ing. Ana URSU Tehnoredactare şi copertă: Ing. Olteanu Victor

Prof. univ. dr. ing. (CP I) Manea Drăghici Cercetător ştiinţific (CP III) Ec. Catană Dan Horia Cercetător ştiinţific (CP III) Ing. Iurchevici Lidia Cercetător ştiinţific (CP II) Dr. ec. Toma Elena Cercetător ştiinţific (C.S.) Ing. Lepadatu Claudia Cercetător ştiinţific (CP III) Drd.ec. Andrei Mihaela Cristina Cercetător ştiinţific (C.S.) Drd. ing. Gergely Silvia Cercetător ştiinţific (CP III) Dr. ing. Veverca Dan Cercetător ştiinţific (CS) Ing. Olteanu Victor Cercetător ştiinţific (CP III) Dr. ing. Badulescu Adina Cercetător ştiinţific (CP III) Drd. Izbasescu Teodor Consultant ştiinţific Dr. ing. Negrea Isidor Consultant tehnic Ing. Moldovan Elena

PAG - 2 -

INTRODUCERE ………………………………………………………....4

CAPITOL 1 COMPETENŢE MANAGERIALE PENTRU ACTIVITATILE DIN PRODUCŢIA VEGETALĂ.................................7

CAPITOL 2 ELEMENTE METODOLOGICE TEHNICO-ECONOMICE DE REALIZARE A GHIDURILOR.............................14 CAPITOL 3 GHID ETALON TEHNICO-ECONOMIC PENTRU “CEREALE ŞI PLANTE TEHNICE” …..............................................27 CAPITOL 4 GHID ETALON TEHNICO-ECONOMIC PENTRU “LEGUME”...........................................................................................107 CAPITOL 5 GHID ETALON TEHNICO-ECONOMIC PENTRU “POMI”..................................................................................................135 CAPITOL 6 GHID ETALON TEHNICO-ECONOMIC PENTRU “VIE”......................................................................................................186 CAPITOL 7 GHID ORIENTATIV PENTRU UTILIZAREA TRACTOARELOR ŞI MAŞINILOR AGRICOLE, Al ESTIMĂRII COSTURILOR PE LUCRARI AGRICOLE /PE AGREGAT ŞI CATALOG CU PRINCIPALII PRODUCĂTORI DE UTILAJE AGRICOLE DIN ROMÂNIA, AL FIRMELOR IMPORTATOARE ŞI ALŢI DISTRIBUITORI .......................................................................216

UNELE CONCLUZII...........................................................................349 BIBLIOGRAFIE....................................................................................351

PAG - 3 -

I N T R O D U C E R E Pentru a putea produce eficient şi competitiv, exploataţiile agricole indiferent de tipul lor, trebuie să se înscrie în tendiţele care se manifestă în prezent la nivelul agriculturii mondiale, spre promovarea factorilor calitativi din rândul cărora fac parte dezvoltarea cunoaşterii, pregătirea managerială, înnoirea tehnică, aplicarea tehnologiilor moderne, informatizarea, etc. Orientarea spre această promovare constituie o condiţie obligatorie pentru progresul agriculturii ţării noastre şi a integrării în Uniunea Europeană. Rezultatele „Recensământului General Agricol” 2002 dat publicităţii în anul 2004 scot în evidenţă un grad accentuat de fărâmiţare a terenului agricol, un număr exagerat de mare de exploataţii de dimensiuni foarte reduse şi neeficiente economic şi confirmă de asemenea, necesitatea restructurării agriculturii româneşti, pe baza organizării unor exploataţii de tip comercial, cu structuri de producţie şi sisteme tehnologice performante, viabile din punct de vedere economic. Tehnologiile proiectate evidenţiază condiţiile optime de vegetaţie, întregul complex de măsuri fitotehnice, în vederea punerii în valoare a potenţialului genetic al soiurilor şi hibrizilor aflaţi în cultură. S-a acordat o importanţă însemnată măsurilor tehnologice moderne, de înaltă productivitate, eficiente economic şi nepoluante, precum şi soluţiilor privind reducerea consumului de energie. Măsurile tehnologice preconizate au ca obiectiv sporirea randamentului fotosintetic de producere a biomasei utile, captarea cât mai eficientă a energiei radiante şi termice a soarelui şi a precipitaţiilor, consumuri raţionale de energie convenţională, de îngrăşăminte chimice şi pesticide, în vederea prevenirii deteriorării mediului şi menţinerii resurselor fundamentale ale agriculturii. Practica performantă a unor exploataţii agricole din ţara noastră, demonstrează că în contextul economiei concurenţiale de piaţă, obţinerea unor randamente înalte la hectar, creşterea productivităţii muncii, ridicarea pe o treaptă superioară a eficienţei economice a cheltuielilor de producţie şi, în final, realizarea unor rentabilităţi competitive şi durabile – mai ales în societăţile comerciale agricole de mari dimensiuni – depind într-o măsură hotărâtoare de înseşi dimensiunile, structura, calitatea şi gospodărirea cu maximum de eficienţă a resurselor (bazei) tehnico-materiale. Transformarea exploataţiilor noastre agricole în agenţi economici capabili să contribuie la creşterea competitivităţii pe piaţă a produselor agricole autohtone şi a integrării în Uniunea Europeană presupun realizarea unui nivel superior de pregătire culturală şi profesională a populaţiei ocupate în agricultură. Deşi obiectivul principal al activităţii manageriale îl constituie producţia şi prin aceasta obţinerea de rezultate maxim posibile, măsurabile prin profit sau venit net, deciziile

PAG - 4 -

care privesc structura şi nivelurile acesteia trebuie să ţină seama atât de resursele existente şi posibil de angajat, cât şi de cerinţele pieţei.

Creşterea capacităţii concurenţiale pe piaţă rezidă din condiţiile de favorabilitate ale zonelor de cultură, înzestrarea mai bună cu anumiţi factori de producţie, poziţia faţă de pieţele agricole; orientarea spre producerea de produse „curate” care vor fi din ce în ce mai căutate atât pe piaţa internă, cât şi pe cea externă; atitudinea „prietenoasă” faţă de mediu. În aceste condiţii, informaţia are o importanţă tot atât de mare ca şi resursele naturale. Pentru stadiul în care se află agricultura noastră în prezent, elaborarea unui ghid informaţional cu problemele de ansamblu ale managementului producţiei vegetale, care să fie difuzat celor interesaţi, este binevenit.

Cui se adresează ghidul? Grupul ţintă al acestui ghid de resurse în vederea dobândirii de informaţii şi cunoştinţe tehnico-economice şi de management pentru diferite tipuri de exploataţii vegetale îl reprezintă fermierii, specialiştii în consultanţă agricolă, instituţiile financiare, agenţiile guvernamentale şi alţi consilieri care iau decizii în sectorul agroalimentar.

Scopul ghidului Componentele tehnico-economice din ghid definesc tehnologiile şi bugetele fermei în care sunt proiectate costurile şi veniturile pentru activităţile vegetale, în decurs de un an de zile. Fermierii pot folosi bugetul fermei la compararea a două sisteme de producţie, la estimarea cantitativă a rentei care poate fi plătită pentru maşini sau pământul închiriat, a producţiei necesare pentru acoperirea cheltuielilor sau a fondurilor potenţiale pentru investiţii.

Obiectivele specifice ghidului:

- să ofere informaţii despre principalele concepte (fişa tehnologică, buget, costuri variabile, costuri fixe, venituri, marja brută, etc.)/procese economice relevante pentru fermele vegetale de diferite dimensiuni;

- să facă legătura dintre informaţii şi activitatea desfăşurată.

Mod de utilizare Chiar dacă acest ghid oferă o trecere în revistă a diverselor concepte tehnico-economice identificate drept cele mai relevante pentru fermieri, el nu trebuie considerat un test de competenţe ci de recunoaştere a propriilor cunoştinţe. Fermieri

PAG - 5 -

care prin implicarea lor zilnică în procesele economice de genul muncii plătite sau neplătite, la procurarea de bunuri şi servicii pentru activitatea de producţie,

participă la viaţa economică, acumulează cunoştinţe vaste în domeniu având şansa participării directe la decizia economică.

Structura ghidului: Ghidul cuprinde: tehnologiile de cultivare a plantelor, fişele tehnologice, bugetele culturiilor pe hectar, bugetul total pentru întreaga suprafaţă a fermei, fişa sintetică a principalilor indicatori de sinteză pe module de exploataţie, fişe cu dotarea minimă necesară la nivelul modulelor de exploataţie proiectate, etc. În ghid sunt prezentate modele de evidenţă care surprind algoritmul de completare a documentelor (fişa tehnologică, bugetul total al exploataţiei, etc.) precum şi modul de calcul al unor indicatori importanţi şi interpretarea acestora. În final s-au obţinut informaţii cu privire la mărimea profitului obţinut, pe ansamblul exploataţiei, informaţii cu privire la rentabilitate în funcţie de capitalul folosit, precum şi clasificarea exploataţiei agricole vegetale în funcţie de MBS (fişa sintetică a principalilor indicatori de eficienţă, etc.). Exploataţiile agricole luate ca exemplu sunt ipotetice, tipice zonei de câmpie, activităţile desfăşurate în cadrul acestora sunt specifice sectoarelor de producţie vegetală. Modelele de evidenţă (bugetul exploataţiei) au ca efect o bază de date coerente despre activitatea exploatţiei şi implicit posibilitatea stabilirii corecte a veniturilor şi cheltuielilor precum şi a altor indicatori utili în aprecierea eficienţei economice.

PAG - 6 -

CAPITOL 1 COMPETENŢE MANAGERIALE PENTRU ACTIVITĂŢILE DIN PRODUCŢIA VEGETALĂ

1 Cine trebuie sa fie producătorul agricol?

2. Analiza de conţinut a funcţiilor ştiu, pot, am dovezi (rezultate)

2.1 Ce trebuie să ştiu? 2.2 Ce activităţi pot realiza? 2.3 Cu ce rezultate s-a finalizat munca pe care am depus-o ?"

PAG - 7 -

1. Cine trebuie sa fie producătorul agricol? Agricultura viitorului are nevoie de un tip de producător agricol, care trebuie să fie şi va fi un bun agronom, un mai bun specialist în protecţia mediului, un mai bun analist financiar, un mai bun informatician şi un mai bun specialist în marketing. Conducătorii exploataţiei agricole trebuie să ţină seama de cerinţele şi mecanismele de funcţionare ale pieţei, de constrângerile mediului economic în continuă schimbare şi să găsească soluţii de adaptare. În aceste condiţii de risc şi incertitudine, progresul exploataţiilor agricole şi al agriculturii în ansamblu depinde în cel mai înalt grad de calitatea activităţii manageriale, de competenţa şi priceperea de care trebuie să dea dovadă managerii în procesul realizării funcţiilor conducerii – de prevedere, organizare, declanşarea acţiunilor, controlul şi reglarea activităţii. În cazul în care fermierul se află în faza de întemeiere a unei ferme vegetale el trebuie să ia în considerare elemente legate de: pregătirea şi experienţa proprie, necesitatea alegerii unei structuri optime de culturi, evaluarea posibilităţilor de valorificare optimă a producţiei, determinarea principalilor concurenţi, identificarea potenţialilor clienţi pentru produsele realizate în fermă. Pornind de la aceste realităţi el trebuie să găsească soluţii la următoarele probleme:

- Ce pregătire şi ce experienţa am în producţia vegetală şi cum

pot miza pe acestea în activitatea mea în fermă? - Ce culturi se adaptează cel mai bine la condiţiile de producţie

din fermă? - Ce oportunităţi de piaţă am că să îmi valorific producţia în

condiţii care să îmi permită obţinerea de profit? - Cine sunt concurenţii mei şi ce fel îmi pot afecta activitatea? - Cine ar putea fi clienţii şi cum le pot furniza produsele mele?

După ce îşi face o imagine generală asupra posibilităţilor de producţie şi de valorificare ale produselor fermierul trebuie să stabilească următoarele elemente concrete de care depinde viitorul activităţii sale:

- Care trebuie să fie dimensiunea sau scara producţiei optimă pentru ferma mea?

PAG - 8 -

Dimensiunea sau scara producţiei este dată de suprafaţa de teren, de baza tehnică existentă. Prin urmare fermierul trebuie să găsească răspunsuri şi în raport cu

aceste elemente:

- Deţin o suprafaţă de teren. De ce suprafaţă voi avea nevoie pentru a îmi realiza obiectivele?

- De ce bază tehnică dispun şi de ce aş avea nevoie pentru

derularea activităţilor de producţie? Dimensiunea exploataţiei poate fi determinată în funcţie de o serie de criterii tehnice, economice, la un anumit nivel de dezvoltare a factorilor de producţie. Fermierul care îşi desfăşoară activitatea într-o fermă vegetală trebuie să aibă în vedere că proporţiile producţiei influenţează eficienţa utilizării bazei tehnico-materiale a exploataţiei agricole.

- Cine şi cum contribuie la realizarea obiectivelor în cadrul fermei? În cazul în care toate activităţile în exploataţie cad în sarcina fermierului acesta trebuie să se organizeze singur, de aptitudinile sale manageriale depinzând în mod direct rezultatele obţinute. În situaţia în care fermierul este ajutat de membrii familiei sau foloseşte forţă de muncă angajată organizarea presupune combinarea nemijlocită a resurselor umane şi, în mod indirect, materiale, informaţionale şi financiare, la nivelul fermei, sau în cazul întreprinderilor agricole structurate la nivel de compartimente şi în ansamblul lor. Managementul în fermele vegetale trebuie să aibă în vedere identificarea şi stabilirea factorilor de producţie.

Fermierul în procesul de organizare a exploataţiei trebuie să găsească răspunsurile la următoarele întrebări referitore la factorii de producţie:

- Care sunt factorii de producţie care îi folosesc în vederea

obţinerii de produse agricole vegetale?

Referitor la factorii naturali:

a. în ce clasă de fertilitate se încadrează solurile de pe terenurile pe care le folosesc în procesul de producţie?

b. care este regimul de precipitaţii din regiunea în care mă situez şi în ce fel pot interveni în vederea în cazul în care acesta este deficitar?

PAG - 9 -

c. care sunt temperaturile medii anuale şi ce plante/soiuri/hibrizi sunt favorabili acestui regim termic?

d. Care sunt vânturile predominante şi cum mă afectează?

Factorii naturali nu sunt factori purtători de costuri care să se transmită asupra produselor obţinute. Prin acţiunea lor ei pot favoriza sau defavoriza desfăşurarea proceselor de producţie şi eficienţa utilizării factorilor economici. Cunoaşterea factorilor naturali, a probabilităţii de apariţie a lor precum şi a modului lor de manifestare permite valorificarea mai bună a factorilor economici.

Referitor la factorii economici:

a. de ce materiale am nevoie pentru a produce? b. care sunt principalii furnizori de seminţe, erbicide, insecticide,

fungicide, îngrăşăminte etc. din zonă? c. de ce cantităţi am nevoie ? (în funcţie de modulul de exploataţie

3/5...n ha ) d. ce cantitate de apă îmi este necesară pentru irigat?

Factorii economici sunt purtători de costuri care se transmit asupra producţiei obţinute. Ei au un caracter dinamic care se manifestă prin transformările pe care le suferă, parţial sau integral în procesele de producţie.

Referitor la factorii umani:

a. ce necesar de personal permanent am nevoie? b. pentru ce activităţi am nevoie de angajaţi şi ce specializare trebuie să

aibă aceştia? c. ce necesar de forţă de muncă sezonieră trebuie să am în vedere, în ce

perioade de timp şi în ce activităţi îmi este necesară?

Factorul uman reprezintă factorul conştient al întregii activităţi din cadrul fermei vegetale, elementul prin care sunt puse în acţiune mijloacele de producţie şi aplicate tehnologiile de producţie. Factorul uman creează valori mai mari decât propriul său cost.

PAG - 10 -

2. ANALIZA DE CONŢINUT A FUNCŢIILOR STIU,

POT, AM DOVEZI (REZULTATE)

„Care sunt cunoştinţele şi deprinderile practice necesare pentru a realiza activităţile din producţia vegetală? ”

CE TREBUIE SĂ ŞTIU? - elemente de corelare a sitemelor de producţie cu mediul extern (evoluţia

cererii pentru produsele unităţii, evoluţia preţurilor produselor necesare a fi cumpărate, a inflaţiei şi a dobânzilor la credite, concurenţii actuali şi cei potenţiali care apar pe piaţă, preferinţele consumatorilor, evoluţia comerţului exterior preţuri, facilităţi, cerinţe etc. Şi a legislaţiei, identificarea potenţialilor investitori în dezvoltarea şi diversificarea producţiei, noutăţile în tehnologii) şi mediul intern (finanţele, producţia, organizarea şi tehnologia normelor de servire, managementul, comercializarea etc.);

- structura de producţie a unei exploataţii agricole; - factorii care influenţează structura culturilor; - elemente de corelare între caracteristicile zonale şi soiuri; - factorii care determină mărimea şi dimensiunea unei exploataţii agricole; - clasificarea exploataţiilor agricole după indicatorul „marjă brută” - elemente de corelare dintre tipul de asolament, profilul explotaţiei şi culturi; - tipul de culturi premergătoare: păioase, prăşitoare, leguminoase; - tipuri de materii prime, materiale, pise de schimb şi produse utilizate în

cultura palntelor de câmp; - caracteristicile fizico-chimice ale materiilor prime şi materialelor

aprovizionate; - cataloage de produse şi firme producătoare; - tipuri de ingrăşăminte chimice; - momentul când se aplică îngrăşămintele chimice; - elemente de corelare a lucrărilor solului cu plantele premergătoare, uneltele cu

care se execută arătura, de adâncimea arăturii, de epocă şi de modul de executare a arăturii;

- elemente de corelare a densităţii plantelor cu capacitatea de înfrăţire a soiurilor (cereale), cu epoca de semănat şi plantat cu calitatea pregătirii patului germinativ, cu umiditatea solului;

- adâncimea de semănat şi plantat şi distanţa dintre rânduri; - momentul când se execută lucrările fitotehnice; - tipuri de erbicide şi caracteristicile lor (remanenţa pentru culturile din rotaţie); - produse de combatere a bolilor şi dăunătorilor; - utilaje care se folosesc la lucrările de combatere a bolilor şi dăunătorilor; - procedee de irigare şi norme de udare; - metode de tăiere (pomi,vie);

PAG - 11 -

- tehnici de tăiere(pomi,vie); - tipuri de tăiere (pomi,vie);

- elemente de corelare între caracteristicile zonale şi sistemele de tăiere (pomi,vie);

- obiectivele tipurilor de tăiere (pomi,vie); - metode şi forme de conducere (pomi,vie); - tipul determinărilor de evaluare a producţiei pentru efectuarea lucrării de

recoltat; - tehnici de evaluare a însuşirilor calitative; - cerinţele climatice de recoltare; - condiţii de depozitare; - parametrii standard la recoltare; - metode de recoltare; - calendarul lucrărilor agricole; - dotarea minimă necesară; - tipuri de utilaje agricole, - tipuri de lucrări agricole specifice; - normative privind durata de fucnţionare a utilajelor pe tipuri; - parametrii optimi de funcţionare ai utilajelor agricole; - tipuri de lucrări de întreţinere, reparaţii şi revizii tehnice pentru diferite utilaje

agricole; - elemente de corelare a activităţilor din producţia vegetală cu lucrările

mecanice, lucrările manuale şi materialele specifice tipurilor de culturi (întocmirea fişei tehnologice);

- bugetul culturii/ha, bugetul exploataţiei; - indicatorii de producţie (producţia medie kg/ha; valoarea producţiei medii

lei/ha, producţia totală (to), valoarea producţiei totale – venitul brut (lei/to)); - indicatorii economici: cheltuieli variabile, cheltuieli fixe, cheltuieli totale,

costul de producţie, profit, rata profitului, pragul de rentabilitate, marja brută standard (MBS);

- indicatorii sintetici de analiză a eficienţei economice a modulelor de exploataţie etc;

CE ACTIVITĂŢI POT REALIZA?

- să execut lucrările de bază ale solului în funcţie de planta premergătoare şi de cultura nou înfiinţată;

- să pregătesc patul germinativ - să execut lucrările de semănat pe tipuri de culturi; - să pregătesc utilajele de semănat şi sa efectuez probele de lucru; - să execut lucrările fitotehnice; - să execut lucrările de combatere a bolilor şi dăunătorilor; - să execut lucrările de fertilizare; - să execut irigarea;

PAG - 12 -

- să execut combaterea buruienilor; - să pregătesc utilajele corespunzătoare, tipului de lucrări ce se vor

executa; - să execut lucrări de întreţinere antierozionale şi hidroameliorative; - să execut tăieri; - să pregătesc recoltarea ; - să execut recoltarea; - să întocmesc fişe tehnologice, bugetul culturii/ha şi bugetul fermei; - să cuantific indicatorii de producţie şi indicatorii economici, etc.

CU CE REZULTATE S-A FINALIZAT MUNCA PE CARE AM DEPUS-O?"

Rezultatele finale se pot aprecia prin:

-măsurarea realizărilor (ex. Producţia medie, producţia totală, Venituri pe cultură, Venituri totale); -compararea realizărilor cu obiectivele şi standardele stabilite iniţial, evidenţiind abaterile produse; -determinarea cauzelor care au generat abaterile constatate (tehnologice, climatice, umane etc);

-efectuarea corecturilor care se impun, inclusiv acţionarea, pe măsura posibilităţilor, asupra cauzelor ce au generat abaterile negative.

PAG - 13 -

CAPITOL 2 ELEMENTE METODOLOGICE TEHNICO-ECONOMICE DE REALIZARE A GHIDURILOR

2. Consideraţii teoretico-metodologice

2.1 Sistemul de producţie 2.2 Tehnologii de producţie în sectorul vegetal 2.3 Mărimea şi dimensiunea economică a exploataţiilor agricole

2.4 Caracteristici de management în cultura vegetală 2.4.1 Tehnologia cadru 2.4.1.1 Amplasarea culturilor

2.4.1.2 Aplicarea de îngrăşăminte şi amendamente 2.4.1.3 Lucrările solului 2.4.1.4 Combaterea buruienilor 2.4.1.5 Întreţinerea culturilor

2.4.1.6 Recoltarea şi valorificarea producţiei vegetale 2.4.2 Fişa tehnologică a culturilor

2.4.3 Bugetul de venituri şi cheltuieli pe ha

PAG - 14 -

2. Consideraţii teoretico-metodologice

Elementele de principiu care stau la baza proiectării ghidurilor tehnico-economice pentru producţia vegetală sunt:

• sisteme şi structuri de producţie în sistemul vegetal; • tehnologii de producţie în sectorul vegetal; • mărimea şi dimensiunea economică a exploataţiilor agricole; • identificarea punctelor sensibile de intervenţie în managementul

fermei vegetale.

2.3 Sistemul de producţie Acesta reprezintă un ansamblu integrat de factori de producţie, producţii şi modalităţi de cultivare a plantelor care funcţionează sub influenţa mediului extern. În esenţă, stabilirea unui sistem de producţie presupune alegerea naturii şi volumului producţiilor (în sens mai larg al activităţilor, culturilor care vor permite obţinerea unui anumit gen de produs) şi a sistemelor de obţinere a acestora în raport de factorii interni şi externi. Facilităţile şi/sau restricţiile interne sunt legate de: particularităţile terenului, modul de parcelare sau de comasare, disponibilul de materiale, activităţile anterioare exercitate, disponibilul de forţă de muncă, situaţia financiară. Mediul extern poate interveni favorabil sau restrictiv în alegerea unui sistem de producţie prin: condiţiile pedoclimatice, posibilităţile de valorificare (individual sau prin cooperare, direct sau indirect prin intermediari) facilităţile financiare, piaţa funciară, mediul tehnic, social şi economic, restricţiile privind poluarea solului şi aerului, politica agricolă, piaţa internă şi externă. Pe lângă restricţiile sau facilităţile legate de factorii de producţie interni sau externi, alegerea sistemelor de producţie trebuie să aibă la bază şi o fundamentare economică . Structura de producţie a unei exploataţii agricole poate fi: extensivă sau intensivă. Structura de producţie extensivă se caracterizează prin predominarea culturilor cerealiere în suprafaţa cultivată şi în producţia marfă şi a altor culturi care valorifică slab pământul. Aceste exploataţii au tendinţă de-a îşi spori suprafeţele pentru a realiza venituri mari. Structura de producţie intensivă se caracterizează prin ponderea ridicată a unei activităţi în producţia totală, cum ar fi în cadrul producţiei vegetale prin ponderea ridicată a culturilor intensive (plante tehnice, legumicultură, etc.). Prin creşterea alocărilor de factori, în special de factori variabili la hectar, structura de producţie tinde să devină intensivă chiar dacă se cultivă plante care prin caracteristicile lor dau

PAG - 15 -

producţii de valoare scăzută. În acest caz, randamentele medii la hectar sunt ridicate şi permit obţinerea unor venituri mari.

În definirea unui sistem de producţie vegetală vor avea în vedere următoarele componente:

- structura culturilor (sau a produselor acestora); - tipul de asolament; - tehnologiile de cultivare.

Structura culturilor - componentă a sistemului de producţie, este influenţată de următorii factori: pământul, condiţiile climatice, condiţiile economice şi organizatorice, opţiunile fermierilor. În tabelul următor se prezintă o structură a culturilor orientativă, pentru agrozona de câmpie, recomandată de cercetarea ştiinţifică:

% Cultura Irigat Neirigat

Porumb 33-35 25-27 Plante furajere 14-15 15-18 Grâu 10-12 12-16 Soia 8-9 5-7 Orz+orzoaică 6-8 11-14 Floarea soarelui 5-6 8-10 Sfeclă de zahăr 4-5 3-4

În exploataţiile agricole mici, familiale, întâlnim structuri de producţie reduse, în general din 2-3 culturi (grâu, porumb, floarea soarelui) care nu asigură o valorificare eficientă a resurselor locale constrânse şi de imposibilitatea asigurării mijloacelor tehnice la nivel optim. Toate aceste aspecte conduc în timp la reducerea randamentului culturilor agricole. Diversitatea condiţiilor economice şi sociale din ţara noastră determină existenţa unor tipuri variate de structuri ale culturilor, încadrate în asolamente şi rotaţii specifice fiecărei zone de producţie agricolă, sistem de cultură şi chiar tip de exploataţie. Astfel, în zonele de şes structura culturilor se caracterizează prin ponderea ridicată a cerealelor (în special porumb şi grâu), urmate de plante tehnice, culturi furajere, legume. În zonele mai înalte predomină sfecla de zahăr, cartofii, grâul, culturile furajere, etc. În perimetrele irigate predomină culturile care dau cele mai bune rezultate economice în condiţii de irigare (sfeclă de zahăr, porumb, culturi furajere, legume, etc.). În societăţile agricole mari predomină, în general, culturile care au un grad ridicat de mecanizare, din cauza lipsei forţei de muncă.

PAG - 16 -

2.4 Tehnologii de producţie în sectorul vegetal

Tehnologia de cultivare reprezintă un ansamblu de metode, procedee şi activităţi desfăşurate într-o anumită succesiune, în vederea obţinerii diferitelor produse de natură vegetală. În realizarea unei agriculturi performante şi competitive, un rol crescând revine tehnologiilor avansate. Există un mare decalaj între tehnologiile care pot fi folosite şi folosirea lor efectivă iar tendinţa care se manifestă a fost şi este de substituire a unor tehnologii relativ performante cu altele tradiţionale. Criteriile avute în vedere în optimizarea tehnologiilor sunt: tehnic, economic, energetic şi ecologic, iar direcţiile principale sunt considerate următoarele:

- efectuarea unui minim de lucrări pentru a evita tasarea solului. Se reduc astfel consumul de carburanţi şi unele cheltuieli;

- creşterea gradului de mecanizare a lucrărilor de întreţinere a culturilor în vederea sporirii producţivităţii muncii;

- alegerea soiurilor şi hibrizilor celor mai productivi, în raport de zonă şi destinaţie;

- determinarea cantităţilor optime de îngrăşăminte şi a normelor de irigare, utilizarea în proporţie mai mare a îngrăşămintelor naturale;

- alegerea pentru fiecare cultură a densităţilor la ha, în funcţie de soi, hibrid, zonă;

- dezvoltarea sistemelor de combatere biologică a dăunătorilor; - exploatarea raţională a sistemelor de maşini, reducerea consumului

specific de materiale, combustibili, energie; - alegerea perioadei optime de efectuare a lucrărilor.

Principalii indicatori utilizaţi în evaluarea şi alegerea tehnologiilor sunt:

- producţia medie la hectar; - cheltuielile totale la hectar, pe grupe de cheltuieli şi pe verigi

tehnologice; - marja brută la hectar, pe kg de produs, pe zile-om; - costul unitar – lei/kg produs; - consumul de energie la ha şi pe kg produs; - bilanţul energetic; - cantitatea totală de îngrăşăminte (în s.a.) la ha şi pe kg produs; - costul unui kwh.

Tehnologiile înscrise în obiectivul de realizare a ghidurilor au fost elaborate în sistem irigat şi neirigat pentru diferite nivele de producţie, funcţie de structura culturilor stabilită în cadrul modulelor de exploataţie. Estimările efectuate se bazează pe norme şi tehnici de producţie care trebuie respectate în realizare unei tehnologii performante.

PAG - 17 -

Astfel: - utilizarea îngrăşămintelor se înscrie între cerinţele esenţiale ale asigurării unei agriculturi moderne şi competitive. O utilizare raţională a

îngrăşămintelor presupune asigurarea echilibrului dintre cantitatea totală de îngrăşăminte intrată în sol (în principal azot, fosfor şi potasiu) şi cantitatea totală de îngrăşăminte care părăseşte solul în fiecare an, cu scopul de a menţine suficienţi nutrienţi pentru obţinerea produselor vegetale în cantitatea şi de calitatea dezirabilă. Folosirea în exces a îngrăşămintelor, ca şi insuficienţa acestora influenţează negativ producţia, costurile şi eficienţa producţiei. Ca şi în cazul îngrăşămintelor, se impune utilizarea pe scară mai largă a erbicidelor, insecticidelor şi fungicidelor, concomitent cu adoptarea unor tehnologii şi practici menite să reducă riscul pentru sănătatea umană şi calitatea mediului. Realizarea unei agriculturi moderne şi competitive este condiţionată şi de calitatea materialului biologic. Deşi există reglementări privind producerea, controlul calităţii, comercializarea şi folosirea seminţelor şi materialului săditor, precum şi înregistrarea soirilor de plante agricole (Legea nr. 75/1995), în practică se mai folosesc seminţe necertificate din categorii biologice inferioare. Tehnologiile estimate urmăresc: - reducerea consumului de energie, de materii prime şi materiale, de muncă pe unitatea de efect (din punct de vedere al factorilor de producţie); - obţinerea unor produse cu parametri tehnico-funcţionali superiori, cu valori de întrebuinţare la nivelul celor mai înalte exigenţe (din punct de vedere al produsului); - favorizarea dezvoltării resurselor regenerabile, la conservarea mediului înconjurător, la obţinerea de produse „curate”( din punct de vedere ecologic); - favorizarea unui grad ridicat de rentabilitate şi competitivitate pe piaţa internă, cât şi pe cea externă (din punct de vedere al eficienţei economice). Criteriul de bază în agricultură în aprecierea nivelului unei tehnologii îl constituie consumul energetic, care trebuie să fie cât mai mic pe tona de produs obţinut. Aplicarea de tehnologii moderne presupune concentrarea producţiei agricole. Concentrarea producţiei agricole se manifestă în primul rând prin reducerea numărului de exploataţii agricole şi creşterea suprafeţei medii a acestora.

PAG - 18 -

2.3 Mărimea şi dimensiunea economică a exploataţiilor agricole

Dimensiunea unei exploataţii este dată în primul rând de volumul principalului mijloc de producţie (pământul), completat de volumul celorlalte resurse şi condiţii de desfăşurare a proceselor de producţie. Mărimea unei exploataţii evidenţiază modul în care în ansamblul resurselor sale au fost atrase, alocate, combinate şi utilizate în cadrul proceselor de producţie şi care este reflectat de rezultatele obţinute. În clasificarea exploataţiilor după mărime se utilizează indicatorul „marja brută”, calculat ca difernţă între produsul brut al unităţilor agricole şi cheltuielile variabile aferente (costuri operaţionale). Marja brută se exprimă în Unităţi de Măsură Europeană (UME) având echivalentul a 1200 euro. În funcţie de acest indicator de mărime se realizează clasificarea exploataţiilor agricole astfel:

- exploataţii agricole foarte mici.............. < 4 UME - exploataţii agricole mici……………….. 4-8 UME - exploataţii agricole mijlocii…………… 8-16 UME - exploataţii agricole mari………………. 16-40 UME - exploataţii agricole foarte mari……….. > 40 UME

2.4 Caracteristici de management în cultura vegetală

Managementul practicat în fermele agricole vegetale trebuie să acopere toate activităţile de natură tehnico – economică care se succed la nivelul acestor ferme şi să aibă în vedere aspectele care determină gradul de eficienţă economică şi asigură prosperitatea fermierului şi a familiei sale.

La nivelul unei ferme vegetale managementul trebuie să aibă în vedere în primul rând determinarea principalelor obiective la nivel de fermă şi a componentelor sale, precum a şi resursele şi a principalele mijloace necesare realizării lor.

Managerul unei ferme vegetale trebuie să intervină permanent pe întreaga desfăşurarea a procesului de producţie şi să aleagă cele mai bune soluţii privind aprovizionarea cu mijloace tehnico-materiale; administrarea, gestionarea şi coordonarea personalul angajat în fermă; derularea activităţilor de producţie conform obiectivelor stabilite; asigurarea calităţii proceselor de producţie şi a produselor obţinute; valorificarea produselor obţinute; promovarea şi desfacerea acestora pe piaţă; activităţile financiare din cadrul fermei.

PAG - 19 -

Managementul în cadrul unei ferme vegetale presupune şi intervenţii succesive pe verigile tehnologice ale diferitelor plante vegetale cultivate în fermă, pornind de la

alegerea soiurilor şi hibrizilor, a materialului săditor, a îngrăşămintelor organice şi minerale ce vor fi folosite, a tipurilor şi numărului de lucrări mecanice ce vor fi efectuate, dimensionarea necesarului de forţă de muncă, activităţile de întreţinere a culturilor prin aplicarea diferitelor pesticide şi terminând cu recoltarea producţiei obţinute.

Intervenţia managerului din punct de vedere economico - financiar se face prin realizarea de bugete pe culturi, realizarea de planuri sau programe care vizează activitatea curentă şi viitoare a fermei; prin calcularea eficienţei obţinute şi stabilirea în funcţie de aceasta şi de tendinţele existente pe piaţă a viitoarei structuri de producţie.

2.4.1 Tehnologia cadru

Tehnologia de producţie aplicată în cadrul fermelor vegetale variază în funcţie de resursele materiale, umane şi financiare care exista sau pot fi atrase de manager. Un rol important îl are potenţialul agro-pedologic existent la nivel de fermă.

Structura culturilor agricole este la rândul ei dependentă de mijloacele tehnice existente în cadrul exploataţiilor, în sensul că unităţile cu potenţial economic ridicat au o structură diferenţiată a culturilor, care permite o exploatare uniformă a mijloacelor tehnice în anul de producţie şi o eşalonare corespunzătoare a veniturilor. Elaborarea unei tehnologii cadru în fermele vegetale presupune stabilirea unei succesiuni de activităţi care sunt derulate in fermă in cursul unui an agricol, care începe cu alegerea culturilor şi soiurilor care se adaptează cel mai bine agrozonei în care este situată fermă, realizarea de asolamente la nivel de fermă şi continuă cu activităţile specifice de producţie: aplicare de îngrăşăminte şi amendamente, efectuarea de lucrări ale solului, operaţiuni specifice lucrării de semănat, lucrări de întreţinere a culturilor, evaluarea producţiei şi în final recoltarea producţiei obţinute.

2.4.1.1 Amplasarea culturilor

Asolamentul, este singura metodă agrotehnică utilizată în cultura plantelor care nu necesită nici un fel de investiţie. La avantajele economice se adaugă îmbunătăţirea condiţiilor agrotehnice referitoare la reducerea gradului de îmburuienare, reducerea infestării terenurilor cu agenţi patogeni şi menţinerea stării de conservare a fertilităţii naturale a terenurilor agricole.

În condiţiile specifice zonei de câmpie a ţării se întâlnesc mai multe tipuri de asolamente, funcţie de sistemele de cultură utilizate în cadrul exploataţiilor agricole. Aceste tipuri de asolamente se grupează astfel:

PAG - 20 -

- asolamente pentru zonele de şes şi sudul ţării:

1. leguminoase anuale 1. păioase culturi succesive

1. leguminoase anuale

2. păioase culturi succesive

2. plante tehnice 2. păioase culturi succesive

3. porumb 3. porumb 3. porumb 4. porumb plante tehnice 4. porumb 4. porumb plante tehnice 5. păioase 5. leguminoase anuale 5. păioase

- asolamente pentru zonele de câmpie irigate sau terenuri cu aport freatic:

1. porumb 1. porumb 1. porumb 2. porumb 2. porumb 2. porumb 3. soia+fl. soarelui (sfeclă)

3. porumb + sfeclă de zahăr 3. soia

4. grâu+ orz 4. grâu+ orz 4. grâu+ orz 5. soia + fl. soarelui 5. plante tehnice

- asolamente mixte de culturi de câmp + furaje unde sunt necesare mai puţine furaje:

1 porumb 1 porumb 2. porumb 2. soia, fl. soarelui 3 fl. Soarelui 3. grâu 4 grâu orz 4. orz 5 culturi furajere – solă săritoare 5. culturi furajere – solă săritoare

-asolamente mixte de culturi de câmp + culturi furajere acolo unde sunt necesare mai multe furaje:

1. porumb 1. porumb 2. porumb 2. porumb

3. plante tehnice (soia, fl soarelui, in şi sfeclă de zahăr) 3. culturi furajere anuale

4. grâu + orz 4. grâu + orz 5. culturi furajere anuale – orz 70% din solă + sfeclă furajeră 30% din solă

5. lucernă – solă săritoare

6. lucernă – solă săritoare

-asolamente pentru zona de câmpie cu terenuri neirigate – pe soluri normale: 1. porumb 1. porumb 2. porumb 2. porumb 3. grâu 3. grâu 4. plante tehnice (fl soarelui, in) 4. orz 5. culturi furajere – sole săritoare

PAG - 21 -

-asolamente pentru exploataţii legumicole cu producere de legume în câmp irigat:

1. ceapă, usturoi, spanac 1. mazăre, fasole, verdeţuri

2. tomate, culturi de vară-toamnă, ardei, vinete

2. tomate, ardei, vinete, morcovi

3. varză timpurie, castraveţi de toamnă 3. ceapă, usturoi, castraveţi timpurii

4. grâu + orz 4. grâu + orz 5. cartofi timpurii, varză de toamnă 5. cartofi timpurii (castraveţi de toamnă)

Alegerea celor mai bune plante premergătoare, pentru culturile existente în cadrul unui asolament raţional, împreună cu respectarea tuturor verigilor tehnologice care conduc la realizarea şi asigurarea cerinţelor plantelor cultivate pentru factorii de vegetaţie, constituie principalul mijloc strategic de obţinere a unor nivele constante şi rentabile de producţie. La irigat, alături de secvenţele sus menţionate, cheltuielile pentru obţinerea produsului agricol cresc în funcţie de costul apei de irigat, cantitatea apei utilizată la aplicarea udărilor, tipul echipamentului de udare şi forţa de muncă utilizată la aplicarea udărilor, costurile determinate de amenajarea sistemului de udare (amortizarea sistemelor de irigaţii). Aceste asolamente se aplică în exploataţiile cu mari suprafeţe – în mod curent în formele asociative, în gospodăriile individuale (fermele familiale) se realizează în mod obişnuit rotaţii simple ale culturilor adecvat dispersării parcelelor de teren. Problema de viitor pentru toate categoriile de exploataţii rămâne comasarea terenurilor în masive funciare compacte pentru fiecare exploataţie, de forme cât mai ordonate, sprijinite pe limitele obligate naturale şi construite, având legături funcţionale directe la căile de comunicaţie, sate şi centrele de producţie.

2.4.1.2 Aplicarea de îngrăşăminte şi amendamente

Îmbogăţirea solului în elemente fertilizante, uşor accesibile culturilor de câmp este măsura tehnologică cu implicaţii directe asupra nivelului de recoltă scontat. Optimizarea sistemului de fertilizare a culturilor este posibilă prin: alegerea sortimentului de materii şi materiale fertilizante, folosirea preparatelor biologice care controlează relaţiile în sistemul microorganisme fixatoare de azot liber atmosferic – plantă – sol, îngrăşăminte chimice granulate complexe cu un conţinut ridicat în substanţă activă (concentrate), composturi sau gunoi de grajd fermentat. Eficienţa aplicării îngrăşămintelor este dependentă de menţinerea la nivel optim a tuturor factorilor tehnologici (combaterea buruienilor care concurează planta de

PAG - 22 -

cultură, asigurarea apei prin irigaţie, utilizarea soiurilor şi hibrizilor cu potenţial ridicat de producţie şi capacitatea de valorificare superioară a factorilor de

mediu). Dozele de îngrăşăminte chimice se calculează funcţie de conţinutul solurilor în elemente fertilizante, nivelul scontat al recoltelor ţinându-se cont de suplimentele de materii organice refolosibile (gunoiul de grajd, composturile, resturile vegetale ale culturilor agricole neutilizate în alte sectoare) care îmbunătăţesc starea de fertilitate a solurilor.

2.4.1.3 Lucrările solului

Experienţele staţionare, cu durata de peste 36 ani, confirmă posibilitatea optimizării sistemelor de lucrare a solului în cadrul unor asolamente raţionale care să asigure: afânarea solului pe adâncimi variabile, funcţie de cerinţele plantelor cultivate. Datele cercetărilor în acest domeniu arată ca în cadrul unui asolament raţional, cu rotaţii de 4-6 ani arăturile adânci la 28-30 cm se vor executa pe suprafeţele cultivate cu porumb, rădăcinoase (sfeclă de zahăr, sfeclă furajeră), iar lucrările superficiale vor fi destinate culturilor de păioase şi leguminoase pentru boabe. Executarea lucrărilor adânci pentru culturile de cereale de toamnă nu se justifică economic prin sporuri de producţie, care să acopere cheltuielile suplimentare de energie ocazionate de lucrările mecanice (afânare de bază şi / sau pregătirea patului germinativ). În plus, condiţiile de secetă a solului întâlnite frecvent în zona de sud a ţării, în lunile august septembrie, împiedică executarea unor ogoare de vară de bună calitate şi implică executarea unui număr mare de treceri cu grapele cu discuri pentru mărunţirea solului în vederea pregătirii patului germinativ.

2.4.1.4 Combaterea buruienilor

Controlul infestării terenurilor cu buruieni este veriga tehnologică cu implicaţie majoră în succesul cultivatorilor. Prin aceasta trebuie să se urmărească permanent, în cadrul exploataţiilor agricole, evoluţia stării de îmburuienare a terenurilor, pentru menţinerea infestării sub limitele pragului de dăunare şi limitare a creşterii infestării cu specii de buruieni perene (monocotiledonate şi dicotiledonate) greu de combătut prin mijloace agrotehnice şi chimice. Este important de ştiut că pe terenurile irigate buruienile găsesc condiţii de creştere şi dezvoltare optime şi pot concura mai puternic planta cultivată.

PAG - 23 -

Utilizarea mijloacelor de combatere integrată (măsuri agrotehnice - rotaţii, lucrări mecanice de bună calitate, mijloace chimice – erbicide) poate asigura condiţia

culturală satisfăcătoare obţinerii profitului prin cultivarea pământului. 2.4.1.5 Întreţinerea culturilor

Cerinţele actuale ale pieţei pentru produse curate şi sănătoase implică orientarea cultivatorilor spre noi tehnologii care răspund cerinţelor sociale. Rezultatele cercetărilor în domeniul protecţiei plantelor (combaterea bolilor şi dăunătorilor), evidenţiază apariţia unor generaţii noi de produse care asigură controlul patogenilor la sămânţă şi/sau pentru diferite perioade de vegetaţie. Protejarea seminţelor şi a plăntuţelor în primele faze de vegetaţie prin tratamente la sămânţă, prezintă avantaje economice importante prin tratarea unui volum mic de seminţe (seminţele utilizate la semănat), cu cantităţi de substanţă reduse, în condiţii controlate, asigurând un tratament uniform cu eficacitate ridicată. Astfel, se elimină tratamentele în câmp în primele faze de vegetaţie, a căror eficacitate este mai redusă, datorită variabilităţilor condiţiilor de mediu (prezenţa vântului, surprinderea ploilor imediat după tratament, etc).

2.4.1.6 Recoltarea şi valorificarea producţiei vegetale

Reprezintă în esenţă măsura tehnologică de atingere a scopului final al practicii agricole, în vederea obţinerii veniturilor care trebuie să permită reluarea ciclului de producţie. Funcţie de destinaţia produsului şi valorificarea acestuia, la preţuri acoperitoare costurilor de producţie, tehnologul poate stabili strategiile de dezvoltare a exploataţiilor agricole pe termen lung. În acest sens se analizează prin comparaţie nivelul tehnologic (posibilităţile de introducere a investiţiilor – maşini şi utilaje noi, măsuri de combatere chimică a monocotiledonatelor perene, potenţialul de producţie al solurilor pe unităţi teritoriale), cu răspunsul dat de indicatorii eficienţei economice a producţiei agricole. Tehnologiile de producţie utilizate în proiecţii au surprins cele două componente principale ale acestora: cea tehnică şi cea economică, considerate şi interpretate din punct de vedere al eficienţei economice. În cadrul devizului tehnologic, componenta tehnică şi cea economică delimitează mijlocele şi lucrările direcţionate în sensul satisfacerii cerinţelor plantelor în vederea obţinerii randamentelor proiectate la unitatea de suprafaţă şi de produs, latura economică vizând alocarea şi utilizarea cu economicitate maximă a inputurilor, în

PAG - 24 -

scopul realizării producţiei cu costuri reduse pe unitatea de suprafaţă şi a obţinerii unei mase a profitului cât mai mare pe culturi, respectiv pe exploataţii.

În ceea ce priveşte efortul economic în derularea tehnologiei, acesta a fost cuantificat pe baza a două elemente:

a) elemente care necesită un efort economic redus, generând în schimb efecte economice însemnate;

b) elemente ce impun din partea fermierului eforturi economice substanţiale, care însă au o contribuţie majoră în obţinerea de producţii sporite cu cheltuieli reduse pe unitatea de suprafaţă şi pe cap de animal. În prima categorie s-au inclus: sămânţa, densitatea plantelor la unitatea de suprafaţă, epoca de executare a lucrărilor, nivelul calitativ al acestora avantajând din punct de vedere economic, acele exploataţii, care îşi creează sau dispun de asemenea pârghii de acţiune, obţinându-se astfel randamentele programate. Din cea de a doua categorie se detaşează net mecanizarea lucrărilor şi irigaţiile. În privinţa mecanizării lucrărilor agricole şi implicit a gradului de înzestrare cu bază energetică a exploataţiilor agricole, tehnologiile utilizate în proiecţiile de module pot testa cu discernământ economic modalităţile de aplicare a acestora, mai cu seamă pentru această perioadă în care există o deosebită fluctuanţă şi exacerbare a cheltuielilor efectuate cu mecanizarea lucrărilor agricole şi posibilităţile financiare reduse de procurare şi exploatare a tractoarelor şi maşinilor agricole.

2.4.2 Fişa tehnologică a culturilor

Tehnologia la nivel de hectar pentru o anumită cultură cuprinde toate activităţile derulate într-un agricol, în vederea obţinerii produsului final, activităţi care sunt grupate pe luni calendaristice şi categorii de cheltuieli: cheltuieli pentru lucrările mecanizate, lucrările manuale şi cu materiile şi materiale utilizate în procesul de producţie. Fişa tehnologică elaborată la nivel de hectar îi oferă managerului o imagine asupra activităţilor pe care trebuie să le deruleze pentru fiecare cultură, volumului de lucrări manuale şi mecanizate care trebuiesc efectuate, necesarului de materii prime şi materiale, precum şi tarifele pentru fiecare lucrare în parte, tarife care colaborate cu volumul de lucrări îi permit să determine totalul cheltuielilor pe care trebuie sa le facă în fiecare lună pentru a obţine producţia finală la cultura luată în calcul. Tehnologiile la hectar sunt realizare pentru două sisteme de producţie: sistemul irigat şi sistemul neirigat astfel încât fermierul să poată aplica tehnologia în funcţie de posibilitatea de a iriga cultura respectivă. Fiecare tehnologie a fost elaborată pentru un anumit nivel de producţie, nivel influenţat în special de cantitatea de îngrăşăminte şi amendamente pe care managerul decide să le aplice la hectar.

PAG - 25 -

2.4.3 Bugetul de venituri şi cheltuieli pe ha În elaborarea bugetelor exploataţiilor agricole specializate în producţia vegetală s-au efectuat calculaţii estimative de costuri şi profituri nete la nivel de culturi cum sunt: grâu, porumb, orz, floarea soarelui, soia, fasole, sfeclă de zahăr şi rapiţă cu randamente diferenţiate în funcţie de tehnologiile aplicate, nivelul de alocare al factorilor de producţie în agrozona câmpie irigat şi neirigat. Elaborarea bugetelor a avut la bază devizele tehnologice şi preţurile inputurilor. Structura bugetului pe culturi cuprinde toate elementele referitoare la: valoarea producţiei, consumurile intermediare, costul de producţie, venitul net şi rata venitului net. Valoarea producţiei (A) este determinată pe baza producţiilor medii la hectar şi a preţurilor estimative pe piaţa internă, pentru producţia principală (A1 = val. prod. princ.) şi a valorii producţiei secundare. Consumurile intermediare (D) comensurează totalitatea inputurilor şi serviciilor consumate în procesul de producţie agricolă şi cuprind: sămânţa, îngrăşăminte chimice şi amendamente, pesticide, lucrări mecanice, irigaţii, aprovizionare, cheltuieli generale, dobânzi la credite, asigurări, amortisment şi alte cheltuili specifice; Consumurile intermediare pentru producţia principală (D1) nu includ cheltuielile ocazionate cu obţinerea producţiei secundare; Consumurile intermediare cuprind două grupe de cheltuieli: cheltuieli variabile şi cheltuieli fixe. Venitul impozabil (E) este obţinut prin scăderea consumurilor intermediare pentru producţia principală din valoarea producţiei principale; Venitul net rezultă în urma diminuării venitului impozabil cu valoarea impozitelor aferente şi a adiţionării alocaţiilor şi subvenţiilor acordate de stat conform legislaţiei în vigoare; Rata venitului impozabil (G) este calculată în procente prin raportarea venitului impozabil la consumurile pentru producţia principală; Rata venitului net + subvenţiile (H) se determină prin raportarea venitului net + subvenţii la consumurile pentru producţia principală.

PAG - 26 -

CAPITOL 3 GHID ETALON TEHNICO-ECONOMIC PENTRU “CEREALE ŞI PLANTE TEHNICE”

3.1 Tehnologii cadru

3.1.1 Grâu 3.1.2 Orz 3.1.3 Porumb 3.1.4 Floarea soarelui 3.1.5 Soia 3.1.6 Fasole 3.1.7 Sfeclă de zahăr 3.1.8 Rapită pentru ulei

3.2 Modul 20 ha neirigat/ irigat Tabel nr. 3.2 3.2.1 Bugetul exploatatiei de 20 ha - neirigat Tabel nr. 3.2.1 3.2.2 Fişă rezumativă - neirigat Tabel nr. 3.2.2 3.2.3 Simularea principalilor indicatori economici - neirigat Tabel nr. 3.2.3 3.2.4 Bugetul exploatatiei de 20 ha - irigat Tabel nr. 3.2.4 3.2.5 Fişă rezumativă - irigat Tabel nr. 3.2.5 3.2.6 Simularea principalilor indicatori economici - irigat Tabel nr. 3.2.6

3.3 Modul 200 ha neirigat/ irigat Tabel nr. 3.3 3.3.1 Bugetul exploatatiei de 20 ha - neirigat Tabel nr. 3.3.1 3.3.2 Fişă rezumativă - neirigat Tabel nr. 3.3.2 3.3.3 Simularea principalilor indicatori economici - neirigat Tabel nr. 3.3.3 3.3.4 Bugetul exploatatiei de 20 ha - irigat Tabel nr. 3.3.4 3.3.5 Fişă rezumativă - irigat Tabel nr. 3.3.5 3.3.6 Simularea principalilor indicatori economici - irigat Tabel nr. 3.3.6

3.4 Modul 1000 ha neirigat/ irigat Tabel nr. 3.4 3.4.1 Bugetul exploatatiei de 1000 ha - neirigat Tabel nr. 3.4.1 3.4.2 Fişă rezumativă - neirigat Tabel nr. 3.4.2 3.4.3 Simularea principalilor indicatori economici - neirigat Tabel nr. 3.4.3 3.4.4 Bugetul exploatatiei de 1000 ha - irigat Tabel nr. 3.4.4 3.4.5 Fişă rezumativă - irigat Tabel nr. 3.4.5 3.4.6 Simularea principalilor indicatori economici - irigat Tabel nr. 3.4.6

3.5 Fişă explicativă 3.5.1 Consum forţă de muncă pe culturi conform fişelor tehnologice Tabel nr. 3.5.1 3.5.2 Consumul forţei de muncă/module de exploataţie Tabel nr. 3.5.2

3.5.2.1 Modul 20 ha irigat Tabel nr. 3.5.2.1 3.5.2.2 Modul 20 ha neirigat Tabel nr. 3.5.2.2 3.5.2.3 Modul 200 ha irigat Tabel nr. 3.5.2.3 3.5.2.4 Modul 200 ha neirigat Tabel nr. 3.5.2.4 3.5.2.5 Modul 1000 ha irigat Tabel nr. 3.5.2.5 3.5.2.6 Modul 1000 ha neirigat Tabel nr. 3.5.2.6

3.6 Dotarea minimă cu tractoare şi maşini agricole Exploataţia agricolă -20 ha neirigat Tabel nr. 3.6.1 Exploataţia agricolă -20 ha irigat Tabel nr. 3.62 Exploataţia agricolă -200 ha neirigat Tabel nr. 3.6.3 Exploataţia agricolă -200 ha irigat Tabel nr. 3.6.4 Exploataţia agricolă -1000 ha neirigat Tabel nr. 3.6.5 Exploataţia agricolă -1000 ha irigat Tabel nr. 3.6.6

PAG - 27 -

3. Ghid etalon tehnico-economic

Profilul: “Cereale şi plante tehnice”

20 ha 200 ha Modul de:

1000 ha

Gospodarii individuale Asociatii familiale Tipul

exploatatiei: Societati agricole cu pers. juridica

PAG - 28 -

3.1 TEHNOLOGII CADRU

3.1.1 CULTURA: GRÂU CONSUM

Zonarea culturilor şi a soiurilor

1 2

a. zonarea culturilor

Zonele cele mai favorabile pentru grâu sunt: Câmpia

din vestul ţării, Câmpia Română, Câmpia Transilvaniei şi o parte

din nord-estul Moldovei.

b. zonarea soiurilor - Pentru zona I, a Bărăganului şi Dobrogei, Dropia, Flamura 85,

Rapid (soiuri precoce) Alex, Fundulea 4, Boema, Crina, Dor şi

Faur (soiuri mai tardive). Toate aceste soiuri au dat rezultate bune

şi în cultură irigată.

- În zona a II-a, care cuprinde cea mai mare parte a

Olteniei, Dropia, Flamura 85, Rapid şi Alex, Lovrin 34,

Boema şi Cătălin.

- În zona a III-a, vestul ţării, Alex, Romulus,

Dropia, Lovrin 34, Delabrad, Ciprian şi Faur. În zona

colinară, Arieşan şi Ardeal 1.

- În zona colinară din sudul ţării (zona a IV-a),

Trivale, Albota şi Şimnic 30, Dropia, Flamura 85 şi Rapid.

- Pentru zona a V-a (Transilvania), Arieşan,

Apullum, Fundulea 4, Turda 95, Turda 2000, Ardeal 1,

Dumbrava şi Faur, grâul de primăvară, Rubin şi Speranţa.

- În zona a VI-a, care cuprinde judeţul Suceava şi o

parte din judeţele Neamţ, Botoşani şi Bacău, Aniversar, Arieşan,

Gaşparom, Magistral şi Fundulea 4, Esenţial şi Drobeta.

- Pentru zona a VII-a, care cuprinde cea mai mare

parte din Moldova, Dropia, Flamura 85, Gabriela, Eliana,

Moldova 83, Fundulea 4, Boema, Crina şi Iaşi 2.

La grâul durum de toamnă, în zona I, soiul Pandur, iar în

zona a II-a este recomandat soiul Condur. Ca soiuri de

grâu durum de primăvară, sunt înregistrate soiurile

Durom şi Ixos.

Plante premergătoare

1 2 3 4

Foarte bune Bune Medii Contraindicate

- leguminoase anuale şi

perene;

- in ulei şi fibră;

- rapiţă;

- cartofi vară

- floarea soarelui;

- porumb hibrizi timpurii;

- culturi ce eliberează

terenul până la 15

septembrie.

- cereale păioase an I;

- porumb hibrizi semitardivi;

- sfeclă de zahăr;

- cartofi toamnă;

- alte culturi care eliberează

- unde a fost atac de mălură,

tăciune;

- unde s-au cultivat cereale

păioase mai mult de un an;

- s-au aplicat erbicide triazinice

PAG - 29 -

terenul mai târziu. cu efect remanent;

- unde recoltarea târzie nu

permite semănatul în epoca

optimă.

Aplicarea îngrăşămintelor

U650 + MA – 3,5

Fosfor

-60-100 kg P2O5/ha;

Dp=15xRs-Pgg

în care:

Dp – doza de fosfor (kg P2O5/ha);

Rs – recolta scontată (to/ha)

Pgg – contribuţia în fosfor a gunoiului de

grajd (1,5 kg kg P2O5/to de gunoi dat în

anul curent);

Epoca: toamna şi încorporare sub arătură

sau la pregătirea patului germinativ

Potasiu

- 40-80 K2O pe solurile cu un conţinut de

potasiu schimbabil mai mic de 150 ppm

K

Epoca: toamna şi încorporare sub arătură

sau la pregătirea patului germinativ

Azot

DN=30 x Rs - Ns - Ngg + Npr

DN – doza de azot (kg N/ha);

Rs – recolta scontată (to/ha)

Ns – aportul solului în azot (între 20-60

kg/ha);

Ngg – aportul gunoiului de grajd în azot (2

kg N/to de gunoi dat în anul curent);

Npr – corecţia funcţie de planta

premergătoare.

Epoca:

- iarna sau primăvara devreme 40-80

kg/ha;

- restul dozei primăvara la apariţia primului

nod.

Lucrările solului

1 2

Arătura Pregătirea patului germinativ

- U650 + PP(3)30+GS-1,2 - cu cel puţin 15 zile înainte de

semănat.

- vara, până la 15 VIII;

- toamna, până la 25 IX.

Adâncimea

- soluri mijlocii şi grele 20-25 cm - Vara

- soluri uşoare 20-22 cm

- soluri mijlocii şi grele 20-22 cm - Toamna

- soluri uşoare 18-20 cm

- U650 + CPGC -4

Momentul executării – toamna imediat înaintea semănatului

Adâncimea – la adâncimea de semănat + 1-2 cm

PAG - 30 -

Stabilirea densităţii plantelor

Nr. boabe

germinabile/m

2

Distanţa

între

rânduri

Nr. boabe

germinabile/li

niar

Valoarea

culturală a

seminţei

MMB (masa a 1000

de boabe)

Soiuri

1 2 3 4 5 6

450-550 12,5 cm 30-42 - puritatea min

98%;

- germinaţia min

90%.

- 33-42 g la soiurile cu

bob mic şi mijlociu;

- 36-50 g la soiurile cu

bob mare

Precoce: Dropia, Rapid,

Flamura 85, Boema, Crina,

Faur, Lovrin 34, Cătălin;

Mai tardive:

Alex, Fundulea 4

Cantitatea de sămânţă

( ) ( )( ) ( ) 100

%%/../

2

xxGP

gxMMBmboabegermnrhakgC =

Cantitate 190-250 kg/ha

Semănatul

U650 + SUP - 29

Epoca

1-15 X

Adâncimea

5-6 cm (în funcţie de textura solului şi de

gradul de aprovizionare cu apă)

Distanţa între rânduri

12,5 cm

Întreţinerea culturilor

Combaterea integrată a buruienilor

Respectarea rotaţiei culturilor, a adâncimii şi epocii de executare a arăturilor, întreţinerea ogoarelor curate de buruieni; este necesară şi

aplicarea de erbicide

Exemplificări cu L – 445 + MET – 1200 sau U- 650 + MET 2500

Buruieni: muştar, ridiche

sălbatică, pălămidă;

Tratamente: SDMA 2,4 D -

2l/ha;

Epoca de aplicare:

primăvara când buruienile

sunt în faza de rozetă iar

plantele de grâu se află în faza

de înfrăţire, T0 aerului >150C

Buruieni: romaniţă, volbură,

lingurică, turiţă, muşeţel,

hrişcă, măzăriche, etc.

Tratamente: Icedin super –

1l/ha; Oltisan extra – 1l/ha;

Lontrel 418 C -4-5 l/ha;

Epoca de aplicare: primăvara

când buruienile sunt în faza de

rozetă iar plantele de grâu se

află între înfrăţire, formarea

primului internod, T0 >10 -12

Buruieni: turiţă şi lingurică,

răsărite din toamnă;

Tratamente: Strane + Icedin

Forte – 0,6 + 2l/ha

Epoca de aplicare: primăvara

când plantele de grâu se află

între înfrăţire – formarea

primului internod

Buruieni: odosul, iarba

vântului

Tratamente: Puma Super -0,8

– 1,0 l/ha; Assert – 2-3 l/ha;

Epoca de aplicare: primăvara

când plantele de grâu se află

între formarea primului

internod iar buruienile sunt în

faza de 3-4 frunze şi începutul

înfrăţirii.

PAG - 31 -

0C

Combaterea integrată a bolilor şi dăunătorilor

Alături de diferite măsuri agrotehnice se aplică tratamente chimice efectuate la sămânţă şi în perioada de vegetaţie

Respectarea rotaţiei culturilor, încadrarea semănatului în epoca optimă

Tratamente la sămânţă

- pentru mălură şi tăciune: Criptodin 2,5 PTS – 1,5 kg/to,

Prelude SP – 2 l/to; Vitavax 200 -2kg/to;

- pentru mălură şi gândac ghebos: FB- 7 – 2,5 kg/to, Tirametox

88 PTS – 3 kg/to

Tratamente în vegetaţie

U - 650 + MPSP 3x300

- pentru complexul de boli - făinare, rugini, septorioză, fuzarioză

– Alert – 1kg/ha; AltoCombi 420 – 0,5 kg/ha; Mirage – 1l/ha;

Tilt Premium – 0,33 kg/ha;

- pentru ploşniţele cerealelor şi cărăbuşeii cerealelor (la

avertizare): Sinoratox 35 – 3,5l/ha; Dimevur 42,5 – 3l/ha;

Onefon 30 VUR – 3,5 l/ha; Decis 2,5 – 300 ml/ha; Fastac 10 –

150ml/ha.

Când cultura se irigă se aplică:

- 300-400 mc apă/ha – toamna pentru răsărire (la nevoie);

- 1-2 udări în cursul perioadei de vegetaţie, cu norme de 500-600 mc apă/ha cu IIA + ASJM

Evaluarea producţiei

- Se face în faza de coacere în pârgă pentru un lan de până la 100 ha. Se stabilesc 5 puncte de luare a probelor pe diagonală. Rezultatele

obţinute se înmulţesc cu 10.000 pentru a afla producţia la hectar.

( )100

/ 2 xMMBxNNmkgP bsp=

în care:

Nsp- numărul de spice la m2;

Nb – numărul mediu de boabe în spic;

MMB – masa (greutatea) a 1000 boabe.

Recoltarea

- cu C12 sau C14;

Recoltarea: când boabele ating umiditatea de 14-15%, la coacerea deplină;

Perioada de recoltare: de cca 6-8 zile, pentru a reduce la minimum pierderile;

Reglarea combinelor se face de mai multe ori pe zi, pentru a reduce la minimum pierderile, procentul boabelor sparte < 2%, o puritate

cât mai ridicată.

PAG - 32 -

3.1.2 CULTURA: ORZ CONSUM

Zonarea culturilor şi a soiurilor

1 2

a. zonarea culturilor

În funcţie de condiţiile pedoclimatice, se disting:

- zona foarte favorabilă care cuprinde terenurile de

câmpie cum sunt cele din Câmpia de vest a ţării, sudul Câmpiei

Române, precum şi partea de est a Bărăganului şi de sud a

Dobrogei;

- zona favorabilă reprezentată de Câmpia Transilvaniei

şi Podişul Târnavelor şi zona dealurilor din vestul şi sudul ţării cu

soluri aluvionar podzolice şi brune;

- zona puţin favorabilă care cuprinde solurile nisipoase

din sudul Olteniei şi nord-vestul ţării sau cele cu exces de

umiditate din vestul ţării, din nord-estul Munteniei, ca şi cele

puternic acide sau erodate din Moldova şi nordul Dobrogei,

regiune supusă adesea unor temperaturi minime mai scăzute.

b. zonarea soiurilor

Soiurile de orz de toamnă

- Dana şi Mădălin sunt recomandate pentru toate zonele de

cultură;

- Compact şi Orizont în Stepa Bărăganului şi Dobrogei,

Silvostepa Olteniei şi Munteniei şi Câmpia de Vest;

- soiul Adi este recomandat a fi cultivat în zonele

din sudul ţării şi în Transilvania;

- soiurile Andrei şi Regal în Silvostepa Olteniei şi

Munteniei, Câmpia de Vest şi Moldova.

- soiul Liliana, care este recomandat spre cultivare

în toate zonele de cultură ale orzului de toamnă, cu precădere în

stepa Bărăganului şi Dobrogei şi în silvostepa Munteniei.

Soiurile de orzoaica de toamnă, pentru toate zonele de

cultură a acesteia, sunt recomandate soiurile Laura şi

Andra.

Plante premergătoare

1 2 3 4

Foarte bune Bune Medii Contraindicate

- leguminoase anuale şi perene;

- in ulei şi fibră;

- rapiţă;

- floarea soarelui;

- soia – soiuri timpurii;

- cartofi timpurii.

- porumb - hibrizi timpurii;

- cartofi – soiuri târzii

- sfeclă de zahăr recoltată până la

10 septembrie.

-orz şi orzoaică de toamnă sau

primavară chiar an I de cultură;

- porumb tratat cu erbicide

triazinice;

- culturi recoltate târziu, ce nu

permit semănatul în epoca

optimă.

Aplicarea îngrăşămintelor

U650 + MA – 3,5

Fosfor

-60-100 kg P2O5/ha;

Dp=15xRs-Pgg

în care:

Potasiu

- 40-60 K2O pe solurile cu un conţinut

de potasiu schimbabil mai mic de 150

ppm K

Azot

DN= 25 x Rs - Ns - Ngg + Npr

DN – doza de azot (kg N/ha);

Rs – recolta scontată (to/ha)

PAG - 33 -

Dp – doza de fosfor (kg P2O5/ha);

Rs – recolta scontată (to/ha)

Pgg – contribuţia în fosfor a gunoiului

de grajd (1,5 kg kg P2O5/to de gunoi

dat în anul curent);

Epoca: toamna şi încorporare sub

arătură sau la pregătirea patului

germinativ

Epoca: toamna şi încorporare sub

arătură sau la pregătirea patului

germinativ

Ns – aportul solului în azot (între 20-60 kg/ha);

Ngg – aportul gunoiului de grajd în azot (1,5 kg

N/to de gunoi dat în anul curent);

Npr – corecţia funcţie de planta premergătoare.

Epoca:

- iarna sau primăvara devreme 40-80 kg/ha;

- restul dozei primăvara la formarea celui de-al

doilea nod.

Lucrările solului

1 2

Arătura Pregătirea patului germinativ

- U650 + PP4(3)30+GS-1,2 - cu cel puţin 15 zile înainte de

semănat.

- vara, până la 15 VIII;

- toamna, până la 25 IX.

Arătura va fi întreţinută prin discuiri şi grăpări.

- soluri mijlocii şi grele 20-25 cm Adâncimea

- Vara - soluri uşoare 20-22 cm

- soluri mijlocii şi grele 20-22 cm - Toamna

- soluri uşoare 18-20 cm

- U650 + CPGC -4

Momentul executării – toamna imediat înaintea semănatului

Adâncimea – la adâncimea de semănat + 1-2 cm

Stabilirea densităţii plantelor

Nr. boabe

germinabile/m2

Distanţa

între rânduri

Nr. boabe

germinabile/li

niar

Valoarea

culturală a

seminţei

MMB (masa a 1000 de

boabe)

Soiuri

1 2 3 4 5 6

400-500 12,5 cm 23-27 - puritatea min

98%;

- germinaţia min

90%.

- 30-43 g la soiurile cu

bob mic şi mijlociu;

- 35-48 g la soiurile cu

bob mare

Dana, Mădălin,

Compact (primul soi

românesc la tipul

orzului cu 6 rânduri,

egal repartizate),

Orizont, Adi, Andrei,

Regal, Liliana

PAG - 34 -

Cantitatea de sămânţă

( ) ( )( ) ( ) 100

%%/../

2

xxGP

gxMMBmboabegermnrhakgC =

Cantitate 180-220 kg/ha

Semănatul

U650 + SUP - 29

Epoca

25 IX-5 X

Adâncimea

5-6 cm (în funcţie de textura solului şi de

gradul de aprovizionare cu apă)

Distanţa între rânduri

12,5 cm

Întreţinerea culturilor

Combaterea integrată a buruienilor

Respectarea rotaţiei culturilor, a adâncimii şi epocii de executare a arăturilor, întreţinerea ogoarelor curate de buruieni; este necesară şi

aplicarea de erbicide

Exemplificări cu L – 445 + MET – 1200 sau U- 650 + MET 2500

Buruieni: muşeţel, romanită,

turiţă, iarbă puturoasă, mac,

rocoină, şopârliţă

Tratamente:

Icedin Super – 1 l/ha sau

Brominal Plus – 1,5 l/ha sau

Logrand – 1,5 l/ha;

Epoca de aplicare:

primăvara când buruienile

sunt în faza de rozetă între

înfrăţire – formarea primului

nod la orz, T0 aerului >150C

Buruieni: muştar, ridiche

sălbatică, susai;

Tratamente:

SDMA – 1,5 - 2,0 l/ha sau

DMA – 6 – 0,8 l/ha

Epoca de aplicare: primăvara

când buruienile sunt în faza de

rozetă; între sfârşitul înfrăţirii

şi formarea primului nod la

orz, T0 >15 0C

Buruieni: iarba vântului

Tratamente: Puma Super -0,8

– 1,0 l/ha; Assert – 2-3 l/ha;

Iloxan 28 EC- 2-2,5 l/ha;

Epoca de aplicare: primăvara

când buruienile sunt în faza de

rozetă iar orzul între înfrăţire –

formarea primului nod, T0

>15 0C

Buruieni: odosul,

Tratamente: Puma Super -0,8

– 1,0 l/ha; Assert 250 EC –

2l/ha;

Epoca de aplicare: primăvara

când buruienile sunt în faza de

2-4 frunze.

Combaterea integrată a bolilor şi dăunătorilor

Se va evita monocultura, semănatul în afara epocii optime, fertilizarea unilaterală cu azot, umiditatea ridicată.

Tratamente la sămânţă

- pentru prevenirea şi combaterea bolilor prin sămânţă: Raxil

2,5 l/to, Prelude SP – 2 l/to; Vitavax 200 FF -3 ,0 l/to;

- pentru prevenirea atacului de gândac ghebos şi viermi sârmă:

FB- 7 – 2,5 kg/to, Tirametox 88 PTS – 3 kg/to

Tratamente în vegetaţie

U - 650 + MPSP 3x300

- pentru complexul de boli foliare- făinare, rugini, septorioză,

fuzarioză – Alert – 0,5l/ha; AltoCombi 420 – 0,5 kg/ha; Mirage

45 EC– 1l/ha; Tilt 250 EC – 0,5 l/ha;

PAG - 35 -

- pentru gândacul ghebos toamna sau primăvara timpuriu, se

tratează vetrele cu Dursban 480 EC sau Basudin 600 EW în doză

de 2,0 l/ha;

- pentru afide (care pot apărea în toamnele calde şi lungi – dacă

se înregistrează mai mult de 10 exemplare/plantă) Sinoratox -35

2l/ha sau Carbetox 37,5 – 1,5 l/ha.

Când cultura se irigă se aplică:

- 300-400 mc apă/ha – toamna pentru răsărire;

- 1-2 udări în cursul perioadei de vegetaţie, cu norme de 500-600 mc apă/ha cu IIA + ASJM

Evaluarea producţiei

- Se face în faza de coacere în pârgă.

( )100

/ 2 xMMBxNNmkgP bsp=

în care:

Nsp- numărul de spice la m2;

Nb – numărul mediu de boabe în spic;

MMB – masa (greutatea) a 1000 boabe.

Recoltarea

- cu C12 sau C14;

Recoltarea: la orzul pentru bere în faza de coacere deplină, la umiditatea de sub 14%; la orzul pentru furaje când umiditatea este de până

la 16 %; la orzul pentru fulguit, umiditatea de 28-30%, boabele fiind însilozate;

Perioada de recoltare: de cca 3-4 zile, pentru a reduce la minimum pierderile;

Reglarea combinelor se face de mai multe ori pe zi, pentru a reduce la minimum pierderile, procentul boabelor sparte < 2%, o puritate

cât mai ridicată.

PAG - 36 -

3.1.3 CULTURA: PORUMB CONSUM

Zonarea culturilor şi a soiurilor

1 2

a. zonarea culturilor

Porumbul se cultivă în toate zonele de cultură.

Pentru constanţă în realizarea producţiilor,

fiecare cultivator este bine să folosească 3-4 hibrizi

diferiţi ca perioadă de vegetaţie. La alegerea acestora

trebuie să se urmărească:

– să fie adaptat condiţiilor zonei în care

urmează a fi cultivat;

– să ajungă la maturitate înainte de venirea

brumelor de toamnă şi, pentru siguranţă în acest sens,

să aibă necesarul de unităţi termice mai mic cu 150

faţă de potenţialul zonei;

– să fie rezistent la secetă, boli, dăunători;

- să aibă o bună rezistenţă la frângere şi o

inserţie uniformă a ştiuleţilor.

b. zonarea soiurilor

- Pentru zona I, cu resurse termice peste 1600°C:

- hibrizii cu perioadă de vegetaţie mijlocie, aparţinând grupei FAO 401-500:

Fundulea 475 M, Milcov, Partizan, Paltin, Fundulea 322, Rapid, Fulger

şi Şoim - pe terenurile pe care se vor cultiva cereale de toamnă, Fulger,

Fundulea 475 M, Milcov, Partizan şi Şoim - în zonele secetoase;

- hibrizii semitârzii, din grupa FAO 501-600, Partizan, Rapsodia, Faur,

Star, Octavian, Fundulea 376 şi Vultur - pe terenurile pe care urmează

cereale de toamnă, Danubiu, Granit, Olt, Campion, Dacic, Star, Generos

şi Lovrin 400 hibrizii de bază ai zonei;

- hibrizii târzii, din grupa FAO 601-650 se vor cultiva numai în arealele cele

mai favorabile sub aspectul resurselor termice (Fundulea 365) şi al

aprovizionării cu apă (Cocor).

- În zona a II-a, cu resurse termice între 1500 şi 1600°C:

- hibrizii cu perioadă de vegetaţie mijlocie (Grupa FAO 401-500) – Andreea,

Olimp, Milcov, Fundulea 475 M, Oituz, Fundulea 322, Fulger şi Şoim -

pe terenurile pe care urmează cereale de toamnă, iar Olimp, Milcov,

Fundulea 475 M, Partizan, Fundulea 322, Fulger şi Şoim - în arealele

secetoase;

- hibrizii semitârzii (Grupa FAO 501-600) – Rapsodia, Paltin, Star,

Octavian, Fundulea 376, Vultur, Generos, Danubiu, Granit, Olt, Faur,

Campion şi Dacic, hibrizii de bază din cadrul acestei zone;

În zona a III-a, cu resurse termice cuprinse între 1401 şi

1500°C

- hibrizii semitimpurii (grupa FAO 301-400) – Elan, Podu Iloaiei 110,

Turda 201, Turda Super, Turda Favorit, Fundulea 475 M, Olimp,

Turda Mold 188, Turda SU-210, Turda SU-182, Saturn, Milcov,

Neptun, Oana şi Oituz - pentru arealele mai puţin favorabile, iar primii 6 şi

ca plantă premergătoare pentru cerealele de toamnă;

- hibrizii cu perioadă de vegetaţie mijlocie (grupa FAO 401-500)

– Andreea, Opal, Paltin, Fundulea 322, Rapid, Olimp, Brateş, Turda,

Favorit, Fundulea 475 M, Milcov, Fulger şi Şoim - hibrizi de mare

productivitate pentru această zonă.

- În zona a IV-a cu resurse termice cuprinse între 1201 şi

PAG - 37 -

1400°C:

- hibrizii timpurii (grupa FAO 250-300) - Suceava 108, Dana, Ciclon,

Cristal şi Turda 145, Turda 165, Turda 200, Turda Mold 188 - pe

terenurile pe care urmează cereale de toamnă;

- hibrizii semitimpurii (grupa FAO 301-400) – Elan, Roxana, Podu Iloaiei

110, Turda 201, Turda Super, Turda Favorit, Minerva, Saturn, Milcov,

Neptun şi Oituz, hibrizii de bază pentru obţinerea unor producţii ridicate;

- Pentru zona a V-a cu resurse termice cuprinse între 1001 şi

1200°C:

- hibrizii foarte timpurii – Montana, Suceava 95 şi Bucovina, cu cerinţe

termice mai scăzute, de 801-1000°C - pe terenurile mai reci şi mai umede;

- hibrizii timpurii – Suceava 108, Decebal, Dana, Ciclon şi Turda 160, vor

ocupa cele mai întinse suprafeţe ale acestei zone.

f) În zona a VI-a, cu cele mai reduse resurse termice (800-

1000°C), se vor cultiva numai hibrizii cei mai timpurii, cu cele mai mici

cerinţe termice – Montana şi Decebal.

Plantele premergătoare

1 2 3

Foarte bune Bune Medii

- cereale păioase

- leguminoase anuale şi perene;

- inul pentru ulei;

- floarea soarelui;

- porumbul anul I şi II;

-sfecla de zahăr;

- plantele furajere

- cartofii

-porumbul mai mult de 3 ani;

- sorgul;

- ricinul.

Aplicarea îngrăşămintelor

U650 + MA – 3,5

Fosfor

-60-80 kg P2O5/ha;

- doza se calculează în funcţie de

conţinutul solului în fosfor mobil şi

producţia planificată (8-9 kg P2O5/to de

boabe);

- se reduce doza cu 1,5 kg pentru fiecare

to de gunoi încorporată în anul curent.

Epoca: toamna şi încorporare sub arătură.

Potasiu

- 40-80 K2O pe solurile cu un conţinut de

potasiu schimbabil mai mic de 150 ppm K

Epoca: toamna şi încorporare sub arătură.

Azot

Doza se stabileşte în funcţie de consumul

specific (20-22 kg N pentru 1 to boabe).

Epoca:

- primăvara 50-60 kg N înainte sau odata

cu semănatul, restul dozei, odata cu

praşilele mrecanice (2 faze) sau cu apa (la

irigat);

PAG - 38 -

Lucrările solului

1 2

Arătura Pregătirea patului germinativ

- U650 + PP4(3)30+GS-1,2

- vara, până la 15 VIII;

- toamna, până la 15 IX.

Adâncimea

- soluri mijlocii şi grele 25-30 cm

- soluri uşoare 20-25 cm

- arătura va fi întreţinută prin discuiri şi grăpări

- U650 + CPGC -4

Momentul executării – primăvara imediat înaintea semănatului

Adâncimea – la adâncimea de semănat + 1-2 cm

Stabilirea densităţii plantelor

- Nr. boabe germinabile 5-9/m2, în funcţie de condiţiile de cultură, densitate şi facultate germinativă.

Hibrizi Neirigat Irigat

Timpurii 6,3-7,0 8,1-9,2

Mijlocii 5,2-6,3 7,5-8,1

Târzii 5,2-5,8 6,9-7,5

- Nr. boabe germinabile la 1 m liniar şi distanţa între boabe pe rând, în funcţie de nr. de boabe germinabile la hectar

Nr. boabe germinabile la ha Nr. boabe germinabile la 1 m

liniar – la 70 cm între rânduri

Distanţa între boabe pe rând

la 70 cm între rânduri

52.000 3,6 27,7

58.000 4,1 24,4

63.000 4,4 22,7

69.000 4,8 20,8

75.000 5,2 19,2

81.000 5,7 17,5

92.000 6,4 15,6

Densitatea optimă a plantelor la recoltare Valoarea culturală

a seminţei Hibrizi U.M. Neirigat Irigat

MMB (masa a 1000 de boabe)

Timpurii mii pl/ha 55-65 70-80 - puritatea min

98%;

- germinaţia min

90%. Mijlocii mii pl/ha 45-55 65-80

- 160-380 g funcţie de hibrid şi condiţii de cultură.

PAG - 39 -

Târzii mii pl/ha 45-50 60-80

Cantitatea de sămânţă

( ) ( )( ) ( ) 100

%%/../

2

xxGP

gxMMBmboabegermnrhakgC =

Cantitate 14-30 kg/ha funcţie de caracteristicile boabelor şi de densitate.

Hibrizi recomandaţi

Cu perioadă de vegetaţie mijlocie

(grupa FAO 401-500)

Semitârzii

(Grupa FAO 501-600)

Târzii

(Grupa FAO 601-650)

- Fundulea 475 M, Milcov, Partizan,

Paltin, Fundulea 322, Fulger, Şoim

- Rapsodia, Faur, Star, Octavian,

Fundulea 376, Vultur, Danubiu, Olt,

Campion, Dacic, Star.

- Numai în arealele cu resursele termice

cele mai favorabile - Fundulea 365, Cocor.

Semănatul

U650 + Spc-8

Epoca

Începe când la adâncimea încorporare a

seminţei, temperatura în sol este de 80C.

Lucrarea se va finaliza până la 20 IV.

Adâncimea

- 5-7 cm pe soluri mijlocii şi grele;

- 6-8 cm pe soluri uşoare.

Distanţa între rânduri

- 70 cm la neirigat şi irigat prin aspersiune;

- 80 cm la irigat prin brazde.

Întreţinerea culturilor

Combaterea integrată a buruienilor

Prin metode agrotehnice (lucrări ale solului până la semănat, praşile, rotaţia culturilor, etc.). Prăşitul mecanic cu U 650 + CPU- 8. Acestea

însă nu sunt suficiente, fiind necesară aplicarea erbicidelor

EXEMPLIFICĂRI

Cultura de porumb poate fi invadată de un număr de specii de buruieni mono şi dicotiledonate anuale şi perene. Mai periculoase sunt:

mohorul, iarba bărboasă, meişorul, căpriţa, ştirul, zămoşiţa, pălămida, costreiul, coada calului, pirul târâtor, volbura, etc.

Preemergent (înainte de răsărire)

- pe terenurile cu buruieni mono şi

dicotiledonate în care în anii următori urmează

tot porumbul;

Tratamente:

se folosesc: Atranex 80 WP- 3-5 kg/ha sau

Gesaprim 80 WP 3-6 kg/ha sau Onezin 50 PU.

Epoca de aplicare:

- când după porumb urmează culturi sensibile la atrazin (cereale păioase, floarea

soarelui, soia, fasole, in, sfeclă, trifoliene);

Tratamente: amestecuri de Mecloran 4-8 l/ha + Onezin 3-4 kg/ha; Diizocab 4-7 l/ha

+ Onezin 3-4 Kg/ha; Eradicane 5-7 l/ha + Onezin 3-4 kg/ha.

Epoca de aplicare: se aplică înainte de semănat şi se încorporează la 3-5 cm (la

amestecul cu Mecloran) şi 8-10 cm (la amestecul cu Diizocab şi Eradicane). Dacă s-au

acumulat reziduuri de atarzin, acesta nu se mai foloseşte înainte de semănat. Se vor

PAG - 40 -

Se pot aplica toamna, după discuirea arăturii,

sau primăvara, când se încorporează la

pregătirea patului germinativ.

utiliza: Diizocab 8-12 l/ha, sau Eradicane 5-8 la/ha sau Mecloran 8-12 l/ha. Praşilele

nu se vor efectua mai adânci de 2/3 din adâncimea de încorporare a erbicidului.

Postemergent (după răsărire)

Pentru dicotiledonate

Tratamente: Sanrom 375 1-1,5 l/ha sau

Icedin Super 1 l/ha sau SDMA 2,4 D 2l/ha.

Epoca de aplicare:

Când plantele au 3-5 frunze.

Pe terenurile cu costrei

Titus 25 DF -40-60 g/ha sau Mistral 1,5-2l/ha.

Tratamente: Primul tratament când costreiul

are 3-4 frunze, iar al doilea tratament la cca 21

zile după primul, cu 20-30 g/ha Titus 25 DF

(când costreiul are 25-30 cm).

Pe terenurile cu costrei

Cu Titus 25 DF 40-60 G+Icedin

Supr – 1l/ha când porumbul are 3-6

frunze şi 10-20 cm înălţime.

Combaterea integrată a bolilor şi dăunătorilor

Se vor resppecta cu stricteţe principalele măsuri agrofitotehnice, ca: rotaţia, epoca de semănat, densitatea optimă, fertilizarea echilibrată. Pe

lângă aceste măsuri este necesară tratarea seminţei, iar în situaţii deosebite se fac şi tratamente fitosanitare în vegetaţie.

Respectarea rotaţiei culturilor, încadrarea semănatului în epoca optimă

Tratamente la sămânţă

- pentru prevenirea bolilor produse de Fusarium şi Pythium, precum şi

tăciune: Metoben 70 PU – 2kg/to sau

Tiradin 70 PUS – 3 kg/to sau

Thiran 80 WP – 3 kg/to sau

Vitavax 200 FF – 2,5 kg/to etc.

- pentru prevenirea atacului de răţişoară şi a viermilor sârmă:

Carbodan 35 ST – 2,5 l/to sau

Diafuran 35 ST – 25 l/to sau

Criuser 350 FS – 9 l/to sau

Gaucho 600 FS – 8 l/to, etc.

Tratamentele cu fungicide se fac în staţiile de uscare şi calibrare.

Tratamentele cu insecticide – se fac centralizat, sub supravegherea

specialiştilor.

Tratamente în vegetaţie

U - 650 + MPSP 3x300

- dacă după răsărirea porumbului sunt condiţii favorabile

dăunătorilor, dacă se semnalează atac de gărgăriţă, chiar

dacă s-a tratat sămânţa, se recomandă un tratament cu:

Mopsilan 20 SP – 0,1 kg/ha sau

Vicleton 50WP – 0,75 kg/ha sau

Regent 200 SC – 0,15 l/ha, etc.

Când cultura se irigă se aplică: o udare cu norma de 700 mc/ha în faza de 8-10 frunze; se mai aplică minim 2 udări cu aceeaşi normă,

prima după fecundare şi a doua în perioada formării bobului. Dacă apa şi energia sunt disponibile pe tot parcursul vegetaţiei, se aplică udări

când este cazul, în funcţie de regimul pluviometric.

Evaluarea producţiei

- Se face în faza de coacere în ceară. Suprafaţa unui punct de control este de 28 m2. Se stabilesc punctele de control pe diagonala

lanului. Numărul de ştiuleţi la ha se calculează cu formula:

( )( )110000)/ DxNstxhaNst =

în care:

Nst - numărul de ştiuleţi număraţi la toate punctele de control;

Nst/ha – numărul de ştiuleţi la ha;

PAG - 41 -

D – suprafaţa unui punct de control

I – numărul probelor de control.

Numărul mediu de boabe pe un ştiulete – se face ponderea la cei 10 ştiuleţi recoltaţi la fiecare probă. Cunoscând greutatea a 1000

boabe (MMB), se află producţia medie la ha (Q kg/ha);

( ) ( )10001000//)/ xhaxNbxMMBNsthaQkg =

în care:

Nst – numărul de ştiuleţi la ha;

Nb – nr. Mediu de boabe pe ştiuleţi

Recoltarea

Mecanizată Manuală

Sub formă de ştiuleţi

Cu combina C-6P când

umiditatea boabelor a atins la

30-32% şi se încheie când

aceasta este între 24-26%.

Sub formă de boabe

Cu C12 sau C14 echipate cu culegător de ştiuleţi şi

sistem special de curăţire. Se realizează când

umiditatea boabelor este sub 25%. După recoltare,

boabele trebuie uscate până la umiditatea de păstrare

(sub 14%).

Sub formă de ştiuleţi

Când umiditatea boabelor scade sub 24-

26%.

PAG - 42 -

3.1.4 CULTURA: FLOAREA SOARELUI

Zonarea culturilor şi a soiurilor

1

Corelarea condiţiilor naturale cu cerinţele biologice ale culturii florii-soarelui a condus la delimitarea a 5 zone de

favorabilitate:

Zona I cuprinde arealele din Câmpia Română, sudul Dobrogei şi Câmpia Olteniei. Hibrizii recomandaţi: Select, Festiv,

Fundulea 206, Super, Alex, Florom 249, Justin, Performer, Florom 328, Turbo, Favorit, Minunea, Saturn, Top-75, Venus.

Zona a II-a este reprezentată de Câmpia de Vest (judeţele Timiş şi Arad). Hibrizii recomandaţi: Felix, Select, Festiv,

Florom 249, Alex, Romina, Rapid, Performer, Fundulea 206, Favorit, Lovrin 338 Timiş, Minunea, Saturn, Top-75, Venus.

Zona a III-a cuprinde suprafeţele neirigate din nordul Câmpiei Române şi Podişul Dobrogei neirigat, fiind apreciate ca

mijlociu favorabile pentru cultura florii-soarelui. Hibrizii recomandaţi: Select, Super, Festiv, Fundulea 206, Florom 249, Turbo,

Favorit, Romina, Rapid, Alex, Justin, Minunea, Saturn, Top-75, Venus.

Zona a IV-a este reprezentată de Câmpia de Vest (judeţele Bihor, Satu-Mare). Hibrizii recomandaţi: Select, Festiv, Felix,

Florom 249, Turbo, Favorit, Alex, Rapid, Romina, Timiş, Minunea, Saturn, Top-75, Venus.

Zona a V-a cuprinde Câmpia Jijiei, Podişul Bârladului şi Câmpia Transilvaniei. Hibrizii recomandaţi: Festiv, Super, Select,

Felix, Fundulea 206, Florom 249, Alex, Rapid, Justin, Minunea, Saturn, Top-75, Venus.

Plantele premergătoare

1 2 3 4

Foarte bune Bune Medii Contraindicate

- cereale păioase - porumb - sfeclă de zahăr;

- lucernă.

- monocultura, soia, fasole, rapiţă, porumb tratat cu erbicide

triazinice;

- revenirea culturii pe aceeaşi suprafaţă mai devreme de 5-6

ani.

Aplicarea îngrăşămintelor

U650 + MA – 3,5

Fosfor

-80-90 kg P2O5/ha;

- doza se calculează în funcţie de

conţinutul solului în fosfor mobil şi

producţia planificată (25-30 kg P2O5/to

de seminţe);

- se reduce doza cu 1 kg pentru fiecare to

de gunoi încorporată în anul curent.

Epoca: toamna şi încorporare sub

arătură.

Potasiu

- 30-80 K2O pe solurile cu un conţinut de

potasiu schimbabil mai mic de 150 ppm K

Epoca: toamna şi încorporare sub

arătură.

Azot

Doza se stabileşte în funcţie de consumul

specific al hibrizilor cultivaţi (25 kg N

pentru 1 to boabe).

Epoca:

- se aplică fracţionat, cca 40% la pregătirea

patului germinativ sau concomitent cu

semănatul şi cca 60% în vegetaţie odată cu

prăşitul mecanic (plantele de 15-30 cm)

PAG - 43 -

Lucrările solului

1 2

Arătura Pregătirea patului germinativ

- U650 + PP4(3)30+GS-1,2

- vara, până la 15 VIII;

- toamna, până la 10 XI.

Adâncimea

Vara

- pe soluri mijlocii şi grele 20-30 cm

- pe soluri uşoare 20-25 cm

Toamna

- pe soluri mijlocii şi grele 25-30 cm

- pe soluri uşoare 20-25 cm

- arătura va fi întreţinută prin discuiri şi grăpări

- U650 + CPGC -4

Momentul executării – primăvara imediat înaintea semănatului

Adâncimea – la adâncimea de semănat + 1-2 cm

Stabilirea densităţii plantelor

Nr. boabe

germinabile/

m2

Nr. boabe

germinabile/

m liniar

Distanţa între

boabe pe rând

Valoarea

culturală a

seminţei

Hibrizi

5-7 4-5 25-30 cm - puritatea 98%;

- germinaţia

85%

Timpurii

Alex, Romina,

Minunea,

Rapid, Sarturn,

Top 75, Venus,

Florom 249, etc

Semitardivi

Fundulea 206;

Florom 328,

Select, Super,

Turbo, etc.

Tardivi

Felix, Festiv,

Performer,

Justin, etc.

- MMB 50-80 g

Cantitatea de sămânţă

( ) ( )( ) ( ) 100

%%/../

2

xxGP

gxMMBmboabegermnrhakgC =

Cantitate 4-6 kg/h.

Semănatul

U650 + Spc-8

Epoca

Începe când în sol la adâncimea de semănat, se

realizează 60C şi trebuie terminat până la 15 IV.

Adâncimea

- 5-7 cm;

Distanţa între rânduri

- 70 cm la neirigat şi irigat prin aspersiune;

- 80 cm la irigat prin brazde.

PAG - 44 -

Întreţinerea culturilor

Combaterea integrată a buruienilor

Alături de metodele agrotehnice (lucrări ale solului până la semănat, praşile, rotaţia culturilor, etc.). Prăşitul mecanic cu U 650 + CPU- 8.

Acestea însă nu sunt suficiente, fiind necesară aplicarea erbicidelor

EXEMPLIFICĂRI

Preemergent (înainte de răsărire)

- pentru buruieni graminee anuale şi un nr. Mare de dicotiledonate; Tratamente:

se folosesc: Treflan – 3,5l/ha sau Eradicane -6-10 l/ha, sau Diizocab 6-12 l/ha, cu încorporare la 3-5 cm

Postemergent (după răsărire)

- în catul îmburuienării cu costrei din rizomi, acesta se combate prin tratamente pe zona rândului de plante, concomitent cu praşila I. Se

folosesc: Agil 100 0,5l/ha sau Gallant – 0,6l/ha sau Fusilade Forte 0,6 l/ha sau Furore S 1 l/ha, etc. Dacă se erbicidează pe întreaga

suprafaţă, dozele de mai sus se măresc cu cca 60%. Tratamentul este mai eficace când costreiul are 10-25 cm.

Combaterea integrată a bolilor şi dăunătorilor

Floarea soarelui este afectată de un complex de patogeni, dintre care menţionăm: putregaiul alb, putregaiul cenuşiu, mana florii soarelui,

pătarea brună şi frângerea tulpinilor. Bolile pot provoca pierderi de recoltă care pot ajunge la 30%. Alături de cultivarea hibrizilor

rezistenţi şi aplicarea unor măsuri agrotehnice, un rol important îl au tratamentele chimice preventive la sămânţă şi în vegetaţie. Dintre

măsurile agrotehnice menţionăm:

- respectarea rotaţiei de 6 ani; folosirea unei seminţe sănătoase provenite din lanuri libere de boli; semănatul în epoca optimă; aplicarea

îngrăşămintelor chimice în doze echilibrate; executarea optimă a tuturor lucrărilor solului şi de întreţinere a culturii precum şi recoltarea

la timp.

Tratamente la sămânţă

- pentru combaterea putregaiului alb şi cenuşiu:

Sumilex 50 WP – 1kg/to sau

Rovral PU 50% - 2kg/to sau

Ronilan 50WP – 2kg/to prin tratament semiumed (7-10

lapă/to)

- pentru prevenirea atacului de mană:

Aron 35 SD – 4 kg/to sau

Apron 350 ES – 3l/to sau

Galben 35 SD – 4 kg/to.

- pentru prevenirea atacului gărgăriţei frunzelor şi a

viermilor sârmă, sămânţa se tratează cu:

Furadan 35 ST sau

Diafuran 35 ST, sau

Carbodan 35 ST sau

Carbofuran 350,

toate în cantitate de 28 l/to. Tratamentul se face

centralizat în cadrul inspectoratelor de protecţie a

plantelor.

Tratamente în vegetaţie

Cu U - 650 + MPSP 3x300

- împotriva putregaiului alb şi cenuşiu, la avertizare, se aplică 2 tratamente,

cu unul din produsele:

Ronilan 50WP,

Rovral PU – 50%,

Sumilex 50WP, fiecare în doză de 1,5 kg/ha/tratament sau

Bavistin 50WP -1,5 kg/ha,

Alerto – 0,6 l/ha/ tratament,

Alto Combi 420 – 1,5 l/ha

- pentru prevenirea şi combaterea patogenului care provoacă pătarea

brună şi frângerea tulpinilor: se aplică 2 tratamente la avertizare folosind

unul din produsele: Punch 40EC – 0,5 l/ha,

Rovral PU 50% -1,5 kg/ha,

Mirage 45 EC 1 l/ha,

Alto Combi 420 – 1,5 l/ha.

Tratamentele se realizează cu mijloace terestre sau aviatice, cu o cantitate

de 300-500 l apă/ha

PAG - 45 -

Când cultura se irigă în primăverile secetoase se poate aplica o udare cu norma de 200-250 mc/ha în faza de răsărire a culturii, pentru

stimularea efectului erbicidelor. Perioadele în care irigarea determină sporuri de recoltă sunt: formarea capitolului, înflorirea şi umplerea

seminţelor. În lunile iunie şi iulie se aplică 2-3 udări cu norme de 400-800 mc/ha, la un timp de revenire de 7-14 zile, funcţie de textura

solului. Se evită irigarea prin aspersiune la înflorirea deplină, pentru a nu stârni zborul polenizator.

Polenizarea suplimentară – pentru intensificarea polenizării şi obţinerea unei producţii mari de seminţe, se vor asigura cel puţin 2

familii de albine pentru 1 ha. Stupii de albine se vor instala în apropierea lanurilor înainte de înflorire.

Evaluarea producţiei

- suprafaţa unui punct de control este de 28 m2 şi la fiecare din acestea se numără capitulele, stabilindu-se numărul de capitule la m2 şi

la ha, după formula:

( )( )110000/ DxNcpxhaNcp =

în care:

Ncp/ha- numărul total de capitule la ha;

Ncp– numărul de capitule numărate la toate punctele de control;

D – suprafaţa unui punct de control

I – numărul punctelor de control.

La proba capitulelor recoltate de la toate punctele de control (Ncp), se determină ponderat numărul mediu de seminţe pe capitul (Ns) şi

cunoscând MMB se află producţia medie la ha, astfel:

( )10001000

/X

NcpxNsxMMBhaQkg =

producţia de seminţe (Ps) se poate calcula şi prin determinarea numărului de rânduri la 1 m liniar (Nr), numărul de plante la 1 metru

liniar (Np), greutatea seminţelor la capitul (Gs), aplicând formula:

10NrxNpxGsxPs =

Recoltarea

- începutul maturării este marcat de momentul încetării acumulării de substanţă uscată în sămânţă, când umiditatea ajunge la 30-35%.

Recoltarea mecanizată începe când 75-80% din calatidii au culoare brună şi brun-gălbuie, iar umiditatea seminţelor a scăzut la 14-15%.

Lucrarea trebuie încheiată în 6-8 zile, până câd umiditatea seminţelor nu scade sub 10-11%. Când pierderile pot fi foarte mari. Se

folosesc combinele C-12 +RIFS-8 şi C-14 +RIFS – 7.

PAG - 46 -

3.1.5 CULTURA: FASOLE BOABE CONSUM

Plantele premergătoare

1 2 3 4

Foarte bune Bune Medii Contraindicate

- cereale păioase - porumbul;

- sfecla de zahăr;

- cartofii

- inul pentru ulei;

- rapiţă ulei;

- sorgul;

- ricinul.

- floarea soarelui;

- leguminoasele;

- porumbul erbicidat cu triazinice;

- pe soluri compacte cu stagnări de apă;

- pe terenuri arate în primăvară.

Aplicarea îngrăşămintelor

Cu U650 + MA – 3,5

Fosfor

-60-80 kg P2O5/ha;

Epoca: toamna şi

încorporare sub arătură.

Potasiu

- 40-60 K2O pe solurile cu un conţinut

de potasiu schimbabil mai mic de 120

ppm K şi pe care nu s-a administrat

gunoi de grajd în anul anterior.

Epoca: ca şi cele de fosfor şi o dată cu

acestea.

Azot

Inocularea seminţelor în ziua semănatului cu biopreparatul

Nitragin fasole (la sămânţa pentru 1 ha se utilizează 4

flacoane). În acest caz, îngrăşămintele cu ayot nu se aplică

înainte de semănat. Se vor da în vegetaţie, înainte de

înflorit, în doză de 30-50 kg/ha, o dată cu praşila

mecanică. Dacă nu se tratează seminţele cu Nitragin, doza

de azot se va majora la 60-80 kg/N /ha.

Lucrările solului

1 2

Arătura Pregătirea patului germinativ

- cu U650 + PP4(3)30+GS-1,2

Epoca

- vara, până la 15 VIII;

- toamna, până la 15 XI.

Adâncimea

- pe soluri mijlocii şi grele 25-30 cm

- pe soluri uşoare 20-25 cm

arătura de vară sau de toamnă va fi întreţinută prin discuiri şi grăpări.

- U650 + CPGC -4

Momentul executării – primăvara imediat înaintea

semănatului

Adâncimea – 6-8 cm la prima lucrare, iar dacă se face şi

a doua lucrare, la 4-6 cm.

PAG - 47 -

Stabilirea densităţii plantelor

Nr. boabe

germinabile/m2

Nr. boabe germinabile

semănate la 45 cm

Distanţa între

boabe pe rând

Valoarea

culturală a

seminţei

Greutatea a 1000

boabe (MMB)

Hibrizi

- Neirigat

40-45

Neirigat

22-25 pl/m liniar

4,5-4,0

Irigat

28-31 pl/m liniar

3,6-3,2

Nr. boabe germinabile

semănate la 50 cm

Neirigat

20-23 pl/m liniar

5,0-4,4

- Irigat

50-55

Irigat

25-28 pl/m liniar

4,0-3,6

- puritate 97%;

- germinaţie

80%.

- 140-450 g în

funcţie de sol.

Avans, Aversa,

Star, Ami, Cealâ

de Dobrogea,

Diva, etc.

Cantitatea de sămânţă

( ) ( )( ) ( ) 100

%%/../

2

xxGP

gxMMBmboabegermnrhakgC =

Cantitate 80-200 kg/ha funcţie de caracteristicile boabelor şi de densitate

Semănatul

U650 + SPC-8

Epoca

Începe când în sol la adâncimea de

semănat, se realizează 8 - 9 0C. Semănatul

este indicat a se finaliza până la 30 aprilie.

Adâncimea

- 5-6 cm în cultură neirigată;

- 3-4 cm în cultură irigată

Distanţa între rânduri

- în benzi de câte 3 rânduri la 45 cm, cu

intervale de 60-70 cm între benzi (80

cm între benzi la irigare prin brazde);

- în rânduri echidistante la 50 cm între

rânduri.

Întreţinerea culturilor

Combaterea integrată a buruienilor

Combaterea integrată a buruienilor cu ajutorul unor erbicide, la care se asociază lucrări mecanice şi manuale, urmăreşte realizarea unor

lanuri curate de buruieni, absolut necesar datorită creşterii lente a plantelor în primele faze după răsărire şi sensibilitatea deosebită la

îmburuienare în aceste faze.

EXEMPLIFICĂRI

Praşile mecanice cu U650 + CCPT

- la pregătirea patului germinativ în culturile cu buruieni mono

şi dicotiledonate, inclusiv zârna, scaiete, pristolnicul, etc., se

folosesc erbicidele:

- în culturile cu buruieni anuale mono şi dicotiledonate, precum şi

cu costrei din seminţe şi rizomi, se folosesc:

Treflan 48 CE – 1,5-2,0 l/ha sau

PAG - 48 -

Treflan 48 CE – 1,5 -2,0 l/ha sau

Dual Gold – 1,0 l/ha sau

Frontier 900 – 1,0-1,4 l/ha;

- în vegetaţie (buruieni cu 2-4 frunze) se folosesc erbicidele:

Basagran 600 – 1,5 -2,0 l/ha sau

Flex -1,0-1,25 l/ha sau

Galaxy – 1,5 -2,0 l/ha.

Acestea se pot da într-un singur tratament sau în două etape,

astfel:

- primul când fasolea are prima pereche de frunze trifoliate iar

buruienile au 2-3 frunzuliţe;

- al doilea – când buruienile dicoltiledonate din generaţia a doua

au două frunzuliţe.

- în funcţie de infestarea cu buruieni perene (pălămidă, volbură,

susai), se fac 2-3 praşile mecanice la minimum 7 zile de la

tratamentele postemergente.

Dual Gold – 1,0-1,5 l/ha sau

Frontier 900 – 1,0-1,4 l/ha - la pregătirea patului germinativ după

care se folosesc la faza de 2-4 frunze a buruienilor:

Basagran 600 1,5-2,0 l/ha sau

Flex – 1,0-1,25 l/ha sau

Galaxy 1,5-2,0 l/ha – pentru costrei la 15-20 cm, aceste

tratamente se fac când temperatura aerului este sub 200C;

sau

Fusilade Forte 1,0-1,3 l/ha;

Gallant Super 1,0-1,5 l/ha;

Targa Super 1,5-2,0 l/ha, etc.

Nu se va prăşi 12-14 zile după tratamentele cu erbicide pentru a

nu se întrerupe translocarea substanţei active în rizomii de costrei.

Cantitatea de apă va fi de 250-300 l/ha.

Combaterea integrată a bolilor şi dăunătorilor

Pentru prevenirea transmiterii prin sol şi resturi vegetale a unor patogeni ai culturii de fasole (fuzarioză, rizoctonioză, putregaiul alb,

antracnoza), se recomandă respectarea cu stricteţe a rotaţiei culturilor, epoca şi densitatea de semănat, folosirea de seminţe sănătoase.

Tratamente la sămânţă

- pentru prevenirea atacului de boli transmise prin sămânţă se folosesc: Tiramet

60PTS – 2,0kg/to sau

Tiramet 600 SC – 2,0 kg/t sau

Dividend 030 FS 1,7 l/to.

Când se semnalează gărgăriţa fasolei, se tratează întreaga recoltă obţinută prin gazare

în spaţii etanşe, timp de 48 de ore, cu:

- sulfură de carbon 1 kg/to sau pastile de Phostoxin sau Delicia – 30 g/to;

- când tratarea se face sub prelate, cu aceleaşi ultime două produse 45-60 g/to. Tot în

depozite, seminţele se pot trata cu :Actellic 50CE – 1 ml sau Sumithion 50 CE – 2 ml,

toate diluate în 100 ml apă, pentru 100 kg sămânţă.

Tratamente în vegetaţie

Cu U - 650 + MPSP 3x300

Pentru limitarea pagubelor produse de

antracnoză sau alte boli, se recomandă 2

tratamente cu:

Mancozeb 800 – 1,6 kg/ha sau

Captadin 50PU – 0,25% sau Champion 50WP

-0,25% sau Merpan 50WP -0,25% sau

Sumilex 50WP – 0,1%, etc.

Când cultura se irigă se aplică în faza de germinaţie irigarea de răsărire cu norma de 250-300 mc/ha. Dacă există restricţii de apă şi

energie, se va iriga numai în perioada înfloririi şi umplerii bobului, aplicându-se două udări, cu norme de 600-800 mc/ha. Din punct de

vedere al tehnicii de irigare, se poate iriga atât prin aspersiune, cât şi prin brazde. Irigarea prin brazde – numai pe terenurile nivelete şi

amenajate în acest scop.

Evaluarea producţiei

- suprafaţa unui punct de control este de 10 m2. Formula de calcul a producţiei (Qkg/ha) medii:

100/ bxMMBNplxNppxNphaQkg =

PAG - 49 -

în care:

Npl - numărul mediu de plante pe 1 m2;

Npp– numărul mediu de păstăi pe plantă;

Npb – numărul mediu de boabe pe păstaie;

MMB- masa (greutatea) a 1000 de boabe.

Recoltarea

- se realizează când 75% din păstăi sunt ajunse la maturitate, iar boabele din partea superioară a plantelor sunt suficient de tari.

Mecanizată

- prin dislocarea plantelor la 2-4 cm sub nivelul solului, cu maşina

de dislocat fasole (L-445 + MDF – 1,5). Plantele se adună în

brazde (L-445 + GO-3), urmând să se treiere cu combina C-12

sau C-14, după uscarea uniformă şi completă a tuturor păstăilor.

Manuală

Pe suprafeţe mici se poate face şi manual; se formează brazde din

plantele smulse pe 8-10 rânduri alăturate, pentru a fi treierate,

după uscare cu combina din mers. Se foloseşte agregatul format

din U650 + Combina tractată MTF-14, spargerea boabelor fiind

evitată. Se poate treiera din brazde şi cu combinele C-12 şi C-14,

condiţia este ca brazdele să fie bine uscate, iar umiditatea

boabelor să fie de 15-17%. După treierat umiditatea boabelor

trebuie redusă la 14% pentru o bună păstrare.

PAG - 50 -

3.1.6 CULTURA: SOIA CONSUM

Zonarea culturilor şi a soiurilor

1

S-au delimitat următoarele zone pentru cultura soiei:

- zona I. Câmpia din sudul ţării şi Dobrogea, în care suma temperaturilor active (t>10°C) este mai mare de 1600°C. În

această zonă ponderea o vor avea soiurile semitârzii: Danubian, Triumf, AG 1602 RR, Balkan, DKB 14-01 şi PR 92B05 RR urmate

de soiurile semitimpurii: Columna, AG 0801 RR, Proteinka, Neoplanta şi S 1484 RR. În procent scăzut, se pot cultiva şi soiuri

tardive (Stine 2250 şi S 2254 RR);

- zona a II-a. Câmpia din vestul ţării cu 1400-1600°C. În această zonă sunt recomandate soiurile semitârzii: Danubian,

Triumf, AG 1602 RR, Balkan, DKB 14-01 şi PR 92 B05 RR, care vor ocupa partea vestică a zonei urmate de soiurile semitimpurii:

Columna, AG 0801 RR, Proteinka, Neoplanta şi S 1484 RR, iar în partea de est sunt recomandate soiurile timpurii: Atlas,

Românesc ’99, Agat, Safir, Opal şi Onix.

- zona a III-a. Partea de nord a Câmpiei Române cu 1400-1600°C, Se recomandă soiurile semitârzii: Danubian, Triumf,

AG 1602 RR, Balkan, DKB 14-01 şi PR 92B05 RR precum şi soiurile semitimpurii: Columna, AG 0801 RR, Proteinka, Neoplanta

şi S1484 RR, iar în partea de nord a zonei soiurile timpurii Atlas, Românesc ’99, Agat, Opal, Safir şi Onix.

- zona a IV-a. Partea de est a Moldovei şi Câmpia din nord-vestul ţării, cu 1200-1400°C; În structura soiurilor de soia

ponderea o vor deţine soiurile semitimpurii: Columna, AG 0801 RR, Proteinka, Neoplanta şi S1484 RR, urmate de cele timpurii:

Atlas, Agat, Românesc ’99, Safir, Opal şi Onix, în partea central-estică a Moldovei şi în partea de câmpie din nord-vestul ţării. În

sud-estul Moldovei se vor cultiva soiurile semitârzii: Danubian, Triumf, AG1602 RR, Balkan, DKB 14-01 şi PR 92B05 RR, iar în

partea nordică a acestei zone soiurile foarte timpurii: Diamant şi Perla.

- zona a V-a. Partea de vest şi sud-vest a Transilvaniei (luncile Mureşului, Târnavelor şi Someşului) şi partea de nord-est a

Moldovei, cu 1100-1250°C. Procentul cel mai mare va fi deţinut de soiurile timpurii: Atlas, Agat, Românesc ’99, Safir, Opal şi

Onix . În nordul zonei se vor cultiva soiurile foarte timpurii Diamant şi Perla, iar în sud, soiurile semitimpurii Columna,

Proteinka, Neoplant, AG 0801 RR şi S 1484 RR.

Plantele premergătoare

- este mai puţin pretenţioasă faţă de culturile cu care intră în rotaţie

1 2 3 4

Foarte bune Bune Medii Contraindicate

- cereale păioase;

plante furajere

neleguminoase

- porumbul;

- sfecla de zahăr;

- inul pentru ulei;

- cartoful;

- rapiţă;

- ricinul.

- floarea soarelui;

- leguminoasele;

- rapiţă ulei;

PAG - 51 -

Aplicarea îngrăşămintelor

Cu U650 + MA – 3,5

Fosfor

- în funcţie de aprovizionarea solului

- la sub 2 mg P2O5/100 g sol - 50-80

kg P2O5/ha;

- la 2-5 mg P2O5/100 g sol - 35-50 kg

P2O5/ha;

Epoca: toamna şi încorporare sub

arătură.

Potasiu

- 40-60 K2O pe solurile cu un conţinut

de potasiu schimbabil mai mic de 150

ppm K şi pe care nu s-a administrat

gunoi de grajd în urmă cu 2-3 ani.

Epoca: toamna şi încorporare sub

arătură.

Azot

Bacterizarea seminţei cu biopreparatul Nitragin

Soia (la sămânţă pentru 1 ha se utilizează 4

flacoane). La culturile nebacterizate şi în cazul

lipsei de nodozităţi se aplică 30-60 kg N/ha.

Lucrările solului

1 2

Arătura Pregătirea patului germinativ

- cu U650 + PP4(3)30+GS-1,2

Epoca

- vara, până la 15 VIII;

- toamna, până la 15 XI.

Adâncimea

- pe soluri mijlocii şi grele 25-30 cm

- pe soluri uşoare 20-25 cm

arătura de vară sau de toamnă va fi întreţinută prin discuiri şi grăpări.

- U650 + CPGC -4

Momentul executării – primăvara imediat înaintea

semănatului

Adâncimea – 6-8 cm la prima lucrare, iar dacă se face şi

a doua lucrare, la 4-6 cm.

Stabilirea densităţii plantelor

Nr. boabe

germinabile/m2

Distanţa între rânduri Valoarea

culturală a

seminţei

Greutatea a

1000 boabe

(MMB)

Hibrizi

- Neirigat

40-45

50 cm

echidistant

2x30x70

Nr de boabe/m

liniar

22,5

Nr de boabe/m

liniar

21,3

- Irigat

50-55

Distanţa între

boabe

4,4 cm

Distanţa între

boabe

4,7 cm

- puritate 97%;

- germinaţie 80%.

- 115-220 g Semitimpurii: Columna,

Proteinka, Neoplanta

Semitârzii: Danubian,

Triumf, Balkan;

Tardive: Stine 2250, S2254

RR (se cultivă în procent

redus).

PAG - 52 -

Cantitatea de sămânţă

( ) ( )( ) ( ) 100

%%/../

2

xxGP

gxMMBmboabegermnrhakgC =

Cantitate 60-120 kg/ha.

Semănatul

L - 445 + SPC-8

Epoca

Începe când în sol la adâncimea de

semănat, se realizează 7-8 0C. Semănatul

este indicat a se finaliza până la 20 aprilie.

Adâncimea

- 3 cm

Distanţa între rânduri

- 50 cm – L -445 + SPC -9 (când se folosesc erbicide

antigramineice înainte de semănat şi a tratamentelor în vegetaţie

cu erbicide pentru combaterea buruienilor dicotiledonate);

- în benzi de 2 rânduri la 30x70 cm cu U – 650 + SPC – 8 (la

neirigat sau irigat prin aspersiune, ce permite reducerea la

jumătate a dozei de erbicide, cu aplicarea în vegetaţie a

erbicidelor în benzi);

- la 70 cm cu U – 650 + SPC – 8 când se folosesc metode

chimice de combatere incompletă a buruienilor. Această variantă

permite întreţinerea culturii prin praşile.

Întreţinerea culturilor

Combaterea integrată a buruienilor

Se realizează prin măsuri agrotehnice (rotaţia culturilor, lucrări corespunzătoare de arat şi pregătirea patului germinativ), la care se adaugă

combaterea chimică a buruienilor. Buruienile mai frecvente şi care produc pagube mai mari sunt: iarba bărboasă, zârna, loboda, ştirul,

mohorul, muştarul, ridichea sălbatică, pristolnicul, scaietele popii, costreiul, etc.

Tratament preemergent (înainte de

răsărire)

Tratamente postemergente

Se recomandă un amestec alcătuit din:

1. Treflan 3,5 l/ha, cu încorporare la 8-10

cm sau Mecloran 8-10 l/ha, cu

încorporare la 4-5 cm sau Dual 2-3 kg/ha

cu încorporare la 4-5 cm sau aplicat

imediat după semănat sau Afalon – 0,5-1,5

kg/ha, aplicat înainte sau după semănat;

2. Sencor sau Lexone, ambele în doză de

0,25 – 1,4 kg/ha.

- pentru combaterea buruienilor: zârna, pristolnic, scaietele popii sau alte buruieni care

au scăpat la tratamentul preemergent se pot aplica două tratamente:

- primul, când buruienile au 2-4 frunze cu: Pivot LC 0,5-0,75 l/ha sau Galaxy– 2,0 l/ha ;

- al doilea cu Galaxy -2 l/ha;

sau

- primul cu Basagran 1,5-2,0 l/ha şi al doilea cu Basagran 1,5-2,0 l/ha;

sau

- primul cu Flex 1,5 l/ha şi al doilea cu Flex 1,25 l/ha.

- la infestarea cu costrei, la tratamentele postemergente menţionate, se asociază unul din

erbicidele Agil 1,0-1,5 l/ha; Gallant 2,0-3,0 l/ha; Fusilade Super 2,0-3,0 l/ha; Furore Super

3,0-3,5 l/ha. Se execută când costreiul are 10-25 cm.

PAG - 53 -

Combaterea integrată a bolilor şi dăunătorilor

Pentru protecţia culturii împotriva unor patogeni periculoşi ai culturii de soia, ce transmit fuzarioza, putregaiul alb, putregaiul cenuşiu,

rizoctonioza, este necesară folosirea de sămânţă sănătoasă, respectarea tehnologiei (rotaţia, epoca de semănat, densitatea, combaterea

buruienilor). În afară de aceasta sunt necesare tratamente fitosanitare aplicate la sămânţă sau în vegetaţie.

Tratamente la sămânţă

- pentru prevenirea bolilor: Apron XL 350 ES -1,0

l/to sau Divident 030 FS – 1,7 l/to.

Tratamente în vegetaţie

- pentru acarianul Tetranychus urticae, se folosesc produsele: Sintox 25 – 2,0

l/ha, Saumitac 20 CE- 1,5 l/ha sau Omite 570 EW – 0,8 l/ha, la apariţia

dăunătorilor.

În zonele cu precipitaţii anuale sub 500 mm, soia trebuie cultivată cu precădere pe suprafeţele amenajate la irigat sau pe solele cu aport

freatic. Primul moment critic pentru apă - germinaţia seminţelor. În primăverile secetoase - o udare de răsărire cu 250-300 mc apă/ha.

Următoarele faze critice: butonizarea, înflorirea, formarea şi umplerea boabelor; se vor aplica la nevoie udări cu norme de 500 mc/ha. Nu

se recomandă irigarea după data de 20 august, pentru a evita prelungirea vegetaţiei şi creşterea umidităţii boabelor la recoltat.

Evaluarea producţiei

- suprafaţa unui punct de control este de 10 m2. Formula de calcul a producţiei (Qkg/ha) medii:

100/ bxMMBNplxNppxNphaQkg =

în care:

Npl - numărul mediu de plante pe 1 m2;

Npp– numărul mediu de păstăi pe plantă;

Npb – numărul mediu de boabe pe păstaie;

MMB- masa (greutatea) a 1000 de boabe.

Recoltarea

- perioada optimă de recoltare începe la maturitatea fiziologică, manifestată prin brunificarea păstăilor. Umiditatea boabelor la recoltare

trebuie să fie de 14-15%.

Dacă se întârzie recoltarea se produc pierderi prin scuturarea boabelor din primele păstăi de la bază.

Recoltarea mai timpurie determină obţinerea unui mare număr de boabe verzi, care creează mari probleme la recoltare şi păstrare.

PAG - 54 -

3.1.7 CULTURA: SOIA CONSUM

Zonarea culturilor şi a soiurilor

1

La cultura rapiţei de toamnă se disting două zone de favorabilitate.

Zona I cuprinde partea de vest şi de est a ţării, Podişul Transilvaniei şi zonele colinare adăpostite, în care se asigură condiţii bune

de răsărire şi de iernare a culturii.

Zona a II-a cuprinde partea de sud a ţării, cu precipitaţii mai reduse, în care rapiţa se recomandă să se cultive în condiţii de irigare,

în vederea asigurării unei răsăriri uniforme şi la timp, necesare pregătirii plantelor pentru iernare.

În ţara noastră se cultivă soiul românesc de rapiţă de toamnă pentru ulei comestibil Triumf, fiind disponibile şi diferite soiuri

străine.

Plantele premergătoare

- este mai puţin pretenţioasă faţă de culturile cu care intră în rotaţie

1 2 3 4

Foarte bune Bune Medii Contraindicate

- cereale păioase;

plante furajere

neleguminoase

- porumbul;

- sfecla de zahăr;

- inul pentru ulei;

- cartoful;

- rapiţă;

- ricinul.

- floarea soarelui;

- leguminoasele;

- rapiţă ulei;

Aplicarea îngrăşămintelor

Cu U650 + MA – 3,5

Fosfor

- în funcţie de aprovizionarea solului

- la sub 2 mg P2O5/100 g sol - 50-80

kg P2O5/ha;

- la 2-5 mg P2O5/100 g sol - 35-50 kg

P2O5/ha;

Epoca: toamna şi încorporare sub

arătură.

Potasiu

- 40-60 K2O pe solurile cu un conţinut

de potasiu schimbabil mai mic de 150

ppm K şi pe care nu s-a administrat

gunoi de grajd în urmă cu 2-3 ani.

Epoca: toamna şi încorporare sub

arătură.

Azot

Bacterizarea seminţei cu biopreparatul Nitragin

Soia (la sămânţă pentru 1 ha se utilizează 4

flacoane). La culturile nebacterizate şi în cazul

lipsei de nodozităţi se aplică 30-60 kg N/ha.

PAG - 55 -

Lucrările solului

1 2

Arătura Pregătirea patului germinativ

- cu U650 + PP4(3)30+GS-1,2

Epoca

- vara, până la 15 VIII;

- toamna, până la 15 XI.

Adâncimea

- pe soluri mijlocii şi grele 25-30 cm

- pe soluri uşoare 20-25 cm

arătura de vară sau de toamnă va fi întreţinută prin discuiri şi grăpări.

- U650 + CPGC -4

Momentul executării – primăvara imediat înaintea

semănatului

Adâncimea – 6-8 cm la prima lucrare, iar dacă se face şi

a doua lucrare, la 4-6 cm.

Stabilirea densităţii plantelor

Nr. boabe

germinabile/m2

Distanţa între rânduri Valoarea

culturală a

seminţei

Greutatea a

1000 boabe

(MMB)

Hibrizi

- Neirigat

40-45

50 cm

echidistant

2x30x70

Nr de boabe/m

liniar

22,5

Nr de boabe/m

liniar

21,3

- Irigat

50-55

Distanţa între

boabe

4,4 cm

Distanţa între

boabe

4,7 cm

- puritate 97%;

- germinaţie 80%.

- 115-220 g Semitimpurii: Columna,

Proteinka, Neoplanta

Semitârzii: Danubian,

Triumf, Balkan;

Tardive: Stine 2250, S2254

RR (se cultivă în procent

redus).

Cantitatea de sămânţă

( ) ( )( ) ( ) 100

%%/../

2

xxGP

gxMMBmboabegermnrhakgC =

Cantitate 60-120 kg/ha.

Semănatul

L - 445 + SPC-8

PAG - 56 -

Epoca

Începe când în sol la adâncimea de

semănat, se realizează 7-8 0C.

Semănatul este indicat a se finaliza

până la 20 aprilie.

Adâncimea

- 3 cm

Distanţa între rânduri

- 50 cm – L -445 + SPC -9 (când se folosesc erbicide antigramineice

înainte de semănat şi a tratamentelor în vegetaţie cu erbicide pentru

combaterea buruienilor dicotiledonate);

- în benzi de 2 rânduri la 30x70 cm cu U – 650 + SPC – 8 (la

neirigat sau irigat prin aspersiune, ce permite reducerea la jumătate a

dozei de erbicide, cu aplicarea în vegetaţie a erbicidelor în benzi);

- la 70 cm cu U – 650 + SPC – 8 când se folosesc metode chimice

de combatere incompletă a buruienilor. Această variantă permite

întreţinerea culturii prin praşile.

Întreţinerea culturilor

Combaterea integrată a buruienilor

Se realizează prin măsuri agrotehnice (rotaţia culturilor, lucrări corespunzătoare de arat şi pregătirea patului germinativ), la care se adaugă

combaterea chimică a buruienilor. Buruienile mai frecvente şi care produc pagube mai mari sunt: iarba bărboasă, zârna, loboda, ştirul,

mohorul, muştarul, ridichea sălbatică, pristolnicul, scaietele popii, costreiul, etc.

Tratament preemergent (înainte de

răsărire)

Tratamente postemergente

Se recomandă un amestec alcătuit din:

1. Treflan 3,5 l/ha, cu încorporare la 8-10

cm sau Mecloran 8-10 l/ha, cu încorporare

la 4-5 cm sau Dual 2-3 kg/ha cu

încorporare la 4-5 cm sau aplicat imediat

după semănat sau Afalon – 0,5-1,5 kg/ha,

aplicat înainte sau după semănat;

2. Sencor sau Lexone, ambele în doză de

0,25 – 1,4 kg/ha.

- pentru combaterea buruienilor: zârna, pristolnic, scaietele popii sau alte buruieni

care au scăpat la tratamentul preemergent se pot aplica două tratamente:

- primul, când buruienile au 2-4 frunze cu: Pivot LC 0,5-0,75 l/ha sau Galaxy– 2,0 l/ha ;

- al doilea cu Galaxy -2 l/ha;

sau

- primul cu Basagran 1,5-2,0 l/ha şi al doilea cu Basagran 1,5-2,0 l/ha;

sau

- primul cu Flex 1,5 l/ha şi al doilea cu Flex 1,25 l/ha.

- la infestarea cu costrei, la tratamentele postemergente menţionate, se asociază unul din

erbicidele Agil 1,0-1,5 l/ha; Gallant 2,0-3,0 l/ha; Fusilade Super 2,0-3,0 l/ha; Furore

Super 3,0-3,5 l/ha. Se execută când costreiul are 10-25 cm.

Combaterea integrată a bolilor şi dăunătorilor

Pentru protecţia culturii împotriva unor patogeni periculoşi ai culturii de soia, ce transmit fuzarioza, putregaiul alb, putregaiul cenuşiu,

rizoctonioza, este necesară folosirea de sămânţă sănătoasă, respectarea tehnologiei (rotaţia, epoca de semănat, densitatea, combaterea

buruienilor). În afară de aceasta sunt necesare tratamente fitosanitare aplicate la sămânţă sau în vegetaţie.

Tratamente la sămânţă

- pentru prevenirea bolilor: Apron XL 350 ES -1,0

l/to sau Divident 030 FS – 1,7 l/to.

Tratamente în vegetaţie

- pentru acarianul Tetranychus urticae, se folosesc produsele: Sintox 25 – 2,0

l/ha, Saumitac 20 CE- 1,5 l/ha sau Omite 570 EW – 0,8 l/ha, la apariţia

dăunătorilor.

În zonele cu precipitaţii anuale sub 500 mm, soia trebuie cultivată cu precădere pe suprafeţele amenajate la irigat sau pe solele cu aport

freatic. Primul moment critic pentru apă - germinaţia seminţelor. În primăverile secetoase - o udare de răsărire cu 250-300 mc apă/ha.

PAG - 57 -

Următoarele faze critice: butonizarea, înflorirea, formarea şi umplerea boabelor; se vor aplica la nevoie udări cu norme de 500 mc/ha. Nu

se recomandă irigarea după data de 20 august, pentru a evita prelungirea vegetaţiei şi creşterea umidităţii boabelor la recoltat.

Evaluarea producţiei

- suprafaţa unui punct de control este de 10 m2. Formula de calcul a producţiei (Qkg/ha) medii:

100/ bxMMBNplxNppxNphaQkg =

în care:

Npl - numărul mediu de plante pe 1 m2;

Npp– numărul mediu de păstăi pe plantă;

Npb – numărul mediu de boabe pe păstaie;

MMB- masa (greutatea) a 1000 de boabe.

Recoltarea

- perioada optimă de recoltare începe la maturitatea fiziologică, manifestată prin brunificarea păstăilor. Umiditatea boabelor la recoltare

trebuie să fie de 14-15%.

Dacă se întârzie recoltarea se produc pierderi prin scuturarea boabelor din primele păstăi de la bază.

Recoltarea mai timpurie determină obţinerea unui mare număr de boabe verzi, care creează mari probleme la recoltare şi păstrare.

PAG - 58 -

3.1.8 CULTURA: SFECLĂ DE ZAHĂR

Zonarea culturii şi a soiurilor

1 2

a. zonarea culturii.

Consumul mare de apă al sfeclei de zahăr care însumează

600-650 mm/an, necesită alegerea arealului de cultură cu

prioritate în zonele irigate sau cu aport de apă freatică.

Sunt, de asemenea, recomandate zonele cu regim favorabil

de precipitaţii în perioada de vegetaţie. Sensibilitatea la

aciditatea solului şi la tasarea acestuia, impune amplasarea

culturii pe terenuri plane, profunde, cu textură medie,

bogate în materie organică (valori mai mari de 2,5 %

humus) şi cu o reacţie neutră (pH = 6,5-8).

b. zonarea soiurilor

- soiurile poliploide plurigerme – Polirom,

Românesc 7 - sunt zonate în judeţele din sudul şi vestul ţării,

precum şi în Moldova şi centrul Transilvaniei;

- soiurile poliploide monogerme – Monorom, Braşov

519 - sunt zonate în judeţele din sudul ţării, Moldova şi centrul

Transilvaniei;

- soiurile sintetice plurigerme – Braşov - se cultivă în

Moldova şi centrul Transilvaniei;

- hibridul monogerm – Florentina – este zonat în

sudul ţării;

- soiurile diploid monogerm – Bârsa şi Andra sunt zonate, în

Transilvania şi Moldova.

Plantele premergătoare

1 2 3

Foarte bune Bune Contraindicate

- cereale de toamnă - cartofii - plantele care părăsesc terenul târziu şi îl lasă plin de

resturi vegetale;

- porumb boabe;

- sfeclă de zahăr şi furajeră;

- ovăzul;

- cruciferele.

Aplicarea îngrăşămintelor

Organice

- foarte necesare

pentru sfecla de

zahăr;

- 30-60 to/ha

gunoi bine

Fosfor

- 70-120 kg P 2O5/ha.

- doza se calculează în funcţie

de producţia scontată şi

conţinutul solului în fosfor

mobil. Se scade câte 1 kg

Potasiu

- 50-120 K2O;

- doza optimă în

funcţie de producţia

scontată şi de

conţinutul de potasiu

Azot

Dozele optime se stabilesc în funcţie de producţia

planificată şi de asigurarea potenţială a solului cu

azot, se corectează cu aportul de azot adus de

fertilitatea organică şi cu efectul remanent de azot

al plantei premergătoare se scade câte 1 kg N

PAG - 59 -

fermentat;

Epoca: toamna

încorporate sub

arătură.

P2O5 pentru fiecare tonă

gunoi dată în anul curent şi

0,75 kg P2O5 pentru 1 to

gunoi dată plantei

premergătoare.

Epoca: toamna şi încorporare

sub arătură.

uşor solubil în stratul

arabil.

Epoca: toamna şi

încorporare sub

arătură.

pentru fiecare tonă de gunoi dată în anul curent şi

0,75 kg N pentru fiecare tonă de gunoi dată plantei

premergătoare. Epoca:

- 30-40 kg N/ha – la semănat (starter);

- 40-50 kg N /ha la praşila I mecanică;

- 40-50 kg N/ha la praşila a II mecanică .

Lucrările solului

1 2

Arătura Pregătirea patului germinativ

- U-650 + PP4(3)30+GS-1,2

- toamna, până la 15 XI.

Adâncimea

- 30-32 cm

- arătura va fi întreţinută prin discuiri şi grăpări.

- U650 + CPGC -4

- pe soluri uşoare: combinatorul format din grapă cu colţi rigizi +

grapă elicoidală + tăvălug inelar;

- pe soluri tasate: combinatorul format din vibrocutor + grapă

elicoidală + tăvălug inelar;

Momentul executării – imediat înaintea semănatului

Adâncimea – 3-4 cm.

Stabilirea densităţii plantelor

- Nr. boabe germinabile şi plante recoltabile la mp.

Irigat Neirigat Irigat Neirigat Modul de recoltare

Glomerule la semănat Plante recoltabile Glomerule la semănat Plante recoltabile

Mecanizat şi

semimecanizat 18-20 8-10 20-22 7-9

Manual 26-28 12-14 28-30 9-11

- nr de boabe germinabile la metru liniar şi distanţa între boabe pe rând

Irigat Neirigat

Semănat Răsărit Semănat Răsărit

Modul de recoltare

Nr.b./m

liniar

Distanţa

cm

Distanţa

cm

Nr.b./m liniar Distanţa

cm

Distanţa

cm

Mecanizat 8-9 12,5-11,1 20-22 9-10 11,1-10 22-27

Semimecanizat 8-9 12,5-11,1 18-20 9-10 11,1-10,0 20-21

Manual 10-11 7,5-8,5 19-21 11-12 8,5-9,0 21-23

Valoarea culturală a seminţei: MMB(g)

- puritatea 99%;

- germinaţia 75%

- la sămânţa normală şlefuită

monogermă 14-24 g

- la sămânţa normală şlefuită

plurigermă 22-32 g

PAG - 60 -

Cantitatea de sămânţă

( ) ( )( ) ( ) 100

%%/../

2

xxGP

gxMMBmsemitegermnrhakgC =

Cantitate

- sămânţă monogermă 6 kg/ha;

- sămânţă plurigermă 8-9 kg/ha.

Semănatul

Distanţa între rânduri Epoca

Începe când în sol la adâncimea

de semănat, se realizează 4-50C

timp de două zile consecutiv.

Lucrarea trebuie încheiată în 2-3

zile.

Adâncimea

- 2-3 cm la sămânţa monogermă;

- 2-4 cm la sămânţa plurigermă.

-pentru recoltarea

mecanizată -

echidistant la 45 cm

cu U 650 + SPC - 12

-pentru recoltarea

semimecanizată şi manuală

45-45-45-60

45-45-45-60

45-45-45

Întreţinerea culturilor

Combaterea integrată a buruienilor

La sfecla de zahăr mai frecvente sunt buruienile: Iarba Bărboasă, Mohorul, Meişorul, Ştirul, Muştarul, Ridichea sălbatică, Pălămida,

Susaiul, Costreiul mare. Combaterea acestora se realizează prin măsuri agrotehnice (rotaţia culturilor, lucrări corespunzătoare de arat şi

pregătirea patului germinativ), la care se adaugă combaterea chimică cu erbicide.

EXEMPLIFICĂRI

Preemergent (înainte de răsărire)

- se foloseşte un amestec dintre Dual 500 EC – 3-5 l/ha + Venzar 0,75 -1,5 kg/ha, sau Butiran 7-10 l/ha + Venzar 1-2 kg/ha, cu

încorporare la 5 cm adâncime. La acest amestec, Butiran se poate înlocui cu Diizocab - 6-9 l/ha sau cu Eradicane 7-9 l/ha cu

încorporare la 6-10 cm adâncime sau cu Mecloran 7-12 l/ha cu încorporare la 5-6 cm

Postemergent (după răsărire)

- se pot aplica 1sau 2 tratamente în funcţie de infestare;

- când buruienile dicotiledonate se află până în faza de 4 frunze - se aplică Betanal AM 4-6 l/ha;

- culturile infestate puternic cu pălămidă şi susan sau muşeţel se tratează cu Lontrel 300 – 0,5 l/ha, când buruienile sunt în faza de

rozetă şi până la formarea de tulpini florifere. Când este necesar se repetă acest tratament la 2-3 săptămâni. După tratamentul cu Lontrel

nu se prăşeşte 20-30 zile, pentru ca erbicidul să se transloce în rădăcinile de buruieni.

- culturile infestate cu odos sau pir târâtor se pot trata cu Agil 100 EC – 1,5 l/ha sau Targa Super 1-2 l/ha sau Gallant 3-4 l/ha. Aceste

erbicide se pot amesteca cu Betanal AM pentru a combate şi buruienile dicotiledonate. Tratamentul este eficace când odosul este în faza

de înfrăţire până la formarea primului internod, iar pirul târâtor este răsărit în masă, lăstarii având 10-12 cm înălţime.

- culturile infestate cu costrei pot fi tratate cu Agil 100EC sau Gallant sau Furore sau Targa Super sau Fusilade Super în doze de 2-3

l/ha, când buruiana are 10-25 cm. După tratament nu se prăşeşte timp de două săptămâni.

PAG - 61 -

Combaterea integrată a bolilor şi dăunătorilor

Pe lângă măsurile agrotehnice (rotaţia culturilor, lucrările solului, semănat în epoca optimă), este necesară efectuarea de tratamente

fitosanitare la sămânţă sau în perioada de vegetaţie.

Tratamente la sămânţă

- pentru prevenirea infecţiilor primare de mană se

foloseşte Apron 35 ST – 1,0 kg/to.

- pentru combaterea unor dăunători ca gărgăriţa sfeclei,

gărgăriţa frunzelor de porumb, foarte păgubitoare în

primăverile secetoase se folosesc produsele: Carbofuran

35 – 28 ml/kg sau

Diafuran 35 ST – 28 ml/kg sau Carbofuran 35ST - 28

ml/kg.

Tratamente în vegetaţie

- bolile cercosporioza şi făinarea se combat la avertizare cu unul din

produsele

Alert 0,5 l/ha,

Impact 125 SC – 0,5 l/ha,

Baicor 300EC – 2,0 l/ha,

Score 300 EC – 0,3 l/ha, Pensuc – 7,0 l/ha;

- făinarea se combate şi cu Tilt 250 EC -0,5 l/ha.

- combaterea manei – cu Brestan 60WP – 0,5 kg/ha sau Pensuc - 7,0 l/ha.

- pentru combaterea gărgăriţei sfeclei şi a gărgăriţei frunzelor de porumb,

se folosesc produsele:

Ultracid 20 EC – 1,5 l/ha sau

Dursban 480 EC - 1,5 l/ha sau

Lebazcid 50EC – 1,5 l/ha;

- pentru combaterea larvelor defoliatoare în fazele avansate de vegetaţie, la

avertizare se foloseşte unul din produsele: Sumicidin 20EC 0,25 l/ha,

Sumi Combi 30 EC -0,75 l/ha,

Best 10 EC -4,0 l/ha,

Decis 2,5 EC – 0,30 l/ha;

- se pot utiliza şi produse biologice astfel: Bacillus Thuringiensis 0,2% în

500 l apă/ha sau

Trichogramma sp 150.000 ouă parazitate/ha x 2 tratamente sau feromoni

specifici aplicaţi în 4 capcane/ha.

Irigarea constituie cel mai important element tehnologic de creştere a nivelului de producţie la sfecla de zahăr.

În cazul când se irigă cultura, la începutul lunii aprilie se aplică o irigare de răsărire (dacă primăvara este foarte secetoasă) de 300-350

mc/ha. Irigarea în vegetaţie începe de obicei în a doua decadă a lunii iunie, când are loc începutul îngroşării rădăcinilor. Norma de

irigare este de 3.600-4.000 mc/ha, repartizată în 6-7 udări a câte 600-700 mc/ha, udările repetându-se la cca 14-16 zile. Ultima udare se

aplică cu 30 zile înainte de începerea recoltatului, pentru a favoriza acumularea zahărului în rădăcini.

Evaluarea producţiei

- suprafaţa unui punct de control va fi de 10 mp şi se determină pentru a calcuala producţia medie la ha, evaluând: cantitatea de rădăcini

recoltate din punctele de control, în kg (q); suprafaţa unui punct de control în mp (D) şi numărul probelor de control (L), aplicând

formula:

( )( )DxLqxhaQkg 10000/ =

în care:

Q kg/ha- producţia medie la ha;

PAG - 62 -

La producţia stabilită se va adăuga sporul de producţie, deoarece rădăcinile nu sunt ajunse la a maturitatea tehnică. Sporul de producţie

este de 3-5 grame pe plantă/zi.

O altă formulă de calcul este următoarea:

10Pr NrxNpxGrx=

Pr – producţia determinată;

Nr – numărul de rădăcini la metru liniar;

Np – numărul de plante la metru liniar

Gr – greutatea medie a unei rădăcini, în grame.

Recoltarea

- momentul optim de recoltare se stabileşte în funcţie de dinamica acumulării zahărului în rădăcini.

Mecanizată

- acolo unde semănatul s-a făcut în rânduri

echidistante la 45 cm;

- cu U- 650 + BM – 6 +KS -6, sau cu combinele

autopropulsate de şase rânduri.

Semimecanizat

- acolo unde semănatul s-a efectuat în benzi se foloseşte U-650 +DSP – 4.

- decoletarea trebuie efectuată în aceeaşi zi cu dislocatul pentru a se evita

pierderile de recoltă.

Transportul rădăcinilor recoltate la punctele de recepţionare trebuie făcut în aceeaşi zi cu recoltarea. Se admite, ca excepţie staţionarea

rădăcinilor în câmp în grămezi mari, cel mult o noapte după care transportul devine absolut necesar.

PAG - 63 -

3.1.9 CULTURA: RAPITĂ PENTRU ULEI

Zonarea culturilor şi a soiurilor

1

La cultura rapiţei de toamnă se disting două zone de favorabilitate.

Zona I cuprinde partea de vest şi de est a ţării, Podişul Transilvaniei şi zonele colinare adăpostite, în care se asigură condiţii bune

de răsărire şi de iernare a culturii.

Zona a II-a cuprinde partea de sud a ţării, cu precipitaţii mai reduse, în care rapiţa se recomandă să se cultive în condiţii de irigare,

în vederea asigurării unei răsăriri uniforme şi la timp, necesare pregătirii plantelor pentru iernare.

În ţara noastră se cultivă soiul românesc de rapiţă de toamnă pentru ulei comestibil Triumf, fiind disponibile şi diferite soiuri

străine.

Plantele premergătoare

1 2 3

Foarte bune Bune Contraindicate

- cereale păioase; - plantele furajere; - monocultura;

- floarea soarelui;

- soia;

- fasolea;

- tutunul.

Aplicarea îngrăşămintelor

Organice

- sunt bine valorificate de rapiţă şi

în special de culturile

postmergătoare;

- la 20-30 to/ha gunoi de grajd,

cantitaea de îngrăşăminte chimice se

reduce cu 30 kg N/ha, 20-30 kg

P2O5, K2O şi microelementele

nemaifiind necesare.

Fosfor

- 50-80 kg P

2O5/ha.

Epoca: toamna,

încorporate sub

arătură sau sub disc

la pregătirea

terenului pentru

semănat.

Potasiu

- doza optimă 80 kg

K2O/ha pe solurile

slab aprovizionate;

Epoca: toamna,

încorporate sub arătură

sau sub disc la

pregătirea terenului

pentru semănat.

Azot

Dozele de azot sunt cuprinse între 80-150 kg

N/ha, funcţie de fertilitatea solului, planta

premergătoare, nivelul producţiei planificate

şi al aprovizionării cu apă. Îngrăşămintele cu

azot se aplică fracţionat astfel: 30-50 kg/ha la

semănat. Diferenţa la desprimăvărare, pe sol

îngheţat.

PAG - 64 -

Lucrările solului

1 2

Arătura Pregătirea patului germinativ

- U-650 + PP4(3)30+GS-1,2

Epoca

- vara, până la 15 VIII.

Adâncimea

- 20-25 cm

- arătura va fi întreţinută prin discuiri şi grăpări.

- U650 + CPGC -4

Momentul executării – după executarea arăturii şi imediat înainte de

semănat.

La adâncimea de semănat + 1-2 cm.

Stabilirea densităţii plantelor

Nr. de seminţe

germinabile

Nr. De

seminţe

germinabile/m

liniar

Distanţa

între

seminţe pe

rând

Valoarea

culturală a

seminţei

Greutatea a

1000 seminţe

(MMS)

Soiuri

100-150 12-120 5-8 cm - puritatea 97%;

- germinaţia

85%.

3-5 g Triumf (soi românesc) sunt

disponibile şi soiuri străine: Valesca,

Bolero, Colvert, Star, Cyclone,

Wotan, Madora,

Cantitatea de sămânţă

( ) ( )( ) ( ) 100

%%/../

2

xxGP

gxMMSmsemitegermnrhakgC =

Cantitate

- 8-15 kg/ha

Semănatul

Epoca

- între 5-15 IX

Adâncimea

- 2-4 cm

Distanţa între rânduri

12,5 cm

Întreţinerea culturilor

Combaterea integrată a buruienilor

Culturile de rapiţă semănate în rânduri apropiate nu necesită praşile, pliviri sau aplicarea erbicidelor. Totuşi, în unele situaţii se

PAG - 65 -

recomandă erbicidarea cu L- 445 + MET -1200 sau U-650 + MET -2500.

- pe terenurile infestate puternic cu buruieni monocotiledonate anuale se vor

aplica:

- înainte de semănat Treflan 48 CE – 1,5-2,0 l/ha sau preemergent, Dual Gold

1,0-1,5 l/ha, încorporarea lor la 3-4 cm fiind necesară numai în toamnele

secetoase.

- buruienile monocotiledonate anuale şi perene (costrei din rizomi) se combat

prin aplicarea în vegetaţie a erbicidelor:

Fusilade Forte 1,0-1,3 l/ha, sau

Targa Super 1,5 l/ha sau

Gallant Super 1,0 l/ha.

- buruienile dicotiledonate perene (în special

pălămida), se combat prin aplicarea în vegetaţie a

erbicidelor:

Lontrel 300 -0,3 -0,5 l/ha sau

Cliphar 0,3-0,5 l/ha;

- buruienile dicotiledonate anuale şi perene se

combat primăvara, înainte de alungirea tulpinii, cu

erbicidul Galera 0,25-0,3 l/ha.

Combaterea integrată a bolilor şi dăunătorilor

Cultura de rapiţă este afectată de un complex de patogeni, dintre care mai importanţi sunt: putregaiul cenuşiu, făinarea, alternarioza.

Aceşti patogeni se manifestă pe tot parcursul perioadei de vegetaţie, fiind necesare măsuri de combatere integrată. Alături de măsuri

agrofitotehnice (asolament, arătură adâncă), se impune şi aplicarea unor tratamente chimice.

Tratamente la sămânţă

- se recomandă tratamentul cu

unul din produsele: Sumilex

50WP, Rovral 50PU sau

Ronilan 50WP – 1,0 kg/to.

Tratamente în vegetaţie

Tratamente la avertizare cu unul din produsele: Sumilex 50WP, Ronilan 50WP sau Rovral 50PU -

1,5 kg/ha.

- pentru prevenirea atacului produs de puricii de pământ, când se vad înţepături de plante, se aplică

un tratament cu Carbetox 50CE – 0,5 l/ha.

- în primăvară, împotriva gărgăriţei cruciferelor şi a gândacului lucios se aplică Sinoratox 35 CE – 3

l/ha iar în perioada înfloritului, cu Decis 2,5 EC – 0,3 l/ha sau Fastac 10 EC -0,1 l/ha;

- la apariţia în masă a păduchelui cenuşiu, se aplică un tratament cu Sinoratox 35 CE sau Carbetox 37

CE – 2 l/ha, numai la avertizare.

În cazul când se irigă cultura, udarea după semănat se face numai dacă în stratul superficial de sol nu există apa necesară germinării.

În primăverile secetoase, se aplică o udare de 400-500 mv/ha la începutul legării primelor silicve, iar a doua la terminarea înfloritului, cu

norma de 500-600 mc/ha. Nu se recomandă udările mai târziu, deoarece favorizează căderea plantelor şi atacul de afide.

Evaluarea producţiei

- elementele de evaluare a producţiei medii la rapiţa pentru ulei sunt următoarele:

- nr. de seminţe într-un gram - 200-300;

- nr. de seminţe într-o silicva - 3-10;

- nr. de silicve pe plantă - 120-300;

- greutatea seminţelor pe plantă - 2,0-3,0 g;

- nr. de seminţe însămânţate la mp - 120-170;

- nr. de plante răsărite la mp - 110-150;

Producţia calculată (P):

( ) ( )1000

/./../ haplxnrgplsemGreuthakgP =

PAG - 66 -

Recoltarea

- se pot folosi două metode de recoltare

În două faze

- tăierea plantelor la coacerea în pârgă, silicvele

sunt galbene şi seminţele au început de

brunificare. Se lasă plantele tăiate pe o mirişte de

20-25 cm până la uscarea completă;

- treierat din brazdă cu combina C – 12 su C – 14

cu ridicător , când umiditatea seminţelor ajunge la

12-14%.

Direct din lan

- este o metodă mai practică. Se aplică dacă pierderile sunt minime şi există

posibilităţi de uscare a seminţei. Începe când seminţele sunt brunificate şi au 16-

18% umiditate. Recoltarea trebuie terminată în 2-3 zile; se lucrează numai seara

sau dimineaţa.

- metoda determină totuşi pierderi însemnate, boabele au un conţinut ridicat în

apă, iar în masa recoltată se găsesc tulpini cu umiditate mai ridicată. Recolta de

seminţe trebuie curăţată imediat şi uscată.

PAG - 67 -

Profilul "Cereale si plante tehnice"

3.2 M O D U L 20 ha

Tipul exploatatiei: Tabel nr. 3.2

Gospodarii individuale

NEIRIGAT IRIGAT

Activitate/Sistem ha % t/ha ha % t/ha

Grau 5 25 2,8 6 30 4,0

Porumb 6 30 3,2 7 35 4,8

Orz 2 10 3,2 x x x

Floarea Soarelui 4 20 1,3 3 15 1,80

Fasole 1 5 1,05 2 10 1,8

Sfecla zahar 2 10 23,0 2 10 32,0

TOTAL 20 100 x 20 100 x

PAG - 68 -

Profilul " Cereale si plante tehnice" BUGETUL EXPLOATATIEI DE 20 HA Tabel nr. 3.2.1 Tipul exploatatiei: Gospodarii individuale ZONA DE CAMPIE NEIRIGAT

C U L T U R A

Grau Porumb Orz Floarea Soarelui Fasole Sfecla zahar

TOTAL

ha 5 6 2 4 1 2 20

INDICATORI U.M

25% 30% 10% 20% 5% 10% 100%A. VALOAREA PRODUCTIEI lei 7900,0 9504,0 3200,0 4312,0 1885,0 6900,0 33701,00A1. Din care productia principala lei 7700,0 9216,0 3072,0 4264,0 1837,5 6900,0 32989,50B (+) SUBVENTII lei 875,0 0,0 350,0 0,0 0,0 3000,0 4225,00C (=) PRODUS BRUT lei 8775,0 9504,0 3550,0 4312,0 1885,0 9900,0 37926,00D (-) CHELTUIELI TOTALE lei 7675,5 9005,6 3055,6 4274,8 1877,5 6440,0 32328,98D1. Din care pentru productia principala lei 7475,5 8717,6 2927,6 4226,8 1830,0 6440,0 31617,48I. CHELTUIELI VARIABILE lei 6950,5 7218,2 2732,6 3658,4 1690,8 5206,0 27456,481.Cheltuieli cu materii prime si materiale lei 3448,5 4431,6 1237,4 1484,0 807,3 2933,9 14342,70- Sämãn si material saditor lei 1175,0 2070,0 376,0 344,8 331,2 400,8 4697,80- Ingrasaminte chimice lei 1348,0 1360,2 474,6 906,8 140,0 493,2 4722,80- Pesticide lei 793,5 1001,4 297,0 232,4 308,1 2039,9 4672,30- Alte materiale lei 132,0 0,0 89,8 0,0 28,0 0,0 249,802. Cheltuieli cu lucrari mecanizate lei 3191,5 2421,6 1378,8 2024,4 809,2 1991,6 11817,123. Cheltuieli cu irigatii lei 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,004. Cheltuieli de aprovizionare lei 172,5 221,6 61,9 74,4 40,4 156,3 727,005. Cheltuieli cu forta de munca temporara* lei 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,006. Asigurari lei 138,0 161,4 54,6 75,6 33,9 124,2 587,66II. CHELTUIELI FIXE lei 725,0 1769,4 323,0 616,4 186,7 1234,0 4854,50- Cheltuieli cu forta de munca permanenta lei 89,5 991,8 51,0 205,2 40,4 735,6 2113,54- Cheltuieli generale lei 207,0 241,8 81,8 113,6 51,0 186,3 881,46- Dobanzi la credite lei 253,5 325,8 120,2 157,6 60,3 242,1 1159,50- Amortisment lei 175,0 210,0 70,0 140,0 35,0 70,0 700,00E. (=) VENIT IMPOZABIL lei 224,5 498,4 144,4 37,2 7,5 460,0 1372,02(-) Impozite si taxe lei 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,00F. (=) VENIT NET+subventii lei 1099,5 498,4 494,4 37,2 7,5 3460,0 5597,02G. RATA VENIT IMPOZABIL (%) % 3,0 5,7 4,9 0,9 0,4 7,1 4,3H. RATA VENIT NET+subventii (%) % 14,7 5,7 16,9 0,9 0,4 53,7 17,7

PAG - 69 -

FIŞĂ REZUMATIVĂ a indicatorilor de sinteză, ai modulului de 20 ha neirigat

Profil: Cereale şi plante tehnice – Tipul exploatatiei Gospodării individuale Tabel nr. 3.2.1 Nc. INDICATORI lei € = 3,5

lei 1 Valoarea producţiei principale şi secundare 33701 9628,9 2 Subvenţii 4225 1207,1 3 Produs brut (1+2) 37926 10836 4 Cheltuieli totale, d.c.: 32329 9236,9 4.1 - cheltuieli variabile 27456,5 7844,7 4.1.1 - variabile specifice 14930,4 4265,8 4.2 - cheltuieli fixe 4854,5 1387 5 Profit (3-4) 5597 1599 6 Rata profitului (5:4x100) (%) 17,3 17,3 7 Marja Brută total exploataţie (3-4.1) 10469,5 2991,3

8 Clasa de mărime europeană după Marja Bruta Standard 5,5 UDE III III

9 Fond de dezvoltare (60 % din profit+amortizare) 4058 1159,4 10 Posibilităţi de investiţii prin credite (9 x 5 ani) 20290 5797

11 Fonduri pentru reluarea procesului de producţie (15% din profit) 840 240

12 Fonduri pentru muncă şi management (50% din profit) 280 80 13 Fonduri pentru capitalizare (20% din profit) 1119 319,7 14 Total fonduri proprii pentru producţiei (Fd proprii + rd 11) * 25998 7128 15 Credite pentru producţie ** 7171 2049 16 Consum de muncă (mii ore/an/exploataţie) 0,9 x *Exploatantul are fonduri proprii în valoare de 25158 lei. **Creditele de producţie acoperă 50% din cheltuielile cu factorii de producţie Concluzii:

Resursele financiare necesare acoperirii cheltuielilor totale reprezintă: 78% fonduri proprii şi 22 % credite de producţie.

Modulul evidentiază o rată a profitului de 17,3% şi asigură în medie un profit de 280 lei/ha.

Marja brută standard (MBS) defineşte „dimensunea economică a exploataţiei” exprimată în „unităţi de dimensiune economică” (1 UDE = 1200 €), fiind în cazul acestei exploataţii de 5,5 UDE, considerată (după tip) ca o exploataţie mică (şi după clasă) de clasa a III-a.

Fondul de dezvoltare constituit crează posibilităţi reduse de investiţii în tehnica agricolă şi a modernizării procesului de producţie, pe termen mediu.

Modulul realizat prin proiectare sigură o viabilitate economica redusă. Este necesară o creştere a randamentelor cheltuielilor în cadrul modulului pentru a spori masei profitului, în vederea asigurării fondurilor de dezvoltare.

PAG - 70 -

Profilul “Cereale şi plante tehnice” Tipul exploataţiei: Gospodării individuale Bugetul exploataţiei de 20 ha

Zona de câmpie neirigat Simularea principalilor indicatori economici pe perioada 2005-2008 - Variantă proiectată Tabel nr. 3.2.3

Cultura

Grâu Porumb Orz Floarea soarelui

Fasole Sfeclă zahăr

Indicatori Perioade, recoltă,

ani U.M.

5 ha 6 ha 2 ha 4 ha 1 ha 2 ha

Total 20 ha

2005/2006 lei 7900 9504 3200 4312 1885 6900 33701 Valoarea producţiei 2007/2008 lei 8820 11136 3552 5096 2100 11040 41744 Creşteri sau descreşteri ∆ lei +920 +1632 +352 +784 +215 +4140 +8043

2005/2006 lei 875 x 350 x x 3000 4225 Subvenţii 2007/2008 lei 2500 1050 900 700 175 350 5675 Creşteri sau descreşteri ∆ lei +1625 +1050 +550 +700 +175 -2650 +1450

2005/2006 lei 7675,5 9005,6 3055,6 4274,8 1877,5 6440 32329 Cheltuieli totale 2007/2008 lei 8120 10560 3200 4732 1995 9200 37807 Creşteri sau descreşteri ∆ lei +444,5 +1554,4 +144,4 +457,2 +117,5 +2760 +5478

2005/2006 lei 224,5 498,4 144,4 37,2 7,5 460 1372 Venit impozabil 2007/2008 lei 700 576 352 364 105 1840 3937 Creşteri sau descreşteri ∆ lei +475,5 +77,6 +207,6 +326,8 +97,5 +1380 +2565

2005/2006 lei 1099,5 498,4 494,4 37,2 7,5 3460 5597 Venit net+subvenţii 2007/2008 lei 3200 1626 1252 1064 280 2190 9612

Creşteri sau descreşteri ∆ lei +700,5 +1127,6 +757,6 +1026,8 +272,5 -1270 +2615

2005/2006 % 14,3 5,5 16,2 0,9 0,4 53,7 17,3 Rata venit net+subvenţii 2007/2008 % 39.4 15,4 39,0 22,5 14 23,8 25,4

Creşteri sau descreşteri ∆ % +25.1 +9,9 +22,8 +21,6 +13,6 -29,9 +8,1

PAG - 71 -

Rata venit + subventii - %

25,4

17,3

2005 - 2006 2007 - 2008

Profilul "Cereale si plante tehnice" Tipul exploatatiei: Gospodarii individuale

Modul 20 ha neirigat Sinteza principalilor indicatori economici pe perioada 2005 - 2008

Modul 20 ha 2005 - 2006 2007 - 2008 Valoarea productiei - lei 33701 41744 Subventii - lei 4225 5675 Cheltiueli totale - lei 32329 37807 Venit net + subventii - lei 5597 9612 2005 - 2006 2007 - 2008 Rata venit + subventii - % 17,3 25,4

2005 - 2006

32329

4225

5597

33701

Valoarea productiei - lei Subventii - lei

Cheltiueli totale - lei Venit net + subventii - lei

2007 - 2008

37807

5675

41744

9612

Valoarea productiei - lei Subventii - lei

Cheltiueli totale - lei Venit net + subventii - lei

PAG - 72 -

Profilul " Cerealiere si plante tehnice" BUGETUL EXPLOATATIEI DE 20 HA Tabel nr. 3.2..4 Tipul exploatatiei: Gospodarii individuale ZONA DE CAMPIE IRIGAT

C U L T U R A

Grau Porumb Floarea Soarelui Fasole Sfecla zahar

TOTAL

ha 6 7 3 2 2 20

INDICATORI U.M

30% 35% 15% 10% 10% 100% A. VALOAREA PRODUCTIEI lei 13584,0 16590,0 4476,0 6462,0 9600,0 50712,0A1. Din care productia principala lei 13200,0 16128,0 4428,0 6300,0 9600,0 49656,0B (+) SUBVENTII lei 1050,0 0,0 0,0 350,0 3000,0 4400,0C (=) PRODUS BRUT lei 14634,0 16590,0 4476,0 6812,0 12600,0 55112,0D (-) CHELTUIELI TOTALE lei 12144,0 14238,0 4098,0 5589,2 8320,0 44389,2D1. Din care pentru productia principala lei 11760,0 13776,0 4050,0 5427,2 8320,0 43333,2I. CHELTUIELI VARIABILE lei 10599,0 11529,7 3444,9 4911,8 6785,6 37271,01.Cheltuieli cu materii prime si materiale lei 4850,4 5639,2 1369,5 1912,4 3465,1 17236,6- Sämãn si material saditor lei 1522,8 2415,0 258,9 745,2 534,4 5476,3- Ingrasaminte chimice lei 2008,8 2055,9 936,0 338,0 797,4 6136,1- Pesticide lei 1057,2 1168,3 174,6 728,2 2133,3 5261,6- Alte materiale lei 261,6 0,0 0,0 101,0 0,0 362,62. Cheltuieli cu lucrari mecanizate lei 4084,2 3427,2 1479,3 2067,4 2132,9 13191,03. Cheltuieli cu irigatii lei 1200,0 1911,7 450,0 736,0 864,0 5161,74. Cheltuieli de aprovizionare lei 242,4 282,1 68,4 95,6 173,2 861,75. Cheltuieli cu forta de munca temporara* lei 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,06. Asigurari lei 222,0 269,5 77,7 100,4 150,4 820,0II. CHELTUIELI FIXE lei 1545,0 2708,3 653,1 677,4 1534,4 7118,2- Cheltuieli cu forta de munca permanenta lei 385,8 1446,2 240,3 207,0 874,8 3154,1- Cheltuieli generale lei 300,0 392,0 92,4 150,6 225,6 1160,6- Dobanzi la credite lei 409,2 380,1 125,4 179,8 294,0 1388,5- Amortisment lei 450,0 490,0 195,0 140,0 140,0 1415,0E. (=) VENIT IMPOZABIL lei 1440,0 2352,0 378,0 872,8 1280,0 6322,8(-) Impozite si taxe lei 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0F. (=) VENIT NET+subventii lei 2490,0 2352,0 378,0 1222,8 4280,0 10722,8G. RATA VENIT IMPOZABIL (%) % 12,2 17,1 9,3 16,1 15,4 14,6H. RATA VENIT NET+subventii (%) % 21,2 17,1 9,3 22,5 51,4 24,7

PAG - 73 -

FIŞĂ REZUMATIVĂ Tabel nr. 3.2.5 a indicatorilor de sinteză, ai modulului de 20 ha irigat

Profil: Cereale şi plante tehnice – Tipul exploatatiei Gospodării individuale Nc. INDICATORI lei € = 3,5

lei 1 Valoarea producţiei principale şi secundare 50712 14489,1 2 Subvenţii 4400 1257,1 3 Produs brut (1+2) 55112 15746,2 4 Cheltuieli totale, d.c.: 44389,2 12682,6 4.1 - cheltuieli variabile 37271 10648,9 4.1.1 - variabile specifice 23218,3 6633,8 4.2 - cheltuieli fixe 7118,2 2033,7 5 Profit (3-4) 10722,8 3063,7 6 Rata profitului (5:4x100) (%) 24,1 24,1 7 Marja Brută total exploataţie (3-4.1) 17841 5097,4

8 Clasa de mărime europeană după Marja Bruta Standard 7,6 UDE IV IV

9 Fond de dezvoltare (60 % din profit+amortizare) 7848,7 2242,5 10 Posibilităţi de investiţii prin credite (9 x 5 ani) 39243,5 11212

11 Fonduri pentru reluarea procesului de producţie (15% din profit) 1608,4 459,5

12 Fonduri pentru muncă şi management (5% din profit) 536,1 153,2 13 Fonduri pentru capitalizare (20% din profit) 2144,6 612,7 14 Total fonduri proprii pentru producţiei (Fd proprii + rd 11) * 27362,2 7817,8 15 Credite pentru producţie ** 18635 5324,3 16 Consum de muncă (mii ore/an/exploataţie) 1,6 x *Exploatantul are fonduri proprii în valoare de 25753,8 lei. **Creditele de producţie acoperă 50% din cheltuielile cu factorii de producţie Concluzii:

Resursele financiare necesare acoperirii cheltuielilor totale reprezintă: 58% fonduri proprii şi 42 % credite de producţie.

Modulul evidenţiază o rată a profitului (venitul net+subvenţii) de 24,1% şi asigură în medie un profit de 536,1 lei/ha.

Marja brută standard (MBS) defineşte „dimensunea economică a exploataţiei” exprimată în „unităţi de dimensiune economică” (1 UDE = 1200 €), fiind în cazul acestei exploataţii de 7,6 UDE, considerată (după tip) ca o exploataţie mică (şi după clasă) de clasa a IV-a.

Fondul de dezvoltare constituit crează posibilitatea investiţiei în achiziţionarea de tehnică agricolă pentru cumpărarea prin credite a aproape întregului set de utilaje necesare tractorului U683 sau a circa 50% din instalaţia de irigat prin aspersiune.

Modulul realizat prin proiectare poate fi viabil economic în condiţiile obţinerii randamentelor programate.

PAG - 74 -

Profilul “Cereale şi plante tehnice” Bugetul exploataţiei de 20 ha

Zona de câmpie irigat Variantă proiectată

Simularea principalilor indicatori economici pe perioada 2005-2008 Tipul exploataţiei: Tabel nr. 3.2.6 Gospodării individuale

Cultura

Grâu Porumb Floarea soarelui

Fasole Sfeclă zahăr

Indicatori Perioade, recoltă,

ani U.M.

6 ha 7 ha 3 ha 2 ha 2 ha

Total 20 ha

2005/2006 lei 13584 16590 4476 6462 9600 50712 Valoarea producţiei 2007/2008 lei 15120 19488 5292 7200 15040 62140 Creşteri sau descreşteri ∆ lei +1536 +2898 +816 +738 +5440 +11428

2005/2006 lei 1050 x x 350 3000 4400 Subvenţii 2007/2008 lei 3000 1225 525 350 350 5450 Creşteri sau descreşteri ∆ lei +1950 +1225 +525 x -2650 +1050

2005/2006 lei 12144 14238 4098 5589.2 8320 44389.2 Cheltuieli totale 2007/2008 lei 13440 16800 4860 6120 9920 51140 Creşteri sau descreşteri ∆ lei +1296 +2562 +762 +530.8 +1600 +6750.8

2005/2006 lei 1440 2352 378 872.8 1280 6322.8 Venit impozabil 2007/2008 lei 1680 2688 432 1080 5120 11000 Creşteri sau descreşteri ∆ lei +240 +336 +54 +207.2 +3840 4677.2

2005/2006 lei 2490 2352 378 1222.8 4280 10722.8 Venit net+subvenţii 2007/2008 lei 4680 3913 957 1430 5470 16450 Creşteri sau descreşteri ∆ lei +2190 +1561 +579 +207.2 +1190 +5727.2

2005/2006 % 20.5 16.5 9.2 21.9 51.4 24.1 Rata venit net+subvenţii 2007/2008 % 34.8 23.3 19.7 23.4 55.1 32.2 Creşteri sau descreşteri ∆ % +14.3 +6.8 +10.5 +1.5 +3.7 +8.1

PAG - 75 -

2007 - 2008

51142

5450

62140

16450

Valoarea productiei - lei Subventii - lei

Cheltiueli totale - lei Venit net + subventii - lei

Rata venit + subventii - %

24,1

32,2

2005 - 2006 2007 - 2008

Profilul "Cereale si plante tehnice" Tipul exploatatiei: Gospodarii individuale

Modul 20 ha irigat Sinteza principalilor indicatori economici pe perioada 2005 - 2008

Modul 20 ha 2005 - 2006 2007 - 2008 Valoarea productiei - lei 50712 62140 Subventii - lei 4400 5450 Cheltiueli totale - lei 44389,2 51142 Venit net + subventii - lei 10722,8 16450 2005 - 2006 2007 - 2008 Rata venit + subventii - % 24,1 32,2

2005 - 2006

44389,2

4400

50712

10722,8

Valoarea productiei - lei Subventii - lei

Cheltiueli totale - lei Venit net + subventii - lei

PAG - 76 -

Profilul "Cereale si plante tehnice"

3.3 M O D U L 200 ha

Tipul exploatatiei:

Asociatii familiale Tabel nr. 3.3 NEIRIGAT IRIGAT

Activitate/Sistem ha % t/ha ha % t/ha

Grau 60 30 3,5 48 24 5,0

Porumb 54 27 4,0 66 33 6,0

Orz 10 5 4,0 18 9 6,0

Floarea Soarelui 30 15 1,6 30 15 2,20

Fasole 10 5 1,20 x x x

Soia x x 20 10 2,2

Sfecla zahar 10 5 25,0 10 5 40,0

Rapita 26 13 1,8 8 4 2,3

TOTAL 200 100 x 200 100 x

PAG - 77 -

Profil "Cereale si plante tehnice" Tabel nr. 3.3.1 Tipul exploatatiei: Asociatii familiale BUGETUL EXPLOATATIEI DE 200 HA

ZONA DE CAMPIE NEIRIGAT C U L T U R A

Grau Porumb Orz Floarea Soarelui Fasole Sfecla

zahar Rapita TOTAL

ha 60 54 10 30 10 10 26 200

INDICATORI U.M

30% 27% 5% 15% 5% 5% 13% 100% A. VALOAREA PRODUCTIEI lei 118380,0 106920,0 20000,0 40320,0 21540,0 37500,0 38610,0 383270,0A1. Din care productia principala lei 115500,0 103680,0 19200,0 39360,0 21000,0 37500,0 37440,0 373680,0B (+) SUBVENTII lei 10500,0 0,0 1750,0 0,0 0,0 15000,0 4550,0 31800,0C (=) PRODUS BRUT lei 128880,0 106920,0 21750,0 40320,0 21540,0 52500,0 43160,0 415070,0D (-) CHELTUIELI TOTALE lei 108098,4 97050,3 17948,3 37513,3 20127,3 34157,0 35391,6 350286,2D1. Din care pentru productia principala lei 105218,4 93810,3 17148,3 36553,3 19587,3 34157,0 34221,6 340696,2I. CHELTUIELI VARIABILE lei 97934,5 77972,4 16170,6 32220,8 18047,6 27987,0 31794,8 302127,71.Cheltuieli cu materii prime si materiale lei 45825,0 42946,2 6891,8 12833,1 8279,0 15626,7 12555,1 144956,9- Sämãn si material saditor lei 14100,0 18630,0 1880,0 2587,5 3312,0 2004,0 751,9 43265,4- Ingrasaminte chimice lei 20223,0 15303,6 2966,0 8502,0 1556,0 2966,0 9583,6 61100,2- Pesticide lei 9522,0 9012,6 1484,8 1743,6 3081,0 10656,7 1490,3 36991,0- Alte materiale lei 1980,0 0,0 561,0 0,0 330,0 0,0 729,3 3600,32. Cheltuieli cu lucrari mecanizate lei 47871,6 31131,3 8617,2 18076,5 8991,4 10958,1 17978,8 143624,83. Cheltuieli cu irigatii lei 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,04. Cheltuieli de aprovizionare lei 2291,3 2147,3 344,6 641,7 414,0 781,3 627,8 7247,85. Cheltuieli cu forta de munca temporara* lei 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,06. Asigurari lei 1946,6 1747,6 317,1 669,5 363,2 620,9 633,2 6298,1II. CHELTUIELI FIXE lei 10163,9 19077,9 1777,7 5292,6 2079,7 6170,1 3596,7 48158,5- Cheltuieli cu forta de munca permanenta lei 1342,4 11157,0 318,9 1924,9 475,1 3678,2 495,8 19392,4- Cheltuieli generale lei 2919,9 2621,5 475,6 1004,3 544,8 931,3 949,7 9447,1- Dobanzi la credite lei 3801,6 3409,4 633,1 1313,4 709,8 1210,5 1241,2 12319,0- Amortisment lei 2100,0 1890,0 350,0 1050,0 350,0 350,0 910,0 7000,0E. (=) VENIT IMPOZABIL lei 10281,6 9869,7 2051,7 2806,7 1412,7 3343,0 3218,4 32983,8(-) Impozite si taxe lei 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 F. (=) VENIT NET+subventii lei 20781,6 9869,7 3801,7 2806,7 1412,7 18343,0 7768,4 64783,82 G. RATA VENIT IMPOZABIL (%) % 9,8 10,5 12,0 7,7 7,2 9,8 9,4 9,7 H. RATA VENIT NET+subventii (%) % 19,8 10,5 22,2 7,7 7,2 53,7 22,7 19,0

PAG - 78 -

FIŞĂ REZUMATIVĂ

a indicatorilor de sinteză, ai modulului de 200 ha neirigat Profil: Cereale şi plante tehnice – Tipul exploatatiei Asociaţii familiale

Tabel nr. 3.3.2 Nc. INDICATORI lei € = 3,5 lei 1 Valoarea producţiei principale şi secundare 383270 109506 2 Subvenţii 31800 9086 3 Produs brut (1+2) 415070 118592 4 Cheltuieli totale, d.c.: 350286,2 100082 4.1 - cheltuieli variabile 302127,7 86322 4.1.1 - variabile specifice 151255 43216 4.2 - cheltuieli fixe 48158,5 13760 5 Profit (3-4) 64783,8 18510 6 Rata profitului (5:4x100) (%) 18,5 18,5 7 Marja Brută total exploataţie (3-4.1) 112942,3 32269

8 Clasa de mărime europeană după Marja Bruta Standard 62,8 UDE

9 Fond de dezvoltare (50 % din profit+amortizare) 39391,9 11255 10 Posibilităţi de investiţii prin credite (9 x 5 ani) 196959,5 56274

11 Fonduri pentru reluarea procesului de producţie (15% din profit) 9718 2777

12 Fonduri pentru muncă şi management (10% din profit) 6478 1851 13 Fonduri pentru capitalizare (25% din profit) 16196 4627 14 Total fonduri proprii pentru producţiei (Fd proprii + rd 11) * 287526 82150 15 Credite pentru producţie ** 72478 20708 16 Consum de muncă (mii ore/an/exploataţie) 9,1 x *Exploatantul are fonduri proprii în valoare de 277808 lei. **Creditele de producţie acoperă 50% din cheltuielile cu factorii de producţie Concluzii:

Resursele financiare necesare acoperirii cheltuielilor totale reprezintă: 78,3% fonduri proprii şi 20,7 % credite de producţie.

Modulul evidenţiază o rată a profitului de 18,5% şi asigură în medie un profit de 324 lei/ha.

Marja brută standard (MBS) defineşte „dimensunea economică a exploataţiei” exprimată în „unităţi de dimensiune economică” (1 UDE = 1200 €), fiind în cazul acestei exploataţii de 62,8 UDE, considerată (după tip) ca o exploataţie mare (şi după clasă) de clasa a VIII-a.

Fondul de dezvoltare constituit crează posibilitatea de cumpărare prin credite a două tractoare de 65CP şi a unor maşini agricole principale.

Modulul realizat prin proiectare are viabilitate economică moderată, care poate fi îmbunătăţită prin creşterea randamentelor obţinute.

PAG - 79 -

Profilul “Cereale şi plante tehnice” Bugetul exploataţiei de 200 ha

Zona de câmpie neirigat - Variantă proiectată Simularea principalilor indicatori economici pe perioada 2005-2008 Tabel nr. 3.3.3

Tipul exploataţiei: Asociaţii familiale

Cultura

Grâu Porumb Orz Floarea soarelui

Fasole Sfeclă zahăr

Rapită Indicatori Perioade, recoltă,

ani U.M.

60 ha 54 ha 10 ha 30 ha 10 ha 10 ha 26 ha

Total 200 ha

2005/2006 lei 118.380 106.920 20.000 40.320 21.540 37.500 38.610 388.270Valoarea producţiei 2007/2008 lei 132.300 125.280 22.200 47.040 24.000 60.000 44.460 455.280Creşteri sau descreşteri ∆ lei +13.920 +18.360 +2.200 +6.720 +2.460 +22.500 +5.850 +72.010

2005/2006 lei 10.500 X 1750 X X 15.000 4.550 31.800Subvenţii 2007/2008 lei 30.000 9.450 4.500 5.250 1.750 1.750 10.400 63.100Creşteri sau descreşteri ∆ lei +19.500 +9.450 +2.750 +5.250 +1.750 -13.250 +5.850 +31.300

2005/2006 lei 108.098,4 97.050,3 17.948,3 37.513,3 20.127,3 34.157 35.391,6 +350.286,2Cheltuieli totale 2007/2008 lei 130.872 108.000 20.800 41.856 22.260 45.000 39.686 408.474Creşteri sau descreşteri ∆ lei +22773,6 +10.949,7 +2.851,7 +4.342,7 +2.132,7 +10843 +4.294,4 +58.187,8

2005/2006 lei 10.281,6 9.869,7 2.051,7 2.806,7 1412,7 3.343 3.218,4 32.983,8Venit impozabil 2007/2008 lei 1428 17.280 1.400 5.184 1740 15.000 4.774 46.806Creşteri sau descreşteri ∆ lei -8.853,6 +7.410,3 -651,7 +2.377,3 +327,3 +11.657 +1.555,6 +13.822,2

2005/2006 lei 20.781,6 9869,7 3.801,7 2.806,7 1.412,7 18.343 7768,4 64.783,8Venit net+subvenţii 2007/2008 lei 31.428 26.730 5.900 10.434 3.490 16.750 15.174 109.906

Creşteri sau descreşteri ∆ lei +10.646,4 +16.860,3 +2.098,3 +7.627,3 +2.077,3 -1.593 +7.405,6 +45.122,2

2005/2006 % 19,2 10,2 21,2 7,5 7,0 53,7 21,9 18,5Rata venit net+subvenţii 2007/2008 % 24,0 24,7 28,4 24,9 15,7 37,2 38,2 26,9

Creşteri sau descreşteri ∆ % +4,8 +14,5 +7,2 +17,4 +8,7 -16,5 +16,3 +8,4

PAG - 80 -

2007 - 2008

40847463100

455280

109906

Valoarea productiei - lei Subventii - lei

Cheltiueli totale - lei Venit net + subventii - lei

Rata venit + subventii - %

26,9

18,5

2005 - 2006 2007 - 2008

Profilul "Cereale si plante tehnice" Tipul exploatatiei: Asociaţii familiale

Modul 200 ha neirigat Sinteza principalilor indicatori economici pe perioada 2005 - 2008

Modul 20 ha 2005 - 2006 2007 - 2008 Valoarea productiei - lei 383270 455280 Subventii - lei 31800 63100 Cheltiueli totale - lei 350286,2 408474 Venit net + subventii - lei 64783,8 109906 2005 - 2006 2007 - 2008 Rata venit + subventii - % 18,5 26,9

Profil "Cereale si plante tehnice"

2005 - 2006

350286,2

31800

383270

64783,8

Valoarea productiei - lei Subventii - lei

Cheltiueli totale - lei Venit net + subventii - lei

PAG - 81 -

Tipul exploatatiei: Asociatii familiale BUGETUL EXPLOATATIEI DE 200 HA Tabel nr. 3.3.4 ZONA DE CAMPIE IRIGAT

C U L T U R A

Grau Porumb Orz Floarea Soarelui Soia Rapita Sfecla

zahar TOTAL

ha 48 66 18 30 20 8 10 200

INDICATORI U.M

24% 33% 9% 15% 10% 4% 5% 100% A. VALOAREA PRODUCTIEI lei 135840 195426 53640 55320 53420 15160 60000 568806,0A1. Din care productia principala lei 132000 190080 51840 54120 51920 14720 60000 554680,0B (+) SUBVENTII lei 8400 0 3150 0 10000 1400 15000 37950,0C (=) PRODUS BRUT lei 144240 195426 56790 55320 63420 16560 75000 606756,0D (-) CHELTUIELI TOTALE lei 117360 175857 44788 50112 47555 12968 46184 494823,3D1. Din care pentru productia principala lei 113520 168729 42988 48912 46055 12528 46184 478915,3I. CHELTUIELI VARIABILE lei 102678 136128 39519 41811 39599 11480 37737 408952,51.Cheltuieli cu materii prime si materiale lei 43341 58014 13568 15344 16352 4216 18323 169157,5- Sämãn si material saditor lei 12182 22770 3384 2588 5214 280 2672 49089,9- Ingrasaminte chimice lei 20088 24229 6264 11013 3640 3200 4984 73417,6- Pesticide lei 8457 11015 2673 1744 6656 464 10667 41675,5- Alte materiale lei 2614 0 1247 0 842 272 0 4974,52. Cheltuieli cu lucrari mecanizate lei 42121 40391 19433 18821 13583 5520 12863 152732,03. Cheltuieli cu irigatii lei 12960 31680 5040 6000 8000 1400 4800 69880,04. Cheltuieli de aprovizionare lei 2167 2901 678 767 818 136 916 8383,15. Cheltuieli cu forta de munca temporara* lei 0 0 0 0 0 0 0 0,06. Asigurari lei 2089 3142 799 879 847 208 835 8799,9II. CHELTUIELI FIXE lei 14682 39729 5270 8301 7955 1488 8446 85870,8- Cheltuieli cu forta de munca permanenta lei 3857 24133 1240 3006 3622 152 4859 40868,6- Cheltuieli generale lei 3133 4808 1199 1318 1271 336 1253 13318,2- Dobanzi la credite lei 4091 6169 1571 1727 1662 440 1634 17294,0- Amortisment lei 3600 4620 1260 2250 1400 560 700 14390,0E. (=) VENIT IMPOZABIL lei 18480 19569 8852 5208 5865 2192 13816 73982,7(-) Impozite si taxe lei 0 0 0 0 0 0 0 0,0F. (=) VENIT NET+subventii lei 26880 19569 12001,60 5208 15865,5 3592 28816 111932,73G. RATA VENIT IMPOZABIL (%) % 16,3 11,6 20,6 10,6 12,7 17,5 29,9 15,4H. RATA VENIT NET+subventii (%) % 23,7 11,6 27,9 10,6 34,4 28,7 62,4 23,4

PAG - 82 -

FIŞĂ REZUMATIVĂ

a indicatorilor de sinteză, ai modulului de 200 ha irigat Profil: Cereale şi plante tehnice – Tipul exploatatiei Asociaţii familiale

Tabel nr. 3.3.5 Nc. INDICATORI lei € = 3,5 lei 1 Valoarea producţiei principale şi secundare 568806 162516 2 Subvenţii 37950 10843 3 Produs brut (1+2) 606756 173359 4 Cheltuieli totale, d.c.: 494823,3 141378 4.1 - cheltuieli variabile 408952,5 116844 4.1.1 - variabile specifice 247837,4 70811 4.2 - cheltuieli fixe 85870,8 24534 5 Profit (3-4) 111932,7 31981 6 Rata profitului (5:4x100) (%) 22,6 22,6 7 Marja Brută total exploataţie (3-4.1) 197803,5 56515,3

8 Clasa de mărime europeană după Marja Bruta Standard 85,4 UDE VIII VIII

9 Fond de dezvoltare (50 % din profit+amortizare) 70356 20102 10 Posibilităţi de investiţii prin credite (9 x 5 ani) 351782 100509

11 Fonduri pentru reluarea procesului de producţie (15% din profit) 16790 4797

12 Fonduri pentru muncă şi management (10% din profit) 11193 3198 13 Fonduri pentru capitalizare (25% din profit) 27983 7995 14 Total fonduri proprii pentru producţiei (Fd proprii + rd 11) * 427034 122010 15 Credite pentru producţie ** 84579 24165 16 Consum de muncă (mii ore/an/exploataţie) 17,5 x *Exploatantul are fonduri proprii în valoare de 410244 lei. **Creditele de producţie acoperă 50% din cheltuielile cu factorii de producţie Concluzii:

Resursele financiare necesare acoperirii cheltuielilor totale reprezintă: 83% fonduri proprii şi 17 % credite de producţie.

Modulul evidenţiază o rată a profitului de 22,6% şi asigură în medie un profit de 560 lei/ha.

Marja brută standard (MBS) defineşte „dimensunea economică a exploataţiei” exprimată în „unităţi de dimensiune economică” (1 UDE = 1200 €), fiind în cazul acestei exploataţii de 85,4 UDE, considerată (după tip) ca o exploataţie mare (şi după clasă) de clasa a VIII-a.

Fondul de dezvoltare constituit crează posibilitatea investiţiei în achiziţionarea de tehnică agricolă pentru cumpărarea prin credite a două tractoare U683 cu cabină şi setul de utilaje aferent precum şi a unor comonente a instalaţiei de irigare.

Modulul realizat prin proiectare are viabilitate economică ridicată în condiţiile obţinerii randamentelor programate.

PAG - 83 -

Profilul “Cereale şi plante tehnice” Bugetul exploataţiei de 200 ha

Zona de câmpie irigat Variantă proiectată

Simularea principalilor indicatori economici pe perioada 2005-2008 Tipul exploataţiei: Asociaţii familiale Tabel nr. 3.3.6

Cultura

Grâu Porumb Orz Floarea

soarelui Soia Rapiţă

Sfeclă

zahăr Indicatori

Perioade,

recoltă,

ani

U.M.

48 ha 66 ha 18 ha 30 ha 20 ha 8 ha 10 ha

Total

200 ha

2005/2006 lei 135.840 195.680 53.640 55.320 53.420 15.160 60.000 568.806Valoarea producţiei 2007/2008 lei 151.200 229.680 59.940 64.680 60.280 17.480 94.000 677.260Creşteri sau descreşteri ∆ lei +15.360 +34.254 +6.300 +9.360 +6.860 +2.320 +34.000 +108.454

2005/2006 lei 8.400 X 3.150 X 10.000 1.400 15.000 37.950Subvenţii 2007/2008 lei 24.000 11.550 8.100 5.250 3.500 3.200 1.750 57.350Creşteri sau descreşteri ∆ lei +15.600 +11.550 +4.950 +5250 -6.500 +1.800 -13.250 +19.400

2005/2006 lei 117.360 175.857 44.788 50.112 47.555 12.968 46.184 494.823,3Cheltuieli totale 2007/2008 lei 132.000 190.080 52.920 58.740 55.440 15.824 60.000 565.004Creşteri sau descreşteri ∆ lei +14.640 +14.223 +8.132 +8.628 +7.885 +2.856. +13.816 +70.180,7

2005/2006 lei 18.480 19.569 8.852 5.208 5.865 2.192 13.816 73.982,7Venit impozabil 2007/2008 lei 19.200 39.600 7.020 5.940 4.840 1.656 34.000 112.256Creşteri sau descreşteri ∆ lei +720 +20.031 -1.832 +732 -1.025 .-536 +20.184 +38.273,3

2005/2006 lei 26.880 19.569 12.001,6 5.208 15.865,5 3.592 28.816 111.932,7Venit net+subvenţii 2007/2008 lei 43.200 51.150 15.120 11.190 8.340 4.856 35.750 169.606Creşteri sau descreşteri ∆ lei +16.320 +31.581 +3.118,4 +5.982 -7.525,5 +1.264 +6.934 +57.673,3

2005/2006 % 22,9 11,1 26,8 10,4 33,4 27,7 62,4 22,6Rata venit net+subvenţii 2007/2008 % 32,7 26,9 28,6 19,0 15,0 30,7 59,6 30,0

Creşteri sau descreşteri ∆ % +9,8 +15,8 +1,8 +8,6 -18,4 +3,0 -2,8 +7,4

PAG - 84 -

2007 - 2008

565004

169606

57350

677260

Valoarea productiei - lei Subventii - lei

Cheltiueli totale - lei Venit net + subventii - lei

Rata venit + subventii - %

30

22,6

2005 - 2006 2007 - 2008

Profilul "Cereale si plante tehnice" Tipul exploatatiei: Asociaţii familiale

Modul 200 ha irigat Sinteza principalilor indicatori economici pe perioada 2005 - 2008

Modul 20 ha 2005 - 2006 2007 - 2008 Valoarea productiei - lei 568806 677260 Subventii - lei 37950 57350 Cheltiueli totale - lei 494823,3 565004 Venit net + subventii - lei 111932,7 169606 2005 - 2006 2007 - 2008 Rata venit + subventii - % 22,6 30

2005 - 2006

494823,3

37950

111932,7

568806

Valoarea productiei - lei Subventii - lei

Cheltiueli totale - lei Venit net + subventii - lei

PAG - 85 -

Profilul "Cereale si plante tehnice"

3.4 M O D U L 1000 ha

Tipul exploatatiei: Societati agricole cu pers. jurid

Tabel nr. 3.4

NEIRIGAT IRIGAT Activitate/Sistem

ha % t/ha ha % t/ha

Grau 320 32 4,2 200 20 6,0 Porumb 250 25 4,8 330 33 7,2 Orz 50 5 4,8 90 9 7,2 Floarea Soarelui 150 15 1,9 150 15 2,60 Soia 50 5 1,7 100 10 2,6 Sfecla zahar 50 5 30,0 50 5 48,0 Rapita 130 13 2,2 80 8 2,8 TOTAL 1000 100 x 1000 100 x

PAG - 86 -

Profilul " Cerealiere si plante tehnice" BUGETUL EXPLOATATIEI DE 1000 HA Tabel nr. 3.4.1 Profil: Societati agricole cu pers. jurid ZONA DE CAMPIE NEIRIGAT

C U L T U R A

Grau Porumb Orz Floarea Soarelui Soia Sfecla

zahar Rapita TOTAL

ha 320 250 50 150 50 50 130 1000

INDICATORI U.M

32% 25% 5% 15% 5% 5% 13% 100% A. VALOAREA PRODUCTIEI lei 757120,0 594000,0 120000,0 236700,0 102800,0 225000,0 235820,0 2271440,0 A1. Din care productia principala lei 739200,0 576000,0 115200,0 233700,0 100300,0 225000,0 228800,0 2218200,0 B (+) SUBVENTII lei 56000,0 0,0 8750,0 0,0 25000,0 75000,0 22750,0 187500,0 C (=) PRODUS BRUT lei 775040,0 594000,0 128750,0 236700,0 127800,0 300000,0 258570,0 2420860,0 D (-) CHELTUIELI TOTALE lei 650592,0 517025,0 102180,5 216750,0 87841,5 185218,5 204202,7 1963810,2 D1. Din care pentru productia principala lei 632672,0 499025,0 97380,5 213750,0 85341,5 185218,5 197182,7 1910570,2 I. CHELTUIELI VARIABILE lei 589856,0 424000,0 92276,0 188430,0 77615,0 151528,5 184537,6 1708243,1 1.Cheltuieli cu materii prime si materiale lei 283136,0 230225,0 38939,0 75255,0 39685,0 81098,5 73803,6 822142,1 - Sämãn si material saditor lei 90240,0 103500,0 10350,0 15525,0 13035,0 10020,0 4472,0 247142,0 - Ingrasaminte chimice lei 129440,0 85000,0 17800,0 51015,0 8650,0 17795,0 57499,0 367199,0 - Pesticide lei 50784,0 41725,0 7424,0 8715,0 16640,0 53283,5 7451,6 186023,1 - Alte materiale lei 12672,0 0,0 3365,0 0,0 1360,0 0,0 4381,0 21778,0 2. Cheltuieli cu lucrari mecanizate lei 280832,0 172950,0 49550,0 105705,0 34365,0 63010,0 103376,0 809788,0 3. Cheltuieli cu irigatii lei 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 4. Cheltuieli de aprovizionare lei 14144,0 11500,0 1947,0 3765,0 1985,0 4055,0 3692,0 41088,0 5. Cheltuieli cu forta de munca temporara* lei 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 6. Asigurari lei 11744,0 9325,0 1840,0 3705,0 1580,0 3365,0 3666,0 35225,0 II. CHELTUIELI FIXE lei 60736,0 93025,0 9904,5 28320,0 10226,5 33690,0 19665,1 255567,1 - Cheltuieli cu forta de munca permanenta lei 8576,0 51650,0 1594,5 9630,0 3011,5 20230,0 2479,1 97171,1 - Cheltuieli generale lei 17600,0 14000,0 2760,0 5565,0 2370,0 5050,0 5499,0 52844,0 - Dobanzi la credite lei 23360,0 18625,0 3800,0 7875,0 3095,0 6660,0 7137,0 70552,0 - Amortisment lei 11200,0 8750,0 1750,0 5250,0 1750,0 1750,0 4550,0 35000,0 E. (=) VENIT IMPOZABIL lei 106528,0 76975,0 17819,5 19950,0 14958,5 39781,5 31617,3 307629,8 (-) Impozite si taxe lei 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 F. (=) VENIT NET+subventii lei 124448,0 76975,0 26569,5 19950,0 39958,5 114781,5 54367,3 457049,8 G. RATA VENIT IMPOZABIL (%) % 16,8 15,4 18,3 9,3 17,5 21,5 16,0 16,1 H. RATA VENIT NET+subventii (%) % 19,7 15,4 27,3 9,3 46,8 62,0 27,6 23,9

PAG - 87 -

FIŞĂ REZUMATIVĂ

a indicatorilor de sinteză, ai modulului de 1000 ha neirigat Profil: Cereale şi plante tehnice – Tipul exploatatiei Societăţi agricole cu pers. Juridică Tabel nr. 3.4.2 Nc. INDICATORI lei € = 3,5

lei 1 Valoarea producţiei principale şi secundare 2271440 648983 2 Subvenţii 187500 53571 3 Produs brut (1+2) 2458940 702554 4 Cheltuieli totale, d.c.: 1963810 561089 4.1 - cheltuieli variabile 1708243 488069 4.1.1 - variabile specifice 857367 244962 4.2 - cheltuieli fixe 255567 73019 5 Profit (3-4) 495130 141465 6 Rata profitului (5:4x100) (%) 25.2 25.2 7 Marja Brută total exploataţie (3-4.1) 750697 214485

8 Clasa de mărime europeană după Marja Bruta Standard 263 UDE X X

9 Fond de dezvoltare (50 % din profit+amortizare) 282565 80733 10 Posibilităţi de investiţii prin credite (9 x 5 ani) 1412825 403664

11 Fonduri pentru reluarea procesului de producţie (15% din profit) 74270 21220

12 Fonduri pentru muncă şi management (10% din profit) 49513 14146 13 Fonduri pentru capitalizare (25% din profit) 123782 35366 14 Total fonduri proprii pentru producţiei (Fd proprii + rd 11) * 1627009 464860 15 Credite pentru producţie ** 411071 117449 16 Consum de muncă (mii ore/an/exploataţie) 44.1 x *Exploatantul are fonduri proprii în valoare de 1552739 lei. **Creditele de producţie acoperă 50% din cheltuielile cu factorii de producţie Concluzii:

Resursele financiare necesare acoperirii cheltuielilor totale reprezintă: 79.1% fonduri proprii şi 20.9 % credite de producţie.

Modulul evidenţiază o rată a profitului de 25.2% şi asigură în medie un profit de 495 lei/ha.

Marja brută standard (MBS) defineşte „dimensunea economică a exploataţiei” exprimată în „unităţi de dimensiune economică” (1 UDE = 1200 €), fiind în cazul acestei exploataţii de 263 UDE, considerată (după tip) ca o exploataţie foarte mare (şi după clasă) de clasa a X-a.

Fondul de dezvoltare constituit crează posibilitatea investiţiei în tehnica agricolă prin cumpărare prin credite a unei combine cu echipamentele respective şi 3 tractoare de putere medie cu maşinile agricole necesare.

Modulul realizat prin proiectare este viabil economic la această dimensiune, în condiţiile obţinerii randamentelor programate.

PAG - 88 -

Profilul “Cereale şi plante tehnice”

Bugetul exploataţiei de 1000 ha Zona de câmpie neirigat - Variantă proiectată

Simularea principalilor indicatori economici pe perioada 2005-2008 Tipul exploataţiei: Tabel nr. 3.4.3 Societăţi agricole cu personalitate juridică

Cultura

Grâu Porumb Orz Floarea soarelui

Fasole Sfeclă zahăr

Rapită Indicatori Perioade, recoltă,

ani U.M.

320 ha 250 ha 50 ha 150 ha 50 ha 50 ha 130 ha

Total 1000 ha

2005/2006 lei 757.120 594.000 120.000 236.700 102.800 225.000 235.820 2.271.440Valoarea producţiei 2007/2008 lei 846.720 696.000 133.200 279.300 116.450 360.000 271.700 2.703.370Creşteri sau descreşteri ∆ lei +89.600 +102.000 +13.200 +42.600 +13.650 +135.000 +35.880 +431.930

2005/2006 lei 56.000 X 8.750 X 25.000 75.000 22.750 187.500Subvenţii 2007/2008 lei 160.000 43.750 22.500 26.250 8.750 8.750 52.000 322.000Creşteri sau descreşteri ∆ lei +104.000 +43.750 +13.750 +26.250 -16.250 -66.250 +29.250 +134.500

2005/2006 lei 650.592 517.025 102.180,5 216.750 87.841,5 185.218,5 204.202,7 1.963.810,2Cheltuieli totale 2007/2008 lei 779.520 588.000 120.000 245.100 102.000 255.000 234.520 2.324.140Creşteri sau descreşteri ∆ lei +128.928 +70.975 +17.819,5 +28.350 +14.158,5 +69.781,5 +30.317,3 +360.329,8

2005/2006 lei 106.528 76.975 17.819,5 19.950 14.958,5 39.781,5 31.617,3 307.629,8Venit impozabil 2007/2008 lei 67.200 108.000 13.200 34.200 14.450 105.000 37.180 379.230Creşteri sau descreşteri ∆ lei -39.328 +31.025 -4.619.5 +14.250 -508,5 +65.218,5 +5.562,7 +71.600,2

2005/2006 lei 124.448 76.975 26.569,5 19.950 39.958,5 114.781,5 54.367,3 495.129,8Venit net+subvenţii 2007/2008 lei 227.200 151.750 35.700 60.450 23.200 113.750 89.180 701.230

Creşteri sau descreşteri ∆ lei +102.752 +74.775 +9.130,5 +40.500 -16.758,5 -1.031,5 +34.812,7 +206.100,2

2005/2006 % 19,1 14,9 26,0 9,2 45,5 62,0 26,6 25,2Rata venit net+subvenţii 2007/2008 % 29,1 25,8 29,7 24,7 22,7 44,6 38,0 30,2

Creşteri sau descreşteri ∆ % +10 +10,9 +3,7 +15,5 -22,8 -17,4 +11,4 +5,0

PAG - 89 -

2007 - 2008

701230

2324140

322000

2703370

Valoarea productiei - lei Subventii - lei

Cheltiueli totale - lei Venit net + subventii - lei

Rata venit + subventii - %

30,2

25,2

2005 - 2006 2007 - 2008

Profilul "Cereale si plante tehnice"

Modul 1000 ha neirigat Sinteza principalilor indicatori economici pe perioada 2005 - 2008

Tipul exploatatiei: Societăţi agricole cu personalitate juridică

Modul 20 ha 2005 - 2006 2007 - 2008 Valoarea productiei - lei 2271440 2703370 Subventii - lei 187500 322000 Cheltiueli totale - lei 1963810,2 2324140 Venit net + subventii - lei 495129,8 701230 2005 - 2006 2007 - 2008 Rata venit + subventii - % 25,2 30,2

2005 - 2006

1963810,2

495129,8

187500

2271440

Valoarea productiei - lei Subventii - lei

Cheltiueli totale - lei Venit net + subventii - lei

PAG - 90 -

Profilul " Cerealiere si plante tehnice" BUGETUL EXPLOATATIEI DE 1000 HA Tabel nr. 3.4.4 Profil: Societati agricole cu pers. jurid ZONA DE CAMPIE IRIGAT

C U L T U R A

Grau Porumb Orz Floarea Soarelui Soia Sfecla

zahar Rapita TOTAL

ha 200 330 90 150 100 50 80 1000

INDICATORI U.M

20% 33% 9% 15% 10% 5% 8% 100% A. VALOAREA PRODUCTIEI lei 679200,0 1172160,0 321840,0 323400,0 315300,0 360000,0 184240,0 3356140,0A1. Din care productia principala lei 660000,0 1140480,0 311040,0 319800,0 306800,0 360000,0 179200,0 3277320,0B (+) SUBVENTII lei 35000,0 0,0 15750,0 0,0 50000,0 75000,0 14000,0 189750,0C (=) PRODUS BRUT lei 714200,0 1172160,0 337590,0 323400,0 365300,0 435000,0 198240,0 3545890,0D (-) CHELTUIELI TOTALE lei 575938,0 968896,5 251505,0 283350,0 255500,0 279690,0 147760,0 2762639,5D1. Din care pentru productia principala lei 556738,0 935896,5 240705,0 279750,0 247000,0 279690,0 142720,0 2682499,5I. CHELTUIELI VARIABILE lei 505758,0 794211,0 224197,2 239475,0 213520,0 234577,5 132080,0 2343818,71.Cheltuieli cu materii prime si materiale lei 209578,0 337062,0 73911,6 90330,0 86240,0 126527,5 49200,0 972849,1- Sämãn si material saditor lei 60840,0 136620,0 18612,0 15525,0 26070,0 13360,0 3040,0 274067,0- Ingrasaminte chimice lei 100440,0 145365,0 34452,0 66075,0 21840,0 29905,0 38400,0 436477,0- Pesticide lei 35238,0 55077,0 13363,2 8730,0 33280,0 53333,5 4800,0 203821,7- Alte materiale lei 13060,0 0,0 7484,4 0,0 5050,0 0,0 2960,0 28554,42. Cheltuieli cu lucrari mecanizate lei 210600,0 232254,0 111744,0 105075,0 70150,0 70750,0 58400,0 858973,03. Cheltuieli cu irigatii lei 64800,0 190080,0 30240,0 34500,0 48000,0 26400,0 20800,0 414820,04. Cheltuieli de aprovizionare lei 10480,0 16863,0 3695,4 4515,0 4310,0 6325,0 1440,0 47628,45. Cheltuieli cu forta de munca temporara* lei 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,06. Asigurari lei 10300,0 17952,0 4516,2 5055,0 4820,0 4600,0 2240,0 49483,2II. CHELTUIELI FIXE lei 70180,0 174685,5 27397,8 43875,0 41980,0 45112,5 15680,0 418910,8- Cheltuieli cu forta de munca permanenta lei 19280,0 87664,5 6198,3 15030,0 18110,0 24297,5 1760,0 172340,3- Cheltuieli generale lei 15440,0 26895,0 6773,4 7575,0 7230,0 7515,0 3600,0 75028,4- Dobanzi la credite lei 20460,0 37026,0 8126,1 10020,0 9640,0 9800,0 4720,0 99792,1- Amortisment lei 15000,0 23100,0 6300,0 11250,0 7000,0 3500,0 5600,0 71750,0E. (=) VENIT IMPOZABIL lei 103262,0 203263,5 70335,0 40050,0 59800,0 80310,0 36480,0 593500,5(-) Impozite si taxe lei 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0F. (=) VENIT NET+subventii lei 138262,0 203263,5 86085,0 40050,0 109800,0 155310,0 50480,0 783250,5G. RATA VENIT IMPOZABIL (%) % 18,5 21,7 29,2 14,3 24,2 28,7 25,6 22,1H. RATA VENIT NET+subventii (%) % 24,8 21,7 35,8 14,3 44,4 55,5 35,4 29,2

PAG - 91 -

FIŞĂ REZUMATIVĂ

a indicatorilor de sinteză, ai modulului de 1000 ha irigat Profil: Cereale şi plante tehnice – Tipul exploatatiei Societăţi agricole cu pers. juridică Tabel nr. 3.4.5 Nc. INDICATORI lei € = 3,5

lei 1 Valoarea producţiei principale şi secundare 3356140 958897 2 Subvenţii 189750 54214 3 Produs brut (1+2) 3545890 1013111 4 Cheltuieli totale, d.c.: 2762639,5 789326 4.1 - cheltuieli variabile 2343818,7 669662 4.1.1 - variabile specifice 1437152 410615 4.2 - cheltuieli fixe 418910,8 119689 5 Profit (3-4) 783250,5 223786 6 Rata profitului (5:4x100) (%) 28,3 28,3 7 Marja Brută total exploataţie (3-4.1) 1202071,3 343449

8 Clasa de mărime europeană după Marja Bruta Standard 502 UDE X X

9 Fond de dezvoltare (50 % din profit+amortizare) 463375 132393 10 Posibilităţi de investiţii prin credite (9 x 5 ani) 2316876 661965

11 Fonduri pentru reluarea procesului de producţie (15% din profit) 117488 33568

12 Fonduri pentru muncă şi management (10% din profit) 78325 22379 13 Fonduri pentru capitalizare (25% din profit) 195813 55947 14 Total fonduri proprii pentru producţiei (Fd proprii + rd 11) * 2393703 683915 15 Credite pentru producţie ** 486424 138978 16 Consum de muncă (mii ore/an/exploataţie) 86,6 x *Exploatantul are fonduri proprii în valoare de 2276215 lei. **Creditele de producţie acoperă 50% din cheltuielile cu factorii de producţie Concluzii:

Resursele financiare necesare acoperirii cheltuielilor totale reprezintă: 82,4% fonduri proprii şi 17,6 % credite de producţie.

Modulul evidenţiază o rată a profitului de 28,3% şi asigură în medie un profit de 783 lei/ha.

Marja brută standard (MBS) defineşte „dimensunea economică a exploataţiei” exprimată în „unităţi de dimensiune economică” (1 UDE = 1200 €), fiind în cazul acestei exploataţii de 502 UDE, considerată (după tip) ca o exploataţie mare (şi după clasă) de clasa a X-a.

Fondul de dezvoltare constituit crează posibilitatea investiţiei în tehnica agricolă prin cumpărare prin credite a două combine de mare productivitate şi a 5 tractoare de putere medie cu utilajele aferente.

Modulul realizat prin proiectare este viabil economic la această dimensiune, în condiţiile obţinerii randamentelor programate.

PAG - 92 -

Profilul “Cereale şi plante tehnice” Bugetul exploataţiei de 1000 ha

Zona de câmpie irigat - Variantă proiectată Simularea principalilor indicatori economici pe perioada 2005-2008 Tabel nr. 3.4.6 Tipul exploataţiei: Societăţi agricole cu personalitate juridică

Cultura

Grâu Porumb Orz Floarea

soarelui Soia Sfeclă zahăr Rapiţă Indicatori

Perioade,

recoltă,

ani

U.M.

200 ha 330 ha 90 ha 150 ha 100 ha 50 ha 80 ha

Total

200 ha

2005/2006 lei 679.200 1.172.160 321.840 323.400 315.300 360.000 184.240 3.356.140Valoarea producţiei 2007/2008 lei 756.000 1.378.080 359.640 382.200 356.200 564.000 212.800 4.008.920Creşteri sau descreşteri ∆ lei +76.800 +205.920 +37.800 +58.800 +40.900 +204.000 +28.560 +652.780

2005/2006 lei 35.000 X 15.750 X 50.000 75.000 14.000 189.750Subvenţii 2007/2008 lei 100.000 57.750 40.500 26.250 17.500 8.750 32.000 282.750Creşteri sau descreşteri ∆ lei +65.000 +57.750 +24.750 +26.250 -32.500 -66.250 +18.000 +93.000

2005/2006 lei 575.938 968.896,5 251.505 283.350 255.500 279.690 147.760 2.762.639,5Cheltuieli totale 2007/2008 lei 624.000 1.069.200 298.080 339.300 322.400 336.000 190.400 3.179.380Creşteri sau descreşteri ∆ lei +48.062 +100.303,5 +46.575 +55.950 +66.99 +56.310 +42.640 +416.740,5

2005/2006 lei 103.262 203.263,5 70.335 40.050 59.800 80.310 36.480 593.500,5Venit impozabil 2007/2008 lei 132.000 308.880 61.560 42.900 33.800 228.000 22.400 829.540Creşteri sau descreşteri ∆ lei +28.738 +105.616,5 -8.775 +2.850 -26.000 +147.690 -14.080 +236.039,5

2005/2006 lei 138.262 203.263,5 86.085 40.050 109.800 155.310 50.480 783.250,5Venit net+subvenţii 2007/2008 lei 232.000 366.630 102.060 69.150 51.300 236.750 54.400 1.112.290Creşteri sau descreşteri ∆ lei +93.738 +163.366,5 +15.975 +29.100 -58.500 +81.440 +3.920 +329.039,5

2005/2006 % 24,0 21,0 34,2 14,1 43,0 55,5 34,2 28,3Rata venit net+subvenţii 2007/2008 % 37,2 34,3 34,2 20,4 15,9 70,5 28,6 35,0

Creşteri sau descreşteri ∆ % +13,2 +13,3 x +6,3 -27,1 +15 -5,6 +6,7

PAG - 93 -

2007 - 2008

3179380282750

4008920

1112290

Valoarea productiei - lei Subventii - lei

Cheltiueli totale - lei Venit net + subventii - lei

Rata venit + subventii - %

35

28,3

2005 - 2006 2007 - 2008

Profilul "Cereale si plante tehnice" Modul 1000 ha irigat

Sinteza principalilor indicatori economici pe perioada 2005 - 2008 Tipul exploatatiei: Societăţi agricole cu personalitate juridică

Modul 20 ha 2005 - 2006 2007 - 2008 Valoarea productiei - lei 3356140 4008920 Subventii - lei 189750 282750 Cheltiueli totale - lei 2762639,5 3179380 Venit net + subventii - lei 783250,5 1112290 2005 - 2006 2007 - 2008 Rata venit + subventii - % 28,3 35

2005 - 2006

3356140

189750

2762639,5

783250,5

Valoarea productiei - lei Subventii - lei

Cheltiueli totale - lei Venit net + subventii - lei

PAG - 94 -

Profilul “Cereale şi plante tehnice”

Revin pe 1 ha de exploataţie

pentru diferite dimensiuni de module şi sisteme de producţie Tabel nr. 3.4.7 Simularea principalilor indicatori economici pe perioada 2005-2008

lei/ha Dimensiunea modulului şi sistemul de producţie

20 ha 200 ha 1000 ha

Specificare

Perioada de recoltare ani

Neirigat Irigat Neirigat Irigat Neirigat Irigat

2005/2006

1.685

2.535,6

1.916,35

2.844,03

2.271,44

3.356,14

Valoarea producţiei 2007/2008 2.087,2 3.107 2.276,4 3.386,3 2703,37 4.008,92

2005/2006

211,25

220

159

189,75

187,5

189,75

Subvenţii 2007/2008 283,75 272,5 315,5 286,75 322,0 282,75

2005/2006

1.616,45

2.219,46

1.751,43

2.474,12

1.963,81

2.762,64

Cheltuieli totale 2007/2008 1890,35 2.557 2.042,37 2.825,02 2.324,14 3.179,38

2005/2006

68,6

316,14

164,92

369,91

307,63

593,5

Venit impozabil 2007/2008 196,85 550 234,03 561,28 379,23 829,54

2005/2006

279,85

536,14

323,92

559,66

495,13

783,25

Venit net + subvenţii 2007/2008 480,6 822,5 549,53 848,03 701,23 1.112,29

2005/2006

17,3

24,2

15,5

22,6

25,2

28,3

Rata venit net + subvenţii 2007/2008 25,4 32,2 26,9 30,0 30,2 35,0

PAG - 95 -

Profilul „Cereale şi plante tehnice”

3.5 FIŞĂ EXPLICATIVĂ

Dimensiunile de module prezentate la profilul „Cereale şi plante tehnice” au la bază calculaţii cuprinse în „Fişa tehnologică” pe produs şi „Bugetul culturii” pentru diferite producţii medii ale structurii de producţie a modulului de o anumită dimensiune. Astfel, în desfăşurarea exemplificării calculaţiilor la nivelul unui modul, s-au luat calculaţiile pe ha pentru recolta anului 2006 iar în final prin simularea principalilor indicatori economici s-au utilizat tehnologiile şi bugetele pe cultură la nivelul recoltei 2008. Comparaţiile s-au materializat prin valori ce revin „pe un ha de exploataţie” pentru diferite dimensiuni de module şi sisteme de producţie. Exemplificăm cu indicatorii economici care au dus la cuantificarea valorilor pentru modulele prezentate în ghid;

a) Preţul de piaţă intern (preţ de valorificare) lei/to

Grâu Porumb Orz Fl.

soarelui

Fasole Sfeclă

de

zahăr

Soia Rapiţă

Recoltă

2006 566 495 500 840 1795 150 1210 825

Recoltă

2008 630 580 555 980 2000 240 1370 950

b) cost de producţie

lei/to

Recolta 2006 Recolta 2008

Sistem neirigat Sistem irigat Sistem neirigat Sistem irigat

Cultura

max min max min max min max min

Grâu 548 484 506 480 623 580 560 520

Porumb 469 431 444 407 550 490 500 480

Orz 477 426 415 388 520 500 490 460

Fl. soarelui 822 761 759 727 910 860 900 870

Fasole 1788 1677 1553 1900 1855 1700

Sfeclă de zahăr 140 124 130 115 200 170 155 140

Soia 1033 1081 983 1200 1240

Rapiţă 756 714 705 660 848 820 860 850

PAG - 96 -

c) subvenţii lei/ha lei/ha

Cultura Recolta 2006 Recolta 2008

Grâu 175 500

Orz 175 450

Sfeclă de zahăr 1500 175

Soia 500 175

Rapiţă 175 400

Cu ajutorul acestor indicatori s-au putut determina valoric indicatori ca: valoarea producţiei, subvenţii, cheltuieli totale, venituri şi rata venitului pe dimensiuni de module şi sisteme de producţie, având astfel posibilitatea ca la „un ha de exploataţie” să comparăm valorile pe perioada de recoltare şi dimensiune de modul în vederea unei analize a posibilităţilor reale de dimensionare a unor module viitoare.

3.5.1 Consum forţă de muncă pe culturi conform fişelor tehnologice

Tabel nr. 3.5.1

Nr.

crt.

Cultura Producţia

medie

Kg/ha

Ore mecanizator Z.O. TOTAL

ore/ha

1 2 3 4 5 6

5000 11,36 5,0 51,36 2 GRÂU

3500 10,57 1,44 22,09

6000 12,50 4,37 47,46 3 ORZ

4000 10,3 2,0 26,3

6000 10,5 21,97 186,26 4 PORUMB BOABE

4000 9,5 12,64 110,62

2200 9,46 5,87 56,6 5 FLOAREA SOARELUI

1600 9,18 3,79 39,5

2000 16,84 6,77 71,0 6 FASOLE BOABE

1200 13,65 2,82 36,21

2200 11,03 10,5 95,03 7 SOIA

1500 9,53 3,62 38,49

40000 26,53 28,43 253,97 8 SFECLĂ DE ZAHĂR

25000 22,07 21,5 194,07

9 RAPIŢĂ 18000 10,76 1,24 20,68

PAG - 97 -

3.5.2 Consumul forţei de muncă/module de exploataţie

Tabel nr. 3.5.2

TOTAL Dimensiunea

modulelor

ha

Sistemul

de producţie ore/ modul

nr.

Z.O.

nr.

Z.O./ha

de xploataţie

nr.

neirigat 1178,66 147,3 7,4

20

irigat

2085,9 260,7 13,0

neirigat 11.587,36 1448,4 7,2

200

irigat

21.962,42 2745,3 13,7

neirigat 67.383,8 8423 8,4

1000

irigat

130.286,4 16.285,8 16,3

3.5.2.1 Modul 20 ha irigat

Tabel nr. 3.5.2.1

Nr.crt. Cultura Suprafaţa ha Ore/ha Total ore/culturi

1 2 3 4 5

2 Grâu 6 61,63 369,8 3 Porumb 7 149,0 1043 4 Fl.soarelui 3 46,3 138,9 5 Fasole 2 63,9 127,8 6 Sf. de zahăr 2 203,2 406,4

Total ore/modul 20 - 2085,9

Total Z.O./modul 260,7

Total Z.O./ha 13,0

PAG - 98 -

3.5.2.2 Modul 20 ha neirigat Tabel nr. 3.5.2.2

Nr.crt. Cultura Suprafaţa ha Ore/ha Total ore/culturi 1 2 3 4 5

2 Grâu 5 17,7 88,5 3 Porumb 6 88,5 531 4 Orz 2 21,04 42,08 5 Fl.soarelui 4 32,1 128,4 6 Fasole 1 31,68 31,68 7 Sf. de zahăr 2 178,5 357

Total ore/modul 20 - 1178,66

Total Z.O./modul 147,3

Total Z.O./ha 7,4

3.5.2.3 Modul 200 ha irigat Tabel nr. 3.5.2.3

Nr.crt. Cultura Suprafaţa ha Ore/ha Total ore/culturi 1 2 3 4 5

2 Grâu 48 51,36 2465,28 3 Porumb 66 186,26 12.293,16 4 Orz 18 47,46 854,28 5 Fl.soarelui 30 56,6 1698 6 Soia 20 95,03 1900,6 7 Sf. de zahăr 10 253,97 2539,7 8 Rapiţă 8 26,42 211,4

Total ore/modul 200 - 21.962,42

Total Z.O./modul 2.745,3

Total Z.O./ha 13,73

3.5.2.4 Modul 200 ha neirigat Tabel nr. 3.5.2.4

Nr.crt. Cultura Suprafaţa ha Ore/ha Total ore/culturi 1 2 3 4 5

2 Grâu 60 22,09 1325,4 3 Porumb 54 110,62 5973,48 4 Orz 10 26,3 263 5 Fl.soarelui 30 39,5 1185 6 Fasole 10 36,21 362,1 7 Sf. de zahăr 10 194,07 1940,7

PAG - 99 -

8 Rapiţă 26 20,68 537,68

Total ore/modul 200 - 11.587,36

Total Z.O./modul 1448,42

Total Z.O./ha 7,2

3.5.2.5 Modul 1000 ha irigat

Tabel nr. 3.5.2.5

Nr.crt. Cultura Suprafaţa ha Ore/ha Total ore/culturi 1 2 3 4 5

2 Grâu 200 61,63 12.326 3 Porumb 330 223,51 73.758,3 4 Orz 90 56,95 5.125,5 5 Fl.soarelui 150 66,9 10.035 6 Fasole 100 112,3 11.230 7 Sf. de zahăr 50 304,76 15.238 8 Rapiţă 80 32,17 2.573,6

Total ore/modul 1000 - 130.286,4

Total Z.O./modul 16.285,6

Total Z.O./ha 16,3

3.5.2.6 Modul 1000 ha neirigat Tabel nr. 3.5.2.6

Nr.crt. Cultura Suprafaţa ha Ore/ha Total ore/culturi 1 2 3 4 5

2 Grâu 320 26,5 8.480 3 Porumb 250 132,74 33.185 4 Orz 50 31,56 1.578 5 Fl.soarelui 150 46,9 7035 6 Fasole 50 43,62 2181 7 Sf. de zahăr 50 232,88 11.644 8 Rapiţă 130 25,26 3.283,8

Total ore/modul 1000 - 67.383,8

Total Z.O./modul 8.423

Total Z.O./ha 8,4

PAG - 100 -

Profil: Cereale şi plante tehnice

Sistem: neirigat

3.6 Dotarea minimă cu tractoare şi maşini agricole

Exploataţia agricolă -20 ha

Tabel nr. 3.6.1

Sursa: Bază date Secţia de Mecanizare ASAS - anul 2006 şi calculaţii proprii ale colectivului de lucru

Preţurile includ TVA1 EURO= 3,55RON 01. 10. 2006

Se estimează ca la exploataţiile agricole de 20 ha, celelalte echipamente tehnice necesare se vor închiria de la terţi.

Efortul financiar necesar achiziţionării acestora nu se justifică.

Nr. crt. Denumirea utilajului Necesar dotare

(buc.)

Preţ unitar Valoarea utilajelor

pe exploataţie pe hectar

lei EURO lei EURO lei EURO

1 Tractor U 683 cu cabina 1 62800 17690 62800 17690 3140 884,5

2 Plug PP4 x 30 M 1 5202,67 1465,54 1465,54 5202,67 73,277 260,1335

3 Grapa stelata GS 1.2 1 2023 569,85 2023 569,85 101,15 28,4925

4 Grapa cu discuri GD 3.2 ME 1 10704 3015,21 10704 3015,21 535,2 150,7605

5 Remorca 5 tone 2RB5AT-T 1 27346,2 7703,15 27346,2 7703,15 1367,31 385,1575

6 Cultivator CSC 7 B 1 7407,5 2086,61 7407,5 2086,61 370,375 104,3305

TOTAL 111746,2 36267,49 111746,2 36267,49 5587,312 1813,375

PAG - 101 -

Profil: Cereale şi plante tehnice

Sistem: irigat

Dotarea minimă cu tractoare şi maşini agricole

Exploataţia agricolă -20 ha –

Tabel nr. 3.6.2

Sursa: Bază date Secţia de Mecanizare ASAS - anul 2006 şi calculaţii proprii ale colectivului de lucru

Preţurile includ TVA 1 EURO= 3,55RON-01. 10. 2006

Se estimează ca la exploataţiile agricole de 20 ha, celelalte echipamente tehnice necesare se vor închiria de la terţi.

Efortul financiar necesar achiziţionării acestora nu se justifică.

Nr. crt. Denumirea utilajului Necesar

dotare

(buc.)

Preţ unitar Valoarea utilajelor

lei EURO pe exploataţie pe hectar

lei EURO lei EURO

1 Tractor U 683 cu cabina 1 62800 17690 62800 17690 3140 884,5

2 Plug PP4 x 30 M 1 5202,67 1465,54 5202,67 1465,54 260,1335 73,277

3 Grapa stelata GS 1.2 1 2023 569,85 2023 569,85 101,15 28,4925

4 Grapa cu discuri GD 3.2 ME 1 10704 3015,21 10704 3015,21 535,2 150,7605

5 Remorca 5 tone 2RB5AT-T 1 27346,2 7703,15 27346,2 7703,15 1367,31 385,1575

6 Cultivator CSC 7 B 1 7407,5 2086,61 7407,5 2086,61 370,375 104,3305

7 Instalaţie de irigat prin aspersiune cu tambur

şi furtun IATF – 350 cu rampă de udare

1 77487 21827,32 77487 21827,32 3874,35 1091,366

TOTAL 192970,4 54357,68 92970,4 54357,68 9648,519 2717,884

PAG - 102 -

Profil: Cereale şi plante tehnice

Sistem: neirigat

Dotarea minimă cu tractoare şi maşini agricole

Exploataţia agricolă -200 ha –

Tabel nr. 3.6.3

Nr. crt. Denumirea utilajului

Necesar

dotare

(buc.) Preţ unitar Valoarea utilajelor

pe exploataţie pe hectar

lei EURO lei EURO lei EURO

1 Tractor T 045-4U cu cabină 1 54971 15484,78 54971 15484,78 274,855 77,42392 Tractor U 683 cu cabina 3 62800 17690 188400 53070 942 265,353 Plug PP4 x 30 M 3 5202,67 1465,54 15608,01 4396,62 78,04005 21,98314 Grapa stelata GS 1.2 3 2523 710,7 7569 2132,1 37,845 10,66055 Grapa cu discuri GD 3.2 ME 2 10704 3015,21 21408 6030,42 107,04 30,15216 Remorca 5 tone 2RB5AT-T 2 27346,2 7703,15 54692,4 15406,3 273,462 77,03157 Remorcă cisternă RCU- 4 1 35000 9859,15 35000 9859,15 175 49,295758 Maşina de ierbicidat MIRA-500 1 5509,09 1551,85 5509,09 1551,85 27,54545 7,759259 Semanatoarea SPC 8 M 2 14982 4220,28 29964 8440,56 149,82 42,202810 Semanatoarea SUP 29 -0 BR 1 14595 4111,26 14595 4111,26 72,975 20,556311 Cultivator CSC 7 B 1 7407,5 2086,61 7407,5 2086,61 37,0375 10,4330512 Combinator Vibromixt 321 2 11835 3333,8 23670 6667,6 118,35 33,33813 Maşina amendamente MA 3.5 1 19350,82 5450,93 19350,82 5450,93 96,7541 27,2546514 Dislocator DSP 4 1 734,85 207 734,85 207 3,67425 1,03515 Presa de balotat PPF OA -sârmă 1 28600 8056,33 28600 8056,33 143 40,2816516 Maşina de împrăştiat gunoi MIG 6A 1 36430,26 10262,04 36430,26 10262,04 182,1513 51,310217 Maşina de stropit si prăfuit MC 500 1 11900,6 3352,28 11900,6 3352,28 59,503 16,761418 Combină autopropulsată DROPIA 1810 1 319515 90004,22 319515 90004,22 1597,575 450,021119 Echipament recoltat floarea soarelui 1 39627 11162,53 39627 11162,53 198,135 55,8126520 Echipament recoltat porumb 1 63403,2 17860 63403,2 17860 317,016 89,3

TOTAL

772437,2 217587,7 978355,7 275592,6 4891,779 1377,963

Sursa: Bază date Secţia de Mecanizare ASAS - anul 2006 şi calculaţii proprii ale colectivului de lucru

Preţurile includ TVA - 1 EURO= 3,55RON- 01. 10. 2006

PAG - 103 -

Profil: Cereale şi plante tehnice

Sistem: irigat Dotarea minimă cu tractoare şi maşini agricole – Exploataţia agricolă -200 ha

Tabel nr. 3.6.4 Nr. crt Denumirea utilajului

Necesar Preţ unitar Valoarea utilajelor

lei EURO pe exploataţie pe hectar

dotare buc lei EURO lei EURO

1 Tractor T 045-4U cu cabină 1 54971 15484,78 54971 15484,78 274,855 77,4239

2 Tractor U 683 cu cabina 3 62800 17690 188400 53070 942 262,35

3 Plug PP4 x 30 M 3 5202,67 1465,54 15608,01 4396,62 78,04 21,9831

4 Grapa stelata GS 1.2 3 2523 710,7 7569 2132,1 37,845 10,6605

5 Grapa cu discuri GD 3.2 ME 2 10704 3015,21 21408 6030,42 107,04 30,1521

6 Remorca 5 tone 2RB5AT-T 2 27346,2 7703,15 54692,4 15406,3 273,462 77,0315

7 Remorcă cisternă RCU- 4 1 35000 9859,15 35000 9859,15 175 49,29575

8 Maşina de ierbicidat MIRA-500 1 5509,09 1551,85 5509,09 1551,85 27,54545 7,75925

9 Semanatoarea SPC 8 M 2 14982 4220,28 29964 8440,56 179,82 42,2028

10 Semanatoarea SUP 29 -0 BR 1 14595 4111,26 14595 4111,26 72,975 20,5563

11 Cultivator CSC 7 B 1 7404,5 2086,61 7404,5 2086,61 37,0375 10,43305

12 Combinator Vibromixt 321 2 11835 3333,8 23670 6667,6 118,35 33,338

13 Maşina amendamente MA 3.5 1 19350,82 5450,93 19350,82 5450,93 96,7541 27,25465

14 Dislocator DSP 4 1 734,85 207 734,85 207 3,67425 1,035

15 Presa de balotat PPF OA -sârmă 1 28600 8056,33 28600 8056,33 143 40,28165

16 Maşina de împrăştiat gunoi MIG 6A 1 36430,26 10262,04 36430,26 10262,04 182,1513 51,3102

17 Maşina de stropit si prăfuit MC 500 1 11900,6 3352,28 11900,6 3352,28 59,503 16,7614

18 Combină autopropulsată DROPIA 1810 1 319515 90004,22 319515 90004,22 1597,575 450,0211

19 Echipament recoltat floarea soarelui 1 39627 11162,53 39627 11162,53 198,135 55,81265

20 Echipament recoltat porumb 1 63403,2 17860 63403,2 17860 317,016 89,3

21 Instalaţie de irigat prin aspersiune cu tambur şi furtun IATF –

350 cu rampă de udare

5 77487 21827,32 387435 109136,6 1937,175 545,683

TOTAL 849921,2 239415 1365788 384729,2 6858,954 1920,646

PAG - 104 -

Profil: Cereale şi plante tehnice Sistem: neirigat Dotarea minimă cu tractoare şi maşini agricole Tabel nr. 3.6.5

Exploataţia agricolă -1000 ha –

Nr.

crt.

Denumirea utilajului Necesar dotare Preţ unitar Valoarea utilajelor

pe exploataţie pe hectar

lei EURO lei EURO lei EURO 1 Tractor T 045-4U cu cabină 4 54971 15484,78 219884 61939,12 219,884 61,93912

2 Tractor U 683 cu cabina 12 62800 17690 753600 212280 753,6 212,28

3 Tractor „Zimbru 2200” 2 267176,8 75261 534353,6 150522 534,3536 150,522

4 Plug PP4 x 30 M 12 5202,67 1465,54 62432,04 17586,48 62,43204 17,58648

5 Plug PRS5M 2 30858,37 8692,5 61716,74 17385 61,71674 17,385

6 Grapa stelata GS 1.2 12 2523 710,7 30276 8528,4 30,276 8,5284

7 Grapa cu discuri GD 3.2 ME 6 10704 3015,21 64224 18091,26 64,224 18,09126

8 Grapă Supersonic NIVA 6,4 2 73431,37 20684,89 146862,7 41369,78 146,8627 41,36978

9 Remorca 5 tone 2RB5AT-T 6 27346,2 7703,15 164077,2 46218,9 164,0772 46,2189

10 Remorcă cisternă RCU- 4 8 35000 9859,15 280000 78873,2 280 78,8732

11 Maşina de erbicidat MIRA-500 2 5509,09 1551,85 11018,18 3103,7 11,01818 3,1037

12 Semanatoarea SPC 8 M 6 14982 4220,28 89892 25321,68 89,892 25,32168

13 Semanatoarea SUP 29 -0 BR 3 14595 4111,26 43785 12333,78 43,785 12,33378

14 Cultivator CSC 7 B 6 7407,5 2086,61 44445 12519,66 44,445 12,51966

15 Combinator Vibromixt 321 6 11835 3333,8 71010 20002,8 71,01 20,0028

16 Maşina amendamente MA 3.5 5 19350,82 5450,93 96754,1 27257,65 96,7541 27,25465

17 Dislocator DSP 4 1 734,85 207 734,85 207 0,73485 0,207

18 Presa de balotat PPF OA -sârmă 4 28600 8056,33 114400 32225,32 114,4 32,22532

19 Maşina de împrăştiat gunoi MIG 6A 2 36430,26 10262,04 72860,52 20524,08 72,86052 20,52408

20 Maşina de stropit si prăfuit MC 500 4 11900,6 3352,28 47602,4 13409,12 47,6024 13,40912

21 Combină autopropulsată DROPIA 1810 5 319515 90004,22 1597575 450021,1 1597,575 450,0211

22 Echipament recoltat floarea soarelui 2 39627 11162,53 79254 22325,06 79,254 22,32506

23 Echipament recoltat porumb 2 63403,2 17860 126806,4 35720 126,8064 35,72

TOTAL 1143904 322226,1 4713564 1327765 4713,564 1327,762

Sursa: Bază date Secţia de Mecanizare ASAS - anul 2006 şi calculaţii proprii ale colectivului de lucru Preţurile includ TVA 1 EURO= 3,55RON- 01. 10. 2006

PAG - 105 -

Dotarea minimă cu tractoare şi maşini agricole Exploataţia agricolă -1000 ha Sistem: irigat Tabel nr. 3.6.6 Nr. crt. Denumirea utilajului Necesar

dotare

Preţ unitar Valoarea utilajelor

pe exploataţie pe hectar

lei EURO lei EURO lei EURO

1 Tractor T 045-4U cu cabină 4 54971 15484,78 219884 61939,12 219,884 61,9391

2 Tractor U 683 cu cabina 12 62800 17690 753600 212280 753,6 212,28

3 Tractor „Zimbru 2200” 2 267176,8 75261 534353,6 150522 534,3536 150,522

4 Plug PP4 x 30 M 12 5202,67 1465,54 62432,04 17586,48 62,43204 17,5864

5 Plug PRS5M 2 30858,37 8692,5 61716,74 17385 61,71674 17,385

6 Grapa stelata GS 1.2 12 2523 710,7 30276 8528,4 30,276 8,5284

7 Grapa cu discuri GD 3.2 ME 6 10704 3015,21 64224 18091,26 64,224 18,0912

8 Grapă Supersonic NIVA 6,4 2 73431,37 20684,89 146862,7 41369,78 146,8627 41,3697

9 Remorca 5 tone 2RB5AT-T 6 27346,2 7703,15 164077,2 46218,9 164,0772 46,2189

10 Remorcă cisternă RCU- 4 8 35000 9859,15 280000 78873,2 280 78,8732

11 Maşina de erbicidat MIRA-500 2 5509,09 1551,85 11018,18 3103,7 11,01818 3,1037

12 Semanatoarea SPC 8 M 6 14982 4220,28 89892 25321,68 89,892 25,3216

13 Semanatoarea SUP 29 -0 BR 3 14595 4111,26 43785 12333,78 43,785 12,3337

14 Cultivator CSC 7 B 6 7407,5 2086,61 44445 12519,66 44,445 12,5196

15 Combinator Vibromixt 321 6 11835 3333,8 71010 20002,8 71,01 20,0028

16 Maşina amendamente MA 3.5 5 19350,82 5450,93 96754,1 27257,65 96,7541 27,2546

17 Dislocator DSP 4 1 734,85 207 734,85 207 0,73485 0,207

18 Presa de balotat PPF OA -sârmă 4 28600 8056,33 114400 32225,32 114,4 32,2253

19 Maşina de împrăştiat gunoi MIG 6A 2 36430,26 10262,04 72860,52 20524,08 72,86052 20,5240

20 Maşina de stropit si prăfuit MC 500 4 11900,6 3352,28 47602,4 13409,12 47,6024 13,4091

21 Combină autopropulsată DROPIA 1810 5 319515 90004,22 1597575 450021,1 1597,575 450,021

22 Echipament recoltat floarea soarelui 2 39627 11162,53 79254 22325,06 79,254 22,3250

23 Echipament recoltat porumb 2 63403,2 17860 126806,4 35720 126,8064 35,72

24 Instalaţie de irigat IATF-350 cu rampă de udare 10 77487 21827,32 774870 218273,2 774,87 218,273

TOTAL 1221391 344053,4 5488434 1546038 5488,43 1546,03

PAG - 106 -

CAPITOL 4 GHID ETALON TEHNICO-ECONOMIC PENTRU

“LEGUME” 4.1 Tehnologii cadru

4.1.1 Tomate vară-toamnă 4.1.2 Ardei gras 3.1.3 Varză de toamnă

4.2 Modul 5 ha irigat Tabel nr. 4.2 4.2.1 Bugetul exploatatiei de 5 ha Tabel nr. 4.2.1 4.2.2 Fişă rezumativă Tabel nr. 4.2.2 4.2.3 Simularea principalilor indicatori economici Tabel nr. 4.2.3

4.3 Modul 30 ha irigat Tabel nr. 4.3 4.3.1 Bugetul exploatatiei de 30 ha 4 Tabel nr. 4.3.1 4.3.2 Fişa rezumativă Tabel nr. 4.3.2 4.3.3 Simularea principalilor indicatori economici Tabel nr. 4.3.3

4.4 Fişă explicativă 4.4.1 Consum forţă de muncă pe culturi conform fişelor tehnologice Tabel

nr. 4.4.1 4.4.2 Consumul forţei de muncă/module de exploataţie Tabel nr. 4.4.2

4.4.2.1 Modul 5 ha Tabel nr. 4.4.2.1 4.4.2.2 Modul 30 ha neirigat Tabel nr. 4.4.2.2

4.5 Dotarea minimă cu tractoare şi maşini agricole Exploataţia agricolă -5 ha Tabel nr. 4.5.1 Exploataţia agricolă -30 ha Tabel nr. 4.52

PAG - 107 -

4. Ghid etalon tehnico-economic

Profilul: “Legume de câmp”

5 ha Modul de: 30 ha

Gospodarii individuale

Tipul exploatatiei: Asociatii familiale

PAG - 108 -

4.1 Tehnologii cadru 4.1.1 Cultura: Tomate de vară-toamnă

Zonarea culturii şi stabilirea structurii culturilor de tomate

1 2

a. zonarea: s-au stabilit trei zone legumicole importante, aşa cum

prezintă Voinea şi colab., 1977.

Zona I cuprinde două subzone.

Subzona I cuprinde partea de sud-est a ţării (Lunca Dunării,

Câmpia Băileştiului, a Burnasului şi a Bărăganului).

Subzona a II-a este reprezentată de Câmpia de Vest a Banatului şi

Crişanei.

Zona II cuprinde partea de nord a Munteniei şi Olteniei, Câmpia

Moldovei şi o mică parte din Podişul Transilvaniei.

Zona III cuprinde regiunile de dealuri din Transilvania.

b. structura culturilor: la stabilirea raportului, între speciile din

fiecare zonă se va avea în vedere şi aspectul economic,

acordându-se prioritate acelor specii care asigură valorificarea

condiţiilor de mediu în cel mai înalt grad şi care permit realizarea

unei eficienţe economice cât mai ridicate.

c. sistemul de cultură: după metoda de cultivare, tomatele sunt

culturi cultivate prin răsad.

d. soiuri şi hibrizi pentru cultura de câmp: se clasifică după

mai multe criterii:

- după perioada de timp de la semănat până la coacerea primelor

fructe: timpurii (100-115 zile), semitimpurii (120-130 zile) şi târzii

(peste 130 zile);

- după destinaţia în cultură în câmp neprotejat: pentru o cultură

timpurie, de vară şi de vară-toamnă;

- după destinaţia în folosire: pentru consum proaspăt; consum

proaspăt şi industrializare

Plantele premergătoare

1 2 3 4

Foarte bune Bune Medii Contraindicate

- lucernă şi trifoi în primul an

după desţelenire;

- mazăre;

- fasole.

- rădăcinoase (morcov,

pătrunjel, ţelină, sfeclă roşie,

etc.);

- bulboase (ceapă, ustuoi,

praz)

- bostănoase;

- cereale de toamnă (grâu, orz,

etc.)

- tomate;

- ardei;

- vinete;

- cartofi;

- culturi erbicidate anterior cu

triazine.

Aplicarea îngrăşămintelor

- gunoi de grajd cu U - 650 + MIG - 5

1 2 3 4 5

Starea de fertilitate a Gunoi de grajd Fosor Potasiu Azot

PAG - 109 -

solului to/ha P2O5 kg/ha K2O kg/ha N kg/ha

Scăzută 40-60* 100-150 75-125 225-275

Medie 30-40 70-100 50-75 150-225

Bună 20-30 35-70 35-50 75-150

Ridicată 0-20 0-35 0-35 0-75

* se poate aplica o dată la doi ani pentru o producţie de 60-80 to/ha

Dozele şi momentele de aplicare a îngrăşămintelor organice şi minerale

% din necesarul total Momentul aplicării

Gunoi de grajd P2O5 K2O N

Toamna înainte de arătură 100 50 25 -

Primăvara la pregătirea terenului pentru

plantare

- 25-50 25

În perioada de creştere vegetativă a plantelor - 0-25 25

În perioada de creştere intensă a fructelor - - 25 25

În perioada de coacere în masă a fructelor - 2x25 50 25

Lucările solului

Efectuate toamna Efectuate primăvara

- discuitul – pentru desfiinţarea culturilor anterioare, segmentarea resturilor

vegetale şi afânarea solului în vederea nivelării cu U – 650 + GD- 3,2 + 2

GCR – 1,7

Epoca: imediat după transportul producţiei, nu mai târziu de 1X.

Adâncimea: 7-12 cm

- Nivelarea de întreţinere – pentru asigurarea condiţiilor optime de irigare a

culturii cu U – 650 + NM – 3,2;

- subsolajul (afânarea adâncă) la cca 60 cm adâncime, se execută o dată la 3-

4 ani, îndeosebi pe solurile grele, cu U – 650 + MAS – 60;

Epoca: după desfiinţarea culturii anterioare între 1-10X.

- arătura adâncă – pentru afânarea solului şi încorporarea îngrăşămintelor cu

U – 650 + PP4(3)30 + 2 GS – 1,2;

Epoca: între 1-10X.

- grăpatul terenului cu L – 445 + 8GCR – 1,7 sau

discuitul cu U – 650 + GD- 3,2 + 2 GCR – 1,7

pentru afânarea solului şi distrugerea unor buruieni.

Epoca: între 10-25 III.

- deschiderea rigolelor pentru modelat solul cu U –

650 + MDR – 5, la 18-20 cm adâncime, rigole drepte

şi uniforme ca adâncime;

Epoca: între 15-III-10 IV.

- modelarea solului cu U – 650 + AMFS – 4,5,

brazde drepte pe toată lungimea lor cu coronament

de 104 cm, ecartament de 150 cm

Stabilirea densităţii plantelor (pentru situaţia când cultura se înfiinţează cu răsad)

Distanţa (cm) Densitate mii pl/ha

Între rânduri Între pl/rând La înfiinţare La recoltare

60-70 cm (2 rânduri pe stratul 40 cm 36 33

PAG - 110 -

modelat)

Plantatul răsadului

Tehnica de plantare

Manual Mecanizat

Epoca

Se stabileşte astfel ca plantele

să nu fie afectate de brumele

târzii de primăvară 20 IV – 15

V

Adâncimea

Pâna la prima frunză adevărată,

la răsadul normal sau culcat pe

direcţia rândului, la răsadul

alungit

- la 60 cm între rânduri şi 40-

44 cm între pl/rând

Cu L – 445 + MPR -5 la 70

cm între rânduri şi 40 cm între

pl/rând

Soiuri recomandate: Carolina, Laura, Buzău 22, Ace Royal, Mara, etc.

Întreţinerea culturii

Lucrări generale Lucrări speciale (caracteristice pentru tomate)

- udarea după plantare: fie manuală cu 1-2 l apă/pl, fie pe rigole cu 150-200

mc /ha;

- completarea golurilor: la 2-3 zile după plantare (se execută manual);

- prăşitul în vegetaţie de câte ori este nevoie (de regulă 3-4 lucrări), la

primele două praşile adâncimea este mică (3-4 cm) pentru protejarea

sistemului radicular al plantelor;

- irigarea culturii – se execută 6-8 udări cu norme de 400-500 mc/ha, la

intervale de 10-12 zile; în faza de formare şi creştere intensă a fructelor,

intervalele pot fi mai scurte 8-10 zile;

- fertilizarea fazială - prezentată la punctul 2 (aplicarea îngrăşămintelor);

- pentru combaterea patogenilor care produc pătarea frunzelor şi

băşicarea fructelor, precum şi pătarea pustulară a fructelor:

Turdacupral 0,5% sau

Zeamă Bordeleză 0,75% sau

Dithane M -45 sau

Mancozeb 800 sau

Vondozeb – 0,2% (1 tratament);

- pentru patogeni ce produc făinare:

Systhan 12 E- 0,05% sau

Afugan 0,05% sau

Tilt 0,02% (1-2 tratamente);

- pentru patogeni ce produc alternarioza, cu produsele:

ovral 0,05% sau

Dithane M 45 0,2% sau

Merpan 50-0,2% sau

Bravo 500 – 0,05% (1 tratament);

- pentru patogeni ce produc septorioza cu produsele:

enlate 0,05-0,1% sau

- înfiinţarea mijloacelor de susţinere a plantelor – tutori

(araci din lemn, tulpini de floarea soarelui), spalier

scund, cu o sârmă, la 0,4-0,5 m înălţime;

- palisarea plantelor (legarea plantelor de mijloacele de

susţinere);

- copilitul – îndepărtarea lăstarilor laterali înainte de 5-7

cm lungime;

- cârnitul – îndepărtarea vârfului tulpinii, după 1-2

frunze aflate deasupra ultimei inflorescenţe păstrate.

Erbicidarea

Cu Treflan 24EC -3-5 l/ha, cu 5-6 zile înainte de

plantare, încorporat la 6-8 cm sau cu Dual 3 l/ha, cu

încorporare la 4-5 cm

PAG - 111 -

Topsin M 0,05-0,1% sau

Dithane M-45 -0,2% (1 tratament);

- pentru patogeni ce produc mana, cu produsele: Ridomil Gold – 0,3% sau

Curzate Plus 0,25% sau

Dithane M 45 -0,2% sau

Turdacupral 0,5%

- combaterea dăunătorilor: contra coropişniţei cu produse Gryllosan 5G

– 30 kg (1-2 tratamente);

- contra musculiţei albe cu Talsar 10 EC 0,05% sau Fastac 10 EC (2-4

tratamente) – 0,02%;

- contra Gândacului de Colorado cu Onefon 90PS – 0,15% sau Ekalux (2

tratamente), 0,1%.

Evaluarea producţiei

- se face când fructele din prima inflorescenţă au intrat în pârgă. Se lucrează cu probe recoltate de pe o suprafaţă de 10 mp. La fiecare

probă se determină:

- nr. de rânduri/ metru liniar;

- nr. de pl/metru liniar (prin înmulţire se obţine nr. de pl/m2);

- nr. de pl/m2;

- nr. de fructe şi de flori roditoare în ciorchinii formaţi.

Formula de calcul:

10/ NrxNfxGfxhaPkg =

în care:

Nr – nr. de pl/rând/ml;

Nf – nr. de fructe /ml;

Gf – greutatea medie a unui fruct.

Recoltarea

Pe măsura maturării fructelor, la interval de 4-5 tile (la tomatele pentru consum în stare proaspătă);

Condiţionarea se face conform cu cerinţele beneficiarului, fructele se sortează pe calităţi şi se ambalează în lădiţe, rmând a fi valorificate.

Recoltatul începe pe 10-15 iulie; pentru industrializare, se recoltează numai la maturitatea deplină;

Recoltarea se poate efectua:

- manual – tomatele pentru consum în stare proaspătă;

- manual, semimecanizat sau mecanizat – pentru tomatele destinate industrializării.

PAG - 112 -

4.1.2 Cultura: Ardeiul gras

Zonarea culturii şi stabilirea structurii culturilor

1 2

a. zonarea: sud, sud-vest, sud-est, dar prin protejare se

cultivă şi în zonele colinare sau mai nordice.

b. structura culturilor: la stabilirea raportului, între speciile din fiecare

zonă se va avea în vedere şi aspectul economic, acordându-se prioritate

acelor specii care asigură valorificarea condiţiilor de mediu în cel mai

înalt grad şi care permit realizarea unei eficienţe economice cât mai

ridicate.

c. sistemul de cultură: după metoda de cultivare, ardeiul se cultivă

prin răsad.

d. soiuri şi hibrizi pentru cultura de câmp: Aroma, Ceres, De Şiria,

Dolmy F1, Export, Galben superior, Miniş 27, Opal, Simona.

Plantele premergătoare

1 2 3 4

Foarte bune Bune Medii Contraindicate

- lucernă şi trifoi în primul an după

desţelenire;

- mazăre;

- fasole;

- bostănoase (dovleci, dovlecei,

pepeni verzi şi galbeni);

- rădăcinoase (morcov,

pătrunjel, ţelină, sfeclă

roşie, etc.);

- bulboase (ceapă, ustuoi,

praz)

- vărzoase (varză vară şi

toamnă, conopidă toamnă,

gulii);

- verdeţuri anticipate.

- tomate;

- ardei;

- vinete;

- cartofi;

Aplicarea îngrăşămintelor

- gunoi de grajd cu U - 650 + MIG – 5

- îngrăşăminte minerale cu U - 650 + MA – 3,5

1 2 3 4 5

Starea de fertilitate a

solului

Gunoi de grajd

to/ha

Fosor

P2O5 kg/ha

Potasiu

K2O kg/ha

Azot

N kg/ha

Scăzută 50-60* 75-125 150-200 125-150

Medie 40-50 50-75 100-150 70-125

Bună 20-40 20-50 50-100 35-70

Ridicată 0-20 0-20 0-30 0-35

* se poate aplica o dată la doi ani pentru o producţie de 30-0 to/ha

PAG - 113 -

Dozele şi momentele de aplicare a îngrăşămintelor organice şi minerale

% din necesarul total Momentul aplicării

Gunoi de grajd P2O5 K2O N

Toamna înainte de arătură 100 40 30 -

Primăvara la pregătirea terenului pentru

plantare

- 40 20 20

În perioada de creştere vegetativă a plantelor - - - 20

La formarea primelor fructe - - 25 35

În plină recoltare - 20 25 25

Lucările solului

Efectuate toamna Efectuate primăvara

- discuitul – pentru desfiinţarea culturilor anterioare, segmentarea resturilor

vegetale şi afânarea solului în vederea nivelării cu U – 650 + GD- 3,2 + 2

GCR – 1,7

Epoca: imediat după transportul producţiei, nu mai târziu de 1X.

Adâncimea: 7-12 cm

- Nivelarea de întreţinere – pentru asigurarea condiţiilor optime de irigare a

culturii cu U – 650 + NM – 3,2;

Epoca: după executarea discuitului între 1-10X;

- subsolajul (afânarea adâncă) la cca 60 cm adâncime, se execută o dată la 3-

4 ani, îndeosebi pe solurile grele, cu U – 650 + MAS – 60;

Epoca: între 1-10X.

- arătura adâncă – pentru afânarea solului şi încorporarea îngrăşămintelor cu

U – 650 + PP4(3)30 + 2 GS – 1,2;

Adâncimea: 28-32 cm;

Epoca: între 1-10X.

- grăpatul terenului cu L – 445 + 8GCR – 1,7 sau

discuitul cu U – 650 + GD- 3,2 + 2 GCR – 1,7

pentru afânarea solului şi distrugerea unor buruieni.

Epoca: între 10-25 III.

- deschiderea rigolelor pentru modelat solul cu U –

650 + MDR – 5, la 18-20 cm adâncime, rigole drepte

şi uniforme ca adâncime;

Epoca: între 15-III-10 IV.

- modelarea solului cu U – 650 + AMFS – 4,5,

brazde drepte pe toată lungimea lor cu coronament

de 104 cm, ecartament de 150 cm

Stabilirea densităţii plantelor (pentru situaţia când cultura se înfiinţează cu răsad)

Distanţa (cm) Densitate mii pl/ha

Între rânduri Între pl/rând La înfiinţare La recoltare

70 cm (2 rânduri pe stratul

înălţat)

15-20 cm 61,3 - 81,7 66,6 – 88,8

5. Plantatul răsadului

Tehnica de plantare

Manual Mecanizat

Epoca

Se consideră optimă atunci

când la adâncimea de plantare

este de minim 150C. Aceasta

Adâncimea

Va fi până la nivelul la care s-

au produs răsadurile. La

răsadurile repicate în ghivece,

- la 60 cm între rânduri şi 15 Cu L – 445 + MPR -5 la 70

PAG - 114 -

corespunde cu 25 IV – 5V. nivelul superior al ghiveciului

trebuie să fie la nivelul solului.

cm între pl/rând cm între rânduri şi 20 cm între

pl/rând

Soiuri recomandate: Aroma, Export, Galben Superior, Opal, etc.

Întreţinerea culturii

Lucrări generale Lucrări speciale

- udarea după plantare: fie manuală cu 1-2 l apă/pl, fie pe rigole cu 200-250 mc

/ha;

- completarea golurilor: la 4-5 zile după plantare (se execută manual);

- prăşitul în vegetaţie de câte ori este nevoie (de regulă 4-5 lucrări), se face

superficial pentru a nu distruge sistemul radicular şi în continuare pentru a nu

disloca plantele;

- irigarea culturii – se execută 9-10 udări cu norme de 300-350 mc/ha, la primele

2-3 udări şi de 400-450 mc/ha la următoarele udări, la intervale de 12-15 zile;

- fertilizarea fazială - prezentată la punctul 2 (aplicarea îngrăşămintelor);

- pentru combaterea patogenilor (U- 650 + MPSP3X300) care produc făinare:

Tilt 0,02% (1-2 tratamente) sau

Bayleton 5- 0,25% sau

Systhan 12 E- 0,05% sau

Afugan 0,05% sau

Afugan - 0,05% sau

Rubigan 0,04%, etc.

- pentru patogenii care produc putregaiul cenuşiu, se folosesc:

Rovral 0,1% sau

Sumilex 0,1% sau

Folpan 50 0,2%, etc.

- pentru patogenii ce produc putrezirea fructelor şi seminţelor: Dithane M 45 sau

Sancozeb sau Mancozeb sau Vondoze – 0,2%;

-pentru patogenii ce produc verticilioza: Benlate (Topsin M, Metoben, Bavastin,

Derosal) 0,05-0,1% ;

- pentru patogenii ce produc fuzarioza – cu aceleaşi produse ca la verticilioză.

- combaterea dăunătorilor: contra coropişniţei cu produse Gryllosan 5G – 30 kg

(1-2 tratamente);

- pentru Buha legumelor Actellic 50EC – 0,15% sau Decis 2,5 EC – 0,05% sau

Fastac 10EC – 0,02% (1-2 tratamente);

- contra omida fructelor: Diazol 60 EC 0,15% sau Actellic 50EC 0,15% (1-2

tratamente).

- muşuroitul – în scopul menţinerii poziţiei erecte

a plantelor. Muşuroiul va fi cât mai redus şi se

execută o dată cu prăşitul mecanic, cultivatorul

fiind echipat în acest scop şi cu corpuri de rariţă.

Erbicidarea

Combaterea buruienilor monocotiledonate şi

unele dicotiledonate

- înainte de plantat cu cca 6-8 zile şi încorporat

imediat în sol cu Dual 500 EC 3-4 l/ha sau

Devrinol 50WP 4-6l/ha sau Galex 500 EC 6-8

l/ha sau Trifsan 48 Ec – 2l/ha;

- în timpul perioadei de vegetaţie la 8-10 zile de la

plantare, când se observă că răsadurile s-au prins:

Agil 100 EC 0,8l/ha sau Pantera 40 EC 0,75l/ha.

PAG - 115 -

Evaluarea producţiei

Se lucrează cu probe recoltate de pe o suprafaţă de 10 mp. La fiecare probă se determină:

- nr. de rânduri/ metru liniar;

- nr. de pl/metru liniar (prin înmulţire se obţine nr. de pl/m2);

- nr. de fructe/ml;

Formula de calcul:

10/ NrxNfxGfxhaPkg =

în care:

Nr – nr. de pl/rând/ml;

Nf – nr. de fructe /ml;

Gf – greutatea medie a unui fruct (g).

Recoltarea

Ardeiul gras se recoltează în mai multe etape, pe măsură ce fructele au ajuns la maturitatea de consum (dimensiunile normale ale soiului

respectiv, sunt suficient de cărnoase, tari la pipăit şi cu gust dulceag) sau la maturitatea deplină. În general ardeiul gras se consumă

proaspăt la maturitatea d4e consum. În ultima perioadă a crescut mult şi consumul ardeiului gras la maturitatea fiziologică, când are şi

calităţi superioare.

Când destinaţia este pentru industrializare, fructele se recoltează:

- la maturitatea de consum (pentru ardei de umplut, legume supă);

- la maturitatea fiziologică (pentru bulion de ardei, pastă, ketchup, făină vitaminizată.)

PAG - 116 -

4.1.3 Cultura: Varza de toamnă

Zonarea culturii şi soiurilor

1

a. zonarea: se cultivă în toate zonele agricole.

b. soiuri şi hibrizi pentru cultura în câmp: De Buzău, Braunschweiger, Licurisca, Mocira, Măgura şi Lares.

Plantele premergătoare

Foarte bune Bune Medii Contraindicate

Mazăre Cartofi Ceapă pentru

stufat

Verdeţuri anticipate

Fasole Spanac Vărzoase

(varză vară, conopidă de toamnă,

gulii)

Cereale de toamnă Salată

Bostănoase

(castraveţi,dovleac,dovlecei,pepeni verzi şi

galbeni)

Aplicarea îngrăşămintelor

Gunoi de grajd cu U-650 + MIG-5

Îngrăşăminte minerale cu U-650 + MA-3,5

Starea de fertilitate a

solului

Gunoi de grajd

T/HA

Fosfor

(P2O5)Kg/Ha

Potasiu

(K2O)Kg/Ha

Azot

(N) Kg/Ha

Scăzută 35-45 55-85 110-140 120-150

Medie 25-35 35-55 80-110 90-120

Bună 15-25 20-35 50-80 60-90

Ridicată 0-15 0-20 0-40 0-50

Pentru o producţie de 50-60T/Ha

PAG - 117 -

% din necesarul total Momentul aplicării

Gunoi grajd P2O5 K2O N

Toamna, înainte de arătură 100 70 120

Primăvara, la pregătirea terenului pentru plantare 30

În perioada de creştere vegetativă 60

La începutul formării căpăţânii 60

În perioada de recoltare

Lucrările solului

Efectuate toamna Efectuate primăvara

La fel ca la ardeiul gras La fel ca la ardeiul gras

Stabilirea densităţii plantelor (înfiinţarea culturii de răsad)

Distanţa cm Densitate mii PL/HA

între rânduri între plante pe rând la înfiinţare la recoltare

70 cm 35-40 cm 36-41 cm 33-38 cm

Plantarea răsadului

Epoca între 25VI-5VII

Adâncimea Tehnica de plantare

Manual Mecanizat

Până la prima frunză

normală

La 70cm între rânduri şi

35-40cm între plante pe

rând

Cu L-445+MPR-5

La 70cm între rânduri şi

40cm între plante pe rând

Soiuri recomandate: de Buzău,Licurişcă,Măgura,Mocira,de Socodor,etc

Întreţinerea culturii

- udarea după plantare- cu o normă de 200 mc apă /Ha

-completarea golurilor– la 4-7 zile după plantare

- prăşitul mecanic sau manual după fiecare udare sau ploaie mai mare de 10 mm, începând la 12-14 zile de la plantare.

O dată cu praşilele manuale se face şi o uşoară muşuroire, ce se continuă pe măsură ce plantele cresc.

- irigarea pe toată durata vegetaţiei

Se aplică 7-8 udări cu norme de 350-400 mc apă / Ha, la intervale de circa 2-3 săptămâni.

Se intensifică irigarea începând din momentul învelirii căpăţânilor, evitându-se băltirea apei.

Se întrerupe irigatul cu circa 2 săptămâni înainte de recoltare, pentru a se evita crăparea căpăţânilor.

PAG - 118 -

- erbicidare A

- pentru combaterea buruienilor monocotiledonate, precum şi unele buruieni dicotiledonate, cu produsele DUAL 500 EC-3 l /Ha, sau

DEVRINOL 50WP- 3-4 l /Ha cu 6-8 zile înainte de plantare şi încorporarea în sol. Cu STOMP 330 CE – 6l/Ha înainte de plantare cu

4-5 zile, fără încorporare în sol.

- fertilizarea fazială- este prezentată la punctul 2 (aplicarea îngrăşămintelor)

Combaterea patogenilor cu U-650+MPSP 3*300

- contra agentului patogen care produce mana cruciferelor, se folosesc produsele: RIDOMIL GOLD MZ -0,25%,sau

SANDOFAN M8-0,25%,sau BRAVO 500-0,25%,sau DITHAHE M -0,25%. (2-3 tratamente)

- contra agentului patogen care produce Alternarooza verzei, cu produsele: ROVRAL-0,1%,sau DITHAHE M-45-0,25%, sau

BRAVO 500-0,2%.(2-3 tratamente)

- contra agentului patogen care produce putregaiul alb: ROVRAL-0,1%,sau SUMILEX -0,1%,sau TOPSIN M-0,1%,sau

BAVISTIN -0,15% . (1 tratament)

- contra agentului patogen ce produce putregaiul cenuşiu: ROVRAL-0,1%, sau SUMILEX -0,1%,sau CALIDAN-0,15%.. (1

tratament)

Combaterea dăunătorilor

- contra limaxului cenuşiu, cu produsele: MESUROL 4G- 3-6 kg/Ha, sau OPTIMOL 4G-5kg/Ha.(se împrăştie pe sol, fără

încorporare, de preferat seara-1tratament).

- contra păduchelui cenuşiu, cu produsele: THIONEX 35 EC-0,2%(1-2 tratamente)

- contra dăunătorului Buha verzei, cu produsele: DIAZOL 60EC-0,15%,sau DECIS 2,5 EC-0,05%,sau FASTAC 10EC-0,02%(1-2

tratamente)

- contra moliei verzei, cu produsele: DIAZOL 60EC-0,15%, sau DECIS 2,5 EC-0,05%,sau FASTAC 10EC-0,02%(1-2 tratamente)

- contra fluturelui mare al verzei, cu produsele: DIAZOL 60EC-0,15%, sau DECIS 2,5 EC-0,05%,sau FASTAC 10EC-0,02%(1-2

tratamente)

Evaluarea producţiei

Se face după formarea căpăţânii, prin recoltarea de probe de pe suprafaţă de 8 mp(fiecare probă).Se determină: numărul de plante

existente, numărul de căpăţâni formate(Na),greutatea medie a căpăţânii, suprafaţa probelor(SP) şi producţia medie, în Kg/Ha.

Prod.Kg/ Ha=[(număr căpăţâni în probe x greutatea medie a căcăţânii)/3probe]x10.000

Recoltarea

Se realizează manual, cu cuţite mari şi ascuţite, prin tăierea coceanului sub căpăţâna bine formată.

PAG - 119 -

Profilul "Legume camp"

4.2 M O D U L 5 ha

Tipul exploatatiei: Tabel nr. 4.2

Gospodarii individuale

IRIGAT Activitate/Sistem

ha % t/ha

Tomate vara toamna 1,5 30,0 35,0

Ardei gras 1,5 30,0 30,0

Varza de toamna 2,0 40,0 45,0

TOTAL 5,0 100,0 x

PAG - 120 -

Profilul "Legume camp" Tipul exploatatiei: Gospodarii individuale

Bugetul exploatatiei de 5 ha - Zona de campie irigat Tabel nr. 4.2.1

C U L T U R A Tomate vara-

toamna Ardei gras Varza de toamna

ha

TOTAL

1,5 1,5 2,0 5,0

INDICATORI U.M

30% 30% 40% 100% A. VALOAREA PRODUCTIEI lei 47250,0 76500,0 45000,0 168750,0A1. Din care productia principala lei 47250,0 76500,0 45000,0 168750,0B (+) SUBVENTII lei 600,0 600,0 800,0 2000,0C (=) PRODUS BRUT lei 47850,0 77100,0 45800,0 170750,0D (-) CHELTUIELI TOTALE lei 40827,0 65250,0 42682,3 148759,3D1. Din care pentru productia principala lei 40827,0 65250,0 42682,3 148759,3I. CHELTUIELI VARIABILE lei 32580,0 56356,5 35838,8 124775,31.Cheltuieli cu materii prime si materiale lei 25570,5 48841,5 29799,5 104211,5- Sämãn si material saditor lei 22200,0 45669,0 27645,2 95514,2- Ingrasaminte chimice lei 600,0 847,5 1052,5 2500,0- Pesticide lei 1650,0 1506,0 1101,8 4257,8- Alte materiale lei 1120,5 819,0 0,0 1939,52. Cheltuieli cu lucrari mecanizate lei 3559,5 2928,0 2167,7 8655,23. Cheltuieli cu irigatii lei 1452,0 990,0 1600,0 4042,04. Cheltuieli de aprovizionare lei 1278,0 2442,0 1490,0 5210,05. Cheltuieli cu forta de munca temporara* lei 0,0 0,0 0,0 0,06. Asigurari lei 720,0 1155,0 781,7 2656,7II. CHELTUIELI FIXE lei 8247,0 8893,5 6843,5 23984,0- Cheltuieli cu forta de munca permanenta lei 5622,0 4425,0 4027,2 14074,2- Cheltuieli generale lei 1101,0 2038,5 1172,5 4312,0- Dobanzi la credite lei 1419,0 2325,0 1503,8 5247,8- Amortisment lei 105,0 105,0 140,0 350,0E. (=) VENIT IMPOZABIL lei 6423,0 11250,0 2317,7 19990,7(-) Impozite si taxe lei 0,0 0,0 0,0 0,0F. (=) VENIT NET+subventii lei 7023,0 11850,0 3117,7 21990,7G. RATA VENIT IMPOZABIL (%) % 15,7 17,2 5,4 13,4H. RATA VENIT NET+subventii (%) % 17,2 18,2 7,3 14,8

PAG - 121 -

FIŞĂ REZUMATIVĂ

a indicatorilor de sinteză, ai modulului de 5 ha irigat

Profil: Legume câmp – Tipul exploataţiei Gospodării individuale Tabel nr. 4.2.2

Nc. INDICATORI lei € = 3,5 lei

1 Valoarea producţiei principale şi secundare 1687850 48214 2 Subvenţii 2000 572 3 Produs brut (1+2) 170750 48786 4 Cheltuieli totale, d.c.: 148759 42503 4.1 - cheltuieli variabile 124775 35650 4.1.1 - variabile specifice 110910 31689 4.2 - cheltuieli fixe 23984 6853 5 Profit (3-4) 21991 6283 6 Rata profitului (5:4x100) (%) 14,8 14,8 7 Marja Brută total exploataţie (3-4.1) 45975 13136

8 Clasa de mărime europeană după Marja Bruta Standard 14,2 UDE VI VI

9 Fond de dezvoltare (60 % din profit+amortizare) 13545 3870 10 Posibilităţi de investiţii prin credite (9 x 5 ani) 67723 19349

11 Fonduri pentru reluarea procesului de producţie (15% din profit) 3299 943

12 Fonduri pentru muncă şi management (5% din profit) 1100 314 13 Fonduri pentru capitalizare (20% din profit) 4398 1257 14 Total fonduri proprii pentru producţiei (Fd proprii + rd 11) * 99953 28558 15 Credite pentru producţie ** 52105 14887 16 Consum de muncă (mii ore/an/exploataţie) 6,2 x *Exploatantul are fonduri proprii în valoare de 96654 lei. **Creditele de producţie acoperă 50% din cheltuielile cu factorii de producţie Concluzii:

Resursele financiare necesare acoperirii cheltuielilor totale reprezintă: % fonduri proprii şi 35% credite de producţie.

Modulul evidenţiază o rată a profitului de 14,8% şi asigură în medie un profit de 4398lei/ha.

Marja brută standard (MBS) defineşte „dimensunea economică a exploataţiei” exprimată în „unităţi de dimensiune economică” (1 UDE = 1200 €), fiind în cazul acestei exploataţii de 14,2 UDE, considerată (după tip) ca o exploataţie mijlocie-mică (şi după clasă) de clasa a VI-a.

Fondul de dezvoltare constituit crează posibilitatea investiţiei în tehnica agricolă prin cumpărare cu credite a unui tractor de putere mică şi setul principal de utilaje.

Modulul realizat prin proiectare are o viabilitate economică ridicată, cu condiţia obţinerii randamentelor programate.

PAG - 122 -

Profilul “Legume câmp”

Bugetul exploataţiei de 5 ha Zona de câmpie irigat Variantă proiectată

Simularea principalilor indicatori economici pe perioada 2005-2008 Tipul exploataţiei: Gospodării individuale Tabel nr. 4.2.3

Cultura Tomate vară-toamnă Ardei gras Varza de toamnă Indicatori

Perioade, recoltă,

ani U.M.

1,5 ha 1,5 ha 2,0 ha

Total 5 ha

2005/2006 lei 47.250 76.500 45.000 168.750Valoarea producţiei 2007/2008 lei 70.875 94.500 121.500 286.875Creşteri sau descreşteri ∆ lei +23.625 +18.000 +76.500 +118.125

2005/2006 lei 600 600 800 2.000Subvenţii 2007/2008 lei 262,5 262,5 350 875Creşteri sau descreşteri ∆ lei -337,5 -337,5 -450 -1.125

2005/2006 lei 40.827 65.250 42.682,3 148.759,3Cheltuieli totale 2007/2008 lei 60.375 78,750 108.000 247.125Creşteri sau descreşteri ∆ lei + 19.548 +13.500 +65.317,7 +98.365,7

2005/2006 lei 6.423 11.250 2.317,7 19.990,7Venit impozabil 2007/2008 lei 10.500 15.750 13.500 39.750Creşteri sau descreşteri ∆ lei 4.077 +4.500 +11.182,3 +19.759,3

2005/2006 lei 7.023 11.850 3.117,7 21.990,7Venit net+subvenţii 2007/2008 lei 10.762,5 16.012,5 13.850 40.625Creşteri sau descreşteri ∆ lei +3.739,5 +4.162,5 +10.732,3 +18.634,3

2005/2006 % 17,2 18,2 7,3 14,8Rata venit net+subvenţii 2007/2008 % 17,8 20,3 12,8 16,4

Creşteri sau descreşteri ∆ % +0,6 +2,1 +5,5 +1,6

PAG - 123 -

2007 - 2008

247125

875

286875

40625

Valoarea productiei - lei Subventii - lei

Cheltiueli totale - lei Venit net + subventii - lei

Rata venit + subventii - %

16,4

14,8

2005 - 2006 2007 - 2008

Profilul "Legume camp"

Modul 5 ha irigat Sinteza principalilor indicatori economici pe perioada 2005 - 2008

Tipul exploatatiei: Gospodari individuale

Modul 20 ha 2005 - 2006 2007 - 2008 Valoarea productiei - lei 168750 286875 Subventii - lei 2000 875 Cheltiueli totale - lei 148759,3 247125 Venit net + subventii - lei 21990,7 40625 2005 - 2006 2007 - 2008 Rata venit + subventii - % 14,8 16,4

2005 - 2006

148759,3

2000

168750

21990,7

Valoarea productiei - lei Subventii - lei

Cheltiueli totale - lei Venit net + subventii - lei

PAG - 124 -

Profilul "Legume camp"

4.3 M O D U L 30 ha

Tipul exploatatiei: Tabel nr. 4.3

Asociatii familiale IRIGAT

Activitate/Sistem ha % t/ha

Tomate vara toamna 15,0 50 30,0

Ardei gras 9,0 30 25,0

Varza de toamna 6,0 20 45,0

TOTAL 30,0 100 x

PAG - 125 -

Profilul "Legume camp" Tipul exploatatiei: Asociatii individuale Bugetul exploatatiei de 30 ha - Zona de campie irigat Tabel nr. 4.3.1

C U L T U R A

Tomate vara-toamna Ardei gras Varza de toamna ha

TOTAL

15 9 6 30

INDICATORI U.M

50% 30% 20% 100% A. VALOAREA PRODUCTIEI lei 405000,0 382500,0 135000,0 922500,0A1. Din care productia principala lei 405000,0 382500,0 135000,0 922500,0B (+) SUBVENTII lei 6000,0 3600,0 2400,0 12000,0C (=) PRODUS BRUT lei 411000,0 386100,0 137400,0 934500,0D (-) CHELTUIELI TOTALE lei 364452,3 343553,1 128046,8 836052,3D1. Din care pentru productia principala lei 364452,3 343553,1 128046,8 836052,3I. CHELTUIELI VARIABILE lei 286926,1 296232,5 107516,5 690675,11.Cheltuieli cu materii prime si materiale lei 223514,0 255770,6 89398,5 568683,1- Sämãn si material saditor lei 193050,0 238273,2 82935,6 514258,8- Ingrasaminte chimice lei 5427,5 4619,3 3157,5 13204,3- Pesticide lei 15286,5 8603,1 3305,4 27195,0- Alte materiale lei 9750,0 4275,0 0,0 14025,02. Cheltuieli cu lucrari mecanizate lei 32360,4 15971,8 6503,0 54835,13. Cheltuieli cu irigatii lei 13200,0 5400,0 4800,0 23400,04. Cheltuieli de aprovizionare lei 11175,7 12788,5 4469,9 28434,25. Cheltuieli cu forta de munca temporara* lei 0,0 0,0 0,0 0,06. Asigurari lei 6676,1 6301,6 2345,1 15322,7II. CHELTUIELI FIXE lei 77526,2 47320,6 20530,4 145377,2- Cheltuieli cu forta de munca permanenta lei 53556,7 25146,7 12081,5 90784,9- Cheltuieli generale lei 10014,2 9452,3 3517,6 22984,1- Dobanzi la credite lei 12905,2 12091,6 4511,3 29508,1- Amortisment lei 1050,0 630,0 420,0 2100,0E. (=) VENIT IMPOZABIL lei 40547,7 38946,9 6953,2 86447,7(-) Impozite si taxe lei 0,0 0,0 0,0 0,0F. (=) VENIT NET+subventii lei 46547,7 42546,9 9353,2 98447,7G. RATA VENIT IMPOZABIL (%) % 11,1 11,3 5,4 10,3H. RATA VENIT NET+subventii (%) % 12,8 12,4 7,3 11,8

PAG - 126 -

FIŞĂ REZUMATIVĂ a indicatorilor de sinteză, ai modulului de 30 ha irigat

Profil: Legume câmp – Tipul exploataţiei Asociaţii familiale Tabel nr. 4.3.2

Nc. INDICATORI lei € = 3,5 lei 1 Valoarea producţiei principale şi secundare 922500 263571 2 Subvenţii 12000 3429 3 Produs brut (1+2) 934500 267000 4 Cheltuieli totale, d.c.: 836052 238872 4.1 - cheltuieli variabile 690675 197336 4.1.1 - variabile specifice 607406 173545 4.2 - cheltuieli fixe 145377 41536 5 Profit (3-4) 98448 28128 6 Rata profitului (5:4x100) (%) 11,8 11,8 7 Marja Brută total exploataţie (3-4.1) 243825 69664

8 Clasa de mărime europeană după Marja Bruta Standard 77,9 UDE VIII VIII

9 Fond de dezvoltare (50 % din profit+amortizare) 70224 20064 10 Posibilităţi de investiţii prin credite (9 x 5 ani) 351120 100320

11 Fonduri pentru reluarea procesului de producţie (15% din profit) 14767 4219

12 Fonduri pentru muncă şi management (10% din profit) 9845 2813 13 Fonduri pentru capitalizare (25% din profit) 24612 7032 14 Total fonduri proprii pentru producţiei (Fd proprii + rd 11) * 566478 161851 15 Credite pentru producţie ** 284341 81240 16 Consum de muncă (mii ore/an/exploataţie) 35,4 x *Exploatantul are fonduri proprii în valoare de 551711 lei. **Creditele de producţie acoperă 50% din cheltuielile cu factorii de producţie Concluzii:

Resursele financiare necesare acoperirii cheltuielilor totale reprezintă: 66% fonduri proprii şi 34% credite de producţie.

Modulul evidenţiază o rată a profitului de 11,8% şi asigură în medie un profit de 3282lei/ha.

Marja brută standard (MBS) defineşte „dimensunea economică a exploataţiei” exprimată în „unităţi de dimensiune economică” (1 UDE = 1200 €), fiind în cazul acestei exploataţii de 77,9 UDE, considerată (după tip) ca o exploataţie mare (şi după clasă) de clasa a VIII-a.

Fondul de dezvoltare constituit crează posibilitatea investiţiei în tehnica agricolă prin cumpărare cu credite a unei dotări minime cu tractoare, maşini agricole şi instalaţie de irigat performantă pentru această dimensiune de exploataţie.

Modulul realizat prin proiectare are o viabilitate economică bună, cu condiţia obţinerii randamentelor programate.

PAG - 127 -

Profilul “Legume câmp” Bugetul exploataţiei de 30 ha

Zona de câmpie irigat - Variantă proiectată Simularea principalilor indicatori economici pe perioada 2005-2008 Tabel nr. 4.3.3 Tipul exploataţiei: Asociaţii familiale

Cultura Tomate vară-toamnă Ardei gras Varza de toamnă Indicatori

Perioade, recoltă,

ani U.M.

15 ha 9 ha 6 ha

Total 30 ha

2005/2006 lei 405.000 382.500 135.000 922.500Valoarea producţiei 2007/2008 lei 607.500 472.500 364.500 1.444.500Creşteri sau descreşteri ∆ lei +202.500 +90.000 +229.500 +522.000

2005/2006 lei 6.000 3.600 2.400 12.000Subvenţii 2007/2008 lei 2.625 1.575 1.050 5.250Creşteri sau descreşteri ∆ lei -3.375 -2.025 -1.350 -6.750

2005/2006 lei 369.452,3 343.553,1 128.046,8 836.052,3Cheltuieli totale 2007/2008 lei 531.000 409.500 324.000 1.264,500Creşteri sau descreşteri ∆ lei +166.547,7 +65.946,9 +195.953,2 +428.447,7

2005/2006 lei 40.547,7 38.946,9 6.953,2 86.447,7Venit impozabil 2007/2008 lei 76.500 63.000 40.500 180.000Creşteri sau descreşteri ∆ lei +35.952,3 +24.053,1 +33546,8 +93.552,3

2005/2006 lei 46.547,7 42.546,9 9353,2 98.447,7Venit net+subvenţii 2007/2008 lei 79.125 64.575 41.550 185.250Creşteri sau descreşteri ∆ lei +32.577,3 +22.028,1 +32.196,8 +86.802,3

2005/2006 % 12,8 12,4 7,3 11,8Rata venit net+subvenţii 2007/2008 % 14,9 15,8 12,8 14,7

Creşteri sau descreşteri ∆ % +2,1 +3,4 +5,5 +2,9

PAG - 128 -

2007 - 2008

1264500

52500

1444500

185250

Valoarea productiei - lei Subventii - lei

Cheltiueli totale - lei Venit net + subventii - lei

Rata venit + subventii - %

14,7

11,8

2005 - 2006 2007 - 2008

Profilul "Legume camp"

Modul 30 ha irigat Sinteza principalilor indicatori economici pe perioada 2005 - 2008

Tipul exploataţiei: Asociaţii familiale

Modul 20 ha 2005 - 2006 2007 - 2008

Valoarea productiei - lei 922500 1444500 Subventii - lei 12000 52500 Cheltiueli totale - lei 836052 1264500 Venit net + subventii - lei 98447,7 185250 2005 - 2006 2007 - 2008 Rata venit + subventii - % 11,8 14,7

2005 - 2006

836052

12000

922500

98447,7

Valoarea productiei - lei Subventii - lei

Cheltiueli totale - lei Venit net + subventii - lei

PAG - 129 -

Profilul “Legume de câmp” Revin pe 1 ha de exploataţie

pentru diferite dimensiuni de module şi sisteme de producţie Simularea principalilor indicatori economici pe perioada 2005-2008

lei/ha Dimensiunea modulului şi sistemul de producţie

5 ha

30 ha

Observaţii

Specificare

Perioada de recoltare ani

irigat irigat

2005/2006

33.750

30.750

Valoarea producţiei 2007/2008 57.375 48.150

2005/2006

400

400

Subvenţii 2007/2008 175 175

2005/2006

29.751,9

27.868,4

Cheltuieli totale 2007/2008 49.425 42.150

2005/2006

3.998,1

2.881,6

Venit impozabil 2007/2008 7.950 6.000,0

2005/2006

4.398,1

3.281,6

Venit net + subvenţii 2007/2008 8.125 6.175,0

2005/2006

14,8

11,8

Rata venit net + subvenţii 2007/2008 16,4 14,7

PAG - 130 -

4.4 Fişă explicativă „LEGUME”

Dimensiunile de module prezentate la profilul „Legume” au la bază calculaţii cuprinse în „Fişa tehnologică” a produsului şi „Bugetul culturii” corespunzătoare diferitelor nivele de producţii medii/ha pentru structura de producţie a modulului. Calculaţia la hectar, înmulţită cu numărul de hectare distincte culturii şi însumarea acestora în funcţie de structura de producţie, vor duce la determinarea valorică a modulului de dimensiunea respectivă. La nivelul unui modul, s-au luat calculaţiile pe ha pentru recolta anului 2006 iar în final prin simularea principalilor indicatori economici s-au utilizat tehnologiile şi bugetele pe cultură la nivelul recoltei 2008, s-au exemplificat valorile „pe un hectar de exploataţie” pentru diferite dimensiuni de module şi sisteme de producţie. Indicatorii economici care au dus la cuantificarea valorilor pentru modulele prezentate în ghid: a) preţ de piaţă intern lei/kg

Cultura

2006

2008

Tomate vară - toamnă 0,9 1,35 Ardei gras 1,7 2,1 Varză de toamnă 0,5 1,35

b) Cost de producţie lei/kg

2006

2008

Cultura

max min max min Tomate vară - toamnă

0,8 0,78 1,18 1,15

Ardei gras 1,5 1,45 1,82 1,75 Varză de toamnă 0,47 1,2

c) Subvenţii lei/ha

Cultura

2006

2008

Tomate vară - toamnă

400 175

Ardei gras 400 175 Varză de toamnă 400 175

Cu ajutorul acestor indicatori s-au putut determina valoric indicatori ca: valoarea producţiei, subvenţii, cheltuieli totale, venituri şi rata venitului pe dimensiuni de module şi sisteme de producţie, având astfel posibilitatea ca la „un ha de exploataţie” să comparăm valorile pe perioada de recoltare şi dimensiune de modul în vederea unei analize a posibilităţilor reale de dimensionare a unor module viitoare.

PAG - 131 -

4.4.1 Consum forţă de muncă pe culturi conform fişelor tehnologice Tabel nr. 4.4..1 Nr.

crt.

Cultura Producţia medie

Kg/ha

Ore mecanizator Z.O. TOTAL

ore/ha

1 2 3 4 5 6

2 TOMATE VARĂ-TOAMNĂ

30.000 43,16 214,74 1761,08

3 ARDEI GRAS 25.000 36,32 169,5 1392,32 4 VARZĂ DE

TOAMNĂ 45.000 23,63 121,69 997,15

4.4.2 Consumul forţei de muncă/module de exploataţie Tabel nr 4.4.2

TOTAL Dimensiunea

modulelor

ha

Sistemul

de producţie ore/ modul

nr.

Z.O.

nr.

Z.O./ha

de xploataţie

nr.

5 irigat 7582,4 947,8 190

30 irigat 44.930 5.616,25 187,2 4.4.2.1 Modul 5 ha Tabel nr. 4.4.2.1

Nr.crt. Cultura Suprafaţa ha Ore/ha Total ore/culturi

1 2 3 4 5

2 Tomate 1,5 2054,6 3.081,9 3 Ardei gras 1,5 1670,78 2506,18 4 Varză 2,0 997,15 1.994,3

Total ore/modul 5 - 7.582,38 Total Z.O./modul 947,8 Total Z.O./ha 190 4.4.2.2 Modul 30 ha Tabel nr. 4.4.2.2

Nr.crt. Cultura Suprafaţa ha Ore/ha Total ore/culturi

1 2 3 4 5

2 Tomate 15 1761,08 26.416,2 3 Ardei gras 9 1392,32 12.530,88 4 Varză 6 997,15 5.982,8

Total ore/modul 30 - 44.929,98 Total Z.O./modul 5616,25 Total Z.O./ha 187,2

PAG - 132 -

Profil: Legume

Sistem: irigat

Dotarea minimă cu tractoare şi maşini agricole

Exploataţia agricolă - 5 ha Tabel nr. 4..5.1

Preţurile includ TVA

1 EURO= 3,55RON (01. 10. 2006)

Se estimează ca la exploataţiile legumicole de 5 ha, celelalte echipamente tehnice necesare se vor închiria de la terţi.

Efortul financiar necesar achiziţionării acestora nu se justifică.

Nr crt. Denumirea utilajului

Necesar dotare

(buc.) Pret unitar Valoarea utilajelor

lei EURO pe exploataţie pe hectar

lei EURO lei EURO

1 Tractor T 045-4U cu cabină 1 54971 15484,78 54971 15484,78 10994,2 3096,956

2 Plug PP 2 - 25 1 1923,5 541,8 1923,5 541,8 384,7 108,36

3 Grapa stelata GS 1.2 1 2023 569,85 2023 569,85 404,6 113,97

4 Grapa cu discuri GDP 251 1 7634 2150,4 7634 2150,4 1526,8 430,08

5 Freză pentru prelucrat solul FPS 1 5934,5 1671,69 5934,5 1671,69 1186,9 334,338

6 Remorca 5 tone 2RB5AT-T 1 27346,2 7703,15 27346,2 7703,15 5469,24 1540,63

7 Maşina de plantat MPR - 5 1 7985 2249,2 7985 2249,2 1597 449,84

8 Maşina de stropit si prăfuit MC 500 1 11900,6 3352,28 11900,6 3352,28 2380,12 670,456

TOTAL 119717,8 33723,15 119717,8 33723,15 23943,56 6744,63

PAG - 133 -

Profil: Legume

Sistem: irigat Dotarea minimă cu tractoare şi maşini agricole Exploataţia agricolă - 30 ha Tabel nr. 4..5.2

Nr. crt. Denumirea utilajului Necesar

dotare

(buc.)

Preţ unitar Valoarea utilajelor

pe exploataţie pe hectar

lei EURO lei EURO lei EURO

1 Tractor T 045-4U cu cabină 1 54971 15484,78 54971 15484,78 1832,36 516,1593

2 Tractor U 683 cu cabina 1 62800 17690 62800 17690 2093,33 589,66

3 Plug PP 2 - 25 1 1923,5 541,8 1923,5 541,8 64,1166 18,06

4 Plug PP4 x 30 M 1 5202,67 1465,54 5202,67 1465,54 173,422 48,8513

5 Grapa stelata GS 1.2 2 2023 569,85 4046 1139,7 134,866 37,99

6 Grapa cu discuri GD 3.2 ME 1 10704 3015,21 10704 3015,21 356,8 100,507

7 Grapa cu discuri GDP 251 1 7634 2150,4 7634 2150,4 254,466 71,68

8 Freză pentru prelucrat solul FPS 1 5934,5 1671,69 5934,5 1671,69 197,8166 55,723

9 Remorca 5 tone 2RB5AT-T 1 27346,2 7703,15 27346,2 7703,15 911,54 256,7716

10 Maşina de plantat MPR - 5 1 7985 2249,2 7985 2249,2 266,166 74,9733

11 Maşina de stropit si prăfuit MC 500 1 11900,6 3352,28 11900,6 3352,28 396,686 111,7426

12

Instalaţie de irigat prin aspersiune cu tambur

şi furtun IATF – 350 cu rampă de udare

1

77487 21827,32 77487 21827,32 2582,9 86,0966

TOTAL 275911,5 77721,22 277934,5 78291,07 9264,469 1968,215

Preţurile includ TVA1 EURO= 3,55RON 01. 10. 2006

Se estimează ca la exploataţiile legumicole de30 ha, celelalte echipamente tehnice necesare se vor închiria de la terţi.

Efortul financiar necesar achiziţionării acestora nu se justifică.

PAG - 134 -

CAPITOL 5 GHID ETALON TEHNICO-ECONOMIC PENTRU “POMI”

5.1 Tehnologii cadru

5.1.1 Cais 5.2.2 Cires/Visin 5.3.3 Piersic

5.2 Modul 15 ha irigat Tabel nr. 4.2 5.2.1 Bugetul exploatatiei de 15 ha Tabel nr. 5.2.1 5.2.2 Fişă rezumativă - neirigat Tabel nr. 5.2.2 5.2.3 Simularea principalilor indicatori economici Tabel nr. 5.2.3

5.3 Modul 60 ha irigat Tabel nr. 4.3 5.3.1 Bugetul exploatatiei de 60 ha Tabel nr. 5.3.1

5.3.2 Fişa rezumativă Tabel nr. 5.3.2 5.3.3 Simularea principalilor indicatori economici Tabel nr. 5.3.3

5.4 Modul 150 ha irigat Tabel nr. 5.4 5.4.1 Bugetul exploatatiei de 150 ha Tabel nr. 5.4.1

5.4.2 Fişa rezumativă Tabel nr. 5.4.2 5.4.3 Simularea principalilor indicatori economici Tabel nr. 5.4.3

5.5 Fişă explicativă 5.5.1 Consum forţă de muncă pe culturi conform fişelor tehnologice Tabel nr.

5.5.1 5.5.2 Consumul forţei de muncă/module de exploataţie Tabel nr. 4.4.2

5.5.2.1 Modul 5 ha Tabel nr. 4.5.2.1 5.5.2.2 Modul 60 ha neirigat Tabel nr. 5.5.2.2 5.5.2.3 Modul 150 ha neirigat Tabel nr. 5.5.2.3

5.6 Dotarea minimă cu tractoare şi maşini agricole Exploataţia agricolă – 15 ha Tabel nr. 5.6.1 Exploataţia agricolă – 60 ha Tabel nr. 5.6.2 Exploataţia agricolă – 150 ha Tabel nr. 5.6.3

PAG - 135 -

5. Ghid etalon tehnico-economic

Profilul:

“Pomi”

15 ha 60 ha Modul de:

150 ha Gospodarii individuale Asociatii familiale

Tipul exploatatiei: Societati agricole cu pers.

juridica

PAG - 136 -

5.1 Tehnologii cadru

5.1.1 CAIS

Specificaţie tehnică şi tehnologică Criterii specifice de realizare

1. Zonarea culturii si a soiurilor de cais

a. zonarea culturii şi a soiurilor - Zona I, situată de-a lungul Dunării şi în apropierea litoralului Mării Negre. Soiuri recomandate:

Sulmona, Selena, Venus, Olimp, Mmaia, Calatis, Umberto, Comandor, NJA42, C.R. 2-63. - Zona a II-a, terasele mai îndepărtate ale Dunării şi o parte din Câmpia Timişului. Soiuri

recomandate: Timpurii de Arad, Mari de Cenad, Tivoli, De Olanda, Trandafirii, Comandor. - Zona a III-a , câmpiile din est, sud-est şi de vest ale ţării. Soiuri recomandate: Timpurii de Arad,

NJA 19, Neptun, Mărculeşti 9/4, Favorit, Comandor, Selena, Olimp. - Zona a IV-a, latura interioară a Subcarpaţilor de Curbură, câmpiile Someşului, Crişurilor şi Aradului

Soiuri recomandate: Umberto, Royal, De Olanda, Goldrich, Vivagold, Sulmona şi Mamaia, Silvana, Trandafirii, Steaua Roşie.

- Zona a V-a, situată în centrul şi nord-vestul ţării. Soiuri recomandate: Umberto, De Olanda, Piteştean, Piestany 114, Cacak 11/5 şi NJA 11/5.

2. Pregătirea terenului pentru înfiinţarea plantaţiei de cais

Alegerea terenului: - plantaţiile pomicole se înfiinţează pe terenuri plane şi pe pante amenajate (pante de 18-2%) şi

neamenajate (panta 6-12%,) cu expoziţie sudică, sud-vestică sau sud-estică; - plantaţiile intensive şi superintensive cu caracter comercial se amplasează de regulă în bazinele şi

centrele pomicole consacrate, pe soluri fertile şi mecanizabile, sau pe soluri subţiri şi ameliorate, cu un conţinut redus în argilă (sub 20%), calciu (sub 8%) şi aluminiu mobil (sub 10 ppm).

- în grădinile familiale sunt acceptate mai toate tipurile de sol, cu condiţia ca ele să fie ameliorate prin fertilizări organice. Când se doreşte foarte mult prezenţa pomilor în gospodărie, plantările pot fi făcute şi pe biloane de pământ înalte de 40-50 cm, pentru evitarea asfixierii rădăcinilor, provocată de excesul temporar de umiditate – în zonele inundabile din Delta Dunării.

PAG - 137 -

- sunt excluse de la plantare terenurile ecesiv de umede şi fără drenaj, ca şi cele cu nivelul freatic sub 1,5 m.

Pregătirea începe cu defrişarea arboretelui şi a pomilor solitari şi continuă cu nivelarea, desfundatul sau scarificarea terenului, drenarea excesului de umiditate (temporară sau permanentă), corectarea reacţiei chimice a solului, fertilizarea de bază, asigurarea sursei de apă pentru irigare şi stropit etc.

Solul nivelat se afânează adânc prin desfundare cu 1-2 luni înainte de plantare (50-60 cm) şi scarificare (70-80 cm), urmată de o arătură adâncă de 25-30 cm.

3. Organizarea şi amenajarea terenului destinat înfiinţarii plantaţiei de cais

Dimensiunea exploataţiilor: - în societăţile comerciale cu capital preponderent de stat, exploataţiile intensive şi superintensive sunt

viabile, când suprafaţa acestora totalizeată 20 ha, respectiv 10 ha; - în regim privat, aceste exploataţii sunt viabile chiar în limita unei suprafeţe de 1 ha. Parcelarea terenului: Forma unei parcele este de regulă dreptunghiulară, iar lăţimea reprezintă aproximativ jumătate din

lungimea acestuia. - pe terenurile plane, orientarea rândurilor se face pe direcţia nor-sud; - pe terenurile în pantă, de-a lungul curbelor de nivel; - pe versanţii lungi şi uniformi, lăţimea parcelei se orientează pe direcţia curbelor de nivel, iar pe

versanţii scurţi, pe linia pantei. Pentru delimitarea parcelelor se folosesc drumuri principale (5-6 m lăţime), secundare (3-4 m),

poteci (2 m) şi o zonă de întoarcere a agregatelor în capetele rândurilor ( 3-4 m în livezile clasice şi 5-6 m în livezile intensive şi superintensive).

4. Înfiinţarea plantaţiilor de cais

Portaltoii caisului: zarzărul (pentru zonele secetoase, solurile pietroase, calcaroase şi nisipoase), corcoduşul (terenuri mai umede şi fertile), prunul Burbuz, prunul Oteşani 8.

Stabilirea distanţelor de plantare: - distanţele de plantare sunt de 6/5 m în livezile clasice, 4/3 în livezile intensive şi 4/2 în livezile

superintensive, 3,5/2,5 în parcele cu alei de trafic tehnologic. Pentru dirijarea pomilor se folosesc formele de coroană: vasul ameliorat, vasul aplatizat, palmetele, fusul subţire şi tufă vas.

Pichetarea terenului: - pichetatul în pătrat – distanţele dintre rânduri sunt egale cu cele dintre pomi pe rând (se foloseşte

pentru înfiinţarea plantaţiilor clasice şi pe terenurile plane); - pichetatul în dreptunghi, cu distanţele mai mari între rânduri şi mai mici între pomi pe rând ( pe

PAG - 138 -

terenurile plane şi cu pantă uşoară, până la 6%, pentru toate tipurile de livezi). Acest sistem asigură condiţii optime de deplasare a agregatelor pentru lucrarea solului numai pe intervalele dintre rândurile de pomi.

- pichetatul în triunghi oferă pomilor condiţii mai bune de interceptare a luminii directe şi de distribuţie a rădăcinilor în spaţiul de nutriţie.

Tehnica pichetatulu: după stabilirea suprafeţei de plantare se execută în ordine următoarele lucrări: încadrarea terenului, parcelarea şi pichetatul propriu-zis. Pentru folosirea raţională a terenului şi respectarea distanţelor de plantare se are în vedere, încă de la parcelarea terenului, ca lungimea şi lăţimea parcelei să fie un multiplu al distanţei dintre rânduri şi pomi pe rând.

Exemplu: - lungimea parcelei 189 m, lăţimea 94 m, distanţele de plantare sunt de 5x4 m. - din calcul rezultă că în parcelă sunt cuprinse 37 rânduri (189:5=37) a câte 23 pomi fiecare (94:4=23) şi

un rest de 4 m lungime şi 0,5 m lăţime. În acest caz, distanţele de plantare dintre rânduri se majorează cu 0,108 m (4:37=0,108) iar cele dintre pomi cu 0,02 m (0,5:23=0,02 m).

Stabilirea polenizatorilor: Pentru realizarea unei fructificări normale soiurile bune polenizatoare trebuie să înflorească în acelaşi

timp cu soiul pe care-l polenizează. Alegerea materialului săditor pentru plantare: - la cais se recomandă ca pomii să fie viguroşi şi cu numeroase ramuri anticipate, formate în zona

coroanei. Prezenţa ramurilor anticipate, spre deosebire de cele normale, au unghiurile de inserţie mai mari şi, de aceea, ele nu necesită să fie înclinate în timpul formării coroanei. Verigile altoi (pomii de 1 an) trebuie să aibă o lungime de 120 cm. Pomii în vârstă de de 2 ani trebuie să prezinte minimum 5 ramuri în coroană, cu lungimea de 60-80 cm, şi grosimea trunchiului, sub prima ramură a coroanei, de cel puţin 15 mm. La pomii care provin din parcela de fortificare, este necesar ca rădăcinile principale să fie viguroase, intacte şi cu o lungime mai mare de 40-50 cm.

Plantarea pomilor: Epoca de plantare: toamna, în perioada 15 octombrie – 20 niembrie, în tot timpul iernii sau uneori

primăvara devreme când solul s-a zvântat. Săpatul gropilor: - pe terenurile nedesfundate, gropile se sapă manual şi au dimensiunile 1,25/1,25/1 m- pe terenurile

grele şi 1/1/0,8 m – pe terenurile mijlocii şi uşoare; - pe terenurile desfundate, dimensiunile gropilor săpate mecanizat sunt de 0,6/0,6/0,4 m. Repichetatul: - în plantaţiile clasice şi de aliniament, după săpatul gropilor, înainte de plantat se face repichetatul

PAG - 139 -

terenului, folosind scândura de repichetat; - în plantaţiile intensive şi superintensive, repichetatul se face cu ajutorul cablului de sârmă, folosit la

pichetare. Tehnica de plantare: - plantarea se execută de echipe de lucru formate din 2-3 muncitori instruiţi care cunosc schema de

plantare, modul de grupare a soiurilor în parcelă, soirile, portaltoii şi tehnica de lucru; - materialul de plantat trebuie să aibă rădăcinile sănătoase, turgescente şi culoarea specifică portaltoilui; - fasonarea constă în îndepărtarea – prin tăieri – rădăcinilor rupte şi traumatizate, a celor uscate,

necrozate şi scutarea celor sănătoase în funcţie de grosimea şi dimensiunile gropii; - mocirlirea constă în introducerea materialului săditor fasonat într-o (mocirlă compusă din: balegă

proaspătă de bovine, pământ şi apă) în aşa fel încât fiecare ramificaţie să fie acoperită cu o peliculă fină din această compoziţie.

Adâncimea de plantare: - pe terenurile plane – cu coletul mai sus cu 3-4 cm – la pomii altoiţi pe portaltoi franc şi la 4-5 cm sub

nivelul solului – la portaltoii vegetativi; - pe terenurile în pantă – adâncimea de plantare este mai mare în treimea superioară, normală în treimea

mijlocie şi mai mică la baza pantei; - pe terenurile cu exces temporar de umiditate, pomii se plantează în biloane sau brazde înălţate cu 30-

40 cm, late de 1,5-2 m. Plantarea propriu-zisă constă în umplerea parţială a gropilor cu pământ din arătură şi confecţionarea

unui muşuroi dintr-un amestec omogen din mraniţă şi pământ, înalt de 15-20 cm, se aşează pomul la adâncimea de plantare, se umple groapa cu pământ reavăn, se tasează pământul de la marginea gropii către centru, după care se toarnă 1-3 găleţi cu apă după cerinţe. Când apa s-a infiltrat şi solul s-a zvântat, din pământul rămas se confecţionează un muşuroi înalt de 30-40 cm, care acoperă groapa în întregime (la palntările de toamnă). La plantările de primăvară se face o copcă în jurul pomului, se udă puternic şi după zvântarea solului, se mulceşte cu paie, frunze sau rumeguş.

5. Întreţinerea şi lucrările solului în plantaţiile de cais

a. sistemul de întreţinere şi lucrare a solului - ogorul negru ar fi cel mai bun sistem de întreţinere a solului în plantaţiile de cais; - plantaţiile moderne de cais prevăzute cu sisteme de irigare sau fertilizare sunt înierbate pe intervalele dintre rânduri, cel puţin pe o zonă necesară accesului utilajelor mecanice şi sunt erbicidate pe rândurile de pomi;

PAG - 140 -

- o atenţie deosebită trebuie acordată eliminării drajonilor înaintea aplicării erbicidelor sistemice în caz contrar putând apare fenomene de fitotoxicitate ce pot duce la uscarea unei părţi bune din pom. Lucrarea mecanică a solului accentuează drajonatul, provocând apariţia drajonilor prin rănile ce se produc asupra rădăcinilor. - pe terenurile în pantă, menţinerea solului sub formă de ogor negru este total nebenefică, datorită fenomenelor de eroziune. b. fertilizarea plantaţiilor de cais Caisul are nevoie pentru o nutriţie corectă, atât de macroelemente (N, P, K) a căror absorbţie poate fi puternic diferenţiată în funcţie de soi, cât şi de microelemente (Fe, Mn, Zn, B, Cu).

Analizele foliare arată următoarele limite de normalitate sau carenţă la cais

Macroelemente Conţinut normal (S.U.%)

Carenţă (S.U.%)

N 2,4 – 3,0 < 1,7 P 0,14 – 0,25 < 0,09 K 1,6 – 3,0 < 1 Mg 0,30 – 0,80 < 0,20

Microelemente Conţinut normal (S.U.ppm)

Carenţă (S.U.ppm)

Fe 100 – 250 < 60 Mn 40 – 160 < 20 Zn 20 – 50 < 15 B 25 – 60 < 20 Cu 7 - 16 < 4

c. combaterea bolilor şi dăunătorilor Boli provocate de virusuri: Vărsatul prunelor (Plum-pox, Sharka), Răsucirea clorotică a frunzelor de

cais. Bolile provocate de virusuri şi mycoplasme sunt atent monitorizate în pepinieră prin măsuri speciale, deoarece pomii bolnavi din pepinieră nu mai pot fi trataţi prin măsuri curative în livadă, singura soluţie fiind defrişarea şi arderea lor.

PAG - 141 -

Boli provocate de ciuperci şi bacterii: Făinarea caisului (produsă de ciuperca Podosphaera tridactyla); Monilioza sau uscarea moliniană a ramurilor (produsă de ciuperca Monilinia laxa); Pătarea şi ciuruirea bacteriană a frunzelor (produsă de bacteria Xanthomonas pruni); Cancerul bacterian (produs de bacteria Agrobacterium tumefaciens).

Dăunători: Cărăbuşul de mai (Melolontha melolontha L.); Păduchele verde al piersicului (Myzodes persicae Sulz); Omida păroase a dudului (Hyphantria cunea Drury); Cotarul verde (Operophtera brumata L) Combaterea cea mai eficientă se realizează pe baza informaţiilor furnizate de serviciile de protecţia plantelor, existente în fiecare ţară cu pomicultură avansată, deoarece atât formulările de noi produse comerciale sunt într-o continuă schimbare, cât şi produsele ce se scot din uz. Produsele din grupa I şi a II-a de toxicitate sunt excluse de la utilizare pe teritoriul României.

Creşterea şi rodirea: - în perioada de tinereţe, soiurile de cais au un ritm de creştere rapid, continuu sau întrerupt (cu 2-3 valuri de creştere) în funcţie de umiditatea din sol. Când pomii încep să fructifice (anii III-IV de la plantare) intensitatea creşterii lăstarilor se reduce, iar după 3-4 recolte normale coroana pomilor se deschide prin arcuirea braţelor, iar creşterile de la periferia coroanei devin mici şi nesemnificative.

Formarea şi evoluţia ramurilor de rod: la majoritatea soiurilor ramurile de rod îşi fac apariţia în anul III, iar primele fructe în anul IV.

Buchetul ramificat: buchetul este o ramură scurtă de 2-3 cm pe care se prind în spirală 3-4 grupuri de muguri, în fiecare grup aflându-se 2-3 muguri dintre care unul este vegetativ. Buchetul evoluează prin mugurii vegetativi din vârf şi din grup iar după 1-2 fructificări, acesta degenerează.

Ramura mijlocie care fructifică formează la vârf 1-2 ramuri mijlocii slabe ca vigoare şi 5-6 buchete. Ramura lungă se formează în primii ani de la formarea caisului în prelungirea şarpantelor. Are o

lungime de 50-120 cm şi este acoperită în totalitate de grupuri de muguri, ca şi ramura mijlocie. Ramura anticipată are aceeaşi organizare şi aceeaşi evoluţie ca şi ramura mijlocie ramificată. Tăierea de producţie începe în anul III de la plantare, când pe şarpante şi subşarpante se formează

lăstari normali, cu 2-3 valuri de creştere, lăstari anicipaţi şi muguri de rod. Primele intervenţii care se execută în luna iulie constau în rărirea lăstarilor fertili, la distanţa de 15-20 cm şi scurtarea lăstarilor principali la 3-4 anticipaţi viguroşi.

- Ramurile buchet nu se taie şi după 1-2 fructificări (când se epuizează) se elimină prin tăierea ramurilor care le poartă;

- Ramurile mijlocii, ramurile lungi şi cele anticipate se degarnisesc după câteva fructificări şi se reînnoiesc permanent prin tăieri aplicate formaţiunilor de semischelet;

PAG - 142 -

- În anii fără rod, prin tăieri se reduce scheletul cu cca. ¼ din lungime, iar semischeletul cu 1/3 – ½, pentru formarea de noi ramuri mijlocii, lungi şi anticipate.

- epoca de tăiere: - la începutul primăverii, când plantaţia este afectată de secetă, gerurile din timpul iernii şi îngeţurile târzii de primăvară,

- în luna mai, în fenofaza creşterii intensive a lăstarilor (la pomii cu recolte mici); - în timpul fructificării, pentru reîntinerirea ramurilor de semischelet - metoda de tăiere se alege în funcţie de dotare.

6. Evaluarea producţiei de fructe

Evaluarea producţiei de fructe se efectuează în patru perioade: toamna, după căderea frunzelor; primăvara; după căderea fiziologică a fructelor (în luna mai); la începutul intrării în pârgă, se face ultima evaluare, aceasta fiind şi cea mai reală (10%). Totodată se apreciază şi calitatea fructelor, precum şi data recoltării. Producţia medie de fructe pe pom se calculează astfel:

10000.KMND

R ffp= , în care:

R – recolta, t/ha; Dp – densitatea pomilor, buc/ha; Nf – numărul mediu de fructe la un pom, buc; Mf – masa medie a unui fruct, g; K – coeficientul scuturării fructelor (de obicei 0,7-0,8).

7. Recoltarea producţiei de cais

Caisele se recoltează la maturitatea deplină sau cu câteva zile înainte, deoarece după desprinderea de pe ramuri nu mai are loc o îmbunătăţire a calităţii lor.

PAG - 143 -

5.2.2 CIRES/VISIN

Specificaţie tehnică şi tehnologică

Criterii specifice de realizare

1. Zonarea culturii si a soiurilor

a. zonarea culturii - cireş - Podişul Bârladului, curbura Sucarpaţilor, platforma Sucarpaţilor Getici şi parte de vest a

Transilvaniei. O zonă favorabilă poate include de asemenea dealurile vestice, Câmpia Someşului, Depresiunea Caraşului şi Almajului.

- vişin - pe colinele judeţelor: Botoşani, Iaşi, Cluj, Bacău, Mureş, Vaslui, Argeş, Vrancea, Vâlcea şi Dolj. b. sortimentul de soiuri - cireş: un sortiment orientativ pentru microfermele şi fermele de cireş ar putea fi alcătuit din soiurile:

Rivan, Bigarreau Burlat, Bigarreau Moreau, Roşii de Bistriţa, Izverna, Cerna, Iva, Colina, Van, Sam, Stella, Ulster, Boambe de Cotnari, Someşan, Germersdorf, Clasic, Hedelfriger, Bigarreau Donissen, Armonia, Lambert compact, Jubileu 30 şi Severin.

- vişin: Nna, Vrâncean, Ilva, Morella neagră târzie, Oblacinska, Timpurii de Cluj, Ţarina, Mari timpurii, Mocăneşti 16, Crişana 2.

2. Pregătirea terenului pentru înfiinţarea plantaţiei pomicole

Alegerea terenului: - plantaţiile pomicole se înfiinţează pe terenuri plane şi pe pante amenajate (pante de 18-2%) şi

neamenajate (panta 6-12%,) cu expoziţie sudică, sud-vestică sau sud-estică; - plantaţiile intensive şi superintensive cu caracter comercial se amplasează de regulă în bazinele şi

centrele pomicole consacrate, pe soluri fertile şi mecanizabile, sau pe soluri subţiri şi ameliorate, cu un conţinut redus în argilă (sub 20%), calciu (sub 8%) şi aluminiu mobil (sub 10 ppm).

- în grădinile familiale sunt acceptate mai toate tipurile de sol, cu condiţia ca ele să fie ameliorate prin fertilizări organice;

- sunt excluse de la plantare terenurile ecesiv de umede şi fără drenaj, ca şi cele cu nivelul freatic sub 1,5 m.

PAG - 144 -

Pregătirea începe cu defrişarea arboretelui şi a pomilor solitari şi continuă cu nivelarea, desfundatul sau scarificarea terenului, drenarea excesului de umiditate (temporară sau permanentă), corectarea reacţiei chimice a solului, fertilizarea de bază, asigurarea sursei de apă pentru irigare şi stropit etc.

Solul nivelat se afânează adânc prin desfundare cu 1-2 luni înainte de plantare (50-60 cm) şi scarificare (70-80 cm).

3. Organizarea şi amenajarea terenului destinat înfiinţarii plantaţiei

Dimensiunea exploataţiilor: - în societăţile comerciale cu capital preponderent de stat, exploataţiile intensive şi superintensive sunt

viabile, când suprafaţa acestora totalizeată 20 ha, respectiv 10 ha; - în regim privat, aceste exploataţii sunt viabile chiar în limita unei suprafeţe de 1 ha. Parcelarea terenului: Forma unei parcele este de regulă dreptunghiulară, iar lăţimea reprezintă aproximativ jumătate din

lungimea acestuia. - pe terenurile plane, orientarea rândurilor se face pe direcţia nor-sud; - pe terenurile în pantă, de-a lungul curbelor de nivel; - pe versanţii lungi şi uniformi, lăţimea parcelei se orientează pe direcţia curbelor de nivel, iar pe

versanţii scurţi, pe linia pantei. Pentru delimitarea parcelelor se folosesc drumuri principale (5-6 m lăţime), secundare (3-4 m),

poteci (2 m) şi o zonă de întoarcere a agregatelor în capetele rândurilor ( 3-4 m în livezile clasice şi 5-6 m în livezile intensive şi superintensive).

4. Înfiinţarea plantaţiilor pomicole

Portaltoii: Cireş: în ţara noastră, soiurile de cireş se altoiesc în proporţie de 80% pe portaltoi generativi şi 20 % pe

portaltoi vegetativi. Dintre portaltoii generativi se folosesc: cireşul sălbatic, cireşul franc şi mahalebul, iar din cei vegetativi IPC ŞI C12. Este posibil să se extindă pentru cultura intensivă a cireşului portaltoii: CAB 6P, CAB 11E, Edabriz, Adara, Camil, Damil, Inmil ş.a.

Vişin: pentru livezile de mare densitate, vişinul se înmulţeşte prin altoire şi drajoni. Soiurile de vişin Nana, Vrâncean, Ilva şi Morella neagră târzie se altoiesc pe portaltoii franc de vişin selecţionate din populaţiile locale cu habitusul redus şi pe portaltoii VVI, Meteor şi IPC1.

Stabilirea distanţelor de plantare: - Cireş: 6-7 m între rânduri de pomi şi 4,5 – 5 m între pomi pe rând (pomi viguroşi, forme de coroană

globuloase) sau 5 – 6 m între rândurile de pomi şi 4 – 4,5 m între pomi pe rând. În livezile comerciale, pomii se plantează în sistem semiintensiv – 300-500 pomi/ha şi intensiv – 500-1250 pomi/ha. Soiurile de cireş pot fi

PAG - 145 -

plantate şi în densităţi mari – 3333 pomi/ha, cu condiţia ca ele să fie tratate cu paclobutrazol (o substanţă retardantă). Pentru prelungirea duratei de viaţă a cireşului trebuie evitate solurile grele şi cu exces temporar de umiditate.

- Vişin: de la 5 – 6 m între rânduri şi 3,5 – 4,5 m pe rând la soiurile viguroase şi care se recoltează mecanizat şi 4 – 4,5 m între rânduri şi 2 – 2,5 m între pomi pe rând la soiurile de vigoare mică. Aceasta înseamnă densităţi de plantare pentru prima grupă cuprinse între 370 şi 570 pomi/ha şi 888 - 1250 pomi/ha pentru grupa a doua.

Pichetarea terenului: - pichetatul în pătrat – distanţele dintre rânduri sunt egale cu cele dintre pomi pe rând (se foloseşte

pentru înfiinţarea plantaţiilor clasice şi pe terenurile plane); - pichetatul în dreptunghi, cu distanţele mai mari între rânduri şi mai mici între pomi pe rând ( pe

terenurile plane şi cu pantă uşoară, până la 6%, pentru toate tipurile de livezi). Acest sistem asigură condiţii optime de deplasare a agregatelor pentru lucrarea solului numai pe intervalele dintre rândurile de pomi.

- pichetatul în triunghi oferă pomilor condiţii mai bune de interceptare a luminii directe şi de distribuţie a rădăcinilor în spaţiul de nutriţie.

Tehnica pichetatulu: după stabilirea suprafeţei de plantare se execută în ordine următoarele lucrări: încadrarea terenului, parcelarea şi pichetatul propriu-zis. Pentru folosirea raţională a terenului şi respectarea distanţelor de plantare se are în vedere, încă de la parcelarea terenului, ca lungimea şi lăţimea parcelei să fie un multiplu al distanţei dintre rânduri şi pomi pe rând.

Exemplu: - lungimea parcelei 189 m, lăţimea 94 m, distanţele de plantare sunt de 5x4 m. - din calcul rezultă că în parcelă sunt cuprinse 37 rânduri (189:5=37) a câte 23 pomi fiecare (94:4=23) şi

un rest de 4 m lungime şi 0,5 m lăţime. În acest caz, distanţele de plantare dintre rânduri se majorează cu 0,108 m (4:37=0,108) iar cele dintre pomi cu 0,02 m (0,5:23=0,02 m).

Stabilirea polenizatorilor: La plantarea soiurilor de cireş şi vişin, trebuie ţinut cont de faptul că majoritatea soiurilor (îndeosebi la

cireş), sunt atât autosterile dar şi intersterile (nu se fecundează în urma polenizării între ele). De aceea, în astfel de cazuri într-o parcelă trebuie plantate cel puţin 3 soiuri. Au fost create şi soiuri autocompatibile (autofertile) dar numărul lor este încă mic şi de regulă sunt patentate.

Alegerea materialului săditor pentru plantare: - la vişin şi cireş, prima recoltă se poate obţine în anii 2-3 de livadă, dacă vigoarea pomilor la plantare

este mică, iar mugurii axilari de pe tulpină sunt sănătoşi şi în număr cât mai mare. Verigile altoi (pomii de 1 an) trebuie să aibă o lungime de 120 cm la cireş şi 100 cm la vişin. Pomii în vârstă de 2 ani trebuie să prezinte

PAG - 146 -

minimum 5 ramuri în coroană, cu lungimea de 60-80 cm şi grosimea trunchiului, sub prima ramură a coroanei, de cel puţin 15 mm. La pomii care provin din parcela de fortificare, este necesar ca rădăcinile principale să fie viguroase, intacte şi cu o lungime mai amre de 40-50 cm.

Plantarea pomilor: Epoca de plantare: toamna, în perioada 15 octombrie – 20 niembrie, în tot timpul iernii sau uneori

primăvara devreme când solul s-a zvântat. Săpatul gropilor: - pe terenurile nedesfundate, gropile se sapă manual şi au dimensiunile 1,25/1,25/1 m- pe terenurile

grele şi 1/1/0,8 m – pe terenurile mijlocii şi uşoare; - pe terenurile desfundate, dimensiunile gropilor săpate mecanizat sunt de 0,6/0,6/0,4 m. Repichetatul: - în plantaţiile clasice şi de aliniament, după săpatul gropilor, înainte de plantat se face repichetatul

terenului, folosind scândura de repichetat; - în plantaţiile intensive şi superintensive, repichetatul se face cu ajutorul cablului de sârmă, folosit la

pichetare. Tehnica de plantare: - plantarea se execută de echipe de lucru formate din 2-3 muncitori instruiţi care cunosc schema de

plantare, modul de grupare a soiurilor în parcelă, soirile, portaltoii şi tehnica de lucru; - materialul de plantat trebuie să aibă rădăcinile sănătoase, turgescente şi culoarea specifică portaltoilui; - fasonarea constă în îndepărtarea – prin tăieri – rădăcinilor rupte şi traumatizate, a celor uscate,

necrozate şi scutarea celor sănătoase în funcţie de grosimea şi dimensiunile gropii; - mocirlirea constă în introducerea materialului săditor fasonat într-o (mocirlă compusă din: balegă

proaspătă de bovine, pământ şi apă) în aşa fel încât fiecare ramificaţie să fie acoperită cu o peliculă fină din această compoziţie.

Adâncimea de plantare: - pe terenurile plane – cu coletul mai sus cu 3-4 cm – la pomii altoiţi pe portaltoi franc şi la 4-5 cm sub

nivelul solului – la portaltoii vegetativi; - pe terenurile în pantă – adâncimea de plantare este mai mare în treimea superioară, normală în treimea

mijlocie şi mai mică la baza pantei; - pe terenurile cu eces temporar de umiditate, pomii se plantează în biloane sau brazde înălţate cu 30-40

cm, late de 1,5-2 m.

PAG - 147 -

Plantarea propriu-zisă constă în umplerea parţială a gropilor cu pământ din arătură şi confecţionarea unui muşuroi dintr-un amestec omogen din mraniţă şi pământ, înalt de 15-20 cm, se aşează pomul la adâncimea de plantare, se umple groapa cu pământ reavăn, se tasează pământul de la marginea gropii către centru, după care se toarnă 1-3 găleţi cu apă după cerinţe. Când apa s-a infiltrat şi solul s-a zvântat, din pământul rămas se confecţionează un muşuroi înalt de 30-40 cm, care acoperă groapa în întregime (la palntările de toamnă). La plantările de primăvară se face o copcă în jurul pomului, se udă puternic şi după zvântarea solului, se mulceşte cu paie, frunze sau rumeguş.

Creşterea şi rodirea: - la cireş - intensitatea creşterii cireşului este mai lentă în primii 4-5 ani de la plantare şi mai activă în

următorii ani până la obţinerea primelor recolte economice. Cireşul formează în timpul creşterii un ax puternic, pe care sunt dispuse etajat primele ramuri ale coroanei care ramifică (slab) şi formează din loc în loc grupuri de ramuri. - la vişin: - după vigoarea de creştere şi habitus, soiurile de vişin se pot grupa în: soiuri arborescente (5-6 m) şi soiuri arbustoide (2-3 m). Vişinul începe să fructifice din anul 2 de la plantare.

Tipul de fructificare: - soiuri de tip spur, care fructifică numai pe buchete de mai; - soiuri de tip standard, care rodesc pe: ramuri mijlocii, ramuri lungi, ramuri plete şi buchete de mai. Ramurile de rod: - la cireş - primele ramuri de rod îşi fac apariţia în coroanele pomilor în anii II-V de la plantare, în

funcţie de precocitatea soiurilor. Ramurile de rod la cireş se formează din muguri axilari sau terminali, vegetativi. Ramurile cu funcţie de rodire sunt: buchetul de mai, ramura mijlocie, ramura lungă şi ramura pleată. La pomii tineri, buchetele de mai se formează din pinteni, iar la pomii maturi, buchetele se transformă în pinteni (la pomii epuizaţi de rod). - la vişin: - soiurile de vişin fructifică pe ramuri plete, buchete de mai, ramuri mijlocii şi ramuri bifuncţionale. Formele de coroană folosite sunt: vasul ameliorat, palmeta cu braţe oblice, piramida modificată, coroana Sanger, tufa vas şi cordonul vertical la pomii trataţi cu paclobutrazol. La plantare se folosesc pomi sub formă de vargă, cu muguri axilari nevătămaţi sau căzuţi. Pentru vişin a cărui coroană poate suporta mai puţină lumină decât cireşul, o formă de coroană aproape omniprezentă în plantaţii este tufa vas.

Tăierile de fructificare trebuie să respecte următoarele principii: • Ramurile buchet nu se taie, intervenindu-se după un număr de ani prin tăieri de regenerare a

lor;

PAG - 148 -

• Ramurile mijlocii apar din muguri vegetativi cu poziţie terminală, de pe ramurile de schelet şi semischelet şi nu se scurtează, doar se răresc;

• Ramurile lungi sunt folosite la formarea scheletului pomului; la unele soiuri, pentru a se obţine ramificarea, se scurtează la 70 – 80 cm;

• Ramurile plete, specifice anumitor soiuri (mai ales la vişin), trebuie scurtate în zonele în care apar ramificaţii laterale sau care au ramuri buchet cu mugur vegetativ în vârf, scurtarea în acest caz făcându-se la o ramură buchet situată cât mai aproape de baza ramurei plete. Ramurile plete care nu au deloc ramificaţii laterale cu muguri vegetativi este bine să se elimine de la baza lor pentru a nu îndesi inutil coroana.

• O atenţie deosebită în cazul cireşului, mare iubitor de lumină, trebuie acordată tăierilor în verde, după recoltarea fructelor pentru ca lumina să pătrundă bine în coroană în scopul formării unor muguri fructiferi viguroşi.

5. Întreţinerea şi lucrările solului în plantaţiile pomicole

Fertilizarea: Cunoaşterea stării de aprovizionare a solului în elemente nutritive, constituie un aspect decizional

important în strategia de fertilizare. Diagnozele foliare arată la rândul lor dacă fertilizarea s-a făcut corect. Conţinutul în elemente nutritive

al frunzelor la o aprovizionare normală se situează între următoarele limite:

Macroelemente Cireş (S.U.%)

Vişin (S.U.%)

N 1,7 – 3,5 2,35 – 3,27 P 0,16 – 0,4 0,23 – 0,38 K 1,0 – 3,0 0,97 – 1,92 Ca 0,7 – 3,0 1,62 – 2,60 Mg 0,4 – 1,0 0,49 – 0,74

Microelementul Cireş (ppm)

Vişin (ppm)

PAG - 149 -

Lucrările solului

Toate plantaţiile de cireş şi vişin moderne sunt înierbate pe interval şi erbicidate pe rând sau lucrate mecanic mai ales în situaţiile în care distanţele între pomi pe rând sunt mari. Solul este menţinut curat pe intervalul dintre rândurile de pomi, prin tocarea repetată a ierbii care rămâne pe loc şi contribuie la îmbogăţirea solului cu materie organică. Lăţimea benzii înierbate poate fi de jumătate din distanţa rândurilor de pomi (dar de regulă nu mai puţin de 2 m) până la 2/3 (ex. 4 m în cazul distanţei de 6 m între rândurile de pomi). Livezile înierbate sunt prevăzute obligatoriu cu sistem de irigare sau fertirigare. Livezile înierbate, aprovizionate ritmic cu apă (fără şocuri hidrice) dau un procent mic de fructe crăpate la cireş. Vişinul nu este sensibil la crăparea fructelor.

Boli:

Boli datorate virusurilor sau micoplasmelor: Pătarea inelară, Prunus Ringspot, Annulus cerasi; Răsucirea frunzelor, Cherry leaf roll; Îngălbenirea vişinului, Sour Cherry Yellows; Nanismul cireşului, Little cherry.

Bolile cele mai frecvente şi periculoase sunt: Antracnoza cireşului, produsă de ciuperca Blumeriella japii (Rehm) Arx, sin. Coccomyces hiemalis (Higg); Monilioza sau putregaiul fructelor, produsă de ciupercile Monilinia laxa şi Monilinia fructigena (Aderh. Et Ruhl) Honey; Cancerul bacterian, produs de Agrobacterium radiobacter p.v. tumefaciens (pe soluri umede şi reci).

Dăunători: Musca (viermele) cireşelor, Rhagoletis cerasi L., Păduchele negru al cireşului, Myzus cerasi F. sin Aphis cerasi F. (periculos pentru procesul de fotosinteză şi în consecinţă pentru diferenţierea mugurilor de rod).

Tratamentele fitosanitare într-o pomicultură modernă sunt dirijate de laboratoarele fitosanitare teritoriale, care recomandă şi produsele fitofarmaceutice în uz. Pe teritoriul României este interzisă utilizarea substanţelor ce fac parte din grupa I-a şi a II-a de toxicitate.

Fe 20 – 250 119 – 203 Mn 20 – 300 44 – 60 Zn 15 – 75 15 – 70 Cu 5 – 25 8 – 28 B 20 - 60 38 - 54

PAG - 150 -

6. Evaluarea producţiei de fructe

Producţia medie de fructe pe pom se calculează astfel:

10000.KMND

R ffp= , în care:

R – recolta, t/ha; Dp – densitatea pomilor, buc/ha; Nf – numărul mediu de fructe la un pom, buc; Mf – masa medie a unui fruct, g; K – coeficientul scuturării fructelor (de obicei 0,7-0,8).

7. Recoltarea producţiei pomicole

Cireşele şi vişinile se recoltează la maturitatea deplină sau cu câteva zile înainte, deoarece după desprinderea lor de pe ramuri nu mai are loc o îmbunătăţire a calităţii lor. Pentru consum în stare proaspătă se culeg cu peduncul iar pentru prelucrare se culeg fără peduncul. Sortarea se face în timpul culesului în lădiţe de 8-10 kg.

PAG - 151 -

5.2.3 PIERSIC

Specificaţie tehnică şi tehnologică

Criterii specifice de realizare

1. Zonarea culturii si a soiurilor

a. zonarea culturii - Câmpia Română şi Dobrogea, în podgoriile din Muntenia şi Oltenia, în zona de câmpie şi colinele

dealurilor din vest, precum şi în centrul şi nord-vestul Transilvaniei. b. amplasarea şi zonarea soiurilor

Aproape în toate zonele pomicole din ţară, cu altitudini sub 400-500 m, se pot cultiva soiuri cu perioada de maturare a fructelor mijlocie.

Pomii de piersic provin din soiuri de piersic ce pot fi altoite în pepinieră pe portaltoi de piersic, migdal, corcoduş (nu şi soiurile de nectarin) sau chiar hibrizi interspecifici. Cu toate că rădăcinile de migdal suportă seceta, producţii mari în zonele secetoase nu se obţin decât prin irigare, altfel pomii se debilitează rapid.

Datorită gamei de portaltoi pe care pot fi altoite soiurile de piersic, totuşi, intervalul optim al pH-ului pentru plantaţiile de piersic se situează între 6,5 – 8,4%. Solurile cu pH-ul cât mai apropiat de neutru (pH = 7) sunt cele mai propice reuşitei culturii.

Piersicul este un mare iubitor de lumină, fapt ce trebuie avut în vedere atât la alegerea expoziţiei terenului (S, SV şi SE) cât şi la alegerea formelor de coroană şi a distanţelor de plantare, în funcţie de vigoarea combinaţiei soi / portaltoi.

Sortimentul de soiuri: Piersici: Madeline Pouyet, Springold, Springtime, Cardinal, Jerseyland, Redhaven, Southland,

Halehaven, Elberta şi Flacăra; Nectarine: Crimson Gold, Nectared 4, Fantasia şi Romamer. Pavii: Fortuna, Vivian, Babygold 6, Babygold 8 s.a.

2. Pregătirea terenului pentru

Alegerea terenului: - plantaţiile pomicole se înfiinţează pe terenuri plane şi pe pante amenajate (pante de 18-2%) şi

PAG - 152 -

înfiinţarea plantaţiei pomicole

neamenajate (panta 6-12%,) cu expoziţie sudică, sud-vestică sau sud-estică; - plantaţiile intensive şi superintensive cu caracter comercial se amplasează de regulă în bazinele şi

centrele pomicole consacrate, pe soluri fertile şi mecanizabile, sau pe soluri subţiri şi ameliorate, cu un conţinut redus în argilă (sub 20%), calciu (sub 8%) şi aluminiu mobil (sub 10 ppm).

- în grădinile familiale sunt acceptate mai toate tipurile de sol, cu condiţia ca ele să fie ameliorate prin fertilizări organice;

- sunt excluse de la plantare terenurile ecesiv de umede şi fără drenaj, ca şi cele cu nivelul freatic sub 1,5 m.

Pregătirea începe cu defrişarea arboretelui şi a pomilor solitari şi continuă cu nivelarea, desfundatul sau scarificarea terenului, drenarea excesului de umiditate (temporară sau permanentă), corectarea reacţiei chimice a solului, fertilizarea de bază, asigurarea sursei de apă pentru irigare şi stropit etc.

Solul nivelat se afânează adânc prin desfundare cu 1-2 luni înainte de plantare (50-60 cm) şi scarificare (70-80 cm).

3. Organizarea şi amenajarea terenului destinat înfiinţarii plantaţiei

Dimensiunea exploataţiilor: - în societăţile comerciale cu capital preponderent de stat, exploataţiile intensive şi superintensive sunt

viabile, când suprafaţa acestora totalizeată 20 ha, respectiv 10 ha; - în regim privat, aceste exploataţii sunt viabile chiar în limita unei suprafeţe de 1 ha. Parcelarea terenului: Forma unei parcele este de regulă dreptunghiulară, iar lăţimea reprezintă aproximativ jumătate din

lungimea acestuia. - pe terenurile plane, orientarea rândurilor se face pe direcţia nor-sud; - pe terenurile în pantă, de-a lungul curbelor de nivel; - pe versanţii lungi şi uniformi, lăţimea parcelei se orientează pe direcţia curbelor de nivel, iar pe

versanţii scurţi, pe linia pantei. Pentru delimitarea parcelelor se folosesc drumuri principale (5-6 m lăţime), secundare (3-4 m),

poteci (2 m) şi o zonă de întoarcere a agregatelor în capetele rândurilor ( 3-4 m în livezile clasice şi 5-6 m în livezile intensive şi superintensive).

PAG - 153 -

4. Înfiinţarea plantaţiilor pomicole

Portaltoii piersicului: piersic, migdal amar şi corcoduş. Stabilirea distanţelor de plantare: - la latitudinea de 450 (Bucureşti), distanţa dintre rânduri va fi mai mare, iar sub 450 (Constanţa), mai

mică, datorită gradului de înclinare a razelor solare. - distanţele de plantare sunt de 6/4 m în livezile clasice în care pomii sunt dirijaţi ca vas ameliorat şi 4/3

în livezile intensive în care pomii sunt conduşi cu coroane aplatizate. În livezile superintensive, pomii sunt plantaţi la distanţa de 3/1 m şi dirijaţi sub formă de cordon vertical. Piersicul pitic se plantează la 3/1 m şi se conduce sub formă de tufă-vas.

Pichetarea terenului: - pichetatul în pătrat – distanţele dintre rânduri sunt egale cu cele dintre pomi pe rând (se foloseşte

pentru înfiinţarea plantaţiilor clasice şi pe terenurile plane); - pichetatul în dreptunghi, cu distanţele mai mari între rânduri şi mai mici între pomi pe rând ( pe

terenurile plane şi cu pantă uşoară, până la 6%, pentru toate tipurile de livezi). Acest sistem asigură condiţii optime de deplasare a agregatelor pentru lucrarea solului numai pe intervalele dintre rândurile de pomi.

- pichetatul în triunghi oferă pomilor condiţii mai bune de interceptare a luminii directe şi de distribuţie a rădăcinilor în spaţiul de nutriţie.

Tehnica pichetatulu: după stabilirea suprafeţei de plantare se execută în ordine următoarele lucrări: încadrarea terenului, parcelarea şi pichetatul propriu-zis. Pentru folosirea raţională a terenului şi respectarea distanţelor de plantare se are în vedere, încă de la parcelarea terenului, ca lungimea şi lăţimea parcelei să fie un multiplu al distanţei dintre rânduri şi pomi pe rând.

Exemplu: - lungimea parcelei 189 m, lăţimea 94 m, distanţele de plantare sunt de 5x4 m. - din calcul rezultă că în parcelă sunt cuprinse 37 rânduri (189:5=37) a câte 23 pomi fiecare (94:4=23) şi

un rest de 4 m lungime şi 0,5 m lăţime. În acest caz, distanţele de plantare dintre rânduri se majorează cu 0,108 m (4:37=0,108) iar cele dintre pomi cu 0,02 m (0,5:23=0,02 m).

Soiurile de piersic sunt autocompatibile, putându-se planta un singur soi într-o parcelă deoarece nu este nevoie de polenizator.

Alegerea materialului săditor pentru plantare: - în livezile intensive de piersic, cu densităţi de 400-500 pomi la ha, se plantează pomii obţinuţi în

câmpul II al pepinierei (în vârstă de 1 an); - la densităţi mai mari (1250-3333 pomi/ha), sunt mai utili pentru formarea coroanei, pomii de vigoare

mică.

PAG - 154 -

Plantarea pomilor: Epoca de plantare: toamna, în perioada 15 octombrie – 20 niembrie, în tot timpul iernii sau uneori

primăvara devreme când solul s-a zvântat. Săpatul gropilor: - pe terenurile nedesfundate, gropile se sapă manual şi au dimensiunile 1,25/1,25/1 m- pe terenurile

grele şi 1/1/0,8 m – pe terenurile mijlocii şi uşoare; - pe terenurile desfundate, dimensiunile gropilor săpate mecanizat sunt de 0,6/0,6/0,4 m. Repichetatul: - în plantaţiile clasice şi de aliniament, după săpatul gropilor, înainte de plantat se face repichetatul

terenului, folosind scândura de repichetat; - în plantaţiile intensive şi superintensive, repichetatul se face cu ajutorul cablului de sârmă, folosit la

pichetare. Tehnica de plantare: - plantarea se execută de echipe de lucru formate din 2-3 muncitori instruiţi care cunosc schema de

plantare, modul de grupare a soiurilor în parcelă, soirile, portaltoii şi tehnica de lucru; - materialul de plantat trebuie să aibă rădăcinile sănătoase, turgescente şi culoarea specifică portaltoilui; - fasonarea constă în îndepărtarea – prin tăieri – rădăcinilor rupte şi traumatizate, a celor uscate,

necrozate şi scutarea celor sănătoase în funcţie de grosimea şi dimensiunile gropii; - mocirlirea constă în introducerea materialului săditor fasonat într-o (mocirlă compusă din: balegă

proaspătă de bovine, pământ şi apă) în aşa fel încât fiecare ramificaţie să fie acoperită cu o peliculă fină din această compoziţie.

Adâncimea de plantare: - pe terenurile plane – cu coletul mai sus cu 3-4 cm – la pomii altoiţi pe portaltoi franc şi la 4-5 cm sub

nivelul solului – la portaltoii vegetativi; - pe terenurile în pantă – adâncimea de plantare este mai mare în treimea superioară, normală în treimea

mijlocie şi mai mică la baza pantei; - pe terenurile cu eces temporar de umiditate, pomii se plantează în biloane sau brazde înălţate cu 30-40

cm, late de 1,5-2 m. Plantarea propriu-zisă constă în umplerea parţială a gropilor cu pământ din arătură şi confecţionarea

unui muşuroi dintr-un amestec omogen din mraniţă şi pământ, înalt de 15-20 cm, se aşează pomul la adâncimea de plantare, se umple groapa cu pământ reavăn, se tasează pământul de la marginea gropii către centru, după

PAG - 155 -

care se toarnă 1-3 găleţi cu apă după cerinţe. Când apa s-a infiltrat şi solul s-a zvântat, din pământul rămas se confecţionează un muşuroi înalt de 30-40 cm, care acoperă groapa în ăntregime (la palntările de toamnă). La plantările de primăvară se face o copcă în jurul pomului, se udă puternic şi după zvântarea solului, se mulceşte cu paie, frunze sau rumeguş.

5. Întreţinerea şi lucrările solului în plantaţiile pomicole

a. sistemul de întreţinere şi lucrare a solului: În toate plantaţiile moderne, asigurate cu posibilităţi de irigare sau fertilizare este omniprezentă înierbarea intervalelor dintre rânduri, deoarece sistemul radicular al pomului este capabil să asigure recolte mari în sistemul înierbat (de multe ori calitativ superioare) alături de protejarea mai bună a structurii solului, dacă se asigură hrana şi apa la nivelul necesar. Tocarea ierbii de 3-4 ori în cursul perioadei de vegetaţie asigură cantităţi importante de materie organică pentru sol care cumulate în timp au acelaşi efect cu introducerea în livadă la un interval de 3-4 ani a unei cantităţi de 40-60 t de gunoi de grajd. Aplicarea erbicidelor în mod corespunzător elimină eficient buruienile de pe rândurile de pomi, iar utilizarea în dozele recomandate a unor erbicide care se autodegradează după realizarea efectului asupra buruienilor, contribuie la protejarea mediului.

b. fertilizarea: - la o producţie de 15 t/ha, piersicul extrage din sol cca. 147 kg/ha substanţă activă N, 31 kg/ha P2O5 şi 121 kg/ha K2O.

Analizele foliare în plantaţiile de piersic, pot arăta o hrănire corectă a pomilor dacă, conţinutul frunzelor în următoarele macro şi microelemente se situează între limitele de mai jos (substanţă uscată).

Macroelemente Conţinut normal (S.U.%)

Carenţă sau conţinut scăzut (S.U.%)

N 3,0 – 4,0 < 2,6 (carenţă) P 0,12 – 2,40 < 0,12 (carenţă) K 1,426 – 2,91 < 1,08 (carenţă) Mg 0,44 – 1,3 < 0,77 (carenţă)

PAG - 156 -

Fe 60 – 40 ppm (S.U) < 60 ppm (conţinut scăzut) Mn 20 – 140 ppm < 20 ppm (conţinut scăzut) Zn 15 – 140 ppm < 4 ppm (carenţă) B 17 – 100 ppm < 11 ppm (carenţă) Cu 7 – 16 ppm < 4 ppm (conţinut scăzut)

c. combaterea bolilor şi dăunătorilor Boli: Băşicarea frunzelor de piersic (produsă de ciuperca Taphrina deformans), Făinarea piersicului

(produsă de ciuperca Sphaerotheca pannos). Dăunători: Molia vărgată a piersicului (Anarsia lineatella Zell.); Păduchele verde al piersicului

(Myzodes persicae Sulz). Piersicul este una dintre speciile pomicole din ţara noastră cu cele mai puţine boli şi dăunători periculoşi.

Combaterea cea mai eficientă se realizează pe baza informaţiilor furnizate de serviciile de protecţia plantelor, existente în fiecare ţară cu pomicultură avansată, deoarece atât formulările de noi produse comerciale sunt într-o continuă schimbare, cât şi produsele ce se scot din uz. Produsele din grupa I şi a II-a de toxicitate sunt excluse de la utilizare pe teritoriul României. d. creşterea şi rodirea: piersicul intră pe rod în anii 3-4 de la plantare.

Ramurile de rod: buchetul de mai (2-3 cm, pe care se află 4-5 muguri floriferi), ramura salbă (2-4 mm grosime cu lungimea de 12-15 cm, care prezintă în vârf un mugure vegetativ iar lateral muguri floriferi), ramura mixtă (20-60 cm lungime, cu muguri axilari dispuşi solitar – primii 2-3 de la bază şi vârf - sau în grupuri de câte 3 pe restul ramurii), ramura lungă (50-150 cm, pe care mugurii sunt dispuşi solitar sau în grupuri de câte 3).

e. tăierile de producţie: • Cele mai valoroase ramuri de rod sunt ramurile mixte, care se răresc la 20-30 cm una de alta şi se

scurtează numai dacă sunt mai lungi de cca. 60 cm la pomii tineri şi de 30-40 cm la pomii în plină rodire; • Odată cu rărirea ramurilor mixte cele ce trebuie eliminate se taie în cepi scurţi (1-3 muguri) pentru

a da ramuri tinere de înlocuire; • Ramurile lungi, aflate de obicei în partea superioară a coroanei se elimină, reţinându-se doar câteva

cu poziţie oblică spre exteriorul coroanei. Dacă pe ele se află şi lăstari anticipaţi se reţin câte 1-2 pe fiecare ramură lungă, după care deasupra lor aceasta se scurtează prin tăiere.;

PAG - 157 -

cazul în care nu sunt suficiente celelalte formaţiuni de rod; • Datorită autofertilităţii foarte ridicate a soiurilor de piersic, pentru a menţine un echilibru între

creştere şi fructificare, la piersic în perioada de rodire se suprimă 2/3 sau chiar mai mult din numărul total de ramuri fructifere existente în coroană, ulterior apelându-se şi la rărirea fructelor; pe o singură ramură mixtă se pot obţine uşor cel puţin 0,5 kg fructe (2-3 piersici la soiurile cu fruct mare);

• Cu cât coroana este mai redusă (forme pentru densităţi mari) cu atât numărul de ramuri mixte reţinute după tăiere va fi mai mic. Astfel, în plină producţie a pomului, vasul ameliorat nu va avea mai mult de 140 – 180 ramuri mixte după tăiere, palmeta cu braţe oblice nu mai mult de 100 – 150, iar palmeta simplă (cu 2 braţe şi ax) nu mai mult de 70 – 90. La astfel de încărcături cu ramuri mixte, în condiţii de fertilizare corectă şi asigurarea necesarului de apă se obţin uşor producţii de peste 20 t/ha.

6. Evaluarea producţiei de fructe

Evaluarea producţiei de fructe se efectuează în patru perioade: - toamna, după căderea frunzelor se apreciază încărcătura cu muguri de rod. Dacă raportul între numărul mugurilor floriferi şi cei vegetativi este de 1/3, se estimează o producţie promiţătoare; - primăvara – o înflorire bogată este un indiciu al unei producţii relevante; - după căderea fiziologică a fructelor (în luna iunie ); - la începutul intrării în pârgă, se face ultima evaluare, aceasta fiind şi cea mai reală (10%). Totodată se apreciază şi calitatea fructelor, precum şi data recoltării. Producţia medie de fructe pe pom se calculează astfel:

10000.KMND

R ffp= , în care:

R – recolta, t/ha; Dp – densitatea pomilor, buc/ha; Nf – numărul mediu de fructe la un pom, buc; Mf – masa medie a unui fruct, g; K – coeficientul scuturării fructelor (de obicei 0,7-0,8).

7. Recoltarea producţiei pomicole

Piersicile se recoltează în faza de pârgă, când pulpa este suficient de fermă. Gradul de maturitate se poate determina şi sensoric: forma, mărimea, coloraţia pulpei şi a pieliţei, dezvolzarea seminţelor, consistenţa fructelor, gustul lor, desprinderea de pe ramurile de rod. Piersicile se culeg cu peduncul şi se sortează după recoltare.

PAG - 158 -

5.1.4 PRUN

Specificaţie tehnică şi tehnologică

Criterii specifice de realizare

1. Zonarea culturii si a soiurilor

Pentru obţinerea unor rezultate economice favorabile, soiurile de prun trebuie să fie amplasate mai ales în localităţile consacrate, din regiunile întâi şi a doua pomicolă.

- pe dealurile înalte şi mijlocii se recomandă soiurile: Gras românesc şi Gras ameliorat; pe dealurile sucarpatice – soiurile: Piteştean, Albatros, Stanley, Vinete de Italia; iar pe coline şi la câmpie – soiurile: Anna Spath, Renclod Althan, Silvia, Carpatin, Centenar şi Stanley.

- în sud şi sud-vestul ţării, rezultate bune se obţin cu soiurile: Timpurie Rivers, Ialomiţa, Pescăruş, Diana şi Agen.

- pentru mica gospodărie: Timpurie Rivers, Carpatin, Tuleu timpuriu, Minerva, Agen, Renclod Althan, Pescăruţ, Tuleu gras, Dâmboviţa, Gras ameliorat, Vinete româneşti, Gras românesc şi Anna Spath.

- pentru livezlile comerciale sunt mai căutate soiurile cu fructul mare, precum: Diana, Silvia, Vâlcean, Centenar, Stanley, Record şi Vinete de Italia.

Portaltoii prunului: corcoduşul (portaltoiul principal al prunului) şi prunul franc (P.F.Roşior văratic, P.F. Renclod verde, P.F. Voineşti B şi P.F. Oteşani 8).

2. Pregătirea terenului pentru înfiinţarea plantaţiei pomicole

Alegerea terenului: - plantaţiile pomicole se înfiinţează pe terenuri plane şi pe pante amenajate (pante de 18-2%) şi

neamenajate (panta 6-12%,) cu expoziţie sudică, sud-vestică sau sud-estică; - plantaţiile intensive şi superintensive cu caracter comercial se amplasează de regulă în bazinele şi

centrele pomicole consacrate, pe soluri fertile şi mecanizabile, sau pe soluri subţiri şi ameliorate, cu un conţinut redus în argilă (sub 20%), calciu (sub 8%) şi aluminiu mobil (sub 10 ppm).

- în grădinile familiale sunt acceptate mai toate tipurile de sol, cu condiţia ca ele să fie ameliorate prin fertilizări organice;

- sunt excluse de la plantare terenurile ecesiv de umede şi fără drenaj, ca şi cele cu nivelul freatic sub

PAG - 159 -

1,5 m. Pregătirea începe cu defrişarea arboretelui şi a pomilor solitari şi continuă cu nivelarea,

desfundatul sau scarificarea terenului, drenarea excesului de umiditate (temporară sau permanentă), corectarea reacţiei chimice a solului, fertilizarea de bază, asigurarea sursei de apă pentru irigare şi stropit etc.

Solul nivelat se afânează adânc prin desfundare cu 1-2 luni înainte de plantare (50-60 cm) şi scarificare (70-80 cm).

3. Organizarea şi amenajarea terenului destinat înfiinţarii plantaţiei

Dimensiunea exploataţiilor: - în societăţile comerciale cu capital preponderent de stat, exploataţiile intensive şi superintensive sunt

viabile, când suprafaţa acestora totalizeată 20 ha, respectiv 10 ha; - în regim privat, aceste exploataţii sunt viabile chiar în limita unei suprafeţe de 1 ha. Parcelarea terenului: Forma unei parcele este de regulă dreptunghiulară, iar lăţimea reprezintă aproximativ jumătate din

lungimea acestuia. - pe terenurile plane, orientarea rândurilor se face pe direcţia nord-sud; - pe terenurile în pantă, de-a lungul curbelor de nivel; - pe versanţii lungi şi uniformi, lăţimea parcelei se orientează pe direcţia curbelor de nivel, iar pe

versanţii scurţi, pe linia pantei. Pentru delimitarea parcelelor se folosesc drumuri principale (5-6 m lăţime), secundare (3-4 m),

poteci (2 m) şi o zonă de întoarcere a agregatelor în capetele rândurilor ( 3-4 m în livezile clasice şi 5-6 m în livezile intensive şi superintensive).

4. Înfiinţarea plantaţiilor de prun

Stabilirea distanţelor de plantare: - prunul se plantează pe terenuri plane şi terenuri amenajate în terase şi în parcele prevăzute cu alei de trafic tehnologic. - în livezile clasice prunul se plantează la distanţa de 5,5-6,0/4,5-5,0 m, în livezile intensive la 5,0/3,5-4,0 m, iar la superintensive la 3,0 – 3,5/2m. - densităţile de plantare 500 (5 x 4 m) şi 666 (5 x 3 m) pomi/ha. Pentru livezile ale căror fructe sunt destinate industrializării, unde recoltatul se face mecanizat, se folosesc portaltoi viguroşi ce dau pomi mari, situaţi la distanţe de plantare mai mari între rânduri (6 – 7 m) care să permită accesul utilajelor.

Pichetarea terenului: - pichetatul în pătrat – distanţele dintre rânduri sunt egale cu cele dintre pomi pe rând (se foloseşte

pentru înfiinţarea plantaţiilor clasice şi pe terenurile plane);

PAG - 160 -

- pichetatul în dreptunghi, cu distanţele mai mari între rânduri şi mai mici între pomi pe rând ( pe terenurile plane şi cu pantă uşoară, până la 6%, pentru toate tipurile de livezi). Acest sistem asigură condiţii optime de deplasare a agregatelor pentru lucrarea solului numai pe intervalele dintre rândurile de pomi.

- pichetatul în triunghi oferă pomilor condiţii mai bune de interceptare a luminii directe şi de distribuţie a rădăcinilor în spaţiul de nutriţie.

Tehnica pichetatulu: după stabilirea suprafeţei de plantare se execută în ordine următoarele lucrări: încadrarea terenului, parcelarea şi pichetatul propriu-zis. Pentru folosirea raţională a terenului şi respectarea distanţelor de plantare se are în vedere, încă de la parcelarea terenului, ca lungimea şi lăţimea parcelei să fie un multiplu al distanţei dintre rânduri şi pomi pe rând.

Exemplu: - lungimea parcelei 189 m, lăţimea 94 m, distanţele de plantare sunt de 5x4 m. - din calcul rezultă că în parcelă sunt cuprinse 37 rânduri (189:5=37) a câte 23 pomi fiecare (94:4=23)

şi un rest de 4 m lungime şi 0,5 m lăţime. În acest caz, distanţele de plantare dintre rânduri se majorează cu 0,108 m (4:37=0,108) iar cele dintre pomi cu 0,02 m (0,5:23=0,02 m).

Stabilirea polenizatorilor Soiurile de prun se comportă diferit în procesul polenizării şi fecundării. Se recomandă ca în parcelă să

se planteze 2-3 soiuri cu înflorire simultană pentru asigurarea polenizării încrucişate. Alegerea materialului săditor pentru plantare: - la prun se recomandă ca pomii să fie viguroşi şi cu numeroase ramuri anticipate, formate în zona

coroanei. Plantarea pomilor: Epoca de plantare: toamna, în perioada 15 octombrie – 20 noiembrie, în tot timpul iernii sau uneori

primăvara devreme când solul s-a zvântat. Săpatul gropilor: - pe terenurile nedesfundate, gropile se sapă manual şi au dimensiunile 1,25/1,25/1 m- pe terenurile

grele şi 1/1/0,8 m – pe terenurile mijlocii şi uşoare; - pe terenurile desfundate, dimensiunile gropilor săpate mecanizat sunt de 0,6/0,6/0,4 m. Repichetatul: - în plantaţiile clasice şi de aliniament, după săpatul gropilor, înainte de plantat se face repichetatul

terenului, folosind scândura de repichetat; - în plantaţiile intensive şi superintensive, repichetatul se face cu ajutorul cablului de sârmă, folosit la

pichetare. Tehnica de plantare:

PAG - 161 -

- plantarea se execută de echipe de lucru formate din 2-3 muncitori instruiţi care cunosc schema de plantare, modul de grupare a soiurilor în parcelă, soirile, portaltoii şi tehnica de lucru;

- materialul de plantat trebuie să aibă rădăcinile sănătoase, turgescente şi culoarea specifică portaltoilui; - fasonarea constă în îndepărtarea – prin tăieri – rădăcinilor rupte şi traumatizate, a celor uscate,

necrozate şi scutarea celor sănătoase în funcţie de grosimea şi dimensiunile gropii; - mocirlirea constă în introducerea materialului săditor fasonat într-o (mocirlă compusă din: balegă

proaspătă de bovine, pământ şi apă) în aşa fel încât fiecare ramificaţie să fie acoperită cu o peliculă fină din această compoziţie.

Adâncimea de plantare: - pe terenurile plane – cu coletul mai sus cu 3-4 cm – la pomii altoiţi pe portaltoi franc şi la 4-5 cm sub

nivelul solului – la portaltoii vegetativi; - pe terenurile în pantă – adâncimea de plantare este mai mare în treimea superioară, normală în

treimea mijlocie şi mai mică la baza pantei; - pe terenurile cu eces temporar de umiditate, pomii se plantează în biloane sau brazde înălţate cu 30-

40 cm, late de 1,5-2 m. Plantarea propriu-zisă constă în umplerea parţială a gropilor cu pământ din arătură şi confecţionarea

unui muşuroi dintr-un amestec omogen din mraniţă şi pământ, înalt de 15-20 cm, se aşează pomul la adâncimea de plantare, se umple groapa cu pământ reavăn, se tasează pământul de la marginea gropii către centru, după care se toarnă 1-3 găleţi cu apă după cerinţe. Când apa s-a infiltrat şi solul s-a zvântat, din pământul rămas se confecţionează un muşuroi înalt de 30-40 cm, care acoperă groapa în ăntregime (la palntările de toamnă). La plantările de primăvară se face o copcă în jurul pomului, se udă puternic şi după zvântarea solului, se mulceşte cu paie, frunze sau rumeguş.

Alegerea formelor de coroană Formele de coroană folosite pentru dirijarea soiurilor de prun sunt: vasul ameliorat, palmetele şi fusul

subţire. Creşterea şi rodirea În primii ani de livadă prunii formează creşteri viguroase, de 0,5-1,5 m lungime, cu unghiuri de

inserţie mici. Pomii încep să fructifice când au vârsta de 3-4 ani (Stanley, Agen), 5-6 ani (Tuleu gras, Anna Spath) sau 7-8 ani (Uriaşe).

Formarea şi evoluţia ramurilor de rod În perioada de tinereţe, prunul fructifică buchete ramificate, ramură mijlocie, ramură lungă şi ramură

PAG - 162 -

anticipată. În pregătire pentru rodire se află pintenul şi spinul. Tăierile de producţie - la soiurile cu ramurile de schelet dresate şi fragile, curbate şi subţiri se fac tăieri de reducţie în lemn de

3-4 ani, pentru fortificare şi ramificare; - la soiurile cu ramuri viguroase, garnisite ccu buchete ramificate, tăierile sunt mai uşoare şi constau în

scurtarea prelungirilor şarpantelor cu 1/3-1/2 din lungime pentru stimularea ramificării; - la pomii viguroşi, cu creşteri normale, se fac tăieri în fiecare an pentru normarea încărcăturii pomilor

cu rod; - la pomii aflaţi în plină rodire, cu creşteri mai reduse şi poziţia şarpantelor arcuită şi orizontală, se fac

tăieri în lemn de 4-5 ani, deasupra unei ramuri viguroase; - la pomii netăiaţi ani de-a rândul şarpantele şi subşarpantele se taie în lemn de 5-6 ani, deasupra unei

ramificaţii laterale

5. Întreţinerea şi lucrările solului în plantaţiile de prun

Fertilizarea În perioada de creştere a pomilor, de după plantare şi până la intrarea pe rod pomii absorb din sol mai

mult azot (N) care, în condiţiile unei aprovizionări normale cu fosfor (P), potasiu (K) şi calciu (Ca) determină formarea rapidă a scheletului şi formaţiunilor fructifere, asigurând o intrare mai timpurie pe rod, cu efect economic benefic asupra recuperării investiţiei.

În perioada de rodire, creşte ponderea utilizării fosforului şi potasiului. Absorbţia substanţelor nutritive prin rădăcini este un proces activ şi selectiv. Cantităţi foarte mici de

substanţe minerale pătrund din sol în rădăcini şi prin absorbţie pasivă, pe baza fenomenelor de difuziune şi osmoză.

Intensitatea maximă de absorbţie a substanţelor nutritive de către rădăcinile prunului are loc când temperatura solului este între 16-18°C. Pe măsura scăderii temperaturii scade şi absorbţia, oprindu-se practic la temperaturi sub 2°C. Activitatea rădăcinilor se reduce şi la temperaturi ale solului peste optimum de 16-18°C.

În perioada de vegetaţie, absorbţia substanţelor nutritive din sol începe să se intensifice odată cu începutul creşterii intensive a lăstarilor şi fructelor, menţinându-se un ritm ridicat până la încetarea creşterii. Elementul cel mai solicitat în această perioadă este azotul, intervenind două momente critice: la 10-15 zile după dezmugurit şi în fenofaza încetinirii creşterii lăstarilor când are loc şi începutul diferenţierii mugurilor de rod (aprovizionarea bună cu N determină prelungirea creşterii încetinite, ceea ce favorizează diferenţierea mugurilor).

PAG - 163 -

Fosforul şi potasiul, cu rol mare în sinteza şi depozitarea substanţelor de rezervă îşi menţin ritmul de absorbţie ridicat în a 2-a jumătate a perioadei de vegetaţie, când are loc maturarea lăstarilor şi fructelor.

Întreţinerea solului Plantaţiile moderne de prun, au intervalele dintre rânduri înierbate controlat, deoarece prin sistemele de irigare sau

fertirigare se asigură necesarul de apă atât pentru pom cât şi pentru iarbă. În plus, iarba rezultată prin tocare îmbogăţeşte conţinutul livezii în materie organică.

O problemă căreia trebuie să i se acorde atenţie în plantaţiile de prun este drajonatul, care în caz că e puternic, iar drajonii nu sunt îndepărtaţi la timp periclitează accesul în livadă.

Boli: Viroze: Vărsatul prunului (Plum pox, Sharka), cea mai gravă dintre viroze (boală de carantină); Piticirea

prunului (Prune dwarf, Nanus pruni);Pătarea inelară necrotică (Prunus ring spot); Declinul prunului (Plum decline); Mozaicul în benzi (Marmor lineopticum); Crăparea scoarţei (Plum Bark Split); Mozaicul linear (Plum Narrow Striped Variegation, Plum Pseudo Pox). Boli ce pot fi controlate prin măsuri de natură curativă, sunt: Pătarea roşietică a frunzelor produsă de ciuperca Polystigma rubrum (Pers)D.C: Ciuruirea frunzelor, produsă de ciuperca Stigmina carpophylla; Hurlupii produsă de ciuperca Taphrina pruni (Fuck) Tul; Monilioza sau putregaiul brun, produsă de ciuperca Monilinia laxa (Aderh et Ruhl.) Honey Dăunători: Viespea neagră a prunelor, Hoplocampa minuta Christ sin. Hoplocampa fluvicorvis Klug. Viespea sâmburilor de prun, Euritoma schreinery; Viermele prunelor, Laspeyresia funebrana Tr. Sin. Grapholita funebrana Tr.

Combaterea cea mai eficientă se poate realiza apelând la informaţiile furnizate de serviciile de protecţia plantelor, în care se regăsesc menţionate intervalele de timp cât şi diverse formulări de substanţe fitosanitare, din care aşa cum s-a specificat şi la măr sunt excluse de la utilizare cele din grupa I şi II de toxicitate.

6. Evaluarea producţiei de fructe

Producţia medie de fructe pe pom se calculează astfel:

10000.KMND

R ffp= , în care:

R – recolta, t/ha; Dp – densitatea pomilor, buc/ha; Nf – numărul mediu de fructe la un pom, buc; Mf – masa medie a unui fruct, g; K – coeficientul scuturării fructelor (de obicei 0,7-0,8).

7. Recoltarea producţiei

Prunele se recoltează la maturitatea deplină sau cu câteva zile înainte, deoarece după desprinderea lor nu mai are loc o îmbunătăţire a calităţii lor.

PAG - 164 -

Profilul "Pomi"

5.2 M O D U L 15 ha

Tipul exploatatiei: Tabel nr. 5.2

Gospodarii individuale

Activitate/Sistem ha % t/ha

Piersic irigat 7,5 50,0 8,0

Cais neirigat 4,5 30,0 6,0

Cires neirigat 3,0 20,0 7,0

TOTAL 15,0 100,0 x

PAG - 165 -

Profilul "Pomi" BUGETUL EXPLOATATIEI DE 15 HA

ZONA DE CAMPIE IRIGAT/NEIRIGAT Tabel nr. 5.2.1 Tipul exploatatiei: Gospodarii individuale

C U L T U R A

Piersic Cais Cires ha

TOTAL

7,5 4,5 3,0 15,0

INDICATORI U.M

50% 30% 20% 100% A. VALOAREA PRODUCTIEI lei 52800,0 22950,0 19950,0 95700,0 A1. Din care productia principala lei 52800,0 22950,0 19950,0 95700,0 B (+) SUBVENTII lei 3000,0 1800,0 1200,0 6000,0 C (=) PRODUS BRUT lei 55800,0 24750,0 21150,0 101700,0 D (-) CHELTUIELI TOTALE lei 48000,0 21807,0 18281,8 88088,8 D1. Din care pentru productia principala lei 48000,0 21807,0 18281,8 88088,8 I. CHELTUIELI VARIABILE lei 26977,5 13684,5 11238,1 51900,1 1.Cheltuieli cu materii prime si materiale lei 10342,5 6160,5 6056,7 22559,7 - Sämãn si material saditor lei 0,0 0,0 0,0 0,0 - Ingrasaminte chimice lei 2655,0 1647,0 489,8 4791,8 - Pesticide lei 3517,5 2110,5 3841,9 9469,9 - Alte materiale lei 4170,0 2403,0 1725,0 8298,0 2. Cheltuieli cu lucrari mecanizate lei 12000,0 6219,0 3956,2 22175,2 3. Cheltuieli cu irigatii lei 2295,0 0,0 0,0 2295,0 4. Cheltuieli de aprovizionare lei 1552,5 922,5 908,5 3383,5 5. Cheltuieli cu forta de munca temporara* lei 0,0 0,0 0,0 0,0 6. Asigurari lei 787,5 382,5 316,8 1486,8 II. CHELTUIELI FIXE lei 21022,5 8122,5 7043,7 36188,7 - Cheltuieli cu forta de munca permanenta lei 16560,0 6300,0 5530,6 28390,6 - Cheltuieli generale lei 1312,5 571,5 475,5 2359,5 - Dobanzi la credite lei 2625,0 1093,5 932,6 4651,1 - Amortisment lei 525,0 157,5 105,0 787,5 E. (=) VENIT IMPOZABIL lei 4800,0 1143,0 1668,2 7611,2 (-) Impozite si taxe lei 0,0 0,0 0,0 0,0 F. (=) VENIT NET+subventii lei 7800,0 2943,0 2868,2 13611,2 G. RATA VENIT IMPOZABIL (%) % 10,0 5,2 9,1 8,6 H. RATA VENIT NET+subventii (%) % 16,2 13,5 15,7 15,5

PAG - 166 -

FIŞĂ REZUMATIVĂ

a indicatorilor de sinteză, ai modulului de 15 ha irigat/neirigat

Profil: Pomi – Tipul exploataţiei Gospodării individuale Tabel nr. 5.2.2

Nc. INDICATORI lei € = 3,5 lei

1 Valoarea producţiei principale şi secundare 95700 27343 2 Subvenţii 6000 1714 3 Produs brut (1+2) 101700 29057 4 Cheltuieli totale, d.c.: 88089 25168 4.1 - cheltuieli variabile 51900 14829 4.1.1 - variabile specifice 26341 7526 4.2 - cheltuieli fixe 36189 10340 5 Profit (3-4) 13611 3889 6 Rata profitului (5:4x100) (%) 15,5 15,5 7 Marja Brută total exploataţie (3-4.1) 49800 14229

8 Clasa de mărime europeană după Marja Bruta Standard 17,9 UDE VII VII

9 Fond de dezvoltare (50 % din profit+amortizare) 7593 2169 10 Posibilităţi de investiţii prin credite (9 x 5 ani) 37965 10847

11 Fonduri pentru reluarea procesului de producţie (15% din profit) 2042 583

12 Fonduri pentru muncă şi management (10% din profit) 1361 389 13 Fonduri pentru capitalizare (25% din profit) 3403 972 14 Total fonduri proprii pentru producţiei (Fd proprii + rd 11) * 78851 22529 15 Credite pentru producţie ** 11280 3223 16 Consum de muncă (mii ore/an/exploataţie) 8,9 x *Exploatantul are fonduri proprii în valoare de 76809 lei. **Creditele de producţie acoperă 50% din cheltuielile cu factorii de producţie Concluzii:

Resursele financiare necesare acoperirii cheltuielilor totale reprezintă: 87% fonduri proprii şi 13% credite de producţie.

Modulul evidenţiază o rată a profitului de 15,5% şi asigură în medie un profit de 907,4 lei/ha.

Marja brută standard (MBS) defineşte „dimensunea economică a exploataţiei” exprimată în „unităţi de dimensiune economică” (1 UDE = 1200 €), fiind în cazul acestei exploataţii de 17,9 UDE, considerată (după tip) ca o exploataţie mijlocie-mare (şi după clasă) de clasa a VII-a.

Fondul de dezvoltare constituit crează posibilitatea investiţiei în tehnica agricolă prin cumpărare cu credite a unor componente ale setului de utilaje aferente tractorului din dotare.

Modulul realizat prin proiectare are o viabilitate economică medie, cu condiţia obţinerii randamentelor programate.

PAG - 167 -

Profilul “Pomi ”

Bugetul exploataţiei de 15 ha Zona de câmpie irigat/neirigat - Variantă proiectată

Simularea principalilor indicatori economici pe perioada 2005-2008 Tipul exploataţiei: Gospodării individuale Tabel nr. 5.2.3

Cultura Piersic Cais Cireş Indicatori

Perioade, recoltă,

ani U.M.

7,5 ha 4,5 ha 3,0 ha

Total 15 ha

2005/2006 lei 52.800 22.950 19.950 95.700 Valoarea producţiei 2007/2008 lei 63.000 26.460 24.570 114.0,30 Creşteri sau descreşteri ∆ lei +10.200 +3.510 +4.620 +18.330

2005/2006 lei 3.000 1.800 1.200 6.000 Subvenţii 2007/2008 lei 1.312,5 787,5 525 2.625 Creşteri sau descreşteri ∆ lei -1.687,5 -1.012,5 -675 -3.375

2005/2006 lei 48.000 21.807 18.281,8 88.088,8 Cheltuieli totale 2007/2008 lei 54.000 23.490 21.840 99.330 Creşteri sau descreşteri ∆ lei +6.000 +1.683 +3.558,2 +11.241,2

2005/2006 lei 4.800 1.143 1.668,2 7.611,2 Venit impozabil 2007/2008 lei 9.000 2.970 2.730 14.700 Creşteri sau descreşteri ∆ lei +4.200 +1.827 +1.061,8 +7.088,8

2005/2006 lei 7.800 2.943 2.868,2 13.611,2 Venit net+subvenţii 2007/2008 lei 10.312,5 3.757,5 3.255 17.325 Creşteri sau descreşteri ∆ lei +2.512,5 +814,5 +386,8 +3.713,8

2005/2006 % 16,2 13,5 15,7 15,5 Rata venit net+subvenţii 2007/2008 % 19,1 16,0 14,9 17,4

Creşteri sau descreşteri ∆ % 2,9 +2,5 -0,8 +1,9

PAG - 168 -

2007 - 2008

99330

17325

2625

114030

Valoarea productiei - lei Subventii - lei

Cheltiueli totale - lei Venit net + subventii - lei

Rata venit + subventii - %

17,4

15,5

2005 - 2006 2007 - 2008

Profilul "Pomi" Modul 15 ha

Sinteza principalilor indicatori economici pe perioada 2005 - 2008 Tipul exploatatiei: Gospodari individuale

Modul 20 ha 2005 - 2006 2007 - 2008

Valoarea productiei - lei 95700 114030 Subventii - lei 6000 2625 Cheltiueli totale - lei 88088,8 99330 Venit net + subventii - lei 13611,2 17325 2005 - 2006 2007 - 2008 Rata venit + subventii - % 15,5 17,4

2005 - 2006

88088,8

13611,2

6000

95700

Valoarea productiei - lei Subventii - lei

Cheltiueli totale - lei Venit net + subventii - lei

PAG - 169 -

Profilul "Pomi"

5.3 M O D U L 60 ha

Tipul exploatatiei: Asociatii familiale Tabel nr. 5.3

Activitate ha % t/ha

Prun neirigat 24,0 60,0 7,0

Piersic irigat 24,0 40,0 9,0

Cais neirigat 12,0 20,0 7,0

TOTAL 60,0 100,0 x

PAG - 170 -

Profilul "Pomi" BUGETUL EXPLOATATIEI DE 60 HA

ZONA DE CAMPIE IRIGAT/NEIRIGAT Tabel nr. 5.3.1 Tipul exploatatiei: Asociatii familiale

C U L T U R A

Prun Piersic Cais ha

TOTAL

24 24 12,0 60,0

INDICATORI U.M

60% 40% 20% 100% A. VALOAREA PRODUCTIEI lei 117600,0 190080,0 71400,0 379080,0A1. Din care productia principala lei 117600,0 190080,0 71400,0 379080,0B (+) SUBVENTII lei 9600,0 9600,0 4800,0 24000,0C (=) PRODUS BRUT lei 127200,0 199680,0 76200,0 403080,0D (-) CHELTUIELI TOTALE lei 108248,9 166406,4 63002,3 337657,6D1. Din care pentru productia principala lei 108248,9 166406,4 63002,3 337657,6I. CHELTUIELI VARIABILE lei 69138,2 98247,6 39827,5 207213,31.Cheltuieli cu materii prime si materiale lei 31651,4 40709,0 17628,8 89989,3- Sämãn si material saditor lei 0,0 0,0 0,0 0,0- Ingrasaminte chimice lei 5212,8 10005,6 4879,2 20097,6- Pesticide lei 12205,7 12932,9 5633,2 30771,7- Alte materiale lei 14233,0 17770,6 7116,5 39120,02. Cheltuieli cu lucrari mecanizate lei 33932,2 39817,6 18423,9 92173,73. Cheltuieli cu irigatii lei 0,0 8640,0 0,0 8640,04. Cheltuieli de aprovizionare lei 1582,6 6106,4 2644,3 10333,35. Cheltuieli cu forta de munca temporara* lei 0,0 0,0 0,0 0,06. Asigurari lei 1972,0 2974,6 1130,5 6077,1II. CHELTUIELI FIXE lei 39110,7 68158,8 23174,7 130444,3- Cheltuieli cu forta de munca permanenta lei 31432,2 53459,3 17826,3 102717,7- Cheltuieli generale lei 2958,0 4462,0 1695,7 9115,6- Dobanzi la credite lei 3880,6 8557,6 3232,7 15670,9- Amortisment lei 840,0 1680,0 420,0 2940,0E. (=) VENIT IMPOZABIL lei 9351,1 23673,6 8397,7 41422,4(-) Impozite si taxe lei 0,0 0,0 0,0 0,0F. (=) VENIT NET+subventii lei 18951,1 33273,6 13197,7 65422,4G. RATA VENIT IMPOZABIL (%) % 15,7 17,2 5,4 12,3H. RATA VENIT NET+subventii (%) % 17,2 18,2 7,3 19,4

PAG - 171 -

FIŞĂ REZUMATIVĂ

a indicatorilor de sinteză, ai modulului de 60 ha irigat/neirigat

Profil: Pomi – Tipul exploataţiei Asociaţii familiale Tabel nr. 5.3.2

Nc. INDICATORI lei € = 3,5 lei

1 Valoarea producţiei principale şi secundare 379080 108309 2 Subvenţii 24000 6857 3 Produs brut (1+2) 403080 115166 4 Cheltuieli totale, d.c.: 337658 96474 4.1 - cheltuieli variabile 207213 59204 4.1.1 - variabile specifice 104706 29916 4.2 - cheltuieli fixe 130445 37270 5 Profit (3-4) 65422 18692 6 Rata profitului (5:4x100) (%) 19,4 19,4 7 Marja Brută total exploataţie (3-4.1) 195867 55962

8 Clasa de mărime europeană după Marja Bruta Standard 71 UDE VIII VIII

9 Fond de dezvoltare (50 % din profit+amortizare) 35651 10186 10 Posibilităţi de investiţii prin credite (9 x 5 ani) 178255 50930

11 Fonduri pentru reluarea procesului de producţie (15% din profit) 9813 2804

12 Fonduri pentru muncă şi management (10% din profit) 6542 1869 13 Fonduri pentru capitalizare (25% din profit) 16355 4673 14 Total fonduri proprii pentru producţiei (Fd proprii + rd 11) * 302477 86422 15 Credite pentru producţie ** 44994 12855 16 Consum de muncă (mii ore/an/exploataţie) 40,1 x *Exploatantul are fonduri proprii în valoare de 262664 lei. **Creditele de producţie acoperă 50% din cheltuielile cu factorii de producţie Concluzii:

Resursele financiare necesare acoperirii cheltuielilor totale reprezintă: 87% fonduri proprii şi 13% credite de producţie.

Modulul evidenţiază o rată a profitului de 19,4% şi asigură în medie un profit de 1090lei/ha.

Marja brută standard (MBS) defineşte „dimensunea economică a exploataţiei” exprimată în „unităţi de dimensiune economică” (1 UDE = 1200 €), fiind în cazul acestei exploataţii de 71 UDE, considerată (după tip) ca o exploataţie mare (şi după clasă) de clasa a VIII-a.

Fondul de dezvoltare constituit crează posibilitatea investiţiei în tehnica agricolă prin cumpărare cu credite a unui tractor de putere medie şi de utilaje aferente setului de maşini agricole.

Modulul realizat prin proiectare are o viabilitate economică bună, cu condiţia obţinerii randamentelor programate.

PAG - 172 -

Profilul “Pomi”

Bugetul exploataţiei de 60 ha Zona de câmpie irigat/neirigat - Variantă proiectată

Simularea principalilor indicatori economici pe perioada 2005-2008 Tipul exploataţiei:

Asociaţii familiale Tabel nr. 5.3.3

Cultura Prun Piersic Cais Indicatori

Perioade, recoltă,

ani U.M.

24 ha 24 ha 12 ha

Total 60 ha

2005/2006 lei 117.600 190.080 71.400 379.080Valoarea producţiei 2007/2008 lei 151.200 226.800 82.320 460.320Creşteri sau descreşteri ∆ lei +33.600 +36.720 +10.920 +81.240

2005/2006 lei 9.600 9.600 4.800 24.000Subvenţii 2007/2008 lei 4.200 4.200 2.100 10.500Creşteri sau descreşteri ∆ lei -5.400 -5.400 -2.700 -13.500

2005/2006 lei 108.248,9 166.406,4 63.002,3 337.657,6Cheltuieli totale 2007/2008 lei 131.040 190.080 70.560 391.680Creşteri sau descreşteri ∆ lei +22.791,1 +23.673,6 +7.557,7 +54.022,4

2005/2006 lei 9.351,1 23.673,6 8.397,7 41.422,4Venit impozabil 2007/2008 lei 20.160 36.720 11.760 68.640Creşteri sau descreşteri ∆ lei +10.808,9 +13.046,4 +3.362,3 +27.217,6

2005/2006 lei 18.951,1 33.273,6 13.197,7 65.422,4Venit net+subvenţii 2007/2008 lei 24.360 40.920 13.860 79.140Creşteri sau descreşteri ∆ lei +5.408,9 +7.646,4 +662,3 +13.717,6

2005/2006 % 17,5 20,0 20,9 19,4Rata venit net+subvenţii 2007/2008 % 18,6 21,5 19,6 20,2

Creşteri sau descreşteri ∆ % +1,1 +1,5 -1,3 +0,8

PAG - 173 -

2007 - 2008

391680

10500

460320

79140

Valoarea productiei - lei Subventii - lei

Cheltiueli totale - lei Venit net + subventii - lei

Rata venit + subventii - %

20,2

19,4

2005 - 2006 2007 - 2008

Profilul "Pomi" Modul 60 ha

Sinteza principalilor indicatori economici pe perioada 2005 - 2008 Tipul exploatatiei: Asociatii familiale

Modul 20 ha 2005 - 2006 2007 - 2008 Valoarea productiei - lei 379080 460320 Subventii - lei 24000 10500 Cheltiueli totale - lei 337658 391680 Venit net + subventii - lei 65422 79140 2005 - 2006 2007 - 2008 Rata venit + subventii - % 19,4 20,2

2005 - 2006

337658

65422

24000

379080

Valoarea productiei - lei Subventii - lei

Cheltiueli totale - lei Venit net + subventii - lei

PAG - 174 -

Profilul "Pomi"

5.4 M O D U L 150 ha

Tipul exploatatiei:

Societati agricole cu pers. juridica Tabel nr. 5.4

Activitate ha % t/ha

Prun neirigat 45,0 30,0 9,0

Piersic irigat 75,0 50,0 8,0

Cais neirigat 30,0 20,0 9,0

TOTAL 150,0 100,0 x

PAG - 175 -

Profilul "Pomi" BUGETUL EXPLOATATIEI DE 150 HA

ZONA DE CAMPIE IRIGAT/NEIRIGAT Tipul exploatatiei: Societati agricole cu pers. Juridica Tabel nr. 5.4.1

C U L T U R A Prun Piersic Cais

ha TOTAL

45 75 30,0 150,0 INDICATORI U.M

30% 50% 20% 100% A. VALOAREA PRODUCTIEI lei 283500,0 528000,0 229500,0 1041000,0A1. Din care productia principala lei 283500,0 528000,0 229500,0 1041000,0B (+) SUBVENTII lei 18000,0 30000,0 12000,0 60000,0C (=) PRODUS BRUT lei 301500,0 558000,0 241500,0 1101000,0D (-) CHELTUIELI TOTALE lei 230895,0 480000,0 182700,0 893595,0D1. Din care pentru productia principala lei 230895,0 480000,0 182700,0 893595,0I. CHELTUIELI VARIABILE lei 144225,0 269775,0 116250,0 530250,01.Cheltuieli cu materii prime si materiale lei 66690,0 103425,0 50100,0 220215,0- Sämãn si material saditor lei 0,0 0,0 0,0 0,0- Ingrasaminte chimice lei 10800,0 26550,0 14640,0 51990,0- Pesticide lei 25200,0 35175,0 14100,0 74475,0- Alte materiale lei 30690,0 41700,0 21360,0 93750,02. Cheltuieli cu lucrari mecanizate lei 69975,0 120000,0 55260,0 245235,03. Cheltuieli cu irigatii lei 0,0 22950,0 0,0 22950,04. Cheltuieli de aprovizionare lei 3330,0 15525,0 7500,0 26355,05. Cheltuieli cu forta de munca temporara* lei 0,0 0,0 0,0 0,06. Asigurari lei 4230,0 7875,0 3390,0 15495,0II. CHELTUIELI FIXE lei 86670,0 210225,0 66450,0 363345,0- Cheltuieli cu forta de munca permanenta lei 70740,0 165600,0 51240,0 287580,0- Cheltuieli generale lei 6345,0 13125,0 4860,0 24330,0- Dobanzi la credite lei 8010,0 26250,0 9300,0 43560,0- Amortisment lei 1575,0 5250,0 1050,0 7875,0E. (=) VENIT IMPOZABIL lei 52605,0 48000,0 46800,0 147405,0(-) Impozite si taxe lei 0,0 0,0 0,0 0,0F. (=) VENIT NET+subventii lei 70605,0 78000,0 58800,0 207405,0G. RATA VENIT IMPOZABIL (%) % 22,8 10,0 25,6 16,5H. RATA VENIT NET+subventii (%) % 30,6 16,2 32,2 23,2

PAG - 176 -

FIŞĂ REZUMATIVĂ

a indicatorilor de sinteză, ai modulului de 150 ha irigat/neirigat

Profil: Pomi – Tipul exploataţiei Societăţi agricole cu pers. juridică Tabel nr. 5.4.2 Nc. INDICATORI lei € = 3,5

lei 1 Valoarea producţiei principale şi secundare 1041000 297429 2 Subvenţii 60000 17143 3 Produs brut (1+2) 1101000 314571 4 Cheltuieli totale, d.c.: 893595 255313 4.1 - cheltuieli variabile 530250 151500 4.1.1 - variabile specifice 258660 73903 4.2 - cheltuieli fixe 363345 103813 5 Profit (3-4) 207405 59259 6 Rata profitului (5:4x100) (%) 23,2 23,2 7 Marja Brută total exploataţie (3-4.1) 570750 163071

8 Clasa de mărime europeană după Marja Bruta Standard 200 UDE

IX IX

9 Fond de dezvoltare (50 % din profit+amortizare) 111577 31879 10 Posibilităţi de investiţii prin credite (9 x 5 ani) 557887 159396

11 Fonduri pentru reluarea procesului de producţie (15% din profit)

31111 8889

12 Fonduri pentru muncă şi management (10% din profit) 20740 5926 13 Fonduri pentru capitalizare (25% din profit) 51851 14815 14 Total fonduri proprii pentru producţiei (Fd proprii + rd 11) * 814599 232743 15 Credite pentru producţie ** 110107 31459 16 Consum de muncă (mii ore/an/exploataţie) 114,4 x *Exploatantul are fonduri proprii în valoare de 783488 lei. **Creditele de producţie acoperă 50% din cheltuielile cu factorii de producţie Concluzii:

Resursele financiare necesare acoperirii cheltuielilor totale reprezintă: 88% fonduri proprii şi 12% credite de producţie.

Modulul evidenţiază o rată a profitului de 23,2% şi asigură în medie un profit de 1383lei/ha.

Marja brută standard (MBS) defineşte „dimensunea economică a exploataţiei” exprimată în „unităţi de dimensiune economică” (1 UDE = 1200 €), fiind în cazul acestei exploataţii de 200 UDE, considerată (după tip) ca o exploataţie foarte mare (şi după clasă) de clasa a IX-a.

Fondul de dezvoltare constituit crează posibilitatea investiţiei în tehnica agricolă prin cumpărare cu credite a 5 tractoare de capacitate medie, de utilaje aferente, precum şi modernizarea sistemului de irigaţii.

Modulul realizat prin proiectare are o viabilitate economică ridicată, cu condiţia obţinerii randamentelor programate.

PAG - 177 -

Profilul “Pomi”

Bugetul exploataţiei de 150 ha Zona de câmpie irigat/neirigat - Variantă proiectată

Simularea principalilor indicatori economici pe perioada 2005-2008 Tipul exploataţiei: Societăţi agricole cu personalitate juridică Tabel nr. 5.4.3

Cultura Prun Piersic Cais Indicatori

Perioade, recoltă,

ani U.M.

45 ha 75 ha 30 ha

Total 150 ha

2005/2006 lei 283.500 528.000 229.500 1.041.000Valoarea producţiei 2007/2008 lei 364.500 630.000 264.600 1.259.100Creşteri sau descreşteri ∆ lei +81.000 102.000 +35.100 +218.100

2005/2006 lei 18.000 30.000 12.000 60.000Subvenţii 2007/2008 lei 7.875 13.125 5.250 26.250Creşteri sau descreşteri ∆ lei -10.125 - 16.875 -6.750 -33.750

2005/2006 lei 230.895 480.000 182.700 893.595Cheltuieli totale 2007/2008 lei 283.500 540.000 202.500 1.026.000Creşteri sau descreşteri ∆ lei +52.605 +60.000 +19.800 +132.405

2005/2006 lei 52.605 48.000 46.800 147.405Venit impozabil 2007/2008 lei 81.000 90.000 62.100 233.100Creşteri sau descreşteri ∆ lei +28.395 +42.000 +15.300 +85.695

2005/2006 lei 70.605 78.000 58.800 207.405Venit net+subvenţii 2007/2008 lei 88.875 103.125 67.350 259.350Creşteri sau descreşteri ∆ lei +18.270 +25.125 +8.550 +51.945

2005/2006 % 30,6 16,2 32,2 23,2Rata venit net+subvenţii 2007/2008 % 31,3 19,1 33,3 25,3

Creşteri sau descreşteri ∆ % +0,7 +2,9 +1,1 +2,1

PAG - 178 -

2007 - 2008

102600026250

1259100

259350

Valoarea productiei - lei Subventii - lei

Cheltiueli totale - lei Venit net + subventii - lei

Rata venit + subventii - %

23,2

25,3

2005 - 2006 2007 - 2008

Profilul "Pomi" Modul 150 ha

Sinteza principalilor indicatori economici pe perioada 2005 - 2008 Tipul exploatatiei: Societăţi agricole cu personalitate juridică

Modul 20 ha 2005 - 2006 2007 - 2008 Valoarea productiei - lei 1041000 1259100 Subventii - lei 60000 26250 Cheltiueli totale - lei 893595 1026000 Venit net + subventii - lei 207405 259350 2005 - 2006 2007 - 2008 Rata venit + subventii - % 23,2 25,3

2005 - 2006

893595

60000

207405

1041000

Valoarea productiei - lei Subventii - lei

Cheltiueli totale - lei Venit net + subventii - lei

PAG - 179 -

Profilul “Pomi” Revin pe 1 ha de exploataţie

pentru diferite dimensiuni de module şi sisteme de producţie Simularea principalilor indicatori economici pe perioada 2005-2008

Tabel nr. 5.4.4 lei/ha

Dimensiunea modulului şi sistemul de producţie 15 ha 60 ha 150 ha

Specificare

Perioada de recoltare ani

irigat/neirigat irigat/neirigat irigat/neirigat

2005/2006 6.380 6.318 6.940

Valoarea producţiei 2007/2008 7.638 7.672 8.394

2005/2006 400 400 400

Subvenţii 2007/2008 175 175 175

2005/2006 5.872,6 5.627,6 5.957,3

Cheltuieli totale 2007/2008 6.622 6.528 6.840

2005/2006 507,4 690,4 982,7

Venit impozabil 2007/2008 980 1.144 1.554

2005/2006 907,4 1.090,4 1.382,7

Venit net + subvenţii 2007/2008 1.155 1.319 1.729

2005/2006 15,5 19,4 23,2

Rata venit net + subvenţii 2007/2008 17,4 20,2 25,3

PAG - 180 -

5.5 Fişă explicativă – „Pomi”

Dimensiunile de module prezentate la profilul ”Pomi” au, ca şi la celelalte profile, calculaţiile cuprinse în Fişa tehnologică şi „Bugetul culturii”/ha şi diferenţiate pe nivele de producţie. Calculaţiile la hectar, multiplicate cu numărul de hectare destinate culturii şi însumarea acestora în funcţie de structura de producţie, au dus la determinarea valorică a modulului de o dimensiune propusă. La nivelul modulului, s-au luat în calcul valorile pe hectar pentru recolta anului 2006 şi simulări valorice orientative la nivelul recoltei 2008. Indicatorii economici cu ajutorul cărora s-au cunatificat valorile pentru modulele prezentate la profilul „Pomi” au fost: a) preţul de piaţă intern (preţ de valorificare) lei/to

Cultura

2006 2008

Piersic 880 1050 Cais 850 980 Cireş 950 1170 Prun 700 900

b) Cost de producţie lei/to

2006

2008

Cultura

max min max min

Piersic 800 770 900 675 Cais 808 677 870 750 Cireş 871 1040 Prun 644 570 780 700

c) Subvenţii lei/ha

Cultura

2006

2008

Piersic 400 175 Cais 400 175 Cireş 400 175 Prun 400 175

Calculaţiile din fişa precedentă redau calculaţiile/1 ha de exploataţie pentru perioade diferite şi dimenisuni de module propuse, putând duce la analize şi decizii pentru diferite dimensiuni de module la acest profil. 5.5.1 Consum forţă de muncă pe culturi conform fişelor tehnologice Tabel nr. 5.5.1

Nr.

crt.

Cultura Producţia medie

Kg/ha

Ore mecanizator Z.O. TOTAL

ore/ha

1 2 3 4 5 6

2 CAIS 7.000 34,63 80,86 681,51 3 CIREŞ/VIŞIN 7.000 30,05 98,13 815,09 4 PIERSIC 9.000 35,26 123,8 1025,66 5 PRUN 7.000 30,59 78,0 654,59

PAG - 181 -

5.5.2 Consumul forţei de muncă /module de exploataţie

Tabel nr. 5.5.2

TOTAL Z.O./ha

de xploataţie

nr.

Dimensiunea

modulelor

ha

Sistemul

de producţie

ore/ modul

nr.

Z.O.

nr.

15 irigat/ neirigat 11.911,5 1489 99,3

60 irigat/ neirigat 48.504,12 6063 101

150 irigat/ neirigat

132.538,5 16.567 110,4

5.5.2.1 Modul 15 ha Tabel nr. 5.5.2.1

Nr.crt. Cultura Suprafaţa ha Ore/ha Total ore/culturi

1 2 3 4 5

2 Piersic 7,5 911,7 6.837,75 3 Cais 4,5 584,1 2.628,45 4 Cireş 3 815,09 2.445,27

Total ore/modul 15 - 11.911,47 Total Z.O./modul 1.489 Total Z.O./ha 99,3

5.5.2.2 Modul 60 ha Tabel nr. 5.5.2.2

Nr.crt. Cultura Suprafaţa ha Ore/ha Total ore/culturi

1 2 3 4 5

2 Prun 24 654,59 15.710,16 3 Piersic 24 1025,66 24.615,84 4 Cais 12 681,51 8.178,12

Total ore/modul 60 - 48.504,12 Total Z.O./modul 6.063 Total Z.O./ha 101

5.5.2.3 Modul 60 ha Tabel nr. 5.5.2.3

Nr.crt. Cultura Suprafaţa ha Ore/ha Total ore/culturi

1 2 3 4 5

2 Prun 45 841,6 3.787,2 3 Piersic 75 911,7 68.377,5 4 Cais 30 876,3 26.289

Total ore/modul 60 - 132.538,5 Total Z.O./modul 16.567 Total Z.O./ha 110,4

PAG - 182 -

Profil: Pomi

Sistem: neirigat

5.6 Dotarea minimă cu tractoare şi maşini agricole

exploataţia agricolă -15 ha- Tabel nr. 5.6.1

Nr. crt. Denumirea utilajului

Necesar

dotare (buc.) Preţ unitar Valoarea utilajelor

pe exploataţie pe hectar

lei EURO lei EURO lei EURO

1 Tractor T 483 DT cu cabină 1 52900 14901,4 52900 14901,4 3526,66 993,4266

2 Echipament împrăştiat gunoi de grajd EIG 2 1 15470 4357,7 15470 4357,7 1031,33 290,513

3 Freză pomicolă B - 1400 1 6063 1707,8 6063 1707,8 404,2 113,853

4 Grapă cu discuri pentru pomicultură GDP-251 1 7634 2150,4 7634 2150,4 508,93 143,36

5 Remorcă pomiviticolă RPV 2 1 12971 3653,8 12971 3653,8 864,73 243,5866

6 Maşina de stropit si prăfuit MC 500 1 11900,6 3352,28 11900,6 3352,28 793,373 223,48533

TOTAL 106938,6 30123,38 106938,6 30123,38 7129,223 2008,225 Preţurile includ TVA

1 EURO= 3,55RON

Se estimează ca la exploataţiile pomicole de 15 ha, celelalte echipamente tehnice necesare se vor închiria de la terţi.

Efortul financiar necesar achiziţionării acestora nu se justifică.

PAG - 183 -

Profil: Pomi

Sistem: neirigat

Dotarea minimă cu tractoare şi maşini agricole exploataţia agricolă - 60 ha-

Tabel nr. 5.6.2

Nr. crt. Denumirea utilajului

Necesar

dotare (buc.) Preţ unitar Valoarea utilajelor

pe exploataţie pe hectar

lei EURO lei EURO lei EURO

1 Tractor T 483 DT cu cabină 2 52900 14901,4 105800 29802 1763,33 496,7

2 Remorcă cisternă RCU- 4 1 35000 9859,15 35000 9859,15 583,33 164,31916

3 Maşina amendamente MA 3.5 1 19350,82 5450,93 19350,82 5450,93 322,5136 90,8488

4 Echipament împrăştiat gunoi de grajd EIG 2 1 15470 4357,7 15470 4357,7 257,833 72,6283

5 Freză pomicolă B - 1400 2 6063 1707,8 12126 3415,6 202,1 56,9266

6 Grapă cu discuri pentru pomicultură GDP-251 2 7634 2150,4 15268 4300,8 254,466 71,68

7 Remorcă pomiviticolă RPV 2 2 12971 3653,8 25942 7307,6 432,366 121,7933

8 Maşina de stropit si prăfuit MC 500 1 11900,6 3352,28 11900,6 3352,28 198,343 55,87133

TOTAL 161289,4 45433,46 240857,4 67846,06 4014,282 1130,767

Preţurile includ TVA

1 EURO= 3,55RON

PAG - 184 -

Profil: Pomi

Sistem: neirigat

Dotarea minimă cu tractoare şi maşini agricole exploataţia agricolă -150 ha-

Tabel nr. 5.6.3

Nr. crt. Denumirea utilajului

Necesar

dotare (buc.) Preţ unitar Valoarea utilajelor

pe exploataţie pe hectar

lei EURO lei EURO lei EURO

1 Tractor T 483 DT cu cabină 5 52900 14901,4 264500 74507 1763,33 496,7133

2 Remorcă cisternă RCU- 4 2 35000 9859,15 70000 19718,3 466,66 131,455

3 Maşina amendamente MA 3.5 1 19350,82 5450,93 19350,82 5450,93 129,0054 36,3395

4 Echipament împrăştiat gunoi de grajd EIG 2 2 15470 4357,7 30940 8715,4 206,266 58,10266

5 Freză pomicolă B - 1400 5 6063 1707,8 30315 8539 202,1 56,9266

6 Grapă cu discuri pentru pomicultură GDP-251 5 7634 2150,4 38170 10752 254,466 71,68

7 Remorcă pomiviticolă RPV 2 4 12971 3653,8 51884 14615,2 345,8933 97,4346

8 Maşina de stropit si prăfuit MC 500 2 11900,6 3352,28 23801,2 6704,56 158,6746 44,697

TOTAL 161289,4 45433,46 528961 149002,4 3526,395 993,3487

Preţurile includ TVA

1 EURO= 3,55RON

PAG - 185 -

CAPITOL 6 GHID ETALON TEHNICO-ECONOMIC PENTRU “VIE”

6.1 Tehnologia cadru 6.2 Modul 12 ha Tabel nr. 6.2

6.2.1 Bugetul exploatatiei de 12 ha Tabel nr. 6.2.1 6.2.2 Fişă rezumativă Tabel nr. 6.2.2 6.2.3 Simularea principalilor indicatori economici Tabel nr. 6.2.3

6.3 Modul 40 ha Tabel nr. 6.3

6.3.1 Bugetul exploatatiei de 40 ha Tabel nr. 6.3.1 6.3.2 Fişă rezumativă Tabel nr.63.3.2 6.3.3 Simularea principalilor indicatori economici Tabel nr. 6.3.3

6.4 Modul 150 ha Tabel nr. 6.4

6.4.1 Bugetul exploatatiei de 150 ha Tabel nr. 6.4.1 6.4.2 Fişă rezumativă - neirigat Tabel nr. 6.4.2 6.4.3 Simularea principalilor indicatori economici Tabel nr. 6.4.3

6.5 Fişă explicativă

6.5.1 Consum forţă de muncă pe culturi conform fişelor tehnologice Tabel nr.

6.5.1 6.5.2 Consumul forţei de muncă/module de exploataţie Tabel nr. 6.5.2

6.5.2.1 Modul 12 ha Tabel nr. 6.5.2.1 6.5.2.2 Modul 40 ha neirigat Tabel nr. 6.5.2.2 6.5.2.3 Modul 150 ha irigat Tabel nr. 6.5.2.3

6.6 Dotarea minimă cu tractoare şi maşini agricole

Exploataţia agricolă -12 ha Tabel nr. 6.6.1 Exploataţia agricolă -40 ha Tabel nr. 6.62 Exploataţia agricolă -150 ha Tabel nr. 6.6.3

PAG - 186 -

6. Ghid etalon tehnico-economic

Profilul:

“Vie”

12 ha Modul de 40 ha

150 ha

Tipul Gospodari individuale

exploataţiei Asociatii familiale Societati agricole cu pers. juridica

PAG - 187 -

6.1 VITA DE VIE

Specificaţie tehnică şi tehnologică

Criterii specifice de realizare

1. Zonarea culturii şi a soiurilor

a. zonarea culturii viticole:

- pe teritoriul ţării noastre se întâlnesc mai multe ecoclimate regionale (I - Dealurile Crişanei şi Maramureşului; II – Podişul Transilvaniei; III – Dealurile

Moldovei; IV - Dealurile Olteniei şi Munteniei; V – Dealurile Banatului; VI – Colinele Dobrogei; VII – Terasele Dunării; VIII – Nisipurile şi sourile

nisipoase din sudul ţării);

b. sortimentul viticol

Soiurile recomandate pentru a fi cultivate în arealele viticole delimiate, pe direcţii de producţie, sunt următoarele:

Soiuri de struguri pentru masă: Muscat Perlă de Csaba, Cardinal, Victoria (cu maturitate timpurie); Chasselas dore, Chasselas roz, Sultanină albă (pentru

stafide), Muscat de Adda (cu maturitate mijlocie); Coarnă neagră, Afuz Ali, Italia, Bicane (cu maturitate târzie);

Soiuri pentru vinuri albe: Fetească regală, Aligote, Galbenă de Odobeşti, Plăvaie, Zghihară de Huşi, Mustoasă de Măderat, Rcaţiteli, St. Emilion (de consum

curent); Fetească albă, Fetească regală, Riesling italian, Grasă de Cotnari, Pinot gris, Chardonnay, Sauvignon, Traminer roz, Tămâioasă românească, Muscat

Ottonel (superioare);

Soiuri pentru vinuri roşii: Băbească neagră, Sangiovese, Oporto, Roşioară (de consum curent); Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot noir, Fetescă neagră,

Burgund mare, Cadarcă, Busuioacă de Bohotin (superioare);

Soiuri pentru vinuri spumante: Fetească regală, Fetească albă, Riesling italian, Iordană, Pinot noir, Băbească neagră, Muscat Ottonel.

2. Pregătirea terenului pentru înfiinţarea plantaţiei viticole

a. defrişarea şi nivelarea terenului

- defrişarea este lucrarea de eliminare a vegetaţiei lemnoase existente pe teren;

- nivelarea terenului se execută în mod diferit, în funcţie de condiţiile de relief, de sistemul de amenajare, de posibilităţile de parcelare, de configuraţia

terenului, pentru a preveni mişcarea unui volum prea mare de sol;

b. asigurarea perioadei de odihnă a solului (după defrişarea plantaţiilor vechi – 3-5 ani);

- când urmează replantarea terenurilor la scurt timp după defrişarea plantaţiilor vechi, pentru a evita răspândirea bolilor virotice prin intermediul nematozilor,

PAG - 188 -

se poate recurge la dezinfectarea solului. Pe solurile infestate cu larve de cărăbuşi, viermi sârmă, înainte de desfundat se împrăştie la suprafaţa solului. un

insecticid organo-clorurat

c. fertilizarea de bază:

- fertilizarea organică – variază în funcţiede conţinutul solului în materie organică, 30-80 t/ha, uneori 80-120 t/ha.

- fertilizarea chimică – orientativ, la pregătirea terenului pentru înfiinţarea plantaţiilor de vii roditoare se administrează următoarele doze de îngrăşăminte

chimice: 150-200 kg P2O5 ha şi 200-250 kg K2O ha, sub formă de superfosfaţi sau fosforite activate şi sare potasică.

- administrarea amendamentelor calcaroase, 2-15 t ha CaCO3.

- îngrăşămintele chimice şi cele organice sunt încorporate în sol prin lucrarea de desfundare;

d. desfundarea terenului – epoca de executare este toamna, până la începutul iernii. Terenul desfundat primăvara-vara se nivelează imediat pentru a se evita

pierderile de apă, iar cel desfundat în toamnă se lasă în brazdă până în primăvară, pentru a se realiza o mărunţire a brazdelor sub acţiunea îngheţului şi

dezgheţului.

- metoda de desfundare se execută în funcţie de caracteristicile topografice ale terenului, mecanizat, cu ajutorul plugurilor balansiere de desfundat PBD-60 sau

PBD-80 acţionate de tractoare grele pe şenile;

- nivelarea desfundăturii se execută înaintea pichetării şi plantării propriu zise;

3. Înfiinţarea plantaţiilor viticole a. densitatea şi distanţele de plantare

- pe pante terasate, cu soluri cu fertilitatea scăzută sau mijlocie, distanţele de plantare vor fi reduse (2,0-2,2 m /1,0-1,2 m);

- pe solurile fertile, pentru soiurile viguroase şi conducerea în forme înalte a butucilor, în zone de cultură neprotejată sau semiprotejată, se vor adopta distanţe

mai mari (3,0-3,6 m între rânduri), care permit folosirea unor tractoare şi maşini de mare randament;

- pentru plantaţiile de tip gospodăresc, acolo unde întreţinerea urmează să fie făcută manual, cu mijloace hipo sau cu motocultoare se recomandă alegerea

distanţelor de 1,5-1,8 m/1,0-1,4 m.

- densitatea la plantare variază între 2381 şi 6666 butuci/ha.

b. pichetarea terenului

- marcarea locului destinat fiecărei viţe se face cu ţăruşi de 50-60 cm lungime, nuiţi picheţi, sau cu lungimea de 1,1-1,4 m în cazul plantaţiilor conduse în

forme semiînalte şi înalte; în acest caz pichetatul serveşte la conducerea şi la susţinerea vegetaţiei şi a tulpinii în primii ani. Pichetarea se execută la sfârşitul

iernii pentru plantările de primăvară şi la începutul tomnei pentru plantările de toamnă, după desfundatul şi nivelatul acestuia.

Orientarea rândurilor

PAG - 189 -

- pe terenurile slab înclinate sau plane, rândurile se orientează pe direcţia nord-sud; pe pante, pe direcţia curbelor de nivel iar pe terase de-a lungul acestora.

Sistemul de pichetat

- dreptrunghi, pătrat etc. În prezent în viticultură este generalizat sistemul de pichetat în dreptunghi, la care distanţa între rânduri este mai mare decât distanţa

dintre viţe pe rând.

Aparatura şi materialele necesare: teodolit (pentru ridicarea de perpendiculare şi trasarea de aliniamente pe distanţe mari – pe ternurile în pantă), nivelă – pe

ternurile plane, jaloane pentru trasarea aliniamentelor, panglici de oţel pentru măsurat distanţe, rulete, sârme marcate, picheţi, maiuri de lemn armate la ambele

capete cu un inel metalic, pentru fixarea picheţilor.

Tehnica pichetatului: împărţirea lui în suprafeţe mici de formă pătrată sau dreptunghiulară care să permită executarea cu uşurinţă a operaţiilor perfectă de

aliniere a rândurilor. După întinderea sârmelor, în dreptul semnelor de pe sârmă, se înfinge câte un pichet,cât mai aproape de sârmă, mereu de aceeaşi parte şi

fără a o deplasa. După fixarea tuturor picheţilor de pe rândul respectiv, sârma se mută pentru rândul următor. Primul şi ultimul rând din parcelă se

amplasează faţă de drum, la jumătatea distanţei de plantare între rânduri.

c. plantarea viţei de vie:

Perioada de plantare: primăvara devreme (martie-începutul lunii aprilie) cu condiţia ca temperatura solului, la adâncimea de 40-50 cm, să înregistreze 7-

100C. Pe solurile grele, reci, cu exces de umiditate, plantarea viţelor se execută la începutul lunii mai.

- plantarea de toamnă – este puţin practicată deoarece viţele se scot cu întârziere din şcoală.

Pregătirea viţelor pentru plantare: - se admit la plantare numai viţe sănătoase, cu cu sudura de jur împrejur, care au lemnul viabil, liberul de culoare alb-

verzuie, rădăcinile alb-sidefii, cu mugurii viabili;

- fasonarea viţelor – scurtarea rădăcinilor (8-10 cm) şi a cordiţei (la 3-4 cm);

- parafinarea viţelor în treimea superioară – la palntarea fără muşuroi;

- mocirlirea viţelor;

Metode de plantare:

- plantarea obişnuită a viţelor se realizează în gropi făcute cu puţin timp înainte de lucrarea de plantat. Pe direcţia rândului, de aceeaşi parte a pichetului şi la o

distanţă de 3-5 cm de acesta, cu cazmaua se fac gropi adânci de 50 cm şi largi de 35-40 cm, de formă prismatică sau circulară (pe nisipuri). Pe fundul gropii se

realizează un muşuroi de pământ mărunţit, se aşează apoi viţa în poziţie verticală, rezemată de peretele dinspre pichet, cu rădăcinile repartizate de jur împrejur

pe moviliţa de pământ. Punctul de altoire trebuie să fie cu 1-2 cm mai sus de nivelul solului pentru a preveni creşterea rădăcinilor din altoi, iar cordiţa să fie

orientată spre pichet. Peste rădăcini se introduce pământ mărunţit şi reavăn, într-un strat gros de 15-20 cm, se tasează cu piciorul din exteriorul gropii spre

PAG - 190 -

interior, se introduce 2-6 kg de mraniţă şi se udă cu câte 5-10 l de apă la fiecare groapă. După infiltrarea apei groapa se umple până la nivelul solului peste care

se presară în jurul viţei un insecticid (5-6 g/viţă), fără a atinge viţa.

4. Lucrările de întreţinere a culturilor viticole a. lucrările de întreţinere din anul I de la plantare

- lucrările solului – afânarea (imediat după plantare); pentru combaterea buruienilor sunt necesare 4 paşile mecanice între rânduri şi 3 praşile manuale pe rând;

- controlul viţelor – în cursul lunii mai şi la începutul lunii iunie pentru a urmări pornirea lăstarilor;

- copcitul viţelor – suprimarea rădăcinilor crescute din altoi şi nodul superior al portaltoiului, precum şi a lăstarilor porniţi din portaltoi;

- legatul lăstarilor – când au 30-40 cm;

- combaterea bolilor şi dăunătorilor – se execută în funcţie de agentul patogen şi de dăunare;

- irigarea – în perioade secetoase;

- fertilizarea – folosirea îngrăşămintelor verzi;

- completarea golurilor – la sfârşitul lunii august – începutul lunii septembrie;

- protejarea viţelor în timpul iernii – prin muşuroire, acoperind porţiunea bazală a cordiţelor;

- întreţinerea lucrărilor antierozionale (canale, terase, taluzuri, drumuri, etc.);

b. lucrările de întreţinere din anul al II- lea de la plantare

- dezmuşuroitul şi arătura de primăvară;

- tăierea în uscat şi copcitul viţelor;

- plivitul şi legatul lăstarilor;

- completarea golurilor;

- lucrările de întreţinere a solului, combaterea bolilor şi dăunătorilor se execută în acelaşi mod ca şi cele de anul I;

- fertilizarea – când viţele prezintă o creştere slabă;

- protejarea viţelor în timpul iernii;

- instalarea mijloacelor de susţinere – fixarea părţii supraterestre de mijlocul de susţinere (spalieri de diferite tipuri)

c. lucrările de întreţinere din anul al III-lea de la plantare

- sunt asemănătoare cu cele din anul precedent, cu excepţia tăierii de formare;

d. lucrările de întreţinere în plantaţiile de vii roditoare

PAG - 191 -

Determinarea viabilităţii ochilor

Secţionarea longitudinală a ochiului cu lama sau briceagul, începând de la baza coardei către vârf; culoarea verde este specifică ţesuturilor viabile.

Metoda de forţare a pornirii în vegetaţie a ochilor, prin care coardele se secţionează în fragmente de câte un ochi cu o porţiune de internod, se

parafinează secţiunea superioară şi se introduc, în ordinea lor de aşezare de pe coardă, în perforaţiile unei plăci de tablă (sau carton) ce se aşează peste o tavă

cu apă, în aşa fel încât partea inferioră a butaşilor să fie în apă. Tăvile se ţin în încăperi încălzite, pentru forţarea butaşilor: pornirea ochilor are loc după 8-16

zile la temperatura de 28-300C, sau după 20-25 zile la temperatura de 18-200C.

Situaţia viabilităţii ochilor se notează pe formulare, precizându-se starea mugurelui principal (viabil sau mort), pentru fiecare ochi în parte,

începând de la bază şi continuând pe toată lungimea coardei analizate.

Cunoscând nivelul pierderilor de ochi şi distribuţia celor pieriţi de-a lungul coardei, se poate stabili lungimea de tăiere şi modul de compensare a

ochilor pieriţi.

Până la pierderi de ochi de 15-20%, tăierile se fac normal, cele mai mari de 20% impun corectarea încărcăturii prin compensarea ochilor pieriţi;

Pentru calcularea încărcăturii compensate (Ic) se foloseşte formula:

Ic=Ir x 100/100-P

în care,

Ir – este încărcătura de ochi recomandată (la ha sau m2),

P – pierderile de ochi, în procente.

În continuare, încărcătura compensată se repartizează pe numărul de butuci existenţi, iar încărcătura ce revine fiecărui butuc se repartizează pe

elementele de rod ale acestuia.

Compensarea pierderilor de ochi se realizează prin păstrarea pe butuc a unui număr sporit de elemente de rod (cepi, cordiţe, coarde) sau a unor

coarde de rod mai lungi.

Sistemele de tăiere

Sistemul de tăiere scurt - cepi de rod de 2-3 ochi lungime.

Sistemul de tăiere lung - coardele de rod, în număr de 2-4, sunt scurtate la lungimi variabile (8-16 ochi).Acest sistem de tăiere permite obţinerea unor

producţii mari de struguri, datorită încărcăturilor sporite de ochi pe butuc, însă determină o degarnisire rapidă a butucului, o maturare neuniformă a

strugurilor şi necesită un volum mare de forţă de muncă.

Sistemul de tăiere mixt - veriga de rod, alcătuită dintr-o coardă de 8-14 ochi lungime sau o cordiţă de 5-7 ochi şi un cep de înlocuire de 1-2 ochi. Pe butuc

PAG - 192 -

se păstrează între 1 şi 4, rar mai multe verigi de rod. Avantajele pe care le are: permite repartizarea unor încărcături optime de ochi pe butuci, menţinerea

elementelor de rod şi de înlocuire cât mai aproape de butuc sau cordon, se poate utiliza în toate condiţiile ecologice şi la toate soiurile, cât şi la cea pe

semitulpină.

Formele de conducere

Conducerea joasă Elementele de producţie se găsesc amplasate pe lemnul multianual la cel mult 10-30 cm de nivelul solului. Conducerea joasă favorizează

maturarea mai timpurie a strugurilor, acumularea unei cantităţi mai mari de zaharuri, în comparaţie cu celelalte forme de conducere.

Conducerea semiînaltă Elementele de producţie se formează pe tulpini de 60-80 cm înălţime de la nivelul solului. Pe forma de conducere semiînaltă se

practică sistemele de tăiere scurt şi mix;

Conducerea înaltă Elementele de producţie se formează la 1,00-1,50 m înălţime sau mai mult, cu sau fără cordoane. Avantaje: diminuarea pericolului de

îngheţ, extinderea mecanizării, economisirea de materiale (inclusiv folosirea la plantare a unui număr mai mic de viţe), creşterea productivităţii muncii,

sporirea fertilităţii şi producţiei etc.

Tipul de tăiere este desemnat printr-un nume propriu (Dr. Guyot, Cazenave, Lenz Moser), printr-o denumire geografică (de Odobeşti, de

Teremia) sau printr-o expresie metaforică (tăierea în vas).

Principalele tipuri de tăiere folosite în prezent sunt:

-tăierea tip Teremia, caracterizată prin prezenţa cepilor de rod (6-8) pe formă joasă;

-tăierea în verigi de rod (Guyot multiplu), prezentă pe butucul condus în formă joasă; verigile de rod pot fi în număr de 2 (Guyot dublu) sau 3-4

(Guyot multiplu);

-Guyot pe semitulpină, tăiere la care verigile de rod, în număr de 4, se lasă pe o tulpină de 60-80 cm înălţime, coardele de rod fiind legate pe

primul rând de sârme (dublu) al spalierului, de obicei în semicerc;

-cordonul Cazenave, uni şi bilateral, având ca elemente de producţie cordiţele de rod (4-6 ochi lungime), amplasate pe cordonul uni sau bilateral,

format pe o tuplină de 60-80 cm lungime (cordon semiînalt), la distanţe de 20-25 cm una de alta;

-cordonul speronat, cu cepi de rod amplasaţi pe cordoane uni sau bilaterale, la circa 15 cm unul de altul, formate pe tulpini de 60-80 cm;

-Guyot cu braţe înălţate cu înlocuire periodică, la care se formează 2 braţe de 60-70 cm lungime, cu câte două verigi de rod în vârful lor şi câte 2

cepi de siguranţă la baza celor două braţe. În acest caz, se protejează peste iarnă, prin acoperire cu pământ, cordele pornite din cepii de la baza butucului;

-Guyot pe tulpină, tăiere tot în verigi de rod, cu tulpina înaltă de 1,00-1,20m;

-cordonul Lenz Moser, uni sau bilateral, cu aceleaşi elemnete de rod (cordiţe) ca şi cordonul Cazenave, cu deosebirea că tulpina este de 1,00-1,20

PAG - 193 -

m înălţime.

Tăierea viţei de vie: tăieri de formare, tăieri de rodire, tăieri de regenerare, tăieri speciale

Tăierile de rodire sunt cele mai importante lucrări efectuate asupra viţei de vie. Ele se aplică în fiecare an, pe o perioadă lungă de timp (circa 30-35

ani), până în momentul în care creşterea şi fructificarea scad, butucii intrând în declin.

Prin aceste tăieri se urmăreşte menţinerea, în fiecare an, a anumitor raporturi între procesele de creştere şi de fructificare, dimensionarea

producţiei de struguri la butuc, asigurarea rodirii susţinute a butucilor, eliminându-se alternanţa de rodire, evitarea degarnisirii cordoanelor, menţinerea

capacităţii de regenerare a butucului, prin îndepărtarea lemnului îmbătrânit şi a celui uscat, menţinerea organelor lemnoase ale butucului cât mai aproape de

sol, la forma joasă de conducere, pentru a putea fi protejate peste iarnă, prin acoperire cu pământ.

2. Lucrările solului în plantaţiile de vii roditoare

- dezgropatul viţelor – în arealele de cultură protejată a viţei;

- debilonarea rândurilor de viţe – la viţele conduse pe tulpini,

- lucrările anuale ale solului (arătura de primăvară, afânarea de primăvară, praşilele, mulcirea solului, arătura de toamnă);

- lucrările adânci, perioadice ale solului (subsolajul, afânarea adâncă);

e. Lucrări de fertilizare şi irigare:

Fertilizarea cu gunoi de grajd

Gunoiul grajd se aplică periodic, la 3-4 ani o dată, în cantitate de 30-40 t/ha, se aplică toamna sau primăvara devreme, prin împrăştiere, folosind

maşina pentru împrăştiat gunoi de grajd (MIGV-1).

Folosirea tescovinei compostate. În locul gunoiului de grajd se pot folosi tescovina compostată precum şi compostul rezultat din resturile vegetale

provenite de la întreprinderile ce industrializează produsele horticole etc.

Fertilizarea cu îngrăşăminte chimice

În viticultură se folosesc mai des următoarele îngrăşăminte chimice:

- îngrăşămintele cu azot: azotatul de amoniu, ureea, nitrocalcamoniu, sulfatul de amoniu;

- îngrăşămintele cu fosfor: superfosfatul simplu, superfosfatul dublu, fosforitele activate etc.

- îngrăşămintele cu potasiu: sulfatul de potasiu, sare potasică, clorura de potasiu.

În afara acestora pot fi folosite cu eficienţă sporită îngrăşămintele complexe-binare N22P22 şi ternare N11P22K11, ca şi cele complexe de tip

„Cristalin”, utilizate cu apa de irigare.

PAG - 194 -

Pentru calcularea cantităţilor de îngrăşăminte brute ce revin la 1 ha, pe baza dozelor de N, P, K recomandate şi în funcţie de conţinutul îngrăşămintelor în substanţă

activă, se foloseşte formula:

C=Dx100/c, în care:

C este cantitatea de îngrăşămânr brut, în kg/ha;

D este doza recomandată în substanţă activă, în kg/ha;

c-conţinutul (în %) în substanţe nutritive la îngrăşământului folosit.

În plantaţiile pe rod, aplicarea îngrăşămintelor chimice se face diferenţiat: toamna, după căderea frunzelor, se aplică la îngrăşămintele cu fosfor şi potasiu (greu levigabile),

iar primăvara, înainte de dezmugurit, îngrăşămintele cu azot.

Administrarea îngrăşămintelor chimice se face pe intervale, în două benzi laterale, cu plugul cultivator (PCV) şi echipamentul pentru administrat îngrăşăminte chimice

(EIV), la adâncimea de 16-18 cm. În cazul în care se face subsolajul, acestea se introduc cu subsolierul (SPV) pe mijlocul intervalului, la adâncimea de 35-45 cm.

Aplicarea foliară a îngrăşămintelor chimice. Stropirile cu îngrăşăminte foliare au rol complementar, de corecţie, în special în caz de carenţe (lipsa unor elemente

chimice). Soluţiile se folosesc în concentraţii reduse, pentru a nu se produce arsuri pe organele verzi ale viţei de vie. Soluţiile sunt pulverizate în special pe faţa inferioară a

frunzelor. Stropirile se execută înainte de înflorit (cu 5-10 zile) şi se repetă de 3-4 ori după înflorit.

f. Combaterea bolilor şi dăunătorilor în plantaţiile de vii roditoare

Bolile criptogamice

- mana, făinarea şi putregaiul cenuşiu

Mana (Plasmopara viticola). Ciuperca atacă toate organele verzi în formare ale viţei de vie: lăstarii tineri, inflorescenţele, strugurii în formare, cârceii. Pe

frunze, atacul primar apare sub formă de „pete undelemnii”, în dreptul cărora, pe dosul frunzei, se formează un puf albicios, pe boabele tinere, în creştere puful care se

formează este de culoare gri; boabele complet dezvoltate, în urma atacului se brunifică, pe vârfurile lăstarilor, inflorescenţe, cârcei, frunze, atacul manei se finalizează prin

brunificarea şi uscarea lor.

Atacul de mană combătut prin fungicide sistemice (care pătrund şi circulă în plante). Măsuri agrofitotehnice: evitarea înfiinţării de plantaţii dese, cu slabe posibilităţi de

aerisire, drenarea terenurilor care reţin puternic apa, efectuarea lucrărilor în verde la timp, eliminarea prin cârnit a vârfurilor nestropite ale lăstarilor, care sunt foarte

sensibile la infecţie.

Făinarea sau oidium (Uncinula necator) atacă toate organele verzi ale viţei de vie care dezvoltă un miceliu pâslos de culoare gri, acoperit cu o pulbere cu

aspect de „făinare”. Cel mai periculos este atacul pe struguri, boabele atacate imediat după legarea florilor se usucă, iar cele atacate mai târziu crapă şi se brunifică.

Lucrările solului destinate eliminării excesului de umiditate şi distrugerii buruienilor concură la realizarea condiţiilor favorabile dezvoltării ciupercii.

Putregaiul cenuşiu (Botryotinia fuckeliana) se manifestă mai puţin pe frunze, lăstari şi ciorchini tineri, dar frecvent pe boabele mature, aproape de cules. Pe

frunze apar pete gălbui la început, care apoi devin roşietice.

Atacul cel mai păgubitor este pe boabe, în timpul maturării. La început, pe suprafaţa lor se observă pete mici, care se măresc repede, pătrunzând şi în interiorul pulpei

bobului. Petele sunt galbene cenuşii sau roşii violacee. Boabele infectate se înmoaie, crapă şi se acoperă cu un mucegai abundent, de la un bob la altul, cuprinzând întreg

strugurele, mai ales la soiurile cu boabe dese.

PAG - 195 -

Dăunători

Moliile strugurilor. În climatul nostru temperat, moliile strugurilor sunt reprezentate prin două specii: Lobesia botrana, frecventă în podgoriile din sudul ţării,

şi Eupoecilia ambiguella sau Clysia ambiguella, răspândită în regiunile mai nordice.

Larvele rod butonii florali şi inflorescenţele, boabele verzi şi cele mature. Organele atacate sunt înfăşurate în fire mătăsoase albe.

Acarieni: acarianul (păianjenul) roşu comun (Tetranuchus urticae), păianjenul galben al viţei de vie (Eotetranychus carpini), acarianul galicol al viţei de vie

(Eriophyes vitis).

Momentul de executare a combaterii se stabileşte pe baza pragului economic de dăunare în funcţie de fenofaza de vegetaţie;

Pentru reducerea numărului de stropiri, economisirea de muncă la stropit, economie de carburanţi (în cazul tratamentelor cu mijloace mecanizate), rapiditate în combatere

se folosesc soluţii mixte. Alegerea produselor se face în funcţie de compatibilitatea lor (potrivirea lor din punct de vedere chimic), având în vedere indicaţiile înscrise,în

general, pe ambalaje sau în instrucţiunile de folosire, ori pe baza recomandărilor staţiilor de avertizare sau ale centrelor sau inspectoratelor de protecţie a plantelor.

g. Lucrări de întreţinere antierozionale şi hidroameliorative: ogor negru (solul este menţinut permanent în stare lucrată şi afânată - sistem

neeconomic); prin erbicidare (aplicarea în benzi de o parte şi de alta a rândului de butuci); prin folosirea îngrăşămintelor verzi (în podgoriile cu precipitaţii anuale de peste

600 mm şi în plantaţiile de vii irigate cu distanţe mari între rânduri 3,0-3,6 m – lupinul, mazărea de grădină sau borceagul de primăvară; prin înierbarea alternativă de

durată – înierbarea se face din două în două intervale, cu ierburi de talie mică. După 8-9 ani, se desfiinţează, urmând să fie înierbate intervalele dintre rânduri care au fost

întreţinute ca ogor negru.

5. Evaluarea producţiei de

struguri

a. evaluarea producţiei de struguri se efectuează în funcţie de următoarele elemente tehnice:

- suprafaţa ocupată de fiecare soi, pe parcele;

- numărul de butuci pe rod, existent în fiecare parcelă.

P.m.b (kg/butuc)= nr. total de struguri x gr. medie a unui strugure (g)/ nr.de butuci

P.m./ha(t) = P.m.b x Nr. butuci/ha

In care:

P.m.b = producţia medie pe butuc (kg/ha);

P.m./ha = producţia medie la ha (t)

6. Recoltarea Strugurii pentru vin sunt recoltati la maturitatea tehnologicã , când ei prezintă caracteristicile de compoziţie şi de calitate necesară, realizării unui anumit tip de vin (vin

de consum curent sau vin de calitate superioară).

În mod obişnuit, culesul strugurilor începe cu soiurile albe. La început se culeg soiurile din care se prepară vinurile de consum curent şi apoi soiurile pentru vinurile

superioare. Strugurii negri se recoltează la maturitatea fenolică, atunci când au acumulat în pielitele boabelor cantităţile cele mai mari în antociani

Recoltarea strugurilor pentru masă se eşalonează în mai multe epoci de maturare, începând de la 15.07 şi până la 15.10. Recoltarea fiecărui soi se face atunci când

strugurii au ajuns la maturilatea comercială, respectiv la momentul în care întrunesc caracteristicile de compoziţie şi de calitate ce-i fac apţi de consum

PAG - 196 -

Profilul "Vii"

6.2 M O D U L 12 ha

Tipul exploatatiei:

Gospodarii individuale Tabel nr. 6.2

NEIRIGAT

Activitate/Sistem ha % t/ha

Struguri de masa 12,0 100,0 8,0

TOTAL 12,0 100,0 x

PAG - 197 -

Profilul "Vii" BUGETUL EXPLOATATIEI DE 12 ha - zona de campie neirigat

Tipul exploatatiei: Tabel nr. 6.2.1 Gospodarii individuale

C U L T U R A

Struguri de masa

12 ha INDICATORI U.M

100% A. VALOAREA PRODUCTIEI lei 76800,0 A1. Din care productia principala lei 76800,0 B (+) SUBVENTII lei 2400,0 C (=) PRODUS BRUT lei 79200,0 D (-) CHELTUIELI TOTALE lei 73920,0 D1. Din care pentru productia principala lei 73920,0 I. CHELTUIELI VARIABILE lei 45372,0 1.Cheltuieli cu materii prime si materiale lei 27180,0 - Sämãn si material saditor lei 3000,0 - Ingrasaminte chimice lei 6000,0 - Pesticide lei 4980,0 - Alte materiale lei 13200,0 2. Cheltuieli cu lucrari mecanizate lei 15408,0 3. Cheltuieli cu irigatii lei 0,0 4. Cheltuieli de aprovizionare lei 1356,0 5. Cheltuieli cu forta de munca temporara* lei 0,0 6. Asigurari lei 1428,0 II. CHELTUIELI FIXE lei 28548,0 - Cheltuieli cu forta de munca permanenta lei 23496,0 - Cheltuieli generale lei 2004,0 - Dobanzi la credite lei 2628,0 - Amortisment lei 420,0 E. (=) VENIT IMPOZABIL lei 2880,0 (-) Impozite si taxe lei 0,0 F. (=) VENIT NET+subventii lei 5280,0 G. RATA VENIT IMPOZABIL (%) % 3,9 H. RATA VENIT NET+subventii (%) % 7,1

PAG - 198 -

FIŞĂ REZUMATIVĂ

a indicatorilor de sinteză, ai modulului de 12 ha neirigat

Profil: Vii – Tipul exploataţiei Gospodării individuale Tabel nr. 6.2.2

Nc. INDICATORI lei € = 3,5 lei

1 Valoarea producţiei principale şi secundare 76800 21943 2 Subvenţii 2400 686 3 Produs brut (1+2) 79200 22629 4 Cheltuieli totale, d.c.: 73920 21120 4.1 - cheltuieli variabile 45372 12963 4.1.1 - variabile specifice 28608 8174 4.2 - cheltuieli fixe 28548 8157 5 Profit (3-4) 5280 1509 6 Rata profitului (5:4x100) (%) 7,1 7,1 7 Marja Brută total exploataţie (3-4.1) 33828 9665

8 Clasa de mărime europeană după Marja Bruta Standard 12 UDE VI VI

9 Fond de dezvoltare (70% din profit+amortizare) 4116 1176 10 Posibilităţi de investiţii prin credite (9 x 5 ani) 20580 5880

11 Fonduri pentru reluarea procesului de producţie (10% din profit) 528 151

12 Fonduri pentru muncă şi management (5% din profit) 264 75 13 Fonduri pentru capitalizare (15% din profit) 792 226 14 Total fonduri proprii pentru producţiei (Fd proprii + rd 11) * 60858 17388 15 Credite pentru producţie ** 13590 3883 16 Consum de muncă (mii ore/an/exploataţie) 13,6 x *Exploatantul are fonduri proprii în valoare de 60330 lei. **Creditele de producţie acoperă 50% din cheltuielile cu factorii de producţie Concluzii:

Resursele financiare necesare acoperirii cheltuielilor totale reprezintă: 82% fonduri proprii şi 18% credite de producţie.

Modulul evidenţiază o rată a profitului de 7,1% şi asigură în medie un profit de 440 lei/ha.

Marja brută standard (MBS) defineşte „dimensunea economică a exploataţiei” exprimată în „unităţi de dimensiune economică” (1 UDE = 1200 €), fiind în cazul acestei exploataţii de 12 UDE, considerată (după tip) ca o exploataţie mică (şi după clasă) de clasa a VI-a.

Fondul de dezvoltare constituit crează posibilitatea investiţiei în tehnica agricolă prin cumpărare cu credite a utilajelor specifice şi echipamente pentru tratamente fitisanitare.

Modulul realizat prin proiectare are o viabilitate economică modestă.

PAG - 199 -

Profilul "Vii"

6.3 M O D U L 40 ha

Tipul exploatatiei: Tabel nr. 6.3

Asociatii familiale

NEIRIGAT

Activitate/Sistem ha % t/ha

Struguri de masa 40,0 100,0 12,0

TOTAL 40,0 100,0 x

PAG - 200 -

Profilul "Vii" BUGETUL EXPLOATATIEI DE 40 ha - zona de campie neirigat Tabel nr. 6.3.1 Tipul exploatatiei: Asociatii familiale

C U L T U R A Struguri de masa

40 ha INDICATORI U.M

100% A. VALOAREA PRODUCTIEI lei 384000,0 A1. Din care productia principala lei 384000,0 B (+) SUBVENTII lei 8000,0 C (=) PRODUS BRUT lei 392000,0 D (-) CHELTUIELI TOTALE lei 348833,9 D1. Din care pentru productia principala lei 348833,9 I. CHELTUIELI VARIABILE lei 198380,2 1.Cheltuieli cu materii prime si materiale lei 117645,6 - Sämãn si material saditor lei 10000,0 - Ingrasaminte chimice lei 27000,0 - Pesticide lei 22173,6 - Alte materiale lei 58472,0 2. Cheltuieli cu lucrari mecanizate lei 68473,0 3. Cheltuieli cu irigatii lei 0,0 4. Cheltuieli de aprovizionare lei 5882,3 5. Cheltuieli cu forta de munca temporara* lei 0,0 6. Asigurari lei 6379,3 II. CHELTUIELI FIXE lei 150453,7 - Cheltuieli cu forta de munca permanenta lei 126961,6 - Cheltuieli generale lei 9568,9 - Dobanzi la credite lei 12523,2 - Amortisment lei 1400,0 E. (=) VENIT IMPOZABIL lei 35166,1 (-) Impozite si taxe lei 0,0 F. (=) VENIT NET+subventii lei 43166,1 G. RATA VENIT IMPOZABIL (%) % 10,1 H. RATA VENIT NET+subventii (%) % 12,4

PAG - 201 -

FIŞĂ REZUMATIVĂ

a indicatorilor de sinteză, ai modulului de 40 ha neirigat

Profil: Vii – Tipul exploataţiei Asociaţii familiale Tabel nr. 6.3.2

Nc. INDICATORI lei € = 3,5 lei

1 Valoarea producţiei principale şi secundare 384000 109714 2 Subvenţii 8000 2286 3 Produs brut (1+2) 392000 112000 4 Cheltuieli totale, d.c.: 348834 99667 4.1 - cheltuieli variabile 198380 56680 4.1.1 - variabile specifice 124025 35436 4.2 - cheltuieli fixe 150454 42987 5 Profit (3-4) 43166 12333 6 Rata profitului (5:4x100) (%) 12,4 12,4 7 Marja Brută total exploataţie (3-4.1) 193620 55320

8 Clasa de mărime europeană după Marja Bruta Standard 63,8 UDE VIII VIII

9 Fond de dezvoltare (50 % din profit+amortizare) 22983 6567 10 Posibilităţi de investiţii prin credite (9 x 5 ani) 114915 32833

11 Fonduri pentru reluarea procesului de producţie (15% din profit) 6475 1850

12 Fonduri pentru muncă şi management (10% din profit) 4317 1233 13 Fonduri pentru capitalizare (25% din profit) 10791 3083 14 Total fonduri proprii pentru producţiei (Fd proprii + rd 11) * 296486 84710 15 Credite pentru producţie ** 58823 16807 16 Consum de muncă (mii ore/an/exploataţie) 55,2 x *Exploatantul are fonduri proprii în valoare de 290011 lei. **Creditele de producţie acoperă 50% din cheltuielile cu factorii de producţie Concluzii:

Resursele financiare necesare acoperirii cheltuielilor totale reprezintă: 83% fonduri proprii şi 17% credite de producţie.

Modulul evidenţiază o rată a profitului de 12,4% şi asigură în medie un profit de 1079lei/ha.

Marja brută standard (MBS) defineşte „dimensunea economică a exploataţiei” exprimată în „unităţi de dimensiune economică” (1 UDE = 1200 €), fiind în cazul acestei exploataţii de 63,8 UDE, considerată (după tip) ca o exploataţie mare (şi după clasă) de clasa a VIII-a.

Fondul de dezvoltare constituit crează posibilitatea investiţiei în tehnica agricolă prin cumpărare cu credite a 2 tractoare de capacitate medie şi utilajul aferent setului.

Modulul proiectat are o viabilitate economică mare, cu condiţia realizării randamentelor programate.

PAG - 202 -

Profilul "Vii"

6.4 M O D U L 150 ha

Tipul exploatatiei:

Tabel nr. 6.4

Societati agricole cu pers. juridica

NEIRIGAT

Activitate/Sistem ha % t/ha

Struguri de vin 150,0 100,0 9,0

TOTAL 150,0 100,0 x

PAG - 203 -

Profilul "Vii" BUGETUL EXPLOATATIEI DE 150 ha - zona de campie neirigat Tabel nr. 6.4.1 Tipul exploatatiei: Societati agricole cu pers. Juridica

C U L T U R A Struguri de masa

150 ha INDICATORI U.M

100% A. VALOAREA PRODUCTIEI lei 1066500,00 A1. Din care productia principala lei 1066500,00 B (+) SUBVENTII lei 30000,00 C (=) PRODUS BRUT lei 1096500,00 D (-) CHELTUIELI TOTALE lei 981178,03 D1. Din care pentru productia principala lei 981178,03 I. CHELTUIELI VARIABILE lei 526762,34 1.Cheltuieli cu materii prime si materiale lei 303924,00 - Sämãn si material saditor lei 37500,00 - Ingrasaminte chimice lei 82980,00 - Pesticide lei 75174,00 - Alte materiale lei 108270,00 2. Cheltuieli cu lucrari mecanizate lei 189724,05 3. Cheltuieli cu irigatii lei 0,00 4. Cheltuieli de aprovizionare lei 15196,20 5. Cheltuieli cu forta de munca temporara* lei 0,00 6. Asigurari lei 17918,09 II. CHELTUIELI FIXE lei 454415,69 - Cheltuieli cu forta de munca permanenta lei 387060,23 - Cheltuieli generale lei 26877,13 - Dobanzi la credite lei 35228,33 - Amortisment lei 5250,00 E. (=) VENIT IMPOZABIL lei 85321,97 (-) Impozite si taxe lei 0,00 F. (=) VENIT NET+subventii lei 115321,97 G. RATA VENIT IMPOZABIL (%) % 8,7 H. RATA VENIT NET+subventii (%) % 11,8

PAG - 204 -

FIŞĂ REZUMATIVĂ

a indicatorilor de sinteză, ai modulului de 150 ha neirigat

Profil: Vii – Tipul exploataţiei Societăţi agricole cu pers. juridică Tabel nr. 6.4.2

Nc. INDICATORI lei € = 3,5 lei

1 Valoarea producţiei principale şi secundare 1066500 304714 2 Subvenţii 30000 8571 3 Produs brut (1+2) 1096500 313285 4 Cheltuieli totale, d.c.: 981178 280337 4.1 - cheltuieli variabile 526762 150503 4.1.1 - variabile specifice 321842 91955 4.2 - cheltuieli fixe 454415 129833 5 Profit (3-4) 115322 32949 6 Rata profitului (5:4x100) (%) 11,8 11,8 7 Marja Brută total exploataţie (3-4.1) 569738 162782

8 Clasa de mărime europeană după Marja Bruta Standard 184,4 UDE IX IX

9 Fond de dezvoltare (50 % din profit+amortizare) 62911 17975 10 Posibilităţi de investiţii prin credite (9 x 5 ani) 314555 89873

11 Fonduri pentru reluarea procesului de producţie (15% din profit) 17298 4942

12 Fonduri pentru muncă şi management (10% din profit) 11532 3295 13 Fonduri pentru capitalizare (25% din profit) 28830 8237

14 Total fonduri proprii pentru producţiei (Fd proprii + rd 11) * 846514 241861

15 Credite pentru producţie ** 151962 43418 16 Consum de muncă (mii ore/an/exploataţie) 139,8 x *Exploatantul are fonduri proprii în valoare de 829216 lei. **Creditele de producţie acoperă 50% din cheltuielile cu factorii de producţie Concluzii:

Resursele financiare necesare acoperirii cheltuielilor totale reprezintă: 85% fonduri proprii şi 15 % credite de producţie.

Modulul evidenţiază o rată a profitului de 11,8% şi asigură în medie un profit de 769 lei/ha.

Marja brută standard (MBS) defineşte „dimensunea economică a exploataţiei” exprimată în „unităţi de dimensiune economică” (1 UDE = 1200 €), fiind în cazul acestei exploataţii de 184,4 UDE, considerată (după tip) ca o exploataţie foarte mare (şi după clasă) de clasa a IX-a.

Fondul de dezvoltare constituit crează posibilitatea investiţiei în tehnica agricolă prin cumpărare cu credite a 4 tractoare de capacitate medie cu setul complet de utilaje agricole.

Modulul proiectat are o viabilitate economică ridicată.

PAG - 205 -

Profilul “Vii”

Bugetul exploataţiei de 12 ha, 40 ha şi 150 ha

Zona de câmpie neirigat Simularea principalilor indicatori economici pe perioada 2005-2008

Tipul exploataţiei Gospodării individuale (12 ha) Asociaţii familiale (40 ha) Societăţi agricole cu personalitate juridică (150 ha)

Tabel nr. 6.4.3 Dimensiunea modulului

Indicatori Perioade, recoltă,

ani U.M. 12 ha

Struguri de masă 40 ha

Struguri de masă 150 ha

Struguri de vin Observaţii

2005/2006 lei 76.800 384.000 1.066.500Valoarea producţiei 2007/2008 lei 100.800 504.000 1.309.500Creşteri sau descreşteri ∆ lei +24.000 +120.000 +243.000

2005/2006 lei 2.400 8.000 30.000Subvenţii 2007/2008 lei 2.100 7.000 26.250Creşteri sau descreşteri ∆ lei -300 -1.000 -3.750

2005/2006 lei 73.920 348.833,9 981.178,3Cheltuieli totale 2007/2008 lei 94.080 444.480 1.188.000Creşteri sau descreşteri ∆ lei +20.160 +95.646,1 +206.821,7

2005/2006 lei 2.880 35.166,1 85.321,7Venit impozabil 2007/2008 lei 6.720 59.520 121.500Creşteri sau descreşteri ∆ lei +3.840 +24.353,9 +36.178,3

2005/2006 lei 5.280 43.166,1 115.321,7Venit net+subvenţii 2007/2008 lei 8.820 66.520 147.750Creşteri sau descreşteri ∆ lei +3.540 +23.353,9 +32.428,3

2005/2006 % 7,1 12,4 11,8Rata venit net+subvenţii 2007/2008 % 9,4 15,0 12,4Creşteri sau descreşteri ∆ % +2,3 +2,6 +0,6

PAG - 206 -

Profilul “Vie” Revin pe 1 ha de exploataţie

pentru diferite dimensiuni de module şi sisteme de producţie Simularea principalilor indicatori economici pe perioada 2005-2008

lei/ha Dimensiunea modulului şi sistemul de producţie

12 ha 40 ha 150 ha

Specificare

Perioada de recoltare ani

neirigat neirigat neirigat

2005/2006

6.400

9.600

7.110

Valoarea producţiei

2007/2008 8.400 12.600 8.730

2005/2006

200

200

200

Subvenţii

2007/2008 175 175 175

2005/2006

6.160

8.720,8

6.541,2

Cheltuieli totale

2007/2008 7.840 11.112 7.920

2005/2006

240

879,2

568,8

Venit impozabil

2007/2008 560

2005/2006

440

1.079,2

768,8

Venit net + subvenţii

2007/2008 735 1.663 985

2005/2006

7,1

12,4

1,8

Rata venit net + subvenţii

2007/2008 9,4 15,0 12,4

PAG - 207 -

2007 - 2008

94080

8820

2100

100800

Valoarea productiei - lei Subventii - lei

Cheltiueli totale - lei Venit net + subventii - lei

Rata venit + subventii - %

9,4

7,1

2005 - 2006 2007 - 2008

Profilul "Vii"

Modul 12 ha Sinteza principalilor indicatori economici pe perioada 2005 - 2008

Tipul exploatatiei: Gospodari individuale

Modul 20 ha 2005 - 2006 2007 - 2008 Valoarea productiei - lei 76800 100800 Subventii - lei 2400 2100 Cheltiueli totale - lei 73920 94080 Venit net + subventii - lei 5280 8820 2005 - 2006 2007 - 2008 Rata venit + subventii - % 7,1 9,4

2005 - 2006

73920

2400

5280

76800

Valoarea productiei - lei Subventii - lei

Cheltiueli totale - lei Venit net + subventii - lei

PAG - 208 -

2007 - 2008

444480

66520

7000

504000

Valoarea productiei - lei Subventii - lei

Cheltiueli totale - lei Venit net + subventii - lei

Rata venit + subventii - %

15

12,4

2005 - 2006 2007 - 2008

Profilul "Vii"

Modul 40 ha Sinteza principalilor indicatori economici pe perioada 2005 - 2008

Tipul exploatatiei: Asociaţii familiale

Modul 20 ha 2005 - 2006 2007 - 2008

Valoarea productiei - lei 384000 504000 Subventii - lei 8000 7000 Cheltiueli totale - lei 348834 444480 Venit net + subventii - lei 43166 66520 2005 - 2006 2007 - 2008 Rata venit + subventii - % 12,4 15

2005 - 2006

348834

8000

43166

384000

Valoarea productiei - lei Subventii - lei

Cheltiueli totale - lei Venit net + subventii - lei

PAG - 209 -

2007 - 2008

1188000

147750

26250

1309500

Valoarea productiei - lei Subventii - lei

Cheltiueli totale - lei Venit net + subventii - lei

Rata venit + subventii - %

12,4

11,8

2005 - 2006 2007 - 2008

Profilul "Vii"

Modul 150 ha Sinteza principalilor indicatori economici pe perioada 2005 - 2008

Tipul exploatatiei: Societăţi agricole cu personalitate juridică

Modul 20 ha 2005 - 2006 2007 - 2008 Valoarea productiei - lei 1066500 1309500 Subventii - lei 30000 26250 Cheltiueli totale - lei 981178 1188000 Venit net + subventii - lei 115322 147750 2005 - 2006 2007 - 2008 Rata venit + subventii - % 11,8 12,4

2005 - 2006

981178

115322

30000

1066500

Valoarea productiei - lei Subventii - lei

Cheltiueli totale - lei Venit net + subventii - lei

PAG - 210 -

6.5 Fişă explicativă - „Vie” Dimensiunile de module prezentate la profilul „Vii” au la bază calculaţii cuprinse în „Fişa tehnologică” a produsului şi „Bugetul culturii” diferenţiate pe nivele de producţii. Calculaţiile la hectar, înmulţite cu numărul de hectare destinate culturii şi însumate conform structurii de producţie, au dus la obţinerea valorilor pentru modulul de dimensiunea respectivă. S-au folosit calculaţiile valorice pe ha pentru recolta anului 2006 şi simulări valorice orientative pentru recolta anului 2008. Indicatorii economici care au dus la cuantificarea valorilor pentru modulele prezentate în ghid: a) preţul de piaţă intern (preţ de valorificare) lei/to

Cultura

2006

2008

Struguri de masă 800 1050 Struguri de vin 790 970

b) Cost de producţie lei/to

2006

2008

Cultura

max min max min

Struguri de masă 770 728 980 926 Struguri de vin 727 880

c) Subvenţii lei/ha

Cultura

2006

2008

Struguri de masă 200 175 Struguri de vin 200 175

Calculaţiile din fişa precedentă redau calculaţiile/1 ha de exploataţie pentru perioade diferite şi dimenisuni de module propuse, putând duce la analize şi decizii pentru diferite dimensiuni de module la acest profil. 6.5.1 Consum forţă de muncă pe culturi conform fişelor tehnologice

Tabel nr. 6.5.1

Nr.

crt.

Cultura Producţia medie

Kg/ha

Ore mecanizator Z.O. TOTAL

ore/ha

1 2 3 4 5 6

2 STRUGURI DE MASĂ

12.000 38,55 193,71 1588,23

3 STRUGURI DE VIN 9.000 28,55 158,36 1295,43

PAG - 211 -

6.5.2 Consumul forţei de muncă/module de exploataţie

Tabel nr. 6.5.2 TOTAL Dimensiunea

modulelor

ha

Sistemul

de producţie

ore/ modul

nr.

Z.O.

nr.

Z.O./ha

de xploataţie

nr.

12

neirigat 12.705,84 1588,23 132,3

40

neirigat 63.529,2 7941,15 198,5

150

neirigat

194.359,5 24.294,9 162

6.5.2.1 Modul 12 ha

Tabel nr. 6.5.2.1 Nr.crt. Cultura Suprafaţa ha Ore/ha Total ore/culturi

1 2 3 4 5

2 Struguri de masă 12 1.058,82 12.705,84 Total ore/modul 12 - 12.705,84 Total Z.O./modul 1.588,23 Total Z.O./ha 132,3 6.5.2.2 Modul 40 ha

Tabel nr. 6.5.2.2 Nr.crt. Cultura Suprafaţa ha Ore/ha Total ore/culturi

1 2 3 4 5

2 Struguri de masă 40 1.588,23 63.529,2 Total ore/modul 40 - 63.529,2 Total Z.O./modul 7.941,15 Total Z.O./ha 198,5 6.5.2.3 Modul 150 ha

Tabel nr. 6.5.2.3 Nr.crt. Cultura Suprafaţa ha Ore/ha Total ore/culturi

1 2 3 4 5

2 Struguri de vin 150 1.295,43 194.359,5 Total ore/modul 150 - 24.294,94 Total Z.O./modul 24.294,94 Total Z.O./ha 162

PAG - 212 -

Profil: Vie

Sistem: neirigat

6.6 Dotarea minimă cu tractoare şi maşini agricole

exploataţia agricolă - 12 ha- struguri de masă / struguri de vin

Tabel nr. 6.6.1

Nr.

crt.

Denumirea utilajului Necesar

dotare

(buc.)

Preţ unitar Valoarea utilajelor

pe exploataţie pe hectar

lei EURO lei EURO lei EURO

1 Tractor V 483 cu cabină 1 50900 14338 50900 14338 4241,66 1194,833

2 Plug cultivator pentru vie PCVM 2,2 1 5494,43 1547,7 5494,43 1547,7 457,8691 128,975

3 Grapă cu discuri GDV 2,2 1 6152,67 1733,1 6152,67 1733,1 512,7225 144,425

4 Freză vie FB 1,4 1 6372 1795 6372 1795 531 149,5833

5 Maşină de stropit în vii PT 1232 1 22930,5 6459,32 22930,5 6459,32 1910,875 538,2766

6 Remorcă pomiviticolă RPV 2 1 12971 3653,8 12971 3653,8 1080,9166 304,4833

TOTAL 104820,6 29526,92 104820,6 29526,92 8735,043 2460,576

Preţurile includ TVA

1 EURO= 3,55R

Se estimează că la exploataţiile viticole de 12 ha, celelalte echipamente tehnice necesare se vor închiria de la terţi.

Efortul financiar necesar achiziţionării acestora nu se justifică.

PAG - 213 -

Profil: Vie

Sistem: neirigat

Dotarea minimă cu tractoare şi maşini agricole exploataţia agricolă - 40 ha-

struguri de masă / struguri de vin Tabel nr. 6.6.2

Nr.

crt.

Denumirea utilajului Necesar

Dotare

(buc.)

Preţ unitar Valoarea utilajelor

pe exploataţie pe hectar

lei EURO lei EURO lei EURO

1 Tractor V 483 cu cabină 2 50900 14338 101800 28676 2545 716,9

2 Plug cultivator pentru vie PCVM 2,2 2 5494,43 1547,7 10988,86 3095,4 274,7215 77,385

3 Grapă cu discuri GDV 2,2 2 6152,67 1733,1 12305,34 3466,2 307,6335 86,655

4 Freză vie FB 1,4 2 6372 1795 12744 3590 318,6 89,75

5 Maşină de stropit în vii PT 1232 2 22930,5 6459,32 45861 12918,64 1146,525 322,966

6 Remorcă pomiviticolă RPV 2 2 12971 3653,8 25942 7307,6 648,55 182,69

TOTAL 104820,6 29526,92 209641,2 59053,84 5241,03 1476,346

Preţurile includ TVA

1 EURO= 3,55RON

Se estimează că la exploataţiile viticole de 40 ha, celelalte echipamente tehnice necesare se vor închiria de la terţi.

Efortul financiar necesar achiziţionării acestora nu se justifică.

PAG - 214 -

Profil: Vie

Sistem: neirigat

Dotarea minimă cu tractoare şi maşini agricole exploataţia agricolă - 150 ha-

struguri de masă / struguri de vin

Tabel nr. 6.6.3

Nr. crt. Denumirea utilajului Necesar

Dotare

(buc.)

Preţ unitar Valoarea utilajelor

pe exploataţie pe hectar

lei EURO lei EURO lei EURO

1 Tractor V 483 cu cabină 5 50900 14338 254500 71690 1696,66 477,933

2 Plug cultivator pentru vie PCVM 2,2 5 5494,43 1547,7 27472,15 7738,5 183,1477 51,59

3 Grapă cu discuri GDV 2,2 5 6152,67 1733,1 30763,35 8665,5 205,089 57,77

4 Freză vie FB 1,4 5 6372 1795 31860 8975 212,4 59,833

5 Maşină de stropit în vii PT 1232 4 22930,5 6459,32 91722 25837,28 611,48 172,2485

6 Remorcă pomiviticolă RPV 2 5 12971 3653,8 64855 18269 432,366 121,7933

TOTAL 104820,6 29526,92 501172,5 141175,3 3341,143 941,1678

Preţurile includ TVA

1 EURO= 3,55RON

Se estimează că la exploataţiile viticole de 150 ha, celelalte echipamente tehnice necesare se vor închiria de la terţi.

Efortul financiar necesar achiziţionării acestora nu se justifică.

PAG - 215 -

CAPITOL 7 GHID ORIENTATIV PENTRU UTILIZAREA TRACTOARELOR ŞI MAŞINILOR AGRICOLE, Al ESTIMĂRII COSTURILOR PE LUCRARI AGRICOLE /PE AGREGAT ŞI CATALOG CU PRINCIPALII PRODUCĂTORI DE UTILAJE AGRICOLE DIN ROMÂNIA, AL FIRMELOR IMPORTATOARE ŞI ALŢI DISTRIBUITORI

7.1 Ghid pentru utilizarea tractoarelor şi maşinilor agricole 7.1.1Tractoare cu 2 roţi motrice 7.1.2 Maşini pentru lucrările solului 7.1.3 Maşini pentru distribuit îngrăşaminte, împrăştiat bălegar, semănat şi plantat 7.1.4 Maşini pentru pulverizat 7.1.5 Cultivatoare, cositori, prese de balotat, echipamente rcoltat furaje verzi 7.1.6 Combine şi bene transport 7.2 Ghid orientativ pentru estimarea costurilor pe lucrări agricole/ agregate 7.3 Catalog cu principalii fabricanţi de utilaje din România 7.4 Catalog cu firme româneşti importatoare/distribuitoare/reprezentate de utilaje şi echipamente pentru agricultură 7.5 Catalog cu firma străine cu prezenţă mai mare pe piaţa românească 7.6 Catalog cu pesticide şi potenţiali distribuitori

PAG - 216 -

7.1 GHID PENTRU UTILIZAREA TRACTOARELOR SI MASINILOR AGRICOLE

pentru anul 2007 faţă de 2006*

INTRODUCERE

In acest capitol se vor prezenta date şi informaţii cu privire la costurile de utilizare a tractoarelor şi maşinilor. Datele şi informaţiile ce vor fi prezentate sunt utile fermierilor români pentru că în următorii 5-10 ani sistema de maşini şi tractoare din România va fi similară celei din ţările UE. Fermierii români vor achiziţiona utilaje fabricte în UE sau chiar în ţară. Si utilajele din ţară fabricate sub licenţă sau româneşti vor avea parametrii constructivi funcţionării competitive. In acest context, vor achiziţiona utilaje la preţ european, vor consuma motorina la preţ european, vor suporta cheltluieli cu reparaţia utilajelor şi cu amortizarea acestuia tot la nivel european. Singurul element de costuri care va fi mai mic în România va fi cu plata mecanizatorului care în Franţa de exemplu este de 10,6 €/oră pînă la 13,7 €/oră. Datele şi informaţiile din acest capitol sunt prelucrări după unele materiale prezentate în revista „La France agricole”x) Anual în Franţa, Biroul de coordonare pentru maşinismul agricol publică costurile de utilizare a tractoarelor şi maşinilor agricole, ca bareme de autor reciproc. Baremele de ajutor rciproc stabilite de Biroul de coordonare pentru maşini agricole sunt o referinţă naţională care poate fi utilizată în cadrul schimbului de servicii între gricultori. Baremul stabileşte costurile medii de utilizare a unei singure maşini stabilit ca parte a preţului fix a carburantului de 0,52 €/l şi a preţului uleiului de 1,9 €/l. Preţurile medii exceptând taxele datorate materialului nou, au fost fixate la baza tarifelor de cultură ale diferitelor firme. *calculatii efectuate de specialişti pentru anul 2007 şi având în vedere informaţii din „La France Agricole” 2006

PAG - 217 -

Cheltuielile cu mâna de lucru, tractoristul sau alţii, nu sunt cuprinse. Costurile przentate în tabel sunt în Euro în anul 2006 în Franţa. Costurile de utilizare se vor prezenta la tractoare pe ora de funcţionare iar la maşini agricole pe ha. Subliniem că, costul de utilizare depinde în mare măsură de numărul de ore de funcţionare a utilajului pe an. De exemplu: Un tractor de 70 CP cu două roţi motrice are următoarele costuri pe ora de funcţionare: 11,35 €/oroă dacă este utilizat 600 ore/an 9,26 €/oră dacă este utilizat 800 ore/an 8,10€/oroă dacă este utilizat 1000 ore/an Un tractor de 190 CP cu patru roţi motrice are următoarle costuri pe ora de funcţionare: 38,87€/oroă dacă este utilizat 500 ore/an 31],97€/oră dacă este utilizat 700 ore/an 28,13€/oră dacă este utilizat 900 ore/an Pentru a oferi fermierilor români o informaţie şi mai completă vom prezenta în acest capitol şi preţul orientativ de nou al diferitelor tractoare şi maşini agricole în anul 2006.

Tractoare Coloana 1 „Tip tractor” – preluat din F.A./2006 Coloana 2 „Puterea tractoarelor” corespunzătoare fiecărui tip de tractor –

preluată din F.A./2006 Coloana 3 „Preţ mediu de nou” (în €) - Faţă de 2006 acesta a fost mărit

cu !% motivat de faptul că există perspectiva creşterii preţurilor. Cifrele/preţurile au fost rotunjite la 2 zerouri.

Coloana 4 „Ore pe an” – variantele de utilizare în ore pe an sunt aceleaşi pentru fiecare tip de tractor astfel încât s-a majorat utilizarea lor cu câte 100 ore pentru fiecare variantă justificată de faptul că fermierii români sunt mai slab dotaţi cu utilaje şi le utilizează mai intensiv pe cele pe care le au.

Coloana 5 „Cost €/oră” – cifrele au fost reduse în principiu prin scăderea acestora proporţional cu creşterea numărului de ore/an.

Exemplu : Tractor standard de 90 CP cu 2 RM (roţi motrice) : Anul Preţ de nou € Ore pe an Cost €/oroă

500 14,43 700 11,74

2006 37000

900 10,25

PAG - 218 -

+100 ore 600

Recalculat 14,28

800 11,62

2007 +1% 37400

1000 10,14

Mod de calcul: 900-500 = 400.........................4,17 (14,43 – 10,25) 100........................ x X = 417/400 = 1,045 Se calculează: cât % reprezintă 1,045 din fiecare cost pe oră pe variante astfel:

14,43 = 0,15 11,74 = 0,12

Pentru

10,25 = 0,11

Acestea se scad din cifrele iniţiale

14,43 -0,15 = 14,28 11,74 – 0,12 = 11,62

Astfel

10,25 – 0,11 = 10,14

Maşini agricole Coloana 1 „Tipul” . denumirea maşinii agricole a fost preluată din L.A./2006 Coloana 2 „Preţul de nou” – preluat a fost de asemenea majorat cu 1% Coloana 3 „Ha/an” – 2 grade de utilizare au fost majorate pentru fiecare utilaj

cu 15% şi rotunjirea ultimei cifre aceasta fiind 5 sau zero. Coloana 4 „Cost €/Ha” – cifrele au fost reduse după aceeaşi metodă ca şi la

tractoare, făcându-se diferenţe între gradele de utilizare pentru fiecare tip de maşină agricolă, acestea având diferite grade de utilizare: a/. Se face diferenţa între cea mai mare utilizare

(Ha/an) şi cea mai mică b/. Se face diferenţa între costul cel mai mare şi cel mai

mic (€/Ha) c/. Se împarte b: a = c

d/. „c” se determină procentual din fiecare cost (cele trei grade de utilizare) şi se scade din fiecare cost

Exemplu : Plug reversibil purtat cu 5 trupiţe Anul Preţ de nou Ha/an Cost €/Ha

70 31,92 120 21,12

2006 1700

200 15,07 + 15% 80

Recalculat 31,88

140 21,09

2007 + 1% 17200

230 15,05

Din ghidul pentru utilizarea tractoarelor şi maşinilor agricole

PAG - 219 -

Recalculare 230 – 80 = 150 Ha/an 31,92 - 15,07 = 16,85 €/Ha 16,85 : 150 = 0,11 31,92 x 0,11(%) = 0,035 31,92 – 0,035 = 31,88 €/Ha V.1 21,12 x 0,11(%) = 0,034 21,12 – 0,034 = 21,09 €/Ha V.2 15,07 x 0,11(%) = 0,016 15,07 – 0,016 = 15,05 €/Ha V.3

SIMBOLURI

CPT – cereale şi plante tehnice G – grâu P – porumb O – orz Fs – floarea soarelui F – fasole Sz – sfeclă de zahăr S – soia R – rapiţă M – mazăre L – legume Pm – pomi Prs- piersic Cs- cais Cr – cireş Prn – prun V – vii Fr- furaje Sv - silvicultură

PAG - 220 -

GHID PENTRU UTILIZAREA TRACTOARELOR SI MASINILIOR AGRICOLE

7.1.1 TRACTOARE CU 2 ROTI MOTRICE

Tip tractor Putere în CP Preţ de nou

Ore pe an Cost

€/oră

600 7,45

800 6,10

40 18800

1000 5,35

600 9,22

800 6,77

50 20200

1000 5,97

600 10,06

800 8,22

60 25700

1000 7,20

600 11,35

800 9,26

70 29300

1000 8,10

600 12,72

800 10,38

80 32800

1000 9,07

600 14,28

800 11,62

90 37400

1000 10,14

STANDARD

600 15,80

800 12,86

100 41400

1000 11,23

600 8,35

800 6,87

50 20700

1000 6,04

600 9,35

800 7,72

VITICOL

60 22700

1000 6,82

PAG - 221 -

Tip tractor Putere în CP Preţ de nou

Ore pe an Cost

€/oră

600 10,30

800 8,53

70 24700

1000 7,55

600 10,54

800 8,70

POMICOL 70 25700

1000 7,68

600 9,98

800 8,17

50 25200

1000 7,17

600 11,72

800 9,56

60 30300

1000 8,36

600 13,28

800 10,91

70 33300

1000 9,29

600 14,73

800 12,13

80 36500

1000 10,68

600 16,83

800 13,81

90 42400

1000 12,13

600 19,13

800 15,71

100 48100

1000 13,82

600 20,82

800 17,05

110 53000

1000 14,96

600 22,74

800 18,58

120 58800

1000 16,27

600 25,00

STANDARD

130 64100

800 20,47

PAG - 222 -

Tip tractor Putere în CP Preţ de nou

Ore pe an Cost

€/oră

1000 17,95

600 30,35

800 25,08

150 74700

1000 22,16

600 34,10

800 28,13

170 84800

1000 24,83

600 37,82

800 31,11

190 95900

1000 27,37

600 42,04

800 34,64

215 106000

1000 30,52

600 47,55

800 39,27

250 119000

1000 34,65

600 8,95

800 7,33

50 22700

1000 6,43

600 10,30

800 8,43

60 26200

1000 7,38

600 11,48

800 9,49

VITICOL

70 27800

1000 8,39

600 11,48

800 9,49

70 27800

1000 8,39

600 12,68

800 10,52

POMICOL

80 30300

1000 9,32

PAG - 223 -

7.1.2 MASINI PENTRU LUCRARILE SOLULUI

TIPUL Preţ de nou

Ha/an Cost

€/Ha

25 26,2

50 16,09

Plug purtat cu 2 trupiţe 3800

70 12,72

35 38,57

60 21,93

Plug reversibiil purtat cu 3

trupiţe

7600

80 17,38

60 25,15

115 15,57

Plug reversibil purtat cu 4

trupiţe

9100

170 12,37

80 31,88

140 21,09

Plug reversibil cu 5 trupiţe 17200

230 15,05

115 29,45

170 21,63

Plug reversibil purtat cu 6

trupiţe

22200

230 17,72

170 25,19

230 20,40

Plug reversibil purtat cu 7

trupiţe

27300

345 15,60

230 22,00

345 16,66

Plug reversibil semipurtat

cu 8 trupiţe

30300

460 13,99

20 19,14

25 15,59

Plug simplu purtat cu 2

trupuiţe

2000

35 12,06

20 29,65

25 23,48

Plug simplu purtat cu 3

trupiţe

3500

35 17,30

25 28,87 Plug simplu purtat cu 4

trupiţe

4500

35 20,90

PAG - 224 -

TIPUL Preţ de nou

Ha/an Cost

€/Ha

50 16,93

25 13,11

35 9,74

Subsoli8er purtat cu 2

corpuri

1900

50 8,05

50 12,32

70 9,21

Decompactor purtat cu 3

dinţi (corpuri)

3500

90 7,66

60 26,30

90 19,19

Decompactor în V cu 6

lame purtate

10100

115 15,64

90 24,98

115 220,98

Decompactor în V cu 8

lame purtat

15100

140 18,32

70 4,90

90 3,90

Cultivator greu cu lăţimea

de 3 m

2500

115 3,29

90 7,60

115 6,28

Cultivator cu lăţimea de

4,5 m

5500

150 5,06

70 6,20

90 4,80

Vibrocultor cu lăţimea de 4

m

3500

115 3,96

90 6,88

115 5,70

Vibrocultor cu lăţimea de 6

m

4900

170 4,13

35 3,88

45 3,15

Cultivator cu lăţimea de 6

m

900

60 2,72

35 9,01

45 7,00

Cultivator pentru pomi cu

lăţimea de 225 cm

2500

70 5,00

PAG - 225 -

7.1.3 MASINI PENTRU DISTRIBUIT INGRASAMINTE, IMPRASTIAT BALEGAR, SEMANAT SI PLANTAT

TIPUL Preţ de nou

Ha/an Cost

€/Ha

60 4,31

115 2,28

Distribuitor centrifugal

purtat de 600 litri cu

lăţime de lucru de 15 m, 1

disc

1600

170 1,59

115 3,55

170 2,45

Distribuitor centrifugat

purtat de 10 Hl, 2 discuri

cu lăţimea de lucru de 20

m

2600

230 1,59

170 3,64

230 2,79

distribuitor centrifugat

purtat de 15 Hl, 2 discuri

cu lăţimea de lucru de 30

m

4000

293 2,28

345 5,33

575 3,37

distribuitor centrifugal

tractat de 30 Hl, 2 discuri ,

cu lăţimea de lucru de 36

m

11600

800 2,53

575 5,92

800 4,46

Distribuito de 40 Hl cu

lăţimea de 36 m

20200

1000 3,64

115 25,49

230 13,34

Maşină de împrăştiat

îngrăşăminte cu bazin

orizontal de 6 tone pe 2

roţi

9600

350 9,29

230 25,49

350 15,46

maşină de împrăştiat

îngrăşăminte cu bazin

orizontal de 10 tone pe 4

roţi

16700

460 5,97

45 15,36

90 8,03

Semănătoare cereale cu

lăţimea de 3 m

5500

140 5,58

semănătoare de cereale cu 11100 115 12,43

PAG - 226 -

TIPUL Preţ de nou

Ha/an Cost

€/Ha

150 9,72 lăţimea de lucru de 4 m

180 8,03

2330 13,26

290 10,81

semănătoare de cereale cu

lăţimea de 6 m pneumatică

23200

350 9,17

170 27,75

2320 22,06

semănătoare pentru

semănat în teren marcat

gen Harsch cu lăţimea de

lucru de 3 m

32300

350 16,37

115 21, 16

170 14,40

semănătoare pentru sfeclă

pe 12 rânduri

19200

230 11,03

115 12,73

170 8,82

semănătoare pentru

porumb pneumatică pe 6

rânduri

11100

230 6,86

230 26,29

350 18,30

semănătoare pentru

semănat semidirect

pneumatică cu l’ăţimea de

lucru de 4 m

45400

460 14,30

60 41,27

80 30,33

Maşină de plantat cartofi

pe 4 rânduri hidraulică

18200

115 22,13

70 56,14

100 38,43

Maşină de plantat cartofi

pe 4 rânduri automatică

30300

140 29,56

7.1.4 MASINI PENTRU PULVERIZAT

TIPUL Preţ de nou

Ha/an Cost

€/Ha

45 9,83 Pulverizator purtat cu

cuvă de 600 l şi rampă de

3500

70 6,72

PAG - 227 -

TIPUL Preţ de nou

Ha/an Cost

€/Ha

9 m 140 3,60

70 11,80

140 6,19

Pulverizator purtat cu

cuvă de 800 l şi rampă de

12 m

6400

290 3,29

230 8,52

460 4,55

Pulverizator purtat cu

cuvă de 1000 l şi rampă de

18 m

15100

900 2,59

350 7,72

700 4,15

Pulverizator purtat cu

cuvă de 1500 l şi rampă de

24 m

20200

1000 2,96

350 13,04

700 6,83

Pulverizator tractat cu

cuvă de 2500 l şi rampă de

24 m

35500

1000 4,75

450 12,80

900 6,80

Pulverizator tractat cu

cuvă de 3200 l şi rampă de

28 m

45400

1400 4,80

900 8,14

1400 5,69

Pulverizator tractat cu

cuvă de 4000 l şi rampă de

32 m

55500

1800 4,47

1100 7,19

1700 5,07

Pulverizator tractat cu

cuvă de 4000 l şi rampă de

36 m

60600

2300 4,00

45 4,20

90 2,20

Pulverizator pentru vie cu

cuvă de 300 l

1500

140 1,53

60 4,30

110 2,27

Pulverizator pentru livadă

cu cuvă de 600 l

1900

170 1,59

230 11,76

460 6,43

Pulverizator pneumatic cu

cuvă de 2000 l pentru

livadă

20200

690 4,65

PAG - 228 -

TIPUL Preţ de nou

Ha/an Cost

€/Ha

1380 14,81

2070 10,37

Pulverizator automotor

150 CP 4 RM cu cuvă de

3000 l şi rampă de

28 m

111100

2870 7,89

7.1.5 CULTIVATOARE, COSITORI, PRESE DE BALOTAT, ECHIPAMENTE RCOLTA FURAJE VERZI

TIPUL Preţ de nou

Ha/an Cost

€/Ha

35 14,36

70 7,48

Cultivator purtat în spae

pe 6 rânduri

4300

100 5,19

35 18,51

70 9,56

Cultivator frontal pe 6

rânduri

5600

100 6,56

50 20,93

115 14,92

Cultivator purtat în spate

pe 12 rânduri

14700

170 12,24

35 15,00

70 8,60

Raniţă cu discuri pe 4

rânduri pentru cartofi

4000

100 6,46

25 27,48

50 14,73

Cositoare simplă rotativă

cu 4 discuri şi lăţime de

lucru de 1,65 m

4000

70 10,48

35 23,28

70 12,64

Cositoare simplă rotativă

cu 5 discuri şi lăţime de

lucru de 2 m

5000

115 8,38

45 23,25

90 12,88

Cositoare simplă rotativă

cu 6 discuri de 2,4 m

6500

140 9,41

60 20,64 Cositoare simplă rotativă

cu 7 discuri şi 2,8 m

7200

115 11,56

PAG - 229 -

TIPUL Preţ de nou

Ha/an Cost

€/Ha

170 8,55

70 26,87

115 17,52

Cositoare condiţionare

purtată cu discuri şi degete

cu lăţimea de lucru de 2,4

m

10100

170 12,85

115 32,56

170 23,20

Cositoare condiţionare

purtată cu discuri şi degete

cu lăţimea delucru de 3,2

m

20200

230 18,52

50 10,93

90 5,86

Maşină purtată de întos

fânul pentru uscare cu

lăţimea de lucru de 3,2 m

3800

140 4,17

80 8,99

125 6,08

Maşină purtată de întos

fânul pentru uscare cu

lăţimea de lucru de 5 m

5300

200 4,10

6 69,50

15 25,45

Zdrobitor de viţă cu

lăţimea de 1 m purtat pe

tractor

3500

35 14,44

35 10,90

70 6,96

Zdrobito de paie cu ax

vertical şi lăţimea de 2 m

purtat pe tractor

3100

115 4,97

25 466,40

60 29,13

Zdrobitor dematerial

forestier cu lăţimea de 150

cm

13100

100 19,80

Tipul Preţ de nou

Nr.baloţi pe an Cost

€/balot

600 4,03

1200 2,12

Presă pentru baloţi

rotunzi (Ø 120 cm) şi

lungimea de 150 cm

18200

1700 1,48

3450 2,99 Presă de balotat cu

densitate înaltă şi canal

70700

5750 1,99

PAG - 230 -

70x120 cm 8000 1,57

4600 3,20

6900 2,40

Presă de balotat cu

densitate înaltă şi canal

90x120 cm

90900

9200 2,00

Tipul Preţ de nou

Ha/an Cost

€/Ha

90 296,59

230 150,09

Echipament de recoltat

iabă şi porumb siloz cu

motor de 220 CP, lăţime

de lucru de 2,20 m sau 3

rânduri

136300

460 101,25

115 300,54

290 151,04

Echipament de recoltat

iarbă şi porumb siloz cu

motor de 280 CP, lăţime

de lucru 3,6 m sau 4

rânduri

173700

575 101,22

7.1.6 COMBINE SI BENE TRANSPORT

Numai cereale Rapiţă Mazăre Tipul

PREŢ DE

NOU

HA/AN COST

€/HA

COST

€/ORĂ

+10%

€/HA

+ 40%

€/HA

60 185,2 148,38 203,50 259,28

115 107,60 86,21 118,36 150,64

Combină cu motor

de 180 CP,4

scuturători şi heder

de 3-4 m

70700

200 75,65 60,61 83,21 105,91

115 166,89 217,50 183,57 233,64

170 118,71 154,72 130,58 166,19

Combină cu motor

de 180 la 220 CP

cu 5 scuturători şi

heder de 4-5 m

131300

290 80,18 104,49 88,19 112,25

230 120,14 275,55 132,15 168,19

350 86,69 198,85 95,36 121,36

Combină cu motor

de 180 la 220 CP

cu 6 scuturători şi

heder de 6-7

181800

460 69,97 160,49 76,97 97,96

PAG - 231 -

Numai cereale Rapiţă Mazăre Tipul

PREŢ DE

NOU

HA/AN COST

€/HA

COST

€/ORĂ

+10%

€/HA

+ 40%

€/HA

m75,37

350 101,26 303,15 111,38 141,76

575 68,52 205,14 75,37 95,93

Combi59,94nă cu

motor de 180 la

330 CP cu 8

scuturotori şi

heder de 6-7

222200

800 54,49 163,13 59,94 76,28

115 177,54 142,22

170 1129,36 103,61

Combină de

recoltat porumb

boabe şi cereale cu

motor de 180 CP,

4 scuturători, cu

lăţimea hederului

de 3-4 m

101000

230 105,26 84,32

170 176,89 229,65

230 138,26 179,52

Combină de

recoltat porumb

boabe şi cereale cu

motor de 180-220

CP, 5 scuturători şi

heder de 4-5 m

1616600

350 99,64 129,36

230 174,75 313,71

350 124,00 222,61

Idem, 260 la 300

CP, 6 scuturători şi

heder de 6-7 m

212100

460 98,363 177,07

350 147,13 366,79

460 115,67 288,35

Idem 300-400 CP

8 scuturători şi

heder de 6-7 m

262600

690 84,21 209,91

170 247,18

290 169,97

Combină de

recoltat sfeclă de

zahăr cu motor de

340 CP cu 4 roţi

motrice pe 6

rânduri

202000

400 136,88

Idem cu motor de 252500 170 283,77

PAG - 232 -

Numai cereale Rapiţă Mazăre Tipul

PREŢ DE

NOU

HA/AN COST

€/HA

COST

€/ORĂ

+10%

€/HA

+ 40%

€/HA

350 163,09 400 CP şi remorcă

de 2035 m.c. 520 122,87

20 469,08

35 241,36

Maşină de recoltat

cartof pe 1 rând

55500

50 165,33

30 474,73

60 245,99

Maşină de recoltat

cartofi pe 2 rânduri

85800

115 131,62

Tipul Preţ de nou

Ore/an Cost

€/oră

60 8,06

145 3,59

Benă pentru struguri cu

capacitate de 30 Hl

3500

230 2,47

115 5,94

230 3,27

Benă de 4 tone semipurtată 5000

350 2,38

115 7,53

230 4,06

Benă de 6 tone semipurtată 6500

350 2,90

115 9,23

230 4,96

Benă de 8 tone semipurtată 8100

350 3,55

115 13,26

230 7,13

Benă de 10 tone semipurtată 11600

350 5,08

115 17,00

230 8,99

Benă de 12 tone semipurtată 15100

350 6,33

Benă de 18 tone semipurtată 25200 115 27,85

PAG - 233 -

230 14,53

350 10,08

115 8,47

170 5,91

platformă de 8 m, 8 tone pe

4 roţi

7300

230 4,63

140 12,65

200 8,80

Platformă de 12 m, 15 tone

pe 4 roţi

13100

290 6,65

PAG - 234 -

7.2 GHID ORIENTATIV PENTRU ESTIMAREA COSTURILOR PE LUCRARI AGRICOLE/ AGREGATE

Agregatele sunt formate din tractoare de diferite tipuri şi maşini/utilaje agricole. Coloana 1 – „lucrarea” este corespunzătoare tipului de utilaj agricol. Coloanele 2,3 şi 4 – se referă la tractoare Coloana 2 – „Variante de grade de utilizare”

• V.1 – grad redus de utilizare a tractorului (600 ore/an) • V.2 – grad mediu de utilizare a tractorului (800 ore/an) • V.3. – grad ridicat de utilizare a tractorului (1000 ore/an)

Aceste date sunt preluate din „GHID PENTRU UTILZAREA TRACTOARELOR SI MASINILOR AGRICOLE” Coloana 3 – „E/oră” – pentru fiecare din cele 3 variante se calculează prin înmulţirea col.3 cu col.8. Coloanele 5 şi 6 se referă’ la măsurile agricole Coloana 5 – „Grad de utilizare ha/anl” se preiau din acelaşi ghid. Coloana 6 – „E/ha” de asemenea din acelaşi ghid Coloana 7 – „Total agregat – llE/ha” se însumează coloanele 4 şi 6. Coloana 8 – „Nr.ore pe an” se calculează prin împărţirea cifrei l (oră) la coloana 9. Coloana 9 – „Performanţa agregatului Ha/oră” s-a preluat din tabelele „La France agricole”.

PAG - 235 -

 GHID ORIENTATIV PENTRU ESTIMAREA COSTURILOR PE LUCRARI AGRICOLE (pe agregat) 

 

COSTURI AGREGAT

TRACTOR MASINA AGRICOLA

LUCRAREA

VARIANTE DE

GRADE DE

UTILIZARE

€/ORĂ €/HA GRAD DE UTILIZARE

HA/AN

€/HA

TOTAL

AGREGAT

€/HA

NR.ORE

PE HA

PERFORMANŢA

AGREGATULUI

HA/ORĂ

1 2 3 4 5 6 7 8 9

100 CP cu 4 RM Decompactor purtat cu 3 dinţi (corpuri) V.1

19,13 31,75 50 12,32 44,07 1,66 0,6 CPT,

L

V.2 15,71 26,08 70 9,21 35,29 1,66 0,6

V.3 13,82 22,94 90 7,66 30,60 1,66 0,6

190 CP cu 4 RM Decompactor în V cu 6 lame purtat V.1

37,82 31,39 60 26,30 57,69 0,83 1,20 CPT,L

V.2 31,11 25,82 90 19,19 45,01 0,83 1,20

V.3 27,37 22,71 115 15,64 38,35 0,83 1,20

250 CP cu 4 RM Decompactor în V cu 8 lame,purtat V.1

47.55 39.46 90 24.98 64.44 0.83 1.20

V.2 39.27 31.76 115 20.98 52.74 0.83 1.20

Decompactare

V.3 34.65 28.76 140 18.32 47.08 0.83 1.20

Arat cu plug V.1 60 CP cu 4 RM Plug purtat cu 2 trupiţi

PAG - 236 -

COSTURI AGREGAT

TRACTOR MASINA AGRICOLA

LUCRAREA

VARIANTE DE

GRADE DE

UTILIZARE

€/ORĂ €/HA GRAD DE UTILIZARE

HA/AN

€/HA

TOTAL

AGREGAT

€/HA

NR.ORE

PE HA

PERFORMANŢA

AGREGATULUI

HA/ORĂ

1 2 3 4 5 6 7 8 9

11.72 32.46 25 26.2 58.66 2.77 0.36 CPT,L

V.2 9.56 26.48 50 16.09 42.57 2.77 0.36 V

V.3 8.36 23.15 70 12.72 35.87 2.77 0.36 Pm

70 CP cu 4 RM Plug purtat cu 3 trupiţi V.1

13.28 23.24 35 38.57 61.81 1.75 0.57 CPT

V.2 10.91 19.09 60 21.93 41.02 1.75 0.57 L

V.3 9.59 16.78 80 17.38 34.16 1.75 0.57 Pm,V

80 CP 4 Rm Plug purtat cu 4 trupiţi V.1

14.73 18.85 60 25.15 44.00 1.28 0.78 CPT

V.2 12.13 15.52 115 15.57 31.09 1.28 0.78 L

V.3 10.68 13.67 170 12.37 26.04 1.28 0.78 Pm

100 CP cu 4 RM Plug purtat cu 5 trupiţi V.1

19.13 17.21 80 31.88 49.09 0.9 1.1 CPT

V.2 15.71 14.13 140 21.09 35.22 0.9 1.1 L,Pm

V.3 13.82 12.43 230 15.05 27.48 0.9 1.1

130 CP cu 4 RM Plug purtat cu 6 trupiţi V.1

25.00 20.00 115 29.45 49.45 0.8 1.25 CPT

reversibil

V.2 20.47 16.37 170 21.63 38.00 0.8 1.25

PAG - 237 -

COSTURI AGREGAT

TRACTOR MASINA AGRICOLA

LUCRAREA

VARIANTE DE

GRADE DE

UTILIZARE

€/ORĂ €/HA GRAD DE UTILIZARE

HA/AN

€/HA

TOTAL

AGREGAT

€/HA

NR.ORE

PE HA

PERFORMANŢA

AGREGATULUI

HA/ORĂ

1 2 3 4 5 6 7 8 9

V.3 17.95 14.36 230 17.72 32.08 0.8 1.25

150 CP cu 4 RM Plug purtat cu 7 trupiţi V.1

30.35 20.64 170 25.19 45.83 0.68 1.45 CPT

V.2 25.08 17.05 230 20.40 37.45 0.68 1.45

V.3 22.16 15.06 340 15.60 30.66 0.68 1.45

170 CP cu 4 RM Plug semipurtat cu 8 trupiţi V.1

34.10 21.14 230 22.00 43.14 0.62 1.6 CPT

V.2 28.13 17.44 345 16.66 34.10 0.62 1.6

V.3 24.83 15.39 460 13.99 29.38 0.62 1.6

60 CP cu 4 RM Plug simplu purtat cu 2 trupiţi V.1

11.72 29.30 20 19.14 48.44 2.5 0.40 CPT,L

V.2 9.56 23.90 25 15.59 39.49 2.5 0.40 Pm

V.3 8.36 20.90 35 12.06 32.96 2.5 0.40 V

70 CP cu 4 RM Plug simplu purtat cu 3 trupiţi V.1

13.28 22.04 20 29.65 51.69 1.66 0.6 CPT

V.2 10.91 18.11 25 23.48 41.59 1.66 0.6 L,Pm

Arat cu plug

simplu

V.3 9.59 15.91 35 17.30 33.21 1.66 0.6 V

PAG - 238 -

COSTURI AGREGAT

TRACTOR MASINA AGRICOLA

LUCRAREA

VARIANTE DE

GRADE DE

UTILIZARE

€/ORĂ €/HA GRAD DE UTILIZARE

HA/AN

€/HA

TOTAL

AGREGAT

€/HA

NR.ORE

PE HA

PERFORMANŢA

AGREGATULUI

HA/ORĂ

1 2 3 4 5 6 7 8 9

80 CP cu 4 RM Plug simplu purtat cu 4 trupiţi V.1

14.73 18.41 25 28.87 47.28 1.25 0.8 CPT

V.2 12.13 15.16 35 20.87 36.08 1.25 0.8 L,Pm

V.3 10.68 13.35 50 16.93 30.28 1.25 0.8

70 CP cu 4 RM Subsolier purtat cu 2 corpuri

V.1 13.28 33.20 25 13.11 46.31 2.5 0.4 CPT

V.2 10.91 27.27 35 9.74 37.01 2.5 0.4 L

Subsolaj

V.3 5.59 13.97 50 8.05 22.02 2.5 0.4

60 CP cu 2 RM Cultivator greu cu lăţimea de 3 m V.1

10.06 8.35 70 4.90 13.25 0.83 1.2 CPT,L

V.2 8.22 6.82 90 3.90 10.72 0.83 1.2 Pm

V.3 7.20 5.97 115 3.29 9.26 0.83 1.2

80 CP cu 2 RM Cultivator greu cu lăţimea de 4,5 m

Pregătit terenul

cu cultivatorul

V.1

12.72 6.99 90 7.60 14.59 0.55 1.8 CPT

PAG - 239 -

COSTURI AGREGAT

TRACTOR MASINA AGRICOLA

LUCRAREA

VARIANTE DE

GRADE DE

UTILIZARE

€/ORĂ €/HA GRAD DE UTILIZARE

HA/AN

€/HA

TOTAL

AGREGAT

€/HA

NR.ORE

PE HA

PERFORMANŢA

AGREGATULUI

HA/ORĂ

1 2 3 4 5 6 7 8 9

V.2 10.38 5.70 115 6.28 11.98 0.55 1.8 L

V.3 9.07 4.98 150 5.06 10.04 0.55 1.8

60 CP cu 4 RM Vibrocultor cu lăţimea de 4 m V.1

11.72 9.72 70 6.20 15.92 0.83 1.2 CPT

V.2 9.56 7.93 90 4.80 12.73 0.83 1.2 L

V.3 8.36 6.93 115 3.96 10.89 0.83 1.2

80 CP cu 4 RM Vibrocultor cu lăţimea de 6 m V.1

14.73 4.12 90 6.88 11.00 0.28 3.5 CPT

V.2 12.13 3.39 115 5.70 9.09 0.28 3.5 L

Pregătit

terenul cu

vibrocultorul

V.3 10.68 2.99 170 4.13 7.12 0.28 3.5

50 CP cu 2 RM Cultivator pentru vie cu lăţimea de 110 cm V.1

8.35 27.80 34 3.88 31.68 3.33 0.3 V

V.2 6.87 22.87 45 3.15 26.02 3.33 0.3

Cultivaţie în vie şi

pomi

V.3 6.04 20.11 60 2.72 22.83 3.33 0.3

PAG - 240 -

COSTURI AGREGAT

TRACTOR MASINA AGRICOLA

LUCRAREA

VARIANTE DE

GRADE DE

UTILIZARE

€/ORĂ €/HA GRAD DE UTILIZARE

HA/AN

€/HA

TOTAL

AGREGAT

€/HA

NR.ORE

PE HA

PERFORMANŢA

AGREGATULUI

HA/ORĂ

1 2 3 4 5 6 7 8 9

60 CP cu 2 RM Cultivator pentru pomi cu lăţimea de 225 cm V.1

10.06 10.06 35 9.01 19.07 1 1.0 Pm

V.2 8.22 8.22 45 7.00 15.22 1 1.0

V.3 7.20 7.20 70 5.00 12.20 1 1.0

60 CP cu 2 RM Distribuitor centrifugat purtat de 600 l cu

lăţimea de lucru de 15 m, 1 disc

V.1

10.06 3.32 60 4.31 7.63 0.33 3 CPT

V.2 8.22 2.71 115 2.28 4.99 0.33 3

V.3 7.20 2.37 170 1.59 3.96 0.33 3

70 CP cu 2 RM Distribuitor centrifugat purtat de 10 Hl,2 discuri

cu lăţimea de lucru de 20 m

V.1

11.35 3.17 115 3.55 6.72 0.28 3.5 CPT

V.2 9.26 2.59 170 2.45 5.24 0.28 3.5 L

Distribuit

îngrăşăminte

V.3 8.10 2.26 230 1.59 3.85 0.28 3.5

PAG - 241 -

COSTURI AGREGAT

TRACTOR MASINA AGRICOLA

LUCRAREA

VARIANTE DE

GRADE DE

UTILIZARE

€/ORĂ €/HA GRAD DE UTILIZARE

HA/AN

€/HA

TOTAL

AGREGAT

€/HA

NR.ORE

PE HA

PERFORMANŢA

AGREGATULUI

HA/ORĂ

1 2 3 4 5 6 7 8 9

80 CP cu 4 RM Distsribuitor centrifugal purtat de 15 Hl, 2

discuri cu lăţimea de 30 m

V.1

14.73 3.68 170 3.64 7.32 0.25 4 CPT,L

V.2 12.13 3.03 230 2.79 5.82 0.25 4

V.3 10.68 2.67 290 2.28 4.95 0.25 4

90 CP cu 4 RM Distribuitor centrifugat tractat de 30 Hl, 2

discuri cu lăţimea de lucru de 36 m

V.1

16.83 3.36 345 5.33 8.69 0.2 5 CPT,L

V.2 13.81 2.46 575 3.37 6.13 0.2 5

V.3 12.13 2.42 800 2.53 4.95 0.2 5

100 CP cu 4 RM Distribuitor de 40 Hl cu lăţimea de 36 m

V.1

19.13 3.25 575 5.92 9.17 0.17 6 CPT

V.2 15.71 2.67 800 4.46 7.13 0.17 6 L

V.3 13.82 2.34 1000 3.64 5.98 0.17 6

PAG - 242 -

COSTURI AGREGAT

TRACTOR MASINA AGRICOLA

LUCRAREA

VARIANTE DE

GRADE DE

UTILIZARE

€/ORĂ €/HA GRAD DE UTILIZARE

HA/AN

€/HA

TOTAL

AGREGAT

€/HA

NR.ORE

PE HA

PERFORMANŢA

AGREGATULUI

HA/ORĂ

1 2 3 4 5 6 7 8 9

60 CP cu 2 RM Maşină de împrăştiat îngrăşământ cu bazin

orizontal de 6 tone pe 2 roţi

V.1

10.06 115 25.49 35.55 4 0.25 CPT

V.2 8.22 230 13.34 33.71 4 0.25 L

V.3 7.20 350 9.29 16.49 4 0.25

100 CP cu 4 RM Maşină de îm prăştiat îngrăşăminte cu bazin

orizontal de 10 tone pe 4 roţi

V.1

19.13 230 25.49 44.62 2.5 0.40

V.2 15.71 350 15.46 31.17 2.5 0.40

V.3 13.82 460 5.97 19.79 2.5 0.40 CPT

60 CP cu 2 RM Semănătoare de cereale cu lăţimea de 3 m V.1

10.06 10.06 45 15.36 25.42 1 1 G,O

V.2 8.22 8.22 90 8.03 16.25 1 1 R

Semănat culturi

agricole

V.3 7.20 7.20 140 5.58 12.78 1 1

PAG - 243 -

COSTURI AGREGAT

TRACTOR MASINA AGRICOLA

LUCRAREA

VARIANTE DE

GRADE DE

UTILIZARE

€/ORĂ €/HA GRAD DE UTILIZARE

HA/AN

€/HA

TOTAL

AGREGAT

€/HA

NR.ORE

PE HA

PERFORMANŢA

AGREGATULUI

HA/ORĂ

1 2 3 4 5 6 7 8 9

80 CP cu 2 RM Semănătoare de cereale cu lăţimea de 4 m

V.1

12.72 9.41 115 12.43 21.84 0.74 1.35 G.R

V.2 10.38 7.68 150 9.72 17.40 0.74 1.35

V.3 9.07 6.71 180 8.03 14.74 0.74 1.35

80 CP cu 4 RM Semănătoare de cereale cu lăţimea de 6 m

pneumatică

V.1

14.73 5.89 230 13.26 19.15 0.4 2.50 G,O

V.2 12.13 4.85 290 10.81 115.66 0.4 2.50

V.3 10.68 4.27 350 9.17 13.44 0.4 2.50

100 CP cu 4 RM Semănătoare pentru semănat în teren nearat gen

Horsch cu lăţimea de llucru de 3 m

V.1

19.13 27.16 170 27.75 54.91 1.42 0.7 P,S

V.2 15.71 22.30 230 22.06 44.36 1.42 0.7

V.3 13.82 19.62 350 16.37 35.99 1.42 0.7

80 CP cu 4 RM Semănătoare pentru sfeclă pe 12 rânduri V.1

14.73 7.36 115 21.16 28.52 0.5 2 Sz

V.2 12.13 6.06 170 14.40 20.46 0.5 2

PAG - 244 -

COSTURI AGREGAT

TRACTOR MASINA AGRICOLA

LUCRAREA

VARIANTE DE

GRADE DE

UTILIZARE

€/ORĂ €/HA GRAD DE UTILIZARE

HA/AN

€/HA

TOTAL

AGREGAT

€/HA

NR.ORE

PE HA

PERFORMANŢA

AGREGATULUI

HA/ORĂ

1 2 3 4 5 6 7 8 9

V.3 10.68 5.34 230 11.03 16.37 0.5 2

60 CP cu 2 RM Semmănătoare pentru porumb pneumatică pe 6

rânduri

V.1

10.06 10.06 115 12.73 22.79 1 1 P

V.2 8.22 8.22 170 8.82 17.04 1 1 Fs

V.3 7.20 7.20 230 6.86 14.06 1 1 S,F

170 CP cu 4 RM Semănătoare pentru semănat semidirect

pneumatică cu lăţimea de lucru de 4 m

V.1

34.10 28.30 230 26.29 54.59 0.83 1.2 G

V.2 28.13 23.34 350 18.30 41.64 0.83 1.2 O,R

V.3 24.83 20.60 460 14.30 34.90 0.83 1.2

70 CP cu 4 RM Maşină de plantat cartofi pe 4 rânduri hidraulică V.1

13.28 22.04 60 41.27 63.31 1.66 0.6

V .2 10.91 18.11 80 30.33 48.44 1.66 0.6

Plantat culturi

agricole

V.3 9.59 15.91 115 22.13 38.04 1.66 0.6

PAG - 245 -

COSTURI AGREGAT

TRACTOR MASINA AGRICOLA

LUCRAREA

VARIANTE DE

GRADE DE

UTILIZARE

€/ORĂ €/HA GRAD DE UTILIZARE

HA/AN

€/HA

TOTAL

AGREGAT

€/HA

NR.ORE

PE HA

PERFORMANŢA

AGREGATULUI

HA/ORĂ

1 2 3 4 5 6 7 8 9

100 CP cu 4 RM Maşină de plantat cartofi pe 4 rânduri

automatică

V.1

19.13 28.58 70 56.14 84.64 1.49 0.67

V.2 15.71 23.40 100 38.43 61.83 1.49 0.67

V.3 13.82 20.59 140 29.56 50.15 1.49 0.67

60 CP cu 2 RM Pulverizator purtat cu cuvă de 600 l şi rampă de

9 m

V.1

10.06 3.72 45 9.83 13.55 0.37 2.7 CP,L

V.2 8.22 3.04 70 6.72 9.76 0.37 2.7

V.3 7.20 2.66 140 3.60 6.26 0.37 2.7

80 CP cu 2 RM Pulverizato purtat cu cuvă de 800 l şi rampă de

12 m

V.1

12.72 3.94 70 11.80 15.74 0.31 3.20 CP,L

V.2 10.38 3.21 140 6.19 9.40 0.31 3.20

Protecţia

culturilor

V.3 9.07 2.81 290 3.29 6.10 0.31 3.20

PAG - 246 -

COSTURI AGREGAT

TRACTOR MASINA AGRICOLA

LUCRAREA

VARIANTE DE

GRADE DE

UTILIZARE

€/ORĂ €/HA GRAD DE UTILIZARE

HA/AN

€/HA

TOTAL

AGREGAT

€/HA

NR.ORE

PE HA

PERFORMANŢA

AGREGATULUI

HA/ORĂ

1 2 3 4 5 6 7 8 9

90 CP cu 2 RM Pulverizator purtat cu cuvă de 1000 l şi rampă

de 18 m

V.1

14.28 3.14 230 8.52 11.66 0.22 4.40 CP,L

V.2 11.62 2.55 460 4.55 7.10 0.22 4.40

V.3 10.14 2.23 900 2.59 4.82 0.22 4.40

80 CP cu 2 RM Pulverizator purtat cu cuvă de 15000 l şi rampă

de 24 m

V.1

12.72 1.90 350 7.72 9.63 0.15 6.7 CP,L

V.2 10.38 1.55 700 4.15 5.70 0.15 6.7

V.3 9.07 1.36 1000 2.96 4.32 0.15 6.7

80 CP cu 2 RM Pulverizator tractat cu cuvă de 2500 l şi rampă

de 24m

V.1

12.72 1.91 350 13.04 14.95 0.15 6.7 CP,l

V.2 10.38 1.55 700 6.83 8.38 0.15 6.7 L

V.3 9.07 1.36 1000 4.75 6.11 0.15 6.7

PAG - 247 -

COSTURI AGREGAT

TRACTOR MASINA AGRICOLA

LUCRAREA

VARIANTE DE

GRADE DE

UTILIZARE

€/ORĂ €/HA GRAD DE UTILIZARE

HA/AN

€/HA

TOTAL

AGREGAT

€/HA

NR.ORE

PE HA

PERFORMANŢA

AGREGATULUI

HA/ORĂ

1 2 3 4 5 6 7 8 9

100 CP cu 2 RM Pulverizator tractat cu cuvă de 3200 l şi rampă

de 28 m

V.1

15.80 1.74 450 12.80 14.54 0.11 9 CPT,L

V.2 12.86 1.41 900 6.80 8.21 0.11 9

V.3 11.23 1.23 1400 4.80 6.03 0.11 9

90 CP cu 4 RM Pulverizator tractat cu cuvă de 4000 l şi rampă

de 32 m

V.1

16.83 1.51 900 8.14 9.65 0.09 11 CPT

V.2 13.81 1.24 1400 5.69 6.93 0.09 11 L

V.3 12.13 1.09 1800 4.47 5.56 0.09 11

90 CP cu 4 RM Pulverizator tractat cu cuvă de 4000 l şi rampă

de 36 m

16.83 1.34 1100 7.19 8.53 0.08 12 CPT,L

V.2 13.81 1.10 1700 5.07 6.17 0.08 12

V.3 12.13 0.97 2300 4.00 4.97 0.08 12

PAG - 248 -

COSTURI AGREGAT

TRACTOR MASINA AGRICOLA

LUCRAREA

VARIANTE DE

GRADE DE

UTILIZARE

€/ORĂ €/HA GRAD DE UTILIZARE

HA/AN

€/HA

TOTAL

AGREGAT

€/HA

NR.ORE

PE HA

PERFORMANŢA

AGREGATULUI

HA/ORĂ

1 2 3 4 5 6 7 8 9

50 CP cu 2 RM Pulverizator pentru vie cu cuvă de 300 l V.1

8.35 9.26 45 4.20 13.46 1.11 0.9 V

V.2 6.87 7.62 90 2.20 9.82 1.11 0.9

V.3 6.04 6.70 140 1.53 8.23 1.11

70 CP cu 2 RM Pulverizator pentru livaadă cu cuvă de 600 l

V.1

11.35 10.21 60 4.30 14.51 0.9 1.1 Pm

V.2 9.26 8.33 110 2.27 10.60 0.9 1.1

V.3 8.10 7.29 170 1.59 8.88 0.9 1.1

V.1

70 CP cu 4 RM Pulverizator pneumatic cu cuvă de 2000 l pentru

livadă

V.2 9,49 6,73 460 6,43 13,16 0,71 1,4

Pm

V.3 8,39 5,95 690 4,65 10,60 1,4

Pulverizator automotor 150 CP cu 4 RM cu

cuvă de 3000 l şi rampă de 28 m

1380 14,81 14,81 14,81 18 CPT

Protecţia

plantaţiilor

de vie

şi pomi

V.2 2070 10,37 10,37 10,37 18

PAG - 249 -

COSTURI AGREGAT

TRACTOR MASINA AGRICOLA

LUCRAREA

VARIANTE DE

GRADE DE

UTILIZARE

€/ORĂ €/HA GRAD DE UTILIZARE

HA/AN

€/HA

TOTAL

AGREGAT

€/HA

NR.ORE

PE HA

PERFORMANŢA

AGREGATULUI

HA/ORĂ

1 2 3 4 5 6 7 8 9

V.3 2870 7,89 7,89 7,89 18

60 CP cu 2 RM Cultivator purtat în spate pe 6 rânduri V.1

10,06 35 14,36 39,51 2,5 0,4 P,FS

V.2 8,22 20,55 70 7,48 28,03 2,5 0,4 S

V.3 7,20 18,00 100 5,19 23,19 2,5 0,4 F

60 CP cu 2 RM Cultivator frontal pe 6 rânduri V.1

10,06 25,15 35 18,51 43,66 2,5 0,4 P,FS

V.2 8,22 20,55 70 9,56 30,11 0,4 S

V.3 7,20 18,00 100 6,56 24,56 2,5 0,4 F

60 CP cu 4 RM Cultivator purtat în spate pe 12 rânduri V.1

11,72 16,17 80 20,93 37,10 1,38 0,72 P,FS

V.2 9,56 13,19 115 14,92 28,11 1,38 0,72 S

V.3 8,36 11,53 170 12,24 23,77 1,38 0,72 Sz

60 CP cu 2 RM Rariţă cu discuri pe 4 rânduri pentru cartofi V.1

10,06 25,15 35 15,00 40,15 2,5 0,4 L

Intreţinerea

cultlurilor

V.2 8,22 20,55 70 8,60 29,15 2,5 0,4

PAG - 250 -

COSTURI AGREGAT

TRACTOR MASINA AGRICOLA

LUCRAREA

VARIANTE DE

GRADE DE

UTILIZARE

€/ORĂ €/HA GRAD DE UTILIZARE

HA/AN

€/HA

TOTAL

AGREGAT

€/HA

NR.ORE

PE HA

PERFORMANŢA

AGREGATULUI

HA/ORĂ

1 2 3 4 5 6 7 8 9

V.3 7,20 18,00 100 6,46 24,46 2,5 0,4

60 CP cu 2 RM Cositoare simplă rotativă cu 4 discuri şi lăţimea

de lucru 1,65 m

V.1

10,06 12,57 25 27,48 40,05 1,25 0,8 Fr

V.2 8,22 10,27 50 14,73 25,00 1,25 0,8

V.3 7,20 9,00 70 10,48 19,48 1,25 0,8

70 CP cu 2 RM Cositoare simplă rotativă cu 5 discuri şi lăţimea

de lucru de 2 m

V.1

11,35 11,35 35 23,28 34,63 1 1 Fr

V.2 9,26 9,26 75 12,64 21,90 1 1

V.3 8,10 8,10 115 8,38 16,48 1 1

80 CP cu 2 RM Cositoare simplă rotativă cu 6 discuri şi 2,4 m

lăţime de lucru

V.1

12,72 10,17 45 23,25 33,42 0,8 Fr

V.2 10,38 8,30 90 12,88 21,18 0,8 1,25

Cosit şi întors

furaje

V.3 9,07 7,25 140 9,41 16,66 0,8 1,25

PAG - 251 -

COSTURI AGREGAT

TRACTOR MASINA AGRICOLA

LUCRAREA

VARIANTE DE

GRADE DE

UTILIZARE

€/ORĂ €/HA GRAD DE UTILIZARE

HA/AN

€/HA

TOTAL

AGREGAT

€/HA

NR.ORE

PE HA

PERFORMANŢA

AGREGATULUI

HA/ORĂ

1 2 3 4 5 6 7 8 9

60 CP şi 4 RM Cositoare simplă rotativă cu 7 discuri şi 2,8 m

lăţime de lucru

V.1

11,72 7,73 60 20,64 28,37 0,66 1,5 Fr

V.2 9,56 6,31 115 11,56 17,86 0,66 1,5

V.3 8,36 5,52 170 8,55 14,07 0,66 1,5

60 C.P.şi 4 RM Cositoare condiţionare purtată cu discuri şi

degete cu lăţimea de lucru de 2,4 m

V.1

11,72 8,67 70 26,87 35,54 0,74 1,35 Fr

V.2 9,56 7,07 115 17,52 24,59 0,74 1,35

V.3 8,36 6,18 170 12,85 19,03 0,74 1,35

V.1 70 CP şi 4 RM Cositoare condiţonare purtatî cu discuri şi

degete cu lăţimea de lucru de 3,2 m

PAG - 252 -

COSTURI AGREGAT

TRACTOR MASINA AGRICOLA

LUCRAREA

VARIANTE DE

GRADE DE

UTILIZARE

€/ORĂ €/HA GRAD DE UTILIZARE

HA/AN

€/HA

TOTAL

AGREGAT

€/HA

NR.ORE

PE HA

PERFORMANŢA

AGREGATULUI

HA/ORĂ

1 2 3 4 5 6 7 8 9

13,28 8,76 115 32,56 41,32 0,66 Fr

V.2 10,91 7,20 170 23,20 30,40 0,66 1,5

V.3 9,59 6,33 230 18,52 24,84 0,66 1,5

60 CP şi 2 RM Maşină purtată de întors fânul pentru uscare cu

lăţimea de lucru de 3,2 m

V.1

10,06 5,93 50 10,93 16,86 0,59 1,7 Fr

V.2 8,22 4,84 90 5,86 10,70 0,59 1,7

V.3 7,20 4,24 140 4,17 8,41 0,59 1,7

80 CP şi 2 RM Maşină purtată de întors fânul pentru uscare cu

lăţimea de lulcru de 5 m

V.1

12,72 5,08 80 8,99 14,07 2,5 Fr

V.2 10,38 4,15 125 6,08 10,23 0,4 2,5

V.3 9,07 3,62 200 4,10 7,72 0,4 2,5

PAG - 253 -

COSTURI AGREGAT

TRACTOR MASINA AGRICOLA

LUCRAREA

VARIANTE DE

GRADE DE

UTILIZARE

€/ORĂ €/HA GRAD DE UTILIZARE

HA/AN

€/HA

TOTAL

AGREGAT

€/HA

NR.ORE

PE HA

PERFORMANŢA

AGREGATULUI

HA/ORĂ

1 2 3 4 5 6 7 8 9

60 CP cu 2 RM Zdrobitor de viţă cu lăţimea de 1 m purtat pe

tractor

V.1

9,35 18,70 5 69,50 88,20 2 0,5

V.2 7,72 15,44 15 25,45 40,89 2 0,5

V.3 6,82 13,64 35 14,44 28,08 2 0,5

70 CP cu 4 RM Zdrobitor de paie cu ax vertical şi lăţimea de 2

m purtat pe tractor

V.1

13,28 18,85 35 10,90 29,75 1,42 0,7 G

V.2 10,91 15,49 70 6,96 22,45 0,7

V.3 9,59 13,61 115 4,97 18,58 1,42 0,7

60 CP cu 4 RM Zdrobitor de material forestier cu lăţimea de 150

m

V.1

11,72 29,30 25 66,40 95,70 0,4 S

V.2 9,56 32,90 60 29,13 53,03 2,5 0,4

Prelucrări prin

zdrobire

V.3 8,36 20,90 100 19,80 40,70 2,5 0,4

PAG - 254 -

COSTURI AGREGAT

Tractor Maşină agricolă

LUCRAREA

Variante de

grade de

utilizare

€/oră €/balot Grad de utilizare

baloţi/an

€/balot

TOTAL

AGREGAT

€/BALOT

NR. ORE

PE BALOT

PERFORMANŢA

AGREGATULUI

BALOT/ORE

70 CP 4 RM Presă pentru balaoţi rotunzi (Ө 120

cm) de 150 cm

V.1 13,28 0,53 600 4,02 4,55 0,04 25 G

V.2 10,91 0,43 1200 2,12 2,55 0,04 25 O

V.3 9,59 0,38 1700 1,48 1,86 0,04 25 FR

90 CP 2 RM Presă de balotat cu densitate înaltă şi

canal de 70 x 120 cm

V.1 14,28 0,35 3450 2,99 3,34 0,025 40 G

V.2 11,62 0,29 5750 1,99 2,28 0,025 40 O

V.3 10,14 0,25 8000 1,57 1,82 0,025 40 FR

100 CP 2 RM Presă de balotat cu densitate înaltă şi

canal de 90 x 120 cm

V.1 15,80 0,52 4600 3,20 3,72 0,033 30 G

V.2 12,86 0,42 6900 2,40 2,82 0,033 30 O

Balotat furaje

şi paie

V.3 11,23 9200 2,00 2,00 2,37 0,033 30 FR

Recoltat furaje Echipament de recoltat iarbă şi

porumb siloz cu motor de 220 CP,

lăţime de lucru de 2,20 m sau 3

rânduri

PAG - 255 -

90 296,59 296,59

230 150,09 150,09

460 101,25 101,25

Echipament de recoltat iarbă şi

porumb siloz cu motor de 280 CP

lăţime de lucru 3,6 m sau 4 rânduri

115 300,54 300,54

290 151,04 151,04

575 101,22 101,22

LUCRAREA MAŞINA AGRICOLĂ HA/AN COST €/HA COST

€/ORĂ

1 2 3 4 5 6 7

Cereale

60 185,2 148,38 GO

115 107,60 86,21

200 75,65 60,61

Rapiţă

60 203,50 R

115 118,36

200 83,21

Mazăre

60 259,28 M

115 150,64

Recoltat cerealeşi alte

culturi

Combină cu motor de 180

CP, 4 scuturători şi heder

de 3,4 m

200 105,91

PAG - 256 -

LUCRAREA MAŞINA AGRICOLĂ HA/AN COST €/HA COST

€/ORĂ

1 2 3 4 5 6 7

Cereale

115 166,89 217,50 GO

170 118,71 154,72

190 80,18 104,99

Rapiţă

115 183,57 R

170 130,58

190 88,19

Mazăre

115 233,64 M

170 166,19

Combină cu motor de 180

la 220 CP cu 5 scuturători

şi heder de 4-5 m

190 112,25

Cereale

230 120,14 275,55 GO

350 86,69 198,85

460 69,97 160,49

Rapiţă

230 132,15 R

350 95,36

460 76,97

Mazăre

Combină cu motor de 260

la 300 CP cu 6 scuturători

şi heder de 6-7 m0

230 168,19 M

PAG - 257 -

LUCRAREA MAŞINA AGRICOLĂ HA/AN COST €/HA COST

€/ORĂ

1 2 3 4 5 6 7

350 121,36

460 97,96

Cereale

350 101,26 303,15 GO

5575 68,52 205,14

800 54,49 163,13

Rapiţă

350 111,38 R

575 75,37

800 59,94

Mazăre

350

141,76 M

575 95,93

Combină cu motor de 300

la 360 CP cu 8 scuturători

şi heder de 6-7 m

800 76,28

115 177,54 142,22 P

G

170 129,36 103,61 O

F FS

Combină de recoltat

porumb boabe şi cereale

cu motor de 180 CP, 4

scuturători heder de 3-4

m 230 105,26 84,32 S

Combină de recoltat

porumb boabe şi cereale

170 176,89 229,65 P

G

PAG - 258 -

LUCRAREA MAŞINA AGRICOLĂ HA/AN COST €/HA COST

€/ORĂ

1 2 3 4 5 6 7

230 138,26 179,52 O

F FS

cu motor de 180-220 CP,

5 scuturători şi heder de

4-5 m 350 99,64 129,36 S

230 174,75 313,71 P

G

O

G

350 124,00 222,61 FS

Combină de recoltat

porumb boabe şi cereale

cu motor de 260 la 300

CP, 6 scuturători, heder

de 6-7 m

460 98,63 177,07 S

350 147,13 366,79 P

G

O

F

460 115,67 288,35 FS

Combină de recoltat

porumb boabe şi cereale

cu motor de 300-400 CP,

8 scuturători şi heder de

6-7 m

690 84,21 209,91 S

170 247,18 SZ

290 169,97

Combină de recoltat

ssfeclă de zahăr cu motor

de 340 CP cu 4 roţi

motrice pe 6 rânduri

400 136,88

170 283,77 SZ

350 163,09

Combină de recoltat

sfeclă de zahăr cu motor

de 400 CP şi remorcă de

35 m.c.

520 122,87

PAG - 259 -

LUCRAREA MAŞINA AGRICOLĂ HA/AN COST €/HA COST

€/ORĂ

1 2 3 4 5 6 7

20 469,08 L

35 241,36

Maşină de rcoltat cartofi

pe 1 rând

50 165,33

30 474,73 L

60 245,99

Maşină de recoltat cartofi

pe 2 rânduri

115 131,62

PAG - 260 -

COSTURI AAGREGAT

TRACTOR UTILAJ PENTRU TRANSPORT

LUCRAREA

VARIANTE DE

GRADE DE

UTILIZARE

€/ORĂ GRAD DE

UTILIZARE

ORE/AN

€/ORĂ

TOTAL AGREGAT

€/ORĂ

50 cP-2 RM Benă pentru struguri cu capacitate de 30 Hl

V.1 8,22 60 8,06 16,28 V

V.2 6,77 145 3,59 10,36

V.3 5,97 230 2,47 8,44

60 CP-2 RM Benă de 4 tone semipurtate

V.1 10,06 115 5,94 10,00 CPT

V.2 8,22 230 3,27 11,49 L Fr

V.3 7,20 350 2,38 9,58 Pm,V

60 CP-RMz Benă de 6 tone semipurtată

V.1 10,06 115 7,53 17,59 CPT,L,Fr,Pm

V.2 8,22 230 4,06 12,28 V

V.3 7,20 350 2,90 10,10

80 CP-4 RM Benă de 8 tone semipurtată

V.1 14,73 115 9,23 23,96 CPT,L,Fr

V.2 12,13 230 4,96 17,09 Pm,V

V.3 10,68 350 3,55 14,23

100 CP-4 RM Benă de 10 tone semipurtată

V.1 19,13 115 13,26 29,39 CPT,L,Fr

Transport produse

agricole

V.2 15,71 230 7,13 22,84 Pm,V

PAG - 261 -

COSTURI AAGREGAT

TRACTOR UTILAJ PENTRU TRANSPORT

LUCRAREA

VARIANTE DE

GRADE DE

UTILIZARE

€/ORĂ GRAD DE

UTILIZARE

ORE/AN

€/ORĂ

TOTAL AGREGAT

€/ORĂ

V.3 13,82 350 5,08 18,90

120 CP-4 RM Benă de 12 tone semipurtată

V.1 22,74 115 27,85 50,59 CPT,L,Fr

V.2 18,58 230 14,53 33,11 Pm,V

V.3 16,27 350 10,08 26,35

80 CP-1 RM Platformă de 8 m, 8 tone pe 4 roţi

V.1 12,72 115 8,47 21,19 CPT,L,Fr

V.2 10,38 170 5,91 16,29 Pm,V

V.3 9,07 230 4,63 13,70

100 CP-2 RM Platformă de 12 m, 15 tone pe 4 roţi

V.1 15,80 140 12,65 28,45 CPT.L,Fr

V.2 12,86 200 8,80 21,66 Pm,V

V.3 11,23 290 6,65 17,88

PAG - 262 -

7.3 CATALOG CU PRINCIPALII FABRICANŢI DE UTILAJE DIN ROMÂNIA

Nr.

crt.

DATELE DE IDENTIFICARE A

FABRICANTULUI

GAMA DE FABRICAŢIE

0. 1 2

1. S.C. AZOMA S.A. ARAD

Tel. (040) 257/288732

Fax. (040) 257/288731

e-mail: [email protected]

Fabrică şi vinde:

• Grape cu discuri (GDT 2,2; GDP 2,2; GDT

3,2; GDT 3,4);

• Pluguri cu 2 (3) trupiţe;

• Grapa rotativă cu colţi;

• Maşina purtată pentru împrăştiat îngrăşăminte

chimice (MIC-400);

• Utilaje pentru mecanizare în fermele de

animale şi păsări.

2. BANAT-NOVA PLUS S.R.L

TIMIŞOARA

Tel/Fax: 0256/423616

306899

e-mail: [email protected]

[email protected]

Produce şi comercializează:

• Maşini şi instalaţii de muls;

• Echipamente pentru procesare lapte;

• Echipamente pentru grajduri;

• Tehnologii complete de creştere a animalelor;

• Minifabrică de lapte „Fermierul”.

3. CERITEX BRAŞOV

(cercetare-inginerie tehnologică-execuţie)

Tel. 0268/475544

Fax. 0268/475526

e-mail: [email protected]

Produce şi livrează:

• Instalaţii de udare prin aspersiune cu tambur şi

furtun;

• Agregate mobile de udare;

• Utilaje, piese de schimb şi accesorii pentru

silozuri.

4. S.C. FORMA S.A. BOTOŞANI

Tel. 0040231/512020

512021

Fax. 0040231/530190

e-mail: [email protected]

Produce şi comercializează:

• Tractoare OMT 150;

• Pluguri purtate cu 2 (3) trupiţe;

• Plug CIZEL;

• Grape cu discuri (GD 3,2; GDT 2,5; GDP

PAG - 263 -

1,8; GDP 1,2; GDP 1,2, GDP 1,2 OMT);

• Semănătoare pentru cereale păioase – SU 13

(15);

• Maşină de plantat cartofi pe două rânduri;

• Cultivatoare purtate universale;

• Cositori rotative;

• Piese de schimb pentru tractoare (U-445; U-

650; S-1500; S-1203) ŞI MAŞINI

AGRICOLE;

• Transmisii cardanice;

• Piese brute forjate şi prelucrate.

5. S.C. IMA S.A. IAŞI

Tel. +40232/278400

213874

266386

Fax. +40232/213682

278444

e-mail: [email protected]

Produce şi comercializează:

• Pluguri;

• Grape rotative cu rotori verticali,

• Maşini pentru tocat resturi vegetale;

• Selector universal SU-1;

• Maşini pentru stropit în vii şi livezi;

• Uscătoare de cereale,

• Mori de grâu şi porumb;

• Utilaje pentru panificaţie;

• Amestecătoare de furaje.

6. S.C. IMUN S.A. MEDGIDIA

Tel. 0241/814700

Fax. 0268/812400

e-mail: [email protected]

Produce şi comercializează:

• Remorci (basculante, pomiviticole);

• Prese de balotat paie şi fân (pe sârmă şi

sfoară);

• Grape (cu discuri, stelate);

• Maşină de scos cartofi;

• Maşină de săpat gropi;

• Piese de schimb pentru maşini agricole, auto şi

remorci.

7. S.C. INSTRIG S.A. BALŞ

Tel. 0249/450007

Produce şi comercializează:

PAG - 264 -

Fax. 0249/450294

e-mail: [email protected]

• Instalaţii de irigat prin aspersiune;

• Aspersoare;

• Pluguri cu 2(3) trupiţe;

• Grape cu discuri (GDU 3,4-3,2 şi 2,5; GDP

2,2);

• Semănători pentru păioase (SUP 29; SUP 21;

SUP 15);

• Semănători pentru prăşitoare (SPC 6-8,4);

• Echipamente de fertilizare pentru semănători;

• Cultivatoare (CPU 4; 6,8);

• Maşini de fertilizat;

• Maşini de erbicidat;

• Mori de furaje cu capacităţi reduse de

prelucrare.

8. S.C. ISLAZ S.A. ALEXANDRIA

Tel. 0247/312755

Fax. 0247/314507

Produce şi comercializează:

• Mori de grâu;

• Mori de porumb;

• Mori de furaje;

• Silozuri metalice (hale, depozite);

• Pise de schimb.

9. INGO PROD SRL CONSTANŢA

Tel./Fax +40-241-583220

e-mail: [email protected]

Produce şi comercializează:

• Staţii de epurare pentru gospodării individuale,

pentru industria alimentară şi pentru ferme de

creşterea animalelor;

• Staţii potabilizare apă;

• Rezervoare polietilenă de la 100 la 5000 litri.

10. LEGMAS S.A. NĂVODARI

Tel./Fax +40-241-760485

e-mail: [email protected]

Fabrică şi comercializează utilaje pentru legumicultură.

11. MAT CRAIOVA

Tel. 0251/439234

Produce şi comercializează:

• Tractoare agricole universale 40-180 CP;

PAG - 265 -

Fax. 0251/439293

e-mail: [email protected]

• Tractor încărcător frontal;

• Tractor multifuncţional cu macara rotativă;

• Pluguri purtate cu 2(3) trupiţe;

• Plug universal cu 2,3 şi 4 discuri;

• Plug CIZEL;

• Agregat combinat pentru pregătirea patului

germinativ;

• Grape cu discuri (GDG 6,4; GDG 7,4; GDV

2,2; GDU 3,3);

• Semănători pentru cereale, prăşitoare;

• Cultivatoare;

• Maşină de fertilizat; de erbicidat,

• Maşină de împrăştiat gunoi de grajd;

• Remorci basculante;

• Remorci cisterne.

12. S.C. MECANICA CEAHLĂU S.A.

PIATRA NEAMŢ

Tel. 0040233/215820

Fax. 0040233/216069

e-mail: ceahlău@ceahlău.com

Fabrică şi vinde:

• Maşini de semănat şi fertilizat;

• Grape rigide cu colţi ficşi şi stelate;

• Combinatoare;

• Grape cu discuri (GDD 181; GDP 251; GDT

251; GDT 281; GD 3,2 ME).

13. S.C. MECANICA MARIUS S.A. CLUJ-

NAPOCA

Tel. 0264/415068

Tel/Fax: 0264/415067

e-mail: [email protected]

Produce şi comercializează:

Maşini agricole:

• Pluguri;

• Grape cu discuri;

• Cultivatoare;

• Maşini de scos cartofi;

• Freze.

Remorci:

• Cisterne;

• Auto;

• De împrăştiat gunoi.

PAG - 266 -

Echipamente pentru ferme:

• Adăpători (pentru păsări, bovine, porcine);

• Aparate de stropit;

• Mori cu ciocane;

• Zdrobitoare şi prese de struguri;

• Aspersoare;

• Unelte (casmale, sape, lopeţi, etc.).

Piese de schimb pentru:

• Tractoare,

• Maşini agricole.

Diverse:

• Mobilier mecanic;

• Confecţii şi prelucrări metalice;

• Turnare neferoase, etc.

14. S.C. METALURGICA REGHIN S.A.

Tel. 004-0265/537667

537838

Fax: 004-0265/522080

e-mail: [email protected]

Produce şi comercializează:

• Remorci auto şi cisterne,

• Cricuri mecanice şi hidraulice;

• Piese turnate: arbori cotiţi; tamburi, saboţi,

butuci;

• Pompe de apă

15. S.C. MULTIM S.A TIMIŞOARA

Tel. 0256/204060

Fax. 0256/192041

Produce şi comercializează:

• Grup individual de muls cu 2 căni (GIM 2/V);

• Minigrup individual de muls (MGM şi

MGMR).

16. METCOD MECANICA CODLEA S.A

Tel. 0268/475328

251473

Fax. 0268/475221

251963

Produce şi vinde:

• Tractoare agricole supraînsămânţate (U 453

HC; U 533 HC; U-643 HC);

• Maşină de erbicidat; de stropit şi prăfuit;

• Aparate portabile şi carosabile de stropit;

• Maşini de împrăştiat îngrăşăminte chimice;

PAG - 267 -

• Piese de schimb pentru tractoare, autourisme

şi autocamioane;

• Canistre metalice;

• Construcţii metalice sudate;

17. S.C. PREMAGRO S.A. ORADEA

Tel. 0259/267616

Fax: 0259/444582

e-mail: [email protected]

sau:

[email protected]

Produce şi comercializează:

• Grape rotative cu colţi;

• Freze;

• Maşini de tocat resturi vegetale;

• Grape cu discuri;

• Pluguri purtate cu 2 (3);

• Cultivatoare.

18. S.C. RIELA ROMÂNIA S.R.L CLUJ-

NAPOCA

Tel. 0264/442339

Fax: 0264/441910

e-mail: rielaromâ[email protected]

Produce şi comercializează:

• Mori cu ciocane tip RM 2 şi RM 3 cu suflantă;

• Amestecător de furaje orizontal şi diagonal;

• Instalaţia de măcinat şi combinat furaje,

asistate de calculator;

• Zdrobitor pentru cereale.

19. REVAHO AGRO ROMÂNIA

BUCUREŞTI

Tel/Fax: 2233324

2229638

e-mail: [email protected]

Produce şi comercializează echipamente de irigaţii:

• Instalaţii de irigat cu tambur şi furtun;

• Aripi de ploaie de 50-400 m;

• Rampe autodeplasabile;

• Instalaţii de irigare prin picurare;

• Instalaţii de irigat prin aspersie;

• Toate tipurile de aspersoare;

• Construcţii de sere, solarii pe structură

demontabilă din oţel galvanizat;

• Sisteme de filtrare şi tratare a apei cât şi

sisteme de încălzire a serei.

20. S.C. SUMA S.A. BĂILEŞTI DOLJ

TEL: 0251/311440; 311442

311590; 311690

Fax: 0251/311659; 312007

Produce şi comercializează:

• Grape cu discuri grele (gdg 3; gdg 3,4);

• Vibromixturi;

PAG - 268 -

• Combinatoare;

• Scormonitoare;

• Semănători pentru prăşitoare (SPPC 4; SPPC

4 EFS; SPPC 6; SPPC 6 EFS; SPPC 8);

• Semănători pentru păioase: (SC 1,9; SC 3,6; SC

3,75D);

• Cositoare purtată pentru furaje;

• Grape cu colţi şi stelate;

• Utilaje cu tracţiune animală (plug, căruţă,

prăşitoare, semănătoare);

• Unelte (casma, furcă, sapă, târnăcop, lopată).

21. S.C. TEHNOFAVORIT S.A. BONŢIDA

– CLUJ

Tel: 0264/262280

Fax. 0264/262285

e-mail: [email protected]

Produce şi cormercializează:

• Bucătării furajere (productivitate 0,2-10to/h)

sub licenţa Himel-Germania – un sistem

complet;

• Mori cu ciocane;

• Amestecătoare de furaje;

• Maşini şi echipamente de erbicidat purtate sau

tractate (70-2500 litri);

• Maşini de stropit în vii şi livezi cu atomizor

purtate sau tractate;

• Cositori şi grble rotative sub licenţă KUHN-

Franţa.

22. S.C. TEHNOFRIG S.A. CLUJ

Tel. 0264/435317

435303

Fax. 0264/435302

435297

e-mail: [email protected]

Produce şi comercializează:

• Tanc izoterm pentru stocare lapte – capacitate

1000 l TTIV şi 2500 l TTN-2,5.

23. S.C. TRACTORUL UTB S.A. BRAŞOV

Tel. 0268/163422

Fax. 0268/422300

Produce şi livrează:

• Motoare de diferite puteri (CP): 28; 32; 42; 50;

PAG - 269 -

e-mail: [email protected]

52; 47; 62; 64,5; 70; 83; 65; 100.

• Motoarele sunt Diesel în 4 timpi cu injecţie

directă; răcire cu apă.

24. VETLAND COMIMPEX S.R.L

SALONTA

Tel/Fax: 0259/4333685

e-mail: [email protected]

• utilaje pentru fabricarea nutreţurilor

combinate;

• silozuri din fibră de sticşă laminată;

• tehnologii de creştere;

• premixuri.

PAG - 270 -

7.4 CATALOG CU FIRME ROMÂNESTI IMPORTATOARE/DISTRIBUITOARE/REPREZENTATE DE

UTILAJE ŞI ECHIPAMENTE PENTRU AGRICULTURĂ

Nr.cr

t.

FIRMA

importatoare/distribuitoare

în ROMÂNIA

Firma străina reprezentata Utilaje importate distribuite

0 1 2 3

1. AGRIROMEX BUCUREŞTI

Tel: 021-3160165

Fax: 021-3160194

e-mail: [email protected]

Distribuitor autorizat al firmelor:

• SAME DEUTZ-

FAHR GROUP SPA

Italia;

• OLVAC-Spania;

• STROJNA-Industrija-

Slovenia

• S.C. TRACTORUL

UTB S.A. – Braşov;

• S.C. MECANICA

CEAHLĂU-Piatra

Neamţ;

• S.C. MYO-O S.A

Bucureşti;

• S.C.

TEHNOFAVORIT

S.A. Bonţida,

• S.C. MAT S.A.

Craiova,

• S.C. SUMA S.A.

Băileşti;

• S.C. FORMA S.A.

Botoşani;

• S.C. SERVOPLANT

S.A. Bucureşti .

2. AGRIPROJECTS BUCUREŞTI • EURODRIP Grecia - Gamă completă de instalaţii

PAG - 271 -

Tel: 021/3215368

Fax: 021/3264906

e-mail:

[email protected]

[email protected]

pentru fertirigare prin

picurare;

- Sisteme de aspersie;

- Solaria şi sere pe structuri

metalice galvanizate;

- Acoperire cu folie

simplă,dublă gonflabilă sau

policarbonat;

- Servicii complete de

proiectare şi consultanţă

3. AGROCOMERŢ HOLDING S.A.

TIMIŞOARA

Tel: 0256/430317

/ 437673

Fax: 0256/434098

/198154

e.mail:

[email protected]

BUCUREŞTI

Tel: 021/2311050

Fax: 021/2311022

e-mail: [email protected]

• CLAAS-Germania;

• LEMKEN-Germania;

• AMAZONE-

Germania;

• HAWE-MAILLEUX-

Franţa

• WALTERSCHEID

FENDT-Germania

- Tehnică de recoltat, tocat şi

adunat cereale şi furaje;

- Tractoare, tehnică de arat,

pregătit terenul, insămânţat,

fertilizat şi erbicidat;

- Service şi piese originale

pentru utilajele distribuite.

4. AGROMEC ŞTEFĂNEŞTI S.A

ILFOV

Tel/Fax: 021/3501427

/3501428

/3501432

e-mail: [email protected]

[email protected]

• MASCHIO-

GASPARDO Italia

• OGEL&NOT Austria

- Semănători pentru păioase;

- Semănători pentru

prăşitoare;

- Semănători de semănat

direct în mirişte;

- Echipamente pentru

fertlizat;

- Cultivatoare;

- Cositori;

- Combinatoare;

- Scarificatoare.

PAG - 272 -

- Pluguri reversibile cu 5(6)

trupiţe

5. S.C. AGROPROIECT S.R.L.

Bucureşti

Tel/Fax: 021/3235738

0744368349

e-mail: [email protected]

- Uscătoare pentru cereale;

- Transportoare cu bandă;

- Silozuri pentru cereale;

- Transportoare cu lanţ;

- Tarare aspiratoare;

- Mori cu ciocane;

- Ecluze.

6. AGROWEST Cernat-Covasna

Tel/Fax: 0267/369026

e-mail: [email protected]

Comercializează utilaje

pentru:

- cultivarea cartofului şi a

sfeclei de zahăr-tehnologie

GRIMME;

- Tehnologie SILOMAXX şi

ZAGO pentru furaje

7. S.C. AUGMENT S.R.L. Bucureşti

Tel: 021/4138689

/4138938

/4139369

Fax: 021/4139484

e-mail: [email protected]

• FIRESTONE USA

• SOLPLAST Spania

• ORIGINALE VOLPI

Italia

• TRICOFLEX Franţa

• HOZELOCK Anglia

- Membrană hidroizolantă

pentru etaşeinzarea canalelor

de irigaţii, bazinelor de apă,

fermelor de animale

- Folie pentru agricultură

- Aparate de stropit manuale

şi cu motor

- Furtun pentru grădină şi

pentru maşini agricole

- Sistme de irigaţie prin

aspersiune

8. AVI-SUINTEH Carei – Satu Mare

Tel/fax: 0261/861741

e-mail: [email protected]

- Sisteme complete de

adăpare, furajare, ventilaţie,

răcire pentru porci, păsări,

ovine;

- FNC, siloz cereale;

- Laborator însămânţare

PAG - 273 -

artificială porci.

9. S.C. AGROSERVICE Constanţa

S.A.

Tel/fax: 0241/553035

e-mail: [email protected]

• FENDT-Germania

• CLAAS- Germania

• LEMKEN- Germania

• AMAZONE-

Germania

- vezi AGROCOMERT

HOLDING

10. S.C. BALCAN S.R.L.

Bucureşti

Tel: 021/2526605

Fax: 021/2528673

e-mail: [email protected]

- Electrostivuitoare;

- Echipamente de ridicare;

- Transpalete.

11. S.C. BANAT NOVA PLUS S.R.L.

Timişoara

Tel/fax: 0256/423616

306889

e-mail: [email protected]

• SPAGIARRI

INDUSTRIA GONA

Italia

• CTA MILC Italia

- Maşini şi instalaţii de muls;

- Utilaje pentru prelucrarea

laptelui;

- Minifabrică de lapte.

12. S.C. BILARDI PRODUCT S.R.L.

Baia Mare

Tel/fax: 0262/220192

• RAIFFEISEN

CENTRAL GENOSS-

ENSCHAFT e G

Germania

- Premixuri vitamine,

minerale şi concentrate

furajare pentru animale şi

păsări-lactoză furajeră.

13. BIOEXPERT Bacău

Tel/fax: 0334-10.20.14 (Astral)

e-mail: [email protected]

• BIOLAND - Tensiometre electronice;

- Termometre digitale;

- Glucometre.

14. BIOMIN ROMÂNIA S.R.L. Sibiu

Tel: 0269/214833

Fax: 0269/243843

e-mail: [email protected]

• BIOMIN GmbH

HERZOGENBURG

Austria

- Aditivi de furajare;

- Prebiotice, fitobiotice;

- Înlocuitori de lapte pentru

purcei şi viţei, aminoacizi,

ingrediente şi furaje pentru

păstrăvi

15. CARLEX EXPORT AG Bucureşti

Tel: 021/4111519

/4117748

• CARLEX Echipamente pentru:

- Analiza apei;

- Analiza celulelor somatice

PAG - 274 -

Fax: 021/4117710

e-mail: [email protected]

din lapte;

- Analiza paametrilor esenţiali

din vin;

- Analiza cărnii.

16. CASTELLO ROMANIA Cluj-

Napoca

Tel: 0744546934

e-mail: [email protected]

• CASTELLO Italia - Utilaje zootehnice pentru

fermele de porci;

- Tehnologie eco-compatibilă

pentru creşterea porcilor.

17. CRICOS Bucureşti

Tel/fax: 2528172

2528159

3210616

• LAMBORCHINI - Injectoare pentru

combustibil tip M;

- Injectoare pentru CLU;

- Arzătoare pentru gaze

naturale;

- Cazane de perete pe gaze

naturale;

- Cazane din fontă pe gaze

naturale;

- Cazane din oţel;

- Boilere pentru apă

menajeră;

- Generatoare de aer cald.

18. DENROMAS S.R.L

Remuş-Giurgiu

Tel/fax 0246/210959

Bucureşti

Tel/fax: 021/3204275

e-mail: [email protected]

[email protected]

Firme din Danemarca

• AGRIMEX

• AGRILEASING

• BORDING

• BREDAL

• CROCUS

• DALBO

• DAN CORN

• DACS

• DANFOIL

• ECHBERG

- Marketing, consultanţă şi

comerţ;

- Lesing financiar extern;

- Sisteme de irigaţii

- Maşini de împrăştiat

îngrăşăminte chimice

- Uscătoare cereale cu flux

continuu, benzi

transportoare;

- Echipamente pentru

pregătirea solului;

PAG - 275 -

• JE-MA

• LM

• SAMSON

• SKIOLD

- Silozuri metalice pentru

depozitare cereale;

- Echipamente şi sisteme de

hrănire pentru ferme pui;

- Maşini de erbicidare;

- Sisteme de hrănire pentru

ferme de poci;

- Sisteme de transport

cereale;

- Ventilatoare uscare podea;

- Tocător de îngrăşământ

organic;

- Mori de făină, fabrici de

nutreţuri combinate.

19. DeLaval ROMANIA S.R.L.

Bucureşti

Tel: 021/2226059; 2234303

/2234304; 2234305

fax: 021/2226048

e-mail: [email protected]

• DeLaval - Instalaţii de muls mecanic

(la bidon, la conductă,

centralizat);

- Echipamente pentru răcirea

şi stocarea laptelui;

- Sisteme pentru stabulaţia

vacilor;

- Sisteme de hrănire automată

cu furaje concentrate;

- Sisteme pentru evacuarea

automată a dejecţiilor;

- Produse speciale pentru

ferme-igiena mulsului.

20. EURATO

Odorheiu Secuiesc

Tel: 0266/218348

0266/218072

Fax: 0266/219975

e-mail: [email protected]

- Depozite de legume-fructe

cu atmosferă controlată;

- Tunele de congeleare;

- Caroserii auto

termoizolante.

21. S.C. FARMER LOGISTIC S.R.L. - Motocositori;

PAG - 276 -

Ungheni-Mureş - Motoare pe benzină 2-20

CP;

- Motoare Diesel 4-6 CP;

- Generatoare electrice;

- Motopompe;

- Utilaje pentru producţia

vegetală şi animală.

22. FMK AGRO Sibiu

Tel: 0744691580

Tel/fax: +49(0)9836/95912

• Firmă româno-

germană

Instalaţii zootehnice:

- Aeroterme pe gaz;

- Hrănitoare pentru păsăsri;

- Lămpi gaz pentru încălzirea

adăposturilor şi halelor (90-

10000W);

- Lămpi cu unde infraroşii

(150 sau 250 W) pentru

creşterea porcilor;

- Adăpătoare automată cu

presiune 1/2 inox pentru

scroafe, porci la îngrăşat şi

purcei;

- Sisteme clasice de ventilaţie

cu termostat electro-mecanic;

- Hrănitoare automată pentru

12-40 porci;

- Boxe de fătare.

23. GENERAL LEASING S.A.

Bucureşti

Tel: 021/2331064

/2331065

/2331066

Fax: 021/2331067

e-mail: [email protected]

• McCORNIC Italia

• LAVERDA

• KVERNELAND

- Tractoare;

- Combine;

- Utilaje agricole.

24. GRUPPO VALINST SRL Braşov • VALMONT - Echipamente pentru irigaţii

PAG - 277 -

Tel/fax: 0268/311698

e-mail: [email protected]

IRIGATION

25. COMPLEXUL EXPOZIŢIONAL

ROEXPO Bucureşti

Tel: 021/2243753

/2241753

/2241752

Fax: 021/2243273

e-mail: [email protected]

• GTZ-GmbH

(Societatea Germană

pentru Cooperare

Tehnică)

- Servcii în scopul dezvoltării,

cooperării în agricultură şi a

zonelor rurale.

26. HONDA POWER EQUIPMENT

Bucureşti

Tel: 021/6370458

/6370459

fax: 021/6370478

e-mail: [email protected]

• HONDA POWER

EQUIPMENT

- Motoare multifuncţionale;

- Generatoare;

- Echipamente de grădină;

-Freze de zăpadă.

27. S.C.HIT POWER MOTOR S.R.L

Tel: 021/2248272

Fax: 021/2248292

• HONDA - Motoare şi echipamente.

28. IKR ROMÂNIA S.R.L. Satu Nou-

Bihor

Tel/Fax: 0259/422042

e-mail: [email protected]

Timişoara

Tel/Fax: 0256/302555

e-mail: [email protected]

• CLAAS;

• NEW HOLLAND;

• JOHN DEERE;

• MASSEY

FERGUSON

• CASE;

• NEW HOLLAND;

• FIAT;

• ZETOR

• GERINGHOFF;

• OROS

• KŰHNE

• KUHN;

- Combine

- Tractoare

- Echipamente pentru

recoltat porumb

- Maşini de prelucrare a

solului, pluguri, grape cu

discuri, combinatoare.

- Prese de balotat şi

semănători.

- Piese de schimb originale şi

alternative.

PAG - 278 -

• LEMKEN;

• LANDSBERG

• KŰHNE

• KUHN;

• AMAZONE

• CASE

• IKR BABOLNA

• KŰHNE

• SEKO

• GERINGHOFF

29. INTEGRIS S.R.L. Bucureşti

Tel/fax: 021/2307178

e-mail: [email protected]

- Instalaţii de muls;

- Sistem de măsurare şi

control;

- Sistem de identificare

Fullwood-Fusion;

- Sala de muls brăduleţ

capacitate 32-36 vaci/oră;

- Sisteme de stocare-răcire.

30. IRRITEC S.A. Bucureşti

Tel: 021/3210222

Fax: 021/3233470

e-mail: [email protected]

• RICHEI SERRES DE

FRANCE

• GASCOIGNE

MELOTTE

• SERAP

• PAL

• BANCILHON

- Sere şi solarii;

- Instalaţii de muls pentru

vaci,capre şi oi;

- Instalaţii de răcire şi stocare

a laptelui;

- Echipamente de adăpare şi

hrănire a puilor;

- Echipamente de irigaţii

31. INTERCAS S.R.L Cluj-Napoca

Tel/Fax: 0264/594176

e-mail: [email protected]

Firme din Italia:

• SALAMI SILVANO

• IOTTI

• ALESSANDRI

• TECNOZOO

• FIC

• OMV

- Aparate şi instalaţii de muls;

- Adăpători bovine şi

adăpători tip suzetă pentru

porcine. Hrănitoare pentru

bovine;

- Grupuri electrogene.

Generatori agricoli, Diesel;

PAG - 279 -

• LA MECANICA

• SCAPPI&GELSI

• EMMEBIEMME

- Pompe de vacuum pentru

instalaţii de muls;

- Tancuri de răcire

- Sisteme de curăţare;

- Structuri metalice;

- Sisteme de alimentaţie şi

stabulaţie pentru porci, capre,

oi;

- Mori şi echipamente

agrozootehnice.

32. IPSO S.A. Mogoşoaia ILFOV

Tel: 021/3128888

Fax: 021/4904391

e-mail: [email protected]

Timişoara

Tel: 0256/246105

Fax: 0256/246111

• JOHN DEERE

• KUHN

• GERINGHOFF

• WESTFALIA

• CFCAI

- Tractoare, combine şi

maşini agricole;

- Echipamente ataşate la

tractor;

- Echipamente de recoltat

porumb;

- Echipamente de muls

pentru toate mărimile de

ferme de vaci, oi, capre;

- Tancuri de răcire, gamă

completă;

- Silozuri, uscătoare,

selectoare, curăţitoare,

manipulare a cerealelor.

33. ISEA Bucureşti

Tel/Fax: 021/3212713

/3262299

/3262211

• SWISS GROUP - Fese septice pentru tratarea

apelor uzate casnice şi

industriale.

34. KAGO S.R.L.

Bucureşti

Tel: 021/2602050

Fax: 021/2602010

e-mail: [email protected]

• CIMBRIA HEID

GmbH Austria

- Utilaje pentru curăţire,

transport, uscare,

condiţionarea şi uscarea

seminţelor.

35. LANDINI &LAVERDA Bucureşti • LANDINI - Tractoare agricole de 35-

PAG - 280 -

Tel: 021/2126750

/2126751

Fax: 021/2126693

e-mail:

[email protected]

[email protected]

• LAVERDA

• McCOROMO

190 CP;

- Tractoare specializate

pentru

pomicultură/viticultură de

60-100 CP;

- Combine 196-270 CP;

- Tractoare.

36. LANTEC INDUSTRIES S.R.L.

Bucureşti

Tel: 021/6686829

Fax: 021/6686836

e-mail: [email protected]

Firme italiene:

• GOLDONI;

• RINIERI;

• OSELLA

- Tractoare pomi-viticole;

- Tractoare cu şenile;

- Tractoare agricole 22-265

CP;

- Utilaje pentru prelucrarea

solului;

- Sisteme de semănat şi

plantat;

- Cositori;

- Remorci specializate;

- Tocători mobile şi fixe;

- Sisteme profesionale de

cules fructe şi legume;

- Motocultoare; motosape;

- Instalaţii de erbicidat;

- Distribuitoare de

îngrăşăminte;

- Maşini de balotat;

- Mori de diferite tipuri şi

capacităţi.

37. M.A.P. (Maşini agricole performante)

Bucureşti

Tel: 031/2281556

/2281557

021/2230814

Fax: 021/2235152

• SAME

• DEUTZ FAHR

38. S.C. MASCHIO-GASPARDO

ROMÂNIA S.R.L

• MASCHIO-Italia

• GASPARDO-Italia

Freze fixe şi pliabile;

Grape rotative fixe şi pliabile;

PAG - 281 -

Chişineu Criş-Arad

Tel/Fax: 0257/307030

Fax: 0257/307040

e-mail: [email protected]

Semănători fixe, hidraulice,

pneumatice până la 9 m;

Semănători de precizie cu

vacuumetru;

Semănători + grape + freze;

Semănători pentru păioase şi

prăşitoare;

Combinatoare;

Scarificatoare.

39. S.C.MEWI S.R.L. Orţişoara jud.

Timiş

Tel: 0256/221537

/494350

fax: 0256/221536

/490729

e-mail: [email protected]

• FENDT

• RABE

• KNOCHE

• GASPARDO

• CLAAS

• GERINGHOFF

• KRONE

• INUMA

• SCHAFFER

• KRAMPE

• HORSCH

• RASSPE

Tractoare;

Pluguri

Grape pentru prelucrat solul;

Utilaje pentru prelucrarea

solului;

Semănători;

Combine pentru cereale şi

furaje;

Culegătoare de porumb şi

floarea soarelui;

Utilaje pentru recoltat furaje;

Aparate pentru erbicidat;

Încărcătoare frontale pentru

zootehnie;

Remorci;

Utilaje NO-TILL şi MINI

TILL;

Piese de uzură pentru utilaje

agricole, cuţite pentru

industria alimentară.

40. S.C. MECANICA MARIUS S.A.

Cluj-Napoca

Tel: 0264/415068

Fax: 0264/415067

• KUHN

• HIMEL

• RABE

• ARARSYSTEME

GmbH & CO.KG

Germania

Pluguri reversibile;

Grape cu discuri;

Cultivatoare;

Freze;

Maşini de scos cartofi;

Remorci auto; vidanjere;

PAG - 282 -

Remorci amestecător;

Maşini agricole.

41. MTZ ROMÂNIA S.R.L. Braşov

Tel: 0745354773

Fax: 0268/475465

e-mail: [email protected]

• BELARUS Tractoare – modele 81-130

CP

42. MYO-O S.A. Bucureşti

Tel: 021/3104473

Fax: 021/3104474

e-mail: [email protected]

• SEMĂNĂTOAREA

S.A

Combine;

Echipamente de recoltat

porumb şi floarea soarelui;

Grape;

Freze;

Semănători;

Sisteme de irigat;

Instalaţii de irigat;

Instalaţii de erbicidat;

Maşini de fertilizat.

43. NEWPAC S.R.L. Bucureşti

Tel: 021/4501084

Fax: 021/4511085

e-mail: [email protected]

• SANNO Italia

• GIRO Spania

• NEWTEC Danemarca

• HOLIC- Cehia

• ALLROUND-Olanda

Intalaţii pentru sortare,

calibrare, cântărire, ambalare

legume, fructe proaspete.

44. NHR AGROPARTNERS S.R.L

Otpeni-Ilfov

Tel: 021/2039606

Fax: 021/2361440

e-mail: [email protected]

Filiale în:

Arad: Tel: 0257/381779

Cluj: Tel: 0264/547466

Roman: Tel: 0233/741281

Constanţa: Tel: 0241/255133

• NEW HOLLAND

• STEYR

• POTTINGER

• VOGEL&NOT

Austria

Combine de recoltat cu

motor de la 168 la 374 cp;

Tractoare agricole de la 50 la

311 CP pentru toate tipurile

de exploataţii agricole;

Tractoare pentru activităţile

forestiere;

Gamă completă de utilaje

agricole;

Încărcătoare frontale.

45. POWER FARMING S.R.L.

Ştefăneştii de Jos, jud. Ilfov

Tel: 021/2703298

• AGCO-MASSEY

FERGUSON

Tractoare performante (42-

280 CP) şi gama completă de

utilaje agricole;

PAG - 283 -

Fax: 021/2410250

e-mail: [email protected]

Combine de recoltat pentru

toate tipurile de culturi;

Service profesional şi piese de

schimb.

46. REVAHO AGRO ROMÂNIA

Bucureşti

Tel/Fax: 021/2233324

/2229638

e-mail: [email protected]

DEPOZITE ZONALE:

Alexandria: 0744514817;

Brăila: 0239/613346;

Călăraşi:0242/313418;

Cluj: 0264/415183;

Constanţa: 0723158560;

Craiova: 0722736596;

Dăbuleni (Dolj): 0745429135;

Iaşi: 0745873225

Puchenii Mari (Prahova):

0745045120

Târgovişte: 0723278875;

Tecuci (Galaţi): 0742117136

0741071337

• ENZA ZADEN

Olanda

• BAKKER BROTHER

Seminţe din specii legumicole

pentru culturi în sere, solarii

şi câmp de: tomate, ardei,

salată, ridichi, castraveţi;

Seminţe de legume pentru

culturi din câmp în toate

zonele.

47. RIELA ROMÂNIA S.R.L. Cluj-

Napoca

Tel: 0264/442339

Fax: 0264/441910

e-mail: [email protected]

• RIELA KARL Heinze

Knnop Germania

Uscătoare pentru cereale;

Tehnică de transport pentru

cereale;

Silozuri;

Instalaţii pentru tratat şi

condiţionat seminţe;

Bucătării furajere;

Transportoare melcate,

elevatoare, benzi

transportoare;

Consultanţă-proiectare,

PAG - 284 -

montaj, service.

48. ROMATECH GROUP Bucureşti

Tel: 021/3184716

Fax: 021/3184737

e-amil: [email protected]

• ITALIA Tractoare şi maşini agricole.

49. SARTOROM IMPEX S.R.L

Bucureşti

Tel: 021/2523139

/2523074

/2527284

fax: 021/2523075

e-mail: [email protected]

• PERTEN

INSTRUMENTS

Suedia

• PFEUFFER Germania

• RATIONEL-

Danemarca

• TRIPETTE&RENAU

LT CHOPIN-Franţa;

• SARTORIUS-

Germania;

• Fritsch- gERMANIA

• IKA – Germania

• WTW – Germania

• KENDRO –

Germania

• BMT- Cehia

• JULABO- Germania

• GFL-Germania

• FUNKE-GERBER

Germania

Aparatură de laborator;

Instalaţii de filtrare

industriale;

Service aparatură de

laborator.

50. SERV CLAAS Brăila

Tel/Fax: 0239/611096

e-mail: [email protected]

• CLAAS

• LEMKENŢAMAZO

NEŢNEWW-

WESTER

Tractoare;

Combine;

Semănători;

Remorci;

Autogredere.

51. S.C. SERVOPLANT Bucureşti

Tel/Fax: 021/2330850

e-mail: [email protected]

• MECMAR Uscătoare mobile de cereale-

15 tone capacitate.

PAG - 285 -

52. SFW AGROTRADE GmbH

Tel: +43-1664/4102507

Fax: +43-2631/24304

www.sfwagrotrade.com

• VOS-VERBAND

OSTERREICHISCHER

SCHWEINEERZEUGER

Austria Asociaţia

crescătorilor de suine din

Austria

Animale de reproducţie

PIETRAIN, MARELE ALB,

LANDRACE, SCROAFE O

–Hyb F-1- purcei hibrizi;

Material seminal de primă

categorie;

Vieri foarte stabili la stress;

Linii de scroafe cu valori de

vârf

53. TADIS AGRO S.R.L Bucureşti

Tel: 021/3127543

021/3100265

Fax: 021/3127542

e-mail: [email protected]

• CASE IH

• GREGORIE

BESSON

• RELIGIEUX

• VADERSTAD

• SULKY

• BLANCHARD

• MONOSEM

• MANITOU

• KUHN

• AGRISEM

Tractoare;

Combine;

Pluguri;

Grape cu discuri;

Scarificatoare;

Combinator de pregătire a

solului;

Dezmiriştitori;

Echipamente de pregătire a

solului;

Semănători pentru semănat

direct în mirişte;

Tăvălugi;

Dezmiriştitori;

Semănători pentru păioase;

Distribuitor de îngrăşăminte;

Maşini de erbicidat,

Semănători de precizie pentru

plante prăşitoare;

Încărcător frontal cu braţ

telescopic;

Semănători pentru semănat

direct în mirişte,

Grape rotative;

Scarificatoare.

PAG - 286 -

54. TECHNO MILL Sibiu

Tel: 0269/561862

/564999

fax: 0269/561155

e-mail: [email protected]

• SIMEZA

• LAW

• MAROT

• VIGAN VONDER

Utilaje pentru mecanizarea

transportului de cereale

55. TEHSYS Bucureşti

Tel/Fax: 021/3137622

/3101106

/3120625

/3447598

e-mail: [email protected]

[email protected]

• SARC Aparatură de laborator:

Spectofotometre VIS şi UV-

VIS;

Balanţe microanalitice;

Analizoare rapide pentru

lapte;

Analizoare rapide pentru vin

şi bere;

Tester rapid de celule

somatice din lapte;

Etuve, incubatoare, cuptoare

de calcinare;

Consumabile de laborator.

56. TEHNOFAVORIT S.A. Bonţida

Cluj

Tel: 0264/262280

Fax. 0264/262285

e-mail: [email protected]

• KUHN-Franţa Cositori şi greble.

57. S.C. TOTEXIM – AGRO S.R.L

Tel: 021/2330629

Fax: 021/2330618

• IRITEC-SIPLAST

Italia

Instalaţii de irigare prin

picurare, capilaritate şi

micropresiune.

PAG - 287 -

58. VALTRA (VALTEC TRACTOARE

TRANSILVANIA S.R.L) Cluj-

Napoca

Tel/Fax: 0264/438113

e-mail: [email protected]

Valtra sevice

tel: 0744600781

e-mail: [email protected]

• VALTRA - Finlanda Tractoare Valtra cu puteri

cuprinse între 65-280 CP cu

următoarele destinaţii:

tractoare agricole;

tractoare forestiere;

tractoare pentru construcţii,

escavatoare;

încărcătoare frontale

VALTRA;

Utiljae pentru prelucrat solul:

pluguri 3-10 trupiţe;

grape rotative: 2,5-8 m,

semănători mecanice şi

pneumatice: 3-6 m;

semănători cu semănare

directă în teren nepregătit: 3-

4,5 m;

combinatoare pentru pregătit

solul 3-6 m.

59. VETLAND COMIMPEX S.R.L

Salonta- Bihor

Tel/Fax: 0259/433685

e-mail: [email protected]

• GRANIT – MILL

Ungaria

Utilaje pentru fabricarea

nutreţurilor combinate;

Silozuri din fibră de sticlă

laminată;

Tehnologii de creştere;

Premixuri.

60. VIOLA-SHIMADZU ROMÂNIA

Bucureşti

Tel: 021/2245507

/2245508

fax: 021/2245509

e-mail: [email protected]

Cluj-Napoca

Tel/Fax: 0264/591419

e-mail: [email protected]

• VIOLA Instrumente de

laborator:

Spectometre;

Cromatografe;

Calorimetre. Aparatură de

laborator:

Autoclave;

Incubatoare;

Etuve;

Băi de apă şi ulei;

PAG - 288 -

Iaşi

Te/Fax: 0232/267869

e-mail: [email protected]

Centrifugi;

Microscoape;

Balanţe;

Distilatoare;

Sisteme Kjeldahl şi Saxhlet;

Analizoare pentru produse

agroalimentare;

Mobiler de laborator.

61. VOGEL&NOOT AGROROM

S.R.L Arad

Tel: 0257/276879

Fax: 0257/276878

e-mail: [email protected]

• VOGEL&NOOT

Austria

Toată gama de utilaje agricole

62. WEBOMATIC ROMÂNIA Cluj-

Napoca

Tel/Fax: 0264/435426

e-mail:

[email protected]

• WEBOMATIC

MASCHINENFA

BRIK GmbH-

Germania

Sisteme de ambalare în

domeniul agroalimentar

şi nealimentar:

Utilaje de ambalat sub vid cu

cameră;

Utilaje de ambalat sub vid cu

cameră dublă;

Linii automate de ambalat

sub vid în pungi;

Utilaje de contracţie a

pungilor;

Utilaje de ambalat cu

termoformare;

Utilaje de ambalat skin;

Utilaje de ambalat cu

caserole;

Consultanţă şi consiliere în

alagerea tehnologiei de

ambalat.

63. VECHTA-Germania • VECHTA- Proiecte pentru hale de

PAG - 289 -

Reprezentanţi în România:

Dan Bosoancă-Bucureşti

Tel: 0744530300

021/2302562

Ştefan Gabriel- Sibiu

Tel: 0722155837

0269/212324

Dan Stănică – Timişoara

Tel: 0744771472

0256/295826

Germania/BIG

DUTCHMAN

creştere a păsărilor şi porcilor

în sistem industrial.

64. WESTAFALIA SURGE

ROMÂNIA S.R.L Sibiu

Tel: 0744565980

Fax: 0269/222482

• Westfalia surge

Germania

Instalaţii de muls:

La bidon fixe şi mobile

pentru 2-24 animale;

La conductă până la 24

animale;

Standuri de muls până la

1400 de animale;

Automate pentru furajare;

Echipamente pentru răcirea

laptelului: 200-12000 litri;

Adăpători şi elemente de

legare;

Soluţii de dezinfecţie,

protecţie şi îngrijire pentru

uger;

Planuri de grajd: proiectare,

consultanţă şi modernizare;

Echipamente de procesare

până la 5000 l, separatoare,

pasteurizatoare, cuve pentru

brânzeturi, aparate pentru

iaurturi, putinei pentru unt,

maşini de ambalat,

Piese de schimb, montaj şi

service.

PAG - 290 -

65. WIESER CONSULT S.R.L

ROMÂNIA Bucureşti

Tel: 021/2316310

Fax: 021/6972414

e-mail: [email protected]

• AUSTRIAN

AGRICULTURAL

CLUSTER (AAC)

Austria

Producători de tehnologii

agricole şi industrie

alimentară. Soluţii complete

pentru orice mărime de

exploataţie;

Cultura plantelor;

Mecanica agricolă;

Animale de reproducţie şi de

muncă;

Mijloace de furajare;

Alimente (prelucrarea

laptelui, a brânzeturilor şi a

cărnii);

Şcolarizare şi instruire;

Finanţare;

Proiecte.

PAG - 291 -

7.5 CATALOG CU FIRME STRĂINE

CU PREZENŢĂ MAI MARE PE PIAŢA ROMÂNEASCĂ

Nr.

crt.

FIRMA OFERTA

0 1 2

1. AGRICOLMECANICA ITALIA

Tel: 0431929496

Fax: 0431929296

e-mail: [email protected]

• Maşini de stropit FRIULI

2. ALPEGO S.R.L ITALIA

36053 Gambelava (Vicensa) Italy

Tel: +39 0444 646 100

Fax. +39 0444 646 199

e-mail: [email protected]

Produce şi comercializează:

• Freze;

• Maşini rotative;

• Subsoliere;

• Semănători.

3. AMAZONE

Gmb # & CO K.G.

D-49202 Hasbergen-Gaste

Tel: Hasbergen (05405)* 501-0

Telefax: (05405) 501147

GERMANIA

• Maşini de administrat îngrăşăminte ZA-M

Compact cu lăţimi de lucru de 10-36 m;

• Semănători pentru culturi prăşitoare cu 4-18

secţii de lucru;

• Semănători pneumatice pentru culturi de

păioase cu lăţimi de lucru între 3-9 m;

• Semănători mecanice pentru culturi de păioase

cu lăţimi de lucru între 2,5 -10 m;

• Maşini de erbicidat tractate, purtate sau

autopropulsate cu lăţimi de lucru de la 10 la 36

m.

4. AWILA – GERMANIA

AWILA Agrar

und industrielagen GmbH

TEL: (+49) 44 77-892-0

Fax: (+49) 44 72-892-220

e-mail: [email protected]

• Unităţi de producţie pentru nutreţuri

concentrate, proiecte la cheie;

• Silozuri, benzi transportoare;

• Consultanţă, planificare, instalare, service.

PAG - 292 -

5. BAUER GmbH

AUSTRIA

Tel: 0043/3142/200.0

Fax. 0043/3142/23095

e-mail: [email protected]

Produce şi comercializează:

• Echipamente pentru tratarea dejecţiilor de

animale;

• Pompe pentru irigaţii.

6. BALCANCAR-RECORT JSC

BULGARIA-PLOVDIV

Tel: +359/32/695 050

Fax. +359/32/692 753

• Electrostivuitoare;

• Echipamente de rridicare;

• Transpalete.

7. CIMBRIA DANEMARCA

Tel: (+45)96 17 90 00

Fax. (+45)96 17 90 99

e-mail: [email protected]

Produce şi comercializează:

• Utilaje de selectare şi tratare de seminţe;

• Elevatoare;

• Transportoare s.a.

8. CLAAS – GERMANIA

D 33428 Harsewinkel

Tel. 0049-5247-120

Fax. 0049-5247-12195

e-mail: [email protected]

• Combine CLAAS 160-270 CP;

• Tractoare pe şenile de cauciuc cu puteri

de 212 la 410 CP (Challenger);

• Prese pentru baloţi cilindrici şi

paralelipipedici;

• Combine de recoltat furaje verzi (Jaguar);

• Cositori pentru furaje verzi (Castro,

Disco, s.a).

9. DACS – DANEMARCA

DACS a/s Falkevej 18,

8766 Norre-Snede Denmark

Tel: +45 75 77 19 22

Fax. +45 75 77 19 18

e-mail: [email protected]

• Produce sisteme de ventilaţie, dispozitive

de control pentru climat şi producţie, de

cântărire şi sisteme de management

pentru agricultură.

10. FARM TECHNIK

Deutschland GmbH – Germania

Tel: (+49)3965-259110

• Planificare, consultanţă şi producţie de

sisteme şi echipamente destinate

adăposturilor pentru porci şi păsări;

PAG - 293 -

Fax. (+49)3965-259119

e-mail: [email protected]

• Soluţii individuale şi soluţii la cheie.

11. FENDT

Xaver Fendt GmbH&Co

D-87616 Marktoberdorf

• Tractoare de la 170 la 230 CP.

12. FERRARI ITALIA

Tel: +39 02 94 821

Fax. +39 02 94 82 398

e-mail: [email protected]

• Produce şi comercializează tractoare de

diferite puteri.

13. FRANZ EISELE u.Sőhne

GmbH und CO.Kg

GERMANIA

Tel: (+49)7571-109-0

Fax. (+49)7571-109-88

e-mail: [email protected]

• Echipamente pentru dejecţii lichide:

pompe, amestecătoare;

• Trailere pentru transport;

• Silozuri;

• Componente pentru biogaz.

14. GOLDONI – ITALIA S.P.A.

41012 MIGKIARINA DI CARPI-

Modena

Tel: (0522) 6401

Tele Fax: (0522) 699001-699002

• Tractoare de: 35,36,42 şi 50 CP

15. GREGOIRE BESSON

FRANŢA

Tel: 33 (0) 241 647267

Fax: 33 (0) 241 646773

Produce şi comercializează:

• Pluguri,

• Grape cu discuri;

• Tăvălugi s.a.

16. HORSCH Maschinen GmbH

GERMANIA

Tel: +49 (0) 9431/71430

Fax: +49 (0) 9431/41364

e-mail: [email protected]

Produce şi comercializează:

• Utilaje de prelucrarea solului şi tehnica

semănatului;

• Semănători universale de precizie cu

discuri şi pneuri tasatoare;

• Semănători pentru pregătit solul,

semănat şi fertilizat;

PAG - 294 -

• Discuri reglabile în agregat cu tăvălugi

tasatori;

• Cultivatoare grele semipurtate;

• Tăvălugi grei cu anvelope;

• Remorci de transbordare a recoltei de la

combine în mijloace rutiere.

17. HELIONAL

SISTEME SOLARE GRECIA

P.O BOX 89 POSTAL CODE 57013

Orekastro, Thessaloniki

Tel: +30 2310.783.691

Fax: +30 2310.783.498

e-mail: [email protected]

Produce şi comercializează:

• Boilere solare;

• Colectoare termice solare;

• Sisteme solare de apă caldă de uz menajer;

• Sisteme solare combinate pentru încălzirea

depozitelor de apă a bazinelor de înot;

• Sisteme solare combinate pentru încălzirea

spaţiului;

• Boilere de uz casnic,

• Boilere pentru centrale termice,

• Boilere termoelectrice;

• Vase inactive pentru instalţii centrale.

18. JOHN DEERE AMERICA • Lider mondial în motoare Diesel;

• Prese de balotat;

• Cositoari; combine de recoltat furaje;

• Statisticile companiei vorbesc despre o falie de

20% din piaţa mondială a

echipamentelor agricole, iar pentru 2010

John Deere are un obiectiv ambiţios de

a domina 30% din piaţa globală.

19. JEANTIL FRANŢA

e-mail: [email protected]

www. jeantil.com

Gamă largă de produse pentru agricultură:

• Remorci tehnologice pentru împrăştiat gunoi

de grajd;

• Remorci tehnologice pentru administrare furaje

(fibroase, silozuri, combinate) pentru taurine,

desfacere baloţi paie, fân, împrăştiere aştrnut

pentru pui pentru carne, găini ouătoare şi

PAG - 295 -

taurine;

• Vidanjoare performante;

• Remorci funcţii multiple; ideale pentru

transport animale;

• Remorci monobloc pentru transport cereale,

siloz, sfeclă de zahăr, etc.

20. KNOCHE GERMANIA

Tel: +49 5723 9476-70

Fax: 947686

e-mail:

[email protected]

Produce şi comercializează:

• Grape cu discuri.

21. KUHN Maschinen – Vertriab GmbH

39291 Schopsdarf GERMANIA

www. Kuhn.de

e-mail: [email protected]

Produce şi comercializează:

• Pluguri purtate şi semipurtate;

• Desmiriştitoare cu dinţi şi discuri;

• Freze rotative;

• Grape rotative,

• Scarificatoare;

• Semănători mecanice, pneumatice, în rânduri

dese, rare, combinate cu aplicarea

îngrăşămintelor de semănat direct în

miriştie;

• Fertilizatoare;

• Aparate de erbicidat;

• Cositoari;

• Greble;

• Distribuire siloz;

• Desfacerea baloţilor circulari;

• Distribuitor/amestecător de furaje;

• Maşini de administrat gunoi.

22. LEMKEN

GmbH & Co KG

Weseler str. 5

Fabrică şi comercializează pentru tractoare de

20-280 CP:

• Pluguri;

PAG - 296 -

D-46519 Alpen

Tel: (02802)81-0

Fax: (02802)81-220

e-mail: [email protected]

GERMANIA

• Freze;

• Grape rotative;

• Semănători;

• Cultivatoare;

• Scarificatoare;

• Combinaţie universală de pregătire a

patului germinativ;

• Sistem pacher-tăvălug.

23. MASCHIO SpA ITALIA

Tel: 049-9289810

Fax: 049-9289900

e-mail: [email protected]

• Grape rotative,

• Freze;

• Cultivatoare;

• Pluguri;

• Susoliere ş.a.

24. MASSEY FERGUSON

Componentă a grupului AGCO

www: massey ferguson.com

• Fabrică şi comercializează tractoare.

25. Mc. CORMICK ITALIA

(LANDINI SpA)

Tel: 0522-656374

Fax: 0522-656554

e-mail: mccornickitalia@mccornick-

inti.it

Fabrică şi comercializează:

• Tractoare;

• Combine.

26. NEW HOLLAND • COMBINE

27. NOL-TEC EUROPE S.R.L.

Via Milans, 14-20064

Gorgonzola-MILANO-ITALIA

Tel: 0039-02-9516875

0039-02-9511473

e-mail: [email protected]

Instalaţii complete:

• Transporturi pneumatice în fază

densă;

• Transporturi pneumatice în faza

diluată;

• Instalaţii de cântărire statică pentru

silozuri, pâlnii, rezervoare;

• Instalaţii de dozare şi amestecare;

PAG - 297 -

• Sisteme de automatizare şi de

control;

• Maşini diverse;

• Componente pentru transporturi

pneumatice.

28. RAUCH LANDMASCHINEN-

FABRIC GmbH GERMANIA

Tel: (+49)7221-985-0

Fax: (+49)7221-985-200

e-mail: [email protected]

• Distribuitor de îngrăşăminte cu două

discuri;

• Distribuitor de îngrăşăminte

pneumatic;

• Distribuitor de îngrăşăminte pentru

suprafeţe mari.

29. POPA Fahrzeug-und Maschinerbau

GmbH

GERMANIA

Tel: (+49)87 85-96 01-0

(+49)87 85-9601-48

Fax: (+49) 87 85-9601-41

e-mail:

[email protected]

Producător de maşini autopropulsate pentru

recoltarea sfeclei de zahăr de pe 6,8 sau 9 rânduri;

echipamente pentru curăţarea şi încărcarea sfeclei de

zahăr.

30. RABE

Rabe Agrarsuysteme

GmbH & Co KG

GERMANIA

Tel: (05472)771-0

Telefax: (05472)771-190

e-mail: [email protected]

Producător de:

• Pluguri reversibile;

• Discuri;

• Tăvălugi;

• Combinatoare;

• Semănători;

• Maşini de stropit/erbicidat.

31. SCHAUER GERMANIA

Tel: +43 /7277/ 23 260

Fax: +43 /7277/ 23 26 22

e-mail: [email protected]

Produce şi comercializează instalaţii pentru

hrănirea bovinelor şi porcinelor.

32. STEYR

Landmaschinentehnik GmbH

Produce şi comercializează:

PAG - 298 -

GERMANIA

Tel:

07435/2000-0(07435/500-0)

Fax:

07435/4709(07435/54709)

• Tractoare de diferite puteri cu 2 şi 4

roţi motrice;

• Remorci tehnologice;

• Încărcătoare frontale;

• Cositori laterale.

33. VALTRA CLUJ-NAPOCA

Tel: 0264 431591

Fax. 0264 438113 e-mail: [email protected]

Comercializează tractoare VALTRA şi pluguri

AGROLUX din Finlanda.

34. ZUNHAMMER GmbH

Gǘlletechnic-Fahrzeugbau

Tel: (+49) 86 69-87 88-0

Fax: (+49) 86 69-87 88-33 e-mail: [email protected]

GERMANIA

În domeniul tehnologiilor pentru dejecţii lichide

produce:

• Echipamente de pompare,

împrăştiere, injecţie,

• Staţii de pompare mobile;

• Cisterne pentru transportul dejecţiilor

lichide, substratului, apei şi

pesticidelor.

PAG - 299 -

7.6 CATALOG CU PESTICIDE SI POTENTIALII DISTRIBUITORI

PREŢ ESTIMAT

(€/UM)

CULTURA PRODUSUL UM DOZA SPECTRUL DE

COMBATERE

Minim Maxim

POTENŢIALI

DISTRIBUITORI

SDMA l/ha Sinapis, Raphanus Soncus,

Cirsium

5,4 6,63 SC Elita

Agrochemicals

Exim SRL

Icedin Super l/ha 1 8,85 Alcedo

Icedin Forte l/ha 1,5-2

Oltisan Extra l/ha 1

Rival Star kg/ha 0,015-0,017 8,11 Alcedo

Esteron l/ha 0,8 (numai la

grâu)

5,9 7,23 Alcedo, Elita

Agrochemicals

Sansac l/ha 1 (numai la grâu)

Lancet l/ha 1-1,25 (numai la

grâu)

Buctril Univ. l/ha 1 (numai la grâu) 14,75 16,22 Alcedo, Elita

Agrochemicals

Grâu şi orz

Lotus l/ha 0,6-1 (numai la

grâu)

Buruieni rezistente la 2,4D:

Matricaria, Papaver, Stellaria,

Antemis, Polygonum, Veronica

PAG - 300 -

Granstar kg/ha 0,015-0,020

(numai la grâu)

418,66 583 Alcedo, DuPont

Slean kg/ha 0,015-0,020 48,59

Gradyl l/ha 0,020-0,040

Mustang l/ha 0,4-0,6 17,5 18,88 Elita, Alcedo

Langran 75 +

SDMA

l/ha 0,015+

1,5-2

Sursa: Recomandări ICDA Fundulea, Agricultura României – 2004

PREŢ ESTIMAT

(€/UM)

CULTURA PRODUSUL UM DOZA SPECTRUL DE

COMBATERE

MINIM MAXIM

POTENŢIALI

DISTRIBUITORI

Înainte de semănat (preemergent)

Butizin 60SE l/ha 6-10 Monocotildonate anuale,

dicotiledonate sensibile şi unele

perene (Cirsium, Convolvulus)

Diizocab l/ha 6-10

Dual Gold l/ha 1,75-2,5 26,6 Alcedo

Trophy l/ha 2-3

Frontier 900 l/ha 1,2-1,6 23,16 SC Elita

Agrochemicals SRL

Porumb

Relay l/ha 1,7-2,2

Antigramineice

8,76 SC Elita

Agrochemicals SRL

PAG - 301 -

PREŢ ESTIMAT

(€/UM)

CULTURA PRODUSUL UM DOZA SPECTRUL DE

COMBATERE

MINIM MAXIM

POTENŢIALI

DISTRIBUITORI

Ascenit 500 l/ha 2,5-5

Stomp l/ha 4-5 8,77 9,14 Elita

Agrochemicals,

Alcedo

La semănat

Diizocab l/ha 6-10 Mono şi dicotiledonate

Dual Gold l/ha 1,75-2,5 Anuale şi perene 26,6 Alcedo

Frontier 900 kg/ha 1,2-1,6 Cirsium, Sorghum (din rizomi) 23,16 SC Elita

Agrochemicals SRL

Postemenrgent

Merlin Duo l/ha 1,8-2 Buruieni anuale mono şi

dicotiledonate

17,11 18,27 Alcedo , Elita

Agrochemicals

l/ha 1-1,5 Buruieni anuale mono şi

dicotiledonate

29,2 Alcedo , Elita

Agrochemicals

Equip

l/ha 1,75-2,5 Monocotiledonate din rizomi; pir

şi costrei

g/ha 307 49,39 Alcedo, DuPont Titus Plus

(rimsulfuron

3,26%, dicaruba l/ha 0,2

Monocotiledonate anuale şi

perene

163 Alcedo, DuPont

PAG - 302 -

PREŢ ESTIMAT

(€/UM)

CULTURA PRODUSUL UM DOZA SPECTRUL DE

COMBATERE

MINIM MAXIM

POTENŢIALI

DISTRIBUITORI

60,87%)

g/ha 40-60 Titus 25 WG

(25%

rimsulfuron)

l/ha 0,2-0,3

Monocotiledonate anuale şi

perene

109,9 SC Elita

Agrochemicals SRL

Cambio l/ha 2-2,5 Dicotiledonate anuale şi perene 7 SC Elita

Agrochemicals SRL

Callisto 480SE l/ha 0,2-0,35 Buruieni anuale 134,54 Alcedo

l/ha 1-1,5 Costrei din rizomi 50,15 Alcedo Mistral 4SC

l/ha 0,8 Monocotiledonate anuale şi

costrei din rizomi

Sursa: „Soluţii de combatere a buruuienilor” – Nicoleta Banu – Agriplus, nr. 3 – aprilie 2006

PREŢ ESTIMAT

(€/UM)

CULTURA PRODUSUL UM DOZA SPECTRUL DE

COMBATERE

MINIM MAXIM

POTENŢIALI

DISTRIBUITO

RI

Înainte de semănat (preemergent)

Suardian l/ha 2-2,5 12,25 Alcedo, Elita

Stamp EC l/ha 5 8,77 9,14 Elita, Alcedo

Floarea soarelui

Mecloran 35EC l/ha 8-10

Monocotiledonate şi

dicotiledonate anuale

PAG - 303 -

PREŢ ESTIMAT

(€/UM)

CULTURA PRODUSUL UM DOZA SPECTRUL DE

COMBATERE

MINIM MAXIM

POTENŢIALI

DISTRIBUITO

RI

Frontier 720EC l/ha 2-2,5 23,16 SC Elita

Agrochemicals

SRL

Lasso 48EC l/ha 6-8

Relay 90EC l/ha 1,7-2,2 8,76 SC Elita

Agrochemicals

SRL

Racer 25EC l/ha 2,5

Harness l/ha 1,7-2,2 11,5 Alcedo

Treflan 24EC l/ha 4 6,09 8,11 Elita, Alcedo

Trifsan 48EC l/ha 2

Diizocab l/ha 8-10

Gesagard 5DWP l/ha 6-8

Postemenrgent

Modown 4F l/ha 1-1,5

Assert 250EC l/ha 1

Monocotiledonate şi

dicotiledonate anuale

Agil 100EC l/ha 1-1,5

Fusilade S75EC l/ha 2,5 31,39 Alcedo

Galant Super l/ha 1,5

Monocotiledonate perene

(Sorghum Halepense)

23,99 Elita

PAG - 304 -

PREŢ ESTIMAT

(€/UM)

CULTURA PRODUSUL UM DOZA SPECTRUL DE

COMBATERE

MINIM MAXIM

POTENŢIALI

DISTRIBUITO

RI

Targa Super l/ha 2

Select l/ha 0,8-1 24,19 Alcedo

Sursa: Dr.Ing. Floarea Bodescu, SCDA Teleorman – Tehnologia de cultură a florii soarelui în condiţiile din sudul ţării, articol în revista „Cereale şi plante tehnice”, nr.

3/2003

Nicoleta Banu: Soluţii de combatere a buruienilor – Agriplus, nr. 3 – aprilie 2006

PREŢ ESTIMAT

(€/UM)

PRODUSUL UM DOZA SPECTRUL DE

COMBATERE

MINIM MAXIM

POTENŢIALI

DISTRIBUITORI

SENCOR KG/HA 0,25-0,5

BROADSTRIKE G/HA 50-75

MONO ŞI

DICOTILEDONATE

(EXCLUSIV SOLANUM,

ABUTILON, XANTHIUM)

LASSO L/HA 6-10

MECLORAN

48EC

L/HA 6-10

DUAL GOLD

960CE

L/HA 1-1,5 26,60 ALCEDO

CULTURA

Soia,

STOMP L/HA 4-5

ANTIGRAMINEICE

8,77 9,14 ELITA, ALCEDO

PAG - 305 -

FRONTIER

FORTE

L/HA 1-1,4 23,16 ELITA

GUARDIAN L/HA 1,75-2,5 12,09 12,39 ALCEDO, ELITA

TREFLAN 24CE L/HA 3-4 6,09 8,11 ELITA, ALCEDO

TREFLAN 48CE L/HA 1,5-2

PIVOT L/HA 0,5-0,75 51,63 52,51 ALCEDO, ELITA

FLEX L/HA 1-1,5

BLAZER 2S L/HA 2-2,5

GALAXY L/HA 2

BASAGRAN Z L/HA 2-2,5 24,19 ALCEDO, ELITA

BASAGRAN 600 L/HA 1,5-2

DYNAM +

EXTRAVAN

L/HA 80G +

2L

BOLERO L/HA 0,75-1

MONO ŞI

DICOTILEDONATE

ANUALE (INCLUSIV

SOLANUM, ABUTILON,

XANTHIUM,

CHENOPODIUM)

GALLANT S L/HA 1-1,5 23,99 ELITA

GALLANT CU

PETOL

L/HA 1-1,5

AGIL L/HA 1

FURORE

SUPER

L/HA 2,5-3 15,57 ELITA

TARGA L/HA 1,5-2

BURUIENI ANUALE ŞI

PERENE + COSTREI DIN

RIZOMI

PAG - 306 -

FUSILADE

FORTE

L/HA 1-1,5

SELECT SUPER L/HA 1,5-2 24,19 ALCEDO

ARAMO L/HA 1,5-2

PANTERA L/HA 1,5-2

LEOPARD L/HA 1,5-2 19,47 ALCEDO

NABU S L/HA 5-7

HARMONY

50SG

L/HA 12 131,44 ALCEDO,

DUPONT

Sursa: Nicoleta Banu, Soluţii de combatere a buruienilor, Agriplus nr. 3 – aprilie 2006

PREŢ ESTIMAT

(€/UM)

CULTURA PRODUSUL UM DOZA SPECTRUL DE

COMBATERE

Minim Maxim

POTENŢIALI

DISTRIBUITO

RI

Mecloran l/ha 8-10 Monocotiledonate anuale şi

perene din sămânţă

(preemergent)

Lontrel 300 l/ha 0,3-0,5 Dicotiledonate anuale şi perene

(postemergent)

66,65 70,80 Alcedo, Elita

Rapiţă

Gallant Super l/ha 1 Monocotiledonate anuale şi

perene (postemergent)

23,99 Alcedo

Sursa: Ing. Gheorghe Elca Săcele – Agricultura României – martie 2005

PAG - 307 -

PREŢ ESTIMAT

(€/UM)

CULTURA PRODUSUL UM DOZA SPECTRUL DE

COMBATERE

Minim Maxim

POTENŢIALI

DISTRIBUITO

RI

Olticarb 75 l/ha 5-6

Diizocab 80 l/ha 5-6

Alirox 80EC l/ha 6-8

Dual 960EC l/ha 3-6 26,60 Alcedo

Eptam 6E l/ha 6-8

Eradicane 6E l/ha 6-8

Butiran 1/1CE l/ha 6-8

Preemergent – încorporare în sol

Monocotiledonate

Asociate cu cele de mai sus:

Rebatan 80 kg/ha 1-1,5

Venzar 80 kg /ha 1-1,5 46,61 Alcedo, DuPont,

Elita

Hexflur 80 kg /ha 1-1,5

betanal AM11 l/ha 2,5

Betanal + Sontrel

300

l/ha 6+0,5

Preemergent – încorporare în sol

Dicotiledonate

28,03 Alcedo, Elita

NABU S CE l/ha 6-7

FUSILADE l/ha 2-3 31,39 Alcedo

Sfeclă de zahăr

AGIL 100 EC l/ha 0,8-1

În vegetaţie, costrei şi pir

PAG - 308 -

FOCUS ULTRA l/ha 3-4

Targa Super CE l/ha 2-2,5

Gallant Super l/ha 1-1,5 23,99 Elita

Sursa:Dr.Ing. Rădulescu, SCA Teleorman – Cereale şi plante tehnice nr. 2/2002

Dr.Ing. A.F. Badin şi Dr.Ing. Aurica Badin, Agricultura României – mai 2004

PREŢ ESTIMAT

(€/UM)

CULTURA PRODUSUL UM DOZA SPECTRUL DE

COMBATERE

Minim Maxim

POTENŢIALI

DISTRIBUITO

RI

Triflurom 35 l/ha 4,5 Preemergent

Treflan 48EC l/ha 2,5 Monocotiledonate 6,09 8,11 Alcedo, Elita

Fasole

Pivot 100LC l/ha 0,75 Dicotiledonate 51,63 52,51 Alcedo, Elita

PREŢ ESTIMAT

(€/UM)

CULTURA PRODUSUL UM DOZA SPECTRUL DE

COMBATERE

Minim Maxim

POTENŢIALI

DISTRIBUITO

RI

AS 70 PU l/ha 0,3+0,4 Preemergent şi postemergent

Dicotiledonate anuale

Unele monocotiledonate

Fusilade Forte l/ha 0,8-1

Fusilade Super l/ha 1-2 31,39 Alcedo

Tomate de vară

- toamnă

Nabu S l/ha 1,5-3

Postemergent

Monocotiledonate anuale şi

perene (Sorghum Halepense din

PAG - 309 -

Targa Super 5EC l/ha 1-2

Agil 100EC l/ha 0,8-1

Leopard 5EC l/ha 0,75-1,5

rizomi)

19,47 Alcedo

Metriphar 70WG l/ha 0,3 Preemergent

Dicotiledonate anuale

Unele monocotiledonate

Titus 25DF l/ha 0,03-0,04 Postemergent

Monocotiledonate anuale, unele

perene

Dicotiledonate

109,9 163 Elita, DuPont

Sursa: Dr.Ing. Valentin Miron – ICDLF Miron – Programul Impact Rapid Banca Mondială, prin ANCA, 2005

PREŢ ESTIMAT

(€/UM)

CULTURA PRODUSUL UM DOZA SPECTRUL DE

COMBATERE

Minim Maxim

POTENŢIALI

DISTRIBUITO

RI

Devrinol 45F l/ha 3-4 Înainte de semănat, cu

încorporare

Monocotiledonate

Dicotiledonate

Ardei

Stomp 330CE l/ha 5 Preemergent

Monocotiledonate

Unele dicotiledonate anuale

8,77 9,14 Elita, Alcedo

PAG - 310 -

Dual Gold

960EC

l/ha 1,2 Preemergent

Monocotiledonate anuale

Unele dicotiledonate anuale

26,60 Alcedo

Argil 100EC l/ha 0,8-1

Leopard 5EC l/ha 0,75-1,5

Postemergent

Monocotiledonate anuale şi

perene (Sorghum Halepense)

19,47 Alcedo

Sursa: Dr.Ing. Valentin Miron – ICDLF Vidra – Proiect Programul Impact Rapid MAPDR – Banca Mondială – ANCA, 2005

PREŢ ESTIMAT

(€/UM)

CULTURA PRODUSUL UM DOZA SPECTRUL DE

COMBATERE

Minim Maxim

POTENŢIALI

DISTRIBUITO

RI

Dual Gold 960CE l/ha 1,2 26,60 Alcedo

Propomit 720EC l/ha 2-3

Preemergent

Monocotiledonate anuale şi unele

dicotiledonate anuale

Stomp 330CE l/ha 5 8,77 9,14 Elita, Alcedo

Triflurex 24EC l/ha 3-5

Treflan 24EC l/ha 3-5

Preemergent, încorporat în sol

Monocotiledonate

Unele dicotiledonate 6,09 8,11 Elita, Alcedo

Varză

Ramrod 48F l/ha 6-8 Preemergent

Monocotiledonate

Dicotiledonate

Sursa: Dr.Ing. Valentin Miron, ICDLF Vidra

PAG - 311 -

PREŢ ESTIMAT

(€/UM)

CULTURA PRODUSUL UM DOZA SPECTRUL DE

COMBATERE

Minim Maxim

POTENŢIALI

DISTRIBUITO

RI

Simazin

(Simadon)

kg/ha 4-5 Preemergent – în perioada de

repaus între rânduri

Monocotiledonate şi

dicotiledonate din sămânţă

Pomi fructiferi

Piersic, cais,

cireş, prun

Caragard

(Caradon)

kg/ha 4-5 Postemergent – când buruienile au

15-20 cm

Mono şi dicotiledonate anuale şi

perene

Sursa: Ioan Oancea, Tratat de agricultură, Ed. Ceres 1996

PREŢ ESTIMAT

(€/UM)

CULTURA PRODUSUL UM DOZA SPECTRUL DE

COMBATERE

Minim Maxim

POTENŢIALI

DISTRIBUITO

RI

Goal 2E l/ha 5 Înainte de înflorit

Unele buruieni anuale şi buruieni

cu frunza lată

31,13 28,03 Elita, Alcedo Viţă de vie

Touchdown l/ha 4 După înflorit

Graminee şi buruieni cu frunza

PAG - 312 -

lată perene şi anuale

Fusilade Super l/ha 3 Graminee perene şi anuale 31,39 Alcedo

Sursa: Ghidul produselor fitofarmaceutice AECTRA – 2002

Tehnologia optimizată de cultură a viţei de vie – ANCA – Proiect SCG 2005

PAG - 313 -

INSECTO-FUNGICIDE

PREŢ ESTIMAT

(€/UM)

CUL

TURA

PRODUSUL UM DOZA SPECTRUL DE

COMBATERE

MINIM MAXIM

POTENŢIALI

DISTRIBUI

TORI

Dithane M45 kg/to 2,5 4,95 5,60 Elita, Alcedo

Dithane 75GW kg/to 2,5

Dividend 030FS l/to 1 19,91 Alcedo

Dividend Star 036FS l/to 1

Miclobor Extra 65PTS kg/to 2

Orius ST2WS l/to 1,5

Panoctine 35LS l/to 2

Prelude SP kg/to 1,5

Raxil 060FS l/to 0,5 32,45 Alcedo

Real 200FS l/to 0,21

Royal FLD42S l/to 2,5

Sumi 82FL l/to 1

Tiracarb 60SC l/to 2,5

Tiradin 500SC l/to 2,5

Tiramel 60PTS kg/to 3

Grâu

Vitavax 200FF kg/to 2,5

Tratamente la sămânţă

pentru combaterea bolilor

Mălura comună (Tilletia Caries,

T. Foetida)

Mălura pitică (Tilletia

Controversa)

PAG - 314 -

PREŢ ESTIMAT

(€/UM)

CUL

TURA

PRODUSUL UM DOZA SPECTRUL DE

COMBATERE

MINIM MAXIM

POTENŢIALI

DISTRIBUI

TORI

Vondozeb 75DG l/to 2,5 16,2 Prorect SCG - 2005

Benit 4,75 DS kg/to 2

Bayleton 25WP kg/to 2

Gammavit 85PSU kg/to 3

Masterlin kg/to 2

Michlodan Extra 45PTS kg/to 2,5

Drius Combi kg/to 2

Prolitin AL 81PUS kg/to 3

Sumidan l/to 1,8

Supersem 70PUS kg/to 3

Supercarb T80PSU kg/to 3

Tirametox 90PTS kg/to 3

Dacseed kg/to 3

Vitalin 85PTS kg/to 3

Tratamente la sămânţă

cu insecto-fungicide

pentru combaterea dăunătorilor

Viermi sârmă

Bavistin FL l/ha 0.6 20,06 20,65 Proiect SCG 2005,

Elita

Bazleton 25WP kg/ha 0.5

Benlate 50WP kg/ha 0.6

Metoben 70WP kg/ha 1

Boli foliare şi ale spicului

Pentru combaterea făinării

cerealelor (Erysiphe Graminis)

PAG - 315 -

PREŢ ESTIMAT

(€/UM)

CUL

TURA

PRODUSUL UM DOZA SPECTRUL DE

COMBATERE

MINIM MAXIM

POTENŢIALI

DISTRIBUI

TORI

Microthiol kg/ha 8 10,09 Proiect SCG 2005

Topsin 70PU kg/ha 1 14,75 Alcedo

Bion kg/ha 0.06

Trifmine 30WP kg/ha 0.5

Alert l/ha 0.8 27,44 27,85

28,81

Alcedo, DuPont,

Elita

Allegro l/ha 0.75

Alto Combi 420 l/ha 0.5 46,02 Alcedo

Bavistin DF kg/ha 0.6 20,06 20,65 Proiect SCG 2005,

Elita

Bravo 75WP kg/ha 2 15,34 Alcedo

Brio l/ha 0.5

Bumper Super 490EC l/ha 0.8 14,45 Alcedo

Caramba 60SL l/ha 1

Carbendayim 500EC l/ha 0.6 12,68 Alcedo

Falcon 460EC l/ha 0.6 37,91 38,94 Elita, Alcedo

Folicur BT225EC l/ha 0.8 26,61 28,17 Alcedo, Elita

Goldayim 500SC l/ha 0.6

Granit 20SC l/ha 1

Pentru combaterea:

Septariozei (Septoria spp.)

Ruginilor (Puccinia spp.)

Fuzarioza spicului (Fusarium

spp.)

PAG - 316 -

PREŢ ESTIMAT

(€/UM)

CUL

TURA

PRODUSUL UM DOZA SPECTRUL DE

COMBATERE

MINIM MAXIM

POTENŢIALI

DISTRIBUI

TORI

Impact 25SC l/ha 0.5

Mirage 45EC l/ha 1

Orius 25EW l/ha 0,5

Sanazole 250EC l/ha 0,5 26,09 Elita

Shavit 45EC l/ha 1 11,21 Alcedo

Stratego 25EC l/ha 1

Spartak 45EC l/ha 1

Sumi 8 12,5WP kg/ha 0,4

Tango l/ha 0,5 28 29,03 Elita, Alcedo

Zamfir 40EW l/ha 0,75

Bayfidan 250EC l/ha 0,5

Bayleton 25WP kg/ha 0,5

Carbazole 375SE l/ha 1

Carbel EC l/ha 1

Impact 125SC l/ha 1

Mugibon WP kg/ha 2,5

Proistoc l/ha 0,5

Protect 50WP l/ha 0,6

Sanaprop l/ha 0,5

Pentru combaterea complexului

de boli foliare şi ale spicului

PAG - 317 -

PREŢ ESTIMAT

(€/UM)

CUL

TURA

PRODUSUL UM DOZA SPECTRUL DE

COMBATERE

MINIM MAXIM

POTENŢIALI

DISTRIBUI

TORI

Silodor kg/ha 12,5

Tilt 250EC l/ha 0,5

Topsul FL l/ha 3,5

Triadimedon CIG 25PU kg/ha 0,5

Vydan 25EC l/ha 0,5

Actellic 50EC l/ha 1 24,9 Alcedo

Alpha Combi 28,25EC l/ha 0,5

Alphaguard 10EC l/ha 0,15

Agrothrin 10EC l/ha 0,1

Bulldock 025EC l/ha 0,3

Calypso 480SC l/ha 0,1

Chinmix 5EC CIG-CE l/ha 0,3

Cypermetrin 10EC l/ha 0,1 12,98 Alcedo

Dackillin l/ha 0,15

Decis 2,5EC l/ha 0,3 10,91 22,27 Alcedo, Elita

Dimezyl 40EC l/ha 3

Dimevur 42,5 l/ha 3

Dursban 480EC l/ha 3

Dimevur 42,5 l/ha 3

Combaterea dăunătorilor

Ploşniţele cerealelor

(Eurygaster Integriceps)

Insecticide

PAG - 318 -

PREŢ ESTIMAT

(€/UM)

CUL

TURA

PRODUSUL UM DOZA SPECTRUL DE

COMBATERE

MINIM MAXIM

POTENŢIALI

DISTRIBUI

TORI

Ecalux l/ha 1,25

Fastac EC l/ha 0,1

Fury EC, EW l/ha 0,1

Karate 2,5EC l/ha 0,3 33,6 42,48 Proiect SCG 2005,

Alcedo

Lebaycid 50EC l/ha 2

Marshal 25EC l/ha 1

Meotrum 20CE l/ha 0,5

Onefan 90 l/ha 1

Pestan Super l/ha 0,5

Sinoratox 35CE l/ha 3,5

Sumi Alpha 2,5EC l/ha 0,4

Treban 10EW l/ha 0,75

Valiant 25EC l/ha 0,08

Decis 2,5FC l/ha 0,3 10,91 22,27 Alcedo, Elita

Fastac EC l/ha 0,1

Karate 2,5EC l/ha 0,3 33,6 42,48 Proiect SCG 2005,

Alcedo

Sinoratox 35CE l/ha 3,5

Viermele roşu al paiului

(Haplodiplosis Marginata)

PAG - 319 -

PREŢ ESTIMAT

(€/UM)

CUL

TURA

PRODUSUL UM DOZA SPECTRUL DE

COMBATERE

MINIM MAXIM

POTENŢIALI

DISTRIBUI

TORI

Sumi Alpha 2,5EC l/ha 0,4

Actellic 50EC l/ha 2,4 24,9 Alcedo

Sinoratox 35CE l/ha 1

Thiodan 35EC l/ha 0,1%

Thionex 35EC l/ha 0,1%

Tripsul cerealelor

(Haplotrips Tritici)

10,11 Alcedo

Carbetovur 50EC l/ha 1,5

Dimevur 42,5 l/ha 0,85

Lebaycid 50EC l/ha 1

Perfection 40CE l/ha 1

Sinoratox 35CE l/ha 1,5

Sumi Alpha 25EC l/ha 0,4

Sumithion 50EC l/ha 0,1%

Thionex ULV l/ha 2

Afidele cerealelor

(Sitobian Avenae,

Schizophis Graminum)

10,11 Alcedo

Alpha Combi 26,25EC l/ha 0,5

Bulldock 026EC l/ha 0,2

Chinmix 5CE l/ha 0,3

Cipermetrin 10EC l/ha 0,1 12,98 Alcedo

Dackillin l/ha 0,150

Efcymethrin 10EC l/ha 0,1

Gândacul ovăzului

(Lema Melanopa) –

atacă majoritatea cerealelor

PAG - 320 -

PREŢ ESTIMAT

(€/UM)

CUL

TURA

PRODUSUL UM DOZA SPECTRUL DE

COMBATERE

MINIM MAXIM

POTENŢIALI

DISTRIBUI

TORI

Efdacon 10EC l/ha 3,5

Fusiac EC l/ha 0,1

Fury EC l/ha 0,1

Karate 2,5EC l/ha 0,3 33,6 42,48 Proiect SCG 2005,

Alcedo

Regent 200SC l/ha 0,9

Reldan 10EC l/ha 1,25 12,87 16,23 Elita, Alcedo

Sinoratox 40CE l/ha 3

Sumi Alpha 2,5EC l/ha 0,4

Supersect 10EC l/ha 0,15 14,75 Alcedo

Victenon 50WP kg/ha 0,5 15,63 Alcedo

Sursa: Recomandări ale ICDA Fundulea

Dr. C. Popov, Al. Bărbulescu, Cristina Spiridon, Mihaela Rotărescu – Agricultura României, mai 2002

Ing. Ioana Caragea, Direcţia Fitosanitară Ilfov, Protejarea culturilor de cereale păioase – Profitul Agricol 17/2002

PAG - 321 -

PREŢ ESTIMAT

(€/UM)

CULTURA PRODUSUL UM DOZA SPECTRUL DE

COMBATERE

MINIM MAXIM

POTENŢIALI

DISTRIBUITORI

Dividend Star

036FS

l/to 1,5 19,91 Alcedo

Miclobor Extra

65PUS

kg/to 2

Orius ST2 WS l/to 1,5

Prelude SP kg/ to 2

Raxil 060FS l/ to 0,5 32,45 Alcedo

Real 200FS l/ to 0,2

Sumi S 2WP kg/ to 1

Systtane 40W kg/ to 0,3 14,16 38,08 Alcedo, Elita

Vitavax 200PUS kg/ to 2

Fortral 2WS kg/ to 1,5

Tratamente la sămânţă pentru

combaterea bolilor: tăciune

zburător (Ustilago nuda) şi

sfâşierea frunzelor (Pyrenophora

graminea)

fungicide

Gammavit 85PSU kg/ to 3

Masterlin kg/ to 2

Miclodan Extra

45PUS

kg/ to 2,5

Orz

Orius Combi kg/ to 2

Insectofungicide

PAG - 322 -

PREŢ ESTIMAT

(€/UM)

CULTURA PRODUSUL UM DOZA SPECTRUL DE

COMBATERE

MINIM MAXIM

POTENŢIALI

DISTRIBUITORI

Protilin AL

81PST

kg/ to 3

Sumidan l/ to 1,8

Vitalin 85PTS kg/ to 3

Boli foliare şi ale spicului

Făinare (Erysiphe graminis), ca şi

la grâu

Sfâşierea frunzelor (Pyrenophora

spp.), ca şi la grâu pentru rugini şi

fuzarioză

Combaterea dăunătorilor

Gândacul ovăzului (Lema

melanopa), ca şi la grâu

Sursa: Recomandări ale ICDA Fundulea

Dr. C. Popov, Al. Bărbulescu, Cristina Spiridon, Mihaela Rotărescu – Agricultura României, mai 2002

Ing. Ioana Caragea, Direcţia Fitosanitară Ilfov, Protejarea culturilor de cereale păioase – Profitul Agricol 17/2002

PAG - 323 -

PREŢ ESTIMAT

(€/UM)

CULTURA PRODUSUL UM DOZA SPECTRUL DE

COMBATERE

MINIM MAXIM

POTENŢIALI

DISTRIBUITOR

I

Altiram 80PUS kg/to 3

Caroben 75PTS kg/ to 2,5

Flewsan FS kg/ to 3

Maxim AP 045FS l/ to 1 38,06 Alcedo

Metoben 70PU kg/ to 2

Royal FLO 45S l/ to 3

Thiram 80WP kg/ to 3

Tiradin 70PUS kg/ to 3

Tiramet 60PTS kg/ to 3

Vitavax 200FF l/to 2,5

Tratament la sămânţă

Prevenirea putrezirii seminţelor ţi a

plantelor

Tăciunele comun (Ustilago Maydis)

Tăciunele prăfos al inflorescenţelor

(Sarosporium ...)

Gărgăriţa frunzelor (Tanymecus

dilaticollis)

Viermii sârmă (Agriotes spp.)

Carbodan 35ST

Carbofuran 35ST l/ to 28

Diafuran 35ST

Furodan 35ST

Densităţi mari de Tanymecus

(20/mp)

Actara kg/ha 1 46,47 Alcedo

Calypso 480SC l/ha 0,09 131,3 Elita

Porumb

Mospilan 20SP kg/ha 0,1

Tratament de corecţie în vegetaţie

Tanymecus dilaticollis

PAG - 324 -

PREŢ ESTIMAT

(€/UM)

CULTURA PRODUSUL UM DOZA SPECTRUL DE

COMBATERE

MINIM MAXIM

POTENŢIALI

DISTRIBUITOR

I

Regent 200SC l/ha 0,1

Sinoratox Plus l/ha 5

Victenon 50WP kg/ha 0,75 15,63 Alcedo

Sursa: Recomandările ICDA Fundulea

Agricultura României – aprilie 2004

PREŢ ESTIMAT

(€/UM)

CULTURA PRODUSUL UM DOZA SPECTRUL DE

COMBATERE

Minim Maxim

POTENŢIALI

DISTRIBUITOR

I

Sumilex 50WP kg/to 1

Rovral PU50% kg/ to 2 41,89 Alcedo

Ronilan 50WP kg/ to 2

Tratamente la să,ânţă pentru

combaterea:

Putregaiului alb şi cenuşiu

(Sclerotinia Sclerotiorum şi Botritis

Cinerea)

Apron 35SD kg/ to 4

Wakil PTS kg/ to 2

Konker kg/ha 1,25

Punch 40EC l/ha 0,5

Floarea

soarelui

Rovral PU50% kg/ha 1,5

Mană (Plasmopora helianthi)

41,89 Elita

PAG - 325 -

Trifmine 30WP kg/ha 1

Mirage 45EC l/ha 1

Alto Combi 420 l/ha 1,5 46,02 Alcedo

Furadan 35ST l/to 28

Diafuran 35ST l/ to 28

Carbodan 35ST l/ to 28

Terrafuran 350FS l/ to 28

Insecticide – tratamente la sămânţă

pentru combaterea:

Viermilor sârmă (Agriotes spp.)

Gărgăriţei frunzelor (Tanymecus

dilaticollis)

Sursa: Dr.Ing. Floarea Bădescu – SCDA Teleorman, articol în revista Cereale şi plante tehnice nr. 3/2003

PREŢ ESTIMAT

(€/UM)

CULTURA PRODUSUL UM DOZA SPECTRUL DE

COMBATERE

Minim Maxim

POTENŢIALI

DISTRIBUITOR

I

Beret MLX360 l/to 1,25 Tratament la sămânţă

Fusarium spp şi Pythium de

baryanum

Tiramet kg/to 2 Phomopsis sojae

Sintox 25 l/ha 2

Soia

Mitac 20CE l/ha 1,5

Insecticide

Acarianul roşu (Tetranychus

urticae)

41,89 Elita

PAG - 326 -

PREŢ ESTIMAT

(€/UM)

CULTURA PRODUSUL UM DOZA SPECTRUL DE

COMBATERE

Minim Maxim

POTENŢIALI

DISTRIBUITOR

I

Rovral 50WP l/to 1

Sumilex 50WP l/to 1

Tratament la sămânţă

Puricii de pământ (Phylotreta spp.)

Rovral 50WP l/to 1,5

Ronilan 50WP l/to 1,5

Sumilex 50WP l/to 1,5

Boli foliare

Supersect l/ha 0,2 În primele faze de vegetaţie

Puricii de pământ (Phylotreta spp.)

Păduchele cenuşiu al verzei

(Brecorune brassicae)

14,75 Alcedo

Fastac 10CE l/ha 0,075

Rapiţă

Pirimar 25WG 0,1%

În perioada înfloritului

Gândacul lucios al rapiţei

Gărgăriţa cruciferelor

Sursa: Ing. Vera Gheorghe, CLCA Săcele – Agricultura României, martie 2005

PAG - 327 -

PREŢ ESTIMAT

(€/UM)

CULTURA PRODUSUL UM DOZA SPECTRUL DE

COMBATERE

MINIM MAXIM

POTENŢIALI

DISTRIBUITO

RI

Dăunători

Promet 666SCO + l/to 20-25

200LEX kg/to 9

Furadan 35ST l/to 25-28

Seedox 80WP kg/to 10-12,5

Cosmos 500FS l/to 7,5

Gaucho 70WP kg/to 20

Mospilan 70WP kg/to 50

Tratament la sămânţă

Răţişoara porumbului

(Tanymecus dilaticollis)

Răţişoara sfeclei (Tanymecus

palliatus)

Viermii sârmă (Agriotes lineatus)

Gândacul pământului (Opatrum

sabulosum)

Gărgăriţa sfeclei (Bothynoderes

punctiventris)

106,21 Alcedo

Sinoratox 35CE l/ha 2-3

Dursban 480E l/ha 1,5

Suplimentar în vegetaţie şi contra:

Larvelor defoliatoare de

Mamestra şi Plusia

Sinoratox 35CE l/ha 0,8

Decis 2,5EC l/ha 0,2-0,3 10,91 22,27 Alcedo, Elita

Fastac 10EC l/ha 0,1 17,70 Alcedo

Nurelle D l/ha 1,5

Sfecla de zahăr

Sumicidin 20EC l/ha 0,25

Afide

PAG - 328 -

PREŢ ESTIMAT

(€/UM)

CULTURA PRODUSUL UM DOZA SPECTRUL DE

COMBATERE

MINIM MAXIM

POTENŢIALI

DISTRIBUITO

RI

Sumi Alpha 2,5EC l/ha 0,3

Azodrin 400WSC l/ha 0,5

Alpha Combi l/ha 0,6

Boli

Tiramet 60 kg/to 4

Apron 35D kg/to 4

Tachigarden 70WP kg/to 6

Tratament la sămânţă

Pythium spp.

Phoma betae

Fusarium spp.

Rhizactonia solani

Alternaria spp.

Peronospora spp.

Brestan 60WP kg/ha 0,5

Fundazol 50 kg/ha 0,3

Cercosporioză

Benlate 50 kg/ha 0,3

Topsin M70 kg/ha 0,3 14,75 Alcedo

Bavistin 50 kg/ha 0,3 20,06 20,65 Alcedo, Elita

Derosal 20 kg/ha 0,3

Rias 300EC kg/ha 0,3

Alto Combi 420 l/ha 0,5 46,02 Alcedo

PAG - 329 -

PREŢ ESTIMAT

(€/UM)

CULTURA PRODUSUL UM DOZA SPECTRUL DE

COMBATERE

MINIM MAXIM

POTENŢIALI

DISTRIBUITO

RI

Sulf pulbere kg/ha 15-25 2,12 Proiect SCG 2005

Metoben 70 g/ha 300

Făinare

Bavistin 50WP l/ha 0,5 20,06 20,65 Alcedo, Elita

Baycor 25WP l/ha 1,5

Bayleton 25WP kg/ha 0,3

Cupravit kg/ha 3

Score 250EC l/ha 0,3 26,99 Alcedo

Tilt 250EC l/ha 0,3

Alert l/ha 0,5 27,44 28,81 Alcedo, Elita

Impact 125SC l/ha 0,5

Rias 300EC l/ha 0,3

Sursa: Dr.Ing. Ion Răducu – SCA Teleorman, Cereale şi plante tehnice nr. 2/2002

Dr.Ing. A.F. Badiu şi Dr.Ing. Aurica Badiu, Agricultura României, iunie 2004

PREŢ ESTIMAT

(€/UM)

CULTURA PRODUSUL UM DOZA SPECTRUL DE

COMBATERE

Minim Maxim

POTENŢIAL

I

DISTRIBUIT

ORI

Fasole Captan 50WP % 0,2-0,5 Mană, antracnoză 7,08 Alcedo

PAG - 330 -

PREŢ ESTIMAT

(€/UM)

CULTURA PRODUSUL UM DOZA SPECTRUL DE

COMBATERE

MINIM MAXIM

POTENŢIA

LI

DISTRIBUI

TORI

Fungicide, bactericide pentru combaterea bolilor

Sulfat de cupru kg/ha 5-10 Phytophthora inpeotans

Septoria lycopersici

Turdacupral kg/ha 5

Perozin B75PU kg/ha 3-5

Xanthomonas vesicatoria

Pseudomonas tomato

Phytophthora infestans

Alternaria solani

Septoria lycopersici

Sulf muiabil PU kg/ha 4 Leveillula Faurica

Cuzin SA (10%) kg/ha 8-10 Xanthomonas vesicatoria

Pseudomonas tomato

Tiuram 75PU kg/ha 3 Alternaria solani

Botrytis cinerea

Tomate vară-toamnă

Dithane M45PU kg/ha 2 Xanthomonas vesicatoria

Pseudomonas tomato

Phytophthora infestans

Alternaria solani

4,95 5,60 Elita, Alcedo

PAG - 331 -

PREŢ ESTIMAT

(€/UM)

CULTURA PRODUSUL UM DOZA SPECTRUL DE

COMBATERE

MINIM MAXIM

POTENŢIA

LI

DISTRIBUI

TORI

Septoria lycopersici

Cladosporium fulvium

Policarbacin PU kg/ha 2 Phytophthora infestans

Alternaria solani

Cladosporium fulvium

Fundazol 50PU kg/ha 0,5-1

Metoben 70PU kg/ha 0,5-1

Topsin M70PU kg/ha 0,5-1 14,75 Alcedo

Bavistin 50PU kg/ha 0,5-1

Septoria lycopersici

Cladosporium fulvium

Fusarium oxysporum

Verticilium duhliae 20,06 20,65 Alcedo, Elita

Rovral 50PU kg/ha 0,5-1 Alternaria solani

Botrytis cinerea

Cladosporium fulvium

41,89 Elita

Captadin 50PU kg/ha 2,5 Phytophthora infestans

Alternaria solani

Botrytis cinerea

Cladosporium fulvium

Ronilan 50PU kg/ha 0,5 Alternaria solani

Botrytis cinerea

PAG - 332 -

PREŢ ESTIMAT

(€/UM)

CULTURA PRODUSUL UM DOZA SPECTRUL DE

COMBATERE

MINIM MAXIM

POTENŢIA

LI

DISTRIBUI

TORI

Cladosporium fulvium

Ridomil Cu48 kg/ha 2,5-3 Phytophthora infestans

Sandofan C kg/ha 2,5

Dăunători (insecticide – acaricide)

Metaldehida 5 kg/ha 20-30 Limaxi

Sinoratox 35CE l/ha 1-1,5 Afide, lepidoptere, tripşi

Carbetox 37CE l/ha 2,4-4 Afide, lepidoptere, coleoptere

Oltitox 50PU l/ha 1,2-2 Gândacul din Colorado

Onevos 33CE l/ha 1,2-2 Afide, lepidoptere, tripşi,

coleoptere

Decis 2,5CE l/ha 0,3-0,5 Afide, lepidoptere, coleoptere 10,91 22,27 Alcedo, Elita

Birlane 24EC l/ha 0,6-1 Afide, coleoptere

Diazol 60EC l/ha 1-1,5 Afide, lepidoptere, tripşi, diptere 8,55 Alcedo

Ecalux S l/ha 0,6-1

Unden 50WP l/ha 0,6-1 Afide, gândacul din Colorado,

lepidoptere

Actelic 50EC l/ha 0,6-1 Afide, coleoptere, lepidoptere 24,9 Alcedo

Divipan 100EC l/ha 0,6-1 Afide, tripşi, coleooptere,

PAG - 333 -

PREŢ ESTIMAT

(€/UM)

CULTURA PRODUSUL UM DOZA SPECTRUL DE

COMBATERE

MINIM MAXIM

POTENŢIA

LI

DISTRIBUI

TORI

lepidoptere

Sursa: Ioan Oancea – Tratat de agricultură, Ed. Ceres, 1996

PREŢ ESTIMAT

(€/UM)

CULTURA PRODUSUL UM DOZA SPECTRUL DE

COMBATERE

Minim Maxim

POTENŢIALI

DISTRIBUITORI

Fungicide / bactericide combatere boli

Sulf muiabil PU kg/ha 5 Leveillula taurica 0,62 Proiect SCG 2005

Cuzin SA (10%) kg/ha 8-10

Dithane M45PU kg/ha 2

Xanthomonas vesicatoria

Pseudomonas tomato 4,95 5,60 Elita, Alcedo

Rovial 50PU kg/ha 0,5-1 Botrytis cinerea 41,89 Elita

Bayleton 5PU kg/ha 0,5 Leveillula taurica

Combatere dăunători (insecticide – acaricide)

Metaldehida 5 kg/ha 20-30 Limaxi

Sinoratox 35CE l/ha 1-1,5 Afide, lepidoptere, tripşi

Carbetox 37CE l/ha 2,4-4 Afide, lepidoptere, coleoptere

Ardei

Oneros 33CE l/ha 1,2-2 Afide, lepidoptere, tripşi,

coleoptere

PAG - 334 -

Decis 2,5CE l/ha 0,3-0,5 Afide, lepidoptere, coleoptere 10,91 22,27 Alcedo, Elita

Birlane 24EC l/ha 0,6-1 Afide, coleooptere

Diazol 60EC l/ha 1-1,5 Afide, lepidoptere, tripşi, diptere 8,55 Alcedo

Ecalux S l/ha 0,6-1 Afide, tripşi, coleoptere,

lepidoptere

Decemtion 20EC l/ha 1,8-3 Afide, coleoptere

Unden 50WP l/ha 0,6-1 Afide, gândacul din Colorado,

lepidoptere

Actellic 50EC l/ha 0,6-1 Afide, coleoptere, lepidoptere 24,9 Alcedo

Divipan 100EC l/ha 0,6-1 Afide, tripşi, coleoptere,

lepidoptere

Sursa: Ioan Oancea, Tratat de agricultură, Ed. Ceres 1996

PREŢ ESTIMAT

(€/UM)

CULTURA PRODUSUL UM DOZA SPECTRUL DE

COMBATERE

Minim Maxim

POTENŢIAL

I

DISTRIBUIT

ORI

Fungicide, bactericide pentru combaterea bolilor

Turdacupral kg/ha 5

Perozin B 75PU kg/ha 3-5

Dithane M 45PU kg/ha 2

Xanthomonas campestris

Perenospora brassicae

4,95 5,60 Elita, Alcedo

Varză

Rovral 50PU l/ha 0,5-1 Botrytis cinerea 41,89 Elita

PAG - 335 -

Sclerotinia sclerotiorum

Captadin 50PU l/ha 2,5 Botrytis cinerea 7,08 Alcedo

Ridomil CU48 l/ha 2,5-3 Perenospora brassicae

Sandofan C l/ha 2,5

Dăunători

Metaldehida 5 l/ha 20-30 Limaxi

Carbetox 37CE l/ha 2,4-4 Afide, lepidoptere, coleoptere

Dipterex 80SP l/ha 1-1,5 Coleoptere, diptere

Decemtion 20EC l/ha 1,8-3 Afide, coleoptere

Unden 50WP l/ha 0,6-1 Afide, lepidoptere

Divipan 100EC l/ha 0,6-1 Afide, tripşi, coleoptere,

lepidoptere

Actellic 50EC l/ha 0,6-1 Afide, coleoptere, lepidoptere 24,9 Alcedo

Sursa: Ioan Oancea, Tratat de agricultură, Ed. Ceres 1996

PAG - 336 -

PREŢ ESTIMAT (€/UM) CULTURA PRODUSUL UM DOZA SPECTRUL DE

COMBATERE MINIM MAXIM

POTENŢIALI

DISTRIBUI

TORI

Oleodiazol 3EC %1 1,5 În repaus vegetativ

Coccide

Ouă de afide, acarieni,

insecte defoliatoare

Forme de rezistenţă la

majoritatea bolilor

4,13 Piersic

Vondozeb 80WP % 0,2 Umflarea mugurilor

Băşicarea frunzelor

(Taphrina deformans)

Ciuruirea frunzelor

(Stigmina carpophila)

Uscarea ramurilor

(Cytospora cineta)

Monilioze (Monilinia spp.)

Rapăn (Venturia

carpophila)

16,2 Proiect SCG 2005

1 Exprimarea în % a substanței folosite este justificată de faptul că în pomicultură pentru stropiri se folosesc 800‐1000 l soluție 

PAG - 337 -

PREŢ ESTIMAT (€/UM) CULTURA PRODUSUL UM DOZA SPECTRUL DE

COMBATERE MINIM MAXIM

POTENŢIALI

DISTRIBUI

TORI

Ciuruirea bacteriană a

frunzelor (Xantomonas

campestris)

Merpan 50WP % 0,25 Dezmugurit (buton verde)

Băşicarea frunzelor

Ciuruirea micotică şi

bacteriană a frunzelor

Uscarea ramurilor

Ouă de acarieni

Alcedo

Teldor 500SC l/ha 0,75 Buton roz

Băşicarea frunzelor

Monilioze

Ciuruirea micotică şi

bacteriană a frunzelor

Uscarea ramurilor

Rapăn

Molia piersicului (Anarsia

lineatella)

56,35 59 Alcedo, Elita

Bravo 500SC % 0,15 10-15% din flori au început 15,34 Alcedo

PAG - 338 -

PREŢ ESTIMAT (€/UM) CULTURA PRODUSUL UM DOZA SPECTRUL DE

COMBATERE MINIM MAXIM

POTENŢIALI

DISTRIBUI

TORI

să-şi scuture petalele

Diazol 60EC 0,15 Băşicarea frunzelor

Monilioze

Ciuruirea micotică şi

bacteriană a frunzelor

Uscarea ramurilor

Rapăn

Molii (Anarsia lineatella şi

Cydia molesta)

Afide, insecte defoliatoare

8,55 Alcedo

Vondozeb 80WP % 0,2 Fructul cu Ø de 0,5-1 cm

(la avertizare)

16,2 Proiect SCG 2005

Talstar 10EC % 0,04 Băşicarea frunzelor

Monilioze

Ciuruirea micotică şi

bacteriană a frunzelor

Uscarea ramurilor

Rapăn

Afide, insecte defoliatoare

PAG - 339 -

PREŢ ESTIMAT (€/UM) CULTURA PRODUSUL UM DOZA SPECTRUL DE

COMBATERE MINIM MAXIM

POTENŢIALI

DISTRIBUI

TORI

Bravo 500SC % 0,15 Fructul cu Ø de 1,5-2 cm

(la avertizare)

15,34 Alcedo

Diazol 60EC % 0,15 Ciuruirea micotică şi

bacteriană a frunzelor

Făinarea

Uscarea ramurilor

Rapăn

Băşicarea frunzelor

Păduchele din San-Jose,

molii, afide

8,55 Alcedo

Vondozeb 80WP % 0,2 Fructul cu Ø de 2,5-3 cm

(la avertizare)

16,2 Proiect SCG 2005

Fastac 10EC % 0,008 Ciuruirea micotică şi

bacteriană a frunzelor

Uscarea ramurilor

Rapăn

Făinarea (Sphaerotheca

pannosa)

Păduchele din San-Jose

PAG - 340 -

PREŢ ESTIMAT (€/UM) CULTURA PRODUSUL UM DOZA SPECTRUL DE

COMBATERE MINIM MAXIM

POTENŢIALI

DISTRIBUI

TORI

Molii, afide, acarieni

Turdacupral 50PU % 0,15-0,2

Diazol 3EC % 0,15

Băşicarea frunzelor

Ciuruirea, uscarea ramurilor

Afide, insecte defoliatoare

8,55 Proiect SCG 2005

Sursa: Ing. Zenovia Dimulescu – SCDP Băneasa, 2005 (Proiect)

Dr.Ing. Antonia Ivaşcu şi colab. – SCDP Băneasa, Revista Horticultura nr. 8/2002

PREŢ ESTIMAT

(€/UM)

CULTURA PRODUSUL UM DOZA SPECTRUL DE

COMBATERE

Minim Maxim

POTENŢIALI

DISTRIBUITOR

I

Oleodiazol 3EC % 1,5 Repaus vegetativ

Păduchi ţestoşi, ouă de păduchi de

frunze, acarieni, insecte

defoliatoare, forme de rezistenţă la

diferite boli

4,13 Alcedo

Vondozeb 80WP % 0,2 Umflarea mugurilor

Monilioza, ciuruire, rapăn, cancerul

ramurilor

16,2 Proiect SCG 2005

Cais

Merpan 50WP % 0,25 Buton verde 7,67 Alcedo

PAG - 341 -

Monolioza, ciuruire, rapăn

Teldor 500SC l/ha 0,75 10-15% din flori au început să-şi

scuture petalele

Diazol 60EC % 0,15 Monilioză, ciuruire, rapăn, păduchi

de frunze, carii, insecte defoliatoare

8,55 Alcedo

Vondozeb 80WP % 0,2 Fruct cu Ø de 1 cm 16,2 Proiect SCG 2005

Calypso 480EC % 0,02 Monilioză, ciuruire, rapăn, afide,

insecte defoliatoare

Vondozeb 80WP % 0,2 Fruct cu Ø de 1,5-2 cm 16,2 Proiect SCG 2005

Diazol 60EC % 0,15 Monilioză, ciuruire, rapăn, afide,

insecte defoliatoare

8,55 Alcedo

Turdacupral 50PU % 0,15-0,2

Talstar 10EC % 0,04

Fruct normal

Monilioză, ciuruire, rapăn, afide,

insecte defoliatoare, păduchi ţestoşi

Turdacupral 50PU % 0,15-0,2 După recoltare şi tăiere în verde

Păduchi ţestoşi, insecte

defoliatoare, cancerul ramurilor,

rugină

Champion 50WP 75% din frunze căzute

Ciuruirea, monilioză, boala

plumbului

8,26 Proiect SCG 2005

PAG - 342 -

PREŢ ESTIMAT

(€/UM)

CULTURA PRODUSUL UM DOZA SPECTRUL DE

COMBATERE

MINIM MAXIM

POTENŢIALI

DISTRIBUITO

RI

Oleoekalux S % 1,5

Oleocarbetox % 2

Oleodiazol % 1,5

Umflarea mugurilor

Păduchi ţestoşi, ouă de afide,

defoliatoare 4,13 Alcedo

Turdacupral 50PU % 0,4 Buton alb

Zeamă bordeleză 0,5

Kocide 101 0,3 9,73 9,9

10,48

Alcedo, DuPont,

Elita

Funguran OH sau 0,3

Champion 50WP 0,3

Patogeni bacterieni şi micotici

Stigmina carpophila (ciuruirea

frunzelor)

Brumeriella jaapii (pătarea roşiatică

a frunzelor)

Monilinia spp. (putregaiul brun şi

mumifierea fructelor)

8,26 Proiect SCG 2005

Champion 50WP Deschiderea primelor flori

Rovral 50WP % 0,1 41,89 Elita

Ronilan 50Wp 0,1

Sumilex 50WP 0,1

Orius 25EC 0,04

Începutul scuturării petalelor

Monilinia spp.

Folicur SOLO

250EW

0,075-0,1 26,61 28,17 Alcedo, Elita

Cireş

Systhane C % 0,1 Brumeriella jaapii (pătarea roşie) 14,16 38,08 Alcedo, Elita

PAG - 343 -

PREŢ ESTIMAT

(€/UM)

CULTURA PRODUSUL UM DOZA SPECTRUL DE

COMBATERE

MINIM MAXIM

POTENŢIALI

DISTRIBUITO

RI

Atemic 0,1

Systhane 12EC 0,04 14,16 38,08 Alcedo, Elita

Topsin M70 sau 0,1

Bravo 500SC 0,15

Decis 2,5EC 0,03

Stigmina carpophila (ciuruirea

frunzelor)

Defoliatoare, minatoare, afide etc.

10,91 22,27 Alcedo, Elita

Sumi Alpha 2,5EC 0,04

Diazol 60EC 0,15 8,55 Alcedo

Topsin M70 % 0,1 14,75 Alcedo

Systhane C 0,1 14,16 38,08 Alcedo, Elita

Systhane 12EC 0,2

Creşterea fructelor şi lăstarilor

Boli bacteriene şi micotice

Bravo 500SC 0,15

Folicur SOLO

250EW

0,1 26,61 28,17 Alcedo, Elita

Calypso 480SC 0,02 131,3 Elita

Sumi Alpha 2,5EC %% 0,04

Diazol 60EC 0,15 8,55 Alcedo

Sinoratox R35 0,15

Rhagoletis cerasi (musca cireşelor)

Afide, minatoare, defoliatoare

Sinoratox R35 0,15 Creşterea fructelor la 6-8 zile după

tratamentul anterior

PAG - 344 -

PREŢ ESTIMAT

(€/UM)

CULTURA PRODUSUL UM DOZA SPECTRUL DE

COMBATERE

MINIM MAXIM

POTENŢIALI

DISTRIBUITO

RI

Viermele Rhagoletis cerasi

Topsin M70 0,1 După recoltarea fructelor 14,75 Alcedo

Systhane C 0,1 Patogeni micotici şi bacterieni 14,16 38,08 Alcedo, Elita

Systhane 12EC 0,2

Bravo 500SC 0,15

Ekalux S % 0,1

Reldan 40EC % 0,15

Păduchele din San Jose

12,87 16,23 Elita, Alcedo

Carbetox 37EC 0,15

Ultracid 20EC 0,2

Fungicid cupric:

Turdacupral 50PU

% 0,4 După căderea frunzelor

Patogeni micotici şi bacterieni

Zeamă bordeleză 0,5

Kocide 101 0,3 9,73 9,9

10,48

Alcedo, DuPont,

Elita

Funguran OH sau 0,3

Champion 50WP 0,3

Sursa: ICDP Mărăcineni, 2005 (Dr.Ing. Valentina Amzăr şi Dr.Ing. Mihaela Surnedrea)

CULTURA PRODUSUL UM DOZA SPECTRUL DE COMBATERE PREŢ ESTIMAT POTENŢIALI

PAG - 345 -

(€/UM)

Minim Maxim

DISTRIBUITOR

I

Alcupral 50PU % 0,2

Superchamp 250SC kg/ha 2

Pătarea roşie a frunzelor, ciuruirea

frunzelor, monilioză

Odeon 820WDC kg/ha 0,8 Machteshim Agan

Aplaudus Super % 1,5 Forme hibernante de dăunători

Păduchele din San Jose

Oleodiazol 3EC % 1,5 Acarianul roşu al pomilor, alţi

dăunători

4,13 Alcedo

Confidor OIL SC004 l/ha 2 218,32 Alcedo

Prun

Agrofos 48EC l/ha 15 Quadraspidiotus perniciosus

(generaţia de vară)

Grecia

Sursa: Lista produselor de uz fito-sanitar omologate la data de 06.09.2006, publicată în Sănătatea plantelor nr. 101 şi 102/2006

PREŢ ESTIMAT

(€/UM)

POTENŢIALI

DISTRIBUI

TORI

CULTURA PRODUSUL UM DOZA SPECTRUL

DE COMBATERE

MINIM MAXIM

Kelthane 18EC l/ha 2 Acarieni

Sulf pulbere kg/ha 25 Făinare 2,12 Proiect SCG 2005

Curzate Super V kg/ha 3

Viţa de vie

Karathane LC l/ha 0,5

Înainte de înflorit

Mană + făinare + molie 14,09 23,16 Elita, Proiect SCG

PAG - 346 -

PREŢ ESTIMAT

(€/UM)

POTENŢIALI

DISTRIBUI

TORI

CULTURA PRODUSUL UM DOZA SPECTRUL

DE COMBATERE

MINIM MAXIM

2005

Karate 2,5EC l/ha 0,025 33,6 42,48 Proiect SCG

2005, Alcedo

Microlhiol Special kg/ha 3

Champion 50WP kg/ha 3 8,26 Proiect SCG 2005

Topas 100EC l/ha 0,25 75,82 Proiect SCG 2005

Sulf muiabil kg/ha 5

După înflorit

Mană + făinare + molie

Karate 2,5EC l/ha 0,25 33,6 42,48 Alcedo, Proiect

SCG 2005

Vondozeb kg/ha 2 16,2 Proiect SCG 2005

Karathane LC l/ha 0,5

Sulf pulbere kg/ha 30

Mană + făinare

14,09 23,16 Elita, Proiect SCG

2005

Mikal B kg/ha 4 18,53 Proiect SCG 2005

Topas 100EC l/ha 0,25

Mană + făinare

75,82 Proiect SCG 2005

Sulf muiabil kg/ha 5

Champion 50WP kg/ha 3 8,26 Proiect SCG 2005

Karathane LC l/ha 0,5

Mană + făinare + molie

14,09 23,16 Elita, Proiect SCG

PAG - 347 -

PREŢ ESTIMAT

(€/UM)

POTENŢIALI

DISTRIBUI

TORI

CULTURA PRODUSUL UM DOZA SPECTRUL

DE COMBATERE

MINIM MAXIM

2005

Karate 2,5EC l/ha 0,25 33,6 42,48 Alcedo, Proiect

SCG 2005

Sulf pulbere kg/ha 30 2,12 Proiect SCG 2005

Sulfat de cupru kg/ha 10

Bavistin 50WP kg/ha 1 20,06 Proiect SCG

2005, Elita

Sulf muiabil kg/ha 5

Mană + făinare + putregai

PAG - 348 -

UNELE CONCLUZII

Urmărind evoluţia exploataţiilor agricole din România s-au conturat argumente importante privind necesitatea şi utilitatea ghidurilor care să vină în sprijinul producătorii agricoli.

Fiind considerat un instrument de pregătire profesională pentru cei care lucrează în agricultură, ghidul etalon promovează o metodă de informare practică cu problemele de ansamblu ale managementului culturilor vegetale;

In capitole distincte, lucrarea tratează elemente tehnice,

comensurează efecte şi eforturi, exprimate în indicatori tehnici (de producţie) şi indicatori economici pentru alegerea variantei decizionale optime;

- descrierea tehnologiilor cadru pentru culturile luate în studiu,

evidenţiază condiţiile optime de vegetaţie, întregul complex de măsuri fitotehnice, în vederea punerii în valoare a potenţialului genetic al soiurilor şi hibrizilor aflaţi în cultură. S-a acordat o importanţă însemnată măsurilor tehnologice moderne, de înaltă productivitate, eficiente economic şi nepoluante, precum şi soluţiilor privind reducerea consumului de energie;

- fişele tehnologice cuprind elemente de calculaţie pentru lucrările

mecanizate, lucrările manuale şi materii prime şi materiale. Scopul urmărit prin fundamentarea tehnologiilor de producţie după criteriile economic, energetic şi ecologic, a fost de a obţine consumuri reduse de combustibil cu cca 12%, de forţă de muncă cu cca 12-15 %, precum şi al economiei de materiale, pentru care s-a avut în vedere costul lor minim;

- dimensionarea necesarului de echipamente tehnice destinat

mecanizării lucrărilor agricole s-a efectuat în funcţie de următoarele criterii: tipul profilului analizat (cereale şi plante tehnice, legume câmp, pomi, viţă de vie); mărimea modului; executarea lucrărilor agricole de calitate şi în epoca optimă; capacitatea de lucru al echipamentului tehnic; situaţia echipamentului tehnic (în fabricaţia curentă); eficientizarea exploataţiei agricole. Dotarea minimă cu tractoare şi maşini agricole pe

PAG - 349 -

cele 4 profile şi module semnificative, s-a făcut astfel încât efortul financiar să fie minim.

Printr-o evaluare finală a ghidului se:

- traduc finalităţile producţiei vegetale în orientări concrete (profit, rata profitului) de eficientizare a activităţii desfăşurate; - indică obiective pe termen mediu; - pregătesc o evaluare pe termen mediu a activităţii indicând deja elementele care ar trebui să fie atinse sau transformate (influenţarea deciziei); - proiectează traiectoria de evoluţie a managementului exploataţiei agricole vegetale pentru a vedea care este funcţionarea actuală a exploataţiilor; - descrie evoluţia pe care poate să o aibă fermierul pentru a îmbunătăţi managementul exploataţiei; - precizează evoluţiile pe care poate să le aibă fermierul în legătură cu utilizarea sau adaptarea echipamentelor tehnice de mecanizare.

PAG - 350 -

Bibliografie selectivă 1 Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice – Institutul de

Cercetări pentru Economie Agrară

Zonarea producţiei agricole,

1980-1085-1990

2 Alecu, I. si colaboratorii Managementul in agricultura

Editura Ceres, Bucuresti 1997

Alecu, I.

Hartia, S.

Mangement si Marketing in Agricultura, Chisinau 1991

3 Balan, V.

Cimpoieş, Gh.

Barbăroşie, M.

Pomicultura, Chişinău, 2001

4 Butnariu, H.

Indrea, D.

Petrescu, C.

Saviţchi, P.

Ciofu, R.

Legumicultura, Editura Didactică şi Pedagogică –

Bucureşti, 1992

5 Bold I., Avram C. Exploataţia agricolă, organizare, dezvoltare, exploatare,

Editura Mirton, Timişoara, 1995

6 Cepoiu, N. Pomicultura aplicată, Editura

Ştinţelor Agricole Bucureşti

7 Drăghici, M. şi colab Manual de management al fermei, Editura Atlas Press 2004

8 Dincu, I.

Lacatusu, Gh.

Bazele tehnologice ale culturilor agricole, Editura Ceres,

Bucuresti 2002

9 Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor Strategia de dezvoltare a agriculturii, industriei alimentare

şi silviculturii pe termen mediu şi lung,

(2001-2005 şi 2005-2010)

10 Nica, S.

Glăman, Gh.

Fântâneru, AL.

Economia rurală – compendiu, Editura ARTPRINT –

Bucureşti 1995

11 Oancea, M. Management modern în unităţile agricole, Editura Ceres,

Bucureşti 2003

12 Oancea, I. Tratat de TEHNOLOGII AGRICOLE, Editura Ceres,

Bucuresti 1998

13 Popescu, M. Lecţii ale tranziţiei, Editura Expert, 2001

14 Sin, Gh. - coordonatori Tehnologii moderne pt cultura plantelor de camp, Editura

Ceres, Bucuresti 2000

15 Stoian Elena, Dinu Toma Management în agricultură, Editura Alma Mater Sibiu 2003

16 Teaci D. Capacitatea de producţie actuală şi cea potenţială a

terenurilor agricole din România, pentru principalele

PAG - 351 -

culturi în producţia vegetală: cereale şi plante tehnice, nr.

1, Bucureşti, 1077

17 Ţârdea, C.

Dejeu, L.

Viticultura, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A. – Bucureşti,

1995

18 Vâlceanu, Gh.

Robu, Vasile.

N. Georgescu

Analiză economică financiară, Editura Economică, 2004

19 Zahiu, L.

Lazar,T.

Agricultura Romaniei in procesul de integrare agricole

Europeana.

20 *** Agricultura României, Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei

şi Pădurilor, Bucureşti, 2002

21 *** Anuarele statistice ale României Institutul Naţional de

Statistică

22 *** Creşterea productivităţii muncii în producţia

agroalimentară şi efectele ei sociale, Institutul de

Economie Agrară, Bucureşti, 1987.

23 *** H.G. nr. 2139/2004 din 30.11.2004, M.OF.- partea I, nr.46

din 13.01.2005 – Maşini, utilaje şi instalaţii pentru agricultură

24 *** INFO-AMSEM, anul II, numărul 3, iunie 2001 –

Amortismentul maşinilor agricole în etapa actuală

25 *** Catalog de Maşini agricole, Vol. IV, Ministerul

Agriculturii şi Industriei Alimentare,

26 *** Maşini agricole – Catalog, Editat de Oficiul de documentare

şi publicaţii tehnice, Bucureşti, 1966

27 *** Norme de producţie şi de consum de motorină – Tarife de

retribuire a mecanizatorilor, M.A.I.A., 1985

28 *** „Module specifice de exploataţii agricole în Agrozona de

Câmpie”, Vol.II, A.S.A.S; U.S.A.M.V. Bucureşti, I.C.D.E.A.,

Bucureşti 2005

29 *** Cartea tehnică a agricultorului

Centrul de material didactic şi propagandă agricolă,

Bucureşti,1987

30 *** Euro-Lex Législation communautaire en vigueur,

http://europa.eu.int/eur-lex/fr/lif/dat/1999

PAG - 352 -