ghid privind art. 5 din onvenția europeană a …...2018/12/31 · urtea europeană a drepturilor...

Ghid privind art. 5 din Convenția europeană

a drepturilor omului

Dreptul la libertate și la siguranță

Actualizat la 31 decembrie 2018

Curtea Europeană a Drepturilor Omului 2/58 Actualizare: 31.12.2018

Editorii sau organizațiile care doresc să traducă și/sau să reproducă în întregime sau parțial acest raport, în format tipărit sau electronic (Web) se vor adresa către [email protected] pentru a primi detalii despre modalitățile de autorizare.

Pentru informații privind traducerile actuale ale ghidurilor de jurisprudență, consultați documentul „Traduceri în curs”.

Prezentul ghid a fost întocmit de Jurisconsultul Curții și nu obligă Curtea. Poate suferi modificări de formă.

Textul original al acestui ghid este în limba engleză. Publicat pentru prima dată în mai 2012, acest ghid se actualizează periodic în conformitate cu evoluția jurisprudenței. Actualizarea de față a fost finalizată la 30 aprilie 2018.

Ghidurile privind jurisprudența pot fi descărcate de la adresa www.echr.coe.int (Jurisprudență - Analiză juridică - Ghiduri de jurisprudență). Pentru orice informații noi despre publicații, vă rugăm să consultați contul de Twitter al Curții: https://twitter.com/echrpublication.

© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 2018

mailto:[email protected]://www.echr.coe.int/Documents/Translations_pending_FRA.pdfhttp://www.echr.coe.int/Pages/home.aspx?p=caselaw/analysis/guides&c=frehttps://twitter.com/echrpublication


Cuprins

Aviz către cititori ............................................................................................ 6

I. Domeniu de aplicare ................................................................................... 8 A. Lipsire de libertate ........................................................................................................................ 8

B. Criterii aplicabile ........................................................................................................................... 9

C. Măsuri adoptate în mediul carceral............................................................................................ 10

D. Controlul de securitate al pasagerilor aerieni ............................................................................ 10

E. Privarea de libertate în circumstanțe diferite de arestarea sau încarcerarea oficială ............... 10

F. Obligații pozitive în ceea ce privește privarea de libertate a persoanelor fizice ........................ 11

II. Legalitatea unei detenții în temeiul art. 5 § 1 ........................................... 11 A. Scopul art. 5 ................................................................................................................................ 11

B. Conformitatea detenției cu legislația națională ......................................................................... 12

C. Controlul de conformitate a detenției cu legislația națională .................................................... 12

D. Principii generale ........................................................................................................................ 12

E. Principiul securității juridice ....................................................................................................... 13

F. Protecția împotriva arbitrarului .................................................................................................. 13

G. Decizie judiciară .......................................................................................................................... 14

H. Motivarea deciziilor și interzicerea arbitrarului ......................................................................... 14

I. Exemple de nereguli procedurale admisibile .............................................................................. 15

J. Întârzierea executării unei decizii de punere în libertate ............................................................ 15

III. Privările de libertate autorizate de art. 5 § 1 ........................................... 16 A. Detenția în urma condamnării ................................................................................................... 16

1. Existența unei condamnări ................................................................................................... 16 2. Instanță competentă ............................................................................................................ 17 3. Detenția trebuie să se producă „în urma” unei condamnări ............................................... 17 4. Impactul procedurii de apel .................................................................................................. 18

B. Detenția pentru nerespectarea unei hotărâri pronunțate de o instanță sau a unei obligații prevăzute de lege ..................................................................................................................... 18 1. Nerespectarea unei hotărâri pronunțate de către o instanță .............................................. 18 2. Executarea unei obligații prevăzute de lege ......................................................................... 19

C. Arest preventiv ........................................................................................................................... 20 1. Scopul arestării și al detenției ............................................................................................... 20 2. Înțelesul expresiei „motive verosimile de a bănui” .............................................................. 21 3. Termenul „infracțiune” ......................................................................................................... 22

D. Detenția unui minor ................................................................................................................... 22 1. Aspecte generale .................................................................................................................. 23 2. Educație sub supraveghere................................................................................................... 23 3. Autoritate competentă ......................................................................................................... 24

E. Detenție din motive medicale sau sociale .................................................................................. 24 1. Aspecte generale .................................................................................................................. 24 2. Prevenirea transmiterii unei boli contagioase ...................................................................... 24 3. Detenția unui alienat ............................................................................................................ 25


4. Detenția unui alcoolic sau a unui toxicoman ........................................................................ 27 5. Detenția unui vagabond ....................................................................................................... 27

F. Detenția străinilor ....................................................................................................................... 27 1. Detenția unei persoane pentru a o împiedica să pătrundă în mod ilegal pe teritoriu ......... 28 2. Detenția unei persoane împotriva căreia procedura expulzării sau extrădării este în

curs ..................................................................................................................................... 28

IV. Garanții pentru persoanele private de libertate ...................................... 30 A. Comunicarea motivelor arestării (art. 5 § 2) .............................................................................. 30

1. Aplicabilitate ......................................................................................................................... 30 2. Finalitate ............................................................................................................................... 30 3. Persoanele cărora trebuie să le fie comunicate motivele .................................................... 31 4. Motivele trebuie să fie comunicate „în termenul cel mai scurt” ......................................... 31 5. Modalități de comunicare a motivelor ................................................................................. 31 6. Caracterul suficient al motivelor comunicate....................................................................... 31 7. Într-o limbă pe care o înțelege ............................................................................................. 32

B. Dreptul [unei persoane] de a fi adusă de îndată înaintea unui magistrat (art. 5 §. 3) ............... 32 1. Finalitatea dispoziției ............................................................................................................ 32 2. Control judiciar rapid și automat .......................................................................................... 33 3. Stabilirea magistratului competent ...................................................................................... 34 4. Independență ....................................................................................................................... 34 5. Cerința legată de formă ........................................................................................................ 34 6. Cerința legată de fond .......................................................................................................... 35

a. Controlul detenției pe fond ............................................................................................ 35 b. Puterea de a dispune punerea în libertate ..................................................................... 35

C. Dreptul [unei persoane] de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii (art. 5 § 3) ................................................................................................................ 35 1. Perioada care trebuie luată în considerare .......................................................................... 36 2. Principii generale .................................................................................................................. 36 3. Justificarea oricărei perioade de detenție ............................................................................ 37 4. Motive pentru menținerea în detenție ................................................................................ 37

a. Riscul sustragerii ............................................................................................................. 37 b. Obstrucționarea justiției ................................................................................................. 38 c. Recidivă ........................................................................................................................... 38 d. Păstrarea ordinii publice................................................................................................. 39

5. Diligență specială .................................................................................................................. 39 6. Măsuri alternative ................................................................................................................ 39 7. Liberarea pe cauțiune ........................................................................................................... 39 8. Arestarea preventivă a minorilor.......................................................................................... 40

D. Dreptul [unei persoane] ca un tribunal să se pronunțe într-un termen scurt asupra legalității detenției (art. 5 § 4) .................................................................................................. 40 1. Finalitatea dispoziției ............................................................................................................ 40 2. Aplicabilitatea dispoziției ...................................................................................................... 41 3. Natura controlului solicitat ................................................................................................... 42 4. Garanții procedurale ............................................................................................................. 43 5. Cerința legată de „celeritate” ............................................................................................... 44

a. Perioada care trebuie luată în considerare .................................................................... 45 b. Elemente care trebuie luate în considerare în momentul examinării respectării

cerinței legate de celeritate ......................................................................................... 45

E. Dreptul la reparații în cazul unei detenții nelegale (art. 5 § 5) ................................................... 46


1. Aplicabilitate ......................................................................................................................... 46 2. Acțiunea judiciară ................................................................................................................. 47 3. Existența unui drept la reparații ........................................................................................... 47 4. Natura reparației .................................................................................................................. 47 5. Existența unui prejudiciu ...................................................................................................... 47 6. Cuantumul reparației ............................................................................................................ 48

Lista cauzelor citate ..................................................................................... 49


Aviz către cititori

Prezentul ghid face parte din seria de ghiduri privind jurisprudența publicate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”, „Curtea Europeană” sau „Curtea de la Strasbourg“), cu scopul de a informa practicienii dreptului cu privire la hotărârile fundamentale pronunțate de aceasta. Prezentul ghid analizează și rezumă jurisprudența în legătură cu art. 5 din Convenția europeană a drepturilor omului (în continuare „Convenția” sau „Convenția europeană”) până la 30 aprilie 2018. Cititorul va găsi aici principiile-cheie dezvoltate în acest domeniu, precum și precedentele relevante.

Jurisprudența citată a fost aleasă dintre hotărârile și deciziile de principiu, importante și/sau recente*.

Hotărârile și deciziile Curții soluționează nu numai cauzele cu care aceasta a fost învestită, ci servesc, de asemenea, pentru a clarifica, a proteja și a dezvolta normele Convenției; astfel, acestea contribuie la respectarea, de către state, a angajamentelor pe care și le-au asumat în calitate de părți contractante [Irlanda împotriva Regatului Unit, 18 ianuarie 1978, pct. 154, seria A nr. 25, și, recent, Jeronovičs împotriva Letoniei (MC), nr. 44898/10, pct. 109, 5 iulie 2016).

Sistemul instituit de Convenție are ca finalitate să soluționeze, în interesul public, probleme care țin de ordinea publică, ridicând normele de protecție a drepturilor omului și extinzând jurisprudența din acest domeniu la întreaga comunitate a statelor care sunt părți la Convenție [Konstantin Markin împotriva Rusiei (MC), nr. 30078/06, pct. 89, CEDO 2012]. Astfel, Curtea a subliniat rolul Convenției ca „instrument constituțional al ordinii publice europene” în domeniul drepturilor omului [Bosphorus Hava Yolları Turizm ve Ticaret Anonim Şirketi împotriva Irlandei (MC), nr. 45036/98, pct. 156, CEDO 2005-VI].

Prezentul ghid include referințe pentru cuvintele-cheie din fiecare articol citat din Convenție sau din protocoalele suplimentare. Problemele juridice abordate în fiecare cauză sunt sintetizate într-o Listă de cuvinte-cheie, care provin dintr-un tezaur cuprinzând termeni extrași direct (în cea mai mare parte) din textul Convenției și din protocoalele la aceasta.

Baza de date HUDOC a jurisprudenței Curții permite căutarea după cuvinte-cheie. Astfel, căutarea după aceste cuvinte-cheie vă va permite să găsiți un grup de documente având conținut juridic similar (motivarea și concluziile Curții din fiecare cauză sunt rezumate prin cuvinte-cheie). Cuvintele-cheie pentru fiecare cauză sunt disponibile în Fișa detaliată a documentului. Veți găsi toate explicațiile necesare în manualul de utilizare HUDOC.

Jurisprudența citată poate fi într-una din cele două limbi oficiale sau în ambele (franceză și engleză) ale Curții și ale Comisiei Europene a Drepturilor Omului. Versiunile lingvistice diferite pentru o cauză citată sunt accesibile la rubrica „Versiuni lingvistice” din baza de date HUDOC, care apare atunci când este activ hyperlink-ul cauzei respective. Dacă nu se specifică altfel după denumirea cauzei, referința citată este cea a unei hotărâri pe fond, pronunțate de o Cameră a Curții. Mențiunea „(dec.)” se referă la o decizie a Curții, iar mențiunea „(MC)” indică faptul că respectiva cauză a fost examinată de Marea Cameră. Hotărârile pronunțate de o Cameră care nu sunt definitive la data prezentei actualizări sunt marcate cu un asterisc (*).

http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-62064http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-165046http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-109871http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-109871http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-69565http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-69565http://www.echr.coe.int/Documents/HUDOC_Keywords_FRA.pdfhttp://www.echr.coe.int/Documents/HUDOC_Keywords_FRA.pdfhttp://hudoc.echr.coe.int/frehttp://www.echr.coe.int/Documents/HUDOC_Manual_2016_ENG.PDFhttps://hudoc.echr.coe.int/fre


Art. 5 din Convenție – Dreptul la libertate și la siguranță

„1. Orice persoană are dreptul la libertate și la siguranță. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepția următoarelor cazuri și potrivit căilor legale:

a) dacă este deținut legal pe baza condamnării pronunțate de către un tribunal competent;

b) dacă a făcut obiectul unei arestări sau al unei dețineri legale pentru nesupunerea la o hotărâre pronunțată, conform legii, de către un tribunal ori în vederea garantării executării unei obligații prevăzute de lege;

c) dacă a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a se bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice ale necesității de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia;

d) dacă este vorba de detenția legală a unui minor, hotărâtă pentru educația sa sub supraveghere, sau despre detenția sa legală, în scopul aducerii sale în fața autorității competente;

e) dacă este vorba despre detenția legală a unei persoane susceptibile să transmită o boală contagioasă, a unui alienat, a unui alcoolic, a unui toxicoman sau a unui vagabond;

f) dacă este vorba despre arestarea sau detenția legală a unei persoane pentru a o împiedica să pătrundă în mod ilegal pe teritoriu sau împotriva căreia se află în curs o procedură de expulzare ori de extrădare.

2. Orice persoană arestată trebuie să fie informată, în termenul cel mai scurt și într-o limbă pe care o înțelege, asupra motivelor arestării sale și asupra oricărei acuzații aduse împotriva sa.

3. Orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau a altui magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuțiilor judiciare și are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.

4. Orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau detenție are dreptul să introducă recurs în fața unui tribunal, pentru ca acesta să statueze într-un termen scurt asupra legalității detenției sale și să dispună eliberarea sa dacă detenția este ilegală.

5. Orice persoană care este victima unei arestări sau a unei dețineri în condiții contrare dispozițiilor acestui articol are dreptul la reparații.”


Cuvinte-cheie HUDOC

1. Libertate fizică (5-1) – Siguranță (5-1) – Privare de libertate (5-1) – Căi legale (5-1) – Arestare sau detenție legală (5-1)

a) Condamnare (5-1-a) – Pe baza condamnării (5-1-a) – Instanță competentă (5-1-a)

b) Hotărâre pronunțată conform legii de către un tribunal (5-1-b) – Nesupunerea la o hotărâre pronunțată conform legii de către un tribunal (5-1-b) – Garantarea executării unei obligații prevăzute de lege (5-1-b)

c) Aducere în fața autorității judiciare competente (5-1-c) – Infracțiune (5-1-c) – Motive temeinice de a bănui (5-1-c) – Necesitatea rezonabilă de a împiedica săvârșirea unei infracțiuni (5-1-c) – Necesitatea rezonabilă de a împiedica sustragerea (5-1-c)

d) Minor (5-1-d) – Educație sub supraveghere (5-1-d) – Aducere în fața autorității competente (5-1-d)

e) Împiedicarea transmiterii unei boli contagioase (5-1-e) – Alienat (5-1-e) – Alcoolic (5-1-e) – Toxicoman (5-1-e) – Vagabond (5-1-e)

f) Împiedicarea pătrunderii în mod ilegal pe un teritoriu (5-1-f) – Expulzare (5-1-f) – Extrădare (5-1-f)

2. Informare în termenul cel mai scurt (5-2) – Informare într-o limbă înțeleasă (5-2) – Informare asupra motivelor arestării (5-2) – Informare asupra acuzațiilor (5-2)

3. Judecător sau alt magistrat care exercită atribuții judiciare (5-3) – Aducerea de îndată înaintea unui judecător sau a altui magistrat (5-3) – A fi judecat într-un termen rezonabil (5-3) – Liberare în cursul procedurii (5-3) – Durata arestului preventiv (5-3) – Caracterul rezonabil al arestului preventiv (5-3) – Punerea în libertate condiționată (5-3) – Garanție care să asigure prezentarea la audiere (5-3)

4. Controlul legalității detenției (5-4) – Introducerea unei căi de atac (5-4) – Controlul efectuat de către o instanță (5-4) – Control într-un termen scurt (5-4) – Garanții procedurale ale controlului (5-4) – Dispunerea liberării (5-4)

5. Reparații (5-5)

I. Domeniu de aplicare

Art. 5 § 1 din Convenție

„1. Orice persoană are dreptul la libertate și la siguranță. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepția următoarelor cazuri și potrivit căilor legale: [...]”

Cuvinte-cheie HUDOC

Libertate fizică (5-1) – Siguranță (5-1) – Privare de libertate (5-1) – Căi legale (5-1) – Arestare sau detenție legală (5-1)

A. Lipsire de libertate

1. Proclamând „dreptul la libertate”, art. 5 din Convenție vizează libertatea fizică a persoanei. Are drept scop să garanteze că nimeni nu este privat de aceasta în mod arbitrar. Nu se referă la simplele restrângeri ale libertății de circulație, care sunt reglementate de o dispoziție separată, și anume art. 2 din Protocolul nr. 4 [De Tommaso împotriva Italiei (MC), pct. 80; Creangă împotriva României (MC), pct. 92; Engel și alții împotriva Țărilor de Jos, pct. 58].

2. Diferența dintre restricțiile privind libertatea de circulație, suficient de grave pentru a constitui o privare de libertate în sensul art. 5 § 1, și cele care nu rămân decât simple restricții ale libertății de

http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-171804http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-109227http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-62037


circulație care intră doar sub incidența art. 2 din Protocolul nr. 4 este una de grad sau intensitate, și nu una de natură sau de substanță [De Tommaso împotriva Italiei (MC), pct. 80; Guzzardi împotriva Italiei, pct. 80; Rantsev împotriva Ciprului și Rusiei, pct. 314; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 115].

3. Privarea de libertate nu se limitează la situația clasică a detenției ca urmare a unei arestări sau condamnări. Ea se prezintă sub multe alte forme (Guzzardi împotriva Italiei, pct. 95).

B. Criterii aplicabile

4. Curtea nu este legată de concluziile juridice la care au ajuns instanțele interne cu privire la existența unei privări de libertate. Aceasta face o apreciere separată a situației [Khlaifia și alții împotriva Italiei (MC), pct. 71; H.L. împotriva Regatului Unit, pct. 90; H.M. împotriva Elveției, pct. 30 și 48; Creangă împotriva României (MC), pct. 92].

5. Pentru a stabili dacă un individ este „lipsit de libertatea sa” în sensul art. 5, este necesar „să se pornească de la situația concretă a acestuia și să se țină seama de o serie de criterii, precum tipul, durata, efectele și modalitățile de executare a măsurii în cauză [De Tommaso împotriva Italiei (MC), pct. 80; Guzzardi împotriva Italiei, pct. 92; Medvedyev și alții împotriva Franței (MC), pct. 73; Creangă împotriva României (MC), pct. 91].

6. Obligația de a lua în considerare „tipul” și „modalitățile de executare” a măsurii respective permite Curții să aibă în vedere contextul și circumstanțele specifice restricțiilor aduse libertății care se îndepărtează de la situația standard a încarcerării într-o celulă. Într-adevăr, contextul în care se înscrie măsura reprezintă un factor important deoarece, în societățile moderne, survin de obicei situații în care publicul poate fi chemat să sprijine restricții cu privire la libertatea de circulație sau la libertatea personală în interesul binelui comun [De Tommaso împotriva Italiei (MC), pct. 81; Nada împotriva Elveției (MC), pct. 226; Austin și alții împotriva Regatului Unit (MC), pct. 59].

7. Chiar și măsurile de protecție sau cele adoptate în interesul beneficiarilor pot fi considerate drept o privare de libertate [Khlaifia și alții împotriva Italiei (MC), pct. 71].

8. Scopul măsurilor prin care autoritățile privează o persoană de libertate nu este decisiv în momentul în care Curtea trebuie să se pronunțe asupra existenței privării de libertate. Curtea ia în considerare acest aspect numai într-un stadiu avansat al analizei sale, atunci când examinează compatibilitatea măsurilor cu art. 5 § 1 [Rozhkov împotriva Rusiei (nr. 2) (MC), pct. 74].

9. Noțiunea de privare de libertate, în sensul art. 5 § 1, implică în același timp un aspect obiectiv, și anume încarcerarea unei persoane într-un spațiu restrâns pentru o perioadă de timp deloc neglijabilă, și un aspect subiectiv, și anume faptul că persoana respectivă nu și-a exprimat consimțământul în mod valid la încarcerarea sa [Storck împotriva Germaniei, pct. 74; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 117].

10. Printre elementele obiective care trebuie luate în considerare figurează capacitatea de a părăsi locul de deținere, intensitatea supravegherii și controlului exercitat asupra mișcărilor persoanei încarcerate, gradul de izolare al acesteia din urmă și posibilitățile de a avea contacte sociale care îi sunt oferite (a se vedea, de exemplu, Guzzardi împotriva Italiei, pct. 95; H.M. împotriva Elveției, pct. 45; H.L. împotriva Regatului Unit, pct. 91; Storck împotriva Germaniei, pct. 73).

11. Atunci când faptele denotă o privare de libertate în sensul art. 5 § 1, eventuala durată scurtă a acestei privări nu anulează realitatea (Rantsev împotriva Ciprului și Rusiei, pct. 317; Iskandarov împotriva Rusiei, pct. 140).

12. Existența unui element de constrângere în exercitarea atribuțiilor poliției de a opri și de a percheziționa o persoană indică o privare de libertate, în ciuda duratei scurte a acestor măsuri (Krupko și alții împotriva Rusiei, pct. 36; Foka împotriva Turciei, pct. 78; Gillan și Quinton împotriva Regatului Unit, pct. 57; Shimovolos împotriva Rusiei, pct. 50; Brega și alții împotriva Moldovei, pct. 43).

http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-171804http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-171804http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-171804http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-96623http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-62056http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-62056http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-170054http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-66759http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-64728http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-109227http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-109227http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-171804http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-62056http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-97988http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-97988http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-109227http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-109227http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-171804http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-113121http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-113121http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-113121http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-109582http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-170054https://hudoc.echr.coe.int/eng#{%22itemid%22:[%22001-170590%22]}http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-69375http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-108696http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-62056http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-64728http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-66759http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-69375http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-96623http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-100512http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-100512http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-145013http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-145013http://hudoc.echr.coe.int/sites/fra/pages/search.aspx?i=001-87176http://hudoc.echr.coe.int/sites/fra/pages/search.aspx?i=001-87176http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-96677http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-96677http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-105217http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-105217http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-108788


13. Faptul că o persoană nu este imobilizată cu cătușe, încarcerată sau supusă controlului fizic în orice alt mod nu constituie un factor decisiv atunci când trebuie să se decidă cu privire la existența unei privări de libertate (M.A. împotriva Ciprului, pct. 193).

14. Dreptul la libertate ocupă un loc prea important într-o societate democratică pentru ca o persoană să nu poată beneficia de protecția oferită de Convenție numai pentru că a acceptat să fie ținută în detenție, mai ales atunci când persoana este incapabilă juridic să consimtă sau să se opună măsurii propuse [H.L. împotriva Regatului Unit, pct. 90; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 119; a se vedea, de asemenea, cauza N. împotriva României, pct. 165-167, în care unde reclamantul a fost ținut în detenție după decizia de obligare a fost considerat arbitrară, chiar dacă a acceptat să rămână în închisoare până când serviciile sociale ajung la o soluție adaptată situației sale].

15. Faptul că o persoană este privată de capacitatea sa juridică nu înseamnă în mod necesar că este incapabilă să-și înțeleagă situația și să consimtă la aceasta [Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 130; Chtoukatourov împotriva Rusiei, pct. 107-109; D.D. împotriva Lituaniei, pct. 150].

C. Măsuri adoptate în mediul carceral

16. Măsurile disciplinare adoptate în mediul carceral, care au efecte asupra condițiilor de detenție, nu pot fi considerate privare de libertate. Ele trebuie considerate, în condiții normale, drept modificări ale condițiilor de detenție legală și, prin urmare, sunt în afara domeniului de aplicare a art. 5 § 1 din Convenție [Bollan împotriva Regatului Unit (dec.); a se vedea, de asemenea, cauza Munjaz împotriva Regatului Unit, în care internarea reclamantului într-un spital de maximă siguranță nu a fost considerată o menținere a măsurii privative de libertate].

D. Controlul de securitate al pasagerilor aerieni

17. Atunci când un pasager a fost reținut de către agenții serviciilor de frontieră în timpul unui control efectuat într-un aeroport pentru verificarea situației sale și nu se depășește timpul strict necesar pentru îndeplinirea formalităților solicitate, nu se ridică nicio problemă din perspectiva art. 5 din Convenție [Gahramanov împotriva Azerbaidjanului (dec.), pct. 41; a se vedea, de asemenea, Kasparov împotriva Rusiei, în care detenția reclamantului, care a durat cinci ore, a depășit cu mult perioada de timp necesară verificării formalităților asociate în mod normal transportului aerian].

E. Privarea de libertate în circumstanțe diferite de arestarea sau încarcerarea oficială

18. Problema aplicabilității art. 5 se ridică într-o multitudine de situații, în special în cazul:

plasării în instituții psihiatrice sau de asistență socială [a se vedea, printre multe altele, De Wilde, Ooms și Versyp împotriva Belgiei, Nielsen împotriva Danemarcei, H.M. împotriva Elveției, H.L. împotriva Regatului Unit, Storck împotriva Germaniei, A. și alții împotriva Bulgariei, Stanev împotriva Bulgariei (MC)];

măsurilor de izolare în zonele de tranzit aeroportuare [Amuur împotriva Franței, Shamsa împotriva Poloniei, Mogoș și alții împotriva României (dec.), Mahdid și Haddar împotriva Austriei (dec.) și Riad și Idiab împotriva Belgiei];

interogatoriilor la secția de poliție, [Cazan împotriva României; I.I. împotriva Bulgariei, Osypenko împotriva Ucrainei, Salayev împotriva Azerbaidjanului, Farhad Aliyev împotriva Azerbaidjanului, Creangă împotriva României (MC)];

opririi și percheziționării de către poliție (Foka împotriva Turciei, Gillan și Quinton împotriva Regatului Unit, Shimovolos împotriva Rusiei);

percheziției domiciliului (Stănculeanu împotriva României);

http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-122889http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-66759http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-108696http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-179207http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-108696http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-85622http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-109092http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-42955http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-112198http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-112198http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-128239http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-167094http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-167094http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-62153http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-62153http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-62103http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-64728http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-64728http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-66759http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-69375http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-107583http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-107583http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-108696http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-62547http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-66036http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-66036http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-44963http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-88278http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-88278http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-84678http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-161957http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-69314http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-101676http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-101676http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-101681http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-101683http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-101683http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-109227http://hudoc.echr.coe.int/sites/fra/pages/search.aspx?i=001-87176http://hudoc.echr.coe.int/sites/fra/pages/search.aspx?i=001-87176http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-96677http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-96677http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-105300http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-179886


conducerii sub escorta poliției (Rozhkov împotriva Rusiei (nr. 2); Tsvetkova și alții împotriva Rusiei);

măsurilor de izolare a unei mulțimi luate de poliție pentru a preveni tulburarea ordinii publice [Austin și alții împotriva Regatului Unit (MC)];

arestului la domiciliu [Buzadji împotriva Republicii Moldova (MC); Mancini împotriva Italiei, Lavents împotriva Letoniei, Nikolova împotriva Bulgariei (nr. 2), Dacosta Silva împotriva Spaniei];

reținerii migranților maritimi în centre de primire și la bordul navelor [Khlaifia și alții împotriva Italiei (MC)];

reținerii migranților ilegali în centre de azil de tip hotspot (J.R. și alții împotriva Greciei).

F. Obligații pozitive în ceea ce privește privarea de libertate a persoanelor fizice

19. Prima teză a art. 5 § 1 din Convenție obligă statul nu numai să se abțină de la a aduce atingere drepturilor respective în mod activ, ci și să ia măsuri corespunzătoare pentru a proteja toate persoanele aflate sub jurisdicția sa împotriva oricărei atingeri ilegale asupra acestor drepturi [El-Masri împotriva „Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei” (MC), pct. 239].

20. Statul este așadar obligat să ia măsuri care să ofere o protecție eficientă persoanelor vulnerabile, în special măsuri rezonabile pentru a preveni o privare de libertate despre care autoritățile au avut sau ar fi trebuit să aibă cunoștință (Storck împotriva Germaniei, pct. 102).

21. Răspunderea statului este angajată dacă este de acord ca o persoană să fie privată de libertate de persoane fizice sau dacă nu pune capăt unei astfel de situații (Riera Blume și alții împotriva Spaniei; Rantsev împotriva Ciprului și Rusiei, pct. 319-321; Medova împotriva Rusiei, pct. 123-125).

II. Legalitatea unei detenții în temeiul art. 5 § 1

A. Scopul art. 5

22. Principalul scop al art. 5 din Convenție este de a proteja individul împotriva unei lipsiri arbitrare sau nejustificate de libertate [S., V. și A. împotriva Danemarcei (MC), pct. 73; McKay împotriva Regatului Unit (MC), pct. 30]. Dreptul la libertate și la siguranță capătă o deosebită importanță într-o „societate democratică”, în sensul Convenției [Medvedyev și alții împotriva Franței (MC), pct. 76; Ladent împotriva Poloniei, pct. 45].

23. Prin urmare, Curtea consideră că detenția nerecunoscută a unui individ constituie o negare totală a garanțiilor fundamentale consacrate de art. 5 din Convenție și o încălcare extrem de gravă a acestei dispoziții [El-Masri împotriva „Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei” (MC), pct. 233; Al Nashiri împotriva Poloniei, pct. 529; Belozorov împotriva Rusiei și Ucrainei, pct. 113]. Neînregistrarea de informații, cum ar fi data și ora arestării, locul de detenție, numele deținutului și motivele detenției și identitatea persoanei care a procedat la aceasta, poate fi văzută ca incompatibilă, între altele, cu însuși scopul art. 5 din Convenție (Kurt împotriva Turciei, pct. 125), precum și cu cerința de legalitate a detenției în sensul Convenției (Anguelova împotriva Bulgariei, pct. 154).

24. Nicio privare permanentă de libertate nu este legală dacă nu se încadrează în unul dintre motivele prevăzute în mod exhaustiv la lit. a)–f) ale art. 5 § 1 [Khlaifia și alții împotriva Italiei (MC), pct. 88].

25. Trei principii de bază sunt prevăzute, în special, în jurisprudența Curții: regula conform căreia excepțiile, a căror listă este exhaustivă, necesită o interpretare strictă și nu presupun importanta serie

http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-170590http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-182217http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-182217http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-109582http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-164928http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-64182http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-65362http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-66793http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-77790http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-77790http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-170054http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-170054http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-180319http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-115621http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-115621http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-69375http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-62877http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-96623http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-90653https://hudoc.echr.coe.int/eng#{%22itemid%22:[%22001-187391%22]}http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-77178http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-77178http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-97988http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-85488http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-115621http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-146044http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-146044http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-157695http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-62758http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-65062http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-170054


de justificări prevăzute de alte dispoziții (în special art. 8-11 din Convenție); legalitatea privării de libertate, pe care se pune accentul în mod repetat din punct de vedere atât al procedurii, cât și al fondului, și care implică o aderare scrupuloasă la supremația dreptului; și, în cele din urmă, importanța rapidității sau a celerității controalelor jurisdicționale necesare în temeiul art. 5 § 3 și 4 [S., V. și A. împotriva Danemarcei (MC), pct. 73; Buzadji împotriva Moldovei (MC), pct. 84].

26. În ceea ce privește detenția intervenită în cursul unui conflict armat internațional, garanțiile enunțate la art. 5 trebuie interpretate și aplicate într-un mod care să țină seama de contextul și de normele de drept internațional umanitar aplicabile [Hassan împotriva Regatului Unit (MC), pct. 103-106].

27. În cazul în care o privare de libertate iese din limitele unuia dintre paragrafele art. 5 § 1 stabilite de jurisprudența Curții, nu poate fi readusă în discuție invocând necesitatea de echilibrare a intereselor statului și pe cele ale deținuților [Merabishvili împotriva Georgiei (MC), pct. 298].

B. Conformitatea detenției cu legislația națională

28. Pentru a îndeplini cerința de legalitate, detenția trebuie să aibă loc „potrivit căilor legale”.

Convenția face trimitere în principal la legislația națională, dar și, după caz, la alte norme juridice aplicabile, inclusiv la cele care își au sursa în dreptul internațional [Medvedyev și alții împotriva Franței (MC), pct. 79; Toniolo împotriva San Marino și Italiei, pct. 46] sau în dreptul european (Paci împotriva Belgiei, pct. 64 și Pirozzi împotriva Belgiei, pct. 45-46, în ceea ce privește o detenție în temeiul unui mandat european de arestare). În toate cazurile, aceasta consacră obligația de a respecta normele materiale și procedurale pe care le conține (ibidem)

29. De exemplu, Curtea a concluzionat că a fost încălcat art. 5 într-o cauză în care autoritățile au omis să solicite prelungirea unei ordin de reținere în termenul prevăzut de lege (G.K. împotriva Poloniei, pct. 76). În schimb, a hotărât că pretinsa încălcare a unei circulare privind metodele de anchetare folosite pentru anumite categorii de infracțiuni nu puneau sub semnul întrebării validitatea temeiului legal intern pe care s-au bazat arestarea și detenția ulterioară a reclamantului (Talat Tepe împotriva Turciei, pct. 62). În cazul în care instanța de judecată a refuzat punerea în libertate a reclamantului, deși Curtea Constituțională a considerat ilegală arestarea preventivă, menținerea acestei măsuri nu poate fi considerată ca fiind potrivit „căilor legale” (Şahin Alpay împotriva Turciei, pct. 118; Mehmet Hasan Altan împotriva Turciei, pct. 139).

C. Controlul de conformitate a detenției cu legislația națională

30. Deși le revine, în primul rând, autorităților naționale, în special instanțelor, sarcina de a interpreta și de a aplica dreptul intern, situația este diferită atunci când nerespectarea acestei legislații poate determina o încălcare a Convenției. Aceasta este, în special, situația cauzelor al căror obiect îl constituie art. 5 § 1 din Convenție și Curtea trebuie așadar să exercite un anumit control pentru a examina dacă dreptul intern a fost respectat [a se vedea, printre multe altele, Creangă împotriva României (MC), pct. 101; Baranowski împotriva Poloniei, pct. 50; Benham împotriva Regatului Unit, pct. 41]. Pentru a proceda astfel, Curtea trebuie să ia în considerare situația juridică așa cum se prezenta la data faptelor (Włoch împotriva Poloniei, pct. 114).

D. Principii generale

31. Cerința de legalitate nu este îndeplinită prin simpla respectare a dreptului intern relevant; trebuie ca dreptul intern să se conformeze el însuși Convenției, inclusiv principiilor generale enunțate sau implicate de aceasta (Plesó împotriva Ungariei, pct. 59).

Principiile generale implicate de Convenție la care face trimitere jurisprudența referitoare la art. 5 § 1 sunt principiul statului de drept și, conexe acestuia, principiul securității juridice, principiul

https://hudoc.echr.coe.int/eng#{%22itemid%22:[%22001-187391%22]}https://hudoc.echr.coe.int/eng#{%22itemid%22:[%22001-187391%22]}http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-164928http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-146501http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-178753http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-97979http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-111666http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-182232http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-182232https://hudoc.echr.coe.int/eng#{%22itemid%22:[%22001-182231%22]}http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-182232http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-66146http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-67767http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-67767http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-181866http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-181862http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-181862http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-109227http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-109227http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-63022http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-62549http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-63444http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-113293


proporționalității și principiul protecției împotriva arbitrarului, protecția împotriva arbitrarului reprezentând cu atât mai mult scopul art. 5 [Simons împotriva Belgiei (dec.), pct. 32].

E. Principiul securității juridice

32. În cazul unei privări de libertate, este deosebit de important să se respecte principiul general al securității juridice. În consecință, este esențial să fie clar definite condițiile privării de libertate în temeiul dreptului intern și ca legea însăși să fie previzibilă în aplicarea sa, spre a întruni criteriul de „legalitate” stabilit de Convenție, care impune ca orice lege să fie suficient de precisă pentru a permite oricărui individ – înconjurându-se la nevoie de consilieri pregătiți – să prevadă, într-un mod rezonabil în circumstanțele cauzei, consecințele ce pot deriva dintr-un anume act [Khlaifia și alții împotriva Italiei (MC), pct. 92; Del Río Prada împotriva Spaniei (MC), pct. 125; Creangă împotriva României (MC), pct. 120, și Medvedyev și alții împotriva Franței (MC), pct. 80].

33. Art. 5 § 1 nu se limitează la a se referi la dreptul intern: se referă, de asemenea, la „calitatea legii”, ceea ce presupune ca o lege națională care autorizează o privare de libertate să fie suficient de accesibilă, precisă și previzibilă în aplicarea sa. Elementele care trebuie luate în considerare atunci când este evaluată „calitatea legii” – denumite uneori „garanții împotriva arbitrarului” – includ, în special, existența unor dispoziții legale clare privind dispunerea detenției, menținerea acestei măsuri și stabilirea duratei acesteia, precum și existența unei căi de atac efective prin care reclamantul să poată contesta „legalitatea” și „durata” detenției (J.N. împotriva Regatului Unit, pct. 77).

34. Curtea a hotărât, în special, că practica care constă în a menține o persoană în detenție ca urmare a depunerii unui act de acuzare, practică care nu se bazează pe nicio dispoziție legislativă sau jurisprudență internă specifică, constituie o încălcare a art. 5 § 1 (Baranowski împotriva Poloniei, pct. 50-58). De asemenea, a considerat că prelungirea automată a arestului preventiv, practic neavând niciun temei legislativ precis, este contrară art. 5 § 1 (Svipsta împotriva Letoniei, pct. 86). În schimb, a constatat că menținerea în detenție a unei persoane pe baza unei hotărâri a Chambre d’accusation (cameră preliminară în procedura penală) care a solicitat informații suplimentare fără să se fi pronunțat oficial asupra menținerii în detenție nu constituia o încălcare a art. 5 (Laumont împotriva Franței, pct. 50).

35. Dispozițiile care primesc din partea autorităților interpretări contradictorii care se exclud reciproc nu îndeplinesc cerința de „calitate a legii” impusă de Convenție (Nasrulloyev împotriva Rusiei, pct. 77; Ječius împotriva Letoniei, pct. 53-59). Cu toate acestea, nu este sarcina Curții, în lipsa unei jurisprudențe relevante, să ofere propria sa interpretare dreptului național, motiv pentru care Curtea este reticentă în a concluziona că instanțele interne nu au acționat potrivit căilor legale (Włoch împotriva Poloniei, pct. 114-116; Winterwerp împotriva Țărilor de Jos, pct. 48-50).

36. Deși notele diplomatice constituie o sursă de drept internațional, detenția unui echipaj în temeiul unor astfel de note nu este legală în sensul art. 5 § 1 din Convenție, întrucât nu sunt suficient de precise și previzibile. Lipsa unei mențiuni exprese care să autorizeze arestarea și detenția membrilor unui echipaj încalcă criteriile securității juridice și predictibilității prevăzute de art. 5 § 1 din Convenție [Medvedyev împotriva și alții împotriva Franței (MC), pct. 96-100].

F. Protecția împotriva arbitrarului

37. În plus, orice privare de libertate trebuie să fie conformă cu scopul urmărit de art. 5: protejarea individului împotriva arbitrariului a se vedea, printre multe altele, [S., V. și A. împotriva Danemarcei (MC), pct. 74; Witold Litwa împotriva Poloniei, pct. 78].

38. Noțiunea de „arbitrar” pe care o conține art. 5 § 1 se extinde dincolo de lipsa de conformitate cu dreptul național, astfel încât o privare de libertate poate fi legală în temeiul dreptului intern, fiind în același timp arbitrară și, prin urmare, contrară Convenției [Creangă împotriva României (MC), pct. 84; A. și alții împotriva Regatului Unit (MC), pct. 164].

http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-113093http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-113093http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-170054http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-127680http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-109227http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-97988http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-162855http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-63022http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-72747http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-64432http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-64432http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-82655http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-63338http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-63444http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-63444http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-62156http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-97988https://hudoc.echr.coe.int/eng#{%22itemid%22:[%22001-187391%22]}http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-63034http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-109227http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-91406


39. Noțiunea de arbitrar variază într-o anumită măsură, în funcție de tipul detenției în cauză. Curtea a indicat faptul că arbitrariul poate apărea atunci când există un element de rea-credință sau de înșelăciune din partea autorităților; atunci când ordonanța de plasare în detenție și de executare a acesteia nu se potrivesc într-adevăr cu scopul restricțiilor autorizate de paragraful relevant al art. 5 § 1; atunci când nu există nicio legătură între motivul invocat pentru privarea de libertate autorizată și locul și regimul de detenție; și atunci când nu există nici o relație de proporționalitate între motivul detenției invocat și detenția în cauză [pentru un rezumat detaliat al acestor principii esențiale, a se vedea James, Wells și Lee împotriva Regatului Unit, pct. 191-195, și Saadi împotriva Regatului Unit (MC), pct. 68-74].

40. Celeritatea cu care instanțele interne înlocuiesc o ordonanță de plasare în detenție care fie a expirat, fie a fost considerată ca fiind defectuoasă constituie un alt factor relevant în a aprecia dacă detenția unei persoane trebuie sau nu să fie considerată arbitrară [Mooren împotriva Germaniei (MC), pct. 80]. Astfel, Curtea a considerat, în contextul lit. c), că o perioadă mai mică de o lună între expirarea ordonanței inițiale de plasare în detenție și pronunțarea unei noi ordonanțe motivate – după retrimiterea cauzei de curtea de apel către o instanță inferioară – nu face ca detenția la care a fost supus reclamantul să fie arbitrară (Minjat împotriva Elveției, pct. 46 și 48). Dimpotrivă, o perioadă mai mare de la retrimiterea cauzei de curtea de apel către o instanță inferioară, în care reclamantul a rămas într-o stare de incertitudine cu privire la motivele detenției sale, coroborată cu absența unui termen în care instanța inferioară să reexamineze legalitatea detenției respective, a fost considerată ca făcând arbitrară detenția reclamantului (Khoudoïorov împotriva Rusiei, pct. 136-137).

G. Decizie judiciară

41. O perioadă de detenție este în principiu „legală” dacă se bazează pe o decizie judiciară. O detenție întemeiată pe o decizie judiciară declarată ulterior nelegală de o instanță superioară poate rămâne validă în temeiul dreptului intern (Bozano împotriva Franței, pct. 55). Detenția poate rămâne conformă cu cerința de respectare a „căilor legale” atunci când, după ce au constatat nereguli în procedura de detenție, instanțele interne au considerat-o totuși legală (Erkalo împotriva Țărilor de Jos, pct. 55-56). Eventualele lacune privind motivarea mandatului de arestare nu afectează în mod obligatoriu perioada detenției nelegale, în sensul art. 5 § 1 (Yefimenko împotriva Rusiei, pct. 102-108; Ječius împotriva Lituaniei, pct. 68; Benham împotriva Regatului Unit, pct. 42-47).

42. Curtea face distincție între actele instanțelor interne care țin de competența acestora și cele care constituie o depășire a acesteia (Benham împotriva Regatului Unit, pct. 43 și urm.). Curtea a hotărât că au fost în mod vădit nelegale ordonanțele de plasare în detenție pronunțate în cauze în care partea în cauză nu a fost informată în mod corespunzător despre organizarea unei ședințe de judecată (Khoudoïorov împotriva Rusiei, pct. 129), sau în care instanțele interne nu au efectuat o anchetă privind resursele impuse de legislația națională (Lloyd și alții împotriva Regatului Unit, pct. 108 și 116), sau în care instanțele inferioare nu au examinat suficient dacă măsuri altele decât detenția puteau fi luate în considerare (ibidem, pct. 113). În schimb, Curtea a considerat legală o detenție dispusă într-o cauză în care nu s-a stabilit că actele instanțelor interne au fost „nelegale în mod grosolan și evident” (ibidem, pct. 114).

H. Motivarea deciziilor și interzicerea arbitrarului

43. Lipsa motivării sau insuficienta motivare a unei decizii prin care se dispune plasarea în detenție este unul din elementele pe care Curtea se bazează pentru a aprecia legalitatea în temeiul art. 5 § 1 [S., V. și A. împotriva Danemarcei (MC), pct. 92]. În consecință, faptul că o decizie prin care se dispune o detenție pe termen lung nu conține nicio motivație se poate dovedi a fi incompatibilă cu principiul protecției împotriva arbitrarului, consacrat de art. 5 § 1 (Stašaitis împotriva Lituaniei, pct. 66-67). În mod similar, o decizie extrem de laconică care nu menționează nicio dispoziție juridică prin care să se

http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-113127http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-84708http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-93527http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-65961http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-70866http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-62006http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-62790http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-116369http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-63338http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-62549http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-62549http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-70866http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-68424http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-68424http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-68424https://hudoc.echr.coe.int/eng#{%22itemid%22:[%22001-187391%22]}http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-64907


justifice detenția nu oferă o protecție suficientă împotriva arbitrarului (Khoudoïorov împotriva Rusiei, pct. 157).

44. Cu toate acestea, Curtea a hotărât că lipsa motivării pentru o decizie de plasare în arest preventiv nu pune la îndoială legalitatea acesteia în temeiul dreptului intern, într-o cauză în care instanțele interne au considerat că detenția nu era lipsită de orice temei (Minjat împotriva Elveției, pct. 43). În plus, atunci când instanțele interne anulează o decizie de plasare în detenție din lipsa motivării, dar consideră că detenția nu a fost lipsită de temei, refuzul de a dispune punerea în libertate a deținutului și trimiterea dosarului către instanțe inferioare pentru a se pronunța cu privire la legalitatea detenției nu constituie o încălcare a art. 5 § 1 (ibidem, pct. 47).

45. A fost constatată o încălcare a art. 5 § 1 în cazul în care a fost dispusă arestarea preventivă nu numai în lipsa motivării, ci și fără a se specifica durata acesteia. Instanțele naționale totuși nu au obligația să ia decizia de a stabili durata arestării preventive indiferent de modul în care aceasta este reglementată în dreptul intern [Merabishvili împotriva Georgiei (MC), pct. 199; Oravec împotriva Croației, pct. 55]. Existența sau lipsa unei limitări a duratei este unul dintre numeroasele elemente pe care Curtea le poate lua în considerare atunci când analizează global dacă dreptul intern este previzibil ca mod de aplicare și oferă garanții împotriva detenției arbitrare (J.N. împotriva Regatului Unit, pct. 90; Meloni împotriva Elveției, pct. 53)

46. În plus, autoritățile trebuie să aibă în vedere aplicarea unor măsuri mai puțin invazive decât detenția (Ambruszkiewicz împotriva Poloniei, pct. 32).

I. Exemple de nereguli procedurale admisibile

47. Curtea a hotărât că neregulile procedurale descrise mai jos nu au avut efectul de a conferi un caracter nelegal detenției reclamantului:

omisiunea de a comunica oficial acuzatului ordonanța de plasare în detenție care îl privește. Această omisiune nu constituie o „neregulă gravă și evidentă” în sensul jurisprudenței Curții, în măsura în care autoritățile au crezut cu bună-credință că ordonanța a fost într-adevăr comunicată părții în cauză (Marturana împotriva Italiei, pct. 79; a se vedea însă Voskuil împotriva Țărilor de Jos, cauză în care Curtea a hotărât că faptul că autoritățile au întârziat 3 zile pentru a comunica o ordonanță de plasare în detenție, în condițiile în care termenul legal al notificării era de 24 de ore, a reprezentat o încălcare a art. 5 § 1);

o simplă eroare materială într-un mandat de arestare sau într-un ordonanță de plasare în detenție, în măsura în care această eroare a fost ulterior rectificată de către o autoritate judecătorească [Nikolov împotriva Bulgariei, pct. 63; Douiyeb împotriva Țărilor de Jos (MC), pct. 52];

fapta de a înlocui temeiul legal reținut pentru a justifica detenția reclamantului cu un alt temei legal, având în vedere concluziile pe care judecătorii s-au întemeiat pentru a ajunge la concluziile date [Gaidjurgis împotriva Lituaniei (dec.)]. Cu toate acestea, lipsa unei justificări satisfăcătoare pentru înlocuirea temeiului legal poate conduce Curtea să concluzioneze o încălcare a art. 5 § 1 (Calmanovici împotriva României, pct. 65).

J. Întârzierea executării unei decizii de punere în libertate

48. Este de neconceput ca, într-un stat de drept, un individ să rămână privat de libertate, în ciuda existenței unei hotărâri judecătorești prin care se dispune liberarea sa [Assanidzé împotriva Georgiei (MC), pct. 173]. Cu toate acestea, un anumit termen pentru executarea unei decizii de punere în libertate este admisibil și deseori inevitabil, iar autoritățile naționale trebuie să facă eforturi pentru a-l reduce la minim (Giulia Manzoni împotriva Italiei, pct. 25).

http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-70866http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-65961http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-65961http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-178753http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-175138http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-175138http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-162855http://hudoc.echr.coe.int/sites/fra/pages/search.aspx?i=001-85840http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-75344http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-85346http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-83414http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-83414http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-65469http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-62846http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-5678http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-87195http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-66255http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-62599


Formalitățile administrative asociate punerii în libertate nu pot justifica o întârziere mai mare de câteva ore (Ruslan Yakovenko împotriva Ucrainei, pct. 68, în care a avut loc o întârziere de două zile; și Quinn împotriva Franței, pct. 39-43, privind o întârziere de 11 ore în executarea unei decizii prin care se dispunea punerea în libertate „de îndată” a reclamantului.)

III. Privările de libertate autorizate de art. 5 § 1

A. Detenția în urma condamnării

Art. 5 § 1 lit. a) din Convenție

„1. [...] Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepția următoarelor cazuri și potrivit căilor legale:

a) dacă este deținut legal pe baza condamnării pronunțate de către un tribunal competent;”

Cuvinte-cheie HUDOC

Privare de libertate (5-1) – Căi legale (5-1) – Arestare sau detenție legală (5-1)

Condamnare (5-1-a) – Pe baza condamnării (5-1-a) – Tribunal competent (5-1-a)

1. Existența unei condamnări

49. Art. 5 § 1 lit. a) nu face distincție în funcție de caracterul juridic al infracțiunii pentru care o persoană a fost condamnată. El se aplică pentru orice „condamnare” privativă de libertate pronunțată de o instanță, pe care dreptul intern al statului în cauză o califică drept penală sau disciplinară (Engel și alții împotriva Țărilor de Jos, pct. 68; Galstyan împotriva Armeniei, pct. 46).

50. Prin „condamnare” se înțelege nu numai o stabilire a vinovăției, ci și impunerea unei pedepse sau a unei alte măsuri privative de libertate [Del Río Prada împotriva Spaniei (MC), pct. 125; James, Wells și Lee împotriva Regatului Unit, pct. 189; M. împotriva Germaniei, pct. 87; Van Droogenbroeck împotriva Belgiei, pct. 35; B. împotriva Austriei, pct. 38].

51. Aspectele legate de caracterul adecvat al pedepsei reies, în principiu, din domeniul de aplicare al Convenției și Curtea nu este obligată să statueze durata adecvată de detenție pentru o anumită infracțiune. Cu toate acestea, măsurile referitoare la executarea pedepsei sau la beneficiile penitenciare pot afecta dreptul la libertate garantat prin art. 5 § 1, dat fiind că durata efectivă a privării de libertate a unui condamnat depinde în special de aplicarea lor [Aleksandr Aleksandrov împotriva Rusiei, pct. 22; Khamtokhu și Aksenchik împotriva Rusiei (MC), pct. 55-56].

52. Această dispoziție nu interzice punerea în aplicare, de către un anumit stat contractant, a pedepsei cu închisoarea care a fost pronunțată împotriva unei persoane în afara teritoriului respectivului stat (X. împotriva Germaniei, decizia Comisiei din 14 decembrie 1963). Deși nu este obligația statelor contractante să verifice dacă procedura care a condus la această condamnare a îndeplinit toate cerințele art. 6 (Drozd și Janousek împotriva Franței și Spaniei, pct. 110), aceasta nu poate fi rezultatul unei denegări de dreptate flagrante [Ilașcu și alții împotriva Moldovei și Rusiei (MC), pct. 461]. Dacă o condamnare este rezultatul unei proceduri care este „vădit contrară dispozițiilor art. 6 sau principiilor consacrate de acesta”, privarea de libertate astfel rezultată nu se justifică din perspectiva art. 5 § 1 lit. a) [Willcox și Hurford împotriva Regatului Unit (dec.), pct. 95, cu exemple de lipsă de echitate care constituie o denegare de dreptate flagrantă; Stoichkov împotriva Bulgariei, pct. 51, în ceea ce privește aplicarea principiului prescripției).

http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-154978http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-57921http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-62037http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-62037http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-83298http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-127680http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-113127http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-113127http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-96501http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-96501http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-62029http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-62029http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-62182https://hudoc.echr.coe.int/eng#{%22itemid%22:[%22001-181875%22]}https://hudoc.echr.coe.int/eng#{%22itemid%22:[%22001-181875%22]}http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-170663http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-27875http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-62330http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-66444http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-121904http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-68628


2. Tribunal competent

53. Termenul „tribunal” desemnează organele care prezintă nu numai caracteristici comune fundamentale, dintre care cea mai importantă este independența de executiv și de alte autorități, ci și garanțiile unei proceduri judiciare (Weeks împotriva Regatului Unit, pct. 61; De Wilde, Ooms și Versyp împotriva Belgiei, pct. 78). Detaliile procedurii nu trebuie totuși neapărat să fie identice în fiecare din cazurile în care este necesară intervenția instanței. Pentru a răspunde la întrebarea dacă o procedură oferă garanții suficiente, trebuie să se țină seama de natura specială a circumstanțelor în care se desfășoară (ibidem).

54. În plus, organul în cauză nu trebuie să dețină doar simple atribuții consultative, ci și să aibă puterea de a se pronunța asupra legalității detenției și de a dispune liberarea, în caz de detenție ilegală (X. împotriva Regatului Unit, pct. 61; Weeks împotriva Regatului Unit, pct. 61).

55. O instanță nu are „competență” în cazul în care compunerea sa nu este „prevăzută de lege” (Yefimenko împotriva Rusiei, pct. 109-111).

3. Detenția trebuie să se producă „în urma” unei condamnări

56. Termenul „în urma” nu implică o simplă ordine cronologică a succesiunii între „condamnare” și „detenție”: cea de-a doua trebuie să fie urmarea celei dintâi, să se producă în urma și prin urmare sau în virtutea acesteia. Pe scurt, trebuie să existe o legătură de cauzalitate suficientă între condamnare și privarea de libertate în cauză [Del Río Prada împotriva Spaniei (MC), pct. 124; James, Wells și Lee împotriva Regatului Unit, pct. 189; Monnell și Morris împotriva Regatului Unit, pct. 40].

57. Această relație de cauzalitate se estompează totuși treptat odată cu trecerea timpului și ar putea dispărea, pe termen lung, în cazul unor decizii de neprelungire sau de reîncarcerare sau de extindere a arestării preventive bazată pe motive care nu au legătură cu obiectivele legiuitorului și ale judecătorului sau pe o apreciere nerezonabilă cu privire la aceste obiective. Într-un astfel de caz, o detenție legală la origine s-ar transforma într-o privare de libertate arbitrară și, prin urmare, incompatibilă cu art. 5 [Del Río Prada împotriva Spaniei (MC), pct. 124; H.W. împotriva Germaniei, pct. 102; M. împotriva Germaniei, pct. 88, pentru menținerea în arest preventiv].

58. Curtea a concluzionat că diferite forme de arestare preventivă, impuse în plus față de pedeapsa închisorii, au constituit detenție „în urma condamnării de către o instanță competentă”. În astfel de circumstanțe, detenția în cauză nu făcea parte din pedeapsă, ci decurgea mai degrabă dintr-o altă „măsură privativă de libertate” (Ruslan Yakovenko împotriva Ucrainei, pct. 51, cu referințele ulterioare).

59. Refuzul de a libera un deținut poate deveni incompatibil cu scopul executării pedepsei privative de libertate impuse de instanță în cazul în care persoana în cauză este menținută în arest preventiv, pe motiv că există riscul de recidivă, dar, în același timp, este privată de mijloacele necesare – cum ar fi o terapie adecvată – care să-i permită să demonstreze că nu mai prezintă un pericol (Klinkenbuß împotriva Germaniei, pct. 47).

60. Caracterul rezonabil al deciziei de a menține o persoană în detenție pentru a proteja populația poate fi pus sub semnul întrebării în cazul în care instanța internă nu dispunea în mod evident de suficiente probe pentru a concluziona că persoana în cauza prezenta încă un pericol pentru public, în special din cauza faptului că instanța nu a obținut opinii indispensabile și suficient de recente din partea experților. Curtea nu poate da un răspuns la întrebarea dacă o expertiză medicală era suficient de recentă: răspunsul la o asemenea întrebare depinde de circumstanțele specifice ale cauzei, în special atunci când se pune problema dacă situația reclamantului ar putea să se fi schimbat în mod semnificativ de la ultima examinare efectuată de un expert (D.J. împotriva Germaniei, pct. 59-61).

61. Un acuzat este considerat deținut „pe baza condamnării pronunțate de către un tribunal competent” în sensul art. 5 § 1 lit. a) de îndată ce hotărârea a fost pronunțată în primă instanță, chiar

http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-62150http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-62153http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-62153http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-62153http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-62161http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-62161http://hudoc.echr.coe.int/sites/fra/pages/search.aspx?i=001-62150http://hudoc.echr.coe.int/sites/fra/pages/search.aspx?i=001-62150http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-116369http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-127680http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-113127http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-113127http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-62099http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-127680http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-126364http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-96501http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-96501http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-154978http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-160826http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-160826http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-176837


dacă nu este încă executorie și poate încă să facă obiectul unui recurs (Ruslan Yakovenko împotriva Ucrainei, pct. 46). Expresia „pe baza unei condamnări” nu poate fi interpretată ca limitându-se la ipoteza unei condamnări definitive, deoarece acest lucru ar exclude arestarea în cursul ședinței de judecată a persoanelor condamnate care au compărut fiind în libertate. Nu se poate pierde din vedere faptul că vinovăția unei persoane lipsite de libertate în timpul unei proceduri în apel sau în recurs a fost stabilită în cursul unui proces care s-a desfășurat conform cerințelor art. 6 (Wemhoff împotriva Germaniei, pct. 9).

62. Art. 5 § 1 lit. a) se aplică în cazul internării unui alienat mental într-un spital de psihiatrie în urma condamnării (Klinkenbuß împotriva Germaniei, pct. 49; Radu împotriva Germaniei, pct. 97; X. împotriva Regatului Unit, pct. 39), dar nu și în urma achitării (Luberti împotriva Italiei, pct. 25).

4. Impactul procedurii de apel

63. O perioadă de detenție este, în principiu, legală dacă are loc în executarea unei decizii judiciare. Constatarea ulterioară a unei încălcări din partea unei instanțe care a dispus detenția poate să nu se răsfrângă, în temeiul dreptului intern, asupra validității detenției suferite în acel interval de timp. Acesta este motivul pentru care Curtea de la Strasbourg refuză să admită cererile de la persoane recunoscute vinovate de săvârșirea de infracțiuni și care invocă argumentul că instanțele de apel au constatat că verdictul de vinovăție sau pedeapsa se bazau pe erori de fapt sau de drept (Benham împotriva Regatului Unit, pct. 42). În schimb, o detenție în urma unei condamnări nu este legală în cazul în care nu are nicio bază în dreptul intern sau este arbitrară (Tsirlis și Kouloumpas împotriva Greciei, pct. 62).

B. Detenția pentru nerespectarea unei hotărâri pronunțate de o instanță sau a unei obligații prevăzute de lege

Art. 5 § 1 din Convenție


[...]

b) dacă a făcut obiectul unei arestări sau al unei dețineri legale pentru nesupunerea la o hotărâre pronunțată, conform legii, de către un tribunal ori în vederea garantării executării unei obligații prevăzute de lege;”

Cuvinte-cheie HUDOC


Hotărâre pronunțată conform legii de către o instanță (5-1-b) – Nerespectarea unei hotărâri pronunțate conform legii de către o instanță (5-1-b) – Garantarea executării unei obligații prevăzute de lege (5-1-b)

1. Nerespectarea unei hotărâri pronunțate de către o instanță

64. Termenii utilizați în prima teză a art. 5 § 1 lit. b) implică faptul că persoana arestată sau reținută trebuie să aibă posibilitatea de a se conforma unei hotărâri pronunțate de către o instanță și nu a făcut acest lucru (Beiere împotriva Letoniei, pct. 49).

65. Nu i se poate reproșa unei persoane că nu s-a conformat unei hotărâri judecătorești despre care nu a fost niciodată informată (Beiere împotriva Letoniei, pct. 50).

http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-154978http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-154978http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-62151http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-62151http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-160826http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-119678http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-62161http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-62161http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-72566http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-62549http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-62549http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-62614http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-62614http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-107655http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-107655


66. Refuzul unei persoane de a se supune anumitor măsuri sau de a urma o anumită procedură înainte ca o instanță competentă să-i solicite acest lucru nu are nicio valoare ca o prezumție în deciziile cu privire la respectarea unei astfel de hotărâri judecătorești (Petukhova împotriva Rusiei, pct. 59).

67. Autoritățile interne trebuie să păstreze un just echilibru între importanța, într-o societate democratică, de a asigura respectarea hotărârilor pronunțate conform legii de către o instanță și importanța dreptului la libertate. În acest sens, trebuie să se aibă în vedere scopul hotărârii, posibilitatea materială de a fi respectată și durata detenției. Problema proporționalității joacă aici un rol deosebit de important (Gatt împotriva Maltei, pct. 40).

68. Organele Convenției au considerat că prima teză a art. 5 § 1 lit. b) se aplică în cazurile care se referă, printre altele, la neplata unei amenzi dispuse de o instanță (Velinov împotriva „Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei”; Airey împotriva Irlandei, decizie a Comisiei), refuzul de a se supune unui examen psihiatric (X. împotriva Germaniei, decizie a Comisiei din 10 decembrie 1975) sau de a efectua un test de sânge dispus de o instanță (X. împotriva Austriei, decizie a Comisiei), privind nerespectarea impunerii arestului la domiciliu (Freda împotriva Italiei, decizie a Comisiei) sau a unei decizii prin care se dispunea predarea unui copil către un părinte [Paradis împotriva Germaniei (dec.)], privind refuzul de a respecta o somație (Steel și alții împotriva Regatului Unit), privind nerespectarea condițiilor de liberare pe cauțiune (Gatt împotriva Maltei) și de internare într-un spital de psihiatrie (Trutko împotriva Rusiei și Beiere împotriva Letoniei, în care procedurile interne nu ofereau garanții suficiente împotriva arbitrarului).

2. Executarea unei obligații prevăzute de lege

69. Teza a doua a art. 5 § 1 lit. b) nu autorizează detenția decât dacă măsura este luată „în vederea garantării executării” unei obligații prevăzute de lege. Trebuie așadar, pe de o parte, ca persoana vizată de această măsură să nu fi executat o obligație și, pe de altă parte, ca arestarea și plasarea sa în detenție să urmărească executarea acestei obligații, fără a avea un caracter punitiv. Temeiul legal al detenției prevăzut de art. 5 § 1 lit. b) dispare în momentul executării obligației în cauză [Vasileva împotriva Danemarcei, pct. 36; S., V. și A. împotriva Danemarcei (MC), pct. 80-81].

70. Art. 5 § 1 lit. b) face trimitere la dreptul intern în ceea ce privește conținutul obligației, precum și procedura care trebuie urmată ca obligația respectivă să fie impusă și respectată [Rojkov împotriva Rusiei (nr. 2), pct. 89].

71. Obligația trebuie să fie specifică și concretă (Ciulla împotriva Italiei, pct. 36). O interpretare exhaustivă ar conduce la rezultate incompatibile cu ideea statului de drept [S., V. și A. împotriva Danemarcei (MC), pct. 83; Engel și alții împotriva Țărilor de Jos, pct. 69; Iliya Stefanov împotriva Bulgariei, pct. 72].

72. Obligația de a nu comite infracțiuni nu poate fi considerată „specifică și concretă” decât dacă locul și data săvârșirii iminente și potențialele sale victime au fost precizate în mod suficient. Fiind o obligație de a nu face, spre deosebire de o obligație de a face, trebuie, înainte de a concluziona că o persoană a încălcat obligația în cauză, ca aceasta să fi știut actul precis de la care să se abțină de a-l comite și să se demonstreze că nu a avut intenția de a se abține de la acesta (Ostendorf împotriva Germaniei, pct. 93-94).

Obligația de a nu comite infracțiuni în viitorul apropiat nu poate fi considerată specifică și concretă atât timp cât nu au fost îndeplinite măsurile specifice ce au fost dispuse [S., V. și A. împotriva Danemarcei (MC), pct. 83].

73. În temeiul Convenției, o arestare nu este admisibilă decât dacă executarea „obligației prevăzute de lege” nu poate fi obținută prin măsuri mai puțin severe (Khodorkovskiy împotriva Rusiei, pct. 136). În plus, principiul proporționalității impune să se stabilească un echilibru între necesitatea în cadrul unei societăți democratice de a garanta executarea imediată a obligației în cauză și importanța dreptului la libertate [Saadi împotriva Regatului Unit (MC), pct. 70].

http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-119046http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-100194http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-126360http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-126360http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-74932http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-75031http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-74223http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-74311http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-82394http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-62866http://hudoc.echr.coe.int/sites/fra/pages/search.aspx?i=001-100194http://hudoc.echr.coe.int/sites/fra/pages/search.aspx?i=001-100194http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-169198http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-169198http://hudoc.echr.coe.int/sites/fra/pages/search.aspx?i=001-107655http://hudoc.echr.coe.int/sites/fra/pages/search.aspx?i=001-107655http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-65867http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-65867https://hudoc.echr.coe.int/eng#{%22itemid%22:[%22001-187391%22]}http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-170590http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-170590http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-62018https://hudoc.echr.coe.int/eng#{%22itemid%22:[%22001-187391%22]}https://hudoc.echr.coe.int/eng#{%22itemid%22:[%22001-187391%22]}http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-62037http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-86450http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-86450http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-116954http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-116954https://hudoc.echr.coe.int/eng#{%22itemid%22:[%22001-187391%22]}https://hudoc.echr.coe.int/eng#{%22itemid%22:[%22001-187391%22]}http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-104986http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-84708


74. În această ultimă privință, Curtea va ține seama de natura obligației care decurge din legislația aplicabilă, inclusiv de obiectul și de scopul subiacente ale acesteia, de persoana arestată și de circumstanțele specifice care au condus la detenția sa, precum și de durata acesteia [S., V. și A. împotriva Danemarcei (MC), pct. 75; Vasileva împotriva Danemarcei, pct. 38; Epple împotriva Germaniei, pct. 37].

75. Curtea a examinat, în temeiul celei de-a doua teze a art. 5 § 1 lit. b), situații cum ar fi obligația de a se supune la un control de securitate la intrarea pe teritoriul unei țări (McVeigh și alții împotriva Regatului Unit, raport al Comisiei), obligația de a-și declina identitatea [Vasileva împotriva Danemarcei, Novotka împotriva Slovaciei (dec.); Sarigiannis împotriva Italiei], obligația de se supune unui examen psihiatric (Nowicka împotriva Poloniei), obligația de a părăsi un anumit loc (Epple împotriva Germaniei), obligația de a se prezenta la o secție de poliție pentru interogatoriu (Iliya Stefanov împotriva Bulgariei, Osypenko împotriva Ucrainei și Khodorkovskiy împotriva Rusiei), obligația de a nu tulbura ordinea publică prin comiterea unei infracțiuni (Ostendorf împotriva Germaniei) și obligația de a comunica unde se află bunurile care fac obiectul unui sechestru pentru a garanta plata unor datorii fiscale (Göthlin împotriva Suediei).

C. Arest preventiv

Art. 5 § 1 lit. c) din Convenție


[...]

c) dacă a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice ale necesității de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.”

Cuvinte-cheie HUDOC


Aducere în fața autorității judiciare competente (5-1-c) – Infracțiune (5-1-c) – Motive temeinice de a bănui (5-1-c) – Necesitatea rezonabilă de a împiedica săvârșirea unei infracțiuni (5-1-c) – Necesitatea rezonabilă de a împiedica fuga (5-1-c)

1. Scopul arestării și al detenției

76. Teza „în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente” se referă la trei ipoteze alternative pentru arestare sau detenție vizate de art. 5 § 1 lit. c) [Lawless împotriva Irlandei (nr. 3), pct. 13-14; Irlanda împotriva Regatului Unit, pct. 196].

77. O persoană nu poate fi deținută, în temeiul art. 5 § 1 lit. c), decât în cadrul unei proceduri penale, în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente atunci când este suspectată că a comis o infracțiune (Şahin Alpay împotriva Turciei, pct. 103; Ječius împotriva Lituaniei, pct. 50; Schwabe și M.G. împotriva Germaniei, pct. 72).

78. A doua situație a acestei dispoziții („motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune”) nu permite o politică de prevenție generală îndreptată împotriva unei persoane individuale sau unei categorii de persoane care sunt percepute de autorități ca fiind periculoase sau predispuse la săvârșirea de infracțiuni. Acest motiv de detenție nu face nimic altceva decât să ofere statelor contractante un mijloc pentru a preveni o infracțiune concretă și precisă cu

https://hudoc.echr.coe.int/eng#{%22itemid%22:[%22001-187391%22]}https://hudoc.echr.coe.int/eng#{%22itemid%22:[%22001-187391%22]}http://hudoc.echr.coe.int/sites/fra/pages/search.aspx?i=001-65867http://hudoc.echr.coe.int/sites/fra/pages/search.aspx?i=001-65867http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-68623http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-68623http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-95663http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-95663http://hudoc.echr.coe.int/sites/fra/pages/search.aspx?i=001-65867http://hudoc.echr.coe.int/sites/fra/pages/search.aspx?i=001-65867http://hudoc.echr.coe.int/sites/fra/pages/search.aspx?i=001-65867http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-23524http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-104309http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-65363http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-68623http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-68623http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-86450http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-86