1

CNRT Ministerul Educaţiei şi Tineretului UNICEF

TINERII ÎN CENTRU

Ghid de implementare a Standardelor Minime de Calitate

pentru Centrele de tineret

Chişinău, 2006

2

Acest ghid apare în cadrul proiectului „Participarea tinerilor la dezvoltarea comunităţii”, implementat de către Centrul Naţional de Resurse pentru Tineri în parteneriat cu Ministerul Educaţiei şi Tineretului al Republicii Moldova şi cu suportul financiar al Reprezentanţei UNICEF în Moldova şi Guvernului Olandei. Autori:

Aurora Toea, consultant internaţional Iosif Moldovanu Sergiu Tomşa Claudia Danii Aurelia Guzun Liliana Palihovici Oxana Buzovici Daniela Chiriac Mihai Grosu

Coordonator din partea UNICEF Moldova:

Larisa Lazarescu-Speteţchi, Coordonatorul Programului „Sănătatea, Dezvoltarea şi Participarea Tinerilor”

Autorii aduc mulţumiri echipelor Centrelor de Resurse pentru Tineri, care au contribuit la realizarea acestui ghid:

Centrul Naţional de Resurse pentru Tineri Centrul Naţional de Resurse pentru Lucrătorii de Tineret Centrul Media pentru Tineri Centrul Video pentru Tineri Centrul Regional de Resurse pentru Tineri din oraşul Basarabeasca Centrul Regional de Resurse pentru Tineri "Mostenitorii" din municipiul Bălţi Centrul de Resurse pentru Tineri din satul Bieşti, raionul Orhei Centrul de Resurse pentru Tineri din oraşul Făleşti Centrul de Resurse pentru Tineri din oraşul Soroca Centrul de Resurse pentru Tineri „Făclia” din oraşul Ungheni

Conţinutul ghidului nu reflectă neapărat opinia finanţatorilor. Reproducerea parţială sau integrală a conţinutului este permisă doar cu indicarea sursei.

3

Citiţi în acest ghid Capitolul 1. Cu ce începem? De ce tinerii au nevoie de servicii? Ce sunt serviciile prietenoase pentru tineri? Cum apare un Centru de tineret? Studierea necesităţilor tinerilor Planificarea şi realizarea analizei necesităţilor

Capitolul 2. Infrastructura Centrului. De la echipamente la activităţi

• Sediul şi infrastructura • De ce fel de echipamente aveţi nevoie? • Tipuri de computere şi utilizarea lor • Introducere în Internet • Întreţinerea echipamentului • Protejarea informaţiei electronice

Capitolul 3. Management şi administrare Cum se stabileşte viziunea Centrului Formularea misiunii Centrului Stabilirea structurii Centrului Structuri şi strategii organizaţionale Resursele umane Tipuri de resurse umane Asigurarea resurselor umane

o Recrutarea o Selecţia o Pregătirea o Evaluarea performanţelor

Capitolul 4. Serviciile oferite de un Centru Abilităţile de comunicare interpersonală Serviciile de informare şi consultanţă Serviciile de consiliere şi orientare Serviciile de educaţie şi instruire Serviciile de pregătire pentru integrare profesională Serviciile de organizare a timpului liber Servicii outreach pentru tinerii vulnerabili

Capitolul 5. Comunicare pentru promovarea imaginii şi serviciilor Cum se creează şi se promovează imaginea Centrului Strategia de comunicare Relaţiile cu mass media ca mijloc în vederea atingerii unui scop Cum scriem pentru presă

4

Cum discutăm cu jurnaliştii Promovarea serviciilor Centrului Planificarea activităţilor de comunicare

Capitolul 6. Participarea comunităţii şi voluntariatul Ce este o comunitate? Participarea comunităţii la activităţile Centrului Participarea copiilor şi tinerilor Mecanisme de implicare a tinerilor Voluntarii: avantaj sau povară? Managementul voluntarilor

Capitolul 7. Durabilitatea Centrului

Durabilitatea ca trepied • Durabilitatea socială • Durabilitatea instituţională • Durabilitatea financiară

Dezvoltarea strategiilor de termen scurt, mediu şi lung Elaborarea unui Plan de durabilitate

Capitolul 8. Monitorizarea şi evaluarea Ce este monitorizarea şi evaluarea? De ce este nevoie de monitorizare şi evaluare? Principii cheie ale monitorizării Desfăşurarea evaluării

o Planificarea evaluării o Stabilirea obiectivelor evaluării o Colectarea datelor o Analiza datelor o Prezentarea rezultatelor

Metode şi instrumente de evaluare Anexe Standarde Minime de Calitate pentru Centrele de tineret Regulamentul-tip al Centrului de tineret

Surse şi lecturi recomandate

5

Capitolul 1

Cu ce începem? Citiţi în acest capitol: De ce tinerii au nevoie de servicii? Ce sunt serviciile prietenoase pentru tineri? Cum apare un Centru de tineret? Studierea necesităţilor tinerilor Planificarea şi realizarea analizei necesităţilor

6

De ce tinerii au nevoie de servicii? La începutul secolului XXI, oportunităţile şi potenţialul unui număr semnificativ de adolescenţi şi tineri din Republica Moldova sunt compromise de condiţii şi deprinderi comportamentale care le ameninţă sănătatea şi bunăstarea morală, emoţională şi fizică. Adolescenţa nu este niciodată uşoară. Toţi tinerii, indiferent de faptul unde trăiesc şi care este situaţia lor în viaţă, au nevoie de ajutor pentru a acumula cunoştinţe şi deprinderi ce le vor permite să trăiască o viaţă productivă şi plină de realizări, să rămână sănătoşi, să înveţe, să obţină un loc de muncă şi să participe pe deplin la viaţa societăţii. Tinerilor le lipsesc adesea cunoştinţele şi deprinderile de a face faţă riscurilor şi a lua decizii informate. Iată de ce este extrem de importantă dezvoltarea capacităţilor instituţiilor statale, ale organizaţiilor neguvernamentale, precum şi cele ale tinerilor. La fel de importante pentru evoluţia tinerilor sunt şi informaţiile corecte şi sigure. Dificultăţile şi schimbările legate de perioada de tranziţie au avut un impact major asupra tinerilor. În rândul tinerilor se înregistrează aceleaşi rate de sărăcie, şomaj şi migraţie sau chiar rate mai înalte decât printre populaţia generală. Studiile demonstrează că adolescenţii au nevoie de un mediu care să reducă probabilitatea comportamentelor riscante şi să susţină dezvoltarea lor armonioasă. Acest mediu ar include: Relaţii bune cu părinţii, semenii şi partenerii Încurajarea auto-exprimării Oportunităţi de educaţie, economice şi sociale Oportunităţi de participare şi apreciere a contribuţiei lor Riscuri minime de traumatisme, exploatare, maladii etc.

Tinerii sunt o resursă pentru prezentul şi viitorul ţării Moldova este o ţară cu puţine resurse naturale, de aceea investiţiile în resursele umane ar putea reprezenta strategia cheie pentru asigurarea unei dezvoltări durabile. Strategia pentru Tineret a Guvernului Republicii Moldova (decembrie 2003), inclusă în Strategia de Creştere Economică şi Reducere a Sărăciei, afirmă că tinerii sunt principala resursă a ţării. Oferindu-le susţinere şi oportunităţi adecvate, tinerii pot deveni o forţă importantă ce va contribui la progresul durabil al ţării. Guvernul s-a angajat să susţină şi să pregătească tinerii pentru o viaţă adultă responsabilă, punctul de pornire pentru toate acţiunile strategice fiind necesităţile, problemele şi interesele reale ale tinerilor.

Tinerii sunt o investiţie pentru viitor Deseori se declară că tinerii sunt sănătoşi, energici, au toată viaţa înainte şi de aceea nu au nevoie de un sprijin deosebit. În realitate, însă, tinerii se confruntă cu multe probleme şi riscuri, iar costurile umane şi sociale ale neglijării sunt incalculabile – vieţi pierdute, productivitate scăzută şi speranţă de viitor redusă. Aceste pericole pot fi prevenite, investind în tineri şi oferindu-le informaţiile, serviciile şi oportunităţile de care au nevoie pentru a face alegeri înţelepte şi sănătoase. Realizând aceste investiţii astăzi, putem ajuta tinerii să construiască un viitor mai bun mâine. Tinerii între 10-24 ani reprezintă 27% din populaţia Moldovei. Acest fapt îi acordă Republicii Moldova statutul de cea mai tânără ţară din Europa.1

1

Neglijarea necesităţilor celui mai mare grup

7

social este inadmisibilă şi ar putea pune sub semnul întrebării viitorul societăţii moldoveneşti. Alegerile pe care le fac aceşti tineri sau pe care le fac pentru ei alţii vor determina cursul vieţii lor şi bunăstarea familiilor lor. Se ştie că circa 70% din decesele premature în rândurile adulţilor sunt cauzate de comportamentele riscante iniţiate în adolescenţă2

. Mulţi dintre factorii care contribuie la comportamentele de risc ale tinerilor sunt legaţi de mediul social în care trăiesc – sărăcie, şomaj, investiţii reduse în sectorul social şi acces restrâns la servicii calitative de educaţie şi sănătate, migraţie extinsă, oportunităţi limitate pentru continuarea studiilor, angajare şi activităţi recreative.

În jurul vârstei de 11 ani are loc o accelerare în activitatea şi dezvoltarea creierului Aceasta conduce la reorganizarea miliardelor de conexiuni neuronale ce afectează deprinderile fizice, emoţionale şi cognitive ale adolescenţilor. Aceşti ani reprezintă o perioadă crucială în dezvoltarea creierului, iar tinerii care practică sportul, se implică în activităţi academice, culturale sau de alt gen îşi fortifică astfel aceste conexiuni. Pe de altă parte, traumatismele, abuzul, neglijarea, consumul excesiv de substanţe de asemenea influenţează dezvoltarea creierului, afectând atât structura şi funcţionarea lui, cât şi procesele biochimice care au loc. Toate acestea reduc capacitatea de învăţare a adolescenţilor şi limitează în cele din urmă oportunităţile şi viitorul lor.

Schimbările politice, economice şi sociale fac tinerii vulnerabili şi îi supun riscurilor Adolescenţii suferă cel mai mult din cauza situaţiei dificile cu care se confruntă în prezent populaţia Republicii Moldova. Efectele tranziţiei se manifestă prin creşterea grupurilor de tineri excluşi sau marginalizaţi, care consumă substanţe, sunt victimizaţi sau adoptă comportamente agresive. Mulţi tineri au o percepţie sumbră a viitorului, stări de incapacitate şi incertitudine3

. În acelaşi timp, transformările care au loc solicită tinerilor să se perfecţioneze continuu din punct de vedere profesional pentru a putea concura pe piaţa munci, să cunoască noile tehnologii informaţionale şi de comunicare, să facă faţă unor noi riscuri pentru sănătatea şi dezvoltarea lor, să ia decizii informate privind diverse aspecte ale vieţii, apărându-şi concomitent autonomia personală, pe care o preţuiesc mult.

Comportamentele riscante ale tinerilor (consumul de tutun, alcool şi alte droguri) constituie o problemă medico-socială de importanţă crescândă Numărul infecţiilor cu transmitere sexuală (sifilis, gonoree ş. a.) la adolescenţii din Republica Moldova rămâne deosebit de mare pe parcursul ultimului deceniu, incidenţa fiind cu circa 30% mai mare decât în rândurile populaţiei generale4. Şi infectarea cu HIV este răspândită preponderent în rândurile tinerilor (circa 70% din totalul de cazuri fac parte din grupul de vârstă de 15-29 ani5). Rata sarcinilor adolescentine are în continuare un nivel destul de înalt şi nu manifestă tendinţe de descreştere6

. Conform Studiului UNICEF „Sănătatea şi dezvoltarea tinerilor”, circa 14,1% din tinerii de 15-18 ani au recunoscut că fumează, 5,3% – folosesc în mod frecvent băuturi alcoolice, iar 12,3% – au experimentat cu alte droguri.

Adolescenţii şi tinerii au drepturi

2 3 4 5 6

8

Drepturile adolescenţilor şi tinerilor sunt exprimate în Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite privind Drepturile Copilului (1989), în Declaraţiile de Angajament ale Sesiunii Speciale ONU privind HIV/SIDA (iunie 2001) şi în Documentul Final al Sesiunii Speciale ONU pentru Copii „O lume mai demnă pentru copii” (mai 2002). Tinerii au dreptul să fie informaţi şi să beneficieze de acces la servicii de dezvoltare a deprinderilor de viaţă; acces la servicii de educaţie, sănătate, organizare a timpului liber, precum şi la justiţie; un mediu sigur şi care să le ofere susţinere; oportunităţi de participare şi de exprimare a opiniei. Tinerii au dreptul la servicii:

• accesibile, pe care şi le pot permite • care le asigură intimitate şi confidenţialitate • în care sunt trataţi cu demnitate şi respect • ne-discriminatorii • continue • prestate de către persoane competente.

Tinerii au dreptul la participare, informare şi exprimarea propriei opinii:

• să caute, să primească şi să împărtăşească informaţie (art. 13)7

• să-şi exprime opinia asupra serviciilor primite (art. 12, 13)

• să ia decizii informate şi independente privind viaţa sexuală • să se asocieze în grupuri de iniţiativă şi organizaţii • să participe şi să se implice în luarea deciziilor care îi afectează.

Tinerii au dreptul la protecţie specială:

• împotriva privării de îngrijire parentală (art. 9, 10, 11) • împotriva abuzului, violenţei sau neglijării (art. 19) • împotriva exploatării (art. 32, 34, 35, 36) • atunci când sunt în conflict cu legea (art. 37, 40).

Ce sunt serviciile prietenoase pentru tineri? Pentru a-şi realiza pe deplin potenţialul şi pentru a putea face faţă provocărilor vieţii cotidiene, tinerii au nevoie de cunoştinţe, deprinderi şi experienţă. De multe ori, însă, astfel de oportunităţi lipsesc. Serviciile prietenoase reprezintă un mijloc de a oferi tinerilor spaţiul necesar şi posibilitatea de a-şi realiza drepturile de participare, de exprimare a opiniei şi de luare a deciziilor. Prin intermediul serviciilor prietenoase tinerii au şansa de a se cunoaşte mai bine, de a afla care le sunt capacităţile, ce le place şi ce ar vrea să realizeze. Cu ajutorul serviciilor prietenoase, tinerii pot influenţa comunitatea în care trăiesc. Conceptul de serviciu prietenos pentru tineri este relativ nou pentru Republica Moldova. Specificul lui se regăseşte în caracterul nou al abordării şi în rolul pe care îl oferă tinerilor.

Serviciile prietenoase pentru tineri sunt serviciile care se bazează pe drepturile copiilor şi tinerilor şi pe responsabilitatea prestatorilor de a promova participarea şi dezvoltarea tinerilor, de a acorda servicii de calitate bazate pe necesităţile tinerilor.

7

9

Tinerii trebuie să beneficieze de acces la servicii prietenoase din mai multe motive. În primul rând, tinerii au dreptul la servicii. Conform Convenţiei Naţiunilor Unite privind Drepturile Copilului, adolescenţii au dreptul la informaţie şi la dezvoltarea unor deprinderi, la servicii de educaţie, sănătate, odihnă şi activităţi recreative, la un mediu sigur şi tolerant, la oportunităţi de participare şi exprimare a opiniei. Statele care au ratificat Convenţia, inclusiv Republica Moldova, sunt obligate să asigure respectarea acestor drepturi. Tinerii au dreptul la informare, la servicii accesibile şi necostisitoare, la intimitate, confidenţialitate, tratament cu demnitate şi respect. Tinerii au dreptul să caute şi să solicite servicii de calitate, prestate de un personal pregătit şi competent. Tinerii au dreptul să-şi exprime opinia privind serviciile obţinute şi să reclame serviciile nesatisfăcătoare. Tinerii au dreptul la sănătate şi la un mediu sigur. Convenţia ONU privind Drepturile Copilului stipulează, de asemenea, că tinerii şi copiii „au libertatea de a căuta, a obţine şi a difuza informaţie” (art. 13). Tinerii au dreptul să fie informaţi şi să aibă acces la servicii de dezvoltare a deprinderilor; la servicii de educaţie şi de sănătate, de organizare a timpului liber, precum şi la justiţie. Tinerii au dreptul să trăiască într-un mediu sigur care să le ofere susţinere şi oportunităţi de participare şi de exprimare a opiniei. Tinerii reprezintă o valoare: investind în ei, o societate investeşte în viitorul său. Serviciile prietenoase pentru tineri privesc tinerii ca o pe o resursă. Conform abordării serviciilor prietenoase, tinerii sunt persoane active care au propriile necesităţi şi interese, iar prestatorii de servicii au misiunea de a le asigura drepturile prin dezvoltarea serviciilor care răspund acestor nevoi. Serviciile prietenoase pentru tineri sunt „vii” şi flexibile. Ele pot varia de la o regiune la alta, în funcţie de contextul socio-economic şi problemele cu care se confruntă tinerii. Există două tipuri de servicii prietenoase pentru tineri:

1. Centre de resurse şi informare pentru tineri, care oferă tinerilor oportunităţi de informare şi participare.

2. Centre de informare şi sănătate pentru tineri (clinici pentru tineri), axate pe sănătatea tinerilor şi prevenirea comportamentelor riscante.

Aceste două tipuri de servicii nu se exclud reciproc. Centrele de resurse pentru tineri, împreună cu activităţile de timp liber şi oportunităţile de participare oferite, pot distribui informaţii privind modul de viaţă sănătos, prevenirea HIV/SIDA şi pot avea echipe de educatori de la egal la egal. Iar clinicile pentru tineri pot dispune de echipe de voluntari care implică tinerii în managementul serviciilor. Un punct comun pentru ambele tipuri de servicii îl reprezintă faptul că ele orientează beneficiarii spre alte organizaţii şi instituţii, în cazul în care tinerii au nevoie de servicii pe care acestea nu le oferă. Serviciile prietenoase pot fi prestate atât în cadrul Centrului, cât şi în afara lui, prin dezvoltarea programelor şi intervenţiilor orientate către tinerii vulnerabili şi cei aflaţi în situaţii de risc sporit (servicii outreach). Serviciile prietenoase pentru tineri pot fi:

– Publice – şcoli şi instituţii extraşcolare (cluburi, case de cultură, case de creaţie etc.). – Neguvernamentale – o organizaţie neguvernamentală (ONG) se află la baza creării

Centrului de tineret care prestează servicii pentru tineri. – Private – unii agenţi privaţi oferă servicii comerciale, contra plată. Acest tip de servicii

pentru tineri se dezvoltă conform principiului cost-eficienţă şi implică tinerii doar în studiile de piaţă. Aceste centre se numesc, de obicei: Internet caffé, centre de studiere a limbilor, centre de studiere a calculatorului, şcoli de şoferi, centre cultural-artistice (dansuri, desen etc.), centre sportive (săli de sport, piscine, secţii de gimnastică, yoga, bodybuilding, alpinism, karate etc.).

10

– Mixte – Administraţia Publică Locală şi un ONG sau un ONG împreună cu agenţi economici creează servicii prietenoase pentru tineri. Aceste centre sunt fondate prin acordul mai multor actori comunitari, oferind o serie de avantaje. În primul rând, un număr mare de actori comunitari cunosc şi susţin crearea şi prestarea serviciilor. Resursele comunitare sunt utilizate în mod eficient şi raţional, fiecare contribuind în măsura posibilităţilor. Resursele umane implicate în procesul de dezvoltare a serviciilor sunt esenţiale. Toţi aceşti factori asigură calitatea şi durabilitatea serviciilor pentru tineri.

Serviciile de bază oferite de un Centru Centrele pot oferi o gamă variată de servicii pentru tineri. Există însă un pachet de servicii de bază, de care tinerii trebuie să beneficieze în cadrul unui centru.

Servicii de bază

Centrul de informare şi resurse pentru tineri

Centrul de informare şi sănătate pentru tineri

Accesul tuturor tinerilor la informaţie şi servicii de bază Consiliere psihologică Intervenţii orientate spre tinerii vulnerabili (tinerii străzii, din instituţii, cu nevoi speciale

etc.) • Informare, documentare şi consultare,

inclusiv orientare profesională • Educaţie non-formală: drepturile şi

participarea tinerilor; comunicare eficientă şi soluţionarea conflictelor; lucru în echipă; liderism; educaţie interculturală; toleranţă etc.

• Consultanţă juridică • Oportunităţi de recreare şi de petrecere

a timpului liber, practicare a sportului • Asistenţă socială • Instruirea vocaţională şi pentru

dezvoltarea capacităţii de asigurare a existenţei

• Informare şi consiliere (sănătate generală, sexuală, igienă, nutriţie etc.)

• Consultaţia medicului generalist, ginecolog, obstetrician etc.

• Informare şi instruire în domeniul sănătăţii sexuale şi reproducerii (infecţii cu transmitere sexuală, anticoncepţionale, sarcină)

• Consiliere, testare voluntară şi confidenţială HIV

• Consiliere în cazul violenţei, inclusiv a violenţei sexuale

• Servicii de sănătate mintală, inclusiv prevenirea consumului de substanţe

Cum apare un Centru de tineret? Studierea necesităţilor tinerilor Analiza necesităţilor tinerilor este mai mult decât un exerciţiu de colectare a datelor. Informaţiile obţinute vor ajuta grupul de iniţiativă să ia decizii privind serviciile care vor fi prestate în cadrul Centrului şi să cunoască aşteptările tinerilor faţă de acest Centru. Rezultatele analizei pot fi folosite în diferite moduri. De ele va beneficia în primul rând Centrul, astfel va creşte rolul lui în comunitate. Cercetarea nevoilor beneficiarilor poate, de asemenea, să vă ajute: • să înţelegeţi şi să vă documentaţi în problema pe care Centrul a ales să o abordeze; • să demonstraţi eforturile şi succesele Dumneavoastră; • să vă ajute să fiţi gata pentru exerciţiile de monitorizare şi de evaluare; • să răspundeţi la nevoile şi aspiraţiile tinerilor, dezvoltând servicii solicitate de ei;

11

• să folosiţi informaţia obţinută prin cercetare pentru a solicita sprijin de la parteneri: autorităţi sau donatori;

• să creaţi cerere pentru serviciile Centrului; să atrageţi cooperarea şi susţinerea generală prin promovarea unor informaţii utile şi de calitate către partenerii de dezvoltare. Astfel, veţi consolida Centrul şi, în acelaşi timp, veţi crea parteneriate durabile.

Întrebări la care să răspundeţi Dvs. şi comunitatea Unde este bine să se afle Centrul? Aveţi nevoie de un spaţiu potrivit pentru Centru. Ar fi bine să fie accesibil, inclusiv ca locaţie. Tinerii au nevoie să-l găsească uşor pentru a participa la activităţi. Încercaţi să găsiţi un spaţiu ce vă va permite să cheltuiţi cât mai puţine mijloace în viitor. De asemenea, reţineţi că aţi putea găsi un spaţiu suplimentar în schimbul unor colaborări cu administraţia locală, şcoala sau alte organizaţii din comunitate. Spaţiul ar trebui să nu fie expus pericolelor de dezastre naturale, cum ar fi inundaţii sau cutremure de pământ. În plus, spaţiul trebuie să fie organizat raţional şi eficient. Care va fi denumirea Centrului? Alegeţi o denumire sugerată de tineri şi de alţi membri ai comunităţii. Astfel le puneţi în valoare contribuţia şi le oferiţi sentimentul propriei valori şi mândrii. Ce servicii ar dori tinerii şi comunitatea să ofere Centrul? Dezvoltarea tinerilor este obiectivul Dumneavoastră principal. Este important să consultaţi tinerii şi comunitatea când decideţi ce servicii va oferi Centrul. Ce cred tinerii şi comunitatea despre modul în care este administrat Centrul? Creaţi Centrul în baza resurselor deja existente în comunitate. Astfel veţi susţine sentimentul de proprietate al comunităţii, care va fi mândră că Centrul îi aparţine. În acelaşi timp, creaţi servicii noi, inexistente în comunitate, de care tinerii au într-adevăr nevoie. Cine ar trebui să lucreze în Centru? Implicaţi tinerii la prestarea unor servicii. Aceasta va face serviciile Centrului deosebite de cele prestate de alţi actori din comunitate.

Cum să cunoaştem mai bine tinerii şi comunitatea? Este important să ştiţi foarte exact cum Centrul va răspunde la aşteptările tinerilor din comunitate. Câţi tineri vor apela la serviciile Centrului? Cine este gata să vină la Centru şi cine îl va evita? Va contribui oare cu adevărat Centrul la dezvoltarea comunităţii? Răspunsurile la aceste întrebări şi la multe altele, ce vizează beneficiarii Centrului, le putem obţine printr-o cercetare. Este bine să realizaţi această cercetare înainte de crearea Centrului. Astfel veţi putea planifica cu mai mult succes activităţile. Există mai multe metode de cercetare. Cele descrise în continuare se deosebesc de cele formulate în capitolul despre monitorizare şi evaluare.

12

Cui aparţine iniţiativa? Orice Centru apare ca răspuns la nevoile şi problemele existente în comunitate. Crearea lui trebuie să fie firească şi să reprezinte voinţa membrilor comunităţii de a interveni în soluţionarea problemelor cu care se confruntă tinerii. Iniţiativa fondării Centrului poate sa aparţină mai multor actori comunitari, precum şi administraţiei publice locale, ONG-ului de tineret activ în comunitate, tinerilor care solicită ajutorul comunităţii etc. Iniţiativa însă poate fi şi mixtă, adică să reprezinte voinţa mai multor actori comunitari: tineri, APL, ONG, sectorul privat. Atunci când persoanele interesate au conştientizat problemele tinerilor şi sunt motivate să participe la soluţionarea lor, este necesară crearea unui grup de iniţiativă. Avantajul unui grup de iniţiativă ca alternativă la acţiunea unui singur om este evident. Grupul de iniţiativă va fi compus din diferiţi actori sociali, asigurând o reprezentare a membrilor comunităţii. În componenţa acestuia vor fi incluşi reprezentanţi ai APL, ai şcolii, ai sectorului privat, ai minorităţilor existente şi tineri. O astfel de componenţă a grupului de iniţiativă va asigura mobilizarea comunităţii la evaluarea necesităţilor tinerilor, la dezvoltarea şi prestarea serviciilor pentru tineri, dar şi la utilizarea eficientă a resurselor comunitare în procesul de creare şi activitate a Centrului de tineret. Tinerii reprezintă resurse valoroase de cunoştinţe, energie şi talent. Nu trebuie să pierdem oportunitatea de a utiliza cunoştinţele, energia şi talentele lor pentru a rezolva propriile lor probleme. Ei pot, doresc şi trebuie să participe la soluţionarea acestora, să se implice în procesul de schimb al informaţiilor cu alţi tineri din toată ţara şi să-şi asume responsabilitatea pentru ameliorarea nivelului lor de viaţă şi pentru a transforma ţara lor, pas cu pas, comunitate cu comunitate.

Implicarea adolescenţilor şi tinerilor Adolescenţii învaţă luarea deciziilor atunci când sunt încurajaţi să-şi asume responsabilităţi. Adolescenţii pot fi implicaţi ca membri ai grupului de iniţiativă sau ai grupului de cercetare în analiza nevoilor proprii. Când adolescenţii sunt încurajaţi să reflecteze asupra situaţiei lor şi să identifice lucrurile care trebuie schimbate, aşteptările lor de asistenţă cresc, iar ei se implică mai mult în soluţionarea propriilor probleme.

Pentru ce grup ţintă doriţi să lucraţi? Cui doriţi să acordaţi servicii? Oamenilor dintr-un anumit sat, dintr-un raion sau intenţionaţi să lucraţi pentru întreaga regiune? Ori planificaţi ca Centrul să ofere servicii unui grup specific din comunitate, de exemplu, tinerilor vulnerabili sau doriţi să activaţi pentru alte Centre de resurse pentru tineri? E bine să aveţi o viziune clară despre comunitatea în favoarea căreia lucraţi pentru: • A planifica activităţile şi serviciile Centrului • A alege o locaţie potrivită pentru Centru • A întocmi o cerere de finanţare şi a solicita un grant.

Uneori veţi alege să ajungeţi la mai multe comunităţi. De exemplu, Centrul Media pentru tineri din Chişinău oferă instruire pentru toţi tinerii din capitală şi suburbii care doresc să facă cursuri radio. În acelaşi timp, acordă asistenţă specializată pentru colegiile de redacţie ale posturilor de radio şi ziarelor şcolare din mediul rural. Aceste două comunităţi au nevoi de

13

informare diferite, care ar putea uneori să se suprapună. Astfel, tinerii din Chişinău vor să-şi petreacă util timpul liber, să cunoască experienţe şi oameni noi. Tinerii de la posturile de radio şi ziarele şcolare din sate mai doresc să obţină abilităţi şi deprinderi de administrare a unei instituţii media.

Ce este analiza situaţiei? Înainte de crearea Centrului, grupul de iniţiativă se va ocupa de studierea situaţiei în comunitate şi evaluarea necesităţilor tinerilor. Pentru început, grupul de iniţiativă va răspunde la trei întrebări de bază: a) Este cu adevărat nevoie de crearea unui Centru? Dacă da, b) Ce servicii va presta Centrul? c) Unde se va afla Centrul? Pentru a răspunde la prima întrebare, grupul de iniţiativă va studia situaţia din comunitate. Harta socială sau Harta comunităţii este un instrument simplu şi util şi vă va ajuta să aflaţi: ce servicii pentru tineri există deja în comunitate, ce probleme abordează ele şi dacă aceste servicii sunt solicitate de tineri. Harta comunităţii este un mijloc bun pentru a identifica atât problemele cu care se confruntă tinerii, cât şi resursele existente pentru a face faţă acestora. Exerciţiul Harta comunităţii începe cu un brainstorming la care vor participa toţi membrii grupului de iniţiativă. Cu cât grupul de iniţiativă este mai reprezentativ, cu atât mai diverse şi complexe vor fi ideile obţinute în timpul brainstorming-ului. Participanţii vor identifica instituţii şi organizaţii care lucrează cu tinerii, grupuri de interese şi resurse existente. Grupul va trece într-o listă toate elementele, apoi va relua brainstorming-ul pentru a vedea ce lipseşte. Grupul va desena pe o coală de hârtie Harta comunităţii, pe care vor fi incluse instituţiile, organizaţiile şi resursele din comunitate. Indicaţi toate instituţiile şi organizaţiile, chiar şi pe cele care nu au o legătură directă cu tinerii (prezentarea acestora vă poate ajuta la identificarea ulterioară a resurselor necesare şi a actorilor care ar putea contribui la dezvoltarea serviciilor). (Fotografie harta socială) După desenarea hărţii, grupul de iniţiativă va examina dacă nu a trecut cu vederea anumite idei menţionate anterior. Grupul de iniţiativă va decide asupra unor simboluri pentru a reprezenta organizaţiile şi instituţiile care lucrează cu tinerii (şcoala, ONG-ul, specialistul în domeniul tinerilor, casa de creaţie etc.). Tot aici vor fi marcate şi spaţiile care sunt solicitate de tineri (de exemplu, terenul de sport unde tinerii se auto-organizează). Cu alte simboluri vor fi însemnate instituţiile destinate tinerilor, dar care nu sunt solicitate de ei. Avantajul acestui exerciţiu este că el poate fi utilizat şi în timpul activităţii Centrului, pentru a identifica actorii noi din comunitate care se pot implica în susţinerea activităţii acestuia, dar şi pentru a identifica instituţiile care pot contribui la durabilitatea Centrului. Observaţiile în teren, asociate cu comentariile membrilor comunităţii pentru a înţelege cum privesc ei atât problemele, cât şi resursele din mediu lor, pot oferi informaţii suplimentare. Observaţiile oferă oportunitatea de a verifica valabilitatea şi acurateţea afirmaţiilor pe care le fac oamenii. La finele exerciţiului, grupul de iniţiativă va avea o imagine clară despre actorii comunitari care vor fi implicaţi în procesul de identificare şi analiză a nevoilor tinerilor, de identificare a serviciilor şi în dezvoltarea şi activitatea Centrului.

14

Studierea necesităţilor tinerilor Analiza necesităţilor tinerilor este următorul pas pe care grupul de iniţiativă îl va efectua. La această etapă, grupul de iniţiativă va obţine informaţii despre problemele cu care se confruntă tinerii, care sunt cauzele şi efectele lor, încercând totodată să identifice şi opinii privind modalităţile de soluţionare a acestora. Problemele cu care se confruntă tinerii şi care solicită rezolvare pot fi înţelese şi interpretate în mod diferit de diverse persoane, în funcţie de cunoştinţele, pregătirea şi experienţa personală. Activitatea oricărui Centru se bazează pe situaţia reală a tinerilor şi răspunde provocărilor şi dificultăţilor cu care aceştia se lovesc. Crearea Centrului şi activitatea lui sunt determinate de un studiu al situaţiei în comunitate, realizat pentru a identifica ce servicii pentru tineri sunt deja prestate în comunitate, ce servicii lipsesc şi care trebuie dezvoltate.

Ce este evaluarea / analiza necesităţilor? Iată câteva întrebări care apar atunci când este vorba de evaluarea necesităţilor. Ce înseamnă analiza necesităţilor? Analiza necesităţilor este un proces de identificare a lipsurilor într-un anumit domeniu, care se referă la un grup ţintă (de exemplu, lipsa sau insuficienţa anumitor informaţii, serviciilor de consiliere, de timp liber, lipsa computerelor conectate la Internet etc.). Lipsurile identificate pot fi puse într-o ordine a priorităţilor pentru a decide care dintre ele se vor afla în vizorul programului sau proiectului pe care intenţionăm să îl realizăm. Aceste lipsuri ilustrează discrepanţa dintre condiţiile curente şi o situaţie în favoarea căreia doriţi să lucraţi. Dintr-o serie întreagă de probleme identificate vor fi alese câteva, care vor fi abordate în cadrul activităţilor Centrului. Cum poate fi folosită analiza situaţiei? Analiza necesităţilor este utilizată la determinarea priorităţilor pentru viitorul Centru, program, proiect etc. Uneori, spaţiul între „ce este” şi „ce trebuie să fie” contribuie la stabilirea obiectivelor programului. Astfel, dacă problemele identificate vizează lipsa oportunităţilor de timp liber pentru tinerii şcolarizaţi, obiectivele programului s-ar putea referi la dezvoltarea acestora, pentru ca tinerii să beneficieze de activităţi şi servicii de timp liber. Analiza situaţiei de asemenea ar putea ajuta la alegerea strategiei pentru programul care urmează a fi lansat. În cazul lipsei de oportunităţi pentru timp liber, aceasta ar putea însemna crearea unor echipe de animatori ai timpului liber care va organiza activităţi şi jocuri cu participarea tinerilor şi pentru tineri. O altă strategie ar putea consta în reexaminarea serviciilor existente din prisma principiilor de lucru (fie că e vorba de casa de creaţie sau casa de cultură), evaluarea tipurilor de activităţi oferite tinerilor şi dacă acestea corespund aşteptărilor lor. Reexaminarea serviciilor existente ar permite revederea principiilor de activitate şi adaptarea acestora la necesităţile şi interesele tinerilor. Alteori, informaţia obţinută din analiza situaţiei poate fi utilizată pentru modelarea sau modificarea unui program existent. Dacă în urma anumitor cursuri de instruire se observă că tinerii nu au deprinderile pe care trebuiau să şi le dezvolte, acest rezultat nesatisfăcător ar putea fi atribuit unui stil inadecvat de instruire sau unei metodologii nereuşite. Pentru persoanele care învaţă mai bine din exemple concrete deseori este

15

dificil să înţeleagă ideile prezentate de o manieră teoretică şi abstractă. Comparând stilurile de învăţare ale tinerilor cu stilurile de instruire utilizate, putem obţine informaţii utile pentru modificarea metodologiei de formare. Analiza necesităţilor ar putea fi utilizată şi pentru evaluarea progresului. Prin administrarea unui instrument de analiză a necesităţilor, ar fi posibil de verificat dacă lipsurile constatate la începutul programului mai există încă, sau în ce măsură acestea au fost depăşite ori dacă necesităţile grupului ţintă au fost satisfăcute. O analiză a necesităţilor, repetată la finele implementării programului sau pe parcursul acestuia, este similară procedurilor folosite la administrarea pre- şi post- testelor. Care sunt avantajele utilizării unei analize a necesităţilor? Analiza necesităţilor oferă multe avantaje în dezvoltarea sau adaptarea unor programe la nivel comunitar. Participarea reprezentaţilor comunităţii în care lucrăm sau urmează să activăm la realizarea analizei necesităţilor prezintă o serie de avantaje. Un câştig major este generarea noilor idei şi alternative de a face faţă necesităţilor. Zicătoarea: „Un cap e bine, dar două e şi mai bine” este tocmai potrivită pentru persoanele motivate în realizarea analizei necesităţilor. Când resursele sunt deficitare, elaborarea unor programe eficiente ar putea fi complicată. Cooperarea la realizarea analizei necesităţilor poate contribui la găsirea persoanelor care au intenţii similare, a facilităţilor, echipamentelor şi fondurilor din cadrul altor organizaţii. Atragerea acestor resurse permite echipei Centrului să realizeze programele pe care şi le doreşte.

În procesul de analiză a necesităţilor tinerilor, Grupul de iniţiativă va implica şi va consulta toţi actorii identificaţi şi marcaţi pe Harta comunităţii.

Consultarea membrilor comunităţii la identificarea problemelor şi găsirea soluţiilor are două avantaje: 1. Permite colectarea informaţiei privind problemele tinerilor din comunitate şi

serviciile care ar putea fi prestate în cadrul Centrului pentru a soluţiona aceste probleme.

2. Asigură sentimentul de proprietate a comunităţii asupra Centrului de tineret şi recunoaşterea publică a acestuia.

Scopul primar al analizei necesităţilor este obţinerea informaţiei despre problemele tinerilor şi nevoile lor. Realizarea unei analizei a necesităţilor permite implicarea tinerilor şi comunităţii în luarea deciziilor. Consultarea tinerilor şi membrilor comunităţii le dezvoltă sentimentul de proprietate şi de implicare şi creează aşteptări pentru evenimentele ce vor urma. În continuare, aceste eforturi contribuie la crearea unor relaţii benefice între Centru şi comunitate. Desigur, procesul de analiză a nevoilor tinerilor ar putea solicita un volum semnificativ de muncă. În schimb, astfel veţi putea obţine de la cei implicaţi angajamentul pentru susţinerea activităţilor Centrului. În plus, nu va trebui să „intuiţi” problemele şi nevoile tinerilor, le veţi cunoaşte pe cele „adevărate, reale” şi veţi fi scutiţi de greşelile de planificare. De asemenea, veţi avea nevoie de date pentru a informa comunitatea cu privire la programele pe care intenţionaţi să le desfăşuraţi. Deci, cel mai bine este să implicaţi comunitatea şi tinerii înşişi în procesul de colectare a datelor. Participarea adolescenţilor şi tinerilor la analiza situaţiei este crucială. Adolescenţii învaţă despre luarea deciziilor atunci când sunt încurajaţi să-şi asume responsabilităţi. Adolescenţii pot fi

16

implicaţi ca membri ai grupului de iniţiativă sau ai grupului de cercetare. Ei pot fi incluşi în procesul de analiză, fiindcă ei reprezintă grupul ţintă pentru care vor fi dezvoltate sau îmbunătăţite serviciile. Când adolescenţii sunt încurajaţi să reflecteze asupra situaţiei lor şi să identifice lucrurile care trebuie schimbate, aşteptările de asistenţă cresc.

Tinerii vulnerabili sunt o parte a comunităţii. Printre ei se numără tinerii care au abandonat şcoala, care locuiesc în stradă etc. Lucrul cu ei cere de la echipa de colectare a datelor mobilitate şi flexibilitate. Strategiile outreach sunt cele mai potrivite pentru a aduna informaţii de la grupurile mai puţin vizibile şi presupun: • vizitarea locurilor în care adolescenţii lucrează şi trăiesc pentru a vă socializa cu

ei; • organizarea unor evenimente recreative – concerte, discoteci etc.; • organizarea unor acţiuni sportive, teatrale, muzicale, de dans sau alte activităţi

interactive; • oferirea serviciilor neformale de timp liber, de sănătate, de consiliere sau alte

servicii pentru a atrage adolescenţii; aceste sericii trebuie să fie gratuite sau la preţuri foarte joase, accesibile);

• colaborarea cu rudele, angajatorii, poliţia şi alţi adulţi care contactează sistematic cu adolescenţii aflaţi în situaţii de risc sporit; crearea unui dialog şi realizarea unor activităţilor de pe urma cărora ar putea beneficia atât adulţii, cât şi adolescenţii;

• încurarea adolescenţilor care sunt deja implicaţi să identifice tinerii cu mai puţine oportunităţi şi să-i invite.

Adolescenţii şi tinerii pot juca roluri importante în procesul de analiză a situaţiei.

Adolescenţii îşi aleg semenii pentru a li se alătura în echipa de planificare. Adolescenţii contribuie cu idei la stabilirea regulilor.

Crearea unei echipe de planificare Se implică tineri cu experienţă

Tinerii elaborează un design potrivit al procesului în calitate de informatori în cercetările iniţiale (prin chestionare etc.) şi de planificatori.

Cercetări iniţiale şi planificarea analizei situaţiei Surse secundare şi dialogul cu un număr mic de beneficiari direcţi

Formatorii sunt familiarizaţi cu deprinderile, cultura şi tehnicile utilizate de grupurile de tineri existente (instituţii formale şi grupuri neformale) pentru a învăţa despre factorii protectori.

Formare de formatori Implică observări asupra analizei situaţiei sau alte activităţi participative Tinerii au rolul de co-facilitatori

Facilitatorii tineri sunt încurajaţi să utilizeze jocurile şi activităţile pe care le cunosc pentru energizare şi ca parte a repetiţiilor pentru prezentări (de exemplu, teatru interactiv).

Stagiu de formare pentru facilitatorii locali Adolescenţii mai mari au rol de facilitatori sau co-facilitatori, în funcţie de abilităţi şi experienţă.

Facilitatorii tineri încurajează semenii şi adulţii să participe şi prezintă ceea ce au pregătit. Adolescenţii şi adulţii sunt informaţi despre scopul analizei situaţiei şi despre oportunităţile de participare prin discuţii de grup.

Adunare publică: Discuţie, devotament pentru analiza situaţiei. Vizibilitatea şi statutul tinerilor sunt ridicate prin interacţiune publică cu liderii comunităţii.

Adolescenţii sunt implicaţi în discuţii structurate (fişe VIPP); în identificarea problemelor existente şi a soluţiilor posibile (studii de caz,

Exerciţii de analiză a situaţiei Adolescenţii şi adulţii separat, dacă este necesar lucrează timp de mai multe

17

„fişe cu buzunare”, copacul problemelor, întocmirea hărţii, analiza force-field); în monitorizarea şi evaluarea procesului (fotografia situaţiei incipiente, votarea cu buline pe scala cu feţe zâmbitoare).

săptămâni

Facilitatorii tineri încurajează semenii şi adulţii să frecventeze şi să-şi prezinte ideile pentru planificarea activităţilor (hărţi, scheme, force-field).

Adunare publică (tineri şi adulţi împreună) Prezentarea descoperirilor, discuţii, angajamente pentru continuare Încurajarea celor mai implicaţi tineri să continue rolurile. Asigurarea că ei nu sunt excluşi din structurile de continuitate.

Planificarea şi realizarea analizei necesităţilor Termenii cheie pentru analiza necesităţilor sunt consecvenţa, caracterul sistematic şi claritatea. Aceasta înseamnă că studierea necesităţilor tinerilor nu se va încheia odată cu procesul de creare a Centrului. Colectarea datelor şi analiza necesităţilor vor fi realizate periodic şi sistematic pe toată durata activităţii Centrului. Scopul analizei şi informaţia căutată trebuie să fie clare pentru toate persoanele implicate atât în colectarea datelor, cât şi în analiză. De asemenea, fiţi atenţi la identificarea surselor de informaţie şi la auditoriul ţintă care poate oferi informaţiile necesare. Totodată, nu există un mod fix pentru efectuarea unei evaluări a necesităţilor. Există însă mai multe metode de colectare a informaţiei. Membrii grupului de iniţiativă trebuie să fie creativi, îndrăzneţi şi eficienţi. Indicaţiile formulate în continuare vă pot ajuta la planificarea şi elaborarea analizei necesităţilor.

Câteva sugestii pentru cercetări Întâlniţi-vă cu diferite grupuri de interese din comunitate, inclusiv cu organizaţii de tineret, iniţiative de femei, grupuri religioase şi liderii tradiţionali. Iniţiaţi discuţii neformale, faţă în faţă cu diverşi membri ai comunităţii. Scopul întâlnirilor este de a afla în ce mod comunitatea percepe nevoia de existenţă a unui Centru de tineret şi dacă această comunitate ar putea susţine iniţiativele şi ar putea participa la activităţile Centrului; care sunt aşteptările ei vizavi de administrarea Centrului. În acelaşi timp, este foarte important să aflaţi cum tinerii percep propriile nevoi şi în ce mod Centrul va putea răspunde acestor nevoi.

1. Determinaţi ce scop urmăreşte analiza necesităţilor. De ce aveţi nevoie de informaţie? Pentru a lua o decizie privind crearea Centrului sau pentru a identifica serviciile care vor fi prestate în cadrul Centrului? De altfel, ambele scopuri ar putea fi combinate şi incluse în instrumentele de colectare a datelor. 2. Definiţi obiectivele propuse. Arătaţi ce doriţi să aflaţi şi despre cine, ce tip de informaţii vreţi să colectaţi, cine este grupul ţintă. Pentru a avea date cât mai diverse şi pentru a obţine angajamentul comunităţii, grupul de iniţiativă va consulta un număr cât mai mare de actori comunitari. Este bine să preferaţi extinderea eşantionului pe orizontală (cu un număr mare de

18

diverşi actori comunitari) în defavoarea implicării unui număr mare de subiecţi din aceeaşi categorie socială. Optaţi pentru o abordare specifică. 3. Alegeţi abordarea necesară pentru colectarea informaţiei. Verificaţi dacă informaţia de care aveţi nevoie există, dacă este necesar un nou efort de colectare a datelor sau dacă va trebui să combinaţi abordările. De exemplu, unele instituţii sau organizaţii pot deţine anumite informaţii, în timp ce unele date esenţiale ar putea să le lipsească cu desăvârşire. Atunci când informaţia căutată nu este accesibilă sub formă de surse scrise, rapoarte, cercetări, sondaje, ea trebuie colectată în teren. 4. Pregătiţi un plan de lucru pentru analiza situaţiei. Estimaţi timpul şi bugetul necesare pentru a realiza analiza necesităţilor. O planificare minuţioasă va asigura controlul asupra procesului. În plus, planul de acţiuni oferă acţiunii flexibilitate şi transparenţă, iar membrii grupului de iniţiativă şi partenerii implicaţi în procesul de evaluare a necesităţilor vor vedea unde şi în ce mod vor putea contribui pe parcurs. 5. Desemnaţi responsabilităţile. Un pas necesar în realizarea cu succes a unei evaluări a necesităţilor este determinarea rolurilor şi responsabilităţilor pentru persoanele implicate în proces. Abordarea optimă pentru delegarea responsabilităţilor este discuţia în grup, în timpul căreia vor fi identificate preferinţele şi capacităţile fiecăruia. Echipa de planificare va contribui la stabilirea responsabilităţilor pentru fiecare agenţie-partener privind acţiunile ce vizează gestionarea fondurilor, mobilizarea comunităţii, facilitarea adunărilor cu beneficiarii, instruirea facilitatorilor, advocacy. Ca şi în cazul altor activităţi, adolescenţii trebuie să aibă pregătirea necesară pentru a participa la analiza situaţiei. Aceasta include asigurarea oportunităţii pentru adolescenţi de a planifica şi a se implica la etapele de colectare şi analiză a datelor. Este important ca adolescenţii să participe de la început la activităţile echipei de planificare. Orientarea şi instruirea nu se reduc la pregătirea membrilor mai tineri de către cei adulţi. Dacă sunt aleşi adolescenţii şi tinerii potriviţi pentru echipa de planificare, ei vor avea cunoştinţe şi abilităţi suficiente pentru a putea aduce contribuţii valoroase. Toţi participanţii trebuie să înţeleagă procesul care are loc şi să se simtă confortabil în cadrul acestuia. Analiza situaţiei poate oferi adolescenţilor posibilităţi de instruire în anumite domenii specifice. În acest caz, abilităţile vor fi formate într-un context ce favorizează auto-exprimarea şi încrederea de sine. 6. Selectaţi metodele şi elaboraţi instrumentele de colectare a informaţiei. În general, persoanele care oferă informaţie trebuie alese atât din rândurile populaţiei generale pentru a cunoaşte toate opiniile comunităţii, dar şi din populaţia ţintă, adică din segmentul de tineri, pentru care vor fi elaborate servicii. Dacă întrebările se referă la întreaga comunitate, atunci persoanele-sursă trebuie să provină din comunitate. Atunci când sunt examinate probleme legate de viaţa tinerilor, aceştia vor reprezenta un grup din cadrul eşantionului. Este bine ca persoanele care urmează a fi intervievate sau implicate în discuţii să fie selectate aleatoriu,

Elementele non-trainig de pregătire a adolescenţilor • Consimţământul • Ascultarea preocupărilor şi

oferirea unei reasigurări. • Sporirea încrederii

adolescenţilor prin aprecierea succeselor lor şi combaterea auto-criticii prea dure.

• Asigurarea unei atmosfere de disciplină, dar calde pentru discuţie, cu reguli acceptate de comun acord.

Tehnici de implicare a tinerilor • Stimulaţi discuţia • Facilitaţi învăţarea reciprocă • Combinaţi auto-exprimarea şi dialogul prin

desen, mişcare şi votare • Combinaţi lucrul şi jocul • Facilitaţi negocierea rolurilor

19

pentru a obţine informaţii cât mai obiective. Aceste persoane vor fi alese din cadrul grupurilor, organizaţiilor şi instituţiilor identificate în procesul de elaborare a Harţii comunităţii.

Cine realizează studiul? Încercaţi să implicaţi, pe cât este posibil, cercetători din comunitatea Dumneavoastră. Echipa trebuie să fie echilibrată: formată din persoane tinere de ambele genuri, care vorbesc limbile specifice pentru localitatea Dumneavoastră. Aceasta va asigura un contact mai uşor cu membrii comunităţii. În acelaşi timp, asiguraţi-vă că cercetătorii nu-şi vor promova propriile opinii în procesul de chestionare.

Deseori este dificil să facem o alegere aleatorie. Dar este important să evitaţi orice preferinţe la selectarea eşantionului. Aţi putea fi dispuşi să intervievaţi persoanele care deja au fost implicate în activităţi sau au utilizat repetat anumite servicii pe care le evaluaţi. Însă intervievarea exclusivă a acestor persoane prezintă riscul de a pierde din vedere informaţii despre necesităţile altor categorii de beneficiari, care ar putea oferi date importante pentru dezvoltarea unor servicii noi sau pentru îmbunătăţirea celor existente. Există diverse metode de a obţine informaţii privind necesităţile şi interesele unui anumit grup din comunitate. Unele metode ne ajută să colectăm informaţia despre comunitate în general, altele – despre anumite segmente ale populaţiei – tineri, copiii, tineri în situaţii de risc, persoanele cu nevoi speciale. Alte metode cer intervenţii scrise sau verbale pentru a dobândi informaţia căutată. Alegerea unei metode sau a unui set de metode depinde de: • specificul problemei examinate (problemele cu care se confruntă tinerii; serviciile pentru

copiii şi tineri existente la nivel de comunitate etc.), • complexitatea problemei (dacă afectează toată comunitatea sau doar un grup anume; dacă

există servicii pentru toţi tinerii sau exclusiv pentru cei cu nevoi speciale etc.), • accesibilitatea surselor de informaţie, • disponibilitatea resurselor pentru realizarea analizei, şi • experienţa şi abilităţile persoanelor care vor colecta şi analiza informaţia.

La elaborarea instrumentelor de colectare a datelor, nu complicaţi lucrurile, păstraţi simplitatea. Instrumentele lungi şi complexe descurajează răspunsul. În plus, instrumentele scurte sunt mai puţin scumpe pentru obţinerea, distribuirea şi aplicarea datelor analizate. Odată ce aţi pregătit un instrument, verificaţi în ce măsură se înscrie în context şi dacă va contribui la atingerea scopului şi obiectivelor propuse. Asiguraţi-vă că nu a fost inclusă informaţie neesenţială. În continuare găsiţi câteva metode care pot fi utilizate la colectarea informaţiei pentru studierea necesităţilor de creare şi de activitate a unui Centru de tineret. Metoda indicatorilor sociali Această metodă de bazează pe utilizarea statisticilor descriptive din înregistrările publice, rapoarte, studii şi sondaje. Ideea de bază a abordării este că informaţiile privind problemele şi necesităţile studiate pot fi găsite în statistici sau că statisticile pot fi corelate cu situaţia persoanelor care au nevoie de servicii.

20

De exemplu, informaţiile privind situaţia social-economică a tinerilor şi problemele cu care se confruntă ei pot fi găsite în diverse studii şi sondaje efectuate la scară locală sau naţională. La nivel de comunitate ar putea exista statistici privind numărul copiilor şi tinerilor cu nevoi speciale sau privind numărul celor din familii vulnerabile. O altă abordare se referă la existenţa unor anumite cercetări anterioare. Această abordare permite, în baza unor cercetări anterioare, să se constate apariţia unor situaţii de risc în condiţii specifice. De exemplu, dacă a fost demonstrat prin cercetări că odată cu majorarea ratei şomajului în rândul tinerilor sporeşte delicvenţa şi violenţa, pot fi intuite consecinţele şomajului în rândul tinerilor în comunitatea X. Riscurile acestei abordări sunt legate de constatări subiective, neadecvate şi incomplete, în funcţie de complexitatea studiilor efectuate, precum şi de faptul cât de recente sunt acestea şi la ce nivel au fost realizate. Metoda informatorului cheie Tehnica informatorului cheie este o tehnică de sondaj relativ simplă şi necostisitoare. Această tehnică implică interacţiunea cu liderii comunităţii şi reprezentanţii actorilor comunitari de bază (APL, şcoala, punctul medical, sectorul privat, ONG) pentru a estima necesităţile grupului ţintă ales şi pentru a identifica setul de servicii. Avantajul acestei tehnici este că oferă posibilitatea de a stabili şi consolida relaţiile de comunicare şi colaborare cu persoane şi organizaţii ce ar putea juca un rol activ şi important la organizarea şi prestarea serviciilor pentru tineri. Limitarea majoră a abordării informatorului cheie se referă la existenţa unor preferinţe şi predispoziţii atât în alegerea liderilor comunităţii şi a organizaţiilor interesate, cât şi în percepţiile acestora privind persoana / grupul de iniţiativă care realizează cercetarea. Aceste viziuni, chiar fiind colective, ar putea fi nereprezentative pentru întreaga comunitate sau ar putea oferi inadecvat informaţii cu privire la problemele studiate. Informatorii cheie ar putea să nu fie conştienţi de alţi oameni implicaţi indirect în procesul de analiză a necesităţilor.

Urmaţi o abordare sistematică la utilizarea metodei informatorului cheie. Alegeţi cu grijă informatorii cheie din rândurile reprezentanţilor comunităţii care pot oferi informaţii complexe şi obiective, dar care ar putea contribui şi la dezvoltarea şi prestarea serviciilor pentru tineri. Stabiliţi setul de întrebări pe care le veţi utiliza. Încercaţi să adresaţi fiecărui informator aceleaşi întrebări, conform chestionarului elaborat. Gândiţi-vă în ce mod veţi înregistra răspunsurile, de ce veţi pune anume aceste întrebări şi cum veţi interpreta informaţia. Informaţia poate fi colectată personal sau, pe scurt, la telefon. Contactul personal, însă, este mai bun. Astfel demonstraţi grijă şi respect pentru interlocutor. Dacă urmează să utilizaţi un set extins de întrebări, este bine să faceţi legătură cu fiecare informator în prealabil, pentru a-i oferi informaţii despre specificul interviului, timpul necesar pentru desfăşurarea acestuia, tipurile de întrebări etc. Programaţi din timp o vizită sau o întâlnire pentru a realiza interviul. Metoda forumului comunitar Forumul comunitar, similar unei adunări deschise, este o adunare a membrilor unei comunităţi. Forumul comunitar este, deci, o tehnică de consultare în grup a membrilor comunităţii. Prin intermediul acestei tehnici se pot obţine o gamă largă de informaţii generale despre situaţia tinerilor. Comunitatea este consultată şi informată despre serviciile care urmează a fi dezvoltate

21

în comunitate. Informaţiile primite adesea sunt prea generale şi este necesar de a le specifica şi exemplifica, utilizând, de pildă, metodele descrise anterior – a indicatorilor sociali şi informatorilor cheie. Datorită faptului că forumul este o adunare mare, el face imposibilă atingerea unui nivel de profunzime la investigarea întrebărilor şi exprimarea necesităţilor. Nu fiecare participant va putea vorbi. Este nevoie de o moderarea atentă, pentru ca mai multe persoane şi cât mai diverse să-şi poată exprima opinia. Există trei aspecte care trebuie luate în consideraţie pentru a putea asigura eficienţa forumului comunitar:

• Aveţi grijă de faptul că participanţii la adunare reprezintă o secţiune transversală a comunităţii, astfel încât să aveţi o imagine reprezentativă asupra populaţiei din comunitate conform vârstei, etniei, venitului şi educaţiei.

• Fiţi atenţi la mediul în care este organizată şedinţa (spaţiu accesibil, sală nu prea mică, scaune suficiente etc.).

• Încredinţaţi adunarea unui facilitator cu experienţă. Procesul de conducere a unei adunări trebuie să includă nişte reguli pe care să le accepte toţi cei prezenţi. Regulile ar putea include prevederi precum: stabilirea timpului maxim pentru discurs, oferirea cuvântului pentru persoanele care nu au vorbit încă etc. Metoda sondajului comunitar Sondajul sau chestionarea reprezintă o metodă de colectare a informaţiei de la un grup mare de persoane. Trebuie să se atragă o atenţie deosebită atât întrebărilor adresate auditoriului ţintă de la care este solicitată informaţia, cât şi modului în care vor fi utilizate rezultatele sondajului. Începeţi printr-o specificare a scopului urmărit de sondaj. Identificaţi problemele abordate de sondaj, scopul sondajului şi ce speraţi să obţineţi prin el. Apoi faceţi o listă a obiectivelor specifice. Puteţi adresa întrebările care vă interesează, realizând interviuri individuale cu unii reprezentanţi ai comunităţii.

• Obţineţi de la tineri informaţia de bază despre ei înşişi: vârsta, genul, unde locuiesc şi orice alte detalii pe care le consideraţi importante pentru a înţelege cine sunt beneficiarii Centrului.

• Asiguraţi-i pe tineri că informaţia oferită şi identitatea lor vor rămâne confidenţiale.

• Întrebaţi-i pe tineri ce cred despre fiecare serviciu, care ar putea fi prestat de Centru:

- vor fi serviciile utile pentru ei şi de ce? - când ar dori ei să beneficieze de serviciu şi cu ajutorul cui? - cum ar putea să contribuie ei la dezvoltarea Centrului? - întrebaţi-i despre indicatorii care ar demonstra succesul Centrului.

O altă modalitate de efectuare a sondajului comunitar este aplicarea unui chestionar, care vă permite să colectaţi informaţii de la un grup mai mare de persoane. Formulaţi întrebările într-un limbaj înţeles de persoana care va răspunde la chestionar. Scrieţi întrebările scurt şi clar, fără dublu sens. De exemplu: „Ce grupuri de tineri vulnerabili există în comunitatea Dumneavoastră.?”; „De ce servicii au nevoie tinerii din comunitate?” etc. Formulaţi întrebări scurte, la care s-ar putea răspunde prin alegere dintr-o listă de răspunsuri definite, prin răspunsuri DA/NU sau, dacă este nevoie, utilizaţi întrebări deschise care vor încuraja persoana chestionată

22

să ofere informaţii. Dacă este nevoie, utilizaţi întrebări deschise care încurajează respondentul să-şi exprime opinia şi să ofere mai multe detalii. Puteţi folosi un chestionar scurt, simplu care este completat de membrii comunităţii de sine stătător sau cu ajutorul unui angajat al Centrului sau al unui voluntar.

În fine, este foarte important faptul cum va fi utilizată informaţia obţinută. În funcţie de tipul chestionarului utilizat, veţi alege metoda de analiză a informaţiilor: fie că este vorba de o analiză de conţinut în cazul unui chestionar cu întrebări deschise sau de o analiză cantitativă (pentru a identifica procentul sau proporţia unor răspunsuri) în cazul chestionarelor cu întrebări închise ori cu răspunsuri multiple. Concluziile sondajului vor fi puse la baza deciziilor de planificare şi management. Metoda focus-group nominal Metoda focus-group reprezintă un atelier structurat care permite o interacţiune directă minimală dintre participanţi. Atelierul ne oferă posibilitatea de a obţine viziuni diverse privind problemele examinate. De asemenea, metoda poate fi utilizată atunci când dorim să examinăm opiniile şi

CHESTIONAR Salut! Te rugăm să completezi acest chestionar pentru a ne ajuta să organizăm activităţile din cadrul Centrului într-un mod mai interesant şi mai util pentru tine. Date personale:

Băiat □ Fată □ Vârsta: 10-15 □ 16-20 □ 20-25 □ Unde locuieşti:

Oraş □ Sat □ Unde înveţi:

Şcoală medie / gimnaziu □ Liceu □ Gimnaziu-internat □ Colegiu □ Şcoală de meserii □ Universitate □ 1. Ce activităţi ai dori să se organizeze la Centru? 2. Cum ai dori să fie lucrătorii de la Centru? 3. Care sunt orele cele mai convenabile pentru tine în care poţi veni la

Centru? 4. Alte sugestii, comentarii.

Îţi mulţumim!

23

viziunile unui grup specific (tinerii şcolarizaţi, tinerii vulnerabili, liderii de tineret etc.). Atelierul structurat este compus dintr-un grup mic de oameni care îşi împărtăşesc viziunile cu privire la subiectele alese din timp de moderatorul atelierului: problemele şi necesităţile comunităţii sau ale tinerilor, barierele existente pentru crearea sau accesarea unor servicii, programele necesare, actorii comunitari care ar putea fi implicaţi. Rezultatul atelierului va fi o listă de necesităţi, bariere sau programe dorite şi o listă de potenţiali parteneri. Toate constatările vor fi aranjate în ordinea priorităţilor. Participanţii la atelier vor fi rugaţi să răspundă la o serie de întrebări stabilite anterior care se referă la problemele cercetate. Fiecare întrebare este prezentată separat întregului grup. Metoda focus-group va fi utilizată parcurgând următorii paşi:

a) Prezentarea întrebărilor pentru discuţii. Moderatorul atelierului prezintă scopul şedinţei şi stabileşte regulile de comunicare împreună cu grupul: fiecare participant va spune propriul răspuns la fiecare întrebare, indiferent de opiniile celorlalţi. Puteţi cere permisiunea grupului de a înregistra discuţia pentru a nu pierde informaţiile. Întrebările ar putea fi scrise pe flipchart sau pe tablă pentru a fi în faţa participanţilor în timpul discuţiei. Membrii grupului sunt rugaţi pe rând să se gândească la fiecare întrebare şi să formuleze răspunsuri.

b) Turul mesei. Începând cu prima întrebare, moderatorul invită pe rând fiecare membru al

grupului să prezinte ideile şi opiniile proprii. Moderatorul va înregistra răspunsurile formulate de participanţi, bifând un răspuns ori de câte ori acesta este menţionat. Comentariile participanţilor cu privire la opiniile altora vor fi evitate în timpul acestei părţi a atelierului. Se va continua pe cerc până nu vor mai fi sugestii suplimentare.

c) Discuţii în grup. Participanţii sunt rugaţi şi ajutaţi de moderator să revadă opiniile

prezentate anterior şi să le analizeze. Aici participanţii sunt încurajaţi să facă unele comentarii şi interpretări. Moderatorul va grupa opiniile şi ideile colectate anterior la sugestia participanţilor. Va fi evitată critica opiniilor şi va fi încurajată clarificarea unor subiecte, dacă apar confuzii.

d) Prioritizarea. Participanţii vor beneficia de timp pentru a analiza şi a prioritiza ideile sau

grupurile de idei conform importanţei acestora. Participanţii vor discuta şi despre priorităţile individuale. Va fi efectuată o clasificare care va întruni acceptul întregului grup.

e) Paşii b), c) şi d) vor fi reluaţi pentru fiecare întrebare în parte.

În partea finală a atelierului, participanţii vor fi întrebaţi dacă nu mai au sugestii şi dacă sunt de acord cu deciziile luate. La sfârşitul atelierului veţi avea un set de răspunsuri privind problemele examinate şi o listă a acestora conform priorităţii lor. Activităţile cu cercetătorii profesionişti Pentru a analiza necesităţile tinerilor din comunitate, aţi putea apela şi la ajutorul organizaţiilor specializate în cercetări. Iată unele modalităţi de lucru cu cercetătorii profesionişti:

• Cercetarea la comandă. Centrul poate angaja cercetători profesionişti de la o agenţie privată de cercetare, o instituţie de instruire sau o organizaţie neguvernamentală pentru a realiza un anumit gen de cercetare, de exemplu, un studiu al necesităţilor

24

beneficiarilor. Centrul trebuie să fie implicat activ în stabilirea obiectivelor cercetării, pentru ca rezultatele să răspundă nevoilor Centrului. Însă cercetarea propriu-zisă va fi realizată de profesioniştii pe care îi angajaţi.

• Crearea unui parteneriat pentru cercetare. Centrul participă atât la formularea

obiectivelor, cât şi la realizarea cercetării, în colaborare cu o altă organizaţie sau agenţie de cercetare. Acest parteneriat de scurtă durată are un avantaj foarte mare: membri echipei Dumneavoastră pot obţine abilităţi de cercetare.

• Cercetare participativă. Centrul implică membrii comunităţii în realizarea cercetării, pe care o desfăşoară în parteneriat cu o organizaţie de cercetare. În acest caz, este nevoie de instruire specializată, de un efort şi un angajament semnificativ din partea Centrului, precum şi de un sprijin important din partea organizaţiei de cercetare la primele etape ale parteneriatului. Activitatea îi permite Centrului să deţină controlul asupra cercetării. Astfel se obţine un flux constant de informaţie la un preţ mic, pentru o perioadă mai lungă de timp.

7. Colectaţi informaţia. O altă etapă a procesului de analiză a necesităţilor este colectarea informaţiei. Limitaţi timpul de colectare la mai puţin de şase săptămâni. Aceasta va contribui la dezvoltarea sentimentului de urgenţă şi va ţine procesul de evaluare a necesităţilor pe ordinea zilei. Pentru a colecta informaţia, discutaţi cu mai mulţi tineri şi cu familiile lor. Stabiliţi în acest sens nişte reguli clare. Asiguraţi-vă că:

• scopul şi structura echipei de cercetare vor fi prezentate adecvat, • adolescenţii nu vor fi implicaţi fără acordul lor, • colaboratorii proiectului nu vor insista cu discuţii stresante, • numărul colaboratorilor proiectului nu va fi mai mare decât cel al gazdelor, • luarea notiţelor nu este o barieră şi nu distrage de la discuţie, • toată lumea ştie când să stea împreună şi când să se divizeze, • responsabilităţile sunt delegate clar: fiecare poate face faţă sarcinilor de sine stătător.

În timpul colectării şi înregistrării datelor, grupul de iniţiativă va aduna cât mai multă informaţie utilă şi nu va specula sau manipula grupul ţintă cu informaţia primită.

Reţineţi: • Întrebaţi ceea ce este mai important • Ascultaţi ce vor să spună oamenii • Înregistraţi cu acurateţe ce spun tinerii şi alţi membri ai

comunităţii • Nu interpretaţi afirmaţiile • Clasificaţi informaţia: opinii, sugestii, nevoi şi priorităţi. Important: căutaţi şi obţineţi informaţia care să vă ajute la planificarea structurii şi funcţiilor Centrului.

8. Analizaţi informaţia obţinută. Dacă este un material voluminos, încercaţi să utilizaţi analiza statistică. Există şi pachete softwear (programe pe calculator) pentru analiza datelor calitative. Analizaţi informaţia colectată în timpul stabilirii contactelor cu grupul ţintă. Evidenţiaţi care sunt provocările lor zilnice, care sunt obstacolele cu care se confruntă, participând la activităţi pentru tineri, ce le place şi ce nu le place etc. Această informaţie vă va oferi o idee despre proiectele de care au nevoie aceşti tineri.

25

Vă poate fi utilă întocmirea unui tabel după exemplul ce urmează, în baza informaţiei obţinute: Grupuri Interese – ce le-

ar plăcea, ar vrea sau ar avea nevoie să facă

Activităţi – activitatea din Centru care răspunde acestor interese

Constrângeri – ce i-ar putea împiedica să se implice, să acceseze serviciul?

Soluţii – în ce mod aţi putea depăşi aceste constrângeri

Băieţi Fete Bărbaţi tineri Femei tinere Dansatori de break-dance

Tineri agricultori Tineri cu copii Tineri cu nevoi speciale

Etc. 9. Pregătiţi un raport. Întocmiţi-l într-un format cât mai prietenos pentru utilizatori. Nu-l faceţi mare, voluminos. Aţi putea să-l divizaţi în câteva prezentări sau paragrafe scurte. Luaţi în consideraţie utilizarea „spaţiului alb” şi a bulinelor pentru a vă ajuta să expuneţi punctele importante. De asemenea, gândiţi-vă la modul de prezentare a rezultatelor. Prezentările audio-vizuale şi panourile ar putea fi eficiente la comunicarea rezultatelor. Identificaţi persoanele sau organizaţiile care ar putea fi interesate de rezultate. Menţineţi legătura cu potenţialii utilizatori şi „cultivaţi” alţii noi. 10. Evaluaţi propriile eforturi. După ce a fost realizată analiza situaţiei, rezervaţi un segment de timp pentru a estima meritul şi valoarea acesteia. Ce a mers bine? Cu ce probleme s-a confruntat grupul de iniţiativă? Cum aţi fi putut face mai bine? Odată cu încheierea evaluării, împărtăşiţi-o colegilor şi altor persoane interesate. Aceasta vă oferă o oportunitate de a învăţa unii de la alţii. 11. Prezentaţi informaţia. Aţi colectat şi apoi aţi analizat datele. Aţi formulat concluziile şi recomandările studiului în funcţie de scopul cercetării. Analiza necesităţilor comunităţii a ajuns la ultima etapă – „raportul cu privire la cercetare”. Urmează să comprimaţi şi să prezentaţi datele într-un format concis, asigurându-vă de asemenea că raportul va fi utilizat. La prezentarea informaţiei luaţi în consideraţie următoarele aspecte:

• Diferiţi oameni recepţionează în mod diferit informaţia. Pregătiţi rapoarte, folosind diverse instrumente de prezentare.

• Puţine studii sunt citite de la prima până la ultima pagină. Scrieţi lizibil raportul despre analiza situaţiei şi includeţi un rezumat. Urmăriţi o expunere logică şi un limbaj uşor de înţeles. Începeţi cu informaţia cea mai importantă.

• Nu vă fie frică să prezentaţi informaţia folosind liste, tabele, grafice şi diagrame şi să oferiţi explicaţii alternative. Acestea vor spori credibilitatea raportului şi a cercetărilor efectuate.

26

• Raportaţi numai ceea ce este semnificativ. Asiguraţi-vă că auditoriul cunoaşte de ce a fost realizată analiza situaţiei, care sunt inovaţiile (datele noi care nu au fost cunoscute anterior) şi cum informaţia obţinută vă va ajuta la atingerea scopului. Menţineţi informaţia relevantă, practică, aplicabilă, credibilă şi inteligibilă.

Dacă în procesul de analiză a necesităţilor aţi identificat probleme şi nevoi ale tinerilor care nu sunt abordate de nici un actor comunitar şi aţi obţinut opinii şi informaţii despre tipul de servicii care trebuie dezvoltate pentru tineri, atunci puteţi ajunge la concluzia că este necesară crearea unui Centru de tineret. În acelaşi timp, veţi obţine şi sugestii despre specificul activităţii viitoare a Centrului. Nu există două Centre de tineret similare, precum nu există comunităţi în care tinerii se confruntă cu exact aceleaşi probleme.

27

Capitolul 2

Infrastructura Centrului. De la echipamente la activităţi Citiţi în acest capitol:

• Sediul şi infrastructura • De ce fel de echipamente aveţi nevoie? • Tipuri de computere şi utilizarea lor • Introducere în Internet • Întreţinerea echipamentului • Protejarea informaţiei electronice

28

Argument Acest capitol vă oferă o privire generală asupra problemelor şi soluţiilor tehnice pentru un Centru de tineret. Nu există soluţii care să se potrivească perfect pentru orice Centru, de aceea va fi nevoie să faceţi alegerea tehnică care se potriveşte cel mai bine specificului Centrului Dumneavoastră. Consultaţi specialiştii în tehnologii informaţionale – tehnicieni şi programatori înainte de a lua decizia finală pentru implementarea proiectului. Sfaturi puteţi găsi la organizaţiile din localitate. Puteţi contacta şi consulta un Centru de tineret care deja are experienţă în acest domeniu. Sediul şi infrastructura Doriţi să construiţi sau să renovaţi un spaţiu care va fi al Centrului? Intenţionaţi să arendaţi câteva încăperi pentru Centru? Pentru a lua cea mai bună decizie, analizaţi cum aţi dori să amplasaţi echipamentele. Ţineţi cont de nevoile angajaţilor şi ale beneficiarilor, când stabiliţi numărul de încăperi pe care le va avea Centrul. Faceţi această analiză pentru a vă asigura că veţi răspunde la toate nevoile şi veţi atinge cele mai bun rezultate cu bugetul care îl aveţi la dispoziţie. Designul tehnic al sediului şi specificarea echipamentelor trebuie pregătite înainte de a face tenderul pentru procurarea şi livrarea echipamentelor, tenderul pentru lucrările de construcţie sau pentru instalarea reţelelor. Aceasta permite un control mai bun asupra costurilor şi vă permite să faceţi comparaţie între diferite propuneri de oferte şi de contracte. Reţeaua de computere şi sistemul de comunicare au nevoie de asistenţă tehnică specializată. Cea mai bună soluţie este să angajaţi un administrator de reţea de calculatoare care va organiza reţeaua şi va avea grijă permanent ca ea să funcţioneze. De cele mai multe ori, Centrele primesc de la comunitate o clădire, pe care trebuie să o renoveze, să o repare. În acest caz, lucrările de construcţie trebuiesc adaptate la condiţiile acestei clădiri deja existente. Managerul proiectului va coordona şi va superviza aceste lucrări, manevrând cu bugetul proiectului.

Un sfat Ţineţi cont de facilităţile de care veţi avea nevoie pentru a instala echipamentele: prize electrice, întrerupătoare, prize pentru telefoane şi pentru reţeaua de calculatoare.

Posibil veţi avea nevoie să îmbunătăţiţi reţeaua electrică, că să nu aveţi pene de curent. Pentru reţeaua de calculatoare, alte echipamente şi încălzire autonomă, este nevoie de o reţea electrică de calitate. Când faceţi reţeaua electrică, ţineţi cont de faptul că aţi putea să vă extindeţi şi va fi nevoie să o lărgiţi fără a o reface în întregime. La finele lucrărilor de construcţie, de instalare a reţelei şi a echipamentului, Centrul trebuie testat pentru a se identifica potenţialele greşeli şi pentru a conveni cum acestea vor fi corectate şi cine e responsabil de asta. O atenţie aparte trebuie acordată riscurilor potenţiale, care ar putea pune în pericol sănătatea şi siguranţa angajaţilor şi beneficiarilor Centrului (de exemplu, riscul de electrocutare).

29

Securitatea Centrului Fiţi atenţi la securitatea sediului Centrului, pentru a evita incendiile sau alte situaţii de risc. • Evaluaţi gradului de securitate a încăperilor şi a

echipamentului. • Efectuaţi cu regularitate controalele de securitate ale sediului,

inclusiv controale ale echipamentului electric. • Folosiţi sisteme de alarmă pentru a preveni incendiile şi

atacurile infractorilor. • Asiguraţi echipamentele şi sediul, dacă e posibil, pentru a vă

proteja împotriva pierderilor sau stricăciunilor în caz de forţe majore şi situaţii de risc.

Pentru desfăşurarea activităţii centrului, ideal ar fi să dispuneţi de mai multe încăperi. Veţi avea nevoie de spaţiu suficient pentru a monta echipamentele şi reţeaua de calculatoare:

- Spaţii pentru voluntari şi beneficiari. Veţi avea nevoie de o sală în care veţi putea desfăşura activităţi cu voluntari, o veţi putea folosi şi ca sală de training. Organizaţi un spaţiu pentru vizitatori, ca toţi să se simtă bineveniţi la Centru. În aceeaşi sau în altă sală puteţi amplasa calculatoarele pentru acces public.

- Spaţii pentru angajaţii Centrului. Este indicat să aveţi 2-3 încăperi nu prea mari pentru cei ce administrează Centrul: membrii echipei, manager, contabil.

- Facilităţi sanitare ale Centrului. Ţineţi minte că aveţi nevoie de spaţii sanitare: WC cu lavoar, debara, depozit pentru materiale şi echipamente etc.

Ţineţi cont de nevoile speciale ale beneficiarilor Oameni cu nevoi fizice speciale, în special cei care folosesc scaunul cu rotile, se pot simţi excluşi, dacă nu există o rampă de acces la Centru. Luaţi în consideraţie acest aspect încă de la etapa de design a Centrului. Oamenii nevăzători sau cu deficienţe de vedere au nevoie de asistenţă în operarea cu computerul. Pentru aceştia exista diverse programe care transformă informaţia scrisă în sunet. Scriera Braille este una dintre aceste programe. Este posibil să aveţi în comunitate şi tineri care nu au avut acces la educaţie, nu cunosc limba sau nu au idee de calculator. Pentru aceştia este bine să aveţi un Ghid al utilizatorului nu prea mare sau alte materiale uşor de citit, în limba vorbită în comutate care să fie accesibile şi în format audio. Angajaţii şi formatori pe care o sa-i aveţi la Centru trebuie să aibă abilităţi de a comunica cu beneficiarii şi de a le oferi ajutorul necesar. De ce fel de echipamente aveţi nevoie? Este întrebarea la care aveţi nevoie să răspundeţi după ce aţi cercetat necesităţile tinerilor. Nu există răspunsuri tip pentru o astfel de întrebare. Cert e un singur lucru: aveţi nevoie de echipamente pentru a asigura servicii prietenoase pentru tineri, care să răspundă standardelor.

„Un tânăr de 16 ani, care îşi petrece o bună parte din timpul liber în sala de calculatoare a Centrului Media, a spus într-o zi că cel mai mult îşi doreşte să aibă acasă un calculator şi că n-ar fi rău să mai aibă şi un sistem stereo,

30

video card 3D, telefon mobil cu cameră foto-video şi conectare Internet, USB, cameră Web, aparat foto digital şi camera video.”

Veronica Boboc, manager Centrul Media pentru tineri, Chişinău Bineînţeles, nu toţi părinţii au bani pentru a le cumpăra copiilor toate aceste minunăţii şi atunci ele devin de lux – un vis al multor tineri. Dar, tinerii sunt diferiţi. Unii se împacă cu realitatea, iar alţii caută şi găsesc oportunităţi pentru a-şi realiza visurile. De exemplu, merg la Centre de tineret, devin voluntari în organizaţii neguvernamentale, unde au acces la calculator, Internet şi alte tehnologii moderne multimedia.

Tinerii nu sunt nişte consumatori pasivi sau profitori ai serviciilor oferite de Centru. Ei folosesc echipamentele şi tehnologiile moderne pentru a se dezvolta, pentru a se autoexprima, a comunica şi a face o schimbare.

Sala de calculatoare, împreună cu conectarea la Internet, le oferă tinerilor posibilităţi pentru procesare Word, căutare a informaţiei necesare pe Internet, etc. De exemplu, sala de calculatoare este cel mai solicitat serviciu din cadrul Centrului Regional de Resurse pentru Tineri de la Făleşti. În primele două luni ale anului 2006 sala de calculatoare conectate la Internet a înregistrat 2585 de vizite ale tinerilor în vârstă de 10-24 ani, ceea ce prevalează cu mult numărul vizitelor înregistrate în cadrul altor servicii pe care le oferă Centrul de la Făleşti.

Topul serviciilor în cadrul CRT „DACIA” Soroca În luna ianuarie 2006 s-a constatat că în Centrul de Resurse pentru Tineret „DACIA” (Soroca), cele mai solicitate servicii pentru tineri au fost: 1. Acces reţea Internet – 297 servicii accesate; 2. Consiliere sociala – 162 servicii accesate; 3. Acces bibliotecă – 106 servicii accesate. În comparaţie cu luna decembrie, numărul solicitărilor pentru unele servicii s-a mărit de două-trei ori şi aceasta se datorează campaniilor de informare a tinerilor, organizate de CRT „DACIA”.

Centrul integrează comunicarea interpersonală cu tehnologiile noi de informare şi comunicare. Centrele sunt facilitatori în procesul de difuzare a informaţiei, iar sesiunile de educaţie neformală sunt combinate cu accesul beneficiarilor la Internet, e-mail, telefon, fax, camere foto / video. Nu este simplu de a aduna sub acelaşi acoperiş diferite metode şi tehnologii de informare şi comunicare: Centrul integrează instruirea şi consultanţa cu celelalte mecanisme de comunicare.

Echipamentele şi facilităţile trebuie să răspundă la următoarele nevoi ale Centrului: locaţie convenabilă şi accesibilă, suport pentru activităţile de educaţie neformală, acces la Internet, email, telefon şi fax, costuri accesibile.

Echipamentele fac Centrul mare sau mic

31

Alegerea soluţiilor tehnice pentru Centru sunt cruciale pentru durabilitatea acestuia şi pentru relevanţa activităţii lui în comunitate. Dacă vă concentraţi prea mult atenţia pe soluţii tehnologice de ultimă oră, veţi avea nevoie de o investiţie financiară substanţială şi resurse umane în plus. În acelaşi timp, dacă ignoraţi tehnologiile moderne de informare şi comunicare, tinerii nu vor putea beneficia pe deplin de serviciile de care au nevoie. Întrucât Centrele pot fi de diferite mărimi, este imposibil să dai un sfat unic despre cum un Centru trebuie să fie echipat. În plus, factorii locali ca disponibilitatea, calitatea şi costurile pentru energia electrică, telefon, acces la Intrenet, utilaj pentru computer, consumabile etc. sunt cheia pentru a lua o decizie. În acest capitol vă oferim sfaturi generale despre cum un Centru ar trebui să fie echipat. Aceste sfaturi sunt bazate pe experienţa Centrelor de acest fel din ţara noastră. Confruntaţi aceste sfaturi cu situaţia din comunitatea Dumneavoastră şi abia atunci decideţi care e combinaţia perfectă pentru Centru.

Alegerea echipamentelor Alegerea echipamentelor şi a designul tehnic al Centrului trebuie realizate în funcţie de scopul şi obiectivele care vi le propuneţi în cadrul Centrului. Având ca scop satisfacerea nevoilor tinerilor, trebuie să luaţi în consideraţie ceea ce oferă piaţa şi ce vă puteţi permite. Identificaţi barierele ce ar putea împiedica utilizarea unor echipamente: locaţia şi accesibilitatea, lipsa abilităţilor de a lucra cu tehnologiile informaţionale noi.

Începeţi modest, dar creşteţi odată cu acumularea abilităţilor şi sporirea cererii O regulă generală, care s-a dovedit a fi utilă în experienţa altor Centre, este să începeţi modest. Oferiţi timp angajaţilor şi beneficiarilor pentru a face cunoştinţă cu tehnologiile noi şi oportunităţile de dezvoltare pe care acestea le pot oferi. Apoi extindeţi echipamentele şi serviciile în conformitate cu cererea tinerilor din comunitate. E bine să ştiţi că cererea tinerilor se poate schimba, aşa că Centrul trebuie să fie pregătit să se adapteze permanent la nevoile beneficiarilor. Pentru început, cumpăraţi echipamentele strict necesare pentru funcţionarea unui Centru de mărime mică. Contactaţi câteva firme, pentru a alege cea mai bună ofertă. Implicaţi tinerii, pentru a găsi ofertele avantajoase.

Tinerii pasionaţi de tehnologii moderne pot avea idei şi vă pot ajuta să găsiţi posibilităţi şi a obţine echipamente şi oferte avantajoase pentru a le cumpăra.

Iată o listă cu echipamente necesare pentru Centre de mărime mică şi medie: Echipamentul minim pentru un Centru de mărime mică

Echipamentul minim pentru un Centru de mărime medie

1 computer (cu CD-writer şi DVD-writer) pentru managementul Centrului

1-2 computere pentru accesul public 1 printer

Reţeaua de computere cu acces la Internet 1 server cu memorie şi sistem back-up Printer / copiator Scanner

32

1 aparat de telefon / fax

CD writer şi CD-writer Cablu şi swich-uri

La proiectarea încăperilor şi a mediului de amplasare, nu uitaţi că aparatele necesită un mediu îngrijit, lipsit de praf, umiditate sau exces de căldură. Discutaţi cu colegii înainte de a procura echipamentele Consultaţi alte Cente sau organizaţii care au computere cu acces la Internet, întrebaţi-i despre experienţa lor: Ce merge şi ce nu merge la nivel local? Ce modele de computere folosesc ei? Care este disponibilitatea pieselor de schimb pentru echipamente? Centrele nou create ar putea fi ajutate de „mentori” de la centrele cu experienţă. Bine ar fi ca membrii echipei Centrului dvs. să se familiarizeze cu echipamentele înainte ca acestea să fie cumpărate. Asta se poate face anume cu ajutorul acelor „mentori”, în timpul unor vizite de schimb de experienţă la alte Centre. Instruirea membrilor echipei şi materialele necesare Instruirea echipei este foarte importantă pentru aplicarea cu succes a noilor tehnologii de informare şi comunicare la un Centru. Membrii echipei şi voluntarii trebuie să se simtă siguri că pot utiliza noul echipament şi programele în activitatea de zi cu zi, de exemplu, programul de procesare a textelor Word. Totodată, membrii echipei trebuie să aibă abilităţile necesare pentru a iniţia beneficiarii în aceste tehnologii. O altă modalitate este să apelaţi la o organizaţie care prestează servicii de instruire în domeniul calculatorului.

Important Este important să vă gândiţi la siguranţa echipamentelor din Centru. Dacă e posibil, le puteţi asigura, astfel aveţi o şansă să obţineţi bani pentru a le cumpăra din nou, în cazul în care se întâmplă ceva cu ele. Discutaţi cu agenţiile de asigurări, pentru a alege cea mai bună opţiune şi a afla condiţiile de acoperire a daunelor în cazul în care echipamentele sunt distruse sau furate. O altă opţiune ar fi un contract cu o firmă de pază. Iarăşi, aflaţi care este cea mai bună şi mai avantajoasă ofertă.

Tipuri de computere şi utilizarea lor Computerele le puteţi folosi în mai multe scopuri. Ele sunt necesare pentru a îndeplini unele funcţii administrative cum ar fi: scrierea rapoartelor, evidenţa contabilă sau managementul bazelor de date. Ele sunt folosite în cadrul training-urilor ca instrument de dezvoltarea a abilităţilor. Ele pot fi puse la dispoziţia publicului pentru accesarea reţelei Internet şi e-mail gratuit sau cu plată. Totodată ele pot fi folosite ca suport pentru producerea materialelor informative, editarea buletinelor de ştiri etc. Numărul de computere într-un Centru trebuie să corespundă nevoilor beneficiarilor şi echipei. Un Centru trebuie să aibă cel puţin un computer pentru administrare şi câteva pentru accesul beneficiarilor. Computerele folosite într-un Centru sunt de tipul Personal Computers (PCs) cu MS Windows.

33

Atenţie Un computer „obişnuit” constă de obicei din blocul de sistem, monitor, tastatură, mouse şi boxe, modem, CD-rom. Un computer ar fi bine să mai conţină şi CD-writer sau, mai bine, DVD-writer.

O altă variantă ar fi procurarea computerelor la mâna a doua (second hand). Puteţi începe activitatea Centrului folosind computere utilizate, care vă pot fi de ajutor în cadrul training-urilor, iar mai târziu puteţi să cumpăraţi şi ale computere pentru activitatea Centrului.

Nou sau la mâna a doua? Computerele „reciclate” sau învechite provin de la diferite organizaţii care nu le mai utilizează şi le vând la un preţ mic. Acestea pot efectua funcţiile de bază, ca procesarea textuală sau accesul la Internet. Computerele second hand le puteţi folosi pentru traininguri şi Internet, pe când computerele mai noi le rezervaţi pentru alte activităţi mai complicate.

Programe Software licenţiate sau cu sursă liberă Programele Software de care aveţi nevoie la Centru depind de tipul computerului, dar şi de serviciile pe care centrul le va oferi. Toate computerele au nevoie de Sistemul de Operare (SO) şi programe Antivirus. În Republica Moldova, printre cele mai frecvent utilizate sisteme de operare sunt Microsoft Windows şi Linux.

Software licenţiate sau Open Source? Managerul Centrului trebuie să vadă care sunt avantajele şi dezavantajele acestor standarde. Puteţi decide asupra unui software licenţiat sau să vă convină unul Open Source, ofertele cărora sunt mereu în creştere.

Programele Microsoft (Windows, Office) sunt programe care se comercializează şi au drepturi de autor. Este normal ca să aveţi licenţă pentru ele. Dar este foarte costisitor. O alternativă ar fi programe Open Source (cu sursă liberă). Programele cu sursă liberă sunt programele care îţi oferă acces la codul-sursă. Mai multe informaţii puteţi găsi pe http://www.gnu.org/philosophy/philosophy.ro.html. Pentru a dispune de Software-ul propriu, o să vă coste mult, şi de asemenea va trebui să cumpăraţi în permanenţă elementele noi ce apar. Software-urile Open Source sunt accesibile, răspund nevoilor unui Centru, dar este nevoie de a consulta consultanţi IT (din domeniul tehnologiilor informaţionale) pentru a afla unde pot fi găsite. Cu o planificare atentă şi design corespunzător, aceste software pot întruni toate funcţiile necesare. Veţi avea nevoie de un specialist care să vă instaleze aceste programe software. Licenţa Software-urilor comerciale de obicei consumă o mare parte din linia de buget a Centrului. În acelaşi timp, este în creştere numărul programatorilor independenţi care distribuie gratis sau la un preţ foarte mic programe software.

34

Reţeaua de computere are nevoie de asistenţa unui specialist care va proiecta designul reţelei şi va executa instalarea ei. Un computer poate servi drept server pentru o reţea de computere. Accesul la Internet este asigurat iarăşi de un computer. Cel mai bine este ca un singur computer să lucreze în calitate de server, să conţină arhiva, să fie conectat la sistemul back-up şi la Intrenet. O să aveţi şi alt echipament: printer, xerox, scanner şi CD writer. Pentru toate acestea veţi avea nevoie de programe speciale de instalare. Protecţia echipamentelor de variaţia tensiunii şi curentului Ce opţiuni are un manager de Centru, când se gândeşte la protecţia calculatoarelor şi a echipamentelor electronice în cazul perturbaţiilor de tensiune şi curent din reţeaua publica de distribuţie? Variaţiile şi şocurile survenite în reţeaua de alimentare, fenomenele meteorologice pot provoca defectarea echipamentelor, iar acest lucru duce la o mare cheltuială de timp, muncă şi bani pentru recuperarea pierderilor. Pentru ca un echipament electric să funcţioneze corect, este necesar ca energie electrică să-i fie furnizată la o tensiune cuprinsă într-o anumită bandă în jurul valorii nominale. O mare parte a echipamentelor utilizate în prezent, în special dispozitive electronice şi calculatoare, au nevoie de o bună calitate a energiei electrice. În general, orice echipament electric care se alimentează de la reţeaua de alimentare cu energie electrica se poate defecta datorita problemelor apărute în reţea. O modalitate de protejare a acestor echipamente consta în montarea unui stabilizator de tensiune între echipament şi reţeaua de alimentare cu energie. Stabilizatoarele de tensiune sunt destinate în special echipamentelor care nu sunt afectate fatal de o cădere de tensiune, dar care sunt sensibile la fluctuaţiile tensiunii de alimentare. Din această categorie fac parte următoarele echipamente: imprimante, copiatoare, plottere, scannere, case de marcat fiscale, aparatura electro-medicala, aparatura de laborator, elementele de comanda ale utilajelor de uz industrial, sisteme de iluminat, aparate de aer condiţionat, aparatura electronica de uz casnic etc. Computerele în mod special sunt sensibile la variaţia tensiunii de alimentare. Astfel, ele trebuie protejate cu stabilizatoarele de tensiune şi curent. O metoda tradiţionala este instalare unui UPS.

UPS protejează computerele Un element important în decizia referitoare la UPS-ul ce trebuie achiziţionat este tipul UPS-ului. UPS-urile se construiesc în trei variante: stand-by, line interactive şi dublă conversie. Cea mai simpla şi ieftina tehnologie este cea stand-by, iar cea mai complexă şi mai scumpa este cea dublă conversie. UPS-urile stand-by protejează la căderile de tensiune şi împotriva şocurilor de tensiune (fenomene tranzitorii). UPS-urile line-interactive protejează la căderi de tensiune, împotriva şocurilor de tensiune (fenomene tranzitorii) şi a variaţiilor de tensiune. UPS-urile dublă conversie protejează la căderi de tensiune, împotriva şocurilor de tensiune (fenomene tranzitorii), a variaţiilor de tensiune şi a celor de frecvenţă.

35

Apropo Un alt element important pe care trebuie să-l stabiliţi este autonomia UPS-ului (sau timpul de back-up). În mod uzual, autonomia unui UPS la sarcina 100% este de 3-15 minute, dar la unele modele aceasta se poate prelungi, la cerere, prin intermediul unor cabinete externe de baterii sau prin intermediul unor acumulatori suplimentari instalaţi în interiorul UPS-ului. De cele mai multe ori, cele 5 minute oferite standard sunt mai mult decât suficiente, dar exista şi aplicaţii în care este necesar un timp de back-up mai mare. Nu are rost sa achiziţionaţi un UPS cu o putere mai mare în speranţa măririi autonomiei, în acest fel nu faceţi decât sa plătiţi în plus. Acordaţi atenţie stabilizatoarele de tensiune şi curent, care vă vor proteja echipamentul.

Prin urmare, trebuie să consultaţi un specialist în echipamente şi un electrician din comunitate şi să le cereţi sfaturi despre cum aţi putea să vă protejaţi echipamentele sensibile şi să asiguraţi stabilitatea energiei electrice din Centrul Dumneavoastră. Introducere în Internet Internetul a început să funcţioneze ca o reţea între marele centre de cercetare, dar în ultimii 10 ani aceasta s-a extins la nivel global, făcând astfel legătura între toate ţările lumii, care schimbă informaţia printr-o metodă standard. Internetul oferă câteva servicii care sunt relevante pentru Centrele pentru tineri: e-mail, World Wide Web (WWW), file transfer protocol (FTP) şi altele. Internetul a devenit principala resursă de distribuire a informaţiei şi de comunicare în reţea. Aţi putea primi, de exemplu, sfaturi despre Internet, dacă adresaţi o întrebare pe lista de discuţii retea_centre@youth.md , puteţi face cercetări pe diferite teme, accesând motoarele de căutare.

Cele mai solicitate motoare de căutare internaţionale Google : http://www.google.com Yahoo : http://www.yahoo.com Rambler : http://www.rambler.ru

Deosebirea dintre un Centru de tineret şi un Internet caffé

Multe dintre Centrele pentru tineri sunt „proiecte”, adică, iniţiative ale organizaţiilor neguvernamentale, administraţiilor publice locale, şcolilor, spitalelor sau chiar ale sectorului privat. Aceste proiecte urmăresc dezvoltarea socială a comunităţilor, fiind la început finanţate parţial sau total de agenţii de dezvoltare. Aici găsim deosebirea lor de afacerile private, cum sunt, de exemplu, Internet caffé. Este oarecum exagerat să credem că instalarea câtorva calculatoare într-o comunitate şi conectarea la Internet va avea o influenţă pozitivă imediată asupra evoluţiilor sociale, în special atunci când comunitatea nu a cerut-o şi nu vede

36

vreun beneficiu. Instalarea computerelor în zonele rurale are sens doar dacă aceasta face parte dintr-o iniţiativă mai largă de dezvoltare socială a comunităţii. Calculatoarele şi Internetul sunt instrumente suplimentare, şi nu elemente centrale ale iniţiativelor de dezvoltare comunitară. Computerele vor avea un impact puternic doar atunci când vor fi asociate cu activităţi de informare, instruire şi de petrecere a timpului liber.

Tipuri de conectare Internet Accesul la Internet este un component crucial în activitatea Centrului. Când liniile telefonice sunt disponibile, acestea pot fi folosite pentru conectarea la Internet Dial-up, fiind, totodată şi cea mai ieftină modalitate. Dezavantajul este că, în timp ce vă conectaţi la Internet, linia telefonică este ocupată. În unele locuri telefonia digitală permite Digital Subscriber Line (DSL), care oferă viteza mai mare, conectare permanentă la Internet şi nu ţine linia telefonică ocupată. Diversele tehnologii de conectare la Internet au aproximativ aceeaşi schemă: Centrul se conectează la Serviciul Internet Provider (ISP) care are cea mai mare viteză de conectare la Internet la preţul cel mai accesibil.

Iată diagrama de conectare a unui Centru la reţeaua Internet. Întreţinerea echipamentului Profilul şi specificaţiile echipamentelor noi trebuie să fie trecute într-un registru chiar de la început. Această înregistrare trebuie să conţină tipul echipamentului, numărul de serie, gradul de uzură, structura şi datele computerului, numele şi versiunea software-ului instalat.

37

Sfaturi Păstraţi toate CD-urile cu programele de instalare într-o cutie specială într-un loc sigur. Tot acolo puteţi păstra „paşapoartele” şi documentele de garanţie ale tuturor echipamentelor. în aceeaşi cutie puteţi păstra şi registrul echipamentelor (profil şi specificaţii).

Măsurile de întreţinere sunt necesare pentru a vă asigura că echipamentul va continua să funcţioneze în mod optimal şi pentru a reduce la minimum efectele învechirii. Echipamentul trebuie verificat cu regularitate. De exemplu, o dată pe lună trebuie verificat dacă calculatoarele funcţionează corect. Rezultatul diagnosticului se ataşează la profilul specific al echipamentului. Problemele ce ţin de echipamente se repetă periodic, de aceea e de dorit să păstraţi datele profilului computerului în baza de date. Istoricul fiecărei piese din echipament trebuie înregistrat în permanenţă, aici veţi specifica care sunt cauzele ce au dus la deteriorare, şi cum acestea au fost rezolvate.

Lista de verificare a unui computer Înainte de a conecta computerul Verificaţi dacă toate părţile computerului sunt corect asamblate (blocul

de sistem, monitorul, tastatura, mouse-ul, boxele). Este acest computer curat? Mediul în care se află computerul este unul curat şi funcţional? După conectare Computerul se porneşte corect? Există avertismente de eroare la conectare? Monitorul funcţionează adecvat? Tastatura este funcţională? Mouse-ul lucrează corect? Scoateţi la imprimantă o pagină cu text pentru a o verifica. Principalele aplicaţii ale software-lui pornesc corect? Este instalat în computer vreun software neautorizat? Antivirus-ul este funcţional şi este actualizat? Scanaţi computerul pentru a verifica dacă acesta conţine viruşi şi notaţi

rezultatul. Deconectaţi computerul Verificaţi dacă computerul se stinge corect.

Duşmanii calculatorului sunt praful cu umezeala. Pentru tastatură – lichidul şi fărâmiturile de alimente. Pentru boxe – sunetul la maximul. Pentru monitor – lichidele şi obiectele ascuţite care le zgârie. Pentru blocul de sistem – surse puternice de căldură.

Siguranţa utilizatorului de calculator - Nu dezasamblaţi monitoarele şi blocurile de sistem. - Nu consumaţi lichide şi alimente lângă calculator. - Fiţi atenţi la firele dezgolite.

38

- Faceţi-vă cunoscuţi cu regulile pentru utilizatori. Întocmiţi un set de reguli pentru beneficiarii sălii de calculatoare şi afişaţi-le într-un loc vizibil, astfel încât toţi utilizatorii să fie la curent cu ele.

Exemplu: 16 reguli pentru utilizatorii de calculatoare la Centrul Media 1. Înainte de a începe lucrul la calculator, completează fişa de evidenţă. 2. Începe lucrul, dacă eşti sigur că îl poţi utiliza computerul. 3. Nu te jena să ceri ajutorul administratorului. 4. În cazul în care calculatorul s-a blocat sau observi alte nereguli, solicită

ajutorul administratorului, nu încerca să te descurci singur. 5. Foloseşte cu grijă calculatorul şi restul utilajului de pe masa de lucru. 6. Evită să-ţi deranjezi colegii. Păstrează liniştea. 7. Ascultă muzică doar la căşti. 8. Evită să deschizi şi să ştergi informaţia ce nu-ţi aparţine. 9. Păstrează doar informaţia utilă pe HDD, restul ar putea dispărea în orice clipă. 10. Lăsa ordine în urmă ta. 11. Se interzice categoric să schimbi echipamentul periferic de la un computer la

altul. 12. Se interzice să schimbi configuraţia la Windows. 13. Se interzice categoric downloadul sau aploadul. Doar cu permisiunea

administratorului! 14. Interzis consumul de alimente şi băuturi în timpul folosirii calculatorului. 15. Să se navigheze pe site-uri obscene. 16. Jocurile sau filmele pot fi privite doar cu acordul administratorului şi doar în

azul în care sunt calculatoare libere. Utilizatorul care nu respectă aceste reguli poate pierde dreptul de acces la calculatoarele Centrului Media.

Trei paşi de bază pentru înlăturarea defecţiunilor Când o problemă tehnică este observată de către membrii echipei Centrului sau este adusă la cunoştinţă de către un beneficiar, acţionaţi în trei paşi şi răspundeţi la următoarele întrebări: Pasul 1:

• Identificaţi natura problemei. • Problema se referă la o singură piesă a echipamentului? • Este implicat hardware-ul sau software-ul?

Pasul 2: • Verificaţi integritatea fişierului şi vedeţi dacă problema a apărut anterior. • Ce soluţie a fost aplicată când problema a apărut pentru prima dată? • Pot angajaţii Centrului să soluţioneze problema?

39

• Dacă problema este legată de hardware, verificaţi energia electrică, firele de reţea şi alte conexiuni.

Pasul 3:

• Contactaţi serviciul tehnic şi cereţi sfaturi, dacă problema nu poate fi soluţionată de Centru.

• Notaţi care este situaţia actuală a echipamentului, specificând acţiunile întreprinse.

Câteva sfaturi: • Sistemul de administrare trebuie să fie competent şi flexibil pentru a

soluţiona imediat deficienţele tehnice. • Deficienţele apărute din cauza utilizării incorecte a computerelor pot fi

reduse la minimum printr-o monitorizare a accesului la ele (adică să fie un administrator de reţea care să monitorizeze ce fac beneficiarii în sala de calculatoare).

• Asiguraţi-vă că utilizatorii au cunoştinţe de bază despre cum se foloseşte tehnologia respectivă.

• Doar echipa şi specialiştii au acces la Serverul principal. • Computerele pentru beneficiari trebuie curăţite în permanenţă şi soft-

urile acestora trebuie reinstalat periodic (cel puţin o dată pe lună). Puteţi găsi multe soluţii tehnice prin intermediul Internetului. Trebuie să luaţi în consideraţie că eficienţa acestor soluţii nu este garantată. Recomandăm să consultaţi un tehnician de tehnologii informaţionale (IT) la nivel local sau regional pentru aplicarea unor proceduri radicale.

Străduiţi-vă să schimbaţi piesele care ies din funcţie în timpul perioadei de garanţie.

Protecţia computerelor împotriva viruşilor Viruşii de computer au devenit un obstacol zilnic pentru toţi utilizatorii. Virusul reprezintă un program software care singur se răspândeşte în computer printr-o reţea sau prin alte forme de intrare în computer (de pe dischetă, CD, flash-card). Când virusul pătrunde în computer, el pune stăpânire puţin câte puţin pe întreg computerul, începe a şterge sau modifica fişierele, trimite informaţii despre sistemul Dumneavoastră prin Internet şi cauzează cedări ale hardware-ului. Pe zi ce trece, virusul se înmulţeşte şi plodeşte alţi viruşi pe calculator. Virusarea computerelor poate fi prevenită dacă:

1. Instalaţi programe de scanare Antivirus pe toate computerele. 2. Rugaţi utilizatorii să fie atenţi la introducerea în computer a noilor fişiere şi documente. 3. Interziceţi folosirea dischetelor floppy (excepţie: cazul în care aveţi instalate şi up-datate

programe eficiente de identificare a viruşilor). 4. Sunteţi atenţi la deschiderea fişierelor ataşate din poşta electronică, care trebuie mai întâi

scanate de viruşi. 5. Alegeţi un serviciu Internet care blochează viruşii prin server.

Programele Antivirus

40

Programele Antivirus asigură protecţia împotriva viruşilor. Un sistem obişnuit de protecţie a computerului împotriva viruşilor constă din două părţi:

1. Un program de bază conţine un motor de căutare şi identificare a virusului, pe care apoi îl elimină sau îl izolează în carantină.

2. Un fişier cu date, definiţii şi caracteristici ale virusului cât şi informaţii despre metoda de înlăturare a virusului.

Viruşii se schimbă mereu şi mereu apar alţii noi. Iată de ce este foarte important să actualizaţi, prin intermediul Internetului, bazele de date ale programelor Antivirus.

Programe Antivirus Programe de scanare şi depanare Antivirus Kasperskogo System Mechanic Norton Antivirus RegCleaner Panda Antivirus Şi altele McKafe Antivirus Fiţi conştienţi de faptul că viruşii se modifică permanent. Actualizaţi cât mai des bazele de date ale programelor Antivirus.

Protejarea informaţiei electronice Pe calculatoare şi pe server veţi putea depozita informaţii în format electronic, ce ţin de activitate şi contabilitate, de beneficiari, materialele pentru instruire. Formatul electronic oferă multe avantaje cum ar fi accesul, distribuirea şi procesarea informaţiei dar, totodată, are dezavantajul de a fi ştearsă din greşeală sau de a se pierde din hard disc. Prin urmare, este necesar să luaţi măsuri de precauţie pentru a evita pierderea datelor importante sau care nu pot fi înlocuite.

Susţinere şi întreţinere Facilităţile tehnice ale Centrului solicită de la utilizatori abilităţi tehnice de utilizare. Reţelele de computere, hardware şi software-urile necesită abilităţi de administrare – întreţinere şi depanare. În acelaşi timp, multe Centre au la dispoziţie camere foto / video, dictafoane şi alte echipamente în format digital. Abilităţile de lucru cu echipamentele digitale şi informaţia în format electronic este foarte importantă în zilele noastre. Nu este uşor să găseşti un tehnician care ar întruni toate aceste abilităţi. Training-ul ar putea fi o soluţie. Ca o soluţie alternativă ar putea servi suportul unui tehnician experimentat prin telefon. O soluţie bună ar fi copia de rezervă a soft-ului pentru întreţinerea zilnică sau în caz de urgenţe.

Siguranţa copiilor de rezervă. Toate fişierele importante, cum ar fi bazele de date ale Centrului, inventarul sau corespondenţa, au nevoie să li se întocmească lunar câte o copie de rezervă. Copia de rezervă trebuie să fie depozitată într-un loc sigur. Dacă un fişier important este şters sau transformat fără permisiune, acesta poate fi restabilit cu ajutorul copiei de rezervă.

41

Copiile de rezervă ale CD-ulrilor originale. Faceţi o copie a CD-urilor originale (de instalare şi altele) şi păstraţi originalul în siguranţă. Folosiţi doar copiile în activitatea Dumneavoastră, astfel încât originalele să nu fie utilizate până la uzare şi să le protejaţi de furt.

Procedura lunară de efectuare a copiilor de rezervă Pregătiţi trei discuri rewriteable pentru CD Rom-uri şi întitulaţi-le, de exemplu:

„Copie, ianuarie 2006”, „Copie, februarie 2006”, „Copie, martie 2006” (depinde de lună şi an).

Depozitaţi toate fişierele pe un computer. Stabiliţi o structură a arhivei, organizaţi fişierele pe directorii şi sub-directorii.

La sfârşitul fiecărei luni copiaţi informaţia pe CD-ul corespunzător. În funcţie de conţinutul datelor din această copie, puteţi decide dacă veţi păstra sau veţi şterge informaţia înscrisă lunile trecute.

După efectuarea copiilor lunare, depozitaţi-le în locuri sigure, de exemplu, în safeul Centrului.

O dată la trei luni, o persoana de încredere desemnată va face o copie care va fi păstrată în afara centrului (acasă, de exemplu). Acest procedeu va asigura păstrarea în siguranţă a datelor Centrului.

42

Capitolul 3

Structuri şi strategii organizaţionale. Management şi administrare Citiţi în acest capitol: Cum se stabileşte viziunea Centrului Formularea misiunii Centrului Stabilirea structurii Centrului Structuri şi strategii organizaţionale Resursele umane Tipuri de resurse umane Asigurarea resurselor umane

o Recrutarea o Selecţia o Pregătirea o Evaluarea performanţelor

43

Cum se stabileşte viziunea Centrului Existenta unei viziuni puternice şi clare despre viitor este cheia succesului pentru o organizaţie. Membrii organizaţiei au nevoie să aibă mereu în minte destinaţia călătoriei comune şi „binele cel mare” atunci când se orientează asupra unei iniţiative sau idei noi. Pentru ca o viziune să funcţioneze, ea trebuie să îndeplinească câteva condiţii: a. Să fie simplă şi clară. Mult prea multe organizaţii produc fraze frumoase şi goale de conţinut pe care le afişează pe post de viziune sau misiune de organizaţie. Exprimări de tipul: „O viaţă mai bună pentru oameni” sau „Supremaţie prin calitate şi orientarea către beneficiari” sunt puţin credibile şi, mai ales, imposibil de operaţionalizat. Ce ar trebui să facă un operator la sala de calculatoare pentru a aduce o viaţă mai bună oamenilor? Viziunea trebuie să fie clară şi simplă pentru a permite tuturor oamenilor să se orienteze în interiorul ei.

La discuţiile de formulare a viziunii Centrului invitaţi 10-15 tineri. Asiguraţi-vă că aţi inclus reprezentanţi ai tuturor grupurilor de tineri din comunitate. Aceasta înseamnă să ieşiţi din tipare şi să invitaţi la discuţie pe cei care deseori nu beneficiază de dreptul la opinie.

b. Să fie comunicată pe larg. Studiile au arătat că într-o organizaţie timpul consacrat comunicării de natură strategică constituie cel mult 5% din timpul de comunicare. Pentru aceasta nu este suficient să afişăm nişte postere pe pereţi (deşi nu strică). Este nevoie să comunicăm pentru a înţelege raportul dintre acţiunile / iniţiativele managementului şi scopul principal al organizaţiei. Mai este nevoie, de asemenea, să înlăturăm barierele de comunicare. Asta înseamnă să vorbim despre direcţia pe care o urmăm şi de ce ea este necesară. c. Să fie mereu adaptată. O viziune trebuie, teoretic, creată pe termen lung, Cu toate acestea, e bine să ţinem cont de:

1. Toleranţa culturală la termene. Termen lung în Republica Moldova se consideră un termen de circa trei ani, iar în Japonia – trei decenii.

2. Imprevizibilitatea economică. Ritmul schimbărilor s-a accentuat şi predictibilitatea pe termen lung nu mai e posibilă.

Astfel, managerul modern trebuie să fie capabil să formuleze o viziune, să o reformuleze şi, dacă e nevoie, să o abandoneze.

Exerciţiul de viziune Lucrul în grupuri reprezintă partea principală a acestui exerciţiu, însă facilitatorul va oferi fiecăruia posibilitatea să-şi expună opinia. Aceasta ar putea chiar să însemne regruparea participanţilor în funcţie de experienţa şi statutul lor social, pentru ca ei să se relaxeze şi să se deschidă pentru comunicare în timpul discuţiilor. Pasul A: Descrieţi unde vă aflaţi acum. Dacă este posibil, începeţi discuţia cu rezultatele analizei situaţiei, pe care le-aţi obţinut anterior. Dacă nu este posibil, participanţii vor analiza situaţia curentă, prin prisma câtorva probleme prioritare şi cauze ale acestora. Pasul B: Descrieţi unde doriţi să ajungeţi. Participanţii vor fi angajaţi în discuţie ca persoane care ar avea autoritatea şi puterea de a face toate schimbările necesare pentru a realiza viziunea.

44

Pasul C: Participanţii vor ţine minte că viziunea exprimă interesul fiecărui grup de tineri din comunitate. Această poate fi exprimată prin constatări simple. De exemplu, „tinerii biciclişti vor învăţa cum să obţină o finanţare şi vor construi o parcare de biciclete”. Pasul D: Identificaţi rezultatele pozitive care ar putea fi obţinute prin comunicare, informare sau educaţie la nivel comunitar. De exemplu, „Tinerii de 15-18 ani vor obţine informaţii şi deprinderi în domeniul sănătăţii sexuale, pentru a-şi reduce vulnerabilitatea la HIV/SIDA”.

Formularea misiunii Centrului O misiune clar formulată vă ajută să prezentaţi clar viziunea Centrului. Ea permite fiecărui beneficiar sau partener să înţeleagă mai uşor obiectivele generale ale Centrului. De asemenea, misiunea este un ghid util ce poate fi folosit de către administraţia Centrului pentru luarea deciziilor. Ea reflectă interesele, nevoile şi valorile tinerilor, dar şi ale partenerilor Dumneavoastră. Aşadar, misiunea explică viziunea Centrului. Pentru a o formula, încercaţi să vizualizaţi drumul de unde porniţi şi unde doriţi să ajungeţi. Declararea misiunii ar trebui să reprezinte viziunea pe termen lung asupra a ceea ce încearcă organizaţia să devină, asupra segmentului de piaţă căruia doreşte să i se adreseze şi asupra nevoilor pe care încearcă să le satisfacă. O declaraţie a misiunii este eficace dacă este realizabilă, instructivă, precisă, dacă reflectă valorile şi cultura organizaţiei şi dacă este orientată spre beneficiari. Realizabilă. Misiunea unei organizaţii trebuie să fie astfel formulată încât să fie realizabilă cu ajutorul creativităţii şi competenţelor organizaţiei, dar să solicite un efort, să constituie o provocare. Instructivă. Declararea misiunii induce un sentiment de ataşament faţă de valorile comune tuturor angajaţilor, indiferent de funcţiile ocupate sau de activităţile desfăşurate, şi are rolul de a unifica eforturile. Precisă. Pentru a-i ajuta pe manageri în stabilirea direcţiei strategice a unei organizaţii, declararea misiunii trebuie să identifice în mod clar caracteristicile esenţiale ale organizaţiei. Reflectă valorile şi cultura organizaţiei. Este important ca declararea misiunii să reflecte realităţile şi idealurile unei organizaţii, să fie în acord cu valorile şi principiile oamenilor. Orientarea către beneficiar. Nevoile şi dorinţele beneficiarilor oricărei organizaţii trebuie să fie luate în considerare cu o preocupare sinceră la stabilirea misiunii organizaţiei. Datorită schimbărilor rapide ale naturii serviciilor, este nevoie ca declararea misiunii să fie orientată către grupul ţintă, şi nu către produs.

Întrebări utile în demersul de întocmire a declaraţiei de misiune (care ar fi necesar să fie participativ): • Care este scopul esenţial al Centrului, raţiunea lui de a exista?

45

• Ce reprezintă Centrul? De ce există? • În ce constă valoarea noastră ca membri ai Centrului, care sunt

competenţele noastre unice? • Care sunt valorile Centrului nostru? • Care sunt cele mai importante lucruri pentru organizaţia noastră? • Care este semnificaţia a ceea ce facem în Centru? • Cum mai putem să ne aducem contribuţia? • Ce vrem să fim şi să facem ca Centru (peste 3-5 ani, de exemplu)?

Recomandăm următorul proces pentru formularea misiunii: 1. Echipa asistată de un consultant va merge într-o şedinţă pentru a elabora misiunea (2-

3 zile). Se vor folosi chestionare şi se vor prezenta opiniile tuturor membrilor echipei privind viziunea, principiile, valorile, contribuţia personală şi ca organizaţie pe care doresc să o aducă, ce anume îi face unici etc. Apoi una sau două persoane vor fi delegate să elaboreze o primă schiţă a misiunii care va fi supusă apoi discuţiei şi îmbunătăţită cu contribuţiile celorlalţi.

2. Se va repeta acest proces la nivelul fiecărui departament, grup specializat de angajaţi

sau la nivel interdepartamental astfel, încât să se elaboreze misiuni la toate aceste niveluri care să fie interconectate cu misiunea globală a organizaţiei.

3. La anumite intervale de timp misiunea va fi reanalizată şi sprijinul pentru îndeplinirea

ei – reafirmat. Managerii trebuie să fie primii care îşi manifestă în mod constant susţinerea şi credinţa în misiunea organizaţiei.

4. Noii angajaţi vor fi selectaţi în acord cu valorile cuprinse în misiune şi încurajaţi să

contribuie constructiv. Toate sistemele şi structurile din cadrul organizaţiei trebuie să fie aliniate cu misiunea.

Un exeplu generic de declaraţie a scopurilor unei organizaţii este următorul: „Să creştem bunăstarea economică şi calitatea vieţii tuturor deţinătorilor de risc”. Deţinătorii de risc sunt toţi cei care ar avea de suferit dacă afacerea eşuează: proprietari, angajaţi, furnizori, clienţi, bănci, comunitatea. Prin bunăstare economică înţelegem obţinerea de profit pentru acţionari, salarii şi alte recompense pentru angajaţi, servicii cu un raport bun calitate/preţ pentru clienţi. Calitatea vieţii presupune satisfacerea nevoilor umane fundamentale, care constituie în acelaşi timp surse de motivaţie şi capacităţi care pot fi utilizate.

Misiunea Centrului Radio Zibonele "Suntem un grup de voluntari cu diferite abilităţi, care am creat un Post de Radio. Postul de radio aparţine şi este administrat de comunitatea Khayelitsha. Ne preocupă modul în care poate fi sporită calitatea vieţii oamenilor din comunitatea noastră, prin aplicarea standardelor de sănătate. Toţi cei pe care îi servim (ascultătorii noştri) suferă din cauza sănătăţii precare şi condiţiilor proaste de viaţă. Radio Zibonele este angajat să transmită deprinderi şi informaţii printr-un proces onest, astfel să împuternicească comunitatea Khayelitsha pentru o viaţă mai bună”

46

Radio Zibonele serveşte o comunitate de lângă Cape Town (Africa de Sud) şi îşi concentrează eforturile la sănătatea oamenilor ca prioritate pentru comunitate

Stabilirea structurii Centrului Provocările cu care se confruntă Centrele de tineret vizează cel mai des domeniul organizaţional. Managementul organizaţional este miezul oricărei acţiuni, iar modul în care organizaţi lucrurile este esenţial pentru orice strategie pe care aţi vrea să o folosiţi la dezvoltarea comunităţii şi a beneficiarilor Centrului.

Principii generale de organizare a unui Centru • A fi democratic • A fi responsabil • A asigura participarea tuturor lucrătorilor Centrului – membri ai

echipei, voluntari, colaboratori • A asigura reprezentarea tuturor segmentelor comunităţii şi a

oferi spaţiu pentru susţinerea intereselor acestora • A nu promova interesele unui segment al comunităţii în

detrimentul altuia • A fi flexibil şi practic

Aspectele organizaţionale sunt foarte mult influenţate de situaţia locală şi nu există soluţii universale. Sunt însă câteva principii de bază ce trebuie urmate şi roluri şi responsabilităţi fundamentale ce trebuie aplicate. De structura Centrului fac parte toate elementele de infrastructură: bunurile, echipamentele, accesoriile tehnice. De structură ţin şi elemente care fac posibilă administrarea programelor curente: echipa şi resurse financiare. Structura generală a Centrului este determinată de rezultatele evaluării nevoilor comunităţii şi ale beneficiarilor. Detaliile de organizare vor fi diferite, în funcţie de tipul de Centru, dimensiunea lui, locaţia, contextul cultural, legislaţia naţională şi mulţi alţi factori. Dumneavoastră decideţi ce nevoi doriţi să satisfaceţi, iar pentru aceasta puteţi căuta şi alege sau adapta unul din modelele care vi se potrivesc. Aţi putea împrumuta idei de la alte organizaţii apropiate, de la alte Centre de tineret sau centre comunitare din ţară sau din străinătate. De asemenea, puteţi obţine exemplare de statute sau modele de organizare prin intermediul Internetului. Toate aspectele de funcţionare a unui Centru sunt interdependente. În ceea ce priveşte organizarea, trebuie să meditaţi şi să examinaţi cu atenţie mai multe elemente, inclusiv costul şi dimensiunile facilităţilor, structura optimă, strategii în domeniul resurselor umane, tipul şi calitatea serviciilor etc. Centrul trebuie să transforme chestiunea dezvoltării capacităţii organizaţionale într-o prioritate, la fel şi consolidarea capacităţilor tehnice şi umane şi asigurarea unor servicii prietenoase şi sigure. Structuri şi strategii organizaţionale

47

Adunarea generală Centrul Dumneavoastră se bazează pe anumite principii şi funcţionează prin intermediul unei autorităţi care ar trebui să fie responsabilă faţă de fondatorii şi partenerii organizaţiei. Fondatorii urmează să fie reprezentaţi în structurile de luare a deciziilor. Procesul de desemnare a membrilor într-un Consiliu de administrare ar trebui să includă de asemenea participarea reprezentanţilor comunităţii locale. Adunarea generală a fondatorilor, acţionarilor sau membrilor este autoritatea ce formulează politicile organizaţiei sau desemnează ori aprobă reprezentanţi.

Centrele trebuie să fie organizate în mod autonom şi să posede drepturi şi mecanisme de autodeterminare. Mai ales în situaţia în care Centrele de tineret contribuie la schimbarea comunităţii, un Centru se construieşte adesea în baza unor organizaţii şi grupuri de iniţiativă cu orientare socială şi, mai nou, în cadrul unor instituţii publice.

Calitatea de membru Oricare ar fi orientarea unui Centru de tineret, el trebuie să se bazeze pe un element esenţial: membrii comunităţii. Fie oficial, fie printr-un proces de cooperare sau altă formă de organizare, sau pur şi simplu printr-o implicare în calitate de voluntari şi beneficiari, scopul Dumneavoastră ar trebui să fie de a face din „membrii comunităţii” şi „membri ai Centrului”.

Comunicarea permanentă cu partenerii şi persoanele interesate vă va ajuta să determinaţi profilul beneficiarilor şi al participanţilor la activităţile Centrului şi să înţelegeţi ce-şi doresc aceştia. Voluntarii din localitate sau tinerii din comunitate vă vor ajuta în acest proces de cercetare – să aflaţi răspunsuri la întrebări, să realizaţi anchete şi să obţineţi o reacţie de răspuns.

În mod ideal, participarea largă a membrilor comunităţii la activităţile Centrului creează sentimentul de proprietate a comunităţii asupra Centrului, ceea ce constituie principalul element de succes al unui Centru, în special pentru durabilitatea lui. Consilii şi comitete Oricare ar fi denumirea lor – „Consiliu de administrare”, „Consiliu coordonator” sau „Comitet de conducere”; „Consiliul consultativ al tinerilor”, „grup de lucru” sau „grup consultativ” – aveţi nevoie de structuri oficiale administrative şi de consultare care să reprezinte direct sau în mod simbolic relaţia de apartenenţă a Centrului la comunitatea locală (de proprietate a comunităţii asupra Centrului). Sub toate aspectele funcţionării unui Centru, este mai bine ca acest grup să fie cu adevărat activ şi să nu fie doar un consiliu nominal. Indiferent de structura pe care aţi adoptat-o, principalele lucruri pe care se axează funcţionarea Centrului Dumneavoastră sunt buna administrare, în cadrul căreia procesul de luare a deciziilor este transparent şi responsabil.

48

Structurile oficiale sunt importante mai ales pentru procesul de luare a deciziilor, pentru relaţiile cu instituţiile oficiale, pentru redactarea documentelor şi pentru cooperarea cu alte organizaţii – de la cele reprezentând administraţia publică până la iniţiativele comunităţii locale. Consiliul de administrare al Centrului trebuie să asigure că întreaga activitate a instituţiei reflectă caracterul comunităţii şi este deschisă pentru toţi membrii acesteia. Consiliile de administrare sau consultative pot fi foarte utile la asigurarea faptului că responsabilităţile de bază sunt acoperite, mai ales pentru Centrele care funcţionează cu un personal redus sau fără personal. Grupuri de lucru Cea mai reuşită modalitate de a asigura participarea membrilor comunităţii este crearea câtorva grupuri de lucru tematice conform domeniilor de activitate. În funcţie de priorităţile proprii, puteţi crea grupuri de lucru pentru:

• Participarea tinerilor • Instruire • Educaţie pentru sănătate • Programe pentru băieţi • Postul de radio şi ziarul şcolar • etc.

Astfel, oameni cu diverse activităţi pot fi implicaţi în acţiunile Centrului – de la tineri până la lucrători sociali, de la elevi până la angajaţi ai serviciilor medicale.

Împărţirea sarcinilor şi responsabilităţilor Relaţia dintre Consiliul de administrare, personalul remunerat şi voluntari este deseori complicată. De obicei, personalul salarizat realizează marea parte a muncii de zi cu zi şi asigură administrarea şi implementarea tuturor activităţilor planificate. Voluntarii vor participa mai ales la activităţi de mobilizare şi sensibilizare sau la alte iniţiative. Consiliul de administrare supervizează activitatea Centrului, examinează rapoarte şi garantează o relaţie bună cu comunitatea şi organizaţiile din exterior.

Unele domenii de activitate solicită o atenţie deosebită şi trebuie să dispună de o structură care să-şi asume responsabilităţi în acest sens. Responsabilităţile pot fi separate după cum urmează:

• Administrare: finanţe, înregistrare • Coordonare: voluntari, instruire, colectare de fonduri • Tehnice: facilităţi, menţinerea echipamentului • Programe / activităţi: relevanţă pentru comunitate, studierea necesităţilor.

Structurile menţionate anterior vor garanta relaţii solide cu cei mai importanţi oameni din comunitate. Totodată, structurile organizaţionale se vor modifica odată cu dezvoltarea Centrului. Ceea ce contează cel mai mult este faptul că direcţia de dezvoltare a Centrului, regulile şi canalele de comunicare sunt clare şi cunoscute public.

49

Sisteme operaţionale Funcţionarea Centrului este facilitată de structuri şi sisteme care permit realizarea unui management organizaţional durabil, un proces colectiv de luare a deciziilor, asigurarea unei continuităţi a experienţei şi instituţionalizarea cunoştinţelor. Este necesară o abordare ce promovează un proces de luare a deciziilor consultativ, colectiv şi în bază de consens, care conduce, în cele din urmă, la obţinerea unor beneficii comune. Aceste activităţi sunt coordonate de resursele umane ale Centrului - echipa, angajaţii şi voluntarii organizaţiei. Modalitatea de organizare a Centrului ar trebui să fie inclusivă, ghidată de principii ale echităţii şi justiţiei sociale. Atunci când începem să privim Centrele de tineret ca pe centre comunitare, este important să recunoaştem rolul lor de spaţii pentru inovaţie şi experimente. Aici membrii comunităţii îşi pot realiza pe deplin potenţialul creator, obţinând totodată un răspuns la nevoile locale ale comunităţii. Resursele umane La constituirea unui Centru, este nevoie să vă gândiţi foarte bine ce fel de oameni vor lucra aici şi de ce fel de abilităţi vor avea nevoie. Uneori nu veţi găsi în comunitate oameni pentru toate funcţiile de care are nevoie un Centru. De exemplu, separarea clară a sarcinilor, întâlnită la Centrele mai mari, se obţine prin angajarea mai multor specialişti: coordonator pentru programele de training, coordonator al voluntarilor, adminisratori de reţele, tehnicieni, specialişti în relaţiile cu publicul etc. Această diferenţiere clară a sarcinilor lipseşte la un Centru comunitar, unde fiecare membru al echipei trebuie să aibă mai multe abilităţi şi să poată îndeplini mai multe sarcini. Fiind instruiţi, majoritatea oamenilor pot presta cu succes servicii pentru tineri. Ei pot fi eficienţi, pot aduce la Centru mai mulţi beneficiari şi pot contribui la îmbunătăţirea participării tinerilor şi comunităţii. Provocarea unui Centru este de a fi deschis la iniţiativa oricărei persoane din comunitate care doreşte să participe la viaţa lui atât în calitate de beneficiar, voluntar, cât şi în calitate de membru al echipei sau coordonator de programe sau chiar membru al Consiliului de administrare sau al Consiliul consultativ al tinerilor . Regula de bază este: dacă abilităţile pot fi obţinute, iar oamenii doresc să înveţe, atunci trebuie să fie cineva la Centru ca să le ajute să înveţe şi să obţină abilităţi. Centrul este unul comunitar. Iată de ce oamenii – resursele umane din comunitate – se află în centrul procesului de planificare. Pentru a supravieţui, Centrul este orientat spre oameni. În activitatea zilnică, aceasta este un angajament şi o contribuţie continuă din partea comunităţii care, de exemplu, oferă gratis un spaţiu, face donaţii financiare sau materiale, plăteşte serviciile comunale sau face muncă de voluntariat. Toate acestea îi permit Centrului să funcţioneze la costuri joase şi îi asigură un caracter durabil.

50

Centrele de tineret se deosebesc de alte instituţii existente care oferă servicii comerciale sau de stat pentru tineri – Internet caffé, centre de sănătate, cabinete de planificare a familiei, case de cultură, discoteci, biblioteci, primării sau şcoli. Prin urmare, serviciile prestate de Centru trebuie să se deosebească de cele propuse de instituţiile de stat sau comerciale. Aşadar, aveţi nevoie de idei alternative şi novatoare atunci când vă ocupaţi de resursele umane ale Centrului. Calitatea resurselor umane antrenate va determina resursele tehnice, financiare sau alte resurse ale Centrului.

Practici diverse Atunci când elaborează un plan de resurse umane, fiecare Centru se descurcă cu resursele de care dispune. • Unele Centre nu au bani pentru a remunera personalul. • Alte Centre plătesc doar o singură persoană – managerul

Centrului. • Alte Centre au suficient bani pentru a plăti atât echipa

care implementează programe, cât şi personalul tehnic. Administrarea resurselor umane ale Centrului este un proces lent care presupune formarea unor relaţii de muncă cu membri ai comunităţii. Investiţia în resursele umane din comunitate este un proces continuu şi organic, foarte important, care asigură caracterul durabil al Centrului. Acest proces îi oferă comunităţii sentimentul de proprietate asupra Centrului şi se realizează prin:

• Acţiuni de conştientizare a importanţei informării şi educaţiei. Răspundem la întrebările: Ce înseamnă aceste cuvinte pentru oamenii din comunitate? Cum se potrivesc acestea cu viaţa de zi cu zi a tinerilor?

• Implicarea oamenilor în planificarea şi realizarea programelor de informare şi educaţie a tinerilor din comunitate.

Tipuri de resurse umane Un Centru de tineret are nevoie de mai mulţi oameni care să asigure buna lui funcţionare. Veţi avea nevoie de oameni care implementează programele şi administrează Centrul. Nu mai puţin importanţi sunt, însă, şi oamenii care au grijă de calculatoare, oameni care asigură funcţionarea reţelei electrice şi a robinetelor sau oamenii care fac curat.

Pentru o bună funcţionare, Centrul trebuie să aibă: o imagine a oficiului o echipă de oameni dedicaţi suficienţi oameni care să facă toată munca sisteme flexibile de implicare şi instruire a oamenilor, de

organizare şi menţinere a activităţii. Cele mai preţioase resurse umane pentru Centru sunt oamenii care sunt inspiraţi de idei. Munca la un Centru de tineret este un mod de viaţă. Gradul de implicare a comunităţii şi nivelul de activism se vor extinde în funcţie de nevoile, capacitatea şi disponibilitatea comunităţii Dumneavoastră de a răspunde la tendinţele şi forţele din exterior. Implicarea nu este întotdeauna aceeaşi şi Centrul va traversa neapărat mai multe cicluri, schimbări şi crize în ceea ce priveşte resursele umane.

51

Sugestii cheie Pentru dezvoltarea resurselor umane, Centrul trebuie să găsească soluţiile cele mai potrivite pentru condiţiile locale. Iată câteva sugestii: • Angajaţii şi personalul salarizat sunt importanţi atunci când Centrul tinde să se

instituţionalizeze. În acelaşi timp, trebuie să găsiţi alternative pentru salariile plătite lunar.

• Voluntarii din comunitate sunt o soluţie reuşită pentru Centrul care are un buget restrâns şi, în acelaşi timp, răspunde la nevoile de implicare comunitară. Aici interesul voluntarilor este de a acumula deprinderi noi, experienţă practică şi capital social, şi mai puţin de a avea beneficii financiare.

• În încercarea de a găsi soluţii alternative pentru remunerarea resurselor umane, Centrul ar trebui să încurajeze inovaţiile şi iniţiativele creative. Deci, fiţi creativi şi încercaţi idei noi!

Mediul prietenos pentru beneficiari este esenţial în atragerea şi implicarea tinerilor, în special a celor din categoriile marginalizate. Centrul trebuie să fie un spaţiu care stimulează participarea prin împuternicirea tuturor tinerilor, un spaţiu deschis inovaţiilor şi creativităţii. Acum să explorăm câteva dintre tipurile de resurse umane la care vă gândiţi de obicei.

• Personalul salarizat La formarea echipei, veţi fi influenţaţi de mediul local şi de circumstanţe specifice. Atunci când angajaţi personalul, este nevoie să găsiţi răspunsuri la următoarele întrebări:

De ce avem nevoie de personal salarizat şi ce sarcini specifice va executa acesta? Există oare o altă modalitate de a realiza vreuna dintre aceste sarcini? Care vor fi relaţiile dintre persoanele salarizate şi celelalte resurse umane?

Cu siguranţă, personalul plătit se dedică mai mult şi este un avantaj enorm pentru Centru. În acelaşi timp, prezenţa lucrătorilor salariaţi poate influenţa negativ realizarea strategiei de resurse umane, pentru că salariile lor descurajează implicarea voluntarilor sau a persoanelor remunerate parţial. Iată de ce personalul salarizat nu reprezintă singura soluţie pentru toate nevoile de resurse umane ale Centrului. Se consideră că remunerarea financiară nu este o soluţie în sine. Căutaţi şi găsiţi o abordare holistică şi acordaţi atenţie egală tuturor tipurilor de resurse umane. Atunci când angajaţi persoane cu abilităţi tehnice (de exemplu, administratori de reţele de calculatoare) alegeţi profesionişti care au în acelaşi timp deprinderi de lucru cu tinerii sau atitudini favorabile acestora. Personalul va trebui să joace mai degrabă rolul de facilitator decât de simpli angajaţi remuneraţi. Membrii echipei ar trebui să se concentreze nu atât pe a face ceva, ci mai degrabă să-i ajute pe tineri să facă ceva. Principalele domenii de responsabilitate pentru personalul salarizat sunt:

o Administrarea o Asigurarea tehnică o Implementarea programelor o Coordonarea

În multe situaţii, toate aceste responsabilităţi îi revin unei singure persoane.

52

Salarii şi remunerare Salariile angajaţilor Centrului ar trebui să reflecte realităţile locale şi să ţină cont de experienţa fiecăruia. Merită să cercetaţi modul în care sunt plătiţi alţi angajaţi din comunitate. Pentru asta, răspundeţi la câteva întrebări: Care sunt salariile învăţătorilor şi vânzătorilor din localitate? Care sunt costurile vieţii în localitate? Cum vor fi priviţi salariaţii Centrului de comunitate? Dacă aveţi mai mult de un angajat salariat, elaboraţi o scară de remunerare. Nu veţi putea plăti acelaşi salariu tuturor, de aceea analizaţi impactul pe care o va avea diferenţa de salarii printre membrii echipei Centrului şi în comunitate. Reţineţi: banii nu sunt modul cel mai reuşit de apreciere a eforturilor şi contribuţiei oamenilor.

• Personalul ocazional Unele Centre stimulează material lucrătorii ocazionali. Aceste stimulente pot fi sub formă de diurne, bilete de călătorie în transportul public sau mese gratuite ocazionale. Uneori se practică plătirea onorariilor sau jumătăţilor de salariu ocazionale pentru muncă prestată în programe. Pe scara remunerării, personalul ocazional se află undeva între personalul salarizat şi voluntarii neplătiţi. Abilităţile şi posibilităţile Dumneavoastră de a plăti lucrătorii ocazionali pod fi diferite de la o perioadă la alta; ele depind de proiectele şi bugetele pe care le administraţi. De exemplu, Centrul poate obţine o finanţare nu prea mare din partea unei organizaţii pentru a elabora o cercetare, un site, materiale promoţionale, pentru un training etc. Pentru o perioadă de câteva luni s-ar putea să aveţi nevoie de câţiva oameni în plus pentru realizarea acestor sarcini. Marele avantaj al acestor angajaţi este faptul, că ei sunt recompensaţi pentru eforturile lor. Aceasta îi încurajează să-şi dedice mai mult timp activităţilor Centrului. Personalul ocazional reprezintă o parte importantă a strategiei Centrului în domeniul resurselor umane. Însă Centrul trebuie să fie atent să nu-i exploateze şi să nu le creeze aşteptări false. De asemenea, este important ca personalul salarizat sau angajaţii ocazionali să nu limiteze intenţionat sau inconştient oportunităţile pentru voluntari sau pentru implicarea comunităţii.

Înţelegerea rolurilor, drepturilor şi responsabilităţilor Să examinăm exemplul unui Centru, în care a apărut o problemă de relaţie între personalul permanent şi cel ocazional. Angajaţii ocazionali, plătiţi pentru orele de muncă prestată, au depăşit numeric de trei ori echipa permanentă a Centrului. Ei aveau o contribuţie majoră la activitatea cotidiană a Centrului, dar a apărut o confuzie legată de rolul lor. După o perioadă de timp, această confuzie a condus la resentimente şi tensiuni. Unii dintre angajaţii ocazionali au pretins la un statut de personal permanent sau cel puţin să li se ofere oportunitatea unei ascensiuni. La rândul lor, unii membri ai echipei aveau sentimentul că personalul ocazional ocupă prea mult spaţiu şi reduce şansele de implicare a voluntarilor.

53

Este important să fie asigurată înţelegerea şi acceptarea rolurilor, drepturilor şi a responsabilităţilor pentru toţi cei prezenţi în cadrul Centrului.

• Voluntarii Într-un Centru de tineret, voluntarii fac parte din strategia generală de dezvoltare. Beneficiile voluntariatului pot fi semnificative pentru Centru. Totul depinde de resursele umane care există deja şi, mai important, de cele ce pot fi create în comunitate. Există în comunitatea Dumneavoastră tineri şi adulţi care dispun de timp liber? Pentru mulţi oameni din comunitate, Centrul ar putea reprezenta singura oportunitate de a realiza ceva util din punct de vedere social. Adesea oamenii, în special tinerii, sunt frustraţi de lipsa reală de oportunităţi de a face lucruri care într-adevăr să merite efortul. Voluntariatul exprimă măsura de implicare şi de angajare a comunităţii. Succesul Centrului poate fi măsurat prin gradul de implicare a comunităţii în activităţi. Voluntariatul ţine de stabilirea unor relaţii cu membrii comunităţii şi de capacitatea Dumneavoastră de a-i convinge să lucreze gratis pentru Centru. Voluntarii pot participa în toate domeniile de activitate ale Centrului – de la munca la telefon, până la realizarea programelor; de la asigurarea tehnică, până la colectarea de fonduri. Dar în comunităţile în care mulţi adulţi sau tineri sunt plecaţi în străinătate, implicarea voluntarilor poate fi greu de realizat şi este un lux pentru un Centru. În plus, pentru mulţi oameni, voluntariatul este un concept nou şi uneori dificil de înţeles. Puterea voluntarilor constă în angajamentul şi numărul lor. Aţi putea crede că e mai simplu şi mai sigur să prestezi un serviciu cu ajutorul câtorva profesionişti angajaţi şi salarizaţi permanent, în loc să implici o mulţime de voluntari. De fapt, aceste două lucruri nu pot fi comparate. Principala idee a unui Centru urmăreşte participarea tinerilor şi a comunităţii, care aduce în acelaşi timp activităţi productive şi rezultate constructive. Prin participare, oamenii obţin cunoştinţe şi abilităţi, se schimbă şi, odată cu ei, se schimbă comunitatea. Unele Centre îşi pot permite să plătească o echipă mică şi să implice mai puţin voluntari. Acesta este un subiect ce ţine de încredere şi management. Alte Centre se bazează exclusiv pe munca voluntarilor la realizarea propriilor programe. Dar cele mai multe Centre se află undeva la mijloc. Atunci când implici o echipă de voluntari, este nevoie să faci investiţii: să le oferi instruire, să-i supervizezi, să fii răbdător atunci când ei învaţă şi fac greşeli. În schimb, investiţiile în voluntari creează un efect de multiplicare a resurselor umane, prin instruirea în cascadă: investind în cinci voluntari, instruindu-i şi sprijinindu-le interesele, obţii trei lucrători dedicaţi, care îţi asigură o legătură solidă cu toată comunitatea. Lucrul cu voluntarii cere flexibilitate şi sisteme funcţionale pentru a le asigura prezenţa confortabilă la Centru. Administrarea muncii voluntarilor trebuie să fie flexibilă: uneori ei au o prezenţă şi o activitate intensă, alteori – ei lipsesc cu desăvârşire. Ar fi bine să fiţi pregătiţi pentru astfel de situaţii. Adaptaţi planul de resurse umane în funcţie de abilităţile şi disponibilitatea voluntarilor şi, în acelaşi timp, ţineţi cont de nevoile Centrului.

Câteva lucruri despre voluntari 1. Voluntarii nu sunt un înlocuitor pentru personalul salarizat.

54

2. Voluntarii nu ar trebui să fie priviţi sau exploataţi ca muncitori neplătiţi. 3. Voluntarii sunt adesea o prezenţă nepermanentă sau sezonieră. Nu ar trebui să

contaţi pe ei pe termen lung şi nici chiar pe implicarea lor permanentă. 4. Un Centru ar trebui să fie flexibil pentru a-i face pe voluntari să se simtă

confortabil. 5. Uneori, voluntarii ar putea avea contribuţii de o oră-două pe săptămână sau pe

lună. 6. Voluntarii trebuie sprijiniţi, recompensaţi şi puşi în valoare; contribuţiile lor

trebuie recunoscute. Evitaţi crearea speranţelor false printre voluntari, de exemplu, că implicarea lor va conduce la un moment dat la angajarea lor.

• Echipa Centrului Adesea, în timpul activităţilor, se profilează o echipă de oameni dedicaţi, pe care puteţi să vă bazaţi. Fie că este formată din personal permanent, voluntari sau e mixtă, echipa Centrului asigură un grad de continuitate, care permite Centrului să facă faţă fluctuaţiei colaboratorilor angajaţi pe termen scurt şi îi asigură flexibilitatea în funcţie de solicitările beneficiarilor.

Cine şi ce formează echipa Centrului? Echipa o formează oamenii care fac parte din ea şi felul în care ei comunică în calitate de grup. Echipa reflectă caracterul relaţiei dintre Centru, tineri şi întreaga comunitate. Echipa ar trebui să includă fondatorii Centrului şi reprezentanţii organizaţiilor

constituante. Ea ar trebui să includă cu siguranţă personalul Centrului. Echipa ar putea să implice lideri locali, profesori, lucrători de tineret etc. Echipa ar putea, de asemenea, să includă consilieri sau colaboratori din afara

comunităţii care sunt angajaţi în dezvoltarea comunităţii. În unele Centre, din componenţa echipei fac parte şi persoane care, dintr-un

motiv sau altul, sunt indispensabili pentru funcţionarea Centrului – de exemplu, tineri voluntari.

Asigurarea resurselor umane Unul din principalele obiective ale unui Centru este: fiecare tânăr, care se adresează la Centru, trebuie să beneficieze de o intervenţie profesionistă, adaptată la nevoile lui. Acest obiectiv poate fi realizat numai prin implicarea unor resurse umane adecvate. Factori, cum ar fi pregătirea, vârsta, experienţa, locul de muncă şi nivelul de instruire formală joacă un rol important în stabilirea relaţiilor dintre o persoană şi un Centru. Conform Standardelor Minime de Calitate pentru Centrele de tineret, fiecare Centru trebuie să aibă o Schemă de personal, ce cuprinde cel puţin următoarele poziţii:

• un conducător de Centru – norma întreagă • doi lucrători de tineret – norma întreagă

55

• psiholog – norma parţială • consilier pentru orientare şcolara şi profesională – norma parţială • personal întreţinere /curăţenie – norma parţială

Pot fi incluse în schema de personal şi alte categorii profesionale, cu normă parţială, în funcţie de nevoile tinerilor şi specificul Centrului. De exemplu, lucrător cultural, sportiv, specialist în computere, jurist etc. Angajarea personalului se face prin concurs, cu respectarea legislaţiei în vigoare. Pentru asigurarea resurselor umane, managerii trebuie să parcurgă următoarele etape:

• Recrutarea Recrutarea este atragerea şi trierea iniţială a ofertei de resurse umane disponibile pentru ocuparea unui anumit post. Scopul ei este acela de a limita un câmp larg de candidaţi la un grup relativ mic de persoane din rândul cărora se vor face, de fapt, angajări. Activităţile de recrutare trebuie să înceapă cu o cunoaştere aprofundată a posturilor care urmează să fie ocupate, astfel încât gama largă de salariaţi potenţiali să poată fi restrânsă în mod inteligent. Tehnica folosită în mod obişnuit pentru a dobândi această cunoaştere este cunoscută sub numele de analiza postului. În esenţă, analiza postului urmăreşte să stabilească fişa de post (activităţile impuse de un post) şi specificaţiile postului (caracteristicile persoanelor care trebuie să fie angajate pentru respectivul post). Schema alăturată reprezintă legătura dintre analiza postului, fişa de post şi specificaţiile postului. Analiza postului Procesul de obţinere a informaţiilor despre post (sarcini impuse) şi tipul de persoană solicitat la acest post (care poate îndeplini aceste sarcini) Fişa de post O listă de activităţi specifice care trebuie executate pentru a îndeplini sarcinile proprii postului

Specificaţiile postului O listă privind aptitudinile umane şi caracteristicile persoanei, necesare pentru îndeplinirea sarcinilor specifice postului

Denumirea postului Locaţia Rezumatul postului Obligaţii Maşini, utilaje, echipamente

utilizate Materiale şi formulare folosite Supravegherea acordată sau

primită

Studiile Experienţa Pregătirea Raţionamentul Iniţiativa Efortul fizic Efortul psihic Responsabilităţile Aptitudinile de comunicare

Etapa I Recrutarea

Etapa II Selecţia

Etapa III Pregătirea

Etapa IV Evaluarea

performanţelor

56

Condiţiile de muncă Riscurile

Caracteristicile emoţionale Solicitările neobişnuite impuse de senzori,

cum ar fi lumina, mirosul şi zgomotul În afară de cunoaştere aprofundată a postului pe care vrea să facă angajarea Centrul, recrutanţii trebuie să fie capabili să găsească sursele de resurse umane. Întrucât oferta de persoane, din care se va face recrutarea, se modifică în mod continuu, vor fi perioade în care găsirea resurselor umane adecvate se va dovedi mai dificilă decât în alte perioade. Managerul sau specialistul în resurse umane ale Centrului va monitoriza piaţa muncii pentru a şti de unde să recruteze resursele umane adecvate şi ce tipuri de strategii şi tactici să folosească pentru a atrage candidaţii pe o piaţă concurenţială. Sursele de resurse umane disponibile pentru ocuparea unui post pot fi, în general, clasificate în două categorii:

1. Surse din interiorul organizaţiei. 2. Surse din afara organizaţiei.

Sursele din interiorul organizaţiei Grupul de salariaţi dintr-un Centru constituie una dintre sursele de resurse umane. O serie de persoane care deja lucrează pentru Centru pot fi bine calificate pentru a ocupa un post liber. Cele mai multe transferuri interne sunt promovări. Promovarea din interior are avantajul îmbunătăţirii moralului salariaţilor, al încurajării salariaţilor să lucreze mai intens în speranţa unei promovări viitoare. Pentru o monitorizare eficientă a surselor din interiorul Centrului, managerilor li se recomandă să completeze Fişa inventarului de management, care este un formular folosit pentru efectuarea inventarului resurselor umane. Ea cuprinde evoluţia în Centru a unui salariat şi ne arată modul în care acest salariat ar putea fi implicat în continuare. Fişa inventarului de management (exemplu): Nume Margareta Vasilică

Vârsta 27

Anul angajării 2002

Postul prezent Coordonator reţea Consilii locale ale copiilor şi tinerilor

Ocupă postul de 3 ani

Performanţe prezente Semnificative – şi-a depăşit obiectivele stabilite la angajare, în ciuda dificultăţilor apărute în crearea noilor consilii. Atu-uri Bun planificator, îşi motivează foarte bine subordonaţii, comunică excelent. Părţi slabe Nu deleagă întotdeauna subordonaţilor autoritatea impusă de diverse situaţii. Eforturi de perfecţionare A realizat progrese semnificative în procesul de delegare în ultimii doi ani; de asemenea, se organizează mai eficient după ce a urmat un curs de management despre folosirea propriului timp de muncă. Poate fi promovat pe postul de Şef departament activităţi de timp liber

Când 2006

Pregătirea de care are nevoie Expunerea mai mare la problemele altor departamente (participarea la şedinţele Centrului).

57

Posibil participarea la un program de perfecţionare, care să pună accent pe rolul personalului de conducere.

Surse din afara organizaţiei Există numeroase surse umane şi în afara Centrului. Aceste surse cuprind: • Organizaţiile de specialitate similare – Una dintre resursele umane reprezintă organizaţiile

cu acelaşi profil. Există o serie de avantaje pentru atragerea acestor resurse umane, printre care faptul că: Persoana cunoaşte activitatea. Organizaţia unde a lucrat a investit în pregătirea persoanei. Odată angajată, persoana va reprezenta o sursă valoroasă de informaţii despre

experienţa altui Centru în prestarea de servicii tinerilor.

• Agenţiile de recrutare – Agenţiile de recrutare ajută oamenii să găsească locuri de muncă şi ajută Centrul să descopere candidaţi pentru posturile libere. Agenţiile publice de recrutare nu percep taxe. Cele private percep o taxă fie de la persoana angajată, fie de la organizaţia care a făcut angajarea, după finalizarea angajării.

• Instituţiile de învăţământ – Universităţile şi alte instituţii de învăţământ ce instruiesc

specialişti în asistenţă socială, psihologie, pedagogie etc. pot veni cu oferte de angajare a studenţilor / absolvenţilor lor.

• Cititorii anumitor publicaţii – Probabil, cea mai des folosită sursă externă de resurse

umane este reprezentată de cititorii anumitor publicaţii. Pentru a contacta această sursă, Centrul plasează un anunţ în publicaţiile cele mai solicitate de cititori. Anunţul descrie în detaliu postul disponibil şi comunică faptul că Centrul acceptă candidaturile din partea persoanelor calificate. Obiectivul este acela de a publica anunţul într-o publicaţie ai cărui cititori sunt interesaţi de ocuparea postului.

Pentru recrutarea din exterior este important de ţinut cont de modalitatea în care va fi făcută publică informaţia de recrutare a unui specialist. De informaţia publicată depinde numărul de dosare ce vor fi depuse şi calitatea persoanei selectate. Redactarea unui anunţ de angajare Găsirea unui număr suficient de candidaţi la post depinde de tipul mass-media în care a fost amplasat anunţul. Se recomandă de a plasa anunţurile în mass-media de specialitate sau în cea mai solicitată (citită). De asemenea, anunţurile pot fi difuzate şi prin reţelele electronice de specialitate. Răspunsurile recepţionate depind de modul şi timpul prezentării anunţului. El trebuie să atragă atenţia doritorilor de a fi angajaţi şi să fie clar expus. În anunţ descriem scurt şi clar postul, cunoştinţele şi experienţa cerută, pentru a ne asigura că vom găsi persoana potrivită. În anunţ fixăm şi data limită de depunere a cererilor. Anunţurile de recrutare trebuie scrise conform anumitor reguli, care prevăd excluderea discriminării sexuale, rasiale şi de vârstă. Vom fi atenţi ca în anunţ să nu apară „el” sau „ea”. Trebuie să căutăm cuvintele potrivite care nici ar încuraja, nici ar exclude vreun sex, o rasă sau o vârstă. Un aviz optimal trebuie să răspundă la următoarele cerinţe:

58

• Să fie publicat cu rezervă de timp. • Să fie întocmit într-un limbaj scurt, clar şi logic. • Să fie plasat în mass-media cea mai solicitată de potenţialii candidaţi.

După recepţionarea cererilor de participare la concursul de angajare, vom clasifica dosarele în trei categorii: „pentru interviu”, „posibil” şi „refuz”. După clasificarea cererilor depuse, pregătim şi expediem scrisorile de răspuns candidaţilor cărora le refuzăm. Dacă nu intenţionăm să le expediem răspunsuri, trebuie să menţionăm acest lucru în anunţ, unde vom scrie „doar candidaţii selectaţi vor fi contactaţi”. Echipa de evaluare a dosarelor va stabili ziua pentru interviu şi candidaţii selectaţi vor fi invitaţi. În funcţie de nivelul funcţiei, se fixează numărul întâlnirilor necesare: pentru un post de colaborator o singură întâlnire este suficientă. Fixăm întâlnirile şi, dacă este nevoie, prevedem timpul pentru teste.

• Selecţia Cea de-a doua etapă importantă în asigurarea resurselor umane pentru Centru este selecţia: alegerea unei persoane care va fi angajată din rândul celor care au fost recrutaţi. Selecţia este prezentată de o serie de etape prin care trebuie să treacă persoanele care candidează la un post. Fiecare etapă reduce grupul de potenţiali salariaţi până, în cele din urmă, va fi angajată o singură persoană. Unul din instrumentele folosite adesea în procesul de selecţie este testarea.

Introducere ce descrie postul şi responsabilităţile lui

Titlul care să atragă atenţia

Adresa de depunere a dosarelor şi termenul limită pentru expedierea cererilor

Politica şanselor egale este anunţată

Se anunţă clar experienţa şi cunoştinţele necesare

Şef departament activităţi de timp liber pentru tineri Centrul de tineret din Chişinău caută un şef de departament pentru a coordona activităţile de timp liber cu tinerii din sectorul Ciocana. Candidatul trebuie să posede abilităţi de organizare a activităţilor de timp liber a copiilor şi tinerilor, experienţă de lucru cu tinerii, să cunoască tehnici de încurajare şi implicare a tinerilor în planificarea şi realizarea activităţilor. Titularul unei diplome universitare, cu un stagiu minim în domeniu de 3 ani , cu calităţi organizatorice, spirit de echipă şi cu iniţiativă poate expedia cererea pe adresa organizaţiei noastre. Centrul de tineret acordă şanse egale tuturor celor ce se încadrează în termenii de referinţă expuşi. Scrisoarea de intenţie, CV-ul şi scrisorile de recomandare le puteţi expedia până la 10 septembrie 2006, pe adresa: or. Chişinău, str. Papură Vodă, nr.0, tel / fax. 000 000.

59

Testarea Testarea reprezintă examinarea resurselor umane pentru verificarea trăsăturilor necesare îndeplinirii sarcinilor proprii postului. Deşi sunt disponibile numeroase tipuri de teste pentru a fi folosite de către organizaţii, printre cele recomandabile în selectarea personalului Centrului ar fi testul de aptitudine, testul de realizări, testul de interes vocaţional şi testele de personalitate.

1. Teste de aptitudine – Testele de aptitudine măsoară potenţialul unei persoane de a îndeplini o sarcină. O serie de teste de aptitudine măsoară inteligenţa generală, în timp ce altele măsoară aptitudinile speciale, cum ar fi calificările mecanice, funcţionăreşti sau vizuale.

2. Teste de realizări – Testele care măsoară nivelul calificărilor sau al cunoştinţelor de

care dispune o persoană într-un anumit domeniu sunt teste de realizări. Aceste calificări sau cunoştinţe au fost obţinute pe diverse activităţi de pregătire sau prin intermediul experienţei în respectivul domeniu. Exemple de teste privind calificările sunt testele de procesare şi de folosire a tastaturii.

3. Testele de interes vocaţional – Testele de interes vocaţional măsoară interesul unei

persoane faţă de executarea diverselor tipuri de activităţi. Ele sunt folosite pe baza supoziţiei că o serie de oameni îşi îndeplinesc bine sarcinile întrucât percep activităţile impuse de post drept stimulatoare. Scopul de bază al acestui test este acesta de a selecta persoana care găseşte cele mai multe aspecte ale acelui post drept interesante.

4. Testele de personalitate – Testele de personalitate descriu trăsăturile de personalitate

ale unei persoane în domenii cum ar fi maturitatea emoţională, subiectivitatea, onestitatea şi obiectivitatea.

Test de personalitate Myers-Briggs Type Indicator (MBTI): http://www.humanmetrics.com/cgi-win/JTypes2.asp (testare on-line) http://typelogic.com http://en.wikibooks.org/wiki/Myers-Briggs_Type_Indicator

Când sunt folosite testele ca parte a procesului de selecţie, este nevoie să fie respectate câteva principii. În primul rând, trebuie să ne asigurăm că testul care este folosit este atât valid, cât şi corect. Un test este valid dacă măsoară ceea ce a fost proiectat să măsoare şi corect dacă măsoară în acelaşi fel ori de câte ori este aplicat. În al doilea rând, rezultatele testelor nu trebuie să fie folosite drept criteriu unic pentru luarea deciziei de angajare. Oamenii se schimbă odată cu timpul, iar cineva care nu obţine un rezultat corespunzător la un anumit test poate deveni, totuşi, un salariat productiv. Factori cum ar fi potenţialul şi dorinţa de a ocupa postul trebuie să fie evaluaţi subiectiv şi folosiţi alături de rezultatele testului pentru luarea deciziei finale de selecţie. În al treilea rând, trebuie să ne asigurăm că testele nu sunt discriminatorii; multe teste conţin accente lingvistice sau culturale care pot fi discriminatorii pentru minorităţi.

60

• Pregătirea După recrutare şi selecţie, următoarea etapă în asigurarea resurselor umane este pregătirea. Este procesul de dezvoltare a trăsăturilor resurselor umane care le vor permite angajaţilor să fie mai productivi şi, astfel, să contribuie mai mult la îndeplinirea obiectivelor Centrului. Scopul pregătirii este de a spori productivitatea salariaţilor prin instruire şi consiliere. Trebuie să vă gândiţi de asemenea la crearea şi consolidarea capacităţii personalului Centrului de a planifica şi desfăşura eficient activităţile Centrului. Acest adevăr este valabil pentru toate Centrele de tineret. Cursurile de instruire pe care le organizaţi trebuie să cuprindă o gamă largă de subiecte. Să faci parte din componenţa Centrului înseamnă de multe ori un plus de prestigiu. Totuşi, ar trebui să fiţi atenţi şi să nu încurajaţi oamenii să folosească Centrul doar pentru ascensiunea carierei. Este de asemenea periculos să promovaţi ideea că utilizarea calculatorului sau alte tipuri de instruire vor da rezultate imediate în obţinerea unui loc de muncă.

Personalul Centrului este adesea tânăr, cu abilităţi şi cunoştinţe limitate. În schimb, aceşti tineri sunt plini de energie şi creativitate atunci când fac ceva. Instruirea: o investiţie valoroasă Angajaţii care abia încep să lucreze la un Centru şi nu au cunoştinţe şi abilităţi, au nevoie de instruire. Instruirea solicită mijloace suplimentare, cum ar fi manuale, instructori, ore practice, consiliere etc. Ţineţi cont de asta când schiţaţi bugete, faceţi cereri de finanţare şi când întocmiţi Planul de durabilitate. Problema fluctuaţiei Menţinerea personalului reprezintă fără îndoială o provocare, pentru că există o fluctuaţie mare datorită următorilor factori: • Exodul de inteligenţă: oamenii pleacă pentru că au aspiraţii mai mari – la studii sau în

alte medii. • Personalul instruit primeşte oferte mai bune de la alte organizaţii. • Tinerii înaintează în vârstă, se căsătoresc, îşi asumă noi responsabilităţi care le

sporesc nevoile financiare şi le restrâng timpul liber. • Managerii / coordonatorii tineri nu pot face faţă întotdeauna unei responsabilităţi

înalte în administrarea unor sume de bani şi a oamenilor. • Este dificilă armonizarea rolurilor şi responsabilităţilor deţinute de personalul

salarizat şi cel neremunerat. • Relaţii interpersonale dificile, lipsă de seriozitate şi de progres, în ciuda cursurilor de

instruire. • Disparităţi între nivelul de salarizare în cadrul Centrului şi faţă de alte salarii, de

exemplu, salarii în cadrul proiectelor, salarii publice, salarii plătite din bugetul local. Soluţii pentru depăşirea fluctuaţiei • Instruire continuă şi descentralizată. • Un segment consolidat şi extins de persoane active, voluntari şi membri ai Consiliu

de administrare. • Implicarea liderilor locali în administrare şi cursuri de instruire. • Grija pentru persoanele active şi introducerea unor recompense pentru dedicaţia lor:

de exemplu, gesturi de recunoştinţă sub diferite forme: maieuri, ceai, cafea; instruire şi acces gratuit la Internet; participări la emisiuni radio şi TV; delegarea la reuniuni,

61

sesiuni de instruire sau schimb de experienţă naţionale şi în străinătate, delegarea la şcoli de vară etc.

• Salarii, onorarii, diurne şi alte plăţi comparative. Asigurarea unui mediu favorabil sigur de muncă pentru membrii comunităţii şi angajaţii Centrului este crucială, astfel încât oamenii să se poată mândri cu faptul că lucrează pentru Centru.

Iată etapele de pregătire a resurselor umane:

evaluarea nevoilor de instruire, elaborarea programul de instruire, evaluarea performanţelor.

Nevoile de instruire Nevoile de instruire sunt domeniile de informaţie sau aptitudini ale unei persoane care necesită o dezvoltare suplimentară pentru sporirea productivităţii persoanei în cauză. Instruirea resurselor umane este, de fapt, o activitate continuă. Chiar şi salariaţii care sunt la Centru de mai mult timp şi care au trecut prin pregătirea iniţială de orientare privind calificarea, au nevoie de o pregătire continuă pentru a-şi îmbunătăţi aptitudinile şi abilităţile.

Abilităţile necesare în cadrul unui Centru Imaginaţi-vă că la Centru există echipamentul de bază, care include: o reţea de calculatoare conectate la o imprimantă, cu acces la e-mail şi Internet, un scaner, un xerox, un fax, un telefon. Aşadar, de care abilităţi aveţi nevoie pentru a conduce acest centru? Începeţi cu: Abilităţile tehnice - Abilitatea de a utiliza computerul – a procesa în Word, a organiza şi administra fişiere

şi informaţie, a executa proceduri sigure de utilizate a computerului, cum ar fi: a porni şi a închide corect un calculator, a utiliza back-up-urile.

- Abilitatea de utilizare e-mail şi a Internet-ului – a comunica electronic pentru a căuta şi salva informaţia.

- Abilitatea de a folosi alte echipamente conectate la calculator – printer, scaner etc. - Abilitatea de a folosi telefonul şi faxul. - Abilitatea de a menţine echipamentele în bună funcţiune – a instala programe pe

calculator, a utiliza corect programele Antivirus, a păstra echipamente în stare curată şi în bună ordine.

Deprinderile de organizare - Deprinderi de management – a face să meargă treburile bine, a planifica activităţile, a

plăti facturile, a menţine contabilitatea, a organiza şedinţe, a urmări ca metodele de lucru să sie respectate, a susţine voluntarii, a pregăti rapoarte.

- Deprinderi de administrare a programelor – a stabili programul activităţilor, a superviza şi a asigura activitatea voluntarilor, a stabili orarul activităţilor, a asigura coordonarea tuturor acţiunilor.

Abilităţile artistice şi creative

62

- Abilităţi de jurnalist – a scrie comunicate şi istorii pentru mass-media, a redacta şi edita buletine şi ziare, a realiza produse Web, a experimenta noi idei.

- Abilităţi artistice – a cânta, a juca teatru, a dansa, a desena etc. - Abilitatea de a transmite cunoştinţe în domeniul utilizării calculatorului, de a instrui

voluntarii. Deprinderile de comunicare şi mobilizare - Abilităţi de comunicare interpersonală – a comunica eficient cu tinerii şi alţi

beneficiari, cu liderii comunitari şi alţi parteneri. - Abilităţi de mobilizare socială – a organiza activităţi în comunitate pentru a asigura o

implicare mai mare, a asigura legătura cu persoanele-resurse din comunitate şi cu jurnaliştii, a menţine legătura cu autorităţile locale şi organizaţiile, a găsi susţinere şi a stabili parteneriate, a găsi căi pentru a obţine clienţi pentru servicii contra plată, a colecta fonduri.

- Abilităţi de comunicare cu membrii comunităţii despre activităţile Centrului. - A demonstra respect pentru drepturile de proprietate şi drepturile de autor. APROPO Acestea sunt categoriile conform cărora ar putea să se clasifice abilităţile şi deprinderile personale într-un CV.

Programele de instruire După ce au fost stabilite nevoile de instruire, trebuie conceput un program de pregătire care să urmărească satisfacerea acestor nevoi. Această activitate presupune flexibilitate şi adaptabilitate. Aici experienţa altor Centre şi activităţile în reţea vă pot fi de mare ajutor. Evaluarea performanţelor Ultima etapă în procesul de pregătire a resurselor umane este evaluarea performanţelor – procesul de trecere în revistă a activităţii productive salariaţilor pentru evaluarea contribuţiei pe care au adus-o la îndeplinirea obiectivelor Centrului. Ca şi pregătirea, evaluarea performanţelor este o activitate continuă. Scopul său principal este de a oferi un feedback membrilor echipei privind modul în care pot deveni mai productivi şi mai utili în cursa pentru calitate. Modalităţi de instruire a membrilor echipei Chiar de la început, includeţi o linie de buget pentru finanţarea instruirii pentru membrii echipei, fapt care îi va motiva. Această instruire va include: cursuri în domeniul utilizării calculatorului, cursuri specializate despre toate aspectele de activitate ale unui Centru. Instruirea iniţială poate fi asigurată de traineri de la alte Centre şi ar putea să se axeze doar pe noţiunile elementare.

Un sfat Amintiţi-le persoanelor pe care îi delegaţi la un curs de instruire că trebuie să revină cu manualele şi programele pe care le-au folosit acolo, astfel încât acestea să poată fi adaptate sau reproduse (cu permisiunea prealabilă) în cadrul Centrului.

Ateliere (workshop-uri)

63

Organizarea unor ateliere de jumătate de zi reprezintă o bună modalitate de a mobiliza un număr important de oameni. Obiectivul poate fi diferit: obţinerea abilităţilor de procesare Word sau Power Point, introducere în bazele jurnalismului, instruirea educatorilor de la egal la egal pentru prevenirea HIV/SIDA sau întrunire cu un grup specific din comunitate. Încercaţi să aduceţi la aceste întruniri şi la sesiuni de instruire diferiţi participanţi, evitaţi să aveţi aceiaşi oameni în activităţile de instruire.

Pentru organizarea reuşită a unui atelier • Alegeţi tema • Decideţi cine este grupul ţintă • Stabiliţi locul, data şi ora care sunt cel mai comode pentru acest grup ţintă • Elaboraţi o agendă, care arată clar durata activităţilor şi pauzelor • Asiguraţi buna pregătire a celor care prezintă şi facilitează sesiunile: organizaţi

prezentările şi materialele de care veţi avea nevoie • Faceţi public evenimentul, adresându-va mai ales grupului ţintă, cu invitaţii şi

prin contacte directe • Oferiţi participanţilor, în pauze, băuturi răcoritoare, ceai sau cafea cu biscuiţi,

dacă va permite bugetul. Asiguraţi cursurile ca o activitate curentă, care să includă repetarea cursurilor de bază şi atelierelor, pentru ca membrii şi voluntarii mai noi să se simtă la fel de competenţi şi valoroşi ca cei mai vechi.

Vizite de studiu şi lucru în reţea Una dintre cele mai bune metode de învăţare este de a vedea cu ochii proprii cum alţi oameni fac faţă problemelor de interes comun. Este întotdeauna o experienţă excelentă de a trimite un grup în vizită la alt Centru – oamenii revin plini de entuziasm şi idei noi despre ceea ce ar dori să facă în continuare. Managerii, în particular, ar putea câştiga mult dacă ar lucra o zi sau două alături de alţi manageri într-un Centru creat de mai mult timp. Cheltuielile pentru vizite de studiu nu ar fi mai mari decât cele pe care le-aţi suporta trimiţându-i la stagii formale în capitală. Ulterior puteţi invita un grup de oameni de la Centrele respective şi ei ar putea învăţa din experienţa Dumneavoastră practică. Un avantaj mare a vizitelor de studiu este că vă faceţi prieteni şi stabiliţi relaţii permanente de lucru cu alte grupuri şi Centre. Veţi descoperi că rezultatul acestor vizite constă în stabilirea unor reţele reciproce de sprijin în activitate. De exemplu, Centrele se pot consulta reciproc la telefon sau prin e-mail, atunci când au probleme; poate un Centru are un tehnician foarte bun, care ar putea fi invitat de alt Centru să facă un curs pentru tehnicieni; alt Centru din vecinătate poate împrumuta altui Centru casete, hârtie sau alte materiale. O muncă reuşită în reţea vă poate ajuta cu adevărat la consolidarea şi durabilitatea pe termen lung ale Centrului. Consultanţa – o mână de ajutor Este foarte util să aveţi persoane-resurse pentru Centru – oameni-baterii – care să vă ofere o mână de ajutor când aveţi nevoie, să vă fie (un fel de) mentori ai Centrului. Ideea e să aveţi un contact permanent cu un profesionist cu experienţă, care este de acord să vă ofere suport într-un domeniu concret de activitate. De obicei, acest suport include consultaţii „on-line”, la telefon sau vizite periodice (de exemplu, o dată pe lună). Aceşti mentori ar putea fi numiţi consultanţi.

64

Sfaturi pentru întocmirea contractelor de consultanţă Dacă aveţi de întocmit un contract de consultanţă, veţi avea nevoie să scrieţi termeni de referinţă. Iată câteva repere: • Obiectivele – de exemplu, instruire tehnică, menţinerea echipamentului, suport în

management etc. • Metoda de lucru – de exemplu, instruirea unui număr de oameni, supervizarea unor

activităţi, moderarea unor ateliere de lucru, suport la elaborarea unor publicaţii, ajutor la întocmirea bilanţului sau la scrierea proiectelor etc.

• Cum şi cât de des va avea loc consultanţa. • Costurile, inclusiv de transport sau de comunicare pentru consultant. Trebuie să selectaţi consultantul foarte atent, nu doar în baza experienţei şi abilităţilor tehnice, dar ţinând cont, de asemenea, de experienţa lui acumulată în proiecte comunitare şi în zone rurale, cunoştinţele de limbă, lipsa preconcepţiilor, sensibilitatea gender şi sensibilitatea la subiectele legate de tineri etc.

A face lucrurile să meargă În timp ce unele proiecte planifică bani pentru procurarea echipamentului şi nu dispun de un buget pentru menţinerea acestuia, altele planifică doar cursuri iniţiale de instruire fără a include şi cursuri de continuare şi aprofundare. Aceasta poate ameninţa caracterul durabil al Centrului. Cursurile de instruire continuă trebuie planificate şi incluse în buget de la început, astfel încât fondul de resurse umane de care dispuneţi să poată fi consolidat şi extins. Planificaţi întotdeauna o continuare pentru traininguri, plus suport prin manuale, programe de instruire pe calculator, ore practice, consultaţii on-line şi grupuri de discuţii. Abilităţile obţinute în cadrul Centrului Dumneavoastră nu se pierd atunci când un membru al echipei sau un voluntar pleacă – ele sunt folosite altundeva, ca parte a unei experienţe şi contribuţii personale în viaţa oamenilor. Totuşi, le pierdeţi pentru Centrul Dumneavoastră! Iată de ce trebuie să vă asiguraţi mereu că nu depindeţi doar de o persoană sau de două. Obţineţi ca membrii instruiţi ai echipei să-şi împărtăşească experienţa şi cunoştinţele şi lucraţi pentru a atrage persoane noi.

• Gestionarea evaluării performanţelor Dacă evaluarea performanţelor nu este gestionată bine, avantajele ei vor fi minime pentru Centru. Respectarea câtorva principii poate îmbunătăţi modul în care se derulează evaluarea performanţelor. Primul principiu – Evaluarea performanţelor pe care le obţine salariatul în postul în care lucrează şi succesele pe care le înregistrează contribuind la realizarea obiectivelor Centrului. Al doilea principiu – Evaluarea pe cât de bine îşi îndeplineşte salariatul sarcinile proprii postului şi nu pe impresiile evaluatorului privind modul de lucru al salariatului. Altfel spus, obiectivul este o analiză obiectivă a performanţelor şi nu o evaluare subiectivă a modului de lucru al salariatului.

65

Al treilea principiu – Evaluarea trebuie să fie acceptabilă atât pentru evaluator, cât şi pentru subiect – adică, ambii trebuie să fie de acord că are avantaje atât pentru Centru, cât şi pentru salariat. Al patrulea principiu – Evaluarea performanţelor trebuie să asigure o bază pentru îmbunătăţirea productivităţii salariaţilor în cadrul Centrului, făcându-i pe aceştia să fie mai bine înzestraţi pentru a oferi servicii de calitate.

66

Capitolul 4

Serviciile oferite de un Centru Citiţi în acest capitol: Abilităţile de comunicare interpersonală Serviciile de informare şi consultanţă Serviciile de consiliere şi orientare Serviciile de educaţie şi instruire Serviciile de pregătire pentru integrare profesională Serviciile de organizare a timpului liber Servicii outreach pentru tinerii vulnerabili

67

Argument Am creat acest capitol ca să vă ajute să dezvoltaţi programe dedicate tinerilor, creative şi profesioniste. Aceste programe sunt bazate pe ceea ce se numeşte educaţia neformală. Educaţia neformală se poate realiza în mai multe scopuri: pentru sănătate, pentru democraţie, pentru dezvoltarea deprinderilor de viaţă, pentru integrare profesională şi vocaţională, pentru petrecerea utilă şi plăcută a timpului liber. Realizarea misiunii Centrului presupune prestarea unor servicii centrate pe beneficiar. Fiecare Centru trebuie să-şi definească în mod clar serviciile pe care le oferă tinerilor şi să acopere toate serviciile menţionate în Standardelor Minime de Calitate pentru Centrele de tineret:

• Informare şi consultanţă; • Consiliere şi orientare; • Educaţie şi instruire (pentru sănătate, educaţie civică, pentru democraţie, juridică, pentru

deprinderi de viaţă etc.); • Pregătire pentru integrare profesională; • Organizarea timpului liber; • Servicii outreach pentru tinerii vulnerabili.

În momentul în care un tânăr vine cu o solicitare la un Centru de tineret, angajatul sau voluntarul care îl primeşte trebuie să ştie să comunice cu acest beneficiar, să-l ajute să-şi formuleze clar nevoia de informaţie, să-l orienteze, dacă este nevoie, câtre alte surse de informare. În continuare, vă prezentăm câteva elemente fundamentale legate de abilităţile de comunicare, necesare unui angajat sau voluntar al Centrului de tineret. Abilităţile de comunicare interpersonală Una dintre cele mai preţioase abilităţi pentru un profesionist care comunică cu tinerii beneficiar este capacitatea de ascultare. Uneori, cea mai bună capacitate de ascultare se reflectă în comportamentul non-verbal al beneficiarului. În continuare vă propunem să vă familiarizaţi cu cele cinci categorii de comportament non-verbal, să vă dezvoltaţi capacitatea de a „asculta” mesaje non-verbale şi să vă încerca abilităţile. Efectul modelelor culturale asupra diferitelor grupuri de tineri poate schimba sensul mesajului primit. Comunicarea non-verbală Să asculţi un tânăr şi să îi dai sentimentul că este ascultat devine o deprindere importantă în cadrul procesului de comunicare. Abilităţile bune de audiere demonstrează interes, empatie şi oferă informaţii valoroase celui care ascultă despre problemele şi grijile tânărului. Audierea înseamnă „să asculţi” atât verbal cât şi vizual ceea ce are de spus beneficiarul. Observarea comportamentului non-verbal al tânărului poate oferi informaţii semnificative referitoare la mesajele sale. Există cinci categorii de comportament non-verbal. În cadrul acestor cinci categorii, pot fi observate deosebiri individuale şi culturale asupra modului în care este interpretat comportamentul non-verbal.

68

Este important să fim conştienţi de existenţa acestei diversităţi şi să învăţăm modelele culturale ale diferitelor grupuri de beneficiari.

1. Contactul vizual Acesta se referă la contactul vizual dintre beneficiar şi specialist. Ochii oferă multe informaţii. Ce fel de mesaje sunt trimise prin intermediul ochilor? Ce se poate vedea în ochii altuia? Ce gen de mesaje sunt trimise prin intermediul ochilor? În general, cel mai bine este să fiţi capabil să vă uitaţi direct în ochii tânărului atunci când vorbiţi cu el sau când îl ascultaţi. Tânărul ar trebui să se afle la acelaşi nivel vizual cu specialistul.

2. Limbajul trupului Acesta se referă la plasarea corpului (aplecat înainte, şezând într-o poziţie rigidă, aplecat pe spate, prăbuşit etc.). Sunt braţele îndoite, atârnă pe lângă corp sau sunt ţinute împreună în faţă? Ce mesaje transmite cineva prin poziţia corpului? Este rigid sau relaxat? Atunci când vorbiţi cu un tânăr, ţineţi trunchiul uşor aplecat în faţă spre persoana cu care vorbiţi. Aplecarea spre interlocutor având mâinile încrucişate pe un birou care se află între beneficiar şi specialistul în domeniul tineretului sau asistentul social poate să comunice o poziţie de putere şi autoritate. Stând lângă beneficiar (fără o masă sau un birou între el şi beneficiar), specialistul poate demonstra căldură şi empatie.

3. Tonul vocii şi debitul verbal Acestea se referă la faptul cât de rapid vorbeşte o persoană, dacă ea are un ton al vocii puternic sau slab, dacă nivelul este ridicat sau scăzut. Oamenii, în general, îşi modifică vorbirea atunci când au diferite emoţii. De obicei, tonul vocii creşte pe măsură ce o persoană se înfurie şi scade atunci când ea se întristează sau este jignită. În comunicarea cu tinerii este important să vorbiţi cu o voce calmă, liniştită, având un debit vocal constant. Aceasta comunică grijă, căldură, sinceritate şi compasiune. Când vă simţiţi frustrat, comunicaţi aceasta beneficiarului cu multă grijă. Este important pentru tânăr să simtă că el / ea nu este judecat/ă, dar, în acelaşi timp, să simtă ca este ascultat/ă.

4. Spaţiul fizic Acesta se referă la semnificaţia şi structura spaţiului înconjurător. De exemplu, cât de aproape sau de departe stă în picioare sau aşezat lucrătorul faţă de beneficiar; aranjarea scaunelor; cât de întunecoasă sau luminoasă, călduroasă sau rece, zgomotoasă sau liniştită este camera. Un spaţiu luminos, simplu şi vesel încurajează comunicarea.

5. Timpul Este nevoie să i se ofere tânărului timpul necesar (sa i se comunice un anumit sentiment de libertate în faţa presiunii timpului, senzaţia că nimeni nu-l grăbeşte). În acelaşi timp, se ştie că timpul unui interviu este, totuşi, limitat. E preferabil să comunicaţi acest sentiment într-un mod direct şi nu indirect (grăbind sau întrerupând brusc interviul). Comunicarea acestui mesaj într-o modalitate non-verbală poate transmite beneficiarului sentimentul că este o persoană lipsită de importanţă. Abilităţi de participare verbală

69

Tipurile de reacţii verbale care îl ajută pe beneficiar să se concentreze pe cele mai importante fapte, sentimente şi idei poartă denumirea de „deprinderi de observaţie”, „deprinderi de ascultare” sau „abilităţi de participare verbală”. Ele sunt necesare pentru reuşita interviului şi sprijină orientarea corectă a tânărului. Comportamentul de observaţie sau de ascultare poate fi dezvoltat prin anumite tipuri de reacţii verbale care îndreaptă beneficiarul într-o anume direcţie, ajutându-l să se concentreze pe cele mai importante fapte, sentimente şi idei pe care el însuşi le aduce în acest interviu. Aşa cum am discutat anterior, după ce a creat tânărului un sentiment de încredere, lucrătorul are ca scop să descopere care este natura problemei. Există câteva deprinderi de observaţie verbală: întrebările deschise, întrebările închise, încurajarea, parafrazarea, încurajarea sentimentelor.

1. Întrebările deschise Acestea sunt întrebările care încep cu „ce?”, „cum?”, „de ce?”, „e posibil?” sau „ai putea?”. Capacitatea de a pune întrebări deschise este foarte importantă pentru asigurarea participării. Întrebările care încep cu asemenea cuvinte îl solicita de obicei pe beneficiar să dea un răspuns mai lung, mai detaliat. La întrebările „Cum te-ai simţit?”, „Ce anume nu a mers bine?”, „De ce a fost atât de dificil?” nu se poate răspunde uşor cu „da” sau „nu”.

2. Întrebările închise Acestea sunt întrebările care încep cu „este”, „sunt”, „fac” sau „au făcut”. La aceste întrebări se răspunde uşor cu „da” sau „nu”. Ele pot fi folosite pentru a obţine informaţii rapide şi specifice, pentru a da claritate, pentru a direcţiona tânărul sau discuţia sau pentru a închide conversaţiile lungi. Dar, întrebările închise pot să reprezinte un dezavantaj pentru ca ele „închid” conversaţia. A pune întrebări de genul „Te-ai simţit rău?” sau „Nu eşti supărat?” poate să sugereze beneficiarului cum ar trebui el / ea să gândească, să se simtă sau să se comporte. În asemenea cazuri, întrebările deschise sunt mai folositoare pentru atingerea scopului sau pentru a identifica problema / soluţia. Mai bine întrebaţi în loc de: „Cum te-ai simţit?”, „De ce te-ai purtat ca şi cum ai fi fost suparat/ă?”.

3. Încurajarea Încurajări sunt reluările sau repetiţiile directe referitoare la ceea ce a spus tânărul, ca de exemplu „sigur”, „mă simt suparat/ă”, „nu sunt sigur/ă. Aceste afirmaţii subliniază anumite părţi din declaraţiile beneficiarului şi ajută la menţinerea continuităţii conversaţiei. Acestea pot fi considerate de asemenea ca întăritoare pentru tineri, pentru a le arată sunt ascultaţi.

4. Parafrazarea Parafrazarea este repetarea în faţa tânărului, în rezumat, folosind cuvintele principale ale beneficiarului, a ceea ce s-a reţinut din cele spuse de el. Aceasta îl ajută pe lucrător să se asigure că a înţeles problema, să organizeze ceea ce s-a spus, să direcţioneze interlocutorul, să clarifice problemele şi să-l facă pe beneficiar să se concentreze. De asemenea, parafrazarea îl ajută pe tânăr să audă ceea ce el / ea spune şi să vorbească mai pe larg despre o anumită chestiune.

5. Reflectarea sentimentelor În fiecare discuţie cu tânărul, lucratorul trebuie să se ocupe de conţinut (informaţii) şi de sentimente (emoţii). Participarea la comunicarea non-verbală este foarte importanta pentru tânăr şi anume pentru „reflectarea unui sentiment”. Beneficiarul poate să vorbească, de exemplu, despre tatăl său sau despre persoane cu care se află în conflict. Specialistul poate să înţeleagă că tânărul este supărat şi să-i răspundă: „Pari supărat când vorbeşti despre tatăl tău”. Aceasta este o reflectare a

70

sentimentului exprimat de interlocutor. Este aproape ca o parafrază, dar este concentrată la nivelul sentimental. Aceasta este o cale pentru a demonstra empatie faţă de beneficiar. Serviciile de informare şi consultanţă Centrele facilitează accesul tinerilor la informare, punându-le la dispoziţie surse sigure şi variate de informare. Biblioteca În fiecare Centru de tineret există o sală sau un spaţiu care conţine cărţi, studii, rapoarte, reviste de specialitate şi materiale documentare referitoare la: politici naţionale şi europene de tineret, drepturile omului, drepturile copilului, training, ONG, politologie, relaţii publice, asistenţă socială, pedagogie, psihologie, sociologie, management etc. La fel, în unele Centre se pot găsi CD-uri cu materiale informaţionale şi didactice în format electronic. Dacă Centrul dispune de televizor şi videocasetofon, aţi putea găsi în biblioteca lui casete video cu filme educaţionale la diferite teme (prevenirea traficului, prevenirea HIV/SIDA, prevenirea abuzului etc.) sau înregistrări despre organizarea jocurilor, activităţilor interactive, confecţionarea jucăriilor etc. Pentru evidenţa beneficiarilor bibliotecii, care pot fi atât tineri, cât şi profesionişti care lucrează cu tinerii, persoana responsabilă de bibliotecă va introduce un registru în care va indica denumirea sursei consultate, data împrumutului şi a restituirii, precum şi datele de contact ale beneficiarului. Unele Centre solicită lăsarea drept gaj a unui document de identitate în cazul în care cartea sau revista este luată acasă. Accesul la Internet Conectarea Internet este foarte importantă pentru desfăşurarea activităţilor unui Centru de tineret. Unele Centre dispun de câteva computere cu acces on-line la Internet, amplasate într-o sală pentru beneficiari sau în bibliotecă. Acest serviciu le oferă tinerilor posibilitatea de a comunica cu prietenii, colegii, părinţii plecaţi peste hotare prin forumuri sau poşta electronică, de a naviga pe Internet pentru a găsi informaţii utile pentru dezvoltarea personală sau pentru a se pregăti de lecţii. Tinerii pot folosi Internetul pentru a-şi împărtăşi experienţa în comunitate şi în afară, pentru a afla informaţii despre oportunităţile de participare la seminare, traininguri, despre oportunităţi de finanţare.

Multe Centre au o politică de utilizare a Internetului, care nu permite accesarea de către beneficiari a site-urilor obscene. Asta, pentru că la Centru vin şi copii şi pentru că, în urma accesării acestor site-uri, Centrele pot primi cecuri de mii de lei pentru convorbiri internaţionale.

71

Pentru a soluţiona aceste probleme insistaţi ca beneficiarii să se înregistreze în registrul sălii de calculatoare şi să scrie în ce scop va accesa Internetul.

Unele Centre îşi creează un fel de bibliotecă cu adrese utile Internet.

Resurse Internet Majoritatea resurselor indicate mai jos sunt în limba engleză. Cunoaşterea acestei limbi este indispensabilă pentru lucrul pe Internet. Este adevărat, există din ce în ce mai multe site-uri în limba română sau rusă, dar Internetul este o invenţie americană, iar engleza domină încă Web-ul, chiar dacă toate limbile pământului sunt reprezentate în mediul virtual. Portaluri şi motoare de căutare internaţionale Google: http://www.google.com Yahoo: http://www.yahoo.com Rambler: http://www.rambler.ru Portaluri de ştiri şi motoare de căutare româneşti Stiri.com: http://www.stiri.com Ziar.com: http://www.ziar.com Informatia.ro: http://www.informatia.ro Romania Online: http://www.rol.ro Site-uri internaţionale de resurse pentru ONG şi tineri MAGIC: http://www.unicef.org/magic UN YOUTH: http://www.un.org/youth Site-uri naţionale de resurse pentru ONG şi tineri Youth.md: http://www.youth.md Tineret.md: http://www.tineret.md ONG.md: http://www.ong.md CTJ.md : http://www.ctj.md CentrulMedia.md : http://www.centrulmedia.md Site-uri utile: www.dexonline.ro www.wikipedia.org

Pagina Web a Centrului Mulţi tineri navighează pe Internet pentru a găsi informaţia de care au nevoie. La fel mulţi donatori sau alte organizaţii îşi caută parteneri prin intermediul Internetului. În acest sens, dacă aveţi un portal informaţional, aveţi doar de câştigat. Pe pagina Web a Centrului puteţi plasa informaţii referitoare la activităţile prezente şi trecute ale Centrului, anunţuri privind evenimentele planificate, oportunităţi de participare şi angajare în câmpul muncii, publicaţii pentru tineri, datele de contact ale echipelor de voluntari şi formatori care pot oferi consultanţă, adrese utile, evenimente, activităţi etc.

72

Pe pagina Web a Centrului Naţional de Resurse pentru Lucrătorii de Tineret (CNRLT) http://www.tineret.md/ puteţi accesa următoarele compartimente: Despre CNRLT Prezentarea organizaţiei Scopul CNRLT Obiectivele CNRLT Activitatea CNRLT Calendarul evenimentelor Elaborarea Agendelor Locale pentru tineri Săptămâna Tineretului Standardele minime de calitate pentru Centrul de tineret Cursuri de studiere a limbii franceze Instruire în planificare strategica Şcoala de Vară Românească Să creştem fără tutun Proiecte CNRLT Proiectele ONG-lor de tineret Cine participa la elaborarea Strategiei Locale pentru Tineret? Etapele elaborării Strategiei Locale pentru Tineret Centre regionale de tineret Centrul Media pentru Tineri Centrul de Resurse pentru Tineri de la Bieşti Legislaţie in domeniul Tineret Regulamentul-tip de organizare şi funcţionare a Centrului de tineret Standarde minime de calitate pentru Centrul de tineret Legea cu privire la tineret Regulamentul-tip al Consiliului Local al Tinerilor Regulamentul de activitate a specialistului în problemele tineretului Convenţia cu Privire la Drepturile Copilului Legea cu privire la asociaţiile obşteşti Carta Europeană a Participării tinerilor Proiectul PASET Elaborarea Proiectelor pentru PASET Lista participanţilor la instruirile PASET pe scrierea de proiecte

Pagini Web ale Centrelor care fac parte din Reţeaua Naţională a Centrelor de Informare şi Resurse pentru Tineri: Centrul Naţional de Resurse pentru Tineri http://www.youth.md/ Centrul Regional de Resurse pentru Tineri „Dacia” Soroca http://youthsoroca.md/ Centrul Media pentru Tineri http://www.centrulmedia.md/

Baza de date Centrele pot sistematiza informaţiile de care dispun în baze de date. Baza de date poate fi imprimată pe foi de hârtie, plasată pe pagina Web a Centrului pentru a fi accesată on-line sau poate fi înscrisă pe CD-uri pentru a fi accesată pe calculator.

73

O bază de date are o structură simplă sau mai complicată şi poate fi elaborată de autori împreună cu beneficiarii. Ea răspunde necesităţilor beneficiarilor. Baza de date conţine informaţii de contact a unor organizaţii sau persoane, enumerarea serviciilor prestate de acestea şi categoriile de beneficiarii cărora sunt adresate aceste servicii etc. Pentru a fi utilă, baza de date trebuie să fie uşor de accesat şi să fie actualizată periodic, pentru a oferi informaţii veridice, dar şi pentru a satisface nevoile de informare ale beneficiarilor.

Baze de date disponibile în cadrul unor Centre CNRT – bază de date privind organizaţiile neguvernamentale din Republica Moldova, formatorii naţionali în diverse domenii, Reţeaua Naţională a Consiliilor Locale ale Tinerilor, Centrele de Informare şi Resurse pentru Tineri. CRRT Soroca – bază de date privind angajatorii şi tinerii neangajaţi în câmpul muncii din raionul Soroca, Reţelele regionale ale: Consiliilor Locale ale Tinerilor, profesorilor pentru deprinderi de viaţă, voluntarilor de la egal la egal, tinerilor evaluatori. CNRLT – bază de date privind: legislaţia pentru tineri, lucrătorii de tineret.

Publicaţiile tipărite Pentru a acoperi golul informaţional cu care se confruntă tinerii şi lucrătorii de tineret, unele Centre distribuie propriile publicaţii: buletine informative şi rapoarte, ghiduri şi broşuri, pliante şi afişe. Materialelor informative se tipăresc şi cu scopul se a informa comunităţile despre activitatea şi interesele tinerilor. Buletinul informativ Unele Centre tipăresc periodic (lunar, bilunar) buletine informative redactate şi editate de tineri-beneficiari şi voluntari ai Centrului. Astfel, tinerii au posibilitatea se a-şi exprima opinia în comunitate. Adesea, la elaborarea buletinului sunt implicaţi şi jurnalişti profesionişti, fapt care contribuie la stabilirea unei colaborări între mass-media şi tineri / organizaţiile de tineret. O modalitate mai ieftină de a realiza buletinele informative este formatul electronic. Un buletin electronic este avantajos, pentru că poate fi realizat şi difuzat mai frecvent decât unul tipărit.

Buletinul electronic al Centrului Naţional de Resurse pentru Tineri (CNRT) reflectă activitatea organizaţiilor neguvernamentale de tineret şi apare o dată pe săptămână în format electronic. Buletinul conţine informaţii spicuite din comunicatele şi materialele expediate pe adresa CNRT de la ONG-uri de tineret, finanţatori, grupuri de iniţiativă din toată ţara. Buletinul conţine următoarele informaţii: - Anunţuri, - Informaţii despre iniţiativele „Tineri în acţiune”, - despre programele de granturi, - despre burse / stagii,

74

- despre biblioteca CNTR (bibliografie), - despre agenţiile ONU în Moldova, - despre Reţeaua Centrelor de Resurse pentru Tineri. Adresa de abonare o găsiţi pe http://www.youth.md.

Subiectele abordate în cadrul buletinelor informative tipărite variază în funcţie de interesele şi necesităţile celor care le consultă: informaţii despre activităţi, oportunităţi de participare, reportaje, interviuri, ştiri, teste, curiozităţi, anunţuri etc. Buletinele informative tipărite sunt distribuite beneficiarilor Centrului, partenerilor, membrilor comunităţii, altor persoane interesate. Modalităţile de distribuire sunt diverse: prin poştă, direct în cadrul unor activităţi, prin intermediul voluntarilor etc. Pliantele Centrele pot edita pliante în scopul promovării serviciilor pe care le oferă, prezentării activităţilor realizate, precum şi cu scopul de a informa beneficiarii cu privire la anumite subiecte: prevenirea HIV/SIDA, participarea tinerilor, prevenirea traficului, angajarea în câmpul muncii etc. Pliantele trebuie să prezinte informaţia în mod succint şi atractiv. Pliantele sunt un instrument eficient de informare, deoarece pot fi distribuite cu uşurinţă, nu sunt voluminoase şi sunt cu atât mai ieftine cu cât este mai mare tirajul. Ghidurile Pentru a consolida capacităţile profesioniştilor care lucrează cu tinerii, dar şi a tinerilor care desfăşoară activităţi cu semenii, Centrele pot publica ghiduri practice privind lucrul cu tinerii. Ghidurile sunt nişte culegeri cu volum mare (90-200 pagini), care oferă informaţii şi instrumente practice ce pot fi aplicate în domenii specifice de activitate: includere socială, educaţie interculturală, comunicare şi soluţionare de conflicte, prevenirea HIV/SIDA, jocuri şi animaţii, participarea tinerilor etc. Publicarea unui ghid este destul de costisitoare. Iată de ce ghidurile se distribuie, de obicei, persoanelor care participă la cursuri specializate. Pentru a lărgi accesul la aceste surse, se recomandă distribuirea lor la bibliotecile instituţiilor de învăţământ, a organizaţiilor neguvernamentale etc. Consultanţă pentru cei care lucrează cu tinerii Centrele de tineret acordă consultanţă tinerilor şi specialiştilor care lucrează cu tinerii: profesori, lucrători de tineret, psihologi, asistenţi sociali, lideri ai ONG etc. Pentru a oferi consultanţă, Centrul nu are nevoie de o persoană special angajată pentru aceasta. Fiecare angajat al Centrului poate oferi consultanţă în domeniul de care este responsabil şi în alte domenii în care se simte şi este recunoscut a fi competent.

75

De cele mai multe ori beneficiarii unui Centru de tineret au nevoie de consultanţă în domenii ca: • oportunităţi de implicare şi participare la diferite evenimente, • înregistrarea unei organizaţii neguvernamentale, • scrierea proiectelor şi întocmirea bugetelor, • organizarea evenimentelor, • colectarea de fonduri, • căutarea informaţiilor, • stabilirea parteneriatelor, • etc.

Pentru consultanţă în aceste domenii nu este nevoie de anumite condiţii speciale. Ea poate fi oferită şi prin telefon sau poşta electronică. Serviciile de consiliere şi orientare Consilierea În misiunea sa de serviciu de proximitate (apropiere, vecinătate), adresat tuturor tinerilor şi nu în mod special tinerilor cu anumite probleme, Centrul asigură o funcţie de consiliere generală. Cu toate că aparent funcţia de consiliere este secundară, dată fiind insuficienţa serviciilor sociale, în Republica Moldova este dificil sau chiar imposibil să se poată apela la alte servicii de specialitate. În funcţie de nevoile locale, se recomandă ca un Centru să-şi dezvolte în timp funcţii de consiliere specializată (psihologică, socială, juridică etc.). Lucratorul dintr-un Centru este nevoit să îndeplinească uneori rolul de consilier, care îl completează pe cel de specialist în informare-comunicare. În recomandările practice din acest capitol va fi utilizată chiar denumirea de „consilier” pentru a permite o identificare mai clară a specificului acestei funcţii. Procesul de consiliere implică parcurgerea a cinci etape: Dezvoltare Evaluare Formulare Intervenţie Încheiere

Etapa 1: Dezvoltare Această etapă presupune: dezvoltarea relaţiilor de sprijin între consilier şi beneficiar, identificarea şi clarificarea problemelor. Astfel, consilierul transmite mesaje care contribuie la deschiderea spre comunicare a tânărului, utilizează recompense verbale, remarci reflexive centrate pe trăirile emoţionale ale beneficiarului: „Înţeleg că v-a fost greu” şi sunt semnele non-verbale pozitive. La această etapa trebuie să fie clare rolul fiecăruia, conţinutul procesului de consiliere, obiectivele urmărite.

Ce este interzis consilierului în această etapă: direcţionarea, conducerea discuţiei,

76

formularea de judecăţi / aprecieri, blamare, moralizare, neacceptarea trăirilor afective ale beneficiarului, interogarea ofensivă, afişarea faţadei profesionale, simularea atenţiei (mesajele verbale nu corespund cu cele non-verbale), formulare de presiuni temporare.

Abilităţile necesare consilierului în această etapă:

• abilităţi de chestionare – de a pune întrebări de clarificare a mesajului, de elaborare, argumentare, de detaliu, de demonstrare;

• abilităţi de structurare – de a face enunţuri de structurare: „ mi-am făcut o idee generală despre situaţia Dumneavoastră şi aş dori în continuare să mergem mai departe”;

• abilităţi de confruntare – consilierul trebuie să fie protector, non-ameninţător, nu trebuie să-l pună la punct pe tânăr;

• abilităţi de rezumare – de a utiliza rezumatul reflexiv, centrat pe trăiri emoţionale, rezumatul de clarificare, rezumatul de detaliu.

Etapa 2: Evaluare Reprezintă stadiul în care este clarificată problema şi implică de asemenea două etape: Evaluarea problemei – implică evaluarea trăirilor afective, capacitatea de trăire afectivă,

încrederea în sine, nivelul de anxietate, dispoziţia afectivă a tânărului, suferinţa psihică, forţa şi persistenţa acută sau cronică a trăirilor afective. Se are în vedere clarificarea problemei reale, obţinerea de indicii despre deficienţele de gândire şi acţiune şi dezvoltarea capacităţii de auto-analiză a beneficiarului.

Redefinirea problemei din perspectiva tânărului. Etapa 3: Formulare Acest stadiu presupune două etape: Formularea obiectivelor Planificarea demersurilor de acţiune.

Demersul de acţiune = comportament ce vizează asistarea beneficiarilor în gestionarea problemelor identificate în prima etapă prin realizarea obiectivelor privind eliminarea deficienţelor vitale. Planul de intervenţie = modul de combinare şi ordonare a demersurilor. Se au în vedere: creşterea încrederii în sine şi a capacităţii de autocontrol a tânărului, favorizarea aprecierii progresului realizat, favorizarea auto-asistării, direcţionarea efortului în sensul acţiunii, pentru a nu rămâne la stadiul de discuţie. Etapa 4: Intervenţie A interveni = a desfăşura demersuri de intervenţie pentru eliminarea dificultăţilor, în acord cu obiectivele stabilite.

77

Abilităţile consilierului:

spune, arată, antrenează, pune sa facă (alocare de sarcină).

Etapa 5: Încheiere Această etapă presupune consolidarea abilităţilor de auto-suport ale tânărului şi întreruperea relaţiei beneficiar-consilier:

• încetarea interacţiunii în acord cu atingerea obiectivelor, • rărirea progresivă a întâlnirilor, • sesiuni de împrospătare, • sistem de comunicare telefonică.

Intervenţia în situaţie de criză Nu există o definiţie a ceea ce ar însemna „criză”. Pentru că ceea ce pentru unele persoane poate reprezenta o criză, pentru alte persoane reprezintă o situaţie de bine sau chiar de extaz. Acest lucru pune în valoare o trăsătură importantă a ceea ce noi numim „criză”: nu există o corelaţie directă sau o legătură directă între cauză-manifestare-mediu-persoană. Altfel spus, acelaşi context care, aparent, a favorizat declanşarea unei crize la o persoană poate să declanşeze o cu totul altă reacţie aceleiaşi persoană, dar la un moment diferit. Cauze ce pot declanşa o criză: decesul, şomajul, naşterea, divorţul, boala, calamităţi naturale, crizele adolescenţei, eşecul la un examen etc. (enumerarea este realizată ierarhic de la cele mai importante la cele mai puţin importante). Astfel putem realiza o clasificare a crizelor în:

• crize de dezvoltare • crize neaşteptate.

Principalul fapt care poate defini situaţia de criză, indiferent de principalele cauze sau tipul de criză, este reprezentat de către puternica încărcătură emoţională a trăirilor beneficiarului. Sentimentele şi emoţiile care însoţesc situaţiile de criză sunt: frustrare, durere, anxietate, ură, auto-învinovăţire, panică, neputinţă. Este necesar să se ştie faptul că aceste reacţii sunt normale în situaţii de criză. Teoria intervenţiei în criză i-a avut ca promotori pe N.Golan, Lindermann, Kaplan, Parad. Este precedată de teoria crizei care însă nu a fost foarte bine fundamentată, presupunând un set de ipoteze şi presupuneri fundamentate empiric. Conform acestei teorii, criza este o tulburare emotivă acută în starea de echilibru a persoanei, însoţită de o prăbuşire temporară a capacităţii de adaptare.

78

O criză declanşează: • Manifestări fiziologice: plânsul • Manifestări psihologice: durere, anxietate • Manifestări la nivel cognitiv • Manifestări la nivel relaţional.

Este necesară stabilirea grupului afectat (individul, familia, comunitatea, organizaţii). Fiecare criză este precedată de un eveniment, care determină percepţia unei pierderi, a ameninţării unei pierderi sau a unei provocări. Starea de criză este temporară. Orice criză parcurge cinci etape:

1. Starea de şoc 2. Negarea („Nu mi se întâmplă mie”) 3. Mânia 4. Resemnarea 5. Acceptarea.

Dacă se producere o fixaţie într-una dintre aceste etape, se ajunge la patologia crizei – şoc post-traumatic şi apoi psihotizarea. Principii pe care se bazează teoria:

• E normal ca individul să exprime un dezechilibru emoţional, social, psihic, fizic acut la derularea unor evenimente neaşteptate.

• În viaţa fiecărui om intervin în mod natural anumite crize. • Crizele de dezvoltare pot fi depăşite prin cunoaştere. • Tendinţa naturală a omului de a menţine şi reechilibra mediul din care face parte. • Orice criză plasează persoana într-o stare de vulnerabilitate. • Starea de vulnerabilitate a persoanei în timpul crizei creează un cadru favorabil

intervenţiei. • Disponibilitatea omului de a cere ajutor creşte. • Necesitatea parcurgerii etapelor de criză. • Situaţia de criză oferă oportunităţi, fie pentru dezvoltare şi creştere, fie pentru

patologizare. • Depăşirea crizei pregăteşte persoana pentru confruntarea cu alte situaţii ce pot apărea

în viaţa lui. Principiile intervenţiei în criză (după Hallmark):

• Ajutorul imediat centrat pe nevoia de supravieţuire. • Intervenţia trebuie să fie scurtă şi limitată în timp. • Rolul lucrătorului de tineret sau lucrătorului social: implicat activ în intervenţia în

criză. • Scopul primar este de a reduce simptoamele. • Intervenţia în criză oferă sprijin practic şi informare. • Mobilizarea suportului social. • Încurajarea ventilării emoţionale. • Suport activ în vederea restaurării rapide a sensului de competenţă al persoanei. • Trebuie discutate aspectele cognitive legate de testarea realităţii şi confruntarea cu

experienţa avută (să se exprime ce se întâmplă în realitate cu tânărul, poziţia lui).

79

Pentru reuşita intervenţiei, consilierul trebuie să ţină cont de următoarele: • Să acorde atenţie limbajului propriu şi limbajului beneficiarului. • Să fie capabil să evalueze potenţialul de criză (dacă situaţia pune în pericol

viaţa tânărului sau a altei persoane). • Să sprijine şi să încurajeze manifestările emoţionale (atâta timp cât nu pun în

pericol beneficiarul şi / sau consilierul). • Intervenţia nu trebuie să urmărească soluţionarea tuturor problemelor

beneficiarului, ci destresarea tânărului şi depăşirea crizei. Intervenţia centrată pe obiectiv Intervenţia centrată pe obiectiv este o orientare strict empirică, bazată pe experienţă, cuprinzând elemente din mai multe teorii (comportamentalistă, cognitivă, centrată pe rezolvarea problemelor, teorii centrate pe beneficiar). Are mai multe caracteristici:

• Promovează intervenţia structurată. • Este limitată în timp. • Are la bază relaţii de colaborare între specialist şi beneficiar. • Promovează intervenţia structurată care este constituită din stabilirea unor sarcini

centrate pe soluţionarea problemelor. • În evaluare foloseşte elemente sistemice. • Conversaţia terapeutică este suportivă şi simpatetică.

Paşii intervenţiei:

• Explorarea şi specificarea problemelor din perspectiva beneficiarului. • Etapa contractuală implică centrarea pe problema ţintă, relaţia consilier-beneficiar,

bazându-se pe un contract care va conţine definirea problemei (problemelor), obiectivele stabilite de beneficiar, structurarea intervenţiei (între 8-12 săptămâni, cu sesiuni săptămânale sau de două ori pe săptămână).

• Planificarea sarcinilor generale şi specifice. • Stabilirea factorilor motivanţi şi explicarea necesităţii îndeplinirii unor sarcini • Anticiparea obstacolului (elaborarea de strategii alternative de depăşire a

obstacolelor); un obstacol poate declanşa o altă criză. • Simularea (modelarea) – jocul de rol sau practicarea dirijată (efectuarea unor sarcini

în prezenţa consilierului). • Revizuirea problemelor şi a sarcinilor. • Analiza contextuală cu identificarea şi utilizarea resurselor. • Încheierea intervenţiei.

Contraindicaţii:

• boli psihice, • beneficiarul nu are posibilitatea de a-şi identifica problemele, • beneficiarul care doreşte să fie ascultat să-şi exploreze existenţial trecutul, • beneficiari care nu au posibilitatea de a identifica sarcini, • beneficiari care nu doresc ajutor.

Principiile care stau la baza terapiei centrate pe obiectiv:

80

• Punerea accentului pe aspectele pozitive, pe ideea că soluţia este posibilă (în viitor) facilitează schimbarea în direcţia dorită. Discuţia trebuie orientată mai curând pe soluţie decât pe problemă.

• Consilierul şi beneficiarul trebuie să caute situaţiile care reprezintă excepţii de la problemă. Aceste excepţii trebuie speculate în cadrul discuţiilor de găsire a soluţiei.

• Schimbările în viaţa psihică a beneficiarului se produc permanent, iar schimbările minore conduc în cele din urmă la schimbări majore.

• Atunci când consilierul este capabil să înţeleagă corect modul de a gândi şi a acţiona al beneficiarului, acesta va coopera cu siguranţă.

• Beneficiarul este de fapt cel interesat să-şi rezolve propriile probleme. • Beneficiarul este cel mai mare expert în soluţionarea propriilor probleme. • Orice schimbare în modul în care beneficiarul percepe soluţia la problema sa şi tot

ceea ce întreprinde el afectează pe toţi cei care sunt implicaţi în problemă şi cu care el interacţionează (familie, colegi, prieteni).

Reguli ale intervenţiei centrate pe obiectiv:

• În cazul în care beneficiarul întreprinde ceva pozitiv în direcţia rezolvării problemei sale şi acele elemente funcţionează, consilierul trebuie să-l încurajeze să continue şi nu să-i sugereze alte soluţii din dorinţa de a-l ajuta cu orice preţ.

• Dacă tot ceea ce a încercat consilierul până atunci nu a dat rezultate, el trebuie să încerce ceva diferit, sugerându-i să întreprindă altceva, chiar dacă demersul respectiv pare absurd şi lipsit de logică.

• Consilierii trebuie să facă lucrurile să pară simple. • Atunci când consilierul doreşte ca intervenţia să fie scurtă, el trebuie să abordeze

fiecare şedinţă ca fiind ultima. • Nu există eşec în consiliere, ci doar feedback-uri din partea beneficiarului.

Alte recomandări:

• Formularea obiectivului trebuie să se facă în termenii gândirii pozitive, cât mai concret şi pe înţelesul beneficiarului.

• Formularea soluţiei în termeni actuali „aici şi acum”. Acţiunea întreprinsă trebuie să se afle sub controlul beneficiarului (trebuie iniţiată şi menţinută de acesta). Orientarea Deoarece la Centru pot veni şi tineri aflaţi într-o situaţie de criză / anxietate, personalul trebuie să ştie să identifice o astfel de situaţie critică, să comunice cu tânărul şi să-l ajute să-şi depăşească problema. Discuţia cu un astfel de tânăr ar trebui să fie un fel de „prim ajutor” acordat acestuia. Personalul va conştientiza faptul că, deşi este dificil să discuţi în astfel de situaţii, dacă refuză comunicarea cu tânărul sau dacă îl respinge, criza tânărului se poate agrava. Cele şase etape de structurare a interviului bazat pe rezolvarea de probleme

Un sfat Nu vă apucaţi să soluţionaţi problema beneficiarului. Arătaţi-vă înţelegerea şi întrebaţi-l ce a făcut pentru a depăşi dificultăţile.

81

În munca unui lucrator de tineret într-un Centru sunt situaţii în care este necesar ca beneficiarii să fie ajutaţi să-şi rezolve problemele. Primul pas al acestui proces este intervievarea tânărului. Dacă interviul este bine structurat, puteţi folosi mai bine timpul şi puteţi să-i acordaţi „primul ajutor”, înainte de a-l îndrepta către cabinete specializate (dacă există în comunitate). Fiecare interviu sparge problema „cea mare” în altele mai mici, până la rezolvarea acesteia. Interviurile pentru rezolvarea problemelor sunt organizate în şase etape principale sau faze. Cele şase etape ale interviului pentru soluţionarea unei probleme sunt:

1. Introducere 2. Raport / Structurare 3. Culegerea de date; definirea problemei şi a calităţilor de bază 4. Stabilirea rezultatelor; unde doreşte tânărul să ajungă prin rezolvarea problemei: „Ce

doriţi să se întâmple?” 5. Găsirea de soluţii alternative: „Ce vom face noi pentru a rezolva această situaţie?” 6. Generalizarea; cum să punem în practică planurile: „Vrei să faci asta?”.

Fiecare interviu ar trebui să fie organizat în acest mod fundamental, deşi perioada de timp petrecută la fiecare etapă variază de la un interviu la altul. În interviul iniţial, se poate petrece mai mult timp în cadrul primei etape (consolidarea încrederii) decât în interviurile următoare. Este important să „restabilim” nivelul de încredere în fiecare interviu. Acestea sunt etape şi ele se influenţează reciproc. Nu există delimitări clare între etape, trebuie să existe treceri line între ele. Deşi tânărul şi specialistul pot ajunge la o anumită etapă, este posibil ca şi ei să trebuiască să revină la o etapă anterioară pentru a clarifica ceva sau a restabili o înţelegere. De exemplu, când începeţi să căutaţi soluţii (Etapa 4), poate să devină evident că nu s-a produs încă o înţelegere clară a problemei. S-ar putea să fie necesar să vă întoarceţi la Etapa 2 de identificare a problemei pentru a clarifica adevărata problemă. Interviurile cu beneficiarii se influenţează reciproc. Pe măsură ce o problemă se rezolvă, apar altele. Poate să fie nevoie să lucraţi cu cineva timp de 10-12 şedinţe pentru a soluţiona o problemă. Fiecare interviu împarte „marea” problema în altele mai mici. Aceasta este esenţa rezolvării de probleme şi a talentului specialistului.

1. Introducere

2. Raport / Structurare: „Bună ziua!” Această etapă sau fază urmează să construiască o relaţie de lucru sau alianţă cu beneficiarul şi să îl ajute pe tânăr să se simtă confortabil faţă de specialist. Segmentul poate fi descris ca o etapă de „construire a încrederii”. Pe parcursul acestei etape, este important să-i comunicaţi interlocutorului cum va fi structurat interviul. Aceasta îl va ajuta pe tânăr să cunoască un pic la ce să se aştepte şi de asemenea ce poate şi ce nu poate să facă lucrătorul. De exemplu: „Noi vom discuta despre cum crezi tu care ar fi problema ta şi vom studia ce ai dori tu să se schimbe. Sper că putem găsi soluţii pentru tine pe care să le încerci după ce vei pleca azi de aici”.

3. Culegerea de date; definirea problemei şi a calităţilor de bază: „Care este problema?”

Această etapă sau fază înseamnă a afla care sunt problemele principale ale tânărului, punctele sale forte, unele dintre punctele slabe şi a începe dezvoltarea unui scop pentru munca cu beneficiarul.

82

4. Stabilirea rezultatelor; unde vrea sa ajungă tânărul prin rezolvarea problemei: „Ce doriţi să se întâmple?”

Aceasta etapă sau fază înseamnă determinarea a ceea ce doreşte tânărul să se schimbe. Cum ar dori beneficiarul să fie lucrurile? Cum ar fi lucrurile dacă problema ar fi soluţionată? Care este situaţia ideală pentru tânăr? Ajută aceasta la clarificarea a ceea ce beneficiarul aşteaptă şi cât de realistă sau nerealistă este ea? Este important pentru un tânăr şi pentru specialist să-şi împărtăşească reciproc ideile despre direcţia spre care beneficiarul doreşte să lucreze.

5. Găsirea de soluţii alternative: „Ce vom face noi pentru a rezolva această situaţie?” Această etapă sau fază înseamnă să lucrezi pentru a rezolva problema beneficiarului. Tânărul şi specialistul studiază numeroase alternative diferite şi posibilităţile care există pentru soluţii. În unele interviuri aceasta poate fi etapa la care interviul se încheie. Beneficiarul poate fi de acord să plece acasă pentru a se gândi la modul în care el /ea ar folosi una dintre aceste soluţii. Problema pentru următorul interviu poate fi aceea de a decide asupra soluţiilor problemei şi de a începe a se lucra cu ele. Pe parcursul acestui proces de identificare a problemei, a determinării rezultatelor şi a soluţiilor, unul dintre scopuri este a-l învăţa pe tânăr procesul de rezolvare a problemelor astfel încât el /ea să-l poată folosi pentru dificultăţile viitoare.

6. Generalizarea: cum să punem în practică planurile: „Vrei să faci asta?” Această etapă sau fază îl ajută pe tânărul beneficiar să dezvolte unele strategii pentru implementarea schimbărilor în gândurile, sentimentele şi comportamentul din viaţa de zi cu zi. Folosirea jocului de rol este un instrument util la această etapă. Un beneficiar poate juca roluri împreună cu specialistul, prin care să ilustreze ce îi va spune mamei sale sau altei persoane pentru a încerca să rezolve problema. La interviul următor este necesar să recapitulaţi ceea ce tânărul a făcut pentru soluţionarea noilor probleme şi preocupări. Aceasta reprezintă şi un test referitor la cât de realist priveşte beneficiarul evaluarea lui /ei, a problemei şi natura problemei, punctele slabe şi cele forte şi motivaţia. Este posibil ca tinerii să descopere unele perspective noi referitoare la ei înşişi, la alte persoane, la problema cu care s-au confruntat. Serviciile de educaţie şi instruire în cadrul Centrului Misiunea educativă a unui Centru de tineret este deosebit de importantă, deoarece este un serviciu adresat tinerilor, aflaţi în plin proces de formare ca persoane individuale şi ca membri ai comunităţii. Spre deosebire de şcoală, care promovează educaţia formală, nu întotdeauna „agreată” de tineri, mai ales la vârsta adolescenţei, Centrul asigură o educaţie „neformală”, într-un stil prietenos. Pentru funcţia educativă, standardele cuprind prevederi legate în special de:

• Educaţia pentru sănătate • Educaţia pentru democraţie • Formarea deprinderilor de viaţă independentă.

Dincolo de aceste sectoare educative, Centrul mai asigură:

• Educaţia pentru informare (tânărul beneficiar se obişnuieşte să se informeze înainte de a lua o decizie şi va dori să fie toată viaţa o persoană informată).

• Educaţia pentru organizarea timpului liber. • Educaţia pentru exprimarea opiniei şi pentru dialog social.

83

Pentru moderarea sesiunilor de informare şi susţinerea cursurilor, Centrul va implica persoane din comunitate, capabile să aplice tehnici antrenante de comunicare şi de cooperare cu tinerii. De exemplu, în aceste activităţi vor putea fi cooptaţi voluntari din rândul studenţilor la medicină, ştiinţe social, pedagogie, inginerie sau / şi din rândul pensionarilor cu studii superioare dispuşi să lucreze cu tinerii.

Centrul va avea nevoie de un program de instruire şi de materiale de training centrate pe nevoile beneficiarilor din comunitate. În acest caz, aţi putea adapta manualele pe care le găsiţi la Centrele naţionale de resurse pentru tineri.

Adesea training-urile sunt facilitate de educatori de la egal la egal, care sunt de aceeaşi vârstă cu participanţii, au acelaşi stil de viaţă, mediu cultural etc. Educaţia de la egal la egal a fost recunoscută ca metodă eficientă în promovarea unui mod de viaţă sănătos. Exemple de activităţi de educaţie de la egal la egal a tinerilor sunt: Sesiuni organizate cu elevii din gimnazii, folosind tehnici interactive, aşa ca: jocuri de

rol, studii de caz, chestionare, lucru în grupuri etc., Spectacole teatrale în cluburi de tineret, urmate de discuţii în grup; Conversaţii neoficiale cu tinerii în discotecă, discutând despre diferite tipuri de

comportament care ar putea pune în pericol sănătatea lor şi despre locurile unde poate fi găsită mai multă informaţie şi ajutorul practic.

Se recomandă ca toate activităţile educative să fie realizate cu participarea directă a tinerilor. Ei vor percepe activitatea din Centru ca pe o altfel de şcoală; aici demersul educativ e centrat pe dezvoltarea de competenţe practice, pentru viaţa de zi cu zi, iar „profesori” pot fi nu doar persoane autorizate, ci şi membri de alte profesii din comunitate, chiar şi unii tineri care au de comunicat din experienţa lor. Învăţarea experienţială Metodologia învăţării experienţiale prezintă o abordare inovatoare a instruirii şi include o structură flexibilă a activităţilor de învăţare în grup şi exerciţii similare experienţelor „din viaţă”. Această abordare experienţială a învăţării, permite participanţilor să conducă procesul de învăţare şi să-şi asume responsabilitatea învăţării în mod individual. Procesul de învăţare experienţială prezintă numeroase avantaje. Această abordare permite o participare activă a tuturor indivizilor implicaţi, în consecinţă, facilitează dobândirea diverselor competenţe care se învaţă cel mai uşor prin experienţe practice. Învăţarea experienţială, după cum o arată şi denumirea, este învăţarea din experienţe şi intervine atunci când o persoană se antrenează într-o activitate, revizuieşte această activitate în mod critic, trage concluzii utile şi aplică rezultatele într-o situaţie practică. Orice training bazat pe metodologia învăţării experienţiale urmează un ciclu complet din patru faze, care le permite participanţilor să găsească şi să descopere pentru sine idei şi trăiri noi (modelul lui Kolb):

84

Faza I. Experienţa directă şi participarea Această etapă constituie atât activitatea iniţială, cât şi faza producerii de date a ciclului învăţării experienţiale. Experienţa este de fapt un element inerent al vieţii. Totuşi, în învăţarea experienţială această etapă este legată de procesul care urmează de interpretare a experienţei, generalizarea şi stabilirea modului în care va fi folosită învăţătura. Procesul învăţării experienţiale ajuta indivizii să diminueze reacţiile subiective şi pune în evidenţă elementele obiective ale experienţei lor.

Activităţile individuale sau de grup folosite pentru a facilita etapa experimentală includ: atribuirea de roluri, studii de caz, filme şi diapozitive, discutarea descrierilor experienţelor în situaţii actuale în care să reacţioneze sau /şi să participe, participanţii se instruiesc unii pe alţii.

Faza II. Reflectarea (gânduri, trăiri) Este o etapă crucială în cadrul căreia participanţii discută experienţele specifice pe care le-au avut în cadrul primei faze. Aceasta poate avea loc individual, în grupuri mici sau cu tot grupul. Indivizii fac un schimb de reacţii şi încearcă să lege aceste gânduri şi sentimente pentru a trage învăţăminte din respectivele experienţe. Iniţial, experienţa poate să pară sau nu plină de sens pentru participanţi, totuşi, această fază le permite să aprofundeze experienţa şi să identifice motivele pentru care au ajuns la concluziile respective.

EXPERIENŢA DIRECTĂ ŞI PARTICIPAREA Formatorul prezintă şi explică cum se desfăşoară activitatea. Participanţii sunt implicaţi în activităţi prin metode / tehnici interactive: asalt de idei, joc pe roluri, discuţii în grupuri mici, studii de caz, dezbateri, prezentări, proiecte etc.

REFLECTAREA (GÂNDURI / SENTIMENTE) Formatorul (facilitatorul) moderează discuţia. Participanţii clarifică experienţa: îşi împărtăşesc sentimentele, emoţiile, identifică principalele rezultate şi obstacole întâlnite.

GENERALIZAREA. LECŢII ÎNVĂŢATE Formatorul evidenţiază asemănările şi deosebirile, rezumă. Participanţii formulează concluzii şi lecţii învăţate, stabilesc lucrurile pe care le-ar face altfel dacă ar fi în situaţia să repete procesul.

APLICAREA. URMĂTORII PAŞI Formatorul (facilitatorul) moderează discuţia. Participanţii discută: cum pot folosi cunoştinţele / deprinderile noi formate, cum să facă faţă dificultăţilor în folosirea acestora, cum îşi pot ajuta colegii, elaborează un plan individual de acţiune.

85

Rolul formatorului este foarte important în decursul acestei faze. El ajută participanţii să judece critic experienţa lor, să-şi exprime sentimentele şi percepţiile şi să atragă atenţia asupra unor teme sau ce apar în reacţiile participanţilor faţă de experienţă. Orice experienţă avută în decursul formării, fie că este vorba de filme, jocuri, ieşiri pe teren etc. trebuie prelucrată. Aceasta înseamnă că participanţii trebuie să aibă timp să reflecteze asupra acestor experienţe. Pe scurt, rolul formatorului este şi acela de a ajuta participanţii să analizeze experienţele astfel încât să aibă date concrete pe baza cărora să tragă concluzii şi să generalizeze.

Tehnicile folosite în facilitarea fazei de prelucrare a datelor sunt: discuţii în grup, identificarea şi analizarea datelor, raportarea, feedback-ul, interviuri, supravegherea procesului şi descrierea celor observate.

Faza III. Generalizarea. Lecţii învăţate În această fază se trag concluzii din temele identificate. Participanţii determină modul în care aceste tipare, care au evoluat în timpul experienţelor structurate din cadrul sesiunii de formare, sunt legate de experienţe nestructurate din viaţa de zi cu zi. Participanţilor li se oferă şansa de a descoperi relaţiile dintre formare, scopurile lor personale şi stilul de viaţă ulterior.

Activităţile folosite pentru a facilita procesul de generalizare: rezumarea celor învăţate în propoziţii concise sau generalizări, discutarea şi elaborarea unor definiţii, concepte, termeni şi propoziţii cheie, reacţii individuale şi în grup la probleme de genul: „Cum credeţi că se raportează la activităţile Dumneavoastră din afara grupului ceea ce aţi făcut şi învăţat în aceasta şedinţă?”

Faza VI. Aplicarea. Următorii paşi Dacă învăţarea este definită ca o schimbare relativ stabilă în comportament, etapa aplicării este acea care facilitează modificarea comportamentelor viitoare ale participanţilor. Studiind concluziile la care au ajuns în procesul învăţării, participanţii integrează această învăţare în viaţa de zi cu zi prin dezvoltarea unor planuri individuale pentru un comportament mai eficient.

Tehnici şi activităţi folosite pentru a facilita etapa aplicării: răspunsuri individuale şi de grup la întrebarea: „Cum aţi putea folosi cele învăţate pentru a fi mai eficient(ă) în funcţia pe care o aveţi?”, revizuirea listelor generate în decursul sesiunilor de formare şi concluzii care să reflecte noi perspective, planuri şi comportamente, modificarea sau /şi dezvoltarea planurilor de acţiune, a scopurilor personale şi a strategiilor de modificare a comportamentului personal.

86

Nimeni nu ştie în mod precis cum se desfăşoară intern procesul de învăţare, însă ştim că putem să favorizăm apariţia învăţării prin elaborarea şi îndeplinirea unor condiţii şi a unui mediu favorabil. Condiţiile proaste stau în calea învăţării şi ar putea chiar să o facă imposibilă.

Condiţii pentru un proces de învăţare de succes la tineri 1. Trebuie să fie motivat să înveţe. Facilitatorul (formatorul) care are aptitudinile

de a ajuta participanţii să realizeze care sunt nevoile lor este cel mai potrivit să îi ajute să-şi satisfacă aceste nevoi şi să inspire o voinţa de a învăţa.

2. Trebuie să fie de acord cu obiectivele cursului. Facilitatorul (formatorul)

trebuie să prezinte obiectivele cursului, să facă ca participanţii să îşi exprime aşteptările lor, să le potrivească cu cele ale cursului şi să clarifice discrepanţele.

3. Trebuie să ştie ce urmează să se întâmple. Liderul cursului trebuie să prezinte

sumarul cursului, metodologia şi propriile aşteptări în privinţa participării. Totodată, trebuie să le reîmprospăteze în memoria participanţilor periodic.

4. Învaţă prin participare activă şi aducându-şi experienţa proprie în acea

participare. Liderul ar trebuie să favorizeze jocurile de rol şi activităţile de grup în care indivizii provoacă experienţele dorite. Cu cat mai mult un adult investeşte în ideile proprii, valorile şi personalitatea lui, cu atât mai mult învaţă. De aceea, un lider ar trebui să favorizeze practica în defavoarea teoriei.

5. Este mai în largul lui în cadrul unor relaţii de egalitate. Liderul nu ar trebui să

pozeze în expert, ci mai curând ca facilitator şi ghid. 6. Îi place să aibă de-a face cu situaţii concrete. Din nou, facilitatorul va favoriza

participarea şi activităţile.

Pentru evaluarea procesului învăţării experienţiale, le puteţi propune participanţilor această schemă: Momentele în care am învăţat cel mai mult astăzi au fost: (conţinut, atitudini noi, aptitudini noi)

Momentul zilei cel mai important pentru mine a fost:

De ce au fost importante pentru mine acele momente? (col 1+2)

Ce am învăţat? Cum pot aplica ce am învăţat? Cum voi folosi pe viitor?

87

7. Are nevoie să cunoască opinia celorlalţi. Activităţile de grup permit schimbul de opinii şi ar trebui favorizate. Facilitatorii ar trebui, de asemenea, să asigure un feedback pozitiv, în mod frecvent.

8. Are nevoie să fie ascultat, înţeles şi suportat.

Activităţile interactive – instrument al instruirii experienţiale Omul însuşeşte mai repede informaţia, dacă învăţarea are loc într-un mod interactiv, când persoana odată cu primirea informaţiei are posibilitatea să discute momentele neclare, să pună întrebări, tot atunci să consolideze cunoştinţele primite, să exerseze anumite competenţe, să-şi dezvolte deprinderi comportamentale. Fără o participare activă în timpul activităţilor, participanţii nu-şi vor putea forma deprinderi noi. Pentru majoritatea training-urilor este caracteristică aşezarea participanţilor în cerc. Cercul este o cerinţă necesară pentru astfel de activităţi. De aceea sala trebuie sa fie cât mai spaţioasă, cu mobilă care poate fi mişcată. Toate piedicile (mese, bănci, scaune în plus) care ar izola participanţii unii de alţii sunt înlăturate. În cerc toţi se simt mai degajaţi, se văd mai bine unii pe alţii, comunică liber între ei şi cu formatorul. Cercul mai conferă un sentiment de siguranţă, prezenţa interesului şi atenţiei.

Vă propunem ca exemplu o activitate interactivă, care poate fi utilizată în cadrul training-urilor organizate la Centru: LUMEA PERFECTĂ Obiectiv - A ajuta participanţii să se gândească la nevoile lor zilnice şi să le poată alege pe cele

mai importante.

Cum învăţam? 10% din ceea ce citim 20% din ceea ce auzim 30% din ceea ce vedem

50% din ceea ce vedem şi auzim 70% din ceea ce spunem când vorbim 90% din ceea ce spunem în timp ce

facem

88

Timp - 30 minute Materiale - 8 fişe „Lucruri legate de viaţa zilnică a tinerilor” pentru fiecare grup, 8 fişe curate

pentru fiecare grup, pixuri, Convenţia cu privire la Drepturile Copilului. Desfăşurare 1. Împarte participanţii în 4, 6 sau 8 grupuri. Spune-le tuturor că vor începe o viaţă nouă

într-o lume nouă. Aici toate nevoile de bază vor fi asigurate şi oricine va putea trăi în confort.

2. Oferă fiecărui grup câte un set de 8 fişe curate. Roagă-i să scrie pe fiecare fişă câte un lucru pe care îl consideră esenţial într-o lume perfectă.

3. Acum distribuie fiecărui grup şi un set de 8 fişe „Lucrurile de zi cu zi ale tinerilor”. Roagă participanţii să aleagă din cele 16 fişe pe care le au în faţă, 8 fără de care nu ar putea supravieţui. Apoi roagă-i să aleagă doar 4.

4. Roagă câte două grupuri mici să se unească şi reduceţi numărul fişelor la 4 pentru grupul nou format.

5. Refă grupul mare şi împreună cu participanţii eliminaţi lucrurile care se repetă. Redu din nou numărul de fişe, până când grupul încheie activitatea cu 4 aspecte esenţiale ale traiului într-o lume perfectă.

Reflecţii şi evaluare Discută activitatea cu întreg grupul: - Cât de greu sau uşor a fost să eliminaţi lucrurile asupra cărora iniţial aţi decis că erau

importante? - Care lucruri au fost eliminate în prima rundă? De ce? - A fost mai uşor sau mai dificil să eliminaţi fişe în a doua rundă decât în prima? De

ce? - Ce s-a întâmplat în ultimele runde? - Care grupuri au avut neînţelegeri în privinţa subiectelor ce urmau să fie eliminate? Ce

fel de divergenţe aţi întâlnit şi de ce? - Care este diferenţa între dorinţe şi nevoi (necesităţi)? Care dintre lucrurile de pe fişe

erau dorinţe şi care dintre ele erau necesităţi? - Există deosebiri între necesităţi? Există necesităţi mai mult şi mai puţin importante?

Puteţi aduce exemple? - Care este legătura dintre unele lucruri esenţiale discutate anterior şi unele articole ale

Convenţiei cu privire la Drepturile Copilului? - Cum credeţi, toţi oamenii îşi satisfac necesităţile şi dorinţele în mod egal? - Dacă nu, ce ne vorbeşte despre aceste diferenţe şi de ce apar ele? - Este oare corect să existe astfel de inegalităţi? - Ce putem face în această privinţă? Cum? Pentru mai multe activităţi de acest gen, consultaţi: 1. Ghidul formatorului „Provocând diversitatea. Educaţie interculturală şi rezolvare de

conflict”, EYE Moldova, OBS, Chişinău 2005; 2. Ghid pentru cei care activează cu copiii de 7-10 ani „Dezvoltare pentru viaţă”,

Organizaţia Naţională a Scouţilor din Moldova, Chişinău 2004;

3. Ghidul lucrătorului de tineret „Includerea socială a tinerilor”, EYE Moldova, Chişinău 2004;

89

4. Ghidul lucrătorului de tineret „Participarea copiilor şi a tinerilor”, EYE Moldova, UNICEF, Chişinău 2003;

5. „Tinerii în acţiune sau cum să antrenăm elevii în activităţi de voluntariat în folosul comunităţii”, SIEDO, CIDDC, EYE Moldova, Chişinău 2003;

6. „Ghidul educatorului de la egal la egal în prevenirea HIV/SIDA”, CIDDC, UNICEF, Chişinău 2003.

7. Ghidul voluntarului „Educaţie pentru dezvoltare”, CIDDC, UNICEF, Chişinău 2002; 8. Ghidul animatorului „Educaţie sexuală şi prevenirea HIV/SIDA”, CIDDC, UNICEF,

Chişinău 2002.

Organizarea unui training. Aspecte tehnice Noţiunea „training” provine de la cuvântul de origine engleză to train, care semnifică a educa, a instrui, a pregăti. În acest sens termenii „training” şi „seminar”, „stagiu de formare”, „curs de instruire” sunt echivalenţi. Centrele pot presta servicii de instruire în diferite domenii: drepturile copilului, participarea la procesele de luare a deciziilor, formarea deprinderilor de viaţă, comunicarea eficientă, lucrul în echipă, soluţionarea conflictelor, voluntariat, instruire vocaţională, prevenirea HIV/SIDA şi altor infecţii transmisibile pe cale sexuală (ITS), prevenirea traficului de fiinţe umane etc. Important este ca temele stagiilor desfăşurate să reiasă din necesităţile participanţilor. Pentru organizarea unui training ai nevoie să ţii cont de mai multe aspecte: Sala Va trebui să găseşti o încăpere, să te înţelegi cu administraţia instituţiei de învăţământ etc. Pentru a „face cunoştinţă” cu sala, răspunde la următoarele întrebări:

o Cat de mare este sala? o Ce formă are sala? o Ce fel de lumină există în sală? o Temperatura va afecta aplicarea unei anumite metode (este prea cald pentru o

metodă activă sau prea rece pentru a sta prea mult pe scaun)? o Este un spaţiu intim sau este public? o Aveţi suficiente săli dacă este nevoie să lucraţi pe grupuri mici? o Cu ce este acoperită podeaua? Influenţează aceasta desfăşurarea unei metode? o Aveţi nevoie să curăţaţi după ce se va desfăşura o metoda?

Alimentarea, cazarea, transportul participanţilor Este important să vă gândiţi unde vor lua masa participanţii şi ce vor consuma. Dacă dispuneţi de un buget pentru alimentaţie, puteţi contracta o cantină, o cafenea sau un restaurant cu preţuri accesibile. În cazul unui seminar de câteva ore, participanţii pot servi un ceai şi dulciuri în localul unde are loc evenimentul. Dacă este necesar ca participanţii să rămână pentru a doua zi, va trebui să le asiguraţi un local în care aceştia să poată dormi peste noapte. Alternative ar putea fi cazarea în familii sau în saci de dormit. În cazul în care în buget aveţi bani pentru rambursarea cheltuielilor de transport, anunţaţi participanţii din timp să păstreze biletele de călătorie pentru ca să le puteţi prezenta apoi finanţatorului. Dacă nu aveţi bani în buget pentru aceasta, preîntâmpinaţi din timp participanţii

90

că îşi vor achita de sine stătător cheltuielile. Aceasta va fi contribuţia lor la realizarea training-ului. Cota de participare Este bine dacă aţi planificat bani pentru organizarea unui training în bugetul unor proiecte ale organizaţiei. În caz contrar, puteţi aduna o parte din resurse cerând o cotă de participare de la potenţialii participanţi. Aceasta poate consta în achitarea unei sume de bani din care veţi acoperi cheltuielile de masă, cazare, materiale. Dacă bugetul vă permite, puteţi prevedea unele facilităţi pentru anumite categorii de participanţi, de exemplu studenţi, voluntari etc.) Materiale de lucru şi pentru distribuire Cantitatea de materiale depinde de numărul participanţilor, de metodele care vor fi utilizate şi de durata seminarului: cel de câteva ore nu cere mari cheltuieli. Iată o listă orientativă de materiale cu care vei putea începe: - foi A4, - pixuri, creioane, carioca, markere de câteva culori, - coli mari de hârtie, - bandă adezivă, - fişe mici albe sau color, - foarfece, clei. Dacă este posibil, toţi participanţii la training trebuie să primească materiale tipărite (suport de curs multiplicat la xerox, pliante, broşuri etc.). Dacă materialele pe care le pregătesc formatorii sunt într-o limbă străină, atunci trebuie să le traduceţi şi să le adaptaţi la limba pe care o folosiţi. Durata unui training Durata training-ului depinde de scopul pe care îl urmăriţi cu el. De exemplu, dacă doriţi să oferiţi unele informaţii la o temă ce interesează participanţii, training-ul poate ţine câteva ore, însă dacă doriţi să ajuţaţi participanţii să-şi dezvolte anumite deprinderi, veţi avea nevoie de mai mult timp (4-5 zile). Un alt factor care trebuie luat în consideraţie este că după 5 zile, de regulă, atât formatorul, cât şi participanţii obosesc şi procesul de învăţare nu mai este destul de eficient. Participanţii la training Pe cine instruim? Aproape oricine poate beneficia de un training pentru a-şi dezvolta un şir de abilităţi: de comunicare, de lucru în echipă, de soluţionare a conflictelor, de management al stresului etc. Totodată, avem nevoie să ţinem minte că oamenii pot învăţa doar dacă au această oportunitate. Pentru a avea un grup echilibrat, pentru a crea o atmosferă prietenoasă, în care toţi participanţii să se simtă confortabil să comunice între ei şi instructorul să poată să le acorde atenţie fiecăruia, aţi putea să vă doriţi să organizaţi cursuri speciale pentru grupuri separate, de exemplu, tineri sau adulţi. Însă lucrul în grupuri mixte la fel are multe avantaje: participanţii se cunosc mai îndeaproape, învaţă să asculte şi să respecte punctele de vedere diferite de ale lor, îşi formează înţelegeri şi experienţe comune etc. Tinerii tind să înveţe mai repede şi ar putea uneori să ajute în procesul de învăţare participanţii mai în vârstă. Deşi este bine să nu separaţi mereu grupurile pe sexe, origine, limbă, etc., la început această separare ar putea contribui la sporirea încrederii de sine a participanţilor. Apoi va

91

fi nevoie să consolidaţi atât echipa, cât şi membrii beneficiari ai Centrului. Veţi obţine acest lucru, amestecându-i şi oferindu-le mai multe oportunităţi de comunicare.

Organizaţi un grup pentru un training? Răspundeţi la următoarele întrebări: Din câte persoane este format grupul? Care este media de vârsta a grupului? Care este raportul între sexe în grup? Cunoşti stilul de învăţare a tuturor membrilor grupului? Există posibilitatea pentru fiecare cursant să participe? Care este cadrul cultural al participanţilor? Ce cunoştinţe / abilităţi / experienţă au participanţii? Au nevoi speciale care te-ar putea împiedica să foloseşti o metoda? Vor putea să se concentreze suficient de mult timp? Cum vei ţine cont de feedback-ul anterior al participanţilor (dacă există)?

Formarea grupului / cum selectăm participanţii Un training poate fi desfăşurat:

a. pentru un grup specific / prestabilit pe care doriţi să-i formaţi într-un domeniu concret (voluntarii Centrului, profesorii unei instituţii de învăţământ etc.),

b. prin anunţare de concurs – formulare de aplicare, selectarea, anunţarea rezultatelor. Un anunţ privind desfăşurarea unui training poate să conţină următoarele informaţii:

1. Denumirea training-ului; 2. Informaţii generale (cine este organizatorul, finanţatorii etc.); 3. Scopul stagiului; 4. Obiectivele stagiului (La finele stagiului participanţii vor fi capabili să: ...); 5. Conţinutul stagiului (descrierea succintă a programului pe zile); 6. Echipa de formatori (specializarea formatorilor); 7. Profilul participanţilor (cine poate aplica – vârstă, experienţă profesională, criterii de

selectare, alte condiţii): 8. Numărul de locuri disponibile; 9. Perioada şi locul desfăşurării (ziua de sosire, începutul, ziua de plecare); 10. Condiţii de participare (cine va achita costurile legate de deplasare, alimentare şi cazare,

cât constituie taxă de participare, facilităţi etc.); 11. Dosarul aplicantului (care este procedura de aplicare – formular de înscriere, scrisoare de

motivare, CV etc.); 12. Data-limită de depunere a dosarelor (rezervaţi cel puţin o lună pentru distribuirea

anunţului şi primirea formularelor); 13. Date de contact (persoană, adresă poştală, număr de telefon, fax, email etc.).

De obicei, anunţul privind desfăşurarea unui training are anexat un formular de aplicare, care poate arăta astfel:

92

Trimiteţi anunţul către participanţii la stagiile / proiectele anterioare, prin diverse liste de comunicare electronice, buletine informative, plasaţi-l pe pagini Web de profil, portaluri ale ONG, afişaţi-l în locuri publice etc. Selectarea participanţilor Acest proces va fi desfăşurat de către mai multe persoane implicate în organizarea training-ului: director de proiect, asistent pentru instruire, formatori etc. Iată câteva criterii în baza cărora aşi putea selecta participanţii:

vârstă, domeniu de activitate, anumite cunoştinţe / deprinderi / experienţă specifică în domeniu, motivare, interes, repartizare geografică, echilibru sexelor.

93

Implicaţi persoane mai puţin instruite, care au participat la un număr mai mic de training-uri, persoane cu mai puţine oportunităţi, cu dizabilităţi. Aceste condiţii nu ar trebui să constituie o piedică pentru participarea deplină în cadrul Centrului. Anunţarea rezultatelor Este bine să anunţaţi rezultatele printr-o scrisoare sau un telefon. Anunţaţi persoanele selectare în timp util, rugându-le să confirme participarea sau ne-participarea la training. Mulţumiţi persoanelor care nu au fost selectate pentru participare, încurajându-i să aplice la training-urile următoare. Dacă aţi alcătuit o listă de aşteptare, anunţaţi persoanele respective că ar putea participa, dacă cineva refuză să participe. Mărimea grupului Unui formator începător îi va fi mai uşor să lucreze cu un grup mai mic, de 10-15 persoane. Dacă training-ul este desfăşurat de doi formatori, grupul ar putea fi mai mare, de 16-20 de persoane. Totuşi, totul depinde de posibilităţile şi experienţa formatorului. Numărul optim de participanţi cu care ai putea construi o atmosferă bazată pe încredere este 20. Este mai uşor să te confesezi unui număr mic de oameni. Atmosfera unui grup mic contribuie la o apropiere mai rapidă a participanţilor. Dacă grupul depăşeşte 20 de persoane, alege activităţi care presupun lucru în grupuri mici. Serviciile de pregătire pentru integrare profesională Componenta integrării profesionale, respectiv a pregătirii tânărului pentru a învăţa o meserie, a găsi un loc de muncă şi a se integra la acel loc de muncă, este o componentă cheie a integrării sociale a fiecărui tânăr. Lipsa unui loc de muncă şi a perspectivelor de a-si câştiga existenţa prin exercitarea unei profesii reprezintă factori de risc de marginalizare a viitorului adult. De aceea este important ca fiecare Centru să aibă o funcţie de pregătire a tinerilor pentru viaţa profesională, prin care să contribuie la formarea conştiinţei şi responsabilităţii faţă de muncă şi sa-i asiste în efortul propriu de a învăţa, de a căuta un loc de muncă şi de a se angaja. De menţionat faptul că tânărul trebuie sa fie „actorul principal” al propriului proces de integrare. Centrul este cel care îl ajută şi îl asistă în acest proces, stimulându-i iniţiativa, efortul individual şi încrederea în propria capacitate de a exercita o profesie şi de a se perfecţiona şi învăţa de-a lungul întregii vieţi. Acest gen de servicii poate fi realizat prin diverse forme: - colaborare cu bursa muncii, Agenţia Regională pentru Ocuparea Forţelor de Munca, cu

agenţii economici şi cu alte instituţii şi organizaţii care au ca obiect de activitate calificarea / recalificarea profesională, intermedierea angajării, precum şi cu potenţiali angajatori;

- anunţuri despre locurile de muncă vacante afişate pe tabla de anunţuri, pagina Web sau

distribuite prin buletinele informative; - desfăşurarea stagiilor de formare privind orientarea profesională: planificarea carierei,

legislaţia muncii, analiza ofertelor disponibile pe piaţă, redactarea unui Curriculum Vitae (CV) şi a unei scrisori de intenţie, participarea la interviu etc.;

94

Sunt foarte de utile jocurile de rol în care este simulat interviul cu angajatorul şi în care sunt dezbătute avantajele şi dezavantajele, cu participarea tinerilor. „Rolul” angajatorului poate fi jucat foarte bine de un pensionar fost manager, care are experienţa practică a interviurilor cu candidaţii care au o personalitate şi competenţe diferite.

- cursuri de instruire specializate: lucrul la calculator, artizanat, croitorie, conducere auto (în

parteneriat cu Poliţia Rutieră) etc.; - târguri ale forţelor de muncă care să reunească tinerii neangajaţi în câmpul muncii şi

angajatorii de nivel local şi regional; - consultanţă şi suport juridic necesar tinerilor care doresc să se angajeze; - crearea şi întreţinerea unei baze de date care să conţină anunţuri atât din partea angajatorilor,

cât şi oferte ale celor care îşi caută un loc de muncă (CV, scrisoare de intenţie). Serviciile de organizare a timpului liber Standardelor Minime de Calitate pentru Centrele de tineret prevăd desfăşurarea în cadrul Centrului a activităţilor de timp liber conform intereselor beneficiarilor. Activităţile de timp liber, numite şi animaţii, pot fi o cale de influenţare asupra mediului cu care interacţionează fiecare persoană. Mai mult decât simple tehnici, ele sunt o modalitate de a stabili relaţii cu ceilalţi prin depăşirea spaţiului individual. Originile animaţiilor pot fi găsite în teatrul stradal, social, o cale politică de exprimare, oferind posibilitate fiecăruia de a-şi exprima opiniile şi de a-şi găsi un loc în comunitate. În acest sens, aproape orice activitate poate fi o tehnică de animaţie, fiindcă acestea se bazează pe competenţele individuale ale fiecăruia. Important este a ne stabili un loc anumit în cadrul comunităţii, fenomen bazat pe relaţiile dintre actorii sociali. Ar însemna să ne descoperim pe noi înşine prin descoperirea celorlalţi. Activităţile de acest gen mai sunt numite jocuri, însă nu uitaţi că ele sunt desfăşurate nu doar pentru distracţie, ci în scopuri foarte clare: - acumularea cunoştinţelor, deprinderilor, atitudinilor şi valorilor – crearea unei ambianţe

favorabile care le oferă participanţilor posibilitatea să experimenteze noi modele de comportament şi să înveţe din greşelile care pot avea loc în viaţa reală;

- schimbarea – ajută la conştientizarea faptului că fiecare se poate schimba pe sine sau în

relaţiile sale cu cei din jur; - participarea tuturor – permite atragerea în activităţi şi a persoanelor mai puţin active sau

care nu sunt predispuse spre liderism; - conştientizarea diferenţelor – fiecare participant vine în echipă cu individualitatea sa,

experienţa şi deprinderile proprii; - asumarea responsabilităţilor – sarcinile sunt distribuite în grup în funcţie de capacităţile şi

interesele individuale;

95

- creşterea încrederii în sine şi în propriile forţe – creează situaţii în care este minimalizată

influenţa unui lider care „cunoaşte totul”, iar participanţii sunt puşi în faţa unei probleme pe care trebuie s-o rezolve, bazându-se pe propriile puteri;

- solidaritatea cu alte persoane – contribuie la unirea (consolidarea) grupului şi la formarea

sentimentului de solidaritate şi de apartenenţă la grup.

Trăsăturile unice ale jocurilor le fac utilizabile şi potrivite în organizarea timpului liber al copiilor şi tinerilor. Jocurile: • Sunt uşor de folosit. Pot să varieze între activităţi de câteva minute până la un

exerciţiu care stimulează o discuţie de o oră asupra implicaţiilor acestuia. • Sunt ieftine. În general, nu trebuie de cumpărat nimic, deoarece pot fi folosite

cu succes materiale reciclabile sau obiecte pe care participanţii le pot aduce de acasă. La fel, nu e nevoie de un formator sau consultant extern care să solicite o remunerare considerabilă, deoarece le pot organiza voluntarii Centrului sau chiar copiii şi tinerii înşişi.

• Sunt participative. Jocurile implică membrii echipei în mod fizic (prin

mişcare) sau psihologic (prin activitate mintală sau vizuală). Jocurile, de obicei, ajută oamenii să-si concentreze atenţia şi să se gândească, să reacţioneze, să vorbească şi, cel mai important, să se distreze în timp ce învaţă cum să relaţioneze mai bine cu ceilalţi.

• Au un risc scăzut. În general, jocurile nu implică activităţi cu riscuri majore.

Atunci când sunt organizate în contextul potrivit şi folosite într-o manieră pozitivă, vor funcţiona întotdeauna. Sunt prietenoase cu participanţii şi, de obicei, aceştia răspund în mod pozitiv.

• Sunt adaptabile. Jocurile pot fi potrivite aproape oricărei situaţii şi, totuşi, să-

şi îndeplinească scopul pentru care au fost organizate. Aceste jocuri pot fi modificate uşor, pentru a fi ajustate la preferinţele grupului şi îşi vor menţine caracterul original.

Animatorul este un lucrător de tineret, un moderator, un facilitator, o persoană care împuterniceşte astfel, încât el:

- Lucrează nu pentru tineri, ci cu tinerii; - Urmăreşte nu realizarea propriilor proiecte, ci ajută elaborarea, implementarea şi evaluarea

proiectelor, ideilor tinerilor. Tânărul implicat în animaţii trebuie privit în contextul social în care trăieşte. Este necesar de a lua în consideraţie interesele, necesităţile, posibilităţile acestuia, mediul în care trăieşte (familia, prietenii, ocupaţiile). Pregătirea jocului În pregătirea unui joc, animatorul va ţine cont de aspectele descrise mai jos:

96

Abilităţi şi incapacităţi – unele jocuri nu pot fi desfăşurate atunci când în grup sunt persoane cu anumite dizabilităţi. Totuşi, faptul că nimeni nu trebuie discriminat sau dezavantajat sistematic atunci când se propune o activitate, ţine de egalitatea oportunităţilor pentru fiecare persoană. Confort – veţi avea nevoie de spaţiu suficient unde nu veţi fi deranjaţi pentru a desfăşura activitatea. Gândiţi-vă şi la cei din jur care ar putea fi influenţaţi de activitatea voastră şi iniţiaţi-i în ceea ce faceţi.

Jocurile pentru copii şi tineri pot fi organizate atât în Centru, cât şi în afara lui. Unele Centre au o sală special amenajată cu diferite echipamente şi jucării care contribuie la dezvoltarea copiilor şi tinerilor (mingi, fotbal de masă, constructor, cuburi, puzzle, memo, uno etc.). De obicei, o asemenea sală este dotată cu puţin mobilier şi are un covor mare şi pernuţe moi pe care copiii se pot juca în voie. Multe Centre au un spaţiu verde în spatele sau în faţa clădirii, unde se pot organiza jocuri cu copiii şi adolescenţii atunci când vremea este frumoasă afară. Alte Centre organizează animaţii cu un număr mare de copii pe stadion sau se deplasează în afara localităţii pentru acestea, de exemplu, în pădure.

Vârstă – jocurile sunt potrivite pentru toate vârstele, deşi modul de prezentare, materialele pregătite şi exemplele pot cere să fie adaptate la diferenţele unor grupuri de vârstă. Siguranţă – majoritatea jocurilor nu solicită ca animatorii să posede o calificare specifică în măsuri de protecţie. O modalitate bună de a preveni unele situaţii, în special în cazul activităţilor fizice, este să rugaţi participanţii să se descalţe, să dea la o parte obiectele ascuţite sau alte lucruri cu care s-ar putea răni. Oricum, toţi animatorii trebuie să fie familiarizaţi cu principiile şi practicile fundamentale de prim ajutor şi trebuie să ştie unde pot găsi oricând asistenţă profesională. Atitudini – participanţii vin la un curs cu anumite atitudini şi aşteptări. Acestea vor forma mediul cultural al cursului, care poate promova sau interzice unele jocuri. Este bine să vă informaţi din timp despre specificul cultural / religios al membrilor grupului. Materiale – este important să aveţi toate materialele de lucru la îndemână. Credibilitatea animatorului poate fi serios subminată, dacă el sau ea trebuie să părăsească sala pentru a face copii sau pentru a aduce unele obiecte necesare pentru activitate. Durata – durata jocurilor este relativă şi nimic nu va decurge greşit dacă grupul are nevoie de mai mult sau de mai puţin timp decât vi l-aţi planificat. Este important să nu comprimaţi, dar nici să nu extindeţi activitatea.

Vă propunem câteva exemple de jocuri care pot fi organizate în Centru sau în aer liber. Pentru mai multe jocuri de acest fel, puteţi consulta „Cartea mare a jocurilor” (CIDDC, 2002) şi „855 de jocuri şi activităţi” (EYE Moldova, 2005) 1. „Cald şi rece” Un voluntar este legat la ochi. Participanţii ascund un obiect undeva în sală, fără ca voluntarul să ştie unde este ascunzătoarea. Persoana legată la ochi începe căutarea. Când

97

este aproape de obiectul ascuns, participanţii strigă „cald”, iar când se îndepărtează, i se spune „rece”. După ce obiectul a fost găsit, un alt participant este legat la ochi. 2. „Calcă şarpele” Patru voluntari vor fi „şerpii” (numărul poate varia în funcţie de numărul participanţilor). Fiecare „şarpe” va ţine cu două degete câte o bucată de frânghie. La semnalul animatorului, „şerpii” vor alerga ţinând frânghia la spate. Ceilalţi participanţi vor încerca să „calce şarpele”, sărind pe frânghie. Cel care reuşeşte să ia frânghia de la „şerpi”, va deveni „şarpe” şi va continua să fugă. 3. „Capcana pentru şoareci” Participanţii formează două grupuri: „capcana” şi „şoarecii”. „Capcana” se va aranja în cerc, ţinându-se de mâini şi ridicându-le în sus. „Şoarecii” vor fugi în jurul „capcanei”, intrând cât mai des în interiorul ei. Un voluntar sau animatorul, care va sta cu spatele la grup, va striga „Capcană pentru şoareci!”. În acest moment „capcana” va lăsa mâinile în jos, fără a le desface. Toţi care vor fi „prinşi” în interior, vor deveni parte a „capcanei”. Ultimul „şoarece”, care rămâne în libertate, este învingător. Atunci cele două grupuri îşi vor schimba rolurile. 4. „Cât e ceasul, domnule Lup?” Se trasează o linie la o distanţă de circa 1 metru de la un perete al sălii. Toţi participanţii se vor plasa după această linie, în timp ce „domnul Lup” va sta la celălalt capăt al sălii, cu spatele la participanţi. Participanţii vor înainta, întrebând: „Cât e ceasul, domnule Lup?”. „Lupul” va răspunde, indicând o oră oarecare, iar participanţii vor face un număr de paşi egali cu ora pe care a spus-o „Lupul”. Când „Lupul” va răspunde „Ora mesei”, toţi participanţii vor alerga înapoi la linia de start pentru a nu fi prinşi de „Lup”. „Lupul” nu are voie să păşească peste linie. Cei prinşi de lup devin şi ei „lupi”. Câştigă ultima persoana care reuşeşte să nu fie prinsă. 5. „Urşii albi” Se determină locul unde vor trăi „urşii albi”. Doi participanţi se apucă de mâni (ei sunt „urşii albi”) şi, rostind cuvintele „Urşii ies la vânătoare!”, încep să alerge prin sală, încercând să prindă sau să încercuiască participanţii. Cei care au fost prinşi sunt duşi spre „casa urşilor”. Apoi „urşii” iarăşi ies la vânătoare. Jocul se termină când au fost prinşi toţi participanţii.

Servicii outreach pentru tinerii vulnerabili Cum ajungem la tinerii vulnerabili care nu vin la Centru? Am scris acest capitol pentru a vă ajuta să dezvoltaţi programe profesioniste adresate tinerilor vulnerabili. Asemenea programe sunt bazate pe ceea ce se numeşte „activitate outreach”. Această abordare ar putea fi caracterizată prin următoarea frază: Dacă nu vine tânărul vulnerabil la Centru, se duce Centrul la tânărul vulnerabil, acolo unde se „tusuieşte” el – în stradă, pe terenuri de fotbal, în subsoluri, în tuneluri de canalizare, oriunde. Activităţile outreach pot fi realizate cu mai multe scopuri: pentru sănătate, pentru evitarea riscurilor, pentru reducerea noxelor, pentru dezvoltare etc.

98

Această abordare poate fi considerată oarecum nouă şi a fost iniţiată în anii ’50 ai secolului trecut în SUA. Activităţi de acest fel se desfăşurau şi în Evul Mediu, dar se numeau astfel. Pe atunci maicile ieşeau din mănăstiri în stradă şi ajutau persoanele sărace. În traducere din limba engleză, outreach înseamnă – „out” – în afară şi „reach” – a ajunge, a atinge. Deci, outreach presupune acordarea de servicii pentru persoanele ce se află în afara instituţiilor. De ce este nevoie de activităţi outreach? Activităţile outreach sunt foarte utile, pentru că se adresează adolescenţilor şi tinerilor vulnerabili, care sunt izolaţi sau ţinuţi la distanţă în comunităţi, fiind marginalizaţi. Aceşti tineri nu apelează la serviciile obişnuite, care, pentru ei, sunt greu de contactat din diferite motive. Scopul activităţilor outreach este de a favoriza accesul la informaţie sau la servicii directe specializate. Un avantaj al acţiunilor outreach este faptul că ele constau în adaptarea serviciilor la nevoile beneficiarului şi nu impun beneficiarul de a se adapta la cerinţele celui care oferă servicii. Intervenţiile outreach se caracterizează prin spontaneitate şi creativitate şi permit crearea unor parteneriate cu diverşi actori sociali. Persoana care oferă servicii outreach implică beneficiarii pe toată durata activităţii şi cunoaşte bine care sunt problemele tinerilor vulnerabili. În oferirea serviciilor, lucrătorul outreach se conduce de principiile etice specifice mediului de viaţă al beneficiarului / grupului ţintă.

Ce este outreach? Vorbind despre outreach, avem în vedere două concepte: „abordarea outreach” şi „activităţile outreach”.

Abordarea outreach Este un mod de a vedea lucrurile şi de a acţiona pentru a răspunde nevoilor tinerilor vulnerabili care nu apelează la serviciile Centrului de tineret. Această abordare recomandă elaborarea unor strategii, planuri de acţiune şi realizarea unor proiecte doar după evaluarea nevoilor, analizei situaţionale şi a mediului în care se află acest tânăr vulnerabil. Abordarea outreach susţine ideea ca tânărul să nu devină un beneficiar pasiv, ci unul activ. Activităţile outreach Constau în acordarea de diverse servicii adaptate nevoilor adolescenţilor şi tinerilor care nu accesează din diferite motive serviciile Centrului de tineret.

Outreach înseamnă: • A te întâlni cu tânărul din grupul ţintă acolo unde se află el. • A lucra cu grupuri de tineri vulnerabili, care aparţin unor sub-

culturi (adolescenţi şi tineri cu comportamente recunoscute ca fiind periculoase pentru ei sau pentru semeni).

• A lucra în stradă atunci când nu ai nimic mai mult decât geanta şi personalitatea ta.

99

• A lucra în mod repetat cu copiii, adolescenţii şi tinerii vulnerabili. Principiile comportamentului outreach Aceste principii susţin o abordare prietenoasă, pozitivă, bazată pe înţelegere, care recomandă să acceptăm o persoană aşa cum este ea şi să nu încercăm să o scoatem din mediul ei.

1. Servicii aduse grupului ţintă şi nu tânărul vulnerabil să vină după ele.

Dacă beneficiarul / grupul se află în parc, atunci lucrătorul outreach realizează activităţi împreună cu ei în acel loc.

2. Relaţii bazate pe încredere reciprocă între lucrătorul outreach şi tânărul vulnerabil.

Dacă aţi spus că veţi veni vineri, trebuie să veniţi vineri, pentru ca ei să se poată întruni şi pentru a le câştiga încrederea.

3. Insistenţa lucrătorului outreach; chiar şi cei mai reticenţi trebuie incluşi.

Îndemnaţi-i într-un mod tacticos să participe la activităţile desfăşurate, încurajaţi-i.

4. Reacţie rapidă la nevoile zilnice ale grupului ţintă.

Dacă grupul este obosit, propuneţi-i activităţi recreative.

5. Flexibilitatea lucrătorului outreach.

Nu puteţi să aveţi un program special conform căruia desfăşuraţi activităţile, este important să răspundeţi la nevoile tinerilor.

6. Lucrul în echipă este foarte important: cineva trebuie să ofere feedback, cineva trebuie să

vă ajute etc. Cine este lucrătorul outreach? Lucrător outreach poate fi oricare persoană de orice vârstă, gen, cu studii, care doreşte să sprijine tinerii vulnerabili şi să contribuie la ameliorarea modului lor de viaţă prin realizarea diverselor activităţi. Lucrătorul outreach:

• Comunică de la egal la egal cu beneficiarii. • Creează o ambianţă comodă şi prietenoasă. • Îşi adaptează comportamentul conform gradului de acceptare a grupului.

Calităţile unui lucrător outreach

100

Calităţile personale • atent • respectuos • tolerant • simţul umorului

• comunicabil • amabili • prietenos • autocontrolul

• receptiv • altruist • sincer / onest

Calităţile profesionale

• tacticos • diplomat • flexibil • punctual

• obiectiv • transparent • critic • disponibil

• confidenţial • dedicat • deschis /

sociabil • profesionist

• empatic • spirit de

observaţie • spirit de

echipă • bun orator

Competenţe şi abilităţi în domeniu • Abilităţi de comunicare eficientă • Abilităţi de lucru cu adolescenţii şi tinerii • Abilităţi de lucru în echipă • Să ţină cont de starea afectivă • Abilităţi de analiză a culturii grupului

ţintă, de evaluare a mediului şi a posibilelor riscuri

• Abilităţi de dezvoltare a încrederii

• Cunoştinţe din diferite domenii: - psihologie (consiliere şi consultare) - mod sănătos de viaţă fără risc de

infectare cu HIV - animarea timpului liber

• Responsabilitate faţă de activitate outreach

• Competenţe organizatorice Activităţile efectuate de lucrătorul outreach depind nu doar de calităţile şi competenţele lui, dar şi de vestimentaţia şi semnele de credibilitate ale acestuia. Vestimentaţia unui lucrător outreach

• Aproape de specificul grupului de adolescenţi şi tineri. • Haine comode pentru desfăşurarea diverselor activităţi (distractive, recreative, sport,

etc.). • Fără accesorii scumpe (cercei, inele, brăţări etc.). • Semne de credibilitate comune pentru lucrătorii outreach, care îi face uşor de recunoscut

– chipiu, insignă, maiou, rucsac etc.

Notă: Legitimaţia este opţională, dar recomandată. Ea confirmă statutul de lucrător outreach şi este scrisă într-un limbaj accesibil tinerilor.

Analiza contextului social Analiza contextului social presupune cunoaşterea de către lucrătorul outreach a mediului în care lucrează şi stabilirea unui diagnostic multisectorial care identifică problemele şi nevoile prioritare ale adolescenţilor şi tinerilor vulnerabili. Această analiză include: analiza de mediu, situaţională şi a nevoilor. Analiza mediului constă în:

101

• Determinarea regiunii de lucru – presupune stabilirea unui teritoriu concret de intervenţie (oraş, cartier, regiune de distracţie – parc etc.).

• Analiza structurii sociale – presupune colectarea de date: câte persoane trăiesc, vârsta, infrastructura, rata şomajului, minorităţi) – acestea trebuie să le obţineţi pe la primărie, diferite organizaţii.

• Evaluarea serviciilor existente – ale statului, ONG-urilor, biserică, instituţii guvernamentale, infrastructura care are legătură cu grupul ţintă (magazine, terenuri de joacă).

Analiza situaţională constă în identificarea unor măsuri concrete de rezolvare a situaţiei şi de orientare a tuturor actorilor prezenţi în comunitate, regiune sau teritoriu stabilit în această direcţie.

Etapele analizei situaţionale: • Colectare de informaţie – este elementul primordial în definirea unor

acţiuni eficiente de soluţionare a problemelor tinerilor şi adolescenţilor. • Prelucrarea şi prezentarea informaţiei – stabilirea nivelului de bunăstare,

educaţie, sănătate şi a poziţiei civice a adolescenţilor şi tinerilor. Evaluarea nevoilor Presupune identificarea serviciilor de care au nevoie adolescenţii şi tinerii din comunitate şi ea poate fi realizată prin intermediul Metodelor Participative de Evaluare: Focus Grup (FG), interviul în profunzime, observaţia, ancheta, paşaportul tinerilor, şedinţă cu persoanele care locuiesc în regiunea în care se află grupul ţintă, solicitarea informaţiei de la alţi actori sociali, experţi. Nevoile identificate pot fi clasificate conform Piramidei lui Maslow, care ne ajută să evidenţiem o interdependenţă între ele.

Beneficiarii activităţilor outreach

Nevoi fizice

Nevoia de siguranţă

Nevoia de dragoste

Nevoi legate de stima de sine

Auto-actualizare

Piramida lui Maslow

Nevoi materiale

Nevoi psihologice

Nevoi de dezvoltare

Relaţii interpersonale

102

Beneficiari ai activităţilor outreach sunt persoanele vulnerabile, care pot fi contactate în afara oricăror instituţii. Atunci când vorbim despre beneficiarii activităţilor outreach, operăm cu următoarele concepte, definite în abordarea outreach ca: Vulnerabilitate – un punct slab care reacţionează la factorii externi şi interni negativi şi predispune la situaţii de risc. Situaţie de risc – o situaţie în care persoana poate deveni vulnerabilă în urma influenţei mediului şi a contextului în care se află. Defavorizat – este o persoană sau un grup, căruia nu i se respectată drepturile şi nu se ţine cont de părerea lor, sunt evitaţi şi subapreciaţi. Din categoria beneficiarilor de activităţi outreach fac parte adolescenţii şi tinerii:

• orfani, • cu dizabilităţi, • din familii defavorizate, • în conflict cu legea, • care au ieşit din sistemul de protecţie, • care aparţin unor grupuri etnice minoritare, • care sunt traficaţi sau sunt în riscul de a deveni victime ale traficului, • care se află în zona de risc sporit de a se infecta cu HIV, • care au abandonat şcoala.

Spaţiile / locurile unde pot fi întâlniţi şi contactaţi beneficiarii • Parcuri • Stradă • Staţii de autobuze • Discotecă

• Şcoală / ograda şcolii • Construcţii neterminate • Case părăsite • Şcoli internat / cămine

• Internet caffe • Terenuri sportive • Canalizaţii • Subsoluri etc.

Componentele activităţii outreach Structura de divizare a activităţilor outreach poate fi efectuată doar cunoscând necesităţile grupului cu care urmează să lucraţi. Activităţile outreach pot fi clasificate în funcţie de numărul de persoane implicate, tipul de activitate şi scopul propus. În funcţie de numărul de persoane implicate:

• Lucrul cu un tânăr concret: consultarea (nu contează conţinutul, ci procesul), oferirea de materiale.

• Lucrul cu un grup: discuţii, jocuri, activităţi culturale, teatru social, activităţi sportive (fără competiţii), educaţie experimentală / aventurieră, prepararea hranei, cursuri de auto-apărare.

• Lucrul cu comunitatea: graffiti, repararea unei case / unui cămin cultural, competiţii sportive, concerte.

În funcţie de tipul de activitate:

• creativ – desen / graffiti, concerte, expoziţii etc.

103

• jocuri – de cunoaştere, energizare, încredere, colaborare şi cooperare etc. • sport – concursuri, ştafete sportive, cros etc. • odihnă – pescuit, marşuri turistice, cinema etc. • educaţie experienţială – seminare, training-uri, discuţii, cercuri pe interese etc. • suport şi ajutor – consultare, consiliere, servicii de bază – hrană, igienă etc.

În funcţie de scopul propus:

• Outreach mobil – include informarea persoanelor şi promovarea activităţilor Centrului sau ONG-ului prin distribuirea diferitelor materiale informaţionale.

• Outreach cu grup specific – • Orientată asupra problemei grupului ţintă: utilizatori de droguri, alcool,

persoane infectate cu HIV, copii ai străzii, copiii din familii vulnerabile, copii din instituţii rezidenţiale, tineri implicaţi în activităţi sexuale, tineri în conflict cu legea, copii care abandonează şcoala, şomeri, copiii cu dizabilităţi.

• Orientată asupra lucrului cultural cu tinerii – lucrul cu tinerii care aparţin anumitor sub-culturi (adolescenţi şi tineri cu comportamente periculoase pentru ei sau ceilalţi).

• Orientată asupra lucrului pentru comunitate – organizarea de concerte, expoziţii (cu lucrări speciale confecţionate de către grup).

• Outreach comunitar – este Mobilizarea socială / comunitară, care constă dintr-un proces prin care membrii unei comunităţi devin conştienţi de existenţa unei probleme, iau act de faptul că această problemă este foarte importantă pentru viaţa lor, decid împreună care sunt paşii necesari pentru rezolvarea ei şi trec împreună la acţiune, prin crearea de parteneriate şi activităţi comunitare.

Cum stabilim un contact cu adolescenţii şi tinerii în stradă? Recomandări pentru un lucrător outreach începător pentru a stabili un contact cu adolescenţii şi tinerii în stradă:

• Trebuie să înţelegem că acolo unde mergem suntem oaspeţi şi tinerii de acolo nu doresc ajutorul nostru.

• Persoanele la care ne ducem au ales să stea acolo şi se simt bine în independenţa lor, iar noi nu trebuie să mergem să-i scoatem din mediul lor.

• Şi ei sunt oameni, au personalitate, au viaţă socială şi ştiu cum trebuie să se comporte, de aceea, dacă eşti prietenos, şi ei devin prietenoşi.

• O relaţie poate începe cu stabilirea contactului vizual: mai întâi vom observa care este situaţia, după care vom trece pe la ei mai des.

• Ne vom prezenta amabil, după care putem afla numele beneficiarului (dacă el refuză să se prezinte, nu insistaţi să-i aflaţi numele – este mai important ca persoana să comunice cu Dumneavoastră).

• Este necesar să spunem care este scopul vizitei noastre, ce vrem să facem, dacă dorim să stabilim o relaţie de încredere. Este bine să fim sinceri, să nu ascundem scopul vizitei noastre şi propria identitate.

• Unii tineri vă pot întreba ce faceţi acolo şi vă pot cere să plecaţi şi atunci trebuie să plecaţi.

• Este foarte important să creaţi o relaţie de încredere cu grupul ţintă.

104

• Dacă putem oferi ceva, informaţie sau consultaţie, trebuie să le spunem asta.

• Odată cu trecerea timpului, grupul ţintă va solicita informaţia şi consultaţia Dumneavoastră.

• Unii beneficiari vor cere mai târziu şi bani, dar nu le puteţi da. Trebuie să-i întrebaţi de ce au nevoie de bani şi să încercaţi să le vorbiţi despre organizaţiile care prestează serviciile de care au nevoie.

• Lucrătorul de stradă este un element de legătură între grupul ţintă şi organizaţiile care oferă servicii, el direcţionează persoanele.

• Fiecare are modalitatea sa de a aborda o persoană.

• Doar unii oameni pot organiza activităţi outreach. Reguli de securitate pentru persoanele care realizează activităţi outreach Uneori, activităţile outreach pot fi periculoase pentru integritatea corporală, sănătatea sau chiar viaţa persoanei care le realizează. Pentru a evita situaţiile de risc, recomandăm respectarea următoarelor reguli:

• Supervizorul sau o persoană din instituţia în care lucraţi trebuie să ştie unde mergeţi şi unde vă aflaţi. Niciodată nu trebuie să activaţi fără această legătură (o variantă este telefonul mobil).

• Nu mergeţi în locuri despre care nu aveţi încrederea că sunt sigure. Dacă aveţi sentimentul că ceva nu e în regulă, nu faceţi deplasarea.

• Prezentaţi-vă persoanelor şi spuneţi-le ce faceţi (e important să există o informaţie clară despre scopul Dumneavoastră).

• Îmbrăcaţi haine comode, care corespund situaţiei respective.

• Nu vă apropiaţi de persoanele care arată că nu vor să fie deranjate.

• Lucraţi întotdeauna într-o echipă de cel puţin două persoane şi nu criticaţi niciodată partenerul în faţa unei persoane terţe sau a grupului ţintă.

• Nu vă certaţi, nu purtaţi discuţii în contradictoriu cu grupul ţintă.

• Nu vă opriţi în locurile unde sunt distribuite droguri sau se desfăşoară alte activităţi criminale (dacă se întâmplă să ajungeţi în astfel de situaţii, plecaţi).

• Nu împrumutaţi bani copiilor / tinerilor vulnerabili. Nu oferiţi şi nu primiţi cadouri de la reprezentanţii grupului ţintă.

• Nu intraţi în maşini, case, alte locuri închise pe care nu le cunoaşteţi. Nu aduceţi copiii acasă, aceasta nu este o abordare profesionistă.

• Nu purtaţi arme, cuţite.

• Niciodată nu consumaţi alcool sau droguri în mediul şi în contextul respectiv.

Managerul organizaţiei trebuie să aibă grijă ca toţi lucrătorii sociali şi, mai ales lucrătorii outreach, să cunoască aceste reguli şi să fie de acord să le respecte.

105

106

Capitolul 5

Comunicare pentru promovarea imaginii şi serviciilor Citiţi în acest capitol: Cum se creează şi se promovează imaginea Centrului Relaţiile cu mass-media ca mijloc în vederea atingerii unui scop Cum scriem pentru presă Cum discutăm cu jurnaliştii Promovarea serviciilor Centrului Planificarea activităţilor de comunicare

107

Cum se creează şi se promovează imaginea Centrului Doriţi să ştiţi cum se poate crea o imagine care să inspire autoritate şi respect? Citiţi in continuare. În misiunea sa de serviciu comunitar, care răspunde nevoilor tinerilor de informare, consiliere, educare şi petrecere a timpului liber, Centrul va avea şi va comunica partenerilor şi beneficiarilor o imagine bine definită.

Orice demers de comunicare trebuie să înceapă cu definirea unei imagini a organizaţiei sau instituţiei. Pentru asta vom răspunde la câteva întrebări: Cine este Centrul? Ce îşi propune să facă? Ce rezultate avem şi estimăm că vom avea?

De fapt, sunt recunoscute concomitent trei tipuri de imagine a unei organizaţii:

• imaginea-oglindă, • imaginea dobândită, • imaginea dorită.

Iată ce presupun, pe scurt, aceste tipuri de imagine. Imaginea-oglindă Este imaginea pe care instituţia sau organizaţia o are despre ea-însăşi; deseori este imaginea pe care şi-o face directorul despre instituţia pe care o conduce şi uneori... confundă propriile dorinţe cu realitatea. Dacă organizaţia este nou creată – de exemplu, într-o comunitate este creat un Centru pe baza standardelor de calitate – imaginea-oglindă este foarte asemănătoare cu cea „ideală”, formulată de textul proiectului. Realizatorii proiectului văd Centrul nou deschis prin prisma teoretică a ceea ce şi-au propus să construiască. Această imagine iniţială a Centrului nu va rămâne neschimbată, fiindcă odată cu începerea activităţii proiectul teoretic prinde viaţă şi apar diferenţele „plus” sau „minus”.

Este necesar să încercăm să fim cât mai realişti şi obiectivi când „ne vedem” propria organizaţie.

Acest mod obiectiv de a ne auto-evalua se poate realiza prin:

- reuniunile periodice de evaluare internă a activităţii (cu participarea echipei Centrului), - chestionare de evaluare internă a personalului (de preferat anonime).

Orice organizaţie, inclusiv un Centru de tineret, este caracterizată prin ceea ce face, prin proiectele sale, care presupun principii clare, obiective bine definite, activităţi, parteneri, perspective. Imaginea noastră despre noi ca organizaţie trebuie să fie o auto-evaluare a acestor proiecte.

108

Imaginea dobândită Această imagine „traduce” maniera în care organizaţia este văzută în exterior, de către diferite categorii de public.

Imaginea dobândită depinde de: • Calitatea comunicării iniţiate de Centru; • „Zgomotele” care intervin în mediul de comunicare; • „Filtrele” cu care ceilalţi recepţionează imaginea Centrului, de multe ori

dependente de factori subiectivi (prejudecăţi, concurenţă, rezistenţă la schimbare etc.).

Astfel, un tânăr poate avea o părere preconcepută despre Centru: „Nu mă interesează, e tot un fel de şcoală” etc.

Imaginea dobândită seamănă cu un mozaic format din sute de „piese” mici, fiecare piesă fiind modul în care Centrul este perceput de alte persoane sau structuri organizaţionale. Imaginea dorită Este felul în care organizaţia doreşte să fie văzută în exterior, de către anumite categorii de public.

Un Centru de tineret doreşte să fie privit de către tinerii beneficiari ca un serviciu: - deschis, - flexibil, - util, - adaptat nevoilor lor.

În consecinţă, primul pas în construirea acestei imagini este stabilirea „cărţii de identitate” a Centrului: o prezentare scrisă, clară şi coerentă şi, desigur, veridică – pliantul de prezentare. Pliantul de prezentare Este un document de credibilitate a Centrului.

Vreţi ca pliantul să vă ajute în activitate, să vă promoveze? Nu doriţi doar o pierdere de bani şi de timp? Când îl planificaţi şi îl realizaţi, amintiţi-vă următoarele: Un pliant de prezentare ca lumea: este adresat unui grup ţintă, este scurt şi concis (multe cuvinte ascund informaţiile esenţiale), este de actualitate (informaţie cât mai nouă), este realizat de o manieră modernă, oferă o imagine de profesionalism în „ochii” partenerilor, are limbajul adaptat grupului ţintă, dacă se adresează tinerilor, stilul lui va fi simplu, direct, cald, amical, conţine toate datele de identificare a organizaţiei (adresă, număr de

telefon, fax, persoană de contact), nu este neapărat scump: forma poate fi mai modestă,

109

dar nu trebuie să facem rabat de la calitate în ceea ce priveşte fondul (conţinutul şi mesajul).

Este foarte important ca fiecare tip de activitate sau proiect pe care Centrul îl derulează să aibă o componentă de „imagine” definită de la început. De exemplu, dacă Centrul demarează o serie de acţiuni de informare pentru prevenirea HIV/SIDA, la început este produs un mic pliant sau fluturaş de descriere a programului care contribuie, la rândul său, la completarea imaginii Centrului. Strategia de comunicare Această îmbinare de cuvinte poate descuraja pe oricine. Ca să fie mai puţin frustrant, am putea să-i spunem în mai multe feluri: Plan de comunicare sau Plan de relaţii cu publicul, sau Plan de promovare. Important este să facem primul pas: să ne aşezăm, să ne aerisim puţin creierii şi să schiţăm pe o foaie un plan (o listă, o schemă, un tabel, orice). Asta ne va ajuta să înţelegem de unde pornim şi unde vrem să ajungem. Apoi scriem cu litere mari: COMUNIC CA SĂ EXIST. Al doilea pas: mergem la colegii din echipă şi consultăm cu ei prima variantă a planului de comunicare (lista, schema, tabelul). Aflăm ce cred ei, discutăm şi iarăşi ne aşezăm şi îl îmbunătăţim. Şi tot aşa lucrăm până ajungem la varianta care, credem, ne satisface în demersul nostru către lume. Pentru ajutor, putem contacta specialişti în comunicare de la alte centre sau organizaţii. Pentru a fi mai uşor, întrebaţi-vă: De ce fac eu acest plan de comunicare? Dacă răspunsul este: Pentru că trebuie, lăsaţi-l baltă. De fapt, nimeni nu trebuie sa facă nimic pentru că trebuie. Apoi reveniţi peste un timp, când veţi decide că aveţi nevoie de el. Întrebaţi-vă aşa până când veţi putea spune: Aleg să fac acest lucru pentru a face auzit Centrul, a ne face observate eforturile etc. Important este să ne facă plăcere şi întocmirea planului, şi realizarea lui. Strategia de comunicare a Centrului va include, împreună cu promovarea imaginii, componenta de comunicare externă – în special cu mass-media, publicitatea şi sponsorizarea. Acestea sunt importante, deoarece pot aduce Centrului surse de finanţare pentru funcţionarea curentă sau pentru dezvoltarea de noi proiecte. Comunicarea cu mass-media Mass-media formează opinia publicului. este prea puţin să participi, din când în când, la emisiuni sau să fii menţionat într-un ziar. e nevoie să întreţii relaţii permanente cu mass-media.

Veştile rele sunt mai mediatizate decât cele bune. Asta înseamnă că bine ar fi să nu aşteptăm să se întâmple ceva rău pentru a atrage atenţia mass-media.

Cum putem crea o relaţie de parteneriat cu reprezentanţii mass-media?

Întocmim o listă de persoane de contact de la cât mai multe redacţii de ziare, reviste, posturi de radio şi televiziune.

Informăm jurnaliştii despre activităţile organizaţiei (comunicate de presă, invitaţii la activităţi, ştiri la telefon sau expediate prin e-mail etc.).

110

Organizăm conferinţe de presă cu ocazia unor evenimente importante. Actualizăm frecvent lista mass-media.

Publicitatea În sectorul social publicitatea nu aduce profit ca în domeniul economic, dar contribuie la consolidarea rolului şi imaginii organizaţiilor, la recunoaşterea lor nivel local, regional sau naţional. De fapt, publicitatea este mai puţin utilizată în domeniul social datorită lipsei de fonduri. Dar, tot răul cu binele lui. Astfel organizaţiile de interes social pun acccentul pe PR (relaţiile publice), care în prezent este mai credibil decât reclama. Când încheiaţi un contract sau acord de colaborare cu diferiţi parteneri pentru derularea de proiecte este necesar să prevedeţi obligativitatea menţionării contribuţiei fiecărui partener în articole, afişe, pliante, emisiuni radio / TV. În acelaşi mod se procedează şi în cazul colaborării cu Agenţiile de dezvoltare care susţin iniţiative şi proiecte. Totodată, aceste instituţii vor aprecia dacă veţi menţiona şi faptul că opiniile exprimate în materialele pe care le produceţi nu implică neapărat opinia organizaţiilor donatoare.

De exemplu: „Opiniile şi punctele de vedere exprimate în acest mesaj şi / sau articol & pagină Web nu reflectă neapărat politicile şi opiniile Naţiunilor Unite sau ale Agenţiilor sale.”

Sponsorizarea Este un parteneriat profesional: are la bază obligaţii şi constrângeri ce trebuie respectate de părţile implicate – beneficiarul şi sponsorul. Sponsorizarea se deosebeşte de caritate sau de susţinerea anonimă. Cele două părţi implicate în sponsorizare au interese diferite: sponsorul caută să-şi amelioreze imaginea, să câştige bunăvoinţa publicului, afişând

susţinerea unei cauze, beneficiarul doreşte să realizeze anumite proiecte.

Sponsorizarea înseamnă: • un ajutor financiar, • donarea unor produse, • acordarea unor servicii, • ajutor la organizare etc.

Pentru a identifica potenţialii sponsori, ne punem câteva întrebări: Cine ar putea avea o atitudine pozitivă faţă de obiectivele şi activităţile Centrului? Cine acţionează deja ca sponsor? Ce formă de sponsorizare se potriveşte cel mai bine la această situaţie? Ce oferim sponsorului în schimb? Ce ne costă pe noi această colaborare? În ce măsură merită „să împărţim” credibilitatea noastră cu acest sponsor?

111

După ce am identificat un potenţial sponsor, realizăm un proiect nu prea mare, pe care urmează să i-l prezentăm. Prima întâlnire este foarte importantă şi trebuie respectate anumite reguli. Iată câteva dintre ele: Puneţi în evidenţă interesele comune. Prezentaţi un proiect concret (pe o singură pagină, poate fi completat, la cerere, cu alte

informaţii). Promiteţi doar rezultatele pe care sunteţi siguri că le veţi avea. Găsiţi o cale de a-i arăta sincer că este o bucurie să colaboraţi, nu doar că îl „folosiţi” ca

sponsor. Important este să construim o relaţie de încredere cu sponsorul; prin onestitate devenim

credibili.

În domeniul sponsorizării, veţi promite doar ceea ce sunteţi siguri că veţi putea oferi.

De fapt, această corectitudine este importantă nu doar în relaţia cu sponsorii şi finanţatorii, ci în orice domeniu. Tinerii care apelează la serviciile Centrului sunt cei mai „duri” judecători: dacă una se spune în pliant şi cu totul altceva se petrece în realitate, tânărul îşi pierde încrederea în Centru şi refuză pe viitor serviciile acestuia. Şi cum se întâmplă de obicei când ceva nu merge bine, informaţia este comunicată (transmisă) mai departe, în anturajul „clientului” nemulţumit, ceea ce poate afecta serios existenţa acestui serviciului comunitar. Alte recomandări pentru a promova imaginea Centrului: Crearea şi menţinerea Reţelei Centrelor Este recomandabil ca Centrul să intre în legătură cu Centre similare din ţară, pentru a forma o reţea profesională. Reţeaua contribuie eficient la:

- schimbul de experienţă şi de informaţii, - profesionalizarea domeniului, - dezvoltarea unei conştiinţe „de breaslă” şi a unei identităţi comune, - găsirea de noi surse de finanţare, - depăşirea situaţiilor de criză.

Promovarea serviciilor în rândurile tinerilor vulnerabili Pliantele de prezentare, odată realizate, trebuie trimise nu doar către mass-media, ci direct către şcoli şi alte instituţii din comunitate frecventate de tineri. Este necesar să avem în vedere că şi tinerii din categoriile vulnerabile (care deseori nu frecventează şcoala, nu citesc ziare şi reviste sau nu urmăresc televizorul) să poată afla de existenţa Centrului. Informarea lor se poate face prin alte persoane (lucratori sociali, tineri voluntari – aşa-numiţii mediatori) care sunt pregătite să le vorbească despre Centru. Relaţiile cu mass-media ca mijloc în vederea atingerii unui scop Există o anecdotă despre un amiral englez care, în primii ani ai secolului trecut, a vizitat o clasă de artilerie. Amiralul l-a întrebat pe unul dintre viitorii absolvenţi ai şcolii navale care este sarcina artileriştilor de pe vas. „Să tragă cu tunurile”, i-a răspuns tânărul. Amiralul s-a înroşit de furie, în vreme ce, probabil, bietul elev se albise de tot, şi a tunat: „Băiete, treaba artileriştilor este să lovească ţinta!”

112

În mod similar, scopul relaţiilor cu mass-media nu este acela de a emite comunicate de presă sau de a răspunde solicitărilor şi întrebărilor jurnaliştilor, şi nici măcar de a genera un teanc cât mai gros de decupări din ziare. Adevăratul scop al relaţiilor cu media este acela de a spori reputaţia unei organizaţii şi de a influenţa şi informa publicul ţintă.

De regulă, organizaţiile folosesc relaţiile publice pentru un număr de scopuri precis delimitate şi ierarhizate, în funcţie de importanţa lor: • îmbunătăţirea imaginii organizaţiei, • schimbarea atitudinii publicului ţintă, • ameliorarea relaţiilor cu respectivele comunităţi, • creşterea autorităţii şi credibilităţii („cotei de piaţă”) a Centrului, • influenţarea politicii publice le nivel local, naţional şi internaţional, • îmbunătăţirea comunicării cu finanţatorii şi consilierii acestora, • crearea relaţiilor cu partenerii şi colegii „de breaslă”.

Chiar dacă raporturile cu mass-media par a fi de o importanţă secundară în atingerea acestor scopuri, de fapt, atitudinea favorabilă a presei ajută enorm la realizarea acestor obiective. Un editorial care comentează favorabil performanţele unui Centru de tineret va conta mult mai mult în ochii finanţatorilor şi partenerilor decât orice raport anual, editat în cele mai bune condiţii tipografice. În fond, pentru finanţatori, raportul anual este echivalentul broşurii publicitare pentru automobile, în timp ce potenţialii cumpărători vor întotdeauna să afle părerea unui bun redactor de automobilism în legătură cu o anumită maşină.

Reţineţi: Calitatea relaţiilor cu mass-media este mult mai importantă decât

aspectul cantitativ. Succesul depinde uneori chiar de performanţa de a nu atrage atenţia

presei. Desigur, mulţi manageri sau coordonatori de proiecte sunt încântaţi de ideea relaţiilor cu presa pentru publicitatea pe care o pot obţine astfel. De fapt, relaţiile bune cu presa nu se obţin niciodată gratis. Nici un jurnalist nu trebuie să scrie despre succesele Centrului dumneavoastră doar pentru că faceţi o treabă minunată, în favoarea comunităţii. În plus, jurnaliştii au redactori şefi, care cer de la ei să-şi facă treaba în favoarea mediei la care sunt angajaţi. În acelaşi timp, să ştiţi că aveţi o mulţime de lucruri pe care puteţi să le oferiţi jurnaliştilor şi mediilor la care ei lucrează.

Ce le puteţi oferi jurnaliştilor • evenimente inedite, • ştiri relevante, • istorii cu dimensiune umană, • contacte cu grupurile sociale marginalizate, • oameni interesanţi pentru interviuri, • comentariile experţilor asupra unui fenomen sau eveniment, • o viziune de alternativă asupra problemei, • vizite de documentare, • fotografii şi imagini video, • respect, • apreciere.

113

Toate acestea, formează ceea ce se numeşte o colaborare de durată.

Ce aşteptaţi, probabil, Dumneavoastră de la jurnalişti: • Să promoveze interesele grupurilor sociale cu care lucraţi (drepturile

copiilor, o imagine echilibrată a tinerilor etc.). Astfel poate fi constituită o relaţie corectă, de încredere reciprocă.

• Să promoveze, în schimbul cooperării, numele şi activităţile organizaţiei sau Centrului.

• Să evidenţieze în context şi eforturile Dumneavoastră personale. Punct ochit, punct lovit Relaţiile eficiente cu mass-media încep întotdeauna cu definirea exactă a obiectivelor. De exemplu, de ce să trimitem un articol despre metodele interactive de instruire a tinerilor unui ziar politic de circulaţie naţională şi fotografia unei vedete rock în mijlocul tinerilor la o publicaţie pentru pedagogi? Un săptămânal naţional ar putea fi interesat de fotografie, în timp ce săptămânalul pentru pedagogi va aprecia probabil materialul cu caracter instructiv. „Potrivirea” cu mass-media este relativ simplă şi cere răspunsuri la patru întrebări:

1. Care este funcţia Centrului? 2. Ce segmente ale publicului doreşte să atingă? 3. Ce mesaje doreşte să comunice? 4. Care sunt mediile potrivite (disponibile) pentru comunicarea acestor mesaje?

Funcţia Funcţia organizaţiei determină modul în care este tratată în mass-media. Concomitent, în cadrul unui Centru, chiar nevoile de relaţii publice ale diverselor servicii variază mult. Unele servicii, care nu sunt suficient dezvoltate, nu pot fi în nici un caz promovate. Atunci când tinerii vor veni la Centru şi vor solicita servicii iar Centrul nu va fi în stare să le ofere, beneficiarii vor fi frustraţi şi aceasta va fi cea mai proastă reclamă. Segmentele de public Înţelegerea publicului este la fel de importantă ca şi înţelegerea activităţilor organizaţiei. În comunicarea Centrului către exterior sunt importanţi nu doar tinerii. Centrele trebuie să influenţeze finanţatorii, administraţia locală şi centrală, partenerii, comunităţile în mijlocul cărora îşi desfăşoară activitatea, precum şi potenţialii angajaţi, ba chiar şi colegii „din breaslă”. Mesajele Majoritatea organizaţiilor vor transmite mai multe mesaje, dată fiind natura diversă a segmentelor de public cărora li se adresează. Potenţialii finanţatori vor să se asigure de viabilitatea organizaţiei, angajaţii sunt preocupaţi de siguranţa posturilor lor, iar tinerii-beneficiarii sunt interesaţi de natura şi calitatea serviciilor prestate de Centru. Un Centru oferă nu doar acces la calculatoare, ci mai mult: un mediu sigur de comunicare şi perspective pentru o schimbare pozitivă în viaţa tinerilor pentru care lucrează.

114

Mass-media Mesajele trebuie ajustate pentru întreaga gamă de media disponibile în aşa fel, încât să parvină integral publicului ţintă. De exemplu, merită să comunici o experienţă interesantă sau să faci public un neajuns prin intermediul periodicelor de interes general, însă aceste publicaţii sunt prea puţin de folos în acţiunea de colectare de fonduri. Centrele care sunt preocupate de buna comunicare cu mass-media au un avantaj în raport cu organizaţiile care nu cred că acest lucru este important. Reuşita depinde de re-definirea perspectivei comunicatelor de presă şi a articolelor. O asemenea abordare are ca scop consolidarea relaţiilor Centrului cu beneficiarii, comunitatea şi alţi parteneri.

Secretul relaţiilor eficiente cu mass-media se poate rezuma astfel: Ultimele evenimente de pe agenda Centrului se anunţă de obicei prin intermediul

publicaţiilor specializate (de ex.: buletine informative ale ONG-urilor). Se recurge la publicaţiile academice şi cele tehnice în vederea consolidării reputaţiei

personalului organizaţiei sau pentru a identifica în ce măsură activităţile specializate ale Centrului sunt dublate de alte organizaţii.

În presa centrală se anunţă de obicei evenimentele semnificative, lansarea unor noi

servicii şi proiecte atunci când acestea prezintă suficient interes (ceea ce rar se întâmplă în cazul unui Centru). Studiile, campaniile de promovare, evenimentele şi rezolvarea conflictelor se înscriu, de asemenea, în această categorie.

Presa centrală este interesată, în general, de articole cu dimensiune umană. Media locală şi regională ar putea fi interesate de ultimele evenimente legate de

Centru. Ziarele regionale solicită de regulă o abordare regională a materialului. Publicaţiile locale sunt interesate de activităţile pe plan local ale Centrului, fie şi

pentru faptul că prezenţa organizaţiei influenţează bunăstarea generală a comunităţii respective.

Agenţiile de ştiri şi publicaţiile audio-vizuale, dar şi unele tipărite sunt interesate de

buletinele informative şi de ştirile transmise prin poşta electronică. Organizaţiile de dezvoltare şi finanţatorii citesc atât presa centrală, cât şi buletinele

informative electronice, scrise atractiv şi pe scurt. Mass-media vor fi întotdeauna mai interesate de problemele şi incidentele care afectează organizaţiile nonguvernamentale decât de o campanie publicitară. Materialele din prima categorie le inspiră jurnaliştilor respect şi dorinţa de a coopera.

Saţiu editorial – spaţiul scris de către jurnalişti pentru a susţine „politica unui ziar”. Este acea parte pentru care omul cumpără ziarul.

E bine să înţelegem că există o presiuni legate de administrarea spaţiului editorial, care nu poate fi extins la cerere. În anumite zile foarte aglomerate, articolele cărora li s-ar fi acordat în mod

115

normal un spaţiu mult mai mare şi o atenţie editorială sporită sunt strecurate pe unde se nimereşte, iar subiectele care ar fi meritat măcar o scurtă menţiune sunt ignorate cu desăvârşire.

Ce prezintă interes pentru mass-media? Banii Sexul Violenţa Aceste trei lucruri ar putea fi „traduse” în felul următor: 13 elemente importante care fac ca tema să fie reflectată în mass-media: 1. Competiţia 2. Conflictul (controversa de opinii, diferenţa de opinii) 3. Consecinţele (aspectele ce ţin de sănătate, alimentaţie, condiţii de

viaţă, venituri şi comunitate sunt consecinţe a ceva) 4. Persoanele cunoscute (dacă publicul recunoaşte persoana despre care

se scrie devine interesat) 5. Lucrurile ce sensibilizează (de obicei, istoriile umane ajung la inimă,

provoacă sentimente, atrag atenţia cititorului) 6. Umorul (cea mai uşoară cale de a predispune cititorul, de a-i capta

atenţia) 7. Problema (dacă publicul recunoaşte, înţelege problema, acest lucru îi

captează atenţia) 8. Progresul (ceea ce poate duce la soluţionarea problemelor – a bolilor,

şomajului, sărăciei – este progres) 9. Succesul (nimeni nu poate rezista unei istorii de succes) 10. Lucrurile necunoscute (exploatarea necunoscutului în ştiinţă, tehnică

şi artă atrage atenţia) 11. Lucrurile neobişnuite (orice lucru neobişnuit reţine atenţia) 12. Dorinţe / nevoi (dacă cititorul sau ascultătorul are o dorinţă, o nevoie

sau se identifică cu una, acest lucru îi va capta atenţia). Publicitatea Serviciile sau produsele care sunt cu adevărat noi sau care prezintă un interes real pentru marele public vor primi atenţia cuvenită din partea mass-media. Uneori, jurnaliştii găsesc singuri aceste subiecte legate de Centrele de tineret. Dar mai sigur este să informaţi mediile despre ceea ce aveţi „bun” pentru ele. Astfel, multe activităţi strict specializate – metode şi activităţi de instruire, servicii specializate pentru beneficiari – vor fi tratate în publicaţii specializate corespunzătoare – buletine informative ale ONG-urilor (tipărite sau electronice), săptămânale pentru profesionişti (de ex. „Făclia” pentru pedagogi, „Florile Dalbe” şi „a-Mic” pentru copii etc.) Adevărul e că nu fiecare serviciu sau produs este nou şi relevant. De cele mai multe ori, aceeaşi idee e ambalată sub „mărci” diferite sau „ambalajul” este neatractiv. Pentru promovarea serviciilor adresate tinerilor, deja existente „pe piaţa”, sunt necesare tehnici speciale pentru a atrage atenţia mass-media. Advertorialul

116

Reclama este cunoscută şi sub numele de advertorial. Pentru o reclamă de o anumită dimensiune, ziarul publică un text care este redactat de specialistul de relaţii publice al Centrului dumneavoastră. O altă formă a advertorialului implică publicarea unui material editorial contra cost, fără anexarea unei reclame propriu-zise (un fel de reclamă mascată). Ghidul beneficiarului unui Centru sau un articol de opinie despre Centru, semnat de un lider comunitar, ar putea intra în această categorie. Acest tip de reclamă este foarte potrivit pentru ziarele regionale şi locale, dar se practică uneori şi în media centrală.

Contra cost înseamnă nu întotdeauna bani. Ce le puteţi oferi mass-media în schimbul adrvertorialelor? - servicii contra servicii, - bani, - o colaborare de durată.

Uneori, singura şansă a unei organizaţii, care nu plăteşte pentru reclamă, de a fi menţionată în materiale este aceea de a fi revoluţionat pur şi simplu domeniul în care activează în aşa fel, încât ziariştii să nu poată ignora subiectul. Concursurile în ziare şi reviste O altă modalitate de „a pătrunde în ziare” este organizarea de concursuri pentru cititori. Astfel de concursuri sunt din ce în ce mai utilizate. Cine oferă ceva atractiv ca premiu pentru cititori poate conta pe spaţii ample de promovare a concursului chiar pe prima pagină. Procedând astfel, impactul acţiunilor de promovare va fi mult mai mare în comparaţie cu reclama, mai ales atunci când participanţilor li se cere să colecţioneze cupoane pentru a putea participa. De regulă, cititorii trebuie să colecţioneze un număr de cupoane, ceea ce prezintă dublul avantaj că participanţii sunt motivaţi să cumpere fiecare ediţie a publicaţiei şi, pe de altă parte, organizaţia care sponsorizează concursul se bucură de reclamă în fiecare dintre aceste apariţii. Pot fi organizate concursuri cu premii sub formă de invitaţii la evenimente – recepţii, excursii, acţiuni de caritate etc. Cititorilor unei reviste le face plăcere să se socializeze cu alţi localnici sau persoane care au aceleaşi interese. De asemenea, sunt atractive evenimentele cu participarea vedetelor, jurnaliştilor sau altor persoane publice. Dacă se ştie că anumiţi ziarişti vor participa şi ei la tusovkă sau excursie, atunci interesul creşte corespunzător, pentru că există o anumită legătură de simpatie reciprocă între publicaţii şi publicul lor. Sponsorizarea emisiunilor TV şi radio Sponsorizarea diverselor emisiuni ale posturilor de radio şi TV nu mai este demult o noutate. Practica sponsorizării s-a extins şi în presa scrisă. DAR, sponsorii programelor de radio şi televiziune e bine să ţină cont de faptul că nu vor putea influenţa judecata producătorilor TV şi deciziile redactorilor şi nu vor avea acces la conţinutul propriu-zis al emisiunilor. Relaţiile publice. Comunicarea cu mass-media

117

Nimeni nu cumpără ziare şi reviste de dragul reclamelor. Cititorii se lasă influenţaţi de jurnalişti doar în cazul în care apreciază gradul de independenţă de opinie a acestora. Cititorii cumpără presa pentru a afla noutăţile. Ştiri, articole de analiză şi nu numai Ştirile vând ziarele. Însă o organizaţie cu succes în mass-media nu se mulţumeşte să apară numai în secţiunea de ştiri. Organizaţiile de succes ştiu cum să apară în articolele de analiză, fie prin intervievarea colaboratorilor, fie prin furnizarea de date şi idei. Opinia acestor organizaţii este deseori citată în articolele care analizează problemele curente în domeniul în care activează. Fotografiile au, desigur, un rol important, în măsura în care ele atrag atenţia cititorilor către o anumită zonă a paginii şi, în acelaşi timp, ilustrează o idee. Culoarea aduce un plus de interes şi valoare. Să ne imaginăm, de pildă, că am fi nevoiţi să folosim numai cuvintele pentru a descrie un nou model de autoturism în aşa fel, încât cititorii să fie capabili să identifice respectiva maşină pe stradă. Ştirile Este nepotrivit fie de a subestima, fie de a exagera valoarea de ştire în ceea ce întreprinde organizaţia. Modestia unora îi împiedică să realizeze faptul că discursul pe care tocmai l-au ţinut merită să fie difuzat la ştiri. Obiectivitatea este cel mai important lucru atunci când analizăm valoarea de ştire. Superlative de genul „cel mai mare", „cel mai mic", „cel mai bun”, „primul”, „singurul” sau „cel mai vechi” ar trebui evitate. Premierele adevărate şi excelenţa sunt foarte rare. Ştirea este ceva nou, neobişnuit şi interesant. Este o veste în mass-media, o informaţie scurtă şi operativă despre un eveniment. O ştire este în primul rând o informaţie relevantă pentru cititori. Ştirile întotdeauna sunt despre oameni, despre ceea ce-i vizează personal şi îi afectează în mod direct sau indirect.

Ştire este: • Totul ce are impact. • Totul ce este curios. • Totul ce este interesant. • Totul ce ţine de bani. • Totul ce este nou. • Personalităţi. • Investiţii. • Criminalitate. • Conflictele. • Calamităţile. • Inovaţiile etc.

Fireşte, nu toate acestea au aceeaşi semnificaţie. Interesul presei depinde de dimensiunile unor investiţii şi de importanţa unui conflict. Ziarele regionale şi locale se vor concentra oricum asupra ştirilor din propria arie geografică. Totul se reduce, în fond, la relevanţa subiectului pentru cititori. Alegerea momentului oportun pentru ştiri Cotidienele au un format care rămâne neschimbat de la un număr la altul. Într-o zi săracă în ştiri, articolele care în mod normal nu ar avea nici o şansă să fie publicate sunt totuşi folosite. Într-un

118

anume sens, o asemenea decizie ţine de noroc, însă nu forţaţi şansa în zilele în care alte proiecte urmează să facă un anunţ sau în care sunt programate evenimente majore, ca, de pildă, deschiderea oficială a unei noi legislaturi a Parlamentului. Transmiterea ştirilor către presă în perioade în care ziarele au de obicei dificultăţi din acest punct de vedere, cum ar fi, de pildă, intervalul dintre Crăciun şi Anul Nou, sau lunile de vară, poate da roade. Însă, să nu uităm că nimeni nu se dă în vânt după ziare în asemenea perioade. O altă strategie interesantă constă în premeditarea momentului lansării unui subiect de articol în aşa fel, încât presa să fie pusă în temă la sfârşitul săptămânii. Astfel veţi da posibilitate jurnaliştilor să pregătească materialul pentru ediţia de luni sau marţi. Este o soluţie bună pentru anunţarea acţiunilor de binefacere sau pentru acele articole care implică muncă de documentare din partea reporterilor. În aceste cazuri, succesul final depinde, în fond, de cât de bun este redactorul de serviciu care lucrează în respectivul weekend. Articolele de analiză Articolele de analiză vin în completarea ştirilor prin faptul că dau adâncime perspectivei editoriale. Prezenţa unui Centru de tineret în articolele de analiză este uneori echivalentă cu reclama gratuită. Profitaţi de ocaziile create de personalităţi proeminente şi experţi dintr-un domeniu care scriu ei înşişi articole despre subiectele în care îşi pot exercita autoritatea. Interviurile cu personalităţi au suficientă substanţă pentru un articol de analiză. Articolele de analiză sunt nu numai o specie complementară a ştirilor, ele sunt în cele din urmă şansa conservării interesului presei pentru un anumit subiect. Se ştie că este foarte dificil să prelungeşti durata de viaţă ca ştire a unui eveniment. De aceea este de dorit ca jurnaliştii să aibă ocazia de a „testa” din când în când serviciile Centrelor, pentru a le putea recomanda tinerilor şi publicului. În acelaşi timp, niciodată nu trebuie ratată apariţia în articolele de analiză şi sondaje. Unele ziare locale şi regionale acceptă articole de analiză inspirate sau scrise de profesionişti din relaţiile publice, deşi organizaţia nu cumpără reclamă pentru a promova respectivul material. În acest caz conţinutul articolului nu trebuie perceput ca publicitate deghizată. Asemenea articole urmăresc îmbunătăţirea gradului de conştientizare a prezenţei locale a Centrului şi consolidarea imaginii acestuia. Ultima raţiune care justifică implicarea organizaţiei într-un asemenea efort este aceea de a furniza consultanţă şi expertiză independente.

Fotografiile O fotografie bună este aceea pe care presa o poate folosi şi care scoate în evidenţă punctele tari ale organizaţiei. Fotografiile inspirate de activităţile Centrelor au tendinţa de a se concentra pe imagini statice, în timp ce ziarele preferă cadrele dinamice. Nici un ziar nu „înghite” genul de fotografie de grup la seminare sau mese rotunde. Subiecţii trebuie să fie surprinşi în timpul activităţilor cotidiene, pentru că astfel de situaţii spun ceva relevant despre organizaţie. Acelaşi lucru este valabil şi pentru fotografiile portret.

119

Este o idee bună să investiţi în costurile unor şedinţe cu un fotograf profesionist. El va face poze în care tinerii sunt surprinşi în acţiune, iar specialiştii de la Centru vor fi fotografiaţi nu doar la masă, lângă calculator.

Sfaturi pentru a obţine fotografii bune Costumele în carouri şi cravatele cu modele complicate pot crea dificultăţi la reproducerea culorilor. Un unghi special poate produce o fotografie interesantă, cum ar fi, de exemplu, imaginea unui obiect foarte greu suspendat. Un fotograf bun poate întotdeauna să adapteze nevoile de comunicare ale beneficiarului în aşa fel încât fotografia să corespundă cerinţelor editorilor de imagine ai publicaţiilor. Profesioniştii de acest tip înţeleg foarte bine importanţa termenelor-limită impuse de presă şi au echipamentul necesar pentru respectarea lor. Nu toţi fotografii au acelaşi profil profesional, pentru că mulţi se specializează în anumite domenii. Aşa se face că unii fotografi nu dispun de o perspectivă creativă asupra fotografierii cu dimensiune umană. Redacţia este cea care stabileşte dacă este nevoie de pozitive sau negative color, ori de negative alb-negru şi de exemplare scoase pe hârtie fotografică.

Lista de verificare pentru fotografii Există câteva puncte care trebuite respectate atunci când comandăm fotografii destinate publicării şi care sunt apoi arhivate într-o colecţie: • Întotdeauna este nevoie de o scurtă explicaţie (pe spatele fiecărei fotografii sau în fişiere pe

calculator). • Ţineţi o evidenţă a fotografilor. • Obţineţi spaţii speciale de depozitare pentru pelicule. • Fotografiile color tipărite sunt acum din ce în ce mai bune. Nu neglijaţi însă imaginile alb-

negru care dau totuşi o senzaţie mai puternică de claritate şi oferă un contrast mai bun. • Folosiţi plicuri întărite cu carton pentru a evita îndoirea fotografiilor şi a peliculelor la

expedierea prin poştă. Fotografii deţin drepturile de autor asupra imaginilor pe care le realizează şi este, deci, important să se stabilească clar care sunt termenii financiari ai viitoarelor reproduceri. Menţionarea autorului este întotdeauna obligatorie. Unii profesionişti din relaţiile publice încearcă să cumpere pur şi simplu drepturile de autor după ce au văzut exemplare de probă şi pot să decidă ce cadre doresc să folosească. Dacă este nevoie numai de câteva fotografii şi câteva exemplare de rezervă în vederea lansării unui comunicat de presă, este mai eficient să se plătească numai pentru şedinţa foto. Dacă însă se pune problema utilizării ulterioare a imaginilor în diferite scopuri, soluţia cea mai bună este achiziţionarea drepturilor de autor. Imaginile video Imaginile video sunt foarte preţioase. Mai bine o dată să vezi, decât de o sută de ori să auzi. Imaginile video pot fi dovezi credibile ale activităţii Centrului. Ele pot fi oferite posturilor TV în

120

scopul promovării imaginilor şi serviciilor Centrului. De asemenea, ele pot fi oferite organizaţiilor de dezvoltare finanţatoare. Un film video de 5-10 minute ar putea înlocui un raport de activitate de 100 de pagini. Filmul video este mai convingător, îţi fură mai puţin timp şi este mai distractiv decât cititul unui raport. Cum obţinem imaginile video? Am putea cumpăra o cameră video şi filma singuri. În acest caz, imaginile nu vor fi de cea mai bună calitate şi nu vor putea fi utilizate de posturile TV sau montate în filme. Am putea angaja un cameraman profesionist. În acest caz, va fi nevoie de eforturi pentru organizare şi de investiţii financiare. Dar merită toate eforturile. Imaginile vor fi de o calitate bună, nu vor „juca” (efect, care se amplifică pe ecran mare) şi vor putea fi uşor montate alături de alte imagini în materiale TV sau filme video. Aceste imagini sunt cost-eficiente, pentru că sunt utilizate de mai multe ori şi au un impact mare pentru imaginea Centrului. Cum scriem pentru presă Ocupaţia de bază a celor mai mulţi responsabili de relaţiile publice este aceea de a scrie diverse materiale destinate presei, fie că este vorba de elaborarea comunicatelor de presă, de producerea unor articole de analiză sau, pur şi simplu, de ataşarea explicaţiilor corespunzătoare la fotografiile trimise presei. Pentru a clarifica anumite puncte înainte de difuzarea informaţiei se recomandă consultarea colaboratorilor apropiaţi. Mecanismul de luare a deciziei referitoare la difuzarea comunicatelor de presă trebuie stabilit cu claritate de la bun început, în aşa fel încât să implice cât mai puţine persoane, relevante însă. Comunicatele de presă Comunicatele de presă sunt redactate, de cele mai multe ori, pentru a informa presa despre un anumit eveniment. Astfel se explică faptul că aceste comunicate, de cele mai multe ori, nu sunt preluate de mass-media. Acest tip de comunicate: • Nu conţin ştiri şi, atunci când anunţă ceva nou, ştirea este nesemnificativă sau atât de

specializată încât nu interesează pe nimeni în afară de cel care difuzează comunicatul respectiv.

• Cele mai multe comunicate sunt, pur şi simplu, prost scrise, ceea ce poate să însemne fie un potop de detalii specifice şi jargon profesional, fie plasarea ştirii propriu-zise undeva în paragrafele de mijloc.

• Alte comunicate sunt împrăştiate ca din avion către toate contactele din lista de distribuţie, şi nu sunt adresate, prin urmare, jurnaliştilor relevanţi.

Comunicatele de presă de succes urmează câteva reguli: 1. Lungimea ideală este o singură pagină A4. 2. Sintagme inutile de tipul „organizaţia X anunţă" sau „asociaţia X este bucuroasă

să anunţe” trebuie evitate.

121

3. Se recomandă păstrarea unui spaţiu alb de 5 centimetri în capul paginii, în aşa fel, încât redactorul să aibă loc să scrie instrucţiunile pentru tipografie şi să dea un titlu. În stânga textului trebuie lăsat un spaţiu alb de 3-4 centimetri pentru comentariile redactorului, iar textul ca atare e bine să fie scris la interval de 1,5 rânduri.

4. Întotdeauna scrieţi data la începutul paginii, pentru ca redactorul să observe că materialul este foarte recent.

5. Pentru a atrage atenţia redactorilor de ştiri foarte ocupaţi, e nevoie de un titlu scurt, care să surprindă.

6. Ceea ce este esenţial în mesajul comunicat trebuie redat succint chiar în primul paragraf. Pentru că în general sunt foarte ocupaţi, redactorii obişnuiesc să taie materialele de jos în sus. Comunicatul de presă ideal este acela care comunică tot ce era de comunicat chiar şi în condiţiile în care redacţia publică numai primul alineat.

7. Un comunicat de presă trebuie să includă citate atribuite unei persoane oficiale din cadrul organizaţiei. Dacă în discuţie este presa locală, este de preferat să fie citaţi coordonatori ai organizaţiilor locale.

8. Fiecare alineat se va rezuma la trei propoziţii, iar primele două alineate vor consta din una, maximum două propoziţii.

9. Profuziunea detaliilor diminuează impactul comunicatului, ceea ce nu înseamnă că trebuie sacrificate argumentele importante. Cuvântul cheie este acurateţea informaţiei.

10. Se va evita folosirea elementelor de jargon profesional. 11. Nu folosiţi superlative (gramaticale şi lexicale) de tipul: cel mai bun, primul,

excelent. Un bun jurnalist de la noi spune: „Dacă descoperiţi într-o ştire un adjectiv, omorâţi-l”.

12. Dacă activităţile organizaţiei nu sunt foarte cunoscute, se recomandă inserarea unui paragraf final în care se face o scurtă prezentare a organizaţiei.

13. La sfârşitul documentului, oferiţi coordonatele unei persoane de contact. E recomandat să daţi şi un număr de telefon mobil, împreună cu numărul de telefon de la birou.

14. Comunicatul de presă trebuie să semnaleze încheierea documentului prin cuvântul „SFÂRŞIT" sau prin semnul ###, pentru a evita confuziile.

15. Este permisă redactarea mai multor variante ale aceluiaşi comunicat, în funcţie de ediţia periodică şi publicul ei ţintă. Revistele specializate vor aprecia un comunicat de presă mai detaliat, care să includă şi date specifice.

16. Dacă este cazul să ataşaţi o fotografie la material, este obligatoriu să scrieţi o scurtă explicaţie a imaginii. Nu expediaţi fotografii voluminoase prin e-mail. Ar putea să se întoarcă înapoi cu tot cu comunicat. Evitaţi inserarea imaginilor în texte în formatul Word.

17. În măsura în care consideraţi că broşurile şi alte materiale promoţionale pot fi de ajutor, nu ezitaţi să includeţi şi aceste materiale prin curier sau prin poştă.

18. Este recomandat să trimiteţi şi exemplare de cărţi, înregistrări video sau audio. 19. Dacă un jurnalist are nevoie de timp pentru a investiga şi scrie un articol

important, folosiţi o formulă de embargo pentru a preveni apariţia informaţiei înainte de termenul convenit. În acest caz, textul trebuie marcat clar înaintea titlului: „ATENŢIE: A nu se da publicităţii înainte de ora..., ziua...luna...".

122

Distribuirea comunicatelor Listele de adrese ale jurnaliştilor trebuie actualizate în permanenţă. Necesitatea de a ţine la zi listele de distribuire nu este o manie. Dacă aţi cerceta corespondenţa aruncată de redacţie într-o dimineaţă obişnuită, aţi descoperi o situaţie pe cât de amuzantă, pe atât de îngrijorătoare. Aţi descoperi o mulţime de plicuri şi de fax-uri aruncate la coş. Cele mai multe dintre acele nu sunt adresate membrilor actuali ai redacţiei, foarte multe sunt trimise nici măcar predecesorilor imediaţi, unele sosesc pe numele unor redactori care au plecat cu un an-doi în urmă sau sunt în

123

concediu de materinitate. Aţi putea găsi acolo şi numele unor persoane care nu mai sunt printre noi. În cazul în care organizaţia se încăpăţânează să opereze cu o singură listă de corespondenţă, toţi ziariştii vor primi toate materialele. De cele mai multe ori redactorii nu vor fi interesaţi şi, dacă primesc un număr oarecare de comunicate de presă neinteresante, ziariştii vor arunca la coş toate materialele de la respectiva organizaţiei fără măcar să le deschidă. Articolele de analiză De regulă, articolele de analiză sunt scrise fie de ziarişti independenţi, fie de angajaţii permanenţi ai publicaţiilor. Uneori aceştia solicită ajutorul unui Centru de tineret atunci când se documentează în vederea unui astfel de articol, şi există posibilitatea să ceară întâlniri cu unii specialişti din cadrul organizaţiei. Iată câteva reguli generale pentru rezolvarea eficientă a acestui tip de solicitări: Informaţiile solicitate de jurnalist trebuie furnizate în cel mai scurt timp posibil, fără a

depăşi termenul-limită impus. Întâlnirile cerute trebuie organizate cât mai urgent. Rezervaţi mai mult timp pentru interviuri decât solicită jurnalistul. Cele douăzeci de minute

programate se pot transforma uşor într-o oră. Un interviu de calitate atinge inevitabil şi alte teme decât cea anunţată iniţial şi poate avea ca rezultat mai mult de un articol. Uneori, ziaristul are nevoie de informaţii de fond şi va aprecia ajutorul dat în explicarea elementelor de jargon.

Dacă este imposibil să furnizaţi informaţiile cerute de ziarist în timp util, este mai bine să recunoaşteţi acest fapt imediat şi să declinaţi solicitarea în aşa fel încât ziaristul să-şi poată reface planul şi să puteţi păstra bunele relaţii.

Doar când jurnalistul se declară în posesia tuturor informaţiilor de care are nevoie, puteţi să va „liniştiţi”. Totul poate să însemne cifre, fapte, fotografii etc.

Se recomandă să vă oferiţi să verificaţi exactitatea informaţiilor şi să răspundeţi oricăror nedumeriri. Nu comentaţi aspectele legate de stil şi faceţi obiecţii referitoare strict la fapte şi cifre.

Ziariştii se simt ofensaţi când organizaţiile le cer să vadă articolul în discuţie înainte de a merge la tipar.

Articolele de analiză redactate de responsabilii de relaţiile publice Uneori se întâmplă să reuşim să trezim interesul ziariştilor pentru un articol sau pentru un interviu cu o persoană din organizaţie. Însă de cele mai multe ori persoana responsabilă de relaţii publice este, de fapt, cea care pregăteşte articolele de analiză. De multe ori materialul va fi scris în numele altcuiva. Responsabilii de relaţiile publice trebuie să respecte aceleaşi reguli obligatorii, valabile pentru redactori, pentru a obţine articole de calitate. Regulile de bază sunt: • Trebuie să existe un început, un conţinut şi o încheiere. • Respectaţi limita maximă a numărului de semne indicată de redactor. • Majoritatea cititorilor au tendinţa de a hotărî foarte rapid dacă merg mai departe cu lectura

unui articol sau nu, aşa încât primele două alineate sunt elementul critic pentru succesul sau insuccesul materialului.

124

• Încercaţi să fiţi obiectivi când sunt în discuţie problemele curente ale sectorului în care activaţi.

• Scrieţi textul la interval de 1,5 rânduri, lăsând un spaţiu generos în marginea stângă. • Furnizaţi fotografii în funcţie de caz. • Menţionaţi funcţiile exacte a persoanelor vizate şi ale autorului.

Asiguraţi-vă că autorul „oficial” nu are obiecţii faţă de articolul pe care l-aţi redactat în numele lui. Daţi-i posibilitatea să opereze modificări. Respectaţi stilul publicaţiei ţintă atunci când concepeţi articolele. Nu abuzaţi cu menţionarea denumirii Centrului. Ideea este, de fapt, de a scrie ceva ce ar putea fi scris de un ziarist cu o atitudine favorabilă faţă de organizaţie. În acelaşi timp, ţineţi minte că este nevoie sa scrieţi ceva atractiv, pentru a atrage atenţia cititorilor publicaţiei. Ce scriem? Presa apreciază în primul rând articolele cu perspectivă umană.

O istorie scrisa despre un tânăr, căruia i s-a îmbunătăţit viaţa în urma proiectului înseamnă o istorie cu dimensiune umană, plus soluţia la problemă, plus interesul Centrului, plus interesul organizaţiei finanţatoare.

Cum scriem?

12 reguli etice în scrierea articolelor despre copii şi tineri Cum să relatezi despre tinerii în dificultate? 1. Scrieţi despre personaj, nu despre nefericirea sau boala lui. 2. Evitaţi să divulgaţi identitatea, dar scrieţi numaidecât un nume mic, adevărat

sau inventat. 3. Evitaţi să etichetaţi (delicvent, narcoman, rocker, prăpădit, cu urechi

clăpăuge, ras în cap...). 4. Evitaţi să generalizaţi, nu identificaţi personajul cu un grup (băieţii, tinerii,

ţăranii, orăşenii...). 5. Evitaţi limbajul exclusivist (ei, ...). 6. Evitaţi să victimizaţi (tineri nefericiţi, condamnat la moarte, la sărăcie...). 7. Evitaţi să compătimiţi (mi-e milă de ei, sărmanul, tineri neferici...). 8. Nu condamnaţi (criminalii, narcomanii, nu trebuia să facă asta, ...) 9. Este exclus să puneţi la îndoială actul legii, dacă nu aveţi probe („unul nici nu

era vinovat”...). 10. Faceţi trimitere la sursă, la personaj („Victor” a spus că a fost închis fără

vină). 11. Nu puneţi în gura personajului ceea ce aţi fi spus în locul lui. 12. Evitaţi categoric să scrieţi despre tine, („eu”...).

Cum construim articolul? PIRAMIDA CLASICĂ presupune o expunere în ordine cronologică de la început până la capăt.

Ea se potriveşte cel mai bine reportajelor scurte sau a celor cu destulă acţiune în suspans în aşa fel încât să-l determine pe cititor să parcurgă lectura până la sfârşit.

125

PIRAMIDA INVERSATĂ. Este una din formele de bază ale unui articol de presă. Este utilizată cu preponderenţă la relatarea ştirilor „tari”. Structura este reprezentată printr-un lead rezumativ care captează atenţia, urmat de detalii ajutătoare, expuse în ordine descrescândă din punct de vedere al importanţei.

METODA SECŢIUNILOR Aceasta este metoda împărţirii articolului în secţiuni asemănător capitolelor unei cărţi, separându-le prin semne grafice cum ar fi bulinele mari sau litere majuscule. Fiecare secţiune poate exprima un punct de vedere sau diferite perioade de timp (prezent, viitor, trecut). Ea funcţionează cel mai bine în cazul materialelor ce presupun investigaţii sau articolelor lungi. Cele mai reuşite articole construite după metoda secţiunilor au lead-uri şi finaluri reuşite pentru fiecare capitol. Concepeţi secţiunile ca materiale separate, completate fiecare în parte însă care se încadrează pe un subiect general. Cum discutăm cu presa În relaţiile publice, contactul cu ziariştii este permanent. Cel mai adesea discuţiile se poartă prin telefon, însă uneori responsabilii de relaţiile cu presa şi ziariştii se întâlnesc faţă în faţă. Relaţia ideală între ziarist şi specialistul în relaţiile cu publicul se bazează pe încredere reciprocă. Eficienţa şi solicitudinea sunt foarte importante. De cele mai multe ori, interesele ziaristului şi ale organizaţiei nu se suprapun. Jurnalistul cere fapte, cifre, informaţii care se califică drept ştiri şi materiale pentru articole de analiză, iar scopul lui final este ca articolul să fie acceptat de redactorul-şef. Pe de altă parte, organizaţia doreşte să se scrie în termeni buni despre ea. Uneori, organizaţiile fac greşeala de a crede că sunt îndreptăţite să discute cu presa numai atunci când situaţia le convine. Chiar dacă rezultatul urmează a fi o ştire nefavorabilă organizaţiei, fiţi disponibili pentru a lămuri lucrurile. Ziariştii detestă personalităţile care zâmbesc frumos şi fac curte presei în zilele bune, dar sunt de negăsit atunci când apar probleme. Jurnaliştii urăsc telefoanele prin care vrem să ne asigurăm că au primit cutare comunicat de presă şi aceleaşi telefoanele care nu răspund atunci când ei au nevoie.

Jurnaliştii: aliaţi sau duşmani? Jurnalistul este un aliat al ONG-urilor, dar unul foarte sceptic, uneori cinic, leneş, deseori superficial etc. El consemnează ştiri şi nu este impresionat de orice i se spune. Ba dimpotrivă. Jurnalistul preferă „tăriile”, consumă şi difuzează, respectiv, ştiri interesante pentru toată lumea. Starea lui înainte de a găsi ceva „comestibil” este una de plictis. Lucru pentru care nu trebuie, neapărat, admirat. Dar – şi aceasta e realitatea dură – este necesară şi o anumită isteţime în modul de a capta atenţia jurnalistului. Alexandru Canţâr, corespondent BBC în Moldova

126

Jargonul Cea mai mare parte a jargonului profesiei de ziarist a trecut de mult în vocabularul general. Cele mai frecvente elemente sunt explicate mai jos: Citat. Este ceea ce îşi doresc toţi jurnaliştii, ocazia de a cita pe cineva, pentru ca în felul

acesta să ofere articolului lor autenticitate şi autoritate. În cazul ideal, ei preferă să atribuie citatul unei persoane căreia i se specifică numele şi funcţia, cum ar fi un director sau un specialist dintr-un domeniu.

Comentarii publice (on the record). Cine discută cu un ziarist îşi asumă faptul că toate

remarcile sunt considerate comentarii publice, cu excepţia momentelor marcate în mod explicit ca fiind „neoficiale”, „personale” sau „private”.

Comentarii neoficiale (off the record).∗

Înseamnă, de fapt, că tot ceea ce urmează nu poate fi citat, dar foloseşte informării generale a ziaristului. E important ca schimbarea registrului să se facă în mod explicit şi cu acordul jurnalistului. Retragerea anumitor comentarii după ce au fost făcute este imposibilă. Prea multe comentarii în registru neoficial fac inutil interviul.

Anonimatul (non-attributable). Există momente în care anumite persoane ar fi încântate să dea informaţii presei, dar nu sunt pregătite să li se atribuie comentarii în scris. Un citat poate aşadar să fie pus pe seama unei „surse din ...” sau a unui „funcţionar din cadrul...”. Comentariile în cauză trebuie precedate de impunerea condiţiei de anonimat, iar jurnalistul trebuie să-şi dea acordul înainte ca oricare dintre părţi să meargă mai departe.

Fără comentarii (no comment). Cineva ar putea crede că e cea mai bună modalitate de a

trata unele întrebări ale presei. De fapt, această atitudine lasă ziariştilor şi cititorilor posibilitatea de a trage orice concluzii (de obicei nefavorabile). Se întâmplă totuşi ca anumite fapte să nu fie comentate, însă situaţia trebuie explicată în aceşti termeni. Condiţiile de confidenţialitate impuse de situaţia unor tineri ar putea crea dificultăţi suplimentare. În acest caz se apelează la înţelegerea jurnaliştilor.

Embargo. A se vedea paragraful „Comunicatul de presă”.

Termen-limită (deadline). Data sau ora la care articolul trebuie să fie gata de tipar, ori

subiectul pus pe post. Când jurnaliştii pun întrebări la telefon, este foarte important să aflăm care este termenul-limită. Dacă informaţia cerută nu este disponibilă, trebuie să-l anunţăm pe reporter prin telefon înainte de expirarea termenului-limită. Nu este nevoie să daţi prea multe detalii când explicaţi de ce nu puteţi oferi informaţia cerută.

Exclusivitate (scoop). Se întâmplă atunci când se oferă dreptul doar unei ediţii periodice de

a difuza o informaţie. Se consideră că exclusivităţile adevărate sunt rare în zilele noastre. Chiar dacă pare profitabil să oferiţi unui jurnalist exclusivităţi, există întotdeauna riscul ca prin acest lucru să răniţi orgoliul publicaţiilor concurente.

∗„Off the record” nu înseamnă că ziaristul trebuie să se comporte ca şi când n-ar fi auzit niciodată ceea ce i s-a spus, ci doar că, în cazul în care informaţia este publicată, ea nu poate fi atribuită în nici un caz intervievatului.

127

Cum să construieşti o relaţie bună cu mass-media 1. Stabiliţi relaţii cu jurnalişti concreţi de la presa scrisă sau posturi radio şi

TV. 2. Străduiţi-vă să menţineţi această „amiciţie” permanent, nu doar atunci

când aveţi nevoie. 3. Stabiliţi sferele de interes ale ziarelor şi presei electronice ca să ştiţi care

aspect al activităţii îi interesează. 4. Anunţaţi jurnaliştii despre acţiunile pe care le organizaţi cu câteva zile

înainte, ca ei să-şi programeze timpul; în ajun amintiţi-le de eveniment. 5. Comunicatele de presă trebuie să fie atractive şi să conţină informaţie

demnă de atenţia jurnaliştilor. 6. Organizând o conferinţă de presă sau scriind un comunicat, axaţi-vă pe 2-3

idei concrete sau pe un eveniment concret, căci jurnaliştii nu au timp să vorbească despre „ceva”.

7. E bine să programaţi evenimentele în prima parte a zilei sau nu mai târziu de ora 16.00. Jurnaliştii radio şi TV au nevoie de timp pentru a monta materialul până la începutul buletinului de ştiri.

În lucrul cu mass-media, responsabilul de relaţiile cu publicul: - Va ţine minte că organizaţia produce evenimente. Nu prezentaţi chiar şi

performanţele ca pe o rutină. - Va şti cum funcţionează o cameră de luat vederi sau altceva din

„bucătăria” jurnalistului. - Va cultiva relaţii personale, de amiciţie cu jurnaliştii. Aceştia adoră să fie

curtaţi, dar de o manieră fină, elegantă. - Va ţine cont de faptul că informaţiile prezentate într-un comunicat sau

conferinţă de presă trebuie să fie cu adevărat interesante. Alexandru Canţâr, corespondent BBC în Moldova

Întâlnirile cu presa Bunele relaţii pe termen lung – iată de ce aveţi nevoie! Ziariştii nu sunt „toţi o apă şi-un pământ”, iar profesionistul de relaţii publice trebuie să distingă între jurnaliştii în care poate avea încredere şi aceia care sunt foarte agresivi şi imprevizibili. Nu faceţi comentarii sub condiţia de anonimat sau neoficiale unui ziarist pe care îl întâlniţi pentru prima dată. Interviurile pentru presă Pentru organizarea interviurilor este important de aflat care sunt subiectele pe care ziaristul doreşte să le abordeze şi care este intervalul de timp de care are nevoie. Interviurile de acest gen depăşesc întotdeauna timpul alocat, mai ales dacă decurg bine. Evenimentele curente pot modifica firul discuţiei. De exemplu, directorul Centrului sau psihologul a fost de acord să se întâlnească cu un jurnalist pentru a discuta despre un nou serviciu oferit beneficiarilor. Cu o zi înaintea interviului are loc un suicid. În acest caz, se renunţă la tema planificată iniţial şi intervenţia în situaţiile de criză devine brusc subiectul prioritar al interviului.

128

Prezenţa responsabilului de relaţiile publice la toate interviurile de presă în care sunt implicate persoane cheie din cadrul Centrului este absolut necesară. Uneori, directorii nu ştiu întotdeauna toate detaliile. În aceste momente responsabilul de relaţiile publice intervine pentru a furniza aceste informaţii, dacă este în posesia lor, sau se oferă să le furnizeze ziaristului mai pe urmă. Este necesar să se afle înainte de momentul interviului nu numai care sunt motivele şi scopurile acestuia, ci şi dacă ziaristul respectiv este pus în temă cu activităţile Centrului. Iniţiaţi o discuţie prealabilă interviului, oferiţi jurnalistului acele materiale auxiliare care-i pot da o imagine a situaţiei curente. Există situaţii în care jurnalistul solicită sprijinul Centrului pentru a putea realiza un interviu cu tineri aflaţi în dificultate. Atunci responsabilul de relaţiile cu publicul are obligaţia de a proteja identitatea intervievatului şi a solicita reprezentantului mass-media respectarea normelor de etică profesională. Unele Centre solicită chiar semnarea unui angajament scris. Iată un exemplu:

Notă adresată reprezentanţilor mass-media Ianuarie 2003 În cazul în care doriţi ca cineva din colegii noştri purtători ai virusului HIV să Vă acorde interviu, va trebui să Vă asumaţi următoarele responsabilităţi: 1. Nu veţi întreba numele acestei persoane, iar în cazul în care ştiţi cum se

numeşte, nu îi veţi publica numele. De asemenea, Va asumaţi responsabilitatea să nu comunicaţi numele persoanei respective NIMĂNUI. Credem că nu este nevoie să Vă aducem argumente de ce încercăm să păstrăm anonimatul colegilor noştri afectaţi de HIV/SIDA.

2. Este bine să ţineţi cont de faptul că nu este etic să le adresaţi anumite întrebări. Oricum, persoana care va discuta cu Dumneavoastră are dreptul să nu Vă răspundă la întrebările pe care le consideră indiscrete sau deranjante.

3. Nu puteţi fotografia, filma şi înregistra discuţia fără ACORDUL ÎN SCRIS al persoanei respective.

Persoana de contact: Ala Snigureac-Iaţco, vicepreşedinte TDV Bălţi În acelaşi timp, încercaţi să fiţi cât mai tacticoşi când cereţi de la un jurnalist respectarea eticii profesionale. Important e ce spuneţi şi, mai ales, cum spuneţi. Conferinţele de presă Conferinţele de presă sunt potrivite pentru a anunţa evenimente de importanţă majoră. Nu se organizează conferinţe de presă pentru banalităţi. Dacă unei organizaţii i se duce vestea că ţine conferinţe de presă pentru fleacuri, ziariştii vor evita sa vină la evenimentele ei.

Conferinţele de presă nu se organizează pentru promovarea imaginii directorului Centrului, ci servesc pentru informarea presei.

Frecvent reporterii participă la conferinţe de presă la care de fapt nu sunt prezentate ştiri. Dacă le irosiţi timpul pentru „non-noutăţi”, reporterii îşi vor aminti şi va fi puţin probabil că vor acorda atenţie pentru ceva ce veţi spune sau face în viitor. De multe ori sunt convocate conferinţe de presă nesemnificative ce pun sub semnul întrebării credibilitatea şi autoritatea organizatorilor. Întotdeauna întrebaţi-vă: puteţi realiza acelaşi obiectiv – a vă face cunoscut mesajul – la telefon sau prin întâlniri individuale cu reporterii sau redactând un comunicat de presă.

129

Există două motive pentru a organiza o conferinţă de presă: Informaţia cuprinsă în enunţ este destul de complexă, încât necesită un dialog pentru

calificarea ei. Informaţia este atât de importantă, încât trebuie organizată o întâlnire cu reprezentanţii

presei. Întotdeauna, înainte de a trece la organizarea unei conferinţe de presă, întrebaţi-vă: „Care este ştirea?” şi „Ce mesaje îmi doresc ca reporterii să „ia cu ei” când pleacă?” O conferinţa de presă este potrivită când aveţi cu adevărat ŞTIRI. De exemplu: O persoana cu renume la nivel naţional a venit în comunitate pentru a va sprijini Centrul

într-o acţiune. Aţi colectat 1000 de semnături pentru o petiţie. Aţi reuşit să convingeţi primăria să instituie un buget pentru Consiliul Local al Tinerilor şi

aceasta este o premieră în regiune. Cea mai bună idee este să organizaţi conferinţa de presă acolo unde se întâmplă ceva la Centru sau în teren. Dacă nu aveţi această posibilitate, organizaţi evenimentul de presă într-o sală de conferinţe. Asiguraţi-vă că în sală exista un podium. Plasaţi podiumul în faţa unui fundal de o culoare puternică, dar nu în faţa unui fundal cu tablouri, desene murale sau oglinzi, şi nu uitaţi să puneţi sigla Centrului în spatele podiumului. Câteva reguli pentru evenimentele de presă: Evitaţi să promiteţi „ştiri senzaţionale”. Să aveţi ceva de distribuit: un dosar de presa sau cel puţin un comunicat de presă. Ţineţi minte că evenimentul vă aparţine – nu lăsaţi presa să vi-l „fure”. Afişaţi un poster, un banner sau un panou cu numele şi sigla Centrului, undeva în imediata

apropiere a vorbitorului. Astfel, orice fotografie sau imagine televizată va promova imaginea organizaţiei.

Verificaţi ca sala să nu fie prea mare – este de preferat să desfăşuraţi evenimentul într-o sală mică decât în una prea mare.

Ţineţi cont de termenul-limită al presei.

Reguli generale: Aveţi pregătită o listă a participanţilor care va fi completată la intrarea în sală. Un moderator să deschidă conferinţa de presă, să facă prezentările şi să administreze

întrebările. Dacă sunt prezenţi reprezentanţi ai partenerilor sau a unor organizaţii relevante în contextul

evenimentului, invitaţi-i să ia loc în faţă şi să răspundă la întrebări. Să ştiţi că nu este nevoie ca toţi invitaţii să ia cuvântul. Limitaţi conferinţa de presă la 30-45 de minute, o oră cel mult (dacă reporterii au multe

întrebări). Începeţi la timp. Dacă ştiţi că întârzie câţiva reporteri, rugaţi-i pe cei adunaţi să aştepte

cinci minute (cel mult). Noua sfaturi în organizarea unei conferinţe de presă Pasul 1: alegem ziua, ora şi localul

130

Cele mai bune zile pentru desfăşurarea unei conferinţe de presă sunt: marţi, miercuri şi joi. Dacă organizaţi o conferinţă de presă vineri sau sâmbătă, riscaţi ca evenimentul să fie trecut cu vederea. Cel mai potrivit timp pentru desfăşurarea unei conferinţe de presă este între 10.00 şi 15.00. Înainte de a anunţa conferinţa de presă, interesaţi-vă dacă nu cumva pentru ora respectivă sunt planificate alte şi evenimente, care ar putea să vă „fure” reporterii. În acest scop, consultaţi agendele altor organizaţii şi ale autorităţilor, pentru a vă asigura că evenimentul nu se suprapune cu un altul. De asemenea, consultaţi jurnaliştii ca să aflaţi care este pentru ei timpul potrivit. Abia după asta stabiliţi ora potrivită pentru desfăşurare. Localul cel mai reuşit pentru desfăşurarea unei conferinţe de presă este un edificiu accesibil ziariştilor. Pasul 2: invităm reprezentanţii mass-media Întocmiţi o listă a reprezentanţilor presei care vor fi invitaţi la eveniment. Această listă ar trebui să conţină denumirea ediţiei (postului TV sau radio, agenţiei), adresa, numere de telefon, fax, e-mail, zilele de ediţie (emisie, programe de actualităţi), numele redactorului-şef, directorului, numele altor persoane de contact (ziarişti). Invitaţia poate fi expediată prin fax şi e-mail sau făcută la telefon. Dar nu vă limitaţi numai la aceasta. Trebuie să aveţi în organizaţie o persoană responsabilă pentru invitarea jurnaliştilor. Ea va obţine o confirmare de la jurnalişti dacă vor veni sau nu la eveniment. Numai după asta poate fi alcătuită o lista finală a mass-media care au acceptat să participe la conferinţa de presă. Pasul 3: scriem comunicatul de presă Comunicatul de presă este „miezul” viitorului produs jurnalistic al reporterilor. Având la îndemână comunicatul de presă, ziaristului nu-i rămâne decât să adauge mici detalii pentru a prezenta redactorului şef articolul sau ştirea. În plus, comunicatul de presă, transformat în produs jurnalistic, poate fi publicat fără ca reporterul să se prezinte la conferinţa de presă. Pasul 4: întâmpinam oaspeţii Cineva dintre organizatori trebuie obligatoriu sa întâlnească invitaţii la conferinţa de presă. Acest lucru trebuie făcut pentru: a saluta invitaţii, a înregistra persoanele în lista invitaţilor, a înmâna dosarele de presă sau alte materiale, a prezenta jurnaliştilor persoana care va fi protagonistul conferinţei de presă, a indica locul unde vor sta invitaţii.

Pasul 5: întâmpinam newsmakerul Newsmakerul (persoana care va ţine conferinţa de presă) trebuie să se pregătească foarte serios de conferinţă, deoarece urmează să transmită audienţei ceva nou, nu doar să se întâlnească cu ziariştii. O conferinţă de presă poate începe cu o întârziere cel mult 5-10 min. O conferinţă nu va depăşi o oră. Pasul 6: vorbim O conferinţă de presă nu va începe cu „Bună ziua. Sunt gata să răspund la întrebările voastre”. Cel mai indicat este ca, după ce moderatorul face prezentările de rigoare, newsmakerul să facă o comunicare ce nu va depăşi 15 minute. Prezentarea va conţine neapărat informaţii şi trebuie să fie emoţională. De felul în care vor fi pronunţate primele fraze din prezentare depinde mersul conferinţei de presă. Nu uitaţi însă să vă opriţi la timp. Pasul 7: spunem şi demonstrăm Acest „pas” este valabil dacă aveţi ca material adiţional imagini, grafice, fotografii.

131

Pasul 8: răspundem la întrebări Ascultaţi cu ochii. Aici e cazul să jucaţi şi teatru, să fiţi un pic populist şi fiţi foarte atent la felul cum răspundeţi la întrebările jurnaliştilor. Fiţi atenţi la cuvintele pe care le alegeţi în răspunsuri, pentru că ziariştii vad şi aud totul. Pasul 9: facem bilanţurile Când moderatorul spune: „Mulţumesc pentru prezenţă. La revedere”, nu înseamnă că evenimentul de presă a luat sfârşit. De regulă, jurnaliştii se apropie de newsmaker pentru a preciza nişte detalii, pentru a stabili o zi când poate lua un interviu etc. Nu-i împiedicaţi să facă acest lucru. Lista de control pentru reuşita în relaţiile cu presa Indicaţiile formulate mai jos pot asigura eficienţa oricărui program de relaţii cu presa.

1. Este obligatoriu ca responsabilul de relaţiile cu presa să fie mereu în temă cu orice subiect legat de Centru, care ar putea atrage atenţia presei, în aşa fel încât să facă oricând faţă situaţiei, indiferent dacă este vorba de ştiri pozitive sau negative.

2. Lista contactelor de presă trebuie actualizată mereu. Reporterii pe care îi cunoaştem nu sunt întotdeauna disponibili, motiv pentru care este nevoie să trimitem exemplare ale aceluiaşi comunicat şi redactorilor de specialitate: redactori de la social, cultură, educaţie, ştiinţă, sport şi aşa mai departe.

3. Subiectele trebuie tratate din unghiuri diferite în funcţie de publicul ţintă. Acesta poate fi identificat printr-o diversitate de criterii demografice şi nu numai: vârstă, sex, ocupaţie sau zonă geografică.

4. Respectaţi termenele-limită. 5. Conferinţele de presă se convoacă numai atunci când importanţa situaţiei o impune.

Directorul şi responsabilii de relaţiile publice care participă la conferinţa de presă trebuie să stăpânească foarte bine ceea ce urmează să comunice şi, dacă este posibil, e indicat să se facă o repetiţie generală înainte de conferinţă.

6. Discutarea proiectelor de legi, a investiţiilor şi a statisticilor oficiale sunt bune ocazii pentru Centre de a face comentarii publice. Presa ştie să aprecieze acele organizaţii care au curajul de a emite judecăţi de valoare bine argumentate.

7. Oferiţi presei rezultate ale cercetărilor recente, precum şi orice alt tip de material informativ atunci când evenimentele propriu-zise sunt rare.

8. Este important ca subiectele să fie ilustrate cu fotografii de calitate. 9. Constituirea şi menţinerea unui dosar cu fotografii din activitatea Centrului care pot

apărea oricând în presă va îmbunătăţi simţitor eficienţa muncii de relaţii publice. 10. Puneţi la dispoziţia ziariştilor broşuri ale serviciilor, precum şi orice alte materiale de

promovare, dacă ele le sunt de folos. 11. Citatele se atribuie unui oficial suficient de cunoscut, care are destulă autoritate în ochii

presei pentru a fi citat şi care este disponibil oricând pentru interviuri. 12. Asiguraţi-vă că materialul ajunge la publicaţia căreia îi este adresat şi nu vă bazaţi doar

pe poştă, mai ales în preajma sărbătorilor. Folosiţi serviciile de curieri, faxurile şi Internetul.

13. Nu ignoraţi posibilitatea de a promova şi alte tipuri de apariţii în presă, ca, de exemplu, articolele documentare, de analiză, interviurile şi fotografiile.

14. În toate comunicatele trimise presei este necesar să furnizaţi numele şi coordonatele unei persoane de contact. Nu trebuie să lipsească un număr de telefon mobil.

15. Evitaţi suprapunerea cu evenimente organizate de alte Centre sau proiecte, precum şi zilele aglomerate din punctul de vedere al fluxului de ştiri.

132

16. Angajaţi un fotograf pentru conferinţe de presă şi alte acţiuni de presă, pentru eventualitatea în care ziariştii nu sunt însoţiţi de fotoreporterii publicaţiei lor. În orice caz, asiguraţi-vă că fotograful respectiv are suficientă experienţă în lucrul cu presa.

17. Folosiţi fotografii care arată oameni în mişcare, servicii care sunt folosite de beneficiari reali pentru a trezi interes.

18. Evitaţi stereotipurile de sex şi rasiale atunci când folosiţi fotografii. Promovarea serviciilor Centrului Orice activitate – de informare, de consultanţă, de recreare etc. – poate fi însoţită de activităţi de promovare. Printre acţiunile de promovare a serviciilor se numără: anunţurile afişate la Centru şi în alte locuri din comunitate, posterele, broşurile, pliantele şi alte materiale publicitare, imaginile foto şi video, anunţurile, ştirile şi articolele în mass-media etc. Noţiuni fundamentale de comunicare cu “clientul” serviciului Informarea tinerilor din comunitate este una dintre funcţiile de baza a unui Centru de tineret. Astfel, fiecare tânăr care se adresează Centrului cu o solicitare de informaţii, primeşte răspuns şi este orientat, daca este cazul, către surse de informare complementare. De asemenea, pe lângă aceasta informare punctuală, personalizată, Centrul organizează activităţi de informare colectivă, pe subiecte de interes şi de actualitate. Pentru ca informaţia să ajungă la tineri, cu un conţinut şi cu o formă corespunzătoare, este necesar un proces permanent de culegere de informaţii, de prelucrare a acesteia şi de transmitere către tineri. Activitatea documentară include: Organizarea informaţiei Se stabilesc sistemele de interes şi domeniile de informare pentru tineri. De exemplu: Domeniu de informare

Domenii de informare Teme

1. Învăţământ 1.1. Reţeaua şcolară 1.1.1. Adrese unităţi şcolare din comunitate / raion 1.1.2. Admiterea în liceu

1.2. Învăţământul profesional vocaţional

1.3. Învăţământul superior 1.3.1. Concursul de admitere în învăţământul superior

2. Profesiuni şi locuri de muncă

2.1. Nomenclatorul profesiilor

2.2. Legislaţia muncii 2.2.1. Drepturile şi obligaţiile angajaţilor 2.2.2. Forme legale de angajare în

133

muncă 2.3. Găsirea unui loc de muncă

2.3.1. Cum se redactează un CV 2.3.2. Interviul pentru angajare

2.4. Oferte de locuri de muncă 3. Sănătate 3.1. Prevenirea îmbolnăvirilor 3.1.1. Prevenirea HIV/SIDA

3.2. Educaţie sexuală şi anticoncepţională

3.3. Viaţă sănătoasă

3.3.1. Fumatul şi consecinţele sale 3.3.2 Alcoolul şi consecinţele sale

3.4. Reţeaua de unităţi sanitare din comunitate / raion

Şi exemplele pot continua. Ideea de bază este că organizarea informaţiei, ţinând cont de nevoile tinerilor, uşurează foarte mult munca personalului Centrului. Efortul iniţial de organizare a informaţiei face mai uşoară găsirea răspunsurilor la întrebările tinerilor şi orientarea lor pentru autoinformare. Mai mult, sistemul de clasificare internă a informaţiei este un fel de „carte de vizită” a Centrului, deoarece oferă o imagine de ansamblu asupra informaţiilor oferite. Culegerea de date Se identifica surse de informare şi se culeg informaţii care să corespundă temelor. Pentru culegerea informaţiilor, Centrul ar putea:

• să încheie contracte de parteneriat cu alţi furnizori de informaţie; • să acceseze surse de informaţie din legislaţie, mass-media, ghiduri practice; • să utilizeze Internet-ul.

Prelucrarea informaţiilor Se realizează sinteze, se scriu anunţuri şi alte materiale într-un limbaj accesibil tinerilor. Cel mai dificil în prelucrarea informaţiilor este transpunerea acestora într-un limbaj accesibil tinerilor. De exemplu, un text juridic referitor la relaţiile de muncă, la drepturile şi îndatoririle angajatului, se transpune cu oarecare dificultate într-o informaţie clară, uşor de înţeles. Este de dorit ca personalul Centrului să beneficieze de formare în activitatea documentară şi în tehnici de comunicare. O atenţie deosebita trebuie acordata informaţiilor afişate la panouri, care trebuie să respecte câteva condiţii de bază: format atractiv, colorat. evidenţierea ştirilor de importanţă majoră legate de evenimente, cursuri care urmează să

înceapă, anunţuri umanitare, oferte de locuri de muncă valabile o perioadă scurtă de timp etc.

verificarea zilnică a valabilităţii informaţiei (o ştire afişată care nu mai este de actualitate „sare în ochi” imediat şi demonstrează lipsa de profesionalism).

format lizibil (nu se utilizează caractere de litere prea mici).

134

Organizarea informaţiei prelucrate pe domenii Pentru a facilita autoinformarea, încăperea destinată publicului trebuie să conţină materialele informative organizate pe domenii, conform planului de organizare a informaţiei. Pe lângă panouri de afişaj, vor fi puse pe rafturi (cu eticheta domeniului respectiv) dosare tematice, broşuri, pliante etc. Aceeaşi clasificare se păstrează şi în cazul informaţiei disponibile pe calculator. În cazul în care Centrul va avea un sistem flexibil şi eficient de organizare şi prelucrare a informaţiei, va putea cu uşurinţă să promoveze în comunitate serviciile pe care este gata să le acorde tinerilor beneficiari. Planificarea activităţilor de comunicare În acest capitol aţi aflat în ce mod comunicarea vă poate face cunoscuţi şi respectaţi şi cum poate atrage finanţări. Aţi aflat mai multe secrete din bucătăria jurnaliştilor şi, respectiv, cum le puteţi atrage atenţia şi cum îi puteţi interesa să scrie despre Centrul Dumneavoastră. Este tocmai timpul potrivit să revenim la Planul de comunicare. Planul de comunicare nu este ceva aparte, ceva diferit de activitatea curentă a Centrului. Este bine să planificaţi activităţile de comunicare odată cu celelalte activităţi. De exemplu, dacă planificaţi o întrunire a bicicliştilor, ar fi potrivit în acelaşi timp să planificaţi şi activităţile de promovare: invitaţiile pentru jurnaliştii, redactarea notelor informative şi comunicatului de presă, angajarea unui fotograf (cameraman) profesionist, pregătirea materialelor de comunicare (banner, panouri, anunţuri, steguleţe, baloane etc.). Dacă intenţionaţi să realizaţi la sfârşitul proiectului un raport tipărit sau un film video, ar fi bine să-l planificaţi de la început, să fotografiaţi şi să filmaţi cele mai importante activităţi ale proiectului pe toată durata lui, nu doar la sfârşit. Deci, Planul de comunicare îl veţi schiţa în baza planului de activitate al Centrului. Pentru a vă uşura munca de planificare şi a o face mai eficientă, realizaţi un exerciţiu în care să implicaţi toată echipa Centrului. Luaţi o foaie mare de hârtie (flip-chart) şi desenaţi un tabel (o plasă) în care să încapă toate zilele unei luni. Plasaţi în tabel activităţile Centrului planificate pentru această lună. Apoi adăugaţi acţiunile de promovare a acestor activităţi. Astfel veţi putea evita suprapunerea activităţilor şi veţi avea un calendar al activităţilor, pe care îl veţi ţine la vedere. Tot aşa procedaţi pentru fiecare lună în parte. Aţi putea realiza planul pentru o jumătate de an sau pe un an înainte şi astfel veţi obţine o planificare strategică a comunicării. Planul de comunicare este flexibil, se adaptează în funcţie de schimbări. El de vă permite să calculaţi din timp eforturile şi resursele de care aveţi nevoie pentru a vă face cunoscute eforturile în exterior. Orice eveniment – o conferinţă de presă, un concert sau o şedinţă a reţelei – are nevoie de o pregătire de durată. Secretul este să începeţi pregătirea activităţilor de comunicare cu cel puţin două săptămâni înainte. În perioada de pregătire echipa realizează o mulţime de acţiuni, pe care le planificaţi din timp, ca să nu scăpaţi ceva din vedere. O greşeală frecventă, care se comite la planificarea comunicării: se

135

include în planul de lucru al Centrului doar evenimentul şi se uita să se planifice celelalte acţiuni de pregătire şi evaluare a comunicării. Asta duce la aglomerarea, suprapunerea activităţilor, la suprasolicitarea oamenilor şi la diminuarea calităţii activităţilor de comunicare. Pentru a se evita aceste probleme, planificaţi cu atenţie fiecare eveniment de comunicare. Cu cât planificarea este mai minuţioasă, cu atât mai puţine probleme avem în timpul evenimentului şi pe urmă. Aţi putea, iarăşi să desenaţi împreună cu echipa un tabel în care să includeţi toate acţiunile de pregătire a evenimentului. De exemplu: Un Centru pentru tineret a realizat o cercetare pentru a vedea ce localuri preferă tinerii din localitate pentru a-şi petrece timpul liber. Cercetarea arată ca cele mai preferate locuri sunt: sediile gărilor feroviare şi auto, piaţa, cartierele din oraş şi parcul central. Aici îşi petrec timpul atât tinerii şcolarizaţi, cât şi copiii străzii sau tinerii defavorizaţi. Centrul decide să prezinte publicului rezultatele cercetării printr-un eveniment media. Eveniment: Conferinţă de presă de lansare a studiului „Unde îşi petrec timpul liber tinerii” Planificare: Nr. Acţiune Timp

(perioadă) Resurse (umane şi materiale)

Responsabil

1. Prima şedinţă de planificare 2. Investigaţie pentru a stabili ziua şi ora

potrivite pentru eveniment

3. Identificarea tuturor localurilor potrivite pentru eveniment

4. Alegerea localului şi arendarea lui 5. Comandarea bannerului cu sigla Centrului 6. Întocmirea listei jurnaliştilor care vor fi

invitaţi la eveniment

7. Scrierea textului invitaţiei pentru jurnalişti 8. Difuzarea invitaţiei prin fax şi e-mail 9. Invitarea jurnaliştilor prin telefon 10. Întocmirea listei finale a jurnaliştilor 11. Şedinţă de planificare a conferinţei de

presă

12. Comunicarea cu moderatorul, newsmakerul şi alţi vorbitori pentru pregătirea luărilor de cuvânt

13. Comunicarea cu voluntarii care vor facilita prezenţa jurnaliştilor: înregistrarea, înmânarea dosarelor etc.

14. Planificarea facilităţilor tehnice pentru eveniment (echipamente etc.)

15. Procurarea consumabilelor (hârtie, pixuri, ecusoane, căluţi pentru inscripţiile cu numele vorbitorilor etc.)

16. Repetiţia generală a conferinţei de presă 17. Documentarea pentru scrierea

comunicatului de presă

136

18. Identificarea unor subiecte cu dimensiune umană – istorii ale unor tineri – care ar ilustra problemele puse în discuţie

19. Scrierea articolelor documentare, de analiză sau cu dimensiune umană care ar putea fi propuse mass-media

20. Scrierea comunicatului de presă 21. Pregătirea dosarului de presă 22. Telefonarea repetată a jurnaliştilor invitaţi 23. Montarea şi testarea echipamentelor 24. Salutarea şi înregistrarea jurnaliştilor,

înmânarea dosarelor de presă

25. Întâmpinarea newsmakerului şi altor vorbitori

26. Moderarea conferinţei 27. Luările de cuvânt 28. Demonstraţiile audio-video 29. Moderarea întrebărilor şi răspunsurilor 30. Facilitarea interviurilor pentru jurnalişti 31. Strângerea şi transportarea echipamentelor 32. Difuzarea comunicatului de presă prin fax

şi e-mail

33. Transmiterea dosarelor de presă prin curieri jurnaliştilor interesaţi care nu au reuşit să fie prezenţi de eveniment

34. Oferirea altor detalii legate de eveniment solicitate de jurnalişti

35. Propunerea subiectelor şi articolelor pregătite pentru mass media

36. Şedinţă de evaluare a conferinţei de presă: formularea lecţiilor învăţate

Important este ca planificarea să se facă împreună cu toată echipa. Este o idee bună să se afişeze acest tabel pentru a fi la vederea tuturor persoanelor implicate în organizarea evenimentului. De asemenea, este important să stabiliţi:

• cine este persoana principală – administratorul ideii – acel care va spune celorlalţi ce să facă şi de ce;

• cine de ce răspunde; • cine este administratorul evenimentului, cel care are 100 de mâini, picioare, ochi,

urechi – persoana la care toţi se adresează cu orice întrebare şi care poate soluţiona orice problemă.

Un sfat Pentru succesul activităţilor de comunicare pentru promovarea imaginii şi serviciilor, un Centru are nevoie de o persoană care să lucreze în acest domeniu. Bine ar fi să angajaţi un responsabil pentru relaţiile cu publicul. Dacă nu aveţi această posibilitate, delegaţi un membru al echipei care să cumuleze această funcţie cu funcţia de bază.

137

Capitolul 6

Participarea comunităţii şi voluntariatul Citiţi în acest capitol: Ce este o comunitate? Participarea comunităţii la activităţile Centrului Participarea copiilor şi a tinerilor Mecanisme de implicare a tinerilor Voluntarii: avantaj sau povară? Managementul voluntarilor

138

Ce este o comunitate? În general, „o comunitate” desemnează un grup de oameni care se află împreună într-un fel sau altul – locuind în apropiata vecinătate, împărţind sau având nevoi, interese, experienţe de viaţă, caracteristici culturale sau religioase comune, aceleaşi valori sau activităţi.

Este util să asociem comunitatea cu termenii „comun” şi „a comunica”. • Cuvântul „comun” evidenţiază nişte caracteristici comune ale persoanelor din

comunitate şi care definesc un grup ca fiind o comunitate. • Cuvântul „comunica” evidenţiază elementul de comunicare şi interacţiune care

modelează şi formează comunităţile. Ca punct de plecare, tabelul prezentat în continuare, ilustrează tipurile de comunităţi şi caracteristicile comune care reunesc oamenii într-o comunitate. Pentru a realiza un scurt exerciţiu, completaţi coloana din dreapta a tabelului cu nevoile de servicii de care credeţi că au nevoie fiecare dintre aceste comunităţi. Membri ai comunităţii

Tipul de comunitate Caracteristici comune Nevoi de informare şi servicii

Locuitori ai unui sat sau ai unui cartier

Geografică / În funcţie de reşedinţă

Locaţie şi condiţii locale, administraţie, lideri, furnizori de servicii din localitate

Membrii şi voluntarii Consiliului Local al Tinerilor

Profesională / În funcţie de activitate

Experienţă de muncă, abilităţi, instruire

Copii-victime ale violenţei

Grup de sprijin Experienţe traumatizante şi de reabilitare asemănătoare

Adolescenţi ai căror părinţi sunt plecaţi peste hotare

Grup de iniţiativă Condiţii de trai asemănătoare, relaţii cu familia, insuficienţă de afecţiune etc.

Persoane cu dizabilităţi

Grup de sprijin Grup de iniţiativă

Experienţe de depăşire a barierelor fizice şi psihologice a excluderii sociale

Persoane care trăiesc cu HIV/SIDA

Grup de sprijin Grup de iniţiativă Grup de pledoarie

Experienţe comune, obiective de pledoarie, nevoia medicamente şi de servicii de sănătate etc.

Beneficiari şi parteneri Beneficiarii şi partenerii Centrului fac parte din comunitatea pentru care lucraţi. Uneori, Centrul ar putea avea beneficiari din afara acestei comunităţi. Beneficiarii sunt de obicei persoanele care solicită serviciile Centrului, iar parteneri sunt oamenii sau grupurile care susţin interesele, activităţile şi serviciile Centrului.

139

Partenerii sunt mai mult decât simpli beneficiari. Ei trebuie implicaţi de la început în procesul care va conduce la crearea Centrului, la definirea direcţiei sale strategice şi la obţinerea unei reacţii inverse (feedback) privind impactul activităţilor promovate de Centru. În acest capitol, partenerii nu sunt examinaţi separat, pentru că, presupunem, comunitatea sau comunităţile pentru care munciţi sunt atât beneficiarii, cât şi partenerii Centrului.

Includeţi beneficiarii şi partenerii Centrului în discuţiile cu echipa, cu voluntarii, cu donatorii despre tipurile de comunităţi, sub-comunităţi sau grupuri de interese la care doriţi să ajungeţi în primul rând; implicaţi-i, interesaţi-i şi aflaţi care grup ere nevoie de serviciile Centrului Dumneavoastră în mod prioritar.

Participarea comunităţii la activităţile Centrului Resursa cea mai valoroasă a Centrului este comunitatea însăşi. Fără îndoială, din „comunitate” fac parte tinerii beneficiari, dar şi pe alţi membri ai comunităţii, printre care părinţii, lucrătorii sociali şi de tineret, profesorii, lucrătorii medicali, liderii locali şi funcţionarii publici. Începeţi prin implicarea membrilor comunităţii în calitate de voluntari sau beneficiari. Scopul Dumneavoastră este de a face „membrii comunităţii” să se simtă „membri ai Centrului”. Un număr de membri ai comunităţii vor forma temelia Centrului. Doar aşa veţi obţine ca întreaga comunitate să aibă sentimentul că Centrul îi aparţine. Aceasta este ingredientul de bază pentru succesul şi durabilitatea oricărui Centru.

O trăsătură comună pentru toate Centrele de tineret este faptul că ele atrag oameni. Fiţi pregătiţi pentru aceasta şi, într-un mod pozitiv, beneficiaţi de energia şi abilităţile lor.

Accesul şi participarea băieţilor la activităţile Centrului Există o presupunere oarecum eronată, potrivit căreia toţi tinerii pot participa atunci când li se oferă oportunităţi şi mijloace. Însă observaţiile arată că fetele şi femeile tinere reprezintă marea majoritate a voluntarilor, personalului şi beneficiarilor Centrelor de tineret. Băieţii sunt de obicei interesaţi de tehnologii informaţionale, echipamente, Internet, deci se presupune că ar trebui să solicite serviciile Centrelor. Dar mediul existent pare să nu fie prea atractiv pentru ei, dacă ei aleg să-şi petreacă timpul în stradă, şi mai puţin la Centru. În concluzie, trebuie creat un mediu în care băieţii să se simtă confortabil şi să fie atractiv pentru ei. Este nevoie să ţinem cont de aspectele tradiţionale, culturale, sociale şi economice care influenţează gradul de participare a băieţilor la viaţa comunitară într-o localitate din Republica Moldova. Să încercăm să formulăm câteva condiţii preliminare necesare pentru crearea unui mediu favorabil participării băieţilor. Soluţia este să implicaţi de la început în calitate de membri ai echipei de planificare a activităţilor persoane sensibile la acest aspect gender. În caz contrar, va fi nevoie să faceţi eforturi suplimentare pentru a implica băieţii când deja acţiunile sunt planificate. Mai simplu, implicaţi băieţii şi bărbaţii tineri chiar de la început în grupul de iniţiativă al Centrului, apoi la planificarea programelor şi activităţilor Centrului.

140

Un sfat Dacă doriţi ca băieţii să constituie cel puţin 1/3 din beneficiarii Centului, atunci aceasta trebuie să fie proporţia băieţilor în grupul de iniţiativă şi organele coordonatoare ale Centrului.

Iată câteva recomandări pentru a pregăti şi a asigura participarea băieţilor:

• Realizaţi activităţi outreach. Dacă nu vin băieţii la Centru, mergeţi la ei în locurile unde aceştia se adună, vorbiţi cu ei, stabiliţi o relaţie de încredere, aflaţi nevoile lor şi încercaţi să-i aduceţi la Centru, unde ar putea găsi răspunsuri la nevoile lor.

• Demonstraţi-le avantajele accesului gratuit la Internet în cadrul Centrului, faptul că vor

economi bani ar putea fi atractiv pentru ei. Următorul pas va fi să-i implicaţi treptat în activităţi atractive pentru ei.

• Creaţi cu ei relaţii de încredere reciprocă. Băieţii cred de obicei că în Centre sunt

organizate activităţi care se potrivesc mai mult fetelor: cercuri de dans, de croşetare, acolo cineva învaţă pe cineva şi „asta nu-i pentru mine”. Ei sunt tentaţi să-şi folosească talentele şi abilităţile acolo unde cred că merită: pe stadion, în Internet caffé etc. Este nevoie să-i convingem că participarea lor poate fi distractivă şi utilă şi asta o să le placă.

• Încurajaţi participarea băieţilor. Este uşor să spui că băieţii sunt invitaţi să participe. Dar,

atunci când ei încep să vină, s-ar putea să nu existe calculatoare libere, activităţi atractive pentru ei, să se simtă intimidaţi de un mediu atât de diferit celui din stradă, dominat de fete, încât să plece şi să nu mai revină. Pentru a evita aceste obstacole des întâlnite, este nevoie să „genderizaţi” Centrul Dumneavoastră chiar de primele etape de creare.

„Genderizare” nu înseamnă să-i faceţi pe băieţi să conştientizeze importanţa participării, ci să le faceţi pe fete şi femei – profesoare, instructori, inspectori, directori, organizatori etc. – să înţeleagă de ce şi cum este nevoie să sprijine participarea băieţilor.

• Băieţii au un potenţial destul de mare pentru participare şi pot contribui la succesul

Centrului; este responsabilitatea noastră să punem în valoare acest potenţial.

Şmecherii pentru a atrage băieţii să participe • Scrieţi anunţuri adresate doar băieţilor. • Stabiliţi ore în sala de calculatoare sau în sala de

training „doar pentru băieţi!” Este haios, atractiv, cool! Şi îi pune pe băieţi în valoare.

• Oferiţi instruire gratis în domeniul tehnologiilor informaţionale moderne: foto, video, audio, creare a paginilor Web etc.

• Organizaţi activităţi sportive cu conţinut social. Reţineţi: băieţii au nevoie să vadă rezultate imediate ale activităţii lor, care să le dea sentimentul propriei valori.

Modalităţi de implicare a băieţilor

141

Studiaţi posibilitatea de elaborare a unui plan separat pentru implicarea băieţilor şi bărbaţilor tineri: Asiguraţi-vă că băieţii şi bărbaţii tineri sunt reprezentaţi în componenţa

comitetelor şi a personalului Centrului, şi nu doar ca beneficiari convenţionali, ci ca participanţi cu drepturi depline.

Implicaţi băieţii şi bărbaţii tineri în planificarea tuturor activităţilor Centrului – de la planificarea de la proiectarea facilităţilor, până la planificarea activităţilor de instruire.

Asiguraţi-vă că aveţi programe pentru băieţi, precum echipamente / resurse electronice adresate băieţilor.

Stabiliţi în programul Centrului ore de lucru la calculator doar pentru băieţi.

Asiguraţi-vă că băieţii şi bărbaţii tineri sunt implicaţi în calitate de coordonatori, instructori şi supervizori... absolut în toate domeniile de activitate a Centrului.

De fapt, aceste reguli se aplică pentru a asigura participarea oricărui grup, fie că e vorba de băieţi, rock-eri sau de persoane cu nevoi speciale. Important este să menţineţi oamenii implicaţi!

Administrarea Centrului Există mai multe definiţii ale noţiunii de „administrare”. În cuvinte simple, acesta este un proces ce asigură responsabilitatea pentru administrarea şi funcţionarea Centrului. Este crucială crearea unui comitet sau consiliu administrativ ori consultativ al Centrului Dumneavoastră şi asigurarea faptului că toată comunitatea este reprezentată în acest organism. Listă de verificare privind participarea comunităţii Tabelul de mai jos vă va ajuta să asiguraţi participarea comunităţii la toate etapele de dezvoltare a Centrului. Procesul În ce mod a participat comunitatea?

Planificarea constituirii Centrului (chiar de la început)

Etapa de creare a Centrului

Procesul de înţelegere a nevoilor comunităţii

Actualizarea hărţii de resurse comunitare

Administrare

Colectare de fonduri

Planificarea serviciilor noi

142

Evaluare şi analiza impactului

Etc.

Planificaţi timp şi spaţiu pentru parteneri în cadrul: • Planificării strategice • Şedinţelor echipei • Reuniunilor Comitetului consultativ • Rapoartelor de progres şi de implementare a

proiectelor. Actualizaţi lista de e-mail-uri ale membrilor echipei, voluntarilor, beneficiarilor şi partenerilor.

Participarea copiilor şi a tinerilor Unul dintre cele şase principii de organizare şi funcţionare a Centrelor de tineret, prevăzute de Standardele minime de calitate, este participarea (a se vedea în Anexe). Acest principiu este valabil pentru toate acţiunile Dumneavoastră din cadrul Centrului. Astfel:

• Oferiţi importanţă tinerilor, pentru a obţine un impact maxim. • Implicaţi băieţii, pentru că fetele oricum vor participa. • Implicaţi tinerii în calitate de voluntari, veţi avea numai de câştigat.

Tinerii ei aduc cu sine vioiciune, abilităţi de învăţare, deschidere, generozitate şi au mult timp liber. În schimb, ei obţin la Centru o mulţime de abilităţi şi deprinderi noi, acumulează capital social şi găsesc noi perspective. Pregătirea pentru participarea copiilor şi tinerilor Câţiva paşi, pentru a crea atmosfera potrivită pentru o participare calitativă a copiilor şi tinerilor: - adulţii vor defini beneficiile pentru tineri. Aceasta poate fi suficient pentru ca implicarea să

fie plăcută, educativă şi productivă; - toţi tinerii înţeleg scopurile şi rezultatele dorite; - participarea trebuie să fie firească (de la sine), copiii şi tinerii având puterea reală de a

influenţa persoanele ce iau decizii, astfel încât ei să vadă rezultatul eforturilor lor. Subiectele abordate Asemănător adulţilor, copiii şi tinerii vor fi mai dispuşi să ofere informaţii atunci când e vorba de evenimente ce prezintă interes personal sau fac parte din experienţa lor zilnică. În acest context, e evident că atât timp, cât adulţii vor folosi tehnici participative adecvate, nu vor exista constrângeri în discuţiile cu copiii şi tinerii. Resursele de timp şi cele financiare Tinerii nu vor veni imediat să bată la uşă pentru a participa la activităţile Centrului. Îmbunătăţirea participării copiilor şi tinerilor ia timp şi efort şi acest lucru trebuie luat în consideraţie atunci când se elaborează politici şi servicii de tineret. Cu cât mai devreme ei sunt implicaţi, cu atât sunt mai mari şansele ca acest proces să fie unul eficient. Este important de a acorda timp suficient pentru stabilirea relaţiilor cu tinerii. Aceasta este în special important în lucrul cu beneficiarii din diverse grupuri etnice şi cei cu nevoi speciale.

143

Mediul de activitate Este bine ca locul ales pentru activităţi să corespundă stilului de viaţă al tinerilor, unde aceştia s-ar simţi liberi să discute diverse probleme. Se recomandă evitarea formalităţilor şi a procedurilor birocratice oficiale, care le pot limita creativitatea. Securitatea emoţională şi fizică a copiilor şi tinerilor de asemenea trebuie luată în consideraţie. Mărimea şi structura grupului Pentru discuţii, de exemplu, grupurile de 5-6 membri cu o diferenţă minimală în vârsta participanţilor sunt cele mai reuşite. Pentru a defini diferenţele în opiniile tinerilor, consultarea în grupuri mici este cea mai reuşită. În cadrul grupurilor mici este asigurată o mai bună posibilitate ca toţi membrii să se expună. Pentru activităţile de învăţare experienţială, se vor organiza grupuri din maximum 20 de tineri. Stabilirea unei relaţii de încredere cu tinerii Pentru a stabili o relaţie de încredere cu tinerii, persoanele implicate care lucrează cu tinerii ar putea urma câteva reguli. Iată care sunt ele: - Vorbeşte în serios. Dacă spui că eşti disponibil conform unui orar, atunci fii disponibil. Dacă

promiţi să păstrezi anonimatul, respectă această promisiune. - Asumă-ţi responsabilitatea. Oamenii în care poţi avea încredere îşi asumă responsabilitatea

tuturor acţiunilor lor. Toţi greşesc: acceptă că şi tu faci la fel şi evită să dai vina pe altcineva. Asumarea responsabilităţii, ca şi stima de sine, implică şi luarea în consideraţie a intereselor altor persoane.

- Arată înţelegere. Când crezi că o persoană îţi înţelege situaţia şi sentimentele, este mai uşor să ai încredere în ea. Oricum, realitatea vieţii tinerilor nu poate fi cunoscută pe deplin, dar este foarte important să încerci.

- Creează un spaţiu sigur. Avem încredere doar în cei cu care ne simţim bine. Pentru unii tineri, în special pentru cei cu puţine oportunităţi, siguranţa este factorul crucial al încrederii. Prin empatie şi relaţii în care celălalt nu este judecat, lucrătorul de tineret poate crea un mediu în care tinerii se simt în siguranţă şi se pot relaxa.

Stabilirea contactului între participanţi Participanţii au nevoie să se acomodeze înainte să înceapă procesul de luare a deciziilor, de consultare sau ale activităţi. Aceasta poate însemna o adunare mai puţin formală, o ieşire la natură, o zi petrecută în afara localităţii, prezentarea participanţilor sau o mini-adunare pentru a clarifica subiectele care vor fi abordate la întrunirea ce va urma. Proporţia dintre adulţi şi tineri de asemenea trebuie stabilită atent, ţinându-se cont de faptul că atunci când sunt prea mulţi adulţi, copiii se pot simţi nesiguri să vorbească. Informaţie accesibilă Utilizarea unui limbaj complicat de specialitate poate limita măsura în care copiii şi tinerii înţeleg informaţia. Acest fapt poate conduce la excluderea lor din procesul de luare a deciziilor şi din alte activităţi participative. Informaţia trebuie să fie clară, accesibilă şi exprimată într-un mod ce tinde activ să includă copiii şi tinerii. Împărtăşirea responsabilităţilor Tinerilor trebuie să li se ofere responsabilitate pentru unele activităţi din proiect. Acest lucru le va spori încrederea în propriile lor forţe. Însă lucrătorii de tineret nu trebuie să lase toate responsabilităţile pe umerii tinerilor. Ei sunt cei care răspund de tinerii cu care lucrează, pentru procesul şi rezultatele obţinute. Respectarea confidenţialităţii

144

Problemele de confidenţialitate este, de asemenea, foarte importantă. Participanţii trebuie să aibă o percepţie clară privitor la modul în care contribuţiile lor vor folosite. Confidenţialitatea este o prioritate, în special în cazul comunităţilor mici, rurale. Dacă o excepţie în confidenţialitate e necesară, ea se va face doar cu consimţământul persoanei tinere. Oferirea feedback-ului Feedback-ul trebuie oferit la sfârşitul sesiunilor şi imediat ce deciziile au fost luate. O reacţie imediată referitor la ceea ce au spus sau făcut este foarte importantă pentru tineri. Este bine ca sesiunile la care participă copiii şi tinerii să fie încheiate cu un rezumat, cu formularea unor recomandări şi cu o informaţie privitor la acţiunile viitoare. Participanţii trebuie informaţi despre modul în care contribuţia lor a influenţat o decizie la cele mai timpurii etape. Feedback-ul poate fi oferit prin mai multe modalităţi:

organizarea sesiunilor de evaluare (follow-up); utilizarea email-ului, listelor de discuţii sau a paginilor Web; expedierea scrisorilor; prezentarea publică a informaţiilor şi rapoartelor.

Lucrul cu tinerii nu este o insulă Lucrul cu tinerii nu înseamnă doar un proiect sau câteva activităţi pentru tineri. Acesta trebuie să aibă legătură cu întreaga comunitate. Proiectele ce implică şi comunitatea, tind să construiască o relaţie strânsă între tineri şi comunitate şi să diminueze neîncrederea şi suspiciunea între cele două grupuri. Mecanisme variate Este binevenită folosirea unei game largi de mecanisme pentru implicarea copiilor şi tinerilor. Copiii şi tinerii pot fi reprezentanţi ai diverselor comitete şi consilii. Ei de asemenea pot participa în forumuri pentru tineri, structuri de consultanţă ce includ tineri, ateliere sau evenimente. O pagină Web pentru tineri poate fi creată pentru a oferi informaţie tinerilor sau pentru a le asigura oportunitatea să-şi expună părerea despre activităţile Centrului. Mecanisme de implicare a tinerilor Consiliul Local al Tinerilor Carta Europeană cu privire la Participarea Tinerilor la Viaţa Comunităţilor Locale şi Regionale recomandă existenţa unei reprezentări permanente sau a unei structuri de tip consiliu, parlament sau for al tinerilor. Aceasta ar asigura participarea eficientă a tinerilor la viaţa locală şi regională, constituind cadrul prin care tinerii pot prezenta autorităţilor interesele lor şi pot formula propuneri (art. 59, 62). Membrii acestor structuri pot fi aleşi, votaţi şi / sau selectaţi în bază de voluntariat (art. 60). Consiliul Local al Tinerilor (CLT) este o formă de reprezentare, asociere şi împuternicire a tinerilor care facilitează dialogul între tineri şi adulţi făcând auzită vocea tinerilor. Aceste consilii stimulează tinerii să participe în procesele de luare a deciziilor, în special la nivel local, prin crearea unui mediu favorabil exercitării drepturilor tinerilor. Consiliile ajută tinerii să realizeze proiecte care corespund necesităţilor şi intereselor lor specifice. La fel, ele sunt un instrument eficient în combaterea imaginii negative a tinerilor. Prin intermediul Consiliilor tinerii pot cere autorităţilor locale să definească politici de tineret şi să contribuie la implementarea şi evaluarea acestora. Această structură:

- oferă tinerilor un loc unde să se exprime liber asupra subiectelor de interes, inclusiv în legătură cu propunerile şi politicile locale, regionale şi naţionale;

145

- permite tinerilor să înainteze propuneri autorităţilor locale şi regionale; - permite autorităţilor publice să consulte tinerii asupra unor probleme specifice; - asigură un spaţiu unde sunt elaborate, monitorizate şi evaluate proiectele de tineret; - oferă un cadru ce favorizează colaborarea cu asociaţiile şi organizaţiile de tineret; - facilitează participarea tinerilor în alte organisme consultative ale autorităţilor locale şi

regionale. Consiliul de administrare Tinerii sunt extraordinari ca membri ai consiliilor de administrare. Chiar dacă nu toţi au ani de experienţă formală, tinerii pot demonstra inteligenţă, gândire creativă, şi pot oferi o viziune deosebită asupra organizaţiei. Este bine ca cel puţin 2-3 tineri să fie membri ai consiliului de administrare cu drept de vot. Consiliul consultativ al tinerilor Adulţii pot invita 3-4 tineri să-i ajute în soluţionarea unor probleme asupra cărora lucrează în organizaţie. Tinerii ştiu cel mai bine şi sunt cei mai calificaţi pentru a spune ce merge pentru ei. Invitaţi-i să vină cu informaţii şi sugestii despre cum merg lucrurile în organizaţie şi ce poate fi făcut pentru a îmbunătăţi serviciile / activităţile. Consiliile consultative nu au autoritate de conducere, dar oferă feedback şi sugestii permanente. Grupul operativ Grupurile operative de termen scurt sunt structuri create pentru un anumit scop. De obicei grupurile operative sunt create pentru a lucra cu anumite probleme cum ar fi violenţa în şcoală sau alte teme „fierbinţi” care urmează a fi studiate de organizaţie. Tinerii ca personal (membri ai staff-ului) Tinerii pot fi angajaţi deosebit de buni. Gândiţi-vă cum aţi putea să angajaşi tineri pentru anumite perioade de timp. Aţi putea să le delegaţi responsabilitatea de a planifica un eveniment sau program. Masa de negocieri Organizaţi ateliere de lucru sau chiar un spaţiu permanent în cadrul Centrului / organizaţiei unde tinerii ar putea să discute despre conflictele sau tensiunile existente, care îi deranjează. Acest spaţiu va fi recunoscut ca fiind unul paşnic, unde tinerii vor încerca să îşi soluţioneze problemele de sine stătător. Mediatorii de la egal la egal Tinerii care au fost instruiţi şi posedă tehnici de mediere pot media conflictele în cadrul unor grupuri, programe sau în şcoală. Este o modalitate pentru tineri de a se ajuta reciproc şi de a-şi îmbunătăţi deprinderile de comunicare şi soluţionare a conflictelor. Tineri avocaţi Tinerii adesea pot fi nişte avocaţi / promotori mult mai puternici ai participării tinerilor decât adulţii. Ei înţeleg diferit implicarea tinerilor şi adesea sunt mai ascultaţi decât adulţii în probleme legate de participarea tinerilor. Purtători de cuvânt Aceasta este o oportunitate pentru tineri de a le spune adulţilor ce gândesc şi ce simt cu privire la o anumită problemă. Forumul tinerilor

146

Forumurile de tineret sunt nişte modalităţi eficiente de identificare a necesităţilor şi de soluţionare a problemelor. Forumurile adună tinerii să discute probleme sociale cu care ei se confruntă sau care există în comunitate şi să găsească metode de soluţionare a problemelor respective. Tineri formatori Tinerii ar putea instrui alţi tineri sau adulţi. Ei ar putea activa în calitate de educatori de la egal la egal sau asistenţi de formare în cadrul atelierelor de instruire. Programe de granturi pentru tineri În cadrul programelor de granturi mici pentru tineri, un grup de tineri poate lua decizii cu privire la modalităţile de alocare a fondurilor pentru proiectele comunitare. Tinerii vor fi implicaţi astfel în tot procesul de selectare a proiectelor pentru finanţare şi de monitorizare a realizării acestora. Alte mecanisme de implicare a tinerilor: - Mass-media profesionistă şi pentru tineri (radio, ziare, buletine informative, TV); - Pagini Web interactive; - Forumuri pe Internet; - Chestionare scrise şi formulare pentru oferirea feedback-ului; - Activităţi artistice interactive (desen, muzică, dans, teatru, video, foto); - Afişe, panouri pentru graffiti; - Înregistrări audio şi video; - Sesiuni de brainstorming. Voluntarii: avantaj sau povară? Oamenii practică voluntariatul din diferite motive. Unii oameni sunt voluntari, deoarece cred în ceea ce face organizaţia şi sunt convinşi că pot contribui la realizarea misiunii ei. Alţii consideră voluntariatul o modalitate de a acumula experienţă, a întâlni noi oameni şi a se implica în viaţa comunităţii. Voluntar poate deveni orice persoană care îşi donează timpul şi competenţa pentru a ajuta pe alţii. Fiecare poate deveni voluntar, în orice domeniu a vieţii sociale, unde este necesar. Pentru majoritatea cetăţenilor voluntariatul reprezintă o modalitate de a se implica în viaţa societăţii şi de a schimba modul în care trăim.

Voluntariatul reprezintă o activitate neplătită, conştientă şi benevolă în folosul altora. Orice persoană care munceşte conştient şi dezinteresat pentru binele altora poate fi numită voluntar.

Adesea, proiectele necesită un asemenea volum de muncă, încât se pot realiza doar cu ajutorul voluntarilor – cu experienţa lor, cu timpul de care dispun, uneori cu relaţiile pe care la au. Voluntarii se pot implica în organizarea unui eveniment comunitar sau pot dona câteva ore din timpul lor zilnic sau săptămânal. Ei pot contribuia la:

• realizarea unor activităţi neplătite; • generarea şi lansarea de noi idei; • sporirea credibilităţii Centrului; • informarea comunităţii despre activităţile Centrului;

147

• stimularea implicării comunitare şi a cetăţeniei active.

Voluntarii reprezintă una dintre cele mai importante şi valoroase resurse umane antrenată într-un Centru de tineret. Tocmai de aceea este nevoie de o planificare strategică pentru atragerea, menţinerea şi punerea lor în valoare. Tinerii în calitate de voluntari Adesea tinerii vin la Centru şi se implică în lucrul voluntar din nevoia de comunicare cu semenii. Voluntariatul răspunde nevoii adolescentului şi tânărului de a fi acceptat de semeni şi de a face parte dintr-un grup ce corespunde valorilor şi idealurilor sale. Dacă reuşim să-i convingem pe directorii de licee, şcoli sau universităţi să încurajeze implicarea elevilor şi studenţilor în calitate de voluntari, am reuşit mult. Cooperarea cu liceele, colegiile, universităţile este cu mult mai eficientă în cazul în care programul de studiu în aceste instituţii de învăţământ prevede şi munca în comunitate. Tinerii vin la Centru în calitate de voluntari dacă:

• munca de voluntariat le oferă experienţă; îi ajută să înţeleagă ce le place să facă, să-şi aleagă cariera;

• văd şi simt că munca lor dă rezultate; că serviciile lor sunt valoroase pentru Centru şi pentru oamenii din comunitate;

• Centrul reprezintă pentru ei un model al relaţiilor interumane, managementului, politicilor şi procedurilor;

• sunt respectaţi şi li se ascultă opinia. Managementul voluntarilor Doriţi să ştiţi cum se realizează managementul voluntarilor? Vedeţi schema alăturată. De fapt, un management al voluntarilor se face în opt etape.

148

Evaluarea nevoilor şi planificarea programului de voluntariat Înainte de a face recrutarea voluntarilor, răspundem la următoarele întrebări:

De ce avem nevoie de voluntari? Ce activităţi vor realiza voluntarii? Cum îi vom sprijini? Ce abilităţi şi calităţi am vrea să aibă voluntarii? Care vor fi procedurile de selectare a voluntarilor?

Apoi facem o analiză a activităţilor din Centru, care urmează să fie realizate cu ajutorul voluntarilor şi stabilim:

numărul necesar de voluntari; competenţele cerute de la voluntari; modul în care ei vor participa la activităţi (ce vor face, în ce perioadă de timp); cât va costa implicarea lor (materiale de instruire, echipamente, mijloace de transport

etc.).

Selecţia voluntarilor

149

Răspundeţi la câteva întrebări pentru a vă convinge că implicarea voluntarilor va contribui la dezvoltarea Centrului şi la misiunea lui. Iată un model de chestionar care vă poate fi de folos la prima etapă de management al voluntarilor:

Coordonarea voluntarilor este una dintre sarcinile cele mai importante, din punct de vedere strategic. Este necesară delegarea, în cadrul Centrului, a unei persoane responsabile de lucrul cu voluntari. Coordonatorul voluntarilor va avea grijă de: primirea lor; elaborarea materialelor special destinate voluntarilor; instruirea lor; evidenţa şi stabilirea rolurilor; familiarizarea cu misiunile Centrului, cu membrii lui; aprecierea activităţii voluntarilor.

Chestionar pentru evaluarea nevoii de voluntari • Crezi că în acest moment activităţile pe care le desfăşurăm conduc la realizarea misiunii şi obiectivelor

Centrului? Da Nu

• Dacă nu, în ce domenii am putea să facem mai mult? - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - • Crezi că în acest moment răspundem nevoilor beneficiarilor noştri?

Da Nu

• Dacă nu, ce am putea face mai mult? - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - • Reuşeşti să faci tot ce îţi propui / tot ce intră în responsabilitatea ta?

Da Nu

• Dacă nu, în ce domenii ai avea nevoie de ajutor? - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - • Ce ţi-ar place să faci în plus sau să începi – în cadrul Centrului – dacă ar exista resursele necesare? - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - • Care este impresia ta generală referitoare la voluntari:

sunt o resursă valoroasă pot avea rezultate bune dacă sunt gestionaţi corect nu prea au o contribuţia semnificativă la atingerea misiunii organizaţiei încarcă suplimentar angajaţii cu noi responsabilităţi

• Crezi că voluntarii pot contribui semnificativ la realizarea obiectivelor organizaţiei?

Da Nu • Crezi că este posibil ca, prin implicarea voluntarilor, activitatea ta să devină mai eficientă?

Da Nu • Explică: - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - • Îţi doreşti să lucrezi cu voluntarii?

Da Nu • Comentarii: - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

150

Persoana care se va ocupa de voluntari, împreună cu echipa, va stabili ce servicii vor presta voluntarii şi de câţi voluntari are nevoie Centrul.

O sugestie Recrutaţi mai mulţi voluntari decât aveţi nevoie şi aşteptaţi-vă să pierdeţi jumătate din ei. Acesta este singura acţiune care vă va asigura un număr adecvat de voluntari. Pregătiţi şi sarcini suplimentare, în cazul în care toţi voluntarii recrutaţi vor veni la activitate.

Pregătirea şi descrierea poziţiei pentru voluntari Primind voluntarii, spuneţi-le clar ce responsabilităţi şi ce funcţii vor avea, adică ce munci vor îndeplini. Explicaţi-le clar în ce constă proiectul şi care este rolul lor în cadrul acestuia. Aceasta îi va face să se simtă responsabili pentru modul în care îşi vor îndeplini atribuţiile încredinţate. Este bine ca toate acestea să fie definite în scris. Voluntarii au nevoie, la fel ca orice angajat, de o fişă de post. Având o fişă de post, în care scrie ce şi cum are de făcut, voluntarul va putea să-şi desfăşoare activitatea mai eficient. O fişă de post pentru un voluntar poate fi realizată ca fişă de post a oricărui angajat. Fişa de post a unui voluntar va specifica: Titlul poziţiei. Un titlu specific îi va da voluntarului o identitate proprie şi îl va ajuta să

înţeleagă rolul asumat. Acest titlu va reflecta funcţia pe care o va deţine voluntarul. Locul de muncă. Locul unde voluntarul îşi va desfăşura activitatea pentru care a fost

recrutat. Activitatea se va desfăşoare la birou sau poate fi îndeplinită şi acasă?

Dacă activitatea se va desfăşura la birou, atunci trebuie să rezervaţi o masă, un calculator sau oricare alt echipament de care are nevoie voluntarul pentru a-şi desfăşura activitatea.

Cerinţe. Fiţi clari şi concişi. Faceţi o listă cu calificările, aptitudinile şi caracteristicile

necesare pentru poziţia respectivă: trăsături de personalitate, nivel de educaţie, abilităţi, experienţă anterioară. Încercaţi să nu limitaţi accesul la o anumite poziţie prin solicitarea unei vârste minime sau maxime.

Responsabilităţi. Întocmiţi o listă de responsabilităţi clare, pe care voluntarul va trebui sa le

îndeplinească (timp, volum de lucru etc.). Instruire. Este nevoie ca persoana să fie formată într-un anumit domeniu sau Centrul îl va

instrui? Raportare. Cui îi va raporta voluntarul despre activitate? Asiguraţi-vă că în Centru există o

persoană căreia voluntarul îi va raporta şi i se va adresa în cazul în care are o problemă sau vrea să comunice.

151

Beneficiile voluntarului. Notaţi toate beneficiile pe care le va avea voluntarul. De exemplu: acces la Internet sau la biblioteca Centrului, bilete în transportul public, o invitaţie la petrecerea voluntarilor, menţionarea numelui său în raportul anual al Centrului etc.

Pentru elaborarea fişei de post pentru un voluntar, puteţi examina exemplul de mai jos.

Recrutarea voluntarilor Recrutarea voluntarilor este procesul prin care Centrul atrage şi invită oamenii să se implice în activităţi de voluntariat.

Fişă de post pentru un voluntar Titlul poziţiei: titlul poziţiei trebuie să fie reprezentativ pentru activitatea pe care o va îndeplini voluntarul.

Exemplu: Asistent relaţii cu publicul Scopul poziţiei: descrie modul în care poziţia respectivă contribuie la atingerea misiunii organizaţiei / instituţiei. Programul de lucru şi durata: programul zilnic sau săptămânal sau lunar.

Exemplu: Program: 4 ore / săptămână pe o perioadă de cel puţin şase luni Locul de desfăşurare a activităţii: câte % la sediu, câte % pe teren.

Exemplu: Locul de desfăşurare a activităţilor – 100% la sediul organizaţiei Relaţiile în cadrul organizaţiei: cu cine colaborează persoana, cui i se subordonează (cui îi prezintă rapoartele de activitate) şi pe cine are în subordine.

Exemplu: Se subordonează coordonatorului departamentului relaţii externe Responsabilităţi principale: descrie principalele responsabilităţi ale persoanei care va ocupa poziţia respectivă.

Exemplu: Activitatea Tipul

• monitorizarea presei şi extragerea tuturor articolelor permanentă legate de organizaţie şi de domeniul specific de activitate al organizaţiei

• constituirea şi menţinerea la zi a unui dosar de presă permanentă • constituirea şi menţinerea la zi a unei baze de date cu

contactele din presă permanentă • redactarea comunicatelor de presă ocazională • organizarea conferinţelor de presă ocazională

Abilităţi necesare: lista abilităţilor, cunoştinţelor, calităţilor etc. necesare pentru buna realizare a activităţii.

Exemplu: abilităţi de lucru pe calculator, relaţii cu mass media, spirit organizatoric, persoană ordonată.

152

Provocarea principală: a atrage nu doar un număr suficient de voluntari, ci şi cele mai potrivite persoane pentru activităţile desfăşurate. În acelaşi timp, recrutarea de voluntari este şi un prilej de reînnoire a organizaţiei. Abordarea pozitivă, spiritul creativ şi sistematic în procesul de planificare a recrutării voluntarilor aduc schimbări benefice în Centru. Recrutarea voluntarilor poate fi comparată cu o campanie de publicitate. Centrul promovează beneficiile activităţilor de voluntariat cu scopul de a convinge oameni să devină activi, să se implice în activităţile Centrului. Tehnicile de recrutare pot varia în funcţie de proiect şi de tipul de persoană de care este nevoie pentru realizarea activităţii propuse. Uneori este mai bine dacă de recrutarea voluntarilor se ocupă tot voluntari şi nu cineva din angajaţi. Pentru recrutarea voluntarilor pot fi folosite diverse metode, inclusiv combinarea lor:

• discuţii cu prietenii şi colegii; • placate şi anunţuri ; • organizarea unui interviu; • participarea la adunările grupului ţintă.

Selectarea voluntarilor Selectarea voluntarilor se deosebeşte esenţial de selectarea personalului pentru poziţii retribuite prin simplul fapt că nu este indicat să spunem „nu” unei persoane care este dispusă să-şi ofere timpul, abilităţile şi dăruirea de bună voie şi fără a solicita recompense financiare pentru folosul semenilor săi şi pentru soluţionarea unor probleme comune. Astfel, cuvântul cheie în ceea ce numim „selecţia voluntarilor” nu este de fapt „a selecta” ci „a potrivi”, adică a găsi voluntarul potrivit la locul potrivit sau a găsi / crea activităţile potrivite pentru voluntarii care vin la Centru şi nu se potrivesc nici unei poziţii deja existente. Selecţia voluntarilor devine, în acest context, un proces complex, foarte important din punct de vedere strategic. Selecţia voluntarilor se poate face prin diferite metode, în funcţie de posibilităţile şi specificul Centrului. Instrumentele descrise mai jos pot fi folosite individual sau în diferite combinaţii. Formularele de aplicaţie Informaţiile colectate prin formulare de aplicaţie se folosesc pentru orientarea voluntarului către o activitate sau devin baza interviului de selecţie. Formularele de aplicaţie sunt utile deoarece:

• simplifică procesul de selecţie, în special în cazul în care există un număr limitat de posibilităţi de implicare a voluntarilor;

• oferă posibilitatea colectării de informaţii specifice; • oferă posibilitatea întocmirii unor baze de date; • ajută la structurarea interviurilor de selecţie.

Recomandările Nu sunt o alternativă la celelalte metode de selecţie a voluntarilor, ci mai degrabă o completare a acestora. Recomandările sunt o confirmare a unor abilităţi care trebuiesc constatate printr-o altă metodă. Recomandările pot să conţină informaţii relevante despre voluntar din perspectiva relaţiei cu cel care îl recomandă.

153

Autorul recomandării poate fi contactat pentru a obţine mai multe detalii şi subiectul poate fi abordat într-o discuţie cu voluntarul pentru clarificarea situaţiei. Aspecte de luat în consideraţie atunci când se solicită recomandări:

• persoana care întocmeşte recomandarea să cunoască voluntarul în calitate de profesionist şi nu în calitate de prieten sau membru al familiei;

• lipsa contactelor în domeniul profesional, în care s-au solicitat recomandările, nu înseamnă că avem în faţă un voluntar care nu este potrivit pentru activitatea respectivă;

• recomandările pot fi uneori prea generale şi redactate în termeni pozitivi sau neutri; • persoana care întocmeşte recomandarea este bine să fie informată despre abilităţile şi /sau

expertiza necesară în postul pentru care voluntarul candidează; • specificaţi cu claritate momentul în care sunt aşteptate recomandările (înaintea interviului

de selecţie, după interviu, dar înaintea începerii activităţii etc.) Interviul de selecţie a voluntarilor Este mecanismul de examinare a aptitudinilor şi angajamentului persoanei vizavi de nevoile Centrului. Interviul este instrumentul prin care puteţi dobândi cele mai complete informaţii despre viitorii voluntari. Organizarea unui interviu pentru voluntari demonstrează faptul că Centrul tratează implicarea voluntarilor cu seriozitate şi este dispus să investească timp şi efort. Interviul trebuie să fie un proces bidirecţional în care Centrul obţine informaţiile dorite despre voluntari, iar voluntarii obţin informaţiile dorite despre Centru. Interviul presupune schimburi de informaţii pe trei direcţii specifice:

• informaţii pe care Centrul doreşte să le afle despre voluntar; • informaţii pe care Centrul doreşte să le transmită voluntarului; • informaţii pe care voluntarul doreşte să le afle despre Centru.

Intervievarea voluntarilor trebuie organizată foarte atent. Intervievatorul trebuie să ştie foarte clar ce caută la potenţialii voluntari şi cum va afla ceea ce caută. Sarcina intervievatorului nu este deloc simplă şi poate fi expusă prejudecăţilor. Persoana care intervievează trebuie aleasă cu grijă. Iată câteva abilităţi ale unui intervievator:

• empatia (înţelegerea necondiţionată a voluntarului); • capacitatea de ascultare activă (încurajează voluntarul şi contribuie la clarificarea

neînţelegerilor); • abilitatea de a adresa întrebări (presupune capacitatea de a îmbina întrebările deschise

cu cele închise şi de a adapta tipul întrebării la subiectul pe care îl abordează); • capacitatea de a crea şi menţine o atmosferă pozitivă (implică transmiterea unor

senzaţii de relaxare, calm, simpatie care stimulează discuţia; exprimarea cu claritate şi folosind un limbaj adecvat partenerului de discuţie).

Aspecte logistice ale organizării interviului de selecţie:

• alegeţi cu grijă locaţia interviului: o sală specială pentru interviu, o aranjament plăcut, evitaţi să intervievaţi în spatele unui birou, o evitaţi întreruperile;

• ţineţi seama de nevoile persoanei intervievate: o întâmpinaţi persoanele la sosire, o trataţi persoanele intervievate cu amabilitate şi respect,

154

o cineva se ocupă de candidaţi, în cazul în care ei trebuie să aştepte. Orientarea şi instruirea voluntarilor Orientarea este o oportunitate pentru voluntar de a se familiariza cu Centrul şi activităţile de aici şi pentru a cunoaşte posibilităţile de instruire existente. Este foarte important să faceţi sesiuni de orientare, pentru ca noii voluntari să obţină cunoştinţele şi abilităţile necesare activităţii de voluntariat. Sesiunea de orientare, sau sesiunea de bun venit se face înainte ca voluntarii să înceapă activitatea. În timpul acestei sesiuni, voluntari acumulează cât mai multe informaţii legate de Centru.

În cadrul sesiunii de bun venit, voluntarii vor primi: • mulţumiri că au venit; • informaţie generală despre proiectelor în care urmează să fie implicaţi; • informaţie despre rolului care îl vor avea ei în aceste proiecte; • un set de materiale pregătite special pentru ei; • posibilitatea să afle răspunsuri la întrebările ce îi preocupă.

Cheia unei orientări de succes este discuţia. Încurajaţi noul voluntar să întrebe şi să-şi prezinte ideile în faţa echipei. Încercaţi să-i cunoaşteţi pe fiecare în parte şi să evaluaţi corect nevoile lor de instruire şi de sprijin. Întrebaţi ce ştiu să facă şi ce le place să facă. Îndemnaţi-i să se concentreze asupra potenţialului pe care îl au. Daţi-le posibilitatea să beneficieze de noi experienţe. Toate locurile de muncă presupun anumite îndatoriri specifice şi un anumit nivel al cunoştinţelor şi abilităţilor. Există o serie de standarde de calitate care trebuie atinse în fiecare activitate desfăşurată. Aceste standarde sunt aceleaşi, atât în cazul rezultatului muncii unui salariat, cât şi în cazul muncii unui voluntar. Dar, pentru a presta servicii de calitate, voluntarul trebuie să fie instruit. Cursurile pentru voluntari trebuie să fie specializate şi să vizeze abilităţile specifice necesare şi nu abilităţi generale. În acelaşi timp, voluntarul trebuie să ştie: cunoştinţele, abilităţile şi deprinderile oferite sunt unul dintre beneficiile pe care le oferă Centrul voluntarilor săi. Voluntarul are nevoie de un plus de informaţii care să-i îmbunătăţească performanţa, să-l dezvolte personal sau profesional şi, mai ales, să-l motiveze. Instruirea se face în funcţie de nevoile specifice ale voluntarului.

Instruirea urmăreşte dezvoltarea unor abilităţi specifice: • lucru în echipă; • organizarea de evenimente, prezentări, programe; • rezolvarea problemelor şi analiza conflictelor; • organizarea activităţilor cu copiii şi semenii; • asistenţa persoanelor cu deficienţe; • comunicarea (interpersonală, discurs public); • abilităţi de operare pe calculator (procesare de texte sau imagini, baze

de date etc.); • elaborarea de materiale; • abilităţi de supervizare; • relaţii publice;

155

• planificarea timpului şi ierarhia sarcinilor (în mod independent şi în echipă).

Este important ca instruirea să fie făcută de specialişti în domeniul respectiv. Instruirea trebuie adaptată: atât conţinuturile, cât şi metodele de transmitere a cunoştinţelor. În general, este de preferat o abordare prietenoasă şi practică. Eliminaţi din limbaj noţiunile specifice sau jargonul profesional, care ar putea speria voluntarul, l-ar putea demotiva şi determina să renunţe. Instruirea voluntarilor se monitorizează prin completarea fişei voluntarului. Aceste fişe includ cursurile, stagiile, seminarele, evenimentele, conferinţele, atelierele de instruire la care a participat voluntarul.

Monitorizarea voluntarilor Activitatea voluntarului începe odată cu sesiunile practice de instruire. De acum încolo, coordonatorul voluntarilor va monitoriza acţiunile lui şi îl va motiva pentru a-i susţine entuziasmul. Coordonatorul va modera activitatea voluntarilor în echipă, pentru a asigura menţinerea unui mediu prietenos, fără conflicte, astfel încât obiectivele de lucru să fie îndeplinite la timp şi calitativ. Monitorizarea voluntarilor se realizează:

• continuu, • periodic.

Veţi observa că nu vor fi necesare întâlniri săptămânale de supervizare cu fiecare voluntar, fiind suficiente şedinţe de o oră, organizate o dată sau de două ori pe lună. Dacă aveţi mulţi voluntari,

156

va trebui să găsiţi alte modalităţi de monitorizare, de exemplu, şedinţele de supervizare în grup. În acelaşi timp, fiţi mereu alături de voluntari atunci când ei au nevoie de comunicare, pentru a discuta problemele curente. Întâlnirile de supervizare contribuie la:

• construirea unei relaţii bazate pe încredere şi interes faţă de personalitatea voluntarului; • discutarea progreselor înregistrate de voluntar; • stabilirea şi monitorizarea obiectivelor; • soluţionarea unor probleme; • acordarea de sprijin pentru voluntar ca răspuns la solicitările lui; • oferirea unor oportunităţi pentru voluntar de a influenţa serviciile oferite de Centru.

Pentru o monitorizare eficientă a activităţii voluntarilor, este utilă introducerea unui registru de evidenţă lunară, în care vor fi notate toate acţiunile pe care ei le desfăşoară.

O altă modalitate o reprezintă introducerea unor fişe de evidenţă pentru fiecare voluntar sau pentru un grup de voluntari, pe care aceştia să le completeze sistematic şi să le transmită supervizorului.

157

Centrele de tineret se confruntă şi cu situaţiile în care unii voluntari renunţă la munca de voluntariat. Există mai multe cauze care îi determină pe voluntari să se retragă din aceste activităţi. Dacă le veţi cunoaşte, va fi mai uşor să le preveniţi. Iată care ar putea fi acestea: Suprasolicitarea. Uneori Centrele cer de la voluntari să facă prea mult, fără să-i

instruiască suficient sau fără să ţină cont de competenţele şi preferinţele lor. Voluntarul este frustrat şi pleacă.

Solicitarea insuficientă. Dacă vreţi să-i pierdeţi, oferiţi-le sarcini şi roluri

nesemnificative, apoi „uitaţi” de ei. Rutina. Voluntarii au nevoie de activităţi interesante. O implicare într-un proiect mare nu

este deloc valoroasă pentru ei, dacă lor le revine doar să încleie plicuri. În activităţile mai plictisitoare, implicaţi mai mulţi tineri ca să poată îndeplini sarcina mai repede şi să poată comunica între ei.

Neglijarea meritelor. Voluntarii (şi nu numai ei) au nevoie să fie apreciaţi şi să le fie

recunoscute meritele. Fiecare voluntar trebuie să simtă că efortul pe care-l depune este necesar şi foarte important.

Stresul. Cine vrea să muncească într-o atmosferă tensionată? Dacă în cadrul Centrului

există conflicte, evitaţi să le faceţi cunoscute voluntarilor. Mai important, nu permiteţi ca ei să fie manipulaţi şi implicaţi în aceste conflicte.

Lipsa oportunităţilor de petrecere a timpului liber. Un proiect este o activitate

serioasă, dar care poate fi distractivă. Ţineţi minte că voluntari şi angajaţii au nevoie de odihnă şi distracţii.

158

Motivarea voluntarilor Vreţi să aveţi voluntari care să contribuie din toată inima la dezvoltarea Centrului? Găsiţi cum să-i motivaţi. Uneori personalul Centrului uită să-i încurajeze pe cei care îi ajută să lucreze. Încurajarea demonstrează măsura în care Centrul este capabil să aprecieze oamenii. Voluntarii trebuie să simtă recunoştinţă pentru efortul depus. Crearea unei atmosfere prietenoase, adresarea cu numele mic, organizarea timpului liber sunt recompense importante. Coordonatorul va organiza, cel puţin o dată pe an, o adunare comună – o tusovkă – pentru voluntari şi angajaţi, pentru a le mulţumi. Acesta este un moment potrivit pentru a le reaminti misiunea, structura şi politica Centrul. Astfel voluntarii îşi văd locul în structura complexă a valorilor şi realizărilor Centrul, ceea ce îi oferă o motivaţie în plus.

Cea mai importantă recompensă este cuvântul mulţumesc.

Este bine să identificaţi nevoile fiecărui voluntar, şi, în funcţie de acestea, mijloacele de motivare. De exemplu, unii nu se simt confortabil atunci când sunt lăudaţi în public şi le sunt înmânate diplome în auditorii mari. Alţii evită să dea interviuri de presă. Alţii muncesc un an de zile, pentru că ştiu că vor merge vara la un cantonament al voluntarilor sau la o şcoală de vară.

Alte forme de motivare a voluntarilor: - sărbătorirea Zilei Internaţionale a Voluntarului (5 decembrie); - felicitări cu ocazia zilei de naştere, sărbătorilor; - înmânarea unor semne de oficialitate: insigne, pixuri, carnete cu

logotipul Centrului; - introducerea numelui în raportul anual al Centrul; - invitarea la întrunirile neoficiale ale echipei; - scrisori de recomandare, certificate care pot constitui un ajutor în

domeniul profesional; - scrisori de mulţumire adresate părinţilor, directorului instituţiei de

învăţământ etc. Pentru a vă uşura munca, vă oferim lista factorilor de motivare a tinerilor voluntari.

Factori de motivare a voluntarilor 1. Dorinţa de a se implica în rezolvarea problemelor comunităţii. 2. Dobândirea / menţinerea unor abilităţi. 3. Dorinţa de a petrece timp cu alţi membrii ai familiei implicaţi în

activităţi de voluntariat. 4. Dorinţa de a ieşi din casă. 5. Dorinţa de a-şi face noi prieteni. 6. Dorinţa de a se distra. 7. Pentru o provocare. 8. Pentru a lucra cu un anumit grup de beneficiari. 9. Pentru a fi responsabil de ceva. 10. Pentru a face parte dintr-un grup. 11. Pentru a dobândi experienţă. 12. Pentru a întâlni membri importanţi ai comunităţii. 13. Pentru a obţine recunoaştere din partea comunităţii.

159

14. Pentru a se remarca la locul de studii sau de muncă. Solicitaţi voluntarului să pună aceşti factori în ordinea importanţei (pentru el). Astfel veţi afla cum îl puteţi motiva. De exemplu, dacă voluntarul doreşte să se facă remarcat la locul de muncă, este o idee bună de a trimite o scrisoare de informare adresată firmei sau organizaţiei unde el lucrează.

Câteva sfaturi cum să puneţi în valoare efortul voluntarilor Întocmiţi contracte şi acorduri cu voluntarii, care să stipuleze drepturile

şi responsabilităţile. Oficializaţi funcţiile pe care le îndeplinesc voluntarii: de exemplu,

operatori tehnici, producători radio, instructor pentru utilizarea calculatorului etc.

Oferiţi-le carnete de voluntar. Aduceţi-le mulţumiri în public: la radio, prin scrisori, la şedinţe, în

buletine, pe site etc. Stimulaţi-i material, oferindu-le reduceri la serviciile de care sunt

interesaţi, în colaborare cu instituţiile locale şi agenţii comerciali: cinematografe, săli de sport, spectacole, etc.

Oferiţi-le şi alte compensaţii: ceai, alimente, bilete la transport. Aprecierea voluntarilor Aprecierea voluntarilor este o etapă foarte importantă a managementului voluntarilor. Recunoaşterea meritelor voluntarilor reflectă, de fapt, nivelul de profesionalism al managerului şi coordonatorului de voluntari. Recunoaşterea meritelor nu este un eveniment, un cadou sau un premiu – este o atitudine care se cultivă pentru a atrage, a menţine şi a inspira voluntarii. Recunoaşterea meritelor trebuie să fie un proces continuu. Sistemul de recunoaştere a meritelor face parte din platforma strategica a Centrului.

Recunoaşterea meritelor conduce la: • motivarea personalului voluntar; • atingerea obiectivelor Centrul; • creşterea calităţii serviciilor oferite şi a

productivităţii; • încurajarea comportamentelor dorite.

Exemplu de sistem de recompensare în funcţie de structura motivaţională a voluntarului Voluntarii cu nevoi de realizare va aprecia: includerea lor în programe de training; recunoştinţa pentru un rezultat concret, nu pentru activitatea generală; cuvinte precum „cel mai bun” sau „cel mai implicat”; recunoaşterea meritelor de către colegi. Pentru voluntarii cu nevoi de afiliere este important ca:

160

recunoaşterea meritelor să fie făcută într-un cadru mai larg, în prezenţa prietenilor, membrilor familiei;

recunoaşterea să fie personalizată; beneficiarul asistat de el să fie implicat în proces. Voluntarii cu nevoi de putere doresc să vadă că: recunoaşterea meritului conduce la promovare, la un acces mai mare la informaţie

şi la un nivel mai ridicat de autoritate; recunoaşterea este făcută publică în mass media; decizia de recunoaştere vine din partea conducerii organizaţiei.

Idei practice pentru recunoaşterea meritelor voluntarilor Pentru voluntarii angajaţi pe termen scurt

• Obişnuiţi-vă să le spuneţi „Mulţumesc!”, să-i salutaţi călduros, să le zâmbiţi, să le scrieţi bileţele de mulţumire.

• Organizaţi un joc de cunoaştere şi comunicare interpersonală (ice-breaker) la începutul sau sfârşitul activităţii.

• Menţionaţi calităţilor lor personale, faptului că acestea sunt importante pentru Centru.

Pentru voluntarii angajaţi pe termen lung

• Menţionaţi-le competenţele şi rezultatele în faţa membrilor conducerii. • Solicitaţi-le opinia, organizaţi sesiuni de consultare cu voluntarii privind diferite

aspecte de organizare. • Cereţi-le permisiunea de a semna eventualele produse pe care ei le creează. • Oferiţi-le adeverinţe de voluntariat, scrisori de recomandare sau alte documente

oficiale care atestă implicarea lor. • Organizaţi emisiuni radiofonice sau televizate despre rezultatele muncii lor. • Iniţiaţi un concurs de tipul „Voluntarul lunii” • Oferiţi-le oportunitatea de a participa la şedinţele personalului angajat pentru a-şi

prezenta rezultatele, problemele, planurile de soluţionare, elaborate de echipa voluntarilor.

• Scrieţi-le o scrisoare de mulţumire, semnată de un lider de opinie din Centru sau din comunitate.

• Oferiţi-le posibilităţi de a reprezenta Centrul la diverse întruniri etc. • Iniţiaţi întâlniri neformale cu membrii conducerii, unde voluntarii interesaţi pot să

pună întrebări legate de aspectele mai puţin cunoscute ale managementului. • Oferiţi-le posibilitatea de a participa la trainingurile personalului angajat. • Publicaţi un anunţ de mulţumire pentru ei în cel mai cunoscut ziar local sau

naţional. • Acordaţi o diplomă sau un certificat pentru „Cea mai bună echipă de voluntari”

sau pentru „Echipa de voluntari care a obţinut cele mai bune rezultate”. Evaluarea voluntarilor Pentru a inspira şi mobiliza voluntarii, un Centru de tineret are nevoie de a le delega diverse responsabilităţi. Acest proces poate fi realizat cu succes doar prin evaluarea continuă a activităţii voluntarilor şi prin însuşirea lecţiilor învăţate.

161

Evaluarea activităţii voluntarilor se deosebeşte oarecum de evaluarea altor activităţi sau programe. Iată câteva caracteristici distincte pentru evaluarea activităţii voluntarilor:

1. Nevoia unui contact direct între voluntar şi coordonatorul de voluntari pentru efectuarea evaluării. La început, voluntarii completează formulare de evaluare a activităţii, apoi urmează interviurile de evaluare. Se recomandă ca acestea să fie organizate periodic, oferind astfel posibilitatea de adaptare a activităţilor la noile nevoi, interese sau abilităţi ale voluntarului.

2. Prea multe formulare pot influenţa negativ activitatea voluntarului sau rezultatele evaluării. Cel mai simplu mod de a iniţia interviul de evaluare este discuţia în baza fişei de post, care oferă un cadru pentru evaluare şi va fi completată atât cu observaţii ale voluntarului, cât şi cu unele comentarii ale coordonatorului de voluntari.

Boxele prezentate în continuare oferă exemple de formulare de evaluare a activităţii voluntarului şi a programului de voluntariat. Exemplul propus mai jos poate fi adaptat, redus în caz de necesitate.

162

Formular de evaluare a activităţii voluntarului 1. Obiectivele postului: Perioada evaluată: Data evaluării: Numele voluntarului: Denumirea postului: Numele supervizorului:

Slab Satisfăcător Superior a. 1 2 3 4 5 b. 1 2 3 4 5 c. 1 2 3 4 5 2. Relaţii de muncă:

Necesită îmbunătăţire Satisfăcător Excelent Relaţia cu alţi voluntari 1 2 3 4 5 Relaţia cu personalul 1 2 3 4 5 Relaţia cu beneficiarii 1 2 3 4 5 Îndeplinirea sarcinilor cu termen limită 1 2 3 4 5 Iniţiativă 1 2 3 4 5 Flexibilitate 1 2 3 4 5 3. Observaţiile supervizorului referitor la itemii anteriori: ____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ 4. Observaţiile voluntarului referitor la itemii anteriori: ____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ 5. Cel mai important succes în activitatea din perioada evaluată: ____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ 6. Domeniile în care voluntarul ar avea nevoie să îşi îmbunătăţească performanţa şi sugestii utile:

Domenii Sugestii

7. În ce măsură voluntarul este dispus să rămână în acelaşi post? Ce schimbare în natura responsabilităţilor sale i-ar îmbunătăţi performanţa? ____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ 8. Care sunt principalele obiective pe care va trebui să le îndeplinească voluntarul între data actuală şi perioada următoare de evaluare? a. b. c. 9. Alte recomandări sau comentarii: ____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ 10. Data următoarei evaluări: _________________________ (după McCurley, Steve şi Rick Lynch. 2001. Essential Volunteer Management. Ediţia a doua. Londra: The Directory of Social Change)

163

Mai jos găsiţi un alt formular pe care îl puteţi utiliza în activitatea cu voluntarii, atunci când simţiţi necesitatea de a evalua programul de voluntariat.

Formular de evaluare a programului de voluntariat (este completat de către voluntari) Pentru a sprijini eforturile noastre de ameliorare a programelor de voluntariat, te rugăm să răspunzi la câteva

întrebări. Răspunsurile vor fi folosite doar pentru evaluarea programului şi vor fi confidenţiale. Mulţumim! 1. De când eşti voluntar al Centrului? 2. În ce măsură consideri că voluntarii sunt acceptaţi de către personalul Centrului? □ bine acceptaţi □ neacceptaţi □ în general, acceptaţi, dar există şi excepţii □ în general, neacceptaţi, dar există şi excepţii 3. În ce măsură consideri că voluntarii sunt implicaţi în luarea deciziilor care afectează activitatea lor? □ întotdeauna implicaţi □ uneori implicaţi □ niciodată implicaţi 4. În ce măsură consideri că voluntarii sunt acceptaţi de către beneficiarii Centrului? □ bine acceptaţi □ variabil, în funcţie de beneficiari □ neacceptaţi 5. În ce măsură consideri că voluntarii sunt mulţumiţi de sarcinile pe care le au în cadrul Centrului? □ foarte mulţumiţi □ destul de mulţumiţi □ nu foarte mulţumiţi □ nemulţumiţi 6. Consideri că voluntarii sunt suficient orientaţi înainte de a începe activitatea la Centru? □ da □ nu întotdeauna □ nu □ nu pot aprecia 7. Consideri că voluntarii sunt instruiţi suficient pentru a-şi îndeplini sarcinile în cadrul Centrului? □ da □ nu întotdeauna □ nu □ nu pot aprecia 8. Ai primit fişa de post la începutul activităţii de voluntar? □ da □ nu Dacă răspunsul tău este „nu”, treci la întrebarea 10! 9. Din perspectiva experienţei tale, consideri că activitatea desfăşurată s-a potrivit cu fişa de post pe care ai primit-o? □ da □ nu □ parţial 10. Consideri că activitatea ta ca voluntar este interesantă, stimulatoare şi îţi oferă satisfacţii? □ da □ nu □ parţial 11. Consideri că voluntarii primesc un feedback suficient din partea celor cu care lucrează? □ da □ nu □ nu întotdeauna 12. Consideri că voluntarii au suficiente posibilităţi să îşi sporească responsabilităţile în cadrul Centrului? □ da □ nu 13. Poţi sugera noi domenii şi activităţi în care voluntarii s-ar putea implica în cadrul Centrului? 14. Poţi sugera alte modalităţi de recrutare a noilor voluntari ai Centrului? 15. Care este cea mai pozitivă experienţă a ta ca voluntar în cadrul Centrului? 16. Care este cea mai neplăcută experienţă pe care ai trăit-o în calitate de voluntar al Centrului? (după McCurley, Steve şi Sue Vineyard. 1997. Measuring Up - Assessment Tools for Volunteer Programs. Downers Grove IL: Heritage Arts Publishing)

164

Capitolul 7

Durabilitatea Centrului Citiţi în acest capitol:

Durabilitatea ca trepied • Durabilitatea socială • Durabilitatea instituţională • Durabilitatea financiară

Dezvoltarea strategiilor de termen scurt, mediu şi lung Elaborarea unui Plan de durabilitate

165

Argument Vă doriţi ca proiectele Centrului Dumneavoastră să fie durabile, adică să supravieţuiască şi să se dezvolte după o perioadă iniţială de doi-trei ani, în care sunt susţinute de finanţatori? Durabilitatea este un subiect foarte vast care vizează atât schimbarea socială de termen lung, cât şi subiectele financiare de termen mediu şi lung. În acest capitol veţi găsi informaţii asupra cărora veţi avea nevoie să reflectaţi încă atunci când veţi constitui şi veţi organiza Centrul. Tot aici sunt aduse unele recomandări practice care vă vor ajuta să dezvoltaţi un model financiar durabil pentru Centru. Această secţiune oferă şi instrucţiuni pas-cu-pas pentru crearea unui Plan de durabilitate. Durabilitatea ca trepied Stabilitatea financiară nu este obiectivul primar al Centrului Dumneavoastră, pentru că nu sunteţi un agent economic, ci unul de schimbare socială. Un Centru poate avea activităţi generatoare de venit, dar durabilitatea unui Centru de tineret este una mult mai complexă. Durabilitatea nu se poate construi doar pe finanţările donatorilor. Mai curând, durabilitatea depinde de viabilitatea8

socială, instituţională şi financiară, după cum este prezentată în Diagrama 1.

Diagrama 1 Finanţarea poate răspunde unei nevoi importante, dar acelaşi lucru îl poate face implicarea socială şi participarea, democraţia internă şi organizarea eficientă. Să examinăm detaliat aceste trei componente. Durabilitatea socială Componenta socială este esenţială pentru planificarea caracterului durabil al Centrului. Mai mult decât atât, ea subliniază importanţa unei abordări participative la toate nivelurile şi în orice moment. Serviciile comunitare pentru tineri – de instruire, informare, consultanţă şi recreare – necesită participarea comunităţii şi, în special, a tinerilor. Această participare trebuie exercitată la toate etapele de dezvoltare a Centrului: creare, funcţionare şi continuitate.

8 Viabilitate - capacitatea de a trăi, de a se menţine (Dicţionar Enciclopedic Ilustrat. Cartier, 1999)

166

Există trei condiţii de bază pentru obţinerea durabilităţii sociale:

Dezvoltarea sentimentului de proprietate a comunităţii asupra Centrului. Abordarea socială a procesului de creare şi dezvoltare a serviciilor pentru tineri este esenţială pentru durabilitatea Centrului. Ea de asemenea include proprietatea comunităţii asupra bunurilor, infrastructurii şi echipamentului, dar nu constă doar în aceasta. Conceptul de proprietate comunitară este mai larg; el include întregul proces, inclusiv luarea deciziilor, managementul şi crearea capacităţilor.

Adaptarea serviciilor la contextul local. Cele mai de succes proiecte privind prestarea serviciilor pentru tineri sunt cele care au un conţinut adecvat pentru populaţia tânără locală. Este important ca Centrul să nu devină un Internet caffé care doar distrează tinerii cu jocuri de calculator, filme şi chat room-uri. Comunităţile locale vor utiliza Internetul dacă îl vor considera util – este foarte simplu. Succesul unui Centru este legat de capacitatea lui de adaptare la cultura comunităţii căreia îi serveşte, de elaborarea unor conţinuturi relevante nevoilor comunităţii şi facilitarea unui proces permanent de participare democratică, împuternicire şi apartenenţă.

Implicarea comunităţii în planificarea şi realizarea activităţilor Succesul şi caracterul durabil al Centrului depinde de participarea comunităţii. Cu cât comunitatea participă mai activ, cu atât mai mult se cunoaşte despre serviciile Centrului. Planificaţi şi facilitaţi participarea comunităţii în funcţie de activităţile desfăşurate la Centru şi în funcţie de ciclurile sezoniere care influenţează orarul lui şi intensitatea programului. Durabilitatea instituţională Asigurarea durabilităţii instituţionale ţine de mai multe aspecte:

• Statutul Centrului Primele Centre de tineret din ţara noastră au fost constituite în baza unor organizaţii neguvernamentale. Acum ele deja beneficiază de o altă abordare din partea autorităţilor locale şi centrale. În prezent multe Centre sunt create cu susţinerea autorităţilor publice locale, care suportă o parte din cheltuielile ce ţin de activităţi, de personal sau de costuri operaţionale (încălzire, electricitate etc.).

• Democraţia internă, instruirea şi participarea Dinamica internă a Centrului este, de asemenea, un factor al durabilităţii instituţionale. Democraţia internă, instruirea şi participarea la luarea deciziilor, planificarea programelor, management şi contabilitate sunt esenţiale. Transparenţa managementului, spiritul amiciţiei, solidaritatea lucrătorilor şi dialogul permanent în procesul elaborării în comun a programelor emit un semnal clar despre natura Centrului şi durabilitatea lui.

• Structură, management şi consilii de supervizare adecvate şi democratice Un rol foarte important în obţinerea durabilităţii instituţionale îl joacă structurile instituţionale stabile. Durabilitate instituţională este posibilă doar dacă există un Consiliu de administrare şi un Consiliu consultativ, dacă ele sunt eficace şi responsabile, dacă sunt delegate de comunitate şi reînnoite cu regularitate.

167

Ţineţi cont, de asemenea, şi de diviziunea adecvată a responsabilităţilor în cadrul structurii organizaţionale. Aţi putea să vă confruntaţi cu crize şi conflicte în ceea ce priveşte responsabilitatea pentru fonduri, bugete, colectarea de fonduri etc. Aceasta poate afecta durabilitatea, atâta timp cât responsabilităţile şi procedurile nu sunt clar definite.

• Tehnologii adecvate Unele proiecte comunitare eşuează. De ce? Aceasta se poate întâmpla atunci când cunoştinţele despre realitatea socială şi culturală sunt limitate, iar folosirea tehnologiilor, care sunt necesare pentru durabilitatea instituţională, eşuează. Echipamentele sofisticate nu înlocuiesc paşii importanţi de constituire şi dezvoltare durabilă a unui Centru. Echiparea unui centru comunitar cu calculatoare scumpe, care se învechesc până când centrul începe să le folosească, este un exemplu de rea planificare, care nu serveşte unui scop durabil. Prin urmare este important să planificaţi cu atenţie şi să evitaţi acumularea echipamentului care nu poate fi folosit. O asemenea scăpare poate duce la probleme serioase care pot, la rândul lor, să scurteze viaţa Centrului. Întrebaţi-vă, în timpul şedinţelor de planificare, dacă merită să investiţi în echipament înainte de a obţine o line de telefon pentru conectarea la Internet. Cum sunt luate deciziile privind echipamentul? Cine decide numărul calculatoarelor de care este nevoie? Acestea sunt întrebări importante la care se veţi răspunde atunci când veţi planifică durabilitatea.

• Cooperarea în reţele Este tot mai dificil a prevedea durabilitatea instituţională fără lucrul în reţea. Reţelele pot împărtăşi investiţiile totale şi costurile, experienţa, practicile de succes şi nereuşitele. Natura singuratică a unor Centre poate fi un dezavantaj. Reţeaua Centrelor de Resurse pentru Tineri lucrează deoarece există un sentiment puternic de a fi parte la o reţea. Proiectele de centre care sunt asociate cu programele de dezvoltare comunitară în reţele au mai multe oportunităţi de succes decât cele care activează în izolare. Durabilitatea financiară Finanţarea este, într-adevăr, o problemă importantă. Ea implică multe aspecte care adesea nu sunt luate în consideraţie. Activităţile generatoare de venit şi durabilitatea financiară trebuie să însemne supravieţuirea şi dezvoltarea Centrului, în cadrul libertăţii de exprimare şi de participare şi în concordanţă cu nevoile comunităţii. Cele mai bune modele de durabilitate financiară au reuşit să combine diferite surse de susţinere economică pentru a-şi păstra independenţa şi a asigura continuitatea viziunii lor comune.

Durabilitatea financiară poate fi asigurată pe mai multe căi Dacă un Centru lucrează pentru a asigura durabilitatea socială a comunităţii, oferind un serviciu real pentru membrii acesteia, atunci comunitatea ar trebui de asemenea să aibă un rol direct în finanţarea Centrului. Oferind un serviciu care este apreciat de către comunitate, Centrul poate transforma această durabilitate socială într-o durabilitate financiară. Aceasta este o schimbare politică – a convinge Autorităţile Publice Locale sau guvernul că este mai bine să plătească pentru un serviciu public decât să aibă un serviciu comercial (în care autorităţile nu investesc) la un preţ foarte înalt. În termeni de valoare, acest serviciu comercial înseamnă excluderea „acceptată” a celor săraci, favorizarea serviciilor comerciale şi reducerea celor publice.

168

Serviciile pentru tineri sunt mai durabile dacă obţin finanţare publică. Susţinerea autorităţilor

Este potrivit să menţionăm responsabilităţile şi ajutorul autorităţilor atunci când discutăm despre Centre. Autorităţile publice locale adesea susţin Centrele sau cel puţin tolerează prezenţa lor în comunitate. Centrele de tineret au un rol social şi cultural în dezvoltare şi, de fapt, fac un lucru educaţional, care în mod normal ar trebui să fie al autorităţilor şi al statului. Prin urmare, este posibil de abordat autorităţile şi statul să ofere fonduri pentru crearea şi menţinerea unui Centru, în acelaşi mod în care el finanţează şcolile rurale sau bibliotecile publice. De asemenea, puteţi să vă adresaţi autorităţilor ca ele să contribuie la durabilitatea financiară a Centrului în diferite moduri, de exemplu, să vă ofere spaţiu, conectare la Internet, să vă acorde tarife reduse, achitând serviciile comunale etc.

Instituţiile locale şi businessul Instituţiile şi organizaţiile locale pot susţine Centrele dacă le găsesc utile pentru dezvoltare. ONG-urile locale care desfăşoară programe în domeniul educaţiei, agriculturii, drepturilor omului sau sănătăţii, pot găsi util să aibă o alianţă cu Centrul Dumneavoastră. Uniunile, cooperativele, cluburile femeilor şi alte organizaţii ale societăţii civile sunt interesate şi ele de colaborarea cu Centrele de tineret. Susţinerea agenţilor economici locali este foarte importantă pentru Centre – ei pot fi contribuabilii cheie la durabilitatea financiară. Ei pot ajuta la stabilirea unui venit cât de mic al Centrului. De exemplu, un Centru ar putea presta de servicii Internet pentru întreprinderile locale, care pot plăti abonament anual pentru acces la serviciul Internet al Centrului. Agenţii economici şi ONG-urile locale pot arenda unele spaţii ale Centrului, pentru a desfăşura activităţi periodice, de exemplu, pot arenda sala de training pentru şedinţe sau sala de conferinţe pentru evenimente mass media.

Agenţiile internaţionale de dezvoltare Similar, agenţii internaţionale precum Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF), Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), Organizaţia Internaţională a Muncii (ILO), Banca Mondială etc. adesea contribuie, răspunzând la cererile de finanţare ale Centrelor în cadrul propriilor programe de dezvoltare. O listă cu organizaţii de dezvoltare finanţatoare găsiţi în anexe.

Activităţi generatoare de venit Aţi putea să prestaţi servicii editoriale sau publicitare contra plată pentru agenţii economici sau ONG-uri. De exemplu, aţi putea să elaboraţi şi să difuzaţi materiale tipărite – postere, broşuri, buclete, stikere etc. Dacă aveţi resurse umane şi tehnice, aţi putea elabora materiale video sau spoturi audio publicitare. Tinerii pasionaţi de desing Web de la Centru ar putea elabora sire-uri pentru alte organizaţii. Faceţi tot ceea ce ştiţi cel mai bine, dar adaptat la interesul agenţilor economici şi instituţiilor respective. De exemplu, aţi putea să prestaţi servicii de cercetare şi analiză a pieţei – marketing – pentru diferite organizaţii, inclusiv comerciale. Puteţi face traininguri de comunicare eficientă pentru colectivele de muncă, puteţi elabora conţinuturi, rapoarte de activitate, prezentări Power Point, puteţi traduce sau redacta materiale etc. Lista cu „puteţi” ar putea fi destul de mare.

Atenţie

169

Evitaţi categoric să vă implicaţi în activităţi de promovare a alcoolului, ţigărilor sau altor produse ce conţin substanţe dăunătoare sănătăţii fizice sau psihice. Evitaţi să promovaţi direct sau indirect medicamente. Fiţi atenţi când încheiaţi parteneriate, în special, când numele şi sigla Centrului sau a grupului de iniţiativă apare alături de alte nume şi sigle. Întrebaţi întotdeauna care este genul de activitate în care vă implicaţi şi cine sunt partenerii. Întocmiţi cu atenţie contractele de prestare servicii şi acordurile de parteneriat.

Discutaţi cu echipa Dumneavoastră ca să aveţi o înţelegere comună a lucrurilor şi pentru şi pentru a genera idei noi. Important este să doriţi să aveţi activităţi generatoare de venit. Activităţile generatoare de venit nu sunt interzise de lege pentru organizaţiile obşteşti, nonprofit, neguvernamentale, doar că ele trebuie să fie realizate în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova.

Activităţile generatoare de venit Extrase din Legea Republicii Moldova cu privire la asociaţiile obşteşti, nr. 837 din 17 mai 1996: Articolul 26. Drepturi „Asociaţia obştească are dreptul: ...g) să desfăşoare activitate economică productivă şi altă activitate de întreprinzător, care ar contribui la realizarea scopurilor şi sarcinilor statutare, în conformitate cu legislaţia...”. Articolul 28. Activitatea economică productivă şi altă activitate de întreprinzător (1) Asociaţia obştească este în drept să desfăşoare activitate economică productivă şi altă activitate de întreprinzător în exclusivitate pentru realizarea scopurilor şi sarcinilor statutare. (6) Pentru a desfăşura activitate economică productivă şi altă activitate de întreprinzător, prevăzută de statut, asociaţiile obşteşti şi persoanele juridice fondate de ele sînt obligate să obţină licenţe pentru activităţile care se desfăşoară pe bază de licenţă. Articolul 33. Titularul dreptului de proprietate în instituţia obştească (4) Dacă în conformitate cu documentele de constituire instituţiei obşteşti i se acordă dreptul de a desfăşura activităţi profitabile, de aceste venituri şi de bunurile achiziţionate pe contul lor dispune de sine stătător instituţia obştească şi le ia în evidenţă într-un bilanţ separat.

În cazul în care aţi decis să desfăşuraţi activităţile generatoare de venit, bine ar fi să consultaţi un jurist şi un contabil cu experienţă atât în domeniul organizaţiilor profit, cât şi nonptofit. Oficializarea Centrului

170

Asiguraţi-vă că organizaţia care administrează Centrul este înregistrată oficial şi se află în relaţii legale cu autorităţile. Oficializarea presupune natura legală a activităţii Centrului, a obiectivelor lui şi a modului în care el este administrat. Chiar dacă aţi oficializat deja centrul (aveţi actele în regulă, licenţă pentru activitate şi pentru echipamente) este important să ţineţi sub control această situaţie. Este bine să fiţi la curent cu toate prevederile legale cu privire la activitatea sectorului neguvernamental şi relaţiile lui cu autorităţile (arendă, înregistrarea echipamentelor şi bunurilor etc.). E bine să verificaţi periodic dacă aveţi toate actele în regulă la toate capitolele: certificate şi licenţe, impozite, dări de seamă etc.

Sugestii practice Faceţi o listă cu toate categoriile de acte pe care trebuie să le aveţi perfectate. Alegeţi să faceţi toate aceste lucruri într-un mod care răspunde intereselor tinerilor beneficiari şi Centrului. Aceste interese trebuie să reflecte valorile şi nevoile tinerilor şi să fie menţionate în misiunea Centrului şi în documentele de constituire ale organizaţiei care îl administrează.

Suportul comunităţii Contribuţiile comunităţii adesea sunt neglijate de către persoanele care planifică proiectele şi nu sunt contabilizate. Adevărul este că deseori comunităţile contribuie mai mult decât se percepe. De exemplu, deseori comunitatea donează unui Centru un sediu şi pământul din jurul lui. Comunitatea adesea contribuie cu munca pentru construcţia în sine şi oferă materiale de construcţie disponibile la nivel local. Participarea şi angajamentul comunitar este condiţia fundamentală pentru durabilitatea Centrului. Puteţi întâlni proiecte sociale care nu-şi fac griji pentru viitorul lor, deoarece au o finanţare permanentă din partea unor donatori; oricum, dacă celelalte două componente ale durabilităţii nu sunt prezente, Centrul îşi va termina existenţa curând după ce susţinerea externă se va încheia.

Durabilitatea Centrului depinde în mod direct de nivelul participării beneficiarilor, de activitatea de consolidare a capacităţilor, pe care o realizaţi, şi de susţinerea financiară a comunităţii şi altor parteneri. Dacă durabilitatea socială, instituţională şi financiară sunt strâns îmbinate, Centrul va supravieţui şi va evolua pe parcursul anilor, în armonie cu oamenii cărora le serveşte.

În continuare veţi putea afla de ce este nevoie pentru a dezvolta un Plan de durabilitate al Centrului, care ar putea să vă ajute să colectaţi fonduri pentru întreţinere şi pentru activităţi curente. Dezvoltarea strategiilor de termen scurt, mediu şi lung Un Centru ar trebui să înceapă prin dezvoltarea unui Plan de durabilitate, care să includă strategii de termen scurt, mediu şi lung (de exemplu 1, 2 şi 3 ani). Să examinăm aceste tipuri de strategii, înainte de a porni la elaborarea Planul de durabilitate.

171

Strategiile de termen scurt O strategie de termen scurt descrie rezultatul dorit cu orientare pe probleme imediate şi specifice. Această categorie de strategii răspunde la următoarele întrebări cheie:

• Ce servicii vor fi prestate? • Cine este grupul ţintă? • Cine sunt concurenţii? • Care sunt strategiile de promovare? • Câţi bani sunt necesari pentru a realiza acest proiect? • Care este sursa de finanţare? • Care sunt resursele umane şi suportul material necesare pentru iniţiere (constituire) şi

administrare zilnică? • Care sunt cerinţele manageriale ale proiectului şi ce control al managementului trebuie

aplicat? • Când se vor face schimbări în Planul de durabilitate? • Cine ar putea acorda asistenţă tehnică şi consultanţă?

Centrul ar trebui să identifice serviciile care pot fi oferite cât mai repede şi cu costuri operaţionale minime. Pentru multe Centre, aceasta ar implica folosirea tehnologiilor ieftine şi simple. Strategia de termen scurt trebuie să fie urmată de o strategie de comunicare, pentru a informa comunitatea despre Centru. Aţi elaborat un plan strategic de bază. Pentru a-l implementa, folosiţi, chiar de la început, o abordare centrată pe obţinerea rezultatelor. Strategiile de termen mediu Odată ce strategia de termen scurt a Centrului Dumneavoastră este elaborată, veţi avea nevoie să întreprindeţi câţiva paşi pentru dezvoltarea unei viziuni strategice de termen mediu. De exemplu, un Centru îşi orientează eforturile pentru a promova avantajul serviciilor gratuite pentru tineri, în faţa celor comerciale. Acest Centru îşi va concentra eforturile pe crearea şi promovarea unei imagini bazate pe loialitate şi bunăvoinţă faţă de clienţi lui – tinerii beneficiari. Acţiunile Centrului vor include:

• Lărgirea sălii de calculatoare pentru beneficiari. • Îmbogăţirea bibliotecii. • Introducerea unor servicii adiţionale. • Activităţi de comunicare pentru promovarea imaginii.

Strategiile de termen lung În acest caz, Centrul va examina schimbarea socială pe care doreşte să o obţină, încercările de a-şi realiza viziunea generală prin exploatarea, de exemplu, a legăturilor şi reţelelor. Preocupările majore de termen lung vor include:

172

• Iniţierea unor reţele proprii sau aderarea la reţele naţionale / regionale de Centre pentru schimburi de experienţă şi conţinuturi, pentru dezvoltarea resurselor umane, pentru aranjamente de procurări în grup şi de menţinere etc.

• Legături cu alte instituţiile naţionale şi regionale pentru prestarea serviciilor complementare şi pentru sporire de imagine şi credibilitate.

• Crearea site-urilor şi listelor de discuţie. • Participarea în reţele care facilitează schimbul de informaţii şi sporirea de cunoştinţe.

Elaborarea unui Plan de durabilitate Scopul principal al Planului de durabilitate este de a planifica activitatea Centrului pentru a obţine o administrare eficientă, durabilitate şi viabilitate. Un Plan de durabilitate solid va atrage susţinerea financiară din partea donatorilor şi membrilor comunităţii. Este important să indicaţi clar în acest plan obiectivele, contribuţia comunităţii, numărul de angajaţi şi beneficiul aşteptat, toate într-un mod care poate fi măsurat, folosind indicatori măsurabili. Acest plan explică viziunea Centrului, demonstrează că sunteţi un partener serios, că lucraţi conform unui plan care va asigura durabilitatea şi viitorul Centrului. Durabilitatea Centrului depinde de faptul, cum stabiliţi structura Centrului, cum planificaţi beneficiul şi cheltuielile, de administrarea tehnică şi operaţională. Elaborarea unui Plan de durabilitate reprezintă unul din primii paşi în crearea oricărui Centru. Un Plan de durabilitate este un document scris care va permite Centrului să-şi împărtăşească planurile unui investitor sau finanţator. Planul de durabilitate este un plan detaliat şi adecvat expus, care asigură crearea unei organizaţii durabile, viabile şi eficient administrate. În funcţie de tipul Centrului, în plan va fi util să argumentăm:

• cum Centrul poate investi un grant sau o donaţie; • cum Centrul poate face o întoarcere a capitalului investit.

Pentru a întocmi un Plan de durabilitate, veţi avea nevoie să explicaţi: • Scopurile şi obiectivele Centrului; • Contextul în care se dezvoltă; • Istoria Centrului; • Structura organizaţională a Centrului; • Serviciile oferite; • Cum Centrul ar putea genera un venit; • Cum ar putea atrage fonduri de la alţi parteneri; • Câţi bani planifică să cheltuiască. Planul de durabilitate permite potenţialilor susţinători şi donatori să aprecieze valoarea Centrului şi şansele sale de succes. De asemenea, vă ajută să identificaţi nevoile şi problemele de management al Centrului. Un Plan de durabilitate bun este foarte util în luarea deciziilor pe termen scurt şi vă permite să stabiliţi scopul pe termen lung al Centrului. Eforturile de colectare a fondurilor întotdeauna trebuie încorporate în Planul de durabilitate. Următorul exerciţiu vă poate ajuta să apreciaţi ce volum de timp este necesar pentru dezvoltarea unui Plan de durabilitate.

Lista de verificare pas-cu-pas pentru un Plan de durabilitate Pasul 1

173

Enumeraţi toate elementele prioritare care trebuie incluse în Planul de durabilitate – servicii, acţiuni de promovare, plan operaţional, structură organizaţională. Pasul 2 Verificaţi aceste priorităţi conform următoarelor categorii: • „În buget” – asiguraţi-vă că planurile Dumneavoastră financiare arată venitul sau

cheltuielile. De exemplu, dacă planificaţi distribuirea pliantelor, ar trebui să includeţi cheltuieli şi pentru producerea lor.

• „Valoare importantă” – fiecare parte a Planului de durabilitate trebuie să servească valorilor promovate de misiunea Centrului şi să contribuie la îndeplinirea acestei misiuni.

• „Demonstrat” – demonstrează cu experienţa Dumneavoastră şi cu documente că puteţi realiza lucrurile propuse.

• „De acord” – arată că toţi partenerii din comunitate, inclusiv fondatorii, Consiliul de administrare, Consiliul consultativ, angajaţii, sunt de acord cu aceste priorităţi.

Pasul 3 Dacă aţi aplicat Pasul 2 şi aţi analizat priorităţile, întocmiţi Planul de durabilitate într-o formă clară şi accesibilă. Iată un exemplu schiţat în linii generale:

Diversificarea surselor de finanţare şi parteneriatelor Centrele urmează să ţină cont de câteva lucruri, atunci când planifică să mobilizeze fonduri din diferite surse:

• Este necesar să cunoaşteţi priorităţile donatorilor în domeniul dezvoltării comunităţii, pentru că finanţatorii sunt foarte dinamici. Exploataţi oportunităţile care vă permit să accesaţi reţelele de finanţatori; aflaţi dacă ei editează publicaţii periodice; vizitaţi paginile lor Web.

• Instituţiile donatoare sunt dispuse să finanţeze mai degrabă iniţiative de dezvoltare decât proiecte de infrastructură; de exemplu, crearea unor cursuri de instruire, campanii sociale etc. Toate aceste acţiuni solicită folosirea serviciilor oferite de un Centru de tineret.

• Agenţiile guvernamentale sau instituţiile sectorului public sunt dispuse să ofere fonduri pentru programele de dezvoltare comunitară şi naţională. Încercaţi să vă implicaţi în asemenea iniţiative.

Elemente prioritare În buget Valoare importantă

Demonstrat De acord

Extinderea sălii de calculatoare Da Da Da Da

Crearea serviciului de consultare juridică Nu Da Nu Nu

Crearea paginii Web şi listei de discuţie Da Da Da Da

Producerea pliantelor de promovare a serviciilor

Nu Da Da Da

Şi aşa mai departe...

174

• Organizaţiile societăţii civile, precum ONG-urile, pot oferi unele finanţări pentru promovarea unor iniţiative tematice care solicită serviciile unui Centru, de exemplu prevenirea HIV/SIDA, abuzului etc.

• Sectorul privat sau corporativ este dispus să cumpere un serviciu sau un produs creat de un Centru de tineret. Este vorba de informaţii despre piaţa / producătorii locali. Totuşi, abordaţi parteneriatele în cadrul acestui sector cu atenţie pentru a evita conflictul de interese.

• Comunitatea este o sursă potenţială de contribuţie pentru Centru, însă această implicare va fi probabil non-financiară şi voluntară – timp, experienţă şi asistenţă tehnică.

Activităţi în parteneriat cu Centrul Media pentru Tineri din Chişinău Agenţiile Naţiunilor Unite (ONU) în Moldova le-au solicitat tinerilor de la Centrul Media să producă două spoturi audio pentru Ziua ONU. Spoturile promovau imaginea tinerilor ca resurse. Organizaţia Internaţională a Muncii (ILO/IPEC) a solicitat Centrului Media pentru Tineri să realizeze o cercetare în cinci localităţi privind exploatarea copiilor prin muncă. Tinerii jurnalişti au produs două spoturi sociale împotriva exploatării prin muncă, adresate părinţilor. Asociaţia pentru Democraţie Participativă (ADEPT) i-a solicitat Centrului Media să producă două spoturi radio motivaţionale, care să cheme tinerii la vot. Spoturile au fost difuzate în cadrul unei campaniei de educaţie electorală. Centrul Naţional de Prevenire a Abuzului faţă de Copii (CNPAC) a cerut ajutorul tinerilor de la Centrul Media pentru producerea a trei spoturi de schimbare de atitudine privind exploatarea prin muncă a copiilor.

Colectarea fondurilor din comunitate Puteţi utiliza modalităţi creative de colectare a fondurilor din propria comunitate, în schimbul prestării unor servicii, precum instruire în domeniul calculatoarelor, acces la Internet, difuzarea anunţurilor etc. Unii dintre membrii comunităţii Dumneavoastră pot fi interesaţi să aducă o contribuţie specifică, de exemplu, să doneze cărţi pentru biblioteca Centrului. Întreaga comunitate ar putea fi interesată să ofere o contribuţie în schimbul mediatizării unui eveniment important pe plan local.

Proiecte comunitare realizate de tineri Consiliul Local al Tinerilor din s. Navârneţ, r. Făleşti a obţinut de la Consiliul Local (al adulţilor – n.n.) să i se aloce anual din bugetul local al Primăriei o sumă de care dispun în mod independent pentru activităţi. Parohul unei biserici din or. Orhei a oferit un onorar redacţiei ziarului şcolar „Chance”, editat de elevii Gimnaziului nr. 6, care a publicat articole despre sărbătorile pascale. Copiii şi tinerii din s. Cornova, r. Ungheni au colectat seminţe de salcâm care a fost oferite sectorului silvic Ungheni în schimbul lemnului pentru banchetele din curtea şcolii.

175

Un grup de iniţiativă a tinerilor din s. Chişcăreni, r. Sângerei a construit o parcare de bicilete pentru colegii lor care vin la şcoală cu bicicleta. Bicicliştii au acces la parcare în baza unui abonament pe care îl obţin la un preţ accesibil. Un alt grup de iniţiativă, din s. Caracui, r. Hânceşti a realizat un proiect comunitar de reparaţie a drumului, implicând Consiliile local şi raional, alte organizaţii şi unii agenţi economici din localitate.

Activităţi generatoare de venit, realizate de grupuri de iniţiativă ale tinerilor din raionul Ungheni Un grup de iniţiativă din or. Ungheni au organizat o expoziţie cu vânzăre de obiecte confecţionate de tineri. Din banii acumulaţi au procurat jucării, dulciuri, rechizite şcolare pentru 315 copii defavorizaţi din s. Semeni. În s. Todireşti un grup de iniţiativă al tinerilor a organizat un iarmaroc de obiecte şi produse alimentare. Banii acumulaţi, 1890 lei, au fost utilizaţi pentru reparaţia acoperişului şcolii. Un grup de iniţiativă din s. Buciumeni şi-a inspirat colegii să culeagă măcieş. L-au realizat şi au cumpărat manuale pentru copii defavorizaţi. Consiliul Local al Tinerilor din s. Boghenii Noi organizează discoteci contra plată. Banii câştigaţi îi folosesc pentru a-şi susţine alte activităţi. În luna februarie au confecţionat valentine pe care le-au pus în vânzare. Cu banii acumulaţi şi-au cumpărat o imprimantă.

Colectarea de fonduri din comunitate va solicita aplicarea de către Centre a unor modalităţi creative de lucru în reţea. Căile posibile de promovare a serviciilor în cadrul comunităţii ar putea include dezbateri asupra problemelor de dezvoltare locală, informând într-un mod pro-activ comunitatea internaţională privind dezvoltarea comunităţilor, mediatizarea unor propuneri de proiecte ce pot juca un rol decisiv în dezvoltarea comunităţii şi prezentarea serviciilor care pot fi utile tinerilor.

O sugestie Centrele ar putea apela la susţinerea membrilor comunităţii, plecaţi la munci în străinătate. Diaspora9

dispune adesea de o capacitate financiară care poate juca un rol semnificativ în dezvoltarea comunităţii. Rămâneţi deschişi pentru toate contribuţiile financiare sau voluntare venite de la cei plecaţi, inclusiv experienţa şi suportul tehnic.

Relaţiile de colaborare cu agenţii economici Centrele pot fi privite ca nişte canale potenţiale de acces la pieţe noi într-o ţară sau regiune. Sectorul privat va fi interesat de extinderea şi accesarea unor pieţe noi, iată de ce agenţii

9 Diaspora – Grup etnic aflat în afara graniţelor ţării de origine. (Dicţionar Enciclopedic Ilustrat, Cartier, Chişinău, 1999)

176

economici pot fi folosiţi de către Centre pentru fortificarea unor parteneriate cu beneficiu reciproc. Cu toate acestea, va trebui să fiţi atenţi şi să evitaţi organizaţiilor comerciale care folosesc abordări ostile pentru a prelua treptat controlul asupra Centrelor. Centrul Dumneavoastră poate solicita participarea sectorului privat la promovarea unor iniţiative de dezvoltare socială.

Exemple de colaborare a tinerilor cu agenţii economici O frizerie din Orhei tunde gratis tinerii jurnalişti de la ziarul şcolar „ACTIV”. O pizzerie îi asigură gratis cu pizza la şedinţe, iar un centru de computere le oferă Internet la un preţ redus. Aceste servicii sunt prestate tinerilor contra publicitate în ziarul şcolar. Tinerii jurnalişti reuşesc să facă publicitate şi contra bani, pe care cumpără foile de calc pentru tipografie, carnetele pentru reporteri etc. Un magazin de birotică, deschis la Orhei, a oferit 100 lei pentru plasarea publicităţii în ziarul „Shok şcolar”, editat de elevii Liceului teoretic „Alecu Russo”. A urmat un Internet caffé, un bar şi o frizerie. „Le-am propus serviciile şi ei au acceptat cu bucurie, mulţumiţi că avem încredere în ei”, spun tinerii jurnalişti. Un bar din s. Navârneţ, r. Făleşti, a beneficiat de publicitate la băuturile fără alcool în ziarul şcolar şi, în schimb, a susţinut unele activităţi editoriale. Teatrul de marionete „Spiriduşul vesel” din Chişinău a înregistrat coloana sonoră a spectacolelor în studioul Centrului Media şi cu ajutorul tinerilor de aici. În schimb, teatrul le-a propus tinerilor bilete la spectacole.

177

Capitolul 8 Monitorizarea şi evaluarea Citiţi în acest capitol: Ce este monitorizarea şi evaluarea? De ce este nevoie de monitorizare şi evaluare? Principii cheie ale monitorizării Desfăşurarea evaluării

o Planificarea evaluării o Stabilirea obiectivelor evaluării o Colectarea datelor o Analiza datelor o Prezentarea rezultatelor

Metode şi instrumente de evaluare

178

Ce este monitorizarea şi evaluarea? Monitorizarea şi evaluarea ne ajută să ne îmbunătăţim performanţa şi să obţinem rezultatele scontate. Mai exact, scopul general al monitorizării şi evaluării este măsurarea şi aprecierea performanţei pentru a administra mai eficient rezultatele. Performanţa este definită ca progresul către atingerea rezultatelor.

Monitorizarea este o metodă de colectare şi înregistrare a informaţiei privind organizaţia şi lucrul acesteia.

Scopul monitorizării este de a urmări activităţile cotidiene şi evenimentele desfăşurate în cadrul proiectului sau organizaţiei. Monitorizarea se desfăşoară pentru a asigura un feedback constant şi pentru a cunoaşte starea de lucruri din organizaţie sau proiect. Monitorizarea oferă răspunsuri la următoarele întrebări:

- Cine utilizează / nu utilizează serviciile organizaţiei? - În ce fel sunt utilizate serviciile? - Care sunt cheltuielile? Resursele sunt cheltuite conform prevederilor bugetului? - Sunt realizate toate activităţile planificate? - Sunt respectate limitele de timp? - Este implicat numărul planificat de beneficiari?

Monitorizarea se realizează pentru a aduna informaţii despre stare şi tendinţe la un moment dat, fără a emite judecăţi de valoare. Pentru a determina cauza şi efectul se realizează evaluarea.

Evaluarea este procesul de colectare şi analiză a informaţiei pentru a deduce anumite concluzii privind valoarea activităţii, proiectului sau organizaţiei.

Principalul scop al evaluării este de a ajuta organizaţia să mediteze asupra activităţilor pe care le desfăşoară, să aprecieze succesele şi să identifice schimbările necesare. Realizând evaluarea, aşteptăm să primim răspunsuri la următoarele întrebări:

- Există vreun beneficiu în urma activităţii desfăşurate şi a banilor investiţi? - Pentru cine şi cum anume? - În ce măsură Centrul satisface necesităţile grupului ţintă şi a beneficiarilor? - Cum lucrează Centrul? Rezultatele sunt satisfăcătoare? Opinia cui se ia în consideraţie? - Cum poate fi evaluată şi îmbunătăţită calitatea lucrului? - Cât de eficient sunt utilizate timpul de lucru şi banii?

Evaluarea este un exerciţiu de apreciere efectuat periodic ca răspuns la nevoile care evoluează în timp. Toate evaluările trebuie legate de rezultate, nu doar de implementare sau de produsele imediate. Evaluarea este mai mult decât un eveniment, este un exerciţiu, în cadrul căruia diferiţi parteneri participă într-un proces continuu de generare şi aplicare a cunoştinţelor evaluative. Managerii sunt cei care decid cine va participa în acest proces. Tot ei decid în ce măsură cei implicaţi vor fi informaţi, consultaţi, implicaţi activ în calitate de parteneri egali sau persoane cheie care iau decizii. Acestea sunt decizii strategice. Dacă monitorizarea şi evaluarea generează cunoştinţe, promovează învăţarea şi ghidează acţiunile, ele devin mijloace importante de consolidare a capacităţilor şi de durabilitate a rezultatelor.

179

Tipuri de evaluare Evaluarea poate fi de mai multe tipuri. În funcţie de ceea CE evaluăm, deosebim:

evaluarea necesităţilor (nevoilor) – stabilirea a ceea ce ne lipseşte pentru realizarea scopurilor;

evaluarea proiectului – evaluarea eficienţei şi eficacităţii proiectului în concordanţă cu scopurile, obiectivele, planul de lucru şi rezultatele planificate;

evaluarea dezvoltării organizaţionale – evaluarea lucrului organizaţiei, definirea nivelului de dezvoltare al acesteia şi a calităţii desfăşurării activităţii.

În funcţie de CINE efectuează evaluarea, distingem:

evaluarea externă – este realizată de un specialist independent invitat în acest scop, care nu lucrează în organizaţie, nu întreţine cu aceasta relaţii ce ar putea fi apreciate drept conflict de interese. O astfel de evaluare se mai numeşte şi evaluare independentă.

evaluarea internă sau autoevaluarea – este realizată de persoanele care lucrează în proiect / organizaţie.

În funcţie de momentul CÂND are loc evaluarea, realizăm:

evaluarea intermediară – este realizată pe parcursul programului sau proiectului pentru a atinge cu succes scopurile propuse şi a realiza rezultatele planificate. În cazul în care în realizarea proiectului apar probleme, motivele cărora nu sunt clare, se realizează evaluarea diagnostică (pentru a re-aduce proiectul „pe drumul cel bun”);

evaluarea finală – se realizează cu puţin timp înainte sau imediat după finisarea proiectului. Oferă posibilitatea de a înţelege dacă proiectul şi-a atins scopurile propuse şi rezultate stabilite iniţial;

evaluarea impactului – este realizată la câtva timp după finisarea proiectului (o jumătate de an, un an sau mai mult) şi analizează toate efectele, schimbările generate de proiect.

Diferenţe dintre monitorizare şi evaluare Să examinăm prin ce se deosebeşte monitorizarea de evaluare. MONITORIZARE controlul permanent al rezultatelor

EVALUARE căutarea răspunsului la întrebarea „Cât de eficient lucrează organizaţia sau proiectul?”

- Are loc continuu - Modelul este doar consemnat - Activităţile şi rezultatele planificate

se compară cu cele realizate - Informaţia obţinută se utilizează

pentru a îmbunătăţi lucrul în proiect

- Are loc periodic, la etape cheie de realizare a proiectului

- Modelul este analizat pentru a fi îmbunătăţit - Se analizează cauzele realizării / nerealizării

rezultatelor planificate - Informaţia obţinută poate fi folosită atât pentru a

îmbunătăţi lucrul în proiect, cât şi pentru planificare

180

Monitorizarea şi evaluarea fac parte dintr-un ciclu care include design-ul, implementarea, monitorizarea şi evaluarea continuă a activităţii.

Scopul principal al monitorizării şi evaluării este colectarea informaţiei care să ghideze luarea deciziilor administrative. Deciziile „bune” au nevoie de informaţii „bune”. Informaţia incompletă sau incorecte poate duce la concluzii greşite Informaţia în exces duce la pierdere de timp şi de bani.

Evaluarea şi monitorizarea merg mână în mână. Monitorizarea oferă date pentru a răspunde la întrebări. Evaluarea pune în valoare datele obţinute prin monitorizare. Evaluarea este atunci când se produce învăţarea, se răspunde la întrebări, se fac recomandări şi se sugerează modalităţi de îmbunătăţire. Pe de o parte, evaluarea fără monitorizare nu are bază, nu are materie de lucru şi se limitează doar la speculaţii. Pe de altă parte, monitorizarea fără evaluare este o activitate costisitoare şi fără rost. Colectăm şi stocăm datele numai pentru a le folosi.

De ce este nevoie de monitorizare şi evaluare? Oricine poate să colecteze date pentru a impresiona. Încă aici ceea ce contează mai mult este credibilitatea. Important este să oferim publicului informaţie calitativă şi relevantă. Monitorizăm şi evaluăm programele şi proiectele pentru a şti dacă intervenţiile noastre sunt adecvate şi dacă au efectul pe care ni-l dorim. Deci, căutăm informaţia care ar demonstra ce intervenţie am realizat, pentru cine, cu cine, cum, cât de reuşită a fost şi de ce.

Monitorizăm şi evaluăm activitatea noastră pentru: • a demonstra un management eficient; • a învăţa lecţii pentru proiectele viitoare; • a arăta că suntem conştienţi de lucrul nostru.

Din perspectiva Centrului însăşi:

- Evaluând, analizăm întreaga activitate, atragem atenţia asupra succeselor şi eşecurilor, ceea ne permite să vedem „tabloul complet”.

- Ne privim dintr-o parte şi încercăm să ne detaşăm de rutina cotidiană, să devenim mai obiectivi analizând propria organizaţie.

- Angajaţii, voluntarii şi beneficiarii primesc confirmarea că Centrul nu lucrează în van.

MONITORIZARE

LUAREA DECIZIEI

STABILIREA OBIECTIVELOR

EVALUARE

181

- Putem găsi „punctele slabe” care influenţează calitatea şi rezultatului final al activităţii noastre; astfel vom putea face schimbările necesare, economisind resursele, timpul şi eforturile organizaţiei.

- Evaluarea ne motivează să ne gândim la standardele de calitate spre care tinde Centrul. Din perspectiva mediului în care activează Centrul:

- Rezultatele evaluării ne pot ajuta să răspundem la întrebarea „Cât de bine activează Centrul nostru?”

- La un eventual interviu cu potenţiali donatori vom putea prezenta o analiză comparativă a datelor, fapt care ne va face credibili şi va demonstra eficienţa noastră.

- Realizarea unor evaluări periodice face organizaţia să pară un partener atractiv şi de încredere.

- Unii donatori solicită includerea compartimentului „Evaluare” în cererea de finanţare a unui proiect.

Un sfat Pentru un proces reuşit de monitorizare şi evaluare, un Centru are nevoie de o persoană responsabilă de aceste domenii. Această persoană poate fi un membru al echipei, care cumulează această funcţie cu funcţia de bază.

Principii cheie ale monitorizării Monitorizarea face mai mult decât pur şi simplu să privească la realizarea proiectului. Scopul ei este să consemneze progresul proiectului, să ofere managerului informaţiile necesare pentru luarea deciziilor. Credibilitatea rezultatelor depinde într-o mare măsură de modul în care este realizată monitorizarea. Iată câteva principii, care servesc drept „standarde minime de calitate” pentru monitorizare: Monitorizarea eficientă se orientează la rezultate. Ea examinează „ce merge bine” şi „ce

nu progresează”. Aceste lucruri sunt înregistrate, se fac recomandări, se iau decizii şi se acţionează.

Monitorizarea eficientă depinde în mare măsură de design-ul proiectului. Dacă un proiect

este elaborat nereuşit sau se bazează pe presupuneri greşite, chiar şi cea mai bună monitorizare nu va reuşi să-i asigure succesul. Este important mai ales design-ul rezultatelor, produselor şi activităţilor.

Monitorizarea eficientă se face în rezultatul unor vizite periodice pentru a verifica şi a

valida progresul. Sunt binevenite întrunirile dedicate progresului, imaginii în ansamblu şi de consemnare a problemelor.

Analiza periodică a rapoartelor proiectelor este un alt standard minim pentru o bună

monitorizare. Monitorizarea beneficiază în urma aplicării metodelor participative, necesare acolo unde

progresul nu poate fi apreciat fără informaţii despre activitatea partenerilor. Parte a unei monitorizări eficiente este generarea activă a lecţiilor învăţate, adaptarea

strategiilor şi evitarea greşelilor din trecut.

182

Indicatori de monitorizare Indicatorii vă vor ajuta să înţelegeţi mai bine cum veţi măsura produsele, rezultatele şi impactul programelor şi proiectelor. Împreună cu o colectare riguroasă a datelor, indicatorii vă vor ajuta să observaţi progresul, să demonstraţi rezultatele şi să întreprindeţi acţiuni pentru a îmbunătăţi prestarea serviciilor. În cadrul Reţelei Naţionale a Centrelor de Resurse pentru Tineri a fost stabilită o listă de indicatori de monitorizare care trebuie urmăriţi de fiecare Centru în timpul desfăşurării activităţilor. Indicatorii stabiliţi au fost grupaţi în categorii, în funcţie de domeniul monitorizat. De asemenea, pentru fiecare indicator, s-a convenit şi asupra metodelor de colectate a datelor. Tabel. Indicatori de monitorizare în cadrul Reţelei Centrelor de Resurse pentru Tineri Domeniu Indicatori Metode de colectare a datelor

Politici locale şi naţionale privind serviciile pentru tineri

- numărul actorilor comunitari, partenerilor implicaţi

- raport, cu indicarea susţinerii primite din partea autorităţilor locale

- proporţia Centrelor care sunt finanţate de APL, segregate pe salarii, servicii comunale, echipament

- raport, cu indicarea susţinerii primite din partea autorităţilor locale

- regulament de funcţionare a Centrului elaborat şi aprobat de APL

- da / nu

- standarde minime de calitate pentru Centre elaborate şi adoptate

- da / nu

- ghidul de implementare a standardelor minime de calitate pentru Centre elaborat

- da / nu

Dezvoltarea capacităţilor profesioniştilor care lucrează în Centru

- proporţia specialiştilor din Centru care au beneficiat de instruire conform ghidului de implementare a standardelor

- fişă de evidenţă care conţine: nume, prenume, perioada, tema stagiului, numărul de ore, specializarea obţinută

- raport anual, în care se indică şi calificarea specialiştilor din Centru, cu referinţă la echipa minimă de profesionişti, activitatea lor

- proporţia specialiştilor din Centru care aplică standardele minime de calitate pentru Centre

- observaţii, vizite de monitorizare, convorbiri cu beneficiarii, evaluare din exterior etc.

- numărul profesioniştilor adulţi care lucrează cu tinerii instruiţi de Centre (segregaţi după domenii: jurnalişti, asistenţi sociali şi lucrători de tineret, profesori, lideri de ONG etc.)

- raport anual: categorii de profesionişti, sex, numărul total, tema stagiilor

Accesibilitatea serviciilor prietenoase tinerilor

- proporţia tinerilor care cunosc despre existenţa Centrului

- chestionar anonim – unde se află, trei servicii pe care le prestează, orar

- sondaj - proporţia tinerilor de 10-24 ani din

comunitate, cartier, regiune care accesează serviciile prestate de Centrul, segregaţi după vârstă, sex etc.

- fişă de înregistrare: nume, prenume, vârstă, sex, adresă, telefon de contact, ocupaţie

- raport anual care va conţine şi date segregate după serviciile accesate

- numărul de vizite - registru de evidenţă a vizitatorilor segregate după numărul de vizite pe lună (1-5 şi multiple)

- raport anual care va conţine date segregate după serviciile accesate, sex, vârstă etc.

- proporţia beneficiarilor care sunt satisfăcuţi de serviciile prestate în cadrul Centrului şi în afara lui

- chestionar care va examina: atitudinea personalului, calitatea serviciilor, corespunderea spectrului serviciilor cu

183

(oureach)

necesităţile, condiţia fizică, amplasarea, echipament tehnic, orele de lucru, libertatea exprimării, participare, manifestare, solicitări. Datele vor fi segregate după servicii

- metode participative: votarea cu buline, focus-group

- numărul de materiale informative distribuite

- registru de primire / distribuire a materialelor informative, segregate după dată, domeniu, tip, exemplare, tiraj, modalitatea de distribuire – ocazional sau în cadrul unei activităţi, cu explicaţii etc.

- raport anual - proporţia Centrelor care prestează

servicii outreach pentru tinerii vulnerabili

- fişă de evidenţă a activităţilor outreach: data, tipul, numărul de beneficiari, vârstă, sex, locul, materiale distribuite

- raport anual cu specificarea categoriilor de tineri vulnerabili din comunitate / regiune

Participarea tinerilor în elaborarea, implementarea şi evaluarea serviciilor

- proporţia Centrelor care implică tinerii în managementul serviciilor prestate în cadrul Centrului

- raportul Consiliului de administrare

- numărul de voluntari / educatori de la egal la egal instruiţi şi care prestează servicii în cadrul Centrelor segregaţi după vârstă, sex, domeniu (media, SIDA, drepturi etc.)

- fişă de evidenţă: voluntar, sex, instruire / pregătire, servicii prestate, rol – activităţi

- raport anual

- numărul de voluntari / educatori de la egal la egal instruiţi şi care prestează activităţi în teren, outreach

- registru de evidenţă: voluntar, sex, instruire / pregătire, servicii prestate, rol – activităţi

- raport anual

Pentru activităţile Centrului ar putea fi utilă ţinerea unui registru al vizitatorilor, mai ales în ceea ce priveşte grupul de vârstă, genul lor şi motivele vizitei. Aceasta ar putea să vă ajute la conturarea unei imagini a tendinţelor de-a lungul timpului şi la determinarea serviciilor care sunt cele mai solicitate şi cele mai puţin populare. Aţi putea completa apoi tabloul prin realizarea unor analize periodice asupra motivelor pentru care tinerii solicită serviciile Centrului şi asupra raţiunilor pentru care ei nu sunt interesaţi de un serviciu sau de altul.

Vă prezentăm în continuare câteva instrumente de monitorizare, utilizate în cadrul Reţelei Naţionale a Centrelor de Resurse pentru Tineri. Fişa de mai jos este completată de beneficiar atunci când vine pentru prima dată la un Centru. Toate fişele pot fi cusute într-o mapă specială.

184

Fiecare serviciu prestat în cadrul Centrului are registrul său de evidenţă. La fiecare vizită beneficiarul scrie data şi semnează în dreptul numelui său. Registrul poate fi completat după exemplul tabelului de mai jos.

CENTRUL _____ __ _______________________________________ ___

(denumire, localitate)

REGISTRU DE EVIDENŢĂ A BENEFICIARILOR de (denumirea serviciului)

Luna Anul

Nr. Nume, prenume Vârstă (ani)

Sex (F/B) Data, semnătura

CENTRUL __________________________________________________

(denumire, localitate)

FIŞĂ DE ÎNREGISTRARE A BENEFICIARULUI DE SERVICII Nume, prenume Data Vârstă: -10 10-15 16-20 20-24 25+ Sex: F B Adresă: Stradă nr. ap. Localitate Cod poştal (4 cifre) MD- E-mail Telefon Loc de studii / muncă: Te rugăm să indici trei servicii pe care ai vrea să le accesezi la Centru: 1) 2) 3)

ÎŢI MULŢUMIM!

185

Desfăşurarea evaluării Planificarea evaluării Există câteva aspecte, de care trebuie să se ţină cont înainte de a începe planificarea procesului de evaluare. Scop şi timp Timpul pentru evaluarea unui rezultat trebuie legat direct de scopul lui. Aceasta înseamnă că, dacă începeţi un proiect de trei ani, evaluare ar trebui planificată după 1,5 ani. Astfel, a trecut suficient timp pentru a avea ce evalua, şi a rămas destul timp pentru a aplica lecţiile învăţate în urma evaluării. Cine va desfăşura activitatea? Este o practică reuşită de a folosi resursele locale, dacă există, şi de a instrui şi angaja evaluatori locali. Dacă decideţi să colaboraţi cu un evaluator extern, este o idee bună să-i solicitaţi un plan de evaluare, care să includă:

- schiţă de design (va fi descriptiv, experimental, participativ, etnographic etc.); - un orar; - metodele de colectare a datelor; - repere privind analiza datelor; - listă cu resursele care vor fi necesare.

Cine va colecta datele? Este bine să vă gândiţi cum veţi distribui rolurilor în echipa de evaluare, cine şi de ce este responsabil. Persoanele care vor colecta datele trebuie să aibă experienţa necesară sau să poată fi uşor instruite în folosirea metodelor specifice şi în colectarea exactă a datelor. Persoanele care vor colecta datele au nevoie de echipamentul necesar pentru îndeplinirea sarcinii, care poate include pix, carnet, reportofon, carioca, foi şi copii pentru participanţi etc. Alte aspecte ale planificării includ obţinerea permiselor necesare, dacă evaluarea se desfăşoară într-o instituţie învăţământ. Instruirea echipei de colectare a datelor Instruirea este un alt pas care este adesea neglijat din motivul economiei de timp sau din cauza impresiei false că instruirea nu este necesară. Chiar şi echipele experimentate îşi perfecţionează abilităţile odată cu fiecare instruire. Instruirea oferă şi oportunitatea de a pune întrebări şi de a oferi feedback celor care planifică cercetarea. Sesiunea de instruire trebuie planificată cu grijă. Aceasta măreşte probabilitatea colectării calitative a datelor. Bugetul În ceea ce priveşte partea bugetului care ar trebui rezervată pentru evaluare, opiniile diferă. O regulă de bază ar fi cea a proporţiei 10-15 la sută. Proiectele-pilot, care încearcă să determine cât de reuşit ar putea fi un program, ar trebui să prevadă pentru evaluare circa 30% din buget. Implicarea partenerilor Implicarea în evaluare a tuturor partenerilor este foarte importantă. Iată câteva recomandări:

- Identificaţi partenerii pe care îi veţi contacta în fazele de început ale planificării evaluării (de exemplu, atunci când definiţi scopul, decideţi termenii etc.).

- Invitaţi partenerii la un atelier cu echipa de evaluare (de exemplu, atunci când se formulează întrebările etc.).

- Organizaţi o vizită în teren a partenerilor, dacă este necesar.

186

- Organizaţi o întâlnire cu partenerii după ce a fost elaborată o schiţă a raportului de evaluare pentru a discuta cu ei rezultatele.

Pentru implicarea tinerilor în monitorizare şi evaluare:

- Întrebaţi tinerii ce indicatori de dezvoltare personală / socială sunt relevanţi pentru ei. - Rugaţi voluntarii să-şi asume responsabilităţi specifice pentru monitorizare şi evaluare. - Implicaţi adolescenţii în totalizarea rezultatelor proiectului.

Stabilirea obiectivelor evaluării Primul lucru pe care îl faceţi când iniţiaţi un proces de evaluare este să determinaţi clar ceea ce doriţi să evaluaţi, adică a obiectului evaluării. În cadrul evaluării pot fi analizate mai multe aspecte: Eficienţa financiară a proiectului

- Raportul dintre resursele implicate în proiect şi rezultatele acestuia (în general sau pentru realizarea unor etape specifice).

- Posibilitatea de a realiza asemenea proiecte în viitor cu resurse mai puţine, păstrând însă calitatea şi volumul de rezultate.

Eficienţa coordonării proiectului

- Corespunderea schemei de management cu tipul proiectului şi activităţile realizate. - Cum a contribuit aceasta la realizarea cu succes a proiectului. - Cât de flexibil au reacţionat coordonatorii proiectului la schimbările care au influenţat

derularea proiectului. - Cât de potrivite / nepotrivite au fost deciziile luate.

Metodologia proiectului

- Toate metodele au dus la atingerea rezultatelor declarate? - Care metode au fost eficiente / mai puţin eficiente.

Durabilitatea proiectului

- Va funcţiona acest proiect în cazul implementării lui într-un alt context / mediu? - Şi-a păstrat proiectul actualitatea, corespunde realităţilor la zi? - Va fi proiectul viabil după finisarea finanţării (de regulă, această întrebare interesează

donatorii). Deplinătatea soluţionării problemei sau satisfacerii necesităţilor

- În ce măsură proiectul a soluţionat problema vizată. - Am putea afirma că problema a fost soluţionată complet şi nu va mai apărea? - Necesităţile beneficiarilor proiectului au fost satisfăcute în totalitate?

Stabiliţi indicatorii de măsurare a succesului Un indicator are două componente: o situaţie iniţială (baseline) şi un scop. Situaţia iniţială este situaţia înainte ca un program sau o activitate să înceapă; este punctul de pornire pentru monitorizarea rezultatelor. Scopul este felul în care se aşteaptă ca situaţia să fie la sfârşitul programului sau activităţii.

187

De exemplu, dacă rezultatul dorit este accesul tinerilor la servicii de recreare, numărul vizitatorilor Centrelor de tineret poate fi un indicator. Monitorizarea rezultatelor poate începe cu o situaţie iniţială de 20% din tinerii din localitate vizitând Centrul la începutul anului şi un scop de 90% de beneficiari la finele lui.

Ce-i de făcut dacă nu a fost identificată situaţia iniţială? De exemplu, implementarea unui proiect deja a început, iar baseline-ul nu a fost stabilit. Oricum este posibil a obţine măsurarea schimbării în timp. Întrebaţi un număr de persoane „Comparativ cu un an în urmă, credeţi că acum tinerii sunt mai mult sau mai puţin implicaţi în luarea deciziilor?”. Tendinţa respondenţilor către „mai mult” sau „mai puţin” oferă un indiciu dacă schimbarea s-a produs sau nu. Limitaţi numărul de indicatori. Prea mulţi indicatori de obicei se dovedesc a fi neproductivi. Reieşind din informaţia disponibilă, elaboraţi câţiva indicatori credibili, bine analizaţi care captează schimbările pozitive. Menţineţi un echilibru între ceea ce ar trebui şi ce poate fi măsurat. Reduceţi lista, luând ca bază pentru indicatori datele separate pentru localitate, sex, grup social etc. Alte caracteristici ale unui indicator bun: - Măsurabilitatea – indicatorul se supune măsurării cantitative la orice moment. - Orientarea spre rezultat – indicatorul caracterizează rezultatul, nu procesul în cadrul căruia

a fost obţinut. - Relevanţă – indicatorul evaluează anume ceea ce este necesar de evaluat. Este un indicator

potrivit pentru evaluarea rezultatului presupus. - Siguranţa – indicatorul va oferi acelaşi rezultat la utilizarea repetată – în ziua următoare sau

peste un an – fiind evaluat de aceeaşi persoană sau de altcineva. - Neutralitatea – indicatorul este „obiectiv”, nu „subiectiv”. Atât un părtaş, cât şi o persoană

sceptică, vor accepta acest răspuns ca fiind corect. - Cu sens unic – indicatorul are o definiţie clară, egal înţeleasă de oricine. - Sensul practic – indicatorul este practic pentru că este accesibil economic, deci nu este

nevoie de mari cheltuieli pentru utilizarea lui. Colectarea datelor Eşantionarea Primul pas în colectarea informaţiei este eşantionarea, adică definirea populaţiei de la care veţi afla datele ce vă interesează. Stabiliţi împreună cu echipa de evaluare cine vă poate răspunde la întrebările dorite, câte persoane veţi implica şi cum le veţi selecta, unde se află aceste persoane, la care dintre ele aveţi acces. Selectarea metodelor Metodele de evaluare sunt fie cantitative, fie calitative, dar puteţi folosi o combinaţie dintre aceste două abordări. Mulţi folosesc metodele cantitative pentru a obţine date statistice, apoi le completaţi folosind metode calitative – care implică răspunsuri la întrebările: „Cum?” şi „De ce?”. Câteva metode de evaluare le găsiţi la sfârşitul acestui capitolul, iar mai multe – în „Ghidul Tânărului Evaluator” (CNRT, UNICEF, 2006). Înregistrarea datelor Pentru a evita pierderile de informaţie, nu vă bazaţi pe memorie – notaţi cu exactitate tot ceea ce spun participanţii la evaluare. În timpul colectării datelor, informaţia poate fi înregistrată în scris, folosind un carnet şi pixul sau folosind un reportofon. În ambele cazuri înregistraţi de asemenea

188

observaţiile şi comentariile proprii cu privire la comportamentul non-verbal al participanţilor sau anumite detalii din context care ar putea fi utile pentru analiza datelor. Managementul datelor Principalele obiective ale managementului datelor este de a ne asigura că datele sunt stocate cu exactitate şi păzite de pierdere sau daună. Pentru a realiza aceste obiective, managementul datelor trebuie să includă câţiva paşi cheie: (1) introducerea datelor şi (2) arhivarea datelor. Introducerea datelor Introducerea datelor se referă la setul iniţial de operaţii prin care informaţia scrisă pe hârtie sau înregistrată audio este procesată în format electronic – transcrisă pe calculator. Introducerea datelor este o procedură simplă, care este uşor de executat. Scopul ei este transcrierea informaţiei de pe hârtie în computer cu o exactitate de sută la sută. Pentru a o realiza cu succes, urmăriţi aceste recomandări:

- Pregătiţi locul de lucru, îndepărtaţi obiectele care v-ar putea distrage. - Examinaţi documentele ce trebuie transcrise. La această etapă pot fi detectate unele

greşeli, iar formularele pot fi puse deoparte pentru clarificare. - Înainte de a începe, exersaţi pe calculator acţiunile care va trebui să le executaţi. - Introduceţi datele în calculator. - Imprimaţi o copie a celor scrise. Pentru că această copie va fi folosită pentru analiza

datelor, verificaţi dacă informaţia se citeşte uşor (mărimea caracterelor, claritatea etc.) - Indicaţi pe prima pagină a documentului că datele au fost introduse. Notaţi numele, data

şi adresa unde aţi salvat informaţia pe calculator. Notaţi acelaşi lucru şi pe copia imprimată. Păstraţi documentul şi copia imprimată împreună pentru verificare, în caz de necesitate.

- Pentru a preveni pierderile de informaţie, faceţi o copie a variantei electronice într-un alt fişier pe calculator (sau daţi o copie persoanei responsabile).

Arhivarea datelor Arhivarea datelor este procesul de menţinere a informaţiei electronice, pentru a asigura păstrarea şi recuperarea uşoară a datelor. Toate schimbările şi lucrul de prelucrare a informaţiei se fac în copiile electronice, nu în originalele. Deci, arhivarea datelor se face cu originalele electronice. Arhivarea poate fi făcută pe dischete, CD sau casete pe care se lipesc notiţe explicative. Adiţional, managerul trebuie să aibă o listă pentru a nota conţinutul şi locaţia fişierelor arhivate. Analiza datelor Analiza datelor implică structurarea şi prezentarea succintă sau sumarizarea a unui volum mare de informaţie brută, pentru a răspunde scopului evaluării. Analiza datelor este un proces destul de dificil. Pentru aceasta, deseori veţi avea nevoie de cunoştinţe speciale în domeniul prelucrării cantitative şi calitative a datelor. La această etapă aţi putea să implicaţi un statistician, psiholog, sociolog etc. Alegerea metodei de analiză depinde în mare parte de tipul de informaţie colectată. Pentru o informaţie calitativă, va fi nevoie de o analiză de conţinut. Aceasta înseamnă identificarea unor categorii de răspunsuri în totalitatea informaţiei brute. Pentru o informaţie cantitativă, analiza va presupune proceduri statistice şi va evidenţia tendinţe în procente şi rate. În ambele cazuri, analiza poate include şi compararea diferenţelor constatate dintre grupuri de persoane sau regiuni geografice, explicarea diferenţelor dintre rezultatele planificate şi cele identificate, monitorizarea schimbărilor în timp etc.

189

Oricare ar fi natura datelor, începeţi analiza prin a vă reaminti care a fost intenţia studiului. Profunzimea sau intensitatea analizei este determinată de scopul studiului. Uneori, scopul este restrâns şi nu este nevoie de o analiză foarte elaborată.

De exemplu, dacă v-aţi propus să îmbunătăţiţi un program, aţi putea să organizaţi informaţia identificând punctele tari şi slabe ale programului. În final, să formulaţi sugestiile de îmbunătăţire.

Insistenţa de a urmări scopul nu înseamnă că nu suntem deschişi faţă de alte aspecte ale studiului. Urmărind scopul, evităm situaţia de a ne pierde în detalii. Prezentarea rezultatelor Acum dispuneţi de toate aceste date, adunate prin diferite metode. Le-aţi organizat conform codurilor şi temelor. Următorul pas este să răspundeţi la întrebarea: Ce faceţi cu rezultatele? Puteţi distribui pe larg rezultatele cercetării. Aceasta este o evaluare a activităţii desfăşurate de Centrul Dumneavoastră. Astfel, întreaga comunitate va vedea ce aţi realizat, care sunt elementele valoroase şi care sunt nereuşitele. Rezultatele evaluării pot fi prezentate în mai multe moduri. Raportul de evaluare Planificaţi mai multe corecturi Prima variantă a raportului nu este niciodată cea finală. Includeţi în programul de activităţi timp pentru feedback şi căutaţi comentarii constructive din partea altor persoane. Limbajul accesibil Scopul raportului este de a comunica un anumit mesaj. Faceţi aşa, încât el să fie înţeles de cititori. Pentru aceasta, când prezentaţi rezultatele, folosiţi acelaşi limbaj pe care îl foloseşte publicul Dumneavoastră Caracterul atractiv Felul în care raportul este scris şi machetat este important. Aspectul contează foarte mult. Prima impresie vorbeşte atât despre profesionismul celor care au elaborat raportul, cât şi despre credibilitatea studiului. Faceţi aşa ca prezentarea să fie atractivă, să menţină atenţia. Unele rezultate le puteţi prezenta în tabele şi grafice, pentru cei care doresc să-şi facă propriile concluzii din datele prezentate. Forma raportului Modul în care sunt transmise rezultatele determină în ce măsură raportul va fi util pentru public, iar recomandările lui – aplicate. Diferite grupuri de persoane au aşteptări diferite. De exemplu, factorii de decizie preferă ca raportul să fie prezentat succint, să ofere recomandări concise, cifre exacte. Membrii organizaţiei sau parteneri din acelaşi domeniu – un raport narativ, care să prezinte detaliat domeniul care îi interesează. Publicul larg (comunitatea) are nevoie de un raport narativ mai general. Finanţatorii vor să descopere că organizaţia a cheltuit eficient banii şi are succes. Volumul raportului

190

Faceţi un raport de evaluare de o pagină sau de 100? Când decideţi volumul unui raport, ţineţi minte: - Cu cât e mai scurt, cu atât e mai mare probabilitatea că va fi citit. - Cu cât mai lung, cu atât mai mult durează elaborarea lui, implicând riscul de a fi depăşit de

timp, iar rezultatele – învechite. - Dacă este prea scurt, s-ar putea să nu „încapă” toată informaţia de care este nevoie pentru

luarea unor decizii în domeniul cercetat. De obicei, un raport de 5-30 de pagini este potrivit pentru a transmite rezultatele, concluziile şi recomandările necesare.

Cu cât mai multe aspecte şi obiective are cercetarea, cu cât numărul de participanţi implicaţi este mai mare, cu atât raportul va fi mai voluminos.

O serie de rapoarte scurte Dacă evaluarea are mai multe aspecte, ele pot fi prezentate prin câteva rapoarte scurte. În acest mod, cititorii asimilează mai uşor informaţia pe care vreţi să le-o aduceţi la cunoştinţă. Este eficient să distribuiţi săptămânal câteva rapoarte de 4-5 pagini. Desigur, după ce aţi difuzat toate rapoartele „mici”, puteţi întocmi unul „mare”, pentru a sistematiza rezultatele. Prezentare orală Prezentările cu ajutorul programului soft PowerPoint au devenit destul de răspândite. Dar şi proiectoarele cu slide-uri sunt utile. Dacă posibilităţile tehnice sunt limitate, poate fi folosit flipchart-ul. În cadrul prezentărilor trebuie demonstrate cele mai importante constatări şi concluzii. De obicei, prezentarea nu înlocuieşte raportul scris, dar contribuie la difuzarea informaţiei. Varianta completă a raportului poate fi înmânată participanţilor la sfârşitul prezentării. După prezentarea propriu-zisă poate fi organizată o discuţie, în timpul căreia participanţii să adreseze întrebări echipei de cercetare. Emisiuni radio Această formă de prezentare este eficientă pentru persoanele care preferă să asculte, nu să citească o informaţie. Dacă este ales un post de radio cu acoperire mare şi o ora de vârf, atunci mulţi oameni vor beneficia de informaţia prezentată. O variantă este să se realizeze un interviu cu membrii echipei de cercetare. Emisiuni televizate Emisiunile televizate pot combina interviul cu membrii echipei de cercetare cu prezentarea de slide-uri sau grafice etc. Acest tip de prezentare este eficient pentru că are o acoperire mare şi răspunde nevoilor persoanelor care percep mai simplu informaţia vizuală sau care nu citesc rapoartele scrise.

Când pregătiţi emisiunile radio şi televizate, este bine să ţineţi cont că multe cifre nu se memorizează. Astfel, este important să pregătiţi din timp textul cu cifrele, să-l consultaţi sau chiar să-l scrieţi împreună cu un jurnalist profesionist.

Postere

191

O altă modalitate de prezentare a rezultatelor unei cercetări este posterul – una sau câteva coli mari de hârtie cu grafice, tabele şi comentarii sumare. Este o modalitate bună de a „aduce” informaţia la membrii unei organizaţii. Posterele se plasează în locuri la vedere, pe panouri sau pereţi. Ateliere Un atelier de prezentare durează maximum o zi. Participanţii – 5-10 persoane – fac cunoştinţă cu rezultatele şi examinează modalităţi de a le utiliza în activitatea lor. Cum am putea acţiona altfel / mai bine? Aţi obţinut informaţia despre reacţia părţilor interesate de evaluarea activităţii Centrului şi aţi analizat-o. Urmează să răspundeţi la următoarea întrebare: Cum aţi putea îmbunătăţi activitatea Centrului, folosind această informaţie? De fapt, urmează să faceţi analiza eficacităţii Centrului Dumneavoastră, reexaminaţi scopul şi obiectivele Centrului şi să revizuiţi practicile de lucru. Acum puteţi planifica acţiunile şi le puteţi implementa eficient, iar Dumneavoastră puteţi observa evoluţiile şi reflecta asupra modului în care lucrurile funcţionează la Centrul Dumneavoastră. Astfel, sunteţi „echipat” cu o mai bună înţelegere a ceea ce este posibil şi cum puteţi valorifica oportunităţile. Metode şi instrumente de colectare a datelor Chestionarul Scopul chestionarului este de a colecta datele de la un număr mare de persoane într-un mod structurat conform unor întrebări specifice, pentru a face posibilă analiza statistică. Formularea întrebărilor Chestionarul conţine diferite tipuri de întrebări. În unele chestionare se utilizează întrebări la care se poate răspunde prin Da sau Nu sau întrebări unde trebuie aleasă o variantă dintr-un şir de răspunsuri. Întrebările pot fi formulate pentru a răspunde la o presupunere pe care doriţi s-o confirmaţi sau s-o infirmaţi. Aceste sunt întrebările închise. Ele nu lasă loc de comentarii şi opinii. Astfel se pot pierde unele detalii importante pentru evaluare. Celălalt tip de întrebări presupune obţinerea de răspunsuri desfăşurate într-o formă liberă. Prin aceste întrebări, chestionatul este solicitat să-şi spună opinia, să comenteze său să-şi exprime emoţiile. Acestea sunt întrebările deschise. Răspunsurile la ele pot oferi informaţii atât despre ceea ce cred oamenii, cât şi despre starea lor emoţională. Aceste lucruri sunt necesare, de exemplu, pentru evaluarea utilităţii proiectului pentru un anumit grup de beneficiari. Adesea, cei care întocmesc chestionare, tind să includă în ele multe întrebări. Acest fapt duce la acumularea unui volum mare de informaţie şi face dificilă analiza ei. În plus, chestionarele lungi sunt obositoare pentru respondenţi.

192

Pretestarea Testaţi chestionarul, pentru a vă asigura că întrebările sunt formulate adecvat şi vă oferă anume informaţia de care aveţi nevoie. Modalitatea chestionării Stabiliţi câte persoane vor chestionate şi cine anume. Decideţi modalitatea potrivită de chestionare (o foaie trimisă prin poştă, pentru a fi completată individual, interviuri prin telefon sau directe). Discuţia focus-group Această metodă de colectare a datelor permite explorarea în profunzime a unor subiecte specifice cu un grup de indivizi selectaţi. În cadrul discuţiei focus-group se asigură o situaţie în care participanţii se simt confortabil să-şi spună deschis punctele de vedere asupra unor subiecte. Discuţia focus-group ne ajută să înţelegem de ce oamenii au opiniile pe care le au. Scopul nu este atingerea consensului, ci explorarea şi lărgirea diverselor perspective. Selectarea participanţilor - Compoziţia grupului este foarte importantă. Participanţii trebuie să aibă cel puţin o

caracteristică comună. În acelaşi timp, nu se recomandă să fie incluse persoane care deja se cunosc. Oamenii beneficiază mai mult de ideile unor persoane necunoscute. Doar în cazul în care se abordează subiecte sensibile, este bine ca participanţii să se cunoască între ei, altfel ar putea apărea bariere pentru o comunicare deschisă.

- Selectaţi acei participanţi, pe care îi consideraţi reprezentativi în cadrul auditoriului ţintă. În

cadrul grupului, încercaţi să aveţi toate elementele şi perspectivele sau intervievaţi mai mult de un grup.

- Grupul trebuie să fie relativ omogen. Selectaţi participanţii prin telefon sau prin scrisori. - Membrii grupului nu trebuie să cunoască dinainte subiectul care va fi discutat, deoarece

răspunsurile pregătite din timp duc la pierderea spontaneităţii, deci, veridicităţii informaţiei. - Aveţi nevoie de maximum 6-12 participanţi, număr optimal pentru a obţine o dinamică bună

a grupului şi a oferi fiecărui participant posibilitatea de a vorbi. - Intervievaţi un număr suficient de membri ai grupurilor din cadrul auditoriului ţintă. De

obicei, trei-patru discuţii focus-group sunt de ajuns, deoarece, la un moment dat, ideile încep să se repete.

Pregătirea - Pregătiţi un set de întrebări, care ar provoca o discuţie productivă. Sunt suficiente 5-6

întrebări cheie atent formulate. - Este bine să aflaţi interesele participanţilor înainte de sesiune. Dacă grupul nu este interesat,

discuţia ar putea să nu fie productivă. - Faceţi toate aranjamentele administrative, necesare pentru conducerea grupului. De exemplu,

193

asiguraţi-vă că a fost ales un loc accesibil şi comod pentru discuţie, că există transport până acolo etc.

- Asiguraţi-vă că dispuneţi de echipamentul necesar pentru înregistrarea discuţiei focus-group: dictafon, cameră video, casete, baterii, priză, caiet, pix etc.

Desfăşurarea Privire generală - Rezervaţi aproximativ 15-20 de minute pentru fiecare întrebare. - Moderatorul se va conduce de ghidul cu întrebări elaborat în colaborare cu organizatorii

discuţiei focus-group. Vor fi puse în discuţie toate întrebările, dar nu neapărat în ordinea prezentată.

- Întrebările trebuie să urmeze firesc una după alta. Participanţii nu trebuie să aibă impresia că s-a terminat cu o întrebare şi se trece la alta, ei trebuie să aibă sentimentul că se implică într-o discuţie continuă, unică, interesantă.

- Discuţia va dura 1,5-2 ore. Introducere - Asiguraţi o amplasare spaţială confortabilă şi „egală” a participanţilor, de preferat în cerc. - Salutaţi, în calitate de moderator, participanţii şi prezentaţi asistentul. - Anunţaţi tema de discuţie şi scopul cu care se organizează discuţia focus-group. - Explicaţi detaliat grupului importanţa contribuţiei lor la atingerea scopurilor evaluării. - Garantaţi participanţilor anonimatul şi a confidenţialitatea. - Anunţaţi înregistrarea discuţiei şi necesitatea acestei proceduri. - Scrieţi numele participanţilor pe fişe sau ecusoane. - Stabiliţi împreună cu participanţii sau anunţaţi regulile de discuţie:

- discuţia va dura maxim 2 ore; - se va vorbi clar şi concis, astfel încât fiecare să-şi poată exprima opinia; - valorează sinceritatea şi opinia fiecăruia; - scopul nostru este nu să ajungem la un consens, ci să facem un schimb de idei

referitor la tema abordată; - se va vorbi pe rând, participanţii respectându-se reciproc; - participanţii sunt bineveniţi să pună întrebări, dacă ceva nu le este clar; - participanţii sunt invitaţi să-şi expună alte idei privind regulile discuţiei.

- Asiguraţi-vă încă o dată că aparatele cu care se înregistrează discuţia funcţionează. Conţinut - Începeţi cu „spargerea gheţii” (ice-breaking): o discuţie neformală, de abordare a unui

subiect apropiat participanţilor. - Lansaţi întrebările din ghid. - Creaţi posibilităţi pentru fiecare participant să răspundă la fiecare întrebare. - Oferiţi ocazie fiecărui participant să facă concluzii şi comentarii finale. Rolul moderatorului şi moderarea - Aveţi nevoie de un moderator abil care poate orienta procesul pe neobservate, controlându-i

pe cei care domină discuţia şi evidenţiindu-i pe cei timizi. - Întrebările deschise sunt întotdeauna cele mai bune, deoarece permit participanţilor să

povestească folosind cuvintele proprii. Exemple de întrebări deschise: • „Ce credeţi despre ...?” • „Ce v-a plăcut cel mai mult la ...?” • „Cum v-a ajutat...?”

194

• „Cum credeţi, care este impactul ...?” • „Ce v-a plăcut mai mult în ...?” • „Cum aţi caracteriza ...?”

- Evitaţi întrebările cantitative de tipul „Cât...?”, „Cât de mult...”, deoarece ele tind să limiteze răspunsurile.

- Evitaţi întrebările închise cu răspuns „Da” şi „Nu”. - Evitaţi emiterea unor judecăţi de valoare şi exprimarea unor opiniei, de tipul: „Sunt / nu sunt

de acord cu...”, „Este / nu este bine...”, „Cred că aveţi / nu aveţi dreptate...”, „Părerea mea este că...” etc.

- Evitaţi gesturile care indică aprobarea sau dezaprobarea opiniilor expuse. - Întrebările „De ce?” nu sunt folosite prea mult, pentru că ele adesea tind să trezească reacţii

defensive. - Stimulaţi toţi participanţii să participe la discuţie. - Puneţi întrebări care să-i facă pe participanţi să-şi explice sentimentele sau gândurile. De

exemplu:

Afirmaţia Participantului Reacţia Moderatorului

• Este bine • Îmi place • Ar fi convenabil... • Merge

• Ce este bun referitor la aceasta? • Ce exact îţi place? • Cum anume ar fi convenabil? • Cum ai constatat că merge?

Rolul asistentului - Este util să aveţi un asistent care să se ocupe de logistică. El va fi observatorul care va sta

alături de grup, liniştit, fără să intervină, pentru a lua notiţe detaliate, chiar dacă discuţia este înregistrată.

- Asistentul va asigura tehnic discuţia focus-group. - Va observa şi va înregistra comportamentele participanţilor la discuţie. - Va înregistra în scris manifestările deosebite ale participanţilor (ex.: râsete sau discuţii în

contradictoriu la anumite întrebări adresate de moderator). - Se va consulta cu moderatorul, în cazul unor dubii sau dificultăţi. - Va stenografia discuţia focus-group - Va descifra ulterior cu exactitate înregistrarea audio a discuţiei. Vizualizarea în planificarea participativă (VIPP) Formulaţi clar întrebarea la care doriţi să obţineţi răspuns, scrieţi-o şi afişaţi-o la vedere.

Pentru această metodă, veţi avea nevoie de mai multe fişe de dimensiunea circa 20x10 cm. De asemenea, trebuie să aveţi scoci de lipit pe perete.

Rugaţi participanţii să răspundă la întrebare, scriind răspunsul / răspunsurile lor pe fişe. Faceţi cunoscute regulile de scriere pe fişe:

• se scrie citeţ, de preferinţă cu litere de tipar; • pe o fişă se scrie doar o singură idee; • gândul este expus în maximum trei rânduri.

195

După ce au scris, participanţii lipeşte fişele pe un perete. Un voluntar din rândul participanţilor sau facilitatorul citeşte cu voce tare conţinutul fişelor şi adresează întrebări de clarificare, în caz de nevoie. Fişele sunt clasificate şi fiecare categorie de idei primeşte o denumire. Titlul categoriilor este scris pe fişe de altă culoare şi plasat de-asupra. Facilitatorul încurajează discuţiile în baza rezultatelor. Desenarea impactului Participanţii sunt rugaţi ca, fiecare în parte să privească înapoi în timp, cu 1-2 ani în urmă, pentru a-şi aminti cum era fiecare din ei până a se implica în diferite activităţi, proiecte. Apoi fiecare să se gândească cum este în prezent. Participanţii sunt rugaţi apoi să deseneze aceste schimbări şi să semneze desenul. Facilitatorul le sugerează tinerilor că, pentru acest exerciţiu, nu contează valoarea artistică a desenului, le încurajează creativitatea şi ingeniozitatea. Pe rând, fiecare participant este invitat să-şi prezinte şi să-şi comenteze desenul, precizând cum implicarea în activităţi i-a schimbat viaţa. După prezentare, fiecare tânăr îşi afişează desenul pe unul din pereţii sălii. Analiza câmpului de influenţă În echipe de câte 4-6 persoane, participanţii sunt rugaţi să reprezinte printr-o schemă trecutul şi prezentul grupului lor pe o coală mare de hârtie. În spaţiul dintre aceste două descrieri, ei trec în revistă procesele / metodele care i-au ajutat şi cele care i-au împiedicat să parcurgă această cale. Raportorii desemnaţi de fiecare grup prezintă rezultatele, comentându-le. Facilitatorul poate adresa întrebări şi completa prezentările.

Această metodă poate fi folosită cu succes pentru studierea necesităţilor tinerilor şi implicarea lor în planificarea activităţilor Centrului. De exemplu, îi puteţi ruga să descrie situaţia tinerilor din comunitate în prezent, situaţia cea pe care şi-o doresc în viitor, apoi să scrie o listă cu posibile obstacole şi oportunităţi.

196

Harta socială În echipe de 4-6 persoane, participanţii sunt rugaţi să reprezinte pe o coală mare de hârtie Harta comunităţii, indicând toţi actorii comunitari – organizaţii, instituţii, persoane, agenţi economici, etc. Tinerilor li se propune să arate prin anumite semne inventate de ei în ce măsură actorii reprezentaţi pe hartă susţin şi încurajează implicarea tinerilor în viaţa socială. Raportorii desemnaţi de echipe sunt invitaţi să prezinte „hărţile”, să le comenteze şi să răspundă la întrebările colegilor. Facilitatorul clarifică semnificaţia simbolurilor inventate de participanţi, iar asistentul înregistrează comentariile făcute de participanţi. Votarea cu buline pe scala Likert cu feţe zâmbitoare Facilitatorul anunţă participanţii că vor evalua unele aspecte ale participării tinerilor, apoi afişează scala cu feţe zâmbitoare la nivelul la care participanţii pot ajunge şi prezintă enunţurile care urmează să fie apreciate. De exemplu:

1. Centrul nostru colaborează eficient cu Primăria 2. Eu sunt suficient de pregătit / instruit pentru a presta servicii în cadrul Centrului 3. Tinerii sunt implicaţi în planificarea, implementarea şi evaluarea activităţilor Centrului 4. Centrul este dotat suficient pentru a răspunde nevoilor tinerilor 5. Există o comunicare eficientă în cadrul Centrului 6. Centrul nostru comunică eficient cu alte Centre de tineret 7. Fiecare angajat al Centrului îşi îndeplineşte responsabilităţile

Facilitatorul explică semnificaţia feţelor zâmbitoare:

- „total de acord” - „de acord” - „şi da şi nu” - „nu sunt de acord” - „total nu sunt de acord”

Se menţionează că este important ca votul să fie individual şi să reflecte opinia personală. Fiecare participant primeşte un număr de buline cu o suprafaţă adezivă care corespunde cu numărul enunţurilor. Tinerii sunt invitaţi să voteze. Mediile pentru fiecare enunţ sunt calculate împreună cu participanţii. Ei sunt invitaţi să comenteze rezultatele obţinute.

197

Pentru mai multe metode şi instrumente de evaluare, consultaţi Ghidul „Monitorizarea şi evaluarea activităţilor cu tinerii”, CNRT, UNICEF, Chişinău 2006. Tot acolo veţi găsi informaţii detaliate privind evaluarea şi monitorizarea programelor şi serviciilor pentru tineri.

198

Anexa 1

Standarde minime de calitate pentru Centrul de tineret Principii de organizare şi funcţionare a Centrului de tineret

Centrul de tineret (în continuare – Centrul) este un serviciu comunitar deschis tuturor categoriilor de adolescenţi şi tineri, care are misiunea de a le asigura beneficiarilor informarea, orientarea / consilierea, educaţia nonformală şi petrecerea timpului liber, contribuind la pregătirea integrării socio-profesionale şi dezvoltarea deprinderilor de viaţă independentă. Centrul este un serviciu ce răspunde problematicii si preocupărilor tinerilor - care se află in legătură cu alte servicii specializate din comunitate / din alte localităţi, atunci când necesităţile tinerilor depăşesc sfera sa de competenţă. Astfel, Centrul va colabora cu servicii sociale – pentru orientarea tinerilor aflaţi in dificultate – cu instituţii medicale, cu unităţi de învăţământ, cu servicii specializate de consiliere pe probleme specifice, cu centre de recuperare şi reeducare etc. Atributul de „serviciu deschis tuturor tinerilor” determină funcţii generale şi, respectiv, standarde minime de calitate care vor răspunde necesităţilor masei largi de tineri ( experienţa altor ţari demonstrează că tinerii, chiar şi cei cu probleme sociale, de sănătate sau de educaţie, se adresează din proprie iniţiativă mai uşor serviciilor „pentru toţi” decât serviciilor specializate). De aceea sistemul de servicii pentru tineri include neapărat Centrele de tineret, drept centre accesibile tuturor, in care tânărul învaţă să se informeze, să-şi identifice problemele şi dificultăţile şi să se implice el însuşi în rezolvarea lor. Organizarea şi funcţionarea Centrului se bazează pe următoarele principii:

1. Principiul accesibilităţii Centrul asigură accesul deplin şi nemijlocit al tinerilor la serviciile sale.

2. Principiul nondiscriminării

Centrul este deschis fiecărui tânăr, indiferent de sex, rasă, naţionalitate, orientare religioasă, stare de sănătate, nivel de educaţie sau situaţie socială.

3. Principiul confidenţialităţii

Centrul respectă anonimatul solicitanţilor şi confidenţialitatea discuţiilor individuale în timpul activităţilor de informare, consiliere şi orientare.

4. Principiul respectării demnităţii şi personalităţii fiecărui tânăr

Fiecare tânăr care se adresează la Centru este tratat de către personalul Centrului cu respect şi consideraţie şi sprijinit în identificarea şi satisfacerea nevoilor sale de informare şi consiliere.

199

5. Principiul comunicării

Personalul Centrului aplică în relaţia cu tânărul o comunicare eficientă, respectându-i dreptul la informare şi la exprimarea opiniei, la sesizări şi reclamaţii şi este receptiv la propunerile acestuia referitoare la activitatea Centrului.

6. Principiul participării

Centrul asigură participarea directă a tinerilor la activităţi şi la procesul de luare a deciziilor care îl privesc în mod personal sau care se referă la activitatea Centrului în ansamblu.

Standardele minime de calitate sunt elaborate din perspectiva respectării acestor principii.

CAPITOLUL 1. Misiunea şi accesul la serviciile Centrului Centrul de tineret este un serviciu de asistenţă a adolescenţilor şi tinerilor cu vârsta intre 11-25 de ani care se organizează la nivel de comunitate sau raion, pentru a le oferi beneficiarilor educaţie nonformala, orientare / consiliere si pregătire in vederea dezvoltării deprinderilor de viata independenta si integrării socio-profesionale a fiecărui tânăr, inclusiv a celor din categorii marginalizate. Acest capitol se refera la clarificarea misiunii Centrului şi a procedurilor de acces la serviciile acestuia. 1.1. Enunţarea misiunii Pentru orice structură organizaţională definirea misiunii şi a serviciilor pe care le oferă Centrul este un prim pas esenţial şi obligatoriu în asigurarea calităţii, care se va face in termeni accesibili beneficiarilor si familiilor acestora, personalului propriu si, respectiv, partenerilor din alte instituţii:

prezentarea coerentă a scopului, obiectivelor si principiilor de lucru ale Centrului, drept bază a culturi organizationale comune tuturor angajaţilor;

crearea şi promovarea imaginii pentru cooperare şi parteneriat cu alte structuri.

Standard 1. Enunţarea misiunii Centrului Centrul dispune de o prezentare scrisă a misiunii şi de un Ghid al tânărului beneficiar, în care se precizează clar serviciile oferite.

Rezultat Fiecare tânăr cunoaşte misiunea Centrului şi serviciile de care poate beneficia şi are acces la informaţii şi îndrumare in acest sens. Proceduri de implementare - Se elaborează prezentarea Centrului, care conţine sintetiza misiunii acestuia, cu rubricile:

• Definiţia Centrului • Scopul • Obiectivele • Principiile

200

- Misiunea Centrului este expusă într-o forma accesibilă pentru membrii echipei de personal şi pentru orice tânăr (potenţial benefeciar).

- Textul este afişat intr-un loc vizibil - accesibil in egală măsură vizitatorilor si personalului. - Sunt disponibile pliante sau copii xerox ale prezentării Centrului in sala de primire a

publicului si in biroul personalului. - Toate persoanele (angajaţi si voluntari) care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Centrului

cunosc conţinutul misiunii serviciului: • fiecare persoană citeşte textul şi semnează; • se organizează o reuniune de lucru cu personalul pentru cunoaşterea şi

dezbaterea misiunii serviciului – anual şi ori de câte ori se operează modificări;

• fiecare nou angajat beneficiază de o pregătire cu o durată de minimum 4 ore pentru cunoaşterea misiunii Centrului.

- Fiecărui tânăr beneficiar îi este înmânată o prezentare a Centrului, care cuprinde: • un rezumat al scopului şi obiectivelor; • serviciile oferite; • un sumar al drepturilor si responsabilităţilor Centrului şi beneficiarilor; • informaţii practice despre cum îşi poate exprima opinia sau cum se face o

reclamaţie. - Misiunea Centrului este sistematic revizuită (nu mai rar decât o dată pe an), actualizată si, în

caz de necesitate, modificată. Orice propunere de schimbare sau modificare este comunicată structurii care asigură coordonarea şi finanţarea Centrului, pentru validare înainte de a fi aplicată.

1.2. Accesul la serviciile Centrului

Standard 2. Accesul la serviciile Centrului Centrul de tineret dispune de proceduri clare şi transparente de acces, care se bazează pe interesul tânărului pentru serviciile oferite şi dorinţa lui de a le solicita.

Rezultat Tânărul primeşte la cerere informaţii si îndrumări pentru a participa la activităţile Centrului. Proceduri de implementare - Se elaborează un material care evidenţiază faptul că fiecare tânăr are acces gratuit la

activităţile curente de informare, orientare şi consiliere, fără o programare prealabilă, in intervalul de timp stabilit pentru accesul publicului.

- Accesul la serviciile specializate (activităţi de pregătire pentru integrarea profesională, cercuri diferite pentru organizarea timpului liber, grupuri de suport etc.) se obţine în baza cererii scrise semnate de tânăr.

- Centrul are un orar de funcţionare afişat intr-un loc vizibil. - La sediul Centrului există un ghişeu de primire a tinerilor la care ei se pot adresa fără o

programare prealabilă şi fără a fi obligaţi să-şi declare identitatea. - La sediul Centrului sînt disponibile formulare de înscriere la activităţile specializate. CAPITOLUL 2. Funcţiile Centrului de tineret Realizarea misiunii Centrului presupune îndeplinirea unor funcţii care sînt centrate pe beneficiar. Fiecare Centru trebuie să-şi definească în mod clar toate serviciile pe care le oferă tinerilor, încadrându-se in funcţiile minime menţionate în acest capitol.

201

Aceste funcţii ţin de: • informare • orientare • educaţie (pentru sănătate, educaţie civică, juridică etc.) • educaţie pentru democraţie • dezvoltarea deprinderilor de viaţă independentă • pregătirea pentru integrare profesională • organizarea timpului liber

2.1. Informarea Accesul la informaţie este un drept fundamental al tinerilor; multitudinea surselor de informare, ca şi lipsa acestora, provoacă dificultăţi tinerilor, mai ales celor din categorii defavorizate, în accesarea si utilizarea informaţiilor. Din acest motiv Centrul este proiectat astfel încât sa reprezinte un loc de informare primară în toate domeniile care au legătură cu nevoile şi preocupările tinerilor.

Standard 3. Informarea directă Centrul de tineret asigură accesul direct la informare în domeniile: învăţământ, drepturile omului şi educaţie pentru democraţie, sănătate, timp liber, integrare profesională, protecţie socială. În acest scop, fiecare Centru dispune de un fond documentar şi culege, prelucrează şi transmite tinerilor informaţii actualizate, într-o formă accesibilă.

Rezultat Fiecare tânăr care se adresează Centrului cu o solicitare de informaţii primeşte răspuns şi este orientat, după caz, către surse de informare complementare / suplimentare. Proceduri de implementare - În Centru se desfăşoară activitate documentară care include:

• organizarea informaţiei: se stabilesc domeniile de informare pentru tineri şi temele de interes în cadrul fiecărui domeniu;

• culegerea de date: se identifică surse de informare şi se culeg informaţii care să corespundă temelor de interes;

• prelucrarea informaţiilor: se realizează sinteze, se scriu anunţuri etc. într-un limbaj accesibil tinerilor.

- Toate aceste materiale prelucrate se aranjează pe domenii, intr-un mod uşor de folosit (dosare tematice, cataloage, bază de date pe calculator).

- Fiecare tânăr care solicită informaţii este îndrumat să consulte materialele informative existente şi adresele altor surse de informare.

- Personalul este pregătit să efectueze activitatea documentară. - Personalul este pregătit sa comunice cu tânărul şi să-l îndrume în accesarea informaţiei.

Standard 4. Informarea colectivă Centrul de tineret organizează periodic activităţi de informare colectivă a tinerilor la teme considerate de interes major.

Rezultat Tinerii primesc informaţii despre subiectele de maxim interes şi pot adresa întrebări specialiştilor care susţin activităţile de informare colectivă.

202

Proceduri de implementare - Se identifică temele de maxim interes pentru mai mulţi tineri; - Se organizează reuniuni de informare susţinute de specialişti care pot răspunde întrebărilor

tinerilor legate de tema respectivă. Reuniunile pot avea loc la sediul Centrului sau in şcoli, cămine culturale etc.;

- Se organizează emisiuni informative la posturile locale de radio. 2.2. Consilierea şi orientarea Centrul răspunde necesităţilor tânărului de a primi sfaturi si îndrumări pe toate aspectele vieţii sale personale şi sociale. Adresându-se Centrului, tânărul ştie că la acest serviciu există un profesionist dispus să-l asculte, să-l consilieze şi să-l orienteze, în condiţii de respect şi încredere reciprocă. In funcţie de capacitatea Centrului şi de localitatea în care el activează, funcţia de consiliere poate fi mai mult sau mai puţin dezvoltată. În proiectarea Centrului trebuie să existe suficientă flexibilitate in acest sens:

minim: se poate opta pentru consiliere generală şi orientare către alte servicii care oferă consiliere specializată, dacă Centrul funcţionează intr-o localitate mica. Tinerii care au nevoie de consiliere şi sprijin (psihologic, medical, juridic sau de altă natură) se pot adresa Centrului pentru a fi orientaţi către instituţii şi servicii specializate care îi pot ajuta;

maxim: în cadrul Centrului se asigură atât consiliere generală cît şi consiliere specializată (juridică, psihologică, sau de altă natură), precum şi de orientare şcolară şi profesională.

Avantajul oferirii in aceeaşi localitate a unui pachet cît mai complet de consultanţă specializată este evitarea deplasărilor la mai multe servicii, dificil de realizat de tineri, in special de cei aflaţi in dificultate. Dar trebuie de avut în vedere faptul că adesea Centrul nu poate asigura în mod direct toate serviciile specializate de consiliere şi orientare, deoarece acestea sînt scumpe şi presupun mai multe categorii de personal cu pregătire de specialitate, dificil de angajat la nivelul unei comunităţi mai mici. In majoritatea cazurilor sau într-o etapă incipientă Centrul colaborează cu alte servicii din localitate sau raion, care pot oferi suport specializat.

Standard 5. Consilierea şi orientarea Centrul asigură consilierea generală şi, în măsura posibilităţilor, consilierea specializată, precum şi orientarea solicitanţilor către alte instituţii şi servicii competente, care completează sprijinul oferit direct la sediul Centrului.

Rezultat Fiecare tânăr care se adresează Centrului cu o solicitare de sprijin personalizat este ascultat şi consiliat de un specialist, şi, în funcţie de problematica sa, este îndrumat în cel mai scurt timp către consultanţa specializată si orientat in cadrul Centrului sau / şi în alte servicii care îl pot ajuta. Proceduri de implementare

203

- În timpul programului de lucru cu tinerii, la sediul Centrului este disponibil să discute cu tinerii cel puţin un consilier, care cunoaşte psihologia tânărului, metodele de comunicare cu acesta şi ansamblul problemelor cu care tânărul se confruntă.

- În cadrul Centrului funcţionează (opţional) cabinete de consiliere şi orientare specializată, psihologice, pe probleme juridice, sociale, profesionale.

- La Centru există o listă operativă actualizată a instituţiilor şi organizaţiilor care pot oferi suport sau consiliere (în completarea serviciilor de consiliere specializată oferite direct), cu precizarea problemelor în rezolvarea cărora se pot implica. Personalul de serviciu la primirea publicului este pregătit să utilizeze această listă operativă.

- Centrul are încheiate acorduri de colaborare cu instituţiile şi organizaţiile din lista operativă, propusă tinerilor.

- Fiecare tânăr care solicită sprijin este orientat către cele mai potrivite servicii si este îndrumat şi încurajat să le contacteze.

- Personalul este pregătit să comunice cu tânărul, inclusiv cu cel aflat în situaţie de criză / urgenţă şi să-l îndrume in contactarea serviciilor indicate.

2.3. Educaţia pentru sănătate

Fără a substitui serviciile care au atribuţii în domeniul prevenirii îmbolnăvirilor şi asistenţei medicale, Centrul are funcţia de a contribui la educaţia pentru sănătate a tinerilor. Chiar dacă şcoala şi familia au un rol important în educaţia pentru sănătate, este necesar ca un serviciu independent de mediul familial sau al educaţiei formale să contribuie la pregătirea tânărului pentru o viaţă sănătoasă. Un tânăr se poate adresa Centrului cu o solicitare de informaţii de orice natură, dar venind la Centru poate fi orientat să consulte direct şi materiale de educaţie pentru sănătate, sau va afla de programarea unor sesiuni de informare pe teme de sănătate şi / sau de organizarea unor grupuri de suport de interes pentru el.

Standard 6. Educaţia pentru sănătate Centrul de tineret asigură educaţia nonformală pentru sănătate, prin difuzarea materialelor informative, organizarea sesiunilor de informare şi a grupurilor de suport pentru anumite categorii de tineri cu probleme, vulnerabili (dependenţi de droguri, fumători, alcoolici, mame minore, victime ale traficului / abuzului sexual).

Rezultat Fiecare tânăr care se adresează Centrului este ajutat să-şi îmbunătăţească cunoştinţele şi atitudinea personală faţă de propria stare de sănătate, să cunoască şi să evite factorii de risc şi să depăşească anumite situaţii de criză care îi pun în pericol sănătatea. Proceduri de implementare: - La Centru sînt disponibile materiale informative, realizate în Centru sau puse la dispoziţie de

unităţi medicale sau de promotorii unor campanii de informare. - Materialele de informare sînt expuse la îndemâna tinerilor şi sînt multiplicate în suficiente

exemplare pentru ca tinerii să le primească în mod gratuit. - În funcţie de nevoile tinerilor se organizează grupuri de suport, moderate de un specialist

(medic, psiholog etc.) care respectă anonimatul şi confidenţialitatea. - Pentru situaţii care depăşesc competenţele Centrului, tinerii sînt orientaţi către alte servicii,

conform Standardului 5. - Se organizează sesiuni de informare pe teme de educaţie sexuală, educaţie antidrog /

antitabac / antialcool, sau pe alte teme solicitate de tineri.

204

- Se ţine evidenţa temelor de interes pentru tineri în domeniul educaţiei pentru sănătate, cu respectarea anonimatului.

- Centrul ţine relaţii formalizate de parteneriat cu unităţi medicale pentru a beneficia de personal specializat, atât la sesiunile de informare, cît şi la grupurile de suport.

2.4. Educaţia pentru democraţie Tânărul trebuie să-şi cunoască drepturile şi în acelaşi timp obligaţiile ca membru al societăţii. În acest scop Centrul are datoria de a-l informa şi consilia, pregătindu-l să devină un cetăţean responsabil şi activ.

Standard 7. Educaţia pentru democraţie Centrul de tineret asigură educaţia şi informarea beneficiarilor în spiritul valorilor democratice, în vederea formării lor în calitate de cetăţeni activi, implicaţi în viaţa societăţii.

Rezultat Fiecare tânăr care se adresează Centrului este îndrumat şi antrenat în activităţi prin care îşi exprimă opinia, participă la viaţa comunităţii, îşi cunoaşte şi îşi exercită drepturile de cetăţean. Proceduri de implementare - La Centru sînt disponibile materiale informative, realizate în Centru sau puse la dispoziţie de

promotorii unor campanii de informare despre drepturile omului. - Materialele de informare sînt expuse la loc accesibil pentru tineri şi sînt distribuite tinerilor in

mod gratuit. - Se organizează cel puţin lunar dezbateri publice, întâlniri cu autorităţile locale, prezentări ale

unor exemple de succes. - Se organizează şedinţe de informare susţinute de jurişti pe teme legate de drepturile omului,

legislaţia familiei, etc., în care aceştia răspund la întrebările tinerilor. - Se promovează voluntariatul la diferite activităţi cu caracter social din comunitate. - Tinerii sînt încurajaţi să-şi exprime opinia despre anumite proiecte ale comunităţii. - Tinerii sînt consiliaţi şi sprijiniţi să înfiinţeze asociaţii care să-i reprezinte. - Se ţine evidenţa temelor de interes pentru tineri în domeniul educaţiei pentru democraţie. - Se creează şi funcţionează un grup reprezentativ al tinerilor care exprimă interesele acestora

în structurile de conducere şi administrare ale Centrului. - Centrul ţine relaţii formalizate de parteneriat cu autorităţile locale, organizaţii

neguvernamentale, egenţi economici, alţi actori comunitari.

2.5. Dezvoltarea deprinderilor de viaţă independentă

Standard 8. Dezvoltarea deprinderilor de viaţă independentă Centrul de tineret contribuie la pregătirea tânărului pentru viaţa de adult în plan personal, social şi profesional. Centrul contribuie la sporirea responsabilităţii fiecărui tânăr faţă de propriul viitor şi la integrare socială reuşită a acestuia.

Rezultat Fiecare tânăr care se adresează Centrului este ajutat, la solicitarea lui, să-şi formeze şi să-şi dezvolte deprinderi pentru viaţa cotidiană, pentru folosirea resurselor comunităţii, pentru viaţa în familie şi în societate, pentru activitatea individuală şi muncă.

205

Proceduri de implementare - La Centru sînt disponibile materiale informative, realizate în Centru, despre resursele

comunitare (adrese utile), familie, relaţii de muncă, comunicare, comportament în societate etc.

• Lista de adrese utile este permanent actualizată. • Materialele informative sînt accesibile tinerilor şi sînt distribuite tinerilor in mod

gratuit. - La Centru lunar se organizează dezbateri pe teme propuse de tineri despre:

• soluţionarea problemelor • determinarea scopului şi a priorităţilor • luarea deciziilor informate • managementul emoţiilor şi stresului • managementul timpului şi banilor • supravieţuire (pregătirea mâncării, focului, orientare, acordarea primului ajutor) • educaţia pentru sănătate etc.

- Se organizează şedinţe de informare susţinute de jurişti pe teme legate de legislaţia muncii şi relaţiile de muncă, închirierea unei locuinţe, obţinerea unui credit etc.

- Prin toate activităţile Centrului se promovează participarea şi responsabilizarea tinerilor, dezvoltarea stimei de sine şi a încrederii în propria capacitate de a evolua.

2.6. Pregătirea pentru integrarea profesională Componenta integrării profesionale, respectiv a pregătirii tânărului pentru a învăţa o meserie, a găsi un loc de muncă şi a se integra la acel loc de muncă, este o componentă cheie a integrării sociale a fiecărui tânăr. Lipsa unui loc de muncă şi a perspectivelor de a-si câştiga existenţa prin exercitarea unei profesiuni reprezintă factori de risc de marginalizare a viitorului adult. De aceea este important ca fiecare Centru să aibă o funcţie de pregătire a tinerilor pentru viaţa profesională, prin care să contribuie la formarea conştiinţei şi responsabilităţii faţă de muncă şi sa-i asiste în efortul propriu de a învăţa, de a căuta un loc de muncă şi de a se angaja. De menţionat faptul că tânărul trebuie sa fie „actorul principal” al propriului proces de integrare. Centrul este cel care îl ajută şi îl asistă în acest proces, stimulându-i iniţiativa, efortul individual şi încrederea în propria capacitate de a exercita o profesie şi de a se perfecţiona şi învăţa de-a lungul întregii vieţi.

Standard 9. Pregătirea pentru integrarea profesională Centrul de tineret asigură pregătirea fiecărui beneficiar, la cererea acestuia, pentru integrarea activă pe piaţa muncii, punându-i la dispoziţie servicii de orientare profesională, cursuri de pregătire iniţială şi de specializare, oferte de locuri de muncă temporare şi sezoniere, asistenţă pentru scrierea unui CV şi pentru comportamentul în timpul interviului, informare cu privire la legislaţia muncii.

Rezultat Fiecare tânăr care solicită sprijin pentru integrare profesională beneficiază de orientare şcolară şi profesională, de informaţii despre programe de formare în meserii solicitate pe piaţa muncii, precum şi de sprijin pentru găsirea unui loc de muncă, angajare şi adaptare la cerinţele postului. Proceduri de implementare

206

- La Centru sînt disponibile materiale informative despre oferte de formare şi locuri de muncă disponibile, realizate în Centru sau puse la dispoziţie de organizatori de cursuri sau angajatori.

- Materialele informative sînt accesibile tinerilor şi sînt distribuite tinerilor in mod gratuit. - În funcţie de necesităţilor tinerilor se organizează grupuri de lucru pentru simularea unui

interviu şi pregătirea CV-ului. - Se organizează sesiuni de informare pe teme ce ţin de legislaţia muncii. - Centrul întreţine relaţii formalizate de parteneriat cu alte instituţii şi organizaţii care au ca

obiect de activitate calificarea / recalificarea profesională, intermedierea angajării, precum şi cu potenţiali angajatori.

- Fiecare tânăr care a finalizat studiile sau pregătirea profesională este ajutat să găsească un loc de muncă corespunzător aşteptărilor şi pregătirii sale.

- Fiecare tânăr este sprijinit să conştientizeze importanţa formării şi a perfecţionării profesionale permanente pe parcursul anilor.

2.7. Petrecerea timpului liber

Standard 10. Petrecerea timpului liber Centrul de tineret asigură activităţi de timp liber conform intereselor beneficiarilor.

Rezultat Fiecare tânăr are acces la servicii de petrecere a timpului liber în cadrul Centrului şi / sau în comunitate, dezvoltându-şi abilităţile de organizare eficientă a timpului liber în acord deplin cu personalitatea sa. Proceduri de implementare - Se organizează cel puţin o sală de club, dotată cu TV, video, calculator, jocuri distractive. - În măsura posibilităţilor, dacă tinerii sînt interesaţi şi există resurse în acest scop, se

organizează diferite cluburi / cercuri cultural-artistice, sportive, ştiinţifice. - Se asigură formarea continuă a angajaţilor. - Se elaborează un curriculum tematic conform vârstei şi intereselor beneficiarilor. - Se întocmeşte orarul de activitate. - Se creează baza materială care asigură mediul de desfăşurare a activităţilor. - Se elaborează baza de date a serviciilor prestate la diferite nivele (local, raional, naţional

etc.). - Se realizează studii anuale ale intereselor tinerilor. - Se editează materiale informative pe domenii de interes (turistic, ecologic, distractiv, tehnic,

limbi moderne, mass media, artizanat etc.). CAPITOLUL 3. Exprimarea opiniei si reclamaţiile Centrul de tineret, pentru a funcţiona în conformitate cu denumirea sa, trebuie să fie un centru axat pe nevoile şi opiniile tinerilor. Următoarele două standarde se referă la mecanismele puse în practică pentru a afla, a consemna şi a aplica opiniile tinerilor, respectiv, la procedurile de reclamaţie, la care tânărul poate apela în situaţiile în care nu este satisfăcut de serviciile primite. 3.1. Exprimarea opiniei

207

Standard 11. Exprimarea opiniei Fiecare manager al Centrului de tineret elaborează, împreună cu structura coordonatoare, un set de proceduri pentru a afla opinia tinerilor beneficiari şi a integra aceste opinii în activitatea curentă şi de perspectivă a Centrului.

Rezultat Centrul de tineret este un serviciu în care se cunosc şi se respectă opiniile tinerilor beneficiari. Proceduri de implementare - Se elaborează formulare - tip, simplu de completat, pentru cunoaşterea opiniei fiecărui tânăr

care se adresează la Centru. - La sediul Centrului există într-un loc vizibil o cutie pentru sugestii si opinii. - Săptămânal fiecare angajat efectuează un raport privitor la opiniile tinerilor care s-au adresat

Centrului în timpul serviciului lor, pe baza formularelor - tip şi a mesajelor din cutia de sugestii şi opinii.

- In şedinţele Consiliului Consultativ se discută propunerile tinerilor şi se stabilesc măsuri concrete de aplicare în practică.

3. 2. Sesizări şi reclamaţii

Standard 12. Sesizări şi reclamaţii Centrul de tineret organizează un sistem propriu de recepţionare, înregistrare şi soluţionare a reclamaţiilor cu privire la serviciile oferite sau cu privire la serviciile pentru care facilitează accesul. Persoana care a sesizat sau a reclamat este informată periodic cu privire la derularea procesului de soluţionare şi obţine un răspuns scris din partea administraţiei Centrului cel târziu după 30 de zile de la depunerea reclamaţiei.

Rezultat Tinerii care beneficiază de serviciile Centrului cunosc procedurile privind modalităţile de a efectua sesizări sau reclamaţii, precum şi drepturile pe care le au referitor la informarea asupra demersurilor pentru rezolvarea şi primirea răspunsului. Proceduri de implementare - Centrul are proceduri scrise privind înregistrarea şi soluţionarea sesizărilor şi reclamaţiilor

referitoare la serviciile oferite sau ale căror acces îl facilitează. - Procedurile trebuie să garanteze cel puţin următoarele:

• modalităţile de înregistrare a sesizărilor şi reclamaţiilor; • informarea celui ce a făcut sesizarea / reclamaţia asupra stadiului şi modului de

soluţionare a cazului; • durata maximă în care persoana în cauză primeşte răspunsul • excluderea posibilităţii implicării în examinarea cazului a persoanei care a fost

reclamată; • prevederea (stabilirea) unor modalităţi de examinare a reclamaţiilor care îl vizează pe

coordonatorul Centrului; • excluderea oricăror represalii asupra celor care efectuează sesizările / reclamaţiile.

- Centrul afişează într-un loc vizibil procedurile privind efectuarea, înregistrarea şi soluţionarea sesizărilor şi reclamaţiilor referitoare la serviciile oferite sau al căror acces îl facilitează.

208

- Conducătorul Centrului desemnează o persoană care să ţină o evidenţă clară a sesizărilor şi reclamaţiilor (cereri, soluţionări, informarea petiţionarilor etc.).

- In şedinţele Consiliului Consultativ se discută cel puţin trimestrial şi ori de câte ori este nevoie situaţia sesizărilor şi reclamaţiilor şi se consemnează concluziile în registrul de sesizări şi reclamaţii.

CAPITOLUL 4. Mediul Centrul de tineret este un serviciu care activează într-un sediu amplasat în comunitate, cu spaţii suficiente pentru activităţi şi cu dotări tehnice şi materiale adecvate. Următoarele două standarde se referă la amplasarea serviciului şi la organizarea spaţiului (structură, amenajare şi dotare) în formulă minimală, astfel încât să fie posibilă crearea unui Centru cu resurse financiare mici. 4.1. Amplasarea

Standard 13. Amplasarea Centrul de tineret este un serviciu amplasat în comunitate, accesibil pentru beneficiari.

Rezultat Tinerii care au nevoie de serviciile Centrului pot ajunge cu uşurinţă la Centru fără a se deplasa la distanţe mari. Proceduri de implementare - Proiectul de creare a unui Centru cuprinde componenta motivaţiei amplasării, din care să

reiasă gradul sporit de accesibilitate a tinerilor la serviciile acestuia. - Sediul Centrului este vizibil publicului, aceasta realizându-se printr-un afişaj corespunzător. - În funcţie de posibilităţile locale, Centrul se amplasează într-un sediu central independent sau

pe lângă o şcoala, cămin cultural sau altă instituţie de interes public. - Pentru activităţi specifice (sportive sau culturale) Centrul poate avea, pe lângă sediul

principal, şi alte sedii secundare, ale căror adrese trebuie să fie afişate într-un loc vizibil, la sediul principal.

4. 2. Organizarea spaţiului

Standard 14. Organizarea spaţiului Spaţiul în care este situat Centrul de tineret cuprinde cel puţin o cameră de primire şi informare a publicului, un birou de consiliere / orientare, o cameră pentru activităţi de timp liber, un grup sanitar, un birou pentru personal. Dotările minime ale Centrului sunt: biblioteca, panouri de afişaj, mese şi scaune, calculatoare pentru beneficiari şi pentru personal, Internet, alte echipamente pentru activităţile culturale şi sportive specifice.

Rezultat Funcţiile Centrului pot fi îndeplinite într-un spaţiu corespunzător ca mărime, amenajare şi dotare tehnico-materială.

209

Proceduri de implementare - Centrul are un spaţiu încăpător destinat primirii publicului şi discuţiei cu tinerii, în care există

un ghişeu / o masă pentru personalul de serviciu, scaune în număr suficient, mese pentru public, cel puţin un computer pentru informarea publicului.

- În sala de primire există rafturi cu documentaţie şi panouri de afişaj. - Camera pentru activităţi de timp liber (club) va fi dotată cu calculatoare şi Internet, televizor

şi videorecorder pentru vizionare de filme artistice şi educative, mese pentru activităţi de grup. Dacă există posibilităţi, se pot amenaja mai multe spaţii pentru activităţi de timp liber (diferite cercuri culturale şi ştiinţifice).

- Personalul are la dispoziţie un birou de lucru, în care se află şi documenaţia internă cu privire la funcţionarea Centrului, rapoartele de evaluare, registrul de sesizări etc.

- În exterior se recomandă amenajarea spaţiilor pentru discuţii în aer liber şi terenurilor pentru activităţi sportive, în măsura posibilităţilor.

- Centrul dispune de echipament de bază pentru activităţi culturale şi sportive, pe care îl poate închiria tinerilor pe timpul activităţilor din Centru.

4. 3. Igienă si siguranţă

Standard 15. Igienă şi siguranţă Centrul de tineret dispune de spaţii interioare şi exterioare în care sunt respectate normele de igienă şi siguranţă şi este dotat corespunzător pentru activităţile desfăşurate în comunitate.

Rezultat Tinerii beneficiază de un mediu sănătos şi sigur, având posibilitatea să-şi însuşească şi să aplice normele de igienă a spaţiului, de protecţie şi pază contra incendiilor, de utilizare corespunzătoare a echipamentelor de calcul şi a aparaturii electronice. Proceduri de implementare - Centrul are autorizaţie de funcţionare de la instanţele responsabile de sănătatea publică. - Toate sălile destinate publicului şi personalului şi grupurile sanitare sînt zilnic igienizate. - Se respectă şi se afişează normele de pază contra incendiilor. - Se desemnează un membru al echipei ca responsabil de verificarea periodică a aplicării

regulilor de igienă şi protecţie. - Echipamentele electrice au instrucţiuni afişate despre utilizarea în siguranţă. - Tinerii sînt antrenaţi în activităţi de menţinerea curăţeniei. - Centrul dispune de un punct de prim ajutor medical (în caz de urgenţă) persoanelor aflate în

incinta Centrului; - Centrul respectă toate reglementările existente în Republica Moldova pentru funcţionarea

instituţiilor publice (şcoli, grădiniţe, cămine culturale, clinici etc.) CAPITOLUL 5. Resurse umane Calitatea serviciilor acordate tinerilor în Centru depinde în mare măsură de calitatea şi competenţele personalului. Fiecare Centru va asigura o gestiune a personalului în concordanţă cu criterii de calitate şi cu cele mai noi tendinţe ale managementului resurselor umane. 5.1 Schema de personal

210

Standard 16. Schema de personal În cadrul Centrului de tineret activează o echipă multidisciplinară coordonată de către managerul Centrului. Din această echipă fac parte un lucrător de tineret, un asistent social, un psiholog, un jurist, un consilier. Aceşti specialişti dispun de o pregătire profesională în domeniu.

Rezultat Fiecare tânăr care se adresează la Centru beneficiază de o intervenţie profesională adaptată nevoilor sale din partea personalului. Proceduri de implementare - Schema de personal cuprinde cel puţin următoarele poziţii:

• un conducător de Centru – norma întreagă; • doi lucrători pentru tineri – norma întreagă; • psiholog – norma parţială; • consilier pentru orientare şcolara şi profesională – norma parţială; • personal întreţinere / curăţenie – norma parţială.

- Pot fi incluse în schema de personal şi alte categorii profesionale, cu normă parţială, în funcţie de necesităţile tinerilor şi specificul Centrului. De exemplu, lucrător cultural , sportiv, specialist în computere, jurist etc.

- Angajarea se face prin concurs, cu respectarea legislaţiei. - Fiecare persoană angajată are o fişă de post care precizează atribuţiile, drepturile şi relaţiile

de colaborare în cadrul echipei. - Fiecare angajat are un dosar care include: copii ale documentelor de identitate şi de studii,

materialele cu care a aplicat la concurs, evaluări periodice, contractul de muncă. 5.2. Voluntariatul Colaborarea cu voluntarii este considerată oportună atât pentru îmbogăţirea programelor derulate de Centru, cît şi pentru deschiderea Centrului către comunitate.

Standard 17. Voluntariatul Centrul de tineret promovează acţiuni de voluntariat ale specialiştilor şi membrilor comunităţii care doresc să se implice în activităţi cu tinerii.

Rezultat Activitatea Centrului este cunoscută în comunitate şi membrii comunităţii doresc să se implice voluntar în beneficiul tinerilor. Proceduri de implementare - Angajarea de voluntari se face în conformitate cu prevederile legii. - Pentru ca un program de voluntariat să fie de calitate este necesară îndeplinirea următoarelor

condiţii: • se stabilesc în prealabil obiectivele operaţionale ale programului de voluntariat,

rezultatele dorite şi tipurile de activităţi având în vedere încadrarea lor în misiunea, obiectivele şi principiile de funcţionare ale Centrului;

• se realizează o diferenţiere clară între funcţiile şi atribuţiile voluntarilor şi cele ale personalului, astfel încât să nu se creeze confuzii, suprapuneri de rol sau iresponsabilitate;

211

• coordonarea si supervizarea activităţii voluntarilor se face de către membrii echipei de personal, nominalizaţi de şeful Centrului înainte de începerea programului de voluntariat;

• voluntarii trebuie să respecte şi să promoveze principiile etice şi ale muncii în echipă şi să asigure confidenţialitatea;

• selectarea voluntarilor se face după stabilirea cerinţelor, a competenţelor şi calităţilor necesare pentru programul respectiv (o analiză a postului ca şi în cazul selectării personalului) şi după verificarea modului în care persoanele doritoare să lucreze ca voluntari îndeplinesc condiţiile de sănătate, moralitate şi sînt capabile să facă faţă programului Centrului;

• fiecare voluntar va fi pregătit obligatoriu pentru respectarea regulamentului intern al Centrului;

• coordonatorul Centrului se va preocupa de crearea şi menţinerea unor relaţii foarte bune între personal şi voluntari;

• munca voluntară va fi evaluată periodic pe parcursul programului şi la finalul acestuia, ţinându-se cont de gradul de satisfacţie a tinerilor beneficiari, a personalului şi a voluntarilor.

5.3. Formarea

Standard 18. Formarea Centrul de tineret promovează formarea permanentă şi specializată a angajaţilor, astfel încât intervenţia acestora să fie profesionistă, în beneficiul tinerilor.

Rezultat Fiecare membru al echipei de personal şi conducătorul Centrului au competenţele şi cunoştinţele necesare bunei funcţionări a Centrului şi are acces la perfecţionare şi specializare. Echipa Centrului trebuie să dispună de o formare iniţiala de specialitate, corespunzătoare postului ocupat sau, in lipsa acesteia, să aibă o experienţă profesională adecvată şi o formare complementară obligatorie certificată. Proceduri de implementare - Conducătorul Centrului participă la cel puţin un curs de formare managerială. - Se organizează periodic şedinţe de informare pentru discutarea standardelor. - Lucrătorii pentru tineret beneficiază anual de un curs de perfecţionare. - Odată cu extinderea domeniilor de activitate ale Centrului, dacă este cazul, se organizează

cursuri de pregătire complementară a personalului. - Participarea la cursuri şi rezultatele obţinute se consemnează în dosarul personal al

angajatului. - Anual se analizează necesităţile de formare ale personalului şi ale tinerilor, pentru a

argumenta noile tipuri de cursuri care trebuie organizate. CAPITOLUL 6. Management si administrare Asigurarea calităţii managementului echipei de angajaţi este o componentă a standardelor minime de calitate, care determină într-o mare măsură calitatea condiţiilor de activitate şi eficienţa activităţii fiecărui angajat în componenţa echipei. Calitatea managementului este abordată din două perspective: managementul proiectului instituţional şi managementul resurselor umane.

212

6.1. Proiectul instituţional

Standard 19. Proiectul instituţional Fiecare manager al Centrului de tineret elaborează, împreună cu structura coordonatoare, Proiectul instituţional, care reprezintă documentul cadru ce defineşte misiunea Centrului, scopul şi obiectivele, publicul ţintă, principiile şi activităţile din perspectiva standardelor minime de calitate.

Rezultat Centrul este un serviciu în care se respectă standardele de calitate şi care evoluează permanent în scopul satisfacerii necesităţilor beneficiarilor. Proceduri de implementare - Proiectul instituţional, care reprezintă baza pentru regulamentul intern, materialele de

prezentare, procedurile de lucru etc., trebuie să fie cunoscute de către echipa Centrului (se afişează, se aduce la cunoştinţa fiecărui angajat cu semnătură etc.)

- Ca orice proiect, Proiectul instituţional cuprinde rubricile: • Scop şi obiective • Justificare (contextul de funcţionare, probleme) • Public ţintă • Parteneri • Principii de funcţionare • Activităţi – din perspectiva standardelor • Resurse umane • Resurse materiale • Resurse financiare • Evaluare • Perspective de dezvoltare.

- Proiectul instituţional se reactualizează anual şi ori de câte ori este nevoie. - Proiectul instituţional se aprobă de structura coordonatoare (direcţia de învăţământ /

autoritatea publică locală / ONG/ donator etc.). - Se întocmeşte anual un raport de autoevaluare a Centrului şi a modului în care se asigură

respectarea standardelor minime de calitate, a îngrijirii şi calităţii mediului. - Se asigură necondiţionat accesul echipelor de inspecţie acreditate pentru evaluarea aplicării

standardelor şi se verifică direct de către manager modul în care concluziile autoevaluării anuale / periodice coincid cu rezultatele şi recomandările inspectorilor. Inspecţia calităţii este în aceeaşi măsură activitate de control şi activitate de formare / autoformare a managerului, contribuind la dezvoltarea proiectului instituţional.

6.2. Consiliul consultativ Consiliul consultativ este un organism democratic de conducere, care prevede participarea tinerilor şi a comunităţii la buna funcţionare a Centrului.

Standard 20. Consiliul consultativ Centrul de tineret este condus de un Consiliu consultativ care asigură aplicarea standardelor de calitate.

Rezultat

213

Activitatea Centrului se desfăşoară conform standardelor de calitate şi răspunde necesităţilor tinerilor, utilizând eficient resursele comunităţii. Proceduri de implementare Consiliul consultativ este format din:

• Reprezentantul autorităţii publice locale • Reprezentantul structurii coordonatoare • Reprezentantul direcţiei de învăţământ • Conducătorul Centrului • 2-3 reprezentanţi ai instituţiilor / organizaţiilor partenere din comunitate • 1-2 tineri

Consiliul Consultativ se întruneşte trimestrial şi ori de cîte ori este necesar, dacă se produc schimbări în organizarea Centrului. 6.3. Managementul resurselor umane

Standard 21. Managementul resurselor umane Managerul Centrului de tineret va asigura ca întregul personal să fie calificat şi instruit corespunzător, conştient de responsabilităţile care revin fiecăruia conform fişei de post şi capabil să lucreze în echipă.

Rezultat Personalul corespunde misiunii Centrului şi nevoilor specifice tinerilor din comunitatea în care Centrul funcţionează. Proceduri de implementare

- Conducătorul Centrului este pregătit în domeniul managementului resurselor umane. - Se organizează periodic şedinţe de informare, se utilizează un avizier pentru personal - Prin activităţile de formare, prin modul de întocmire şi revizuire a fişelor de post pentru

fiecare angajat, precum şi prin toate activităţile de comunicare internă ale Centrului, se promovează principiul muncii în echipă.

- Se organizează periodic sau în funcţie de necesitate reuniuni ale echipei multi-disciplinare (reuniunile se documentează), la care sînt invitaţi şi colaboratorii din afara echipei de bază (care susţin sesiuni de informare, acordă consultanţă specializată etc.)

- Participarea la cursuri şi rezultatele obţinute se consemnează în dosarul personal al angajatului.

6.4. Monitorizarea si evaluarea

Standard 22. Monitorizarea şi evaluarea Funcţionarea Centrului de tineret este evaluată extern şi intern conform unei proceduri aprobate de structura coordonatoare, care este cunoscută de managerul Centrului, de Consiliul consultativ şi de personal.

Rezultat Tinerii beneficiază de servicii de calitate, evaluate în mod permanent din perspectiva aplicării standardelor minime de calitate. Proceduri de implementare

214

- Structura coordonatoare a Centrului (minister, departament, organizaţie finanţatoare) elaborează şi aprobă procedura de evaluare a Centrului pe baza standardelor minime de calitate. Procedura va cuprinde cel puţin:

• Definirea echipei de evaluare şi a misiunii acesteia; • Criterii de evaluare şi indicatori cantitativi şi calitativi măsurabili; • Instrumente de evaluare (grila interviu, chestionar); • Structura raportului de evaluare; • Recompense şi sancţiuni.

- Această procedură este adusă la cunoştinţa conducătorului Centrului, Consiliului consultativ şi a personalului.

- Se organizează activităţi de evaluare şi control semestrial (anunţat), precum şi neplanificat. - Proiectul instituţional al Centrului include procedurile de evaluare internă şi de monitorizare

a respectării standardelor minime de calitate. - Aplicarea standardelor minime de calitate se realizează cu succes atunci când fiecare

membru al echipei este conştient de criteriile de calitate pe care trebuie să le atingă, este capabil să se autoevalueze, să solicite sprijin şi să se implice cu responsabilitate în activitatea sa în favoarea tinerilor.

- Centrele cu rezultate foarte bune la evaluare pot fi recompensate prin acordarea de calificative unităţii şi personalului, prime, dotări suplimentare, finanţări de proiecte pentru tineri etc.

- În situaţiile în care rezultatele sînt nesatisfăcătoare, echipa de evaluare stabileşte priorităţile de acţiune pe termen scurt şi mediu, precum şi sancţiuni morale şi financiare faţă de conducătorul Centrului sau / şi membri ai echipei.

- Rapoartele de evaluare externă şi rapoartele de autoevaluare sînt păstrate în arhiva serviciului. O sinteză a raportului anual de activitate este adusă la cunoştinţa tinerilor beneficiari (se poate afişa sau multiplica spre a fi consultată în sala de primire a publicului).

215

Surse şi lecturi recomandate

BĂIEŢI ŞI FETE – OPORTUNITĂŢI EGALE DE PARTICIPARE. Suport de curs pentru atelierul de formare de formatori. Materiale realizate de Bogdana Bursuc şi Alina Popescu. – Chişinău, 2005 EDUCAŢIE PENTRU DEZVOLTARE. Ghidul voluntarului. CIDDC, UNICEF. – Chişinău, 2002 Filosofia Proiectului GNU. Despre software-ul liber: http://www.gnu.org/philosophy/philosophy.ro.html GHIDUL EDUCATORULUI DE LA EGAL LA EGAL ÎN PREVENIREA HIV/SIDA. CIDDC, UNICEF. – Chişinău, 2003 GHID METODOLOGIC PENTRU ORGANIZAREA CENTRULUI PRIETENOS TINERILOR. Aurora Toea. – Chişinău, 2004 HOW TO GET STARTED AND KEEP GOING. A guide to Community Multimedia Centre. UNESCO INCLUDEREA SOCIALĂ A TINERILOR. Ghidul lucrătorului de tineret. EYE Moldova. – Chişinău, 2004 METODE CREATIVE FOLOSITE ÎN ACTIVITĂŢILE DE TINERET. Suport de curs. Material realizat de Fundaţia „Life”, România: http://life.org.ro MOBILIZAREA SOCIALĂ ŞI ACTIVITĂŢILE OUTREACH. Suport de curs pentru stagiul de formare de formatori. PASET, CNRLT. – Chişinău, 2005 Non-formal education: http://www.infed.org/biblio/b-nonfor.htm ORGANIZAREA ACTIVITĂŢILOR CU TINERII VULNERABILI. Suport de curs pentru stagiul de formare de formatori. Otto Benecke Stiftung e.V., European Youth Exchange-Moldova (EYE Moldova). – Chişinău, 2005 ORGANIZAREA SERVICIILOR DE ASISTENŢĂ PSIHO-SOCIALĂ ŞI OUTREACH ÎN CENTRELE DE TINERET. Suport de curs. Ministerul Educaţiei, Tineretului şi Sportului din Moldova, Centrul Naţional de Resurse pentru Tineri. – Chişinău, 2005 PARTICIPAREA COPIILOR ŞI A TINERILOR. Ghidul lucrătorului de tineret. EYE Moldova, UNICEF. – Chişinău, 2003 PRINCIPII DE DEZVOLTARE ŞI MOBILIZARE COMUNITARĂ CU ACCENT SPECIAL ASUPRA ACTIVITĂŢILOR OUTREACH PENTRU TINERII VULNERABILI. Suport de curs pentru stagiul de formare de formatori. Asociaţia „Sănătatea Reproducerii”, UNICEF. – Chişinău, 2005

216

855 DE JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI. Ghidul animatorului. EYE Moldova, UNICEF. – Chişinău, 2005

Comunicare pentru promovarea imaginii şi serviciilor ARTA DEZVOLTĂRII RELAŢIILOR INTERUMANE. Les Giblin; trad.: Irina-Margareta Nistor. – Bucureşti: Curtea Veche Publiching, 2000 MANIPULAREA PRIN SCRIS. Dominiue Berthold, Andree Plot: trad. – Aurelia Persinaru şi Tudor Atanasiu. – Editura Antet, 1998 OMUL, MAI ALES. Ghid de bune practici în domeniul jurnalismului pentru dezvoltare umană. Igor Guzun, Vsevolod Ciornei. – Chişinău, 2005 RELAŢIILE EFICIENTE CU MASS MEDIA. Michael Bland, Alison Theaker, David Wragg; trad., pref.: Nicu Pană. – Bucureşti: comunicare.ro, 2003 RELAŢIILE PUBLICE PENTRU ORGANIZAŢIILE NECOMERCIALE. Ghid în arta creării imaginii în presă. DECA-press. – Bălţi, 2003

Monitorizare şi evaluare HAND BOOK ON MONITORING AND EVALUATING FOR RESULTS. UNDP MONITORING AND EVALUATING INFORMATION AND COMMUNICATION FOR DEVELOPMENT (ICD) PROGRAMMES GUIDELINES. DFID. - 2005 ОСНОВЫ ОЦЕНКИ И МОНИТОРИНГА. Консалтинговая компания «Розница-UA». Татьяна Монаева TINERII EVALUEAZĂ PARTICIPAREA. Raport de evaluare a participării tinerilor în Republica Moldova. EYE Moldova, UNICEF. – Chişinău, 2004

Participarea tinerilor şi voluntariatul MANAGEMENTUL VOLUNTARILOR. Ghid pentru lideri ONG. Suport de curs. Centrul CONTACT. – Chişinău, 2002 Managementul voluntarilor. Centrul Naţional de Voluntariat Pro Vobis, România: http://www.voluntariat.ro/Resurse_manageri/articole_management_voluntari.php PARTICIPAREA COPIILOR ŞI A TINERILOR. Ghidul lucrătorului de tineret. EYE Moldova, UNICEF. – Chişinău, 2003