Carpaţii Meridionali

Carpaţii Meridionali se întind în zona centrală a României între Valea Prahovei şi Dunăre. Reprezintă şirul montan cel mai înalt şi mai masiv din Carpaţii româneşti, au un relief şi o vegetaţie asemănătoare cu cea a munţilor Alpi, drept pentru care au fost denumiţi „Alpii Transilvaniei” de către geograful francez Emmanuel de Martonne (1873-1955).

Culmile înalte prezintă pante mai repezi spre Transilvania şi mai domoale spre Muntenia şi Oltenia. Carpaţii Meridionali conservă cel mai reprezentativ relief glaciar din România, cu urme glaciare cuaternare. Vârfurile Moldoveanu, Negoiu, Parângul Mare şi Peleaga depăşesc 2500 m, iar plaiurile sunt foarte extinse, cu bogate păşuni alpine valorificate intens prin creşterea ovinelor de către locuitorii Ţării Bârsei, Ţării Oltului, Depresiunii Cibinului, Depresiunii Petroşanilor şi Ţării Haţegului.

În componenţa Carpaţilor Meridionali intră două unităţi tectonice: „autohtonul” şi „Pânza Getică”. Carpaţii Meridionali au fost în cea mai mare parte acoperiţi de mări către sfârşitul erei paleozoice şi în cursul erei mezozoice. În perioada cretacică, în această regiune au avut loc puternice mişcări tectonice, care au determinat cutarea depozitelor şi încălecarea Pânzei Getice peste autohton şi transformarea regiunii într-o zonă muntoasă. Datorită şisturilor cristaline care predomină, munţii au un caracter masiv. În zona crestelor înalte prezintă multe urme glaciare.

În Carpaţii Meridionali se găsesc importante zăcăminte de cărbuni (Petroşani, Cozla etc.), minereuri de fier (Teliuc, Ghelar, Ocna de Fier), de mică, grafit şi roci utile.

Masivele cele mai importante sunt: Bucegi, Făgăraş, Parâng şi Godeanu. Altitudinea maximă este înregistrată la vârful Moldoveanul (2.543 m), urmat de Negoiul (2.535 m), Parângul Mare (2.518 m), Retezatul (2.509), Omul (2.507). Trecătorile sunt puţine: Predeal, Bran, Lainici şi Turnu Roşu.