GENIU PUSTIU

GENIU PUSTIU

GENIU PUSTIU - Roman de Mihai Eminescu, redactat probabil in doua etape, in 1868-l870, 187l-. Semnalat de II. Chendi, care publica fragmente in M. Eminescu, Opere complete, I, Literatura populara, Bucuresti, Minerva, 1902, e publicat integral, cu o introducere critica si note de . Scurtu: M. Eminescu, Geniu pustiu.

Roman postum, Bucuresti, Minerva, 1904.

In 1871, in corespondenta cu Iacob Negruzzi, Eminescu se arata preocupat de finisarea unui roman social, intitulat Naturi catilinare. Lucrarea era conceputa (marturisea autorul) ca un studiu () asupra fenomenelor epocelor de tranzitiune in genere si asupra mizeriilor generatiunii prezente in parte" si se baza pe impresiuni nemijlocite" din contactul poetului cu Bucurestii anului 1868, precum si pe un episod din revolutia de la 1848, povestit lui de un student transilvanean. Asadar, romanul - care avea sa se intituleze in cele din urma Geniu pustiu - se desfasoara pe doua nivele temporale, integrand intr-un cadru narativ plasat in perioada postrevolutionara, marcata de mizeriile generatiunii" epocilor de tranzitiune", tabloul apocaliptic al Transilvaniei in anul durerei 48".

Un timp tragic, al luptei si jertfei romanilor ardeleni pentru supravietuire nationala, e rememorat, prin intermediul jurnalului lui Toma Nour, intr-un timp si spatiu diferit, in Bucurestiul postrevolutionar, blazat si sceptic, care a rupt-o cu trecutul fie ca limba, fie ca idee, fie ca mod de-a privi si cugeta", fascinat de fantasmagoriile" unei false civilizatiuni".