Gălbenele - Marigold

Calendula officinalis L.

Gălbenele; Fr.: Souci; G.: Ringelbume;

Caractere de recunoaştere: Planta : Specie de cultură anuală, rar bianuală, înaltă de 40-80 cm, bogat ramificată, pubescentă, cu miros balsamic puternic; rădăcina: pivotantă, lungă de cca. 20 cm şi groasă pînă la 1 cm; tulpina: erectă, foliată, cu 5-25 ramificaţii; frunze: alterne, sesile, întregi, verde-viu, glabre; cele inferioare invers lanceolate, rotunjite la vîrf, lungi pînă la 16 cm, iar spre partea superioară sînt din ce în ce mai îngustate şi mai mici pînă la lanceolate; flori: grupate în antodii terminale (20-50 pe o tufă); acestea au pe margine flori ligulate 15-40 la populaţiile locale, 60-500 la soiuri cu inflorescenţe invoalte („bătute") - „Ball's Master-price" şi „Gigant Pacific" - care au şi avantajul de a avea aceste flori ligulate de culoare galbenă-portocalie (cele de culoare galbenă-deschis nu sînt admise); în centru se găsesc flori tubuloase; fructe: achene curbate în formă de seceră,cu mici ţepi pe suprafaţă, fără papus.

Înflorire: VI-IX.

 

Materia primă: Flores Calendulae cum receptaculis formată din antodii uscate de culoare galben-portocalie înconjurate de bractee verzi, fără peduncul. Miros slab aromat, gust amărui sărat. Flores Calendulae sine receptaculis - format din florile ligulate uscate, de culoare galbenă-portocalie. Miros slab aromat, gust amărui sărat.

Ecologie şi zonare în cultură: Specie cu cerinţe ecologice moderate. Plantele cresc în lumină directă, nu sînt pretenţioase faţă de temperatură. Se dezvoltă bine pe toate tipurile de sol, dar pe soluri mai fertile şi profunde creşte numărul de inflorescenţe. De asemenea, au pretenţii moderate faţă de umiditate; totuşi pe secetă excesivă şi pe soluri uşoare, nisipoase, sînt necesare udări suplimentare. Datorită cerinţelor reduse poate fi cultivată în orice zonă a ţării. Dat fiind aspectul ornamental al plantei, gălbenelele reprezintă una din speciile care se pretează cel mai bine pentru cultura în parcuri, spaţii verzi, în platbande, în grădini şi pe loturile şcolare. Prin recoltare aspectul ornamental nu are de suferit, deoarece aceasta stimulează formarea de noi inflorescenţe.

Tehnologia de cultură: Gălbenelele sînt foarte puţin pretenţioase faţă de planta premergătoare. Se recomandă să revină pe acelaşi teren după 4 ani. Terenul pentru cultura Gălbenelelor se pregăteşte grădinăreşte. Odată cu arătura de toamnă terenurile secătuite se îngraşă cu 10 t/ha gunoi de grajd bine fermentat. Se dă azotat de amoniu ca îngrăşămînt fazial 150 kg la hectar, în cursul lunii mai, odată cu praşila. Semănatul se face în luna martie. Înainte de însămînţare, dacă terenul este prea afinat, se tăvălugeşte. Se seamănă în rînduri, la distanţa de 50 cm şi la adîncimea de 2-3 cm. Se observă ca distribuitorul semănătorii să nu sfărîme seminţele deoarece au forme şi dimensiuni diferite.

Pe suprafeţe mici semănatul se poate face cu mîna, în cuiburi, la distanţă de 40 cm între rînduri şi la 30 cm între cuiburi, pe rînd. La fiecare cuib se pun 4-5 seminţe. Atît la semănatul cu mîna, cît şi la cel cu maşina se dau 4-6 kg sămînţă la hectar cu puritatea de 95%, germinaţia de 70% şi umiditatea maximă de 12%. Greutatea medie a 1000 seminţe este de cea 10,220 g, iar la un gram intră în medie 91 seminţe.

Gălbenelele se pot semăna în etape, la intervale de 2 săptămîni, pentru eşalonarea recoltării florilor şi uscării lor. Producţii bune se obţin şi din însămînţările făcute în lunile iunie, iulie, de la care se recoltează florile pînă în luna octombrie.

Imediat după ce plantele au răsărit se execută prima praşilă superficială. Praşila următoare se execută la două săptămîni după prima, cu care ocazie se face şi răritul plantelor pe rînd,la distanţa de 8-10 cm. La culturile în cuiburi se lasă 3-4 plante la cuib. În continuare se execută praşilele necesare pentru afînarea şi menţinerea terenului curat de buruieni. Praşilele se pot face cu prășitoarea.

O lucrare importantă este îndepărtarea din cultură a plantelor care formează flori (în sensul de inflorescenţe) de culoare galbenă-deschis, lăsîndu-se numai cele cu flori portocalii şi portocalii-închis. Cînd tufele par slăbite şi florile au o culoare mai palidă, plantele au nevoie de îngrăşăminte. În acest caz se administrează urină de grajd diluată în 20 părţi apă sau gunoi de păsări diluat în 10 părţi apă (5 kg/m2) sau azotat de amoniu.

Pentru producerea de seminţe se aleg plantele cele mai bine dezvoltate, rezistente la secetă şi la atacul paraziţilor şi numai exemplarele care au flori semiduble sau duble, de culoare portocalie-închisă. Pe seminceri se lasă numai un număr limitat de flori dintre cele mai mari şi bine dezvoltate. Florile mici se suprimă prin ciupire. Plantele recoltate se bat, sămînţa se condiţionează şi se păstrează în saci.

Gălbenelele înfloresc din mai pînă în octombrie. Florile se rup fără codiţe,cînd sînt complet dezvoltate. Recoltatul se face succesiv la 3-4 zile, după ce se ridică rouă şi pînă seara. În cazul întîrzierii în recoltare plantele îmbătrînesc, tulpinile se lemnifică. Din acest moment plantele nu mai au vigoare şi produc sămînţa, încheind ciclul de vegetaţie.

Evaluarea producţiei se face la fiecare etapă de recoltare. Presupunem că s-au găsit la metru patrat 15 plante cu 10 flori în medie pe fiecare plantă. Greutatea a 1 000 flori în stare proaspătă este de aproximativ 960 g.

Producţia medie de flori în stare proaspătă la m2 va fi:

  15pl. x 10 fl. x 960 g/1000 m2= 144 g/m2 .

Ţinînd seama de faptul că din 8,5 kg flori verzi cu receptacul rezultă 1 kg flori uscate, producţia medie de flori uscate la metru patrat va fi:

144g/8,5=16,9g/m2

Rezultă că producţia medie la hectar evaluată ştiinţific va fi:

16,9gx10000 m2 /1000g=169 kg/ha  flori la o singură recoltare; la 4-5 recoltări care se fac în mod obişnuit se pot obţine 600-700 kg flori cu receptacul. La fel se poate evalua şi producţia la ligule, ţinînd seama că randamentul de uscare este de 8:1. 

Pregătirea produsului în vederea prelucrării: Florile nu se ţin în grămezi, deoarece se încing şi îşi pierd culoarea. Pe măsură ce se adună, se transportă la locul de uscare. Florile se usucă în straturi subţiri, afinate, pe rame, site, hîrtie, aşezate într-un loc curat, la umbră.Durata de uscare este în funcţie de anotimp. Este important ca florile cu receptacul sau cele ligulate să fie strînse în coşuri de nuiele şi transportate fără întîrziere la locul de uscare. Florile ligulate se pot usca uşor şi la soare căci ele nu se decolorează în 4-5 ore, cît ţine timpul de uscare.

Florile cu receptacul îşi pierd culoarea portocalie, se albesc în timpul uscării la soare pentru că au nevoie de 1-2 zile pînă la uscarea completă. De reţinut faptul că uscarea la soare nu dăunează calităţii, dacă se procedează cu atenţie. În timpul uscării florile se întorc zilnic de 1-2 ori pentru înlesnirea evaporării apei.

După uscare, se ambalează imediat în lăzi speciale pentru a evita decolorarea lor, care are loc în contact cu lumina. La florile cu antodii ofilite se detaşează mai uşor florile ligulate, deci se poate realiza o cantitate mai mare de flori ligulate, într-un timp mai scurt.

Randamentul la uscare pentru Flores Calendulae cum receptaculis este de 6-8,5/1, iar la Flores Calendulae sine receptaculis cca. 8/1.

Conform condiţiilor tehnice de recepţie, produsul Flores Calendulae cum receptaculis este format din inflorescenţe fără peduncul; nu se admit inflorescenţe scuturate de flori ligulate şi corpuri străine organice. Conţinutul de impurităţi admis este de max. 3% flori brunificate şi 10% flori cu codiţă pînă la 3 cm, corpuri străine minerale - max. 0,1%, umiditate - max. 13%.Produsul Flores Calendulae sine receptaculis este format numai din flori ligulate, fără corpuri străine şi organice. Ca impurităţi se admit max. 2% flori brunificate sau decolorate, max. 10% flori tubuloase şi max. 1% resturi de bractee, umiditate - max. 11%.

Compoziţie chimică: saponozide triterpenice avînd la bază derivaţi ai acidului glucuronil oleanolic; carotinoide dintre care licopina, α şi β-caroten, neolicopina A, rubixantina, luteina, xantofila, violaxantina, flavoxantina, crizantemaxantina etc, precum şi unele poliine; flavonoizi şi glicozizi flavonici: izoramnetin-3-ramnoglicozizi, rutinozizi şi derivaţi ai cvercetolului; ulei volatil (cca. 0,02%), substanţe amare cu structura nedefinită, gumirezine, mucilagii, esteri colesterinici ai acizilor lauric, miristic, palmitic şi margaric; vitamina C, acid malic substanţe proteice, alcooli triterpenici ( heliaol, taraxasterol, psi-taraxasterol, a-amyrin, bamyrin, lupeol, taraxerol, cycloartenol, 24-methyl-enecycloartanol, tirucalla-7,24-dienol şi dammaradienol ), etc.

Acţiune farmacodinamică - utilizări terapeutice:Intern acţiune emenagogă şi coleretică; extern are acţiune cicatrizantă şi antiinflamatoare, dînd rezultate bune în tratamentul plăgilor, ulceraţii ale pielii, polipi etc. Cercetări originale efectuate în ţara noastră au stabilit că extractele liofilizate de flori ligulate în diluţie de 0,1-0,25% inhibă dezvoltarea stafilococului auriu Oxford, Escherichia coli şi Candida albicans. În cadrul aceloraşi cercetări s-a demonstrat şi activitatea antitrichomonazică a extractelor liofilizate.

Literatura de specialitate citează şi utilizarea frunzelor sub formă de cataplasme în inflamaţii oculare, arsuri, plăgi, ulceraţii şi degeraturi.Intră în compoziţia ceaiului gastric şi gastric nr. 2.

Majoritatea efectelor benefice constatate în medicina populară au fost confirmate de medicina ştiinţifică. Preparatele fitoterapeutice din florile de gălbenele au acţiune emenagogă, antispastică, coleretică, antiseptică, cicatrizantă, antiinflamatoare şi de activare a circulaţiei periferice. Uleiul extras din gălbenele, alături de alte substanţe cu efecte similare, are proprietăţi antiparazitare. în afecţiunile oculare, un studiu efectuat de specialişti din România a arătat efecte pozitive în cheratita herpetică.

Experimental, extractul de gălbenele a demonstrat o marcată acţiune hipoglicemiantă, proprietăţi imunomodulatoare, antiedematoase. Extrem de interesante sunt studiile in vitro efectuate în Venezuela, care au pus în evidenţă capacitatea unor extracte din gălbenele de a inhiba înmulţirea virusului HIV.

Indicaţii terapeutice

Preparatele fitoterapeutice din gălbenele sunt utile în tulburările de ciclu menstrual, în afecţiunile hepatice şi afecţiunile biliare. Principiile active din gălbenele se pretează pentru tratarea locală a plăgilor de diverse origini, a înţepăturilor de insecte, a degeraturilor şi arsurilor, a infecţiilor localizate ale pielii, a plăgilor care se vindecă greu - plăgile atone, în terapia acneei precum şi pentru ameliorarea tenurilor uscate. Extractul din gălbenele este folosit în tratamentul pe cale naturală al giardiozei, iar după unii autori este util ca adjuvant în tratamentul ulcerului gastric şi ulcerului duodenal. Împreună cu Allium sativum, Verbascum thapsus şi Hypericum perforatum are acţiune asupra otitei medii acute.

Acţiunea asupra femeilor gravide: oral: efect uterotonic, efect estrogenic, emenagog, potenţial inductor al avortului ( Farnsworth NR, Bingel AS, Cordell GA, Crane FA, Fong HH. Potential value of plants as sources of new antifertility agents I. J Pharm Sci 1975; 64:535–598).

Acţiunea asupra femeilor care alăptează: nu există date în literatura ştiinţifică care să raporteze contraindicaţii ale folosirii gălbenelelor de către femeile care alăptează.

Interacţiunea cu medicamente: barbiturate, medicamente cu proprietăţi sedative.

Preparare şi administrare

Pentru uz intern, infuzia se prepară din 2 linguriţe de flori de gălbenele la 1 cană cu apă. Se beau 2-3 căni pe zi.

Pentru uz extern, sub forma spălaturilor locale, se prepară o infuzie din 3 linguri de plantă, la 1 litru de apă. Pentru uz extern,şub formă de comprese locale, se prepară o infuzie din 2 linguri de plantă la 1 cană de apă.

Pentru uz cosmetic, în îmbunătăţirea tenului uscat, unii autori propun loţiunea sau compresele din flori de gălbenele, pentru care se prepară o infuzie concentrată din 4 linguri de flori, la 1 cană de apă.