1

' Iur pe onowea mea ca in activitatea mea de medic

mA voi ftadui sa-i dujesc pe semenii mei, aviad ca

pincipiu calauzitu omenia $ respcnl pentu vialA.

, elul meu va fi sa mentin si sd lxansmit senataoa, sA

previn lmbolntuirile, sA-i vindec pe cei bolnaui ti sa Ie. alin saferinta.

Eguase, Barbatul care rrma sa moara nu peste multa

vreme statea in scaunul din fata ei, cu un calm desaver$it si

fara sa se miste, cu mdinile irnban€nite a$ezate in poalA. Ea

igi pledase privirea gi se adAncise in dosarul lui voluminos.

Trecusera aproape doi ani de la prima lui consultalie.

Sfadaniile ei de a-l vindeca nu daduseri nici un rezultat, iar

astazi era nevoita sa-$i recunoasca infrdngerea. Si-i dea luiaceasta veste. intotdeauna simlea acelaSi lucru, Nu se punea

niciodata problema varstei, a faptului ca boala era incunb a

sau ca absenla unui progres 1n cerceta-rea medicala nu era un

e$ec personal. Se punea problema viefii. Viata, pe care ea nu

fusese indeajuns de priceputa sa o salyeze.

Barbatul ii zembi prietenos.

- Nu trebuie sA iei lucrurile atflt de personal. Cu totii sun-

tem datori cu o moarte; de data aceasta mi-a venit rdndul mie.

IO KARIN ALWEGEN

ii era rugine. Nu el nebuia s-o consoleze pe ea, nu trebu-ia deloc, dar intr-un anume fel el reugise sa-i citeasca gandu-rile, fara ocoliguri.

- Eu sunt bahen, iar dumneata e$ti tanara, gande$te-te laacest lucru, Am venit de mult pe lumea aceasta 9i, de la ovreme, mA simt destul de mullumit. $tii, sunt atat de multioameni care la vdrsta mea s-au dus deja, incet incep sa fiuprea singur pe pamantul asta.

i5i rasucea pe deget verigheta cam invechita de ta m6nastdnga, Era ugor de inyardt; degetele viguroase i se subJiaserade-a lungul anilor, din ziua in care o primise la altar.

in asemenea momente, ceea ce ii atrageau ei atentia eraumdinile. Ciudat era faptul ca toata experienta si toate cunos-tintele pe care le acumulase in fiecare etapa a vielii aveau sa

se piarda curdnd!

Pentru totdeauna.

- Uneori insa ma infeb oare ce gdnde5te El. Vreau sa

spun ca totul a fost extem de migilos elaborat, numai ca inloc de descompunerea aceasta prin care suntem fo4ali sa tle-cem, El ar fi trebuit sa inventeze altceva. Mai intai ftebuie sa

te nasli, sa cresti $i sa inveti, iax pe urma, cand lucrurile incepsa-F mearga din plin, ti se iau inapoi, unul dupa altul. incepecu vederea si pe urma se duce totul la vale. Pdna la urma tereze$ti m puncrul de unde ai plecat.

Barbatul tacu, de parca ar fi cantarit ceea ce tocmaispusese.

- Dar tocmai aici este gmecheria, daci stai sa te gande$ti.Pentru ca atunci cand lucrurile nu mai funclioneaza a5a cumar trebui, nimic nu mai pare important in tabloul general.incepi sa crezi ca, pana la urma, poate nu e o ideea chiar atatde proasta sd mori fi sa ai, h smrsit, ocazia sa te odihnesti.

Barbatul zimbi din nou.

- Pacat doar ca dureazA atat de mult, descompunerea,weau sa spun.

RUSINEA I I

Ea nu avu nici o replca, nici un cuvAnt suficient de bun

cu care sa raspunda medita{iilor lui. Singud lucru de care lsidadea seama era ca descompunerea nu era valabila Pentru toti

oamenii. Unii erau smul$i, pur gi simplu, in floarea vi4ii,chiar inainte de a ajunge oameni lmpliniti. $i nu exista nici onoima, nici o ratriune pentru cel astfel ales.

Cei pe caxe Dorurul ii iubeste mor tineri.

Nu exista consolare in aceste cuvinte.

in cazul ei, Domnul fiebuie sa-i fi urat pe cei ramasi inufma. Altfel, de ce ar fi considerat Dumnezeu ca propria Luiplacere justifica durerea pe care moartea o lasa in urma?t

. Ea nu voia ca Durnezeu sa o urasci, degi nu credea in El.

- Dar Stii care este partea cea mai grozava? Ma voi duce

acasa Si imi voi tuma un pahar de vin din acela foaxte bun,

pentu ca n-am mai baut nimic de mult. Am o sticla pe care

am pashat-o pentru o ocazie specialA Si presupun ci ziua de

^zi poate fi considerata a$fel.Barbatul ii facu cu ochiul.

- Vasazica, fiecare medalie i$i are si reversul.

incerci si-i raspunda barbatului tot printr-un zfunbet

nesigur. Cand el incerca sa se ridice, ea sa'd de pe scaunul pe

care $edea, ca sal ajute.

- Mullumesc pentru lot ce-ai facul. imi dau seama ca

te-ai luptat din rasputeri.

Ea inchise uga in urma lui $i incerca sa traga aer adanc inpiept. Aerul din incapere era statut. Se uita la ceas si vazu ca

mai ramasese ceva tirnp pdna cAnd trebuia sa plece. CAteva

documente zaceau invalmasite pe birou; le trecu in revista" ca

sa le puni in ordine. Mainile facura in grabA ordine si cand

toate lucrurile fura stanse in teancud, i$i puse halanrl alb in cui

si imbmca pardesiul. ii dispbcea faptul ca era inca prea dewe-

mq dar prefera sa pomeasca deja, decat sa mai mrnana acolo.

Caci este imposibil sa alergi suficient de repede, cdnd

fugi de ceea ce po4i in tine.

t2 KARIN ALWEGEN

,,Buna. mama sunt. Voiarn doar sa intreb la ce ora vii sa

ma iei. Suna-ma imediat ce primesti mesajul."Gasise mesajul in casula vocala cdnd deschisese telefo-

nul mobil, in drum spre locul de parcare. Era cinci gi zece

minute Si promisese sa o ia peste zece minute. De ce ffebu-ia sa-i telefoneze si sa-i mai spuna o data ora era un misterpentru ea, dar sa n-o sune ar fi fost o alegere proasta inaceasta situa1ie.

- Buna, eu sunt.

- CAnd vii?

- Sunt pe drum, ajung in cincisprezece minute.

- Trebuie sa ma opresc la Konsum, ca sa cumpar lumdnari.

- Pot sa le cumpar eu in drum, daca yrei.

- Bine, dar de data asta cumpara din cele de 110 ore. Celepe care le ai adus data trecuta au a.rs prea repede.

Daclr mama ei ar fi avut cea mai mica idee in ce masura

o tonurau pe ea repetatele vizite la cimirir, nu s-ar h prefacutca din zgarcenie cumpara lumana,ri care nu durau atet cat pro-misese. Ar fi cumparat bucuroasa lumanad care sa arda cat oviata, daca ar fi existat aga ceva. Dar nu existau. Cele maibune lumdnari ardeau I l0 ore. $i, pentu ca mama ei igi vdn-duse masina, nemaiindraznind sa sofeze, Monika trebuia sa

meiuga cu ea de fiecare data la cimitir si sa aprinda alte

lumAnlri, cAnd cele vechi se stingeau, sfdrgite.

Trecusera douazeci si trei de ani. Era mort de mai multiani decAt apucase sa triiasca. $i totu5i, el era cel care ocupa

cel mai mare spaliu.

Cel carc ocupa tot spatiul.

ln parcare erau cdteva magini, dar cimitirul parea pustiu.

Preaiubitul meu fiuLars

r96s-1982

RUSINEA 13

Ea nu se obisnuise niciodata' Numele lui Pe o piaha de

mormint. Numele lui isi avea locul in fruntea listei de rezul-

tate a unei competitii sporive sau intr-un anicol de ziar refe-

ritor la cei mai prorniptori tineri jucatori de hochei. CAnd nu

rcu$ea sa impresioneze pe nimeni altfel, putea intotdeauna sa

spuna ca era sora mai mica a lui Lasse Lundvall. Anul acesta

ar fi implinit patruzeci de ani, dar pentru ea era tot fratele mai

mare cu doi ani, cel Pe care Prietenii il priveau cu admiatie'

cel pe care il vanau toate fetele, cel care avea intotdeauna suc-

ces in tot ce facea.

Mdndria si bucuria mamei lui'

, t

Se intteba "om

ar fi evoluat lucmrile daca tatal ar fi ramas

langa ei $i ar fi trait cu ei in toti anii aceia, daca nu i-ar fiparasit cand Monika se mai afla inca in Pantecul manei !idaca mami ei ar fi fost scudta de atata singuratate Moni-ka

nu-l.cunoscuse niciodata. Cdndva, in adolescentd, ea ii sffi-

s€se o scrisoare 5i primise un rllsPuns scun, impetsonal, dar

planurile lor de a se intilni se spulberasera. Monita ar fi dorit

ca el sa se arate mai interesat, ar fi vrut ca el sa insiste mai

mult sa se vada. Dar el nu facuse acest lucru gi mai apoi pre-

valase orgoliul. Iar ea nu voia in nici un caz sa agite apele Pe

urmtr anii au hecut. iar el alunecase din nou spre periferia

vielii ei.

Lumanarea, cum eta de asteptat, anese pana la capat $i

Monika vazu ca mama era nemullumita la gendul cd

ramasese stinsa pe mormAnt. Scoase gabita chibriturile din

buzunar, facu palmele caus, ca sa protejeze tlacam, $i aprinse

alta lumana.re. De nenumarate ori statuse aici, privind maini-

le mamei cum aprindeau chibritul, privind flacara cum se

inhripa in suportul de material plastic, pana ifi gasea calea

spre fitil. Oare mamei nu-i daduse niciodata prin minte acest

lucru? Ca totul incepuse de la o flacara la fel de mica? Nu

vazuse oare ca o asemenea flaca'ra fusese cauza uriasei

14 KARIN ALWEGEN

distrugeri'l $i cu toate acestea, ea trebuia sa vina aici fi sa

reaprinda flacara ori de cate ori se stingea. Avea sA arda pe

mormant, triumfand deasupra victimei ei.

Plecara inapoi, spre masina. Cu un ultim oftat, mama se

intorsese cu spatele la mormant $i pomise. Monika mairamase o clipA, citi numele lui pentru a mia oara, refaineputinta de-acum familiara. Ce face fratele caxe are sansade a supravietui, cdnd cel care parea a avea cea mai fru-moasa perspectiva a pierdut-o? Ce trebuia sa rcalizeze ea, casa merite aceasta sansa? Ca sa justifice faptul ca mai eralnca in viala?

- Vii sa mananci ceva, nu-i aga?

- Nu pot azi.

- Dar ce-ai de facut?

- Ma intalnesc cu o prietena la cina.

- Iar? Mi se pare ca stai numai la restaurant in ultimavreme. Nu cred caJi poti vedea cum se cuvine de serviciu,dacA alergi de colo-colo in timpul saptamanii.

Visa momentul acela din cdnd in cand. Uneori era treaz a

cend ll vedea aievea. Un ga.rd inalt, alb, cu o poarta de herforjat, negru. O poana lncuiata, care se deschidea numai cdndincuviinta ea.

- Cu cine te intalnesti?

- Nu o cunosti.

Aha!inchise o clipa ochii, dupa ce se ageza la volan. inca nu

spusese nimic despre cursul la care trebuia sa se ducasapBmana viitoare, iar acum era prea tdrziu, mama era dejaprost dispusa. Nici o lumdnare nu va mai fi aprinsl la mor-mant, daca mama nu va lua autobuzul ca sa se duca panaacolo; iar aceasta nu era o veste pe care sa i-o dea cdnd eradeja prost dispusa.

RUSINEA ls

Monika puse cheia in contact si pomi' Mama statea cu

capul lntors in partea oPusa' se uita pe geam'

Monika ii arunca o Privire fugara'

- Pe douazeci si tlei iin o prelegere la biblioteca' despre

fondul de binefacere pe care l-am infiintat la clinice Esti

bine-venita daca vrei. te pot duce eu cu masina'

O tacere scurta, ca 9i cand ar fi cumpanit "Daca..,, macar o data...

Macar o data.

- Ah, stiu $i eu?

Macar o data.r Restul drumului rarrnasera tacute' Monika incetini si trase

in dreptul aleii, fara sa opreasca motorul' Mzrna deschise por-

tiera si cobori.

- Iar erl am cumparat pui pentru cina'

Monika o privi din spate, pana cand mama disparu pe u5a

de li intrare. i5i rezema capul pe tetiera $i lncerca sa evoce

figura lui Thomas. Slava Domnului ca exista el' ca il gasise

pe el. Ochii lui sinceri o priveau cu o exPresie pe care ea n-o

mai intilnise niciodata pana atunci MAinile lui erau singure-

le care reugeau s-o faca sa se apropie de ceva ce semana cu

linigtea. El nici nu gtia cat de imPortant era pentru ea' de ce ar

fi stiut? Ea nu rostise niciodata cuYintele potrivite'

Adev?ful era ca el devenise esenlial'

Iar simplul gdnd ca il lAsase sa devina atat de important o

umplea de groaza.

r

2

Faptul ci il observase era o pura coincidenta, datoratii defapt cdinelui, Saba. Copul pentru corespondenF fusese prinsin surubud de usa sub cutia de scrisori de catre unul dinbelucratorii fiImei de asistenli la domiciliu; de ce isi batusera eicapul gi de ce depusesera atata efoft, habar nu avea. inlelegeadesigur cd voisera sa o ajute pe ea si-gi ridice scrisorile, darcum ea nu primea niciodata nimic, gestul nu reprezenta decato risipA a banilor contribuabililor. Cu atat mai mult cu cat inzita de azi se fac economii severe la orice. Foarte rar soseavreo notificare de la o banca sau de la alta institulie, dar pen_tnl ea nu era nici o urgenfa sa citeasca asemenea inscrisuri, deaceea credea ca sunt bani aruncali pe fereastra. $i nici ziare_le nu o interesau; vedea destule mizerii la $tirile de seara. Arfi prcferat sA-$i economiseasca pensia de invalid pentru altce-va. Penffu ceva comestibil.

De data asta msa era ceva in cos.O scrisoare intr-un plic alb, pe fala caruia adresa era

scrisa de mena-

Saba se culcase l6nga u$a cu hrnba atAmdnd 9i priveaintrusul de culoare alba; poate car emana un miros pe carenumai simlurile ei superioare il puteau detecta.

Igi hsase ochelarii pe masa din camera de zi $i se inhebadaca. tebuia sa faca efortul de a se aseza pe fotoliu. Cu toate

RU$INEA t7

kilogramele pe care le pusese pe ea in ultimii ani, ii era

extrem de greu sa se mai ridice, de aceea evita sa se cufunde

in fotoliu daca nu era neaparat necesar, mai ales cand $tia ca

nu avea prea mult timp Ia dispozilie.

- Vrei sa ie$i putin afara inainte de a ma aseza?

Saba intoarse capul sa o priveasca, fiira sa arate prea mult

entuziasm. Maj-Britt tlase fotoliul mai aproape de u$a de la

terasa si se asigura ca avea langa ea bastonul cu care ridica de

jos obiectele cazute. Cu ajutorul lui putea deschide usa fara a

fi nevoita sa se ridice. Cei de la asistenla la domiciliu facusera

astfel incat Saba sa poata ie$i singurA pe iarba, pentru scurta

, ireme, degurubdnd una dintre barele balustmdei de la terasa,

iar ea locuia la parter Curand insa vor bebui sa mai de$um-

beze inqa una, pentru a lafgi deschjderea.

Se prabusi in fotoliu cu o grimasa. Ori de cate od tlebu-

iau sa sprijine inbeaga el masa corporalr" fie si numai pentru

cateva secunde, genunchii ii cedau. in curdnd va trebui s,r-$i

procure alt fotoliu, un model mai inalt. Canapeaua deja nu

mai putea s-o foloseasca. Ultima oara cdnd se alezase acolo,

cei de la Asistenta Sociala hebuisera sa bimita ajutoare suplimentare, ca sa o ridice. Doi tineri voinici.

O apucasera de-o parte si de cealalta $i o ajutaseri sa se

ridice.Nu avea de gand sa mai permia vreodatd asemenea umi-

linta. Atingerea unei alte persoane o dezgusta. Simplul gdnd

ii proyoca o asemenea repulsie, incat ii venea usor sa evite

canapeaua. Era gi aga suficient de neplacut ca fiebuia sa i lase

pe pigmeii aceia sa intre in apartarnent, dar curn altemativa

era sa iasa ea insa$i, nu prea avea de ales. Adevarul era ca

devenise dependenta de ei, oricat i-ar fi rePugnat sa recu-

noasca acest lucru.Dadeau buzna in locuinta ei unul dupa altul. Mereu alte

figuri, pe care nici nu-gi mai batea capul sa lipeasca vreun