VASTUL

Df V7\

<ic VASILE POSTEUCA

Motto: “Daci, nu ştiu prin cc ciudată şansă, Japo¬ nia ar fi si câştige ime¬ diat acest război, asta ar însemna o nenorocire pentru viitorul neamului nostru. Va fi mai bine pentru poporul nostru da¬ că vom fi încercaţi de

«examene grele, menite să ne întărească. Hat să cădem ca floarea de cireş curată şi strălucitoare, priroăvaroi . (Hciichi Qkabe, pilot Kamikazc, 22 Februarie, 194?.) Saţiunile îfi trag marile

biruinţe din jertiele curate

ale eroilor/ Credinţele mari

biruie prir: martiriu! Meditam

fi ne liberăm interior Cu a-

ccste sfinte adevăruri,

vremea cumplită a a Mi-omu¬

lui, in care domne;te fi se,

U'ăiefte, obraznic f\ satan-

ic, an ti-eroul, utilizând toate

mijloacele de propagandă fi

educaţie pentru a promova fi

impune ac t i cui tur». In muzi¬

ca, Jtngătu*. fi urclenU dc ij-

ara, igont'Attl infernal, scâr-

jpffJţ«‘ ai Oţ£U 4f a-.ai.

o> pietre ??: căd**e. In pic¬

tura, năzertu7 mozolit*, ura

colorată Tîri&er.tf dispropor¬

ţia mintală. In poezie, cu^

vântul pervertit fi furai de

vibraţiile divine, duţă ■aso-

cnr fi moae scâiciie fi tre-

cMoare, după niţeii* este¬

tice, presat in jonglerii enig¬

matice, cu iz putred derpi,

gonism ;i egc.sn desuet. In

proza fi dram*, lumea deU

brâu v oi, dej'jus: a* per-

r ^ttivnu, ifiCmn U crimă fi

de măi, crezarea tsmtnei fi

a 'Oboiului, care nu »« au

acces ia gândire ft ia regi¬

unile tăcerii de dincolo Ce

CUtcni, din târgul rr.mii, In

politică, corupţia ft L/Aăa-

rra marilor tradiţii fi ral cri

spirituale, cameleonismul ie

opinie, afacerismul murdar fi

degradant, de Sumam zarea,

in economie, antagonismul de

clasa ţ: eepioataftâ nemilo¬

asa a omulu: de căite om, v*

-umeie i .' cr.atu, ir. Uber-

lote, abuzul *'mrv&t f: ud-

ţoior, neomenia ridicată la

*cng ae lege, sioşanete ’ăţ*-

mice menite si Suhfuge ae-

anunţe planetei, urneiatomi-

ruihle clici u unu\T. 1 &

se^rt de putere f< glorie. ޻f

ir. ce ie d*r, «.mc#, m ttligte,

te ducere a marilor taine ale

fi divinităţii umane,

ia nxfie urftiue formule de

eonsfiftvtrr r- sc'u*, dc td*-

şi*tre a p*i*ctpziLor murate,

„a ;araba lă} xtăfitor fi in-

st u,*.ix.i&u*arclot decaărnţe,

j(* oPveirea învăţăturii !*i 1-

ius }t'\Si’>sia rang dc religie

si îiksefir oiftiit», rar-

VATRA ROMÂNEASCĂ: CAPELA SFÂNTA MARI A

'i'rnirea yi apostolatul credinţei» lealitatea

cetăţenească <i dragostea de frumos, adevăr şi dreptate,

sunt principiile de bază după care se orientează lucrarea

in timrv şi spaţiu a Episcopiei Ortodoxe xtom-ne din

Aiierica.

ie această linie ne găsim alături de toţi cei cari

năzuesc şi se străduesc să libereze lumea şi ţara romfneasck

de forţele anti-creştine care sapă la temelia morală a

omerixrii. «*

FRUMOS Şl FIINŢĂ | de ION MIR EA WWWVWUVWAWVWWuV

Singura fiinţă ridicată spre rugăciune şi eziaz-omul-e şi singura fiinţă in impas, in conflict cu cl irţsuşi, cu ex¬ istenţa. Mintea l a învăţat să dea moarte. Posedă ştirea

transmiterii morţii. Seacă de viaţă. Are conştinţa omorului. Măcel in războaie, revoluţii, genocid. Ucide la întâmplare, pieptiş, a&cunt, in harţă. Li¬ chidează in masă» sugrumă moral, incită la masacre, se răzbună, se scaldă şi se in herbâotcazâ ia sângele cur». Ucide peni rufă şue să ucidă. Sau se sinucide.

Animalele carnivore vân¬ ează numa< atunci când le or- -ioc»* fftamea. li» conflictele dintre eie, cobrele, nu utili¬ zează niciodată colţul cu ven- in citenr.nana Fiinţa cea »ai plăpândă, fiinţa cu fruntea iată, acţionează după leg: şi (acuităţi piuprti. deceniit an tiicgi, impropri». datând, de¬ liberai şi fu- ui. fapta de «to¬ ane pân* in «ruatturrf, luând conştiinţa de act prega?*odu-

» termene, verificănd conşti • enf. med o şt inventiv, mijlo¬ ace prin care «* poată dec ide finablatea altei fiinţe, abă-

tânu-o şi desfiinţând-©. S’ar putea ca omul si a&ă mdoîeti avupi* celor mai u mei a/e a*, versuri. Cmrt, pentru el nu rî mâne d?nue luare, decât con¬ ştiinţa ca are darul de a anala

vieţi. Ştiinţa morţii a mers a-

tâi de departe încât s'a ajuns la fantastica şi macabra ei daignoaticarc. Sunt oripilante degetele pipăiţii şi goana lor

spre fărâmele de unghi ere în care ac instalează încetarea funcţiilor fiziologice, ultima consumare biologică. Sunt sinistre sgomotclc stetosco- pice, înregistrarea vibraţiilor electromagnetice, lupta ştiin¬ ţific» pentru a localiza “coma depăşită’'. Aşa şi cu antece¬ dentele lugubre, omul şi-a mai

DORINA IENCIU

NEDUMERIRE

Trec priit mine, Ca printr o grădina

C* flori.

La fiecare floare

Mă clic ara a alte flori.

Suni diltnio dc Hori.

Vântul mi leagani

Pc braţe de n*c»««.

Oifcianţa ioue braţe

Durează o viaţă. Mă întreb mereu,

Daci suni eu,

Vechiul meu eu.

Oii umbra mea,

Diu ceaţă . . .

adăugat structurii sale tragice şi alte mijloace, mai subtile şi mai în adâncul prăbuşirii. Şi aceasta mai pe ocolite, ca să-şi faci prezente şi active sentimentele,să culeagă emo¬ ţiile, fluxurile şi refluxurile din macro- şi micro-cosmu! conştient al dramei. Durerea, moartea, au devenit instituţii. Inele, oficiale, $c chiamâ ministere de război, ale tre¬ burilor interne, spânzurători,, ghilotine, plutoane de execu¬

ţie, scaune electrice, celule de gaza/c, crematoriij sau ma¬ gazine ca oţelele aşezate în rafturi >i vitnne. Alături spi ¬ tale cu specialişti ai dibuirii morţii, experienţele cu viul, substanţele şi «arcuri amâna¬ rea fatală ^u corectare» de- ficienţelor. Intr'aU fel, omul ar vrea sa împace aceeaş con¬ ştiinţă Caritatea c omorul prin milă şi surâs, lichidarea catifelată, imelectualixarei damnării.

Victoriile, gloriile, ar tre: boi ai fie cele dintâi coodam- aari ale umanităţii. Del» ob¬ scur atuiame şi magii, parc c» se pune dc acord cu perfecta¬ rea mijloacelor cele m*i pre¬ cise pentru “g #* ŞiieM dacă «►riartca c ifttt adevăr instala¬ tă “chiar şi alunei când func¬ ţiile vitate. bio-fizioiogice,

au încetai”'.

\i mmn ut pagtad 2)

DRAMA MARILOR

CĂDERI dc Arh. Roman Braga

De un sfert de veac, Ţara

Românească este un teatru dr

operaţiuni, in care se duce q

luptă dramatică mire Dumnc-

eu fi satan, pentru Suprema¬

ţie, In această încăierare ex¬

istenţială, in care tot neamul

este angajai, de multe ori cad

figuri de luptători, eroi, genii

fi sfinţi. Care, cit mai sunt

ir trup, se pot rostogoli de pe

vertiginoase mulţimi înspre

fundurile iadului, producând

sgomot mulrt ca in tcoana a-

ceea de pe zidul exterior al

Mănăstirii Suceviţa, unde nif-

le ţăran t din Bucovina. murii noţtri zugravi anonimi, au im¬

ortalizat m fresce, alegoria

mistică d S/dnfuiui han Scd-

rarul: o scară enormă, în vâr¬

ful careia stă Dumnezeu, af-

teptănd omenirtasă urce până

la EL. Pe trepte, popor mult,

Figkesinală. Iar dracii plu¬

tesc prin văzduh cu ni fie căn¬

gi de fier, agăţând lumea de

haine fi de picioare, ca s*o

doboare in abis. Cei care cad

ia început se in'orc uf or pe

acele uf \ trepte pe când cei

dobor iţi V?* vârful J Carii., jr

precipita ameţitor spre neant,

până dispar,

\umai Dumnezeu are drep¬

tul sd-i judece pe cei căzuţi

âr luptă cu intunerecul. tu¬

rnai El cunoafte taine sutelor

fi miilor de preoţi apostaţi,

din rchisonle comuniste, dra¬

mele care i-au consumat pe

patrioţii renegaţi, pe splendi¬

zii intelectuali, a căror per¬

sonalitate a fost redusă la

r.ifte simple mecanisme bio¬

logice, la rejlexe condiţion¬

ate. Cei care niciodată ;»» /’«i angajat »* luptă. Să-fi

facă cruce fi să (acu, să nu

acuze, să nu ridice piatra,

căci f'ână la urmă iadul va fi

căptvfU cu “purităţi pasivr'\

care nu S’au luat la trântă Cu

S*t»n, de teama sj nu-ft mur¬

dărească câmapa sufletului, Xe gândim U cele petre¬

cute m huJ, in anii 1962-

JV6.L Se răspândise Stanul

prin celule că Cheorghcu-Dej

ar fi respins pianul economis*

lului sovietic V*hvp care pre¬

vedea fr ans formaţia ţării no¬

astre înts’o arie emtnamente

agricola, fi ca acuma comzsii

guvernamentale repenrlc utţ- bla prin Statele bmte cer-,

and asistenţă tehnică f* dol¬

ari, pentru Creiarea unei in- dultm naţionale. Şi că acor-.

darea acestui împrumut econ¬

omic dtn panta State br Imte,

ar ;< condiţionai de eliberarea

tuturor prizonierilor p*itiUci.

Speranţe tagi, visuri dc Puf-

cgne, baloane de săpun, care

Jt'-atungul anilor de suferin¬

ţa au kire ţinui viaţa a tăier

oameni slabi La suflet fi

de Jesnădejde. De data u-

: t asta, svonul s*a lUn'edht a

;.v /.

r

OJUM

FRUMOS Şl FIINŢA (Continuare din Pagina 1)

Iscodirea ştiinţifică, teh¬

nică, din eprubete sau pe ca¬

drane, se face nu pentru alt¬

ceva, ei pentru ca să măsoare

durata agonică şi clipa pier¬

derii integrale, a p»c5ţurii de

viaţă. Omul, singura fiinţă in

stare să dea moarte, îşi pre¬

lungeşte inocenţa iscodirii

raţionale până la confirmarea

răcirii victimei: retezarea res¬

piratorie, hipotonică, prăbuşi¬

rea reflexelor şi intrarea îr\

faza "ţăcerii absolute a crc-

erului”. Astfel, întregul arşe-

nal farmaceutic, dovedindu-se

inutil, doze de neputinţe. In

lobii cranicni, alături, in ace¬

leaşi bălţi de fosfor şi H20v

stau la suprafaţă, între vibra¬

ţiile meningelor, meandrele,

gingaşe ale înţelepciunii, re¬

ţele peste scoarţele negre ale

morţii. Moartea e in cap. Viul

funcţiilor uluitoare ale fiinţei

e tot în ţeastă. Ştiinţa le

“ftie”. Sau le ştie în parte^

Dar pseudoştiinţa psihanali¬

tică nu vrea să se descotoro¬

sească de parabolele metafi¬

zice ale instinctelor. Nu, nu

sunt instincte! Ştiinţa le păs¬

trează ca pe nişte superstiţii

ale intelectului. Dela naştere

până la obştescul sfârşit, a-

nunţui gastric, digestiv, c fo¬

amea şi hrana. Amorul e un

sentiment clar, de polenizare

precisă, superbă: perpetuarea,

fapt creator, dela creaţie. Or¬

ganele, ansamblu armonic, se

supun funcţiei şi perfecţion¬

ării. Ochiul vede, urechea

aude. Nu vede instincte, nu

aude instincte. înregistrează

sau raportează stările dinlăun¬

tru sau din afară„ le prezintă

selecţiunii mintale sau coloc¬

viilor afective. In germene se

află şi pigmenţii irisului şi

compartimentele înţelepciunii,

-supra-materia. Gradarea evo¬

lutivă. Superioritatea in con¬

ştient. Inventarierea actului

acceptat creştinismul, cu con¬

ştiinţa că prin împărtăşanie

canibalismul lor continuă. Se

poate. Crimele se ascund. Ce

poate fi sinuciderea altceva

în fiinţă. Aria e oscilarea între crimă

protcj ată de t & ,cr. Poi~.tr

de asta “ setea de repaos e

căutată până şi dc ştiinţă, în

emisferele pline de geniu şi

de nebunie. Aventura biolo¬

gică umană nu poate fi decât

cerebrală, în reflectoarele lu¬

minii. Aci se proiectează şi

ştiinţa omului de a da moarte,

de a se împotrivi morţii. Nu¬

mai sfinţii şi eroii s’au dat

morţii. Numai Hristos şi-a

dus crucea conştiinţei, ac-

ceptându-sc ucigaşilor. Ast¬

fel, jertfa şl rugăciunea şi-au

mai păstrat legătura cu sac¬

rul. Pentrucâ, EL, cel mai ve¬

chi de zile, El nu dă moartev

Entropia divină destupa abir

sul. Viul noetic tresaltă. Su -

rsele hilozoiste sparg neantul

inert al materiei şi deschid,

orizontul conştient. Isus a a-

nunţat învierea. Din imperfec¬

ţiunile contactului cu divini¬

tatea, cu astralul, inteligenţa

umană nu a reuşit să afle că

moartea, ea însăşi, nu e mo¬

arte. Adormirea, somnul, vi¬

sul,. sunt prelungiri vitale,

sub-bio-energic, aşezarea şi

ordinea interioară, in linişte,

selecţionarea funcţională în

repaos. Gândul în tăcere. Mo-,

artea e contactul cu viaţa, în-

odarea, inoirea. Saltul contin¬

uităţii, poate chiar regruparea

genetică. Lui Hristos i-au.

trebuit numai trei zile de re¬

constituire, ca să învie. Ca

să reumple faptul sacru. Să

comute ceea ce a îndurat ca.

pedeapsă pe cruce. In cutre¬

murătoare întindere. Peste

sfârşit.

Când ucide, omul uită dia¬

logul cu Dumnezeu. Dumnezeu

nu ucide. Le-a dat sfinţilor,

martirilor şi eroilor privilegiul

de a avea intactă conştiinţa

LUI sacră. Restul e profanare,

nu destin. Nu ştiu cine spunea

câ unele triburi de negri au.

Ş1 auto-aplicarca ei? E omul

conştient de umanizare şi de

trecerea peste pragurile ma¬

teriei? Este. Are chiar înţele¬

pciunea rece a nemuririi. Dum¬

nezeu c cupola. Inlâuntrul ei

e fiinţa. Orice demers spiri¬

tual e un demers spre sacru.

Arta, în adâncurile ei fâră

margini, e o oficiere. Esteti¬

ca, etica sacralizării. Cul-

minărilc frumosului se întind

şi cuprind fiinţa. Lucrează-

in templul fiinţei, în arhitec¬

tura divină, în laicul fasonat

după “chipul şi asemănarea

sacră’ . Poate numai aşa, o-

mul rămâne fascinat de unica

lui mare, adevărată descope¬

rire: frumosul. Calea care sâ-

1 înalţe arhitecturii universale.

Când moartea dispare. Când.

lucrul rtu stagnează. Frumuse¬

ţea se luptă pe dedesubt şi.

creşte, în apariţie nouă. A-

tunci e adevărată înviere.

Hristos ţ după testament şi

cuvântul-moştenire, prezent..

Nouă combustiune sacră: su¬

punerea la înviere.

Logica, logosul, au fost

la început. De pe perdelele

“tăcerii absolute ale creeru-

lui” eroii, martirii, jertfa în

ruga naivă, în frumuseţe, se

ridică. Timpul aparţine în

două, lui şi ei, împreună: en¬

titate filosofică. Viaţa.

Ce filosofie a negării ur-

îte mai poate exista, atunci

când din dramă, ea, frumuse¬

ţea, inofensiv, neagă şi în¬

lătură însăşi temeiurile morţii ?

STRANE LUPTA

CIMITIRUL DELA VATRA ROMÂNEASCĂ: <tepunând o

jerbă de flori la crucea Părintelui Balea. (4 Iulie, 1971)

VATRA, PĂMÂNT ROMÂNESC

-Campania, de ură şi de¬

făimare, a politrucilor împo¬

triva generaţiei noastre şi-a

atins apogeul la Bucureşti cu

o şedinţă a Academiei res-

riste având ca temă de des-

bateri “fascisnul”. In special

fascismul român. Din cei

optsprezece savanţi şi

specialişti ai minciunii şi

teroare! niciunul n’a putut

deschide ochii, niciunul n’a

avut curajul adevărului. Cea

mai autentică şi jertfe Inie â

mişcare spirituala şi politică

românească dintre cele două

mari războaie, a fost taxată

drept “ojicinâ a unor interese

ctfăine”, Stranie luptă, a

politrucilor atei, cu mormin¬

tele, pe care ei le-au umplut

de trupuri frânte, pe care tot

ei Iţ-au jefuit şi răvăşit, ca

să n aiba visul nostru praguri

pământeşti. Şi acum, se luptă

academiile cu nevăzuţii şi

inexistenţa care biruie şi

răscolesc tineretul român din

universităţi şi fabrici, din

munţi şi dela sate. Ne cad

pe frunte laurii academiilor,

per a con ir ano! Ne afirmă şi

ne confirmă pe noi negaţiile

satanice şi urile marxiste1

V. P.

După ce arunci o privire

asupra locului, clădirilor, bi¬

sericii, cimitirului, troiţelor,

fi steagului tricolor, ce fâl¬

fâie m continuu peste toate,m

ridicat la înălţime fi ţinut cu¬

rat, de braţul fi ochiul hotă-

rit al Vlădichii Valerian, nu

grefefli spunând, din toată

inima, că Vatra este autenti¬

cul pământ românesc din lu¬

mea liberă. Vor spune unii;

Vatra a fost cumpărată cu ba¬

nii Românilor, deci trebuie să

fie pământ românesc. Să nu

se uite că nu toţi cei ce spun

că sunt Români, fi încă mari

Români, sunt adevărat legaţi

de fiinţa neamului nostru fi de

Biserica lui Hristos, chiar a-

tunci când unii din ei sunt îm¬

brăcaţi in hainepreoţef ti. Cu¬

noscut ne este tuturor, cum

a fazi fii Români au tnc-ercat

prin judecăţi fi tribunale să

ne ia acest pământ românesc.

Să nu se uite nici o clipă, că

în lumea liberă sunt astăzi o

mulţime de “lucrători’*, cu fi

fără guler de preot, care luptă

niincetat ca să doboare la

pământ steagul nostru tricolor,

cel ce fâlfâie astăzi cu atâtq

mândrie, la Vatra Româneas¬

că, fi să ridice steagul rofu,

comunist, pătat de sângele

neamului nostru mcătufat fi

martirizat.

Patriarhiei dela Bucrcfti,

nu-i trebuie Vatra ca să o folo-

osească pentru a păstra tradi¬

ţiile , credinţa fi limba română

m America fi Canada, ti sen¬

sul in care o folosefte Prea

Sfinţia Sa Vlădica Valerian

astăzi. Patriarhiei ii trebuie

Vatra, ca să ne poată înfrânge

suflete fie, afa cujn a făcut

cu întreg neamul fi cu clerul

orotdox de acasă, fi ca, apoi,

dela Vatra Românească, să ne

wtveţe “fericirile” fi reali¬

zările comunismului.

Pe noi Românii din lumea

liberă ne-a învrednicit Dum¬

nezeu, ca de nouăsprezece

ani să avem în fruntea noastră

pe omul credincios Crucii lui

Hristos, hotărît fi nevtfricaţ

fiu al Munţilor Apuseni, fi de¬

votat slujitor al poporului

său: Prea Sfinţia Sa Episco¬

pul Valerian. In anul 1972 se

vor plini două decenii de în¬

ţeleaptă păstorire a Vlădichii

Valerian, peste sufletele fi

viaţa noastră romănă-ameri-

cană. Douăzeci de ani de lup¬

tă, sbucium, înfăptuiri, con¬

strucţii, educaţie, jertifire fi

continuă rugăciune, pe linia

curată a neamului nostru. Do¬

uă decenii, în care mulţi Ro¬

mâni, din toate colţurile con¬

tinentului american s’au adu-

naţ să-l asculte, să-l ajute,

să-l iubească fi să-i urmeze

drumul.

Scriu acest rânduri ca Pre-

fedinte al Uniunii fi Ligii, ca

unul care am iubit întotdea¬

una să-l urmez pe Vlădica

Valerian. Ca un prefedinte

care m\am trudit fi mă voi

trudi fi’n viilor să fiu demn

de a ţine, cu o mână, de ace-

laf steag românesc, de care

tine fi Prea Sfinţia Sa Epis¬

copul Valerian, în zile bune

ca fi’n zile rele, în bucurii ca

fi’n neezauri, in pace fi dem¬

nitate, in lupta continuă îm¬

potriva comunismului.

Vreau să fac cunoscut duf-

manilor noftri-comuniftii-de_

aici sau veniţi din ţară cu mis¬

iuni speciale, de mai lungă

sau mai scurtă durată: Dacă

vreţi să vă apropiaţi de l a-

trd, la răscrucea dramurilor

din colţul proprietăţii, lângă

troiţă, noi am scris cu litere

invizible o lozincă mare:

uVatra, pământ românesc! Pe

aici nu se trece!”. Cetiţi-o.

EUGEN /. POPESCU

Prefcdinlele Uniunii fi Ligii.

AL. PETRU SILISTREANU

FLUER Fluor în vânt, Pădurile

Chinuit bulgăre dc pământ. De sumane negre . . .

Rătăcind ca şi lancu, Fluer în vânt,

Moţ nebun, Cimitirele fără cruci

Prin munţi, pe cărări De prin pustiuri

Des sfinte icoane. De Siberii . . .

Aşteptând

Ca să isbucnească Fluer ui vânt,

Din nou. Oceane de lacrimi.

tn chipul omului nou, Bând,

Milioane de inimi curate, Blestemând

De legendare Sarmisegetuze, Pe cei ce se vând . . .

Page 3

CIMITRUL VATRA ROMÂNEASCA Mormintele Preoţilor

loan Trulza şi Moisc Balea. La dreapta, troiţa întru cinsti¬

rea Vlădichii Policarp Moruşca, mort în ţară.

VATRA ROMÂNEASCĂ

CIMITIRUL VATRA ROMÂNEASCĂ Mormântul Părintelui Moisc Balea, fondatorul ziarului “America”, cre¬ dincios ctitor al cuvântului român¬

esc pe pământul Amerci*.

Tu, Vatră a neamului meu,

Cer luminos, curcubeu

Ce te verşi ca o apfo vie, mereu,

Peste inimi ce le adastă din greu

Să-i fii leagăn odihnitor

MONUMENTUL DUMITRU NIMIGEANU Opera arhitectului Coatu, ridicat la Vatra Românească intru Pomenirea Românilor morţi in Siberia şi’n largul Rusiei Sovie¬ tice.

VALENTIN CANTOR

DIALOG CU TINE

Ne-am întâlnit la Vatră, mulţi Ro-,

mâni şi Creştini dc limbă română, adu¬

când fiecare, la altarul bisericii strămo¬

şeşti, tot ce are el mai bun: obrazul şi

mintea. Obrazul, să arătăm că nu am ui¬

tat, ci mai roşim in faţa desunirilor şi

ne îndurerăm de lumeşti le distrămări ale

trecutului. Mintea, să recunoaştem că un

neam sănătos, drept şi creator, nu este

decât acela care slujeşte sub semnul

poruncilor lui Hristos, trăind şi plinind

dragostea faţă de fraţi, refuzând com¬

promiterea, sub orice formă, cu răul.

Ne-am întors dela Vatră cu mângâi¬

erea independenţei faţă de coordonatele

geografice şi politice. Cu un adâncit de¬

votament faţă de spiritualitatea creştină.

Cărturarii noştri pot să proclame sus şi

tare, fără echivoc: Exista o singură iden¬

titate a demnităţii umane. Aceea de creş¬

tin viu. In această formă de om născut

din nou, stă remediul faţă de alunecarea

spre prăpastie a omenirii de azi. Ideile

creştine sunt ca lumina soarelui. Nu ele

se rotesc in jurul omenirii, ci omenirea

trebuie si se rotească in jurul lor. Lu¬

mea de acum araţi imens de săracă in

comparaţie cu ceea ce ar putea fi ea*

dacă legile, administraţia, cultura, peda¬

gogia, urbanistica şi politica, ar fi o

aplicare, nefâţamici, a adevărurilor

creştine. Concepţia creştini cate isvor

de unică stabilitate şi armdiie, şi intel¬

ectualii lumii ar trebui să înm anime breze

ariile cunoştinţelor şi diverselor activi¬

tăţi înspre acel punct, vărf de piramidă,

care este sensul sup'em al vieţii, pe

plan individual,naţional şi general uman.

E cazul să proclamăm din nou, nouă

înşine şi celor din jur, calea noatrâ dc

creftini vii. Avem dreptul de a refuza să

fim înstrăinaţi dcla această trăire. Nu

trebuie să cedări mişelcştiior presiuni

care vin acum dela catedre universitare.,

din birouri şi oficine politice, din tipo¬

grafiile frivolităţilor şi corupţiei, din a-

batoarelr materializării şi comercializă¬

rii. Nu vrem să (im ipccaţi in calcule

statistice pervertite şi'n studii psihana¬

litice, urmărind spalarta la creier şi re¬

ducerea omului la sinistra calitate de

zcxnbic. Cine gândeşte azi despre liber¬

tate, demnitate şi adevâi, trebuie aă re¬

stabilească legătura cu spiritul, trebuie

să gândească cu in'«ma Dragostea creş¬

tina trebuie tnţelgaacă in sens jertfelnic,

asa cuma mţeles-o şi aplieat-o atrabunii

noştri. Proclamăm vie, incâodată, acea

cultură care ne-a făcut să ne strângem

in rugăciunile dela VATRA.

Trupului, gândului aromitor,

Românului, rămas fără ţară,

Ce la numele tău, tresaltă, se’nfioară,

Precum moşul şi strămoşul său odinioară

Când îl păşteau amarurile

Şi-i călcau, hoarde streine, plaiurile:

Fi tuturor, mamă, soră, iubită,

Dăruindu-te caldă, ca o felie de pită

In inimă românească dospită:-

Fi vinul cel bun, neameţitor,

Ce stâmpără jale şi alină dor,

Obositului drumeag, călător . . .

Fi, şi celor ce le spurcă din gură:

Ultimul liman ş^ ultima cuminicătură.

Aşa se roagă, peste veac,

Robul lui Dumnezeu,

ION CICALA

PE CÂND VENEAI

Pe când veneai cu suflet cald

la ctitoria noastră de pribegi,

ploua cu flori de pe bătrâne crengi

şi mă simţeam acasă in Schtvarzwald.

In nopţile ce scurte îmi păreau

istoriseam dc-alâtea Românii

iar ochii tăi mustind de duioşii

prelungul meu Exil îl confirmau.

Din vorba la mai dulce ca un fruct,

- ce n’amintea de noi orânduiri

şi nici dc fraonicc zidiri-

arn înţeles că Firul nu s’a rupt!

Şi-am plâns pe Mcrcystrasse întărit

în dragostea de oameni şi de Cer.

Ah! Ora de lumină şi-adevăr

e mai aproape decât.am gândit!

Pe când veneai cu suflet cald

la ctitoria noastră de pribegi

ploua cu flori de pe bătrâne crengi

şi mă simţeam hcasâ in Scliwaranald.

--■■ ... ..

NICU DIMA

IA VATRA ROMANEASCA Vatra este un triumf românesc. Aşa q

visam dccând am auzit, prima oară, des¬

pre ea. Aşa ara descoperit-o la recentul

Congres al Episcopiei. Mărturisesc că

am ajuns la ea cu oarecare îndoială in

suflet. Se strecuraseră in mine picăturile

de venin turnate de inconştienţi şi rău¬

voitori, prin svonuri de colţ de Broadway

ori manşete de fiţuici. Dar, apa trece

pietrele rămân. Am găsit la Vatră mii de

Români. Au venit dc pe lot cootinentul

american să afle veşti, să mai schimbe

câteva vorbe că acasă, să cânte şi sâ pian-,

gâ, sâ se roage. Am admirat infinit Pionier¬

ii românismului american, veniţi pe aceste

meleaguri odată cu începutul secolului,.

Bătrâni a căror vorbi doraoalâ ardelen-.

cască ori bucovineană, presărată cu cu¬

vinte americane, te cucereşte din prima

clipă. Aceştia sunt stâlpii vieţii român¬

eşti americane şi ai bisericii noaştre

ortodoxe. Din truda şi sudoarea lor s’au

cumpărat primele locuri, s'au construit

primele case naţionale (hale) şi primele

biserici. A urmat a doua generaţie, din.

cei fugiţi dc timpuriu, de robia comunis¬

tă. Aceştia au adus cu ei o nouă vână

românească, un nou impuls de credinţă

şi luptă. Mâna in mână cu bătrânii, ei au

ridicat monumente româneşti ce vor dăi¬

nui peste veacuri.

Rămân mut, in admiraţie, şi-mi zic:

Cu un dram de crediţnâ se pot mişca

munţi. Şi nu pot trece cu vederea că pc

aceeaşi linie de destin şi adevăr, au în¬

ceput să vină şi nouii emigranţi. Am ven¬

it noi. Nu avem loc altundeva. Alte

VETRE nu există. Simţind româneşte şi

fiipd creştin, numai aici te simţi acasă

şi-ţi găseşti împlinirea.

Cecaccm’a impresionat cel mai mult,

au fost sutele de copii, tineretul român-,

american. Vorbind româneşte şi englez¬

eşte. Ei ar fi fost pierduţi pcutru <-*™za

noastră dc nu ar fi intervenit mirajul Vc-.

trei. l-ara urmărit cu admiraţie, gândindu-

mâ cu reşpect la truda acelora care au

leuşit sâ-i adune laolaltă, sâ-i facă si

se simtă Români. I-ara văzut in biserică,

cântând în cor. I-am văzul sfioşi depun-

ând buchete de Hori la mormântul eroilor

căzuţi în Siberia (monumentul ridicat din

strădania ţăranului bucovinean Duraiuu

Nimigcanu), ori plimbăndu-se pe aleile

Vetrei. Cu toţii, am găsit la Vatră, un sens

românesc şi ortodox, insbuciuraul nostru

iaca nealinat. Ma gândesc cu milă la a

cci căfc mi lilii ţi viermuiesc.

NICOLAE NOVAC

CITITI SI DĂRUIŢI PRIETENILOR 9 9 9

"THE ANTI-HUMANS" de D. Bacu

270 Pagini - $5.00

Editura Soldiers Of The Cross, Englewood, Colorado 80110

/

«

i

Page 4 DRUM

NICOIAE NOVAC:

UN MONUMENT AL EXILULUI

Fsic ştiut şi cunoscut faptul că. mai toţi mani noştri pictori şi-au eternizat memoria

hicrându-şi “auto-portretelc”. Pânzele aces¬ tea. rămase moştenire, au pentru urmaşi, o îndoită valoare. Una, pur artistică; şi alta. psihologică. Căci, în timp ce criticul de artă care ar studia un asemenea “ au to-po firet”

poate descifra eu precizie metoda de lucru şi determina şcoala sau curentul căruia ia aparţinut pictorul şi valoarea artistică a tab¬ loului, tot Ia fel sc pot scrie pe marginea

“auto-portretclor” studii psihologice, căci in ele, autorii lor au captat şi eternizat in linii şi culori starea sufletească în care se găseau şi pe care o trăiau in momentul crea¬ ţiei. Pentru documentarea celor de mai sus, este credem de ajuns a aminti aici “auto¬ portretul” marelui nostru pictor Luchian, în care poţi citi, nu numai melancolia şi dure¬

rea fizică, ci şi voinţa fermă a creatorului de artă de a se învinge şi a se realiza.

Privind “auto-pofiretul” pictorului Elie Cristo-Loveanu, fost profesor de limbi roman¬

ice la Universitatea Columbia din New York,

cu toate că se prezintă cu paleta într'omânâ

şi pensula in cealaltă, din intreaga-i înfăţi¬ şare, iţi dai imediat seama că ai de-aface, nu numai cu un pictor propriu zis, ci cu un adevărat savant. Şi, in aceasta, credem noi,

constă geniul lui Elie Cristo-Loveanu. Darnu despre Elie Cristo-Loveanu, artis¬

tul, dorim a vorbi astăzi; ci despre Elie Cristo-Loveanu savantul, care a lăsat in ur¬

mări nu numai câteva zeci de picturi şi por¬ trete de o incontestabilă valoare artistică ce împodobesc pereţii unor mari muzee sau col¬ ecţii particulare; ci un adevărat monument

literar şi artistic care este voluminosul său

manual de limba română, în engleză; “THE ROMANI A N LANGUAGE”, de la apariţia căruia, se vor împlini in curând zece ani.

Acest manual monumental al limbii noa¬ stre, n'a fost numai alcătuit de profesorul

Elie Cristo-Loveanu, ci a fost lucrat, din scoarţăn scoarţă, cu mâna Iui abilă, cu gus¬

tul săo artistic de o rară calitate ce-l pune

alături de cei mai mari artişti grafici, nu nu¬ mai ai României, ci ai lumii întregi. “THE

ROM AMAN LANGUAGE”, astăzi, nu mai este un simplu manual de învăţat limba ro¬

mână. ci o adevărată piesă de muzeu, cu a- tăt mai mult cu cât s’a tipărit in numai 525 de exemplare. “THE ROM AMAN LANGU¬ AGE' de Elie Cristo-Loveanu, poate sta cu cinste in ori ce muzeu de tipărituri, aJaiuri de prima Biblie a lui Guthcnberg, sau, ca să

ne întoarcem la noi, de acea “Carte român¬ ească de învăţătură” a Mitropolitului Varl- aam, “Psaltirea în versuri” a Mitropolitului

Dosoftei sau “TctraevangheP’-ul lui Coresi. Căci, fiecare desemn, fiecare crochiu, fie¬

care hartă, ce înfrumseţează acest volum unic.

este opera mâinii unuia şi aceluiaş om: Elie Cristo-Loveanu şi a dragostei şi înţelegerii soţiei sale, Doamna Olga ....

Dacă, în “auto-portretul” său, poţi des¬

cifra voinţă, răbdare, hotărâre; ei bine, to¬ ate acestea le găseşti întruchipate in fiecare

pagină a acestei cărţi, care depăşeşte valo¬ area propriu zisă a unui manual de limba ro¬

mână pentru studenţii americani, conţinând,

pe lângă lecţiile propriu zise, pagini infor¬

mative de istorie, geografie şi literatură ro¬ mână veche şi nouă. Toate aranjate cu price¬ pere savantă, cu dragoste şi inimă românea¬ scă. Nici unul din manualele de limbă româ¬

nă pentru strai ni ce s’au tipărit până acum său vSe vor tipări de aici înainte, nu vor pu¬

tea egala această operă-monument ce cuvân¬ tă astăzi şi va cuvânta peste veacuri, de din¬ colo de mormântul celui ce a infaptuit-o. C㬠ci prin ea, exilul românesc a intrat definitiv

in istorie. Cela 616 pagini ale acestei cărţi,

sunt dialogul, adevăratul nostru “dialog cu

Ţara”, fiindcă în ele, generaţiile viitoare

dintr’o Românie liberă şi independentă, vor citi dragostea ce am purtat, pâoă la mormânt,

Neamului nostru. Iar, dacă ne este scris să

murim prin streini, aşa cum a murit şi Elie Cristo-Loveanu; să murim cu condeiul, pen¬ sula sau dalta in mână, dar cu faţa la Hristos şi imaginea Patriei in inimă.

Acestea sunt gândurile ce ne-au trecut prin minte răsfoind această carte, de la apa¬ riţia căreia, sc împlinesc pe curând, zece ani.

MMU MARILOR CĂDERI (Continuare

ft adevărat. In or\ce caz, a-

ccsi neprevăzut politic Şi e-

conomic a luat pe comuniştii

româm prin surprindere. Pro¬

cesul de reeducare Şi spălare

la creier nu era incâ terminat.

Mentalitatea veche incâ nu

dispăruse din închisori. Incâ

nu muriseră toţi cei vechi,

nui jitie, nici moral. La Târ-

fo* ,iuă. Prahova, inr hiusarcu

de levi a foss de s fiinţată, pnn-

ir'o internă educaţie marxista, care a imprimat im creierul

crud ai Copiilor o concepţie

material 1 ta atee,Puţinii care

au rezistat au loSt muiaţi La

Piteşti, dc-ciurtce vn limp ce

pentru elevi; de la T arţar se

rulau fiimr f: se predau Cur-

sun. Umere tu h* studenţesc

dir, Pur fii t~sc uphea metoda

copţilor lui PeoU>v,t* pm im,

ebuntrC, u»u formate ae per-

- sonaUuie. momn m%*iuă fi

din pagina J)

morală, fâ rupă veriga de le¬

gătură între copii fi bătrâni.

Deviza era aceasta- "Pe co¬

pii » recuperăm, bătrânii vot

muri in închisori, iar tineretul

trebuie distrus. "Anonimii,

slab? la suflet, cti fără pers¬

pectivă, "scursurile burghe¬

ziei", cum tti-sc spunea de o -

bicei, am fost vărsaţi tn col¬

oniile de muncă, unde prin bă-

t-a?, foame, wmtddrie ş: frig ,

am Săpat digurile, am secat

bălţile, şt am adâncit canalele

Danubiului, cure după expre¬

sia poetului Roberi Cabale enu

"vaiSă pe trei guri apă, şt pe-a

patra sânge". SI ui rămăseseră

insa :jî Aiud, câţiva bătrâni

de elită, care cu toată greu-

iatea anilor de iurtă, se in-

câpâţmau să mai reziste, 14

mai trăiască, Radu Cyr. l \C-

101 Vojen, Ntchijot Crainic ^ Chica, Parpalac. Muriseră de

foame Mircea Vulcancacu,

Preot Ilie Imbicscu, Generalul

Pantazi pi mulţi alţii. Zarea,

boalele, umezeala fi frigul,

peste care a rânjit mereu foa¬

mea,au secerat lotun, totun.

Dar accflia mai tratau, ş 1 an¬

gajamentul era ca sâ-i liber¬

eze pe toţi. Aceştia insă nu

trebuiau să îaui din închiso¬

are necompromişi. Trebuia dtjr-

Vus m ei mitul, aureola, mag¬

netismul pe care ei il exerci¬

tau asupra tineretului, asupra

ţăni întregi, Oamenii aceptia

trebuiau să ajungă dispreţuiţi,

degradaţi, scuipaţi de toată

lumea, pentru ca să decepţ¬

ioneze pe toţi acei care fi-au

puj m ei nădejdea: ucenicii,

adepţii, admiratorii.

vn as asanat moral a înce¬

put. De unde până atunci so¬

ţiile prizonier*lor politici er+u

silite să divorţeze, ca să po¬

ată căfuga o pane in România.

Socialistă (sentinţele de di¬ vorţ erau anunţate cu sgomoi

in toate închisorile din tară!)

\ iar copii daţi afară din şcoli,

fecioarele fi logodnicele ridi¬

cate noaptea pi obligate Să

frftfcâ prin lupanarele securi*

taţii, tar călugăriţele scoase

\cu forţa din mdnâStiri f i obli¬

gate sa intre in echipele artis-

\ticc ale fabricilor, unde-şi

câştigau pănea dansând, de¬

odată, după toate acestea, me-

\toda se schimbă. Emisarii lui

Drăghici, ministrul Securită¬

ţii, s’au prezentai din ordin

la fiecare jamilie a oamenilor

cu vază, din Aiud, şi au oferit

soţiilor, care avuseseră tăria

să reziste până atunci, servi¬

cii corespunzătoare pregătirii

lor intelectuale. Pe copii i-au

înscris în şcoli, cu burse de

stat, chiar, dacă nu meritau^

şi in plus s’au oferii să trans¬

mită scrisori şi pachete soţi¬

lor mehişi la Aiud. Aşa, în¬

armat cu de toate, în primăr

vara anului 1963, s’a prezen¬

tat la Aiud, Drăghici, in per¬

soană. l-a chemai intr’un sa¬

lon al infermerieipe RaduGyr,

Victor Vojen, Crainic, Chica,

Parpalac şi ceilalţi cu ei, şi

a început astfel. - Ce nu far

cern noi pentru familiile voa¬

stre. Şi încă voi ne urîţi, vă

ţineţi pe poziţie. Uite scris¬

ori, uite mărturii. Soţia la e.

profesoară, a ta este funcţio¬

nară, a ta, uite . . . Intr'ade¬

văr mărturiile erau autentice.

A scos o fotografie a fiului,

lui Chica. Omul nu-şi mai vă¬

zuse copilul de ÎS ani. Era

scris pe verso aşa: “Tăticule,

sunt in anul 11 la Medicină.

Prin grija partidului şi a gu¬

vernului, am bursă de stat.

Te aşteptăm cu un ceas mai

devreme acasă." Chica a în¬

ceput să plângă. Drăghici îl

făcea şi el pe înduioşa tul. A-

poi a continuat: - Vedeţi, voi

care sunteţi de mult inchifi,

nu ştiţi ce se petrece afară.

0 să ajungeţi să fiţi urîţi de

proprii voştri copii. Ştiţi de ce

punem noi soldaţi pe ziduri,

că să vă păzească? Ca să nu

năvălească lumea dinafară,

să vă linşeze, jitndcă vă opu¬

neţi schimbărilor pe care le-

am adus noi. De azi înainte,

voi nu mai intraţi in celule.

Rămâneţi aici.

In timp ce’n închisoare

continuau pedepsele, zdrcilc

şi foamea, aceSV grup primea

mâncare specială, avea drept

la plimbare şi avea aer la dis¬

creţie , neştiind cc Sa mai cre¬

adă. Unii făceau aluzie la lo¬

tul lui Antonejcu şi al gene¬

ralilor lui, care, înainte de a

fi împuşcaţi, au fost hrăniţi

cu şase feluri de mancare pe zi.

La câteva zile întră in

camera lor, un croitor cu mul¬

te costume de haine civile pe

braţ, elegante, parfumate. A

început sa ia măsun şi să a- »

justeze. Le-au schimbai ze¬

ghile vărgate şi i-au scoborîl

in curte, unde ti aşteptau a-

genţi ai Securităţii, la fel de

eleganţi. Cu trei automobile

luxoase, l-uu purtat o Săptă¬

mână prin toată ţara. Au vizi¬

tat hidrocentrale şi fabrici

noui, <*u dormit âv hote lele

cele mai bune. Parcau o co¬

misie guvernamentală de in¬

spectori tehnici. In 13 ani,

Cum e şi fişe sc, se schimba¬

seră multe .-Uitaţi-Va, Domni¬

lor, acea Românie "ca soarele

sţdnt de pe cer" pe cate Cod-

reatiu t 'a promis-o. Am reali- zat~o *oi. V ot C9 vreţi Să mat

liaceţi acum? Care-i sensul

wfziftentei voastre?

•1 fără era soare, cald, fin¬

iri, natură fermecătoare. Mom-

lentul psihologic a fost bine a-

Ues, După o săptămână, erau

\<iin nou m celulă, cu regim a-

\spru şi izolare completă. La

\un răştimp a venit iar Drăghi-

\ci. l-a adunat şi Ic-a vorbit

iar.- Voi ştiţi că majoritatea

oamenilor din închisori şi 1&.

\gdrele de muncă sunt oameni

Ltimpii: muncitori, ţărani, stu¬

denţi cu facultăţile nelermi-

\nate, elevi. Toţi sunt închişi

pentru voi, din cauză voastră.

Câţi n’au murii pentru voi, fi¬

indcă, după cum vedeţi, noi

nu iertăm pe nimeni. Au rămas

acasă copii orfani şi şoţiile

văduve, care plâng. Pe cei

care încă n’au murit, famili¬

ile îi aşteaptă. Eu nu ştiu:

mai sunteţi i*oi creştini? Ce

morală aveţi voi? Cum poţi

să admiţi tu, Radu Gyr, să

moară atâţja in închisoare,

pentrucă ft-au răspândit cân¬

tecele şi poeziile? Spune-mi:

pe câţi îi ai pe conştiinţă?

Vom forma cluburi de reedu¬

care pe categorii: muncitori,

preoţi, intelectuali, ţărani.

Voi veţi trece prin fiecare sa¬

lă şi veţi spune tot ce-aţi vă¬

zut în ţară. Noi nu vă dăm ni¬

ci o normă. Vn singur lucru

trebuip să vă între în cap:

Voi i-aţi adus în închisoare,

voi trebuie sâ-i scoateţi. Pen¬

tru ei este o ultimi şansă, pe

care noi le-o dăm. Dacă o pi¬

erd şi pe asta, o Jâ-i aveţi

pe conştiinţa, fiindcă noi nu

iertăm pe nimeni.

Aşa au început reeducă¬

rile la Aiud. Ce s’a petrecut

in sufletul acestor oameni, ni¬

meni nu ştie. De data această

diavolul a făcut apel la con¬

ştiinţa morală. După puţin timp

acest grup a fost eliberat şi

silit să sene la "Clasul Pa¬

triei", un jurnal despre care

in ţară nimeni nu Ştie nimic,

dar care venia cu regularitate

in închisori şi se citea în

cluburile de reeducare, cu co¬

mentariile: Vite, şefii voştri,

care v’au sfătuit să rezistaţi.

Ei au înţeles cu un ceas mai

devreme şi s’au aliniat parti¬

dului. Dar voi aţi rămas să

muriţi aicea, in închisoare!

Căderea celor din Aiud

impune din partea tuturor ce¬

lor din exil, momente de rugă-

ciune, de tăcere şi reculege¬

re. Să-Şi cerceteze fiecare

conştiinţa. In acest veac de

sbuCiumdn, fiecare am trecut

prin situaţia lui Petru sau lu¬

da. Important pentru noi ar fi

să nu rămânem în apostazie

şi in trădare, spânzuraţi de

sălciile Cedronuluit ca luda,

ci să ne întoarcem la hus, ca

Petru, zicând: "Doamne, după

toate apostaziile fi trădările

mele. Tu care toate, le Ştn,

ştii că te iubesc inCă".

Dumnezeu ne va ierta,

pentrucă EL se uită k* inima

omului. El, care ne-a creiat,

cunoaşte culmile răbdări,

tarul sufennţii, limita dintre

nebunie şi normal, unde în¬

cepe desagregarea personali¬

tăţii umane. Dar Dumnezeu

nu-t va ierta pe partizanii lut

luda, pe trădătorii conştienţi»

care păcătuiesc împotriva Du¬

hului Sfânt. Pe acei Români

din exil care de 25 de am •*-

tinzând mâna v; accaif blid

cu Dqmnul nostru Isus Hris-

tos. j’au mpdrjtâşit din tlCinu

Libertăţii”, s'au folosit de

roadele carităţii creţ line, de

ospitalitatea neamurilor carer

L iubesc pi recunosc pe Dum¬

nezeu. El nu-i va ierta pe a-

ceia care pi-au creiat situaţii,

pi-au adunat averi, iar astăzi,

călcând legile ospitalităţii pi.

ale libertăţii, au devenit agen¬

ţi comunipti, colaborând cu

cei fără Dumnezeu, cu omo-

rdorii atâtor milioane de ere-

dinciopi. Dacă unii din acep-

tia vor fi fost influenţaţi de

căderea marilor figuri dela

Aiud, de articolele lor din

“Glasul Patriei”, de colabo¬

rarea lor cu regimul sataniţ

din ţară, să ţină ei minte a-

ceastă frază, rostită de Radu

Gyr, unui preot, in infirmeria

închisorii Aiud, cu puţin în¬

aintea actului fatal: udacă

vreodată, noi tom constitui o

piatră de scandal pi o piedică

pentru realizarea voastră, în-

lăturaţi-ne din calea voastră

ca pe nipte gunoaie pi urmaţi

drumul luminos către Mântui¬

torul Isus Hristos. Uitaţi că

am existat’\

In toate articolele pi în¬

demnurile pe care ni-le adre¬

sează, nouă celor din exil,ei

vor pi încearcă să ne spună:

“Nu faceţi ca noi. Nu ne as¬

cultaţi sfaturile trădătoare.

Păstraţi-vă mai curaţi, măcar

voi, care n’aţi trecut prin la¬

boratoarele satanei’

In toată drama asta uni¬

versală, care împinge lumea

către abis noi cei din exil,

nu ne putem salva de com¬

promis decât prin puterea ru¬

găciunii. Să ne rugăm lui

Dumnezeu.

—■—■■de LUUA A. POPOVICl—■

DOINA OSTEANU f

Pe drumul amarnicului nostru exil, între învi¬

erea întru românism pi învierea de apoi, am mai

împlântat o cruce, pe care am scris, cu lacrima

inimei, un nume drag, un nume de la care, noi,

care am descoperit-o pi lansat-o, publicându-i

primele versuri pi primul ei volum, apleptam cu

mare nădejde, împliniri in viitor: DOINA OŞTEAI l

Poetă de mare sinsibilitate, Doina, a plecat.

dintre noi ca o metaforă, in dimineaţa zilei de 1

Septemvrie 1971.

Fiică a Banatului Iugoslav, Doina Opteanu

lasă in urmă-i, pe lângă un număr jle poezii ined.-

ite, pe fiul ei Puiu, în vârstă de 14 ani, care ră¬

mâne m grija românilor refugiaţi din Chicago, pi

o mălupe, ce se stinge de aceiapi boală.

Opteanca cu nume de cântec, s’a cuminecat

cu mările tăceri: “năruind o liniplc uitală*\Dum-

nezeu s*o odihnească in pace! DRUM

DOINA 0$TEANU (1929-1971), în picioare,

între D^nii Ceorge Bulumele pi Vasile Pos¬

teuca. In stânga: fiul ei Puiu pi Dl. Ceorge

BQcioagă. In dreapta: Dl. Eugen Bârsan,

D-na Bulumele pi D-na Bocioagâ.

PICURI DE DESTIN Te-ascult din picătura de condei

Ce plânge-un basm frumos ecranizat,

înghit şiroaiele din ochii mei Sâ’nlreb de. un miez de vară, neuitat.

Un cer s’a scuturat pc-al străzii geam.

Un nor prin metropole, a rătăcit. In orizonturi ce le-adăposteam, Te regăsesc sub colţuri de granit . . .

Te-adun din picurii ce’n toamnă mor. Le beau parfumul descântănd tăceri. Te cresc dintr’un păcat ca pe-un odor Din amintirea altor primăveri.

Frământ din iutunerec întrebări: -Gândeai la rome? Mi-a fost greu pe drum. Ne-oro şti de-acum din revederi in revederi. Icoana toamnei, răvăşită'n scrum!. . .

25 Martie 1882 -s’asfin¬

ţit pentru prima oara în Mitro¬

polia din Bucureşti sfântul

mir, care până atunci se adu¬

cea dela Patriarhia din Con¬

stant inopole. • • •

8 Mai 1884 - a murit la

Paris fostul domn al Moldovei:

Mihai St una, ctitorul Capelei

ortodocse române din Baden

- Baden din Germania.

25 Mai 1827 - pe când era

student la Paris, tânărul Pe-

\trache Poenaru sârguincios,

avea mult de scris şi cu cop¬

iatul cursu/ilor şi cu cores¬

pondenţa din ţară. A chibzuit

el, cum şi în ce fel sâ facă,

să găsească un mijloc ca sâ

|nu mai poarte mereu sticluţa

cu cerneală cu el. Aşa, că is¬

cusitul student român, după

oarecare trudă a inventat tocul*

\rezervor! Brevetul spunea că

invenţia lui constă: M. . . din-

\tr*un condei purtăreţ fără de

Isfârpit, ce se alimentează in-

jufi cu cernealăSistemul

de a împinge cerneala spre

vârful peniţei, prin uşoara a-

păsare a ţevei, a fost marea

inovaţie in această direcţie şi.

care a dus mai târziu la in¬

venţia pistonului şi al stilou¬

lui de astăzi.

26 Mai - 14 Septembrie -

1488 -s’a ridicat măreaţa măn¬

ăstire Voroneţ, acest giuavaer

unde şi-a avut aşeza¬

rea schitul de lemn al călu¬

gărului Daniil Sihastrul - pre¬

cum grâesc cronicile şi dove¬

deşte şi inscripţia de pe zi¬

dul mănăstirii. • ♦ •

27 Mai 1845 - s’a născut

scriitorul elveţian: J oseph-

Louis-Victor Ţissot la Bulle

tn cantonul Freiburg. Studia¬

se la Tubingen şi Viena -

Austria. In 1867 se afla la

Paris unde a colaborat la zi¬

arul: Le courrier francais; pub¬

lica articole în Cazette de

Lausanne. In Germania a pub¬

licat in 1875: Voyageau pays

des millards; In 1880 a editat

la Paris: l’oyage au pays des

Tziganes, 532 de pag. în care

vorbeşte pe larg de problema

ţiganilor din Transilvania. In

1893 a creat la Paris Almana¬

hul HacheUe şi a condus re¬

vista Le Tour du M^nde. A

murit la Paris în 1917. • • •

30 Mai 1815 - s’a născut

in Waston lângă Bath Anglia:

poetul, scriitorul şi ziaristul

Charles Boneţ, A studiat în

Anglia şi în Germania, unde

ac împrietenise cu prinţul de

Thum und Taxi». A câlâto'it

mult în Estul Europei. Prin

1860-1863a fost şi prin Trans¬

ilvania, iar in 1865 a publicat

la Londra: Transylvanie, its

products and People, iar in

1867 a scos la Lcipzig o edi¬

ţie in limba germană: Sieben-

burqen Land und Leute, vol¬

um de 690 de pagini cu un

et, 5 hărţi şi numeroase

re produceri. în 1865 - 1868 era

la Vicna, fiind corespondentul

ziarelor: Daily News şi New

York Tribune. • • •

30 Mai 1833 - s’a născut

în Braşov medicul român Con¬

stantin Gheorghe Nica, din

părinţi negustori ^originari din

Macedonia. A urmat liceul să¬

sesc din Braşov apoi medici¬

na la Viena., specializându-

sc în boalele de copii, unde

a fost medic secundar. Se duce

la Ode sa unde înfiinţează un

spital. Pe la 1868 vine în Bu¬

cureşti unde ajunge medic pri¬

mar. Moare la 27 Martie 1883

de miningitâ, boală combătută

de el la Braşov. A fost primul

pediatru specialist la noi în

România. • • •

18 Iunie 1831 - s’a născut

în Baia-Mare, judeţul Satu

Mare: medicul ungur naturali¬

zat român: Ludovic Fiala. A

studiat la Viena şi in 1857 a

venit în România. A luat parte

activă la marile reforme ale

doctorului Carol Davila, în

calitate de medic primar al

Spitalelor Eforiei. Profesor la

Şcoala naţională de medicină

de farmacie a fost şi un chirurg

de valoare, aducând mari ser¬

vicii în această specialitate,

atât la spitalul Filantropiei -

unde era şi inspector - cât şi

în timpul războiului dela 1877-

1878. Ludovic Fiala a fost un

medic iubit depopulaţia bucu-

reşteană. El a publicat: Ra¬

port ptiinţific, Bucureşti 1870;

1871; 1872; Cerison de six

aveugles-nes, 1878; Despre

congresul de chirurgie, cu Dr.

Severanu, 1882; Cugetări,'

1886; Reminescenţe din răz¬

boiul româno-ruso-turc, 187/

pi rolul societăţii Crucea ro-

pie în timp de pace pi de răz-

boiu, 1892; Cunoptinţe igien¬

ice populare, 1896. • • •

29 Iunie 1556 - s’a născut

în Moldova, în comuna zisă

Zaxo - comună ce nu a putut

fi localizată - ar putea să fie

Şasea de pe lângă Baia Marc:

Ion al lui S toica Costipe şi al

Margaretei Bărbat, care a de¬

venit mai târziu: călugărul /-

eremia Valahul. Tatăl, lucra

petecul sâu de pământ cu cei

cinci fii ai săi. Incâ de timpu¬

riu Ion, care muncea la câmp

cu ai sâi, a dat dovezi de o

adâncă viaţă lăuntrică şi ho¬

tărî sâ plece în lume ca sâ se

facă călugăr. Părinţii - ro¬

mâni uniţi şi cu frica lui Dum¬

nezeu - au văzut cu ochi buni

această hotărîre a fiului lor -

care era şi străin de toate is¬

pitele şi turburârile tinereţei.

Şi Ion a plecat, la vârsta de

18 ani, pe jos din satu-i natal,

şi din popas în popas a ajuns

în Italia, câştigându-şi banii

de drum, făcând toate meseri¬

ile, când exaltat, când decep¬

ţionat de toate cele ce vedea.

In postul mare a ajuns la Nea-

pole, şi aci este adânc mişcat

de evlavia populaţiei cât şi

dc măreţia bisericilor. Bate la

uşa unei mănăstiri iar porta-

rul-călugăr îl întreabă: ce ca¬

uţi la noi băiete? - Caut mân¬

tuirea sufletului, răspunse

blând tânărul Ion al lui Stocia

Costipe. Primit in Casa lui

Dumnezeu, şi trecut prin sta¬

rea de noviciat, el a îmbrăcat

la 7 Mai 1578 haina călugăre¬

ască, luând numele profetului

leremia. Cercetând diferite

mănăstiri, a fost destinat,la

vârsta dc 23 de ani, mănăsti¬

rii: Zămislirea Maicii Domnu¬

lui, unde a rămas 40 de ani,

adică până la moartea lu».

Credinţa,bunătatea, dragostea

faţă de cei săraci şi bolnavi,

au făcut din umilul călugăr

franciscan: leremia Valahul,

un adevărat “sfânt”, care n’a

cunoscut nicio piedică, nicio

şovăială ca să servească pe

Dumnezeu şi pe aproapele sad:

Procesul de canonizare, după

moartea lui, săvârşit la Nea-

pole la 1625 - a fost întocmit

la 22 Septembrie 1627 - cerut

de întreaga populaţie a ţinutu¬

lui napolitan. Fiul ţăranului

moldovean Stoica Costişe şi

al Margaretei Bărbat: Ion, prin

adânca-i şi curata-i credinţă

in Dumnezeu, devenit leremia

Valahul este primul “sfânt”

român canonizat la Roma.

29 Iunie 1822 - ziua sfinţi¬

lor apostoli Petru şi Pavel,

au fost chemaţi boierii moldo¬

veni şi munteni la Rei-Effen-

di la Constanţinopole, care

le-a zis: lată Logofătul lonifâ

Sturza va fi Domnul Moldovei

iar Banul Grigore Chica Dom¬

nul Ţării Românepti.

Viaţa lui Constantin Brin-

coveanu nu ni-sc apropie de¬

cât prin moartea sa. In clipa

morţii suntem cu adevirat. In

acea clipi, omul a apărut în

toata măreţia, prinţul in toată

gloria lui.

In dimineaţa zilei de 25 Martie 1714, care in acel an

dela Domnul, cădea în Marţia

Marc. Când Vodă Constantinr

Brâncoveanu intră in sala tro¬

nului, pentru a-1 primi pe Mus-

tafe-Paşa, trimisul Porţii, era

aşa de stăpânit de grija de ce

ar putea sâ-i vestească acea.

stâ vizită neaşteptată, incât

nu lui în seamă puţinătatea

oştenilor şi a slujitorilor, care

se aflau, ca de obicei, in dru¬

mul străbătut de el, din de¬

partament până la divan. Pes¬

te un ceas avea si strige du¬

pă a;utorul acestor gărzi, dar

avea sâ înţeleagă că toate

fuseseră retrase din jurul său.

de o mâni duşmană. In acel

moment va fi în neputinţă dc a

mai da o poruncă. Cu greu ar

fi putut fi învinovăţit ci nu se

temuse de cei din jurul său,

ca nu bănuise nimic. Era in al

dou2iecişişâsclea an de dom¬

in »e. Se ştia iubit şi ascultat

de boieri, socotit părinte de

ţari. înconjurat de o familie

demni şi supusă. Chiar un¬

chii săi, marii Cantacuzini.

deşi se arătaseră reci in vre¬

mea din urâm. nu puteau ridi¬

ci vreo bâuială in inima Voe-

vodului, aşa de trează lapri.

mejdie, aşa de inc creată.

ajun sosise la Bucureş¬

ti, Muatafa-Paşa, şi trimisese

vort>â lui Brâncoveanu câ vrea

să-l vadă. Ce-o fi>. se între¬

ba nedumerit PrinţuL Plătise

de curând haraciol şi oricât <

de marc era lăcomia turcilor.

MOARTEA LUI BRÂNCOVEANU _ de VIORICA STAVILA -

par’că nu-i venia a crede că

vor îndrăzni o nouă cerere,

fără sâ lase măcar timp ca sâ

se închidă rănile ţării, dela

cea din urmă sânger are, dijma

de aur, şi fiindcă, chibzuind

siutaţia sa, intre duşmanii pc

care şi-i ştia nu vedea vreu¬

nul pus sâ-l atace in acel mo¬

ment. Muscalul, cu totul pe

labe, îşi lingea rana primită

în coaste, la Stânileşti. Im¬

perialii îi căutau prietenia.

Iar Marele Vizir Gin-Ali îi râs:

punsese de curând cu mare

bunăvoinţă , . . .

Scrisese intretimp viziru¬

lui, cerându-i îngăduinţa ca

fiul său, Radu, sâ se însoare

cu fata lui Antioh Cantemir*

fostul Domn al Moldovei, a-

tunci ostatcc la turci. Intere¬

sele ţârii şi ale familiei sale

cereau sera stâ căsătorie, dar,

ştiindu-1 pe Antioh urît de

Poartă, nu-şi dăduse Binecu¬

vântarea fără încuviinţarea vi¬

zirului. Cu asemenea gânduri,

încerca Brâncoveanu să sc

limşteascâ. îşi aminti că viz¬

irul, in răspunsul ce i-I trimis¬

ese, ii mulţumea de darul pri¬

mit, pomenind numai de splen¬

dida mantie căptuşită cu sa¬

mur, fără a pomeni un cuvânt

despre cei patru mii de gal¬

beni care in soţ iau mantia. Se.

întreba. -A venit oare Mustar

fa-Paşa si-mi spună că Gin-

Ali, crunt şi nesăţios de aur,

îşi ia îndărăt vorba şi nu îng¬

ăduie nunta fiului meu? îşi

croieşte prilejul sâ ia alte

pungi de bani* Când isbutia

sâ se liniştească, zicându-şi

că aurul lui a scăpat ţara de

ION MIREA

NU MĂ DU. ŢĂRÂNA

Nu vântule, nu mă du, ţărână.

Nici voi ape, rui ma purtaţi in unde.

Lăsaţi florile s'atârne in cunună

Si’n gresii locul care mă pătrunde . , .

Nici boabe, nici sâmburi, nici seminţe.

Nu aruncaţi fiori ia măcinat.

Lâsaţi-mă ca fca-mi aduc aminte l)e iot ce fiuof. şi si mă adun curat.

Dar ou mă duceţi cenuşa, pulbere, miresme minerale, Pe dedesubt, m valon subterane. Fărâme, ierburi, crâmpeie siderale Sau răni, tăcere, ori urne cu oase profane.

Puruţi-cfiâ pe umeri, descoperit, pe largă. In genunchi aţi in graur.

Ca sâ ascult întreaga Primirea trupului sub stâlpul de tăciune.

Dela 1% vor. duceţi-mă in sat.

F iac an sâ mă poarte drept. Si după cc vot fi'a pământ amestecat,

Dc-iisupra mea sa strângă fecioarele la piept.

toate năpastele unui veac aşa

de greu, rămânea un fapt care-

-i readucea tulburarea. Paşa

venise însoţit dc trei mii de

eunuci. Acest fapt ii tulburase

sufletul, hrănind in adâncuri

un presentiment care surpa

temelia gândurilor chibzuite ,,

Singur, in noaptea din ia¬

tacul domn esc, presentimentul

din surd, deveni ameninţător.

Ar fi vrut sâ ceară un sfat, ca

adeseori, unchiului său, în¬

văţatul Constantin Stolnicul.

Dar acesta era bolnav. Nu mai

venise de mult pc la curte.

Celălalt unchi. Mihai Canta:

cuzino* Chiar Domnut se fe¬

rise să-l amestece in necazu¬

rile inimii sale, fiindcă i-se

şoptise că umblă sâ pună în

scaunul Moldovei pc ginerele

său, Mihai Răcoviţă, invinu:

indu-1 pc el că foloseşte dom-,

nia Munteniei numai pentru în¬

tărirea casei sale. Mihai sus¬

ţinea la Poartă, când pc un

Mavrocordat.când pe un Duca,

când pe unul dinCantemircşti.

Brâncoveanu şti a câ urzeala

de intrigi a unchiului sâu îi

făcea un îndoit râu. Stârnea

ură şi râvnă la domnie, printre

pretendenţii şi boerii partizani

din ţară, şi da turcilor prilej

dc amestec. Dar nu putea cre¬

de câ această intrigă ajunsese

deoarece capuchehaiele sale

dela Constantinopol, care stă¬

teau la pândă, nu simţiseră

nimic. Turcii care in cele mai

multe cazuri erau interesaţi

dc bani, nu de persoanele care

se aflau in scaun, începeau

prin a trimite mai întâi, capu-

chehaielor. vorbe dc mazilire. Cine să lupte cu Brânco¬

veanu, domn întărit de Poartă

de atâtea ori şi supranumit

la Constantinopolc, Altin-Boy.

Prinţul Aurului? Deci, i-se.

pâm ca şi teama dinspre un¬

eltirile unor C'antacuzini ar fi

neîntemeiată. Îşi zise -Sunt

numai grijile şi socotelile,

care mă macini dc un sfert dc

veac. Care m’au obosit. Fiul

meu, Constantin, va apuca,

dacă va fi voia Domnului, zile

ma> bune. El va apuca o vreme

mai limpede. Imperialii in câţi

va ain se vor împuternici la

Ihmârc şi atunci el va putea,

aâtreacă făţiş alături de creş¬

tini. Prinţ al Sfântului Impe¬

riu German, ca şi mine. şi

domn unei ţâri căreia am iz¬

butit sâ-i păstrez independen¬

ţa. va vindeca şi rănile de

sub cârmuirea mea, gţelele

biruri Cum aş fi putut, altfel

*’© scap de jaful tătarilor, de

lăcomia turcilor, de perfidia

muscalilor, de poftele austri¬

ecilor şi polonilor ’.

Gândul atesta că fiul său

va repara ceea ce el fusese ne¬

voit fă de«, ii*4u*c linişte,

încerci să-şi explice asana¬

rea vizitei lui Mustafa-Paşa. pe a dous zi, ca o putinţa pen¬

tru tyrc de a-i ispiti pe boieri

şi a-i iscodi pc orăşeni, de

gândurile pe care Ie nutresc

faţă dc Carol XII, Svedul, aşe¬

zat din ordinul lor cu lagărul

la Piteşti, marc povară pentru

ţară şi domn: "Vrea si afle

probabil sentimentele ţării,

ca sâ ştie cât sâ mă sj.lească

sâ-l rabd încape Svcd.” Toate

ace sic explicaţii urmăreau nu-,

mai sâ-i scoată ghimpele pre¬

sentimentului din inimă. Nu

isbutiau insă decât să-i înă¬

buşe svâcnirile. Târziu, in

noapte, se lungi pe div&n, ca

să adoarmă. Obosit, urroiria

umbrele pe care le făcea pâl¬

pâirea candelei, in 9labul

rotocol dc lumină din jurul

patului. Nu închisese încă

ochii, când din colţul cel mai

întunecat al camerei ii răsună

în urechi glasul fiicei sale

Stanca, moartă cu câteva

săptămâni inaintc-“Vin tur-

Auzind vorbele acestea,

se înfiora. Cine le-a rostit*

E sufletul copilei care vrea

sâ-mi spună ccva> E mintea

me*. vinovată de inchipuri *

Intr’adevăr, auzise limpede.

Stanca se inbolnâvişe de

friguri, la sfârşitul iernii. In-

tunerecul ii cuprinse mintea.

Doctorul din Braşov, ca şi

cel din Veneţia, fuseseră ne¬

putincioşi sâ-i găsească

leac. îşi redobândise spiritul

numai cit sâ strige, cu ochii

plini de groază, lucruri pc

care numai ca le vedea. Amin¬

tirea aceasta dureroasă, ca

şi spaima pe care o resimţia,

îl neliniştea cu totul. Somnul

îl părăsi. Cuvintele rostite de

fiica sa înaintea morţii, i-sc

amplificară in amintire, “Vin

turcii! Vin să ne taie!”, stri¬

gase ea cu groază şi-şi lă¬

sase capul greu pe perini.

caşicum ar fi căzut sub iata¬

gan.

Atunci plânsese cu du-,

rerc*. Acum fruntea i-se îro-

brobonia de sudorile unei

spaime nedesluşite-. Alte

spaime veniră, din amintiri

mai de curând. Primise nu de¬

mult, o scrisoare dela un

credincios de-al său, doc¬

torul Antonio Cerea, Pado-

veanul. Acesta îngrijea un

paşa de pe lângă vizir, şi ar

fi auzit câ se vorbeşte in Is¬

tambul de vini grele care ar

apăsa asupra voevodului

Ţârii Româneşti, şi eă se

pregăteşte o aspră pedeapsă

împotriviri, “Ah, doctorul An¬

tonio e un aperios” încercă

cl să-şi alunge amintirile

ncgcc, •Vede numai intrigi

şi ‘-ouţplcXuri. Socoafc câ fâ-

cându-mi cuooscut o primej¬

die, care poate câ nu există

■

■

decât în mintea lui de cobe

îşi poate plăti recunoştinţă

ce-mi datoreşte.” Toate a-

ceste inchipuri şi potriveli

erau răscolite dc venirea ne¬

aşteptată a lui Mustafa-

Paşa. Dc misterul care-i în¬

conjura vizita. Şi, în starea

de sbucium, in care se afla.

intunerecul i-se părea prea a-

păsâtor. Se «sculă din pat şi

se duse la o fereastră. Trase

în lături grelele draperii de

catifea, sperând ci lumina

liniştită a nopţii îl va odihni.

Noaptea era luminoasă. Luna

albi, rotundă şi înaltă, plu¬

tea pc cerul limpede. In ra¬

zele ei reci, oraşul se întin¬

dea dincolo de râul sclipitor.

Casele străluceau ciudat sub.

negrul larg al streşinilor, in-

fiorându-l. I-sc părea că ceva

mortuar apasă văzduhul, câ

oraşul e un cimitir sub ochiul

rece al morţii. Lumina lunii,

grea de această impresie, i-se

furişă in suflet, şi deşi îşi

ţinea ochit de-a supra oraşului,,

el vedea in propriu! lui suf¬

let. Vedea capul lui Mavro-

cordat, fin şi viclean, apoi

pc împăratul Leopold, şovă¬

ielnic, şi pe Gin-Ali, nebun

dc lăcomia banului. Ii apăru

chiar chipul Stolnicului C&n-

tacuzino, ca niciodată, duş¬

mănos în privire, cârtitor.

Emoţia acestui spectacol in¬

terior fu aşa de vie incât,

pentru a scăpa de ea, se în¬

toarse instinctiv spre sâm¬

burele de lumină care se stin¬

gea mângâietor, pâlpâind, sub

icoană. Aceasta mică lumini

îl bucură, ca pe -un rătăcit in

pustiu, o stea. Candela ii

arăta drumul. Brâncoveanu

căzu in genunchi şi fiindcă

trecuse de miezul nopţii, îşi

aminti că a intrat in sărbăto¬

area Bunei Vestiri. Se rugă

vreme îndelungată, spunând:

•Orice veste îmi va aduce

Paşa, e bună. Vine în ziua

când li-s’a vestii oamenilor

câ se va naşte Mântuitor pen¬

tru ei”,

• • •

Intrând in sala tronului.

Domnul işi înălţă capul şi

îşi lumină faţa. Nu voia să

neliniştească pe boierii *-

dunaţi acolo. Dc altfel prie¬

tenia sinceră şi credinţa de¬

votată ce desluşi pe feţele

lor, ii împliniră liniştea cc-şi

impusese. “Boierii sunt cu

mine”, se bucură el. “Ei sunt

puterea domniei mele. Precum

aceşti stâlpi de piatră *unt

temelia casei noastre . I>*

plimbă privirile dela boieri

la frumoşii stâlpi crcoeluţ», al căror cap înflorat sprijinea

tavanul. întărit de rugăciune

şi dc impresia aceasta de

siguranţa, grija şi «buciumul

i-se risipiră. Se lisă, bucuros,

in vorbă, cu boierii. Daf LU~

rând sc auzuâ sunetele meter-

henelei, vestindu-l pe oaspe-

In semn de mare cinste Şt

prietenie, coborî de pe tron,

şi, printre boierii rânduiţi de-

o parte şi de alta, ieşi intru

întâmpinare. In însufleţirea

care-i lumina faţa în acea

clipă, şi în îmbrăcămintea

splendidă, părea mult mai

tânăr, decât cei 60 de ani

ce-i avea. In mişcarea pe

care o făcu, mantia roşie,

prinsă sub bărbie într’o

broşa de smaragde şi dia¬

mante, se dădu în lături, fă¬

când sâ sclipească îmbrăcă¬

mintea ţesută în fir de aur, pe

căptuşală de amină, ca o

bijuterie preţioasă pe un fond

de catifea. Mâna stângă o

ţinea sprijinită de cordonul

de aur care-1 încingea, iar

dreapta, purtând pe arătător

inelul cu pecetea domnească*

sta gata să se întindă bine¬

voitoare către oaspe. Cuca

domnească ii acoperia pârul

care începuse sâ-i cărun-

ţească, dar îi lăsa desco¬

perită fruntea nobil boltită,

de-asupra arcadelor ochilor

in care se păstrau urme de

tristeţi adânci, rodul amar al

celor 26 de ani de domnie, în.

care gustase pe lângă ferici¬

rile date omului pe pământ,

şi tot amarul dincupa tragică

a luptei pentru a le dobândi

şi avea. Zâmbetul, la prima

vedere vesel, întăria expresia

ochilor şi "dureroasa neîn¬

credere care crispa faţa Dom¬

nului”, cum s’a spus mai

târziu. Urându-i bun venit lui

Mustafa-Paşa, îi întinse mâna

şi-l pofti alături dc el. Dar

Mustafa-Paşa, ocolind pri¬

virea Domnului şi neprimind

mâna ce i-se întindea, râmase

o clipă nemişcat, încruntat

şi aspru. Apoi scoase de sub

manta fatala basna neagră*

svârlind-o pe umărul Domnu¬

lui şi strigând: “Majâl-Bey”.

Cuvintele acestea reinviară.

în mintea lui strigătul Stan-

câi, din clipa morţii: “Vin

Turcii! Vin turcii sâ ne

taie”. Ele reînviată şi pre¬

vestirea doctorului Antonio

Corea, şi presentimentul unei

apropiate nenorociri. Pre¬

sentimentul ce-l ch inui se

toată noaptea.

Aceasta era catastrofa!

Mazilirea! Lovitura il zăpăci

pentru o clipă. Apoi îşi amin¬

ti că nu văzuse oştenii, pe

când veni a spre sala tronului.

Ca'n lumina unui fulger,

văzu trădarea. Strigă cu voce

tare după slujitorii lui. Mânia

împotriva celor care l'au

trădat, cât şi împotriva sa

însuşi, că n’a avut înţelep¬

ciunea să vegheze, ii dădu

impresia ameţitoare că se

rostogoleşte in prăpastie.

Strigă încâod&tă după oşteni,

ca nenorocitul care, prâvă-

lindu-se in genune, întinde

manile sâ se agaţe de mără¬

cinii de pe peretele stâncii.

"Unde-jni sunt oştenii de

pază?'’ Nu-i răspunse ni-

rnaii. Cei mai mulţi dintre

boieri se strânseră in jurul

lui, făcând zid. Câţiva stăt¬

eau posomoriţi şi lăturalnici.

Primii spuseră intr’un glas

turcului:-“Nu nc trebuie aU

domn. Vom striga la Poartă”

Cei tăcuţi priveau spre marele

spătar Ştefan Cantacuzino,

fiu) Stolnicului. Constantin

Brâncoveanu se bucură de

dovada dc credinţă a boieri¬

lor. Işi recapătă liniştea,

măngaindu-sc că, dacă boierii

rămân alături dc el, pc turci

îi va câştiga prin puterea

aurului.

Mustafa-Paşa, caşicum

n’ar fi auzit glasul boierilor,

le spuse aspru că îi face pc

toţi răspunzători de persoana

Prinţului căzut şi a familiei

lui, până la pornirea spre

Constantinopol. • • •

Constantin Brâncovcanu

fu lăsat singur în una din

sălile palatului, ale cărui

intrări şi ieşiri erau păzite

cu străşnicie, de turci. Nu i-

se îngădui Domnului să-şi

vadă feciorii. Nici chiar pe

Doamna. In această jale, era

o mare mângâiere faptul de

a-i ştie pe boieri credincioşi,

fiindcă, mai mult decât mazi¬

lirea, îl înspăimântau duşmanii

care i-o puseseră la calc, ne¬

cruţători. Izolarea neobişr

nuită ce i-se impunea, îl în¬

tăria în această convingere.

Îşi dădea scama că atâta

vreme cât va fi în îndoială

asupra aceluia care i-a dat

lovitura, puterile lui de a înjr

gheba un plan dc salvare ră¬

mân tăiate la jumătate. Fră-

mântându-$e să gâs iască

răspuns întrebărilor, gându¬

rile otrăvite de păreri de râu*

că a greşit, îi perindau amin¬

tirile domniei sale de prinţ

creştin. Cârmuirea de 26 de

ani îi apărea ca o pânză min¬

unată, ţesută în întregime din

fir greu dc aur, numai de mâna

lui. Fiecare ochi al acestei

pânze era fructul măiestriei

lui. Câtă strădanie, câtă is¬

cusinţă, câtă închipuire chel¬

tui se cu alesul ei. De câteori

n’au încercat sâ-i smulgă su¬

veica din mână. Au încercat

francezii, vrând să pună în

locul lui, pe ocrotitul lor

Tokoli. Au încercat ruşii. Şi

de-atâtea ori, turcii. Şi acum,

iată, a căzut. II cutremură

amintirea primejdiei din 1695.

îndrăznise sâ refuze Marelui

Muftiu o cerere de . 50 de pungi

de galbeni. Pentru a rămâne

în scaun, a trebuit să în¬

doiască tributul şi sâ acopere

de aur pe marii demnitari ai

Porţii. De atunci a priceput

că politica sa nu poate fi

alta decât acea de a plăti pe

turci, fârâ a se putea mândri

ca strămoşul sâu, Matei Bas-

arab: “dar cu sabia în mână”

La Zâmcşti arătase ce poate

lovitura sa de sabie, dar tot¬

odată înţelese că nu se poa¬

te bizui pc victoriile dc arme.

Prea mulţi uriaşi îl înconjurau.

De aceea se hotâr'tee sâ ţeasă

pânza domniei sale cu suvei¬

că de aur, arâtându-se cel mai

iscusit mânuitor, al suveicii,

din veacul sâu. Gemu, apâ-

sându-şi pumnul strâns, pe

inimă, simţind dureri, sub

apăsarea părerilor de râu, m-

vinuindu-se dc neatenţie "0

singură clipă a slăbit firul

atenţiei melc, şi iată unde mă

aflu. Altădată, eram tânăr şi

am clădit o domnie. Dc unde

sâ iau puterea de a o ridica

din ruine} Singurul lucru ce¬

rni mai rămâne c să încerc a

păstra dragostea boierilor,

plătindu-i pe turci pentru a re¬

dobândi domnia. De-abia

atunci mâ ». voi putea în¬

griji ca a’p întăresc, pentru

copiii mei'*. Eu scos din a-

ceste gânduri triste de un

slujitor carc-i anunţă vizita

noului Domn.Cu uimire, Con¬

stantin Brâncovcanu văzu că

sc înfăţişează înaintea sa,

vărul sâu mai tânăr.*. Ştefan

Cantacuzino.. “Cum?”, rosti

el mustrător,” sâ fie adevărat

că fiul aceluia pe care eu l’am

socotit drept tată, a uneltit

din umbră, pe la spate, în a-

ceastă ticăloasă lovitură? A

băut din cupa invidiei Marele

Stolnic şi a dat sâ bea din ca,

şi fiului său? Voi care prin

mila mea aţi avut parte de

bucurii, veţi simţi,, de-acum

înainte, fiule, ce'nseamnâ

domnia”. Ştefan Cantacuzi¬

no păru stingherit şi sincer

mişcat dc cuvintele bătrânur

lui Prinţ. Râmase în picio¬

are, lângă jilţ, aci, încer¬

când să-i ceară iertare că-i

este pricină durerii, desvino-

vâţindu-se că nu din dorinţa

sa, ci din a Sultanului s’a

întâmplat cc s’a întâmplat;

aci, dând curaj şi speranţe

celui căzut. Dela el află

Brâncovcanu câ va fi pornit

spre Constantinopolc chiar în

ziua următoare, cu întreaga

familie şi cu toate averile.

Graba aceasta nu servi a cu

nimic la liniştirea inimii lui

înegurate. Ii rămânei: numai

speranţa că la Constantino-

polc, va isbuti prin fiii săi

însuraţi cu fiice ale celor

mai de frunte boieri ai ţârii*

prin capuchchaiele şi prie¬

tenii săi, sâ cumpere mânia

turcilor şi sâ se reîntoarcă la

domnie. Unuia dintre cei mai

devotaţi prieteni, Mitropolitu¬

lui Ierusalimului, Hrisant

Nottara, îi scrise chiar în

noaptea aceasta, vestindu-i

căderea şi jalea sa, indem-

nându-1 sâ mustre trădarea

Stolnicului şi sâ lupte pentru

el fiindcă: “Boierimea toată c

cu noi, şi trâgem nădejde că

Dumnezeu nu ne va lăsa”.

Scrisoarea o încheiase cu

vorbe de adâncă evlavie:

“Oricum ar fi.*. facă-se voia

LUI cea sfântă”.

Noaptea era înaintată.

Noaptea celei mai grele cum-

pene. Cel de-al doilea, fiu al

său, Ştefăn iţă, tânăr de-o mare

cultură literară şi superb

talent oratoric, isbuti, cuno¬

scând limba turcă, sâ sc

strecoare printre strâji până

la părintele sâu. Era un tân¬

ăr inalt şi blond, fire veselă

şi gata de faptă, semănând

mamei sale, Doamna.Maruca

Brâncovcanu. “Tată”, şopti

tânărul cu ochi frumoşi, al¬

baştri, înfriguraţi de bucuria

rcvedcjji, “la mare durere am

ajuns!” Continuă, după un

răstimp de tăcere grea: “Ev

plec chiar acum. Mi-se des¬

chide un drum din palat, spre

mahalaua Tăbăcarilor, unde

mi-s’au pregătit cal şi straie.

Fug peste munţi, în Ardeal şi

dc-acolo la împărat. In aintş

sâ ajungeţi voi la Constan-

tingpol, vin eu cu ajutor dela

ei”. Ascultând cuvintele

aprinse ale fiului său, Dom¬

nul înţelese ce vrea el sâ

fâptuiascâ şi cât ar fi dc

primejdios daci i-ar îngădui

să urmeze drumul ales. li ex¬

plică limpede câ acum când

sunt în mâna Paşei, călcarea

unui ordin chiar numai de

unul dintre fraţi, I ar întâi pe

turc sâ ae răzbune pe ceilal¬

ţi. Asia cu atât mai mult cu

cit nu era sigur câ fiul sâu

il va găsi pe Împărat gala de

ajutor. “Fiul meu”, răspunse

Brâncovcanu, punând mâna

pe umărul tânărului care pri¬

mea în genunchi binecuvân¬

tarea tatălui sâu, "în primej¬

dia în care nc aflăm, numai

lavând aerul câ avem încred¬

ere deplină în acela in put¬

erea cânii a suntem, ne mai

putem mântui. Creştinii sc

hotăresc greu să ne sară în

ajutor, iar turcii sunt repezi

la mânie. E bine sâ nu le-o

stârnim”.

Ştefan inclină capul în

semn de supunere, dar triste¬

ţea şi desamăgirea care i-se

cetiau pc faţă, erau încă o

pricină dc durere pentru bă¬

trân. Raţiunea îj demonstra

câ e bine să nu-i supere pe

turci. La Cefneţ, ieşise cura¬

jos in faţa Sultanului iritat

şi obţinuse iertarea. Şi acum,

împrăştiind mult aur, ar

putea spera în câştigarea lor.

Dar presentimentul amar care-

1 chinuia de două nopţi, îi

şoptea câ, împiedicând pc

tânăr, pierde singurul prilej

de a-şi salva măcar un copil.

După ce fiul se retrase, băt¬

rânul râmase treaz toată noap¬

tea, sperând în lumina argu¬

mentelor, că va găsi calea

care să nu-i vateme familia

şi sâ-1 readucă in scaun.

Dar era apăsat tot mai greu

de simţirea câ nu se va mai

ridica din acea prâpăstioasâ

cădere. Teama îi ajungea la

groază. De fiecare dată cu¬

vintele fiicei sale “vin turcii

sâ ne taie” îi răsunau puter¬

nic în urechi, conturând în

faţa ochilor dinlăuntru imag¬

inea lui Mustafa-Paşa.

A doua zi. Constantin

Brâncoveanu, cu întreaga sa

familie, cu puţini boieri,

printre care şi Vistiernicul

Iordache Vâcârescu, fu silit

sâ ia drumul Giurgiului. II

urmau patruzeci de care, în¬

cărcate cu toate comorii^

domneşti. Ter fer darul il în-

soţia cu o armată de turci,

pentru paza convoiului. Se

sigilase întreaga avere a

domnului, şi, banii de care

avţa nevoie în drum, trebuia

să-i ceară turcului. In clipa

când Brâncoveanu luă loc în

caleaşca, pentru a merge ca

prinţ detronat la judecata

Sultanului Ahmed, noul dom¬

nitor, Ştefan Cantacuzino*

coborî grăbit treptele Palatu¬

lui, şi, cu capul gol, se

apropie de vărul sâu, mâr-

turisindu-i, umilit, câ vinovă¬

ţia in această jale nu e a lui.

După ce termină de vorbit,

tăcerea sc aşternu între cei

doi bărbaţi,, acoperindu-i şi

pc cei carc-i însoţeau.

Brâncoveanu privi lung pe

urmaşul sâu in domnie, şovă¬

ind intre a-1 crede şi nu. Se.

gândise mult, în noaptea acc-

cea. Bătrânul Stolnic nu l-ar

fi surpat la Poartă, dacă n’ar

fi fost impins de gelozia a-

cestui fiu. Ştefan Cantacuzi¬

no, invidios pe feciorul său,

Constantin, care-şi câştiga¬

se speranţa de a-i urma in

domnie, nu numai ca fiu, dar.

şi prin vrednicia sa-. Era cu¬

minte, dovedind înţelepciune

şi mare învăţătură. “Ce este

această umilinţă din partea

lui Ştefan Cantacuzino?. , s c.

întrebă iar Brâncoveanu, “Că¬

inţă? Desvinovâţire de inocent

ori o ticăloasă prefecâtoiie?”

Tăcerea devenise stânje¬

nitoare şi el nu putea sâ osân¬

dească numai pe bănuieli. De

aceea işi înălţă fruntea şi ij

spuse-.- “Ştefane, dacă ace¬

ste nenorociri sunt dela Dum¬

nezeu, pentru păcatele mele,

facă-sc voia LUI. Dacă sunt

fructul răutăţii omeneşti întru

pieirea mea, răufăcătorii sâ se

păzească de mânia teribila a

judecăţii divine”.

Ştefan se aplecase, la

primele vorbe ale lui Brânco¬

veanu, vrând sâ-i sărute mâna,,

dar auzind de râsbunarea di¬

vină, se dete înapoi.0 încrun¬

tare rea îi schimonosi faţa,

invinuindu-i cugetul. Boierii ,

cunoscând svonurileîn legă¬

tură cu uneltirile Cantacuzini-

lor, la mazilirea Domnului,

fură străbătuţi de un fior dc

gToazâ, fiindcă, ce ispită mai

rea ar fi putut sâ întindă cej

viclean inimii lui Ştefan Can¬

tacuzino, decât sâ pună la ca¬

le cele întâmplate? Constantin

Brâncoveanu nu-i mai întinse

mâna. Totuşi, despărţirea ar

fi părut liniştită, dacă de un¬

deva, un suflu ca de ghîaţâ*

nu ar fi isbit pe fiecare în fa¬

ţă. Semn, câ moartea era prin¬

tre ei.

Jalea şi lacrimile mulţimii,

care aştepţa convoiul Prinţu¬

lui, ca sâ-l însoţească o bu¬

cată de drum, întăriră acea¬

stă impresie. 11 boceau ca pe

un mort. Când fu sâ iasă din.

cetate, un corb se învârti de¬

asupra caleştii lui Brâncove¬

anu, apoi se întoarse spre ca¬

sele domneşti şi se aşeză pe.

vârful cel mai înalt, croncăn¬

ind. “E rău s’a întâmplat*

e râu de noi!”, se auzi au gla¬

suri prin sălile palatului, prin

uliţele oraşului. Glasurile a-

cestea răsunau sinistru în u-

rechilelui Ştefan Cantacuzi¬

no şi devenea suspine grele

în caleştile exilaţilor. Con va-,

iul mergea încet, fiindcă ză¬

pezile abia se topiseră şi dru¬

murile erau desfundate. Brân¬

coveanu, deşi îngrijorat că fu¬

sese pornit cu întreaga fami¬

lie, spera câ prin multele ra¬

mificări aje acesteia sâ isbu-

tească a-i. descoperi pe duş¬

mani şi a-i răsturna. Doamna

Maruca mergea înaintea lui,

cu fiicele şi nurorile, iar el

era cu fiii şi ginerii, cu care

chibzuia asupra pricinilor că¬

derii, pentru ca, ştiindu-le.

să le măsoare urmările. Cre¬

dea Domnul că ar sta in pute¬

rea lui, acest lucru. Oriciţ

de înţeleaptă sau de fricoa¬

să ar fi inima omului, câtă

vreme speranţa salvării în a-

ccasti lume il mângâieîncâ,

îi c greu să-şi închipuie, să.

primească suferinţa ce-l aş¬

teaptă.

Matei, al patrulea fiu, şi

cel mai tânăr din cţi unsprer

zece copii cu care-i binecu-,

vântase Dumnezeu casa, râ¬

mase tot timpul lângă tatăl sâu. Copilandru de vreo patru¬

sprezece ani,vesel şi iubitor.

Era încă la învăţătură, şi a-

vea capul plm de isprăvi cav¬

alereşti şi de războaie. “Ta¬

tă”, .spunea el bătrânului.

Prinţ,” îndată ce vei da Sul¬

tanului aurul pe care-1 vrea,

trebuie sâ ne răzbunăm de ru-

şineacc ni-s a făcut. Voi ple¬

ca la Linz, şi voi lupta să se.

pregătească mai repede cruci¬

ada contra turcilor. Sfântul

Imperiu German, Polonia şi

Veneţia sunt hotârîte. Dacă

DRUM Page 8

va fi nevoie, mă voi duce pâ¬

nă la Curtea Franţei, pentru, a

căpăta şi de acolo ajutor”.

Copilul îşi închipuia câ, la

Vresailles, unde strâlucia Lu¬

dovic XIV, domnia acelaş en¬

tuziasm naiv pentru înfrângerea

turcilor, ca pe vremea lui Pe¬

tru Eremitul ori a lui Godfroy

de Bouilloi). “L’am auzit şi

pe Stolnic”, continuă el cu

oarecare stânjeneaiâ băgând

de seamă câ oridecâteori po-

menia numele acestuia ori a

fiului său, Ştefan, o undă de

nemulţumire şi de întristare

nâvâlia in ochii tatălui său,

“l am auzit spunând câ ajuto¬

rul Franţei ar fi de nepreţuit

Naivitatea copilului îl

făcea sâ surâciâ. Dar se întu¬

neca la amintirea Franţei, fi¬

indcă ştia ce piedici avusese

de înfrânt când francezii îl

susţineau pc ungurul Tokoly.

Acum îşi dădeau toate silin¬

ţele pentru Neculai Mavrocor-

dat, fiul Exaporitului. Ştia cA

va avea de luptat şi cu amba¬

sadorul ţarului, duşmanul cel

mai mare, dupâ Stânilcşti, dar

văzând in drumul sau. drago¬

stea ce-i arătau satele prin.

care trecea, şi cunoscând fo¬

amea de aur a turcilor, cât şi.

marile lui mijloace, prinse c\j-

raj. era sporit şi de-o

scrisoare pe care un olâcar

i-o dăduse,cum intrase in Bul¬

garia. Patriarhul Hrisânt, prie¬

tenul său, îl vestia cî fiica

sa Balaşa Lambrino şi soţul

ei, trimişi in peţit la Antioh

Cantemtr, au isbutit în cere¬

rea lor, bucurându-se de o

mare trecere la Constantino-

pole. La încrederea sa cres¬

cândă îi câştigase pe doi din

fii sâi, Caostantin şi Radu.

Nu putea crede câ Stolnicul

şi fiul său, Ştefan, vor stărui

in greşeala lor, dacă într'a-

devar I au trădat, de a-1 aco¬

peri cu vini, ca să tragă în

balanţa Porţii mai mult decât

strădania sa de a-şi redobân¬

di libertatea şi poate chiar

domnia. De-ocarndatâ socotia

câ arestarea întregii lui fami¬

lii era numai un mijloc de a-1.

înspăimânta, dar că în primej¬

die grea era numai el singur.

Era insă ceva in purtarea fiu¬

lui său Ştefan iţă, care îi zdru¬

ncina şi aceasta linişte. Tâ¬

nărul nu-şi spunea tulburarea

şi neîncrederea în izbindirea

tatălui său, dar rămânea tot

mai îngândurat. El, tânărul căr¬

turar se iluziona câ Austrie¬

cii i-ar putea ajuta, a şa cum

sperase şi celalalt domn în¬

văţat, Dimitrie Cantenjir. U

rândul lai, ci ruşii ne-ar pu¬

tea salva. Brincoveanu însă,

dintre toţi dovedise cel mai

înalt simţ politic. învingătorii

dela Viena nu erau prea sigurj

cum nu erau nici pravoslavni¬

cii dela răsărit. Fiara rănita,

la Viena era mult mai primej¬

dioasă, sângerândă. Domolită,

le-ar putea fi mai binevoitoare,

decât mâniată. Fuga lui Şte7

finiţi ar fi întărit una din în¬

vinuirile de căpetenie ale Ha¬

tişerifului, infc ăi tarea cu Im¬

perialii. Prin supunerea între-.

gii familii el voia sâ spul¬

bere această învinuire.

După doua săptămâni de

drum, au ajuns la Adrianopol,

încrederea care prinsese răd¬

ăcini adânci în inima Domnu¬

lui, liniştind chiar sufletul

Doamnei Maruca, începu înda¬

tă să se clatine. Acolo, o al¬

tă scrisoare dela Patriarhul

Hri sânt, răspuns le aceea prin

care Brâncoveanu îi vestise

căderea sa, îi spunea câ fiica

sa Balaşa, cu întreaga ei fa¬

milie, fusese închisă la Edi-

cule, iar averea ei, confisca¬

tă. încrederea ce creşte într’-

un suflet frământat de teamă,

e firavă şi se risipeşte ca vân¬

tul. Pcntrucâ e semănată de

mâna iluziei amăgitoare. Inima

lui Brâncoveanu începu sâ tre¬

mure sub lovitura aceasta.

Era limpede, pentru el, câ

duşmanii rămâneau îndârjiţi

şi câ turcii prin arestarea dom-

inţei Balaşa şi a soţului ei,

îi tăiau mijlocul cel mai seri¬

os dc legătură cu prietenii şi

credincioşii* De altfel, dela

Adrianopol, gărzile se dublară.

Figurile oştenilor dc pază c-

rau severe, crunte. Convoiul

părea acum al unor prizonieri

de rând, nu al unui domn. 0

încordare dureroasă chinuia

familia Prinţului, Zâmbetul îl

părăsise chiar şi pe tânărul

Matei. Doamna Maruca ceru

sâ facă restul drumului, în.

caleaşca, lângă soţul ci. în¬

cerca sâ se arate curajoasă,,

dar tot ce spunea avea tremu¬

rarea pe care i-o cauza furtuna

din suflet. Presimţirea nenoro¬

cirii îi întunecase ochii, nâc-

lâind albastrul lor liniştitor^

din zilele senine. Gura ei fru¬

moasă, încercând sâ stăpâne¬

asca durerea vorbelor, înghe-,

ţa sub povara strădaniei. Prin¬

ţul care-şi cunoştea dulcea şi

devotata soţie, văzând-o ast¬

fel, suferi a de suferinţa ei.Nu

bănuia cât de departe era pe

drumul calvarului. Presimţia

numai.

Ştefâniţă, vrând sâ îndul¬

cească aceste momente crude,

arătă fără voie, tatălui său

prăpastia în care se prăvăleau.

Spre sfârşitul călătoriei, se

apropie de caleaşca tatălui

său şi îi spuse câ- i mulţumeşte

ci nu l’a lăsat sâ fugă la îm¬

părat, fiindcă, acum îşi dă

seama, cât ar fi greşit. I-ar

H împins pc turci la i măsuri

extrem de severe. * Acunj. când

văd cât sunt de severe”, răs¬

punse îngândurat bătrânul/*

îmi parc.râu câ nu te-am lăsat

«ă fugi”. Tânărul îi strigă cu

o voce in care străbatea mai

curând hotâ^rea martiriului,

decât siguranţa salvării; "Nit.

Nu. £ mai bine si fim împre¬

ună!” înţelese câ fiul său.

crede totul pierdut şi câ stri¬

gatul lui era acceptarea soar-

tei alături dc ai sâi. Din acea

clipi de «nădejdea ac aştemij

devastatoare, atipâna pe su¬

fletul lui; "Am duşmani prea

ma/i şi tari, care râvnesc nu

numai la tronul meu, ci voi esc

şi viaţa mea. Ce altceva a vrut

A APĂRUT:

“THE ANTI-HUMANS" dc d. baci;

Preţul: $5.00 - Se poate comanda dela Sotdiers of Tbe Crasa

Eng’.ewood, Colorado SOI 10

sâ spună Ştefâniţă, decât câ

e bucuros că nu m’a părăsit

până’n cea din urmă oră?”

Undeva in fundul sufletului îl

fulgeră gândul câ Ştefâniţă a

încercat sâ spună mai mult,

anume câ vor pieri cu toţii.

Gândul acesta il îngrozi. îşi,

întoarse capul şi privi la câm¬

piile înverzite ale Rumelici,

vrând să-şi mângâie spaima

cu sclipirea fragedă a verde-

luidin ogoare. Dar mângâierea

nu veni. Ii năvăli in minte, o

ipoteză.şi mai dureroasă “Vor

lovi şi’n viaţa. Doamnei şi a

feciorilor mei!”încercă zadar¬

nic să găsească temei pentru

a răsturna această teamă. Se

cufundă in adâncul inimii, din-

colode ce e in puterea omului,

undede-asupra mării dc durere

şi bucurie.de speranţă şi des-

nâdejde, stăpâneşte Dumne¬

zeu. Sorbind cu insetare din

tăria pe care numai rugăciu¬

nea putea sâ i-o dcic, îşi găsi

puterea de a se stăpâni, de a-

şi domoli spaima şi dispera¬

rea. Ajunse sâ socotească şj

să accepte câ omorîrea lui i-,

ar linişti şi satisface pe duş¬

mani. Se împacă adânc, cp

gândul morţii. Se întoarse şi-l

sfătui pe Radu, ca ind&tâ ce

vor ajunge la Constantinopole,

sâ se pună în legăturâ cu An¬

tioh Cantcmir, viitorul lui so¬

cru, şi prin el, să ceară oc¬

rotirea ambasadei franceze.

Pe cc» doi fii mai mari, pe

Constantin şi Ştefâniţă, îi în¬

demnă sâ se refugieze pc lân¬

gă reprezentanţii împăratului

sau ai Olandei. Pentru ei trei,

se temea, fiindcă erau bărbaţi,

îşi închipuia că nimeni nu se

va gândi să pedepsească pc

Matei, un copil. In primejdia

abjurării, a lepădării de cre¬

dinţă, nu mai credea. De aşa

ceva nu mai putea fi vorba.

Veacul înaintase. De mult, nu

se mai încerca acest lucru.

Un suflu de necredinţă şi de

independenţă a conştiinţei u-

mane, se năştea undeva în A-

pus. Abjurarea pe care i-ar fi

cerut-o acest fanatic orient,,

nu-i mai isbea sufletul cu gro¬

aza pierzării. Credinţa deven¬

ise mai puţin intransigentă, dar

nu şi m*i puţin adânci. Din

colectiv-misticâ începea să

se cristalizeze în mistica in¬

dividuală. Credea, deci, câ

moartea era singurul lucru ce

i-s’ar putea cere. Era pregătit

s’o primească, pentru a-şi sal¬

va familia.

(Va urma)

VÂNTUL DIVIN (Urmare din pagina 1)

luindu-l misterul înviem, a-

fcc mcâl omul desumanizai

sâ nu aibă nici o punte spre

dincolo, spre nemurire fi

eternitate.

Din acest iarmaroc al

melchnelgr du. societatea

de azi, răniţi fi prigoniţi de

antioameni fi an tiv a lori, is¬

pitiţi fi fdntaj'aţi mereu de

hrubele ororii fi ale răului,

întâlnirea cu “Vântul Divin"

ne spală faţa fi ne înviorea¬

ză in:ma. Ne redă smerenia

omeniei, scoţându-ne m lar¬

gul minunat al unei poieni

de lumină f i ftire, de indes¬

tructibile certitudini. Simţi,

dintr’o sfântă tremurdiură,

bându-fi paharul din urmă, că v'ata via este posibilă,

că mai există su fur: spre

cer. l-i dat omului să mai po¬

ată muri, să-fi ransforme

viaţa in victorie, cu inima

drept centru dc ftire, desco¬

perind isvoarele de apă vie

ale fiinţei. Vorbim de cartea

“Vântul Divin", istoria pilo¬

ţilor Kamikazc, scrisă dc Rik-

inei noguchi, Tadashi Nakaj-

imofi Roger Pmeau. Călevamix

de piloţi ft marinari japonezi,

s’au anunţai voluntari in escad¬

roanele de suicid, in torpil¬

ele vii, pentru a-fi apăra mai

cu succes, mai eficace, Pa¬

tria ameninţată de puternica

armată de invazie a Ameri¬

canilor, din Fihp:ne. Anul

1944. nspirat de splendida

tradiţie a spiritului samura-

ic , admiratul Onishi a înfiin¬

ţat escadroanele morţii, de fi

ftia bine că războiul e pier¬

dut pentru Niponi \'u-l mai

interesa soarta războiului,

ci viitorul naţie» • “Chiar de

vom fi invinfi, nobilul spirit

al acestor unităţi dc atac,

Kamikaze, ne va apăra Pa¬

tria dela ruină. Fără acest

spirit, ruma va urma cu sig¬

uranţă, înfrângerii.*' Super¬

lativa frumuseţe, atât de in¬

spiratoare pentru vremea no¬

astră fi lupta ce-o ducem in

exil, contra comunismului a-

lotputemic (ajutai atât de

jăţif de nefaste fi infame -

conspiraţii internaţionale,

fi de atâţia trădători secre¬

ţi, dinlăunlrul cetăţilor/).es¬

te tocmai lipsa dc orice nă¬

dejde, de orice perspectivă

a victoriei finale. Bărbdţi

de cutremurătoare fi pildui¬

toare cristalizare g enotip ică,

eroi venind dinlr'o multimi¬

lenară tradiţie de patriotism,

fi omenie vitează, s’au arun¬

cat m moarte, pentru simplul

motiv al murrtului cum tre¬

buie fi pentru a atrage aju¬

torul forţelor nevăzute, de

dincolo, sufletele eroilor fi

vitejilor morţi pentru Patrie

fi neam, asupra viitorului

japonez. Ştiau ei, bând din

certitunile jertfei curate, că

prin contribuţia lor, de alt

calibru fi de altă esenţă de¬

cât lupta soldăţească de tip

comun (cu lafităţi fi fanse

de supravieţuire), vor aduce

biruinţă sigură neamului lor

vrednic. dar impins m deza¬

stru de politicieni corupţi,

■ncapabili de marile intensi¬

tăţi ale divinităţii umane%

jertfele lor au'fost ridiculi¬

zate, cu răutate criticate fi

condamnate de către magna¬

ţii materiei fi majordomii sa¬

tanismului, de către teore¬

ticienii subomului fi antio-

mului Ne-a îndurerat la cul¬

me intrarea măiestrului Da\-

setzu Suzuki, tn corul deni¬

gratorilor, dovedind prin a-%

ceasta că nu a prea fost măi¬ estru Zen. Cetindu-i frazele

întoarse fi scopite, am mai

văzul odată păduchi fi lă-

făufi, jofedind in icoane.

‘n icoanele japoniei, dar ft‘

n cele ale sufletului nostru,

dornic de valorile adevăru¬

lui, de omenia pură, alambi¬

cată prin moarte. Nivelul cutremurător de.

curai, de trezitor fi transfi¬

gurator, al jertfelor Kami-

kaze, nu poate fi dimtnuaţ

de nici o critică. Ne dăm te¬

amă că omenirea ta *eufi să

a fete pace pe planetă, m-

tre fi pentru toate neamurile

numai când acest spirit

piloţilor Kamikaze va domi¬

na cultura umană fi când lu¬

mea polnicâ, mari conducă-

iori de state fi popoare, vor

deveni elită fi, v6r fi

stare să admită ci “şpriţul

de iertfă este esenţialul’’.

Ne-a emoţionat cu atât mai

mult trăirea (nu lectura!) a-

ce stor jertfe din războiul al

doilea mondial, cu cât am fost sguduiţi, recent, de jert¬

fa prin Hara-Kirt a marelui

scriitor japonez Yukio Mis-

hima, ca*e , prin moarte, a în¬

cercat sâ trezească neamul

japonez din belfugul econo¬

mic de azi fi să-l ridice spre

luceafărul patriotismului fi

gloriei de altădată. Dar din¬

colo de toate acestea,

ne-am adus aminte de

splendidele acte samura- ice ale soldaţilor fi ofiţeri¬

lor noftri in campania din Rusia. Ofiţeri de toate gra¬

dele, armele fi vârstele, de¬

gradaţi de conducătorii tică-

lofi, pentru vina de a fi im-

părtăfit crezul de foc fi cer

al tinerei generaţii românef-

ti, fi-au depus galoanele,

dar n’aupărăsit frontul. Au

murit cu mâna pe mitraliere

fi’n atacuri la baionetă, ca

simpli soldaţi. Credem infi¬

nit că acefti eroi români au

atins înălţimea jertfelor Ka¬

mikaze , râs cumpărând un vi¬

itor mai bun, neamului nos¬

tru ce avea să piardă războ¬

iul, Şi am mai retrăi*:, lăsăn-

du-mă purtat, de acest vânt

divin, spre crestele ameţi¬

toare ale spiritului, splen¬

doarea de caracter fi faptă

a pedepsitorilor politici,din

generaţia noastră, care fi-

au dăruit vieţile pentru a

curma un rău, pentru a strivi,

tiranii fi nedreptăţi strigă¬

toare la cer, pentru a smulge

din rădăcini, trădarea. Sa-

murarii aceftia ai neamului

românesc nu au lovit, ca să

omoare ft să fugă de pedea¬

psă, de consecinţe. Ci s’au

sinuc’s, pentru a răpune mi-

felia dufmanului, viclenia

lui Sa tar., un dufman care

dispunea de forţe fi mijlo¬

ace de distrugere infinit mai

puternice. Oricine se va ri¬

dica să-x condamne pe Nicg-

dori. Decemviri fi Răzbună¬

tori, să se gândească la uci-

gafii prefedintelui Kennedy.

;ntr’o lume civilizată fi li¬

beră,n'a avut nimeni curajul

săfi ia răspunderea faptei.

Tot din intensităţile acestui

vânt divin, meditând la dez¬

astrele vremii actuale, pe

care conducătorii vor să le

înconjoare fi să le vindece

prin reforme penitenciare, de

rachete,de bombe superkidro-

genice fi gaze nervoase, nu

ne putem permite uitarea

martirilor dela Majadakonda

fi Tâncdbefti, pilda formi¬

dabilă a unor genii spiritu¬

ale care fi-au sinucis viaţa,

răscumpdrând un viitor dc

mărire neamului nostru f i o*

menirii de mâne.

Din această lumină a

jertfei pure, de <mense con¬

secinţe tn educaţia umană fi

Je cerească putere «n contra

răului, ne întoarcem lu¬

mea crcftnă de an, s mg ura

care e in con,hei fi tn lup-

a, pe viată fi pe moarte, cu

comunismul Ortcăr ar pate

de ciudat, comun'smul nu a-

menita cap'tăPsmu fi for-

DRUM j mele pol ’t.ier corupte ale

■ Vestului. Comunismul are.

■ ca P crcatom, nânasii fi

susţinătorii lui de pre tulin-

■ deni .numai un ţel; corjperca

î crcftinismului fi uciderea

f definitiva a lui Isus Hristos,

acest mare f; divin ucis,

: care in ciuda răstignirii fi

a tuturor prigoanelor, prin

I veacuri, se ridică tot mai

sus, fi-fi impune evidenţa

dragostei, ca singură lege fi

singură calc de urmat pentru

toate neamurile. Acesta este

adevărul. Numai ere f linii

vor avea să lupte, să moară

fi să învingă in viitorul răz¬

boi mondial, care va lua de

bunăseamă faţa unui măcel

apocaliptic, intre cele două

lumi. Din acest prag de vizi¬

une, vrem să spunem că ne

îndurerează până’n străfun¬

dul inimii, faptul că prinţii

ereftini par a fi uitai arma

de luptă a lui Isus: martiriul,

jertfa. Câteva mii de jertfe

conştiente, la eşalon înalt,

de tipul Moţa fi luliu Hossu,

ne-ar aduce biruinţa fi mân¬

tuirea. Pe când, întrebuinţa¬

rea armelor duşmanului, adi¬

că recurgerea la tratative cu

satan, cedările lapc fi tră¬

dările, nu ne vor duce decât

spre lanţurile unor persecuţii

şi mii înverşunate , fi'n mo¬

artea fără drept de înviere.

Adânc sdruncinat de compor¬

tamentul lumii creştine faţă

de revoluţia dela Budapesta

(1956), a.m avut o splendidă

viziune (Sc vor mira mulţi că

Dumnezeu a binevoit sd o

dea ticălosului de mine, cum

ar zice smerit Ghiţă Raco-

veanu) asupra necesităţii de,;

a întrebuinţa dinamita jert¬

fei, in lupta contra duşman i-

lot. Mi-s'a spus atunci că

Dumnezeu şi-ar întoarce faţa

spre noi, dacă am merge sâ-L

predicăm pe Hristos in Rusia

ţările satelite, sd murim a-

colo. Era vorba, nu de ma¬

sele eref tine, ci de elită. De

Sfântul Părinte dela Roma,

de cardinali, de vlădicii tu¬

turor bisericilor fi denomina¬

ţiilor. De intelectualii cei

mai de seamă ai neamurilor

libere, de luptătorii exilului.

Parafulali in Rusia, înarmaţi

numai cu biblia fi crucea, ei

ar fi putut restabili cumpăna

dreptăţii fi omeniei in lume.

Prin jertfă, acceptată, bucu¬

roasă. Echipă după echipă

de martiri, ar fi trântit la pă¬

mânt tot colosul puterii co¬

muniste fi toate conspiraţi¬

ile secrete ale Vestului, in

câteva luni. L'ar fi înfrânt

pe Anticrist/ Şi mi-a mai fost

dat sâ văd atunci pe dimen¬

siunea inimii, splendida tre¬

zire a mulţimilor eref tine de

pretutindeni, ajunse azi căi-

L diccle, coplcfile dc belfug

material, pervertite de bani

fi de foamea de putere. Ce¬

tind testamentele celor dufi

sâ cadă frumos ca floarea de

ciref, primăvara, mulţimile,

creftine, neamurile lui Hris¬

tos, s’ar fi ridicai ca un sin- Igur om, cuminecându-se din

voia lui Dumnezeu fi ftiind,

mergând spre o împărăţie a

cerurilor, pe planetă.

Cu adâncă sfială, am co¬

municat această viziune ce¬

lor pe care i-am crezut . tn

drept. Am mai mărturisit-o„

la o Ucnmâ, fi câtorva prie¬

teni. NUi o replică. Nici un

comcntar. Numai tăcerea. Şi

in loc sa aleagă armele şi ca¬

lea lui Hristos, prinţii crcf-

tini au făcut întorsătura spre

stânga, pornind tratativele

politice Satan Inloc sd se

lase entuziasmaţi de sfintele

flăcări ale jertfei pentru ma¬

rea biruinţă, prinţii crcflinâ-

t'.i dgu semmc îngrijorătoare

că s’au înţeles eu hrubele,

sccularislc fi că L’au vân¬

dut pc Isus a doua oară. Ies

din ce in ce mai des, acum,

din speluncile răului, preoţi

fi prelaţi ereftini, cu buzu¬

narele pline de pilule contra¬

ceptive, cu desgustătoare

declaraţii ateiste, contra or-

dinei fi sfintelor tradiţii

creftine, dăndu-ne fă înţel¬

egem că ei ftiu de-acum că

numai împărăţia lui Luci fer

mai c posibilă. Nu desnădă-

jduim. Suntem siguri că Dum¬

nezeu, in marca lui dragoste,

va străpunge fi alte inimi,

cu spada dc aur a acejlei

sfinte viziuni. Credem :ă se

vor ridica iveurănd prinţii chemaţi. Ne rugăm mereu

pentru aceasta.

Dela samuraism fi Kami-

kaze, la dinamita jertfei cref¬

tine, la martiriu! Dela admi-

ralii Onishi fi Ugaki, la Mo¬

ţă fi luliu Hossu, la sutele

de mii care au murit cu bu¬

curie pentru credinţă. Dc

când citesc “l anţul Divin'*,

o petalăginafă de circf îmi

cade primăvăratec pc suflet,

in fiecare dimineaţă, fi atun¬

ci aud glasul lui Moţa, din

Spania: “Sc trăgea cu mitra¬

liera in obrazul lui Hristos!

Se clătina afezarea ereftină

a lumii! Puteam noi să stăm

nepăsători? Nu e o mare bi¬

nefacere sufletească, pentru

viaţa viitoare, să fi căzut in

apărarea lui Hristos”?

CÂNTECUL DE TRIUMF MottO; “Nu te bucura de mine,

Vrăjmafă, căci chiar dacă am căzut,

Mă voi scula iarăfi,

Chiar dacă stau in intunerec,

Totufi, Domnul este lumina mea”.

(MICA Ull. 8)

de SERGIU GROSSU

-Nu m’ai înfrânt niciodată,

Lanţule, lanţule, blestemată

Scornire

De înrobire;

A omului-trup,

A omului-grup,

A omului-comunitate,

A omului-societate.

Nu m’ai înfrânt,

De când sânt

Şi durez pe pământ.

De când vibrez

Şi’ndrumez

Prin cuvânt.

Nu m’ai înfrânt, nu m’ai înfrânt.

In nimic din tot ce am

Mai curat şi mai sfânt;

Nici în aprinsul avânt,

Nici în isbânda ce-o cânt!.

Zicea gândul.

Lumini luminându-1,

Gândul arzândul,

Mereu triumfândul

Peste lanţuri, tiranii

Şi efemere robii . . .

II

Nu m’ai înfrânt niciodată,

Lanţule, lanţule, blestemată

Unealtă,

Lucrata de-o sadică daltă;

Dc dalta asupritorului

Ce nu cunoaşte suimile sborului

Nici vâlvătăile dorului.

Cu toată clica (a de călăi şi despoţi

Cu toate turmele tale de hoţi,

N’ai să poţi strivi.

Umili, schingiui

Dorul

Biruitorul,

De minuni făcătorul.

N’ai să poţi opri!

Nu pot fi oprit

Să trimit

In cele patru vânturi

Ale pământului

Cu’ncâtuşale pământuri,

Să trimit din cetate’n cetate;

Eternul dor de libertate,

Eternul dor de egalitate,

Eternul dor de fraternitate.

III Nu m’ai înfrânt niciodată,

Lanţule, lanţule, blestemată

Tortura,

Cuminecătură

Dc ură,

Slujind o impură

Şi pustie împărăţie;

A drugului,

Jugului,

Rugului,

A terorilor

Şi a închisorilor

Cine? Cine a întâlnit

Visul ddanţuri păzit?

Cine? Cine a aflat

Visul de lanţuri purtat?

Cine? Cine a văzut?

Visul, în lanţuri ţinut?

Care lanţ, care lanţuri haine,

Pot lega visul din tine?

IV.

Nu tu, ci cu te-am înfrânt.

Eu te-am sdrobit,

In numele

Celui pe lemn răstignit.

Eu, omul cel nou, până ieri asuprit

Nu mai ai ce căuta pe pământ;

Veacul iau, imperiul tău,

S’a sfârşit,

Lanţule rău,

Şi’nvechit!.

V

Te-am biruit,

Te-am înfrânt,

Şi-am suit

Bietul bulgăre de pământ.

Prins in lanţuri de fier,

In cer, in cer . . .

Căci SPERANŢA,

S’o ştii,

Sparge uşa şi clanţa,

Râde de lanţuri şi de robii.

Râde de groasele ziduri.

Şi, din reziduri,

Din nişte epave.

Din suflete încă bolnave,

Ridică trireme

Cu steme.

Şi creste

Cu Feţi-Frumoşi din poveste.

Ridică martirii

Neprihănirii,

Ridică in sbor triumfal.

Un singur şi sfânt ideal,

Pe care, Lanţule,

Lanţule de tăciune.

Tu nu-l poţi răpune.

VI

Nu tu, lanţule, ci eu,

întotdeauna, mereu,

In tot locul,

Prin focul

Iubirii,

Am pus capăt înlănţuirii

De veacuri

Şi-am deschis cerdacuri

De vis

Şi lumină

Pentru ochiul ce’n tină

Suspină,

închis,

Şi’n cânt, şi prin cânt,

Te-am înfrânt, te- am înfrânt.

Te-am sdrobit pe vecie,

Ca pe-un nor de leşie,

Ca pe-o sdreanţâ de vânt.

Nu, lanţule, niciodată

N’ai sâ poţi ţine ferecată

Iubirea!

S’ar răsvrăti însăşi firea

Şi munţii şi soarele.

Ar înceta să mai curgă isvoarele,

Să mai vină cocoarele,

Să crească florile,

S’apară zorile.

Să cânte privighetorile.

N’armai surâde, copiilor, mamele,

N’ar mai flutura, la despărţire, năframe Ie j Nu s’ar mai logodi băieţii şi fetele,

N’ar mai plânge regretele.

S’ar topi bucuriile,

S’ar răci prieteniile.

Şi s’ar sfârşi veşniciile,

Nu tu, lanţule, ci eu

întotdeauna, mereu,

Te-am înfrânt,

Te-am răpus,

Ţi-ain fost şi-ţi sânt

Apus

Şi

VASILE POSTEUCA

-Închinăm, acest număr

al DRUM-ului, Vetrei, Epi¬

scopiei Române Ortodoxe A-

mericane şi Prea Sfinţiei

Sale \ lâdicaYalcnan,dimr’un

sentiment de adâncă recuno¬

ştinţă şi din bucuria de a &-

vea un prag cinstit şi pe de-

a'ntrcguî al lui Dumnezeu şi

al Domnului nostru Isus Hris-

tos, in această Americă a

sfintei libertăţii şi a belşu¬

gului răscumpărat cu sudo¬

area frunţii. In aceste amare

decenii de exil. ne-am*găsit

refugiu şi mângâiere sub stre¬

şina bisericii străbune, pen-

trucâ ne-am dat seama, încă

din ridicările jertfelnice din

România dr ieri, că războiul

cc se duce azi pe planetă e

între Dragostea lui Isus Hris-

tos şi intre ura lui Satan. Şi,

când zicem Satan, noi zicem

anti evanghelia lui Marx şi

comunismul. La Vatră, ne¬

am simţit totdeauna acasă.

Am fost mereu batjocoriţi şi

şi acuzaţi că ne adunăm,

anual acolo, cu ocazia Con¬

gresului Episcopiei, dela 4

Iulie, pentru a complota la

umbra pomilor verzi. Inir'un

fel, e adevărat. Am complotat

şi complotăm mereu pentru

Hristos, pentru ordinea nat¬

urală a lumii şi pentru apăra¬

rea cu orice preţ, chiar cu

preţul vieţilor noastre, a

libertăţii din acest continent,,

a ordinei Americane, a demo¬

craţiei, în care noi ne plinim

frumos, a “Establishmcnt”-

ului atât de urît şi lovit de

stingişti. de bitnici, de idio¬

ţii perversiunilor şi atei şine¬

lor, de agenţii ceauş işti şi

brejnevişti. Complotăm, pen-

trucâ contrazicem tot ce pre-,

dicâ mişeleşte turbaţii răs¬

ti gnitori, şi, mai ales, peo-

trucă ne permitem să credem

in Dumnezeu şi'n adevărul

neamurilor, şi pentrucă ne

opunem, din toată rânza şi

raţiunea, nenorocirii comun¬

iste şi filosof iei viţelului de.

aur. Ic aceste ceasuri de în¬

tunecare, când prinţii creş¬

tinismului se prăbuşesc şi

târguiesc cu Satan, suntem

fericit şi mândri, ca români,

americani şi creştini, de ati¬

tudinea tare, limpede, a VI â-

dichii Vaierian, atât in Con¬

siliul Mondial al Bisericilor,

cit şi’n sinul Patriarhiei Or¬

todoxe Americane, dar mai a

Ies în sânul comunităţii

noastre româneşti. Avem un

adevarat Păstor. Suntem sig¬

uri că gândul generaţiilor ro¬

mâneşti de mâne va trece şi

el pe la Vatră şi va pronunţa

cu suprema recunoştinţa nu¬

mele Vlâdichii Vaierian, Şi-l

va scrie cu aur pe panoplia

de vis şi ideal a neamului

românesc de totdeauna. • • •

-l)r. 11 ie Gârneaţâ, avo¬

cat, naţionalist înfocat şl

credincios, creştin smerit şi

om al lui Dumnezeu, s’a

sttnx ir» exil, ponându-şi

pecetea morţii şi a veşniciei,

peace-o viaţă de luptă. $iilp

de mijloc a! generaţiei noas¬

tre nedreptăţite şi prigonite,

el a auzit just efeenure* p4m-

iotului strămoşesc şi a ur¬

mat cu jerfelnicie porunca

Arhanghelului, Dela Icoană

a pornit şi la icoană a sfâr¬

şit. Pildă luminoasă pentru

generaţiile româneşti viito¬

are. Cea mai frumoasă ima-

ginedeom petrinic din neamul

nostru. A greşit, a căzut, dar

a plâns şi a regretat amarnic.

S’a ridicat şi a continuat. La

urmă, pentru a se scrumi şi

mai profund, s’a convertit la

catolicism, deschizând un

drum pe care neamul va tre¬

bui, pe cât se vede, sâ-1 con¬

tinue şi sâ-1 perfecteze, pen¬

tru o ajungere acasă, la Maica

Roma, a destinului nostru ro¬

mânesc. Ştiind bine,cu inima,

plinirea voii lui Dumnezeu

în istorie, ne aplecăm in faţa

mormântului dela Erding

(Germania), pentru a omagia

o strădanie de a aplica

legile lui Dumnezeu in poli¬

tică. Puţini ştiu poate c|

llie Gârneaţâ a fost direct¬

orul revistei “Pământul

Strămoşesc*', atât în ţară,

cât şi’n exil, 0 revistă care

a ars suflet pentru o splen¬

didă generaţie, o revistă

care 4 slujit adevărul, trâ-

gindu-şi lumina din morminte

şi luminându-sc la faţa din

misterele tăcerilor dace. Nu¬

mele a fost şi va rămâne şi el

fatidic prin semnificaţie. Ste¬

jari ş. Rede de stejari,Un ste¬

jar al românismului, in redea,

celei mai conştiente şi jert¬

felnice generaţii româneşti.

Ne descoperim şi rostim cu

respect şi pictate numele, ca

să freamăte codrii româneşti:

llie Gârneaţâ. . . .

« » •

-In aceeaşi ciudată şi

roalt grăitoare orchestraţie,

bine sincronizate, au apărut

in sânul Românimi) ameri¬

cane, apelul unui intelectual

român, semnat de Ion Cârjă,

şi un răspuns la acest apel,

semnat de “un cetitor al ziarer

lor. America, Solia şi Credin¬

ţa ”. Incoberent, abuzând de

intelectualitate, jucându-1 mai

mult pe “culturalul", Ion Câr¬

jă uită total comunismul şi

cere, pur şi simplu, unirea

celor două episcopii roroânev

ortodoxe din America. Ciuda¬

tă amnezie la omul care. a

scris “întoarcereadin Infern".

Răspunsul la amnezic, e şi el

cu mult bucluc. întâi că se

sufocă sub laşitatea anonima¬

tului, şi nu ia deloc in consi¬

derare faptul că cei dela Cre¬

dinţa nu 6unr nici creştini, ni¬

ci Români, nici Americani, ci

de-adreptul vânduţi, lucrând

satan e la ruinarea ordinei

democratice din Statele Unitq.

Dar, până la urmă, nici pro¬

blema bisericii şi nici .cea a

comunismului, nu par &-1 pre¬

ocupa pc cetitorul (cetitul se

întâmpla cu labele de dioa-

poij al ziarelor din America

In doi timpi şi trei mişcări, el

trece la ceea ce-l doare mai

mult, la o problemă grea. A

noastră, a fugarilor, a acelora

care am venit in America dup*

cel dv-al doilea război mon¬

dial ţi-i ameninţam “felul de

viaţă american". Prin felul-,

nostru de a fi creştin şi anii-

commişti, noi ii tulburăm de-

ttuicratisinul şi american ismut.

Caşirum noi n'am iubi acea¬

stă sfântă libertate, şj n arn

face tot posibilul ca r‘o ferim

sâ alunece în comunism, bitni-

cism, corupţie morală şi poli:

ticâ, în materialism, în hido¬

asa exploatare a omului de

către om, a ateismului-şi

a satanismului anticristic.

Buba parc a fi mai ales faptul

că Uniunea şi Liga nu mai c

spelunca de ură contra preoţi¬

lor, ci a ajuns prin fugari, sâ

colaboreze cu biserica. Mai

mult, sâ asculte de biserică,.

Tare-ara vrea sâ iasă un “frate”

la creastă şi sâ ne spună ce

fel de via fă american ar vrea

să ne vândă şi sâ ne impună.

Unul mafiotic, năşind stângis-

melc? Unul cu îrppârâţia dc

pământ,reducându-1 pe om la

rangul dc robot şi de fiară din

pădure? Noi am venit in liber¬

tate şi vrem sâ trăim in liberr

tate. La lumina zilei, rcspec:

tând cu sfinţenie.legile şi iu-,

bind ordinea stabilită (thc

tablishment!). De nu-i de-a-

juns mai bine vom primi moar¬

tea. Dar lui Satan nu ne-ora

vinde. .Am plecat dc-acasâ

pentrucă eram prigoniţi de

forţe ascunse, tiranice. Am

pornit argonauţi după sfântul

potir al adevărului care ne

face liberi. • • •

-Gânduri care meriţă să

fie pusc'n ICONAR:' Tu ştii

că eu mi-am pus fruntea in

manile talc. Sacru. Până la

legăturile de sânge, care ne

fac rude. Pe planul spiritual,

gemeni. Pentru noi, altă cale

nu există. Am ajuns acolo.

De unde nu se mai poate sâ

nu fim văzuţi, sâ nu vedem.

Nu mai putem coti spre ni¬

căieri. E prea larg şi divin,

ce-am atins. Noi numai mer¬

gem. Vine calea după noi.

Se întoarce şi reîntoarce în

fiinţa noastră. Asta e tot. Nu

se mai explică. _ Focul îşi

trăieşte flacăra. N’o discută.

Eu am trăit printre comunişti

şi ştiu ce le poate pielea.

M’au sluţit. Dar exist. Ei nu

vor mai fi. Nu te îngrijora.

Nu vor acoperi Europa. Ceea

ce se întâmplă acum, e de

înţeles: îşi mănâncă copiii,

stârpiturile, lepădăturile. în¬

ghit pc ultimii zăpăciţi. Vor

dispare, lăsând stârvuri ca

toate deluviile. Ar fi foarte

înţelept ca Dima să explice

dcce suferinţele înving. Mar¬

xismul nu a fost niciodată o

filosofie. Filosofia nu ade¬

meneşte. Nu ucide. Ea

aşează. Rosteşte pe om în

faţa morţii şi a învierii. Gin-

deşte-tela revoluţia franceză.

La sloganele ei comuniste.

Aceeaşi generaţie a făcut sâ-

i sară fulgii, strigând re¬

pede: “Trăiască împăratul

Napoleon". (I.M.)

-“Isus Hristos, Supra-

Stca 0 operetă cu muzică

sălbatecă, "roclc" (muzica

hârşâitâ, pervertită in urla¬

turi de câne şi mieunat de

mii de mâţe în călduri, cu

huruit de stânci prăvălite şi

sgomote diabolic repetate şi

prelungite până la obsesie şi

boală, până la ruinarea celu¬

lei nervoase!), compusă de

doi antimuzicicni (nu ne-ar

mira deloc de-ar fi smbâtari,

ceea ce ei nu vor mărturisi

niciodată, pentrucă hoţii

umblă totdeauna travestiţi,

cu mască) cc-şi zic englezi,

Lloyd Webber şi Tim Rice,

prezentându-L pe Isus, Dom¬

nul şi Mântuitorul Nostru,

drept supraom, ceva a la. Nit-

zechc ori profet, cgalându-1

cu Buddha, Mahomet, Moi se.

Nimic obscen,.s’ar zice,. Dar

Isus e “tuns” şi “ras” de

divinitate, de deschizătura

cerului. Pilat, Ana şi Caiafa,

Irod şi Iuda, sunţ oameni cum¬

secade, care şi-au făcut da¬

toria. N'au ştiut ce sâ facă

cu un asemenea nebun, ca

Isus. Şî drama se termină cu

un cor vulgar, care insultă şi

taie in bucăţi: “Isus Hristos!

Isus Hristos!/ Cine eşti> Ţi-

a fost jertfa de folos?/Isus

Hristos! Supra-Stea,/Crezi tu

câ eşti ceea ce mulţimea te-

vrea?” Dela căderea .Papei

Ioanal nuştiucâtelea, s'a por¬

nit un atac masiv, continuu,

criminal, contra lui Isus Hris¬

tos. Nu comunismul rusesc e

duşamnul omenirii. Ci Isus!

El trebuie distrus cu orice

preţ. întâi desdumnezeit, u-,

manizat, secularizat, iudai-

zat şi masonizat. Şi, inter¬

esant: parodia aceasta vul¬

gară şi criminală, genocidâ,

ca sâ zicem aşa (pentrucă

aceşti monştri au făcut o

lege ca să nu mai poţi răs¬

punde la atacurile lor crimi¬

nale şi satanice!) e scoboritâ

în tineret. Tineretul murdar,

desculţ, nebărbierit şi nes¬

pălat, corupt de droguri şi al¬

cool, de umblatul cu geogra-

fiile goale, e pus să joace şi

să popularizeze această op¬

eră anti-om şi anti-Isus. Nat¬

ural Webber şi Rice sunt

declaraţi genii, chiar de

magazine serioase ca Life,

care ascultă total de ordinele

din hrube. Aci, în Vest se

corupe şi diformează. In

spaţiul rusesc se ucide. Dar

numai într’o direcţie. Contra

lui Dumnezeu şi a Fiului

LUI. Contra vieţii şi viziunii

creştine asupra lumii şi eter¬

nităţii. Ne rugăm lui Isus, ca

măcar toţi Românii care au

fost şantajaţi şi constrânşi

sâ coboare in hrubele sec¬

rete şi secularizantc, sâ-şi

deschidă ochii. Toată omeni¬

rea e la un pas de prăpastie.

Fericiţi acei care stau gata

sâ moară pentru adpvir şi

pentru 4cela carele s’a lăsat

răstignit pentru mântuirea

noasttâ. Războiul între cele

două lumi e in plin toi.

-Catedra specială "Mihai

Eminescu” la universitatea

Bucureşti.Niciodată rachiticîi

n'au mâncat var cu linguroiul

cel mare, al propagandei şi

neruşinării (am zice chiar ai

profanării»), ca astăzi, in Re-

sere. Uo regim de minciună ş»

nebunie marxistă, vrea sâ se

salveze cu politruci zarea Lu¬

ceafărului. Monografii asupra

V cu normele treierai de

vorbe’ Corn .Var putea ie?i

din teroarea comisarilor spre

"mişcătoare* mărilor sinmiri

'V*”’ Cărând va fi *£££ Şl Dumnezeu la partid. Şi Cu

aceasta se va consuma blas.

temia satanică, cumplita farsă

care a dus neamul la deznăde¬

jde şi apatic, la refuzul de a

mai visa şi afirma viaţa, joacă

cioclii pe trupul muribund al

neamului românesc. Dar, dra¬

gostea de neam a lui Mihai

Emineacu.se va transforma in

taifun şi-i va mătura din are-'

na istoriei româneşti. înainte

de a fi fulgerat, Satan dese-

creazâ. li auzim şi-i vedem rânjetul.

-D-! profesor (ciudată pro-

fesoriei) Constantin Marines-

cu vrea sâ se numere, cu o-

ricc preţ, printre aceia care

îndrăznesc sâ înfiereze nele¬

giuirea” pedepsirii lui Nico-

lae lorga, întreţinând o atmos¬

feră de ură şi inutilă tensiune

şi desunire, in exil. Neobră¬

zare de bătrân decrepit) Nu

aminteşte nici un titlu de car¬

te, nici o faptă de cultură a

marelui savant, nu trasează

nici cea mai fragilă nuanţă de

semnificaţie bio-bibliograficâ.

Nimic. Prezintă cartea de

credit a bătrâneţii şi se dă la

aceia care nu au mai putut în¬

dura nedreptăţile din România

de ieri şi au greşit într’o ră¬

bufnire de sfântă mânie, drept

natural ia apărare. Şî, de-ar

fi un rechizitoriu drept, bazat

pe fapte şi elemente veridice,

lram accepta ca o lecţie de o-,

menie şi justiţie. Pentrucă vi¬

olenţele în sine nu sunt bune,

nu ridică un neam în lumina

luceafărului. Dar nu e. Senilul

cu baierele şi sfincterele min¬

tale sîâbiţţ, exprimâijdu-se

“împrăştiat", minte de-adrep¬

tul, cu neruşinare şi invente¬

ază. Că lorga a reacţionat fa¬

ţă de CâJinescu, prin interme¬

diul servitoarei, numindu-1 as¬

asin, e minciună târzie. De ar

fi fost aşa, lorga putea da un

comunicat în presă, ca sâ se

apere de bănuielile şi acuzele

tinererului român atât de mulţ.

prigonit şi atât de amarnic Io-,

vit, prin asasinarea lui vod-

reanu. Un asemenea gest ar f

lămurit totul, şi ar fi evit

marea nenorocire. Dar d-1 I

rinescu. decrepit cum e, ştie

sâ repete câ lorga se aştepta

să fie ucis. înseamnă câ se

simţia vinovat. Un om detalia

lui lorga,nevinovat fiind, s’ar

fi apărat extrem de uşor. Ade¬

vărul este altul. Tragic ca în¬

săşi “sinuciderea'” lui lorga,

prin coborirea necugetată,

plină de urâ, in câmpul pasi¬

unilor politice, unde s'a făcut

unealta mârşavă a Lupeştii, a

regelui scelerat Carol II şi a

lui Câlincscu. Şi, desigur, şi.

unealta cahalului internaţion¬

al, căruia se robise după 1929».

ca să fie purtat cu căruţa sgo-

motoasi a gloriei, din univer¬

sitate jn universitate, prosti-

tuându-şc şi trâdindu-se, Icp-

ădându-sc dc tot ce a crezut

în tinereţe, dc toată lupta na¬

ţională şi creştină in care fu¬

sese, nu aderent, ci cap şi

mentor. Dascăl dc generaţie,.

Trebuia spus credem noi. mă¬

car pentru istorie, “pour quc

Dieu existe”, câ Iorga a fost

ucis de proprii lui studenţi şi

discipoli. FI a dascăliţ gen¬

eraţia pe care a ajuns s’o bat¬

jocorească şi. s’o acuze câ

•complotează'’ printre blidele

cantinelor. Când ui părinte a-

junge să fie ucis dc propriii

lui copii, atunci situaţia e

gravă, capătă , culori şi vibra¬

ţii dc prăpăd. Nu apărăm uci¬

derea lui Iorga. Sinuciderea

lui Iorga, cum ne simţim obli¬

gaţi să numim a cea nenoroci re,

noi acei care ştim cum a in¬

citat, dascălul dela Văleni,

la CTimâ şi de câte ori s’a în¬

tâlnit cu Câlincscu în casa

Dr-ului Ionescu (medicul per¬

sonal al lui Iorga), punând la

cale omortrea lui Codreanu.

Se vor apăra acei care şi-au

luat răspunderea pedepsirii

şi a râsbunârii. Fi mai trăi¬

esc. Vor avea şi ei un cuvânţ

de spus. Pe noi ne-a impresi¬

onat până la scârbă, insisten¬

ţa satanică de a menţine des¬

chisă, ca să gâlgâie, să îm¬

proaşte cu sânge şi puroi„

rana acelei nenorociri inevi¬

tabile, de acum 30 de ani,

deşi se ştie atât de bine câ

avem nevoie de unire pe plan

de exil. Cu asemenea spălări

de rufe pe gardul planetei nu

mai câştigăm nici o victorie,,

chiar dacă. muşcând şi lâ-

trând, până ce facem bale la

gură, ne dăm de după “în¬

duioşate cuvinte de amin¬

tire.” Lui Iorga i-se poate

face dreptate numai cu mă¬

sura marilor lui creaţii, cu

tot ce a făcut bine şi frumos,

pentru neamul românesc.

Nenorocirea "sinuciderii” îi

scade valoarea, îl ucide a

doua oară, pentru că scoate

jn evidenţi greşeli şi păcate,

incitări la ură şi omor, ata¬

vice mânii basedoviene, de¬

căderi morale de fanariot,

nişte schimbări la faţă pe

care le per formează cu atâta

neruşinare numai marii tră¬

dători de neamuri şi de ade¬

văr. Nt întristăm totdeauna

când judecători nechemaţi,

iresponsabili şi mişei, per¬

vertind realităţile şi adevărul

evenimentelor istorice, vin

sâ lovească in generaţia noas¬

tră, plină de răni şi morminte,

cu trupul însângerat ai lui

Iorga. Dc data asta suntem

infinit de trişti ci Românie,

gazeta Comitetului Naţional

Român, găzduieşte asemenea

neomenii.

• • •

-Foiesc şi foşnesc prin¬

tre no:, ca gândacii prin frun¬

ze, agenţii restrişti, veniţi

si ne "întoarcă'', să ne facă

sâ întindem mâna, cu alte cu¬

vinte, sâ ne lichideze. Au

politrucii dela Bucureşti o

cumplita groază dc viitor,.

Credinţa noastră in Dumne¬

zeu şi’n oeamul românesc li¬

ber, întors la sfintele lui

tradiţii milenare, la omenia

:«ji unică, le întunecă ziua de

mâne. Şi e atât dc marc şi

susţinut acest efort al

comuniştilor din ţările sate¬

lite de a->i lichida exilurile,

meat bătălia e organizată şi

condusă dela Moscova. Hie¬

nele Kremlinului îşi dau sea¬

ma ca " îngroparea Arncricii

din interior” nu e posibilă

tocmai din cauza acestor fot-

midabili marian ai acuzării,

care sunt jrfugiiţii şi exila¬

ţii politici. Se merge deci, cu

febrilitate, la slăbirea, cum¬

părarea, şantajarea, şi uci-

dcrci: minţilor luminate şi a

luptătorilor vrednici din Ves¬

tul liber. In sectorul românesc

au venit în ultimii ani, ace¬

şti viermi sovietici, marxist

leninişti şi reserişti, cu

miile. Cum au scăpat? Cu

paşaport in regulă, bine puşi

la cale, perfect şcoliţi, a-

vând chiar toate adresele

unde trebuie să bată la uşă.

Nu se poate sâ-i insultăm pe

toţi acei cc şi-au ales liber¬

tatea cu aceste umbre, dar

experienţa ne arată că mai

mult. de 80% din cei "scâ-

paţi” (punem termenul

sub mare semn de îndoială!)

sunt haiţi, necinstiţi, cârco¬

taşi, gata numai de bârfă şi

confuzie, de defetisme şi lu¬

cru satanic. Cinste superla¬

tivă celor care sunt cum tre¬

buie, care vin sâ ne înveţe şi

sâ ne ajute, care au dreptul

să ne mustre pentru prea puţi¬

nul cel putem face.

Mai toţi agenţii joitori, nu

ţi-se pot uita in ochi, vor cu

orice preţ sâ apară culturali,

ştiu să moşmolească bine dia¬

lectica progresului socialist

şi a unaţionalismului” ceau-

şist. Intre glumă şi obrăzni¬

cie (cei mai mulţi din ei au

numai curajul bancurilor, care

in ţară sunt supapa de sigu¬

ranţă a nădufului, pentru suf¬

letele chinuite, cu zăbalele

tăcerii între dinţi), ei pretind

câ vin in numele neamului re¬

tras în rădăcini. Nu crusta

politică şi tirană, ci inima sol¬

ului românesc! Şi ne cer re

considerarea. Mai întâi a cul-

turaliîor,, a scriitorilor, cu

care ne-am putea da mâna.,

Pentrucâ au scris şi ei când¬

va versuri cu dublu tâiuş şi

standard. De-o pildă Mar ia

Banuş: Mesaj: “Ţie-ţi vor¬

besc, Americâ!/0 mamă, ma¬

mă,/ 0, Americă simplă,/Sâ.

nu-ţi. fie dat să cunoşti vreo¬

dată/ Gustul acesta al ferici¬

rii/ Amestecat cu cenuşă şi

sânge* “Mai sunt citaţi Arghe-

zi, Beniuc, Eugen Jebeleanu,

Totul pentru pledoaria întru

darea mânii. Dar, ca să putem

da mina, aceşti culturali care

au ruinat un neam întreg, tre¬

buie să revină la omenie, la

cuvântul curat, la credinţa in

Dumnezeu. In tot acest şantaj

cu dragostea dc ţară şi de ai

noştri, noi vedem numai trea¬

bă politruci, urmărind emasr

cularea şi înmormântarea ex¬

ilului. Vin aceste otrepe sc-

curiste din ţară, ca sâ cobo¬

are şi America, până la gustul

fericirii amestecate cu cenuşa

şi sânge. Ei nu vin la noi. Ci

vin să ne ia, sâ ne ducă. Şi

ceea ce ne întristează la cui-.

mc, este ci aceşti tucrâtori

in via lui Salari, uzează de

anonimat. Vin cu frică de ie¬

puri şi cu secretoşenie dc

draci. Şi iată foitul mieros:

“Cum aţi puica trece cu ve¬

derea? Să nu fim nedrepţi. Se

mai poate salva ceva. Măcar

fragmentar. Poate ştiţi, poate

nu ştiţi, partidul a reconsi¬

derat şi el. Şi dcce să nu nc

dăm mâna, când se poate> A-

cuma,poate, partidul.ya închi¬

de ochii peste orice”. Ne aş¬

teptăm, dela acei care-şi iau

1 urnea n cap, pentru un drarn

de libertate, sâ ae apropie dc

noi cu alte atitudini, cu alte.

mesagii, cu curajul răspunder¬

ii in afirmaţie şi luptă. Nimic

din toate acestea! Numai fri¬

că şi lichelism, numai ccau-

şism şi amarnică pervertire

partinică. Cu aceşti viermi

necrofori printre noi^. in Amer¬

ica, rostul exilului devine şi

mai greu. Nu dăm mâna. înlă¬

turi, satanizaţilor! Statele U-

nite vă vor culege în curând

şi vă vor face sâ cunoaşteţi

şi sfintele mânii ale dragostei

şi libertăţii. • • •

-Revoluţia culturală alui

Ceauşescu are faţă rusească

şi iz de iuft bolşevic. Ca nu

cumva, s’o ia pe panta Chin¬

ei (mai ales acum cu promisa

vizită a preşedintelui Nixon),.

reseriştii sunt muştruluiţi con¬

form doctrinei Brcjncv, sâ nu

iasă din linia Moscovei. Deci

avem de-aface cu o revoluţie

tipic rusească şi marxistă, a-

dicâ o împingere dureroasă în.

apoi. Cam cu 15 până la 20 de

ani, îndărăt, rin teroare şi min¬

ciună,, cu “una spunem şi alta

facem”. Din instanţa aceasta,

a dării înapoi spre iad,ne gân¬

dim şi la “lichidarea exilu¬

lui.... . Va veni vremea, frăţ-

inilor, când ne veţi căuta cu

lumânarea ca sâ fim vii, nu,

ca să ne puneţi în groapă. Ve¬

ţi avea nevoie de noi, în grad

suprem. D.e aceia dintre noi

care nu s’au bârlit şi raârlit

cu pacifismele şi dialoghis-

mele. De cei tari şi gata de

moarte, apărând destinul ro¬

mânesc liber, sub aceste meri¬

diane, atât de periclitate şi.

ele, al? Vestului liber. Des-

chideţi-vâ ochii. Învăţaţi bine

lecţia acestei revoluţii cul¬

turale cu bicele de foc ale că¬

reia vă flagelaţi masochistic!

-"Yalta trebuie mereu în¬

fierată. Ar fi minunat dacă am

poseda un dramaturg în genul

lui Hochmut, cel care a scris.

“Vicarul”, împotriva Vatican¬

ului din vreme a războiului”.

Până aici, fratele din ţară, in

Scrisoare către editor (DRUM.

,No. 2, 1971. pagina 4. Iată -

şi reacţiunea unui cetitor a-

tent; “M’a întristat şi pe mine.

şi pe alţii. In scrisoarea că¬

tre editor, F, B. citează ca

autor valoros pc Hochmut care

a scris porcăria .^ceea insul¬

tătoare, "Vicarul”, aplaudată

de toţi comuniştii şianticriştii

din lume. E clar câ stângişti-

lor satanici nu le-a convenit

figura austeră a marelui Pius

XII. Pe lângă faptul câ a fost

propagandă pentru lovirea in¬

stituţiilor creştine, mai e şi o

sfruntată minciună. Un mic

comentariu al tău n'ar strica.

Este păcat ca in foaia ta sâ

apară atacuri ta adresa biseri¬

cii creştine. Probabil ca F. B.

nu cunoaşte conţinutul piesei,

şi intenţiile mişelişli ale spuT

rcaţilor”. Am trecut cu vede¬

rea complimentarea lui Hoch¬

mut, numai din cauza contex¬

tului frumos al scrisorii. 0

gustam cţ pc-o bucată de aii-,

venea, de-abia scoasă din cup¬

torul ţării. Nu ne lăsăm duşi

dc Hochmuţi, de Zclleri, Dul-

bergeri, Rubini şi Kroakaiţi!

Răspundem cu toată dragos¬

tea, unei observaţii juste. • • •

-Reîntâlnire, peste ani,

cu poetul Sergiu Grosau. Ii

primim cu bucurie, cu gustul

noului şi genuinului, "Pietrele

de aducere aminte” (publicat?

U Paris, sub pseudonimul Si-

mion Cubolta), “La Chaine”,

poem dc închisoare, ilustrat

de Jacques Richard, cât şi

manuscrisul splendidului “Cân¬

tec de triunţf” (partea î doua.

a "Lanţului”, apărut în fran¬

ceză), pc carc-1 publicăm in

DRUM, spre a saluta,cum se

cuvine, pc acest purlâtgr de

lanţuri, in lumea liberi, ţii.

Fratele Grossu lucrează demn

şi cu marc simţ de răspundere,

in lumea Parisului, ţintind o

trezire in faţa lanţurilor care

vin, se aud zornăind, spre al¬

tarele incă libere ale Vestului

adormit, cu somn de moarte,

cu sulemeneli de trădare, cu

sforăit de satană. Am zis re¬

întâlnire. Ne aducem aminte

de Sergiu Grossu încă din vre¬

mea de legendă a ICONA fi¬

ului - Lam urmărit la Gândirea

şi Convorbiri Literare.

Teroarea comunistă dintre

1947 şi 1964, l'a împins

sâ lucreze cu cei mai nâpâs-

tuţi creştini ai României cu

ţăranii din “Oastea Domnului ’ ’,

cu care a împărţit prigoana

lanţurilor,devenite, în metafora.

Iui, muşcat al bestialităţii -

roşii, al urii anticriste. Ne-a

plăcut imens tonul religios

dip. “Pietre dc aducere amin¬

te”, precum ne cutremură,

sensul profetic al “Lanţurilor”.

Poezia devine din nou lacrimă

dc smerenie şi simplitate,

prag de ştire şi dc cuminecare

din nafura Iui Isus. 0 spunere

a rugăciunii care învinge cu

inima, in metaforă de tăcere

ţărănească, într’un dor al

dorului.

• • «

-Ne-a revoltat totdeauna

standardul dublu al fiarei com¬

uniste. Dacă bitnicii şi dege¬

neraţii americani (the hippies)

se bat cu poliţia şi creiază

desordini, călăii pişi îi arată

la televiziune şi-i declari e-,

roi, oameni ai păcii, ai înţele¬

gerii internaţionale. Dacă bit¬

nicii au curajul sâ apară în

Rusia, chiar manifestând con-,

tra Americii şi protestând con¬

tra agresiunii americane în

Vietnam, ei sunt bătuţi, tunşi

cu forţa şi numiţi căzături

(buras). Un reporter american,

a şmugluit spre Vest povestea

tânărului Solnyshko (aduce cu

Soljeniţin) care a organizat o

manifestaţie in strada Gert-

zen, Moscova. Fra cu un grup

dc ISO de tineri. N’au mai a-

juns la Ambasada americnaă.

Placarda cu “Makc Iove not

war”, i-a costat scump. Bă¬

tuţi măr, tunşi şi frizaţi, câte

15 zile de închisoare şi toată

spălarea la creier partinică!

Spunem acestea pentrucâ aşa

se poartă cu noi cei din exil,

şi politrucii dela Bucureşti.

Au învăţat bine tehnica stan¬

dardului dublu dela Ivan Bol-

şevik. Acasă, preoţii ortodoxi

n’au voie decât sâ fie informa¬

tori la partid şi securitate,,

predicând ateismul. In Ameri¬

ca/m treaba de agenţi ai Cea¬

uşilor nemernici, ei apără in¬

dependenţa bisericii româneşti

în faţa hrăpâreţiei ruşe.şti. Ii

citeşti şi-i auzi, şi te-apucâ

cea mai cumplită scârbă din

lume. Preoţi satanizaţi, agen¬

ţi mişei şi bine deghizaţi, ju-

cându-se cu dinamita dublului

standard. Numele sunt multe;

ananii, slevoace, ciuri şi chi¬

ar ciurari, sub streşinc de

victorini băloşi şi gălbejiţi,

repetând minciunile şi blas^-

femiii?.. cu prostie de urs că¬

ruia i-s’au condiţionat reflex¬

ele după metode pavloviene.

Aceste feţe duble tac chitic

când e vorba de cele ce-i-

se întâmplă lui Dumnezeu în.

Resere, unde Nicuşor Cizma-

ru cere, in fiecare şedinţă de

partid, întărirea educaţiei ate¬

iste, dar se dedau la cea mai

deşănţată propagandă, cu slo-

gane zornăitoare, contra Patri¬

arhiei Ortodoxe .Americane, în

care, vezi Doamne, noi Romi-,

nii Ortodoxi americani am pu¬

tea fi înghiţiţi şi desfiinţaţi.

Călăresc aceşti destoinci ci¬

urari şi ciulednici comunişti

pe eternul roib al antinjsismu-

lut românesc, pentru a-şi plini

trebile negative şi destructive

aicea în America, folos indu-se

de libertatea pe care vor cu o-

rice preţ s’o nimicească. Vi

vom mai indura insultele, hâde

paiaţe pidosnice, dar va veni

o zi când America trezită vă

va trimite la urmă.

Page 12 DRUM

Este fapt cunoscut că re¬

gimul comunist şi ateu din

Re sere, inccarcă prin agenţii

'dspăndiţi printre noi, unii

purtând chiar haine preoţeşti,

să pune stăpânire pe întreaga

noastră viaţă românească fi

ortodoxă din Statele Unite fi

Canada. Atacurile cele mai

înt*erfvnatc ale agenţilor se

îndreaptă contra Episcopiei

Ortodoxe Române din Ameri¬

ca. Ajlăndu-ne in ţaţa acestui

pericol, de a deveni sclavii

comunismului din Re sere, chi¬

ar aici, in lumea liberă, este

nevoie să ne dâm seama că

numai uniţi m jurul Episcopia

et noastre Ortodoxe Române

de la Vatră, fi a vrednicului

nostru păstor, înalt Prea

Sfinţia Sa Arhiepiscopul Val-

cri an Trija, libertatea de vii¬

lor, a noastră fi a copiilor

noftri, va fi asigurată. Linia

pe care merge Episcipia no¬

astră este holârită de Con¬

grese fi este tuturor cunos¬

cută: refuz categoric al orică¬

rui control al Episcopiei, cât

pi a vieţii noastre culturale

fi spirituale române fii, de

Către regimul comunist din

Rcscre4 Pentru orice om cin¬

stit, poziţia Episcopiei dela

l «itra Românească csie cea

mai logică fi cea mai de folof

pentru noi, Românii din Sta¬

tele Unite fi Canada. {Pr.

Nicolai 7-elea) m • •

-Să aveţi toată încrederea p

eu n7am să cad in mrejele an-

ticiftilor , cu toată propagan¬

da umanitara fi frumoasă pe

ca*e o afişează. Ştiu că con¬

fraţii preoţi au primit să se

scoboare in hrube fi au luat

un al doilea botez. Acuma fi

preoţii catolici, dela care aş-

tepian o atitudine netă faţă

de această ocultăt intră. Am

o repulsie faţă de ocult, misa

neagră, magie, spiritism. Hris-

tos este lumină, ziaţâ,învi¬

ere, dragoste. Ortodoxia noa¬

stră este alai de profundăf ga

nu-mi ajunge viaţa mea ca s’o

pătrund. Şi majoră de Dumne¬

zeul părinţilor mei, r.u-m mai

trebuie altul. Cunosc destule

lucruri despre maju, ca să mă

poată eucen. Pe a:ci oculta

este oficială, meat ţie frică

fi să vorbe fii, {8. 8.) • * •

• Am fi doi proaspeţi fugi¬

ţi din ţară. Povestesc cu

groază. E mai rău decât in e-

poca sta Unt stă. k atât de

grav, incă: doresc.sa vie sd-i

ocupe rufii fi să-i scape de

citea Ceaufescu. Auzi? Te¬

roare fare nări, vuriă'.oarc după

vechii puşcăriaşi, foamete,

lipsă de medicamente. Revol¬

uţia culturală a pus pe tron¬

uri pe toţi beniucu, pe vechii

politruci fi secvriftx ai cul¬

turii. Iar se but cu pumnii'*

pifpi nnrmaiorn spirituali.

Ţăranii sabotează. Bătăile,

nu-i fac mc. harnic i. Intelec¬

tualul e privit cu trădător,

Eminejcu a fost retras dirţ

Iţbfănt. Se revizuiesc biblio-

lecile. Studenţimea a umplut

drum ut. Le ţării, făcând f autu¬

ri. Au te sunt permise ac că:

cântecele de partid, ignomini¬

ile comuni sie. Domele suni

inter usc. Au mai e posibila

mci retragerea in folclor Şi

nm, aici, cu manile întinse,

spre capcanele rofii, sau chi•

ar m laţuri .... (M. M.) • • •

-Eu incă mi preocup, ne¬

încetat, pentru găsirea unui

mod de conveţuire intre fraţi,

peste chestiunile persoinle

cc ne despart. Lupta noastră

a fost lungă fi grea, plină de

nenorociri, fi apăsată de ne¬

înţelegerea lucrurilor fi a oa¬

menilor. Dc bine, dc râu, nc

apropiem de sfărfitul jbateri-

lor noastre in această viaţă,

A*ar fi deloc frumos ca legen¬

da noastră sâ se termine în

sfada unor bătrâni certăreţi

Ci ar fi bine să ne regăsim,

recunoscând personalitatea fi

trecutul de îngenunchicri fi

fapte, dc grefdi fi reveniri,

al fiecăruia. Suntem la o răs¬

cruce de vremuri tulburi, care

ne sunt vitrege. Cred că tre¬

buie Să ne reîntâlnim la pici¬

oarele lui Isus, aproape dc

locurile deunde am pornit. La

Icoană.

Au este cazul sâ nc ne¬

găm unii pe alţii. Ci să rf-

cunoaftem realizările pozi¬

tive a7e fiecăruia: construirea

unui căm.n, editarea unei pub¬

licaţii f ridicarea unui monu¬

ment măreţ, continuarea lup¬

tei ideologice contra duf mani¬

lor din ţară prin cărţi fi fapte de

ajutor, prin tăcere fi rugăci¬

une. Cred că este cazul sâ

încercăm a ne tolera fi a ne

reîntâlni, pentru a lăsa o ico¬

ană frumoasă, de ceea ce am

fost fi am însemnat pentru

neamul românesc. Este de da¬

toria noastră, a fiecăruia, dc

a creia un climat de pace fi

dragoste, de regăsire, trecând

peste ofense fi nedreptăţi

personale. Atunci când vom

începe a ne regăsi intre noi,

pe căile neamului fi ale prin¬

cipiilor eref tine, vom reînvia

spiritul generaţiei noastre,

trecând Cu fruntea sas, peste

pragul acestei vieţi, lăsând

exemple de urmat, pentru gen¬

eraţiile române fii viilor are.

Este destul numai să vrem, să

fim Cuprirtfi de lumina fi căl¬

dura idealurilor nostte dintâi.

Iţi scriu aceste gânduri, cu

toată dragostea, pentru preo¬

cupările dc bine, ce le ai.

(£. P.) • • •

-Mă uit pe intimul Poie-

nei ARC-ului. md gândesc fi

nc gândim la viitorul Comuni¬

tăţii românefti din Montreol.

La Jborul pe care-l vor lua

Copii fi nepoţii noftn. La

duşmanii care ar tnea su ne

fure. să nc flit la pământ. La

lupta permanenta cu duş mânui

de moarte al credinţei fi firii

noastre: comunismul. De a-

ceeadonm sândicăm pe Poi¬

ană ţi un altar de rugăciune

fi mulţumire lui Dumnezeu.

Acesta e drumul ce l am croit

La începui cu mintea fj dorul,

fi acum cu braţele. Val-Davtd-,

ul va deveni o permanenţă ro¬

mantica prin Poiana ARC-

ului. {I). $.) • • «

-In Mu. a înec tal din via¬

ţă Tata Icau, negustor din

t*reoni, judeţul C araş -Sevcrin.

Talul Dr-uUti Ion lotu, ars de

tnu, ta crematoriu, cu echipa

Audoleanu . Si^gquM, Dragof

Popovici, Datau, echipă care

n’a avut norocul sâ marcheic

ca răscrucea sămuraică a pe¬

depsirii chiorului monstruos

fi ucigaş, vătaful lojelor ma¬

sonice din România fi argatul

sceleratului Carolll. E.l, Tata

Iova, a pus ţăranii din Carăf

pe drumul mântuirii. Lumea,

în ciuda tuturor prigoanelor fi

spălărilor la creier, Va iubit

până la mormânt. Au venit mii

de oameni, dela mari depărt¬

ări, la înmormântare. Dumne¬

zeu să-l ierte fi să-l odihne¬

ască cu drepţii. De acum este

cu feciorul său iubit fi cu Io¬

nel Helgea, care Va apreciat

ca pe-un ţăran cu inimă de

rege, plin de bunătate fi dra¬

goste, ftiutor fi jertfelnic.

(!>■ S.)

-Mai târziu, când din ordi¬

nul satrapului Câhnescu au

fost impufCdţi fără judecată

sule de tineri, pe toată ţara,

fi expuşi in pieţe publice ţi

la cruci ie drumuri, la Turda,

in oraşul meu natal, au căzut

între alţii şi doi fraţi de ai

mei de Cruce: loan Mariş şi

Emil Cucerzan. Primul avo¬

cat, al doilea preot. Au fost

îngropaţi, in secret, hi cimi-

irul deţinuţilor, in groapă co¬

mună, fără sicrie. După vreo

trei săptămâni dela acest tra¬

gic eveniment, mă găseam la

Tţirda, învoit dela serviciu.

Myom întâlnit cu tatăl lui

Mariş şi cu fratele lui Cucer¬

zan, şi am pus la calc, împre¬

ună, să deshumam trupurile

celor doi, pentru a le pune in

sicrie fi a le face înmormântare

creştinească. Planul Vam re¬

alizat intr’o noapte ploioasă.

A fost enorm de greu. Am săp¬

at altă groapă, care să înca¬

pe cele două sicrie. Am adus

un preot tânăr, dc mare încre¬

dere, care a slujit prohodul.

Iar eu am avut rolul de can¬

tor. După câteva săptămâni,

cineva care ne-a văzut l a lo¬

cuinţa lui Mariş, la Sanduleş-

ti, ne-a trădat. Am fost ares¬

taţi. Pe mine m’a interogai

poliţia Ploieşti. S'au putui

scoate nimic dela nai. Azi,

dc aici, din America, ticau

să md uit adânc, in ochii ace¬

lora care ne acuză de crime.

Că a murit şi lorga? Că a fost

pedepsit samuraic, Călincscu,

satrapul chior ţi robit hrube¬

lor secrete? In lupte de aces¬

tea, de destin, curge sânge,

de ambele pd~ţi. Se va jude¬

ca Dumnezeu fi neamul liber

de mâne. (I. S.) • • «

-Prime s corespondenţă

din ţară. Eoamctea şt -a făcut

apariţia. In capitală nu se mai

pot obţine nici oase. Cine are

legături cu salul, mai poate,

conveni fi ajunge la ceva aii-

mente. Moralul e extrem de.

scăzut. Manifestările tradi¬

ţionale ale Crăciunului, au

fost reduse, fără entuziasm.

Soi, aici. Suntem uniţi sub

sculul bisericii. Lumea ro¬

mâneasca ifi dă scama că ne

aflăm la o răspântie grea. De

fapt, zidul credinţei e atacat

viguros de li f iţe le iniutterecu-

lui, prin mijloace, pe cât, ma¬

chiavelice şi satanice. Sunt

convins că pana la urma duf-

nami lui H.istos vor fi mmi-

C'l: (O. L.) ♦ • •

-Mai ales \ă mulţumesc

pentru aTrandafirul dela Maţ.

adahovd<i'\ In această săptă¬

mână a Patimilor Domnului,

m’a impresionat mult această

punere la punct, Md aşteptăm

s'o facă cineva. Da. Soi am

păcătuit, penirucâ ne-am luat

la trântă cu Salon. Am accep¬

tat lupta deschisă. Salan nr-q

scuipat fi ne-a mânjit Cu no- &

roi. Au fost momente când di¬

avolul ne-a doborît. Şi o să

mai cădem, penirucâ Suntem

oameni. Cine nu este om fi

se simte nevinovat sâ ia pia¬

tra fi să arunce m noi. Su¬

mai Cine n’a fost pe front nu

cunoafte căderile. Dc câte

ori trebuie să te trântefli la

pământ fi sâ te murdăreşti

de noroi, ca să câfligi o de¬

coraţie! Cei care ne critică

n’au avut curajul să intre vş

luptă. Au făcut pactul cu d:a-

volul ca şă-i lase in pace

De aceea li-se parc că au hai¬

nele curate. Da. Soi ampdcq-

tuil. Şi, Dumnezeu ne-a pedep- '•

sit fi ne mai pedepseşte în¬

că. Se supunem judecăţii

LUI. Ceilalţi să-fi vadă dc

curăţenia sufletelor lor fi să

ne lase în pace. (R. 8.) • • •

-Ieri a fost Duminecă. Am

fost în câmp fi am pus mâna

pe grâu. Grâul era in floare,

mică, galbenă, pulbere. Şase

ani de când nu mai pusesem

mâna pe un spic de grâu. M[

am simţit ameţii fi m’a podi¬

dit slăbiciunea plânsului.

Prietenul meu, francez, ni»

mai smţia grâul. Su mai ve¬

dea prin grâu. 4f fi vrut şă-i

explic fi nici sâ explic n’am ^

-îndurerat de vestea mor.

fit lui Hadia Gărnraţâ fi \n

finit de amărât de mi feliile ce

mă înconjoară, încerc sdmi

găsesc un echilibur, să-mi

explic existenţa mea fi a no¬

astră, in lumea in care trăim

Vom fi oare capabili să nc

păstrăm pe linul neam tlui fi a

idealului românesc? Md uit lo

mai putut. Lumea a uitat că

fiecare boabă va înflori până

la sfârşitul veacurilor in pa¬

ne a trupului Celui care e tn

agonie şi se va răstigni mer¬

eu, până ce ne vom trezi fi

mântui fi noi. Ţie pol să (i-o

spun. Sumai de asta, n'am

sâ înjur. Penirucâ ai dreptate.

Gândacii care ne-au jdeut mu¬

şuroaie , nu trebuie, la necaz,

sd ne scadă arderile sacre.

Grâul hun înfloreşte la fel/

hrană vieţii. (I. M.) y

cei din jur. Câtă laşitatef

Câtă depravare morală. Mai

dureros decât orice e specta¬

colul când fraţi dc aceeaşi

credinţă se ponegresc, se lo¬

vesc, sc înşeală, făcând jo¬

cul satanic al celor fără Dum¬

nezeu, lată dece, când găs¬

esc pe cineva ginstit, curat

la suflet, pâr’că-mi remoiesc

Speranţele pierdute, îmi des¬

creţesc fruntea şi ma simt tn-

păcai cu mine însumi, cu lu¬

mea şi cu Djm iezeu. Simt ne¬

voia de a md descărca, dc a

spune tuturor că văd, că simt

cum suntem manevraţi de for¬

ţele satanice, secrete, De a-

ceea Vă dau dreptate. Sunt

absolut convins că acesta e

adevărul. (G. 8.)

ADMINISTRATIVE

•De ia 15 Mai şi până la

15 August, 1971, s’au primit

la administraţie următoarele

abonamente şi donaţii:

(57), Paul Grishman $10.00;

(58) , Emil Mircuşiu $10.00;

(59) , Rev. George Mureşan

$10.00; (60), Petre Sultana

$15.00; (61), Alexandru Fon-

ta $10.00; (62), John Almâjan

$10.00, (63). John Covinca

$10.00; (64), Ion Câlvârâşan

$10.00, (65), Dr. Luca Sezo-

nov $15.00; (66), George Boc;-

ioagă$l5.00; (67), G. Popes-

cu-Botoşani $10.00; (68), Do¬

ina Oşteanu $5.00; (69), Ucob

Stan $10.00; (70), George Bâl-

aşu $15.00; (71), Victor Con-

staminidis $10.00; (72), Gri-

gore Butoi $10.00; (73), Rev.

Florian Gildâu $20.00; (74),

Prof. D. Lungu $16.00; (75),

Const. Dimitriu $10.00; (76),

Su-lian Stanicei $5.00; (77),

N. N. $10.00; (78). George

Bulumete $10.00; (79), Ion

Căi vâră şan $10.00; (80), Dr.

M. Ronnett $10.00; (81),

Petre Mureşan $10.00; (82),

Traian Lascu $10.00; (83),

Ileana Petrescu $10.00; (84),

Victor Madincea $20.00; (85),

Pr. Anchidim Uşeriu $10.00;

(86), Dr. Stela Tudoran $15.00;

şi (87), Ion Creţu $10.00.

Tuturor le extindem şi pe

această cale cele mai calde

şi sincere mylţuraifi pentru

sprijinul ce ni-! acordă pentru

a ţine in viaţă acest .stindard

al afirmării exilului nostru pe

plan creator. • • • •

•DESENUL din capul pagi-

nci a 6-a, a fost reprodus după

VREMEA, numărul de Paşti

din anul 1938. VIG NETE LE

din cuprinsul acestui număr,

se datore sc pictorului IonMirea

din Paris. ADMINISTRAŢIA

DRUM • APARE TRIMESTRIAL-

Redactori*.

VASILE POSTEUCA P O Box 105

Maokato, Ham $6001 U.SA.

Abonamentul

nicolae novac 9406 Farmei Urm

Hkhland. lnd. 46322

U2M.

. .510.00

MariuAcn&t'U' abonamentele w «*r uimite numai pc numele şi Ia

4drc*< J-im Vasilc