Friedrich Schiller

Figura cu voal de la Sais

(Tânărul din Sais)

Mânat de-ncinsa sete de-a cunoaște,

Un tânăr spre Sais își poartă pașii,

Dorind să-nvețe tainica știință

De preoții Egiptului păstrată.

Cu timpul el trecu prin multe trepte

Spre adâncimi și culmi spirituale,

Păstrând în suflet infinita sete,

Întruna fiind dornic să cunoască.

Maestrul său abia de dovedea

Să țină pasul iutelui discipol,

Cari, motivând, să spună nu-nceta:

"Au am ceva, de nu am tot întregul?

Au poate Adevărul fi dozat?

El nu e sentiment, nu e sumat

Și comparat – mai mic, egal, mai mare.

Au nu-i indivizibil Adevărul?

De scoți un sunet dintr-o armonie,

De o culoare scoți din curcubeu ,

Ce va rămâne-atunci – nimicnicie,

De nu-i păstrat totalu-n întregime."

Odată conversând ei tot așa

Ajuns-au într-o sală circulară

Și-o falnică figură cu voal

I-atrage brusc atenția ageră.

Debusolat, de-nvățător întreabă:

"Ce este, ce ascunde acest văl?"

"Acolo-i... Adevărul", – replică.

"Cum vine?! – exclamă, – Oare-i posibil?

Râvnesc spre Adevăr; eu alt scop n-am,

Și iată El i-ascuns aici de mine?!"

La care hierofantul remarca:

"Măreața Isis însăși spune bine:

Vreun muritor să nu-mi ridice vălul,

Pân nu îl dau la-o parte chiar eu însumi.

Și-acela cari cu mâna-i nărăvașă

Va smulge nepermis pocrovul sacru,

Acela..." – "Ce?" – "Vedea-va Adevărul".

"Ciudat oracol, zău. Și tu nicicând

N-ai ridicat acest acoperământ?"

"Nici n-am fost ispitit în fapt sau gând."

"Nu pot să te-nțeleg. De ne desparte

De Adevăr voalul ăst subțire..."

"Și Legea, - ferm maestrul l-întrerupe. –

E mult mai important decât îți pare:

Subțire și ușor e pentru mâini;

Amar și greu e pentru conștiință."

Se-ntoarce la sălaș îngândurat,

Iar dorul de-a cunoaște-i fură somnul.

La miez de noapte iată-l în picioare

Ș-involuntar spre templu pașii-l poartă.

Pe zid urcă și-n salt s-a pomenit

Chiar în rotunda sală-ntunecată.

E singur, tulburat. Tăcere-adâncă.

Ecou confuz al umbrelor secrete.

Selena-a sa lumină prin cupolă

Trimite, argintind văzduhul mut.

De parcă-a coborât Zeița însăși –

Figura sub arcade strălucește.

Se-apropie-ngrozit cu pas incert,

Obraznic spre voal și-întinde mâna,

Dar e străfulgerat de spasme reci,

Fiind respins de brațe nevăzute:

Biet june, ce-ai de gând? – aude clar

Vorbind în el drept-credincioasa voce. –

Să pui vrei la-ncercare chiar Preasfântul?

Oracolul spunea că, făr de Ea,

Să nu-i ridice vălul muribunzii.

Dar oare nu tot ăsta-adăuga:

"Dezvelitorul vede Adevărul"?

Ah, fie ce va fi! Eu îl ridic!

Și strigă cu glas tare: "Vreau să-l văd!"

"Văd!" – batjocoritor redă ecoul.

Voalu-l ridică și ce văzu?

Nu știu... Dar ziua-a doua îl găsi

Un preot. Era palid, fără simțuri,

Întins la piedestalul marii Isis.

Ce-a fost sau ce-a văzut – nu a vorbit.

Nu-i mai aduce viața fericire.

Durere surdă l-a făcut închis

Și l-a adus curând în grota morții.

Doar una repeta ca-avertizare

Acelor care-ndată vreau să știe:

"Vai de acel cari vine la-Adevăr

Împovărat de grea vinovăție!

Atins astfel, El n-o s-aducă bine."