IONITA NICULAE

FORMAREA

SISTEMULUI

PLANETAR

TARGOVISTE

1

2011

Nepotului meu Ionita Vlad Mihai

MOTTO: I – Dumnezeu a dezvaluit din secretele sale, numai oamenilor iscoditori!

MOTTO: II – Daca omul ar cunoaste adevarul absolut despre Lume si Univers, viata nu ar mai avea niciun farmec!

Capitolul I

Din cele mai indepartate timpuri ale istoriei si o data cu formarea si consolidarea constiintei de sine, oamenii au inceput sa se preocupe tot mai mult de cunoasterea mediului inconjurator, deoarece de cele mai multe ori le-a fost ostil.

Fiind prin definitie fiinte sociale, s-au organizat in ginti,triburi,ulterior popoare si state,au putut transmite pe cale orala, mai tarziu scrisa,experienta lor catre noile generatii,asigurand astfel conditii tot mai bune de subzistenta si perpetuare a speciei umane ,

Organizarea sociala a fost necesara,deoarece,aproape pe fiecare continent al globului au avut de intampinat fenomene si catastrofe ce le-au periclitat sau chiar suprimat viata ,cum ar fi: incendii,eruptii vulcanice,inundatii,cutremure,lipsa apei sau hranei .

Din experienta acumulata,constatand ca unele fenomene se repeta in timp si la intervale regulate,cum ar fi ciclurile zi-noapte,anotimpurile, alternarea unor perioade secetoase cu altele ploiase, si-au format tot mai mult convingerea ca este cineva, o forta suprema, care le dirijeaza si isi impune astfel vointa.

A aparut credinta pluriteista in zei ai diferitelor fenomene ce le-ar fi putut fi daunatoare sau folositoare, dupa caz, adancind preocuparea si experienta cunoasterii in acest sens.

Incepand cu civilizatia egipteana s-a format credinta monoteista,in care zeul suprem era Soarele.

Daca au fost fenomene care i-au periclitat existenta sau i-au inspaimantat, fara indoiala ca privind bolta cereasca oamenii au fost fascinati.

Rotirea boltii ceresti si relatia dintre pozitia stelelor si diferite evenimente care se produceau ciclic, au determinat la oamenii cei mai luminati ai civilizatiei antice,

2

convingerea ca exista o legatura intre acestea si facand ca primele stiinte sa fie astronomia si astrologia.

Au fost intocmite calendare si cataloage cu pozitia stelelor,unele de o precizie incredibila, avand in vedere mijloacele tehnice primitive de care au dispus si demonstrand ca eforturile nu au fost zadarnice.

Aceste cunostinte au ramas apanajul unui numar extrem de redus de astronomi, savanti, filozofi ai vremurilor lor,majoritatea oamenilor pana aproape de secolul XX avand idei gresite despre Pamant si Univers.

La aceasta a contribuit si o parte dintre religiile imbratisate de majoritatea popoarelor lumii, ce au impus tabuuri in acest sens, ajungandu-se in Evul Mediu, indeosebi in Europa, cu pedepse capitale impotriva ereticilor, ce incercau sa explice ca lucrurile stau cu totul altfel.

Mijloacele primitive folosite pentru urmarirea miscarilor stelelor pana la descoperirea lunetei,deplasarea unora pe bolta cereasca dupa alte legi, aparitia aleatoare a cometelor, precum si teza ca Pamantul se afla in centrul Universului,au facut imposibil de inteles si explicat aceste fenomene.

Astfel, pentru a se pune capat unor dispute in jurul diferitelor ipoteze, care nu puteau fi demonstrate datorita lipsei mijloacelor si necunoasterii legilor mecanicii ceresti, s-au impus tabuuri cum ar fi : “ maestro dixit “, “ crede si nu cerceta” , “ Biblia spune”…

Descoperirea lunetei de catre Galilei in 1609, a deschis calea construirii de mijloace tehnice mai perfectionate si a permis urmarirea tot mai precisa a lumii mirifice a boltii ceresti, convingand astronomii ca numarul stelelor este cu mult mai mare decat cele observabile cu ochiul liber . Acestea, plus mijloace de masurare tot mai precisa a timpului si admiterea adevarului ca Soarele este o stea ca multe altele, au ajutat acestor genii ale Renasterii, care au fost Kepller si Newton sa descopere primul legile miscarii planetelor si celalat legea atractiei universale .

Inarmati astfel cu mecanismul de calcul matematic si telescoape tot mai perfectionate, astronomii secolelor urmatoare au reusit sa descopere si sa calculeze cu precizie orbitele a noi planete si a satelitilor acestora precum si ale cometelor.

Un lucru deosebit de interesant este acela ca pe masura adancirii cunoasterii Universului, fiind fotografiate si cercetate galaxii situate la milioane si chiar miliarde de ani-lumina, apar noi si noi intrebari carora trebuie sa li se dea un raspuns.

Aceasta, deoarece fenomene ce s-au petrecut in miloane si miliarde de ani la departari de ani-lumina, in cazul celor mai apropiate stele si respectiv milioane si chiar miliarde de ani-lumina in cel al galaxiilor, inca nu este posibila sa fie intelese si demonstrate cu argumente credibile,la scara catorva zeci de ani, ce inseamna extrem de putin, ramanand in stadiul ipotezelor sau enigme inaccesibile mintii omenesti .

Varsta si limitele Universului, expansiunea sau comprimarea lui, daca este inchis sau dimpotriva, condamnat la disiparea energiei si racirii, cauzele aparitiei vietii pe Pamant, daca este adevarata teoria creationista sau cea evolutionista si multe altele, raman sa fie in continuare cercetate si demonstrate.

Sunt convins ca in sapte fraze s-ar putea cuprinde adevarul despre Lume si Univers, dar suntem inca atat de departe de acesta, fiind efectuat numai un pas din zece catre el, astfel ca savantii, oamenii de stiinta, vor avea continuu de munca pe cale grea si frumoasa de apropiere a acestuia .

3

Cunostintele acumulate pana in prezent, ne conduc la un adevar si anume acela ca, pe scara infinita a timpului, materia in interactiune cu energia din Univers, este supusa continuu transformarilor de la nivel atomic la cel galactic.

Se cunoaste in schimb foarte putin despre proprietatile a ceea ce numim generic materie.

Numai pe intervalul de temperatura de la 0 K la circa 3500-4000K , toate elementele si substantele cunoscute pe Pamant , trec de la forma solida la cea lichida, gazoasa si plasma.

Este cert insa ca in componenta stelelor,exista materie care ajunge la multe milioane de grade si presiuni enorme, si ale carei proprietati si caracteristici sunt numai estimate pana in prezent, valori inalte ale acestora fiind atinse pentru timpi extrem de scurti in exploziile nucleare si termonucleare .

De asemenea,in aceste conditt, exista multe alte forme de manifestare ale energiei, ale caror cauze sunt inca necunoscute si care actionand conjugat, determina transformaraile de la nivel subatomic pana la cel macrocosmic.

In acest context, trebuie analizate si concluzionate fenomenele cercetarii si care au putut influienta si determina formarea Sistemului Solar.

CAPITOLUL II

Pana in prezent s-au emis o serie de teorii privind formarea Sistemului Solar, dar nici una nu a fost unanim recunoscuta ca fiind adevarata, deoarece nu s-a putut raspunde la numeroasele intrebari generate in contextul respectiv.

Pentru a se ajunge la un astfel de rezultat, este necesar ca orice ipoteza sa poata fi verificata prin legile fizice, chimice si calculele matematice cunoscute, respectiv demonstrate.

Dificultatea mare in cercetarea acestui fenomen este provocata de necunoasterea tuturor legilor de manifestare a materiei stelare la inalt nivel energetic, precum si imposibilitatea verificarii practice.

Iata unele din intrebarile care intr-o ipoteza sau alta incepand cu “de ce”, nu au putut inca primi un raspuns corect, generand mari indoieli asupra acestora.

1) Momentul inertial insumat al tuturor planetelor este mai mare decat cel al Soarelui, desi masa acestora reprezinta in total abia 1,4 miimi din masa astrului .

2) Miscarea de revolutie a fiecarei planete se face pe traiectoria unei elipse.3) Planeta Venus se roteste invers fata de celelalte.4) Luna, dar si numerosi alti sateliti, au permanent orientata aceeasi fata catre

planeta in jurul careea se roteste, fiind ceea ce se numeste sincron .5) Planetele telurice si asteroizii, au o densitate mai mare decat cele gazoase,

cuprinsa intre 2,8-5,5g/cmc, fata de 0,7-2,2 g/cmc.6) Revolutia planetelor se face pe traiectorii apropiate de planul eclipticii si in

acelasi sens, cu exceptia lui Mercur, al carui plan este inclinat cu 7 grade si Pluton cu 17 grade, acestea avand si o excentricitate mare de 0,2 a orbitelor lor .

4

7) Unele nu au atmosfera, s-au aceasta este extrem de rarefiata, Mercur, Marte, Luna, asteroizii, in timp ce pe Venus exista o presiune de 92 bar.la sol, pe Terra 1 bar., in schimb aici exista o uriasa cantitate de apa ce ar putea acoperi intreaga suprafata cu un strat fluid a carei grosime ar fi de 2300m .

8) Existenta unor asteroizi ce evoluiaza pe orbite foarte inclinate si chiar retrograde.

9) Planetele gazoase, gigante, au o viteza de rotatie foarte mare,intre 10 ore Jupiter si 17 ore Neptun, in ciuda dimensiunilor foarte mari .

10) Axul de rotatie al lui Uranus este inclinat la 98 grade, fata de verticala pe planul orbitei sale.

11) Existenta unor inele in planul ecuatorial al unor planete mari.12) Traiectorii parabolice si hiperbolice ale cometelor,unele cu orbite interioare

Sistemului Planetar, iar altele exterioare.13) Revolutia inversa a circa 1/3 din numarul satelitilor planetelor gazoase.14) Planetele gazoase se compun indeosebi din hidrogen si heliu, elemente care

formeaza impreuna peste 99% din masa Soarelui.15) Sistemul Solar este independent inertial avand o mare stabilitate.

Analizand Sistemul Planetar in detaliu, se poate spune fara teama de a gresi ca singura lege general valabila este exceptia, lucru ce a sporit si mai mult dificultatea unei teorii valabile.

La aceste informatii, putem adauga prelevarea de mostre ale solului lunar, fotografii ale satelitilor, asteroizilor si planetelor, ce au opermis adancirea cunoasterii asupra compozitiei si formei suprafetelor acestora.

Datorita formidabilei dezvoltari tehnologice, a cunoasterii legilor de miscare si interactiune ale tuturor acestor corpuri ceresti,este necesara si posibila elaborarea unei noi teorii care sa dea raspunsuri corecte si coerente cat mai multora dintre intrebari, si de ce nu, chiar integral.

Teoriile emise incepand din secolul XIX, privind formarea sistemului Planetar, s-au dovedit incomplete, lasand numeroase intrebari fara raspuns, exceptand teoria creationista, si pe care cu tot respectul, o exclud in demersul meu mai departe .

Savantii ultimelor secole au facut eforturi, au lansat ipoteze diferite, dar s-au lasat infranti de saracia informatiilor disponibile.

In prezent, in lumea stiintei este acceptata teoria conform careea, simultan cu concentrarea prafului cosmic in Soare, s-au format succesiv mai multe inele, zise de acretie, dinspre orbitele exterioare spre cele interioare si din care ulterior s-au constituit planetele prin concentrarea gravitationala a materiei acestora.

Desigur ca aceasta teorie, ca oricare alta, pentru a fi credibila, trebuie sa dea raspunsuri argumentate stiintific, chimic, fizic si matematic, oricarei intrebari.

Din pacate si cei care au emis-o si sustinut-o, s-au indoit de veridicitatea ei, ramanand numai la stadiul ipotetic.Marea dificultate in atingerea adevarului privind formarea Sistemului Planetar,consta fie in saracia informatiilor intr-o prima parte, fie in volumul urias al acestora in prezent, si din domenii din cele mai variate ale stiintei.

Am in vedere astronomia, geologia, hidrologia, petrologia, astrofizica, biologia si chimia, fiecare din acestea cu ramuri si subramuri ce necesita o ingusta si profunda specializare pentru insusirea lor.

5

Adaug aici cunoasterea si exploatarea unor avansate tehnologii si aparaturi, de la microscoape la telescoape, destul de costisitoare, pentru insusirea carora este nevoie sa treaca ani si zeci de ani, un urias volum de informatii accesibile la nivel global si in care sunt angrenate genii ale stiintei si tehnicii mondiale.

CAPITOLUL III

In ultimii doua zeci de ani, am facut o mare pasiune pentru lectura, abordand domenii din cele mai diferite, si insusindu-mi sfatul marelui cronicar roman al secolului XVII, Grigore Ureche, care in limbajul sau arhaic spune :”nu este lucru mai de cu folos pentru omul zabava, decat cetitul cartilor”.

Desigur,avea in mod absolut dreptate in epoca sa, dar in prezent au aparut mijloace noi, moderne, de informare si culturalizare, la care toti oamenii au acces, ziare, radioul, televiziunea, internetul, si fara indoiala progresul nu se va opri aici, fiecare cu avantajele si dezavantajele sale, contribuind la umanizarea omului .

Intamplator am citit doua carti.Una,trata probleme ale Universului in general si a doua,trata probleme ale

scoartei terestre.Am fost intrigat de faptul ca teoriiloe privind formarea Sistemului Planetar erau

incomplete, incoerente,lasand multe intrebari fara raspuns.Mi-am propus astfel,sa abordez aceasta problema, cu convingerea si speranta ca

daca voi ajunge la un rezultat va fi foarte bine, daca nu, nu are de ce sa-mi fie rusine.

CAPITOLUL IV

In acest scop, am plecat de la o axioma,pe care am definit-o astfel :“SISTEMUL PLANETAR NU A FOST DINTOTDEAUNA ASA ! “

Acest lucru este evident cel putin in cazul planetelor telurice si al centurii de asteroizi.

Planeta Mercur a suferit un impact major ce a provocat incretirea scoartei acesteea, pe Venus s-au descoperit urme ale vulcanismului si recent un mare impact pe suprafata acesteea, platforme continentale,munti si “mari” formate din revarsari de lava, forme asemanatoare ale scoartei fiind si in cazul planetei Marte, dar care are si un vulcan urias Olimpus, cu o inaltime de 27km si a carui baza atinge 480km.

In privinta Terrei,uriasele modificari ale scoartei sunt la vedere.Strate sedimentare cu grosimi de 10-20km si mai mult, urcari si coborari ale platformelor continentale, derive mari ale continentelor, vulcani activi etc.In ceea ce priveste centura de asteroizi, copusa din peste 10.000 de corpuri telurice ce graviteaza pe orbite diferite, intre 1,5-5,0 U.A., cu perioade intre 1,5-15 ani, cu inclinari ale acestora intre 0-35 grade, fiind consecinta unei planete care s-a mai format, fie a uneea care s-ar fi dezintegrat in urma unui impact.

6

De asemenea, viteza foarte mare de rotatie a planetelor mari, gazoase, ce a generat in planul ecuatorului fiecareea, sateliti ca urmare a fortei centrifuge, este dovada mai mult decat evidenta a faptului ca ele s-au format in urma unor fenomene violente, de mare energie.

Toate acestea, m-au motivat si mi-au indreptat energia intr-un efort individual, studiind peste o suta de carti, unele de doua, trei sau chiar patru ori, urmarind aflarea raspunsului la intrebarea:”CE EVENIMENTE SI FENOMENE AU GENERAT SITUATIA PREZENTA ?”

Am incercat astfel sa merg inapoi in timp, ca pe un fir al Ariadnei, emitand ipoteze, pe care sa le confrunt cu legile cunoscute, fizice, chimice si matematice, urmand sa la anulez, sau dupa caz, sa le pastrez.

M-am folosit intens de revelatie, intuitie si inspiratie, incercand sa merg dincolo de limita fenomenelor cunoscute si sa sparg astfel secretul acestei enigme cosmice.

In final am ajuns la un rezultat, sub forma unei teorii noi, diferite si chiar opuse celor vehiculate pana acum, pe care o propun pentru o analiza critica a savantilor, oamenilor de stiinta, si chiar a celor mai mult sau mai putin initiati, fiind necesare in continuare eforturi pentru confirmarea si de ce nu, negarea celor sustinute de mine.

La urma urmei, si aceasta de cand este lumea, orice teorie este emisa, tocmai pentru ca ulterior sa poata fi contrazisa!

Consider ca, nu trebuie facuta nici o legatura intre cele scrise de mine aici si legenda cunoscuta, fara indoiala, in multe limbi, conform careea un nebun (prost) arunca o piatra intr-o apa adanca si douazeci de savanti se vor inneca straduindu-se sa o scoata.

In eforturile de a proba ca asa s-au intamplat lucrurile sau dimpotriva, nimeni nu-si va periclita viata, sanatatea sau libertatea, cum din pacate s-a intamplat in Evul Mediu, ci dinpotriva, vor contribui la progresul cunoasterii stiintifice cu efecte benefice pentru omenire.

CAPITOLUL V

Ca o concluzie a studiilor mele, le sintetizez in trei fraze astfel:1. PLANETELE TELURICE, MERCUR, VENUS, TERRA cu LUNA SI MARTE,

AU APARTINUT ACELUIASI CORP COSMIC!2. JUPITER, SATURN, URANUS, NEPTUN SI PLUTON CU SATELITII

ACESTORA SI COMETELE, AU FOST GENERATE DE ACELASI EVENIMENT-FENOMEN!

3. APA SARATA SI AZOTUL ATMOSFERIC DE PE TERRA SI BIOXIDUL DE CARBON DE PE VENUS, AU O ORIGINA ESTERNA ACESTOR PLANETE!

1. Argumente in favoarea primei afirmatii am gasit foarte multe si cred eusuficiente.Asfel, toate sunt compuse indeosebi din elemente grele, altele dexcat hidrogen si heliu, care exprimate in procente sau parti per milion, dupa caz, sunt apropiate inclusiv in centura de asteroizi, in conformitate cu clarkul cunoscut al materiei telurice.

Astfel douasprezece elemente din Tabelul lui Mendeleev, constituie insumate 99%din aceasta, in timp ce toate celelalte fiind rare si foarte rare abia formeaza 1%.Toate aceste planete au incretiri ale scoartei ce au generat munti, unele platforme continentale granitice, au revarsari de lava ce constituie asa zisele mari.

7

Densitatea materiei continute este aproape aceeasi: 5,2-5,5g/cmc,exceptie fiindLuna cu 3,8g/cmc si Marte cu 4,1g/cmc,datorata unor cauze obiective, cum voi demonstra mai departe.

Trebuie sa retin in treacat atentia, ca aceasta materie telurica se mai afla din belsug innucleul Soarelui , savantii fiind aproape unanimi de acord ca acesta se compune din 80% hidrogen, 19% heliu si 1% elemente grele , ce au o densitate net mai mare decat primele doua.

Pentru sceptici trebuie sa mentionez ca acest 1% din masa astrului contine de 3300 de ori masa Pamantului!

Acestea impart cele mai importante caracteristici comune, ce evidentiaza faptul ca au apartinut aceluiasi corp, dar fara indoiala ca mai sunt si altele.2- Planetele mari zise si gigante gazoase, au mai multe caracteristici comune, ce evidentiaza indubitabil faptul ca, au fost generate de acelasi eveniment-fenomen.

a) Sunt compuse indeosebi din hidrogen si heliu, in procente apropiate si contin in cantitati net mai mici siliciu, sulf, metale precum si unele combinatii ale hidrogenului, amoniac(NH3), metan(CH4), hidroxil(H2O), bioxid de carbon(CO2) si alte substante evidentiate indeosebi in satelitii acestor planete si care se afla cu siguranta si in nucleul lor.

b) Toate aceste planete, in ciuda dimensiunilor, au viteze de rotatie, care pot fi calificate ca extrem de mari.Astfel Jupiter, la un diametru de 140.000km, executa o rotatie completa in mai putin de zece ore, de unde rezulta o viteza periferica la nivelul ecuatorului propriu, hipersonica, de 12km/sec.Acelasi lucru se poate spune despre Saturn cu “numai” 10km/sec., in timp ce Uranus si Neptun, cu diametre de cate 50.000km, se rotesc, este drept ceva mai lent, in 15 ore si respectiv 17 ore.

c) Fiecare dintre aceste planete are in planul sau ecuatorial sateliti, care se rotesc sincron, cu excentricitati si inclinari ale orbitei lor apropiate de zero, ceeace demonstreaza cu prisosinta ca s-au format o data cu planetele-mama.

In treacat, trebuie sa mentionez aici planeta Pluton, careia mai recent savantii i-au retras acest statut, fiind considerat ca satelit din cauza marilor deosebiri cu celelalte patru planete. Are, se pare,o densitate net mai mare, excentricitatea si inclinarea orbitei de asemenea, si chiar daca are doi sateliti proprii si executa o miscare de revolutie in jurul Soarelui, este considerat satelit.De fapt, Pluton a fost la origine un satelit al lui Neptun, lucru pe care-l voi detalia mai departe.

d) Fiecare planeta gazoasa are si sateliti care evoluiaza pe orbite cu excentricitatea mare si inclinarea diferita sau chiar retrograda fata de planul ecuatorial al ei.

e) Cometele aflate pe orbitele interioare acestor planete, au o mare excentricitate, parabolica si chiar hiperbolica a traiectorieie, si inclinari net diferite fata de palnul eclipticii, in timp ce planetele mari, graviteaza in planuri foarte apropiate de acesta .

f) Din compozitia satelitilor acestor planete si a cometelor, lipsesc heliul, element neutru chimic si hidrogenul natural, desi acestea constituie impreuna cea mai mare parte din masa unei planete.

8

Fenomenul este cunoscut si explicabil prin faptul ca aceste elemente avand cea mai mica densitate, s-au plasat in atmosfera initiala a acestor corpuri si datorita campului gravitational slab al lor, au fost spulberate de vantul solar.

3- a) In mod absolut sigur, apa nu s-a aflat pe Terra in faza formarii acesteea.Incercarea de a justifica formarea platformei continentale Pangeea, ca urmare a prezentei apei si respectiv a oceanului Thesis, in faza initiala a genezei, este gresita.Aceasta, deoarece a fost avansata ipoteza ca apa ar fi fost continuta in asteroizi, care prin concentrare gravitationala, au format Terra in faza primara, pentru ca apoi datorita densitatii mai mici, aceasta sa fie impinsa spre suprafata planetei.

Asteroizii, nu contin si nu au avut niciodata apa, chiar daca avem in vedere legenda conform careea, s-ar scoate “apa din piatra seaca”.

Ori, pe celelalte planete telurice si pe Luna, nu a fost descoperita apa, cu exceptia unui mic procent in atmosfera venusiana .Daca aceasta ipoteza ar fi corecta, ar trebui ca si pe celelalte planete sa fie apa intr-o proportie apropiata cu masa lor, ceeace nu este cazul.

Pot excepta de la aceasta, planeta Mercur,care datorita apropierii de Soare si temperaturii diurne, ar fi pierdut-o oricum.

b) Origine extrem de incerta si asupra careea inca, nu au fost emise nici macar ipoteze,o are azotul atmosferic,N2, existent in proportie de 78% .

In stare naturala,este relativ neutru chimic, iar vulcanii emit indeosebi CO.In privinta oxigenului atmosferic cu 21% aflat in cvasitotalitate in stare

moleculara,O2,putem spune ca exista o unanimitate de pareri asupra originii sale, si anume procesele de fotosinteza, ce au avut loc pe Terra, o data cu aparitia vietii.Apa, H2O,clorura de sodiuNaCl,azotul atmosferic, N2, aflat si sub forma de amoniac NH3, precum si in procente foarte mici CaO, si ionii metalici, care au format ulterior nodulii ce s-au depus in timp pe fundul oceanelor, au apartinut unui singur corp cosmic cu diametrul de 1300km, ce a izbit Terra in Precambrian, cu o viteza de cel putin 11km/sec., si pe care eu l-am numit Hidros.

Impactul, s-a produs asupra partii sudice a Pangeei, denumita de specialisti Gondwana, in SE Africii actuale, cu consecinte considerabile asupra soartei ulterioare a Terrei (Pamantul), dintre care cele mai importante au fost:

- fisurarea adanca a placii respective, urmata de ruperea Anctarticii, Australiei, si subcontinentului Indian si apoi deriva acestora ;

- ruperea continentului America de Pangeea, cu formarea ulterioara a Oceanului Atlantic ;

- foarte probabila si ruperea Laurasiei, pe aliniamentul muntilor Urali;- a imprimat miscarea de precesie a Terrei;- a realizat suprapunerea marginilor continentelor mentionate, peste

placa bazaltica a marii Thetis, in acel moment, fara strop de apa ;- apa in stare fluida s-a revarsat, ocupand zonele joase ale globului, si

sub forma de vapori in atmosfera de sera existenta, cu 1-2 bar de CO2;- numeroase transformari fizice si chimice la nivelul suprafetei terestre

si al atmosferei ;c) Volumul urias de dioxid de carbon, CO2, din atmosfera planetei Venus, cu o

presiune de 92bar la suprafata acesteea si respectiv 97% din continutul ei, este exclus sa fie de origine interna , plutonica.

9

Cum am mentionat mai inainte, Terra si Venus au o origine comuna.Si pe Terra exista dioxid de carbon in atmosfera, sub forma gazoasa deci, sub 0,05% numai, dar cel mai mult sub forma de carbonati in stratele sedimentare , fiind orginar din procesele vulcanice.

In realitate, o sfera gazoasa pe care eu am denumit-o “CODOIS”, aflata pe o orbita parabolica continand dioxid de carbon si apa existenta in atmosfera sa, a lovit suprafata planetei Venus, (un impact major, fiind recent descoperit) constituind asa zisa atmosfera de sera si mentinerea unei temperaturi ridicate de 400-450 grade Celsius la suprafata ei.

Acestea,sunt numai cateva dintre argumentele decisive in favoarea celor trei afirmatii majore enuntate anterior.

In continuare, am sa ma opresc cu o analiza critica asupra teoriei acretioniste a formarii Sistemului Planetar, adica a concntrarii gravitationale a materiei in centre de masa, proces in urma caruia s-ar fi format planetele.

Baza acestei teorii, se sprijina pe ipoteza ca, in faza concentrarii intradevar gravitationale a Soarelui, ar fi ramas un disc de materie disipat pe o raza de 4-5 miliarde de kilometri, compus indeosebi din hidrogen si heliu in zona planetelor gazoase si milioane de asteroizi in cea a planetelor telurice.

In cateva sute de milioane de ani,aceasta materie s-ar fi concentrat, formand astfel planetele.

Aceasta ipoteza este falsa, gresita din capul locului.Intradevar,toate stelele s-au format in urma unui proces de concentrare

gravitationala a materiei, in jurul unui centru de masa.Acest lucru este indubitabil, si in prezent putand fi urmarit fenomenul formarii

de stele, din norii gazosi, generat in urma unor explozii stelare.De asemenea, aceasta materie a trecut prin viata mai multor generatii de stele, o

dovada evidenta fiind existenta elementelor grele, a metalelor cu densitati mari si a caror sinteza-fuziune, se produce la temperaturi de ordinul sutelor de milioane de grade si presiuni enorme.

A considera insa ca, de exemplu, planeta Jupiter s-a format in acelasi fel, captand prin forta gravitatiei materia disipata, fie ea si sub forma inelara, este o mare eroare.

Pentru a se putea sateliza in jurul Soarelui, aceasta materie ar fi trebuit accelerata la viteze mari pe orbita.

Astfel, Neptun evoluiaza cu 5km/sec, Jupite cu 13km/sec,Terra cu 30km/sec, Mercur cu 50-60km/sec, in timp ce la nivelul Ecuatorului Solar, viteza periferica este de numai 2km/sec!

Trebuie mentionat aici si faptul ca, la nivelul suprafetei Soarelui viteza de satelizare este de 440km/sec, fiind prima viteza cosmica.

Marele savant Isaac Newton, explicand unor prieteni legea gravitatiei si cum atractia planetelor de catre Soare este anulata de forta centrifuga generata de vitezele mari pe orbitele acestora, a fost intrebat:

- Si cine a facut ca aceste planete sa alerge cu asa viteze?- Divinitatea, a fost raspunsul marelui savant, si acestia nu au mai avut

alte intrebari.Aceasta a fost limita cunoasterii la care a ajuns prin intuitia si geniul sau.

10

Chiar si Albert Einstein, in dialogul cu discipolii sai, a afirmat de mai multe ori ca “Dumnezeu nu joaca zaruri”, vrand de fapt sa spuna prin aceasta ca in Univers, nimic nu se produce intamplator, ci totul evoluiaza in virtutea unor legi fizice, chimice, verificate prin legitati matematice, ce trebuie cautate, descoperite de geniul uman.

Nu trebuie scapat din vedere nici faptul ca, forta gravitatiei este caracterizata din punct de vedere fizic ca fiind foarte slaba, intensitatea acesteea in jurul unei mase, micsorandu-se, cu inversul patratului distantei fata de punctul calculat.

Formarea astfel a planetelor, ar fi trebuit sa aiba loc si in conditiile existentei uriasului camp gravitational solar.

Desigur,existenta centurii de asteroizi, ca fiind urmele unei planete care s-a dezintegrat, sau care s-ar mai fi format, a sugerat aceasta ipoteza acretionista.

Avand in vedere insa ca, aceste peste zece mii de corpuri, compuse din materie telurica, cu masa insumata a lor estimata a fi de o sutime din masa Terrei, sunt disipate pe un spatiu urias si cu orbite avand excentricitatea si inclinarea variabile, concentrarea gravitationala a acestora, pentru a forma o palneta, este exclusa pentru vesnicie, fie si numai la un calcul elementar.In realitate, in faza de formare a Soarelui, de concentrare gravitationala a materiei ce-l compune, uriasul sau camp gravitic, a curatat totul pe o raza de 2-3 ani lumina in cele cateva sute de milioane de ani, cat dureaza procesul de formare al unei stele din materia primara.

Mentionez aici si faptul ca, planul eclipticii si cel in care evoluiaza in medie planetele, difera cu 7 grade fata de cel al planului Ecuatorial Solar, ceeace demonstreaza o data in plus ca materia planetara nu este ramasa in urma procesului de concentrare gravitationala al stelei.

De asemenea, vitezele enorme de rotatie ale planetelor gigante si in special al lui Jupiter, nu puteu fi generate de hidrogenul si heliul disipate pe spatii uriase, extrem de reci si rarefiate, chiar daca intensitatea gravitatiei ar fi fost de mii de ori mai mare.

La aceasta trebuie adaugat faptul ca, in jurul acestor planete au fost generati sateliti sincroni o data cu ele.

Aici se mai poate pune o intrtebare ce ramane fara raspuns, ca multe altele de fapt: satelitii ce evoluiaza pe orbite eliptice mult inclinate sau retrograde si cometele, cum s-au format, de ce origine sunt?

Detaliind evenimentele si fenomenele, sugerate sau invocate in formarea acretionista a planetelor, personal nu am gasit nimic care sa justifice aceasta teorie, in conformitate cu legile fizice, chimice si matematice.

Luand numai cazul Terrei,formarea prin concentrare gravitationala, acretie, nu se poate justifica din foarte multe motive.Nucleul sau are o temperatura estimata la 6000-10.000 grade Celsius si la o adancime de 5-12 km, in cazul scoartei oceanice, respectiv 60-80km in acele continentale, materia telurica se afla sub forma de magma fluida, cu temperatura de peste 1000 grade Celsius.Ori in urma impactului gravitic al unor corpuri, fie ele si de marimea lui Ceres, cu diametrul de 800km, avand o temperatura extrem de mica, apropiata de zero absolut, nu poate genera nici pe departe energie termica,incat sa se ajunga la mii de grade in intreaga masa a lor.

De asemenea impactul lor ar fi avut loc aleator si la intervale foarte mari de timp, astfel incat caldura generata, s-ar fi disipat in spatiu aproape in totalitate, prin radiatie.

11

Terra ar fi trebuit sa fie un elipsoid de rotatie cu o suprafata uniforma acoperita in intregime cu un strat de apa de peste 2.000m, ori, este mai mult decat evident, avem o platforma continentala ce acopera circa 38% din suprafata planetei, cu o grosime de 60-80km, avand la suprafata un strat granitic, cristalin, arhaic, cunoscutul “sial”, cu o densitate de 2,8g/cmc, gros de 20-30km, urmat de o structura bazaltica, cu densitatea de 3,2g/cmc,”sima”, ce a constituit pana acum cateva sute de milioane de ani o platforma continentala Pangeea, compusa din Laurasia si Gondwana.

Intre aceste , s-a format Marea Sarmatica, Marea Mediterana, Marea Caspica, Marea Aral, Marea Chinei, ce au favorizat formarea muntilor de incretire si respectiv, in restul globului, Marea Thesis.

Pentru a putea fi justificata formarea platformei continentale,au fost avansate doua ipoteze.

Terra, ar fi avut initial raza de 3.800km, dupa care a r fi urmat un aport masiv de materie telurica si cresterea razei pana la cea actuala de 6.370km.

Nu exista aproape nicaieri urmele acestui “aport”,cu exceptia catorva insignifiante, ale unor mici asteroizi.

O a doua ipoteza, sustine posibila “invechire” a constantei gravitationale a lui Newton, mai mult decat fantezista, respectiv micsorarea fortei gravitationale ce ar fi dus la dilatarea planetei, ulterior formarii ei, pana la dimensiunile actuale.

Materia telurica, este lucru cunoscut, are o compresibilitate extrem de mica, si chiar micsorarea de zeci de ori a constantei lui Newton ar fi condus la cresterea razei terestre cu cativa kilometri.Aceasta ar fi avut in acelasi timp si o a doua consecinta, cu mult mai grava.Micsorandu-se de mai multe ori forta de atractie a Soarelui, toate planetele ar fi parasit de mult si definitiv Sistemul Solar, deoarece micsorarea constantei”K”, n-ar fi putut fi valabila doar pentru cazul Terrei.

Formarea Lunii, este si mai greu de demonstrat stiintific in ipoteza teoriei acretiei, fiind mai cunoscute trei variante.

a) Geneza Lunii simultan cu Terra.Acest lucru este greu de acceptat, avand in vedere faptul ca masa Terrei este mai mare de 81 ori decat a Lunii si deci si intensitatea campului sau gravitational.Terra, in consecinta, ar fi atras cu prioritate asteroizii facand imposibila formarea Lunii, si aceasta in postura de satelit.Aici,trebuie avute in vedere si revarsarile masive de lava de pe Luna, ce formeaza asa zisele mari, ce nu ar mai fi fost posibil sa se produca cum am aratat anterior.

b) Formarea Lunii in afara campului gravific al Terrei si captarea eiulterior.Dupa cum se stie,Luna evoluiaza pe orbita in jurul Terrei, cu circa 1km/sec, aceasta fiind evident o elipsa. Pentru a avea loc captarea si satelizarea ei, ar fi avut nevoie de un culoar extrem de ingust, lucru bine cunoscut de astrofozicieni. O viteza mai mare cu numai 400m/sec, ar fi facut sa scape pentru vesnicie de campul gravitational terestru, iar o alta mai mica fie si numai cu cateva zeci de metri pe secunda, ar fi avut consecinta intrarea pe o spirala stransa si sfaramarea ei in impactul cu suprafata Terrei.

c) A treia ipoteza si fara indoiala nu ultima, ar fi impactul unui corp cosmic, suficient de mare, cu suprafata Terrei, ce a dislocat masa Lunii, aceasta satelizandu-se in campul gravitational terestru.

12

Aici, este necesara o conditie esentiala, si anume, ca acest impact sa fi avut loc tangential la suprafata Terrei, in caz contrar fiind fie captat definitiv, avand soarta si a altor asteroizi, fie ar fi trecut pe langa Terra, fara asi fi putut indeplini “misiunea”.In treacat mentionez ca pentru a se sateliza in campul gravitational terestru, Luna ar fi trebuit sa paraseasca Terra cu viteza de peste 9km/sec.Nu se mai vad insa niciun fel de ramasite ale acelui fantomatic corp, afara numai de faptul daca nu ar fi invocata o mana Divina ce ar fi dislocat Luna, pentru a ilumina noptile pamantenilor.

CAPITOLUL VI

Desigur,am indreptat critica mea asupra teoriilor si nicidecum asupra autorilor, pe care nici nu i-am mentionat aici. Numele lor se afla in manuale si carti de specialitate, de astronomie, fizica, geologie,etc. Aici trebuie mentionat faptul ca, niciodata vreun om de stiinta, nu a emis vreo teorie in special in scris, cu premeditarea de a fi falsa, ci dimpotriva. “Verba volant, scripta manet”, cum spuneau latinii.De aceea, consider ca toti acestia trebuie respectati, elogiati pentru efortul si de ce nu, curajul lor, de a lasa posteritatii punctul lor de vedere, in special si pentru faptul ca nu le-au impus ca legi absolute, ci constituie o baza de discutii, de analize si sinteze ulterioare, pe masura acumularii de noi si detaliate informatii.

Voi prezenta in continuare pe cat posibil de succint, modul in care consider ca s-au desfasurat fenomenele in succesiunea lor, care au generat sistemul Planetar.Cei carora aceasta teorie li se va parea prea complicata, irelevanta, insuficient argumentata, lucru posibil, vor putea crede cu piosenie in continuare in teoriile acretioniste, creationiste, mai sunt si altele, nementionate aici.La urma urmei, chiar doresc o analiza critica severa a celor ce le voi prezenta, mentionand inca o data , ca sunt rezultatul unui efort intelectual individual.Chiar as dori stimularea aparitiei a noi teorii pe aceasta tema. Este loc pentru toata lumea,hartie se gaseste din belsug si dupa cum se stie, dintotdeauna, aceasta rabda orice.

As vrea sa ma opresc aici cu critica teoriei acretiei, deoarece as putea aduce contraargumente in cazul particular al fiecarei planete. Mercur cu excentricitatea de 0,2 a orbitei sale si inclinarea ei de sapte grade, Venus care se roteste invers fata de celelalte planete telurice si centura de asteroizi cu orbite foarte variabile si formele lor neregulate, deadreptul ciudate.In realitate, fenomenul in urma caruia s-a format Sistemul planetar, se numeste gravitovortex, fiind extrem de rar si cunoscut de putini fizicieni si matematicieni.Glumind putin, lucru pentru care prezint scuze, aceasta fiind o lucrare stiintifica, as pute sa-l denumesc gravidovortex, deoarece a nascut planete!

CAPITOLUL VII

In urma cu 4,5 miliarde de ani, a inceput procesul de formare al Soarelui dintr-o

nebuloasa gazoasa, in jurul unui centru de masa si gravitational.Acest fenomen a durat

13

cca 300 milioane de ani, formand o protostea compusa din 80% hidrogen, 19% heliu, si numai 1% alte elemente, zise si grele. Aceste din urma, au fost impinse-atrase, ca urmare a fortei de gravitatie, catre nucleul astrului, pozitionandu-se sub forma unor sfere concentrice, in functie de dimensiunile atomilor si masa acestora, fenomen ce are loc absolut sigur in cazul formarii tuturor stelelor.

Pe masura micsorarii distantelor dintre atomii elementelor, s-au declansat reactii si combinatii intre ele,generand substante si in deosebi oxizi, aici formandu-se de fapt materia telurica. A avut loc cresterea temperaturii in nucleu ca urmare a compresiei gravitationale, dar si a acestor combinatii cu emisie de energie, creindu-se conditii pentru declansarea reactiei termonucleare de fuziune a hidrogenului in heliu.Aceasta poate avea loc la temperaturi de peste 10 milioane de grade Kelvin. In nucleul cu raza de numai 20% din aceea a astrului, este concentrata 80% din masa sa. Acest lucru este posibil, deoarece in centrul de greutate, reese din calcule, o densitate de 160.000 kg/mc, adica de peste 110 ori densitatea medie a stelei, si aceasta in conditiile unei temperaturi maxime, de 15,7 milioane grade Kelvin. Ca urmare,in nucleu, materia sufera o puternica ionizare avand invelisul electronic partial sau total distrus, nucleele elementelor grele fiind mentinute de uriasa presiune de 338 miliarde barr. De asemenea, o particularitate extrem de interesanta in cazul oricarei stele si in particular al Soarelui nostru,este variatia intensitatii gravitatiei.

Daca la nivelul orbitei fiecarei planete are valoarea necesara anularii fortei centrifuge generata de viteza pe orbita si la suprafata Soarelui este de 274m/sec la patrat, inaintand pe raza spre centrul de greutate,are loc cresterea exponentiala a fortei gravitationale. Astfel la nivelul razei nucleului mentionat anterior, are o valoare de peste 5.000 m/sec la patrat. Probabil creste si peste aceasta, continuand apropierea de centru de greutate, se atinge un maxim, de la care scade aproape liniar pana la zero!

Constatam astfel ca in zona centrului nucleului, forta gravitatiei este nula, ceeace a favorizat aici dezvoltarea curentilor de convectie, in special in faza de protostea. Avand o compozitie conforma cu clarkul cunoscut al diferitelor elemente, au participat la combinatii florul si clorul intr-o prima faza, urmate indeosebi de oxigen, dar si de azot, carbon, fier, aluminiu si hidrogen, heliul element neutru chimic, actionand ca un moderator.

Am detaliat aceste fenomene, tocmai pentru a evidentia cauza formidabilului amestec de elemente si substante ale materiei telurice, aici fiind creuzetul unde s-a format! Pentru mine unul, este mai mult decat evident ca acesti curenti de convectie au strabatut stratul de heliu, favorizand si combinatii ale hidrogenului cu unele elemente: NH3(amoniac),CH4(metan),dar indeosebi H2O(hidroxil),apa,substanta minune a vietii.Aceste combinatii au contribuit la acumularea de energie termica in nucleu,toate avand loc cu degajare de energie.

In momentul creerii conditiilor de amorsare a reactiilor termonucleare, de fuziune a hidrogenului, s-a initiat local, o suprapresiune de zeci-sute de ori mai mare, care a strapuns bariera gravitationala, a maximului mentionat anterior, sub un unghi de 7 grade fata de planul Ecuatorului solar. S-a format astfel, un fel de ajutaj reactiv, in care uriasa energie potentiala din nucleu, a fost transformata in energie cinetica, accelerand masa ejectata pana la viteza de570 km/sec la suprafata astrului, si cu o temperatura de peste zece miii grade Kelvin.

14

Fenomenul a durat cateva zeci de minute, formandu-se prin gravitovortex, la departare de 0,3-0,7R(unde R este raza astrului), un – aici putem discuta despre asa ceva – disc de acretie, din care in urmatorii cateva zeci de ani, s-a format un elipsoid de rotatie pe care l-am denumit Teluros. In aceasta faza,a fost generata si centura de asteroizi. Noul camp gravitational, constituit prin acumularea de materie telurica, a actionat asupra unei parti a jetului prin efectul cunoscut de astrofizicieni sub denumirea de “prastie”, fragmentand si deviind pe directii si cu viteze diferite o parte din materia telurica, ce a format asteroizii.Acest lucru a fost posibil, deoarece discul de acretie mentionat s-a inclinat fata de planul initial, pana la 28grade in faza de gravitovortex. Asa se explica de ce asteroizii ce compun asa zisa centura, au dimensiuni variabile de la 800km cel mai mare, Ceres, pana la cativa kilometri, precum si orbitele lor extrem de diferite, ca perioada, excentricitate si inclinare, in raport cu ecliptica.

In final s-a format un elipsoid de rotatie, cu raza ecuatoriala de 9.000km si cea polara de 7.000km, insumand toata materia telurica a planetelor si a Lunii, cum am afirmat anterior. Aici, trebuie sa mentionez ca pana in prezent, au fost descoperite aproape 2.000 planete ce graviteaza in jurul unor stele, putand concluziona ca fenomenul este specific acestora.Avand o componenta radiala de 570km/sec si una tangentiala de 25-30km/sec, in final, sub forma unei “planete maronii”, s-a satelizat pe o orbita situata in apropierea celei actuale a lui Marte.Datorita energiei cinetice acumulate in faza de gravitovortex, de vartej, aceasta palneta a avut si o viteza importanta de rotatie, la nivelul Ecuatorului sau fiind de 5-6km/sec, efectuand o rotatie completa in cca trei ore. Aceasta faza in care o stea elibereaza o parte a energiei sale interne, este cunoscuta in astrofizica sub denumirea de nova.Evenimentele si fenomenele detaliate pana aici dar si in continuare,explica totul si in conformitate cu legile fizice, chimice si matematice cunoscute. A urmat o perioada de 600 milioane ani terestri, in care Teluros situat la 1,5UA, pe o orbita eliptica, a suferit importante transformari interne si externe.Desi in faza de disc de acretie s-a pierdut o parte din energia termica prin radiatie si fotoni, a ramas suficienta pentru ca meteria telurica ce a format planeta sa fie in stare fluida, adica 10.000-8.000 grade Kelvin in nucleul sau.Datorita acesteea a fost posibila formarea unor curenti de convectie, prin care elementele grele, constituite in deosebi din oxizi de fier si nichel au fost atrase catre centrul de greutate formand in final nucleul metalic, in timp ce materia mai putin densa, constituita din oxizi de siliciu, aluminiu, calciu,etc. a fost impinsa spre exterior, formand stratul granitic, cristalinul, cu o grosime de 20-30km pe toata suprafata sa. Aceasta,prin radiatie si fotoni a pierdut continuu din energia termica, atingand temperatura de crstalizare si trecand din starea fluida in cea solida.

Fenomenul de racire a generat tensiuni in scoarta prin contractie si fisurari ale acesteea, ce au fost alimentate cu magma fierbinte din profunzime. De asemenea,caldura s-a propagat spre suprafata prin conductibilitate si curenti de convectie si care prin radiatie a fost cedata in spatiul cosmic. In acest fel s-a constituit scoarta, litosfera planetei, compusa din stratul granitic, cu o grosime de 20-30km si cel bazaltic, aflat mai in profunzime, de asemenea cu grosime apropiata de cea granitica. In mod sigur, au avut loc in aceste conditii si fenomene de incretire, de prabusiri ale scoartei,dar si vulcanice.

15

Acestea au fost insotite la randul lor de emanatii de gaze, formate din bioxid de carbon si de sulf, in final constituind atmosfera palnetei, din care cu siguranta a lipsit apa.

Formarea planetei prin fenomenul gravitovortex, a avut consecinta geneza unor sateliti ce au ramas captivi in campul sau gravitational. Dupa 600 milioane ani, planeta suferit unul sau mai multe impacturi majore, cu asteroizi ce i-au perturbat traiectoria, in fapt, micsorandu-i viteza de revolutie pe orbita.Rezultatul a fost intrarea ei pe o spirala starnsa, cu o continua apropiere de Soare si cresterea vitezei sale pe orbita, pana la impactul cu suprafata acesteea.El s-a produs tangential , sub un unghi mic, cu o viteza de 570km/sec, a durat la o prima estimare circa un minut si a strapuns suprafata astrului pana la adancimea de circa 1.000km, avand in vedere aici densitatea foarte mica a Soarelui. Acest impact, a avut doua consecinte majore:

1) Spargerea lui Teluros in cinci fragmente mai mari si sute de alte mai mici ;

2) Ruperea echilibrului dintre gravitatie si presiune la suprafata astrului;Faza de impact a produs si o crestere a vitezei de rotatie a planetei, ca urmare a momentului creat de forta de frecare, dar si o deplasare in interior a nucleului sau metalic.Acestea au determinet ca cca 55% din masa care au avut o componenta pozitiva de rotatie insumata cu vectorul viteza de impact, sa se disloce si fragmenteze in trei corpuri, ce au format planetele Marte, Terra si Luna. O influienta majora a avut si presiunea interna a planetei, de circa patru milioane bar, in imprimarea unei viteze suplimentare de departare de astru si care au determinat in final satelizarea acestora pe orbitele actuale.Luna a avut o viteza initiala, de departare de Terra, de 9-9,5km/sec, astfel ca a ramas captiva in campul gravitational al acesteea, satelizandu-se in jurul ei pe orbita actuala.Restul masei, de 45%, aflata in impact in parte cu suprafata Soarelui, a suferit un ricoset si s-a rupt in doua fragmente, Mercur si Venus, care s-au satelizat pe orbite mai joase datorita componentei negative a vitezei de rotatie.

Calcule riguroase, implicand mai multi factori, cum ar fi viteza de impact, viteza de rotatie, forta de frecare cu suprafata astrului, presiunea interna a planetei,vor proba cu prisosinta ca aceste cinci corpuri telurice au apartinut initial unuia singur.Acestea explica totul in privinta originii, compozitiei, formei actuale indeosebi ale suprafetelor lor, precum si orbitele ocupate in prezent. Asteroizii aflati pe orbite interioare ale planetelor telurice, de ordinul a catorva sute si de dimensiuni mici, rezultati in urma spargerii lui aTeluros, au fost ulterior fie captati de campul gravitational al acestor planete, urmele acestora fiind evidente pe Mercur, Terra si Luna, fie deviati din traiectoria lor ulterior, unii ajungand pe orbite mult inclinate sau chiar retrograde.Rotatia mai lenta a lui Mercur, dar indeosebi cea retrograda a lui Venus, se explica datorita ricosetului acestora, dar si fenomenului exploziv generat de presiunea interna a lui Teluros, in momentul dislocarii lor.Platformele continentale si rocile granitice descoperite pe Venus, Marte, Luna, dar indeosebi pe Terra, isi au originea evident in litosfera planetei mama, iar asa zisele mari, care sunt revarsari ale magmei fluide, demonstreaza clar consrvarea unei parti importante a energiei termice initiale in interiorul lui Teluros. Revenind aici, la centura de asteroizi, compuisi indeosebi din oxizi de siliciu si fier, este mai mult decat evident, ca in faza formarii, s-au aflat in stare fluida, la temperaturi de 8.000-6.000 grade Kelvin.Astfel cei cativa mai mari, cu diametrul de 300-800km, avand un camp gravitational si energie termica suficiente, s-au sferizat in jurul centrului lor de greutate, inainte de a se

16

produce solidificarea materiei din care sunt formati. Cei ai caror dimensiuni sunt de ordinul zecilor de kilometri si mai mici, avand un camp gravific extrem de slab, s-au racit repede prin radiatie, ramanand pentru vesnicie cu acele forme neregulate, ciudate.Orbitele lor, au fost ulterior puternic influientate de Jupiter,inclusiv constituirea grupelor de sateliti Troiani, in punctele Lagrange, pe care marele matematician le-a determinat prin calcule. Cum am mentionat anterior,a doua mare consecinta, a fost ruperea echilibrului dintre gravitatie si presiune de la suprafata Soarelui, in urma impactului tangential cu Teluros. Mai simplu spus, la viteza de 570km/sec, a realizat un fel de incizie prin vidul creat, asemanator numai, cu o taietura executata pe suprafata unei mingi puternic umflate. Asta, deoarece in cazul unei mingi oricat de mare ar fi presiunea, este egala in intreg volumul sau interior, in timp ce in cazu Soarelui, aceasta creste considerabil, logaritmic, inaintand spre centrul sau. A fost declansata un fel de unda de soc, care s-a deplasat cu mare viteza spre profunzimile astrului. S-a format astfel, un ajutaj reactiv, cu o lungime de cateva zeci de mii de kilometri, relativ ingust, prin care plasma solara compusa indeosebi din hidrogen si heliu, a fost accelerata progresiv, la viteza de 580-600km/sec, si mai mult, si care prin fenomenul gravitovortex a generat incepand de la 0,5R-4R-5R,succesiv planetele gazoase, gigante.Prima s-a format evident Jupiter sub forma unui disc de acretie gazos din plasma fierbinte, si al carui plan ecuatorial s-a pastrat apropiat de planul eclipticii. Cresterea vitezei jetului de plasma a dus la formarea unui nou disc de acretie, din care s-a format Saturn, al carui plan de rotatie s-a inclinat la 28 grade. A urmat Uranus, cu planul sau ecuatorial aproape perpendicular pe planul eclipticii si apoi Neptun, cu inclinarea planului sau ecuatorial de 26 grade.

Simultan cu concentrarea gravitationala a plasmei ce a format in final planetele, din fragmentele acesteea s-au constituit satelitii sincroni, care graviteaza pe orbite aflate in planul ecuatorial al fiecareia. Datorita rotatiei astrului, aceste, initial discuri de acretie au primit si o componenta tangenntiala de circa 15km/sec, care a permis satelizarea lor pe orbitele actuale. Ca acestea s-au format astfel, aproape simultan si succesiv, este un lucru mai mult decat evident, si pentru faptul ca ele au captat sateliti din fragmentele de plasma ale planetelor vecine. Asa se explica existenta satelitilor cu o inclinare a orbitei lor net diferita de planul ecuatorial al planetei, iar unii cu orbite retrograde, avand totodata si o mare excentricitate a acestora de 0,2-0,8. Desigur si aici s-a produs fenomenul de “prastie”, mentionat in cazul formarii lui Teluros, prin care fragmente de plasma au scapat definitiv de campul gravitational al planetei, ramanand insa in cel al Soarelui si formand cometele cu orbitele interioare si exterioare celor ale planetelor gazoase. Aici trebuie sa mentionez spatiile echigravitationale ce au aparut si ele succesiv, pe masura formarii unei noi planete si care au favorizat evadarea plasmei cu directii si viteze diferite, plasandu-se pe orbite parabolice si hiperbolice. Fara indoiala ca, viteza unora a fost suficienta ca sa scape definitiv si de sub influienta gravitatiei solare .Calcule riguroase vor proba acest lucru. Jetul de plasma accelerat din profunzimile astrului si-a micsorat treptat sectiunea prin fenomenul de izostazie, simultan cu cresterea vitezei radiale pana la 610-620km/sec si dincolo de Neptun nu a mai format planete, fragmentandu-se si constituind, foarte probabil Norul lui Oort, invocat adesea, ca fiind sursa a cometelor cu perioade de ordinul miilor si milioanelor de ani. In privinta lui Pluton, cum spuneam, nu mai este considerat de astrofizicieni planeta, datorita

17

dimensiunilor si compozitiei sale, precum si a orbitei mult inclinate de 17 grade fata de ecliptica si excentricitatii de 0,2.Reafirm aici cu certitudine,ca acest “satelit solar”, s-a format o data cu discul de acretie al lui Neptun si avand o viteza tangentiala suficient de mare si o directie favorabila, s-a satelizat pe o orbita solara. Plasma solara expulzata, formata indeosebi din hidrogen si heliu, a avut in mod sigur in compozitia sa si alte elemente si substante puternic ionizate. De mentionat ca nucleele planetelor mari, sant formate indeosebi din siliciu, dar si ca acestea poseda importante campuri magnetice, ceeace face probabila si existenta fierului in compozitia lor. In privinta satelitilor planetari, este de remarcat variatia mare a densitatii lor, de la 0,5g/cmc pana la 4,0g/cmc, dar si a dimensiunilor si maselor lor.Aceasta probeaza faptul ca si compozitia lor este diferita, iar absenta atmosferei, cu exceptia unuia, Titan, se datoreaza evident intensitatii gravitatiei mici si foarte mici, care a facut posibila pierderea acesteea sub influienta vantului solar, ca si cazul lui Mercur , Marte si a Lunii. Tot din aceasta cauza, in atmosfera lor nu se afla hidrogen si heliu, care fara indoiala, in faza primara a formarii lor a existat. Gheata din care se compun cei mai mici, sau care se afla pe suprafetele majoritatii satelitilor, este formata din apa, amoniac, metan, ce trec in stare solida la temperaturi de 50-150grade Kelvin. Analizand densitatea planetelor mari, si aici constatam variatii importante a acesteea, determinata de cauze obiective.Astfel densitate de numai 0,69g/cmc a lui Saturn, in raport cu 1,33g/cmc al lui Jupiter, se datoreaza acceleratiei gravitationale a fiecareia, care la ecuatorul lor este pentru prima de 10,6m/sec la patrat, fata de 25m/sec la patrat , la a doua. Aceasta se datoreaza raportului dintre masele lor, de peste 3,3ori mai mare a lui Jupiter, ceeace a determinat o comprimare dubla a masei sale gazoase.Densitatile medii calculate pentru Uranus de 1,56g/cmc, si respectiv Neptun de 2,27g/cmc fata de 0,69g/cmc de exmplu al lui Satun, nu se mai datoreaza compresibilitatii materiei din care se compun, deoarece masele lor sunt net mai mici, de 6,5ori in primul caz si de 5,0 ori in al doilea. Cresterea de densitate, pentru Uranus, si indeosebi pentru Neptun, se datoreaza faptului ca, in compozitia lor interna, se afla materie din zona nucleului Soarelui, expulzata in faza genezei lor. Fara indoiala,cand cortegiul acestor patru planete, a traversat centura de asteroizi, a captat unul sau mai multi dintre acestia, sau, au perturbat orbitele celor prin apropierea carora au trecut. Aceasta ar putea explica marea “pata rosie”, existenta la suprafata lui Jupiter, ce ar fi urma captarii unui asteroid prin care este eliberata o parte din energia interna a planetei sub forma unor curenti de convectie. Detaliind, in cazul fiecarei planete in parte, a centurii de asteroizi si cometelor, nu am gasit nimic care sa ridice vreo indoiala, ca evenimentele si fenomenele, s-ar fi putut desfasura altfel, decat in modul prezentat. Aceasta,da raspunsuri corecte in conformitate cu legile fizice si chimice cunoscute, verificabile prin calcule matematice, la toate intrebarile enuntate anterior, si sunt convins, la oricare altele. Efectuarea de experiente in laboratoare, la scara mica, a impactului lui Teluros cu suprafata Soarelui nu este posibila, datorita vitezelor si energiilor urase, implicate la scara cosmica. In schimb, sunt convins ca simularea pe calculatoare puternice, a acestei mari catastrofe cosmice, prin cooptarea unor fizicieni, matamaticieni si informaticieni, va putea proba cu prisosinta, ca asa s-a format sistemul Planetar. Desigur,cifrele avansate de mine, privind parametrii de miscare ai lui Teluros, sunt rezultatul unui calcul elementar, estimativ. Va fi necesar ca acestia sa fie luati in calcul in mai multe variante, avand in vedere si campurile gravitationale ale planetelor

18

create, care s-au influientat reciproc. Am in vedere aici,atat planetele telurice, cat indeosebi pe cele gigante, si in mod special Jupiter. In privinta genezei lor prin gravitovortex, si aici trebuie avute in vedere mai multe valori ale vitezei si debitului de plasma, in conformitate cu legile acestui fenomen, ale energiilor termice,cinetice si nu in ultimul rand electromagnetice implicate, datorita puternicei ionizari a materiei. Momentele in care Soarele a trecut prin cele doua faze de nova, geneza lui Teluros, acum 4,2miliarde de ani, si a planetelor mari acum 3,6miliarde de ani, le-am avansat pe baza informatiilor si datelor existente.Ele trbuiesc luate in considerare cu unele rezerve, determinate si de metodele si procedeele de datare ale rocilor. Astfel, cele mai vechi roci, ale unor asteroizi generati o data cu Teluros, au fost evaluate la 4,2miliarde de ani, iar rocile prelevate de pe suprafat Lunii, roci bazice din zona marilor, la 3,6-3,2miliarde de ani. Acestea m-au determinat sa sustin ca Teluros a evoluat pe orbita sa, sase sute de milioane de ani, in care s-a racit si format litosfera sa si respectiv nucleul sau metalic. De aici consider ca este originar magnetismul arhaic al unor roci lunare, foarte probabil acide, in timp ce in cazul rocilor bazice este absent.Impactul Terrei cu Hidros,l-am stabilit ca s-a produs in Precambrian. Acesta a inceput in urma cu 570milioane de ani, moment de la care, s-au declansat marile transformari ale scoartei care este, incepand cu rocile sedimentare, datorita prezentei apei. Detalierea fenomenelor fizice si chimice, care au avut loc ulterior,este extrem de complexa. Am afirmat ca atmosfera primara a Terrei a avut 1-2barr si era compusa din bioxizi de carbon si de sulf. Evaluarea cat mai corecta a cantitatii acestora, se va putea face prin diferenta dintre carbonatii si sulfatii aflati sub diverse combinatii in rocile sedimentare, in cele fosile de pe fundul oceanelor, fata de procentele de carbon si sulf existente in rocile primare, acide si bazice.Bioxizii de carbon si sulf din atmosfera primara, au fost captati si antrenati de apa gazoasa din atmosfera, si combinati cu elemente si substante existente in rocile de la suprafata solului, in care apa s-a infiltrat in stare fluida, generand in final materia organica. Azotul atmosferic si cel existent in diverse combinatii in rocile de la suprafata Terrie, a fost adus de Hidros sub forma moleculara, si in combinatie cu hidrogenul, de amoniac, dizolvat in masa de apa, si care ulterior a fost eliberat in atmosfera. In urma impactului lui Teluros cu suprafata Soarelui si spargerea exploziva a acestuia in cinci fragmente mai mari, in fiecare din acestea, s-a declansat procesul de sferizare, sub actiunea campului gravitational propriu. Nucleul metalic initial, s-a fragmentat in trei parti, fiind captata fiecare din ele de catre Mercur, Venus si Terra, ca urmare si densitatea medie a acestor planete este mai mare 5,2-5,5g/cmc, in timp ce Marte are 4g/cmc, si Luna mai putin. Luand cazul particular al Terrei, fragmentul de nucleu metalic al sau, cu o densitate evident mai mare, de 8-12g/cmc si mai mult, a fost acoperit de magma fluida si impins treptat sub actiunea gravitatiei, catre centrul planetei. Aceasta explica si de ce intre axa polilor magnetici si cea a polilor geografici, este o distanta, in prezent, de circa 1.000km. Oscilatia continua a polilor magnetici, este cauzata cel mai probabil de campul gravitational al Lunii, precum si de cel al Soarelui. Magma bazica cu densitatea medie de 3,2g/cmc si mai mult, a format astfel Oceanul Thetis si Marea Sarmatica in zonele din care s-au desprins Marte si Luna, Terra devenind astfel ceeace este cunoscut sub denumirea de geoid. Platforma continentala, Pangeea, s-a tensionat sub actiunea eforturilor de sferizare pe o noua raza, mai mica, de la 9.000km a lui Teloros, la 6.370km

19

cat a ajuns in final. Suprafata magmei Oceanului Thesis si repectiv a Marii Sarmatice, a inceput procesul de racire prin radiatie si fotoni, trecand treptat in stare cristalina, solida, si formand crusta oceanica, bazica, in conditii complet lipsite de apa. Tot in aceasta faza s-au format gaiotii, cunoscutele conuri vulcanice, existente pe fundul Oceanului Pacific, prin care erau eliberate gazele din interiorul Terrei, respectiv bioxizii de carbon si de sulf, ce au format in final atmosfera primara.Prin racire si solidificare continua, proces ce a durat desigur milioane de ani, platforma oceanica cu o grosime de 5-12Km, a fixat marginile platformelor continentale Pangeea, aceasta ramanand astfel plutitoare pe mantaua fluida. Prin procese asemanatoare, chiar identice, au trecut astfel si celelalte corpuri telurice cu marile lor, care sunt revarsari de magma bazica.Evident cele mai mici,au pierdut mai repede energia termica, crusta solida fiind mult mai groasa fata de Terra.Studiile geologice, mineralogice, hidrologice, biologice si din alte domenii conexe, trebuiesc reluate in lumina acestui adevar, acestor fenomene, care s-au petrecut in mod indubitabil, absolut.Asteroizii aflati pe orbite interioare celor telurice,isi au originea, in explozia lui Teluros in faza impactului cu suprafata Soarelui. Unii au fost captati de planetele telurice,altii de Soare, iar a treia categorie a acestora deviati spre orbite cu o mare excentricitate, unele chiar retrograde, in campul gravitational al Soarelui.Cometele ce evoluiaza pe orbite interioare planetelor gazoase, sunt evident formate din fragmentele generate de fenomenul gravitovortex acum 3,6 md.ani.Asa se explica de ce acestea evoluiaza pe orbite extrem de diferite ca perioada, excentricitate si inclinare si chiar privind compozitia si marimea lor, fiind de fapt fragmente formate in urma fenomenelor violente de vartej.Astfel fenomenul Tungus, produs in anul 1909 in Siberia,este evident explozia unei comete de ordinul a catorva mii de tone, compusa din metan,amoniac, apa si foarte probabil putine alte substante.Flacara albastra emisa la intrarea in atmosfera, a fost produsa de arderea metanului inghetat in contact cu oxigenul atmosferic, a amoniacului si respectiv hidrogenului produs prin disocierea apei de ionizarea puternica generata de frecarea cu atmosfera. Explozia ce a avut la inaltimea de cca 3000m de sol, prin spargerea exploziva a nucleului, explica in totalitate consecintele fenomenului.Energia cinetica a masei in apropierea de sol si aprinderea exploziva a substantelor continute, a facut ca flacara avand circa 2000 grade Celsius, sa ia contact cu solul.Asa se explica de ce in zona centrului exploziei, copacii desi arsi, au ramas in pozitie verticala, in timp ce in jurul lor pe o raza de circa 10 Km, au fost culcati la pamant de unda de soc ce s-a propagat la sol cu o viteza de ordinul sutelor de metri pe secunda.Acum cativa ani, astrofizicienii au urmarit in direct, doua fragmente de cometa, care au fost captate de Jupiter. Pentru aceasta dar si din alte cauze amintite anterior, mi-am format convingerea ca apa si azotul atmosferic, au apartinut unei uriase comete ce a izbit Terra in Precambrian.Cat timp ar fi putut sa dureze aceasta faza?Personal, o evaluiez la cateva milioane de ani inainte de Cambrian.In aceasta faza, masa de vapori de apa aflata in atmosfera terestra, compusa din bioxizi de carbon si sulf, amoniac si azot, a trebuit sa elibereze in spatiul cosmic prin radiatie, energia termica existenta datorita atmosferei de sera. Nu este exclusa in acele conditii, instalarea unei ere glaciare si formarea de ghetari pe cotele mai inalte ale muntilor si vulcanilor existenti, si care ulterior sa fi contribuit la erodarea si peneplenizarea lor.Avansez aici numai ca o

20

ipoteza, faptul ca gazul metan existent sub forma de “roca fosila”, sa fi apartinut de fapt lui “HIDROS” si ulterior sa fi ramas captiv in stratele sedimentare ca urmare a lichefierii la temperaturi scazute. In sprijinul acesteea ar putea fi adus faptul ca, nu au fost descoperite urme ale substantelor reziduale ce ar fi putut genera marile zacaminte din diferitele zone ale globului. Zacamintele de fier insa, ce se afla in diferite locuri de pe glob, sunt asteroizi ce s-au prabusit pe Teluros in faza formarii sale ca elipsoid de rotatie si ulterior acesteea.

Faptul ca au fost descoperite numeroase stele (circa 2000), in jurul carora graviteaza planete “maronii”, demonstreaza ca acestea au trecut prin faza de nova, prin care din nucleul lor, a fost expulzata materie telurica similar cu cazul Soarelui. In functie de masa stelei si debitul plasmei, nu exclud posibilitatea formarii a doua sau mai multe planete telurice, asemanator planetelor mari ale Sistemului Solar.In cazul inelelor lui Saturn,este evident ca ele s-au format in urma expulziei radiale de materie fluida sub forma unui jet cu viteza si presiune mare, in planul ecuatorial al planetei si ca urmare a vitezei mari de rotatie a acesteea,s-au satelizat sub forma unor frgmente de gheata din apa, metan,amoniac si alte substante.

Faptul ca sunt mai multe inele situate la distante diferite de suprafata planetei,probeaza ca s-au format in momente diferite,substanta din care se compun fiind expulzata cu viteze variabile,functie de profunzimea la care s-au initiat.Datorita vitezei mari de rotatie si turtirii planetei,forta gravitatiei este minima in planul ecuatorial,astfel ca pe aici este posibil sa fie eliberata presiunea excedentara interna generata in urma unor reactii chimice.In sprijinul acestei teorii, vine si faptul ca uneori au fost observate niste asazise “spite”,dar si ca in jurul celorlalte planete nari au fost descoperite inele,e drept,mai mici decat in cazul celor saturniene.In ceea ce priveste TELOROS, fiind generat de jetul de plasma din nucleul astrului,sub un unghi de 7 grade fata de planul ecuatorial,este evident ca si orbita sa eliptica s-a constituit cu aceasta inclinare.Faptul ca TELUROS a avut o inclinare a axului sau de rotatie de 28 grade fata de planul orbitei sale,explica si de ce TERRA si MARTE au o inclinare de 23 grade si 27 minute primul si apropiate de aceasta al doilea,precum si viteze de rotatie aproape egale.

Prin simularea pe calculator a fazei impactului, va fi foarte importanta stabilirea unghiului format intre axa lui TELUROS si aceea a astrului, in urma careea LUNA s-a dislocat sub un unghi de peste 5 grade fata de ecliptica si respectiv de 7 grade pentru MERCUR.Faptul ca VENUS are o inclinare a axului de rotatie de numai 2 grade pe planul orbitei sale,se explica prin aceea ca emisfera aflata in impact cu suprafata SOARELUI a patruns adanc, cateva mii de kilometri in plasma rarefiata a acestuia,masa venusiana aliniindu-se cu vectorul viteza tangentiala de impact,urmata de ricosetul acesteia.

Ma angajez sa particip alaturi de unul sau mai multe colective de fizicieni, matematicieni si informaticieni, pentru simularea pe calculatoare a acestei mari catastrofe cosmice care a condus in final la formarea SISTEMULUI PLANETAR.

Sunt convins ca dand inapoi in timp evenimentele si fenomenele, aplicand corectiile necesare privind masa SOARELUI, s-ar putea determina cu precizie momentul cand catastrofa a avut loc. In ceeace ma priveste, sunt absolut sigur ca asa si numai asa s-a format SISTEMUL PLANETAR, putand da raspunsuri corecte din punct de vedere fizic, chimic si matematic.

21

Parafrazand pe marele Galileo Galilei, care coborand scarile tribunalului unde fusese fortat, sub amenintarea pedepsei, sa abjure asupra celor sustinute anterior, a spus”epur si move”(si totusi se invarte),eu afirm aici in scris “SI TOTUSI ASA S-A FORMAT”.

In ceeace priveste raspunsul la intrebarea daca mai existe viata in Univers,imi exprim aici numai un punct de vedere paralel cu continutul lucrarii si sustin ca da,exista,numai in masura in care pot fi stele cu o compozitie chimica si o evolutie fizica identica cu a SOARELUI. Aceasta, deoarece este necesara o conditie fundamentala si anume aceea ca HIDROS sa intalneasca TERRA!

Desigur, numai si numai intamplarea a facut ca aceasta uriasa cometa de 1300km diametru,compusa din apa sarata,azot,amoniac si in procente infime alte elemente si substante,sa intalneasca TERRA dupa trei md.ani de evolutie pe o orbita parabolica,creindu-se astfel conditii de formare si evolutie a vietii.

Contactul unor pamanteni cu O.Z.N.uri,omuleti verzi,civilizatii extraterestre si altele asemenea,le consider pure fabulatii, generate de setea mintii omenesti pentru inedit,senzational.Nu exista inca nici o proba materiala serioasa,indubitabila,a unor astfel de intalniri.Oamenii rationali admit cu mare retinere ca exista realitate si dincolo de experienta si cunostintele lor.Din pacate pentru ei,toti au fost invinsi in cerbicia lor de uriasele succese tehnico-stiintifice di domeniile electricitatii, laserului, radioului, televiziunii, telefoniei mobile, internetului,energiei nucleare si multe altele, ramanand uimiti tot restul vietii lor. In ceeace ma priveste, imi doresc foarte mult sa fiu printre primii care au contact cu o civilizatie extraterestra.

Autor, IONITA NICULAIE

Redactat,Iftode Antonel

22