Rolul lui O. von Bismarck în unifiCare4 Germaniei. Bismarck, care a fost unul din marii oameni politici ai secolului al XlX-lea, a avut un rol decisiv în unificarea Germaniei. Unitatea germană în viziunea lui putea fi realizată doar în conformitate cu interesele Prusiei. Ea trebuia să poarte pecetea militarismului prusian. Din aceste considerente a fost categoric împotriva unei absorbţii a regatului Prusiei în cadrul Germaniei, preferând o unificare a statelor germane sub hegemonia Prusiei.Era categoric împotriva realizării acestui scop prin intermediul mijloacelor cu caracter democratic şi le prefera pe cele violente “prin fier şi sânge”. îşi dădea perfect de bine seama că fără o confruntare deschisă cu Austria şi Franţa, visul său nu avea sorţi de izbândă, de aceea, după ce a fost numit prim-ministru al Prusiei, a instituit pentru următorii 4 ani un regim dictatorial, menit să creeze o maşină perfectă de război. în rezultatul reformării armatei prusiene, aceasta devenise una din cele mai puternice de pe continent.Pentru viitorul război cu Austria, Bismarck s-a pregătit în mod meticulos, fapt care i-a asigurat in cele din urmă succesul. Izolarea Austriei a conştlP111 principalul elemenţ_al strategiei sale, de aceea s-a pus intenţiilor Casei de Habsburg să intre în | jLunea vamală a statelor germane (1835), să I participe alături de Franţa, Anglia, Sardinia şi Turcia în războiul împotriva Rusiei (1853-1856). Din aceleaşi considerente a refuzat s-o susţină pe Austria în războiul franco-italiano-austriac (1859).Bismarck a făcut tot posibilul că în cele două războaie purtate cu Austria şi Franţa, acestea să parvină în ochii opiniei publice europene ca agresori, ele primele angajând ostilităţile militare. In anul 1863, în toiul insurecţiei poporului polonez, când Anglia şi Franţa îmbrăţişase cauza polonezilor, Bismarck profita de aceste circumstanţe şi-i promite Rusiei întreg concursul în anihilarea insurecţiei. Petersburgul se va considera îndatorat şi va păstra neutralitatea în timpul războiului franco-prusian din anii 18 70-18 71.Bismarck a reuşit să exploateze la maximum defectele, greşelile şi inconsecvenţa lui Napoleon al ul-lea, forţându-1 pe acesta să declare război Prusiei ,n momentul când Franţa era izolată din punct de yedere diplomatic, iar armata acesteia era nepregătită de război.Cancelarul prusian a dat dovadă de multă abilitate pentru a învinge opoziţia şi animozitatea statelor catolice din sudul Germaniei (Bavaria, Wurttemberg ş.a.) faţă de unificarea Germaniei sub egida Prusiei. Un război victorios contra duşmanului tradiţional - Franţa, care privea cu ochi răi unificarea şi consolidarea Germaniei şi care deţinea două provincii cu populaţie preponderent germană (Alsacia şi Lorena), a stimulat patriotismul germanilor din sud şi a favorizat desăvârşirea unităţii germane.

Formarea statelor naţionale moderne: general şi particular.

Ideea de unitate națională apare în mod special în Europa după Revoluțiile burgheze din 1848-1849 când se pune tot mai mare accent pe dreptul la autodeterminare și ideea de identitate națională. Astfel în Europa încep procese atât de unificare națională, cât și de formare a statelor naționale din fostele imperii care se încep a destrăma la începutul secolului XX.

Dintre cele mai importante state formate în epoca modernă sunt: Germania, Italia, România, Bulgaria, Belgia, Regatul Serbiei și altele. Însă formarea statelor naționale s-a manifestat mai pronunța în spațiul românesc, german și italian.

Imbold spre unificare Germaniei și Italiei a servit la fel cum și pentru Principatele Române revoluțiile burgheze, însă s-ar putea de presupus că dorința și mai mare apare luând exemplu de la români. Condițiile unificării pentru Germania și Italia au fost mai complicate, fiindcă germanii erau divizați în jur de 30 de teritorii și italienii în jur de 10. Necesitatea de unitate națională se manifestă prin dorința tot mai mare atât a populației cât și a celor de la conducere spre a forma state naționale. Altă cauză a fost fărămițarea teritorială și vulnerabilitatea statelor în cazul războaielor marilor imperii, de exemplu n-au putut face față în față invaziei franceze din războaiele napoleoniene la începutul secolului XIX.

Procesul de unificare a germanilor este strâns legat de personalitatea lui Otto von Bismarck care a unit zecile de teritorii germanice într-un stat unitar prin dimplomație, foc și sânge - război. Procesul de unificare de facto se termină în 1871, însă din cauza diferenților religioase, lingvistice și culturale procesul de unificare a durat cu mult mai mult și unificarea juridică n-a prezentat unificarea socio-culturală și politică. Pentru a unifica statele germane Bismark, prim-ministru prusac duce război cu Austria, Franța și conflicte interne, acesta aduce cu forța poporul german într-un singur stat. Astfel de realizează procesul de unificare a germanilor.

Procesul de unificare a Italiei spre deosebire de cel Germaniei a fost mai mult pe cale pașnică și mai puțin război. Procesul de unificare a italiei se învârte în jurul personalităților Mazzini și Garibaldi. Pentru a unifica statul italian, totuși s-au ținut câteva războaie, în urma războiului franco-italiano-austriac din 1859 Lombardia se alipete la Piemont, în urma războiului cu Austria din 1866 se alipește Veneția, la 1860 sunt răsturnate monarhiile din Modena, Parma, Toscana, astfel ele se alipesc la Piemont împreună cu statul papal. În 1870 se alipește Roma, care devine capitala Italiei.

Importanța la nivel național este faptul că unirea politică și teritorială ca urmare generează procesul dezvoltării economice mai rapide și unirea națională face o națiune să fie puternică în fața problemelor. La nivel mondial, procesul de formare a Italiei, Germaniei și României a schimbat raportul de forțe în Europa, astfel odată cu apariția unor noi actori pe arena internațională se pune sub semnul întrebării unele probleme cum ar fi reîmpărțirea lumii.

Concluzionând cele scrise anterior observăm că procesul de unificare a Principatelor Române a fost pur pașnic, a Italiei parțial pozitiv, iar a Germaniei practic prin război, aceasta s-ar putea de explicat prin faptul că germanii au fost mai diferiți din punct de vedere cultural, iar românii mai apropiați cultural.

În ce privește prărerea mea, eu consider că procesul de unificare și formare a statelor naționale este foarte important din punct de vedere atât politic cât și social și economic, fiindcă este dovedit în practică că statele mai uniforme etnic se dezvoltă mai rapid și sunt mai stabile, de exemplu: Coreea de Sud, Japonia, Franța, Suedia, Norvegia, etc.