foaie suflet 29.03.2015

3
FOAIE PENTRU SUFLET Parohia Sf. Mc. Mina - Suceava An XIII. Nr. 5 /29.03.2015 Citeşte şi opreşte în inimă! Pune în practică şi ne vom mântui! NU UITAŢI: Nu amânaţi spovedania până în ultima săptămână a Postului Mare! Duminica a 5-a din Postul Mare [2015] Iubiţii mei, emblema acestei duminici fiind Sfânta Maria Egipteanca, prezenţa ei este o încurajare puternică pentru toţi pentru a ieși din păcate, oricare ar fi păcatele noastre dar şi o umilință enormă pentru toţi cei care credem că suntem „drepţi”…că „stăm bine” în faţa lui Dumnezeu. Pentru că ea ne spune, prin toată viaţa ei, atât păcatul cât şi sfințeniaînseamnă să riști enorm, să trăieşti din plin, să fii o torță. Căci pentru a năuci minţile bărbaţilor trebuie să arăţi că poți să fii năvalnică în pofta ta sexuală. Pe când, pentru a arăta că eşti om duhovnicesc, trebuie să arăţi focul din tine, focul slavei lui Dumnezeu, care produce transfigurarea ta deplină. Dar ca să treci de la focul patimilorla focul slavei lui Dumnezeu trebuie vrei…şi, mai ales, să mergi continuu în spaţiul vast al curăţiei, al sfinţeniei. Iar Sfânta Maria, care se ruga, după zeci de ani de nevoinţă, în slava lui Dumnezeu…înălţându-se în aer în timpul rugăciunii sale, ne spune cărugăciunea autentică nu e o formă de fariseim, nu e ceva de ochii lumii…ci o realitate cutremurătoare a sfinţeniei. Care te schimbă…şi schimbă totul în jur…pentru că Dumnezeu e prezent în noi şi cu noi. De ce e pusă Sfânta Maria Egipteanca, în faţa creştinilor ortodocşi,înaintea Intrării Domnului în Ierusalim ? Pentru ca să ne alegem ca cine vrem să fim… Vrem să avem o viață tranzitivă, care acum laudă…acum denigrează…acum se exaltă…acum coboară în tristeţe…sau o viață stabilă, plină de bucurie ascetică dură, transfiguratoare? Pentru că viaţa Sfintei Maria Egipteanca ne arată că sfârșitul postului, al rugăciunii, al durerii, al luptei cu patimile e umplerea de slava lui Dumnezeu şi nu de revendicări de tot felul.

Upload: catalin-cornel

Post on 02-Oct-2015

215 views

Category:

Documents


1 download

DESCRIPTION

Foaie parohiala a Parohiei Sf Mina Suceava

TRANSCRIPT

FOAIE PENTRU SUFLET Parohia Sf. Mc. Mina - Suceava An XIII. Nr. 5 /29.03.2015 Citete i oprete n inim! Pune n practic i ne vom mntui!

NU UITAI: Nu amnai spovedania pn n ultima sptmn a Postului Mare! Duminica a 5-a din Postul Mare [2015]Iubiii mei,emblemaacestei duminici fiindSfnta Maria Egipteanca, prezena ei esteo ncurajare puternicpentru toi pentrua ieidin pcate, oricare ar fi pcatele noastre dar io umilin enormpentru toi cei care credem c suntem drepic stm bine n faa lui Dumnezeu.Pentru c ea ne spune, prin toat viaa ei, c attpcatulct isfinenianseamns riti enorm, s trietidin plin, s fiio tor.Cci pentrua nuciminile brbailor trebuie s ari cpois fii nvalnic n pofta ta sexual. Pe cnd, pentru a arta c etiom duhovnicesc, trebuie s arifoculdin tine,focul slaveilui Dumnezeu, care produce transfigurarea ta deplin.Dar ca s treci de lafocul patimilorlafocul slaveilui Dumnezeu trebuies vreii, mai ales,s mergi continuun spaiul vast al curiei, al sfineniei.Iar Sfnta Maria, care se ruga, dup zeci de ani de nevoin,n slavalui Dumnezeunlndu-se n aer n timpul rugciunii sale, ne spune crugciunea autenticnu eo form de fariseim, nu e cevade ochii lumiici o realitate cutremurtoare a sfineniei.Care te schimbi schimb totul n jurpentru c Dumnezeu e prezent n noi i cu noi.De ce e pus Sfnta Maria Egipteanca,n faa cretinilor ortodoci,nainteaIntrrii Domnului n Ierusalim ?Pentru cas ne alegemca cine vrem s fimVrem s avemo via tranzitiv, care acum laudacum denigreazacum se exaltacum coboar n tristeesauo via stabil, plin de bucurie ascetic dur, transfiguratoare?Pentru c viaa Sfintei Maria Egipteanca ne arat csfritulpostului, al rugciunii, al durerii, al luptei cu patimile eumplereade slava lui Dumnezeu i nude revendicride tot felul.C viaa bisericeasc, viaa ortodox, cu toate ale ei, bune sau rele, ne ducela Dumnezeui nunicieriAdic ea esteemblemaPostului Mare, n a cincea duminic, pentru ca s ne arate cscara virtuilornu eo proiecie spaialcio realitate interioar, care ne face conviviali cu Dumnezeu, pentru c El coboar la noi, n fiina noastr, ca s ne arate bucuria comuniunii cu Sine.Evanghelia zilei [Mc. 10, 32-45] mergen tandemcu viaa Sfintei Maria.Pentru c Sfinii Apostoli Iacovos i Ioannis, fiii lui Zebedeos (v. 35), au ceruts stean slava Lui (v. 37,cf. GNT).Au cerutstabilitatestabilitateduhovniceasc.Iar Domnul, care dorete cu totul ca fiecare dintre nois dorimis stmn slava Lui, le vorbete desprestabilitatea duhovniceascca despreo consecin directaconsumriipotirului Lui i a botezrii cu botezul Lui (v. 38).Potiribotezcare nu nseamn numaichinimoarte, mucenicie pentru Hristosci irezistibilitate continu, n credin, din iubire pentru El.Cci cum ai puteas moripentru cinevadacnu staicu El tot timpul?i cas staicu Dumnezeutrebuie s staiplinde slava Luipentru c numai ntru slava Lui poi crete duhovnicete, poi crea duhovnicete, poi conduce duhovnicete, poi tri i muri ortodox.Pentru c Ortodoxia eadevriputere dumnezeiasc.E tot adevrul Lui pecetluit de prezena slavei Lui n noi nine.Pentru c n inima undese afladevrurile Lui, bunele Lui intenii, bunele Lui doriri pentru noi i pentru ntreaga umanitatecoboarnorul slavei lui Dumnezeu, care umbrete i lumineaz i transfigureaz persoana noastr n ntregime.i Sfnta Maria Egipteanca i toi Sfinii Domnului sunt astfel delocauri vii, adumbrite de Soarele ceresc, de Prea Dumnezeiasca Treime.Suntprezene, sunt realiti personale, sunt oameni plini de viaa lui Dumnezeucare ne arat cmplinireaporuncilor Lui esteo realitate transfiguratoarei c tot greul, toat durerea suportat cu inim iubitoare i ierttoare, ne facebiserici viiale lui Dumnezeu.Domnul le-a vorbit desprestabilitatepentru c le-a vorbit desprediaconism, adic despreslujire(v. 45).Cci aa cum El nu a venit [pentru]a fi slujit[diaconitine] ci [pentru]a sluji[diaconise] i a-i da sufletul Luirscumprare[litron] pentru muli [v. 45, GNT], tot la fel stabilitatea noastr ereal, e autentic, e adnc atunci cnd ne gndim, mai degrab, la cei pe care trebuies i ajutmdect laa ne ajuta pe noi nine.Sau stabilitatea duhovniceasc erealatunci cndfolosul nostrue, deopotriv,folosul tuturor, cnd munca noastr aduce bucurie, lumin, frumusee pentru toi.i astfel nelegem cu toii cstabilitatea interioarsaustarea n slava Luiemplinireanoastr ca oameni ai credinei, pentru c locuim cu Dumnezeu i Dumnezeu locuiete cu noi.i nu poate fi nimicmai importantdect aceastconlocuirecu Dumnezeu!Dar tocmai pentru c ea, conlocuirea cu Dumnezeu n fiina noastr, clip de clip, este cea mai importantfapta vieii noastre tocmai de aceea ea esteun risc continuu asumat.Pentru eariscms nu mai avem prieteni, s nu mai avem familie, s ne pierdem serviciul, s fim ru nelei, desconsiderai, minimalizaipentru c suntemortodocii nu altceva.Viaa n credin, n credin vie, nvalnic esteun riscpentru c esteo enervare continu.i enervm pe demoni, n primul rnd, prin stabilitatea noastr n Dumnezeui apoi pe oamenipe oameni laci, obtuzi, indiferenidar orgolioiCare ncearc s ne arate cgreimn stabilitatea noastrtocmai cnd ne dovedesc c nu areniciun sensglceava/ disputa continu cu noi.Iar Sfnta Maria, pe care noi o numimCuvioasdar care nu a fost niciodatmonahiecipustnicplecat n pustie tocmai pentru cs-a ncredinatlui Dumnezeu, ne arat c cuviina e plin de durere, de real lupt cu tine nsuipentru cas nu mai fiicel careai fost.ns noi, cei muli, care nu plecm n pustieexperimentm acelai lucru n esen: c oriunde am fie greus trieti ortodoxdac Dumnezeunu te ridic, prin slava Sa, deasupra mizeriei sufleteti a umanitii.Pentru c e greu s fiisingur, frstabilitate interioar, fr prieteni de drum, fr oameni care i slujesc aceluiai Dumnezeu.Aadar, viaapline viaa n caretrieti din plin.Numai cplintateacare ne umple destabilitate duhovniceasc interioarcoboar din cer, e slava lui Dumnezeu, i ea coboar numai dacbem continuupotirul Lui ine botezm continuucu botezul Lui.Iar potirul lui Hristos e plin de nevoina pentru a-L cunoate, pentru a-L propovdui, pentru a-L ajuta s rodeasc n oameni.Cci oamenii trebuiehrniicu adevrurile lui Dumnezeu i cu nsui Trupul i Sngele Hristosului Su icu exemplevrednice de urmat.i pentrua beadin paharul Lui trebuie s ne umplem de botezul curirii Lui, de lacrimile Lui, de dorul pentru mntuirea umanitii acesteia, n ntregime, care ar trebui s aratealtfel, foarte altfeldect cea de acumPentru c oamenii au nevoies beasfinenia Lui is se scalden frumuseea Lui, pentru c au nevoie s fie frumoi, s fie fericii, s fie mpcaiNu, slava lui Dumnezeu nu vinela urmcine nsoetetot timpul!Prin fiecare durere pe careo bemortodox, prin fiecare carte pe care o citim ortodox, prin fiecare om prin care Dumnezeune vorbete deschisdespre noi i despre El i despre oameniEl, prin slava Lui, ne conduce ctrenvierea noastrdin mori.Iarnvierea noastr din morinseamns stm n bine, n slava Lui, ntr-o frumusee dumnezeiasc carene face bine iface bineoricrui om care ne ntlnete.Iarfrumuseea Luieo lumin dumnezeiascdin carei aprindi alii sufletele i trupurile.De aceea, dac nu suntemtoresuntemntunericn Biserica lui Dumnezeu, un ntuneric cutremurtor, pentru c eun ntuneric cu raiunepe cnd, dac suntemtore vii, dac suntemfocuri duhovnicetiluminm pn departei i nclzim pe cei care se apropie de noiDumnezeu s ne dea puterea duhovniceasc dea ne aprindede la adevrurile Lui i de la sfinenia Lui!Dumnezeu s ne aprind ca pe o fclie de Pati!Dumnezeul nostru, Cel ce L-a trimis pe Fiul Su n lume, ca s ne slujeasc pn la moarte i, prin moartea i nvierea Lui, s ne umple de slava Duhului Su, s ne dea tuturor s fimslujitoriiLui, prin care mpria lui Dumnezeu se extinde continuu. Amin! (Pr.Dorin Octavian Picioru)Parohia Sfntul Mare Mucenic Mina Str. Gavriil Tudoras fn, Suceava, Romania Cod Iban : RO16BTRL03401205A03162XX, Banca Transilvania CUI : 9095586

Preoi slujitori: Pr.Ctlin Cornel Mure Tel.0722614807 Pr.Ctlin Axinte Tel 0741139253

S-a tiprit n 200 de exemplare. Cine dorete, poate primi FOAIA PENTRU SUFLET n format electronic, nscriindu-se la adresa: [email protected]_1104732028.bin