FLOAREA-SOARELUI

Importanţă. Floarea soarelui este una dintre cele mai importante plante oleaginoase

cultivate pe glob (13% din producţia mondială de ulei) şi cea mai importantă din această grupă

din ţara noastră. Este originară din parea vestică a Americii de Nord. Din seminţele florii-

soarelui se extrage un ulei comestibil semisicativ, de culoare galben-deschis, bogat în vitamine

(A, D, E, K) şi substanţe aromatice, de o calitate deosebită şi o bună capacitate de păstrare.

Superioritatea uleiului de floarea soarelui se datorează echilibrului între acizii graşi care-l

compune. Astfel, procentul de acizi graşi linoleic şi oleic este ridicat (85-91%), iar cel de acid

linolenic foarte scăzut. Uleiul se extrage uşor, prin presare, randamentul normal la extracţie fiind

de aprox. 45%.

Uleiul de floarea soarelui se poate consuma direct în alimentaţie sau poate servi ca

materie primă la fabricarea margarinei, conservelor, săpunurilor şi chiar a vopselelor. Procentul

de ulei în fruct (de tip achenă) este în jur de 50-52%, iar în sămânţă ajunge la 60-65% după cum

este redat în Tabelul 4.2.1. (după Bonjean, 1986, citat de Muntean şi col. 2003). În timpul

extragerii uleiului se pot obţine şi fosfatide care servesc la fabricarea lecitinei, necesară în

industria alimentară, în panificaţie, la prepararea ciocolatei, a prăjiturilor, a mezelurilor ş.a.

Compoziţia chimică a seminţelor şi turtelor de floarea soarelui (%)

Componenta în achenă în miez în turte

Ulei 44-53 58-69 6-10

Proteină brută 15-22 20-26 30-35

Glucide 14,5-15 7,5-9 19-22

Celuloză 14-19 4-5 12-18

Săruri minerale 3,0-3,5 3,5 6,5-7,2

Componenţa acizilor graşi din uleiul de floarea soarelui (%)

Acidul gras după Swern (1969) după Bonjean (1986)

Acid palmitic (C16) 3-6 6,5-8,5

Acid stearic (C18) 1-3 4,5-5,7

Acid arahidonic (C20) 0,6-4,0 0,5-0,8

Alţi acizi graşi saturaţi 0,5-1,2 urme-2,5

Total acizi graşi saturaţi 8,6-14,2 14-15

Acid oleic (C18 : 1) 14-43 20-25

Acid linoleic (C18 : 2) 44-75 61-68

Acid linolenic (C18 : 3) 2 urme

Total acizi graşi nesaturaţi 85-91 85-86

Seminţele mai conţin proteine (15-22%), extractive neazotate (14,5-15%), celuloză (14-

19%) şi cenuşă (3-3,5%). Făina din seminţe de floarea soarelui poate fi amestecată, în proporţie

de 8-15%, cu cea de grâu pentru sporirea densităţii aluatului şi reducerea volumului acestuia. De

asemenea, concentratele din floarea soarelui se pot folosi şi la fabricarea mezelurilor.

Seminţele de floarea soarelui se pot consuma direct, prăjite. În acest scop se cultivă

soiuri cu un conţinut mai redus în grăsimi (aprox. 30%), coji mai groase, iar seminţele aderă mai

puţin la coji. Aceste soiuri conţin în seminţe mai mulţi aminoacizi esenţiali (triptofan, izoleucină

şi lizină), mai mult fier, glucide, săruri minerale, vitamine, asigurând 550 calorii/100 g semine

consumate.

Turtele şi şroturile constituie un furaj concentrat foarte valoros, cu aprox. 45-55%

proteină şi 7% grăsimi.

Calatidiile (inflorescenţele) de floarea-soarelui rămase după treierat se pot folosi ca

furaj (conţin aprox. 7% proteine şi 57% glucide), mai ales pentru oi, sau pentru obţinerea

pectinei ce serveşte la prepararea gelatinelor necesare în industria alimentară. Din cojile fructelor

(pericarp) măcinate se extrage alcool etilic, furfurol - folosit la fabricarea maselor plastice şi a

fibrelor artificiale.

Tulpinile de floarea soarelui pot fi utilizate ca şi combustibil, în industria celulozei sau

la fabricarea unor plăci izolante fonic, iar cenuşa rezultată din arderea tulpinilor conţine aprox.

35% K2O şi se poate folosi ca îngrăşământ.

Floarea soarelui se poate cultiva şi pentru recoltarea ca masă verde pentru producerea

silozului pentru animale.

Este, de asemenea, o importantă plantă meliferă (alături de salcâm şi tei), putându-se

obţine aprox. 40-130 kg de miere la ha.

Sisitematică. Hibrizi. Floarea soarelui face parte din familia Asteraceae (Compositae),

genul Helianthus, specia cultivată fiind Helianthus annuus. Această denumire a fost dată după

semnificaţia latinească a cuvintelor "helios" = soare, "anthos" = floare şi "annuus" = anuală.

România a fost prima ţară din lume care a creat şi a introdus în cultură hibrizi de floarea

soarelui. În Catalogul oficial al soiurilor de plante cultivate în România, Ediţia 2005, sunt

cuprinşi 107 hibrizi şi un soi, Record (în curs de a fi scos din producţie). Dintre aceştia de

producţie românească sunt: Alex, Favorit, Felix, Festiv, Florina, Florom 249, Florom 328,

Jupiter, Justin, Lovrin 338, Minunea, Neptun, Performer, Rapid, Romina, Saturn, Select ş.a.

Particularităţi biologice. Floarea-soarelui este o plantă anuală ierboasă, cu perioada de

vegetaţie cuprinsă între 100-140 de zile. Sistemul radicular, de tip pivotant, este bine dezvoltat,

ajungând în sol la peste 2 m adâncime şi are o mare capacitate de absorbţie a apei şi sărurilor

minerale, conferindu-i o bună rezistenţă la secetă. În primele faze de dezvottare, rădăcina are o

creştere mai rapidă decât partea aeriană şi atinge adâncimea maximă la începutul înfloririi. Până

la faza de 2-3 perechi de frunze, creşterea tulpinii este înceată, intensificându-se treptat până la

formarea calatidiului, după care ritmul scade, încetând la sfârşitul înfloririi. Biotopurile cu

tulpina mai scundă sunt mai rezistente la cădere şi permit recoltarea mecanizată. Procentul de

coji (pericarp) la soiurile şi hibrizii aflaţi în cultură este de 22-25%. Prezenţa stratului

carbonogen (fitomelan) în pericarpul fructului împiedică atacul seminţelor de către larva moliei

florii-soarelui (Homoeosoma nebulella).

Răspândire. Floarea-soarelui se cultiva, în anul 2001, pe aprox. 18,4 mil. ha pe glob, cu

un randament mediu de aprox. 1.136 kg/ha, situându-se pe locul doi în lume la producţia de ulei,

după soia. Suprafeţe mai mari se pot întâlni în: Fed. Rusă, 3,8 mil. ha cu 710 kg/ha; Ucraina, 2,4

mil. ha cu 938 kg/ha; Argentina, 1,9 mil. ha cu 1.666 kg/ha; China, 1,16 mil. ha cu 1.740 kg/ha.

Ţara noastră se situează printre ţările mari cultivatoare de floarea-soarelui, cu aprox.

700 mii ha şi o producţie medie de aprox. 1.000 kg/ha. S-a înregistrat o evoluţie ascendentă a

suprafeţei ► în anul 2003 se cultivau 874.745 ha în 391.141 exploataţii agricole.

Cerinţe ecologice. Floarea soarelui are pretenţii moderate faţă de temperatură

(mezotermă). Seminţele încep să germineze, izolat, la 4°C, dar semănatul se face la peste 7°C.

Plantulele tinere sunt afectate de temperaturile negative. Este mediu pretenţioasă la apă, deşi este

o mare consumatoare, o plantă consumă 60-80 l apă/an. Are un sistem radicular puternic, iar pe

tulpină perişori care reduc transpiraţia (CT=500). La germinaţie are nevoie de 100% apă din

masa seminţei.

Este foarte pretenţioasă la intensitatea luminii, mai ales după faza de butonizare. la

floarea soarelui se manifestă fenomenul de "Heliotropism". adică întoarcerea inflorescenţei după

soare. După formarea calatidiului mişcarea este mai redusă-creşte rigiditatea tulpinii.

Preferă solurile profunde, mediu aerate, lutoase sau luto-nisipoase, neutre. Cele mai

bune sunt cernoziomurile, solurile brun-roşcate, aluviale sau brune negleizate. Sunt nefavorabile

solurile cu apa freatică ridicată.

Zonele ecologice. Zona I, cea mai favorabilă este considerată: Câmpia Română, Podişul

Dobrogei şi Câmpia Vestică. Zona a II-a: Lunca şi Delta Dunării. Zona a III-a: Câmpia Jijiei,

Câmpia Transilvaniei (Hera, 1989, citat de Muntean şi col., 2003).