fizpat

LEZIUNI CELULARE

Leziunea celulară - modificarea persistentă a homeostaziei biochimice,

structurale funcţionale a celulei

CLASIFICAREA LEZIUNILOR CELULARE:

A. După cosecutivitatea apariţiei: 1. leziuni primare (provocate de acţiunea nemijlocită a factorului nociv) 2. leziuni secundare (consecutive celor primare).

B. După specificitate: 1. leziuni specifice (corespund calităţilor factorului patogen) 2. leziuni nespecifice (au acelaşi caracter pentru toţi factorii patogeni)

C. După reversibilitate:

1. leziuni reversibile

2. leziuni ireversibile E. După localizare:a) leziuni membranare;b) leziuni mitocondriale;c) leziuni lizozomale;d) leziuni ale nucleului (inclusiv leziuni mutaţionale);e) leziuni ale reticulului endoplasmatic şi aparatului Golgi.

LEZIUNILE MEMBRANEI CELULARE

Etiologia leziunilor membranare:

a) factori mecanici;

b) factori fizici (termice, congelaţie, electrice);

c) dizosmia mediului intern;

d) radicali activi de oxigen (peroxidarea lipidelor);

e) factori infecţioşi;

f) alergene

g) factori chimici (toxici);

h) enzime;

i) hipoxie;

j) dismetabolisme generale;

k) dishomeostazii generale.

Efectul final - dezintegrarea membranei citoplasmatice.

Consecinţele dezintegrării membranei citoplasmatice:

1. Dereglarea funcţiei pompelor membranare

2. Dereglarea funcţiei canalelor membranare

3. Pierderea potasiului intracelular - dereglarea funcţiei organitelor celulare (mitocondriilor), penuria de energie

4. Surplusul de sodiu intracelular - hiperosmolaritate intracelulară, gonflarea celulei

5. Surplusul de Ca2+ în hialoplasmă - activarea enzimelor intracelulare: ATP-azelor; proteazelor nespecifice; fosfolipazelor; endonucleazelor.

6. Anihilarea potenţialului de repaus (depolarizarea membranei) - deschiderea canalelor potenţial dependente, anihilarea gradientului de concentraţie K,Na,Ca

7. Micşorarea rezistenţei electrice a membranei citoplasmatice - spargerea electrică a membranei citoplasmatice.

8. Acidoza celulară cu pH sub 6,0

9. Activarea enzimelor hidrolitice lizozomale.

Consecinţele finale - distrofiile celulare, necrobioza şi necroza celulară, apoptoza.

LEZIUNILE CITOSCHELETULUI

Componenţa: microtubuli (20-25 nm) microfilamente (15 nm) filamente de actină şi miozină (8-15 nm)

Funcţiile citoscheletului: menţine forma celulei

asigură translocarea organitelor

asigură motilitatea celulei

efectuează chimiotactismul,

migrarea celulelor,

fagocitoza, pinocitoza

organizarea citoplasmei

Leziunile citoscheletului: defecte de locomoţie celulară defectele microtubilor – lipsa motilităţii spermatozoizilor (sterilitate masculină), inactivarea cililor vibratili (bronhoectazie), lipsa migraţiei leucocitelor, dereglarea fagocitozei,

sistarea mitozei (nu se formează fusul mitotic)

LEZIUNILE NUCLEULUI CELULEI

Cauzele - factori fizici, chimici, biologici.Manifestările morfologice şi funcţionale: condensarea şi

marginlizarea cromatinei, cariopicnoza, cariorexia, carioliza, mutaţii generative

şi somatice, tulburările mitozei

şi ritmului mitotic.

LEZIUNILE MITOCONDRIILOR

Decuplarea oxidării - fosforilării Inhibiţia reacţiilor oxidative Blocada citocromoxidazelor Penuria de energie

LEZIUNILE LIZOZOMILORDestabilizarea memranei -ieşirea hidrolazelor lizozomale în hialoplasmă – autoliza celulei.

REACŢIILE FIZIOLOGICE CELULARE

I. REACŢIILE CELULARE ADAPTATIVE ŞI COMPENSATORII.

1. Hiperactivitatea metabolică sinteza c-AMP - activarea organitelor celulare - intensificarea oxidării şi sintezei de ATP - mobilizarea proceselor enrgodependente (reacţiile anabolice care susţin procesele celulare compensatorii şi reparative) –

„însănătoşirea” celulei.

2. Mobilizarea moleculelor şi organitelor „de rezervă”

3. Crearea rezervelor intracelulare de substanţe şi energie

a. Hipertrofia adaptativă a organitelor b.Hiperplazia adaptativă a mitocondriilor. c.Atrofia adaptativă

4. Menţinerea activă a gradientului electrolitic intra- şi extracelular

II. REACŢII CELULARE REPARATIVE

1. regenerarea şi multiplicarea mitocondriilor

2. reparaţia ADN: rezecţia (clivarea) secvenţei lezate (endonucleazele);

dezintegrarea secvenţei clivate de ADN (exonucleazele); reconstrucţia secvenţei normale de ADN (ADN-polimerazele); inserarea secvenţei reconstruite în molecula de ADN (ligazele).

3. reparaţia plasmolemei – reintegrarea fizico-chimică; „amputarea” membranei; resinteza fosfolipidelor, colesterolului şi proteinelor membranare.

III. REACŢIILE CELULARE PROTECTIVE

1. Sistemele antioxidative (la acţiunea prooxidanţilor inflamaţia, fagocitoza, razele ionizante, hipoxia, hiperoxia, intoxicaţii

Antioxidanţii celulari naturali : alfa-tocoferolul

colesterolul

superoxiddismutaza

glutationperoxidaza

catalaza

selenul

globulinele fazei acute (ceruloplasmina, transferina)

acidul ascorbic în doze mari (dozele mici – prooxidant)

2. Stabilizatorii membranei lizozomale – la acţiunea labilizatorilor: inaniţia, hipoxia, acidoza celulară, micotoxine, endotoxine, cancerigene, fosfolipaze, radicali lioberi de oxigen

Stabilizatorii membranelor celulare: hormonii antiinflamatori (glucocorticoizii)

colesterolul alfa-tocoferolul.

3. Proteinele şocului termic

hsp 84-110 Kda: în lipsa stresogenului – stres – bloc; la acţiunea stresogenului – stres-start; menţine stresreacţia în diapazon fiziologic

hsp 70 Kda - Şaperoane : foldingul proteinelor intracelulare – formarea structurii terţiare

menţin conformaţia proteinelor intracelularînsoţesc şi protejează de denaturare proteinele sintetizate în ribozomi spre destinaţie solubilizează proteinele („şine moleculare”)

protejează proteinele de agregare şi denaturareinduc resinteza proteimelor defectuoase induc liza proteinelor denaturate ireversibilblochează apoptoza în leziuni reversibiinduc apoptoza în leziuni ireversibile se ataşează de cromatină - protejează de mutaţii stabilizeazîă citoscheletulînlăturarea proteinelor denaturate stopează mitoza pentru celulele afectate

4. Genele imediate ale reacţiei precoce

Genele c-fos c-jun c-myc nur-77 - activizează proliferarea celulară

- activează ornitindecarboxilaza nucleară, asigură celula cu poliaminele proliferării (spermina, spermidina) - pregătesc celula pentru activitate reparativă

- în lipsa factorilor de creştere – induc apoptoza

- c-mys – reglează multiplicarea celulară (G1 ---- S) (protooncogen la activitatea excesivă)

- nur-77 – se expresează în stres - codifică receptorii steroizi nucleari

- c-fos, c-jun – în celule mature sunt suprimate; în embriogeneză - reglatori ai proliferării şi morţii celulare în celulele mature se activează la leziuni celulare în ţesuturile cu activitate mitotică permanentă (epidermis) c-fos este expresată permanent;în neuroni c-fos este „gena morţii” (apoptozei; se activează în ischemie şi bolile degenerative

5. Antioncogenele (Supresorii tumorilor)

Antioncogena Rb - produce proteina p53 – reglează stabilitatea genetică: în caz de mutaţii proteina opreşte ciclul mitotic la faza G1 - reparaţia greşelei sau demararea apoptozei.

6. Antigenul celulelor bătrâne (proteine pistei III)

Proteina citoplasmatică (canal ionic):

În celulele tinere acest antigen este „ascuns” ;se expresează doar pe celulele bătrâne la expirarea vieţii ontogenetice;

Antigenul expresat (demascat) interacţionează cu autoanticorpii naturali – opsonizarea celulelor bătrâne – fagocitoza – moarte violentă programată

7. Demararea reacţiei inflamatoare:

Componenţi ai celulei bacteriene (LPS) Antigene Produsele dezintegrării celulare

Activarea NF-kB

Inducţia sintezei citokinelor proinflamatoare

Reacţia inflamatoare

8. Demararea apoptozei:

Factrori patogeni Leziuni celulare ireversibileMutaţii nonvitaleInfectarea cu viruşi

Derepresia genelor apoptogene

Apoptoza

17. Dereglările circulaţiei sanguine regionale

17.1. Hiperemia arterială

Hiperemia arterială - umplerea excesivă a unui organ sau porţiuni de ţesut cu sânge arterial în rezultatul afluxului sporit de sânge prin arteriolele dilatate concomitent cu mărirea perfuziei . Etiologia. Factorii exogeni - mecanici (traumă mecanică, acţiunea locală a hipobariei), fizici (temperatura înaltă), chimici (acizi, baze, alcool), biologici (toxine bacteriale sau parazitare), psihogeni; factorii endogeni - mediatori şi hormoni (acetilcolina, serotonina, histamina), metaboliţii (adenozina, acidul lactic), prostaglandinele, substanţe biologic active (kinine).

Clasificarea hiperemiei arteriale:Hiperemia arterială fiziologică – posedă caracter adaptativ, protectiv sau compensator (de ex., hiperemia la acţiunea temperaturii ridicate, hiperemia în caz de inflamaţie). Hiperemia patologică este neadecvată factorului cauzal şi lipsită de caracterele biologice

favorabile (de ex., hiperemia neuroparalitică survenită la trauma mecanică a nervilor vasomotori).

Patogenia. Factorul patogenetic de bază (veriga principală) al hiperemiei arteriale este dilatarea arteriolelor prin mecanisme patogenetice: neurogene, umorale sau metabolice.

Hiperemia arterială neurotonică - dilatarea arteriolelor la creşterea tonusului sistemului vegetativ parasimpatic – dilatarea vaselor cu inervaţia parasimpatică (organele genitale).

Hiperemiei arterială neuroparalitică - dilatarea arteriolelor la diminuarea tonusului sistemu-lui vegetativ simpatic (lezărea ganglionilor, fibrelor postganglionare sau a terminaţiunilor nervoase simpatice).

Hiperemiei arterială neuromioparalitică – dilatarea arteriolelor la epuizarea rezervelor de catecolamine în veziculele terminaţiunilor

nervoase simpatice cu micşorarea tonusului fibrelor musculaturii netede ale arteriolelor.

Hiperemiei arterială umorală – dilatarea arteriolelor la creşterea concentraţiei substanţelor biologic active vasodilatatoare (histamina, adenozina, prostaglandine, kinine).

Hiperemiei arterială metabolică - dilatarea arteriolelor în rezultatul acţiunii directe asupra musculaturii netede a vaselor a produşilor metabolismului (ionilor de hidrogen, dioxidului de carbon, adenozindifosfatului, acidului lactic ş.a.).

Hiperemia arterială funcţională - dilatarea arteriolelor organelor cu funcţie intensă (hiperemia pancreasului în timpul digestiei, a muşchilor scheletici în efort fizic, a encefalului în efort psihic, a rinichiului la suprasolicitare funcţională ş.a.). Hiperemia arterială funcţională se dezvoltă prin intermediul mecanismelor patogenetice metabolice şi umorale.

Hiperemia arterială reactivă - dilatarea arteriolelor în ţesuturile ischemiate la restabilirea circulaţiuei sanguine. Dilatarea vaselor se datorează acţiunii produşilor metabolismului tisular (CO2, acidul lac-tic, adenozina, ioni).

Manifestările hiperemiei arteriale: modificările hemodinamice, limfodinamice, metabolice cu echivalentele lor externe.

Modificările hemodinamicii şi limfodinamicii regionale:a)dilatarea arteriolelor;b) creşterea presiunii hidrostatice în arteriole, capilare şi

venule;c) creşterea numărului de vase funcţionale;d) creşterea vitezei lineare şi volumetrice a torentului sanguin – hiperperfuzie ;e)creşterea vitezei filtraţiei transcapilare ca rezultat al măririi

presiunii hidrostaticef) micşorarea resorbţiei şi mărirea volumului lichidului

interstiţial; g) intensificarea limfogenezei şi limfocirculatiei.

Modificările metabolismului tisular: a)mărirea aportului de oxigen şi substanţe nutritive;b)evacuarea completă a deşeurilor metabolice ; c)micşorarea diferenţei arterio-venoase a presiunii oxigenului –

„arterializarea” sângelui venos;d)intensificarea proceselor metabolice oxidative în regiunea

hiperemiată; e)intensificarea energogenezei, acumularea în celulele ţesutului

hiperemiat a substanţelor macroergice şi nutritive; f) mărirea potenţialului energetic şi funcţional al organului;g)creşterea reactivităţii şi rezistenţei ţesuturilor hiperemiate la

acţiuni nocive.

Manifestările exterioare ale hiperemiei arteriale: a)eritem difuz; b)creşterea temperaturii locale;c)creşterea turgorului tisular.

Consecinţele. Hiperemia arterială poate avea consecinţe favora-bile şi nefavorabile pentru organism. Hiperemia arterială asigură condiţiile optime pentru intensificarea funcţiei specifice a organului sau ţesutului şi stimularea multiplicării celulară, proceselor reparative, reacţiilor protective.

Totodată dilatarea excesivă a vaselor organului poate conduce la ruperea peretelui vascular şi apariţia hemoragiei.

Semnificaţia biologică. hiperperfuzia organului - ameliorarea capacităţilor reparative şi funcţiei organului - reacţie de adaptare, protecţie, compensare sau reparaţie.

17.2. Hiperemia venoasă

Hiperemia venoasă - umplerea excesivă a unei porţiuni de ţesut sau organ cu sânge venos în rezultatul refluxului dificil prin vene cu micşorarea perfuziei.

Etiologia. Cauza generală este rezistenţa mecanică crescută în calea refluxului sângelui din organ sau ţesut: diminuarea funcţiei de pompă a ventricolului drept sau stâng;

micşorarea forţei de aspiraţie a cutiei toracice;

îngustarea lumenului venos prin compresie, obturare , obliterare.

Patogenie. Factorul patogenetic principal (veriga principală) al hiperemiei venoase este reducerea refluxului venos şi hipoperfuzia organului.

Manifestărle hiperemiei venoase:

a)diminuarea refluxului sanguin din organ;b)acumularea excesivă a sângelui în compartimentul venos şi

capilar al modulului microcirculator;c) creşterea presiunii hidrostatice în venule şi capilare;d)micşorarea afluxului arterial;e)intensificarea procesului de filtraţie transcapilară şi venule;f) acumularea în exces a lichidului interstiţial - transsudaţie;g)intensificarea limfogenezei;h)diminuarea refluxului limfei;i) acumularea în exces a lichidului interstiţial - formarea.

Modificările metabolice:a) diminuarea aportului de oxigen şi substanţe nutritive; b) tulburarea schimbului capilaro-interstiţial de gaze;c) diminuarea proceselor metabolice oxidative şi a energoge-

nezei;d) intensificarea proceselor catabolice anaerobe cu acumularea

metaboliţilor intermediari acizi – acidoza metabolică;

Manifestări externe:a) înroşirea cu nuanţă cianotică a regiunii hiperemiate;b) tumefierea organului sau porţiunii de ţesut;c) micşorarea temperaturii locale;d) hemoragii intratisulare.

Consecinţele hiperemiei venoase: e) diminuarea funcţiei organului hiperemiat, reducerea ca-

pacităţilor adaptative, compensatoare, protective şi reparative;

f) leziuni celulare hipoxice, hiponutritive, hipoenergetice şi acidotice;

g) necroza cu reducerea populaţiei celulare; h)atrofia organuluii) sclerozarea – substituirea ţesutului specific cu ţesut conjunctiv.

Semnificaţia biologică. Hiperemia venoasă poartă un caracter biologic cert negativ.

17.3. Ischemia

Ischemia - tulburarea circulaţiei sanguine periferice în rezultatul diminuării sau întreruperii afluxului de sânge arterial cu hipoperfuzia organului.

Etiologie. Cauza generală a ischemiei este micşorarea lumenului arterei aferente cu hipoperfuzia organului.

Patogenia. Veriga patogenetică principală a ischemiei - micşorarea

lumenului arterei aferente. Mecanismele patogenetice ale ischemiei sunt:

a) neurogen sau angiospastic - prin creşterea tonusului sistemului nervos simpatic;

b) obturarea arterei ( tromb, embol sau placă ateromatoasă); c) compresia arterei (tumoare, cicatrice, ligatură ş.a.); d) obliterarea peretelui arterial (tumefierea, inflamaţia,

sclerozarea sau îmbibarea cu mase ateromatoase);e) redistribuirea circulaţiei sanguine- creşterea afluxului de sânge

spre alte regiuni ale organismului;

Manifestările. Dereglări hemodinamice:a)micşorarea presiunii hidrostatice a sângelui în artea aferentă; b)micşorarea vitezei volumetrice a circulaţiei sanguine,

micşorarea umplerii vaselor organului cu sânge; c)diminuarea debitului sanguin – hipoperfuzie ;d)reducerea reţelei vasculare ca rezultat al depleţiei de sânge;e)micşorarea filtraţiei transcapilare;f) diminuarea limfogenezei;

Dereglări metabolice:a)micşorarea aportului de oxigen şi substanţe nutritive spre

organul ischemiat (hipoxia, hiponutriţia);b)reducerea metabolismului şi energogenezei oxidative (hipo-

energogeneza);c) intensificarea metabolismului anaerob cu acumularea de

metaboliţi intermediari acizi (acidoza metabolică);d)hipofuncţia organului ischemiat;e)leziuni celulare hipoxice, acidotice, dismetabolice;f) necroza, inflamaţia, sclerozarea, atrofia organului.

Manifestări exterioare:a) paloarea ţesutului ischemiat;b)micşorarea temperaturii locale;c) micşorarea în volum a organului;d)durere locală şi parestezii.

Consecinţele ischemiei: a) staza ischemică; b) leziuni celulare; c) distrofii celulare; d) necroza; e) inflamaţia; f) sclerozarea.

Un rol important în evoluţia ischemiei şi determinarea conse-cinţelor acesteia îl are circulaţia sanguină colaterală, efectuată paralel cu circulaţia sanguină magistrală. Colateralele în diferite organe se deosebesc prin tipul vaselor (arteriale, venoase, capilare), tipul anastomozării (anastomoze laterale, terminale), calibrul sumar al acestora comparativ cu diametrul vasului magistral.

Din punct de vedere funcţional colateralele se clasifică în: a)colaterale absolut suficiente – lumenul tuturor colateralelor în

sumă este egal cu lumenul vasului obturat şi circulaţia se restabileşte complet (de ex., în musculatura scheletică, intestine);

b)relativ suficiente – lumenul colateralelor în sumă este cu mult mai mic decât lumenul vasului obturat şi circulaţia se restabileşte parţial (de ex., în plămâni);

c) absolut insuficiente – circulaţia colaterală se realizează numai la nivelul capilarelor şi în cazul unui obstacol în vasul magistral circulaţia nu poate fi restabilită (de ex., în miocard).

În stare de repaus circulaţia magistrală este suficientă şi vasele colaterale nu funcţionează. Deschiderea vaselor colaterale depinde de următorii factori:

a) diferenţa de presiune dintre regiunile proximale şi distale obstacolului;

b)hipoxia şi acumularea în zona ischemiată a substanţelor metabolice şi biologic active cu acţiune vasodilatatoare (adenozina, acetilcolina, kinine ş.a.);

c) activarea urgentă a mecanismelor parasimpatice locale de reglare a debitului sanguin, ce determină dilatarea colateralelor.

Semnificaţia biologică. Ischemia poartă un caracter biologic negativ cu consecinţe grave pentru organul ischemiat: inflamaţia, distrofia, necroza, fibrozarea.

17.4. Embolia

Una din cauzele frecvente ale ischemiei este embolia. Embolia este prezenţa şi vehicularea prin vasele sanguine a particulelor străine endogene sau

exogene, care obturează lumenul vascular şi dereglează circulaţia sanguină.Etiologia: emboiai exogenă - aeriană, gazoasă, microbiană,

parazitară şi cu corpi străini; embolia endogenă - cu tromb, tisulară, lipidică, celulară, cu lichid amniotic şi ateromatoasă.

În funcţie de localizarea embolului se evidenţiază embolia circulaţiei mari, embolia circulaţiei mici şi embolia venei portă.

Embolia se mai clasifică după direcţia vehiculării embolului în ortogradă, retrogradă şi paradoxală.

Patogenia. Embolia aeriană - obturarea lumenului vascular cu aer

atmosferic. Pătrunderea aerului în circulaţia sanguină devine posibilă în cazul traumatizării venelor mari magistrale (jugulară, subclaviculară), a sinusurilor venoase ale craniului, în care presiunea sângelui este mai mică decât cea atmosferică, iar pereţii vasculari sunt fixaţi de ţesuturile adiacente şi la ruperea lor nu colabează, din care cauză aerul atmosferic este aspirat în vase.

Embolia aeriană poate fi şi iatrogenă - la efectuarea incorectă a unor manipulări medicale, cum ar fi administrările intraarteriale ale

medicamentelor, transfuzii de sânge, investigaţii radiologice angiografice.

Embolia microbiană este consecinţă a pătrunderii din focarul inflamator septic în circulaţie a microorganismelor, care obturează lumenul vascular şi determină apariţia focarelor infecţioase metastatice în diferite organe.

Embolia parazitară survine în cazul în care diverşi paraziţi (helminţi) străbat peretele vascular şi nimeresc în circulaţia san-guină, ceea ce poate determina obturarea unui vas, dar şi generali-zarea invaziei parazitare cu dezvoltarea altor paraziţi în diferite organe.

Embolia cu corpi străini este o formă ce se întâlneşte mai rar şi doar în cazurile de traume cu arme de foc, când glontele, schija sau alte obiecte străine nimeresc în interiorul vasului şi-l obturează.

Embolia gazoasă reprezintă obturarea lumenului vaselor cu bule de gaze (oxigen, azot), care se formează în sânge la micşorarea bruscă a solubilităţii gazelor şi este factorul patogenetic de bază al bolii de cheson sau decompresiei la înălţime – la trecerea de la hiperbarie la presiune atmosferică mai mică (decompresie) sau la trecerea bruscă de la presiunea atmosferică normală la presiune scăzută (deermetizarea la înălţime a aparatelor de zbor).

Embolia cu tromb este una din cele mai des întâlnite forme de embolii şi reprezintă obturarea lumenului vascular de către un tromb ce s-a rupt de la locul său de formare.

Embolia tisulară este rezultatul vehiculării de către torentul sanguin a fragmentelor de ţesuturi traumate mecanic (de ex., muşchi, encefal, ficat).

Embolia lipidică reprezintă pătrunderea în circulaţie a picăturilor de lipide provenite din măduva galbenă a oaselor tubulare, ţesutul adipos subcutanat în cazul traumelor masive ale acestora.

Embolia celulară reprezintă vehicularea prin sânge a celulelor provenite din tumori cu reţinerea în alte organe, unde din celulele reţinute se dezvoltă tumorile metastatice.

Embolia cu lichid amniotic este pătrunderea lichidului amniotic în vasele lezate ale uterului în timpul naşterii după detaşarea placentei sau la detaşarea precoce.

Embolia cu mase ateromatoase este provocată de picăturilr de colesterol şi alte substanţe provenite din plăcile ateromatoase dezintegrate, care sunt revărsate în lumenul vaselor şi vehiculate de curentul sanguin în vasele circulaţiei mari, mai des ale encefalului.

Consecinţele emboliei – ischemia, metastazarea procesului infecţios şi tumoral.

Semnificaţia biologică. Embolia poartă un caracter biologic negativ, deoarece este cauza tulburărilor hemodinamice locale şi generale.

17.5. Staza sanguină

Staza - sistarea circulaţiei sanguine la nivel microcirculator într-un organ sau porţiune de ţesut.

Etiologie: c) factorii ischemianţi- provaocă staza ischemică;d) factori care stopează refluxul venos de la organ – staza

venoasă;

e)factori care măresc rezistenţa circulaţiei prin însăşi capilarele – stază capilară (exicoza ţesutului, soluţiile hipertonice de clorura de sodiu, acizi, baze, toxinele microorganismelor, terebentina, uleiul de muştar etc.);

f) afectarea endoteliului şi micşorarea lumenului capilar;

g) factori cu acţiune generală – boala hipertensivă, ateroscleroză, şocul, colapsul, insuficienţa circulaţiei sanguine, inflamaţii acute, crizele angioneurotice, afecţiuni virale (gripă, rujeolă).

Patogenie. Staza venoasă este consecinţa directă a hiperemiei. Staza ischemică este o consecinţă a ischemiei. Staza capilară apare în urma modificărilor reologice ale sângelui

sau în cazul capilaropatiilor, când curentului sanguin prin capilare i se opune o rezistenţă sporită de neînvins pentru torentul sanguin.

Manifestările staszei: a) micşorarea temperaturii locale; a)cianoza;b)microhemoragiiConsecinţele. În organul cu stază sanguină hipoperfuzia şi

hipoxia pronunţată provoacă leziuni celulare, distrofii celulare, necrobioză, necroză, inflamaţie, atrofie, sclerozare.

Semnificaţia biologică. Staza poartă un caracter biologic negativ cu prejudicii grave irecuperabile.

18. Dereglările schimbului capilaro-interstiţial

EdemеlеEdem – proces patologic tisular, acumularea excesivă de lichid în

spaţiile intercelulare sau cavităţile seroase ale organismului. Lichidul acumulat în caz de edeme se numeşte lichid edemaţios sau transsudat.

Patogenia generală a edemelor: dizechilibrul dintre procesele de extravazare şi intravazare a lichidului în modulul microcirculator cu acumularea în exces a lichidului interstiţial.

Factorii schimbului capilaro-interstiţial – permeabilitatea peretelui capilar; presiunea hidrostatică intracapilară; presiunea hidrostatică interstiţială; presiunea oncotică intracapilară; presiunea oncotică interstiţială; presiunea osmotică intracapilară; presiunea osmotică intersstiţială.

Etiologia edemelor: a)factorii ce măresc presiunea hidrostatică a sângelui în capilare

– hiperemia venoasă şi staza, insuficienţa circulatorie sistemică;b)factorii ce micşorează concentraţia proteinelor şi scăd

presiunea oncotică a plasmei sanguine – hipoproteinemia şi hipoonchia;

c)factorii ce măresca permeabilitatea peretelui capilar pentru proteine – inflamaţia, reacţiile alergice, intoxicaţiile;

d)factorii ce cresc concentraţia proteinelor şi electroliţilor în lichidul interstiţial;

e)factorii ce împiedică refluxul limfei – compresia, concreşterea, obturarea, inflamaţia vaselor limfatice, coagularea limfei.

Patogenia edemelor

1. Edemele congestive: hiperemia venoasă, staza venoasă – creşterea presiunii hidrostatice a sângelui în capilare - creşterea presiunii efective de filtrare - edem.

2. Edemele hipooncotice: micşorarea concentraţiei proteinelor în plasma sanguină - diminuarea presiunii oncotice intravasculare - intensificarea filtrării - edem.

3. Edemul hiperosmotic: reţinerea electroliţilor în interstiţiu - creşterea presiunii osmotice în interstiţiu - edeme.

4. Edemelе membranogene: mărirea permeabilităţii pereţilor capilarelor sanguine pentru proteine - extravazarea proteinelor plasmatice în lichidul interstiţial - mărirea presiunii efective de fil-trare - edem.

5. Edemele alergice şi inflamatorii – mediatorii proinflamatori - mărirea permeabilităţii pereţilor capilarelor sanguine pentru proteine - extravazarea proteinelor plasmatice în lichidul interstiţial - mărirea presiunii efective de filtrare - edem.

6. Edemul limfogen - dereglarea refluxului – predominarea limfogenezei asupra refluxului limfei – edem.

Edemele complexe1. Edemul cardiac: insuficienţa cardiacă - creşterea presiunii venoase - intensificarea

filtrării şi diminuarea reabsorbţiei lichidului în capilare (factorul hemodinamic şi congestional de dezvoltare a edemului); insuficienţa cardiacă – micşorarea debitului sanguin renal - activarea sistemului renină-angiotenzină-aldosteron - reţinerea sodiului şi apei în organism (factorul osmotic al edemelor); Hipernatriemia şi hiperosmia - excitarea osmoreceptorilor hipotalamici - intensificarea secreţiei de ADH - reabsorbţia apei în rinichi - sporirea volumului de sânge circulant – hipervolemia- creşterea presoiunii hidrostatice în capilare – (factorul hemodinamic şi congestional de dezvoltare a edemului); presiunea venoasă ridicată şi edemul - compresia vaselor limfatice – reducerea refluxului limfei – factorul limfogen al edemului; staza venoasă în ficat - diminuarea funcţiei de proteosinteză - hipoproteinemia - hipoonchia – factorul hipooncotic al patogeniei edemelor; staza venoasă în ficat - diminuarea degradării aldosteronului – hiperaldosteronism secundar - hiperosmia sângelui şi lichidului interstiţial - (factorul osmotic al edemelor).

Aşadar, edemul cardiac se caracterizează printr-o patogenie complexă, care include mecanismele patogenetice congestive, hiperosmotice, membranogene şi hipooncotice.

2. Edemele renale. Edemele renale se împart în edeme predo-minant nefrotice şi edeme predominant nefritice.

Patogenia edemelor nefrotice (în sindroamele nefrotice): dereglarea reabsorbţiei canaliculare a proteinelor din urina primară - pierderea excesivă de proteine cu urina – hipoproteinemia – hipoonchia - transsudarea abundentă a lichidului din vase în ţesut – edem hipooncotic; edem – hipovolemia - activarea sistemului „renină-angiotenzină-aldosteron” - reţinerea sodiului şi apei – edem hiperosmotic; hiperosmia sângeluiv - secreţia ADH- intensificarea reabsorbţiei apei – hipervolemia – creşterea presiunii hidrostatice a sângelui – edem hidrostatic.

Edemele renale nefritice: inflamaţia glomerulului renal - tulburarea circulaţiei sanguine renale – tulburarea filtraţiei glomerulare – activarea aparatului juxtaglomerular şi macula densa – secreţia reninei – activarea sistemului renină-angiotensină-aldosteron – hiperaldosteronism – reţinerea sodiului – edem hiperoamotic; tulburarea filtraţiei glomerulare - reţinerea apei în

organism – hipervolemia – creşterea presiunii hidrostatice – edem hidrostatic; hipernatriemia - activarea secreţiei ADH - intensificarea reabsorbţiei apei în tubii distali şi colectori renali – hipervolemia - creşterea presiunii hidrostatice – edem hidrostatic; creşterea activităţii kalicreinei plasmatice - „capilarită generalizată” – creşterea permeabilităţii vasculare – edem membranogen.

3. Ascita şi edemele în ciroza hepatică: deteriorarea circulaţiei sanguine intrahepatice – micşorarea perfuziei ficatului – reţinerea sângelui în bazinul venei porta - creşte presiunea hidrostatică a sângelui în sistemul portal – edem (ascită) congestiv; creşterea presiunii hidrosta-tice în regiunea venei porta - transsudarea lichidului depăşeşte capacitatea de transport a căilor limfatice - insuficienţa limfodinamică – edem limfogen; insuficienţa hepatică – diminuarea proteinosintezei - hipoproteinemia –edem hipooncotic; insuficienţa hepatică - degradarea insuficientă a aldosteronului - hiperaldosteronism secundar – hipernatriemia - edem hiperosmotic.

4. Edemul caşectic: inaniţie completă sau proteică - hipoproteinemie (hipoalbuminemie) – hipoonchia plasmei sanguine – edem hipooncotic; hipovolemia - hipersecreţia de aldosteron -reabsorbţia sodiului – hipernatriemi – edem hiperosmotic.

FORŢELE SCHIMBULUI CAPILARO-INTERSTIŢIAL

PARTEA ARTERIALĂ A CAPILARULUI: + P hidr capilară - 30 mm Hg FILTRAŢIA + P hidr. Interstiţială - 5 mm Hg + P oncot. interstiţială - 6 mm Hg - P oncot. capilară - 28 mm Hg ------------------- + 13 mm Hg

PARTEA VENOASĂ A CAPILARULUI: + P hidr capilară - 10 mm Hg REZORBŢIA + P hidr. Interstiţială - 5 mm Hg + P oncot. interstiţială - 6 mm Hg - P oncot. capilară - 28 mm Hg -----------------------

- 7 mm Hg

Filtratul neabsorbit = limfogeneza

Volumul lichidului filtrat = Volumul lichidului rezorbit + Volumul limfei formate

Volumul lichidului interstiţial = constant

PATOGENIA EDEMELOR CONGESTIONALE

Presiunea hidrostatică capilară -

Presiunea hidrostatică interstiţială - constantă

Pressiunea oncotică capilară - constantă

Presiunea oncotică interstiţială - constantă

Filtraţia transcapilară

Limfogeneza

Insuficienţa cardiacîăHiperemia venoasăStaza venoasă

Drenul lmfatic

Volumul lichidului interstiţial EDEM

PATOGENIA EDEMELOR HIPOONCOTICE

Presiunea hidrostatică capilară - constantă


Pressiunea oncotică capilară -



Limfogeneza

Sinteza insuficientă de proteine plasmaticePierderea proteinelor

Drenul lmfatic


PATOGENIA EDEMELOR OSMOTICE




Presiunea osmotică interstiţială -


Limfogeneza

Drenul lmfatic


HiperaldosteronismulAcidoza tisularăReţinerea electroliţilor în interstiţiu

PATOGENIA EDEMELOR MEMBRANOGENE




Presiunea oncotică interstiţială -


Limfogeneza

Drenul lmfatic


Amine biogene (serotonina, histamina)Mediatori proinflamatori (bradikinina) Creşterea permeabilităţii peretelui capilarTransvazarea proteinelor plasmaticeCreşterea concentraţiei proteinelor în interstiţiu

PATOGENIA EDEMELOR LIMFOGENE





Filtraţia transcapilară - constantă

Limfogeneza - constantă

Drenul lmfatic


Coagularea limfei în vasele limfaticeCompresia vaselor limfaticeObliterarea vaselor limfaticeBlocul ganglionilor limfatici

PATOGENIA EDEMELOR CARDIACE

E. hipooncotic

E d e m h i p e r o s m o t i c

Activarea sistemului renină-angiotenzină-aldosteron

I n s u f i c i e n ţ a c a r d i a c ă

Creşterea presiunii hidrostatice în capilare

Hipoperfuzia rinichiului

Reţinerea sodiului şi apei în organism

Staza venoasă în ficat

Diminuarea proteosintezei

Excitarea osmoreceptorilor hipotalamici

Hipernatriemia, hiperosmia sângelui şi lichidului interstiţial

hipoproteinemia -

Diminuarea degradării aldosteronului

Hiper-aldosteronism

Hiperosmia lichidului interstiţial

Creşterea presiunii

venoase periferice

Staza venoasă în circuitul mare

E d e m c o n g e s t i o n a l

Edem limfogenPATOGENIA EDEMELOR RENALE NEFRITICE

EDEM MEMBRANOGEN EDEM OSMOTIC EDEM HIDROSTATIC

Intensificarea filtraţiei şi diminuarea reabsorbţiei lichidului în capilare

Limfostaza

Compresia vaselor limfatice

Reabsorbţia apei în rinichi - hipervolemia

Intensificarea secreţiei ADH

Glomerulonefrita difuză acută

Capilarită generalizată

Reţinerea sodiului în interstiţiu

Activarea sistemului renin-angiotensină-

Hipoperfuzia rinichiului

Reţinerea apei–hipervolemia

Secreţia ADH

Hiperosmolaritatea plasmei

Hiperpermeabilitatea

Filtraţia proteinelor plasmatice în

Hiperonchia interstiţiului

Hiperosmia interstiţiului

Creşterea P hidrostatice a

PATOGENIA EDEMELOR RENALE NEFROTICE

EDEM ONCOTIC EDEM OSMOTIC EDEM HIDROSTATIC

Sindromul nefrotic

Dereglarea reabsor-bţiei


Activarea sistemului renin-angiotensină- aldosteron

Hipovolemia

Reţinerea apei–hipervolemia

Secreţia ADH

Hiperosmolaritatea plasmei

Proteinuria

Hipoproteinemia

Hipoonchia plasmei


Creşterea P hidrostatice a sângelui

PATOGENIA EDEMELOR HEPATICE

EDEM ONCOTIC EDEM OSMOTIC EDEM HIDROSTATIC

(ASCITĂ)

CIROZA HEPATICĂ

Insuficienţa hepatică


Hiperaldosteronism secundar

Dereglarea degradării

Creşterea P hidrostatice a sângelui

Staza venoasă în v. porta

Colapsul parenchimului

Dereglarea sintezei

Hipoalbuminemia

Hipoonchia plasmei


Extravazarea în cavitatea

InflamatiaInflamatia – process pathologic tipic, program genetic latent – conditionat de un complex de gene inflamatoare . Mecanism : - se activizează de xenobionţi şi leziuni celulare → - vizează înlăturarea patogenului → - înlăturarea structurilor lezate → - restabilirea homeostaziei structurale şi funcţionale. ETIOLOGIA INFLAMAŢIEI (FACTORII FLOGOGENI): 1) exogeni - mecanici - fizici

- chimiciFact. Flogogeni - biologici 2)endogeni -dereglerile metabolice(depun. Saruri,colesterol) -act. enzimelor digestive - subst. Biologic active ,autoantigeni…

A. Xenobionţii – viruşi, bacterii, fungi, paraziţi Factori B. Factorii citopatogeni - leziuni celulare

PATOGENIA INFLAMAŢIEIDecurge dupa un mecanism prestabilit genetic ,insa in particularitate de factorul etiologic. Procesele patogenetice ale inflamatiei sunt :

1. Alteratia [leziunea tesuturilor]2. Sinteza,eliberarea si activarea subst. Proinflamat. [mediat. Inflamatiei]3. Reactiile vasculare [ischemia ,hiperemia arteriala si venoasa,staza ,hiperpermiabi. vasculara]4. Exudatia [extravazarea lichidului , edem inflamator]5. Emigrarea cel. sangvine si infiltrarea organului [neutrofile ,monocite ,linfocite]6. Proliferarea cel. de origine mezenchimala7. Regenerarea .

Faza alterativa [predom. Leziunile,distrofia,necroza] Fazele inflamatiei Faza reactiilor vasculare [hiperperm. vaselor→exudari→emigrarea leucocitelor] Faza proliferativa si regenerativa.

1. <<Alteratia>>Alteratia – orice modificare persistenta a structurii insotita de dereglarea functiei acesteia. Primara[la actiunea fact flogogeni]Alteratia + Alteratie totala. Secundara[ca rezultat la cea primara] Alteratia primara – modificari structurale aparute nemijlocit la actiunea fact nociv , la locul act acestuia. Alteratia secundara – totalitatea de procese patologice distructive declansate de alteratia primara .

2. <<Sinteza,eliberarea si activarea subst. Proinflamat. [mediat. Inflamatiei]>>

Mediatorii inflamatiei sunt veriga de legatura, dintre alteratia produsa de factorul patogen si raspunsul organismului la alteratie.

celulari

Mediat. inflamatiei

Procese patologice alergice

1. Caracteristica generală a reacţiilor imune şi alergice

Reacţiile imune Reacţiile alergiceReacţii fiziologice

Reacţii la antigene şi haptene heterogene (non-self)

Au la bază reacţii imune tip umoral şi celular

Înlătură din organism antigenele heterogene prin reacţii antigen+anticorp sau antigen+limfocitele T sensibilizate

Reacţiile imune nu se dezvoltă la antigenele proprii (self)

Reacţiile imune nu au manifestări clinice locale

Reacţiile imune provoacă inflamaţie locală subclinică (subpragală)

Reacţiile imune nu au manifestări clinice generale

Reacţii patologice

Reacţii la antigene şi haptene heterogene (non-self)

Au la bază reacţii imune tip umoral şi celular

Înlătură din organism antigenele heterogene prin reacţii antigen+anticorp sau antigen+limfocitele T sensibilizate

Reacţiile imune se dezvoltă la antigenele proprii (self)

Reacţiile imune provoacă procese patologice locale – leziuni şi inflamaţie alergică

Reacţiile alergice provoacă inflamaţie clinic manifestă (hiperinflamaţie)

Reacţiile alergice provoacă procese patologice generale şi complicaţii grave (până şi moartea)

2. Etiologia alergiei

Antigenele care provoacă alergia – alergene

Clasificarea alergenelor în funcţie de origine A) alergene exogene 1) alergene de menaj; 2) alergene industriale;

3) alergene medicamentoase; 4) alergene vegetale;

5) alergene infecţioase; 6) alergene parazitare.

B) alergene endogene

1)alergene native – antigenele fără toleranţă imunologică

2)antigene naturale denaturate de factori fizici, chimici şi a.

3)antigene naturale conjugate cu substanţe exogene

4)antigene naturale în asociaţie cu microorganisme, toxine microbiene ş.a.

Clasificarea alergenelor în funcţie de compoziţia chimică:

a) proteine

b) nucleoproteide

c) polizaharid;

d) lipopolizaharide

f) substanţe organice simple

g) substanţe anorganice h) elemente chimice

Clasificarea alergenelor în funcţie de p o r ţ i l e d e i n t r a r e:

a) alergene inhalatorii

b) alergene alimentare

c) alergene de contact

d) alergene injectate, parenterale, iatrogene.

3. Clasificarea reacţiilor alergice

Clasificarea reacţiilor alergice Coomb’s şi Gell (1963) (completată de Jille în 1975)

Reacţii alergice tip imediat cu mediaţie moleculară (anticorpi)

Tipul I – reacţii anafilactice – (schema: alergen liber + anticorpi fixaţi)

Tipul II – reacţii citotoxice (citolitice) (schema: alergen fixat + anticorpi liberi)

Tipul III – reacţii cu imunocomplecşi circulanţi (fenomenul Arthus) – (schema: alergen liber + anticorpi liberi)

Tipul V – reacţii mediate de receptori (blocada sau stimularea imunnă a receptorilor);

(schema: receptori celulari + anticorpi liberi)

Reacţii alergice tip întârziat mediate de limfocitele T

Tipul IV – reacţii alergice de tip întârziat (schema: alergen + limfocite T sensibilizate)

4. Patogenia generală şi etapele reacţiilor alergice

I. Stadiul imunologic (sau sensibilizarea)

II. Stadiul patochimic (formarea mediatorilor alergiei)

III. Stadiul fiziopatologic (manifestările clinice)

I. Stadiul imunologic (sensibilizarea)

1) pătrunderea primară a exoalergenului în organism sau formarea endoalergenului

2) contactul alergenului cu celulele imunocompetente (celulele antigenprezentatoare – macrofagii, celulele dendritice, limfocite B, T)

3) procesingul antigenului, asocierea la complexul major al histocompatibilităţii - MCH-II – şi expresia pe membrana celulelei antigenprezantatoare

4) prezentarea complexului antigen+ MCH-II limfocitelor T sau B5) activarea şi diferenţierea diferenţierea limfocitelor B sau T activate 6) formarea clonului de limfocite T sensibilizate de antigenul în cauză7) formarea clonului de limfocite B activate8) diferenţierea limfocitelor B în celule plasmocitare9) sinteza de către celulele plasmocitare a imunoglobulinelor (IgG, IgE, IgM)

Sensibilizarea apare peste 14 zile Starea de sensibilizarea se poate menţine pe viaţă

10) pătrunderea repetată a antigenului sensibilizant11) în reacţiile tip imediat - interacţiunea antigenului cu anticorpii; în reacţiile tip întârziat - interacţiunea antigenului cu limfocitele T sensibilizate

II. Stadiul patochimic- eliberarea, activarea sau sinteza de mediatori chimici

III. Stadiul fiziopatologic sau clinic

1) acţiunea mediatorilor asupra structurilor reactive

2) inflamaţie locală

3) efecte sistemice (vasculare, miocitare, nervoase)

5. Reacţii alergice tip I (reacţiile anafilactice, tip reaginic, atopice, mediate de IgE)

Prototipul fiziologic - imunitatea antiparazitară umorală

Entităţi clinice: şocul anafilactic; astmul bronşic; rinita alergică (polinoza); dermatita atopică; alergia alimentară; alergia la medicamente

Antigenul – substanţe heterogene proteice pătrunse parenteral, peroral, inhalator,

prin contact cu pielea şi mucoasele

Anicorpii – IgE, parţial IgG4

I.Stadiul imunologic1) contactul primar cu antigenul

2) sinteza de IgE şiIgG4

3) fixarea pe mastocite, eozinofile, macrofagi, neutrofile

6) pătrunderea repetată a antigenului specific

7) interacţiunea alergenului cu IgE de pe mastocite, eozinofile, macrofagi, neutrofile

II. Stadiul patochimic:1) activarea mastocitelor şi secreţia substanţelor biologic active (mediatorii anafilaxiei – mediatorii inflamatori) – faza timpurie a

anafilaxiei

4) mobilizarea celulelor inflamatoare (neutrofile, eozinofile, macrofagi)

5) eliberarea, activarea sau sinteza mediatorilor celulelor inflamatoare

III. Stadiul fiziopatologic:1) acţiunea mediatorilor anafilaxiei asupra structurilor reactive

reacţiile vasculare: vasodilataţie, hiperemia, hipotensiune arterială, hiperpermeabilizarea, edem; reacţiile musculaturii netede: hiperperistaltism, diaree, spasmul bronhiolelor;

reacţiile glandelor - hipersecreţie inflamaţie locală

Patogenia leziunilor, inflamaţiei şi proceselor patologice generale – acţiunea mediatorilor mastocitari

6. Reacţii alergice tip II - citotoxice (citolitice)

Prototipul fiziologic - eliminarea din oganism a celulelor proprii infectate de microorganisme, a celulelor mutante tumorale, a celulelor defectuoase, bătrâne şi degenerescente, a celulelor cu mutaţii (maligne), reacţia contra transplantului străin

Entităţile clinice - şocul hemotransfuzional, anemia hemolitică dobândită, trombocitopenia, leucocitopenia medicamentoasă

Antigenele fixate pe membrana celulelor proprii sau pe cele străine –

antigenele naturale (izoantigenele eritrocitare), antigenele celulelor mutante, antigenul celulelor bătrâne, antigene tumorale, anigenele infecţioase expresate pe membrana

celulară, medicamente

Anticorpi specifici - IgG, care circulă liber în umori

Reacţia imună antigen+anticorp are loc pe membrana celulei purtătoare de antigen cu formarea complexului imun

Complexul imun de pe membrana celulară fixează complementul

Celula opsonizată de complexul imun (Fc al anticorpului) şi complement (C3b al complementului) este depistată de receptorii pentru Fc şi C3b de pe macofag şi fagocitată (citoliza şi eliminarea celulei purtătoare de antigen)

Efectele patologice: celulele proprii normale sunt marcate de substanţe

străine (medicamentoase) şi supuse citolizei imune:

anemia hemolitică achiziţinată, leucocitopenia, trombocitopenia.

7. Reacţii alergice tip III mediată de complecşii imuni (tip Arthus),

1) prototipul fiziologic – eliminarea antigenelor heterogene pătrunse în sânge

a. antigenul heterogen circulă în umorib. anticorpii – IgM,G,Ac. interacţiunea antigen – anticorp are loc în umorid. complexul antigen-anticorp asociază complementule. complexul antigen-anticorp-complement este fagocitat de

macrofag f. degradarea şi eliminarea antigenului din mediul interng. fixarea complexului imun pe eritrocit – vehicularea spre ficat –

degradarea în ficat

Entităţile clinice: bolile complecşilor imuni, boala serului

Efectele patologice: antigenul – proteine heterogene în doze masive (seroterapia) - predomonă antigenul asupra anticorpilor;se formează o cantitate mare de complecşi imuni, care nu poate fi eliminată de sistemul macrofagal; complecşii imuni nu activează complementul şi nu sunt fagocitaţi; cantitatea mare de complecşi imuni epuizează complementul; are loc hiperpermeabilizarea vaselor sanguinecomplecşii nefagociaţi din sânge îmbibă pereţii vasculari, membrana bazalăcomplecşii imuni pătrund în interstiţiu;complecşii imuni în interstiţiu activează complementul;complementul activat atrage celulele inflamatoarese dezvoltă inflamaţia pereţilor vaselor, membranei bazale, matricei intercelulare

8. Reacţii alergice tip V

1) varietate a reacţiilor alergice tip II

2) antigenul – receptorii naturali celulari pentru substanţele reglatoare (hormoni)

3) prototipul clinic – hipertiroidismul - boala Graves

4) anticorpii – IgG

5) interacţiunea IgG –receptorii celulari

6) efectul interacţiunii – activarea receptorului – activarea sistemului de mesageri secunzi intracelulari (cAMP, cGMP) – efectele celulare specifice.

Efectele patologice: producţia excesivă necontrolată de hormoni cu efecte hormonale exagerate

9. Reacţii alergice tip IV (tip întârziat)

Prototipul natural - bolile cronice infecţioase, virale, micozele, rejetul transplantuluiAntigenul timus-dependen; corpuscular, insolubil, stabil la scindare, persistent în organism; antigen intracelular – viruşi, microorgansme intracelulare; protozoare, fungi, grefa celulară

Mecanismele efectoare – imunitatea celulară: formarea clonului imunologic de limfocitele T sensibilizate:

emigrarea limfocielor T din ganglionul limfatic în circulaţia sistemică

imigrarea limfocielor T din sânge în ţesutul infectat de antigen interacţiunea limfocitelor T cu antigenul seceţia mediatorilor limfocitari – citokine, perforină şi caspaze mobilizarea celulelor inflamatoare – inflamaţia locală apoptoza celulei purtătoare de antigen fagocitoza celulelor anihilate

Efectele patologice: inflamaţia cronică inflamaţia productivă distrucţia celulelor proprii

10. Hipersensibilitate nespecifică (antigenindependentă)

Nu este reacţie imunăNu participă antigenul, anticorpii, limfocitele T sensibilizateLipseşte faza imunologicăAre loc declanşarea nespecifică (neantigenică) a fazei patochimice şi ulterior a fezei fiziopatologice

Tipurile de reacţii alergice nespecifice:

1) activarea nespecifică a mastocitelor de factori fizici, chimici, medicamente –

eliberarea mediatorilor mastocitari – reacţiile la mediatori: inflamaţie locală + efecte sistemice

2) activarea nespecifică a complementului: defecte ale sistemului complementului – inflamaţie produsă de complementul activat

3) dezechilibrul căilor metabolismului acidului arahidonic (calea ciclooxigenazică şi calea lipooxigenazică) - predominarea căii lipooxigenazice şi formarea excesivă de leucotriene – efectele leucotrienelor: urticarii pe piele, hiperpermeabilitate vasculară cu edem, bronhospasm, şoc anafilactoid.

11. Reacţii autoimune (autoalergice)Autoimunitatea (autoalergia) - reacţie imună de tip umoral sau celular,

declanşată contra antigenelor proprii ale organismului.Cauza – transformarea antigenelor proprii self în autoantigene non-self. Prototipul clinic:tireoglobulina,receptorii pentru tireotropină de pe membrana tireocitelor

(tireotoxicoza), factorul antianemic intrinsec Kastle (anemia pernicioasă), antigenele citoplasmatice ale celulelor suprarenalelor (boala Addisson), antigenele citoplasmatice ale celulelor secretoare de steroizi (menopauza

precoce), antigenele spermatozoizilor (sterilitatea masculină), antigenele citoplasmatice ale β- celulelor pancreatice (diabetul in-

sulinodependent tip I), receptorii membranari pentru insulină (diabetul insulinorezistent tip II), receptorii acetilcolinei muşchilor striaţi (miastenia), mielina (scleroza diseminată), membranele bazale ale glomerulilor renali (sindromul Goudspacher), celulele spinoase ale pielii (pemfigoidul),antigenele ochiului (oftalmita “simpatică”), eritrocitele (anemia hemolitică), trombocitele (purpura trombocitopenică), leucocitele granulate (granulocitopenia), antigenele mucoasei intestinale (colita ulceroasă), imunoglobulinele A (artrita reumatoidă), acidul dezoxiribonucleic (lupus eritematosus).

Patogenia transformării antigenelor proprii în antigene heterogene

1. Lipsa toleranţei imunologice faţă de unele antigene normale organospecifice.

2. Apariţia clonurilor mutante de limfocite cu receptori specifici pentru antigenele proprii

3. Imunodeficienţă - creează condiţii pentru afectarea microbiană a ba-rierelor şi demascarea antigenelor izolate.

4. Dereglarea procesului de recunoaştere a autoantigenelor proprii - an-tigenele proprii (self) sunt recunoscute de receptorii celulelor imunocompetente, controlate de complexul major al histocompatibilităţii (MHC). Anticorpii faţă de aceşti receptori celulari interacţiunea cu aceştia - rezultă confuzii în recunoaşterea self-ului - declanşarea reacţiilor autoimune.

5. Reacţia încrucişată a antigenelor. Unele antigene microbiene sunt similare după structura determinantelor antigenice cu antigenele macroorganismului. Modificarea structurii autoantigenelor. Sub acţiunea razelor ionizante, temperaturii ridicate, microbilor, virusurilor are loc denaturarea antigenelor proprii, acapararea proprietăţilor antigenice noi.

fizpat

Documents