FIUL LUI SAUL (2015)

Fiul lui Saul

1. FIȘA TEHNICĂ

Titlul original și anul premierei: Saul fia (2015)

Țara de producție: Ungaria

Durata: 107 minute

Genul filmului: Dramă, război

Regia: Nemes László; Scenariul: Nemes László, Clara Royer, Imaginea: Erdély Mátyás, Muzică: Melis László

Distribuție: Géza Röhrig, Levente Molnár, Urs Rechn Premii: Premiile Oscar, Globul de Aur și BAFTA pentru Cel mai bun film strain (2016); Marele premiu al juriului,

2. SINOPSIS

Saul Ausländer, membru al unităților Son-

derkommando*, împreună cu alți deținuți evrei,

ajută la exterminarea prizonierilor din lagărul de

concentrare din Auschwitz și la deposedarea lor de

bunurile de preț pe care le purtau în buzunare. E

octombrie 1944, aproape de sfârșitul războiului,

iar membrii brigăzii lui Saul plănuiesc să evadeze

din lagăr. Într-o zi, un băiat dintre cei care fuseseră

trimiși în camera de gazare, supraviețuiește pentru

o scurtă perioadă de timp, iar Saul îl roagă pe me-

dic să nu îi facă autopsie și să-l lase să îl îngroape.

Bărbatul încearcă să găsească un rabin ca

să-l ajute cu înmormântarea băiatului, trecând de

la o unitate la alta și chiar riscând planul colegilor

săi de a evada. Într-o zi, șefului Sonderkommando-

ului din care face parte i se cere să facă o listă cu

70 de nume dintre deținuți, iar acești încep să sus-

pecteze că și ei urmează să fi gazați.

Între timp, punându-și viața în pericol, Saul

găsește un bărbat care se dă drept rabin într-un

grup nou de evrei care sunt masacrați și aruncați

într-o groapă comună.

După ce-l salvează pe bărbat, noua încerca-

re a lui Saul de a-l îngropa pe băiat e împiedicată

de revolta celorlalți deținuți și de tentativa de eva-

dare.

Sonderkommando—unități de lucru în lagărele de exterminare

naziste, formate din deținuți, de regulă evrei, care, sub amenința-

rea morții, erau obligați să ajute la uciderea altor deținuți.

3. INTRODUCERE ȘI INFORMAȚII PENTRU PROFESORI

Temele filmului: istorie, război, Holocaust, crimă, tradiție

Regizorul filmului: Nemes László

Înainte să câștige succesul internațional cu filmul său de

debut, Fiul lui Saul, regizorul maghiar Nemes László a locuit o

lungă perioadă în Franța, studiind istorie, relații internaționale

și scenaristică. A făcut pasul spre regia de film cerându-i faimo-

sului autor de film maghiar Béla Tarr să-l lase să-i fie asistent la

pelicula Omul din Londra.

„Permiteți-mi să vă spun ce mesaj ne-a trimis con-

silierul nostru istoric. A spus că a calculat că, din

cei 430.000 de evrei maghiari care au fost depor-

tați în opt săptămâni, 100.000 au fost copii sub

vârsta de optsprezece ani, care au mers la camere-

le de gazare. Și acești copii nu au avut niciodată o

înmormântare. El speră că într-o zi vom avea

100.000 de spectatori în Ungaria, ceea ce nu se va

întâmpla niciodată. Vom avea 5.000 sau poate

1.000, dar, dacă 100.000 de telespectatori merg în

Ungaria și vor vedea acest film, poate că fiecare

dintre ei este într-un fel un copil îngropat. Este

foarte emoționant. E o rană deschisă și o poți

simți. Oamenii tind să spună că este doar o altă

poveste despre Holocaust; ca o altă poveste des-

pre Titanic, un fel de lucru mitic. Nu, nu e doar o

altă poveste. Pentru noi este prezent, nu un mit.

Asta ne-a motivat să facem acest lucru - vrem să îl

prezentăm.

(...) Am vrut să fac un film care are sens pentru mi-ne și poate pentru o altă generație. Această gene-rație nu este cea care se ocupă de aceste povești de supraviețuire ca o modalitate de prelucrare a traumei Holocaustului. Aceasta este o generație care nu știe prea multe despre așa ceva, deci este o generație deconectată. Scopul a fost să încercăm să scoatem acest lucru din cărțile de istorie și să-l aducem în prezent, într-un sens, concentrându-ne pe un om, pe o ființă umană, fără a fi distras de tot felul de lucruri pe care vrem să le arătăm și să le

spunem.

Pentru

acest

film care

povestește doar o zi și jumătate, nu am căutat un

erou și nu m-am interesat de punctul de vedere al

supraviețuitorului. Nu mă interesa nici măcar să

arăt prea mult din fabrica de moarte. Am căutat

doar o perspectivă unică pentru a spune povestea

într-un mod cât mai simplu și mai minimalist posi-

bil. M-am uitat la lume din perspectiva lui Saul, un

evreu maghiar, membru al Sonderkommando, și

mi-am limitat filmul la perspectiva lui. Am vrut să

fac ceva foarte istoric în ceva foarte viu și am vrut

să fiarbă totul până la dimensiunea unei singure

ființe umane. Având în vedere acest lucru, filmul

meu este foarte diferit de o poveste de supraviețu-

ire, cum ar fi Lista lui Schindler, care este un film

foarte bun, foarte talentat, dramatic și aproape

epic. Filmul meu nu are legătură cu supraviețuirea;

este vorba despre realitatea morții. Supraviețuirea

este o minciună, era excepția. Mai mult, nu m-am

concentrat pe un grup, ci mai degrabă pe experi-

ența unei ființe umane. Spunând acest lucru, nu

este doar o poziție subiectivă, deoarece îl vedem

ca pe un personaj reprezentând ceva universal”.

(Realitatea morții: Interviu cu Nemes László,

mubi.com, 7 iulie 2015)

Scurt parcurs istoric

1940: Se deschide lagărul de exterminare de la Auschwitz—cel mai mare și cel mai cunoscut lagăr de

acest fel. Este amplasat în sudul Poloniei, în apropierea Cracoviei. În perioada sa cea mai activă, lagă-

rul, deasupra căruia trona dictonul „Arbeit Macht Frei” („Munca te face liber”) era împărțit în mai mul-

te zone. Auschwitz I cuprindea între 15.000 și 20.000 de deținuți politici.

1941: Se construiește Auschwitz II, lângă localitatea Birkenau, la comanda lui Heinrich Himmler, co-

mandantul SS care se ocupa de lagărele de exterminare. Auschwitz II putea cuprinde 90.000 de deți-

nuți și ave mai multe încăperi cu dușuri care au fost folosite drept camere de gazare și mi multe cre-

matorii pentru a arde cadavrele.

1942: Se construiește Auschwitz III, lagăr în care deținuții erau puși la muncă silnică.

Majoritatea celor care au ajuns la Auschwitz erau evrei. După ce erau consultați de medici, cei care nu

puteau munci (copii, femei însărcinate, bătrâni) erau trimiși imediat la dușuri, care erau de fapt came-

re de gazare. Pe alții, se făceau experimente medicale, fiind cunoscută ulterior activitatea doctorului

Josef Mengele, supranumit Îngerul morții.

1944: Cum sfârșitul războiului se apropia, autoritățile încep să distrugă părți din lagăr și arhivele.

1945: Rușii intră în Cracovia, iar naziștii trimit 60.000 de deținuți din Auschwitz spre alte lagăre. Când

rușii intră în lagăr, mai găsesc mai puțin de 10.000 de deținuți lăsați în urmă. În anii în care a funcțio-

nat, se estimează că la Auschwitz au murit aproape 1,5 milioane de oameni. (sursa History.com)

Cu Fiul lui Saul, Nemes

László dă o replică filmelor care

încearcă să portretizeze eroismul

sau supraviețuirea în lagărele de

exterminare naziste. După cum

spune chiar el, aceste variante

erau mai degrabă excepții într-

un peisaj dominat de frică, dispe-

rare și moarte.

Evenimentele descrise în

film sunt similare revoltei care a

avut loc la Auschwitz în 7 octom-

brie 1944, pusă la cale de Soder-

kommando. În lunile anterioare

revoltei, femeile din lagăr au fu-

rat praf de pușcă. În dimineața în

care fuseseră informați că vor fi

eliminați, membrii brigăzii i-au

atacat pe militarii naziști, rănind

12 oameni și ucigând 3.

Unii dintre membrii bri-

găzilor Soderkommando au pri-

mit de-a lungul timpului hârtie și

instrumente de scris și au putut

ține jurnale despre ororile din

lagăr. În filmul său, Nemes inclu-

de o secvență asemănătoare,

când Saul trebuie să însoțească și

reușește să acopere un alt deți-

nut care fotografiază crimele na-

ziștilor.

Toate aceste elemente

rele sunt preluate în procesul de

ficționalizare și transformate într

-o poveste care, deși nu este o

fotografie a realității (așa cum ar

fi filmul documentar sau filmul

non-ficțional), reușește să tran-

smită atât informații, cât și senti-

mente și idei legate de eveni-

mentele descrise.

Cum spectatorul privește

totul din perspectiva lui Saul, el

vede „cu ochii lui” tot procesul

pe care îl implica exterminarea

evreilor în lagărul de la Aus-

chwitz (corpurile dezgolite, furtul

din buzunare, violența, munca

istovitoare, brutalitatea naziști-

lor, frica, minciuna, curajul, stri-

gătele, gloanțele, crematoriile

etc.). Rareori „mecanismul mor-

ții” se vede clar, el fiind estom-

pat de regizor și păstrat doar în

detalii sugestive.

Filmul a deschis, pentru

unii, discuția despre statutul de

victime și colaboratori ai naziști-

lor pe care l-au avut membrii So-

derkommander, însă actorul Gé-

za Röhrig, interpretul lui Saul, s-a

delimitat de această interpreta-

re, susținând că, atât vreme cât

evreii din aceste brigăzi fuseseră

amenințați cu moartea ca să fie

obligați să colaboreze la uciderea

altor evrei, nu poate fi vorba de-

cât despre victime.

Mai mult decât un sâmbure de adevăr

Teme de discuție și activități post-vizionare

1. Explicați titlul filmului și rolul pe care „fiul lui Saul” îl joacă în construcția poveștii.

2. Care este imaginea care v-a făcut cea mai puternică impresie? Încercați să o descrieți detaliat, în jumă-

tate de pagină.

3. Cum sunt portretizați naziștii în film? Amintiți cel puțin două secvențe care vi se par importante în

acest sens.

4. De multe ori, filmele nu sunt documente despre anumite evenimente, ci încearcă să transmită mai

degrabă sentimentele și ideile asociate acestor evenimente. Care sunt sentimentele și ideile pe care a

reușit să vi le transmită Fiul lui Saul?

Ce spun criticii?

„Jean-Luc Godard spunea că marele eșec al cinematografului a fost cel de a arăta Holocaustul, o obiecție care, de fapt, a câștigat o nouă fațetă, odată cu restaurarea documentarului pierdut al lui Sidney Bernstein și al lui Alfred Hitchcock despre lagărele de concentrare germane, și documentarul lui Andre Singer, Noapte va cădea, despre modul în care filmul a fost suprimat după război.

Abordarea cea mai reușită - sau numai reușită - este considerată a fi cea a lui Shoah a lui Claude Lanzmann, o istorică orală epică a Holocaustului, datorită caracterului sincer al relatărilor martorilor ocu-lari, evitând capcanele ficțiunii. Totuși, tehnica lui Nemes răspunde obiecției tradiționale, în măsura în ca-re acest lucru este posibil, cu abordarea sa prin prim-planuri - poate o variantă ficțională a lui Lanzmann, și o metodă care permite ficțiunii și subiectului individual să ia o parte din greutatea îngrozitoare a istori-ei”.

Peter Bradshaw, The Guardian, 28 aprilie 2016