fiscalitatea în românia ediţie de buzunar - pwc.ro · 6 fiscalitatea în românia 2014 ediţie...

Ediţia 2014

www.pwc.ro

Fiscalitatea în RomâniaEdiţie de buzunar

2. Cursuri specifice pe teme fiscale

Portofoliul nostru include speţe generale şi specifice, după cum urmează:

• Principii ale impozitării naţionale

• Principii ale impozitării internaţionale

• Impozitarea întreprinzătorilor (impozit pe profit, impozit pe venit, impozite locale)

• Impozite indirecte

• Operaţiuni vamale şi taxe la Fondul pentru mediu

• Aspecte fiscale întâlnite în practică şi îndeplinirea obligaţiilor fiscale

Cursuri de Fiscalitate prin programul “The Academy”

1. Programul tehnic de formare în domeniul consultanţei fiscale şi juridice (doi ani)

The Academy at PwC este principalul centru de formare din România şi Europa Centrală şi de Est, şi oferă o gamă largă de cursuri în domeniu şi programe de formare personalizate.

Programul nostru de formare este gândit la standardele înalt asociate brandului PwC, iar sesiunile de instruire vor fi conduse de consultanţi fiscali din cadrul firmei noastre, cu o experienţă vastă în practică şi abilităţi demonstrate de prezentare şi predare.

Programul nostru cu durată de doi ani include următoarele cursuri:

• Impozit pe profit

• Contabilitate fiscală

• Preţuri de transfer

• Taxa pe valoarea adăugată

• Taxe vamale şi comerţ internaţional

• Accize şi taxe la Fondul pentru mediu

• Impozitarea persoanelor fizice

• Procedura Fiscală

• Legislaţie fiscală în Uniunea Europeană

• Aspecte privind contribuţiile sociale

• Preţuri de transfer

3. Cursuri specifice pentru industrii

Portofoliul nostru include speţe generale şi specifice, după cum urmează:

• Sectorul de Comerţ cu amănuntul şi bunurile de larg consum

• Industria farmaceutică

• Industria auto

• Industria energetică (petrol şi gaze naturale)

• Industria financiară şi imobiliară

• Tehnologia informaţiilor, comunicare şi divertisment

• Produse industriale

Persoană de contact:

Oana TurbureanuTelefon: +40 21 225 3655

E-mail: [email protected]

4 4Fiscalitatea în România 2014 Ediţie de buzunar 5

Capitolul I: Impozitarea persoanelor fizice 1 Impozitarea persoanelor fizice 10

» Principii generale 10 » Impozitul pe venitul rezidenţilor 11 » Impozitul pe venitul nerezidenţilor 17

2 Sistemul asigurărilor sociale 19 » Principii generale 19 » Contribuţii 19

3 Autorizaţia de muncă şi documentele de şedere ale nerezidenţilor 24

Capitolul II: Impozitarea persoanelor juridice 1 Prevederi speciale pentru aplicarea Codului fiscal 282 Impozitul pe profit 28

» Principii generale 28 » Impozitul pe venitul societăţilor rezidente 28 » Impozitul pe venitul societăţilor nerezidente 45

3 Preţurile de transfer 504 Obligaţii declarative şi de plată pentru persoanele juridice 52

» Principii generale 52 » Certificarea declaraţiilor fiscale depuse la organele fiscale din cadrul Agenţiei

Naţionale de Administrare Fiscală 54 » Reguli aplicabile persoanelor juridice nerezidente 54

5 Facilităţi pentru investiţii 55 » Facilităţi fiscale 55 » Ajutoare de stat 58 » Fonduri europene 62

6 Impozite locale şi alte impozite 65

Capitolul III: Impozitele indirecte 1 Taxa pe valoarea adăugată (TVA) 692 Operaţiuni vamale şi comerţ internaţional 843 Accize 88

» Produse accizabile armonizate 88 » Alte produse accizabile (Cafea) 91

4 Contribuţii la fondul pentru mediu 92

Capitolul IV: Codul de procedură fiscală 1 Principii generale 942 Proceduri fiscale specifice 95Anexe Anexa 1 Lista Convenţiilor pentru evitarea dublei impuneri 100Anexa 2Cotele de impozit reţinut la sursă, aplicabile companiilor, conform unor Convenţii reprezentative privind evitarea dublei impuneri 101

Cuprins

Această publicaţie îşi propune să ofere o descriere generală a sistemului fiscal românesc. Informațiile fiscale incluse se bazează pe legislaţia şi practica fiscală în vigoare la data de 20 aprilie 2014.

45Fiscalitatea în România 2014 Ediţie de buzunar

Impozitarea persoanelor fizice

• Majoritatea tipurilor de venituri realizate de persoanele fizice sunt supuse cotei unice de impozitare de 16%.

• Românii cu domiciliul în România trebuie să plătească impozit pentru veniturile realizate în alte ţări (cu excepţia salariilor primite pentru activitatea prestată în străinătate, în anumite condiţii).

• Persoanele fizice străine (inclusiv românii care nu au domiciliul în România) trebuie să plătească impozit în România numai pentru veniturile realizate în România. Totuşi, persoanele fizice străine pot fi impozitate în România şi pentru veniturile realizate în alte ţări, dacă sunt îndeplinite anumite criterii.

• Persoanele fizice angajate în străinătate şi care desfăşoară activităţi dependente în România trebuie să calculeze, să declare şi să plătească în fiecare lună impozitul pe venit şi contribuţiile sociale, după caz, pentru veniturile salariale obţinute de la angajatorii străini, la nivelul cotelor de impozit pe venit şi contribuţii sociale stabilite de legislaţia românească în vigoare .

• Pentru angajaţii care lucrează la crearea de programe pentru calculator se pot aplica, dacă sunt îndeplinite anumite condiţii, scutiri de la plata impozitului pe salariu.

• Veniturile din dividende, veniturile din premii şi veniturile din alte surse sunt supuse unui impozit final cu reţinere la sursă, în cotă de 16%.

• Câştigurile de capital rezultate din transferul de titluri de valoare sunt impozitate cu 16%, indiferent de perioada de deţinere a acestor titluri.

• Veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare se impozitează în funcţie de perioada pentru care au fost deţinute şi de valoarea acestora, iar cota impozitului variază între 1% şi 3%.

• Veniturile din dobânzile primite din România (inclusiv depozite la vedere/conturi curente) se impun prin reţinere la sursă, în cotă de 16%.

Sistemul fiscal – aspecte generale


Impozitarea persoanelor juridice

• Cota standard a impozitului pe profitul companiilor este 16%.

• Microîntreprinderile sunt obligate la plata impozitului pe veniturile realizate, în cotă de 3%.

• Impozitul pe dividende este de 16% atât pentru dividendele plătite persoanelor juridice rezidente în România, cât şi pentru dividendele distribuite companiilor nerezidente, dar, pentru cea din urmă situaţie, această cotă se poate reduce prin convenţii de evitare a dublei impuneri. Impozitul pe dividende se reduce la zero dacă beneficiarul este o companie rezidentă într-un stat membru UE (inclusiv România) sau în Spaţiul Economic European, care deţine, pentru o perioadă de cel puţin un an, minimum 10% din acţiunile companiei care distribuie dividendele. Beneficiarul trebuie să prezinte persoanei juridice române, la momentul plăţii dividendelor, atât certificatul de rezidenţă fiscală eliberat de către autoritatea competentă din statul său de rezidenţă, cât şi o declaraţie pe propria răspundere în care se indică îndeplinirea condiţiei de beneficiar, pentru aplicarea Directivei privind regimul fiscal comun care se aplică companiilor-mamă şi filialelor acestora din diferite State Membre.

• Impozitul standard cu reţinere la sursă aplicat dobânzilor şi redevenţelor plătite nerezidenţilor este de 16%, dar această cotă se poate reduce prin aplicarea prevederilor mai favorabile din convenţiile pentru evitarea dublei impuneri. Începând cu 1 ianuarie 2011, aceste plăţi sunt scutite de impozitul cu reţinere la sursă, dacă beneficiarul venitului este o societate rezidentă în UE sau Spaţiul Economic European, care deţine cel puţin 25% din acţiunile persoanei juridice române pentru o perioadă neîntreruptă de minimum doi ani. Beneficiarul trebuie să prezinte persoanei juridice române, la momentul plăţii dobânzilor şi redevenţelor, atât certificatul de rezidenţă fiscală eliberat de către autoritatea competentă din statul său de rezidenţă, cât şi o declaraţie pe propria răspundere în care se indică îndeplinirea condiţiei de beneficiar, pentru aplicarea Directivei privind sistemul comun de impozitare aplicabil plăţilor de dobânzi şi redevenţe efectuate între companii afiliate din State Membre.

• Începând cu 1 ianuarie 2012, instituţiile de credit şi companiile cotate la Bursa de Valori Bucureşti aplică reglementările contabile conforme cu Standardele Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS). De asemenea, începând cu exerciţiul financiar 2012, companiile comerciale ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată au obligaţia de a aplica IFRS la întocmirea situaţiilor financiare anuale individuale.


Impozitele locale

Taxa pe valoarea adăugată

• În această categorie se cuprind: impozitul pe clădiri, impozitul pe teren, impozitul pe mijloacele de transport, taxele de înmatriculare/ înregistrare, taxele pentru eliberarea certificatelor/ avizelor şi autorizaţiilor, taxa pentru folosirea mijloacelor de promovare şi publicitate, impozitul pe spectacole, taxa hotelieră, precum şi alte taxe speciale.

• Acestea se datorează de către orice persoană fizică sau juridică către bugetele locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti sau judeţelor, după caz.

• În plus, începând cu 1 ianuarie 2014, persoanele juridice sunt obligate la plata unui impozit pe construcţii aplicabil construcțiilor prevăzute în grupa 1 din Catalogul privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, altele decât cele pentru care se datorează impozit pe clădiri. Acest impozit se calculează prin aplicarea unei cote de 1,5% asupra valorii construcţiilor existente în patrimoniul contribuabililor la data de 31 decembrie a anului anterior.

• Cota standard a TVA este de 24%, iar cotele reduse de TVA sunt de 9% şi respectiv 5%.

• Regulile de stabilire a locului livrării bunurilor şi prestării serviciilor (şi implicit a locului de taxare cu TVA) sunt armonizate integral cu prevederile Directivei 112/2006 şi ale Directivei 8/2008 a UE privind TVA.

• Termenul-limită de facturare este data de 15 a lunii următoare celei în care s-a efectuat livrarea/prestarea.

• Rambursarea TVA este disponibilă pentru companiile stabilite şi nestabilite în UE.


Taxa pe valoarea adăugată

Accize

• În calitate de stat membru al Uniunii Europene, România aplică Tariful vamal comun al UE şi reglementările vamale ale Uniunii.

• România aplică toate acordurile de liber schimb ale UE încheiate cu terţe state.

• Sunt necesare licenţe de import pentru mărfuri cum ar fi: uleiurile minerale, anumite produse chimice şi arme.

• Nu există formalităţi vamale pentru bunurile cu statut comunitar (bunurile produse în UE sau cele a căror liberă circulaţie este permisă în cadrul UE).

• Pentru bunurile supuse regimurilor de perfecţionare activă şi de admitere temporară, puse ulterior în liberă circulaţie pe teritoriul UE, se plăteşte dobândă compensatorie.

• Pentru regimurile vamale suspensive, cu mici excepţii, se solicită garantarea drepturilor de import.

• România respectă reglementările comunitare cu privire la produsele accizabile „armonizate”, şi include în categoria produselor accizabile „nearmonizate” cafeaua, autoturismele cu capacitatea cilindrică de minimum 3.000 cm3, iahturile, navele şi ambarcaţiunile cu sau fără motor pentru agrement, motoarele cu o putere de peste 100 CP destinate ambarcaţiunilor pentru agrement, bijuteriile din aur şi / sau din platină, confecţiile din blănuri naturale, armele de vânătoare şi armele de uz personal, precum şi muniţia aferentă.

• Accizele devin exigibile la momentul eliberării pentru consum a produselor accizabile.

• Produsele accizabile pot fi produse, transformate, recepţionate şi deţinute în regim suspensiv de la plata accizelor numai într-un antrepozit fiscal, pentru care trebuie obţinută aprobarea prealabilă a autorităţilor fiscale competente. Produsele accizabile expediate din alte state membre UE pot fi primite în regim suspensiv de la plata accizelor şi de către destinatari înregistraţi.


Contribuţiile de mediu

Codul de procedură fiscală

• România respectă reglementările comunitare cu privire la obligațiile de mediu şi aplică principiile „poluatorul plătește” şi „responsabilitatea producătorului”.

• Contribuțiile datorate la Fondul pentru mediu se aplică în funcție de activitățile „poluante” desfășurate de operatorii economici.

• Principalele contribuții de mediu depind de respectarea obligaţiilor de gestionare a deşeurilor de ambalaje, anvelope, uleiuri, precum şi emisiilor poluante din surse fixe, vânzării deşeurilor feroase şi neferoase etc.

• Producătorii / importatorii / exportatorii de echipamente electrice şi electronice („EEE”), baterii şi acumulatori („B/A”) au obligația de a se înregistra la Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului.

• Ordonanţa nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală („Codul de procedură fiscală”) reglementează principalele instituţii procedural fiscale care guvernează procedura de stabilire, colectare şi restituire a impozitelor, taxelor şi a oricăror altor contribuţii datorate de către contribuabili la bugetul de stat sau local sau datorate contribuabililor;

• Codul de procedură fiscală instituie principiile generale, precum şi procedurile speciale aplicabile procedurii de aministrare a impozitelor şi taxelor;

• Codul de procedură fiscală reglementează procedura contestării actelor administrativ fiscale tipice sau asimilate, precum şi reguli specifice cu privire la suspendarea executării silite a creanţelor fiscale şi la suspendarea executării unui act administrativ fiscal.


1. Impozitarea persoanelor fizice

1.1 Principii generale

Cota unică de impunere este de 16%.

Anul fiscal este anul calendaristic.

Persoanele fizice sunt considerate rezidenţi fiscali români dacă:

a. au domiciliul în România, sau

b. au centrul intereselor vitale în România, sau

c. sunt prezente fizic în România timp de peste 183 de zile pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive, care se încheie în anul calendaristic vizat.

Cetăţenii români domiciliaţi în România se supun impozitării asupra veniturilor realizate în alte ţări (cu excepţia salariilor pentru munca desfăşurată în străinătate, în anumite condiţii).

Rezidenţii români – persoane fizice cu domiciliul în România care devin rezidenţi ai unui stat cu care România nu are încheiată o Convenţie de evitare a dublei impuneri – sunt în continuare taxabili în România pentru veniturile din orice sursă (atât din România, cât şi din străinătate) pentru anul calendaristic în care are loc schimbarea de rezidenţă, precum şi pentru următorii trei ani calendaristici.

Persoanele fizice române cu domiciliul în afara României şi persoanele fizice străine, indiferent de locul în care îşi au domiciliul, sunt supuse impozitării în România în primul an de prezenţă, numai pentru veniturile realizate în România. Începând cu cel de-al doilea an de prezenţă, aceste persoane care au îndeplinit unul dintre criteriile b. sau c. de rezidenţă datorează impozit pentru veniturile din orice sursă. Cu toate acestea, trebuie avute în vedere prevederile Convenţiilor pentru evitarea dublei impuneri, unde este cazul.

Persoanele fizice care sosesc în / pleacă din România pentru o perioadă mai mare de 183 zile au obligaţia de a completa şi depune un chestionar ce are scopul de a stabili rezidenţa fiscală a acestora.

Capitolul I: Impozitarea persoanelor fizice


1. 2 Impozitul pe venitul rezidenţilor

Tipuri de venit şi cotele de impozit corespunzătoare

Venituri din salarii

Salariul constituie veniturile în bani şi / sau în natură primite de o persoană fizică în baza unui contract de muncă, şi este impozitat la cota unică de 16%.

Veniturile asimilate salariilor cuprind, printre altele, indemnizaţiile plătite conform clauzelor de ne-concurenţă şi sumele reprezentând plăţi compensatorii. Beneficiile în natură impozabile includ: tichetele de masă, tichetele-cadou, tichetele de creşă, tichetele de vacanţă, utilizarea în scop personal a maşinii şi telefonului de serviciu etc. Totodată, indemnizaţiile de administrator, sumele primite de membrii Adunării Generale a Acţionarilor / Asociaţilor şi ai Consiliului de Administraţie, de membrii directoratului şi ai Consiliului de Supraveghere sunt asimilate salariilor.

Sunt considerate contribuabili următoarele persoane:

• angajaţii companiilor româneşti (şi administratorii remuneraţi în baza contractelor de mandat), ai sucursalelor şi reprezentanţelor companiilor străine; angajatorul are obligaţia să calculeze, să reţină şi să vireze impozitele pe salarii, lunar.

• nerezidenţii care desfăşoară activităţi în România în baza unui contract de muncă cu un angajator străin; aceştia sunt obligaţi să depună o declaraţie de venit lunară şi să plătească impozitul pe venit lunar pentru salariul obţinut de la angajatorul din străinătate.

Venituri din activităţi independente

Veniturile din activităţi independente sunt impozitate la cota unică de 16% (contribuţiile sociale obligatorii sunt deductibile) şi cuprind, printre altele:

• veniturile din activităţi liber-profesioniste (este necesară autorizaţie), inclusiv venituri din exercitarea profesiilor liberale;

• veniturile din drepturile de proprietate intelectuală.

Activităţi liber-profesioniste

Veniturile din activităţi liber-profesioniste sunt impozitate pe baza intrărilor din registrele contabile în partidă simplă pe care sunt obligate să le ţină persoanele care realizează activităţi independente. Pentru a calcula venitul net, din venitul brut se scad cheltuielile deductibile.


Pentru liber-profesionişti, sunt nedeductibile următoarele: amenzile, penalităţile de întârziere (altele decât penalităţile contractuale), donaţiile şi alte cheltuieli care depăşesc limitele prevăzute de legea actuală.

Există de asemenea alternativa ca anumite categorii de liber-profesionişti să fie impozitaţi pe baza unei norme de venit fixe anuale, comunicate în fiecare an de administraţiile locale.

Liber-profesioniştii care realizează venituri din activităţi independente trebuie să efectueze în cursul anului fiscal plăţi trimestriale anticipate în contul impozitelor datorate (până la data de 25 inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru). Excepţie fac liber-profesioniştii care obţin venituri în baza unor contracte de agent, pentru care beneficiarii acestor activităţi au obligaţia reţinerii impozitului.

Drepturile de proprietate intelectuală

Plătitorii de redevenţe / venituri din cesiunea de drepturi de proprietate intelectuală trebuie să calculeze, să reţină şi să plătească o cotă de 10% impozit anticipat.

Beneficiarii acestor venituri includ aceste sume în declaraţia anuală privind venitul realizat, pe baza căreia autoritatea fiscală stabileşte suma impozitului final (cota finală de impozitare este de 16%).

Baza impozabilă pentru veniturile aferente drepturilor de proprietate intelectuală o reprezintă venitul brut, din care se deduc contribuţiile sociale obligatorii (reţinute de plătitorul de venit) şi o cotă forfetară echivalentă cu 20% din venitul brut. În cazul veniturilor din crearea unor lucrări de artă monumentală, se admite o cheltuială deductibilă egală cu 25% din venitul brut.

De asemenea, se poate opta (încă de la încheierea contractului) pentru reţinerea la sursă a unui impozit final de 16% perceput asupra venitului brut.

Venituri din chirii

Venitul brut anual reprezintă venitul obţinut de proprietari în cursul anului, în funcţie de prevederile contractului de închiriere înregistrat la autorităţile fiscale române.

Venitul net impozabil se determină prin deducerea cotei de cheltuieli de 25% din venitul brut, şi este impozitat la cota unică de 16%.

Persoanele care realizează acest tip de venit trebuie să efectueze plăţi trimestriale anticipate în cursul anului fiscal. Fac excepţie de la această prevedere persoanele care


obţin venituri din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuinţe proprietate personală. Venitul obţinut de contribuabili din mai mult de cinci contracte de închiriere, şi respectiv din închirierea în scop turistic a mai mult de cinci camere din locuinţa proprietate personală, este considerat venit din activităţi independente şi va fi impozitat corespunzător.

Persoanele care realizează venituri din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuinţe proprietate personală cu o capacitate de cazare cuprinsă între una şi cinci camere datorează impozit pe venitul stabilit ca normă anuală de venit, iar plata acestuia se face în două rate anuale (până la data de 25 iulie inclusiv, şi respectiv 25 noiembrie inclusiv), impozitul fiind final. Pentru aceste persoane există posibilitatea de a determina impozitul pe venit în sistem real. În această situaţie impozitul plătit în cursul anului va constitui plată anticipată în contul impozitului anual datorat.

Persoanele care realizează venituri din închirierea în scop turistic a peste cinci camere situate în locuinţe proprietate personală cu o capacitate de cazare mai mare de cinci camere vor determina venitul net anual în sistem real în baza datelor din contabilitatea în partidă simplă, şi vor datora impozit sub formă de plăţi anticipate ce vor fi plătite în două rate. Ulterior, aceste persoane vor depune declaraţia privind venitul realizat, în baza căreia se va efectua regularizarea privind impozitul anual datorat.

Venituri din pensii

Pensiile sunt impozabile la cota unică de 16% pentru sumele ce depăşesc 1.000 lei pe lună.

Contribuţiile sociale obligatorii sunt deductibile la calculul impozitului în România.

Venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură

Următoarele activităţi sunt considerate activităţi agricole:

• Cultivarea produselor agricole vegetale;

• Exploatarea plantațiilor viticole, pomicole, arbuștilor fructiferi şi altele asemenea;

• Creşterea şi exploatarea animalelor, inclusiv vânzarea produselor de origine animală, în stare naturală.

Veniturile din silvicultură şi piscicultură sunt veniturile obţinute din recoltarea şi vânzarea produselor specifice fondului forestier naţional şi a amenajărilor piscicole.

Veniturile din activităţi agricole obţinute din valorificarea produselor în stare naturală se stabilesc pe baza normei de venit, aplicându-se cota unică de 16% venitului impozabil;


termenele de plată a impozitului sunt 25 octombrie şi respectiv 15 decembrie.

Veniturile obţinute din valorificarea produselor în orice altă stare decât cea naturală, precum şi veniturile din silvicultură şi piscicultură, sunt considerate venituri din activităţi independente.

În anumite limite stabilite de lege, veniturile din activităţile agricole sunt neimpozabile.

Venituri din premii

Impozitul pe veniturile din premii este reţinut la sursă, fiind stabilit prin aplicarea unei cote de 16% asupra sumelor de peste 600 lei achitate pentru fiecare premiu.

Venituri din investiţii

Dividendele sunt impozitate la cota unică de 16%.

Veniturile sub formă de dobânzi sunt impozitate în cotă de 16%, impozitul fiind final.Câştigurile de capital sunt impozitate după cum urmează:

• câştigul net din transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare - în cazul societăţilor închise - se impune la o cotă de 16%. Obligaţia declarării venitului prin declaraţia anuală de venit realizat, şi a plăţii impozitului, revine contribuabilului - persoana fizică;

• câştigul din operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen se impune la o cotă de 16% la fiecare tranzacţie, impozitul reţinut constituind plată anticipată în contul impozitului anual datorat;

• în cazul câștigurilor din transferul valorilor mobiliare în societăţile închise şi al părţilor sociale în societăţile cu răspundere limitată, obligaţia calculării, reţinerii şi virării impozitului pe venit (pe baza contractului dintre părţi) revine cumpărătorului, la momentul tranzacţiei;

• pierderea netă anuală din tranzacţionarea titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare, se poate reporta până la şapte ani fiscali consecutivi;

• 16% impozit pe câştigurile realizate de acţionari din lichidarea societăţilor; obligaţia calculării, reţinerii şi virării impozitului pe venit revine persoanei juridice.


Venituri din tranzacţii imobiliare

Veniturile din transferul de proprietăţi imobiliare deţinute pentru o perioadă mai mică de trei ani se impozitează astfel:

• pentru valori de până la 200.000 lei inclusiv, impozitul pe venit este de 3%;

• pentru valori mai mari de 200.000 lei, impozitul pe venit este de 6.000 lei + 2% din suma ce depăşeşte 200.000 lei.

Veniturile din transferul de proprietăţi imobiliare deţinute pentru o perioadă mai mare de trei ani se impozitează astfel:

• pentru valori de până la 200.000 lei, impozitul pe venit este de 2%;

• pentru valori mai mari de 200.000 lei, impozitul pe venit este de 4.000 lei + 1% din suma ce depăşeşte 200.000 lei.

Nu se plăteşte impozit pe venit pentru proprietăţile dobândite în baza unor legi speciale, pentru actele de donaţie între rude de până la gradul trei, între soţi şi în cazul moştenirilor, cu condiţia ca respectivele proceduri juridice să fie finalizate în cel mult doi ani (se percepe un impozit pe venit de 1% dacă procedura nu este finalizată în acest termen).

Impozitul pe venit plătit pentru transferul de proprietate se va calcula la valoarea declarată de părţi în documentele de transfer şi se va reţine de către notarul public. Dacă valoarea declarată de părţi este mai mică decât valoarea estimată stabilită în expertiza executată de Camera Notarilor Publici, impozitul pe venit se va calcula la valoarea de referinţă, cu anumite excepții. Impozitul va fi virat până la data de 25 a lunii următoare celei în care a fost reţinut.

Venituri din jocuri de noroc

Impozitul pe veniturile din jocuri de noroc se stabileşte prin aplicarea unei cote de 25% asupra venitului net.

Impozitul calculat şi reţinut în momentul plăţii este final. Venitul net este suma care depăşeşte valoarea de 600 lei achitată de acelaşi organizator sau plătitor într-o singură zi.

Accesul în locaţiile autorizate este posibil numai pe baza unui bilet de intrare valabil pentru 24 de ore, în intervalul orar 8:00-8:00, taxa de acces fiind de 20 lei pentru jocurile de noroc caracteristice activităţii cazinourilor, respectiv 5 lei pentru jocurile de noroc de tip slot-machine.


Alte venituri

Obligaţia calculului, reţinerii şi virării impozitului (16%) îi aparţine plătitorului de venit, impozitul fiind final.

În această categorie sunt incluse următoarele tipuri de venituri impozabile (lista nefiind exhaustivă):

• primele de asigurări achitate de plătitor în beneficiul unei persoane care nu are o relaţie de muncă cu plătitorul primei de asigurări;

• câştigurile de la societăţile de asigurări în urma încheierii unui contract de asigurări între părţi privind „tragerile de amortizare”;

• veniturile acordate persoanelor fizice pensionari, foşti salariaţi, sub formă de reduceri la achiziţia de bunuri, servicii şi alte drepturi, conform clauzelor din contractul de muncă sau în baza unor legi speciale;

• venitul realizat de persoane fizice sub formă de onorarii pentru servicii de arbitraj comercial etc.

Venituri neimpozabile

Principalele categorii de venituri neimpozabile sunt:

• indemnizaţia pentru concediul de maternitate, riscul maternal şi creşterea copilului, concediul plătit din fondul asigurărilor de sănătate;

• ajutorul acordat pentru creşterea copilului;

• salariile obţinute de persoanele cu handicap grav sau accentuat;

• sumele sau avantajele primite de persoane fizice din activităţi dependente desfăşurate într-un stat străin, indiferent de tratamentul fiscal în statul respectiv; fac excepţie veniturile salariale plătite de către sau în numele unui angajator rezident în România sau care are sediul permanent în România, care sunt impozabile numai dacă România are drept de impunere;

• avantajele sub forma planurilor cu opţiune de cumpărare de acţiuni, (Stock Option Plan) în momentul acordării şi exercitării acestora;

• indemnizațiile şi orice alte sume de aceeași natură, primite de salariați pe perioada delegaţiilor / detaşărilor, în limita a de 2,5 ori nivelul stabilit pentru personalul din instituţiile publice, precum şi cele primite pentru acoperirea cheltuielilor de transport şi cazare;


• venitul salarial legat de conceperea şi crearea de software (trebuie îndeplinite anumite criterii, atât de către angajator, cât şi de către angajat);

• sponsorizări şi donaţii;

• moşteniri;

• veniturile din vânzarea bunurilor mobile din patrimoniul personal (cu excepţia celor considerate „câştiguri de capital”).

Deduceri la calculul impozitului pe venit

Pentru funcţia de bază, în vederea calculării venitului impozabil din salariu, din venitul brut se vor deduce următoarele sume:

• contribuţiile de asigurări sociale obligatorii, datorate potrivit legii, cu respectarea prevederilor Uniunii Europene sau ale convențiilor / acordurilor privind coordonarea sistemelor de securitate socială la care România este parte;

• deducerea personală calculată conform legii;

• contribuţiile la fondurile de pensii facultative, în conformitate cu legislația în materie, la schemele de pensii facultative clasificate astfel - în conformitate cu legislaţia privind pensiile facultative - de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, efectuate către entităţi autorizate, stabilite în state membre ale Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European, în limita echivalentului în lei al sumei de 400 de euro anual;

• cotizaţia sindicală.

Pentru fiecare dintre funcţiile secundare, venitul impozabil este calculat ca diferenţa dintre venitul brut şi obligaţiile de asigurări sociale, datorate potrivit legii, cu respectarea prevederilor Uniunii Europene sau ale convențiilor / acordurilor privind coordonarea sistemelor de securitate sociala la care România este parte, deducerea personală nefiind aplicabilă.

Contribuabilii pot hotărî direcţionarea în scopuri caritabile (sponsorizări) a până la 2% din impozitul pe venit anual datorat.

1.3 Impozitul pe venitul nerezidenţilorVeniturile realizate de persoanele nerezidente din activităţi desfăşurate în România sunt impozabile în România în general cu o cotă de 16%, cu anumite excepții. Excepții apar şi în cazurile în care impozitul este eliminat sau redus conform prevederilor unei Convenţii pentru evitarea dublei impuneri.


Veniturile realizate din România cuprind, printre altele, următoarele:

• venituri obţinute din activităţi independente desfăşurate în România;

• venituri obţinute din activităţi dependente desfăşurate în România;

• alte tipuri specifice de venituri realizate din România.

Următoarele reprezintă venituri impozabile obţinute din România de nerezidenţi:

• dividendele, dobânzile, redevenţele sau comisioanele de la un rezident;

• dobânzile, redevenţele sau comisioanele de la un nerezident care are un sediu permanent în România, dacă dobânda / redevenţa / comisionul este o cheltuială a sediului permanent;

• veniturile din activităţi sportive şi de divertisment desfăşurate în România;

• veniturile reprezentând remuneraţii primite de nerezidenţi ce au calitatea de administrator, fondator sau membru al Consiliului de Administraţie al unei persoane juridice române;

• veniturile din servicii prestate în România şi în afara României, mai puţin transportul internaţional şi prestările de servicii accesorii acestui transport;

• veniturile din profesii independente desfăşurate în România;

• veniturile din pensii ce depăşesc plafonul lunar (1.000 lei);

• veniturile din premii acordate la concursuri organizate în România;

• veniturile obţinute la jocurile de noroc practicate în România (acest tip de venit, ca şi în cazul persoanelor rezidente, este impozitat cu 25%);

• veniturile realizate de nerezidenţi din lichidarea unei persoane juridice române;

• veniturile unui nerezident, care sunt atribuibile unui sediu permanent în România;

• veniturile unei persoane juridice străine, obţinute din proprietăţi imobiliare situate în România, sau din transferul titlurilor de participare;

• veniturile unei persoane fizice nerezidente, obţinute dintr-o activitate dependentă desfăşurată în România;

• veniturile unei persoane fizice nerezidente, obţinute din transferul titlurilor de valoare deţinute la o persoană juridică română;


• veniturile obţinute de nerezidenţi dintr-o asociere constituită în România, inclusiv dintr-o asociere a unei persoane fizice nerezidente cu o microîntreprindere;

• veniturile realizate din transferul masei patrimoniale de la fiduciar la beneficiarul nerezident în cadrul operaţiunii de fiducie.

Persoanele fizice nerezidente care realizează câştiguri de capital în România se supun aceluiaşi tratament fiscal aplicabil pentru veniturile realizate de rezidenţii români. În funcţie de detaliile tranzacţiei, obligaţia calculării, reţinerii şi virării impozitului pe venit pentru câştigurile realizate din vânzarea de acţiuni poate reveni fie dobânditorului, fie beneficiarului venitului. Persoanele nerezidente pot numi un reprezentant sau un agent fiscal român pentru îndeplinirea acestor cerinţe.

Veniturile din tranzacţii cu proprietăţi imobiliare se impozitează în cotele aplicabile şi rezidenţilor. În cazul existenţei unei Convenţii de evitare a dublei impuneri între România şi statul de rezidenţă al persoanei fizice, beneficiarul nerezident poate să aplice prevederile mai favorabile din respectiva convenţie, dacă prezintă plătitorului de venit certificatul de rezidenţă fiscală.

2. Sistemul asigurărilor sociale

2.1 Principii generaleÎn România, toţi angajatorii şi angajaţii, precum şi alte categorii de persoane, sunt cuprinşi în categoria contribuabililor la sistemul de asigurări sociale de stat.

2.2 ContribuţiiContribuţii sociale datorate pentru venitul din salarii

Persoanele care realizează venituri din salarii sunt contribuabili ai sistemelor de asigurări sociale din România, exceptând situaţiile prevăzute în regulamentele europene de coordonare a sistemelor de securitate socială sau în convenţiile în domeniul securităţii sociale pe care România le-a încheiat cu state din afara Spaţiului Economic European.

Contribuţiile sociale datorate de angajatori şi angajaţi se aplică asupra unor baze de calcul, care pot fi plafonate conform prevederilor Codului fiscal. Cotele de contribuţii pot fi modificate prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat sau prin legea bugetului de stat. Pentru anul 2014, contribuţiile sociale au fost stabilite după cum urmează:


Contribuţiile angajaţilor

• Contribuţia la bugetul asigurărilor sociale de stat (CAS): 10,5%

• Contribuţia la bugetul asigurărilor pentru şomaj: 0,5%;

• Contribuţia la bugetul asigurărilor sociale de sănătate: 5,5%.

Pentru anul 2014, din contribuţia totală de asigurări sociale (CAS), 4,5% se direcţionează automat către fondurile de pensii administrate privat. Baza lunară de calcul al contribuţiilor sociale individuale o reprezintă câştigul brut realizat din activităţi dependente, în ţară şi în străinătate.

Plafon: baza de calcul pentru contribuţia individuală lunară de asigurări sociale (CAS) este plafonată la nivelul a de cinci ori câştigul salarial mediu brut pe fiecare loc de realizare a venitului; pentru anul 2014, câştigul salarial mediu brut este 2.298 lei / lună.

Contribuţiile angajatorilor

• Contribuţia de asigurări sociale: 20,8%; 25,8%; 30,8% în funcţie de condiţiile de muncă (plafonată);

• Contribuţia de asigurări sociale de sănătate: 5,2%;

• Contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate: 0,85% (plafonată);

• Contribuţia la fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale: 0,25%;

• Contribuţia la bugetul asigurărilor de şomaj: 0,5%;

• Contribuţia de asigurare împotriva accidentelor de muncă şi bolilor profesionale: 0,15% - 0,85%, diferenţiată în funcţie de condiţiile de muncă.

Baza lunară de calcul reprezintă suma veniturilor salariale brute realizate de persoanele fizice rezidente şi nerezidente, în baza unui contract de muncă (sau a unui raport de serviciu sau statut special), corectată cu excepțiile prevăzute de lege, precum şi alte venituri asimilate salariilor (remuneraţiile administratorilor / directorilor cu contract de mandat etc.).

Plafon: baza de calcul pentru contribuţia de asigurări sociale este plafonată la nivelul produsului dintre numărul asiguraţilor şi valoarea a de cinci ori câştigul salarial mediu brut lunar.


Contribuţiile individuale de asigurări sociale de sănătate şi de şomaj, precum şi cele datorate de angajator, rămân neplafonate, aplicându-se la bazele de calcul corespunzătoare, reglementate de Codul fiscal.

Baza lunară pentru calculul contribuţiei pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate datorate de angajatori este plafonată la nivelul a 12 salarii minime brute pe ţară, garantate în plată, înmulţite cu numărul lunar de asiguraţi (salariul minim brut pe ţară garantat în plată începând cu ianuarie 2014 este de 850 lei / lună şi va creşte la 900 lei / lună de la 1 iulie 2014).

Contribuţia de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale variază între 0,15% şi 0,85%, în funcţie de categoria de risc. Criteriile de stabilire a categoriilor de risc sunt stabilite prin hotărâre de Guvern.

Începând cu anul 2011 a fost introdusă obligativitatea depunerii unei declaraţii unice (Declaraţia 112), pentru persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajator sau de entitate asimilată angajatorului, aşa cum sunt acestea definite de Codul fiscal.

Pentru a asigura declararea contribuţiilor sociale aferente veniturilor din salarii obţinute din străinătate pentru activităţi desfăşurate în România, începând cu 2012 declaraţia unică (Declaraţia 112) trebuie depusă şi de persoanele fizice care obţin astfel de venituri, dacă a fost încheiat un acord cu privire la declararea şi plata contribuţiilor sociale între persoana care obţine astfel de venituri şi angajatorul său nerezident. În cazul în care un astfel de acord nu a fost încheiat, obligaţia depunerii declaraţiei unice revine angajatorului nerezident.

Depunerea declaraţiei 112 nu este necesară în cazul în care pentru veniturile salariale obţinute din străinătate nu sunt datorate contribuţii sociale în România potrivit regulamentelor europene de coordonare a sistemelor de securitate socială sau convenţiilor pe care România le-a încheiat în domeniul securităţii sociale cu state din afara Spaţiului Economic European.

Angajatorii calculează şi reţin contribuţiile salariale la momentul plăţii salariilor. Contribuţiile la bugetul de stat şi la bugetul asigurărilor sociale de stat se plătesc până la data de 25 a lunii următoare celei pentru care se datorează drepturile salariale. Neplata intenţionată a acestor contribuţii reţinute la sursă, în termen de 30 zile de la această dată, constituie infracţiune şi se sancţionează corespunzător.


Contribuţii sociale datorate pentru venitul din activităţi independente

Persoanele care realizează venituri impozabile din activităţi independente (altele decât cele cu reținere la sursă) datorează şi plătesc contribuţii de asigurări sociale în cotă de 31,3%, precum şi contribuţii individuale de asigurări sociale de sănătate în cotă de 5,5%. În cazul în care veniturile din activităţi independente sunt obţinute în baza unui contract de agent, obligaţia reținerii şi virării contribuţiilor revine plătitorului de venit.

Baza de calcul al contribuţiilor de asigurări sociale poate fi aleasă de către individ între limita minimă şi cea maximă prevăzută în legislaţie: venitul asigurat nu poate fi sub 35% din câştigul salarial mediu brut, sau peste cinci ori nivelul câştigului salarial mediu brut / lună aplicabil în anul în curs.

Contribuţiile pentru asigurări sociale nu se datorează pentru veniturile din activităţi independente dacă persoana în cauză obţine alte venituri (de exemplu, venituri din salarii) pentru care se plătesc contribuţii de asigurări sociale, sau dacă obţine venituri din pensii sau din indemnizaţii de şomaj.

Baza de calcul a contribuţiilor de asigurări de sănătate este venitul brut obţinut din activităţi independente din care se scad cheltuielile suportate; în cazul în care venitul din activităţi independente este singurul venit pentru care se percep contribuţii de asigurări sociale de sănătate, această bază de calcul nu poate fi mai mică decât salariul minim brut pe ţară.

Atât contribuţiile de asigurări sociale cât şi contribuţiile de asigurări sociale de sănătate se plătesc trimestrial, în patru rate egale, până la data de 25 din ultima lună a fiecărui trimestru.

Contribuţiile sociale datorate pentru venitul din drepturi de proprietate intelectuală

Pentru aceste venituri,în regim de reținere la sursă a impozitului (altele decât cele la care impozitul pe venit se determină pe baza datelor din evidenţa contabilă în partidă simplă) se percep contribuţii individuale de asigurări sociale şi contribuţii individuale de asigurări sociale de sănătate.

Baza lunară de calcul al contribuţiei individuale de asigurări sociale este limitată la de cinci ori câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat anual prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.

Contribuţiile individuale de asigurări sociale şi de asigurări sociale de sănătate pentru aceste venituri se calculează, reţin şi virează de către plătitorul de venit, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-a plătit venitul.


Modalitatea de stabilire a bazei de calcul pentru contribuţiile sociale individuale este: venitul brut minus cota de cheltuială (20% sau 25%), în cazul veniturilor din valorificarea sub orice formă a drepturilor de proprietate intelectuală.

Persoanele care contribuie deja la sistemul de asigurări sociale de sănătate (de exemplu, persoanele care obţin venituri din activităţi independente, salarii, pensii) şi la sistemul de asigurări sociale (de exemplu, în baza unui contract de muncă) sunt exceptate de la plata acestor contribuţii pentru veniturile din drepturi de proprietate intelectuală.

Persoanele care obţin venituri din valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală nu au obligaţia de a contribui la sistemul de asigurări pentru şomaj.

Contribuţiile sociale datorate pentru venitul din cedarea folosinței bunurilor

Pentru aceste venituri se percepe contribuţia individuală de asigurări sociale de sănătate.

Baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale de sănătate nu poate fi mai mare decât valoarea a de cinci ori câştigul salarial mediu brut.

Pentru veniturile din cedarea folosinței bunurilor nu se datorează contribuția de asigurări sociale.

Contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorată pentru alte venituri

Persoanele care realizează alte venituri impozabile (de exemplu, dividende, premii sau câştiguri din jocuri de noroc, venituri din alte surse) au obligaţia de a plăti contribuţii individuale de asigurări de sănătate în cotă de 5,5% pentru întregul venit obţinut din aceste surse, cu excepţia cazului în care obţin alte venituri pentru care se percep contribuţii de asigurări sociale de sănătate (de exemplu, venituri din salarii, venituri din activităţi independente obținute de persoanele fizice autorizate să desfășoare activităţi economice), sau venituri din pensii ori indemnizaţii de şomaj. Baza de calcul pentru contribuţiile individuale de asigurări sociale de sănătate nu poate fi mai mică decât câştigul salarial minim brut aplicabil.

Contribuţia pentru asigurările sociale de sănătate este calculată de către autorităţile fiscale pe baza venitului declarat de persoana care realizează venitul sau pe baza declarației privind calcularea şi reținerea impozitului pentru fiecare beneficiar de venit, şi trebuie achitată anual, în termen de 60 de zile de la data la care este comunicată decizia de impunere.


Contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorată de persoanele care nu realizează venituri

Persoanele care nu realizează venituri impozabile au obligaţia achitării contribuţiilor individuale de asigurări sociale de sănătate în cotă de 5,5% aplicabilă asupra câştigului salarial minim brut, dacă aceste persoane au domiciliul în România şi nu sunt exceptate de la această obligaţie în baza regulamentelor europene de coordonare a sistemelor de securitate socială sau a convenţiilor în domeniul securităţii sociale pe care România le-a încheiat cu state din afara Spaţiului Economic European, sau nu se încadrează în categoriile de persoane care beneficiază de asigurare de sănătate fără plata contribuției.

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a preluat în 2012 competenţa de administrare a contribuţiilor sociale obligatorii datorate de persoanele fizice care realizează venituri din activităţi independente, activităţi agricole, silvicultură, piscicultură, din asocieri fără personalitate juridică, cedarea folosinței bunurilor, precum şi a celor datorate de persoanele fizice care realizează alte venituri şi de persoanele care nu realizează venituri.

3.Autorizaţia de muncă şi permisele de şedere ale cetăţenilor străini

Dreptul de muncă pentru cetăţenii din SEE şi Confederaţia Elveţiană

Cetăţenii din Spaţiul Economic European (SEE) şi Confederaţia Elveţiană care lucrează în România în baza unui contract de muncă încheiat cu un angajator din România sau în regim de detaşare nu au obligaţia de a obţine autorizaţie de muncă; aceste persoane au acces liber pe piaţa de muncă locală.

În cazul lucrătorilor detaşaţi există o procedură de notificare a autorităţilor cu atribuţii în domeniul muncii asupra detaliilor detaşării, procedură aflată în sarcina angajatorului străin.

Autorizaţia de muncă

Ca regulă generală, străinii care lucrează în România trebuie să obţină o autorizaţie de muncă anterior începerii activităţii.

Prin „străin” se înţelege o persoană care nu are cetăţenie română, cetăţenia unui alt stat membru al SEE ori al Confederaţiei Elveţiene.

Tipurile de autorizaţii de muncă ce pot fi acordate străinilor sunt următoarele: autorizaţie de muncă pentru lucrători permanenţi, pentru lucrători detaşaţi, pentru


lucrători sezonieri, pentru lucrători stagiari, pentru lucrători transfrontalieri, pentru lucrători înalt calificaţi, precum şi autorizaţie nominală de muncă.

În anumite circumstanţe, unele categorii de străini îşi pot desfăşura activitatea în România fără a obţine în prealabil o autorizaţie de muncă, de exemplu: cetăţenii străini, membri de familie ai cetăţenilor români, cetăţenii străini angajaţi ai unor companii din state membre SEE sau din Confederaţia Elveţiană, detaşaţi în România.

Şi în privinţa cetăţenilor străini detaşaţi în România există o procedură de notificare a autorităţilor cu atribuţii în domeniul muncii asupra detaliilor detaşării. Această procedură este în sarcina angajatorului român.

Tipul relaţiei de muncă poate modifica substanţial obligaţiile fiscale şi de asigurări sociale. Mai exact, străinii care desfăşoară activităţi în România în baza unui contract de muncă încheiat cu un angajator din România sunt obligaţi la plata impozitului pe venit şi a contribuțiilor sociale, pentru valoarea totală a veniturilor salariale primite în România, cu excepțiile prevăzute de legislaţia aplicabilă. Străinii detaşaţi în România pot beneficia de drepturi de detaşare (unele cu tratament fiscal favorabil) conform limitelor / excepţiilor stabilite prin legislaţia internă şi / sau prin reglementările Uniunii Europene în domeniul imigraţiei şi al coordonării sistemelor de securitate socială.

Autorizaţia de muncă pentru lucrători permanenţi

În vederea obţinerii unui drept de muncă necesar încheierii unui contract de muncă local între un străin şi o societate din România, străinul trebuie să obţină, în prealabil, o autorizaţie de muncă şi viza de lungă şedere aferentă, cu excepţiile prevăzute de lege.

Autorizaţia de muncă pentru lucrători înalt calificaţi

Acest tip de autorizaţie se poate acorda lucrătorilor străini care pot fi încadraţi în muncă pe baza unui contract de muncă local, cu respectarea unor cerinţe speciale cu privire la salariu, durata contractului, dovedirea unor calificări profesionale superioare etc. Şederea în România a posesorului unei astfel de autorizaţii se face pe baza unei Cărţi albastre a UE.

Autorizaţia de muncă pentru lucrători detaşaţi

Străinii pot fi detaşaţi în România de companii cu sediul în state terţe, în baza unui contract de prestări servicii sau în cadrul aceluiaşi grup de companii. Detaşarea se poate face pentru cel mult 12 luni într-o perioadă de cinci ani şi implică existenţa unui contract de muncă încheiat între detaşat şi compania care dispune detaşarea.


În vederea obţinerii dreptului de muncă în România în calitate de detaşat, străinul trebuie să obţină în prealabil o autorizaţie de muncă pentru detaşare şi o viză de lungă şedere corespunzătoare (cu excepţiile prevăzute de lege).

Documentele de şedere

Documentele care confirmă dreptul de şedere pe teritoriul României sunt: certificatul de înregistrare privind stabilirea rezidenţei, cartea de rezidenţă, permisul de şedere şi „Cartea albastră a UE” (Blue Card).

Numărul de înregistrare fiscală

Cetăţenii străini precum cei din Spaţiul Economic European (SEE) şi Confederaţia Elveţiană care realizează venituri pe teritoriul României şi care nu sunt obligaţi să obţină un permis de şedere sau respectiv un certificat de înregistrare, dar au obligaţii fiscale în România, trebuie să solicite înregistrarea fiscală în România prin intermediul unui agent fiscal sau reprezentant fiscal, în vederea obţinerii unui număr de înregistrare fiscală.

Codul numeric personal atribuit de Inspectoratul General pentru Imigrări competent odată cu permisul de şedere al străinilor, respectiv certificatul de înregistrare pentru cetăţenii din SEE şi Confederaţia Elveţiană, este folosit ca număr de identificare fiscală după ce este înregistrat la autorităţile fiscale române.

Străinii şi cetăţenii din SEE şi Confederaţia Elveţiană care desfăşoară activităţi dependente în România pot avea:

• contract de muncă încheiat cu angajatorul străin (detaşare);

• contract de muncă încheiat cu angajatorul din România.

Şederea legală în România a persoanelor din SEE şi Confederaţia Elveţiană şi a membrilor de familie ai acestora care nu sunt cetăţeni ai SEE / Confederaţiei Elveţiene

Cetăţenii din SEE şi Confederaţia Elveţiană pot intra şi rămâne în România pentru o perioadă de până la trei luni fără obligaţia obţinerii documentelor de şedere (certificatelor de înregistrare). După depăşirea acestei perioade, pentru a beneficia de un drept de rezidenţă pe teritoriul României aceștia trebuie sa obţină un „certificat de înregistrare”. Acesta se poate obţine în 24 de ore de la data solicitării şi are o valabilitate de până la cinci ani. Certificatele de înregistrare se obţin în funcţie de scopul şederii străinilor în România (de exemplu, angajare, detaşare sau mijloace de întreţinere etc.).


Membrii de familie ai persoanelor din SEE şi Confederaţia Elveţiană, care nu sunt cetăţeni SEE sau ai Confederaţiei Elveţiene, se supun altor formalităţi privind şederea în România, după cum urmează:

• obţinerea unei vize de intrare în România, dacă este cazul; şi

• obţinerea unei cărţi de rezidenţă, în cazul în care şederea în România depăşeşte trei luni.

Şederea legală în România pentru cetăţenii străini

În general, cetăţenii străini a căror şedere în România depăşeşte 90 de zile într-o perioadă de şase luni trebuie să obţină un permis de şedere temporară (există puţine excepţii aplicabile).

Permisul de şedere temporară se solicită, după ce anterior a fost obţinută o viză de lungă şedere corespunzătoare de la misiunea diplomatică a României din străinătate (de regulă, din ţara de reşedinţă sau ţara de domiciliu). Cetăţenii din SUA, Canada, Japonia sunt scutiţi de obţinerea vizei de lungă şedere în România.

Documentele necesare pentru obţinerea vizei de lungă şedere şi a permisului de şedere diferă în funcţie de scopul şederii străinilor în România.

Cetăţenii străini angajaţi ai unei societăţi cu sediul în România sau detaşaţi la o societate cu sediul în România pot obţine viza de lungă şedere aferentă şi ulterior permisul de şedere temporară, doar dacă le-a fost eliberată în prealabil o autorizaţie de muncă aferentă (cu câteva excepţii).

Unul dintre tipurile de permise de şedere temporare eliberate de către autorităţile din România (pentru lucrători înalt calificaţi) este „Cartea albastră a UE” (Blue Card).

Printre avantajele conferite de „Cartea albastră a UE” posesorului său este posibilitatea cumulării perioadelor de şedere în diferite State Membre în vederea îndeplinirii condiţiilor pentru obţinerea calităţii de rezident pe termen lung.

Obţinerea calităţii de rezident pe termen lung de către un cetăţean străin şi implicit a permisului de şedere pe termen lung depinde de îndeplinirea unor condiţii legate în principal de durata şederii în România a acestuia sau valoarea investiţiei sale.


Capitolul II: Impozitarea persoanelor juridice

1.Prevederi speciale pentru aplicarea Codului fiscal

Principiul prevalenţei economicului asupra juridicului

Conform principiului prevalenţei economicului asupra juridicului, autoritățile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacție care nu are scop economic sau să reclasifice o tranzacție pentru a-i reflecta conținutul economic.

Tranzacții artificiale

Începând cu 1 februarie 2013, s-a introdus noțiunea de tranzacții artificiale. Prin tranzacţii artificiale se înţelege tranzacţiile care nu au un conţinut economic şi care nu pot fi utilizate în mod normal în cadrul unor practici economice obişnuite, scopul esenţial al acestora fiind acela de a evita impozitarea ori de a obţine avantaje fiscale care altfel nu ar putea fi acordate.

Tranzacțiile artificiale nu vor fi considerate ca făcând parte din domeniul de aplicare al convenţiilor de evitare a dublei impuneri.

2.Impozitul pe profit


Teritorialitatea

O societate este considerată rezidentă fiscal în România dacă are în această ţară sediul social înregistrat sau locul de exercitare a conducerii efective.

Entităţile supuse impozitului pe profit

• Persoanele juridice române;

• Persoanele juridice străine care îşi desfăşoară activitatea în România prin intermediul unui sediu permanent;


• Persoanele juridice străine care obţin venituri din sau în legătură cu proprietăţi imobiliare situate în România, sau din vânzarea-cesionarea titlurilor de participare deţinute la o persoană juridică română;

• Persoanele juridice şi fizice străine care desfăşoară activitate în România într-o asociere cu sau fără personalitate juridică;

• Persoanele fizice române care formează cu persoane juridice române asocieri fără personalitate juridică, pentru veniturile obţinute din această asociere pe teritoriul României sau în afara acestuia;

• Persoanele fizice rezidente asociate cu persoane juridice române, pentru veniturile obţinute pe teritoriul României sau în afara acestuia din asocieri fără personalitate juridică.

• Persoanele juridice cu sediul social în România, înfiinţate potrivit legislaţiei europene.

Cota de impozit

Cota standard a impozitului pe profit este de 16%.

Impozitul pe profit datorat pentru jocuri de noroc şi de către cluburile de noapte nu poate fi mai mic de 5% din veniturile obţinute din aceste activităţi.

Cota de impozit aplicată asupra veniturilor microîntreprinderilor este de 3%.

2.2 Impozitul pe venitul persoanelor juridice rezidente

Perioada fiscală şi perioada contabilă

Anul fiscal este anul calendaristic sau durata de existenţă a entităţii, dacă aceasta a fost înfiinţată sau desfiinţată în timpul anului respectiv.

Anul contabil este de regulă anul calendaristic, însă anumite categorii de entităţi (sucursalele româneşti ale companiilor străine, filialele româneşti consolidate şi filialele filialelor companiilor străine) pot să îşi stabilească un an financiar care să nu coincidă cu anul calendaristic, dacă anul financiar al companiei-mamă diferă de anul calendaristic. Fac excepţie instituţiile de credit, instituţiile financiare nebancare, entităţile autorizate, reglementate şi supravegheate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, companiile de


asigurare-reasigurare şi de reasigurare, precum şi companiile de pensii private, care nu au posibilitatea de a-şi stabili un an financiar care să nu coincidă cu anul calendaristic.

Începând cu anul 2014, companiile au posibilitatea de a opta pentru un an fiscal diferit de anul calendaristic. Primul an fiscal modificat include şi perioada anterioară din anul calendaristic cuprinsă între 1 ianuarie şi ziua anterioară primei zi a anului fiscal modificat, acesta reprezentând un singur an fiscal. Contribuabilii au obligaţia de a comunica organelor fiscale teritoriale modificarea anului fiscal, cu cel puţin 30 de zile calendaristice înainte de începutul anului fiscal modificat.

Baza de impozitare

Profitul impozabil al unei companii se calculează ca diferenţa dintre veniturile realizate din orice sursă şi cheltuielile înregistrate pentru obţinerea veniturilor impozabile pe durata unui an fiscal, ajustate din perspectivă fiscală prin scăderea veniturilor neimpozabile şi adăugarea cheltuielilor nedeductibile. La calculul profitului impozabil se pot lua în considerare şi alte elemente similare veniturilor şi cheltuielilor.

Pentru contribuabilii care aplică IFRS există reguli fiscale specifice în ceea ce priveşte determinarea valorii fiscale, ajustările pentru depreciere, amortizarea, tratamentul fiscal al impozitului pe profit amânat şi plăţile anticipate.

Veniturile neimpozabile

Cele mai relevante tipuri de venituri neimpozabile prevăzute de Codul fiscal al României sunt:

• dividendele primite de la o persoană juridică română sau de la o persoană juridică străină care plăteşte impozit pe profit sau un impozit similar impozitului pe profit, situată într-un stat terţ, cu care România are încheiată o convenţie de evitare a dublei impuneri, dacă persoana juridică română care primeşte dividendele deţine, la persoana juridică română sau la persoana juridică străină din statul terţ, la data înregistrării acestora, pe o perioadă neîntreruptă de un an, minimum 10% din capitalul social al persoanei juridice care distribuie dividende;

• dividendele primite de o persoană juridică rezidentă de la o filială dintr-un stat membru UE, dacă sunt îndeplinite anumite condiţii: societatea românească să fie plătitoare de impozit pe profit şi să deţină minimum 10% din acţiunile filialei pentru o perioadă neîntreruptă de minimum un an, care se încheie la data plăţii dividendelor;


• diferenţele favorabile de valoare aferente titlurilor de participare, înregistrate ca urmare a încorporării rezervelor, beneficiilor sau primelor de emisiune la persoanele juridice la care se deţin titluri de participare;

• veniturile din anularea cheltuielilor pentru care nu s-a acordat deducere, veniturile din reducerea sau anularea provizioanelor pentru care nu s-a acordat deducere, veniturile din recuperarea cheltuielilor nedeductibile, precum şi veniturile din restituirea sau anularea unor dobânzi şi / sau penalităţi de întârziere pentru care nu s-a acordat deducere;

• veniturile reprezentând anularea rezervei înregistrate ca urmare a participării în natură la capitalul altor persoane juridice;

• veniturile provenind din impozitul pe profit amânat;

• veniturile din modificarea valorii juste a investiţiilor imobiliare / activelor biologice deţinute de contribuabilii care aplică IFRS;

• veniturile din lichidarea unei alte persoane juridice române sau a unei persoane juridice străine situate într-un stat cu care România are încheiată o convenţie de evitare a dublei impuneri, dacă la data începerii operaţiunii de lichidare contribuabilul a deţinut pe o perioadă neîntreruptă de un an minimum 10% din capitalul social al persoanei juridice supuse operaţiunii de lichidare.

• veniturile din vânzarea/cesionarea titlurilor de participare deţinute la o persoană juridică română sau la o persoană juridică străină situată într-un stat cu care România are încheiată o convenţie de evitare a dublei impuneri, dacă la data vânzării / cesionării inclusiv contribuabilul a deţinut pe o perioadă neîntreruptă de un an minimum 10% din capitalul social al persoanei juridice la care are titlurile de participare;

• veniturile neimpozabile prevăzute explicit în acorduri şi memorandumuri, aprobate prin acte normative.

Deductibilitatea cheltuielilor

Cheltuielile se împart în trei categorii: cheltuieli deductibile, cheltuieli cu deductibilitate limitată şi cheltuieli nedeductibile.


Cheltuielile deductibile

De regulă, cheltuielile sunt deductibile numai dacă au fost efectuate în vederea obţinerii de venituri impozabile.

Cheltuielile menţionate explicit de Codul fiscal ca fiind efectuate în vederea obţinerii de venituri impozabile includ:

• cheltuielile pentru marketing şi publicitate;

• cheltuielile de cercetare şi dezvoltare care nu îndeplinesc condiţiile pentru a fi recunoscute ca active necorporale din punct de vedere contabil;

• cheltuielile cu protecţia mediului şi conservarea resurselor;

• cheltuielile pentru perfecţionarea managementului, a sistemelor informatice, introducerea, întreţinerea şi perfecţionarea sistemelor de management al calităţii, obţinerea atestării conforme cu standardele de calitate;

• pierderile înregistrate la scoaterea din gestiune a creanţelor neîncasate, în una dintre următoarele situaţii: dacă procedura de faliment împotriva debitorului a fost închisă pe baza hotărârii judecătoreşti; dacă există un plan de reorganizare admis şi confirmat printr-o sentinţă judecătorească, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei; dacă debitorul a decedat, iar creanţele nu pot fi recuperate de la succesori; dacă debitorul este dizolvat sau lichidat; dacă debitorul are dificultăţi financiare majore, care îi afectează întregul patrimoniu; cheltuielile cu ajustarea pentru aducerea la costul de achiziţie a creanţelor preluate prin cesionare şi înregistrate anterior la valoarea nominală;

• cheltuielile de transport şi cazare aferente călătoriilor de afaceri efectuate în România sau în străinătate de angajaţi şi administratori, precum şi de persoanele fizice asimilate acestora (administratori pe bază de mandat şi persoane detaşate ale căror costuri sunt suportate de companie);

• cheltuielile efectuate cu transportul angajaţilor la / de la locul de muncă;

• cheltuielile pentru formarea şi perfecţionarea profesională a angajaţilor;

• cheltuielile cu beneficiile acordate salariaţilor în instrumente de capitaluri cu decontare în numerar la momentul acordării efective a beneficiilor, dacă acestea sunt supuse impozitului pe venit;


• cheltuielile efectuate pentru protecţia muncii, prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, contribuţiile pentru asigurarea împotriva accidentelor de muncă şi bolilor profesionale şi primele de asigurare contra riscurilor profesionale;

• cheltuielile efectuate pentru achiziţionarea ambalajelor, pe durata de viaţă utilă a acestora stabilită de către contribuabil;

• cheltuielile cu amenzile, dobânzile, penalităţile sau majorările datorate în cadrul contractelor comerciale.

Beneficiarii care achiziţionează bunuri şi / sau servicii de la contribuabilii inactivi, după data la care aceştia au fost declaraţi inactivi, nu beneficiază de dreptul de deducere a cheltuielilor aferente achiziţiilor respective, cu excepţia achiziţiilor de bunuri efectuate în cadrul procedurii de executare silită şi / sau a achiziţiilor de bunuri / servicii de la persoane impozabile aflate în procedura falimentului potrivit Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.

Cheltuielile cu deductibilitate limitată

Deductibilitatea anumitor cheltuieli este limitată astfel:

• cheltuielile cu dobânzi şi pierderile nete din diferenţele de curs valutar (vezi detalii mai jos);

• cheltuielile cu provizioane şi rezerve în limitele prevăzute mai jos;

• amortizarea şi pierderea de valoare a mijloacelor fixe conform regulilor prezentate mai jos;

• produsele perisabile în limita stabilită de organismele competente; cheltuielile de protocol sunt deductibile în limita a 2% aplicată asupra diferenţei rezultate dintre totalul veniturilor impozabile şi totalul cheltuielilor aferente veniturilor impozabile, altele decât cheltuielile de protocol şi cheltuielile cu impozitul pe profit; începând cu luna aprilie 2013, se includ în categoria cheltuielilor de protocol şi cheltuielile înregistrate cu TVA colectată pentru cadourile oferite de contribuabili, cu o valoare de minimum 100 de lei.

• cheltuielile sociale sunt deductibile în limita a 2% din cheltuielile cu salariile. Cheltuielile sociale includ, printre altele, ajutoarele pentru naştere, cheltuielile cu tichetele de creşă, ajutoarele pentru înmormântare şi cele pentru boli grave sau incurabile şi pentru proteze, precum şi cheltuielile pentru desfăşurarea corespunzătoare a anumitor activităţi sau funcţionarea corespunzătoare a unor


unităţi aflate în administrarea contribuabililor (grădiniţele, creşele, serviciile medicale pentru boli profesionale şi accidente de muncă până la internarea în unităţi medicale, cantinele, cluburile sportive, cluburile etc.). Sunt deductibile în această limită şi alte cheltuieli efectuate în baza contractului colectiv de muncă;

• primele de asigurare voluntară de sănătate sunt deductibile pentru angajator în limita sumei de 250 euro pe an pe angajat, iar pentru pensiile facultative în limita sumei de 400 euro pe an pe angajat;

• taxele şi cotizaţiile plătite organizaţiilor neguvernamentale sau asociaţiilor profesionale care au legătură cu activitatea contribuabilului sunt deductibile în limita sumei de 4.000 euro pe an;

• cheltuielile aferente vehiculelor care nu sunt folosite exclusiv în scopul activităţii economice, cu o masă totală maximă autorizată care să nu depăşească 3.500kg şi care să nu aibă mai mult de nouă scaune de pasageri, sunt deductibile în proporţie de 50%. Fac excepţie cheltuielile aferente anumitor tipuri de vehicule pentru care legea prezumă că sunt folosite exclusiv în scop comercial, de exemplu, cele folosite pentru servicii de urgenţă, pază, cele folosite de agenţii de vânzări, curierat sau pentru transportul de călători / mărfuri.

Cheltuielile nedeductibile

O serie de cheltuieli sunt considerate nedeductibile, de exemplu:

• cheltuiala cu impozitul pe profit;

• cheltuielile aferente veniturilor neimpozabile

• cheltuielile cu impozitul pe veniturile nerezidenţilor suportate de contribuabilii români în numele nerezidenţilor;

• dobânzile, amenzile şi penalităţile datorate autorităţilor române sau străine;

• cheltuielile cu servicii de management, consultanţă, asistenţă şi alte servicii, dacă nu s-au încheiat contracte scrise sau alte acorduri valide şi dacă beneficiarii nu pot justifica prestarea efectivă a acestor servicii, prin documente justificative, precum şi necesitatea acestor servicii pentru activitatea pe care o desfăşoară;

• cheltuielile de sponsorizare şi mecenat şi cheltuielile privind burse private. Totuşi, contribuabililor li se acordă un credit fiscal în limita celei mai mici sume dintre


0,3% din cifra de afaceri şi respectiv 20% din impozitul pe profit datorat; începând cu 1 ianuarie 2014, contribuabilii care nu beneficiază de credit fiscal în anul în care efectuează sponsorizări potrivit legii pot reporta cheltuielile cu sponsorizarea în următorii şapte ani consecutivi;

• alte cheltuieli cu salariile şi / sau asimilate acestora (dacă acestea nu sunt impozitate la nivel de persoană fizică), cu excepţia celor scutite expres de la plata impozitului pe venit;

• cheltuielile cu beneficiile acordate salariaţilor în instrumente de capitaluri cu decontare în acţiuni. Acestea reprezintă elemente similare cheltuielilor la momentul acordării efective a beneficiilor, dacă acestea sunt supuse impozitului pe venit;

• cheltuielile cu primele de asigurare care nu privesc activele sau activitatea companiei, cu excepţia celor pentru bunuri care reprezintă garanţie pentru împrumuturi bancare utilizate pentru desfăşurarea activităţii, sau utilizate în cadrul unor contracte de închiriere ori de leasing;

• cheltuielile care nu au la bază documente justificative;

• cheltuielile în favoarea acţionarilor, altele decât cele aferente bunurilor sau serviciilor primite de la acţionari la valoarea de piaţă;

• cheltuielile reprezentând valoarea deprecierilor mijloacelor fixe, în cazul în care, ca urmare a efectuării unei reevaluări, se înregistrează o descreştere a valorii acestora;

• cheltuielile cu impozitul pe profit amânat şi cele reprezentând modificarea valorii juste a investiţiilor imobiliare la contribuabilii care aplică IFRS;

• cheltuielile cu modificarea valorii juste a activelor biologice deţinute de contribuabilii care aplică IFRS;

• cheltuielile cu dobânzile, stabilite în conformitate cu IFRS, aferente achiziţionării mijloacelor fixe / imobilizărilor necorporale / stocurilor în baza unor contracte cu plata amânată;

• cheltuielile înregistrate în evidenţa contabilă, care au la bază un document emis de un contribuabil inactiv al cărui certificat de înregistrare fiscală a fost suspendat;

• cheltuielile privind bunurile de natura stocurilor sau a activelor corporale constatate lipsă din gestiune ori degradate, neimputabile, pentru care nu au fost încheiate contracte de asigurare;


• pierderile înregistrate la scoaterea din evidenţă a creanţelor incerte sau în litigiu, neîncasate, pentru partea neacoperită de provizion;

• cheltuielile înregistrate în evidenţa contabilă, indiferent de natura lor, dovedite ulterior ca fiind legate de fapte de corupţie, potrivit legii.

Provizioanele şi rezervele

În general, provizioanele şi rezervele sunt nedeductibile la calculul impozitului pe profit.

Totuşi, există provizioane şi rezerve a căror constituire este deductibilă după cum urmează:

• constituirea sau majorarea rezervei legale în limită de 5% din profitul contabil brut (înainte de determinarea impozitului pe profit) cu anumite ajustări şi până la atingerea a 20% din capitalul social;

• provizioanele pentru garanţii de bună execuţie acordate clienţilor;

• provizioanele pentru clienţii incerţi sunt deductibile în limita a 30%, dacă creanţele îndeplinesc simultan următoarele condiţii:

- să fie înregistrate după 1 ianuarie 2004;

- să nu fie încasate într-o perioadă mai mare de 270 de zile de la data scadenţei;

- să nu fie garantate de altă persoană;

- să fie datorate de o persoană care nu este afiliată contribuabilului;

- să fi fost incluse în venitul impozabil al contribuabilului;

• provizioanele pentru creanţe neîncasate sunt integral deductibile, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

• creanţele sunt înregistrate după 1 ianuarie 2007;

• debitorul este o companie pentru care este declarată procedura de deschidere a falimentului printr-o hotărâre judecătorească;

• creanţele nu sunt garantate de altă persoană;

• debitorul nu este o persoană afiliată;

• creanţele au fost incluse în venitul impozabil al contribuabilului;

- creanţele sunt înregistrate după 1 ianuarie 2007;

- debitorul este o companie pentru care este declarată procedura de deschidere a falimentului printr-o hotărâre judecătorească;

- creanţele nu sunt garantate de altă persoană;

- debitorul nu este o persoană afiliată;

- creanţele au fost incluse în venitul impozabil al contribuabilului;


• provizioanele specifice constituite de instituţiile financiare nebancare şi alte persoane juridice, potrivit legilor de organizare şi funcţionare;

• ajustările pentru depreciere constituite de instituţiile de credit care aplică IFRS şi filtrele prudenţiale constituite potrivit reglementărilor emise de Banca Naţională a României;

• rezervele tehnice constituite de companiile de asigurări şi reasigurări, conform cadrului legal de reglementare al acestora, cu excepţia rezervei de egalizare;

• provizioanele de risc pentru tranzacţii efectuate pe pieţele financiare, constituite conform reglementărilor Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare;

• provizioanele şi ajustările pentru deprecierea creanţelor preluate de persoane juridice de la instituţiile de credit în vederea recuperării acestora, în limita diferenţei dintre valoarea creanţei preluate şi suma de achitat cedentului, în anumite condiţii;

• rezervele din reevaluări ale mijloacelor fixe şi terenurilor, efectuate după 1 ianuarie 2004 şi care sunt deduse prin intermediul amortizării fiscale sau al cheltuielilor privind activele cedate şi / sau casate, se impozitează concomitent cu deducerea amortizării fiscale, respectiv la momentul scoaterii din gestiune a acestor mijloace fixe;

• reducerea sau anularea oricărui provizion ori a rezervei care a fost anterior dedusă din profitul impozabil se include în veniturile impozabile şi se impozitează ca atare, indiferent dacă reducerea sau anularea este datorată modificării destinaţiei provizionului sau rezervei, distribuirii provizionului sau rezervei către acţionari sub orice formă, lichidării, divizării, fuziunii, sau din orice alt motiv.

Amortizarea contabilă şi amortizarea fiscală

Codul fiscal face o distincţie explicită între amortizarea contabilă şi amortizarea fiscală. Pentru mijloacele fixe, amortizarea fiscală trebuie calculată pe baza regulilor prevăzute de Codul fiscal. Amortizarea fiscală va fi o cheltuială deductibilă la calculul profitului impozabil în timp ce amortizarea contabilă va fi tratată ca o cheltuială nedeductibilă.

Se pot amortiza cheltuielile aferente oricăror mijloace fixe şi imobilizări necorporale recunoscute din punct de vedere contabil, cu anumite excepţii. Potrivit Codului fiscal, în categoria activelor care nu se amortizează din punct de vedere fiscal sunt incluse următoarele:


a. terenurile, inclusiv cele împădurite;

b. fondul comercial;

c. lacurile, bălţile şi iazurile care nu sunt rezultatul unei investiţii;

d. orice mijloc fix care nu îşi pierde valoarea în timp datorită folosirii, potrivit normelor;

e. imobilizările necorporale cu durată de viaţă utilă nedeterminată, încadrate astfel potrivit reglementărilor contabile.

La calculul amortizării mijloacelor fixe se va utiliza valoarea fiscală, care include reevaluările contabile.

Dacă valoarea de piaţă stabilită la reevaluarea mijloacelor fixe scade sub valoarea de intrare (egală cu costul de achiziţie, costurile de producţie, valoarea de piaţă a mijloacelor fixe achiziţionate gratuit sau care reprezintă contribuţie la capitalul social, ajustată cu reevaluările contabile), valoarea fiscală rămasă neamortizată a mijloacelor fixe se recalculează pe baza valorii de intrare în patrimoniu.

Aceeaşi regulă se aplică reevaluării terenurilor, dacă se înregistrează o scădere a valorii acestora sub valoarea de intrare. Astfel, noua valoare recunoscută din perspectivă fiscală este valoarea fiscală la data intrării în patrimoniu.

În cazul mijloacelor fixe amortizabile / imobilizărilor necorporale la care se înlocuiesc părţi componente, valoarea fiscală rămasă neamortizată se recalculează prin diminuarea cu valoarea fiscală rămasă neamortizată aferentă părţilor înlocuite şi majorarea cu valoarea fiscală aferentă părţilor noi. Această nouă valoare fiscală se va amortiza pe durata normală de utilizare rămasă. Cheltuielile reprezentând valoarea fiscală rămasă neamortizată aferentă părţilor înlocuite sunt cheltuieli deductibile.

Amortizarea fiscală trebuie calculată pe baza valorii fiscale a activului şi a duratei de viaţă utile din punct de vedere fiscal, prin aplicarea uneia dintre metodele de amortizare permise:

i. metoda liniară,

ii. metoda accelerată, şi

iii. metoda degresivă.


Echipamentele tehnice, calculatoarele şi perifericele pot fi amortizate prin oricare dintre metodele disponibile, adică liniară, accelerată sau degresivă. Pentru orice alt mijloc fix (cu excepţia imobilelor, pentru care se poate aplica numai metoda liniară), se poate folosi metoda liniară sau cea degresivă. Începând cu anul 2009, metoda de amortizare accelerată devine aplicabilă şi în cazul aparaturii şi echipamentelor destinate activităţilor de cercetare-dezvoltare, ca parte a stimulentelor fiscale acordate pentru aceste activităţi. Mai multe detalii, în Capitolul 5 / Secţiunea 5.1.

În cazul autoturismelor cu mai puţin de nouă scaune, amortizarea fiscală este limitată la 1.500 lei / lună pentru fiecare mijloc de transport.

Cheltuielile aferente achiziţionării de brevete, de drepturi de autor, licenţe, mărci de comerţ sau fabrică şi alte imobilizări necorporale recunoscute din punct de vedere contabil se recuperează prin intermediul deducerilor de amortizare liniară pe perioada contractului sau pe durata de utilizare, după caz.

Reglementările privind gradul de îndatorare

Deductibilitatea cheltuielilor cu dobânzile şi cu pierderea netă din diferenţele de curs valutar, în legătură cu împrumuturile, se supune următoarelor două reguli. Excepţie fac dobânzile şi diferenţele de curs valutar aferente creditelor contractate de la instituţii de credit, instituţii financiare nebancare sau alte entităţi ce acordă credite potrivit legii, precum şi cele aferente obligaţiunilor tranzacţionate pe o piaţă reglementată:

Regula privind rata maximă a dobânzii

Regula privind rata maximă a dobânzii limitează deductibilitatea dobânzii la maximum 6% pentru împrumuturile în valută*, şi respectiv la rata de referinţă a dobânzii comunicate de Banca Naţională a României pentru împrumuturile în lei. Cheltuielile cu dobânda înregistrată peste această limită sunt nedeductibile şi nu pot fi reportate în perioadele următoare.

* Limita superioară pentru rata dobânzii se stabileşte prin Hotărâre de Guvern. Rata prevăzută mai sus este valabilă începând cu anul fiscal 2010.

Regula privind gradul de îndatorare

Deductibilitatea cheltuielilor cu dobânzile şi cu pierderile nete din diferenţele de curs valutar, în legătură cu împrumuturi pe termen lung (cu scadenţa de peste un an), se supune testului referitor la gradul de îndatorare. Capitalul împrumutat inclus la


calculul gradului de îndatorare este reprezentat de toate împrumuturile cu o perioadă de maturitate de peste un an. Capitalul propriu cuprinde capitalul social, primele de emisiune / fuziune, rezervele, profitul nerepartizat, profitul pe anul curent şi alte elemente de capital propriu. Atât capitalul împrumutat cât şi capitalul propriu sunt calculate ca medie a valorilor existente la începutul şi la sfârşitul perioadei pentru care se calculează impozitul pe profit.

Dacă gradul de îndatorare al unei companii este mai mare decât trei, sau în cazul în care capitalul propriu al companiei este negativ, cheltuielile cu dobânzile şi cu pierderea netă din diferenţele de curs valutar aferente împrumuturilor pe termen lung sunt nedeductibile. Totuşi, aceste cheltuieli se pot reporta în anii fiscali următori şi devin deductibile integral în primul an în care gradul de îndatorare este mai mic sau egal cu trei.

În cazul contribuabililor care își încetează existenţa ca urmare a unei operațiuni de fuziune sau divizare, dreptul de reportare a cheltuielilor cu dobânzile și cu pierderea netă din diferențele de curs valutar se transferă contribuabililor nou-înființați, respectiv celor care preiau patrimoniul societății absorbite sau divizate, după caz, proporțional cu activele și pasivele transferate persoanelor juridice beneficiare, potrivit proiectului de fuziune/divizare.

În cazul contribuabililor care nu își încetează existența ca efect al unei operațiuni de divizare parțială, dreptul de reportare a cheltuielilor cu dobânzile și cu pierderea netă din diferențele de curs valutar se împarte între acești contribuabili și beneficiarii care preiau parțial patrimoniul societății cedente, proporțional cu activele și pasivele transferate, potrivit proiectului de divizare.

Creditul fiscal extern

Dacă un contribuabil rezident in România obţine venituri supuse impozitului unui stat străin, acesta poate beneficia de credit fiscal în România. Astfel, impozitul plătit în statul străin se poate deduce din impozitul pe profit datorat în România, dar această deducere nu poate depăşi impozitul pe profit care ar fi fost datorat în Romania pe acele profituri realizate în străinătate.

Creditul fiscal se poate obţine atât în ceea ce priveşte impozitele cu reţinere la sursă plătite în străinătate, cât şi în ceea ce priveşte impozitul pe profit plătit în străinătate de sediile permanente aparţinând unor rezidenţi români.


Creditul fiscal se acordă doar din impozitul pe profit calculat pentru anul în care impozitul a fost plătit statului străin.

Creditul fiscal pentru impozitul plătit într-un stat străin se poate obţine dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru aplicarea convenţiei de evitare a dublei impuneri încheiate între România şi respectivul stat, şi dacă persoana juridică română prezintă documentaţia din care să rezulte că impozitul a fost plătit respectivului stat.

Un sediu permanent din România al unei persoane juridice străine rezidente într-un stat membru al Uniunii Europene („UE”) sau într-un stat din Spaţiul Economic European („SEE”) care obţine venituri dintr-un alt stat membru UE sau SEE, impozitate atât în România cât şi în statul respectiv, poate beneficia de credit fiscal în România în condiţiile prevăzute de lege.

Pierderile fiscale

Companiile româneşti pot reporta pierderile fiscale generate după 1 ianuarie 2009, pe o perioadă de şapte ani, pe baza metodei FIFO.

Începând cu 1 octombrie 2012, pierderile fiscale reportate ale unei companii se pot transfera în cadrul unei operaţiuni de fuziune / divizare şi se pot recupera de către companiile care preiau integral sau parţial patrimoniul companiei iniţiale, proporţional cu activele şi pasivele transferate, în ordinea în care au fost înregistrate acestea de către contribuabilul cedent. Pierderile fiscale ale companiei cedente, înregistrate în anul operațiunilor de fuziune / divizare până la data efectivă a operațiunii, se recuperează cu prioritate, înaintea recuperării pierderilor fiscale din anii precedenţi.

Pierderile înregistrate de un sediu permanent situat într-un stat membru al Uniunii Europene, al Asociaţiei Europene a Liberului Schimb sau într-un stat cu care România are încheiată o convenţie de evitare a dublei impuneri sunt deductibile din veniturile persoanei juridice.

Pentru persoanele juridice străine, regula reportării pierderilor se aplică numai în ceea ce priveşte veniturile şi cheltuielile aferente sediului permanent din România al acestora.

Începând cu data de 1 iulie 2013, persoanele juridice străine care desfăşoară activitate în România prin mai multe sedii permanente au obligația de a desemna unul dintre acestea pentru îndeplinirea obligațiilor tuturor sediilor permanente. Astfel, pierderile fiscale înregistrate şi nerecuperate până la data de 30 iunie 2013 de către sediile permanente


care aparţin aceleiaşi persoane juridice străine se vor transmite către sediul permanent desemnat.

Pierderile fiscale înregistrate de persoanele juridice române plătitoare de impozit pe profit care începând cu data de 1 februarie 2013 au trecut la aplicarea sistemului de impozit pe veniturile microîntreprinderilor se recuperează de la data la care contribuabilul revine la sistemul de plată a impozitului pe profit. În acest sens, anul 2014 va fi primul an de recuperare a pierderii, în sensul perioadei de şapte ani consecutivi.

Dividendele, dobânzile şi redevenţele plătite companiilor rezidente

Dividendele plătite de o societate românească către altă societate românească sunt supuse unui impozit de 16% pe dividende. Acestea sunt neimpozabile dacă beneficiarul dividendelor deţine, la data plăţii acestora, minimum 10% din titlurile de participare ale celeilalte persoane juridice, pe o perioadă de doi ani împliniţi până la data plăţii acestora inclusiv.

Prevederile Directivei privind regimul fiscal comun aplicabil companiilor-mamă şi filialelor acestora au devenit aplicabile în România de la data de 1 ianuarie 2007. Astfel, dividendele primite de o societate românească de la altă societate comercială rezidentă într-un stat membru al Uniunii Europene nu vor fi impozitate dacă beneficiarul deţine cel puţin 10% din acţiunile companiei nerezidente respective pentru o perioadă neîntreruptă de cel puţin un an, care se încheie la data plăţii dividendelor.

Începând cu anul 2014, dividendele primite de la o societate românească sau de la o societate rezidentă într-un stat membru al Uniunii Europene sunt neimpozabile, dacă beneficiarul deține, la data plăţii acestora, minimum 10% din titlurile de participare ale celeilalte persoane juridice, pe o perioadă de un an, împlinită până la data plăţii acestora inclusiv.

Consolidarea fiscală

În România nu există consolidare fiscală sau impozitare la nivelul unui grup de companii. Membrii unui grup trebuie să depună declaraţii de impunere distincte. Pierderile înregistrate de membrii unui grup nu pot fi compensate cu profiturile realizate de ceilalţi membri ai grupului.

Câştigurile de capital

Ca regulă generală, câştigurile de capital realizate de companiile româneşti sunt


incluse în profitul acestora şi se supun impozitului în cotă de 16%. O excepție de la aceasta regulă a fost introdusă începând cu anul 2014 – veniturile obținute de companii care dețin minim 10% din capitalul social al companiilor vândute, pentru o perioadă neîntreruptă de minimum un an, sunt neimpozabile, iar valoarea fiscală a acțiunilor vândute reprezintă cheltuială nedeductibilă.

De regulă, fuziunile, divizările, transferul de active şi schimbul de acţiuni între două companii româneşti, respectiv între o societate românească şi una din alt Stat Membru, nu atrag impozit pe câştigul de capital.

Relocarea sediului social al unei Societăţi Europene (SE) sau al unei Societăţi Cooperative Europene (SCE) din România într-un alt stat membru UE nu reprezintă, în anumite condiţii, un transfer impozabil pentru diferenţa dintre preţul de piaţă al elementelor de activ şi pasiv transferate şi valoarea lor fiscală. Nici la nivelul acţionarilor unei SE sau SCE nu se impozitează venitul, profitul sau diferenţa dintre preţul de piaţă al elementelor de activ şi pasiv transferate şi valoarea lor fiscală, rezultată ca urmare a transferului de sediu social din România.

Contractele de fiducie

Începând cu data de 1 octombrie 2011 sunt în vigoare prevederi ce reglementează tratamentul fiscal aplicabil venitului realizat din contractele de fiducie. Astfel, în situaţia în care constituitorul are şi calitatea de beneficiar:

• transferul masei patrimoniale de la constituitor la fiduciar nu este considerat transfer impozabil;

• fiduciarul va ţine o evidenţă contabilă separată pentru masa patrimonială fiduciară şi va transmite trimestrial constituitorului veniturile şi cheltuielile rezultate din administrarea patrimoniului.

În cazul în care beneficiar este fiduciarul sau un terţ, cheltuielile înregistrate din transferul masei patrimoniale de la constituitor la fiduciar sunt nedeductibile.

Impozitul pe venitul microîntreprinderilor

Începând cu 1 februarie 2013, este aplicabil sistemul obligatoriu de impunere a veniturilor realizate de microîntreprinderile care, la finalul anului precedent, îndeplinesc simultan următoarele criterii:


• realizează venituri, altele decât cele din activităţi bancare, activităţi pe piaţa de capital, asigurări şi reasigurări, jocuri de noroc, consultanţă sau management

• au realizat venituri ce nu depăşesc echivalentul în lei al 65.000 euro*;

• capitalul social este deţinut de persoane, altele decât statul şi autorităţile locale.

*Conform prevederilor în vigoare, cursul de schimb pentru determinarea echivalentului în lei al limitei de 65.000 euro este cel de la închiderea exerciţiului financiar precedent.

Începând cu 1 ianuarie 2014, s-a stabilit un prag maxim de 20% pentru veniturile din consultanţă şi management pentru aplicarea regimului de impozitare a microîntreprinderilor. Astfel, dacă ponderea veniturilor din aceste activităţi în veniturile totale nu depășește acest prag, aceste companii vor putea aplica regimul de impozitare a veniturilor microîntreprinderilor.

Companiile nou-înfiinţate sunt obligate să plătească impozit pe veniturile microîntreprinderilor începând cu primul an fiscal.

Cota de impozitare pentru veniturile microîntreprinderilor este de 3%. Plata impozitului şi depunerea declaraţiei de impozit pe veniturile microîntreprinderilor se efectuează trimestrial, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se calculează impozitul.

Baza impozabilă a impozitului pe veniturile microîntreprinderilor o constituie veniturile din orice sursă, cu anumite excepţii (de exemplu, veniturile aferente costurilor stocurilor de produse, veniturile aferente costurilor serviciilor în curs de execuţie, veniturile din producţia de imobilizări corporale şi necorporale, veniturile din subvenţii de exploatare, veniturile din provizioane, veniturile din despăgubiri primite în baza contractelor de asigurare, veniturile din diferenţe de curs valutar, valoarea reducerilor comerciale acordate ulterior facturării, veniturile financiare înregistrate ca urmare a decontării creanţelor şi datoriilor în lei prin raportare la un curs valutar diferit de cel la care au fost înregistrate iniţial etc.).

Persoanele juridice române plătitoare de impozit pe profit au obligaţia de a comunica autorităţilor aplicarea sistemului de impunere pe veniturile microîntreprinderilor, până la data de 31 ianuarie a anului pentru care se plăteşte acest impozit (pentru anul 2013, acest termen este 25 martie 2013).


Dacă, în cursul unui an, o microîntreprindere realizează venituri mai mari de 65.000 euro sau realizează venituri din consultanţă sau management mai mari de 20% din veniturile totale, aceasta va plăti impozit pe profit începând cu trimestrul în care s-a depăşit limita. Impozitul se va calcula în baza cheltuielilor şi veniturilor de la începutul anului fiscal, urmând ca impozitul pe profit datorat să fie diminuat cu valoarea impozitului pe veniturile microîntreprinderilor datorat în cursul anului respectiv. Dacă, în cursul unui an fiscal, una din celelalte condiţii care definesc o microîntreprindere nu mai este îndeplinită, persona juridică va deveni plătitor de impozit pe profit începând cu anul următor.

2.3 Impozitul pe veniturile persoanelor juridice nerezidente

Ca regulă generală, companiile străine sunt supuse impozitării pentru veniturile obţinute din România.

Regimul de impunere a companiilor străine în România depinde de activităţile desfăşurate pe teritoriul României şi / sau cu rezidenţi români.

Companiile străine se supun impozitării dacă înfiinţează o sucursală, un sediu permanent ori o reprezentanţă, sau dacă intră în sfera de aplicare a impozitului cu reţinere la sursă perceput anumitor venituri obţinute din România.

Sucursala unei entităţi străine

Sucursalele trebuie înregistrate la autorităţile fiscale române. Înregistrarea, impozitarea (profiturile impozabile sunt taxate cu 16%), depunerea declaraţiilor şi efectuarea plăţilor urmează cerinţele aplicabile companiilor româneşti.

Se consideră că o sucursală are personalitatea juridică a companiei-mamă, deci nu constituie o entitate juridică separată (nu are capital social propriu, nume distinct etc.).

Obiectul de activitate al sucursalei nu poate fi mai extins decât cel al companiei-mamă.

Repartizarea de fonduri către statul în care este localizat sediul principal nu este considerată repartizare de dividende, deci nu există obligaţii de impozitare prin reţinere la sursă. Totuşi, ca şi în cazul companiilor cu răspundere limitată, profiturile se transferă la finele anului, după aprobarea de către sediul principal a situaţiilor financiare ale sucursalei.


Sediul permanent

Sediul permanent nu are personalitate juridică de sine stătătoare, dar este supus impozitării (profiturile impozabile sunt taxate cu 16%) în România. Înregistrarea, depunerea declaraţiilor şi efectuarea plăţilor urmează cerinţele aplicabile companiilor româneşti.

Astfel, sediul permanent se defineşte ca locul de desfăşurare a întregii activităţi a unei companii nerezidente sau a unei părţi a acesteia, în mod direct sau printr-un agent dependent. Odată cu înfiinţarea unui sediu permanent, România are dreptul să impoziteze profitul companiei străine obţinut din activitatea desfăşurată în România.

Legislaţia românească prevede în mod explicit doi factori generatori ai unui sediu permanent:

• baza fixă – trebuie să existe un loc de desfăşurare a activităţii (sediu, utilaje sau echipamente), cu un anumit grad de permanenţă;

• agenţi cu statut dependent, care să desfăşoare activităţi economice în România în numele entităţii străine.

Începând cu data de 1 iulie 2013, persoanele juridice străine care desfăşoară activitate în România prin mai multe sedii permanente au obligaţia de a desemna unul dintre acestea pentru îndeplinirea obligaţiilor ce revin tuturor sediilor permanente.

Veniturile şi cheltuielile sediilor permanente aparţinând aceleiaşi persoane juridice străine se cumulează la nivelul sediului permanent desemnat.

În situaţia în care sediul fix care îndeplineşte obligaţiile fiscale din perspectiva TVA constituie şi sediu permanent din perspectiva impozitului pe profit, sediul fix este şi sediul permanent desemnat.

Reprezentanţele

Reprezentanţele pot desfăşura exclusiv activităţi auxiliare sau pregătitoare. Reprezentanţele nu pot efectua tranzacţii în nume propriu şi nu se pot angaja în activităţi comerciale.


Pentru reprezentanţe există un impozit fix anual de 4.000 euro, care se plăteşte în lei la cursul de schimb valabil la data plăţii. Impozitul se plăteşte în două tranşe egale până la datele de 25 iunie şi respectiv 25 decembrie. Orice persoană juridică străină care datorează impozitul pe reprezentanţă are obligaţia de a depune o declaraţie anuală la autoritatea fiscală competentă, până la data de 28, respectiv 29 februarie a anului de impunere.

În cazul în care o reprezentanţă este înfiinţată sau închisă în timpul anului, impozitul datorat pentru anul respectiv este calculat proporţional pentru lunile din respectivul an fiscal în care reprezentanţa este operaţională.

Impozitul cu reţinere la sursă

Companiile nerezidente sunt obligate la plata impozitului cu reţinere la sursă în cotă de 16% pentru următoarele venituri obţinute din România:

• dobânzi;

• redevenţe;

• dividende;

• venituri din servicii;

• comisioane;

• venituri realizate din lichidarea unei persoane juridice româneşti.

Există însă anumite prevederi specifice şi excepţii, de exemplu:

• impunerea prin reţinere la sursă, în cotă de 50%, a plăţilor efectuate de către rezidenţi români pentru venituri obţinute din România (dividende, dobânzi, redevenţe, servicii) de nerezidenţi din ţări cu care România nu are încheiat un instrument juridic de schimb de informaţii, în condițiile în care aceste plăţi sunt efectuate ca urmare a unor tranzacţii considerate artificiale; de la data aderării României la UE (1 ianuarie 2007), se aplică prevederile Directivei privind regimul fiscal comun aplicabil companiilor-mamă şi filialelor. Astfel, dividendele plătite de o societate românească unei companii rezidente în unul dintre statele membre UE sau SEE sunt scutite de la plata impozitului cu reţinere la sursă dacă beneficiarul


dividendelor deţine minimum 10% din acţiunile companiei româneşti pe o perioadă neîntreruptă de cel puţin un an, care se încheie la data plăţii dividendelor;

• de la 1 ianuarie 2010, regimul impunerii veniturilor de natura dividendelor şi dobânzilor obţinute din România de către fondurile de pensii din SEE a fost aliniat cu cel aplicabil fondurilor de pensii din România. Astfel, dobânzile şi dividendele plătite către fonduri de pensii din SEE sunt scutite de impozitul cu reţinere la sursă;

• România a pus în aplicare prevederile Directivei privind dobânzile şi redevenţele. Astfel, începând cu 1 ianuarie 2011, pentru dobânzile şi redevenţele plătite de o societate românească unei companii rezidente într-un stat membru UE sau SEE se va acorda scutire de plată a impozitului cu reţinere la sursă, dacă societatea nerezidentă-beneficiar efectiv deţine minimum 25% din capitalul social al companiei româneşti pe o perioadă neîntreruptă de cel puţin doi ani, care se încheie la data plăţii dobânzilor / redevenţelor.

Pentru a putea aplica legislaţia europeană, nerezidenţii au obligaţia de a prezenta plătitorului de venit certificatul de rezidenţă fiscală şi o declaraţie pe propria răspundere privind îndeplinirea condiţiilor de deţinere prevăzute de directivele europene.

Veniturile care nu intră în sfera impozitului cu reţinere la sursă

Următoarele categorii de venituri obţinute în România de nerezidenţi sunt scutite de la plata impozitului cu reţinere la sursă:

• venituri din dobânzi şi tranzacţionarea instrumentelor de datorie emise de autorităţile române;

• venituri din servicii de transport internaţional şi serviciile accesorii acestui transport;

• premii obţinute de indivizi nerezidenţi la festivaluri / concursuri artistice, culturale şi sportive finanţate din fonduri publice;

• venituri obţinute din asocieri constituite în România de către o societate nerezidentă (aceste venituri se supun regulilor privind impozitul pe profit).

Câştigurile de capital

Câştigurile de capital realizate de nerezidenţi din vânzarea de proprietăţi imobiliare aflate în România sau din vânzarea de titluri de participare deţinute la companii


româneşti sunt impozitate în România în cotă de 16%. Totuşi, în anumite condiţii se aplică prevederile mai favorabile ale convenţiilor de evitare a dublei impuneri.

Următoarele venituri nu sunt impozabile în România:

• veniturile obţinute de organismele nerezidente de plasament colectiv fără personalitate juridică din transferul titlurilor de valoare, respectiv al titlurilor de participare deţinute direct sau indirect într-o persoană juridică română;

• veniturile obţinute de nerezidenţi pe pieţe de capital străine din transferul titlurilor de participare deţinute la o persoană juridică română, precum şi din transferul titlurilor de valoare emise de rezidenţi români.

Ca regulă generală, fuziunile, divizările, transferurile de active şi schimburile de acţiuni între o societate românească şi o societate rezidentă în alt stat membru UE sunt, în anumite condiţii, neutre din punct de vedere fiscal şi nu atrag impozit pe câştigurile de capital.

Convenţiile pentru eliminarea dublei impuneri

Pentru un tratament fiscal mai favorabil, se poate aplica impozitul cu reţinere la sursă, în cotele stabilite prin convenţii de evitare a dublei impuneri încheiate de România cu statul de rezidenţă al beneficiarului plăţii. Pentru aplicarea prevederilor convenţiei de evitare a dublei impuneri nerezidentul are obligaţia de a prezenta plătitorului de venit un certificat de rezidenţă fiscală eliberat de autoritatea competentă din statul de rezidenţă, valabil în momentul realizării venitului. Vă prezentăm în Anexa 1 lista statelor cu care România a încheiat convenţii de evitare a dublei impuneri. Vă prezentăm în Anexa 2 cotele de impozit cu reţinere la sursă pentru companiile din ţări semnatare ale anumitor convenţii reprezentative de evitare a dublei impuneri.

Certificatul de rezidenţă fiscală trebuie să precizeze că titularul a fost rezident fiscal în anul sau anii în care a realizat venituri în România. Certificatul de rezidenţă fiscală valabil pentru anul aferent plăţilor este valabil şi pentru primele 60 de zile ale anului următor, dacă respectivele condiţii de rezidenţă nu s-au modificat.

În cazul neprezentării unu certificat de rezidenţă fiscală se aplică impozitele cu reţinere la sursă conform legislaţiei naţionale şi ulterior se poate solicita restituirea acestora, dacă certificatul de rezidenţă fiscală se prezintă în perioada de prescripţie de cinci ani.


3.Preţurile de transferPrincipii generale

Tranzacţiile dintre persoane afiliate trebuie să respecte principiul preţului de piaţă. Dacă preţurile de transfer nu sunt stabilite conform acestui principiu, autorităţile fiscale române au dreptul să ajusteze veniturile sau cheltuielile contribuabilului, astfel încât acestea să reflecte valoarea de piaţă corespunzătoare.

Atât tranzacţiile cu persoane afiliate române cât şi tranzacţiile cu persoane afiliate nerezidente intră sub incidenţa investigaţiilor privind respectarea legislaţiei privind preţurile de transfer.

La stabilirea preţurilor de transfer pot fi folosite metodele tradiţionale de calcul (tranzacţii comparabile necontrolate, cost plus şi preţul de re-vânzare), precum şi alte metode ce respectă Ghidul OCDE referitor la preţurile de transfer (marja netă a tranzacţiilor şi împărţirea profitului).

Legislaţia română prevede explicit că la aplicarea regulilor privind preţurile de transfer autorităţile fiscale române vor avea în vedere şi Ghidul OCDE referitor la preţurile de transfer.

Documentaţia referitoare la preţurile de transfer

Contribuabilii angajaţi în tranzacţii cu persoane afiliate sunt obligaţi să întocmească şi să pună la dispoziţia autorităţilor fiscale române un dosar cu documentaţia privind preţurile de transfer, la cererea şi în termenul stabilit de către autorităţi.

Conţinutul dosarului preţurilor de transfer a fost aprobat prin ordin al Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Ordinul se completează cu Liniile directoare privind preţurile de transfer elaborate de OCDE şi Codul de conduită cu privire la dosarul preţurilor de transfer pentru persoanele afiliate din Uniunea Europeană.

Termenul-limită pentru prezentarea dosarului preţurilor de transfer este de maximum trei luni calendaristice, cu posibilitatea unei singure prelungiri egale cu perioada stabilită iniţial.

Neprezentarea dosarului cu documentaţia preţurilor de transfer sau prezentarea unui dosar incomplet în urma a două cereri consecutive poate duce la estimarea preţului de transfer de către autorităţile fiscale pe baza informaţiilor publice disponibile, preţ calculat ca media aritmetică a trei tranzacţii similare.


Activitatea de control a preţurilor de transfer a cunoscut o creştere semnificativă în ultimii ani şi cererile de prezentare a dosarelor preţurilor de transfer au devenit o practică răspândită. Cunoaştem cazuri recente în care autorităţile fiscale din România au ajustat rezultatul impozabil al contribuabililor în concordanţă cu reglementările aplicabile.

Acordul de preţ în avans

Contribuabilii care desfăşoară tranzacţii cu persoane afiliate pot solicita eliberarea unui Acord de preţ în avans (APA) emis de Agenţia Naţională pentru Administrare Fiscală.

Termenul de emitere a unui Acord de preţ în avans prevăzut în Codul de procedură fiscală este de 12 luni pentru cel unilateral, şi de 18 luni pentru cel bilateral şi cel multilateral. Acordul de preţ în avans este emis pentru o perioadă de până la cinci ani. În cazuri excepţionale poate fi emis pe o perioadă mai mare pentru contractele pe termen lung.

Acordul de preţ în avans este opozabil şi executoriu pentru autorităţile fiscale, atât timp cât premisele pe baza cărora a fost emis nu suferă schimbări de substanţă. În acest context, beneficiarii sunt obligaţi să depună un raport anual cu privire la respectarea clauzelor acordului.

În cazul în care contribuabilul nu este de acord cu conţinutul Acordului de preţ în avans, poate notifica în acest sens Agenţia Naţionala de Administrare Fiscală în termen de 15 zile. În acest caz, Acordul de preţ în avans nu produce efecte juridice.

Soluţia fiscală anticipată

Companiile pot solicita emiterea unei Soluţii fiscale individuale anticipate de către Agenţia Naţională pentru Administrare Fiscală, contra unui tarif de 1.000 euro.

În cazul în care contribuabilul nu este de acord cu conţinutul soluţiei fiscale anticipate, poate notifica în acest sens Agenţia Naţionala de Administrare Fiscală în termen de 15 zile. În acest caz, soluţia fiscală anticipată nu produce efecte juridice.

Soluţia fiscală anticipată este opozabilă şi executorie pentru autorităţile fiscale, cu condiţia respectării de către contribuabili a clauzelor acesteia.

Posibile ajustări ale bazei de impozitare a TVA

Începând cu 1 februarie 2013, legislaţia locală cuprinde noi prevederi privind posibile


ajustări ale bazei de impozitare a TVA în funcţie de valoarea de piaţă a unei livrări de bunuri / prestări de servicii.

Aceste prevederi pot avea impact asupra contribuabililor ce operează în principal în următoarele sectoare: bancar, leasing şi alte servicii financiare, imobiliar, etc.

4.Obligaţiile declarative şi de plată pentru persoanele juridice


Contribuabilii (cu excepţia companiilor comerciale bancare, a organizaţiilor non-profit şi a contribuabililor care obţin venituri majoritare din cultura cerealelor) au obligaţia de a declara şi plăti trimestrial impozitul pe profit, până la data de 25 a primei luni următoare încheierii fiecăruia dintre trimestrele I-III, în situaţia în care nu optează pentru sistemul de declarare şi plată cu plăţi anticipate. Definitivarea şi plata impozitului se vor realiza până la data de 25 martie a anului următor.

Contribuabilii societăţi comerciale bancare persoane juridice române şi sucursalele din România ale băncilor persoane juridice străine au obligaţia de a declara şi plăti impozit pe profit anual, cu plăţi anticipate efectuate trimestrial. Definitivarea şi plata impozitului se vor realiza până la data de 25 martie a anului următor.

Plăţile anticipate trimestriale reprezintă o pătrime din impozitul pe profit datorat pentru anul precedent, actualizat cu indicele preţurilor de consum, şi se calculează până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se efectuează plata. Indicele preţurilor de consum va fi publicat prin ordin al ministrului finanţelor publice până la data de 15 aprilie a anului pentru care se efectuează plăţile anticipate. Pentru anul fiscal 2014, indicele preţurilor de consum utilizat pentru actualizarea plăţilor anticipate în contul impozitului pe profit este 102,4%.

Contribuabilii companii comerciale bancare persoane juridice române şi sucursalele din România ale băncilor persoane juridice străine, fie cei nou-înfiinţaţi fie cei care au înregistrat o pierdere fiscală în anul precedent efectuează plăţi anticipate în contul impozitului pe profit la nivelul sumei rezultate din aplicarea cotei de impozit asupra profitului contabil al perioadei pentru care se efectuează plata anticipată.

Începând cu 1 ianuarie 2013, contribuabilii, cu excepţiile prevăzute de lege, pot opta pentru declararea şi plata impozitului pe profit anual, cu plăţi anticipate trimestriale.


Opţiunea privind sistemul anual de declarare şi plată trebuie comunicată până la data de 31 ianuarie inclusiv a anului fiscal pentru care se doreşte aplicarea, şi este obligatorie pentru cel puţin doi ani fiscali consecutivi. Dacă în primul an al perioadei obligatorii de aplicare a acestui sistem contribuabilii care intră sub incidenţa acestei prevederi înregistrează pierdere fiscală, plăţile anticipate în contul impozitului pe profit se calculează prin aplicarea cotei de impozit asupra profitului contabil al perioadei pentru care se efectuează plăţile anticipate.

Pentru contribuabilii care au optat pentru un an fiscal diferit de anul calendaristic, prima lună, respectiv primele două luni ale acelui trimestru calendaristic, vor constitui un trimestru, pentru care contribuabilul are obligaţia declarării şi plăţii impozitului pe profit, până la data de 25 inclusiv a primei luni următoare încheierii trimestrului calendaristic respectiv. Aceste prevederi se aplică şi în cazul în care anul fiscal modificat începe în a doua, respectiv în a treia lună a trimestrului IV al anului calendaristic.

Mai mult, contribuabilii care declară şi plătesc impozitul pe profit anual, cu plăţi anticipate efectuate trimestrial, pentru anul fiscal modificat continuă efectuarea plăţilor anticipate la nivelul celor stabilite înainte de modificare. În cazul în care anul fiscal modificat începe în a doua, respectiv în a treia lună a trimestrului calendaristic, prima lună, respectiv primele două luni ale acelui trimestru calendaristic, vor constitui un trimestru pentru care contribuabilul are obligaţia declarării şi efectuării plăţilor anticipate. Acestea se vor efectua în sumă de 1/12 din impozitul pe profit datorat pentru anul precedent, pentru fiecare lună a trimestrului, până la data de 25 inclusiv a primei luni următoare încheierii trimestrului calendaristic respectiv. Aceste prevederi se aplică şi în cazul în care anul fiscal modificat începe în a doua, respectiv în a treia lună a trimestrului IV al anului calendaristic. Definitivarea şi plata impozitului se vor realiza până la data de 25 a celei de-a treia luni inclusiv, de la închiderea anului fiscal modificat.

Contribuabilii mari şi mijlocii au obligaţia de a depune declaraţiile fiscale în format electronic, accesând site-ul www.e-guvernare.ro. Semnarea electronică a declaraţiilor fiscale se realizează prin utilizarea unui certificat digital emis de un furnizor de servicii de certificare acreditat prin lege. Pentru celelalte categorii de contribuabili, depunerea online a declaraţiilor fiscale este opţională.

Organizaţiile non-profit şi contribuabilii care obţin majoritar venituri din cultura plantelor pot plăti şi depune declaraţia anuală până pe data de 25 februarie inclusiv a anului următor celui pentru care se calculează impozitul.

Pentru neachitarea la termen a creanţelor fiscale datorate bugetului de stat se aplică dobânzi de 0.03% pentru fiecare zi de întârziere. Pe lângă dobânzile de întârziere, de la


şi începând cu data de 1 martie 2014, se aplică şi penalităţi de întârziere(pentru detalii vezi Capitolul IV: Codul de procedură fiscală).

În cazul în care contribuabilii nu îşi depun declaraţiile fiscale, se vor stabili din oficiu impozitele, taxele şi contribuţiile cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reţinere la sursă, pentru fiecare obligaţie fiscală cuprinsă în vectorul fiscal al contribuabilului, pentru fiecare perioadă fiscală pentru care nu au fost depuse declaraţii, conform unei proceduri stabilite prin Ordin al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF).

4.2 Certificarea declarațiilor fiscale depuse la organele fiscale din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

Contribuabilii pot opta pentru certificarea declaraţiilor fiscale, inclusiv a declaraţiilor fiscale rectificative, anterior depunerii acestora la organul fiscal de către un consultant fiscal care a dobândit această calitate potrivit reglementărilor legale.

Certificarea declaraţiilor fiscale de către un consultant fiscal reprezintă un criteriu de evaluare în analiza de risc efectuată de organul fiscal în scopul selectării contribuabililor pentru inspecţia fiscală.

4.3 Reguli aplicabile persoanelor juridice nerezidente

Persoanele juridice nerezidente care realizează venituri din proprietăţi imobiliare aflate în România sau din vânzarea de titluri de participare deţinute la companii româneşti sunt obligate să declare şi să plătească impozitul pe profit corespunzător. Companiile nerezidente au opţiunea de a desemna un reprezentant / împuternicit fiscal în acest scop. Totuşi, obligaţia de a declara, reţine şi plăti impozitul pe profit revine cumpărătorului, dacă acesta este o societate românească sau un sediu permanent din România al unei companii nerezidente, urmând ca societatea nerezidentă să declare, să regularizeze şi să plătească impozitul pe profit datorat anual.

În vederea declarării şi plăţii impozitelor pe câştigul de capital, legislaţia românească prevede depunerea următoarelor declaraţii fiscale:

• declaraţii trimestriale, cu începere de la data de 25 a lunii următoare trimestrului în care nerezidentul a realizat pentru prima dată câştiguri de capital impozabile în România;

• declaraţie fiscală anuală privind impozitul pe profit.

Declaraţiile trimestriale şi cea anuală se vor depune pe parcursul întregii perioade în


care nerezidentul este înregistrat la autorităţile fiscale române, chiar şi atunci când acesta nu mai desfăşoară tranzacţii care generează venituri impozabile în România.

5.Facilităţi pentru investiţii

5.1 Facilităţi fiscale

Amortizarea accelerată

Conform Codului fiscal, instalaţiile şi echipamentele, calculatoarele şi perifericele, precum şi brevetele, pot fi amortizate prin metoda amortizării accelerate, care permite deducerea a 50% din valoarea fiscală a activelor în decursul primului an de folosire, restul valorii putând fi amortizat liniar de-a lungul duratei de viaţă utile rămase.

Facilităţi speciale pentru cheltuieli aferente activităţilor de cercetare-dezvoltare

Companiile pot beneficia de o deducere suplimentară de 50% pentru cheltuielile eligibile pentru activităţi de cercetare-dezvoltare. Mai mult, amortizarea accelerată poate fi aplicată pentru aparatura şi echipamentele destinate activităţilor de cercetare-dezvoltare.

În vederea acordării deducerii suplimentare la determinarea profitului impozabil, activităţile de cercetare-dezvoltare eligibile trebuie să se încadreze în domeniul cercetării aplicative şi / sau dezvoltării tehnologice, relevante pentru activitatea industrială sau comercială a contribuabilului, efectuate atât pe teritoriul României, cât şi în statele membre UE / SEE.

Stimulentele fiscale se acordă separat pentru fiecare proiect de cercetare-dezvoltare desfăşurat.

Cota redusă a TVA de 5%, la vânzarea de clădiri

Companiile care vând clădiri pot aplica o rată redusă a TVA, de 5%, în următoarele cazuri:

• clădirile fac obiectul unei politici sociale, de exemplu, cămine de bătrâni şi pensionari, orfelinate, centre de reabilitare pentru copii cu handicap;

• clădirile sunt folosite ca locuinţă de către o persoană fizică / familie şi au o suprafaţă utilă maximă de 120 de metri pătraţi şi o valoare mai mică de 380.000 lei (fără TVA) fiecare.


Scutiri de taxe locale pentru activităţi situate în parcuri industriale şi în parcuri ştiinţifice şi tehnologice

Nu se datorează impozit pe clădiri pentru construcţiile şi clădirile aflate într-un parc industrial. De asemenea, terenul din interiorul parcurilor industriale este scutit de impozitul pe teren.

Facilităţile acordate pentru înfiinţarea şi dezvoltarea parcurilor industriale includ:

• scutiri / reduceri de taxe locale pentru bunurile imobile şi terenurile aferente unui parc industrial;

• alte facilităţi ce pot fi acordate de administraţia publică locală;

• programe de dezvoltare pentru infrastructură, investiţii şi dotări cu echipamente provenite de la administraţia locală şi publică centrală, companii, şi prin asistenţă financiară din străinătate;

• concesiuni şi fonduri structurale pentru dezvoltare.

Companiile care îşi desfăşoară activitatea în cadrul acestor parcuri industriale beneficiază de:

• anumite servicii furnizate de către administratorul parcului, în mod gratuit sau la tarife reduse;

• condiţii avantajoase legate de locaţie, utilizarea infrastructurii şi a căilor de comunicaţie ale parcului, cu plata în rate.

Facilităţi fiscale pentru angajarea unor categorii speciale de lucrători

În vederea stimulării încadrării în muncă a şomerilor, angajatorii pot solicita pentru absolvenţii de instituţii de învăţamânt o subvenţie lunară a cărei valoare diferă în funcţie de forma de învăţământ absolvită. Această subvenţie se calculează, pentru o perioadă de 12 luni, prin înmulţirea unui coeficient (stabilit între 1 şi 1,5) cu valoarea indicatorului social de referinţă (în prezent stabilit la 500 lei) pentru fiecare nou absolvent al unei instituţii acreditate. Angajatorii care beneficiază de acest stimulent au obligaţia de a păstra acest raport de muncă pe o perioadă de cel puţin trei ani. În plus, angajatorul poate de asemenea să fie scutit pe perioada acestor 12 luni de la plata contribuţiei pentru şomaj datorate pentru aceşti absolvenţi. Mai mult, angajatorii pot beneficia de subvenţii egale cu valoarea contribuţiilor la asigurările sociale pentru doi ani, datorate pentru absolvenţii angajaţi dacă aceştia sunt în continuare angajaţi ai companiei timp


de încă doi ani de la încheierea perioadei în care există obligația menținerii angajatului absolvent.

Aceleaşi facilităţi se aplică pentru angajarea de nou absolvenţi cu handicap, singura diferenţă fiind faptul că perioada pentru care se acordă scutirea de plată a contribuţiilor la fondul de şomaj şi subvenţiile lunare este extinsă la 18 luni.

Începând cu data de 22 octombrie 2013, pentru absolvenții angajați - cu excepţia celor cu handicap - nu se mai acordă scutirea de la plata contribuției la fondul de şomaj. Mai mult, obligația de a păstra raportul de muncă cu absolvenții este redusă de la trei ani la 18 luni.

Angajatorii pot solicita de asemenea scutire de plată a contribuţiilor pentru fondul de şomaj şi o subvenţie lunară egală cu indicatorul social de referinţă pentru angajarea fiecărui şomer cu vârsta de peste 45 de ani, sau pentru fiecare astfel de persoană care este singurul susţinător al familiei. Această subvenţie lunară se acordă pentru o perioadă de 12 luni. Angajatorii care beneficiază de acest stimulent au obligaţia de a păstra acest raport de muncă cel puţin doi ani. Începând cu data de 22 octombrie 2013, perioada de doi ani a fost redusă la 18 luni.

Angajatorii care desfăşoară programe de formare profesională pentru angajaţii lor pot solicita rambursarea a 50% din cheltuielile efectuate pentru un număr de până la 20% din angajaţi, în anumite condiţii şi cu anumite limite.

Alte facilităţi acordate contribuabililor

La cererea temeinic justificată a contribuabililor, autorităţile fiscale pot acorda înlesniri la plată, precum eşalonarea la plată a obligaţiilor fiscale.

Eşalonarea la plată se acordă persoanelor fizice şi juridice în baza unei cereri. Perioada de eşalonare la plată se stabileşte de organul fiscal competent în funcţie de cuantumul obligaţiilor fiscale şi de capacitatea financiară de plată a contribuabililor, dar nu poate depăşi cinci ani (şapte ani pentru contribuabilii care înregistrează obligaţii fiscale în sumă totală mai mare de 300 milioane lei).

Pentru a putea beneficia de eşalonarea la plată a obligaţiilor fiscale, contribuabilii trebuie să îndeplinească anumite condiţii şi să constituie o garanţie care să acopere sumele eşalonate la plată, dobânzile datorate pe perioada eşalonării plus un procentaj din sumele eşalonate, în funcţie de perioada de eşalonare.


5.2 Ajutoare de statScheme de ajutor de stat disponibile pentru investiţii iniţiale

Până la jumătatea anului 2014, sunt disponibile următoarele tipuri de stimulente pentru investiţii, pe baza unor scheme de ajutor de stat:

• sume nerambursabile pentru achiziţionarea de active corporale sau necorporale;

• sume nerambursabile pentru plata salariilor aferente locurilor de muncă nou create;

Intensitatea brută a ajutorului de stat regional nu poate depăşi 50% din costurile aferente investiţiei iniţiale sau din costurile salariale, pe o perioadă de doi ani, cu personalul nou-angajat. Pentru investiţiile sau locurile de muncă realizate în regiunea de dezvoltare Bucureşti-Ilfov, intensitatea maximă a ajutorului de stat este de 40%.

Totodată, în funcţie de particularităţile fiecărui act normativ de reglementare, schemele de ajutor de stat pentru investiţii pot fi acordate pentru următoarele obiective:

• achiziţionarea de active corporale sau necorporale în cazul înfiinţării unei unităţi noi, extinderea unei unităţi existente, diversificarea producţiei, schimbarea fundamentală a procesului de producţie;

• achiziţionarea de active fixe aflate în legătură directă cu o unitate închisă sau cu una care ar fi fost închisă;

• crearea de noi locuri de muncă;

În principiu, domeniile de activitate care sunt eligibile pentru aceste stimulente includ:

• industria prelucrătoare;

• producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat;

• tehnologia informaţiilor şi comunicaţiilor (IT & C);

• cercetare-dezvoltare;

I. Schemă de ajutor de stat pentru dezvoltare economică durabilă

Dintre actele normative care reglementează stimulentele precizate mai sus, amintim


Hotărârea Guvernului nr. 1680 din 10 decembrie 2008 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind asigurarea dezvoltării economice durabile („HG 1680 / 2008”) ce se aplică companiilor înregistrate conform Legii nr. 31 / 1990 privind companiile comerciale, care investesc în România şi se încadrează în una dintre următoarele categorii:

• realizează o investiţie iniţială cu o valoare care se încadrează între 5 şi 10 milioane euro inclusiv, echivalent în lei, şi care creează minimum 50 de noi locuri de muncă;



• realizează o investiţie iniţială cu o valoare care depăşeşte 30 milioane euro, echivalent în lei, şi care creează minimum 300 de noi locuri de muncă.

HG 1680/ 2008 nu se aplică companiilor care se află în una dintre următoarele situaţii:

• sunt considerate companii în dificultate în sensul Regulamentului Comisiei Europene nr. 800 / 2008 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piaţa comună în aplicarea art. 87 şi 88 din tratat (Regulament general de exceptare pe categorii de ajutoare);

• sunt companii împotriva cărora a fost emisă o decizie de recuperare a unui ajutor de stat, dacă această decizie nu a fost deja executată, conform prevederilor legale în vigoare.

În plus, pentru a fi eligibilă investiţia nu ar trebui să înceapă înainte de emiterea acordului de principiu de către Ministerul Finanţelor Publice.

Acordurile de finanţare pot fi emise până la data de 30 iunie 2014. Plata ajutorului de stat alocat în baza acordurilor de finanţare emise pe durata schemei se poate realiza până la 31 decembrie 2018, în limita bugetului alocat schemei.

II. Schema pentru dezvoltarea regională prin stimularea investiţiilor

Schema de ajutor de stat, prevăzută de Hotărârea Guvernului nr. 753 din 16 iulie 2008 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind dezvoltarea regională prin stimularea investiţiilor („HG 753 / 2008”), se aplică întreprinderilor mari care


îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

• realizează o investiţie iniţială cu o valoare care depășește echivalentul în lei a 100 de milioane euro, iar valoarea costurilor eligibile depășește echivalentul în lei a 50 de milioane euro;

• creează cel puţin 500 de noi locuri de muncă, ca urmare a realizării investiţiei iniţiale.

Acordurile de finanţare pot fi emise până la data de 30 iunie 2014. Plata ajutorului de stat alocat în baza acordurilor de finanţare emise pe durata schemei, se poate realiza până la 31 decembrie 2018, în limita bugetului alocat schemei.

III. Schema pentru sprijinirea investiţiilor care promovează dezvoltarea regională prin utilizarea tehnologiilor noi şi crearea de locuri de muncă

Această schemă de ajutor de stat este prevăzută de Hotărârea Guvernului nr. 797 din 31 iulie 2012 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru sprijinirea investiţiilor care promovează dezvoltarea regională prin utilizarea tehnologiilor noi şi crearea de locuri de muncă („HG 797/ 2012”).

Prezenta schemă este adresată companiilor care îndeplinesc următoarele condiţii:

• sunt înregistrate potrivit Legii nr. 31 / 1990 privind companiile comerciale;

• intenţionează să realizeze o investiţie iniţială în România;

• nu înregistrează debite restante la bugetul general consolidat şi la bugetul local;

• nu intră în categoria „ întreprinderilor în dificultate”, potrivit prevederilor Liniilor directoare comunitare privind ajutorul de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate;

• nu se află în procedură de executare silită, faliment, reorganizare judiciară, dizolvare, închidere operaţională, lichidare;

• nu au fost emise împotriva lor decizii de recuperare a unui ajutor de stat sau - în cazul în care asemenea decizii au fost emise - acestea au fost executate, conform prevederilor legale în vigoare;


• nu au solicitat alte tipuri de ajutor de stat pentru aceleaşi costuri eligibile.

Pentru a beneficia de această schemă de ajutor de stat investiţiile pentru care se solicită finanţare în cadrul schemei trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele criterii de eligibilitate:

• să fie considerate investiţii iniţiale;

• să fie investiţii inovatoare sau investiţii care să includă o componentă IT&C de minimum 20% din valoarea planului de investiţii;

• să conducă la crearea a cel puţin 200 de locuri de muncă;

• să facă dovada viabilităţii proiectului de investiţii şi a eficienţei economice a companiei pe baza planului de afaceri;

• să facă dovada contribuţiei la dezvoltarea regională.

Domeniile de activitate eligibile pentru schema de ajutor de stat prevăzute în mod expres de către HG 797 / 2012 sunt următoarele:

• industria prelucrătoare, cu excepţia fabricării băuturilor şi produselor din tutun;

• producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat;

• editare produse software;

• telecomunicaţii;

• activităţi de servicii informatice şi specifice tehnologiei informaţiilor;

• cercetare-dezvoltare.

Ajutorul de stat este calculat pe baza costurilor salariale înregistrate pe o perioadă de doi ani consecutivi ca urmare a creării de locuri de muncă şi se acordă cu îndeplinirea următoarelor condiţii:

• locurile de muncă sunt create ca urmare a realizării investiţiei;

• locurile de muncă trebuie create în cel mult trei ani de la data finalizării investiţiei.


Acordurile de finanţare pot fi emise până la data de 30 iunie 2014. Plata ajutorului de stat alocat în baza acordurilor de finanţare emise pe durata schemei se poate realiza până la 31 decembrie 2018, în limita bugetului alocat schemei.

5.3 Fonduri europeneFondurile europene – noile scheme de ajutor de stat ce se vor implementa în România în perioada 2014 – 2020

O nouă perioadă de programare pentru ajutoare de stat a fost lansată pentru 2014 – 2020, cu scopul de a finanţa strategia Europa 2020. România va pregăti în perioada următoare noile scheme de ajutor de stat.

Potrivit informaţiilor disponibile la nivelul lunii martie 2014, noile programe vor urmări îndeplinirea următoarelor cinci obiective: creşterea ocupării forţei de muncă, cercetare şi dezvoltare, schimbări climatice şi mediu, educaţie, combaterea sărăciei.

În sinteză, pentru perioada 2014 – 2020 schemele de ajutor de stat vor urmări:

• Reducerea disparităţilor regionale şi promovarea coeziunii economice şi sociale;

• Sprijinirea proiectelor destinate unor probleme locale punctuale (de exemplu, dezvoltarea de noi abilităţi sau sprijinirea dezvoltării afacerilor existente);

• Scăderea numărului de programe separate şi încurajarea concentrării acestora;

• Dezvoltarea unui nou program de cercetare şi inovare (Horizon 2020);

• Simplificarea procedurilor;

• Descentralizarea managementului fondurilor (creşterea rolului autorităţilor de management);

• Păstrarea principalelor componente ale Fondurilor structurale (Fondul European pentru Dezvoltare Regională, Fondul Social European, Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală);

Priorităţile României în materie de ajutoare de stat sunt cuprinse în Acordul de Parteneriat pentru perioada 2014 – 2020, document potrivit căruia doar trei ministere vor avea responsabilităţi în implementarea acestor programe: Ministerul Dezvoltării


Regionale şi Administraţiei Publice, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Ministerul Fondurilor Europene.

România are alocată suma de 39,8 miliarde de euro, din care: 17,5 miliarde euro pentru Politica Agricolă Comună, 21,8 miliarde euro pentru Politica de Coeziune şi 0,5 miliarde euro pentru alte măsuri (de exemplu, populaţia dezavantajată din zonele rurale).

Schemele actuale aplicabile în România

Pentru companii, cele mai relevante programe operaţionale sunt:

• Programul Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice” (POS CCE),

• Programul Operaţional Regional (POR),

• Programul Naţional pentru Dezvoltare Rurală (PNDR).

POS CCE

• sub coordonarea Ministerului Fondurilor Europene

• principalul obiectiv: creşterea productivităţii companiilor româneşti

Principalele tipuri de investiţii finanţate sunt:

• Capacitatea de producţie: beneficiarii-ţintă sunt întreprinderile mari, mici şi mijlocii, în special din industria prelucrătoare şi din domeniul construcţiilor, care trebuie să se modernizeze şi să îşi dezvolte produsele şi procesele tehnologice.

• Cercetare - dezvoltare: companiile ar putea obţine fonduri UE pentru cercetare industrială şi activităţi de dezvoltare pre-competitivă care să genereze rezultate de interes economic şi să sprijine transformarea rezultatelor cercetării în produse noi sau îmbunătăţite, tehnologii şi servicii cu un grad ridicat de cerere pe piaţă. Sunt încurajate diferite forme de colaborare între companii şi instituţii de cercetare-dezvoltare, cu scopul de a intensifica activităţile acestora în acest domeniu şi de a susţine transferul de tehnologie. Pentru a ridica nivelul de inovare şi competitivitatea pe piaţă şi pentru a crea noi locuri de muncă în domeniul cercetării - dezvoltării, se oferă sprijin pentru dezvoltarea capacităţilor de cercetare în companii. Este finanţată achiziţionarea de instrumente, echipamente, computere, software etc. necesare pentru activitatea de cercetare - dezvoltare.


• Tehnologia informaţiilor şi comunicaţiilor (TIC): sprijinul financiar este îndreptat spre aplicaţii TIC şi interoperabilitatea acestora, adoptarea de soluţii integrate pentru companii, ceea ce duce la costuri reduse pe termen lung, uşurând astfel accesul pe piaţa internă şi internaţională şi susţinând o gestionare mai eficientă a proceselor. În acelaşi timp, se ţine cont de securitate în creşterea reţelelor electronice, precum şi de adoptarea de soluţii anti-fraudă, pentru a dezvolta un sector eBusiness sigur şi dinamic.

• Energie: POS CCE finanţează proiecte care au ca scop sporirea eficienţei energiei la nivelul utilizatorului final, şi promovează anumite tipuri de investiţii în instalaţii / echipamente ale operatorilor industriali pentru a realiza economii de energie bazate pe echilibrul energetic. Sunt de asemenea eligibile pentru finanţare investiţiile în instalaţii menite să scadă consumul de energie al utilizatorilor industriali, şi investiţiile în modernizarea şi construirea de noi capacităţi de producţie pentru energie şi încălzire prin valorificarea surselor regenerabile de energie.

POR

• sub coordonarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice

• principalul obiectiv: reducerea disparităţilor de dezvoltare economică şi socială dintre regiunile mai dezvoltate şi cele mai puţin dezvoltate, prin îmbunătăţirea condiţiilor de infrastructură şi a mediului de afaceri.

Proiectele finanţate prin POR urmăresc, între altele, dezvoltarea durabilă a structurilor de sprijinire a afacerilor de importanţă regională; crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism pentru valorificarea resurselor naturale şi creşterea calităţii serviciilor turistice; reabilitarea siturilor industriale poluate şi neutilizate şi pregătirea pentru noi activităţi.

PNDR

• sub coordonarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale

• principalul obiectiv: restructurarea şi modernizarea procesării şi comercializării produselor agricole şi forestiere, respectând principiile de dezvoltare durabilă

Programul urmăreşte de asemenea promovarea investiţiilor în exploataţiile agricole, atât în sectorul de creştere a legumelor cât şi în sectorul de creştere a animalelor, pentru construcţiile noi şi / sau modernizarea construcţiilor agricole existente, ca parte a exploataţiei, precum şi utilităţile aferente, achiziţionarea de noi echipamente şi utilaje şi înfiinţarea de plantaţii.


PwC vă poate oferi servicii complete de consultanţă cu privire la stimulente fiscale pentru investiţii, subvenţii de la UE şi alte forme de ajutor de stat şi fonduri nerambursabile. Consilierea şi suportul sunt disponibile atât pentru noii investitori multinaţionali, cât şi pentru companiile româneşti. Graţie experienţei dobândite de-a lungul multor ani şi reţelei extinse de persoane de contact disponibile, vă putem oferi analize vaste şi informaţii despre oportunităţile de finanţare existente, precum şi sprijin important în aplicarea, pregătirea şi implementarea proiectelor.

6.Impozite locale şi alte impozite

Impozite locale

Impozitele locale cuprind următoarele: impozitul pe clădiri, impozitul pe teren, impozitul pe mijloacele de transport, taxele de înmatriculare, taxele de înregistrare, taxele pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor, taxa pentru folosirea mijloacelor de promovare şi publicitate, impozitul pe spectacole, taxa hotelieră.

Consiliile locale pot majora cotele impozitelor locale de mai sus cu cel mult 20% pe an peste plafonul legal, cu excepţia sub-categoriilor de impozite pentru vehiculele grele de transport.

Impozitul pe clădiri

În cazul clădirilor deţinute de persoane fizice, cota de impozitare este de 0,1% şi se aplică valorii impozabile a clădirii stabilită în funcţie de structură, zonă şi rangul localităţii.

Se prevăd anumite ajustări ale bazei de impozitare pentru locuinţe, clădiri vechi etc.

De asemenea, impozitul se majorează în funcţie de numărul de clădiri deţinute de persoanele fizice, cu excepţia celor care deţin în proprietate clădiri dobândite prin succesiune legală.

În cazul clădirilor deţinute de persoane juridice, cota de impozit se stabileşte de către consiliul local şi este cuprinsă între 0,25% şi 1,5% din valoarea de intrare a clădirii, ajustată cu valoarea lucrărilor de reconstrucţie, consolidare, modernizare, modificare, extindere şi de reevaluare, dacă este cazul.

În cazul unei clădiri care nu a fost reevaluată, cota de impozit va fi stabilită astfel:

• între 10% şi 20% pentru clădirile care nu au fost reevaluate în ultimii trei ani;


• între 30% si 40% pentru clădirile care nu au fost reevaluate în ultimii cinci ani.

Cota de impozit pentru clădirile cu destinaţie turistică ce nu funcţionează în cursul unui an calendaristic este de minimum 5% din valoarea de inventar a clădirii.

Consiliul local poate acorda scutire de plată a impozitului pe clădiri sau o reducere a acestuia pe o perioadă de minimum şapte ani pentru proprietarii apartamentelor şi imobilelor care au realizat lucrări de reabilitare energetică pe cheltuială proprie.

De asemenea, se pot acorda scutiri de la plata impozitului pe clădiri pe o perioadă de cinci ani consecutivi pentru proprietarii care execută lucrări de creştere a calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor.

Valoarea impozabilă a clădirilor amortizate integral se reduce cu 15%.

Impozitul pe clădiri se plăteşte anual, în două tranşe egale, până la data de 31 martie şi respectiv 30 septembrie. Ca regulă generală, consiliul local poate hotărî să acorde o reducere de până la 10% la impozitul pe clădiri, dacă acesta este plătit în avans pentru întregul an, până la data de 31 martie a anului respectiv.

Începând cu anul 2014, persoanele juridice care optează pentru un an fiscal diferit de cel calendaristic s-ar putea confrunta cu dificultăţi legate de stabilirea impozitului pe clădiri, întrucât prevederile Codului fiscal referitoare la impozitul pe clădiri şi posibilitatea efectuării reevaluărilor la interval de trei, respectiv cinci ani consecutivi, în vederea evitării impunerii unei rate pe impozit majorate nu au fost corelate cu modificările privind anul fiscal.

Impozitul pe construcţii

Începând cu 1 ianuarie 2014, a fost introdus un nou impozit pentru construcțiile prevăzute în grupa 1 din Catalogul privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, altele decât cele pentru care se datorează impozit pe clădiri.

Acest impozit se calculează prin aplicarea unei cote de 1,5% asupra valorii construcţiilor existente în patrimoniul contribuabililor la data de 31 decembrie a anului anterior.

Contribuabilii obligați la plata impozitului pe construcţii sunt persoanele juridice române (cu excepţia instituţiilor publice, institutelor naţionale de cercetare-dezvoltare, asociaţiilor, fundaţiilor şi a celorlalte persoane juridice fără scop patrimonial, potrivit


legilor de organizare şi funcţionare), persoanele juridice străine care desfăşoară activitate prin intermediul unui sediu permanent în România şi persoanele juridice cu sediu social în România înfiinţate potrivit legislaţiei europene.

Contribuabilii sunt obligaţi să declare impozitul pe construcţii, până la data de 25 mai a anului pentru care se datorează impozitul, şi să efectueze plata în două rate egale, până la 25 mai, respectiv 25 septembrie, inclusiv.

Impozitul pe teren

Proprietarii de terenuri sunt obligaţi la plata impozitului pe teren, care este stabilit la o sumă fixă pe metrul pătrat, în funcţie de rangul localităţii în care este situat terenul şi de zona şi / sau categoria de folosinţă a acestuia, conform clasificării realizate de consiliul local.

Nu se datorează impozit pe suprafaţa de teren acoperită de o clădire.

Ca şi impozitul pe clădiri, impozitul pe teren se plăteşte anual, în două tranşe egale, până la data de 31 martie şi respectiv 30 septembrie, iar pentru plata în avans, până la data de 31 martie, a impozitului datorat de persoanele fizice pentru un an întreg se poate acorda o reducere de până la 10%.

În cazul persoanelor fizice şi juridice care încheie contracte de fiducie, impozitele şi taxele locale aferente masei patrimoniale fiduciare sunt plătite de către fiduciar.

Alte impozite

Alte impozite includ contribuţia pentru finanţarea unor cheltuieli de sănătate, contribuţia persoanelor juridice pentru persoanele şomere cu dizabilități, taxa pentru licenţa de exploatare a jocurilor de noroc etc.

Contribuţia pentru finanţarea unor cheltuieli de sănătate

Furnizorii de servicii publicitare care realizează încasări din activităţi publicitare la produse din tutun şi băuturi alcoolice contribuie la finanţarea unor cheltuieli de sănătate cu o cotă de 12% din valoarea acestor încasări.

Există de asemenea şi o cotă a acestei contribuţii datorată de producătorii şi importatorii de produse din tutun, după cum urmează:

• ţigarete: 10 euro / 1.000 bucăţi;


• ţigări şi ţigări de foi: 10 euro / 1.000 bucăţi;

• tutun destinat fumatului: 13 euro / kg.

Producătorii şi importatorii de băuturi alcoolice, altele decât berea, vinul, alte băuturi fermentate şi produse intermediare trebuie la rândul lor să contribuie cu suma de 200 euro / hectolitrul de alcool sau de 2 euro / litrul de alcool pur.


Capitolul III: Impozite indirecte

1.Taxa pe valoarea adăugată (TVA)

Principii generale

Operaţiunile din sfera de aplicare a TVA sunt cele care îndeplinesc următoarele condiţii:

• reprezintă o livrare de bunuri / prestare de servicii cu plată sau o operaţiune asimilată acestora;

• se consideră că locul livrării / prestării se află în România;

• sunt realizate de persoane impozabile;

• sunt rezultatul unor activităţi economice.

Importurile de bunuri, achiziţiile intracomunitare şi operaţiunile asimilate achiziţiilor intracomunitare se încadrează în sfera de aplicare a TVA.

O persoană impozabilă este considerată stabilită din perspectiva TVA la sediul activităţii economice, respectiv acolo unde sunt adoptate deciziile esenţiale privind managementul său şi unde îşi exercită funcţiile sale centrale. Totodată, o persoană nerezidentă este considerată stabilită în România din perspectiva TVA dacă are un sediu fix, respectiv dacă dispune în România de suficiente resurse tehnice şi umane pentru a efectua regulat livrări de bunuri şi prestări de servicii impozabile.

Locul livrării bunurilor şi al prestării serviciilor (şi implicit locul de taxare cu TVA) se determină în funcţie de aceleaşi reguli de teritorialitate prevăzute de Directiva 112 / 2006 şi Directiva 8 / 2008 valabile la nivelul UE.

Comerţul intracomunitar

Livrarea de bunuri ce sunt transportate din România în alt stat membru UE reprezintă o livrare intracomunitară de bunuri, care este scutită de TVA în anumite condiţii. În oglindă, achiziţiile intracomunitare de bunuri realizate în România sunt supuse TVA prin mecanismul taxării inverse.

Avansurile încasate / plătite aferente livrărilor / achiziţiilor intracomunitare nu se mai


declară în decontul de TVA, şi nici în declaraţia recapitulativă. Pentru avansurile încasate în legătură cu livrări intracomunitare de bunuri, furnizorul nu are obligaţia de a emite facturi. Totuşi, în situaţia în care, prin opţiune, se vor emite facturi pentru avansurile încasate / plătite aferente livrărilor / achiziţiilor intracomunitare, acestea se vor declara în decontul de TVA şi în declaraţia recapitulativă.

Tranzacţiile cu mijloace de transport noi, produse accizabile şi vânzările la distanţă sunt supuse unor regimuri speciale.

Persoanele care nu sunt înregistrate în scopuri de TVA în România (de exemplu, persoanele fizice, instituţiile publice) şi care achiziţionează intracomunitar mijloace de transport noi au obligaţia de a depune un decont special de TVA şi de a plăti TVA înainte de înmatricularea acestor mijloace de transport în România.

Vânzările la distanţă reprezintă livrări de bunuri către persoane neînregistrate în scopuri de TVA, stabilite în alt stat membru UE, dacă transportul bunurilor este realizat de vânzător. Acestea vor fi supuse TVA în Statul Membru de destinaţie, dacă valoarea totală a vânzărilor la distanţă efectuate de către furnizor depăşeşte un plafon fixat de către Statul Membru de destinaţie. În cazul României plafonul este de 65.000 euro pe an.

Importul de bunuri

TVA aferentă bunurilor importate se achită în continuare în vamă până la data de 31 decembrie 2016, cu excepţia persoanelor impozabile înregistrate în scopuri de TVA care obţin un certificat de amânare de la plata TVA pentru importuri, eliberat de autorităţile vamale. Plafonul privind valoarea minimă a importurilor pentru obţinerea certificatului de amânare de la plata TVA este de 100 milioane lei în ultimele 12 luni anterioare celei în care se solicită certificatul sau în anul calendaristic precedent. În acest caz, TVA nu se plăteşte în vamă, ci se înregistrează în decontul de TVA, atât ca taxă deductibilă, cât şi ca taxă colectată. Începând cu 1 ianuarie 2017 această facilitate se va aplica tuturor persoanelor înregistrate în scopuri de TVA.

De asemenea, începând cu 25 noiembrie 2013, obţinerea certificatul de amânare de la plata TVA pentru importuri este disponibilă şi pentru societăţile care au calitatea de operatori economici autorizaţi, precum şi pentru operatorii care efectuează procedura de vămuire la domiciliu.

Sunt scutite de la TVA la import bunurile a căror livrare în România este în orice situaţie scutită de TVA în interiorul ţării (de exemplu, importul de bunuri urmat de plasarea într-un antrepozit de TVA).


Importatorii care deţin o autorizaţie unică pentru proceduri simplificate de vămuire eliberată de un alt Stat Membru sau care efectuează importuri de bunuri pentru care TVA se datorează în România şi pentru care nu au obligaţia de a depune declaraţii vamale de import vor plăti TVA datorată pentru importurile de bunuri în România, pe baza unei declaraţii de import pentru TVA şi accize.

Baza de impozitare în scopuri de TVA pentru bunurile importate este valoarea în vamă, la care se adaugă taxele vamale, accizele (dacă există) şi cheltuielile auxiliare, de exemplu, comisioanele, cheltuielile de ambalare, transport şi asigurare înregistrate ulterior intrării bunurilor în România şi până la prima destinaţie a acestora, precum şi cheltuielile care decurg din transportul către alt loc de destinaţie din Comunitate, în cazul în care locul respectiv este cunoscut la momentul importului.

Transferul unei afaceri nu este operaţiune cuprinsă în sfera de aplicare a TVA

Orice tip de transfer, total sau parţial, de active (transferul unei afaceri, indiferent de formă) ce formează o structură de afaceri independentă capabilă să desfăşoare o activitate economică în mod independent nu este considerat livrare de bunuri, dacă beneficiarul este persoană impozabilă. În plus, beneficiarul este considerat succesorul cedentului în ceea ce priveşte ajustarea dreptului de deducere a TVA.

Persoana impozabilă stabilită în România

Persoana impozabilă este orice persoană care desfăşoară activităţi economice, în mod independent, indiferent de loc şi de scopul sau rezultatul acestor activităţi, precum şi orice persoană juridică neimpozabilă înregistrată în scopuri de TVA.

Orice persoană fizică ce efectuează o livrare de mijloace de transport noi (cele aflate în cel mult şase luni de la darea în folosinţă sau care nu au parcurs mai mult de 6.000 de kilometri) sau care vinde proprietăţi imobiliare (în cadrul unei activităţi economice continue) este considerată de asemenea persoană impozabilă.

O persoană impozabilă este stabilită în România dacă are sediul activităţii economice sau un sediu fix în România.

O persoană impozabilă cu sediul activităţii economice în afara României are un sediu fix în România dacă dispune de suficiente resurse tehnice şi umane pentru a efectua / primi în mod regulat livrări de bunuri şi / sau prestări de servicii impozabile.


Prestarea de servicii

În cazul serviciilor prestate de persoane impozabile către alte persoane impozabile, locul de impozitare va fi locul în care beneficiarul are sediul activităţii economice, sediul fix, domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită.

În cazul serviciilor prestate de persoane impozabile către persoane neimpozabile, locul de impozitare va fi locul în care prestatorul îşi are sediul activităţii economice, sediul fix, domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită de la care sunt prestate serviciile.

Există şi servicii care fac excepţie de la regulile de bază, pentru care locul impozitării se va determina în funcţie de reguli specifice (de exemplu, locul în care sunt situate bunurile imobile pentru prestări de servicii în legătură cu bunurile imobile, locul în care mijlocul de transport este pus la dispoziţia clientului pentru închirieri pe termen scurt, locul prestării efective pentru serviciile de catering).

Locului impozitării cu TVA a anumitor servicii prestate către beneficiari - persoane impozabile din afara UE va fi locul utilizării şi exploatării efective a serviciilor. Astfel de servicii sunt serviciile accesorii transportului, lucrările asupra / evaluările bunurilor mobile corporale şi transportul local de bunuri.

Consolidarea poziţiei de TVA

Companiile independente din punct de vedere juridic dar aflate în strânsă legătură din punct de vedere financiar, economic şi organizatoric pot opta pentru constituirea unui grup fiscal, atât timp cât sunt administrate de către acelaşi organ fiscal competent. Totuşi, tranzacţiile între membrii grupului vor fi în continuare în sfera de aplicare a TVA.

Înregistrarea în scopuri de TVA

Înregistrarea persoanelor impozabile în scopuri de TVA în România se poate face prin:

• înregistrarea în scopuri de TVA a companiilor stabilite în România;

• înregistrarea specială în scopuri de TVA pentru achiziţii intracomunitare (de exemplu, instituţiile publice, societăţile de asigurări);

• înregistrarea în scopuri de TVA a persoanelor impozabile nestabilite / stabilite în UE prin numirea unui reprezentant fiscal în scopuri de TVA;

• înregistrarea directă în scopuri de TVA doar a persoanelor impozabile stabilite în UE.


O societate românească poate fi obligată să se înregistreze în scopuri de TVA şi în alte state membre UE în care desfăşoară anumite operaţiuni (de exemplu, achiziţii intracomunitare de bunuri, deţinerea unui stoc de bunuri în alt Stat Membru).

Persoanele impozabile stabilite în România care primesc / expediază pentru prelucrare bunuri mobile corporale din sau în alt Stat Membru nu au obligaţia raportării tranzacţiilor, iar proprietarul din celălalt Stat Membru nu va avea obligaţia înregistrării în scopuri de TVA în România, dacă, în urma prelucrării:

• rezultă deşeuri valorificabile sau nu, care nu părăsesc teritoriul României / celuilalt Stat Membru;

• bunurile se distrug sau produsele obţinute care sunt degradate calitativ ori nu corespund exigenţelor calitative impuse de beneficiar sunt distruse pe teritoriul României / altui Stat Membru din dispoziţia proprietarului.

Persoanele impozabile nestabilite şi neînregistrate în scopuri de TVA în România vor putea solicita înregistrarea pentru importuri de bunuri, precum şi în cazul vânzării sau închirierii de bunuri imobile (dacă se optează pentru taxare).

Organele fiscale pot să anuleze înregistrarea în scopuri de TVA din oficiu, în cazul în care contribuabilul se află într-una din următoarele situaţii:

• este declarat inactiv sau a intrat în inactivitate temporară;

• administratorii / asociaţii care au calitatea de acţionar majoritar sau acţionar unic au înscrise anumite infracţiuni în cazierul fiscal;

• nu a depus nici un decont pe parcursul unui semestru calendaristic;

• în deconturile depuse pe un semestru nu au fost evidenţiate achiziţii de bunuri / servicii, şi nici livrări de bunuri / prestări de servicii.

Pragul de înregistrare în scopuri de TVA pentru persoanele impozabile stabilite în România

Cifra de afaceri anuală pentru înregistrarea în scopuri de TVA este echivalentul în lei al sumei de 65.000 euro.

La calcularea cifrei de afaceri se includ şi veniturile obţinute din operaţiuni scutite fără


drept de deducere. Totuşi, în calculul cifrei de afaceri nu se includ veniturile obţinute din vânzarea de active fixe (corporale sau necorporale) şi din livrările intracomunitare de mijloace de transport noi.

Persoana impozabilă înregistrată în scopuri de TVA care în cursul unui an calendaristic nu depăşeşte plafonul de scutire de 65.000 euro poate solicita scoaterea din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de TVA între data de întâi şi 10 a fiecărei luni următoare perioadei fiscale utilizate (lună sau trimestru).

Dacă, ulterior scoaterii din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de TVA, persoana impozabilă depăşeşte plafonul de 65.000 euro, aceasta va solicita înregistrarea în scopuri de TVA în termen de 10 zile de la sfârşitul lunii în care a atins sau a depăşit acest plafon.

Exigibilitatea sau când se datorează TVA

Exigibilitatea TVA intervine la data livrării bunurilor / prestării serviciilor, cu anumite excepţii.

Exigibilitatea pentru livrări intracomunitare (LIC) intervine la data emiterii facturii, sau la data emiterii auto-facturii sau în cea de-a cincisprezecea zi a lunii următoare celei în care se efectuează LIC, dacă o factură / auto-factură nu a fost emisă până la această dată.

Sistemul de plată a TVA la încasare

Începând cu 1 ianuarie 2014, sistemul de plată a TVA la încasare este opţional; acesta presupune amânarea exigibilităţii taxei până la momentul încasării contravalorii bunurilor livrate / serviciilor prestate. Totodată, dreptul de deducere la beneficiarii livrărilor / prestărilor se amână până la data efectuării plăţii prin bancă.

Sistemul de plată a TVA la încasare poate fi aplicat de către contribuabilii cu o cifră de afaceri inferioară plafonului de 2.250.000 lei înregistrată în anul calendaristic precedent, cât şi pentru companiile nou înfiinţate. Sistemul nu se aplică în cazul contribuabililor care fac parte dintr-un grup fiscal, în cazul operaţiunilor efectuate între companii afiliate, nici în cazul plăţilor prin numerar sau al contribuabililor care depăşesc plafonul anterior menţionat.

Sistemul de plată a TVA la încasare nu se aplică pentru tranzacţiile scutite, pentru cele supuse regimurilor speciale (de exemplu, regimul pentru agenţiile de turism, bunuri second-hand, opere de artă, aurul de investiţii), şi nici pentru cele supuse taxării inverse. Sistemul nu se aplică nici în cazul operaţiunilor intracomunitare, al importurilor şi exporturilor.


Baza de impozitare

Baza de impozitare a TVA cuprinde tot ceea ce constituie contrapartida obţinută de la furnizor ori prestator din partea cumpărătorului, la care se adaugă impozitele şi taxele şi cheltuielile accesorii, de exemplu, comisioanele, cheltuielile de ambalare, transport şi asigurare, solicitate de către furnizor / prestator cumpărătorului sau beneficiarului.

Baza de impozitare a TVA nu cuprinde: rabaturile, remizele, riturnele, sconturile şi alte reduceri de preţ, sumele reprezentând daune-interese stabilite prin hotărâre judecătorească sau dobânzile pentru plăţi cu întârziere.

Se va utiliza valoarea de piaţă pentru a determina baza de impozitare aferentă livrărilor de bunuri sau prestărilor de servicii între companii afiliate atunci când:

• contrapartida este mai mică decât valoarea de piaţă, iar beneficiarul livrării sau al prestării nu are drept integral de deducere;

• contrapartida este mai mică decât valoarea de piaţă, furnizorul / prestatorul nu are drept integral de deducere şi livrarea / prestarea este scutită fără drept de deducere;

• contrapartida este mai mare decât valoarea de piaţă, iar furnizorul / prestatorul nu are drept integral de deducere.

Cotele TVA

Cota standard

Începând cu data de 1 iulie 2010 cota standard de TVA este de 24% şi se aplică tuturor livrărilor de bunuri şi prestărilor de servicii, inclusiv importurilor, pentru care nu se aplică scutiri (cu sau fără drept de deducere) sau una dintre cotele reduse de TVA. În acelaşi timp, cotele reduse de TVA (5% şi 9%) rămân neschimbate şi se aplică pentru livrările de bunuri / prestările de servicii de mai jos.

Cote reduse

Cota redusă de 9% se percepe pentru medicamentele de uz uman şi veterinar, cărţi, ziare şi periodice, cazarea la hoteluri sau în locaţii cu rol similar, bilete de cinema, taxele de intrare la muzee, monumente istorice, grădini zoologice şi grădini botanice, târguri şi expoziţii, furnizarea de manuale şcolare, de proteze şi produse ortopedice şi livrarea de pâine, covrigi, anumite produse de panificaţie, grâu şi făină.


Cota redusă de 5% se aplică pentru livrarea locuinţelor care fac obiectul politicii sociale, inclusiv cămine de bătrâni şi pensionari, case de copii şi centre de recuperare şi reabilitare pentru minori cu handicap, inclusiv clădiri şi părţi ale acestora livrate ca locuinţe, în anumite condiţii. Astfel, cota redusă de 5% se aplică şi în cazul livrării de locuinţe ce au o suprafaţă utilă de maximum 120 mp şi o valoare ce nu depăşeşte suma de 380.000 lei.

Scutiri

Scutirea cu drept de deducere

Există de asemenea operaţiuni scutite cu drept de deducere a TVA aferentă achiziţiilor:

• livrările de bunuri expediate sau transportate în afara UE, transporturile şi serviciile aferente;

• livrările intracomunitare de bunuri;

• transporturile internaţionale de pasageri;

• plasarea bunurilor în zone libere şi antrepozite libere;

• livrările de bunuri către şi în antrepozite vamale, antrepozite TVA şi serviciile aferente;

• livrările de bunuri plasate în regimuri vamale suspensive;

• prestările de servicii în legătură cu bunuri plasate în regimuri vamale suspensive;

• livrările de bunuri şi prestările de servicii pentru misiunile diplomatice, organizaţiile internaţionale şi forţele NATO.

Scutirea fără drept de deducere

Scutirea de TVA fără drept de deducere se aplică unei serii de activităţi ce include activităţile bancare, financiare şi de asigurări. Totuşi, anumite servicii financiare vor fi supuse TVA la cota de 24% (de exemplu, operaţiunile de factoring, recuperarea creanţelor, administrarea şi depozitarea anumitor titluri de valoare).

Scutirea de TVA fără drept de deducere se aplică şi activităţilor medicale, de protecţie socială şi educative, dacă acestea sunt desfăşurate de unităţi autorizate.


Livrarea ulterioară a autovehiculelor pentru care dreptul de deducere a taxei aferente achiziţiei a fost limitat se efectuează în regim de scutire de TVA.

Operaţiunile de închiriere şi leasing de bunuri imobile, precum şi livrarea de clădiri vechi, sunt scutite de TVA fără drept de deducere.

Livrarea unei clădiri noi înseamnă livrarea efectuată cel târziu până la data de 31 decembrie a anului următor anului primei ocupări ori utilizări a clădirii. O clădire nouă cuprinde şi orice construcţie transformată sau parte transformată a unei construcţii, în cazul în care costul transformării, exclusiv taxa, se ridică la minimum 50% din valoarea de piaţă a construcţiei sau a părţii din construcţie, astfel cum este stabilită aceasta printr-un raport de expertiză, exclusiv valoarea terenului, ulterior transformării.

Livrarea de terenuri neconstruibile este, la rândul său, o operaţiune scutită de la plata TVA.

Totuşi, există opţiunea de taxare a operaţiunilor constând în livrarea de construcţii vechi sau terenuri neconstruibile sau închirierea / leasing-ul de bunuri imobile. Opţiunea se exercită prin depunerea unei notificări scrise la organele fiscale competente.

Deducerea TVA

Orice persoană impozabilă are dreptul să deducă TVA aferentă achiziţiilor, dacă acestea sunt destinate efectuării de operaţiuni taxabile.

TVA deductibilă pentru cheltuielile angajate în scopul operaţiunilor premergătoare începerii unei activităţi taxabile (cheltuieli de constituire, achiziţii de stocuri etc.) poate fi dedusă retroactiv, după îndeplinirea tuturor condiţiilor de deductibilitate a taxei, pe o perioadă de maximum cinci ani.

Justificarea deducerii taxei se poate face şi pe baza facturilor transmise pe cale electronică.

Companiile ce deţin o autorizaţie unică pentru proceduri simplificate de vămuire eliberată de un alt Stat Membru sau care efectuează din perspectiva TVA importuri de bunuri în România pentru care nu au obligaţia de a depune declaraţii vamale de import pot deduce taxa datorată pentru importul de bunuri pe baza declaraţiei de import pentru TVA şi accize.

Beneficiarul unei operaţiuni nu va avea dreptul să deducă taxa înscrisă în mod eronat


într-o factură, dacă operaţiunea aferentă respectivei facturi este scutită fără drept de deducere.

Companiile care achiziţionează bunuri/servicii de la contribuabili inactivi sau de la alte persoane cărora li s-a anulat înregistrarea în scopuri de TVA pot deduce TVA aferentă dacă bunurile au fost achiziţionate în cadrul procedurii de executare silită sau pentru bunurile şi serviciile achiziţionate de la furnizori aflaţi în procedura de faliment.

Persoanele care nu au un cod valabil de TVA , ca urmare a declarării inactivităţii, vor putea deduce TVA aferentă achiziţiilor de bunuri şi servicii destinate operaţiunilor care urmează a fi realizate după data reînregistrării.

Plătitorii de TVA cu regim mixt

Dacă o persoană impozabilă înregistrată în scopuri de TVA efectuează atât operaţiuni impozabile, cât şi operaţiuni scutite fără drept de deducere, „TVA deductibilă” poate fi recuperată conform următoarelor criterii:

• taxa atribuibilă direct tranzacţiilor taxabile –integral deductibilă;

• taxa atribuibilă direct tranzacţiilor scutite – integral nedeductibilă;

• taxa aferentă atât tranzacţiilor taxabile, cât şi celor scutite - se aplică pro rata pentru a determina TVA de dedus.

Pro-rata se determină ca raport între:

• suma totală, fără TVA, a livrărilor de bunuri şi prestărilor de servicii care permit exercitarea dreptului de deducere, cuprinzând subvenţiile legate direct de preţ, la numărător; şi

• suma totală, fără TVA, a operaţiunilor prevăzute la lit. a) şi a livrărilor de bunuri şi prestărilor de servicii care nu permit exercitarea dreptului de deducere, la numitor. Se includ sumele primite de la bugetul statului sau bugetele locale, acordate în scopul finanţării operaţiunilor scutite fără drept de deducere sau operaţiunilor care nu se află în sfera de aplicare a TVA.

Valoarea vânzărilor bunurilor de capital, precum şi valoarea altor operaţiuni desfăşurate ocazional (de exemplu, leasing, închirieri de bunuri imobile), nu este inclusă la calculul pro-ratei. Pro-rata se rotunjeşte la următoarea unitate în favoarea persoanei impozabile (de exemplu, de la 4,1 % la 5%).


TVA nedeductibilă

TVA aferentă bunurilor şi serviciilor ce nu sunt achiziţionate în scop comercial este nedeductibilă, la fel ca TVA aferentă achiziţiilor de băuturi alcoolice şi ţigarete.

Beneficiarii care achiziţionează bunuri şi / sau servicii de la contribuabili declaraţi inactivi, după data la care aceştia au fost declaraţi inactivi, nu vor avea drept de deducere a TVA aferentă achiziţiilor respective, cu excepţia achiziţiilor de bunuri efectuate în cadrul procedurii de executare silită sau pentru bunurile şi serviciile achiziționate de la furnizori aflaţi în procedura de faliment.

Deductibilitatea TVA în cazul achiziţiilor de vehicule şi / sau al achiziţiilor de bunuri şi servicii în legătură directă cu funcţionarea vehiculelor (de exemplu, combustibil, servicii reparaţii etc.)

Deductibilitate integrală

• În cazul vehiculelor utilizate exclusiv în scopul desfăşurării activităţii economice şi al celor utilizate în scopul activităţilor exceptate specific menţionate în lege (pentru servicii de urgenţă, pentru închiriere, utilizate de către agenţii de vânzări etc.) se aplică regulile generale de deducere a TVA.

• În vederea exercitării dreptului de deducere persoana impozabilă trebuie să facă dovada utilizării exclusive a vehiculelor în scopul desfăşurării activităţilor economice, inclusiv în cazul activităţilor economice exceptate prevăzute de lege, prin deţinerea unor documente / informaţii prevăzute de lege pentru deducerea TVA (obiect de activitate, foi de parcurs etc.).

Deductibilitate limitată la 50%

• În cazul vehiculelor utilizate atât pentru desfăşurarea activităţilor economice, cât şi pentru folosul personal (utilizare mixtă) sau pentru alte scopuri decât in folosul activităţii economice, se aplică limitarea la 50% a dreptului de deducere a TVA.

Deducerea TVA pentru bunurile de capital

Schimbarea destinaţiei iniţiale a unui bun de capital (de exemplu, a unui mijloc fix sau a unui bun mobil) prin utilizarea respectivului activ pentru operaţiuni ce dau drept de deducere într-o proporţie diferită de cea stabilită iniţial atrage ajustarea dreptului de deducere în perioada fiscală în care intervine evenimentul care generează ajustarea. Ajustările se vor efectua pentru acelaşi bun de capital succesiv în cadrul perioadei de ajustare, ori de câte ori apar respectivele evenimente.


Dreptul de deducere se păstrează în cazul persoanei impozabile ce deţine un imobil în curs de execuţie, care nu se mai finalizează din cauze ce nu depind de voinţa sa.

TVA deductibilă nu se ajustează pentru bunurile de capital a căror durată normală de funcţionare este mai mică de cinci ani.

Nu se va ajusta taxa deductibilă aferentă bunurilor de capital, în situaţia în care prevederile unui act normativ impun casarea acestora.

Ajustarea TVA deductibilă pentru servicii şi bunuri, altele decât bunurile de capital

Nu se aplică regulile privind livrarea către sine sau ajustarea taxei deductibile în cazul casării de active corporale fixe, altele decât bunurile de capital.

Contribuabilii a căror înregistrare în scopuri de TVA a fost anulată vor ajusta taxa aferentă activelor corporale fixe pentru valoarea rămasă neamortizată sau, după caz, proporţional cu perioada rămasă din perioada de ajustare.

Bunuri lipsă

Nu se ajustează TVA pentru bunurile lipsă din gestiune, distruse, pierdute ori furate, perisabilităţi, şi nici pentru bunurile de natura stocurilor degradate calitativ, în cazul în care aceste situaţii pot fi demonstrate sau confirmate în mod corespunzător. În ceea ce priveşte bunurile furate, ajustarea TVA nu se mai efectuează dacă demonstrarea furtului este realizată pe baza actelor emise de către organele judiciare.

Măsuri de simplificare

Pentru tranzacţiile de vânzare-cumpărare care au ca obiect deşeurile sau materialul lemnos,efectuate între persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA în România, taxa nu este plătită efectiv, ci doar menţionată de cumpărători în decontul TVA atât ca taxă colectată, cât şi ca taxă deductibilă.

Până la data de 31 mai 2018, măsurile de simplificare se aplică şi pentru livrările de cereale şi plante tehnice, respectiv: grâu, alac, secară, orz, porumb, soia, rapiţă, floarea soarelui, sfeclă de zahăr. Există probabilitatea prelungirii acestui termen, cu acordul Comisiei Europene. Tot până la aceasta dată se aplică măsurile de simplificare şi pentru livrările de energie către comercianţi persoane impozabile, şi pentru tranzacţiile cu certificate verzi.

Măsurile de simplificare se aplică şi pentru transferul de certificate de emisii de gaze cu efect de seră. În consecinţă, pentru tranzacţiile cu astfel de certificate între persoane


înregistrate în scopuri de TVA în România, beneficiarii vor avea obligaţia plăţii TVA prin aplicarea mecanismului taxării inverse.

Dacă organele de inspecţie fiscală constată neaplicarea măsurilor de simplificare în cazul unor operaţiuni, iar furnizorul / prestatorul şi / sau beneficiarul se află situaţie de insolvenţă, de insolvabilitate, inactivitate, suspendare sau radiere din registrul comerţului ori în situaţia anulării codului de înregistrare în scopuri de TVA, potrivit legii, se va menţine regimul normal de taxare în baza condiţiilor prevăzute de lege.

Obligaţiile de raportare privind TVA

Perioada fiscală

Ca regulă generală, perioada fiscală este luna calendaristică. Pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, a căror cifră de afaceri la sfârşitul anului anterior nu a depăşit 100.000 de euro, perioada fiscală este trimestrul calendaristic.

Pentru persoanele impozabile care au ca perioadă fiscală trimestrul calendaristic perioada fiscală devine luna calendaristică în cazul în care persoana impozabilă efectuează în cursul anului calendaristic precedent una sau mai multe achiziţii intracomunitare de bunuri.

Facturarea

Facturile pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii interne trebuie emise cel târziu în cea de-a 15 a zi a lunii următoare celei în care are loc livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor. TVA aferentă livrărilor / prestărilor trebuie raportată în luna în care are loc livrarea / prestarea.

Factura trebuie să conţină informaţiile minime cerute de lege, prevăzute şi în Directiva 112 / 2006.

Persoanele impozabile au şi posibilitatea de a emite facturi centralizatoare sau facturi în numele furnizorului / prestatorului, şi de a emite şi arhiva facturile cu ajutorul mijloacelor electronice. Din perspectiva TVA, semnarea şi ştampilarea facturilor nu mai este obligatorie.

Începând cu 1 ianuarie 2013, au fost introduse norme noi privind facturarea, ce stabilesc un tratament egal pentru facturile pe suport de hârtie şi cele electronice care îndeplinesc aceleaşi condiţii. Astfel, orice documente sau mesaje pe suport de hârtie sau în format electronic sunt considerate facturi dacă îndeplinesc condiţiile minime obligatorii privind facturarea.


Facturile emise pentru operaţiunile impozabile în România vor respecta regulile naţionale aplicabile, iar în cazul facturilor emise pentru operaţiunile impozabile în alt Stat Membru se vor respecta regulile aplicabile în acel Stat Membru.

S-au introdus noi elemente de inclus obligatoriu în facturi. De exemplu, dacă beneficiarul este persoana obligată la plata taxei, pe facturi se va înscrie menţiunea “taxare inversă”; dacă se aplică regimul special pentru agenţii de turism, menţiunea “regimul marjei – agenţii de turism”, iar în cazul în care factura este emisă de beneficiar în numele şi contul furnizorului, menţiunea „autofactură” etc.

În cazul facturilor electronice, autenticitatea originii şi integritatea conţinutului pot fi garantate şi prin controale de gestiune care să stabilească o legătură directă între o operaţiune, factura aferentă şi alte documente emise în legătură cu acea operaţiune.

Evidenţa operaţiunilor

Persoanele impozabile trebuie să ţină evidenţe complete şi detaliate pentru calculul obligaţiilor de plată aferente TVA.

Deconturile de TVA trebuie depuse la autorităţile fiscale până la data de 25 a lunii următoare perioadei fiscale; TVA de plată este datorată până la aceeaşi dată. Decontul TVA trebuie predat şi pe suport electronic (CD).

Persoanele impozabile neînregistrate în scopuri de TVA trebuie să plătească taxa şi să prezinte un decont special de TVA pentru serviciile achiziţionate de la nerezidenţi, pentru care locul prestării se consideră a fi în România. Aceste obligaţii trebuie îndeplinite până la data de 25 a lunii următoare celei în care sunt prestate serviciile.

Declaraţia recapitulativă se depune lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare livrării / achiziţiei intracomunitare de bunuri sau prestării / achiziţiei de servicii pentru toate operaţiunile intracomunitare efectuate cu persoane impozabile stabilite în alte State Membre, cu anumite excepţii.

Contribuabilii mari şi mijlocii, precum şi sediile secundare ale acestora, au obligaţia depunerii decontului de TVA şi a declaraţiei recapitulative prin mijloace electronice. Semnarea declaraţiilor se realizează prin utilizarea certificatului digital emis de un furnizor de servicii de certificare.

Persoanele impozabile trebuie să depună şi declaraţii pentru livrările şi achiziţiile taxabile realizate pe teritoriul României pe bază de factură. Declaraţiile se vor depune


odată cu decontul, până la data de 25 a lunii următoare perioadei pentru care se face raportarea (lună, trimestru, semestru sau an).

Pentru comerţul intracomunitar de bunuri, persoanele impozabile depun şi declaraţia Intrastat.

Corectarea documentelor

Dacă o persoană impozabilă a facturat în mod eronat fără TVA livrări de bunuri / prestări de servicii, iar în urma unei inspecţii fiscale autorităţile au stabilit obligaţii suplimentare de plată privind TVA, persoana impozabilă poate recupera sumele de TVA de la beneficiari prin emiterea unei facturi de corecţie, în timp ce beneficiarii îşi pot exercita dreptul de deducere în condiţiile stabilite de lege.

Alte obligaţii

Începând cu 1 august 2010, persoanele impozabile şi persoanele juridice neimpozabile, care efectuează comerţ intracomunitar cu bunuri şi servicii, au obligaţia înscrierii în „Registrul operatorilor intracomunitari”, altfel codul de înregistrare în scopuri de TVA nu va fi considerat valabil pentru operaţiuni intracomunitare.

Rambursarea TVA

Dacă o societate se află în poziţia de rambursare a TVA, va trebui să bifeze rubrica de rambursare a taxei din decontul TVA pentru a solicita efectuarea rambursării. Există şi posibilitatea reportării soldului TVA de rambursat pentru a acoperi sumele de plată din deconturile viitoare. Cererile de rambursare trebuie procesate de administraţia financiară în termen de 45 de zile de la depunere.

Deconturile de TVA cu sume negative cu opţiune de rambursare se soluţionează numai după încadrarea persoanei impozabile de către autorităţile fiscale într-o categorie de risc fiscal (mic, mediu sau mare). Astfel, deconturile de TVA cu risc fiscal mic se soluţionează prin emiterea deciziei de rambursare, cele cu risc fiscal mediu cu analiză documentară, iar deconturile cu risc fiscal mare cu inspecţie fiscală anticipată.

Dacă TVA nu este rambursată în termenul stabilit de lege (45 de zile), persoanele impozabile au dreptul să solicite plata dobânzii pentru sumele respective, în prezent în valoare de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere.

Noua procedură de rambursare a TVA achitată în alte State Membre de către persoanele impozabile stabilite în România, pentru importuri şi achiziţii de bunuri / servicii, permite depunerea formularelor prin mijloace electronice. Formularele se vor depune


prin intermediul portalului electronic pus la dispoziţie de ANAF şi se vor semna în baza certificatului digital emis de un furnizor de servicii de certificare acreditat.

Rambursarea TVA către persoane impozabile stabilite în UE / în afara UE

Persoanele impozabile neînregistrate şi care nu au obligaţia înregistrării în scopuri de TVA în România pot cere rambursarea sumelor de TVA achitate în România în baza cererii de rambursare transmise pe cale electronică autorităţilor din Statul Membru în care sunt stabilite.

Cererile vor fi transmise Statului Membru în care solicitantul este stabilit, cel târziu până la data de 30 septembrie a anului următor perioadei de rambursare.

Companiile nerezidente pot beneficia de rambursarea TVA aferentă achiziţiilor efectuate în România fără a face dovada plăţii către furnizorii din România.

Termenul de soluţionare a cererilor de rambursare este de patru luni de la data primirii cererii de către autorităţile din România, cu posibilitatea prelungirii în cazul în care autorităţile fiscale solicită informaţii suplimentare.

Persoanele impozabile stabilite în afara UE au de asemenea dreptul la rambursarea TVA din România, în baza acordurilor de reciprocitate încheiate de România, care în prezent are astfel de acorduri cu Elveţia,Turcia şi Norvegia.

2. Operaţiuni vamale şi comerţ internaţional

Taxele vamale

Taxele vamale sunt cele precizate în Tariful Vamal Comun al UE. Taxele vamale se exprimă ca o cotă procentuală aplicată asupra valorii în vamă (taxe ad valorem) a bunurilor, sau ca sumă fixă aplicată valorii în vamă (taxe specifice).

Produsele agricole (produsele din capitolele 1 – 24) sunt supuse unei impozitări specifice. Există cazuri (de exemplu, carnea) în care cota taxei vamale este stabilită în legătură cu preţul CIF al produselor sau cu preţul de intrare. În alte cazuri, cota taxei vamale este stabilită prin adăugarea la taxele ad valorem a taxelor adiţionale, de exemplu, cele pentru componente agricole (EA), pentru zahăr (AD S / Z) şi pentru făină (AD F / M).


Reprezentarea în vamă

Persoanele stabilite în afara Comunităţii pot declara bunuri numai prin desemnarea unui reprezentant indirect.

De asemenea, persoanele stabilite în afara Comunităţii pot declara în mod ocazional bunuri în nume propriu sau printr-un reprezentant direct, cu condiţia ca autorităţile să considere justificat acest fapt.

Persoanele stabilite în Comunitate pot declara bunuri atât în nume propriu, cât şi prin desemnarea unui reprezentant direct sau indirect.

Valoarea în vamă

Valoarea în vamă a bunurilor se stabileşte şi se declară de importatori conform prevederilor legislaţiei vamale comunitare care sunt similare cu cele ale Acordului de evaluare în vamă negociat al Organizaţiei Mondiale a Comerţului (de exemplu, Acordul care se referă la implementarea Articolului VII al Acordului GATT).

În cazul tranzacţiilor în lanţ cu bunuri destinate importului, valoarea în vamă poate fi stabilită, în anumite condiţii, pe baza preţului oricărei tranzacţii din lanţ (principiul primei vânzări). Astfel, valoarea în vamă se poate stabili pe baza unui preţ mai scăzut decât cel plătit /datorat de importator (de exemplu, pe baza preţului primei tranzacţii din lanţ).

Valoarea în vamă poate fi modificată în termen de 12 luni de la data declaraţiei vamale pentru punerea bunurilor în liberă circulaţie, în anumite cazuri (de exemplu, în cazul bunurilor defecte).

În anumite condiţii, se poate stabili valoarea în vamă la import, în ciuda lipsei unor elemente care trebuie adăugate la valoarea în vamă şi care nu sunt cuantificabile la data importului (de exemplu, licenţe, redevenţe).

Autorităţile vamale pot efectua controlul valorii în vamă în timpul formalităţilor vamale sau al unui control ulterior (autorităţile vamale au dreptul să efectueze acest control într-un interval de trei ani de la data importului).

De asemenea, este posibilă rectificarea sau invalidarea declaraţiei vamale, după cum urmează:


• rectificarea declaraţiei vamale înainte de obţinerea liberului de vamă;

• invalidarea declaraţiei vamale, în termen de 90 de zile de la data obţinerii liberului de vamă;

• modificarea după obţinerea liberului de vamă se poate efectua la cererea declaranţilor, în termen de trei ani de la data liberului de vamă.

Agent economic autorizat (AEO)

Operatorii economici care obţin certificarea AEO beneficiază de simplificări privind procedurile vamale, obţinerea autorizaţiilor vamale şi efectuarea formalităţilor vamale.

Mai mult, societatea deţinătoare a certificării AEO este recunoscută de către autorităţile vamale ca o societate de încredere, oferind certitudine privind respectarea standardelor de siguranţă şi securitate.

Din punct de vedere fiscal, operatorii economici care deţin certificate AEO beneficiază de amânarea de la plata TVA la punerea în liberă circulaţie a bunurilor / la importul acestora, iar în cazul importurilor urmate de livrări intracomunitare scutite, aceşti operatori nu au obligația de a constitui garanţia prevăzută de lege.

Informaţiile tarifare obligatorii (ITO) / Informaţiile de origine obligatorii (IOO)

Companiile pot obţine decizii de la autorităţile vamale române privind clasificarea tarifară a bunurilor importate, decizii care sunt executorii pentru autorităţile vamale şi care se aplică pe o perioadă de şase ani, ori de câte ori sunt importate bunuri identice cu cel descris în ITO.

De asemenea, un tip asemănător de decizie poate fi obţinut în legătură cu originea bunurilor. IOO sunt valabile o perioadă de trei ani.

Scutirea temporară de taxe la import

Regimul de perfecţionare activă (PA)

Dacă sunt importate în UE (România sau alte state membre) materii prime, componente sau accesorii în vederea prelucrării şi re-exportului ulterior al produselor finite în afara UE, scutirea de taxe vamale se poate realiza prin PA. Procesarea cuprinde întregul proces de asamblare şi fabricare. În acest regim, importatorii pot opta fie pentru un sistem de suspendare a taxelor vamale (nu se datorează drepturi de import), fie pentru un sistem de restituire a taxelor vamale (drepturile de import sunt plătite la data importului


materiilor prime, dar se pot rambursa la exportul produselor finite). În cazul în care produsele compensatoare plasate în PA – sistemul cu suspendare – sunt puse în liberă circulaţie în UE, se datorează dobândă compensatorie.

Regimul de perfecţionare pasivă (PP)

Regimul vamal de PP permite ca materiile prime să fie procesate în afara UE, iar produsele finite să fie re-importate ulterior cu o scutire parţială sau totală de taxe vamale. Acest regim se aplică şi în cazul bunurilor sau echipamentelor expediate pentru lucrări de reparaţii şi / sau modernizare.

Antrepozitarea vamală (AV)

Antrepozitele vamale reprezintă un regim vamal ce permite suspendarea temporară a plăţii drepturilor de import pentru bunurile importate din state extracomunitare şi depozitate în antrepozite până în momentul scoaterii acestora din respectivele antrepozite. Atât bunurile aparţinând entităţilor străine, cât şi cele achiziţionate iniţial de titularul român al autorizaţiei de AV pot fi plasate în regimul AV.

Produsele agricole româneşti pot fi plasate într-un regim AV în scopul depozitării până la părăsirea teritoriului comunitar, dacă în continuare se intenţionează exportul acestor produse în afara UE.

Admiterea temporară (AT)

În cazul bunurilor introduse în România pentru a fi utilizate temporar, urmând să fie returnate proprietarului extra-comunitar, se acordă o scutire totală sau parţială de plată a drepturilor vamale de import. Scutire totală înseamnă că autorităţile vamale nu impun plata unor sume în legătură cu drepturile vamale de import, TVA şi accize, dacă acestea sunt aplicabile. Totuşi, cuantumul datoriei vamale trebuie garantat. Scutire parţială înseamnă că autorităţile vamale vor percepe lunar 3% din taxa vamală, importatorul urmând să asigure o garanţie care să acopere diferenţa. În cazul în care produsele sunt puse în liberă circulaţie în UE, se datorează dobândă compensatorie.

Antrepozitele libere (AL)

Într-un AL bunurile importate pot fi stocate pe o perioadă nelimitată de timp, plata drepturilor vamale fiind suspendată fără să fie solicitată garantarea acestora, iar procedura vamală fiind simplificată.


Garanţiile pentru bunuri plasate în regimuri vamale suspensive / economice

Regimurile vamale suspensive / economice necesită depunerea unei garanţii care să acopere valoarea drepturilor de import. Totuşi, în anumite cazuri, autorităţile vamale pot acorda o exonerare de la garantare, ca de exemplu pentru bunurile plasate în regim de PA – sistemul cu suspendare.

Măsuri comerciale

Pentru unele produse agricole, în general UE impune măsuri specifice, de exemplu, contingente valorice sau cantitative aplicate importurilor din alte ţări. Pentru un astfel de produs este obligatorie obţinerea unei licenţe de import înainte de efectuarea importului.

În plus, este necesară şi obţinerea de licenţe de import / export de la autorităţile de resort pentru mărfurile considerate potenţial periculoase pentru sănătatea umană sau pentru mediu (de exemplu, anumite produse chimice, anumite tipuri de deşeuri şi reziduuri), pentru mărfurile a căror destinaţie finală este controlată (de exemplu, explozibilii) sau pentru produsele cu dublă utilizare (civilă şi militară).

3.Accize

3.1 Produsele accizabile armonizate

Următoarele produse sunt supuse accizelor armonizate:

• alcoolul etilic şi băuturile alcoolice,

• produsele de tutun,

• produsele energetice (de exemplu, benzina fără plumb, motorina, gazul, cărbunii),

• energia electrică.

Exigibilitatea

Accizele se datorează atunci când produsele accizabile sunt eliberate pentru consum (de exemplu, importate în România, scoase de sub regimul suspensiv).


Regimul suspensiv

Produsele accizabile pot fi produse, transformate, recepţionate şi deţinute în regim suspensiv de la plata accizelor numai într-un antrepozit fiscal, pentru care trebuie să se obţină aprobarea prealabilă a autorităţilor fiscale.

Produsele accizabile pot fi depozitate în regim suspensiv de accize în antrepozite fiscale pentru depozitare.

Antrepozitarii fiscali români sunt autorizaţi şi pentru circulaţia intracomunitară a produselor accizabile aflate în regim suspensiv. Produsele accizabile pot fi de asemenea primite din UE în regim suspensiv de către destinatarii înregistraţi.

De asemenea, produsele accizabile pot fi expediate în regim suspensiv după ce au fost puse în liberă circulaţie de către expeditorul înregistrat (aceste prevederi se aplică şi în cazul deţinătorului unei autorizaţii unice pentru proceduri simplificate de vămuire).

Circulaţia produselor accizabile în regim suspensiv trebuie să se efectueze pe baza documentului administrativ electronic de însoţire (e-DA).

Producerea, deţinerea şi circulaţia produselor accizabile aflate în regim suspensiv sunt supuse obligaţiilor de garantare. Garanţia nu poate fi mai mică decât cuantumul minim prevăzut de legislaţia în vigoare. În cazul antrepozitelor fiscale, legislaţia de accize prevede cuantumuri maxime ale garanţiei în funcţie de tipul produselor realizate / depozitate.

Scutiri

Alcoolul etilic şi alte produse alcoolice sunt scutite de la plata accizelor dacă sunt denaturate, utilizate în industria alimentară, farmaceutică sau cosmetică. Sunt de asemenea scutite de la plata accizelor alcoolul etilic şi alte produse alcoolice atunci când sunt utilizate în procese de fabricaţie, cu condiţia ca produsul finit să nu conţină alcool, sau când sunt utilizate ca eşantioane pentru analiză sau ca teste necesare pentru producţie ori în scopuri ştiinţifice.

Anumite produse energetice supuse controlului mişcării pot fi achiziţionate în scopuri scutite de la plata accizelor, cu condiţia obţinerii autorizaţiei de utilizator final şi a garantării plăţii accizelor.

Garanţia pentru circulaţia în regim suspensiv poate fi constituită şi de către transportator, de către proprietarul produselor accizabile sau de către destinatar,


sau poate fi constituită în comun de două ori mai multe dintre persoanele implicate în circulaţia produselor accizabile (de exemplu, de către antrepozitarul expeditor şi transportator).

Scutirea de accize pentru produsele alcoolice şi produsele energetice poate fi acordată în anumite cazuri direct pe baza unei autorizaţii de utilizator final, sau indirect prin restituire / compensare.

Tutunul prelucrat este de asemenea scutit de accize, atunci când este destinat în exclusivitate testelor ştiinţifice şi celor privind calitatea produselor.

Restituirea accizelor

În unele cazuri, agenţii economici pot solicita restituirea accizelor plătite (de exemplu, acciza plătită pentru bunurile eliberate pentru consum în România, dar a căror destinaţie este consumul în alte State Membre, acciza plătită pentru bunurile eliberate pentru consum şi returnate apoi antrepozitului fiscal autorizat pentru producţie pentru a fi reciclate, reprocesate sau distruse, acciza plătită pentru produse achiziţionate din UE sau importate şi returnate apoi furnizorului).

Reglementări speciale

Înainte de a fi eliberate pentru consum în România, produsele intermediare, alcoolul etilic, băuturile fermentate liniştite, altele decât bere şi vinuri, şi produsele din tutun sunt supuse marcării, cu excepţiile prevăzute de lege. Responsabilitatea marcării revine antrepozitarilor autorizaţi, destinatarilor înregistraţi şi importatorilor care eliberează aceste bunuri pentru consum.

Pentru ţigarete, acciza datorată este egală cu suma dintre acciza specifică şi acciza ad valorem. Acciza specifică exprimată în echivalent euro / 1.000 de ţigarete se determină anual până la data de 16 martie, pe baza preţului mediu ponderat de vânzare cu amănuntul, a procentajului legal aferent accizei ad valorem şi a accizei totale.

Companiile care comercializează combustibil în staţiile de distribuţie au obligaţia de a se înregistra la autorităţile fiscale.

Depozitarea produselor accizabile într-un antrepozit fiscal pentru care autorizaţia a expirat şi nu a fost emisă o alta nouă este considerată eliberare pentru consum şi atrage plata accizelor.


3.2 Alte produse accizabile

Alte produse accizabile sunt:

• cafeaua verde, cafeaua prăjită (inclusiv cafea cu înlocuitori) şi cafeaua solubilă (inclusiv amestecuri cu cafea solubilă);

• armele de vânătoare şi armele de uz personal, precum şi muniţia aferentă.

De asemenea, următoarele produse din categoria băuturilor alcoolice sunt supuse unor accize suplimentare, pe lângă cele armonizate:

• berea/baza de bere din amestecul cu băuturi nealcoolice la care ponderea gradelor Plato provenite din malţ, cereale malţificabile şi/sau nemalţificabile este mai mică de 30% din numărul total de grade Plato;

• băuturile fermentate, altele decât bere şi vinuri, la care ponderea de alcool absolut (100%) provenită din fermentarea exclusivă a fructelor, sucurilor de fructe şi sucurilor concentrate de fructe este mai mică de 50%.

Exigibilitatea şi plata accizelor

Pentru produsele supuse accizelor nearmonizate provenite din teritoriul comunitar, exigibilitatea accizelor ia naştere atunci când are loc recepţia bunurilor.

Pentru importurile de astfel de produse, importatorii care deţin o autorizaţie unică pentru proceduri simplificate de vămuire eliberată de către un alt Stat Membru trebuie să depună o declaraţie de TVA şi accize la autorităţile vamale. Exigibilitatea accizelor intervine la data înregistrării declaraţiei de import pentru TVA şi accize.

În cazul produselor realizate în România, cu excepţie cafelei, accizele devin exigibile la momentul vânzării bunurilor pe piaţa internă.

Plata accizelor pentru produsele supuse accizelor nearmonizate se efectuează după cum urmează: (i) până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care accizele devin exigibile pentru produsele realizate în România sau pentru cele achiziționate intracomunitar; (ii) la data importului, pentru produsele importate.

Scutiri


Scutirea la plată a accizelor se aplică în cazul în care produsele achiziţionate din alte State Membre sau din import sunt ulterior livrate intracomunitar, exportate sau livrate furnizorului.

Operatorii economici şi exportatorii de cafea pot beneficia de restituirea accizelor plătite pentru cafeaua utilizată ca materie primă.

Totodată, accizele se restituie în cazul în care produsele nu mai îndeplinesc condiţiile de comercializare ori dacă starea sau vechimea acestora le face improprii consumului uman.

4.Contribuţiile de mediuContribuţiile la Fondul pentru mediu

Pentru anumite activităţi (de exemplu, vânzarea deşeurilor feroase şi neferoase, a substanţelor periculoase, activităţi ce generează emisii poluante, introducerea pe piaţă a ambalajelor / anvelopelor), companiile trebuie să plătească taxe şi contribuţii la Fondul pentru mediu.

În unele cazuri (de exemplu, deşeurile de ambalaje), contribuţia la Fondul pentru mediu depinde de măsura în care companiile ating obiectivele de valorificare / reciclare prevăzute de legislaţia în vigoare referitoare la gestionarea deşeurilor de ambalaje. Astfel, pentru deşeuri de ambalaje, taxa la Fondul pentru mediu este în prezent de 2 lei pentru fiecare kilogram de ambalaj introdus pe piaţă, şi se plăteşte pentru diferenţa dintre obiectivul de valorificare / reciclare stabilit de lege şi cel efectiv realizat de companii.

Companiile care desfăşoară activităţi generatoare de emisii poluante provenite de la surse fixe (de exemplu, oxizi de azot, oxizi de sulf, poluanţi organici persistenţi, emisii de metale grele de exemplu, plumbul, cadmiul, mercurul) trebuie să plătească la Fondul pentru mediu taxe care variază între 0,02 lei / kilogram (aproximativ 0,0046 euro) şi 20 lei / kilogram (aproximativ 4,65 euro).

O taxă de 0,3 lei/kg, aplicată o singură dată cantităţilor de uleiuri pe bază minerală, semisintetice, sintetice, cu sau fără adaosuri, se datorează de către operatorii economici care introduc pe piaţa naţională astfel de produse. Taxa se evidenţiază distinct pe documentele de vânzare.

Producătorii / importatorii / exportatorii („producătorii”) de echipamente electrice şi electronice („EEE”) baterii şi acumulatori („B / A”) trebuie să se înregistreze la Agenţia


Naţională pentru Protecţia Mediului.

Înregistrarea, evaluarea şi autorizarea produselor chimice (REACH)

Substanţele şi preparatele chimice comercializate pe piaţă trebuie înregistrate la Agenţia Europeană pentru Produse Chimice.

Înregistrarea reprezintă singura modalitate care le permite producătorilor şi importatorilor de substanţe chimice să continue să producă şi să importe substanţe şi preparate chimice.

Obligaţiile de mediu

Companiile sunt obligate să elaboreze un Program de prevenire şi reducere a cantităţilor de deşeuri generate, pe baza rezultatelor unui audit în domeniul gestiunii deşeurilor.

Companiile care desfăşoară activităţi cu impact asupra mediului înconjurător trebuie să elaboreze un Bilanţ de Mediu (nivel 0, I şi / sau II) pentru a obţine Autorizaţia de Mediu.

Studiul de Evaluare a Impactului asupra Mediului are rolul de a evalua impactul generat de investiţiile noi sau de modernizarea dotărilor existente. Acest studiu este necesar emiterii de către autoritatea de mediu a Acordului de Mediu necesar obţinerii Autorizaţiei de construire.


Capitolul IV: Codul de procedură fiscală

1.Principii generale

Codul de procedură fiscală, în vigoare de la data de 1 ianuarie 2004, a unificat legislaţia fiscală anterioară, reglementând principiile generale ale procedurii fiscale, regulile de drept comun aplicabile procedurilor de înregistrare fiscală, de stabilire, colectare şi restituire a impozitelor, taxelor şi oricăror altor contribuţii datorate de către contribuabili sau datorate acestora, pe cele aplicabile procedurii de inspecţie fiscală, dar şi pe cele aferente contestaţiilor formulate de contribuabili în materie fiscală. În cele ce urmează sunt prezentate principiile generale, precum şi principalele reguli aplicabile procedurii fiscale.

Interpretarea legii

Interpretarea legii se realizează prin intermediul Comisiei Fiscale Centrale, ale cărei interpretări în materie fiscală sunt obligatorii atât pentru contribuabili, cât şi pentru autorităţile fiscale.

Răspunderea altor persoane

Acţionarii, directorii, administratorii precum şi alte persoane pot fi ţinuţi răspunzători, în anumite condiţii, pentru executarea obligaţiilor fiscale ale contribuabililor (de exemplu, orice persoană care cauzează starea de insolvenţă a debitorului prin înstrăinarea bunurilor acestuia sau prin ascunderea acestora).

Actele administrative fiscale

Pentru emiterea şi comunicarea actelor administrative fiscale către contribuabili sunt aplicabile reguli specifice, stabilite de Codul de procedură fiscală.

• contribuabilii pot solicita emiterea unei soluţii fiscale anticipate, care va fi opozabilă autorităţilor fiscale în măsura în care: (i) prevederile legale în temeiul cărora a fost emisă soluţia fiscală anticipată nu au fost modificate ori abrogate, şi (ii) contribuabilul se conformează dispoziţiilor soluţiei fiscale anticipate. O solicitare similară poate fi formulată în ceea ce priveşte convenţiile privind acordurile de preţ în avans aplicabile între entităţi afiliate.

• conform prevederilor legale, termenul pentru emiterea soluţiei fiscale individuale


anticipate este de până la trei luni de la data depunerii cererii, cu excepţia situaţiei în care autorităţile fiscale solicită furnizarea de informaţii suplimentare, caz în care termenul se prelungeşte cu durata necesară furnizării informaţiilor solicitate. În cazul convenţiilor privind preţurile de transfer, acest termen este de 12 până la 18 luni, după caz. Cu toate acestea, în practică, autorităţile fiscale soluţionează asemenea cereri cu întârziere.

Domiciliul fiscal

Codul de procedură fiscală defineşte conceptul de domiciliu fiscal, aplicabil atât persoanelor fizice, cât şi persoanelor juridice. Acest concept este esenţial în materia jurisdicţiei fiscale, dar şi în privinţa obligaţiei de înregistrare fiscală.

Alte reguli

Cererile formulate de către contribuabili trebuie soluţionate de către autorităţile fiscale în termen de 45 de zile de la data înregistrării acestora, cu excepţia situaţiilor în care autorităţile fiscale solicită furnizarea de informaţii suplimentare, caz în care termenul se prelungeşte cu durata necesară furnizării informaţiilor solicitate.

2.Proceduri fiscale specifice

Înregistrarea fiscală

Potrivit Codului de procedură fiscală, sunt supuse înregistrării fiscale orice persoane sau entităţi, subiecţi ai unui raport juridic fiscal. Înregistrarea trebuie efectuată în termen de 30 de zile de la data naşterii obligaţiei de înregistrare, conform legii.

Stabilirea creanţelor fiscale

Codul de procedură fiscală prevede că stabilirea creanţelor fiscale se face de către contribuabili, atunci când legislaţia specială fiscală pune în sarcina acestora o asemenea obligaţie - prescriind şi condiţiile în care trebuie adusă la îndeplinire -, sau de către organele fiscale (inclusiv prin estimare), atunci când legea le conferă o asemenea atribuţie ori când contribuabilii nu şi-au îndeplinit obligaţia pe care legea le-o atribuie în acest sens.

Autorităţile fiscale au dreptul să stabilească obligaţii fiscale suplimentare în interiorul unui termen de prescripţie de cinci ani, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere obligaţia fiscală, cu excepţia cauzelor de evaziune fiscală, pentru care termenul de prescripţie este de 10 ani. Termenul de prescripţie poate fi supus, în condiţiile legii, întreruperii sau suspendării.


Inspecţia fiscală

Inspecţiile fiscale pot fi efectuate în legătură cu orice persoane - indiferent de forma acestora de organizare - care au obligaţia de stabilire, reţinere şi plată a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a oricăror altor sume datorate bugetului general consolidat.

Anterior desfăşurării inspecţiei fiscale, autorităţile fiscale sunt obligate să notifice în scris contribuabilul cu privire la inspecţia fiscală, prin transmiterea unui aviz de inspecţie fiscală, cu excepţia cazurilor prevăzute expres în Codul de procedură fiscală.

Autorităţile fiscale nu pot efectua o inspecţie fiscală pentru perioade ce au fost supuse anterior unei alte inspecţii fiscale, cu excepţia situaţiilor în care au fost obţinute informaţii suplimentare care nu erau cunoscute inspectorilor la momentul efectuării inspecţiei fiscale anterioare. În acest caz, organele de inspecţie fiscală procedează la o reverificare a perioadei.

Inspecţiile fiscale se desfăşoară, de regulă, la sediul social al contribuabilului şi nu se pot întinde pe o perioadă mai mare de şase luni pentru marii contribuabili, respectiv trei luni pentru restul contribuabililor. În cazul contribuabililor care deţin sedii secundare, inspecţiile fiscale nu pot depăşi şase luni. Autorităţile fiscale pot proceda la suspendarea inspecţiei fiscale în situaţia în care apreciază că sunt necesare anumite clarificări cu privire la statutul contribuabilului, cu respectarea condiţiilor specifice stabilite prin ordin al Preşedintelui ANAF.

Înaintea finalizării inspecţiei fiscale, autorităţile fiscale sunt obligate să informeze contribuabilul cu privire la constatările inspectorilor fiscali şi implicaţiile aferente, precum şi să acorde contribuabilului posibilitatea de a-şi exprima punctul de vedere în acest sens în termen de trei zile lucrătoare de la data încheierii inspecţiei fiscale.

Odată cu finalizarea inspecţiei fiscale, autorităţile întocmesc un raport de inspecţie fiscală, în baza căruia se emite o decizie de impunere ce urmează a fi comunicată contribuabilului în termen de 30 de zile de la data încheierii inspecţiei.

Colectarea creanţelor bugetare

Codul cuprinde reguli detaliate cu privire la modalităţile de plată, termenele de plată şi regimul juridic al plăţilor parţiale.

Compensarea între creanţele contribuabililor împotriva bugetului şi creanţele bugetare ale acestora prevalează asupra restituirii sumelor de la buget. Compensarea este permisă între creanţe certe, lichide, exigibile, ce au ca obiect sume datorate contribuabililor de


la un anumit buget, şi creanţe ce au ca obiect sume datorate de către contribuabili către acelaşi buget, cu respectarea regulilor specifice şi a ordinii de compensare stabilite în Codul de procedură fiscală.

Dreptul contribuabililor de a solicita restituirea este supus prescripţiei în termen de cinci ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere dreptul la compensare sau restituire.

Pentru neachitarea la termen a creanţelor fiscale datorate bugetului de stat se vor aplica dobânzi de întârziere şi penalităţi de întârziere. Cuantumul dobânzilor este de 0,03% pe zi, , iar cel al penalităţilor de întârziere este de 0,02% pe zi.

În cazul creanţelor către bugetele locale se datorează majorări de întârziere în cuantum de 2% din valoarea obligaţiilor fiscale principale, calculate pentru fiecare lună sau fracţiune de lună.

Pentru sumele de restituit de la bugetul de stat sau local se datorează contribuabililor o dobândă calculată la nivelul dobânzii datorate de aceştia la bugetul de stat, şi anume 0,03% pe zi de întârziere. Această, prevedere legală este aplicabilă inclusiv cu privire la sumele de restituit de la buget întrucât fuseseră percepute în baza unor acte de impunere ulterior anulate.

Executarea silită a creanţelor bugetare

În situaţia în care debitorii nu îşi execută obligaţiile fiscale, autorităţile fiscale pot proceda, prin intermediul aparatului propriu, la executarea silită a sumelor datorate.

Autorităţile fiscale pot utiliza oricare dintre următoarele proceduri de executare silită:

• executare silită prin poprire;

• instituirea unui sechestru asupra bunurilor mobile ale debitorilor;

• instituirea unui sechestru asupra bunurilor imobile ale debitorilor.

Sumele rezultate din executarea silită vor fi distribuite între creditorii contribuabililor în ordinea stabilită în Codul de procedură fiscală. Creditorii care beneficiază de garanţii reale asupra bunurilor supuse executării silite vor fi preferaţi creditorilor bugetari, în condiţiile în care şi-au înregistrat garanţia în registrele de publicitate corespunzătoare, anterior înregistrării creanţei de către autorităţile fiscale.


Orice persoană interesată (inclusiv contribuabilii debitori) poate contesta orice act nelegal de executare, executarea silită însăşi ori refuzul executorului fiscal de a duce la îndeplinire un act de executare, în termen de 15 zile de la data la care contribuabilul a luat cunoştinţă de:

• executarea sau actul de executare, din comunicarea somaţiei sau a actului de înştiinţare primit ori, în lipsa acestora, cu ocazia efectuării executării silite sau în alt mod;

• refuzul organului de executare de a îndeplini actul de executare;

• eliberarea sau distribuirea sumelor contestate.

Dreptul autorităţilor fiscale de a executa silit creanţele bugetare poate fi exercitat în termen de cinci ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere dreptul de a solicita executarea silită.

Contestaţia fiscală

Contribuabilii sunt îndreptăţiţi să conteste în faţa organelor fiscale competente fie actul administrativ fiscal nelegal, fie omisiunea autorităţilor fiscale de a emite actul solicitat.

Codul de procedură fiscală reglementează atât forma cât şi conţinutul contestaţiilor ce pot fi formulate de către contribuabili.

Contestaţia fiscală trebuie înregistrată în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancţiunea decăderii. Dacă actul administrativ fiscal contestat nu conţine anumite elemente obligatorii (şi anume termenul de depunere a contestaţiei şi / sau denumirea organului fiscal la care se depune contestaţia fiscală), contestaţia poate fi depusă în termen de trei luni de la data comunicării actului administrativ fiscal.

În situaţia în care contribuabilii nu sunt mulţumiti de soluţia pronunţată de către autorităţile fiscale, se vor putea adresa instanţelor de judecată în termen de şase luni de la data comunicării deciziei de soluţionare a contestaţiei fiscale emise de autorităţile fiscale. Pentru motive temeinice, termenul de şase luni va putea fi prelungit, însă nu mai mult de un an de la data comunicării soluţiei de către autorităţile fiscale.


Suspendarea executării actului administrativ fiscal şi neînceperea / suspendarea executării silite

Contribuabilii beneficiază de diverse mijloace procedurale prin care pot solicita suspendarea / neînceperea executării silite prin depunerea unei scrisori de garanţie bancară, sau pot solicita suspendarea executării actului de impunere pe calea unei acţiuni în justiţie.

Executarea silită nu începe sau este suspendată în situaţia în care, ulterior contestării pe cale administrativă a actelor administrative fiscale prin care se stabilesc creanţe fiscale, contribuabilii depun la organul fiscal competent o scrisoare de garanţie bancară la nivelul obligaţiilor fiscale contestate. Condiţiile de valabilitate ale scrisorii de garanţie bancară precum şi situaţiile în care scrisoarea de garanţie bancară poate fi executată sau rămâne fără obiect sunt stabilite expres de Codul de procedură fiscală.

În situaţia formulării unei acţiuni în justiţie având ca obiect suspendarea executării actului administrativ fiscal de impunere, contribuabilii vor fi obligaţi de instanţă la plata unei cauţiuni de până la 20% din cuantumul sumei contestate. Admiterea acţiunii în suspendare are ca efect încetarea oricărei forme de executare până la expirarea duratei de suspendare (care variază în funcţie de momentul la care este formulată, până la soluţionarea în prima instanţă şi, respectiv, definitivă a cauzei, dacă este formulată anterior introducerii acţiunii în justiţie pentru anularea actului administrativ-fiscal sau concomitent/ulterior acesteia.


Anexe

Anexa 1Lista Convenţiilor pentru Evitarea Dublei Impuneri

Sunt în vigoare Convenţiile pentru Evitarea Dublei Impuneri semnate de România cu următoarele ţări:

* - Tratatul încheiat cu R.S.F. Iugoslavia, în vigoare din 1989, se aplică pentru Bosnia-Herţegovina, iar tratatul încheiat cu R.F. Iugoslavia, în vigoare din 1998, se aplică pentru Serbia şi pentru Muntenegru.

Africa de SudAlbaniaAlgeriaArabia SaudităArmeniaAustraliaAustriaAzerbaidjanBangladeshBelarusBelgiaBosnia-Herţegovina*BulgariaCanadaCehiaChinaCipruCoreea de SudCoreea de NordCroaţiaDanemarcaEcuadorEgiptElveţiaEmiratele Arabe UniteEstoniaEtiopiaFederaţia RusăFilipine

FinlandaFranţaGeorgiaGermaniaGreciaIndiaIndoneziaIordaniaIranIrlandaIsraelIslandaItaliaJaponiaKazakhstanKuweitLetoniaLibanLituaniaLuxembourgMacedoniaMalaysiaMaltaMarea BritanieMexicMoldovaMuntenegru*MarocNamibia

NigeriaNorvegiaOlandaPakistanPoloniaPortugaliaQatarS.U.A.San MarinoSerbia*SingaporeSlovaciaSloveniaSpaniaSri LankaSuediaSudanSiriaTadjikistanThailandaTunisiaTurciaTurkmenistanUcrainaUngariaUzbekistanVietnamZambia


Anexa 2Cotele de impozit reţinut la sursă, conform Convenţiilor reprezentative pentru evitarea dublei impuneri

X - Nu este cazul. * - cu îndeplinirea anumitor condiţii

Ţara Comisioane (%) Dividende (%) Dobânzi (%) Redevenţe (%)Fără Convenţie 16 16 16 16Directiva UE privind regimul fiscal comun aplicabil companiilor-mama şi filialelor(„Parent-Subsidiary”)

X 0* X X

Directiva UE privind regimul fiscal aplicabil părţilor de dobânzi şi redevenţe („Interest-Royalties”)

X X 0* 0*

Australia X 5/15 10 10Austria X 0/5 0/3 3Belgia 5 5/15 10 5Bulgaria X 10/15 15 15Canada X 5/15 10 5/10Cipru 5 10 10 5Cehia X 10 7 10Danemarca 4 10/15 10 10Estonia 2 10 10 10Finlanda X 5 5 2.5/5Franţa X 10 10 10Germania X 5/15 0/3 3Grecia 5 25/45 10 5/7Ungaria 5 5/15 15 10Irlanda X 3 0/3 3Israel X 15 5/10 10Italia 5 10 10 10Japonia X 10 10 10/15Coreea de Sud 10 7/10 0/10 7/10Liban X 5 5 5Luxemburg 5 5/15 0/10 10Malta 10 5/30 5 5Moldova X 10 10 10/15Olanda X 0/5/15 0/3 0/3Norvegia 4 10 10 10Polonia 0/10 5/15 10 10Portugalia X 10/15 10 10Rusia X 15 15 10Singapore X 5 5 5


Ţara Comisioane (%) Dividende (%) Dobânzi (%) Redevenţe (%)Rusia X 15 15 10Singapore X 5 5 5Slovacia X 10 10 10/15Africa de Sud X 15 15 15Spania 5 10/15 10 10Suedia 10 10 10 10Elveţia X 0/15 0/5 10Tadjikistan X 5/10 10 10Turcia X 15 10 10Ucraina X 10/15 10 10/15Marea Britanie 12.5 10/15 10 10/15SUA X 10 10 10/15

X - Nu este cazul. * - cu îndeplinirea anumitor condiţii


Birourile PwC România şi Moldova

Bucureşti

Clădirea Lakeview Str. Barbu Văcărescu 301-311020276 Bucureşti, RomâniaTel.: +40 21 225 3000Fax: +40 21 225 3600

D&B David şi Baias

Clădirea Lakeview Str. Barbu Văcărescu 301-311020276 Bucureşti, RomâniaTel.: +40 21 225 3770Fax: +40 21 225 3771

E-mail: [email protected]: http://www.pwc.com/ro

Timişoara

Fructus PlazaStr. Gheorghe Lazar nr. 24300011 Timişoara, RomâniaTel.: +40 21 225 3000Fax: +40 21 225 3600

Cluj-Napoca

Maestro Business CenterStr. 21 Decembrie 1989 nr. 104, et. 8400124 Cluj-Napoca, RomâniaTel.: +40 21 225 3000Fax: +40 21 225 3600

Constanţa

Millenium Business CenterStr. Mamaia nr. 135-137, et. 4900590 Constanţa, RomâniaTel.: +40 21 225 3000Fax: +40 21 225 3600

Chişinău

Str. Maria Cibotari nr. 37Hotel „Jolly Alon”, et. 6Chişinău, MoldovaTel.: +373 22 238 122Fax: +373 22 238 120

104

© 2014 Această publicaţie are scop informativ numai în domeniile de interes şi nu constituie consultanţă profesională. Nu acţionaţi în baza informaţiilor din prezenta publicaţie fără a obţine consultanţă de specialitate. Acurateţea sau integralitatea informaţiilor din această publicaţie nu este garantată (în mod explicit sau implicit), şi, în măsura în care legea permite aceasta, PwC România, membrii, angajaţii şi reprezentanţii săi nu acceptă şi îşi declină responsabilitatea pentru consecinţele posibile ale acţiunilor sau ale neîntreprinderii de acţiuni şi pentru orice decizii luate de către dvs sau de către orice altă persoană care se bazează pe informaţiile cuprinse în prezenta publicaţie.

Prezentul material este protejat de legislaţia dreptului de autor. Este interzisă reproducerea sau utilizarea (indiferent de formă), în tot sau în parte a oricărei informaţii conţinute de prezentul ghid fără acordul expres şi prealabil al PwC şi/sau D&B David şi Baias SCA. Orice reproducere sau utilizare fără drept, în tot sau în parte a prezentei lucrări, constituie o încălcare o drepturilor de proprietate intelectuală ale autorilor şi va atrage răspunderea patrimonială a persoanei responsabile.

fiscalitatea în românia ediţie de buzunar - pwc.ro · 6 fiscalitatea în românia 2014 ediţie...

Documents