METACOGNITIA IN PROCESUL DE INVATAREPsihologia educatiei – cap. Modele ale invatarii, Dorina Salavastru, Polirom,

2004

Scarlat Valentina Georgiana, anul I, DPPIPPIDEILE AUTORULUI IDEILE MELE Metacognitia reprezinta o provocare a practicii educationale romanesti deoarece in repetate randuri sistemul romanesc de invatamant a fost criticat. S-a insistat foarte mult pe idea de schimbare a accentului de pe achizitia de cunostinte foarte multe, pe dezvoltarea proceselor cognitive superioare, a factorilor motivationali si de personalitate. Conceptul de metacognitie este introdus relative recent, pentru a desemna rolul subiectului in cunoasterea, autocontrolul, reglarea si constientizarea propriei cognitii. “Metacognitia se defineste ca fiind cunostintele pe care le are un individ despre functionarea propriului sau system cognitiv. Ea este factorul – cheie al controlului pe care individual poate sa-l exercite asupra cognitiei sale.”(Dorina Salavastru, Psihologia educatiei, p. 64) J. S. Brown afirma ca in procesul de autocunoastere al elevului, intervin patru factori: “elevul sa stie cand stie, sa stie ceea ce stie, sa stie ceea ce are nevoie sa stie sis a sties a utilizeze strategiile de interventie. Elevul bun stie cand stie si cand nu stie” Conform psihologului John Flavell, metacogniţia include: a) cunoştinţe despre cogniţie şi b) reglarea cogniţiei. Cunoştinţele despre cogniţii constau în:

“Dezvoltarea metacognitivă favorizeaza transferul învăţării” şi are o influenţă pozitivă asupra subiectului, dezvoltându-i capacitatea de a-şi însuşi mai eficient metodele de lucru şi de a le transfera în situaţii noi.” (Wolfs, 1992). Capacităţile metacognitive ale elevilor se formează şi se dezvoltă într-un mediu în care procesele reale de gândire reprezintă o parte importantă a instruirii şi a conversaţiei curente la clasă. Pentru a crea acest mediu, profesorii şi elevii trebuie să-şi dezvolte un limbaj al gândirii pe care să îl utilizeze cu toţii în mod consecvent. Atunci când profesorii folosesc frecvent termeni precum „strategie,” „proces” şi „metacogniţie”, ei comunică importanţa acestor termeni elevilor şi subliniază procesele care sunt importante pentru învăţarea eficientă. Metacogniţia, sau “învăţare despre învăţare” se referă la procesele mentale care controlează şi se adaptează la modul în care elevii gândesc. Metacogniţia este în special importantă în cadrul muncii la proiect, deoarece elevii trebuie să ia decizii asupra strategiilor pe care trebuie să înveţe să le aplice şi cum să le aplice. Reglarea cogniţiei presupune procesele executive de monitorizare şi control

• cunoştinţe despre propria gândire şi modul în care gândesc alţii,

• cunoştinţe legate de faptul că diverse tipuri de sarcini impun diverse cerinţe cognitive şi

• cunoştinţe despre strategiile cognitive şi metacognitive necesare pentru îmbunătăţirea învăţării şi performanţei.

Cunostintele metacognitive ar putea reprezenta aspectul declarative al metacognitiei, care cuprinde:

• cunostinte referitoare la persoana (intraindividuale – idei, credinte pe care individual le are despre propria persoana, interindividuale- conparatiile facute intre indivizi, si universal – informatii pe care le posedam asupra gandirii umane in general.)

• Cunostinte referitoare la sarcina ( cunoasterea sarcinii, a obiectivelor, cerintelor, gradului de dificultate, precum si factorii sau conditiile de indeplinire a sarcinii)

• Cunostinte referitoare la strategii(cunostinte generale dar si specific despre strategiile invatarii, care cum cand unde sa le utilizam).

Aspectul procedural al metacognitiei este reprezentat de gestiunea activitatilor mintale, de activitatile pe care le desfasuram pentru a controla si monitoriza propria gandire precum: planificarea, control si monitorizare a gandirii. Doamna Dorina Salavastru propune ca atunci cand suntem in fata unei problem sa urmarim urmatorul procedeu:

Monitorizarea realizată prin achiziţia de informaţii despre procesul de gândire al persoanei. Modelarea proceselor metacognitive, e important să se modeleze procesele de gândire astfel încât să se influenţeze capacităţile proprii ale elevilor. Modelarea strategiilor de învăţare, cum ar fi metode de înţelegere a textelor (de ex., prin punerea de întrebări) sau rezolvarea unor probleme legate de cuvinte (de ex., identificarea variabilelor), este o metodă eficientă de a le preda elevilor strategiile de învăţare, dar, spre deosebire de conştientizare, planificare şi monitorizare, modelarea nu va avea un efect asupra metacogniţiei elevilor. După modelarea metacogniţiei, următorul pas este să le oferi elevilor posibilitatea de a exersa utilizarea capacităţilor metacognitive, cu sprijin din partea profesorului. Elevii pot gândi ei înşişi cu voce tare, în perechi sau în grupuri mici. Să asculte cum colegii lor abordează probleme complexe îi poate ajuta pe elevi să-şi extindă repertoriul de posibile strategii. De asemenea, utilizarea unor întrebări de orientare, precum „Ce ar trebui să facem mai întâi?”, „Ce altceva ai mai putea să încerci?” şi „Cum merge strategia ta?”, le aminteşte elevilor să se gândească la propria gândire în timp ce lucrează. Metacogniţia poate fi privită ca: procesul care construieşte personalitatea din punct de vedere instrumental-operaţional; duce la transformarea individului într-o persoană autoreflexivă care poate

“realizam mai intai o analiza a sarcinii si a strategiilor care au cele mai mari sanse de success, apoi impartim problema in subprobleme si fixam obiectivele ce trebuie atinse, stabilim etapele de parcurs si timpul necesar pentru fiecare etapa.” Activitatea de control a metacognitiei reprezinta actiunile pe care le intreprindem de verificare a procesului, a corectitudinii rezultatelor obtinute. Autoreglarea este interventia pe care am decis sa o facem in baza a ceea ce am constatat prin activitatile e control, sa schimbam strategia, sa reluam etapele sau sa mergem mai departe. Activitatile metacognitive in cele mai multe cazuri se desfasoara automat, inconstient in cazul celor experimentati, si constient in cazul novicilor. Doamna Dorina Salavastru insista inca o data pe potentarea obiectivului de dezvoltare a proceselor metacognitive ale elevilor, a capacitatilor lor de monitorizare a intelegerii.

determina motivaţia internă pentru învăţare; determină autonomia în învăţare în scopul dezvoltării personale şi profesionale; o parte indispensabilă a învăţării pe parcursul întregii vieţi (Dirkes, 1985; Flavell, 1987) În procesul învăţării, adică atunci când utilizăm metacogniţia, rezultatele trec în plan secund în favoarea analizei procesului de obţinere a rezultatului. Astfel, dialogând cu formabilul asupra modului cum a lucrat, ce sarcini şi-a propus, cum a găsit şi utilizat resursele, cu cine a colaborat, ce strategie a abordat, cum s-a simţit, ce ar schimba în modul de lucru etc, reuşim să atingem şi alte obiective mult mai importante pentru individ în procesul învăţării cum ar fi: autocunoaşterea de sine, dezvoltarea unor strategii noi de învăţare, multiplicarea resurselor de învăţare, socializarea, dezvoltarea competenţelor de comunicare reflexivă, transfomarea individului într-o personalitate autonomă. Este recunoscut faptul că metacogniţiile formatorului-facilitator determină în mare măsură metacogniţiile formabililor. Formabilul dobândeşte astfel nu numai cunoştinţe de specialitate ci şi un mod eficient de abordare a lor, mai exact metacogniţii, ce asigură obţinerea unor performanţe superioare în domeniu, acest lucru intervenind în final şi în procesul motivaţional al acestuia.Modul lui de a ghida cursanţii către obiectivele propuse trebuie să ţină cont de capacităţile acestora. Cunoaşterea stilurilor de învăţare şi a aspiraţiilor acestora îl poate determina

să aleagă cea mai bună strategie. Exemplul personal prezentat persuasiv poate fi de mare folos. Un formator care are o strategie metacognitivă bine definită poate determina facil strategii metacognitive cursanţilor săi. “A învăţa să înveţi este abilitatea de a persevera în învăţare, de a-ţi organiza propria învăţare, inclusiv prin managementul eficient al timpului şi al informaţiilor, atât individual, cât şi în grup. Aceasta competenţă include conştientizarea procesului şi nevoilor proprii de învăţare, identificarea oportunităţilor disponibile şi abilitatea de a depăţi obstacolele pentru a învăţa cu succes. Această competenţă înseamnă acumularea, procesarea şi asimilarea noilor cunoştinţe şi abilităţi, precum şi căutarea şi utilizarea consilierii şi a orientării. A învăţa să înveţi îi implică pe cei care învaţă să pornească de la cunoştinţe şi experienţe de viaţă anterioare, astfel încât să poată utiliza şi aplica cunoştinţele şi abilităţile într-o varietate de contexte: acasă, la muncă, în educaţie şi formare. Motivaţia şi încrederea sunt cruciale pentru această competenţă.” (Reccomendation of the European Parliment and the Council of 18 December 2006 on key competences for lifelong learning. Official Journal of the European Union, Bruxelles: 2006.)

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ1)Psihologia educatiei – cap. Modele ale invatarii, Dorina Salavastru, Polirom, 2004;2)

http://snow.utoronto.ca/Learn2/mod2/index.html