finantele intreprinderii

34
Finanțele Întreprinderii Capitol I 1.1 Conținutul gestiunii financiare a întreprinderii Orice întreprindere își desfășoară activitatea într-un spațiu financiar care îi oferă posibilități de acțiune specifice, dar în același timp o supune și unor constrîngeri deosebite. Plecînd de la aceste considerente problemele gestiunii financiare a întreprinderilor apar diferențiate după cum este vorba despre: 1) Tratarea problemelor unor întreprinderi într-o țară în curs de dezvolatre fără o structură financiară. 2) Probleme de finanțare aunei întreprinderi multinaționale care acces la piețele de capital. 3) Probleme ale unei întreprinderi mijlocii dintr-o țară bogată în lichidități și unde există instituții care o pot finanța. 1 – În situația acestor întreprinderi problematica gestiunii financiare este limitată la unele operațiuni privind cumpărarea de utilaje și materii prime precum și la operațiuni privind vînzarea produselor. 2 – În această situație gestiunea financiară se referă la următoarele: Operațiuni de încasări și plăți atît în monedă națională cît și în valută; căutarea unor mijloace de finanțare atît pe piețele de capital cît și la bănci, atît în propria țară cît și în străinătate. Realizarea unor proiecte de investiție și efectuarea de plasamente a disponibilităților bănești. 3 – În această situație întreprinderile beneficiază de o gamă largă de instrumente financiare și se vor preocupa îndeosebi pentru activitatea de producție, de comercializare a 1

Upload: rares-dontu

Post on 15-Dec-2015

309 views

Category:

Documents


4 download

DESCRIPTION

Curs Finantele Intreprinderii - FSEGA Cluj

TRANSCRIPT

Finanțele Întreprinderii

Capitol I

1.1 Conținutul gestiunii financiare a întreprinderiiOrice întreprindere își desfășoară activitatea într-un spațiu financiar care îi oferă

posibilități de acțiune specifice, dar în același timp o supune și unor constrîngeri deosebite. Plecînd de la aceste considerente problemele gestiunii financiare a întreprinderilor apar diferențiate după cum este vorba despre:

1) Tratarea problemelor unor întreprinderi într-o țară în curs de dezvolatre fără o structură financiară.

2) Probleme de finanțare aunei întreprinderi multinaționale care acces la piețele de capital.

3) Probleme ale unei întreprinderi mijlocii dintr-o țară bogată în lichidități și unde există instituții care o pot finanța.1 – În situația acestor întreprinderi problematica gestiunii financiare este limitată la

unele operațiuni privind cumpărarea de utilaje și materii prime precum și la operațiuni privind vînzarea produselor.

2 – În această situație gestiunea financiară se referă la următoarele: Operațiuni de încasări și plăți atît în monedă națională cît și în valută;

căutarea unor mijloace de finanțare atît pe piețele de capital cît și la bănci, atît în propria țară cît și în străinătate.

Realizarea unor proiecte de investiție și efectuarea de plasamente a disponibilităților bănești.3 – În această situație întreprinderile beneficiază de o gamă largă de instrumente

financiare și se vor preocupa îndeosebi pentru activitatea de producție, de comercializare a producției obținute și cu achiziționare de active cu durată lungă de folosință.

Putem aprecia că orice întreprindere se confruntă atît cu oportunități cît și cu constrîngeri financiare și ca atare va trebui să-și creeze proceduri proprii de realizare a gestiunii financiare

1.2 Obiectivul esențial al funcției financiare a întreprinderii.Înainte de luare oricărei decizii se impune a ne stabili anumite obiective. Toate

obiectivele pe care le fixăm la nivelul întreprinderii trebuie subordonate unui obiectiv esențial (principal) al activității întreprinderii. În teoria finațelor modernea întreprinderii acest obiectiv esențial îl reprezintă maximizarea valorii întreprinderii sau alt fel spus maximizarea avuției acționarilor. Este vorba despre maximizarea valorii întreprinderii în condițiile maximizării valorii acțiunilor (este vorba despre întreprinderi cotate la bursă) și a doua vorbim despre maximizarea avuției în cazul societăților care nu sunt cotate la bursă.

Maximizarea valorii întreprinderii face necesar ca întreg patrimoniul întreprinderii sa fie angajat în proiecte de investiții care în viitor să ne asigure nivele ridicate ale rentabilității;

1

va trebui sa asigure protejarea și conservarea patrimoniului întreprinderii prin evitarea pierderilor cauzate de eventualele falimente prin menținerea solvabilității, lichidității și a echilibrului financiar (găsirea tuturor surselor de finanțare a activelor).

Cu alte cuvinte valoarea întreprinderii este o valoare anticipată care ține cont de valoare actuală a întreprinderii ce trebuie corelată cu veniturile viitoare anticipate. Legat de aceste venituri viitoare gestiunea financiară are o altă sarcină legată de menținerea performanțelor financiare viitoare, chiar maximizarea rezultatelor.

O ultimă sarcină a gestiunii financiare se referă la stăpînirea riscurilor financiare, riscul de faliment, riscul de dobîndă, riscul valutar, riscul de îndatorare etc.

Capitol II

2.1 Conținutul și structura capitalului întreprinderiiCapitalul constituie un element indispensabil pentru activitatea întreprinderii. Din punt

de vedere financiar capitalul poate fi abordat sub 2 aspecte:a) ca și resursă bănească (pe care îl găsim în pasivul bilnațier),b) prin prisma factorilor de producție (așa cum este prezentat în activul bilnațier).Capitalul apare odată cu înființarea întreprinderii; se modifică pe parcursul desfășurării

activităților (majorare sau micșorare) și se lichidează cu încetarea activității întreprinderii (decizia acționarilor, faliment, absorbție, fuziune).

În continuare vom prezenta capitalul așa cum apare în bilanț:Pasiv

Capital Social Cs Cpropriu

Cpermanent

Rezerve, fonduri, provizioane, Rez. Ex.

R

Împrumuturi pe TML D1

Credit Obligatar

Credit bancar pe TML

Capital împrumutat pe TS (Datorii pe TS)

D2 Ctotal

Credit Comercial

CR, TR

ActivIm. Nec.Im. Cor.Im. Fin

A1

Val. Exp.Val. Realizată pe TSLichidități

A2

2

Capitalul permanent se numește astfel pentru că are un caracter de permanență, pentru că este la dispoziția întreprinderii pe o perioadă mai mare de timp, în general este destinat finanțării activelor imobilizate.

Capitalul întreprinderii după forma în care acestase materializeză îl găsim reflectat în activul bilanțului. În activul bilanțului capitalul se caracterizează în active care în funcție de durata și modul lor de utilizre se împart în active circulante și imobilizate. Activele imobilizate prezintă un plasament de capital pe TL în timp ce activele circulante – un plasament pe TS.

2.2Fondul de rulment și relațiile bilanțiere ale acestuia.Fondul de rulment este un concept care apare în legătură cu finanțarea activelor

circulante. Fondul de rulment (FR) arată cît din capitalul întreprinderii este destinat finanțării activelor circulante. Avînd în vedere formele structurale ale capitalului așa cum au fost ele prezentate în paragraful anterior și fondul de rulment va avea 3 forme: FR propriu, FR permanent, FR total.

FRprb=Cpr-Aib=Ac-(D1+D2+A)Ainet=Aibrut-A(amortizarea)FRprnet=Cpr-Ainet=Ac-(D1+D2)FRprop - dacă are valoare negativă ne arată că nu avem FRprop pentru finanțarea AI; FRpermb=Cperm-Aib=Ac-(D2+A)FRpermn=Cperm-Ain=Ac-D2

FRtb=Ct-Aib=Ac-AFRtn=Ct-Ain=Ac

Capitol III

3.1 Conținutul și structura investițiilorPentru a supraviețui orice întreprindere trebuie să desfășoare activități de modernizare,

extindere a unor active pe piețe noi sau dezvoltate, adică să facă investiții. Putem aprecia că investițiile au un rol principal în creșterea economică atît la nivel microeconomic (întreprindere) cît și la nivelul macroeconomic. Prin realizarea proiectelor de investițiise asigură implementarea în activitatea practică a unor tehnologii de performanță, care contribuie la ridicarea nivelului tehnic al producției, îmbunătățirea și creșterea calității produselor și a serviciilor precum și la creșterea eficienței economice a activității întreprinderii. Totodată, investițiile au un rol de regulator al ocupării forței de muncă, adică asigură crearea de noi locuri de muncă.

3.2 Clasificarea investițiilor a) După natura lor investițiile sunt: tehnice, comerciale, sociale, financiare.b) După sursa de finanțare avem investiții: finanțate din surse proprii, investiții finanțate

din surse externe (împrumutate).c) După modul de execuție avem investiții: executate în regie proprie; executate în

antrepriză (lucrări executate de o întreprindere specializată denumită antreprenor).

3

d) După legătura dintre resursa de finanțare și investiții avem: investiții directe (se referă la construcția clădirilor, achiziționarea utilajelor necesarea noului obiectiv), investiții colaterale (se referă la asigurarea utilităților necesare obiectivului de investiții (rețele de canalizare, de energie electrică etc.)), investiții conexe – se referă la lucrări efectuate pentru asigurarea materiilor prime și a combustibilului sau unele lucrări pregătitoare cum ar fi: consolidarea terenurilor, lucrări de protecție împotriva inundațiilor.

3.3 Elementele financiare ale investițieiPentru evaluarea investiției este necesar a se lua în considerare atât unele elemente de

natură economică cât și unele elemente de natură financiară.Primul element este dat de Cheltuielile de investiție – ele reprezintă totalitatea

cheltuielilor materiale și cu forța de muncă, efectuate în vederea realizării obiectivului de investiție.

Cheltuielile de investiție pot fi grupate în:a) Cheltuieli care se materializează în obiectivul de investiție (materiile, dotările,

utilajele etc.) și manopera aferentă acestora.b) Cheltuieli care nu se materializează. Ele sunt necesare pentru realizarea obiectivului

de investiție, măresc valoarea investiției, dar nu le regăsim într-o anume formă. Aceste cheltuieli se referă la cheltuieli cu proiectarea, cheltuieli cu exploatări și prospecțiuni geologice, cheltuieli cu pregătirea personalului ce va lucra la noul obiectiv de investiție.

Totalitatea cheltuielilor pentru realizarea unei investiții sunt evaluate în cadrul documentației tehnico-economice numită proiect de execuție, iar documentul în care sunt acumulate toate cheltuielile se numește devizul general al investiției.

Al doilea element – Durata de viață a investiției – reprezintă perioada de timp cât investiția va produce efecte din momentul punerii în funcțiune și până în momentul scoaterii din folosință a acesteia. Durata de viață a investiției în cele mai multe cazuri coincide cu durata normală de funcționare a activelor imobilizate obținute pe seama investiției.

Există mai multe accepțiuni privind durata de viață a investiției – în primul rând vorbim de durata de viață tehnică, adică perioada de timp cât investiția este funcțională din punct de vedere tehnic, adică lucrează la parametrii normali de randament.

Mai putem vorbi și de durata de viață contabilă. De obicei, coincide du durata normală de funcționare, dar în situația activelor scoase din funcțiune, incomplet amortizate, durata de viață este mai mică decât durata normală de funcționare.

Durata de viață juridică – reprezintă perioada de timp determinată din punct de vedere juridic (adică prevăzută în contracte sau convenții) și se referă la licențe de fabricație, drepturi de autor etc.

Profiturile sau câștigurile suplimentare obținute pe seama investiției. Se referă de obicei la câștigurile realizate în cazul investițiilor de dezvoltare sau modernizare a unor capacități de producție existente

Valoarea reziduală a investiției reprezintă valoarea care poate fi recuperată la sfârșitul duratei de viață a investiției prin valorificarea unor materii și materiale obținute în urma casării. Această noțiune de valoare reziduală o mai întâlnim și în cazul operațiunilor de leasing

4

unde exprimă valoarea la care va putea fi cumpărat un bun la expirarea contractului de leasing.

3.4 Criterii de opțiune a investițieiÎn luarea deciziei de investiție trebuie ținut seama de 2 aspecte: capitalul necesar

realizării investiției și efectele pe care le produce investiția în timp și modul de recuperarea a exportului investițional.

Pentru realizarea oricărei investiții specialiștii elaborează două sau mai multe variante de proiecte investiționale. Pentru ca investitorul să aleagă varianta optimă de investiție va trebui să apeleze la anumite criterii de opțiune a investițiilor.

Aceste criterii sunt grupate în:a) Criterii simple de opțiune a investițiilorb) Criterii bazate pe actualizarea – se numesc simple deoarece se referă la realizarea în general a unor investiții de

înlocuire a unor utilaje aflate în dotare cu altele noi. a1) Criteriul Costului - Acest criteriu se aplică în 2 variante. Prima variantă de investiție

se referă la înlocuirea unui utilaj cu unul nou, fără a se modifica volumul producției.Pentru a departaja 2 proiecte de investiție se determină economia la costuri (Ec) astfel:

Ec= (C1+ I

Dn) - (C0+VrDr )

C1 – cheltuieli anuale si totale cu întreținerea și exploatarea noului utilaj.C0 – cheltuieli anuale si totale cu întreținerea și exploatarea vechiului utilaj.I – valoarea investiției (valoarea utilajului nou).Dn – durata normală de funcționare.Vr – valoarea rămasă.Dr – durata rămasă.

IDn

−valoareaamortiz ă rii pe an

Pe baza acestui indicator Ec se poate determina randamentul proiectului de investiție (Rp).

Rp= Ec

I −Vr∗100

Se va alege varianta de proiect care asigura o rata de randament egala sau mai mare decât rata de randament preconizata de investitor.

A doua varianta a criteriului costului este înlocuirea unui utilaj vechi cu unul nou, iar prin aceasta se realizează o creștere a volumului producției. Pentru a compara doua proiecte de investiție se determina costul unitar al produselor obținute cu noul utilaj si costul unitar al produselor obținute cu vechiul utilaj.

c0 – costul producției obținute cu vechiul utilaj.c1 – costul producției obținute cu noul utilaj.

c1=C 1+ I

Dn+Pr

Q 1

5

Pr – o marja de profit sau profit separat.

Pr= Rp∗I100

Q1 – producția fizica anuala obținuta cu noul utilajSe va accepta proiectul de investiție (înlocuirea utilajului vechi cu cel nou) daca c0>c1.a2) Criteriul duratei de recuperare a investiției (termenul de recuperare).Durata de recuperare a investiției (DR sau Tr) reprezintă perioada de timp in care se

realizează recuperarea efortului investițional. Aceasta recuperare se realizează pe seama cash-flow-urilor anuale generate in urma punerii in funcțiune a investiției. Not: Cash-flow (CF).

Investiția: CF1 CF2 CF3 CFn

ani 1 2 3 n

Dn (durata de viața)

CF=A+Pr, dar ∑A=I → ∑CFa > IA- amortisment.CF-ul este format din fluxurile anuale de amortisment si profit.Durata de recuperare > durata de funcționare, DR < Dnf. Valoarea investiei se

recupereaza be baza amorstismetelor anuale. Pentru a departaja 2 sau mai multe variante de proiect utilizind criteriul de recuperare se

va opta pentru varianta care are cea mai mica durata de recuperare. Pot aparea 2 situatii:1) Cind evolutia CF-urilor anuale este uniforma pe tot parcursul duratei de viata a

investitiei:CF1=CF2=CF3=......=CFn

Dr = I

CFaCFa – valoarea CF-ului anual2) Cind evolutia CF-urilor anuale este neuniforma:CF1≠CF2≠CF3≠.....≠CFnDeci pentru determinarea duratei de recuperare se va folosi urmatorul algoritm:

In anul 1 din valoarea totala a investiției se scade CF-ul aferent anului intii si se obtine valoarea ramasa nerecuperata la sfirsitul anului intii, care va fi valoarea de recuperat la inceputul anului 2;

In anul 2 din valoare de recuperat la inceputul anului se scade CF-ul aferent anului 2 si se determina valoarea ramasa nerecuperata la sfirsitului anului 2, care va fi valoare de recuperat la inceputul anului 3;

Se continua calculele pina in anul in care valoarea ramasa nerecuperata va fi mai mica decit CF-ul anului urmator. In acest an Dr se determina astfel:

6

Dr= Vr(n−1)

CFn

a3) Criteriul ratei rentabilitatii contabile (Rrc)Exprima rentabilitatea proiectelor de investitie si se calculeaza in functie de profitul net

mediu sau CF-ul mediu generat de proiectul de investitie.

Rrc =Pret Net Mediu

I∗100; Prnm=∑i=1

k

Prn∗i

Dnsau

Rrc =CF mediu

I∗100; CF mediu=∑i=1

n

CFi

DnSe va opta pentru acea varianta de proiect care are cel mai mare nivel al ratei

rentabilitatii.

b - Criterii bazate pe actualizare.Se pune problema compararii efortului investitional (I) cu efectele produse in timp ca

urmare a folosirii investitiei (activelor obtinute) cu efectele (suma CF-urilor anuale) obtinute.Deoarece valoarea in timp a banilor se modifica (creste sau scade) pentru compararea

efortului investitional cu efectele obtinute trebuie procedat la aducerea acestora la acelasi moment de referinta. Acest lucru se poate realiza prin procedura de actualizare.

Actualizarea se poate face in 2 moduri:Prin compunere si Prin discontare

Sn= S0+S0*d=S0*(1+d )n → S0=Sn*1

(1+d )n

Operatiunea de actualizare o vom folosi in operatiunea de actualizare a CF-urilor generate de Investitie.

Exista 3 criterii bazate pe actualizare:b1) Criteriul valorii actualizate nete (VAN)b2) Criteriul ratei interne de randament (RIR)b3) Criteriul indecelui de profitabilitate (IPr)

b1) VAN – reprezinta valoarea obtinuta din compararea valorii totale a investitiei cu valoarea CF-urilor anuale actualizate:

VAN=∑i=1

n

CFi

(1+r )n

=I

r – rata de actualizare a investitiei.

7

Aceasta rata se determina de specialisti in functie de nivelul ratei dobinzii pe piata bancara, in functie de rata inflatiei, in functie de indicele costului capitalului pe piata.

In alegerea variantelor de proiect se va opta pentru acele variante care au VAN>0, iar dintre acestea se va alege varianta cu valoarea pozitiva cea mai mare.

b2) Pentru compararea proiectelor de investitie se poate alege o rata de actualizare care sa asigure recuperarea integrala a efortului investitional cunoscuta sub denumirea de rata interna de randament.

Avind in vedere ca recuperarea investitiei se realizeaza pe un numar mai mare de ani va trebui ca ratele de rentabilitate realizate pe parcursul acestor ani sa fie superioare ratei interne de randament pentru a asigura cistigurile preconizate de investitori. Aceasta RIR se determina in practica prin incercari succesive.

b3) Acest criteriu masoara rentabilitatea capitalului investit si se determina astfel:

Ip=∑i=1

n

CFi

(1+r )n

ISe vor accepta acele variante de proiect a caror indice are valoare supraunitara.3.5 Evaluarea proiectelor de investitie in conditii de incertitudine.In cazul proiectelor de investitie incertitudinea are semnificatie de risc, adica exista

riscul ca pe parcursul de viata a investitiei sa nu se poata realiza CF-urile anuale previzionate. Pentru evaluarea proiectelor in conditii de incertitudine se vor parcurge 3 etape:

Evaluarea fluxurilor de incasari in trei ipoteze. O ipoteza pesimista, una medie si alta optimista.

a) Ipoteza optimista va reprezenta perioada de timp in care s-au obtinut rezultatele nefavorabile.

b) Ipoteza optimista va reprezenta perioada de timp in care s-au obtinut cele mai favorabile rezultate.

c) Ipoteza medie este undeva intre cele 2 si in practica este agreata de catre investitori.

Determinarea si atribuirea coeficientilor de porbabilitate pentru fiecare ipoteza.

Evaluarea fluxurilor de incasari tinind seama de coeficientii de probabilitate in functie de care se va realiza fiecare ipoteza.Pentru evaluarea fluxurilor de incasari se calculeaza idicatorul Speranta Matematica

(Sm):

Sm=∑i=1

n

CFi∗Pi

i – reprezinta cele 3 ipotezeCFi – cash-flow-ul aferent ipotezei iPi – coeficientul aferent ipotezei i

8

Pentru a departaja 2 variante de proiect vom alege varianta ce are cea mai mare valoare a Sperantei Matematice. In situatia in care 2 variante de proiect au aceeasi valoarea a Sm pentru departajare se va apela la reprezentarea grafica a evolutiei CF-urilor.

Se va alege Proiect 2, deoarece prezinta un risc mai scazut.Un alt indicator utilizat in aprecierea riscului investitiilor il reprezinta Ecartul tip.

Aprecierea riscului investitieicu ajutorul ecartului tip se face prin calculul distributiei (σ):

σ= √∑i=1

n

(CFi−CF mediu)2∗Pi

CF mediu=Sm – se calculeaza dupa ceeasi formula. In compararea a 2 variante de proiect se va alege varianta ce are valoarea cea mai mica a Ecartului tip. Daca 2 variante de proiect reprezinta valori identice ale Ecartului tip, pentru departajare se va apela la calculul coeficientului de variatie (KV):

KV=σ

CF mediuSe va alege varianta de proiect care are valoare KV ce mai mice. In acest fel s-au

analizat evaluare proiectelor in conditii de risc.

3.6 Sursele de finantare a investitiilor.O problema aparte in cadrul deciziei de investitie o reprezinta gasirea surselor de

finantare a investitiilor. In teoria financiara sursele de finantare a investitiilor sunt impartite in 2 feluri:

1. Endogene ( din interiorul intreprinderii).2. Exogene ( din exteriorul intreprinderii).

Sursele Endogene sunt reprezentate de urmatoarele: amortismentul, profitul, alte surse si alte sume.

Amortismentul - reprezinta cea mai sigura sursa la indemina intreprinzatorului si poate fi utilizata atit pentru inlocuirea activelor imobilizate uzate cit si pentru noi achizitii de active, in scopul dezvoltarii activitatii.

Profitul – in principal se utilizeaza pentru finantarea invetitiilor profitul net; scopul profitului este pentru dezvoltarea activitatii intreprinderii.

Utilizarea amortismentului si a profitului in procesul de finantarea a investitiilor formeza continutul procesului de autofinantarea.

Alte surse – sunt reprezentate de:a) Sume incasate din valorificarea materialelor recuperate in urma casarii activelor

scoase din folosinta.b) Sume incasate din vinzarea unor active.Alte sume – sunt reprezentate de sumele incasate de la societatile de asigurari cu titlu

de despagubiri in situatia in care unele active imobilizate au fost distruse ca urmare a unor calamitati naturale.

9

Sursele exogene – acestea sunt: majorarea capitalului social prin aporturi in bani si in natura; credit obligatar; credit bancar; subventii bugetare si alocatii bugetare; fonduri provenite de la institutii internationale.

Capitol IVAmortizarea capitalului plasat in active imobilizate

4.1) Amortismentul si implicatiile lui financiare.

La nivelul intreprinderii activele imobilizate reprezinta forma principala in care se materializeaza capitalul intreprinderii. Ca regula generala activele imobilizate intra in patrimoniului intreprinderii pe calea investitiilor. In teoria financiara activele imobilizate sunt caracterizate prin faptul ca participa la mai multe cicluri de exploatare si isi transmit in mod treptat o parte din valoarea lor asupra utilitatilor create. Aceasta inseamna că urmare atît a folosirii cit si a nefolosirii isi pierd o parte din valoare.

Aceasta pierdere treptata a insusirilor tehnico-economice ale activelor formeaza continutul uzurii. Uzura poate fi atit fizica cit si morala. Datorita faptului ca in acelasi timp are loc o pierdere de valoare, dar si un anumit grad de uzura asistam la o separare in timp a celor doua momente, cel al recuperarii valorii si cel al reproductiei activelor. Tocmai aceasta separare in timp formeaza continutul procesului de amortizare.

Amortizarea reprezinta procesul de recuperare treptata a unei parti din valoare activelor in timp ce Amortismentul reprezinta valoarea recuperata intr-un an ca urmare a amortizarii activelor, deci Amortismenul este expresia valorica a amortizarii.

La nivelul intreprinderii are un dublu rol si un dublu caracter. Dublul rol al amortismentului consta in aceea ca pe de-o parte este un element al costurilor de productie, iar pe de alta parte este o sursa de finantare a investitiilor.

4.2) Elementele sistemului de amortizare.

Amortizarea are mai multe componente. Ea poate fi constituita intr-un sistem in care componentele interfereaza intre ele. Dintre aceste componente amintim:

1. Sfera amortizarilor activelor imobilizate;2. Evaluarea si reevaluare activelor imobilizate;3. Stabilirea duratelor normate de functionare a activelor;4. Determinarea normelor de amortizare.

1. - Ca si regula sunt supuse amortizarii toate activele imobilizate amortizabile, din momentul intrarii in functiune a acestora si pina in momentul scoaterii din functiune ca urmare a vinzarii sau casarii. De la aceasta regula exista si exceptii:

a) Sint asimilate activelor imobilizate si ca atare se amortizeaza urmatoarele: Investitiile efectuate la mijloacele fizice luate cu chirie sau concesionate;

10

Capacitati de productie puse in functiune partial, dar pentru care nu s-au intocmit formele de inregistrare in contabilitate, adica nu s-a realizat receptia finala a acestora;

Investitii efectuate pentru amenajarea lacurilor, baltilor sau iazurilor care nu sunt rezultatele unei investitii;

Investitii efectuate pentru modernizarea unor active imobilizate cu scopul cresterii productivitatii acestora;

Investitii efectuate pentru descoperta in vederea valorificarii unor substante minerale utile.

b) Desi sint active imobilizate nu sunt supuse procesului de amortizare urmatoarele: Terenurile; Tablourile si operele de arta; Lacurile, baltile si iazurile ce nu sunt rezultatul unei investitii; Imobilizarile financiare si altele.

2. – Pentru a putea fi inregistrare in contabilitate, activele imobilizate trebuie prezentate intr-o forma baneasca adica sa fie evaluate. Operatia de evaluare a activelor imobilizate se face la diferite valori ale acestora:

La pretul de achizitie pentru bunurile cumparate cu titlu oneros; La cost de productie pentru activele obtinute din productie proprie; La pretul pietei pentru activele dobindite cu titlu gratuit; La valoarea reziduala pentru acele bunuri obtinute prin operatiuni de leasing; La valoarea ramasa actualizata pentru acele bunuri ce-au fost supuse reevaluarii.

Reevaluarea – Pe parcursul functionarii activelor imobilizate se poate intimpla ca valoarea acestora sa se modifice ca urmare a inflatiei, de aceea pentru cunoasterea reala a valorii unui activ se impune periodic efectuarea unei operatiuni de reevaluare a activelor. In urma acestei operatiuni de reevaluare se determina valoarea ramasa actualizata a activelor astfel:

Vra=Via∗DcDc+Dr

Vra – valoarea ramasa;Via – valoarea de intrare actualizata;Dc – durata consumata;Dr – durata ramasa.3. – Marimea amortismentului anual depinde nu numai de marimea valorii de

amortizat ci si de normele de amortizare care se calculeaza in functie de duratele normale de functionare a activelor.

Durata normala de functionare a activelor este perioada de timp fundamentata din punct de vedere tehnic si economic din momentul intrarii in folosinta a activelor si pina in momentul scoaterii din functiune.

Duratele normale de functionare a activelor sint stabilite intr-o anexa la legea amortizarii sau printr-o hotarire de guvern.

11

4. – Determinarea normelor de amortizare.Prin norma de amortizare intelegem marimea procentuala care exprima intensitatea cu

care se amortizeaza un activ in decurs de un an. Prin aplicarea normei de amortizare la valoarea de amortizat se obtine amortismentul anual.

In practica financiara exista doua metode de determinare a normelor de amortizare: Metoda normelor egale; Metoda normelor diferentiate in timp.

Metoda normelor egale este caracteristica sistemului proportional de amortizare – pe parcursul duratei de amortizare normele de amortizare sint egale, deci amortismentul este identic in fiecare an:

Aanual= ViDn

Na=Aanual

Vi∗100 % =

ViDnVi

∗100 % = 1

Dn∗100 %

Na – norma de amortizare.Observam ca marimea normei de amortizare este invers proportionala cu durata

normala de functionare.Metoda normelor diferentiate in timp – aceasta metoda pleaca de la ideea ca pe

parcursul duratei de amortizare a activelor, normele de amortizare pot creste sau scadea dupa cum se modifica randamentul activelor imobilizate (ca urmare a uzurii).

Conform acestei metode avem doua modalitati de amortizare:o Norma de amortizare progresiva;o Norma de amortizare regresiva.

Norma de amortizare progresiva inseamna ca norma de amortizare va fi mai mica la inceput si va creste pe parcursul duratei de amortizare:

Nk=k

∑ n∗100 %

k – anul pentru care se calculeaza amortismentul; ∑ k - reprezinta suma anilor din cadrul normelor de amortizare.

∑ n=n(n+1)

2Acest sistem se poate aplica in cazul activelor care au durate mai mari de functionare

adica nu sunt asa de expuse uzurii (ex. Cladirile).

12

Norma de amortizare regresiva inseamna ca valoare amortismentului este mai mare la inceputul duratei de amortizare si scade pe masura inaintarii in timp.

Nk= Dn−(k−1)

∑ n∗100 %

Dn – durata normata.Acest sistem se aplica utilajelor supuse uzurii si in special celor supuse uzurii morale.

4.3) Sisteme de amortizare utilizate conform legislatiei Romaniei.

Se aplica 3 sisteme:♦ Sistemul liniar (proportional)♦ Sistemul degresiv♦ Sistemul accelerat

Sistemul liniar corespunde sistemului normelor egale. In cadrul sistemului liniar programarea amortismentului anual se face tinind seama atit de existentul de active la inceputul anului cit si de intrarile si iesirile in timpului anului. Amortismentul anual total se determina astfel:

Aan=A0+Ai-Ae

A0 – amortismentul aferent activelor la sold la inceput de an;Ai – amortismentul aferent intrarilor;Ae – amortismentul aferent iesirilor.

A0= Vi0*na

A0 – amortisment pe an.

Atr=Ao4

Atr – amortisment pe trimestru.Pentru calculul Ai si Ae baza de calcul a amortismentului va fi o valoare medie repectiv

valoarea medie a intrarilor si iesiriolor:

Ai= Vimed*na

Vimed= Vi∗f12

f – numarul lunilor intregi de functionare ramase pina la sfirsitul anului.In situatia activelor care intra in patrimoniu in cursul anului amortismentul se

calculeaza incepind cu data de 1 a lunii urmatoare celei in care are loc intrarea.

13

Ae= Vemed*na

Vemed= Vi∗nf

12

nf – numarul lunilor intregi de nefunctionare care se calculeaza incepind cu data de 1 a lunii urmatoare celei in care are loc iesirea.

Sistemul degresiv se aplica ca si o combinatie intre sistemul liniar si regresiv. Se aplica in doua variante:

Fara influenta uzurii morale; Cu influenta uzurii morale.

In primul caz norma de amortizare dregresiva se determina astfel:

nd=ne*k

ne – norma de amortizare liniara;

k¿ {1,5 pentru Dnapartine [2 ;5]2 pentru Dnapartine ¿2,5 pentru Dn>10 ani

In primul an nd se aplica la Vi si se determina amortismentul aferent anului 1. In anul 2 si urmatorii nd se aplica la valoarea ramasa. Se continua calculele pina in anul in care amortismentul calculat cu nd este mai mic de cit amortismentul calculat prin metoda liniara. Din acel an vom calcula amortismentul in regim liniar.

In al doilea caz, norma degresiva este aceeasi. Intr-o anexa la legea amortizarii (vezi extras anexa la Culegerea de probleme) este stabilita durata de amortizare in sistem degresiv si in sistem liniar in conditiile in care durata totala de amortizare este mai mica decit durata normala de functionare datorita influentei uzurii morale.

Sistemul accelerat – in primul an se amortizeaza 50% din Vi a activului dupa care se aplica metoda liniara de amortizare. Norma de amortizare este cea liniara.

4.4) Particularitati ale amortizarii activelor ale caror durate de functionare se exprima atit in ani cit si in km sau ore de functionare.

Aceasta particularitate se aplica pentru categoria de mijloace de transport care poate fi exprimat in mii km parcursi sau pentru unele categorii de utilaje a caror durata se poate exrima in mii ore functionale.

Aanual= Via me d∗na∗Pa

100

14

Via med – valoare medie de intrare anuala a activelor;na – norma de amortizare exprimata in lei la 1000 km;Pa – parcursul normat pe un an exprimat in mii km.

Via med=Viex med+Vi med+Ve med

Pa=PnDn

na unica=Aanual

Pa SI: lei/km

Aefectiv=Pe*nu

Pentru cele care se pot exprima si in ore de functionare se va determina un normativ anual:

ON= Dn(ore)Dn(ani) Aanual=ON*na

na= Vi

ON (lei/ora)

Aefectiv=Nr de ore efective * ne

4.5) Particularitati ale finantarii reparatiilor capitale.

Deoarece pe parcursul utilizarii lor activele imobilizate se degradeaza ca urmare a uzurii lor se impune mentinerea acestora intr-o stare cit mai perfecta de functionare. In practica acest lucru se realizeaza prin organizarea unui sistem de intretinere si reparatii a activelor. In functie de anvergura cheltuielilor ce se fac cu reparatiile avem 3 categorii:

Revizii tehnice (Rt)Reparatii curente (Rc)Reparatii capitale (Rk)

Cheltuielile cu Rt si Rc sint cheltuieli de valori mai mici si ele se reflecta in cheltuielile activitatii de exploatare. Finantarea acestor cheltuieli se face pe seama fondului de rulment. Cheltuielile cu Rk fiind cheltuieli de o anvergura mai mare si avind o pondere semnificativa, pentru a nu influenta in mod semnificativ rezultatul exercitiului curent se vor repartiza pe mai multe exercitii financiare. Deoarece ca rezultat al efectuarii Rk se mareste durata de viata a activelor va trebui sa modificam valoarea de intrare a activelor, adica sa facem o reevaluare a acestora. In functie de valoarea noua obtinuta, ca urmare a reevaluarii activelor, se impune sa calculam si o norma de amortizare globala care va tine seama de valoarea Rk.

VGA= Vi+RkDn∗Vi

∗100 %

Finantarea Rk, deoarece presupune un necesar mai mare de capital, se poate face si pe seama unor credite bancare pe termen mediu sau lung.

15

Capitol VPlasamente de capital pe termen scurt

5.1) Continutul si structura activelor circulante.

Activele circulante pot fi structurate in 3 grupe:I. Valori de exploatare

II. Valori realizabile pe termen scurtIII. Lichiditati sau disponibilitati banestiValorile de exploatare sunt formate in majoritatea lor din strocuri si au legatura cu

activitatea de exploatare.Valorile realiazabile pe termen scurt sint mai usor transformabile in lichiditati decit

valorile de exploatare si sint formate din creante si titluri de plasament.Lichiditatile sau disponibilitatile banesti sint reprezentate de disponibilitatile banesti

fie in trezoreria intreprinderii fie in conturile deschise la banci.Activele circulante pot fi clasificate astfel:

a) In functie de fazele ciclului de exploatare: Active circulante in faza de aprovizionare; Active circulante in faza productiei; Active circulante in faza comercializarii.

b) Dupa forma lor de exprimare: Active circulante exprimate in forma materiala; Active circulante exprimate in forma baneasca.

c) Dupa sursa de finantare: Active finantate din surse proprii si asimilate; Active finantate din surse imprumutate.

5.2) Gestiunea stocurilor5.2.1) Gestiunea stocurilor de materii prime si materiale.Deoarece in circuitul lor activele circulante indeplinesc mai multe functii se impune si

constituirea de stocuri. In legatura cu aceste functiuni se constituie urmatoarele categorii de stocuri:

Pentru a asigura continuitatea in activitatea intreprinderii, pe perioada dintre 2 aprovizionari consecutive, se impune a se constitui stocuri curente (Sc);

Pentru actualele disfunctionalitati, care pot aparea in procesul de aprovizionare (in relatia cu furnizorii), se impune constituirea unui stoc de siguranta, adica a unei rezerve (Ssg);

Pentru unele materii si materiale, care inainte de a fi introduse in fabricatie necesita o conditionare prealabila, se impune constituirea unui stoc de conditionare (Scd);

16

Pentru unele materii si materiale care se depoziteaza la un sediu central si se dau in consum la unitati dispersate teritorial se impune constituirea unui stoc pentru transporturi interne (Sti);

Pentru unele materii si materiale care pe timpul anotimpului friguros nu pot fi exploatate sau transportate se impune constituirea unui stoc de iarna (Si);

Totalitatea acestor stocuri, care trebuie constituite pentru un anumit material, formeaza stocul maxim (Smax):

Smax=Sc+Ssg+Scd+Sti+SiObligatoriu de constituit este stocul minim, care se compune din stocul curent si cel de

siguranta: Smin=Sc+Ssg

Dimensionarea stocului maximIn dimensionarea stocului maxim se impune determinarea marimii fiecarui stoc:

Sc=NT

∗tc

N – necesarul fizic de aprovizionat;T – durata in zile a anului;tc – intervalul necesar constituirii stocului curent: tc = min[tc0 med; tcr1]tcr1 – reprezinta intervalul prevazut in contractele incheiate cu furnizorii in anul curent;tc0 med – intervalul efectiv realizat in anul precedent care se determina astfel:

tc0 med= ∑ qio∗ti 0

∑ qi0

qi0 – reprezinta cantitatile aprovizionate din materialul i din anul precedent;ti0 – intervalul dintre 2 aprovizionari consecutive cu materialul i.

Ssg= NT

∗tsg

tsg – intervalul necesar constituirii stocului de siguranta;

tsg=12∗tc

Scd= NT

∗tcd

tcd – perioada de timp necesara conditionarii unui material. Aceasta perioada este stabilita in tehnologiile de fabricatie;

Sti= NT

∗ti

ti – durata timpului friguros.

5.2.2) Determinarea necesarului de capital pentru finantarea stocurilor de materii prime si materiale (nevoia de fond de rulment).

FR-NFR=TN

17

FR – Fond de rulment;NFR – Necesarul de fond de rulment;TN – Trezoreira neta.Intr-o intreprindere mai ales in cele ce desfasoara activitati cu caracter productiv vom

intalni o multitudine de materii prime si materiale. Acestea pot fi grupate astfel: Materii prime si Materiale nominalizate, adica acele care au o pondere insemnata

in produsele finite obtinute si al caror consum poate fi determinat pe seama unor norme de consum specific.

Materii prime si Materiale nenominalizate sau (diverse) care sunt utilizate pentru obtinerea produselor finite, dar se regasec in acestea intr-o proportie mica sau nu se regasesc deloc.

Evaluarea stocului maxim se va face numai pentru materialele nominalizate, iar necesarul de capital pentru acestea se determina astfel:

NFRMN= NT

∗p∗( 12

tc+tsg+tcd+ tti+ti)

NFRMN – necesarul de fond de rulment pentru materialele nominalizate.p – pretul de livrare sau de aprovizionare de la furnizor.

Se observa ca stocul curent se finanteaza doar in proportie de 50%.Smax

Ssg NFR (1/2)

t1 t2 t3 t4 tn

t1...tn – datele la care ne aprovizionam de la furnizori

Acest necesar se va insuma pentru toate materialele care sunt nominalizate obtinand necesarul total pentru finantarea stocurilor de materii nominalizate.

NFRdiverse= ∑ Ndiv

∑ Nnom∗∑ NFRmn

∑ Ndiv - suma mat. de aprovizionare diverse.Necesarul total pentru finantarea tuturor stocurilor (atit nominalizate cit si diverse) se

determina astfel:

NFRtotal= ∑i=1

n

NFRmni+NFRdiv

5.2.3) Evaluarea necesarului de capital pentru finantarea produselor finite.

Produsele finite dupa ce au fost obtinute trec in sfera comercializarii. Inainte de a fi livrate clientilor acestea vor trebui stocate in vederea ambalarii si formarii unor loturi

18

comerciale conform intelegerii cu clientii. Necesarul de capital pentru finantarea produselor finite se determina astfel:

NFRPF= ∑i=1

n

Qci

T∗DTi

Qci – valoarea productiei anuale evaluata la pretul de cost pentru produsul finit i;DTi – durata totala de stationare a produselor finite in magazie.DTi=(Dmax-D)+dr+ds+dm+df+da+dt+deDmax – durata de fabricatie cea mai mare a unui produs;D – durata ciclului de fabricatie;dr – durata receptiei in magazie;ds – durata de sortare;dm – durata de maturare;df - durata de formare a loturilor pentru expediere;da – durata etichetarii si ambalarii;dt – durata incarcarii in mijloacele de transport;de – durata intocmirii documentelor de expeditie.

5.2.4) Gestiunea valorilor realizabile pe termen scurt.

Valorile realizabile pe termen scurt cuprind creantele intreprinderii si titluri de plasament (investitii financiare pe termen scurt).

Plasarea capitalului intreprinderii in creante trebuie sa urmareasca in primul rind ca vinzarile sa fie utilizate cit mai profitabil. Creantele iau nastere ca urmare a operatiunilor de vinzare a bunurilor lucrarilor sau serviciilor prestate. Ca urmare a vinzarii si incasarii dupa trecerea unei perioade de timp ia nastere una din formele creditului comercial cunoscuta sub forma creditului comercial cunoscuta sub forma de credit-client.

Creditul comercial apare ca urmare a relatiilor existente intre participanti pe piata (furnizori, respectiv cumparatori) si spre deosebire de creditul bancar se realizeaza fara interventia unui intermediar (institutii financiar-bancare) si nu este purtator de dobinda.

Acordarea acestor facilitati, adica a platii creantelor la o anumita scadenta, presupune o gestiune riguroasa a creantelor. In acest scop la nivelul fiecarii entitati economice in cadrul compartimentului financiar exista un departament de urmarire a creantelor. Printre sarcinile acestiu departament o regasim si pe aceea legata de evaluarea bonitatii clientilor.

Definitie: Bonitatea unui client – capacitatea unui client de a face fata datoriilor.In situatia in care un client nu-si poate onora datoriile exista riscul de faliment. In

scopul evaluarii riscului de faliment, in practica financiara sunt cunoscute 2 metode:1) Metoda ABC.

Aceasta consta in gruparea clientilor astfel:A – va cuprinde 10% din numarul clientilor, dar care detin 60% din totalul creantelor;B – 30% din numarul clientilor care detin 30% din totalul creantelor;

19

C – 60% din totalul clientilor care detin 10% din totalul creantelor.Ulterior se determina valoarea medie a incasarilor pe fiecare categorie de clienti si se

urmaresc abaterile de la media incasarilor. In situatia clientilor care prezinta abateri semnificative se vor lua masuri fie de urgentare a termenilor de incasare fie de diminuare a cantitatilor vindute.

2) Metoda scorurilor.Pentru evaluarea riscului de faliment se calculeaza o functie scor, care ea in considerare

mai multi indicatori prinvind activitatea intreprinderii. Fiecarui indicator i se atribuie un coeficient de importanta si prin insumarea produsului dintre valoarea indicatorului si coeficientul de importanta atribuit se determina functia scor.

Exista mai multe modele de functii scor, dintre care prezentam modelul Althman:z = 3,3x1+1,0x2+0,6x3+1,4x4+1,2x5

x1 = RcAt ; x2 =

CAAt ; x3 =

CapitalizarebursieraTotal imprumut ; x4 =

Profitul reinvestitAt ; x5 =

AcirculanteAimobilizate

Rc – rezultatul curent; At – activul total;Daca z < -0,25 → situatie defavorabila;Daca -0,25 ≤ z ≥ 0,125 → situatie de incertitudine;Daca z > 0,125 → situatie favorabila.Titlurile de plasament sunt reprezentate de actiuni si obligatiuni procurate de pe piata

financiara. Mai sunt cunoscute si sub denumirea de investitii financiarea pe termen scurt.Scopul realizarii acestui tip de plasamente este acela de a obtine un cistig si trebuie sa

urmarim respectarea a doua conditii de baza:a) Gradul de eficienta a acestei investitii sa fie cel putin la nivelul rentabilitatii

obtinute in activitatea de baza;b) Sa asigure realizarea unui grad ridicat de lichiditate adica titlurile procurate de pe

piata sa fie tranzactionabile.Pentru aprecierea acestor investitii se foloseste un set de indicatori, care apreciaza atit

rentabilitatea cit si riscul atit pentru un singur titlu cit si pentru intregul portofoliu detinut:1. Rentabilitatea titlului i la un moment dat t (rti):

rti=(Dit+(Cit-Ci(t-1))/Ci(t-1))*100%Dit – Dividendul incasat pentru titlul i; Cit – Cursul titlului i la momentul t;Ci(t-1) – Cursul titlului i la momentul t-1.

2. Rentabilitatea portofoliului la un anumit moment dat t (rpt):

rpt= ∑i=1

n

x i*rit

xi – ponderea titlului i in totalul portofoliului;rit – ponderea titlului i la momentul t.Ponderea unei actiuni se va determina raportind valoarea actiunilor detinute de un anumit tip la valoarea totala a intregului portofoliu.

3. Riscul unui titlu la un moment dat t:σ=√¿¿¿;

20

Rimed – rentabilitatea medie a titlului i;ri – coeficient de probabilitate.

Rimed=∑i=1

n

rit

n

;

4. Riscul portofoliului:σ p=√∑ xi2∗σi2

5.2.5) Aprecierea modului de utilizare a activelor circulante.

Urmarirea folosirii eficiente a activelor circulante are drept scop urmarirea posibilitatilor de crestere a profitului intreprinderii si eliberarea unor resurse financiare care sunt incorporate in aceste active si drept urmare genereaza o serie de costuri in general legate de procurarea acestora.

Pentru aprecierea eficientei utilizarii activelor circulante se folosesc doi indicatori: Viteza de rotatie a activelor circulante calculata sub forma unui coeficient

al vitezei de rotatie:

kv = CAAc

Durata completa a unei rotatii:

D=Tkv

Se considera aspect favorabil atunci cind se constata o scadere a duratei in zile.

5.2.6) Sursele de finantare ale activelor circulante.

Fondul de rulment – reprezinta principala sursa interna de finantare a activelor circulante;

Pasivele stabile – acestea sint reprezentate de sumele banesti pe care intreprinderea le are la dispozitie ca urmare a platilor efectuate cu intirziere catre anumiti creditori;

Creditele bancare pe termen scurt.In practica sunt cunoscute ca credite pentru nevoi curente sau asa zise credite de

trezorerie.

Particularitati ale gestiunii trezoreriei intreprinderii

La nivelul intreprinderii diferitele circuite financiare care se realizeaza dau nastere unor fluxuri banesti. Aceste fluxuri banesti sunt fie fluxuri de intrare, fie de iesire.

Fluxurile banesti de intrare – se refera la incasari de la clienti reprezentind contravaloarea bunurilor, a lucrarilor sau a serviciilor prestate; sume primite de la banci sub

21

forma de imprumuturi; incasari prin donatii in numerar; incasari din dividende aferente participatiilor detinute la alte entitati; alte incasari.

Fluxurile banesti de iesire – se concretizeaza in majoritatea situatiilor in platile efectuate in numerar sau prin virament, catre alte entitati se refera la: plata furnizorilor; plata salariilor; plata dividendelor catre actionari; plata ratelor si a dobinzilor aferente creditelor contractate; plata impozitelor, taxelor si contributiilor catre buget si alte institutii financiare ale statului si alte plati.

Pentru o gestiune riguroasa a trezoreriei se impune cunoasterea evolutiei acestor fluxuri fiind necesara previzionarea evolutiei lor pe anumite perioade de timp. Principalul instrument utilizat in previziunea trezoreriei este bugetul de trezorerie.

In cuprinsul bugetului de trezorerie regasim atit incasarile cit si platile conform tipologiei acestora prezentata anterior. Bugetul se elaboreaza pe un an cu defalcare pe trimestre si pe luni, iar pentru urmarirea detaliata a evolutiei banesti se elaboreaza asa numitele planuri zilnice ale trezoreriei. Din compararea totalului incasarilor cu totalul platilor se determina incasarile nete din trezorerie. Daca la soldul de la inceputul fiecarei luni se adauga incasarile nete din cursul lunii se determina soldul trezoreriei la sfirsitul lunii.

Soldul de la sfirsitul lunii poate reprezenta un surplus de lichiditati si in aceasta situatie vorbim despre un excedent de trezorerie. Daca la sfirsitul lunii avem un minus de lichiditati vom vorbi despre un deficit de trezorerie. Odata elaborat bugetul de trezorerie principala sarcina a trezorieriului intreprinderii este de a urmari evolutia exdentelor sau a deficitelor de trezorerie.

In situatia excedentelor se pune problema fructificarii acestora in scopul obtinerii unor cistiguri. Fructificarea se realizeaza prin efectuarea de plasamente de trezorerie.

Plasamentele de trezorerie pot fi:a) Plasamente pe piata monetara si financiar-bancara:

Depozite la termen la banci; Cumpararea de titluri garantate de stat; Bonuri de tezaur emise de Banca Nationala.

b) Plasamente pe piata valorilor mobiliare care constau in cumpararea de actiuni sau obligatiuni. Aceste plasamente aferente excedentelor de trezorerie trebuie sa indeplineasca simultan urmatoarele conditii:

Sa fie cit mai sigure; Sa aiba un nivel al rentabilitatii superior ratei intreprinderii in activitatea de

baza; Sa fie cit mai usor transformabile in lichiditati.

Daca se constata existenta unor deficite de trezorerie se pune problema acoperirii acestora. Acoperirea deficitelor de trezorerie se face apelind la creditele de trezorerie. Aceste credite sunt credite pe termen scurt. In practica bancara este consacrata denumirea de credite pentru nevoi curente.

22