finantele firmei

51
I. CONTINUTUL FINANTELOR FIRMEI Firma moderna îsi desfasoara activitatea întrun spatiu financiar care îi ofera instrumente si posibilitati de actiune specifice, dar care o supune unor constrângeri deosebite. Se poate defini obiectul gestiunii financiare sau al finantelor firmei prin raportarea la oportunitatile si constrângerile determinate de mediul financiar. Aceasta abordare a finantelor firmei permite sublinierea unei orientari care va reiesi din aceasta lucrare, aceea de a pune în evidenta influenta pe care o exercita asupra propriei activitati financiare, contextul intern si extern propriu fiecarei firme. Continutul si conditiile problemelor financiare la care trebuie sa faca fata firma, precum si solutiile care pot fi gasite, sunt legate în mod evident de caracteristicile mediului sau financiar, precum si de propriile sale caracteristici. Finantele firmei vor trebui adaptate sau cel putin nuantate în functie de situatiile în care se.aplica. Astfel, problemele puse finantelor firmei apar extrem de diferentiate, dupa cum este vorba, de exemplu: - de tratarea problemelor unei microîntreprinderi dintr-o tara în curs de dezvoltare, aproape lipsita de orice suprastructura financiara; - de problemele de finantare a unei firme multinationale, care are acces la pietele internationale de capital; - de problemele de investitii ale unei firme industriale mijlocii aflata pe o piata bogata în lichiditati si în institutii care o pot finanta. 1.1 Obiectul finantelor firmei La o prima analiza, spatiul financiar în care isi desfasoara activitatea firmele constituie un ansamblu de procese legate de crearea, conservarea si circulatia banilor si a altor active financiare. Cu toate acestea, banii si celelalte active financiare nu constituie decât una din formele de manifestare ale

Upload: sim0nik89

Post on 27-Jun-2015

498 views

Category:

Documents


4 download

TRANSCRIPT

Page 1: finantele firmei

I. CONTINUTUL FINANTELOR FIRMEI

Firma moderna îsi desfasoara activitatea întrun spatiu financiar care îi ofera instrumente si posibilitati de actiune specifice, dar care o supune unor constrângeri deosebite. Se poate defini obiectul gestiunii financiare sau al finantelor firmei prin raportarea la oportunitatile si constrângerile determinate de mediul financiar.Aceasta abordare a finantelor firmei permite sublinierea unei orientari care va reiesi din aceasta lucrare, aceea de a pune în evidenta influenta pe care o exercita asupra propriei activitati financiare, contextul intern si extern propriu fiecarei firme.Continutul si conditiile problemelor financiare la care trebuie sa faca fata firma, precum si solutiile care pot fi gasite, sunt legate în mod evident de caracteristicile mediului sau financiar, precum si de propriile sale caracteristici.Finantele firmei vor trebui adaptate sau cel putin nuantate în functie de situatiile încare se.aplica.Astfel, problemele puse finantelor firmei apar extrem de diferentiate, dupa cum este vorba, de exemplu:- de tratarea problemelor unei microîntreprinderi dintr-o tara în curs de dezvoltare, aproape lipsita de orice suprastructura financiara;- de problemele de finantare a unei firme multinationale, care are acces la pietele internationale de capital;- de problemele de investitii ale unei firme industriale mijlocii aflata pe o piata bogata în lichiditati si în institutii care o pot finanta.

1.1 Obiectul finantelor firmeiLa o prima analiza, spatiul financiar în care isi desfasoara activitatea firmele constituie un ansamblu de procese legate de crearea, conservarea si circulatia banilor si a altor active financiare. Cu toate acestea, banii si celelalte active financiare nu constituie decât una din formele de manifestare ale sistemelor financiare complexe care pun în miscare, întrun plan mai amplu, cinci ansambluri de componente, clar definite.

1.2. Sarcinile finantelor firmeiAutoritatea si responsabilitatea la ultimul nivel (vârful piramidei) în firma revin actionarilor. Cum cei mai multi investitori cumpara actiuni la purtator în special pentru a-si mari averea si cum managerii firmei lucreaza pentru actionari, obiectivul managementului ar trebui sa fie maximizarea bogatiei proprietarilor.Directorii executivi ai companiilor, în general, fac declaratii care confirma acest obiectiv ca fiind obiectivul principal.Avutia actionarilor este direct afectata atât de cursul de piata al actiunilor pe care le detin cât si de dividendele primite. Cursul de piata al actiunilor reflecta, printre alte lucruri, asteptarile privind dividendele ce se vor primi în viitor.Deoarece pretul actiunilor firmei reflecta cele doua aspecte ale bogatiei actionarilor, obiectivul managementului este sa maximizeze valoarea actiunilorfirmei.

Page 2: finantele firmei

1.2.1. Maximizarea valorii firmeiChiar daca valoarea patrimoniului în prezent are o oarecare importanta, trebuie luate în considerare trei aspecte:1) Valoarea firmei este actualizata, adica echivalentul prezent al rezultatelor viitoare preconizate.2) În acest sens, valoarea nu este o marime „fixata" întro bogatie statica, ci o marime dinamica, inseparabila de procesul de valorificare a patrimoniului.Perceptiile legate de calitatea proiectelor desfasurate, de perspectivele lor viitoare în ceea ce priveste rezultatele, determina o reexaminare permanenta a valorii firmei. Asa se explica sensibilitatea evaluarii la informatiile noi care orienteaza anticiparile întrun sens favorabil sau defavorabil. Astfel, cursul unei actiuni la bursa creste în mod constant odata cu anuntarea unui fapt susceptibil sa amelioreze perspectivele firmei care a emis-o (descoperirea unui nou procedeu, succesul comercial al unui produs, obtinerea unei piete importante pe termen mediu...). Dar cursul poate fi si în scadere, în urma anuntarii unui eveniment care nu este în sensul celor anticipate (miscari sociale, litigii, dificultati tehnice, catastrofe).3) Evaluarea este sensibila la toate riscurile percepute ca susceptibile saafecteze nivelul si stabilitatea viitoare a rezultatelor preconizate. Aceste riscuri ar putea fi legate, fie de caracteristicile proprii firmei, fie de evolutiile mediului înconjurator. Perceperea unei agravari a riscului determina o depreciere a valorii firmei respective.

1.2.2. Mentinerea nivelului performantelor financiareGestiunea financiara trebuie sa vegheze asupra mentinerii performantelor firmei la un nivel satisfacator. Formularile teoretice ale finantelor firmei enunta chiar principiul maximizarii rezultatelor. Dar majoritatea formularilor vorbesc de cautarea unui nivel satisfacator al rezultatelor pe termen mediu si lung, ca sarcina a gestiunii financiare.

Cautarea unui anumit nivel al rezultatelor reflecta, pe de o parte, o constrângere majora suferita de firma si pe de alta, alegerea deliberata a proprietarilor si a conducatorilor sai.Firma foloseste resurse care implica un anumit cost. Ea trebuie sa-siplateasca diversii parteneri care furnizeaza aceste resurse, dobândind acesti banidin veniturile obtinute în activitatea sa. Gestiunea financiara trebuie deci saverifice, mai întâi, daca activitatea este destul de eficienta pentru a obtine veniturilecare sa permita plata furnizorilor de resurse si, daca va fi cazul, sa asigurerestituirea acestor resurse. Obtinerea de catre firma a unor rezultate defavorabilesau insuficiente va reflecta o risipire a resurselor, daunatoare, atât pentru firma, câtsi pentru furnizorii sai de fonduri si pentru economia nationala.

II. ANALIZA FINANCIARA

Analiza financiara este activitatea de diagnosticare a „starii de sanatatefinanciara" a firmei, la încheierea exercitiului contabil.În sens larg, analiza financiara este un instrument managerial care ajuta conducerea firmei sa înteleaga trecutul si prezentul în vederea fundamentarii viitoarelor obiective strategice

Page 3: finantele firmei

de mentinere si de dezvoltare a firmei, întrun mediu concurential. De asemenea, analiza financiara face obiectul preocuparilor externe ale unor parteneri economici si financiar-bancari interesati în realizarea unor actiuni de cooperare cu firma respectiva.Analiza financiara urmareste sa puna în evidenta punctele tari si slabe ale gestiunii financiare si sa ofere elemente de explicitare a cauzelor dificultatilor existente, dar si sa evalueze capacitatea firmei de a-si asigura finantarea dezvoltarii si de a satisface exigentele actionarilor sai cât si a celorlalte colectivitati interesate în buna sa functionare (creditori, consumatori, salariati etc).

Astfel, partenerii externi (bancile, detinatorii de titluri, furnizorii etc.) susceptibili de a fi afectati de riscul de faliment, sau de insolvabilitate, recurg adesea la studiul echilibrului financiar încercând sa detecteze principalele simptome ale disfunctionalitatilor, dat fiind ca dezechilibrele fragilizeaza stabilitatea firmei. Conducatorii firmei, precum si anumiti parteneri externi interesati de rezultatele viitoare ale acesteia (detinatorii de actiuni sau potentialii investitori), orienteaza analiza catre studiul performantelor, evolutia lor siperspectivele viitoare ale acestora.

Analiza echilibrului financiar al firmeiÎntro maniera generala, echilibrul evoca ideea de armonie între diferiteleelemente ale unui sistem, ceea ce în domeniul financiar se traduce prin armonizarearesurselor cu nevoile. Dar, resursele si utilizarile reflectate în bilant fiindvariatele "preteaza la diferite conceptii privind echilibrul. Astfel, notiunea deechilibru financiar va fi prezentata în functie de doua conceptii de elaborare abilantului: patrimoniala si functionala.Dezvoltarea conceptiei patrimoniale privind echilibrul financiar necesitaprezentarea unor aspecte referitoare la bilant si conceptul juridic al patrimoniului.

2.1. Bilantul si notiunea de patrimoniu

Sub aspect juridic, bilantul sintetizeaza starea patrimoniala, respectiv ansambluldrepturilor si angajamentelor patrimoniale existente la un moment dat.

Drepturile patrimoniale cuprind drepturile de proprietate si cele decreanta si confera titularilor o putere asupra bunurilor (drepturi de proprietate), sau posibilitatea obtinerii unor prestatii din partea altor persoane (drepturi de creanta).

Drepturile de proprietate se concretizeaza în posibilitatea utilizarii bunurilorîn scopul consumului, productiei, sau fructificarii acestuia pentru obtinerea unor venituri .În general, o firma detine anumite drepturi de proprietate asupra unui ansamblu variat de bunuri materiale cum sunt terenurile, cladirile, stocurile de marfuri, de materii prime, de produse finite, cât si nemateriale reprezentate de brevete, licente, marci de fabrica si alte elemente necorporale.

Drepturile de creanta, adica drepturi asupra tertilor, constau în angajamente contractate de anumiti parteneri, cum sunt clientii a caror termene de plata, convenite în avans, au o scadenta ulterioara livrarii bunurilor sau serviciilor, precum si debitorii firmei, în calitatea

Page 4: finantele firmei

lor de beneficiari ai unor împrumuturi, pentru angajamentele de rambursare în viitor a capitalului si costului aferent acestuia sub forma de dobânda. Drept urmare, conturile de imobilizari, clienti si debitori corespunzatoare drepturilor de proprietate si de creanta se vor regasi în activul bilantului.

Angajamentele patrimoniale corespunzatoare obligatiilor pe care firma trebuie sa le onoreze la o anumita scadenta, sunt înregistrate în pasivul bilantului.Capitalurile proprii exprima valoarea drepturilor pe care proprietarii le detin asupra firmei, cu toate ca angajamentele de remunerare si de rambursare luate de aceasta fata de proprietarii sai sunt, în general, nesigure. Astfel, proprietarii nu beneficiaza de nici o garantie ferma care sa le asigure recuperarea fondurilor investite si nici de o certitudine în ceea ce priveste data unei eventuale recuperari.În legatura cu remunerarea capitalurilor investite, exista riscul "de nedistribuire a dividendelor, în ipoteza în care rezultatele obtinute de firma vor fi slabe. În compensarea riscurilor care decurg din aceasta nedeterminare, proprietarii pot beneficia de trei avantaje majore si anume: dividende superioare, daca firma are o evolutie financiara favorabila si degaja rezultate bune la sfârsitul exercitiului contabil (remunerarea nefiind garantata în caz contrar), cresterea valorii capitalurilor proprii, deci a bogatiei pe care proprietarii o detin în firma (chiar daca nu poate fi avut în vedere un anumit termen pentru recuperarea sa) si dreptul de participare la deciziile majore din viata firmei (în special la cele referitoare la desemnarea conducerii acesteia).

II.2. Abordarea financiara a bilantului firmei

Analiza lichiditate-exigibilitate, numita în practica tarilor occidentaleanaliza patrimoniala, are meritul de a pune în evidenta riscul de insolvabilitate alfirmei. Acesta consta în incapacitatea firmei de a-si onora angajamentele asumatefata de terti.Analiza lichiditate-exigibilitate se sprijina, pe de o parte, pe conceptia patrimoniala a firmei, iar, pe de alta parte, pe criteriile de clasificare a posturilor bilantiere.În optica acestui tip de analiza, firma apare ca o entitate juridico-economica ce poseda un patrimoniu, inventariat în activul (bunuri, creante) si pasivul bilantului. Expresia cea mai simpla a valorii patrimoniale a unei firme la data încheierii exercitiului o reprezinta activul net contabil, respectiv capitalurile proprii, calculate ca diferenta între activul total (exclusiv elementele de activ fictiv) si datoriile totale contractate, sau prin adaugarea la capitalul social a rezultatelor sau rezervelor ce revin actionarilor.Numerosi analisti financiari, pornind de la abordarea juridica a bilantului, utilizeaza conceptul de situatie neta (SN), estimând contabil valoarea drepturilor ce le poseda proprietarii asupra firmei.

SN = ACTIV - DATORII TOTALE

Situatia neta pozitiva si crescatoare reflecta o gestiune economica sanatoasa.Aceasta crestere este consecinta reinvestirii unei parti din profitul net si a altor

Page 5: finantele firmei

elemente de acumulari (de exemplu reporturi din exercitiile precedente). Crestereasituatiei nete marcheaza, de fapt, atingerea obiectivului major al gestiunii financiare, si anume maximizarea valorii firmei, respectiv a valorii capitalurilor proprii.Valoarea negativa a situatiei nete evidentiaza o situatie prefalimentara.Aceasta este consecinta încheierii cu pierderi a exercitiilor anterioare. Suma acestor pierderi a consumat integral capitalurile proprii, iar partea neacoperita ramâne în sarcina creditorilor, ca rezultat al asumarii riscului de insolvabilitate al firmei .În aceasta situatie, datoriile totale contractate de firma au depasit valoarea activului real.

Datele necesare analizei financiare sunt preluate din bilantul financiar.Valoarea negativa a FRF reflecta absorbirea unei parti din resursele temporare pentru finantarea unor nevoi permanente, contrar principiului de finantare:nevoilor permanente li se aloca resurse permanente. Aceasta situatie genereaza undezechilibru financiar, care trebuie analizat în functie de specificul activitatiidesfasurate de firma respectiva. Dezechilibrul poate fi considerat o situatiepericuloasa, alarmanta în cazul firmelor cu activitate industriala, fiind o situatiepermisa firmelor cu activitate comerciala, pentru care datoriile fata de furnizorii demarfuri (fiind în volum mare si reînnoibile continuu) pot fi asimilate resurselorpermanente. Situatia firmelor industriale poate deveni critica, atât sub aspectulnevoii de rambursare a datoriilor pe termen scurt, care au finantat partialimobilizarile, înainte ca acestea sa intre în functiune, sau înainte de degajareasurplusului monetar din vânzari (corespunzator amortizarii imobilizarilorrespective), cât si sub aspectul costului ridicat de procurare al creditelor pe termenscurt renegociate în mod constant, uneori în conditii de dobânda, rambursare sigarantare mai putin avantajoase, în raport cu cele pe termen lung.

FR propriu = CAPITALURI PROPRII - IMOBILIZARI NETE

Rezultatul negativ al acestei relatii de calcul, denumit fond de rulment împrumutat, reflecta masura îndatorarii pe termen lung, pentru finantarea nevoilorpe termen scurt.

FR împrumutat = FRF - FR propriuPornind de la un anumit echilibru, care trebuie sa existe între nevoiletemporare si resursele temporare, bilantul patrimonial pune în evidenta un altindicator de echilibru financiar denumit nevoia de fond de rulment (NFR).

NEVOIA DE FOND DE RULMENT=NEVOI TEMPORARE-RESURSE TEMPORARE (exclusiv disponibilitatile) (exclusiv credite bancare term. s)

Daca nevoia de fond de rulment este pozitiva, ea semnifica un surplus de nevoi temporare, în raport cu resursele temporare posibile de mobilizat. Situatia în care nevoia de fond de rulment este pozitiva, poate fi considerata normala, numai daca este rezultatul unei politici de investitii privind cresterea nevoii de finantare a ciclului de exploatare. În caz contrar,

Page 6: finantele firmei

nevoia de fond de rulment poate evidentia un decalaj nefavorabil între lichiditatea stocurilor si creantelor, pe de o parte, si exigibilitatea datoriilor de exploatare, pe de alta parte, respectiv încetinirea încasarilor si urgentarea platilor.Daca nevoia de fond de rulment este negativa, ea semnifica un surplus de resurse temporare, în raport cu nevoile corespunzatoare de capitaluri circulante, sau necesitati temporare mai mici decât sursele temporare posibile de mobilizat.Asemenea situatie poate fi apreciata favorabil, daca este rezultatul accelerarii rotatiei activelor circulante si al angajarii de datorii cu scadente mai mari, adica sau urgentat încasarile si s-au relaxat platile. Acesta este un caz frecvent întâlnit la firmele cu activitate comerciala, datorita creditelor-furnizor mult mai mari decât creditele-clienti. În acest caz, nevoia de fond de rulment negativa constituie o sursa temporara, care nu trebuie finantata, ci dimpotriva, ea finanteaza fondul de rulment si trezoreria. În caz contrar, nevoia de fond de rulment negativa, evidentiaza o situatie nefavorabila, datorata unor întreruperi temporare în aprovizionarea si reînnoirea stocurilor, sau în activitatea de productie.

În cadrul analizei patrimoniale, diferenta dintre fondul de rulment financiarsi nevoia de fond de rulment reprezinta trezoreria neta (TN).Daca trezoreria neta este pozitiva (FRF > NFR), atunci excedentul de finantare, expresia cea mai concludenta a desfasurarii unei activitati eficiente, se va regasi sub forma disponibilitatilor banesti în conturi bancare si în casa. Aceasta situatie favorabila se „concretizeza întro îmbogatire a trezoreriei, întrucât firma dispune din abundenta de lichiditati care îi permit, atât rambursarea datoriilor financiare pe termen scurt, cât si efectuarea diverselor plasamente eficiente si în deplina siguranta pe piata monetara si/sau financiara. Se poate vorbi, în acest caz, chiar de o autonomie financiara pe termen scurt.

Trezoreria neta negativa (FRF < NFR) semnifica un dezechilibru financiar, la încheierea exercitiului contabil, un deficit monetar acoperit prin angajarea de noi credite pe termen scurt. Aceasta situatie evidentiaza dependenta firmei de resursele financiare externe. În acest caz, se urmareste obtinerea celui mai mic cost de procurare al noilor credite, prin negocierea mai multor surse de astfel de capital (credite de trezorerie, credite de scont etc).Din analiza evolutiei trezoreriei de la un exercitiu la altul, se desprinde un indicator cu o deosebita putere de sinteza denumit cash-flow.Cresterea trezoreriei nete, pe perioada exercitiului contabil analizat, reprezinta cash-flow-ul perioadei (CF), determinat conform relatiei:

CF = TN1 - TN0

în care : TN1 (TN0) = trezoreria neta la sfârsitul (începutul) exercitiului contabilDaca fluxul monetar net al exercitiului, respectiv cash-flow-ul perioadei, este pozitiv, acesta semnifica o crestere a capacitatii reale de finantare a investitiilor, în consecinta o îmbogatire a activului net real, o confirmare a majorarii valorii proprietatii. O valoare negativa a cash-flow-ului sugereaza o situatie inversa.Analiza lichiditate-exigibilitate joaca un rol important în diagnosticul financiar, prin faptul ca pune în evidenta, atât regulile vizând mentinerea echilibrului structurilor

Page 7: finantele firmei

financiare ale unei firme, cât si riscul de insolvabilitate cu care se pot confrunta actionarii si creditorii.Echilibrul financiar patrimonial se fundamenteaza pe trei reguli principale:- regula echilibrului financiar minim;- regula îndatorarii maxime;- regula finantarii maxime.

2.2.1. Pregatirea informatiilor contabile pentru analiza financiarapatrimonialaStructura bilantului contabil se aproprie foarte mult de o prezentare functional a datelor, în detrimentul unei prezentari patrimoniale. De aceea, pentru adaptarea datelor contabile la criteriile care permit o analiza patrimoniala, este necesara o tratare prealabila a datelor contabile. În acest sens, sunt utile detalierile care se fac în anexa la bilant privind termenul de lichiditate a activului (sub un an, peste un an), în special a creantelor din active imobilizate si din active circulante si termenul de exigibilitate a pasivului (sub un an, 1-5 ani, peste 5 ani), îndeosebi a datoriilor firmei. În urma regruparii posturilor de activ si de pasiv dupa criteriile de lichiditate si exigibilitate, se ajunge la constructia bilantului financiar.Constructia bilantului lichiditate-exigibilitate, plecând de la elementele continute în bilantul contabil, necesita, în principiu, urmatoarele operatii:.- regruparea posturilor de activ si de pasiv în functie de lichiditatea, respectiv exigibilitatea lor, mai mare sau mai mica de un an;- prelucrarea posturilor de activ considerate non-valori, sau active fictive, întro structura financiara prudenta, cheltuielile de constituire incluse în postul „Imobilizarii necorporale", ca si „Primele privind rambursarea obligatiunilor", sunt considerate fara valoare (nule), pentru partea ramasa neamortizata, diminuându-se în contrapartida si capitalurile proprii.- prelucrarea posturilor din structura „Capitalurilor proprii", în special „Subventiile pentru investitii" si „Provizioanele reglementate", precum si a „Provizioanelor pentru riscuri si cheltuieli" care includ datorii mai mici sau mai mari de un an, îndeosebi datorii fiscale (în masura în care provizioanele sunt deductibile fiscal).

2.3.Analiza pe baza bilantului

Raspunzând altor criterii de judecata asupra situatiei firmei, prezentarea functionala a bilantului evidentiaza aspectele financiare, structurale si legaturile cgestiunea previzionala, adaptându-se mai bine cerintelor managerilor din firma.Analiza functionala implica, pe de o parte, o noua conceptie a firmei, iar, pe de alta parte, un nou continut pentru analiza financiara.

2.3.1. Firma în conceptia functionalaConceptia functionala defineste firma ca o entitate economica si financiara asigurând, în raport cu dezvoltarea sa, anumite functii, cum ar fi:

Page 8: finantele firmei

•functia de productie (fabricarea bunurilor si serviciilor livrate pietelor situate în aval);•functia de investire si dezinvestire (achizitionarea, crearea si cesiunea elementelorde activ imobilizat;• functia de finantare (stabilirea resurselor financiare necesare dezvoltarii firmei).

În centrul analizei functionale se situeaza ciclul de productie sau deexploatare cu cele patru faze: achizitionarea si stocajul materiei prime; fabricarea;stocajul produselor finite si comercializarea; încasarile din vânzari.

2.3.2. Continutul analizei functionale

Prezentarea bilan t ului func t ional Conceptia functionala a bilantului are meritul de a oferi o imagine asupra modului de functionare economica a firmei, punând în evidenta stocurile Si resursele corespunzatoare fiecarui ciclu de functionare.Analiza functionala presupune o grupare prealabila a diferitelor operatii realizate de firma în raport cu natura, destinatia sau functia lor, de unde Si originea expresiei „analiza functionala".

Functia de investitie grupeaza imobilizarile necorporale, corporale si financiare pe cele doua categorii (de exploatare si în afara exploatarii), indifferent de durata lor de viata astfel, imobilizarile în afara exploatarii includ terenuri, cladiri anexe ca si participatii, alte active financiare si plasamente financiare, în timp ce imobilizarile de exploatare cuprind totalitatea imobilizarilor utilizate în exploatare cum sunt constructiile, masinile, utilajele etc.

Functia de finantare regrupeaza posturile privind capitalurile proprii, datoriile financiare indiferent de scadenta lor (împrumuturi obligatare, împrumuturile bancare, mai putin creditele de trezorerie, exclusiv dobânzile aferente lor), ca si provizioanele pentru riscuri si cheltuieli. Activele imobilizate fiind retinute în activ la valoarea lor bruta, amortismentele si provizioanele sunt asimilate resurselor proprii.Aceasta functie sta la baza strategiei optime de finantare a firmei, motivate de cresterea valorii acesteia prin reducerea costului mediu ponderat al capitalurilor.

Functiei de exploatare îi corespund fluxurile de aprovizionare, productiei si vânzari, generatoare de stocuri reale si financiare, care se reânoiesc cu o anumita regularitate. Posturile de activ legate direct de operatiile ciclului de exploatare (stocuri, creante, clienti, cheltuieli de exploatare constatate în avans) constituie active circulante de exploatare (ACE), care, în mod normal, trebuie finantate din datoriile de exploatare (DE) (datorii furnizori si asimilate, venituri din exploatare constatate în avans etc).Atât activele circulante, cât si resursele pentru finantarea lor au character ciclic, recuperarea capitalurilor alocate si reînnoirea surselor facându-se dupaîncheierea fiecarui ciclu de exploatare.Toate celelalte posturi, reflectând operatiuni diverse (cum sunt: creante diverse, operatiuni legate de functia de repartitie a veniturilor, capital social subscris si nevarsat, datorii fiscale si sociale, datorii diverse) sunt regrupate în câtegoria activ circulant în afara exploatarii,

Page 9: finantele firmei

(ACAE) având corespondent în pasiv datoriile în afara exploatarii (DAE).iar cele privind disponibilitati banesti (casa, banca, valori mobiliare de plasament (VMP) si creditele bancare curente) formeaza activul si respectiv pasivul de trezorerie.Astfel structurat, bilantul evidentiaza doua categorii de utilizari în activ, unaindependenta de ciclul de productie si cealalta legata direct de exploatare, iar în pasiv doua categorii de resurse, respectiv resurse fara legatura cu exploatarea si resurse generate direct de aceasta. Elementele de trezorerie apar în mod distinct, atât în activul, cât si în pasivul bilantului.Rolul bilantului functional în analiza financiara este nu numai de a permite apreciarea vulnerabilitatii structurii financiare, a firmei reflectata de evolutia trezoreriei nete, dar si de a exprima interdependenta dintre structura financiara a firmei si natura activitatii sale.

III. ANALIZA REZULTATELOR FIRMEI

3.1. Performanta financiara. Contul de profit si pierdereDaca bilantul exprima pozitia financiara, starea patrimoniala la care s-a ajuns la încheierea exercitiului, atunci contul de profit si pierdere exprima, în parte,cum s-a ajuns la respectiva stare patrimoniala finala. Acesta evidentiaza fluxurile de venituri si de cheltuieli de gestiune, performanta de la începutul (So) pâna la sfârsitul exercitiului S1.În conformitate cu obiectul de activitate aprobat prin statut, firma are libertatea desfasoare operatiuni de productie, constructii, prestari servicii, operatiuni financiare pe piata de capital si pe cea monetara, precum si operatiuni de cesiune, de închiriere spatii de productie si/sau comerciale etc. Drept urmare, veniturile si cheltuielile de gestiune sunt generate, în principal, de doua domenii de activitate curenta:

• de exploatare (de baza), din fabricarea si vânzarea de produse si furnizarea de servicii care se înscriu în activitatea curenta, ca parte integranta a obiectului sau de activitate, inclusiv din activitatile conexe în care aceasta se angajeaza si care sunt o continuare a primelor activitati mentionate, incidente ale acestora sau care rezulta din acestea: cu despagubiri, donatii si activele cedate, cu alte impozite, taxe si varsaminte asimilate etc

• financiara, privind veniturile din dividende la actiuni detinute, dobânzi la împrumuturi acordate, venituri din interese de participare la alte societati etc, precum si cheltuielile financiare privind dobânzi la credite primite, pierderi din creante legate de participatii etc.Dincolo de cele doua activitati curente (ordinare: de exploatare si financiara), pot sa apara venituri si cheltuieli din evenimente necurente, extraordinare (foarte rare si în afara puterii decizionale a conducerii firmei: exproprieri, nationalizari, modificarea legislatiei fiscale, cutremure etc.).Contul de profit s i pierdere sintetizeaza deci fluxurile economice, respectiv veniturile si cheltuielile perioadei de gestiune, rezultate din activitatea curenta (de exploatare, financiara) si din evenimente extraordinare. Veniturile de gestiune, dupa natura lor, provin din activitati curente (de exploatare si financiare) si din evenimente extraordinare:

Page 10: finantele firmei

3.2. Marjele de acumularePe baza contului de profit si pierdere se poate determina o serie de indicatori valorici privind volumul si rentabilitatea activitatii firmei. Constructia în trepte a indicatorilor pornind de la cel mai cuprinzator (veniturile din exploatare) si încheind cu cel mai sintetic (profitul net al exercitiului), a sugerat denumirea seriei lor de cascada a marjelor de acumulare (a soldurilor intermediare de gestiune).Fiecare marja de acumulare reflecta rezultatul gestiunii financiare, la treapta respectiva de acumulare dupa deducerea diferitelor categorii de cheltuieli (variabile, fixe, externe etc, ). S-a prezentat comparativ suita de marje de acumulare asa cum rezulta ele din clasificarea functionala a contului de profit si pierdere pe de o parte, si cascada soldurilor intermediare de gestiune (SIG).

Capacitatea de autofinantareAsa cum, pe baza bilantului, s-a determinat un indicator care sa evidentieze, la modul sintetic, potentialul de dezvoltare si de perenitate a firmei, respectiv cashflow-ul, tot astfel, în mod similar si cu semnificatie apropiata, se poate determina, pe baza contului de profit si pierdere, capacitatea de autofinantare (CAF).Aceasta reflecta potentialul financiar de crestere economica a firmei, respective sursa financiara generata de activitatea industriala si comerciala a firmei dupa scaderea tuturor cheltuielilor platibile la o anumita scadenta. Capacitatea de autofinantare (CAF) se releva prin diferenta dintre veniturile monetare (încasabile) si cheltuielile monetare platibile .

3.3. Cash-ul, cash-flow-ul si profitul net ale firmeiPrincipala distinctie ce trebuie facuta în analiza cash si a cash-flow-urilor firmei este aceea între operatiunile de gestiune si operatiunile de capital. Asa cum fiecare individ se hraneste si învata zilnic, dar îsi cumpara o casa o data sau de câteva ori în viata, tot astfel, firma desfasoara în mod curent operatiuni de gestiune (de exploatare, de investitii si de finantare) si în mod accidental, operatiuni de capital (investitii sau dezinvestitii acompaniate de finantari sau rambursari de capitaluri atrase). Operatiunile de gestiune se reflecta în fluxurile de venituri si cheltuieli din contul de profit si pierdere, si se sintetizeaza în profitul net si în amortizare (daca nu a fost reinvestita) ca potentiale surse pentru cashflow-ul firmei. Masura exacta a cash-ului si a cash-flow-ului se obtine prin corectarea potentialitatii de încasari de mai sus, cu influenta operatiunilor de capital (de investitii, dar si de finantare), operatiuni care nu apar în contul de profit si pierdere.

În practica financiar-contabila din România întâlnim mai multe notiuni care se cum scriu aceleia de cash: trezorerie neta, lichiditati, disponibilitati banesti sau pur si simplu numerar. Din punctul nostru de vedere si pentru scopurile acestei lucrari vom afirma ca toate aceste notiuni sunt echivalente si toate se regasesc în notiunea anglo-saxona de cash*. Nu este decât o singura distinctie care se face în legatura cu notiunea de cash, respective aceea de cash efectiv si cash echivalent:• cash-ul efectiv se refera la disponibilitatile banesti în casa si în conturilebancare curente: valorile de încasat, cum sunt cecurile si efectele comerciale

Page 11: finantele firmei

depuse la banci, disponibilitatile în lei si valuta, cecurile firmei, creditele bancarepe termen scurt, precum si dobânzile aferente disponibilitatilor si creditelor acordate de banci în conturile curente;

• cash-ul echivalent se refera la disponibilitati cvasilichide: actiuni detinute la firmele afiliate, obligatiuni emise si rascumparate, obligatiuni achizitionate si alte valori mobiliare achizitionate în vederea realizarii unui profit într-un termen scurt.

Spre deosebire de imobilizarile financiare (actiuni detinute, împrumuturi acordate, interese de participare etc), care sunt alocari de capital pe termen lung si deci mai putin lichide, valorile mobiliare de plasament sunt reputate ca având o piata secundara activa si deci o buna lichiditate. Un deficit de cash efectiv ar putea sa fie rapid acoperit prin lichidarea în compensare a unui cash echivalent.

Cash-flow-ul (CF) este variatia (fluxul) trezoreriei nete (_TN) de la începutul pâna la sfârsitul exercitiului financiar. Ca si cash-ul (trezoreria neta), si cash-flow-ul sintetizeaza variatiunile rezultate din toate operatiunile de gestiune si cele de capital ale firmei. Asa cum am prezentat pe scurt în capitolul privind echilibrul financiar, în conditii de crestere economica zero, cu reconstituirea, în aceeasi marime a capitalurilor (fixe si circulante, proprii împrumutate), cash-flow-ul are ca explicatie originara profitul net (CF = PN) sau profitul net si" amortizarea (CF = PN +Amo), atunci când amortizarea nu se reinvesteste, ci se acumuleaza sub forma baneasca.În conditii diferite fata de cresterea zero, cash-flow-ul are o determinare complexa, alaturi de operatiunile de gestiune îsi aduc contributia la formarea lui si operatiunile de capital, respectiv de investitii si de finantare . Exista doua curente teoretice de explicare a cash-flow-ului: anglo-saxon si francez.Cash-flow-urile din activit at i de investi t ii sunt în general cash-out-flowuri(plati) pentru achizitia de active fixe noi;- corporale, respectiv proprietati asupra terenurilor si constructiilor, masini si echipamente, inclusiv prin autodotare;- necorporale, respectiv licente, brevete, marci;- financiare, respectiv participatii directe, cumpararea de actiuni si obligatiuni emise de alte firme, acordarea de avansuri financiare catre filiale.

Cash-inflow-urile din activit at ile de finan t are cu capitaluri externen(proprii si împrumutate) sunt generate de majorarile de capital social (prin emisiune de actiuni noi) si/sau de majorarile de datorii financiare (prin contractare de noi împrumuturi sau prin emisiunea de obligatiuni ale firmei). Cash-outflowurile de finantare apar cel mai adesea sub forma rambursarilor de împrumuturi pe termen lung si mediu, si, mai rar, sub forma rascumpararii (din profit) a propriilor actiuni de pe piata bursiera sau extrabursiera.

CF =CFgest + CFinv + CFfin = TN1 – TN0

Page 12: finantele firmei

IV. M ANAGEMENTUL

4.1 Viziune generala. Ariile managementului si rolul manageruluiLansarea de produse si servicii noi care sa obtina succes pe piata reprezinta o provocare permanenta pentru managementul bancii si necesita o noua abordare din partea managerului.Pentru a reusi sa mentina clientii existenti dar si sa atraga noi client bancile comerciale au la dispozitie solutii clasice care, utilizate în forme noi pot genera produse si sevicii bancare cu un grad de atractivitate mult mai mare dar si solutii alternative care îmbunatatesc substantial performantele bancii.Totodata, noul manager trebuie sa-si adapteze rapid si cu mare atentie comportamentul astfel încat clientul sa simta ca are în acea persoana un consilier profesionist.A fi un bun manager s i a câ s tiga interesul clientului consta în a-i oferi solutia optima la problema acestuia. Unii manageri se gândesc uneori numai la atingerea propriilor tinte stabilite de veriga superioara de organizare, stiind ca saptamânal sau lunar va fi analizat gradul de atingere cantitativa al tintelor stabilite. Practic, în relatia cu clientul acesta îi va îndruma spre produse mai complexe de economisire sau creditare care de multe ori se dovedesc mai scumpe pentru client în conditiile în care nu utilizeaza decât în mica parte componentele produsului complex. Clientul va suporta în acest caz costuri suplimentare pentru acele componente neutilizate si, în mod cert va renunta dupa o perioada de timp si la pachetul de produse cumparat dar si la serviciile bancii.

Managerul este cel care vine în întâmpinarea cerintelor clientului iar atitudinea sa trebuie sa fie concentrata în primul rând spre satisfactia clientului în conditii de costuri reduse pentru acesta fara a neglija însa tintele de vânzare si, implicit obtinerea performantei în activitatea sa si a sucursalei a carei activitate o coordoneaza.Sa nu uitam ca rolul managerului nu mai este unul de natura preponderent de birou si de coordonare a activitatii subordonatilor. Intervine în plus noua calitate de sef al vânzarilor de produse si servicii pentru firma.

Ariile managementului firmei cuprind trei mari segmente, si anume:- Managementul proceselor- Managementul sarcinilor- Managementul angajatilor

Managementul de proces se obtine prin :• Stabilirea obiectivului• Determinarea datei de început si finalizarea procesului• Alocarea unui buget de resurse financiare, umane, materiale, etc.• Stabilirea rolurilor si a responsabilitatilor în cadrul echipei

Page 13: finantele firmei

• Evaluarea eficientei rezultatelor procesuluiEficienta oricarui domeniu de afaceri (bunuri sau servicii) consta, în primul rând, în eficienta proceselor comerciale ale domeniului respectiv. Prin urmare, examinarea si cresterea eficientei nu poate fi realizata fara analiza si eficientizarea proceselor de afaceri.

Managementul sarcinilorÎn abordarea complexa a conceptului se identifica acele actiuni care asigura succesul în obtinerea rezultatelor scontate privind realizarea individuala a tintelor de catre fiecare angajat în corelare cu obiectivele generale ale unei banci comerciale, efectuarea actiunilor de training corespunzator cerintelor unui management performant, evaluarea periodica a rezultatelor individuale, precum si realizarea unei monitorizari permanente a derularii sarcinilor initial stabilite si adaptate periodic în functie de rezultatele obtinute în urma procesului de feed-back obtinut.Un bun management al sarcinilor se poate obtine numai cu respectarea unor principii care puse în aplicare evita actiunile neprogramate minutios, repectiv acele actiuni la care timpul alocat se situeaza sub cel minim admisibil. În fapt se produce o scadere a performantei, rezultatele se situeaza sub nivelul asteptarilor iar o actiune cu adevarat buna devine inadecvata pentru banca iar concluziile rezultate pot fi din categoria celor negative. Actiunea este pierduta, resursele umane s materiale sunt risipite iar toate acestea conduc la un management defectuos al sarcinilor.Determinarea corecta a performantei tine cont de criteriile individuale ale sarcinilor stabilite pentru fiecare angajat, indiferent de rolul acestuia în cadrul organizatiei si devine un element-cheie în fiecare departament si sucursala a bancii, care ia în considerare cu proritate eficienta muncii în atingerea tintelor pe categoriile de segmente de clienti. Acest lucru nu este important numai din punctul de vedere al controlling-ului, al evaluarii performantei, deoarece determinare performantei sarcinilor este atât un important instrument de management si de comunicare, cât si unul care contribuie la realizarea unui bun training în firma, provenind din strategia si politicile acesteia si care poate deveni un elemen eesential în aplicarea mijloacelor de motivare individuala.

IV.2. Abordarea sistemica a politicilor în managementul de performanta.

Managementul timpului si al relatiilor interpersonaleManagementul este unul din factorii esentiali care explica de ce o tara este bogata sau saraca. Menagementul este o stiinta care are un caracter uman si pune în valoare cunostintele acelor lideri din cadrul organizatiei care cunosc arta de a lucre în echipa si de a solicita de la fiecare subordonat ceea ce considera el ca va adduce un aport substantial la îmbunatatirea performantei proiectului la care lucreaza împreuna.Obiectivul final al unui bun management este de a stabili în mod systemic obiectivele ce deriva din strategia si politicile comerciale ale unei banci, a le sintetiza si a le repartiza angajatilor cu potential în atingerea acestora.Managementul de performanta este "în cele din urma o stiinta a managerilor care au responsabilitati în diferitele domenii de activitate ale bancii si al caror effort concertat are

Page 14: finantele firmei

ca efect obtinerea performantei la nivelul stabilit. Performanta se obtine printr-un cumul de randamente obtinute de managerii bancii, care activeaza pe diferitele trepte organizatorice bineânteles împreuna cu echipele de angajati pe care le coordoneaza.Nu exista o reteta dinainte stabilita pentru un adevarat management de performanta. Liniile directoare ale strategiei si politicile comerciale ale departamentelor Centralei bancii aplicate riguros si profesionist la nivelul retelei de sucursale constituie baza performantei.Fiecare structura organizatorica îsi stabileste propria tactica si alege cele mai potrivite canale de distributie a produselor si serviciilor bancii pentru ca activitatea de vânzare sa fie eficienta si sa realizeze performanta la nivelul solicitat de veriga imediat superioara. Abordarea sistemica a politicilor comerciale structureaza pe verticala dar si pe orizontala modul si gradul de implicare al fiecarei structure organizatorice în realizarea obiectivelor tinta

În abordarea sistemica a managementului de performanta trebuie sa tinem seama de noile conditii în care se desfasoara activitatea bancilor comerciale din România, si anume:• Adaptarea permanenta la conditiile concurentiale din ce în ce mai diversificate si complexe care ridica probleme noi atât din punct de vedere logistic, al gestionarii resurselor financiare atât ca elemente de pasiv cât si ca elemente de activ. Managementul activelor si pasivelor firmei reprezinta un element cheie prin care se pot obtine performante deosebit de ridicate, rezultate medii dar si nonperformante, cu efecte directe asupra indicatorilor de lichiditate, solvabilitate, etc

• Abordarea sistemica a managementului performant în cadrul unei firmecomerciale are la baza doua analize care se completeaza una pe cealalta, si anume:o abordare din exterior referitoare la evolutiile pietei concurentiale ce pot aduceperformanta si competitivitate si una din interiorul firmei referitoare la politicilecomerciale de continuare si crestere a performantelor fie prin utilizarea mai buna afortei de munca, fie prin noi produse si servicii solicitate pe piata, îmbunatatirea performantelor informatice, alocarea de fonduri suplimentare pentru reclama si publicitate,"achizitia de noi echipamente care sa ofere o mai buna calitate si eficienta distributiei de produse si servicii, etc.Într-o lume a schimbarilor economice rapide, a evolutiei de multe ori imprevizibilea pietei financiare internationale, a cresterii spectaculoase a preturilor , extinderii pe zi ce trece a crizei creditelor ipotecare înasprirea conditiilor de acordare a creditelor la nivelul bancilor comerciale si în consecinta inregistrarea unor miscari pe piata financiara neasteptate, obtinerea performantei este cu atât mai dificila.Aceasta depinde din ce în ce mai mult de experienta managerilor si profesionalismul acestora. În aceste conditii resursa cea mai importanta în abordarea unor politici comerciale performante o reprezinta managerul, indifferent de pozitia ocupata în sistemul unei banci comerciale.

• Masurarea performantelor reprezinta o problema actuala pentru fiecareorganizatie pentru a cunoaste gradul de implicare si de cunoastere a evolutieieconomice interne si internationale. Se impune în etapa actuala o crestere aexigentei în evaluarea si responsabilizarea personalului angajat, indiferent de loculde munca.

Page 15: finantele firmei

• Asistam în prezent la o dezvoltare informationala, incluzând internetul ca mijloc de informare care presupune o modificare de esenta comportamentala.Cunoasterea înseamna constientizare iar un management cu adevarat performant trebuie sa-si adapteze resursele umane pe care le are la dispozitie în cadrul unui proces de training sustinut si eficient.

• Nu în ultimul rând o abordare moderna si pragmatica a managementului performant trebuie sa tina seama de efectele globalizarii activitatii economice în conditiile în care elemente ale sistemului se interconditioneaza reciproc din ce în ce mai puternic. • Valoarea adaugata trebuie sa stea la baza evaluarii personalului, a nivelului de salarizare si acordarii de stimulente. Indicatorii de performanta sunt cei care sintetizeza cel mai bine performanta individuala sau a echipei din punct de vedere al calitatii managementului.

Managementul timpului si al relatiilor interpersonaleTimpul reprezinta cea mai utila resursa daca este utilizata eficient si cu discernamânt.Timpul este ireversibil si de aceea este bine sa fie folosit cât mai judicios si dupa niste reguli foarte exacte care îsi au rolul lor riguros în notiunea larga de management.Utilizat în cadrul acestei notiuni destul de pretentioasa, regulile de utilizare a timpului sunt urmatoarele :

• PlanificareaFiecare dintre zile, inclusiv zilele de sarbatori legale îsi au propriile sarcin care pot fi din categoria celor de serviciu sau de alta natura "precum timpul alocat familiei, distractiei, lecturarii unei carti, etc. Fiecare categorie îsi are rostul sau îneconomia timpului.Cel mai important este însa sa stii a planifica timpul pentru ca lucrurile nu se fac întâmplator si toate se desfasoara, chiar daca ne place sau nu dupa niste regului si mai ales prioritati. Pentru cei mai multi timpul este insuficient fie ca doresc sa realizeze mult întrun timp scurt, fie nu au rabdarea necesara pentru a parcurge toateetapele în realizarea unei lucrari, fie sunt superficiali si aloca timp insufficient pentru numeroase activitati din categoria celor profesionale sau fac parte din celeaferente timpului liber.Pentru ca managementul timpului dedicat serviciului este cel mai important atât din punct de vedere al performantei cât si al satisfactiei unei munci bine realizate, planificarea presupune întocmirea unei liste de prioritati. Agenda de lucru este un bun ajutor în planificarea timpului si te ajuta sa nu se iriregistrez suprapuneri de întâlniri de lucru cu sedinte în cadrul unor proiecte, actiuni, etc.Managementul timpului începe întotdeauna cu punctualitatea indiferent de activitatile scadente.

• Stabilirea prioritatilor

Page 16: finantele firmei

Nu este usor ca timpul sa fie planificat în functie de prioritati. Desigur un criteriu în stabilirea prioritatilor ar fi ca lucrarile cele mai grele sa fie efectuate în primul rând. Intervin însa pe masura ce timpul trece o serie de factori pertubatori absolut inerenti în utilizarea timpului. Aceasta se întâmpla pentru ca lucrezi întro organizatie împreuna cu echipa din care faci parte si nu este usor sa nu tratezi cu seriozitate fiecare solicitare pentru ca de cele mai multe ori în astfel de situatii timpul se poate întoarce impotriva ta. Esential este de a rezolva cât mai rapid sarcinile urgente si apoi sa va gasi timpul necesar si pentru realizarea sarcinilor importante, indiferent daca orele de munca se mai prelungesc.Timpul trece foarte repede iar sarcinile neplanificate intervin destul de des pe parcursul unei zile. La sfârsitul programului de lucru un bun manager simte satisfactia muncii saleconcretizata în rezultatele obtinute, la termen si de calitate.

• Masurarea progresuluiChiar daca de cele mai multe ori pare imposibila cuantificarea rezultatelor înfunctie de timpul alocat fiecarei activitati exista momente când o pauza reprezinta

un fel de premiu, un telefon dat celor dragi de asemenea si timpul devine astfel maiusor de suportat.

• Refuzul politicosÎn fiecare zi apar sarcini neplanifîcate care rapesc din timpul deja planificatsi proritizat. Sunt membri de familie care au nevoie de ajutor dar si prieteni care apeleaza la ajutor. Un bun management al timpului înseamna si a selecta dintre aceste sarcini suplimentare numai pe acelea care sunt absolute urgente. Sarcinile de serviciu planificate nu pot fi anulate si nici macar amânate decât, bineânteles în situatii de urgenta. De aceea un bun management al timpului se poate realiza si prin stiinta de a refuza sau amâna anumite solicitari care nu sunt de maxima urgenta în economia timpului. Amânarea unor sarcini deja planificate înseamna fie a renunta la executarea acesteia ceea ce nu ar fi deloc bine pentru organizatie, fie a adopta o atitudine de a te complace în a tot amâna lucrarile cu efecte negative asupra performantei propriei persoane care va fi perceputa la nivelul organizatiei ca o persoana necompatibila cu responsabilitatile acordate.

• Delegarea de sarciniEste o metoda moderna de lucru în echipa fie ca este vorba de un proiect fiede realizarea unei sarcini de serviciu. Sunt des întâlnite situatiile în care managerul are de rezolvat simultan mai multe probleme sau nivelul de competenta pentru anumite cheltuieli sunt în competenta exclusiva a acestuia. Delegarea de sarcini este metoda care poate elimina înregistrarea de evenimente nedorite în atingerea obiectivelor planificate.

• Utilizarea mesajelor transmise sau primite prin e-mailA trecut de mult vremea când mesajele se transmiteau prin posta sau alte forme costisitoare de comunicare. Desigur, acestea îsi au importanta lor în anumite situatii dar pentru rezolvarea rapida a unor probleme curente atât managerii cât si angajatii, indifferent de nivelul în care se situeaza în organigrama bancii, utilizeaza mesajele transmise prin e-mail. Avantajele sunt evidente, întrucât sunt cu mult mai putin

Page 17: finantele firmei

costisitoare, se pot transmite simultan la zeci de persoane iar, rapiditatea transmiterii si primirea raspunsurilor este deosebit de eficienta.

4.3. Modalitati de training al angajatilor si utilizarii eficiente acomunicarii interneCoordonarea este unirea eforturilor în toate directiile necesare. Pentru coordonare sunt necesare obiective clare si cuantificabile pentru a aloca resursele necesare. Coordonarea specialistilor în cadrul organizatiei presupune realizarea unui training adecvat si a unei comunicari interne eficiente. Comunicarea înseamna informatie iar informatia înseamna forta. Angajatii se asteapta ca managerul sa cunoasca si sa comunice obiectivele echipei, oferindu-le cât mai multe informatii despre evenimentele care au loc în structura organizatiei. Acestia trebuiesc a fi pregatiti în primul rând la locul de munca asupra modului de abordare al clientului, asupra mijloacelor de comunicare în cadrul unei vizite efectuate la clientii firmei, etc.

4.4. Analiza responsabilitatii în muncaEste în interdependenta directa cu celelalte categorii de management al performantei tratate pâna în prezent.Scopul consultantei este de reprezentare a intereselor clientului, în acest mod angajatul contribuind la succesul proiectului de implementare a managementului organizatiei, inclusiv la reducerea riscurilor potentiale în activitatea desfasurata.Sarcinile angajatului în noua viziune a calitatii acestuia de responsabil în atingerea tintelor de vânzari constau, în principal in:• Respectarea noului concept de vânzari în procesul de implementare al acestuia, conform exigentelor concrete ale afacerii, caracteristicilor actuale si resurselor disponibile.

• Selectia clientelei în functie de tintele stabilite astfel încât actualul client saupotentialul client, dupa caz, sa fie pregatit în a concluziona ca decizia de cumpararea serviciului este cea buna si în beneficiul sau. Arta de a vinde nu trebuie privita înmod unilateral, respectiv ca angajatul sa-si atinga tintele de vânzari. Clientultrebuie sa fie cel multumit în obtinerea de informatii care sa faca posibila fructificarea maxima a resurselor sale economisite cu multa truda sau, în situatia solicitarii unui credit acesta sa fie cel mai avantajos atât din punct de vedere al costurilor dar si de diminuare al riscurilor pentru firma.

4.5. Politici de crestere a performanteiManagementul strategic al performantei vizeaza dezvoltarea si consolidarea afacerii pe termen lung si are ca obiective fundamentale: cresterea cifrei de afaceri, realizare investitiilor programate si promovarea firmei pe piata tinta. Pentru determinarea necesarului de finantare sunt necesare informatii legate de valoarea anuala a investitiilor, iar pentru stabilirea structurii de finantare trebuie cunoscuta politica de repartizare a profitului.

Page 18: finantele firmei

V. SELECTAREA MIJLOACELOR DE FINANTARE A FIRMELOR

Autofinantarea constituie baza oricarei dezvoltari a firmelor. Aportul lacapitalul propriu constituie de asemenea, o sursa esentiala de finantare afirmelor. Dar amploarea si modalitatile acestor aporturi variaza dupa cumfirma dispune sau nu de acces direct la pietele de capital.În sfârsit, recurgerea la îndatorare ar trebui, în principiu, sa aduca completari resurselor firmei. În fapt, aceasta are un rol fundamental în finantarea lor, chiar daca rata dobânzii reale atinge niveluri foarte ridicate.

5.1 Importanta deciziilor de finantare pentru firme

5.1.1 Deciziile de finan t are s i importan t a lor strategic

Aspectele finantarii prezinta importanta cruciala pentru supravietuirea sidezvoltarea firmei.În primul rând, firma trebuie sa dispuna de lichiditati pentru a face fata angajamentelor asumate, adica de a onora datoriile cu scadenta în viitorul apropiat, asigurându-si astfel echilibrul financiar pe termen scurt.În al doilea rând se pune, din partea firmei, problema lansarii în investitii de orice natura (tehnologice, sociale, comerciale) care sa faca sa se dezvolte posibilitatile sale. În acest caz este vorba de finantarea dezvoltarii pe termen mediu si lung care conditioneaza cresterea rezultatelor în viitor si mentinerea echilibrului financiar.Deci mijoacele de finantare trebuie sa fie adaptate calitativ la nevoilefirmei. În acest sens firma poate fi confruntata cu doua tipuri de dificultati. Pede o parte, ea ar putea fi în situatia sa trebuiasca sa ramburseze resurse înainte chiar de a fi ajuns sa recupereze avansurile efectuate, mai ales când face investitii pe termen lung.Pe de alta parte, firma poate fi în situatia de a folosi, pentru operatiuni pe termen scurt, fonduri pe care le-ar putea folosi pe termen lung pentru investitii.Costul mijloacelor de finantare este în raport cu rezultatele asteptate din operatiunile în care sunt angajate. Remunerarea capitalurilor poate fi uneori prea mare, neglijându-se folosirea pentru dezvoltare a rezultatelor obtinute. Procedând asa firma nu mai efectueaza investitii. Dar este posibil ca tocmai realizarea de investitii sa asigure remunerarea capitalurilor în viitor.Conditiile care însotesc aporturile de capital de care firma beneficiaza o plaseaza întro situatie de dependenta fata de furnizorii de fonduri.Aceasta observatie iese în evidenta mai întâi, în relatiile dintre firma si detinatorii de capitaluri (de exemplu actionarii în cazul unei societati pe actiuni). Datorita mecanismelor juridice si financiare, detinatorilor capitalului li se recunoaste puterea

Page 19: finantele firmei

asupra firmei în materie de orientare, de directionare-conducere si de gestiune, pentru ca sunt detinatorii unei parti semnificative a capitalului acesteia.28Se releva astfel importanta care revine perfectionarii metodelor instrumentelor de selectare a mijloacelor de finantare, adecvate nevoilor firmei. Asemenea probleme de selectare se pun în legatura cu patru tipuri deresurse financiare: .- autofinantarea firmei;- finantarea externa prin participarea la capitalul propriu al firmei;- finantarea externa prin împrumuturi (sau credite) pe termen lung, mediusi scurt, acordate firmei;- creditarea între firme (creditul comercial).

5.1.2 Diversitatea s i clasificarea mijloacelor de finan t are 5.1.2.1. Clasificarea dup a natura crean t elor Fiecare operatie de finantare se exprima printr-o dubla miscare între operatorii implicati. Cel care finanteaza (furnizorul de fonduri) remite fonduri (în general bani lichizi) beneficiarului. Beneficiarul remite un titlu financiar (o recunoastere a datoriei sau a aportului primit) furnizorului de fonduri. Astfel, operatiunile de finantare antreneaza crearea de titluri financiare care permit furnizorilor de fonduri sa-si concretizeze dreptul pe care-L detin de acum înainte asupra beneficiarului.

5.1.2.2. Clasificarea dup a termenul opera t iunilor Termenul scurt corespunde în general unui orizont de un an. În anumite domenii, operatiile al caror termen se întinde pâna la o scadenta de unu-doi ani pot fi considerate ca fiind pe termen scurt (este mai ales cazul finantarii exporturilor). Creditele cu scadenta apropiata corespund, în general, creditelor de trezorerie sau de finantare a operatiunilor de exploatare legate de cumparari de bunuri si servicii.

Termenul mediu este definit conventional ca având un orizont de timp corespunzând unei perioade care se întinde de la 1 sau 2 ani la 5-7 ani. În mod obisnuit acest termen este specific pentru finantarea investitiilor în masini, utilaje, instalatii etc.

Termenul lung corespunde scadentelor care depasesc 5 sau 7 ani.Aceasta împartire a mijloacelor de finantare dupa durata, desi clasica, poate parea arbitrara si conventionala si nu semnificativa. În plus, se observa în practica dificultati pentru delimitarea între termenul scurt si termenul mediu si între termenul mediu si termenul lung totusi aceasta clasificare are importanta.

5.1.2.3. Clasificarea dup a originea fondurilor Clasificarea dupa originea resurselor permite sa se distinga patru tipuri de mijloace de finantare:- autofinantarea;- cresterea de capital propriu;- împrumuturile;

Page 20: finantele firmei

- creditul între firme, adica livrarile pe credit ale furnizorilor.

5.1.2.4. Clasificarea dup a destina t ia fondurilor Al patrulea mod de clasificare a mijloacelor de finantare este dat de utilizarea sau destinatia previzibila a fondurilor. Acest tip de clasificare este larg, cuprinzând utilizari fundamentale si permanente, indiferent de firma si de etapa sa de evolutie si utilizari ocazionale, corespunzând operatiunilor particulare sau unei conjuncturi particulare.

Utilizarile fundamentale se refera la finantarea dotarii cu echipamente, la finantarea exploatarii si la finantarea trezoreriei.

V.2. Autofinantarea

5.2.1. M a surarea autofinan ta rii Este fara îndoiala mai clar daca spunem ca autofinantarea corespunde unui surplus monetar degajat de firma din activitatea sa si folosit pentru finantarea dezvoltarii viitoare.Dar o definire mai tehnica a autofinantarii cere sa fie precizate componentele sale si modul sau de calcul. În aceasta privinta doua puncte de vedere pot fi propuse. Primul prezinta autofinantarea ca diferenta între fluxul încasarilor si al platilor determinate de activitatea firmei. Al doilea prezinta autofinantarea ca o parte a surplusului monetar (cash-flow sau capacitate de autofinantare) obtinut de firma.

5.2.2 Determinantele autofinan ta rii Marimea autofinantarii este determinata de factori a caror influenta poate fi pusa în evidenta în diferite etape ale formarii sale. Aceste etape pot fi reprezentate astfel:

Page 21: finantele firmei

5.2.3 Importan t a autofinan ta rii pentru finan t area firmei Autofinantarea constituie o resursa financiara complet diferita de celelalte, ea având un statut deosebit în politica de finantare a firmei. În masura în care autofinantarea exprima aptitudinea firmei de a asigura reproducerea capitalurilor care-i sunt conferite, aceasta constituie singura finantare independenta si stabila, putând sa asigure rambursarea împrumuturilor firmei. Autofinantarea constituie fundamentul pe care se va putea edifica o politica de finantare viabila.În primul rând autofinantarea exprima aptitudinea firmei de a asigura reproductia simpla si, în masura în care este posibil, reproductia largita, cresterea capitalului. Autofinantarea corespunde resurselor care permit maiîntâi compensarea uzurii fizice si morale a activelor pe termen lung (amortizari).Apoi autofinantarea asigura compensarea riscurilor, referitoare fie la anumite elemente de activ (provizioane pentru deprecierea creantelor, a stocurilor etc), fie la ansamblul patrimoniului (provizioane pentru pierderi si cheltuieli).În sfârsit, autofinantarea corespunde partii din rezultate care este mentinuta si reinvestita în activitatea firmei.

Primele doua componente ale autofinantarii enuntate mai înainte corespundresurselor necesare pentru reconstituirea capitalurilor angajate permanent înactivitatea firmei (se spune autofinantare de mentinere). A treia componentapermite sa se largeasca productia si deci sa se dezvolte activitatea firmei (denumimaceasta componenta autofinantare de crestere).

Page 22: finantele firmei

5.2.5. Autofinan t area s i autonomia financiar a Autofinantarea fiind obtinuta prin activitatea firmei, ea apare ca singura garantie pentru autonomie si stabilitate financiara. Bineînteles, exista si alte surse stabile în afara autofinantarii, ca de exemplu cresterea de capital sau împrumuturile pe termen mediu si lung. Dar insuficienta autofinantarii face sa se reduca posibilitatile de finantare externa. Autofinantarea va constitui deci începutul inevitabil al oricarui plan de finantare la termen.Furnizorii externi de fonduri nu vor accepta sa aduca resurse decât daca suma autofinantarii este linistitoare.Aporturile la capitalul propriu nu par sa mareasca dependenta firmei fata de actionari. Dar, pe de o parte, o firma care prezinta rezultate si o autofinantare insuficiente risca sa descurajeze aportul la capital al unor noi actionari si chiar sa descurajeze pe actionarii deja existenti. Pe de alta parte, în cazul insuficientei autofinantari, recurgerea la cresterea de capital poate fi cauza pierderii totale sau partiale controlului asupra firmei pentru asociatii actuali constrânsi sa faca apel la resurse externe pentru reconstituirea capacitatii de finantare a firmei.

V.3. Aportul la capitalul propriu

5.3.1. Diferitele tipuri de cre s tere a capitalului 5.3.1.1. Cre s terea capitalului prin aport în numerar s i în natur a Aportul extern la capitalul propriu corespunde fie fondurilor initialeavansate de proprietari pentru constituirea firmei, fie fondurilor adaugate cu ocaziacresterii capitalului.Dar, în toate cazurile, proprietarul unei fractiuni a capitalului are recunoscute trei drepturi. Pe de o parte, el beneficiaza de un drept de participare, sub forme si grade diverse, la luarea deciziilor în ceea ce priveste firma.Pe de alta parte, el beneficiaza de un drept asupra unei cote-parti din eventualele beneficii. În sfârsit, el pastreaza posibilitatea de a primi o parte din patrimoniul firmei în cazul dizolvarii acesteia. Cresterile de capital prin aport în numerar si în natura contribuie efectiv la finantarea firmei atunci când sunt resurse noi de care beneficiaza firma.În cazul cresterii capitalului social prin aporturi în numerar, cu drept preferential de subscriere, pretul de emisiune al actiunilor este inferior cursului bursier, pentru a atrage investitorii, si superior valorii nominale a actiunilor.

Prima de emisiune = Pretul de emisiune - Valoarea nominal

Vechii actionari au un drept preferential de subscriere, numarul actiunilor care pot fi subscrise fiind limitat. Acest drept este teoretic materializat, este detasabil de actiuni si este negociabil la bursa. În acest fel toti vechii actionari, care nu vor sa subscrie preferential la cresterea de capital, pot ceda dreptul atasat fiecarei actiuni vechi si îsi compenseaza astfel prejudiciul determinat de cresterea de capital.

Page 23: finantele firmei

5.3.1.2. Cre s terea capitalului social prin încorporarea de rezerve Este o forma de crestere a capitalului care nu aduce resurse noi, ci se limiteaza sa fixeze, sa stabilizeze resursele deja existente în firma. În cazul cresterilor de capital prin, încorporarea de rezerve, firma integreaza în capitalul social o fractiune. Rezervele reprezentând beneficiile anterioare obtinute si nedistribuite proprietarilor. Cu ocazia unei astfel de cresteri a capitalului, se procedeaza la distribuirea de actiuni gratuite asociatilor, proportional cu participarea lor la capitalul firmei.

V.3.1. Cresterea capitalului prin conversia datoriilor

La fel ca încorporarea de rezerve, cresterea capitalului prin conversia datoriilor pare sa nu aiba incindenta asupra finantarii firmei. În acest caz se vireaza la capitaluri proprii o suma care figura anterior în conturile de datorii, fara a se modifica marimea globala a resurselor, adica suma pasivului. Operatia are totusi trei incidente directe sau indirecte asupra finantarii.În masura în care datoriile sunt transformate în participare la capital, firma este eliberata de o scadenta viitoare si creste astfel stabilitatea finantarii sale. Li se recunoaste vechilor creditori participarea la capital, cu toate consecintele ce decurg, mai ales influenta asupra deciziilor firmei.Pentru ca suma datoriilor se diminueaza si cea a capitalurilor proprii creste, firma este de acum înainte mai putin îndatorata si îsi amelioreaza structura financiara. În caz de nevoie, ea va putea sa solicite usor noi împrumuturi. Conversia datoriilor îi va permite sa-si reconstituie capacitatea de îndatorare (si capacitatea de finantare).Daca scadenta datoriilor care fac obiectul conversiei este apropiata, operatia efectuata micsoreaza presiunea exercitata asupra trezoreriei firmei si se reduc astfelnevoile imediate de finantare.Dintre toate formele de crestere a capitalului, numai cele care se fac prin aporturi în numerar si în natura apar în mod direct ca fiind operatii de finantare. Cresterile de capital realizate cu ocazia încorporarii de rezerve sau a conversiei datoriilor sunt avantajoase prin restructurarea resurselor déjà obtinute si nu afecteaza direct marimea lor totala. Totusi aceste operatii exercita o influenta indirecta asupra conditiilor de finantare.

5.3.2. Evaluarea capitalurilor propriiEvaluarea capitalurilor pune probleme complexe din cauza pluralitatii formelor de masurare. Trei notiuni referitoare la valoare sunt utilizate current în legatura cu capitalurile proprii.

VI. POLITICA MANAGEMENTULUI FINANCIAR

6.1. Analiza diagnostic a managementului financiar

Politica monetara reprezinta obiectivul strategiei economice iar problemele monetar-financiare se afla în centrul atentiei politicii globale,

Page 24: finantele firmei

deoarece au efecte multiple asupra pozitiei tarii în raport cu alte state. Fata desituatia în care se afla economia româneasca este important sa se implementeze un proces de restructurare a politicilor aplicate, astfel încât sa se obtina schimbarile necesare realizarii echilibrului macroeconomic. Pentru realizarea acestui obiectiv este necesara obtinerea unei stabilitati monetare întrucat se poate vorbi de stabilitate macroeconomica numai atunci când la nivelul microeconomic al agentilor operatori, situatia este buna iar relatiile economice si financiare între acestia se desfasoara în mod normal.Stabilitatea monetar-valutara este înca fragila în economia tarii noastre si, ca urmare se impune a fi integrata în procesul de asigurare a unui echilibru optim în economia româneasca acutala constituind totodata o component principala a procesului de depasire a dezechilibrului din economia României.Mediul în schimbare în care opereaza bancile genereaza noi oportunitati de afaceri, dar presupune totodata si riscuri mai complexe si mai diverse, care sunt o provocare pentru abordarile traditionale ale managementului bancar, pe care banca trebuie sa le gestioneze cât mai adecvat pentru a putea supravietui concurentei si pentru a sustine cresterea economica indusa de sectorul privat.Se impune realizarea unei actiuni de trasare a unei linii de demarcatie între metodele de gestiune si instrumentele de monitorizare a riscurilor bancare, întrucat, prin monitorizarea riscurilor bancare se întelege identificarea, evaluarea si controlul politicilor si practicilor privind managementul riscului unei banci, care permit detectarea problemelor cu care se confrunta o banca, iar gestiunea riscurilor bancare consta în ansamblul metodelor de administrare a riscurilor bancare în vederea limitarii, divizarii si finantarii lor, precum si diminuarii expunerii la risc a fiecarei banci din România.În ceea ce priveste riscul de lichiditate, determinat de gradul de necorelare a scadentelor dintre posturile de activ si cele de pasiv, o sarcina extrem de importanta a managementului bancar este aceea de estimare si acoperire corecta a nevoilor de lichiditate, întrucât rentabilitatea unei firme poate fî afectata negativ pe termen lung daca banca detine în portofoliu prea multe active lichide comparative cu necesarul sau, dar pe d alta parte prea putine lichiditati pot crea mari problem e financiare.

Managementul riscului de lichiditate se focalizeaza pe finantarea mixta de la marii creditori si de la micii creditori, pe expunerea la riscul marilor deponenti si pe modul în care banca sau firma se bazeaza sau nu pe surse individuale de finantare.Un bun sistem de planificare financiara are rolul de a diminua riscul insuficientei de fonduri proprii pentru acoperirea eventualelor pierderi. În sectorul bancar riscul de insolvabilitate este mai ridicat decât în cadrul altor activitati având în vedere functia de intermediere financiara a bancilor, drept pentru care, în vederea contracararii tendintei bancilor de a-si maximiza profitul prin utilizarea intensiva a fondurilor proprii,Autoritatile de supraveghere au impus anumite restrictii. Astfel, Acordul dela Basel a introdus un standard de adecvare a capitalului care garanteaza mentinerea unei valori adecvate a capitalului si a rezervelor, în scopul protejarii solvabilitatii.Cu ocazia organizarii de catre Banca Nationala a României în luna aprilie 2008 a seminarului " Politica monetara : Evolutii si provocari " a fost prezentata modalitatea de configurare a regimurilor de politica monetara sub asumtia normalitatii si stabilitatii proceselor economice si cadrului institutional în contextual carora se aplica.Scopul demersului 1-a reprezentat examinarea robustetii regimurilor de

Page 25: finantele firmei

politica monetara (cu precadere a tintirii inflatiei) la circumstante economiceneuzuale în ultimii 20 de ani care au constat în :- turbulente semnificative pe pietele financiare internationale-perspectivele unor rate mai înalte si persistente ale inflatiei determinatete de socuri de natura ofertei (alimente si materii prime).- implicatiile gestiunii de criza, cu orizont pe termen scurt adificultatilor în anumite sectoare financiare nationale de anvergurainternationala.Analiza a fost realizata din doua perspective:- relevanta abordarii academice, ce poate fi utila din perspectivacercetarilorefectuate pâna în prezent pentru viitoarea conduita a politicii monetare- abordarea din perspectiva practicii decidentilor la nivelmacroeconomicÎn ce priveste perspectiva academica s-au subliniat unele consecinte ale turbulentelor semnificative si persistente pe pietele financiare internationale.Astfel, desi aceste situatii au fost declansate în economia SUA au avut si o importanta rezonanta globala ceea ce a conclus la inregistrarea unei diminuari majore a încrederii în sustinerea pietelor financiare, si a tendintei de reducere a expunerilor fata de entitatile percepute drept potential mai riscante.

Decuplarea economiilor emergente fata de o asemenea situatie a fost în mareparte iluzorie, desi acestea sunt presupuse a evidentia un anumit grad de rezilientaîn principal datorita urmatoarelor motive :• Robustetea regimurilor ancorate pe agregate monetare sau curs deschimb, este limitata în aceste conditii datorita unor factori dintre care seexemplifica:• Tintirea inflatiei este perceputa pe plan teoretic drept potential mairobusta întrucât:- în economiile emergente, aceasta se aplica deja în conditiile unorvolatilitati mai pronuntate ale ratelor inflatiei si nivelului activitatii reale- tintirea inflatiei pare sa întareasca rolul de absorbire a socurilorpentru sectorul real jucat de cursul de schimb iar efectul este discutabil caevidenta empirica asupra ratelor de sacrificiu- actiunea de tintire a inflatiei apare drept mai robusta decât alteregimuri de poltica monetara în conditiile unei diminuari bruste si deproportii a fluxurilor de capital de care beneficiaza o economie sau aledominantei financiare înteleasa ca o îndepartare a bancii centrale de la tintaîn conditiile unor dificultati semnificative în sectorul financiar.- tintirea inflatiei poate fi teoretic configurata pentru a interactiona maibine cu regimuri alternative de politica fiscala si a reactiona la modificarileexcesive ale preturilor unor active. O configurare speciala a actiunii esteperceputa ca eficace chiar în conditiile existentei unei capcane a lichiditatii.

• Recomandarile teoretice vizeaza :- formulari flexibile ale tintirii inflatiei

Page 26: finantele firmei

- utilizarea avantajelor transparentei si comunicarii pe care le implicatintirea inflatiei în comparatie cu aplicarea altor regimuri de politicamonetara, acestea fiind utile în special în circumstante neobisnuite (ex. crizefinanciare).- rolul cursului de schimb, inclusiv ca stabilizator în conditiile unorsurprize inflationiste peste tinta planificata.• Convergenta cu recomandarile teoretice în a acorda atentieflexibilitatii regimului de politica monetara aplicat, referitoare la :- elementele luate în calcul care variaza de la dorinta evitariifluctuatiilor reale majore la gestionarea modificarilor preturilor activelor sichiar la moderarea presiunilor de apreciere a cursului de schimb- consens în formare asupra utilitatii formularii tintelor inflatie nu lanivelul unui an, ci al termenului mediu (3-5 ani) sau chiar la nivelul unui ciclude afaceri.Importanta stabilitatii financiare drept premisa si obiectivcomplementar al asigurarii sustenabile a stabilitatii preturilor care consta în:

- cresterea calitatii si a sferei de cuprindere a activitatilor dereglementare si supraveghere a ansamblului sistemului financiar- transparenta sporita impusa institutiilor financiare cu accent asuprainformarii publicului în legatura cu activitatea supraveghetorilor- stress testing la diferite niveluri, schimb de informatii/colaborare întresupraveghetorii nationali ai grupurilor financiare internationalePragmatism în implementarea politicii monetare si utilizareaComunicarii.Provocarea majora, respectiv evitarea conflictului de obiective înpolitica monetara si asigurarea primatului stabilitatii preturilor.La nivelul României s-a apreciat ca utile si necesare initierea de actiunipentru:. Abordarea într-o maniera flexibila a tintirii inflatiei având în vedere :- perspectiva unei traiectorii dezinflationiste pe termen mediu fezabile- sustenabilitatea câstigurilor dezinflationiste realizate- accent asupra gestiunii de risc la nivel macroeconomic si al stabilitatiifinanciare în implementarea tintirii inflatiei

· Evitarea agravarii dezechilibrelor existente fara a transformavariabilele macroeconomice aferente în tinte ale politicii monetare.· Utilizarea instrumentelor neortodoxe cu recunoasterea exacta aeficacitatii limitate în timp a acestora prin :- urmarirea ancorarii eficace a anticipatiilor inflationiste fara modificareatraiectoriei dezinflationiste anuntate- rolul necesar jucat de celelalte componente ale mix-ului de politici îngestionarea cererii agregate si asigurarea stabilitatii macroeconomice.

Page 27: finantele firmei

• Riscuri derivând din actualul context economic international, sianume:- riscuri limitate din perspectiva cresterii economice, inclusiv prin canalulschimburilor comerciale externe.- evaluarea riscurilor asupra fluxurilor financiare prin prisma continuariiînregistrarii unor expuneri mai moderate pe România. În acest sens actiunea destress tests efectuata de BNR releva absenta riscului sistemic prin nevoia delimitare a acumularii de credite în valuta.- persistenta îndepartarii temporare de la traiectoria inflationista anuntata simentinerea credibilitatii bancii centrale..

6.2. Managementul general si managementul financiar al afaceriiScopul principal al unei afaceri îl constituie profitul si de aceea trebuie cunoscute si întelese toate coordonatele generale ale managementului unei afaceri.Managementul strategic al afacerii vizeaza dezvoltarea si consolidarea, afacerii pe termen lung si are ca obiective fundamentale: cresterea cifrei de afaceri, realizarea investitiilor programate si promovarea firmei pe piata tinta.Dar nu trebuie sa se neglijeze faptul ca o analiza, economica este completa si corecta daca prezinta si contextul general ai mediului de afaceri în care institutia îsi desfasoara activitatea: reglementarile fiscale, evolutia cererii pe diverse domenii de activitate, rata inflatiei, ratele de schimb valutar.Pe baza rapoartelor de analize economice se calculeaza indicatorii economico-financiari, care reprezinta o expresie sintetica a performantelor firmei: indicatori de profitabilitate, de lichiditate, de solvabilitate, de gestiune etc.Cu ajutorul indicatorilor economico-financiari se poate elabora diagnosticul financiar al institutiei care reprezinta "starea de sanatate financiara" a afacerii si pe baza careia se pot elabora strategii de dezvoltare pentru viitor.

VII. FINANTAREA CICLULUI DE EXPLOATARE.FINANTAREA PE TERMEN LUNG

7.1. Fundamentarea deciziei de finantare a exploatariiApelarea surselor proprii, atrase sau împrumutate, se va face în conditii de armonizare a relatiei rentabilitate-lichiditate si de diminuare a riscului. Sursele proprii, chiar daca implica participarea „investitorilor de capitaluri" la proprietate si la distributia profitului net constituie totusi cea mai sigura sursa de finantare, determina autonomie financiara si elimina riscul retragerii fortuite a capitalurilor. Sursele atrase (datoriile curente, de exploatare) sunt numeroase, dar nesigure. Evolutia lor este strâns legata de evolutia si caracteristicile de exploatare care determina atât marimea datoriilor curente (de exploatare), cât si durata lor de exigibilitate. În sfârsit, sursele împrumutate pe termen scurt prezinta principalul avantaj al mobilitatii lor, pentru a amortiza diferenta

Page 28: finantele firmei

continuu fluctuanta dintre necesarul de finantat si sursele proprii si atrase de capitaluri circulante. În functie de context, aceasta diferenta variaza fie în acelasi sens, fie în sensuri contrare. Dar, pe lânga caracterul oneros, sursele împrumutatedetermina cresterea gradului de îndatorare al firmei.O decizie optima de finantare a ciclului de exploatare poate fi aceea careechilibreaza relatia contradictorie dintre cresterea autonomiei financiare (prin folosirea surselor proprii, folosire ce este însotita de o anumita rigiditate în atragerea acestor surse si în costul cel mai ridicat al acestora) si necesitatea apelarii la credite pe termen scurt, flexibile, care sa acopere nevoile temporare si sa vina în completarea surselor proprii (apelarea care este însotita de o intensificare a controlului bancar în legatura cu utilizarea creditelor si cu garantia rambursarii lor). Decizia este, astfel, destul de complexa, dar criteriul de optim va fi realizarea obiectivelor financiare de rentabilitate, lichiditate si diminuare a riscului.La rândul lor, sursele proprii si împrumutate sunt în corelatie directa cu sursele atrase din decalajele favorabile de plati catre furnizori, stat, salariati etc, respectiv datoriile curente din exploatare: comerciale, fiscale,sociale etc. Pâna la scadenta lor si uneori chiar peste scadenta, aceste datorii reprezinta capitaluri atrase gratuit de la cei catre care firma are obligatii de plati.În completarea surselor proprii si atrase, firma apeleaza la credite bancare de trezorerie sau de scont. Acestea au rol de amortizor între cresterea sau reducerea nevoii de capitaluri circulante si diminuarea sau majorarea surselor proprii si atrase de capitaluri circulante. Aceste oscilatii se vor reflecta în marimea soldului creditelor bancare. Fata de perioada precedenta, soldul creditelor planificate poate fi diminuat cu excedentul de trezorerie degajat în perioada respectiva sau poate fi majorat cu deficitul de trezorerie rezultat la finele perioadei precedente.Majorarea soldului creditelor bancare poate fi facuta pâna la o limita, si anume, cea a unui plafon stabilit de banca în relatiile sale de credit cu firma.

7.3. Elemente pentru fundamentarea costului creditelor.

Pentru gestiunea ciclului de exploatare, costul creditelor reprezinta unn criteriu important în procesul de selectare a tipului de credite pe termen scurt.Optimizarea costurilor procurarii capitalurilor circulante si negocierea diferitelor surse de proveni fundamentale pentru strategia si tactica firmei.Este necesar mai întâi sa facem distinctie între rata de creditului solicitat si costultotal al acestuia, cost implicit ce cuprinde toate platile pe care debitorultrebuie sa le faca pentru credit, inclusiv dobânda, comisioanele, si alte cheltuieli. Rata de dobânda, desi complexa si destul de încarcata cu elemente de remunerare a capitalului împrumutat si a riscului asumat, este totusi mai mica decât costul total al creditelor.Costul total (implicit) al creditelor este mai mare din cel putin patru motive:1.costul suplimentar al comisioanelor bancare si al cheltuielilor administrative,2. ziua de decontare este întârziata fata de ziua de operare;3. anul este luat în calcul cu 360 zile si nu cu 365 zile, cât se ia efectiv în calculul dobânzii;4. operarea cu o dobânda proportionala si nu cu una echivalenta;

Page 29: finantele firmei

7.4. Fundamentarea deciziei de finantare pe termen lung.

Decizia de finantare pe termen lung este complementara deciziei de investire a capitalului în active fixe si circulante destinate dezvoltarii economice a firmei. În continuare, vom dezvolta analitic aspectele tehnice ale mobilizarii acestor surse interne (autofinantarea) si externe (de la actionari si de la împrumutatori), precum si ale remunerarii si rambursarii (restituirii) lor.AutofinantareaÎn cadrul surselor proprii, gestiunea financiara are de ales între autofinantare (capital intern) si aporturi noi la capital (surse proprii externe). Autofinantarea este, la rândul ei, determinata de coordonatele politicii de dividend adoptata de conducerea firmei.Capacitatea de autofinantare (de marimea amortizarilor siprovizioanelor, calculate si neconsumate profiturilor nerepartizate si deveniturile din dezinvestitii. În cea mai mare parte capitalul intern din autofinantare este oneros. Amortizarea nu este altceva decât recuperareatreptata, prin cifra de afaceri, a capitalului alocat în active fixe. În functie de sursa de provenienta, remunerarea capitalului initial se face fie prin dividende (capital social), fie prin dobânzi (capital împrumutat). În consecinta, autofinantarea din amortizare are, aprioric, un cost egal cu costul mediu ponderat al întregului capital al firmei.Amortizarea si provizioanele sunt cheltuieli calculate care se exonereaza de la plata impozitului pe profit. Economiile fiscale rezultate din aceasta deductibilitate fac sa scada costul autofinantarii.Profitul net, repartizat sub forma de rezerve si cel ramas nedistribuitsub forma de dividende, este o sursa gratuita de autofinantare. Dupaîncorporarea, în capitalul social, a rezervelor, acestea trebuie remunerate, larândul lor, cu dividende si vor avea un cost al autofinantarii. Dupa distribuirea de actiuni gratuite, autofinantarea devine în întregime generatoare de costuri prin distribuirea de dividende pentru capitalul intern, convertit în capital social.Dezinvestitia ofera si ea o sursa interna de capital impozabila la nivelul profitului din cesiunea de active fixe, respectiv la nivelul plusvalorii pretului de revânzare al activelor cesionate în raport cu valoarea lor contabila ramasa neamortizata. Economiile fiscale obtinute din deducerea valorii ramase neamortizate determina diminuarea corespunzatoare a costului autofinantarii.Fiind o sursa interna cu un cost mai mic decât cel mediu, autofinantarea este cea mai eficienta solutie de acoperire a nevoilor permanente de capitaluri. Însa capacitatea de autofinantare este adesea insuficienta, de aceea se apeleaza la surse externe de capital:• proprii, prin noi aporturi de capital (în numerar si/sau în natura) sau prinsubventii de la bugetul statului;• împrumutate, prin emisiunea si vânzarea de obligatiuni si/sau princontractarea de credite bancare pe termen mediu si lung;• închiriate, cu posibilitatea cumpararii ulterioare, la un pret prestabilit, aactivelor fixe (leasing).Selectia si combinarea acestor surse formeaza continutul deciziei de

Page 30: finantele firmei

finantare pe termen lung, iar criteriul de optimizare îl constituie valoareaactualizata neta ajustata ce rezulta din fiecare varianta de finantare.

Majorarea capitalului socialSubscrierea detinatorilor de fonduri la cresterea capitalului social al firmeieste motivata de politica dividendelor (rentabilitatea asigurata fiecarei actiuni), depolitica de îndatorare (pentru a conserva o rata optima de îndatorare) si de pozitiape piata a firmei (cresterea valorii de piata a actiunilor). Firmele care coteaza labursa realizeaza mai usor subscrierea la cresterea de capital, deoarece actiunile lorsunt negociabile, ceea ce le face mai atractive decât actiunile firmelor care nucoteaza la bursa.Cresterea de capital social, prin emisiunea si vânzarea de actiuni noi,determina un „efect de diluare" a rentabilitatii actiunilor (vechi si noi ale) firmeiprin împartirea profitului net la un numar mai mare de titluri. Incompensare, cresterea capitalului propriu determina cresterea bonitatii sigarantiei firmei, în baza carora firma poate solicita credite suplimentare (înprincipiu se impune ca îndatorarea sa fie mai mica de 50%.Cresterea de capital se poate face fie prin emisiunea de actiuni noi, fie prin majorarea valorii nominale a actiunilor vechi. A doua alternativa este mai rar practicata.Emisiunea de actiuni noi presupune, de asemenea, doua alternative:emisiunea lor la o valoarea nominala a vechilor actiuni (mai rar) si emisiunealor la o valoare majorata în functie de valoarea bursiera a actiunilor vechi(cazul cel mai frecvent).Totodata, cresterea capitalului social poate avea ca surse subscrierea de noi aporturi, încorporarea rezervelor sau încorporarea datoriilor, convertiteîn contributii. Pentru finantarea investitiilor intereseaza numai subscrierea de noi aporturi care determina cresterea efectiva a capitalului social, celelalte nefiind altceva decât conversii ale posturilor de pasiv, fara a determina cresterea surselor de finantare. Subscrierea de capitaluri suplimentare pentru cumpararea de actiuni noi implica atribuirea unor drepturi de subscriere catre actionarii vechi, ca o compensare a efectului de diluare a valorii capitalului lor. Efectul, pe care acestia îl resimt, se datoreaza cresterii numarului de actiuni prin suplimentarea emisiunii.Dreptul de subscriere la cresterea capitalului (DS) este un titlu de valoare negociabil, deci poate fi vândut catre noii actionari care doresc sa subscrie la capitalul firmei. Pentru cumpararea unei actiuni noi, cumparatorul trebuie sa dispuna sau sa achizitioneze un numar de drepturi de subscriere egal cu raportul dintre numarul total de actiuni vechi (N) si numarul de actiuni noi ce se vor emite (n).

7.5. Leasing

Finantarea investitiilor, îndeosebi a celor de valori mari, provoaca, adesea unefect dezechilibrant asupra trezoreriei firmei. Leasingul este o adaptare a pietei decapitaluri la capacitatea limitata de finantare a investitiilor.Leasingul (lease, în engl. sau credit-bail, în franceza) este o forma specialade închiriere a bunurilor imobiliare (sau mobiliare), prin care chiriasul(utilizatorul) obtine avantajele legate de folosinta bunului închiriat, în timp ce

Page 31: finantele firmei

finantarea achizitiei acestuia si amortizarea investitiei de capital este facuta decatre firma de leasing (locatorul). În schimbul obtinerii avantajelor legate defolosinta bunului, firma care l-a închiriat plateste societatii de leasing oredeventa (chirie) care cuprinde:1. amortizarea bunului închiriat,2. costul de oportunitate (dobânzile) aferent(e) fondurilor avansate defirma de leasing pentru cumpararea bunului respectiv si3.marja de profit a societatii de leasing.Chiriasul - (utilizatorul) poate intra în proprietatea bunului, închiriat laîncheierea contractului de leasing, prin plata valorii reziduale a bunului, convenitadinainte. Pe durata contractului ,redeventa (chiria) se înregistreaza ca o cheltuialacurenta, iar la încheierea acestuia valoarea reziduala se înregistreaza la active fixe.La încheierea contractului se face si alte doua optiunii:• prelungirea leasingului cu negocierea unei noi redevente;• restituirea bunului închiriat catre firma de leasing.43Exista trei tipuri principale de leasing: operational, financiar si, respectivvânzare• Leasingul operational ofera atât închirierea bunului, cât si serviciile deîntretine asigurare si reasigurare (service-ul echipamentelor închiriate etc).Costurile întretinerii si asigurarii se includ în chiria echipamentelor. Dinaceste motive, leasingul operational este numit si leasing de mentenanta(întretinere).• Leasingul financiar este o forma de finantare a bunului intrat în folosintachiriasului pe toata durata „n" de viata a obiectului închirierii. În consecinta,leasingul financiar presupune:1. selectarea de catre utilizator a producatorului sau a distribuitoruluide bunuri;2. negocierea pretului si a conditiilor de livrare;3. contactarea unei societati de leasing financiar pentru cumparareabunului si stabilirea conditiilor locatiei (ale contractului de leasing);4. încheierea simultana a contractului de vânzare-cumparare întrefurnizor si locator si a contractului de leasing între locator si utilizator.• Vânzarea si leaseback-ul, prin care o firma vinde unei societati de leasing saualtui investitor (individual ori institutional) bunuri din proprietatea sa lavaloarea lor de piata si în acelasi timp încheie un contract de închiriere arespectivelor bunuri în conditiile specifice ale leasingului financiar.Riscul de rata de dobânda se defineste ca posibilitate a detinatorului uneicreante si/sau a unei datorii prezente si viitoare, la dobânda fixa sau la dobândavariabila de a înregistra o pierdere din evolutia ulterioara a ratei dobânzii de piata(scadere, crestere sau modificare a structurii ratelor la vedere, si la termen).Scaderea ratei dobânzii de piata determina o crestere a valorii actualizate adatoriilor contractate -la dobânda fixa. Cresterea ratei de dobânda de piatadetermina reduceri ale valorii vânzarilor pe credit sau ale împrumuturilor acordate(plasamente) la rata fixa (chiar variabila) de dobânda. Cresterea valorii datoriilor siscaderea valorii creantelor si plasamentelor conduc la o reducere corespunzatoare a

Page 32: finantele firmei

valorii capitalurilor proprii.În sens invers si în caz de crestere a ratei dobânzii pe piata, firmacâstiga asupra datoriilor prin scaderea valorii lor de piata. Tot astfel, în cazde scadere a ratei dobânzii de piata, ea câstiga asupra plasamentelor ladobânda fixa.Ca si în cazul gestiunii riscului valutar, pe diferite maturitati aleplasamentelor si ale datoriilor cu dobânda fixa (inclusiv, variabila), firma se poate44afla în pozitie deschisa lunga (creante si plasamente > datorii) sau invers, înpozitie deschisa scurta (creante si plasamente < datorii).Acoperirea împotriva riscului de rata de dobânda consta în luarea uneipozitii inverse