finante publice 1

383
UNIVERSITATEA NICOLAE TITULESCU FACULTATEA FINANŢE – CONTABILITATE EMILIA CORNELIA STOICA 1

Upload: alexandra-stanculescu

Post on 04-Jul-2015

211 views

Category:

Documents


1 download

TRANSCRIPT

Page 1: Finante Publice 1

UNIVERSITATEA NICOLAE TITULESCU

FACULTATEA FINANŢE – CONTABILITATE

EMILIA CORNELIA STOICA

1

Page 2: Finante Publice 1

2

Page 3: Finante Publice 1

CUPRINS

CUPRINS..................................................................................................................................... 1INTRODUCERE........................................................................................................................... 4CAPITOLUL I............................................................................................................................... 5ROLUL ŞI FUNCŢIILE FINANŢELOR PUBLICE..........................................................................5

1.1. Conceptul de finanţe publice şi funcţiile acestora..............................................................51.2. Serviciile publice................................................................................................................71.3. Rolul finanţelor publice în economiile moderne...............................................................13

CAPITOLUL II............................................................................................................................ 24ORGANIZAREA SISTEMULUI FINANŢELOR PUBLICE...........................................................24

2.1. Rolul Statului în finanţarea economiei..............................................................................242.2. Reprezentarea economiei naţionale la nivel macroeconomic. Conturile Naţionale..........302.3. Organizarea finanţelor publice la nivelul administraţiilor publice centrală şi locale în România................................................................................................................................. 36

CAPITOLUL III........................................................................................................................... 41CHELTUIELILE ÎN SISTEMUL FINANŢELOR PUBLICE...........................................................41

3.1. Cheltuielile publice şi cheltuielile bugetare.......................................................................413.2. Clasificarea cheltuielilor bugetare şi factorii care influenţează evoluţia acestora.............42

3.2.1. Clasificarea cheltuielilor publice................................................................................423.2.2. Factori care influenţează evoluţia cheltuielilor publice şi metode de analiză.............44

3.3. Finanţarea serviciilor publice în sectoarele economico-sociale.......................................463.3.1. Cheltuielile publice pentru actiuni social - culturale...................................................46

3.4. Cheltuieli publice pentru obiective si actiuni economice..................................................53CAPITOLUL IV........................................................................................................................... 61RESURSELE SISTEMULUI FINANŢELOR PUBLICE...............................................................61

4.1. Resursele financiare ale economiei naţionale..................................................................614.2. Structura resurselor finanţelor publice.............................................................................63

4.1.2 Structura sistemului resurselor financiare publice......................................................654.3. Resursele fiscale..............................................................................................................68

CAPITOLUL V............................................................................................................................ 88DATORIA PUBLICĂ INTERNĂ ŞI EXTERNĂ............................................................................88

5.1. Caracteristici comune datoriei interne şi datoriei externe.................................................885.2. Datoria publică internă şi externã.....................................................................................885.3. Datoria publică externă....................................................................................................885.4. Mãsurarea gradului de îndatorare................................................................................88

CAPITOLUL VI........................................................................................................................... 88PROCESUL BUGETAR LA NIVEL CENTRAL ŞI LOCAL..........................................................88

6.1. Structura sistemului de bugete publice............................................................................886.2. Principii bugetare.............................................................................................................886.3. Etapele procesului bugetar la nivel central şi local...........................................................886.4. Metode şi tehnici de elaborare a bugetelor publice..........................................................886.5. Operaţiuni în etapele de elaborare – execuţie – control – încheiere................................88

6.5.1. Elaborarea proiectului de buget.................................................................................886.6. Executia de casa a bugetului prin sistemul bancar si prin sistemul de trezorerie............88

CAPITOLUL VII.......................................................................................................................... 88BUGETUL GENERAL CONSOLIDAT........................................................................................88

7.1. Bugetul de stat................................................................................................................. 887.2. Bugetul asigurărilor sociale de stat..................................................................................887.3. Bugetul instituţiilor publice...............................................................................................887.5. Bugetele locale................................................................................................................887.5. Operaţiuni de consolidare................................................................................................88

3

Page 4: Finante Publice 1

CAPITOLUL VIII......................................................................................................................... 88POLITICI FISCAL – BUGETARE...............................................................................................88

8.1. Politici economice de creştere utilizate de autoritãţile publice în etapa actualã...............888.2. Fiscalitate şi politica fiscalã..............................................................................................888.3. Corelarea politicii privind cheltuielile publice cu fiscalitatea.............................................888.4. Teoria intervenţionistă pentru relansarea economica. Efectul multiplicator.....................88

Exemple de aplicare a teoriei intervenţioniste.....................................................................88CAPITOLUL IX........................................................................................................................... 88FINANTELE PUBLICE IN UNIUNEA EUROPEANĂ..................................................................88

9.1. Structura instituţională a Uniunii Europene......................................................................889.2. Bugetul Uniunii Europene................................................................................................88

BIBLIOGRAFIE.......................................................................................................................... 88I. BIBLIOGRAFIE OBLIGATORIE...........................................................................................88II. BIBLIOGRAFIE FACULTATIVÃ..........................................................................................88

4

Page 5: Finante Publice 1

INTRODUCERE

Relaţiile financiare au apãrut odatã cu dezvoltarea schimbului de mãrfuri mijlocit de bani, sub forma monedelor metalice, aceasta realizându-se în ţãri sau zone geografice în care se organizaserã formaţiuni statale cu un anumit grad de dezvoltare politicã şi economicã.

Dacã apariţia finanţelor este strâns legatã de apariţia banilor, dezvoltarea acestora este un proces istoric îndelungat şi complex, al cãrui obiectiv principal constã în finanţarea acţiunilor de satisfacere a nevoilor de consum şi protecţie a oamenilor – fie aceste nevoi individuale sau ale comunitãţilor – precum şi nevoile de organizare şi apãrare, comune unor colectivitãţi mai mari, ajungând pânã la nivelul statelor moderne actuale.

În viaţa economico-socialã a oricãrei colectivitãţi se constituie şi se utilizeazã resurse de naturã diversã: umane, materiale, informaţionale şi bãneşti, în procesul repartiţiei primare şi secundare a valorii nou create de întreaga societate. De altfel, indicatorul economic cel mai sintetic, care exprimã aceastã valoare nou creatã - Produsul Intern Brut1 sau Produsul Naţional Brut2

- stã la baza analizei şi estimãrilor privind dezvoltarea de ansamblu a ţãrii, atât din punct de vedere economic, cât şi social şi cultural.

1 Produsul Intern Brut (PIB sau Gross Domestic Product GDP în englezã) este definit în Contabilitatea Naţionalã ca valoarea adãugatã în cursul unei perioade date, de exemplu un an, de cãtre ansamblul sectoarelor instituţionale, la care se adunã taxa pe valoarea adãugatã şi taxele vamale şi se scad serviciile bancare imputate nete.2 Produs Naţional Brut sau Venit Naţional Brut reprezintã valoarea curentã de piaţã a tuturor bunurilor şi serviciilor finale produse de agenţii economici persoane fizice sau juridice aparţinând ţãrii respective (de exemplu români) într-o perioadã datã.

5

Page 6: Finante Publice 1

CAPITOLUL I

ROLUL ŞI FUNCŢIILE FINANŢELOR PUBLICE

1.1. Conceptul de f inanţe publ ice şi funcţ i i le acestora

Finantele reprezinta relatii de natura economica, exprimate valoric, sub forma baneasca, ce se stabilesc intre indivizii unei societati, relatii care apar in procesul de repartizare a valorii nou create in cursul perioadei luata in considerare.

Cuvantul “finante” exprima mai multe notiuni, cu sensuri mai inguste sau mai largi, dupa caz; finante private, finantele intreprinderii, finante publice etc. In prezent, el a capatat un sens foarte larg, care include bugetul statului, creditul din economie, operatiunile bancare si bursiere, relatiile cambiale s.a., adica resursele, relatiile si operatiunile banesti.

In sens larg, relatiile financiare sunt de mai multe tipuri:

Tipuri de relaţii financiare în economie

transfer de resurse financiare fara echivalent si cu titlu nerambursabil; astfel de relatie financiara este realizata prin intermediul bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurarilor sociale si fondurilor extrabugetare. Acest tip de relatii financiare reprezinta finantele in sens restrans;

relatii de credit, cu percepere de dobanda;

transferuri obligatorii sau facultative de resurse banesti, in schimbul unei contraprestatii de care pot beneficia toti participantii la fonduri sau numai unii dintre acestia (de exemplu fondurile de asigurari, fondul de somaj, fondul pentru pensia suplimentara).

Se disting doua mari categorii de finante, respectiv finantele publice si cele private.

Categorii de finanţe

Finantele publice

Finantele publice exprima resursele, cheltuielile, imprumuturile si datoria administratiei centrale, a celei locale si ale altor institutii publice.

Finantele private

Finantele private se refera la resursele, cheltuielile, imprumuturile primite si acordate, creantele de incasat si obligatiile de plata, asigurarile si reasigurarile de bunuri, persoane si raspundere civila.

6

Page 7: Finante Publice 1

Relatiile financiare (sau finantele) reprezinta relatiile economice, exprimate valoric, care apar in procesul repartitiei Produsului Intern Brut, in vederea satisfacerii nevoilor colective ale societatii.

Scopul finantelor publice este satisfacerea nevoilor generale ale societatii, in timp ce finantele private sunt dirijate catre desfasurarea activitatii in intreprinderile si institutiile cu capital privat in conditii de rentabilitate.

Gestiunea finantelor publice este supusa dreptului public (administrativ si constitutional), iar gestiunea financiara a intreprinderilor private trebuie sa respecte regulile dreptului comercial.

Finantele publice sunt definite in mai multe feluri:

Definiţii ale finanţelor publice

Fonduri banesti la dispozitia statului - venituri ale statului, resurse banesti prelevate la dispozitia statului in vederea indeplinirii functiilor si sarcinilor sale, mijloace de acoperire a cheltuielilor administratiei centrale de stat si ale colectivitatilor locale etc.

Mijloace de interventie a statului in economie. respectiv impozite, imprumuturi, alocatii bugetare, subventii si alte parghii sau instrumente cu ajutorul carora statul influenteaza activitatea economica;

Metode de gestionare a banului public, care includ forme si metode de administrare si utilizare a resurselor financiare ale statului;

Act juridic - actul de dispozitie autoritara sau contractuala prin care se preia la dispozitia statului o parte din PIB, in scopul realizarii functiilor si sarcinilor statului;

Relatii sociale, de natura economica, care apar in procesul constituirii fondurilor publice de resurse banesti si repartizarii acestora in scopul satisfacerii nevoilor generale ale societatii.

Procurarea si distribuirea resurselor financiare ale statului se realizeaza in procesul repartizarii PIB, cu ajutorul unor metode si instrumente specifice, intr-un cadru juridic adecvat, in scopul satisfacerii nevoilor sociale si al influentarii activitatii economice. aceste prelevari si redistribuiri de resurse banesti au loc intre persoane fizice si juridice, prin intermediul autoritatilor publice si afecteaza, direct sau indirect, intreaga economie nationala si pe toti membrii societatii.

Conceptul finantelor publice cuprinde doua elemente esentiale:

Elemente ale Conceptul economic favorizeaza analiza mijloacelor de

7

Page 8: Finante Publice 1

conceptului de finanţe publice

interventie a statului prin intermediul cheltuielilor si veniturilor publice;

Conceptul sociologic, datorită căruia se realizeaza protectia sociala a populatiei.

In procesul de creare si repartizare a produsului social se produc fluxuri materiale si banesti intre persoanele fizice si juridice participante la viata economico-sociala a societatii. Finantele publice reprezinta fluxuri banesti care se stabilesc intre persoanele fizice si juridice - pe de o parte si stat - pe de alta parte.

Relatiile sociale pe care le exprima finantele publice se grupeaza in doua mari categorii:

Categorii de relaţii sociale pe care le exprimă finanţele publice

de colectare, respectiv agentii economici si membrii colectivitatii care participa ca persoane fizice transfera fonduri banesti, fara contraprestatie directa, catre stat, ca reprezentant al colectivitatii;

de repartitie, respectiv statul dirijeaza fondurile publice catre beneficiarii acestora, care pot fi agenti economici sau persoane fizice.

Sfera finantelor publice este mai ingusta decat a relatiilor banesti, deoarece ele presupun numai transferuri de valoare, in timp ce relatia baneasca poate sa faca, pe langa transferul de valoare, si schimbarea formei valorii, prin relatie reciproca marfa-bani.

1.2. Servici i le publ ice

Într-o accepţiune largã a sferei sale de activitate, Statul produce bunuri şi servicii foarte diverse, de la educaţie la electricitate şi de la apãrare nãţionalã la anumite servicii bancare. În pofida marilor diversitãţi, aceste produse pot fi grupate ãîn douã categorii distincte:

pe de o parte, prin intermediul administraţiilor publice, Statul produce servicii colective cu titlu gratuit sau semi-gratuit, cum sunt cele referitoare la educaţie, apãrare, sãnãtate;

pe de altã parte, prin intrprinderile publice, Statul produce bunuri şi servicii necesare populaţiei, la preţuri mai mult sau mai puţin la nivelul “pieţei” - spre exemplu: energie electricã, servicii de transport etc.Utilizarea echipamentelor colective municipale, apelarea la serviciile învãţãmântului public, protecţia oferitã de poliţie sau de armata naţionalã, accesul la îngrijirea sãnãtãţii ş.a. decurg din ceea ce este denumit, cu termen generic, economie publicã necomercialã, adicã producţia şi consumul de servicii colective.

8

Page 9: Finante Publice 1

Sub denumirea de servicii colective sunt desemnate serviciile prestate cu titlu gratuit sau semi-gratuit şi finanţate de o autoritate publicã - centralã sau localã. Existã o mare diversitate, atât în ceea ce priveşte natura acestor servicii, cât şi a organizaţiilor care le produc:

serviciile oferite pot fi din domeniul învãţãmântului, sãnãtãţii publice, justiţiei, telecomunicaţiilor, etc.;

producãtorii ofertanţi pot fi Statul central, colectivitãţile locale, organismele de securitate socialã ş.a.

În ceea ce priveşte natura serviciilor colective, bunurilor şi serviciilor productive - sau comerciale - li se opun serviciile colective - sau necomerciale. Dacã primele fac obiectul unui consum individualizat, cele din urmã se numesc adesea “invizibile”, în sensul cã în cele mai multe cazuri, nu se poate preciza a priori care sunt beneficiarii acestor prestaţii. De asemenea, bunurile comerciale sunt vândute pe piaţã la un preţ remuneratoriu pentru producãtori, în timp ce serviciile colective sunt furnizate cu titlu gratuit sau parţial gratuit.

În previzionarea activitãţii sale economice atât pentru o perioadã scurtã cât şi pentru una mai lungã de timp, Statul este pus în situaţia de a alege între mai multe şi dificile alternative, referitoare la natura serviciilor colective şi rolul acestora în societate:

alternative legate de mecanismele pieţei concurenţiale:

- care ar fi nivelul ce trebuie fixat pentru ofertã- cum sã stabileascã preţul sau tariful serviciilor- cum sã evite risipa în consumul acestora.

alternative care privesc situaţia economicã. Într-un context de crizã globalã - şi în special al unei crize financiare cu care s-ar confrunta autoritatea publicã - producţia degajatã de aceasta ar trebui sã evolueze în sensul unei restrângeri de activitate sau într-un context mai larg de cãutare a mijloacelor de amplificare a procesului de economisire.

alternative referitoare chiar la activitatea productivã. În imposibilitatea de a realiza în acelaşi timp cantitate şi calitate în ceea ce priveşte serviciile colective, ce ar trebui ales dintre acestea, în conjunctura economico-socialã datã.

Un bun sau un serviciu public va fi definit prin caracteristicile urmãtoare:

Definirea bunurilor publice, private şi mixte.

este destinat consumului public în general şi dacã o persoanã îl consumã, aceasta nu împiedicã consumul, din acelaşi bun, al altei persoane;

persoanele care nu pot plãti pentru bunul sau serviciul respectiv nu pot fi excluse de la consumarea acestuia;

este accesibil tuturor sau majoritãţii beneficiarilor ţintã sau

9

Page 10: Finante Publice 1

publicului larg şi este finanţat din fonduri publice; producerea sau executarea bunului / serviciului public nu se

realizeazã în scopul obţinerii de profit, ci din consideraţii de strategie socialã, politicã, economicã sau legislativã.

Invers, un bun sau un serviciu privat este acela care nu îndeplineşte aceste caracteristici, ceea ce înseamnã că:

serviciul este utilizat numai de cei care plãtesc pentru el;

persoanele care nu-l pot plãti sunt excluse de la folosirea acestuia;

producerea sa este realizatã în scopul de a obţine profit; nu este destinat consumului public;

realizarea sa este finanţatã din surse private.

În concluzie, din punct de vedere operaţional, sintagma "serviciu public" desemneazã o activitate de interes general pentru colectivitatea umanã la care se referã, iar din punct de vedere instituţional, serviciul public desemneazã o persoanã juridicã, privatã sau publicã prin care se realizeazã o activitate de interes general.

Având în vedere schema ce cuprinde caractersticile care se aflã la baza definiţiilor de mai sus, marea varietate de servicii publice realizate de autoritatea publicã din stat - centralã sau localã - este clasificatã în funcţie de scopul realizãrii acestora, respectiv din consideraţii sociale, politice, legale sau economice.

Aceastã schemã este aplicatã unei game mari de servicii, care sunt caracterizate de unul sau mai mulţi parametri dintre cei prezentaţi, dar la niveluri şi/sau grade de extindere diferite. În aceastã situaţie, schema de clasificare va fi aplicatã fiecãrui serviciu prin ataşarea caracteristicilor sale, precum şi procentul în care acestea definesc respectivul serviciu.

Criterii de clasificare a serviciilor ca bunuri private, publice sau mixte

din punct de vedere economic:

Analizând ponderile caracteristicilor, acele bunuri ce se apreciazã ca având o trãsãturã puternic "economicã" pot fi introduse în procesul de privatizare, adicã de încredinţare a gestionãrii cãtre sectorrul privat. Serviciile cu caraceristici preponderent sociale, politice sau legale sunt considerate ca fiind de naturã mai apropiatã de serviciile publice.

din punctul de vedere al ofertanţilor de servicii publice:

Faţã de aceste considerente, cea mai mare parte a serviciilor / bunurilor ce se înscriu în schema de clasificare nu pot fi delimitate net ca fiind servicii publice sau servicii private, ci mai

10

Page 11: Finante Publice 1

curând sunt mixte, deoarece au caracteristici şi dintr-o categorie şi din cealaltã, în proporţii diferite.

Mai mult, gama de servicii publice pe care o realizeazã o autoritate publicã - centralã sau localã - variazã în funcţie de organizarea administrativã a statului, inclusiv de performanţa administraţiei publice în ansamblul ei.

Pentru a stabili care serviciu poate fi privatizat şi care trebuie sã fie realizat de sectorul public, în circumstanţele date, trebuie parcurse mai multe etape. Este important de analizat, în funcţie de conjunctura economico-socialã datã, dacã un serviciu ce se adreseazã întregii comunitãţi este realizat cu mai multã eficenţã şi eficacitate de sectorul privat sau de cel public.

Un exemplu grãitor în acest sens îl constituie sistemul energetic. Acesta este un serviciu public prin excelentã, dar existã state în care realizarea acestuia a fost transferatã unor societãţi naţionale – cu capital mixt sau chiar privat integral, ce funcţioneazã pe principii de profitabilitate, specifice sectorului privat. S-a constatat, însã, cã rezultatele nu sunt întotdeauna mulţumitoare (vezi cãderea reţelei de energie electricã din SUA şi Canada în data de 15 august 2003), ceea ce conduce la necesitatea ca autoritãţile administraţiei publice – centrale sau locale – sã monitorizeze aceastã activitate.

Prima etapã constã în determinarea naturii bunului sau serviciului. Dacã, prin natura sa, serviciul sau produsul constituie un bun public, acesta va rãmâne de competenţa sectorului public, atât timp cât condiţiile economico - sociale nu vor se vor schimba. Orice serviciu ce este perceput a fi de natura unui bun privat ar trebui privatizat, în mãsura în care sectorul privat este capabil sã-l realizeze la standardele necesare. Dacã, însã, deşi serviciul este de natura unui bun privat, dar condiţiile momentului aratã cã privatizarea nu aduce o eficientizarea serviciului respectiv, acesta va rãmâne bun public şi eficientizarea sa va urma o altã abordare, apelând la descentralizarea funcţionale şi/sau financiarã.

La nivel naţional, ţintele de stabilitate macroeconomicã şi creştere susţinutã implicã necesitatea consolidãrii fiscale, precum şi disciplina în ceea ce priveşte cheltuielile publice, la toate nivelurile administrative, fie acestea publice sau private, centrale sau locale.

În prezent, autoritatea publicã din numeroase ţãri a promovat politici de liberalizare, privatizare, concesionare sau descentralizare a serviciilor publice, fie din proprie iniţiativã, fie la îndemnul organismelor financiare internaţionale.

Obiectivul global cel mai important urmãrit de stat prin astfel de acţiuni este eficientizarea economicã, rolul preponderent îndeplinit de autoritãţile publice constând în crearea mediului de afaceri capabil sã faciliteze operaţiunile derulate de sectorul privat. În acest sens, statul se strãduieşte sã asigure firmelor infrastructura instituţionalã, legislativã şi operaţionalã care sã permitã realizarea unor activitãţi profitabile, prin protejarea competitivitãţii pe toate pieţele interne. Eşecurile pieţei, chiar dacã adeseori sunt inevitabile, vor fi corectate prin programe special implementate în acest scop.

11

Page 12: Finante Publice 1

Sectorul privat are rolul de principal instrument al creşterii economice într-un mediu caracterizat de concurenţã, mediu în care se dezvoltã spiritul întreprinzãtor al agentului economic, care se strãduieşte sã scadã costurile operaţionale pentru a fi capabil sã ofere pe piaţã preţuri mai atractive.

Printr-o politicã de liberalizare bine condusã, consumatorii vor beneficia de reducerea preţurilor, producãtorii de costurile mai scãzute şi de creşterea producţiei şi a productivitãţii, pe ansamblu înregistrându-se o mãrire a output-ului macroeconomic.

De asemenea, este general acceptat cã programele de liberalizare şi privatizare implementate atât în ţãrile în curs de dezvoltare, cât şi în ţãrile în tranziţie cãtre o economie concurenţialã au însemnat intrarea într-un proces - de multe ori îndelungat - de refacere şi modernizare a economiei. Aceastã înclinaţie cãtre privatizare este, cel mai adesea, însoţitã de neîncrederea în capacitatea sectorului public de a oferi populaţiei servicii eficiente şi eficace, la important şi în corelaţie cu cererea.

Practica a arãtat, însã, cã nu toate serviciile publice pot fi privatizate, dar pentru o mai bunã gestionare, acestea vor trebui sã fie realizate de persoane publice situate cât mai aproape de consumatori şi aceste persoane pot fi autoritãţile locale, în conformitate cu organizarea administrativã a statului.

Multe elemente care pledeazã în favoarea principiului potrivit cãruia trebuie lãsatã piaţa sã furnizeze bunurile şi serviciile. Intr-adevãr, întreprinderile sunt constrânse, pentru a supravieţui, sã furnizeze produsele şi prestaţiile pe care le cer consumatorii; de altfel, concurenţa între întreprinderi ar trebuie sã asigure eficienţa producţiei lor de bunuri şi servicii.

Existã situaţii în care statul nu poate lãsa jocului liber al concurenţei întreaga responsabilitate a distribuirii resurselor. Este vorba de situaţiile numite "eşecul pieţei"3, adicã acelea în care pieţele nu funcţioneazã foarte bine. Aceste situaţii pot fi legate de producţia anumitor bunuri şi servicii speciale şi anume:

bunurile şi serviciile a cãror producţie face, în general, obiectul unui monopol, ca de exemplu distribuţia electricitãţii, a gazelor, a apei şi buna funcţionare a acestor sectoare, dacã monopolurile existã, pentru a se asigura de faptul cã întreprinderile particulare nu abuzeazã de poziţia lor practicând tarife ridicate în timp ce furnizeazã servicii mediocre, statul poate impune o reglementare, poate prelua el însuşi producţia;

bunurile şi serviciile al cãror preţ este imposibil de evaluat, ca de exemplu apãrarea sau poliţia: partea întreprinderilor particulare va fi foarte redusã, dacã nu chiar înexistentã în aceste sectoare. Statul se poate angaja el însuşi şi constrânge ansamblul populaţiei de a le finanţa prin impozit;

3 Eşecul pieţei (defaillace du marché în francezã sau weakening or sagging of the market în englezã) înseamnã nereflectarea la nivelul preţului stabilit pe piaţã a unor costuri sau beneficii asociate productiei sau consumului. Când costul marginal al producţiei nu este egal cu preţul pieţei apare ineficienţa economicã a pieţei.

12

Page 13: Finante Publice 1

serviciile, ca de exemplu ridicarea deşeurilor (gunoaielor) menajere, care sunt destinate sã rezolve problemele de externalitate4: într-adevãr, dacã aceste servicii ar fi încredinţate sectorului privat, mulţi oameni şi-ar arunca gunoaiele în stradã sau pe câmp pentru a nu fi nevoiţi sã plãteascã un tarif pentru serviciul pe care îl presteazã o întreprindere specializatã. Statul poate sã-şi asume acest tip de servicii sau sã cearã ca ele sã fie furnizate de sectorul privat; în orice caz, se obişnuieşte ca aceste servicii sã fie finanţate prin tarife şi, numai în completarea cheltuielilor, dacã este cazul, prin impozite sau alte prelevãri obligatorii;

serviciile pe care populaţia le consumã, uneori, mai puţin decât ar dori statul, în special educaţia şi sãnãtatea, cãci anumite persoane nu pot sã-şi permitã sã cheltuiascã mult în acest domeniu. Se întâmplã chiar ca pãrinţii sã ignore interesul pe care îl prezintã educaţia şi securitatea socialã pentru copiii lor. şi aici, statul poate acţiona asigurând el însuşi aceste servicii, finanţându-le din fonduri publice.

O problemã importantã este aceea de a stabili dacã un bun sau un serviciu sã fie gestionat de sectorul public sau sã fie privatizat. Existã anumite servicii care sunt considerate în totalitate de ddomeniu public. Aceste servicii trebuie sã fie gestionate de sectorul public, care, în aceastã situaţie, poate fi considerat ca una dintre pãrţile ce se constituie în contractul social, cu populaţia de cealaltã parte.

Rolul sectorului public în producerea şi gestionarea serviciilor publice

Serviciul este în responsabilitatea autoritãţii centrale sau locale şi este gestionat în conformitate cu legea5.

Pentru buna execuţie a servicului public se stabilesc standarde de calitate - unii parametri, cum sunt calitatea apei, gradul de poluare etc. - ce trebuie sã fie conforme cu normele internaţionale sau cu alte prevederi cuprinse în documente oficiale.

Serviciul public promoveazã obiective strategice ale autoritãţii responsabile şi urmãreşte interesul colectivitãţii - la nivel naţional sau local.

Sectorul public poate avea ca sarcinã sã participe şi sã sprijine realizarea de cãtre sectorul privat a unor servicii publice (sau mixte) ce le-au fost încredinţate spre execuţie, în cadrul contractului social dintre autoritate şi colectivitatea respectivã. De exemplu, aici pot fi citate responsabilitãţi referitoare la pregãtirea profesionalã, cercetare-dezvoltare,

4 Externalitate - efectul acţiunii unui agent economic asupra altor agenţi economici fără contrapartidă monetară. Acest efect nu este prevăzut şi nu se ţine seamă de el în ansamblul activităţii economice.5 Cadrul legislativ pentru fiecare serviciu public este format dintr-una sau mai multe legi organice, precum şi din legile privind respectivul serviciu. De exemplu, în România, serviciile publice de gospodãrie comunalã se supun Legii nr.215/2001 a administraţiei publice locale şi Legii nr.189/1998 a finanţelor publice locale (ce va fi înlocuitã la 1 ianuarie 2004 de Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr.45/2003), ca legi organice şi Legii nr.326/2001 a serviciilor publice de gospodãrie comunalã, Legii nr.213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, Legii nr.219/1998 privind regimul concesiunilor.

13

Page 14: Finante Publice 1

menţinerea unui anumit nivel al calitãţii controlului, performanţa managerialã etc.

Pentru ţãrile în tranziţie, un rol foarte important al sectorului public constã în a urmãri, cu scopul de a diminua gradual, volumul de subvenţii şi, implicit, necesitatea controlului utilizãrii acestora. Aceastã acţiune este cu atât mai necesarã cu cât direcţionarea respectivelor subvenţii creazã discriminãri pozitive şi/sau negative pe piaţã, cu efecte evident nefavorabile asupra liberei concurenţe. Considerentele de acest fel sunt cu atât mai valabile în cazul unor bunuri mixte, adicã pot fi produse şi oferite unei anumite categorii ale populaţiei de o autoritate publicã, concomitent cu realizarea acestora de cãtre sectorul privat. Soluţia este de diminuare, într-un ritm mai alert sau mai lent, a ponderii implicãrii sectorului public în oferta acestui serviciu6.

Când serviciul reprezintã un beneficiu esenţial pentru comunitate, dar furnizarea lui necesitã fonduri considerabile şi, mai mult, recuperarea acestora se realizeazã într-un timp îndelungat, respectivul serviciu nu poate fi decât public, cel puţin pentru o bunã bucatã de vreme. De exemplu, furnizarea energiei electrice, incluzând aici investiţiile noi şi de modernizare a centralelor, reţelelor de distribuţie etc.

De asemenea, servicii publice prin excelenţã sunt intervenţiile în caz de calamitate, în urma unor dezastre naturale, combaterea dãunãtorilor, a secetei etc.

1.3. Rolul f inanţelor publ ice în economii le moderne

Sistemul economic este unul dintre cele mai importante, de rezultatele economice depinzand in cea mai mare masura atat calitatea vietii populatiei, cat si pozitia tarii in plan international.

Sistemul economic adoptat la nivel national trebuie sa tina seama de conditiile concrete din fiecare etapa istorica. El va trebui sa dispuna de o relativa stabilitate, respectiv reglarea activitatii economice se va realiza fie prin mijlocirea pietei concurentiale, fie prin intermediul planului de stat, cu caracter preponderent imperativ. In tarile cu economie planificata, instrumentul de baza al conducerii economiei nationale este planul directiva, in timp ce in tarile cu economie de piata, rolul hotarator in reglarea (autoreglarea) proceselor economice il are piata concurentiala.

Mecanismul economic este o modalitate de functionare a sistemului economic si a componentelor sale; el este format din totalitatea principiilor, corelatiilor, formelor, metodelor, instrumentelor si parghiilor economice, reglementate legal, pe baza carora si prin care agentii economici realizeaza, 6 De exemplu, în domeniul imobiliar, unde pentru persoanele defavorizate autoritãţile centrale şi locale asigurã dreptul la o locuinţã, cu chirie sau cu posibilitatea de a o cumpãra în condiţii foarte avantajoase. (Legea nr.116/2002 privind combaterea excluziunii sociale).

14

Page 15: Finante Publice 1

regleaza si perfectioneaza propria lor activitate, tinand seama de principiul rationalitatii economice. Practic, mecanismul economic este alcatuit dintr-o serie de subsisteme de functionare si reglare, cum sunt, de pilda, mecanismul preturilor, mecanismul formarii veniturilor, mecanismele bugetare, mecanismele bursiere etc. Mecanismul economic caracterizat prin raporturile libere intre agentii economici este denumit mecanism al economiei de piata, iar cel bazat pe raporturi de comanda mecanism al economiei planificate.

In vederea stabilirii echilibrului general economic intr-o economie de piata, se folosesc numeroase mijloace, instrumente, institutii caracteristice piatei concurentiale care joaca un rol hotarator in reglarea, respectiv autoreglarea, proceselor economice. In tarile cu economie de piata, si cu atat mai mult in tarile aflate in tranzitie catre o economie de piata, rolul statului actioneaza pe de o parte ca autoritate publica si, pe de alta parte, ca producator si consumator de bunuri si servicii, organizator si finantator al asigurarilor si protectiei sociale, bancher si contractant de imprumuturi, asigurator sau asigurat.

In domeniul financiar, mecanismul adoptat intr-o economie de piata cuprinde numeroase elemente, prin intermediul carora se produc efecte semnificative in domeniul financiar, dar si in domenii ce tin de economia reala, sectoarele monetar, valutar etc. Cele mai importante elemente ale mecanismului financiar sunt:

Elementele mecanismului financiar

sistemul fondurilor de resurse financiare

parghiile financiare utilizate de stat pentru a influenta activitatea economica

metodele utilizate in managementul financiar

cadrul institutional, respectiv institutiile si organizatiile financiare

cadrul juridic, alcatuit din legi, decrete, hotarari si alte reglementari cu caracter normativ in domeniul financiar

Statul are un rol hotarator in repartizarea venitului national (a valorii nou create) prin prelevarea unei cote din acesta la fondurile de resurse financiare publice. De asemenea, statul influenteaza major activitatea economica prin instrumente economico-financiare, cum sunt: impozitele si taxele, granturile direcţionate sau nu, finantarea din fonduri publice a serviciilor publice realizate de administraţiile centrale şi locale, managementul prudenţial al creditului şi al dobânzii, cursul de schimb şi regimul valutar etc.

La nivel macroeconomic, bugetul de stat reprezinta, intr-o economie de piata, un plan financiar pe termen scurt. Pentru termene medii sau lungi se elaboreaza bugete-program, prin care se planifica cheltuielile publice mai indelungate, cum ar investitiile, concomitent cu prognozarea veniturilor corespunzatoare.

15

Page 16: Finante Publice 1

Finantele publice au un rol deosebit de important si, in acelasi timp, activ, atat in satisfacerea nevoilor populatiei, cat si pentru realizarea obiectivelor economice propuse prin programele guvernamentale. Acestea reprezinta obiective de interes national, care pot fi infaptuite pe termen mediu sau lung si cu eforturi financiare considerabile.

In acest sens, din fondurile publice autoritatile competente aloca fonduri pentru:

Destinaţiile fondurilor publice

desfasurarea actiunilor cu caracter social, respectiv pentru educatie si invatamant, in domeniul sanitar, pentru odihna si tratament, cultura s.a.;

realizarea actiunilor economice in diverse sectoare, cum ar fi: infrastructura feroviara si rutiera, senalul navigabil si aeroporturile, posta, telefon, telegraf, energia, irigatiile, exploatarea forestiera etc.;

ordinea interna, apararea tarii si sustinerea relatiilor externe, in scopul acoperirii necesitatilor de finantare a fortelor armate, a functionarii Presedintiei, Guvernului, administratiei publice centrale si locale, a institutiilor care mentin ordinea publica si care indeplinesc relatiile diplomatice ale tarii;

pregatirea profesionala a fortei de munca, astfel incat sa corespunda exigentelor impuse de conditiile tehnologice noi;

asigurarea si consolidarea democratiei, urmarindu-se respectarea drepturilor minoritatilor, stabilirea si indeplinirea acordurilor bi si multilaterale, integrarea europeana;

protejarea mediului inconjurator si desfasurarea de actiuni sustinute in vederea imbunatatirilor conditiilor de mediu.

Fiecare etapa istorica are prioritatile sale specifice, in functie de situatia concreta in care se afla viata economico-sociala. Astfel, daca s-a constatat o subdimensionare a resurselor finantelor publice, aceasta s-a reflectat in neasigurarea cu forta de munca calificata, in sustinerea necorespunzatoare a activitatilor economice, in calitatea productiei.

Constituirea unor fonduri publice de resurse financiare, precum si gestionarea acestora reprezinta un proces obiectiv, necesar in toate tarile, indiferent de oranduire sociala, dezvoltare economica, politica a protectiei sociale etc. Finantele publice isi indeplinesc rolul in economie prin intermediul a doua functiuni: functia de repartitie si cea de control.

16

Page 17: Finante Publice 1

Functia de repartitie a finantelor publice

Functia de repartitie a finantelor publice se manifesta prin doua faze distincte, dar strict corelate intre ele: constituirea fondurilor publice si distribuirea acestora.

Fondurile publice se formeaza prin transferul catre autoritatile publice de resurse financiare de la agentii economici (regii autonome, societati comerciale cu capital majoritar de stat, mixt sau privat, intreprinzatori particulari, institutii publice si unitati subordonate acestora) si populatie (persoane fizice rezidente in tara sau strainatate)

Formele pe care le imbraca aceste transferuri sunt: impozite, taxe, contributii pentru asigurari sociale, varsaminte din profitul regiilor autonome, a institutiilor publice, venituri din valorificarea unor bunuri ale statului etc.; imprumuturi de stat primite de la persoane juridice si fizice, rambursari de credite acordate, donatii s.a. In cea mai mare parte, resursele finantelor publice provin din distribuirea valorii adaugate brute (exprimata, in general, prin macroindicatorul Produs Intern Brut) care a rezultat in desfasurarea procesului economic. Ele sunt constituite din participarea tuturor sectoarelor economiei nationale, indiferent de forma de proprietate (de stat, privata, mixta, cooperatista), precum si de la populatie.

A doua faza a functiei de repartitie a finantelor publice este distribuirea fondurilor constituite. Aceasta se realizeaza tinand seama de nevoile sociale si economice, exprimate prin cereri de resurse financiare din partea organismelor abilitate si de disponibilitatile de astfel de resurse. Atat la proiectarea bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurarilor sociale, cat si in timpul derularii acestora, autoritatile competente actioneaza pentru echilibrarea cerere-oferta de resurse bugetare, avand in vedere prioritatile sociale si economice nationale.

Formarea si distribuirea fondurilor publice presupune fluxuri multiple, provenienta si dimensiunea fondurilor fiind in continua transformare, in functie atat de performantele economiei, cat si de politica adoptata de autoritatile competente in domeniul protectiei sociale, dezvoltarii unor sectoare economice, tinand, totodata, seama de influenta factorilor externi.

Functia de control a finantelor

Functia de control a finantelor publice decurge din faptul ca fondurile care se constituie la bugetul de stat, la bugetele locale si la bugetul asigurarilor sociale apartin

17

Page 18: Finante Publice 1

publice intregii societati. Finantele publice trebuie sa asigure resursele bugetare necesare satisfacerii nevoilor obstesti; sa dirijeze aceste resurse in functie de prioritatile societatii, prioritati care sunt stabilite de autoritatile competente; sa determine utilizarea resurselor financiare publice in conditii de maxima eficienta economica, sociala etc.; sa urmareasca armonizarea intereselor imediate ale societatii cu cele de perspectiva.

Datorita faptului ca finantele publice provin in cea mai mare parte din distribuirea valorii nou create la nivel national, a aparut necesitatea controlului riguros asupra formarii, distribuirii si utilizarii Produsului Intern Brut, concomitent cu pastrarea integritatii si buna gospodarire a patrimoniului public, precum si incasarea la timp si integrala a creantelor statului.

Prin exercitarea functiei de control a finantelor publice se impiedica irosirea avutului obstesc, efectuarea de cheltuieli care nu sunt in concordanta cu prevederile legale in vigoare, prejudiciul avutului public, in acelasi timp cu actiunile indreptate catre inlaturarea dezordinii si indisciplinei in gestionarea valorilor publice.

Organele abilitate sa exercite functia de control a finantelor publice au sarcina de a verifica integritatea avutului public, eficienta utilizarii finantelor publice, legalitatea si oportunitatea cheltuielilor institutiilor publice, respectarea obligatiilor contractuale, a celor fata de buget, fata de creditori etc.

Organele care sunt abilitate sa efectueze control financiar

Parlamentul

Guvernul

Curtea de Conturi

organe ale Ministerului Finantelor Publice (Garda Financiara si Directia Generala a Controlului Financiar de Stat, Direcţia Generală a Vămilor)

Directiile Generale ale Finantelor Publice din teritoriu

bancile si alte institutii bugetare care participa la executarea de casa a bugetului

controlul financiar intern din intreprinderi cu capital majoritar de stat si institutii publice

18

Page 19: Finante Publice 1

Sfera de control a finantelor publice la nivel national cuprinde activitatea economica, activitatea de educatie si cea cultural-stiintifica, ocrotirea medicala, protectia si asistenta sociala, ordinea publica si apararea nationala, promovarea relatiilor cu alte tari.

Pentru fiecare domeniu care face obiectul controlului finantelor publice sunt urmarite trei aspecte: indeplinirea corespunzatoare a sarcinilor specifice (de exmplu realizarile in productie, rezultatele in invatamant etc.); respectarea nivelului programat al efortului financiar al statului pentru sustinerea activitatii; aparitia efectelor utile pentru societate rezultate in urma desfasurarii activitatii respective, efecte care se pot exprima in bani. In cazul ultimelor doua aspecte, controlul efect-efort exercitat asupra activitatii economice este mijlocit de expresia baneasca, respectiv de asa numitul control prin leu. Acesta din urma are, insa, o sfera mai larga, cuprinzand, pe langa controlul financiar propriu-zis, si formarea preturilor, circulatia baneasca etc.

Controlul financiar urmareste conditiile in care se formeaza fondurile publice, modul de repartizare a acestora pe beneficiari, precum si eficienta utilizarii lor de catre institutiile publice si agentii economici cu capital de stat. El se realizeaza in faza de repartitie si analizeaza provenienta resurselor si destinatia acestora, nivelul finantelor publice, titlul cu care se mobilizeaza si cel cu care se repartizeaza fondurile, gradul de fiscalitate (totalul prelevarilor prin impozite si taxe raportat la Produsul Intern Brut ), gradul de redistribuire intre diferitele sectoare economico-sociale, zone geografice etc., modul de echilibrare intre resurse si destinatii, caile de acoperire a necesarului de resurse neacoperit.

Functia de control a finantelor publice este strans legata de functia de repartitie, dar are o sfera de aplicabilitate mai larga. Cele doua functii se interconditioneaza, respectiv functia de repartitie creeaza conditiile pentru exercitarea functiei de control, iar aceasta din urma genereaza alte domenii pentru functia de repartitie, statul foloseste mai multe cai de prelevare a veniturilor, putandu-se inlocui prelevarea nerambursabila la buget cu avansarea rambursabila, in functie de conditiile concrete in care se gaseste economia nationala in momentul respectiv.

Controlul financiar se exercita asupra activitatii productive desfasurate de societatile comerciale cu capital majoritar de stat, vizand toate elementele productiei (resursele, rezultetele) pana la incasarea contravalorii finite livrate in afara.

In faza schimbului, controlul financiar verifica realizarea in bani a marfurilor, valoarea de intrebuintare a acestora, costurile corelate cu pretul de livrare, viteza de circulatie a marfurilor produse, forta de munca implicata, stocurile de produse finite ce rezulta in urma desfasurarii procesului de productie-livrare.

In faza consumului, controlul se exercita asupra indicatorilor de performanta a procesului productiv, respectiv consumul de materii prime, materiale etc., gradul de valorificare a acestora, coeficientul de scoatere s.a.; rentabilitatea; cursul de revenire la export etc. Pentru institutiile publice din sfera

19

Page 20: Finante Publice 1

nemateriala controlul financiar urmareste cheltuielile materiale in corelatie cu indicatorii specifici de realizare a activitatii proprii.

Rolul bugetului de stat se manifesta in activitatea economica, financiara, dar si in cea sociala:

Rolul bugetului public naţional

din punct de vedere financiar, asigura mobilizarea si distribuirea resurselor financiare ale statului, permitand acestuia sa-si indeplineasca sarcinile si functiunile;

din punct de vedere economic, bugetul de stat cuprinde o serie de instrumente si tehnici de interventie in activitatea economico-sociala, prin intermediul carora statul isi desfasoara politica de stimulare economica si de protectie sociala

Aplicarea de politici fiscale si bugetare implica utilizarea de instrumente adecvate in vederea realizarii obiectivelor politicii economice promovate de autoritati.

O cerinta fundamentala pentru aplicarea corecta si eficienta a unei politici economice (inclusiv in domeniul fiscal, bugetar etc.) este studierea in profunzime a mediului economic in care se aplica aceste politici, cunoasterea caracteristicilor si corelatiilor cauzale stabilite in cadrul activitatii economico-sociale, pentru a putea prevedea reactia economiei la diversi stimuli exogeni produsi de actiunea parghiilor utilizate de politicile economice, fiscale, bugetare, monetare etc.

Formularea si implementarea politicilor economice reprezinta un proces complex, in care unul dintre cele mai importante roluri il joaca structura institutionala a societatii, inclusiv reglementarile si procedurile de determinare si implementare a obiectivelor economice. Intr-o economie de piata, obiectivele la nivel national sunt stabilite in urma dezbaterilor pe scara larga, care implica participarea institutiilor cheie ale vietii societatii democratice, cum sunt Parlamentul si executivul, potrivit unor mecanisme statuate prin legile fundamentale ale tarii, ceea ce presupune aplicarea regulilor impuse de votul majoritar.

Guvernul sau organismele executive sunt organizate in diferite departamente sau ministere, in vederea aplicarii eficiente a programelor economico-sociale realizate in scopul atingerii obictivelor propuse, cum ar fi imbunatatirea invatamantului, educatiei, sanatatii, apararii nationale.Toate aceste programe au o trasatura comuna - necesitatea de finantare a cheltuielilor proprii.

Intr-o economie planificata, finantarea se realizeaza la nivel centralizat, dirijata cu scopul de indeplinire a planului, indiferent de cerintele reale ale dezvoltarii tarii.

20

Page 21: Finante Publice 1

Intr-o economie de piata, rolul Ministerului Finantelor Publice este preponderent pentru desfasurarea procesului de finantare a cheltuielilor publice, in conformitate cu politica fiscala si bugetara care se inscrie in politica economica globala a autoritatilor publice. Deoarece preturile sunt flexibile, este necesar sa se utilizeze metode si tehnici diferite pentru a determina nivelul corespunzator al cheltuielilor pentru fiecare departament in parte.

21

Page 22: Finante Publice 1

Intrebări şi răspunsuri pentru fixarea cunoştinţelor

1. Care este cel mai agregat indicator macroeconomic :

a) indicele general al preţurilor de consum

b) Produsul Intern Brut

c) soldul bugetului general consolidat

2. Ce reprezintă noţiunea de finanţe:

a) relaţiile băneşti dintre agenţii economici, populaţie şi exterior

b) relaţiile de formare a veniturilor în societate

c) relaţiile de repartitie a Produsului Intern Brut şi fac parte din baza economică a societăţii

3. Precizaţi care este scopul finanţelor publice este:a. satisfacerea nevoile generale ale populaţiei b. punerea la dispoziţia autoritãţilor a sumelor de bani necesare

pentru protecţia socialã a populaţiei

c. furniza fonduri agenţilor economici şi populaţiei pentru a se dezvolta

4. Cum pot fi definite finanţelor publice:(a) Fonduri banesti la dispozitia statului (b) Mijloace de interventie a statului in economie. (c) Metode de gestionare a banului public. (d) Act juridic prin care se preia la dispozitia statului o parte din PIB,

in scopul realizarii functiilor si sarcinilor statului.

(e) Relatii sociale, de natura economica, care apar in procesul constituirii fondurilor publice

5. Comletaţi enunţul: “Relaţiile financiare publice în sens restrâns reprezintã transferuri de resurse financiare fara echivalent si cu titlu .........................; astfel de relatie financiara este realizata prin intermediul bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurarilor sociale si fondurilor speciale

nerambursabil

6. Completaţi enunţul: “ Relaţiile financiare publice în sens larg cuprind, pe lângã transferurile de resurse financiare fãrã echivalent şi cu titlu nerambursabil şi transferuri ........................... sau .......................... de resurse banesti, in schimbul unei contraprestatii de care pot beneficia toti participantii la fonduri sau numai unii dintre acestia (de exemplu

22

?

Page 23: Finante Publice 1

fondurile de asigurari, fondul de somaj, fondul pentru pensia suplimentara)

obligatorii sau facultative

7. Care sunt formele pe care le îmbracã transferurile de la agenţii economici şi populaţie cãtre autoritãţile publice prin care se constituie finanţele publice(a) impozite si taxe (b) contributii pentru asigurari sociale (c) varsaminte din profitul regiilor autonome, a institutiilor publice; (d) venituri din valorificarea unor bunuri ale statului etc.; (e) imprumuturi de stat primite de la persoane juridice si fizice; (f) rambursari de credite acordate;

(g) donatii s.a

8. Principalele obiective ale funcţiei de control a finanţelor publice sunt:(a) asigure resursele bugetare necesare satisfacerii nevoilor

obstesti;(b) sa dirijeze aceste resurse in functie de prioritatile societatii,

prioritati care sunt stabilite de autoritatile competente;(c) sa determine utilizarea resurselor financiare publice in conditii de

maxima eficienta economica, sociala etc.;

(d) sa urmareasca armonizarea intereselor imediate ale societatii cu cele de perspectiva

9. Domeniile vieţii economico-sociale ale ţãrii în care se desfãşoarã controlul finanţelor publice:(a) activitatea economica, (b) activitatea de educatie si cea cultural-stiintifica, (c) ocrotirea medicala (d) protectia si asistenta sociala (e) ordinea publica si apararea nationala

(f) promovarea relatiilor cu alte tari.

10.Controlul exercitat de finanţele publice are ca obiective :(a) provenienta resurselor (b) destinatia acestora (c) nivelul finantelor publice (d) titlul cu care se mobilizeaza si cel cu care se repartizeaza

fondurile(e) gradul de fiscalitate ( totalul prelevarilor prin impozite si taxe

raportat la Produsul Intern Brut )

23

Page 24: Finante Publice 1

(f) gradul de redistribuire intre diferitele sectoare economico-sociale, zone geografice etc.

(g) modul de echilibrare intre resurse si destinatii

(h) caile de acoperire a necesarului de resurse neacoperit.

Teme

1. Funcţiile finanţelor publice în economiile moderne concurenţiale

2. Conceptul de finanţe publice şi rolul acestora în economiile moderne

3. Servicii publice şi servicii private – prezentare comparativă

24

Page 25: Finante Publice 1

CAPITOLUL II

ORGANIZAREA SISTEMULUI FINANŢELOR PUBLICE

2.1. Rolul Statului în f inanţarea economiei

Noţiunea de Stat a evoluat în cursul istoriei, de-a lungul timpului succedându-se trei concepţii despre Stat, fiecare corespunzând câte unuia din cele trei mari curente de gândire7:

pentru economiştii liberali - Statul “arbitru” pentru marxişti - Statul “partizan” pentru economiştii keynesieni şi neokeynesieni - Statul “gestionar”

Statul arbitru

Conceptul Statului arbitru corespunde unei autoritãţi publice care urmãreşte realizarea unui consens la nivelul societãţii. Fiind plasat peste interesele individuale, principalele sale sarcini se referã la realizarea cerinţelor obişnuite ale societãţii. Pentru gânditori ca Machiaveli şi economiştii clasici - Adam Smith, David Ricardo, Say şi cei neoclasici - Walras, Friedman, Hayek, Statul trebuie sã intervinã numai în anumite domenii:

susţinerea oferitã de Stat în scopul facilitãrii derulãrii activitãţii economice particulare. În acest sens, Statul oferã sectorului privat un ansamblu de servicii colective indispensabile dezvoltãrii iniţiativei particulare, cum sunt: ordinea publicã, justiţia, securitatea socilã, creearea şi menţinerea în funcţiune a unor maşinii, utilaje, echipamente de uz colectiv ş.a.

ajutorul Statului pentru a corecta rezultatele necorespunzãtoare ale activitãţii economice particulare. De exemplu, Statul urmãreşte şi intervine pentru a restabilii condiţiile de concurenţã intre agenţii economici, luptând, totodatã, împotriva monopolurilor. De asemenea, realizarea unei politici sociale finanţatã de un buget echilibrat şi neinflaţionist pentru a dimensiona veniturile în sensul funcţionãrii economiei de piaţã.

Pentru autorii cu gândire liberalã, Statul, nu are existenţã proprie. Existenţa sa se limiteazã la singurele funcţiuni de protecţie a persoanei individuale şi a întregii naţiuni. De asemenea, în concepţia acestora, Statul trebuie sã fie un agent pasiv, neutru faţã de sectorul privat; dacã intervine, acţiunea lui suferã - potrivit gânditorilor liberali - de un dublu aspect negativ:

o intervenţie inoportunã, deoarece mecanismul de piaţã

7 Lionel Stoleru – L’ambition internationale, Editions du Seuil, Collection L’Histoire Immediate, Paris, 1987

25

Page 26: Finante Publice 1

este, prin natura relaţiilor pe care le promoveazã, echilibrant şi opţional, asigurând cea mai mare satisfacere a cerinţelor fiecãrui individ;

o intervenţie ineficientã, orice politicã economicãputãnd numai sã mãreascã instabilitatea economicã dacã acţioneazã contrar mecanismelor naturale.

Statul partizan

În teoria marxistã, conceptul de Stat aparţine suprastructurilor. El apare şi îşi desfãşoarã activitatea odatã cu apariţia capitalismului, constituie un susţinãtor al acestuia şi va trebui sã-şi diminueze treptat influenţa în societatea socialistã.

Potrivit marxiştilor, Statul a prezentat, din punct de vedere istoric,douã aspecte:

mai întâi, capitalismul a determinat apariţia şi dezvoltarea Statului modern;

în a doua etapã, Statul a fost acela care a susţinut capitalismul, acţionând asupra salariului şi asupra ansamblului condiţiilor de muncã, reglementând disparitãţile sau contribuind la dezvoltarea profitului.

Sub forma sa din epoca modernă, Statul este “partizan », în sensul cã îşi pierde calitatea de arbitru, de mediator neutru şi se situeazã în mod deliberat în viitor, orientându-şi activitatea dupã cum opteazã pentru menţinerea stãrii economice prezente sau, dimpotrivã, pentru transformarea acesteia. În acest sens, potrivit gânditorilor marxişti, Statul îndeplineşte douã funcţiuni:

cautã sã pãstreze relaţiile sociale de producţie şi pentru aceasta vegheazã la menţinerea ordinii sociale existente, intervenind pentru ca toate condiţiile de reproducţie sã fie îndeplinite;

reprezintã un sprijin efectiv pentru capital. Astfel, Statul susţine societatea capitalistã, ajutând capitalul sã-şi depãşeascã contradicţiile, în special pe cele generate de conflictele dintre clasele sociale. in plus, el intervine direct pentru a susţine rata profitului8 în sectorul privat acest Stat partizan, care intervine în sistemul economic genereazã, însã la râdul lui, conflicte între diferiţi participanţi la viaţa economicã şi socialã: capitalişti, salariaţi, bancheri, diverse grupuri de presiune, etc.

Statul Statul gestionar este o aprofundare a Statului arbitru. El

8 Definit ca raport între Rezultatul net (sau brut) şi Total venituri realizate de agentul economic în cursul exercitiului financiar, indicatorul rata profitului arată posibilitatea acestuia de creştere şi, totodată, contribuţia sa la dezvoltarea întregii economii naţionale.

26

Page 27: Finante Publice 1

gestionar asigurã cu mai multã supleţe securitatea internã şi externã pe plan politic, concomitent cu securitatea economicã şi socialã. Atrãgând aproape jumãtate din bogãţia nou creatã de naţiune pentru a o redistribui, Statul joacã un rol providenţial.

Astfel, Statul nu are numai drepturi politice ci şi drepturi economice. Statul funcţioneazã precum o companie de asigurãri , care are ca sarcinã eliminarea riscurilor ce ameninţã colectivitatea. Totodatã, el gestioneazã o mare parte a economiei naţionale şi angajeazã politicile economice la nivel naţional.

Curentul de gândire keynesist care a dezvoltat aceastã concepţie despre Stat, considerã cã acesta reprezintã un agent economic autonom, care îndeplineşte douã funcţiuni esenţiale:

asigurã echilibrul global al naţiunii. Deoarece un mecanism spontan nu asigurã un echilibru corespunzãtor al sistemului economic, Statul nu mai trebuie sã fie numai un simplu arbitru, ci un veritabil agent care, prin intervenţiile sale, sã-şi exercite influenţa în sensul dezvoltãrii întregii economii: investiţii publice, participarea la managementul societãţilor ş.a.

îndeplineşte o misiune de menţinere şi perfecţionare a sistemului economic. Statul a fost conceput ca responsabil de progresul social şi ca acela care asigurã accesul tuturor membrilor societãţii la bunãstarea naţiunii. Prin intermediul impozitelor şi transferurilor sociale, Statul oferã fiecãrui individ condiţii corespunzãtoare de viaţã. Ca ordonator al cheltuielilor necesare perenitãţii societãţii - cheltuieli cu protecţia socialã, alocaţii de şomaj, etc.

Statul se plaseazã, de la bun început, deasupra tuturor agenţilor economici din sistem. Astfel a apãrut noţiunea de “economie publicã” care defineşte domniul de intervenţie propriu puterii publice din economie.

Definirea şi descrierea cu precizie a funcţiilor Statului la un anumit moment reprezintã o acţiune dificilã prin însãşi natura acestuia, care face obiectul unor abordãri foarte diferite.

În economiile contemporane, Statul are un triplu rol: produce bunuri şi servicii pe care sectorul privat nu poate din diverse

motive, sã la realizeze; diminueazã inegalitãţile ce pot sã aparã în societate prin redistribuirea

unei pãrţi a bogãţiei nou create de naţiune; coordoneazã activitatea economicã în sensul echilibrãrii acesteia prin

menţinerea cererii globale la o dimensiune potrivitã cu ajutorul unor politici economice adecvate.

Economistul american Musgrave a propus o clasificare pertinentã şi generalizatã a funcţiunilor Statului:

27

Page 28: Finante Publice 1

funcţia de afectare;

funcţia de redistribuire;

funcţia de stabilizare a conjuncturii.

Funcţia de afectare

Funcţia de afectare reprezintã intervenţia Statului ca producãtor de bunuri şi servicii, el asigurând satisfacerea necesitãţilor publice şi ajustãrile necesare în afectarea resurselor ce se formeazã pe piaţã. Aceastã acţiune trebuie îndeplinitã de autoritatea economicã deoarece nici un agent privat nu ar accepta sã o îndeplineascã, din cauza riscului economic şi financiar prea mare ce decurge din realizarea şi valorificare unor anumite produse şi servicii la acele preţuri şi tarife acceptabile tuturor categoriilor sociale. În acest caz, însã, se pune problema - foarte dificilã - a eficienţei Statului ca agent economic producãtor de bunuri şi servicii.

Funcţia de redistribuire

Prin însãşi natura lor, liberalismul şi economia de piaţã creazã inegalitate în societate. Când aceastã inegalitate este excesivã, Statul trebuie sã intervinã pentru a o reduce, prin îndeplinirea funcţiunii sale de redistribuire. În acest scop, Statul acţioneazã pe douã cãi:

colecteazã, sub formã de impozite, o parte din veniturile nou create pe plan naţional;

redistribuie ceea ce a prelevat prin intermediul transferurilor cu caracter economic şi social:

obiectivul general al transferurilor economice - concretizate, în cea mai mare parte , în subvenţii adresate unor anumite sectoare economice şi în aporturi de capital pentru realizarea unor investiţii considerate prioritare la nivel naţional - este de a sprijini situaţia financiarã a agenţilor cãrora le sunt destinate, fie aceştia publici sau privaţi;

transferurile sociale se realizeazã ca acţiune de solidaritate naţionalã. Prin astfel de transferuri se realizeazã o redistribuire a veniturilor pe verticalã, respectiv de la cei cu venituri mai mari la cei cu venituri mai mici ş.a.

Funcţia de stabilizare a conjuncturii economice

Statul îşi fixeazã ca obiectiv esenţial stabilizarea conjuncturii economice, adicã menţinerea cererii globale la nivelul dorit. Aceastã funcţie relativ nouã a Statului necesitã mijloace adecvate, care sunt, în principal, politicile monetare, bugetare, industriale.

28

Page 29: Finante Publice 1

De o manierã generalã:

într-o perioadã caracterizatã de o conjuncturã nefavorabilã, Statul injecteazã venituri în circuitul economic prin intermediul bugetului sau al unei politici monetare suple, în scopul susţinerii cererii şi relansãrii economiei;

într-o perioadã caracterizatã de o conjuncturã favorabilã, Statul controleazã crearea bogãţiei - de exemplu limitând nivelul creditului intern - pentru a frâna expansiunea cererii globale. Economia, care adesea are tendinţa de a se îndepãrta de starea sa de echilibru, este readusã - sau reglementatã - la aceastã stare prin intervenţia directã şi/sau indirectã a Statui.

La nivel naţional, ţintele de stabilitate macroeconomicã şi creştere susţinutã implicã necesitatea consolidãrii fiscale, precum şi disciplina în ceea ce priveşte cheltuielile publice, la toate nivelurile administrative, fie acestea publice sau private, centrale sau locale.

În prezent, autoritatea publicã din numeroase ţãri a promovat politici de liberalizare, privatizare, concesionare sau descentralizare a serviciilor publice, fie din proprie iniţiativã, fie la îndemnul organismelor financiare internaţionale.

Obiectivul global cel mai important urmãrit de stat prin astfel de acţiuni este eficientizarea economicã, rolul preponderent îndeplinit de autoritãţile publice constând în crearea mediului de afaceri capabil sã faciliteze operaţiunile derulate de sectorul privat. În acest sens, statul se strãduieşte sã asigure firmelor infrastructura instituţionalã, legislativã şi operaţionalã care sã permitã realizarea unor activitãţi profitabile, prin protejarea competitivitãţii pe toate pieţele interne. Eşecurile pieţei, chiar dacã adeseori sunt inevitabile, vor fi corectate prin programe special implementate în acest scop.

Sectorul privat are rolul de principal instrument al creşterii economice într-un mediu caracterizat de concurenţã, mediu în care se dezvoltã spiritul întreprinzãtor al agentului economic, care se strãduieşte sã scadã costurile operaţionale pentru a fi capabil sã ofere pe piaţã preţuri mai atractive.

Printr-o politicã de liberalizare bine condusã, consumatorii vor beneficia de reducerea preţurilor, producãtorii de costurile mai scãzute şi de creşterea producţiei şi a productivitãţii, pe ansamblu înregistrându-se o mãrire a output-ului macroeconomic.

De asemenea, este general acceptat cã programele de liberalizare şi privatizare implementate atât în ţãrile în curs de dezvoltare, cât şi în ţãrile în tranziţie cãtre o economie concurenţialã au însemnat intrarea într-un proces - de multe ori îndelungat - de refacere şi modernizare a economiei. Aceastã înclinaţie cãtre privatizare este, cel mai adesea, însoţitã de neîncrederea în capacitatea sectorului public de a oferi populaţiei servicii eficiente şi eficace, la important şi în corelaţie cu cererea.

Practica a arãtat, însã, cã nu toate serviciile publice pot fi privatizate, dar pentru o mai bunã gestionare, acestea vor trebui sã fie realizate de persoane

29

Page 30: Finante Publice 1

publice situate cât mai aproape de consumatori şi aceste persoane pot fi autoritãţile locale, în conformitate cu organizarea administrativã a statului.

Multe elemente care pledeazã în favoarea principiului potrivit cãruia trebuie lãsatã piaţa sã furnizeze bunurile şi serviciile. Intr-adevãr, întreprinderile sunt constrânse, pentru a supravieţui, sã furnizeze produsele şi prestaţiile pe care le cer consumatorii; de altfel, concurenţa între întreprinderi ar trebuie sã asigure eficienţa producţiei lor de bunuri şi servicii.

Existã situaţii în care statul nu poate lãsa jocului liber al concurenţei întreaga responsabilitate a distribuirii resurselor. Este vorba de situaţiile numite "eşecul pieţei"9, adicã acelea în care pieţele nu funcţioneazã foarte bine. Aceste situaţii pot fi legate de producţia anumitor bunuri şi servicii speciale şi anume:

Situaţii de "eşec al pieţei"

bunurile şi serviciile a cãror producţie face, în general, obiectul unui monopol, ca de exemplu distribuţia electricitãţii, a gazelor, a apei şi buna funcţionare a acestor sectoare, dacã monopolurile existã, pentru a se asigura de faptul cã întreprinderile particulare nu abuzeazã de poziţia lor practicând tarife ridicate în timp ce furnizeazã servicii mediocre, statul poate impune o reglementare, poate prelua el însuşi producţia;

bunurile şi serviciile al cãror preţ este imposibil de evaluat, ca de exemplu apãrarea sau poliţia: partea întreprinderilor particulare va fi foarte redusã, dacã nu chiar înexistentã în aceste sectoare. Statul se poate angaja el însuşi şi constrânge ansamblul populaţiei de a le finanţa prin impozit;

serviciile, ca de exemplu ridicarea deşeurilor (gunoaielor) menajere, care sunt destinate sã rezolve problemele de externalitate10: într-adevãr, dacã aceste servicii ar fi încredinţate sectorului privat, mulţi oameni şi-ar arunca gunoaiele în stradã sau pe câmp pentru a nu fi nevoiţi sã plãteascã un tarif pentru serviciul pe care îl presteazã o întreprindere specializatã. Statul poate sã-şi asume acest tip de servicii sau sã cearã ca ele sã fie furnizate de sectorul privat; în orice caz, se obişnuieşte ca aceste servicii sã fie finanţate prin tarife şi, numai în completarea cheltuielilor, dacã este cazul, prin impozite sau alte prelevãri obligatorii;

serviciile pe care populaţia le consumã, uneori, mai puţin

9 Eşecul pieţei (defaillace du marché în francezã sau weakening or sagging of the market în englezã) înseamnã nereflectarea la nivelul preţului stabilit pe piaţã a unor costuri sau beneficii asociate productiei sau consumului. Când costul marginal al producţiei nu este egal cu preţul pieţei apare ineficienţa economicã a pieţei.10 Externalitate - efectul acţiunii unui agent economic asupra altor agenţi economici fără contrapartidă monetară. Acest efect nu este prevăzut şi nu se ţine seamă de el în ansamblul activităţii economice.

30

Page 31: Finante Publice 1

decât ar dori statul, în special educaţia şi sãnãtatea, cãci anumite persoane nu pot sã-şi permitã sã cheltuiascã mult în acest domeniu. Se întâmplã chiar ca pãrinţii sã ignore interesul pe care îl prezintã educaţia şi securitatea socialã pentru copiii lor. şi aici, statul poate acţiona asigurând el însuşi aceste servicii, finanţându-le din fonduri publice.

2.2. Reprezentarea economiei naţ ionale la nivel macroeconomic. Conturi le Naţ ionale

Sistemul Conturilor Naţionale realizeazã prezentarea simplificatã, dar coerentã, a realitãţii economice, în toatã complexitatea acesteia. Este simplificatã deoarece constituie un model redus al ansamblului activitãţii economice şi coerentã pentru cã realizeazã o imagine fidelã a globalizãrii fluxurilor, fãrã sã-l descrie pe fiecare dintre acestea.

Conturile naţionale ale venitului şi produsului intern (net sau brut) cuprind o situaţie sinteticã ce recapituleazã tranzacţiile realizate între economia internã şi exterior, situaţie concretizatã într-un cont al restului lumii.

Contabilitatea naţionalã înregistreazã operaţiunile nefinanciare, din punct de vedere al capitalului şi al finanţãrii faţã de restul lumii. In statisticile finanţelor publice, operaţiunile nefinanciare sunt prezentate sub forma veniturilor şi cheltuielilor publice, iar operaţiunile financiare sub forma împrumuturilor nete şi a finanţãrii deficitului sau a utilizãrii excedentului bugetului general consolidat.

Agenţii economici sunt grupaţi în sectoare instituţionale, potrivit funcţiunii lor principale:

Sectoare instituţionale în cadrul Sistemului Conturilor Naţionale

societãţile şi cvasi-societãţile nefinanciare menajele (sau gspodăriile populaţiei, incluzând aici şi

pe întreprinzătorii individuali) administraţiile publice şi administraţiile private instituţiile financiare

restul lumii.

Activitatea economicã a oricãrei naţiuni este compusã dintr-un numãr foarte mare de operaţiuni diverse. Pentru a reuşi o reprezentare simplã şi realã a acestei activitãţi, conturile naţionale realizeazã gruparea operaţiunilor după natura lor, repectiv operaţiuni de producţie, distribuţie, consum, acumulare şi finanţare.

În reprezentarea statistică pe care o prezintă Conturile Naţionale există o corespondenţă strânsă între sectoarele instituţionale şi funcţiunile economice care exprimă activitatea economică realizată.

Prin gruparea în categorii de operaţiuni omogene a tuturor tranzactiilor efectuate de sectoarele instituţionale se obţine o imagine succintă, dar şi clară în acelaşi timp, sub forma conturilor, ceea ce permite realizarea unei analize

31

Page 32: Finante Publice 1

comparative a fluxurilor de venituri şi cheltuieli (sau a fluxului de creanţe şi datorii) ale fiecărui sector în cursul perioadei analizate. Prin aceasta, Sistemul Conturilor Naţionale arată care sunt circuitele economice ce se stabilesc în procesele de producţie, de repartiţiea veniturilor sau de circulaţie a mijloacelor de finanţare.

Sector instituţional Funcţia principală Resursele principaleSocietăţi şi qvasi-

societăţi nefinanciare

Producţia de bunuri şi servicii comerciale nefinanciare

Veniturile din vânzări

Instituţii de credit Finanţarea - respectiv colectarea, transformarea şi repartiţia - disponibilităţilor

financiare

Fondurile provenite din angajamentele

financiare contractate.

Societăţi de asigurări

Asigurarea, respectiv garantarea unei plăţi în cazul

realizării unui risc.

Primele contractuale sau cotizaţiile sociale

voluntare.Administraţiile

publiceProducerea de servicii necomerciale destinate

colectivităţii şi efectuarea de operaţiuni de redistribuire a

venitului naţional.

Vărsăminte obligatorii efectuate de sectoarele instituţionale şi primite

direct sau undirect.

Administraţiile private

Producerea de servicii necomerciale, în general fără

scop lucrativ, a serviciilor comerciale destinate

Gospodăriilor populaţiei.

Contribuţii benevole efectuate de

Gospodăriile populaţiei sau cumpărările

efectuate de acestea.Gospodăriile

populaţieiConsumul şi, în calitate de întreprinzători particulari, producerea de bunuri şi

servicii comerciale nefinanciare.

Remuneraţia factorilor de producţie;

transferuri efectuate de alte sectoare; venituri

din vânzări.

Tabloul Economic de Ansamblu reuneşte sectoarele instituţionale şi, de asemenea, prezintă relaţiile economiei naţionale cu exteriorul, prin intermediul contului numit "Restul lumii", care cuprinde toate operaţiunile efectuate de rezidenţi în relaţiile cu unităţile nerezidente. Tabloul Economic de Ansamblu este un tablou de sinteză, însoţit şi completat de tablouri anexă, care furnizează informaţii mai detaliate despre domeniile cheie ale economiei naţionale. Astfel, Tabloul Intrări-Ieşiri prezintă o analiză specifică a procesului de producţie la nivel naţional, precum şi ansamblul fluxurilor de bunuri şi servicii care circulă între agenţii economici autohtoni şi cei nerezidenţi.

De asemenea, Tabloul Operaţiunilor Financiare detaliază mecanismele financiare ale activităţii economice şi rolul pe care îl joacă intermediarii financiari.

Secvenţa conturilor pentru fiecare sector

Contul de producţie

Prezintă în resurse producţia şi în utilizare consumul intermediar, soldul rezultat fiind valoarea adăugată brută,

32

Page 33: Finante Publice 1

instituţional indicator ce măsoară valoarea nou creată în cursul procesului de producţie.

Contul de exploatare

Are în resurse valoarea adăugată brută, la ce se adaugă, dacă este cazul, subvenţiile de exploatare.

Utilizările reprezintă o primă repartiţie a veniturilor direct legată de procesul de producţie, sub forma remuneraţiilor vărsate salariaţilor şi impozitele legate de producţie.

Soldul acestui sub-cont este excedentul brut de exploatare, care reprezintă venitul primar pe care agentul economic îl obţine din activitatea sa.

Contul de venit

Prezintă în resurse excedentul brut de exploatare, la care se adaugă transferurile pe care le primeşte de la alte unităţi:

în cazul gospodăriilor populaţiei, aceste transferuri sunt constituite din salarii;

în cazul Statului, transferurile sunt impozitele; în cazul unei bănci, aceste transferuri sunt, în principal,

dobânzi sau dividende.

Soldul acestui sub-cont este venitul disponibil brut.

Contul de utilizare a venitului

Are ca resursă venitul disponibil, iar ca utilizare înregistrează un singur flux, respectiv consumul final. Astfel, pentru a studia comportamentul Gospodăriilor, se pune în evidenţă partea din venitul lor disponibil pe care o consacră cheltuielilor de consum final, soldul cu care se încheie acest sub-cont fiind economia brută, indicator ce arată suma cu care a variat, în timpul exerciţiului financiar considerat, patrimoniul unităţilor instituţionale pentru care s-a întocmit contul.

Contul de capital

Resursa economie brută este utilizată în vederea modificării patrimoniului, contul prezentând modul în care eventualele transferuri de capital primite sau vărsate au fost

33

Page 34: Finante Publice 1

utilizate pentru a finanţa acumularea de active nefinanciare (echipamente, stocuri, terenuri şi active necorporale).

Soldul contului se numeşte capacitate de finanţare, dacă este pozitiv şi, invers, dacă este negativ, necesar de finanţare. Capacitatea sau necesarul de finanţare se traduc prin creşterea sau diminuarea valorii nete a patrimoniului financiar.

Contul financiar

Contul financiar descrie diversele fluxuri monetare care afectează acest patrimoniu financiar, modificându-i valoarea netă şi structura. Elementele patrimoniale se materializează în creante sau datorii, care modifică situaţia patrimonială existentă. De exemplu, o ieşire monetară se traduce printr-un flux net negativ de creanţe.

Soldul contului financiar, calculat ca diferenţa dintre fluxurile nete de creanţe şi fluxurile nete de datorii se numeşte soldul creanţelor şi datoriilor.

Logica elaborării conturilor naţionale presupune:

- coerenţa stabilită la nivelul operaţiunilor cu bunuri şi servicii, care furnizează, pentru conturile pe ansamblul sectoarelor instituţionale, informaţiile necesare pentru completarea contului de producţie şi a elementelor din conturile de utilizare a venitului şi a contului de capital;

- un alt nivel de coerenţă se stabileşte pentru operaţiunile de repartiţie, în situaţia analizei funcţionării acestora fiind implicate concomitent cel puţin două sectoare.

Tabloul Economic de Ansamblu se situează în centrul informaţiilor furnizate de Contabilitatea Naţională, principalul său obiectiv fiind să reunească într-o formă sintetică toate fluxurile economice care fac obiectul Conturilor Naţionale, ceea ce oferă posibilitatea de a găsi în acelaşi tablou descrierea comportamentului economic al fiecărui sector instituţional şi relaţiile dintre aceste sectoare - între ele şi cu restul lumii - prin intermediul circuitelor economice, care se referă la circulaţia produselor, repartiţia veniturilor, fluxurile financiare.

Ca importanţă, cel dintâi tip de analiză ce poate fi întreprins pe baza Conturilor Naţionale se referă la fluxurile şi circuitele economice pe care acestea le parcurg. Astfel, o simplă lectură a poziţiei "impozite curente pe venit şi patrimoniu" arată că aceste impozite sunt, în totalitate, resurse ale sectorului

34

Page 35: Finante Publice 1

instituţional "Administraţia publică" şi au fost suportate de toate celelalte sectoare.

Sectorul administraţiilor publice desemneazã, atât în sistemul conturilor naţionale referitoare la venit şi produs intern, cât şi în statisticile administraţiilor publice, totalitatea unitãţilor care exercitã funcţiuni ale puterii publice, respectiv acele entitãţi instituţionale care executã acţiunile iniţiate de puterile publice, vizând prestaţiile de servicii – în cea mai mare parte necomerciale – şi transferul venitului, ambele finanţate, în principal, prin prelevãri obligatorii din alte sectoare economice.

In cadrul Contabilitãţii Naţionale, administraţia este definitã ca organismul ce produce bunuri şi servicii necomerciale, respectiv furnizate gratuit sau la un preţ mai mic decât costul lor de producere. Pentru a delimita câmpul de acţiune al intervenţiei autoritãţilor publice, se pot defini douã criterii de clasificare:

mai întâi, urmând logica economicã, se pot distinge activitãţile comerciale de cele necomerciale. Producerea acestora din urmã genereazã un cost monetar, dar cel care beneficiazã de ele nu le suportã - în sensul de platã - direct sau integral. Astfel de bunuri şi servicii sunt puse la dispoziţia populaţiei de cãtre o administraţie - publicã sau privatã - care dispune de finanţare, în general de tip fiscal;

în al doilea rând, se face distincţia instituţionalã între sectorul public şi cel privat. Este considerat public orice organism11) ce depinde de oricare dintre eşaloanele reprezentãrii naţionale.

In sistemul Conturilor Naţionale întocmit în România de Comisia Naţionalã pentru Statisticã, construit pe structura sistemelor instituţionale, administraţia publicã, definitã în categoria conturilor naţionale nefinanciare, cuprinde unitãţile instituţionale a cãror funcţie principalã este de a produce servicii nedestinate pieţei pentru colectivitate şi de a efectua operaţii de redistribuire a veniturilor publice. Resursele lor provin din prelevãri sau vãrsãminte obligatorii efectuate de unitãţi aparţinând altor sectoare economice12).

Sectorul administraţiilor publice cuprinde administraţia centralã, subdiviziunile politice ale federaţiei în statele de tip federal, administraţiile locale la toate nivelurile. In cadrul acestui sector nu sunt cuprinse întreprinderile

11) In democraţiile moderne, poporul este depozitarul suveranitãţii, pe care o transmite, pe calea votului electoral, diverselor instanţe. Acestea, de la Parlament pânã la consiliul local comunal, sunt purtãtoarele legimitãţii care le permite controlul executiv asupra activitãţilor economico-sociale în domeniul sau zona teritorialã care intrã în sfera de exercitare a atribuţiilor lor. tot ce nu intrã în aceastã sferã ţine de sectorul privat, dar problema trebuie analizatã foarte nuanţat, deoarece existã - şi nu puţine, în special în ceea ce priveşte asistenţa şi protecţia socialã în ţãrile capitaliste dezvoltate - asociaţii particulare a cãror finanţare este asiguratã parţial sau aproape total prin subvenţii publice.12) Comisia Naţionalã pentru Statisticã şi Banca Naţionalã a României: “Conturile Naţionale 1992 - 1993” - Lexic - Principalele definiţii ale Sistemului Conturilor Naţionale.

35

Page 36: Finante Publice 1

publice nefinanciare, al cãror capital este deţinut sau controlat de Stat, fie cã sunt organizate ca societãţi de capital sau cã oferã unui public larg bunuri şi servicii cu caracter public. In categoria acestor instituţii publice se regãsesc, de exemplu, companiile aeriene şi cele ale cãilor ferate aparţinând Statului, serviciile de utilitãţi publice etc.

Trebuie precizat că, în statistica finanţelor publice nu sunt cuprinse operaţiunile bancare şi monetare ale Statului, ca parte a operaţiunilor administraţiei publice, dar ele figureazã în conturile naţionale ale venitului şi produsului intern. Disocierea acestor operaţiuni este necesarã pentru a face distincţia dintre politica bugetarã şi cea monetarã şi realizarea concordanţei dintre statisticile monetare şi financiare, pe de o parte şi statisticile finanţelor publice, pe de altã parte.

Operaţiunile administraţiei publice cu restul lumii sunt reprezentate atât în statisticile finanţelor publice, cât şi în balanţa de plãţi, ambele sisteme mãsurând, în general, fluxurile (variaţia dintre intrările şi ieşirile de fonduri), mai curând decât variaţia stocurilor, respectiv valoarea rămasă la sfârşitul perioadei considerate.

Operaţiunile economice - ce descriu realizarea, utilizarea şi repartizarea bunurilor şi serviciilor la nivel naţional - dau naştere la trasferuri de instrumente financiare. Astfel, în contrapartida livrãrii unui produs apare un transfer de naturã monetarã, eventual recunoaşterea unei datorii, sub forma unei cambii. De asemenea, tot sub forma unui transfer monetar sunt realizate, în general, stingerea drepturilor ce decurg din unele operaţiuni de repartiţie - cum ar fi salariile, dobânzile, impozitele etc. Aceste fenomene economice stau la baza logicii contabile în dublã partidã, potrivit cãreia se înregistreazã, pe de o parte, fluxul corespunzãtor operaţiunii “reale” şi, pe de altã parte, contrapartida financiarã a respectivelor operaţiuni.

Utilizarea noţiunilor de creanţã sau de datorie subliniazã un alt aspect al operaţiunilor financiare, respectiv acela potrivit cãruia acestea reprezintã posibilitatea prin care unitãţile aflate în deficit pot sã-şi procure de la alte unitãţi - care înregistreazã excedent - mijloacele monetare necesare acoperirii trezoreriei lor negative.

Administraţia publicã, pe lângã îndeplinirea funcţiei de producãtor şi distribuitor de produse şi servicii necomerciale destinate colectivitãţii (bunuri şi servicii publice), deţine un rol financiar de primã importanţã, în primul rând prin intermediul trezoreriei statului, în cadrul cãreia de deruleazã toate operaţiunile de trezorerie a sistemului bugetar şi care îndeplineşte, totodatã, activitãţi de tip bancar, inclusiv de creaţie monetarã.

Contabilitatea Naţionalã, care realizeazã înregistrarea statisticã a fluxurilor financiare la nivel macroeconomic în aşa numitele “operaţiuni financiare”, a adoptat pentru clasificarea acestora criterii ce derivã din natura instrumentelor financiare ce au constituit suportul pentru fiecare flux. De aceea,

36

Page 37: Finante Publice 1

nomenclatorul operaţiunilor financiare ce se regãseşte în Contabilitatea Naţionalã reprezintã, în fapt, nomenclatorul instrumentelor financiare utilizate în ţara respectivã, în perioada pentru care s-au întocmit conturile macroeconomice.

2.3. Organizarea f inanţelor publ ice la nivelul administraţ i i lor publ ice centrală şi locale în România

Necesitatile populatiei se pot grupa in doua mari categorii, respectiv in necesitati individuale si necesitati colective, cu caracter social, care se refera la apararea tarii, la ordinea publica, echilibrul ecologic, utilitati publice, educatie, cultura, ocrotire medicala pentru anumite categorii sociale cum sunt batranii, handicapatii etc.

Finantele publice au un rol deosebit de important si, in acelasi timp, activ, atat in satisfacerea nevoilor populatiei, cat si pentru realizarea obiectivelor economice propuse prin programele guvernamentale. Acestea reprezinta obiective de interes national, care pot fi infaptuite pe termen mediu sau lung si cu eforturi financiare considerabile.

In acest sens, din fondurile publice autoritatile competente aloca fonduri pentru:

Destinaţia fondurilor publice

desfasurarea actiunilor cu caracter social, respectiv pentru educatie si invatamant, in domeniul sanitar, pentru odihna si tratament, cultura s.a.;

realizarea actiunilor economice in diverse sectoare, cum ar fi: infrastructura feroviara si rutiera, senalul navigabil si aeroporturile, posta, telefon, telegraf, energia, irigatiile, exploatarea forestiera etc.;

ordinea interna, apararea tarii si sustinerea relatiilor externe, in scopul acoperirii necesitatilor de finantare a fortelor armate, a functionarii Presedintiei, Guvernului, administratiei publice centrale si locale, a institutiilor care mentin ordinea publica si care indeplinesc relatiile diplomatice ale tarii;

pregatirea profesionala a fortei de munca, astfel incat sa corespunda exigentelor impuse de conditiile tehnologice noi;

asigurarea si consolidarea democratiei, urmarindu-se respectarea drepturilor minoritatilor, stabilirea si indeplinirea acordurilor bi si multilaterale, integrarea europeana;

protejarea mediului inconjurator si desfasurarea de actiuni sustinute in vederea imbunatatirilor conditiilor de mediu.

37

Page 38: Finante Publice 1

Fiecare etapa istorica are prioritatile sale specifice, in functie de situatia concreta in care se afla viata economico-sociala. Astfel, daca s-a constatat o subdimensionare a resurselor finantelor publice, aceasta s-a reflectat in neasigurarea cu forta de munca calificata, in sustinerea necorespunzatoare a activitatilor economice, in calitatea productiei.

Fiecare tara intretine legaturi economice , politice, culturale etc. cu celelalte tari aflate in zona sa geografica sau la nivel mondial. Aceste legaturi sunt mai mult sau mai putin intense, in functie de interesele respectivelor tari si de asemanarile dintre sistemele pe care acestea le-au adoptat in plan economic, politic etc.

Sistemul economic este unul dintre cele mai importante, de rezultatele economice depinzand in cea mai mare masura atat calitatea vietii populatiei, cat si pozitia tarii in plan international.

Sistemul economic adoptat la nivel national trebuie sa tina seama de conditiile concrete din fiecare etapa istorica. El va trebui sa dispuna de o relativa stabilitate, respectiv reglarea activitatii economice se va realiza fie prin mijlocirea pietei concurentiale, fie prin intermediul planului de stat, cu caracter preponderent imperativ. In tarile cu economie planificata, instrumentul de baza al conducerii economiei nationale este planul directiva, in timp ce in tarile cu economie de piata, rolul hotarator in reglarea (autoreglarea) proceselor economice il are piata concurentiala.

Mecanismul economic este o modalitate de functionare a sistemului economic si a componentelor sale; el este format din totalitatea principiilor, corelatiilor, formelor, metodelor, instrumentelor si parghiilor economice, reglementate legal, pe baza carora si prin care agentii economici realizeaza, regleaza si perfectioneaza propria lor activitate, tinand seama de principiul rationalitatii economice. Practic, mecanismul economic este alcatuit dintr-o serie de subsisteme de functionare si reglare, cum sunt, de pilda, mecanismul preturilor, mecanismul formarii veniturilor, mecanismele bugetare, mecanismele bursiere etc. Mecanismul economic caracterizat prin raporturile libere intre agentii economici este denumit mecanism al economiei de piata, iar cel bazat pe raporturi de comanda mecanism al economiei planificate.

In vederea stabilirii echilibrului general economic intr-o economie de piata, se folosesc numeroase mijloace, instrumente, institutii caracteristice piatei concurentiale care joaca un rol hotarator in reglarea, respectiv autoreglarea, proceselor economice. In tarile cu economie de piata, si cu atat mai mult in tarile aflate in tranzitie catre o economie de piata, rolul statului actioneaza pe de o parte ca autoritate publica si, pe de alta parte, ca producator si consumator de bunuri si servicii, organizator si finantator al asigurarilor si protectiei sociale, bancher si contractant de imprumuturi, asigurator sau asigurat.

38

Page 39: Finante Publice 1

In domeniul financiar, mecanismul adoptat intr-o economie de piata cuprinde numeroase elemente, prin intermediul carora se produc efecte semnificative in domeniul financiar, dar si in domenii ce tin de economia reala, sectoarele monetar, valutar etc. Cele mai importante elemente ale mecanismului financiar sunt:

Principalele elemente ale mecanismului financiar

sistemul fondurilor de resurse financiare; parghiile financiare utilizate de stat pentru a influenta

activitatea economica; metodele utilizate in managementul financiar; cadrul institutional, respectiv institutiile si organizatiile

financiare;

cadrul juridic, alcatuit din legi, decrete, hotarari si alte reglementari cu caracter normativ in domeniul financiar.

Statul are un rol hotarator in repartizarea venitului national (a valorii nou create) prin prelevarea unei cote din acesta la fondurile de resurse financiare publice. De asemenea, statul influenteaza major activitatea economica prin instrumente economico-financiare, cum sunt: impozitele si taxele, transferurile si subventiile, creditul, dobanda, preturile, cursul de schimb etc.

Activitatea financiara dintr-o tara democratica este gestionata de instituţii publice între acre sunt diverse grade de subordonare, astfel:

Organele puterii reprezentative

Organele puterii reprezentative, in frunte cu Parlamentul, ca autoritate legislativa suprema; el dezbate si aproba programul de dezvoltare economica a tarii si, coroborat cu acesta, bugetul public national (bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurarilor sociale de stat si contul general anual de executie a bugetului). De asemenea, el aproba sistemul de impozitare, legea de functionare a sistemului bancar, a Ministerului Finantelor Publice si a celorlalte ministere, legea asigurarilor sociale, legea asigurarilor de bunuri, persoane si raspundere civila, legea de functionare a Curtii de Conturi etc.

consiliile judetene si al municipiului Bucuresti ;

consiliile comunale, orasenesti, municipale si ale setoarelor municipiului Bucuresti.

Parlamentul si consiliile judetene, municipale, orasenesti si comunale au in subordine organele administratiei de stat, centrale si locale: Guvernul, ministerele, prefecturile si primariile etc.

Organele specializate

Guvernul, ca organ executiv suprem, analizeaza , avizeaza si inainteaza spre aprobare Parlamentului,

39

Page 40: Finante Publice 1

ale puterii executive

proiectul bugetului public national, contul general anual de executie; exercita functia de conducere si control a activitatii economico - financiare;

Ministerul Finantelor Publice:

elaboreaza proiectul bugetului public national;

initiaza proiecte de acte normative in domeniul financiar: contabilitate, fiscalitate, acoperirea deficitului etc.

fundamenteaza si urmareste in executie echilibrul financiar, monetar, valutar;

asigura incasarea veniturilor bugetului public national, efectuand operatiunile de trezorerie (imprumuturile guvernamentale si rambursarea acestora);

actioneaza in vederea crearii si mentinerii pietei concurentiale si supravegheaza evolutia preturilor si tarifelor in economie;

exercita controlul si supravegherea financiara a organelor si institutiilor de stat, regiilor autonome si societatilor comerciale cu capital de stat;

coordoneaza Garda Financiara;

gestioneaza participatiile statului in societatile comerciale etc.

Banca Nationala a Romaniei, ca banca centrala a tarii, elaboreaza si conduce politica monetara, de credit, valutara si de plati;

bancile comerciale, CEC-ul, Eximbanc, societatile de asigurari, efectueaza operatiuni specifice financiare;

ministerele si celelalte organe ale administratiei publice centrale indeplinesc functiuni financiare, precum elaborarea bugetelor de venituri si cheltuieli pentru ele si organismele subordonate, repartizarea creditelor publice, controlul financiar etc.;

regiile autonome si societatile comerciale cu capital majoritar de stat.

40

?

Page 41: Finante Publice 1

Intrebări şi răspunsuri pentru fixarea cunoştinţelor

1. Care sunt principalele instrumente financiare şi monetare utilizate de stat pentru influenţarea activităţii economice într-o economie de piaţă sunt :

a) impozitele şi taxele b) trasferurile şi subvenţiile c) creditul şi dobânda d) preţurile e) cursul de schimb al monedei nationale etc.

Teme

4. Evoluţia privind concepţiile referitoare la rolul Statului în economie

5. Funcţiile îndeplinite de Stat în economiile moderne

6. Politica liberală de neintervenţie în funcţionarea pieţei şi situaţii în care Statul trebuie să intervină pentru a regle mecanismele pieţei

7. Organizarea instituţională şi relaţiile dintre sectoarele economiei nationale descrise prin sistemul statistic al Conturilor Naţionale

8. Cadrul instituţional al finanţelor publice din ţara noastră

41

Page 42: Finante Publice 1

CAPITOLUL III

CHELTUIELILE ÎN SISTEMUL FINANŢELOR PUBLICE

3.1. Cheltuiel i le publ ice şi cheltuiel i le bugetare

Rolul cel mai important al autoritatilor publice intr-un stat democratic modern este de a actiona in vederea asigurarii unui trai decent populatiei.

Cheltuielile publice, efectuate din fondurile bugetului public national, fondurilor extrabugetare sau fondurile institutiilor si intreprinderilor publice, prin intermediul unor programe economice si sociale adecvate, reprezinta un important sistem de parghii in vederea indeplinirii acestui rol. Ele constituie o parte insemnata a valorii nou create in tara (ceea ce se exprima prin PIB), cu titlul de consum definitiv cand se adreseaza populatiei in scopul de a o proteja sau cu titlu de avans cand se efectueaza pentru finantarea investitiilor.

Caracteristicile cheltuielilor publice sunt in stransa corelatie cu stadiul de dezvoltare a economiei nationale si cu nivelul de democratizare a tarii. Ele cuprind trei mari categorii:

Categorii de cheltuieli publice

cheltuielile publice realizate din fondurile bugetare si extrabugetare;

cheltuielile publice efectuate din bugetele proprii ale institutiilor sau intreprinderilor publice;

cheltuielile organismelor internationale din resurse publice prelevate de la membrii acestora.

Cheltuielile bugetare au o sfera mai mica decat a celor publice, ele reprezentand numai cheltuielile efectuate de stat din bugetul de stat, bugetele locale si bugetul asigurarilor sociale de stat.

Cheltuielile bugetare trebuie sa respecte anumite reguli, potrivit legislatiei in vigoare:

- realizarea lor se face numai daca sunt prevazute in proiectul de buget aprobat de Parlament pentru anul in curs;

- sumele alocate prin proiectul de buget si cheltuite nu sunt rambursabile;

- prin organismele abilitate (Ministerul Finanţelor Publice, Curtea de Conturi) se realizeaza un control preventiv si ulterior asupra alocarii si utilizarii fondurilor bugetare.

42

Page 43: Finante Publice 1

3.2. Clasif icarea cheltuiel i lor bugetare şi factori i care inf luenţează evoluţ ia acestora

3.2.1. Clasif icarea cheltuiel i lor publ ice

Pentru a analiza daca parghia financiara pe care o reprezinta cheltuielile publice isi indeplineste rolul in societate, ele sunt privite din mai multe puncte de vedere, care corespund unor criterii de clasificare:

Criterii de clasificare

clasificarea administrativa tine seama de institutiile (ministere, unitati teritoriale etc.) prin intermediul carora se efectueaza cheltuielile publice. Exista incovenientul ca la orice modificare a structurii institutionale, informatiile devin incompatibile ca serii de date.

clasificarea economica imparte cheltuielile publice in doua categorii:- cheltuielile curente (de functionare), care

reprezinta un consum definitiv de PIB si se reinnoiesc anual. Ele cuprind: cheltuielile privind serviciile publice sau

administrative (remunerarea acestora); cheltuielile de transfer, care pot avea

caracter economic (subventii acordate agentilor economici pentru stimularea productiei, pentru export, restructurare etc.) sau caracter social (burse, pensii, ajutoare, alocatii sociale etc).

- cheltuielile de capital, realizate in scopul investitiilor publice.

O alta varianta a clasificarii economice cuprinde: cheltuielile pentru salarii si alte drepturi

banesti de personal; cheltuielile materiale; cheltuielile de transfer; cheltuielile de investitii.

clasificarea financiara, in functie de modul in care cheltuielile publice afecteaza resursele financiare ale statului: cheltuielile definitive (de investitii si de

functionare), care constituie majoritatea; cheltuielile temporare sau operatiuni de

trezorerie (finantarea rambursarii imprumuturilor, avansuri in contul unor furnituri, servicii etc.);

cheltuielile virtuale sau posibile, cum sunt garantiile acordate de stat pentru imprumuturi.

Dupa forma de manifestare, cheltuielile publice

43

Page 44: Finante Publice 1

pot fi: cu sau fara contraprestatie; definitive sau provizorii; speciale sau globale etc.

clasificarea dupa rolul cheltuielilor publice in procesul reproductiei sociale: cheltuielile reale (negative) sunt cheltuielile cu

intretinerea aparatului de stat, plata anuitatilor, dobanzilor si comisioanelor la imprumuturile de stat, intretinerea si dotarea armatei etc. Acestea reprezinta un consum definitiv de PIB;

cheltuielile economice (pozitive) cuprind investitiile pentru dezvoltarea infrastructurii, crearea de noi intreprinderi etc. Acestea reprezinta o avansare a PIB.

clasificarea pe care o utilizeaza institutiile specializate, cum sunt ONU, CEE, se realizeaza pe baza criteriilor functional si economic.

Clasificarea ONU a cheltuielilor publice pe baza criteriului functionalTotal cheltuieli publice- servicii publice generale

- aparatul administrativ economic si financiar- institutii de ordine publica si securitate- justitie, procuratura, notariat- alte institutii

- aparare- armata- cercetare stiintifica si experiente cu arme- baze militare pe teritorii straine- participarea la blocuri militare si razboaie

- educatie- scoli primare, generale, liceale- universitati si colegii- institute de cercetari

- sanatate- spitale si clinici- unitati profilactice, antiepidemice etc.- institute de cercetari

- actiuni economice- unitati economice ale statului- unitati private subventionate- subventii export- participarea la organisme economice internationale- participarea la monopoluri economice internationale- cheltuieli de cercetare in domeniul economic

44

Page 45: Finante Publice 1

- servicii comunale- locuinte si intretinerea lor- alte servicii comunale

- alte cheltuieli.

Clasificarea ONU a cheltuielilor publice pe baza criteriului economicTotal cheltuieli publice- cheltuieli care reprezinta consum definitiv de venit national- dobanzi aferente datoriei publice- subventii de exploatare si alte transferuri curente- formarea bruta a capitalului

- investitii brute- stocuri materiale

- achizitii de terenuri si active necorporale- transferuri de capital

3.2.2. Factori care inf luenţează evoluţ ia cheltuiel i lor publ ice şi metode de anal iză

Factorii care influenteaza cresterea cheltuielilor publice se pot imparti in mai multe grupe, in functie de impactul pe care il au asupra evolutiei cheltuielilor publice:

Factori demografici Factorii demografici se refera la variatia populatiei si a structurii acesteia din punc de vedere al varstei, ocuparii fortei de munca, nivelului de pregatire profesionala. In functie de acesti factori, din fondurile publice se vor aloca sume mai mari sau mai mici pentru protectia sociala, invatamant etc.;

Factori economici Factorii economici exprima stadiul de dezvoltare a ansamblului economiei si a unor anumite ramuri economice, reflectand, totodata, prioritatile din programul economic al autoritatilor.

De exemplu, in tara noastra, de prima necesitate pentru dezvoltarea economica si integrarea in ansamblul tarilor europene dezvoltate se afla crearea infrastructurii cailor de comunicatii, energetice etc.

Factori sociali Factorii sociali tin seama de nivelul de trai al tuturor categoriilor populatiei din punct de vedere al varstei, profesiunii, gradului de instruire etc.

Urbanizarea Urbanizarea se refera la cheltuielile publice ce se efectueaza in vederea creerii unor conditii civilizate de locuit in centrele urbane, luand in considerare conditiile concrete ale zonei geografice respective;

45

Page 46: Finante Publice 1

Factorii militari Factorii militari vizeaza dotarea tehnica moderna si instruirea corespunzatoare a fortelor armate pentru a asigura apararea tarii si incadrarea ei din punct de vedere militar in unele structuri internationale (NATO);

Factori de ordin istoric

Factori de ordin istoric se refera la necesitatea rezolvarii si, chiar, a eliminarii unor probleme mostenite de la regimul politic anterior; acesti factori vizeaza atat conditiile de viata ale populatiei, cat si dezvoltarea economica, inclusiv dotarea cu tehnologie a sectoarelor productive, structura economico-financiara a tarii etc.;

Factori politici Factori politici implica modificari majore, in intreaga viata sociala si economica a tarii. De asemenea, caile alese de administratia centrala pentru a accede la o economie de piata difera in functie de optiunea politica, ceea ce se reflecta considerabil in modul de distribuire a PIB.

Politica financiara in domeniul cheltuielilor publice determina ponderea acestora in PIB, tinand seama de nivelul de dezvoltare a economiei si de prioritatile pe care autoritatile si le-au stabilit prin programul de guvernare.

In tarile dezvoltate, ponderea cheltuielilor publice in PIB variaza intre 35% si 60%, in functie de o multitudine de factori.

Analiza cheltuielilor publice arata orientarea resurselor financiare ale statului catre obiectivele cheie; aceasta analiza se realizeaza atat urmarind ponderea fiecarei conponente de cheltuiala in PIB, cat si evolutia nivelului nominal, dar mai ales a celui real pentru fiecare tip de cheltuiala, respectiv indicatorii dinamicii acesteia.

Variatia nominala reprezinta modificarea nivelului absolut intr-o perioada fata de o perioada anterioara, considerata de referinta, exprimata in preturi curente.

Variatia reala reprezinta modificarea nivelului cheltuielilor fata de perioada anterioara, exprimata in preturi constante; se face precizarea de fiecare data in preturile carei perioade s-a exprimat nivelul real: toate cheltuielile sunt exprimate fie in preturile perioadei anterioare, fie in preturile curente.

unde Cn = cheltuiala nominala

unde Cr = cheltuiala reala, exprimata fie in preturile momentului 0, fie ale momentului 1.

46

Page 47: Finante Publice 1

unde Ipret(1-0) = indicele de variatie a preturilor curente ale momentului 1 fata de cele ale momentului 0.

In vederea realizarii unei analize mai aprofundate a cheltuielilor publice - structura, nivel absolut, dinamica - se mai utilizeaza si alti indicatori, cum ar fi raportul dintre indicele de crestere a cheltuielilor publice si indicele de variatie a PIB.

unde: Kdv = coeficientul de devansare a cresterii PIB de catre cheltuielile publice, calculat pentru o perioada determinata;

Icp = indicele de crestere a cheltuielilor publice si

Ipib = indicele de crestere a PIB, in aceeasi perioada.

Acest raport reflecta politica economica de sustinere a anumitor domenii sau sectoare ale economiei intr-o perioada data. El se mai poate exprima si prin elasticitatea cheltuielilor publice fata de PIB in perioada analizata.

in care: CP si CP reprezinta cheltuielilepublice si modificarea acestora;

PIB si PIB reprezinta valoarea PIB si modificarea lui in perioada considerata.

* daca ecp > 1, exista tendinta ca valoarea nou creata (PIB) sa fie utilizata in mai mare masura pentru finantarea cheltuielilor publice decat in perioada precedenta;

* daca ecp < 1, fenomenul este invers, prioritatile in utilizarea PIB adresandu-se altor domenii ale vietii economico-sociale.

3.3. Finanţarea servici i lor publ ice în sectoarele economico-sociale

3.3.1. Cheltuiel i le publ ice pentru act iuni social - culturale

Cheltuielile publice pentru actiuni social - culturale cuprind, ca principale elemente, urmatoarele destinatii:

- invatamantul;

- sanatatea;

- cultura si arta;

- asistenta sociala;

47

Page 48: Finante Publice 1

- alocatii si alte ajutoare pentru copii;

- pensii si ajutoare pentru invalizi, orfani, vaduve de razboi, militari etc.;

- asigurarile sociale de stat;

- ajutorul de somaj.

Dimensiunea cheltuielilor publice alocate actiunilor social - culturale este functie de gradul de dezvoltare economica a tarii, precum si de factorul demografic, care poate determina cresterea costului serviciilor sociale sau a sumelor alocate pentru anumite categorii de populatie.

Sfera notiunii de “protectie sociala” este mai larga decat aceea de “securitate sociala”, care include in principal cheltuielile cu asigurari sociale. Protectia sociala se refera la activitatea desfasurata de stat pentru a garanta tuturor cetatenilor apararea fata de fenomenele adverse; printre masurile de protectie sociala sunt: crearea de locuri de munca, subventionarea unor produse si servicii destinate populatiei, compensatii banesti pentru cresterea preturilor la marfuri de interes vital pentru populatie, facilitati fiscale, ajutor de somaj, asistenta sociala, asigurari sociale s.a. Protectia sociala cuprinde atat cheltuieli social - culturale, cat si cheltuieli cu caracter economic indreptate pentru crearea bunastarii populatiei.

Structura cheltuielilor social - culturale difera de la o tara la alta, in functie de gradul de dezvoltare economica, spirituala etc., astfel ca in tarile industrializate ponderea cea mai mare o detin cheltuielile referitoare la securitatea sociala, in timp ce incele in curs de dezvoltare, ca si in cele in tranzitie, sumele publice alocate invatamantului trebuie sa fie cele mai ridicate, ca pondere in totalul cheltuielilor social - culturale.

Sursele de finantare a cheltuielilor social - culturale pot sa provina atat din fonduri publice, cat si din fonduri private, astfel:

Surse de finantare a cheltuielilor social - culturale

fondurile publice de la autoritãţile centrale şi locale, respectiv fondurile bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetele unor instituţii publice ş.a. Cota cu care aceste fonduri participa la acoperirea cheltuielilor social - culturale difera de la tara la tara (de exemplu, in Suedia aceasta cota este ridicata datorita optiunilor social-democrate ale guvernantilor sai, in timp ce în ţãri cu tradiţie liberalã, cum sunt Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Australia acest procent este mai mic etc.) ;

fonduri financiare cu destinatie speciala, cum sunt bugetul asigurarilor sociale, fondul de somaj etc. ;

fondurile proprii ale sectorului public sau privat, constituite in vederea finantarii pregatirii

48

Page 49: Finante Publice 1

profesionale, a protectiei sau stimularii muncii etc.;

veniturile realizate de institutiile social - culturale prin vanzarea bunurilor realizate de acestia sau prestarea de servicii catre terti;

veniturile populatiei, care suporta unele taxe, cotizatii, contributii ;

fondurile organizatiilor fara scop lucrativ: fundatii, institutii de caritate, asociatii, biserici ;

ajutor financiar extern, din partea unor organisme internationale (Uniunea Europeanã, UNESCO, FMI, Banca Mondiala, OECD etc.) sau state straine.

A. Cheltuieli pentru invatamant

Politica in domeniul invatamantului este una dintre cele mai importante componente ale politicii de guvernare si de dezvoltare pe termen mai lung, deoarece reprezinta elementul central pentru progresul societatii. Ea se realizeaza in concordanta cu caracteristicile vietii economico - sociale, nivelul de instruire existent si cel spre care se tinde etc.

Principalii factori care determina dimensionarea cheltuielilor pentru invatamant

- factori demografici, pe baza carora se stabilesc necesarul de cadre didactice, dotarea etc.;

- factorii economici, care indica necesarul de forta de munca, de pregatire profesionala, ceea ce are implicatii mari in structura invatamantului, in modernizarea lui s.a.;

- factori sociali si politici, potrivit carora exista invatamant obligatoriu si gratuit pentru toti copii tarii (scoala primara si gimnaziu), invatamant liceal sau profesional gratuit, facilitati si ajutoare catre diverse institute de invatamant etc.

Finantarea invatamantului se realizeaza din mai multe surse

de la bugetul de stat, reprezentand principala sursa de venituri a invatamantului universitar la noi in tara;

de la bugetele locale, care dispun pentru aceasta, ca sursã principalã de venit, de sume defalcate din taxa pe valoarea adãugatã, colectatã la nivel central ;

populatia, prin taxe, contributii s.a., ea fiind principala finantatoare a invatamantului particular;

societatile comerciale care dezvolta programe proprii de perfectionare profesionala, finanteaza specializarea salariatilor proprii sau participa, ca

49

Page 50: Finante Publice 1

sponsori, la sustinerea unor institutii de invatamant;

donatii din partea agentilor economici, asociatiilor non-profit, fundatiilor etc.;

- ajutorul extern, primit prin intermediul unor organizatii internationale, fundatii straine s.a.

Cheltuielile pentru invatamant sunt grupate in doua mari categorii, in functie de destinatia lor

cheltuieli curente, efectuate pentru functionarea unitatilor de invatamant; aceste cheltuieli includ salariile cadrelor didactice, cheltuielile materiale pentru intretinerea scolilor s.a.;

- cheltuieli de capital, respectiv cele pentru investitii in bunuri durabile in domeniul invatamantului.

Dimensionarea cheltuielilor de invatamant se realizeaza prin analiza caracteristicilor si evolutiei unor indicatori specifici si in concordanta cu factorii care influenteaza acest domeniu:

Factori de dimensionare a cheltuielilor de invatamant

norme, normative, costuri unitare s.a. cu ajutorul carora se fundamenteaza categoriile de cheltuieli;

executia cheltuielilor pentru invatamant in perioadele anterioare, ca element orientativ in analiza preliminara;

B. Cheltuieli pentru cultura si arta

Activitatea din acest domeniu contribuie la cresterea calitatii factorului uman; resursele financiare ale sustinerii actului de cultura si arta provin din bugetul statului, de la intreprinderi, din donatii, precum si din autofinantare, prin vanzarea de obiecte de arta sau prestarea de servicii.

Activitatile de cultura si arta se finanteaza in primul rand de la bugetul statului, integral sau partial, prin subventii pentru completarea veniturilor si din veniturile proprii, obtinute prin vanzarea bunurilor produse sau serviciilor prestate populatiei.

Institutiile cultural - artistice prin care se desfasoara aceasta activitate sunt: bibliotecile, muzeele, teatrele si salile de concert, casele de cultura, cluburile, patrimoniul cultural, presa, editurile, casele de filme etc. Ele pot fi publice sau particulare, apartinand unor firme private sau unor persoane independente.

C. Cheltuielile pentru sanatate

Ocrotirea sanatatii este o problema de mare importanta pentru orice tara, avand un profund caracter social.

Institutiile specializate in acest domeniu sunt: spitalele, dispensarele, policlinicile, cabinetele medicale, farmaciile etc., publice sau private.

50

Page 51: Finante Publice 1

Cheltuielile pentru sanatate sunt dirijate atat pentru intretinerea si functionarea institutiilor de sanatate, cat si pentru actiunile de prevenire a inbolnavirilor (vaccinari s.a.), evitarea accidentelor, educatie sanitara; suventionarea unei cote din costul medicamentelor pentru salariati sau unele categorii ale populatiei (pensionari, copii etc.).

Cheltuielile pentru sanatate

cheltuieli curente, pentru intretinerea si functionarea sistemului sanitar, inclusiv salariile personalului sanitar;

cheltuielile de investitii, pentru construirea si dotarea cu aparatura si mobilierul necesar, mijloace de transport etc. a institutiilor specializate.

Sursele de finantare a cheltuielilor pentru sanatate sunt diverse

- bugetul statului;

- bugetele locale ;

- bugetul asigurarilor sociale de stat, care-si constituie veniturile si din cotizatiile pentru sanatate ale populatiei;

- cotizatiile la societatile specializate de asigurari pentru asigurari de boala, profesionale etc.;

- resursele populatiei, pentru servicii de sanatate care se fac cu plata clientilor (in institutiile particulare sau de stat);

- ajutor extern, de la organisme internationale specializate (Organizatia Mondiala a Sanatatii, Crucea Rosie etc.) sau de la state si organizatii straine.

Rezultatele activitatii in domeniul sanatatii sunt evaluate in functie de anumiti indicatori specifici, cum ar fi : speranta medie de viata, natalitatea, morbiditatea, mortalitatea infantila, numarul de paturi de spital la 1000 locuitori, numarul de cadre medicale la 1000 locuitori etc.

D. Cheltuieli cu securitatea sociala

Cheltuielile social - culturale destinate securitatii sociale cuprind resursele financiare destinate acordarii de ajutoare, alocatii, pensii, indemnizatii etc. unor persoane salariate sau nesalariate. Cea mai importanta componenta a acestor cheltuieli o reprezinta asigurarile sociale.

Dimensiunea cheltuielilor cu securitatea sociala este functie de potentialul economic al tarii, structura populatiei, politica in domeniul social adoptata de administratie.

Sursele de finantare a

- contributiile salariatilor, producatorilor individuali, patronatului;

51

Page 52: Finante Publice 1

cheltuielilor cu securitatea sociala sunt

- subventiile si transferurile sociale din fondurile bugetare;

- donatii, contributii valutare la fonduri particulare etc.

- resurse externe (Fondul Social al CEE etc.).

Actiunile de securitate sociala se materializeaza sub mai multe forme

- ajutoare, indemnizatii, compensatii si alte forme de sprijin in bani;

- ajutoare in natura (inclusiv servicii sociale din partea unor organizaţii non-guvernamentale, asociatii de binefacere din ţãri strãine etc.).

Între acţiunile de securitate socialã, cele mai importante se referã la prestaţiile bãneşti şi la serviciile sociale, în cadrul acestora situându-se :

Ajutorul de somaj

Fondul de somaj este un fond special constituit pentru protectia celor ramasi temporar fara lucru. Resursele fondului de somaj provin din contributia salariatilor si a sectorului public sau privat unde acestia isi desfasoara activitatea si din subventii bugetare ce se aloca atunci cand cheltuielile depasesc resursele.

Cheltuielile pentru asistenta sociala, ajutoare, alocatii

Asistenta sociala imbraca numeroase forme, in functie de politica sociala adoptata in fiecare tara:

Forme ale asistenţei sociale

- ajutoare pentru batrani fara venituri sau alte persoane marginalizate social (ajutoare materiale, intretinere in institutii de ocrotire specializate, alocatii familiile cu mulţi copii, bolnavi, vagabonzi, refugiati);

- alocatii de familie (pentru copiii pana la o anumita varsta, mamelor cu mai multi copii etc.);

- ajutoare acordate invalizilor de razboi, veteranilor, vaduvelor, orfanilor ;

- alocaţii pentru reinserţie socială ş.a.

In tara noastra, cheltuielile cu asistenta sociala se realizeaza, în principal, din bugetul de stat şi bugetele locale şi cuprind :

- Alocaţii familiale - Venitul minim garantat- alocaţia de stat pentru copii- alocaţia familialã complementarã şi alocaţia de

susţinere pentru familiile monoparentale- ajutoare pentru încãlzirea locuinţei şi facilitãţi pentru

plata energiei termice etc.

52

Page 53: Finante Publice 1

- Ajutoare financiare, alocaţii desolidaritate

- Alocaţii de hranã

- Plata asigurãrilor de sãnãtate pentru persoanele beneficiare de indemnizaţii pentru incapacitate de muncã, maternitate, ajutor de şomaj

- Ajutoare în bani şi în naturã speciale pentru persoanele cu handicap

- Burse şi alte facilitãţi pentru elevi şi studenţi

- Indemnizaţii şi alte drepturi bãneşti pentru veteranii de rãzboi şi urmaşii acestora

- Pensii IOVR

- Ajutoare bãneşti soţiilor militarilor în termen etc.

Cheltuielile pentru securitate sociala reprezinta o pondere insemnata in valoarea nou creata si redistribuita in economie, ele fiind considerate investitii pe termen lung in “resurse umane”. Eficienta acestora se determina printr-o analiza detaliata, care se refera atat la rezultatele concrete ale actiunilor de natura social-culturala finantate din bugetul public national, cat si la urmarirea eficientei acestor actiun, a randamentului pe care il incumba in celelalte sectoare ale vietii economicesi sociale

E. Fondurile si cheltuielile de asigurari sociale de stat

Asigurarile sociale constituie acea parte a relatiilor social-economice si banesti cu ajutorul carora, in procesul repartitiei PIB, se formeaza, se repartizeaza si se utilizeaza fondurile banesti necesare ocrotirii obligatorii a salariatilor si pensionarilor din regiile autonome, societatile comerciale, din reteaua cooperatiei de consum, a membrilor cooperativelor mestesugaresti si asociatiilor agricole, a avocatilor, a taranilor, a mestesugarilor cu ateliere proprii, a intreprinzatorilor particulari, a slujitorilor cultelor, a personalului casnic care lucreaza la persoane fizice, a persoanelor care deservesc blocurile de locatari, a celor aflati in incapacitate temporara sau permanenta de munca, in caz de batranete si in alte cazuri prevazute de lege. De asemenea, asigurarile sociale ocrotesc si pe membrii familiilor persoanelor de mai sus.

Asigurarile sociale de stat, ca nivel, structura, arie de aplicare sunt functie de sistemul economico-politic adoptat in tara respectiva.

Fondurile asigurarilor sociale de stat sunt formate prin contributia persoanelor fizice si juridice, precum si a statului si din alte surse:

Surse de finanţare a asigurãrilor sociale

- de la agentii economici, contributiile pentru asigurari sociale se calculeaza si se preleva potrivit legislatiei in vigoare. Aceasta se aplica asupra fondului total de salarii, in cazul agentilor economici.

In tara noastra, legislatia tine seama de nivelul venitului fiecarei persoane fizice, realizat din salariu, drepturi banesti pentru concediul medical

53

Page 54: Finante Publice 1

sau de odihna, indemnizatii, participare la profitul societatii comerciale, premii etc. Exista unele categorii de venituri care sunt exonerate de la plata asigurarilor sociale, ca de exemplu diurnele de deplasare, indemnizatiile si ajutoarele acordate personalului, drepturile de autor si de colaborare s.a.

Persoanele juridice includ cheltuiala pe care o realizeaza pentru plata asigurarilor sociale ale salariatilor proprii in costurile pe care le calculeaza in activitatea desfasurata.

- din bugetul de stat, care suporta contributia la fondul asigurarilor sociale pentru personalul institutiilor publice, contributie care se calculeaza tinand seama se salariile realizate de acesta, etc., potrivit reglementarilor in vigoare.

- contributia salariatilor si pensionarilor care merg la tratament balnear sau la odihna;

- asupra castigului realizat de asigurat si declarat de cel care l-a angajat sau de el insusi, daca este persoana independenta etc.

- sume rezultate din lichidarea debitelor din anii anteriori, excedentul cu care s-a incheiat anul precedent, care se reporteaza etc.

- fondurile asigurarilor sociale de stat cuprind si fondul de pensie suplimentara, format prin contributia, cu aceasta destinatie, a salariatilor, publici sau privati.

Asigurarile sociale de stat se realizeaza in tara noastra, in cea mai mare parte, prin intermediul bugetului asigurarilor sociale de stat, elaborat si administrate de catre Ministerul Muncii, Solidaritãţii Sociale şi Familiei.

3.4. Cheltuiel i publ ice pentru obiect ive si act iuni economice

Cheltuielile economice realizate din fonduri publice sunt destinate finantarii obiectivelor si activitatilor cu caracter economic din sectorul public si la subventionarea unor societati cu capital mixt sau privat din ramuri economice, considerate de interes national de catre autoritatile publice.

Potrivit clasificarii functionale ONU, care se utilizeaza si in tara noastra, principalele sectoare economice finantate din resurse publice atat pentru desfasurarea activitatii curente, cat si pentru cercetare - dezvoltare sunt:

Principalele sectoare

- industria extractiva, energia, combustibili, industria prelucratoare, constructii;

- agricultura, silvicultura, pescuit, vanatoare;

54

Page 55: Finante Publice 1

economice finantate din resurse publice

- transporturi si telecomunicatii;

- - alte servicii si afaceri economice.

Sectorul economic public este format din regii autonome si societati comerciale cu capital de majoritar stat care trebuie sa-si finanteze activitatea din veniturile proprii. Exista, insa, cazuri cand veniturile sunt insuficiente intr-o situatie conjuncturala independenta de societatea respectiva, daca aceasta trebuie sa practice preturi de livrare sub costuri in urma politicii dusa de administratie de protectie sociala a populatiei sau pentru efectuarea de exporturi etc. In astfel de situatii exceptionale, societatile comerciale din sectorul public pot sa apeleze pentru finantarea cheltuielilor lor la fonduri procurate pe piata de capital (credite bancare, emisiunea de obligatiuni etc.) sau pot beneficia de anumite alocatii bugetare.

In cadrul sectorului economic public cheltuielile pot fi grupate astfel:

Cheltuielile sectorului economic public

- cheltuielile de productie care cuprind costul materiilor prime si materilelor, combustibililor si energiei, serviciilor etc., salariile si drepturile de personal, obligatiile fiscale, amortismentele, dobanzile la creditele bancare s.a. Aceste cheltuieli se evidentiaza in costuri si se recupereaza pe seama preturilor de vanzare;

- cheltuieli care se acopera din venituri, cum sunt taxele pentru folosirea terenurilor proprietate publica, cheltuielile pentru pregatirea profesionala, cheltuielile pentru cercetare, cheltuielile de protocol, reclama si publicitate, donatiile etc.

- - cheltuieli de investitii in vederea realizarii unor obiective noi sau pentru modernizare si retehnologizare. Aceste cheltuieli sunt realizate din fondul de dezvoltare al unitatii economice respective, (format din resurse proprii obtinute din profit) si din amortizari, credite bancare si alocatii bugetare.

Din fondul de dezvoltare se efectueaza cheltuieli pentru:

investitiile propriu-zise;

- rambursarea creditelor primite,inclusiv comisioanele bancare si dobanzile la creditele

55

Page 56: Finante Publice 1

utilizate in anul curent

In bugetul general consolidat sunt constituite si fonduri cu destinatie speciala, cum ar fi cele pentru sustinerea unor activitati economice de maxima importanta la nivel national (energia, agricultura etc.). Din aceste fonduri se realizeaza cheltuieli a caror utilitate este examinata cu prilejul aprobarii bugetului.

Subventiile bugetare reprezinta sume prevazute in bugetul public pentru a sustine o activitate de interes national. Este o forma de interventie a statului dictate de necesitati de politica economica, financiara, de protectie sociala sau de alt ordin. Subventiile pot avea caracter de durata (finantarea activitatii de cercetare, a unor programe speciale de cercetare si dezvoltare etc.) sau conjuncturale (subventionarea unor marfuri de larg consum, a intreprinderilor mici si mijlocii, a intreprinderilor aflate temporar in dificultate, a productiei de export si a exportului s.a.).

In cadrul G.A.T.T.(Acordul General pentru Tarife si Comert) se actioneaza in vederea liberalizarii complete a comertului international, ceea ce implica din parte statelor participante eliminarea treptata a formelor de subventionare, inclusiv sustinerea preturilor, acordarea de prime producatorilor, inlesnirile fiscale pe plan intern, taxe vamale si masuri netarifare (contingentari, licente discretionare, monopol valutar s.a.). Pentru tarile in curs de dezvoltare si pentru cele in tranzitie, intre care intra si tara noastra, s-a stabilit un regim diferentiat de respectare a prevederilor G.A.T.T.13, respectiv reduceri de subventii in trepte si la termene mai departate etc. in functie de stadiul dezvoltarii economice si de necesitatile de dezvoltare.

Alaturi de subventiile propriu-zise, un alt instrument de sprijin acordat de autoritati producatorilor interi il reprezinta primele de export, principalele forme ale acestora fiind: primele de export in bani; restituirea unei parti din impozitele si taxele platite de exportatori; avantaje valutare; reduceri de tarif la transport pe calea ferata a marfurilor destinate exportului, cota zero pentru TVA.

13 G.A.T.T. (General Agreement on Tariffs and Trade) este o intelegere multilaterala interguvernamentala. Prin G.A.T.T. se organizeaza reuniuni regulate cu caracter comercial pentru delegatii tarilor membre. Intelegerea a intrat in vigoare la 1 ianuarie 1948 si are sediul la Geneva. Romania participa la activitatea acestui organism din anul 1958, devenind membra cu drepturi depline in anul 1971.

56

Page 57: Finante Publice 1

Intrebări şi răspunsuri pentru fixarea cunoştinţelor

1. Cheltuielile publice se efectueaza din:a) fondurile bugetului public nationalb) fondurile bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat, fondurilor speciale, fondurile institutiilor si intreprinderilor publicec) fondurile bugetului general consolidat

2. Sfera de cuprindere a cheltuielilor publice fata de cele bugetare este:a) mai mica, deoarece se refera numai la cheltuielile efectuate de

institutiile publiceb) aceeasi, deoarece atat cheltuielile publice, cat si cele bugetare se

realizeaza din fonduri publicec) cheltuielile bugetare au o sfera mai mica decat a celor publice, ele

reprezentand numai cheltuielile efectuate de stat din bugetul de stat, bugetele locale si bugetul asigurarilor sociale de stat.

3. Care sunt cele mai importante categorii de cheltuieli publice (CP):a) CP realizate de administratiile centrale de stat din fondurile bugetare

si extrabugetare;b) CP ale colectivitatilor locale c) CP finantate din fondurile asigurarilor centrale de stat d) cheltuielile organismelor internationale din resurse publice prelevate

de la membrii acestora.

4. Tipurile de clasificãri utilizate în structurarea cheltuielilor publice sunt:a) clasificarea administrativa b) clasificarea economica c) clasificarea financiara d) clasificarea dupa rolul CP în procesul reproducţiei sociale e) clasificarea pe care o utilizeaza institutiile specializate, cum sunt

ONU, CEE

5. Clasificarea administrativã are la bazã criteriul:a) instituţiilor prin care se efectueazã cheltuielile publice b) ministerelor ordonatoare de credite guvernamentalec) organelor centrale şi locale ce urmãresc formarea resurselor publice

şi modul lor de repartiţie

6. Potrivit unuia dintre criteriile de clasificare economicã, cheltuielile publice cuprind:

a) cheltuieli pentru protecţia socialã, cheltuieli economice, cheltuieli pentru apãrare, ordine publicã etc.

b) cheltuieli fãrã contraprestaţie (subvenţii, transferuri sociale) şi cu contraprestaţie (servicii adresate anumitor categorii de agenţi)

57

?

Page 58: Finante Publice 1

c) cheltuieli curente (de funcţionare) şi cheltuieli de capital

7. Care sunt principalele componente ale cheltuielilor publice potrivit clasificãrii O.N.U. pe baza criteriului funcţional

Clasificarea ONU a CP pe baza criteriului functionalTotal cheltuieli publice- servicii publice generale

- aparatul administrativ economic si financiar- institutii de ordine publica si securitate- justitie, procuratura, notariat- alte institutii

- aparare- armata- cercetare stiintifica si experiente cu arme- baze militare pe teritorii straine- participarea la blocuri militare si razboaie

- educatie- scoli primare, generale, liceale- universitati si colegii- institute de cercetari

- sanatate- spitale si clinici- unitati profilactice, antiepidemice etc.- institute de cercetari

- actiuni economice- unitati economice ale statului- unitati private subventionate- subventii export- participarea la organisme economice internationale- participarea la monopoluri economice internationale- cheltuieli de cercetare in domeniul economic

- servicii comunale- locuinte si intretinerea lor- alte servicii comunale

- alte cheltuieli.

8. Care sunt principalele componente ale cheltuielilor publice potrivit clasificãrii O.N.U. pe baza criteriului economic

Total cheltuieli publice:- cheltuieli care reprezintã consum definitiv de venit naţional- dobânzi aferente datoriei publice - subvenţii de exploatare şi alte transferuri curente- formarea brutã a capitalului - investiţii brute - stocuri materiale- achiziţii de terenuri şi active necorporale - transferuri de capital

58

Page 59: Finante Publice 1

9. Dintre indicatorii utilizaţi în analiza evoluţiei cheltuielilor publice, precizaţi pentru coeficientul de devansare a creşterii produsului intern brut de cãtre cheltuielile publice;

1. care este formula de calcul (inclusiv semnificaţia elementelor ce intrã în componenţa formulei)

2. ce reflectã acest indicatorRăspuns   : (1) Icp

Kdv = ----------- pibunde: Kdv = coeficientul de devansare a cresterii PIB de catre cheltuielile publice, calculat pentru o perioada determinata; Icp = indicele de crestere a cheltuielilor publice si Ipib = indicele de crestere a PIB, in aceeasi perioada.

(2) Acest raport reflecta antrenarea în dimensiuni din ce în ce mai mari a folosirii de cãtre stat a resurselor financiare ale societãţii pentru diferite destinaţii.

10. Dintre indicatorii utilizaţi în analiza evoluţiei cheltuielilor publice, precizaţi pentru indicatorul elasticitatea cheltuielilor publice faţã de variaţia produsului intern brut :

1. care este formula de calcul (inclusiv semnificaţia elementelor ce intrã în componenţa formulei)

2. ce aratã acest indicator când este supraunitarRăspuns

(1) CP PIBecp = ----------- / ----------- CP PIBunde:CP şi CP reprezintã cheltuielile publice şi modificarea acestora în perioada de referinţãPIB şi PIB reprezintã produsul intern brut şi modificarea acestuia în perioada de referinţã

(2) daca ecp > 1, exista tendinta ca valoarea nou creata (PIB) sa fie utilizata in mai mare masura pentru finantarea cheltuielilor publice decat in perioada precedenta

11. Completaţi enunţul: “Sfera de cuprindere a acţiunilor pe linia protecţiei sociale .............. sfera acţiunilor cuprinse în securitatea socialã

depãşeşte (este mai mare decât)

12. Cele mai importante surse de finanţare a cheltuielilor publice destinate acţiunilor social-culturale sunt:

a) fondurile bugetareb) fondurile financiare cu destinaţie specialã (fond de şomaj, fond

pentru protecţia handicapaţilor etc)c) fondurile proprii ale întreprinderilor publice sau private

59

Page 60: Finante Publice 1

d) veniturile realizate de instituţii social-culturalee) veniturile populaţieif) fondurile organizaţiilor fãrã scop lucrativ (instituţii de caritate, fundaţii

etc.)g) ajutor finaciar extern (de la organisme internaţionale: UNESCO,

UNICEF etc., de la organisme regionale:CEE etc.)

13. Care din următoarele afirmaţii este falsă, cu privire la ce înglobează cheltuielile bugetului general consolidat:

a) cheltuielile colectivităţilor locale;b) cheltuielile efectuate de administraţia centrală de stat;c) cheltuielile finanţate din fondul asigurărilor sociale de stat;d) cheltuielile populaţiei ;e) cheltuielile organismelor internaţionale din resursele publice prelevate

de la membrii acestora.

14. Potrivit unui criteriu de clasificare economicã, cheltuielile publice cuprind :

a. cheltuieli pentru protecţie socialã, cheltuieli economice, cheltuieli pentru apãrare, ordine publicã etc.;

b. cheltuieli curente (de funcţionare) şi cheltuieli de capital c. cheltuieli fãrã contraprestaţie (subvenţii, transferuri sociale)şi cu

contraprestaţie (servicii adresate anumitor categorii de agenţi)

15. Intre componentele cheltuielilor publice, potrivit clasificãrii ONU, pe baza criteriului economic, nu se includ:

a) cheltuieli ce reprezintã consum definitiv de venit naţional;b) servicii publice generale; c) dobânzi aferente datoriei publice;d) subvenţii de exploatare şi alte transferuri curente;e) formarea brutã a capitalului.

16. În analiza teoretică a creşterii cheltuielilor publice, economistul german Adolf Wagner susţine că:

a) cu cât economia devine mai industrializată, cu atât relaţiile dintre pieţe şi operatorii pe aceste pieţe va deveni mai complexă;

b) urbanizarea şi marea densitate a locuitorilor conduc la externalităţi ce vor necesita intervenţia sectorului public;

c) cheltuielile publice pentru serviciile de sănătate şi asistenţă socială cresc pe măsura creşterii veniturilor reale din economie;

d) cheltuielile publice pentru investiţii trebuie să crească mai repede decât cele private în perioadele de criză;

e) activităţile publice şi în special cele ale statului manifestă o tendinţă constantă de creştere

Să se indice varianta de răspuns falsă.

60

Page 61: Finante Publice 1

17. Cheltuielile publice înglobează:a) cheltuielile administraţiei publice centrale, finanţate de la bugetul de

stat;b) cheltuielile autorităţilor supranaţionale;c) cheltuielile consorţiilor financiare internaţionale;d) cheltuielile organizaţiilor obşteşti;e) cheltuieli pentru securitate socială finanţate din fonduri bugetare şi

nebugetare;f) cheltuielile autorităţilor locale;g) cheltuieli din fonduri extrabugetare.

Să se indice varianta corectă de răspuns.

Teme

1. Tipuri de clasificări ale cheltuielilor publice şi utilitatea acestora

2. Factorii care influenţează evoluţia cheltuielilor publice în economiile moderne

3. Sectorul social-cultural. Elemente componente şi surse de finanţare

4. Cheltuielile publice pentru asistenţă socială şi protecţie socială

5. Cheltuielile publice pentru acţiuni economice

61

Page 62: Finante Publice 1

CAPITOLUL IV

RESURSELE SISTEMULUI FINANŢELOR PUBLICE

4.1. Resursele f inanciare ale economiei naţ ionale

Resursele economiei nationale provin din valoarea adaugata bruta realizata de societate, exprimata prin indicatorul sintetic Produsul Intern Brut si din importuri. Utilizarea acestor resurse cuprinde consumul societatii (al populatiei si guvernamental), formarea bruta de capital (cea mai mare parte din aceasta regasindu-se in investitii), exportul si variatia stocurilor.

Resursele financiare ale economiei nationale reprezinta totalitatea mijloacelor banesti necesare realizarii obiectivelor economice, sociale sau de alta natura.

Resursele financiare ale societatii

- resursele financiare ale autoritatilor publice;- resursele financiare ale intreprinderilor si institutiilor private;- resursele financiare ale populatiei.

Dimensiunea resurselor financiare se coreleaza direct cu nivelul PIB si posibilitatea de a avea acces la imprumuturi externe.

Factorii care determina nivelul resurselor financiare

volumul si structura productiei; nivelul preturilor; raportul dintre formarea bruta de capital si

consum.

Resursele financiare publice

resursele financiare ale administratiei centrale de stat, care cuprind impozitele, taxele, veniturile nefiscale, imprumuturile etc.;

resursele financiare ale administratiei de stat locale: impozite, taxe, venituri nefiscale prelevate la nivel local, transferuri de la bugetul de stat, imprumuturi etc.;

resursele financiare ale intreprinderilor publice cu caracter industrial, de comert, prestari servicii etc.;

- resursele financiare ale asigurarilor sociale de stat.

Exista o interdependenta stransa intre resursele financiare publice si nivelul cheltuielilor publice.

Factorii care determina cresterea resurselor financiare publice

factori economici, care determina cresterea PIB; factori monetari (dobanda, credit, masa monetara)

care-si transfera influenta in pret. Cresterea preturilor (fenomenul cresterii ratei inflatiei) poate sa conduca la sporirea salariilor, a profiturilor si, de aici, la cresterea impozitelor directe (aceasta fiind numai o crestere nominala);

62

Page 63: Finante Publice 1

factori sociali, datorita redistribuirii resurselor financiare in scopuri de educatie, cultura sanatate etc.;

factori demografici; factori politici si militari (aparare, aderarea la

diferite organisme internationale s.a.); - factori de natura financiara (existenta unui deficit

bugetar etc.).

Resursele financiare se constituie din:

venituri cu caracter fiscal. Gradul de fiscalitate (totalitatea impozitelor si taxelor raportata la PIB) nu poate fi marit peste un anumit nivel, pentru ca se ajunge la un prag de descurajare a activitatii productive;

resursele de trezorerie constau in imprumuturi pe termen scurt contractate de stat prin emisiunea de bonuri de tezaur. CEC-ul, serviciile de cecuri postale etc. fac depozite in tezaurul public; pe baza acestor disponobilitati, statul emite bonuri de tezaur pentru acoperirea golurilor temporare de casa ale bugetului de stat sau pentru sprijinirea financiara a unor institutii publice sau administratii locale;

resurse provenind din imprumuturi, ceea ce reprezinta datorie publica pe termen mediu sau termen lung;

finantarea prin emisiune monetara fara acoperire are efecte negative, fiind cu un caracter puternic inflationist.

Resursele financiare publice pot fi grupate dupa mai multe criterii:

dupa regularitatea cu care se incaseaza la bugetul public national:

resurse ordinare (venituri fiscale, cotizatii de asigurari sociale si venituri nefiscale);

Veniturile nefiscale sunt prelevari la buget cu titlu de dividend, redevente, chirii, arenzi etc. de la intreprinderi si institutii de stat, veniturile dela institutiile publice s.a.

- resurse extraordinare, la care recurge statul cand resursele curente nu acopera cheltuielile: emisiuni de moneda fiduciara (bancnote si monezi), imprumuturi de stat interne si externe, ajutoare etc.;

dupa provenienta resurselor:

resurse interne: impozite, taxe etc.; resurse externe, in general imprumuturi externe

de la organisme internationale, banci si sindicate

63

Page 64: Finante Publice 1

bancare internationale, ajutoare nerambursabile etc.

Sistemul de impozite si taxe este specific fiecarei tari, fiind materializat prin politica fiscala promovata de stat.

Impozitele, taxele, contributiile pentru asigurari sociale, veniturile nefiscale, transferurile interne si externe reprezinta venituri curente sau ordinare. Cand acestea sunt depasite de nivelul cheltuielilor se apeleaza la venituri extraordinare, imprumuturile de stat fiind contractate atat pe piata interna, cat si pe piata externa de capital.

Pe piata interna imprumuturile de stat provin, in general, de la detinatorii de capitaluri banesti temporar libere. Cand statul apeleaza la imprumuturi externe, rambursarea acestora si achitarea dobanzilor provoaca dezechilibre ale balantei de plati externe daca imprumuturile nu sunt utilizate in scopuri productive.

Emisiunea de hartie - moneda realizata de Banca Nationala reprezinta imprumutul solicitat de stat la banca centrala. Daca imprumutul s-a efectuat pentru acoperirea unor cheltuieli curente de consum, acest consum realizeaza o absorbtie de bunuri de pe piata (cu plusul de numerar emis), deci o crestere a cantitatii de bani pe piata, ceea ce va conduce la marirea preturilor si, implicit, a inflatiei si la scaderea puterii de cumparare daca veniturile nominale ale populatiei nu se modifica.

4.2. Structura resurselor f inanţelor publ ice

Resursele economiei nationale provin din valoarea adaugata bruta realizata de societate, exprimata prin indicatorul sintetic Produsul Intern Brut si din importuri. Utilizarea acestor resurse cuprinde consumul societatii (al populatiei si guvernamental), formarea bruta de capital (cea mai mare parte din aceasta regasindu-se in investitii), exportul si variatia stocurilor.

Resursele financiare ale economiei nationale reprezinta totalitatea mijloacelor banesti necesare realizarii obiectivelor economice, sociale sau de alta natura.

Resursele financiare ale societatii sunt formate din:

- resursele financiare ale autoritatilor publice;- resursele financiare ale intreprinderilor si institutiilor

private;

- resursele financiare ale populatiei.

Dimensiunea resurselor financiare se coreleaza direct cu nivelul PIB si posibilitatea de a avea acces la imprumuturi externe.

Factorii care determina nivelul resurselor financiare sunt:

- volumul si structura productiei;- nivelul preturilor;- raportul dintre formarea bruta de capital si consum.

64

Page 65: Finante Publice 1

Resursele financiare publice sunt formate din:

- resursele financiare ale administratiei centrale de stat, care cuprind impozitele, taxele, veniturile nefiscale, imprumuturile etc.;

- resursele financiare ale administratiei de stat locale: impozite, taxe, venituri nefiscale prelevate la nivel local, transferuri de la bugetul de stat, imprumuturi etc.;

- resursele financiare ale intreprinderilor publice cu caracter industrial, de comert, prestari servicii etc.;

- resursele financiare ale asigurarilor sociale de stat.

Exista o interdependenta stransa intre resursele financiare publice si nivelul cheltuielilor publice.

Factorii care determina cresterea resurselor financiare publice sunt:

- factori economici, care determina cresterea PIB;- factori monetari (dobanda, credit, masa monetara)

care-si transfera influenta in pret. Cresterea preturilor (fenomenul cresterii ratei inflatiei) poate sa conduca la sporirea salariilor, a profiturilor si, de aici, la cresterea impozitelor directe (aceasta fiind numai o crestere nominala);

- factori sociali, datorita redistribuirii resurselor financiare in scopuri de educatie, cultura sanatate etc.;

- factori demografici;- factori politici si militari (aparare, aderarea la diferite

organisme internationale s.a.);- factori de natura financiara (existenta unui deficit

bugetar etc.).

Resursele financiare se constituie din:

- venituri cu caracter fiscal. Gradul de fiscalitate (totalitatea impozitelor si taxelor raportata la PIB) nu poate fi marit peste un anumit nivel, pentru ca se ajunge la un prag de descurajare a activitatii productive;

- resursele de trezorerie constau in imprumuturi pe termen scurt contractate de stat prin emisiunea de bonuri de tezaur. CEC-ul, serviciile de cecuri postale etc. fac depozite in tezaurul public; pe baza acestor disponobilitati, statul emite bonuri de tezaur pentru acoperirea golurilor temporare de casa ale bugetului de stat sau pentru sprijinirea financiara a unor institutii publice sau administratii locale;

- resurse provenind din imprumuturi, ceea ce reprezinta datorie publica pe termen mediu sau termen lung;

- finantarea prin emisiune monetara fara acoperire are efecte negative, fiind cu un caracter puternic

65

Page 66: Finante Publice 1

inflationist.

4.1.2 Structura sistemului resurselor f inanciare publ ice

Resursele financiare publice pot fi grupate dupa mai multe criterii:

dupa regularitatea cu care se incaseaza la bugetul public national

- resurse ordinare (venituri fiscale, cotizatii de asigurari sociale si venituri nefiscale14);

- resurse extraordinare, la care recurge statul cand resursele curente nu acopera cheltuielile: emisiuni de moneda fiduciara (bancnote si monezi), imprumuturi de stat interne si externe, ajutoare etc.

dupa provenienta resurselor

- resurse interne: impozite, taxe etc.;

- resurse externe, in general imprumuturi externe de la organisme internationale, banci si sindicate bancare internationale, ajutoare nerambursabile etc.

In Romania, structura veniturilor bugetului de stat:

Venituri - total, din care:

- venituri curente

- venituri fiscale

- impozite directe

- impozit pe profit- impozitul pe

dividende- impozit pe venitul

persoanelor fizice, din care: sume defalcate

din impozitul pe venitul persoanelor fizice pentru bugetele locale

- alte impozite directe

- impozite indirecte

- taxa pe valoarea adaugata, din care: sume defalcate

din TVA pentru bugete locale

- accize- taxe vamale- alte impozite indirecte

14 Veniturile nefiscale sunt prelevari la buget cu titlu de dividend, redevente, chirii, arenzi etc. de la intreprinderi si institutii de stat, veniturile dela institutiile publice s.a.

66

Page 67: Finante Publice 1

- venituri nefiscale

- venituri din dividende la capitalul social al statului la societatile comerciale

- varsaminte din profitul net al regiilor autonome

- varsaminte de la institutiile publice- diverse alte venituri nefiscale

- venituri din capital

- venituri din valorificarea unor bunuri ale institutiilor publice

- venituri din valorificarea stocurilor de la rezerva de stat si de mobilizare.

Structura veniturilor bugetului asigurarilor sociale de stat

Venituri ale bugetului asigurãrilor sociale de stat

- contributii pentru asigurari sociale

- contributii pentru asigurari sociale de la persoanele fizice si juridice care utilizeaza munca salariata;

- contributii pentru bilete de tratament si odihna

- diverse

subventii din bugetul de stat

Sistemul de impozite si taxe este specific fiecarei tari, fiind materializat prin politica fiscala promovata de stat.

Impozitele, taxele, contributiile pentru asigurari sociale, veniturile nefiscale, transferurile interne si externe reprezinta venituri curente sau ordinare. Cand acestea sunt depasite de nivelul cheltuielilor se apeleaza la venituri extraordinare, imprumuturile de stat fiind contractate atat pe piata interna, cat si pe piata externa de capital.

Structura veniturilor bugetelor locale

67

Page 68: Finante Publice 1

Veniturile totale ale bugetelor locale15

- venituri proprii

- impozite şi taxe locale: impozitul pe clădiri; impozitul pe teren; taxa asupra mijloacelor de

transport; taxa pentru eliberarea

certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor;

taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate;

impozitul pe spectacole; taxa hotelieră; taxe speciale; alte taxe locale

- contribuţii- alte vărsăminte- alte venituri- cote defalcate din impozitul pe

venit

- sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat: impozitul pe venit al persoanelor fizice taxa pe valoarea adãugatã

- subvenţii primite de la bugetul de stat şi de la alte bugete- donaţii şi sponsorizări

Pe piata interna imprumuturile de stat provin, in general, de la detinatorii de capitaluri banesti temporar libere. Cand statul apeleaza la imprumuturi externe, rambursarea acestora si achitarea dobanzilor provoaca dezechilibre ale balantei de plati externe daca imprumuturile nu sunt utilizate in scopuri productive.

Emisiunea de hartie - moneda realizata de Banca Nationala reprezinta imprumutul solicitat de stat la banca centrala. Daca imprumutul s-a efectuat pentru acoperirea unor cheltuieli curente de consum, acest consum realizeaza o absorbtie de bunuri de pe piata (cu plusul de numerar emis), deci o crestere a cantitatii de bani pe piata, ceea ce va conduce la marirea preturilor si, implicit, a inflatiei si la scaderea puterii de cumparare daca veniturile nominale ale populatiei nu se modifica.

4.3. Resursele f iscale

Impozitele reprezinta formele de prelevare a unei parti din veniturile sau averea persoanelor fizice sau juridice la fondurile administratiei centrale sau

15 În conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr.45/2003 privind finantele publice locale

68

Page 69: Finante Publice 1

locale de stat. Aceasta prelevare este obligatorie, nerambursabila si fara contraprestatie din partea statului.

Inpozitele constituie unul dintre principalelel instrumente financiare desfasurate de autoritatile economice si sociale ale tarii. In plan social, impozitele dau posibilitatea redistribuirii unei parti insemnate a PIB intre persoanele fizice si juridice.

Statul are dreptul de a introduce impozite si-si exercita acest drept prin intermediul:

Statul introduce impozite prin :

- organul puterii legislative (Parlamentul) care instituie impozitele la nivel national;

- organelor locale ale administratiei de stat, care instituie impozite si taxe in favoarea unitatilor administrativ teritoriale.

Sursele de venit asupra carora se aplica impozitele directe sunt:

- veniturile din salarii si alte venituri ale persoanelor fizice, în bani sau în naturã;

- profitul impozabil, in cazul agentilor economici;- cifra de afaceri, în cazul microîntreprinderilor;- renta, in cazul proprietarilor funciari;- venitul produs de hartiile de valoare16, pentru

detinatorii de astfel de valori.

Impozitele au un rol important si se manifesta diferit in plan financiar, economic si social:

in plan financiar ele constituie principala sursa de venituri publice, intre 80% si 90%. Cresterea volumului impozitelor, in valoare absoluta, dar mai ales relativa, se datoreaza maririi numarului de contribuabili, extinderii bazei de impozitare, majorarii cotelor de impunere, atat la persoanele juridice, cat, mai ales, la cele fizice;

in plan economic, sistemul de impozitare reprezinta principala parghie de influentare a intregii activitati economice la indemana autoritatilor, actionand in acelasi timp asupra productiei si asupra consumului;

in plan social, impozitele si taxele realizeaza redistribuirea unei parti din PIB (valoarea nou creata) intre diversele paturi ale societatii, intre persoane fizice sau juridice.

Factorii care influenteaza nivelul impozitelor sunt atat interni, proprii sistemului de impozitare adoptat, cat si externi acestui sistem; dintre factorii externi, cei mai importanti sunt:

Factorii care influenteaza nivelul impozitelor

- nivelul PIB pe locuitor, care reprezinta un indicator de performanta pentru economia nationala;

- natura institutiilor publice, respectiv structura politica a tarii;

- strategia de dezvoltare economica adoptata de 16 Hartia de valoare este un inscris care atesta participarea la formarea unui capital sau la acordarea unui imprumut si care da proprietarului sau posesorului sau dreptul da a-si insusi o parte din profit sub forma de dividend sau de a incasa dobanda.

69

Page 70: Finante Publice 1

autoritati, prin care se stabilesc prioritatile privind destinatia resurselor;

- nivelul mediu al impozitelor si taxelor, progresivitatea impunerii, gradul de apasare fiscala. Se stie ca o fiscalitate redusa prezinta si un aspect pozitiv, deoarece atrage capitalul strain.

Elementele impozitului sunt:

- subiectul impozitului, respectiv persoana fizica sau juridica care este obligata sa-l plateasca;

- suportatorul impozitului, respectiv persoana care -l suporta efectiv (de exemplu, in cazul TVA, subiectul este ultimul vanzator al produsului, dar suportatorul este cumparatorul);

- obiectul impunerii, care reprezinta materia supusa impozitarii (profitul impozabil, veniturile din salarii, rentele etc.)

- sursa impozitului arata din ce se plateste impozitul, respectiv din venit sau din avere;

- dimensionarea materiei impozabile se realizeaza pe unitati de impunere, care pot fi unitati monetare (mii lei, milioane lei etc.), unitati fizice (metru patrat, litru etc.);

- cota impozitului, care se poate stabili in suma fixa (capitatie) sau in cote procentuale (proportionale, progresive sau regresive)

- modul de asezare a impozitului (asieta) reprezinta ansamblul masurilor intreprinse de autoritati in vederea prelevarii impozitelor;

- termenul de plata, inclusiv penalizarile in cazul nerespectarii lor.

Impunerea constituie un complex de masuri si operatiuni intreprinse in conformitate cu reglementarile legislative in vigoare, in vederea stabilirii marimii obietului impozabil si a cuantumului impozitului.

Principiile potrivit carora se realizeaza impunerea persoanelor fizice si juridice au fost formulate inca din secolul al XVIII-lea.

Principii ale fiscalitãţii

- principiul echitatii fiscale, potrivit caruia toti cetatenii unui stat se supun aceleiasi legi fiscale, contribuind la formarea veniturilor publice in functie de veniturile si averea fiecaruia.

- principiul certitudinii impunerii, determinarea si marimea impozitului, asieta fiind certa, nu arbitrara;

- principiul comoditatii perceperii impozitului, care sa fie cat mai convenabila pentru contribuabil;

- principiul randamentului impozitelor,sistemul fiscal asigurand incasarea veniturilor statului cu cele mai

70

Page 71: Finante Publice 1

mici cheltuieli.

Pe langa principiile generale ale determinarii sistemului fiscal, acesta trebuie sa mai respecte o seama de principii de politica financiara, economica si social-politica, caracteristice unui stat modern. Astfel, dintre principiile de politica financiara se disting:

Alte principii ale fiscalitãţii

- caracterul universal al impozitului, respectiv in conditii similare, toate persoanele, fizice sau juridice, sunt supuse aceleiasi impozitari;

- cheltuielile generate de aplicarea sistemului de impozitare (calculul impozitului, conditiile de plata etc.) sa fie cat mai reduse;

- un impozit trebuie sa fie stabil o perioada indelungata, respectiv trebuie sa-si pastreze randamentul neschimbat indiferent de cuantumul veniturilor;

- elasticitatea impozitului presupune ca acesta poate fi adaptat in permanenta la necesitatile de venituri ale statului.

Principiile social-politice presupun ca politica fiscala adoptata de autoritati sa fie in concordanta cu interesele celor pe care aceste autoritati ii reprezinta.

Asezarea si perceperea impozitelor presupune stabilirea obiectului impozabil, determinarea marimii impozitului si perceperea acestora.

Stabilirea obiectului impozabil se realizeaza prin mai multe metode:

Metoda evaluarii indirecte, bazata pe prezumtie, in trei variante

- evaluare pe baza indiciilor exterioare (de exemplu impozitul pe cladiri, impozitul funciar);

- evaluarea forfetara, prin care organele fiscale atribuie, cu acordul subiectului, valoare obietului de impozitat;

- evaluare administrativa, in care organele administrative stabilesc dimensiunea impozitului, in functie de informatiile pe care le detin. Evaluarea indirecta este, in general, simpla si putin costisitoare, dar are dezavantajul impreciziei, rasfrangandu-se negativ asupra echitatii fiscale

Metoda evaluarii directe bazata pe probe, sub forma:

- evaluarea pe baza declaratiei unei terte persoane, de exemplu impozitul pe salariile angajatilor, declarat de agentul economic care i-a angajat;

- evaluarea pe baza declaratiei platitorului.

Perceperea impozitului se realizeaza printr-un aparat fiscal specializat:

71

Page 72: Finante Publice 1

Perceperea impozitului

- direct de catre organele fiscale de la platitori: impozitul este platit la sediul organului fiscal

(impozit portabil); impozitul se plateste la domiciliul

contribuabilului (impozit cherabil);- prin stopaj la sursa (de exemplu, impozitul pe salarii

datorat de salariati este varsat la buget de cel care a angajat, bancile platesc impozitul datorat la dobanzi de deponenti etc.);

- prin aplicarea de timbre fiscale mobile, in cazul actiunilor de notariat, in justitie etc.

Clasificarea impozitelor

In vederea analizarii impactului sistemului fiscal asupra vietii economico - sociale, impozitele sunt clasificate potrivit unor criterii diverse, care dau dimensiunea rolului lor in evolutia societatii (în anexã este prezentatã schematic aceastã structurã):(1) dupa trasaturile de forma si fond, impozitele se impart in directe si indirecte:

- impozite directe - impozite reale

- impozitul funciar- impozitul pe cladiri- impozitul pe activitati industriale, comerciale si profesii

libere;- impozitul pe capital mobiliar

- impozite personale:- impozitul pe venit:

- impozitul pe venitul persoanelor fizice- impozitul pe venitul societatilor de capital

- impozite pe avere- impozite pe averea propriu-zisa- impozite pe circulatia averii- impozite pe sporul de avere

- impozite indirecte- taxe de consumatie- venituri provenind de la monopolurile fiscale- taxe vamale- taxe de timbru si de inregistrare

(2) dupa obiect- impozite pe venit- impozite pe avere- impozite pe cheltuieli

(3) dupa scopul urmarit- impozite financiare- impozite de ordine

72

Page 73: Finante Publice 1

(4) dupa frecventa cu care se realizeaza- impozite permanente (ordinare)- impozite incidentale (extraordinare)

(5) dupa institutia care le administreaza- in statele federale

- impozite federale- impozite ale statelor, regiunilor sau provinciilor membre ale

federatiei- impozite locale

- in statele de tip unitar- impozite ale administratiei centrale de stat- impozite locale

Impozitele directe

Impozitele directe sunt nominative si au un termen de plata precis determinat. Ele se stabilesc pe obiecte materiale si genuri de activitati si sunt individualizate, ceea ce constituie cea mai veche forma de impunere.

Impozitele directe se pot grupa in doua mari categorii: impozite reale si impozite personale.

Impozitele reale Pentru determinarea impozitelor reale se ia calcul produsul brut sau cel prezumat (de exemplu pretul pamantului, fertilitatea etc.) si nu venitul net, ceea ce poate dezavantaja pe micii producatori.

Cel mai important impozit direct real utilizat in prezent este impozitul funciar. In vederea stabilirii corecte a acestuia se reglementeaza statutul bunurilor funciare prin intermediul Legii cadastrului17.

Impozitele personale

Impozitele personale sunt impozite pe venit si impozite pe avere.

- Impozitele pe venit

Impozitele pe veniturile persoanelor fizice se pot realiza :

- in sistemul impunerii separate, diferentiat pe tipuri de venit ;

- in sistemul impunerii globale, in care se face suma

17 Cadastrul funciar este forma de evidenta a tuturor proprietatilor funciare si a reprezentarii lor topografice pe hartii. In registrul cadastral sunt trecute datele obtinute prin lucrari de identificare, masurare si ridicare in plan a parcelelor situate pe un anumit teritoriu, continand pentru fiecare parcela urmatoarele date: numarul topografic; suprafata ; categoria de folosinta (arabil, pasune, cladiri etc.) ; situatia periodica; numele posesorului parcelei.

73

Page 74: Finante Publice 1

tuturor veniturilor si se aplica cota de progresivitate.

- impozitele pe avere, care sunt de mai multe feluri:

- impozite asupra averii propriu-zise, cum sunt impozitele pe proprietati imobiliare -terenuri, cladiri- si impozitul asupra activului net, care are ca obiect intreaga avere mobila si imobila a subiectului impunerii.

- impozite pe circulatia averii, respectiv impozitul pe succesiuni, impozitul pe donatii, impozitul pe acte de vanzare-cumparare a unor bunuri imobile, impozitul pe hartii de valoare - actiuni, obligatiuni, impozitul pe circulatia capitalurilor si a efectelor comerciale etc.;

- impozite pe sporul de avere: impozitul pe plusul de valoare imobiliara ce s-a produs fara ca proprietarul sa cheltuiasca ceva, impozitul pe sporul de avere dobandit in timp de razboi s.a.

Dubla impunere internaţionalã

Dubla impunere desemneaza afectarea prin impozit de doua sau mai multe ori a aceluiasi obiect impozabil si pentru aceeasi perioada de timp.

Dubla impunere internationala poate sã aparã in cazul realizarii de catre rezidentii unui stat a unor venituri pe teritoriul altor state. Deci, in cadrul unui stat, supunerea aceluiasi venit sau aceleiasi averi la mai multor impozitãri reprezinta o dubla impunere economica. In relatiile dintre state intereseaza nu dubla impunere economica, ci dubla impunere juridica, care se referã la veniturile realizate de aceeaşi persoanã, fizicã sau juridicã, pe teritoriul a douã sau mai multe state.

Dubla impunere poate sã aparã numai in cazul impozitelor directe, respectiv al impozitelor pe venit si al celor pe avere.

Aparitia dublei impuneri trebuie privita in stransa legatura cu particularitatile politicii fiscale si ale sistemelor de impozite intalnite intr-o tara sau alta. De asemenea, pot conduce la aparitia dublei impuneri si interesele unor state de a utiliza impozitele pentru stimularea activitatii producatoare de venituri impozabile sau, dimpotriva, pentru franarea acestora.

Conventia pentru evitarea dublei impuneri este un acord incheiat intre doua state in vederea eliminarii sau reducerii efectelor dublei impuneri a venitului din titluri (dividend, dobanda), referindu-se atat la persoane fizice, cat si la persoane juridice (societati de persoane si de capital, fundatii etc.). In general, asemenea conventii prevad ca venitul din titluri este exonerat de impozit in statul de resedinta, in masura in care este impus la sursa (in statul de unde provine initial obiectul impozabil). Exista, de altfel, modele cadru de conventii pentru evitarea dublei impuneri realizate de Organizatia de Cooperare si Dezvoltare Economica, de ONU etc.

74

Page 75: Finante Publice 1

Impozitele indirecte

Impozitele indirecte reprezinta prelevarea de sume banesti de la populatie prin adaugarea unor cote de impozit la preturile marfurilor, in special la cele de prima necesitate. Impozitul indirect se incaseaza de la populatia cumparatoare a produselor grevate de acest impozit fara sa se tina seama de venitul, averea sau situatia personala a contribuabilului, ele fiind suportate in egala masura de toate clasele si paturile sociale. Legiuitorul atribuie calitatea de subiect al impozitului altei persoane fizice sau juridice decat suportatorului acestuia. Acest impozit imbraca urmatoarele forme: taxe de consumatie, taxe vamale, taxe de timbru si de inregistrare, venituri din monopoluri fiscale. Impozitele indirecte sunt instituite de stat asupra vanzarilor de marfuri si servicii.

Taxa de consumatie represinta un impozit indirect care se include in pretul de vanzare al marfurilor fabricate si realizate in interiorul tarii care percepe impozitul. Marfurile asupra carora se percep taxe de consumatie sunt, in general, cele de larg consum, iar acestea pot diferi de la o tara la alta. De regula, printre aceste marfuri intalnim: tutunul,bauturile alcoolice, berea, ceaiul, cafeaua, cacao, textilele incaltamintea etc.,

Taxele de consumatie se grupeaza in doua mari categorii:

- taxe de consumatie pe produs, cunoscute sub numele de accize.

Accizele sunt impozite indirecte care se include in pretul de vanzare. Reprezinta o taxa speciala de consumatie care se percepe produselor din import si din tara, al caror consum este ridicat., prezinta caracteristici merceologice care le fac greu de substituit si au un randament fiscal ridicat. Acizele se calculeaza sub forma unor cote procentuale si care este datorata de catre agentii economici bugetului de stat, constituindu-se ca venit pentru acesta. In cazul produselor din productia interna, acciza se determina ca diferenta intre preturile negociate intre vanzator si cumparator, din care se deduc accizele conform reglementarilor legale. In cazul importului, valoarea produselor importate se stabileste in vama, conform legii, la ea adaugandu-se taxele vamale si alte taxe stabilite diferentiat, pe categorii de produse; aceasta valoare constituie baza de impozitare pentru determinarea accizelor.

- taxele generale de vanzari, care sunt intalnite sub forma impozitului pe cifra de afaceri

Taxele generale de vanzari, care sunt intalnite sub forma impozitului pe cifra de afaceri; acest impozit poate fi:- impozit cumulativ, marfurile fiind impuse in toate

fazele intre producator si consumator, ceea ce implica perceperea de impozit la impozit;

- impozit unic, care se incaseaza o singura data, fie in momentul vanzarii marfii de catre producator (taxa de productie), fie in stadiul comercializarii

75

Page 76: Finante Publice 1

(impozit pe circulatie sau impozit de vanzare). Astfel de impozite pot fi: impozit pe cifra de afaceri bruta, care se

calculeaza prin aplicarea cotei de impozit asupra intregii valori a marfurilor vandute, incluzand si impozitul platit la verigile anterioare. Acest tip de impozit conduce la perceperea de impozit la impozit, nu este transparent, respectiv nu se cunoaste cuantumul de participare al fiecarui contribuabil la acest impozit;

- impozitul pe cifra de afaceri neta se aplica numai asupra diferentei dintre pretul de vanzare si cel de cumparare.In acest fel impozitul este transparent, iar compensatia care se acorda pentru produsele destinate exportului se poate calcula cu usurinta. Acest impozit este cunoscut sub denumirea de taxa pe valoarea adaugata (TVA) si este utilizat in majoritatea tarilor dezvoltate, prin aplicarea unei cote procentuale de impozitare fie asupra valorii adaugate dintr-un stadiu pe care il parcurge marfa, fie asupra pretului de vanzare din stadiul anterior. In vederea atingerii unor obiective economice sau de protectie sociala, in fiecare tara exista produse la care TVA se percepe in cote diminuate sau care sunt exonerate de la plata acestui impozit.

Monopol fiscal.

Exista situatii cand statul instituie monopoluri fiscale asupra anumitor marfuri, cum ar fi: tutunul, sarea, alcoolul etc. In functie de sfera lor de cuprindere, monopolurile fiscale pot fi depline sau partiale. Monopolurile fiscale depline se instituie de stat asupra productiei, cat si asupra comertului cu ridicata si cu amanuntul al unor marfuri. In schimb, monopolurile partiale se instituie fie numai asupra productiei si comertului cu ridicata, fie numai asupra comertului cu amanuntul.

Printre tarile in care monopolurile fiscale aduc incasari relativ importante, se pot mentiona: Italia (asupra tutunului, chibriturilor si pietrelor de brichete), Germania (asupra alcoolului sau bauturilor alcoolizate), Spania (asupra tutunului si petrolului).

Veniturile realizate de stat de pe urma monopolurilor fiscale sunt formate, pe de o parte, din profitul creat in procesul de producere a acestor marfuri, iar pe de alta parte din impozitul indirect cuprins in pret, care se incaseaza de la consumatorii marfurilor respective. Deoarece, numai statul vinde astfel de marfuri, el poate stabili un pret in care sa fie inclus si un asemenea impozit.

76

Page 77: Finante Publice 1

Taxa pe valoarea adãugatã

Taxa pe valoarea adăugată este18 un impozit indirect ce se stabileşte asupra operaţiunilor care privesc transferul proprietăţii bunurilor, ca şi asupra prestării serviciilor. Valoarea adăugată reprezintă valoarea nou creată de întreprindere în urma ciclului de producţie. In analiza financiară, ea este definită ca diferenţa dintre producţia exerciţiului şi marja comercială, pe de o parte, şi consumul intermediar, pe de altă parte. Această definiţie este destul de riguroasă, chiar dacă în cadrul producţiei exerciţiului (ca sold intermediar de gestiune) se agregă elemente eterogene din punctul de vedere al evaluării: producţia vândută, evaluată la preţ de vânzare; producţia stocată şi producţia imobilizată, evaluate la cost de producţie.

Această eterogenitate a evaluărilor este evitată în reglementările specifice TVA, unde se precizează că, în vederea calculului taxei, valoarea adăugată este echivalentă cu diferenţa dintre vânzările şi cumpărările din acelaşi stadiu al circuitului economic (conceptul fiscal de valoare adăugată este astfel mai restrictiv decât cel reţinut de contabilitatea naţională, excluzându-se, deci, producţia stocată.

In România, s-a optat pentru acest mod indirect de a calcula, în primul rând, pentru că s-a urmărit introducerea unui mecanism asemănător cu cel din majoritatea ţărilor U.E. şi apoi pentru că este mai comod şi informaţiile necesare vin direct din documentele care justifică vânzările şi, respectiv, cumpărările. Astfel, mai întâi se determină taxa colectată (sau faza aferentă vânzărilor) şi taxa deductibilă (sau taxa aferentă cumpărărilor), pe baza documentelor justificative şi apoi, prin diferenţă, se stabileşte TVA de plată sau, dacă taxa deductibilă este mai mare decât taxa colectată, TVA de recuperat. Se precizează acest fapt deoarece există şi ţări (Japonia, Finlanda, Turcia) în care TVA se calculează aplicând direct cota asupra valorii adăugate19.

Având în vedere faptul că taxa pe valoarea adăugată este un impozit pe care îl plătesc fracţionat întreprinderile, ca verigi în drumul parcurs de bunuri şi servicii până la consumatorul final, şi este suportat de acesta din urmă, se consideră că oferă unele avantaje din punct de vedere fiscal20: garantează neutralitatea între filierele de producţie şi cele de distribuţie în interiorul unei ţări   :

Avantaje ale TVA - asigură neutralitatea externă în sensul că bunurile din import sunt supuse taxei în aceleaşi condiţii ca bunurile provenite din ţară ;

- exportul este taxat cu cota zero (se evită astfel impunerea dublă în ţara exportatorului şi în ţara importatorului) ;

- reduce riscul de fraudă prin posibilitatea de a proceda la un control încrucişat.

- este un impozit cu randament fiscal ridicat, că este stabil şi elastic21

18 Conform definiţiei date de Ordonanţa Guvernului nr. 3/1992, prin care s-a instituit, pentru prima datã, taxa pe valoarea adãugatã în ţara noastrã.19 Văcărel, I., Relaţii financiare internaţionale, Ed. Academiei, Bucureşti, 1995, p.19220 M.F., Sistemul contabil al agenţilor economici, Bucureşti, 1994, p. 115

77

Page 78: Finante Publice 1

In sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată se cuprind operaţiunile cu plată precum şi cele asimilate acestora, efectuate de o manieră independentă de către persoane fizice sau juridice şi care se referă la:

Sfera de aplicare a TVA

- livrări de bunuri şi prestări de servicii efectuate în cadrul exercitării activităţii profesionale;

- transferul proprietăţii bunurilor imobiliare între agenţii economici, precum şi între aceştia şi instituţii publice sau persoane fizice (construcţii, terenuri, bunuri mobile care nu pot fi detaşate fără a deteriora imobilele);

- importul de bunuri şi servicii introduse în ţară, direct sau prin intermediar autorizat, de orice persoană fizică sau juridică, în condiţiile prevăzute de Regulamentul vamal al României;

- operaţiuni asimilate.

Livrarea constituie transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor deţinute de proprietar către beneficiar, direct sau prin cei care acţionează în numele acestora. Se cuprind aici operaţiuni indiferent de forma juridică prin care se realizează: vânzare, schimb (caz în care se consideră că au loc două livrări separate, care se impozitează distinct), aport în bunuri la capitalul social al societăţilor comerciale, închiriere de bunuri (inclusiv prin contracte de leasing). Transferul de proprietate prin executare silită intră în sfera de aplicare a TVA când debitorul este agent economic plătitor şi şi-a exercitat dreptul de deducere pentru bunurile care fac obiectul executării silite.

Prin prestări de servicii se înţeleg activităţile rezultate printr-un contract în care o persoană se obligă să execute o muncă manuală sau intelectuală în scopul obţinerii unui profit şi care nu este transfer al dreptului de proprietate asupra bunurilor mobile sau imobile. Aceste activităţi pot avea ca obiect: lucrări de construcţii montaj; transport de persoane şi mărfuri; servicii de poştă şi telecomunicaţii; închiriere de bunuri mobile sau imobile; operaţiuni de intermediere sau comision; reparaţii de orice natură; cesiuni de bunuri mobile necorporale precum: drepturi de autor, brevete, licenţe, mărci de fabrică şi de comerţ, de titluri de participare; operaţiuni de publicitate, consultanţă; cercetări şi expertize; operaţiuni bancare, financiare, de asigurare sau reasigurare; orice altă muncă fizică sau intelectuală.

În general, nu sunt supuse TVA operaţiunile privind livrările de bunuri şi servicii rezultate din activitatea specifică autorizată, efectuate de: asociaţiile fără scop lucrativ, pentru activităţile având caracter social filantropic; organizaţiile care desfăşoară activităţi de natură religioasă, politică sau civică; organizaţiile sindicale, pentru activităţi legate direct de apărarea intereselor colective, materiale şi morale ale membrilor lor; instituţiile publice, pentru activităţile lor administrative, sociale, educative, de apărare, ordine publică, siguranţa statului, culturale şi sportive etc.

21 Monitorul Oficialşteanu, T., Dinu, S., Reforma sistemului fiscal în România, EDP, Bucureşti, 1998, p. 138

78

Page 79: Finante Publice 1

Cotele de TVA prevazute în normele legale se aplică asupra bazei de impozitare în care nu se include taxa. Pentru bunurile comercializate prin comerţul cu amănuntul (magazine, consignaţii, unităţi de alimentaţie publică sau alte unităţi care au relaţii directe cu populaţia), precum şi pentru unele prestări de servicii (transport, poştă, telefon, telegraf etc.), preţurile şi tarifele practicate includ şi TVA. In aceste condiţii, taxa se determină prin aplicarea unei cote recalculate asupra sumei obţinute din vânzarea bunurilor şi din prestarea serviciilor.

Taxe vamaleTaxele vamale se percep de catre stat asupra importului, exportului si

tranzitului de marfuri.

Tipuri de taxe vamale

- de export, care sunt utilizate rar, deoarece statele sunt interesate, in general, sa stimuleze exportul, nu sã-l împovãreze cu un cost în plus ;

- de tranzit se practica numai in cazuri foarte rare, cu ocazia trecerii unor marfuri pe teritorii straine, in tranzit ;

- de import se percep in punctele vamale, asupra valorii marfurilor care trec frontiera tarii importatoare. Taxele vamale sunt de trei feluri: taxele vamale ad-valorem , care se calculeaza

ca procent din valoarea marfurilor importate; taxele vamale specifice se stabilesc in suma

fixa in unitatea fizica de marfa importata (tona, bucata etc.);

taxele vamale compuse, care reprezinta o combinatie intre taxele vamale ad-valorem si taxele vamale specifice.

Taxele vamale practicate intr-o tara sunt inscrise in asa numitul tarif vamal.

Tariful vamal este o lista detaliata a marfurilor (potrivit unei anumite clasificari) cuprinzand taxele vamale (de import, export sau tranzit). Acestea se fixeaza pentru o anumita cantitate (taxe specifice) sau procentual, fata de valoarea marfii (taxe ad valorem).

Tariful vamal protectionist reprezinta un ansamblu de masuri restrictive, privind taxele vamale la import, in vederea protejarii anumitor sectoare ale economiei nationale.

Taxele vamale fac obiectul intelegerilor la nivel bi si multilateral intre state. Tarile care au aderat la G.A.T.T. practica taxe vamale, in concordanta cu acordul specific tarii, al caror nivel poate fi consolidat (stabilit prin aceste acorduri) sau neconsolidat (pentru produse la care nu s-au incheiat negocieri privind taxele vamale).

79

Page 80: Finante Publice 1

Pe plan mondial s-au constituit uniuni vamale prin acordul stabilit intre state, cum sunt Uniunea Europeanã si Asociatia Europeana a Liberului Schimb (A.E.L.S.)22.

Zona de liber schimb este un teritoriu sau spatiu geografic in care actioneaza o intelegere intre doua sau mai multe state, care au convenit asupra: desfiintarii taxelor vamale si eliminarii restrictiilor cantitative la produsele industriale, dezvoltarii economice a tarilor membre, folosirii rationale a resurselor, stabilitatii financiare etc.

Taxele

Taxele reprezinta impozite indirecte prelevate sub forma platii din partea persoanelor fizice sau juridice pentru serviciile pe care institutiile publice le efectueaza in favoarea lor. Principalele taxe practicate sunt clasificate dupa natura lor si dupa obiectul operatiunii.

Clasificarea taxelor dupã natura lor :

- taxele judecatoresti (ocazionate de actiunile introduse in judecata);

- taxele de notariat (acte eliberate, autentificate s.a. de catre notariate);

- taxele consulare ( acordarea de vize, certificate de origine etc.);

- taxele de administratie (autorizatii, permise etc.)

Dupa obiectul operatiunii

- taxele de timbru care sunt plati efectuate de persoanele fizice sau juridice cu ocazia prestarii unor servicii de catre organele judecatoresti, notariatele de stat, administratiile locale (primarii). Se percep fie prin sume fixe, fie procentual fata de valoarea actiunii sau a obiectului in cauza.

- taxele de inregistrare se percep la vanzarea de imobile, constituirea, fuzionarea sau dizolvarea societatilor de capital.

Principalele impozite directe si indirecte in tara noastra

Impozite directe

- impozitul pe venit, care utilizeazã impozitarea globalã.

Impunerea globală presupune cumularea veniturilor realizate de o persoană fizică, într-o perioadă de un an, atât în ţară, cât şi în străinătate, indiferent de sursa de provenienţă, şi supunerea venitului anual unui

22 Asociatia Europeana a Liberului Schimb (A.E.L.S.) s-a constituit in 1960 prin semnarea Conventiei de la Stockholm, avand sediul la Geneva. Are ca principale obiective:expansiunea activitatii economice in statele membre, ocuparea deplina a fortei de munca, utilizarea rationala a rezervelor, eliminarea obstacolelor comerciale si a concurentei “neloiale”. Este o zona de liber schimb. Suprimarea restrictiilor vamale vizeaza toate produsele care indeplinesc urmatoarele conditii: sunt produse integral in tara, pretul lor de export este format din maxim 50% materii prime din import etc.

80

Page 81: Finante Publice 1

singur impozit, potrivit unui barem progresiv unic.Sistemul presupune ca o parte din venituri să fie

globalizate, iar restul se impun separat, pe categorii de venituri.

Plăţile din cursul anului capătă caracter de plăţi anticipate în contul impozitului pe venitul global, care se realizează prin stopaj la sursă în cazul salariilor, dobânzilor, dividendelor sau sunt stabilite de către organul fiscal pe bază de declaraţii provizorii şi plătite de către contribuabil.

Metoda globală prezintă avantajul că stabileşte un impozit personal determinat în funcţie de forţa contributivă a fiecărei persoane fizice, asigurându-se astfel reglarea veniturilor populaţiei şi participarea la formarea resurselor generale necesare dezvoltării societăţii.

Plătitorii impozitului pe venit sunt :

- persoanele fizice rezidente ;

- persoanele fizice nerezidente care desfăşoară o activitate independentă prin intermediul unui sediu permanent în România ;

- persoanele fizice nerezidente care desfăşoară activităţi dependente în România ;

- persoanele fizice nerezidente care obţin venituri din alte surse.

Impozitul se aplică următoarelor venituri:

- în cazul persoanelor fizice rezidente române, cu domiciliul în România, veniturilor obţinute din orice sursă, atât în România cât şi în afara României ;

- în cazul persoanelor fizice rezidente, altele decât cele prevăzute la lit. a , numai veniturilor obţinute din România, care sunt impuse la nivelul fiecărei surse structura categoriilor de venituri;

- în cazul persoanelor fizice nerezidente, care desfăşoară activitate independentă prin intermediul unui sediu permanent în România, venitului net atribuibil sediul permanent ;

- în cazul persoanelor fizice nerezidente care desfăşoară activitate dependentă în România, venitului salarial net din această activitate dependentă ;

- în cazul persoanelor fizice nerezidente, care obţin

81

Page 82: Finante Publice 1

alte venituri, venitului determinat conform regulilor prevăzute în prezentul titlu, ce corespund categoriei respective de venit.

Categoriile de venituri supuse impozitului pe venit, potrivit prevederilor prezentului titlu, sunt următoarele :

- venituri din activităţi independente ;

- venituri din salarii ;

- venituri din cedarea folosinţi bunurilor ;

- venituri din investiţii

- venituri din pensii ;

- venituri din activităţi agricole ;

- veniturile din premii şi din jocuri de noroc ;

- venituri din alte surse.

- Impozitul pe profit

Subiecţii impunerii impozitului pe profit sunt:

- persoanele juridice române, pentru profitul impozabil obţinut din orice sursã, atât din România, cât şi din strãinãtate;

- persoanele juridice strãine care desfãşoarã activitãţi printr-un sediu permanent în România, pentru profitul impozabil aferent acelui sediu permanent;

- persoanele juridice sau fizice nerezidente care desfãşoarã activitãţi în România ca beneficiari ori parteneri împreunã cu o persoanã juridicã românã într-o asociere sau o altã entitate ce nu dã naştere unei persoane juridice, pentru profitul realizat în România;

- persoanele juridice române şi persoanele fizice rezidente, pentru veniturile realizate atât în România, cât şi în strãinãtate din asocieri care nu dau naştere unei persoane juridice. În acest caz impozitul datorat de persoana fizicã se calculeazã, se reţine şi se varsã de cãtre persoana juridicã;

- persoanele juridice strãine care obţin veniturile prevãzute în lege, pentru profitul impozabil aferent acestor venituri.

Sunt exceptate de la plata impozitului pe profit trezoreria statului; instituţiile publice, pentru fondurile publice constituite, inclusiv pentru veniturile

82

Page 83: Finante Publice 1

extrabugetare şi disponibilitãţile realizate şi utilizate etc.

Cota de impozit pe profit este de 25%. În cazul Bãncii Naţionale a României cota de impozit pe profit este de 80% şi se aplicã asupra veniturilor rãmase dupã scãderea cheltuielilor deductibile şi a fondului de rezervã.

Profitul impozabil se calculeazã ca diferenţã între veniturile realizate din orice sursã şi cheltuielile efectuate pentru realizarea acestora, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile şi se adaugã cheltuielile nedeductibile.

La calculul profitului impozabil cheltuielile sunt deductibile numai dacã sunt aferente veniturilor impozabile.

La calculul profitului impozabil sunt deductibile numai urmãtoarele sume utilizate pentru constituirea sau majorarea rezervelor şi a provizioanelor:

- rezerva, în limita a 5% din profitul contabil, pânã ce acesta va atinge a cincea parte din capitalul social subscris şi vãrsat;

- în cazul bãncilor, cooperativelor de credit autorizate şi fondurilor de garantare, provizioanele obligatorii constituite potrivit normelor Bãncii Naţionale a României;

- rezervele tehnice calculate de cãtre societãţile de asigurare şi reasigurare. Sunt nedeductibile sumele utilizate pentru constituirea sau majorarea rezervelor pentru contractele cedate în reasigurare etc.

Sunt deductibile la calculul profitului impozabil:

- cheltuielile de sponsorizare şi/sau mecenat, efectuate în limita de 5% aplicatã asupra diferenţei dintre totalul veniturilor şi totalul cheltuielilor, inclusiv accizele, mai puţin cheltuiala cu impozitul pe profit şi cheltuielile cu sponsorizarea şi/sau mecenatul;

- perisabilitãţile, în limitele prevãzute în normele aprobate prin hotãrâre a Guvernului etc.

Potrivit reglementãrilor în vigoare 23 , cheltuielile nedeductibile sunt:

23 Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal.

83

Page 84: Finante Publice 1

- cheltuielile proprii ale contribuabilului cu impozitul pe profit datorat, inclusiv cele reprezentând diferenţe din anii precedenţi sau din anul curent, precum şi impozitele pe profit sau venit plãtite în strãinãtate;

- amenzile, confiscãrile, majorãrile de întârziere şi penalitãţile de întârziere datorate cãtre autoritãţile române etc.

Cheltuielile cu dobânzile sunt integral deductibile în cazul în care gradul de îndatorare a capitalului este mai mic decât unu.

- Impozitul pe dividende

Cota-parte din profitul obţinut de societãţile comerciale ce se va plãti fiecãrui acţionar sau asociat, dupã caz, constituie, conform Legii privind societãţile comerciale, dividend.

Distribuirea dividendelor pentru acţionari sau asociaţi are loc în raport de cota de participare la capitalul social.

Impozitul este datorat de acţionarii sau asociaţii societãţilor comerciale beneficiari de dividende. Subiectele impunerii pot fi atât persoane fizice, cât şi persoane juridice române sau strãine, indiferent de provenienţa şi natura capitalului social al societãţilor comerciale distribuitoare a dividendelor.

Cota de impunere este de 10% aplicatã dividendelor primite de o persoanã juridicã şi 5% asupra dividendelor primite de o persoanã fizicã, când acest impozit este impozit final24.

Impozitele indirecte

Taxa pe valoarea adãugatã

Se cuprind în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adãugatã operaţiunile care îndeplinesc în mod cumulativ urmãtoarele condiţii:

- sã constituie o livrare de bunuri, o prestare de servicii efectuatã cu platã sau o operaţiune asimilatã acestora;

- sã fie efectuate de persoane impozabile;

- sã rezulte din activitãţi economice;

Prin operaţiuni cu platã se înţelege obligativitatea

24 Impozit final este, potrivit Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal,, impozitul ce se aplicã asupra unui venit care nu se globalizeazã.

84

Page 85: Finante Publice 1

existenţei unei legãturi directe între operaţiunea efectuatã şi contrapartida obţinutã.

Se cuprind, de asemenea, în sfera taxei pe valoarea adãugatã importurile de bunuri.

Prin persoanã impozabilã se înţelege orice persoanã, indiferent de statutul sãu juridic, care efectueazã de o manierã independentã activitãţi economice, oricare ar fi scopul şi rezultatul acestor activitãţi.

Activitãţile economice la care se aplicã taxa pe valoarea adãugatã sunt activitãţile producãtorilor, comercianţilor, prestatorilor de servicii, inclusiv activitãţile extractive, agricole şi cele ale profesiunilor libere sau asimilate. De asemenea, constituie activitate economicã exploatarea bunurilor corporale sau necorporale în scopul obţinerii de venituri.

Sunt considerate livrãri de bunuri:

- vânzarea de bunuri cu plata în rate;

- trecerea în domeniul public a unor bunuri din patrimoniul persoanelor impozabile, în condiţiile prevãzute de legislaţia referitoare la proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, în schimbul unei despãgubiri;

- transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor în urma executãrii silite.

Sunt cuprinse în baza de impozitare impozitele, taxele, exclusiv taxa pe valoarea adãugatã şi cheltuieli accesorii cum ar fi: comisioanele, cheltuielile de ambalare, transport şi asigurare, decontate cumpãrãtorului sau clientului.

Nu se cuprind în baza de impozitare rabaturile, remizele, risturnele, sconturile şi alte reduceri de preţ acordate de furnizori direct clienţilor în vederea stimulãrii vânzãrilor, penalizãrile, dobânzile percepute pentru: plãţi cu întârziere, vânzãri cu plata în rate, operaţiuni de leasing, sumele achitate de furnizor sau prestator în contul clientului şi care apoi se deconteazã acestuia, ambalajele care circulã între furnizorii de marfã şi clienţi, prin schimb, fãrã facturare.

Pentru bunurile importate baza de impozitare este constituitã din valoarea în vamã, determinatã ţinând seama de cantitatea importatã, preţul extern şi cursul de schimb al monedei naţionale comunicat de B.N.R. pentru sãptãmâna respectivã, la care se adaugã taxele vamale, comisionul vamal, accizele şi alte taxe datorate potrivit legii.

În România cota standard a taxei pe valoarea

85

Page 86: Finante Publice 1

adãugatã este de 19% şi se aplicã operaţiunilor impozabile, cu excepţia celor scutite de taxa pe valoarea adãugatã.

Dreptul de deducere ia naştere în momentul în care taxa pe valoarea adãugatã deductibilã devine exigibilã.

Dreptul de deducere se exercitã lunar prin scãderea taxei deductibile din suma reprezentând taxa pe valoarea adãugatã facturatã pentru bunurile livrate şi/sau serviciile prestate, denumitã taxa colectatã.

Exercitarea dreptului de deducere nu se face pentru fiecare operaţiune, ci pentru ansamblul operaţiunilor realizate în cursul unei luni.

Accizele Accizele reprezintã taxe speciale de consumaţie care se datoreazã bugetului de stat pentru anumite produse din ţarã şi din import, respectiv:

- alcool, distilate, bãuturi alcoolice;

- produse din tutun;

- uleiuri minerale;

- alte produse şi grupe de produse

Grupa "alcool, distilate, bãuturi alcoolice" cuprinde:

- alcool etilic, distilate de origine agricolã şi bãuturi alcoolice distilate;

- vinuri;

- bere;

- bãuturi fermentate, altele decât berea şi vinul;

- produse intermediare.

Pentru produsele din tutun plãtitori de accize sunt agenţii economici, persoane juridice, asociaţii familiale şi persoane fizice autorizate, care produc sau care importã produse din tutun.

Uleiurile minerale pentru care se datoreazã accize sunt:

- benzine cu plumb;

- benzine fãrã plumb;

- motorine;

- petrol turboreactor;

- alte uleiuri medii şi grele utilizate drept combustibil pentru încãlzit;

86

Page 87: Finante Publice 1

- gaze petroliere lichefiate (propan, butani, simpli sau în amestec);

- hidrocarburi ciclice: benzen, toluen, xileni şi amestecuri de izomeri ai xilenului;

- uleiuri pentru motoare auto.

Uleiurile minerale sunt supuse unei accize dacã sunt utilizate sau sunt puse în vânzare drept combustibil sau carburant.

În grupa "alte produse şi grupe de produse" sunt incluse:

- cafea verde;

- cafea prãjitã, inclusiv cafea cu înlocuitori;

- cafea solubilã, inclusiv amestecuri cu cafea solubilã;

- confecţii din blãnuri naturale (cu excepţia celor de iepure, oaie, caprã);

- articole din cristal;

- bijuterii din aur şi/sau din platinã, cu excepţia verighetelor;

- autoturisme şi autoturisme de teren (inclusiv din import, rulate);

- produse de parfumerie;

- aparate video de înregistrat sau de reprodus, chiar încorporând un receptor de semnale videofonice;

- combine audio;

- dublu radiocasetofoane cu redare de pe bandã magneticã sau compact disc;

- camerã video;

- cuptoare cu microunde;

- aparate pentru condiţionat aer, de perete sau de ferestre, formând un singur corp;

- arme de vânãtoare şi arme de uz individual, altele decât cele de uz militar sau de sport etc.

Plãtitori de accize pentru aceste produse sunt agenţii economici, persoane juridice, asociaţii familiale şi persoane fizice autorizate, care produc, importã şi comercializeazã astfel de produse.

Impozitele locale

87

Page 88: Finante Publice 1

Impozitele locale

- Impozitul pe clãdiri, platibil anual de catre persoanele fizice si juridice

Impozitul pe clãdiri este anual şi se datoreazã de cãtre contribuabili pentru clãdirile aflate în proprietatea lor, indiferent de locul unde sunt situate şi de destinaţia acestora.

În cazul clãdirilor proprietate publicã şi privatã a statului ori a unitãţilor administrativ-teritoriale, aflate în administrarea sau în folosinţa, dupã caz, a contribuabililor, impozitul pe clãdiri se datoreazã de cãtre cei care le au în administrare sau în folosinţã.

- Impozitul şi taxa pe terenContribuabilii care deţin în proprietate terenuri

situate în municipii, oraşe şi comune, în intravilanul sau în extravilanul localitãţilor datoreazã impozit pe teren.

Impozitul pe teren se stabileşte anual, în sumã fixã pe metru pãtrat de teren, în mod diferenţiat, în intravilanul localitãţilor, pe ranguri de localitãţi şi zone, iar în extravilanul localitãţilor, pe ranguri de localitãţi şi categorii de folosinţã a terenurilor, pe zone.

Pentru terenurile proprietate publicã şi privatã a statului sau a unitãţilor administrativ-teritoriale, aflate în administrarea sau în folosinţa regiilor autonome, a societãţilor comerciale şi a altor persoane juridice, utilizate în alte scopuri decât pentru agriculturã sau silviculturã, acestea datoreazã taxa pe teren, care se stabileşte în aceleaşi condiţii ca şi impozitul pe teren pentru întreprinderi.

- Taxa asupra mijloacelor de transportContribuabilii care deţin mijloace de transport cu

tracţiune mecanicã datoreazã o taxã anualã stabilitã în funcţie de capacitatea cilindricã a acestora, pentru fiecare 500 cm 3 sau fracţiune din aceştia.

- Taxe pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor

Taxa pentru eliberarea autorizaţiei de construire se calculeazã pe baza valorii de proiect declarate de solicitant în cererea pentru eliberarea autorizaţiei de construire, în conformitate cu proiectul prezentat.

- Taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamã şi publicitate

Contribuabilii care beneficiazã sub diverse forme de serviciul de reclamã şi publicitate sunt obligaţi sã încheie contracte în acest sens şi datoreazã bugetelor locale pe raza cãrora se efectueazã publicitatea o taxã de reclamã şi publicitate care poate fi cuprinsã între 1% şi 3% din valoarea contractului, exclusiv taxa pe valoarea adãugatã aferentã.

88

Page 89: Finante Publice 1

- Alte taxe locale taxa pentru sederea in statiunile balneoclimaterice; taxa pentru muzee, case memoriale etc. taxa pentru folosirea locurilor publice (de desfacere

produse si de servicii prestate populatiei);

Consiliile locale pot institui taxe zilnice, cuprinse între limitele 1.000 lei şi 100.000 lei, pentru deţinerea în proprietate sau în folosinţã, dupã caz, de utilaje destinate sã funcţioneze în scopul obţinerii de venit. Categoriile de utilaje se stabilesc de cãtre consiliile locale.

Consiliile locale pot institui taxe pentru vehiculele lente (autocositoare, autoexcavator etc.)

Contribuţii de asistenţã şi securitate socialã

Contribuţia de asigurări sociale

Dreptul la asigurãri sociale este garantat de stat şi se exercitã, în conformitate cu prevederile Legii nr. 19/2000, prin sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurãri sociale.

Asiguraţii pot fi cetãţeni români, cetãţeni ai altor state sau apatrizi, pe perioada în care au, conform legii, domiciliul sau reşedinţa în România.

Asiguraţii au obigaţia sã plãteascã contribuţii de asigurãri sociale şi au dreptul sã beneficieze de prestaţii de asigurãri socoale, conform legii.

Contribuţia la bugetul asigurărilor pentru şomaj

Angajatorii au obligaţia de a plãti lunar o contribuţie la bugetul asigurãrilor pentru somaj, (care pentru anul 2004 este de 3,5%) aplicatã asupra fondului total de salarii brute lunare realizate de asiguraţi.

Angajatorii au obligaţia de a reţine şi de a vira lunar contribuţia individualã la bugetul asigurãrilor pentru şomaj, în cotã de 1%, aplicatã asupra salariului de bazã lunar brut, pentru asiguraţii prevãzuţi de lege, asupra veniturilor brute lunare realizate

Contribuţia la sistemul de asigurări sociale de sănătate

Asigurãrile sociale de sãnãtate reprezintã principalul sistem de finanţare a ocrotirii şi promovãrii sãnãtãţii populaţiei care asigurã acordarea unui pachet de servicii de bazã.

Obligaţia virãrii contribuţiei pentru asigurãrile sociale de sãnãtate revine persoanei juridice sau fizice care angajeazã persoane cu contract individual de muncã sau convenţie civilã, precum şi persoanele fizice, dupã caz.

89

Page 90: Finante Publice 1

Contribuţia angajatorilor pentru asigurarea angajaţilor contra accidentelor de muncă şi boli profesionale

Asigurarea pentru accidente de muncã şi boli profesionale face parte din sistemul de asigurãri sociale, este garantatã de stat şi cuprinde raporturi specifice prin care se asigurã protecţia socialã împotriva urmãtoarelor categorii de riscuri profesionale.

Intrebări şi răspunsuri pentru fixarea cunoştinţelor

1. Structurarea fondurilor de resurse financiare la nivel naţional potrivit titlului cu care sunt formate aceste fonduri cuprinde:

a) fonduri constituite prin prelevari obligatorii nerambursabile şi rambursabile;

b) fonduri obtinute prin prelevari facultative si cu titlu rambursabil sau nerambursabil;

c) fonduri constituite prin prelevari obligatorii nerambursabile, prin prelevari facultative cu titlu rambursabil şi fonduri alimentate din transferuri externe rambursabile sau nerambursabile

d) fonduri alimentate din transferuri interne şi externe rambursabile sau nerambursabile.

2. Intr-o economie de piaţã, resursele financiare publice cuprind:a) resursele financiare ale administratiei centrale de stat, care cuprind

impozitele, taxele, veniturile nefiscale, imprumuturile etc.;b) resursele financiare ale administratiei centrale şi locale de stat:

impozite, taxe, venituri nefiscale, transferuri de la bugetul de stat, imprumuturi etc.;

c) resursele financiare ale administratiei centrale şi locale de stat şi ale asigurarilor sociale de stat, precum şi ale intreprinderilor publice cu caracter industrial, de comert, prestari servicii etc.;

d) resursele financiare ale administratiei centrale şi locale de stat şi ale asigurarilor sociale de stat.

3. Numiţi 3 dintre factorii care determinã creşterea sau descreşterea resurselor financiare publice

a) factori economici, care determina cresterea PIB; b) factori monetari (dobanda, credit, masa monetara) care-si transfera

influenta in pret. Cresterea preturilor (fenomenul cresterii ratei inflatiei) poate sa conduca la sporirea salariilor, a profiturilor si, de aici, la cresterea impozitelor directe (aceasta fiind numai o crestere nominala);

90

?

Page 91: Finante Publice 1

c) factori sociali, datorita redistribuirii resurselor financiare in scopuri de educatie, cultura sanatate etc.;

d) factori demografici; e) factori politici si militari (aparare, aderarea la diferite organisme

internationale s.a.);f) factori de natura financiara (existenta unui deficit bugetar etc.).

4. Resursele de trezorerie ale bugetului de stat constau în:a) împrumuturi pe termen scurt contractate de stat prin emisiunea de

bonuri de tezaur.b) veniturile fiscale şi nefiscale ale bugetului de stat în perioada unui

an fiscalc) veniturile fiscale, nefiscale, împrumuturile şi donaţiile înregistrate

de trezoreria statului pe parcursul unui an fiscal.

5. Completaţi enunţul :” Veniturile nefiscale sunt prelevari la buget cu titlu de ................, ...................., ................, ................. etc. de la intreprinderi si institutii de stat, veniturile dela institutiile publice s.a.

dividend, redevente, chirii, arenzi

6. Resursele extraordinare, la care recurge statul cand resursele curente nu acopera cheltuielile se concretizeazã în:

a) emisiuni de moneda fiduciarãb) emisiuni monetare, împrumuturi de stat interne si externe, ajutoare

etc.c) emisiuni de titluri de rentã.

7. Enumerati 5 dintre elementele impozitului:a) subiectul impozitului, respectiv persoana fizica sau juridica care

este obligata sa-l plateasca;b) suportatorul impozitului, respectiv persoana care -l suporta efectiv

(de exemplu, in cazul TVA, subiectul este ultimul vanzator al produsului, dar suportatorul este cumparatorul);

c) obiectul impunerii, care reprezinta materia supusa impozitarii (profitul impozabil, veniturile din salarii, rentele etc.)

d) sursa impozitului arata din ce se plateste impozitul, respectiv din venit sau din avere;

e) dimensionarea materiei impozabile se realizeaza pe unitati de impunere, care pot fi unitati monetare (mii lei, milioane lei etc.), unitati fizice (metru patrat, litru etc.);

f) cota impozitului, care se poate stabili in suma fixa (capitatie) sau in cote procentuale (proportionale, progresive sau regresive)

g) modul de asezare a impozitului (asieta) reprezinta ansamblul masurilor intreprinse de autoritati in vederea prelevarii impozitelor;

h) termenul de plata, inclusiv penalizarile in cazul nerespectarii lor.

91

Page 92: Finante Publice 1

8. Numiti 3 dintre principiile generale care trebuie sa stea la baza determinarii unui sistem fiscal:

a) principiul echitatii fiscale, potrivit caruia toti cetatenii unui stat se supun aceleiasi legi fiscale, contribuind la formarea veniturilor publice in functie de veniturile si averea fiecaruia.

b) principiul certitudinii impunerii, determinarea si marimea impozitului, asieta fiind certa, nu arbitrara;

c) principiul comoditatii perceperii impozitului, care sa fie cat mai convenabila pentru contribuabil;

d) principiul randamentului impozitelor,sistemul fiscal asigurand incasarea veniturilor statului cu cele mai mici cheltuieli.

9. Stabilirea obiectului impozabil prin metoda evaluarii indirecte are avantaje si dezavantaje:a) este echitabila, dar laborioasa si costisitoareb) este simpla si putin costisitoare, dar imprecisa, ceea ce poate

duce la inechitate fiscalac) este putin costisitoare si ofera suficiente informatii despre

contribuabil, dar necesita o prelucrare laborioasa

10.Completati enuntul: “Perceperea impozitului se realizeaza direct de catre organele fiscale de la platitori, prin stopaj la sursa sau prin ................”aplicarea de timbre fiscale mobile, in cazul actiunilor de notariat, in justitie etc.

11.Perceperea impozitului prin stopaj la sursa inseamna ca impozitul este platit:

a) la domiciliul contribuabiluluib) de o terta persoana, la locul unde se formeaza venitul ce se

impoziteazac) la sediul organului fiscal de care apartine contribuabiluld) de persoana care realizeaza venitul impozabil, in locul unde

realizeaza acest venit

12.Care din afirmaţiile de mai jos este adevărată?a) resursele financiare publice pot fi fiscale şi nefiscale, curente şi din

capital, pot reprezenta prelevări obligatorii de natura impozitelor, taxelor, contribuţiilor sociale şi, în cadrul lor, resursele bugetare deţin ponderea cea mai importantă;

b) resursele financiare publice provenite din redistribuirea PIB, sunt numai sub forma impozitelor şi taxelor şi se identifică cu veniturile bugetului de stat;

c) resursele financiare publice pot fi fiscale şi nefiscale şi pot proveni numai din impozite şi taxe pentru că gradul de fiscalitate se calculează numai în raport de impozite şi taxe;

92

Page 93: Finante Publice 1

d) indicatorii de analiză a resurselor financiare publice sunt numai: ponderea lor în PIB, volumul lor pe locuitor în USD, structura funcţională şi economică şi cheltuiala cu serviciul datoriei publice;

e) în ţările în curs de dezvoltare, în resursele financiare publice predomină impozitele directe, contribuţiile sociale şi apoi impozitele indirecte.

13. Taxele, componente ale sistemului fiscal, întrunesc următoarele trăsături

1. caracter obligatoriu şi titlu nerambursabil;2. caracter obligatoriu şi titlu nerambursabil, urmărite în caz de neplată;3. presupun contraprestaţie din partea organelor statului;4. nu depind exclusiv de costul serviciului prestat plătitorului;5. se stabilesc ad-valorem sau în sume fixe;6. încasarea se face în numerar sau prin anularea de timbre fiscale;7. taxele alimentează numai bugetele fondurilor speciale sau sunt venituri extrabugetare ale unor instituţii publice.

a) 2+3+4+5+6; b) 1+2+3+4+5; c) 3+4+5+6+7; d) 2+4+5+6+7; e) 1+4+5+6+7

14. Regimul vamal de “draw-back” constã în:a) restituirea totalã sau parţialã a taxelor vamale de import percepute,

dacã mãrfurile introduse în ţarã se reexportã în aceeaşi stare sau dupã ce au fost transformate, prelucrate în vederea exportului sau au fost încorporate în produse destinate exportului;

b) restituirea taxelor vamale de import percepute, dacã mãrfurile introduse în ţarã se reexportã;

c) restituirea totalã a taxelor vamale de import percepute, dacã mãrfurile introduse în ţarã se reexportã în aceeaşi stare sau dupã ce au fost transformate, prelucrate în vederea exportului sau au fost încorporate în produse destinate exportului

15. Baza de calcul (valoarea în vamã) pentru taxele vamale cuprinde:a) preţul de import format din preţul extern transformat în lei la cursul

de schimb stabilit de BNR, determinat şi declarat de importator sau prin reprezentanţii autorizaţi ai acestuia;

b) preţul de import format din preţul extern transformat în lei la cursul de schimb stabilit de BNR, la care se adaugã accizele aferente produsului respectiv, determinate şi declarate de importator sau prin reprezentanţii autorizaţi ai acestuia;

c) preţul de import format din preţul extern transformat în lei la cursul de schimb stabilit de BNR, la care se adaugã cheltuielile de încãrcare, descãrcare, manipulare, costul asigurãrii şi orice alte cheltuieli pe parcurs extern.

93

Page 94: Finante Publice 1

Teme

1. Resursele financiare publice şi structurarea acestora2. Factorii care influenţează nivelul şi evoluţia resurselor financiare publice 3. Structura veniturilor bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de

stat şi bugetelor locale4. Elementele tehnice ale impozitului5. Principiile de bază ale fiscalităţii6. Clasificarea şi caracterizarea impozitelor7. Impozitele directe8. Dubla impunere internaţională9. Impozitele indirecte10. Impozitele directe din România11. Impozitele indirecte din România12. Impozitele şi taxele locale 13. Contribuţiile de asigurări sociale14. Contribuţiile de asistenţă şi securitate socială

94

Page 95: Finante Publice 1

Schema impozitelor şi taxelor

1. Dupã trãsãturilede fond şi

deformã

Impozite directe

Impozite reale

Impozitul pe clãdiri

Impozitul pe activitãţi industriale, comerciale şi profesii libere

Impozitul pe capitalul mobiliar sau bãnesc

Impozite personale

Impozite pe venit

Impozite pe veniturile persoanelor fizice

Impozite pe veniturile societãţilor de capital

Impozite pe avere

Impozite pe averea propriu-zisã

Impozite pe circulaţia

Impozite pe sporul de avere

Impozite indirecte

Taxe de consumaţie

Venituri care provin de la monopolurile fiscale

Taxe vamale

Taxe de timbru şi de înregistrare

2. Dupã obiectImpozite pe avere

Impozite pe cheltuieli

3. Dupã scopul urmãritImpozite financiare

Impozite de ordine

4. Dupã frecvenţa cu care se realizeazã

Impozite permanente (ordinare)

Impozite incidentale (extraordinare)

95

Page 96: Finante Publice 1

5. Dupã instituţia care le administreazã

In state de tip federal

Impozite federale

Impozite ale statelor, provinciilor sau regiunilor

Impozite locale

In state de tip unitar

Impozite ale administratiei centrale de stat

Impozite locale

96

Page 97: Finante Publice 1

CAPITOLUL V

DATORIA PUBLICĂ INTERNĂ ŞI EXTERNĂ

5.1. Caracterist ici comune datoriei interne şi datoriei externe

Datoria publica a unui stat reprezinta totalitatea sumelor imprumutate de administratia publica centrala, de unitatile administrativ-teritoriale si de alte unitati publice, de la persoane fizice sau juridice pe piata interna sau externa si ramase de rambursat, la un moment dat.

Datoria publica reprezinta gradul de indatorare a tarii, indicator ce se determina prin raportarea volumului datoriei publice la PIB. Acest indicator arata in ce masura valoarea nou creata intr-un an este grevata de datoria publica. Povara datoriei publice este mai mare sau mai mica, in functie de gradul de dezvoltare economica a tarii, tarile mai slab dezvoltate suportand mai greu apasarea impusa de plata datoriei.

In functie de sursa imprumutului public, datoria publica are caracter intern sau extern. Cu cat ponderea datoriei externe in totalul datoriei publice este mai ridicata, cu atat mai mult se transfera generatiei viitoare sarcina de a acoperi cheltuielile prezente. Datoria publica externa se exprima, de regula, intr-o moneda care constituie elementul de referinta pentru cursul valutar de schimb al monedei nationale (care se numeste in termeni monetari ancora a monedei nationale), în prezent, prin poziţia sa de ţarã care şi-a exprimat dorinţa de a adera la Uniunea Europeanã, Romana a adoptat euro ca monedã de referinţã. Dimensiunea datoriei publice externe exprimata in moneda nationala fluctueaza in functie de modificarea cursului de schimb, dar si in functie de puterea de cumparare reala a populatiei in perioada considerata.

Apasarea pe care achitarea datoriei publice o exercita asupra intregii societati este suportata mai greu sau mai usor, dupa cum economia tarii este mai mult sau mai putin dezvoltata. Pentru a putea calcula efortul societatii de a plati datoria publica, se calculeaza unii indicatori reprezentativi:

Efortul financiar se dimensioneaza prin serviciul datoriei publice25, care cuprinde cheltuielile cu rambursarea ratei imprumutului si plata dobanzilor aferente. Analiza apasarii pe care aceste cheltuieli le exercita in economie se determina prin indicatori ca:

marimea absoluta, exprimata in lei pentru datoria interna si in dolari pentru datoria externa;

marimea medie pe locuitor a serviciului datoriei publice;

raportul dintre serviciul datoriei publice (interne sau externe) si PIB;

25 În conformitate cu Legea datoriei publice, nr.313/2004, prin denumirea “serviciul datoriei publice” se înţelege totalitatea sumelor reprezentând rate de capital, dobânzi, comisioane şi alte costuri aferente datoriei publice, conform acordurilor sau contractelor de împrumut, la o anumită dată sau pentru o perioadă determinată.

97

Page 98: Finante Publice 1

raportul dintre serviciul datoriei publice (interne sau externe) si totalul cheltuielilor bugetului de stat sau totalul cheltuielilor publice.;

raportul dintre dobanzile cuprinse in serviciul datoriei publice si PIB sau cheltuielile bugetare etc.

Cea mai mare parte a datoriei publice este acoperita de creditori de tip societati bancare, societati de asigurare, societati comerciale si unele persoane fizice sau juridice din tara si strainatate care dispun de fonduri temporar libere.

Acoperirea necesarului de finantare a cheltuielilor publice se realizeaza prin imprumuturi pe piata interna sau externa. Tarile dezvoltate dispun de piete de capital suficient de bine dezvoltate pentru a putea acoperi necesarul de resurse financiare si in consecinta ponderea cea mai mare in totalul datoriei o are datoria interna. In tarile slab dezvoltate sau cele in tranzitie de la o economie centralizata spre o economie de piata, precumpanitoare este datoria contractata de stat de la organisme internationale si din tari straine, capitalul disponibil pe piata interna fiind insuficient. In cazul acestor tari, gradul de dependenta economica si financiara a tarii fata de strainatate este mai ridicat.

Datoria publica a unei tari este, de asemenea, caracterizata si in functie de gradul de exigibilitate, respectiv de intervalul de timp in care trebuie achitata in intregime:

datoria publica flotanta este datoria contractata sau garantata de stat cu termen scurt de rambursare;

datoria publica consolidata este datoria contractata sau garantata de stat cu termen mijlociu si lung de rambursare.

Structura datoriei publice din punct de vedere al perioadei de rambursare difera de la tara la tara si in functie de mediul inflationist. Astfel, daca perioada in care se contracteaza datoria publica este caracterizata de o rata inalta a inflatiei, imprumutul public pe piata interna pe termen lung nu poate fi de mari dimensiuni - plasamentele in efecte publice isi erodeaza valoarea pe termen lung, chiar daca remuneratia acestora este mai mare decat a celor pe termen scurt.

Intr-o economie de piata, la credit apeleaza:

sectorul public, pentru acoperirea golurilor temporare de trezorerie (pe termen scurt) si pentru acoperirea deficitelor bugetare;

sectorul privat, pentru finantarea activitatii curente (in special a activelor circulante), mai ales prin credite bancare pe termen scurt si pentru finantarea investitiilor prin credite pe termen mediu si lung (credite bancare sau prin hartii de valoare).

Pe piata libera, capitalul aflat temporar disponibil la persoanele fizice si juridice - economiile populatiei, capitalul liber posibil de plasat al societatilor comerciale, capitalurile disponibile din sistemul bancar, ale institutiilor financiare si de asigurari etc. - sunt oferite solicitantilor din sectorul public si privat, care accepta conditiile imprumutatorului privind garantia, termenul de rambursare, rata dobanzii, conditiile de plata si de penalizare in cazul nerespectarii acestora.

98

Page 99: Finante Publice 1

Agenţii economici privaţi, persoane fizice sau juridice, apeleazã la credit comercial in vederea realizarii unor obiective pentru:

- achiziţionarea de bunuri de folosinţã îndelungatã ;

- realizarea de locuinţe ;

- sustinerea activitatii curente, in general prin credite pe termen scurt;

- efectuarea de investitii, prin credite pe termen mediu si lung, in vederea retehnologizarii, modernizarii, achizitionarii de titluri financiare aducãtoare de dobândã sau alte avantaje etc.

Spre deosebire de sectorul privat, sectorul public contracteazã împrumuturi de stat intern sau extern în urmãtoarele scopuri :

Destinaţia împrumuturilor de stat şi locale interne şi externe

- finanţarea deficitului bugetului de stat, finanţarea temporară a deficitelor din anii precedenţi ale bugetului asigurărilor sociale de stat, până la alocarea de sume cu această destinaţie, finanţarea deficitelor temporare ale bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat şi bugetului Trezoreriei Statului din exerciţiul curent şi refinanţarea datoriei publice guvernamentale, în condiţii acceptate de Ministerul Finanţelor Publice;

- menţinerea în permanenţă a unui sold corespunzător în contul curent general al Trezoreriei Statului, stabilit de Ministerul Finanţelor Publice;

- finanţarea unor proiecte sau a altor necesităţi aprobate prin hotărâre a Guvernului sau a autorităţilor publice locale;

- garantarea de credite contractate de agenţi economici publici şi privaţi, în vederea realizãrii unor obiective de interes general sau local;

- susţinerea balanţei de plăţi şi a rezervei valutare;

- refinanţarea datoriei publice guvernamentale sau locale;

- alte situaţii prevăzute de lege.

Deficitul bugetar, respectiv soldul negativ al bugetului de stat este acoperit prin resurse imprumutate pe piata interna sau externa de capital, adica prin împrumut public.

Împrumutul public se realizeaza

- direct de catre stat, de la persoane fizice sau juridice care detin capitaluri disponibile temporar;

- prin institutii specializate: banci comerciale, case de economii, institutii de asigurari sociale si reasigurare etc., care fac intermedierea colectarii

99

Page 100: Finante Publice 1

capitalurilor pe care societatea civila le imprumuta statului.

Împrumutul public poate fi utilizat:

- in scopuri productive, pentru sustinerea unor investitii productive in sectorul public sau pentru sprijinirea unei activitati din domeniul producerii sau desfacerii, de interes national;

- in scopuri neproductive, cum sunt apararea nationala, ordinea publica, gospodaria comunala etc., respectiv pentru cheltuieli necesare intregii societati sau comunitãţi.

Indiferent de scopul caruia ii este destinat, creditul public este purtator de dobanda pentru imprumutator. In cazul imprumutului public pentru domeniul productiv, acesta (plus dobanda corespunzatoare) poate fi platit partial sau integral din profitul intreprinderii publice care l-a utilizat; acoperirea partii ce nu se poate achita de catre beneficiarul creditului sau a activitatilor neproductive sustinute prin credit public se realizeaza de la buget, in special din impozite si taxe.

Creditul, atat public, cat si privat, se poate realiza fie apeland la sistemul bancar, fie prin emisiuni de hartii de valoare, cumparatorii acestor hartii - subscriitori - fiind cei care imprumuta statul sau societatile comerciale.

Instrumentele datoriei publice guvernamentale sau locale sunt:

- titluri de stat sau locale emise pe piaţa internă sau externă. Aceste titluri sunt instrumente financiare care atestă datoria publică sub formă de bonuri, certificate de trezorerie, inclusiv certificatele de trezorerie pentru populaţie nerăscumpărate la scadenţă şi transformate în certificate de depozit sau alte instrumente financiare constituind împrumuturi ale statului ale autorităţilor publice locale în monedă naţională sau în valută, pe termen scurt, mediu şi lung, care pot fi emise în formă materializată sau dematerializată, nominative sau la purtător, şi pot fi negociabile sau nenegociabile.

- împrumuturi de stat sau ale autorităţilor publice locale de la bănci, de la alte instituţii de credit, persoane juridice române sau străine, în condiţii rezultate în urma negocierilor;

- împrumuturi de stat sau ale autorităţilor publice locale de la guverne şi agenţii guvernamentale străine, instituţii financiare internaţionale sau de la alte organizaţii internaţionale;

- împrumuturi temporare din disponibilităţile contului curent general al Trezoreriei Statului, în condiţiile legii;

100

Page 101: Finante Publice 1

- garanţii de stat sau ale autorităţilor publice locale reprezintã angajamentele asumate în contul şi în numele statului de către Guvern prin Ministerul Finanţelor Publice sau asumate de autorităţile publice locale, în calitate de garant, de a plăti la scadenţă obligaţiile neonorate ale garantatului, în condiţiile legii.

5.2. Datoria publ ică internă şi externã

Potrivit Legii datoriei publice, nr.313/2004, prin datorie publică se inţelege datoria publică guvernamentală, contractatã de Guvern, prin Ministerul Finanţelor Publice, la care se adaugă datoria publică locală, contractatã de autoritãţile administraţiei publice locale.

Datoria publică guvernamentală internă este partea din datoria publică guvernamentală care reprezintă totalitatea obligaţiilor financiare ale statului, provenind din împrumuturi contractate direct sau garantate de stat, de la persoane fizice sau juridice rezidente în România, în lei sau în valută, în conformitate cu prevederile prezentei legi sau ale altor legi speciale, inclusiv sumele utilizate temporar din disponibilităţile contului curent general al Trezoreriei Statului pentru finanţarea temporară a deficitelor bugetare.

Datoria publică locală internă reprezintã partea din datoria publică locală care reprezintă totalitatea obligaţiilor financiare ale autorităţilor administraţiei publice locale, provenind din împrumuturi contractate direct sau garantate de acestea, de la persoane fizice sau juridice rezidente în România.

Datorie publică guvernamentală externă este partea din datoria publică guvernamentală reprezentând totalitatea obligaţiilor financiare ale statului, provenind din împrumuturi contractate direct sau garantate de stat de la persoane fizice sau juridice nerezidente în România.

Datorie publică locală externă este partea din datoria publică locală reprezentând totalitatea obligaţiilor financiare ale autorităţilor administraţiei publice locale, provenind din împrumuturi contractate direct sau garantate de acestea de la persoane fizice sau juridice nerezidente în România.

Trebuie menţionat cã împrumuturile contractate sau garantate de autorităţile administraţiei publice locale fac parte din datoria publică a României, dar nu reprezintă obligaţii ale Guvernului, iar plata serviciului datoriei publice aferentă acestor împrumuturi se va efectua exclusiv din bugetele locale şi prin împrumuturi pentru refinanţarea datoriei publice locale.

Autorităţile administraţiei publice locale pot contracta sau garanta împrumuturi interne şi/sau externe pe termen scurt, mediu şi lung, pentru realizarea de investiţii publice de interes local, precum şi pentru refinanţarea datoriei publice locale, potrivit legii, numai cu avizul Comisiei de Autorizare a Împrumuturilor Locale.

Imprumutul de stat este o intelegere intervenita intre stat, pe de o parte si o persoana fizica sau juridica, pe de alta parte, care consimte sa puna la

101

Page 102: Finante Publice 1

dispozitia statului o suma de bani, sub forma de imprumut, pe o perioada determinata. Statul se angajeaza sa restituie aceasta suma la termenul stabilit si sa achite “pretul” (dobanda) cuvenit. Imprumutul de stat prezinta urmatoarele trasaturi caracteristice:

Caracteristicile împrumutului de stat

- are un caracter contractual, spre deosebire de prelevarile fiscale, care sunt obligatorii. Conditiile de emisiune, rambursare, forma si marimea venitului pe care il asigura, inclusiv eventualele avantaje pe care statul le acorda imprumutatorului se stabilesc de catre organele de decizie ale statului, fara consultarea prealabila a subscriitorilor potentiali. De asemenea, hartiile de valoare emise de autoritãţile publice sunt considerate ca fiind foarte sigure, pentru imprumutator gradul de risc este practic nul.

In general, imprumuturile de stat au la baza principiul facultativitatii si se constituie prin acordul ambelor parti.

Au existat si imprumuturi fortate, cu caracter obligatorii in cazuri exceptionale (de razboi etc.).

- are caracter rambursabil, statul restituind suma cu care a fost imprumutat la termenul pe care l-a fixat, in functie de evolutia previzibila a necesitatilor de finantat din fondurile publice.

Fac exceptie de la aceasta regula imprumuturile perpetue, pe care statul le emite cu angajamentul de a plati o dobanda bine stabilita (imprumutatorul isi acopera creditul acordat si remuneratia acestuia din dobanda). Chiar daca nu are termenul de rambursare precizat, statul poate sa-si rascumpere obligatiunile la Bursa cand situatia sa economica este propice acestei operatiuni.

- imprumutul public asigura detinatorilor de obligatiuni publice o contraprestatie, pe langa rambursarea sumei cu care a fost creditat. Contraprestatia consta in plata catre detinatorul titlului de stat a unei dobanzi si/sau a unui castig, precum si unele avantaje materiale.

Exista situatii, de obicei generate de evolutia mediului economic, in care avantajele oferite de hartiile de valoare ce exprima un imprumut de stat sa se modifice.In aceste cazuri, statul are posibilitatea de a face conversiunea hartiilor emise,respectiv preschimbarea in alte hartii de

102

Page 103: Finante Publice 1

valoare, cu caracteristici modificate (dobanda, termenul de rambursare etc.).

In general, dobanda purtata de hartiile de valoare emise de o autoritate publicã este mai mica decat dobanda practicata pe piata de capital, deoarece statul reprezinta cel mai solvabil debitor, deci riscul imprumutului este cel mai mic, practic nul (pe piata de capital, rata dobanzii este direct proportionala cu riscul pe care il comporta imprumutul).

Obligatiunile creditului public – de stat sau care reprezintã credit municipal - sunt hartii de valoare emise de stat, cu titlu de creanta. Ele confera posesorului calitatea de creditor al statului si dreptul de a primi dobanda la suma imprumutata, indiferent de rezultatele obtinute in activitatea pentru care s-a facut emisiunea.

Obligatiunile de stat sau municipale pot fi emise:

- în formă materializată (titlu financiar în formã fizicã), ca înscrisuri imprimate, cuprinzând menţiuni obligatorii referitoare la emitent, valoarea nominală, rata dobânzii sau a discontului, scadenţa, modul de transmisiune şi alte elemente specifice fiecărei categorii de titluri; aceste instrumente pot fi utilizate de către deţinători drept garanţii pentru împrumuturi;

- în formă dematerializată (titlul financiar care se evidenţiază prin înregistrare în cont), ca titluri pentru care emisiunea, probaţiunea şi transmisiunea drepturilor încorporate se evidenţiază prin înscriere în sistemul de înregistrare în cont; aceste instrumente pot fi utilizate de către deţinători drept garanţii pentru împrumuturi.

Obligatiunea de stat sau municipalã nu are valoare proprie; ea reprezinta o forma a capitalului fictiv, desi se cumpara, se vinde si se depune ca gaj.

Imprumuturile pe baza de obligatiuni reclama existenta:

- unei emisiuni de obligatiuni

- unei banci sau institutii specializate cu sarcina de a plasa obligatiunile in randul persoanelor fizice sau juridice care au capitaluri disponibile

- unei piete pe care sa se coteze obligatiunile

- - unei institutii de credit care sa se ocupe cu rambursarea imprumutului.

103

Page 104: Finante Publice 1

Obligatiunile puse in circulatie de societatile comerciale reprezinta titluri de credit, (hartii de valoare) emise prin intermediul bancilor sau chiar de catre agentii economici. Ele confera detinatorului calitatea de creditor fata de societatea respectiva si dreptul sa primeasca din partea acesteia dobanda pentru suma imprumutata si/sau castiguri prin tragere la sorti.

Bonitatea financiara este o forma a increderii pe care o atesta o persoana fizica sau juridica in momentul în care solicitã un credit, de a restitui la scadenta creditele contractate impreuna cu dobanzile aferente, increderea pe care o inspira un solicitant de credit. Aprecierea bonitatii se face pe baza analizei bilantului, precum si a modului cum au fost onorate in trecut obligatiile contractuale.

Bonitatea financiara a unei tari consta in capacitatea acesteia de a onora serviciul datoriei publice externe, oportunitatea contractarii de noi imprumuturi externe. Marimea bonitatii financiare se apreciaza pe baza indicatorilor datoriei externe, respectiv ponderea acesteia in totalul exporturilor, raportul transelor datoriei scadente fata de volumul disponibilitatilor de economisire in perioada data, solvabilitatea, capacitatea agentilor de a produce profit.

Imprumutul de stat se realizeaza fie pentru necesitati de trezorerie, fie pentru necesitati de echilibru bugetar.

Necesitatile de trezorerie apar cand, desi pe intregul an veniturile si cheltuielile bugetului de stat pot fi echilibrate, potrivit proiectului aprobat al bugetului de stat, incasarile perioadei sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile publice - din cauza termenelor de incasare si plata neconcordante, a decalajelor voite sau nevoite ce pot sa apara etc. Ca urmare, se manifesta o insuficienta temporara de resurse.

Organizatia specializata care se ocupa cu executia de casa a bugetului de stat (Trezoreria statului, prin directia de specialitate din Ministerul Finantelor Publice) urmareste in permanenta situatia incasarilor si platilor în sistemul bugetar public. Ea prevede aparitia eventualelor goluri de casa si cauta resursele financiare care ar putea sa-l acopere. Daca exista institutii publice ce detin capitaluri temporar disponibile, ele vor acoperi golul de casa al Trezoreriei statului si, indata ce veniturile bugetare se vor incasa, vor fi rambursate cu suma corespunzatoare. Daca disponibilul de capital al sectorului public nu este suficient pentru a acoperi deficitul temporar de casa al bugetului de stat, Trezoreria apeleaza la imprumuturi pe termen scurt de la alti detinatori de resurse banesti de pe piata. Aceasta nu mareste masa semnelor banesti in circulatie, ci reprezinta numai o redistribuire. In ultima instanta, Trezoreria face apel la Banca centrala a tarii, sub forma unui avans in contul veniturilor bugetare viitoare. Avansul de la BNR reprezinta o emisiune de moneda fara acoperire. Operatiunea se executa in termeni foarte stricti (consemnati atat in Legea finantelor, cat si in Legea sistemului bancar), deoarece, daca vizeza sume importante si nu se ramburseaza la termen (scurt), poate genera un proces inflationist foarte puternic.

Echilibrarea bugetului de stat.

104

Page 105: Finante Publice 1

Cand veniturile ordinare (curente si din capital) ale bugetului de stat nu acopera integral cheltuielile bugetare, la nivelul intregului an fiscal, statul lanseaza un imprumut pe piata interna si/sau externa.

Imprumuturile de stat contractate pe piata interna, pe termen scurt, inclusiv de la banca centrala, se realizeaza prin emisiune de bonuri de tezaur.

Bonul de tezaur este un titlu financiar, de credit, negociabil, care se foloseste in relatiile dintre stat si populatie. El este inscris, sub forma de titlu de obligatie, pe care il emite statul pentru sumele imprumutate de la populatie sau de la banci, in vederea acoperirii unor necesitãţi urgente ale bugetului. Sumele sunt imprumutate pe termen scurt, statul platind pentru ele dobanda. Bonul de tezaur nu este revocabil.

Imprumuturile de stat pentru acoperirea deficitelor bugetare se incheie, in general, pe termen mediu si lung. Achitarea sumelor aferente ratelor scadente, dobanzilor si altor cheltuieli, precum comisioane etc. - respectiv serviciul datoriei publice - se realizeaza din veniturile curente ale bugetului de stat. Cand acestea nu sunt suficient de mari pentru a le acoperi, Guvernul are doua posibilitati:Metode de echilibrare bugetarã la care pot apela autoritãţile statului

- sa mareasca veniturile bugetului de stat prin suplimentarea prelevarilor fiscale - marirea impozitelor existente sau introducerea unora noi. Aceasta masura, inafara ca este nepopulara, mareste apasarea fiscala;

- sa contracteze noi imprumuturi, care pentru viitorul imadiat prezinta multe avantaje: persoanele fizice si juridica care dispun de fonduri disponibile la pot plasa in hartii de valoare sigure si purtatoare de dobanda (statul este debitorul absolut solvabil). De asemenea, sumele procurate prin intermediul imprumutului de stat sunt colectate mai rapid decat impozitele. Daca imprumutul de stat este solicitat la banca centrala, sumele se obtin imediat.

Consecintele utilizarii imprumutului de stat sunt multiple si se analizeaza din mai multe puncte de vedere:

- imprumuturile de stat sunt folosite ca instrumente de politica economica prin intermediul carora statul impulsoneaza economia, restabileste echilibrul macroeconomic.

Daca imprumuturile sunt folosite pentru a finanta investitiile, restructurarea activitatii productive s.a., efectul multiplicator al cheltuielilor bugetare va determina cresterea outputului economic la nivel national. In acest caz, imprumutul de stat indeplineste un rol pozitiv, contribuind la sporirea valorii nou create in societate, din care se pot rambursa dobanda si celelalte cheltuieli generate de imprumut;

- prin intermediul imprumutului de stat are loc o

105

Page 106: Finante Publice 1

redistribuire a produsului intern brut, pe plan intern, dar si extern. Pe plan intern, are loc o redistribuire intre fondul de acumulare si fondul de consum, deoarece sumele temporar libere, inclusiv din sectorul productiv, sunt colectate si plasate in hartii de valoare emise de stat si folosite, in general, in scopuri neproductive, in loc sa serveasca la cresterea productiei si desfacerii.

- In plan extern, prin imprumutul de stat are loc redistribuirea produsului intern brut pe plan international, tarile dezvoltate fiind principalele detinatoare si exportatoare imprumutul de stat constituie un mijloc de procurare de resurse financiare pentru stat mai costisitor decat veniturile din impozite; deoarece antreneaza cheltuieli bugetare suplimentare sub forma de dobanzi, comisione etc., ceea ce reclama (dupa parerea economistilor capitalismului clasic) sporirea veniturilor curente, prin cresterea impozitelor in perioadele urmatoare. Aceasta presupune ca generatia care contracteaza imprumutul beneficiaza de fondurile imprumutate, iar generatiile urmatoare suporta plata lor. Dupa parerea economistilor moderni, imprumutul contractat favorizeaza amplificarea valorii injectate in activitatea productiva, ceea ce va face ca plata costului imprumutului sa fie realizata din plusul de valoare pe care chiar acesta il va genera.

Componentele tehnice ale imprumuturilor de stat.

Din punct de vedere juridic, un imprumut de stat este definit prin cateva elemente tehnice:

- denumirea imprumutului , prin care se precizeaza scopul acestuia (inzestrarea armatei, construirea de drumuri etc.) si cand se lanseaza cu relativa regularitate pentru acoperirea deficitelor bugetare se precizeaza fie anul (de exemplu “imprumutul de stat 1947”), fie dobanda (de exemplu “imprumutul de stat 5 1/4 %), fie forma pe care o imbraca venitul (de exemplu “imprumutul de stat cu castiguri”) etc.

- valoarea nominala este valoarea inscrisa pe cupiurile ce formeaza inscrisurile emise de stat (de exemplu 1 milion lei, 5000 franci francezi, 1000 dolari SUA s.a.), care sunt numite efecte publice, titluri, hartii de valoare, obligatiuni etc.

Valoarea nominala inscrisa pe hartia de valoare arata suma pe care statul o va rambursa

106

Page 107: Finante Publice 1

detinatorului la termenul specificat in contractul de imprumut. Detinatorul poate sa vanda la bursa hartia de valoare, suma cu care aceasta se negociaza reprezentand valoarea ei reala.

- valoarea reala a inscrisului se stabileste in functie de cererea si oferta de capital de pe piata, la un “curs” cu care se coteaza inscrisul la bursa. Valoarea reala poate fi mai mica, egala sau mai mare decat valoarea nominala, cursul fiind sub pari, al-pari sau supra pari26.

In general, lansarea unui imprumut de stat se face sub valoarea nominala.

- termenul de rambursare. Imprumuturile de stat se pot lansa cu termen de rambursare specificat (scurt, mediu sau lung) sau fara termen de rambursare.

- imprumuturile de stat pe termen scurt sunt lansate pentru golurile temporare de trezorerie (din cauza decalajului dintre incasari si plati de Trezorerie sau din necesitatea efectuarii unor cheltuieli bugetare neprevazute);

- imprumuturile de stat pe termen mediu si lung sunt lansate in vederea acoperirii deficitelor bugetare devenite cronice sau pentru finantarea unor cheltuieli de investitii de mare valoare.

- forma sub care se contracteaza imprumutul de stat:

prin creante in cont, respectiv prin inregistrarea in evidentele datoriei publice fara sa se elibereze inscrisuri; metoda se practica cand imprumutul este obtinut de la un numar limitat de creditori.

Creantele in cont nu necesita cheltuieli pentru confectionarea sau depozitarea inscrisurilor, dar nu pot fi negociate la bursa (inafara bursei se indeplinesc anumite formalitati pentru negocierea creantelor in cont).

prin emisiune de inscrisuri , cand statul se imprumuta de la un numar mare de creditori. Inscrisurile poarta denumiri diferite, in functie de caracteristicile pe care le prezinta:

pentru imprumuturile de stat pe termen scurt se emit bonuri de tezaur, polite de

26 Definiţiile termenilor se gãsesc în Glosarul de la finele lucrãrii.

107

Page 108: Finante Publice 1

tezaur, certificate de datorie, certificate (bonuri)de impozite etc.

pentru imprumuturile pe termen mediu si lung statul emite inscrisuri sub denumirea de obligatiuni sau titluri de renta.

pentru imprumuturile fara termen de rambursare, statul emite titluri de renta perpetua.

- - costul pe care statul il plateste pentru imprumut creditorilor sai este sub forma de dobanda si/sau castiguri sau alte avantaje.

La imprumutul de stat cu dobanda, inscrisurile au un numar de cupoane, care se detaseaza periodic si potrivit carora se primeste dobanda.

Rata dobanzii la imprumutul de stat (rata de emisiune) este determinata de cererea si oferta de capital de pe piata, de rata dobanzii practicata la credit de catre bancile comerciale si, implicit, de situatia economica si procesele inflationiste caracteristice perioadei considerate. Limita minima a ratei dobanzii este zero si cea maxima este egala cu rata medie a profitului.

Pentru a proteja pe creditor pe termen lung, statul acorda dobanda mai mare la imprumuturile cu termen de rambursare mai indepartat.

Rata de emisiune a dobanzii se refera la valoarea nominala a inscrisurilor emise (rata nominala).

In general, plasarea pe piata a inscrisurilor emise se face sub pari, valoarea reala incasata fiind sub valoarea nominala. De aici rezulta ca rata reala a dobanzii este mai mare decat rata nominala (se mai numeste si venit net ce revine creditorului, care este invers proportional cu indicele de crestere a preturilor).

dr = {(100+dn)/D}*100 - 100

unde:dr = rata reala a dobanzii

dn = rata nominala a dobanzii

D = indicatorul preturilor de consum (sau rata inflatiei + 100) sau deflatorul PIB (indicele de pret aferent PIB) in tara creditorului.

Pentru a face mai atractive inscrisurile ce reprezinta imprumuturi de stat se practica, in afara dobanzii, alte metode si tehnici specifice, cum ar fi:Metode şi tehnici pentru a face imprumutul public mai atractiv

- posibilitatea pe care o acorda imprumutatorul (Statul) ca debitorii sa participe la trageri la sorti, prin care castigatorii obtin sume mult mai mari decat dobanzile pe care efectul de stat le-ar aduce.

- lansarea emisiunii efectului public sub-pari. Pentru a face imprumutul mai atractiv decat depunerile in sistemul bancar, statul ofera un avantaj suplimentar, prin intermediul primei de rambursare.

108

Page 109: Finante Publice 1

- scutirea de impozite si taxe a veniturilor care provin din imprumuturi si/sau tranzactii la bursa a efectelor publice;

- acceptarea de catre stat de efecte publice, inainte de termenul de rambursare a cestora, in contul impozitelor datorate;

- daca detinatorul efectelor publice este declarat falit, efectele publice nu pot fi supuse executarii silite (privilegiu juridic adoptat numai de unele tari);

- in vederea protejarii creditorilor sai de riscul inflatiei, statul poate utiliza doua metode:

a) rata dobanzii purtata de efectele publice sa fie suficient de ridicata, incat sa acopere anticipatiile inflationiste pe perioada de rambursare.

Dezavantajul consta in faptul ca o apreciere nerealista fie defavorizeza pe creditori, cand inflatia reala o depaseste pe cea previzionata, fie pe Stat, daca inflatia reala este mai mica decat cea anticipata si costul imprumutului devine nejustificat de mare.

b) sa acorde garantie juridica impotriva acestei deprecieri:

prin exprimarea imprumutului intr-o valuta mai stabila. Metoda se practica in special in cazul imprumuturilor externe si se exprima fie in dolari SUA, fie in EURO, pentru ca si valutele forte suferã fluctuaţii insemnate in funcţie de conjunctura economicã.

legarea monedei in care s-a facut imprumutul de continutul sau in aur. Metoda nu se mai aplica de cand s-a renuntat la convertibilitatea in aur a monedelor nationale.

indexarea imprumutului in functie de variatia indicelui preturilor bunurilor de consum sau a unor produse considerate de importanta maxima pentru acea tara.

109

Page 110: Finante Publice 1

OPERATIUNI PRIN CARE SE REALIZEAZA UN IMPRUMUT DE STAT

A. Plasarea imprumutului de stat se realizeaza prin mai multe modalitati:

Modalitãţi de plasare a împrumutului de stat

- prin subscriptie publica, realizata prin Ministerul Finantelor sau alte institutii specializate, imputernicite de Stat in acest sens. Se efectueaza printr-o larga publicitate in mass-media;. Varsarea sumelor subcrise se realizeaza la administratiile publice, casele de economii, banci sau direct prin functionari publici, retribuiti pe cale de remiza; costul functionarii ghiseelor se acopera pe seama unui comision.

Exista doua tipuri de subscriptie publica:

a) subscriptie publica cu un cuantum nelimitat al imprumutului. Subscriitorul poate varsa in contul imprumutului orice suma, fara nici o restrictie;

b) subscriptie publica cu un cuantum limitat al imprumutului, in care caz subscriitorilor li se limiteaza sumele pe care le pot subscrie, in functie de plafonul imprumutului sau se stabilesc de la bun inceput limite de subscriere la fiecare ghiseu sau plasator.

- prin consortii (sindicate) bancare, respectiv grupuri de banci, reunite in scopul de a realiza emisiuni de titluri, de a garanta unele credite etc. care utilizeaza doua metode:

a) preiau in comision obligatiunile statului, care primeste sumele ce-i sunt imprumutate pe masura plasarii efectelor publice. Pentru aceasta operatiune, consortiul primeste din partea statului un comision, proportional cu numarul plasamentelor. Consortiul nu raspunde de inscrisurile neplasate;

b) cumpara efectiv inscrisurile imprumutului de stat si apoi efectueaza plasarea acestora. Efectele publice neplasate intra in portofoliul consortiului bancar.

Din punct de vedere financiar, aceasta metoda este mai costisitoare pentru stat decat subscriptia publica, dar este mai comoda din punct de vedere tehnic si mai rapida;

110

Page 111: Finante Publice 1

- prin vanzare la bursa, cand statul doreste ca imprumutatorii sai sa nu stie daca inscrisurile reprezinta un credit nou (printr-o noua emisiune) sau apartin unui vechi imprumut.

Aceasta metoda nu se poate aplica pe scara larga pentru ca ar diminua randamentul financiar al imprumutului.

B. Modificarea ratei dobanzii si a termenelor de rambursare.

Conversiunea. Arozarea.

Obligatiunile de stat sunt, in general, “la purtator”, atunci cand numarul subscriitorilor este mai mare. Daca exista un numar redus de creditori, efectele publice pot fi “nominative”, iar suma imprumutata, dobanzile si comisioanale aferente se inscriu in datoria publica.

Modificarea ratei dobanzii pe care o poarta inscrisurile apare necesara daca nivelul ratei dobanzii in sistemul bancar (rata de scont) inregistreaza scaderi considerabile fata de rata dobanzii obligatiunilor de stat deja emise. In acest caz, statul procedeaza la conversiunea obligatiunilor, respectiv la preschimbarea inscrisurilor vechi in unele noi, cu o dobanda mai scazuta. In acest fel, statul obtine un avantaj material, dar sufera un prejudiciu moral, prin pierderea credibilitatii.

Conversiunea poate fi de trei feluri:

- fortata, atunci cand titlurile vechi sunt obligatoriu schimbate cu cele noi. La expirarea termenului de rambursare isi pierd valabilitatea;

- facultativa, atunci cand titlurile noi, cu dobanda mai redusa, sunt insotite de alte avantaje oferite subscriitorilor;

- - conversiunea in obligatiuni cu dobanda mai mica sau rambursarea anticipata. In aceasta situatie, efortul financiar al statului este mai mare si, de aceea, avantajul conversiunii poate fi anihilat.

Daca pe piata de capital se produc scaderi insemnate ale cursului obligatiunilor de stat, chiar sub cursul de emisiune, detinatorii acestor obligatiuni inregistreaza pierderi importante, ceea ce determina scaderea increderii in creditul public. Pentru a evita aceasta situatie, statul procedeaza la cresterea dobanzilor aferente obligatiunilor publice, prin metoda inversa conversiunii, numita arozare. Daca dispune de fonduri suficiente, statul va prefera arozarii rascumpararea imprumutului inainte de termenul de rambursare.

111

Page 112: Finante Publice 1

Consolidarea datoriei.

Cand se recurge frecvent la imprumuturi de stat pe termen scurt pentru acoperirea golurilor temporare de trezorerie, statul poate sa acumuleze datorii importante, a caror rambursare simultana i-ar afecta situatia financiara. Pentru a evita aceasta situatie, statul procedeaza la consolidarea datoriei ajunsa la scadenta, respectiv la preschimbarea inscrisurilor imprumuturilor exigibile imediat sau pe termen scurt (bonuri de tezaur) cu inscrisuri ale unor imprumuturi pe termen mediu sau lung (obligatiuni si titluri de renta) sau fara termen (titluri de renta perpetua).

In general, pentru ca pe termen lung riscul de depreciere a plasamentelor este mai mare, statul trebuie sa accepte sa acorde dobanzi mai ridicate sau alt gen de avantaje pentru noile inscrisuri.

Consolidarea datoriei externe se poate efectua numai cu acordul creditorilor si in conditiile dictate de acestia.

Consolidarea reprezinta o operatiune avantajoasa pentru institutiile financiare prin intermediul carora se deruleaza, pentru ca acestea percep comision.

Pentru a evita o scadere a credibilitatii din cauza consolidarii, statul poate sa realizeze rambursarea unui imprumut ajuns la scadenta printr-un imprumut nou, de valoare egala sau apropriata, cand aceasta operatiune nu afecteaza (mareste) in prea mare masura datoria publica si are credibilitate in randul creditorilor.

Rambursarea imprumuturilor de stat reprezinta rascumpararea titlurilor de stat , respectiv restituirea sumelor imprumutate.

Rambursarea imprumuturilor de stat are caracter:

- obligatoriu, pentru imprumutul de stat cu termen;- - facultativ, in cazul imprumutului se stat perpetuu.

Din punct de vedere al momentului rambursarii, exista mai multe tipuri de imprumuturi de stat:

- imprumuturi de stat cu restituire integrala la o scadenta unica.

- b) imprumuturi de stat cu restituire esalonata pe o perioda mai indelungata.

Imprumutul de stat cu restituire integrala la o scadenta unica prezinta mai multe dezavantaje, deoarece statul este obligat sa faca plati importante la termenul stabilit, ceea ce ridica probleme de natura:

- financiara, privind asigurarea resurselor financiare;

112

Page 113: Finante Publice 1

- monetara, legate de punerea in circulatie a mari sume de bani;

- organizatorica, pentru a se efectua de plati intr-o singura zi, la un numar mare de persoane fizice sau juridice).

Pentru a evita aceste dezavantaje, statul poate sa:

- rascumpere anticipat la bursa inscrisurile care se apropie de scadenta;

- stabileasca perioade de timp, suficient de lungi, in care sa faca rambursarea.

În ceea ce priveşte împrumuturile de stat cu restituire esalonata pe o perioda mai indelungata, în practica exista mai multe modalitati de rambursare a imprumuturilor publice:

- prin anuitati (plati anuale), respectiv incepand din al doilea an (sau in primul an dupa perioada de gratie, adica de scutire de plata) de la contractarea imprumutului, statul incepe sa achite partea anuala ce revina din suma datorata, plus dobanda aferenta anului respectiv, in functie de cum s-a stabilit in conditiile de emisiune a titlurilor.

Anuitatile pot fi in sume egale pe toata durata rambursarii imprumuturilor, sau in sume inegale, respectiv rata de capital aceeasi si dobanda in cote progresive sau regresive;

- calea tragerilor la sorti este utilizata de stat cand imprumutul de stat a fost contractat la un numar mare de creditori. In momentul emisiunii, Statul stabileste valoarea obligatiunilor amortizabile in fiecare an prin tragere la sorti.

In cazul imprumuturilor de stat pe termen lung, statul este obligat sa-l ramburseze la scadenta; el poate sa o faca si anticipat, daca legea nu-i interzice acest lucru. Daca prin lege nu este permisa rambursarea inainte de scadenta, statul poate rascumpara la bursa inscrisurile respective. De asemenea, prin rambursarea la bursa, statul poate sa retraga din circulatie , daca dispune de fonduri suficiente, titlurile imprumuturilor fara termen, prin grija Ministerului Finantelor, cand cotatia acestora se afla la un curs scazut (sub-pari).

Rambursarea imprumutului de stat se efectueaza pe seama :

- fondului special de amortizare, la dispozitia unei institutii specializate, ale carei venituri provin in special din monopoluri fiscale;

- resurselor prevazute special in acest scop in buget. Imprumutul se acopera din veniturile bugetare ordinare, fara sa se creeze un fond special de amortizare;

- - excedentelor bugetare, cand acestea exista si operatiunea financiara este profitabila pentru stat.

Alte cai de amortizare a datoriei publice, in afara amortizarii (stingerii)

- incapacitatea de plata a statului, devenit insolvabil din motive politice, economice sau de razboi.

- deprecierea monetara, cand imprumutul nu a fost protejat prin clauze contractuale speciale impotriva

113

Page 114: Finante Publice 1

imprumutului de stat sunt:

inflatiei. In acest caz, statul este obligat sa ramburseze imprumutul la valoarea sa nominala, desi valoarea reala a acestuia poate sa fie de sute, de mii de ori mai mare.

In practica internationala, guvernele URSS (in 1918), Republicii Cuba, R.D. Coreeana etc. au repudiat datoria publica externa si interna in urma rasturnarii regimului politic, desi statul era solvabil, dar au riscat sa fie izolate economic si financiar pe plan international, caci sistemul bancar extern a refuzat sa le mai acorde credite, disponibilitatile acestor state in tari straine au fost blocate, s-a instituit embargou asupra tranzactiilor de comert exterior etc..

5.3. Datoria publ ică externă

Concept, trasaturi caracteristice, factori de influenta si mod de gestionare

1. Conceptul de datorie externa.

Potrivit metodologiei FMI, datoria externa este datoria avand o scadenta initiala sau prelungita mai mare de un an, datorata nerezidentilor si rambursabila in devize straine, in bunuri sau in servicii. Conceptul de datorie externa este mai larg decat cel de datorie publica externa si comporta mai multe definiţii:

- Datoria externa bruta in sens larg este datoria rezidentilor publici si privati ai unei tari - persoane fizice si juridice - catre strainatate la un moment dat.

Intr-o economie de piata, acest indicator se dimensioneaza cu greutate daca exista un sector privat puternic dezvoltat, in care statul nu este implicat in relatiile cu strainatatea nici ca garant.

- Datoria externa bruta in sens restrans prezinta o serie de exceptii fata de cea in sens larg, deoarece nu cuprinde:

creditele pe termen scurt (sub un an), pentru ca acestea sunt operatiuni financiare curente pentru desfasurarea activitatii;

investitiile straine directe, care nu au termene de rambursare si nici de lichidare;

ajutoarele cu caracter nerambursabil;

imprumuturile externe cu perioada de gratie mai mare de 10 - 15 ani;

imprumuturile acordate de unii creditori externi sucursalelor, filialelor sau reprezentantelor lor rezidente in tara, in conditii mai avantajoase decat piata;

creditele contractate de persoanele fizice sau

114

Page 115: Finante Publice 1

juridice rezidente, negarantate de autoritatile competente.

- Datoria externa in interpretarea Bancii Mondiale si a celorlalte organizatii internationale cuprinde:

sumele datorate unor creditori publici sau privati de rezidentii publici, in valuta straina, bunuri si servicii datorate, cu un termen de rambursare mai mare de un an;

sumele datorate de persoane private si garantate de o autoritate publica.

Indicatorul nu cuprinde:

datoria persoanelor private negarantata de autoritatile statului;

datoria din tranzactiile cu FMI;

datoria ce poate fi achitata in moneda tarii;

imprumuturile carora nu li s-a stabilit termenul de rambursare.

- Datoria externa neta reprezinta diferenta dintre:

activele publice si private ale rezidentilor unei tari in strainatate (disponibilitati valutare, imprumuturi acordate, investitii directe, titluri, alte creante si valori);

- activele detinute de rezidentii straini in tara considerata (imprumuturi de la guvrne, agentii guvernamentale si alte entitati publice, credite primite de la banci private, organisme financiare si alti creditori, investitii de capital, titluri, disponibilitati valutare si alte valori apartinand unor persoane publice si private starine).

Pentru a analiza datoria externa a unei tari se utilizeaza diversi indicatori, care exprima gradul de indatorare a tarii fata de starini:

- marimea absoluta a datoriei externe. Se determina prin transformarea valutelor in care au fost exprimate imprumuturile in moneda nationala sau intr-o moneda de larga circulatie internationala (dolarul SUA);

- datoria externa medie per locuitor;

- raportul dintre datoria externa si PIB;

- raportul dintre serviciul datoriei externe si PIB, care arata cat din valoarea nou creata in economie este afectata acoperirii datoriei publice externe;

115

Page 116: Finante Publice 1

- - raportul dintre serviciul datoriei publice externe si incasarile din exportul de marfuri si servicii, care exprima exportul valutar pe care il implica datoria publica externa. Cu cat acest efort valutar va fi mai mic, cu atat vor fi mai mari resursele valutare ce vor putea fi afectate pentru importurile necesare procesului productiv.

2. Trasaturile caracteristice ale imprumuturilor externe

Imprumuturile sau creditele externe se grupeaza dupa mai multe criterii:(1) dupa destinatie - credite pentru marfuri, ce se acorda pentru

cumpararea de marfuri;

- - credite financiare, se acorda de catre organisme financiare internationale, autoritati publice si persoane juridice si fizice straine, in valuta convertibila.

(2) in functie de durata pentru care se acorda

- credite pe termen scurt (1 - 2 ani);

- credite pe termen mediu (3 - 5 ani);

- credite pe termen lung (peste 5 ani).(3) din punct de vedere al creditorului, creditele externe pot fi acordate de:

- intreprinderi furnizoare (credite comerciale sau de firma);

- banci si alte institutii financiare (credite bancare);

In aceste douã cazuri se acorda credite pe baze bilaterale.

- guverne (credite guvernamentale). Se acorda asistenta publica bilaterala, sub forma ajutoarelor in bani si natura, asistenta tehnica si militara, imprumuturi in conditii privilegiate.

- rentieri si alte persoane fizice.

- e) organisme financiare internationale (credite financiare), care acorda asistenta publica pe baze multilaterale.

(4) din punct de vedere al beneficiarului de credite externe, debitorii pot fi:

- guvernul;

- unitati administrativ-teritoriale;

- intreprideri sau institutii publice;

- banci;

- - intreprinderi private.

116

Page 117: Finante Publice 1

Suma imprumutata se poate acorda intr-o singura transa (si se ramburseaza la fel) sau esalonat si se ramburseaza tot esalonat.Prin contractul de imprumut, se stabilesc trei perioade distincte:

- perioada de utilizare a creditului;

- perioada de gratie, in cursul careia nu se fac plati pentru rambursarea creditului;

- perioada de rambursare propriu-zisa a creditului.

Rambursarea creditelor se poate realiza:

- in cote egale;

- in cote inegale, care pot sa creasca sau sa scada progresiv;

- intr-o singura transa, la scadenta.

La acordarea unui credit, imprumutatorul poate sa pretinda garantie:

- materiala (marfuri;documente de dispozitie asupra marfurilor: conosamente, warante etc.; actiuni si obligatiuni; depozite ale unor firme sau institutii guvernamentale; bunuri imobiliare; venituri ale statului: taxe vamale, accize, venituri ale domeniului public s.a.; rezervele de aur si devize ale statului etc.

- morala, respectiv imprumutul unei tari sa fie garantat de doua sau mai multe state sau de organisme internationale.

Principalele organisme internationale care acorda asistenta publica multilaterala sunt:

- Grupul Bãncii Mondiale :

BIRD (Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare)

ADI (Asociatia pentru Dezvoltare Internationala), infiintata in anul 1960 pentru acordarea de credite pe termen lung tarilor slab dezvoltate, in conditii preferentiale;

- organisme financiare regionale : Banca Europeana de Reconstructie si Dezvoltare (BERD), Banca Europeana de Investitii (BEI), Banca Interamericana de dezvoltare, Banca de dezvoltare a Caraibelor etc.

Imprumuturile acordate pe baze bilaterale de tarile dezvoltate pot fi conditionate de:

- realizarea unor proiecte de investitii intr-un anumit domeniu;

- achizitionarea de instalatii, utilaje etc. pentru un obiectiv de investitii care nu este considerat prioritar

117

Page 118: Finante Publice 1

de catre debitor;

- - aspecte de natura politica, privind actiunile si initiativele debitorilor pe plan international, respectarea drepturilor omului, instaurarea democratiei etc

3. Factorii de influenta si gestiunea datoriei externe.

Factorii care actioneaza in procesul crearii si extinderii datoriei externe sunt atat de natura interna, cat si externa. Dintre factorii interni, cel mai important este dezechilibrul dintre resursele interne si consumul intern - productiv si neproductiv - amplificat, in numeroase tari, de o politica economica gresita, care a realizat imprumuturi mai ales pentru satisfacerea consumului neproductiv sau pentru investitii neprofitabile. Acest dezechilibru se reflecta in neacoperirea de catre veniturile globale a cheltuielilor globale, publice si private.

Dintre factorii externi, cu un impact important asupra dimensionarii datoriei externe, se pot enumera:

- modificarile conjuncturale in politica economica a tarilor straine. Un exemplu semnificativ il reprezinta criza petrolului din anii ‘70;

- nivelul real al dobanzilor percepute la creditele externe, in special cele acordate pentru creditele renegociate fiind foarte mare (renegocierea se realizeaza in cazul imposibilitatii de plata a obligatiilor ce decurg dintr-un credit extern la termenul stabilit prin contract);

- - politica economica dusa de tarile dezvoltate de expansiune a plasamentelor profitabile, care a atras investitiile straine, fondurile oferite pe piata de capital externa devenind mai rare, pentru tarile in curs de dezvoltare creditele scumpindu-se.

Pentru rezolvarea situatiilor de criza a datoriei externe s-au aplicat diverse metode si tehnici de catre organismele internationale, in primul rand FMI si Banca Mondiala, impreuna cu bancile creditoare, vizand:

Metode de rezolvare a situaţiilor de crizã

- reesalonarea (ca masura exceptionala) a platilor scadente - in cadrul negocierilor Clubului de la Paris - pentru imprumuturile contractate sau garantate de autoritatile statului pe termen scurt, cu conditia majorarii dobanzii. Cu acest prilej, tarile debitoare care au cerut reesalonarea au trebuit sa prezinte programe concrete pentru:

imbunatatirea activitatii productive - inclusiv a exportului - si de investitii si redimensionarea consumului, in vederea redresarii balantei de

118

Page 119: Finante Publice 1

plati;

stimularea exporturilor si reducerea importurilor prin devalorizarea monedei nationale si limitarea expansiunii creditului bancar, facandu-l disponibil numai pentru actiuni profitabile si pentru investitii productive.

- - acordarea de credite eficace directionate catre restructurarea economiei, privatizare, spargerea structurilor monopoliste, instaurarea pietei concurentiale etc.

4. Continutul datoriei publice externe.

Conform metodologiei FMI, datoria publica externa cuprinde imprumuturile externe cu scadenta initiala sau prelungita mai mare de un an, contractate atat direct de stat ca debitor public - guvern, institutii si organisme publice - cat si de agenti economici si alte persoane juridice private, cand rambursarea este garantata de un organism public. Datoria publica externa nu cuprinde tranzactiile cu Fondul Monetar International (altele decat creditele contractate prin acorduri stand-by) si datoria rambursabila in moneda nationala, investitiile directe, datoria pe termen scurt, respectiv datoria a carei scadenta initiala este mai mica sau egala cu un an.

Datoria publicã externa are o sferã de cuprindere mai redusã decât datoria externã, excluzând creditele cãtre sectorul privat negarantate de cãtre stat.

Datoria publicã externã cuprinde numai obligaţiile externe ale statului (contractate direct de acesta) şi ale agenţilor economici cãrora statul le-a oferit garanţie în momentul contractãrii unei datorii externe (exclusiv datoriile sectorului privat negarantate de stat).

Datoria externã totalã

- Datoria publicã externã

- Directã (contractatã direct de Stat)

- Garantatã (contractatã de agenţi privaţi şi garantatã de Stat)

- Datoria externã privatã, negarantatã de Stat

Datoria publica externa directã, care reprezintã bligaţiile externe contracte prin debitori publici, inclusiv guvernul naţional, serviciile sale şi organismele publice autonome;

119

Page 120: Finante Publice 1

Datoria cu garanţie publicã, care reprezintã obligaţiile externe contractate prin debitori privaţi, a cãror rambursare este garantatã printr-un organism public.

Modalitãţi de definire a datoriei publice externe (DPE):

Forme ale datoriei publice externe:

- contractatã direct de stat

- garantatã în numele şi contul statului.

Datoria publicã externã cuprinde:

datoria publicã externã brutã în sens larg: toate obligaţiile unui stat faţã de strãinãtate;

datoria publicã externã brutã în sens restrâns, exclude:

datoria publicã externã brutã în sens restrâns, exclude:

- împrumuturile pe termen scurt (sub un an);

- investiţiile directe (nu au termene de rambursare sau de lichidare);

- aporturile nerambursabile (asistenţa financiarã multilateralã);

- împrumuturi externe cu o perioadã de graţie de 10-15 ani;

- împrumuturi acordate de unii creditori externi sucursalelor, filialelor sau reprezentanţilor lor în condiţii mai avantajoase.

Datoria externã publicã în interpretarea Bãncii Mondiale si a institutiilor din sistemul acesteia.

Nu cuprinde: - sume datorate de stat unor creditori publici şi privaţi în valutã strãinã, bunuri şi servicii, cu o perioada de rambursare de peste un an;

- sume datorate de persoane private garantate de autoritãţi publice.

Nu cuprinde: - datoriile persoanelor private cãtre strãinatate negarantate de autoritatea publicã;

- datoria din tranzacţiile cu F.M.I.;

- datoria care poate fi achitatã în monedã debitorului;

- sume datorate unor creditori rezidenţi în strãinatate, pentru care au fost stabilite termene de achitare.

120

Page 121: Finante Publice 1

Datoria publica externa netã (sau “consolidatã”) este diferenţa dintre activele publice ale rezidenţilor unei ţãri în strãinãtate (obligaţii) şi activele deţinute de rezidenţii strãini în ţara consideratã (creanţe). In aceastã accepţiune, datoria externã netã (datoria consolidatã), include numai creanţele lichide sau uşor realizabile faţã de strãinãtate. Nu include celelalte creanţe care nu pot fi uşor mobilizate, excluzând din calcul activele rezidenţilor ţãrii în strãinãtate şi activele rezidenţilor strãini în ţara consideratã.

Activele rezidenţilor ţãrii în strãinãtate cuprind:

- disponibilitãţi valutare;

- împrumuturi acordate;

- investitii directe

- titluri;

- alte creanţe ;

- alte valori.

Activele rezidenţilor strãini în ţara consideratã, care cuprind:

- împrumuturi primite de la organisme publice (guvern, agenţii guvernamentale);

- credite de la bãnci, organisme financiare şi alţi creditori;

- titluri, disponibilitãţi valutare;

- investiţii de capital;

- alte valori aparţinând persoanelor strãine.

Nu intrã în datoria publicã externã (inclusiv cea garantatã) urmãtoarele:

- Tranzacţiile cu F.M.I., cu excepţia împrumuturilor acordate de Fondurile financiare (pentru echilibrarea balanţei de plãţi externe);

- Datoria rambursabilã în monedã naţionalã;

- Investiţiile directe de capital strãin;

- Datoria pe termen scurt (cu scadenţã iniţialã mai micã de un an).

Informatiile privind datoria publica sunt grupate pe categorii de creditori fata de care s-au contractat imprumuturi:

Categorii de creditori

- creditori oficiali:

imprumuturi multilaterale;

121

Page 122: Finante Publice 1

imprumuturi bilaterale;

- creditori privati;

banci comerciale;

imprumuturi rezultate din tranzactiile cu hartii de valoare;

alti creditori.

5.4. Mãsurarea gradului de îndatorare

Indicatorii privind exprimarea nivelului absolut al datoriei publice externe cuprind, în principal:

- Nivelul datoriei, inclusiv sumele exigibile la momentul dat, reprezinta sumele exigibile sI neexigibile in titlul datoriei. Aceasta corespunde cu volumul total al angajamentelor externe ale debitorului la sfarsitul anului considerat.

- Sumele exigibile sI nerambursabile (angajamentele trase de debitor pana la sfarsitul anului).

- Angajamente anuale, respectiv, nivelul total al imprumuturilor pentru care s-au semnat acordurile in cursul anului considerat.

- Platile in titlul serviciului datoriei: sumele efective varsate in titlul rambursarilor in principal sI platile dobanzilor sI efectuate in moneda straina, bunuri sau servicii in cursul anului considerat. Proiectiile platilor in titlul servivciului datoriei sunt estimari ale platilor datorate in titlul sumei datoriei, inclusiv nivelurile neexigibile.

- Fluxurile nete (sau imprumuturi nete) reprezinta datoriile, mai putin rambursarile;

- Transferurile nete: fluxurile nete, mai putin platile dobanzilor sau comisioanelor.

- Conditiile imprumuturilor

Conditiile medii ale imprumuturilor sunt indicate pentru toate noile imprumuturi contractate in timpul anului. Cifrele citate pentru ratele dobanzilor, scadentele sI amortismentul fiecarei categorii de imprumuturi sunt medii ponderate prin nivelul imprumuturilor.

Indicatorii şi ratele ce exprimã nivelul şi caracteristicile datoriei externe aratã la ce nivel se ridicã stocul datoriei externe efective, de obicei prin comparaţie cu Produsul Intern Brut (PIB) – care mãsoarã starea generalã a economiei naţionale – cu scopul de a-l plasa în contextul general, pentru a analiza în ce mãsurã datoria este sustenabilã. De asemenea, relaţiile ce se stabilesc între serviciul datoriei publice externe şi dimensiunea exporturilor – privite ca intrãri de fonduri în devize – care cel mai adesea dau mãsura

122

Page 123: Finante Publice 1

posibilitãţii ţãrii de a-şi onora obligaţiile de platã cãtre partenerii externi. Explicaţia constã în aceea cã plãţile în contul serviciului datoriei externe, ce trebuiesc realizate în devize strãine, pot fi acoperite, în primul rând, prin câştigurile de valutã generate de exporturile de bunuri şi servicii.

In analiza datoriei externe a fiecãrei ţãri este necesar sã se aibã în vedere anumiţi indicatori şi rate, prin care sã se stabileascã valoarea relativã a datoriei şi a obligaţiilor de platã generate de aceasta, comparativ cu alte agregate macroeconomice, astfel fiind posibilã judecarea potenţialului de rambursare şi determinarea nivelului relativ al gradului de îndatorare al ţãrii.

Ratele datoriei externe pot pune în luminã eventualele probleme ce pot sã aparã ca urmare a includerii în cheltuielile bugetare a serviciului datoriei şi, implicit, în gestiunea trezoreriei fondurilor publice, atât ca nivel, cât şi ca distribuire temporalã.

Principalele rate ce sunt analizate în vederea determinãrii capacitãţii de îndatorare a unei ţãri sunt:

- datoria externã efectivã / Produsul Intern Brut, care are în vedere, în general, nivelul datoriei publice şi în mai micã mãsurã al celei private (se noteazã, de obicei, cu iniţialele folosite în englezã, respectiv DOD / GDP);

- datoria externã efectivã / volumul total de bunuri şi servicii (DOD / XGS), care exprimã numãrul de ani în care veniturile în devize obţinute de rezidenţi din exportul de bunuri şi servicii vor putea acoperi nivelul total al datoriei externe naţionale. In ţãrile unde serviciile reprezintã o dimensiune nesemnificativã în volumul intrãrilor de valutã, aceastã ratã se analizeazã ţinând cont numai de devizele intrate din exportul de materii prime, materiale puţin prelucrate etc.;

- serviciul total al datoriei / volumul de exporturi de bunuri şi servicii. Aceastã ratã aratã nivelul veniturilor din exporturi ce sunt absorbite prin plata serviciului datoriei externe şi este calculatã ţinând seama atât de plaţile istorice, cât şi de cele proiectate. Pentru ţãrile care se confruntã cu greutãţi în plata serviciului, se poate face o diferenţiere ce ar indica în ce mãsurã ţara are dificultãţi de platã:

pentru programarea şi eşalonarea serviciului datoriei externe, se va calcula volumul necesar de încasãri valutare din exporturi pentru acoperirea obligaţiilor de platã scadente;

pentru plãţile în contul serviciului datoriei

123

Page 124: Finante Publice 1

externe, ce se realizeazã efectiv prin utilizarea sumelor obţinute din intrãrile de la export;

- volumul total al serviciului datoriei / Produsul Intern Brut (TDS / GDP), care aratã impactul pe care costul datoriei externe îl exercitã asupra întregii activitãţi economice la nivel naţional;

- volumul total al dobânzilor în contul datoriei externe / exportul de bunuri şi servicii (INT / XGS), ratã care se ma inumeşte şi rata serviciului dobânzii şi aratã în ce mãsurã dobânzile sunt acoperite prin intrãrile din exporturi. Plata dobânzilor reprezintã o componentã de primã importanţã în balanţa contului curent. Totodatã, aceastã ratã pune în luminã gradul de concesionalitate al unui împrumut, deoarece cu cât este mai coborâtã, cu atât respectivul credit beneficiazã de o concesionalitate mai ridicatã;

- volumul total al dobânzilor în contul datoriei externe / Produsul Intern Brut (INT / GDP), aratã cât din valoarea nou creatã în economie este consumatã pe plata dobânzilor generate de împrumuturi;

- rezervele internaţionale / datoria totalã efectivã (RES / DOD). Aceastã ratã pune în evidenţã relaţia dintre stocul datoriei externe şi deţinerile de valute strãine şi de aur, ce pot fi utilizate pentru a onora sarcinile de platã;

- rezervele internaţionale / importurile de bunuri şi servicii (RES / MGS), care aratã numarul de luni în care plata importurilor poate fi acoperitã prin deţinerile valutare ale ţãrii;

- trageri / Produsul Intern Brut (TDI / GDP), ce exprimã legãtura dintre intrãrile în devize prin trageri din împrumuturile contractate şi nivelul total al output-ului economiei;

- trageri / exporturile de bunuri şi servicii (TDI / XGS). Aceastã ratã comparã intrãrile de valutã strãinã în contul datoriei externe cu cele aferente veniturilor din exporturile de bunuri şi servicii;

- trageri / amortizarea capitalului împrumutat, care comparã volumul intrãrilor de devize sub forma tragerilor cu ieşirile sub forma amortizãrii împrumuturilor contractate. Totodatã, este util sã se evalueze mãsura în care plata principalului este rostogolitã şi sã se indice dacã nivelul unor noi

124

Page 125: Finante Publice 1

împrumuturi conduce sau nu la plata unei sume mai mari - sub formã de serviciu – în contul stocului datoriei efective;

- volumul datoriei consionale / total datorie efectivã, ceea ce pune în luminã gradul de concesionalitate acordat de creditori, uneori dupã numeroase negocieri.

Indicatorii ce exprimã raportul dintre soldul datoriei externe şi volumul exporturilor de bunuri şi servicii sau PIB reprezintã evaluãri ale poziţiilor pe stoc, indiferent de unitatea de mãsurã. Aceste rate contribuie la estimarea interesului strãin în economia internã, în timp ce soldul datoriei externe reprezintã recalcularea , la o datã anterioarã, a intrãrilor contractuale de capital strãin.

O ratã înaltã semnificã faptul cã ţara analizatã a înregistrat intrãri importante de capital în trecut, dar nu înseamnã automat cã a rãmas tributarã acestor intrãri sau cã ar putea sã se confrunte cu dificultãţi în asigurarea serviciului datoriei externe. O ratã de îndatorare externãidicatã poate fi sau nu asociatã cu o ratã a serviciului datoriei elevatã, în funcţie de condiţiile în care sunt contractate împrumuturile. Se poate aştepta, în cadrul procesului de acumulare a datoriei externe ca raportul între soldul datoriei externe şi PIB sau exporturi sã creascã, pentru a atinge un nivel constant, în cazul în care sunt îndeplinite anumite ipoteze. Dacã raportul nu va atinge aceastã limitã, se poate deduce cã productivitatea investiţiilor a fost inferioarã dobânzilor aferente împrumuturilor externe sau cã ţara a devenit tributarã împrumuturilor din exterior.

Indicatorii ce prezintã raportul dintre serviciul datoriei externe şi volumul exporturilor sau PIB aratã proporţia în care exporturile unei ţãri sunt absorbite de plãţile din contul serviciului datoriei externe. Acesta constituie deopotrivã un indicator de lichiditate, analog indicatorilor fluxurilor de numerar din finanţele întreprinderilor.Luând în considerare aceastã interpretare, se poate considera cã aptitudinea unei ţãri de a-şi asigura obligaţiile în contul serviciului datoriei externe se diminueazã odatã cu creşterea acestui raport.

Principalul interes pe care îl prezintã acest indicator ţine de faptul cã el constituie un indice de rigiditate al balanţei de plãţi externea unei ţãri pe o perioadã scurtã. Mai mult, trebuie ţinut seama cã dacã acest raport este mare, ajustarea externã este necesarã pentru a compensa o evoluţie defavorabilã a balanţei de plãţi. Se considerã, de regulã, cã o ratã a serviciului datoriei externe mai mare de 20% exprimã o situaţie potenţial periculoasã. Se subliniazã, totodatã,cã aceastã ratã trebuie analizatã ţinând cont şi de alţi factori, cum ar fi, de exemplu, creşterea şi structura exporturilor şi importurilor.

Dacã aceastã analizã nu se efectueazã la timp, rezultatele ar putea fi foarte periculoase. Numeroase ţãri au înregistrat, în perioade diferite, rate ale serviciului datoriei externe între 20 şi 70%, fãrã ca aceasta sã genereze dificultãţi grave, în timp ce alte ţãri, cu rate mai mici de 20%, sã fie nevoite sã-şi

125

Page 126: Finante Publice 1

renegocieze datoria. In consecinţã, pentru a-şi forma o pãrere valabilã asupra poziţiei de îndatorare a unei ţãri, este important sã se considere:

- mãsura în care încasãrile din exporturi ale unei ţãri provin dintr-un numãr mic de produse sau dintr-un numãr limitat de surse;

- evoluţia trecutã şi cea prognozatã a preţurilor şi volumului exporturilor;

- variabilitatea preţurilor şi a volumului exporturilor în raport cu tendinţele acestora;

- nivelul rezervelor internaţionale şi perioada posibilã de acoperire a necesarului de importuri din aceastã sursã;

- mãsura în care politica de gestionare a cererii poate permite pe termen scurt ajustarea balanţei de plãţi externe, fãrã a avea efecte inacceptabile asupra economiei interne şi care depinde, în mod normal, de posibilitatea de comprimare a importurilor neesenţiale.

Raportul dintre plãţile anuale ale dobânzii şi PIB sau încasãrile din exporturi poate avea un rol util ca indice al amplorii relative a încãrcãturii impuse de datoria externã. In teorie, un nivel ridicat sau o creştere rapidã a acestui raport indicã apariţia unei situaţii caracterizate printr-un consum excesiv şi / sau dificultãţi asociate productivitãţii şi rentabilitãţii investiţiilor. Resursele externe pot fi afectate într-o mãsurã mai mare de consum, decât de investiţii. Totodatã, contribuţia programului de investiţii al unei ţãri la creşterea PIB sau a exporturilor poate fi slabã în comparaţie cu costul finanţãrii externe.

Rapiditatea cu care aceastã ratã poate creşte şi nivelul la care se poate stabiliza variazã în funcţie de ţarã, în funcţie de proporţia investiţiilor finanţate prin capitaluri atrase din strãinãtate, de coeficientul marginal al capitalului (capital / producţie), de costul finanţãrii externe şi de mãsura în care rata marginalã a economisirii este superioarã ratei medii de economisire din ţara debitoare.

Rezervele internaţionale ale unei ţãri sunt egale cu suma activelor în drepturi speciale de tragere, plus poziţia rezervelor la Fondul Monetar Internaţional, plus activele în devize şi aur – care sunt sistematic evaluate pe baza cursurilor Londrei la sfârşitul anului. Ratele ce exprimã volumul rezervelor comparativ cu soldul datoriei externe sau cu importurile de bunuri şi servicii sunt indicatori ai capacitãţii de îndatorare şi de rambursare a ţãrii.

Raportul dintre intrãrile de capital şi volumul importurilor aratã mãsura în care ţara debitoare este tributarã împrumuturilor externe brute pentru a-şi finanţa importurile.

Rata ce se determinã între ratele de capital rambursate şi fluxurile de intrare indicã mãsura în acre datoria externã a ţãrii debitoare este “reorientatã”. Creşterea în timp a acestui raport poate determina o aglomerare a termenelor de rambursare sau un acces mai puţin favorabil pe piaţa internaţionalã de capital.

126

Page 127: Finante Publice 1

Aprecierea gradului de îndatorare în lucrãrile Bãncii Mondiale27

Pentru calculul indicatorilor de îndatorare, la Banca Mondialã se folosesc trei elemente cheie, reprezentând criterii de îndatorare propuse pentru ţãrile încadrate în categoria celor cu venituri mici şi medii. Acestea sunt: serviciul viitor al datoriei; ratele scontului (discount rate); indicatori macroeconomici.

Serviciul viitor al datoriei este suma plãţilor de dobânzi şi a rambursãrilor de capital în decursul viitorilor 40 de ani. Pentru împrumuturile cu rata dobânzii fixã, determinarea viitorului serviciu al datoriei este simplã, deoarece serviciul datoriei programat este cunoscut în avans. Pentru împrumuturi cu rata dobânzii variabilã, rata este tipic specificatã sub forma unei marje la o ratã de bazã (cum ar fi, de exemplu, LIBOR sau Prima franceza). De vreme ce rata de bazã depinde de condiţiile viitoare ale pieţei, plãţile de dobânzi programate nu sunt cunoscute în avans. Pentru a obţine suma proiecţiilor privind viitorul seviciu al datoriei, programul anticipat al viitoarelor plãţi de dobânzi este determinat de proiecţii pe baza ratelor scontului adecvate, plus marja.

Ratele scontului folosite sunt ratele folosite de ţãrile OECD pentru creditele oficiale la expor. Acestea sunt ratele de referinţã ale dobânzii comerciale (Commercial Interest Reference Rates – CIRR rates). Imprumuturile BIRD ş creditele IDA folosesc ultimele rate ale dobânzii BIRD, iar obligaţiile FMI sunt discontate la rata împrumuturilor în DST.

Pentru datoria denominatã in alte valute decât cele 7 menţionate, rata scontului este media ratelor dobânzii la creditele de export ale celorlalte ţãri OECD.

Ratele pe un singur an sunt calculate prin împartirea valorii prezente a datoriei (soldul datoriei – outstanding debt) la indicatorii macroeconomici semnificativi.

Pentru a temperara impactului unor potenţiale mari variaţii anuale în câştigurile din export, clasificarea îndatorarii se bazeazã pe raţia medie a trei ani. Aceastã raţie este calculatã prin media simplã a raţiei fiecãruia din cei trei ani.

Indicatorii ce fundamenteazã plafonarea volumului angajamentelor externe (credite şi garanţii) care constituie datoria publicã externã sunt urmãtorii: datoria externã contractatã pe termen mediu şi lung raprtatã la PIB (maximum 60%); raportul dintre serviciul datoriei şî volumul exporturilor de bunuri şi servicii (maximum 25%); raportul dintre valoarea totalã a rezervelor valutare şi totalul datoriei, care trebuie sã depãşeascã 20%; raportul dintre deficitul balanţei comerciale şi PIB (maximum 3%).

27 Sursa: World Bank: World Debt Tables 1996

127

Page 128: Finante Publice 1

128

Datoria externa totala

Datorie pe termen scurt

Datorie pe termen lung

Credite de la FMI

Datorie privata negarantata

Datorie publica directa si garantata de stat

Creditori publiciCreditori privati

multilaterali bilaterali Banci comercial

eobligatiun

i

altii

Page 129: Finante Publice 1

Intrebări şi răspunsuri pentru fixarea cunoştinţelor

1. Prin ce indicator se exprimã efortul financiar pe care îl face ţara pentru a-şi achita datoria publicã - precizaţi cum se numeşte şi din ce se compune :(1)Prin serviciul datoriei publice(2) care cuprinde cheltuielile cu rambursarea ratei imprumutului si plata dobanzilor aferente

2. Principalii indicatorii utilizaţi în analiza datoriei publice sunt:Analiza se determina prin:(1) marimea absoluta, exprimata in lei pentru datoria interna si in dolari pentru datoria externa;(2) marimea medie pe locuitor a serviciului datoriei publice;(3) raportul dintre serviciul datoriei publice (interne sau externe) si PIB;(4) raportul dintre serviciul datoriei publice (interne sau externe) si totalul cheltuielilor bugetului de stat sau totalul cheltuielilor publice.;(5) raportul dintre dobanzile cuprinse in serviciul datoriei publice si PIB(6) serviciul datoriei publice / total exporturi(7) dobânzi /cheltuieli bugetare

3. Creditul public pentru acoperirea deficitului bugetar este realizat:a) direct de catre stat, de la persoane fizice sau juridice care detin capitaluri disponibile temporar şi prin institutii specializate(banci comerciale, case de economii etc.)b) prin trezoreria statului, emiţând bonuri de tezaurc) prin intermediul bãncii centrale a statului, unde administraţia centralã are depusã trezoreria

4. In ce scopuri se apeleaza la credit public:a) - in scopuri neproductive, cum sunt apararea nationala, ordinea publica, gospodaria comunala etc., respectiv pentru cheltuieli necesare intregii societati.b) în scopuri productive şi neproductivec)in scopuri productive, pentru sustinerea unor investitii productive in sectorul public sau pentru sprijinirea unei activitati din domeniul producerii sau desfacerii, de interes national.

5. Cine este primul plãtitor al creditului public în cazul împrumutului public efectuat pentru domeniul productiv şi ce plãteşte acesta:(1) întreprinderea publicã care l-a utilizat(2) împrumutul (rata de capital) + dobânda

6. Principalele caracteristici ale împrumutului public sunt :(1) caracter contractual(2) caracter rambursabil(3) asigurã contraprestaţia

129

?

Page 130: Finante Publice 1

(4) principiul facultativitãţii(5) pentru investitor riscul este practic nul

7. Pentru ce se realizeazã un împrumut de stat:a) fie pentru necesitati de trezorerie, fie pentru necesitati de echilibru bugetarb) pentru acoperirea deficitului bugetului de stat la încheierea anului fiscal

c) pentru acoperirea golurilor temporare de casã ale trezoreriei statului

8. Completaţi enunţul: “Necesitãţile de trezorerie reprezintã o .................... ........................ de resurse a bugetului de stat, produsã în urma neconcordanţei dintre încasãri şi plãţiinsuficienţã temporarã

9. Care este sursa principalã de fonduri din care se achitã un împrumut de statveniturile curente ale bugetului de stat

10. Dintre componentele tehnice ale ale unui împrumut de stat, precizaţi care poate fi forma sub care acesta se poate contracta:(1) creanţe în cont(2) emisiune de înscrisuri

11.Avantajul creanţelor în cont, ca formã de realizare a împrumutului public, constau în:a) se negociazã pe o piaţã extrabursierã, fãrã altã formalitateb) nu necesutã cheltuieli pentru confecţionarea înscrisuluic) împrumutul se adreseazã unui numãr mare de creditori, pentru sume mici, uşor accesibiled) gestiunea împrumutului este facilitatã de lipsa intermediarului

12.Precizaţi formele sub care se poate realiza un împrumut de stat sub forma emisiunii de înscrisuri, în funcţie de termenul de rambursare:(1) pe termen scurt: bonuri de tezaur, poliţe de tezaur, certificate de datorie, certificate (bonuri) de impozite(2) pe t. mediu şi lung: obligaţiuni sub forma titlurilor de rentã(3) fãrã termen de rambursare: titluri de rentã perpetuã

13.Ce este datoria publicaRãspuns

Totalitatea sumelor imprumutate de administratia publica centrala, de unitatile administrativ-teritoriale si de alte unitati publice, de la persoane fizice sau juridice pe piata interna sau externa si ramase de rambursat, la un moment dat

130

Page 131: Finante Publice 1

14.Cum se determina efortul financiar pe care il face tara pentru a-si achita datoria publicaRãspuns

Prin serviciul datoriei publice, care cuprinde cheltuielile cu rambursarea ratei imprumutului si plata dobanzilor aferente. Analiza se determina prin:- marimea absoluta, exprimata in lei pentru datoria interna si in dolari

pentru datoria externa;- marimea medie pe locuitor a serviciului datoriei publice;- raportul dintre serviciul datoriei publice (interne sau externe) si PIB;- raportul dintre serviciul datoriei publice (interne sau externe) si

totalul cheltuielilor bugetului de stat sau totalul cheltuielilor publice.;- raportul dintre dobanzile cuprinse in serviciul datoriei publice si PIB

sau cheltuielile bugetare etc.

15.Cum se acopera necesarul de finantare a datoriei publiceRãspuns

Acoperirea necesarului de finantare a cheltuielilor publice se realizeaza prin imprumuturi pe piata interna sau externa

16.Cine apeleaza la credit intr-o economie de piataRãspuns- sectorul public, pentru acoperirea golurilor temporare de trezorerie

(pe termen scurt) si pentru acoperirea deficitelor bugetare;- sectorul privat, pentru finantarea activitatii curente (in special a

activelor circulante), mai ales prin credite bancare pe termen scurt si pentru finantarea investitiilor prin credite pe termen mediu si lung (credite bancare sau prin hartii de valoare)

17.Cine apeleaza la credit intr-o economie de piataRãspuns

Pe piata libera, capitalul aflat temporar disponibil la persoanele fizice si juridice - economiile populatiei, capitalul liber posibil de plasat al societatilor comerciale, capitalurile temporar libere din sistemul bancar, al institutiilor financiare si de asigurari etc. - este oferit solicitantilor din sectorul public si privat, care accepta conditiile imprumutatorului privind:- garantia- termenul de rambursare- rata dobanzii- conditiile de plata si de penalizare in cazul nerespectarii acestora.

18.Pentru acoperirea deficitului bugetar se realizeaza credit public de catre:Rãspuns- direct de catre stat, de la persoane fizice sau juridice care detin

capitaluri disponibile temporar;- prin institutii specializate: banci comerciale, case de economii,

institutii de asigurari sociale si reasigurare etc., care fac

131

Page 132: Finante Publice 1

intermedierea colectarii capitalurilor pe care societatea civila le imprumuta statului.

19. In ce scopuri se apeleaza la credit publicRãspuns

Creditul public poate fi utilizat:- in scopuri productive, pentru sustinerea unor investitii productive

in sectorul public sau pentru sprijinirea unei activitati din domeniul producerii sau desfacerii, de interes national;

- in scopuri neproductive, cum sunt apararea nationala, ordinea publica, gospodaria comunala etc., respectiv pentru cheltuieli necesare intregii societati.

20.Cine plateste creditul publicRãspuns

Creditul public este purtator de dobanda pentru imprumutator. In cazul imprumutului public pentru domeniul productiv, acesta (plus dobanda corespunzatoare) poate fi platit partial sau integral din profitul intreprinderii publice care l-a utilizat; acoperirea partii ce nu se poate achita de catre beneficiarul creditului sau a activitatilor neproductive sustinute prin credit public se realizeaza de la buget, in special din impozite si taxe

21.Ce este imprumutul de statRãspuns

Imprumutul de stat este o intelegere intervenita intre stat, pe de o parte si o persoana fizica sau juridica, pe de alta parte, care consimte sa puna la dispozitia statului o suma de bani, sub forma de imprumut, pe o perioada determinata. Statul se angajeaza sa restituie aceasta suma la termenul stabilit si sa achite “pretul” (dobanda) cuvenit

22.Care sunt caracteristicile imprumutului publicRãspuns1) are un caracter contractual, spre deosebire de prelevarile fiscale, care sunt obligatorii. Conditiile de emisiune, rambursare, forma si marimea venitului pe care il asigura, inclusiv eventualele avantaje pe care statul le acorda imprumutatorului se stabilesc de catre organele de decizie ale statului, fara consultarea prealabila a subscriitorilor potentiali. Hartiile de valoare emise de stat au un grad de risc practic nul.

Imprumuturile de stat au la baza principiul facultativitatii si se constituie prin acordul ambelor parti.(2) are caracter rambursabil, statul restituind suma cu care a fost imprumutat la termenul pe care l-a fixat, in functie de evolutia previzibila a necesitatilor de finantat din fondurile publice.

Fac exceptie de la aceasta regula imprumuturile perpetue, pe care statul le emite cu angajamentul de a plati o dobanda bine stabilita (imprumutatorul isi acopera creditul acordat si remuneratia acestuia din dobanda). Chiar daca nu are termenul de rambursare precizat, statul

132

Page 133: Finante Publice 1

poate sa-si rascumpere obligatiunile la Bursa cand situatia sa economica este propice acestei operatiuni.(3) imprumutul de stat asigura detinatorilor de obligatiuni publice o contraprestatie, pe langa rambursarea sumei cu care a fost creditat. Contraprestatia consta in plata catre detinatorul titlului de stat a unei dobanzi si/sau a unui castig, precum si unele avantaje materiale.Exista situatii, de obicei generate de evolutia mediului economic, in care avantajele oferite de hartiile de valoare ce exprima un imprumut de stat sa se modifice.In aceste cazuri, statul are posibilitatea de a face conversiunea hartiilor emise,respectiv preschimbarea in alte hartii de valoare, cu caracteristici modificate (dobanda, termenul de rambursare etc.).

23.Pentru ce se face imprumut de stat (rolul)Rãspuns

Imprumutul de stat se realizeaza fie pentru necesitati de trezorerie, fie pentru necesitati de echilibru bugetar

24.Ce sunt necesitatile de trezorerieRãspuns

Necesitatile de trezorerie reprezinta o insuficienta temporara de resurse. Apar cand, desi pe intregul an veniturile si cheltuielile bugetului de stat pot fi echilibrate, potrivit proiectului aprobat al bugetului de stat, incasarile perioadei sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile publice - din cauza termenelor de incasare si plata neconcordante, a decalajelor voite sau nevoite ce pot sa apara etc.

Organizatia specializata care se ocupa cu executia de casa a bugetului de stat (Trezoreria statului, prin directia de specialitate din Ministerul Finantelor) urmareste in permanenta situatia incasarilor si platilor la Tezaurul public.

Daca exista institutii publice ce detin capitaluri temporar disponibile, ele vor acoperi golul de casa al Trezoreriei statului si, indata ce veniturile bugetare se vor incasa, vor fi rambursate cu suma corespunzatoare.

Daca disponibilul de capital al sectorului public nu este suficient pentru a acoperi deficitul temporar de casa al bugetului de stat, Trezoreria apeleaza la imprumuturi pe termen scurt de la alti detinatori de resurse banesti de pe piata.

Aceasta nu mareste masa semnelor banesti in circulatie, ci reprezinta numai o redistribuire. In ultima instanta, Trezoreria face apel la Banca centrala a tarii, sub forma unui avans in contul veniturilor bugetare viitoare.

Avansul de la BNR reprezinta o emisiune de moneda fara acoperire. Operatiunea se executa in termeni foarte stricti (consemnati atat in Legea finantelor publice, cat si in Legea sistemului bancar), deoarece, daca vizeza sume importante si nu se ramburseaza la termen (scurt), poate genera un proces inflationist foarte puternic.

133

Page 134: Finante Publice 1

25.Cum se realizeaza lansarea unor imprumuturi de stat pentru acoperirea deficitului bugetarRãspuns

Cand veniturile ordinare (curente si din capital) ale bugetului de stat nu acopera integral cheltuielile bugetare, la nivelul intregului an fiscal, statul lanseaza un imprumut pe piata interna si/sau externa.

26.Cum se achita un imprumut de statRãspuns

Achitarea sumelor aferente ratelor scadente, dobanzilor si altor cheltuieli, precum comisioane etc. - respectiv serviciul datoriei publice - se realizeaza din veniturile curente ale bugetului de stat. Cand acestea nu sunt suficient de mari pentru a le acoperi, Guvernul are doua posibilitati:- sa mareasca veniturile bugetului de stat prin suplimentarea prelevarilor fiscale - marirea impozitelor existente sau introducerea unora noi. Aceasta masura, inafara ca este nepopulara, mareste apasarea fiscala;- sa contracteze noi imprumuturi, care pentru viitorul imadiat prezinta multe avantaje: persoanele fizice si juridica care dispun de fonduri disponibile la pot plasa in hartii de valoare sigure si purtatoare de dobanda (statul este debitorul absolut solvabil). De asemenea, sumele procurate prin intermediul imprumutului de stat sunt colectate mai rapid decat impozitele. Daca imprumutul de stat este solicitat la banca centrala, sumele se obtin imediat

27.Care sunt componentele tehnice ale imprumutului de statRãspuns

Din punct de vedere juridic, un imprumut de stat este definit prin cateva elemente tehnice:- denumirea imprumutului, prin care se precizeaza fie scopul, fie anul,fie dobanda etc.- valoarea nominala este valoarea inscrisa pe cupiurile ce formeaza inscrisurile emise de statValoarea nominala inscrisa pe hartia de valoare arata suma pe care statul o va rambursa detinatorului la termenul specificat in contractul de imprumut.- valoarea reala a inscrisului se stabileste in functie de cererea si oferta de capital de pe piata, la un “curs” cu care se coteaza inscrisul la bursa. Valoarea reala poate fi mai mica, egala sau mai mare decat valoarea nominala, cursul fiind sub pari, al-pari sau supra pari.In general, lansarea unui imprumut de stat se face sub valoarea nominala.- termenul de rambursare (scurt, mediu sau lung) sau fara termen de rambursare.- forma sub care se contracteaza imprumutul de stat:- prin creante in cont, respectiv prin inregistrarea in evidentele datoriei publice fara sa se elibereze inscrisuri; metoda se practica cand imprumutul este obtinut de la un numar limitat de creditori.

134

Page 135: Finante Publice 1

Creantele in cont nu necesita cheltuieli pentru confectionarea sau depozitarea inscrisurilor, dar nu pot fi negociate la bursa (inafara bursei se indeplinesc anumite formalitati pentru negocierea creantelor in cont).- prin emisiune de inscrisuri, cand statul se imprumuta de la un numar mare de creditori. Inscrisurile poarta denumiri diferite, in functie de caracteristicile pe care le prezinta:a) pentru imprumuturile de stat pe termen scurt se emit bonuri de tezaur, polite de tezaur, certificate de datorie, certificate (bonuri)de impozite etc.Politele de tezaur sunt inscrisuri pe termen scurt supuse dreptului cambial, potrivit caruia pot fi scontate la banci, executate silit etc.Bonurile de tezaur pot fi lombardate (puse ca gaj) sau vandute si cumparate la licitatie la cursuri variabile.Lombardarea este modalitatea practicata de persoanele fizice si juridice care si-au pastrat disponibilitatile banesti in hartii de valoare. Pentru intrarea in posesia banilor imprumutati inainte de termenul de rambursare, bancile percep, in acest caz, o taxa mai mare decat taxa de scont.Lombard este imprumutul sau avansul de bani care are ca garantie efecte publice sau obiecte de valoare depuse in gaj, pentru care banca percepe o dobanda numita taxa de lombard.In general, hartiile de valoare care se constituie ca garantie se estimeaza la cursuri mai reduse pentru a pune banca la adapost de eventualele fluctuatiiale cursurilor de piata. Certificatele (bonurile) de impozite sunt inscrisuri nepurtatoare de dobanda, pe care statul le da creditorilor sai pentru plata unor furnituri sau alte angajamente. Detinatorii acestora le pot folosi pentru plata impozitelor.b) pentru imprumuturile pe termen mediu si lung statul emite inscrisuri sub denumirea de obligatiuni sau titluri de renta.c) pentru imprumuturile fara termen de rambursare, statul emite titluri de renta perpetua.- costul pe care statul il plateste pentru imprumut creditorilor sai este sub forma de dobanda si/sau castiguri sau alte avantaje.

La imprumutul de stat cu dobanda, inscrisurile au un numar de cupoane, care se detaseaza periodic si potrivit carora se primeste dobanda.

28.Cum se calculeaza rata dobanziiRãspuns

Rata dobanzii la imprumutul de stat (rata de emisiune) este determinata de cererea si oferta de capital de pe piata, de rata dobanzii practicata la credit de catre bancile comerciale si, implicit, de situatia economica si procesele inflationiste caracteristice perioadei considerate. Limita minima a ratei dobanzii este zero si cea maxima este egala cu rata medie a profitului.

Pentru a proteja pe creditor pe termen lung, statul acorda dobanda mai mare la imprumuturile cu termen de rambursare mai indepartat.

135

Page 136: Finante Publice 1

Rata de emisiune a dobanzii se refera la valoarea nominala a inscrisurilor emise (rata nominala).dr = {(100+dn)/D}*100 - 100unde:dr = rata reala a dobanzii dn = rata nominala a dobanzii D = indicatorul preturilor de consum (sau rata inflatiei + 100) sau deflatorul PIB (indicele de pret aferent PIB) in tara creditorului.EXEMPLUDobanda nominala a unui imprumut este de 15 % pe an, in conditii de rata a inflatiei de 10% anual.

dr = ((100+15)/(100+10))*100 - 100 = 4,55%In cazul imprumuturilor externe, daca pretul produselor exportate de tara imprumutatoare scade, dobanda reala va fi mai mare decat cea nominala. Cand preturile de export cresc, dobanda reala scade, ceea ce este avantajos pentru tara care a imprumutat.

dr = {(100+dn)/indicele de pret al produselor exportate de tara debitoare}*100 - 100EXEMPLUO tara a contractat un imprumut cu o dobanda nominala de 20%, iar preturile produselor sale exportate au inregistrat o scadere cu 5% fata de anul anterior, rata reala a dobanzii dr a fost:

dr = {(100+20)/(100-5)}*100-100 = 26,32%La o crestere a acestor preturi cu 5%, rata reala a dobanzii este:

dr = {(100+20)/(100+5)*100-100 = 14,29%

29.Metode de atragere a creditorilorRãspuns

In afara dobanzii, exista metode si tehnici specifice, ca:- posibilitatea pe care o acorda Statul ca debitorii sa participe la trageri la sorti, prin care castigatorii obtin sume mult mai mari decat dobanzile pe care efectul de stat le-ar aduce.- lansarea emisiunii efectului public sub-pari. Prima de rambursare este diferenta dintre cursul de emisiune sub-pari si cel de rambursare al-pari (sau lansarea emisiunii la curs al-pari si rambursarea la supra-pari).EXEMPLUUn imprumut de stat a lansat obligatiuni cu valoare nominala de 80.000 de unitati monetare. Emisiunea s-a realizat sub-pari, la 80% din valoarea nominala, iar plasarea pe piata se realizeaza al-pari.80000*(100-80)% = 16000 u.m.Rezulta pentru fiecare obligatiune o prima de rambursare de 16.000 u.m. Daca lansarea a fost realizata al-pari si obligatiunile pot plasate pe piata supra-pari cu un curs 110%, rezulta o prima de rambursare:80000*(110-100)% = 8000 u.m.-scutirea de impozite si taxe a veniturilor care provin din imprumuturi si/sau tranzactii la bursa a efectelor publice;- acceptarea de catre stat de efecte publice, inainte de termenul de rambursare a cestora, in contul impozitelor datorate;

136

Page 137: Finante Publice 1

- daca detinatorul efectelor publice este declarat falit, efectele publice nu pot fi supuse executarii silite (privilegiu juridic adoptat numai de unele tari);- in vederea protejarii creditorilor sai de riscul inflatiei, statul poate utiliza doua metode:

a) rata dobanzii purtata de efectele publice sa fie suficient de ridicata, incat sa acopere anticipatiile inflationiste pe perioada de rambursare.Dezavantajul consta in faptul ca o apreciere nerealista fie defavorizeza pe creditori, cand inflatia reala o depaseste pe cea previzionata, fie pe Stat, daca inflatia reala este mai mica decat cea anticipata si costul imprumutului devine nejustificat de mare.

b) sa acorde garantie juridica impotriva acestei deprecieri:-- prin exprimarea imprumutului intr-o valuta mai stabila. Metoda se practica in special in cazul imprumuturilor externe si se exprima fie in dolari SUA, fie in DST sau ECU, pentru ca si valutele forte au suferit erodari insemnate in ultimii ani.

-- legarea monedei in care s-a facut imprumutul de continutul sau in aur. Metoda nu se mai aplica de cand s-a renuntat la convertibilitatea in aur a monedelor nationale.

-- indexarea imprumutului in functie de variatia indicelui preturilor bunurilor de consum sau a unor produse considerate de importanta maxima pentru acea tara.

30.Conceptul de datorie externa.Rãspuns

Potrivit metodologiei FMI, datoria externa este datoria avand o scadenta initiala sau prelungita mai mare de un an, datorata nerezidentilor si rambursabila in devize straine, in bunuri sau in servicii.

31.Formele datoriei externe(a) Datoria externa bruta in sens larg este datoria rezidentilor publici si privati ai unei tari - persoane fizice si juridice - catre strainatate la un moment dat.Intr-o economie de piata, acest indicator se dimensioneaza cu greutate daca exista un sector privat puternic dezvoltat, in care statul nu esre implicat in relatiile cu strainatatea nici ca garant.(b) Datoria externa bruta in sens restrans prezinta o serie de exceptii fata de cea in sens larg, deoarece nu cuprinde:- creditele pe termen scurt (sub un an), pentru ca acestea sunt operatiuni financiare curente pentru desfasurarea activitatii;- investitiile straine directe, care nu au termene de rambursare si nici de lichidare;- ajutoarele cu caracter nerambursabil;- imprumuturile externe cu perioada de gratie mai mare de 10 - 15 ani;- imprumuturile acordate de unii creditori externi sucursalelor, filialelor sau reprezentantelor lor rezidente in tara, in conditii mai avantajoase decat piata;

137

Page 138: Finante Publice 1

- creditele contractate de persoanele fizice sau juridice rezidente, negarantate de autoritatile competente.(c) Datoria externa in interpretarea Bancii Mondiale si a celorlalte organizatii internationale cuprinde:- sumele datorate unor creditori publici sau privati de rezidentii publici, in valuta straina, bunuri si servicii datorate, cu un termen de rambursare mai mare de un an;- sumele datorate de persoane private si garantate de o autoritate publica.Indicatorul nu cuprinde:* datoria persoanelor private negarantata de autoritatile statului;* datoria din tranzactiile cu FMI;* datoria ce poate fi achitata in moneda tarii;* imprumuturile carora nu li s-a stabilit termenul de rambursare.(d) Datoria externa neta reprezinta diferenta dintre:- activele publice si private ale rezidentilor unei tari in strainatate (disponibilitati valutare, imprumuturi acordate, investitii directe, titluri, alte creante si valori);- activele detinute de rezidentii straini in tara considerata (imprumuturi de la guverne, agentii guvernamentale si alte entitati publice, credite primite de la banci private, organisme financiare si alti creditori, investitii de capital, titluri, disponibilitati valutare si alte valori apartinand unor persoane publice si private starine).

32. Indicatori, care exprima gradul de indatorare a tarii fata de starini:- marimea absoluta a datoriei externe. Se determina prin transformarea valutelor in care au fost exprimate imprumuturile in moneda nationala sau intr-o moneda de larga circulatie internationala (dolarul SUA);- datoria externa medie per locuitor;- raportul dintre datoria externa si PIB;- raportul dintre serviciul datoriei externe si PIB, care arata cat din valoarea nou creata in economie este afectata acoperirii datoriei publice externe;- raportul dintre serviciul datoriei publice externe si incasarile din exportul de marfuri si servicii, care exprima exportul valutar pe care il implica datoria publica externa. Cu cat acest efort valutar va fi mai mic, cu atat vor fi mai mari resursele valutare ce vor putea fi afectate pentru importurile necesare procesului productiv.

33. Imprumuturile sau creditele externe se grupeaza dupa mai multe criterii:Rãspuns

(1) dupa destinatie:- credite pentru marfuri, ce se acorda pentru cumpararea de marfuri;- credite financiare, se acorda de catre organisme financiare internationale, autoritati publice si persoane juridice si fizice straine, in valuta convertibila.

(2) in functie de durata pentru care se acorda:- credite pe termen scurt (1 - 2 ani);

138

Page 139: Finante Publice 1

- credite pe termen mediu (3 - 5 ani);- credite pe termen lung (peste 5 ani).Prin contractul de imprumut, se stabilesc trei perioade distincte:a) perioada de utilizare a creditului;b) perioada de gratie, in cursul careia nu se fac plati pentru rambursarea creditului;c) perioada de rambursare propriu-zisa a creditului.Suma imprumutata se poate acorda intr-o singura transa (si se ramburseaza la fel) sau esalonat si se ramburseaza tot esalonat.Rambursarea creditelor se poate realiza:- in cote egale;- in cote inegale, care pot sa creasca sau sa scada progresiv;- intr-o singura transa, la scadenta.La acordarea unui credit, imprumutatorul poate sa pretinda garantie:- materiala (marfuri;documente de dispozitie asupra marfurilor: conosamente, warante etc.; actiuni si obligatiuni; depozite ale unor firme sau institutii guvernamentale; bunuri imobiliare; venituri ale statului: taxe vamale, accize, venituri ale domeniului public s.a.; rezervele de aur si devize ale statului etc.- morala, respectiv imprumutul unei tari sa fie garantat de doua sau mai multe state sau de organisme internationale.

(3) din punct de vedere al creditorului, creditele externe pot fi acordate de:a) intreprinderi furnizoare (credite comerciale sau de firma);b) banci si alte institutii financiare (credite bancare);In cazurile a) si b) se acorda credite pe baze bilaterale.c) guverne (credite guvernamentale). Se acorda asistenta publica bilaterala, sub forma ajutoarelor in bani si natura, asistenta tehnica si militara, imprumuturi in conditii privilegiate.d) rentieri si alte persoane fizice.e) organisme financiare internationale (credite financiare). Este acordata asistenta publica pe baze multilaterale.

Principalele organisme internationale care acorda asistenta publica multilaterala sunt:A). - BIRD ( Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare) - ADI (Asociatia pentru Dezvoltare Internationala), infiintata in anul 1960 pentru acordarea de credite pe termen lung tarilor slab dezvoltate, in conditii preferentiale; - CFI ( Corporatia Financiara Internationala), infiintata in 1956, in scopul de a acorda sprijin intreprinderilor private in tarile in curs de dezvoltare.ADI si CFI fac parte din sistemul Bancii Mondiale.B) organisme financiare regionale: Banca Europeana de Reconstructie si Dezvoltare (BERD), Banca Interamericana de dezvoltare, Banca de dezvoltare a Caraibelor etc.C) organismele financiare ale Comunitatii Economice Europene (CEE): Fondul European de Dezvoltare, Banca Europeana de Investitii (BEI).

(4) din punct de vedere al beneficiarului de credite externe, debitorii pot fi:- guvernul;

139

Page 140: Finante Publice 1

- unitati administrativ-teritoriale;- intreprideri sau institutii publice;- banci;- intreprinderi private.Imprumuturile acordate pe baze bilaterale de tarile dezvoltate pot fi conditionate de:- realizarea unor proiecte de investitii intr-un anumit domeniu;- achizitionarea de instalatii, utilaje etc. pentru un obiectiv de investitii care nu este considerat prioritar de catre debitor;- aspecte de natura politica, privind actiunile si initiativele debitorilor pe

plan international, respectarea drepturilor omului, instaurarea democratiei etc.

34.Factorii de influenta si gestiunea datoriei externe.Rãspuns

Factorii care actioneaza in procesul crearii si extinderii datoriei externe sunt atat de natura interna, cat si externa. Dintre factorii interni, cel mai important este dezechilibrul dintre resursele interne si consumul intern - productiv si neproductiv - amplificat, in numeroase tari, de o politica economica gresita, care a realizat imprumuturi mai ales pentru satisfacerea consumului neproductiv sau pentru investitii neprofitabile. Acest dezechilibru se reflecta in neacoperirea de catre veniturile globale a cheltuielilor globale, publice si private.Dintre factorii externi, cu un impact important asupra dimensionarii datoriei externe, se pot enumera:- modificarile conjuncturale in politica economica a tarilor straine. Un exemplu semnificativ il reprezinta criza petrolului din anii ‘70;- nivelul real al dobanzilor percepute la creditele externe, in special cele acordate pentru creditele renegociate fiind foarte mare (renegocierea se realizeaza in cazul imposibilitatii de plata a obligatiilor ce decurg dintr-un credit extern la termenul stabilit prin contract);- politica economica dusa de tarile dezvoltate de expansiune a plasamentelor profitabile, care a atras investitiile straine, fondurile oferite pe piata de capital externa devenind mai rare, pentru tarile in curs de dezvoltare creditele scumpindu-se.Pentru rezolvarea situatiilor de criza a datoriei externe s-au aplicat diverse metode si tehnici de catre organismele internationale, in primul rand FMI si Banca Mondiala, impreuna cu bancile creditoare, vizand:- reesalonarea (ca masura exceptionala) a platilor scadente - in cadrul negocierilor Clubului de la Paris - pentru imprumuturile contractate sau garantate de autoritatile statului pe termen scurt, cu conditia majorarii dobanzii. Cu acest prilej, tarile debitoare care au cerut reesalonarea au trebuit sa prezinte programe concrete pentru:

* imbunatatirea activitatii productive - inclusiv a exportului - si de investitii si redimensionarea consumului, in vederea redresarii balantei de plati;

* stimularea exporturilor si reducerea importurilor prin devalorizarea monedei nationale si limitarea expansiunii creditului

140

Page 141: Finante Publice 1

bancar, facandu-l disponibil numai pentru actiuni profitabile si pentru investitii productive.- acordarea de credite eficace directionate catre restructurarea

economiei, privatizare, spargerea structurilor monopoliste, instaurarea pietei concurentiale etc.

35.Continutul datoriei publice externeRãspuns

Conform metodologiei FMI, datoria publica externa cuprinde imprumuturile externe cu scadenta initiala sau prelungita mai mare de un an, contractate atat direct de stat ca debitor public - guvern, institutii si organisme publice - cat si de agenti economici si alte persoane juridice private, cand rambursarea este garantata de un organism public. Datoria publica externa nu cuprinde tranzactiile cu Fondul Monetar International (altele decat creditele contractate prin acorduri stand-by si , datoria rambursabila in moneda nationala, investitiile directe, datoria pe termen scurt, respectiv datoria a carei scadenta initiala este mai mica sau egala cu un an.Informatiile privind datoria publica sunt grupate pe categorii de creditori fata de care s-au contractat imprumuturi:a) creditori oficiali:- imprumuturi multilaterale;- imprumuturi bilaterale;b) creditori privati;- banci comerciale;- imprumuturi rezultate din tranzactiile cu hartii de valoare;- alti creditori.

Teme

1. Obiectivele pentru care sectorul public apelează la împrumut2. Definirea datoriei publice guvernamentale şi locale în Legea nr.313/2004

a datoriei publice3. Obligaţiuni de stat şi municipale4. caracteristicile împrumutului de stat5. Rolul împrumutului de stat pentru echilibrarea bugetară6. Elementele tehnice ale împrumutului de stat7. Operaţiuni derulate în cadrul împrumuturilor publice8. Rambursarea împrumuturilor publice 9. Conceptele de datorie externă şi datorie publică externă10.Clasificarea împrumuturilor externe11.Factorii care influenţează nivelul şi managementul datoriei externe12. Indicatori de analiză a datoriei externe

141

Page 142: Finante Publice 1

CAPITOLUL VI

PROCESUL BUGETAR LA NIVEL CENTRAL ŞI LOCAL

6.1. Structura sistemului de bugete publ ice

Prin bugetul public se proiectează şi se desfaşoară activitatea privind finanţele publice. Pregătit de către Guvern şi adoptat de către Parlament, bugetul reprezintă actul cel mai important din viaţa publică, deoarece el este expresia financiară a programului de acţiune a statului pe perioada de un an. El poate fi abordat sub patru aspecte esenţiale, respectiv din punct de vedere juridic, tehnic, economic şi politic.

Din punct de vedere juridic

Din punct de vedere juridic, el reclamă studierea diverselor reguli (norme) referitoare la conţinutul său, la prezentarea sa, la adoptarea sa de către Parlament, la execuţia şi la controlul execuţiei sale. Aceste norme sunt destinate organizării unei gestiuni contabile clare a finanţelor publice şi precizării autorităţii Guvernului şi Parlamentului în domeniul bugetar.

Din punct de vedere tehnic

Din punct de vedere tehnic, interesează îndeosebi procesele de pregătire şi elaborare a bugetului, precum şi metodele de previziune şi evaluare a diverselor categorii de venituri şi cheltuieli cuprinse în buget.

Din punct de vedere economic

Din punct de vedere economic, se remarcă faptul că fondurile care trec prin contul bugetar reprezintă o pondere semnificativă din produsul intern brut şi că prin impozitele prelevate şi cheltuielile efectuate statul dispune de instrumente privilegiate de intervenţie în viaţa economică şi socială. Abordarea economică a conceptului de buget subliniază corelaţiile macroeconomice şi, în special, legătura cu nivelul şi evoluţia produsului intern brut. În teoria economică modernă bugetul este adesea considerat ca o variabilă esenţială în determinarea nivelului produsului intern brut şi nivelului ocupării. Interpretările referitoare la capacităţile de reglare ale politicilor bugetare sunt

142

Page 143: Finante Publice 1

foarte diferenţiate, adesea contradictorii.

Din punct de vedere politic

Din punct de vedere politic, bugetul este considerat ca expresie a opţiunilor Guvernului în ansamblul domeniilor care relevă competenţele sale (politica economică, socială, educativă, culturală, militară etc). Aceste opţiuni sunt revelate prin evoluţia şi repartiţia veniturilor şi cheltuielilor şi sunt determinate de factori multipli, legaţi de doctrinele partidelor politice, de atitudinea opoziţiei, de forţa revendicativă a diverselor grupuri de presiune, de ponderea constrângerilor economice şi politice internaţionale, de influenţa trecutului, de fenomenele inerţiale.

În economia modernă, bugetul este un plan financiar la nivel macro-economic. Bugetul este un instrument de previziune atât pe termen scurt, ca urmare a dimensionării veniturilor şi cheltuielilor publice la nivelul unui an, cât şi pe termen mediu prin elaborarea bugetelor - program, mai ales pentru cheltuielile publice de investiţii. În ţările cu economie de piaţă dezvoltată, sfera de cuprindere a noţiunii de buget a fost extinsă. Astfel, în afară de bugetul de stat în forma sa clasică, se propune întocmirea unui instrument mai cuprinzător denumit „buget al economiei naţionale" (în Franţa) sau „buget economic"28 (în Marea Britanie şi S.U.A.). Acesta reprezintă un document estimativ care reflectă toate resursele societăţii (naţiunii) şi destinaţia lor, cuprinzând informaţii previzionale în legătură cu producţia, repartiţia, consumul produsului intern brut, precum şi cu privire la formarea şi utilizarea resurselor bugetului de stat. „Bugetul economiei naţionale" sau „bugetul economic" sunt instrumete cu ajutorul cărora Guvernul se informează asupra situaţiei economico-financiare a ţării. Aceste instrumente nu au caracter de lege, ele nu se substituie bugetului de stat.

Sistemul unitar de bugete în România

La nivelul unui stat se elaborează mai multe categorii de bugete corelate care alcătuiesc un sistem, denumit sistemul bugetar.

Sistemul bugetar diferă de la un stat la altul în funcţie de structura organizatorică a acestuia. Din punct de vedere al structurii organizatorice, statele pot fi de tip unitar (Franţa, Belgia, Marea Britanie, Italia etc.) şi de tip federal (SUA, Canada, Elveţia, Australia, Germania etc.).

Statele de tip unitar sunt organizate în unităţi administrativ-teritoriale, la nivelul cărora funcţionează organe ale administraţiei publice centrale şi locale. 28 Manolescu, Gheorghe – “Buget – abordare economica si financiara”, Editura Economica, Bucuresti, 1997

143

Page 144: Finante Publice 1

Structura sistemului bugetar în statele de tip unitar cuprinde un buget al administraţiei publice centrale şi bugetele locale, care corespund unităţilor administrativ-teritoriale (comuna, oraşul, judeţul – în România).

Statele de tip federal au o structură organizatorică care include: federaţia, statele (provincii, landuri, cantoane) membre ale federaţiei şi unităţile administrativ-teritoriale proprii fiecărui stat membru al federaţiei, administrate autonom. În cazul statelor federale, structura sistemului bugetar cuprinde: bugetul federaţiei, bugetele statelor, provinciilor sau regiunilor membre ale federaţiei şi bugetele locale.

În România, sistemul bugetar este structurat, ca în orice alt stat cu caracter unitar, în funcţie de împărţirea administrativ-teritorială, de nevoile de resurse la nivelul societăţii şi posibilităţile de acoperire a acestor nevoi care se reflectă în bugetul general consolidat. În conformitate cu cadrul legislativ în vigoare, fiecare unitate administrativ-teritorială (comună, oraş, municipiu, sector al municipiului Bucureşti, judeţ) întocmeşte în condiţii de autonomie, bugetul propriu aprobat de consiliul local sau judeţean, după caz.

Autonomia locală, potrivit legii finanţelor publice locale, este numai administrativă şi financiară, fiind exercitată pe baza şi în limitele prevăzute de lege.

Legea privind finanţele publice29, precizează faptul că gestionarea resurselor financiare publice se realizează printr-un sistem unitar de bugete care cuprinde: „bugetul de stat; bugetul asigurărilor sociale de stat; bugetele fondurilor speciale; bugetul trezoreriei statului; bugetele altor instituţii publice cu caracter autonom; bugetele instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale, după caz; bugetele instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii; bugetului fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate de stat şi ale căror rambursare, dobânzi şi alte costuri se asigură din fonduri publice; bugetele fondurilor externe nerambursabile şi bugetele locale”. Acest sistem unitar corelat de fonduri formează bugetul general consolidat, prin care se dimensionează şi se compară, la nivelul unui an veniturile şi cheltuielile statului şi ale celorlalte instituţii publice.

Bugetul de stat

Bugetul de stat este documentul elaborat şi administrat de Guvern şi aprobat de Parlament, prin lege, cuprinzând veniturile şi cheltuielile aprobate prin legea bugetară anuală. În bugetul de stat sunt reflectate resursele financiare mobilizate la dispoziţia statului, repartizate în principal pentru realizarea acţiunilor social-culturale, apărarea ţării, asigurarea ordinii

29 Legea privind finanţele publice, nr. 500/2002, publicată în M.O. nr. 597 din 13 august 2002, art. 2

144

Page 145: Finante Publice 1

publice, autoritatea publică, pentru finanţarea unor investiţii şi activităţi de interes strategic, asigurarea protecţiei şi refacerea mediului înconjurător, asigurarea măsurilor de protecţie socială a populaţiei şi realizarea programelor de cercetare.

Rolul bugetului de stat decurge din calitatea acestuia de instrument prin care se realizează alocarea şi redistribuirea resurselor şi care prezintă utilitate în procesul reglării activităţii economice şi sociale. Funcţia de alocare a bugetului reiese din natura statului, care în mod tradiţional îşi asumă sarcina finanţării serviciilor publice. Funcţia de redistribuire a bugetului statului este pusă în evidenţă tocmai de natura lui specifică, respectiv aceea de instrument ce reflectă relaţii de mobilizare a resurselor şi de repartizare a acestora pentru finanţarea unor activităţi şt acţiuni determinate expres. Rolul de reglare a vieţii economice decurge din importanţa bugetului de stat ca instrument cu putere de lege, prin care se reflectă politica economică promovată de Guvern. Prin orientările bugetului se poate acţiona asupra economiei stimulând sau frânând o anumită activitate. Autorităţile publice pot acţiona, în acest scop, prin intermediul cheltuielilor, veniturilor şi soldului bugetar.

Bugetul asigurărilor sociale de stat

Bugetul asigurărilor sociale de stat este documentul ce se întocmeşte distinct de bugetul de stat şi se aprobă de Parlament prin lege separată, fiind administrat şi gestionat de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale. Bugetul asigurărilor sociale de stat este planul financiar anual care reflectă constituirea, repartizarea şi utilizarea fondurilor băneşti necesare ocrotirii pensionarilor, salariaţilor şi membrilor de familie. Veniturile ce sunt cuprinse în acest buget nu pot fi utilizate pentru alte cheltuieli bugetare decât cele pentru care sunt repartizate prin prevederile bugetului respectiv.

Bugetul asigurărilor sociale de stat este format din bugetele pentru realizarea asigurărilor sociale de la nivelul direcţiilor de muncă şi protecţie socială judeţene şi direcţia generală a municipiului Bucureşti şi din bugetul asigurărilor sociale, elaborat de organele de resort din Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, care cuprinde veniturile şi cheltuielile cu caracter centralizat.

Bugetele celorlalte autorităţi autonome de asigurări

145

Page 146: Finante Publice 1

sociale se aprobă de organele de conducere proprii, cu avizul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale şi al Ministerului Finanţelor Publice.

Bugetele locale

Bugetele locale sunt bugetele unităţilor administrativ-teritoriale cu personalitate juridică şi sunt elaborate autonom, fapt ce stimulează iniţiativa locală în realizarea veniturilor şi satisfacerea cerinţelor sociale locale.

În România, teritoriul este organizat, sub aspect administrativ, în comune, oraşe şi judeţe, în care se exercită autonomia locală şi în care se organizează şi funcţionează autorităţi ale administraţiei publice locale. Comunele, oraşele şi judeţele sunt persoane juridice de drept public, au patrimoniu propriu şi capacitate juridică deplină. Delimitarea teritorială a comunelor, oraşelor şi judeţelor se stabileşte prin lege. În România, nu funcţionează regiunea, ca nivel organizatoric separat al administraţiei publice.

Fiecare comună, oraş, judeţ, respectiv municipiul Bucureşti şi sector al municipiului Bucureşti întocmeşte bugetul local care cuprinde veniturile şi cheltuielile publice locale reglementate prin lege. Unităţile administrativ-teritoriale îşi dimensionează cheltuielile în raport cu nevoile proprii, în corelare cu resursele pe care le pot mobiliza din impozite, taxe şi celelalte venituri stabilite de legea bugetară, efectuând controlul asupra modului de utilizare a fondurilor alocate. Rezultatele execuţiei bugetelor locale, reprezentând excedente, rămân la dispoziţia acestor unităţi sub forma fondurilor de tezaur şi a fondurilor de rezervă. Autonomia stimulează iniţiativa locală în realizarea veniturilor şi satisfacerea cerinţelor sociale locale.

Bugetele fondurilor speciale

Bugetele fondurilor speciale se întocmesc în vederea finanţării anumitor obiective şi acţiuni necesare în perioada considerată, pentru care se instituie prelevări obligaţorii pe baza unor legi speciale. Fondurile speciale, aprobate prin legi speciale, se constituie în afara bugetului de stat, iar bugetele acestora se aprobă ca anexe la Legea bugetului de stat. Veniturile şi cheltuielile fondurilor speciale au destinaţii clar precizate prin legi speciale.

146

Page 147: Finante Publice 1

Bugetul trezoreriei generale a statului

Bugetul trezoreriei generale a statului este documentul în care sunt înscrise veniturile şi cheltuielile trezoreriei privind activitatea desfăşurată de aceasta în scopul îndeplinirii funcţiilor sale.

Bugetele instituţiilor publice autonome

Bugetele instituţiilor publice autonome includ veniturile şi cheltuielile instituţiilor publice centrale, care nu sunt subordonate nici unei alte instituţii de drept public.

Bugetele instituţiilor publice finanţate integral sau parţial

Bugetele instituţiilor publice finanţate integral sau parţial de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale includ veniturile şi cheltuielile instituţiilor publice centrale, care nu sunt subordonate nici unei alte instituţii de drept public şi care primesc subvenţii de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale în completarea fondurilor proprii.

Bugetul instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii

Bugetul instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii reprezintă docutmentul în care sunt prevăzute şi aprobate anual veniturile şi cheltuielile instituţiilor publice centrale, care nu sunt subordonate nici unei alte instituţii de drept public. Veniturile proprii provin din chirii, organizarea de manifestări culturale şi sportive, concursuri artistice, publicaţii, prestaţii editoriale, studii, proiecte, valorificări de produse din activităţi proprii sau anexe, prestări de servicii şi altele asemenea.

Bugetele fondurilor provenite din credite externe

Bugetele fondurilor provenite din credite externe reprezintă documentul în care sunt prevăzute şi aprobate veniturile provenind din credite externe sau garantate de stat şi a căror rambursare, dobânzi şi alte costuri se asigură din fonduri publice.

Bugetele fondurilor externe nerambursabile

Bugetele fondurilor externe nerambursabile reprezintă documentul în care sunt prevăzute şi aprobate veniturile provenind din credite externe sau garantate de stat care nu trebuie rambursate.

Bugetul de stat se prezintă ca un act de previziune administrativă şi, în acelaşi timp, este un tablou comparativ al veniturilor şi cheltuielilor publice aferente perioadei la care se referă. Astfel, bugetul trebuie să reflecte cât mai real posibil resursele ce pot fi mobilizate şi destinaţia acestora, să permită

147

Page 148: Finante Publice 1

compararea la finele exerciţiului bugetar a veniturilor încasate şi a cheltuielilor efectuate şi să ofere posibiltatea analizarii veniturilor pe surse de provenienţă şi a cheltuielilor pe destinaţii. Principiile bugetare ce corespund acestor cerinţe sunt pricipiile clasice, formulate încă din secolul al XlX-lea: unitatea, universalitatea, anualitatea şi specializarea bugetară. Modul de aplicare în practică a acestor principii bugetare diferă de la ţară la alta şi de la o perioadă la alta în cadrul aceluiaşi stat.

6.2. Principi i bugetare

Principiile bugetare în statele cu economie de piata definesc: modul de reflectare a veniturilor şi cheltuielilor publice în bugetul de stat, adică sfera de cuprindere a acestuia; durata de timp pentru care Parlamentul autorizează Guvernul să realizeze exerciţiul bugetar; relaţia care trebuie să existe între veniturile şi cheltuielile bugetare; informarea opiniei publice despre sursele veniturilor şi destinatia acestora.

Bugetul public trebuie sa reflecte in mod real veniturile statului posibil de realizat si cheltuielile aferente perioadei la care se refera (an bugetar, an fiscal). El este construit tinand seama de unele principii, care difera de la o tara la alta, in functie de gradul de dezvoltare a economiei si de implicarea statului in viata economico-sociala, de stadiul de democratizare, de traditiile sociale si culturale etc.

In terminologia de specialitate a teoriei financiare, ca şi în practica financiara a statelor, sunt întâlnite următoarele principii ale procedurii bugetare30:

- principiul universalitãţii;

- principiul publicitãţii

- principiul unitãţii

- principiul anualitãţii

- principiul specializãrii bugetare

- principiul unitãţii monetare

- principiul echilibrului bugetar

Principiul universalităţii, care cuprinde doua coordonate:

- Veniturile şi cheltuielile se includ în buget în totalitate, în sume brute.

- Veniturile bugetare nu pot fi afectate direct unei cheltuieli bugetare anume, cu excepţia donaţiilor şi sponsorizărilor, care au stabilite destinaţii distincte.

Potrivit principiului că veniturile şi cheltuielile publice trebuie să figureze în buget cu sumele lor brute, totale, fără omisiuni şi fără compensări reciproce. Respectarea

30 În conformitate cu principiile enunţate în Legea finanţelor publice, nr.2002/2002 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.45/2003 privind finanţele publice locale, aprobată prin Legea nr.108/2004.

148

Page 149: Finante Publice 1

principiului universalitatii permite cunoaşterea şi controlul sumelor exacte a veniturilor şi cheltuielilor publice. Bugetul întocmit cu respectarea principiului universalităţii poartă denumirea de buget brut şi presupune ca veniturile să fie înscrise în buget cu produsul lor brut, iar cheltuielile cu cifra lor totală, iar nu cu soldul dintre acestea. Scopul urmărit de acest principiu este de a facilita controlul financiar, interzicând compensarea între cheltuieli şi venituri proprii.

In practică, acest principiu nu este respectat în totalitate şi se trece astfel la bugetul net, care cuprinde numai rezultatul final al acţiunilor producatoare de venit şi al celor generatoare de cheltuieli, ca apoi să se ajunga la bugetul mixt, în care la unele poziţii figurează cifre totale, iar la altele numai soldul dintre venituri şi cheltuieli.

În ceea ce priveşte neafectarea veniturilor bugetare, atunci când sunt colectate în sistemul bugetar public, unor anumite destinaţii, principiul stipulează că veniturile publice încasate trebuie să se depersonalizeze pentru a servi la acoperirea cheltuielilor bugetare, privite în ansamblul lor. Altfel spus, nu se admite ca un anumit venit bugetar să fie afectat pentru finanţarea unor anumite cheltuieli. Aceasta, deoarece nu există un raport corespunzător între randamentul unui venit şi necesarul de fonduri pentru finanţarea unei cheltuieli publice. Astfel, dacă încasările din venitul cu o afectare specială ar depăşi suma necesară pentru finanţarea acţiunii respective, s-ar obţine un excedent care ar incita la risipa fondurilor disponibile. In situaţia inversă, dimpotrivă, acţiunea respectiva nu s-ar putea realiza în bună masură, din cauza insuficienţei fondurilor afectate.

Principiul neafectării veniturilor nu se aplică cu strictete în practica financiară, abaterile de la principiul unitatii bugetare constituind tot atâtea forme de derogare de la principiul neafectării veniturilor. De pildă, atunci când se instituie un nou impozit sau se majoreaza cuantumul unuia existent, guvernul, pentru a atenua starea de nemulţumire a contribuabililor, indica şi scopul în care vor fi utlizate încasarile provenite din impozitul respectiv. Mai mult, în unele ţări, legea admite afectarea unor venituri chiar în cadrul bugetului ordinar.

In România, existenţa unor fonduri cu destinaţie specială reflectă o încălcare a acestui principiu şi prezintă anumite dezavantaje din punctul de vedere al bunei gestionări a fondurilor publice. Legea finanţelor publice interzice constituirea de fonduri publice în afara bugetului de stat. Pentru soluţionarea problemelor legate de desfiinţarea veniturilor şi cheltuielilor cu destinaţie specială

149

Page 150: Finante Publice 1

incluse în bugetul de stat, Guvernul are sarcina ca, în decurs de trei ani, să prezinte Parlamentului propuneri de modificare a actelor normative respective.

Cu privire la principiul universalităţii, Legea finanţelor publice nr. 500/2002 precizează31 că veniturile şi cheltuielile se includ în buget în totalitate, în sume brute. Intrucât nu toate veniturile şi cheltuielile se justifică a fi înscrise în buget în sume brute (globale), era util ca textul legii să fie completat cu cuvintele: "cu excepţiile prevăzute de lege". Printre veniturile şi cheltuielile ce se pot înscrie în buget numai cu soldul, se numără: veniturile de la între-prinderile publice sau subvenţiile către acestea; vărsămintele către bugetul de stat sau subvenţiile primite de la acesta, în relaţiile dintre bugetele locale şi bugetul general al statului; subvenţiile primite în completare de unele instituţii din sfera nematerială (institute de cercetare ştiinţifică, universităţi, şcoli, spitale etc.) ce realizează unele venituri pe care le reţin în vederea acoperirii unei părţi din cheltuielile lor. De la principiul universalitatii bugetului constituie exceptii şi resursele provenind din donatii, fondurile de sprijin şi reconstituirea creditelor bugetare.Bugetul de stat, elaborat sub forma unui buget brut, permite analiza corelatiilor existente intre diferitele categorii de venituri si cheltuielile corespunzatoare acestora.

In practica, acest principiu se aplica numai partial, deoarece veniturile si cheltuielile unor institutii publice sunt inscrise in bugetul de stat cu toate veniturile si cheltuielile lor, in timp ce altele numai cu soldul dintre acestea, ca de exemplu:

* veniturile de la intreprinderile publice sau subventiile catre acestea;* varsamintele de la bugetul de stat sau subventiile primite de la bugetul de stat catre bugetele locale;* subventiile primite in completarea veniturilor proprii pentru acoperirea cheltuielilor de unele institutii din sfera nemateriala (cercetare, invatamant, sanatate).In perioada actuală, bugetul de stat are caracterul

unui buget mixt. In contextul respectării principiului autonomiei financiare, orice venituri extrabugetare sunt lăsate la dispoziţia entităţii care le obţine, pentru a le folosi direct în conformitate cu nevoile proprii. Dacă veniturile proprii sunt suficient de mari, finanţarea de la buget se realizează „per sold", sub forma unei subvenţii de completare până la nivelul cheltuielilor proprii, în cazul unor venituri proprii de dimensiuni modeste sau cu

31 Legea privind finanţele publice, nr. 500/2002, publicată în M.O. nr. 597 din 13 august 2002, art. 8

150

Page 151: Finante Publice 1

caracter întâmplător, cheltuielile sunt acoperite de la buget, fără a fi influenţate de aceste venituri.

Principiul publicităţii, potrivit cãruia sistemul bugetar este deschis şi transparent, acestea realizându-se prin:

dezbaterea publică a proiectelor de buget, cu prilejul aprobării acestora;

dezbaterea publică a conturilor generale anuale de execuţie a bugetelor, cu prilejul aprobării acestora;

publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a actelor normative de aprobare a bugetelor şi conturilor anuale de execuţie a acestora;

mijloacele de informare în masă, pentru difuzarea informaţiilor asupra conţinutului bugetului, exceptând informaţiile şi documentele nepublicabile, prevăzute de lege.

Publicitatea bugetului este principiul potrivit căruia bugetul de stat este adus la cunoştinţa opiniei publice, în scopul informarii cu privire la resursele preconizate de Guvern şi la destinaţia dată banilor publici. Astfel cu prilejul dezbaterilor parlamentare, cifrele proiectului de buget sunt comentate nu numai în sălile de şedinte ale organelor legislative, ci şi în presă, la radio şi televiziune.

După adoptarea legii cu privire la bugetul de stat, aceasta este dată publicităţii, apărând atât în publicaţii oficiale (Monitor Oficial, Buletin etc.), cât şi în culegeri de acte normative. Asemanator se procedeaza şi cu contul general de incheiere a exercitiului bugetar, care este aprobat de Parlament şi dat publicităţii în forma oficială. Acesta reprezintă o formă de control din partea Parlamentului şi a opiniei publice a modului în care a fost executat bugetul de stat adoptat cu un an în urmă. Pentru ca opinia publică să se poată informa asupra situaţiei finanţelor publice, bugetul de stat ar trebui să fie întocmit într-o forma simplă, clară şi precisă, însă, practic, legea cu privire la bugetul de stat şi anexele sale este voluminoasă şi cuprinde dispoziţii redactate într-un limbaj de strictă specialitate, inaccesibil cetaţeanului de rând.

Publicarea informatiilor cu privire la bugetul de stat este o necesitate atât pe plan intern, cât şi pe plan extern, întrucât situaţia finanţelor publice, evoluţia puterii de cumpărare a monedei naţionale, alături de dinamica producţiei industriale şi de creşterea economică influenţează decisiv poziţia şi creditul de care se bucură un stat pe piaţa internaţională de ccapitaluri.

Principiul unităţii

- Veniturile şi cheltuielile bugetare se înscriu într-un singur document, pentru a se asigura utilizarea eficientă şi monitorizarea fondurilor publice.

151

Page 152: Finante Publice 1

- Toate veniturile reţinute şi utilizate în sistem extrabugetar, sub diverse forme şi denumiri, se introduc în bugetul de stat sau bugetele locale, după caz, urmând regulile şi principiile ce se aplică acestor bugete, cu excepţia bugetelor care prezintă ca sursa de finanţare şi venituri proprii, precum şi a celor pentru constituirea, potrivit legii, a fondurilor de stimulare a personalului.

- Veniturile şi cheltuielile Fondului special pentru dezvoltarea sistemului energetic şi ale Fondului special al drumurilor publice se introduc în bugetul de stat ca venituri şi cheltuieli cu destinaţie specială, urmând regulile şi principiile acestui buget.

Un buget unitar, sub aspect politic, facilitează controlul Parlamentar, dând posibilitatea organului legislativ să examineze politica financiară a guvernului aflat la putere şi să propună amendamente cu privire la cuantumul veniturilor şi cheltuielilor bugetare sau la oportunitatea, prioritatea ori necesitatea aprobării unor cheltuieli. Sub aspect financiar, unitatea bugetară constituie o regulă de ordine şi claritate, reflectând starea reala a situaţiei financiare a ţării, eliminând posibilitatea unor artificii de disimulare.

In timp a apărut necesitatea descentralizării administrării banilor publici la nivelul localităţilor, regiunilor (provinciilor) sau al altor entităţi publice, care cunoşteau mai bine necesităţile de satisfăcut. In condiţiile în care numărul tipurilor de bugete prevăzute de Legea privind finanţele publice şi Legea privind finanţele publice locale, care se întocmesc în prezent în ţara noastră, s-a marit, nu se mai poate vorbi de principiul unităţii bugetare în sens clasic, asigurat prin existenţa unui singur document care să reflecte veniturile şi cheltuielile publice. In contextul actual, caracterizat prin existenţa mai multor tipuri de bugete, principiul unităţii bugetare se asigură prin aceea că resursele şi cheltuielile bugetare sunt reglementate în mod unitar prin Legea privind finanţele publice, Legea privind finanţele publice locale şi prin legile bugetare anuale; ele îşi găsesc reflectarea în bugetul general consolidat, care este un document de fundamentare a echilibrului financiar public la nivel macroeconomic.

In practica, principiul se respecta partial, caci concomitent cu bugetul de stat sunt intocmite si alte bugete: bugetele autonome, bugetele extraordinare, bugetele anexe si conturile speciale ale trezoreriei.

bugetele autonome

Bugetele autonome sunt bugete elaborate de colectivitatile locale si intreprinderile publice cu personalitate juridica (din sfera administratiei si serviciilor publice cu caracter industrial si comercial). acestea dispun de autonomie bugetara (in sensul ca-si dirijeaza neingradit cheltuielile) dar, in general, nu si de autonomie financiara, pentru ca resursele lor proprii nu acopera , de regula, cheltuielile si este necesara subventionarea de la bugetul de stat.

152

Page 153: Finante Publice 1

bugetele extraordinare

Bugetele extraordinare se intocmesc cu ocazia unor cheltuieli publice exceptionale, in cazuri speciale de criza economica, calamitati naturale, razboi etc.

bugetele anexe

Bugetele anexe, care se elaboreaza distinct de bugetul de stat, se anexeaza la acesta, se discuta si se voteaza separat de catre Parlament.

Acestea se coreleaza cu bugetul de stat, soldul lor pozitiv fiind inscris la venitul bugetului de stat, iar cel negativ la cheltuieli.

conturile speciale de trezorerie

Conturile speciale de trezorerie cuprind incasarile si platile care nu au un caracter definitiv pentru bugetul de stat. De exemplu, sumele depuse ca garantie de functionarii publici care gestioneaza valori publice, avansurile rambursabile acordate de stat unor intreprinderi particulare si decontarea acestora etc.

In practica exista mai multe categorii de conturi speciale de trezorerie:- conturi cu afectatie speciala care evidentiaza cheltuieli

cu caracter definitiv, acoperite pe seama anumitor resurse (de exemplu, in Franta, fondul special de investitii rutiere, alimentat din taxa pentru produsele petroliere);

- conturi de comert, care evidentiaza operatiuni cu caracter industrial sau comercial - vanzari sau cumparari de marfuri - efectuate de unele intreprinderi publice (de exemplu incasari din vanzarea bunurilor executate in ateliere scolare etc.)

- conturi de operatii monetare, care inregistreaza beneficiile sau pierderile din operatiuni ocazionate de relatiile cu organismele internationale.

- conturile de avans, care evidentiaza avansul acordat de Ministerul Finantelor bugetelor locale pana la obtinerea de catre acestea a veniturilor proprii. Cand avansurile nu se pot rambursa, sunt transformate in subventii acordate de bugetelor locale si se inscriu ca atare in bugetul de stat.

Principiul tradiţional al unităţii bugetare, riguros respectat în trecut, a fost adaptat cerinţelor finanţelor publice moderne prin intermediul unor derogări ce facilitează operaţiunea de “debugetizare”. Debugetizarea presupune două accepţiuni: pe de o parte, trecerea de la finanţarea publică la cea privată, iar pe de altă parte, semnifică un proces de dezangajare a statului prin trecerea unor

153

Page 154: Finante Publice 1

cheltuieli publice din bugetul general spre bugetele anexe şi conturi speciale de trezorerie32.

Debugetizarea constă, aşadar, în scoaterea unor cheltuieli în afara bugetului general al statului şi acoperirea lor din surse alternative. Debugetizarea intervine pentru a facilita efectuarea unor cheltuieli publice pe seama unor resurse complementare în condiţiile în care veniturile ordinare sunt insuficiente. Operatiunea de debugetizare este folosita de Guvern şi pentru a evita controlul parlamentar, tocmai prin scoterea unor venituri şi cheltuieli publice in afara bugetului de stat.

Principiul anualităţii

- Veniturile şi cheltuielile bugetare sunt aprobate prin lege pe o perioadă de un an, care corespunde exerciţiului bugetar.

- Toate operaţiunile de încasări şi plăţi efectuate în cursul unui an bugetar în contul unui buget aparţin exerciţiului corespunzător de execuţie a bugetului respectiv.

Anualitatea bugetara este principiul bugetar potrivit căruia perioada de timp pentru care se întocmeste şi în care se executa bugetul de stat este de un an.

In practica statelor, anul bugetar poate coincide sau nu cu anul calendaristic. Inceputul anului bugetar în ţările în care acesta nu coincide cu anul calendaristic este determinat de factori de natură economică, de tradiţie, de regimul de lucru al Parlamentului. In ţări ca Austria, Belgia, Brazilia, Franţa, Germania, anul bugetar coincide cu anul calendaristic; în alte ţări ca Anglia, Danemarca, Japonia, anul bugetar se desfaşoara în intervalul 1 aprilie a.c. - 31 martie, anul următor; în Italia şi Suedia, anul bugetar este cuprins între 1 iulie - 30 iunie; în S.U.A., anul bugetar se desfaşoara de la 1 octombrie - 30 septembrie.

La întocmirea proiectului de buget, într-o ţara cu un pronunţat caracter agricol, este necesar a se cunoaşte perspectivele recoltei, deoarece resursele financiare ale statului în anul pentru care se întocmeşte bugetul depind în mare masură de veniturile realizate din agricultură în anul de baza. De asemenea, într-o ţara dezvoltată este necesar să se cunoască evoluţia producţiei industriale, conjunctura pe piaţa interna şi pe cea externa, evoluţia preţurilor şi a altor factori care influenţează nivelul veniturilor şi cresterea economică.

In practica financiară a statelor dezvoltate se cunosc abateri de la anualitatea bugetară. In Franţa, de pildă, se aplică formula “legilor program” pentru cheltuielile eşalonate

32 Văcărel, Iulian & colectiv – “Finanţe publice”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2000

154

Page 155: Finante Publice 1

pe o perioadă mai îndelungată de timp. Legea program nu are caracter obligaţoriu, ci numai valoarea unei declaraţii de intenţii.

România a cunoscut o experienţă interesantă cu privire la principiul anualităţii. Practica română a îmbrăţişat de la început principiul anualităţii impozitelor directe, fiind influenţată de practica franceză şi belgiană. In practica bugetară din ţara noastră, anul bugetar a început la diferite date. Astfel, până în anul 1880, anul bugetar coincidea cu anul calendaristic. Dupa anul 1880, anul bugetar a început la 1 aprilie. Din anul 1923, s-a trecut din nou la 1 ianuarie ca dată a începerii anului bugetar.

Legea privind finanţele publice precizează33 că veniturile şi cheltuielile bugetare sunt aprobate prin lege pe o perioadă de un an, care corespunde cu anul calendaristic şi cu exerciţiul bugetar, adică începe la 1 ianuarie şi se încheie la 31 decembrie. Legea validează principiul anualităţii şi în ceea ce priveşte perioada de timp în care se execută autorizaţia parlamentară. Prevederea potrivit căreia toate operaţiunile de încasări şi plăţi, efectuate în cursul unui an bugetar, în contul unui buget, aparţin exerciţiului corespunzător de execuţie a bugetului respectiv, demonstrează că, în executarea bugetului, legiuitorul a optat ferm pentru sistemul de gestiune. Veniturile şi cheltuielile aferente exerciţiului bugetar încheiat, realizate după 31 decembrie, se reflectă în execuţia bugetului aferent anului în care veniturile s-au încasat, iar cheltuielile s-au efectuat. Aşadar, nici o perioadă complementară, oricât de scurtă ar fi ea, nu se admite pentru decontarea veniturilor şi cheltuielilor aferente exerciţiului încheiat.

Acest principiu se refera la obligatia Guvernului de a intocmi si prezenta Parlamentului proiectul de buget anual, precum si la efectuarea prelevarilor veniturilor statului si realizarea cheltuielilor bugetare in perioada de timp de un an. In acest mod se poate exercita eficient controlul Parlamentar. Anul bugetar nu corespunde intotdeauna anului calendaristic (Anglia: 1 aprilie-31 martie, Italia: 1 iulie-30 iunie, SUA: 1 octombrie-30 septembrie etc.).

Executia prevederilor inscrise in buget, atat la cheltuieli, cat si al venituri, nu se incheie intotdeauna la data expirarii anului bugetar. In aceasta situatie, tarile au adoptat doua feluri de sisteme:- sistem de gestiune, care presupune inchiderea

automata a bugetului la data expirarii, veniturile si 33 Legea privind finanţele publice, nr. 500/2002, publicată în M.O. nr. 597 din 13 august 2002, art. 2 şi art. 11

155

Page 156: Finante Publice 1

cheltuielile angajate, dar neefectuate inscriindu-se in contul anului bugetar urmator. Sistemul prezinta dezavantajul ca nu permite cunoasterea exacta a realizarilor din anul bugetar ce s-a incheiat;

- - sistemul de exercitiu, care permite desfasurarea veniturilor si cheltuielilor aferente unui an bugetar pe o anumita perioada dupa ce acesta s-a incheiat (3-6 luni). Intervalul din momentul inceperii desfasurarii anului bugetar si momentul pina in care sunt luate in considerare operatiunile bugetare poarta denumirea de exercitiu bugetar (poate fi de 15-18 luni). Sistemul de exercitiu presupune ca toate veniturile si cheltuielile corespunzatoare anului respectiv sa fie reflectate in intregime in bugetul corespunzator acestui an. Dezavantajul acestui sistem consta in functionarea in paralel a operatiunilor apartinand de doua bugete, cel care s-a incheiat si cel care a inceput, nou, timp de 3-6 luni, dar acest procedeu are avantajul ca permite cunoasterea tuturor realizarilor aferente anului bugetar si, implicit, posibilitatea analizarii judicioase a acestora.

Principiul specializării bugetare

- principiul specializării bugetare, potrivit cãruia veniturile şi cheltuielile bugetare se înscriu şi se aprobă în buget pe surse de provenienţă şi, respectiv, pe categorii de cheltuieli, grupate după natura lor economică şi destinaţia acestora, potrivit clasificaţiei bugetare.

Specializarea bugetară este principiul bugetar potrivit căruia, veniturile bugetare trebuie să fie aprobate de către Parlament pe surse de provenienţă, iar cheltuielile bugetare pe categorii de destinaţii şi obiective. In scopul realizării acestei cerinţe şi pentru a se oferi Parlamentului o imagine cât mai clara asupra bugetului de stat, veniturile şi cheltuielile au fost grupate după o anumita schemă, luând astfel naştere clasificaţia bugetară. Veniturile şi cheltuielile care se înscriu în bugetul administratiei centrale de stat se grupează în: venituri şi cheltuieli ordinare şi extraordinare, cheltuieli curente şi de capital, cu specificitatea naturii veniturilor şi cheltuielilor şi detalierea acestora pe baza clasificaţiei bugetare.

Clasificaţia bugetară este un document tehnic, conceput şi realizat de Ministerul Finanţelor pe baze ştiinţifice, grupând veniturile şi cheltuielile într-o anumita ordine şi dupa anumite criterii, şi care arată: sursele veniturilor bugetare, repartiţia cheltuielilor bugetare, instituţiile publice prin care se realizează veniturile şi se efectuează cheltuielile prevăzute în buget. Clasificaţia bugetară trebuie să fie cât mai simplă şi cât mai clară,

156

Page 157: Finante Publice 1

pentru a putea fi înţeleasă şi de cei care nu au pregătire de specialitate.

Unele ţări (Franţa34) utilizează, pe lângă clasificaţia economică, şi o clasificaţie funcţională, în care cheltuielile sunt grupate după obiectivele urmărite de stat, bugetul funcţional având următoarea structură: funcţii economice (industrie, energie, transporturi, construcţii); funcţii sociale (educaţie, învaţământ, asistenţă socială); funcţii regaliene (poliţie, justiţie, apărare, relaţii externe); funcţii tutelare (locuinţe, urbanism, gospodărie comunală).

In România, clasificaţia bugetară tip, elaborată de Ministerul Finanţelor şi publicată în Monitorul Oficial, grupează veniturile şi cheltuielile într-o anumită ordine, pe titluri, capitole, subcapitole, articole şi paragrafe, dar şi aliniate, atunci când este necesară o şi mai mare detaliere.Potrivit acestui principiu, veniturile si cheltuielile bugetare au surse si destinatii precise atunci cand sunt aprobate de Parlament:

- veniturile sunt inscrise pe surse de provenienta;- cheltuielile sunt inscrise pe categorii de cheltuieli.Gruparea venituriler si cheltuielilor bugetare se

realizeaza pe baza clasificatiei bugetare.Clasificatia bugetara trebuie sa fie simpla, concisa si

clara si sa permita analizarea modului de repartizare a resurselor statului in scopuri de consum si scopuri de acumulare, cu evidentierea distincta a sumelor alocate pentru acoperirea datoriei publice si a dobanzilor aferente acesteia. Clasificatia se realizeaza pe diferite criterii cum sunt criteriul administrativ, cel economic si cel functional:

- criteriul administrativ, sau departamental, presupune gruparea veniturilor si cheltuielilor guvernamentale dupa institutiile care le produc sau le consuma. In cadrul acestora, sunt evidentiate veniturile si/sau cheltuielile dupa alte criterii.

De exemplu, al doilea criteriu de clasificare este cel economic: Total cheltuieli ale bugetului de stat

din care:- Ministerul Economiei şi Comerţului

- cheltuieli de personal- cheltuieli materiale- subventii- transferuri etc.- cheltuieli de capital.

34 Manolescu, Gheorghe – “Buget – abordare economica şi financiară”, Editura Economica, Bucuresti, 1997

157

Page 158: Finante Publice 1

- Ministerul....- criteriul economic, care pune in evidenta veniturile si cheltuielile ocazionate de operatiunile curente (cheltuieli de personal, cheltuieli materiale, subventii, transferuri etc.) si cele de capital, defalcate pe ordonatorii de credite, respectiv pe ministere coordonatoare de activitati;- criteriul functional presupune precizarea sectoarelor vietii economico-sociale care beneficiaza de alocari bugetare, fiind considerate de catre autoritati ca fiind de importanta nationala.De exemplu: Total cheltuieli.

din care:- cheltuieli social-culturale- cheltuieli cu ordinea publica - cheltuieli cu apararea nationala- actiuni economice- transferuri din bugetul de stat- dobanzi aferente datoriei publice- fond de rezerva etc.

Clasificatia economica si cea functionala prezinta avantajul ca permit analiza impactului pe care prelevarea si alocarea unor fonduri publice o are sau se previzioneaza ca o va avea asupra dezvoltarii activitatii unor sectoare ale vietii economico-sociale. Astfel, resursele si destinatiile fondurilor publice devin instrumente ale politicii bugetare si, implicit, economico-sociale, promovate de stat.

Principiul unităţii monetare

- principiul unităţii monetare, potrivit cãruia toate operaţiunile bugetare se exprimă în monedă naţională

Principiul echilibrului bugetar

Echilibrul bugetar presupune nu numai întocmirea unui buget ale cărui cheltuieli să fie acoperite integral din veniturile bugetare, ci şi respectarea acestui echilibru pe parcursul întregului exercitiu bugetar. Urmarea firească a politicii de militarizare a economiei nationale, a majorării cheltuielilor pentru funcţionarea aparatului de stat, a creşterii datoriei publice este înregistrarea unui dezechilibru bugetar sub forma deficitului bugetar. Pentru acoperirea deficitului bugetar se recurge, de regula, la venituri extraordinare care provin în principal din împrumuturi de stat.

Echilibrul bugetar, respectiv egalitatea dintre veniturile si cheltuielile publice, constituie o cerinta de baza la proiectarea bugetului public national. Daca in trecut acest echilibru constituia o cerinta majora, in prezent majoritatea statelor proiecteaza bugete dezechilibrate, incluzand in

158

Page 159: Finante Publice 1

proiect si sursele de acoperire a deficitului bugetar. Aceste surse sunt, cel mai adesea: veniturile extraordinare ale bugetului public national, care provin din imprumuturi de stat, interne sau externe si emisiunea de moneda fiduciara (moneda hartie).

Emisiunea de moneda fiduciara peste posibilitatea de sporire a output-ului economic are efecte negative asupra evolutiei preturilor de consum si de productie, amplificand oferta de bani pe piata, fara ca puterea de absorbtie a cestora sa creasca corespunzator. Totodata, puterea de cumparare scade si se amplifica rata inflatiei, ceea ce conduce la un dezechilibru la nivel macroeconomic.

Exista tari in care echilibrul bugetar este obligatoriu (de exemplu in Germania). Cand se produc dezechilibre, se alcatuieste un alt buget, dezechilibrat, diferit de bugetul initial.

Un alt procedeu de mentinere a echilibrului bugetar este scoaterea unor cheltuieli in afara acestuia si dirijarea lor catre institutii specializate. Procedeul se numeste debugetizare si reprezinta un alt mod de finantare a cheltuielilor publice. Un exemplu in acest sens il reprezinta Franta, unde se practica transferarea unor cheltuieli pentru investitii catre Casele de Economii.

Acoperirea cheltuielilor bugetare suplimentare se realizeaza prin diferite metode, cum sunt:

- sporirea cotelor de impozit sau introducerea de impozite noi; - emisiunea de moneda hartie;- imprumuturile contractate pe piata interna sau externa.In unele tari se intocmesc bugete plurianuale,

urmarindu-se echilibrarea cheltuielilor ce depasesc veniturile in perioadele de recesiune cu veniturile ce raman disponibile in perioadele de prosperitate. Tehnicile de echilibrare folosite sunt:

- crearea unor fonduri de rezerva din veniturile ramase disponibile;- crearea fondului de egalizare, constituit din excedente bugetare inregistrate in periodele favorabile ale exercitiului bugetar. Deficitul bugetar se va acoperi prin imprumuturi sau emisiune de hartie moneda; rambursare imprumuturilor se va realiza din fondul de rezerva creat;- amortizarea alternativa presupune colectarea de impozite suplimentare in perioda de avant economic, care sa fie utilizate pentru acoperirea deficitelor ce apar in perioadele de depresiune.Tehnicile expuse prezinta dezavantaje, deoarece

evolutia mediului economic face ca economiile nefructificate

159

Page 160: Finante Publice 1

sa se deprecieze si, in plus, promoveaza ridicarea sarcinii fiscale in perioadele de avant, ceea ce poate sa conduca la descurajarea cresterii economice.

In prezent, statele dezvoltate ale lumii soluţionează problema deficitului bugetar recurgând la împrumuturi sau emisiuni monetare, la bonuri de tezaur sau operaţiuni de stat sau la vânzări de aur din rezerve de stat. Noua lege privind finanţele publice nu proclamă respectarea principiului echilibrării bugetului de stat şi a celorlalte bugete care se aprobă de Parlament ca o obligaţie a autorităţilor publice abilitate nici la întocmire şi nici în execuţie, aşa cum făceau legile similare anterioare. In ciuda obligaţiilor expres prevăzute de lege cu privire la asigurarea echilibrului bugetar, bugetul general consolidat al României a înregistrat an de an dezechilibre începând din 1992 şi până în prezent. In aceste condiţii, nu este surprinzător faptul în Legea privind finanţele publice din 2002 nu mai apare prevederea privind obligaţia respectării principiului echilibrării bugetului.

Neînscrierea în această din urmă lege a principiului echilibrării bugetare, alături de celelalte principii, nu înseamnă că legiuitorul nu i-a acordat importanţa cuvenită, ci că acesta a apreciat în mod realist faptul că în condiţiile actuale sunt puţine şanse ca veniturile publice să acopere integral cheltuielile publice indispensabile. S-a lăsat în competenţa Parlamentului aprobarea anuală a veniturilor şi cheltuielilor bugetare, starea de echilibru sau dezechilibru a fiecărui buget care se aprobă prin lege, precum şi nivelul eventualului deficit şi sursele de finanţare a acestuia în fiecare an bugetar.

In execuţie, Guvernul, Ministerul Finanţelor Publice şi ordonatorii de credite sunt chemaţi să ia măsurile ce se impun pentru asigurarea şi chiar îmbunătăţirea echilibrului aprobat:

Referindu-se la rolul Guvernului, în lege35 se precizează că acesta asigură, între altele, exercitarea conducerii generale a activităţii executive în domeniul finanţelor publice, în care scop examinează periodic execuţia bugetară şi stabileşte măsuri pentru menţinerea sau îmbunătăţirea echilibrului bugetar, după caz.

Intre atribuţiile Ministerului Finanţelor Publice figurează şi aceea de a asigura monitorizarea execuţiei bugetare36, iar în cazul în care se constată abateri ale

35 Legea privind finanţele publice, nr. 500/2002, publicată în M.O. nr. 597 din 13 august 2002, art. 18

160

Page 161: Finante Publice 1

veniturilor şi cheltuielilor de la nivelurile autorizate, de a propune măsuri pentru reglementarea situaţiei. Din necesitatea de a menţine sau de a îmbunătăţi echilibrul bugetar, Ministerul Finanţelor Publice este autorizat să blocheze sau să reducă utilizarea unor credite bugetare constatate ca fără temei legal sau fără justificare în bugetele ordonatorilor de credite.

Pentru asigurarea unei execuţii bugetare prudente, ordonatorii principali de credite sunt împuterniciţi să repartizeze creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu şi pentru bugetele instituţiilor publice ierarhic inferioare, după reţinerea a 10% din prevederile aprobate acestora37. Sunt exceptate de la această reţinere cheltuielile de personal şi cele care decurg din obligaţii internaţionale.

6.3. Etapele procesului bugetar la nivel central ş i local

Procesul bugetar parcurge urmatoarele faze:- elaborarea proiectului de buget;- aprobarea bugetului;- executia bugetului;- incheierea si aprobarea contului de executie bugetara;- controlul bugetar.

Caracteristicile si desfasurarea procesului bugetar depind de stadiul de dezvoltare economica, politica, sociala a tarii respective, dar prezinta si trasaturi. Astfel, orice proces bugetar este un proces:

- de decizie, deoarece organele competente hotarasc cum sa imparta resursele de care dispun autoritatile in stat;- politic, deciziile de alocare a resurselor fiind determinate de formatiunile politice care conduc statul;- complex, in care sunt angrenati mii de participanti, cu probleme foarte diverse;- ciclic, desfasurandu-se intr-o perioada calendaristica bine determinata (in general anul bugetar), dupa care procesul se reia.

6.4. Metode şi tehnici de elaborare a bugetelor publ ice

Pentru dimensionarea veniturilor si cheltuielilor ce se programeaza in bugetul public national (inclusiv in fondurile extrabugetare din bugetul general consolidat) se utilizeaza mai multe feluri de metode:

Metode clasice, cum sunt

- metoda automata sau a penultimei , care presupune realizarea proiectului de buget luand ca baza executia bugetara din penultimul an bugetar (ultimul an bugetar, nefiind incheiat, ofera numai informatii

36 Idem, art. 1937 Idem, art. 21

161

Page 162: Finante Publice 1

preliminare, care ar putea distorsiona analiza). Metoda este simpla, dar intr-un mediu economic ce se afla in plin proces de transformare extrapolarea rezultatelor obtinute cu doi ani in urma introduce multe erori.

- metoda majorarii (diminuarii) presupune determinarea ritmului mediu de variatie a indicatorilor bugetari avand ca baza de referinta ultimii cinci (sau mai multi) ani de executie bugetara, proiectul urmarind trendul observat. Metoda prezinta dezavantajul ca nu tine seama de impulsurile nou aparute.

- metoda evaluarii directe se realizeaza pe baza analizei evolutiei veniturilor si cheltuielilor din diversele sectoare economico-sociale, precum si din estimarea impactului probabil al modificarii legislatiei (de exemplu introducerea unui nou tip de impozit, cum a fost TVA; alocarea unor fonduri publice pentru realizarea unor obictive de investitii de importanta nationala, cum este Centrala Atomo-Electrica de la Cernavoda etc.).

Metode moderne metode moderne de dimensionare a veniturilor si cheltuielilor bugetare, bazate pe analiza cost-avantaje si pe studii de eficienta. Aceste metode se utilizeaza cand exista mai multe variante si se urmareste optimizarea rezultatelor potrivit cu anumite criterii (costuri minime, realizari maxime s.a.), astfel:- metoda de planificare, programare si bugetizare ,

utilizata in anii trecuti in SUA, presupunea identificarea si cuantificarea obiectivelor ce urmau sa fie finantate de la buget pe termen lung, analiza costurilor pe care le implicau; se realizau programe alternative pe termen mediu si se alegea solutia ce raspundea cel mai bine obiectivului propus. Pentru aplicarea metodei se intocmesc: nomenclatorul programelor avute in vedere (cate un program pentru fiecare obiectiv), analiza economica a obiectivelor, analiza financiara. Metoda este precisa, dar este laborioasa si presupune existenta unei baze de date referitoare la fiecare obiectiv in parte, care sunt greu de determinat sau prognozat cu un grad ridicat de precizie pe termen lung;

- metoda numita “baza bugetara zero” , care a fost practicata de asemenea in SUA , dupa anii 1980. Metoda consta in examinarea critica a fiecarui tip de cheltuiala bugetara, inclusiv a celor din anii

162

Page 163: Finante Publice 1

anteriori, apreciindu-se utilitatea si eficienta lor. Aplicarea metodei presupune existenta unei multitudini de programe alternative, intre care se face optiunea pentru unul sau altul dintre programe;

- metoda rationalizarii optiunilor bugetare este practicata in Franta si cuprinde patru faze interdependente: studiul obiectivelor propuse a se realiza pe

termen mediu, compararea solutiilor alternative, determinarea costului total si posibilitati de procurare a resurselor;

luarea deciziei pe baza analizei cost-avantaje, cost-eficienta sau multicriteriala;

executia programelor aprobate; in care scop se intocmesc bugete de program si se prevad in bugetul statului creditele bugetare necesare finantarii programului;

controlul bugetar, care compara rezultatele cu prevederile programului.

6.5. Operaţ iuni în etapele de elaborare – execuţie – control – încheiere

6.5.1. Elaborarea proiectului de buget.Autoritatile executive ale statului intocmesc proiectul de buget. Aceasta

atributie revine, de regula, guvernului (exceptie face SUA, in care proiectul de buget este alcatuit de o institutie de specialitate subordonata Presedintelui). Responsabilitatea pentru elaborarea proiectului ii revine ministrului finantelor sau ministrului bugetului.

Proiectul de buget contine, in general, urmatoarele documente:

- expunerea de motive si proiectul de lege pentru aprobarea bugetului. Aceste documente contin, pe langa prevederile referitoare la veniturile si cheltuielile bugetare, si propuneri de modificare a legislatiei aferenta acestora (modificarea unor cote de impozite etc.). In unele tari, ca si in tara noastra, seful executivului prezinta Parlamentului proiectul de lege:

- o lucrare privind starea economico-financiara a tarii si perspectivele acesteia pentru anul bugetar urmator;

- anexele la proiectul de lege a bugetului, cuprinzand prevederile de venituri si cheltuieli;

- materiale necesare Parlamentului pentru analiza proiectului de buget.

163

Page 164: Finante Publice 1

Elaborarea proiectului de buget este un proces iterativ si laborios; se realizeaza pe baza propunerilor de cheltuieli aferente sectoarelor bugetare. Aceste propuneri sunt analizate mai intai de specialisti, apoi la nivel de ministri de resort si, la sfarsit, sunt discutate la nivelul guvernului si primului-ministru. Proiectul de buget care se inainteaza Parlamentului spre a fi dezbatut si aprobat urmeaza a fi sustinut de catre membrii Guvernului.

Elaborarea şi aprobarea proiectului de buget :Proiectul de buget inaintat la Parlament:

- este analizat de catre comisiile parlamentare de specialitate;- primul-ministru sau ministrul finantelor il prezinta in plenul Parlamentului;- se realizeaza concilierea amendamentelor propuse la proiectul de

buget;- este aprobat proiectul (in ambele camere, daca Parlamentul este

bicameral);- Presedintele republicii ratifica proiectul aprobat de Parlament, care, din

acest moment, devine lege.Daca noul buget nu este aprobat pana la inceperea noului an bugetar,

legislatia bugetara din fiecare tara prevede:- fie aprobarea si trecerea la executia bugetului asa cum a fost propus de

Guvern;- fie inceperea executiei noului buget si continuarea dezbaterilor in

Parlament.- fie luarea in considerare pentru primul trimestru al noului an a

prevederilor bugetului pentru anul anterior, asa cum este reglementat in Romania.

Executia bugetului

Executia bugetului se desfasoara pe durata unui an si urmareste realizarea veniturilor prevazute in proiectul de buget si executarea cheltuielilor aprobate, prin actiunea agentilor fiscali, aparatului bugetar, institutiilor financiare s.a. Guvernului ii revine responsabilitatea pentru executia bugetului in conformitate cu proiectul de buget aprobat de Parlament.

Prevederile privind veniturile sunt considerate sarcini minime, iar cele privind cheltuielile sarcini maxime.

Fiecare cheltuiala publica trebuie sa parcurga mai multe faze:

- angajarea cheltuielii publice reprezinta actul care genereaza obligatia unei institutii publice de a plati o suma de bani unui tert (contract, decizie ministeriala, hotarare judecatoreasca sau alt act legal). Angajarea se produce in urma unei decizii a unui organ al administratiei de stat; exista cazuri in care actul rezulta in urma unei decizii a Parlamentului sau din cauze fortuite. De etapa angajarii depinde incadrarea in limitele aprobate prin buget si este, in general, de competenta conducatorilor institutiilor publice;

- lichidarea este operatiunea prin care se constata serviciul facut in favoarea institutiei publice si se determina suma de plata. Lichidarea se bazeaza pe acte

164

Page 165: Finante Publice 1

justificative si reprezinta efectuarea reala a livrarilor de marfuri si a serviciilor pentru institutiile publice.

- ordonantarea este operatiunea prin care se emite dispozitia de plata a unei sume de bani de la buget in favoarea unui tert.

- Cele trei operatiuni sunt executate de conducatorii institutiilor publice sau de catre imputernicitii acestora, care se numesc ordonatori de credite bugetare;

- - plata reprezinta actiunea de achitare propriu-zisa a sumei datorata de institutia publica. Aceasta operatiune se efectueaza de catre gestionarii de bani publici (casieri sau contabili platitori).

Executia veniturilor presupune parcurgerea mai multor etape:

- asezarea impozitului reprezinta identi-ficarea materiei impozabile si determinarea marimii acesteia;

- lichidarea este operatiunea de stabilire a cuantumului impozitului aferent materiei impozabile, pe baza prevederilor legale. Cu acest prilej, se deschide rolul pentru persoana fizica sau juridica si se inscrie impozitul ca debit;

- emiterea titlului de percepere reprezinta intocmirea unui act care autorizeaza perceperea impozitului in contul statului. Actul poate fi:

- un titlu de incasare, cand contribuabilul isi achita pe loc datoria;

- un ordin de incasare, pentru executarea silita a debitorilor care nu si-au achitat obligatiile in ce priveste impozitele.

Cele trei operatiuni sunt indeplinite de catre organe fiscale specializate, in caz de litigiu statul fiind reprezentat de aparatul de specialitate al Ministerului Finantelor.- - perceperea impozitului reprezinta incasarea efectiva

a impozitului. In aceasta etapa se face si urmarirea contribuabililor care nu si-au achitat datoriile. Operatiunea este executata de contabili-incasatori, care apartin, de regula, serviciilor de trezorerie.

Incheierea si aprobarea contului de executie bugetara

In contul de executie bugetara sunt inscrise toate operatiunile de incasare a veniturilor si efectuare a cheltuielilor bugetare, ceea ce permite determinarea soldului de incheiere a anului bugetar, fie acesta excadent sau deficit.

In sistemul de exercitiu exista doua conturi de executie bugetara, unul pentru anul bugetar precedent, altul pentru anul in curs.In sistemul de gestiune, operatiunile prevazute in bugetul anului precedent si neefectuate la incheierea acestuia se reflecta in contul de incheiere a executiei bugetare pentru anul in curs.

165

Page 166: Finante Publice 1

Contul de executie bugetara este prezentat Parlamentului de catre Guvern spre dezbatere si aprobare, odata cu proiectul de buget pentru anul viitor.

Controlul bugetar

In domeniul indeplinirii prevederilor proiectului de buget aprobat se realizeaza mai multe forme de control:

Forme de control

- politic, exercitat de Parlament, care examineaza si aproba proiectul de buget si urmareste executarea acestuia, Guvernul fiind obligat sa-i prezinte periodic rapoarte asupra stadiului de executie a bugetului;

- jurisdictional, realizat de Curtea de Conturi, care controleaza toate actele justificative de executie a prevederilor bugetare si da anual descarcarea de gestiune pentru conturile contabile si raporteaza neajunsurile constatate Parlamentului;

- - administrativ, exercitat de organele de control interne ale institutiilor statului, prin care se desfasoara realizarea prevederilor bugetare (minister sau agentie guvernamentala, organe ale Ministerului Finantelor).

Controlul bugetar se fectueaza:

- preventiv, respectiv cel care se exercita inainte de efectuarea operatiunilor de incasare a veniturilor si de plata a sumelor de la buget, fiind cea mai eficienta forma a controlului;

- concomitent , cand se limiteaza la controlul legalitatii platii;

- - ulterior (postoperativ), cand se constata incalcarea legalitatii si se trece la recuperarea prejudiciilor aduse statului.

6.6. Executia de casa a bugetului pr in sistemul bancar si pr in sistemul de trezorerie

Executia de casa a bugetului reprezinta totalitatea operatiunilor banesti (incasarea veniturilor, plati, mobilizarea surselor de finantare a deficitului bugetar) efectuate prin casierii si prin viramente intre conturi.

Executia de casa prin sistemul bancar, practicata in SUA si Marea Britanie, presupune ca institutiile publice sa-si deschida conturi la diferite banci, fluxurile banesti cu bugetul desfasurandu-se prin intermediul bancii centrale.

Avantajul derularii executiei de casa prin sistemul bancilor comerciale consta in posibilitatea de a utiliza reteaua de casierii si conturi ale bancilor, dar metoda are si dezavantaje, printre care cele mai importante constau in:

- necesitatea ca Ministerul Finantelor sa-si organizeze un sistem separat de control al incasarilor si platilor;

166

Page 167: Finante Publice 1

- disponibilitatile institutiilor publice la banci reprezinta imobilizari, bugetul trebuind sa apeleze la imprumuturi mai mari pe piata de capital pentru finantarea deficitului;- analiza executiei bugetare este dependenta de executia de casa a sistemului bancar.In alte tari (Franta, Belgia s.a), inclusiv in Romania, executia de casa a bugetului de stat se realizeaza prin sistemul de trezorerie.

Trezoreria are doua functiuni de baza:

Functia de casier public

- functia de casier public, prin care se efectueaza:- operatiunile de incasare a veniturilor si plata a cheltuielilor bugetare in numerar si prin decontari fara numerar;- controlul cheltuielilor la eliberarea fondurilor de la buget si asigurarea informatiilor pentru intocmirea conturilor de executie si a rapoartelor asupra executiei bugetare;

- realizeaza gestiunea zilnica de casa a bugetului de stat, elaboreaza prognoze privind cerintele de plati, sincronizarea incasarilor cu platile, inclusiv finantarea deficitului si plata serviciului datoriei publice.

Functia de bancher

- functia de bancher, prin trezorerie desfasurandu-se urmatoarele operatiuni:- deschide conturi pentru incasarile si platile institutiilor publice, realizand gestionarea disponibilitatilor banesti ale sectorului public;- gestioneaza datoria publica, in sensul ca asigura finantarea deficitului bugetar si plata serviciului datoriei publice, refinantarea datoriei publice, urmarind sa se incadreze in prevederile incluse in proiectul de buget privind nivelul imprumuturilor fata de ceilalti indicatori macroeconomici si minimizarea costului datoriei publice;- garanteaza sau participa la garantarea imprumuturilor efectuate de agentii guvernamentale care acorda credite pentru efectuarea diferitelor activitati economice (in special investitii productive, in domeniul energetic si infrastructura, constructii de locuinte etc.)

Sistemul trezoreriei este format din:- un nucleu central format dintr-o directie specializata in cadrul

Ministerului Finantelor, care conduce intreg sistemul de trezorerie si executa politica de trezorerie a Guvernului;

- unitati de trezorerie in teritoriu, cu personal specializat pentru executarea operatiunilor de casierie, control de trezorerie, evidenta a incasarilor si cheltuielilor bugetare, pregatire a rapoartelor de executie bugetara.

167

Page 168: Finante Publice 1

Sistemul de trezorerie intra in relatii directe cu sistemul bancar, dispunand de un cont de corespondent la banca centrala, prin intermediul caruia introduce in circulatia monetara , deci in circuitul economic, disponibilitatile banesti ale sectorului public.

In fluxul resurselor publice dintre trezorerie si sistemul bancar, un loc special il ocupa gestiunea datoriei publice. Aceasta presupune atat plasarea imprumuturilor publice pentru finantarea deficitului bugetar, cat si refinantarea datoriei publice, ceea ce se realizeaza cu participarea directa a bancii centrale, in conformitate cu politica monetara promovata de autoritati. In conditiile functionarii Trezoreriei publice, refinantarea datoriei publice este o actiune continua.

168

Page 169: Finante Publice 1

Intrebări şi răspunsuri pentru fixarea cunoştinţelor

1. În conformitate cu Legea 500/2002 privind finanţele publice, responsabilitatea elaborării strategiei în domeniul investiţiilor publice revine:

a) Ministerului Finanţelor Publice;b) ordonatorilor principali de credite;c) Guvernului;d) Ministerului Lucrărilor Publice;e) Ministerului Resurselor şi Industriei.

2. Cele mai cunoscute tipuri de clasificãri ale cheltuielilor publice sunt:a)economicã + functionalã + financiarãb) economicã + functionalã + administrativã c) administrativã + funcţionalã + financiarãd) functionalã + financiarã + demograficã e) economicã + functionalã + socialã.

3. Cine rãspunde în faţa Parlamentului României pentru executarea legii bugetului de stat?

a) Guvernul;b)preşedintele Curţii de Conturi; c) ministrul finanţelor publice; d) guvernatorul B.N.R.; e) ministrul justiţiei.

4. În Legea nr.500/2002 privind finanţele publice se stipulează:a) alocaţiile pentru cheltuielile de personal şi de capital, aprobate de ordonatorii principali de credite, nu pot fi majorate şi nu pot fi utilizate la alte articole de cheltuieli.b) este interzisă perceperea, sub orice titlu şi sub orice denumire, de contribuţii directe sau indirecte la bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat, în afara celor stabilite prin lege;c) dacă legea bugetului de stat şi legea bugetului asigurărilor sociale de stat nu au fost adoptate cu cel puţin 3 zile înainte de expirarea exerciţiului bugetar, Guvernul aplică prevederile bugetelor din anul precedent, până la adoptarea noilor bugete;d) cheltuielile aprobate la un capitol pot fi utilizate pentru finanţarea cheltuielilor altui capitol, în cadrul aceluiaşi ordonator principal de credite bugetare, fãrã acordul Ministerului Finanţelor;e) sunt interzise virările de credite bugetare de la capitolele care au fost majorate din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului;

Să se indice varianta de răspuns falsă.

169

?

Page 170: Finante Publice 1

5. Trezoreria generală a statului nu cuprinde următoarele operaţii de încasări şi plăţi care privesc:

a) datoria publică internă şi plata serviciului datoriei publice interne;b) datoria publică externă şi plata serviciului datoriei publice externe;c) venituri şi cheltuieli ale sectorului public reglementate prin dispoziţii legale.d) veniturile şi cheltuielile bugetului statului, bugetului asigurărilor sociale de stat şi bugetelor locale;e) veniturile şi cheltuielile sectorului privat;

6. Care din afirmaţiile de mai jos este corectă:a) bugetul de stat se aprobă de Parlament pe ansamblu şi pe capitole, iar de Guvern pe articole şi alineate.b) acordarea fondurilor de la bugetul de stat se face în limita creditelor bugetare, potrivit destinaţiilor aprobate şi ţinând cont de gradul de folosire al resurselor băneşti puse la dispoziţie anterior;c) este permisă efectuarea de plăţi direct din veniturile încasate pentru bugetul de stat;d) prefecţii sunt ordonatori principali de credite ai bugetelor locale din subordine;e) se pot face virări de credite bugetare provenite de la capitolele care au fost majorate din Fondul de Rezervă aflat la dispoziţia Guvernului, în condiţiile legii.

7. Sistemul de gestiune presupune:a) prelungirea cu maximum 2 săptămâni a exerciţiului bugetar pentru efectuarea cheltuielilor angajate şi încasarea veniturilor restante;b) încheierea bugetului la sfârşitul anului calendaristic care coincide cu anul bugetar, cu înscrierea în contul de încheiere a exerciţiului numai a cheltuielilor angajate, dar neefectuate şi a veniturilor neîncasate;c) redactarea unei situaţii a încasării veniturilor şi efectuării cheltuielilor până la 31 decembrie, urmând ca această situaţie să fie completată pe parcurs.d) închiderea automată a bugetului cu înscrierea în contul de încheiere a exerciţiului bugetar respectiv numai a cheltuielilor efectuate şi a veniturilor încasate;e) încheierea automată a bugetului la sfârşitul anului bugetar, iar în contul de încheiere a exerciţiului bugetar respectiv se înscriu toate cheltuielile şi toate veniturile prevăzute;

8. Creditul bugetar reprezintă:a) sume minime din care se efectuează plăţi în contul cheltuielilor publice prevãzute în legea bugetarã anualã;b) sume cu care se acoperă deficitele bugetelor locale, în contul acestora plătind dobândă;c) contractarea unui împrumut de stat prin emisiunea de obligaţiuni;d) suma limită înscrisă în bugetul de stat şi aprobată de puterea legislativă, până la care se pot efectua plăţi în contul fiecărei cheltuieli aprobate;e) mijloc de plată al instituţiilor publice.

170

Page 171: Finante Publice 1

9. În conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.45/2003 a finanţelor publice locale, arobatã cu modificãri de legea nr.108/2004, autorităţile administraţiei publice locale au următoarele competenţe şi răspunderi:

a) stabilirea şi încasarea impozitelor şi taxelor locale de către organele fiscale teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, cu avizul primarilor şi, respectiv, a preşedinţilor consiliilor judeţene, după caz;b) angajarea de împrumuturi pe termen scurt, mediu şi lung şi urmărirea achitării la scadenţă a obligaţiilor de plată rezultate din acestea;c) stabilirea opţiunilor şi a priorităţilor în aprobarea şi în efectuarea cheltuielilor publice locale.d) elaborarea şi aprobarea bugetelor locale la termenele stabilite;e) stabilirea şi încasarea impozitelor şi taxelor locale, şi urmărirea execuţiei bugetelor locale, în condiţiile echilibrului bugetar;

Indicaţi varianta de răspuns falsă.

10. Care din urmãtoarele acţiuni nu este fazã a procesului bugetar:a). aprobarea bugetului;b). execuţia bugetului;c). controlul bugetar.d). încheierea şi aprobarea contului de execuţie bugetară;e). colectarea impozitelor şi taxelor;

11. Care din fondurile de mai jos nu se cuprind în bugetul general consolidat al României?

a) bugetele locale.b) bugetul asigurărilor sociale de stat c) fondurile speciale în afara bugetului de stat d) fondul valutar al Băncii Naţionale a României e) bugetul de stat

12. Structurarea fondurilor de resurse financiare la nivel naţional potrivit titlului cu care sunt formate aceste fonduri cuprinde:

a) fonduri constituite prin prelevãri obligatorii nerambursabile şi rambursabile;

b) fonduri obţinute prin prelevãri facultative şi cu titlu rambursabil sau nerambursabil;

c) fonduri alimentate din transferuri interne şi externe rambursabile sau nerambursabile;

d) fonduri constituite prin prelevãri obligatorii nerambursabile, prin prelevãri facultative cu titlu rambursabil şi fonduri alimentate din transferuri externe rambursabile sau nerambursabilePrecizaţi rãspunsul corect.

13. Există mai multe metode de dimensionare a indicatorilor bugetari, clasice şi moderne. Dintre cele moderne, cele mai cunoscute sunt:

1. metoda de planificare, programare, bugetizare;

171

Page 172: Finante Publice 1

2. metoda managementului prin obiective;3. metoda evaluării directe;4. metoda automată;5. metoda bază bugetară zero;6. metoda raţionalizării opţiunilor bugetare;7. metoda majorării (diminuării).

Indicaţi răspunsul corect: a) 1+2+3+4; b) 1+2+4+5; c) 3+4+5+7; d) 4+5+6+7; e) 1+2+5+6

14. Procesul bugetar este format din următoarele faze: 1. elaborarea proiectului de buget;2. avizarea bugetului de către Ministrul Justiţiei;3. aprobarea bugetului;4. execuţia bugetului;5. colectarea impozitelor şi taxelor;6. încheierea şi aprobarea contului de execuţie bugetară;7. controlul bugetar.

a) 3+4+6; b) 1+3+6; c) 1+2+3+4+6; d) 1+2+3+4+5; e) 1+3+4+6+7

172

Page 173: Finante Publice 1

Teme

1. Bugetele componente ale sistemului bugetar în România 2. Principii şi reguli bugetare, în conformitate cu prevederile Legii

finanţelor publice, nr.500/2002 3. Principiul universalitãţii4. Principiul unitãţii bugetare5. Principiul anualitãţii6. Principiul echilibrului bugetar7. Clasificarea cheltuielilor bugetare8. Etapele procesului bugetar9. Metode şi tehnici de elaborare şi execuţie a bugetelor publice10. Operaţiuni privind execuţia cheltuielilor publice11. Operaţiuni privind execuţia veniturilor publice12. Controlul bugetar

173

Page 174: Finante Publice 1

CAPITOLUL VII

BUGETUL GENERAL CONSOLIDAT

În ţara noastră, resursele financiare publice se constituie şi se gestionează printr-un sistem unitar de bugete, şi anume: bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele locale care constituie bugetul public naţional, bugetele fondurilor speciale, bugetul trezoreriei statului şi bugetele altor instituţii cu caracter autonom, în condiţiile asigurării echilibrului bugetar.

Bugetul general consolidat

Bugetul de stat

Bugetele locale

Bugetul asigurãrilor sociale de stat

Fondul pentru ajutorul de şomaj

Fondul pentru asigurãrile sociale de sãnãtate

Credite externe acordate ministerelor

Bugetul autoritãţii pentru privatizare

Bugetele altor fonduri speciale

În România, procesul bugetar se desfăşoară în conformitate cu prevederile Constitutiei, Legii finanţelor publice nr.500/2002, Legii nr.108/2004 de aprobare a Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr.45/2003 privind finanţele publice locale, legilor bugetare anuale şi legilor speciale privind înfiinţarea fondurilor speciale.

Procesul bugetar reprezintă ansamblul acţiunilor şi măsurilor întreprinse de instituţiile competente ale statului în scopul concretizării politicii financiare a Guvernului.

Pe baza cadrului legislativ existent, anual Executivul declanşează procesul bugetar, ale cărui etape consecutive se referă la:

- elaborarea proiectului de buget;

- aprobarea bugetului;

- execuţia bugetului;

- încheierea execuţiei bugetului;

- controlul execuţiei bugetului;

- aprobarea execuţiei bugetului.

Transpunerea în practică a etapelor procesului bugetar se realizează prin sistemul instituţiilor publice.

174

Page 175: Finante Publice 1

Instituţiile cu atribuţii şi responsabilităţi în procesul bugetar sunt:- Parlamentul României - reprezintă organul legislativ care aprobă legile

bugetare anuale, legile de rectificare, precum şi legile privind contul general anual de execuţie în contextul strategiei macroeconomice prezentate de Guvern.

- Guvernul României - reprezintă puterea executivă care asigură realizarea politicii fiscal bugetare, în conformitate cu prevederile Programului de Guvernare acceptat de Parlament.

- Ministerul Finanţelor Publice ia măsurile necesare pentru asigurarea echilibrului bugetar şi aplicarea politicii financiare a statului, cheltuirea cu eficienţă a resurselor bugetare.

- Ordonatorii de credite au obligaţia de a angaja şi utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituţiilor publice pe care le conduc şi cu respectarea dispoziţiilor legale. Ordonatorii de credite pot fi:

Ordonatori principali de credite – miniştri, primari, conducătorii celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, conducătorii altor unităţi publice şi conducătorii instituţiilor publice autonome.

Ordonatori secundari sau terţiari – conducătorii instituţiilor publice cu personalitate juridică din subordinea ordonatorilor principali de credite.

- Curtea de Conturi realizează controlul ulterior şi auditul extern al fondurilor publice.

7.1. Bugetul de stat

Legile bugetare anuale cuprind:- la venituri, estimările anului bugetar;- la cheltuieli, creditele bugetare determinate de autorizările conţinute în

legi specifice, în structura funcţională şi economică a acestora;- deficitul sau excedentul bugetar, după caz;- reglementări specifice exerciţiului bugetar.

Fiecare lege bugetarã anualã include o serie de anexe, care cuprind:- sintezele bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat,

bugetele fondurilor speciale, bugetele instituţiilor publice autonome, bugetele creditelor externe contractate sau garantate de stat, bugetele fondurilor externe nerambursabile, bugetul trezoreriei statului şi bugetele instituţiilor publice

- bugetele ordonatorilor principali de credite şi anexele la acestea;- sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi criteriile

de repartizare a acestora;- alte anexe specifice.

Proiectele legilor bugetare anuale şi ale bugetelor se elaborează de către Guvern, prin Ministerul Finanţelor Publice, pe baza:

175

Page 176: Finante Publice 1

- prognozelor indicatorilor macroeconomici şi sociali pentru anul bugetar pentru care se elaborează proiectul de buget, precum şi pentru următorii 3 ani;

- politicilor fiscale şi bugetare;- prevederilor memorandumurilor de finanţare, ale memorandumurilor

de înţelegere sau ale altor acorduri internaţionale cu organisme şi instituţii financiare internaţionale, semnate şi/sau ratificate;

- politicilor şi strategiilor sectoriale, a priorităţilor stabilite în formularea propunerilor de buget, prezentate de ordonatorii principali de credite;

- propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite;

- programelor întocmite de către ordonatorii principali de credite în scopul finanţării unor acţiuni sau ansamblu de acţiuni, cărora le sunt asociate obiective precise şi indicatori de rezultate şi de eficienţă; programele sunt însoţite de estimarea anuală a performanţelor fiecărui program, care trebuie să precizeze: acţiunile, costurile asociate, obiectivele urmărite, rezultatele obţinute şi estimate pentru anii următori, măsurate prin indicatori precişi, a căror alegere este justificată;

- propunerilor de sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, precum şi de transferuri consolidabile pentru autorităţile administraţiei publice locale;

- posibilităţilor de finanţare a deficitului bugetar.

Bugetul anual cuprinde o serie de informaţii ce pun în evidenţã atât utilizarea fondurilor publice, cât şi politica fiscal-bugetarã aplicatã, astfel:

- Veniturile şi cheltuielile se grupează în buget pe baza clasificaţiei bugetare.

- Veniturile sunt structurate pe capitole şi subcapitole, iar cheltuielile pe părţi, capitole, subcapitole, titluri, articole, precum şi alineate, după caz.

- Cheltuielile prevăzute în capitole şi articole au destinaţie precisă şi limitată.

- Numărul de salariaţi, permanenţi şi temporari, şi fondul salariilor de bază se aprobă distinct, prin anexă la bugetul fiecărui ordonator principal de credite. Numărul de salariaţi aprobat fiecărei instituţii publice nu poate fi depăşit.

- Cheltuielile de capital se cuprind la fiecare capitol bugetar, în conformitate cu creditele de angajament şi duratele de realizare a investiţiilor.

- Programele se aprobă ca anexe la bugetele ordonatorilor principali de credite.

- Fondurile externe nerambursabile se cuprind în anexe la bugetele ordonatorilor principali de credite şi se aprobă o dată cu acestea.

În vederea unei bune gestionãri a fondurilor publice, în situaţia când apare necesitatea finanţãrii unor servicii publice neprevãzute iniţial, precum şi pentru a putea menţine un echilibru bugetar sau un deficit sustenabil, la

176

Page 177: Finante Publice 1

dispoziţia Guvernului în bugetul de stat se includ Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului şi Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului.

Fonduri la dispoziţia Guvernului

- Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului se repartizează unor ordonatori principali de credite ai bugetului de stat şi ai bugetelor locale, pe bază de hotărâri ale Guvernului, pentru finanţarea unor cheltuieli urgente sau neprevăzute apărute în timpul exerciţiului bugetar.

- Alocarea de sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, pentru bugetele locale, se face prin majorarea sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat sau a transferurilor de la bugetul de stat către bugetele locale pentru investiţii finanţate parţial din împrumuturi externe, după caz.

- Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului se repartizează unor ordonatori principali de credite ai bugetului de stat şi ai bugetelor locale, pe bază de hotărâri ale Guvernului, pentru finanţarea unor acţiuni urgente în vederea înlăturării efectelor unor calamităţi naturale şi sprijinirii persoanelor fizice sinistrate.

- În cursul exerciţiului bugetar Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului poate fi majorat de Guvern din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, în funcţie de necesităţile privind asigurarea sumelor pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturale.

Calendarul bugetar se referã la etapele pe care le parcurge procesul bugetar, respectiv elaborarea proiectului de buget, dezbaterea şi aprobarea sa, execuţia bugetarã şi încheierea acesteia, controlul bugetar.

Elaborarea proiectului de buget

- Elaborarea indicatorilor macroeconomici

Indicatorii macroeconomici şi sociali pentru anul bugetar pentru care se elaborează proiectul de buget, precum şi pentru următorii 3 ani, vor fi elaboraţi de organele abilitate până la data de 31 martie a anului curent. Aceşti indicatori vor fi actualizaţi pe parcursul desfăşurării procesului bugetar.

- Limitele de cheltuieliMinisterul Finanţelor Publice va înainta Guvernului,

până la data de 1 mai, obiectivele politicii fiscale şi bugetare pentru anul bugetar pentru care se elaborează proiectul de buget şi următorii 3 ani, împreună cu limitele de cheltuieli stabilite pe ordonatorii principali de credite, urmând ca

177

Page 178: Finante Publice 1

acesta să le aprobe până la data de 15 mai şi să informeze comisiile pentru buget, finanţe şi bănci ale Parlamentului asupra principalelor orientări ale politicii sale macroeconomice şi ale finanţelor publice.

- Scrisoarea-cadruMinistrul finanţelor publice va transmite ordonatorilor

principali de credite, până la data de 1 iunie a fiecărui an, o scrisoare-cadru care va specifica contextul macroeconomic pe baza căruia vor fi întocmite proiectele de buget, metodologiile de elaborare a acestora, precum şi limitele de cheltuieli aprobate de Guvern.

În cazul în care schimbarea cadrului macroeconomic impune modificarea limitelor de cheltuieli, acestea vor fi adaptate de către Guvern, la propunerea Ministerului Finanţelor Publice. Până la data de 15 iunie Ministerul Finanţelor Publice comunică ordonatorilor principali de credite limitele de cheltuieli, astfel redimensionate, în vederea definitivării proiectelor de buget.

- Propunerile bugetare ale ordonatorilor principali de credite

Ordonatorii principali de credite au obligaţia ca până la data de 15 iulie a fiecărui an să depună la Ministerul Finanţelor Publice propunerile pentru proiectul de buget şi anexele la acesta, pentru anul bugetar următor, cu încadrarea în limitele de cheltuieli, şi estimările pentru următorii 3 ani, însoţite de documentaţii şi fundamentări detaliate.

Camera Deputaţilor şi Senatul, cu consultarea Guvernului, îşi aprobă bugetele proprii şi le înaintează Guvernului în vederea includerii lor în proiectul bugetului de stat.

Autorităţile administraţiei publice locale au aceeaşi obligaţie pentru propunerile de transferuri consolidate şi de sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat.

Ministerul Finanţelor Publice examinează proiectele de buget şi poartă discuţii cu ordonatorii principali de credite asupra acestora. În caz de divergenţă hotărăşte Guvernul.

Proiectele de buget şi anexele la acesta se depun la Ministerul Finanţelor Publice până la data de 1 august a fiecărui an.

Dezbaterea şi aprobarea bugetului de stat

- Transmiterea proiectului de buget la Guvern şi Parlament/Raportul anual la buget

Ministerul Finanţelor Publice, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite şi a bugetului propriu, întocmeşte proiectele legilor bugetare şi proiectele

178

Page 179: Finante Publice 1

bugetelor, pe care le depune la Guvern până la data de 30 septembrie a fiecărui an.

Proiectul legii bugetului de stat este însoţit de un raport privind situaţia macroeconomică pentru anul bugetar pentru care se elaborează proiectul de buget şi proiecţia acesteia în următorii 3 ani. Acest raport va cuprinde un rezumat al politicilor macroeconomice în contextul cărora au fost elaborate proiectele de buget, precum şi strategia Guvernului în domeniul investiţiilor publice.

Raportul şi proiectele legilor bugetare anuale vor exprima politica fiscal-bugetară a Guvernului, precum şi alte informaţii relevante în domeniu.

După însuşirea de către Guvern a proiectelor legilor bugetare şi de buget, prevăzute la alin. (1), acesta le supune spre adoptare Parlamentului cel mai târziu până la data de 15 octombrie a fiecărui an.

- Aprobarea bugetului de către ParlamentBugetele se aprobă de Parlament pe ansamblu, pe

părţi, capitole, subcapitole, titluri, articole, precum şi alineate, după caz, şi pe ordonatorii principali de credite, pentru anul bugetar, precum şi creditele de angajament pentru acţiuni multianuale.

Estimările pentru următorii 3 ani reprezintă informaţii privind necesarul de finanţare pe termen mediu şi nu vor face obiectul autorizării pentru anii bugetari respectivi.

- Procesul bugetar în cazul neaprobării bugetului de către Parlament

Dacă legile bugetare nu au fost adoptate cu cel puţin 3 zile înainte de expirarea exerciţiului bugetar, Guvernul îndeplineşte sarcinile prevăzute în bugetul anului precedent, limitele lunare de cheltuieli neputând depăşi de regulă 1/12 din prevederile bugetelor anului precedent, cu excepţia cazurilor deosebite, temeinic justificate de către ordonatorii principali de credite, sau, după caz, 1/12 din sumele propuse în proiectul de buget, în situaţia în care acestea sunt mai mici decât cele din anul precedent.

Instituţiile publice şi acţiunile noi, aprobate în anul curent, dar care încep cu data de 1 ianuarie a anului bugetar următor, vor fi finanţate, până la aprobarea legii bugetare, în limita a 1/12 din prevederile acestora cuprinse în proiectul de buget.

- Prezentarea investiţiilor publice în proiectul de bugetCheltuielile pentru investiţiile publice şi alte cheltuieli

de investiţii finanţate din fonduri publice se cuprind în proiectele de buget, în baza programelor de investiţii publice,

179

Page 180: Finante Publice 1

care se prezintă ca anexă la bugetul fiecărui ordonator principal de credite.

Execuţia bugetară

- Principii în execuţia bugetarăPrin legile bugetare anuale se prevăd şi se aprobă

creditele bugetare pentru cheltuielile fiecărui exerciţiu bugetar, precum şi structura funcţională şi economică a acestora.

Creditele bugetare aprobate sunt autorizate pe durata exerciţiului bugetar.

Alocaţiile pentru cheltuielile de personal, aprobate pe ordonatori principali de credite şi, în cadrul acestora, pe capitole, nu pot fi majorate şi nu pot fi virate şi utilizate la alte articole de cheltuieli.

Creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite nu pot fi virate şi utilizate pentru finanţarea altui ordonator principal de credite. De asemenea, creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanţarea altui capitol.

Virările de credite bugetare între celelalte subdiviziuni ale clasificaţiei bugetare, care nu contravin dispoziţiilor referitoare la principiile executiei bugetare sau legii bugetare anuale, sunt în competenţa fiecărui ordonator principal de credite, pentru bugetul propriu şi bugetele instituţiilor subordonate, şi se pot efectua în limita a 10% din prevederile capitolului bugetar la nivelul ordonatorului principal de credite, care urmează a se suplimenta, cu cel puţin o lună înainte de angajarea cheltuielilor.

Pe baza justificărilor corespunzătoare virările de credite de la un capitol la alt capitol al clasificaţiei bugetare, precum şi între programe se pot efectua, în limita de 10% din prevederile capitolului bugetar, la nivelul ordonatorului principal de credite şi, respectiv, de 5% din prevederile programului, care urmează a se suplimenta, cu cel puţin o lună înainte de angajarea cheltuielilor, cu acordul Ministerului Finanţelor Publice.

Virările de credite bugetare de la un capitol la altul, în cadrul aceluiaşi ordonator principal de credite, se pot efectua începând cu trimestrul al III-lea al anului bugetar. Aceste virări se efectuează dacă nu contravin prevederilor privind principiile execuţiei bugetare, legilor bugetare sau legilor de rectificare.

Sunt interzise virările de credite bugetare de la capitolele care au fost majorate din fondurile de rezervă bugetară şi de intervenţie la dispoziţia Guvernului.

Propunerile de virări de credite bugetare sunt însoţite de justificări, detalieri şi necesităţi privind execuţia, până la finele anului bugetar, a capitolului şi subdiviziunii clasificaţiei

180

Page 181: Finante Publice 1

bugetare de la care se disponibilizează şi, respectiv, a capitolului şi subdiviziunii clasificaţiei bugetare la care se suplimentează prevederile bugetare.

Ordonatorii principali de credite transmit lunar Ministerului Finanţelor Publice, în termen de 5 zile de la închiderea lunii, situaţia virărilor de credite bugetare aprobate, potrivit instrucţiunilor aprobate de Ministerul Finanţelor Publice.

- Deschiderea de credite bugetareCreditele bugetare aprobate prin bugetul de stat,

bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale pot fi folosite, la cererea ordonatorilor principali de credite, numai după deschiderea de credite, repartizarea creditelor bugetare şi/sau alimentarea cu fonduri a conturilor deschise pe seama acestora.

Aprobarea deschiderii de credite se face în limita creditelor bugetare şi potrivit destinaţiilor aprobate pe capitole, subcapitole, titluri de cheltuieli sau alte subdiviziuni ale clasificaţiei bugetare, după caz, în raport cu gradul de folosire a fondurilor puse la dispoziţie anterior, cu respectarea dispoziţiilor legale care reglementează efectuarea cheltuielilor respective, precum şi în funcţie de gradul de încasare a veniturilor bugetare şi de posibilităţile de finanţare a deficitului bugetar.

Deschiderile de credite pentru transferurile către bugetele locale, în cadrul limitelor prevăzute în bugetul de stat, se efectuează de Ministerul Finanţelor Publice prin direcţiile generale ale finanţelor publice, la cererea ordonatorilor principali de credite ai bugetelor locale şi în funcţie de necesităţile execuţiei bugetare, cu respectarea destinaţiei.

- Fondurile externe nerambursabileCreditele bugetare aferente fondurilor externe

nerambursabile au caracter previzional şi se derulează conform acordurilor încheiate cu partenerii externi.

Fondurile externe nerambursabile vor fi acumulate într-un cont distinct şi vor fi cheltuite numai în limita disponibilităţilor existente în acest cont şi în scopul în care au fost acordate.

- Execuţia bugetarăÎn procesul execuţiei bugetare cheltuielile bugetare

parcurg următoarele faze: angajament, lichidare, ordonanţare, plată.

Execuţia bugetară se bazează pe principiul separării atribuţiilor persoanelor care au calitatea de ordonator de

181

Page 182: Finante Publice 1

credite de atribuţiile persoanelor care au calitatea de contabil.

Operaţiunile specifice angajării, lichidării şi ordonanţării cheltuielilor sunt în competenţa ordonatorilor de credite şi se efectuează pe baza avizelor compartimentelor de specialitate ale instituţiei publice.

Plata cheltuielilor este asigurată de şeful compartimentului financiar-contabil în limita fondurilor disponibile.

- Monitorizarea periodică exercitată de Ministerul Finanţelor Publice

Ministerul Finanţelor Publice solicită ordonatorilor principali de credite, în cursul anului, rapoarte periodice privind gradul de utilizare a fondurilor publice în vederea monitorizării execuţiei bugetare.

- Contul general anual de execuţiePe baza situaţiilor financiare prezentate de ordonatorii

principali de credite, a conturilor privind execuţia de casă a bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat şi a bugetelor fondurilor speciale, prezentate de organele care, potrivit legii, au această sarcină, şi în urma verificării şi analizării acestora, Ministerul Finanţelor Publice elaborează contul general anual de execuţie a bugetului de stat şi, respectiv, contul de execuţie a bugetului asigurărilor sociale de stat, care au ca anexe conturile anuale de execuţie a bugetelor fondurilor speciale şi bugetele ordonatorilor principali de credite, inclusiv anexele la acestea, pe care le prezintă Guvernului.

- Contul general de execuţie a datoriei publiceMinisterul Finanţelor Publice întocmeşte anual contul

general al datoriei publice a statului. Contul general al datoriei publice a statului va fi anexat la contul general anual de execuţie a bugetului de stat, ce se depune la Parlament, potrivit prevederilor prezentei legi.

Contul general al datoriei publice a statului cuprinde conturile datoriei publice interne şi datoriei publice externe directe a statului şi situaţia garanţiilor guvernamentale pentru credite interne şi pentru credite externe primite de către alte persoane juridice.

- Excedentul/deficitul bugetarExcedentul sau deficitul bugetului de stat, al bugetului

asigurărilor sociale de stat şi al bugetelor fondurilor speciale se stabileşte ca diferenţă între veniturile încasate şi plăţile

182

Page 183: Finante Publice 1

efectuate până la încheierea exerciţiului bugetar.Cu excedentele definitive rezultate după încheierea

exerciţiului bugetar şi cu alte surse prevăzute de lege se diminuează deficitele din anii precedenţi, respectiv şi datoria publică în situaţia bugetului de stat.

- Execuţia de casă bugetară

Execuţia de casă a bugetelor ce compun sistemul bugetar se realizează prin trezoreria statului pe baza normelor metodologice emise de Ministerul Finanţelor Publice, care asigură:

a) încasarea veniturilor bugetare;b) efectuarea plăţilor dispuse de persoanele

autorizate ale instituţiilor publice, în limita creditelor bugetare şi destinaţiilor aprobate potrivit dispoziţiilor legale;

c) efectuarea operaţiunilor de încasări şi plăţi privind datoria publică internă şi externă rezultată din împrumuturi contractate direct sau garantate de stat, inclusiv a celor privind rambursarea ratelor la scadenţă şi plata dobânzilor, comisioanelor, spezelor şi altor costuri aferente;

d) efectuarea altor operaţiuni financiare în contul autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale.

Prin trezoreria statului se pot efectua şi următoarele operaţiuni:

a) păstrarea disponibilităţilor reprezentând fonduri externe nerambursabile sau contravaloarea în lei a acestora, primite pe bază de acorduri şi înţelegeri guvernamentale şi de la organisme internaţionale, şi utilizarea acestora potrivit bugetelor aprobate sau folosirea acestora pe bază de hotărâri ale Guvernului, potrivit destinaţiilor stabilite de donatori sau pentru cheltuieli de capital în sectoarele publice şi economice, după caz;

b) efectuarea de plasamente financiare din disponibilităţile aflate în contul general al trezoreriei statului prin Banca Naţională a României;

c) alte operaţiuni financiare prevăzute de lege.

- Principii ale încheierii execuţiei bugetareExecuţia bugetară se încheie la data de 31 decembrie

a fiecărui an.Orice venit neîncasat şi orice cheltuială angajată,

lichidată şi ordonanţată, în cadrul prevederilor bugetare, şi neplătită până la data de 31 decembrie se vor încasa sau se vor plăti, după caz, în contul bugetului pe anul următor.

Creditele bugetare neutilizate până la închiderea

183

Page 184: Finante Publice 1

anului sunt anulate de drept.Disponibilităţile din fondurile externe nerambursabile

şi cele din fondurile publice destinate cofinanţării contribuţiei financiare a Comunităţii Europene, rămase la finele exerciţiului bugetar în conturile structurilor de implementare, se reportează în anul următor.

Fondurile prevăzute la alin. (4) se utilizează în condiţiile prevederilor prezentei legi şi potrivit acordurilor încheiate cu partenerii externi.

În cazul bugetului asigurărilor sociale de stat şi bugetelor fondurilor speciale echilibrate prin subvenţii de la bugetul de stat, sub forma transferurilor consolidabile, excedentele rezultate din execuţia acestora se regularizează la sfârşitul exerciţiului bugetar cu bugetul de stat, în limita subvenţiilor primite.

Prevederile legilor bugetare anuale şi ale celor de rectificare acţionează numai pentru anul bugetar respectiv.

Controlul bugetar

- Controlul financiar preventiv internAngajarea cheltuielilor şi dispunerea plăţilor din

sumele aprobate prin bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale se aprobă de către ordonatorul de credite şi se efectuează numai cu viza prealabilă de control financiar preventiv intern.

- Controlul financiar preventiv delegatOperaţiunile de angajare a cheltuielilor şi efectuare a

plăţilor sunt supuse controlului financiar preventiv delegat exercitat de Ministerul Finanţelor Publice, conform legislaţiei în domeniu.

- Controlul exercitat de trezoreria statuluiPlăţile dispuse de ordonatorii de credite, indiferent

de sursa de finanţare, din conturile deschise la trezoreria statului, se efectuează sub controlul trezoreriei, urmărindu-se existenţa bugetelor de venituri şi cheltuieli, aprobate potrivit legii, precum şi respectarea limitei şi a destinaţiei creditelor bugetare.

Procedura de efectuare a controlului de către trezoreria statului este stabilită prin norme metodologice aprobate de ministrul finanţelor publice.

- Auditul intern şi extern al operaţiunilor bugetareOperaţiunile bugetare sunt supuse auditului intern

exercitat de ordonatorii principali de credite şi auditului extern exercitat de Curtea de Conturi, conform legislaţiei în domeniu.

Guvernul asigură realizarea politicii financiare a

184

Page 185: Finante Publice 1

statului, conform programului de guvernare aprobat de Parlament.

Veniturile şi cheltuielile bugetului de stat se stabilesc pe baza actelor normative în vigoare şi se determină ţinând cont de prognoza principalilor indicatori macroeconomici.

Conform Legii nr.500/2002 privind finanţele publice, veniturile şi cheltuielile din bugetul de stat se grupează conform clasificaţiei bugetare elaborată de Ministerul Finanţelor Publice:

Venituri pe: - capitole- subcapitole

Cheltuieli pe: - părţi - capitole- subcapitole- titluri şi articole- alineate

În bugetul de stat nu se pot înscrie şi efectua cheltuieli fără stabilirea resurselor din care urmează a fi efectuate şi fără existenţa unei baze legale.

În legea bugetului de stat, în cadrul clasificaţiei economice, cheltuielile bugetare se grupează astfel:

I. CHELTUIELI CURENTE:1. Cheltuieli de personal 2. Cheltuieli materiale şi servicii 3. Subvenţii:

- alocaţiile de la buget pentru instituţiile publice - subvenţiile pe produse şi activităţi - subvenţii pentru acoperirea diferenţelor de preţ

4. Prime5. Transferuri6. Dobânzi aferente datoriei publice 7. RezerveII. CHELTUIELI DE CAPITAL III. ÎMPRUMUTURI ACORDATE:1. Împrumuturi pentru finalizarea unor obiective aprobate prin

convenţii bilaterale şi acorduri interguvernamentale2. Împrumuturi pentru creditarea agriculturii3. Împrumuturi pentru acoperirea arieratelorIV. RAMBURSĂRI DE CREDITE ŞI PLĂŢI DE DOBÂNZI ŞI

COMISIOANE LA CREDITE:1. Rambursări de credite şi plăţi de dobânzi şi comisioane la credite

externe2. Rambursări de credite şi plăţi de dobânzi şi comisioane la credite

interne

185

Page 186: Finante Publice 1

În cadrul clasificaţiei funcţionale, cheltuielile bugetare se grupează astfel:

partea I – servicii publice generale:Autorităţi publice: - Preşedinţia României

- Autorităţi legislative- Autorităţi judecătoreşti- Alte organe ale autorităţii publice- Autorităţi executive

PARTEA A II-A – apărare, ordine publică şi siguranţă naţională:Apărare naţională: - Administraţie centrală

- Apărare naţională şi operaţiuni de menţinere a păcii- Acţiuni de integrare euroatlantică- Plăţi efectuate în cadrul programului de redistribuire a forţei de muncă

Ordine publică: - Administraţie centrală - Poliţie- Protecţie şi pază contra incendiilor- Jandarmerie- Siguranţă naţională - Alte instituţii şi acţiuni

PARTEA A III-A – cheltuieli social-culturale:Învăţământ Sănătate Asistenţă socială

PARTEA a IV-a – SERVICII DE DEZVOLTARE PUBLICĂ, LOCUINŢE, MEDIU ŞI APE

PARTEA A V-A – acţiuni economice:Industrie Agricultură şi silviculturăTransporturi şi comunicaţiiAlte acţiuni economice

PARTEA A VI-A – alte acţiuni:Cercetare ştiinţificăAlte acţiuni

PARTEA A VII-A – transferuri:Transferuri din bugetul de stat

186

Page 187: Finante Publice 1

PARTEA a VIII-a – ÎMPRUMUTURI ACORDATE

PARTEA a IX-a – PLĂŢI DE DOBÂNZI ŞI ALTE CHELTUIELI AFERENTE DATORIEI PUBLICE

PARTEA A X-A – fonduri de rezervă:Fonduri de rezervăFondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului Fond de intervenţie la dispoziţia Guvernului

Modalităţi şi criterii de determinare a cheltuielilor bugetare

Stabilirea nivelului cheltuielilor publice, repartizarea acestora pe ordonatorii principali de credite, pe destinaţii se efectuează având în vedere obiectivele strategiei de dezvoltare a ţării, priorităţile stabilite prin programul de guvernare aprobat de Parlament. Utilizarea resurselor financiare publice se face cu respectarea legii şi în condiţii de eficienţă. Sumele aprobate prin buget, în limita cărora se fac cheltuieli, reprezintă credite bugetare care nu pot fi depăşite.

La repartizarea cheltuielilor se va ţine seama de caracterul limitat al resurselor bugetare, lipsa disponibilităţilor băneşti din economie care pot fi utilizate la acoperirea creşterii deficitului bugetar de costurile ridicate ale împrumuturilor cu implicaţii asupra cheltuielilor bugetare pe anii precedenţi.

Bugetul nu reprezintă o însumare a veniturilor şi cheltuielilor bugetare, el reprezintă un buget consolidat (buget din care au fost eliminate dublele înregistrări).

La stabilirea cheltuielilor publice vor fi avute în vedere politica financiară a statului, numărul de salariaţi, numărul de instituţii publice. De asemenea, se va urmări utilizarea resurselor în domeniul social (învăţământ, sănătate, asigurări sociale, cultură, artă, sport şi tineret, protecţia mediului), în domeniul economic (realizarea de noi investiţii, acordarea de subvenţii), pentru asigurarea apărării ţării, a ordinii publice, a siguranţei naţionale, pentru dobânzile datoriei publice, finanţării administraţiei centrale publice şi locale.

În volumul creditelor bugetare aprobate pe acţiuni se cuprind cheltuieli curente şi de capital.

Criteriile de care se va ţine seama la solicitarea acordării creditelor de către ordonatorii principali de credite sunt:

- solicitarea fondurilor se va face în limita creditelor bugetare şi potrivit destinaţiei aprobate (cheltuieli curente şi de capital), în funcţie de gradul de utilizare a resurselor puse la dispoziţie anterior;

- asigurarea utilizării eficiente a fondurilor alocate de la buget şi numai pentru cheltuielile strict necesare îndeplinirii acţiunilor aprobate prin lege;

187

Page 188: Finante Publice 1

- efectuarea cheltuielilor numai pe bază de acte justificative întocmite conform legii.

La stabilirea volumului creditelor solicitate se au în vedere următoarele criterii:

- gradul de utilizare a creditelor acordate anterior;

- disponibilităţile rămase la sfârşitul perioadei;

- cheltuielile ce urmează să se efectueze în perioada următoare pentru cheltuieli curente şi cheltuieli de capital;

- veniturile proprii prevăzute a se realiza în care potrivit legii se folosesc la acoperirea cheltuielilor.

În bugetul de stat nu se pot înscrie şi aproba cheltuieli fără stabilirea resurselor din care urmează să fie efectuate.

În perioada execuţiei bugetare, în condiţiile în care se fac propuneri de elaborare a unor acte normative a căror aplicare conduce la micşorarea veniturilor sau majorarea cheltuielilor aprobate prin legea bugetară, iniţiatorii au obligaţia să prevadă şi mijloacele necesare compensării veniturilor sau acoperirii sporului de cheltuieli.

Prin legea bugetară anuală se aprobă creditele bugetare pentru cheltuielile fiecărui exerciţiu bugetar, structura funcţională şi economică a acestora.

Cheltuielile de personal şi de capital nu pot fi majorate şi nici nu pot fi utilizate la alte articole de cheltuieli.

Creditele bugetare aprobate pentru cheltuielile unui exerciţiu bugetar nu pot fi utilizate pentru finanţarea cheltuielilor altui exerciţiu bugetar, cheltuielile aprobate unui ordonator principal de credite nu pot fi utilizate pentru finanţarea cheltuielilor altui ordonator principal de credite.

Cheltuielile bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanţarea altui capitol.

În mod excepţional şi justificat se pot efectua virări de credite, de la un capitol la altul al clasificaţiei bugetare cu excepţia celor de personal şi de capital, pentru un ordonator principal de credite, înainte de angajarea cheltuielilor, începând cu trimestrul III, cu acordul Ministerului Finanţelor Publice.

Virările de credite bugetare între celelalte subdiviziuni ale clasificaţiei bugetare se aprobă de ordonatorii principali de credite pentru bugetul propriu sau al unităţilor subordonate şi se pot efectua înainte de angajarea cheltuielilor, începând cu trimestrul III al anului financiar.

Se interzic virările de credite provenite de la capitolele care au fost majorate din fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului sau fondul de intervenţie.

188

Page 189: Finante Publice 1

Creditele bugetare aprobate la unele capitole pot avea caracter previzional, putând fi majorate prin hotărâre a Guvernului dintr-o sumă globală creată în acest scop şi care urmează a fi cuprinse în legea rectificativă.

Cheltuielile aprobate prin legea bugetară se repartizează pe trimestre în funcţie de termenele de încasare a veniturilor şi de perioadele în care urmează să se efectueze cheltuielile.

Aprobarea repartizării pe trimestre:

- Ministerul Finanţelor Publice – pe capitole, la propunerea ordonatorilor principali de credite şi a organelor teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice pentru cotele şi sumele defalcate din veniturile bugetului de stat şi pentru transferuri;

- ordonatorul principal de credite – pentru bugetul propriu şi al unităţilor subordonate şi pe celelalte subdiviziuni ale clasificaţiei bugetare.

Creditele bugetare aprobate prin bugetul de stat se folosesc la cererea ordonatorului principal de credite numai după deschiderea de credite sau alimentarea cu fonduri de către Ministerul Finanţelor Publice a conturilor deschise pe seama acestora la trezorerie sau unităţi bancare.

Ordonatorii principali de credite au obligaţia de a analiza trimestrial necesitatea menţinerii unor credite bugetare pentru care în baza unor dispoziţii legale sau alte cauze, sarcinile au fost desfiinţate sau amânate şi de a propune Ministerului Finanţelor Publice anularea creditelor respective.

Nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetul de stat şi nici efectuată dacă nu există o bază legală. Utilizarea creditelor bugetare în alte scopuri decât cele aprobate se pedepseşte prin lege.

Prin legile bugetare anuale pot fi aprobate măsuri fiscale pentru finanţarea cheltuielilor publice, precum şi venituri cu destinaţie specială în scopul acoperirii unor cheltuieli stabilite distinct prin bugetul de stat.

Existenţa unui buget deficitar, nu reprezintă o situaţie favorabilă, dar majoritatea statelor acceptã un sold bugetar negativ, cu condiţia ca finanţarea sa sã fie sustenabilã. De altfel, în acest context se înscrie una dintre principalele condiţionalitãţi privind stabilitatea financiarã, statuatã şi asupra cãreia Statele Membre ale Uniunii Europene au cãzut de acord la Maastricht, respectiv deficitul bugetar şa fie mai mic sau cel mult egal cu 3% din Produsul Intern Brut.

7.2. Bugetul asigurări lor sociale de stat

Bugetul asigurarilor sociale de stat face parte din bugetul public national. Potrivit Legii finantelor publice, proiectul acestuia este elaborat de Ministerul Muncii, Solidaritãţii Sociale şi Familiei, avizat de Ministerul Finanţelor Publice, dezbatut si acceptat de Guvern si inaintat Parlamentului pentru dezbatere si aprobare.

* Veniturile bugetului asigurarilor sociale de stat se constituie din contributiile persoanelor fizice si juridice care utilizeaza munca salariata, inclusiv institutiile publice (sectorul bugetar), din contributia salariatilor din

189

Page 190: Finante Publice 1

institutiile publice si a pensionarilor pentru bilete de tratament balnear si odihna etc.

* Cheltuielile bugetului asigurarilor sociale de stat se efectueaza pe baza creditelor bugetare aprobate prin Legea bugetului asigurãrilor sociale de stat pentru anul in curs. Ele sunt repartizate directiilor judetene de munca si protectie sociala si a municipiului Bucuresti. Principalele cheltuieli ale bugetului asigurarilor sociale de stat sunt:

- pensii, care constituie cea mai insemnata forma de ocrotire a cetatenilor prin asigurarile sociale. Reglementarile legale in vigoare in tara noastra privind sistemul de pensionare are in vedere continua imbunatatire a raportului dintre pensie si salariul tarifar si tine seama de o serie de principii ce se refera atat la o protectie sociala adecvata pentru pesoanele in varsta, cat si de posibilitatile de sustinere a acestor cheltuieli. Prin asigurarile sociale de stat se acorda mai multe categorii de pensii, in functie de persoanele care pot beneficia de acestea:

- pensia pentru munca depusa si limita de varsta;

- pensia pentru pierderea capacitatii de munca din cauza de accident de munca sau boala profesionala;

- pensia pentru pierderea capacitatii de munca in afara procesului de munca;

- pensia de urmas;

- ajutorul social, forma de sprijin a fostilor salariati, care nu indeplinesc conditiile legale pentru niciuna dintre pensiile celelalte, dar sunt inapti sa munceasca, fie din cauza varstei, fie a vreunui handicapI;

- costul tratamentului balneo-climateric, inclusiv transportul, masa, cazarea pentru salariatii din institutiile publice si pensionari;

- indemnizatiile si ajutoarele de asigurari sociale, cum sunt:

- indemnizatiile pentru prevenirea inbolnavirilor, refacerea si intarirea sanatatii;

- indemnizatiile de pierdere temporara a capacitatii de munca;

- indemnizatiile in caz de maternitate;

- indemnizatiile pentru ingrijirea copilului pana la o anumita varsta (trei ani);

- ajutor in caz de deces;

- cheltuieli pentru procurarea de medicamente prin Ministerul Sanatatii s.a.

7.3. Bugetul inst i tuţ i i lor publ ice

Finanţarea cheltuielilor unor instituţii publice, indiferent de subordonare, se asigură atât din bugetul de stat, cât şi din bugetele locale, numai în cazurile

190

Page 191: Finante Publice 1

în care, prin legea bugetară anuală sau prin legi speciale, se stabilesc categoriile de cheltuieli care se finanţează prin fiecare buget.

Finanţarea instituţiilor publice

- Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital ale instituţiilor publice se asigură astfel:

i. integral din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, după caz;

ii. din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, după caz;

iii. integral, din veniturile proprii.- Instituţiile publice finanţate integral de la bugetul de

stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, după caz, varsă integral veniturile realizate la bugetul din care sunt finanţate.

Bunuri materiale şi fonduri băneşti primite de instituţiile publice

Instituţiile publice pot folosi, pentru desfăşurarea activităţii lor, bunuri materiale şi fonduri băneşti primite de la persoanele juridice şi fizice, sub formă de donaţii şi sponsorizări, cu respectarea dispoziţiilor legale.

Fondurile băneşti acordate de persoanele juridice şi fizice, primite în condiţiile alin. (1), în situaţia instituţiilor publice finanţate integral de la buget, se varsă direct la bugetul din care se finanţează acestea. Cu aceste sume se majorează creditele bugetare ale bugetului respectiv şi se vor utiliza cu respectarea destinaţiilor stabilite de transmiţător.

Lunar, în termen de 10 zile de la expirarea lunii, ordonatorii principali de credite vor transmite Ministerului Finanţelor Publice situaţia privind sumele virate la buget, în vederea introducerii modificărilor corespunzătoare în volumul şi structura bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor fondurilor speciale, după caz.

Cu fondurile băneşti acordate de persoanele juridice şi fizice, în situaţia instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din venituri proprii, se vor majora bugetele de venituri şi cheltuieli ale acestora. Aceste instituţii au obligaţia de a prezenta, în anexa la contul de execuţie bugetară trimestrială şi anuală, situaţia privind sumele primite şi utilizate în aceste condiţii şi cu care a fost majorat bugetul de venituri şi cheltuieli.

Bunurile materiale primite de instituţiile publice se înregistrează în contabilitatea acestora.

191

Page 192: Finante Publice 1

Veniturile proprii ale instituţiilor publice

Veniturile proprii ale instituţiilor publice se încasează, se administrează, se utilizează şi se contabilizează de către acestea, potrivit dispoziţiilor legale.

Veniturile proprii ale instituţiilor publice provin din chirii, organizarea de manifestări culturale şi sportive, concursuri artistice, publicaţii, prestaţii editoriale, studii, proiecte, valorificări de produse din activităţi proprii sau anexe, prestări de servicii şi altele asemenea.

Excedentele bugetelor instituţiilor publice

Excedentele rezultate din execuţia bugetelor instituţiilor publice, finanţate inclusiv din fonduri publice, se regularizează la sfârşitul anului cu bugetul din care sunt finanţate, în limita sumelor primite de la acesta.

Excedentele anuale rezultate din execuţia bugetelor instituţiilor publice, finanţate integral din venituri proprii, se reportează în anul următor.

Bugetele de venituri şi cheltuieli ale unor activităţi

Bugetele de venituri şi cheltuieli pentru activităţile finanţate integral din venituri proprii se întocmesc o dată cu bugetul instituţiei publice de care aparţin şi se aprobă o dată cu bugetul acesteia.

Veniturile şi cheltuielile activităţilor finanţate integral din venituri proprii se grupează pe baza clasificaţiei bugetare aprobate de Ministerul Finanţelor Publice.

În situaţia nerealizării veniturilor prevăzute în bugetele activităţilor finanţate integral din venituri proprii cheltuielile vor fi efectuate în limita veniturilor realizate.

Excedentele anuale rezultate din execuţia bugetelor de venituri şi cheltuieli ale activităţilor finanţate integral din venituri proprii se reportează în anul următor.

Împrumut temporar pentru unele activităţi sau instituţii publice

În cazul în care, la înfiinţarea, în subordinea unor ordonatori principali de credite, a unor instituţii publice sau a unor activităţi finanţate integral din venituri proprii, acestea nu dispun de fonduri suficiente, în baza documentaţiilor temeinic fundamentate, ordonatorii principali de credite pot acorda împrumuturi fără dobândă din bugetul propriu, pe bază de convenţie.

Împrumuturile acordate vor fi rambursate integral în termen de 6 luni de la data acordării.

Execuţia de casă a bugetelor instituţiilor publice

Instituţiile publice, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile de pe lângă unele instituţii publice, finanţate integral din venituri proprii, efectuează operaţiunile de încasări şi plăţi prin unităţile teritoriale ale trezoreriei statului în a căror rază îşi au sediul şi la care au deschise conturile de venituri,

192

Page 193: Finante Publice 1

cheltuieli şi disponibilităţi.Este interzis instituţiilor publice de a efectua

operaţiunile de mai sus prin băncile comerciale.Instituţiile publice au obligaţia de a transmite

bugetul aprobat potrivit prevederilor prezentei legi unităţii teritoriale a trezoreriei statului.

Instituţiile publice de subordonare locală îşi finanţează cheltuielile curente şi de capital, în funcţie de statutul juridic, astfel:

Finanţarea instituţiilor publice de subordonare localã

- integral din bugetul local.

Instituţiile publice locale care sunt finanţate integral din bugetul local, varsă veniturile realizate la acest buget.

În situaţia instituţiilor publice finanţate integral de la bugetul local, fondurile băneşti acordate de persoanele juridice şi fizice sunt vărsate direct la bugetul local din care se finanţează acestea. Cu aceste sume se majorează veniturile şi cheltuielile bugetului local, iar fondurile se vor utiliza cu respectarea destinaţiilor stabilite de transmiţător.

- din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul local.

Instituţiile publice locale care se finanţează integral sau parţial din veniturile proprii încasează, administrează, utilizează şi contabilizează aceaste venituri proprii, care provin din prestări de servicii, chirii, manifestări culturale şi sportive, concursuri artistice, publicaţii, prestaţii editoriale, studii, proiecte, valorificări de produse din activităţi proprii sau anexe şi altele.

Instituţiile publice mai pot folosi pentru desfăşurarea activităţii lor bunuri materiale şi fonduri băneşti primite de la persoane juridice şi fizice, sub forma de donaţii şi sponsorizări.

Bunurile materiale primite de instituţiile publice primite de la persoanele fizice sau juridice sub formă de donaţii sau sponsorizări se înregistrează în contabilitatea acestora.

În situaţia instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din venituri proprii, fondurile băneşti acordate de persoanele juridice şi fizice vor majora bugetele de venituri şi cheltuieli ale acestora. Aceste

193

Page 194: Finante Publice 1

instituţii au obligaţia de a prezenta, în anexa la contul de execuţie bugetară trimestrială şi anuală, situaţia privind sumele primite şi utilizate în aceste condiţii şi cu care a fost majorat bugetul de venituri şi cheltuieli.

Excedentele rezultate din execuţia bugetelor instituţiilor publice, finanţate parţial din venituri proprii se regularizează la sfârşitul anului cu bugetele locale din care sunt finanţate, în limita sumelor primite de la acestea

- integral din veniturile proprii.

Excedentele rezultate din execuţia bugetelor instituţiilor publice care sunt finanţate integral din venituri proprii, rămân la dispoziţia acestora, urmând a fi folosite în anul următor cu aceeaşi destinaţie.

Consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti pot hotârâ ca excedentele rezultate din execuţia bugetelor instituţiilor publice subordonate, finanţate integral din venituri proprii, să se preia ca venit la bugetul local, după deducerea sumelor încasate anticipat şi a obligaţiilor de plată.

Consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucuresti pot aproba înfiinţarea de activităţi integral finanţate din venituri proprii pe lângă unele instituţii publice, finanţate integral din bugetele locale, stabilind totodată domeniul de activitate, categoriile de venituri, natura cheltuielilor, sistemul de organizare şi funcţionare a acestor activităţi.

Excedentele rezultate din execuţia bugetelor de venituri şi cheltuieli ale activităţilor finanţate integral din venituri proprii se reportează în anul urmator cu aceeaşi destinaţie sau se preiau ca venit la bugetul local, potrivit hotărârii consiliului local, judeţean şi Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

În cazul în care la înfiinţarea, în subordinea unor ordonatori principali de credite, a unor instituţii şi servicii publice sau a unor activităţi finanţate integral din venituri proprii, acestea nu dispun de fonduri suficiente, în baza documentaţiilor temeinic fundamentate, consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti pot aproba împrumuturi fără dobândă din bugetul local, pe bază de convenţie, iar împrumuturile acordate vor fi rambursate integral în termen de un an de la data acordării.

În situaţia nerambursării împrumuturilor la termenul stabilit, se vor aplica dobânzile şi penalităţile de întârziere la nivelul celor existente pentru creanţele bugetare.

194

Page 195: Finante Publice 1

7.5. Bugetele locale

Prima lege a finanţelor publice locale adoptată după Revoluţia din decembrie 1989 (Legea nr.189/1998) a reprezentat un moment de referinţă pentru realizarea unei autonomii financiare reale a autorităţilor publice locale. Pe măsura avansării in procesul de reformă a societăţii româneşti, a fost necesară adaptarea cadrului legal şi funcţional la noile caracteristici instituţionale, inclusiv cele referitoare la alinierea la standardele europene în vederea integrării în Uniunea Europeană.

În acest sens, Ordonanţa de Urgenţã a Guvernului nr.45/2003 privind finanţele publice locale, care înlocuieşte Legea nr.189/1998 stabileşte principiile, cadrul general şi procedurile privind formarea, administrarea, angajarea şi utilizarea fondurilor publice locale, precum şi responsabilitatile Autorităţilor administratiei publice locale şi ale instituţiilor publice implicate in domeniul finantelor publice locale:

bugetelor locale ale comunelor, oraselor, municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti, judeţelor şi municipiului Bucureşti;

bugetelor instituţiilor publice, finantate integral sau partial din bugetele locale, dupa caz;

bugetelor instituţiilor publice, finantate integral din venituri proprii; bugetului imprumuturilor externe şi interne, pentru care rambursarea,

plata dobanzilor, comisioanelor, spezelor şi a altor costuri se asigura din bugetele locale şi care provin din: imprumuturi externe contractate de stat şi subimprumutate Autorităţilor administratiei publice locale si/sau agentilor economici şi serviciilor publice din subordinea acestora; imprumuturi externe contractate de Autorităţile administratiei publice locale şi garantate de stat; imprumuturi externe si/sau interne contractate sau garantate de Autorităţile administratiei publice locale;

bugetului fondurilor externe nerambursabile.

Elaborarea şi funcţionarea bugetelor locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor se desfăşoară în conformitate cu principii şi reguli general aplicate în administraţia ţărilor democratice cu economie bazată pe libera concurenţă.

Principii bugetare

- Principiul universalităţii.Veniturile şi cheltuielile se includ în buget in totalitate,

iar veniturile bugetare nu pot fi afectate direct unei cheltuieli bugetare anume, cu excepţia donaţiilor şi sponsorizărilor, care au stabilite destinaţii distincte.

- Principiul publicităţiiProcesul bugetar38 este deschis şi transparent, acesta

realizându-se prin:- publicarea în presa locală sau afişarea la sediul

autorităţii administraţiei publice locale respective a proiectului de buget local şi a contului anual de execuţie a acestuia;

38 Procesul bugetar reprezintă etapele consecutive de elaborare, aprobare, executare, control şi raportare ale bugetului, care se încheie cu aprobarea contului anual de execuţie a acestuia.

195

Page 196: Finante Publice 1

- dezbaterea publică a proiectului de buget local, cu prilejul aprobării acestuia;

- prezentarea contului anual de execuţie a bugetului local în şedinţă publică.

- Principiul unităţiiVeniturile şi cheltuielile bugetare se înscriu într-un

singur document, pentru a se asigura utilizarea eficientă şi monitorizarea fondurilor publice locale. Se interzic reţinerea şi utilizarea de venituri în regim extrabugetar şi constituirea de fonduri publice locale în afara bugetelor locale.

- Principiul unităţii monetare

Toate operaţiunile bugetare se exprimă în monedă naţională.

- Principiul anualităţii

Veniturile şi cheltuielile bugetare sunt aprobate, în condiţiile legii, pe o perioadă de un an, care corespunde exerciţiului bugetar.Toate operaţiunile de încasări şi plăţi efectuate în cursul unui an bugetar în contul unui buget aparţin exerciţiului corespunzător de execuţie a bugetului respectiv.

- Principiul specializării bugetare

Veniturile şi cheltuielile bugetare se înscriu şi se aprobă în buget pe surse de provenienţă şi, respectiv, pe categorii de cheltuieli grupate după natura economică şi destinaţia acestora.

- Principiul echilibrului

Cheltuielile unui buget se acoperă integral din veniturile bugetului respectiv.

Reguli bugetare

- Este interzisă efectuarea de plăţi direct din veniturile încasate, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel.

- Cheltuielile bugetare au destinaţie precisă şi limitată şi sunt determinate de autorizările conţinute în legi specifice şi în legile bugetare anuale.

- Nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget şi nici nu poate fi angajată şi efectuată din aceste bugete, dacă nu există baza legală pentru respectiva cheltuială.

- Nici o cheltuială din fonduri publice locale nu poate fi angajată, ordonanţată şi plătita dacă nu este aprobată potrivit legii şi nu are prevederi bugetare şi surse de finanţare.

- După aprobarea bugetelor locale pot fi aprobate acte

196

Page 197: Finante Publice 1

normative cu implicaţii asupra acestora, dar cu precizarea surselor de acoperire a diminuării veniturilor sau a majorării cheltuielilor bugetare aferente exerciţiului bugetar pentru care s-au aprobat bugetele locale respective.

Autorităţile administraţiei publice locale sunt de două categorii:

autorităţi cu caracter deliberativ, respectiv consiliile locale pentru comune, oraşe şi municipii şi consiliile judeţene;

autorităţi cu caracter executiv, adică primarii pentru comune, oraşe şi municipii şi preşedinţii consiliilor judeţene la nivelul consiliilor judeţene.

Ordonatorii de credite sunt de trei categorii: ordonatori principali, ordonatori secundari şi ordonatori terţiari. Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale sunt preşedinţii consiliilor judeţene, primarul general al municipiului Bucureşti şi primarii celorlalte unităţi administrativ-teritoriale.

Ordonatorii principali de credite pot delega această calitate precizând limitele şi condiţiile delegării.

Conducătorii instituţiilor publice39 cu personalitate juridică, cărora li se alocă fonduri din bugetele locale sunt ordonatori secundari sau terţiari de credite.

În ceea ce priveşte responsabilităţile ordonatorilor de credite, acestea diferă dacă sunt principali sau secundari şi terţiari. Astfel, ordonatorii principali de credite analizează modul de utilizare a creditelor bugetare aprobate prin bugetele locale şi prin bugetele instituţiilor publice, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terţiari de credite şi aprobă efectuarea cheltuielilor din bugetele proprii.

Ordonatorii secundari de credite repartizează creditele bugetare aprobate pentru bugetul propriu şi pentru bugetele instituţiilor publice, ai căror conducători sunt ordonatori terţiari de credite şi aprobă efectuarea cheltuielilor din bugetele proprii. Ordonatorii terţiari de credite utilizează creditele bugetare ce le-au fost repartizate numai pentru realizarea sarcinilor unităţilor pe care le conduc, potrivit prevederilor din bugetele proprii aprobate.

Ordonatorii de credite au obligaţia de a angaja şi de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituţiilor publice respective.

De asemenea, controlul financiar preventiv propriu şi auditul public intern se exercită asupra tuturor operaţiunilor care afectează fondurile publice şi/sau patrimoniul public şi privat şi sunt exercitate conform reglementărilor legale în domeniu.39 Instituţii publice - denumire generică ce include comunele, oraşele, municipiile, sectoarele municipiului Bucureşti, judeţele, municipiul Bucureşti, instituţiile şi serviciile publice din subordinea acestora, cu personalitate juridică, indiferent de modul de finanţare a activităţii acestora.

197

Page 198: Finante Publice 1

Angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor din fonduri publice se aprobă de ordonatorul de credite, iar plata acestora se efectuează de către contabil, numai cu viza prealabilă de control financiar preventiv propriu.

Formarea şi utilizarea fondurilor publice locale şi contul de execuţie a bugetelor locale sunt supuse controlului Curţii de Conturi.

Bugetele locale şi celelalte bugete ale instituţiilor publice de subordonare locală se aproba astfel:

bugetele locale, bugetele împrumuturilor externe şi interne şi bugetele fondurilor externe nerambursabile, de către consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti;

bugetele instituţiilor publice, finanţate integral sau parţial din bugetele locale, de către consiliile locale, în funcţie de subordonarea acestora;

bugetele instituţiilor publice, finanţate integral din venituri proprii, inclusiv rectificarea acestora, de către conducerea instituţiei, cu avizul conform al ordonatorului principal de credite.

Pe parcursul exerciţiului bugetar consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti pot aproba rectificarea bugetelor locale în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a legii de rectificare a bugetului de stat, precum şi ca urmare a unor propuneri fundamentate ale ordonatorilor principali de credite.

Veniturile şi cheltuielile bugetelor locale se grupează pe baza clasificaţiei bugetare aprobate de Ministerul Finanţelor Publice.

Veniturile sunt structurate pe capitole şi subcapitole, pe surse de provenienţă, iar cheltuielile, pe părţi, capitole, subcapitole, titluri, articole, precum şi alineate şi paragrafe, în conformitate cu destinaţia aprobată.

Cheltuielile de capital se cuprind la fiecare capitol bugetar, în conformitate cu creditele de angajament şi duratele de realizare a investiţiilor, programele de investiţii fiind aprobate ca anexe la bugetele locale.

Fondurile externe nerambursabile şi împrumuturile interne şi externe se cuprind în anexe la bugetele locale şi se aprobă odata cu acestea.

Veniturile proprii ale bugetelor locale şi înstituţiilor publice subordonate acestora cuprind impozitele şi taxele locale, sumele încasate din vânzarea sau concesionarea unor bunuri aparţinând domeniului public sau privat al autoritãţilor publice locale, fonduri publice rezultate în urma acţiunilor economice a serviciilor publice de interes local.

Impozitele şi taxele locale se aprobă de consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti în limitele şi în condiţiile legii.

Sumele încasate din vânzarea ca atare sau din valorificarea materialelor rezultate în urma demolării, dezmembrării ori dezafectării a unor mijloace fixe sau din vânzarea unor bunuri materiale care aparţin instituţiilor publice, finanţate integral din bugetele locale, constituie venituri ale bugetelor locale şi se varsă la acestea.

198

Page 199: Finante Publice 1

Sumele încasate din concesionarea sau din închirierea unor bunuri aparţinând domeniului public ori privat al unităţilor administrativ-teritoriale constituie venituri ale bugetelor locale.

Sumele încasate din valorificarea bunurilor confiscate se fac venit la bugetul local, în funcţie de subordonarea instituţiilor care au dispus confiscarea acestora, în condiţiile legii.

Sumele încasate din vânzarea unor bunuri aparţinând domeniului privat al unităţilor administrativ-teritoriale constituie venituri ale bugetelor locale.

Pentru funcţionarea unor servicii publice locale, create în interesul persoanelor fizice şi juridice, consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti aprobă taxe speciale.

Cuantumul taxelor speciale se stabileşte anual, iar veniturile obţinute din acestea se utilizează integral pentru acoperirea cheltuielilor efectuate pentru înfiinţarea serviciilor publice locale, precum şi pentru finanţarea cheltuielilor de întreţinere şi funcţionare ale acestor servicii.

Prin regulamentul aprobat de consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti se stabilesc condiţiile şi sectoarele de activitate în care se pot institui taxele speciale, modul de organizare şi funcţionare a serviciilor publice pentru care se propun taxele respective, modalităţile de consultare şi de obţinere a acordului persoanelor fizice şi juridice beneficiare ale serviciilor respective.

Taxele speciale se încasează numai de la persoanele fizice şi juridice care se folosesc de serviciile publice locale pentru care s-au instituit taxele respective.

Taxele speciale, instituite potrivit prevederilor prezentului articol, se încasează într-un cont distinct, deschis în afara bugetului local, fiind utilizate în scopurile pentru care au fost înfiinţate, iar contul de execuţie al acestora se aprobă de consiliul local, judeţean sau Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

Serviciile publice de interes local care desfăşoară activităţi de natura economică au obligaţia calculării, înregistrării şi recuperării uzurii fizice şi morale a mijloacelor fixe aferente acestor activităţi, prin tarif sau preţ.

Pentru finanţarea cheltuielilor publice, precum şi pentru echilibrarea bugetelor locale ale unităţilor administrativ-teritoriale, prin legea bugetului de stat se aprobă sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat.

Din impozitul pe venit, încasat la bugetul de stat la nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale, se alocă lunar40, în termen de 5 zile lucrătoare de la finele lunii în care s-a încasat acest impozit, o cotă de 36% la bugetele locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor, pe teritoriul cărora îşi desfăşoară activitatea plătitorii de impozite, 10% la bugetul propriu al judeţului şi 17% într-un cont distinct, deschis pe seama consiliului judeţean pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţului.

40 În conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr.45/2003 privind finanţele publice locale.

199

Page 200: Finante Publice 1

În execuţie, cota de 17% se alocă de către direcţiile de specialitate din aparatul propriu al consiliilor judeţene, în termen de 5 zile lucrătoare de la încasare, pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţului, proporţional cu sumele repartizate şi aprobate în acest scop în bugetele respective.

Cota de 63% din impozitul pe venit, pentru municipiul Bucureşti, se repartizează, în termen de 5 zile, astfel: 18% la bugetele locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, 36,5% la bugetul propriu al municipiului Bucureşti şi 8,5% într-un cont distinct, deschis pe seama Consiliului General al Municipiului Bucureşti pentru echilibrarea bugetelor locale ale sectoarelor şi municipiului Bucureşti.

În execuţie, cota de 8,5% se alocă de către direcţia de specialitate din aparatul propriu al Consiliului General al Municipiului Bucureşti, în termen de 5 zile lucrătoare de la încasare, pentru echilibrarea bugetelor locale ale sectoarelor şi municipiului Bucureşti, proporţional cu sumele repartizate şi aprobate în bugetele respective.

În situaţii deosebite, prin legea bugetului de stat, cotele defalcate din impozitul pe venit pot fi majorate.

Operaţiunile de virare a cotelor cuvenite din impozitul pe venit se efectuează de Ministerul Finanţelor Publice prin direcţiile generale ale finanţelor publice.

Sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, destinate echilibrării bugetelor locale, vor fi repartizate pe judeţe, în funcţie de anumite criterii, care pentru bugetul pe anul 2004 sunt:

capacitatea financiară calculată în funcţie de impozitul pe venit încasat pe locuitor, în proporţie de 70% din sumele defalcate;

suprafaţa judeţului, în proporţie de 30% din sumele defalcate.

Din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale, aprobate anual prin legea bugetului de stat, şi din cota de 17% din impozitul pe venit, se alocă o cotă de 25% bugetului propriu al judeţului, iar diferenţa se repartizează pe comune, oraşe şi municipii prin hotărâre a consiliului judeţean, după consultarea primarilor şi cu asistenţa tehnica de specialitate a direcţiei generale a finanţelor publice, în funcţie de următoarele criterii:

capacitatea financiară calculată în baza impozitului pe venit încasat pe locuitor, în proporţie de 30%;

suprafaţa unităţii administrativ-teritoriale, în proporţie de 30%;

populaţia unităţii administrativ-teritoriale, în proportie de 25%;

alte criterii stabilite prin hotărâre a consiliului judeţean, în proporţie de 15%, care să asigure cu prioritate susţinerea programelor cu finanţare externă, care necesită cofinanţare locală.

Pentru municipiul Bucureşti, din cota de 8,5% din impozitul pe venit se alocă o cotă de 25% pentru bugetul propriu al municipiului Bucureşti, iar

200

Page 201: Finante Publice 1

diferenţa se repartizează pe sectoarele municipiului Bucureşti, prin hotărâre a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după consultarea primarilor de sector şi cu asistenţa tehnică de specialitate a direcţiei generale a finanţelor publice, în funcţie de aceleaşi criterii ca mai sus.

Transferurile de la bugetul de stat către bugetele locale se acordă pentru investiţii finanţate din împrumuturi externe la a căror realizare contribuie şi Guvernul şi se aprobă anual, în poziţie globală, prin legea bugetului de stat.

Din bugetul de stat, prin bugetele unor ordonatori principali de credite ai acestuia (ministere, agenţii), precum şi din alte bugete se pot acorda transferuri către bugetele locale pentru finanţarea unor programe de dezvoltare sau sociale, de interes naţional, judeţean sau local.

În conformitate cu legislatia în vigoare, respectiv cu Legea nr.571 Codul fiscal, , principalele impozite şi taxe locale sunt:

impozitul pe clădiri;

impozitul şi taxa pe teren;

taxa asupra mijloacelor de transport;

taxele pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor;

taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate;

impozitul pe spectacole;

taxa hotelieră;

alte taxe locale.

In bugetele locale se înscrie fondul de rezervă bugetară la dispoziţia consiliului local, judeţean şi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, în cotă de până la 5% din totalul cheltuielilor. Acesta se utilizează la propunerea ordonatorilor principali de credite, pe bază de hotărâri ale consiliilor respective, pentru finanţarea unor cheltuieli urgente sau neprevăzute apărute în cursul exerciţiului bugetar, pentru înlăturarea efectelor unor calamităţi naturale, precum şi pentru acordarea unor ajutoare către unităţile administrativ-teritoriale în situaţii de extremă dificultate.

Fondul de rezervă bugetară poate fi majorat, în cursul anului, cu aprobarea consiliului local, judeţean şi Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz, din disponibilităţile de credite bugetare care nu mai sunt necesare până la sfârşitul anului.

Creditele bugetare41 aprobate sunt autorizate pe durata exerciţiului bugetar.

Cheltuielile de personal aprobate nu pot fi majorate prin virări de credite bugetare.

41 Credit bugetar - suma aprobată prin buget, reprezentând limita maximă până la care se pot ordonanţa şi efectua plăţi în cursul anului bugetar pentru angajamentele contractate în cursul exerciţiului bugetar şi/sau din exerciţii anterioare pentru acţiuni multianuale, respectiv se pot angaja, ordonanţa şi efectua plăţi din buget pentru celelalte acţiuni (Ordonanţa de Urgenţã a Guvernului nr.45/2003)

201

Page 202: Finante Publice 1

Virările de credite bugetare de la un capitol la alt capitol al clasificaţiei bugetare şi de la un program la altul se aprobă de consiliul local, judeţean şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, pe baza justificărilor corespunzatoare ale ordonatorilor principali de credite şi se pot efectua numai înainte de angajarea cheltuielilor.

Virările de credite bugetare în cadrul aceluiaşi capitol bugetar, inclusiv între programele aceluiaşi capitol sunt în competenţa fiecărui ordonator principal de credite, pentru bugetul propriu şi bugetele instituţiilor şi serviciilor publice subordonate şi se pot efectua înainte de angajarea cheltuielilor.

Propunerile de virări de credite bugetare sunt însoţite de justificări, detalieri şi necesităţi privind execuţia, până la finele anului bugetar, a capitolului şi subdiviziunii clasificaţiei bugetare, precum şi a programului, de la care se disponibilizează şi, respectiv, a capitolului şi subdiviziunii clasificaţiei bugetare şi a programului, la care se suplimentează prevederile bugetare.

Virările de credite bugetare se pot efectua începand cu trimestrul al III-lea al anului bugetar.

Creditele bugetare aprobate prin bugetele locale pot fi folosite prin deschideri de credite efectuate de către ordonatorii principali de credite ai acestora, în limita sumelor aprobate, potrivit destinaţiei stabilite şi cu respectarea dispoziţiilor legale care reglementează efectuarea cheltuielilor respective.

Deschiderile de credite bugetare pentru transferurile consolidabile de la bugetul de stat sau de la alte bugete către bugetele locale, în cadrul limitelor prevăzute în bugetele respective, se efectuează de către Ministerul Finanţelor Publice prin direcţiile generale ale finanţelor publice, la cererea ordonatorilor principali de credite ai bugetelor locale, în funcţie de necesităţile execuţiei bugetare, cu respectarea destinaţiei sau de către ceilalţi ordonatori principali de credite.

Efectuarea cheltuielilor bugetare se face numai pe bază de documente justificative, care să confirme angajamentele contractuale sau din convenţii, primirea bunurilor materiale, prestarea serviciilor, executarea de lucrări, plata salariilor şi a altor drepturi băneşti, plata obligaţiilor bugetare, precum şi a altor obligaţii.

Creditele bugetare aferente fondurilor externe nerambursabile se derulează conform acordurilor încheiate cu partenerii externi.

Fondurile externe nerambursabile vor fi încasate într-un cont distinct în afara bugetului local şi vor fi cheltuite numai în limita disponibilităţilor din acest cont şi în scopul în care au fost acordate.

În procesul execuţiei bugetare, cheltuielile bugetare parcurg următoarele faze: angajament, lichidare, ordonanţare, plată.

Execuţia bugetară la oraşe, municipii, sectoarele municipiului Bucureşti, judeţe şi municipiul Bucureşti se bazează pe principiul separării atribuţiilor persoanelor care au calitatea de ordonator de credite de atribuţiile persoanelor care au calitatea de contabil.

202

Page 203: Finante Publice 1

Operaţiunile specifice angajării42, lichidării43 şi ordonanţării44 cheltuielilor sunt în competenţa ordonatorilor de credite şi se efectuează pe baza avizelor compartimentelor de specialitate ale instituţiilor publice.

Plata cheltuielilor este asigurată de şeful compartimentului financiar-contabil în limita fondurilor disponibile.

Instrumentele de plată trebuie să fie însoţite de documentele justificative. Aceste documente trebuie să certifice exactitatea sumelor de plată, recepţia bunurilor şi executarea serviciilor şi altele asemenea, conform angajamentelor legale încheiate.

Efectuarea plăţilor, în limita creditelor bugetare aprobate, se face numai pe bază de acte justificative, întocmite în conformitate cu dispoziţiile legale şi numai după ce acestea au fost angajate, lichidate şi ordonanţate.

Ordonatorii principali de credite au obligaţia de a analiza lunar necesitatea menţinerii unor credite bugetare pentru care, în baza unor dispoziţii legale sau din alte cauze, sarcinile au fost desfiinţate sau amânate şi de a propune consiliilor locale, judeţene şi Consiliului General al Municipiului Bucureşti anularea creditelor respective.

Cu creditele bugetare anulate se majorează fondul de rezervă bugetară la dispoziţia consiliului local, judeţean sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

Excedentul anual al bugetului local, rezultat la încheierea exerciţiului bugetar, după efectuarea regularizărilor în limita sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, precum şi a transferurilor consolidabile din bugetul de stat sau din alte bugete, se utilizează, în ordine, pentru:

rambursarea eventualelor împrumuturi restante; plata dobânzilor, comisioanelor, spezelor şi a altor costuri aferente acestora;

constituirea fondului de rulment.

Disponibilităţile fondului de rulment sunt purtătoare de dobândă, se păstrează într-un cont distinct, deschis pe seama fiecărei unităţi administrativ-teritoriale, la unităţile teritoriale ale trezoreriei statului, în afara bugetului local şi pot fi utilizate, temporar, pentru acoperirea golurilor de casă provenite din

42 Angajament bugetar - orice act prin care o autoritate competentă potrivit legii afectează fonduri publice unei anumite destinaţii, în limita creditelor bugetare aprobate.Angajament legal - fază în procesul execuţiei bugetare reprezentând orice act juridic din care rezultă sau ar putea rezulta o obligaţie pe seama fondurilor publice.(Ordonanţa de Urgenţã a Guvernului nr.45/2003 privind finanţele publice locale)43 Lichidarea cheltuielilor - fază în procesul execuţiei bugetare în care se verifica existenţa angajamentelor, se determină sau se verifică realitatea sumei datorate, se verifică condiţiile de exigibilitate ale angajamentului, pe baza documentelor justificative care să ateste operaţiunile respective.(Ibidem)44 Ordonanţarea cheltuielilor - fază în procesul execuţiei bugetare în care se confirmă că livrarile de bunuri şi servicii au fost efectuate sau alte creanţe au fost verificate şi că plata poate fi realizată.(Ibidem)

203

Page 204: Finante Publice 1

decalaje între veniturile şi cheltuielile anului curent, precum şi pentru acoperirea definitivă a eventualului deficit bugetar rezultat la finele exerciţiului bugetar.

Fondul de rulment poate fi utilizat şi pentru finanţarea unor investiţii din competenţa autorităţilor administraţiei publice locale sau pentru dezvoltarea serviciilor publice locale în interesul colectivităţii.

Utilizarea fondului de rulment şi contul de executie al acestuia se aprobă de consiliul local, judeţean şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, în afara bugetului local.

Consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti pot aproba contractarea sau garantarea de împrumuturi interne sau externe, pe termen scurt, mediu şi lung, pentru realizarea de investiţii publice de interes local, precum şi pentru refinanţarea datoriei publice locale.

Consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti hotărăsc, la propunerea ordonatorului principal de credite, contractarea sau garantarea de împrumuturi interne şi externe, cu votul a cel puţin două treimi din numărul membrilor ce le compun.

Îimprumuturile interne se contractează fără garanţia statului, cu condiţia informării prealabile a Ministerului Finanţelor Publice.

Împrumuturile externe se contractează direct sau se vor garanta de către autorităţile administraţiei publice locale numai cu avizul comisiei de autorizare a acestor împrumuturi, ale cărei componenţă şi funcţionare se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

Autorităţile administraţiei publice locale pot beneficia şi de împrumuturi externe contractate sau garantate de stat.

Datoria publica locală reprezintă o obligaţie generală care trebuie rambursată, conform acordurilor încheiate, din veniturile proprii ale unităţii administrativ-teritoriale.

7.5. Operaţ iuni de consol idare

Delimitarea atribuţiilor între administraţia publică centrală şi cea locală este marcată periodic de mutaţii în repartiţia sarcinilor, aceste transferuri de sarcini reflectându-se în structura veniturilor şi cheltuielilor publice.

Trecerea de către Guvern, în administrarea şi finanţarea autorităţilor administraţiei publice locale, a unor cheltuieli publice, ca urmare a descentralizării acestora şi a altor cheltuieli publice noi se face prin lege, cu asigurarea resurselor financiare necesare realizării acestora.

Transferurile de fonduri de la bugetul central către bugetele locale, cuprinse în veniturile totale ale bugetelor locale.

Prin operaţiunea de consolidare a veniturilor şi cheltuielilor publice la nivelul bugetului general se eliminã dublele înregistrãri. Pentru a delimita aceastã operaţiune de acele operaţiuni care realizeazã soldul dintre douã sume de sens contrar (netul dintre cele douã mãrimi), trebui definite

204

Page 205: Finante Publice 1

noţiunile de transfer consolidabil şi transfer neconsolidabil, deoarece în practica finanţelor publice ale statelor, fie acestea de tip unitar sau federal, se utilizeazã ambele tipuri de transferuri: în cadrul bugetului general consolidat, se realizeazã transferuri. Astfel,

din veniturile constituite la nivelul unui buget - în general cel de stat - se transferã sume pentru finanţarea unor activitãţi sau servicii, finanţare realizatã din alte bugete - de exemplu din bugete locale sau din bugetul asigurãrilor sociale de stat. Aceste sume reprezintã cheltuieli pentru cel dintâi buget şi venituri pentru celelalte, ceea ce înseamnã cã, la realizarea unei consolidãri (agregãri a bugetelor şi fondurilor publice) vor trebui eliminate.

existã însã transferuri adresate direct beneficiarilor de servicii publice, sume ce nu se întorc în sistemul bugetar - decât, cel mult, de o manierã indirectã, prin intermediul creşterii cererii interne, dar în ciclul urmãtor al activitãţii economice. Respectivele sume se constituie în trasferuri neconsolidabile.

Pentru a arãta cum se aplicã algoritmul de consolidare în situaţia cheltuielilor bugetului general, presupunem cã indicatorii bugetului de stat şi bugetelor locale se prezintã astfel :

Bugetul de stat Bugetele locale

Venituri Venituri290 mii miliarde lei 200 mii miliarde lei

din care : 80 mii miliarde lei

din transferurile de la bugetul de stat

Cheltuieli Cheltuieli320 mii miliarde lei

din care :

80 mii miliarde lei transferuri consolidabile cãtre bugetele locale

199,5 mii miliarde leidin care : 80 mii miliarde lei

finanţeazã servicii pentru care s-au primit transferurile

Sold bugetar Sold bugetar - 30 mii miliarde lei + 0,5 mii miliarde lei

Total venituri brute ale bugetului de stat şi bugetelor locale == 290 + 200 = 490 mii miliarde lei

Total venituri consolidate ale bugetului de stat şi bugetelor locale == 290 + (200 – 80) = 410 mii miliarde lei

Total cheltuieli brute ale bugetului de stat şi bugetelor locale == 320 + 199,5 = 519,5 mii miliarde lei

205

Page 206: Finante Publice 1

Total cheltuieli consolidate ale bugetului de stat şi bugetelor locale = = (320 – 80) + 199,5 = 439.5 mii miliarde lei

Potrivit acestui algoritm, prin care se eliminã înregsitrãrile duble, se calculeazã veniturile şi cheltuielile consolidate pentru ansamblul bugetelor şi fondurilor publice, în acest fel putând determina totalitatea resurselor de care dispun autoritãţile publice, precum şi efortul financiar al întregii naţiuni pentru finanţarea serviciilor publice, la toate nivelurile administrative publice.

Intrebări şi răspunsuri pentru fixarea cunoştinţelor

1. Cum se calculeazã totalul cheltuielilor bugetului general consolidat?a) suma cheltuielilor tuturor bugetelor şi fondurilor ce compun bugetul general consolidat - cheltuielile cu datoria publicãb) suma cheltuielilor tuturor bugetelor şi fondurilor ce compun bugetul general consolidatd) suma cheltuielilor tuturor bugetelor şi fondurilor ce compun bugetul general consolidat - transferurile cãtre populaţied) suma cheltuielilor tuturor bugetelor şi fondurilor ce compun bugetul general consolidat - transferurile între bugete.e) suma cheltuielilor tuturor bugetelor şi fondurilor ce compun bugetul general consolidat + transferurile între bugete

2. Indicatorul cel mai semnificativ de caracterizare a nivelului şi dinamicii cheltuielilor publice este:

a. volumul cheltuielilor publice;b. creşterea nominală a cheltuielilor publice;c. ponderea cheltuielilor publice în PIB;d. ponderea cheltuielilor publice în PNB ;e. gradul de acoperire al cheltuielilor publice din împrumuturi

3.Se cunosc urmãtoarele informaţii despre statul “X”:

Nr.crt.

Indicatori U.M. Anul N-3 Anul N+3

1. Cheltuielile bugetului de stat u.m. +3.805 +5.9202. Cheltuielile bugetelor locale u.m. +1.700 +2.8003. Cheltuielile bugetului asigurãrilor

sociale de statu.m. +? +?

4. Transferuri între bugete u.m. -300 -6445. Cheltuielile bugetului general

consolidatu.m. =6.140 =9.522

6. Indicele preţurilor constante, anul N=100%

% 88 111

206

?

Page 207: Finante Publice 1

Sã se determine cheltuielile bugetului asigurãrilor sociale de stat în valori nominale (Chn) şi reale (Chr) în anul N+3.

RãspunsChn = 1.446 u.m. Chr = 1.302,7 u.m. preţuri N

9522=5920+2800+x-644x=1446real = 1446/1.11=1302.7

4. Se cunosc urmãtoarele informaţii despre statul "X":

Nr.crt.

Indicatori U.M. Anul N-3 Anul N+3

1. Cheltuielile bugetului de stat u.m. +3.805 +5.9202. Cheltuielile bugetelor locale u.m. +1.700 +2.8003. Cheltuielile bugetului asigurãrilor

sociale de statu.m. +? +?

4. Transferuri între bugete u.m. -300 -6445. Cheltuielile bugetului general

consolidatu.m. =6.140 =9.522

6. Indicele preţurilor constante, anul N=100%

% 88 111

7. Produsul Intern Brut u.m. 10.280 14.800

Sã se determine pentru statul "X" elasticitatea cheltuielile bugetului asigurãrilor sociale de stat faţã de Produsul Intern Brut (e).

Rãspunse = 1,243

6140=3805+1700+x-300 x = 935e = (1446-935)/935 = 1.243 (14800-10280)/10280

5 Se dau următoarele date:

Indicatori u.m. valoarecheltuielile bugeului federal

mld EUR 230

cheltuieliel fondului securităţii sociale

mld EUR 645

cheltuielile fondului special extrabugetar

mld EUR 45

cheltuielile bugetelor locale

mld EUR 459

transferuri între bugete mld EUR 160PIB mld EUR 2345curs de schimb EUR/$ 1,6595populaţie mil loc 65

207

Page 208: Finante Publice 1

Să se determine: A Cheltuielile publice totale consolidate (CPTC) ;B. Nivelul CPTC în PIB:C. CPTC exprimate în $ pe locuitor:

RãspunsCPTC = 230+645+45+459-160=1219 EURCPTC / PIB = 1219/2345 = 51,98%CPTC (USD / loc) = (1219000000000 / 1,6595) / 65000000 = 11300,9$/loc.

6. Se dau următoarele date:

Indicatori N N+1Cheltuielile bugetului central 1345 1695Cheltuielile bugetului asigurărilor sociale

567 890

Cheltuielile bugetelor locale 870 988Transferuri 120 215PIB 5678 7856

Să se determine:A) Creşterea nominală a cheltuielilor publice totale consolidate:B) Ponderea cheltuielilor publice totale consolidate în PIB pentru anul N:C) Ponderea cheltuielilor publice totale neconsolidate în PIB pentru anul N+1:

RãspunsCreşterea nominală a cheltuielilor publice consolidate = (1695+890+988-215)-(1345+567+870-120)= 3358 - 2762 = 596 mld leiPonderea CPTC în PIB (în N) = (1345+567+870-120) / 5678 = 2762 / 5678 = 48,64% .Ponderea CPTN în PIB (în N+1) = (1695+890+988) / 7856 = 3573 / 7856 = 45,48% .

7. Se dau următoarele date:

Indicatori U.M. Anul N Anul N+5Cheltuielile bugetului federal mld EUR 199,93 331,93Cheltuielile fondului securităţii sociale

mld EUR 317,87 478,66

Cheltuielile bugetelor landurilor

mld EUR 221,54 320,08

Cheltuielile bugetelor locale mld EUR 148,81 224,02Transferuri între bugete mld EUR 60 76PIB mld EUR 1668,5 2612,6

Să se determine elasticitatea cheltuielilor publice totale consolidate:

208

Page 209: Finante Publice 1

RãspunsCPTC (1990) = 199,93+317,87+221,54+148,81-60=828,15 mld EURCPTC (1998) = 331,93+478,66+320,08+224,02-76=1278,69 mld EURCreşterea relativă a cheltuielilor publice totale consolidate = (1278,69 - 828,15) / 828,15 = 0,5440 sau 54,40%Creşterea relativă a PIB = (2612,6 - 1668,5) / 1668,5 = 0,5658 sau 56,58% .Elasticitatea cheltuielilor în raport cu PIB = 54,4 / 56,58 =0,961

8. Se dau următoarele date:

Indicatori U.M. N-2 N+2Cheltuielile bugetului de stat (preţuri curente)

mld U.M. 769,2 1380,5

Cheltuielile fondului securităţii sociale (pc)

mld U.M. 880,8 1565,2

Cheltuielile bugetelor locale (pc) mld U.M. 341,5 662,5Transferuri între bugete (pc) mld U.M. 148,4 271,8Indicele preţurilor constante (N =100%)

% 88 123

PIB (pc) mld U.M. 4006,5 6888,9

Să se determine;A) Creşterea nominală absolută a cheltuielilor publice totale consolidate:B) Creşterea reală absolută a cheltuielilor bugetelor locale:C) Ponderea cheltuielilor bugetului de stat în PIB în anul N+2:

RãspunsCPTC (N-2) = 769,2+880,8+341,5-148,4 = 1843,1 mldU.M..CPTC (N+2) = 1380,5+4565,2+662,5-271,8 = 3336,4 mld U.M..Creşterea nominală absolută = 3336,4 - 1843,1 = 1493,3 mld U.M..Pentru a determina creşterea reală trebuie să exprimăm cheltuielile în preţuri ale anului N.CBL (N-2 în preţuri N) = 341,5 / 0,88 = 388,06 mld U.M..CBL (N+2 în preţuri N) = 662,5 / 1,23 = 538,61 mld U.M..Creşterea reală absolută a cheltuielilor bugetelor locale = 538,61 - 388,06 = 150,55 mld U.M..Ponderea cheltuielilor bugetului de stat în PIB în anul N+2 = (1380,5 x 100) / 6888,9 = 20,03%.

9. Se dau următoarele date:Indicatori U.M. N N+1Cheltuielile bugetului federal mld u.m. 618,2 1019,68Cheltuielile fondului securităţii sociale

mld u.m. 263,72 409,37

Cheltuielile bugetelor statelor mld u.m. 327,03 598,07Cheltuielile bugetelor locale mld u.m. 296,84 519,08Transferuri între bugete mld u.m. 195,15 330,02PIB mld u.m. 3696,37 5629,5

209

Page 210: Finante Publice 1

Populaţie mil loc 236,37 252,69

Să se determine:A) Creşterea cheltuielilor publice la nivel federal:B) Creşterea cheltuielilor publice totale consolidate:C) Ponderea cheltuielilor publice la nivel federal în PIB în N:D) Mărimea cheltuielilor publice totale consolidate pe locuitor în N+1:

RãspunsCreşterea cheltuielilor publice la nivel federal = (1019,68 + 409,37) - (618,2 + 263,72) = 574,13CPTC (N+1) = 1019,68 + 409,37 + 598,07 + 519,08 - 330,02 = 2216,18CPTC (N) = 618,2 + 263,72 + 327,03 + 296,84 -195,15 = 1310,64CPTC = 2216,18 - 1310,64 = 905,54Ponderea cheltuielilor publice la nivel federal în PIB = (CPF / PIB) x 100 = (881,92 / 3696,8) x 100 = 23,85%CPTC / loc (N+1) = 2216,3 mld / 252,69 mil = 8770,82

10. Se dau următoarele date:

Indicatori U.M. Ncheltuieli pentru finanţarea acţiunilor economice

mld lei 1850

cheltuieli pentru acţiuni social culturale mld lei 709cheltuieli privind administraţia de stat mld lei 24cheltuieli privind apărarea ţării mld lei 104alte cheltuieli mld lei 269

Pe baza acestor date, să se calculeze ponderea cheltuielilor economice

în total cheltuieli:

RãspunsTotal cheltuieli = 1850 + 709 + 24 + 104 + 269 = 2956 mld lei.Ponderea cheltuielilor economice = (1850 / 2956) x 100 = 62.58%.

11. Se dau datele de mai jos:

Indicatori U.M. Sumacheltuieli de personal mld lei 23458cheltuieli materiale şi servicii mld lei 56145subvenţii mld lei 9875dobânzi aferente datoriei publice mld lei 4587rezerve mld lei 2578cheltuieli de capital mld lei 45879

Să se determine:A) Cheltuielile curente:B) Ponderea cheltuielilor de personal în cadrul cheltuielilor curente:

210

Page 211: Finante Publice 1

RãspunsCheltuielile curente = 23458 + 56145 + 9875 + 4587 + 2578 = 96643 mld lei Ponderea cheltuielilor de personal în total cheltuieli curente : (23458 / 96643) x 100 = 24,27% .

12. Se cunosc următoarele date referitoare la veniturile bugetare:- venituri din impozite directe = 256 mld u.m.;- venituri din impozite indirecte = 278 mld u.m.;- venituri din capital = 134 mld u.m.;- încasări din rambursarea împrumuturilor = 56 mld u.m.;- PIB = 1550 mld u.m.

Sã se determine:A. Veniturile curente B. Ponderea veniturilor din capital în total venituri C. Ponderea veniturilor în PIB

Rãspunsvenituri curente = venituri fiscale + venituri nefiscale = 256 + 278 = 534 mld u.m.venituri totale = venituri curente + venituri din capital + încasări din împrumuturi = 534 +134 + 56 = 724 mld u.m.ponderea veniturilor din capital în total venituri = (134 / 724) x 100 = 18,50 %;ponderea veniturilor în PIB = (724 / 1550) x 100 = 46,7 %;

13. Se dau următoarele date:

Nr crt

Indicatori Sume

1. impozit pe profit 11.113.000.0002. taxa pe valoarea adăugată 20.596.000.0003. accize 8.663.000.0004. impozit pe venitul persoanelor fizice 10.015.700.0005. taxe vamale 5.485.000.0006. vărsăminte de la instituţiile publice 421.900.000

Sã se deremine :A Veniturile din impozite directeB. Veniturile fiscale C. Veniturile din capital

RãspunsVenituri din impozite directe = impozitul pe profit + impozitul pe salarii = 11.113.000.000 + 10.015.700.000 = 21.128.700.000 mii lei;venituri fiscale = venituri din impoite directe + venituri din impozite indirecte = 21.128.700.000 + ( 20.596.000.000 + 8.663.000.000 + 5.485.000.000) = 55.872.700.000 mii lei;

211

Page 212: Finante Publice 1

veniturile din capital = 0.

14. Se dau următoarele date:

Indicatori u.m. valoareVeniturile bugetului de stat mld lei 6257Cheltuielile bugetului de stat mld lei 4289Veniturile bugetelor locale mld lei 2587Cheltuielile bugetelor locale mld lei 3561Veniturile bugetului asigurărilor sociale mld lei 5375Cheltuielile bugetului asigurărilor sociale mld lei 6275

Să se determine:A) ponderea soldului bugetului de stat în totalul bugetului respectiv:B) ponderea soldului bugetelor locale în totalul bugetului respectiv:C) mărimea absolută a soldului total

RãspunsA:Soldul bugetului de stat = V - C = 6257 - 4289 = 2068 mld leiPonderea soldului în total buget = ( S / V) x 100 = (2068 / 6257) x 100 = 33,05%.B: Soldul bugetelor locale = V - C = 2587 - 3561 = -974 mdl lei.Ponderea soldului în total buget = (S / C) x 100 = (974 / 3561) x 100 = 27,35%.C: Soldul total = V - C = (6257 + 2587 + 5375) - (4289 + 3561 + 6275) = 94 mld lei.

15. Se dau următoarele date:

Indicatori u.m. N N+1Veniturile bugetului de stat mld lei 1258 3569Veniturile bugetelor locale mld lei 896 2574Veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat

mld lei 987 1596

Indicele preţurilor constante (N+2 = 100%)

85% 120%

Să se determine:A) Creşterea nominală absolută a veniturilor bugetului de stat:B) Creşterea reală absolută a veniturilor bugetelor locale:C) creşterea nominală relativă a veniturilor bugetului asigurărilor sociale de stat:

RãspunsA: = V(N+1) - V(N) = 3569 - 1258 = 2311 mld lei.B: V(N în preţuri N+2) = 896 / 0,85 = 1054,11 mld lei.V(N+1 în preţuri N+2) = 2574 / 1.2 = 2145 mld lei. = 2145 - 1054.11 = 1090,89 mld lei.C: = ((1596 - 987) / 987) x 100 = 61,70.

212

Page 213: Finante Publice 1

16. Se dau următoarele date:

Indicatori u.m. valoarreVeniturile bugetului de stat mld u.m. 257Veniturile bugetelor locale mld u.m. 189Veniturile bugetului asigurărilor sociale mld u.m. 215Veniturile populaţiei mld u.m. 111cursul de schimb 1USD = 25 u.m.populaţie mil loc 15

Să se determine:A) totalul veniturilor statului:B) veniturile bugetului de stat în USD:C) veniturile statului / loc:

RãspunsA: Total venituri ale statului = 257 + 189 + 215 = 661 mld u.m.B: Veniturile bugetului de stat în USD = 257 / 25 = 10,28 mld USD.C: Veniturile statului / loc = 661 mld u.m. / 15 mil loc = 44066,66 mld u.m..

Teme

1. Care este componenţa şi structura bugetului general consolidat2. Structura veniturilor şi cheltuielilor bugetului de stat – ca instrument

de analizã şi politicã fiscal-bugetarã3. Care sunt fondurile bugetare la dispoziţia Guvernului şi rolul

acestora 4. Etapele elaborãrii, dezbaterii şi aprobãrii legii anuale a bugetului de

stat5. Operaţiuni şi regîn cursul execuţiei bugetare6. Controlul bugetar7. Bugetul asigurãrilor sociale de stat – venituri, cheltuieli,

responsabilitãţi8. Bugetele institutiilor publice de subordonare centralã şi localã9. Procesul bugetar la nivelul bugetelor locale10. Veniturile bugetelor locale şi mijloacele de echilibrare11. Consolidarea bugetului public

213

Page 214: Finante Publice 1

CAPITOLUL VIII

POLITICI FISCAL – BUGETARE

8.1. Pol i t ic i economice de creştere ut i l izate de autori tãţ i le publ ice în etapa actualã

In economia de piata sunt utilizate cu precadere politici ce utilizeaza mecanisme care se aplica mai ales indirect asupra entitatilor economice al caror comportament este urmarit.

Un astfel de exemplu il reprezinta o politica monetara stransa si cresterea ratelor dobanzilor. Astfel, finantarea cheltuielilor prin imprumuturi devine mai costisitoare, de unde va rezulta un consum final mai scazut.

Majoritatea economistilor sunt de acord ca, intr-o economie de piata, inflatia este cel mai bine stapanita prin controlul exercitat asupra cresterii masei monetare. Dar, pentru ca aceasta politica sa fie aplicata cu succes, cererea sectorului public de finantare din sistemul bancar va trebui sa fie restransa, ceea ce implica diminuarea corespunzatoare a cheltuielilor guvernamentale, precum si apelarea la alte mijloace de finantare neinflationiste. Compresia monetara va produce si o imbunatatire a balantei de plati, datorita restrangerii importurilor, dar aceasta actiune se poate dovedi insuficienta pentru a face fata platilor serviciului datoriei externe. De aceea, vor trebui promovate exporturile prin intermediul unor instrumente economice care sa faca bunurile si serviciile autohtone mai ieftine pentru cumparatorii externi; cea mai buna metoda in acest sens este deprecierea monedei nationale, mai curand decat acordarea de subventii de export.

Utilizarea acestor tipuri de politica economica se bazeaza pe cateva principii:

Principii de politicã economicã

- potrivit primului principiu, politicile economice trebuiesc directionate catre acele obiective pe care le pot servi cel mai bine. Astfel:

instrumentele de politica monetara sunt cel mai bine folosite pentru a controla inflatia;

deprecierea cursului de schimb serveste cel mai bine promovarii exporturilor;

reducerea deficitului bugetar este utila pentru controlul cererii globale.

Pentru fiecare obiectiv corespunde cel putin un instrument si dintre ele va trebui ales cel care actioneaza cel mai eficient in mediul economic considerat.

- al doilea principiu afirma ca unele efecte nedorite sunt inevitabile. De exemplu, restrangerea ofertei monetare pentru a creste rata dobanzii si a reduce inflatia poate

214

Page 215: Finante Publice 1

avea ca rezultat scaderea tuturor cheltuielilor, inclusiv acelor de investitii, ceea ce poate conduce la cresterea pierderilor inregistrate de unele societati comerciale si, implicit, la marirea presiunilor exercitate asupra bugetului. De asemenea, aceasta actiune poate sa indeparteze economia nationala de realizarea obiectivului sau de baza - cresterea outputului.

In mod similar, deprecierea sau devalorizarea cursului de schimb al monedei nationale contribuie la cresterea ratei inflatiei.

In aceste situatii, sunt necesare alte politici pentru a contracara efectele negative ale evolutiei in economie. De exemplu, un credit fiscal (exonerarea partiala sau totala) pentru investitii poate sa neutralizeze efectul negativ al unei rate inalte a dobanzii pentru creditele pentru investitii.

- al treilea principiu spune ca, date fiind resursele limitate ale economiei, precum si modul sau specific de organizare, nu este posibil sa se realizeze toate obiectivele dorite, intr-un interval de timp limitat. Astfel, vor trebui alese obiectivele prioritare, ceea ce este foarte dificil, data fiind complexitate vietii economico-sociale.

Potrivit celui de al treilea principiu, utilizarea instrumentelor de politica economica (din economia reala, monetara, financiara, valutara etc.) nu produce efecte imediate. Efectele acestora sunt percepute, in cele mai multe situatii, dupa intervale de timp considerabile. Adesea se constata ca efectele negative ale politicilor economice aplicate produc obstructionari ale activitatii economice si sunt necesare alte instrumente economice pentru a rezolva aceste probleme.

O cerinta fundamentala pentru aplicarea corecta si eficienta a unei politici economice (inclusiv in domeniul fiscal, bugetar etc.) este studierea in profunzime a mediului economic in care se aplica aceste politici, cunoasterea caracteristicilor si corelatiilor cauzale stabilite in cadrul activitatii economico-sociale, pentru a putea prevedea reactia economiei la diversi stimuli exogeni produsi de actiunea parghiilor utilizate de politicile economice, fiscale, bugetare, monetare etc.

Formularea si implementarea politicilor economice reprezinta un proces complex, in care unul dintre cele mai importante roluri il joaca structura institutionala a societatii, inclusiv reglementarile si procedurile de determinare si

215

Page 216: Finante Publice 1

implementare a obiectivelor economice. Intr-o economie de piata, obiectivele la nivel national sunt stabilite in urma dezbaterilor pe scara larga, care implica participarea institutiilor cheie ale vietii societatii democratice, cum sunt Parlamentul si executivul, potrivit unor mecanisme statuate prin legile fundamentale ale tarii, ceea ce presupune aplicarea regulilor impuse de votul majoritar.

Guvernul sau organismele executive sunt organizate in diferite departamente sau ministere, in vederea aplicarii eficiente a programelor economico-sociale realizate in scopul atingerii obictivelor propuse, cum ar fi imbunatatirea invatamantului, educatiei, sanatatii, apararii nationale.Toate aceste programe au o trasatura comuna - necesitatea de finantare a cheltuielilor proprii.

Intr-o economie planificata, finantarea se realizeaza la nivel centralizat, dirijata cu scopul de indeplinire a planului, indiferent de cerintele reale ale dezvoltarii tarii.

Intr-o economie de piata, rolul Ministerului Finantelor este preponderent pentru desfasurarea procesului de finantare a cheltuielilor publice, in conformitate cu politica fiscala si bugetara care se inscrie in politica economica globala a autoritatilor publice. Deoarece preturile sunt flexibile, este necesar sa se utilizeze metode si tehnici diferite pentru a determina nivelul corespunzator al cheltuielilor pentru fiecare departament in parte.

Politicile fiscale şi bugetare45) acţioneazã asupra economiei prin variaţiile pe care le induc asupra diverselor tipuri de cheltuieli şi venituri publice. In cadrul politicilor anticiclice, economiştii keynesişti considerã cã politica bugetarã exercitã o influenţã directã mult mai eficientã decât politicile monetare, pe care preferã sã le considere necesare numai pentru completarea politicii bugetare.

Dimpotrivã, pentru monetarişti, politica bugetarã sau fiscalã trebuie sã urmãreascã mai întâi realizarea obiectivelor de politicã monetarã şi sã asigure neutralitatea acestora asupra deciziilor agenţilor economici.

Politicile economice aplicate în ţãrile în curs de dezvoltare de autoritãţile Statului au, în general, un impact major asupra mobilizãrii economiilor pe plan naţional.

Politica bugetara la nivel macroeconomic se refera la utilizarea instrumentelor bugetare ca un intreg, in vederea influentarii variabilelor macroeconomice, cum sunt balanta de plati, inflatia sau nivelul general al dezvoltarii economice, exprimat sintetic prin indicatorul PIB/locuitor.

Politica bugetara include politicile fiscale, ale cheltuielilor bugetare si ale finantarii datoriei publice - fiecare foarte importanta luata individual - dar aria sa de actiune este mai larga decat toate aceste considerate impreuna. Scopul politicii bugetare este de a include si institutii precum fondurile de protectie sociala guvernamentale si asa numitele operatiuni cvasi-fiscale. Un exemplu de astfel de operatiuni sunt imprumuturile preferentiale realizate prin banca

45) J. M. Albertini: “Les rouages de l’économie nationale”, Les éditions ouvrières, Paris, 1988.

216

Page 217: Finante Publice 1

centrala, utilizarea fortei de munca in intreprinderile publice in scopul realizarii unor obiective sociale s.a.

Aplicarea de politici fiscale si bugetare implica utilizarea de instrumente adecvate in vederea realizarii obiectivelor politicii economice promovate de autoritati.

Mijlocul cel mai direct de mãrire a economiilor la nivel naţional constã în creşterea economisirii publice. Aceastã creştere se poate realiza prin reducerea consumul public şi a transferurilor şi / sau prin majorarea impozitelor. Mãsurile fiscale sau bugetare care vor fi adoptate de autoritatea publicã pentru realizarea acestei acţiuni vor produce efecte imediate sau mai îndepãrtate:

- un efect imediat se va resimţi asupra economisirii private şi, în consecinţã, asupra economiilor constituite la nivel naţional, în sensul de diminuare a acestora;

- creşterea impozitelor va compensa, cel puţin în parte, scãderea economiilor private. Acest efect compensatoriu poate fi intensificat dacã majorarea impozitãrii se adreseazã cu precãdere veniturilor şi nu consumului. In acest sens, o reducere a consumului public are un efect mai important asupra economisirii naţionale decât o creştere echivalentã a impozitelor.

Alegerea între cele douã alternative – reducerea consumului public sau creşterea impozitelor – depinde în egalã mãsurã de valoarea socialã a cheltuielilor publice şi private la care se preconizeazã a se renunţa.

8.2. Fiscal i tate şi pol i t ica f iscalã

Scopul principal al fiscalitãţii, înţelegând prin aceasta totalitatea prelevãrilor, este de a finanţa cheltuielile publice. Totodatã, structura acestor prelevãri poate exercita un rol economic stimulator, în special prin intermediul exonerãrilor şi diminuãrilor de impozit pentru anumite activitãţi şi/sau tipuri de cheltuieli sau, dimpotrivã, poate descuraja activitatea – mult utilizate, în acest sens, sunt asa numitele eco-taxe, adicã acele taxe cu caracter fiscal aplicate asupra consumului, producţiei şi emisiunii de substanţe periculoase pentru mediul înconjurãtor.

Impozitul este definit ca vãrsãmântul obligatoriu şi fãrã contrapartidã cãtre administraţiile publice externe sau cãtre instituţiile Uniunii Europene.

Impozitul serveşte, în principal, sã finanţeze cheltuielile publice şi constituie, în acelaşi timp, un mijloc de reglementare a activitãţii economice.

Impozitele se deosebesc de :

- împrumuturi, precum şi de cotizaţiile sociale, deoarece toate acestea dau dreptul la o contraprestaţie ;

- vãrsãmintele obligatorii cãtre agenţi economici, alţii decât administraţiile publice (de exemplu asigurarea civilã obligatorie pentru automobile etc.) ;

217

Page 218: Finante Publice 1

- vãrsãmintele, obligatorii sau nu, efectuate cãtre unele administraţii publice în contrapartida unor servicii al caror preţ nu are legãturã cu costul acestora (de exemplu timbrul fiscal achitat pentru paşaport ş.a.).

De asemenea, impozitul poate îndeplini un rol de redistribuire a veniturilor, care constã în corecarea şi limitarea inegalitãţilor privind veniturile, în special prin intermediul progresivitãtii impozitului.

Astfel, fiscalitatea poate fi utilizatã pentru a modifica repartiţia venitului national, în sensul reducerii inegalitãţilor sociale. Autoritãţile publice pot, de asemenea, sã reducã aceste inegalitãţi şi cu ajutorul altor instrumente, cum sunt trasferurile sociale (prestaţiile bãneşti pentru familiile cu venituri mici ş.a.), realizarea de servicii sociale gratuite sau la tarife scãzute (de exemplu învãţãmântul preuniversitar obligatoriu), intervenţiile de o manierã directã sau indirectã pe diverse pieţe, ca piaţa muncii, a bunurilor şi serviciilor, pe piaţa financiar-bancarã, de capital, a asigurãrilor.

Un sistem fiscal care îşi îndeplineşte corespunzãtor menirea este un sistem distributiv şi aceastã caracteristica este cu atât mai accentuatã, cu cât prelevãrile progresive prezintã o pondere mai însemnatã în totalul prelevarilor publice, comparativ cu prelevãrile proporţionale46

Noţiunea de prelevãri obligatorii a fost definitã de Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economicã (OECD) ca totalitatea vãrsãmintelor efectuate de ansamblul agenţilor economici cãtre sectorul administraţiilor publice (lãrgit, în situaţia Statelor Membre ale Uniunii Europene, cu instituţiile acesteia), aşa cu este definit acest sector în Conturile Naţionale. Aceste vãrsãminte nu rezultã din voinţa agenţilor economici care le achitã, ci dintr-un proces de decizii publice, ele efectuându-se fãrã contrapartidã.

Prelevãrile obligatorii cuprind impozitele şi cotizaţiile sociale obligatorii, colectate de administraţiile publice. Cotizaţiile sociale sunt prelevãri efectuate asupra salariilor şi destinate finanţarii cheltuielilor sistelelor de Securitate Socialã, în timp ce impozitele directe şi indirecte sunt prelevate pe baze foarte diverse (venituri, patrimonii, bunuri şi servicii, societãţi ş.a.), iar suma colectaa nu este, în principiu, afectatã acoperirii unei anumite cheltuieli.

În general, în ţãrile dezvoltate, dacã nu se ţine seama de fluctuaţiile conjuncturale, rata prelevãrilor obligatorii a arãtat o tendinţã constantã de creştere, cauzele principale constând în :

46 Prelevarea fiscalã este progresivã când cote de impozitare creşte dacã asieta (baza de impozitare) creşte. Rata de prelevare este, în acest caz, mai mare pentru veniturile ridicate decât pentru cele scãzute (de ex în cazul impozitului pe venit).

Prelevarea proporţionalã este caracterizatã de o cotã de impozitare fixã, indiferent de dimensiunea asietei. Spre exemplu, cota de TVA este aceeaşi pentru toţi consumatorii, indiferent de veniturile acestora dar, pe ansamblu, taxa pe valoarea adãugatã poate fi consideratã un impozit degresiv deoarece, ţinând seama de ponderea consumului în totalul cheltuielilor familiilor cu venituri mici, prelevãrile aplicate asupra consumului (impozitele indirecte) vor fi, proporţional, mai importante decât în situaţia familiilor mai înstãrite.

218

Page 219: Finante Publice 1

- creşterea prelevãrilor obligatorii destinate administraţiilor Securitãţii sociale, ca urmare a implicãrii crescânde a Statului în protecţia socialã ;

- într-o mãsurã mai micã, totuşi semnificativã, din cauza creşterii impozitelor şi taxelor locale, pe fondul intensificãrii şi lãrgirii procesului de reformã administrativã, care considerã deconcentrarea şi descentralizarea ca piloni de bazã ai îmbunãtãţirii managementului public ;

- procentul prelevãrilor obligatorii destinate Uniunii Europene în PIB-ul fiecãrui Stat Membru, care deşi nu s-a modoficat esenţial în ultimul deceniu, a reprezentat sume în creştere , ca urmare a creşterii economice pe care a marcat-o majoritatea statelor europene.

În principiu, rata prelevãrilor obligatorii este un indicator statistic ce pune în evidenţã gradul de fiscalitate, inclusiv apãsarea pe care fiscalitatea o exercita asupra agenţilor economici, persoane fizice sau juridice. Cu toate acestea, din cauza compoziţiei sale diferite de la o ţarã la alta – fiecare având sistemul propriu de protecţie socialã şi de intervenţie a autoritãţilor administraţiei publice în viaţa economico-socialã – acest indicator nu este foarte relevant.

Astfel, definiţia prelevãrilor obligatorii înglobeazã impozitele şi cotizaţiile sociale pe care administraţiile publice şi le varsã între ele – de exemplu, un minister de linie, cum este Ministerul Industriei, varsã, pentru salariaţii proprii, contribuţii sociale cãtre fondurile de asigurãri sociale, asigurãri de sãnãtate etc., fonduri care sunt gestionate de Ministerul Muncii, Solidaritãţii Sociale şi Familiei. Aceasta înseamnã cã prelevãrile obligatorii nu sunt consolidate, cele consolidate cuprinzând numai prelevãrile agenţilor economici din sectorul privat.

Mai mult, semnificaţia comparatiilor internaţionale referitoare la rata prelevãrilor obligatorii este limitatã, deoarece aceasta apare diferitã, în funcţie de o multitudine de factori, astfel :

- în ţãri ca Statele Unite ale Americii, unde asigurãrile de sãnãtate şi regimurile de asitenţã socialã (pensiile) sunt, în cea mai mare parte, private, rata prelevãrilor obligatorii este scãzutã. Cotizaţiile sociale sunt vãrsate fondurilor mutuale sau celor de pensii private, fãrã sã constituie prelevãri obligatorii ;

- interpretarea evoluţiei ratei prelevãrilor obligatorii de la un an la altul trebuie, de asemenea, fãcutã cu prudenţã. Astfel, rata scade dacã în sistemul Securitãţii Sociale se decide diminuarea cotizaţiilor sociale obligatorii, dar, în acelaşi timp, înceteazã sã mai subvenţioneze anumite medicamente, plata acestora revenind populaţiei sau se va face din unele fonduri mutuale, constituite benevol, unde contribuţia persoanelor fizice va trebui sã creascã în consecinţã ;

- nivelul prelevãrilor obligatorii este strict corelat cu evoluţia conjuncturii economice.Pe de o parte, veniturile fiscale au tendinţa de a creşte în perioadele de dezvoltare economicã puternicã şi,

219

Page 220: Finante Publice 1

invers, de diminuare când activitatea macroeconomicã se încetineşte. Pe de altã parte, rata prelevãrilor obligatorii este influenţatã semnificativ de variaţia preţurilor interne şi externe, respectiv de inflaţie.

Impozitul constituie o necesitate legatã de organizarea vieţii sociale, pe care trebuie sã o accepte toţi cetãţenii, dar el trebuie sã fie justificat şi sã se menţina la un nivel suportabil. Acest argument este susţinut de teoreticienii americani ai ofertei, cum este Arthur Laffer, potrivit cãruia « un impozit prea mare omoarã impozitul », adicã impozitarea nu poate depãşi un anumit nivel, altminteri existã riscul ca veniturile fiscale ale autoritãţilor administraţiilor publice centrale şi locale sã scadã considerabil, în special din cauza comportamentului contribuabililor (fraudã şi/sau evaziune fiscalã, muncã la negru sau chiar descurajarea muncii).

Aşa numita “Curba lui Laffer” descrie evolutia veniturilor fiscale ale Statului in functie de cresterea cotei de impozitare (sau a apasarii fiscale).

Venitul

fiscal al

Statului

cota cota

normala de descurajare

cota de impozitare (%)

Se constata ca veniturile fiscale sunt egale in punctele A si B, la cote de impozitare diferite si ca se pot mari incasarile din prelevari fiscale scazand cota de impozitare. Explicatia este simpla: peste o anumita cota, activitatea este descurajata si incasarile fiscale scad de asemenea maniera ca se pot mari cotele oricat, veniturile nu mai cresc. La limita, la cota de impozitare 100%, activitatea este complet distrusa si nu mai exista niciun venit fiscal. Aceasta curba ilustreaza vechiul principiu al fiscalitatii “impozit prea mare, lipsa de impozit”. Un exemplu al utilizarii benefice a “curbei lui Laffer” este reforma fiscala americana realizata de administratia Ronald Reagan, care a redus cota maxima de impozitare pentru particulari de la 50% la 30% si pentru intreprinderi de la 46$ la 39%, fara ca aceasta sa afecteze veniturile fiscale ale statului, dar ceea ce a provocat o crestere substantiala a consumului intern, deci a cererii, si de aici a ofertei de marfuri pe piata americana.

Urmând aceeaşi logicã, o scãdere a ratei prelevãrilor obligatorii poate sã favorizeze acceptarea impozitãrii şi, implicit, limitarea fraudei fiscale şi reducerea distorsiunilor economice generate de prelevarile fiscale.

220

Page 221: Finante Publice 1

De asemenea, scãderea impozitelor poate sã exercite un efect favorabil asupra activitãţii economiceîn ansamblul acesteia, dacã este perceputã ca semnal al voinţei autorităţilor publice de îmbunãtãţire a eficienţei (raportul cost / beneficiu) cheltuielilor publice. Mai mult, teoria intervenţionistã promovatã de Keynes şi, în prezent, de neo-keynesişti, susţine efectul stimulator al diminuãrii impozitelor asupra creşterii economice, prin mecanismul cunoscut sub denumirea de “multiplicator fiscal”.

De altfel, în lipsa armonizãrii internaţionale a regulilor de impozitare, globalizarea şi integrarea europeanã exercitã o presiune pentru scaderea impozitelor, prin intermediul fenomenului aşa-numit “concurenţã fiscalã”. Astfel, deoarece entitãtile cele mai mobile – capitalul, salariaţii bine remuneraţi, respectiv specialiştii, comercianţii, sportivii – au tendinţa de ase muta în zonele unde asieta (baza de impozitare) este mai puţin impozitatã, Statele promoveazã o politicã continuã de reducere a impozitelor asupra acestor entitãţi, chiar dacã aceasta înseamnã sã se recurga la o apãsare mai mare exercitatã asupra asietelor mai puţin mobile, cum sunt, de exemplu, impozitarea consumului sau a veniturilor din munca puţin sau mediu calificatã.

De asemenea, scãderea impozitelor poate sã aparã ca singurul mijloc de ale reforma, deoarece, urmãrind evoluţia în timp a reglementãrilor fiscale, se constatã cã, cel puţin în cazul celor mai importante impozite, se multiplicã facilitãţile şi exonerãrile de diverse feluri şi cu scopuri diferite, ceea ce, însã, complica foarte mult aplicarea legislatiei fiscale.

În pofida argumentelor care susţin diminuarea impozitelor, aceasta acţiune trebuie limitatã, din mai multe motive bine întemeiate.

În primul rând, scãderea taxãrii unor produse, cum sunt tutunul, produsele poluante etc., deşi ar putea sã stimuleze creşterea economica prin încurajarea consumului, ar putea sã aibã, tocmai prin aceasta, un efect negativ asupra sãnãtãţii populaţiei.

De altfel, veniturile fiscale constituie partea preponderentã a resurselor financiare de care dispun autorităţile publice pentru a finanţa serviciile publice, deoarece veniturile nefiscale reprezintã un procent foarte mic în toate ţãrile cu economii bazate pe concurenţã şi proprietate privatã.

S-a constatat, de asemenea, cã scãderea impozitelor într-un sector poate favoriza evoluţia economicã pozitivã a acestuia, dar pe ansamblul economiei naţionale efectele nu sunt spectaculoase, dimpotrivã, pot sã descurajeze anumite activitãţi. De exemplu, dacã se aplicã o cotã redusã de TVA asupra automobilelor cu capacitate cilindricã mare, vânzãrile acestora vor creşte şi, implicit, TVA colectatã aferentã lor, dar TVA colectat pe ansamblul industriei de automobile nu va creşte, din cauza efectului de substituţie.

În aceste condiţii, scãderea fiscalitãţii va trebui însoţitã de scãderea corespunzãtoare a cheltuielilor publice, altminteri se va înregistra o creştere a deficitului public.

Scãderea cheltuielilor publice este, cel mai adesea, dificilã, deoarece produce, relativ repede, efecte negative, de descurajare a activitãţii economice, contrar voinţei care a dus la scãderea impozitelor. Astfel, o diminuare a

221

Page 222: Finante Publice 1

cheltuielilor publice conduce la reducerea cererii adresatã de sectorul public întreprinderilor şi/sau la scãderea veniturilor gospodãriilor, ambeleefecte exercitând o frânare a creşterii economice.

Pe de altã parte, creşterea deficitelor publice, care conduce la mãrirea datoriei publice, este limitatã de angajamentele Statului faţa de organismele financiare internaţionale, în cazul României, în special faţã de Uniunea Europeanã.

Competenţele în domeniul fiscalitãţii au importanţa lor în politica fiscalã. Crearea şi modificarea reglementãrilor privind un impozit la nivel central se realizeazã la propunerea Guvernului – în general pe baza iniţiativei legislative a Ministerului Finanţelor – şi va deveni efectivã, adicã va fi aplicatã în întreaga economie, dupã ce sete dezbãtutã şi aprobatã de Parlament, apoi ratificata de Preşedintele ţãrii.

În ceea ce priveşte impozitele şi taxele locale, cadrul general este stabilit tot la nivelul autorităţii legislative a Statului, respectiv în Parlament47.

Plătitorii de impozite sunt toţi agenţii economici – persoane fizice şi juridice – care participă la viaţa economico-socială. Trebuie să se facă disticţia între plătitorii şi suportatorii impozitelor, deoarece nu întotdeauna aceştia concid. Astfel, deşi întreprinderea este aceea care trebuie să verse la Trezoreria publică suma colectată din TVA, contribuabilul efectiv este consumatorul final, adică populaţia.

În acest sens, se poate preciza că :

persoanele fizice, respectiv gospodăriile populaţiei suportă :

- impozitele pe consum, respectiv taxa pe valoarea adăugată, accizele, taxele vamale ;

- impozitele pe veniturile pe care le obţin ;

- diverse contribuţii în contul fondurilor de Securitate socială ;

- impozite pe patrimoniu – locuinţă, echipamente, taxe de timbru etc. (în general, acestea sunt impozite locale).

persoanele juridice plătesc, în contul lor:

- impozite pe venitul sau câştigul pe care îl realizează, respectiv pe cifra de afaceri (cum este în cazul microîntreprinderilor în România), pe profit, pe dividende etc;

- impozite pe patrimoniu – pe clădiri, terenuri, mijloace de transport etc.;

47 În prezent, în ţara noastrã, prin Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, s-a legiferat cadrul general pentru impozitele şi taxele centrale şi locale, autorităţile legislative ale administraţiei publice locale, respectiv consiliile locale şi judeţene având dreptul sã modifice cota impozitelor şi taxelor locale cu pânã la 20% faţã de nivelul stabilit pentru anul 2004. De asemenea, consiliile locale şi judeţene pot institui, în condiţiile legii, taxe locale pentru utilizarea temporarã a locurilor publice, vizitarea muzeelor, deţinerea sau utilizarea de echipamente destinate obţinerii de venit etc.

222

Page 223: Finante Publice 1

- taxe aplicate asupra producţiei, în principal asupra mijloacelor de producţie ş.a.

Administraţiile publice plătesc, de asemenea, impozite. Acestea se referă, în principal, la impozitele şi contribuţiile aferente salariilor angajaţilor. În ceea ce priveşte impozitele indirecte, ca de exemplu taxa pe valoarea adăugată, instituţiile publice sunt, în general, scutite de aceste obligaţii fiscale.

Pentru o înţelegere mai exactă a principiilor şi consecinţelor fiscalităţii şi, implicit, a politicii fiscale, trebuie avute permanent în vedere diferenţele dintre impozitele directe şi cele indirecte.

Impozitele directe, de exemplu impozitul pe venit, impozitul pe locuinţa ş.a.., sunt plătite sau suportate de aceeaşi persoană juridică. În cazul impozitelor indirecte, plătitorul nu este cel care suportă (contribuabilul), deoarece impozitul se aşează asupra preţului de vânzare al produsului, ceea ce înseamnă că apăsarea fiscală se exercită asupra persoanei care cumpără produsul.

De exemplu, taxa pe valoarea adăugată este vărsată de întreprinderile plătitoare, dar suportat în întregime de consumatorii finali – care sunt adevăraţii contribuabili – fară ca aceştia să aibă vreo legătură cu administraţia fiscală.

Distincţia între impozitele directe şi cele indirecte nu este foarte evidentă în toate situaţiile. De exemplu, în cazul impozitului asupra rezultatului brut înregistrat de o întreprindere la sfârşitul exerciţiului financiar, care este considerat impozit direct, acesta se introduce pe costuri şi, în fapt, tot consumatorul final îl suportă.

În ceea ce priveşte modul în care pot fi privite impozitele din punct de vedere al echităţii, cele directe sunt considerate, în general, mai echitabile decât cele indirecte, deoarece ţin seama de veniturile sau averea suportatorului, care este, cel mai adesea, şi contribuabil. În schimb, colectarea impozitelor indirecte este mai uşoară şi, în plus, apăsarea fiscală exrcitată de acestea este mai puţin perceptibilă, ceea ce face ca impozitele indirecte să fie preferate când autorităţi publice doresc să crească veniturile bugetare.

Modalitatea de colectare este, de asemenea, importantă, atât în ceea ce priveşte costurile – care trebuie să fie cât mai mici – cât şi uşurinţa operaţiunii, ambele aspecte fiind, în fapt, corelate. Prelevarea – sau reţinerea – la sursă este cel mai simplu şi necostisitor mod de a colecta veniturile publice – aşa sunt, de exemplu, impozitul pe salarii, pe dobânda bancară, pe dividende. Extinderea aplicării acestei metode presupune, însă, aspecte ce duc la neglijarea confidenţialităţii sau o construcţie instituţională aparte, incluzând aici latura organizatorică, care se poate dovedi dificilă şi, implicit, costisitoare.

Resursele nefiscale ale autorităţilor publice centrale şi locale – care reprezintă un procent puţin însemnat în totalul veniturilor publice – provin din :

- prelevări vărsate de organisme publice (cum sunt Banca Naţională, băncile comerciale cu capital integral sau parţia de stat sau Casa de Economii şi Consemnaţiuni etc.)

223

Page 224: Finante Publice 1

- dividendele vărsate de întreprinderile la care autoritatea centrală sau locală este acţionar ;

- veniturile realizate de activele patrimoniale ale Statului ;

- rezultatul net pozitiv al operaţiunilor din Trezoreria publică ;

- venituri din amenzi şi asimilate;

- donaţii şi altele.

Un nivel ridicat al ratei de impozitare poate sã fie reflecţia caracterului limitat al posibilitãţilor de mobilizare a altor tipuri de economii – şi, în special, al economiilor private – cauzat, în mãsurã însemnatã, de dezvoltarea precarã şi / sau organizarea deficientã a pieţelor financiare interne.

8.3. Corelarea pol i t ic i i pr ivind cheltuiel i le publ ice cu f iscal i tatea

Politica fiscalã influenţeazã formarea capitalului în sectorul privat prin prin efectele pe care le produce atât asupra capacitãţii şi înclinaţiei de economisire, cât şi asupra volumului de investiţii. Impozitarea are a influenţã mai directã, dar nu în mod necesar mai importantã decât cheltuielile publice adresate celor douã direcţii ale formãrii şi utilizãrii capitalului în sectorul privat.

O creştere a impozitãrii determinã agenţii economici sã renunţe la un anumit volum de consum sau de investiţii, în timp ce reducerea consumului public obligã societatea sã renunţe la unele servicii publice. De altfel, restrângerea cheltuielilor publice nu produce automat o accelerare a creşterii economice, aşa încât ar fi de preferat sã se asimileze unele cheltuieli publice – cum sunt cele cu învãţãmântul sau sãnãtatea – cu investiţii publice în capital uman. Aceste tipuri particulare de investiţii pot sã prezinte un randament social foarte ridicat şi o scãdere a lor poate sã producã un efect de frânare considerabil asupra creşterii economiei, mai ales dacã economisirea privatã nu a fost dirijatã cãtre investiţii al cãror randament sã fie tot atât de ridicat ca şi cel al investiţiilor publice.

Structura consumului public poate avea, de asemenea, un impact important asupra economiilor naţionale. Anumite transferuri publice – pensiile din sistemul asigurãrilor sociale de stat, alocaţiile de şomaj, asistenţa sanitarã publicã, indemnizaţiile pentru locuinţã, bursele pentru elevi şi studenţi etc. – au un efect direct asupra economiilor private.

Deşi nu se poate dimensiona exact nivelul la care se poate ridica finanţarea programelor publice, în funcţie de influenţa acestora asupra economisirii la nivel naţional, estimãrile calitative justificã o mãrire a nivelului economiilor publice, pentru a compensa efectul defavorabil pe care finanţarea şi implementarea programelor publice îl are asupra economisirii private. Spre exemplu, în domeniul alocãrilor bugetare afectate asistenţei sociale prin pensii, este posibil de imaginat şi aplicat un sistem de pensii cu diverse forme de capitalizare, în care eventualele excedente pot fi gestionate inclusiv prin utilizarea pieţei de capital pe termen scurt, în vederea utilizãrii eficiente a fondurilor disponibile în viitor.

224

Page 225: Finante Publice 1

Impactul diferitelor tipuri de impozite asupra capacitãţii de economisire nu este acelaşi. In timp ce prelevãrile de impozite substanţiale asupra produselor de lux – elastice în raport cu preţul – reduc rata de creştere a consumului acestora, o impozitare importantã a veniturilor societãţilor de risc va conduce la reducerea, în mare mãsurã, a economisirii firmelor, care îşi vor diminua, astfel, capacitatea de autofinanţare a dezvoltãrii proprii.

De asemenea, dacã în ţara analizatã existã numeroase firme de tip join-venture sau chiar cu capital integral strãin, creşterea ratei impozitãrii va avea un impact relativ mic asupra economisirii interne, în condiţiile în care reglementãrile legale ce privesc regimul proprietãţii şi al investiţiilor strãine stipuleazã posibilitatea expatrierii veniturilor din activitate.

Structura impozitãrii are, de asemenea, efecte diverse asupra capacitãţii de economisire. In ţãrile în curs de dezvoltare, impozitele pe consum pot sã afecteze în mai micã mãsurã economisirea privatã decât impozitarea exercitatã asupra veniturilor. Practic toate aceste ţãri impoziteazã consumul prin intermediul impozitelor indirecte. Numeroşi economişti reformatori în domeniul fiscalitãţii pledeazã în prezent pentru impozitarea directã a consumului. Dacã ar fi supuşi unei fiscalitãţi de acest tip, contribuabilii ar declara anual totalitatea consumului şi veniturilor lor. Nivelul de consum considerat minim necesar pentru subzistenţã va fi dedus din baza impozabilã, urmând sã fie impozitatã numai suma ce excede acest nivel. Prelevarea unui impozit pe venit de acest gen va stimula economisirea, deoarece orice familie va putea sã-şi diminueze obligaţiile fiscale prin scãderea cheltuielilor proprii de consum.

Fiscalitatea poate sã reducã înclinaţia de economisire şi prin alte mijloace. In mãsura în care rata de economisire la nivel naţional este corespunzãtoare ratei de randament a economiilor dupã impozit, supunerea veniturilor din capital (dividende şi dobânzi) la o impozitare mare conduce la reducerea volumului de economii private disponibile pentru investiţii.

Urmãrind aceeaşi logicã, dacã se observã ca economiile populaţiei vizeazã, în principal, sã le asigure fonduri dupã pensionare, prelevãrile eferente securitãţii sociale pot, de asemenea, sã reducã economisirea privatã şi economisirea naţionalã globalã, dacã finanţarea sistemelor de asigurãri sociale este în sarcina asiguraţilor. Persoanele garantate prin acest sistem îşi vor diminua sumele destinate economisirii, în aşteptarea unor avantaje viitoare de securitate socialã. Cu toate acestea, economiile publice nu vor percepe o creştere corespunzãtoare , deoarece taxele de securitate socialã plãtite de asiguraţi astãzi nu reprezintã economii - ce pot fi investite – deoarece servesc pentru achtarea prestaţiilor de securitate socialã cãtre persoanele care sunt deja pensionare.

De aici a apãrut ideea de a realiza diverse sisteme de securitate socialã, concepute pentru a contribui la creşterea ratei de economisire naţionale, ce pot sã faciliteze mobilizarea capitalurilor, cu condiţia ca sumele respective sã fie investite în operaţiuni care sã ofere o ratã marginalã de rentabilitate socialã adecvatã. Cu aceastã strategie, orice declin al economisirii private a celor care plãtesc contribuţii de asigurãri sociale este considerabil compensat prin creşterea economiilor publice. Aceste mecanisme sunt, însã, destul de puţin

225

Page 226: Finante Publice 1

rãspândite în ţãrile în curs de dezvoltare, ele fiind utilizate larg în ţãrile industrializate dezvoltate, care dispun de pieţe financiare importante şi fiabile.

In ţãrile cu o economie mai dezvoltatã, utilizarea mai accentuatã a impozitului pe venit poate constitui o sursã de distorsionare a procesului de economisire privatã. Impozitul pe venit afecteazã economisirea, deoarece induce o distincţie netã între randamentul economiilor şi randamentul investiţiilor. In timp ce cel care economiseşte nu câştigã numai venitul pe care i-l aduc respectivele economii dupã impozitare, avantajul social pe care îl prezintã economiile concordã cu randamentul capitalului înainte de impozitare. Dubla impozitare exercitatã asupra veniturilor din capital, produsã de impozitarea beneficiilor societãţilor financiare şi nefinanciare intensificã, în plus, aceastã discriminare fiscalã. Astfel, impozitarea consumului poate fi consideratã mai propice economisirii decât impozitarea veniturilor, dar trebuie avut permanent în vedere ca aceasta sã nu producã efectul advers, de diminuare a consumului şi, de aici, sã conducã la o descreştere economicã globalã.

Impozitarea consumului prezintã unele avantaje importante, dar modificarea de proporţii a structurii sistemului de impozitare poate sã aibã consecinţe diferite, favorabile sau nefavorabile, în funcţie de o multitudine de factori, plecând de la caracteristicile mediului economic şi ajungând la obişnuinţle de comportament ale actorilor economico – sociali, ca de exemplu:

reducere a impozitului pe venit presupune cã nu va mai fi necesar sã se economiseascã suma corespunzãtoare pentru a atinge nivelul de consum urmãrit ulterior. In consecinţã, înlocuirea impozitelor asupra veniturilor prin impozite asupra consumului poate sã determine o accelerare a economisirii private;

aceastã mãsurã atenueazã distorsiunile generate de noile reglementãri privind economisirea şi consumul, dar, totodatã, poate crea alte distorsiuni prin impactul, uneori considerabil, asupra alegerii între cele douã alternative: creştere a efortului şi timpului destinat muncii, comparativ cu timpul de odihnã;

de asemenea, prevederi legislative de acest fel pot avea, pe termen lung, ca efect inducerea de dificultãţi grave pentru anumite categorii de agenţi, atenuarea acestora putând sã dureze o perioadã îndelungatã de tranziţie;

presiunea fiscalã suportatã de anumite categorii de venituri ridicã problema echitãţii aşezãrii sistemului de impozitare în general.

In ţãrile cu un sistem fiscal dezvoltat şi flexibil, s-au implementat o serie de mãsuri cu scopul de a reduce distorsiunile induse de modificarea structurii sistemului de impozite. In numeroase ţãri, o sursã importantã de distorsiuni a fost dubla impozitare a veniturilor din capital, atât la nivelul persoanelor juridice, cât şi al celor fizice, ceea ce a intensificat discriminarea suportatã de acest tip de venituri.

O altã sursã de distorsiuni constã în indexarea incompletã a impozitelor asupra veniturilor. In cele mai multe ţãri se impoziteazã veniturile din capital nominale şi nu cele reale şi, în acest caz, trebuie sã se aibã în vedere cã orice

226

Page 227: Finante Publice 1

accelerare a inflaţiei - care determinã o creştere echivalentã a ratei nominale a dobânzii - genereazã o scãdere a veniturilor reale obţinute din economii, dupã impozitare. Astfel, impozitele pe economii cresc, deoarece sunt prelevate din venituri nominale, din care cel puţin o parte compenseazã inflaţia şi reprezintã, în fapt, o formã de rambursare a capitalului care nu ar trebui impozitat. Ratele înalte ale inflaţiei - care conduc la atingerea de venituri reale negative dupã impozit – au jucat un rol major în diminuarea economiilor în ţãrile industrializate şi au trebuit intervenţii de natura unor politici macroeconomice susţinute – de naturã monetarã, dar şi fiscalã şi bugetarã – pentru a calma procesul inflaţionist şi a elimina, implicit, efectele dezechilibrante ale acestuia.

Unul dintre principalele mijloace utilizate pentru a atenua distorsiunile care decurg din impozitul pe venit constã în scãderea ratei marginale de impozitare. La nivelul economiei naţionale, o astfel de mãsurã nu produce o creştere a economisirii, deoarece contribuie la mãrirea – şi uneori considerabilã – a deficitelor bugetare. De aceea, mãsurile care urmãresc sporirea economiilor naţionale – publice şi private – trebuie sã prevadã, concomitent cu diminuarea ratei marginale de impozitare, o lãrgire a bazei de impozitare. Aceasta ar permite creşterea economiilor private, precum şi încurajarea oamenilor de a munci mai mult, pentru a-şi creşte veniturile.

Aplicarea unei politici fiscale care reduce economisirea internã va provoca o diminuare a nivelului general al investiţiilor în ţara respectivã. In afarã de aceastã consecinţã negativã, creşterea presiunii fiscale poate sã conducã la şi la dirijarea investiţiilor private în sectoare ale economiei care contribuie într-o mãsurã mai micã la creşterea output-ului general.

De asemenea, în pofida unui regim valutar strâns – controlul regimul cursului de schimb şi a altor restricţii asemãnãtoare – capitalul prezintã, în economiile de piaţã, o mobilitate internaţionalã destul de mare. Astfel, dacã existã în strãinãtate perspectiva unei rentabilitãţi superioare, respectiv veniturile obţinute dupã impozitare sunt considerabil mai importante, capitalurile interne vor prezenta tendinţa manifestã de a emigra. Intr-o situaţie de acest gen, fiscalitatea – cote, bazã impozabilã, asietã – vor reprezenta elementele esenţiale în calculul rentabilitãţii capitalurilor dupã impozit.

Ocaziile de a beneficia de fiscalitãţi scãzute în ţãri strãine nu lipsesc pentru posesorii de fonduri temporar libere din ţãrile în curs de dezvoltate. Existã, în acest sens, paradise fiscale, de genul celor din deceniul al optulea în Hong-Kong şi Singapore, care au absorbit o parte importantã a economiilor din ţãrile Asiei de Sud-Est.

Pentru a limita ieşirile de capital şi, totodatã, a orienta investiţiile private cãtre domeniile considerate prioritare pentru economia naţionalã – industria de bazã, exporturile, regiunile defavorizate etc. – puterile publice din numeroase ţãri oferã o gamã largã de avantaje fiscale investitorilor interni, în special în sectoare de activitate considerate prioritate. Aceste avantaje se pot grupa în douã mari categorii:

îngustarea bazei de impozitare, prin exonerãri diverse, pe perioade mai lungi sau mai scurte;

227

Page 228: Finante Publice 1

credite de impozit pentru investiţii, prin care se permite agentului economic sã deducã din impozitul datorat o cotã, în funcţie de suma reinvestitã din rezultatul net obţinut la finele exerciţiului financiar.

In orice caz, fiecare ţarã trebuie sã analizeze eficienţa pe care o poate obţine prin implementarea unor astfel de politici fiscale, având în vedere o alternativã ce s-a dovedit în multe situaţii mai avantajoasã şi anume aceea de a acorda o reducere generalã a gradului de impozitare, de care sã beneficieze toate societãţile comerciale – financiare şi / sau nefinanciare.

In cadrul larg al politicilor economice, rolul politicii bugetare este de prima importanta. Ele imbraca o multitudine de forme: modificarea cheltuielilor guvernamentale G implica hotarari ce privesc nivelul componentelor cheltuielilor guvernamentale. De exemplu, sa presupunem ca trebuiesc reduse cheltuielile guvernamentale, ceea ce se va rezolva prin micsorarea subventiilor adresate productiei. Pe langa reducerea cererii agregate, se considera ca se va produce o imbunatatire a alocarii resurselor in economie, in conditiile unei calmari a ratei inflatiei. Astfel, se urmareste realizarea a doua obiective pentru reducerea selectiva a unor componente a cheltuielilor guvernamentale G. Ajustarea altor componente ale G va produce diverse efecte, cum ar fi:

- reducerea cheltuielilor operationale (productive) si mentinerea nivelului cheltuielilor poate sa conduca la deteriorarea infrastructurii si sa impuna o grea sarcina de platit generatiilor viitoare;

- diminuarea apasarii pe care o induce serviciul datoriei publice prin scaderea ratelor dobanzilor poate sa determine indepartarea resurselor financiare de pietele de capital;

- scaderea salariilor aparatului administrativ poate sa erodeze eficienta aparatului administrativ;

- reorganizarea schemei de pensionare prin prelungirea varstei de pensionare poate sa contribuie la cresterea somajului in randul tinerilor.

- scaderea cheltuielilor pentru infrastructura publica determina diminuarea ofertei interne.

Totodata, politicile economice care se adreseaza unui domeniu ingust, cu un scop bine determinat, pot avea insemnate repercursiuni la nivel macroeconomic. De exemplu, o politica ce urmareste marirea scalei de salarizare in administratia publica poate afecta negativ rata inflatiei prin influenta exercitata de anticiparea unei cresteri salariale, producand astfel expansiunea cererii agregate.

În Contabilitatea Naţională, investiţiile realizate de autorităţi publice centrale şi locale sunt denumite «formare brută de capital fix (FBCF)», indicator ce arată valoarea activelor corporale şi necorporale achiziţionate în perioada considerată. În finanţele publice, noţiunea de investiţii publice este mai largă, fiind asimilată cu « cheltuieli de capital ».

Investiţiile publice constituie un sprijin esenţial pentru dezvoltarea economică şi socială pe termen mediu şi lung, atât atunci când este vorba de

228

Page 229: Finante Publice 1

investiţii în active patrimoniale, cât şi când cheltuiala publică susţine financiar educaţia şi sănătatea populaţiei.

Desi nivelul fiscalitatii nu este exprimat explicit in ecuatia de echilibru a economiei nationale, aceasta poate exercita efecte importante asupra intregii societati, caci cresterea veniturilor publice este foarte necesara, dar modul in care aceasta se realizeaza este tot atat de important ca si scaderea cheltuielilor guvernamentale. Astfel, cresterea veniturilor fiscale poate sa reduca consumul agregat al sectorului neguvernamental, sa produca efecte adverse asupra procesului productiv si sa contribuie la diminuarea ofertei globale. Taxele de consum sporite pot sa determine scaderea consumului, inclusiv a importurilor, dar pot avea consecinte negative si asupra alocarii resurselor. Cateodata, se considera utila marirea resurselor prin cresterea impozitelor aplicate exporturilor; in aceasta situatie, se poate produce o diminuare a cererii din exterior si, implicit, scaderea incasarilor valutare.

Analizarea efectelor pe care le produc modificarile impozitelor si taxelor individuale face parte din politica fiscala. Aceste analize pot fi relevante in ce priveste efectele politicii fiscale la nivel macroeconomic, dar la nivel micro aceste politici sunt insotite de multiple consecinte, asupra alocarii resurselor, distributiei veniturilor etc.

Pentru a pune in evidenta rolul politicii fiscale si bugetare la nivel macroeconomic, se considera cea mai simpla si generala reprezentare a echilibrului economic din cadrul conturilor nationale:

S = D

unde: S (supply) = oferta totala (sau total resurse)

D (demand) = cererea totala (sau total utilizari)

S = Y +M

D = C +I +G +X

unde: Y = productia

M = importul

C = consumul final al sectorului neguvernamental

I = investitiile sectorului neguvernamen-tal

G = cheltuielile guvernamentale

X = exporturile.

In consecinta, ecuatia de echilibru la nivel macroeconomic devine:

Y + M = C + I + G + X

La nivel macroeconomic, rolul fiscalitatii este usor de pus in lumina extragand din ecuatia (1) totalitatea impozitelor (T) atat din membrul stang, cat si din cel drept;

(Y - T) + M = C + (G - T) + I + X

229

Page 230: Finante Publice 1

unde (Y - T) reprezinta venitul disponibil al sectorului neguvernamental. Daca ecuatia (2) se scrie:

(Y -T) -C I = (G - T) + (X - M)

unde se noteaza economisirea S = (Y - T) - C

S - I = (G - T) + (X - M) sau

(S - I) - (X - M) = G - T

Aceasta ecuatie arata relatia ce se stabileste intre economisirea neta a sectorului neguvernamental, contul curent al balantei de plati si totalul deficitului bugetar. Surplusul de economii din sectorul neguvernamental finanteaza atat acumularea neta in moneda straina, cat si deficitul bugetar. Daca impozitele sunt amplificate in vederea reducerii deficitului bugetar, celelalte doua balante sectoriale (economisirea interna sau balanta externa) vor trebui ajustate pentru a pastra egalitatea contabila. Care dintre ele va trebui sa fie in primul rand afectata depinde de conjunctura economica, de modul concret in care pot actiona instrumentele si tehnicile economice aplicate, precum si ansamblul impozitelor si taxelor practicate in economie - unde se poate actiona pentru crestere si unde sporirea fiscalitatii nu este posibila decat cu deteriorarea activitatii. In cazul in care procesul de acumulare a economiilor sau fluxul investitiilor nu pot fi modificate deoarece fac parte dintre obiectivele bine precizate ale sectorului neguvernamental, imbunatatirile aduse de fiscalitate se vor reflecta in intregime intr-un sold mai favorabil al balantei de plati, determinand indreptarea catre export a bunurilor si serviciilor interne ce nu se mai consuma in urma compresiei fiscale.

Elementul cheie in politica economica privind cheltuielile publice este de a asigura nivelul cheltuielilor publice corelat cu imperativele de stabilitate si protectie sociala adecvata. Restructurarea cheltuielilor publice, privite ca parte a ansamblului programului de reforma economica, are ca principal scop sustinerea unei rate de crestere importante a PIB, prin favorizarea activitatii de economisire, de investitii in domeniul productiv si eficientizarea alocatiilor bugetare. Astfel, incadrata intr-un context amplu de programare economico-financiara, politica cheltuielilor publice nu se poate limita numai la simpla diminuare nominala a unor categorii de cheltuieli sau la reducerea ponderii acestora in totalul cheltuielilor publice sau in PIB.

De exemplu, daca privim clasificarea economica utilizata in tara noastra si conforma cu metodologia ONU, inghetarea nivelului nominal al salariilor platite din fondurile publice pe o perioada medie, de doi - trei ani, nu reprezinta o metoda ce poate fi aplicata cu rezultate favorabile, deoarece, intr-o tara in care sectorul public ocupa o parte importanta din forta de munca disponibila, scaderea (relativa) a veniturilor celor care lucreaza in acest sector va afecta negativ cererea globala si, in final, intreaga activitate economica.

In acelasi fel, reducerea investitiilor sectorului public poate sa afecteze grav cresterea viitoare a output-ului economic. De asemenea, eliminarea subventiilor catre intreprinderi ar imbunatati modul de alocare a resurselor in economie si echilibrarea bugetara. Reducerea cheltuielilor publice trebuie sa fie

230

Page 231: Finante Publice 1

insotita de masuri care sa mareasca eficienta si productivitatea in sectorul public.

Un nivel corespunzator al cheltuielilor publice este acela ce poate fi finantat din veniturile bugetare si din credit intern si extern neinflationist. De regula, in tarile aflate in tranzitie la economia de piata, finantarea deficitului bugetar prin credit intern tinde sa se realizeze la un nivel cat mai scazut, pentru a diminua impactul pe care politica monetara interna il are asupra operatiunilor bugetare. Alt motiv pentru care finantarea deficitului prin credit intern este de dimensiuni reduse consta in faptul ca agentii economici interni nebancari dispun de fonduri reduse, iar pietele de capital sunt slab dezvoltate.

Finantarea externa a deficitului bugetar poate avea, de asemenea, o influenta asupra caracterului inflationist al deficitului bugetar. In general, imprumuturile externe sunt utilizate fie la acoperirea deficitului balantei comerciale, fie la sustinerea unor investitii - necesare din punct de vedere al restructurarii economiei - ceea ce face ca influenta lor asupra activitatii monetare sa fie slaba.

Urmarind structura cheltuielilor publice, se observa ca daca ponderea serviciului datoriei publice in valoarea adaugata bruta sau in PIB este mare (concomitent cu un nivel ridicat al ponderii impozitelor si taxelor si inregistrarea de deficite bugetare de dimensiuni semnificative in mai multi ani consecutivi), scaderea celorlalte cheltuieli publice nu va putea impiedica o explozie a datoriei - interne sau externe - intr-o perioada apropiata.

Reforma in domeniul politicii cheltuielilor publice se bazeaza pe mai multe considerente:

- Scaderea relativa a cheltuielilor publice trebuie sa se faca tinand seama permanent ca aceasta sa nu produca efecte negative asupra activitatii productive. Diminuarea cheltuielilor materiale poate afecta considerabil productivitatea sectorului public. De asemenea, trebuie avuta permanent in vedere sustinerea activitatii de imbunatatire a infrastructurii, asigurandu-se fonduri pentru achizitionarea de bunuri si servicii.

- Totodata, de cea mai mare importanta sunt sectoarele invatamant, educatie, sanatate, in care scaderile de fonduri alocate prin cheltuieli publice pot afecta grav cresterea generala viitoare (pe termen lung), iar pe termen scurt, pot inrautati considerabil nivelul de trai al unui segment important al populatiei (daca se tine seama de salariile din invatamant, burse, alocatii pentru elevi si studenti etc.)

- Reducerea ponderii cheltuielilor de personal prin diminuarea numarului de persoane angajate in administratia publica, in ordinea publica etc. (asa numitele servicii civile), fără a afecta eficacitatea serviciilor publice.

Nivelul de salarizare a celor angajati in sectorul public - personal managerial si public - trebuie sa fie corelat cu nivelul productivitatii; in acelasi timp, va trebui sa se tina seama de scala

231

Page 232: Finante Publice 1

de salarizare din sectorul privat, mult mai sensibil la conditiile impuse de piata concurentiala.

- Utilizarea celor mai eficiente metode, din punct de vedere al costurilor, pentru indeplinirea obietivelor sociale, cum ar fi redistribuirea venitului national si realizarea unui nivel de trai minim, standard in tarile dezvoltate, pentru categoriile sarace ale populatiei. De exemplu, subventiile de pret pentru produsele alimentare pot sa nu-si dovedeasca utilitatea pentru imbunatatirea conditiilor de viata a paturilor sarace ale societatii si pot fi inlocuite prin subventii adresate catre un obiectiv bine stabilit, cum ar fi un anumit sector din industrie etc. Daca se doreste ca subventiile sa fie utilizate eficient, suportul bugetar va fi directionat precis, asigurand, totodata, o mai mare transparenta a alocatiilor bugetare si o posibilitate sporita de urmarire a desfasurarii lor.

- Reducerea cheltuielilor neproductive. Identificarea acestor cheltuieli, tinand seama ca unele sunt absolut necesare, se realizeaza prin analize detaliate asupra mediului economic, social, de educatie etc. al tarii.

- Restructurarea intreprinderilor publice. Una dintre cele mai importante si actuale probleme o reprezinta privatizarea intreprinderilor cu capital majoritar de stat din sectorul nebancar si bancar. In plus fata de implicatiile benefice pe care o alocare eficienta a fondurilor bugetare le poate avea, restructurarea sectorului intreprinderilor publice poate sa-si aduca un aport substantial la insanatosirea sistemului financiar in cazul in care societatile comerciale cu capital majoritar de stat si regiile autonome prezinta in bilant un nivel considerabil de imprumuturi neperformante.

- Desfasurarea unor programe performante de monitorizare si control a cheltuielilor bugetare reprezinta, de asemenea, un element cheie pentru aplicarea corecta si benefica a politicii in domeniul cheltuielilor publice.

232

Page 233: Finante Publice 1

8.4. Teoria intervenţionistă pentru relansarea economica. Efectul mult ipl icator

John Maynard Keynes48 apreciaza ca cererea si oferta la nivel national nu se succed una alteia, ci progreseaza sau se diminueaza in acelasi timp. Analizand in ce fel veniturile rezultate in urma desfasurarii procesului productiv alimenteaza cerea globala, Keynes o imparte in doua mari categorii:

- cerere legata direct de puterea de cumparare a populatiei, respectiv de veniturile distribuite, in functie de nivelul productiei; aceasta cerere reprezinta consumul;

Productia si consumul se afla in corelatie directa; astfel, s-a constatat ca in perioadele de recesiune, actiunea de diminuare a salariilor intreprinsa pentru a favoriza productia prin scaderea costurilor cu munca vie a avut intotdeauna efectul invers, datorita trendului negativ al cererii, care antreneaza acelasi trend pentru oferta, deci pentru productie.

- o cerere nelegata direct de veniturile distribuite si, deci, in mare masura, independenta de acestea. Aceasta cerere reprezinta cheltuiala inreprinderilor cu investitiile si ansamblul cheltuielilor bugetare. Statul poate sa-si amplifice cheltuielile publice, sa lanseze lucrari de mari proportii in domenii de interes public, cum ar fi crearea si extinderea de retele energetice, inclusiv centralele nucleare, a retelei de drumuri si cai ferate, in telecomunicatii etc. Aceasta cerere suplimentara a statului va determina un spor de activitate a intreprinderilor - publice sau private - deci distribuirea de noi venituri celor angrenati in aceste lucrari; de aici rezulta o cerere suplimentara din partea acestora, care sunt in acelasi timp si consumatori. Acest fenomen se produce in conditiile in care autoritatile nu decid sa mareasca impozitele (prin ridicarea cotelor sau introducerea de noi impozite). In concluzie, statul va trebui sa accepte, cel putin in faza initiala, un deficit bugetar (suplimentar) in conditii de recesiune, pentru a putea provoca relansarea activitatii productive. Teoria economica dezvoltata de Keynes in acest sens cuprinde asa numitul “efect multiplicator”.

Ca exemplificare, sa presupunem ca statul lanseaza o lucrare pentru construirea de autostrazi de 1000 u.m.(unitati monetare). Intr-o prima etapa, se

48 J.M. Keynes (1883 – 1938) este întemeietorul teoriei intervenţioniste în economie. El consideră că cererea agregată are un rol predominant asupra ofertei agregate, aceasta din urmă fiind rezultatul anticipărilor rationale a le agenţilor economici producători şi că moneda joacă un rol activ în echilibrul cerere – ofertă. De asemenea, Keynes şi neo-keynesiştii contestă posibilitatea restabilirii automate a echilibrului pieţelor, ceea ce înseamnă că, fără intervenţia autorităţilor publice – singurele capabile şi îndreptăţite să intervină în economie – la nivel macroeconomic poate să existe şi să se menţină un dezechilibru durabil de sub-utilizare a forţei de muncă active.

Keynes preconizează intervenţia directă a Statului - de aici, teoria sa şi a celor care au dezvoltat-o mai târziu, respectiv neo-keynesiştii, se numeşte « teoria intervenţionistă » privind rolul Statului în economie – pentru a relansa cererea, prin mărirea volumului de cheltuieli publice sau a ofertei de monedă, cu condiţia menţinerii unui anumit nivel al ratei dobânzii, pentru a afecta investiţiile.

233

Page 234: Finante Publice 1

constata o amplificare a activitatii intreprinderilor de constructii care au preluat lucrarea de 1000 u.m. Aceste intreprinderi vor plati salarii pentru lucrare, salarii pe care muncitorii le vor imparti intre economii, pe de o parte si consum (bunuri si servicii) pe de alta parte, de exemplu in valoare de 700 u.m. Se va crea astfel o cerere suplimentara de bunuri, pe care o vor acoperi intreprinderile care fabrica aceste bunuri printr-un spor de productie; pentru acest spor se vor plati in plus salarii muncitorilor, care vor economisi o parte si vor consuma restul (de exemplu 500 u.m.). Procesul se repeta pana cand efectul impulsului initial se stinge. Se constata ca plusul de activitate obtinut in final este mult peste efortul initial (respectiv 1000+700+500+etc), care , oricum, depaseste suma initiala de 1000 u.m.

Teoretic, modelul de baza a lui Keynes se prezinta astfel:

Echilibrul economic global se exprima, sub forma cea mai simpla, ca egalitatea dintre resurse si utilizari:

Y + Im = C + I + G + Ex

resurse utilizari

unde s-a notat:

Y = productia nationala (PIB)

Im = importurile

C = consumul populatiei

I = investitiile intrepriderilor si ale populatiei

G = cheltuielile bugetare ale statului

Ex = exporturile.

Pornind de la aceasta identitate de tip contabil, modelul elementar al lui Keynes se fundamenteaza pe doua ipoteze esentiale:

1) potrivit primei ipoteze, consumul populatiei depinde de veniturile de care aceasta dispune, respectiv de (Y-T), prin T fiind notate impozitele pe care populatia trebuie sa le plateasca

2) potrivit celei de-a doua ipoteze, investitiile si comertul exterior (exporturile si importurile), pot fi considerate constante, deoarece se realizeaza potrivit unor contracte de mai lunga durata si sunt slab influentate de conjunctura economica pe termen scurt.

Daca, la un anumit moment, activitatea Y este prea slaba si se doreste sporirea ei cu Y, consideram investitiile si comertul exterior constante [I = 0; (Ex-Im) = 0], astfel:

Y = c(Y - T) + G

- “c” se numeste inclinatia pentru consum (suplimentul de consum in raport cu suplimentul de venit).

G -cT

Y = --------------

234

Page 235: Finante Publice 1

1 - c

Daca se actioneaza asupra cheltuielilor guvernamentale G, fara a modifica veniturile bugetare (T = 0):

G

Y = ------------

1 - c

Deoarece valoarea lui “c” este, in general, de 0,7 (in tarile dezvoltate), rezulta ca sporul de productie Y provocat de o injectie financiara G din fondurile publice va fi:

Y = 3,3*G

In concluzie, un deficit bugetar (de 1000u.m.) poate provoca o relansare globala de 3000 pana la 4000 u.m.

De aici, teoria lui Keynes extrage trei aspecte esentiale:

1) recesiunea si somajul pot sa fie provocate de o cerere insuficienta pentru a alimenta un circuit productiv;

2) statul poate sa actioneze pentru imbunatatirea situatiei prin injectarea de bani din fondurile bugetare pentru diverse activitati de interes national: prestatii sociale, ameliorarea infrastructurii etc., fiecare suma investita provocand un important efect multiplicator;

3) intr-o astfel de situatie, deficitul bugetar devine benefic pentru relansarea economiei nationale.

Exemple de apl icare a teoriei intervenţioniste

A. Politica economica “tax - cut” adoptata de administratia americana sub presedintele Kennedy la inceputul anilor ‘60.

Economia americana functiona intr-un ritm prea lent. PIB-ul real inregistra circa 5% sub PIB-ul potential, calculat ca si cum forta de munca disponibila ar fi fost integral utilizata, deci in conditiile existentei numai al unui somaj frictionar (din forta de munca activa nu lucreaza casnicele, acele persoane care se afla intre doua locuri de munca etc.).

Soldul bugetar real inregistra deja un deficit, dar analistii economici au calculat un sold bugetar potential care corespundea PIB-ului potential cu utilizarea completa a fortei de munca si au constatat ca acesta prezenta un excedent potential foarte important; de aici, ei au tras concluzia ca veniturile potentiale, datorate in primul rand fiscalitatii, sunt prea mari si au decis scaderea impozitelor pe venit si pe societati.

Rezultatul a fost ca intr-un an si jumatate s-a inregistrat relansarea economiei.

B. Aplicarea teoriei intervenţioniste în Franţa

În deceniul al saptelea, economia franceza se afla in recesiune si s-a incercat rezolvarea acesteia prin relansare bugetara.

235

Page 236: Finante Publice 1

- s-a acordat un credit fiscal (deducerea din impozit) intreprinderilor ca o cota din comenzile pe care acestea le faceau pentru bunurile de investitii. Rezultatul a fost foarte slab, deoarece intreprinderile private nu si-au intensificat investitiile, iar cele publice si-au facut comenzile de echipamente in afara Frantei; in acest fel nu s-a obtinut efectul multiplicator in interiorul tarii;

- la inceputul deceniului al optulea, tot in Franta, s-a incercat relansarea economiei prin ocuparea fortei de munca aflate in somaj, prin cresterea salariilor, a alocatiilor familiale, a pensiilor etc. Ca rezultat, populatia si-a intensificat consumul de bunuri de larg consum, dar achizitionand produse straine. Pentru economia interna franceza, efectul multiplicator nu s-a produs, in schimb se poate afirma ca mecanismul descris de Keynes a functionat in favoarea economiilor straine.

Acest mecanism a functionat, dar, cum tarile industriale dezvoltate dispun de o economie deschisa, va trebui sa se tina seama de multiplele interactiuni ce se stabilesc prin intermediul comertului exterior.

Teoria lui Keynes a fost aplicata in politica financiara a mai multor tari, prin actionarea asupra cheltuielilor publice (mecanismul “tax-cut” aplicat de americani a fost o exceptie). In perioadele de recesiune, cand cheltuielile statului inregistreaza deja o crestere structurala din cauza ridicarii somajului si a indemnizatiilor sociale corespunzatoare, un plus de alocatii bugetare in vederea relansarii este greu acceptat de cetateni.

Intr-un asemenea context, tarile dezvoltate au propus o diminuare a rolului autoritatilor centrale si o amplificare a privatizarii. Suportul conceptual al politicii economice care corespunde acestui comportament a fost descris de teoreticianul american Arthur Laffer, care a fost expus mai sus.

Teme

1. Principiile politicii economice moderne în ţãrile democratice2. politica fiscalã – instrumente şi constrângeri3. Alegerea structurii prelevãrilor obligatorii ţinând seama de evoluţiile

economice conjuncturale4. Politica fiscalã coroboratã cu alte politici economice de creştere5. Teoria intervenţionistã în domeniul fiscal - bugetar

236

Page 237: Finante Publice 1

CAPITOLUL IX

FINANTELE PUBLICE IN UNIUNEA EUROPEANĂ

9.1. Structura inst i tuţ ională a Uniuni i Europene

Uniunea Europeană are cinci instituţii publice care îndeplinesc un rol specific în funcţionarea ansamblului acesteia şi a relaţiilor dintre Statele Membre:

Parlamentul european

Membrii Parlamentului european sunt aleşi direct de toţi cetăţenii Statelor Membre, odată la cinci ani. Funcţiile principale ale Parlamentului european constau în :

- examinarea şi adoptarea, împreună cu Consiliul Uniunii Europene a legislaţiei europene, având, în acest domeniu, autoritate de decizie identică;

- apeobarea bugetului Uniunii Europene;

- exersarea controlului democratic asupra funcţiuonării celorlalte instituţii ale Uniunii Europene, având posibilitatea de a înfiinţa comisii de anchetă specializate ;

- aprobarea acordurilor internaţionale importante, cum sunt aderarea altor state la Uniunea Eu, asocierea Uniunii Europene la diverse uniuni comerciale etc.

Consiliul Uniunii Europene

Consiliul Uniunii Europene - fostul Consiliu de miniştrii - este format din reprezentanţii guvernelor State Membre, care sunt aleşi la nivel national, ceea ce conferă cetăţenilor Uniunii Europene că intereselor lor sunt apărate la nivelul uniunii.

În colaborare cu Parlamentul european, Consiliul stabileşte reglementările care conduc întreaga activitate a Comunităţii europene, urmărind buna funcţionare a pieţei interne, cele mai importante politici comune şi comunitare şi garantează libera circulaţie a bunurilor, persoanelor, serviciilor şi capitalurilor în cadrul Uniunii Europene.

Comisia europeană Comisia europeană care îndeplineşte rolul de autoritate executivă în Uniunea Europeană.

În cadrul Comisiei europene sunt elaborate cele

237

Page 238: Finante Publice 1

mai multe propuneri privind noile reglemetări sau modificărilor celor deja existente. De asemenea, Comisia europeană este instituţia abilitată să vegheze asupra respectării convenţiilor şi tratatelor europene, precum şi a dreptului comunitar.

Comisia europeană acţionează independent de guvernele Statelor Membre, dispunând de un corp propriu de funcţionari publici, care nu sunt angajaţii administraţiilor publice naţionale, ceea ce le conferă un statut de autonomie faţă de aceştia.

Curtea de Justiţie Curtea de justiţie, ca garant al respectării legislaţiei europene, reglementează diferendele de interpretare a tratatelor şi legislaţiei Uniunii Europene, deorece, pentru funcţionarea coerenţa a acesteia este imperios necesar ca dispoziţile de drept comunitar să fie urmate în practică şi interpretate la fel, în toate ţările uniunii.

Curtea de Conturi Curtea de Conturi este instituţia europeană care controlează dacă bugetul Uniunii Europene a fost corect utilizat.

Curtea de Conturi are sediul la Luxembourg (şi nu la Bruxelles, ca celelalte instituţii centrale ale Uniunii Europene) şi acţionează de o manieră independentă pentru a stabili dacă banii publici comunitari au fost cheltuiţi în conformitate cu alocările votate prin bugetul uniunii, iar folosirea lor s-a făcut cu eficacitate.

Alături de cele cinci instituţii principale ale Uniunii Europene, fiinţează alte cinci instituţii, precum şi alte agenţii şi organisme, care fac ca întregul sistem al uniunii să funcţioneze în concordanţă cu acordurile dintre Statele Membre şi în folosul cetăţenilor acestora.

Comitetul economic şi social

Comitetul economic şi social, constituit atât din funcţionari publici, cât şi din reprezentanţi ai sindicatelor, consumatorilor şi ecologiştilor exprimă, în calitatea sa de organ consultativ, opiniile societăţii civile care este organizată pe domeniile economice şi sociale.

Comitetul Regiunilor

Comitetul Regiunilor exprimă opiniile colectivităţilor locale şi regionale. Prin intermediul Comitetului Regiunilor, Uniunea Europeană sprijină

238

Page 239: Finante Publice 1

Statele Membre să accelereze procesul de descentralizare administrativă, economică şi financiară, deoarece se consideră că astfel se obţine cea mai bună folosire a banilor comunitari în folosul cetăţenilor uniunii.

Comitetul Regiunilor permite consultarea autorităţilor locale şi regionale înaintea luării deciziilor în domeniile importante pentru comunitate, cum sunt educaţia, sănătatea, ocuparea forţei de muncă şi transporturile.

Banca Centrală Europeană (BCE)

Banca Centrală Europeană are în responsabilitate politica monetară la nivelul Uniunii Europene şi gestionarea monedei unice EURO. Aceasta înseamnă că BCE intervine pentru fixarea ratei dobânzii pe pieţele europene, obiectivul său principal constând în determinarea unei stabilităţi a preţurilor, astfel ca economia europeană să nu suporte un dezechilibru inflaţionist.

Mediatorul european

Mediatorul european care analizează sesizările cetăţenilor europeni privind administraţia publică în Uniunea Europeană.

Banca Europeană de Investiţii (BEI)

Banca Europeană de Investiţii contribuie la realizarea obiectivelor Uniunii Europene prin finanţarea proiectelor de investiţii.

BEI acordă credite, cel mai adesea cu condiţii preferenţiale faţă de piaţă liberă a capitalurilor, pentru proiectele de investiţii de interes european, în special în regiunile mai puţin dezvoltate şi acţiuni în domenii de interes major atât pentru regiunea respectivă, cât şi pentru dezvoltarea întregii uniuni: construcţia de cale ferată, autostrăzi, aeroporturi, proiecte privind protecţia mediului natural. De asemenea, împreună cu alte bănci internaţionale şi/sau comerciale naţionale, BEI finanţează proiecte de investiţii dezvoltate de întreprinderile mici şi mijlocii, care sunt creatoare de locuri de muncă şi contribuie la creşterea economică.

9.2. Bugetul Uniuni i Europene

Prezentarea sintetică a bugetului Uniunii Europene este ordonată, în prezent, pe rubrici care se referă la perspectivele financiare pentru a permie

239

Page 240: Finante Publice 1

evaluarea mijloacelor utilizate în vederea îndeplinirii prioritătilor politice ale uniunii. Aceste acţiuni se referă la câteva domenii prioritare:

- agricultură

- acţiuni structurale

- politici interne

- actiuni externe

- administraţia în Statele Membre şi în cele accepate să adere într-o perioadă determinată

- rezervele financiare pentru acţiuni neprevăzute, excepţionale

- ajutorul adresat ţărilor în curs de aderare la Uniunea Europeană.

Confruntată începând cu deceniul al VIII-lea al secolului trecut, cu o procedură anuală dificilă şi cu neadaptarea crescândă a veniturilor la nevoile comunitare, instituţiile Uniunii Europene au convenit asupra unei metode destinată să îmbunătăţeasa derularea procesului bugetar, garantând, în acelaşi timp, respectarea strictă a disciplinei bugetare.

Astfel, Parlamentul european, Consiliul european şi Comisia europeană se pun de acord asupra marilor priorităţi bugetare pentru perioada următoare, aprobând o încadrare – înţelegând prin aceasta plafonare a cheltuielilor comunitare – sub forma perspectivelor financiare.

Aceste perspective financiare precizează volumul maximal şi structura cheltuielilor viitoare ale Comunităţii Europene.

Marile categorii de cheltuieli sunt grupate pe rubrici :

- fiecărei rubrici îi sunt alocate sume sub forma creditelor de angajament, pentru fiecare an bugetar ;

- creditele de plată, planificate în milioane EURO şi în procente din Produsul Naţional Brut – bazate pe prognoza Produsului naţional Brut pe perioada respectivă, în prezent 2000 – 2006 ;

- plafonul resurselor proprii, în general exprimat ca procent din Produsul Naţional Brut ;

- o marjă pentru cheltuielile neprevăzute, care are un dublu rol : marjă de securitate pentru a diminua consecinţele unei rate de

creştere mai mică decât s-a previzionat, ceea ce ar conduce la scăderea resurselor efective ale Uniunii Europene ;

posibilitatea de acoperire a cheltuielilor financiare neprevăzute.

Această procedură nu reprezintă un buget multi-anual, deoarece bugetul anual se elaborează, execută şi controlează ca şi înainte, dar perspectivele financiare au numai rol indicativ, limitativ, pentru părţile semnatare ale Acordului Interinstituţional.

240

Page 241: Finante Publice 1

Prin comunicarea intitulată “Agenţia 2000 – Pentru o Uniune Europeană mai puternică şi mai largă”, Comisia europeană s-a implicat, în acelaşi timp, în :

- reforma politicii agricole comunitare ;- viitorul politicii economice şi sociale ;

- implementarea unei strategii de pre-aderare ;

- analiza consecinţelor extinderii prin primirea de noi membrii în Uniunea Europeană ;

- finanţarea programului la nivelul Comunităţii europene.

Principalele elemente ale « Agendei 2000 » au fost aprobate de Comisia europeană, în data de 24-25 martie 1999, la Berlin, iar Parlamentul european a adoptat, la 6 mai 1999 un nou acord inter-instituţional, din care fac parte şi perspectivele financiare pentru perioada 2000-2006.

Structura noilor perspective financiare prezintă :

- rubrica nr.1 « Agricultura », la care plafonul de cheltuieli a fost stabilit în funcţie de estimările privind evoluţia cheltuielilor pentru agricultură, ţinând seama şi de reformele preconizate în domeniul de activitate vizat .

În afara cheltuielilor adresate implementării politicii agricole comune (PAC) se are în vedere : sprijinirea ţărilor candidate prin fonduri de pre-

aderare ; o subdiviziune distinctă a rubricii « Agricultura »

pentru a finanţa măsurile ce vizează dezvoltarea rurală.

- pentru a finanţa cheltuielile aferente procesului de lărgire a Uniunii Europene, a fost introdusă o rubrică nouă pentru cheltuielile necesare să acopere cele trei instrumente de pre-aderare : instrumentele pentru agricultură şi dezvoltare rurală

(SAPARD) instrumentele structurale (ISPA) programul PHARE extins pentru toate ţările

candidate.Sub plafonul resurselor proprii este realizată o

rezervă (o marjă) în vederea finanţării cheltuielilor ce vor apărea la momentul aderării noilor membrii din ţarile Europei Centrale, de Est şi Sud.

Perspectivele financiare au fost evaluate în preţuri constate 1999, în fiecare an fiind prevăzută o ajustare tehnică în funcţie de evoluţia preţurilor.

În ceea ce priveşte rubrica nr.1 « Agricultura », s-a convenit ca deflatorul luat în considerare să fie de 2%. De aceea, reglementările referitoare la Fondurile Structurale au fixat ca deflator nivelul forfetar de 2%, aplicat atât alocărilor programate, cât şi plafonului corespunzător perspectivelor financiare.

241

Page 242: Finante Publice 1

Pe lângă alocaţia pentru rezerva destinată finanţării primirii de noi State Membre în Uniunea Europeană, cadrul financiar prevede o marjă importantă, între 0,09% şi 0,14% din Produsul Intern Brut comunitar, în funcţie de an, sub plafonul resurselor proprii.

Această marja este mai importantă pentru totalul creditelor de angajament decât pentru cel al creditelor de plată, din cauza necesităţii, pentru creditelor de plată, de a acoperi sumele restante de lichidat aferente angajamentelor contractate anterior.

9.2.1. Finanţarea bugetului Uniunii Europene

Resursele financiare proprii ale bugetului Uniunii Europene cuprind venituri de natura fiscală care îi sunt afectate şi îi revin de drept, fără ca autorităţile naţionale să aibă dreptul de a interveni.Istoric - Prin tratatul de la Roma (1957), finanţarea celor două

Comunităţi: CEE (Comunitatea Economică Europeană) şi CEEA (Comunitatea Europeană pentru Energie AtomicA) era asigurată prin contribuţia Statelor Membre, fiind, totuşi, prevăzută posibilitatea ca bugetul Comunităţii europene să dispună de resurse fiscale proprii atunci când ar fi fost instituită uniunea vamală.

- În anul 1970, contribuţiile naţionale au fost înlocuite printr-un sistem de resurse proprii ce conţineau: prelevări din agricultură; sume din taxe vamale; resursă ce permitea echilibrarea bugetului prin aplicarea

unei cote de 1%, care a crescut la 1,4% în anul 1985, aplicată asietei TVA determinată cu o metotologie unitară în toate Statele Membre;

din cauza necesităţii de finanţare neacoperită de resurse corespunzătoare, în anul 1984 şi după acesta, Statele Membre s-au angajat să verse Comunităţii sume cu titlul de împrumut, iniţial rambursabil, apoi nerambursabil.

- Reforma sistemului financiar întreprinsă începând cu anul 1988 a modificat şi lărgit compoziţia resurselor proprii ale Comunităţii, astfe: s-a creat o nouă categorie de venituri, bazată pe

prelevarea unui procent (1,20% în anul 1992, ajungând la 1,27% în anul 1999) din Produsul Naţional Brut (PNB) al Statelor Membre;

cota uniformă aplicată în cazul TVA a fost diminuată prograsiv, de la 1,4% la 1% în anul 1999, aplicată asietei. De asemenea, asieta a fost diminuată la 50% din PNB, în loc de 55% cât era anterior, iar statele beneficiare ale Fondului de Coeziune – respectiv statele Uniunii Europene ce se confruntă cu dificultăţi economice mai mari decât media Statelor Membre. De exemplu, înainte de aderarea celor 10 state din Europa Centrală şi de Sud,

242

Page 243: Finante Publice 1

de la 1 mai 2004, erau patru state beneficiare de finanţare din Fondul de coeziune: Grecia, Irlanda, Spania şi Portugalia – care au înregistrat un PNB/locuitor cu 10% mai mic decât media în Uniunea Europeană, au asieta TVA limitată la 50% din PNB încă din anul 1995.

- Agenda 2000 – în cadrul acesteia, Consiliul european, întrunit la Berlin în anul 1999 a realizat un acord politic privind noile perspective financiare pentru perioada 2000 – 2006 şi reviziurea sistemului de finanţare al Uniunii Europene. Noua bază aresurselor proprii a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2002, după ce a fost ratificată de toate parlamentele naţionale ale Statelor Membre: s-a menţinut plafonul resurselor proprii la 1,27% din PNB; a crescut, începând cu 1 ianuarie 2001, procentul

resurselor proprii tradiţionale, de la 10% la 25%, reţinut de Statele Membre pentru a acoperi cheltuielile de percepere şi activităţile conexe;

cota TVA a scăzut de la 0,75% în anul 2002 la 0,50% în anul 2004;

ca element de noutate: toate estimările privind resursele proprii ale bugetului Uniunii Europene trebuie să se facă pe baza sistemului Conturilor Naţionale – SEC 95. În acest sistem, noţiunea de PNB a fost înlocuită cu noţiunea – identică conceptual – de Venit Naţional Brut.

9.2.2. Structura veniturilor şi cheltuielilor bugetului Uniunii Europene

În prezent, veniturile şi cheltuielile bugetului Uniunii Europene se compun din următoarele mari categorii:Veniturile bugetului Uniunii Europene

- resurse proprii, care conţin: prelevări agricole, respectiv taxe percepute asupra

importurilor de produse agricole provenind din ţări din afara Uniunii Europene; cotizaţiile pe zahăr şi izoglucoză, prevăzute în cadrul organizaţiei din piaţa comună a sectorului zahăr ş.a.;

taxe vamale ce provin din aplicare tarifului vamal comunitar asupra valorii în vamă a produselor importate din terţe ţări;

resurse TVA care provine din aplicarea unei cote uniforme asupra asietei TVA din fiecare Stat Membru, care a fost armonizată potrivit regulilor comunitare;

resursa complementară din PNB, care rezultă din aplicarea unei cote fixe asupra PNB din fiecare Stat membru, în cadrul procedurii bugetare. Această resursă este o resursă destinată echilibrării bugetului, astfel încât ansamblul veniturilor să poată acoperi totalitatea creditelor de plată necesare finanţării cheltuielilor prevăzute în buget în cursul unui exerciţiu bugetar.

243

Page 244: Finante Publice 1

- alte venituri, în volum mult mai mic decât cele proprii, care cuprind impozite prelevate de la funcţionarii europeni, amenzi aplicate de Comisia europeană pentru nerespectarea regulilor privind concurenţa, excedente ale exerciţiilor financiare anterioare etc.

Cheltuielile bugetului Uniunii Europene

Cheltuielile bugetului Uniunii Europene sunt structurate în conformitate cu două criterii:- criteriul economic, potrivit căruia creditele bugetare

prevăzute în bugetul general al Uniunii Europene se împart în două categorii: credite de funcţionare, care evidenţiază natura

economică a cheltuielilor, respectiv credite alocate pentru cheltuieli de persoanl, credite pentru cheltuieli materiale, publicaţii, informatică, credite pentru misiuni specifice etc.;

creditele operaţionale, subgrupate pe secţiuni, potrivit categoriei de cheltuieli.

- criteriul funcţional, care arată destinaţia alocaţiilor bugetului Uniunii Europene şi care împarte ansamblul cheltuielilor Uniunii în şase secţiuni: cheltuieli aferente Parlamentului Uniunii Europene

(secţiunea I) cheltuieli aferente Consiliului Uniunii Europene

(secţiunea II) cheltuieli aferente Comisiei Uniunii Europene (secţiunea

III) cheltuieli aferente Curţii de Justiţie a Uniunii Europene

(secţiunea VI) cheltuieli aferente Curţii de Conturi a Uniunii Europene

(secţiunea V) cheltuieli aferente Comitetului Economic şi Social şi

Comitetului Regiunilor Uniunii Europene (secţiunea VI)Creditele bugetare aferente secţiunilor I, II, IV, V şi VI

sunt exclusiv credite de funcţionare.

Începând cu anul 1988, este elaborat un cadru financiar pe termen mediu, numit „perspective financiare”, prin bugetul anual stabilindu-se plafoane anuale de cheltuieli, ce se încadrează în planul aprobat pentru cei şapte ani.

Plafoanele anuale impuse de perspectivele financiare sunt utile pentru a menţine cheltuielile în limitele stabilite.

Pentru perioada 2000 – 2006, „perspectivele financiare” s-au concretizat în „Agenda 2000”, adoptată la Berlin, în anul 1999.

Cadrul multi-anual bugetar este adoptat atât de Parlamentul European, cât şi de Consiliul European şi crează baza pentru adopatrea bugetului anual, care poate intra în faza de execuţie numai după adoptarea sa de către Parlament şi ratificare a de către Preşedintele acestuia.

Procedura bugetară este fixată prin Tratatul de creare a Comunităţii Europene, modificat ulterior prin Tratatul de la Amsterdam.

244

Page 245: Finante Publice 1

ResponsabilitãţiComisia Europeanã Comisia Europeanã elaboreazã „schiţa

proiectului de buget”, pe baza fundamentãrilor privind necesitãţile de finantare şi având în vedere prioritãţile pe anul de buget, izvorâte din politicile de dezvoltare economicã şi socialã adoptate de Uniunea Europeanã.

Comisia Europeanã prezintã acest document Consiliului Uniunii Europene , care-l dezbate şi-l adoptã, sub denumirea de „proiect de buget”.

Parlamentul European şi Consiliul European

Proiectul este trimis Parlamentului European, ale cãrui prerogative în ceea ce priveşte bugetul comunitar constau în adoptarea de decizii, astfel:- pentru cheltuielile „obligatorii”, respectiv pentru

cheltuielile aferente acţiunilor înscrise în tratatele europene şi în actele încheiate în concordanţã cu acestea, Parlamentul poate numai sã propunã modificãri ale cheltuielilor, dar Consiliul European este cel care decide. În prezent, cheltuielile „obligatorii” reprezintã circa 40% din totalul cheltuielilor, referindu-se, în special, la susţinerea pieţelor agricole;

- pentru celelalte cheltuieli, denumite „ne-obligatorii”, Parlamentul decide asupra nivelurilor anuale.

Dupã douã dezbateri ale proiectului de buget de cãtre fiecare dintre instituţiile deliberative – Parlamentul şi Consiliul – Parlamentul adoptã forma definitivã, iar preşedintele acestuia o semneazã.

Puterea de decizie în ceea ce priveşte bugetul comunitar este împãrţitã între Consiliul şi Parlamentul Europene de când au fost create resursele proprii ale acestuia, adicã de la Tratatele de la Luxembourg din 1970 şi 1975. Astfel, din punct de vedere al domeniilor cãrora le sunt destinate intervenţiile co-finanţate prin fonduri comunitare:- Parlamentul hotãrãşte asupra cheltuielilor

urmãtoare, putând sã le mãreascã pânã la plafonul acceptat atât la nivelul Consiliului, cât şi al Comisiei: cheltuielile destinate dezvoltãrii regionale

(Fondul European de Dezvoltare Regionalã FEDER);

programele de combatere a şomajului, în special în rândul tinerilor şi femeilor (Fondul Social European FSE);

245

Page 246: Finante Publice 1

programele culturale şi de educaţie (ERASMUS, SOCRATES etc.).

Parlamentul decide, în general, creşterea creditelor bugetare destinate acţiunilor umanitare şi refugiaţilor.

- Consiliul European are puterea finalã de decizie în ce priveşte cheltuielile agricole.

Dacã parlamentul şi Consiliul European nu s-au pus de acord dupã câte douã lecturi ale proiectului de buget, parlamentul are dreptul sã-l respingã în totalitate, iar procedura bugetarã se reia de la început.

Bugetul devine executoriu dupã ratificarea sa de cãtre preşedintele Parlamentului European.

Dupã adoptarea bugetului Uniunii Europene , Parlamentul:

- exercitã un control continuu asupra gestiunii creditelor bugetare;

- acţioneazã permanent pentru prevenirea, depistarea şi pedepsirea fraudelor;

- evalueazã efectele implementãrii programelor co-finanţate prin fonduri comunitare;

- analizeazã îndeplinirea responsabilitãţilor Comisiei Europene, ce decurg din programele strategice adoptate în Uniunea Europeanã şi realizeazã „descãrcarea” de execuţia bugetului.

Schema şi termenele de realizarea a diverselor etape ce compun un ciclu bugetar complet, pentru exerciţiul N, se prezintã astfel49:

Ianuarie anul N-1 Instituţiile europene (Parlamentul, Consiliul, Curtea de Justiţie şi Curtea de Conturi) îşi elaboreazã bugetele proprii de funcţionare.

Comisia Europeanã elaboreazã bugetul general al Uniunii Europene şi bugetul de funcţionare propriu.

Mai anul N-1 Comisia Europeanã adoptã schiţa de buget pentru exerciţiul bugetar N

Iulie anul N-1 Consiliul Europei examineazã schiţa de buget, o dezbate şi voteazã textul proiectului de buget pentru anul N.

Octombrie anul N-1 Parlamentul European examineazã proiectul de buget în primã lecturã

Noiembrie anul N-1 Consiliul Europei examineazã proiectul de buget în a doua lecturã.

49 http://europa.eu.int//comm/budget/financialfrwk/

246

Page 247: Finante Publice 1

Decembrie anul N-1

Parlamentul European examineazã proiectul de buget în a doua lecturã.

Preşedintele Parlamentului European ratificã bugetul definitiv al Uniunii Europene.

Ianuarie – decembrie anul N

Comisia Europeanã executã bugetul anual, potrivit cu respnsabilitãţile sale

Noiembrie anul N+1

Curtea de Conturi analizeazã execuţia bugetului în anul precedent şi îşi publicã raportul anual.

Martie anul N+2 Consiliul Europei analizeazã raportul Curţii de Conturi şi face recomandãri Parlamentului European privind execuţia modul în care se va considera execuţia bugetarã în anul N

Primãvara anului N+2

Comisia de control bugetar a Parlamentului European analizeazã observaţiile Curţii de Conturi şi acordã descãrcare de gestiune Comisiei Europene pentru exerciţiul bugetar din anul N.

Volumul creditelor bugetare se distribuie, în funcţie de politica bugetarã adoptatã pentru perioada de şapte ani, urmãtoarelor domenii:

- agriculturã, pentru acţiunile de îmbunãtãţire a calitãţii produselor, ecologizare etc.;

- politica de coeziune şi Fondurile structurale;- politicile interne – cercetare, educaţie, transport etc.;- acţiuni externe;- pregãtirea în vederea lãrgirii Uniunii Europene;- cheltuieli administrative.

Politica referitoare la cheltuielile agricole

Politica referitoare la cheltuielile agricole (PAC) reflectã transferul de competenţe în ceea ce priveşte agricultura Statelor Membre cãtre Uniunea Europeanã, care a preluat o mare parte de finanţarea a intervenţiilor în domeniul agriculturii şi dezvoltãrii rurale.

La nivelul Uniunii Europene se manifestã decizia de stabilizare a nivelului cheltuielilor destinate agriculturii – care reprezintã, la nivelul anilor 2000 – 2006, circa 44% din totalul cheltuielilor bugetare ale Uniunii Europene – chiar dacã, pentru ţãrile care au fost membre ale Uniunii Europene şi înainte de 1 mai 2004, numeroase probleme au fost deja rezolvate.

Obiectivele PAC, fixate prin tratatele Uniunii Europene, se referã la :- creşterea competitivitãţii în agriculturã ;- asigurarea unui nivel de viaţã echitabil pentru populaţia agricolã ;- stabilizarea pieţelor, în special a celor de desfacere ;- garantarea securitãţii aprovizionãrilor ;- asigurarea de preţuri rezonabile pentru consumatori ş.a.

247

Page 248: Finante Publice 1

Aceste obiective au fost îndeplinite pentru cele 15 ţãri membre ale Uniunii Europene înainte de 1 mai 2004, dar politica agricolã a trebui adaptatã noului context privind conjunctura internaţionalã privind agricultura şi mediul natural.

De asemenea, obiectivele actuale ale PAC urmãresc :- încetinirea exodului din zonele rurale cãtre cele urbane şi protecţia

mediului natural ;- descurajarea producţiei intensive, favorizând menţinerea culturilor

tradiţionale şi dezvoltarea de noi activitãţi nepoluante, de exemplu turismul rural .

Pentru realizarea acestor noi obiective, în cadrul PAC s-a elaborat o a doua politicã, aceea a dezvoltãrii rurale, cãreia îi sunt atribuite peste 10% din totalul cheltuielilor agricole comunitare.

Politica de coeziune economicã şi socialã

Politica de coeziune economicã şi socialã reprezintã unul dintre obiectivele majore la nivelul Uniunii Europene, în vederea realizãrii condiţiilor economice şo sociale care sã permitã tuturor cetãţenilor Statelor Membre sã beneficieze de avantajele marii pieţe comunitare şi de Uniunea Economicã şi Monetarã.

Politica de coeziune economicã şi socialã urmãreşte:- reducerea inegalitãţii dintre zonele geografice;- îmbunãtãţirea ocupãrii forţei de muncã;- favorizarea dezvoltãrii armonioase a diverselor regiuni europene;- protejarea şi îmbunãtãţirea mediului natural.Pentru implementarea programelor din cadrul politicii de coeziune

economicã şi socialã, Uniunea Europeanã afecteazã peste 35% din bugetul sãu intervenţiilor convenite în acest scop.

La propunerea Comisiei Europene, Consiliul European a confirmat în „Agenda 2000” necesitatea concentrãrii cheltuielilor Fondurolor structurale în regiuni care se confruntã cel mai mult cu dificultãţi.

Obiectivele politicii de coeziune economicã şi socialã s-au concentrat, de asemenea, în trei grupe mari, faţã de cele şase anterioare, astfel:Obiectivul 1

Obiectivul 1 urmãreşte promovarea dezvoltãrii regiunilor cele mai sãrace şi modernizarea structurilor lor economice.

Aceste regiuni sunt caracterizate de un PIB/locuitor mai mic de 75% din media comunitarã – se referã, în special, la zonele geografice situate la periferia Uniunii Europene, cum sunt departamentele franceze de peste mare, arhipelagurile Azore, Madera, Caraibe etc. – sau care au o densitate a populaţiei foarte scãzutã – de exemplu zonele cele mai nordice ale Uniunii Europene.

Obiectivul 2 Obiectivul 2 susţine reconversia economicã şi socialã a

zonelor în dificultate, care pot fi:- regiuni industriale care sunt confruntate cu mutaţii socio-

248

Page 249: Finante Publice 1

economice importante şi greu de depãşit;- regiuni rurale care încep sã disparã;- zone urbane în crizã;- regiuni confruntate cu restructurarea sectorului de pescuit.

Obiectivul 3Obiectivul 3 urmãreşte adaptarea şi modernizarea

politicilor şi sistemelor de educaţie, formare profesionalã şi ocuparea forţei de muncã, respectiv ajutorarea şomerilor, tinerilor, în general a tuturor celor care muncesc, înlãturarea excluziunii sociale.

Scopul acestor intervenţii constã în crearea, pentru cetãţenii Uniunii Europene, a posibilitãţilor de adaptare la noile condiţii impuse pe piaţa muncii, adaptarea la progresul tehnologic şi la mutaţiile din viaţa economico-socialã, accederea, de-a lungul întregii perioade active, la educaţie şi formare profesionalã.

În perioada 2000 – 2006, trei sferturi din totalul Fondurilor structurale sunt afectate obiectivului 1, restul de un sfert fiind împãrţit în douã pãrţi egale între obiectivul 2 şi obiectivul 3.

În anul 1993, a fost creat Fondul de coeziune, destinat finanţãrii proiectelor în domeniile infrastructurii de transport şi de mediu.

Politicile comunitare interne

Politicile comunitare interne sunt finanţate cu fonduri ce reprezintã circa 6,5% din totalul bugetului comunitar, fiind destinate:

- cercetãrii şi dezvoltãrii tehnologice, care sunt considerate cheile viitorului european.

Uniunea Europeanã duce o politicã referitoare la cercetarea proprie, în completarea eforturilor naţionale în acest domeniu.

Bugetul afectat cercetãrii – dezvoltãrii nu depãşeşte 4% din totalul cheltuielilor bugetare, dar este coroborat cu programele specifice teferitoare la tehnica informaţiei (IT), tehnologia comunicaţiilor, biotehnologia, energia, mediul natural, sãnãtatea etc.

- reţelelor transeuropene de transport, de energie şi de telecomunicaţii. Uniunea Europeanã favorizeazã punerea în funcţiune a unei reţele globale, pentru ca arterele vitale ale marii pieţe europene sã poatã contribui la îmbunãtãţirea relaţiilor dintre agenţii economici, a ocupãrii forţei de muncã şi la realizarea coeziunii economico – sociale şi financiare;

- de asemenea, Uniunea Europeanã afecteazã circa 4% din totalul cheltuielilor bugetare pentru acţiuni diverse în domenii ca: educaţie, formare profesionalã şi a tinerilor etc.

Scopul acestor sume constã în: încurajarea mobilitãţii studenţilor (programul SOCRATES); finanţarea îmbunãtãţirii formãrii profesionale (programul

Leonardo da Vinci);

249

Page 250: Finante Publice 1

alte proiecte pentru tineri (programe ca: „Tinereţe pentru Europa”, „Serviciul voluntar european” ş.a.);

alte politici interne, care vizeazã mediul înconjurãtor, audiovizualul şi cultura, informaţiile şi comunicaţiile ş.a.

Politica Uniunii Europene în relaţiile cu ţãile din exteriorul sãu

Politica Uniunii Europene în relaţiile cu ţãile din exteriorul sãu a cãpãtat o importanţã din ce în ce mai mare, în prezent referindu-se la:

- ajutorul comunitar pentru dezvoltarea terţelor ţãri, pentru procesul de pace în Orientul Apropiat şi Mijlociu etc.;

- sprijin umanitar în afara Uniunii Europene, pentru victimele catastrofelor naturale sau ale rãzboaielor;

- susţinerea ţãrilor Central şi Est Europene, susţinere care a crescut foarte mult în perioada de tranziţie, precum şi a Statelor din fosta Uniune Sovieticã – programul Tacis de asistenţã tehnicã pentru redresare economicã;

- finanţarea acţiunilor pentru promovarea democraţiei şi drepturilor omului;

- mãsuri de protejare a mediului natural şi a pãdurilor tropicate;- cooperarea cu ţãrile dezvoltate sau în curs de dezvoltare din afara

Uniunii Europene ş.a.

Pregãtirea lãrgirii Uniunii Europene

Pregãtirea lãrgirii Uniunii Europene a fost şi continuã sã fie unul dintre obiectivele majore ale Uniunii în perioada actualã. În vederea pregãtirii aderãrii a noi State Membre, au fost mobilizate circa 40% din totalul cheltuielor pentru externne, alocându-se sume importante pentru dezvoltarea unor sectoare economico-sociale ale ţãrilor candidate, astfel încât acestea sã poatã îndeplini condiţiile de aderare: societate democraticã, piaţã funcţionalã, stabilitate socialã etc. Principalele domenii cãrora le sunt adresate finanţãrile comunitare sunt:

Agricultura Prin programul SAPARD sunt finanţate, în special, acţiunile de modernizare a exploataţiilor agricole din ţãrile Europei Centrale şi de Est, cu scopul îmbunãtãţirii calitãţii şi securitãţii produselor agricole ale acestora, respectãrii mediului natural şi diversificãrii activitãţilor în zonele rurale.

Transport şi mediu

Prin programul structural de pre-aderare ISPA, Uniunea Europeanã ajutã ţãrile Central şi Est Europene candidate sã-şi realizeze şi modernizeze infrastructurile de transporturi şi mediu pentru a fi compatibile cu cele din Uniune.

Construcţia instituţionalã şi

Prin programul PHARE, Uniunea Europeanã sprijinã modernizarea şi adaptarea instituţiilor şi

250

Page 251: Finante Publice 1

administrativã administraţiei publice din ţãrile candidate la standardele comunitare.

Cheltuielile administrative

Cheltuielile administrative totale de funcţionare a instituţiilor Uniunii Europene se ridicã la circa 5% din totalul cheltuielilor bugetului comunitar, deşi ca sumã absolutã acestea s-au mãrit continuu, ceea ce aratã implicarea din ce în ce mai mare a Uniunii Europene în realizarea de servicii publice pentru Statele Membre, precum şi ţãrile candidate.

Teme

1. Instituţiile Uniunii Europene şi rolul acestora în sistemul bugetar comunitar

2. Politici economice comunitare şi destinaţiile fondurilor structurale3. Bugetul Uniunii Europene – structura veniturilor şi cheltuielilor4. Clasificarea cheltuielilor bugetului Uniunii Europene 5. Etapele şi responsabilitãţile în desfãşurarea procesului bugetar

anual al Uniunii Europene 6. Obiectivele urmãrite de Fondurile structurale şi de pre-aderare

251

Page 252: Finante Publice 1

BIBLIOGRAFIE

I . BIBLIOGRAFIE OBLIGATORIE

Iulian Vãcãrel - coordonator Finanţe publice, Editura Didacticã şi Pedagogicã, Bucureşti 2003

Niţã Dobrotã, coordonator Dicţionar de economie, Editura Economicã, Bucureşti, 1999

Tatiana Moşteanu - coordonator

Buget şi trezorerie publicã, ediţia a III-a, Editura Tribuna Economicã, Bucureşti, 2002

Iulian Vãcãrel Politici fiscale şi bugetare în România 1990 – 2000, Editura Expert, Bucureşti, 2001

* * * Anuarul statistic 1994 - 2002

* * * Bulletin anual BNR 1991-1995, 1996-2000, 2001, 2002

* * * Legea nr.199/1997 pentru ratificarea Cartei europene a autonomiei locale, adoptatã la Strasbourg la 15 octombrie 1985

* * * Legea nr.215/2001 a administraţiei publice locale

* * * Ordonanţa de Urgenţã a Guvernului nr.45/2003 a finanţelor publice locale

* * * Legea nr.500/2002 a finanţelor publice

* * * Legea nr.507/2003 a bugetului de stat pe anul 2004

* * * Legea nr.313/2004 a datoriei publice

252

Page 253: Finante Publice 1

I I . BIBLIOGRAFIE FACULTATIVÃ

Albertini Jean-Marie

Les rouages de l'économie nationale

Les Editions ouvrières, Paris, 1988

Bahl, Roy and Johannes F.Linn

Urban Public Finance în Developing Countries

New York, Oxford University Press, 1992

Bernard Y. et Colli J-C

Vocabulaire économique et financier, avec les terminologies anglaise, allemande et espagnole

Editions du Seuil, Paris 1989

Brezeanu Petre Fiscalitate. Concepte, Metode, Practici

Editura Economica, Bucureşti, 1999

Brezeanu Petre, Marinescu Iulian

Finanţe publice şi fiscalitate Editura Fundaţiei "România de mâine", Bucureşti, 1998

Buşe Georgeta, coordonator

Dicţionar complet al economiei de piaţã

Informaţia Business Books, Bucureşti, 1994

Condor Ioan Impozitele, taxele şi contribuţiile datorate de persoanele juridice

Tribuna Economicã, Bucureşti, 1998

Conway J. Francis Analiza situaţiei financiare pentru a se putea împrumuta

The Urban Institute, USAID, Washington, 1999

Conway J. Francis Procesul de împrumut The Urban Institute, USAID, Washington, 1999

Conway J. Francis Planul de investiţii de capital The Urban Institute, USAID, Washington, 1999

Corduneanu Carmen

Sistemul fiscal în ştiinţa finanţelor

Codecs, Bucureşti, 1998

Costin Kiriţescu, Emilian Dobrescu

Bãncile. Micã enciclopedie Editura Expert, Bucureşti, 1998

Heckly Christophe Rationalité économique et Librairie générale de

253

Page 254: Finante Publice 1

decisions fiscales droit et de jurisprudence, Paris, 1987

Juravle Vasile, Tâţu Iulian

Metode şi tehnici fiscale - Aplicaţii şi studii de caz

Editura Rolcris, Bucureşti, 2000

Laferrérie Armand Les financespubliques Le livre de poche, Editions Fallois, Paris, 1998

Niţã Dobrotã, coordonator

Dicţionar de economie Editura Economicã, Bucureşti, 1999

Parlagi A., Iftimoaie C.

Servicii publice locale Editura Economica, Bucureşti 2001

Richard Bird, Robert Ebel and Christine Wallich

Descentralization of the Socialist State

Washington, D.C., World Bank, 1995

Romanik Clare, Coman Pena, Dãianu Daniel, Garzon Hernando

Impactul descentralizãrii finanţelor publice locale

The Urban Institute, USAID, Washington, 1999

Tanzi Vito Fiscal Policies in Economics in Trasition

International Monetary Fund, Washington, 1995

Vintilã Georgeta, Juravle Vasile

Metode şi tehnici fiscale Editura Rolcris, Bucureşti, 2000

* * * Manual de instruire în domeniul finanţelor publice

Fundaţia Parteneri pentru Dezvoltare Localã, Bucureşti, 2000

* * * Dictionnaire économique de l'anglais et du français

Banque de France, Ministère de l'Economie et des Finances de France, Paris, 1997

* * * Manual de instruire în domeniul finanţelor publice locale, Ediţia a II-a: Managementul schimbãrii

Fundaţia Parteneri pentru Dezvoltarea Localã, Bucureşti, septembrie 2000

* * * Local finance in Europe, Local and regional authorities in Europe, no.61

Council of Europe

254

Page 255: Finante Publice 1

* * * Conférence des ministres européens responsables des collectivités locales

Les finances locales en Europe, Lisboa, 1996

* * * A Concise Dictionary of Business

Oxford University Press, New York, 1990

* * * Dicţionarul explicativ al limbii române

Editura Academiei, Bucureşti, 2000

* * * Conferinţa “Stadiul descentralizãrii financiare în România”, 10 octombrie 2003, Bucureşti, organizatã de Uniunea Naţionalã a Consiliilor Judeţene din România şi Asociaţia Directorilor Economici din Cadrul Consiliilor Judeţene din România

* * * Anuarul statistic 1994 - 2002

* * * Bulletin anual BNR 1991-1995, 1996-2000, 2001, 2002

* * * IMF, Government Finance Statistics Yearbook, 1999

* * * Legea nr.199/1997 pentru ratificarea Cartei europene a autonomiei locale, adoptatã la Strasbourg la 15 octombrie 1985

* * * Legea nr.215/2001 a administraţiei publice locale

* * * Legea nr.416/2001 privind venitul minim garantat

* * * Legea nr.507/2003 a bugetului de stat pe anul 2004

* * * Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal

* * * Raport preliminar oct.2002 Uniunea Centrală pentru Reforma Administraţiei Publice “Analiza stadiului actual al procesului de modernizare a administraţiei publice”, 2002

* * * Legea nr.116/2002 privind combaterea excluziunii sociale

255