filehost_dreptul transporturilor - fainisi

5/10/2018 Filehost_dreptul Transporturilor - Fainisi - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/filehostdreptul-transporturilor-fainisi 1/144

FLORIN FĂINIŞI

DREPTUL TRANSPORTURILOR

Ediţia a II-a



Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

FĂINIŞI FLORINDreptul transporturilor. Ediţia a II-a / Făinişi Florin. – Bucureşti,

Editura Fundaţiei România de Mâine, 2005

144 p.; 20,5 cm

ISBN 973-725-335-3

347.763(075.8)

© Editura Fundaţiei România de Mâine, 2005



UNIVERSITATEA SPIRU HARET

FACULTATEA DE DREPT ŞI ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ

FLORIN FĂINIŞI

DREPTUL

TRANSPORTURILOR Ediţia a II-a

EDITURA FUNDAŢIEI ROMÂNIA DE MÂINE

Bucureşti, 2005



5

C U P R I N S

CAPITOLUL I. INTRODUCERE

I. Noţiunea de transport .......................................................................... 11II. Transporturile – privire istorică ......................................................... 11

III. Particularităţi ale activităţii de transport ........................................... 19IV. Clasificarea transporturilor ............................................................... 21

CAPITOLUL II. REGIMUL JURIDIC AL TRANSPORTURILOR ÎN ROMÂNIA

I. Probleme generale .............................................................................. 23

1. Reglementare ............................................................................... 232. Sistemul naţional de transport ...................................................... 23

II. Ministerul Transporturilor – organ de specialitate al administraţiei publice centrale şi autoritate de stat în domeniul transporturilor ....... 25

1. Atribuţiile Ministerului Transporturilor în calitate de organ despecialitate al administraţiei publice centrale .............................. 25

2. Atribuţiile Ministerului Transporturilor în calitate de autoritatede stat în domeniul transporturilor feroviare, rutiere, maritime, pe apele interioare, aeriene, multimodale şi combinate .............. 26

III. Proprietatea publică în domeniul transporturilor .............................. 29

IV. Executarea transporturilor .................................................................. 29V. Investiţiile în transporturi .................................................................. 30

CAPITOLUL III. CONTRACTUL COMERCIAL DE TRANSPORT

I. Reglementarea contractului de transport ........................................... 31II. Natura juridică a contractului de transport ......................................... 31

1. Definiţie ...................................................................................... 312. Caracteristici ale contractelor de prestări servicii ...................... 323. Particularităţi ale contractului de transport ................................. 32

4. Obiectul activităţii căr ăuşului .................................................. 33



6

5. Profesionalitatea activităţii desf ăşurate de căr ăuşi .................... 336. Gestiunea comercială şi tehnică a transportului ......................... 347. Autonomia contractului de transport ......................................... 34

8. Caracterele juridice ale contractului de transport ...................... 35III. Participanţii la contractul de transport ................................................ 36

1. Enumerare ................................................................................... 362. Căr ăuşul ...................................................................................... 363. Călătorul ...................................................................................... 374. Expeditorul .................................................................................. 375. Destinatarul ................................................................................. 37

CAPITOLUL IV. INCHEIEREA CONTRACTULUI DE TRANSPORT

I. Elementele constitutive ale contractului de transport ...................... 391. Capacitatea fiecărei păr ţi contractante ........................................ 392. Consimţământul .......................................................................... 393. Obiectul contractului ................................................................... 404. Cauza contractului ...................................................................... 40

II. Forma contractului de transport ........................................................ 41III. Clauze obligatorii ale contractului de transport de mărfuri ............... 42IV. Clauze facultative ale contractului de transport ................................ 45V. Funcţiile juridice ale contractului de transport ................................... 45

CAPITOLUL V. OBLIGAŢIILE IZVORÂTE DIN CONTRACTULDE TRANSPORT

I. Caracteristici ....................................................................................... 47II. Obligaţiile păr ţilor la punctul de pornire ........................................... 47

1. Obligaţiile expeditorului .............................................................. 472. Obligaţiile căr ăuşului ................................................................... 50

III. Obligaţiile păr ţilor în cursul deplasării mărfii ................................... 521. Transporturi efectuate în condiţii iniţial convenite .................... 522. Transporturi modificate prin voinţa expeditorului ................... 523. Transporturi perturbate (deficitare) ........................................... 53

IV. Obligaţiile păr ţilor la destinaţie .......................................................... 54

1. Obligaţiile căr ăuşului ................................................................ 542. Obligaţiile destinatarului .......................................................... 55

CAPITOLUL VI. REGIMUL JURIDIC AL MĂRFII TRANSPORTATE



7

I. Componentele regimului juridic al mărfii transportate ..................... 56II. Detenţia exercitată de căr ăuş asupra mărfii transportate ................... 56III. Transmiterea proprietăţii şi riscurilor asupra mărfii aflate în curs

de transport ......................................................................................... 57IV. Dreptul de retenţie al căr ăuşului ....................................................... 59

1. Noţiunea dreptului de retenţie .................................................... 592. Natura dreptului de retenţie ........................................................ 593. Tipuri de drept de retenţie .......................................................... 594. Exercitarea dreptului de retenţie ................................................ 605. Particularităţi ale dreptului de retenţie al căr ăuşului .................. 61

V. Privilegiul căr ăuşului asupra mărfii transportate ............................... 61

1. Cadrul legal ................................................................................. 612. Noţiunea privilegiului şi gajul căr ăuşului .................................. 613. Caracteristici ale privilegiului exercitat de căr ăuş .................... 624. Creanţele garantate .................................................................... 62

VI. Sechestrarea mărfurilor aflate în curs de transport ........................... 62

1. Noţiune ....................................................................................... 622. Cadrul legal ................................................................................ 633. Condiţii de admisibilitate ........................................................... 634. Instituirea sechestrului asigurator .............................................. 635. Incetarea sechestrului asigurator ................................................ 636. Sechestrul asigurator solicitat de căr ăuş .................................... 63

CAPITOLUL VII. R ĂSPUNDEREA CĂR ĂUŞULUI

I. Reglementări ...................................................................................... 64I I. R ăspunderea delictuală şi contractuală a căr ăuşului ........................ 64

1. R ăspunderea contractuală a căr ăuşului individual şi a între-

prinderii de transport ................................................................. 642. Exonerarea de r ăspundere a căr ăuşului ..................................... 663. Probele în materia r ăspunderii căr ăuşului ................................. 67

III. Particularităţi ale r ăspunderii căr ăuşului în transportul de mărfuri 68IV. Particularităţi ale r ăspunderii căr ăuşului în transportul de per-

soane şi bagaje .................................................................................. 71



8

V. Particularităţi ale r ăspunderii în transporturile succesive ................... 72

1. Diversitatea transporturilor succesive ........................................ 722. R ăspunderea în transporturile succesive efectuate de căr ăuşi

independenţi unul de altul ......................................................... 733. R ăspunderea în transporturile succesive efectuate prin

intermediul unui comisionar ...................................................... 744. R ăspunderea în transporturile succesive de natur ă omogenă

efectuate în temeiul unui document unic de transport ............... 755. R ăspunderea în transporturile succesive de natur ă mixtă

(multimodală) efectuate în temeiul unui document unic detransport ...................................................................................... 75

CAPITOLUL VIII. TRANSPORTURILE PE CĂILE FERATEDIN ROMÂNIA

I. Dispoziţii generale ............................................................................. 761. Reglementări .............................................................................. 762. Obiectul şi sfera de aplicare ....................................................... 763. Tarife şi înţelegeri speciale ....................................................... 774. Sesizări ....................................................................................... 77

II. Transportul călătorilor şi bagajelor .....................................................77

1. Mersul trenurilor şi suspendarea circulaţiei trenurilor .............. 782. Reguli pentru călători ................................................................ 793. Transportul bagajelor înregistrate .............................................. 804. Restituiri de tarife ...................................................................... 815. R ăspunderea căii ferate în caz de moarte sau de r ănire a

pasagerilor .................................................................................. 816. R ăspunderea căii ferate pentru bagaje ...................................... 82

III. Transportul mărfurilor ....................................................................... 85

1. Contractul de transport. Generalităţi ......................................... 852. Incheierea şi executarea contractului de transport ................... 863. Modificarea contractului de transport ........................................ 914. R ăspunderea căii ferate ............................................................. 94

IV. Reclamaţii administrative. Acţiuni. Prescripţii ................................. 95

1. Reclamaţii administrative .......................................................... 952. Prescripţii ................................................................................... 963. Raporturile dintre căile ferate ................................................... 97



9

CAPITOLUL IX. CONTRACTUL DE TRANSPORT AERIAN

I. Transporturile aeriene – noţiuni generale ............................................. 98

1. Apariţie, evoluţie şi reglementări .............................................. 982. Clasificarea transporturilor aeriene civile ................................... 99II. Contractul de transport aerian şi de mărfuri ....................................... 100

1. Noţiunea şi încheierea contractului ........................................... 1002. Executarea contractului aerian de transport de mărfuri ............. 1013. Modificarea contractului de transport aerian ............................. 1014. R ăspunderea transportatorului aerian ......................................... 1025. Cauze de exonerare de r ăspundere a transportatorului .............. 1026. Reclamaţia administrativă ........................................................... 102

III. Contractul de transport aerian de călători şi bagaje .......................... 1031. Noţiunea şi încheierea contractului .......................................... 1032. Executarea şi încheierea contractului ........................................ 105

CAPITOLUL X. CONTRACTUL DE TRANSPORT AERIAN INTERNAŢIONAL

I. Prezentare generală ............................................ ................................. 105II. Contractul de transport aerian internaţional de mărfuri ...................... 106

1. Noţiunea şi încheierea contractului ............................................ 1062. Taxele de transport ............................................ ......................... 1073. Modificarea contractului de transport aerian ............................. 1084. R ăspunderea transportatorului aerian ........................................ 108

CAPITOLUL XI. CONTRACTUL DE TRANSPORT DEMĂRFURI

CU MIJLOACE AUTO

I. Reglementări ......................................................................................... 110II. Noţiuni generale .................................................................................... 1101. Transportul rutier ........................................................................ 1102. Categorii şi tipuri de transport rutier .......................................... 1103. Avantajele activităţii de transport rutier .................................... 1114. Dezavantajele activităţii de transport rutier ................................ 112

III. Contractul de transport rutier ............................................................. 1121. Forma .......................................................................................... 112

2. Conţinutul ................................................................................... 112



10

3. Funcţiile ...................................................................................... 1124. Alte documente de transport ...................................................... 113

IV. Taxa de transport auto ........................................................................ 113

1. Tariful pe cantitate ...................................................................... 1132. Tariful pe mijlocul de transport .................................................. 114

V. Executarea contractului de transport auto ........................................... 114

1. Obligaţiile expeditorului ........................................................... 1142. Obligaţiile căr ăuşului ................................................................ 1143. Obligaţiile destinatarului ............................................................ 115

VI. R ăspunderea păr ţilor în contractul de transport de mărfuricu mijloace auto ................................................................................. 115

1. R ăspunderea căr ăuşului .............................................................. 1152. R ăspunderea expeditorului ....................................................... 116

CAPITOLUL XII. CONTRACTUL DE TRANSPORT NAVAL

I. Noţiuni generale ................................................................................. 1171. Transport cu nave de linie ........................................................... 1182. Transport de mărfuri cu nave tramp (tramp= navă vagabond) 118

II. Reglementări ....................................................................................... 118III. Noţiunea, natura şi formele contractelor de transport navale ............ 118

1. Încheierea contractului de transport maritim ........................... 1192. Elementele contractului de transport maritim ............................ 1203. Formele contractului de transport maritim ................................ 1204. Executarea obligaţiilor din contractul de navlosire .................... 1215. Obligaţiile la sosirea navei în portul de destinaţie ..................... 123

IV. Reglementările contractelor de transporturi maritime propriu-zise .... 124

1. Formele conosamentului ............................................................ 124

2.

Elementele conosamentului ........................................................ 1253. Menţiuni facultative ................................................................... 1254. R ăspunderea încărcătorului ........................................................ 1275. R ăspunderea destinatarului ....................................................... 1276. Limitarea r ăspunderii proprietarilor de nave .............................. 1287. Sistemul abandonului navei ...................................................... 1288. Sistemul r ăspunderii reale .......................................................... 128

Noţiuni şi definiţii din legislaţia privind transporturile ............... 129BIBLIOGRAFIE ..................................................................................... 143



11

CAPITOLUL I

INTRODUCERE

I. NOŢIUNEA DE TRANSPORT

Conform Dic ţ ionarului explicativ al limbii române, cuvântul

transport înseamnă: faptul de a transporta; acea ramur ă a economieinaţionale cuprinzând totalitatea mijloacelor rutiere, aeriene şi navale careasigur ă circulaţia bunurilor şi a persoanelor; totalitatea bunurilor sau a persoanelor care sunt transportate la un moment dat în condiţiideterminate.

Sensul cuvântului a transporta este: a deplasa cu un vehicul bunurisau persoane dintr-un loc în altul, a căra, a duce, a purta.

Figurativ – transport înseamnă uitare de sine cauzată de o emoţie,de entuziasm, de plăcere.

II. TRANSPORTURILE – PRIVIRE ISTORICĂ

În str ăduinţa continuă a omului de a supune for ţele naturii spre a lefolosi pentru îmbunătăţirea traiului său, spiritul omenesc a creat, în timp,un patrimoniu ştiinţific şi tehnic, care, zi de zi, se măreşte prin noicercetări şi descoperiri.

Jumătatea a doua a secolului al XIX-lea şi secolul XX au produs cu

adevărat o revoluţie în drumul omenirii spre civilizaţie, prin progresulnebănuit la care a ajuns tehnica în lumea modernă.Desigur, în această revoluţie ştiinţifică şi tehnică, dezvoltarea

extraordinar ă a comunicaţiilor de orice natur ă şi a mijloacelor de transportocupă un loc dintre cele mai însemnate, încât, într-adevăr, s-ar puteaspune că omul zilelor noastre a izbutit aproape să suprime noţiunile despaţiu şi timp.

Transportul este, poate, tot atât de puternic astăzi ca şi banul.Împăr ăţia lui nu are frontiere nici terestre, nici maritime, nici aeriene.



12

Comunicaţiile şi transporturile joacă un rol capital în raporturileinternaţionale; f ăr ă concursul lor relaţiile internaţionale ar fi quasi-inexistente.

În lumea antică transporturile se f ăceau aproape exclusiv pe calea

apei.Civilizaţia Antichităţii a înflorit în jurul Mediteranei şi pe văile

marilor fluvii Tigrul, Eufratul, Nilul, iar popoarele care au f ăurit această civilizaţie, fenicienii, grecii, romanii, cartaginezii, au fost popoare denavigatori.

Pe coastele Mediteranei, popoarele antice au construit porturi, aucolonizat regiuni nelocuite, ducând cu ei cultura şi civilizaţia lor.

Grecii au împânzit cu navele lor nu numai Mediterana, dar şi Pontul

Euxin, întemeind colonii şi clădind cetăţi, iar romanii au ajuns până înBritania.Căile de comunicaţie terestre au fost puţin folosite în lumea greacă.

Drumurile erau, pe atunci, mai mult drumuri de pelerini, decât drumuricomerciale.

Nu erau construite de om, ci erau, de obicei, căi naturale pemarginea apelor sau defileuri prin munţi.

Spre deosebire de greci, romanii au fost „inginerii lumii antice”,

construind şosele numeroase care traversau imperiul în lung şi în lat,legând metropola de provinciile îndepărtate. În epoca de glorie aImperiului Roman existau 29 de căi publice în cetatea eternă, ce f ăceaulegătura cu restul ţării şi cu provinciile cucerite, reprezentând un adevărat„sistem circulator” al imperiului, de unde şi maxima „Toate drumurileduc la Roma”. Se estimează că lungimea reţelei de şosele, executată încea mai mare parte de armată, atingea dimensiunea totală de 77.000 km.

Dar şi şoselele romane erau în mică parte drumuri comerciale, fiindîn principal drumuri administrative şi strategice, folosite mai mult pentrutransportul de trupe şi colonii.

Comer ţul la Roma se f ăcea tot pe calea apei.Când Roma ajunsese în perioada de înflorire care a urmat după

r ăzboaiele punice şi în timpul Imperiului, iar hotarele ei se întindeau dinAsia Mică şi Egipt până în Spania şi Galia, Marea Mediterană f ăcea parteintegrantă din Imperiul Roman (mare nostrum).

Totuşi, din punct de vedere juridic, romanii socoteau marea ca un bun comun al tuturor (res comunis), concepţie folosită mai târziu, în

secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, de doctrinarii de drept maritim.



13

Romanii impuneau transporturile, mai ales cele terestre, la fel de felde taxe. Acest ansamblu de taxe purta denumirea de portorium şi se percepea cu prilejul trecerii unui râu sau la intrarea şi ieşirea dintr-un oraş.

Pacea romană, cu regulile ei, a pătruns în inima Europei barbare.Pr ă buşirea Imperiului Roman a schimbat din temelii aspectul social şieconomic al Europei. În locul vechiului imperiu încep să se închege micistate cu conducere independentă, în care economia şi, în special,economia de schimb, se desf ăşoar ă numai în cadrul statului, f ăr ă a depăşihotarele lui.

Ocupaţiile economice ale populaţiei sunt agricultura şi vânatul.Schimbul este embrionar, limitat de lipsa de comunicaţii şi

împiedicat prin bariere normale impuse de seniorii feudali.Descoperirile geografice şi invenţiile din secollele al XV-lea şial XVI-lea au contribuit mult la progresul economic şi social al statelor.

Descoperirea lumii noi trezeşte pofta după aventur ă şi câştiguri.Comer ţul devine o ocupaţie aducătoare de bogăţii şi câştiguri, mai

ales de metale preţioase şi obiecte de lux din lumea nouă.Popoare tinere de navigatori, ca şi cele din lumea antică, încep să

capete şi prestigiu.

La început spaniolii şi portughezii, apoi olandezii şi englezii, str ă batmările şi oceanele.Anglia devine putere navală, stârnind rivalitatea Spaniei şi a

Olandei.De la căderea Imperiului Roman până în secolul al XV-lea,

principalele state europene se formează definitiv.Monarhul devine stă pânul absolut al teritoriului împreună cu toate

căile sale de comunicaţie şi transport, pe apă şi terestre.Politica economică a monarhului este dirijată spre câştig şi

acumulări în aur şi bani, atât pentru el, cât şi pentru statul său – politică cunoscută sub numele de mercantilism. Ea era realizată prin multitudineade taxe impuse, taxe menite să înlesnească intrarea unei cantităţi cât maimari de aur, considerat măsur ă absolută de bogăţie şi putere.

Din punct de vedere al transporturilor, statul crează regim demonopol sau de privilegiu pentru pavilionul naţional.

Din ideea stă pânirii absolute a monarhului asupra teritoriului s-anăscut pretenţia de a extinde această stă pânire exclusivă şi asupra unor

por ţiuni din largul mării.



14

În Evul Mediu, Veneţia pretindea suveranitatea asupra MăriiAdriatice, iar Genova asupra Mării Liguriei. Mai târziu, Suedia şiDanemarca transformă Marea Baltică într-un condominium şi îşi extind

suveranitatea asupra Mărilor Artice.Anglia îşi afirmă pretenţia de stă pânire asupra „mărilor adiacente”,

formulă elastică ce cuprindea por ţiuni imense din mările de la nord şi dinOceanul Atlantic.

Spania şi Portugalia, după descoperirea Americii, vor să-şi rezervemonopolul navigaţiei, una în Oceanul Pacific şi alta în Oceanul Indian.Ele invocau în sprijinul pretenţiei lor prioritatea descoperirii.

Pretenţiile de suveranitate exclusivă asupra mărilor provoacă

proteste şi rezistenţă îndârjită.În 1609 Grotius scrie celebra sa oper ă De jure praede, în care elconsacr ă un capitol problemei libertăţii mărilor, intitulat mare liberum.Pornind de la concepţia romană, Grotius susţine că marea trebuie să fieliber ă fiind bun comun, deoarece nu este creată nici de om şi nici de statşi nu este susceptibilă de apropiere privată.

Ca ripostă, în 1635, Seldon scrie Mare clausum în care susţine că marea este susceptibilă de apropiere privată sau de proprietate, iar regele

Angliei este stă pânul mărilor înconjur ătoare în virtutea suveranităţii sale.Cromwel declar ă că Anglia nu poate accepta ca un alt pavilion decât alsău să navigheze pe ocean f ăr ă un permis englez. Salutul f ăr ă recipro-citate al navelor de r ăzboi britanice a fost cerut pe toate mările undeMarea Britanie se considera suverană. Aceasta este cauza izbucnirii, în1652, a r ăzboiului dintre Anglia şi Ţările de Jos, tratatele din 1654 şi 1674stabilind obligaţia pentru navele olandeze de a saluta navele engleze.

Lupta pentru consacrarea principiului libertăţii de navigaţie înlargul mării se termină în secolul al XVIII-lea.

Principiul libertăţii navigaţiei pe mare este izvorul principiuluilibertăţii comunicaţiilor în general, fluviale, terestre şi aeriene pe caredreptul îl consacr ă mai târziu.

Consecinţa principală a principiului libertăţii de navigaţie îlconstituie dreptul de trecere spre mare, pe calea fluviilor care traversează două sau mai multe state şi au fost numite fluvii internaţionale. Este aceldrept natural de „pasaj inocent” pe care Grotius îl invoca în favoarealibertăţii de navigaţie.



15

Este vorba deci, de o adevărată servitute de trecere admisă îndreptul ginţilor, sinonimă cu servitutea de trecere din dreptul civil admisă în favoarea unui proprietar, care, ieşind din casa sa pentru a ajunge în

stradă, este obligat să traverseze proprietatea vecinului său.Istoria dreptului fluvial internaţional, până la cucerirea definitivă a

principiului libertăţii de navigaţie sub forma dreptului de trecere(problemă rezolvată prin tratatul de la Paris din 1814 şi Congresul de laViena din 1815), este istoria conflictului dintre două idei opuse:

– libertatea comunicaţiilor ca expresie a unei comunităţi universalede interese reclamată de exigenţele tot mai mari ale comer ţuluiinternaţional şi

– suveranitatea teritorială.Scopul dreptului internaţional al comunicaţiilor este de a găsimijloacele cele mai potrivite pentru a împăca aceste două „date ale

problemei” în permanent antagonism.Din acest punct de vedere, dreptul fluvial internaţional a devenit un

fel de „sâmbure”, în jurul căruia s-a clădit, treptat, întregul drept modernal comunicaţiilor.

Secolul al XIX-lea înseamnă în istoria omenirii începutul

maşinismului şi al tehnicii. Capitalismul în plină dezvoltare, cucaracteristica lui principală, circulaţia oamenilor şi a bunurilor, a înlesnito dezvoltare vertiginoasă a tehnicii sub toate formele ei. Regiuni întregi,nelocuite ale pământului, au fost puse în valoare prin munca omuluiajutată de capital.

Dar, pentru această circulaţie de bunuri şi oameni era nevoie de unmijloc de transport care să satisfacă cerinţele producţiei capitaliste şicerinţele deplasării for ţei de muncă.

Secolele al XIX-lea şi al XX-lea, prin revoluţia produsă în evoluţiamijloacelor de transport, pot fi numite secolele transporturilor.

În adevăr, în primul deceniu al secolului al XIX-lea, Fulton reuşeştesă aplice puterea aburului la navigaţie, iar în 1815 S.U.A. construiesc

primul vas de r ăzboi cu aburi.În 1819, Savannah, o navă cu zbaturi, acţionată de motoare cu

aburi, devine cel dintâi vas ce traversează Atlanticul în 31 de zile şi 4 ore.În 1815, George Stephenson inventează locomotiva cu abur, iar la

15 septembrie 1830 se inaugurează prima cale ferată din lume. Ea lega

între ele oraşele Liverpol şi Manchester.



16

În 1848 lungimea totală a reţelei de căi ferate atinsese în Anglia5900 km, iar în 1879 depăşise cifra de 13.500 km.

În Franţa primele linii de fier au fost construite în regiunile miniere

din nordul ţării spre a transporta în principal huila. Vagoanele de marf ă erau tractate la început de cai şi abia pe urmă de locomotive.

În 1837 a fost inaugurat tronsonul Paris – Saint Germain, iar doi animai târziu Paris – Versailles.

Pe atunci, majoritatea liniilor feroviare erau exploatate de cătreîntreprinderi private.

Un curent de opinie, la care se raliase şi poetul Lamartine, susţineanecesitatea implicării directe a statului în această activitate de interes

naţional. Soluţia menţionată dăduse rezultate bune în Belgia, careavansase mai repede decât Franţa în dezvoltarea reţelei feroviare.Progrese remarcabile s-au înregistrat, de asemenea, în statele

germane.În 1848 existau circa 4500 km linii ferate care legau între ele oraşe

precum Berlin, Hamburg, Dusseldorf şi Munchen. Mai mult decât atât, aufost depăşite hotarele naţionale, ajungându-se până la Praga şi Cracovia.

Printre oameni de stiinţă germani, care au pledat cu tenacitate şi în

mod argumentat pentru extinderea comunicaţiilor feroviare, poate fimenţionat marele economist Frederic List.Drumurile de fier au cunoscut o creştere rapidă şi în S.U.A.,

începând din 1830. Lungimea totală atinsese 10.000 de km pe la mijloculsecolului al XIX-lea.

Câteva decenii mai târziu au fost str ă punse marile tuneluri spreElveţia, precum Mont-Cenis, în 1871, St.Gothard, în 1882, Simplonul în1906, sau dinspre Austria, Arlsbergul, în 1884.

Din aceeaşi epocă datează transcanadianul şi transsiberianul.În România, prima linie ferată, care str ă bătea distanţa de 60 km

dintre Bucureşti-Sud (Filaret) şi Giurgiu, a fost inaugurată în anul 1866.Dezvoltarea impetuoasă a căilor ferate în lume poate fi ilustrată prin

următoarele cifre care redau lungimile în km.Rezultatul economic principal a constat în scăderea substanţială a

preţului str ămutării de mărfuri.Raportată la zona/km, reducerea s-a cifrat între 1870 şi 1913 la 15%

în Germania, la 30% în Franţa şi la 60% în S.U.A.

Traficul corespunzător s-a multiplicat în propor ţii considerabile.



17

Cu titlu de exemplu se citează Germania, ţar ă unde între 1855 şi1908 creşterea a fost de 42 de ori.

Anii Europa America de Nord America deSud Africa Australia

1850 23.500 14.800 - - 401870 104.000 90.000 3.000 1.800 1.8001900 282.000 357.000 42.000 24.000 14.0001913 359.000 457.000 107.000 35.000 35.000

Se citează ca un succes remarcabil faptul că în 1840, când trenul segăsea în faza de debut, durata parcursului cu diligenţa de la Paris la Lyon

se redusese la 55 de ore.Ca efect al concurenţei, în 1882 trenul a ajuns să acapareze un procent de 67% din totalul traficului de mărfuri, iar cota s-a ridicat la 62%în ajunul primului r ăzboi mondial.

Descoperirea motorului cu ardere internă a permis apariţia unor noicategorii de mijloace de transport: auto şi cel aerian.

La început, aparatele de zbor aveau un singur loc, cel pentru pilot,datorită încrederii şi siguranţei în acest mijloc de transport, a apărut celde-al doilea, pentru ca azi o navă aeriană să poată transporta până la 490de călători cu independenţă de zbor în jur de 9000 km. Iniţial, zborulaerian s-a considerat un act sportiv, pentru ca, într-o perioadă relativscurtă, aeronava să devină un mijloc de transport.

Pentru prima dată în Anglia, în 1913, s-a realizat un zbor cu 10 pasageri, avionul devenind un mijloc de transport şi pentru mărfuri dar şi pentru alte categorii de servicii.

În 1911, tot în Anglia, s-a înfiinţat un serviciu aerian poştal întreLondra şi Winston, în acelaşi an, între New York şi Washington, în 1919,

primul transport internaţional între Toulouse şi Dakar.Transportul naval, prin navele de mare capacitate (astăzi traversează

mările şi oceanele planetei nave cu încărcături de 300.000 t.d.w.), cât şi prinfaptul că este cel mai ieftin mijloc de transport, îşi aduce contribuţia înmare măsur ă la realizarea transporturilor pe distanţe considerabile, care

practic ar fi de neconceput cu alte mijloace.În ţara noastr ă, transporturile de mărfuri şi călători realizate cu cele

patru categorii de transport, în anul 1938, aveau următoarea structur ă: pe

cale ferată 97,7%, naval 2,1%, auto 0,1% şi cel aerian 0,1%.



18

Din aceste date statistice putem trage concluzia că transportul pecale ferată ocupa primul loc, loc pe care şi-l menţine şi în zilele noastre,iar transporturile auto şi aeriene erau ca şi inexistente.

Atât înainte de cel de-al doilea r ăzboi mondial, cât şi astăzi, mijloa-cele de transport formează, în principal, obiectul proprietăţii publice.

În perioada celui de-al doilea r ăzboi mondial situaţia transporturilor s-a agravat datorită distrugerii a 50% din parcul de locomotive, 32% dincel de vagoane, 1250 de poduri şi podeţe, Dunărea devenind nenavigabilă datorită vaselor scufundate şi a minării ei.

După cel de-al doilea r ăzboi mondial, în ţara noastr ă s-a trecut ladezvoltarea mijloacelor de transport.

Transportul feroviar a fost dotat cu mijloace eficiente de tracţiune(diesel electrice şi electrice), înlăturând-se practic tracţiunea pe bază deabur, cu vagoane de capacităţi diferite şi cu utilizări specifice.

În anul 1990, din totalul de 11.348 de km de cale ferată, 3680 eraelectrificată, iar 2949 km dotată cu două căi. Această categorie de trans-

port a realizat în acelaşi an transportul a 218.828.000 tone mărfuri şi407.931.000 călători.

Transportul auto este dotat cu camioane şi remorci cu o gamă largă

de capacitate şi dispun de un total de 72.816 km drumuri publice, din caremodernizate 16.592 km şi autostr ăzi şi drumuri naţionale 14.683 km.În 1990, s-au transportat cu mijloace auto 201.783.000 tone mărfuri

şi 780.660.000 călători.A început construcţia autostr ăzii Bucureşti – Constanţa.În anul 1990, transportul maritim dispunea de circa 250 nave de

transport de mărfuri, transportând 27.596.000.000 tone, cel fluvial12.044.000.000 tone, iar cel de călători 1.637.000 de persoane.

Din totalul de 1.192.972.000 călători transportaţi în 1990, pe caleaeriană s-au transportat 2.738.000 călători.

Potrivit ultimului anuar statistic din 1999, la toate categoriile detransport, volumul de mărfuri şi călători a înregistrat o evidentă reducerecomparativ cu anul 1990, uneori fiind mai mic cu 50% faţă de anul dereferinţă.

Astăzi sedentarismul regresează în favoarea mişcării. A devenit o banalitate folosirea unui autovehicul, a unui tren, a unui avion.

Transporturile redesenează realitatea înconjur ătoare.

Transportul în comun şi-a pus amprenta asupra topografiei urbane.



19

Omul, pentru a tr ăi, are adevărate nevoi: – de a se deplasa la serviciu; – de a călători în scop de cercetare sau agrement;

– de a avea la dispoziţie un produs pe care şi-l doreşte; – de a consemna în permanenţă un produs al unui sezon.

Importanţa transporturilor este pusă în evidenţă de perturbări: – catastrofe; – inundaţii; – r ăzboaie.

O grevă în sectorul transporturilor are grave repercusiuni asupraactivităţii economice.

Conducerea unui r ăzboi modern trebuie să se concentreze asuprarolului decisiv al transporturilor. Distrugerea căilor de comunicaţii aleinamicului a devenit una din priorităţile tactice ale r ăzboiului.

Transportul se impune tot mai profund în activitatea comercială. Elreprezintă mijlocul prin care se schimbă şi se repartizează bunurile.Contractul de transport este complementul general indispensabil alcontractului de vânzare-cumpărare.

Evoluţia mijloacelor de transport şi creşterea importanţei

economice a activităţii de transport au determinat consecinţe şi pe plan juridic prin apariţia numeroaselor acte normative interne şi internaţionale.S-a creat o nouă ramur ă de drept, dreptul transporturilor,

reprezentând ansamblul normelor juridice care reglementează relaţiile încadrul activităţii de transport dintre expeditor (călător), transportator şidestinatar.

III. PARTICULARITĂŢI ALE ACTIVITĂŢII DE TRANSPORT

În cadrul fiecărei economii naţionale, transportul de mărfuri apareca o continuare a procesului de producţie început în celelalte ramuri, prinaducerea mărfurilor de la producător la consumator. Aşa fiind,transportul, prin finalitatea sa economică, face parte din procesul de

producţie a bunurilor necesare existenţei. Dar, importanţa transporturilor apare cu pregnanţă în sfera circulaţiei mărfurilor, deoarece face posibilă efectuarea schimburilor economice prin legătura pe care o realizează între

producători şi consumatori. Rezultă că activitatea de transport are

tr ăsături comune cu toate celelalte activităţi economice.



20

Cu toate acestea, activitatea de transport, prin natura şi specificulsău, se deosebeşte de toate celelalte activităţi economice.

În raport de celelalte ramuri de producţie ale economiei naţionale

de care este strâns legată, activitatea de transport, ca ramur ă independentă a producţiei materiale, se caracterizează prin următoarele particularităţi:

a) Procesul de producţie al transporturilor îl constituie deplasarea înspaţiu, care se realizează prin intermediul mijloacelor de producţie şi afor ţei de muncă, elemente care se concretizează în:

– mijlocul de transport pus în mişcare de for ţe motrice; – drumul pe care urmează să se deplaseze în spaţiu mijlocul de

transport respectiv;

– for ţa de muncă calificată pentru acest proces de producţie, careacţionează asupra mijloacelor de transport, prin intermediul for ţei motrice(specifică fiecărui mijloc de transport);

– bunurile materiale sau oamenii care constituie obiectul deplasăriiîn spaţiu.

b) Transporturile de mărfuri reprezintă o activitate economică ce se poate efectua în cadrul producţiei sau al circulaţiei, ceea ce permiteîmpăr ţirea lor în:

– transporturi interioare care se desf ăşoar ă în cadrul procesului de producţie (spre exemplu, în cadrul întreprinderilor, deplasarea în spaţiu amateriilor prime, materialelor sau a for ţei de muncă de la o secţie la alta);

– transporturi comerciale, care depăşesc sfera procesului de producţie propriu-zis şi care se desf ăşoar ă în sfera circulaţiei (de exemplu,transportul materiilor prime sau al semifabricatelor de la o întreprindere laalta în vederea consumului productiv sau transportul produselor finite însfera consumului individual).

c) Transporturile nu sunt altceva decât o continuare a procesului de producţie în sfera circulaţiei, ca un proces de producţie suplimentar,mijlocit de circulaţia produselor, care impune deplasarea lor de la un locla altul, necesitate datorată interdependenţei dintre diferitele sfere ale producţiei şi legăturilor dintre producţie şi consum.

d ) Datorită faptului că în activitatea de transport nu se crează bunurimateriale concrete, ci efective utile, rezultatele acestei activităţi nu pot fimăsurate prin unităţi de măsur ă concrete (metru, bucăţi etc.), ci

prin unităţi abstracte convenţionale determinate de specificul mijlocului

de transport folosit (tone-kilometru sau călători-kilometru, pentru



21

transportul feroviar şi auto; tone-mile sau călători-mile în cazultransportului naval etc.).

e) Transporturile de mărfuri, deşi nu produc bunuri materiale (pro-

duc valoare de întrebuinţare şi valoare de schimb), prezintă însă anumite particularităţi faţă de alte ramuri ale economiei naţionale şi anume:

– valoarea de întrebuinţare produsă în transporturi constă în depla-sarea spaţială a mărfurilor, iar efectul util este determinat de faptul că

produsul ajunge în alt loc decât cel în care a fost obţinut, unde a existat,f ăr ă să aibă loc transformări fizice şi chimice în proprietăţile specifice alemărfurilor transportate. Deci, efectul util creat prin depla-sarea mărfurilor reprezintă consumul valorii de întrebuinţare produse în activitatea detransport; spre deosebire de procesul de producţie din alte ramuri ale

producţiei materiale, în transporturi producerea valorii de întrebuinţarecoincide în timp şi spaţiu cu consumul ei.

– valoarea de schimb creată în transporturi este determinată, ca laorice marf ă, de valoarea elementelor de producţie (for ţa de muncă şimijloacele de producţie) consumate.

f ) Activitatea de transport reprezintă particularităţi şi în ceea ce priveşte circuitul şi rotaţia fondurilor din care dispare stadiul de marf ă.Deci, în transporturi, procesul de producţie este neîntrerupt, obţinându-se

direct bani prin prestarea serviciului util, datorită faptului că în acest caznu se produc bunuri materiale, ci efecte utile, care constau în deplasarea bunurilor şi a persoanelor de la un loc la altul.

IV. CLASIFICAREA TRANSPORTURILOR

Transporturile se pot clasifica după mai multe criterii şi anume:A. După obiectul lor:a) transporturi de mărfuri (bunuri);

b) transporturi de persoane;c) transporturi de informaţii.B. După mijloacele de transport folosite:a) feroviare (locomotive cu abur, Diesel, Diesel-electrice, electrice,

vagoane);b) rutiere (auto şi tracţiune animală);c) navale (maritime şi fluviale);d ) aeriene (aeronave);e) speciale (conducte, funiculare etc.);

f ) combinate (cale ferată – auto, auto – naval etc.).



22

C. După aşezarea căilor de transport, transporturile or ăşeneşti pot fi:a) pe str ăzi (tramvai, troleibuz, taxiuri);b) în afara str ăzilor (metrou, cale ferată, suspendate).

D. După itinerariul parcurs în interiorul sau dincolo de graniţelestatului:a) transportul în trafic intern (local);b) transporturi în trafic internaţional (între două sau mai multe

state), care la rândul lor pot fi : – transporturi în trafic internaţional de tranzit, când transporturile se

efectuează pe teritoriul unui stat numai în trecere, fiind o fracţiune din-tr-un transport internaţional între două state diferite;

– transporturi de peage, când transporturile au puncte de plecare şide sosire situate pe teritoriul aceluiaşi stat, dar parcursul transportuluitrece şi pe teritoriul altui stat vecin.

E. După cum transporturile se execută cu un singur mijloc sau cufolosirea succesivă a mai multor mijloace de transport:

a) transporturi efectuate cu un singur mijloc de transport;b) transporturi în trafic combinat, când transportul se execută

succesiv cu două sau mai multe mijloace de transport, de către doi saumai mulţi căr ăuşi, în baza unui singur contract de transport.

În raport cu limitele teritoriale în care se realizează, acest trafic seîmparte în trafic combinat intern şi trafic combinat internaţional.F. În funcţie de interesul social:

– transportul în interes public ce se execută de către operatori detransport licenţiaţi în condiţiile legii şi în temeiul unui contract de transport;

– transport în interes propriu ce poate fi: în folos propriu realizat cumijloace de transport ale agenţilor economici constituiţi în baza Legiinr.15/1991 privind transformarea unităţilor de stat în regii autonome şiLegii nr.31/1991 privind societăţile comerciale în vederea realizării

scopului pentru care au fost constituite şi transport în interes personalrealizat de persoane fizice cu autovehiculele proprietate personală.Indiferent de felul lor, toate categoriile de transport formează un

sistem unitar, coordonat de către Ministerul Transporturilor în calitate deorgan de specialitate al administraţiei publice centrale, cât şi în calitate deautoritate de stat în acest domeniu.



23

CAPITOLUL II

REGIMUL JURIDIC AL TRANSPORTURILOR ÎN ROMÂNIA

I. PROBLEME GENERALE

1. Reglementare

Regimul juridic al transporturilor în România este reglementat prin

Ordonanţa Guvernului României nr.19 din 18 august 1997.Ordonanţa stabileşte normele generale aplicabile organizării şi

executării tuturor activităţilor de transport terestru, pe apă şi aerian peteritoriul României, precum şi normele generale aplicabile mijloacelor detransport proprietate a persoanelor fizice şi juridice române, în afarateritoriului naţional.

Ordonanţa constituie cadrul general pentru toate actele normativespecifice diferitelor moduri de transport şi activităţilor conexe; în caz de

conflict ele prevalează asupra acestora din urmă.În toate raporturile generate de activitatea de transport este prioritar ă protecţia:

– vieţii umane; – mediului.

2. Sistemul naţional de transport

Constituie parte integrantă a activităţilor economice şi sociale ale

României şi are:A. Obiective principale:

a) realizarea conectării tuturor localităţilor la reţeaua naţională detransport;

b) asigurarea dreptului la libera circulaţie a cetăţenilor;c) asigurarea liberei circulaţii a mărfurilor şi bunurilor;d ) asigurarea transporturilor care privesc siguranţa naţională;

e) asigurarea racordării la sistemele internaţionale de transport;



24

f ) participarea la dezvoltarea economică şi socială a ţării.

B. Componente:

a) infrastructurile de transport rutier, feroviar, naval şi aerian deinteres public;

b) utilizatorii infrastructurilor de transport de interes public;c) operatorii de transport public şi privat.Dezvoltarea sistemului naţional de transport se realizează ţinând

seama de următorii:

C. Factori:

a) programele naţionale de realizare a unei dezvoltări durabile;b) nevoile de apărare a ţării;c) eficienţa economică ridicată;d ) asigurarea unui nivel ridicat de siguranţă a traficului;e) condiţiile de conservare şi de protejare a mediului înconjur ător;

f ) utilizarea raţională a energiei; g ) convenţiile şi acordurile la care România este parte.

Statul

– sprijină dezvoltarea şi funcţionarea transportului public; – garantează libera iniţiativă şi autonomia transportatorilor privaţi; – asigur ă condiţiile unui mediu concurenţial normal între modurile

de transport şi diferitele categorii de transportatori.

Utilizatorii de transporturi

– au acces egal şi nediscriminatoriu la structurile de transport deinteres public;

– pot alege liber modul de transport prin care îşi exercită dreptul dea se deplasa;

– au posibilitatea de a efectua ei înşişi transportul ori de a apela laserviciile unui transportator liber ales.



25

II. MINISTERUL TRANSPORTURILOR – ORGAN DESPECIALITATE AL ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALEŞI AUTORITATE DE STAT ÎN DOMENIUL TRANSPORTURILOR

Ministerul Transporturilor, în calitate de organ de specialitate aladministraţiei publice centrale,

– este autoritate de stat în domeniul transporturilor; – asigur ă realizarea, modernizarea, dezvoltarea şi siguranţa siste-

mului naţional de transport.Modurile de transport pe care Ministerul Transporturilor le

reglementează, în calitate de autoritate de stat, sunt:a) transportul rutier;b) transportul feroviar;c) transportul maritim, fluvial şi pe apele interioare;d ) transportul aerian;e) transportul multimodal şi combinat.Fiecare mod de transport este parte integrantă a sistemului naţional

de transport şi cuprinde: – infrastructura; – utilizatorii;

– operatorii,care au activităţi specifice respectivului mod de transport.Ministerul Transporturilor coordonează modurile de transport

printr-o abordare multimodală, ţinând seama de capacităţile existente saude cele prevăzute pentru fiecare mod de transport, precum şi de

promovarea unei dezvoltări raţionale a transporturilor combinate, curespectarea reglementărilor specifice fiecărui mod de transport.

1. Atribuţiile Ministerului Transporturilor în calitate de organde specialitate al administraţiei publice centrale

a) elaborează strategiile de dezvoltare a activităţilor de transport;b) elaborează şi supune aprobării Guvernului programele de moder-

nizare şi de dezvoltare a infrastructurilor de transport;c) administrează, gestionează şi ex ploatează infrastructurile şi echi-

pamentele de interes naţional din sistemul naţional de transport;d ) asigur ă tuturor utilizatorilor şi agenţilor economici acces egal şi

nediscriminatoriu la infrastructurile de transport de interes naţional şi local;



26

e) asigur ă beneficiarilor de transport dreptul de a apela la untransportator autorizat şi liber;

f ) sprijină dezvoltarea şi funcţionarea transportului public;

g ) stimulează libera iniţiativă şi asigur ă autonomia trans-porta-torilor privaţi;h) asigur ă condiţiile unui mediu concurenţial normal în interiorul

fiecărui mod de transport, precum şi între modurile de transport;i) asigur ă efectuarea transporturilor militare şi a transporturilor de

intervenţie în caz de calamităţi naturale sau în alte situaţii deosebite; j) asigur ă dezvoltarea cercetării în transporturi în corelare cu

programele naţionale de cercetare;k ) elaborează politica economică în domeniul transporturilor;l ) elaborează politici de dezvoltare echilibrată a tuturor modurilor

de transport;m) elaborează politici pentru dezvoltarea transporturilor multi-

modale şi a transportului combinat;n) asigur ă gestionarea proprietăţii publice din domeniul trans-

porturilor;o) gestionează resursele financiare alocate prin bugetul de stat, cele

din fondurile speciale de dezvoltare a infrastructurilor de transport sau din

creditele externe garantate de stat; p) aprobă sau supune spre aprobare Guvernului, după caz, tarife sautaxe de utilizare a infrastructurilor de transport;

r ) clasifică infrastructurile de transport în conformitate custandardele naţionale şi internaţionale.

Pentru realizarea obiectivelor politicii guvernamentale în domeniultransporturilor, Ministerul Transporturilor poate încheia contracte de acti-vitate, pentru unul sau mai mulţi ani, cu agenţi economici din domeniultransporturilor, stabilind obiective specifice şi mijloace tehnice şi econo-

mice pentru realizarea acestora.Contractele de activitate încheiate se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

2. Atribuţiile Ministerului Transporturilor în calitate de auto-ritate de stat în domeniul transporturilor feroviare, rutiere,maritime, pe apele interioare, aeriene, multimodaleşi combinate:

a) reprezintă guvernul în domeniul transporturilor, în organismele

internaţionale şi în relaţiile bilaterale cu alte state;



27

b) elaborează şi promovează acte normative şi norme destinateasigur ării compatibilităţii sistemului naţional de transport cu sistemele detransport internaţionale;

c) emite norme tehnice obligatorii pentru construcţia, modernizarea,întreţinerea şi exploatarea infrastructurilor de transport;

d ) emite norme tehnice obligatorii pentru construcţia şi verificareatehnică a mijloacelor de transport;

e) stabileşte nomenclatorul de funcţii şi de personal care lucrează sau concur ă la siguranţa traficului;

f ) emite norme obligatorii de atestare, certificare, licenţiere şi brevetare a personalului din transporturi, care lucrează în siguranţa

circulaţiei şi stabileşte condiţiile de suspendare sau anulare a atestatelor, acertificatelor, a licenţelor sau a brevetelor acordate; g ) organizează examene şi emite atestate, certificate, licenţe şi

brevete pentru personalul din transporturi;h) stabileşte programele minime de pregătire şi perfecţionare pentru

personalul de siguranţă din transporturi şi organizează desf ăşurareaacestora;

i) emite norme obligatorii de licenţiere şi autorizare a agenţilor

economici care efectuează sau vor efectua activităţi de transport şistabileşte condiţiile de acordare, de suspendare sau de anulare a limitelor şi autorizaţiilor;

j) emite norme obligatorii de siguranţă a traficului în transporturileferoviare, rutiere, navale, aeriene, precum şi pentru transportul multi-modal şi combinat şi supraveghează respectarea acestora;

k ) emite norme obligatorii pentru efectuarea transporturilor demărfuri periculoase;

l ) acordă navelor şi aeronavelor, proprietate a unor persoane fizicesau juridice române, dreptul de acordare a pavilionului român sau a

pavilionului altui stat;m) certifică buna stare de navigabilitate a navelor şi aeronavelor

civile, în conformitate cu reglementările naţionale şi internaţionale;n) aprobă organizarea regională a transporturilor terestre de interes

naţional, utilizarea spaţiului aerian, a căilor navigabile din apele naţionaleşi internaţionale, precum şi a apelor teritoriale;



28

o) aprobă survolarea spaţiului aerian al României, decolarea şiaterizarea aeronavelor civile de pe şi pe aeroporturile situate pe teritoriulRomâniei;

p) asigur ă dirijarea aeronavelor în spaţiul aerian al României, înconformitate cu reglementările naţionale şi internaţionale;

q) exercită activitatea de registru, de inspecţie şi de control întransporturi;

r ) acordă permisiunea de acostare şi de plecare a navelor româneştişi str ăine aflate în porturi româneşti;

s) stabileşte condiţiile de înmatriculare a navelor, a aeronavelor, aautovehiculelor şi a materialului rulant;

ş) asigur ă certificarea de tip şi individuală a mijloacelor detransport;t ) supraveghează navele sub pavilion român sau navele sub pavilion

str ăin apar ţinând unor persoane fizice sau juridice române, în apelenaţionale şi internaţionale;

u) acordă, pe bază de reciprocitate, dreptul de utilizare gratuită ainfrastructurilor de transport pentru utilizatorii str ăini;

v) autorizează efectuarea de lucr ări care se execută în zonele desiguranţă şi de protecţie a infrastructurilor de transport de interes public;

x) stabileşte zonele obligatorii de pilotaj în apele naţionale, peDunăre şi în apele teritoriale;

y) anchetează evenimentele sau accidentele produse în activităţilede transport;

z ) asigur ă, prin reţeaua proprie, controlul medico-sanitar specificsiguranţei circulaţiei şi navigaţiei şi controlul veterinar specificactivităţilor de transport.

Ministerul Transporturilor stabileşte condiţiile tehnice, regulile de

siguranţă şi modalităţile de inspecţie şi de control aplicabile diferitelor moduri de transport.Ministerul Transporturilor poate desemna organisme tehnice

specializate, însărcinate să elaboreze şi să pună în aplicare normele teh-nice şi reglementările corespunzătoare, să asigure pregătirea profesională şi perfecţionarea personalului din transporturi, să efectueze certificarea şiînmatricularea mijloacelor de transport şi să asigure ins pecţia şi controlulacestora.

Ministerul Transporturilor asigur ă, direct sau prin delegare de

competenţă, prin instituţii publice subordonate sau prin societăţi



29

comerciale autorizate, controlul tehnic şi inspecţia de siguranţă atraficului pentru transportul feroviar, auto, aerian, maritim, fluvial, peapele interioare, multimodal şi combinat.

Regimul tarifelor percepute pentru eliberarea de autorizaţii şilicenţe şi al redeventelor se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, iar regimul taxelor de acces la infrastructurile de transport de interes public,

precum şi cel al fondurilor speciale constituite din sume încasate cu titlude taxe se stabilesc prin lege.

Tarifele pentru cursurile de pregătire profesională în vedereaobţinerii certificatelor de capacitate, a licenţelor şi brevetelor se stabilescde către Ministerul Transporturilor.

III. PROPRIETATEA PUBLICĂ ÎN DOMENIULTRANSPORTURILOR

Proprietatea publică în domeniul transporturilor cuprinde bunurilecare servesc interesul public în transporturi şi care apar ţin statului,municipiilor, oraşelor, comunelor şi satelor.

Bunurile proprietate publică a statului pot fi date în administrare, prinhotărâre a Guvernului, instituţiilor publice din subordinea Ministerului

Transporturilor ori pot fi închiriate sau concesionate, în condiţiile legii.

IV. EXECUTAREA TRANSPORTURILOR

Ministerul Transporturilor elaborează şi supune aprobării schemareţelei naţionale de transport, care are ca obiective:

– asigurarea deplasării persoanelor şi a mărfurilor între toatelocalităţile ţării;

– conectarea infrastructurilor naţionale de transport la principalele

infrastructuri de transport internaţional.Autorităţile administraţiei publice locale elaborează schema reţeleilocale de transport care va fi avizată de Ministerul Transporturilor.

Transportul de persoane şi de bunuri este public sau în interes propriu.Transporturile executate de persoane juridice, în condiţii nedis-

criminatorii de acces pentru ter ţi, pe baza unui contract de transport, sunttransporturi publice.

Contractul de transport se încheie între transportator şi beneficiarultransportului şi se probează, pentru transportul de persoane, printr-un titlu



30

de transport înmânat pasagerului, iar pentru transportul de mărfuri, prin-tr-un document specific de transport.

Contractul de transport poate fi încheiat direct cu transportatorul

sau prin intermediari de transport autorizaţi de Ministerul Transporturilor.Transportul executat de persoane fizice în vederea asigur ăriideplasării în interes personal, precum şi transportul organizat de persoanefizice sau juridice pentru activităţile proprii, cu mijloacele de transport pecare le deţin în proprietate sau le folosesc în baza unui contract deînchiriere, este transport în interes propriu.

Transportul de bunuri în interes propriu trebuie să constituieaccesoriul unei alte activităţi economice executate de persoana care îlorganizează, iar bunurile transportate trebuie să fie proprietatea acesteiaori să fie rezultatul activităţii sale.

Persoanele fizice sau juridice care efectuează transporturi de bunurişi de persoane se autorizează de către Ministerul Transporturilor, minister ce ţine evidenţa autorizaţiilor, în registre unice, pe moduri de transport.

Tarifele transporturilor publice se formează liber şi concurenţial pe baza cererii şi ofertei.

Guvernul şi, după caz, autorităţile administraţiei publice locale potfixa plafoane ale tarifelor, pot stabili reduceri sau scutiri de tarife ori

condiţii tarifare speciale pentru unele categorii de persoane fizice şi juridice atunci când factorii sociali impun acest lucru.În această situaţie, transportatorul va primi o compensaţie din

partea guvernului sau din partea autorităţii publice locale.

V. INVESTIŢIILE ÎN TRANSPORTURI

Obiectivele de investiţii privind infrastructurile de transport,echipamente şi tehnologii se stabilesc de Ministerul Transporturilor pe

baza unor evaluări economice şi financiare şi a unor criterii de eficienţă încadrul aceluiaşi mod de transport sau între moduri diferite ori combinaţiide moduri de transport.

Mijloacele de finanţare pot proveni din: – fonduri speciale constituite pentru fiecare mod de transport; – reinvestirea profitului obţinut din credite bancare interne sau externe; – de la bugetul de stat; – alte surse constituite conform legii.



31

Utilizarea spaţiului aerian, a infrastructurilor de transport şi a dotărilor adiacente se face cu perceperea unor taxe, redevende şi tarife, care alimen-tează fondurile speciale pentru infrastructura fiecărui mod de transport.

Dispoziţiile fiecărui mod de transport se stabilesc prin lege.

CAPITOLUL III

CONTRACTUL COMERCIAL DE TRANSPORT

I. REGLEMENTAREA CONTRACTULUI DE TRANSPORT

Dispoziţiile legale aplicabile contractului de transport provin dintr-oserie de acte normative care trebuie coordonate între ele.

Codul civil se refer ă la contractul de transport în câteva texte(art.1470 pct.2 şi art.1473 – 1477).

În completare se aplică art.413 – 441 din Codul comercial, textecare configurează regimul de drept comun în materie, iar art.557 – 600

din acelaşi cod reglementează contractul de transport maritim de mărfurişi călători sub denumirea de contract de încheiere.

Activitatea de transport este reglementată şi prin acte normativespecifice fiecărei ramuri de transport:

– Codul aerian – OG nr.29/22.08.1997; – Regulamentul de transport pe Căile Ferate Române aprobat prin

O.G.nr.41/1997; – Ordinul nr.746/11.12.1998 al ministrului transporturilor privind

aprobarea Normelor uniforme pentru aplicarea Regulamentului de transport pe căile ferate din România;

– Legea 129/1996 privind transporturile pe Căile Ferate Române,modificată prin OG nr.40/1997;

– OG nr.42/1997 privind navigaţia civilă; – OG nr.44/1997 privind transportul intern; – OG nr.19/1997 privind transporturile.

II. NATURA JURIDICĂ A CONTRACTULUI DE TRANSPORT

1. Definiţie



32

Contractul de transport este acel contract prin care o parte, căr ăuşul profesionist, se obligă, în schimbul unei remuneraţii, să efectueze o deplasarede persoane sau de bunuri pe o anumită distanţă cu un vehicul corespunzător.

În conformitate cu art.1470 pct.2 Cod civil, contractul de transportse încadrează în sfera locaţiunii de lucr ări (locatia operis faciendi).

Această definiţie provenită din dreptul roman nu mai corespundesituaţiei în prezent. A reduce contractul de transport la o simplă închiriereînseamnă a-i deforma semnificaţia, contractul de transport fiind cuadevărat o locaţiune de servicii.

Astăzi se face o deosebire netă între executarea de lucr ări, materia-lizate în variate forme ale contractului de antrepriză, şi prestările de servicii,

care înglobează în sfera lor, în mod firesc, şi contractul de transport.Punctul de vedere se sprijină pe analiza obligaţiilor ce revin căr ăuşului,care, aşa cum s-a reţinut din definiţia enunţată, se angajează în principal ca,

prin activitatea pe care o desf ăşoar ă, să str ămute persoane (călători) sauobiecte (mărfuri, bagaje) de la locul de pornire la cel de destinaţie.

Este prestaţia de bază în cadrul executării contractului. Ea seîntregeşte în mod necesar cu altele adiacente, îndeosebi cu paza lucrurilor supuse deplasării.

Ţinând seama de argumentele evocate, putem afirma că operaţiuneacomercială ce ne preocupă intr ă în categoria contractelor de prestări servicii.

2. Caracteristici ale contractelor de prestări servicii

Transportul, fiind o specie a prestărilor de servicii, prezintă unelecaracteristici comune întregului gen din care face parte:

– prestatorul de servicii, în speţă căr ăuşul, care se bucur ă deindependenţă juridică faţă de cealaltă parte contractantă. El nu este

prepusul clientului ci execută obligaţiile asumate; – prestatorul de servicii (inclusiv, deci, căr ăuşul) aduce laîndeplinire contractul încheiat pe propriul risc;

– orice contract de prestări servicii (la fel cu transportul) se clasifică în sfera actelor juridice cu titlu oneros.

Remuneraţia constituie cauza juridică care îl determină pe prestator să aducă la îndeplinire serviciul convenit.

3. Particularităţi ale contractului de transport



33

Pe lângă tr ăsăturile comune oricărei prestări de servicii, contractulde transport se individualizează prin caracteristici proprii:

– o activitate constând în deplasarea de persoane sau de mărfuri;

– exercitarea activităţii de căr ăuş ca profesie de sine stătătoare; – conducerea tehnică şi comercială a operaţiunii; – autonomia contractului de transport faţă de contractele corelative.

4. Obiectul activităţii cărăuşului

În materialitatea sa, transportul constă în deplasarea în spaţiu a unor persoane sau mărfuri, str ămutarea analizându-se ca obligaţie funda-mentală a căr ăuşului.

Ca atare, orice transport implică parcurgerea unui itinerar prestabilit,fie prin tarifele publice ale căr ăuşului, fie prin înţelegerea păr ţilor.

Dacă transportul are ca obiect mărfuri, alegerea rutei este deter-minată, de obicei, de distanţa minimă dintre locul de pornire şi cel de destinaţie, deoarece are costul, respectiv preţul cel mai redus.

În acest caz itinerarul trebuie să precizeze şi parcursul intermediar,mai ales dacă există mai multe variante practicabile (de exempluBucureşti – Râmicu Vâlcea, prin Caracal sau prin Piteşti).

Deplasarea de persoane se face cel mai frecvent tot pe ruta directă,din motive de ordin economic.

Opţiunile sunt totuşi diverse. Uneori se contractează o călătorie dusşi întors sau în circuit, precum turul României, punctul de pornire fiind şicel terminus, iar importanţa cea mai mare prezentând-o itinerarul.

5. Profesionalitatea activităţii desf ăşurate de cărăuşi

Cerinţa profesionalismului se întemeiază pe dispoziţii legale.Atât art.1476 şi 1477 Cod civil, cât şi art.3 pct.13 Cod comercial se

refer ă la „întreprinzători” de transporturi, aşadar persoane fizice sau juridice care organizează deplasarea de persoane sau de bunuri ca servicii puse la dispoziţia publicului.

Profesionalismul presupune, cu necesitate, în transporturi, repeta- bilitatea obişnuită a deplasării de persoane sau de mărfuri, efectuată decătre întreprinderea în cauză. În atare condiţii transportul dobândeştenatur ă comercială, prin săvâr şirea constantă a actelor obiective de comer ţ

la care se refer ă art.3 pct.13 Cod comercial.



34

În sfera contractului astfel calificat nu intr ă transportul gratuit (almembrilor de familie sau efectuat în mod dezinteresat), nici cel ocazional,chiar remunerat, dacă este efectuat în mod întâmplător. În asemenea

cazuri de excepţie contractul are o natur ă civilă şi nu comercială.

6. Gestiunea comercială şi tehnică a transportului

Deplasarea de persoane sau mărfuri este o activitate complexă cetrebuie organizată, supravegheată şi dirijată de către căr ăuş spre a sedesf ăşura în condiţii normale.

Întreprinderea prestatoare de servicii îşi asumă din acest punct devedere atât gestiunea comercială, cât şi gestiunea tehnică a transportului.

Gestiunea comercială are ca obiect principal selecţionarea şiinstruirea personalului de specialitate (ofiţeri de bord, mecanici, şoferi,tehnicieni, angajaţi auxiliari), dotarea întreprinderii cu parcul mijloacelor de transport necesare, aprovizionarea cu combustibili.

Gestiunea tehnică priveşte elaborarea şi aplicarea corectă anormativelor pentru parcursul feroviar, rutier, naval sau aerian, verificareaşi garantarea bunei stări de funcţionare a mijlocului de transport înainte deînceperea unei călătorii, conducerea efectivă a mijlocului de transport.

Transportatorul exercită gestiunea comercială şi tehnică din proprieiniţiativă, sub autoritate personală şi pe r ăspunderea sa.

7. Autonomia contractului de transport

Autonomia contractului de transport, ca instituţie juridică, trebuieînţeleasă într-un dublu sens şi anume:

a) Regimul său juridic nu este influenţat de existenţa vânzării,închirierii sau asigur ării corelative a bunurilor.

Contractul de transport se încheie şi se execută independent deeventualele convenţii existente între predător sau destinatar şi ter ţi. Deaici rezultă consecinţa că, pentru transportator, calitatea de proprietar almărfii este indiferentă.

b) În faza judiciar ă, partea care reclamă daune de la căr ăuş în bazaunui contract de transport trebuie să facă dovada calităţii sale de partecontractantă în contractul de transport – expeditor sau destinatar – iar nuun titlu de proprietate asupra lucrului predat pentru transport, proprietarul



35

lucrului neavând calitatea de a figura ca parte în proces, lipsindu-ilegitimitatea necesar ă.

8. Caracterele juridice ale contractului de transportContractul de transport prezintă un mare număr de variante în

funcţie de obiectul activităţii căr ăuşului (transport de călători, de mărfuri, bagaje şi mesagerii) de mijloacele de transport folosite (feroviar, rutier, peapă, aerian), de particularităţile ce le implică transporturile internaţionalefaţă de transporturile interne.

Indiferent de obiectul său, contractul de transport prezintă următoarele caractere juridice:

a) este un contract bilateral (sinalagmatic), chiar de la încheierea luivalabilă, dând naştere la obligaţii reciproce şi interdependente în sarcina

păr ţilor contractante: căr ăuşul se obligă să transporte dintr-un loc în altulîncărcătura sau o anumită persoană, iar expeditorul sau călătorul se obligă să plătească preţul transportului;

b) este un contract cu titlu oneros, fiecare parte contractantă urmărindsă obţină un folos, un echivalent, o contraprestaţie în schimbul obligaţieiasumate. Expeditorul urmăreşte deplasarea mărfurilor către destinatarul

desemnat de el în contract (sau călătorul să ajungă la destinaţie), iar căr ăuşuldoreşte să primească preţul convenit (tariful de transport);

c) este un contract comutativ, păr ţile cunoscând întindereaobligaţiilor reciproce pe care şi le asumă chiar din momentul încheieriicontractului şi pot aprecia echivalenţa acestor prestaţii reciproce;

d ) contractul de transport de persoane este un contract consensual.Consimţământul stă la baza raporturilor ce se stabilesc între ei şi dă naştere tuturor obligaţiilor corelative.

e) contractul de transport de mărfuri, cu excepţia celui maritim, areun caracter real, pentru încheierea valabilă a contractului consimţământul păr ţilor trebuie să se materializeze în predarea (remiterea) efectivă amărfurilor care urmează să fie transportate de către căr ăuş.

În cazul transportului maritim, potrivit Convenţiei internaţionale de laBruxelles din 1924, întreprinderea de navigaţie trebuie să elibereze undocument numit conosament (poliţă de încărcare) ce constituie dovada

pentru expeditor de încărcare a mărfii. Cel ce deţine conosamentul este

considerat proprietarul mărfii, deci conosamentul este un titlu reprezentativ



36

al mărfii ce poate fi transmis de la expeditor la oricare altă persoană. Deregulă, conosamentul nu este nominativ, ci la purtător sau la ordin.

f ) contractul de transport încheiat între agenţi economici este un

contract cu conţinut economic, căruia i se aplică principiile generale privind regimul acestor contracte, precum şi legislaţia de drept comun învigoare în această materie.

III. PARTICIPANŢII LA CONTRACTUL DE TRANSPORT

1. Enumerare

Subiectele de drept ce deţin calitatea de păr ţi contractante în cadrul

unui transport difer ă după cum acesta priveşte persoane sau mărfuri.În transportul de persoane contractul se încheie şi se execută înraporturile dintre căr ăuş şi călător (pasager).

Trecând la str ămutarea de bunuri, încheierea contractului detransport are loc între expeditor şi căr ăuş; la destinaţie însă, de cele maimulte ori, eliberarea încărcăturii intervine faţă de o ter ţă persoană,destinatarul care o ia în primire.

În materie de transporturi deosebim, aşadar, o parte contractantă

invariabilă, care este căr ăuşul, şi o alta care difer ă în funcţie de obiectul juridical operaţiunii efectuate şi care poate fi călătorul, expeditorul, destinatarul.

2. Cărăuşul

Principalul subiect de drept al contractului de trans port esteîntreprinderea care se angajează să efectueze deplasarea de persoane saustr ămutarea de bunuri, numită căr ăuş. Această obligaţie constituie pres-taţia caracteristică în materie.

Însuşirile care îl individualizează pe căr ăuş sunt ar ătate de art.413alin.2 Cod comercial.Textul precizează că „se numeşte căr ăuş persoana care îşi ia

însărcinarea ca, într-un mod oarecare, să transporte sau să facă a setransporta un obiect oarecare”.

Definiţia citată, deşi se refer ă numai la transportul de bunuri, poatefi extinsă prin interpretare şi la deplasarea de persoane.

Această definiţie foloseşte denumirea de căr ăuş în două sensuri:



37

– mai întâi se are în vedere întreprinderea care, prin contractul detransport, îşi asumă obligaţia de a executa deplasarea de persoane sau str ămu-tarea de bunuri în nume propriu şi cu mijloacele de transport din dotare;

– apoi atribuie calitatea de căr ăuş şi întreprinderii care „face să setransporte mărfuri” (aşa-numitele transporturi succesive).

3. Călătorul

În orice transport de persoane, contractantul căr ăuşului estecălătorul (pasagerul). Calitatea sa de profesionist sau neprofesionist nuexercită nici o influenţă asupra raporturilor juridice dintre păr ţi.

Contractul de transport îşi menţine în toate cazurile caracteristicile

unui act obiectiv de comer ţ datorită faptului că prestatorul de servicii,căr ăuşul, are calitatea de comerciant.

4. Expeditorul

În contractele care au ca obiect str ămutarea de mărfuri, contrac-tantul căr ăuşului este, de regulă, expeditorul, denumit, de asemenea,încărcător sau predător.

Adesea, în locul expeditorului acţionează. pentru încheierea

contractului de transport, mandatarul sau comisionarul său.Dacă expeditorul recurge la mijlocirea unui comisionar, situaţia se

schimbă.Comisionarul, denumit şi expediţionar, încheie contractul de

transport în nume propriu, fiind direct obligat faţă de căr ăuş ca şi cumafacerea ar fi fost a sa proprie.

5. Destinatarul

Prin încheierea contractului de transport, expeditorul urmăreştedeplasarea mărfurilor către un ter ţ – destinatar, îndeplinindu-şi o obligaţiefaţă de acesta prin intermediul căr ăuşului.

Obligaţia expeditorului faţă de ter ţul – destinatar îşi are izvorul într-uncontract de furnizare, vânzare-cumpărare …, deci într-un act juridic preexis-tent contractului de transport, faţăde care căr ăuşul este complet str ăin.

În faza finală de executare a contractului de transport, apare cu titlu decreditor al transportului o persoană str ăină de păr ţile care au încheiat contractulşi anume – destinatarul. Este posibil ca destinatar să fie însuşi expeditorul, dar de cele mai multe ori este un ter ţ, beneficiar al transportului.



38

Poziţia specială pe care o ocupă destinatarul, prin drepturile pe care ledobândeşte prin executarea unui contract la a cărei încheiere nu a participat,a constituit şi constituie obiect de controversă în literatura juridică:

Potrivit tezei gestiunii de afaceri, se susţine că transportatorulacţionează în interesul destinatarului (negotiorum gestor ).Punctul de vedere ar ătat suscită rezerve deoarece, în conformitate

cu art.987 C.civ., iniţiativa gestiunii de afaceri în favoarea unei ter ţe persoane apar ţine în mod normal gestorului. Or, în transportul de mărfuriiniţiativa încheierii contractului revine expeditorului, şi nu căr ăuşului, iar drepturile destinatarului faţă de căr ăuş sunt condiţionate, în principiu, deajungerea mărfii la destinaţie.

O altă concepţie explică poziţia juridică a destinatarului în temeiulunei cesiuni de drepturi. Se susţine în acest sens că expeditorul, în calitatede cedent, transmite drepturile ce decurg din contractul de transport înfavoarea destinatarului care devine astfel cesionar.

Teza evocată prezintă neajunsul de a trata pe destinatar ca unveritabil succesor cu titlu particular al expeditorului. Soluţia îl defa-vorizează pe destinatar, deoarece orice excepţie pe care o ridică căr ăuşulîmpotriva expeditorului este valorificată şi împotriva destinatarului.

O parte însemnată a literaturii de specialitate consider ă că drepturile

destinatarului derivă dintr-o stipulaţie pentru altul. În cadrul acestei operaţiuniexpeditorul este stipulant, căr ăuşul deţine poziţia de promitent, iar destinatarul de ter ţ beneficiar. Se obiectează că stipulaţia pentru altul produceefectul de a crea drepturi în favoarea ter ţului beneficiar, nu şi obligaţii.

Or, în cadrul contractului de transport, destinatarul poate fi ţinut să suporte, integral sau par ţial, costul pentru deplasarea mărfii.

Tezele evocate denotă că poziţia juridică a destinatarului prezintă ocertă originalitate, nefiind reductibilă la formule, precum gestiunea deafaceri, cesiunea de drepturi ori stipulaţia pentru altul. Această origina-

litate îşi găseşte o reflectare mai apropiată de teoria potrivit căreiadestinatarul poate fi socotit titularul unor drepturi autonome, născutenemijlocit din contractul de transport.

Potrivit tezei în discuţie, destinatarul dobândeşte drepturi faţă decăr ăuş încă de la data încheierii contractului de transport, drepturisubordonate unui termen suspensiv şi unei condiţii rezolutorii.

Drepturile destinatarului, deşi se nasc de la data perfectării contrac-tului de transport, sunt suspendate până la sosirea mărfii la destinaţie.



39

Pe de altă parte, expeditorul poate revoca drepturile destinatarului,înlocuindu-l cu un alt destinatar, în timpul parcursului pe care îl str ă bateîncărcătura.

CAPITOLUL IV

ÎNCHEIEREA CONTRACTULUI DE TRANSPORT

I. ELEMENTELE CONSTITUTIVE ALE CONTRACTULUI DETRANSPORT

Elementele constitutive ale contractului de transport, atât de persoane, cât şi de mărfuri, sunt cele prevăzute de art.948 Cod civil:

1. capacitatea de a contracta;2. consimţământul valabil al păr ţii ce se obligă;3. un obiect determinat;

4.

cauză licită.Regimul general al acestor elemente formative, studiate în teoriagenerală a obligaţiilor civile şi comerciale, interesează şi dreptultransporturilor cu unele precizări:

1. Capacitatea fiecărei părţi contractante

Capacitatea fiecărei păr ţi contractante în transportul de mărfuri sestabileşte în conformitate cu prevederile de drept comun ale art.949-952Cod civil, precum şi de art.6 şi 16 ale Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000cu privire la asociaţii şi fundaţii. În plus, căr ăuşului i se cere să aibă capacitatea de a fi comerciant.

În transportul de persoane capacitatea călătorului este, în genere,nesemnificativă, deoarece în mod frecvent copiii (elevii) sub vârsta de 18ani folosesc mijloacele urbane de transport în comun. Se consider ă că, la felca micile cumpăr ături zilnice, atare transporturi sunt acte uzuale ale vieţiicurente.

2. Consimţământul



40

Pentru a fi valabil, consimţământul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

– să emane de la o persoană cu discernământ;

– să fie dat cu intenţia de a produce efecte juridice; – să fie exteriorizat; – să nu fie alterat de vreun viciu (eroare, dol, violenţă).În materie de transport, căr ăuşul, îndeplinind un serviciu de interes

general, se află în stare de ofertă permanentă faţă de public.Clientela formează o entitate globală, cu un număr neidentificat de

persoane ce recurg, pe baza unei asemenea oferte, la prestaţiile căr ăuşului.Acceptarea, pe care o exprimă călătorul sau expeditorul, constă

practic într-o simplă adeziune.Preţul contractului, de cele mai multe ori, nu este negociabil, cu

excepţia transportului ocazional. Tarifele căr ăuşului, aduse la cunoştinţa publicului, sunt obligatorii, excluzând reduceri consimţite de la caz la caz.

Transportul de persoane sau de mărfuri se efectuează, aşadar, petemeiul aşa-numitelor contracte de glişeu.

3. Obiectul contractului

Obiectul contractului este supus dispoziţiilor de drept comun ale

art.962-965 Cod civilşi constă în obligaţiile la care se angajeazăpăr ţile în cauză.Ca orice obiect al unui act juridic, şi obiectul contractului de

transport trebuie să întrunească anumite condiţii de validitate şi anume: – să existe; – să fie în circuitul civil; – să fie determinat sau determinabil; – să fie posibil; – să fie în conformitate cu legea; – să fie un fapt personal al celui care se obligă.Va fi nul acel contract care are ca obiect transportul unui lucru

imposibil de executat sau transportul unor lucruri pentru care există ointerdicţie absolută.

Transportul trebuie să fie determinat sau determinabil în elementelesale caracteristice şi anume:

– obiectul ce urmează a fi transportat; – staţia de încărcare; – staţia de destinaţie;

– ruta.



41

4. Cauza contractului

Cauza contractului de transport este o condiţie de validitate a acestuia.Cauza contractului de transport trebuie să existe, să fie reală şi nufalsă, să fie licită şi morală.

II. FORMA CONTRACTULUI DE TRANSPORT

Contractul de transport se încheie, de regulă, prin simplul acord devoinţă al păr ţilor, însă dovada încheierii lui se face printr-un înscris(scrisoare de tr ăsur ă, bilet sau legitimaţie de călătorie).

În cazul contractului de transport mărfuri, cu excepţia celuimaritim, contractul nu este valabil încheiat decât prin predarea efectivă amărfurilor, el având astfel un caracter real.

Forma scrisă a contractului de transport este cerută ad probationem.Pentru uşurarea operaţiunii de închiriere a mijloacelor de transport,

pentru fiecare fel de contract de transport, în funcţie de mijlocul folosit,sunt puse la dispoziţia clientelei formulare tipizate, care urmează a ficompletate şi semnate de către păr ţi.

Forma, conţinutul şi denumirea documentelor de transport variază de la o categorie la alta de transport: scrisoare de tr ăsur ă în transporturile

pe cale ferată şi cel fluvial, scrisoare de transport auto, scrisoare detransport aerian şi comosament în transportul maritim.Un ultim aspect al condiţiilor de formă priveşte numărul minim de

exemplare în care se materializează contractul de transport. Întransporturile de mărfuri trebuie întocmite cel puţin două exemplare, unulfiind original. Acesta este rezervat căr ăuşului spre a însoţi, de regulă,marfa de-a lungul itinerarului, pe când duplicatul se remite expeditorului.

Cerinţa ar ătată decurge din prevederile art.1179 Cod civil, caredispun în alin.1 că „actele sub semnătur ă privată, care cuprind convenţii

sinalagmatice, nu sunt valabile dacă nu s-au f ăcut în atâtea exemplareoriginale câte sunt păr ţi cu interes contrar”. În completare, alin.2 dinacelaşi articol precizează că „este de ajuns un singur exemplar pentrutoate persoanele care au acelaşi interes”, precum de exemplu căr ăuşiisuccesivi în cadrul unui transport internaţional de mărfuri, executat dereţele de căi ferate diferite, pe teritoriul fiecărui stat de parcurs.

Prin derogare de la cele ar ătate, în transportul feroviar de persoanecontractul ia forma unei legitimaţii de călătorie, aflată în posesia

pasagerului în cauză. Cerinţa dublului exemplar sufer ă o simplicare din

motive explicabile, dat fiind numărul imens al călătorilor. Biletul face



42

prin el însuşi dovada obligaţiilor asumate de căr ăuş, fiindu-i opozabil f ăr ă să mai fie necesar ă vreo confruntare cu un alt exemplar.

În cazul contractelor verbale de transport cum ar fi cele încheiate cu

camionagii individuali şi uneori cu taximetriştii, deşi aceştia eliberează, lacerere notă scrisă pentru decontare, dovada contractului de transport poatefi administrată prin toate mijloacele de probă admise de art.46 Codcomercial (acte autentice sau sub semnătur ă privată, facturi, corespon-denţă, telegrame, registrele păr ţilor, martori).

Terminologia folosită de Codul comercial pentru denumireadocumentelor de transport este învechită. Art.414 alin.1 Cod comercial, textde bază ce se refer ă la transportul de mărfuri, denumeşte documentul în cauză „scrisoare de cărat”. În prezent s-a r ăspândit, cel puţin în transporturileferoviare, expresia „scrisoare de tr ăsur ă“. Ea redă stadiul când expeditorul seadresa printr-o adevărată scrisoare destinatarului, anunţându-l că îi trimitemarf ă prin intermediul căr ăuşului, care îi remitea totodată şi acest document.

Expresia „tr ăsur ă” este provenită în limba română din echivalentulfrancez „voiture” care are un sens mult mai larg, incluzând orice mijlocde transport terestru şi nu numai camionul cu cai.

Codul comercial, în domeniul comer ţului maritim, foloseşte denumireade „poliţă de încărcare”, denumire ce provine din limba italiană ( polizza)

semnificând: aviz, contract, atestare. Această denumire a încetat să mai fie practicată, actualmente folosindu-se în locul ei termenul de „conosament”, iar în loc de contract de închiriere a unei nave, termenul de navlosire.

În fine, în transportul de persoane, documentul de transport poartă denumiri variate. Poate fi reţinută expresia ligitimaţie de călătorie, tipică în transportul feroviar.

Limbajul curent a adoptat termenul de bilet sau abonament.

III. CLAUZE OBLIGATORII ALE CONTRACTULUI DE

TRANSPORT DE MĂRFURI Acestea formează obiectul art.415 Cod comercial.Regrupate şi sistematizate au ca obiect:a) datarea contractului;b) natura documentului de transport;c) păr ţile în cauză;d ) identificarea bunurilor transportate;e) obligaţiile căr ăuşului;

f ) plata preţului;



43

g ) semnătura înscrisului.

a) Datarea contractului

Potrivit prevederilor art.415 Cod comercial „scrisoarea de cărattrebuie datată”. Această primă menţiune prezintă importanţă deoarecedetermină ziua încheierii contractului de transport, de când începe în modnormal executarea obligaţiilor asumate. În plus, datarea interesează pentrua se putea stabili dacă expeditorul era sau nu o persoană cu capacitate deexerciţiu la data perfectării actului juridic.

b) Natura documentului de transportAceastă menţiune este cerută incidental de art.415 pct.4, în cadrul

reglementării privitoare la destinatar.Textul impune să fie ar ătat în mod explicit „dacă scrisoarea de cărat

este la ordin sau la purtător”.Felul documentului de transport (nominativ, la ordin sau la

purtător) influenţează identificarea destinatarului (prin nume, prin gir sau prin simpla posesie a titlului).

c) Păr ţile în cauză Art.415 pct.2 Cod comercial impune să se precizeze în documentul

de transport „numele expeditorului şi locuinţa sa”. Menţiunea ar ătată

permite căr ăuşului să cunoască persoana de la care poate primi în modvalabil, în timpul deplasării, aşa-numite „contra-ordine”, precum cel deschimbare a destinaţiei sau de înlocuire a destinatarului.

În al doilea rând, art.415 pct.3 Cod comercial cere să fie specificate„numele şi locuinţa căr ăuşului” (domiciliu, reşedinţă, sediu).

Transportatorul, fiind parte principală în contract, trebuie să fienominalizat fiindcă numai astfel destinatarul sau cesionarul de drepturi vaşti f ăr ă dubiu pe cine poate trage la r ăspundere în cazul pierderii sauavarierii bunului str ămutat.

Menţionarea sediului serveşte totodată la determinarea competenţeiteritoriale a jurisdicţiei care va rezolva litigiul între păr ţile contractante, decele mai multe ori pârâtul fiind căr ăuşul.

Art.415 pct.4 Cod comercial cere să fie nominalizată persoanadestinatarului, prin elementele uzuale de identificare.

Menţiunea este necesar ă spre a înlesni căr ăuşului, la terminareacălătoriei, determinarea persoanei îndreptăţite să primească marfa.

d ) Identificarea bunurilor transportate



44

Descrierea încărcăturii pe care expeditorul o predă căr ăuşuluiconstituie, potrivit art.415 pct.1 Cod comercial, încă o menţiuneobligatorie în documentul de transport.

Textul cere să se precizeze „natura, greutatea, măsura sau numărullucrurilor de transportat”.Dacă lucrurile sunt în lăzi sau pachete trebuie specificate în plus:

calitatea acestora, numărul şi sigiliile sau mărcile aplicate.Scopul urmărit prin aceste menţiuni este să înlesnească identificarea

lucrurilor atât de către căr ăuş, care trebuie să le elibereze la capătuldeplasării, cât şi de către destinatar, care le va primi.

În subsidiar, descrierea încărcăturii serveşte pentru a se evaluacuantumul despăgubirilor pe care căr ăuşul le poate datora în cazul

pierderii sau degradării unor bunuri în cursul transportului.Lucrurile preţioase, banii şi titlurile comerciale trimise în colete

trebuie individualizate de către expeditor, ar ătând nu numai felul lor, ci şivaloarea exactă.

În această privinţă, art.431 Cod comercial impune condiţia unei decla-raţii dată de expeditor care să cuprindă o evaluare corespunzătoare a realităţii.

În lipsă, expeditorul nu poate pretinde de la căr ăuş despăgubiriechivalente cu valoarea adevărată a acestor lucruri preţioase dacă s-au

pierdut pe parcurs din vina transportatorului.e) Obligaţiile căr ăuşuluiÎn această privinţă art.415 pct.4 Cod comercial cere mai întâi să se

menţioneze „locul de destinaţie”. Numai cunoscând precis destinaţia, căr ăuşul va fi în măsur ă să

îndrumeze corect mijlocul de transport.În al doilea rând trebuie să se menţioneze „timpul în care trebuie să

fie f ăcut transportul” (art.415 pct.6).Termenul predării lucrurilor transportate se hotăr ăşte de către păr ţi

(art.422).Termenul de executare a contractului de transport începe să curgă

de la data (zi, or ă) când lucrul a fost predat căr ăuşului de către expeditor.

f ) Plata preţuluiAceastă obligaţie esenţială trebuie exprimată în cuprinsul

documentului (art.415 pct.5 Cod Comercial). Costul depinde în principalde felul transportului, distanţa parcursă, natura, dimensiunile şi greutatealucrului supus deplasării. În afar ă de preţul propriu-zis al transportulului,

costul total al acestuia poate să mai includă şi alte sume.



45

Codul comercial menţionează printre numele adiţionale „provizionul”.În terminologia codului comercial „provizionul” desemnează

remuneraţia cuvenită comisionarului, denumită în prezent „comision”.

Provizionul va fi inclus în suma globală datorată de expeditor. g ) SemnăturaÎn preambulul art.415 Cod comercial se prevede că „scrisoarea de că-

rat trebuie să fie datată subscrisă de expeditor”. Prin semnătura acestuia semanifestă adeziunea sa necondiţionată la clauzele contractului de transport.

Textul nu prevede însă şi semnătura căr ăuşului.Prin contrast cu cele ar ătate, în prezent se impune ca scrisoarea de tr ăsur ă

nominativă să fie semnată de ambele păr ţi contractante, căr ăuş şi expeditor.

IV. CLAUZE FACULTATIVE ALE CONTRACTULUI DETRANSPORT

Posibilitatea unor asemenea prevederi contractuale rezultă dinart.415 pct.7 Cod comercial.

Din acest punct de vedere expeditorul şi căr ăuşul beneficiază delibertate deplină pentru a adapta contractul pe care îl încheie la

particularităţile de fapt, concrete ale transportului de mărfuri.

Contractul include printre clauzele facultative, itinerarul destr ă bătut, itinerar ce nu poate fi omis în transporturile maritime.Este, de asemenea, uzuală clauza penală, care prestabileşte cuan-

tumul despăgubirilor datorate de căr ăuş în caz de întârziere în executareadeplasării convenite sau cel puţin criteriile pentru calcularea daunelor.

Se mai obişnuieşte ca în cuprinsul scrisorii de tr ăsur ă să fieenumerate celelalte documente care însoţesc transportul (vamale, fito-sanitare, de asigur ări).

Clauzele facultative fiind lăsate la aprecierea liber ă a păr ţilor, lipsa

lor nu influenţează validitatea contractului de transport.

V. FUNCŢIILE JURIDICE ALE CONTRACTULUI DE TRANSPORT

Înscrisul care materializează contractul de transport urmăreşte otriplă finalitate:

a) mijloc de probă pentru ambele păr ţi;b) ghid pentru executarea obligaţiilor căr ăuşului;c) titlu de legitimare al căr ătorului.



46

Pe lângă funcţiile ar ătate, conosamentul îndeplineşte în plus titlureprezentativ al mărfii ce-i formează obiectul.

a) Funcţia probatorie a contractului de transportContractul de transport, ca principal instrument probator pentru păr ţi, face o triplă dovadă:

– atestă existenţa contractului de transport; – face proba obligaţiilor asumate de căr ăuş faţă de cealaltă parte

contractantă (călător, expeditor, destinatar); – certifică în transportul de mărfuri preluarea mărfii în posesia şi

custodia căr ăuşului angajându-i r ăspunderea corespunzătoare.

b) Funcţia de ghid a contractului de transportÎn transportul de mărfuri clauzele cu caracter de îndrumare sunt

deosebit de complexe. Pe lângă menţiunile uzuale (itinerar, destinaţie, persoana destinatarului), pot fi specificate eventuale transbordări necesare pe parcurs. Astfel, încărcătura sosită pe o navă maritimă în porturileGalaţi sau Br ăila urmează să fie transbordată pe şlepuri pentru a continuadeplasarea fluvială spre Austria sau Germania.

Clauzele adiţionale mai conţin instrucţiuni de expediere.Menţiuni specifice sunt necesare în cazul unui transport mixt care

se execută cu vehicule diferite (rutier, feroviar, aerian, maritim sau întransporturile succesive), cu traseu desf ăşurat pe teritoriul mai multor state, ori de câte ori sunt aduse la îndeplinire în temeiul unui document detransport unic.

c) Funcţia de legitimare a contractului de transportPosesorul înscrisului are calitatea de titular al drepturilor izvorâte

din contractul de transport, drepturi pe care le poate exercita opunându-levalabil căr ăuşului spre a-l obliga să-şi îndeplinească obligaţiile asumate.

Călătorul este îndreptăţit să pretindă efectuarea deplasării convenitela data şi la mijlocul de transport corespunzătoare în condiţii de perfectă securitate tehnică.

În transportul de mărfuri calitatea de titular apar ţine iniţialexpeditorului; ea trece asupra destinatarului din momentul în caredocumentul de transport îi survine. În plus, destinatarul are dreptul, întemeiul scrisorii de tr ăsur ă sau conosamentului, să cear ă căr ăuşului lastaţia de sosire să-i elibereze lucrurile transportate.



47

În fine, în raporturile contencioase, contractul de transporttitularizează persoana îndreptăţită să acţioneze în justiţie sau în arbitrajcomercial pe căr ăuş şi să-i angajeze responsabilitatea contractuală.

CAPITOLUL V

OBLIGAŢIILE IZVORÂTE DIN CONTRACTULDE TRANSPORT

I. CARACTERISTICI

Îndatoririle pe care păr ţile şi le asumă prin contractul de transportdifer ă în funcţie de particularităţile fiecărei deplasări. Transportul de persoane se efectuează în condiţii ce se deosebesc substanţial detransportul de mărfuri.

Transportul de mărfuri prezintă un grad sporit de complexitate, faptce impune să fie examinat ca prototip al contractului de transport.

Pe de altă parte transporturile cu periodicitate regulată se deosebescde cele ocazionale. Ca atare, transporturile cu periodicitate regulată pot fi

luate în considerare cu prioritate în studiul obligaţiilor pe care le generează.Derularea contractului parcurge trei etape distincte: – prima la locul de pornire; – a doua de-a lungul itinerarului; – a treia la destinaţie.În cursul fiecărei etape, păr ţilor le revin obligaţii cu obiect diferit.

II. OBLIGAŢIILE PĂR ŢILOR LA PUNCTUL DE PORNIRE

1. Obligaţiile expeditorului



48

La punctul de pornire expeditorul are îndatoriri care au ca obiect pregătirea condiţiilor materiale şi juridice pentru efectuarea transportului.Acestea sunt:

a) alegerea mijlocului de transport;b) predarea mărfii;c) încărcarea acestuia;d ) colaborarea la întocmirea documentului de transport;e) plata preţului aferent.a) Alegerea mijlocului de transportSe face în funcţie de felul mărfii ale cărei particularităţi le cunoaşte

expeditorul şi în funcţie de cerinţele destinatarului.

În funcţie de natura mărfii, dacă produsul este alterabil la căldur ă urmează ca expeditorul să solicite vagoane frigorifice, pentru transportulde animale vii sunt necesare vehicule care să le asigure integritatea fizică,dispunând printre altele de instalaţii de aerisire. Transportul de petrol brutse efectuează cu vagoane sau autocamioane cisternă, respectiv navedenumite tancuri petroliere.

Expeditorul trebuie să verifice dacă mijlocul de transport pus ladispoziţie de căr ăuş corespunde efectuării în bune condiţii a transportului

spre a se evita alterarea, degradarea, sustragerea, scurgerea sau pierdereamărfurilor ce urmează a fi transportate.

b) Predarea mărfii în vederea transportuluiAcest fapt material constă în transmiterea temporar ă a posesiei mărfii

de la expeditor la căr ăuş, în scopul deplasării încărcăturii până la destinaţie.Obligaţia expeditorului de a preda marfa trebuie să fie executată la

locul convenit, la termenul fixat, cu respectarea condiţiilor uzuale privinddeterminarea cantitativă şi ambalarea obiectului transportului.

Locul difer ă în funcţie de felul transportului.Dacă deplasarea se efectuează cu autocamionul predarea mărfii se poate realiza „loco fabrică”.

În transporturile feroviare predarea intervine, de regulă, în staţiaC.F.R. cea mai apropiată, pe rampa de încărcare sau direct în vagonul pusla dispoziţie de căr ăuş.

Dacă expeditorul dispune de linie ferată uzinală până la incintafabricii, clauza poate fi „loco fabrică”.

În transporturile aeriene transmiterea posesiei are loc la aeroport.



49

În transporturile maritime şi fluviale, practica deosebeşte două situaţii: – predarea mărfii pe chei de-a lungul navei în cauză ( free alongside

ship, F.A.S.)

– trecerea mărfii peste balustrada navei comerciale ( free on bord, F.O.B.).Ziua (eventual ora) convenită pentru ca expeditorul să predea

căr ăuşului încărcătura de transportat trebuie respectată cu stricteţe. Oriceîntârziere se penalizează. Sancţiunea pecuniar ă poartă denumiri variate(locaţii în transportul feroviar, contrastalii în transportul maritim).

Cantitatea mărfii trebuie stabilită de expeditor şi declarată căr ăuşului, fiind element hotărâtor pentru alegerea unui mijloc detransport cu capacitate corespunzătoare.

Încărcătura va fi prezentată căr ăuşului în ambalaj corespunzător,astfel încât marfa să poată suporta transportul în condiţii normale, f ăr ă deterior ări, degradări sau pierderi.

c) Încărcarea mărfii în mijlocul de transportAceastă obligaţie cade în principiu în sarcina expeditorului.

Operaţiunea cuprinde trei loturi: – introducerea bunurilor în spaţiul interior al vehiculului; – aşezarea lor în perfectă ordine;

– luarea măsurilor preventive împotriva sustragerilor.Încărcarea propriu-zisă trebuie să ţină seama de capacitatea

mijlocului de transport. Subîncărcarea atrage penalizarea expeditorului,iar supraîncărcarea presupune plata unor taxe suplimentare.

Aşezarea mărfurilor în spaţiul interior al mijlocului de transporttrebuie să îndeplinească o triplă condiţie:

– să utilizeze la maxim capacitatea utilă de încărcare; – să nu pericliteze stabilitatea vehiculului;

– să asigure integritatea încărcăturii.În scopul ar ătat, încărcarea se întregeşte cu una din următoareleoperaţiuni: stivuire, calarea lucrurilor (fixarea), nivelarea, legarea,învelirea.

d ) Colaborarea expeditorului la întocmirea documentului detransport

Perfectarea documentului de transport impune expeditorului să pună la dispoziţia căr ăuşului coordonatele complete şi exacte ale mărfiişi itinerarului.



50

R ăspunderea pentru corectitudinea declaraţiilor revine expedi-torului.

Nesinceritatea sau eroarea expeditorului comportă sancţiuni sau

taxe suplimentare.e) Plata preţului aferentAceastă obligaţie revine, potrivit regimului general, expeditorului.Momentul plăţii se stabileşte prin acordul păr ţilor şi coincide în

mod obişnuit cu predarea mărfii căr ăuşului.Dacă expeditorul întârzie, căr ăuşul poate suspenda efectuarea

transportului în virtutea excepţiei „non adimpleti contractus”, care dă expresie naturii bilaterale a convenţiei dintre păr ţi.

Prin derogare de la cele ar ătate, cu acordul destinatarului, costuldeplasării mărfii poate fi suportat în totalitate sau în parte de destinatar,această plată purtând denumirea generică de plat ă transmisă .

2. Obligaţiile cărăuşului

În virtutea contractului de transport, prestaţiile căr ăuşului la punctulde pornire constau în:

a) acceptarea cererii de transport;b) procurarea unui vehicul corespunzător;c) preluarea mărfii de la expeditor;d ) încărcarea ei;e) eliberarea documentului de transport.

a) Acceptarea cererii de transportCăr ăuşul, aflându-se în stare permanentă de ofertă de servicii

adresată publicului, trebuie, în principiu, să dea urmare oricărei cereri sau

comenzi de a efectua un transport de bunuri.Simpla adeziune a expeditorului solicitant la condiţiile luirealizează consimţământul contractual.

b) Procurarea unui mijloc de transport corespunzător Căr ăuşul are obligaţia să garanteze îndeplinirea cerinţelor trans-

portului din proprie iniţiativă şi independent de orice verificare prealabilă exercitată de către contractant, deoarece predătorul mărfii saucălătorul, de cele mai multe ori, nu sunt în măsur ă să examineze starea

mijlocului de transport.



51

Momentul punerii la dispoziţie a mijlocului de transport sestabileşte prin contract.

c) Luarea în primire a mărfii de către căr ăuş.Data şi locul acestei operaţiuni coincid, de obicei, cu termenul şi punctul convenite pentru predarea mărfii de către expeditor, obligaţiile păr ţilor fiind corelative.

Căr ăuşul are dreptul de a proceda la verificări, inclusiv cântărireamărfii.

Transportul de colectare şi mesagerii obligă căr ăuşul să verificenumărul coletelor, starea ambalajelor, greutatea expediţiei.

În cazul folosirii unor vehicule închise, căr ăuşul este obligat să verifice natura transportului, respectarea regulilor tehnice de încărcare,sigiliile aplicate de expeditor.

Cântărirea este, de asemenea, obligatorie, cu titlu general şi independent de felul încărcăturii în cazul mărfurilor ce se transportă pe caleaeriană.

Căr ăuşul poate refuza marfa spre transport în următoarele cazuri: – coletele sunt necorespunzător ambalate; – mărfurile au fost încărcate f ăr ă respectarea regulilor tehnice de

încărcare; – mărfurile încărcate în mijloace de transport închise nu au sigiliul

expeditorului, iar cele încărcate în mijloace de transport deschise nu aumarcaje sau semne corespunzătoare;

– mărfurile sunt interzise la transport.

d ) Încărcarea mărfii în mijlocul de transportObligaţia de a introduce bunurile supuse transportului în spaţiul

interior al vehiculului revine căr ăuşului, numai dacă păr ţile au convenit înacest sens. Această îndatorire cade în sarcina expeditorului.

În toate cazurile căr ăuşul stabileşte normele tehnice de încărcaresau aşezare, stivuire etc.

În lipsa unor rezerve consemnate în documentul de transport,acceptarea de către căr ăuş a mărfii prezentate pentru transport estedeplină şi definitivă.

Primirea f ăr ă rezerve a mărfii spre transport angajează r ăspundereacăr ăuşului pentru executarea deplasării până la eliberarea ei destinatarului.



52

e) Eliberarea documentului de transportCăr ăuşul are îndatorirea să emită un document de transport

complet, incluzând toate menţiunile esenţiale.

De cele mai multe ori, eliberarea documentului de transport seconsumă imediat.

În transporturile maritime este posibilă întocmirea unui înscris preliminar care precede eliberarea conosamentului.

III. OBLIGAŢIILE PĂR ŢILOR ÎN CURSUL DEPLASĂRII MĂRFII

Din punct de vedere al executării obligaţiei de deplasare a mărfiideosebim trei categorii de transporturi:

1. cele efectuate în condiţiile iniţial convenite;2. cele care sufer ă devieri de la itinerarul iniţial din voinţa

expeditorului;3. cele perturbate de împrejur ări de for ţă major ă.

1. Transporturi efectuate în condiţii iniţial convenite

a) Obligaţiile expeditorului

Expeditorul, în această fază, aşteaptă căr ăuşul să-şi îndeplinească

obligaţia asumată.Prin excepţie, expeditorul poate fi ţinut, în cazul unor transporturice necesită îngrijiri speciale pe parcurs, să pună la dispoziţia căr ăuşuluiînsoţitori.Însoţirea este facultativă când marfa se transportă pe risculexpeditorului şi obligatorie în următoarele situaţii:

– se transportă în mijloace de transport complete; – transportul se execută cu mijloace auto şi cuprinde mărfuri în vrac

ce nu se pot preda spre transport prin cântărire, număr de colete, bucăţi orivolum sau când produsele în vrac nu pot fi recântărite de destinatar.

b) Obligaţiile căr ăuşului

În esenţă, obligaţiile căr ăuşului sunt următoarele: – respectarea ordinii expediţiilor; – parcurgerea rutei prestabilite; – executarea transportului în termenul fixat; – conservarea mărfii pe întreg parcursul până la destinaţie.

2. Transporturi modificate prin voinţa expeditorului



53

Art.421 Cod comercial îngăduie, în anumite condiţii, modificareacontractului de transport prin voinţa unilaterală a expeditorului exprimată printr-un act juridic numit contra-ordin.

Posibilitatea acestor schimbări îşi găseşte temeiul juridic îndispoziţia finală din art.969 alin.2 Cod civil.

Textul precizează că revocarea convenţiei este îngăduită nu numai prin consimţământul mutual al păr ţilor, dar şi din „Cauze autorizate delege”. O asemenea cauză este derogarea consacrată de art.421 Codcomercial.

Regimul de excepţie instituit are la bază motivaţii de ordineconomic.Printre argumentele invocate pot fi semnalate următoarele:

– expeditorul schimbă ruta deoarece a descoperit o piaţă cu condiţiimai avantajoase;

– destinatarul iniţial, persoană fizică, a decedat sau societateacomercială s-a dizolvat;

– cumpăr ătorul cade în faliment.

Expeditorul are dreptul în aceste situaţii nu numai să suspendetransportul, dar şi să cear ă restituirea lucrurilor transportate, plătindcăr ăuşului cheltuielile f ăcute şi pagubele directe şi imediate rezultând dinexecutarea acestui contra-ordin.

Dispoziţia dată de expeditor are caracter imperativ pentru căr ăuş.Facultatea expeditorului de a schimba contractul de transport în

condiţiile ar ătate poate fi transmisă, după caz, destinatarului sau unei ter ţe persoane.

3. Transporturi perturbate (deficitare)

Obstacole de natur ă obiectivă pe care le are în vedere, art.421 Codcomercial sunt cazul fortuit şi for ţa major ă.

Cazul fortuit şi for ţa major ă sunt de natur ă să producă întârziereaexecutării obligaţiilor căr ăuşului sau imposibilitatea definitivă de a leaduce la îndeplinire.



54

Căr ăuşul trebuie să-l informeze pe expeditor, în calitateaexpeditorului de partener contractual, expeditorul putând hotărî menţine-rea contractului, acceptând o decalare a datei de expediere sau conti-

nuarea transportului sau rezilierea acestuia.În cazul rezilierii contractului, expeditorul va înapoia căr ăuşului

exemplarul scrisorii de tr ăsur ă la ordin sau la purtător.

IV. OBLIGAŢIILE PĂR ŢILOR LA DESTINAŢIE

1. Obligaţiile cărăuşului

La destinaţie căr ăuşul are următoarele îndatoriri:a) identificarea şi avizarea destinatarului despre sosirea mărfii;b) eliberarea încărcăturii la locul şi la data convenite;c) descărcarea lucrurilor din mijlocul de transport.

Dacă transportul s-a efectuat în temeiul unui titlu de transport, precum scrisoarea de tr ăsur ă ori contractul de navlosire, persoanadestinatarului este indicată nominal. În această situaţie, legitimareadestinatarului este o obligaţie elementar ă a căr ăuşului.

În documentul de transport la ordin (precum conosamentul pentrumărfuri îmbarcate) impune verificarea de către căr ăuş a succesiuniigirurilor translative care figurează în înscris.

În lipsa girului, îndreptăţit să obţină încărcătura este destinataruliniţial.

Destinatarul, pentru recepţionarea mărfii, poate acţiona prin inter-mediar, care este obligat să prezinte căr ăuşului, pe lângă documentul detransport, actul de împuternicire, procur ă sau contract de comision sau de

agenţie.În situaţia în care căr ăuşul nu identifică destinatarul, trebuie să aducă la cunoştinţa expeditorului dificultatea întâmpinată.

Dacă expeditorul nu r ăspunde sau r ăspunde cu întârziere, căr ăuşul poate cere instanţei depozitarea, pe cheltuiala destinatarului, a mărfurilor în docuri, magazii, antrepozite sau chiar vânzarea unor mărfuri alterabilesau perisabile.

Obligaţia descărcării mărfii la destinaţie revine destinatarului, dar

poate fi efectuată şi de căr ăuş, la cererea şi pe cheltuiala expeditorului.



55

Căr ăuşul poate refuza eliberarea mărfii la destinaţie pentru neplatataxelor de transport, când destinatarul este declarat în stare de faliment şinu a plătit marfa expeditorului, în situaţie de carantină pentru mărfurile

din import sau când există sechestru asigur ător dispus de instanţacompetentă.

2. Obligaţiile destinatarului

Primind documentul de transport sau al recepţiei încărcăturii,destinatarul are următoarele obligaţii: – să ia în primire marfa ajunsă la punctul de sosire; – să elibereze mijlocul de transport; – să plătească sumele restante datorate căr ăuşului; – să conserve acţiunile judiciare sau arbitrale împotriva căr ăuşului

pentru repararea eventualelor pagube produse pe timpul transportului.Luarea în primire a mărfii transportate impune destinatarului

verificarea documentelor de transport, starea în care se află lucruriletransportate, verificarea sigiliilor şi marcajelor, verificarea cantitativă şicalitativă a mărfii.

Eliberarea mijlocului de transport trebuie realizată în timp util, timpstabilit prin contract.

Depăşirea timpului util atrage plata unor penalităţi în sarcinadestinatarului.

Primirea mărfii de către destinatar duce la încetarea posesieiexercitate de căr ăuş.

Preluarea încărcăturii la punctul terminus al deplasării, cuverificările preliminare de rigoare, încheie executarea contractului detransport de către căr ăuş. În completare, destinatarul trebuie să procedezela încă un control după aducerea mărfurilor în depozitul propriu.

Art.434 alin.2 Cod comercial arată că destinatarul care primeştelucrurile e obligat să plătească tot ceea ce se datorează pentru transport,

precum şi toate celelalte cheltuieli.



56

Obiectul plăţii îl poate forma taxa de transport restantă sau anumitecheltuieli legate de operaţiunile conexe transportului cum ar fi cheltuielilede descărcare a mărfii din vehicul sau de transbordare pe parcurs.

Neplata integrală sau par ţială a sumelor datorate justifică sechestrareamărfii la cererea căr ăuşului, prin hotărârea instanţei competente.

În transporturile deficitare, destinatarul poate avea pretenţii dedespăgubiri asupra căr ăuşului pentru pierderea sau avarierea mărfii ori

pentru deficit cantitativ.În lipsa unei soluţii amiabile, diferendul este rezolvat de instanţa

judecătorească.

CAPITOLUL VIREGIMUL JURIDIC AL MĂRFII TRANSPORTATE

I. COMPONENTELE REGIMULUI JURIDICAL MĂRFII TRANSPORTATE

Spre deosebire de transportul de persoane, transportul de mărfuriimpune să li se determine regimul juridic în intervalul dintre punctul de

pornire şi cel al sosirii la destinaţie.În această etapă, căr ăuşul devine titular de drepturi specifice asupra

încărcăturii, în virtutea contractului de transport.Drepturile căr ăuşului asupra mărfii transportate decurg din faptul

material al deţinerii ei ca efect al predării efectuate de către expeditor la punctul de pornire.

Poziţia ar ătată justifică exercitarea de către căr ăuş a dreptului deretenţie şi de privilegiu asupra încărcăturii în calitatea sa de creditor al

preţului transportului.

II. DETENŢIA EXERCITATĂ DE CĂR ĂUŞ ASUPRA MĂRFII TRANSPORTATE

Pentru caracterizarea poziţiei juridice a căr ăuşului faţă deîncărcătur ă, este necesar să se ia în considerare distincţia dintre posesia

propriu-zisă şi posesia cu titlu precar, deoarece căr ăuşul nu este un



57

posesor deplin, ci unul precar, având simpla calitate de deţinător alîncărcăturii.

Posesia propriu-zisă poate fi definită ca puterea de fapt exercitată

asupra unui lucru.Prin opoziţie, posesia precar ă constă, potrivit art.1853 Cod civil, în

exercitarea unei puteri de fapt asupra lucrului, fie cu încuviinţarea şi pesocoteala proprietarului, fie în temeiul unei dispoziţii legale sau

judecătoreşti.Titlul juridic al acestei forme de posesie precar ă derivă din

contractul de transport şi este consecinţa nemijlocită a acceptării mărfii latransport, în punctul de pornire, de către căr ăuş.

Încetarea detenţiei asupra încărcăturii exercitate de căr ăuş coincidecu eliberarea ei, în sens juridic, la locul de sosire, destinatarului. Nefiind posesor deplin, ci un simplu deţinător, căr ăuşul nu este

titular al acţiunilor posesorii referitoare la încărcătur ă.Dacă bunurile aflate în curs de transport sunt sustrase f ăr ă drept de

către ter ţe persoane, căr ăuşul are calitatea să formuleze reclamaţieîmpotriva infractorilor, în temeiul art.208 Cod penal, care pedepseşte furtul.

Textul menţionat ocroteşte împotriva acestui delict nu numai

posesorul propriu-zis, ci şi pe cel cu titlu precar.III. TRANSMITEREA PROPRIETĂŢII ŞI RISCURILOR ASUPRA

MĂRFII AFLATE ÎN CURS DE TRANSPORT

Transferul dreptului de proprietate şi a riscurilor de la vânzător lacumpăr ător are loc, potrivit legii române, în condiţii diferite, după cumobiectul vânzării îl formează mărfuri determinate în individualitatea lor sau numai generic.

În situaţia mărfurilor determinate în individualitatea lor, efectultranslativ referitor la dreptul de proprietate şi la riscurile aferente operează în conformitate cu art.971 şi art.1295 Cod civil, de la data încheieriicontractului comercial şi independent de data livr ării sau preluării mărfiide către cumpăr ător.

Când obiectul vânzării îl formează bunuri determinate princaractere generice, transferul dreptului de proprietate are loc în lipsă declauză diferită, în momentul când marfa este individualizată, şi nu la dataîncheierii contractului comercial.



58

Modalităţile individualizării mărfii difer ă potrivit uzanţelor comerciale, după cum livrarea implică circulaţia efectivă a mărfii saunumai circulaţia documentelor care o reprezintă.

În primul caz, marfa se individualizează în momentul predăriicumpăr ătorului sau transportatorului terestru, maritim sau aerian.Transportatorul, r ăspunzând de integritatea mărfii, are interesul, dar şiobligaţia, să se asigure de identitatea ei cantitativă şi calitativă printr-oindividualizare adecvată la data încărcării în vehicul sau pe navă.

Dacă însă vânzarea se consumă prin circulaţia documentelor reprezentative ale mărfii, predarea este adusă la îndeplinire prin remitereaacestora cumpăr ătorului.

În toate cazurile ar ătate, transmiterea dreptului de proprietateoperează o dată cu individualizarea mărfii prin predare sau prin remitereadocumentelor care o reprezintă.

De cele mai multe ori, păr ţile din contractul principal, contract pecare se grefează transportul, reglementează momentul când se tranfer ă dreptul de proprietate şi riscurile de la vânzător la cumpăr ător prin clauzecontractuale.

Acestea pot specifica data transferului fie direct prin prevederi

contractuale, fie indirect prin referire la anumite uzanţe comercialeunificate şi de largă circulaţie.Reglementarea directă prin clauze inserate în contractul comercial

de bază poate folosi două forme diferite de exprimare: – prin convenirea unor elemente de fapt cu caracter temporal (de

exemplu „la data încărcării mărfii în mijlocul de transport” sau „la datatrecerii frontierei ţării vânzătorului”);

– prin indicarea unui element de fapt cu caracter spaţial constând înlocul unde se produce predarea bunului şi transmiterea proprietăţii asupraacestuia. În acest caz, punctul geografic ales de păr ţi stabileşte datadobândirii proprietăţii de către cumpăr ător.

Data şi locul ar ătat produce între contractanţi trei consecinţe principale:

– identifică pe proprietarul mărfii; – stabilesc momentul când riscurile de pierdere ori de avariere a

mărfii trec în sarcina cumpăr ătorului; – servesc la departajarea cheltuielilor vânzării.



59

Clauzele indirecte cuprind referiri la anumite uzanţe comercialeunificate, care prevăd explicit momentul transmiterii dreptului de

proprietate de la vânzător la cumpăr ător şi eventual preluarea riscurilor.

În această situaţie păr ţile individualizează în mod complet uzanţele pe care înţeleg să le adopte. Ele specifică, de exemplu printr-o clauză contractuală că au în vedere o vânzare F.O.B., C.I.F. sau CandF, încondiţiile statornicite de INCOTERMS. În acest caz orice nedumerirereferitoare la semnificaţia termenilor comerciali aleşi este înlăturată.

IV. DREPTUL DE RETENŢIE AL CĂR ĂUŞULUI

1. Noţiunea dreptului de retenţie

Poziţia căr ăuşului, ca prestator de servicii aflate pe piaţă în stare juridică de ofertă permanentă, îl obligă să accepte cererile agenţilor economici sau ale cetăţenilor f ăr ă să poată efectua un control prealabil desolvabilitate a solicitanţilor.

Apar riscuri de neplată, fapt de natur ă să aducă prejudicii gravecăr ăuşului.

În scopul ocrotirii căr ăuşului, legiuitorul a instituit în favoarea

acestuia două garanţii de plată: – dreptul de retenţie; – privilegiul asupra încărcăturii.Dreptul de retenţie constă în dreptul creditorului de a refuza

debitorului un lucru mobil sau imobil ce apar ţine acestuia, cât timp nueste plătit. Dreptul de retenţie are o origine legală şi nu convenţională,existând independent de consimţământul păr ţilor. Pe de altă parte dreptulde retenţie este o măsur ă conservatorie, titularul acestui drept putând să-şiasigure încasarea sumei ce i se cuvine.

În practică, dreptul de retenţie prezintă eficienţă, fiind un mijloc de presiune asupra debitorului.

2. Natura dreptului de retenţie

Aşa cum remarcă doctrina actuală, puterea titularului de a stă pâni bunul şi de a fi autorizat să refuze restituirea în lipsa plăţii ce i se cuvine pare să fie calificată ca o garanţie reală imperfectă sau, astfel spus, o

garanţie indirectă.



60

Într-adevăr, spre deosebire de garanţia reală propriu-zisă, titularuldreptului de retenţie nu poate vinde obiectul cu autorizarea justiţiei, nu

beneficiază nici de dreptul de preferinţă în raport cu alţi creditori ai

aceluiaşi debitor.

3. Tipuri de drept de retenţie

Posibilitatea creditorului de a refuza un lucru debitorului prezintă îndreptul comun două variante:

a) o serie de contracte justifică exercitarea dreptului de retenţie decătre creditor în raporturile sale cu celălalt contractant (debitorul), înscopul de a-şi încasa preţul lucrului transmis, chiria pentru folosinţă sauechivalentul prestaţiei efectuate.

În acest sens pot fi exemplificate prevederile art.1322 şi 1619 Codcivil şi ale art.433 Cod comercial.

b) dreptul de retenţie se poate naşte în virtutea legii, chiar independent de existenţa unui contract în raporturile dintre creditor şidebitorul, care solicită predarea lucrului deţinut de către cel dintâi.

În sensul ar ătat sunt prevederile art.481 şi 771 Cod civil.

4. Exercitarea dreptului de retenţiePosibilitatea exercitării dreptului de retenţie de către creditor este

grevat de anumite condiţii:a) existenţa unui text de lege;b) existenţa unei creanţe împotriva proprietarului lucrului, care să

reprezinte o datorie certă, lichidă şi exigibilă;c) detenţia exercitată de titularul dreptului de retenţie să nu fie

viciată prin fraudă, iar obiectul detenţiei să fie un bun corporal, alienabilşi sesizabil;

d ) exercitarea dreptului de retenţie se justifică numai dacă întrecreanţă şi lucrul a cărui eliberare este refuzată există o anumită legătur ă.Conexitatea poate fi obiectivă (materială) sau subiectivă (juridică).

Conexitatea obiectivă sau materială defineşte dreptul de retenţie caîntemeiat pe existenţa unei creanţe generată de cheltuielile efectuate

pentru conservarea, îmbunătăţirea sau transformarea lucrului.



61

Conexitatea subiectivă sau juridică defineşte dreptul de retenţieîntemeiat pe existenţa unei creanţe întemeiate pe îndeplinirea obligaţieiasumate de creditor, iar debitorul este în restanţă cu plata datorată.

Dreptul de retenţie are ca efecte: – opozabilitatea acestuia faţă de debitor, cauză cu titlu universal,

succesorii cu titlu particular ai debitorului; – orice fracţiune a datoriei este garantată până la stingerea ei

integrală prin lucrul ce formează obiectul dreptului de retenţie; – orice componentă a lucrului r ăspunde pentru totalitatea datoriei.

5. Particularităţi ale dreptului de retenţie al cărăuşului

Dreptul de retenţie al căr ăuşului decurge dintr-o dispoziţie legală,art.433 Cod comercial.

Dreptul de retenţie al căr ăuşului se exercită asupra mărfurilor supuse transportului dacă sunt bunuri mobile corporale.

Dreptul de retenţie poate fi exercitat de căr ăuş numai pentru ocreanţă derivată din contractul de transport pe care destinatarul orecunoaşte şi nu o onorează.

În orice alte cazuri, refuzul eliber ării mărfii este abuziv.

Dacă scrisoarea de tr ăsur ă este la ordin sau la purtător, căr ăuşul se poate opune să facă predarea mărfii până la înapoierea exemplaruluisemnat de el.

V. PRIVILEGIUL CĂR ĂUŞULUI ASUPRA MĂRFIITRANSPORTATE

1. Cadrul legal

Reglementările privitoare la privilegiul căr ăuşului asupra mărfiitransportate sunt r ăspândite în acte normative diferite.Dispoziţia legală de bază o constituie art.1730 pct.7 Cod civil.Dispoziţia comercială de drept comun este enunţată de art.437 Cod

comercial.Tot Codul comercial, cartea a doua intitulată „Despre comer ţul

maritim şi despre navigaţie”, cuprinde titlul IX care are ca obiect creanţele privilegiate, fie asupra lucrurilor îmbarcate (art.683-684), fie asupranavlului (art.685), fie asupra navei (art.686-694). În plus art.678-682 Cod



62

comercial stabilesc reguli speciale, derogatorii de la cele ale Codului civil,în materia concursului între privilegii diferite.

Independent de prevederile Codului civil şi Codului comercial sunt

de semnalat prevederile Regulamentului de transport C.F.R. şi aleCodului aerian, care acordă explicit căr ăuşului un drept de gaj asupramărfii transportate, aşadar o garanţie reală par ţial diferită de privilegiu.

2. Noţiunea privilegiului şi gajul cărăuşului

Potrivit art.1719, 1720 şi 1722 Cod civil, orice privilegiu poate fidefinit ca un drept de preferinţă acordat de lege unui anumit creditor, faţă de ceilalţi creditori ai aceluiaşi debitor şi de care titularul se bucur ă în

virtutea calităţii creanţei sale.Gajul sau amanetul se analizează, potrivit art.1685 Cod civil, ca un

contract prin care debitorul remite creditorului său un lucru mobil cu titlude siguranţă (garanţie) a datoriei.

3. Caracteristici ale privilegiului exercitat de cărăuş

În prezent majoritatea literaturii de specialitate consider ă că privilegiul căr ăuşului decurge dintr-un gaj tacit pe care expeditorul i-l

recunoaşte o dată cu încheierea contractului de transport şi remitereaîncărcăturii spre a fi deplasată la destinaţie. Are loc, cu alte cuvinte,conjugarea situaţiei materiale cu voinţa prealabilă a păr ţilor, detenţiunealucrului transportat fiind dublată de intenţia de a-l afecta plăţiitransportului, astfel ideea de gaj tacit îşi află aici o deplină realizare.

4. Creanţele garantate

În raport cu regimul legal evocat se consider ă că în sfera creanţei

garantate cu privilegiul sau gajul căr ăuşului se înglobează următoarelesume privitoare la transport: – costul deplasării încărcăturii; – cheltuieli suportate de căr ăuş cu titlu de operaţiuni accesorii trans-

portului, precum cele de încărcare, transbordare, remorcare, descărcare,cântărire, magazinaj;

– cheltuielile ocazionate de îndeplinirea obligaţiilor vamale,îndeosebi din cauza amenzilor plătite de căr ăuş ca efect al unor declaraţiiinexacte f ăcute de expeditor.



63

Garanţiile transportatorului se sting o dată cu stingerea creanţei pecare o garantează sau cu predarea voluntar ă de către căr ăuş în mâinile

proprietarului a lucrului grevat.

VI. SECHESTRAREA MĂRFURILOR AFLATEÎN CURS DE TRANSPORT

1. Noţiune

Sechestrul asigurator constă în indisponibilizarea bunurilor mobileale debitorului până la terminarea judecăţii pentru ca astfel creditorul să le

poată urmări pentru realizarea drepturilor sale atunci când va obţine untitlu executor, iar debitorul nu va executa de bunăvoie.

2. Cadrul legal

Reglementările aplicabile în materiale sunt în principal cele aleart.907 şi 908 Cod comercial.

În activitatea de transporturi, sechestrul asigurator se mărgineşte lalucrurile aflate în detenţia căr ăuşului în intervalul preluării de la expeditor şi eliberarea către destinatar.

3. Condiţii de admisibilitate

Cererea de sechestru asigurator trebuie să îndeplineascăurmătoarele condiţii: – plata unei cauţiuni (art.908 alin.1 Cod comercial); – cererea de sechestru asigurator trebuie să fie constatată printr-un

act scris (art.594 alin.1 Cod procedur ă civilă); – creanţa care fundamentează cererea de sechestru asigurator

trebuie să fie ajunsă la termen (art.594 alin.1 Cod procedur ă civilă).

4. Instituirea sechestrului asiguratorPartea interesată o va putea solicita instanţei competente o dată cu

introducerea acţiunii (art.907 alin.1 Cod comercial). Concomitent trebuiedepusă şi cauţiunea aferentă, sub sancţiunea nulităţii acestei cereri.

5. Încetarea sechestrului asigurator

Cauzele care pot conduce la ridicarea sechestrului asigurator sunt

următoarele:



64

– respingerea acţiunii principale prin care creditorul îşi valorifică în justiţie pretenţiile împotriva debitorului;

– declaraţia expresă a creditorului că renunţă la sechestrul asigurator;

– dovada prezentată instanţei de către debitor că a consemnat suma pentru care s-a înfiinţat acel sechestru.

6. Sechestrul asigurator solicitat de cărăuş

Transportatorul poate recurge la această măsur ă când marfa soseşte ladestinaţie, iar destinatarul nu poate fi găsit sau se ivesc neînţelegeri în privinţa

bunurilor transportate, după descărcarea mărfii din mijlocul de transport.Art.438 Cod comercial prevede că această cerere are caracter de

sine stătător şi nu accesoriu, se rezolvă pe calea ordonanţei preşedinţialeşi nu necesită depunerea unei cauţiuni.

CAPITOLUL VII

R ĂSPUNDEREA CĂR ĂUŞULUI

I. REGLEMENTĂRI

Regimul juridic corespunzător este statornicit de reglementările dindreptul comun, art.1073-1090 Cod civil în cadrul r ăspunderiicontractuale, art.998 – 1000 Cod civil în cazul unui delict sau cvasidelict,art.420, 423, 425 şi următorul Cod comercial, O.G.41/1997 privindaprobarea Regulamentului de transport pe căile ferate din România,Ordinul 746/1998 (M.T.) privind normele uniforme de aplicare aRegulamentului de transport pe căile ferate.

II. R ĂSPUNDEREA DELICTUALĂ ŞI CONTRACTUALĂ A CĂR ĂUŞULUI

În transportul de mărfuri sau persoane, căr ăuşul îşi poate angajar ăspunderea faţă de celălalt contractant, cât şi faţă de ter ţe persoane.

Faptele căr ăuşului care au ca rezultat prejudicierea unor ter ţi, înafara contractului de transport, ţin de domeniul r ăspunderii delictuale.

În această sfer ă intr ă o gamă largă de accidente precum: coliziuneacu un mijloc de transport apar ţinând altui proprietar, avariereainfrastructurii unui post ori a unui canal navigabil, eşuarea unei nave



65

maritime sau fluviale, uciderea unui pieton de către un autocar, pr ă buşireaunui avion pe un imobil locuit.

Raporturile dintre autorul delictului civil şi persoana prejudiciată

cad sub incidenţa art.998 şi urm.Cod civil.Fapta căr ăuşului care, încălcându-şi obligaţiile convenite, aduce

prejudicii cocontractului, fie călător, fie expeditor sau destinatar al mărfii,angajează r ăspunderea contractuală, ca temei al repar ării pagubei cauzate.

1. R ăspunderea contractuală a cărăuşului individualşi a întreprinderii de transport

Premisa generală a r ăspunderii contractuale o constituie contractul

de transport dacă: – este valabil din punct de vedere juridic; – există raporturi nemijlocite între păgubit şi căr ăuş; – prejudiciul rezultă din neexecutarea totală sau par ţială a unei

obligaţii contractuale.R ăspunderea căr ăuşului individual şi a întreprinderii de transport

este angajată atunci când:a) există o faptă păgubitoare produsă de căr ăuş;

b) căr ăuşul este vinovat;c) expeditorul sau destinatarul au suferit un prejudiciu;d ) există o legătur ă cauzală între fapta păgubitoare şi daună.

a) Fapta păgubitoare produsă de căr ăuş Poate fi o acţiune sau inacţiune ce provoacă daune cocontractantului.

De regulă, r ăspunderea căr ăuşului ia naştere din fapte comisive.Fapta căr ăuşului trebuie să aibă natur ă ilicită.

b) Vinovăţia căr ăuşuluiR ăspunderea contractuală a căr ăuşului poate fi angajată dacă însăvâr şirea unei fapte păgubitoare ilicite a acţionat cu vinovăţie.

În cadrul contractului de transport vinovăţia căr ăuşului prezintă forma culpei, constând într-o imprudenţă sau o neglijenţă a acestuia.

c) Existenţa prejudiciuluiDenumit, de asemenea, pagubă sau daună, este rezultatul faptei

ilicite a căr ăuşului şi poate fi material sau moral.



66

Paguba materială constă în lezarea unui drept sau unui interesmaterial al expeditorului sau destinatarului şi include paguba efectivă, câtşi câştigul nerealizat.

Prejudiciul moral constă în vătămarea unui interes personalnepatrimonial, fiind susceptibil de preţuire bănească.Expeditorul sau destinatarul pot cere repararea unui prejudiciu care

îndeplineşte următoarele condiţii: – este cert; – este personal; – suferit direct; – previzibil în momentul perfectării acordului de voinţă al păr ţilor.

d ) Există o legătur ă cauzală între fapta păgubitoare şi daună.Căr ăuşul este obligat să repare paguba numai dacă este provocată efectiv de fapta sa ilicită. Cerinţa menţionată este expres enunţată deart.998 şi 999 Cod civil.

Căr ăuşul poate fi chemat să r ăspundă şi pentru fapta altuia întemeiul art.1102, 1473, 1624 Cod civil şi 423 Cod comercial.

R ăspunderea căr ăuşului pentru alte persoane în raporturile sale cuexpeditorul sau destinatarul prezintă o natur ă contractuală şi nu delictuală.

2. Exonerarea de răspundere a cărăuşului

Spre a se degreva de r ăspundere căr ăuşul poate contesta fapta care ise impută, infirmând probele administrate împotriva sa sau invocândcircumstanţe de natur ă să-l elibereze de sancţiunile contractuale instituite

pentru neexecutarea obligaţiei convenite ori pentru îndeplinirea ei cuîntârziere.

Regimul juridic al acestor mijloace de apărare, statornicit în dreptul

comun al r ăspunderii civile, înglobează, în principiu, şi domeniul transporturilor. Cauzele care înlătur ă caracterul ilicit al faptei păgubitoare sunt: – legitima apărare; – starea de necesitate; – îndeplinirea unei activităţi impuse ori permise de lege sau des-

f ăşurate în virtutea ordinului superiorului; – exercitarea unui drept subiectiv; – consimţământul creditorului.Starea de necesitate absolvă pe căr ăuş de consecinţele caracterului

ilicit al faptei păgubitoare, dacă aceasta a fost săvâr şită în scopul de a



67

salva de la un pericol iminent şi de neînlăturat vieţi omeneşti sau bunuriimportante.

Ordinul legii poate să ocazioneze întreruperea unui transport aflat în

curs de desf ăşurare pentru motive impuse de dispoziţia în temeiul căreiaeste luată măsura restrictivă. Asemenea situaţii se ivesc în traficul fluvialdin România, dacă autorităţile dispun iernatul for ţat pe Dunăre din cauzaîngheţării apelor, sau drept consecinţa rechiziţionării unor mijloace detransport, în situaţii de embargo instituit de Naţiunile Unite.

Consimţământul creditorului se materializează, de regulă, printr-odeclaraţie anterioar ă producerii daunei, care constituie o clauză dener ăspundere sau de restrângere a r ăspunderii căr ăuşului în situaţia

producerii unui prejudiciu.Cauzele care înlătur ă vinovăţia căr ăuşului sunt: – fapta victimei; – fapta unui ter ţ pentru care autorul prejudiciului nu este ţinut să

r ăspundă; – cazul fortuit; – for ţa major ă.Fapta ter ţului poate constitui cauză exoneratorie de r ăspundere

pentru căr ăuş, dacă prezintă caracterul excepţional, imprevizibil şiinevitabil al for ţei majore.

3. Probele în materia răspunderii cărăuşului

Se cer solicitantului despăgubiri care trebuie să stabilească: – existenţa contractului de transport; – faptul prejudiciabil pe care l-a suferit.În cadrul r ăspunderii contractuale în transporturi, vinovăţia

căr ăuşului este prezumată, reclamantul nefiind obligat să administrezedovezi în această privinţă.Căr ăuşul, în apărarea sa, poate folosi orice mijloace de probă pentru

a înlătura susţinerile reclamantului, inclusiv cauzele exoneratorii der ăspundere.

Evaluarea prejudiciului poate fi:a) judiciar ă;b) legală;

c) convenţională.



68

a) Evaluarea judiciar ă revine instanţei judecătoreşti sau arbitrajuluicomercial şi este o tr ăsătur ă comună r ăspunderii contractuale şi delictuale.

b) Evaluarea legală este cea care se face prin lege şi interesează

r ăspunderea civilă, care decurge din neplata la scadenţă a unei sume înnumerar datorate creditorului. Sub aspect material este reglementată în

prezent prin Decretul 311/1954 pentru stabilirea dobânzii legale.c) Evaluarea convenţională are la bază convenţia prealabilă a

păr ţilor contractului de transport, prin care determină întinderea prejudiciului care urmează să fie reparat de către debitor. Acordul realizatîn acest sens se numeşte clauz ă penal ă şi este guvernat în principiu deregulile dreptului comun. Contravaloarea convenită pentru a repara

prejudiciul creditorului constă în mod normal într-o sumă de bani.

III. PARTICULARITĂŢI ALE R ĂSPUNDERII CĂR ĂUŞULUIÎN TRANSPORTUL DE MĂRFURI

Potrivit art.425 Cod comercial „căr ăuşul este r ăspunzător de pierderea sau stricăciunea lucrurilor care i-au fost încredinţate spretransport din momentul în care le primeşte până la acela al predării lor

destinatarului”.În mod asemănător, art.82.1 din Regulamentul de transport C.F.R.

din 1997 prevede următoarele: „Calea ferată care a primit la transport marfacu scrisoarea de tr ăsur ă este r ăspunzătoare de executarea transportului şi deintegritatea mărfii pe întreg parcursul până la eliberare”.

Expresia „pierderea sau stricăciunea lucrurilor” folosită de legiuitorulcomercial, la fel cu sintagma „integritatea mărfii”, pe care o întâlnim întextele Regulamentului din 1997, denotă că în sfera lor se includ atât

lipsurile cantitative, cât şi cele calitative ale bunurilor transportate.Momentul iniţial al r ăspunderii căr ăuşului pentru mărfurile primite la transport curge de la data aplicării ştampilei proprii pedocumentul de transport.

Momentul final al r ăspunderii este determinat de eliberarea mărfiila destinaţie.

Căr ăuşul r ăspunde şi în situaţia în care refuză nejustificat să primească marfa pentru transport. În această situaţie, r ăspundereacăr ăuşului faţă de solicitantul transportului are o natur ă delictuală.



69

În transportul de mărfuri r ăspunderea căr ăuşului poate fi antrenată pentru:

a) pierderea totală a mărfii;b) pierderea par ţială a mărfii;c) avaria;d ) depăşirea termenului contractului de transport.Culpa căr ăuşului este prezumată în următoarele situaţii:

– marfa n-a fost eliberată destinatarului sau pusă la dispoziţia lui întermen de 30 de zile de la data care urmează termenului de eliberare;

– în situaţia lipsurilor cantitative ce apar când căr ăuşul a cântăritmarfa pe cântarele sale sau n-a cântărit-o, dar avea obligaţia să o facă.

În situaţia culpei dovedite, căr ăuşul r ăspunde şi în următoarele cazuri: – lipsuri cantitative din mărfurile a căror cântărire nu esteobligatorie şi nu au fost cântărite de căr ăuş, iar mijlocul de transportînchis a sosit f ăr ă urme de violare, scurgere, sustragere, avarie şi cusigiliile intacte sau, în cazul mijloacelor de transport deschise, sosite cusemnele intacte;

– în cazul substituirii, diluării, alter ării sau avariei mărfii în cursultransportului, când mijloacele de transport închise nu au fost violate sau

în cazul mijloacelor de transport deschise, când semnele de pe mărfuriletransportate sunt intacte.

Ră spunderea pentru pierderea mă rfiiPrin pierderea mărfii se înţelege neeliberarea mărfii la destinaţie

generată de distrugerea sau r ătăcirea ei, eliberarea unei alte mărfi, elibera-rea către un alt destinatar, folosirea mărfii de către căr ăuş sau neeliberareaei în termen de 30 de zile de la scadenţa termenului tarifar de eliberare.

Pierderea mărfii poate fi totală sau par ţială.

Pierderea totală presupune lipsa întregului transport (vagoncomplet, colete care nu au sosit la destinaţie).Pierderea par ţială poate fi determinată de erori de cântărire,

sustrageri sau de starea necorespunzătoare a mijlocului de transport.În cazul pierderii totale, căr ăuşul plăteşte despăgubiri echivalente

cu contravaloarea mărfii, calculate după preţul din factur ă, iar în cazul încare transportul se face f ăr ă factur ă, după preţul curent stabilit de organelecompetente.



70

Dacă aceste preţuri nu există, despăgubirea se calculează după preţul mărfurilor de aceeaşi natur ă şi calitate la locul şi la data la caremarfa a fost primită la transport.

Pe lângă acestea, căr ăuşul este obligat să restituie tariful detransport, taxele vamale şi celelalte sume plătite de client.

Ră spunderea pentru avaria mă rfii Nerespectarea de către căr ăuş a obligaţiilor privind paza, supra-

vegherea, integritatea mărfii ori punerea la dispoziţie a unui mijloc detransport corespunzător poate avea drept consecinţă deprecierea ei. Suntemîn prezenţa unor factori ce influenţează calitatea mărfii şi integritatea ei.

Terminologia folosită de legiuitor este diferită: Codul comercialfoloseşte termenul strică ciunea lucrurilor , Regulamentul de transportC.F.R. din 1997, termenul de avarie, celelalte acte normative folosesctermenii de substituire, diluare, denaturare, alterare şi avarie.

Pentru a stabili corect situaţia care antrenează r ăspundereacăr ăuşului se impune determinarea conceptelor enunţate.

Prin avarie se înţelege schimbarea care a avut loc în stareaexterioar ă sau interioar ă a mărfii datorată unor factori externi ce ţin denatura specifică a mărfii, schimbare ce are consecinţă modificarea

cantitativă sau calitativă.Substituire – înlocuirea unei mărfi cu altă marf ă, de aceeaşi natur ă

sau de altă natur ă, dar cu alte însuşiri. Diluare – micşorarea concentraţiei unui produs aflat în stare lichidă. Denaturare – schimbare intenţionată a naturii unui produs prin

deformare, falsificare, adăugarea unei substanţe str ăine spre a-l faceimproprie scopurilor pentru care a fost destinat iniţial.

Alterare – transformarea însuşirilor unui produs sub influenţa unor

factori externi, având ca efect descompunerea, degradarea, stricarea acestuia.Din analiza întreprinsă rezultă că termenul de avarie este cel maicuprinzător concept.

În cazurile când avarierea mărfurilor este imputabilă căr ăuşuluiacesta plăteşte o sumă de bani ca despăgubiri, corespunzătoare cudeprecierea valorii mărfii.

În cazul avariei par ţiale a mărfii, despăgubirea este echivalentul pentru recondiţionarea acesteia, neputând depăşi suma ce s-ar fi plătit

pentru prinderea păr ţii avariate.



71

Ră spundere pentru depăşirea termenului contractuluiDepăşirea de către căr ăuş a termenului convenit pentru executarea

transportului comportă ca sancţiune plata unor despăgubiri. Cuantumul

lor, stabilit de art.428 Cod comercial, variază în funcţie de intervalul detimp al întârzierii.

În cazul unei întârzieri mai mici decât dublul duratei convenite,căr ăuşul pierde o parte din preţul transportului, propor ţional cu durataîntârzierii.

În cazul unei întârzieri egale cu dublul duratei convenite, căr ăuşul pierde întreg preţul transportului.

Dacă preţul deplasării nu acoper ă daunele, destinatarul poate cere

diferenţa de la căr ăuş dacă probează că ele au provenit din această cauză.Pentru plata clauzei penale nu se cere ca paguba să fie probată deoarece calculul se bazează exclusiv pe criteriile prestabilite de păr ţi.

IV. PARTICULARITĂŢI ALE R ĂSPUNDERII CĂR ĂUŞULUIÎN TRANSPORTUL DE PERSOANE ŞI BAGAJE

R ăspunderea căr ăuşului faţă de călători difer ă de r ăspunderea latransportul de mărfuri atât legislativ, cât şi material.

În cadrul contractului de transport de persoane, căr ăuşul îşi asumă

obligaţia de a garanta securitatea acestora pe toată durata deplasării.Autonomia călătorului nu restrânge posibilităţile căr ăuşului de a-şiîndeplini sarcinile specifice de conducere a mijlocului de transport.

Transportul de călători, spre deosebire de transportul de mărfuri, pune problema unor accidente pe care persoanele le pot suferi pe peronulsau în sălile gării, pe cheiul debarcaderului, în aeroport. În asemeneasituaţii, căr ăuşul r ăspunde numai dacă sunt întrunite condiţiile r ăspunderiisale delictuale reglementate de art.998 şi urm. Cod civil.

În asemenea situaţii, executarea contractului fie nu a început, fie s-a

încheiat, călătorul coborând din vehicul la punctul terminus.Situaţia este identică dacă pasagerul a păr ăsit mijlocul de transport

pe parcurs.Exonerarea de r ăspundere a căr ăuşului presupune că fapta

călătorului este cauza exclusivă a accidentului.Dacă însă comportarea necorespunzătoare a pasagerului se conjugă

cu vinovăţia căr ăuşului, căr ăuşul r ăspunde par ţial de accident.

Transportul de bagaje



72

În prezent, bagaje sunt considerate obiecte sau alte bunuri necesarecălătorului cu ocazia călătoriei şi constau în valize, pachete etc. formândaşa-numitele bagaje de mână.

O altă categorie poartă denumirea de bagaje înregistrate şi suntconstituite din obiectele călătorului predate căr ăuşului pentru a fitransportate sub supravegherea acestuia.

Ele sunt enumerate de art.22 din Regulamentul de transport peC.F.R. din 1997.

Potrivit textului menţionat sunt admise la transport următoarele bagaje înregistrate:

– fotolii portative sau pe roţi pentru bolnavi; – cărucioare pentru copii; – instrumente muzicale în cutii sau huse; – instrumente de inginerie până la 4 m lungime; – biciclete, motorete cu un loc cu accesoriile demontate şi rezervorul golit; – săniuţe, schiuri, vele; – cufere cu eşantioane.Delimitarea dintre cele două categorii de bagaje prezintă interes atât

din punctul de vedere al taxei de transport, cât şi al r ăspunderii căr ăuşului.Bagajele de mână sunt deplasate odată şi împreună cu pasagerul în

acelaşi vehicul şi nu comportă plata unor taxe adiţionale. Bagajele de mână r ămân la dispoziţia şi în grija călătorului. Căr ăuşul nu le preia în detenţia sa.Bagajele înregistrate circulă de la pornire şi până la destinaţie prin

grija şi sub paza căr ăuşului, separat de persoana căreia îi apar ţin. Bagajeleînregistrate sunt supuse regimului r ăspunderii contractuale.

Regimul despăgubirilor este în principiu cel din dreptul comun,valoarea dezdăunării fiind plafonată la un maxim acceptat de expeditor

prin contractul de adeziune încheiat cu căr ăuşul.

V. PARTICULARITĂŢI ALE R ĂSPUNDERII ÎN TRANSPORTURILESUCCESIVE

1. Diversitatea transporturilor succesive

Pe lângă deplasările de persoane sau de mărfuri pe care le putemdenumi tradiţionale, definite prin folosirea unui mijloc de transport deacelaşi fel (feroviar, rutier, maritim, aerian), epoca modernă cunoaşte proliferarea unor operaţiuni vădit mai complexe. Ele poartă etichetagenerică de transporturi succesive. Acestea se înf ăţişează, la rândul lor,sub forme diferite, principale fiind următoarele:



73

a) Transporturi succesive efectuate de căr ăuşi independenţi unul dealtul. În această situaţie, deplasarea este efectuată pe distanţa A–B decătre căr ăuşul nr.1, iar pe tronsonul B–C de către căr ăuşul nr.2. Fiecare

dintre ei încheie cu clientul în cauză contracte distincte, de sine-stătătoare,şi anume, în exemplul evocat, căr ăuşul nr.1 pentru a parcurge ruta A–B,iar celălalt pentru a str ă bate distanţa B–C. De aici rezultă că fiecaretransportator lucrează în nume propriu, independent de celălalt.

b) Transporturi succesive efectuate prin intermediul unui comi-sionar. În situaţia menţionată, căr ăuşii efectuează tot independent unul dealtul por ţiunea din itinerarul global la care s-au angajat, pe distanţele ce lerevin, respectiv A–B, B–C etc. ca şi în exemplul precedent. Contractelede transport sunt şi de astă dată multiple şi distincte, în funcţie de numărulcăr ăuşilor. Numai că încheierea acestor acte juridice are loc între fiecarecăr ăuş şi comisionarul clientului. Comisionarul acţionează în temeiulconvenţiei pe care, la rândul său, a încheiat-o cu clientul (comitent)expeditor al mărfii. În condiţiile ar ătate şi spre deosebire de exemplul

precedent, clientul (comitent) nu intr ă direct şi personal în raporturi juridicecu fiecare căr ăuş succesiv, ci exclusiv cu comisionarul. Tabloul juridic sesimplifică vădit în ce-l priveşte pe client (comitent), în timp ce fiecarecăr ăuş se comportă ca titular al unui contract independent de transport,

aferent distanţei pe care se obligă să o str ă bată.c) Transporturi succesive efectuate în temeiul unui document unicde transport. În acest caz, raporturile juridice se leagă între clienţi şicăr ăuşii succesivi în baza unui titlu unic de transport, precum scrisoareade tr ăsur ă internaţională, reglementată de convenţii multilaterale, la careşi România este parte. Dispare pluralitatea contractelor de transport, caremarcase exemplele anterioare (a şi b), deşi căr ăuşul nr.1 str ă bate şi de astă dată numai distanţa A–B, iar căr ăuşul nr.2 parcursul B–C etc. Nu maiîntâlnim nici intervenţia vreunui comisionar al clientului.

La rândul lor, transporturile efectuate în conformitate cu undocument unic se subdivid în două clase distincte: – pe de o parte putem reţine transporturile omogene. Acestea sunt

executate cu acelaşi fel de mijloace de transport pe întreg itinerarul, precum str ă baterea distanţei Bucureşti-–Viena–Hamburg cu vagoane decale ferată. Deosebim căr ăuşul nr.1 (C.F.R.), nr.2 (căr ăuşul ungar), nr.3(cel austriac) şi nr.4 (german);

– pe de altă parte, transporturile mixte (multimodale). Parcurgereadistanţei convenite prin documentul unic de transport presupune în acest caz fo-

losirea unor vehicule diferite: tren–camion, tren–navămaritimă sau fluvială etc.



74

Clasificarea evocată a transporturilor succesive prezintă interes înce priveşte regimul r ăspunderii căr ăuşului în fiecare dintre situaţiilemenţionate, aşa cum se va ar ăta în continuare.

2. R ăspunderea în transporturile succesive efectuate de cărăuşiindependenţi unul de altul

Faptul că fiecare dintre ei a încheiat un contract de transport distinctcu clientul (expeditor) conduce în mod firesc la consecinţa fragmentăriir ăspunderii, cel puţin dacă pierderea sau avarierea mărfii poate filocalizată într-un punct determinat de pe traseu.

În situaţia ar ătată, căr ăuşul nr.1 r ăspunde exclusiv pentru prejudiciile

ivite pe distanţa A–B, parcursă cu mijlocul său de transport. La fel căr ăuşulnr.2, dacă paguba se localizează pe por ţiunea de itinerar B–C, care i-arevenit conform contractului încheiat cu clientul.

Soluţia menţionată este valabilă şi în cazul în care deplasarea mărfiia fost efectuată cu mijloace de transport diferite (de exemplu cu vagoanede tren pe distanţa A–B, iar apoi cu o navă fluvială pe ruta B–C). S-a

precizat în această privinţă că „nu va exista nici o contagiune de la unregim juridic la celălalt”. Aşadar, regulile de r ăspundere, de reparare adaunelor, de prescripţie vor fi diferite şi se vor aplica în mod distributiv

uneia, apoi celeilalte dintre fracţiunile de deplasări respective.Situaţia se schimbă dacă pierderea sau degradarea mărfii nu pot fi

localizate în spaţiul total al itinerarului. În acest caz prejudiciul va ficunoscut de către client de-abia la destinaţie. Ca atare, ultimul căr ăuş vatrebui, de regulă, să r ăspundă pentru daunele constatate. Totuşi, la rândulsău acesta se poate degreva de r ăspundere dacă a înscris în documentulîntocmit la preluarea încărcăturii de la transportatorul precedent rezervelenecesare referitor la starea mărfii. În acest caz, obligaţiile de a dezdăuna

pe client se deplasează la căr ăuşul precedent. Desigur, posibilităţile de ase apăra, semnalate, îi stau deopotrivă la dispoziţie. Există astfelmijloacele procedurale pentru a se ajunge indirect, pe baza dovezilor administrate, la acel căr ăuş, din seria succesivă, în a cărui zonă s-au

produs prejudiciile, spre a fi obligat să le repare.

3. R ăspunderea în transporturile succesive efectuateprin intermediul unui comisionar

Str ămutările de mărfuri aduse la îndeplinire în aceste condiţii

implică, aşa cum s-a ar ătat mai înainte, existenţa unei pluralităţi de



75

raporturi juridice, care se stabilesc pe de o parte între client (comitent) şiexpeditor (comisionar), iar pe de altă parte între acesta din urmă şicăr ăuşii nr.1, nr.2 etc., cu particularizări corespunzătoare în ce priveşte

angajarea r ăspunderii pentru pierderi sau degradări ale încărcăturii.Clientul (comitent) beneficiază de un regim mai avantajos decât dacă ar fi contractat personal şi distinct cu fiecare dintre căr ăuşii succesivi.

Orice pretenţii în cadrul r ăspunderii pentru pierderea sau degradareamărfii se rezolvă în relaţiile contractuale dintre comisionar şi căr ăuşii succesivi.

În fine, în raporturile dintre căr ăuşii succesivi (nr.1, nr.2 etc.) problemele de r ăspundere şi rezolvarea lor se pun în termenii examinaţimai înainte. Trebuie totuşi adăugat că în practică, destul de frecvent,calitatea de căr ăuş nr.1 revine însuşi comisionarului. Dubla sa calitate

juridică nu modifică însă datele de bază ale regimului r ăspunderii înraporturile sale cu ceilalţi căr ăuşi.

4. R ăspunderea în transporturile succesive de natură omogenă efectuate în temeiul unui document unic de transport

În cadrul unor asemenea str ămutări de mărfuri, problemele der ăspundere s-au ridicat îndeosebi în transporturile feroviare şi rutiere.Legislaţia noastr ă le consacr ă art.436 alin.1 Cod comercial, text potrivitcăruia „orice cerere de despăgubire trebuie îndreptată contra primului sau

ultimului căr ăuş. Se poate îndrepta şi contra căr ăuşului intermediar, cânds-ar proba că paguba s-a cauzat în timpul când acesta a f ăcut transportul”.

Opţiunile de care se bucur ă expeditorul, în baza art.436 alin.1 Codcomercial, nu aduc modificări r ăspunderii ce revine fiecăruia dintre căr ăuşiisuccesivi. În consecinţă, dacă pierderea sau degradarea mărfii esteimputabilă căr ăuşului nr.2, despăgubirile vor fi suportate, în final, de patri-moniul său, ca efect al cererilor de regres dintre transportatori, chiar dacă expeditorul a obţinut plata de la căr ăuşul nr.1 sau nr.3. Tot astfel, în ipotezaunui prejudiciu nelocalizat pe un anumit tronson al itinerarului global,despăgubirile vor fi plătite, în mod normal, de către căr ăuşul final, dacă nuizbuteşte să facă dovada r ăspunderii unui transportator care l-a precedat.

5. R ăspunderea în transporturile succesive de natură mixtă (multimodală) efectuate în temeiul unui document unicde transport

Asemenea deplasări de mărfuri fiind aduse la îndeplinire, aşa cums-a ar ătat anterior, prin folosirea succesivă a unor mijloace de transport

diferite (uscat-apă-aer), regimul r ăspunderii căr ăuşilor devine vădit mai



76

complex, fiecare dintre ei supunându-se unor reguli specifice, care nu potfi extinse celorlalţi. Nici legislaţia noastr ă internă, nici alte sisteme dedrept, nu consacr ă deocamdată reglementări specifice materiei.

În absenţa unor dispoziţii legale pertinente, literatura de specialitate propune ca str ămutarea multimodală de mărfuri, efectuată pe baza unuidocument unic de transport, să fie supusă cel puţin următoarelor soluţii de

principiu: fiecare căr ăuş să fie cârmuit de propriul său regim, nefiindlogic posibil ca regulile transportului feroviar să se extindă, de exemplu întransportul aerian; să existe solidaritate pasivă între căr ăuşi.

Pe plan internaţional, Institutul pentru unificarea dreptului privat de laRoma a elaborat proiecte de reglementări ale r ăspunderii în materie. S-a ajunsastfel la adoptarea Convenţiei de la Geneva din 24 mai 1980 referitoare latransporturile multimodale, care, însă, până în prezent nu a intrat în vigoare,deoarece nu a întrunit numărul minim de ratificări sau de ader ări.

CAPITOLUL VIII

TRANSPORTURILE PE CĂILE FERATE DIN ROMÂNIA

I. DISPOZIŢII GENERALE 1. Reglementări

– Codul civil – Codul comercial – O.G.19/1997 privind transporturile – O.G.41/1997 – Regulamentul de transport pe căile ferate din

RomâniaOrdinul 746/1998 al ministrului transporturilor privind normele

uniforme de aplicare a Regulamentului de transport pe S.N.C.F.R.

2. Obiectul şi sfera de aplicare

Actele normative evocate se aplică expediţiilor transporturilor publice de călători, de bagaje, de mărfuri şi de alte bunuri ce se execută

de transportatorii feroviari autorizaţi din România.



77

Transporturile publice se execută pe bază de contract de transport,care se încheie în traficul intern în conformitate cu prevederileO.G.19/1997 şi ale reglementărilor în vigoare, iar în traficul internaţional

în conformitate cu acordurile, convenţiile şi înţelegerile internaţionale lacare România este parte.

În funcţie de interesul public sau nevoile exploatării, calea ferată decide ca:

– serviciulşi traficul să fie manipulate total sau par ţial; – unele expediţii să fie excluse de la transport sau primite numai în

anumite condiţii; – anumite expediţii să se bucure de prioritate;

– transporturile militare să se poată efectua neîntrerupt.Aceste măsuri trebuie f ăcute publice.Calea ferată este r ăspunzătoare de greşelile sau abuzurile comise de

agenţii aflaţi în serviciul ei, precum şi de cele ale altor persoane careexecută transporturi din dispoziţia acesteia.

3. Tarife şi înţelegeri speciale

Preţul prestaţiei de transport se stabileşte conform tarifului căii

ferate valabil în momentul încheierii contractului de transport.Tarifele căii ferate se publică în Buletinul comercial S.N.C.F.R. şi

se aplică în aceleaşi condiţii tuturor clienţilor.Calea ferată poate reduce tarifele sau poate oferi alte avantaje în

condiţiile legii.Calea ferată trebuie să facă public cursul de schimb la care se

efectuează convertirea sumelor în monedă str ăină.

4. SesizăriSesizările clienţilor care necesită rezolvări operative se adresează

şefului staţiei, respectiv şefului de tren în cazul că trenul este în mişcare.Sesizările publicului se adresează verbal sau în scris, calea ferată

fiind obligată să r ăspundă în scris petiţionarului în termen de 30 de zile.

II. TRANSPORTUL CĂLĂTORILOR ŞI BAGAJELOR

Calea ferată efectuează transportul de călători atâta timp cât:



78

– călătorul se conformează dispoziţiilor căii ferate; – transportul este posibil cu agenţii şi mijloacele de transport

disponibile;

– transportul nu este împiedicat de împrejur ări pe care calea ferată nu le poate evita.

În tren şi în staţie nu se admit sau pot fi evacuate: – persoanele în stare de ebrietate, drogate sau care se comportă

violent sau insultă personalul căii ferate. Acestor persoane nu li serestituie cstul călătoriei;

– persoanele care din cauză de boală incomodează pe ceilalţicălători;

– bolnavii contagioşi.

1. Mersul trenurilor şi suspendarea circulaţiei trenurilor

Călătorii se transportă cu: – trenuri prevăzute în mersul trenurilor; – trenuri suplimentare; – vagoane suplimentare; – trenuri speciale.

Întreruperea circulaţiei se aduce la cunoştinţa publicului prinmass-media şi afişare.

Întârzierea trenurilor se anunţă şi se afişează în staţii.Când, din cauza întârzierii trenului, călătorul nu prinde trenul de

legătur ă pentru continuarea călătoriei, calea ferată este obligată să-ltransporte, f ăr ă a percepe noi tarife, cu primul tren de acelaşi rang sau derang inferior, pe aceeaşi rută sau altă rută ca acesta să ajungă la destinaţiecu întârzierea cea mai mică.

În cazul suspendării circulaţiei unui tren pe parcurs şi calea ferată nu a anunţat înainte de plecare din staţia de pornire, iar călătorul nudoreşte să continue călătoria cu alte trenuri sau pe alte rute, calea ferată este obligată să-l aducă la staţia de plecare, cu primul tren, f ăr ă plată,restituindu-i tarifele pentru distanţa neefectuată.

Dacă întreruperea sau suspendarea circulaţiei a fost anunţată,călătorii vor plăti tarifele rutei ocolitoare.



79

În cazul când linia ferată s-a întrerupt într-un punct, calea ferată organizează, pe cât posibil, un serviciu de transport cu alte vehicule, tarifelefiind suportate de călători dacă întreruperea a fost anunţată înainte de plecare.

Legitimaţiile de călători trebuie să conţină menţiunile prevăzute înnormele uniforme privind transporturile şi se obţin de la staţii, agenţii,agenţi autorizaţi, de la personalul de tren.

Tarifele pentru legitimaţiile de călătorie obţinute de la agenţii,agenţi autorizaţi şi de la personalul de tren pot fi mai mari decât cele de lacasele de bilete.

În tren, călătorul are dreptul la clasa şi serviciile oferite delegitimaţia sa de călătorie.

Călătorul care nu poate obţine loc şi nu consimte să călătorească în picioare poate cere restituirea tarifului de transport, amânarea călătorieisau plata diferenţei pentru călătoria la o clasă superioar ă.

Au reduceri din tarifele de călători: – copiii până la vârsta de 10 ani împliniţi, 50%; – copiii până la vârsta de 5 ani împliniţi se transportă gratuit; – alte reduceri (pensionari, veterani, elevi, studenţi).

Călătorul este obligat să păstreze asupra sa legitimaţia de călătorieşi să o prezinte pentru verificare, la cerere.Călătorii contravenienţi care nu pot fi legitimaţi se predau Corpului

gardienilor feroviari sau organelor de poliţie pentru identificare.Legitimaţia de călătorie dă dreptul la o singur ă întrerupere a

călătoriei de maximum 24 de ore.

2. Reguli pentru călători

Călătorilor li se interzic următoarele fapte: – călătoria pe acoperişul vagoanelor, scări, tampoane; – călătoria în trenuri speciale, de marf ă, de lucru; – fumatul în afara locurilor unde fumatul este permis; – urcarea sau coborârea din vehicule în mişcare; – aruncarea obiectelor pe ferestre; – deteriorarea vagoanelor, clădirilor, instalaţiilor; – exercitarea comer ţului în trenuri, staţii, f ăr ă autorizaţie;

– traversarea liniilor prin alte locuri decât cele amenajate;



80

– intrarea în locurile interzise; – apelarea la mila călătorilor; – tulburarea liniştii călătorilor;

– provocarea de scandal în trenuri; – refuzul de a păr ăsi vagonul restaurant după ora închiderii; – acţionarea semnalului de alarmă pentru motive nejustificate; – prejudicierea intereselor celorlalţi călători;transportul unor substanţe inflamabile, explozibile, radioactive,

otr ăvitoare sau r ău mirositoare.Călătorilor care contravin acestor prevederi, calea ferată nu le

recunoaşte nici un drept şi nu r ăspunde de daunele pe care le pot suferi.

Călătorul poate să ia cu el în vagoanele de călători bagaje de mână bine ambalate şi uşor de manipulat, care să nu depăşească 30 kg.În vagoanele de călători nu pot fi introduse ca bagaje:

– obiectele excluse de la transportul de bagaje; – cele interzise prin acte normative; – cele care stânjenesc călătorii; – animale, păsări, reptile, peşti, insecte vii.Călătorul este r ăspunzător de paguba cauzată de obiectele şi

vietăţile pe care le ia cu el în vagon, iar calea ferată are dreptul să verificenatura obiectelor în prezenţa călătorului.

3. Transportul bagajelor înregistrate

Calea ferată transportă bagaje înregistrate numai cu trenurile decălători prevăzute cu vagoane de bagaje.

Calea ferată efectuează orice transport de bagaje cu condiţia ca: – bagajele să apar ţină unui călător;

– să îndeplinească prevederile din Regulament; – transportul să poată fi efectuat cu mijloacele de care dispunecalea ferată;

– transportul să nu fie împiedicat de împrejur ări pe care calea ferată nu le poate evita.

Bagajele înregistrate admise la transport sunt obiecte destinatescopurilor călătoriei constând în cufere, geamantane, panere, valize, sacide voiaj, cutii sau alte ambalaje de acest fel.

Sunt admise la transport:



81

– fotolii portative; – cărucioare pentru copii; – instrumente muzicale;

– materiale pentru reprezentaţiile artistice; – instrumente de inginerie până la 4 m lungime; – biciclete, motorete cu un loc; – săniuţe, schiuri, vele; – cufere cu eşantioane; – animale vii sau păsări închise în cuşti sau colivii.Se exclud de la transport obiectele interzise prin dispoziţii de ordin

sanitar, veterinar, fitosanitar, fiscal, vamal, administrativ sau prin restricţii

de trafic ale căii ferate.Expedierea bagajelor se face cu primul tren care transportă bagajedacă au fost predate cu 15 minute înainte de plecare.

Tariful de transport se plăteşte la înregistrare, când se eliberează călătorului o recipisă de bagaje.

Bagajele trebuie să poarte etichete cu numele şi adresaexpeditorului şi destinatarului, precum şi staţia de destinaţie şi să fieambalate corespunzător.

Eliberarea bagajelor se face în schimbul predării recipisei de bagaje.Rezervele f ăcute de călător referitoare la starea bagajelor nu auefect dacă nu sunt confirmate în scris de calea ferată.

Bagajele care nu se reclamă în termen de 30 de zile socotite de ladata sosirii pot fi utilizate de calea ferată în interes propriu sau valorificate

prin licitaţie.Dacă conţinutul bagajelor este alterabil sau poate provoca eventuale

vătămări, calea ferată poate dispune vânzarea sau distrugerea înainteaexpir ării celor 30 de zile.

Pierderea bagajelor se cercetează de calea ferată.

4. Restituiri de tarife

Tariful de transport se restituie total sau par ţial când: – legitimaţia de călătorie nu a fost utilizată sau a fost utilizată par ţial; – datorită lipsei de loc, legitimaţia a fost utilizată într-o clasă sau un

tren de categorie interioar ă.

Limitele maxime privind restituirile se prevăd în tarife.



82

5. R ăspunderea căii ferate în caz de moarte sau de rănirea pasagerilor

Calea ferată r ăspunde de paguba ce rezultă din moartea, r ănirea sauorice altă vătămare a integrităţii fizice sau mintale a unui călător,

provocate printr-un accident în legătur ă cu exploatarea feroviar ă produsîn timpul în care călătorul se află în vehicule, intr ă sau iese din acestea.

Calea ferată este, de asemenea, r ăspunzătoare de paguba ce rezultă din pierderea totală sau par ţială a obiectelor pe care călătorul le aveaasupra sa.

Calea ferată nu r ăspunde: – dacă accidentul a fost provocat de împrejur ări str ăine de exploa-

tare, iar calea ferată nu le putea evita; – dacă accidentul se datorează vinei călătorului.În caz de moarte a călătorului daunele interese cuprind:

– cheltuielile necesare ca urmare a decesului, pentru transportulcadavrului, pentru înmormântare sau incinerare;

– o indemnizaţie, în situaţia în care călătorul decedat avea obligaţiade întreţinere a unor persoane în virtutea legii.

În caz de r ănire sau orice vătămare a integrităţii fizice sau mentale acălătorului daunele interese cuprind:

– cheltuieli necesare pentru transport şi tratament; – repararea prejudiciului cauzat prin incapacitate totală sau par ţială

de muncă sau prin sporirea trebuinţelor.Calea ferată trebuie să plătească daune interese şi pentru

prejudiciile morale şi fizice, estetice potrivit prevederilor referitoare laresponsabilitatea civilă.

Daunele interese se acordă sub formă de sumă globală.Alocarea unei rente se poate acorda la cerere, numai în condiţiile legale.În aplicarea Regulamentului se fixează pentru fiecare călător o

limită maximă în sumă globală sau sub formă de rentă anuală cores- punzătoare acestei sume globale, prin tarif.

Dispoziţiile tarifare şi înţelegerile speciale încheiate între caleaferată şi călător, care urmăresc să scutească calea ferată de r ăspundere încaz de moarte sau r ănire a călătorilor sau care au ca efect să r ăstoarne

sarcina probei ce revine căii ferate, sunt nule de drept.



83

Calea ferată r ăspunde în aceleaşi condiţii şi când vehiculeleferoviare sunt transportate cu feribotul sub pavilion român, iar călătorul seaflă în aceste vehicule.

6. R ăspunderea căii ferate pentru bagaje

Calea ferată este r ăspunzătoare de executarea transportului de bagaje pe întregul parcurs, până la eliberare.

Calea ferată de plecare şi fiecare cale ferată următoare prin faptulluării în primire a bagajelor, participă la contractul de transport şi îşiasumă obligaţiile care rezultă din acesta.

Calea ferată de destinaţie poartă r ăspunderea, chiar dacă nu a primit bagajele.

Calea ferată este r ăspunzătoare de paguba ce rezultă din pierdereatotală sau par ţială şi din avarierea bagajelor înregistrate, survenită dinmomentul primirii la transport până la eliberare.

Calea ferată este scutită de r ăspundere când: – pierderea, avarierea bagajelor are drept cauză culpa sau dispoziţia

călătorului; – se constată lipsa sau defectul ambalajului;

– bagajele sunt de natur ă specială nedeclarată; – eliberarea cu întârziere a bagajului a fost generată de împrejur ări

pe care calea ferată nu le putea evita; – proba cauzelor pierderii, avarierii sau eliber ării cu întârziere a

bagajelor cade în sarcina căii ferate; – cel îndreptăţit poate considera un bagaj pierdut după 14 zile de la

data prezentării cererii de eliberare; – dacă un bagaj considerat pierdut este regăsit în intervalul de un an

de la data cererii de eliberare, calea ferată trebuie să-l înştiinţeze pe celîndreptăţit dacă adresa acestuia este cunoscută sau poate fi aflată; – în termen de 30 de zile de la primirea înştiinţării, cel îndreptăţit

poate cere eliberarea bagajului în una dintre staţiile din parcurs, plătindtarifele aferente transportului şi restituind despăgubirea primită. El

păstrează drepturile sale de despăgubire pentru eliberarea cu întârziere; – bagajul regăsit după termenul de un an de la cererea de eliberare

poate fi utilizat în interes propriu de cale ferată, sau valorificat prin licitaţie;



84

– în caz de pierdere totală sau par ţială a bagajelor, calea ferată trebuie să plătească:

– o despăgubire egală cu valoarea pagubei dacă aceasta este

recunoscută, f ăr ă a depăşi suma prevăzută în tarif; – 30-50% din valoarea bagajului dacă valoarea pagubei nu este

cunoscută.Calea ferată restituie în plus:

– taxa de transport; – taxele vamale; – celelalte sume plătite.Modul de despăgubire se stabileşte prin normele uniforme privind

transporturile.În caz de avariere a bagajelor, calea ferată trebuie să plătească odespăgubire echivalentă cu deprecierea bagajelor.

În caz de eliberare cu întârziere a bagajelor înregistrate, calea ferată plăteşte pentru perioade indivizibile de 24 de ore, calculate din momentulcererii de eliberare, însă cel mult 8 zile, următoarele despăgubiri:

– o despăgubire egală cu cuantumul pagubei, dacă cel îndreptăţitdovedeşte că din cauza întârzierii a rezultat o pagubă sau o avariere;

– o despăgubire de 4-5 ori mai mică dacă cel îndre ptăţit nu poatedemonstra acest lucru.Orice despăgubire plătită pe nedrept trebuie restituită.În caz de fraudă, calea ferată are dreptul la restituirea sumei plătite

pe nedrept, la o sumă egală cu cea plătită f ăr ă să fie datorată, f ăr ă prejudiciul sancţiunilor penale şi contravenţionale.

În caz de întîrziere la încărcare a unui autovehicul sau de descărcarecu întârziere a acestuia din culpa căii ferate, atunci când cel îndreptăţitdovedeşte că a rezultat o pagubă, calea ferată plăteşte o despăgubire alcărui cuantum nu poate depăşi tariful de transport al vehiculului. Dacă celîndreptăţit renunţă la contractul de transport din cauza întârzierii laîncărcare dintr-o culpă imputabilă căii ferate, are dreptul la restituireatarifului de transport şi la o despăgubire dacă a suferit o pagubă,despăgubire ce nu poate depăşi tariful de transport.

În caz de pierdere a unui vehicul sau păr ţi din acesta, despăgubireace se plăteşte celui îndreptăţit pentru paguba dovedită se calculează după valoarea uzuală a vehiculului şi nu poate depăşi suma stabilită prin tarif.



85

În ce priveşte obiectele plasate în vehicul, calea ferată nu ester ăspunzătoare decât dacă paguba este cauzată din culpa sa.

Calea ferată nu r ăspunde de obiectele plasate în exteriorul

vehiculului, decât în caz de dol.O remorcă cu sau f ăr ă încărcătur ă este considerată ca un vehicul.În cazul transporturilor însoţite, când se produce pierderea totală,

par ţială sau avarierea bagajelor sau întârzierea acestora având drept cauză un dol sau o neglijenţă vădită a căii ferate, călătorul trebuie despăgubit

pentru paguba probată până la concurenţa sumelor maxime.Când calculul despăgubirii implică convertirea sumelor exprimate

în unităţi monetare str ăine, convertirea se face după cursul din ziua şi

locul plăţii despăgubirii.Cel îndreptăţit poate cere dobânzi pentru despăgubire calculate cuîncepere din ziua reclamaţiei sau din ziua chemării în judecată, după caz.

III. TRANSPORTUL MĂRFURILOR

1. Contractul de transport. Generalităţi

a) Condiţii de acceptare la transport

Calea ferată efectuează transporturile conform Regulamentuluiatâta timp cât: – expeditorul se conformează normelor Regulamentului; – transportul este posibil cu personalul şi mijloacele de transport

obişnuite; – transportul nu este împiedicat de împrejur ări pe care calea ferată

nu le poate evita.Calea ferată nu este obligată să primească la transport mărfurile care:

– pentru transbordare sau descărcare necesită mijloace speciale; – ar determina întârzierea transportului.Se exclud de la transport:

– mărfurile al căror transport este interzis prin dispoziţii legale; – cele care, datorită dimensiunilor, masei sau însuşirilor nu pot fi

transportate cu mijloacele căii ferate; – mărfurile periculoase.Se admit la transport în anumite condiţii:

– mărfurile pentru care sunt stabilite condiţii speciale, prin dispoziţii

legale, administrative, economice, sanitare, veterinare, fitosanitare ş.a.



86

– mărfurile care prezintă dificultăţi la încărcare, descărcare,manipulare:

– vehiculele feroviare care circulă pe roţi proprii:

– cadavrele numai însoţite şi cu autorizaţie sanitar ă de transportmortuar;

– mărfurile perisabile, animalele, păsările, peştele viu, albinele,vagoanele cu gabaritul de încărcare depăşit ş.a.

b) Comandarea pentru încărcare a vagoanelor apar ţinând căii ferateExpediţiile de vagoane se transportă şi se taxează diferenţiat ca:

– vagoane izolate sau grupuri de vagoane; – trenuri complete de marf ă comandate; – trenuri speciale comandate.Comanda scrisă pentru punerea la dispoziţie a mijloacelor de

transport se face cu minimum 5 zile înainte de începerea încărcării.Transporturile de urgenţă implică plata unor tarife suplimentare.Comanda trebuie să conţină următoarele:

– staţia de destinaţie a expediţiei; – felul mărfii; – mod de prezentare la transport;

– data şi locul unde are loc încărcarea; – tipul mijloacelor de transport; – rechizitele necesare; – trenul cerut pentru expediere.Trenul cu care se transportă expediţia este convenit de client şi

calea ferată.Ca urmare:

– clientul trebuie să predea expediţia la transport în termenele

convenite; – calea ferată să o îndrume la trenul cerut; – clientul să depună garanţia în lei sau valută prevăzută în tarife. Neînceperea încărcării în termen de 6 ore de la punerea la dispoziţia

clientului a mijloacelor de transport înseamnă renunţarea tacită laîncărcare şi dreptul căii ferate să facă venit garanţia.

2. Încheierea şi executarea contractului de transport

a) Predarea la transport şi încărcarea mărfii



87

Expediţiile de marf ă se predau căii ferate în zilele şi orele deserviciu afişate la staţii şi agenţiile comerciale.

Expeditorul r ăspunde de exactitatea, identitatea şi integritatea mărfii

încărcate în mijlocul de transport.În lipsa unei convenţii, încărcarea şi descărcarea revine transpor-

tatorului, pentru mesagerie şi coletărie, şi expeditorului, pentru vagoanecomplete şi containere.

Expeditorul r ăspunde de încărcarea defectuoasă a mijlocului detransport şi suportă prejudiciile atunci când el a efectuat încărcarea.

Mărfurile perisabile, cele cu gabaritul depăşit, vietăţile, mesageria,transportul multimodal, transportul în mijloace particulare, materiile şi

obiectele periculoase se transportă în condiţii speciale şi pot fi tarifatedupă tarife speciale.Vagoanele, containerele şi rechizitele de încărcare ce se pun la

dispoziţia expeditorului trebuie să fie curate, în bună stare, corespun-zătoare cu natura mărfii.

Dacă expeditorul încarcă mijlocul de transport f ăr ă obiecţiuni,operează prezumţia că mijlocul de transport a fost corespunzător.

Transbordarea mărfurilor impusă de exploatare se execută de către

calea ferată. La cererea căii ferate operaţiunea poate fi efectuată deexpeditor sau destinatar.b) Încheierea contractului de transportContractul de transport se încheie în momentul când:

– staţia de expediţie a primit marfa; – staţia de expediţie a primit scrisoarea de tr ăsur ă; – este aplicată ştampila cu data primirii pe exemplarele scrisorii de

tr ăsur ă.Contractul de transport există chiar dacă scrisoarea de tr ăsur ă are

lipsuri, nereguli sau s-a pierdut.Scrisoarea de tr ăsur ă trebuie să cuprindă următoarele menţiuni:

– data întocmirii; – numele şi adresa expeditorului; – denumirea staţiilor de expediţie şi destinaţie; – numele şi adresa destinatarului; – numărul şi seria sigiliilor aplicate; – denumirea mărfii, iar pentru coletărie şi mesagerie, după caz,

câtimea, felul ambalajelor, marca şi numărul coletelor;



88

– enumerarea detaliată a anexelor la scrisoarea de tr ăsur ă necesareformalităţilor pe parcurs;

– numărul mijlocului de transport;

– masa brută a mărfii; – menţiunea de francare, în sensul că tarifele de transport se plătesc

la expediere sau se depune un depozit de francare.Cu o singur ă scrisoare de tr ăsur ă pot fi predate la transport:

– obiecte indivizibile şi de dimensiuni excepţionale a căror încărcare necesită mai mult de un vagon;

– expediţiile încărcate în mai multe vagoane, grupul de vagoaneconstituind o expediţie distinctă.

Nu pot fi predate la transport cu un singur document: – mărfurile care datorită naturii lor nu pot fi încărcate cu altemărfuri în acelaşi vagon;

– mărfurile admise la transport în anumite condiţii; – mărfurile a căror încărcare în comun contravine normelor legale; – mărfurile a căror încărcare cade în sarcina căii ferate cu cele a

căror încărcare este în sarcina expeditorului.Expeditorul r ăspunde de exactitatea datelor înscrise prin grija sa în

scrisoarea de tr ăsur ă şi suportă consecinţele pentru declaraţii incorecte,incomplete, insuficiente, neprecise sau scris în alte rubrici.

c) Plata prestaţiei de transportTarifele de transport şi accesorii se plătesc de către expeditor dacă

prin convenţie nu se prevede altfel. Expeditorul plăteşte tarifele şi atuncicând destinatarul nu a ridicat scrisoarea de tr ăsur ă sau depune o garanţie,atunci când cheltuielile de transport nu pot fi determinate cu exactitate înmomentul predării mărfii.

Plata către calea ferată a tarifelor de transport se face: – cu ocazia încheierii contractului de transport; – o dată cu eliberarea mărfii; – prin facturare periodică, când există convenţie de plată centra-

lizată a tarifelor de transport.Calea ferată este în drept:

– să perceapă major ări de întreţinere; – să refuze sau să oprească transportul pentru r ăii-platnici;



89

– să pretindă de la expeditor sau destinatar amenzile plătite dincauza lor.

d ) Starea, ambalarea şi marcarea mărfii – Marfa trebuie să fie ambalată conform naturii ei pentru a fi protejată de pierdere sau avarie pe timpul transportului.

Ambalajul se consider ă suficient când protejează marfa de la predare la transport până la eliberarea ei destinatarului.

Expeditorul r ăspunde de consecinţele lipsei, defectuozităţii sauinsuficienţei ambalajului.

Expeditorul aplică sigiliile proprii, sigilii care trebuie confecţionateşi aplicate încât să nu permită înlocuirea sau violarea lor f ăr ă urmevizibile.

Calea ferată are dreptul să verifice dacă expediţia corespundemenţiunilor f ăcute de expeditor în scrisoarea de tr ăsur ă, dacă normeletehnice au fost respectate.

Calea ferată poate percepe tarife suplimentare pentru: – declararea incorectă, inexactă, incompletă a materiilor şi obiec-

telor periculoase excluse sau admise condiţionat la transport; – depăşirea limitei de încărcare;

– necur ăţirea mijlocului de transport după descărcare; – alte cauze prevăzute în tarif.Expeditorul trebuie să anexeze la scrisoarea de tr ăsur ă documentele

necesare pentru îndeplinirea formalităţilor vamale, fiscale, de poliţie,sanitar-veterinare, fitosanitare sau reglementate de alte autorităţi înaintede eliberarea mărfii.

Formalităţile vamale sunt îndeplinite de calea ferată direct sau prinmandatar sau de către expeditor dacă cere acest lucru prin scrisoarea de tr ăsur ă.

e) Termenele contractului de transportÎncep să curgă pentru vagoane complete de la ora 24 a zilei când

marfa a fost primită la transport şi însumează: – termenul de expediere 24 ore; – termenul de transport pentru fiecare fracţiune indivizibilă de

400 km, de câte 48 ore; – termen suplimentar de 24 de ore, o singur ă dată pentru trecerea de

pe liniile principale pe cele secundare şi invers;

– termenele suplimentare stabilite prin normele uniforme.



90

Distanţele se raportează la ruta tarifar ă.Termenele se prelungesc, cu excepţia culpei imputabile căii ferate,

pentru:

– verificarea expediţiei; – îndeplinirea formalităţilor vamale; – modificarea contractului de transport; – tratamente speciale ce trebuie acordate mărfii; – transbordarea sau refacerea încărcăturii efectuate defectuos de

către expeditor; – circulaţia pe mare, pe apele interioare, rutier ă, dacă nu există

legătur ă feroviar ă;

– calamităţi naturale, evenimente de cale ferată, incendii, greve etc.Cauza şi durata acestor prelungiri se menţionează în scrisoarea detr ăsur ă.

Termenul contractului de transport se suspendă sâmbăta, duminicaşi în zilele de sărbători legale.

Când termenul contractului de transport trebuie să ia sfâr şit după terminarea programului staţiei de destinaţie, expirarea lui se amână până la trecerea a două ore de la ora când reîncepe programul staţiei.

f ) Regimul mijloacelor de transport aflate la dispoziţia clientuluiPe durata cât mijloacele de transport şi rechizitele stau la dispoziţia

clientului pentru încărcare, descărcare, transbordare, aranjarea încărcăturii,împiedicarea la transport, executarea operaţiilor administrative, vămuire, se

percep tarife orare de utilizare a mijloacelor de transport.Pe perioada când staţia de cale ferată nu are program de lucru, se

întrerupe perceperea tarifului orar.Pentru mijloacele de transport apar ţinând căii ferate str ăine, se

percep tarife orare de utilizare în concordanţă cu chiriile plătite în traficulinternaţional.Tarifele orare de utilizare se plătesc de expeditor sau destinatar,

după cum mijlocul de transport a stat la dispoziţia acestora.

g ) Eliberarea mărfii la destinaţieCalea ferată avizează pe destinatar despre sosirea şi punerea la

dispoziţie a expediţiilor pentru descărcare prin afişare la staţia de destinaţieşi este obligată să remită destinatarului un exemplar al scrisorii de tr ăsur ă şi

să elibereze marfa în staţia de destinaţie contra semnăturii de primire.



91

Eliberarea mărfii este condiţionată de plata creanţelor.Sunt asimilate eliber ării mărfii când se efectuează la staţia de

destinaţie:

– predarea mărfii către autorităţile vamale, fiscale; – antrepozitarea mărfii la calea ferată sau depozitarea ei la

expediţionari, comisionari ori într-un antrepozit public.Marfa este descărcată de destinatar sau de către calea ferată pe

cheltuiala acestuia.Calea ferată are asupra mărfii drepturile unui creditor gajist pentru

creanţele ce i se cuvin din executarea transportului atâta timp cât marfa seaflă în posesia ei sau în posesia unei ter ţe persoane ce o deţine în numele ei.

Constatarea pierderii par ţiale sau avarierii mărfii se face prin pro-ces-verbal, în prezenţa celui îndreptăţit prin care se stabileşte starea mărfii,masa sa, mărimea pagubei, cauza acesteia, momentul când s-a produs.

O copie a procesului-verbal se înmânează celui îndreptăţit care poatecere ca evaluarea pagubei să fie f ăcută de un expert sau un specialist sau

poate considera marfa pierdută dacă nu i-a fost eliberată în termen de 30 dezile de la data expir ării termenului contractului de transport, în vederea

primirii despăgubirii ce i cuvine, pentru marfa pierdută.

Cel în drept, primind plata despăgubirii pentru marfa pierdută, poate să cear ă să fie avizat imediat în cazul când marfa este găsită, dar numai târziu de 12 luni de la data primirii despăgubirii.

În termen de 30 de zile de la primirea avizului de găsire a mărfii, celîn drept poate să cear ă ca marfa să-i fie eliberată, f ăr ă cheltuieli, restituinddespăgubirea pe care a primit-o şi primind indemnizările pentru întârziere.

Când aceste termene nu sunt respectate, calea ferată poate utilizamarfa în interes propriu sau s-o valorifice prin licitaţie.

În caz de aplicare greşită a unui tarif sau de greşeală de calcul laîncasarea tarifelor, ceea ce nu s-a încasat trebuie plătit şi ceea ce s-aîncasat în plus trebuie restituit. Pentru sumele datorate curge o dobândă stabilită prin tarife, din ziua punerii în întârziere pentru plată sau din ziuareclamaţiei, ori din ziua chemării în judecată, după caz.

Sumele încasate în minus din vina salariaţilor căii ferate se achită f ăr ă dobândă.

3. Modificarea contractului de transport



92

a) De către expeditor Expeditorul poate modifica contractul de transport prin dispoziţii

ulterioare indicând:

– retragerea sau înapoierea mărfii la staţia de expediţie; – oprirea mărfii pe parcurs; – amânarea eliber ării mărfii; – eliberarea mărfii unei alte persoane decât destinatarul; – eliberarea mărfii la altă staţie decât cea de destinaţie.Cu aprobarea căii ferate expeditorul mai poate stabili prin

contractul modificat: – un ramburs;

– majorarea, micşorarea sau anularea unui ramburs; – preluarea tarifelor unei expediţii nefrancate sau majorarea celor luate în sarcina sa.

Dispoziţiile expeditorului trebuie să nu aibă ca efect divizareaexpediţiei, trebuie să fie date în forma prevăzută de calea ferată, să fiesemnate pe duplicatul scrisorii de tr ăsur ă.

Orice dispoziţie dată în altă formă decât cea prevăzută este nulă.

b) De către destinatar

Când expeditorul nu a luat în sarcina sa tarifele aferente transportului şi nu a f ăcut în scrisoarea de tr ăsur ă menţiunea „destinatar neautorizat să dea dispoziţii ulterioare”, destinatarul poate să modificecontractul de transport indicând:

– oprirea mărfii pe parcurs; – amânarea eliber ării mărfii; – eliberarea mărfii unei alte persoane decât cea prevăzută în scri-

soarea de tr ăsur ă;

– eliberarea mărfii la altă staţie decât cea de destinaţie; – modul de îndeplinire a formalităţilor vamale.Dispoziţiile destinatarului nu sunt executorii decât după intrarea

expediţiei pe reţeaua căii ferate de destinaţie.Dreptul destinatarului de a modifica contractul de transport se

stinge în cazul în care: – a ridicat scrisoarea de tr ăsur ă; – a acceptat marfa;

– şi-a valorificat drepturile;



93

– a indicat o persoană şi aceasta a ridicat scrisoarea de tr ăsur ă sauşi-a valorificat dreptul.

Când destinatarul dispune ca marfa să fie eliberată unei persoane,

aceasta nu este autorizată să modifice contractul de transport. Dispoziţiiledate de destinatar sunt similare cu cele date de expeditor.

Calea ferată nu poate refuza sau întârzia executarea dispoziţiilor expeditorului sau destinatarului decât în cazul în care executarea:

– nu mai este posibilă în momentul în care sosesc dispoziţiile la staţie: – este de natur ă a perturba serviciul normal al exploatării: – este contrar ă actelor normative în vigoare: – valoarea mărfii nu acoper ă toate tarifele care vor greva marfa la

noua destinaţie.Cel care a dat dispoziţiile este înştiinţat de piedicile ce se opunexecutării lor.

Cheltuielile generate de dispoziţii sunt suportate de expeditor saudestinatar.

Calea ferată este r ăspunzătoare de consecinţele neexecutăriidispoziţiilor sau executării inexacte a acestora.

c) Împiedicarea la transport

Aşa cum s-a mai amintit, constituie împiedicare la transport situaţiilecare duc la neînceperea sau necontinuarea transportului pe itinerarul prevăzut.

Pot constitui împiedicări la transport: – calamităţile naturale (inundări, înză peziri etc.); – perturbări în serviciu (deraieri, accidente etc.); – sechestrarea mărfii; – lipsa documentelor însoţitoare; – grevele;

– alte cazuri similare.În caz de împiedicare la transport, calea ferată hotăr ăşte dacă transportă din oficiu marfa sau cere instrucţiuni expeditorului.

Expeditorul înştiinţat de împiedicarea la transport trebuie să deainstrucţiuni căii ferate în maximum 72 de ore, altfel calea ferată

procedează potrivit normelor privind împiedicarea la eliberare.Dacă împiedicarea la transport încetează înaintea sosirii

instrucţiunilor expeditorului, marfa este îndrumată la destinaţia sa,

expeditorul fiind înştiinţat despre aceasta în cel mai scurt timp.



94

Când împiedicarea la transport intervine după ce destinatarul amodificat contractul de transport, calea ferată trebuie să înştiinţeze despreaceasta destinatarul.

d ) Împiedicarea la eliberareSe consider ă împiedicare la eliberare refuzul destinatarului de a

primi marfa, negăsirea acestuia, neridicarea scrisorii de tr ăsur ă sauimposibilitatea eliber ării expediţiei din alte cauze (sechestru, hotărâri

judecătoreşti, marf ă grevată de un ramburs neadmis).Calea ferată trebuie să înştiinţeze pe expeditor care poate cere

înapoierea mărfii din oficiu.Dacă marfa a fost valorificată prin vânzare, suma obţinută după

scăderea tarifelor de transport, se ţine la dispoziţia expeditorului.Dacă împiedicarea la eliberare se iveşte după modificarea

contractului de transport de către destinatar, calea ferată trebuie să-lînştiinţeze despre împiedicare.

4. R ăspunderea căii ferate

Calea ferată, primind marfa la transport cu scrisoare de tr ăsur ă, este

r ăspunzătoare de executarea acestuia pe întreg parcursul până la eliberare.Problema r ăspunderii căr ăuşului a fost discutată în detaliu.Abordăm, în continuare particularităţi ale r ăspunderii căii ferate întransportul de mărfuri.

În caz de pagubă, calea ferată r ăspunde pentru pierderea sauavarierea mărfii din momentul primirii la transport până la eliberare,

precum şi pentru depăşirea termenului contractului de transport.Sarcina probei revine celui care reclamă.Calea ferată este scutită de r ăspundere dacă:

– paguba are drept cauză culpa celui îndreptăţit, o dispoziţie a luisau un viciu al mărfii;

– paguba este provocată de riscuri speciale inerente cum ar fi: – cauze natural, – lipsa sau defectul ambalajul, – încărcare sau descărcare defectuoasă efectuată de expeditor, res-

pectiv destinat, – îndeplinirea formalităţilor vamale de expeditor, destinatar, co-

mision,



95

– natura mărfii, – denumiri inexacte, incomplete sau incorecte referitoare la marf ă, – expeditorul trebuia să delege un însoţitor şi nu l-a delegat,

– în cazul transportului de animale vii sau păsări vii.Calea ferată nu r ăspunde în cazul mărfurilor care sufer ă în mod

obişnuit o pierdere în greutate pe timpul transportului decât dacă sedepăşesc toleranţele admise pentru astfel de mărfuri care sunt de 2%

pentru cele lichide şi umede şi 1% pentru mărfurile uscate.Prezumţia de pierdere a mărfii pe timpul transportului operează

după 30 de zile de la împlinirea termenelor contractului de transport ,cândcel îndreptăţit poate primi plata despăgubirii.

Calea ferată este obligată să plătească despăgubiri pentru: – pierderea mărfi, – avaria acestei, – depăşirea termenului contractului de transport.În caz de pierdere a mărfii, calea ferată plăteşte o despăgubire

calculată după factur ă, după preţul curent sau după preţul mărfurilor deaceeaşi natur ă şi aceeaşi calitate, la locul şi la data la care marfa a fost primită la transport.

Calea ferată trebuie în această situaţie să restituie tariful detransport, taxele vamale şi celelalte sume plătite de client.Despăgubirea plătită de calea ferată pentru pierderea mărfii, avaria

ei sau depăşirea termenului contractului de transport este plafonată.În cazul transportului cale ferată – naval, calea ferată este exonerată

de r ăspundere pentru pagubele cauzate de: – acţiunile, neglijenţa, omisiunea că pitanului, pilotului sau pre-

puşilor transportatorului naval; – imposibilitatea navei de a naviga; – incendiul care este produs din vina transportatorului naval; – pericole, primejdii, accidente; – salvarea de vieţi sau bunuri pe mare; – încărcarea mărfii pe puntea navei cu consimţământul expedito-

rului.Când cel îndreptăţit face dovada că a existat culpa transportatorului,

acesta r ămâne r ăspunzător.

IV. RECLAMAŢII ADMINISTRATIVE. ACŢIUNI. PRESCRIPŢII



96

1. Reclamaţii administrative

Reclamaţiile administrative rezultate din contractul de transport

sunt obligatorii şi se adresează în scris, căii ferate, în termen de 3 luni dela datele prevăzute la art.92.4, 92.5 şi 93.3, în afara cazurilor prevăzute laart.92.1, 92.3 şi 93.2 din Regulamentul de transport din 1997.

Dreptul de a reclama apar ţine persoanei îndreptăţite care posedă legitimaţie de călătorie, recipisă de bagaje, scrisoare de tr ăsur ă saudovedeşte dreptul său, după caz.

În caz de r ănire, acţiunea apar ţine r ănitului, iar în caz de deces,moştenitorilor.

Celelalte acţiuni contra căii ferate care derivă din contractul detransport apar ţin expeditorului sau destinatarului, după caz.

La reclamaţie se anexează legitimaţia de călătorie, recipisa de bagaje, scrisoarea de tr ăsur ă în transportul de marf ă, alte acte care justifică temeinicia reclamaţiei.

Reclamaţiile trebuie să fie motivate, se adresează instanţei de judecată competente şi sunt îndreptate împotriva căii ferate:

– care a încasat suma sau cea în folosul căreia s-a încasat, când secere restituirea unei sume plătite în temeiul contractului de transport;

– de predare, când reclamaţia este referitoare la un ramburs; – de predare, de parcurs, de destinaţie, în funcţie de momentul pro-

ducerii pagubei.Dreptul la acţiune al celui îndreptăţit se stinge în termen de 6 luni

de la cunoaşterea pagubei sau în cazul acceptării bagajelor deşi acesteas-au pierdut, au fost avariate sau au fost primite cu întârziere.

În caz de pierdere par ţială sau de avariere a mărfii, dreptul laacţiune nu se stinge dacă:

– pierderea sau avarierea mărfii a fost constatată înainte ca persoanaîndreptăţită să fi primit marfa; – constatarea a fost omisă din vina căii ferate; – pagubele au fost neaparente, iar cel îndreptăţit cere constatarea în

termen de 3 zile de la primirea bagajelor sau 5 zile de la primirea mărfii; – dacă cel îndreptăţit dovedeşte că paguba are drept cauză un dol

sau o culpă gravă imputabilă căii ferate.

2. Prescripţii



97

Acţiunile pentru daune interese în caz de moarte şi de r ănire acălătorilor din culpa căii ferate se prescriu în termen de 8 ani, calculaţi dinziua următoare celei în care s-a produs accidentul sau decesul.

Celelalte acţiuni care izvor ăsc din contractul de transport se prescriu după trecerea unui an.Ziua indicată ca punct de începere a prescripţiei nu este cuprinsă în

termen, iar dacă termenul ia sfâr şit sâmbăta, duminica sau o zi desărbătoare legală se prelungeşte până la prima zi lucr ătoare.

În expediţiile de mărfuri, acţiunea izvorâtă din contractul detransport se prescrie într-un an.

Cu toate acestea prescripţia este de doi ani în ceea ce priveşteacţiunea:

– pentru plata unui ramburs; – pentru plata unui rest dintr-o vânzare efectuată de calea ferată; – pentru o pagubă cauzată cu intenţie sau având reprezentarea că ar

putea rezulta o asemenea pagubă.Termenele de curgere a prescripţiei încep:

– în a 30-a zi după expirarea termenului de transport, pentru prinderea totală a mărfii sau ramburs;

– din ziua în care are loc eliberarea mărfii, pentru prinderea par ţială

sau avarierea mărfii; – din ziua în care trebuia f ăcută plata pentru restituirea tarifelor detransport şi cheltuielilor accesorii;

– din ziua vânzării, pentru plata preţului unei vânzări.

3. Raporturile dintre căile ferate

Calea ferată care a plătit o despăgubire are drept de acţiune împotrivacăilor ferate care au participat la transport, dacă sunt vinovate de producerea

pagubei, sau împotriva unei singure căi ferate dacă este singur ă r ăspunzătoare.Dacă nu se poate dovedi cine a produs paguba, despăgubirea esterepartizată între toate căile ferate.

În mod asemănător se procedează şi în situaţia depăşirii termenuluicontracului de transport.

Valabilitatea plăţii efectuată de calea ferată care exercită una dinacţiunile în regres nu poate fi contestată de calea ferată împotriva căreiase exercită, dacă despăgubirea a fost stabilită de o autoritate

judecătorească şi a avut posibilitatea să intervină în proces.



98

Acţiunea în regres se introduce la instanţa de la sediul căii ferateîmpotriva căreia se exercită.

Când acţiunea se exercită împotriva mai multor căi ferate,

reclamanta are dreptul să aleagă între instanţele competente.Căile ferate pot deroga prin înţelegeri de la dispoziţiile referitoare la

acţiunile în regres.

CAPITOLUL IX

CONTRACTUL DE TRANSPORT AERIAN

I. TRANSPORTURILE AERIENE – NOŢIUNI GENERALE

1. Apariţie, evoluţie şi reglementări

În cadrul dezvoltării comer ţului internaţional, transporturile aeriene prezintă o importanţă deosebită, fiind cea mai dinamică modalitate detransport. Dreptul aerian internaţional şi intern este reglementat printr-oserie de convenţii internaţionale, începutul acestora fiind marcat în 1890de statutul juridic al aerostatelor, propus de Paul Fauchille.

Reglement ă ri: – Convenţia internaţională de la Paris asupra navigaţiei aeriene

internaţionale, 1919; – Convenţia de la Var şovia, 1929, la care România a aderat prin

Decretul nr. 1213/1931, modificată prin Protocolul de la Haga din 1955,ratificat şi de România, protocol care reglementează documentul de transportaerian, transporturile combinate şi r ăspunderea civilă contractuală a transpor-

tatorului pentru pagube suferite de călători, bagaje şi mărfurile transportate; – Protocolul final al Conferinţei de la Var şovia, Roma, 1933, carereglementează r ăspunderea delictuală a căr ăuşului aerian;

– Convenţia privind aviaţia civilă internaţională de la Chicago,1944, la care România a aderat în 1965;

– Convenţia de la Guadalajara, 1961, de completare a Convenţieide la Var şovia, referitoare la transportul aerian internaţional efectuat de o

persoană, alta decât căr ăuşul contractual.Reglementarea internaţională a dreptului aerian a determinat o

legislaţie internă pentru fiecare stat care a aderat la anterioarele convenţii,



99

în România apărând în 1953 Codul aerian aprobat prin Decretul nr.516/1953, modificat prin Decretul nr. 204/1956 şi 212/1959. Acest cod afost abrogat şi, prin Ordonanţa de urgenţă nr. 29/22.08.1997, a fost

aprobat noul cod aerian publicat în Monitorul Oficial nr. 2086/08.1997, învigoare la data de 01.01.1998.

2. Clasificarea transporturilor aeriene civile

a) După obiectul transportului: – transportul de pasageri; – transportul de mărfuri.b) După principiul de organizare şi cadrul de reglementare:

– transporturi aeriene pe curse regulate; – transporturi aeriene pe curse speciale (charter).c) După destinaţia transportului:

– transporturi aeriene interne; – transporturi aeriene internaţionale.Potrivit Convenţiei de la Haga din 1955, art. 1, este transport

internaţional orice transport care are ca punct de plecare şi punct dedestinaţie aeroporturi situate pe teritoriul a două Inalte Păr ţi contractante,fie pe teritoriul unei singure Înalte Păr ţi contractante, dacă aeronava face

o escală pe teritoriul unui stat, chiar dacă acel stat nu este o Înaltă Partecontractantă. În acelaşi sens, art. 10 alin. 1 din Codul aerian român

prevede că dispoziţiile legale române se aplică şi aeronavelor civileneînmatriculate în ţara noastr ă, precum şi călătorilor şi echipajelor aflaţila bordul lor, atâta timp cât aceste aeronave zboar ă în spaţiul aerianromânesc, cu excepţiile stabilite prin convenţiile internaţionale.

Transporturile aeriene interne sunt transporturile executate înlimitele teritoriale ale statului nostru, f ăr ă escală pe un aeroport situat peteritoriul unui stat str ăin. Art. 44 din noul Cod aerian prevede că operaţiunile aeriene civile care pot fi realizate pe teritoriul României se

pot clasifica astfel:1. operaţiuni de transport aerian;2. operaţiuni de lucru aerian;3. operaţiuni de aviaţie generală.Transporturile aeriene pot fi:• transporturi aeriene publice – transporturile de pasageri, de bagaje,

de mărfuri executate pe baze comerciale, de către operatori aerieni care



100

posedă certificat de operator aerian şi licenţă de transport aerian, princursele regulate sau neregulate;

• transporturi aeriene în interes propriu – transporturile aeriene

executate de persoane fizice în vederea asigur ării deplasării în interes personal, precum şi transporturi aeriene organizate de persoane fizice sau juridice pentru activităţile proprii cu aeronave civile proprii.

Operaţiunile de lucru aerian sunt cele efectuate de operatorii aerieni pentru nevoile industriei, agriculturii, silviculturii, sănătăţii publice şi protecţiei mediului, precum şi în alte scopuri, pe baza autorizaţiei deoperator aerian eliberată de Ministerul Transporturilor.

Operaţiunile de aviaţie generală sunt zborurile care nu fac parte dincategoriile anterior prezentate care include zboruri în interes propriu,

particulare şi de agrement, de antrenament, şcoală şi sportive.

II. CONTRACTUL DE TRANSPORT AERIAN ŞI DE MĂRFURI

1. Noţiunea şi încheierea contractului

Contractul de transport aerian de mărfuri este convenţia prin caretransportatorul aerian se obligă să transporte mărfuri pe calea aerului, să le păzească şi să le predea la destinaţie în schimbul unei taxe de transport

plătită de cealaltă parte – expeditorul mărfii.Conform art. 84 din Codul aerian, transporturile aeriene deîncărcătur ă (mărfuri, bagaje şi expediţii poştale) se pot executa numai pe

bază de contract, în curse regulate sau prin curse ocazionale. Contractulse consider ă încheiat când transportatorul eliberează scrisoarea detransport aerian călătorului sau expeditorului, forma scrisă a acestuicontract fiind cerută ad solemnitate.

Scrisoarea de transport aerian cuprinde menţiunile: – datele de identificare ale transportului aerian, ale expeditorului

şi destinatarului; – aeroportul de decolare şi cel de destinaţie; – felul şi cantitatea încărcăturii; – modul de ambalare; – locul şi data emiterii documentului.Scrisoarea de transport aerian face dovada încheierii contractului,

pe baza ei expeditorul putând exercita dreptul de modificare a contrac-tului şi de valorificare a oricăror pretenţii împotriva căr ăuşului.

Transportatorul aerian poate refuza primirea unor mărfuri în

situaţiile în care:



101

– transportul este anulat sau suspendat din cauza unor condiţiitehnice sau meteorologice;

– transportul este interzis pe motiv de pericol, pentru securitatea

zborului sau a încărcăturii; – transportul nu poate avea loc din lipsă de aeronavă sau, deşiexistă, cele existente nu corespund pentru caracteristicile mărfii care ar trebui supusă transportului.

Există unele mărfuri admise condiţional la transporturi: aparatelefotografice, cinematografice, armele care pot fi admise la transport numaiambalate şi predate ca expediţie de colete.

2. Executarea contractului aerian de transport de mărfuri

a) Obligaţiile transportatorului: – să efectueze transporturile în ordinea primirii lor, priorităţile de trans-

port având un caracter excepţional, în funcţie de natura specifică a încărcăturii; – să încarce şi să descarce mărfurile în şi din aeronavă; – să transporte încărcătura la destinaţie în bune condiţii şi în

termenul stabilit; – să avizeze şi să elibereze destinatarului mărfurile; – să continue transportul cu cel mai rapid mijloc de transport dacă pe

parcurs zborul se întrerupe, iar dacă expeditorul refuză, să restituie partea detaxă corespunzătoare por ţiunii neparcurse, cu excepţia primei de asigurare; – dacă destinatarul refuză primirea încărcăturii sau nu se prezintă în

termen de trei zile de la avizare sau nu poate fi găsit în termen de cinci zile,transportatorul are obligaţia să încunoştiinţeze de urgenţă pe expeditor.

b) Obligaţiile expeditorului: – să încarce mărfurile, în cazul transporturilor masive cu folosirea

întregii nave a cărei capacitate de transport poate ajunge până la 115 tone;

– să dispună asupra mărfii în termen de 15 zile de la înştiinţarea transportatorului, dacă destinatarul refuză primirea încărcăturii sau nu este găsit; – să achite taxa de transport.

c) Obligaţiile destinatarului: – să se prezinte în termen de 3 zile de la avizarea sa despre sosirea

mărfurilor; – să descarce mărfurile sub supravegherea transportatorului, în

cazul transporturilor masive;

– să ridice mărfurile perisabile în termen de 6 ore de la avizarea sosirii lor.



102

3. Modificarea contractului de transport aerian

Conform art. 91 alin. 2 din Codul aerian, expeditorul are dreptul de

dispoziţie asupra mărfii până la predarea către destinatar. Astfel,expeditorul poate să o retragă la aeroportul de plecare sau de destinaţie, să o oprească într-un aeroport intermediar. Expeditorul trebuie să deaaceastă dispoziţie în scris şi să nu cauzeze prejudicii căr ăuşului.

Potrivit art. 92 Cod aerian, coborârea mărfii la o escală anterioar ă aeroportului de destinaţie nu dă dreptul expeditorului la restituirea taxeide transport corespunzătoare por ţiunii neparcurse.

4. R ăspunderea transportatorului aerian

Normele care reglementează r ăspunderea în contractul de transportaerian au caracter imperativ, orice derogare realizată chiar prin înţele-gerea păr ţilor fiind nulă.

Conform art. 98 Cod aerian, transportatorul aerian r ăspunde pentru prejudiciile ocazionate pe toată durata transportului, în caz de:

– pierdere totală sau par ţială; – avaria mărfurilor; – depăşirea termenului de executare a contractului de transport.Despăgubirile se determină astfel:

– pentru mărfurile pierdute a căror valoare a fost declarată la predare se plătesc despăgubiri echivalente valorii respective f ăr ă a depăşi,însă, valoarea reală a mărfii;

– dacă valoarea mărfurilor nu a fost declarată la predare,despăgubirile sunt corespunzătoare valorii reale a mărfurilor stabilite înfuncţie de data la care au fost pierdute;

– pentru mărfurile avariate, despăgubirile reprezintă valoareadeprecierii mărfii.

5. Cauze de exonerare de răspundere a transportatorului:

– culpa expeditorului sau a destinatarului; – for ţa major ă produsă în afara zborului; – viciile ascunse ale lucrului transportat; – lipsa, insuficienţa sau defectuozitatea ambalajului, dacă amba-

larea este obligatorie; – în cazul întârzierii în executarea transportului, transportatorul

poate fi exonerat dacă întârzierea se datorează unor interese de stat saudin motive privind securitatea zborului.



103

6. Reclamaţia administrativă – se introduce în termen de 6 luni,fiind însoţită de scrisoare de transport aerian şi în termen de 1 an, în cazul

transporturilor mixte. Termenul curge din ziua eliber ării mărfii, în caz de pierdere par ţială ori avariere, iar în caz de pierdere totală – din ziua cândtrebuia eliberată marfa. Căr ăuşul are obligaţia de a rezolva şi comunicareclamaţia administrativă în termen de 30 de zile, respectiv 60 zile.

III. CONTRACTUL DE TRANSPORT AERIANDE CĂLĂTORI ŞI BAGAJE

1. Noţiunea şi încheierea contractului

Contractul de transport aerian de călători este convenţia prin caretransportatorul se obligă să transporte un călător (un grup de călători) pecalea aerului de la aeroportul de decolare până la cel de destinaţie,călătorul având obligaţia de a plăti taxa de transport stabilită potrivitdispoziţiilor legale.

Transportatorul îşi poate asuma obligaţia de a efectua transportulcălătorului pentru o parte din parcurs şi cu un alt mijloc de transport, cazîn care dispoziţiile Codului aerian se vor aplica numai pe por ţiunea detransport efectuată pe calea aerului.

Transportul de călători se execută numai pe bază de contract întretransportatorul aerian şi călător, prin acceptarea de către transportator aofertei călătorului. Potrivit art. 80 din Codul aerian, momentul încheieriicontractului este cel al plăţii taxei şi eliber ării biletului de călătorie.

Persoanele care pot solicita încheierea contractului de transportaerian sunt:

– persoane admise la transport, care îndeplinesc condiţiile de vârstă,capacitate şi sănătate;

– persoanele admise condiţionat de însoţirea lor de către o persoană cu capacitate deplină care garantează pentru ele (persoanele aflate într-ostare psihică anormală, cu boli contagioase sau plăgi deschise).

Transportatorul poate refuza încheierea contractului sau, deşiîncheiat, admiterea la transport dacă:

– persoanele reprezintă un pericol pentru sine sau pentru alţi călători; – transportul este anulat sau suspendat printr-o dispoziţie egală din

motive tehnice sau meteorologice excepţionale care nu garantează siguranţa zborului;



104

– persoana care se prezintă pentru începerea călătoriei este într-o stare psihică anormală, sufer ă de o boală contagioasă, are plăgi deschise, nurespectă dispoziţiile obligatorii pentru călători sau se află în stare de ebrietate.

Momentul începerii călătoriei este acela al urcării călătorului în mijloculde transport, iar momentul final al executării contractului este acela în carecălătorul păr ăseşte aerodromul sau mijlocul de transport pus la dispoziţie.

2. Executarea şi încheierea contractului

a) Obligaţiile transportatorului aerian: – să asigure aeronavele în stare corespunzătoare pentru cursele

programate;

– să asigure locul rezervat şi securitatea în timpul zborului; – să asigure mijlocul de transport din oraş la aeroport şi invers; – să organizeze continuarea călătoriei cu cel mai rapid mijloc de

transport în caz de întrerupere a zborului; – să restituie taxe de transport în cazul în care s-a dispus anularea

sau suspendarea zborului.În literatura de specialitate s-a pus în discuţie natura juridică a

obligaţiei principale a transportatorului, şi anume dacă este o obligaţie derezultat sau de diligenţă, opinia majoritar ă fiind aceea că obligaţia de

transport în bune condiţii este obligaţia de rezultat.b) Obligaţiile călătorului:

– să achite taxa de transport; – să verifice biletul de călătorie; – să se prezinte la aeroport; – să respecte normele privind conduita călătorilor, dispoziţiile

administrative ale transportatorului sau prepuşilor acestora.

c) R ăspunderea transportatorului aerian:R ăspunderea transportatorului aerian nu poate fi modificată prin

convenţia păr ţilor sub sancţiunea nulităţii absolute.Transportatorul r ăspunde de moartea sau vătămarea corporală a

călătorilor, produse în timpul transportului, fiind exonerat de r ăspunderedacă face dovada culpei călătorului. Transportatorul r ăspunde şi pentruneexecutarea în termen a transportului, fiind exonerat dacă face dovada că întârzierea a fost cauzată de interese de stat, din motive de securitate azborului sau de un caz de for ţă major ă.



105

Reclamaţia administrativă este reglementată de aceleaşi reguli ca şiîn cazul contractului de transport aerian intern de mărfuri.

CAPITOLUL X

CONTRACTUL DE TRANSPORTAERIAN INTERNAŢIONAL

I. PREZENTARE GENERALĂ

Conform prevederilor Convenţiei de la Var şovia din 1929 privindunificarea unor reguli referitoare la transportul internaţional,transporturile internaţionale sunt acelea care, potrivit convenţiei păr ţilor,au ca aeroport de decolare şi aeroport de destinaţie teritorii a două păr ţicontractante sau, deşi se află pe teritoriul aceluiaşi stat, fac o escală pe

teritoriul altui stat, chiar dacă acesta nu este parte contractantă.În 1945, la Havana s-a înfiinţat Asociaţia Internaţională a

Transporturilor Aeriene şi, deşi companiile româneşti de transportaerian – TAROM, ROMAVIA şi LAR nu sunt membre ale IATA – condiţiile de transport pe care le ofer ă sunt aceleaşi ca şi condiţiilestabilite de IATA.

Traficul avioanelor româneşti şi str ăine în spaţiul aerian româneste necesar a fi autorizat în prealabil de Direcţia Generală a Aviaţiei

Civile.Prestarea unor servicii aeriene de calitate a impus cooperareainternaţională între companiile de navigaţie prin intermediul unor contracte reglementate din perspectiva recomandărilor IATA:

– contractul interline este o formă de cooperare prin care doitransportatori aerieni convin să-şi recunoască reciproc formele detransport în baza cărora companiile pot îmbarca la bordul navei

pasageri, bagaje şi mărfuri;



106

– contractul de reprezentan ţă pentru vânz ă ri generale se încheie întredouă companii aeriene care se angajează să se reprezinte reciproc pe piaţaceleilalte păr ţi ca reprezentant general de vânzări, de regulă cu autorităţile de

stat; efectuează reclamă în condiţiile respectării instrucţiunilor şi regulilor care reglementează tarifele privind prestaţiilor efectuate; se deosebeşte decontractul interline prin aceea că agentul general poate transfera totalsau par ţial obligaţiile sale, inclusiv dreptul de vânzare, de prestaţii laalte companii sau persoane care devin un fel de subagenţi;

– contractul de operare în pool se încheie între partenerii careoperează pe aceeaşi rută, stabilindu-se partajarea echitabilă a traficuluiîn scopul evitării concurenţei;

– contractul de handling prin care companiile aeriene îşi asigur ă serviciile necesare la sol, revăzându-şi serviciile ce urmează să se presteze, tarifele utilizate şi r ăspunderea între transportatori şi agentulde handling; contractul de handling este reciproc în sensul că fiecarecompanie figurează reciproc ca agent handling.

II. CONTRACTUL DE TRANSPORTAERIAN INTERNAŢIONAL DE MĂRFURI

1. Noţiunea şi încheierea contractuluiContractul de transport aerian internaţional de mărfuri se încheie

sub forma scrisorii de transport aerian (AIR şi Waybill) care facedovada încheierii contractului, primirii mărfii la transport de cătrecăr ăuşul aerian şi condiţiile transportului.

Scrisoarea de transport aerian se încheie în trei exemplareoriginale şi mai multe copii, în funcţie de necesităţile beneficiarului detransport. Primul exemplar original poartă menţiunea „pentrutransportator”, fiind semnat de expeditor şi r ămâne la căr ăuş. Al doileaexemplar original poartă menţiunea „pentru destinatar”, fiind semnat deexpeditor şi transportator şi însoţeşte marfa până la destinaţie, urmând afi predat destinatarului. Al treilea exemplar original poartă menţiunea„pentru expeditor”, este semnat de transportator, şi r ămâne la expeditor

pentru a fi negociat.Copiile scrisorii de transport aerian sunt folosite pentru a confirma

primirea de către destinatar pentru îndeplinirea formalităţilor vamale şi

pentru realizarea unor decontări pentru prestări.



107

În afara celor trei exemplare originale, scrisoarea de transportaerian mai cuprinde: recipisa de primire a mărfii, exemplarul pentruformalităţi de vamă la destinaţie.

Scrisoarea de transport aerian trebuie să cuprindă următoarelemenţiuni:

– aeroportul de decolare şi de destinaţie; – menţiunea că transportul este supus prevederilor Convenţiei de

la Var şovia; – greutatea, volumul, numărul şi dimensiunea coletelor, felul

ambalajelor, marcajul şi starea mărfii predate la transport; – documentele anexate la scrisoarea de transport aerian necesare

îndeplinirii formalităţilor vamale, fiscale, fitosanitare şi de altă natur ă,numele şi adresa destinatarului; – menţiuni în legătur ă cu modul de plată a taxelor de transport; – numele şi adresa expeditorului.Expeditorul, r ăspunzând pentru exactitatea datelor înscrise în

scrisoarea de transport, va suporta orice daună pe care o poate aveatransportatorul aerian sau orice altă persoană angajată de acesta.Expeditorul r ăspunde pentru faptul că la predarea mărfii nu a transmis

instrucţiunile cu privire la operaţiunile tehnice şi comerciale pentru a pune pe căr ăuş în situaţia de a acţiona în cunoştinţă de cauză.

2. Taxele de transport

Taxele de transport şi celelalte cheltuieli accesorii sunt suportatede expeditor sau destinatar, în funcţie de prevederile stabilite decontractul de comer ţ exterior, astfel:

– „franco-uzină” presupune că transportul mărfii la aeroportul de

expediţie, taxa de transport aerian şi taxele accesorii, inclusiv cele pentru aeroportul de destinaţie şi transportul la domiciliu se suportă decătre destinatar;

– „taxa de aeroport” presupune ca expeditorul să suportecheltuielile cu transportul mărfii la aeroport şi taxele accesorii peaeroportul de plecare, iar destinatarul taxa de transport, taxele accesorii

pe aeroportul de sosire şi transportul mărfii până la domiciliul său; – „franco-aeroport de destinaţie” presupune că expeditorul suportă

transportul mărfii până la aeroportul de decolare, taxele accesorii şi taxe



108

de transport, iar destinatarul taxele accesorii pe aeroportul de destinaţieşi transportul mărfii la domiciliu;

– „franco-domiciliul destinatarului” presupune că expeditorul

suportă toate cheltuielile aferente transportului până la domiciliuldestinatarului.

În cazul traficului internaţional aerian de mărfuri sunt stabilitetarife unice pe baza normelor IATA după greutatea sau volumul mărfii,separat pentru mărfuri generale şi pentru mărfuri speciale.

Taxele de transport nu include şi taxele auxiliare (vamale, demagazinaj).

3. Modificarea contractului de transport aerianConform prevederilor Convenţiei de la Var şovia, expeditorul

poate dispune următoarele modificări: – retragerea mărfii la aeroportul de decolare în timpul călătoriei şi

chiar la destinaţie; – oprirea mărfii în timpul călătoriei la o escală pe un anumit

aeroport; – predarea la destinaţie sau la o escală intermediar ă a altei

persoane decât destinatarul iniţial.Căr ăuşul va executa dispoziţia de modificare primită dacă prin

aceasta nu se aduc prejudicii nici lui, nici celorlalţi expeditori,expeditorul având obligaţia de a suporta toate cheltuielile pe care le

presupune modificarea dispusă.Dacă executarea ordinelor nu este posibilă, atunci căr ăuşul este

obligat să-l avizeze pe expeditor.După sosirea mărfii la destinaţie, destinatarul are dreptul să cear ă

căr ăuşului remiterea scrisorii de transport aerian şi predarea mărfii după ce a executat toate obligaţiile ce-i revin.În cazul în care destinatarul refuză primirea mărfii sau nu poate fi

găsit, căr ăuşul avizează pe expeditor pentru a dispune asupra acesteia.În caz de pierdere a mărfii, recunoscută de către transportator, sau

după 7 zile de la data când marfa trebuia să sosească la destinaţie,destinatarul este autorizat să-şi valorifice toate drepturile ce decurg dincontractul de transport.



109

4. R ăspunderea transportatorului aerian

În materia r ăspunderii, se impune distincţia dintre r ăspunderea

contractuală a căr ăuşului aerian, reglementată de Convenţia de laVar şovia, pentru daunele ocazionate mărfurilor, şi r ăspundereadelictuală pentru daunele pricinuite ter ţilor la sol, reglementată prinConvenţiile de la Roma din 1933 şi 1952.

Potrivit art. 23 din Convenţia de la Var şovia, orice clauză stabilită de păr ţi în care s-ar micşora sau înlătura r ăspunderea transportatoruluifaţă de prevederile convenţiei este nulă.

R ăspunderea contractuală a transportatorului aerian este antrenată pentru pierderea (totală sau par ţială) ori pentru avarierea mărfii şi pentruexecutarea cu întârziere a transportului. La transporturile de mărfuri,

prin protocolul de la Haga, r ăspunderea transportatorului este limitată lasuma de 250 franci pentru 1 kg, în afar ă de cazul unei declaraţii specialede interes la livrare f ăcută în momentul predării mărfii la transport şi înschimbul achitării unei taxe suplimentare. Despăgubirea poate fi plătită şi în monedă naţională. Căr ăuşul este obligat să plătească până laconcurenţa sumei declarate, exceptând cazul când va dovedi că această sumă este superioar ă interesului real al expeditorului la livrare.

În caz de pierdere a mărfii sau la expirarea a 7 zile de la data lacare marfa trebuia să sosească, destinatarul îşi poate valorifica drepturilefaţă de căr ăuş. În cazul avarierii mărfii, destinatarul se poate adresacăr ăuşului în cel mult 14 zile de la data primirii ei, iar în cazul întârzieriila transport protestul poate fi înaintat în cel mult 21 de zile.

Primirea mărfurilor f ăr ă rezerve de către destinatar creează prezumţia relativă că mărfurile au fost predate de către căr ăuş în bună stare.

Transportatorul aerian va fi exonerat de r ăspundere în caz de for ţă major ă, caz fortuit, culpa victimei şi viciile ascunse ale mărfurilor.Acţiunea în justiţie trebuie introdusă la instanţa de pe teritoriul

uneia dintre păr ţile contractante, astfel: la instanţa domiciliuluitransportatorului, la instanţa în circumscripţia căreia se află sediul

principal al căr ăuşului sau unde acesta are o agenţie prin care s-aîncheiat contractul, la instanţa aeroportului de destinaţie. Dreptul laacţiune se prescrie în doi ani, termenul curgând de la data sosirii la

destinaţie sau de la data la care ar trebui să sosească.



110

CAPITOLUL XI

CONTRACTUL DE TRANSPORTDE MĂRFURI CU MIJLOACE AUTO

I. REGLEMENTĂRI

– Cod comercial român; – O.G. 19/1997; – O.G. 43 şi 44/1997.

II. NOŢIUNI GENERALE

1. Transportul rutier

Reprezintă orice operaţiune de transport ce se realizează cuvehicule rutiere pentru deplasarea persoanelor şi mărfurilor.

Operaţiunile şi serviciile adiacente sunt considerate operaţiuni detransport rutier.

Operator de transport rutier este orice persoană fizică sau juridică,română sau str ăină, ce deţine în proprietate sau în chirie vehicule rutiere şi

efectuează transporturi interne şi/sau internaţionale, direct, prinintermediar, ori prin asociere cu alte persoane fizice sau juridice.

Operatorul de transport român este orice operator cu domiciliul sausediul, respectiv reşedinţa, în România.

Operatorul de transport str ăin este orice operator cu domiciliul sausediul în str ăinătate şi care e autorizat să efectueze transporturi rutiereinternaţionale.

2. Categorii şi tipuri de transport rutier



111

Din punct de vedere al caracterului transportului:a) transporturi naţionale;b) transporturi internaţionale.

Din punct de vedere al interesului activităţii de transport:a) transporturi în intres public;b) transporturi în interes propriu;c) transporturi în interes personal.

a) Transportul rutier în interes public se efectuează pe bază decontract în schimbul unei plăţi, de către un agent economic titular allicenţei deţinute în condiţiile legii având ca obiect de activitate transportulrutier, agentul economic deţinând în proprietate sau cu chirie vehiculerutiere, indiferent de capacitatea de transport a acestora.

b) Transportul în interes propriu se realizează f ăr ă încasarea uneitaxe în următoarele condiţii:

– se foloseşte vehiculul deţinut în proprietate sau închiriat, de cătreangajaţii sau asociaţii operatorului de transport;

– e o activitate accesorie celorlalte activităţi ale operatorului de transport; – mărfurile sunt proprietatea operatorului de transport sau au fost

vândute, cumpărate sau închiriate sau au fost produse, extrase, prelucratesau reparate de către acesta, scopul fiind acela de a le deplasa, transportulfiind spre el sau de la operatorul de transport în vederea satisfacerii

propriilor necesităţi; – persoanele transportate sunt angajaţii operatorului de transport

sau membrii familiilor acestora, scopul transportului fiind deplasarea îninteres familial, social sau de binefacere.

c) Transportul rutier în interes personal se efectuează de persoana

fizică cu vehiculul proprietate personală, cu respectarea prescripţiilor referitoare la numărul de locuri şi a maximei de volum autorizat pentrudeplasarea membrilor familiei şi a bunurilor aflate în proprietatea lor.

Din punct de vedere al obiectului de transport: – transport de mărfuri şi bunuri; – transport de persoane; – transporturi mixte; – activităţi conexe transportului rutier (din autogar ă, agenţii de voiaj,

mesagerii).



112

3. Avantajele activităţii de transport rutier:

– se asigur ă transportul din poartă în poartă;

– se realizează cu viteze comerciale mai mari decât pe calea ferată,circulaţia mărfii fiind mai rapidă; – necesită cheltuieli cu investiţiile şi cheltuielile valutare mai reduse; – permite transportarea unei game largi de produse; – se poate ajunge şi în locuri mai puţin accesibile.

4. Dezavantajele activităţii de transport rutier:

– capacitate redusă;

– e mai costisitor din punctul de vedere al combustibilului; – mai dependent decât alte categorii de transport de condiţiile meteo; – influenţat de starea intrastructurii.

III. CONTRACTUL DE TRANSPORT RUTIER

Este convenţia care se încheie de către o unitate specializată întransport auto (operator de transport) care se obligă în schimbul unuitarif/taxă să preia şi să transporte, sub paza sa şi înăuntrul unui termen, o

cantitate de marf ă pe care o eliberează destinatarului.

1. Forma:

Este scrisă, tipizată; se completează de ambele păr ţi şi se numeştescrisoare de transport auto.

2. Conţinutul scrisorii de transport auto: – date privind operaţiunile de transport, destinatarul şi expeditorul;

– staţia de plecare, staţia de destinaţie; – greutatea mărfii; – numărul coletelor; – modul de ambalare; – plata taxei de transport; – menţiuni privitoare la mijlocul de transport; – natura produselor transportate; – forma scrisă se cere ad probationem.



113

3. Funcţiile scrisorii de transport auto: – face dovada perfectării contractului de transport; – condiţionează prin clauzele sale executarea transportului;

– conţine elementele necesare taxării transportului; – determină momentul de la care încetează r ăspunderea, expe-

ditorului şi se pune în discuţie r ăspunderea căr ăuşului.Se întocmeşte în 4 exemplare:

– unul pentru expeditor; – unul pentru căr ăuş; – unul însoţeşte marfa; – unul se eliberează destinatarului.

4. Alte documente de transport care însoţesc scrisoarea detransport:

– fişa activităţilor zilnice; – bonul de transport; – foaia de parcurs. FAZ = fişa activităţii zilnice (fişa de transport) are rolul de a

evidenţia activitatea zilnică a mijlocului de transport prin indicarea

curselor efectuate, a rutelor parcurse, a kilometrajului, a staţionărilor, aimobilizărilor şi a altor factori ce se reflectă în activitatea de transport. Bonul de transport are rolul de a confirma şi atesta existenţa

fiecărei curse, când într-o zi au avut loc mai multe curse cu acelaşi mijlocde transport. Relevă distanţa efectiv parcursă, punctul de plecare şi desosire şi timpii consumaţi.

Foaia de parcurs este un act cu caracter general dar concret şicuprinde date ce vizează efectuarea transportului. Nu este atât deamănunţită ca FAZ. Se întocmeşte de obicei pentru un singur transport,indiferent de traseu şi rută.

IV. TAXA DE TRANSPORT AUTO

– este echivalentul prestaţiei efectuate de căr ăuş; – se suportă şi se achită de către expeditor; – poate fi convenţională sau poate avea la bază un tarif legal.Există două criterii de determinare a taxei de transport:



114

1. Tariful pe cantitate

– în cazul transportului la care expeditorul solicită transportarea

unei cantităţi de marf ă prin folosirea mijlocului de transport la capacitateanominală sau volumetrică; – în funcţie de greutatea mărfii sau volumul mijlocului de

transport şi distanţa dintre locul de încărcare şi cel de descărcare.

2. Tariful pe mijlocul de transport

– criteriul de determinare a taxei este timpul de utilizare, măsuratde obicei în ore, şi parcursul tarifabil.

Timpul de utilizare minim e stabilit pentru o zi între 3 – 12 h, iar distanţa kilometrică parcursă cuprinde toate deplasările efectuate cu sauf ăr ă încărcătur ă.

V. EXECUTAREA CONTRACTULUI DE TRANSPORT AUTO

Presupune o serie de obligaţii ale expeditorului şi căr ăuşului:

1. Obligaţiile expeditorului:

– să prezinte marfa pentru încărcare; – să ambaleze corespunzător marfa; – să verifice respectarea normelor tehnice de încărcare; – să fixeze marfa asigurând integritatea ei şi a mijloacelor de

transport; – să menţioneze pe colete natura mărfii; – să solicite pentru mărfurile livrate în vrac şi dacă e cazul

protejarea mărfii prin acoperirea cu prelate.

2. Obligaţiile cărăuşului:

– să pună la dispoziţie un mijloc de transport corespunzător şi pecât posibil cu respectarea cerinţelor de ordin tehnic al expediţiei;

– să preia marfa prin numărare şi cântărire; – să verifice modul de încărcare şi fixare; – să facă obiecţiuni, dacă este cazul;



115

– pe timpul transportului r ăspunde de marf ă deoarece este obligatsă o păzească şi să o transporte în bune condiţii;

– să respecte ruta indicată în contract sau ruta cea mai scurtă;

– să aducă la cunoştinţa expeditorului eventualele impedimente înexecutarea transportului;

– căr ăuşul e obligat să elibereze marfa la destinaţie aceluidestinatar care e indicat în documentele de transport şi să participe laverificare dacă acesta ridică obiecţiuni în legătur ă cu cantitatea şicalitatea mărfii transportate; în acest caz se întocmeşte un proces-verbalîn care fiecare dintre participanţi îşi expune punctul de vedere, mai alesîn legătur ă cu acele cauze ce au pricinuit paguba invocată de destinatar.

Dacă mijlocul de transport a ajuns cu urme de violare, pierderi sauscurgeri, culpa căr ăuşului e prezumată, putând fi combătută cu oricemijloc de probă.

Dacă mijlocul de transport a sosit intact şi se declar ă pierderi îngreutate sau deprecieri ale mărfii, destinatarul trebuie să dovedească culpa căr ăuşului şi, dacă e cazul, şi pe cea a expeditorului.

În practică s-a susţinut că nu e suficientă şi nu e opozabilă doar verificarea f ăcută de căr ăuş şi destinatar, deoarece concluziile la care se

poate ajunge pot fi subiective, astfel încât se susţine că la verificaretrebuie să participe fie un reprezentant al expeditorului, fie două persoane str ăine de interesele păr ţilor.

3. Obligaţiile destinatarului:

– să primească marfa; – să verifice starea mijlocului de transport şi a încărcăturii; – să descarce marfa în termen;

– să numere coletele şi să facă, dacă e cazul, obiecţiuni referitoarela calitatea şi cantitatea mărfii.

VI. R ĂSPUNDEREA PĂR ŢILOR ÎN CONTRACTUL DETRANSPORT DE MĂRFURI CU MIJLOACE AUTO

1. R ăspunderea cărăuşului

– conform Codului Comercial pentru pierderea total ă a mărfii,

căr ăuşul r ăspunde cu plata de despăgubirile echivalente cu contra-



116

valoarea mărfii pierdute şi restituie şi taxa de transport corespunzătoareacelei mărfi;

– în caz de pierdere par ţ ial ă , căr ăuşul e obligat la plata de

despăgubiri echivalente cu contravaloarea mărfii pierdute par ţial şirestituie taxa de transport aferentă;

– când marfa e avariat ă total , despăgubirile sunt echivalente cucontravaloarea mărfii avariate;

– când avaria e par ţ ial ă : – dacă marfa se poate recondi ţ iona, atunci despăgubirile se

acordă în cuantum egal cu contravaloarea cheltuielilor derecondiţionare;

– dacă marfa nu se mai poate recondi ţ iona, despăgubirile suntechivalente cu contravaloarea mărfii; – când marfa e folosit ă de că r ă u ş în interesul să u, despăgubirile

sunt echivalente dublului contravalorii mărfii folosite; – când transportul s-a efectuat cu întârziere, nu există o sancţiune

prevăzută expres de lege; dacă întârzierea a avut ca efect producereaunei pagube se pot pretinde despăgubiri, dacă se face dovada că întreîntârzierea în efectuarea transportului şi pagubă există un raport de

cauzalitate.

2. R ăspunderea expeditorului

– pentru neambalare sau ambalare greşită a mărfii; – pentru nefixarea mărfii în mijlocul de transport; – pentru lipsa semnelor şi a marcajelor, precum şi a însemnelor

privind natura mărfii.Va repara prejudiciul produs, dacă fapta sa culpabilă l-a generat,

prin plată la despăgubiri faţă de căr ăuş.Dacă destinatarul a fost păgubit, paguba se transfer ă în patrimoniul expeditorului. Nu va putea transfera contravaloarea produsului în legătur ă cu care la destinaţie s-a demonstrat că a ajunsalterat sau cu lipsuri cantitative.

Expeditorul r ăspunde cu taxe de indisponibilizare a mijlocului detransport când nu încarcă marfa în termenul legal sau convenţional.

Expeditorul r ăspunde şi prin plata unor penalităţi de întârziere

dacă refuză plata taxei de transport sau o plăteşte cu întârziere.



117

CAPITOLUL XII

CONTRACTUL DE TRANSPORT NAVAL

I. NOŢIUNI GENERALE

Transportul naval, practicat încă din Antichitate, prezintă oimportanţă deosebită, influenţată şi de progresul tehnic al ultimuluisecol. Transporturile navale primează prin volum mare de mărfuri ce

poate fi transportat şi contribuie în mod decisiv la dezvoltareacomer ţului internaţional.

Avantajele transportului naval: – capacitate mare de transport; – eficienţă sporită pe distanţe mici; – o anumită mobilitate; – costuri relativ mici.Clasificarea transportului naval:

– transporturi maritime (pe mări şi oceane); – transporturi interne (pe râuri navigabile, fluvii, canale navigabile).Categoriile de nave se clasifică:

– în funcţie de: – modul de ambalare a mărfii;

– capacitatea navei; – felul mărfii transportate.

În funcţie de aceste criterii sunt:a) nave pentru mărfuri uscate:

– nave mineraliere (minereuri); – cargouri – mărfuri generale – ambalate sau bucăţi; – trailere – nave de pescuit; – Ro-Ro – maşini, tractoare, utilaje.

b) nave pentru mărfuri lichide (nave tanc);



118

c) nave mixte (mărfuri de masă, în vrac, produse petroliere, minereuri).Organizarea transportului cu nave se realizează în două modalităţi:1) transport cu nave de linie;

2) transport cu nave tramp (nave vagabond).1. Transport cu nave de linie

– are caracter regulat şi presupune o anumită permanenţă întreanumite porturi de expediţie, respectiv de destinaţie, pe anumite rute şidupă un orar cunoscut de clientelă prin aducerea la cunoştinţă a celor interesaţi de către companiile de navigaţie;

– mărfurile transportate sunt mărfuri generale (cereale, zahăr) în partizi relativ mici;

– navele sunt de tip universal, perfecţionate din punct de vederetehnic şi cu viteze mari de deplasare; ele nu aşteaptă rândul la dană având

prioritate şi beneficiind de taxe portuare mai mici; – companiile de transporturi de linie (carteluri) practică diferite denu-

miri: asociaţia liniilor de navigaţie, conferinţă a armatorilor, consor ţiu etc.

2.Transportul de mărfuri cu nave tramp (tramp = navă vagabond)

– este neregulat, nu se refer ă la o anumită zonă geografică,neexistând porturi de expediţie, respectiv de destinaţie cunoscute. Ele primesc ofertele de transport în toate porturile şi le acceptă pe acelea caresunt mai avantajoase;

– se transportă mărfuri în vrac (materii prime şi materiale) cu uti-lizarea întregii capacităţi de transport pe baza unui contract de navlosire;

– transportul cu nave tramp presupune investiţii mai mici.

II. REGLEMENTĂRI

– Codul comercial: – art. 557-591 – contractul de închiriere a vaselor; – art. 592-600 – transportul de călători; – art. 654-671 – despre avarii şi contribuţii.

– Regulamentul aprobat prin HCM 40/1973 privind normelereferitoare la navigaţia civilă de:

– Convenţia Naţiunilor Unite asupra transportului pe mare – 1978,care defineşte conceptele.



119

III. NOŢIUNEA, NATURA ŞI FORMELE CONTRACTELOR DE TRANSPORT NAVALE

Contractul de transport maritim de mărfuri este convenţia prin careuna din păr ţi (o companie de transport naval = navlosant) se obligă să trans-

porte mărfuri dintr-un port într-altul, pe mare, iar cealaltă parte (încărcă-torul = navlositorul) se obligă să plătească preţul stabilit, denumit navlu.

Codul comercial român în Cartea II, Titlul IV, art. 557-601reglementează acest contract sub denumirea de „contract de locaţiune”,f ăr ă a-l defini. Pentru acest considerent, în literatura de specialitate auapărut controverse legate de natura juridică a acestui contract. S-au emisdouă ipoteze:

a) contract de locaţiune – reglementează închirierea navei cuechipamentul aferent;

b) contractul de transport propriu-zis.Consider ăm că, în principiu, suntem în prezenţa unui contract de

transport în cazul transportului de linie şi acest lucru trebuie să rezulte dinmodul în care s-a perfectat contractul, condiţiile executării, obligaţiile

păr ţilor şi r ăspunderea lor.În situaţia în care contractul prevede transportul unei încărcături

complete, contractul de navlosire este încorporat într-un document numitCharter Party (Ch.LP)*, acesta nefiind obligatoriu.În cazul transportului cu nave tramp, suntem în prezenţa unui

contract de navlosire (închiriere) şi acest lucru rezultă din modalitatea încare păr ţile au convenit să se efectueze transportul, să se folosească navaşi să se r ăspundă. La transportul cu nave tramp Ch.LP. este întotdeaunaînsoţit de conosament.

1. Încheierea contractului de transport maritimContractul de navlosire şi cel de transport propriu-zis se încheie,

conform art. 557 Codul comercial, în formă scrisă, pe formulare tipizate.Încheierea are la bază oferta efectuată de oricare din viitoarele păr ţi alecontractului şi acceptarea ei de către cealaltă parte.

* Charter-Party – în Evul Mediu carta-partita – documentul de transport

era întocmit pe o singur ă foaie, tăiată în două jumătăţi, fiecare cu acelaşi conţinut,una pentru căr ăuş şi cealaltă pentru încărcător



120

Contractul are caracter consensual, perfectarea lui nefiindcondiţionată de predarea mărfii. Raporturile navlosant-navlositor suntconcretizate în contractul de navlosire şi un alt act ce are menirea de a

dovedi existenţa raportului juridic şi, condiţiile în care el se realizează care este conosamentul.

Navlosirea de nave maritime şi fluviale în România se face prin Navrom S.A. Constanţa şi Navlomar S.A. Bucureşti, folosindu-se un contracttip – „Gencon”, imprimat în limba engleză, indiferent de natura mărfii.

2. Elementele contractului de transport maritim

a) Menţiuni obligatorii: – naţionalitatea navei; – capacitatea (clasa de înregistrare); – tonajul; – felul propulsiei; – viteza de circulaţie; – locul unde se află în momentul încheierii contractului; – data la care e gata de încărcare.Individualizarea navei nu este un element esenţial, putând fi

înlocuită cu o alta corespunzătoare. – numele, prenumele şi denumirea navlosantului/navlositorului; – sediul şi adresa; – numele (denumirea) şi adresa (sediul) destinatarului mărfii pentru

ca transportatorul să ştie persoana îndreptăţită să cear ă eliberarea mărfii ladestinaţie;

– locul şi termenul stabilit pentru încărcarea şi descărcarea mărfii pot fi diferite de locul perfectării contractului, fiind important să se

stabilească şi data punerii la dispoziţie a navei pentru încărcare; – navlul – chiria aferentă prestaţiei efectuate în funcţie de felul mărfii,distanţa parcursă, condiţii speciale de transport şi alte elemente accesorii;

– denumirea mărfurilor şi determinarea lor cantitativă.

b) Menţiuni neobligatorii: – elemente privind condiţiile şi primele de asigurare a mărfurilor etc.

3. Formele contractului de transport maritim



121

Difer ă în funcţie de obligaţiile păr ţilor, condiţiile în care seefectuează, transportul şi r ăspunderea păr ţilor. În cazul contractului denavlosire există mai multe forme:

a) Voyage–charter : se încheie între armator şi navlositor pentrutransportul mărfurilor într-o călătorie/mai multe călătorii succesive contraunui navlu calculat, de regulă în raport cu cantitatea încărcăturii.

Navlositorul este obligat să încarce marfa, să o stivuiască şi să plătească navlul. El are obligaţia de a suporta toate cheltuielile deîntreţinere a navei şi echipamentului, de a asigura buna stare defuncţionare şi de a angaja echipajul căruia trebuie să-i asigure hrana şitoate celelalte elemente ce ţin de existenţa echipajului. Navlositorul

suportă şi cheltuielile de transport (taxe de porturi şi taxe de parcurgere aunor distanţe pe canale). R ăspunderea pentru exploatarea tehnică şicomercială revine armatorului.

b) Time–charter presupune închirierea unei nave de către armator pentru o anumită perioadă de timp determinată contra unui navlu care secalculează în funcţie de capacitatea de încărcare a navei, de starea tehnică a navei. Angajează şi plăteşte echipajul, suportă cheltuielile de întreţinereale acestuia şi asigurarea navei contra riscurilor mărfii. R ăspunderea

pentru exploatarea tehnică revine armatorului (navlosantului), iar cea pentru exploatarea comercială navlositorului.c) Demise–charter (charter by demise) se utilizează mai rar;

armatorul, contra unui navlu mai ridicat pune la dispoziţia navlositoruluiîntreaga navă, f ăr ă echipaj, pentru un anumit timp. Navlositorul preiatoate obligaţiile armatorului dobândind posesia şi controlul drepturilor asupra navei respective. Tot lui îi revin şi r ăspunderea pentru exploatareatehnică şi comercială a navei în concret pentru eventuale defecţiuni şi

prejudicii aduse navei. Astfel, navlositorul devine armator-chiriaş.

4. Executarea obligaţiilor din contractul de navlosire

a) Obligaţiile armatorului: – să aducă nava la locul încărcării menţionat în contract sau cât mai

aproape se poate merge în siguranţă, obligaţie ce are în vedere şi por-tul/locul de descărcare;

– nava trebuie să fie în bună stare de navigaţie, stare apreciată în

raport cu specificul transportului concret;



122

– să asigure prin intermediul că pitanului buna funcţionalitate anavei pe toată durata navigaţiei;

– să efectueze transportul pe ruta uzuală/ruta convenită cu cea mai

mare viteză rezonabilă; – să descarce nava în porturile de descărcare sau cât mai aproape se

poate merge în siguranţă şi, în acest sens, să destivuiască marfa şi să o pregătească pentru a fi preluată de către destinatar;

– să întocmească cu ocazia descărcării mărfii o serie de documente:• raportul zilnic de descărcare;• cargo-raportul – se întocmeşte pe baza raportului zilnic de des-

cărcare; se specifică numele navei, a mărfurilor descărcate, cantitatea

acestora, eventualele lipsuri sau deterior ări.b) Obligaţiile navlositorului:

– să aibă marfa pregătită pentru încărcare şi să o ducă la locul deîncărcare, în spiritul cutumei potrivit căreia marfa aşteaptă nava şi nu invers;

– să umple spaţiul navei, încărcând şi fixând marfa, dacă acesteobligaţii îi revin conform clauzelor contractuale;

– să realizeze o bună stivuire a mărfii f ăcând toate operaţiilenecesare, inclusiv procesul de ambalare corespunzător naturii mărfii;

– să plătească navlul care se stabileşte pe bază de tarif, latransportul cu nave de linie, sau pe baza cotaţiilor la burse de navlu, încazul transportului cu nave de tramp.

La stabilirea navlului trebuie avut în vedere şi cine suportă cheltuielile de încărcare-descărcare a mărfii, inserându-se în contractclauze ce rezolvă acest aspect.

Încărcarea şi descărcarea mărfii aduce în discuţie şi problemaacestor operaţii, ele trebuind să se încadreze fie în prevederilecontractului, fie în uzanţele portuare. Timpul normal afectatnavlositorului pentru încărcarea navei – stalii (laydap). Acest timp curgedupă expirarea termenului de r ăgaz acordat navlositorului din momentulacceptării, avizării (notice) care atestă sosirea mărfii.

Staliile se stabilesc numai în cazul contractelor de navlosire, nu şi încel al contractelor de transport de linie.

Staliile se calculează pe zile consecutive, zile pline, lucr ătoare de24 h. Sunt:

– stalii fixe – zilele acordate prin contractul de navlosire pentru

încărcarea şi descărcarea mărfurilor;



123

– stalii determinate – socotite potrivit prevederilor contractuale şiuzanţelor locale.

Se recomandă a fi utilizate staliile fixe, pentru evitarea litigiilor.

Dacă încărcătorului nu-i este suficient timpul de stalii, că pitanul poate acorda contrastalii, care reprezintă termenul suplimentar pentruîncărcare-descărcare după curgerea staliilor. Pentru contrastalii se plăteşteo sumă în plus armatorului menită să acopere prejudiciul ocazionat destaţionarea prelungită a navei în port. Suma care se percepe are natura

juridică a despăgubirilor, nefiind un supliment al staliilor. Dacă după expirarea termenului de contrastalii, operaţiunile de încărcare-descărcarenu s-au încheiat, navlosantul are două posibilităţi:

a) să dispună ca nava să r ămână în continuare la încărcare-descărcare intrând în supercontrastalii (contrastalii extraordinare) – deregulă sunt mai mari cu 50% decât contrastaliile. Ele au natura juridică aunor despăgubiri ce urmează să acopere prejudiciul generat deimobilizarea navei, precum şi faptul că s-a pr odus un prejudiciu prinnefolosirea navei în circulaţie.

b) poate să dispună plecarea navei în cursă având dreptul de a priminavlul în întregime şi eventualele despăgubiri.

5. Obligaţiile la sosirea navei în portul de destinaţieComandantul navei este obligat să anunţe destinatarul pentru luarea

măsurilor de descărcare. Sunt anunţate că pitănia portului, organelevamale, valutare şi gr ănicereşti. Comandantul navei are obligaţia să înmâneze agentului care se ocupă de predarea mărfii, Notice-ul. Din acestmoment începe să curgă timpul de stalii acordat pentru efectuareadescărcării mărfii. Marfa este însoţită de următoarele acte:

– fişa de pontaj – evidenţiază aspecte cantitative;

– istoricul de descărcare – se refer ă la derularea activităţii; – raportul de descărcare – reprezintă o sinteză a activităţii des-f ăşurate, a inconvenientelor intervenite, reflectând şi obiecţiile legate dedescărcarea mărfii.

Comandantul are obligaţia de a pregăti marfa pentru descărcare.Destinatarul descarcă marfa fluent prin ridicarea ei din navă şi eliberarealocului. Compania de navigaţie r ăspunde de avariile suferite de marf ă

până la momentul efectuării operaţiunii de preluare, cântărire saumăsurare. Locul descărcării se numeşte dană şi este prevăzut în contract.

După terminarea operaţiunii de descărcare a mărfii se semnează copia



124

conosamentului deţinut de comandantul navei cu sau f ăr ă obiecţiuni. Pe baza raporturilor zilnice, la sfâr şitul operaţiunii de descărcare,comandantul navei sau agentul acesteia întocmeşte Cargoraportul în care

se menţionează denumirea navei sau sortimentul mărfii descărcate,cantitatea şi eventualele lipsuri cantitative sau calitative. În cazul în carese constată aceste lipsuri, destinatarul mărfii va întocmi un Protest pe careîl va înmâna comandantului sau armatorului prin agentul acestuia.

IV. REGLEMENTĂRILE CONTRACTELOR DE TRANSPORTURIMARITIME PROPRIU-ZISE

Contractul de transport maritim reprezintă conven ţ ia care se încheie

între o parte – expeditor – şi căr ăuş, prin care acesta se obligă în schimbulnavlului să transporte încărcătura dintr-un port în altul şi să o eliberezedestinatarului. Prin acest contract, căr ăuşul prestează o activitate detransporturi specifică – primeşte marfa, o conservă, o păstrează în bunecondiţiuni pe timpul transportului, o eliberează la destinaţie şi r ăspundede marf ă sub aspect cantitativ şi calitativ pe tot parcursul transportului.

Contractul se încheie în formă tipizată, fiind confirmat princonosament (BILL OF LADING) – conform art. 7 al Convenţiei de laHambrug 1978. Este documentul care face dovada unui contract de

transport pe mare şi constată preluarea şi încărcarea mărfurilor de cătrecăr ăuş, precum şi obligaţiile acestuia de a livra marfa contra prezentăriidocumentului.

Conosamentul are dublă funcţie: – instrument aprobator – face dovada unui contract de transport,

atestând îmbarcarea mărfii la bord; – încorporează marfa, fiind un titlu reprezentativ al ei.

1. Formele conosamentului:

a) din punct de vedere al persoanei îndreptăţite să ridice marfa în portul de destinaţie:

– conosament – nominativ – numele este menţionat expres; – se practică rar, de regulă pentru metale şi pietre preţioase; – la ordin – armatorul eliberează marfa destinatarului numit sau la

ordinul acestuia; cel mai r ăspândit; – la purt ă tor – acordă dreptul celui care se află în posesia lui de a

pretinde să i se elibereze marfa.b) din punct de vedere al expedierii mă rfii:



125

conosament – încă rcat la bord ; – primit spre încă rcare – de regulă se practică în transportul

cu nave de linie şi în cel cu nave tramp atunci când marfa primită de

agentul navlosantului urmează a fi încărcată ulterior într-o anumită navă ce se va individualiza ulterior.c) din punct de vedere al st ă rii mă rfii sau ambalajului:conosament – curat , când nu sunt obiecţiuni în legătur ă cu marfa;

– murdar , când sunt obiecţiuni în legătur ă cu marfa.d ) din punct de vedere al modului de întocmire:

conosament – direct – în cazul transporturilor succesive cu mai multenave ce apar ţin unor navlosanţi diferiţi; primul armator eliberează unconosament până la destinaţie şi va r ăspunde solidar cu ceilalţi pentruetapele călătoriei, dacă nu s-a prevăzut altfel;

– frac ţ ionat – se foloseşte atunci când primitorul mărfiiintenţionează să-şi revândă marfa înscrisă în conosament, în partizi maimici, mai multor cumpăr ători;

– semnat sub protest – marfa nu este descărcată deoareceexpeditorul refuză să ia un conosament murdar.

2. Elementele conosamentului:

– denumirea şi sediul principal; – numele navei; – denumirea şi sediul proprietarului încărcător al mărfii; – natura, cantitatea şi valoarea mărfii; – portul de încărcare şi data la care mărfurile au fost primite la încărcare; – portul de descărcare şi data livr ării mărfurilor; – denumirea, pavilionul şi capacitatea navei; – navlul; – menţiunea că transportul este supus prevederilor Convenţiei din 1978; – limitele r ăspunderii; – numărul de exemplare originale ale conosamentului şi locul

emiterii acestuia; – semnătura căr ăuşului.

3. Menţiuni facultative:

– itinerariul, escalele şi porturile în care se vor face etc.Potrivit art. 566 C. com., conosamentul se întocmeşte în 4

exemplare originale:



126

– unul pentru comandantul navei; – altul pentru compania de transport şi celelalte pentru: – încărcător sau navlositor/expeditor şi

– destinatar.Se întocmeşte în mai multe exemplare, în formă scrisă, tipizată, cuun conţinut absolut identic care formează împreună un set. Poate fiîntocmită curat , când marfa se eliberează f ăr ă obiecţiuni sau cu rezerve,când marfa se eliberează cu obiecţiuni din partea destinatarului.

Problematica conosamentului şi r ăspunderea căr ăuşului maritim afost reglementată prin numeroase convenţii: Regulamentul de la Haga – 1924, 1968, Convenţia de la Hamburg – 1978.

R ăspunderea căr ăuşului maritim este reglementată explicit prinConven ţ ia Na ţ iunilor Unite privind transporturile pe mare din 1978 princare s-au stabilit limitele acesteia precum şi r ă spunderea încă rcă torului,că ile de valorificare a pretenţiilor în caz de pierdere, avarie sau întârziereîn efectuarea transportului şi competen ţ a soluţionării litigiilor.

Regulile privind r ă spunderea pă r ţ ilor în contractul maritim. Codulcomercial român, art. 506, stabileşte principiul potrivit căruia că pitanulsau patronul însărcinat cu comanda unui vas este r ăspunzător pentrugreşelile, chiar uşoare, pe care le comite în exerciţiul funcţiunilor sale.

Potrivit acestei reglementări, suntem în situaţia de a aprecia r ăspundereacă pitanului în funcţie de gradul culpei sale, sub incidenţa art. 508 C. com.,intrând în discu ţ ie toate aspectele ce pot fi declan şate de atitudineaculpabil ă a că pitanului, el r ăspunzând şi pentru acelea care la primavedere ar avea un caracter superficial . Se r ăspunde în lumina acesteidispoziţii normative pentru nerespectarea transportului din motiveneimputabile că pitanului, dacă se demonstrează că vasul nu era în starenavigabilă la plecare, caz în care nu se poate pretinde navlul şi se pot ceredespăgubiri de către beneficiarul transportului.

Legiuitorul nu prevede expres care este limita despă gubirilor ,motiv pentru care în practica instanţelor au apărut două curente: – au fost instanţe care s-au limitat la acordarea despăgubirilor

echivalente cu paguba efectivă ; – alte instanţe, pe lângă paguba efectivă, au pus în discuţie şi au

acordat despăgubiri şi pentru beneficiul realizat.Consider ăm că în condiţiile în care acte normative pentru o

asemenea situaţie concretă nu limitează în mod expres r ăspundereatransportatorului, este posibil ca instan ţ a să interpreteze apropiind solu ţ ia

de dispozi ţ iile Codului civil .



127

Căr ăuşul r ăspunde şi pentru întârzierea în efectuarea transportului.R ăspunderea constă într-o sumă echivalentă cu de două ori valoareanavlului pl ă tit pentru mă rfurile întârziate, dar care nu va depăşi navlul

total pl ă tibil potrivit contractului de transport pentru întreaga cantitatece s-ar fi putut transporta cu nava respectivă . Este o r ă spundere limitat ă ,deşi la prima vedere ea este agravată, şi susţinem aceasta dacă avem învedere faptul că în mod normal trebuiau prevăzute penalităţi pentruîntârziere şi despăgubiri în cazul în care prin plata penalităţilor nu s-ar fiacoperit paguba produsă prin întârziere.

Căr ăuşul r ăspunde şi pentru pierderea mărfii – marfa se consider ă pierdută când n-a fost eliberată la expirarea termenului de transport.

R ăspunderea acestuia reprezintă o sumă echivalentă cu 2,5 unit ăţ i decont pe kg greutate brut ă a mă rfii pierdute, iar o unitate cont reprezintă 55,5 mg .Au raportată la titlul de 0,900 etalon conform dispoziţiilor FMI.

Căr ăuşul mai r ăspunde şi pentru avaria mărfii în aceleaşi condiţii. Nur ă spunde dacă avaria a fost generat ă de un caz fortuit sau for ţă major ă .

4. R ăspunderea încărcătorului

Se aplică faţă de căr ăuş pentru prejudiciul care rezultă dinîncă rcarea mă rfurilor periculoase f ă r ă a informa pe că r ă u ş despre

caracterul periculos al acestora şi pentru faptul că nu a luat mă suri de precau ţ iune pentru a evita situaţiile ce pot perturba activitatea detransport, siguranţa navei şi chiar starea mărfurilor.

5. R ăspunderea destinatarului

R ăspunde şi suportă riscul nerespectării procedurii de constatareşi reclamare a unor produse pierdute sau avariate, daunele localizându-se în patrimoniul său.

De exemplu, dacă nu transmite căr ăuşului, o notificare scrisă privind pierderea sau avarierea mărfii cel mai târziu în prima zi lucr ătoarecare urmează zilei când mărfurile i-au fost predate de către căr ăuş,existând prezumţia până la proba contrar ă că mărfurile au fost predate întotalitate. Aceeaşi prezumţie operează şi în cazul în care nu s-au f ăcutobiecţiuni în momentul preluării mărfurilor în legătur ă cu starea acestorasub aspect cantitativ sau calitativ. Căr ăuşul nu datorează sumele cu careeste sancţionat pentru întârziere în efectuarea transportului dacă destinatarul nu a notificat acest lucru în 60 de zile consecutive începând

cu prima zi în care mărfurile au fost primite de către destinatar.



128

Dreptul la acţiune împotriva căr ăuşului maritim se prescrie întermen de 6 luni conform art. 956 C. com. şi se naşte în caz de:

a) pierdere totală a mărfii – termenul de prescripţie curge din ziua

în care obiectul transportului trebuia să ajungă la destinaţie + 60 de zile;b) pierdere par ţială, avarie, întârzieri – din ziua preluării mărfii de

către destinatar (art. 956 pct. 2 C. com.).

6. Limitarea răspunderii proprietarilor de nave

A fost reglementată pentru prima dată prin art. 2 din Ordonanţa Franceză asupra Comer ţului Maritim din 1681, de unde a fost preluată de C. com.francez din 1807 şi prin intermediul C. com. italian din 1882 a fost preluată de

C. com. român din 1887. In practica transporturilor maritime s-au aplicat maimulte sisteme privind limitarea r ăspunderii proprietarilor de nave:a) sistemul abandonului navei;b) sistemul r ăspunderii reale.

7. Sistemul abandonului navei

Conform art. 501 C. com. se recunoaşte proprietarului de navefacultatea de a se elibera de plata anumitor datorii prin renunţarea în

favoarea creditorilor săi la drepturile sale asupra navei şi la creanţele sale privind navlul. In concret şi sub aspect formal sistemul abandonării naveiconstă în declaraţia de voinţă a proprietarului navei de a despăr ţi patri-moniul naval par ţial de patrimoniul său general, fapt ce permite creditorilor de a se îndestula în creanţele lor în limitele valorii navei şi a navlului.

O altă posibilitate care este asimilată abandonului navei este regle-mentată prin legislaţia engleză şi constă în limitarea datoriei la care este obligat

proprietarul navei printr-un criteriu tarifar. Potrivit acestui sistem, în vedereaacoperirii datoriilor cauzate prin fapte şi acte ilicite ale comandantului atât cu

ocazia perfectării contractului cât şi în timpul călătoriei, proprietarul este obligatsă plătească creditorului o sumă fixă în limita a 8 lire sterline raportat pentrufiecare tonă ce s-ar fi putut încărca conform capacităţii de transport a navei.

8. Sistemul răspunderii reale

Este reglementat de C. com. german din 1900 şi constă în r ăspunderea proprietarului armator cu nava şi navlul. Se precizează că din preţul obţinut prin vânzarea navei creditorii urmează să fie satisf ăcuţi propor ţional cu

valoarea creanţei şi rangul acesteia, ei fiind preferaţi celorlalţi creditori.



129

NOŢIUNI ŞI DEFINIŢIIDIN LEGISLAŢIA PRIVIND TRANSPORTURILE

A

Accident aviatic , un eveniment legat de utilizarea unei aeronave, care se produce între momentul în care o persoană se îmbarcă la bordul acesteia, cuintenţia şi cu dreptul legal de a efectua un zbor, şi momentul când toate

persoanele aflate la bord sunt debarcate, şi în cursul căruia:a) o persoană este r ănită grav sau mortal datorită faptului că se găseşte:

– în sau pe o aeronavă; – în contact direct cu aceasta sau cu un obiect care care este fixat în aeronavă; – în contact direct cu o parte oarecare a aeronavei, inclusiv cu păr ţile care

se detaşează din aceasta; – expusă direct aspiraţiei sau suflului motoarelor sau elicelor;b) aeronava sufer ă deterior ări sau o ruptur ă de structur ă care: – altereazăcaracteristicile de rezistenţă structurală, de performanţă şi de zbor şi care,

– în mod normal ar necesita o reparaţie importantă, care nu poate fi f ăcută cu mijloacele obişnuite sau înlocuirea elementelor deteriorate;c) aeronava a fost distrusă;d ) aeronava a dispărut sau este total inaccesibilă. Aeronava este considerată

dispărută când căutările oficiale s-au încheiat şi epava nu a fost localizată.e) s-au produs cumulat faptele prevăzute la lit. a), b), c) şi d).Se exclud din categoria accidentelor următoarele situaţii: – la lit. a), decesul la bordul aeronavelor, provenit dintr-o cauză naturală;

r ănirea gravă sau decesul oricărei persoane de la bord, ca urmare a unei tentativede sinucidere; r ănirea gravă sau mortală la bordul aeronavei, provocată de către o

altă persoană; r ănirea gravă sau mortală care nu rezultă direct din exploatarea lasol sau în zbor a aeronavei; r ănirile datorate pasagerilor clandestini care se ascundîn afara zonelor care sunt, în mod normal, accesibile pasagerilor şi echipajului;

– la lit. a), b), c) şi d ), cazurile privind pana de motor sau avariereamotorului, atunci când deteriorarea este limitată la motor sau la accesoriile salesau când este vorba despre deterior ări limitate la elice, la extremităţile aripii, laantene, pneuri, frâne, carenaje sau mici perforaţii în înveliş.

Actul de interven ţ ie ilicit ă este un act de:a) violenţă împotriva unei persoane la bordul unei aeronave în zbor, dacă

acel act poate să pericliteze siguranţa aeronavei respective;



130

b) distrugere a unei aeronave în serviciu sau provocare de avarii unei astfel deaeronave, care o fac indisponibilăpentru zbor sau care îi pot periclita siguranţa în zbor;

c) amplasare sau favorizare a amplasării într-o aeronavă aflată în serviciu,

prin orice mijloace, a unui dispozitiv sau a unei substanţe care poate distruge aceaaeronavă sau îi poate provoca avarii care să o facă indisponibilă pentru zbor oricare îi pot periclita siguranţa în zbor;

d ) distrugere sau avariere a mijloacelor de navigaţie aeriană sau deintervenţie în funcţionarea lor, dacă un asemenea act poate periclita siguranţaaeronavelor în zbor;

e) comunicare internaţională a unor informaţii false, punând astfel în pericol siguranţa unei aeronave în zbor;

f ) folosire ilegală şi în mod intenţionat a oricărui dispozitiv, substanţă sauarmă pentru:

– producerea unui act de violenţă împotriva unei persoane, care îi provoacă r ănirea gravă sau moartea pe un aeroport care deserveşte aviaţia civilă,

– distrugerea sau avarierea gravă a facilităţilor care apar ţin aviaţiei civilesau a aeronavelor care nu sunt în serviciu, dar se află pe acel aeroport, ori pentruîntreruperea serviciilor aeroporturilor, dacă un asemenea act pune în pericol sau

poate periclita siguranţa aeroportului. Activitate conex ă transportului rutier , activitate care se desf ăşoar ă în

legătur ă cu şi în timpul activităţii de transport rutier; Activitate de colectare şi expediere a mărfurilor, activitatea de preluare şi

expediere de mărfuri în partizi mici şi mijlocii. Activit ăţ i aeronautice civile, totalitatea activităţilor legate de proiectarea,construcţia, atestarea, reparaţia, întreţinerea şi exploatarea aeronavelor şi aaerodromurilor, de dirijare a traficului aerian, de pregătire a personaluluiaeronautic, precum şi a activităţilor conexe acestora.

Activit ăţ i aeronautice conexe, activităţile care au ca obiect aprovizionareacu piese de schimb şi materiale necesare funcţionării aeronavelor.

Administrator al aerodromului , persoana fizică sau juridică care conduceşi gestionează un aerodrom aflat în proprietatea publică sau în proprietatea privată a unor persoane fizice sau juridice.

Aerodrom, suprafaţa delimitată pe pământ sau pe apă, care cuprinde,eventual, clădiri, instalaţii şi materiale, destinată a fi utilizată, în totalitate sau în parte, pentru sosirea, plecarea şi manevrarea la sol a aeronavelor. Aerodromulutilizat exclusiv pentru elicoptere se numeşte heliport .

Aeronavă, aparatul care se poate menţine în atmosfer ă cu ajutorul altor reacţii ale aerului decât cele asupra suprafeţei pământului.

Aeronave de stat , aeronavele folosite pentru servicii militare, vamale sau de poliţie. Aeroport , aerodromul deschis pentru operaţiuni comerciale de transport aerian. Aeroport interna ţ ional , aeroportul nominalizat ca aeroport de intrare şi de

plecare, destinat traficului internaţional al aeronavelor şi în care sunt asigurate



131

facilităţile de control pentru trecerea frontierei de stat, pentru controlul vamal, desănătate publică, pentru controlul veterinar şi fitosanitar, precum şi pentru altefacilităţi similare.

Agent feroviar , salariat al căii ferate care execută operaţii în legătur ă cutransportul feroviar şi angajează calea ferată prin activitatea sa. Agen ţ i aeronautici civili , orice persoană juridică autorizată să desf ăşoare

activităţi în domeniul aeronauticii civile. Agen ţ ie C.F.R., subunitate a căii ferate împuternicită să încheie contracte de

transport pentru călători şi marf ă, precum şi convenţii cadru pentru încărcare-descărcare. Agen ţ ie de voiaj , spaţiu special amenajat în care se desf ăşoar ă activităţi de

eliberare a legitimaţiilor de călătorie, informare şi îndrumare a călătorilor. Anchet ă administrativă, activitatea concretă de identificare, de strângere şi

de analiză a informaţiilor pentru determinarea cauzelor, emiterea concluziilor şi,

pe baza lor, stabilirea unor recomandări privind securitatea transporturilor, precum şi pentru formularea unor propuneri şi recomandări de îmbunătăţire aactivităţilor în vederea prevenirii accidentelor şi incidentelor în transporturi.

Audit , inspecţia sau examinarea oficială în vederea determinării eficienţei,siguranţei, calităţii şi altele.

Autobasculant ă, vehicul rutier cu caroserie metalică, special amenajat pentruautodescărcarea mărfii în vrac prin partea din spate sau prin păr ţile laterale ale caroseriei.

Autobuz , vehicul rutier special amenajat pentru transportul de persoane,având cel puţin 17 locuri pe scaune, inclusiv cel al conducătorului auto.

Autobuz articulat , autobuz constând din două sau mai multe tronsoanerigide care se articulează între ele; compartimentele de pasageri situate pe fiecaredin tronsoanele rigide comunică între ele în permanenţă, permiţând liberacirculaţie a pasagerilor; tronsoanele rigide sunt legate între ele în mod permanent,astfel încât să nu poată fi detaşate decât printr-o operaţie necesitând mijloaceletehnice care în mod normal nu se găsesc decât în atelier.

Autobuz interurban, autobuz destinat transportului interurban de pasageriaşezaţi pe scaune, cu posibilitatea transportului pe distanţe scurte al unui număr limitat de pasageri în picioare, pe culoar.

Autobuz urban, autobuz destinat transportului urban sau suburban de

pasageri aşezaţi pe scaune sau în picioare, care asigur ă la staţii posibilitatea unuischimb rapid de pasageri.

Autocar , autobuz cu mai mult de 17 locuri pe scaune, special amenajat,care permite transportul de persoane pe distanţe lungi şi în scopuri turistice, încondiţii de siguranţă şi confort.

Autogar ă, spaţiu special amenajat în care se desf ăşoar ă activităţi specificeserviciilor regulate de transport public de persoane.

Automobil , autovehicul având roţile dispuse în două sau mai multe planuriverticale, paralele cu axa sa longitudinală şi care se utilizează în mod normal



132

pentru transportul de persoane şi/sau bunuri sau tractarea de remorci; nu suntconsiderate automobile tractoarele şi maşinile autopropulsate pentru lucr ări.

Automobil mixt , automobil destinat prin construcţie transportului simultan

de persoane şi bunuri, în compartimente separate. Autoremorcher , vehicul rutier destinat exclusiv tractării vehiculelor, prevăzut cu o platformă pentru testare.

Autorizarea operatorului aerian, constatarea îndeplinirii de către unoperator aerian a condiţiilor prevăzute de reglementările aeronautice române, învederea eliber ării unui certificat sau autoriza ţ ie de operator aerian.

Autoriza ţ ie de operator aerian, documentul care atestă autorizarea unuioperator aerian să efectueze activităţi de lucru aerian sau de aviaţie generală.

Autoriza ţ ie de transport interna ţ ional , documentul eliberat înconformitate cu reglementările în vigoare dintr-o ţar ă şi care, pentru transporturile

de mărfuri, dă dreptul operatorului de transport să efectueze un transport dus-întors, în trafic direct sau în tranzit pe teritoriul celeilalte ţări, pe perioada sa devalabilitate; pentru transportul de persoane (cu excepţia transporturilor pe liniiregulate) se acordă dreptul transportatorului de a efectua transporturi pe o perioadă determinată.

Autotractor , autovehicul rutier care nu dispune de caroserie proprie pentrutransportul mărfurilor, ci doar de un sistem de cuplaj care permite ca o remorcă f ăr ă osia din faţă să fie astfel cuplată încât o parte substanţială a greutăţii şi aîncărcăturii să fie suportată de autotractor.

Autoturism, automobilul special construit şi amenajat pentru transportul persoanelor, bagajelor şi/sau bunurilor acestora, având cel mult 9 locuri pe scaun,inclusiv cel al conducătorului auto.

Autoutilitar ă special ă, autovehicul utilitar destinat prin construcţie şiechipare efectuării de servicii şi/sau lucr ări, fiind dotat cu echipamente specifice.

Autoutilitar ă specializat ă, autovehicul utilitar destinat transportului de bunuri sau persoane (personalul la şi de la locul de muncă), pentru care sunt prevăzute amenajări speciale.

Autovehicul , vehicul, cu excepţia celui care circulă pe şine, ce dispune deun sistem de propulsie propriu care-i permite să se deplaseze singur pe drumurile publice sau în combinaţie cu unul sau mai multe vehicule rutiere f ăr ă motor.

Avariere, avariere, alterare, depreciere, diluare, diminuarea calităţii mărfiişi alte cauze similare.

B

Bagaje, obiecte sau alte bunuri necesare călătorului cu ocazia călătoriei. Bagaje de mână, obiecte transportate de călător sub supravegherea lui Bagaje înregistrate, obiecte ale călătorului predate de acesta căii ferate,

pentru a fi transportate sub supravegherea căii ferate.



133

C

Cabotaj , operaţiunile de transport pe teritoriul unei ţări, cu puncte deîncărcare şi de descărcare aflate pe acel teritoriu, realizată de un operator de

transport cu sediul (domiciliul) pe teritoriul altei ţări; cursele f ăr ă încărcătur ă aleunui vehicul pe teritoriul unei ţări între două operaţiuni de transport internaţionalnu sunt considerate a fi cabotaj.

Calea ferat ă, transportatori feroviari autorizaţi să efectueze transport public pe căile ferate din România.

Cap de linie, locul în care se asigur ă cazarea personalului de bord petimpul nopţii, parcarea şi mijlocului de transport (în perioada de staţionare întresosirea din cursa de ducere şi plecarea în cursa de înapoiere).

Categoria trenului , încadrarea trenului din punct de vedere tehnic, al

confortului şi regimului de viteză; exemplu: intercity, rapid, expres, accelerat, personal, tren de mesagerie, de coletărie, directe de marf ă.Categorie de vehicule, vehicule delimitate prin caracteristici tehnico-

constructive specificate în reglementările în vigoare.C ăl ător , persoană care călătoreşte cu mijloacele de transport.C ăr ău ş, persoană car e îşi ia însărcinarea să transporte sau să facă să se

transporte călători, mărfuri şi alte bunuri.C ăr ău ş efectiv, orice persoană căreia i s-a încredinţat efectuarea trans-

portului par ţial sau în întregime.Certificare, activitate prin care un organism, ter ţă parte, acreditat,

eliberează un document scris (certificat), care atestă că un produs, proces sauserviciu este conform cu condiţiile tehnice specificate.

Certificat de agreere, document emis pe baza unor reglementări în vigoareşi care atestă că un produs corespunzător identificat se încadrează în anumitecondiţii tehnice specifice unei categorii de vehicule.

Certificat de navigabilitate, documentul individual, obligatoriu la bordulfiecărei aeronave, prin care se atestă navigabilitatea acesteia.

Certificat de omologare, document emis pe baza unor reglementări învigoare şi care atestă că un produs corespunzător identificat este conform cu

condiţiile tehnice specificate.Certificat de operator aerian, documentul care atestă capacitatea unuioperator aerian de a efectua activităţi de transport aerian public.

Client , parte în contractul de transport care beneficiază contra cost de prestaţia de transport.

Colet ărie, expediţii de mărfuri în cantităţi nevagonabile care se transportă,de obicei, mai multe în acelaşi vagon.

Conosament , document eliberat de comandant, armator sau agentul naveicu care se transportă mărfurile, prin care se recunoaşte şi se dovedeşte încărcareasau primirea spre încărcare a anumitor mărfuri spre a fi transporte şi predateconform clauzelor pe care le cuprinde. Acestea pot fi precedate de un contract de



134

navlosire. În cazul transporturilor f ăcute cu navele de linie, conosamentulconstituie însuşi contractul de transport. Conosamentul îndeplineşte o dublă funcţie: de titlu probatoriu şi de titlu care reprezintă însăşi marfa ce se transportă.

a) Conosamentul constituie pentru încărcător dovada încărcării mărfii.Aceasta poate fi r ăsturnată prin proba contrar ă. Constituie, totodată, şi o dovadă acontractului de transport;

b) Fiind un titlu de credit reprezentativ al mărfii ce se transportă, cel ce areîn posesie legitimă un conosament este considerat a fi proprietarul mărfii.

Contract de transport , convenţie încheiată între client şi transporturilor pentru deplasare în spaţiu a călătorilor, bagajelor sau a mărfurilor contra unui preţ.

Conven ţ ie-cadru pentru încărcare-descărcare, înţelegere între client şitransportor cu privire la condiţiile de încărcare şi descărcare a mijloacelor de transport.

D Date de valabilitate, data, timpul şi/sau numărul trenului care se înscrie pe

legitimaţia de călătorie sau pe scrisoarea de tr ăsur ă. Deburse , procedeu prin care expeditorul foloseşte serviciile căii ferate

pentru a transmite o sumă de bani către destinatar pentru executarea unor operaţiuni legate de marfa transportată.

Declararea interesului la eliberare, modalităţi de angajare a r ăspunderiicăii ferate, de către expeditor, pentru ca expediţia să ajungă în staţia de destinaţieşi să fie eliberată într-un termen anume, menţionat în documentul de transport.

Destinatar , persoană care conform contractului de transport primeştemarfa transportată din care se compune expediţia. Dimensiuni de gabarit , dimensiunile maxime ale vehiculelor rutiere

admise pentru circulaţia pe drumurile publice, care se refer ă la înălţime, lăţime şilungime şi sunt proprii pentru fiecare tip de vehicule sau ansamblu de vehicule,incluzând şi încărcătura.

Document de transport , înscrisul doveditor al contractului de transport ca:legitimaţie de călătorie, recipisă de bagaje sau scrisoare de tr ăsur ă.

Drept de trafic, dreptul unui operator aerian autorizat de a transporta pasageri, bagaje, mărfuri şi/sau poştă pe o rută aeriană care deserveşte două saumai multe aeroporturi interne sau internaţionale.

Drum deschis circula ţ iei publice, drum proiectat şi construit în modspecial pentru circulaţia vehiculelor rutiere – naţional, judeţean, comunal, precumşi stradal, deschis circulaţiei publice f ăr ă nici o discriminare pentru utilizatori.

Drum închis circula ţ iei publice, drum special construit de proprietarul sauadministratorul terenului, care nu este deschis circulaţiei publice.

Durata de executare a contractului de transport , intervalul de timp scursdin momentul încheierii contractului de transport până în momentul eliber ăriitransportului sau în unele cazuri până la avizarea lui către destinatar.



135

E

Expeditor , persoană care a încheiat un contract de transport pentru o expediţie. Expedi ţ ie, transport cu un document de transport. Expedi ţ ie de bagaje, transport efectuat cu o recipisă de bagaje. Expedi ţ ie de colet ărie, transport de coletărie efectuat cu o scrisoare de

tr ăsur ă de coletărie. Expedi ţ ie de mesagerie, transport efectuat cu o scrisoare de tr ăsur ăde mesagerie. Expedi ţ ie de vagoane, transport de vagoane complete efectuat cu o

scrisoare de tr ăsur ă de vagoane. Expedi ţ ionar , persoană mandatată de clienţi să îi reprezinte în relaţiile cu

căile ferate şi să dispună în numele lor.

F

Facilit ăţ i , activităţi desf ăşurate pe un aeroport, legate de intrarea şi ieşireaaeronavelor, a persoanelor, a bagajelor, a mărfurilor, a poştei şi altele asemenea,cu dotările tehnice de aviaţie şi de altă natur ă.

I

Incident , un eveniment, altul decât un accident, asociat cu utilizarea unuimijloc de transport, care afectează sau ar putea afecta siguranţa exploatării.

Inspec ţ ie tehnică periodică, verificare tehnică a mijloacelor de transportaflate în exploatare, efectuată la termenele stabilite de normativ, prin care seatestă continuitatea conformităţii acestora cu normativele tehnice specifice.

Î

Încărcător – orice persoană care sau în numele căreia s-a încheiat cucăr ăuşul un contract de transport de mărfuri pe mare şi include orice persoană care sau în numele căreia mărfurile sunt efectiv predate căr ăuşului.

L

Legitima ţ ie de căl ătorie, înscrisul care dovedeşte încheierea contractului

de transport de călători Licen ţă de execu ţ ie, documentul prin care operatorul de transport rutier

este autorizat să execute anumite tipuri de transporturi rutiere de mărfuri şi persoane, în interes public sau în folos propriu, în trafic naţional şi/sauinternaţional, în conformitate cu caracteristicile tehnice constructive aleautovehiculelor pe care le deţine şi pentru care s-a angajat să respecte prevederilelegislaţiei din domeniul transporturilor rutiere naţionale şi internaţionale şi cucaietele de sarcini ce le însoţesc.

Licen ţă de execu ţ ie pentru operatori cu activit ăţ i conexe transportului

rutier , document prin care un agent economic este autorizat să execute activităţi



136

auxiliare transportului rutier în folos public (deservire călători, colectare şiexpediere a mărfurilor, mesagerie, intermediere etc) pentru care deţine în proprietate sau are închiriate spaţii special amenajate şi utilaje specifice şi dispune

de condiţii de organizare şi funcţionare a acestor activităţi. Licen ţă de lucru în perimetrul infrastructurii aeroportuare, documentindividual prin care se acordă unui agent economic dreptul de a desf ăşuraactivităţi în perimetrul infrastructurii aeroportuare.

Licen ţă de transport rutier, document prin care se atestă capacitateaoperatorului de transport rutier de a executa transporturi rutiere contra plată sau înfolos propriu şi de a îndeplini condiţiile cerute de legislaţia internă şi internaţională îndomeniu şi pentru care s-a angajat să respecte prevederile caietului (caietelor) desarcini anexă la licenţă.

Licen ţă de transport aerian, document individual prin care se acordă unui

operator aerian autorizat drepturile de trafic pe o rută aeriană care serveşte două sau mai multe aeroporturi interne sau internaţionale.

Licen ţă pentru traseu, document în baza căruia operatorul de transportrutier obţine dreptul de a executa transporturi publice de persoane prin serviciiregulate, servicii navetă sau în folos propriu, în trafic naţional sau internaţional,conform caietelor de sarcini.

M

Managementul calit ăţ ii , ansamblul activităţilor funcţiei generale de

management care determină politica în domeniul calităţii, obiectivele şiresponsabilităţile şi pe care le implementează în cadrul sistemului calităţii prinmijloace cum sunt planificarea, controlul, asigurarea şi îmbunătăţirea calităţii.

Marf ă, bunurile, obiectele şi articolele de orice natur ă şi inclusiv animalele vii. Masă total ă maximă autorizat ă, masa totală maximă a vehiculului încărcat,

declarată admisibilă cu prilejul omologării de către autoritatea competentă. Mesagerie (în transporturi rutiere), activitate de transport bagaje, pachete

şi colete neînsoţite, prin curse speciale de mesagerie sau prin autobuzele cedeservesc traseele de transport de persoane prin curse regulate.

Mesagerie (în căile ferate), expediţii de mărfuri în cantităţi limitatetransportate cu trenurile de călători sau mesagerie.

Mijloace de transport de marf ă, vagoane, containere şi alte unităţi detransport (multimodal).

Minibuz (sau microbuz), automobil destinat, prin construcţie,transportului a mai mult de 9 persoane (inclusiv conducătorul auto), dar nu maimult de 22 persoane, aşezate pe scaune şi în picioare.

N

Navigabilitate, caracteristica aeronavei pregătite pentru zbor, constând în confor-

marea acesteia la prevederile reglementărilor de admisibilitate la zbor a unei aeronave.



137

Naviga ţ ie tramp, transportul mărfurilor efectuat între diferite porturi cu naveangajate, pe baza unui contract de navlosire, f ăr ă a fi subordonate unei linii regulatesau a urma un itinerar regulat. În mod obişnuit, se transportă încărcate complet în

vrac, precum şi partide de mărfuri generale. Transportul acestor mărfuri nu esteurgent, iar valoarea lor pe unitate de măsur ă este în general mai scăzută decât a altor mărfuri. Navigaţia tramp asigur ă un transport maritim relativ mai ieftin, iar la portulterminus, nava descarcă complet şi îşi caută o altă încărcătur ă.

Navlosant , persoană care închiriază o navă altei persoane numite navlositor.Dacă navlosantul este şi proprietar al navei, execută el însuşi sau printr-unreprezentant transporturile pe mare. Într-o asemenea împrejurare, navlosantulîntruneşte atât calitatea de proprietar cât şi cea de armator, caz frecvent întâlnit în practica transporturilor de mărfuri pe mare. De asemenea, navlosantul poate fi unchiriaş care la rândul lui închiriază nava devenind astfel, subnavlosant.

Navlosire, acordul de voinţă realizat în scris, prin care o persoană numită navlosant armator, care de regulă este şi proprietarul navei, se obligă să pună temporar la dispoziţia altei păr ţi, navlositor, folosinţa navei sale sau a unei păr ţi din aceasta, înscopul transportului de mărfuri, în schimbul unei sume de bani numită navlu.

Navlositor , persoana care închiriază de la navlosant o navă sau o parte dinea în scopul transportului de mărfuri pe mare. În funcţie de clauzele contractuluicare stă la baza contractului de navlosire, navlositor este vânzătorul, când marfase livrează sub clauza C.I.F., el având obligaţia să angajeze nava, suportândcheltuielile de transport. În acest caz, încărcătorul se confundă cu navlositorul sau

este considerat ca agent prezumat al acestuia. Când marfa se livrează sub clauzaF.O.B., navlositorul este cumpăr ătorul şi, în acelaşi timp el sau agenţii lui sunt, înacelaşi timp şi primitorul mărfurilor, având obligaţia să suporte cheltuielile pentrutransportul mărfurilor de la portul de încărcare până la destinaţie.

Navlu, preţul transportului: suma la care are dreptul armatorul în schimbulserviciului de a transporta mărfurile, indiferent de câştigul ce l-ar obţine sau decheltuielile ce le-ar suporta în îndeplinirea obligaţiilor ce şi le-a asumat prin contract. Îngeneral, navlul este determinat în mod expres prin contract. Navlul se dovedeşte princontractul de navlosire sau conosament. Indiferent de distincţia care se face între acestea,elementul navlu este esenţial şi menţionat în ambele acte, iar plata navlului, în condiţiile

stipulate, constituie una din principalele obligaţii ale navlositorului. Navlul estecondiţionat de forma de transport a mărfurilor, condiţiile în care se face transportul,caracteristicile mărfurilor de transport, servicii conexe transportului pe care leîndeplineşte armatorul de numărul porturilor etc. Navlul este determinabil dacă poatesuferi variaţii de la o călătorie la alta, în funcţie de cantitatea de marf ă ce se transportă. Încele mai multe cazuri are ca bază de calcul tona, metrul cub, coletul sau dacă setransportă animale, per cap de animal. În cazul transporturilor mărfurilor generale, acăror cantitate nu poate fi stabilită cu exactitate pentru calcularea unui caric plin şicomplet, iar indicele de stivuire nu este cunoscut, se aplicănavlul forfetar, ce constituie o

sumă globală, convenită a fi plătită armatorului pentru folosirea integrală a navei într-un



138

anumit voiaj, indiferent de cantitatea de marf ă încărcată. Navlul brut, navlul în care pelângă taxele portuare se cuprind şi cheltuielile efectuate cu destivuirea mărfurilor şimahonarea lor în portul de descărcare. Navlul mort, indemnizaţia la care are dreptul

armatorul, în cadrul executării contractului de transport, pentru cantitatea de marf ă navlosită, dar neîncărcatădin culpa navlositorului. Norme uniforme privind transporturile sau prescurtat „norme

uniforme”, norme de aplicare a Regulamentului de transport pe căile ferate dinRomânia, emise de Ministerul Transporturilor, aplicabile căii ferate, respectivtransportatorilor feroviari autorizaţi şi clientelei.

O

Omologare, autorizare de comercializare sau de utilizare într-un scop precizat sau în condiţii stabilite a unui produs, proces sau serviciu.

Omologare pentru circula ţ ie, autorizare de admitere în circulaţia pedrumurile publice, în condiţii reglementate, a vehiculelor rutiere.

Operarea aeronavei , folosirea aeronavei pentru scopuri de navigaţieaeriană care include navigarea aeronavei. Orice persoană fizică sau juridică careefectuează operaţiuni cu aeronave, cu sau f ăr ă drept legal de comandă asupraaeronavei, va fi considerată angajată în operarea aeronavei.

Operator aerian, persoana fizică sau juridică angajată sau care îşi propunesă se angajeze în operarea aeronavelor.

Operator de transport rutier român, orice operator de transport rutier, cu

sediul, domiciliul sau reşedinţa în România, iar cetăţenii str ăini să aibă şi drept demuncă în România.Operator de transport rutier , orice persoană fizică sau juridică, română

sau str ăină, ce deţine în proprietate sau are închiriate vehicule rutiere şi careefectuează transporturi rutiere interne şi/sau internaţionale, direct sau prinintermediar, ori prin asociere cu alte persoane fizice sau juridice.

Operator de transport rutier str ăin, orice operator de transport rutier, careare sediul sau domiciliul în str ăinătate şi care este autorizat să efectuezetransporturi rutiere internaţionale.

Operator pentru activit ăţ i conexe transportului rutier de mărfuri şi/sau persoane, agent economic care desf ăşoar ă activităţi conexe pentru transporturi rutiere(deservire călători, colectare şi expediere a mărfurilor, mesagerie, intermediere etc).

P

Pilot comandant de aeronavă, pilotul responsabil cu comanda şi siguranţaaeronavei pe durata zborului.

Pre ţ ul de transport , suma tarifelor pentru o expediţie rezultată dinaplicarea tarifului căii ferate.

Program de transport C.F.R., document care se întocmeşte de autoritatea

competentă, prin care se stabilesc traseele pentru transportul public de persoane



139

prin curse regulate, orele de plecare şi sosire, orarul de circulaţie, punctele de plecare şi sosire şi cine sunt transportatorii rutieri.

R

Ramburs, procedeu prin care expeditorul foloseşte serviciile căii ferate pentru încasarea de la destinatar a contravalorii mărfii transportate.

Rechizite, mijloace folosite pentru fixarea sau protejarea mărfurilor încărcate şi anume: prelate, frânghii, gilaje, pene, lanţuri şi altele similare.

Recipisa de bagaje, document de transport pentru bagaje înregistrate. Refabricare (reconstruc ţ ie) a vehiculelor , activitate de producţie

industrială pe un flux de fabricaţie, cu o tehnologie elaborată sau avizată de producătorul iniţial al vehiculelor respective şi cu un sistem de asigurare acalităţii certificat de organisme competente.

Reglement ări aeronautice, norme, proceduri sau standarde specificeactivităţilor aeronautice civile.

Remorcă, vehicul rutier care nu dispune de un sistem propriu de propulsieşi care este destinat să fie tractat de autovehicul.

Ruta de exploatare, distanţa parcursă efectiv de transporturi. Ruta tarifar ă , distanţa luată în calculul tarifelor de transport.

S

Scrisoare de tr ă sur ă, înscris doveditor al încheierii contractului de

transport pentru o expediţie de marf ă. Securitate aeronautică, ansamblu de măsuri, resurse materiale şi for ţeumane, coordonate, mobilizate şi utilizate în scopul protecţiei aeronauticii civileîmpotriva actelor de intervenţie ilicite.

Semiremorcă, vehicul tractat, care în locul axei directoare este prevăzut cuun sistem de articulaţii cu pivot care se cuplează cu şaua autotractorului, astfelîncât o parte semnificativă a greutăţii sale totale maxime autorizate este suportată de şaua autotractorului.

Servicii special organizate, alte servicii, decât cele de transport propriu-zis, pe care le prestează căile ferate pentru public în trenuri şi staţii.

Serviciu de trafic aerian, termen generic desemnând, în mod variat, serviciulde informare a zborurilor, serviciul de alarmare, căutare şi salvare, serviciulconsultativ privind traficul aerian, serviciul de coordonare, dirijare şi control regional,serviciul controlului de apropiere sau serviciul controlului de aerodrom.

Serviciu navet ă, serviciul în cadrul căruia, prin repetate călătorii dus-întors,sunt transportate grupuri de persoane formate anterior, de la un singur punct de plecare la o singur ă destinaţie.

Serviciu navet ă cu cazare, serviciu care asigur ă cazarea la destinaţie pentru cel puţin 80% din călători şi, dacă este cazul, masa pe parcursul călătoriei.



140

Serviciul ocazional de transport intern de persoane, serviciu care nu poate fiinclus nici în activitatea de serviciu regulat şi nici în activitatea de serviciu navetă.

Serviciu ocazional de transport interna ţ ional de persoane, un alt transport

decât cel pe linii regulate, care poate fi efectuat de transportatorii uneia din ţări numai pe baza unei autorizaţii acordate de autoritatea competentă a celeilalte ţări. Serviciu regulat de transport persoane, serviciu în cursul căruia se

transportă persoane pe o rută stabilită în conformitate cu un orar stabilit, pentrucare sunt percepute tarife, iar călătorii sunt îmbarcaţi sau debarcaţi în puncte deoprire prestabilite; termenul de serviciu regulat de transport persoane mai includeşi serviciul regulat special , care îndeplineşte cea mai mare parate a criteriilor demai sus şi care operează în acelaşi fel, dar în care se transportă persoanedeterminate (lucr ători la domiciliu şi locul de muncă, elevi şi studenţi lainstituţiile de învăţământ, militari etc), excluzând alţi călători.

Servitute aeronautică, sarcina impusă asupra unui imobil pentru uzul şiutilitatea unui imobil aeronautic.

Siguran ţ a zborului , capacitate a activităţii aeronautice constând în evitarea afec-tării sănătăţii sau pierderii de vieţi omeneşti, precum şi producerii de pagube materiale.

Sistem al calit ăţ ii , structuri organizatorice, proceduri, procese şi resurse,necesare pentru implementarea managementului calităţii.

Specialist autorizat , salariat al unui agent economic care se ocupă deconstatarea stării transporturilor, autorizat de Ministerul Transporturilor pentru aconstata starea expediţiilor şi care nu este salariat al căii ferate.

Sta ţ ie de cale ferat ă, subunitate de exploatare a căii ferate unde sedesf ăşoar ă activităţile în relaţia cu publicul. Sta ţ ie de destina ţ ie, staţia prevăzută în documentul de transport ca

destinaţie a expediţiei. Sta ţ ie de eliberare, staţia unde se eliberează transportul care, de regulă,

este staţia de destinaţie. Sta ţ ie de expedi ţ ie, staţia în care expeditorul predă şi calea ferată primeşte

expediţiile în vederea transportului. Sta ţ ie d e oprire pe traseu, punct pe traseul unei curse de transport public

de persoane, special amenajat şi semnalizat, pentru urcarea şi coborârea

călătorilor, în afara autogărilor. Sta ţ ie de plecare (pornire), staţia trecută în legitimaţia de călătorie pentru

începerea călătoriei. Subunitate de cale ferat ă, subunitate de exploatare, de prestaţii de

transport, de producţie, care poate fi staţie, depou, revizie de vagoane, secţie,regulator de circulaţie, divizie, servicii, agenţii comerciale şi altele asemănătoare.

Supraveghere, evaluare efectuată de un organism, ter ţă parte, acreditat, pentru a determina dacă un produs, proces sau serviciu este în continuareconform cu condiţiile specificate.



141

T

Tara, masa mijlocului de transport gol.Tarif de transport C.F.R., sume datorate pentru efectuarea deplasării

transportului, calculate conform tarifului căii ferate.Tarif suplimentar C.F.R., tarife percepute pentru acoperirea costurilor

suportate în plus de către calea ferată provocate de nerespectarea de către clienţi aunor prevederi ale Regulamentului.

Tarife accesorii , tarife adiacente procesului de deplasare a transporturilor.Tariful căii ferate, reglementarea care cuprinde tarifele de transport,

dispoziţiile tarifare şi condiţiile de aplicare, publicate de calea ferată.Tax ă de trecere, valoarea sumei ce trebuie plătită pentru utilizarea

infrastructurii rutiere de către un vehicul care circulă pe distanţa dintre două

puncte situate pe această infrastructur ă; valoarea taxei depinde de distanţa parcursă şi de categoria vehiculului.Tax ă de utilizare, suma ce trebuie plătită pentru utilizarea infrastructurii

rutiere o anumită perioadă.Tehnica aeronautică, tehnica folosită în aeronautică, care intr ă sub

incidenţa normelor privind siguranţa zborului.Termenul contractului de transport , durata transportului stabilită prin

Regulament şi norme uniforme.Trafic aerian, ansamblul de aeronave aflate în zbor într-un spaţiu aerian deter-

minat şi, respectiv, de aeronave care se află în suprafaţa de manevr ă a unui aerodrom.

Transport combinat , transportul de mărfuri într-o unitate unică detransport, utilizând mai mult de un mod de transport.Transport feroviar , orice operaţiune de transport care se realizează cu

vehicule feroviare, pentru deplasarea persoanelor, mărfurilor şi bunurilor, efectuatde operatori de transport feroviar pe infrastructura căilor ferate române;operaţiunile şi serviciile adiacente sau conexe transportului feroviar suntconsiderate operaţiuni de transport feroviar.

Transportul mărfurilor , timpul scurs de la încărcarea mărfurilor la bordulvasului şi până la descărcarea lor.

Transport multimodal , transport de mărfuri, din poartă în poartă, care folo-

seşte o singur ăunitate de încărcare şi utilizeazămai mult de douămijloace de transport.Transport public de persoane, activitate de transport persoane planificată – serviciu regulat de transport persoane, sau neplanificată – serviciu ocazional detransport persoane.

Transport public feroviar , transport de călători, bagaje, mărfuri şi alte bunuri, efectuat pe calea ferată pe bază de contract de transport.

Transport rutier , operaţiune de transport care se realizează cu ajutorulvehiculelor rutiere, proiectate, construite şi dotate corespunzător pentrutransportul de mărfuri şi/sau de persoane, contra plată (în sens public) sau în folos propriu (personal), cu sau f ăr ă încărcătur ă pe drumurile deschise sau interzise

accesului public, inclusiv activitate de încărcare-îmbarcare şi de descărcare-



142

debarcare, chiar dacă vehiculul, remorca sau semiremorca sunt transportate pe o por ţiune a parcursului cu trenul, vaporul sau cu alt mijloc de transport.

Transport rutier de persoane, operaţiune de transport de persoane

efectuată cu un autovehicul rutier destinat transportului de persoane pe drumurile publice, inclusiv activitate de îmbarcare şi debarcare.Transport rutier interjude ţ ean, operaţiune de transport care se execută cu

un vehicul rutier între localităţi situate pe teritoriile a două sau mai multe judeţe.Transport rutier interna ţ ional , operaţiune de transport care implică

deplasarea unui vehicul rutier pe teritoriul a cel puţin două state.Transport rutier în zona de mic trafic de frontier ă, operaţiune de

transport care implică deplasarea unui vehicul rutier pe teritoriul celuilalt stat pe odistanţă de cel mult 30 km distanţă de frontier ă, dacă prin prevederile acordurilor rutiere bilaterale nu se prevede altfel.

Transport rutier jude ţ ean, operaţiune de transport care se execută cu unvehicul rutier între două localităţi situate pe teritoriul aceluiaşi judeţ.Transport rutier na ţ ional , operaţiune de transport care se execută cu un

vehicul rutier înmatriculat într-o ţar ă, pe teritoriul acesteia.Transport rutier suburban de persoane, operaţiune de transport persoane

care se execută cu un vehicul rutier între oraşele şi localităţile învecinate.Transport rutier urban de persoane, operaţiune de transport persoane care

se execută cu un vehicul rutier numai pe teritoriul administrativ al unei localităţi.Transport turistic, serviciu ocazional de transport ce asigur ă deplasarea în

scopuri turistice a unui grup de persoane.

Transportator , persoană juridică autorizată să transporte.Transportator feroviar autorizat , persoană juridică autorizată potrivit legiisă efectueze transport public pe calea ferată.

Transporturi aeriene publice, transporturile de pasageri, bagaje, mărfuri şi poştă, executate pe baze comerciale de către operatori aerieni care posedă certificatde operator aerian şi licenţăde transport aerian, prin curse regulate sau neregulate.

V

Vas, orice navă folosită pentru transportul mărfurilor pe mare.Vehicul pentru transportul animalelor vii , vehicul special amenajat

pentru transportul de animale şi păsării vii; autovehiculul poate fi construit pentrutransportul uneia sau mai multor categorii de animale sau păsări.

Vehicul pentru transportul mărfurilor periculoase, vehicul care esteastfel construit şi echipat încât respectă condiţiile tehnice impuse prin Acorduleuropean referitor la transportul rutier internaţional al mărfurilor periculoase(A.D.R.), la care România este parte.

Vehicul pentru transportul mărfurilor perisabile, vehicul specialamenajat pentru transportul de mărfuri la temperaturi controlate.

Vehicul rutier , un sistem mecanic care circulă pe drum cu sau f ăr ă mijloace de propulsare şi care se utilizează în mod normal pentru transportul de persoane şi/sau bunuri, pentru prestare de servicii sau lucr ări.



143

BIBLIOGRAFIE

Florin Făinişi, Dreptul transporturilor. Practică juridică , EdituraFundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2000

Florin Făinişi, Transport rutier. Ghid legislativ, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2001

Octavian Că păţână, Contractul comercial de transport , Editura LuminaLex, Bucureşti, 1999

E. Cristofoneanu, Despre contractul de transport , 3 volume (vol.1-1925,vol.2-1927, vol.3 – 1930)

I.N. Fintescu, Curs de drept comercial ,vol.1,Bucureşti, 1929, p.485-525P. Demetrescu, Contractul de transport , Bucureşti, 1962

P. Pătraşcu, Curs asupra dreptului transporturilor , Bucureşti, 1967Doina Petică Roman, Dreptul transporturilor , Casa de Presă şi EdituraTribuna, Sibiu,1999

* * * Lamy – Transport, tome 1-2-3, Paris, 1989 şi 1990R. Rodiere, Droit maritim, vol. I-IV, Dolloz, Paris, 1969Legea nr. 129/1996 privind transportul pe căile ferate române



144

Tehnoredactor: MARCELA OLARU

Bun de tipar: 9.12.2005; Coli tipar: 9Format: 16/61×86

Editura şi Tipografia Fundaţiei România de Mâine Splaiul Independenţei, Nr. 313, Bucureşti, S. 6, O. P. 83

Tel./Fax.: 316 97 90; www.spiruharet.ro

e-mail : [email protected]

filehost_dreptul transporturilor - fainisi

Documents