Tatiana - Nathalia BârcăAntropologie anul III

U.V.T.

„Femeie nu te naşti, ci devii.”

(*Simone de Beauvoir)

Socio- Antropologia Gender15. 01. 2009

S-ar putea spune în câteva cuvinte că feminitatea reprezintă accentuarea trăsăturilor specifice genderului feminin. Se adaugă

faptul că aceste trăsături au început a fi accentuate, de la o anumită perioadă, cu un anumit scop, iar în timp au constituit idealuri. Trecând peste perioada când femeia nu reprezenta decât o formă a perpetuării speciei, iar actul de dragoste purta numele de viol, ajungem la partea când aceasta se va folosi de avantajul ce-l deţinea în favoarea sa. Faptul că posedă acea intuiţie pe care noi o numim „feminină”, îi crează avantaje în lumea patriarhală, ea fiind singura care înţelege fără să i se spună anumite lucruri ce ţin de starea de spirit a celuilalt, cuvinte şi acţiuni potrivite momentului; cineva ar spune „bine înţeles, doar aşa a fost dresată, deoarece nu era considerată decât un animal, întotdeauna pe planul al doilea, şi să nu uităm că atunci când oamenii trăiau precum animalele, (*referindu-se strict la perioada patriarhală), când un grup de oameni cucerea altul, şi îl prelua, ucideau toate progeniturile, pentru a şi le perpetua numai pe ale lor, obicei care îl întâlnim la lei, primul exemplu venit în minte, pe femei nu le ucideau, că ele le vor purta copii.” Deci, prin prisma aceasta, femeia a reprezentat un animal bine dresat, care în timp a conştientizat de puterea ce o deţine, iar odată cu apariţia tinerelor societăţi s-a folosit din plin, în deosebi de corpul său. În Grecia întâlnim diverse adorări de zeităţi feminine, statui, idealul feminin prin optica sculptorilor şi celor care comandau piesele. Există posibilitatea ca în această parte a Europei, cam prin acea perioadă să se fi născut feminitatea propriu-zisă aşa cum o înţelegem noi astăzi; femeia căutând permanent interesul bărbatului, dar nu al oricăruia, ci a celui mai potent din toate punctele de vedere, şi-a ridicat puţin standardele de frumuseţe şi comportament. Fiind mai delicată, ajutându-se de aparenţa sa, în timp a creat un stereotip, pe care s-au bazat de la modă la conduită în societate. Aici ne referim la îmbracăminte, coafură, maniere (delicateţea), şi reţinerea, acceptarea fără a contesta. Asta a făcut-o, în unele situaţii să se simtă neajutorată, probabil, iar în alte situaţii să se revolte, elegant însă, în virtutea feminităţii. Şi nu neapărat în toate cazurile, având un exemplu foarte anti-feminin, după părerea mea, Ioana D’Arc. Nu este nimic feminin în a conduce o oaste, şi a te comporta ca ostaşii pentru a nu fi luată drept bunul lor, după bunul lor plac.

Un instantaneu asupra feminităţii a unei femei astăzi: îmbrăcată elegant, culori potrivite, aranjată, machiată în funcţie de tendinţele vremii, dar oricum, preferabil cât mai discret, cu o atitudine graţioasă, şi să inspire prospeţime, privire caldă, calmă, să nu vorbească prea mult, nici bădărăneşte, ci să rostească periodic cuvinte cu tâlc, echilibrată social, şi preferabil în compania cuiva, deoarece se crede că aceste femei nu petrec prea mult timp singure (decât dacă îşi doresc asta, care este un NU definitoriu la acest capitol).

2

Aceasta este imaginea care mi-a fost prezentată de către părinţi, societate, şi chiar femei feminine în acest sens.

Instantaneul anti-feminităţii: nearanjată sau machiată vulgar, îmbrăcată nepotrivit, de obicei haine bărbăteşti sau unisex, comportament nesigur, din a cărui cauză poate da impresia de anxietate, agitaţie sau lipsă de autocontrol, folosind limbaj tranşant, poate chiar zgomotos, asigurându-şi prin acesta autoritatea din vre-un domeniu, atitudine băţoasă, întreprinzând probabil şi o muncă specific bărbătească.

Ce se află între aceste două imagini antagonice, se va pune automat spre extrema anti-feminină, pentru că nu există conceptul de „feminitate pe jumătate”, din câte mi-a fost mie lăsat să înţeleg.

Aceste două imagini antagonice prezentate anterior sunt roluri asumate, asimilate, însuşite, dar destul de explicative materialului de faţă, deoarece reprezintă generalmente concepţii asupra femeii şi a caracteristicii ei. Un bărbat feminin va avea automat comportament asemănător femeii, evident nu a celei anti-feminine.

Dacă acestea sunt roluri, atunci ce este feminitatea?

Plină de artificii, cu maniere de ingenuă, puternică sub aparenţa de slăbiciune, îndrăgostită nebuneşte de lume, aranjată ca o curtezană, poate fi uşoară ca o proxenetă, minte minunat, iar gustul ei pentru seducţie e nativ; deloc rea, cu toate că e capabilă chiar şi de perfidie, nu doreşte decât să strălucească! Inocenţa din priviri se îmbină armonios cu pericolul sugerat de inteligenţă.**(Napoleon versus Tatiana)

Argumentu decisiv se află în subtitlul acestui eseu, şi anume feminitatea nu este nativă, ci creeată de normele timpului, este un concept adoptat întru desăvârşirea gederului feminin ca deziderat, unanim acceptat de ambele părţi, respectiv feminină şi masculină. Mai menţionez faptul că implicaţia cuvântului „feminin” alături de cuvântul „gender” se referă strict la sex, nu la caracteristica schiţată stângaci în prezentul material; şi că feminitatea reprezintă un subiect în continuă explorare, de către ambele părţi şi se poate specula pe marginea acestuia necontenit, tot din cauza vremurilor schimbătoare, căpătând în permanenţă alte valenţe.

Cert este că recunoaştem feminitatea în cealaltă, oricare ar fi ea, câteodată şi în celălalt, oricare ar fi el, fără prea multă ştiinţă în cauză.

Notă:

________________3

* SIMONE DE BEAUVOIR, „Le Deuxieme Sexe”, passim** OCTAVE AUBRY, „Viaţa intimă a lui Napoleon”1992, passim

4