Fascismul in ItaliaAcest seminar prezinta Fascismul in Italia.In acest PDF poti vizualiza cuprinsul si bibliografia (daca sunt disponibile) si aproximativ doua pagini dindocumentul original.Arhiva completa de pe site contine un fisier, intr-un numar total de 9 pagini.Fisierele documentului original au urmatoarele extensii: docx.

CuprinsIntroducereCauzele și condițiile apariției fascismuluiFascismul în ItaliaBibliografie

ExtrasINTRODUCERE

Fascismul a fost o mișcare politică înființată de Benito Mussolini în 1919, dominând conducerea Italiei intre1922-1945.

În diversele sale perioade , fascismul a primit numeroase și diverse definiții având în mod evident la bazăpuncte de vedere destul de diferite.Fiecare în parte dezvăluie într-o măsură mai mare sau mai mică esențapolitică a acestui contradictoriu și enigmatic fenomen pentru cultura secolului al XX-lea.

În anul 1932 , Ernst Thalmann caracterizează fascismul ca pe o „contrarevoluție înarmată, prezentatădrept mișcare de masă și reprezentată de organizațiile hitleriste”.În aceeași perioadă, istoricul Italian DellePlane numește fascismul o „contrarevoluție preventivă“ iar Luigi Longo îl califica drept “una dintre formelede contrarevoluție preventivă“ .

Eugen Kox , în dorința sa de a scoate în evidență natura contradictorie a fascismului și, în special,contradicția dintre baza sa socială de masă, dintre mișcarea populară de masă și programul profundreacționar pe care îl indeplinește , îi spune „revoluție reacționară”.

W.Churchill dă o originală definiție genetică a fascismului : „a fost umbra sau mai degrabă copilulmonstruos al comunismului”.

Wilhelm Reich în Psihologia de masă a fascismului,fără a nega rolul factorului economic în aparițiafascismului, încearcă să explice întreaga ascensiune a acestuia prin cauze psihologice.Fascismul constituie„o afirmare a structurii iraționale a omului modelat de gloată”.

După părerea mea, toate definițiile și caracterizările menționate mai sus conțin un adevăr parțial.Elereflectă pur și simplu anumite laturi ale fenomenului politic real numit fascism.Nici una dintre ele nudezvălui însă principala bază a fascismului, esența sa specifică.Aceasta a fost exprimată relativ complet îndefiniția dată fascismului de către cel de-al VII-lea Congres al Cominternului: „o dictatură teroristă fățisă acelor mai reacționare, mai șovine și mai imperialiste elemente ale capitalului financiar”.Pentru că tocmaiacest capital financiar stă la baza fascismului, determinându-i programul.Fără prezența capitaluluifinanciar fascismul și-ar fi pierdut natura, esența politică și conținutul.În general, fără capitalul financiar,fascismul nu ar fi putut deveni o mișcare a întregii națiuni și nu ar fi putut pune mâna pe puterea destat.Nu întâmplător fascismul a apărut în epoca imperialismului, în condițiile unei puternice crize sociale,

care amenința însăși existența sistemului capitalist.

Fasciștii sprijină violența,războiul și militarismul, ca frunizor de transformare pozitivă în societate, deaducere a unui nou spirit, educație, insuflarea unei dorințe de a domina în caracterul oamenilor și creareade camaraderie națională prin intermediul serviciului militar.Fasciștii văd violența și războiul ca acțiuni,care creează regenerare, spirit și vitalitate națională.

Cauzele şi condiţiile apariţiei fascismului

Ascensiunea dreptei radicale după primul război mondial a fost fără îndoială un răspuns, o reacţie lapericolul şi chiar la realitatea revoluţiei sociale şi a puterii clasei muncitoare în general, la Revoluţia dinOctombrie şi leninism în special. Fără acestea, nu ar fi existat fascismul, deoarece, deşi extremiştiidemagogi de dreapta au fost prezenţi în politică într-un număr de ţări europene începând cu sfârşitulsecolului al nouăsprezecelea, totuşi au fost foarte bine ţinuţi sub control înainte de 1914. În aceastăprivinţă, susţinătorii fascismului au, probabil, dreptate în afirmaţia că Lenin a dat naştere lui Mussolini şi luiHitler.

Condiţiile apariţiei fascismului sunt în număr de patru.

Prima condiţie a fost că trebuia să se bucure de asentimentul şi legitimitatea generale. Democraţia însăşise bazează pe acest asentiment, dar nu îl şi creează, cu excepţia faptului că în democraţiile bine stabiliteşi procesul în sine al votului normal a tins să confere cetăţenilor - chiar şi celor în minoritate - un sentimentcă procesul electoral legitimează guvernele pe care le generează. Dar puţine dintre democraţiileinterbelice erau stabile. într-adevăr, până la începutul secolului douăzeci, democraţia exista în puţine ţări -Statelor Unite, Franţa şi cam atât. într-adevăr, cel puţin zece dintre statele Europei după primul războimondial erau fie în întregime noi, fie altfel decât în situaţia anterioară, pentru că nu au prezentat olegitimitate specială pentru locuitorii lor. Şi mai puţine democraţii erau stabile. Politica statelor din EraCatastrofei era, mai curând, o politică de criză.

A doua condiţie a fost un grad de compatibilitate dintre variatele componente ale "poporului", al cărui votsuveran urma să determine guvernul. Teoria oficială a societăţii burgheze liberale nu a recunoscut"poporul" ca un corp de grupuri, comunităţi şi alte colectivităţi cu interese potrivit clasificării respective, înciuda faptului că antropologii, sociologii şi toţi politicienii care desfăşurau o activitate politică recunoşteauacest lucru. Oficial, poporul, mai curând un concept teoretic decât un organism viu real de fiinţe umane,consta dintr-un ansamblu de indivizi ale căror voturi se adăugau la majorităţile şi minorităţile aritmetice,care se traduceau în adunări alese ca guverne majoritare şi opoziţii minoritare.

Acolo unde votul democratic a trecut frontierele dintre împărţirile populaţiei naţionale, sau acolo unde eraposibil să se concilieze sau să se înlăture conflictele dintre ele, democraţia a fost viabilă. Oricum, într-o erăde revoluţie şi tensiuni sociale, lupta de clasă s-a transpus în politică mai degrabă decât pacea între clase.Intransigenţa ideologică şi de clasă puteau distruge guvernul democratic. Acordurile de pace încheiate înfugă după 1918 au înmulţit ceea ce noi, la sfârşitul secolului douăzeci, numim virusul fatal al democraţiei,adică divizarea corpului de cetăţeni exclusiv conform demarcaţiilor etnico-naţionale sau religioase.

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Documentul complet de 9 pagini il poti citi daca il descarci din Biblioteca.RegieLive.ro

Bibliografie1.Jeliu Jelev, Fascismul, Editura Științifică, București, 1992 2.Regimurile fasciste și totalitare din Europa, vol1, Editura Militară, 1979 3.James Gregor, Fetele lui Ianus: Marxism si Fascism în secolul XX, Univers, 2002

Imagini din documentul complet:

Mai multe detalii se gasesc in pagina documentului din Biblioteca.RegieLive.ro