farmacognozie
DESCRIPTION
asistenti medicali de farmacieTRANSCRIPT
FEG SIBIU
Profesor indrumator: CISMAS VIORICA Elev: ANTONIU ELENA GEANINA
PLANTELE MEDICINALE FARMACOGNOZIE
1
CULTURA PLANTELOR MEDICINALE
În ţara noastră cresc cca. 150 de specii spontane de plante medicinale, dintre care numai o
mică parte sunt răspândite în cultură. Totuşi, în unele părţi ale ţării, plantele medicinale se
cultive pe suprafeţe din ce în ce mai mari, ca urmare a cerinţelor mereu crescânde ale
industriei farmaceutice şi a celei producătoare de cosmetice. Aceste suprafeţe cultivate
reprezintă importante surse melifere pentru albine. Cele mai cunoscute plante medicinale
cultivate, cu valoare meliferă, sunt
Izma bună (Mentha piperita) este o plantă erbacee perenă, medicinală şi armomatică, cu
tulpina înaltă, de culoare verde închis sau roşiatică, ce înfloreşte în perioada iunie-august,
furnizând albinelor nectar şi polen. Este mult răspândită în cultură, fiind una din cele mai
căutate plante medicinale aromatice şi melifere.
Întreaga plantă, în special frunzele de mentă, conţin ulei eteric.
Preferă o climă caldă cu precipitaţii suficiente. Este destul de
rezistentă la frig. Preferă terenurile de luncă, uşoare, profunde,
bogate în substanţe hrănitoare, cu umezeală suficientă. Îîn
general, culturilor de mentă li se aplică înainte de arătură 20 000
kg bălegar la ha, 300 kg nitrat, 400 kg superfosfat, 300 kg sulfat
de potasiu. Se înmulţeşte pe cale vegetativă, prin butaşi, rizomi
sau stoloni. Întreţinerea culturilor constă în două sau trei praşile
pe an şi plivitul înainte de recoltare. Producţia variază între 800
şi 1200 kg frunze uscate la hectar. Din 400-500 kg plante verzi
se extrage 1 kg esenţă de ulei. În Lunca Dunării se dezvoltă, în
urma inundaţiilor, izma sau menta de baltă sub două aspecte distincte, cunoscute în limbajul
popular sub denumirea de cimburel, busuioc de baltă sauizma broştească şi izma de baltă
propriu-zisă. La sfârşitul lunii iulie, începutul lunii august înfloreşte busuiocul de
baltă sau izma broştească, mai puţin nectariferă, dar care contribuie la menţinerea activităţii
familiilor de albine în această perioadă. Cu începere de la 10 la 20 august înfloreşte şi izma de
baltăcare în condiţii bune poate asigura un cules până la 0,5-2 kg zilnic de familie şi o
producţie de miere până la 30--40 kg în medie. Astfel de recolte se înregistrează cam o dată la
5 ani. În restul anilor, izma are rolul de a crea condiţii bune de stimulare pentru creşterea
albinelor tinere în timpul toamnei. Izma o mai găsim pe câmp, pe pajişti naturale, păduri,
grădini etc. Se înmulţeşte primăvara prin seminţe (mai greu) sau prin despărţirea rădăcinilor
cu lăstari tineri. Cultura ei este foarte rentabilă şi durează 3 ani.
Producţia de miere este de 200kg/hectar.
Levănţica (Lavandula spica) este o plantă meliferă
familia Lamiaceae,, un semiarbust originar din părţile
sudice ale Europei, intens cercetat de albine, folosit în
industria farmaceutică pentru uleiul eteric pe care-l
conţine. Nu este pretenţios la sol. Formează un sistem
radicular puternic, o rădăcină lemnoasă şi ramificată care
poate ajunge până la lungimea de 2 m, de aceea este folosit
şi pentru combaterea eroziunii solului.
,Tulpina formează tufe mici de 25-60 cm înălţime, rar până
la 70-80 cm. Tufele au forma aproape rotundă. Tufele bine
formate, în al şaselea- al optulea an pot ajunge deseori la
60-70 cm şi excepţional chiar 1 m diametru. Ramurile
2
bătrâne sunt goale şi lignificate, iar cele tinere sunt pline, acoperite cu perişori mici cenuşii.
Într-o tufă bine ramificată în plină producţie se formează peste 1000 ramuri cu inflorescenţe.
Levănţica are flori de culoare albastră de diferite nuanţe. Nu este pretenţioasă faţă de climă,
totuşi reuşeşte bine în regiunile cu umiditate suficientă şi caldă. Preferă solurile calcaroase
uşoare, cu expoziţie sudică, dar merge şi în terenurile mai grele. Este rezistentă la îngheţ.
Culturile de levănţică pot dura până la 12 ani. Dintre îngrăşăminte preferă bălegarul de grajd
şi îngrăşămintele potasice. Se poate cultiva fie prin seminţe semănate direct în câmp, fie prin
răsaduri obişnuite în răsadniţe. Semănatul direct în câmp se face toamna sau primăvara de
timpuriu. Seminţele semănate toamna răsar mai bine. Se seamănă cu maşina în rânduri la
distanţa de 60-80 cm folosindu-se 10-12 kg seminţe la hectar. Din 0,5-1 kg seminţe se pot
obţine răsaduri pentru cultivarea unui hectar. Se mai poate înmulţi şi prin butaşi. Ca lucrări de
întreţinere se aplică plivitul şi praşilele de câte ori este nevoie. Recoltarea spicelor începe în
anul al doilea, atunci când majoritatea plantelor sunt în plină floare (luna iulie), pe timp
frumos, dimineaţa sau seara. Producţia de levănţică variază între 3000-4000 kg la hectar,
inflorescenţe proaspete, din care se pot obţine 10-15 kg ulei eteric.
Levănţica este o bună plantă meliferă. Ea produce în condiţii favorabile mult nectar. După
datele din literatură so obţine între 300 şi 600 kg nectar la hectar şi chiar mai mult.. Deci se
situează între cele mai productive plante melifere. Perioada de înflorire este lungă de 3-4
săptămâni. În mod normal înfloreşte în părţile de sud ale ţării noastre (regiunea Bucureşti) pe
la mijlocul lunii iunie până spre mijlocul lunii iulie, începutul lui august. În părţile mai
răcoroase din centrul ţării (regiunea Braşov) înflorirea începe cu cca. 10-15 zile mai târziu.
Înflorirea cea mai intensă se realizează între anii al treilea - al şaselea de la plantare. medie de
miere poate fi evaluată la 50-100 kg la hectar.
Isopul (Hyssopus officinalis) este o plantă
erbacee perenă, foarte valoroasă din punct
de vedere medicinal, ornamental şi melifer,
cultivată, totuşi, la noi în ţară pe suprafeţe
mici. Se poate cultiva pe orice tip de sol.
Valoarea lui meliferă rezidă mai ales în
faptul că înfloreşte de două ori în an, o dată
în iunie-iulie
Anisonul este o plantă erbacee anuală. Înflorirea se
face neuniform. O singură floare secretă cea. 0,5-1
mg nectar, însă nu toate florile dintr-o inflorescenţă
produc nectar. Producţia după care lăstăreşte din nou
înflorind a doua oară în septembrie-octombrie, când
flora meliferă este săracă. Produce, în medie, 50kg
miere la hectar.înfloreşte în iunie-iuliedurata înfloririi
fiind de 30 zile, producţia de miere este de 100kg/ha.
3
Feniculul este o plantă erbacee bianuală sau
vivace. Fiind o plantă alogamă (cu polenizare
încrucişată) este cercetată de albine în timpul
înfloririi, în lunile de vară. Îîn regiunile din
Bărăgan şi Dobrogea, unde se cultivă pe
suprafeţe mai întinse şi mai compacte, înfloritul
începe în a doua jumătate a lui august. Înflorirea
durează până în toamnă târziu, când dă prima
brumă. Florile feniculului sunt foarte mult
cercetate de albine, când ziua este caldă. Mierea
de fenicul este colorată închis, cu miros plăcut şi
gust de caramel.
Chimionul (chimenul) este o plantă bianuală
răspândită la noi în flora spontană. Merge bine după
prăşitoare care au fost gunoite sau după rapiţă ori
cereale de toamnă. Se seamănă în aprilie cu maşina în
rânduri, între care se lasă o distanţă de 35-40 cm. Se
seamănă 10-15 kg la hectar. Merge bine sub o plantă
protectoare (coriandru sau mac). Se recomandă ca
semănatul să se facă toamna (august-septembrie) şi în
cultură pură. Lucrări de întreţinere sunt plivitul şi
prăşitul. Recoltatul se face în pârgă şi se lasă în snopi
pentru a-şi completa coacerea (altfel se scutură până la
50%). Producţia este de 1 000-1500 kg seminţe la
hectar şi 2 000-2 500 kg paie la hectar. Florile produc
nectar abundent care ademeneşte un număr mare de albine. Înfloreşte în luna iunie.
Angelica medicinală este o plantă bienală sau
perenă care creşte spontan pe lângă pâraie şi în
locurile umbroase, în păduri, poiene, depresiuni etc.
Este o plantă meliferă foarte bună care dă albinelor
nectar şi polen. În cultură se menţine 3-5 ani.
Înfloreşte începând din al doilea an, în iulie şi
august. Durata
înfloririi este cca. 2
săptămâni. Secreţia de
nectar este foarte
abundentă, mai mare
dimineaţa şi spre seară
când aerul este cald şi
încărcat cu vapori cu apă. Spre seară, între orele 16 şi 17 culesul
de nectar se măreşte simţitor. În anii prielnici ajunge la 5-6 kg pe
zi. Mierea este de culoare roşiatică, cu aromă plăcută şi se
cristalizează uşor.
Nalba mare este răspândită la noi în flora spontană pe marginile
râurilor, pe locurile umede şi în special în Lunca Dunării. Florile
sunt de culoare roz-pal. Înfloreşte prin iulie-august şi oferă
albinelor nectar şi polen.
4
Nalba de grădină este o plantă bianuală sau perenă, se găseşte
la noi în cultură şi rar în flora spontană din Moldova. Nalba de
grădină, ca şi celelalte forme de nalbă sălbatică şi cultivate la
noi în ţară, înfloreşte începând din luna iulie până în toamnă
târziu. Mierea este de culoare pronunţat deschisă. De obicei,
albinele adună şi polen de la aceste plante.
Salvia (Salvia
pratensis)este o plantă
meliferă foarte
valoroasă, întâlnită şi în flora spontană, cultivată ca
plantă ornamentală, meliferă sau medicinală.
Înfloreşte în iunie-iulie şi august. Mierea este de
culoare galbenă-auriu închis, cu o aromă plăcută.
Producţia de miere este de 300-400 kg/ha.
Valeriana (odoleanul) este o plantă răspândită la
noi în flora spontană din locurile umede, prin
tufişuri, pajişti, pâraie, în regiuni de câmpie, de deal
şi de munte. Înfloreşte în iunie-iulie şi oferă
albinelor numai nectar. Uneori din cauza
concurenţei cu alte plante melifere care înfloresc în
acelaşi timp, florile odoleanului sunt slab sau de loc
cercetate de albine.
Anghinarea, înfloreşte în a doua jumătate a
lunii iulie şi durează până la sfârşitul lunii
august, fiind intens cercetată de albine.
Cimbrişorul este răspândit în flora spontană,
înfloreşte din iunie până în septembrie, producţia de
miere fiind evaluată la cea. 200 kg/ha.
5
Talpa gâştii înfloreşte din iunie până la sfârşitul lunii august, iar
producţia de miere variază de la 230 la 400 kg/ha.
Cicoarea înflo
reşte în iunie-
octombrie
furnizând
nectar şi polen.
Producţia de
miere este
evaluată la 100 kg/ha.
În cadrul acestei grupe de plante mai fac
parte şi alte specii ca: rezeda, păpădia,
răchitanul, voronicul, albăstrelele, nemţişorul de câmp, scara domnului .
Organe de plante care trebuie recoltate
- Mugurii (gemmae): se recolteaza primavara, odata cu inceperea circulatiei sevei, uneori
chiar de la sfarsitul lunii februarie. Se recolteaza cand sunt complet dezvoltati, inainte de
deschidere,ex.: muguri de brad, de plop, nuc, coacaz, etc.
- Scoarta (cortex):se recolteaza primavara, dupa inceperea circulatiei sevei, deoarece in
aceasta perioada se desprinde mai usor. De obicei scoarta se recolteaza de pe ramurile si
tulpinile plantelor de cel putin 3 ani, prin incizii circulare practicate la distante de 20-30cm si
apoi longitudinal,ex.:crusin, salcie,etc.
- Frunzele (folium):se recolteaza numai pe timp frumos si uscat. In general momentul optim
se considera a fi perioada de dinainte si pe durata infloririi plantei. Se urmareste recoltarea
frunzelor ajunse la maturitate, intregi, neatacate de boli si daunatori si in vegetatie,ex.:
patlagina, salvie, cimbru, isop, roinita, anghinare, patlagina, potbal, menta, papadie, etc.
- Iarba (herba): se recolteaza in special in perioada de inflorire a plantei. De l a speciile anuale
se colecteaza toata partea aeriana, iar de la cele perene iarba va fi taiata deasupra partii
lignificate,ex.: sunatoare, rostopasca, coada-soricelului, cicoare, sovarf, etc.
- Florile (flores): se recolteaza la un anumit stadiu de imbobocire, determinat in functie de
nivelul de principii active acumulate,ex.: salcam, lavanda, trandafir, soc, paducel, cimbru,
isop, craite, galabenele, etc.
6
- Semintele (semen): se recolteaza la maturitatea deplina, moment recunoscut dupa culoare si
forma,ex.: coriandru, mustar, fenicul, armurariu, castane, macese, salvie, cimbru, craite,
roinita, galbenele, anghinare, patlagina, cicoare, etc.
- Radacinile (radix) stolonii, rizomii (rhizoma), bulbii (bulbus), tuberculii (tubera): se
recolteaza toamna la sfarsitul perioadei de vegetatie, cand sunt mai bogate in principii active
sau primavara, inainte de intrare in vegetatie,ex.: valeriana, lemnul dulce; menta; obligeana,
stanjenelul; brandusa de toamna; tataneasa, brusture, cicoare.
7
RECOLTAREA ORGANELOR SUBTERANE
Având în vedere că la baza eficienţei terapeutice a plantelor medicinale
stă relaţia substanţă activă-acţiune farmacodinamică, de primă importanţă
este calitatea materiei prime.
In primul rind dorim sa subliniem faptul ca recoltarea plantelor medicinale
din flora spontana trebuie facuta din zone nepoluate, citmai indepartate de
unitatile industriale, de asezamintele omenesti sicai de acces dintre localitati
(margini de drumuri, cai ferate, soseleetc.)
Plantele medicinal sau vegetale
Primul element pentru obţinerea unei materii prime de bună calitate îl
constituie, cunoaşterea organului de plantă cu conţinutul cel mai ridicat de
substanţe active (rădăcini, rizomi, părţi aeriene, scoarţe, frunze, flori, fructe,
seminţe).
Al doilea element important, legat tot de conţinutul în substanţe active, este,
momentul optim de recoltare, în funcţie de perioada din zi şi condiţiile
meteorologice. Alegerea momentului optim de recoltare este condiţionat de
stadiul de vegetaţie a plantelor (înainte de înflorire, în boboc, înflorit...) şi de
anotimp. Având în vedere perioada de zi şi condiţiile meteorologice, în general,
plantele medicinale se recoltează pe timp uscat, dimineaţa, după ce roua s-a
evaporat sau după amiază, până la apusul soarelui. Plantele cu un conţinut de
uleiuri volatile se vor recolta, în special, pe timp noros sau dimineaţa, înainte de
răsăritul soarelui.
Al treilea element, de ordin tehnic, este, metoda cea mai corectă de recoltare.
Pentru protecţia plantelor medicinale perene, precum şi asigurarea perpetuării
speciei, la recoltare trebuie să se ţină seama de anumite reguli, importante pentru
viitorii ani. Să valorifici raţional o zonă bogată în plante medicinale, nu
8
înseamnă să extermini plantele din zona respectivă. În cazul recoltării organelor
subterane sau a plantelor întregi, se vor lăsa în zona respectivă suficienţi indivizi
care să asigure materialul de înmulţire pentru anii viitori. Se vor lăsa unele
cantităţi, din fructe, care să asigure refacerea plantelor, iar în zonele unde s-au
recoltat plantele în totalitate, se va însămânţa terenul cu material de înmulţire
din aceleaşi specii.
Rădăcinile (Radix), rizomii (Rhizoma), bulbii (Bulbus) şi tuberculii
(Tubera), altfel spus părţile subterane ale plantelor, se recoltează primăvara
timpuriu, înainte de formarea mugurilor sau a părţilor aeriene ale plantei, sau
toamna târziu după ofilirea părţilor aeriene. La recoltarea acestor organe ale
plantei, datorită lipsei părţilor vegetale superioare (tulpini, frunze, flori), se ivesc
cele mai multe confuzii. Si deci, se va acorda o atenţie deosebită identităţii
botanice a speciilor respective.
In cazul recoltarii organelor subterane sau a plantelor intregi sevor lasa in
zona respectiva suficiente plante care sa asigurematerialul de inmultire pentru
anii viitori. In cazul in care se vor recolta florile sau partile florale cu frunze se
va utiliza foarfece. In niciun caz insa nu se recomanda ca de exemplu pentru
valorificareaflorilor de tei sa se taie ramurile sau chiar copacul insusi.
Recoltareamugurilor este indicat sa se faca din pachetele de exploatareforestiera
de primavara de pe arborii doboriti. Chiar si in cazulvalorificarii fructelor se vor
lasa suficiente fructe care sa asigureperpetuarea speciilor.
Mai jos avem cateva exemple:
Toporasul
Părţile subterane ale toporaşilor - rădăcini şi rizomi, prezintă efecte
expectorante, secretolitice, laxative, depurative şi hipotensive. Ele ajută la
9
neutralizarea toxinelor din organism şi la eliminarea lor pe cale renală şi
intestinală. Ceaiul de rădăcini şi rizomi de toporaş, se mai administrează în
constipaţiile uşoare sau ocazionale, în cazurile uşoare şi medii de hipertensiune
şi în afecţiunile pulmonare. Decoctul mai concentrat realizat din părţile
subterane ale acestei plante, prezintă proprietăţi emetice. Ca adjuvant, ceaiul din
rădăcini de toporaşi, se mai poate utiliza în completarea tratamentelor specifice
leucemiei.
Patrunjelul.
Radacinie contin vitamine, saruri
minerale, lipide, protide, glucide si
substante volatile care ii dau aroma
specifica. Patrunjelul se poate utilize
ca planta medicinal ca tonic digestive
in tratarea bolilor de rinichi, de inima,
de ficat, a anemiilor, etc.
Ginsengul ajuta la cresterea fortei,
a capacitatii de concentrare, de
mentinere a atentiei, a randamentului
util, la ameliorarea dispozitiei, a
somnului si la mentinerea tonusului
general. S-a demonstrat ca
imbunatateste motivilitatea spermei si
nivelului testosteronului la barbatii
infertili. Se recomanda in situatii de
stres si in starile care afecteaza
performantele sexuale. Dozele mari
de ginseng sunt utile in scaderea
colesterolului. El regleaza tensiunea arteriala si are efect hipoglicemiant.
Ginsengul stimuleaza functia imuna, iar in viitor, ar putea fi utilizat in
tratamentul HIV. Pe baza unor cazuri de consum de ceai de ginseng pe
perioade lungi de timp, cercetatorii au identificat
un efect protector impotriva unor tipuri de
cancer.
Datorita actiunii imunostimulatoare si
favorabile asupra memoriei, preparatele pe baza
de ginseng sunt considerate ca un remediu in
fenomenele de imbatranire. S-a constatat ca
ginsengul are influenta pozitiva prin intarzierea
procesului de imbatranire a celulelor neuronale,
10
caracteristice varstei inaintate. Preparatele pe baza de radacini de ginseng se
recomanda si in afectiuniele cardiovasculare, in ischemie la nivel cerebral, in
ischemie renala si in formarea elziunilor in ulcerul gastric.
11
RECOLTAREA FRUNZELOR SI A LASTARIILOR
Recoltarea frunzelor şi a lăstarilor este o activitate foarte neînsemnată pentru cultivatorii
experimentaţi. Cine mai are nevoie de frunze şi lăstari când există o grămadă de muguri
potenţi? Când creşteţi marijuana pentru prima oară, veţi savura fiecare frunză şi lăstar. Dacă
nu fumaţi foarte mult, sau dacă sunteţi un ”începător”, frunzele sunt satisfăcătoare, iar lăstarii
pot fi devastatori.
Frunzele şi lăstarii de la masculi sunt la fel de potente ca şi cele de la femele, iar potenţa
lăstarilor se apropie de cea a mugurilor maturi, deşi puţini cultivatori cunosc aceste lucruri.
Un cultivator/fumător novice ar putea fi foarte satisfăcut doar de fumarea frunzelor; lăstarii de
la o varietate de calitate pot fi foarte potenţi. Pentru a vă face o idee despre potenţa posibilă,
mugurii mexicani obişnuiţi din comerţ aveau între 0.5% şi 1.5% THC în 1970.
Un vlăstar de calitate superioară de sinsemilla din California sau Hawaii în 1988 putea
avea între 3% şi 6% THC. Astăzi, lăstarii sunt de două până la 12 ori mai potenţi decât
mugurii mexicani din comerţ de acum 18 ani, deoarece dezvoltarea unor varietăţi superioare
şi selectarea prin înmulţire au crescut în mod radical potenţa marijuanei crescute acasă în
SUA.
Potenţa frunzelor şi a lăstarilor depinde în primul rând de varietate, apoi de dezvoltarea
plantei din care sunt culeşi şi de poziţia frunzelor pe plantă . Dacă varietatea este cânepă
versus marijuana de calitate superioară, nu contează când culegeţi recolta, căci frunzele vor
conţine puţin THC. În cazul varietăţilor potente, momentul recoltei are o însemnătate
deosebită.
Chiar în lumina unor studii mai recente,acest grafic este încă destul de exact şi de util,
ilustrând modificările ce apar în gradul de potenţă al frunzelor noi şi al lăstarilor pe măsură ce
apar.
Un vlăstar din vârful unei plante ce are opt săptămâni ar putea avea doar un sfert din potenţa
aceluiaşi vlăstar cules câteva săptămâni mai târziu. Înainte de a culege recolta, fumaţi o serie
de frunze pentru a testa dacă sunt destul de potente. Ar mai putea dura câteva săptămâni până
la recoltarea unor plante satisfăcătoare. Odată ce planta a atins gradul de potenţă dorit,
recoltaţi frunze şi lăstari comparabili de la restul plantelor.
12
Unele varietăţi se dezvoltă mai greu decât altele şi deoarece condiţiile de creştere variază atât
de mult de la o grădina la alta, numărul de săptămâni din grafic nu indică neapărat când vor
atinge frunzele gradul maxim de potenţă. Unele frunze crescute în grădină ating punctul
maxim după nouă săptămâni, în vreme ce altele ar putea să nu-l atingă decât după a 15-a
săptămână.
Potenţa nu creşte în mod constant în toată planta; de fapt, fiecare frunză atinge punctul
maxim al potenţei în momentul apariţiei. Potenţa nu mai sporeşte odată ce frunza s-a format,
fapt ce puţini cultivatori îl observă. Frunza produce în continuare canabinoizi, dar rata de
descompunere o depăşeşte pe cea de producere, deci potenţa frunzelor scade cu cât stau mai
mult pe plantă.
A spune că potenţa creşte ar înseamna că frunzele noi care acum se formează sunt mai
potente decât cele formate anterior. Biosinteza, sau rata de producere a canabinoizilor, scade
de-a lungul dezvoltării fiecărei frunze în parte. Fiecare frunză este cel mai potentă în timp ce
se dezvoltă, şi işi diminuează potenţa în timp.
Acesta este motivul pentru care lăstarii sunt mult mai potenţi decât frunzele aflate sub
aceştia. Nu trebuie să vă preocupe prea mult momentul recoltării frunzelor decât dacă doriţi să
cultivaţi numai grădini vegetative. Frunzele de la baza au rareori efect. Lăstarii din vârf de la
o varietate potentă au efect chiar şi pentru cei mai saturaţi fumători.
Lăstarii reprezintă o cantitate semnificativă doar în grădinile mari, în aer liber. Înăuntru,
cultivatorii nu recoltează mai mult de unul sau doi lăstari, cantitate suficientă pentru a le stârni
pofta pentru recolta finală de muguri.
Nu îndepărtaţi toate frunzele sau lăstarii dacă intenţionaţi să aduceţi grădina la maturitate.
De fiecare dată când culegeţi frunze, „puterea de creştere” a plantei scade, iar o plantă
desfrunzită se maturizează mai greu. Fiecare frunză dezvoltată contribuie cu surplusul său de
energie biologică la creşterea plantei. Când cultivaţi pentru muguri, îndepărtaţi numai frunzele
îngălbenite sau deteriorate, sau câteva frunze şi lăstari dacă doriţi să fumaţi.
13
Recoltarea frunzelor de dafin
Frunzele, numite adesea „foi” de dafin.
Industrial, uleiul de dafin este preparat din fructe, care
pot si ele sa fie folosite drept condiment.
Dafinul este o planta lemnoasa subtropicala,
foarte bine ramificata, ce poate atinge inaltimea de 1-2
m, in conditii de camera. Frunzele rigide, pergamentose
au o durata de viata de 2-3 ani. Ele contin uleiuri eterice
cu proprietati terapeutice si aromatizante. Florile apar
mai rar, sunt mici si de culoare galben-verzuie. Perioada de crestere intensa a plantei este din
primavara pana in luna august.
Suporta taierile si se simte mai confortabil in camere racoroase iarna. Tolereaza umbra
si totodata suporta excelent soarele. Temperatura optima in timpul iernii este de 4-8°C. Vara
se uda abundent, iar iarna foarte rar, atat cat sa nu se usuce foarte tare pamantul, daca este
tinuta la racoare. Substratul poate fi orice pamant de gradina, proaspat si cu o structura buna.
Prin taieri aplicate la sfarsitul lunii august - inceput de septembrie, coroana plantei poate
capata diferite forme (sferica, piramidala, arbustiva etc). Transplantarea se aplica rar, la 4-5
ani, dar in fiecare primavara este bine sa se inlocuiasca pamantul de la suprafata cu altul
proaspat. Se inmulteste prin butasi care trebuie facuti la sfarsitul verii sau prin desprinderea
drajonilor.
Creste in climate asemanatoare celui mediteraneean, fie cultivat, fie in salbaticie.
Dafinul este un arbore vesnic verde. In zonele calde poate atinge o inaltime de 18 m.
Infloreste in luna mai si face ciorchini de flori albe. Fructele sunt mici, de culoare rosie-
albastrie, care mai apoi se transforma in neagra, mari de cca. 12 mm. Frunzele pot fi recoltate
in orice perioada.
Frunzele de dafin sunt ovale, ascutite si netede, au
lungimi intre 2 si 8 cm. Cand sunt proaspete au o culoare
verde inchisa si sunt stralucitoare. Cand sunt uscate au o
culoare verde-maslinie si sunt mate. Aroma este calda si
destul de iute atunci cand frunza este sfaramata, iar acizii
aromatici sunt eliberati. Gustul este foarte aromat si usor
amar.
Frunzele uscate trebuie sa fie intregi si de culoare
14
verde-maslinie. Daca sunt maronii inseamna ca si-au pierdut aroma. Frunzele intregi sunt
folosite la gatit, iar cele sfaramate, sau macinate, pot fi folosite daca se doreste intarirea
gustului. Pastrate la adapost de lumina si aer isi pastreaza aroma timp de peste 2 ani.
Dafinul provine probabil din Asia Mica. Astazi creste in toata zona mediteraneeana.
Turcia este unul dintre exportatorii principali. Datorita slabei rezistente la frig, dafinul nu
poate fi cultivat in regiunile nordice. Contrar altor plante mediteraneene, in Europa nu a fost
cultivat in manastirile medievale.
Frunzele de dafin au fost considerate sfinte si asociate cu cultul zeului Apollo in
Grecia clasica. Desi invingatorii la Olimpiade, care aveau loc in onoarea lui Zeus, la fiecare
patru ani, incepand din 776 i.Ch., la Olimpia, erau la inceput decorati cu o coroana impletita
din mladite de maslin, mai apoi au fost rasplatiti cu coroana de dafin. Trecerea de la maslin la
dafin s-a datorat influentei jocurilor pythiene, tinute in onoarea lui Apollo, la Delphi,
incepand cu anul 582 i.Ch. Mai tarziu, imparatii romani au folosit coroana de dafin ca simbol
al zeului Apollo; mai mult de atat, a devenit un condiment apreciat in bucataria romana.
Astazi frunzele de dafin sunt folosite foarte des in bucataria europeana la supe, tocane,
sosuri, muraturi si carnati; de asemenea, cateva mancaruri din peste datoreaza mult acestui
condiment. Spre deosebire de majoritatea frunzelor de plante condimentare, frunzele de dafin
pot fi gatite timp indelungat fara sa-si piarda aroma. Frunzele proaspete sunt foarte aromate si
destul de amare; prin uscare amareala se reduce semnificativ, iar aroma se poate imbunatati.
Dupa ce sunt culese si sortate, frunzele se usuca fara expunere la soare. Frunzele de
buna calitate se recunosc usor nu numai dupa aroma puternica, dar si dupa culoarea verde
stralucitoare. Cu cat culoarea este mai verde, cu atat calitatea este mai buna. Daca sunt
pastrate mai mult de un an, frunzele de dafin isi pierd aroma, capata o nuanta maronie si
15
devin mai amare. Fructele dafinului sunt mai putin cunoscute, desi apar in diverse
amestecuri de condimente.
Datorita gustului robust, sunt potrivite pentru sosuri, mai ales acompaniate de cartofi si
vanat.
Sub denumirea de frunze de dafin se pot achizitiona mai multe plante, desi nu sunt inrudite
nici botanic si nici culinar. In Asia, dafinul indian este inrudit cu scortisoara din Himalaya, iar
dafinul indonezian provine din familia mirtului.
16
RECOLTAREA MUGURILOR
Mugurii se formeaza toamna, iar recoltarea lor se face primăvara devreme când planta
isi intensifica activitatea ei de vegetatie si timpul permite. Recoltarea se termina cand
solzisorii care acopera mugurii incep sa se desfaca, mugurii plesnesc si se lungesc. În cazul
mugurilor de plop, când au rezina în ei când luaţi între degete se lipesc. Mugurii se culeg
numai cu mana ciupindu-se de pe ramurile laterale ale arborilor ajunsi la maturitate. Se
interzice ruperea mugurilor terminali de pe tulpina principala a coniferelor, deoarece prin
aceasta va fi oprita cresterea lor in inaltime.
Cercetarile moderne au constatat ca mugurii
au proprietati terapeutice superioare plantelor
mature, ca au o concentratie mai mare de principii
active cu cat sunt mai tineri, si ca prezinta un spectru
mai larg de actiune decat oricare dintre partile
plantei.
In martie, inmuguresc bradul, pinul, plopul si salcia.
Mugurii de brad cresc in varful crengutelor, ca
niste inflorescente, si sunt usor de recunoscut dupa
culoarea de un verde crud, voios, optimist.
Mugurii de brad au un gust dulce-acrisor si
sunt puternic aromati. Se pastreaza foarte bine la
frigider, in pungi de hartie. Siropul din muguri, un
medicament natural deosebit de eficient, este
recomandat astenicilor, bolnavilor de plamani,
copiilor care nu au pofta de mancare, persoanelor
slabite dupa o boala lunga si grea.
Pinul, o ruda foarte apropiata a bradului, are
proprietati asemanatoare acestuia, mugurii se
folosesc in acelasi mod, doar ca se recomanda si in
alte afectiuni. Mugurii de pin se recoltează în lunile
martie-aprilie de pe ramurile laterale, înainte de
17
desfacere, când au lungimea sub 5 cm. Se rup împreună cu ramurile subţiri. După uscare,
mugurii păstrează un miros aromat şi gust amărui, dacă se conservă în saci de hârtie.
Preparatele din muguri de pin sunt recomandate, în special, în bolile pulmonare, dar şi în
inflamaţii ale căilor respiratorii şi în boli ale sistemului nervos. Spre deosebire de mugurii de
brad care cresc pofta de mancare, trei, patru muguri de pin, mestecati inainte de masa, scad
pofta de mancare, datorita rasinilor din continut si aromei foarte puternice. Siropul din muguri
de pin are efecte diuretice, depurative si antiinflamatoare.
Mugurii de plop negru se pot recolta de la
sfarsitul lui februarie pana la inceputul lui aprilie,
preferabil inainte de dezvoltarea frunzelor, direct
de pe ramuri. Mugurii sunt ovoizi, luciosi, rasinosi
in interior, de culoare brun-deschis pana la brun.
Au o aromă dulce-amăruie, foarte asemănătoare cu
a propolisului. De altfel, mugurii de plop sunt
consideraţi un adevărat "propolis vegetal", cu
proprietăţi excelente de prevenire şi combatere a infecţiilor, de stimulare imunitară a
întregului organism, de combatere a bolilor aparatului respirator.
Mugurii de plop se usucă cât mai repede, pentru a se evita desfacerea lor. Se foloseşte
uscarea naturală pe rame, rogojini, hârtie, în strat subţire, pentru a nu se lipi, în spaţii bine
aerisite.
Au efect antiseptic si cicatrizant,
antiinflamator, expectorant, diuretic si analgesic,
datorita salicinei.
Salcia este primul copac care infrunzeste
primavara. Alaturi de frunze si scoarta de pe ramurile
tinere, de la salcie se recolteaza si mugurii, la
inceputul primaverii. Maceratul din muguri de salcie
se recomanda in insomnie, isterie si tulburari
psihosomatice.
Mesteacanul . Arbore cu scoarţa albă şi netedă în tinereţe, crăpându-se la bătrâneţe.
Mugurii se recoltează de pe ramurile tinere prin strujire.
18
Mugurii conţin ulei volatil în componenţa căruia întră betulina, betulol, cariofilen; se mai
conţin flavonozide, compuşi triterpenici. Infuzia, decoctul din frunze şi muguri posedă acţiune
diuretică (la edeme de provinenţă renală şi cardiacă) şi colagogă (la colecistite).
Perioada optima de recoltare a mugurilor
Denumirea
plantei
Ian Feb Mar Apr Mai Iun Iul Aug Sept Oct Noi Dec
Ienupar X X X
Pin X X X
Plop X X X
Vasc X X X
19
Plantele medicinale si aromatice pot fi obtinute din flora spontana sau prin cultivare, la
recoltarea acestora fiind necesara indeplinirea acelorasi conditii cu mentiunea ca la speciile
recoltate din flora spontana trebuie evitata recoltarea excesiva, in vederea prevenirii disparitiei
acestora.
Recoltarea plantelor medicinale si aromatice, reprezinta prima etapa in prelucrarea
primara a produsului vegetal, prin care acesta este pregatit pentru utilizarea in diferite ramuri
ale industriei.
Recoltarea plantelor medicinale si aromatice, facuta in conditii optime este determinanta
pentru obtinerea unei materii prime de calitate si in aceeasi masura pentru un randament de
prelucrare crescut..
Recoltarea organelor necorespunzatoare, premature sau tardive, uscarea neglijenta sau
conservarea neadecvata pot duce la compromiterea produsului vegetal (herba).
Modalitati de recoltare
- Mecanizat (mai putin frecvent in flora spontana) cu combina, pluguri, dislocatoare,
cositori si tocatoare;
- Manual: seceri, coase, cutite, cazmale, piepteni speciali;
Conditii de recoltare
Conditiile de recoltare se refera pe de o parte, la caracteristicile meteorologice ale
perioadei in care se colecteaza plantele: vreme calda, fara precipitatii; la unele specii sunt
mentionate momente optime cum ar fi: pe roua (petale de trandafir), si pe de alta parte la
fenofaza optima (momentul de vegetatie in care planta are cel mai bun potential productiv si
calitativ).
Conditiile de calitate
- Caracterizarea biomorfologica si botanica a speciilor privind: aspectul, culoarea,
mirosul, gustul, descrierea botanica macro si microscopica, puritatea (corpuri straine si
impuritati minerale).
- Caracterizarea chimica a plantelor medicinale si aromatice, include determinarea
cantitativa a compusilor chimici raspunzatori pentru efectul terapeutic: glicozizi, alcaloizi,
uleiuri volatile, etc.
- Determinarea nivelului de contaminanti (pesticide si metale grele) din plante. In functie
de destinatia plantelor medicinale si aromatice, acestea trebuie transportate in conditii optime
fie
la procesator, fie pe piata, caz in care distributia trebuie facuta imediat.
RECOLTAREA FLORILOR VEGETALE
20
Salcamul Înflorește primăvara târziu, în luna mai-
iunie.
Salcâmul trăiește în jur de 100 de ani și
face parte din categoria arborilor cu lemn
de esență tare, fiind greu, dur și deosebit
de rezistent la umezeală
Galbenelele. Recoltarea se executa cand s-au deschis
primele 2-3 randuri de flori ligulate,
incepand cu luna iunie si continuand
pana in octombrie. Recoltarea se face
pe timp insorit, de indata ce s-a ridicat
roua pana seara.
Florile ligulate si antodiile se culeg
manual in cosuri, la inceput la intervale
de 2-3 zile apoi mai rar. Cu cat se
recolteaza mai regulat, cu atat plantele
formeaza mai multe inflorescente.
Lavanda.
Pentru suprafetele mici, unde recoltatul se
poate executa rapid, cea mai potrivita
inflorire pentru recoltare este in faza de 75%.
Acolo insa unde din diferite motive perioada
de recoltare se va prelungi (suprafete mari,
capacitati reduse de prelucrare), se
recomanda ca recoltatul sa inceapa in faza de
inflorire 50% si sa se tremine cel mai tarziu
in faza de inflorire 100%.
Inflorescentele de lavanda se recolteaza
manual cu secera sau cu ajutorul masinilor
speciale montate pe tractoare. Inflorescentele
recoltate se pun in cosuri si se transporta
imediat la unitatile de distilare.
21
Paducelul. Este un arbust spinos, lemnos, de 2-5 m
ramificat.
Florile albe, dispuse in corimbe, alcatuite
din 5 sepale persistente, 5 petale albe,
cca 20 stamine ovoidate. Infloreste in
mai –iunie.Florile se aduna in aprilie-
iunie, cand sant complet deschise pe
timp uscat si se usuca numai la umbra,
intinse in straturi subtiri .
Rostopasca. Rostopasca poate fi culeasa de la inceputul
lui mai (sfarsitul lui aprilie), cand incepe
inflorirea, pana la sfarsitul lui noiembrie
Se taie partile aeriene ( flori) cu un cutit si se
transporta la locul de uscare cat mai
repede. In timpul recoltarii mana trebuie
protejata cu manusi daca nu vrem ca pielea sa
capete pentru cateva zile o nuanta galben-
negricioasa de la sucul plantei.
O masura de protectie foarte importanta in
timpul recoltarii este ca mana sa nu fie dusa
la ochi, la gura ori in alt loc sensibil,
deoarece Rostopasca este foarte iritanta.
Socul. Florile mici, albe sau slab
gălbui, sunt grupate în
inflorescenţe umbeliforme,
sunt hermafrodite,
pentamere.
Recoltarea se face pe timp
frumos, după ce se ridică
roua tăind cu foarfeca sau
cuţitul întreaga inflorescenţă
imediat de sub locul de
ramificare.
Inflorescenţele recoltate se pun la uscare la soare puternic,
22
Ciubotica cucului .
Florile sunt regulate avand 5 sepale
unite intr-un tub care formeaza
caliciul. Caliciul este usor umflat, de
culoare verde-galbuie, acoperit cu
peri. Petalele sunt de asemeni in
numar de 5, unite intre ele in forma
de palnie, formand corola.
Infloreste in lunile aprilie-mai.
Ciubotica cucului creste prin poiene
si pasuni din regiunea dealurilor si a
muntilor.
Lumanarica
Recoltare : nu toate florile de la o
planta se deschid o data, ci
succesiv , incepand de la baza
inflorescentei spre varf. Adunarea
lor se face in aceeasi ordine, treptat
numai in timpul infloritului, in
iunie octombrie. Se culeg pe timp
frumos, numai petale galben-aurii
si se usuca la umbra in incaperi
foarte bine aerisite sau in aer
incalzit la temperatura de 35-40C.
Frunzele se aduna in mai-august si
se usuca la fel ca si florile.
Fumul-pamantului
Planta anuala, pitica, ierboasa, inalta de
20-70 cm, glabra, cenusie.
Frunzele sunt imparipenate, cu segmente
lanceolate, verde pal.
Florile sunt rozacee, viorii, purpurii,
violete, albe spre baza si rosii la varf,
dispuse in raceme terminale. Infloreste in
mai-septembrie.
23
Musetel.
Perioada optima de
recoltare a florilor
de musetel este
determinata de pozitia
ligulelor (albe) si a florilor
tubuloase (galbene). In
momentul deschiderii florii
de musetel, florile ligulate
din jurul receptaculului au
o pozitie de scut, iar florile
tubuloase sunt de culoare
verde. In cateva zile,
ligulele, tind sa se
indeparteze de receptacul si
sa adopte o pozitie plana.
Florile tubuloase de la baza
incep sa se deschida si sa
capete culoarea galbena.
Cand florile tubuloase
de musetel devin aproape
in totalitate galbene, iar
ligulele se apleaca noaptea
spre baza plantei,
consideram ca este
momentul optim pentru
recoltare. Este indicat ca
recoltarea musetelului sa se
realizeze cand in varful
inflorescentei mai exista
totusi cateva flori tubulare inca verzi. Daca se va intarzia recoltarea, inflorescentele
de musetel se vor dezintegra la uscare. In schimb, daca recoltarea florilor de musetel
se va face prea devreme, acestea se vor brunifica foarte usor si vor contine o cantitate
foarte mica de ulei volatil.
Momentul optim pentru recoltare este atunci cand majoritatea florilor din cultura
de musetel sunt pregatite de recoltare. Nu se recolteaza musetelul pe vreme ploioasa!
Momentul optim pentru recoltarea musetelului este dimineata, pana in ora pranzului,
cand in flori se acumuleaza o cantitate maxima de uleiuri volatile. Spre seara, aceasta
tendinta se reduce.
Moduri de recoltare a musetelului: - cu mana – se culege manual floare cu floare, acest procedeu fiin neeconomic, deoarece
un culegator poate aduna maxim 4 kg de flori intr-o zi
- cu pieptenele de cap – se dubleaza randamentul
24
- cu recoltatori speciali, denumiti piepteni de musetel.
Coada soricelului.
Florile sunt grupate in partea
superioara sub forma unor umbrelute.
Recoltare - florile se culeg inainte de
inflorirea completa a plantei.
Perioada de inflorire este cuprinsa in
intervalul iunie-septembrie.
Se culege pe vreme uscata, de
preferinta in miezul zilei, cand are
concentratia maxima de uleiuri
volatile.
Pentru cules, avem nevoie de un
cutitas sau, mai bine, de o foarfeca de
gradina, cu care se taie tulpina
inflorita.
Flori de tei.
Florile de Tilia platyphyllos
(tei cu frunza mare) şi T
cordata (tei pucios) formează
împreună produsul Flores
Tiliae oficinalis şi se culeg -
primele la începutul lui iunie,
celelalte după circa două
săptămîni, la începutul
înfloririi, cînd o parte din flori
sînt încă în boboc.
Florile de Tilia tomentosa se
culeg cel mai tîrziu, la
începutul lui iulie, cu sau fără
bractee, fără a se amesteca cu
cele ale celorlalte două specii.
Recoltarea se face numai pe
timp frumos, la un interval de
1-2 zile după ultima ploaie, necesitînd scări duble, foarfeci de pomi cu coada lungă
etc. Este de dorit ca tăierile de tei care se fac în păduri să se coreleze cu perioada
înfloritului, fiind cel mai lesnicios mod de recoltare.
De la arborii care nu se doboară se recoltează produsul cu mîna sau se taie cu foarfeca
de pomi ramurile tinere de 1 an de pe care se iau florile.
Recoltarea florilor din parcuri, spaţii verzi, de pe şosele etc. trebuie să se facă în aşa fel
încît să nu fie afectat aspectul ornamental al arborilor, floare cu floare sau vîrfuri mici
de crenguţe, evitîndu-se dezbinările de ramuri sau taieri de ramuri mari.
25
Nalba
Florile si frunzele se recolteaza fara
codite, in lunile iulie-august.
Se ususca la umbra in incaperi aerisite,
intinse in straturi subtiri.
Pelin
Florile foarte mirositoare, sant
galbene, dispuse in mici capitule
globuloase, grupate in raceme
terminale. Infloreste in iulie-
septembrie
Ramurile florifere in iulie-august,
cand sant complet inflorite.
Potbal
Floarea are culoare galbena-aurie. Florile
au un miros placut si gust fad, se deschid
numai pe vreme frumoasa, iar pe vreme
urata se inchid si se apleaca in jos.
Infloreste din februarie pana in
aprilie.Florile galbene, infloresc foarte
timpuriu primavara;
Florile se culeg in stare de boboci, fara
codite(peduncul), se culeg in prima faza a
infloririi , inainte de a a junge la maturitate
completa; in lunile martie-aprilie. Florile
recoltate se pun in cosuri, ca sa nu se
striveasca
26
Sulfina
Florile mici, galbene , dispuse in raceme
lungi, se dezvolta la subtioara frunzelor .
infloreste in mai- august. se recolteaza in timpul infloritului (mai-
august). Se usuca la umbra.
Sunatoare
Florile sale galben-auriu , grupate in
umbele, se recunosc usor dupa sucul
rosu pe care il obtinem cand le presam
intre degete.
Se recolteaza atat florile Flores
hyperici cat si herba -Herba hyperici,
in lunile iunie-iulie, cand incep sa se
deschida. Daca se recolteaza mai
tarziu, florile se inrosesc in timpul
uscarii si devin necorespunzatoare.
Florile trebuie sa-si pastreze si dupa
uscare culoarea galben-aurie si sa fie
fara codite. Se admit frunzulite
amestecate printre flori. Nu se admit
flori inrosite.
Talpa Gastei
Florile sunt mici, rozacee, dispuse in
verticile multiflore, axilare. Infloreste in
iunie-septembrie.
Creste pe marginea drumurilor, pe langa
garduri, in locuri necultivate.
27
Ventrilica
Florile sunt mici, de culoare albastru- deschis,
liliachiu, sau alb-roz.
Timpul infloririi este din mai pana in august.
Se culege partea inflorita a tulpinilor.
Cele mai eficiente sant plantele care cresc la
marginea padurilor si sub stejar .
Urzica moarta
Florile sant albe sau alb-galbui,
dispuse axilar ila baza frunzelor.
Infloreste in lunile aprilie-iulie.
Se recolteaza herba sau numai
florile, fara caliciu
Se recomanda intrebuintarea
florilor proaspete, deoarece prin
uscare eficacitatea acestora scade.
Trifoiul rosu
Florile sunt rosii-purpurii , rar albe, dispuse in
capitule globuloase, singuratice
creste prin fanete, pasuni.
se aduna in timpul infloritului, in mai-
septembrie si se usuca la umbra.
Toporas
Florile odorate, violete, rosiatice sau albe,
lung pedunculate, singuratice sau aplecate
Florile se recolteaza in aprilie-mai,
28
Procese tehnice de recoltare In functie de organul plantei medicinale si aromatice care se recolteaza , se utilizeaza o serie
de procese tehnice dupa cum urmeaza:
Taierea se realizeaza prin segmentarea transversala a plantei, o singura data la o inaltime de 7-
10 cm fata de sol, distanta solicitata de cerintele agrotehnice de exploatare a utilajelor.
Aceast proces tehnic se realizeaza cu dispozitive specializate tip foarfeca, cositori, vindrovere fara
valturi de strivire echipate cu aparate de taiere cu dublu cutit.
Tocarea se realizeaza prin segmentarea multipla, la anumite lungimi a plantelor taiate, cu
ajutorul tocǎtorilor mecanice sau combine de furaje.
Ruperea se realizeaza prin creerea unei tensiuni in tija florala, cu o forta tip soc, tragand de
florile si inflorescentele plantelor medicinale si aromatice sau cu o forta constanta . Un
cilindru rotativ , interacţionează cu rotorul mobil pentru a efectua separarea capului florii de
tulpină. Cilindrul si rotorul se rotesc in sensuri opuse cu viteze periferice mai mari decât viteza
de deplasare transversală a maşinii pentru a induce tensiune în tulpina plantei angajate în
vecinătatea capului florii şi eliberează de tensiune tulpina în vecinătatea rădăcinilor, în timp ce
floarea este desprinsă de tulpină după ce aceasta este antrenată de mişcarea cilindrului rotativ.
29
RECOLTAREA SEMINTELOR
Se recolteaza la maturitatea deplina, moment recunoscut dupa culoare si forma, ex.:
coriandru, mustar, fenicul, armurariu, castane, macese, salvie, cimbru, craite, roinita,
galbenele, anghinare, patlagina, cicoare.
Semintele trebuie colectate numai de la plantele viguroase, in perfecta stare de
sanatate. In acest fel, nu exista riscul ca boala respectiva sa existe in seminte si sa fie
transferata viitoarei generatii de plante. Pe langa plantele bolnave, se evita recoltarea
semintelor de la plantele care au crescut greu. Pentru recoltare, se aleg acele plante
care au crescut intr-un mod satisfacator, care au inaltimea, vigurozitatea, aroma,
culoarea dorita.
Alte plante de evitat pentru recoltarea semintelor sunt cele hibride. Acestea din
urma se obtin prin incrucisarea a doua plante genetic diferite pentru a obtine un soi
superior. Insa generatiile plantelor obtinute din semintele hibrizilor tind sa aiba
aceleasi caracteristici ca cele ale plantelor initiale, de dinainte de incrucisare (plante cu
polenizare libera). In alte cazuri, semintele hibrizilor sunt sterile si de aceea trebuie
evitate.
Semintele colectate de la plante care se autopolenizeaza au mari sanse sa se prinda
si sa faca plantele dorite.
Pentru recoltarea semintelor, alege o zi insorita si uscata, cele recoltate pe timp umed
putand mucegaii. In cazul rosiilor, castravetilor si ardeilor, este recomandat ca acestea
sa fie foarte bine coapte cand se colecteaza semintele.
Castravetii si dovleceii de vara pot fi lasati pe planta pana dupa primul inghet,
dupa care se separa semintele de pulpa si se usuca semintele la temperatura camerei.
In cazul altor legume sau a florilor, se asteapta pana cand semintele se usuca si se
aduna inainte sa se scuture. Semintele nu trebuie lasate nici prea mult sa stea pe plante
inainte de recoltare.
Semintele florilor pot fi recoltate cand floarea s-a ofilit sau cand aceasta are un
aspect pufos. Plantele cu pastai au seminte bune de colectat cand pastaia s-a uscat si a
devenit maro. Semintele fructelor se recolteaza cand fructul este copt in cea mai mare
parte.
Nu exista un stil anume, tehnica fiind foarte usoara, majoritatea semintelor
recoltandu-se cu mana. Totul depinde de speciile de plante, scopul fiinde sa recoltezi
doar semintele mature, bine uscate. Cand capsulele incep sa se brunifice, se rup de la
baza, deasupra unei coli sau pungi de hartie
si se scutura pana cad semintele.
ARMURARIU (Silybum marianum)
Armurariu este o planta anuala, erbacee de
la care se recolteaza samanta.
De la armurariu se recolteaza semintele
cu ajutorul combinei reglata corespunzator.
Se recolteaza in perioada cand 80% din
antodii sunt uscate, insa inainte ca acestea
sa elibereze samanta, care datorita prezentei
30
papusului este usor imprastiata. Recoltarea se face pe vreme uscata si senina. Samanta
se recolteaza cu combina de cereale
MUSTAR ALB (Sinapis alba)
Mustarul alb este o planta anuala, erbacee, de la
care se recolteaza samanta.
Epoca optima este situata in faza maturizarii
depline a semintelor, care se coloreaza in galben-
auriu, intraga planta fiind de culoare galbena.
Aceasta epoca este recomandata in cazul in care
cultura se recolteaza cu combina de cereale. Daca
recoltarea se face in doua faze, se va incepe mai
devreme de epoca indicata, prin taiere cu cositoarea
si se va treiera pe brazda cu combina.
Modul de recoltare
Recoltarea direct din lan se face cu combina de recoltat cereale .La recoltare
trebuie sa se acorde atentie mare reglarii combinei, pentru a reduce cat mai mult
pierderile prin scuturare sau prin ramanerea fructelor in resturile de tulpini. Recoltatul
in doua faze impune folosirea vindroverului sau a masinii de recoltat mazare cu cutit,
care lasa plantele taiate in brazda. Taierea tulpinilor trebuie facuta cat mai sus posibil.
Dupa uscarea fructelor, plantele de mustar vor fi treierate cu combina pregatita cu
pick-up.
31
PATLAGINA (Plantago lanceolata)
Patlagina -este o planta perena, erbacee, de la care se
recolteaza frunzele pentru procesare si samanata pentru
infiintarea culturii.
Semintele de patlagina se recolteaza in al doilea an de
vegetatie, cand 70% din inflorescente s-au brunificat si
semintele au culoarea specifica speciei Inflorescentele se
taie cu secera, se usuca pe platforme betonate, se treiera
la stationar cu combina de cereale, iar samanta se
conditioneaza.
VALERIANA (Valeriana officinalis) Valeriana este o planta perena, erbacee, de la care se
recolteaza radacina si semintele.
Semintele de valeriana se formeaza in al doilea an de
vegetatie, se maturizeaza esalonat si se scutura foarte
usor din inflorescenta recoltandu-se in mai multe etape.
Pe masura ce semintele ajung la maturitate (cand 20%
din seminte a aparut puful si au culoarea galben-brun).
Se recomanda scuturarea inflorescentelor in cosuri
captusite cu tifon sau hartie, de cateva ori, apoi taierea
inflorescentelor cu secera, dimineata, pe roua, asezarea
lor pe platforme acoperite, pentru maturizarea restului
semintelor si treierarea cu batoza sau combina (reglarea
vantului trebuie sa se faca cu atentie).
GALBENELE
Recoltarea se executa cand s-au deschis primele 2-3
randuri de flori ligulate, incepand cu luna iunie si
continuand pana in octombrie. Recoltarea se face pe timp
insorit, de indata ce s-a ridicat roua pana seara.
Semintele de galbenele se recolteaza la maturitatea
deplina, cand au un aspect cafeniu si se desprind cu
usurinta din inflorescenta. Florile ligulate si antodiile se
culeg manual in cosuri, la inceput la intervale de 2-3 zile
apoi mai rar. Cu cat se recolteaza mai regulat, cu atat
plantele formeaza mai multe inflorescente.De pe un hectar se realizeaza productii
medii de 15-30 g flori ligulate in stare proaspata sau 40-90 g inflorescente
proaspete.Din loturile destinate producerii materialului de inmultire, care se recolteaza
cu combina sau manual cu secera, se pot obtine productii medii de 6-8 g seminte/ha.
32
RECOLTAREA SCOARTEI COPACILOR
Proces recoltare
Decojirea copacilor este procesul prin care scoarta este indepartata de pe trunchiul si
ramurile acestora. Aceasta operatiune delicata pare a fi usoara atunci cand e facuta de oameni
experimentati. Echipele specializate in recoltarea scoartei folosesc macete pentru a taia
scoarta felii (cu cat feliile sunt mai mari cu atat e mai bine) si dupa aceea folosesc lama
metalica pentru a dezlipi bucatile de scoarta de copac. Chiar daca munca este istovitoare
"seceratorii" trebuie sa nu distruga membrana dintre trunchiul copacului si scoarta. Daca
aceasta este distrusa atunci copacul slabeste sau poate chiar sa moara. Aceasta membrana este
cea care asigura cresterea copacului. Anul decojirii este foarte important pentru ca urmatoarea
decojire sa fie facuta la momentul optim (dupa 9-10 ani). De aceea dupa decojire se scrie cu
vopsea ultima cifra a anului respectiv ( de exemplu daca decojirea a avut loc in 2001, cifra 1
este imptrimata pe copac). Astfel atat proprietarii cat si autoritatile sunt siguri ca recoltarea
scoartei se face la 9 ani dupa cea dinainte. Aceasta regula impreuna legile padurilor de stejar
de pluta sunt cele care protejeaza stejarii si asigura producerea unei plute de calitate.
Fiecare copac este astfel o sursa regenerabila de materie prima. Pluta este recoltata periodic
din acelasi copac si aceasta recoltare se face de generatii diferite de oameni pana cand copacul
ajunge la 200 de ani. In primii 80 de ani de viata un copac poate produce aproximativ 200 kg
de pluta, cantitate suficienta pentru 25.000 de dopuri de pluta. Cea mai mare recolta de pluta
de pe un stejar a fost inregistrata in 1889 in Portugalia: 1755 kg
33
Scopuri terapeutice
Scoarta copacilor, fiarta, zdrobita sau macinata, vindeca rani, intareste organismul,
ferindu-l de infectiile sezonului rece,si alunga boli dintre cele mai diverse. De-a lungul
timpului, scoarta copacilor a avut diferite intrebuintari pana cand oamenii au realizat ca e
buna ca medicament in diferite afectiuni.
Salcia, primul copac de la noi care infrunzeste primavara, se foloseste de mii de ani
pentru alungarea durerilor de tot felul. Are efecte tonice, antiseptice si antiinflamatoare,
sedative, astringente si antireumatismale.
Decoctul de coaja de salcie este folosit ca leac impotriva
febrei, a nevralgiilor, reumatismului si gutei. Se pun la fiert,
pentru 20 - 30 de minute, doua linguri de planta uscata, in
250 ml de apa.
Crusinul este una dintre cele mai folosite plante de la noi in
caz de constipatie.
De la stejar, in scop terapeutic, se foloseste scoarta
ramurilor tinere, care contine tanini, are gust astringent si
este lipsita de miros. Preparatele din coaja de stejar au o actiune astringenta, combat diareea
acuta, indigestia si hemostatica, reducand sangerarile in
caz de ciclu menstrual abundent, eliminarea de sange prin
tuse ori sange in urina.
Ceaiul din scoarta de stejar se prepara punand la fiert,
pentru 20 de minute, doua lingurite de scoarta maruntita
intr-un sfert de litru de apa. Este excelent in combaterea
febrei, in amigdalita si colici abdominale, faringite,
intoxicatii cu metale grele.
Mesteacanul, un arbore inalt care poate ajunge la 25 - 30 de
metri, are o coaja alba, caracteristica. Cura cu decoct din
coaja de mesteacan are efecte digestive, depurative si
antiulceroase. Decoctul este eficient in ulcerul gastric, dar si
in tratamentul intern al unor boli de piele, cum ar fi acneea.
Maceratul din scoarta de mesteacan este recomandat
impotriva pistruilor si a petelor. Se obtine punand 100 de
grame de scoarta bine uscata intr-un litru de vin rosu.
Amestecul poate fi folosit dupa 8 zile. Se pun comprese pe
zonele afectate de doua ori pe zi.
Ulmul are actiune antiinflamatoare si emolienta asupra
mucoasei intestinale. Este un antioxidant si detoxifiant de
exceptie.
Decoctul din scoarta de ulm diminueaza gazele, este eficient
impotriva ulcerului, colitei, intoxicatiilor alimentare. Este
recomandat, de asemenea, si in diferite forme de anemie si
probleme de coagulare a sangelui. Se prepara punand doua
lingurite de scoarta bine uscata si maruntata la o cana de apa. Amestecul se lasa la fiert zece
minute. Se recomanda cate o cana de decoct neindulcit de trei ori pe zi.
34
USCAREA PLANTELOR VEGETALE
Uscarea plantelor medicinale este unul dintre cei mai importanti factori care poate influenta
calitatea acestora, imediat duparecoltare. Prin uscare, produsele vegetale se stabilizeaza,
datorita inactivarii enzimelor continute.
Plantele trebuie uscate imediat dupa recoltare si sortare, pentru ca apa continuta
favorizeaza (sub influenta luminii si a oxigenului din aer) o serie de reactii chimice si fizice
care degradeaza produsul si micsoreaza cantitatea initiala de principii active. Principiile active
sau substantele active sunt responsabile pentru efectele tarapeutice ale plantelor medicinale.
Plantele nu trebuie sa inceapa sa transpire, pentru a impiedica mucegairea, ori fermentarea
acestora.
Prin eliminarea apei din produsele vegetale se poate evita formarea unor compusi noi, care
sa modifice efectele curative ale plantelor medicinale. Uscarea produce, in cazul anumitor
plante, schimbari benefice care accentueaza efectele terapeutice (spre exemplu continutul in
uleiuri esentiale al semintelor de chimen se dubleaza dupa un an de zile).
Uscarea plantelor duce la o micsorare considerabila (40-85%) a greutatii si volumului
acestora, schimbandu-li-se forma si culoarea initiale.
Uscarea plantelor se poate realiza in doua modalitati, iar in articolul de fata prezentam
prima varianta.
– in mod natural, la temperatura ambianta, la soare sau la umbra.
– artificial cu ajutorul unor etuve speciale sau cuptoare.
Durata uscarii naturale variaza in functie de produsul vegetal si de anotimp. Astfel, in cursul
verii frunzele, florile si ierburile se usuca in decurs de 3-7 zile. Radacinile sau scoartele se
usuca mult mai lent timp de 20-30 de zile.
Reguli generale de uscare a plantelor medicinale: Imediat dupa recoltare, plantele se sorteaza si se indeparteaza partile patate, atacate de
insecte, mucegaite sau putrezite, precum si corpurile straine. Uneori este necesara
spalarea plantelor pentru indepartarea mizeriei sau a pamantului. Spalarea se face rapid
sub jet de apa rece astfel incat sa se evite dizolvarea unor principii active in apa.
Radacinile, rizomii si bulbii se curata prin spalare sub jet puternic de apa rece.
In mod ideal, uscarea se realizeaza aranjand plantele in straturi cat mai subtiri, ajezate
pe rame de lemn prevazute cu tifon, astfel incat aerul sa circule si sa nu fie nevoie de a
intoarce zilnic plantele de pe o parte pe alta. Locul unde se face uscarea trebuie sa fie
uscat, bine aerisit, fara praf sau insecte.
Uscarea se poate realiza si in aer liber, la soare sau la umbra, in functie de principiile
active ale produsului vegetal.
Scoarta, ramurile si lemnul se usuca de obicei la temperatura obisnuita, de 24-25
grade C, deoarece avand umiditate relativ scazuta, pot fi uscate lent, intr-un interval de
timp ceva mai mare (20-30 de zile). Dupa uscare, unele produse vegetale pot fi folosite
imediat, iar altele dupa o anumita perioada de timp. Spre exemplu scoarta de crusin se
pastreaza un an dupa uscare si apoi este folosita. Scoarta proaspata de crusin produce
efecte secundare neplacute precum greata, stare de voma, dureri de stomac.
35
Frunzele se usuca la temperaturi mai ridicate (40-60 grade C), direct la soare sau in
locuri foarte calduroase (podul casei), timp de mai multe zile. Aceste temperaturi sunt
necesare deoarece, prin uscare lenta clorofila sufera modificari ce altereaza calitatile
medicinale ale plantei.
Florile se usuca la o temperatura de aproximativ 40 grade C, prin expunere la soare
acoperite cu hartie pentru a-si pastra culoarea si mirosul.
Fructele, semintele si mugurii se usuca la temperaturi ridicate cuprinse intre 40-100
grade C, datorita umiditatii crescute sau a substantelor uleioase care impiedica o uscare
eficienta realizata la temperatura camerei intr-un timp mai lent. Asadar, uscarea acestora
se face in cuptor, la flacara foarte mica, incercandu-se sa se controleze cat mai bine
temperatura.
Partile vegetale care contin uleiuri volatile se usuca la temperatura de 30-35 grade C,
separat de alte plante pentru a nu se transmite mirosul de la o planta la alta.
Cum stim ca un produs vegetal este corect uscat? O planta medicinala uscata corect ramane intreaga, pastrandu-si mirosul caracteristic.
Frunzele si florile uscate corect se incretesc si produc un zgomot caracteristic la zdrobirea cu
degetele: se sfarama cu mici trosnituri.
Fructele uscate se pot si ele zdrobi cu degetele, iar cand se lovesc intre ele produc un zgomot
sec.
Scoartele si radacinile uscate la indoire trebuie sa se rupa cu zgomot. Scoartele prin uscare
iau forma de tuburi sau jgheab, iar suprafetele radacinilor devin striate.
36
CONDITIONAREA PLANTELOR VEGETALE
Conditionarea – consta in aducerea produselor vegetale la normele de calitate
standardizate: se selecteaza de partile degradate sau de impuritatile ramase, se taie la
dimensiunile cerute, se pulverizeaza, se mai tin putin in incaperi cu o umiditate relative a
aerului de 24-26% pentru a isi recapata elasticitatea.
Albastrele (Centaurea cyanus)
Materia prima: -flori lungi de 11 - 14 mm si late de 6 - 8
mm recoltate in timpul infloririi cu peduncul de maximum
1 cm. Florile discului au culoare violacee, iar cele
marginale albastra. Au gust dulceag, usor astrigent.
Conditionarea plantei:
-Se indeparteaza inflorescentele decolorate, trecute in
fructificare
Armurariu ( Silybum marianum / Carduus marianus )
Materia prima: fructele - achene lungi de 6-7 mm, netede,
de culoare galben-bruna pana la brun-negru, uneori brune
cu pete mai inchise. Fara miros sau gust caracteristice.
Conditionarea plantei: - fructele recoltate se
conditioneaza
Cicoare (Cichorium intybus)
Materia prima: partea aeriana a cicorii (herba) - formata
din partile aeriene ale plantei recoltate in timpul infloririi.
Frunzele bazale sunt lungi de 15 - 20 cm, late de 1 - 5 cm,
ovale, usor sinuoase pe margini si paroase pe fata
inferioara (mai ales pe nervura mediana); frunzele
tulpinale sunt mai mici, lunguiete pana la lanceolate.
Antodiile sunt geminate (dispuse cate 2 alipite) sau
aglomerate, cu flori ligulate de culoare albastra, sesile sau
scurt pedun-culate.
Conditionarea plantei: - Partea aeriana se curata de tulpini lignificate, ca si de frunze
brunificate sau ingalbenite.
Cimbru (Thymus vulgaris)
Materia prima: partea supraterestra (herba): formata din
partile aeriene nelignificate ale plantei recoltate inainte de
inflorire.
37
Conditionarea plantei: - Inainte de a se pune la uscare, din produs se indeparteaza tulpinile
groase si alte impuritati.
Cimbrul de gradina (Satureja hortensis)
Materia prima: Herba Saturejae - formata din ramuri tinere cu frunze
opuse, scurt petiolate , lungi de 1 - 3 cm, late de 2 - 5 mm, cu
marginea intreaga de culoare verde, cu flori mici de culoare alba-roz.
Mirosul este placut aromat, mai pronuntat prin frecare, gustul
pronuntat aromatic.
Conditionarea plantei: - inainte de a se pune la uscare, din produs se
indeparteaza tulpinile groase si alte impuritati.
Craite (Tagetes patula, Tagetes erecta)
Materia prima: Momentul optim de recoltare il constituie
deschiderea a peste 70% din florile linguate.
Conditionarea plantei: - sunt indepartate receptaculul,
impuritatile si corpurile straine.
Fenicul (Foeniculum vulgare)
Materia prima: fructe de fenicul (fructus): deoarece fructele
de fenicul se scutura usor si trebuie sa aiba o culoare verzuie
cu usoare nuante brune pentru a corespunde necesitatilor de
consum, ele se recolteaza in doua faze.
Conditionarea plantei: fructele de fenicul trebuie
conditionate pentru a elimina
din ele corpurile straine. La conditionare cu selectorul se folosesc site in urmatoarele
dimensiuni: sita mica cu orificii rotunde de 3 - 3,5 mm, cu deschizaturi dreptunghiulare de 3,5
- 4 mm; sita mare cu orificii rotunde de 2 - 2,5 mm, cu deschizaturi dreptunghiulare de 2,5 - 5
mm, precum si sitele de panza de sarma numerele 14 -16 -18.
Musetel (Matricaria camomilia)
Materia prima: - flori compuse dispuse in antodii
heterogame late de 15 - 20 mm, rar mai late, cu involucru
semiglobulos; receptaculul emisferic sau conic, inalt de
aproape 6 mm si lat de cea 2 mm este gol la interior.
Conditionarea plantei: - Musetelul trebuie vinturat si ciuruit
prin ciurul mecanic sau manual care are 2 site confectionate
din tabla groasa de 1-1,5 mm: cea superioara cu ochiuri de 11
mm, iar cea inferioara de 7 mm. Prin aceste operatii se
38
urmareste eliminarea ierburilor, impuritatilor, resturilor de pamint, separarea musetelului pe
loturi, ca si racorirea produsului.
Patlagina (Plantago lanceolata.)
Materia prima: frunze (folium Plantaginis lanceolatae) - sunt de
forma alungit-lanceolata, ascutite la varf, cu petiol subtire si
lung, cu nervuri paralele mai vizibile pe partea inferioara, lungi
de cca 20 cm si late pana la 4 cm, cu marginea intreaga sau
indepartat denticulata.De culoare verde specific.
Conditionarea plantei: - din produs se inlatura tulpinile,
frunzele ingalbenite si cele atacate de insecte.
Roinita (Melissa officinalis L.)
Materia prima: frunzele (Folium Melissae)recoltate in timpul
infloririi.
Conditionarea plantei: - Partea aeriana poate fi conditionata
sumar pentru a fi prelucrata in stare proaspata pentru ulei volatil
sau poate fi uscata.
39
AMBALAREA ŞI ETICHETAREA
PRODUSELOR VEGETALE
• Definirea şi clasificarea ambalajelor
Odată cu dezvoltarea şi diversificarea productiei de bunuri, asistăm la
evolutii spectaculoase şi în domeniul productiei de ambalaje, căruia i se impun
cerinte din ce în ce mai complexe.
Din punct de vedere tehnic, ambalajul este definit ca un ansamblu de
materiale, destinat protectiei calitătii şi integritătii produselor şi facilitării
operatiilor de circulatie tehnică a mărfurilor.
Din punct de vedere economic, ambalajul poate fi apreciat ca un produs
finit oarecare, obtinut în urma unor eforturi materiale, financiare etc.
Institutul de Ambalare din Anglia are o viziune mai cuprinzătoare asupra
definirii ambalajului, conturând în acest sens trei directii.
• sistem coordonat de pregătire a bunurilor pentru transport, distributie,
depozitare, vânzare cu amănuntul şi consum;
• cale de asigurare a distributiei la consumatorul
final, în conditii optime şi cu costuri minime;
• functie tehnico - economică care urmăreşte
minimizarea costurilor la livrare.
De altfel şi termenul englez “packaging” este destul
de cuprinzător, extinzându-se asupra mai multor functii
ale ambalajelor, cu accent pe latura comercială: protectie,
conservare, uşurintă în utilizare, comunicare (prin
grafică, etichetare), facilitarea vânzării.
Ambalarea şi păstrarea plantelor vegetale se fac
după uscare, în saci (din material natural sau hartie) sau
în lăzi; altfel plantele se degradează şi pierd o parte bună
din principiile active.
Ambalarea părţilor ierboase se face pe timp noros
sau dimineaţa, când nu este prea cald, spre a se evita
sfărâmarea lor.
Părţile de plantă se pun în lăzi, saci de hârtie, saci
de pânză sau baloturi presate, conform standardului
pentru fiecare plantă.
40
Florile se ambalează în general în saci de hârtie
sau în lăzi căptuşite cu hârtie. Frunzele şi iarba se
ambalează în saci sau saltele de pânză. Când se
păstrează mai mult timp este bine ca ele să se preseze
în baloturi.
Rădăcinile se ambalează în general în saci de pânză, dar pot fi şi ele
presate.
Plantele ambalate vor fi etichetate, punându-se o etichetă în interiorul
sacului sau ambalajului respectiv, iar una în afară, pe ambalaj. Pe etichetă se
trece denumirea plantei, atât cea populară, cât şi cea ştiinţifică, părţile de plantă
care sunt ambalate (rădăcini, iarba, frunze, flori) şi eventual dacă vreţi să aveţi o
idee, greutatea lor.
În ceea ce priveşte clasificarea ambalajelor
utilizate pentru produsele vegetale, aceasta poate fi
făcută după mai multe criterii:
• după natura materialului din care sunt
realizate: ambalaje din hârtie şi carton; ambalaje din lemn; ambalaje din metal;
ambalaje din materiale plastice; ambalaje din materiale textile; ambalaje din
materiale complexe;
41
• după forma de prezentare: lăzi, cutii, pungi, saci, borcane, butelii,
flacoane, tuburi, bidoane, butoaie, canistre, caserole;
• după domeniul de utilizare: ambalaje de transport terestru, maritim sau
aerian; ambalaje de prezentare şi desfacere;
• după modul de circulatie: ambalaje refolosibile;
ambalaje nerefolosibile;
• după relatia cu mediul ambiant: ambalaje biodegradabile; ambalaje
care nu sunt biodegradabile.
Dintre principalii factori care trebuie avuti în vedere pentru alegerea
ambalajului optim mentionăm:
- caracteristicile produsului care se ambalează;
- conditiile de transport şi manipulare, cu influen ele şi solicitările
care intervin;
- caracteristicile şi aptitudinile materialelor de ambalaj;
- metoda de ambalare;
- cheltuielile ocazionate de realizarea şi transportul ambalajelor.
• Functiile ambalajelor
În epoca modernă circulatia mărfurilor fără ambalaj este aproape de
neconceput, discutându-se tot mai mult de sistemul bicomponent produs-
ambalaj (la nivel mondial aproximativ 99% din productia de mărfuri este
ambalată) şi rolul său în economia modernă. Ambalajul, ca însotitor al mărfii pe
tot circuitul producător-consumator, trebuie să îndeplinească o multitudine de
cerinte, grupate în literatura de specialitate în trei functii principale: conservarea
şi protectie a calitătii produselor; manipularea, transportul şi depozitarea;
promovare produselor.
42
2.1. Functia de conservare şi protectie a calitătii produselor alimentare
Rolul primordial al ambalajelor este cel de protectie a produselor şi de
asigurare a celor mai bune conditii pentru mentinerea valabilitătii lor. Această
functie vizează în principal două aspecte:
• Conservarea produsului prin protectie fată de factorii externi, aflati
în mediul înconjurător, cum sunt:
• factorii fizici (umiditatea relativa a aerului, particulele de praf din
atmosferă, lumina, temperatura etc.),
• factorii chimici şi fizico-chimici (aer, apă, oxigen, CO2 etc.),
• factorii biologici (microorganisme, insecte etc.).
Din punct de vedere fizic, ambalajul trebuie să protejeze produsul de
şocurile mecanice care l-ar putea deforma, comprima, tasa etc. De asemenea, el
trebuie să actioneze ca o barieră, stopând sau diminuând la limite normale
pătrunderea luminii, a temperaturii sau a altor agen i fizici care ar putea conduce
la deteriorarea însuşirilor calitative ale produselor.
43
Din punct de vedere chimic şi fizico-chimic este foarte important ca
produsul să nu intre în contact cu substan e chimice agresive cum sunt H2, NH3,
SO2, CO2, prin intermediul vaporilor, gazelor produse de substan ele volatile
(hidrocarburi, fum, parfumuri etc). În acest caz, rolul de barieră vizează şi
transferul gazos din interior către exterior, pentru a evita pierderea aromelor
specifice produsului, deshidratarea acestuia, pierderea gazelor introduse în
ambalaj în scopul conservării produselor etc.
Protectia biologică vizează mentinerea calitătii igienice şi microbiologice
a produselor alimentare. În acest scop, ambalajele trebuie să împiedice atât
pătrunderea microorganismelor existente în atmosferă sau care pot fi preluate la
contactul cu anumite suprafe e, persoane etc., cât şi crearea condi iilor
favorabile apari iei şi dezvoltării germenilor patogeni.
• Păstrarea intactă a calitătii şi cantitătii produselor ambalate. Unii
compuşi din structura produselor pot intra în reactii chimice nedorite cu diferite
substan e din compozitia ambalajelor. De aceea, alegerea materialelor din care
sunt confectionate ambalajele aflate în contact direct cu produsul prezintă o
deosebită importantă în cazul produselor. Ea trebuie să tină cont de tipul
produsului (starea de agregare, coeziune etc.), de chimismul propriu (se aleg
materiale inerte chimic fată de produs şi mediu) şi de tehnologia de conservare
aplicată înainte sau după ambalare (pasteurizare, sterilizare, congelare).
Legislatia europeană şi natională contine prevederi concrete referitoare la
proprietătile ambalajelor care vin în contact cu produsele. Materialele din care
sunt confectionate acestea trebuie să fie stabile din punct de vedere fizico-
chimic, nepermitând eliberarea unor molecule care pot trece în produs.
Transferul nedorit de substan e din ambalaj în con inutul produsului se poate
produce atunci când rămân molecule libere din masa materialului de ambalaj.
De asemenea, ambalajul nu trebuie să influenteze caracteristicile
organoleptice ale produsului vegetal. Tot în scopul evitării formării substantelor
nedorite, aplicarea desenelor pe ambalaje se face pe partea care nu intră în
contact cu produsele.
Normativele în vigoare interzic folosirea pentru ambalaje a hârtiei
provenite din deşeuri; din categoria maselor plastice sunt acceptate policlorura
de vinil (PVC) şi polistirenul, iar ambalajele metalice trebuie vernisate pentru a
evita coroziunea.
Ambalajul trebuie să protejeze produsul şi împotriva pierderilor
cantitative produse prin evaporare, pulverizare, frecare etc.
44
Această functie are ca scop facilitarea transportului, manipulării,
stocării şi distributiei produselor. În timpul manipulării, sistemul
bicomponent produs-ambalaj este supus unui număr mare de operatii care
contribuie substantial la creşterea cheltuielilor, motiv pentru care s-a
impus rationalizarea operatiunilor din circuitul tehnic al mărfurilor.
2.2. Functia de transport - manipulare - stocare
Ambalajul trebuie să permită adaptarea
introducerii produselor la viteza maşinilor şi a
benzilor de lucru precum şi deplasarea în diverse
planuri, întoarceri etc., fără răsturnări sau stopări pe
benzi sau utilaje de lucru. De asemenea, proiectarea
ambalajelor trebuie să aibă în vedere facilitarea
accesului la produs, simplificarea controlului,
inventarului, recep iei, ştampilării, marcării etc.
precum şi stocarea în diverse sisteme fără răsturnări.
Ambalajul influentează în mod substantial cheltuielile de transport, prin
formă, greutate şi volum propriu (mai mult sau mai putin corelat cu volumul
produsului).
Forma şi mărimea ambalajelor utilizate pentru transport şi depozitare
trebuie să permită stivuirea uşoară a acestora în depozite precum şi manevrarea
lor cu mecanisme speciale; pe perioada
depozitării ambalajele trebuie să protejeze
produsele prin preluarea presiunii rezultate în
urma opera iei de stivuire. Ambalajul de
depozitare trebuie să prezinte pe suprafa a sa
semne avertizoare şi înscrisuri referitoare la
condi iile de depozitare, indica iile de stivuire şi
eventualele precau ii de manipulare.
2.3. Functia de promovare a produselor vegetale
În conditiile economiei de piată, ambalarea a devenit un instrument de
marketing foarte eficient. Ambalajul modern nu se mai limitează doar la
protejarea produsului, ci constituie un mijloc de comunicare între produs şi
client, devenind un element strategic al întreprinderii pentru comercializarea
produselor proprii. Pentru a îndeplini acest rol de intermediar, ambalajul trebuie
să asigure o informare cât mai completă asupra produsului respectiv,
contribuind la creşterea sentimentului de încredere în calitatea oferită de
45
producător. Un ambalaj estetic şi care
este purtătorul unor informatii utile
despre produs (caracteristici, mod de
utilizare, termen de valabilitate etc.)
atrage atentia cumpărătorilor şi
favorizează luarea deciziei de
cumpărare.
În conditiile comercializării prin
autoservire, ambalajul individual (de
prezentare), specific celor mai multe
produse vegetale, este expus pe rafturi şi
gondole preluând arta vânzătorului
(“vânzator mut”) şi actionând ca factor psihologic asupra cumpărătorilor
potentiali prin stimularea vânzărilor către aceştia.
Aşa cum se spune că “haina face pe om” şi ambalajul contribuie la
formarea primei impresii despre produs, transformându-se într-un suport al
publicită ii la locul de vânzare. Mai mult, există destul de multe persoane, care,
atunci când achizitionează un produs au în vedere şi posibila reutilizare a
ambalajului, deci un dublu beneficiu pentru aceeaşi sumă de bani.
Aşa cum se spune că “haina face pe om” şi ambalajul contribuie la
formarea primei impresii despre produs, transformându-se într-un suport al
publicită ii la locul de vânzare. Mai mult, există destul de multe persoane, care,
atunci când achizi ionează un produs au în vedere şi posibila reutilizare a
ambalajului, deci un dublu beneficiu pentru aceeaşi sumă de bani.
Pentru îndeplinirea functiei de promovare a produselor şi implicit de
creştere a volumului vânzărilor, ambalajul trebuie să îndeplinească anumite
conditii, precum:
• să atragă atentia cumpărătorului potential care trebuie să identifice în
mod clar şi spontan produsul şi marca;
• să permită situarea produsului în grupa de referin ă căreia îi apartine
(produs alimentar) cât şi în universul specific mărcii al cărei purtător este;
• să fie uşor de recunoscut prin formă, grafism, culoare, vizibilitate,
lizibilitate sugerând o idee precisă despre produs; s-a demonstrat că, în
momentul vizualizării produsului, cumpărătorul sesizează mai întâi culoarea,
apoi desenul şi marca; în cazul mărfurilor alimentare, culoarea ambalajului, este
bine să fie asociată cu anumite caracteristici ale produsului; grafica trebuie să fie
simplă, expresivă, compatibilă cu produsul reprezentat punând în valoare unele
elemente utile precum: denumirea produsului, modalităti de utilizare, marca
46
fabricantului etc; forma ambalajului trebuie să ină cont şi de modul de utilizare
(consum) al produselor, condi iile de păstrare, modul de recuperare al
ambalajului;
• schimbarea ambalajului trebuie să contribuie la creşterea încrederii
clientilor traditionali, atrăgând totodată noi consumatori;
• să pună în valoare caracteristicile principale ale produsului, pentru a fi
uşor deosebit de celelalte produse similare;
• să existe o perfectă concordan ă între ceea ce prezintă şi ceea ce
contine, pentru a nu induce în eroare cumpărătorul;
• să nu creeze impresia unei cantităti mai mari la cumpărare;
• să fie purtător clar al mărcii, etichetelor, textelor explicative, pretului şi
imaginii produsului pentru a realiza o bună şi facilă comunicare cu poten ialul
cumpărător;
• să fie adaptat vânzării de masă, în cazul produselor oferite prin servire
liberă;
• să faciliteze transportul;
• să fie comod de utilizat (de ex: sistem de deschidere, eventual şi
reînchidere simplu, să aibă un coeficient de greutate corespunzător );
• să rămână în stare func ională (bun container pentru alte produse) sau
să fie uşor de pliat, sau reciclat ecologic după utilizare.
În concluzie, forma de prezentare a mărfii are aproape aceeaşi importan ă
ca şi produsul în sine, caracteristicile estetice ale ambalajului reprezentând
elemente strategice ale întreprinderilor producătoare, cu o importan ă din ce în
ce mai mare în realizarea func iilor de marketing.
• Materiale utilizate pentru confectionarea ambalajelor destinate
produselor vegetale
Competitivitatea tehnico-economică a materialelor destinate
confectionării ambalajelor este analizată în raport cu functiile pe care trebuie să
le îndeplinească ambalajele precum şi prin prisma ponderii costului acestora fată
de costul produsului.
3.1. Materiale celulozice
Materialele celulozice de in încă o pondere destul de importantă pe piata
ambalajelor (cca 40% din total).
47
Hârtia şi cartonul se pretează bine la diverse tratamente fizico-chimice,
precum şi la combinarea cu materiale de altă natură, asigurând îndeplinirea
diverselor functii impuse ambalajelor. În acest sens, mentionăm câteva exemple:
• hârtia utilizată pentru confectionarea ambalajelor poate fi netratată
(inferioară, obişnuită sau superioară), tratată (cerată, metalizată, acoperită cu
polimeri etc.) sau specială (creponată, anticorosivă etc.).
• în cazul cartonului ondulat simplu, se practică tratarea hârtiei cu un
amestec de polietilenă, vinil, ceară (carton tip Pevimax Well) în scopul
asigurării rezisten ei la umezeală, grăsimi şi seuri;
• caşerarea cartonului pe o parte cu hârtie, iar pe cealaltă parte cu folie de
aluminiu (carton tip Alco-papertex), obtinându-se o rezistentă superioară la
lovire, fisurare, umezeală, precum şi o bună pretabilitate pentru prelucrare
(tăiere, ştan are, perforare etc.);
• cartonul caşerat cu folie de polietilenă asociat cu folie de aluminiu este
utilizat cu succes la ambalarea produsele alimentare lichide ce necesită a fi
închise ermetic şi sterilizate la temperturi foarte înalte (ex: sistemul Tetra-Pak);
3.2. Materiale plastic
Materialele plastice prezintă o puternică
ascensiune în ponderea ambalajelor, câştigând din
ce în ce mai mult teren prin preluarea locului
ambalajelor traditionale. Ele se găsesc într-o mare
diversitate şi au proprietăti deosebite ce conferă
ambalajelor greutate foarte redusă, suplete sau
reciclare rigiditate, opacitate sau naturală sau
artificială, proprietăti igienico-sanitare
corespunzătoare.
Materialul plastic este un produs sintetic de natură organică, anorganică sau
mixtă, care se poate modela uşor, la cald sau rece, cu sau fără presiune; în
alcătuirea sa intră compuşi macromoleculari ob inu i prin polimerizare,
policondensare sau alte procedee similare.
48
Polietilena - are cea mai largă răspândire datorită pre ului său scăzut.
Poate fi:
• de înaltă presiune, utilizată la realizarea de pungi, folii, saci şi alte
ambalaje suple sau semirigide, precum şi dopuri, capace, pahare etc.
• de medie presiune, utilizată de exemplu pentru ambalarea dulciurilor;
• de joasă presiune, care, datorită rezistentei mecanice ridicate (la sfâşiere,
străpungere etc.) şi a unei permeabilită i reduse (este adecvată etanşărilor
dificile), se utilizează pentru confec ionarea recipien ilor cu o capacitate de până
la 400 kg, a lăzilor, navetelor, foliei foarte sub iri (8-10 µ) etc.
• expandată - folosită la ambalare în special ca material de umplere,
pentru asigurarea protec iei împotriva şocurilor mecanice.
Policlorura de vinil (Polyvinylchloride - PVC) moale sau dură, se
foloseşte în industria alimentară preponderent sub formă de folii sau butelii.
Polistirenul (PS) este netoxic şi insolubil, fiind frecvent utilizat la
ambalarea produselor alimentare proaspete (iaurt, smântână, brânză etc.), a celor
congelate, la preambalarea fructelor şi legumelor etc. Polistirenul expandat
“îmbracă” produsul ce necesită a fi protejat, creând în jurul său un strat antişoc,
uşoară şi flexibilă; de asemenea, are bune proprietă i fonoizolante dar şi termice,
fiind utilizat în camerele frigorifice.
Polipropilena (PP) se utilizează la confectionarea recipientelor
alimentare pentru dulciuri, gustări, a lăzilor pentru transportul produselor calde
de panificatie, a legumelor, fructelor, peştelui congelat etc, a lăzilor cu pereti
despărtitori pentru transportul buteliilor cu băuturi spirtoase, vin, bere, lapte,
băuturi răcoritoare etc.
Principalele proprietăti ale polipropilenei, care o recomandă pentru
confectionarea ambalajelor folosite în scopurile mentionate, sunt: sudabilitate
bună, rezisten ă la grăsimi şi uleiuri, impermeabilitate bună la mirosuri, rezisten
ă chimică etc.
Polietilentereftalat-ul (PET) se utilizează la confectionarea buteliilor cu
strat de acoperire din latex care împiedică (în foarte mare măsură) pătrunderea
oxigenului în băuturile carbogazoase şi evacuarea bioxidului de carbon,
contribuind astfel la prelungirea termenului de valabilitate. Ambalajele de tip
PET au început să se folosească pe scară largă în industria uleiului, a apei
minerale, băuturilor răcoritoare, o etului, băuturilor alcoolice etc.
Mai pot fi mentionate materialele plastice compozite (complexe) obtinute
prin asamblarea mai multor tipuri de materiale (tot de natură plastică, sau şi de
altă natură). Materialele compozite au caracteristici superioare (rezultate din
cumularea proprietă ilor materialelor componente) fiind capabile să răspundă
unor nevoi specifice precum ambalarea în vid, ambalarea în gaz inert, ambalarea
produselor supracongelate etc.; sunt utilizate frecvent la ambalarea băuturilor
alimentare.
49
Costul ambalajelor din materiale plastice rămâne încă destul de ridicat
datorită materiei prime (petrolul şi derivatele sale) utilizate la confec ionarea lor.
Astfel, în cazul unor produse precum margarina, lactatele, muştarul etc.,
ambalajul reprezintă 20% din costul de produc ie, putând ajunge însă şi la 70%
în cazul apei minerale.
3.3. Materiale metalice
Materialele metalice sunt utilizate pe scară largă în tările
industrializate, ocupând un loc important în confectionarea ambalajelor
destinate industriei alimentare. Materialele utilizate în acest scop sunt:
otelul, aluminiul şi materialele combinate (material plastic, carton şi
metal). La alegerea tipului de material metalic trebuie avute în vedere
aspecte precum:
• caracteristicile produsului ce urmează a fi ambalat şi în special valoarea
pH-ului (produsele acide agresive pot da reac ii chimice nedorite la contactul cu
un anumit material metalic);
• metoda de umplere a ambalajului (la cald, la rece, sub presiune),
temperatura şi timpul de sterilizare;
• posibilitatea efectuării unor tratamente speciale.
Garantia mentinerii calitătii, conferită prin procedeele de conservare a
alimentelor, este dependentă de unele proprietă i ale ambalajului precum:
etanşeitate, impermeabilitate la oxigen şi vapori de apă, barieră pentru
pătrunderea microorganismelor.
Cutiile metalice sunt supuse unor tratamente moderne pentru prevenirea
unor incidente precum: aşa zis-ul “gust metalic” reclamat uneori de
consumatori, dizolvarea metalelor în produs, decolorarea produsului,
declanşarea unor reac ii chimice între produs şi metal.
50
Aluminiul este un material cu proprietă i deosebite: este netoxic, are o
greutate mică, nu absoarbe lichidele sau grăsimile, nu favorizează dezvoltarea
bacteriilor, asigură o impermeabilitate perfectă, prezintă o mare rezisten ă
termică (poate fi sterilizat), este opac, maleabil, poate fi atacat doar de solu ii
acide sau bazice foarte puternice. Aceste caracteristici îl recomandă ca un
excelent material ce poate fi utilizat singur sau în combina ie cu alte materiale la
confec ionarea ambalajelor destinate alimentelor şi băuturilor. Cu toate acestea,
el de ine o
pondere redusă în totalul materialelor utilizate în acest scop, datorită costului său
ridicat (cca 51% din costul de produc ie în cazul dozelor pentru bere şi băuturi
răcoritoare).
• Lemnul şi subprodusele sale
Lemnul este cel mai vechi material
utilizat pentru confectionarea ambalajelor,
datorită bunei sale rezistente la solicitările
mecanice şi la uzură. În ultimii ani însă,
din cauza reducerii exploatării masei
lemnoase la nivel mondial, ponderea
utilizării sale în industria ambalajelor a
scăzut considerabil (la 3-8% din total),
fiind substituit din ce în ce mai mult cu
materialele plastice şi cartonul ondulat.
Pe lângă aspectele de ordin
economic, substituirea lemnului este datorată şi altor cauze. Astfel, în func ie de
anumi i factori de influen ă (parametrii mediului înconjurător, umiditatea
proprie, vitezele de sorb ie şi desorb ie, capacitatea calorică a produselor
ambalate, eventualele orificii de ventila ie sau pori etc.) în structura sa se pot
forma adevărate microclimate favorabile dezvoltării microorganismelor şi
circula iei insectelor.
De asemenea, lemnul are un con inut bogat în substan e organice şi
anorganice (răşini, substan e tanante, uleiuri eterice etc.) care pot influen a
caracteristicile organoleptice ale produselor,
motiv pentru care, este utilizat în special la
confec ionarea ambalajelor mari, de
transport.
3.5. Sticla Sticla este cel mai vechi material
utilizat pentru confectionarea buteliilor şi
borcanelor destinate ambalării produselor
51
vegetale lichide şi păstoase. Avantajele pe care le prezintă, o recomandă ca
material ideal pentru scopul mentionat; astfel:
• este un material igienic, uşor de spălat, dezinfectat şi sterilizat;
• este transparentă, permiyând vizualizarea produsului de către
consumator; totodată poate fi şi colorată, în cazul în care produsul necesită
protectie împotriva radiatiilor luminoase;
• nu influentează caracteristicile organoleptice ale produselor;
• nu permite pătrunderea vaporilor, gazelor, lichidelor;
• este inertă din punct de vedere chimic, neexistând riscul declanşării
unor reactii chimice la contactul cu constituientii produsului;
• rezistă bine la presiuni interne ridicate, fiind recomandată pentru
ambalarea şampaniei, cidrului etc.;
• materia primă folosită la ob inerea sticlei este relativ ieftină şi
suficientă.
Datorită greutătii mari şi rezistentei slabe la şocurile mecanice şi termice,
sticla este concurată puternic de materialele celulozice, plastice şi metalice. Cu
toate acestea, ultimele realizari ale tehnologiilor de fabrica ie (sticla ultrauşoară,
sub ire, rezistentă la şocuri termice şi incasabilă) deschid noi perspective ale
utilizării sale ca material de ambalare.
4. Metode şi tehnici moderne de ambalare a produselor vegetale
În conditiile economiei moderne, caracterizată prin extinderea şi
modernizarea pietelor, prin orientarea mai pronuntată a producătorilor către
consumatori, industria ambalajelor este în plină expansiune, numeroase
companii investind în facilită i moderne de produc ie care să le permită
transpunerea în practică a celor mai recente realizări ştiin ifice în domeniu.
Producătorii de ambalaje se orientează spre tehnologii care să permită
reducerea consumului de materie primă, creşterea productivită ii muncii atât la
confec ionarea ambalajelor cât şi la ambalarea produselor, creşterea duratei de
conservare şi valabilitate a produsului, combinarea diverselor tipuri de materiale
în scopul creşterii performan elor ambalajelor, reducerea impactului asupra
mediului înconjurător; mai nou, pe pia a ambalajelor au apărut dispozitive care,
ataşate pe ambalaje, măsoară anumi i parametri de mediu pe întreg circuitul
produsului, de la producător la consumator.
52
Ambalarea în folii contractibile.
Folia contractibilă este o folie de material plastic, etirată în momentul
fabricării şi care prin încălzire revine la pozitia initială. În cazul produselor
alimentare, se practică ambalarea sub vid în folie contractibilă transparentă şi
închidere prin termosudare (ambalarea tip “skin”).
Ambalarea în atmosferă modificată şi
ambalarea în vid se practică în special la
produsele sensibile la ac iunea oxigenului (ex:
carnea şi preparatele din carne), care ar putea
fi degradate chiar de cantită i foarte mici de
oxigen (rămase în ambalaj) pe parcursul unei
păstrări mai îndelungate. Cele două metode au
acelaşi scop (eliminarea oxigenului), alegerea
uneia sau alteia fiind condi ionată de către
caracteristicile produsului ce urmează a fi
ambalat.
• Ambalarea în atmosferă modificată
constă în extragerea oxigenului din interiorul
ambalajului şi introducerea în locul lui a unor gaze inerte cum sunt azotul şi
doxidul de carbon. Metoda este indicată pentru produsele sensibile la presiune şi
contraindicată produselor sensibile la frecare.
Azotul (N2) este inert, inodor şi pu in solubil în apă şi grăsimi; scopul
folosirii sale este reducerea oxidării grăsimilor.
Dioxidul de carbon (CO2) este un bun agent bacteriostatic şi fungistatic
care reduce viteza de multiplicare a bacteriilor aerobe şi mucegaiurilor.
Deşi oxigenul este în general evitat în procesul ambalării, există şi cazuri
în care este utilizat drept component în formarea amestecului gazos. De
exemplu, la ambalarea cărnii, prezen a oxigenului men ine culoarea roşie a
produsului şi împiedică apari ia germenilor patogeni anaerobi din genul
“Clostridium”.
53
• Ambalarea în vid constă în reducerea presiunii aerului din interiorul
ambalajului cu ajutorul unei instala ii speciale. Este indicată pentru produsele
sensibile la frecare, asigurând păstrarea integrită ii acestora şi contraindicată
produselor sensibile la presiune, care pot fi deteriorate sau distruse.
Ambalarea cu pelicule aderente constă în aplicarea pe produs a unui strat
rezistent şi impermeabil din material peliculogen care, după uscare, protejează
suprafa a acestuia (de ex: la brânzeturi).
În arealul preocupărilor care vizează asigurarea mentinerii calitătii
produselor alimentare pe traseul producător - consumator, au apărut dispozitive
care ataşate ambalajelor, au capacitatea de a înregistra evolu ia parametrilor de
mediu suporta i de către produs pe întreg traseul men ionat.
Un astfel de dispozitiv este Thermocron-ul, care poate indica abaterile
temperaturilor de la gama prescrisă, precum şi data (perioada) în care s-a produs
acest lucru, permi ând identificarea cauzelor care au condus la deprecierea
produselor. Dispozitivul este un minicomputer care include: termometru, ceas,
calendar, o memorie pentru înregistrarea temperaturii şi o memorie adi ională în
care se pot înscrie date referitoare la transport.
• Etichetarea produselor vegetale
• Etichetarea ambalajului de desfacere a produselor trebuie să conţină
următoarea inf ormaţie:
• inscripţia „Fabricat în ...”;
• denumirea întreprinderii-producătoare, adresa,
telefonul (locul destinaţiei vînzătorului,
întreprinzătorului şi importatorului);
• denumirea completă a produsului;
54
• numărul lotului;
• lista ingredientelor, inclusiv aditivii alimentari (pentru produsul
multicomponent);
• masa netă, g;
• condiţiile de păstrare;
• data fabricării;
• termenul de valabilitate sau data-limită de consum „A se consuma de
preferinţă pînă la sfîrşitul... (luna, anul)”;
• codul de bare (dacă există).
55
CUPRINS
Cultura plantelor medicinale p. 1
Recoltarea plantelor p.6
Uscarea plantelor p.34
Conditionarea plantelor p.36
Ambalare si conditionare p.39
Cuprins p.55
Bibliografie p.56
56
BIBLIOGRAFIE
Constantin Parvu- Universul plantelor ,Editia a II-a,Ed.Enciclopedica,Bucuresti, 1997
Viorica Istudor- Farmacognozie Fitochimie Fitoterapie
,vol I,Ed. Medicala,Bucuresti, 1988.
Viorica Istudor- Farmacognozie Fitochimie Fitoterapie,vol III,Ed. Medicala,Bucuresti,2005.
Ciulei, E. Grigorescu, Ursula Stanescu- Plante medicinale, fitochimie si fitoterapie
,vol I,Ed Medicala, Bucuresti,1993.
I. Ciulei, E. Grigorescu, Ursula Stanescu- Plante medicinale, fitochimie si fitoterapie
,vol II,Ed Medicala, Bucuresti,1993.
Gîrd C.E., Duţu L.E., Popescu M.L., Pavel M., Iordache A.T., Tudor I. – Bazele teoretice şi
practice ale analizei farmacognostice , vol. I, Ed. Curtea Veche,Bucureşti, 2008
Gîrd C.E., Duţu L.E., Popescu M.L., Pavel M., Iordache A.T., Tudor I. – Bazele teoretice şi
practice ale analizeifarmacognostice
, vol. II, Ed. Curtea Veche, Bucureşti, 2008.
Madalena Palade- Botanica farmaceutica.Sistematicavegetala ,vol II,Ed.
Tehnica,Bucuresti,20009
.*** Farmacopeea Romana ,Editia X,.