1.Farmacologie:definitie structura

FARMACOLOGIA este stiinta din domeniul medical care se ocupa cu studiul interrelatiei medicament - organism. Etimologic cuvantul farmacologie deriva de la cuvintele din greaca veche pharmakon = medicament, remediu si logos = stiinta.

RAMURILE FARMACOLOGIEI

Farmacologia moderna cuprinde 6 ramuri principale si anume, 3 ramuri cu caracter fundamental (farmacodinamia, farmacocinetica, farmacotoxicologia) carora le corespund 3 ramuri cu caracter aplicativ (farmacologia clinica, farmacografia, farmacotoxicologia).

Farmacodinamia studiaza actiunile farmacodinamice ale medicamentelor, mecanismele prin care se realizeaza aceste actiuni.

Farmacocinetica studiaza procesele de absorbtie, transport, distributie, metabolizare si eliminare ale medicamentelor.

Farmacotoxicologia studiaza efectele adverse ale medicamentelor, intoxicatiile acute si cronice si modalitatile de tratament.

Farmacografia studiaza regulile de prescriere a medicamentelor in functie de forma farmaceutica, calea si modul de administrare, posologie etc.

Farmacologia clinica sudiaza folosirea practica a datelor de farmacologie la bolnav in functie de afectiune, forma clinica de boala, varsta bolnavului si de alte particularitati.

Farmacoepidemilogia studiaza contraindicatiile si precautiile, cat si bolile iatrogene (boli cu etiologie medicamentoasa) cu mare raspandire. Ea studiaza tipurile si tendintele farmacotoxicologice pe grupe de medicamente, grupe de varsta, zone geografice, evolutia in timp a reactiilor adverse si a intoxicatiilor, elaboreaza masuri pentru impiedicarea aparitiei tulburarilor farmacotoxicologice.

2.Medicament:definitie clasificare

Medicamentul este o substanta sau un produs destinat sau utilizat pentru studierea sau modificarea unui sistem fiziologic sau unei stari patologice, in interesul subiectului caruia i se administreaza.Notiunea de medicament defineste in sens restrans o substanta utilizata in vederea prevenirii,ameliorarii,vindecarii sau diagnosticarii bolilor.

Clasificare:

-dupa sursa de obtinere:naturale din regnul animal vegetal sau mineral

de semisinteza:prin modificari in structura chimica a substantelor medicamentoase naturale

de sinteza:sintetizate in laborator

-dupa modul de preparare:magistrale ,preparate de farmacist conform in baza prescriptiei medicului

tipizate:preparate industria(cu formula fixa)

oficinale:gata preparate in farmacii

-dupa componente:simple,contin o singura subs activa

compuse,contin doua sau mai multe subst active

-dupa gradul de toxicitate:toxice(Venena)

eroice(Separanda)

anodine(toxicitate redusa)

-dupa consistenta:solide,semilichide,lichide

-dupa modul de prezentare in vederea administrarii:divizate(capsule,fiole),nedivizate(lingura,pahar),care nu necesita divizare:unguent

-dupa calea de adminstrare:uz intern,extern,parenteral

3.Doze medicamentoase: definitie,clasificare

Def: Cantitatea de medicament care produce un anumit raspuns din partea organismului.Stabilirea unei doze este importanta in redactarea unei presriptii,la instituirea unui tratament sau la experimentarea unui medicament.

Clasificare: in functie de efectul terapeutic:doza minima terapeutica

doza toxica

: in functie de administrare:partiala,zilnica,totala,de atac, de intretinere,unica,de depozit

:in functie de varste

4.Farmacodinam RECEPTORI FARMACOLOGICI

Receptorii farmacologici sunt macromolecule preformate. Ei au dimensiuni foarte mari, mult mai mari decat medicamentul. Receptorii prezinta zone cu conformatie in oglinda fata de conformatia medicamentului. Aceasta zona se numeste situs receptor.

Din punct de vedere morfochimic, receptorii farmacologici se clasifica in:

1.Canale ionice - structuri transmembranare cu un por ce permite traversarea membranei de catre ioni. Aceste canale sunt specifice pentru anumiti ioni.

2.Receptori cuplati cu proteinele G - sunt proteiene transmembranare

Exista mai multe tipuri de proteine G:

• Gs - stimuleaza adenilat ciclaza (transforma ATP in AMPc)

• Gi - inhiba adenilat ciclaza

• Go (others), intre care Gq care stimuleaza activitatea fosfolipazei C (PLC) care transforma fosfatidil-inozitol-bis-fosfat (PIP2) in inozito-trifosfat (IP3) si diacil-glicerol (DAG). ATP se transforma in AMPc care actioneaza asupra unor fosfokinaze intracelulare, deculand subunitatile reglatoare ale acestora de subunitatile efectoare. Fosfokinazele vor actiona prin donarea unor grupari fosfat macroergice unor enzime care se activeaza astfel. In final se observa efectul acestor enzime. Prin urmare, deoarece exista multe etape inteermediare, efectul medicamentelor care actioneaza pe aceste tipuri de receptori are o latenta mare: de la 1 s la 1 min.

Medicamentul se numeste mesager de ordinul I, mesager prim. Substantele intermediare se numesc mesageri secunzi (Ca2+, AMPc etc.).

3.Receptorii enzimatici - sunt proteine transmebranare Un exemplu sunt receptorii cuplati cu tiroin-kinaza care sunt receptori pentru insulina.

4.Receptorii nucleari - sunt structuri citolasmatice care sunt alcatuite din doua portiuni: una reglatoare si una efectoare. Pe portiunea efectoare exista situsul receptor .

5.Farmacodinamia: mecanisme de actiune a medicamentelor,factori care influenteaza actiunea famacodinamica

Medicamentele pot actiona prin mecanisme :fizice, fizico-chimice, chimice, biochimice. mecanisme fizice sau fizico-chimice -substantele insolubile si fin divizate ,care au o suprafata de contact mare actioneaza prin absorbtie.

-substantele hidrosolubile si neabsorbabile (purgative saline) actioneaza prin osmoza

-substantele tensioactive(detergentiii) actioneaza asupra tensiunii superficiale

-unele substante modifica polarizarea membrane celulare mecanisme chimice-unele substante actioneaza prin diferite reactii chimice, in afara celulei(antiacidele reactioneaza cu acidul clorhidric din sucul gastric neutralizandul)

mecanisme biochimice-inhibitie enzimatica

-actiune asupra metabolitilor

FACTORI CARE INFLUENTEAZA ACTIUNEA FARMACODINAMICA

1. Factori care depind de medicament:structura chimica a substantelor,doza, raportul dintre viteza absorbtiei si viteza metabolizarii si a eliminarii, distribuirea in organism, concentratia sanguine a substantelor,asocierea medicamentelor.

2. Factori care depind de organism: specia,tipul de sistem nervos, tipul de metabolism,varsta,sexul,calea de administrare, starea fiziologica,stari patologice

3. Factori care depind de alte conditii: alimentatie,temperatura ambianta, altitudinea, lumina, ritmul administrarii, viata sociala, sezonul, momentul administrarii

6.Farmacocinetica medicamentelor: etape absorbtie

Etapele farmacocinetice-dupa administrare , un medicament parcurge mai multe etape:

-absorbtia-trecerea de la locul de administrare in sange

-transportul-vehicularea de catre sange in tot arboreal circulator

-difuziunea-trecerea din sange in tesuturi si legat de acestea, distributia in organism

-biotransformarea-modificarea structurii chimice a moleculei initiale, cu aparitia metabolitilor

-eliminarea, atat a medicamentului administrat cat si a metabolitilor sai.

Etapele farmacocinetice mentionate mai sus sunt parcurse de medicamentele substante pure. In terapeutica se folosesc in mod curent diferite forme farmaceutice(cp, dg, cps, sol). Ele contin pe langa substanta active diversi adjuvanti.Pentru ca substanta activa sa poata fi absorbita este necesara eliberarea ei din forma farmaceutica.

7.Farmacocinetica:cai de absorbtie

Caile de absorbtie

Absorbtia prin mucoasele tubului digestiv a) absorbtia prin mucoasa bucala-mai ales regiunea sublinguala, unde mucoasa fiind subtire absorbtia se face rapid

b) calea de administrare perlinguala sau sublinguala-pentru obtinerea unui efect rapid sau pentru substante care sunt metabolizate hepatic, pentru a evita acest fenomen

c) absorbtia prin mucoasa gastrica-influentata mai ales de coeficientul de disociere al medicamentelor,la acest nivel absorbindu-se substante organice , liposolubile, in forme nedisociate

d)absorbtia prin mucoasa intestinului subtire-se absorb cele mai multe substante hidro-si lipofile

e)calea orala-nu necesita conditii sau instrumentar special;medicamentele se absorb lent progresiv

f) mucoasa intestinului gros-permite absorbtia atat a principiilor alimentare cat si a medicamentelor care nu au fost absorbite la nivelul mucoasei intestinului subtire

g) calea de administrare rectala-dupa absorbtie trec in venele hemoroidale ajungand in vena cava inferioara , ocolind ficatul

Absorbtia prin piele-realizata la nivelul foliculilor pilosi si epiteliu glandelor sudoripare

Absorbtia la nivelul aparatului respirator-la nivelul mucoasei rinofaringiene, mucoasa bronhiilor si bronhiolelor si la nivelul epiteliului alveolar

Absorbtia medicamentelor dupa administrare parenterala-necesita cai artificiale medicamentele patrund in mediul inten pecaleinjectabila:subcutanata,intramusculara,intravenoasa

Alte cai de absorbtie:-mucoasda conjunctivala,- mucoasa vezicii urinare si mucoasa vaginala, seroasele(articulatii, spatial subarahnoidian),-administrarea intraosoasa(mai ales la copii-stern, os iliac, femur)

8.Farmacocinetica: tipul de transformari ale medicamentelor in organism.Factori care influenteaza biotransformarea

Tipuri de transformari ale medicamentelor in organism

1. Oxidarea-realizata prin interventia enzimelor oxidazice microzomale

2. Reducerea-realizata de doua enzime prezente in reticulul endoplasmatic

3. Hidroliza –reactie intalnita in procesul de metabolizare a esterilor si amidelor

4. Ciclizarea

5. Conjugarea-consta in legarea medicamentelor sau a produselor lor cu metaboliti ai unor procese fiziologice

Factori care influenteaza biotransformarea:

Factorii de mediu

Varsta

Sexul

Factorii genetici

Starea fiziologica particulara

Starile patologice

Asocierea medicamentelor.

9.Farmacocinetica:cai de eliminare a medicamentelor din organism

Caile de eliminare: A.renala-principala cale de eliminare

Depinde de:

starea functionala a rinichiului;

pH-ul urinar.

Eliminarea renala implica trei mecanisme:

1. Filtrarea glomerulara;

2. Reabsorbtia tubulara;

3. Secretia tubulara activa.

Se realizeaza prin filtrare glomerulara,cu sau fara reabsorbtie tubular, secretie tubulara sau toate trei mecanisme,

E.R. poate fi accelerata in intoxicatii

E.R. poate fi incetinita in stari patologice

Factorii care influenteaza viteza de E.R.

diureza, pH-ul urinar; mecanismul de eliminare; % de legare de proteinele plasmatice;

varsta; starile patologice.

B.extrarenale

respiratorie-prin difuziune- pentru substantele gazoase si volatile

cutanata-obisnuit prin secretia sudorala,

digestiva -pentru substantele administrate oral, insolubile si neabsorbabile, care nu traverseaza mucoasele tubului digestiv(carbunele, saruri de bismut),

a) prin secretia salivara

b) prin mucoasa gastrica

c) prin secretia biliara

d) prin secretia lactata

10.Interactiuni medicamentoase:sinergismul si antagonismul

1.EFECTELE INTERACŢIUNILOR MEDICAMENTOASE POT FI: sinergice sau antagoniste.

1.1.SINERGISMUL

Apare când substanţele medicamentoase acţionează în acelaşi sens.

Sinergismul poate fi de: adiţie şi potenţare.

1.1.1.Sinergism de adiţie

Apare când substanţele medicamentoase asociate acţionează în acelaşi sens şi pe acelaşi tip de receptori sau mecanism activ

-nu prezintă avantaj din punctul de vedere al creşterii efectului farmacoterape utic avantaj al reducerii reacţiilor adverse (RA),

Exemplu: asocierea de analgezice-antipiretice şi diminuarea RA.

Atenţie! Este absolut contraindicată asocierea substanţelor din aceeaşi grupă chimică, deoarece în acest caz efectele adverse sunt aditive şi avantajul asocierii se anulează.

1.1.2.Sinergism de potenţare

Apare când substanţele medicamentoase asociate acţionează în acelaşi sens, dar pe receptori diferiţi sau mecanisme diferite

Exemplu: asocierea de analgezic-antipiretic cu analgezic morfinomimetic (de ex: acid acetilsalicilic sau paracetamol şi codeină).

Sinergism de potenţare, urmărit în terapeutică (exemple):

Antihipertensive cu diferite mecanisme de acţiune, la doze pe jumătate, asociere indicată în farmacoterapia modernă bazată pe dovezi, a hipertensiunii arteriale;

Antihipertensiv şi diuretic, asociere utilizată în tratamentul hipertensiunii arteriale,

Sinergism de potenţare, nedorit şi evitat în terapeutică (exemple):

Asocierea unui antidepresiv din grupa aminelor triciclice (imipramina, amitriptilina, doxepina) cu un antidepresiv IMAO nu este indicată, deoarece se potenţează şi efectele secundare

Asocierea de hipoglicemiante şi beta-adrenolitice poate potenţa hipoglicemia, până la comă hipoglicemică.

1.2.ANTAGONISMUL

Apare când substanţele medicamentoase acţionează în sensuri opuse.

Rezultatul asocierii poate fi:

diminuarea acţiunii farmacodinamice (antagonism parţial):

Tipuri de antagonism, după mecanism:

- chimic (prin neutralizare chimică);

fiziologic, de efect (substanţe cu funcţii fiziologice antagoniste, acţionând pe receptori de tip diferit);

agonist - antagonist (pe receptori de acelaşi tip), de tip competitiv şi necompetitiv.

Antagonism urmărit în terapeutică (exemple) :

Antidotismul, în intoxicaţii:

vitamina K în supradozarea anticoagulantelor cumarinice (antimetaboliţi ai vitaminei K);

atropina (parasimptolitic) în intoxicaţiile cu parasimpatomimetice (pilocarpină şi derivaţi organofosforici);

Antagonism de tip antimetabolit (antagonism biologic):

anticoagulantele cumarinice sunt antimetaboliţii vitaminei K;

Antagonizarea unor efecte adverse:

propranolol antagonizează efectele secundare ale dihidralazinei (tahicardia secundară şi secreţia de renină);

Antagonism farmacocinetic:

probenecidul intră în competiţie cu penicilina G, pentru sistemul activ secretor tubular şi inhibă eliminarea renală a penicilinei, cu realizarea de Cp mari de penicilină, utile de ex. în septicemie.

Antagonism nedorit şi evitat (exemple):

Diureticele tiazidice nu se asociază cu antidiabetice, pentru că prezintă efect secundar hiperglicemiant şi reduc efectul hipoglicemiant al antidiabeticelor şi de aceea sunt evitate la diabetici;

11.Indicatiile de utilizare a antibioticelor si chimioterapicelor antimicrobiene

Se indica:in scop curativ(terapeutic)

In scop profilactic(preventiv)

In scop curativ,in infectii specifice(scarlatina-penicilina)

In sdr infectioase nespecifice(provocate de mai multi germeni)

Indicatii de profilaxie:

1.in cadrul unor contacte infectante precise

2.pentru un singur agent patogen

3.se alege un AB cu spectru cat mai limitat pentru a nu creste rezistenta germenilor

4.pentru ermeni ce nu dobandesc rezistenta

5.asocierile doar in cazuri foarte grave

6.durata scurta in doze terapeutice cu acelasi ritm de administrare

12.Criterii de instituire si de alegere a AB si chimio terapicelor antimicrobiene

Terapia cu AB urmeaza anumite etape intr-o ordine bine stabilita:

1.stabilirea dgn de infectie(clinic,paraclinic,epidemiologic)

2.stabilirea dgn etiologic(ce germene e cauzal,recoltarea si prelucrarea bacteriologica a produselor patologice recoltate)

3.formularea de rationamente(oportunitatea administrarii de AB-da ,daca e o infectie bacteriana

Nu,daca e o infectie virala

4.stabilirea schemei terapeutice initiale(mentinuta sau reconsiderata pe motive evolutive,clinice,paraclinice si bacteriologice si nu se schimba daca merge bine)-se schimba daca nu raspunde la AB administrat initial.

13.Clasele de antibiotice antibacteriene –enumerare, exemple

Clasificarea antibioticelor

A.Clasa betalactaminelor

-peniciline naturale: Benzilpenicilina (Penicilina G),fenoximetilpenicilina,benzil penicilina procainică(efitard,moldamin)

-peniciline de semisinteza: Meticilina sodică,Grupul izoxazolil(oxacilina, cloxacilina, dicloxacilina),

Oxacilina sodică, Cloxacilina sodică

-cefalosporine:cefazolina,cefalexina,cefadroxil

-carbapeneme:meropenem

-monobactum:aztreonam

B.Clasa aminoglicozidelor: streptomicină, neomicină, kanamicină

C.Clasa tetraciclinelor: tetraciclină, oxitetraciclină, clortetraciclină

D.Clasa fenicolilor: clormfenicol, tiamfenicol

E.Clasa macrolidelor: eritromicină, spiramicină

F.Clasa falselor macrolide

G.Clasa peptoidelor

H.Clasa polipeptidelor ciclice

I.Clasa altor antibiotic

14. Scopul asocierii de antibiotice

Scopul asocierii de antibiotic Infectiile acute, severe, cu germeni neidentificati (numai pana la izolarea, identificarea si stabilirea sensibilitatii germenului) impun asocieri care sa acopere un spectru antibacterian cat mai larg. b) In infectiile severe multimicrobiene (2-3 germeni, eventual germeni aerobi si anaerobi) spectrul asocierii trebuie sa fie cat mai larg. Exemplu: in peritonita prin per¬foratie intestinala, agentii cauzali sunt bacili gram negativ aerobi (enterobacteriaceae) si germeni

anaerobi (Bacteroides fragillis). In acest caz se asociaza un chimioterapic activ pe anaerobi cum ar fi clindamicina, metronidazol, carbenicilina sau ticarcilina si o aminoglicozida activa pe enterobacteriaceae. c) Pentru potentarea efectului antimicrobian in scopul sterilizarii focarelor greu accesibile si impiedicarea selectarii de mutanti rezistenti. De exemplu, asocierea penicilina G + streptomicina in endocardita cu Str. viridans; izoniazida + rifampicina + etambutol in TBC. d) Pentru obtinerea vindecarii si sterilizarii in boli transmisibile grave sau cronicizate. In pesta, tularemie, bruceloza se asociaza tetraciclina + streptomicina + cotimoxazol. e) Pentru prevenirea micozelor postantibiotice in tratamentul cu AB cu spectru larg se asociaza tetraciclina cu nistatin. Dezavantajul asocierilor consta in aparitia de microbi multirezistenti, cresterea frecventei de aparitie a reactiilor adverse alergice si toxice, cresterea incidentei suprainfectiilor si a costului tratamentului.

15. Anestezia locala-utilizari in stomatologie, caracteristicele anestezicului local ideal

Utilizari in stomatologie

-eliminarea durerii in timpul tratamentului

-scop diagnostic

-reducerea

-relaxarea si sedarea bolnavilor agitate

Caracteristicile anestezicului local ideal

-sa produca anestezie complete fara afectiunea nervului sau a altor tesuturi

-sa aiba inductie rapida

-durata de actiunea suficienta pt a permite tratamentul

-sa nu fie toxic

-sa fie usor hidrosolubil

-sa aiba timp de conservare lung si sa fie stabil in solutii

-compatibil cu vasoconstrictorii

-sa nu creeze dependenta

-sa poata fi usor sterilizat

-sa fie izotonic

-izohidric fata de lichidul interstitial

-sa aiba pH normal,sa nu irite tesutul

-sa nu produca efecte secundare

16. Anestezice locale-actiuni farmacologice, efecte adverse, clasificare

Ac tiune farmacologice

1.Blocarea reversibila a conducerii nervoase periferice

2.Relaxarea musculaturii netede

3.Actiunea anticonvulsivanta:lidocaina,procaina

-asupra sistemului cardio –vascular: produce schimbari de excitabilitate

-asupra SNC-anxietate,neliniste,tremuraturi urmate de convulsii cornice tratae prin administare de sedative

Efecte adverse

1.Anestezice amidice

-stimulare SNC:convulsii,stari de excitatie psihomotorie,hipertermie maligna

-deprimarea miocardului(produc scaderea tensiunii arteriale

2.Anestezice esterice

-reactii alergice locale sau generale

Clasificare:

-d.p.d.v chimic principalele grupe de anestezice de sinteza sunt derivati esteri ai acidului benzoic(acid paraamino benzoic,acidul paraminosalicilic)derivati anilidici,derivati chinoleinici,derivati amidati

17. Definiti notiunile:antisepsie, dezinfectie, antiseptic, dezinfectant

ANTISEPSIA - operaţiune cu rezultat momentan ce permite, la nivelul ţesuturilor vii (piele, mucoase, cavităţi naturale, plăgi deschise) şi în limita toleranţei acestora,să fie inactivaţi sau omorâţi germeni patogeni

ANTISEPTIC = agent chimic bactericid (care omoară germeni) sau bacteriostatic(care inhibă creşterea germenilor) prin care se realizează antisepsia

Antisepticele sunt substanţe bactericide sau bacteriostatice cu acţiune asupra germenilor aflaţi pe ţesutul viu (piele, mucoase, cavităţi naturale, plăgi).

DEZINFECŢIA-operaţiune prin care se distrug germenii patogeni (cu excepţia unor spori şi a unor virusuri) existenţi în afara corpului uman, până la un nivel la care numai sunt periculoşi pentru sanatate

DEZINFECTANT = agent chimic care elimină anumite microorganisme patogene, dar nutoate formele microbiene

18. Antiseptice si dezinfectante utilizate in stomatologie

Prezentare in stomatologie: solutii si paste

1.Uleiuri esentiale-dezinfectanti slabi

2.Eugenolul-antiseptic si analgezic; extras din ulei de cuisoare; iritant asupra tesuturi vii; conc 0,01%-anestezic blocand ireversibil transmisia nervoasa timp de 3 ore.

3.Compusii fenolici-dezinfectanti puternici dar nu au putere mare de penetratie tisulara

-Fenolul-substanta cristalizata, incolora;actiune-produce necroza tesuturilor moi coaguland proteinele citoplasmatice; utilizat sub forma de solutie de acid carbolic(9parti fenol/1 parte apa)

-Fenol camforat-prin dizolvarea fenolului in camfor si alcool;actiune antibacteriana buna, mai putin toxic

-Monoclorfenolul(C6H4OHCL)-prin substituirea unui atom H cu un atom de Cl in molecula fenol, rezulta 3 izomeri orto, meta, para. Cel mai activ este p –monoclorfenolul. Actiune antimicrobiana buna, slab anestezic. Se utilizeaza sub forma de :-sol apoasa 1-2% cu act mare bacteriostatica pe aproa 95% flora endodontica sau -sol camforata 35% putin iritant pentru parodontiul apical

-P –monoclorfenolul camforat -lichid uleios ,transparent, contine 2 parti p- monoclorfenol si 3 parti camfor

-Solutia Walkholf-contine in plus mentol

-Tricrezolul(C6H4OHCH3)-lichid incolor/rozaliu cu 3 izomeri metilfenol; metacrezolul fiind cel mai activ, dezinfectant de 3 ori mai mare ca fenolul dar mai slab ca formolul

- Metacrezilacetat(cresatina)-ester al acidului acetic cu metacrezol; lichid clar, uleios ;actiune antiseptica, nu e caustic, putin iritant pentru tesuturi

-Crezanol –amestec 1 parte metacrezilacetat 1 parte p-monoclorfenol si 2 parti camfor; bun antiseptic putin iritant

4.Timolol si mentol-antiseptice puternice citotoxicitate asemanatoare fenolului

5.Aldehidele-antiseptice prin blocarea radicalilor amino ale proteinelor celulare bacteriene de radicalul aldehida

-Formaldehida=gaz solubil in apa; sol apoasa 40%=formol;dezinfect puternic,

Preparate sub forma de paste:pasta N2 medical,Triopasta Gysi pg179

- Glutaraldehida-act bacteriostatica mai mare ca formaldehida

Compusii clorati-cei mai puternici dezinfectanti datorita masei moleculare mici; nu sunt stabili in timp;, iritanti pe tesuturi moi

Cloramine-amine clorate, bune antibacteriene, stabile chimic, mai putin toxice si iritante

Hipocloritul de sodiu-antisepticul cel mai util in spalaturi endodontice

Clorhexidina-act antibacteriana si antimicotica

Compusi iodati-act bactericida(inclusive pe forme sporulate), virulicida, antimicotica; mechanism- blocarea ireversibila a ciclurilor metabolice vitale ale microorganismelor

Tincture de iod(alcool +5%iod0 –dezinfectie camp operator

Solutia apoasa iodo-iodurata 2%-puternic antimicrobiana in vitro, putin toxic si irritant; risc colorare tesuturi dentare si risc de alergii

Iodoformul-preparare de paste medicamentoase provizorii sau obturatii de canal in asociere cu eugenatul de zinc

Pasta iodoformata (iodoform, clorfenol, timol3-5%, oxid de zinc)

7.Compusii cuaternari de amoniu-detergenti cationici care reduc tensiunea superficial a solutiilor, active in medii alcaline, actiune bacteriostatica ,dezinfectente moderate; in concentratii scazute de 1/20.000-1/5.000 sunt practic neiritante dar au risc de sensibilizare

Clorura de benzalconiu(Zephiran) - compus cuaternar de amoniu, cel mai frecvent utilizat in stomatologie;9-aminoacridina –antiseptic moderat ;actioneaza prin blocarea sintezei proteinelor bacteriene

8.Sarurile metalelor grele(mercur si argint)- actioneaza prin coagularea si precipitarea proteinelor bacteriene si blocarea sistemelor enzimatice bacteriene; dezazavantajul colorarii dintilor

Solutia de azotat de argint amoniacal-inegreste tesuturile dure dentare

Argintul- in obturatii de canal

Sarurile organice de mercur: mercurofenul, metafenul,mertiolatul-dezinfectanti puternici, coloreaza dintii

9.Alcoolii-slabi antiseptici

10.Acizii grasi:acid propionic, caproic si caprilic- actiune antimicotica mare

Caprilat de sodiu- bactericid si antimicotic

Preparatele comerciale utilizate in practica curenta contin de regula pe langa principiile antimicrobiene active si corticoizi care le amelioreaza toleranta tisulara

19.Clasificarea medicatiei antalgice

O clasificare uzuală este în substanţe:

• opioid-analgetice cu reprezentantul tipic morfină

• neopiod-analgetice cu:

• derivaţii acidului acetilsalicilic (salicilat de metil)

• derivaţii acidului fenilic (diclofenac)

• ibuprofen care este analgetic şi antiflogistic

• Analgetice neacide

• Paracetamol

• Pirazolon

• Meloxicam

20. Analgezice opioide-morfina

Morfina este cel mai important alcaloid din opiu, căruia îi determină acţiunile farmacologice.

Acţiune farmacoterapeutică: Morfina este un sedativ puternic al durerilor, prin acţiune directă centrală. Acţiunea depresivă asupra scoarţei favorizează somnul. Pin acelaşi mecanism deprimă respiraţia şi inhibă centrul tusei. Asupra tonusului sfincterelor morfina are în general proprietatea de a-l mări. Morfina administrată repetat dă obişnuinţă.

Indicaţii:

Adulţi: dureri neoplazice, intoxicaţie cu atropină, edem pulmonar acut.

Contraindicaţii: Abdomen acut, insuficienţă renală, stază bronşică, traumatisme cerebrală.

Reacţii adverse: morfina poate determina greaţă, urmată de vărsături, constipaţie, uneori hipotensiune. La copii pot apărea fenomene de idiosincrazie, chiar la dozele cele mai mici, care pot determina paralizia centrului respirator.

21 Medicamente antiinflamatoare-clasificare

I.Antiinflamatoare steroidiene:corticosteroizi,ACTH

II.antiinflamatoare nesteroidiene(AINS)

Cu actiune imediata:

-derivati de acid salicilic:salicilat de sodiu,acid salicilic

-derivati de pirazol:aminofenazona,fenilbutazona

-derivati arilacetici:ibuprofen,diclofenac

-derivati antranilici

Cu actiune lenta,tardiva

-antimalaricele de sinteza:clorochin,hidroclorochin

-saruri de aur:aurotiomalat de sodiu

-derivati tiolici:penicilamina

-imunodepresive:ciclosporina,metothrexat

22. AINS-farmacodinamie

Farmacodinamia este stiinta care se ocupa cu studiul actiunii (efectului) si mecanismului de actiune al medicamentelor

Farmacodinamia-AINS prezinta urmatoarele actiuni:

-actiune antiinflamatorie-relativ mai redusa fata de antiinflamatoarele steroidiene,care variaza in intensitate intre diferitele substante

-actiune antipiretica-nu este utila therapeutic

-actiune antiagreganta plachetara-prezenta la AAS,indometacina,fenilbutazona

23.AINS-farmacotoxicologie(reactii adverse)

-digestive:discomfort gastric,greturi,voma,diaree,ulcer gastro-duodenal

-alergice:rinite,urticarie,eruptii,edem angioneurotic,astm bronsic

-respiratorii:tuse,eozinofilie

-nervoase:cefalee,ameteli,stari confuzionale,halucinatii,tulburari auditive

-hematologice:anemie,anemie hemolitica,exceptional :aplazie medulara,risc trombotic-pt coxibe

-hepatotoxice(rare)

-retentie hidrosalina,insuficienta renala acuta nreversibila(rar)

-accidente severe(rareori):sindroame:Seven-Johnson,Reye

24. Analgezice –antipiretice-clasificare,actiuni farmacodinamice

25. Sistemul adrenergic-mediatori chimici, receptori adrenergici

Sistemul nervos adrenergic

Sistemul nervos adrenergic cuprinde structurile care eliberează şi sintetizează catecolamine (dopamina, noradrenalină, adrenalină). Este reprezentat de căi nervoase nevraxiale, de cvasitotalitatea fibrelor postganglionare simpatice, de celulele cromafine constituite în medulosuprarenală şi paraganglioni sau dispersate ca urmare a migrării din creasta neurală (sistem cromafin difuz).

ŢINTE FARMACOLOGICE ÎN CADRUL SISTEMULUI ADRENERGIC.

FIZIOLOGIA CATECOLAMINELOR

a. Biosinteză

b. Stocare

c. Eliberare

d. Transport (captare şi recaptare)

e. Biotransformare

f. Receptori adrenergici

a. Biosinteza catecolaminelor.

Este iniţiată prin hidroxilarea tirozinei, etapă limitantă.Tirozinhidroxilaza are cofactor tetrahidrobiopterina. Enzima este transportată din pericarion până în terminaţia axonului. Se produce în citosol dihidroxifenilalanina (L-DOPA).

Tot în axoplasmă, L-DOPA este decarboxilată sub influenţa DOPA-decarboxilazei. Enzima are capacitate catalitică enormă şi specificitate redusă de substrat. De fapt este cunoscută sub denumirea de L-aromatic-aminoacid decarboxilază şi intervine şi în biosinteza serotoninei.

DOPA-decarboxilaza generează dopamina, iar în unii neuroni (dopaminergici) aceasta este etapa finală a biosintezei catecolaminelor.

În numeroşi neuroni din sistemul nervos central, din terminaţiile post ganglionare simpatice şi din medulo-suprarenală, dopamina este hidroxilată pe carbonul β al catenei laterale la noradrenalină prin dopamin-betahidroxilază. Enzima este localizată pe membrana granulelor cromafine.

Într-un număr limitat de neuroni centrali şi în celulele cromafine din medulo-suprarenală, noradrenalina este transformată în adrenalină prin metilarea grupării aminice din catena laterală. Reacţia este mediată de feniletanolamin-N-metiltransferază, enzimă inductibilă prin corticosteroizi.

b. Stocarea catecolaminelor

În medulosuprarenală noradrenalina şi adrenalina sunt conţinute în granule cromafine, în celule distincte. În treminaţiile adrenergice noradrenalina este stocată în două tipuri de vezicule cu densitate optică diferită. O parte din dopamină, rămasă liberă în axoplasmă este metabolizată rapid prin sistemul monoaminoxidazelor. De asemenea o parte din noradrenalină rămâne în axoplasmă constituind depozitul labil, rapid mobilizabil.

Dintre medicamente rezerpina blochează depozitarea catecolaminelor în granulele şi veziculele cromafine.

c. Eliberarea catecolaminelor

Esenţial catecolaminelor sunt transferate în fanta sinaptică prin exocitoză. Granulele cromafine aderă la membrana presinaptică şi prin intervenţia unui complex de proteine, implicate în exocitoză eliberează întreg conţinutul în fanta sinaptică.

Aminele simpatomimetice indirecte pot elibera, după traversarea membranei sinaptice, catecolaminele. Acţionează în primul rând asupra depozitului labil, rapid mobilizabil.

d. Captarea catecolaminelor

Pe lângă difuzia tisulară şi inactivarea prin metabolizare, mecanismul adrenergic este controlat prin captarea catecolaminelor(intracelular). Prin transportori activi dependenţi de sodiu, catecolaminele sunt transferate prin membrana presinaptică în axoplasmă şi reiterează ciclul depozitare-exocitoză. Există transportori membranari specifici pentru dopamină şi noradrenalină. Deşi specificitatea de substrat poate fi stereoselectivă, ea nu este absolută. Compuşi structurali similari catecolaminelor pot fi încorporaţi în axoplasmă prin transport activ, sau uneori prin difuzie simplă. Acest mecanism neuronal, specific, de mare afinitate, saturabil este cunoscut sub numele de captare (recaptare) de tip 1 (uptake 1). Captarea extraneuronală, nespecifică, nesaturabilă este captare de tip 2.

e. Metabolizarea catecolaminelor

Catecolaminele sunt inactivate prin intervenţia esenţială a două sisteme enzimatice: monoaminoxidazele (MAO) şi catecol-O-metiltransferazele (COMT).

MAO intervin în metabolizarea catecolaminelor intracelulare din terminaţiile nervoase şi în măsură mai redusă din alte ţesuturi. MAO sunt localizate pe suprafaţa externă a membranei mitocondriale. Există două tipuri de MAO: A şi B codificate prin două gene localizate pe cromozomul X. MAO A este prezentă în creier, în neuronii noradrenergici din locus coeruleus, dar şi în ficat şi este caracteristică sinciţiotrofoblastului placentar. MAO B este conţinută în nucleii serotoninergici ai rafeului dorsal, dar şi în hipotalamusul posterior şi celulele gliale. Periferic se găseşte în ficat, osteocite şi vase. Trombocitele conţin exclusiv MAO-B.

MAO-A inactivează preferenţial catecolaminele şi de asemenea, serotonina.

MAO-B are substrate diferite, în primul rând feniletilaminele.

La om, dopamina este inactivată în primul rând prin MAO-B, dar şi prin MAO-A.

Tiramina este substrat pentru MAO-A şi pentru MAO-B.

Prin dezaminare oxidativă, MAO transformă catecolaminele în aldehide şi în final în acizi. În terminaţiile nervoase, dopamina este dezaminată la acid 3,4-dihidroxifenilacetic (DOPAC), iar apoi prin intervenţia COMT la acid homovanilic (HVA).

Noradrenalina şi adrenalina sunt dezaminate la 3,4-dihidroxifeniglicolaldehidă (DOPGAL). Aldehida este redusă la alcooli sau oxidată la acid 3,4-dihidroximandelic (DOMA). Prin 3-O-metilare DOMA se transformă în VMA-acid vanilmandelic (denumire improprie de fapt).

COMT sunt distribuite în toate ţesuturile, dar în primul rând în ficat şi rinichi. Metilează direct L-DOPA, dopamina, adrenalina şi noradrenalina, dar şi compuşii lor dezaminaţi.

f. Receptori adrenergici

Au fost descrise trei tipuri de receptori adrenergici. Toţi receptorii adrenergici sunt cuplaţi cu proteine G.

Receptorii α1 prin activarea proteinelor Gq stimulează fosfolipaza C şi în final prin intermediul IP3 şi DAG cresc concentraţia intracelulară a calciului. La om au fost descrise trei subtipuri de receptori α1, fiecare codificat de o genă diferită: α1A, α1B şi α1D.

Receptorii α2 se cuplează cu proteine Gi. Prin inhibiţia adenililciclazei scad concentraţia intracelulară a cAMP. Cele trei subtipuri de receptori: α2A, α2B şi α2C sunt codificate de trei gene diferite.

Receptorii adrenergici α2 au localizări particulare la nivelul sinapselor adrenergice şi explică în acest fel unele dintre complicatele efecte ale adrenomimeticelor α2.

Receptorii α2 postsinaptici, au de fapt o topografie extrasinaptică, periferică, fiind expuşi catecolaminelor circulante. Pe vase, stimularea lor determină vasoconstricţie şi hipertensiune.

Receptorii α2 presinaptici au rol cardinal în controlul eliberării mediatorilor chimici. Activaţi, stabilizează membrana presinaptică şi blochează eliberarea neurotransmiţătorilor. Ca şi autoreceptori pe terminaţiile adrenergice, receptorii adrenergici α2, reduc cantitatea de noradrenalină din fanta sinaptică. Pe vase au acţiune simpatolitică, vasodilatatoare, antihipertensivă. Receptorii α2 presinaptici, ca heteroreceptori, stimulaţi, limitează de asemenea eliberarea acetilcolinei, a enkefalinelor şi a altor mediatori chimici. Activarea α2 adrenergică realizează simpatoliză şi prin efecte centrale. La nivelul ariei rostrale ventro-laterale din bulb sunt numeroşi neuroni cu receptori adrenergici α2. Prin stimularea acestor receptori, pe căi multisinaptice descendente sunt inhibaţi neuronii simpatici din coloana intermediolaterală a măduvei spinării. În consecinţă descărcările neuronale pe căile sinaptice sunt diminuate şi rezultă bradicardie, vasodilataţie şi hipotensiune. Sintetizând, activarea adrenergică α2 are un efect simpatolitic,

dominant funcţional, prin efecte localizate pe membrana presinaptică a terminaţiilor adrenergice şi în aria rostrală ventro-medială din bulb.

Efectul vaso-constrictor α2 extrasinaptic deobicei nu are importanţă fiziologică.

Receptorii adrenergici β sunt legaţi funcţional de proteine Gs, cu activarea adenililciclazei şi creşterea intracelulară a cAMP.Se disting trei subtipuri de receptori β: β1, β2 şi β3.

Receptorii β1 sunt caracteristici cordului. Stimulaţi induc proprietăţi pozitive pe cord: inotrop, lusitrop, cronotrop, dromotrop. Cresc excitabilitatea ţesutului specific de conducere. La nivelul cordului, domină proporţional faţă de receptorii β2. În insuficienţa cardiacă, progresiv, raportul β1/ β2 devine favorabil receptorilor β2.

Pe lângă localizarea cardiacă, receptorii β2 sunt prezenţi pe muşchiul neted bronşic, gastrointestinal, al tractului urinar, pe uter, pe mastocite. Efectele stimulării lor se evidenţiază prin bronhodilataţie, vasodilataţie, acţiune tocolitică.

Receptorii β3 sunt implicaţi în lipoliză. La nivelul inimii activarea β3 are afecte inotrop negative.

Receptori si efecte adrenergice

Structura ţintă Tip de receptori Efecte

Cord β 1 Inotrop+

β 2 Tonotrop+

Batmotrop+

Cronotrop+

Dromotrop+

Automatism+

β 3 Inotrop –

α 1 Inotrop+

Vase

Artere (A) α 1 (postsinaptici) Constricţie

α 2 (extrasinaptici) Constricţie

β 2 Relaxare

Coronare (α 1, α 2, β 2)

A.tegumente şi mucoase (α 1, α 2)

A.muşchi striaţi (α, β 2)

A. cerebrale (α 1)

A.pulmonare (α 1, β 2)

A. splanhnice (α1, β2 )

A.glande salivare (α1, β2 )

A.renale (α1, α2, β1, β2 )

Vene (sistemice) α1 (extrajunctionali) Constricţie

α2 (intrajunctionali) Constrictie

β2 Relaxare

Bronsii

Musculatura α 1 Constricţie

β2 Relaxare

26. Substantele cu actiune asupra sinapselor adrenergice-simpatomimetice si simpatolitice

27. Sistemul colinergic-receptori colinergici, sinapse colinergice,mediator chimic, medicamentele cu acţiune asupra SNV parasimpatic

Domeniul colinergic cuprinde totalitatea teritoriilor in care acioneaz ca

mediator chimic acetilcolina (AcCh) şi anume :1.terminaia postganglionar parasimpatic;

2.sinapsele între fibrele preganglionare şi celulele ganglionilor simpaticişi parasimpatici;3.terminaiile postganglionare simpatice ce inerveaz glandele sudoripare;4.sinapsa medulosuprarenal;

5.neuronii intercalari ai circuitului Renshaw din coarnele anterioare alemduvei spinarii;

6.jonciunea neuromuscular (între terminaia axonului motor şi

membrana postsinaptic situat pe placa motorie a muşchiului striat);

7.unele sinapse de la nivelul sistemului nervos central (SNC).

Stuctura: Acetilcolina este un compus cuaternar de amoniu,

al aciduluiacetic şi al colinei (aminoalcool-baz de amoniu cuaternar), foarte solubil în

mediul apos, dar şi extrem de instabil, fiind rapid hidrolizat în cei doi constitueni.

Otto Loewi - a descoperit în 1921 rolul ei de intermediar chimic parasimpatic.

Sinteza:

Acetilcolina este sintetizat în terminaiile nervoase presinaptice ale domeniului colinergic din colin (captat din exterior prin transport activ) şi acid acetic (furnizat de acetil CoA de originemitocondrial). Reacia este catalizat de ocolinacetiltransferaz

28. Farmacologia SNC-sedative-hipnotice barbiturice

Hipnotice barbiturice

Sunt derivaţi ai acidului barbituric, heterociclu rezultat din con¬densarea acidului malonic cu urea (malonil-uree). Barbituricele au fost utilizate o lungă perioadă de timp ca sedative şi hipnotice, la ora actuală fiind înlocuite în terapie cu benzodiazepine, care sunt mai sigure.

Au acţiune sedativă, hipnotică sau narcotică (anestezică generală) în funcţie de doză. Reprezentantul principal al acestei clase terapeutice este FENOBARBITALUL.

Efectele farmacologice ale barbituricelor

Barbituricele deprimă reversibil activitatea tuturor ţesuturilor ex¬citabile. La dozele obişnuite efectul se manifestă asupra SNC, însă în intoxicaţiile acute cu barbiturice rezultă tulburări în funcţia cardiacă.

Efecte asupra SNC:

Barbituricele produc deprimarea SNC în funcţie de doză, de la sedare uşoară până la anestezie generală.

Dozele mici de fenobarbital (15 mg) au efect sedativ cu scăderea performanţelor psihomotorii. Uneori, mai ales la copii, se poate produ¬ce excitaţie psihomotorie (efect paradoxal).

Dozele mai mari de fenobarbital (100 mg) au efect hipnotic. In mod caracteristic, barbituricele scurtează somnul REM.

Unele barbiturice, mai ales cele care conţin substituientul 5-fenil au proprietăţi anticonvulsivante (Fenobarbital, Mefobarbital), fiind folosite în epilepsie şi în tratamenul convulsiilor de natură neepileptică (tetanos, intoxicaţii acute, traumatisme cerebrale, eclampsie etc).

Unele barbiturice pot avea efecte euforizante.

Cu excepţia acţiunii anticonvulsivante a Fenobarbitalului, barbi¬turicele au o selectivitate scăzută a acţiunii lor de deprimare a SNC.

Alte efecte ale barbituricelor

La doze terapeutice respiraţia şi circulaţia nu sunt influenţate sem¬nificativ. La doze toxice acestea sunt deprimate accentuat.

Fenobarbitalul are acţiune inductoare enzimatică asupra enzime¬lor microzomale hepatice, accelerându-şi propria metabolizare sau me¬tabolizarea unor medicamente administrate concomitent, fiind necesară ajustarea dozelor acestora. Prin acţiune inductoare enzimatică stimu¬lează sinteza proteinelor Y şi Z şi creşte activitatea glucuroniltransfe¬razei în ficat şi viteza metabolizării unor compuşi fiziologici cum este bilirubina, având beneficii în ictere cu bilirubină neconjugată cum este icterul neonatal.

29. Farmacologia SNC-sedative-hipnitoce nebarbiturice

Hipnotice nebarbiturice. Benzodiazepinele (BZD)

Au fost descoperite accidental în anul 1961, prima benzodia¬zepină sintetizată fiind clordiazepoxidul. BZD sunt printre cele mai prescrise medicamente, datorită eficacităţii lor dovedite şi a faptului că sunt medicamente relativ sigure. La ora actuală BZD reprezintă cea mai importantă clasă de medicamente hipno-sedative-tranchilizante, în¬locuind în bună parte barbituricele, datorită potenţialului de a dezvolta dependenţă mult mai redus precum şi toxicităţii mai mici.

Efectele farmacologice ale BZD:

a) efect anxiolitic (tranchilizant) care constă în reducere a anxietăţii şi a agresivităţii

b) efect sedativ/hipnotic

c) efect miorelaxant

d) efect anticonvulsivant

a) Efectul anxiolitic este principalul efect terapeutic al BZD. Acestea reduc starea de tensiune, anxietate, teamă, nelinişte. Acţionea¬ză atât asupra simptomului anxietate cât şi asupra altor simptome care însoţesc anxietatea cum sunt emotivitatea, astenia, palpitaţiile, insom¬nia etc.

BZD nu au efect antidepresiv, cu excepţia Alprazolamului.

La unii indivizi pot produce reacţii paradoxale: creşterea iritabili¬tăţii şi a agresivităţii (în particular cele cu durată scurtă cum este Tria¬zolamul). Manifestările sindromului de abstinenţă sunt mai pronunţate la BZD cu durată scăzută de acţiune.

b) Efectul sedativ/hipnotic

BZD scurtează timpul de adormire şi cresc durata totală a som¬nului (la cei care dorm mai puţin de 6 ore). Nu modifică semnificativ durata somnului REM, numai la doze crescute; oprirea tratamentului determină rebound al somnului REM.

BZD nu modifică cantitatea şi ritmul secreţiilor hormonale din timpul somnului: hormonul de creştere, prolactina, hormonul luteini¬zant.

BZD utilizate ca tranchilizante provoacă şi sedare (somnolenţă) care este percepută ca un efect advers de către bolnav. In cazul BZD folosite ca hipnotice, mai ales în cazul celor cu durată lungă de acţiune, se produce sedare matinală reziduală.

Efectul sedativ al BZD merge paralel cu efectul tranchilizant (nu există încă o benzodiazepină lipsită total de efect sedativ).

c) Efectul miorelaxant: BZD scad tonusul muscular printr-o ac¬ţiune centrală, independentă de efectul lor tranchilizant.

Creşterea tonusului muscular însoţeşte în mod normal stările de anxietate şi poate contribui la unele acuze dureroase ale bolnavilor an¬xioşi.

Efectul miorelaxant este responsabil pentru astenia resimţită de bolnavii trataţi cu benzodiazepine; este util terapeutic în unele afecţiuni neurologice însoţite de creşterea tonusului muscular.

d) Efectul anticonvulsivant: Toate benzodiazepinele au efect anticonvulsivant marcat fiind utilizate terapeutic în acest scop (mai ales Clonazepamul). Impiedicarea convulsiilor este rezultatul deprimării procesului de difuzare subcorticală a descărcărilor convulsivante.

e) Efectul anestezic: în doze crescute bezodiazepinele provoacă anestezie generală superficială. Diazepamul, Midazolamul şi Lorazepa¬mul sunt folosite pentru inducţia şi facilitarea anesteziei generale.

f) Efecte periferice:

Efecte asupra respiraţiei: La doze uzuale respiraţia este puţin influenţată, însă injectarea i.v. rapidă poate fi cauză de deprimare res¬piratorie şi chiar stop respirator, mai ales la bolnavii cu traumatisme ce¬rebrale sau BPCO. De asemenea asocierea BZD cu opioidele în timpul anesteziei generale impune adeseori asistarea mecanică a respiraţiei.

Efecte cardiovasculare. În doze terapeutice aceste efecte sunt minime cu excepţia intoxicaţiei severe cu BZD. În doze preanestezice toate BZD scad TA şi cresc frecvenţa cardiacă. Diazepamul creşte flu¬xul coronarian şi are efect inotrop negativ.

Efecte asupra tractului gastrointestinal: BZD au efect protector faţă de apariţia ulcerului de stress şi scad secreţia nocturna de HCl.

30. Antiparkinsoniene

Antiparkinsonienele

La nivel nigrostriat exista un control al musculaturii striate ce regleaza acuratetea, finetea şi supletea mişcarilor voluntare. Acest control este posibil datorita echilibrului intre dopamina şi acetilcolina la nivel nigrostriat.

Dezechilibrul intre cele 2 substante produce manifestari specifice:

- scaderea cantitatii de dopamina sau a numarului de receptori dopaminergici, duce la creşterea cantitatii de acetilcolina apare sindromul parkinsonian. Boala Parkinson reprezinta distrugerea, de cauza necunoscuta (distrugere idiopatica), a neuronilor dopaminergici.

- creşterea cantitatii de dopamina - determina 2 feluri de mişcari:

1. Mişcari ample şi rapide, necontrolate şi neprevizibile mişcari coreice.

2. Mişcari ample şi lente mişcari ondulante = atetozice.

Cele 2 tipuri de mişcari se pot combina mişcari coreo-atetozice.

In boala Parkinson exista 2 posibilitati de corectare:

1. Administrarea de dopamina

2. Blocarea receptorilor colinergici

1. Administrarea de dopamina nu are efect pentru ca dopamina nu trece bariera hematoencefalica; de aceea se adminstreaza un precursor: Levodopa (din doza administrata, 1% ajunge in creier. Levodopa este transformata in dopamina de neuronii serotoninergici şi colinergici (cei dopaminergici sunt distruşi in Parkinson).

Pentru ca trece in creier doar 1 %, trebuiesc administrate doze mari. Cantitatea de Levodopa din periferie poate fi transformata de Dopa-carboxilaza fie in dopamina, fie in noradrenalina. Aceste substante produc reactii adverse noradrenergice: tahicardie, aritmii, hipertensiune arteriala. S-a gasit, insa, substante care inhiba Dopa-carboxilaza: Carbidopa şiBenserazida. Acestea inhiba enzima şi nu strabat bariera hematoencefalica. Actiunea acestor 2 substante are 3 consecinte:

- nu se sintetizeaza Dopa in periferie

- creşte cantitatea ce trece in creier (10%)

- nu se formeaza noradrenalina

Eficacitatea tratamentului este limitata in timp (dupa cativa ani scade) datorita distrugerii continue a neuronilor dopaminergici.

In boala Parkinson poate apare un fenomen bizar: fenomene On / Off = perioade de ameliorare/agravare ce apar intre 2 administrari. Aceste fenomene dispar daca se administreaza cu o frecventa crescuta medicamente antiparkinsoniene, fara sa se depaşeasca doza pe 24 de ore.

Reactii adverse:

- stare de greata şi varsaturi - datorita stimularii neuronilor dopaminergici de la nivelul hipotalamusului; aceste efecte nu pot fi contracarate de antivomitive, pentru ca acestea blocheaza receptorii dopaminergici.

- uneori sunt necesare doze mari pot produce mişcari coreo-atetozice

- tulburari psihice - halucinatii, stari onirice.

31. Timoanaleptice

Sindromul depresiv se distinge prin unele simptome cardinale:

-diminuarea tonusului neuro-psihic;

-stare depresiva (tristete,melancolie,deprimare,saracie afectiva,uneori anxietate,iritabilitate);

-inhibitia proceselor gandirii(gandire greoaie, lipsa de imaginatie, scaderea puterii de concentrare si a memoriei,idei obsesive, pesimiste , de suicid);

-astenie psihomotorie( oboseala, adinamie, miscari lente, greoaie, uneori pana la suprimarea efortului si initiativei,vorbire excesiv de calma si monotona) sau agitatie(neastampar motor ,uneori cu atitudine plangareata, abordand subiecte cu preocupari hipocondrice).

La acestea se pot adauga simptome asociate:

-descurajare, mai ales in depresiile endogene sau la varstnici , cu idei de insatisfactie sau lipsuri, sentiment de vinovatie;

-dereglari somatice , uneori dominand tabloul clinic, ca tulburari ale somnului( hiposomnie intermitenta si terminala),tulburari digestive ( hiporexie, scaderea sau cresterea in greutate hiposalivatie, greutate epigastrica, greturi, constipatie ), dureri ( cefalee, nevralgii, parestezii, dureri de tip reumatic ), tulburari cardiace (palpitatii, dureri anginoase, aritmii), simptome respiratorii ( dispnee, senzatie de constrictie toracica ), tulburari urogenitale ( dereglari menstruale , diminuarea libidoului, disurie ,poliurie).

“ Depresiunea tardiva”se distinge prin manifestarea fenomenelor depresive dupa varsta de 65 de ani In grupul depresiunilor tardive sunt considerate atat cele care s-au manifestat inainte de 65 de ani si se mentin in continuare cat si cele care apar dupa aceasta varsta. Printre fenomenele clinice de depresiune la varstnici se mentioneaza melancolia de involutie , melancolia tardiva , depresiunile psihogene formele mixte , depresiunile simptomatice, depresiunile iatrogene.

“Depresiunea mascata”(ascunsa) este termenul folosit pentru starile depresive manifestate in principal prin acuze somatice.

Din punct de vedere al biochimiei cerebrale,turnoverul catecolaminelor este scazut in starile depresive , inclusive in cele datorate abuzului de amfetamina ( mai ales pentru noradrenalina) si este crescut in fazele maniacale. De asemenea , continutul in catecolamine al trunchiului cerebral este mai mic la bolnavi cu depresiune endogena , decat la normali , iar metabolismul serotomiei este scazut in fatele depressive si in intervalul dintre ele.

Clasificarea depresiunilor

Se poate face dupa doua criterii:simptomatic si nosologic.

Clasificarea simptomatica este mai usor de facut si este mai utila pentru farmacoterapie.Se iau mai ales in considerare simptomele cardinale , mai ales astenia psihomotorie si agitatia.

Clasificarea nosologica se bazeaza pe originea suferintelor , distigandu-se mai multe tipuri de depresiuni , cu componente somatogene si psihogene diferite.

BAZE FIZICO-CHIMICE

Antidepresivele sunt numite si timoanaleptice. Din punct de vedere therapeutic se disting doua grupe de timoanaleptice:

1. timoleptice, cu efect de redresare a dispozitiei ( starii timice );

2. timeretice, cu efect dezinhibitor , psihostimulant , energizant.

Din punct de vedere chimic timolepticele sunt derivati triciclici sau tetraciclici din grupa difenilamina sau difenilmetan. Timereticele au in comun capacitatea inhibitoare a MAO(monoaminoxidaza). Chimic IMAO, apartin la 4 structuri de baza ;hidrazine ; fenilciclopropilamine; benzilmetilpropinilamine ; indoli.

Proprietatile principale ale antidepresivelor sunt:

a. potentarea aminelor , indeosebi a noradrenalinei, asupra SNC si periferic. Potentarea actiunii amfetaminei asupra SNC;

b. antagonism fata de reserpina;

c. efect anticataleptic. Nu sunt cataleptice si pot antagonize efectul cataleptic al neuroleticelor;

d. efect anticolenergic , periferic si central Antagonizeaza efectul periferic al ACH(acetilcolina) ,efectele centrale ale arecolinei, tremorinei si oxotremorinei ( tremuraturi, hipotermie), convulsiile produse de nicotina la iepuri, reactia de trezire eeg produsa de eseina si nicotina;

e. efect sedativ central , in special la doze mari , cu diminuarea activitatii spontane , potentarea barbituricelor si antagonizarea excitantelor centrale;

f. absenta efectului inhibitor al monoaminoxidazei.

Antidepresivele triciclice actioneaza in general, in egala masura asupra starii depresive , dar pot fi grupate in doua categorii:

a) cu efect energizant ( tip imipramina, cu actiune deosebita desipramina);

b) cu efect de diminuare a agitatiei ( tip amitriptilina).

Antidepresivele au si alte efecte. In general , pentru o substanta, cu cat aceste efecte sunt mai slabe cu atat actiunea timoleptica este mai intense si invers.

Efectele adverse ale antidepresivelor produse frecvent sunt:

-efecte anticolinergice: hiposalivatie ( se administreaza dihidroergotamina); tahicardie, palpitatii,midriaza, cicloplegie; retentie urinara( se diminua dozele sau se opreste administrarea);diminuarea motilitatii gastro-intestinale ( se adm. laxative)

- anxietate (combatuta cu levomepromazina ) si la doze mari psihoza deliranta ( la peste 150mg/zi antidepresive stimulante ).

-hipotensiune arteriala, somnolenta sau insomnie,ameteli, palpitatii,bufeuri.

Medicamente psihotrope active in depresie

I. TIMOLEPTICE( antidepresive in principal stimulatoare ale dispozitiei ):

1. Timoleptice stimulatoare ale dispozitiei

Clorimipramina

Dibenzepin

Dimethacrin

Imipramin

Iprindol

Maprotilin

Melitracen

Noxiptilin

32. Miorelaxante centrale

33. Anticonvulsivante

ANTICONVULSIVANTE(ANTIEPILEPTICE)

CONVULSII

Sunt contractii violente si repetate ale muschilor striati, localizate saugeneralizate ,provocate de descarcari anormale si necontrolate ale unui numar mare deimpulsuri din neuronii cerebrali.Accesul convulsiv reprezinta o reactie a creerului supusunor impulsuri ce depasesc ca intensitate pragul convulsivant.Epilepsia este un sindrom caracterizat prin episoade convulsive repetate.Epilepsia poate fi primara,idiopatica(boala epileptica)Secundara –consecinta unor traumatisme, tumori.Starea de rau epileptic(status epilepticus) reprezinta atacuri de mare rau .>de 30 de min.Marele rau (grand mal) = spasme maximale ale musculaturii ,pierderea cunostintei,convulsii clonice generalizateMicul rau sau pettite mal se caracterizeaza prin pierderea de cunostinta pentru o scurta perioada, cu sau fara activitate motorie,Antiepilepticele diminua convulsiile de diferite etiologii si reduc numarul si intensitateaatacurilor convulsive.

ANTIEPILEPTICE---Fenobarbitalul cu reala potenta hipnotica este cunocut ca uneficient anticonvulsivant Se administreaza in starea de rau epileptic, in grand mal.Este de preferat la copii in locul fenitoinei care dezvolta reactii secundare. Nu se asociaza cumedicamente inhibitoare ale enzimelor microzomale hepatice care intervin inmetabolismul fenobarbitalului (pericol de

supradozare) cum ar fi :cimetidina,disulfiran,paracetamol, cloramfenicol.Intreruperea tratamentului se face treptat pentru ca exista pericolul aparitiei sindromuluide sevraj T ½ este foarte mare 99 de ore datorita reabsorbtiei tubulare din urina acida

34. Medicatia cardio-vasculara- antihipertensive

45.Antihistaminice H1-farmacodinamie, farmacoterapie, farmacotoxicologie

Farmacodinamie-

-inhibarea actiunii histamine asupra muschilor netezi viscerali impiedicand spasmul bronsic,intestinal,uterin.

-protectie partiala sau totala fata de unele simptome ale reactiilor alergice de tip anafilactic de tip 1,care impilca eliberarea de histamine

-anestezie locala: unii antagonisti h1 au efect anestezic local si analgezic.

-Sedarea-antihistaminicele din prima generatie au efecte sedative,favorizand aparitia somnului( antihistaminice de noapte) potentand efectul deprimant central al bauturilor alcoolice,tranchilizantelor.

-actiune antivomitiva-unii antagonisti H2 (prometazina) previn raul de miscare

Farmacoterapie-indicatii

-prevenirea sau tratamentul simptomelor rectiilor alergice din rinite,conjunctivite si dermatoze alergice(urticaria acuta,intepaturi de insecte,atingerea unor plante)

-prevenirea raului de miscare,trebuie administrate cu o ora inainte de a se produce.

Farmacotoxicologie

-afectarea SNC-sedarea(la antagonistii h1 de prima generatie),excitatia si convulsiile la copii,hipotensiunea posturala si reactii alergice,activarea focarului epileptogen,euforie, iritabilitate.

-aritmii cardiac,inclusiv”torsada varfului”(astemizol, terfenadina) care pot fi cauzate si de interactiunea cu inhibitori enzimatici.

--intoxicatia acuta cu antihistaminice-efecte excitante centrale,halucinatii,convulsii,tahicardie sinusala,uscaciunea gurii,febra,coma profunda,colaps cardio respirator.

35.Medicatia cardio-vasculara - antianginoase

-utilizate in terapia bolii coronariene,care are la baza afectarea fluxului sanguin prin arterele coronare,cauzate cel mai frecvent de ateroame.

-BCI- este cauza principal de deces la ambele sexe.

-factori de risc-dislipidemii-DZ-fumatul-obezitatea-sedentarismul

Clasificare-esteri ai acidului nitros si nitric

Nistrati cu actiune de scurta durata-nitroglicerina

Nitrati cu actiune de lunga durata:izosorbit dinitrat,izosorbit mononitrat

-actiune asupra musculaturii netede vasculare scazand presiunea sanguina.

Beta-adrenolitice-diminua forta de contractie si frecventa cardiac,micsorand travaliul cardiac si consumul de oxygen al miocardului.

Blocante ale canalelor de Ca-arteriodilatatie sistemica si coronariana(nifedipin)

-deprimarea cardiac intense cu micsorarea travaliului cardiac si a consumului de oxygen(verapamil)

-ambele mecanisme(diltiazem)

Beta-adrenolitice cardioselective-(beta1)-metoprolol,atenolol,bisoprolol.

Blocante ale canalelor de Ca-nifedipin,felodipina,amlodipina,nicardipina

Structuri adverse-amiodarona

-dipiridamol-

Agenti metabolic-trimetazidina

Activatori de canale de potasiu-nicorandil

36.Medicatia cardio-vasculara –antiaritmice

-restabilesc regularitatea ritmului cardiac

Bradicardii-

-in combaterea scaderii excitabilitatiise folosesc-adrenergice

-in cazuri particularese folosesc-anticolinergicele

Tahicardii

-clasa1-blocante ale canalelor de sodium-chinidina,procainamida,lidocaina,mexiletin,fenitoin,

-clasa2-blocante beta-adrenergice-propranol ,metoprolol,atenolol.

-clasa3-blocantelecanalelor de potasiu-amiodarona

-clasa4-blocante ale canalelor de calciu:verapamil,diltiazem.

37.Medicatia aparatului digestiv- stimulantele şi substituientele secretiei digestive

1.Stimulantele secretiei digestive(amarele)-sunt substante cu gust amar, ce stimuleazareflex secretia salivara si gastrica.

-tinctura de cola-contine cafeina.

-tinctura de china-contine chinina

-tinctura de nuca vomica-contine stricnina nu trebuie administrat mai mult de 1 g tinctura/zi.

2.Substituientele secretiilor digestive

a.acidul clorhidric diluat-preparat oficinal ce contine 10%HCL

-indicatii: in combaterea tulburarilordispeptice,la bolnavii cu aclorhidrie.

b.pepsina-este o enzima proteolitica a sucului gastric, ce poate fi asociata cu HCL.

C.pancreatina-preparat ce contine enzime pancreatice:tripsina,lipaza,amilaza.

Indicatii:in tulburari dispepticedin cadrul insuficientei pancreatice exocrine.

D.Colereticele-stimuleaza producerea de bila in ficat.

Acizii biliari naturali si acidul dehidrocolic-sunt folositi pentru drenarea bilei si ptr spalarea cailor biliare cand acestea contin nisip sau calculi mici.

Acidul chenodezoxicolic-este un acid biliar natural ce favorizeaza dizolvarea calculilor biliari de colesterol, prin solubilizarea acestuia.

Fenilpropanolul-este un produs de sinteza care are actiune coleretica slaba si nu are efecte adverse.

38.Medicatia aparatului digestiv –antivomitivele

-sunt medicamente capabile sa inlature senzatia de greata si voma.

-actioneaza in special la nivelul centrilor nervosi implicati in actul vomei.

Clase de medicamente:

1.Neuroleptice

a.clorpromazina

b.proclorperazina

c.tietilperazina

-actioneaza predominantla nivelul zonei chemoreceptoare declansatoare din bulb

Reactii adverse:somnolenta,hipotensiune ortostatica.

Contraindicatii:bolile hepatice,insuficienta renala, varsta inaintata

2.metoclopramida-

3.odansetron-

4.scopolamina

5.antihistaminice:prometazina,clorfeniramina-indicate in varsaturile de sarcina, varsaturile medicamentoase.

39.Medicatia aparatului digestiv-laxative si purgative

c.laxativele si purgativele-favorizeaza eliminarea materiilor fecale cu ajutorul laxativelor,se elimina in scaun moale si format.

Mecanisme de actiune:stimularea directa a motilitatii intestinului

-retinerea ape in intestin

-inmuierea directa a scaunului

Indicatii:in constipatia functionala,pentru a evita efortul de defecatie, ptr pregatirea examenului radiologic

Contraindicatii:utilizarea indelungata poate duce la boala laxativelor:pierderi de apa,electroliti, vitamine ,fenomene de colita.

Clase de medicam:

1,laxativele de volum-sunt reperez de fibrele vegetale nedigerabile si de coloizi hidrofili care, in contact cu apa isi maresc volumul si cresc continutul colonului, stimuland persitaltismul.:meticeluloza, semintele de in,agarul

2.purgativele saline-in functie de doza au efect laxativ sau purgativ

3.purgative iritante-actiune iritanta asupra mucoasei colonului, stimuland miscarile, favorizeaza difuziunea si secretia electrolitilor si a apei in intestin.:uleiul de ricin,purgativeantrachinonice,fenolftaleina

4.laxativele prin inmuierea scaunului-usureaza progresia continutului intestinal si inmoaie direct scaunul: uleiul de parafina.

d. medicatia prokineticastimuleaza motilitatea gastrointestinala, fiind utile in sindr.de hipomotilitate gastrica in esofagita de reflux si ptr examenul radiologic al tubului digestiv.

Metoclopramida,domperidona,cisaprida.

40.Medicatia aparatului digestiv-antidiareice, antispastice, antiflatulente

a.antidiareice-actioneaza prin reducerea peristaltismului, cresc vascozitatea continutului intestinal.

1 . opioidele-reduc miscarile peristaltice,inhiba refluxul anal de defecatie.

-tinctura de opioid,codeina,loperamida.

2parasimpatolicele

Atropina-are actiune anticolinergica asupra tubului digestiv, inhiband motilitatea.:butilscopolamina si propantelina

3. antidiareicele cu actiune absorbanta si protectoare

Carbunele medicinal activat.

b. antispastice

-se impart in 2 grupe:

1.antispastice parasimpatolitice-reduc tonusul si peristaltismul gastrointestinal, fiind utile in ulcer si in afectiunile spastice ale tractului gastrointestinal:atropina,butilscopolamina bromura, oxifenolul si propantelina.

2. anstispastice musculotrope-papaverina

c.antiflatulente-capabile sa usureze eliminarea gazelor din stomac si intestin.:simeticona-are proprietati antiflatulente, carbunele medicinal-putin eficare ptr combaterea flatulentei, carminativele-favorizeaza eliminarea gazelor din tubul digestiv. Se folosesc preparate vegetale: anason, menta.

41.Medicatia aparatului respirator-antitusive si expectorante

a. antitusive-influenteaza refluxul tusei actionand la diferite nivele ale arcului reflex.

-inhiba centrul tusei

-calmeaza receptorii senzitivi a caror stimulare declanseaza tusea

-blocheaza caile aferente sau eferente de arcul reflex.

Codeina- inhiba centrul tusei, efectul fiind de 3 ori mai slab ca al morfinei.

Avantaj- nu afecteaza motilitatea cililor mucoasei bronsice, nu produce toxicomanii .

-e metabolizata in ficat si eliminata prin urina in forma inactiva

Etilmorfina,hidrocodona,noscpina,clofedanol,dextrometrofan, oxeladina.

B. EXPECTORANTE

-substante ce favorizeaza expectoratia,crescand cantitatea secretiile traheobronsicesi fluidificandu-le.

1. expectorante secretostimulante-provoaca stimularea activitatii glandelor seroase din mucoasa bronsica: saruri de amoniu, ioduri, produse vegetale expectorante.

2. expectorante secretolitice-actioneaza direct asupra secretiilor bronsice pe care le fluidifica: acetilcisteina,bromhexin,ambroxol.

42.Medicatia aparatului respirator-antiasmatice

1. combaterea bronhoconstrictiei-

Simpatomimetice-cu actiune de tip alfa si beta-adrenomimetice(adrenalina,efedrina)

Musculotrope-relaxante ale muschilor netezi-teofilina, papaverina,procaine.

Parasimpatolitice-blocarea receptorilor

2. combaterea edemului mucoasei bronhice-simpatomimetice-cu actiune de tip alfa si beta adrenomimetice( adrenalina, efedrina)

3. combaterea hipersecretiei glandelor bronhice

4. influentarea mecanismelor imuno alergice

5.diminuarea starii de parasimpaticotonie

6. diminuarea excitabilitatii SNC

7. combaterea infectiei.

43.Medicamente antineoplazice-clasificare

1.agenti alchilanti-

2.antimetaboliti

3.antibiotice

4.agenti derivati din plante

5.agenti antineoplazici diversi:hidroxiureea

6.analogi si anatagonisti hormonali- estrogeni, anti-estrogeni, tamexifen.

-progestative

-androgeni

7 anticorpi monoclonali

8. agenti imunomodulatori-interferoni:alfa-2a.alfa-2b

-levamisol

-interleukine(2,3)

44.Medicamente antineoplazice-indicatii, contraindicatii si precautii, efecte adverse

Indicatii-cancer-leucemie acuta limfoblastica-leucemie acuta mieloblastica-leucemie cronica limfocitica.

-numeroase malignitati raspund mai bine la asocierea mai multor clase de antineoplazice cu efect cumulativ.

-cel mai frecvent curele medicamentoase antineoplazice se administreeaza intr-o perioada de cateva zile, urmata de o pauza.

Contraidincatii si precautii

-contraindicatiile medicamentelor antineoplazice pot fi:

- refuzul pacientului

-alergie la substanta activa sau excipienti

-sarcina

-citopenii

-interv chirurgicala recenta, traumatism deschis sever,, infectie constituita

-disfunctie hepatica sau renala severa

Disfunctie cardio-vasculara sau pulmonara severa

- Efecte adverse foarte severe(1,3)

Efecte adverse

-simptome generale-fatigabilitate,astenie,dureri musculare si articulare.

-simptome digestive-reducerea apetitului, greata, varsaturi, diaree

-simptome ale sistemului reproducator-diminuarea libidoului,infertilitate

-simptome dermatologice-alopecie,modificari de culoare sau constistenta a unghiilor,prurit,deshidratare a pielii

-efecte pe sistemul hematopoietic-mielosupresie,cu citopenii pe diferite linii,avand ca urmari anemia,susceptibilitatea crescuta la infectie sau sangerare.

-simptome urinare-infectii ale tractului urinar

-altele-retentie de lichide,uscaciune a mucoaselor.