1

Farmacocinetică generală 1.1. Căile fiziologice de eliminare a medicamentelor sunt:

A. Calea cutanată, pentru subtanţele volatile şi lipofile; B. Calea parenterală, pentru substanţele administrate pe cale injectabilă; C. Calea respiratorie, de elecţie pentru substanţele gazoase şi volatile, D. Calea renală, de elecţie pentru substanţele hidrosolubile absorbite; E. Calea digestivă, de elecţie pentru substanţele neabsorbabile, administrate pe calea

orală. 1.2. Următorii factori intervin în transferul substanţelor medicamentoase prin

membranele biologice şi depind de substanţa medicamentoasă: A. Greutatea moleculară (masa moleculară); B. Doza şi concentraţia; C. Structura chimică; D. Tipul membranei; E. Liposolubilitatea formei nedisociate (coeficientul de repartiţie în lipide-apă);

1.3. Următorii factori intervin în transferul substanţelor medicamentoase prin

membranele biologice şi depind de membrană: A. Starea fiziologică şi patologică a membranei; B. Doza şi concentraţia; C. Tipul membranei; D. Constanta de discociere (pKa) şi gradul de disociere; E. Sistemele membranare active de transport.

1.4. Următorii factori intervin în transferul substanţelor medicamentoase prin

membranele biologice şi depind de substanţa medicamentoasă cu o excepţie: A. Greutatea moleculară (masa moleculară); B. Structura chimică; C. Tipul membranei; D. Liposolubilitatea formei nedisociate; E. Doza şi concentraţia.

1.5. Avantajele căii orale de administrare a medicamentelor sunt;

A. Prezintă o posibilitate comodă de autoadministrare a medicamentelor; B. Poate fi utilă pentru medicamente cu efect retard; C. Latenţa (debutul acţiunii) este relativ mare şi deci reprezintă o cale pentru

urgenţele medicale; D. Poate fi definită mai ales pentru administrări repetate; E. Reprezintă calea naturală, fiziologică de aport.

1.6. Dezavantajele cării orale de administrare a medicamentelor sunt:

A. Substanţele cu gust sau miros neplacut se pot încorpora în forme farmaceutice orale care le maschează aceste caracteristici;

2

B. Latenţa (debutul acţiunii) este relativ mare şi deci nu reprezintă o cale pentru urgenţele medicale;

C. Biodisponibilitatea medicamentelor este mai mică decât pe căi parenterale; D. Biodisponibilitatea este influenţată negativ de efectele primului pasaj intestinal şi

hepatic; E. Absorbţia este dependentă de funcţionalitatea tractului gastro-intestinal.

1.7. Substanţele care se pot administra pe cale intravenoasă sunt:

A. Soluţii iritante datorită pH-ului care nu este egal cu 7,4 (pH-ul sângelui şi al lichidului interstiţial);

B. Substanţe care precipită proteinele plasmatice, C. Substanţe iritante pentru ţesuturi (de exemplu digoxină, aminofilină, săruri de

Ca+2); D. Substanţe care produc hemoliză; E. Substanţe exclusiv hidrosolubile.

1.8.Transferul substanţelor medicamenteloase prin membranele biologice prin difuziune

simplă are urmatoarele caracteristici: A. Trec substanţele medicamentoase liposolubile, nedisociate; B. Are loc la nivelul complexului lipoproteic membranar; C. Se efectuează la nivelul porilor membranei, pentru substanţele medicamentoase

hidrosolubile; D. Substanţele medicamentoase trec în sensul gradientului de concentraţie până la

egalizarea concentraţiei; E. Este în funcţie de gradul de ionizare şi deci de interrelaţia dintre pKa şi pH.

1.9.Transferul substanţelor medicamentoase prin membranele biologice prin filtrare:

A. Substanţele medicamentoase trec în sensul gradientului de concentraţie sau electrochimic şi diferenţei de presiune hidrostatică şi osmotică (până la anularea diferenţei)

B. Trec substanţele medicamentoase liposolubile, nedisociate; C. Se efectuează la nivelul porilor membranari; D. Trec substanţele medicamentoase hidrosolubile.

1.10. Căi de administrare utilizate exclusiv pentru acţiune locală sunt:

A. Calea intraarticulară; B. Calea intravenoasă; C. Calea intravaginală; D. Calea subcutanată; E. Calea oculară.

1.11. Căi de administrare utilizate exclusiv pentru acţiune generală sunt:

A. Calea intrmusculară; B. Calea oculară; C. Calea subcutanată; D. Calea intravenoasă;

3

E. Calea sublinguală. 1.12. Calea de administrare se alege în funcţie de multiple considerente legate de

bolnav şi medicament şi anume: A. Starea bolnavului (conştient, comă, vărsături); B. Viteza instalării efectului; C. Costul tratamentului; D. Locul acţiunii urmărite; E. Biodisponibilitatea medicamentului administrat pe diferite căi.

1.13. Specificaţi răspunsul incorect referitor la caracteristicile transportului activ al

medicamentului prin membranele biologice: A. Transportul activ se face contra gradientului de concentraţie (de la concentraţii

mici la concentraţii mari); B. Se realizează cu consum de energice celulară; C. Este un transfer specializat; D. Nu necesită consum de energice celulară; E. Se realizează cu ajutorul sistemelor membranare de transport („cărăuşi”)

1.14. În cadrul căii orale de administrare a medicamentelor, mucoasa intestinului

subţire reprezentând locul principal de absorbţie, prezintă următoarele particularităţi: A. pH-ul mucoasei variază între 4,8 şi 8,2 în funcţie de segment; B. Vascularizaţia foarte redusă; C. Suprafaţa foare mare de absorbţie (aproximativ 100m2); D. Vascularizaţia foarte bogată (sanguină şi limfatică); E. Suprafaţa foarte mică de absorbţie.

1.15. Avantajele căii sublinguale de administrare a medicamentelor sunt următoarele:

A. Permite absorbţia moleculelor puternic ionizate; B. Absorbţia este rapidă şi latenţa scurtă; C. Ocoleşte degradarea medicamentelor sub influenţa sucurilor digestive; D. Reprezintă o cale de urgenţă în crize (angina pectorală, astm bronşic); E. Ocoleşte bariera hepatică.

1.16. Produc fenomenul de inducţie enzimatică următoarele medicamente din diferite

grupe farmacodinamice: A. Antihistaminice-H2 (cimetidina); B. Antibiotice (rifampicina, griseofulvina); C. Hipnotice şi sedative (barbiturice); D. Analgezice-antipiretice (paracetamol, acid acetilsalicilic); E. Antiepileptice (fenitoina, fenobarbital, carbamazepina)

1.17. Produc fenomenul de inhibiţie enzimatică următoarele medicamente din diferite

grupe farmacodinamice: A. Antibiotice (cloramfenicol, eritromicină); B. Antihistaminice H2 (cimetidina);

4

C. Antiepileptice (fenobarbital, fenitoina, carbamazepina); D. Tranchilizante şi neuroleptice (meprobamat, unele benzodiazepine ca diazepam şi

clordiazepoxid; clorpromazina); E. Antidepresive triciclice (nortriptilina) şi IMAO.

1.18. Difuziunea uşurată (facilitată) a medicamentelor prin membranele biologice are

următoarele caracteristici: A. Transferul medicamentului se face cu consum de energice celulară; B. Transferul medicamentului are loc în sensul gradientului de concentraţie; C. Transferul medicamentului se face fară consum de energie celulară; D. Se realizează cu ajutorul sistemelor membranare de transport („carauşi”); E. Este un transfer specializat.

1.19. Următoarele căi de administrare a medicamentelor sunt căi naturale:

A. Calea orală; B. Calea intravenoasă C. Calea sublinguală; D. Calea respiratorie E. Calea intramusculară

1.20 Capacitatea de a trece prin membranele biologice este mai mare pentru substanţe:

A. Nedisociate; B. Legate de proteine, datorită masei moleculare mari; C. Cu greutate moleculară mai mică; D. Cu un coeficient de partiţie lipide/apă foarte mare; E. Mai liposolubile.

1.21. Inducţia enzimatică are următoarele caracteristici: A. Durata lungă de administrare a medicamentului favorizează inducţia enzimatică; B. Dozele mici favorizează inducţia enzimatică; C. Durata lungă de administrare a medicamentului inhibă inducţia; D. Dozele mari favorizează inducţia enzimatică; E. Se manifestă prin stimularea sintezei de enzime, ca o consecinţă a creşterii cantităţii de substrat (reprezentat de medicament). 1.22. Biotransformările (metabolizarea) medicamentelor prezintă următoarele caracteristici:

A. Biostransformarea (metabolizarea) este obligatorie pentru toate substanţele; B. Substanţele medicamentoase pot fi şi nemetabolizate (puţine) C. Majoritatea substanşelor medicamentoase sunt metabolizate parţial sau total; D. Biotransformarea se produce în general în sensul apariţiei de metaboliţi mai

hidrosolubili decât medicamentul respectiv; E. Biotransformarea creşte viteza de eliminare a medicamentelor pe cale orală.

1.23. Căile de eliminare a medicamentelor sunt:

5

A. Căi utilizate de organism pentru eliminarea substanţelor nocive sau inutile (provenite din procesele metabolice)

B. Căi utilizate numai pentru medicamente C. Căi speciale; D. Atât căi fiziologice cât şi căi speciale; E. Sunt căile fiziologice de eliminare a substanţelor din organism: renală, digestivă,

respiratorie, cutanată, prin secreţii. 1.24.Următoarele căi de administrare a medicamentelor sunt căi artificiale (parenterale):

A. Calea subcutanată; B. Calea intravenoasă; C. Calea oculară; D. Calea cutanată; E. Calea intramusculară.

1.25.Transportul medicamentelor în sânge:

A. transportul medicamentelor se face numai sub forma liberă, dizolvată în plasmă; B. Forma liberă este considerată activă din punct de vedere farmacocinetic şi

farmacodinamic, deoarece numai ea difuzează în ţesuturi; C. Transportul medicamentelor în plasmă se face sub forma liberă (dizolvată în

plasmă) şi sub forma legată de proteinele plasmatice (forma de depozit); D. Transportul medicamentelor se face numai sub forma legată de proteinele

plasmatice; E. Forma legată este considerată inactivă pentru că nu poate să difuzeze.

1.26.Care din următoarele enunţuri definesc biodisponibilitatea:

A. Fracţiunea din doza administrată care este liposolubilă; B. Fracţiunea din doza administrată care este hidrosolubilă; C. Viteza cu care substanţa activă este cedată de medicament este absorbită, este

absorbită în organism, ajunge la locul de acţiune şi îşi manifestă efectul biologic; D. Fracţiunea din doza administrată care se dizolvă la locul de absorbţie; E. Cantitatea de substanţă activă eliberată dintr-o formă farmaceutică, absorbită în

circulaţia sistemică şi disponibilă pentru acţiune. 1.27.Transportul activ al medicamentelor prin membranele biologice are următoarele

caracteristici: A. Nu necesită consum de energie celulară; B. Se realizează cu ajutorul sistemelor membranare de transport („cărăuşi”); C. Este un transfer specializat; D. Este dependent de procesele metabolice celulare furnizoare de energie; E. Transportul activ se face contra gradientului de concentraţie (de la concentraţii

mici la concentraţii mari). 1.28. Condiţii obligatorii, generale, pe care trebuie sa le îndeplinească formele

farmaceutice injectabile: A. Apirogene;

6

B. Sterile; C. pH aproximativ egal cu 7,4; D. Facultativ sterile; E. Izotone sau slab hipertone.

1.29.Substanţele medicamentoase eliminate pe cale renală sunt:

A. Substanţe cu structuri speciale, care se elimină prin secreţie tubulară activă; B. Substanţe nedisociate la pH-ul acid urniar se pot reabsorbi tubular şi au o

eliminare lentă (acizi slabi); C. Substanţe liposolubile care se elimină prin secreţie tubulară pasivă; D. Substanţe insolubile; E. Substanţe hidrosolubile, care se elimină prin filtrare glomerulară.

1.30. Modificările de biodisponibilitate a medicamentelor pot induce variaţii din punct de

vedere farmacoterapeutic (echivalente cu o modificare de doză) şi anume în: A. Intensitatea şi frecvenţa efectelor edverse; B. Costul tratamentului; C. Durata efectului; D. Intensitatea efectului farmacologic; E. Timpul de debut al efectului, timpul efectului maxim.

1.31. Administrarea medicamentelor pe cale rectală prezintă următoarele avantaje:

A. Absorbţie incompletă; B. Ocolirea primului pasaj intestitanl şi hepatic; C. Absorbţie inegală; D. Abordabilă la copii, bolnavi cu vărsături, bolnavi în comă; E. Apariţia eventuală a reflexului de respingere care micşorează perioada de retenţie

în rect (deci timpul de contact). 1.32. Factorii dependenţi de medicament care influenţează difuziunea medicamentelor în

ţesuturi: A. Concentraţia plasmatică şi interstiţială; B. Liposolubilitatea şi hidrosolubilitatea; C. Structura chimică; D. Greutatea moleculară (GM) şi pKa; E. Permeabilitatea capilară.

1.33.Factorii dependenţi de organism care influenţează difuziunea medicamentelor în

ţesuturi: A. Tipul de membrană biologică; B. Liposolubilitatea şi hidrosolubilitatea; C. Perfuzia cu sânge a ţesuturilor; D. Structura chimică; E. Permeabilitatea capilară

7

Farmacodinamie generală 2.1.După criteriul farmacoterapeutic acţiunea farmacodinamică poate fi de următoarele

tipuri, cu o excepţie: A. Simptomatică; B. Fiziopatologică (patogenică) C. Indiferentă; D. Etiotropă (cauzală); E. De substituţie.

2.2.După criteriul farmacoterapeutic acţiunea farmacodinamică poate fi de următoarele

tipuri: A. De substituţie; B. Simptomatică; C. Fiziopatologic (patogenică); D. Etiotropă (cauzală); E. Indiferentă.

2.3.Factorii de care depinde durata de acţiune sunt următorii:

A. Denumirea substanţei active; B. Factori farmacodinamici (afinitatea pentru substrat şi tipul de legătură); C. Calea de administrare; D. Factorii farmacocinetici; E. Factorii biofarmaceutici.

2.4.Durata de acţiune depinde de următorii factori, cu o excepţie;

A. Factori farmacocinetici; B. Calea de administrare; C. Factori biofarmaceutici; D. Denumirea substanţei active; E. Factori farmacodinamici (afinitatea pentru substrat şi tipul de legătură).

2.5.Antagoniştii competitivi prezintă următoarele caracteristici:

A. Diminuă potenţa agonistilor specifici, prin competiţia pentru receptori; B. Nu sunt capabili să declanşeze un efect la nivelul receptorilor, pe care doar îî

blochează; C. Nu au activitate intrinsecă; D. Au afinitate şi sunt capabili să se lege de receptori, la nivelul situsurilor de legare

ale agoniştilor specifici; E. Au activitate intrinsecă (eficacitate).

2.6. Antagoniştii necompetitivi se caracterizează prin următoarele caracteristici.

A. Schimbă conformaţia receptorului, împiedicând legarea agonistului (antagonişti alosterici);

B. Au activitate intrinsecă (eficacitate); C. Diminuă până la anulare efectul maxim al agonistului specific;

8

D. Se leagă de receptori, pe un situs diferit de situsul de legare al agonistului specific;

E. Nu au activitate intrinsecă (eficacitate) şi blochează receptorii. 2.7. Factorii dependenţi de mediu natural care pot influenţa acţiunea farmacodinamică,

sunt: A. Altitudinea şi presiunea; B. Calea de administrare; C. Structura chimică a substanţei active; D. Temperatura ambiantă; E. Lumina şi zgomotul.

2.8. Acţiunea predominantă şi selectivă a unui medicament poate fi consecinţa:

A. Unei afinităţi deosebite pentru componentele ţesutului ţintă; B. Unei afinităţi scăzute pentru componentele ţesutului ţintă respectiv; C. Existenţei de subtipuri de receptori specifici în anumite ţesuturi (ex. Receptori

beta-2 adrenergici în bronhiole sau beta-1 în miocard); D. Unei permeabilităţi crescute a membranelor ţesutului ţintă respectiv; E. Realizării unei concentraţii mai mari în ţesutul sau organulţintă respectiv.

2.9.După reversibilitate (durată) acţiune farmacodinamică poate fi:

A. Acţiune farmacodinamică cu durată limitată; B. Acţiune farmacodinamică ireversibilă; C. Acţiune farmacodinamică fără durată de acţiune; D. Acţiune farmacodinamică reversibilă; E. Acţiune farmacodinamică cu durată nelimitată.

2.10. Etapele fazei farmacodinamice a interacţiunii (contactului) medicament-organism

având ca rezultat apariţia acţiunii farmacodinamice sunt următoarele: A. Legarea medicamentului (M) de substratul reactiv, respectiv de receptori (R); B. Apariţia efectului farmacodinamic (Ef); C. Formarea complexului medicament-receptor (MR); D. Legarea medicamentului de proteinele plasmatice; E. Apariţia unor modificări locale, declanşate de prezenţa complexului medicament-

receptor (MR) la locul de acţiune (acţiunea primară). 2.11. Potenţa acţiunii farmacodinamice a unui medicament este dependentă de:

A. Proprietăţile farmacocinetice ale substanţei active; B. Afinitatea substanţei active pentru substrat (numărul de receptori ocupaţi conform

teoriei ocupaţionale); C. Proprietăţile farmacodinamice ale substanţei active; D. Eficacitatea maximă (efectul maxim); E. Organism.

9

2.12. Medicamentele agonişti totali au următoarele proprietăţi: A. Activitate intrinsecă submaximală; B. Activitate intrinsecă maximă; C. Activitate intrinsecă zero; D. Afinitate pentru receptori; E. Lipsa afinităţii pentru receptori.

2.13. Următoarele afirmaţii privind sensul acţiunii farmacodinamice sunt adevărate, cu

o excepţie: A. Sensul inhibitor apare prin inhibiţia unei funcţii; B. Sensul stimulator rezultă prin stimularea unei funcţii; C. Sensul inhibitor nu apare prin stimularea excesivă a funcţiei respective; D. Sensul acţiunii farmacodinamice este dependent atât de tipul structură chimică

(informaţie structurală) cât şi de cantitatea structurii (doză, concentraţii); E. Sensul stimulator rezultă prin deprimarea unei funcţii antagoniste.

2.14. Sensul acţiunii farmacodinamice poate fi:

A. Excitant; B. Deprimant; C. Inhibitor; D. Stimulator; E. Indiferent.

2.15. Factorii care influenţează acţiunea farmacodinamică, dependenţi de medicament

sunt: A. Factori farmacografici (ex. doza); B. Factori farmacodinamici (de ex. locul, mecanismul acţiunii); C. Calea de administrare; D. Factori farmacocinetici (profil farmacocinetic); E. Factori fizico-chimici (de ex. structura chimică).

2.16. Selectivitatea acţiunii farmacodinamice se referă la faptul că:

A. Este proprietatea unei substanţe medicamentoase de a influenţa un teritoriu cât mai limitat din organism;

B. Este proprietatea unei substanţe medicamentase de a avea un număr cât mai mare de acţiuni farmacodinamice;

C. Majoritatea substanţelor medicamentoase au un număr „n” de efecte, pe un teritoriu mai mult sau mai puţin larg;

D. Este proprietatea unei substanţe medicamentoase de a avea un număr cât mai limitat de acţiuni farmacodinamice;

E. Este proprietatea unei substanţe medicamentoase de a influenţa un teritoriu cât mai strâns din organism.

2.17. Raportat la efectul mediat de receptori (R), medicamentele se clasifică în:

A. Medicamente antagoniste care au afinitate şi activitate intrinsecă; B. Medicamente agoniste care au afinitate şi activitate intrinsecă;

10

C. Medicamente agoniste care au afinitate dar nu au activitate intrinsecă; D. Medicamente antagoniste care au afinitate dar sunt lipsite de activitate intrinsecă; E. Medicamente agonişti parţiali care au afinitate şi un oarecare grad de activitate

intrinsecă (mai mic decât agoniştii totali). 2.18. Raportat la formarea complexului medicament-receptor (MR) şi la tipuri de

legături, legătura covalentă duce la formarea unui complex medicament-receptor cu următoarele caracteristici: A. Acţiunea farmacodinamică rezultată este ireversibilă, delungă durată şi cu caracter

toxic adeseori; B. Legătura covalentă apare des, cu agonişti fiziologici; C. Legătura covalentă face complexul stabil; D. Legătura covalentă apare rar, cu agonişti sau antagonişti farmacologici; E. Legătura covalentă face complexul instabil.

2.19. Interacţiunile medicamentoase sinergice au următoarele caracteristici:

A. Sinergismul apare când substanţele medicamentoase asociate acţionează în acelaşi sens;

B. Sinergismul de potenţare apare când substanţele medicamentoase asociate acţionează pe receptori diferiţi;

C. Apare când se asociază substanţe medicamentoase care acţionează în sensuri opuse;

D. Sinergism de adiţie apare când substanţele medicamentoase asociate acţionează pe acelaşi tip de receptori;

E. Apare când se asociază medicamente care interacţionează „in vitro”. 2.20. Interacţiunile medicamentoase antagoniste au următoarele caracteristici:

A. Antagonismul apare când substanţele medicamentoase acţionează în acelaşi sens; B. Rezultatul asocierii poate fi anularea acţiunii farmacodinamice (antagonism total); C. Rezultatul asocierii poate fi diminuarea acţiunii farmacodinamice; D. Rezultatul asocierii poate fi inversarea acţiunii farmacodinamice (antagonism

total); E. Antagonismul apare când substanele medicamentoase acţionează în sensuri opuse.

2.21. Din punct de vedere al interacţiunii medicament (M) – receptor (R) enunţurile

următaore sunt adevărate cu o excepţie: A. Medicamentele antagoniste nu au activitate intrinsecă (au numai afinitate pentru

receptori) B. Medicamentele antagoniste au numai afinitate pentru receptori; C. Medicamentele agoniste (agonişti totali) au numai afinitate pentru receptori; D. Medicamentele agoniste (agonişti totali) au finitate şi activitate intrinsecă asupra

receptorilor; E. Medicamentele agonişti parţiali au afinitate şi un anumit grad de activitate

intrinsecă (mai mic decât agoniştii totali).

11

2.22. Acţiunea farmacodinamică a medicamentelor: A. Este manifestată ca o modificare a unei funcţii fiziologice (în sens stimulator sau

inhibitor); B. Este rezultatul contactului medicament - organism (substratul reactiv); C. Se manifestă ca fenomen fizic, chimic, biochimic şi fiziologic; D. Nu este rezultatul contactului medicament – organism; E. Se manifestă ca diminuarea sau înlăturarea unei tulburări a unei funcţii

fiziologice. 2.23. Care din următoarele afirmaţii privind latenţa acţiunii farmacodiamice (timpul de

debut al efectului) sunt adevărate: A. Formele farmaceutice retard au latenţa mai mare decât formele cu eliberare

rapidă; B. Medicamentele legate de proteinele plasmatice în procent mare au latenţa mai

mare, pentru că timpul de transport este mai mare; C. Substanţele care acţionează prin metabolit activ au latenţa mai mică; D. În administrarea intravenoasă (i.v) latenţa este mai mică (pentru că timpul de

absorbţie = 0); E. Medicamentele cu mecanism indirect de acţiune au latenţa mai mare (pentru că

timpul de apariţie a efectelor biologice este mai mare). 2.24. Următoarele afirmaţii privind latenţa acţiunii farmacodinamice sunt adevărate, cu

o excepţie: A. Formele farmaceutice retard au latenţa mai mică decât formele cu eliberare

rapidă; B. Medicamentele cu mecanism indirect de acţiune au latenţa mai mare (pentru că

timpul de apariţie a efectelor biologice este mai mare); C. Substanţele care acţionează prin metabolit activ au latenţa mai mare (pentru că

apare şi timpul de metabolizare); D. Medicamentele legate de proteinele plasmatice în procent mare au latenţa mai

mare (pentru că timpul de transport este mai mare); E. În administrarea intravenoasă (i.v.) latenţa este mai mică (pentru că timpul de

absorbţie = 0). 2.25. Eficacitatea maximă a acţiunii farmacodinamice depinde de următoarele:

A. Proprietăţile farmacodinamice ale substanţei active; B. Potenţa; C. Proprietăţile farmacocinetice ale substanţelor active; D. Organism; E. Activitatea intrinsecă (numărul de receptori pe care substanţa medicamentoasă îi

poate activa). 2.26. Următoarele afirmaţii privind factorii de care depinde eficacitatea maximă a

acţiunii farmacodinamice sunt adevărate, cu o excepţie: A. Proprietăţile farmacocinetice ale substanţei active;

12

B. Activitatea intrinsecă (numărul de receptori pe care substanţa medicamentoasă îi poate activa);

C. Organism; D. Proprietăţile farmacodinamice ale substanţei active; E. Potenţa.

2.27. Medicamentele agonişti parţiali au următoarele proprietăţi:

A. Nu au afinitate pentru receptori; B. Au activitate intrinsecă submaximală; C. Nu au activitate intrinsecă; D. Provoacă efecte submaximale; E. Au afinitate pentru receptori.

2.28. Următoarele afirmaţii în legătură cu medicamentele agonişti parţiali sunt

adevărate, cu o excepţie: A. Au activitate intrinsecă submaximală; B. Au efect dual, având proprietăţi atât de agonist cât şi de antagonist (în funcţie de

absenţa sau prezenţa agonistului total); C. Nu au activitate intrinsecă; D. Au afinitate pentru receptori; E. Provoacă efecte submaximale.

2.29. Referitor la efectul mediat de receptori al medicamentelor (teoria ocupaţională şi

a activităţii intrinseci): A. Efectul agonistului este direct proporţional cu numărul de receptori ocupaţi; B. Efectul agonistului este direct proporţional cu abilitatea lui de a produce un stimul

după legarea de repceptor; C. Efectul agonistului nu este proporţional cu numărul de receptori activaţi; D. Efectul agonistului nu este direct proporţional cu numărul de receptori ocupaţi; E. Efectul agonistului este direct proporţional cu numărul de receptori activaţi.

2.30. Referitor la formarea complexului medicament – receptor (M-R), tipurile de

legături pot fi: A. Legătură covalentă (rar); B. Punţi de hidrogen; C. Forţe van der Waals; D. Legături ionice; E. Fără nici un fel de legătură chimică.

2.31. După mecanismul de acţiune, acţiunea farmaodinamică poate fi:

A. Acţiune farmacodinamică indirectă; B. Acţiunea farmacodinamică pe receptori; C. Acţiune locală (topică); D. Acţiune farmacodinamică directă; E. Acţiunea asupra metabolismului substanţelor fiziologic active.

13

2.32. După selectivitate acţiunea farmacodinamică poate fi:

A. Acţiunea farmacodinamică neselectivă; B. Acţiunea framacodinamică selectivă; C. Acţiunea farmacodinamică secundară; D. Acţiunea farmacodinamică specifică, asupra unui sistem fiziologic, organ,

receptor sau unui agent patogen; E. Acţiunea farmacodinamică nespecifică.

2.33. După sensul acţiunii, acţiunea farmacodinamică poate fi:

A. Acţiune stimulatoare; B. Acţiune principală; C. Acţiune inhibitoare; D. Acţiune mimetică; E. Acţiune litică.

Farmacotoxicologie generală 3.1. Efectele secundare medicamentoase prezintă următoarele caracteristici:

A. Sunt tulburări funcţionale, diferite de efectele farmacodinamice; B. Sunt consecinţa directă a acţiunilor farmacodinamice secundare a

medicamentelor; C. Mecanismul de producere a efectelor secundare este farmacodinamic; D. Sunt tulburări morfologice, diferite de efectele farmacodinamice; E. Sunt consecinţa indirectă a acţiunilor farmacodinamice secundare a

medicamentelor 3.2. Factorii favorizanţi ai apariţieie reacţiilor adverse (RA) medicamentoase sunt:

A. Doze eficace mari (peste DE50) şi tratament prelungit; B. Costul ridicat al medicamentelor; C. Stările patologice (insuficienţa renală sau/şi hepatică); D. Numărul ridicat de medicamente asociate (polipragmazia), cu posibilitatea

apariţiei interacţiunilor (previzibile sau nu); E. Stările fiziologice particulare (sarcină, vârsta înaintată).

3.3. Idiosincrazia (intoleranţa congenitală de grup) prezintă următoarele particularităţi:

A. Deviaţia de la răspunsul farmacodinamic normal poate să fie calitativă (reacţie anormală diferită de acţiunea farmacodinamică);

B. Apare la scurt timp după începerea tratamentului sau chiar la prima doză; C. Se manifestă ca deviaţie de la răspunsul farmacodinamic normal al populaţiei, la

medicament; D. Nu apare la scurt timp după începerea tratamentului sau chiar la prima doză; E. Deviaţia de la răspunsul farmacodinamic normal poate să fie cantitativă (efecte de

supradozare sau ineficienţă).

14

3.4. Medicamente contraindicate (proscrise= la gravide datorită potenţialului teratogen:

A. Antiacide; B. Anticoagulante cumaricine (acenocumarol, warfarina); C. Antiepileptice (fenitoina, acid valproic), antidepresive (triciclice), tranchilizante

benzodiazepine; D. Glucocorticoizi (doze mari); E. Antineoplazice antimetaboliţi (metotrexat, fluorouracil)

3.5. Specificaţi eexemple de medicamente haptene implicate frecvent în reacţiile alergice:

A. Peniciline (pe primul loc ampicilina), cefalosporine, sulfamide; B. Barbiturice, dextrani, derivaţi iodaţi; C. Acid acetilsalicilic, derivaţi de pirazol (ca aminofenazona şi noraminofenazona); D. Adrenalina; E. Procaina

3.6. Specificaţi exemple de medicamente care produc efecte adverse mutagene:

A. Agenţi fizici (radiaţii); B. Toxicele fusului de diviziune celulară (colchicina, podofilotoxina); C. Citostatice alchilante; D. Epoxizi; E. Fungicide

3.7. Exemple de efecte adverse medicamentoase toxice sunt următoarele:

A. Uscăciunea gurii şi constipaţie date de atropină; B. Citoliza hepatică produsă de exemplu după izoniazidă, rifampicină, paracetamol; C. Psihoze de tip schizofrenic provocate de glucocorticoizi (supradozare); D. Sindromul neurologic extrapiramidal produs de neuroleptice; E. Ototoxicitatea după antibiotice aminoglicozide (în special după kanamicină şi

amikacină) 3.8. Reacţiile adverse (RA) medicamentoase au următoarele caracteristici:

A. Sunt reacţii fără nici o legătură cu doza; B. Sunt reacţii dăunătoare; C. Sunt reacţii nedorite; D. Sunt reacţii ce apar la dozele eficace terapeutic; E. Sunt reacţii fără nici o legătură cu farmacoterapia.

3.9. Mecanismele care pot duce la apariţia toleranţei cronice (obişnuinţei) ca efect advers medicamentos sunt:

A. Mecanism farmacodinamic: „desensibilizarea” celulelor sau receptorilor; B. Scăderea vitezei de metabolizare prin inhibiţie enzimatică; C. Mecanism farmacocinetic: creşterea eliminării; D. Mecanism farmacocinetic: creşterea vitezei de metabolizare prin instalarea

inducţiei enzimatice; E. Mecanism farmacocinetic: diminuarea absorbţiei.

15

3.10. Intoleranţa dobândită (alergia la medicamente) prezintă următoarele particularităţi, cu o excepţie:

A. Doze extrem de mici pot produce reacţii alergice foarte grave; B. Organismul sensibilizat posedă un titru ridicat de anticorpi (adeseori IgE); C. Prezintă o relaţie gradată doză-efect; D. Implică contactul prelalabil al medicamentului alergizant cu organismul, cu

formarea de anticorpi (imunoglobuline şi/sau sensibilizarea limfocitelor); E. Lipsa relaţiei gradate doză-efect.

3.11. Sunt posibile următoarele efecte adverse medicamentoase asupra fetogenezei (din săptămâna a 9-a până la sfârşitul vieţii intrauterine):

A. Defecte fiziologice; B. Tulburări în histogeneza sistemului nervos, cu posibilitatea apariţiei de

encefalopatii; C. Efect teratogen; D. Efect letal; E. Malformaţii minore (asupra aparatului genital, mai ales extern)

3.12. Care sunt efectele adverse medicamentoase teratogene (efecte dismorfogene) efecte adverse asupra embriogenezei:

A. Defecte fiziologice B. Malformaţii (vicii de formă) ale unor ţesuturi sau organe; C. Anomalii morfologice; D. Suferinţe fetale, E. Vicii de formă care pot merge până la monstruozităţi incompatibile cu viaţa.

3.13. Substanţe medicamentoase capabile să producă farmacodependenţă sunt:

A. Cocaină; B. Diazepam; C. Morfină; D. Teofilină; E. Neostigmina

3.14. Frecvenţa mai mare a reacţiilor adverse se întâlneşte la vârstnici datorită unor factori multipli:

A. Polimedicaţia (numărul mare de medicamente utilizat) ca o cancecinţă a polipatologiei;

B. Complianţa (respectarea posologiei) deficitară; C. Particularităţi farmacodinamice specifice organismului vârstnic; D. Utilizarea de obicei de doze mai mari la bătrân decât la adultul tânăr; E. Particularităţi farmacocinetice specifice organismului vârstnic.

3.15. Factorii favorizanţi ai apariţiei alergiei la medicamente, dependenţi de medicament, sunt:

A. Frecvenţa contactului cu organismul; B. Reactivitatea individuală (mai mare la femei);

16

C. Potenţialul antigenic al medicamentului; D. Atopia ereditară (predispoziţie genetică la reacţii alergice); E. Calea de administrare (apariţie mai frecventă la aplicare locală, pe piele şi

mucoase). 3.16. Factorii favorizanţi ai apariţiei alergiei la medicamente, dependenţi de organism sunt:

A. Calea de administrare (apariţie mai frecventă la aplicare locală, pe piele şi mucoase);

B. Frecvenţa contactului cu organismul; C. Atopia ereditară (predispoziţie genetică la reacţii alergice); D. Potenţialul antigenic al medicamentului; E. Reactivitatea individuală (mai mare la femei).

3.17. Reacţiile adverse medicamentoase au următoarele caracteristici, cu o excepţie:

A. Sunt reacţii nedorite; B. Se urmăreşte evitarea lor în farmacoterapie; C. Sunt reacţii dorite, urmărite în farmacoterapie (de obicei); D. Sunt reacţii dăunătoare; E. Sunt reacţii ce apar la dozele eficace terapeutic.

3. 18. Toleranţa dobândită cronică (obişnuinţa) prezintă următoarele caracteristici:

A. Se instalează lent şi niciodată nu este completă; B. Este un fenomen reversibil (dispare la întrerupere după un interval de timp

variabil); C. Durata după întreruperea tratamentului este variabilă; D. Se instalează cu intensităţi diferite pentru diferitele efecte ale unui medicament; E. Este un fenomen ireversibil (nu dispare niciodata).

3.19. Sunt frecvent implicate în reacţii adverse medicamentoase alergice următoarele medicamente, cu o excepţie:

A. Procaina; B. Ampicilina; C. Penicilina G; D. Acidul ascorbic; E. Acidul acetilsalicilic.

3.20. Intoleranţa dobândită prezintă următoarele caracteristici:

A. Reprezintă o alergie la medicamente; B. Are mecanism de producere imunologic; C. Apare în timpul vieţii; D. Nu are mecanism de producere imunologic; E. Este temporară sau permanentă.

3.21. Factorii care condiţionează instalarea farmacodependenţei sunt:

A. Mediul ambiant natural;

17

B. Cantităţile consumate, frecvenţa consumului, căile de administrare; C. Particularităţile şi antecedentele individului; D. Substanţa incriminată (profilul farmacodinamic, farmacocinetic şi

farmacotoxicologic); E. Mediul socio-cultural.

3.22. Exemple de efecte secundare medicamentoase sunt următoarele:

A. Sindromul neurologic extrapiramidal produs de medicamente neuroleptice; B. Constipaţia produsă de atropină (scăderea tonusului şi peristaltismului normal

intestinal); C. Psihoze şi halucinaţii produse de antiinflamatoarele nesteroidiene (indometacina,

ibuprofen); D. Uscăciunea gurii dată de atropină (hiposalivaţie); E. Somnolenţa după trezirea din somn (hipnotice cu acţiune de lungă durată, ex.

fenobarbital). 3.23. Efecte adverse medicamentoase care sunt efecte secundare sunt următoarele, cu o excepţie:

A. Constipaţia produsă de atropină; B. Nefropatii (de ex. prin antibiotice aminoglicozide nefrotoxice); C. Hipovitaminoza, în cursul tratamentului cu antibiotice cu spectru larg (ex.

tetraciclina) pe cale orală; D. Sindroame depresive induse de simpatolitice (reserpina, alfa-metildopa, beta-

adrenolitice); E. Uscăciunea gurii (hiposalivaţia) dată de atropină.

3.24. Următoarele substanţe medicamentoase prezintă un potenţial mare de a provoca

dependenţă psihică: A. Barbiturice; B. Cocaina; C. Teofilina; D. Morfina; E. Alcoolul etilic.

3.25. Următoarele substanţe medicamentoase prezintă un potenţial mare de a provoca

dependenţă fizică: A. Amfetamină; B. Barbiturice; C. Clemastina; D. Alcool etilic; E. Morfina.

3.26. Exemple de efecte adverse medicamentoase toxice sunt următoarele, cu o

excepţie: A. Citoliză hepatică produsă de izoniazidă, rifampicină, paracetamol; B. Ototoxicitate după antibiotice aminoglicozide (kanamicină, gentamicină);

18

C. Methemoglobinemie (după derivaţi de anilină: paracetamol, fenacetină); D. Nefropatii după antibiotice aminoglicozide nefrotoxice; E. Constipaţia după atropină.

3.27. Reacţii adverse provocate asupra sugarului de medicamente luate de mamă şi

excretate în lapte pot fi declanşate prin următoarele categorii de mecanisme: A. Mecanism toxic; B. Mecanism farmacodinamic secundar; C. Mecanism simptomatic; D. Sindrom de abstinenţă; E. Mecanism imunoalergic.

3.28. Efecte adverse medicamentoase toxice au următoarele caracteristici:

A. Sunt consecinţa directă sau indirectă a acţiunilor farmacodinamice ale medicamentelor;

B. Sunt tulburări morfologice (diferite de efectele farmacodinamice); C. Apar la o parte din indivizii trataţi de condiţii similare); D. Sunt tulburări funcţionale (diferite de efectele farmacodinamice); E. Pot fi uşoare sau grave (uneori chiar fatale), se pot manifesta la nivelul tuturor

ţesuturilor şi organelor. 3.29. Efectele medicamentoase toxice au următoarele caracteristici, cu o excepţie:

A. Sunt tulburări funcţionale (diferite de efectele farmacodinamice); B. Sunt consecinţa directă sau indirectă a acţiunilor farmacodinamice ale

medicamentelor; C. Sunt tulburări morfologice (diferite de efectele farmacodinamice); D. Pot fi uşoare sau grave (uneori chiar fatale), se pot manifesta la nivelul tuturor

ţesuturilor şi organelor; E. Apar la o parte din indivizii trataţi în condiţii similare;

3.30. Factorii care cresc riscul apariţiei reacţiilor adverse medicamentoase ototoxice

sunt: A. Dozele mici şi tratamentul de scurtă durată; B. Dozele mari; C. Tratamentul îndelungat; D. Insuficienţa renală; E. Asocierea de medicamente ototoxice.

3.31. Factorii care cresc riscul apariţiei reacţiilor adverse medicamentoase ototoxice

sunt următoarele, cu o excepţie: A. Asocierea de medicamente ototoxice; B. Tratamentul îndelungat, C. Dozele mici şi tratamentul de scurtă durată; D. Dozele mari; E. Insuficienţa renală.

19

3.32. Substanţe incriminate în producerea de efecte adverse cancerigene sunt următoarele:

A. Nitrozaminele (apărute de exemplu prin transformarea aminofenazonei în prezenţa acidului clorhidric în stomac);

B. Hidrocarburi policiclice (din gudronul de cărbune, fum de ţigară); C. Substanţe alchilante (de ex. citostatice alchilante); D. Aflatoxinele produse de mucegaiuri; E. Glucoza.

3.33. Substanţe incriminate în producerea de efecte adverse cancerigene sunt

următoarele, cu o excepţie: A. Substanţe alchilante (de ex. citostatice alchilante); B. Hidrocarburi policiclice (din gudronul de cărbune, fum de ţigară); C. Nitrozaminele (apărute de exemplu prin transformarea aminofenazonei în

prezenţa acidului clorhidric în stomac) D. Glucoza; E. Aflatoxinele produse de mucegaiuri.

Antibiotice cu structură betalactamică 4.1. Afirmaţiile cu privire la aztreonam sunt adevărate, cu o excepţie:

A. Este bactericid; B. Spectrul antibacterian cuprinde bacili Gram negativ aerobi; C. Este bacteriostatic (inhibarea sintezei proteice bacteriene); D. Este rezistent la majoritatea betalactamazelor produse de bacili Gram negativ

aerobi; E. Este indicat în infecţii cu bacili Gram negativ (septicemii, infecţii urinare,

respiratorii, etc.). 4.2. Benzilpenicilina (penicilina G) este antibiotic de elecţie în:

A. Cărbune, gangrena gazoasă, tetanos, difterie; B. Infecţii cu germeni rezisatenţi la peniciline; C. Infecţii cu pneumococ (pneumonii, meningite, septicemii); D. Lues (sifilis); E. Infecţii cu streptococ hemolitic (angine, erizipel, scarlatină, septicemii).

4.3. Benzilpenicilina (Penicilina G ) are următoarele indicaţii, cu o excepţie:

A. Angine, erizipel, scarlatină; B. Pneumonii cu pneumococ; C. Infecţii cu germeni rezistenţi la peniciline; D. Lues (sifilis); E. Tetanos, difterie.

4.4. Din grupa penicilinelor antistafilococice fac parte:

A. Benzilpenicilina (Penicilina G); B. Oxacilina;

20

C. Nafcilina; D. Cloxacilina; E. Dicloxacilina.

4.5. Care din următoarele grupe de antibiotice acţionează asupra peretelui celulei

bacteriene (inhibarea sintezei peptidoglicanului care intră în constitutţia peretelui bacterian): A. Cefalosporine; B. Polimixine; C. Aminoglicozide; D. Peniciline; E. Macrolide.

4.6. Specificaţi antibioticul de elecţie (de primă alegere) în angina streptococică.

A. Ampicilina; B. Oxacilina; C. Benzilpenicilina (Penicilina G); D. Tetraciclina, E. Eritromicina

4.7. Benzilpenicilina (Penicilina G) se administrează corect în următoarele condiţii:

A. Stabilitatea în soluţie este de maximum 24 ore la frigider (+4° C); B. Se asociază cu alte medicamente în aceeaşi seringă; C. În perfuzii se preferă soluţiile acide (glucoză 5%) sau alcaline; D. Se administrează cel mai frecvent intramuscular (i.m.) profund sau intravenos

(i.v.) în perfuzie; E. Soluţia se prepară extempore în ser fiziologic steril.

4.8. Specificaţi antibioticele care se absorb după administrarea pe cale orală (per os):

A. Fenoximetilpenicilina (Penicilina V); B. Cloxacilina; C. Oxacilina; D. Colistina; E. Gentamicina.

4.9. Specificaţi grupele de antibiotice care acţionează asupra peretelui celulei

bacteriene (inhibarea sintezei peptidoglicanului care intră în constituţia peretelui bacterian): A. Cefalosporine; B. Macrolide; C. Aminoglicozide; D. Tetracicline; E. Peniciline;

4.10. Notaţi antibioticele cu potenţial mare de producere a reacţiilor adverse alergice:

A. Benzilpenicilina (Pencilina G);

21

B. Streptomicina; C. Ampicilina; D. Fenoximetilpenicilina (Penicilina V); E. Eritromicina.

4.11. Din grupa penicilinelor antistafilococice fac parte:

A. Ampicilina; B. Cloxacilina; C. Amoxicilina; D. Dicloxacilina; E. Oxacilina.

4.12. Fac parte din grupa penicilinelor antistafilococice următoarele, cu o excepţie:

A. Cloxacilina; B. Oxacilina; C. Nafcilina; D. Dicloxacilina; E. Ampicilina.

4.13. Următoarele produse medicamentoase sunt inhibitori de betalactamaze produse de stafilococi şi de bacilii Gram negativ, astfel încât în asociere cu peniciline cu spectru larg le lărgeşte spectrul antimicrobian:

A. Amoxicilina; B. Sulbactam; C. Ticarcilina; D. Ampicilina; E. Acid clavulanic.

4.14. În infecţiile cu stafilococi secretori de beta-lactamaze sunt indicate următoarele

peniciline, cu o excepţie: A. Dicloxacilina; B. Nafcilina; C. Oxacilina; D. Cloxacilina; E. Benzilpenicilina (Penicilina G)

4.15. Administrarea benzatinbenzilpenicilinei este contraindicată în următoarele cazuri:

A. Infecţii grave care necesită niveluri plasmatice ridicate de benzil-penicilină; B. Copii sub 3 ani sau mai mari dacă au masă musculară redusă; C. Antecedente alergice; D. Profilaxia infecţiei streptococice la bolnavii cu reumatism poliarticular acut; E. Infecţii cu germeni puţin sensibili.

4.16. Din grupa cefalosporinelor cu administrare orală fac parte:

A. Cefixina; B. Cefalexina;

22

C. Cefaclor; D. Ceftibuten; E. Cefepima.

4.17. Din grupa penicilinelor antistafilococice (active pe stafilococi secretori de beta-

lactamaza) fac parte următoarele: A. Cloxacilina; B. Ocacilina; C. Fenoximetilpenicilina (Penicilina V); D. Nafcilina; E. Dicloxacilina.

4.18. Aztreonamul prezintă următoarele caracteristici:

A. Acţionează bacteriostatic prin inhibarea sintezei proteice bacteriene; B. Spectrul antimicrobian cuprinde: bacicli Gram negativ aerobi (inclusiv

Pseudomonas); C. Mecanismul de acţiune este bactericid prin împiedicarea sintezei peretelui

bacterian; D. Este indicat în infecţii cu bacili Gram negativ (septicemii, infecţii urinare,

respiratorii); E. Este rezistent la majoritatea betalactamazelor produse de bacili Gram negativ

aerobi. 4.19. Prezintă rezistenţă la benzilpenicilină (Penicilina G) prin producere de beta-

lactamază: A. O parte din tulpinile de gonococi (iniţial sensibili); B. Spirochete: Treponema; C. Coci Gram negativ: meningococi; D. Coci Gram pozitiv: Staphylococcus aureus, Staphylococcus epidermidis; E. Coci Gram pozitiv: streptococi, pneumococi, stafilococi penicilinazo-negativi;

4.20. Care din următoarele afirmaţii privind penicilinele este greşită:

A. Acţionează asupra peretelui celular (inhibarea sintezei peptidoglicanului care intră în constituţia peretelui bacterian);

B. Au potenţial alergizant foarte mare; C. Au acţiune bactericid-degenerativă; D. Au acţiune bacteriostatică; E. În cazul existenţei unei alergii la betalactamine se aleg medicamente de

alternativă: macrolide sau tetracicline: 4.21. Administrarea penicilinelor este contraindicată:

A. În infecţii cu germeni rezistenţi (în special stafilococ penicilinazopozitiv); B. În aplicare locală pe tegumente (creşte riscul alergizant); C. În caz de alergie, D. În infecţii cu germeni sensibili; E. În aplicare locală pe mucoase (creşte riscul alergizant).

23

4.22. Din grupul peniciclinelor cu spectru larg, active pe bacili Gram Negativ, inclusiv Pseudomonas aeruginosa (piocianic) fac parte: A. Fenoximetilpenicilina (Penicilina V); B. Oxacilina; C. Ticarcilina; D. Cloxacilina; E. Carbenicilina;

4.23. Penicilinele cu spectru larg prezintă următoarele caracteristici.

A. Sunt active după administrare pe cale orală, nefiind distruse de acidul clorhidric din stomac;

B. Nu sunt active după administrare orală; C. Spectrul antimicrobian cuprinde bacili Gram negativ; D. Cocii gram pozitiv prezintă o sensibilitate mai mică decât la benzilpenicilină; E. Spectrul antimicrobian cuprinde coci Gram pozitiv (cu excepţia stafilococului

penicilinazopozitiv) şi coci Gram negativ. 4.24. Următoarele afirmaţii în legătură cu penicilinele cu spectru larg sunt adevărate, cu

o excepţie: A. Nu sunt active după administrare orală; B. Spectrul antimicrobian cuprinde bacili Gram negativ; C. Sunt active după administrare pe cale orală; D. Nu sunt distruse de acidul clorhidric din stomac; E. Spectrul antimicrobian cuprinde coci Gram pozitiv (cu excepţia stafilococului

penicilinazopozitiv) şi coci Gram negativ 4.25. Din grupa antibioticelor betalactamine fac parte următoarele:

A. Monobactami; B. Macrolide; C. Tribactami; D. Aminoglicozide; E. Dibactami.

4.26. Din grupa antibioticelor betalactamine fac parte următoarele cu o excepţie:

A. Macrolide; B. Penemi (carbapenemi); C. Monobactami; D. Cefeme (cefalosporine); E. Penami (peniciline)

4.27. Penicilinele (penamii) prezintă următoarele caracteristici:

A. Au ca nucleu de bază acidul 7-aminocefalosporanic; B. Sunt antibiotice de semisinteză; C. Acidul 6-aminopenicilanic este format dintr-un inel tiazolidinic şi un inel

beta-lactamic; D. Au ca nucleu comun acidul 6-aminopenicilianic;

24

E. Sunt antibiotice naturale. 4. 28. Penicilinele (penamii) prezintă următoarele caracteristici, cu o excepţie:

A. Sunt antibiotice naturale; B. Au ca nucleu comun acidul 6-aminopenicilianic; C. Au ca nucleu de bază acidul 7-aminocefalosporanic; D. Acidul 6-aminopenicilanic este format dintr-un inel tiazolidinic şi un inel

beta-lactamic; E. Sunt antibiotice de semisinteză

4.29. Din grupa penicilinelor naturale fac parte următoarele:

A. Peniciline injectabile săruri cu acţiune retard (peniciline depozit) (ex. procainbenzilpenicilina, benzatinbenzilpenicilina);

B. Peniciline orale (ex. fenoximetilpenicilina, feneticilina); C. Peniciline antistafilococice (ex. oxacilina); D. Peniciline cu spectru larg (aminopeniciline) (ex. ampicilina); E. Peniciline injectabile cristalizate (ex. benzilpenicilina)

4.30. Din grupa penicilinelor naturale fac parte următoarele, cu o excepţie:

A. Peniciline injectabile - peniciline de depozit (ex. benzatinbenzilpenicilina); B. Peniciline antistafilococice (ex. oxacilina); C. Peniciline orale (ex. fenoximetilpenicilina, feneticilina); D. Peniciline injectabile cristalizate (ex. benzilpenicilina) E. Peniciline injectabile săruri cu acţiune retard (ex. procainbenzilpenicilina);

4.31. Din grupa pencilinelor de semisinteză fac parte următoarele:

A. Peniciline active faţă de Pseudomonas (ex. carbenicilina); B. Peniciline antistafilococice (ex. oxacilina); C. Peniciline cu spectru larg (aminopeniciline) (ex. ampicilina); D. Peniciline active faţă de enterobacteriacee (amidinopeniciline) (ex.

mecilinam) E. Peniciline injectabile cristalizate (ex. benzilpenicilina)

4.32. Din grupa pencilinelor de semisinteză fac parte următoarele, cu o excepţie:

A. Peniciline injectabile cristalizate (ex. benzilpenicilina) B. Peniciline active faţă de enterobacteriacee (amidinopeniciline) (ex.

mecilinam) C. Peniciline active faţă de Pseudomonas (ex. carbenicilina); D. Peniciline cu spectru larg (aminopeniciline) (ex. ampicilina); E. Peniciline antistafilococice (ex. oxacilina);

4.33. Cefalosporinele prezintă următoarele caracteristici:

A. Sunt antibiotice având ca nucleu de bază acidul 7-aminocefalosporanic; B. Sunt denumite şi cefeme; C. Sunt antibiotice având ca nucleu de bază acidul 6-amino-penicilanic; D. Sunt antibiotice cu structură beta-lactamică;

25

E. Acidul 7-aminocefalosporanic cuprinde un inel dihidro-tiazinic condensat cu un nucleu beta-lactamic.

Antibiotice din alte clase structurale: macrolide, aminoglicozide, tetracicline, amfenicoli şi polipeptide 5.1. Deoarece eritromicina inhibă citocromul P450 şi produce inhibiţie enzimatică,

asocierea cu unele din medicamentele de mai jos este contraindicată, deoarece le creşte toxicitatea: specificaţi care sunt acestea: A. Terfenadina; B. Teofilina; C. Anticoagulante orale; D. Meclofenoxat; E. Carbamazepina.

5.2. Specificaţi care din următoarele antibiotice au ca mecanism de acţiune inhibarea

sintezei proteice bacteriene: A. Benzilpenicilina (penicilina G); B. Eritromicina; C. Tetraciclina; D. Polimixina; E. Cloramfenicolul.

5.3. Streptomicina are următoarele proprietăţi farmacologice:

A. Indicată în principal în tratamentul tuberculozei în asociaţii polichimioterapice;

B. Absorbţie digestivă redusă cu eliminare integrală prin scaun, după administrarea orală;

C. După administrarea intramusculară se elimină renal în formă activă; D. Nu prezintă risc de lezare a perechii a VIII-a de nervi cranieni cu tulburări

vestibulare (tulburări de echilibru) şi tulburări auditive (pierderea acuităţii auditive);

E. Spectrul antimicrobian cuprinde bacilul Koch uman. 5.4. Specificaţi care este afirmaţia corectă pentru tetracicline:

A. Pot determina ca reacţie adversă fotosensibilizare; B. Au un spectru antimicrobian îngust; C. Se recomandă asocierea cu peniciline; D. Mecanismul de acţiune este bactericid; E. Sunt antibiotice de primă alegere în tratamentul luesului (sifilisului)

5.5. Care din următoarele antibiotice prezintă absorbţia din tubul digestiv neglijabilă:

A. Minociclina; B. Doxiciclina; C. Kanamicina; D. Gentamicina,

26

E. Tetraciclina. 5.6. Dintre următoarele medicamente antimicrobiene, care este un antibiotic cu

structură aminoglicozidică fiind caracterizat farmacotoxicologic prin oto- şi nefrotoxicitate: A. Nitrofurantoina; B. Rifampicina; C. Cloramfenicol; D. Gentamicina; E. Benzilpenicilina (penicilina G)

5.7. Antibioticele aminoglicozide au următoarele proprietăţi farmacologice, cu o

excepţie: A. Principalele reacţii adverse sunt oto- şi nefrotoxicitatea; B. Nu influenţează funcţiile musculaturii striate; C. Mecanismul de acţiune este bactericid; D. Produc bloc neuromuscular cu relaxarea musculaturii scheletice (posibil până

la apnee) prin inhibarea eliberării acetilcolinei din terminaţiile presinaptice; E. Absorbţia digestivă redusă după administrarea orală.

5.8. Afirmaţiile corecte în legătură cu cloramfenicolul sunt următoarele:

A. Este antibiotic de rezervă utilizat în infecţii grave, pentru care nu există altă alternativă terapeutică (ex. febră tifoidă, meningite, septicemii etc.);

B. Se pot face serii repetate de tratament; C. Are spectru larg de acţiune; D. Prezintă riscul unor reacţii adverse hematologice: anemie aplastică,

leucopenie, agranulocitoză, trombocitopenie; E. Nu se fac serii repetate de tratament.

5.9. Specificaţi informaţia incorectă în legătură cu cloramfenicolul:

A. Are liposolubilitate mare, cu difuziune bună şi rapidă în toate ţesuturile; B. Are spectru larg de acţiune; C. Provoacă reacţii adverse hematologice grave: anemie aplastică,

agranulocitoză; D. Are spectru de acţiune îngust; E. Este antibiotic de rezervă utilizat în infecţii grave, pentru care nu există altă

alternativă terapeutică (ex. febră tifoidă, meningite, septicemii, etc.);

5.10. Dintre următoarele antibiotice specificaţi care are structură aminoglicozidică, iar posologia sa trebuie ajustată corespunzător în insuficienţa renală (în funcţie de clearance-ul creatininei): A. Gentamicina; B. Benzilpenicilina (penicilina G); C. Cloramfenicolul; D. Eritromicina; E. Doxiciclina.

27

5.11. Doxiciclina prezintă următoarele caracteristici farmacologice: A. Absorbţie orală crescută (peste 90%) cu biodisponibilitate puţin influenţată de

alimente, lapte, cationi bi- sau trivalenţi; B. Spectrul antimicrobian este asemănător tetraciclinei; C. Reacţiile adverse sunt comune tetraciclinelor; D. Administrarea se face la 4 ore interval; E. Mecanismul de acţiune este bacteriostatic.

5.12. Următoarele afirmaţii privind tetraciclinele sunt adevărate, cu o excepţie:

A. Difuziunea în ţesuturi este bună pentru tetraciclinele din generaţia a II-a (doxiciclina, minociclina), datorită liposolubilităţii crescute;

B. Biodisponibilitatea orală a tetraciclinelor este scăzută de alimente (mai ales lactate) medicamente antiacide cu Ca, Mg, Al, Fer;

C. Rezistenţa bacteriană se instalează rapid; D. Tetraciclinele sunt contraindicate la femei gravide; E. Spectrul antimirobian este larg.

5.13. Eritromicina are următoarele proprietăţi farmacologice:

A. Reprezintă o medicaţie de alternativă la bolnavii alergici la penicilină; B. Este un antibiotic natural din culturi de Streptomyces erythreus, cu caracter

bazic; C. Reprezintă medicaţie de alternativă în infecţiile cu germeni sensibili, inclusiv

pentru profilaxia recăderilor în reumatism poliarticular acut; D. Nu este activă după administrarea pe cale orală; E. Are efect bacteriostatic sau bactericid în funcţie de concentraţia antibioticului,

microorganism şi faza de creştere a acestuia. 5.14. Indicaţi care dintre antibioticele aminoglicozide nu sunt active pe Mycobacterium

tuberculosis (bacilul Koch) uman: A. Neomicina; B. Streptomicina; C. Kanamicina; D. Tobramicina; E. Gentamicina.

5.15. Specificaţi care este singura tetraciclină care nu este contraindicată în insuficienţa

renală: A. Demeclociclina; B. Minociclina; C. Rolitetraciclina; D. Doxiciclina; E. Tetraciclina.

5.16. Dintre antibioticele aminoglicozide se pot administra ca medicamente

antituberculoase următoarele: A. Gentamicina;

28

B. Tobramicina; C. Neomicina; D. Streptomicina; E. Kanamicina.

5.17. Antibioticele aminoglicozide prezintă următoarele proprietăţi farmacologice:

A. Principalele reacţii adverse sunt oto- şi nefrotoxicitate; B. Produc bloc neuromuscular cu relaxarea musculaturii scheletice (acţiune

curarizantă); C. Pot fi administrate în asociere cu curarizante şi în prezenţa miasteniei gravis; D. Mecanismul de acţiune este bactericid (inhibarea sintezei proteice bacteriene); E. Toate aminoglicozidele au absorbţie orală redusă, deoarece la pH-ul intestinal

predomină forma ionizată neabsorbabilă. 5.18. Specificaţi care din următoarele antibiotice acţionează la nivelul membranei

citoplasmatice bacteriene pe care o alterează ireversibil: A. Colistina; B. Penicilina; C. Tetraciclina; D. Polimixina B; E. Ampicilina.

5.19. Tetraciclina prezintă următoarele proprietăţi farmacologice:

A. Calea de administrare numai injectabilă; B. Se acumulează la nivelul musculaturii striate; C. Biodisponibilitate orală bună (77-80%); D. Se acumulează în ţesutul reticulo-endotelial, oase, dentină, smalţ dentar; E. Biodisponibilitatea orală este scăzută de asocierea cu alimente (mai ales

produse lactate) şi medicamente care conţin Ca, Mg, Fe, antiacide alcalinizante.

5.20. Colistina are următoarele proprietăţi farmacologice:

A. Mecanismul de acţiune este similar polimixinei B (bactericid absolut) prin alterarea ireversibilă a membranei bacteiene);

B. Absorbţie după administrarea orală foarte redusă; C. Spectrul antimicrobian este similar polimixinei B (bacili Gram-negativ); D. În injecţii i.m. sau perfuzii i.v. este indicată în infecţii severe: septicemii,

endocardite, infecţii urinare (când alte antibiotice sau chimioterapice nu sunt eficace);

E. Absorbţie bună din tubul digestiv, 5.21. Următoarele afirmaţii privind eritromicina sunt adevărate, cu o excepţie:

A. Are efect bacteriostatic sau bactericid în funcţie de concentraţia antibioticului, microorganism şi faza de creştere a acestuia;

B. Nu se administrează pe cale orală;

29

C. Intoxicarea microorganismelor este datorată fixării pe ribozomi şi împiedicării sintezei proteinelor bacteriene;

D. Are o absorbţie redusă pe cale orală, deoarece este inactivată de sucul gastric; E. Reprezintă o medicaţie de alternativă la bolnavii alergici la penicilină, în

infecţiile cu germeni sensibili (inclusiv pentru profilaxia recăderilor în reumatism poliarticular acut);

5.22. Dintre următoarele antibiotice, specificaţi care are structură aminoglicozidică şi

prezintă absorbţie digestivă redusă: A. Rifampicina; B. Eritromicina; C. Kanamicina; D. Doxiciclina; E. Tetraciclina.

5.23. Scăderea biodisponibilităţii orale a tetraciclinei se poate produce prin

administrarea concomitentă de: A. Antispastice; B. Antiacide alcalinizante; C. Enzime pancreatice; D. Medicamente care conţin calciu, magneziu şi fier; E. Alimente (mai ales produse lactate).

5.24. Dintre antibioticele macrolide, sunt substanţe naturale:

A. Eritromicina; B. Josamicina; C. Claritromicina; D. Roxitromicina; E. Spiramicina,

5.25. Dintre antibioticele macrolide, sunt substanţe de semisinteză:

A. Azitromicina; B. Spiramicina; C. Roxitromicina; D. Claritromicina; E. Eritromicina.

5.26. Următoarele antibiotice macrolide sunt substanţe naturale cu o excepţie:

A. Josamicina; B. Oleandomicina; C. Eritromicina; D. Claritromicina; E. Spiramicina.

5.27. Următoarele antiobiotice macrolide sunt substanţe de semisinteză, cu excepţia:

A. Azitromicina;

30

B. Claritromicina; C. Roxitromicina; D. Diritromicina; E. Eritromicina.

5.28. Dintre tetracicline sunt substanţe de semisinteză următoarele:

A. Rolitetraciclina; B. Tetraciclina; C. Doxiciclina; D. Minociclina; E. Metacilina.

5.29. Care din următoarele tetracicline este substanţă de origine naturală:

A. Rolitetraciclina; B. Metacilina; C. Tetraciclina; D. Doxiciclina; E. Minociclina;

5.30. Sunt tetracicline de generaţia I următoarele:

A. Rolitetraciclina; B. Doxiciclina; C. Demeclociclina; D. Tetraciclina; E. Minociclina;

5.31. Sunt tetracicline de generaţia a II-a următoarele: A. Rolitetraciclina; B. Demeclociclina; C. Minociclina; D. Tetraciclina; E. Doxiciclina; 5.32. Sunt tetracicline de generaţia a I-a următoarele, cu o excepţie:

A. Doxiciclina; B. Demeclociclina; C. Tetraciclina; D. Rolitetraciclina; E. Clortetraciclina;

5.33.Dintre tetraciline următoarele se administrează oral:

A. Doxiciclina B. Demeclociclina C. Tetraciclina; D. Minociclina; E. Rolitetraciclina

31

Analgezice-antipiretice 6.1. Acţiunea antipiretică a analgezicelor-antipiretice are următoarele caracteristici:

A. Este readus la normal nivelul funcţional ridicat al centrilor termoreglatori; B. Sunt stimulate mecanismele de termoliză (transpiraţie, vasodilataţie periferică,

etc.); C. Mecanism molecular: inhibarea biosintezei de PGE2 (cu efect pirogen la nivel

central hipotalamic); D. Este redusă febra; E. Se produce hipotermie (scăderea temperaturii normale).

6.2. Analgezice-antipiretice derivaţi de pirazolonă sunt următoarele:

A. Aminofenazona; B. Paracetamol (Acetaminofen); C. Metamizol (Noraminofenazona); D. Fenacetina; E. Propifenazona.

6.3. Acidul acetilsaliciclic are următoarele indicaţii:

A. Febră de etiologie diversă (procese inflamatorii, infecţii microbiene şi virale acute);

B. Ulcer gastro-duodenal; C. Infecţii virale (gripă, varicelă, hepatită), la copii sub 4 ani; D. Afecţiuni reumatismale inflamatorii (reumatism poliarticular acut, poliartrită

reumatoidă); E. Algii moderate (nevralgii, mialgii, artralgii, cefalee etc):

6.4. Paracetamolul (acetaminofenul) poate provoca următoarele reacţii adverse:

A. Trombocitopenie (rar), purpură trombocitopenică; B. Rabdomiolize (distrucţii ale muşchilor striaţi); C. Toxicitate hepatică la doze mari (citoliză hepatică, hepatită acută prin leziuni

necrotice); D. Toxicitate renală, la doze mari (nefrită interstiţială, necroză tubulară,

insuficienţă renală cronică); E. Ulcer gastro-duodenal.

6.5. Următoarele sunt contraindicaţii pentru administrarea acidului acetilsalicilic, cu o

excepţie: A. Ulcer gastro-duodenal; B. Diateză hemoragică; C. Astm bronşic; D. Algii moderate (nevralgii, mialgii, artralgii, cefalee etc.); E. Alergie la salicilaţi.

6.6. Acidul acetilsalicilic are următoarele contraindicaţii:

A. Astm bronşic;

32

B. Afecţiuni reumatismale inflamatorii (reumatism poliarticular acut, poliartrită reumatoidă);

C. Diateză hemoragică; D. Sarcină (întârzie travaliul, sângerare post-partum); E. Ulcer gastro-duodenal.

6.7. Analgezice-antipiretice derivaţi de p-aminofenol sunt următoarele:

A. Fenacetina; B. Propifenazona; C. Metamizol (Noraminofenazona); D. Paracetamol (Acetaminofen); E. Acid acetilsalicilic.

6.8. Analgezice-antipiretice care posedă şi activitate antiinflamatoare sunt

următoarele: A. Diflunisal; B. Metamizol (Noraminofenazona); C. Acid acetilsalicilic; D. Paracetamol (Acetaminofen); E. Aminofenazona.

6.9. Contraindicaţii pentru administrarea paracetamolului sunt următoarele:

A. Insuficienţă renală; B. Diateză hemoragică; C. Insuficienţă hepatică; D. Astm bronşic; E. Ulcer gastro-duodenal.

6.10. Paracetamolul poate produce următoarele efecte, în afară de unul dintre acestea:

A. Analgezic moderat; B. Intoxicaţia acută se manifestă prin necroză acută hepatică; C. Antiinflamator; D. Antipiretic moderat; E. La doze mari poate produce toxicitate renală.

6.11. Acidul acetilsalicilic şi paracetamolul au următoarele proprietăţi farmacologice

comune: A. Acţiune antiagregantă plachetară (doze mici); B. Acţiune analgezică; C. Efect ulcerigen; D. Acţiune antipiretică; E. Acţiune antiinflamatoare.

6.12. Analgezice-antipiretice derivaţi de acid salicilic sunt următoarele:

A. Paracetamol (Acetaminofen); B. Acetilsalicilat de lizină;

33

C. Acid acetilsalicilic; D. Diflunisal; E. Propifenazona.

6.13. Acţiunea analgezică a acidului acetilsalicilic are următoarele caracteristici:

A. Mecanism periferic de inhibare a biosintezei de PGE1; B. Inhibarea biosintezei de PGE1 explică acţiunea analgezică deoarece aceasta

contribuie la durerea din inflamaţie prin sensibilizarea terminaţiilor nervoase aferente;

C. Mecanism central talamic de inhibare a biosintezei de PGE1; D. Inhibarea biosintezei de leucotriene; E. Analgezic moderat.

6.14. Analgezice-antipiretice derivaţi de pirazolonă sunt următoarele, cu o excepţie:

A. Aminofenazona; B. Fenazona; C. Paracetamol (acetaminofen); D. Propifenazona; E. Metamizol (noraminofenazona).

6.15. Paracetamolul are următoarele proprietăţi farmacologice:

A. Absorbţie p.o. rapidă şi aproape completă; efect al primului pasaj hepatic redus;

B. Antipiretic moderat; C. Acţiune antiagregantă plachetară; D. Nu este antiinflamator; E. Analgezic moderat.

6.16. Enzima ciclooxigenza 1 (COX-1) are următoarele caracterisici:

A. Inhibarea de COX-1 reprezintă un mecanism generator de efecte secundare nedorite;

B. Intervine în biosinteza de prostaglandine cu roluri fiziologice benefice, de protecţie;

C. Este prezentă în toate ţesuturile; D. Inhibarea COX-1 reprezintă mecanismul de acţiune al anelgezicelor antipiretice; E. COX-1 este izoforma constitutivă.

6.17. Următoarele afirmaţii privind enzima ciclooxigenaza-1 (COX-1) sunt adevărate,

cu o excepţie: A. Intervine în biosinteza de prostaglandie cu roluri fiziologice benefice, de

protecţie; B. Este prezentă în toate ţesuturile; C. Inhibarea COX-1 reprezintă mecanismul de acţiune al analgezicelor-antipiretice; D. COX-1 este izoforma constitutivă; E. Inhibarea COX-1 reprezintă un mecansim generator de efecte secundare nedorite.

34

6.18. Enzima ciclooxigenaza 2 (COX-2) are următoarele caracteristici: A. COX-2 este inductibilă în toate ţesuturile, în prezenţa unor stimuli externi

proinflamatori (microrganisme, citokine, şi leziuni tisulare); B. Inhibarea de COX-2 reprezintă mecanismul de acţiune al analgezicelor

antipiretice; C. COX-2 inductibilă este implicată în biosinteza de prostaglandine cu rol inflamator

şi hiperalgic, atât la nivel periferic, cât şi la nivel medular; D. Inhibarea de COX-2 reprezintă un mecanism generator de efecte secundare

nedorite; E. COX-2 este izoformă constitutivă numai în unele ţesuturi (plămâni, rinichi,

măduva spinării). 6.19. Următoarele afirmaţii privind enzima ciclooxigenaza 2 (COX-2) sunt adevărate,

cu o excepţie: A. COX-2 inductibilă este implicată în biosinteza de prostaglandine cu rol inflamator

şi hiperalgic, atât la nivel periferic, cât şi la nivel medular; B. Inhibarea de COX-2 reprezintă un mecanism generator de efecte secundare

nedorite; C. COX-2 este inductibilă în toate ţesuturile în prezenţa unor stimuli externi

proinflamatori (microorganisme, citokine şi leziuni tisulare); D. COX-2 este izoformă constitutivă numai în unele ţesuturi (plămâni, rinichi,

măduva spinării); E. Inhibarea de COX-2 reprezintă mecanismul de acţiune al analgezicelor-

antipiretice. 6.20. Analgezice-antipiretice fără activitate antiinflamatoare sunt următoarele:

A. Paracetamol (acetaminofen); B. Diflunisal; C. Metamizol (noraminofenazona). D. Aminofenazona; E. Acid acetilsalicilic.

6.21. Metamizolul (noraminofenazona) şi aminofenazona au următoarele proprietăţi

farmacologice comune. A. Risc de cancer gastric prin biotransformare în nitrozamine cancerigene, în

stomac; B. Acţiune antispastică (cu mecanism miotrop); C. Acţiune antiinflamatoare; D. Acţiune analgezică; E. Risc de agranulocitoză.

6.22. Metamizolul (noraminofenazona) are următoarele proprietăţi farmacologice:

A. Analgezic mai intens decât aminofenazona; B. Este incriminat în inducerea cancerului gastric; C. Antispastic mai intens decât aminofenazona; D. Profil farmacodinamic şi farmacotoxicologic asemănător cu aminofenazona,

35

E. Antiinflamator puternic. 6.23. Acidul acetilsalicilic prezintă următoarele caracteristici privind acţiunea

antiinflamatoare: A. Antiinflamator puternic; B. Mecanism de inhibare a biosintezei de prostaglandine (PG) inflamatoare, prin

acetilare ireversibilă a ciclooxigenazei inductibile tip COX-2; C. Ca antiinflamator se administrează p.o. la adult 0,1-0,3g o dată/zi sau 0,3-0,5

g la 2-3 zile; D. Antireumatic puternic; E. Ca antiinflamator se administrează p.o. la adult 3,5 g (2,5-5,5g)/zi în 3-5 prize.

6.24. Aminofenazona poate provoca următoarele reacţii adverse:

A. Hipocoagulare cu favorizarea microhemoragiilor; B. Alergii (erupţii cutanate); C. Cancer gastric (prin biotransformare în nitrozamine cancerigene, în stomac

prin reacţie cu alimentele în prezenţa HCl); D. Tulburări sanguine (leucopenie, agranulocitoză, anemie hemolitică, anemie

aplastică); E. Ulcer gastroduodenal.

6.25. Medicamentele analgezice-antipiretice pot avea, în grade diferite, următoarele

tipuri de acţiuni farmacologice: A. Acţiune analgezică; B. Acţiune hipotermizantă (scad temperatura normală); C. Acţiune antipiretică; D. Acţiune antiinflamatoare; E. Acţiune antitusivă.

6.26. Sunt analgezice-antipiretice fără activitate antiinflamatoare sau cu activitate

antiinflamatoare slabă ori nesemnificativă, cu o excepţie: A. Propifenazona; B. Acid acetilsalicilic; C. Metamizol (noraminofenazona); D. Fenacetina; E. Paracetamol (acetaminofen).

6.27. Acidul acetilsalicilic prezintă următoarele caracteristici privind acţiunea

antiagregantă plachetară: A. Antiagregant plachetar la doze mari ( 3-5 g/zi) p.o. la adult; B. Antiagregant plachetar la doze mici, subanalgezice; C. Mecanism de inhibare a biosintezei plachetare de TXA2 proagregant

plachetar; D. Mecanismul de acţiune implică acetilarea ireversibilă a ciclooxigenazei

constitutive tip COX-1, la nivel plachetar;

36

E. Ca antiagregant plachetar se administrează la adult p.o. 0,1-0,3g o dată/zi sau 0,3-0,5 g la 2-3 zile.

6.28. Acţiunea analgezică a analgezicelor-antipiretice are următoarele caracteristici:

A. Inhibarea biosintezei de prostaglandine (ca PGE1 şi PGE2); explică acţiunea analgezică deoarece acestea cresc sensibilitatea terminaţiilor nervoase senzitive (nociceptorilor) provocând hiperalgie;

B. Mecanism periferic de inhibare a biosintezei de prostaglandine (PG) implicate în nocicepţie şi inflamaţie;

C. Mecanism de inhibare a biosintezei de leucotriene (LT); D. Eficacitatea analgezicelor-antipiretice este mai mare în durerile somatice

(nevralgii, artralgii); E. Mecanism central, la nivel talamic, ridicând pragul perceperii durerii.

6.29. Acţiunea analgezică a analgezicelor-antipiretice are următoarele caracteristici, cu

o excepţie: A. Mecanism periferic de inhibare a biosintezei de prostaglandine (PG)

implicate în nocicepţie şi inflamaţie; B. Inhibarea biosintezei de prostaglandine (ca PGE1 şi PGE2); explică acţiunea

analgezică deoarece acestea cresc sensibilitatea terminaţiilor nervoase senzitive (nociceptorilor) provocând hiperalgie;

C. Eficacitatea analgezicelor-antipiretice este mai mare în durerile somatice (nevralgii, artralgii);

D. Mecanism central, la nivel talamic, ridicând pragul perceperii durerii. E. Mecanism de inhibare a biosintezei de leucotriene (LT);

6.30. Acţiunea antipiretică a are următoarele caracteristici, cu o excepţie:

A. Sunt stimulate mecanismele de termoliză (transpiraţie, vasodilataţie periferică etc.);

B. Mecanism molecular: inhibarea biosintezei de PGE2 (cu efect pirogen la nivel central hipotalamic);

C. Se produce hipotermie (scăderea temperaturii normale); D. Este readus la normal nivelul funcţional ridicat al centrilor termoreglatori; E. Este redusă febra.

6.31. Analgezice-antipiretice derivaţi de acid salicilic sunt următoarele, cu o excepţie:

A. Salicilamida; B. Acid acetilsalicilic; C. Paracetamol (acetaminofen); D. Acetilsalicilat de lizină; E. Diflunisal.

6. 32. Analgezicele-antipiretice au următoarele indicaţii pentru acţiunea analgezică (potenţate de acţiunea aniinflamatoare):

A. Dureri postoperatorii moderate; B. Durerea în angina pectorală;

37

C. Afecţiuni ortopedice (fracturi, luxaţii, entorse); D. Algii moderate (nevralgii, artralgii, mialgii, cefalee, dismenoree); E. Dureri acute foarte mari (arsuri, infarct acut de miocard, edem pulmonar acut

etc.); 6. 33. Analgezicele-antipiretice au următoarele indicaţii pentru acţiunea analgezică (potenţate de acţiunea aniinflamatoare), cu o excepţie:

A. Afecţiuni ortopedice (fracturi, luxaţii, entorse); B. Algii moderate (nevralgii, artralgii, mialgii); C. Dureri postoperatorii moderate; D. Dureri acute foarte mari (arsuri, infarct acut de miocard, edem pulmonar acut,

etc.); E. Algii moderate: cefalee, dismenoree:

Hipnotice şi tranchilizante 7.1. Care din următoarele barbiturice prezintă durată scurtă sau medie de acţiune:

A. Amobarbital; B. Fenobarbital; C. Pentobarbital; D. Ciclobarbital, E. Secobarbital.

7.2. În cazul intoxicaţiei acute cu barbiturice tratamentul este următorul:

A. Susţinerea respiraţiei şi tensiunii arteriale cu analeptice respiratorii şi cardiovasculare;

B. Alcalinizarea urinii prin perfuzie cu NaHCO3; C. Susţinerea respiraţiei prin ventilaţia respiratorie artificială cu administrarea de

oxigen; D. Acidifierea urinii; E. Diureză osmotică cu soluţie de manitol 5%.

7.3. Care din următoarele afirmaţii privind mecanismul de acţiune al hipnoticelor

barbiturice sunt adevărate: A. Mecanism de acţiune nespecific: deschiderea canalelor de clor; B. Mecanism de acţiune specific: potenţarea neurotransmisiei inhibitoare mediată

de GABA; C. Mecanism de acţiune: blocarea receptorilor dopaminergici D1 şi D2; D. Mecanism de acţiune specific: activarea unui situs specific de pe complexul

receptor GABA-A postsinaptic efector, cu creşterea timpului de deschidere a canalelor de Cl-, hiperpolarizare şi inhibiţie neuronală;

E. Mecanism de acţiune nespecific: deprimarea formaţiei reticulate ascendent activatoare (SAA).

7.4. Care din următoarele medicamente hipnotice aparţin benzodiazepinelor:

A. Fenobarbital;

38

B. Nitrazepam; C. Zolpidem; D. Flunitrazepam; E. Midazolam.

7.5. Zopiclon este un hipnotic modern cu profil farmacodinamic asemănător

benzodiazepinelor, cuprinzând următoarele acţiuni farmacodinamice: A. Anxiolitică; B. Miorelaxantă; C. Hipnotică, sedativă; D. Antipsihotică; E. Anticonvulsivantă;

7.6. Următoarele medicamente cu acţiune hipnotică nu aparţin benzodiazepinelor:

A. Fenobarbital; B. Flunitrazepam; C. Midazolam; D. Zolpidem; E. Nitrazepam.

7.7. Care din următoarele barbiturice prezintă durată de acţiune ultrascurtă (barbiturice

narcotice): A. Fenobarbital; B. Ciclobarbital; C. Amobarbital; D. Tiopental; E. Barbital.

7.8. Care din următoarele medicamente cu acţiune hipnotică prezintă şi acţiune

anticonvulsivantă: A. Zopiclon; B. Nitrazepam; C. Bromizoval; D. Zolpidem; E. Fenobarbital.

7.9. Care din următoarele acţiuni nu este manifestată de hipnoticele barbiturice:

A. Anticonvulsivantă; B. Antipsihotică; C. Anestezică generală (narcotică); D. Sedativă; E. Hipnotică.

7.10 Care din următoarele hipnotice barbiturice au durată medie sau lungă de acţiune:

A. Ciclobarbital; B. Secobarbital;

39

C. Fenobarbital; D. Pentobarbital; E. Amobarbital.

7.11.Hipnoticele barbiturice pot produce următoarele reacţii adverse:

A. Ulcer gastro-duodenal; B. Efecte secundare (somnolenţă după trezire) C. Dependenţă fizică cu sindrom de abstinenţă la întreruperea bruscă a unui

tratament îndelungat; D. Toleranţă dobândită (obişnuinţă) pentru acţiunea hipnotică la administrare

regulată 10-20 de zile şi tendinţă la creşterea dozelor; E. Sensibilizare (erupţii cutanate).

7.12.Hipnoticele barbiturice au următoarele indicaţii:

A. Ca sedative (barbiturice hipnotice în doze mici); B. În epilepsie (fenobarbital); C. În insomnii de hiperexcitabilitate nervoasă; D. La conducători auto; E. În preanestezie (barbiturice cu durată medie)

7.13. Hipnoticele barbiturice au următoarele contraindicaţii:

A. Insuficienţă hepatică gravă; B. Insuficienţă renală gravă; C. Conducători auto; D. În preanestezie (barbiturice cu durată medie); E. Insomnii de hiperexcitabilitate nervoasă;

7.14.Hipnoticele din grupa hipnocoercitive (care forţează somnul) au următoarele

caracteristici: A. Produc obişnuinţă (cu tendinţe la mărirea dozelor) şi dependenţă fizică cu

sindrom de abstinenţă (excitaţia SNC până la convulsii); B. Deprimarea SNC nu este gradată doză-dependentă; C. Forţează somnul şi la indivizii normali care nu suferă de insomnie; D. La orpirea bruscă a tratamentului se declanşează efectul „rebound” cu vise

neplăcute; E. Sunt deprimante SNC neselective, inhibând difuz diferitele segmente ale SNC.

7.15.Hipnoticele din grupa hipnoinductoare sau hipnogene (care favorizează somnul) au

următoarele caracteristici: A. Efectul hipnogen este mai evident în hiposomnii; B. Acţionează selectiv asupra unor receptori specifici (situsuri specifice din

complexul receptor GABA-ergic); C. Nu reduc durata de somn REM (cu vise) şi nu produc efect „rebound” cu vise

neplăcute la oprirea bruscă a tratamentului; D. Efectele deprimante asupra SNC sunt de intensitate gradată doză-dependente:

sedare-somn hipnotic- somn narcotic – comă – exitus;

40

E. Trezirea din somn este uşoară. 7.16.Hipnoticele barbiturice au următoarele contraindicaţii şi precauţii cu o excepţie:

A. Conducători auto B. Insomnii de hiperexcitabilitate nervoasă; C. Insuficienţă hepatică gravă; D. Prudenţă: la batrâni (accidente în faza de somnolenţă incipientă sau terminală); E. Insuficienţă renală gravă;

7.17.Următoarele afirmaţii în legătură cu farmacocinetica diazepamului sunt adevărate:

A. Biotransformarea pe căile sistemelor oxidazice microsomale hepatice (S.O.M.H.) la doi metaboliţi fără activitate farmacodinamică;

B. Absorbţie per os rapidă şi practic completă (lipofilie înaltă); C. Eliminare pe cale renală în formă de metabolit glucuronoconjugat; D. Variabilitatea farmacocinetică interindividuală este mare şi în consecinţă dozele

trebuie individualizate foarte atent; E. Distribuire rapidă în creier, prin bariera hemato-encefalică, este urmată de

redistribuirea în ţesutul adipos. 7.18.Următoarele afirmaţii în legătură cu acţiunile tranchilizantelor sunt adevărate:

A. Acţiune hipnoinductoare, în insomnii psihogene (nevrotice); B. Acţiune miorelaxantă; C. Acţiune tranchilizantă; D. Acţiune antipsihotică; E. Acţiune anticonvulsivantă.

7.19.Care din următooarele trnachilizante poate fi administrat şi ca anticonvulsivant:

A. Clordiazepoxid; B. Bromazepam; C. Oxazepam; D. Medazepam; E. Diazepam.

7.20.Diazepamul prezintă următoarele indicaţii:

A. Stări convulsive de diverse cauze (tetanos, starea de rău epileptic); B. Hiposomnia din nevroze; C. Miastenia gravă (miastenia gravis); D. Combaterea contracturilor şi stărilor spastice ale musculaturii striate; E. Terapia sindromului anxios.

7.21.Care din următoarele medicamente cu acţiune tranchilizantă nu aparţine clasei

benzodiazepinelor: A. Medazepam; B. Meprobamat; C. Buspironă; D. Diazepam;

41

E. Hidroxizin. 7.22.Următoarele afirmaţii despre flumazenil sunt adevărate:

A. Indicat ca antidot în intoxicaţia acută cu benzodiazepine; B. Este antagonist competitiv al benzodiazepinelor; C. Este tranchilizant agonist pe receptorii 5-HT1A; D. Are afinitate şi se fixează pe situsul benzodiazepinic situat pe complexul

receptor GABA; E. Administrat la subiecţi cu dependenţă la benzodiazepine hipnotice sau

tranchilizante (în afara intoxicaţiei acute) declanşează un sindrom de abstinenţă (sevraj).

7.23.Următoarele afirmaţii privind buspirona sunt adevărate:

A. Anxiolitic util în anxietatea cronică; B. Este un antagonist pe receptorii 5-HT1A pre-sinaptici; C. Mecanism de acţiune indirect: agonist al receptorilor 5-HT1A pre-sinaptici (cu

diminuarea eliberării şi favorizarea receptării serotoninei; D. Profil farmacodinamic: selectiv anxiolitic; E. Efectul se instalează lent (după un tratament de peste o săptămână).

7.24.Care din următoarele medicamente cu acţiune tranchilizantă prezintă T1/2 şi durata

de acţiune scurtă (4-10 ore): A. Diazepam; B. Clorazepat; C. Clordiazepoxid; D. Medazepam; E. Oxazepam.

7.25.Care din următoarele medicamente cu acţiune tranchilizantă este eficace în atacul de

panică: A. Diazepam; B. Alprazolam; C. Clordiazepoxid; D. Lorazepam; E. Buspirona.

7.26.Care din următoarele medicamente tranchilizante nu influenţează receptorii

GABAA: A. Clordiazepoxid; B. Diazepam; C. Bromazepam; D. Buspirona; E. Oxazepam

7.27.Care din următoarele afirmaţii privind medicamentul hidroxizin sunt adevărate:

A. Acţiune agonistă pe receptorii histaminergici H1;

42

B. Are acţiune antispastică musculotropă; C. Acţiune antihistaminică H1 şi antiserotoninică, cu efect antiemetic; D. Are acţiune antispastică anticolinergică; E. Acţiunea antispastică este utilă în manifestările psihosomatice cu localizare

digestivă. 7.28.Reprezintă contraindicaţii pentru administrarea de diazepam următoarele:

A. Combaterea contracturilor şi stărilor spastice ale musculaturii striate; B. Insuficienţa respiratorie acută; C. Ambulator, la conducătorii auto; D. Miastenia gravă (miastenia gravis); E. Terapia sindromului anxios din nevroze.

7.29.Care din următoarele medicamente este un antagonsit competitiv al

benzodiazepinelor: A. Diazepam; B. Medazepam; C. Bromazepam; D. Flumazenil; E. Clordiazepoxid;

7.30.Care din următoarele tranchilizante aparţin clasei benzodiazepinelor:

A. Buspirona; B. Clordiazepoxid; C. Hidroxizin; D. Diazepam; E. Medazepam.

7.31.Care din următoarele afirmaţii în legătură cu diazepamul sunt false:

A. Este antagonist competitiv al benzodiazepinelor pentru situsul benzodiazepinic situat pe complexul receptor GABA;

B. Acţiune miorelaxantă intensă care poate fi utilizată pentru combaterea stărilor spastice ale musculaturii striate;

C. Acţiune anxiolitică intensă utilă în terapia sindromului anxios; D. Absorbţie per os rapidă şi practic completă; E. Nu provoacă farmacodependenţă fizică.

7.32.Diazepamul prezintă următoarele indicaţii, cu o excepţie:

A. Combaterea stărilor spastice ale musculaturii striate; B. Terapia sindromului anxios; C. Stări convulsive de diverse cauze (tetanos, starea de rău epileptic) D. Miastenia gravă (miastenia gravis); E. Hiposomnia din nevroze.

7.33.Următoarele afirmaţii în legătură cu acţiunile tranchilizantelor sunt adevărate, cu o

excepţie:

43

A. Acţiune anticonvulsivantă; B. Acţiune tranchilizantă; C. Acţiune antipsihotică; D. Acţiune miorelaxantă; E. Acţiune hipnoinductoare, în insomnii psihogene (nevrotice).

Anticonvulsivante 8.1. Fenitoina are următoarele indicaţii:

A. Aritmii cardiace; B. Stop cardiac; C. Micul rău epileptic; D. Epilespia psihomotorie; E. Marele rău epileptic;

8.2. Care din următoarele medicamente cu acţiune anticonvulsivantă aparţine clasei

benzodiazepinelor: A. Primidona; B. Fenitoina; C. Clonazepam; D. Diazepam; E. Carbamazepina.

8.3. Care din următoarele afirmaţii privind mecanismul de acţiune la nivel molecular

al fenitoinei este corectă: A. Blocarea canalelor de calciu de tip T; B. Favorizarea eliberării GABA; C. Inhibarea selectivă a receptării GABA; D. Blocarea canalelor de sodiu; E. Deschiderea canalelor de clor, prin activarea complexului receptor

postsinaptic GABA-A. 8.4. Care din următoarele medicamente cu acţiune anticonvulsivantă blochează

canalele de calciu de tip T: A. Carbamazepina; B. Fenitoina; C. Etosuximida; D. Fenobarbital; E. Trimetadiona.

8.5. Care din următoarele medicamente cu acţiune anticonvulsivantă sunt utilizate în

marele rău epileptic: A. Primidona; B. Fenitoina; C. Etosuximida; D. Carbamazepina;

44

E. Fenobarbital. 8.6. Medicamentele anticonvulsivante utilizate în tratamentul epilepsiei pot acţiona

prin următoarele mecanisme la nivel molecular: A. Creşterea nivelului GABA în creier prin inhibarea ireversibilă a enzimei

GABA-aminotransferaza (GABA-T), ce degradează GABA; B. Influenţarea receptorilor dopaminergici D1, D2; C. Blocarea canalelor de sodiu; D. Deschiderea canalelor de clor, prin activarea complexului receptor post-

sinaptic GABA-A; E. Blocarea canalelor de calciu de tip T.

8.7. Care din următoarele medicamente anticonvulsivante poate fi utilizat în

tratamentul aritmiilor cardiace: A. Clonazepam; B. Fenobarbital; C. Fenitoina; D. Acid valproic; E. Trimetadiona.

8.8. Care din următoarele medicamente cu acţiune anticonvulsivantă sunt folosite în

tratamentul micului rău epileptic: A. Fenobarbital; B. Trimetadiona; C. Fenitoina; D. Acidul valproic, E. Etosuximida.

8.9. Care sunt principiile de tratament al epilepsiei:

A. Monitorizarea efectelor adverse pe parcursul tratamentului; B. Individualizarea antiepilepticului şi a dozelor; C. Tratamentul se începe dcu doze mari care se reduc gradat; D. Întreruperea tratamentului se va face brusc, nu prin reducerea treptată a

dozelor; E. Optimizarea posologiei prin monitorizarea concentraţiei plasmatice.

8.10. Care din următoarele medicamente cu acţiune anticonvulsivantă sunt active în

starea de rău epileptic: A. Clonazepam; B. Etosuximida; C. Diazepam; D. Carbamazepina; E. Fenobarbital.

8.11. Care din următoarele medicamente cu acţiune anticonvulsivantă blochează

canalele de sodiu:

45

A. Acidul valproic; B. Etosuximida; C. Carbamazepina; D. Fenitoina; E. Gabapentin.

8.12. Care din următoarele medicamente anticonvulsivante este util în nevralgia de

trigemen: A. Fenacemida; B. Fenitoina; C. Etosuximida; D. Fenobarbital; E. Carbamazepina;

8.13. Care din următoarele afirmaţii privind acţiunea medicamentelor anti-

convulsivante sunt adevărate: A. Scăderea pragului de excitabilitate şi a pragului convulsivant; B. Diminuarea tendinţei la descărcări repetate a neuronilor modificaţi patologic; C. Diminuarea tendinţei la iradiere a excitaţiei în afara focarului epileptogen; D. Ridicarea pragului de excitabilitate şi a pragului convulsivant; E. Stabilizarea membranei neuronale.

8.14. În tratamentul cronic cu fenobarbital, cu doze mari, antiepileptice, pot apare

următoarele reacţii adverse: A. Osteomalacie; B. Ataxie; C. Anemie megaloblastică; D. Insomnie; E. Sedare.

8.15. Fenitoina are următoarele indicaţii, cu o excepţie:

A. Micul rău epileptic; B. Aritmii cardiace; C. Epilepsia psihomotorie; D. Marele rău epileptic; E. Starea de rău epileptic.

8.16. Carbamazepina are următoarele indicaţii:

A. Nevralgia de trigemen; B. Marele rău epileptic, C. Diabet insipid hipofizar; D. Epilepsia psihomotorie; E. Micul rău epileptic.

8.17. Carbamazepina are următoarele indicaţii, cu o excepţie:

A. Epilepsia psihomotorie;

46

B. Diabet insipid hipofizar; C. Nevralgia de trigemen; D. Micul rău epileptic; E. Marele rău epileptic.

8.18. Indicaţii pentru acid valproic sunt următoarele:

A. Marele rău epileptic; B. Crizele mioclonice; C. Aritmii cardiace; D. Micul rău epileptic; E. Nevralgia de trigemen;

8.19. Care din următoarele afirmaţii privind proprietăţile farmacologice ale

fenobarbitalului sunt adevărate: A. Sindromul de sevraj (abstinenţă) care apare la întreruperea bruscă a

tratamentului cronic se manifestă prin convulsii tonico-clonice; B. Induce toleranţă dobândită încrucişată cu alte medicamente posibil asociate,

cu eficacitate redusă la dozele obişnuite; C. Sindromul de sevraj (abstinenţă) care apare la întreruperea bruscă a

tratamentului cronic se manifestă prin deprimarea SNC; D. Tratamentul cronic se poate întrerupe brusc; E. La doze mari este un puternic inductor enzimatic.

8.20. Următoarele afirmaţii privind proprietăţile farmacologice ale fenobarbitalului sunt

adevărate, cu o excepţie: A. Sindromul de sevraj (abstinenţă) aparut la întreruperea bruscă a tratamentului

cronic se manifestă prin deprimarea SNC; B. La doze mari este un puternic inductor enzimatic al sistemelor oxidazice

microsomale hepatice (SOMH); C. Induce toleranţă dobândită încrucişată cu alte medicamente posibil asociate,

cu eficacitate redusă la dozele obişnuite; D. La întreruperea bruscă a tratamentului cronic apare un sindrom de sevraj

(abstinenţă); E. Sindromul de sevraj (abstinenţă) apărut la întreruperea bruscă a tratamentului

cronic se manifestă prin convulsii tonico-clonice (consecinţă a sensibilizării receptorilor glutamatergici).

8.21. Care din următoarele afirmaţii privind indicaţiile pentru fenobarbital ca

anticonvulsivant sunt adevărate: A. Micul rău epileptic; B. De elecţie în marele rău epileptic la copiii mici (la care fenitoina provoacă

frecvent reacţii adverse); C. Marele rău epileptic; D. Starea de rău epileptic; E. Crize mioclonice.

47

8.22. Carbamazepina prezintă riscul următoarelor reacţii adverse: A. Depresie respiratorie (la administrare cronică); B. Hepatotoxicitate gravă (impune monitorizarea frecventă a funcţiei hepatice); C. Comă (la administrare cronică); D. Sialoree (creşterea secreţiei salivare); E. Efecte teratogene (spina bifida şi malformaţii cardiace).

8.23. Următoarele reacţii adverse fac parte din profilul faramcotoxicologic al

carbamazepinei, cu o excepţie: A. Comă (la administrare cronică); B. Efecte teratogene (spina bifida şi malformaţii cardiace). C. Creşterea apetitului; D. Hepatotoxicitate gravă (impune monitorizarea frecventă a funcţiei hepatice); E. Depresie respiratorie (la administrare cronică);

8.24. Care din următoarele afirmaţii privind proprietăţile farmacologice ale acidului

valproic sunt adevărate: A. Risc de efecte teratogene (spina bifida, malformaţii ale degetelor, cardio-

vasculare şi oro-faringiene); B. Supravegherea tratamentului pe criteriul clinic este obligatorie; C. Risc de hepatotoxicitate cu afectare hepatică rară, dar gravă (se impune

monitorizarea funcţiei hepatice); D. Supravegherea tratamentului pe criteriul farmacocinetic (monitorizarea

concentraţiei plasmatice) este obligatorie; E. Nu există o corelaţie bună între concentraţiile plasmatice şi efectele

terapeutice, respectiv toxice. 8.25. Următoarele afirmaţii privind proprietăţile farmacologice ale acidului valproic

sunt adevărate, cu o excepţie: A. Supravegherea tratamentului pe criteriul clinic este obligatorie; B. Supravegherea tratamentului pe criteriul farmacocinetic (monitorizarea

concentraţiei plasmatice) este obligatorie; C. Risc de efecte teratogene (spina bifida, malformaţii ale degetelor, cardio-

vasculare şi oro-faringiene); D. Nu există o corelaţie bună între concentraţiile plasmatice şi efectele

terapeutice, respectiv toxice. E. Risc de hepatotoxicitate cu afectare hepatică rară, dar gravă (se impune

monitorizarea funcţiei hepatice); 8.26. Care din următoarele afirmaţii privind proprietăţile farmacologice ale

clonazepamului sunt adevărate: A. Indicat în micul rău epileptic, crize mioclonice; B. Indicat în status epilepticus i.v., lent; C. Indicat în marele rău epileptic; D. Efectul secundar major constă în deprimarea SNC (sedare, somnolenţă,

hipotonie, ataxie);

48

E. Nu există o corelaţie bună între concentraţiile plasmatice şi eficacitate, respectiv toxicitate.

8.27. Următoarele afirmaţii privind proprietăţile farmacologice ale clonazepamului sunt

adevărate, cu o excepţie: A. Nu există o corelaţie bună între concentraţiile plasmatice şi eficacitate,

respectiv toxicitate; B. Indicat în marele rău epileptic; C. Efectul secundar major constă în deprimarea SNC (sedare, somnolenţă,

hipotonie, ataxie); D. Indicat în micul rău epileptic, crize mioclonice; E. Indicat în status epilepticus i.v., lent;

8.28. Care din următoarele afirmaţii privind proprietăţile farmacologice ale fenacemidei

sunt adevărate: A. Este un antiepileptic cu spectru îngust; B. Este antiepilepticul cel mai toxic; C. Este un antiepileptic cu spectru larg (marele şi micul rău epileptic, epilepsia

psihomotorie); D. Este utilizat numai ca antiepileptic de rezervă; E. La administrare prelungită poate produce ca reacţii adverse tulburări psihice

(paranoia, delir, agresivitate); 8.29. Următoarele afirmaţii privind proprietăţile farmacologice ale fenacemidei sunt

adevărate, cu o excepţie: A. Este antiepilepticul cel mai toxic; B. Este un antiepileptic cu spectru îngust; C. La administrare prelungită poate produce ca reacţii adverse tulburări psihice

(paranoia, delir, agresivitate); D. Este un antiepileptic cu spectru larg (marele şi micul rău epileptic, epilepsia

psihomotorie); E. Este utilizat numai ca antiepileptic de rezervă;

8.30. Care din următoarele afirmaţii privind proprietăţile farmacologice ale fenitoinei

sunt adevărate: A. Mecanismul de acţiune la nivel molecular: blocarea canalelor de calciu de tip

T; B. Potenţialul farmacotoxicologic este ridicat; C. Corelaţia între concentraţiile plasmatice şi eficacitate, respectiv toxicitate, este

bună; D. Mecanismul de acţiune la nivel molecular: blocarea canalelor de sodiu; E. Indicată în epilepsie (marele rău epileptic, epilepsia psihomotorie) şi aritmii

cardiace. 8.31. Următoarele afirmaţii privind proprietăţile farmacologice ale fenitoinei sunt

adevărate, cu o excepţie:

49

A. Corelaţia între concentraţiile plasmatice şi eficacitate, respectiv toxicitate, este bună;

B. Indicată în epilepsie (marele rău epileptic, epilepsia psihomotorie) şi aritmii cardiace;

C. Mecanismul de acţiune la nivel molecular: blocarea canalelor de calciu de tip T;

D. Potenţialul farmacotoxicologic este ridicat; E. Mecanismul de acţiune la nivel molecular: blocarea canalelor de sodiu;

8.32. În crizele mioclonice sunt utilizate următoarele anticonvulsivante (antiepileptice):

A. Carbamazepina; B. Lamotrigin; C. Clonazepam; D. Acidul valproic; E. Topiramat.

8.33. Următoarele anticonvulsivante (antiepileptice) sunt utilizate în crizele mioclonice,

cu o excepţie: A. Lamotrigin; B. Topiramat; C. Acidul valproic; D. Clonazepam; E. Carbamazepina.

Antiparkinsoniene 9.1. Care din următoarele medicamente sunt antiparkinsoniene anticolinergice:

A. Prociclidina; B. Benzatropina; C. Trihexifenidil; D. Levodopa; E. Selegilina.

9.2. Următoarele medicamente sunt antiparkinsoniene anticolinergice, cu o excepţie:

A. Amantadina; B. Biperiden; C. Benzatropina; D. Prociclidina; E. Trihexifenidil;

9.3. Sindromul Parkinsonian se manifestă clinic prin tulburări motorii caracteristice:

A. Hipokinezie (consecinţa rigidităţii); B. Hipotonie a musculaturii striate; C. Tremor al extremităţilor; D. Hiperkinezie; E. Hipertonie până la rigiditate musculară.

50

9.4. Sindromul Parkinson se manifestă clinic prin următoarele tulburări, cu o excepţie:

A. Tremor al extremităţilor; B. Hipertonie până la rigiditate musculară; C. Hiperkinezie; D. Hipokinezie (consecinţa rigidităţii); E. Simptome vegetative de tip colinergic (sialoree).

9.5. Care din următoarele afirmaţii privind proprietăţile farmacologice ale selegilinei

sunt adevărate: A. Este inhibitor selectiv al monoaminoxidazei de tip B (IMAO-B); B. Potenţează unele efecte secundare date de levodopa (insomnie, greaţă,

hipotensiune ortostatică); C. Diminuă metabolizarea dopaminei prin dezaminare oxidativă; D. Tratamentul precoce cu selegilină nu întârzie nevoia tratamentului cu

levodopa; E. Este inhibitor selectiv al monoaminoxidazei de tip A (IMAO-A).

9.6. Următoarele afirmaţii privind proprietăţile farmacologice ale selegilinei sunt

adevărate, cu o excepţie: A. Este inhibitor selectiv al monoaminoxidazei de tip A (IMAO-A); B. Diminuă metabolizarea dopaminei prin dezaminare oxidativă; C. Este inhibitor selectiv al monoaminoxidazei de tip B (IMAO-B); D. Tratamentul precoce cu selegilină întârzie cu 6-9 luni nevoia tratamentului cu

levodopa; E. Potenţează unele efecte secundare date de levodopa (insomnie, greaţă,

hipotensiune ortostatică); 9.7. Care din următoarele medicamente sunt antiparkinsoniene care stimulează

transmisia dopaminergică: A. Amantadina; B. Selegilina; C. Trihexifenidil; D. Levodopa; E. Benzatropina.

9.8. Următoarele medicamente sunt antiparkinsoniene care stimulează transmisia

dopaminergică, cu o excepţie: A. Selegilina; B. Bromocriptina; C. Amantadina; D. Trihexifenidil; E. Levodopa;

9.9. Care din următoarele medicamente este considerat cel mai eficace medicament

antiparkinsonian:

51

A. Bromocriptina; B. Amantadina; C. Trihexifenidil; D. Selegilina; E. Levodopa;

9.10. Prin administrarea medicaţiei care stimulează transmiterea dopaminergică în

boala Parkinson se urmăresc următoarele: A. Stimularea enzimei MAO-B care metabolizează dopamina; B. Acţiune antagonistă pe receptorii dopaminergici D2; C. Stimularea eliberării dopaminei; D. Inhibarea enzimei MAO-B care metabolizează dopamina; E. Creşterea biosintezei de dopamină;

9.11. Următoarele afirmaţii privind efectele urmărite prin antiparkinsoniene care

stimulează transmiterea dopaminergică sunt adevărate, cu o excepţie: A. Creşterea biosintezei de dopamină; B. Acţiune agonistă pe receptorii dopaminergici D2; C. Inhibarea enzimei MAO-B care metabolizează dopamina; D. Acţiune antagonistă pe receptorii dopaminergici D2; E. Stimularea eliberării dopaminei.

9.12. Care din următoarele antiparkinsoniene suferă în organism o biotransformare la

amfetamină şi metamfetamină iar la depăşirea dozelor uzuale poate da efecte adverse de tip amfetaminic (agitaţie psihomotorie, anxietate, insomnie, halucinaţii): A. Amantadina; B. Selegilina; C. Trihexifenidil; D. Bromocriptina; E. Biperiden.

9.13. Care din următoarele afirmaţii privind proprietăţile farmacodinamice ale

levodopei sunt adevărate: A. Efecte dopaminergice centrale; B. Efecte anticolinergice (colinolitice) centrale; C. Efecte dopaminergice şi simpatomimetice periferice; D. Efecte anticolinergice periferice; E. Precursor al dopaminei şi noradrenalinei.

9.14. Următoarele afirmaţii privind proprietăţile farmacodinamice ale levodopei sunt

adevărate, cu o excepţie: A. Precursor al dopaminei şi noradrenalinei; B. Efecte dopaminergice centrale; C. Efecte anticolinergice (colinolitice) centrale;

52

D. Inhibarea secreţiei hipofizare de prolactină (consecinţa stimulării dopaminergice, la nivel hipotalamic);

E. Efecte dopaminergice şi simpatomimetice periferice; 9.15. Sunt antiparkinsoniene agonişti dopaminergici D2:

A. Pergolid; B. Lisurid; C. Levodopa; D. Bromocriptina; E. Selegilina.

9.16. Următoarele antiparkinsoniene sunt agonişti dopaminergici D2, cu o excepţie:

A. Bromocriptina; B. Piribedil; C. Lisurid; D. Levodopa; E. Pergolid

9.17. Care din următoarele afirmaţii privind asocierile levodopa + inhibitori ai aromatic

1-aminoacid decarboxilazei (dopa-decarboxilazei) sunt adevărate: A. Levodopa se asociază în produse tipizate cu inhibitoare ale dopa-

decarboxilazei (carbidopa, benserazid); B. Inhibitoarele dopa-decarboxilazei nu difuzează prin bariera hemato-encefalică

(explicându-se astfel acţiunea periferică); C. Inhibitoarele dopa-decarboxilazei diminuă metabolizarea dopaminei; D. Inhibitoarele dopa-decarboxilazei protejează levodopa de degradarea la nivel

periferic; E. Inhibitoarele dopa-decarboxilazei (carbidopa, benserazid) acţiunează numai în

periferie. 9.18. Următoarele afirmaţii privind asocierile levodopa – inhibitoare de dopa-

decarboxilază sunt adevărate, cu o excepţie: A. Inhibitoarele dopa-decarboxilazei nu difuzează prin bariera hemato-encefalică

(explicându-se astfel acţiunea periferică); B. Levodopa se asociază în produse tipizate cu inhibitoare ale dopa-

decarboxilazei (carbidopa, benserazid); C. Inhibitoarele dopa-decarboxilazei protejează levodopa de degradarea la nivel

periferic; D. Inhibitoarele dopa-decarboxilazei (carbidopa, benserazid) acţionează numai în

periferie. E. Inhibitoarele dopa-decarboxilazei diminuă metabolizarea dopaminei;

9.19. Levodopa poate produce următoarelereacţii adverse:

A. Efect „on-off” (fluctuaţii mari ale stării bolnavului pe parcursul unei zile); B. Stare paranoidă (la tratament îndelungat, cu doze mari);

53

C. Efecte secundare anticolinergice periferice (uscăciunea gurii, constipaţie, tulburări de micţiune, tulburări de vedere);

D. Obişnuinţă (cu diminuarea intensităţii şi duratei efectului) la tratament îndelungat (după cca. 2 ani);

E. Efectele secundare periferice dopaminergice şi simpatomimetice (cardio-vasculare, digestive).

9.20. Următoarele afirmaţii privind reacţiile adverse după levodopa sunt adevărate, cu o

excepţie: A. Efectele secundare periferice dopaminergice şi simpatomimetice (cardio-

vasculare, digestive); B. Efecte secundare anticolinergice periferice (uscăciunea gurii, constipaţie,

tulburări de micţiune, tulburări de vedere); C. Obişnuinţă (cu diminuarea intensităţii şi duratei efectului) la tratament

îndelungat (după cca. 2 ani); D. Stare paranoidă (la tratament îndelungat, cu doze mari); E. Efect „on-off” (fluctuaţii mari ale stării bolnavului pe parcursul unei zile;

9.21. Asocierea selegilinei la tratamentul cu levodopa prezintă următoarele avantaje:

A. Selegilina, inhibând selectiv MAO-B, care metabolizează dopamina, creşte şi prelungeşte efectele levodopei;

B. Ameliorează multe dintre efectele nedorite ale tratamentului cu levodopa şi anume: obişnuinţa şi fenomenul „on-off”;

C. Nu întârzie evoluţia bolii Parkinson; D. Permite reducerea dozelor de levodopa; E. În cazul asocierii dozele de selegilină pot fi reduse la ½, iar dozele de

levodopa pot fi mai mici; 9.22. Următoarele afirmaţii privind avantajele asocierii selegilinei la tratamentul cu

levodopa sunt adevărate, cu o excepţie: A. Permite reducerea dozelor de levodopa; B. Ameliorează unele dintre efectele nedorite ale tratamentului cu levodopa şi

anume: obişnuinţa şi fenomenul „on-off”; C. În cazul asocierii dozele de selegilină pot fi reduse la ½, iar dozele de

levodopa pot fi mai mici; D. Selegilina, inhibând selectiv MAO-B, care metabolizează dopamina, creşte şi

prelungeşte efectele levodopei; E. Nu întârzie evoluţia bolii Parkinson;

9.23. În afara celor trei tulburări motorii caracteristice (tremor, hipertonie, hipokinezie)

sindromul Parkinson se manifestă şi prin alte simptome asociate: A. Simptome vegetative de tip colinergic (sialoree); B. Dureri ale muşchilor scheletici (consecinţa hipertoniei); C. Hipotonia musculaturii striate; D. Tulburări de echilibru; E. Simptome psihice.

54

9.24. Următoarele afirmaţii privind alte simptome asociate celor trei tulburări motori caracteristice (tremor, hipertonie, hipokinezie) sindromului Parkinson sunt adevărate, cu o excepţie:

A. Dureri ale muşchilor scheletici (consecinţa hipertoniei); B. Hipotonia musculaturii striate; C. Simptome vegetative de tip colinergic (sialoree); D. Simptome psihice. E. Tulburări de echilibru;

9.25. În patologie există următoarele tipuri de parkinsonism:

A. Secundar aterosclerotic; B. Secundar postencefalitic; C. Idiopatic (boala Parkinson sau paralizia agitantă); D. Congenital; E. Secundar toxic şi medicamentos (prin neuroleptice anti D2).

9.26. Următoarele afirmaţii privind tipurile de parkinsonism sunt adevărate, cu o

excepţie: A. Secundar toxic şi medicamentos (prin neuroleptice anti D2); B. Secundar aterosclerotic; C. Congenital; D. Secundar postencefalitic; E. Idiopatic (boala Parkinson sau paralizia agitantă).

9.27. Care sunt afirmaţiile adevărate privind bazele fiziopatologice ale bolii Parkinson:

A. Tulburarea echilibrului dintre sistemele dopaminergic şi colinergic din corpul striat;

B. Instalarea unei hiperactivităţi colinergice şi a unei hipoactivităţi dopaminergice; C. Există distrugeri de neuroni dopaminergici în substanţa neagră, cu degenerescenţa

fasciculului nigrostriat şi reducerea nivelelelor de dopamină; D. Instalarea unei hiperactivităţi dopaminergice şi a unei hipoactivităţi colinergice; E. Hipoactivitate dopaminergică în corpul striat şi alte zone subcorticale motorii din

sistemul extrapiramidal (ce controlează funcţia musculaturii striate). 9.28. Următoarele afirmaţii privind bazele fiziopatologice ale bolii Parkinson sunt

adevărate cu o excepţie: A. Există distrugeri de neuroni dopaminergici în substanţa neagră, cu

degenerescenţa fasciculului nigrostriat şi reducerea nivelelelor de dopamină; B. Instalarea unei hiperactivităţi dopaminergice şi a unei hipoactivităţi

colinergice; C. Tulburarea echilibrului dintre sistemele dopaminergic şi colinergic din corpul

striat; D. Hipoactivitate dopaminergică în corpul striat şi alte zone subcorticale motorii

din sistemul extrapiramidal (ce controlează funcţia musculaturii striate); E. Instalarea unei hiperactivităţi colinergice şi a unei hipoactivităţi

dopaminergice.

55

9.29. Care sunt afirmaţiile adevărate în legătură cu principiile de tratament medicamentos al prkinsonismului: A. În formele incipiente se administrează anticolinergice (trihexifenidil) şi

stimulatoare ale eliberării dopaminei (amantadina); B. Asocierile de antiparkinsoniene sunt indicate; C. Dozele sunt crescute treptat; D. Întreruperea administrării se face brusc; E. În formele avansate se administrează levodopa.

9.30. Următoarele afirmaţii privind principiile de tratament medicamentos al

parkinsonismului sunt adevărate, cu o excepţie: A. Întreruperea administrării se face brusc; B. În formele avansate se administrează levodopa. C. Asocierile de antiparkinsoniene sunt indicate; D. Dozele sunt crescute treptat; E. În formele incipiente se administrează anticolinergice (trihexifenidil) şi

stimulatoare ale eliberării dopaminei (amantadina); 9.31. Care sunt afirmaţiile adevărate în legătură cu proprietăţile farmacologice ale

trihexifenidilului: A. Sialoreea este anulată; B. Tolerabilitatea mai bună faţă de antiparkinsonienele dopaminergice; C. Reacţii adverse de tip efecte secundare dopaminergice şi simpatomimetice

(cardiovasculare, digestive); D. Reacţii adverse de tip efecte secundare anticolinergice periferice (uscăciunea

gurii, constipaţie, tulburări de micţiune, tulburări de vedere); E. Antagonizează intens hipertonia, moderat tremorul şi slab hipokinezia.

9.32. Următoarele afirmaţii privind proprietăţile farmacologice ale trihexifenidilului

sunt adevărate, cu o excepţie: A. Antagonizează intens hipertonia, moderat tremorul şi slab hipokinezia; B. Tolerabilitatea mai bună faţă de antiparkinsonienele dopaminergice; C. Sialoreea este anulată; D. Reacţii adverse de tip efecte secundare dopaminergice şi simpatomimetice

(cardiovasculare, digestive); E. Reacţii adverse de tip efecte secundare anticolinergice periferice (uscăciunea

gurii, constipaţie, tulburări de micţiune, tulburări de vedere); 9.33. Care sunt afirmaţiile adevărate privind farmacoterapia parkinsonismului cu

trihexifenidil: A. Eficacitate inferioară grupei de stimulante ale sistemului dopaminergic; B. Indicat în forme incipiente de parkinsonism (mai ales cînd predomină hipertonia); C. Indicat în sindromul extrapiramidal indus de neuroleptice; D. Eficacitate superioară grupei de stimulante ale sistemului dopaminergic; E. Indicat în asociere cu levodopa, pentru reducerea dozelor, în cazul când nu este

suportat.

56

Simpatomimetice şi Simpatolitice 10.1. Adrenalina are următoarele indicaţii:

A. În reanimarea cardiacă (stop cardiac la electrocutaţi, înecaţi); B. Manifestări alergice grave (şoc anaffilactic, boala serului, edem Quincke); C. Asociată anestezicelor locale cu efect secundar vasodilatator (procaina) pentru a

le prelungi durata acţiunii locale şi a reduce sângerarea; D. În cardiopatie ischemică; E. Ca bronhodilatator (în lipsa adrenomimeticelor beta-selective) în criza de astm

bronşic; 10.2.Următoarele afirmaţii privind indicaţile adrenalinei sunt adevărate, cu o excepţie:

A. Ca bronhodilatator (în lipsa adrenomimeticelor beta-selective) în criza de astm bronşic;

B. În reanimarea cardiacă (stop cardiac la electrocutaţi, îecaţi); C. În cardiopatia ischemică; D. Asociată anestezicelor locale cu efect secundar vasodilatator (procaina) pentru a

le prelungi durata acţiunii locale şi a reduce sângerarea; E. Manifestăi alergice grave (şoc anafilactic, boala serului, edem Quincke).

10.3.Care din următoarele afirmaţii sunt adevărate pentru nafazolină:

A. Este alfa-adrenolitic; B. Indicat exclusiv local, ca vasoconstrictor în rinite şi conjunctivite; C. Adrenomimetic alfa şi beta, cu predominanţă alfa; D. La administrarea locală mai mult de o săptămână apare autolimitarea efectului

prin instalarea tahifilaxiei; E. Indicat exclusiv pe cale generală.

10.4.Care din următoarele simpatomimetice sunt adrenomimetice (cu mecanism direct):

A. Adrenalina; B. Cocaina; C. Fenilefrina; D. Amfetamina; E. Izoprenalina.

10.5.Următoarele simpatomimetice sunt adrenomimetice, cu o excepţie:

A. Dobutamina; B. Amfetamina; C. Izoprenalina; D. Adrenalina; E. Fenilefrina.

10.6. În funcţie de utilitatea farmacoterapeutică adrenomimeticele se clasifica în:

A. Vasodilatatoare periferice; B. Ocitocice; C. bronhodilatatoare;

57

D. Anestezice locale; E. Vasoconstrictoare generale sau locale

10.7.Următoarele afirmaţii privind clasificarea adrenomimeticelor în funcţie de utilitatea

farmacoterapeutică sunt adevărate, cu o excepţie: A. Vasoconstrictoare generale sau locale; B. Bronhodilatatoare; C. Vasodilatatoare periferice; D. Stimulante cardiace; E. Ocitocice.

10.8.Simpatomimeticele vasodilatatoare periferice (isoxuprina, bufenina, bametan) au

următoarele indicaţii: A. Arterite ale membrelor inferioare; B. Flebite; C. Insuficienţe circulatorii centrale (cerebrale); D. Stimulatoare ale contracţiiilor uterine (ocitocice) E. Boala Raynaud.

10.9.Următoarele afirmaţii privind indicaţiile simpatomimeticelor vasodilatatoare

periferice (isoxuprina, bufenina, bametan) sunt adevărate, cu o excepţie: A. Boala Raynaud; B. Arterite ale membrelor inferioare; C. Flebite; D. Insuficienţe circulatorii centrale (cerebrale); E. Stimulatoare ale contracţiei uterine.

10.10. Efedrina poate produce următoarele reacţii adevrse:

A. Agitaţie; B. Deprimare a SNC (somnolenţă); C. Insomnie; D. Anxietate; E. Tremor.

10.11. Adrenalina are următoarele contraindicaţii:

A. Aritmii cardiace, B. Şocul anafilactic; C. Cardiopatie ischemică; D. Hipertensiune arterială (HTA); E. Criza de astm bronşic.

10.12. Următoarele afirmaţii privind contraindicaţiile adrenalinei sunt adevărate cu o

excepţie: A. Insuficienţă circulatorie cerebrală; B. Aritmii cardiace; C. Şoc anafilactic;

58

D. Cardiopatie ischemică; E. Hipertensiune arterială.

10.13. Efedrina are următoarele indicaţii:

A. Ca vasoconstrictor local: decongestiv al mucoasei nazale în rinite; B. Ca bronhodilatator: în tratamentul de fond al astmului bronşic; C. Ca stimulant cardiac: în blocul cardiac (sindrom Adams-Stokes); D. Ca vasoconstrictor general: hipotensiune cronică şi posturală; E. Ca deprimant SNC: în insomine.

10.14. Următoarele afirmaţii privind indicaţiile efedrinei sunt adevărate, cu o excepţie:

A. Ca bronhodilatator: în tratamentul de fond al astmului bronşic; B. Ca deprimant SNC: în insomnie; C. Ca vasoconstrictor local: decongestiv al mucoasei nazale în rinite; D. Ca stimulant cardiac: în blocul cardiac (Sindrom Adams-Stokes); E. Ca vasoconstrictor general: hipotensiune cronică şi posturală.

10.15. Etilefrina are următoarele indicaţii: A. Hipotensiune accentuată, izovolemică din intervenţii chirurgicale; B. Hipotensiune ortostatică; C. Stări hipotensive uşoare (din astenie, convalescenţă); D. Hipotensiune accentuată izovolemică din infarct de miocard; E. Hipertensiune arterială.

10.16. Avantajele administrării sistemice a pseudoefedrinei pentru efect decongestiv al

mucoaselor sunt următoarele: A. Absenţa autolimitării efectului prin tahifilaxie (manifestat la administrarea locală

excesivă); B. Efecte secundare adrenomimetice centrale slabe (agitaţie, tremor, insomnie); C. Absenţa efectului rebound congestiv (manifestat la administrarea locală excesivă); D. Efecte secundare adrenomimetice cardiovasculare slabe (tahicardie, hipertensiune

arterială); E. Riscul efectelor secundare adrenomimetice stimulante centrale şi cardiovasculare.

10.17. Care din următoarele afirmaţii sunt adevărate pentru prazosin:

A. Produce arteriodilataţie cu hipotensiune arterială (durată 8 ore); eficacitatea evidentă după 1-2 luni;

B. Adrenolitic alfa1-selectiv; C. Efecte benefice pe metabolismul lipidic; D. Biodisponibilitate p.o 60% (datorită biotransformării intense la primulpasaj

hepatic); E. Adrenolitic beta1-selectiv.

10.18. Tolazolina are următoarele proprietăţi farmacologice:

A. Efect antiulceros;

59

B. Simpatomimetic indirect (prin mecanism antagonist pe receptori alfa2-prsinaptici (tahicardie)) la doze mici;

C. Parasimpatomimetic (bradicardie, stimularea funcţiilor motorii şi secretorii ale tubului digestiv);

D. Alfa1-adrenolitic postsinaptic (arteriolodilataţie), la doze medii şi mari; E. Histaminergic (vasodilataţie, hipersecreţie gastrică).

10.19. Tolazolina are următoarele indicaţii terapeutice:

A. Ocluzie arterială acută; B. Tulburări circulatorii periferice spastice; C. Insuficienţă circulatorie periferică; D. Gastrită şi ulcer gastro-duodenal; E. Feocromocitom, crize mari (în asociere cu propranololul).

10.20. Timololul are următoarele proprietăţi farmacologice:

A. Scade secreţia umorii apoase şi presiunea intraoculară; B. Beta-adrenolitic lipofil, neselectiv dar pur; C. Favorizează scurgerea umorii apoase şi scade presiunea intraoculară; D. Indicat în glaucom cronic cu unghi deschis şi glaucom secundar (sol. oftalmice); E. Poate induce efecte secundare sistemice, prin absorbţie după administrare locală.

10.21. Următoarele medicamente sunt neurosimpatolitice:

A. Prazosin; B. Alfa-metildopa C. Guanetidina D. Reserpina E. Propranololul.

10.22. Clonidina are următoarele indicaţii:

A. Hipertensiunea arterială secundară; B. Hipertensiune arterială, forme uşoare şi moderate; C. Conducători auto (tratament în ambulator); D. Glaucom primar cronic (de elecţie la hipertensivii cu glaucom asociat); E. Sindroame depresive.

10.23. Propranololul are următaorele indicaţii:

A. Bradicardie, bloc atrio-ventricular, insuficienţă cardiacă decompensată; B. Hipertensiune arterială; C. Astm bronşic, insuficienţă respiratorie, boli respiratorii obstructive; D. Angină pectorală; E. Tahiaritmii.

10.24. Dihidroergotoxina are următoarele indicaţii:

A. Hipertensiune arterială cu valori ridicate; B. Tulburări circulatorii periferice hipertone (arteriopatii, boală Raynaud); C. Inusficienţa circulatorie cerebrală;

60

D. Accidente cerebrale ischemice acute (perfuzie i.v); E. Hipotensiune arterială.

10.25. Contraindicaţiile medicamentelor beta-adrenolitice sunt următoarele:

A. bradicardie, bloc atrio-ventricular, insuficienţă cardiacă decompensată; B. Angină pectorală; C. Astm bronşic, insuficienţă respiratorie, boli respiratorii obstructive; D. Hipertensiune arterială; E. Activitate ce necesită atenţie mare în cazul beta-adrenoliticelor lipofile tip

propranolol ce difuzează prin bariera hemato-encefalică (şoferi etc.) 10.26. Următoarele sunt contraindicaţii pentru medicamentele beta-adrenolitice, cu o

excepţie: A. Astm bronşic, insuficienţă respiratorie, boli respiratorii obstructive; B. Tulburări ishemice hipertone periferice; C. Aritmii cardiace; D. Diabet; E. Bradicardie, bloc atrioventricular, insuficienţă ardiacă decompensată.

10.27. Următoarele medicamente sunt alfa-adrenolitice:

A. Tolazolina; B. Atenolol; C. Nicergolina; D. Prazosin; E. Propranolol.

10.28. Sunt alfa-adrenolitice următoarele medicamente, cu o excepţie:

A. Dihidroergotoxina; B. Metoprolol; C. Prazosin; D. Nicergolina; E. Tolazolina

10.29. Metildopa prezintă următoarele reacţii adverse:

A. Acţiune antihipertensivă; B. Reacţii adverse de tip neurosimpatolitic (mai slabe şi mai puţin frecvente ca la

reserpină şi guanetidină); C. Retenţie hidrosalină (după tratament de lungă durată); D. Efecte toxice hepatice (hepatită); E. Efecte deprimante ale SNC (somnolenţă), în primele zile.

10.30. Următoarele medicamente sunt beta-adrenolitice:

A. Sotalol; B. Propranolol; C. Tolazolina; D. Prazosin;

61

E. Nebivolol. 10.31. Sunt medicamente beta-adrenolitice următoarele cu o excepţie:

A. Atenolol; B. Doxazosin; C. Oxprenolol; D. Nebivolol; E. Timolol.

10.32. Următoatele medicamente sunt neurosimpatolitice, cu o excepţie:

A. Bretilium; B. Alfa-metildopa; C. Reserpina; D. Guanetidina; E. Prazosin.

10.33. Dihidroergotoxina are următoarele indicaţii cu o excepţie: A. Tulburări circulatorii periferice hipertone (arteriopatii, boală Raynaud); B. Insuficienţă circulatorie cerebrală; C. Hipertensiue arterială cu valori ridicate; D. Hipotensiune arterială; E. Accidente cerebrale ischemice acute (perfuzie i.v.)

Parasimpatomimetice, parasimpatolitice 11.1.Care sunt contraindicaţiie administrării de atropină?

A. Antidot în intoxicaţia cu pilocarpină şi anticolinestrazice; B. Ileus paralitic; C. Glaucom; D. Retenţie urinară; E. Spasme şi colici gastro-intestinale, biliare, renoureterale.

11.2.Care din următoarele indicaţii sunt adevărate pentru neostigmină?

A. Stari de atonie intestinală (atonia postoperatorie, ileus paraliticus, constipaţie atonă), ca prokinetic;

B. Antidot anticurarizant, pentru antagonizarea curarizantelor antidepolarizante (tubocurarina, pancuronium);

C. Astm bronşic; D. Boala Parkinson; E. Miastenia gravis, diagnostic şi tratament.

11.3.Care sunt indicaţiile administrării de atropină?

A. Antispasitc în spasme şi colici gastro-intestinale, biliare, renoureterale (asociată cu analgezice);

B. Midriatic în oftalmologie (în lipsa parasimpatoliticelor de sinteză cu durată mai scurtă);

62

C. Glaucom; D. În preanestezie (pentru inhibarea hipersecreţiei bronşice produsă de unele

anestezice generale); E. Retenţie urinară.

11.4.Următoarele sunt indicaţii ale administrării de atropină, cu o excepţie:

A. Midriatic în oftalmologie (în lipsa parasimpatoliticelor de sinteză cu durată mai scurtă);

B. În preanestezie (pentru inhibarea hipersecreţiei bronşice produsă de unele anestezice generale);

C. Glaucom; D. Antidot în intoxicaţia cu pilocarpină şi anticolinesterazice; E. Antispastic, în spasme şi colici gastro-intestinale, biliare, renoureterale (asociată

cu analgezice). 11.5.Parasimpatoliticele au următoarele indicaţii:

A. Ca bronhodilatatoare în astm bronşic; B. În oftalmologie, cercetarea fundului de ochi; C. În glaucom; D. Ca antispastice, în colici ale aparatului digestiv şi excretor renal; E. Ca hiposecretoare gastrice.

11.6.Următoarele sunt indicaţii pentru administrare a parasimpatoliticelor cu o excepţie:

A. Incontineţă urinară; B. Antispastice în colici ale aparatuli digestiv şi excretor renal; C. Bronhodilatatoare în astm bronşic; D. Retenţie urinară; E. Enurezis.

11.7.Parasimpatoliticele au următoarele contraindicaţii:

A. Constipaţie atonă; B. Glaucom; C. Astm bronşic, D. Adenom de prostată; E. Retenţie urinară.

11.8.Următoarele sunt contraindicaţii pentru administrarea parasimpatoliticelor, cu o

excepţie: A. Conducători auto (tratament ambulator); B. Retenţie urinară; C. Astm bronşic; D. Adenom de prostată; E. Glaucom

11.9.Următoarele sunt parasimpatomimetice de origine naturală:

A. Carbacol;

63

B. Pilocarpina; C. Metacolina; D. Fizostigmina; E. Neostigmina

11.10. Administrată local, la nivelul ochiului în sacul conjunctival, pilocarpina produce

următoarele efecte: A. Scăderea presiunii intraoculare; B. Midriază pasivă (relaxarea muşchiului circular al irisului); C. Creştere apresiunii intraoculare; D. Contracţia muşchiului ciliar cu focalizarea vederii pentru aproape şi scăderea

acuităţii vederii la distanţă; E. Mioza activă (prin contracţia muşchiului circular al irisului).

11.11. Scopolamina are umătoarele indicaţii:

A. Preanestezie, asociată cu un opioid puternic (morfina, hidromorfon); B. Rău de mişcare; C. Adenom de prostată; D. Boala Parkinson (mai potentă ca atropina); E. Glaucom;

11.12. Următoarele sunt indicaţii pentru scopolamina, cu o excepţie:

A. Boala Parkinson (mai potentă ca atropina); B. Glaucom; C. Midriatic în oftalmologie, D. Rău de mişcare; E. Preanestezie asociată cu un opioid puternic (morfina, hidromorfon).

11.13. Parasimpatolitice care fac parte din grupa antispastice digestive sunt:

A. Pirenzepiina, B. Atropina; C. Propantelina; D. Butilscopolamoniu; E. Ipratropium.

11.14. Următoarele parasimpatolitice fac parte din grupa antispastice digestive, cu o

excepţie: A. Ipratropium; B. Butilscopolamoniu; C. Oxifenoniu; D. Atropina; E. Propantelina.

11.15. Sunt parasimpatolitice naturale următoarele:

A. Butiscopolamoniu; B. Ipratropium;

64

C. Propantelina; D. Atropina; E. Scopolamina

11.16. Sunt parasimpatolitice care fac parte din grupa midriatice următoarele:

A. Pirenzepina; B. Homatropina, C. Cicopentolat; D. Atropina; E. Tropicamida.

11.17. Următoarele parasimpatolitice fac parte din grupa midriatice cu o excepţie:

A. Atropina; B. Homatropina; C. Tropicamida; D. Ciclopentolat; E. Ipratropium:

11.18. Pilocarpina are următoarele indicaţii:

A. Intoxicaţia cu atropină (administrare i.v.); B. Irite şi iridociclite, alternând cu midriatice, pentru prevenirea aderenţelor între iris

şi cristalin; C. Sialoree (hipersecreţie salivară); D. Glaucom cronic cu unghi deschis; E. Galucom acut congestiv cu unghi închis (tratament de urgenţă);

11.19. Următoarele sunt indicaţii pentru pilocarpină, cu o excepţie:

A. Glaucom cronic cu unghi deschis; B. Irite şi iridociclite, alternând cu midriatice, pentru prevenirea aderenţelor între iris

şi cristalin; C. Intoxicaţia cu atropină (administrare i.v.); D. Sialoree (hipersecreţie salivară); E. Glaucom acut congestiv cu unghi închis (tratament de urgenţă).

11.20. Sunt parasimpatomimetice cu acţiune indirectă (anticolinestrazice) cu acţiune uşor

sau moderat reversibilă următoarele: A. Fluostigmina B. Fizostigmina (Eserina); C. Edrofoniu; D. Ecotiopat; E. Neostigmina.

11.21. Sunt parasimpatomimetice cu acţiune indirectă (anticolinestrazice) cu acţiune uşor

sau moderat reversibilă următoarele, cu o excepţie: A. Piridostigmina; B. Neostigmina;

65

C. Fluostigmina; D. Fisostigmina (Eserina); E. Edrofoniu.

11.22. Fizostigmina produce următoarele reacţii adevrse de tip efecte secundare, la doze

mari: A. Hipertensiune arterială prin eliberare de adrenalină din medulo-suprarenală (efect

nicotinic N-1); B. Efecte centrale stimulatoare (excitarea centrilor corticali motori, cu creşterea

numărului de accese convulsive la epileptici, urmate de deprimare); C. Iritaţii locale, la administrare prelungită în sacul conjunctival; D. Midriază cu creşterea presiunii intraoculare; E. Efecte somatice stimulatoare, urmate de paralizia muşchilor striaţi.

11.23. Următoarele indicaţii pentru neostigmină sunt adevărate, cu o excepţie:

A. Antidot, anticurarizant pentru antagonizarea curarizantelor antidepolarizante (tubocurarina, pancuronium);

B. Boala Parkinson; C. Glaucom; D. Stări de atonie intestinală (atonia postoperatorie, ileus paraliticus, constipaţie

atonă); ca prokinetic; E. Miastenia gravis, diagnostic şi tratament.

11.24. Contraindicaţii pentru neostigmină sunt următoarele:

A. Miastenia gravis, diagnostic şi tratament; B. Ulcer gastro-duodenal; C. Boala Parkinson; D. Astm bronşic E. Ileus mecanic.

11.25. Următoarele sunt contraindicaţii pentru neostigmină cu o excepţie:

A. Ileus mecanic; B. Glaucom; C. Astm bronşic; D. Ulcer gastro-duodenal; E. Boala Parkinson

11.26. Atropina produce următoarele reacţii adevrse de tip efecte secundare

parasimpatolitice: A. Constipaţie; B. Bradicardie; C. Retenţie urinară; D. Tulburarea vederii pentru aproape şi fotofobie (la utilizarea in oftalmologie); E. Uscăciunea gurii şi greutate în deglutiţie.

66

11.27. Următoarele reacţii adeverse de tip efecte secundare parasimpatolitice sunt produse de atropină cu o excepţie:

A. Tulburarea vederii pentru aproape şi fotofobie (la utilizarea în oftalmologie); B. Uscăciunea gurii şi greutate în deglutiţie; C. Bradicardie; D. Retenţie urinară; E. Constipaţie.

11.28. Butilscopolamoniu are următoarele proprietăţi farmacologice:

A. Profil farmacodinamic şi farmacotoxicologic similar scopolaminei fără efecte centrale;

B. Absorbţie p.o incompletă; C. Nu difuzează în SNC (nu are efecte centrale); D. Indicaţii: glaucom, adenom de prostată; E. Contraindicaţii: antispastic gastro-intestinal şi urogenital.

11.29. Următoarele afirmaţii privind proprietăţile farmacologice ale medicamentului

butilscopolamoniu sunt adevărate, cu o excepţie: A. Derivat cuatrenar de amoniu de semisinteză de la scopolamină; B. Profilul farmacodinamic şi farmacotoxicologic similar scopolaminei (fără efecte

centrale); C. Absorbţie p.o. incompletă; nu difuzează în SNC (nu are efecte centrale); D. Indicaţii: glaucom, adenom de prostată; E. Eficacitate mai buna la administrare pe cale injectabilă;

11.30. Medicamentul pirenzepin are următoarele indicaţii:

A. Sindrom Zollinger-Ellison; B. Ulcer gastro-duodenal; C. Profilaxia leziunilor gastro-duodenale induse de antiinflamatoarele nesteroidiene

(AINS); D. Sângerări gastrice de stres; E. Glaucom, adenom de prostată.

11.31. Următoarele indicaţii sunt adevărate pentru medicamentul pirenzepin, cu o

excepţie: A. Ulcer gastro-duodenal; B. Glaucom, adenom de prostată; C. Sângerări gastrice de stres; D. Sindrom Zollinger-Ellison; E. Profilaxia leziunilor gastro-duodenale, induse de AINS.

11.32. Parasimpatolitice antispastice urinare sunt următoarele:

A. Propiverin; B. Ipratropium; C. Emepronium; D. Tolterodin;

67

E. Oxibutinin. 11.33. Parasimpatolitice antiastmatice bronhodilatatoare sunt următoarele:

A. Pirenzepina; B. Tiotropium; C. Ipratropium; D. Oxitropium; E. Butilscopolamoniu:

Antiinflamatoare steroidiene şi nesteroidiene 12.1.Care din următoarele afirmaţii privind proprietăţile farmacologice ale ibuprofenului

sunt corecte? A. La bolnavii cu poliartrită reumatoidă eficacitatea este asemănătoare acidului

acetilsalicilic (dar inferioară indometacinei şi fenilbutazonei); B. Absorbţie rapidă p.o, biodisponibilitate peste 80%; C. Se poate administra la pacienţi cu alergie secifică sau hipersensibilitate la

antiinflamatoare nesteroidiene (AINS); D. Are proprietăţi antiinflamatoare, analgezice, antipiretice; E. Tulburări digestive (greaţă, vomă, diare, constipaţie, fenomene dispeptice,

epigastralgii, sângerări) apar cu o frecvenţă mai mică decât după acidul acetilsalicilic.

12.2.Care dintre umătoarele medicamente sunt antiniinflamatoare nesteroidiene (AINS)?

A. Piroxicam; B. Prednison; C. Betametazon; D. Ibuprofen; E. Diclofenac.

12.3.Glucocorticoizii au următoarele contraindicaţii (care în funcţie de cazul clinic pot fi

absolute saau relative): A. Ulcer gastroduodenal; B. Diabet; C. Psihoze; D. Boli inflamatorii severe (poliartrită reumatoidă etc); E. Hipertensiune arterială.

12.4.Precizaţi care din afirmaţiile următoare privind medicamentul hidrocortizon

(cortizol) nu sunt corecte? A. Activ şi în aplicaţii locale; B. Acţiunea antiinflamatoare este considerată de referinţă pentru glucocorticoizi; C. Retenţie hidrosalină marcată, de referinţă pentru corticosteroizi; D. Nu este activ în aplicaţii locale; E. Nu are acţiune de retenţie a sodiului şi apei:

68

12.5.Care din următoarele antiinflamatoare nesteroidiene sunt derivaţi de acid propionic? A. Indometacina; B. Ibuprofen; C. Diclofenac; D. Ketoprofen; E. Naproxen.

12.6.Următoarele antiinflamatoare nesteroidiene sunt derivaţi de acid propionic, cu o

excepţie: A. Ketoprofen; B. Diclofenac; C. Ibuprofen; D. Naproxen; E. Fenoprofen

12.7.Care din următoarele reacţii adevrese pot fi produse de glucocrticoizi?

A. Retenţie hidrosalină; B. Ulcer peptic; C. Scăderea rezistenţei la infecţii; D. Hipoglicemie; E. Diabet.

12.8.Următoarele reacţii adevrse pot fi produse de glucocrticoizi cu o excepţie:

A. Miopatie cortizonică; B. Întârzierea creşterii la copii; C. Osteoporpză şi osteonecroză; D. Scăderea presiunii intraoculare; E. Diabet.

12.9.Care din afirmaţiile următoare referitoare la prednison sunt corecte?

A. Durata de acţiune medie (12-26 ore); B. Hepatic se bioactivează în prednisolon; C. Se absoarbe uşor după administrare orală; D. Potenţa antiinflamatoare este mai mare decât cea a hidrocortizonului; E. Eficace şi în administrare locală.

12.10. Următoarele afirmţaii referitoare la prednison sunt adevărate, cu o excepţie:

A. Potenţa antiinflamatoare este mai mare decât cea a hidrocortizonului; B. Se absoarbe uşor, după administrare orală; C. Durata de acţiune medie (12-36 ore); D. Eficace şi în administrare locală; E. Efect mineralocorticoid mai redus comparativ cu hidrocortizonul.

12.11. Care din următoarele antiinflamatoare nesteroidiene sunt derivaţi de acizi

carbociclici şi heterocicli acetici? A. Diclofenac;

69

B. Tolmetina, C. Piroxicam; D. Sulindac; E. Indometacina.

12.12. Următoarele antiinflamatoare nesteroidiene sunt derivaţi de acizi carbociclici şi

heterocicli acetici, cu o excepţie: A. Lonazolac; B. Indometacina, C. Tolemtina; D. Piroxicam; E. Sulindac.

12.13. Glucocrticoizii au următoarele indicaţii:

A. Reacţii alergice grave (şoc anafilactic etc); B. Colagenoze (lupus eritematos diseminat acut etc); C. Poliartrita reumatoidă (cazuri grave care nu raspund la medicaţia specifică); D. Hepatită cronică activă; E. Ulcer gastro-duodenal.

12.14. Glucocrticoizii au următoarele indicaţii, cu o excepţie:

A. Hipertensiune arterială; B. Boli inflamatorii severe (poliartrită reumatoidă, reumatism poliarticluar acut,

artrita acută gutoasă); C. Boli renale (glomerulonefrită rapid progresivă); D. Infecţii grave însoţite de şoc; E. Colagenoze (lupus eritematos diseminat acut, poliartrita nodoasă etc)

12.15. Glucocorticoizii au următoarele contraindicaţii (care în funcţie de cazul clinic pot

fi absolute sau relative), cu o excepţie: A. Psihoze; B. Ulcer gastro-duodenal; C. Hipertensiune arterială; D. Diabet; E. Reacţii alergice grave (şoc anafilactic, forme severe de astm bronşic, dermatoze

alergice etc); 12.16. Indometacina are următoarele indicaţii:

A. Alergia şi hipersensibilitatea la indometacină; B. Poliartrita reumatoidă (şi alte boli reumatice inflamatorii); C. Ulcer evolutiv (şi antecedente de leziuni gastro-intestinale); D. Alergia şi hipersensibilitatea la salicilaţi; E. Artrita acută gutoasă.

12.17. Indometacina are următoarele contraindicaţii, cu o excepţie:

A. Antecedente de leziuni gastro-intestinale;

70

B. Alergia şi hipersensibilitatea la salicilaţi; C. Artrita acută gutoasă; D. Alergia şi hipersensibilitatea la indometacină; E. Ulcerul evolutiv.

12.18. Mecanismul de acţiune al antiinflamatoare nesteroidiene cuprinde:

A. Inhibarea activării celulelor inflamatorii (cum ar fi polimorfonuclearele neutrofile) cu diminuarea formării de endoperoxizi şi radicali liberi;

B. Diminuarea formării şi acţiunii moleculelor de adeziune de către celulele endoteliale, leucocite, plachete;

C. Diminuarea biosintezei prostaglandinelor prin inhibarea fosfolipazei A2; D. Inhibarea chemotaxiei celulelor inflamatorii; E. Diminuarea bosintezei prostaglandinelor prin inhibarea ciclooxigenazei (COX-1,

COX-2) 12.19. Următoarele afirmaţii privind mecanismul de acţiune al antiinflamatoarelor

nesteroidiene sunt adevărate, cu o excepţie; A. Diminuarea formării şi acţiunii moleculelor de adeziune de către celulele

endoteliale, leucocite, plachete; B. Diminuarea biosintezei prostaglandinelor prin inhibarea fosfolipazei A2; C. Inhibarea chemotaxiei celulelor inflamatorii; D. Diminuarea biositezei prostaglandinelor prin inhibarea ciclooxigenazei (COX-1,

COX-2). E. Inhibarea activării celulelor inflamatorii (de exemplu polimorfonuclearele

neutrofile) cu diminuarea formării de endoperoxizi şi radicali liberi. 12.20. Mecanismul de acţiune al glucocrticoizilor la nivel molecular implică:

A. Acţiunea inhibitoare asupra ciclooxigenazei a glucocorticoizilor, împiedică formarea de prostaglandine proinflamatoare;

B. Acţiune primară asupra unor receptori intracelulari specifici care fac parte din superfamilia receptorilor nucleari;

C. Reglarea pozitivă a unor gene prin glucocorticoizi iniţiază biosinteza lipocortinei care acţionează inhibitor asupra fosfolipazei A2;

D. Acţiunea inhibitoare asupra fosfolipazei A2 împiedică formarea de prostanoizi şi PAF cu intensă acţiune proinflamatoare;

E. Complexul glucocorticoid-receptori citoplasmatic este translocat în nucleu, şi se fixează de ADN la nivelul unui situs psecific, funcţionând ca factor de trancripţie.

12.21. Mecanismul de acţiune al glucorticoizilor la nivel molecular implică următoarele,

cu o excepţie: A. Complexul glucocorticod-receptor citoplasmatic este translocat în nucleu şi se

fixează de ADN la nivelul unui situs specific funcţionând ca factor de transcripţie; B. Reglarea pozitivă a unor gene prin glucocrticoizi iniţiază biosinteza lipocortinei

care acţionează inhibitor asupra fosfolipazei A2; C. Acţiunea primară asupra unor receptori intracelulari specifici care fac parte din

superfamilia receptorilor nucleari;

71

D. Acţiunea inhibitoare asupra ciclooxigenazei a glucocrticoizilor împiedică formarea de prostaglandine proinflamatoare;

E. Acţiunea inhibitoare asupra fosfolipazei A2 impiedică formarea prostanoizilor şi PAF cu intensă acţiune proinflamatoare.

12.22. Benorilatul are următoarele proprietăţi farmacologice:

A. Este esterul acetil salicilic al paracetamolului; B. Are aceleaşi indicaţii ca şi acidul acetilsalicilic; C. Reacţiile adverse sunt asemănătoare cu cele produse de aspirină; D. Riscul sângerărilor digestive este mai mare decât după administrare de aspirină; E. Are proprietăţi asemănătoare acidului acetilsaliciclic.

12.23. Următoarele afirmaţii privind proprietăţile farmacologice ale benorilatului sunt

adevărate, cu o excepţie: A. Are aceleaşi indicaţii ca şi acidul acetil salicilic; B. Reacţiile adverse sunt asemănătoare cu cele produse de aspirină; C. Riscul sângerărilor digestive este mai mare decât după administrarea de aspirină; D. Este esterul acetilsalicilic al paracetamolului. E. Are proprietăţi asemănătoare acidului acetilsalicilic.

12.24. Diflunisalul are următoarele proprietăţi farmacologice:

A. Indicat în poliartrită reumatoidă, artroze; B. Puternic antipiretic; C. Este un derivat fluorat al acidului salicilic; D. Antiinflamator, analgezic; E. Se absoarbe bine pe cale orală;

12.25. Următoarele proprietăţi farmacologice sunt adevărate pentru diflunisal, cu o

excepţie: A. Este un derivat fluorat al acidului salicilic; B. Contraindicaţii asemănătoare cu ale acidului acetilsalicilic; C. Antiinflamator analgezic; D. Se absoarbe bine pe cale orală; E. Puternic antipiretic.

12.26. Medicamentul diclofenac are următoarele indicaţii: A. Alergie specifică sau reacţii de hipersensibilitate la antiinflamatoare nesteroidiene

(AINS); B. Ulcer gastro-intestinal; C. Poliartrită reumatoidă; D. Artroze; E. Spondilită ankilopoietică;

12.27. Medicamentul diclofenac are următoarele indicaţii cu o excepţie:

A. Artroze; B. Spondilită ankilopoietică;

72

C. Ulcer gastrointestinal; D. Poliartrită reumatoidă; E. Stări inflamatorii dureroase postoperatorii, postraumatice, dureri după extracţii

dentare. 12.28. Principii de utilizare ale antiinflamatoareleor nesteroidiene (AINS) sunt

următoarele: A. Principalul criteriu de alegere este tolerabilitatea clinică; B. Alegerea AINS în funcţie de indicaţii; C. Ritmul de administrare: de obicei o doză, mai mare la început (3-7 zile) apoi una

mai redusă; D. Protecţie gastrică preventivă (alimentară, medicamentoasă); E. De preferat administrarea pe cale injectabilă.

12.29. Următoarele pricipii de utilizare a antiinflmataoarelor nesteroidiene (AINS) sunt

adevărate, cu o excepţie: A. Alegerea AINS îm funcţie de indicaţii; B. De preferat administrarea pe cale injectabilă; C. Principalul criteriu de alegere este tolerabilitatea clinică; D. Protecţie gastrică preventivă (alimentară, medicamentoasă); E. Ritmul de administrare: de obicei o doză mai mare la început (3-7 zile) apoi una

mai redusă. 12.30. Ibuprofenul are următoarele indicaţii:

A. Stări inflamatorii severe sau prelungite (ORL, în stomatologie, patologie respiratorie, ginecologie etc.);

B. Ulcer în evoluţie; C. Activ în spondilita ankilopoietică; D. Afecţiuni reumatice articulare şi extrarticulare; E. Afecţiuni ortopedice (entorse, întinderi musculare)

12.31. Următoarele indicaţii privind medicamentul ibuprofen sunt adevărate, cu o

excepţie: A. Activ în spondilita ankilopoietică; B. Afecţiuni reumatice articulare; C. Afecţiuni ortopedice (entorse, întinderi musculare); D. Afecţiuni reumatice extraarticulare; E. Stări inflamatorii severe sau prelungite (ORL, stomatologie, patologie

respiratorie, ginecologie etc.). 12.32. Medicamentul Celecoxib are umătoarele proprietăţi farmacologice:

A. Inhibitor specific al ciclooxigenazei 1 (COX-1); B. Bine absorbit digestiv; C. Indicat în boala artrozică (tratament acut sau cronic), poliartrită reumatoidă,

analgezic în dureri de intensitate moderat-severă; D. Inhibitor specific al ciclooxigenazei 2 (COX-2);

73

E. Ca reacţii adverese: ulcere sau sângerări gastrointestinale superioare mai reduse decât la antiinflamatoarele nesteroidiene (AINS) clasice.

12.33. Următoarele proprietăţi farmacologice ale medicamentului celecoxib sunt

adevărate, cu o excepţie: A. Indicat în boala artrozică (tratament acut sau cronic), poliartrită reumatoidă,

analgezic în dureri de intensitate moderat severă; B. Bine absorbit digestiv; C. Inhibitor spefic al ciclooxigenazei 1 (COX-1); D. Ca reacţii adverse: ulcere sau sângerări gastrointestinale superioare mai reduse

decât la antiinfamatoarele nesteroidiene (AINS) clasice; E. Inhibitor specific al ciclooxigenazei 2 (COX-2)

Antiacide, Antiulceroase 13.1. Care dintre următoarele substanţe medicamentoase sunt alcalinizante?

A. Carbonat bazic de bismut; B. Carbonat acid de sodiu; C. Fosfat disodic; D. Citrat de sodiu; E. Bentonite.

13.2. Care dintre următoarele substanţe medicamentoase sunt adsorbante?

A. Carbonat bazic de bismut; B. Silicat de aluminiu şi magneziu; C. Carbonat de calciu; D. Oxid de magneziu; E. Acid alginic.

13.3. Care dintre următoarele substanţe medicamentoase sunt neutralizante?

A. Carbonat acid de sodiu; B. Acid alginic; C. Carbonat de calciu; D. Oxid de magneziu; E. Hidroxid de aluminiu.

13.4. Care dintre următoarele substanţe medicamentoase sunt antihistaminice H2?

A. Pirenzepina; B. Cimetidina; C. Ranitidina; D. Omeprazol; E. Famotidina.

13.5. Care dintre următoarele substanţe medicamentoase cu acţiune antiulceroasă sunt

parasimpatolitice? A. Cimetidina;

74

B. Ranitidina; C. Pirenzepina; D. Propantelina; E. Omeprazol.

13.6. Care dintre următoarele substanţe medicamentoase inhibă H+, K+, ATP-aza?

A. Omeprazol; B. Acetazolamida; C. Lansoprazol; D. Pirenzepina; E. Pantoprazol.

13.7. Parasimpatoliticele inhibă secreţia gastrică prin următorul mecanism:

A. Blocarea receptorilor colinergici muscarinici M1, M3; B. Activarea receptorilor colinergici muscarinici M1, M3; C. Activarea receptorilor adrenergici alfa1, alfa2; D. Inhibă secreţia peptidelor sistemului sistemului endocrinn gastro-pancreatic. E. Stimulează secreţia peptidelor sietmului endocrin gastro-pancreatic.

13.8. Substanţele medicamentose antihistamince H2 inhibă secreţia gastrică prin

următorul mecanism: A. Antagonizează acţiunea stimulatoare a gastrinei prin blocarea receptorilor

histaminergici H2; B. Antagonizează acţiunea stimulatoare a histaminei prin blocarea receptorilor

histaminergici H2; C. Antagonizează acţiunea stimulatoare a histaminei prin activarea receptorilor H2; D. Inhibarea secreţiei peptidelor sistemului endocrin gastro-pancreatic; E. Stimulraea secreţei peptidelor sistemului endocrin gastro-pancreatic.

13.9. Care dintre următoarele afirmaţii sunt corecte pentru cimetidină?

A. Difuzează prin bariera hemato-encefalică; B. La nivelul aparatului cardiovascular poate produce bradicardie; C. La întreruperea bruscă a tratamentului nu apare fenomenul de rebound; D. Nu difuzează prin placentă şi laptele matern; E. Este inductor enzimatic.

13.10. Care dintre următoarele afirmaţii sunt corecte pentru cimetidină?

A. Este inductor enzimatic; B. Produce fenomenul de rebound la întreruperea bruscă a tratamentului; C. Este inhibitor enzimatic; D. Fenomenele antiandrogenice care apar in urma tratamentului sunt reversibile; E. Metabolitul principal al cimetidinei este un derivat N-oxid.

13.11. Care dintre următoarele afirmaţii sunt false pentru cimetidină?

A. Prezintă fenomen de rebound la întreruperea bruscă a tratamentului; B. Administrată la bolnavi în vârstă nu produce tulburări neuropsihice;

75

C. Nu difuzează prin bariera hemato-encefalică; D. Nu difuzează prin placentă şi laptele matern; E. Prin metabolizare hepatică rezultă un metabolit activ.

13.12. Cimetidina poate diminua metabolizarea hepatică a următoarelor substanţe

medicamentoase: A. Anticoagulante cumarinice; B. Sulfamide antidiabetice; C. Propranolol; D. Carbamazepina; E. Teofilina

13.13. Care dintre următoarele situaţii reprezintă indicaţii pentru cimetidină?

A. Hirsutism androgen-dependent la femei; B. Asociere cu AINS pentru combaterea efectului advers ulcerigen; C. Ulcer duodenal; D. Esofagita de reflux; E. Cancer gastric.

13.14. Care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate pentru Ranitidină?

A. Potenţa ranitidinei este mai mare comparativ cu cimetidina; B. Reacţiile adverse sunt mai intense decat ale cimetidinei; C. Absorbţia ranitidinei este scazută la asocierea cu antiacide; D. Absorbţia ranitidinei nu este influenţată de asocierea cu antiacide; E. Potenţa ranitidinei este mai mică comparativ cu cimetidina.

13.15. Care dintre următoarele afirmaţii sunt corecte pentru Roxatidină?

A. Potenţa este mai mare comparativ cu a ranitidinei; B. Prin metabolizarea roxatidinei rezultă metaboliţi inactivi; C. Durata acţiunii nocturne este relativ lungă (12 h); D. Prin metabolizare plasmatică şi hepatică rezultă un metabolit dezacetilat activ; E. Potenţa este mai mică comparativ cu cimetidina.

13.16. Care dintre următoarele afirmaţii referitoare la famotdină este falsă?

A. Potenţa este mult mai mare comparativ cu cimetidina; B. Durata acţiunii nocturne este lungă; C. Produce inhibiţie enzimatică; D. In urma administrarii tratamentului cu famotidină nu s-au semnalat reacţii adverse

de tip antiandrogen; E. În tratamentul ulcerului se utilizează doza de famotidină odată seara.

13.17. Precizaţi mecanismul de acţiune al omeprazolului:

A. Activează K+/H+-ATP-aza, enzimă membranară a celulelor parietale glandulare gastrice;

B. Blochează K+/H+-ATP-aza, enzimă membranară a celulelor parietale glandulare gastrice;

76

C. Inhibă secreţia peptidelor sistemului imun gastro-pancreatic; D. Antagonizează acţiunea stimulatoare a gastrinei prin blocarea receptorilor

gastrinici; E. Diminuă formarea intracelulară de ioni de hidrogen prin inhibiţia enzimei

anhidraza carbonică; 13.18. Care dintre următoarele afirmaţii sunt false pentru omeprazol?

A. în mediul acid este degradat; B. absorbţia se face complet în 3-6 ore din forma farmaceutică enterosolubilă; C. Durata de acţiune este lungă datorită blocării ireversibile a pompei de protoni; D. Eficacitatea este superioară comparativ cu antihistaminicele H2; E. Durata de acţiune este scurtă datorită blocării reversibile a pompei de protoni.

13.19. Care dintre următoarele situaţii nu reprezintă indicaţii ale omeprazolului?

A. Ulcer duodenal evolutiv; B. Ulcer gastric evolutiv; C. Esofagita de reflux; D. Sindrom Zollinger-Ellison; E. Hiperplazia celulelor enterocromafine.

13.20. Care dintre următoarele fenomene pot să apară pe parcursul tratamentului cu

omeprazol? A. Dezvoltarea bacteriilor intragastric (în tratamente lungi); B. Neutropenie, trombocitopenie; C. Cefalee stare de confuzie, halucinaţii; D. Fotosensibilizare, şoc anafilactic; E. La asocierea cu teofilină şi propranolol interferă cu metabolizarea acestora.

13.21. Care dintre următoarele acţiuni sunt caracteristice parasimpatoliticelor?

A. Antispastică; B. Hiposecretoare gastrică; C. Scăderea presiunii intraoculare la bolnavii cu glaucom D. Bronhoconstricţie; E. Hipersecreţie gastrică.

13.22. Care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate referitoare la parasimpatolitice

utilizate în afecţiuni digestive? A. Cresc tonusul sfincterului piloric, întârzie golirea stomacului (dezavantaj în ucerul

gastric); B. Cresc tonusul sfincterului piloric, întârzie golirea stomacului (avantaj în ulcerul

gastric); C. Scad tonusul sfincterului esofagian, cu favorizarea refluxului gastric (dezavantaj

în esofagita de reflux); D. Diminuă secreţia de mucus şi bicarbonat (dezavantaj); E. Cresc tonusul sfincterului esofagian (avantaj in esofagita de reflux).

77

13.23. Care dintre următoarele substanţe medicamentoase cu acţiune antiulceroasă aparţin grupei antigastrinice? A. Omeprazol; B. Proglumid; C. Misoprostol; D. Pirenzepina; E. Cimetidina.

13.24. Care dintre următoarele substanţe medicamentoase cu acţiune antiulceroasă

aparţin grupei analogi ai PGE2? A. Proglumid, B. Octreotid; C. Misoprostol; D. Enprostil; E. Carbenoxolona.

13.25. Care dintre următoarele substanţe medicamentoase cu acţiune antiulceroasă

aparţin grupei protectoare ale mucoasei şi stimulante ale regenerării? A. Enprostil, B. Esomeprazol; C. Salicilat de bismut coloidal; D. Sucralfat; E. Carbenoxolona.

13.26. Care dintre următoarele acţiuni aparţin acetazolamidei?

A. Acţiune diuretică, cu alcalinizarea urinii; B. Scăderea presiunii intraoculare în glaucom; C. Acţiune antiulceroasă; D. Inhibarea secreţiei gastrice; E. Hiperpotasemie.

13.27. Care dintre următorii factori sunt implicaţi în apariţia ulcerului?

A. Helicobacter pylori; B. Fumatul; C. Prostaglandinele; D. Factori genetici; E. Stress

13.28. Care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate pentru oxidul de mageziu?

A. Solubil în apă; B. Neutralizant; C. Laxativ; D. Se poate asocia cu carbonatul de calciu; E. Scade pH-ul gastric.

13.29. Care dintre următoarele afirmaţii sunt false pentru hidroxidul de aluminiu?

78

A. Creşte tranzitul intestinal; B. Astringent; C. Solubil în apă; D. Inhibă pepsina; E. Stimulant al secreţiei de PGE2.

13.30. Care dintre următoarele antiacide sunt sistemice?

A. Fosfat de aluminiu; B. Fosfat de sodiu; C. Carbonat acid de sodiu; D. Citrat de sodiu; E. Silicat de Mg şi aluminiu.

13.31. Care dintre următoarele substanţe medicamentoase cu acţiune antiacidă sunt

insolubile în apă şi acid clorhidric? A. Trisilicat de magneziu şi aluminu; B. Acid alginic; C. Fosfat disodic; D. Nitrat bazic de bismut; E. Carbonat de calciu.

13.32. Care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate pentru bicarbonatul de sodiu?

A. Face parte din grup antiacide-neutralizante; B. Se administrează pe cale orală; C. Face parte din grupa antiacide-adsorbante; D. Este antiacid din grupa alcalinizante; E. Este contraindicat în insuficienţa renală.

13.33. Care dintre următoarele substanţe medicamentoase sunt antiacide?

A. Carbenoxolona; B. Carbonat acid de sodiu; C. Sucralfat; D. Trisilicat de Magneziu; E. Enprostil.

Antihipertensive 14.1.Care dintre următoarele substanţe medicamentoase cu acţiune antihipertensivă sunt

inhibitoare ale Sistemului nervos vegetativ simpatic, cu mecanism central de acţiune?

A. Clonidina; B. Verapamil, C. Reserpina; D. Diltiazem; E. Alfa-metildopa

79

14.2.Care dintre următoarele substanţe medicamentoase cu acţiune antihipertensivă sunt beta-adrenolitice neselective?

A. Atenolol; B. Propranolol; C. Oxprenolol; D. Sotalol; E. Bisoprolol.

14.3.Care dintre următoarele substanţe cu actiune antihipertensivă sunt beta-adrenolitice

selective beta-1? A. Oxprenolol; B. Metoprolol; C. Atenolol; D. Betaxolol; E. Bisoprolol.

14.4.Care dintre următoarele substanţe medicamentoase cu acţiune antihipertensivă sunt

betablocante? A. Sotalol; B. Clonidina; C. Moxonidina; D. Metoprolol; E. Atenolol.

14.5.Care dintre următoarele substanţe medicamentoase cu acţiune antihipertensivă sunt

alfa-adrenolitice? A. Fendilina; B. Prazosin; C. Doxazosin; D. Urapidil; E. Verapamil.

14.6.Care dintre următoarele substanţe medicamentoase cu acţiune antihipertensivă sunt

neurosimpatolitice? A. Reserpina; B. Alfa-metildopa; C. Guanetidina; D. Felodipina; E. Isradipina.

14.7.Precizaţi substanţa medicamentoasă cu acţiune antihipertensivă ce aparţine

ganglioplegicelor? A. Moxonidina; B. Trimetafan; C. Rilmenidina; D. Clonidina;

80

E. Nifedipina. 14.8.Care dintre următoarele substanţe medicamentoase cu acţiune antihipertensivă

aparţin grupei vasodilatatoare? A. Dihidralazina; B. Verapamil; C. Atenolol; D. Nifedipina; E. Diltiazem.

14.9.Care dintre următoarele substanţe medicamentoase cu acţiune antihipertensivă

blocante ale canalelor de calciu sunt de tip nifedipină? A. Nifedipina; B. Lecarnidipina; C. Amlodipina; D. Nicardipina; E. Verapamil.

14.10. Precizaţi substanţa medicamentoasă care nu aparţine grupei blocante ale canalelor

de calciu tip nifedipină? A. Nicardipina; B. Nisoldipina; C. Diltiazem; D. Amlodipina; E. Fendilina.

14.11. Precizaţi care este substanţa medicamentoasă cu acţiune antihipertensivă care

aparţine grupei blocante ale canalelor de calciu tip verapamil? A. Galopamil; B. Diltiazem; C. Nifedipina; D. Propranolol; E. Nimodipina

14.12. Blocantele canalelor de calciu pot fi:

A. Tip Clonidină; B. Tip Nifedipină; C. Tip Diltiazem; D. Tip Verapamil; E. Tip Propranolol;

14.13. Care dintre următoarele substanţe medicamentoase cu acţiune antihipertensivă

sunt vasodilatatoare musculotrope? A. Felodipina; B. Dihidralazina; C. Verapamil;

81

D. Minoxidil E. Nitroprusiat de sodiu.

14.14. Care dintre următoarele substanţe medicamentoase cu acţiune antihipertensivă

aparţin grupei inhibitori ai enzimei de conversie? A. Candesartan; B. Captopril; C. Ramipril; D. Losartan; E. Xipamid.

14.15. Care dintre următoarele substanţe medicamentoase cu acţiune antihipertensivă

aparţin grupei antagonişti ai receptorilor AT-1 ai angiotensinei II? A. Enalaprin; B. Losartan; C. Candesartan; D. Irbesartan; E. Valsartan;

14.16. Farmacoterapia parenterală a urgenţelor hipertensive cuprinde următoarele

medicamente: A. Furosemid; B. Nitroprusiat de sodiu; C. Trimetafan; D. Propranolol; E. Clonidina.

14.17. Care dintre următoarele asocieri sunt recomandate în tratamentul hipertensiunii

arteriale? A. Clonidină + beta-blocante; B. Diuretic tiazidic + beta-blocant; C. Verapamil + beta-blocant; D. Diuretic tiazidic + inhibitor al enzimei de conversie; E. Blocante ale canalelor de calciu + inhibitori ai enzimei de conversie.

14.18. Care dintre următoarele asocieri nu sunt recomandate în tratamentul hipertensiunii

arteriale? A. Verapamil + beta-blocant; B. Diuretic tiazidic + beta-blocant; C. Betablocant + alfa-blocant; D. Clonidina + beta-blocant; E. Diuretic tiazidic + antagonist AT-1.

14.19. Care dintre următoarele afirmaţii reprezintă contraindicaţii pentru clonidină?

A. Încetarea bruscă a tratamentului; B. Asocierea cu beta-adrenolitice;

82

C. Hipertensiunea arterială din sarcină; D. Conducători auto, activităţi de precizie; E. HTA din glaucom.

14.20. Care dintre următoarele afirmaţii reprezintă indicaţii pentru beta-adrenolitice?

A. HTA uşoară ca monoterapie iniţială; B. Post infarct miocardic în tratamentul de lungă durată; C. Bradicardie severă; D. Bloc atrio-ventricular; E. HTA labilă.

14.21. Care dintre următoarele afirmaţii reprezintă contraindicaţii pentru beta-blocantele

neselective? A. HTA însoţită de tahiaritmii; B. Astm bronşic; C. HTA labilă; D. Afecţiuni vasospastice; E. Diabet

14.22. Care dintre următorarele afirmaţii reprezintă un dezavantaj în tratamentul HTA cu

alfa-adrenolitice (prazosin, doxazosin, etc)? A. Absorbţie digestivă completă; B. Biodisponibilitate mare p.o.; C. Durata mare de acţiune; D. Sunt indicate în toate formele clinice de HTA; E. Sindromul primei doze: ameţeală, leşin, sincopă.

14.23. Care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate pentru ganglioplegice?

A. Sunt antihipertensive de rezervă; B. Sunta dministrate exclusiv în spital; C. Sunt indicate în urgenţele hipertensive; D. Sunt administrate i.v. în perfuzie; E. Sunt administrate p.o.

14.24. Betablocantele sunt utilizate în terapeutică pentru următoarele acţiuni:

A. Antihipertensivă; B. Antisecretoare gastrică; C. Antianginoasă; D. Diuretică; E. Antiaritmică.

14.25. Care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate pentru nitroprusiatul de sodiu?

A. Este indicat în urgenţele hipertensive; B. Nu se asociază în perfuzie cu nici un alt medicament; C. La administrarea peste 2-3 zile produce methemoglobinemie prin acumulare de

tiocianat;

83

D. Timpul de injumătăţire al nitroprusiatului este lung; E. În timpul administrării se monitorizează tensiunea arterială;

14.26. Tusea uscată şi obstrucţia nazală (datorită excesului de bradikinină şi

prostaglandine) apare când se instituie un tratament cu una din următoarele substanţe medicamentoase:

A. Cimetidina; B. Captopril; C. Nitroprusiat de sodiu; D. Prazosin; E. Hidroclorotiazida.

14.27. Care dintre următoarele reacţii adverse nu este caracteristică inhibitorilor enzimei

de conversie? A. Nistagmus; B. Tulburări de gust (disgeuzie); C. Tuse uscată şi obstrucţie nazală; D. Edem angioneurotic (de obicei la începutul tratamentului); E. Hiperpotasemie datorită diminuării excesive a secreţiei de aldosteron.

14.28. Prin activarea receptorilor AT-1 ai angiotensinei II apar următoarele efecte:

A. Răspuns antiproliferativ; B. Eliberare de catecolamine; C. Inhibarea eliberării reninei şi scăderea de Angiotensină II D. Secreţie de aldosteron; E. Arterioloconstricţie.

14.29. Efectele farmacodinamice ale antagoniştilor AT-1 sunt:

A. Vasodilataţie; B. Creşte excreţia renală hidrosalină; C. Scade volemia; D. Vasoconstricţie; E. Eliberare de catecolamine.

14.30. Care dintre următoarele substanţe endogene au efecte vasodilatatoare?

A. Histamina; B. Bradikinina; C. Adrenalina; D. Angiotensina; E. Endotelina

14.31. Care dintre următoarele substanţe medicamentoase cu acţiune antihipertensivă nu

se administrează la pacienţii hipertensivi cu afecţiuni obstructive bronşice? A. Propranolol; B. Nifedipină; C. Prazosin;

84

D. Hidralazină; E. Nicardipină.

14.32. Care dintre următoarele situaţii reprezintă contraindicaţii pentru inhibitorii

enzimei de conversie? A. Insuficienţă cardiacă; B. Sarcină; C. Hiperpotasemie; D. Postinfarct miocardic; E. Nefropatia diabetică.

14.33. Care dintre următoarele situaţii reprezintă contraindicaţii pentru blocantele

canalelor de calciu? A. Insuficienţa cardiacă congestivă; B. Angina pectorală; C. Tahiaritmii supraventriculare; D. Dislipidemii; E. Diabet.

Antialergice 15.1.Terapia nespecifică a bolilor alergice cuprinde:

A. Antihistaminice; B. Corticosteroizi; C. Inhibitori ai degranulării mastocitare; D. Antiserotoninice; E. Desensibilizări prin injectarea pe cale s.c a alergenului.

15.2.Indicaţiile corticoterapiei sunt:

A. Şoc anafilactic; B. Boala serului; C. Dermatitele alergice severe; D. Edem angioneurotic; E. Boala glaucomatoasă.

15.3.Care dintre următorii factori de eliberare ai histaminei sunt imunologici?

A. Citokine (IL1, IL2,IL3); B. Substanţa P în inflamaţie; C. Endorfine; D. Dextran; E. Traumatisme.

15.4. Care dintre următorii factori de eliberare ai histaminei sunt factori chimici?

A. substanţa P în inflamaţie; B. Dextrani; C. Morfina;

85

D. D-tubocurarina; E. Substanţe de contrast.

15.5.Care dintre următorii factori de eliberare ai histaminei sunt factori fizici?

A. Traumatisme; B. Arsuri; C. Frig; D. Lumina solară; E. Dextrani;

15.6.Care dintre următoarele substanţe medicamentoase ssunt antagonişti ai receptorilor

H-1? A. Prometazina; B. Ranitidina; C. Clorfeniramina; D. Tioperamida; E. Loratadina

15.7.Care dintre următoarele substanţe medicamentoase sunt antagonişti ai receptorilor

H-2? A. Famotidina; B. Tioperamida; C. Ranitidina; D. Astemizol; E. Nizatidina

15.8.Care dintre următoarele substanţe medicamentoase este antagonist al receptorilor

H3? A. Difenhidramina; B. Loratadina; C. Tioperamida; D. Cetirizina; E. Terfenadina.

15.9.Care dintre următoarele antihistaminice H1 sunt din generaţia I?

A. Astemizol; B. Prometazin; C. Loratadin; D. Clorfenoxamina; E. Clorfeniramina.

15.10. Care dintre următoarele antihistaminice H1 sunt de generaţia a II-a?

A. Cetirizina; B. Desloratadina; C. Azelastina; D. Prometazina;

86

E. Difenhidramina. 15.11. Care dintre următoarele efecte nu sunt corelate cu blocarea receptorilor H1?

A. Împiedicarea edemului; B. Anestezie locală; C. Sedarea; D. Acţiuni anticolinergice; E. Scăderea expresiei moleculelor de adeziune.

15.12. Antihistaminicele H1 sunt indicate în:

A. Rinite şi conjunctivite alergice; B. Astm bronşic; C. Dermatoze alergice; D. Prevenirea răului de mişcare; E. Ulcer gastric.

15.13. Care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate pentru clorfenoxamină?

A. Miorelaxant central; B. Antiparkinsonian; C. Contraindicat în glaucom; D. Contraindicat în adenom de prostată; E. Se poate administra la conducători auto.

15.14. Care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate pentru prometazină?

A. Acţiune antihistaminică de lungă durată; B. Difuzează prin bariera hematoencefalică; C. Prezintă efecte de tip anestezie locală; D. Efectele sedativ hipnotice sunt absente; E. Efectele anticolinergice sunt absente.

15.15. Următoarele substanţe medicamentoase pot creşte concentraţiile plasmatice ale

astemizolului când sunt asociate: A. Eritromicina; B. Fenobarbital; C. Fenitoină; D. Ketoconazol; E. Carbamazepină.

15.16. Care dintre următoarele substanţe medicamentoase prezintă ca efect advers

disritmii ventriculare? A. Prometazina; B. Astemizol; C. Terfenadina; D. Ebastina; E. Clemastina.

87

15.17. Care dintre următoarele afirmaţii sunt false pentru histamină? A. Se formează din triptofan; B. Are origine exogenă; C. Are structură polipeptidică; D. Are origine endogenă; E. Este o betaimidazoletilamină

15.18. Care dintre următoarele afirmaţii este falsă pentru histamină?

A. Scade secreţia gastrică; B. Este o amină biogenă; C. Se gaseşte în mastocite; D. Este o betaimidazoletilamină; E. Provine din decarboxilarea histidinei.

15.19. Care dintre următoarele efecte pot fi atribuite histaminei?

A. Creşterea motilităţii intestinale; B. Bronhoconstricţie; C. Stimularea secreţiei gastrice; D. Creşterea permeabilităţii capilare; E. Creşterea presiunii arteriale.

15.20. Reacţiile alergice de tip I sunt:

A. De tip imediat; B. De tip citotoxic; C. Reacţii de sensibilizare mediată celular; D. Dependente de IgE; E. Dependente de IgM.

15.21. Care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate pentru antihistaminicele H1?

A. Se opun reacţiei antigen-anticorp; B. Antagonizează efectele H1 ale histaminei; C. Reprezintă un tratament etiologic; D. Sunt eficace în afecţiuni pruriginoase; E. Reprezintă un tratament de substituţie.

15.22. Care dintre următoarele afirmaţii este falsă pentru astemizol?

A. Nu prezintă efecte sedative; B. Antagonist al calciului; C. Antihistaminic H1; D. Prezintă efecte adverse la nivelul aparatului cardiovascular; E. Are acţiune de lungă durată.

15.23. Care dintre următoarele substanţe medicamentoase pot fi administrate la

conducătorii auto? A. Prometazina; B. Clorfenoxamina;

88

C. Loratadina; D. Clorfeniramina; E. Clemastina.

15.24. Precizaţi afirmaţia corectă pentru azelastină:

A. Antihistaminic de generaţia I; B. Inhibă sinteza şi acţiunea leucotrienelor; C. Nu produce somnolenţă; D. Nu prezintă modificări de gust pe perioada tratamentului; E. Prin metabolizare hepatică rezultă metaboliţi inactivi.

15.25. Care dintre următoarele substanţe pot creşte concentraţiile plasmatice ale

terfenadinei atunci când sunt asociate? A. Fenobarbital; B. Eritromicina; C. Ketoconazol; D. Cimetidina; E. Ranitidina.

15.26. Care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate pentru clemastină?

A. Antihistaminic de generaţia a II-a; B. Prezintă acţiune antivomitivă; C. Utilizată în rinite alergice; D. La administrare injectabilă poate produce ameţeli; E. Antihistaminic de generaţia a I-a.

15.27. Care dintre următoarele medicamente cu acţiune antihistaminică sunt fenotiazine?

A. Clorfeniramina; B. Prometazina; C. Mequitazina; D. Trimeprazina; E. Clemastina.

15.28. Următoarele fenomene apar în intoxicaţia acută cu antihistaminice H1:

A. Halucinaţii; B. Convulsii; C. Pupile dilatate fixe, D. Tahicardie sinusală; E. Retenţie urinară.

15.29. Care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate pentru reacţiile alergice?

A. Nu pot fi produse de medicamente; B. Sunt produse de medicamente; C. Sunt consecinţa unor reacţii antigen-anticorp; D. Nu sunt consecinţa unor reacţii antigen-anticorp E. Nu contribuie la formarea imunităţii.

89

15.30. Care dintre următoarele acţiuni sunt mediate de receptorii histaminergici H2?

A. Secreţia gastrică acidă; B. Creşterea AMPc; C. Inhibiţia neurotransmisiei sinaptice; D. Permeabilitate vasculară crescută; E. Scăderea timpului de conducere în nodului atrio-ventricular.

15.31. Care dintre următoarele acţiuni sunt mediate de receptorii histaminergici H1?

A. Permeabilitate vasculară crescută; B. Secreţie gastrică acidă; C. Inhibiţia eliberării de histamină din bazofile; D. Inhibiţia neurotransmisiei sinaptice; E. Contracţia musculaturii netede.

15.32. Precizaţi afirmaţia corectă pentru receptorii histaminergici H3:

A. Prurit; B. Down reglarea sintezei de histamină; C. Permeabilitate vasculară crescută; D. Generare de prostaglandine; E. Secreţie astrică acidă.

15.33. Receptorii histaminergici H1 sunt localizaţi în:

A. Mucoasa gastrică; B. Limfocite; C. Endoteliu vascular; D. Mastocite; E. Muşchi netezi.

Antiastmatice 16.1. Din punct de vedere etiopatogenic astmul bronşic poate fi:

A. Astm extrinsec (alergic); B. Astm intrinsec (infecţios, iritativ); C. Astm mixt (extrinsec şi intrinsec) D. Sindrom astmatic medicamentos (Ex. AINS) E. Intermitent

16.2.Dezechilibrele semnalate în astmul bronşic sunt:

A. Deficit de receptori beta2 adrenergici; B. Dezechilibre între PGE2 (bronhoconstrictoare) şi PGF2 alfa (bronhodilatatoare); C. Predominenţa controlului parasimpaticului; D. Deficit de eliberare a adrenalinei ca răspuns la hipoxie; E. Dezechilibru al mesagerilor secunzi AMPc/GMPc în favoarea GMP.

90

16.3.Medicamentele utilizate în farmacoterapia astmului bronşic sunt: A. Bronhodilatatoare; B. Bronhoconstrictoare; C. Inhibitoare ale degranularii mastocitare D. Antiinflamatoare E. Curarizante

16.4.Care dintre următoarele bronhodilatatoare sunt adrenomimetice?

A. Adrenalina; B. Efedrina; C. Orciprenalina; D. Teofilina; E. Ipratropiu.

16.5.Care dintre următoarele bronhodilatatoare sunt parasimpatolitice?

A. Ipratropiu; B. Oxitropiu; C. Montelukast; D. Zileuton; E. Izoprenalina.

16.6.Cre dintre următoarele bronhodilatatoare sunt musculoprope_

A. Adrenalina; B. Teofilina; C. Aminofilina; D. Salbutamol; E. Zileuton.

16.7.Care dintre următoarele substanţe medicamentoase sunt antileucotriene?

A. Teofilina; B. Monteukast; C. Orciprenalina; D. Zileuton; E. Nedocromil;

16.8.Care dintre următoarele bronhodilatatoare sunt inhibitoare ale degranulării

mastocitelor? A. Acid cromoglicic; B. Nedocromil; C. Montelukast; D. Zileuton; E. Ketotifen.

16.9.Care dintre următoarele bronhodilatatoare sunt antiinflamatoare?

A. Zileuton; B. Fenspirid;

91

C. Fluticazon; D. Triamcinolon; E. Nedocromil.

16.10. Care dintre următoarele bronhodilatatoare sunt antiinflamatoare steroidiene

(corticosteroizi)? A. Fenspirid; B. Beclometazon; C. Prednison; D. Fluticazon; E. Zileuton.

16.11. Care dintre următoarele bronhodilatatoare este AINS?

A. Fluticazon; B. Beclometazon; C. Fenspirid; D. Nedocromil; E. Zileuton

16.12. În farmacoterapia crizei de astm bronşic de elecţie sunt:

A. Bronhodilatatoare beta2 adrenergice inhalatoare, cu durata scurtă de acţiune; B. Antiinflamatoare: corticosteroizi sistemici (i.v.) C. Bronhodilatatoare anticolinergice inhalator; D. Bronhodilatatoare musculotrope p.o., i.v.; E. Inhibitoare ale degranulării mastocitare p.o.

16.13. Care dintre următoarele bronhodilatatoare adrenomimetice sunt de generaţia a III-

a? A. Adrenalina; B. Efedrina; C. Izoprenalina; D. Salbutamol; E. Terbutalina

16.14. Care dintre următoarele bronhodilatatoare adrenomimetice prezintă durată de

acţiune lungă (> 12 ore)? A. Adrenalina; B. Salmeterol; C. Formoterol; D. Izoprenalina; E. Orciprenalina.

16.15. Care dintre următoarele reacţii adverse sunt caracteristice bronhodilatatoare

adrenomimetice? A. Tahifilaxie; B. Efecte de tip alfa1 (vasocontricţie, HTA);

92

C. Efecte de tip beta1 (tahicardie, tremor); D. Efecte de tip beta2 (vasodilataţie, cefalee); E. Efecte anticolinergice (uscăciunea mucoaselor, midriază);

16.16. Care dintre următoarele reacţii adverse sunt caracteristice pentru ipratropiu?

A. Uscăciunea gurii; B. Midriază; C. Tahicardie; D. Palpitaţii; E. Retenţie hidrosalină.

16.17. Care sunt avantajele asocierii ipratropiu-fenoterol?

A. Ascocierea nu reprezintă un avantaj terapeutic; B. Efect bronhodilatator sinergic potenţat şi extins; C. Efecte secundare adrenergice şi tahifilaxia adrenergică redusă; D. Asocierea este utilă în crizele de astm cronic sever; E. Asocierea nu este utilă în criza din astmul cronic sever.

16.18. Teofilina este contraindicată în:

A. Epilepsie; B. Infarct de miocard; C. Astm bronşic (tratament de fond); D. Bronşita astmatiformă; E. Tahiaritmii.

16.19. Teofilina reprezintă o medicaţie de alternativă în următoarele situaţii:

A. Pacienţi la care calea inhalatorie nu este abordabilă; B. Patologie asociată astmului bronşic ce contraindică beta adrenomimetice; C. Cazuri refractare la beta2-adrenomimetice şi corticosteroizi; D. Când beta adrenomimeticele devin ineficiente (tahifilaxie); E. Prevenirea crizei de gută la persoanele cu risc.

16.20. Care dintre următoarele bronhodilatatoare sunt inhibitori selectivi ai 5

lipoxigenazei? A. Montelikast; B. Zafirlukast; C. Zileuton; D. Fluticazon; E. Beclometazon.

16.21. Care dintre următoarele bronhodilatatoare sunt antagonişti selectivi cu afinitate

înaltă şi competitivi ai receptorilor Cys-LT? A. Zileuton, B. Zafirlukast; C. Fenspirid D. Montelukast;

93

E. Pranlukast; 16.22. Care dintre următoarele situaţii reprezintă indicaţii ale antileucotrienelor?

A. Stare de rău astmatic; B. Bronhospasm indus de antigen şi de efort; C. Astm sensibil la acid acetil salicilic; D. Tratament de fond în astmul cronic (administare p.o.) E. Tratament de fond în astmul bronşic (administrare i.v., inhalator)

16.23. Care dintre următoarele afirmaţii sunt corecte pentru ketotifen_

A. Difuzează prin placentă; B. Indicat în tratamentul de fond al astmului alergic; C. Nu potenţează efectul deprimantelor SNC; D. Poate fi indicat în sarcină; E. Este un antagonist al calciului.

16.24. Care dintre următoarele afirmaţii sunt corecte pentru cromoglicatul de sodiu?

A. Inhibă degranularea mastocitelor; B. Inhibă unele acţiuni induse de PA; C. Administrat exclusiv inhalator în astmul bronşic; D. Administrat exclusiv p.o. în astmul bronşic; E. Utilizat în tratamentul de fond al astmului alergic uşor şi moderat.

16.25. Care dintre următoarele afirmaţii este corectă pentru nedocromil?

A. Simpatomimetic; B. Utilizat de primă alegere la copiii astmatici; C. Parasimpatolitic; D. Glucocorticoid; E. Inhibitor selectiv al 5-lipoxigenazei.

16.26. Care dintre următoarele acţiuni corespund glucocorticoizilor?

A. Acţiune imunodepresivă; B. Acţiune antiinflamatoare C. Acţiune antiexudativă; D. Hiposecreţie bronşică; E. Stimulează sinteza histaminei.

16.27. Care dintre următarele reacţii adverse apar după administrarea locală de

glucorticoizi? A. Disfonie (reversibilă) B. Atrofia mucoasei respiratorii; C. Candioze orale si orofaringiene; D. Fragilitate capilară; E. Creştere în greutate.

94

16.28. Care dintre următoarele efecte secundare apar mai frecvent la administrarea sistemică cronică de glucocorticoizi?

A. Edeme; B. Creştere în greutate; C. Fragilitate capilară; D. Euforie; E. Depresie.

16.29. Care dintre următoarele fenomene apar la trecerea de la glucocorticoizii sistemici

la cei inhalatori? A. Ulcere hemoragice; B. Diabet; C. Moare prin insuficienţa suprarenală acută; D. Fragilitate capilară; E. Retenţie hidrosalină.

16.30. Care dintre următoarele situaţii contraindică administrarea de cosrticosteroizi?

A. TBC pulmonar; B. Sarcină primul trimestru; C. Stare de rău astmatic (inhalator); D. Stare de rău astmatic (i.v.) E. Imunosupresie.

16.31. Care dintre următării glucocorticoizi se pot administra pe cale orală în astmul

bronşic? A. Hidrocortizon hemisuccinat? B. Triamcinolon acetat? C. Prednison; D. Prednisolon; E. Beclometazona dipropionat.

16.32. Care dintre următoarele acţiuni pot fi atribuite teofilinei?

A. Bronhodilatatoare; B. Antiinflamatoare; C. Imunomodulatoare; D. Antisecretoare gastrică; E. Antiaritmică.

16.33. Care dintre următoarele medicamente sunt contraindicate la astmatici?

A. Barbiturice; B. Morfina; C. Propranolol; D. Pilocarpina; E. Adrenalina.

95

Antitusive, expectorante 17.1. Substanţe cu acţiune periferică utilizate în farmacoterapia tusei sunt:

A. Codeina; B. Glaucina, C. Expectorantele D. Oxeladina E. Antiseptice şi decongestionante nazale.

17.2.Inhibitoarele centrului tusei sunt:

A. Codeina; B. Acetilcisteina; C. Dextrometorfan; D. Carbocisteina; E. Oxeladina.

17.3. Care dintre următoarele substanţe medicamentoase cu acţiune antitusivă sunt

opioide? A. Codeina; B. Dextrometorfan; C. Oxeladina; D. Noscapina; E. Clofedanol.

17.4.Centrul tusei este localizat în:

A. Punte; B. Bulb; C. Mezencefal; D. Muşchii netezi de la nivelul bronhiilor; E. Muşchii intercostali.

17.5.Care dintre următoarele afirmaţii de mai jos constituie elemente ale arcului reflex al

tusei? A. Receptori; B. Căi centripete (fibre aferente senzitive); C. Centrul tusei; D. Căi centrifuge (fibre eferente motorii); E. Căi centripete (fibre eferente senzitive).

17.6.Care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate pentru codeină?

A. Prin metabolizare rezultă morfina (metabolit activ); B. Difuzează prin placenă şi laptele matern; C. Efectul antitusiv apare la doze mai mari decât efectul analgezic; D. Efectul analgezic este mai slab decât al morfinei; E. Stimulează secreţiile bronşice.

96

17.7.Care dintre următoarele afirmaţii este falsă pentru codeină? A. Efectul inhibitor al centrului respirator bulbar este mai slab decât la morfină; B. Creşte presiunea intrabiliară; C. Produce convulsii la copii; D. Efectul antitusiv este mai slab decât al morfinei; E. Nu deprimă centrul respirator.

17.8.Următoarele afirmaţii sunt false pentru codeină cu o excepţie:

A. Nu difuzează prin placentă; B. Prin metabolizarea rezultă metaboliţi inactivi; C. Scade presiunea intrabiliară; D. Efect anticonvulsivant la copii; E. Efectul antitusiv apare la doze mai mici decât efectul analgezic.

17.9.În care din următoarele situaţii este indicată morfina ca antitusiv?

A. Cancer pulmonar; B. Fracturi de coaste; C. Pneumotorax; D. Infarct pulmonar; E. De elecţie în tusea uscată iritativă în răceala comună.

17.10. Care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate pentru dextrometorfan?

A. Prezintă acţiune analgezică; B. Este contraindicat în insuficienţa hepatică; C. Nu prezintă risc de dependenţă; D. Nu are acţiune analgezică; E. Prin metabolizare rezultă morfina (metabolit activ).

17.11. Care dintre următoarele antitusive centrale nu sunt opioide?

A. Oxeladina; B. Clofedanol; C. Butamirat; D. Pentoxiverina; E. Codeina.

17.12. Care dintre următoarele situaţii nu reprezintă indicaţii de elecţie ale oxeladinei?

A. Tuse convulsivă, B. Tuse iritativă neproductivă; C. Tuse spasmodică; D. Cancer pulmonar; E. Fracturi de coaste.

17.13. Care dintre următoarele antitusive sunt utilizate în tusea iritativă neproductivă?

A. Pentoxiverina; B. Acetilcisteina, C. Oxeladina;

97

D. Clobutinol; E. Codeina.

17.14. Expectorantele produc fluidificarea sputei prin:

A. Inhibarea secreţiei glandelor bronşice; B. Mărirea secreţiei glandelor bronşice; C. Modificarea proprietăţilor fizico-chimice ale secreţiei bronşice; D. Stimularea mecanismelor de eliminare a sputei; E. Ihibarea mecanismelor de eliminare a sputei.

17.15. Consecinţele fluidificării sputei sunt:

A. Uşurarea eliminării sputei; B. Deblocarea cililor, cu favorizarea activităţii lor pendulare; C. Eliberarea celulelor glandulare, cu îmbunătăţirea activităţii lor. D. Blocarea cililor, inhibarea activităţii lor pendulare; E. Blocarea cililor cu favorizarea activităţii lor pendulare;

17.16. Secretostimulantele care acţionează prin mecanism reflex sunt:

A. Alfachimotripsina; B. Ipeca, C. Săruri de amoniu; D. Saponine din specii de Primula, saponaria E. Acetilcisteina.

17.17. Secretostimulantele care acţionează prin mecanism mixt sunt:

A. Benzoat de sodiu; B. Derivaţi de guaiacol; C. Săruri de amoniu; D. Tripsina; E. Bromhexina.

17.18. Bronhosecretoliticele care acţionează prin mecanism biochimic sunt:

A. Tiloxapol; B. Tripsina; C. Alfachimotripsina; D. Acetilcisteina; E. Bromhexina.

17.19. Care dintre următoarele bronhosecretolitice acţionează prin mecanism chimic?

A. Bromhexina; B. Ambroxol; C. Acetilcisteina; D. Carbocisteina; E. Alfachimotripsina.

98

17.20. Care dintre următoarele bronhosecretolitice acţuonează prin mecanism mucoreglator?

A. Bromhexina; B. Iodura de sodiu; C. Ambroxol; D. Alfachimotripsina; E. Benzoatul de sodiu.

17.21. Care dintre următoarele bronhosecretolitice acţionează prin mecanism fizico-

chimic (de reducere a tensiunii superficiale)? A. Acetilcisteina; B. Carbocisteina; C. Tiloxapol; D. Bromhexina; E. Ambroxol.

17.22. Care dintre următoarele metode terapeutice cu valoare expectorantă este neme-

dicamentoasă? A. Saponine din specii de Primula administrate p.o. B. Săruri de amoniu administrate p.o. C. Ioduri administrate p.o. D. Benzoat de sodiu administrat p.o. E. Inhalare de vapori de apă calzi sau aerosoli dintr-o soluţie de clorură de sodiu

izotonă sau hipertonă. 17.23. Care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate pentru sărurile de amoniu?

A. Efect stimulant asupra SNC; B. Contraindicate în ulcer gastro-duodenal; C. Indicate în bronşite acute; D. Contraindicate în epilepsie; E. Contraindicate în bronşite acute.

17.24. Care dintre următoarele situaţii reprezintă contraindicaţii ale iodurilor?

A. Stări congestive pulmonare acute; B. Ulcer gastro-duodenal; C. Sensibilizare la iod; D. Bronşită cronică; E. Hipertiroidie.

17.25. Care dintre următoarele afirmaţii sunt corecte pentru guaifenezină?

A. Miorelaxant; B. Antitusiv cu mecanism central de acţiune; C. Indicat în miastenie; D. Contraindicat la conducători auto; E. Expectorant.

99

17.26. Care dintre următoarele afirmaţii reprezinră asocieri interzise acetilcisteinei? A. Ciclofosfamidă; B. Eritromicină; C. Tetraciclină, D. Intoxicaţie cu paracetamol; E. Antitusive (în tusea intensă)

17.27. Care dintre afirmaţiile următoare sunt corecte pentru Bromhexin?

A. Prin biotransformare rezultă ambroxol (metabolit activ); B. Mucolitic, mucoreglator; C. Produce iritaţie gastrică; D. Creşte IgA şi IgG în parenchimul pulmonar; E. Indicat la persoane cu ulcer gastric.

17.28. Care dintre următoarele afirmaţii sunt corecte pentru ambroxol?

A. Difuzează în LCR, placentă şi laptele matern; B. Mucolitic mucoreglator; C. Produce bronhospasm; D. Indicat în primul trimestru de sarcină; E. Nu difuzează în LCR, placentă şi laptele matern.

17.29. Care dintre următoarele expectorante poate fi utilizat ca antidot în intoxicaţii cu paracetamol?

A. Clorură de amoniu; B. Benzoatul de sodiu; C. Acetilcisteina; D. Bromhexina; E. Ambroxol.

17.30. Care dintre următoarele expectorante este indicat în uropatia produsă de

ciclofosfamidă? A. Ambroxol; B. Bromhexina; C. Acetilcisteina; D. Benzoat de sodiu; E. Iodura de sodiu.

17.31. Care dintre următoarele expectorante prezintă metaboliţi activi?

A. Carbocistina; B. Bromhexina; C. Ambroxol; D. Guaifenezina E. Tiloxapol.

17.32. Care dintre următoarele expectorante se elimină prin secreţie salivară?

100

A. Carbocisteina; B. Bromhexina; C. Ioduri; D. Ambroxol; E. Clorura de amoniu

17.33. care dintre următoarele expectorante prezintă şi acţiune diuretică?

A. Acetilcisteina B. Ambroxol; C. Clorura de amoniu; D. Bromhexina; E. Benzoat de sodiu

Diuretice 18.1.Care dintre următoarele substanţe medicamentoase cu acţiune diuretică sunt tiazide?

A. Hidroclorotiazida; B. Ciclopentazida; C. Ciclotiazida; D. Politiazida; E. Acid etacrinic.

18.2.Care dintre următoarele substanţe medicamentoase cu acţiune diuretică inhibă

reabsorbţia sodiului la nivelul segmentului terminal cortical al ansei Henle? A. Clopamid; B. Xipamid; C. Hidroclorotiazida; D. Furosemid; E. Acid etacrinic

18.3.Care dintre următoarele substanţe medicamentoase cu acţiune diuretică inhibă

reabsorbţia de sodiu la nivelul segmentului ascendent al ansei Henle? A. Indacrinona; B. Acid etacrinic; C. Hidroclorotiazida; D. Furosemid; E. Bumetanid.

18.4.Care dintre următoarele substanţe medicamentoase cu acţiune diuretică sunt

inhibitoare ale anhidrazei carbonice? A. Hidroclorotiazida; B. Acid etacrinic; C. Xipamid; D. Acetazolamida; E. Metazlamida.

101

18.5.Care dintre următoarele substanţe medicamentoase sunt antagonişti competitivi ai aldosteronului?

A. Triamteren; B. Canrenona; C. Amilorid; D. Spironolactona, E. Furosemid.

18.6. Care dintre următoarele substanţe medicamentoase sunt antagonişti de efect ai

aldosteronului? A. Triamteren; B. Canrenona; C. Amilorid; D. Spironolactona; E. Furosemid.

18.7.Care dintre următoarele substanţe cu acţiune diuretică sunt diuretice osmotice?

A. Hidroclorotiazida; B. Triamteren; C. Manitol; D. Furosemid; E. Indapamid.

18.8.Care dintre următoarele substanţa medicamentoase cu acţiune diuretică elimină

potasiu? A. Spironolactona; B. Hidroclorotiazida; C. Canrenona; D. Amilorid; E. Triamteren.

18.9.Care dintre următoarele substanţe medicamentoase cu acţiune diuretică reţin

potasiu? A. Spironolactona; B. Canrenona; C. Triamteren, D. Amilorid; E. Furosemid.

18.10. Care dintre următoarele substanţe medicamentoase cu acţiune diuretică prezintă

eficacitate mare? A. Acetazolamida; B. Furosemid; C. Acid etacrinic; D. Indacrinona; E. Spironolactona:

102

18.11. Care dintre următoarele substanţe medicamentoase cu acţiune diuretică prezintă

eficacitate slabă? A. Spironolactona B. Triamteren; C. Acetazolamida; D. Canrenona; E. Acid etacrinic.

18.12. Care dintre următoarele substanţe medicamentoase cu acţiune diuretică prezintă

acţiune de scurtă durată? A. Furosemid; B. Acid etacrinic; C. Politiazida; D. Clortalidona; E. Indapamid.

18.13. Care dintre următoarele substanţe medicamentoase cu acţiune diuretică prezintă

acţiune de lungă durată? A. Spironolactona; B. Acid etacrinic; C. Politiazida; D. Indapamida; E. Ciclotiazida.

18.14. Efectul antihipertensiv al diureticelor se poate explica prin:

A. Creşterea volemiei; B. Scăderea volemiei; C. Creşterea concentraţiei ionului de sodiu; D. Reducerea concentraţiei ionului de sodiu; E. Creşterea concentraţiei ionului de magneziu.

18.15. Care dintre următoarele situaţii reprezintă dezechilibre metabolice rezultate în

urma tratamentului cu diuretice? A. Hiperglicemie; B. Hiperpotasemie; C. Hiperlipemie; D. Hiperuricemie; E. Hiperazotemie.

18.16. Care dintre următoarele situaţii reprezintă dezechilibre electrolitice şi acido-

bazice rezultate în urma tratamentului cu diuretice? A. Hipopotasemie; B. Hiperpotasemie; C. Hipomagneziemie; D. Acidoză hipercloremică

103

E. Hiperazotemie. 18.17. În edemul pulmonar acut de elecţie este:

A. Hidroclorotiazida; B. Furosemid p.o. în doze mari, C. Furosemid i.v.; D. Spironolactona; E. Xipamid

18.18. În care dintre următoarele situaţii se administrează manitol i.v?

A. Edem pulmonar acut; B. Glaucom acut congestiv; C. Ciroza hepatică; D. Edem cerebral; E. Insuficienţă renală acută.

18.19. Care dintre următoarele situaţii reprezintă indicaţii ale hidroclorotiazidei?

A. Alcaloză; B. Diabet insipid nefrogen; C. Litiază urinară oxalică; D. Hipertensiune arterială; E. Sarcină.

18.20. Efectul antidiuretic al hidroclorotiazidei constă în:

A. Inhibarea fosfolipazei A2; B. Inhibarea fosfodiesterazei, cu creşterea concentraţiei de AMPc mediator de care

depinde permeabilitatea pentru apă a tubilor distali şi colectori; C. Inhibarea enzimei de conversie a angiotensinei; D. Stimularea fosfodiesterazei cu scăderea concentraţiei de AMPc mediator de care

depinde permeabilitatea pentru apă a tubilor distali şi colectori. E. Stimularea fosfolipazei C.

18.21. Furosemidul este indicat în:

A. Edem pulmonar acut; B. Sarcină; C. Edem cerebral; D. Alăptare; E. Intoxicaţia cu barbiturice

18.22. Care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate pentru furosemid?

A. Inhibă cotransportul N+/K+/2Cl- la nivelul segmentului ascendent al ansei Henle? B. Creşte calciuria; C. Hiperglicemia este mai accentuată decât la hidroclorotiazidă; D. Hiperglicemia este mai redusă decât la hidroclorotiazidă; E. Inhibă reabsorbţia de sodiu în segmentul terminal de diluţie al ansei Henle.

104

18.23. Acetazolamida este utilizată: A. ca diuretic; B. ca hiposecretor gastric; C. în glaucom; D. în epilepsie E. in insuficienţa renală cu anurie.

18.24. Care dintre următoarele reacţii adverse apar după administrarea de

acetazolamidă? A. Cristalurie; B. Spina bifida; C. Nistagmus; D. Erupţii cutanate; E. Tulburări electrolitice.

18.25. Spironolactona este contraindicată în:

A. Edeme cu hiperaldosteronism; B. Hiperpotasemie; C. Insuficienţă hepatică gravă; D. Edeme refracatre în asociere cu furosemid; E. Alăptare.

18.26. Care dintre următoarele substanţe sunt metaboliţi activi ai spironolactonei?

A. Hidroclorotiazida; B. Triamteren; C. Canrenona; D. Amilorid; E. Acid canrenonic.

18.27. Care dintre următoarele mecansime de acţiune caracteristice diureticelor sunt

corecte? A. Inhibarea anhidrazei carbonice; B. Scăderea filtrarării glomerulare; C. Impiedicarea reabsorbţiei sodiului şi clorului; D. Creşterea filtrării glomerulare; E. Favorizarea reabsorbţiei sodiului şi clorului.

18.28. Care dintre afirmaţiile următoare este falsă pentru hidroclorotiazidă?

A. scade glicemia; B. este diuretic; C. este antidiuretic; D. este antihipertensiv; E. creşte toxicitatea sărurilor de litiu.

18.29. Care dintre următoarele afirmaţii este adevărată pentru Indapamid?

A. diuretic de ansă;

105

B. durata lungă de acţiune; C. durată scurtă de acţiune; D. inhibă anhidraza carbonică; E. Prezintă acţiune hiperglicemiantă.

18.30. Care dintre următoarele substanţe medicamentoase nu prezintă efect diuretic?

A. Nifedipina; B. Manitol; C. Acid etacrinic; D. Amilorid; E. Triamteren

18.31. Care dintre următoarele substanţe medicamentoase prezintă efect diuretic?

A. Nicardipina; B. Diltiazem; C. Acetazolamida; D. Verapamil; E. Nitroprusiat de sodiu.

18.32. Diureticele pot acţiona prin următoarele mecanisme:

A. Inhibarea reabsorbţiei de sodiu la nivelul segmentului terminal al ansei Henle; B. Inhibarea reabsorbţiei de sodiu la nivelul segmentului ascendent al ansei Henle; C. Inhibarea anhidrazei carbonice; D. Stimularea reabsorbţiei de sodiu la nivelul segmentului ascendent al ansei Henle? E. Stimularea anhidrazei carbonice.

18.33. Care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate pentru acidul etacrinic?

A. Diuretic de ansă; B. Ototoxicitate cu surditate reversibilă sau definitivă; C. De primă alegere în edemul pulmonar acut; D. Diuretic din grupa tiazidelor; E. Antagonist de efect al aldosteronului.