fantana dintre plopi
TRANSCRIPT
Fantana dintre plopi
De Mihail Sadoveanu
-povestire-
Despre Specie si Subspecie
Povestirea este o specie a genului epic in proza, de mica intindere, in care se nareaza un
singur episod din viata unui personaj, timpul si spatiul fiind limitate. De obicei, specia de fata
presupune naratiunea la persoana I, iar accentul se pune pe actiune, in defavoarea constructiei
subiectului.
Povestirea in rama este o naratiune ampla in care sunt inserate mai multe povestiri
independente. Modelul acestei specii provine din folclorul arab („1001 de nopti”) si a fost
preluat in literatura culta de catre Giovanni Boccaccio („Decameronul”).
Introducerea operei
In literatura romana, specia „povestire in rama” a fost utilizata de Mihail Sadoveanu in
volumul „Hanu-Ancutei”. Rama acestei naratiuni prezinta intalnirea la un han din nordul
Moldovei a noua calatori care, pentru a-si petrece timpul intr-un mod placut, se hotarasc sa
spuna fiecare cate o poveste. Asadar, volumul cuprinde noua naratiuni secundare, subordonate
„ramei’, care este prezentata la persoana I, iluzia fiind aceea ca si naratorul principal se afla la
un han.
Tema operei
Cele noua povestiri sunt narate la persoana I si au naratori subiectivi si non-omniscienti;
temele abordate sunt diverse, de la iubire („Cealalta Ancuta”), la probleme sociale („Om
sarac”). „Fantana dintre plopi” este a patra povestire din volum, fiind narata de Neculai Isac si
avand ca tema iubirea tragica.
Incipit si final
Datorita structurii de povestire in rama, incipitul si finalul naratiunii „Fantana dintre
plopi” sunt duble. Astfel, povestirea incepe cu un fragment din rama in care se descrie
sosirea la un han a unui boier pe care unul dintre calatori il recunoaste ca fiind prietenul lui
din tinerete, Neculai Isac. In plus, exista si un incipit al povestirii lui Isac, in care acesta isi
aminteste ca in urma cu 25 de ani, in imprejurimile hanului, o intalnire pe tigancusa Marga.
Finalul are aceeasi structura: mai intai este prezentat sfarsitul povestirii lui Isac,
surprinzandu-se momentul in care descopera moartea Margai si apoi se revine la han, in
prezent, iar personajul isi exprima regretul fata de iubirea pierduta.
Timp si spatiu
Desi indicii spatiali sunt foarte bine precizati, actiunea petrecandu-se la Hanu Ancutei,
in imprejurimile acestuia si la Pascani, totusi nu se pot identifica in text indici temporali
precisi. Actiunea intregului volum este plasata intr-o „toamna aurie, demult”, Sadoveanu
optand pentru „illo tempore”.
Conflictele
Ca in orice povestire, conflictul predominant este cel exterior, manifestat intre protagonisti
si tigani. Exista insa in opera si un conflict interior, Marga de ales intre iubirea fata de Isac si
datoria fata de familie.
Subiect/Actiune (rezumat)
Constructia subiectului este simpla, secventele narative fiind legate prin inlantuire;
evenimentele se petrec pe parcursul a doar trei zile, iar momentele subiectului pot fi cu
usurinte identificate.
In drum spre Pascani, unde urma sa faca negot cu vinuri, Neculai Isac poposeste la Hanul
Ancutei si , in timpul unei plimbari prin imprejurimi, intalneste o satra de tigani si o remarca
dintre acestia pe Marga. A doua zi, Marga vine la han si il ademeneste la fantana dintre plopi,
unde cei doi petrec o noapte de dragoste. Desi Isac e nevoit sa plece pentru o zi la Pascani, el
revine, iar Marga, impresionata de faptul ca el isi respectase promisiunea, ii marturiseste ca il
tradase. Tiganii o trimisesera in padure pentru ca ei sa ii poata talhari. Atunci cand tiganii
ataca, Isac, desi e ranit la ochi, reuseste sa scape, dar, reintorcandu-se cu oamenii lui in
poiana, constata ca Marga fusese ucisa pentru tradare.
Personajele
Constructia personajelor este specifica prozei lui Sadoveanu intrucat protagonistii sunt
prezentati fie in evolutie, fie sunt fiinte pasionale capabile de sacrificiu. Desi statutul social al
protagonistului este cert, el fiind negustor de mazili, totusi statutul sau psihologic nu este
bine conturat deoarece lipseste conflictul interior. Personajul este privit in evolutie deoarece
sacrificiul Margai il ajuta sa se maturizeze si sa inteleaga faptul ca iubirea nu trebuie privita
superficial.
Caracterizarea directa a protagonistului se face prin toate cele trei mijloace:
autocaracterizarea („eram un om buiac si ticalos”), caracterizarea directa facuta de
narator („era un om ajuns la carunteala...”, „arata inca frumusete si barbatie”) si cea
facuta de alte personaje („frumos si voinic, dar rau”). Caracterizarea indirecta se
realizeaza prin mijloace traditionale, mai ales pe baza faptelor si vorbelor personajelor.
Astfel, portretul moral al lui Isac intruneste trasaturi precum curajul (in scena confruntarii cu
tiganii), loialitate (isi tine promisiunea de a se intoarce la Marga), si naivitate (cade in
capcana intinsa de tigani).
Relatia dintre Isac si Marga este surprinzatoare deoarece maturizarea fiecarui personaj
contrazice incadrarea intr-un statut social. Asadar, desi Marga este o tiganca saraca, se
dovedeste mult mai matura si este capabila de sacrificii pe cand Isac trateaza iubirea cu
superficialitate. O scena ilustrativa pentru conturarea acestei relatii este cea din final, in care
Marga ii face crunta marturisire.
Arta narativa
Arta narativa este specifica structurii de povestire in rama, atat naratorul ramei cat si al
povestii fiind non-omniscienti.
Limbajul este colocvial, presarat cu regionalisme, iar stilul este calofil.
Concluzie
In concluzie, „Fantana dintre plopi” se incadreaza in specia epica povestire deoarece
nareaza un singur episod/eveniment din viata unor personaje, are timp limitat, iar accentul
cade pe constructia subiectului, nu pe cea a personajului.
„Iona”
de Marin Sorescu
-drama postbelica, forma ale dramaturgiei in teatrul modern-
Despre Specie si Subspecie
Genul dramatic cuprinde totalitatea operelor literare scrise cu scopul de a fi puse in scena
si in care principalul mod de expunere este dialogul.
Trasaturile genului dramatic sunt:
- structura specifica
acte (schimbare decor)
scene (schimbare personaje)
tablouri (se schimba ideea)
- prezenta didascaliilor (indicatii scenice) – care ofera informatii despre scenografie (decor,
costume, sonorizare) sau despre regie (jocul actorilor si desfasurarea evenimentelor)
- modurile de expunere sunt dialogul si monologul
- conflict dramatic (interior si exterior)
- specii de baza: comedie, tragedie, drama
- replica este unitatea minimala a textului dramatic, avand dublu rol:
caracterizarea personajelor
dezvoltarea actiunii
Drama este o specie a genului dramatic, in versuri sau in proza, caracterizata prin
ilustrarea vietii reale printr-un conflict complex si puternic al personajelor individualizate sau
tipice, cu intamplari si situatii tragice, in care eroii au un destin nefericit. Drama are o mare
varietate tematica: sociala, istorica, mitologica, psihologica. Limbajul solemn alterneaza cu
cel familiar, fiind deseori presarat cu elemente comice.
Introducerea operei
In piesele sale de teatru din trilogia „Setea muntelui de sare”, Marin Sorescu depaseste
schema dramatica traditionala, aducand o serie de inovatii in planul structurii si al
compozitiei. In primul rand, se renunta la dialog, acesta fiind inlocuit cu solilocviul
(monologul dialogat): „Ca orice om foarte singur, Iona se dedubleaza”. In al doilea rand,
absenta altor personaje anuleaza conflictul exterior; nu se poate poate vorbi de nici un conflict
exterior, Iona fiind o victima a absurdului existential si nu este inchis din vina lui. Pe de alta
parte, Sorescu recurge la amestecul de genuri si specii: desi piesa are subtitlul „tragedie”, este
de fapt o drama a singuratatii si a luptei individului cu soarta.
Tema operei
Tema piesei este de factura filozofica: singuratatea, autorul insusi marturisind : „Stiu
numai ca am vrut sa scriu despre un om singur, nemaipomenit de singur”. In plus, opera
abordeaza si problematica absurdului existentei, a destinului asupra caruia omul nu are
control.
Sursa de inspiratie
La baza operei a stat mitul biblic al prorocului Iona, trimis de Dumnezeu in cetatea Ninive
pentru a propovadui cuvantul acestuia. Prorocul incearca sa fuga, se ascunde pe o corabie, dar
Dumnezeu da porunca sa fie aruncat in valuri si inghitit de un chit. Sorescu pastreaza din mit
doar numele personajului si ideea inghitirii de catre un peste urias; in piesa inghitirea nu este
o pedeapsa, iar Iona nu are nici o sansa sa fie eliberat prin cainta.
Titlul Operei
Titlul face trimitere la mitul biblic al lui Iona, prorocul revoltat care se intoarce la calea sa
dupa cele trei zile de pocainta si recluziune in burta unui chit. Insa pescarul Iona din textul lui
Marin Sorescu nu are un destin asemanator. Teatrul modern valorifica si reinterpreteaza
miturile.
Structura
Piesa este alcatuita dintr-o succesiune de patru tablouri. Fiecare dintre acestea prezinta
un alt context in care se afla personajul. Rolul indicatiilor scenice este de a oferi un sprijin
pentru intelegerea problematicii textului.
Incipit si final
Incipitul piesei il surprinde pe protagonist pescuind „nepasator” in gura deschisa a unui
peste urias; cuvantul „nepasator” sugereaza ca omul are iluzia controlului asupra destinului,
desi realitatea este iminenta. Apar doua metafore-cheie simbolul acvariului cu fate (iluzia
omului ca are control asupra propriului destin) si simbolul pierderii ecoului (singuratatea
absoluta). Finalul piesei surprinde momentul in care Iona, desi sperase ca s-a eliberat,
constata cu groaza ca orizontul nu e decat un sir nesfarsit de burti, ca niste geamuri suprapuse.
Momentul de amnezie in care Iona isi pierde chiar si identitatea umana este urmat de
hotararea de a se ucide; acest gest nu trebuie privit ca o renuntare la lupta, ci ca unica metoda
de a-si dovedi superioritatea asupra destinului: „Gata, Iona? (isi despica burta) Razbim noi
cumva la lumina!”
Timp si spatiu
In conformitate cu structura de parabola, indicii temporali si spatiali nu sunt precizati.
Singura mentiune legata de tip apare in didascalia tabloului IV prin referirea la barba „lunga
si ascutita” a lui Iona. Generalizarea ideii centrale a textului face din Iona un personaj arhetip
(reprezinta orice om care a trait vreodata): „Omenirea intreaga este Iona. Iona este omul in
conditia lui umana in fata vietii si in fata mortii.”.
Subiect/Actiune (rezumat)
In conformitate cu structura de parabola, textul poate fi analizat in functie de doua niveluri
de interpretare. Nivelul de suprafata reprezinta povestea propriu-zisa, accesibila, subiectul
fiind structurat pe cele patru tablouri. In timp ce pescuieste in gura deschisa a unui peste urias,
Iona este inghitit de acesta si incearca sa evadeze cu ajutorul unui cutit, insa constata ca
primul peste fusese, la randul lui, inghitit de altul mai mare. De-a lungul piesei Iona incearca
de mai multe ori sa scape in acelasi mod, dar, in final, observa ca nu se va putea elibera
niciodata si ia hotararea de a se sinucide. Nivelul de adancime cuprinde semnificatiile
filozofice ale textului, care se desprind prin interpretarea simbolurilor si a metaforelor. Una
dintre metaforele centrale este apa, care, in visiunea lui Sorescu, simbolizeaza viata, oamenii
fiind comparati cu pestii care isi petrec timpul cautand „nade”, idealuri, fara a realiza insa ca
timpul este limitat: „Apa asta e plina de nade...noi, pestii, inotam printre ele atat de repede
incat parem galagiosi. Ne punem in gand o fericire, o speranta..., dar, peste cateva clipe,
observam mirati sa ni s-a terminat apa.”. O semnificatie aparte are, in tabloul al treilea,
simbolul unghiei; Iona isi arunca arma si incearca sa evdeze strapunzand burta pestelui cu
unghiile, simbol al revoltei umanitatii impotriva constrangerii. In epoca aparitiei, aceasta
metafora a fost interpretata ca o chemare la lupta impotriva comunismului, din aceasta
perspectiva pestii reprezentand regimul socialist care ingradeste libertatile individuale: „in loc
de mine sunt tot o unghie, o unghie care sparge incaltamintea si iese afara la lume ca o sabie
goala”.
In tabloul al doilea, Iona isi exprima dorinta de a construi „o banca de lemn in mijlocul
marii”, aceasta ilustrand nevoia omului de regasire si meditatie, de repaos in lupta istovitoare
a destinului.
Cei doi figuranti, pescarii care apar in tabloul al treilea si refuza comunicarea reprezinta
de fapt incapacitatea oamenilor de a fi solidari si de a-si impartasi problemele. Barnele pe care
le poarta cei doi sugereaza, prin trimiterea biblica, pacatul originar, blestemul care apasa
asupra intregii umanitati.
Tabloul IV reprezinta „o gura de grota, spartura ultimului peste spintecat de Iona. La
inceput scena e pustie. Liniste.” „Barba lui Iona” care rasare la gura grotei, „lunga si
ascutita”, este un indice de timp: a trecut o viata de cand omul incearca zadarnic sa gaseasca
solutia.
Personajele
In conturarea personajului , Marin Sorescu a portnit de la ideea ca pentru a vorbi despre
conditia umana in general, trebuie sa renunte la individual. Iona este, asadar, un arhetip, orice
om care a trait sau va trai vreodata. Statutul social al personajului, cel de pescar, nu este
intamplator, ironia autorului manifestandu-se prin faptul ca Ion devine din vanator – vanat.
Statutul psihologic este foarte bine contural, iar folosirea solilocviului permite deslusirea
gandurilor si a tririlor personajului.
Caracterizarea directa a protagonistului se realizeaza, in primul rand, prin didascalii,
Iona fiind prezentat ca fiind „un om foarte singur... se dedubleaza si se strange dupa cerintele
vietii sale interioare.”
Caracterizarea indirecta se face in special pe baza replicilor, atribuindui-se lui Iona
trasaturi ale umanitatii in genral. Astfel, textul demonstreaza ca Iona este ambitios si
perseverent, petrecandu-si intreaga viata in lupta zadarnica, dar continua, cu destinul. O
dovada in acest sens este hotararea lui de a spinteca toti pestii, iar precizarea finala legata de
barba lunga si ascutita sugereaza ca refuza sa se lase invins. Ca om, Iona realizeaza ca
superioritatea lui in fata destinului reprezinta capacitatea de a gandi si de a-si decide sfarsitul.
Firea lui meditativa, modul in care vorbeste cu el insusi pentru a nu inebuni, dar si nevoia
continua de comunicare il fac pe Iona sa inteleaga faptul ca in viata conteaza cu adevarat doar
cunoasterea de sine: „Am pornit-o bine, dar drumul, el a gresit. Trebuie sa o iau in partea
cealalta.”
Concluzie
In concluzie, „Iona” reprezinta in literatura romana postbelica manifestarea teatrului
parabolic, inovatiile aduse de Sorescu constand in folosirea solilocviului, imbinarea speciilor,
eliminarea conflictului exterior si reinterpretarea unui mit din perspectiva filosofiei moderne.
„O scrisoare pierduta”
De Ion Luca Caragiale
-comedie-
Despre Specie si Subspecie
Genul dramatic cuprinde totalitatea operelor literare scrise cu scopul de a fi puse in scena
si in care principalul mod de expunere este dialogul.
Trasaturile genului dramatic sunt:
- structura specifica
acte (schimbare decor)
scene (schimbare personaje)
tablouri (se schimba ideea)
- prezenta didascaliilor (indicatii scenice) – care ofera informatii despre scenografie (decor,
costume, sonorizare) sau despre regie (jocul actorilor si desfasurarea evenimentelor)
- modurile de expunere sunt dialogul si monologul
- conflict dramatic (interior si exterior)
- specii de baza: comedie, tragedie, drama
- replica este unitatea minimala a textului dramatic, avand dublu rol:
caracterizarea personajelor
dezvoltarea actiunii
Comedia este specia genului dramatic in care se ironizeaza aspecte sociale sau defecte
umane, folosindu-se mijloace de realizare a comicului. Comicul este o categorie estetica
provenita din discrepanta intre aparenta si esenta; se disting patru tipuri de comic, acestea
actionand simultan (de limbaj, situatie, de moravuri, caracter). O alta trasatura a comediei este
prezenta conflictului exclusiv exterior care, insa, se rezolva in scena finala, personajele
implicate impacandu-se in fata publicului.
Introducerea operei
„O scrisoare pierduta”, publicata in 1883, este cea de-a doua comedie scrisa de Caragiale,
urmand „O noapte furtunoasa” si precedand „Conu’ Leonida fata cu reactiunea” si „D-ale
carnavalului”.
Tema operei
Tema acestei comedii este ironizarea vietii politice si a moravurilor politicienilor. Astfel,
se atrage atentia asupra adulterului, demagogiei, coruptiei si imoralitatii.
Titlul Operei
Titlul piesei sugereaza de fapt elementele din intriga si, prin forma articulata nehotarat a
substantivului, se creeaza generalizarea, astfel scrisoarea devine un simbol al coruptiei,
sugerand faptul ca functiile politice nu se obtin pe baza meritelor ci intr-o maniera imorala.
Structura
Textul dramatic este structurat in patru acte alcatuite din scene, fiind construit sub forma
schimbului de replici intre personaje.
Incipit si final
In construirea incipitului, Caragiale a folosit tehnica acumularilor succesive sau „a
bulgarelui de zapada”, oferind informatii incomplete publicului cu scopul de a capta atentia
acestuia. Inca din prima scena, Ghita Pristanda il informeaza pe Stefan Tipatescu, prefectul
judetului, in legatura cu un document despre care adversarul lor politic, Nae Catavencu,
afirmase ca ii asigura postul de deputat. Abia in scena a III-a aparitia lui Zaharia Trahanache
lamureste misterul asupra scrisorii. Finalul este specific unei comedii, surprinzand rezolvarea
conflictului exterior in momentul in care Zoe Trahanache isi recupereaza scrisoarea. Ea il
pedepseste pe Catavencu, obligandu-l sa organizeze petrecerea data in cinstea celui ales in
locul sau, Agamemnon Trahanache.
Timp si spatiu
Timpul si spatiul nu sunt precizati, in didascalia initiala aparand mentiunea „in capitala
unui judet de munte, in zilele noastre”. Astfel, actiunea si tipurile umane prezentate capata
valoare generala, conferind piesei un caracter pururi actual.
Subiect/Actiune (rezumat)
In cele patru acte ale piesei, actiunea se dezvolta prin inlantuirea secventelor, chiar daca
intriga este anterioara intamplarilor propriu-zise (Zoe pierduse deja scrisoarea.). Actul I
prezinta modul in care o scrisoare compromitatoare de dragoste trimisa de Stefan Tipatescu
lui Zoe Trahanache ajunge in mainile adversarului politic, Nae Catavencu. Acesta pune la cale
un santaj, amenintand ca va publica in ziar scrisoarea daca nu primeste sprijin politic din
partea partidului condus de Trahanache in vederea alegerii lui in functia de deputat. Cel de-al
doilea act surprinde incercarile celor implicati de a rezolva problema: Tipatescu ordona
arestarea lui Catavencu si perchezitionarea casei lui; Zoe vrea sa accepte santajul,
convingandu-si amantul sa negocieze cu Nae Catavencu, iar Trahanache gaseste o polita falsa
prin care Catavencu fura din banii asociatiei si intentioneaza sa-i raspunda acestuia tot printr-
un santaj. Sedinta in cadrul careia urma sa fie desemnat candidatul este prezentata in actul al
III-lea. Dupa discursul lui Farfuridi si Catavencu, o telegrama de la Bucuresti anunta ca cel
aes este un necunoscut: Agamemnon Dandanache. In urma bataii iscate in sedinta, Catavencu
isi pierde palaria in captuseala creia ascunsese scrisoarea, aceasta fiind gasita de cetateanul
turmentat, care i-o inapoiaza lui Zoe.
Conflictele
Conflictul dramatic principal consta in confruntarea pentru puterea politica a doua forte
opuse: reprezentantii partidului aflat la putere (prefectul Stefan Tipatescu, Zaharia Trahanache
– presedintele gruparii locale a partidului si Zoe, sotia acestuia) si gruparea independenta
constituita in jurul lui Nae Catavencu, ambitios avocat si proprietar al ziarului „Racnetul
Carpatilor”. Conflictul are la baza contrastul dintre ceea ce sunt si ceea ce vor sa para
personajele, intre aparenta si esenta. Conflictul secundar este reprezentat de grupul Farfuridi-
Branzovenescu, care se teme de tradarea prefectului.
Personajele
Constructia personajelor respecta modelul realist clasic, personajele incadrandu-se in
tipologii. De exemplu, Zaharia Trahanache reprezinta tipul incornoratului, Nae Catavencu –
demagogul si ipocritul, Zoe – tipul femeii voluntare, Tipatescu – tipul junelui prim si Ghita
Pristanda – tipul politistului corupt. Aceste personaje nu au conflict interior, rar profilul lor
psihologic nu este bine conturat.
O particularitate a comediilor lui Caragiale este aceea ca nu exista un singur protagonist ci
mai multi, datorita faptului ca autorul considera la fel de grave defectele intruchipate de
celelalte personaje .
Unul dintre personajele principale este Nae Catavencu (al carui statut social reiese chiar
din tabla de personaje: „avocat, director proprietar al ziarului „Racnetul Carpatilor”,
prezident al Societatii Enciclopedice Cooperative „Aurora Economica Romana””). Statutul
moral al personajului se defineste chiar prin tipologia pe care o reprezinta: tipul demagogului,
al politicianului lipsit de etica; Catavencu fura, santajeaza, manipuleaza, minte fara scrupule si
fara mustrari de constiinta. Caracterizarea directa a personajului se realizeaza atat prin
vorbele celorlalti („misel”, „nebun”, „canalie”), cat, mai ales, prin autocaracterizare: „Vreau
ceea ce merit in orasul asta de gogomani unde snt cel dintai... dintre fruntasii politici”.
Caracterizarea indirecta se face, in primul rand, pe baza replicilor, limbajul lui denotand
incultura si demagogie. De exemplu, el crede ca a fi capitalist inseamna sa locuiesti in capitala
si e convins ca „industria romana e admirabila, e sublima, dar lipseste cu desavarsire”.
Ilustrativa este scena discursului din actul III in care Catavencuvorbeste mult, joaca teatru, dar
nu spune, in schimb, nimic. Incadrarea in tipologie este sustinuta si prin faptele personajului,
acestea dovedindu-si imoralitatea si fatarnicia. El fura bani din fondurile asociatiei, il imbata
pe cetateanul turmentat si ii ia scrisoarea , doreste sa obtina o functie politica in urma unui
santaj, iar, in final, isi schimba radical comportamentul, acceptand sa organizeze festivitatile
date in cinstea lui Dandanache. Relatia dintre Catavencu si Zoe Trahanache denota caracterul
ambivalent al avocatului. Daca la inceput, cand are scrisoarea, afiseaza o atitudine superioara
si o umileste pe Zoe prin santaj, in final, pierzand biletul compromitator, se arata sleit, cade in
genunchi si isi cere iertare.
Arta narativa
O caracteristica a acestei specii este prezenta celor patru tipuri de comic, care actioneaza
simultan si releva inclinatia lui Caragiale spre caricatura. Comicul de situatie se refera la
intamplarile care provoaca rasul prin caracterul lor neasteptat (bataia din sedinta, aparitiile
cetateanului turmentat, repetarea istoriei cu scrisoarea ). Comicul de moravuri (intentie) se
refera la aspectele sociale/ defectele umane pe care autorul doreste sa le ironizeze. De
exemplu, prin intermediul personajului Catavencu se ironizeaza demagogia. Comicul de
caracter provine din discrepanta intre ce vor sa para personajele si ce sunt de fapt. De pilda,
Trahanache este convins ca e un bun politician respectabil si un cetatean onorabil, dar, de
fapt, este un batran senil si incornorat. Comicul de limbaj se manifesta prin greselile de
exprimare care arata incultura personajelor. Apar deformari fonetice („bampir”, „printipuri”,
„sotietate”, „famelie”), etimologii populare („renumeratie”), confuzii paronimice (Ghita se
lauda ca e „scrofulos la datorie”), nonsensuri („sa punem punctele pe i”, „dupa lupte
seculare ce au durat trezeci de ani”, „ora 12 trecut de fix”, „daca e anonima, o semnez”),
truisme („o societate care nu merge inainte, sta pe loc”). O alta sursa de comic de limbaj sunt
si ticurile verbale (Trahanache: „aveti putintica rabdare”, Ghita: „curat”). Comicul de nume
are rol si in caracterizare: Catavencu vine de la cata sau cataveica (haina cu doua fete);
Trahanache: trahana (coca moale); Pristanda: dans moldovenesc in care se bate pasul pe loc;
Agamemnon Dandanache (dandana=boacana).
Concluzie
In concluzie, „O scrisoare pierduta”, se incadreaza in specia dramatica a comediei prin
prezenta comicului, a finalului fericit, conflict exclusiv exterior si are ca tema incestul.
„Aci sosi pe vremuri”
de Ion Pillat
-Traditionalism -
La casa amintirii cu-obloane si pridvor,
Paienjeni zabrelira si poarta, si zavor.
Iar hornul nu mai trage alene din ciubuc
De când luptara-n codru si poteri, si haiduc.
În drumul lor spre zare îmbatrânira plopii.
Aci sosi pe vremuri bunica-mi Calyopi.
Nerabdator bunicul pândise de la scara
Berlina leganata prin lanuri de secara.
Pie-atunci nu erau trenuri ca azi, si din berlina
Sari, subtire, -o fata în larga crinolina.
Privind cu ea sub luna câmpia ca un lac,
Bunicul meu desigur i-a recitat Le lac.
Iar când deasupra casei ca umbre berze cad,
Îi spuse Sburatorul de-un tânar Eliad.
Ea-l asculta tacuta, cu ochi de peruzea...
Si totul ce romantic, ca-n basme, se urzea.
Si cum sedeau... departe, un clopot a sunat,
De nunta sau de moarte, în turnul vechi din sat.
Dar ei, în clipa asta simteau ca-o sa ramâna...
De mult e mort bunicul, bunica e batrâna...
Ce straniu lucru: vremea! Deodata pe perete
Te vezi aievea numai în stersele portrete.
Te recunosti în ele, dar nu si-n fata ta,
Caci trupul tau te uita, dar tu nu-l poti uita...
Ca ieri sosi bunica... si vii acuma tu:
Pe urmele berlinei trasura ta statu.
Acelasi drum te-aduse prin lanul de secara.
Ca dânsa tragi, în dreptul pridvorului, la scara.
Subtire, calci nisipul pe care ea sari.
Cu berzele într-ânsul amurgul se opri...
Si m-ai gasit, zâmbindu-mi, ca prea naiv eram
Când ti-am soptit poeme de bunul Francis Jammes.
Iar când în noapte câmpul fu lac întins sub luna
Si-am spus Balada lunei de Horia Furtuna,
M-ai ascultat pe gânduri, cu ochi de ametist,
Si ti-am parut romantic si poate simbolist.
Si cum sedeam... departe, un clopot a sunat,
Acelasi clopot poate, în turnul vechi din sat...
De nunta sau de moarte, în turnul vechi din sat.
Prezentarea generala a curentului
Traditionalismul reprezinta o miscare literara manifestata in perioada interbelica a
carei ideologie preia elemente din orientarile antebelice (samanatorism si poporanism).
Temele fundamentale ale traditionalismului interbelic au fost viata rurala, credinta, folclorul,
timpul. Motivele care sustin aceste teme sunt: motivul stramosilor, al bisericii, al naturii etc.
O trasatura esentiala a traditionalismului este lipsa ambiguitatii specifice modernismului,
textele fiind usor de inteles. Figurile de stil sunt simple, predominand epitetul si comparatia.
Versificatia este simpla, existand intotdeauna rima, ritm si nefiind utilizat ingambamentul.
Reprezentantii traditionalismului in lirica romana sunt Ion Pillat, Vasile Alecsandri si
Adrian Maniu.
Introducere opera + Tema si motive literare
Ion Pillat reprezinta in literatura romana interbelica un reper pentru doctrina traditionalista
deoarece volumele sale denota teme specifice curentului.
Poezia „Aci sosi pe vremuri” face parte din cilcul „Trecutul viu” din volumul „Pe Arges
in sus” si are ca tema trecerea timpului care, insa, nu poate altera iubirea. Macrotema este
sustinuta de o serie de motive literare specifice traditionalismului: motivul satului, motivul
bisericii (al clopotului), motivul bunicilor si al bibliotecii (enumerarea unor titluri de opere
literare care se constituie in repere temporale).
Poezia aprtine traditionalismului prin idilizarea trecutului, prin cadrul rural, dar si prin
tema timpului trecator – fugit irreparabile tempus.
Tipul de lirism
Autorul imbina lirismul obiectiv cu cel subiectiv deoarece pasajele in care se prezinta
intalnirea romantica a bunicilor nu cuprind marci ale eului liric. Acestea apar insa in pasajul
meditativ despre trecerea timpului si in fragmentul final al textului („si m-ai gasit zambindu-
mi”).
Explicarea titlului
Titlul poeziei marcheaza identitatea dintre trecut si prezent prin asocierea adverbului
leictic „aci” cu verbul la perfect simplu „sosi” si sintagma „pe vremuri”.
Comentarea secventelor lirice
Din punct de vedere structural , poezia este alcatuita dintr-un prolog (primele trei strofe),
o secventa lirica in care se descrie intalnirea bunicilor, un pasaj meditativ despre timp,
secventa in care eul isi prezinta propria experienta e dragoste si un epilog. Textul este alcatuit
din 19 distihuri, iar epilogul este un vers izolat.
Incipitul operei constituie prologul si are rolul de a contura coordonatele spatiale si
temporale, punandu-se accent pe motivul amintirii. Ideea trecerii timpului este redata prin
metafore si personificari: „la casa amintirii... paienjeni zabrelira si poarta si zavor”, „hornul
nu mai trage din ciubuc”.
Prima secventa lirica descrie, cu mijloacele lirismului obiectiv, intalnirea bunicilor,
proiectata pe fundalul unui peisaj rural idilic. Se utilizeaza motivul bibliotecii si alte
trimiteri temporale pentru a plasa intalnirea la jumatatea secolului XIX: „Pe-atunci nu erau
trenuri ca azi” si „o fata in larga crinolina”. Atmosfera descrisa este romantica, iar cei doi
indragostiti simt ca iubirea lor va fi vesnica: „iar ei in clipa asta simteau c-o sa ramana”.
Trecerea catre secventa urmatoare intrerupe firul idilic al descrierii anterioare si atrage
atentia asupra trecerii brutale a timpului: „de mult e mort bunicul, bunica e batrana...”. Eul
liric reflecteaza asupra trecerii timpului constatand cu durere efectele imbatranirii, idee
sugerata prin metafora „te vezi aievea numai in stersele portrete”.
Cea de-a treia seventa poarta marcile lirismului subiectiv si realizeaza o paralela intre
povestea din trecut si cea actuala: „ca ieri sosi bunica... si vii acuma tu”. Asemanarile au
rolul de a sugera permanenta iubirii. Desi timpul este ireversibil, iubirea va ramane mereu
aceeasi.
Epilogul poeziei cuprinde de fapt refrenul „un clopot a sunat – de nunta sau de moarte –
in turnul vechi din sat”. Astfel, se reda ideea ca iubirea si moartea sunt elementele esentiale
ale conditiei umane.
Elemente de prozodie (versificatie)
Nivelul prozodic al textului respecta conservatorismul specific acestui curent literar: cele
19 distihuri au rima imperecheata, ritm iambic si masura variabila.
Analiza pe niveluri de interpretare
La nivelul stilistico-textual se observa lipsa ambiguitatii si preferinta pentru epitete si
personificatii in detrimentul metaforei.
Nivelul morfo-sintactic este reprezentat mai ales de utilizarea verbelor la imperfect si
perfect simplu pentru a sugera apropierea celor doua povesti de dragoste.
O particularitate a nivelului lexical este folosirea cuvintelor cu tenta arhaica si regionala,
„haiduc”, „potera”, „berlina”, „crinolina”, „aievea”, „pridvor”.
Concluzie
In concluzie, poezia „Aci sosi pe vremuri” de Ion Pillat este reprezentativa pentru traditionalismul interbelic datorita temei timpului, motivelor literare specifice (satul, biserica), prozodiei si lipsei ambiguitatii.