familii din biblie

| 1

Hristos împărtăşit copiilor | http://hristosimpartasitcopiilor.blogspot.ro/

Familii din Biblie

1. Adam şi Eva- prima familie 2. Noe şi casa lui - familia salvată de la potop 3. Avraam şi Sara - familia credinţei, a ascultării 4. Isaac şi Rebeca 5. Iacov şi casa lui - familia cu mulţi copii 6. Elcana şi Ana 7. Zaharia şi Elisabeta 8. Acvila şi Priscila - familia misionară

Adam şi Eva – prima familie

Text biblic: Facere 1,26-5,5 Membrii: Adam, Eva – Cain, Abel, Set, „alţi fii şi fiice”. 1. Relaţia cu Dumnezeu Înainte de cădere:

• Adam şi Eva vorbeau direct cu Dumnezeu, aveau cu El o legătură directă, nemijlocită, se bucurau de prezenţa Lui. „Au auzit glasul Domnului Dumnezeu, Care umbla prin rai, în răcoarea serii” (Facere 3,8)

• Indicaţiile lui Dumnezeu în ceea ce îi priveşte se rezumau la o singură poruncă: să nu mănânce din pomul cunoştinţei binelui şi răului.

După cădere: • Neascultarea i-a îndepărtat de Dumnezeu. Nu

mai aveau o legătură directă cu El. • Mâncarea din pom le-a adus cunoaşterea

binelui şi răului, dar fără Dumnezeu nu aveau puterea să facă binele, ceea ce aduce suferinţa.

1. Relaţia dintre soţi

Înainte de cădere: • Erau fericiţi împreună, trăiau în prezenţa

lui Dumnezeu şi lucrau împreună cu El. • Trăiau doar în armonie.

După cădere:

• Nu mai erau uniţi. Diavolul i-a despărţit de Dumnezeu dar şi unul de altul.

• Au început să dea vina unul pe altul şi apoi pe Dumnezeu – să se certe.

• Consecinţele păcatului: frica, plecarea din rai, suferinţa.

2. Relaţia cu lumea din jur Înainte de cădere:

• Omul a fost creat să fie stăpân pe natură, păzind-o cu iubire. „Umpleţi pământul şi-l supuneţi; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile ce se mişcă pe pământ şi peste tot pământul!” (Facere 1,28); „l-a pus în grădina cea din Eden, ca s-o lucreze şi s-o păzească.” (Facere 2,15); „Domnul Dumnezeu, Care făcuse din pământ toate fiarele câmpului şi toate păsările cerului, le-a adus la Adam, ca să vadă cum le va numi; aşa ca toate fiinţele vii să se numească precum le va numi Adam.” (Facere 2,19)

După cădere: • Natura nu mai ascultă de omul despărţit de

Dumnezeu. Munca se face greu, cu multă trudă. „blestemat va fi pământul pentru tine! Cu osteneală să te hrăneşti din el în toate zilele vieţii tale! Spini şi pălămidă îţi va rodi el şi te vei hrăni cu iarba câmpului! În sudoarea feţei tale îţi vei mânca pâinea ta…” (Facere 3,17-19)

3. Copiii

• Unii (Abel) au păstrat credinţa părinţilor şi legătura cu Dumnezeu, au învăţat să vorbească cu El, să-L iubească, să fie recunoscător, să aducă jertfă; alţii (Cain) nu priveau la Dumnezeu cu recunoştinţă, au ascultat din nou sfatul diavolului.

• Apare ura între fraţi, invidia, gelozia.

| 2


• Copiii moştenesc trăsături ale părinţilor, dar căderea în păcat nu se întâmplă fără acordul lor. Cain a auzit glasul lui Dumnezeu: „«Pentru ce te-ai întristat şi pentru ce s-a posomorât faţa ta? Când faci bine, oare nu-ţi este faţa senină? Iar de nu faci bine, păcatul bate la uşă şi caută să te târască, dar tu biruieşte-l! »" (Facere 4, 6-7). Dar a ales să repete neascultarea.

Concluzii

1. Le-a fost bine atâta timp cât au rămas în binecuvântarea şi ascultarea de Dumnezeu; diavolul i-a dezbinat între ei şi i-a depărtat de Dumnezeu. 2. Trăirea în Împărăţia lui Dumnezeu încă din această viaţă presupune ascultarea de Dumnezeu. Dar şi după căderea în păcat, omul aude glasul lui Dumnezeu şi poate vorbi cu El. 3. Greşelile lor se repetă şi azi – neascultare de Dumnezeu, certuri între fraţi etc. Dar azi noi avem puterea Harului de care putem beneficia prin Domnul Hristos, Mântuitorul promis de Dumnezeu încă de atunci, Care ne dă putere să iubim şi să iertăm.

Noe şi familia lui - familia salvată de la potop

Text biblic: Facere 6,1-9,19 Membrii: Noe şi soţia lui – trei fii: Sem, Ham şi Iafet şi soţiile lor. 1. Relaţia cu Dumnezeu • Noe a dus mai departe credinţa în Dumnezeu

şi promisiunea că într-o zi oamenii vor primi un Mântuitor.

• El a reuşit să îşi păstreze această credinţă deşi ceilalţi oameni uitaseră de Dumnezeu şi erau plini de răutate. „A căutat Domnul Dumnezeu spre pământ şi iată era stricat, căci tot trupul se abătuse de la calea sa pe pământ.” (Facere 6,12)

• Întreaga familie a dat dovadă de credinţă şi ascultare.

• Noe a făcut absolut tot ce i-a spus Dumnezeu, în cele mai mici detalii.

• Noe avea o relaţie vie cu Dumnezeu, în tot ceea ce făcea se raporta mereu la Dumnezeu. • După potop, primul lucru pe care l-a făcut

a fost să mulţumească lui Dumnezeu, împreună cu întreaga familie.


• Soţia lui Noe a fost alături de el şi a avut încredere în el, deşi ceea ce făcea părea o nebunie pentru ceilalţi oameni.

• Ea l-a ascultat şi l-a urmat în toate deciziile lui, educându-i şi pe copii să facă la fel.

3. Relaţia cu lumea din jur • Noe a ascultat de porunca lui Dumnezeu de a

stăpâni şi îngriji creaţia lui Dumnezeu. El urmează întocmai îndrumările lui Dumnezeu despre cum să salveze fiecare specie.

4. Copiii • Familia lui Noe – soţia, fiii şi nurorile lui –

credea ceea ce le comunica Noe din partea Domnului.

• Erau uniţi, între ei exista ascultare, înţelegere şi iubire.

• Cu toţii au mulţumit şi au fost recunoscători lui Dumnezeu la sfârşitul potopului.

Concluzii 1. Scopul vieţii pentru Noe şi familia lui era să împlinească voia lui Dumnezeu. Noe trăia constant în prezenţa lui Dumnezeu şi asculta direct glasul Lui. 2. Această ascultare a fost răsplătită de Dumnezeu prin

• salvarea lor • binecuvântarea pe care au primit-o la

finalul potopului • legământul pe care Dumnezeu l-a făcut

cu ei, încredinţându-le din nou pământul şi stăpânirea lui, aşa cum a făcut cu Adam şi Eva: „Şi a binecuvântat Dumnezeu pe Noe şi pe fiii lui şi le-a zis: «Naşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l stăpâniţi! Groază şi frică de voi să aibă toate fiarele pământului; toate păsările cerului, tot ce se mişcă pe pământ şi toţi peştii mării; căci toate acestea vi le-am dat la îndemână…»” (Facere 9,1-2)

3. Unitatea familiei lui Noe şi ascultarea lor faţă de Dumnezeu ne arată ce lucruri mari şi frumoase putem face atunci când suntem uniţi şi trăim cu Dumnezeu.

| 3


Avraam şi Sara – familia credinţei, a

ascultării Text biblic: Facere 11,26-12,8 şi Facere 17,1-18,14 sau din Mica Biblie Membri: Avraam şi Sarra – Isaac. 1. Relaţia cu Dumnezeu

• Avraam avea încredere în Dumnezeu şi a ascultat chemarea Lui: "«Ieşi din pământul tău, din neamul tău şi din casa tatălui tău şi vino în pământul pe care ţi-l voi arăta Eu.»” (Facere 12,1), deşi era o chemare grea. Sarra îl urmează cu dragoste şi credinţă.

• Cei doi călătoresc foarte mult, urmând mereu indicaţiile lui Dumnezeu, care îi cheamă la o slujire deosebită, schimbându-le numele (Avram-Avraam, Sarai-Sarra)

• Înalţă altare oriunde se stabilesc, chiar dacă nu stau mult acolo. Dumnezeu ocupă locul principal în viaţa lor.

• Au şi momente de îndoială (nu cred că vor mai primi un fiu la bătrâneţe), dar se supun în continuare Domnului.

• Intimitatea lor cu Dumnezeu se vede cel mai bine prin găzduirea lui Dumnezeu-Sfânta Treime acasă la ei.


• Între Avraam şi Sarra există o relaţie de înţelegere şi comunicare.

• Iubirea lui Avraam pentru Sarra este evidentă: nu o mustră pentru că nu putea avea copii, deşi el primeşte de la Dumnezeu chemarea să fie tată a multe neamuri. N-o jigneşte în public, plânge la moartea ei.

• Se sprijină reciproc şi conlucrează armonios în gospodărie – vezi episodul primirii lui Dumnezeu şi pregătirea mesei (Facere 18,6-8).

3. Relaţia cu lumea din jur

• Avraam s-a îngrijit de familia sa lărgită, de rudele sale.

• Se ocupa şi de slujitorii şi robii săi, şi material, dar şi spiritual-religios – când primeşte de la Dumnezeu porunca tăierii împrejur, trece prin acest ritual împreună

cu toţi cei de parte bărbătească din casa lui (Facere 17,27)

• Avea simţul dreptăţii, era primitor de oaspeţi.

4. Copiii Avraam transmite credinţa mai departe. Este preocupat în mod special ca Isaac, fiul lui, să nu îşi ia soţie de neam păgân, ci se căsătorească cu o fată credincioasă. Concluzii:

• Viaţa lui Avraam şi a Sarrei este o istorie a credinţei, a ascultării permanente de Dumnezeu, chiar dacă poruncile păreau grele sau riscante.

• Avraam este model de credinţă, dragoste faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni.

• Dumnezeu i-a binecuvântat şi şi-a împlinit întotdeauna promisiunile faţă de ei.

Isaac şi Rebeca

Text biblic: din Mica Biblie Membri: Isaac şi Rebeca – copii: Isav şi Iacov. 1. Relaţia cu Dumnezeu • Isaac s-a născut printr-o minune, ca dar al

lui Dumnezeu. • Binecuvântarea lui Avraam se transmite şi

asupra lui. Dumnezeu îl călăuzeşte, i se arată şi îi vorbeşte (Facere 26, 1-6; 23-25), iar Isaac îi rămâne credincios, se roagă, ridică altare. A păstrat credinţa primită de la tatăl său şi a transmis-o mai departe.

• Rebeca face şi ea parte dintr-o familie credincioasă, face ascultare de părinţi, înţelegând că e rânduiala lui Dumnezeu.

• Trec de testul încercării credinţei lor (infertilitatea) prin rugăciune.


• Au parte de un început binecuvântat al căsniciei – sunt aleşi prin rugăciune, iar ei fac ascultare.

• Au o căsnicie fericită, se iubesc (chiar dacă a fost o căsătorie aranjată).

• Problemele – neîncrederea, minciuna, viclenia – vin în momentul în care ei nu acordă dragoste necondiţionată ambilor copii.

| 4


3. Copiii

• Isaac 1. A transmis învăţătura despre Dumnezeu, binecuvântarea, a zidit altare; 2. a fost un tată slab, cu favoritisme.

• Rebeca era o femeie bună, iubitoare, darnică. Dar – greşeli: favoritism, dezbinare în familie.

• Copiii: Isav – copilul care îşi leapădă credinţa, o vinde; Iacov – păcătosul care se pocăieşte şi este mântuit.

Concluzii: Povestea acestei familii începe frumos dar se termină trist, mai ales când ne uităm la cei doi copii care s-au duşmănit şi înşelat. Nu este suficient un început bun, e nevoie de înţelepciune şi respingerea răului şi pe parcursul drumului. Şi-au dat seama de greşeli şi s-au pocăit, ceea ce a contribuit la stingerea urii şi împăcarea celor doi fraţi – după mulţi ani şi după multă suferinţă.

Iacov şi casa lui – familia cu mulţi copii. Iertarea schimbă vieţi

O familie numeroasă, în care găsim toate caracterele posibile şi tot felul de situaţii dificile. Povestea lor este o sursă bogată de învăţături pentru noi. Text biblic: din Mica Biblie Membri: Iacov a avut 12 băieţi şi o fată, iar familia lărgită, care cuprindea nurorile şi nepoţii, avea peste o sută de persoane. 1. Relaţia cu Dumnezeu

• Iacov nu are un start bun în relaţia sa cu Dumnezeu, pentru că are o binecuvântare furată. În timp însă problemele pe care le întâmpină, faptul că este păcălit la rândul lui de Laban – toate acestea îl maturizează

• Îşi recunoaşte greşelile, cere iertare de la Dumnezeu şi ajunge să ceară mereu binecuvântarea Lui.

• Iacov ridică altare lui Dumnezeu în mai multe locuri.

• Familia lui stă la baza poporului Israel, poporul ales al lui Dumnezeu.

2. Relaţia dintre membrii familiei • Sunt marcate de rivalităţi şi ură

puternică, mergând până la vinderea lui Iosif ca rob, după ce era cât pe ce să fie ucis de fraţii săi.

• Puterea lui Dumnezeu transformă însă acest blestem în binecuvântare. Iosif primeşte puterea de a-i ierta pe fraţii săi, schimbând astfel destinul neamului său. Iertarea lui a dus la părerea de rău şi pocăinţa fraţilor săi. Aceasta a făcut din familia lor o familie unită.

• Iacov sfârşeşte astfel înconjurat de toţi fii săi, binecuvântându-i şi prorocindu-le viitorul. Cei 12 băieţi vor deveni capii triburilor lui Israel.

Concluzii:

Dumnezeu primeşte şi schimbă viaţa celui care a greşit dar apoi îi pare rău, îşi cere iertare şi îşi schimbă viaţa.

Iertarea schimbă vieţi. Prin iertare, Iosif răscumpără întreaga familie. Iertarea face din fiii lui Iacov cei plini de greşeli o familie unită şi puternică.

Elcana şi Ana O familie de oameni simpli, dar sinceri şi credincioşi. Dintr-o situaţie ingrată şi blamată de toată lumea (infertilitatea) au ajuns departe. Text biblic: I Regi 1-8 (rezumat în Mica Biblie) Membri: Elcana şi Ana – Samuel şi încă „trei băieţi şi două fete”. 1. Relaţia cu Dumnezeu

• Elcana şi familia lui aveau o relaţie foarte bună cu Dumnezeu. În fiecare an erau nelipsiţi din pelerinajul anual ce se făcea la Şilo, locul unde se afla atunci Cortul Sfânt.

• Ana se ruga mereu, şi împreună cu familia, dar şi singură. Rugăciunea ei era profundă şi stăruitoare. Este smerită; atunci când preotul îi spune că este beată, nu se supără, ci îi spune durerea ei. Rugăciunea ei este model de rugăciune.

• Amândoi au fost de acord să îşi închine copiii Domnului.

| 5


2. Relaţia dintre soţi • Elcana şi Ana se iubeau mult. Pentru a o

mângâia, Elcana îi oferă dragostea lui care să umple golul lăsat de lipsa unui copil: „Ce plângi şi de ce nu mănânci şi pentru ce e întristată inima ta? Nu sunt eu oare pentru tine mai bun decât zece copii?" (I Reg.1,8)

3. Copiii • Samuel este închinat lui Dumnezeu încă

dinainte de naştere. Ana şi Elcana îşi îndeplinesc promisiune la propriu – după înţărcare, îl aduc pe băiat la templu şi îl încredinţează preotului Eli: „eu îl dau Domnului pentru toate zilele vieţii lui, să slujească Domnului” (I Reg.1,28). Părinţii îşi revăd copilul doar o dată pe an, când merg din nou la Cortul Sfânt să ducă jertfă.

• Dumnezeu binecuvintează credincioşia lor cu încă 3 băieţi şi 2 fete.

• Samuel este chemat la slujire direct de Dumnezeu, Care îi vorbeşte şi îi încredinţează îndrumarea poporului Său – devine proroc şi judecător. A fost născut şi crescut cu rugăciune şi devine el însuşi un om al rugăciunii – aborda orice problemă cu rugăciune, Îl întreba mereu pe Dumnezeu ce să facă.

Concluzii: Doi oameni simpli, dar foarte credincioşi, prin rugăciunea şi credincioşia lor au dat lui Dumnezeu şi poporului Israel unul dintre cei mai mari oameni – proroc, judecător şi mijlocitor în faţa lui Dumnezeu pentru ceilalţi.

Zaharia şi Elisabeta O familie care slujeşte lui Dumnezeu în curăţie şi ascultare desăvârşită de poruncile Lui. Rezultatul acestei vieţi este sfinţenia. Text biblic: Luca 1,5-80) Membri: Zaharia şi Elisabeta – Sf. Ioan Botezătorul. 1. Relaţia cu Dumnezeu • Zaharia şi Elisabeta erau foarte credincioşi –

„erau amândoi drepţi înaintea lui Dumnezeu, umblând fără prihană în toate poruncile şi rânduielile Domnului” (Lc.1,6)

• Zaharia era preot, deci îşi închinase întreaga viaţă slujirii lui Dumnezeu. Ducea o viaţă curată, de rugăciune. Cu toate că are parte de o profeţie detaliată făcută direct de Arhanghelul Gavriil, se îndoieşte. Consecinţă – muţenia până la naşterea lui Ioan.

• Elisabeta este smerită – nu anunţă că va avea un copil decât foarte târziu, deşi asta însemna ridicarea ocării ei în faţa oamenilor. Relaţia ei cu Dumnezeu este foarte apropiată – ea este vestită despre Pruncul pe care Îl are Fecioara Maria, verişoara ei. Primeşte totul cu credinţă, smerenie şi ascultare.


• Preotul Zaharia şi soţia lui slujeau împreună lui Dumnezeu. Viaţa lor se baza pe această împreună-slujire şi trăire după poruncile Domnului – un consens absolut, în toate.

3. Copiii

• Urmarea ascultării este primirea Duhului Sfânt. Ioan primeşte Duhul Sfânt încă din pântecele mamei sale. Copil născut din viaţă curată şi rugăciune, ajunge cel mai mare între proroci şi „cel mai mare om născut din femeie”.

Concluzii: Viaţa de curăţie, smerenie şi rugăciune naşte sfinţi. Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul a fost pregătită o viaţă întreagă de către părinţii lui. Sunt toţi sfinţi, prăznuiţi împreună pe 24 iunie, la Naşterea Sf. Ioan Botezătorul, dar şi separat.

| 6


Acvila şi Priscila – familia misionară O familie care din momentul în care Îl cunoaşte pe Hristos îşi dedică viaţa Lui. Cu totul – îşi pun la dispoziţie casa, meseria, viaţa. Text biblic: (Faptele Apostolilor 18,2-3, Romani 16,3, I Corinteni 16,19, II Timotei 4, 19) Membri: Acvila şi Priscila. 1. Relaţia cu Dumnezeu • Acvila era de neam evreu. Familia a locuit în

Roma, însă au fost expulzaţi de acolo, împreună cu toţi evreii, în anul 49, din ordinul împăratului Claudiu. Acvila şi Priscila au venit de acolo până la Corint, unde s-au întâlnit cu Sfântul Pavel, care i-a ales drept gazdă, pentru că auzise că erau evrei şi aveau aceeaşi meserie ca şi el. Fiind cu toţii lucrători de corturi, munceau împreună.

• Cei doi au rămas foarte apropiaţi de Sf. Ap. Pavel, plecând împreună cu el la propovăduire în continuarea călătoriilor misionare. Avându-l ca model pe Sf. Ap. Pavel, ei devin la rândul lor mărturisitori şi propovăduitori ai lui Hristos. Şi-au pus totul la dispoziţie pentru Dumnezeu – casa, meseria, întreaga viaţă.


• Acvila şi Priscila se completează reciproc, formează o echipă eficientă, eforturile lor unite influenţând pe cei din jurul lor, fiind oricând gata să se sacrifice pentru cei dragi. Cei doi soţi nu sunt niciodată menţionaţi separat în Biblie – erau mereu împreună, atât în meserie, în căsătorie, în convertire, cât şi în slujirea lui Hristos.

2. Relaţia cu ceilalţi

• Acvila şi Priscila sunt plini de dragoste pentru aproapele, vorbeau mereu despre Dumnezeu, îşi puneau casa la dispoziţie pentru propovăduire.

• Dragostea lor puternică merge până la jertfă. „Îmbrăţişaţi pe Priscila şi Acvila, împreună-lucrători cu mine în Hristos Iisus, care şi-au pus grumazul lor pentru viaţa mea şi cărora nu numai eu le mulţumesc, ci şi toate Bisericile dintre neamuri” (Romani 16, 3-4)

• Sf. Ap. Pavel i-a iubit atât de mult pentru bunătatea şi credinţa lor, încât îi pomeneşte în mai multe dintre epistolele sale.

Concluzii: Această familie ne arată un model de propovăduire a credinţei cu dăruire totală, plini de viaţă, de bucurie, de jertfelnicie, dorind ca tot mai mulţi să Îl cunoască pe Hristos – au ajuns sfinţi. Sunt prăznuiţi în 13 februarie.

Concluzii generale

Dumnezeu binecuvintează familia, se bucură de dragostea dintre noi, de înţelegere; Când familia ascultă de Dumnezeu şi vorbeşte mereu cu El, lucrurile merg bine;

atunci când se îndepărtează, oamenii greşesc şi suferă Toţi greşim, dar important este ca atunci când ne dăm seama că am greşit să ne cerem

iertare de la Dumnezeu şi de la cei cărora le-am greşit – lucrurile se repară şi răul nu merge mai departe.

Viaţa curată şi în ascultare de Dumnezeu duce la lucruri minunate.

Material realizat de Natalia Corlean

familii din biblie

Documents