REFERAT DE DREPTUL FAMILIEI

1. DREPTUL LA OCROTIREA VIEŢII FAMILIALE

1.1. Noţiuni introductiveDrepturile omului reprezintă astăzi un veritabil fenomen politic, social şi juridic mondial,

ce are impact, practic, la nivelul tuturor domeniilor existenţei umane. Istoria drepturilor omului este istoria însăşi a emancipării omului şi a societăţii omeneşti, este istoria afirmării persoanei umane ca atare, a demnităţii şi valorii intrinseci a fiecărei fiinţe umane şi a definirii limitelor puterii statului şi societăţii asupra individului, pe baza principiilor egalităţii şi nediscriminării tuturor oamenilor care trăiesc în întreaga lume de azi. 1

Regimul juridic al drepturilor omului reprezintă ansamblul dispoziţiilor dreptului internaţional pozitiv care stabilesc conţinutul drepturilor garantate şi condiţiile exerciţiului lor. Acest regim juridic al drepturilor omului corespunde unei anumite sistematizări în specificitatea lor care variază după cum este vorba de anumite drepturi şi circumstanţe în care ele se exercită.2

1.2. Cadrul normativ al drepturilor omului, al dreptului la ocrotirea vieţii familiale: Sistemul ONU de protecţie a omului, a vieţii familiale: 1. Carta ONU (Preambul: NOI, POPOARELE NAŢIUNILOR UNITE, hotărâte să

izbăvim generaţiile viitoare de flagelul războiului care, de două ori în cursul unei vieţi de om, a provocat omenirii suferinţe de nespus, să ne reafirmăm credinţa în drepturile fundamentale ale omului, în demnitatea şi valoarea persoanei umane, în egalitatea în drepturi a bărbaţilor şi a femeilor, precum şi a naţiunilor mari şi mici, să creăm condiţiile necesare menţinerii justiţiei şi respectării obligaţiilor decurgând din tratate şi alte izvoare ale dreptului internaţional, să promovăm progresul social şi condiţii mai bune de trai într-o mai mare libertate.3);

2. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului 4 (Art. 1: Toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi. Ele sunt înzestrate cu raţiune şi conştiinţă şi trebuie să se comporte unele faţă de altele în spiritul fraternităţii; Art. 3: Orice fiinţă umană are dreptul la viaţă, la libertate şi la securitatea persoanei sale; Art. 4: Nimeni nu va fi ţinut în sclavie, nici în servitute; sclavajul şi comerţul cu sclavi sunt interzise sub toate formele lor; Art. 5: Nimeni nu va fi supus la torturi, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante; Art. 6: Fiecare om are dreptul să i se recunoască pretutindeni personalitatea juridică; Art. 7: Toţi oamenii sunt egali în faţa legii şi au, fără nici o deosebire, dreptul la o egală protecţie a legii. Toţi oamenii au dreptul la o protecţie egală împotriva oricărei discriminări care ar viola prezenta Declaraţie şi împotriva oricărei provocări la o asemenea discriminare. Art. 12. Nimeni nu va fi obiectul unor imixtiuni arbitrare în viaţa sa particulară, în familia sa, în domiciliul său ori în corespondenţă, nici al unor atingeri ale onoarei sau reputaţiei sale. Orice persoană are dreptul la protecţia legii împotriva unor astfel de imixtiuni

1 Lector univ. dr. Alexandru A. Fărcaş, Protecția internațională a drepturilor omului - Anul 2 FR, Anul universitar 2011/20122 Prof. univ. dr. Raluca Miga Beşteliu, Lect. Univ. Drd. Catrinel Brumar - Protecţia internaţională a drepturilor omului. Note de curs – ediţia a V, ed. Universul Juridic, 2010, Bucureşti3 http://www.dadalos.org/uno_rom/un-charta.htm#44 Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Adoptată şi proclamată de Adunarea generală a O.N.U prin Rezoluţia 217 A (III) din 10 decembrie 1948. România a semnat Declaraţia la 14 decembrie 1955 când prin R 955 (X) a Adunării generale a ONU, a fost admisă în rândurile statelor membre.

1

sau atingeri. Art. 16 (1). Cu începere de la vârsta nubilă, bărbatul şi femeia fără nici o restricţie în privinţa rasei, cetăţeniei sau religiei, au dreptul să se căsătorească şi să întemeieze o familie. Ei au drepturi egale la încheierea căsătoriei, în decursul căsătoriei şi la desfacerea ei. (2). Căsătoria nu poate fi încheiată decât cu consimţământul liber şi deplin al viitorilor soţi. (3). Familia este elementul natural şi fundamental al societăţii şi are dreptul la ocrotire din partea societăţii şi a statului.

1); 4) Pactul internaţional al drepturilor politice şi civile2 (Art. 17 (1). Nimeni nu va putea

fi supus vreunor imixtiuni arbitrare sau ilegale în viaţa particulară, în familia, domiciliul sau corespondenţa sa, nici la atingeri ilegale aduse onoarei şi reputaţiei sale.(2). Orice persoană are drept la protecţia legii împotriva unor asemenea imixtiuni sau atingeri. Art. 23 (1). Familia este elementul natural şi fundamental al societăţii şi are drept la ocrotire din partea societăţii şi a statului.(2). Dreptul de a se căsători şi de a întemeia o familie este recunoscut bărbatului şi femeii, începând de la vârsta nubilă.(3). Nici o căsătorie nu va putea fi încheiată fără consimţământul liber şi deplin al viitorilor soţi. (4). Statele părţi la prezentul Pact vor lua măsurile potrivite pentru a asigura egalitatea în drepturi şi răspunderi a soţilor în privinţa căsătoriei, în timpul căsătoriei şi atunci când ea se desface. În cazul desfacerii, se vor lua măsuri pentru a asigura copiilor ocrotirea necesară.);

Sisteme regionale de protecţie a omului, a vieţii familiale: 1. Europa: Convenţia europeană a drepturilor omului, semnată la Roma, la 4 noiembrie 1950, însoţită de cele 14 protocoale adiţionale adoptate în perioada 1952-2004(Art. 8 . Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie. (1). Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale.(2). Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirii faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.; Art. 12. Dreptul la căsătorie. Începând cu vârsta stabilită prin lege, bărbatul şi femeia au dreptul de a se căsători şi de a întemeia o familie conform legislaţiei naţionale ce reglementează exercitarea acestui drept.); Declaraţia universală a drepturilor omului3 (Art. 7-Respectarea vieții private și de familie. Orice persoană are dreptul la respectarea vieții private și de familie, a domiciliului și a secretului comunicațiilor. Art. 9-Dreptul la căsătorie și dreptul de a întemeia o familie. Dreptul la căsătorie și dreptul de a întemeia o familie sunt garantate în conformitate cu legile interne care reglementează exercitarea acestor drepturi; Art. 33-Viața de familie și viața profesională. (1) Familia se bucură de protecție juridică, economică și socială. (2) Pentru a putea concilia viața de familie și viața profesională, orice persoană are dreptul de a fi protejată împotriva oricărei concedieri din motive de maternitate, precum și dreptul la un concediu de maternitate plătit și la un concediu parental acordat în urma nașterii sau adopției unui copil.);

1 https://docs.google.com/file/d/0B2 Pactul internaţional al drepturilor politice şi civile. Adoptat şi deschis spre semnare de Adunarea generală a Naţiunilor Unite la 16 decembrie 1966. Intrat în vigoare la 23 martie 1976, cf. art. 49, pentru toate dispoziţiile cu excepţia celor de la art. 41;la 28 martie pentru dispoziţiile de la art. 41. România a ratificat Pactul la 31 octombrie 1974 prin Decretul nr. 212, publicat în „Buletinul Oficialal României“, partea I, nr. 146 din 20 noiembrie 19743 Declaraţia Universală a Drepturilor Omului Adoptată şi proclamată de Adunarea generală a O.N.U prin Rezoluţia 217 A (III) din 10 decembrie 1948. România a semnat Declaraţia la 14 decembrie 1955 când prin R 955 (X) a Adunării generale a ONU, a fost admisă în rândurile statelor membre.

2

2. America de Nord şi de Sud: „Declaraţia americană a drepturilor şi îndatoririlor omului, Bogota 1948; Convenţia americană a drepturilor omului, intrată în vigoare în 1978; protocolul privitor la abolirea pedepsei cu moartea, intrat în vigoare în 1991; Protocolul referitor la drepturile economice, sociale şi culturale, intrat în vigoare în 1999; Convenţia interamericană asupra azilului teritorial(1954); Convenţia interamericană privind conflictul de legi la adoptarea minorilor(1984); Convenţia interamericană pentru prevenirea şi pedepsirea torturii(1985);

3. Africa: Carta africană a drepturilor omului şi ale popoarelor, intrată în vigoare la 21 octombrie 1986; Protocolul pentru înfiinţarea unei curţi africane a drepturilor omului şi popoarelor, intrat în vigoare la 25 ianuarie 2004; Protocolul asupra drepturilor femeilor în Africa (noiembrie 2005)1

Sistemul naţional de protecţie a omului, a vieţii familiale: 1. Constituţia României2 (Art. 26. Viaţa intimă, familială şi privată. (1) Autorităţile

publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată. (2) Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri. Art. 48. Familia. (1) Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor. (2) Condiţiile de încheiere, de desfacere şi de nulitate a căsătoriei se stabilesc prin lege. Căsătoria religioasă poate fi celebrată numai după căsătoria civilă. (3) Copiii din afara căsătoriei sunt egali în faţa legii cu cei din căsătorie.

2. Noul Cod civil3, Cartea a II-a. Despre familie, Art. 258-534(Regimurile matrimoniale –art. 312-372 Noul Cod civil)

3. Codul familiei4, art 30-36

1.3. Dreptul la ocrotirea vieţii familiale în România vis a vis de ONU şi Uniunea Europeană

România este situată în sud-estul Europei Centrale, în spațiul carpato-danubiano-pontic, fiind un punct de întâlnire a trei regiuni europene: centrală, de est și de sud-est.

Organizarea puterii publice pe teritoriul României, raporturile specifice care se stabilesc între elementele alcătuitoare ale ansamblului statal precum şi legăturile specifice dintre întreg şi părţi determină structura statului român. 5

Autoritatea publică a Statului român este suverană, unică şi are caracter organizat, se legitimează pe baza unor norme juridice care au ca obiectiv guvernarea, este mijlocul de creere şi aplicare a normelor juridice, este o putere care aparţine întregii societăţi, are o metodă de acţiune, o funcţie de control numită constrângere (constrângerea nu poate fi statuată decât prin norme juridice; poate fi: administrativă, disciplinară, civilă şi penală), prerogativele sau atributele puterii aparţin guvernării şi nu guvernanţilor fapt ce asigură continuitate şi permanenţa puterii publice.

Elementele constitutive ale autorităţii publice a Statului român sunt: a) structura de stat: stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil; b) forma de guvernământ: republica; c) regimul politic: stat de drept, democratic şi social, cu democraţie constituţională.

Statul român, în scopul legitimări puterii, este constituit dintr-un ansambu de instituţii şi reguli şi are de îndeplinit 3 funcţii: funcţia legislativă-cea de edictare a normelor generale; funcţia executivă cea de aplicare sau executare a normelor şi funcţia jurisdicţionala - cea care intervine în procesul aplicării legilor şi normelor în general. 1 A. Năstase, B. Aurescu-Drept internaţional public, sinteze, ed. C.H. Beck, Bucureşti 2011, ediţia 62 Constituţia României actualizată şi republicată în Monitorul oficial nr. 767 din 31 octombrie 20033 Legea 287/2009 privind Noul Cod Civil, republicat în Monitorul Oficial nr. 505/2011, aplicabil din 1.10. 20114 Legea nr. 4/1953, intrată în vigoare la 1 februarie 19545 Lect. univ. dr. Tudor Oniga, Drept constituţional şi instituţii publice. Note de curs, UNIVERSITATEA CREŞTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR”, Facultatea de Drept Cluj-Napoca, Catedra de Drept public

3

România, fiind un stat al Europei, și-a orientat politica pe calea întăririi legăturilor cu Statele Unite1 și Uniunea Europeană2.

ONU, prin „Declaraţia Universală a Drepturilor Omului” (1948) şi mai târziu prin „Pactul internaţional al drepturilor politice şi civile” (1966) proclamă: „Familia este elementul natural şi fundamental al societăţii şi are drept la ocrotire din partea societăţii şi a statului.”; „Cu începere de la vârsta nubilă, bărbatul şi femeia fără nici o restricţie în privinţa rasei, cetăţeniei sau religiei, au dreptul să se căsătorească şi să întemeieze o familie. Ei au drepturi egale la încheierea căsătoriei, în decursul căsătoriei şi la desfacerea ei.”; „Căsătoria nu poate fi încheiată decât cu consimţământul liber şi deplin al viitorilor soţi.”

Uniunea Europeană „contribuie la păstrarea și la dezvoltarea acestor valori comune, respectând diversitatea culturilor și tradițiilor popoarelor Europei, precum și identitatea națională a statelor membre și organizarea autorităților lor publice la nivel național, regional și local”3;

Legiuitorul român recunoaşte dreptul la viaţa familială, „indicând căsătoria ca principal fundament al familiei şi enunţă principiile relaţiilor interpersonale, precum şi ale celor patrimoniale din interiorul grupului familial”4.

1.4. Instituţia căsătoriei în România. Generalităţi. În Constituţia României se statuează: dreptul la ocrotirea vieţii familiale, dreptul la

căsătoria liber consimţită ca fundament al familiei(căsătoria e singura uniune acceptată de legiuitorul român), dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor5. Toate aceste drepturi sunt reluate şi detaliate de actualul Cod civil6.

1 România în 29 martie 2004 a devenit membră a NATO2 România din 1 ianuarie 2007 e stat membru al Uniunii Europene3 A se vedea Preambulul la Carta drepturilor fundamentale a uniunii europene, p. 14 A se vedea comentariul art. 258 din Flavius-Antoniu Baias, Eugen Chelaru, Rodica Constantinovici, Ioan Macovei Noul Cod Civil - Comentariu pe articole, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2012, p. 200 5 A se vedea Constituţia României, art. 26. Viaţa intimă, familială şi privată. (1) Autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată. (2) Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri. Art. 48. Familia. (1) Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor. (2) Condiţiile de încheiere, de desfacere şi de nulitate a căsătoriei se stabilesc prin lege. Căsătoria religioasă poate fi celebrată numai după căsătoria civilă. (3) Copiii din afara căsătoriei sunt egali în faţa legii cu cei din căsătorie.6 A se vedea Noul Cod civil, Cartea a II-a, Titlul I. Dispoziţii generale, art. 258. Familia. (1) Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora, precum şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea şi educarea copiilor lor. (2) Familia are dreptul la ocrotire din partea societăţii şi a statului. (3) Statul este obligat să sprijine, prin măsuri economice şi sociale, încheierea căsătoriei, precum şi dezvoltarea şi consolidarea familiei. (4) În sensul prezentului Cod civil, prin soţi se înţelege bărbatul şi femeia uniţi prin căsătorie.; art. 259. Căsătoria (1) Căsătoria este uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie, încheiată în condiţiile legii. (2) Bărbatul şi femeia au dreptul de a se căsători în scopul de a întemeia o familie. (3) Celebrarea religioasă a căsătoriei poate fi făcută numai după încheierea căsătoriei civile. (4) Condiţiile de încheiere şi cauzele de nulitate ale căsătoriei se stabilesc prin prezentul cod. (5) Căsătoria încetează prin decesul sau prin declararea judecătorească a morţii unuia dintre soţi. (6) Căsătoria poate fi desfăcută prin divorţ, în condiţiile legii.; art. 260. Egalitatea în drepturi a copiilor. Copiii din afara căsătoriei sunt egali în faţa legii cu cei din căsătorie, precum şi cu cei adoptaţi.; art. 261. Îndatorirea părinţilor. Părinţii sunt cei care au, în primul rând, îndatorirea de creştere şi educare a copiilor lor minori.

4

Titularii dreptului la căsătorie( art. 259 Noul Cod civil) sunt „bărbatul şi femeia”1 (A se vedea Convenţia europeană a drepturilor omului, art. 12), fără a se specifica exact vârsta nubilă, lăsând la latitudinea statelor să decidă asupra acesteia.

Momentul de început al dreptului la căsătorie (art. 271-277 Noul Cod civil)2, în conformitate cu Noul Cod civil, este împlinirea vârstei de 18 ani (atât pentru bărbat cât şi pentru femeie), şi consimţământul liber al acestora de-a se căsători(manifestarea personală de voinţă de-a încheia căsătoria, în cunoştinţă de cauză, fără vicii de consimţământ şi acordul de voinţă necesare pentru a produce efecte juridice) . În mod excepţional: a) majorii alienaţi sau debili mintal nu au dreptul să se căsătorească; b) persoana care este căsătorită nu are voie să se căsătorească(excclusă bigamia); c) rudele în linie dreaptă, precum şi cele în linie colaterală până la al patrulea grad inclusiv, nu au voie să se căsătorească între ele(considerente de ordin medical şi moral); d) persoanele de acelaţi sex nu au voie să se căsătorească; e) minorul care a împlinit 16 ani are dreptul la căsătorie(excepţie căsătoria cu tutorele), în temeiul unui aviz medical, cu consimţământul părinţilor sau tutorelui, având în vedere interesul superior al copilului, „pentru motive temeinice”.

Formalităţile pentru încheierea căsătoriei (art. 278-289 Noul Cod civil)3 presupun respectarea legislaţiei în vigoare în ceea ce privesc acţiunile, actele şi faptele legate de: comunicarea reciprocă a stării de sănătate(consimţămât dat în cunoştinţă de cauză), alegerea locului de celebrare a căsătoriei(ofiţerul stării civile de la primăria din raza teritorială a domiciliului viitorilor soţi), declaraţia de căsătorie(se face personal de către soţi, în primăria unde se celebrează căsătoria; se specifică faptul că nu există impedimente legale pentru încheierea căsătoriei, se specifică numele de familie ales), alegerea numelui de familie(ambii îşi păstrează numele dinaintea căsătoriei; unul îţi păstrează numele, celălalt îşi ia numele reunite; ambii îşi iau acelaşi nume: numele unuia dintre ei sau numele reunite), publicitatea declaraţiei de căsătorie(ofiţerul de stare civilă dispune publicarea declaraţiei pentru eventuale opoziţii la căsătorie; refuzul celebrării căsătoriei în condiţiile existenţei unor opoziţii întemeiate), celebrarea căsătoriei(„Ritualul” oficierii căsătoriei este menit să confere caracter solemn căsătoriei – asigurând demarcaţia formală faţă de logodnă şi de convieţuirea faptică – şi marchează recunoaşterea socială a angajamentului conjugal.4. Este exclusă reprezentarea.), martorii la căsătorie(atestă identitatea soţilor şi certifică caracterul public al consimţământului) şi momentul încheierii căsătoriei(Ofiţerul de stare civilă după ce ia consimţământul fiecăruia dintre viitorii soţi, îi declară căsătoriţi, moment din care căsătoria produce efecte).

Formalităţile ulterioare încheierii căsătoriei (art. 290-292 Noul Cod civil) sunt legate de întocmirea, de către ofiţerul de stare civilă a actului şi certificatului de căsătorie(înregistrarea în registrul actelor de stare civilă, semnarea actului de căsătorie de către: ofiţerul de sare civilă, soţi şi martori) – dovadă a căsătoriei, de menţionarea regimului matrimonial ales.

Nulitatea căsătoriei sau desfiinţarea căsătoriei (art. 293-306 Noul Cod civil):

1 „Examinarea legislaţiei europene arată că: A. Olanda, Belgia, Spania, Norvegia, Suedia reglementează căsătoria între persoane de acelaţi sex.(...); Jurisprudenţa CEDO a statuat că dreptul la căsătorie nu e recunoscut în cazul homosexualilor.” A se vedea Marieta Avram, Cristina Nicolescu, Regimuri matrimoniale, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2010, p. 5-10. Dreptul civil românesc interzice în mod expres căsătoria între persoane de acelaşi sex(art.277, aliniat(1) Noul Cod civil).2 Căsătoria e un dreptul fundamental al oricărei persoane (indiferent de rasă, religie şi cetăţenie), ce îndeplineşte condiţiile legale(vârstă, sex, capacitate de exerciţiu), nu o obligaţie3 A se vedea Noul Cod civil, art. 278-2894 A se vedea comentariul art. 287. Celebrarea căsătoriei, din Flavius-Antoniu Baias, Eugen Chelaru, Rodica Constantinovici, Ioan Macovei Noul Cod Civil - Comentariu pe articole, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2012, p. 229.

5

1. Este lovită de nulitate absolută căsătoria încheiată cu încălcarea dispoziţiilor referitoare la: a) consimţământul liber, fără vicii; b) diferenţa de sex între soţi (e interzisă căsătoria persoanelor de acelaşi sex); c) monogamia (este interzisă bigamia); d) interzicerea căsătoriei între rude; e) căsătoria alienatului şi debilului mintal e interzisă; f) celebrarea căsătoriei în faţa ofiţerului de stare civilă şi a martorilor(este interzisă reprezentarea); g) lipsa vârstei matrimoniale (18 ani , atât pentru bărbat, cât şi pentru femeie, respectiv 16 ani, în cazurile expres prevăzute de lege); b) şi căsătoria fictivă(Ceea ce distinge căsătoria fictivă este caracterul simulat, fals, al manifestării de voinţă, exprimat nu în vederea întemeierii unei familii, ci în scopul obţinerii beneficiilor pe care le-ar asigura, unuia sau ambilor soţi, încheierea acelei căsătorii1).

2. Este anulabilă: a) căsătoria minorului între 16 şi 18 ani, încheiată fără încuviinţările sau autorizarea prevăzute de lege; b) căsătoria încheiată cu vicii de consimţământ( 1) eroare-referitoare la identitatea fizică; 2) dol-falsa reprezentare a realităţii: folosirea unor mijloace frauduloase, dolosive de prezentare a unei situaţii, stări, fapte, de către unul din soţi, cunoaşterea reală ar fi dus la lipsa consimţământului; 3) violenţă- constrângerea fizică sau morală asupra unuia dintre soţi); c) căsătoria încheiată de persoane cu lipsă vremelnică de discernământ ( lipsa de discernământ să existe în momentul încheierii căsătoriei); d) căsătoria încheiată între tutore şi minorul aflat sub tutela sa.

Acţiunea în anularea căsătoriei e personală (nu se transmite moştenitorilor) şi trebuie exercitată într-un termen de prescripţie de 6 luni, termen care e susceptibil de suspendare şi întrerupere.

Dacă până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, ambii soţi au împlinit 18 ani, soţia a născut sau a rămas însărcinată sau, după caz, a intervenit convieţuirea soţilor, nulitatea căsătoriei se acoperă.

Efectele nulităţii căsătoriei: a) Regula este desfiinţarea retroactivă a căsătoriei. Excepţia de la această regulă este căsătoria putativă2, la care efectele nulităţii se produc numai pentru viitor ( pentru soţul ce-a fost de bună-credinţă).; b) Nu are efecte asupra situaţiei copiilor, ei beneficiind de egalitate de tratament juridic cu copiii din căsătorie (prezumţia de paternitate; drepturile şi obligaţiile ambilor părinţi; menţinerea drepturilor succesorale dintre părinţi şi copii); c) Hotărâreajudecătorească de anulare a căsătoriei sau de constatare a nulităţii este opozabilă faţă de terţi ( operează ex nunc, nu şi ex tunc).

Drepturile şi îndatoririle personale ale soţilor iau naştere de plin drept, indiferent de regimul matrimonial ales (art. 307-311 Noul Cod civil) . Ele privesc: a) acordul în luarea oricăror decizii privitoare la căsătorie ( Persoanele sunt egale în drepturi, fără deosebire de rasă, religie, sex, cultură... Soţii trebuie să fie deacord în luarea deciziilor privitoare la căsătorie, la copii, la regimul matrimonial dorit); b) îndatoririle reciproce a soţilor: de respect, fidelitate, sprijin moral şi îndatorirea de-a locui împreună3; c) independenţa soţilor:

1 A se vedea comentariul art. 295. Căsătoria fictivă, din Flavius-Antoniu Baias, Eugen Chelaru, Rodica Constantinovici, Ioan Macovei Noul Cod Civil - Comentariu pe articole, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2012, p. 2362 Prin căsătorie putativă se înţelege acea căsătorie care, deşi este nulă sau anulabilă, legea îi păstrează până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti prin care s-a pronunţat nulitatea, efectele unei căsătorii valabile, pentru soţul sau soţii de bună-credinţă la încheierea ei.Căsătoria nulă sau anulată este putativă dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: 1. Cel puţin unul dintre soţi a fost de bună credinţa în momentul încheierii căsătorie; unde buna-credinţă, semnifică credinţa greşita a unuia sau a ambilor soţi ca au încheiat o căsătorie valabilă, necunoscând faptul neîndeplinirii unei cerinţe legale la căsătorie sau al existentei unui impediment la căsătorie; 2. Aparenţă juridică de căsătorie; condiţie de unde rezultă că, pentru a se putea invoca   beneficiul putativităţii, este necesar ca respectiva căsătorie să fi fost celebrată şi înregistrată potrivit legii. A se vedea http://www.consult-avocat.ro/dreptul-familiei/autoritati-si-proceduri-de-stare-civila/ce-este-casatoria-putativa.html3 Ca element substanţial al comunităţii de trai al soţilor, convieţuirea faptică oferă ambianţă şi prilej de exprimare a coeziunii conjugale şi familiale. A se vedea comentariul art. 309. Îndatoririle soţilor, din Flavius-Antoniu

6

necenzurarea corespondenţei, independenţă în alegerea relaţiilor sociale şi-a profesiei, purtarea obligatorie a numelui declarat la încheierea căsătoriei.

Drepturile şi obligaţiile patrimoniale ale soţilor (art. 312-372 Noul Cod civil). Regimul matrimonial ales(comunitatea legală, separaţia de bunuri sau comunitatea convenţională), locuinţa familiei, cheltuielile căsătoriei şi tot ce e incident în aceste domenii.

1. Regimul comunităţii legale conform Noului Cod civil ( art. 339-359). În perioada comunistă a României, acest regim matrimonial avea caracter imperativ,

neexistând posibilitata alegerii unui alt regim matrimonial, deoarece se considera că este cel mai bun pentru apărarea instituţiei familiei. Se subânţelegea că orice cuplu care se căsătoreşte are ca efect al căsătoriei comunitatea de bunuri legală, legiuitorul român considerând că prin uniunea bărbatului cu femeia, prin căsătorie, nu numai comportamentul soţilor se modifică – manifestându-şi reciproc afectivitatea, respectul şi fidelitatea, ci şi raporturile patrimoniale trebuie să urmeze aceiaşi drum – în baza reciprocităţii principiului „ce-i al tău e şi al meu”.

Structura şi caracteristicile regimului comunităţii legale de bunuri s-au păstrat şi-n reglementrea noului Cod civil cu specificaţia că, datorită schimbărilor ecomomice, sociale şi culturale, imperativitatea lui nu se referă şi la obligativitatea alegerii acestu regim matrimonial. Legiuitorul român a dat posibilitatea cuplurilor de a-şi alege alt regim matrimonial, potrivit acordului lor de voinţă.

Trăsăturile caracteristice ale acestui regim matrimonial sunt: a) Patrimoniul fiecărui soţ este format din două categorii de bunuri: bunuri comune, în

devălmăşie şi bunuri proprii. Este un regim precumpănitor de comunitate, în care bunurile dobândite şi veniturile

realizate din muncă şi cele asimilate acestora, de oricare dintre soţi, sunt bunuri comune, a căror calitate nu trebuie dovedită (ea se prezumă). Conform art. 345 şi art. 350 din Noul Cod civil, fiecare soţ are dreptul, în legătură cu bunurile comune, să folosească bunul(fără a-i schimba destinaţia), să facă acte de conservare, administrare sau de dobândire a lor, în interesul comunităţii de bunuri(dacă acest interes este încăcat, soţul vitregit poate cere daune interese) şi să dispună, prin legat, de partea ce i se cuvine din bunurile comune, la încetarea căsătoriei. Actele de grevare, înstrăinare a bunurilor comune (excepţie făcând darurile obişnuite) şi de aport a bunurilor comune la o societate comercială, nu pot fi încheiate decât cu acordul soţilor, sub sancţiunea nulităţii relative (art. 346, 349 Noul Cod civil)

Legiuitorul, cu titlu de excepţie, a determinat categoriile de bunuri ce nu sunt comune, fiind proprii fiecăruia dintre soţi ( bunuri: dobândite prin moştenire legală, legat sau donaţie; de uz personal; destinate exercitării profesiei; drepturile patrimoniale de proprietate intelectuală asupra creaţiilor sale şi asupra semnelor distinctive pe care le-a înregistrat; dobândite cu titlu de premiu sau recompensă, manuscrisele ştiinţifice sau literare, schiţele şi proiectele artistice, proiectele de invenţii şi alte asemenea bunuri; indemnizaţia de asigurare şi despăgubirile pentru orice prejudiciu material sau moral adus unuia dintre soţi; bunurile, sumele de bani sau orice valori care înlocuiesc un bun propriu, precum şi bunul dobândit în schimbul acestora; fructele bunurilor proprii. A se vedea art 340 Noul Cod civil), aceştia putând folosi, administra şi dispune liber de ele (A se vedea art 342 Noul Cod civil). Dovada bunurilor proprii se face cu orice mijloc de probă.

b) Datoriile sunt comune şi proprii (art.351- 354 Noul Cod civil). Regimul juridic este invers celui aplicat la bunuri: se prezumă că datoriile contractate de fiecare soţ sunt datorii proprii, pentru care trebuie să răspundă cu bunurile proprii (în caz că nu sunt suficiente se poate solicita partajul bunurilor comune până la limita de acoperire a datoriei proprii), dovada contrară se face cu orice mijloace de probă, având în vedere delimitarea clară a legiuitorului

Baias, Eugen Chelaru, Rodica Constantinovici, Ioan Macovei Noul Cod Civil - Comentariu pe articole, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2012, p. 249.

7

cu privire la datoriile comune1. Pentru acoperirea datoriilor comune, soţii răspund cu bunurile comune, iar dacă nu sunt suficiente răspund solidar cu bunurile proprii. Cel ce-a plătit datoria subrogându-se în drepturile creditorului, având un drept de retenţie asupra bunurilor proprii a celuilalt soţ (art. 351-352 Noul Cod civil).

c) Are un caracter imperativ limitat, fiind posibilă încheierea convenţiilor matrimoniale, este legal, flexibil şi mutabil.

Legiuitorul român a prevăzut expres limitele între care poate să existe acest tip de regim matrimonial, alături de condiţiile imperative specifice oricărui regim matrimonial2. Astfel legiuitorul a delimitat clar: a. Începutul acestui regim, prin declararea, de comun acord, în actul de căsătorie a regimului ales; b. Faptul că este un regim preponderent de comunitate; c. Drepturile şi obligaţiile soţilor cu privire la raporturile patrimoniale; d. Modul de încetare a regimului comunităţii legale de bunuri: constatarea nulităţii, anularea desfacerea sau încetarea căsătoriei (decesul unuia dintre soţi) sau, în timpul căsătoriei, prin alegerea altui regim matrimonial, în condiţiile legii; e. Modul în care se poate lichida comunitatea legală de bunuri: hotărâre judecătorească sau act autentic notarial; f) necesitatea partajului pentru determinarea cotelor-părţi din bunurile comune (bunurile comune sunt în devălmăşie); g. Interzicerea oricărei convenţii contrare dispoziţiilor prevăzute pentru acest regim, sub sancţşiunea nulităţii absolute.

2. Regimul separaţiei de bunuri (art. 360-365 Noul Cod civil). În cadrul regimului separaţiei de bunuri fiecare dintre soţi păstrează administrarea independentă şi proprietatea exclusivă asupra bunurilor sale, putând dispune discreţionar de acestea (...) regimul separatist nu conduce la formarea niciunei mase de bunuri comune, masa de bunuri proprii a fiecărui soţ dezvoltându-se în mod autonom. (...) regimului separaţiei de bunuri conferă soţilor o independenţă patrimonială deplină (...) protejează soţii în cazul unui pasiv foarte important (...) este injustă, în special în privinţa soţului care nu exercită o activitate profesională, ocupându-se de menaj şi de creşterea copiilor (...) soţii sunt nevoiţi ca în permanenţă să ţină o evidenţă strictă a bunurilor achiziţionate şi a datoriilor contractate (...) regimului separaţiei de bunuri este caracterizat de unii autori drept un regim al neîncrederii şi al egoismului.3

Regimul separaţiei de bunuri este o convenţie matrimonială, delimitată clar de legiuitorul român, ce produce efecte: între părţi - de la data înscrierii în actul de căsătorie sau de la data încheierii convenţiei matrimoniale, în faţa notarului public (necesitatea formei autentice), iar faţă de terţi – de la data îndeplinrii formalităţilor de publicitate prevăzute de lege, nu derogă de la regimul matrimonial imperativ (acordul în luarea oricăror decizii privitoare la căsătorie; soţii au îndatoriri reciproce de respect, fidelitate, sprijin moral şi de-a locui împreună; fiecare soţ se bucură de independenţă în alegerea relaţiilor sociale şi-a profesiei; este obligatorie purtarea numelui declarat la încheierea căsătoriei.).

1 Art. 351 Noul Cod civil. Datoriile comune ale soţilor. Soţii răspund cu bunurile comune pentru: a) obligaţiile născute în legătură cu conservarea, administrarea sau dobândirea bunurilor comune; b) obligaţiile pe care le-au contractat împreună; c) obligaţiile asumate de oricare dintre soţi pentru acoperirea cheltuielilor obişnuite ale căsătoriei; d) repararea prejudiciului cauzat prin însuşirea, de către unul dintre soţi, a bunurilor aparţinând unui terţ, în măsura în care, prin aceasta, au sporit bunurile comune ale soţilor.

2 Din regimul primar imperativ fac parte drepturile şi îndatoririle personale ale soţilor ce iau naştere de plin drept, indiferent de regimul matrimonial ales, (art. 307-311 Noul Cod civil): a) acordul în luarea oricăror decizii privitoare la căsătorie ( Persoanele sunt egale în drepturi, fără deosebire de rasă, religie, sex, cultură... Soţii trebuie să fie deacord în luarea deciziilor privitoare la căsătorie, la copii, la regimul matrimonial dorit); b) îndatoririle reciproce a soţilor: de respect, fidelitate, sprijin moral şi îndatorirea de-a locui împreună; c) independenţa soţilor: necenzurarea corespondenţei, independenţă în alegerea relaţiilor sociale şi-a profesiei, purtarea obligatorie a numelui declarat la încheierea căsătoriei.3 A se vedea Marieta Avram, Cristina Nicolescu, Regimuri matrimoniale, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2010, p. 327-330

8

Legiuitorul a prevăzut: 1) Începutul acestui regim este data declarării, de comun acord, în actul de căsătorie, respectiv în faţa notarului public, a regimului ales (îndeplinirea formalităţilor de publicitate; opozabilitatea faţă de terţi). 2) Faptul că este în totalitate un regim în care există numai bunuri proprii (patrimoniul fiecărui soţ este format numai din bunuri proprii, bunurile comune aparţin soţilor pe cote-părţi). Dovada proprietăţii se face pe baza inventarului bunurilor mobile existente (Notarul public, la începerea regimului matrimonial al separaţiei de bunuri, are obligaţia de a întocmi inventarul bunurilor proprii, de a-l ataşa la convenţia matrimonială şi de a îndeplinii formalităţile de publicitate, iar în cursul regimului, pentru bunurile dobândite ulterior, se întocmeşte un alt inventar care , pentru opozabilitate faţă de terţi, trebuie să îndeplinească formalităţile de publicitate), în lipsa acestuia se prezumă că dreptul de proprietate exclusivă aparţine soţului posesor (prezumţie ce poate fi înlăturată). 3) Drepturile soţilor cu privire la raporturile patrimoniale: a) Fiecare soţ: foloseşte, conservă, administrează, dispune şi înstrăinează bunurile proprii, în condiţiile legii; suportă cheltuielile proprietăţii. b) Soţul neproprietar, cu acordul soţului proprietar: poate folosi bunurile celuilalt soţ şi culege fructele acestui bun, cu datoria de a-i conserva substanţa şi de a-i păstra destinaţia poate cesiona bunul, în condiţiile legii; are dreptul de-a închiria sau arenda bunul; poate îmbunătăţi bunul (la încetarea regimului soţul neproprietar poate pretinde soţului proprietar despăgubiri pentru lucrările necesare şi cele ce au sporit valoarea bunului); răspunde pentru prejudiciile cauzate; este obligat să aducă la cunoştinţa soţului proprietar orice contestare a dreptului de proprietate; nu are dreptul de-a spori capitalul soţului proprietar (în caz contrar, soţul proprietar poate solicita proprietatea asupra bunului dobândit sau daune-interese) . În caz de abuz de folosinţă, soţul proprietar poate să-i interzică folosirea bunului. 4) Obligaţiile soţilor cu privire la raporturile patrimoniale. Fiecare soţ răspunde personal pentru obligaţiile asumate, cu excepţia celor pentru acoperirea cheltuielilor obişnuite ale căsătoriei şi a celor de educare şi creştere a copiilor, pentru care răspund solidar. 5) Modul de încetare a regimului separaţiei de bunuri: constatarea nulităţii, anularea desfacerea sau încetarea căsătoriei (decesul unuia dintre soţi) sau, în timpul căsătoriei, prin alegerea altui regim matrimonial (la cererea unuia dintre soţi, instanţa se poate pronunţa, în condiţiile legii ). 6) La încetarea regimului separaţiei de bunuri, fiecare dintre soţi are un drept de retenţie asupra bunurilor celuilalt până la acoperirea integrală a datoriilor pe care le au unul faţă de celălalt.(art. 365 Noul Cod civil)

3. Regimul comunităţii convenţionale (art. 366-368 Noul Cod civil). Regimul comunităţii convenţionale poate fi ales de viitorii soţi sau de soţi prin încheierea unei convenţii matrimoniale (...) libertatea de acţiune a soţilor este îngrădită, stipulaţiile convenţionale trebuid să se circumscrie perimetrului îngust trasat de legiuitor.1

Legiuitorul a enumerat aspectele la care se poate referi convenţia matrimonială (nu e necesară îndeplinirea lor cumulativă). Astfel în Noul Cod civil, la Art. 367, se prevede obiectul convenţiei matrimoniale. „În cazul în care se adoptă comunitatea convenţională, convenţia matrimonială se poate referi la unul sau mai multe dintre următoarele aspecte: a) includerea în comunitate, în tot ori în parte, a bunurilor dobândite sau a datoriilor proprii născute înainte ori după încheierea căsătoriei, cu excepţia bunurilor prevăzute la art. 340 lit. b) şi c); b) restrângerea comunităţii la bunurile sau datoriile anume determinate în convenţia matrimonială, indiferent dacă sunt dobândite ori, după caz, născute înainte sau în timpul căsătoriei, cu excepţia obligaţiilor prevăzute la art. 351 lit. c); c) obligativitatea acordului ambilor soţi pentru încheierea anumitor acte de administrare; în acest caz, dacă unul dintre soţi se află în imposibilitate de a-şi exprima voinţa sau se opune în mod abuziv, celălalt soţ poate să încheie singur actul, însă numai cu încuviinţarea prealabilă a instanţei de tutelă; d) includerea clauzei de preciput; executarea clauzei de preciput se face în natură sau, dacă acest

1 A se vedea Marieta Avram, Cristina Nicolescu, Regimuri matrimoniale, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2010, p. 304-316

9

lucru nu este posibil, prin echivalent, din valoarea activului net al comunităţii; e) modalităţi privind lichidarea comunităţii convenţionale.”

Încetarea şi desfacerea căsătoriei (art. 373-404 Noul Cod civil). În conformitate cu art. 259 Noul Cod civil, „(5) Căsătoria încetează prin decesul sau prin declararea judecătorească a morţii unuia dintre soţi. (6) Căsătoria poate fi desfăcută prin divorţ, în condiţiile legii.” În ambele situaţii efectele căsătoriei se sting numai pentru viitor, nu ca-n situaţia anulării când căsătoria e privită ca şi cum nu ar fi existat. Încetarea căsătoriei şi divorţul produc efecte în materii cum sunt: numele de familie după căsătorie, drepturile soţilor divorţaţi, raporturile patrimoniale dintre soţi, încetarea regimului matrimonial, despăgubiri, obligaţii de întreţinere între foşti soţi, prestaţia compensatorie, raporturile dintre părinţi şi copii lor minori, etc.

3. CONCLUZII Drepturile intangibile, printre care şi dreptul la ocrotirea vieţii familiale sunt atribute

inalienabile ale fiinţei umane, exprimând valoarea respectului demnităţii inerente persoanei. Aceste drepturi formează standardul minimal de protecţie a drepturilor omului şi impun statelor obligaţii absolute. De drepturile intangibile beneficiază toţi indivizii în orice circumstanţe. Aceste drepturi sunt absolte, din acest punct de vedere, dar ele pot fi limitate prin introducerea unor situaţii în care protecţia lor e înlăturată. Sunt drepturi reglementate de marea majoritate a tratatelor şi convenţiilor internaţionale, fiind transpuse şi în legislaţiile interne ale statelor.

Exerciţiul drepturilor intangibile nu poate fi suprimat/suprimat dincolo de reglementarea internaţională sub nici un pretext. Indiferent de caracterul absolut/limitat, aceste drepturi intangibile nu suportă derogări.1.

Plecând de la definiţia regimului juridic al drepturilor omului (ansamblul dispoziţiilor dreptului internaţional pozitiv care stabilesc conţinutul drepturilor garantate şi condiţiile exerciţiului lor. Acest regim juridic al drepturilor omului corespunde unei anumite sistematizări în specificitatea lor care variază după cum este vorba de anumite drepturi şi circumstanţe în care ele se exercită.2), putem trage concluzia că statul este cel care deţine instrumentele prin care poate asigura protecţie efectivă drepturilor intangibile, iar obligaţiile sale includ nu numai adoptarea unei legislaţii în materie, dar şi luarea măsurilor necesare pentru protejarea acestor drepturi.

România, prin legislaţia existentă, a stabilit pârghiile necesare pentru protecţia acestor drepturi şi are obligaţii negative şi pozitive pentru protecţia efectivă a acestora.

Familia e temelia societăţii, este cea care determină stabilitatea socială a indivizilor, este întemeiată pe căsătoria liber consimţită dintre bărbat şi fameie, „pe egalitatea acestora, precum şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de-a asigura creşterea şi educarea copiilor lor”.

Schimbările sistemelor politice, criza economică, marile flageluri sociale (sărăcia, şomajul, drogurile, alcoolismul, revoltele, etc.) şi evoluţia societăţii omeneşti, determină dinamica instituţiei căsătoriei.

Abordarea căsătoriei în Noul Cod civil ţine cont de noile realităţi apărute. Regimul matrimonial al comunităţii legale de bunuri nu mai are caracter imperativ, în raporturile dintre soţi, individual luaţi şi interesul familiei, accentul se pune pe libertatea individului, pe independenţa patrimonială a soţilor. Căsătoria rămâne solemnă, dar prin introducerea posibilităţii încheierii unei convenţii matrimoniale, are caracter de contract.

1 Prof. univ. dr. Raluca Miga Beşteliu, Lect. Univ. Drd. Catrinel Brumar - PROTECŢIA INTERNAŢIONALĂ A DREPTURILOR OMULUI. NOTE DE CURS – ediţia a V, ed. Universul Juridic, 2010, Bucureşti2 ibidem

10

Imposibilitatea soţilor de a-şi asigura un trai decent pentru familie, determină criza familiei din România, soţii căutând refugiu în: alcool, legături extraconjugale, violenţe fizice şi verbale, etc.

Iubirea din relaţia de cuplu se stnge („bani nu aduc fericirea, dar o întreţin”), motiv pentru care asistăm la creşterea numărului de divorţuri.

„Există riscul ca noi, românii să căutam soluţii extreme în ceea ce este la modă acum în Occident: căsătoria de probă, relaţii între persoane de acelaşi sex, încercări de a diversifica legăturile dintre bărbat şi femeie sau ceea ce este şi mai trist, deşi unii privesc acest lucru ca pe un spectacol, încercările disperate ale Occidentului de a legifera sub forma eventuală a căsătoriei relaţiile între persoane de acelaşi sex.

 A iubi familia tradiţională, cea "normală", înseamnă a şti să-i stimezi valorile şi posibilităţile promovându-le mereu, a descoperi primejdiile şi relele care o ameninţă spre a le putea învinge.

Este momentul crucial în care omul, fiinţă reponsabilă trebuie să facă dovada iubirii de familie redându-i acesteia motive spre a se încrede în ea însăşi, în propriile bogăţii ale naturii umane şi ale harului, poate mai mult ca niciodată astăzi când soţii, bărbat şi femeie, sunt încercaţi de atâtea lipsuri şi îngrijoraţi de greutăţile sporite ale vieţii.

Monogamia este singura cale a comuniunii dintre un bărbat şi o femeie, iar libertatea pe care ne place să o avem presupune acea forţă lucidă care ne determină să facem ceea ce se cuvine şi ne impiedică să dăm frâu liber pornirilor primare şi patimilor noastre. Doar prin iubire poţi fi tu şi poţi fi celălalt.” 1

4. BIBLIOGRAFIE: 1 ADRIAN NĂSTASE

BOGDAN AURESCUDrept internaţional public, Sinteze, ED. C.H. BECK, Bucureşti 2011, Ediţia 6

2 DR. TUDOR ONIGA, Drept constituţional şi instituţii publice. Note de curs, Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”, Facultatea de Drept Cluj-Napoca, Catedra de Drept public

3 DR. RALUCA MIGA BEŞTELIU, DRD. CATRINEL BRUMAR

Protecţia internaţională a drepturilor omului. Note de curs – ediţia a V, ed. Universul Juridic, 2010, Bucureşti

4 DR. ALEXANDRU A. FĂRCAȘ Curs semestrial: Protecția internațională a drepturilor omului - Anul 2 FR, Anul universitar 2011/2012

1 http://www.familiasiviata.ro/educatie/legislatia-romaneasca-cu-privire-la-casatorie-si-familie.html

11

5 FLAVIUS-ANTONIU BAIAS, EUGEN CHELARU, RODICA CONSTANTINOVICI, IOAN MACOVEI

Noul Cod Civil - Comentariu pe articole, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2012

6 MARIETA AVRAM,CRISTINA NICOLESCU,

Regimuri matrimoniale, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2010

7 MARIA BANCIU,ADRIAN ALEXANDRU BANCIU

Dreptul familiei conform noului Cod civil, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2021

8 Declaraţia Universală a Drepturilor Omului9 Pactul Internaţional al Drepturilor Politice şi

Civile10 Preambulul la Carta Drepturilor Fundamentale a

Uniunii Europene11 Constituţia României12 Noul Cod civil13 Legea 287/2009 privind Noul Cod Civil,

republicat în Monitorul Oficial nr. 505/2011, aplicabil din 1.10. 2011

14 Legea nr. 4/1953, intrată în vigoare la 1.02.195415 Legea nr. 192/2006, publicată în M. Of. nr. 441

din 22 mai 2006, privind medierea şi organizarea profesiei de mediator

16 http://www.consult-avocat.ro/dreptul-familiei/autoritati-si-proceduri-de-stare-civila/ce-este-casatoria-putativa.html

17 http://dexonline.ro/definitie/sprijin%20moral

18 http://www.dadalos.org/uno_rom/un-charta.htm#4

13 https://docs.google.com/file/d/0B

12