Cîteva extrase din „Faust” de Johann Goethe Am însuşit teologia, M-a asudat filosofia, Am ciocănit jurisprudenţa Şi medicina-am studiat Şi, totuşi, am rămas ce-am fost – Un simplu om banal şi prost.

Au oare’n pergamente găsi-vom sursa vie? Au năzuinţa’naltă în ele’şi stinge setea? O, nu. În propriu suflet găsi-vei acea cheie Ce spre’mpăcare certă va discuia pecetea. Pergámentul nu potoleşte setea În el nu-mi potolesc a’nţelepciunii dor Acel ce-aspiră sincer spre tainele vieţii În propriu suflet doar găseşte-al lor izvor

Eşti credincios doar unei strune, Dorinţă altă nu te-atinge, Eu, însă, suflete am două Ce ne’mpacate’s în esenţă. De patimă e unu-aprins, Cu sete de pămînt s’agaţă, Iar altul gata este-oricînd Din corp spre ceruri să zbughească.

O, dacă-ar fi nu doar în vise, Ci chiar aievea un vîrtej Spre zări departe să mă poarte...

Salvat de rău e’naltul duh Prin vrerea Celui Mare: "Acelui cari s’a străduit, Putem să-i dăm salvare." Şi pentru care chiar Iubirea Nu seacă’n vie rugăciune, Pe-acel familia de îngeri Îl va primi cu bine’n ceruri.

Ce-i temporar – E simbol şi parabolă. Raza abstractă Aici se-oglindeşte. Aici – inefabilul Lucoarea-şi strecoară. Etern femininul Ne cheamă’n înalturi. In română de Andrei Onea, 2012, 2013