extras legislatie

65
DECRET nr. 92/1976 privind carnetul de muncă Cap. 1 „Întocmirea şi păstrarea carnetului de muncă”: ART. 1 (1) Carnetul de muncă este actul oficial prin care se dovedeşte vechimea în muncă, vechimea neîntreruptă în muncă, vechimea neîntreruptă în aceeaşi unitate, vechimea în funcţie, meserie sau specialitate, timpul lucrat în locuri de muncă cu condiţii deosebite, retribuţia tarifară de încadrare şi alte drepturi ce se includ în aceasta. (2) În carnetul de muncă se înscriu datele cu privire la situaţiile arătate la alin. (1), precum şi cele privind starea civilă, pregătirea şcolară şi pregătirea profesională a titularului, recompensele şi orice alte situaţii care, potrivit dispoziţiilor legale, se menţionează în carnetul de muncă. LEGE nr. 541/2003 pentru modificarea unor dispoziţii ale Legii nr. 53/2003 - Codul muncii ARTICOL UNIC Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, se modifică după cum urmează: 1. Articolul 296 va avea următorul cuprins: "ART. 296 (1) Vechimea în muncă stabilită până la data de 31 decembrie 2006 se probează cu carnetul de muncă. LEGE nr. 188/1999, republicată, privind Statutul funcţionarilor publici ART. 29 (1) Pentru activitatea desfăşurată, funcţionarii publici au dreptul la un salariu compus din: a) salariul de bază; b) sporul pentru vechime în muncă; c) suplimentul postului; d) suplimentul gradului. (2) Funcţionarii publici beneficiază de prime şi alte drepturi salariale, în condiţiile legii. (3) Salarizarea funcţionarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcţionarii publici. Hotărârea Guvernului nr. 432/2004 privind dosarul profesional al funcţionarilor publici ART. 2 (1) În scopul asigurării gestionării unitare şi eficiente a resurselor umane, precum şi pentru urmărirea carierei funcţionarului public, conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice răspund de întocmirea, actualizarea, rectificarea, păstrarea şi evidenţa dosarelor profesionale ale funcţionarilor publici şi a registrului de evidenţă a funcţionarilor publici. (2) Activităţile prevăzute la alin. (1) se desfăşoară în compartimentele de resurse umane din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice, cu respectarea legislaţiei în vigoare privind protecţia datelor cu caracter personal. În cazul în care nu există un astfel de compartiment, întocmirea şi

Upload: mmoglan

Post on 22-Dec-2015

280 views

Category:

Documents


1 download

DESCRIPTION

Extras Legislatie resurse umane

TRANSCRIPT

DECRET nr. 92/1976 privind carnetul de muncă Cap. 1 „Întocmirea şi păstrarea carnetului de muncă”: ART. 1 (1) Carnetul de muncă este actul oficial prin care se dovedeşte vechimea în muncă, vechimea neîntreruptă în muncă, vechimea neîntreruptă în aceeaşi unitate, vechimea în funcţie, meserie sau specialitate, timpul lucrat în locuri de muncă cu condiţii deosebite, retribuţia tarifară de încadrare şi alte drepturi ce se includ în aceasta. (2) În carnetul de muncă se înscriu datele cu privire la situaţiile arătate la alin. (1), precum şi cele privind starea civilă, pregătirea şcolară şi pregătirea profesională a titularului, recompensele şi orice alte situaţii care, potrivit dispoziţiilor legale, se menţionează în carnetul de muncă.

LEGE nr. 541/2003 pentru modificarea unor dispoziţii ale Legii nr. 53/2003 - Codul muncii ARTICOL UNIC Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, se modifică după cum urmează: 1. Articolul 296 va avea următorul cuprins: "ART. 296 (1) Vechimea în muncă stabilită până la data de 31 decembrie 2006 se probează cu carnetul de muncă.

LEGE nr. 188/1999, republicată, privind Statutul funcţionarilor publiciART. 29

(1) Pentru activitatea desfăşurată, funcţionarii publici au dreptul la un salariu compus din: a) salariul de bază; b) sporul pentru vechime în muncă; c) suplimentul postului; d) suplimentul gradului. (2) Funcţionarii publici beneficiază de prime şi alte drepturi salariale, în condiţiile legii. (3) Salarizarea funcţionarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcţionarii publici.

Hotărârea Guvernului nr. 432/2004 privind dosarul profesional al funcţionarilor publiciART. 2

(1) În scopul asigurării gestionării unitare şi eficiente a resurselor umane, precum şi pentru urmărirea carierei funcţionarului public, conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice răspund de întocmirea, actualizarea, rectificarea, păstrarea şi evidenţa dosarelor profesionale ale funcţionarilor publici şi a registrului de evidenţă a funcţionarilor publici. (2) Activităţile prevăzute la alin. (1) se desfăşoară în compartimentele de resurse umane din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice, cu respectarea legislaţiei în vigoare privind protecţia datelor cu caracter personal. În cazul în care nu există un astfel de compartiment, întocmirea şi gestionarea dosarelor profesionale şi a registrului de evidenţă ale funcţionarilor publici vor fi realizate de persoana care are atribuţii cu privire la evidenţa personalului, prevăzute în fişa postului. (3) Conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice răspund de asigurarea condiţiilor pentru satisfacerea operativă a cererilor privind eliberarea documentelor care să ateste activitatea profesională desfăşurată de funcţionarul public, vechimea în muncă, în specialitate şi în funcţia publică.

HOTĂRÂRE nr. 281/1993 cu privire la salarizarea personalului din unităţile bugetareCap. 1 Dispoziţii generaleART. 2 (1) Salariile personalului din unităţile prevăzute la art. 1 cuprind: - salariul de baza, care se stabileşte în raport cu răspunderea şi complexitatea sarcinilor, precum şi cu nivelul de pregătire necesar funcţiei ocupate;

- sporuri la salariul de baza: pentru vechimea în munca şi în funcţie de rezultatele obţinute; pentru condiţiile în care se desfăşoară activitatea; pentru munca desfăşurată peste programul normal de lucru; pentru munca în timpul nopţii; pentru îndeplinirea unor sarcini, activităţi şi responsabilităţi suplimentare funcţiei de baza; - premii pentru rezultatele deosebite obţinute în activitatea individuală, precum şi un premiu anual pentru contribuţia la realizările pe ansamblul unităţii; - premii speciale stabilite în valoare fixa, pe 2-3 mărimi de premii, în raport cu valoarea sau cu importanta realizărilor obţinute. (2) Pe lângă drepturile de salarii, personalul unităţilor bugetare mai poate beneficia şi de alte drepturi ce se acordă în natura: masa gratuită, transport de la domiciliu la locul de munca şi de la locul de munca la domiciliu, suportate integral sau parţial de unitate, locuinţa de serviciu şi altele asemenea, reglementate prin acte normative specifice.

CAP. 2 Salarii de baza ART. 3 (1) Salariile de baza pentru personalul de execuţie sunt diferenţiate pe funcţii, pe grade profesionale sau pe trepte profesionale. Salariile de baza sunt stabilite pe 3-6 gradaţii, iar în învăţământ, pe tranşe de vechime. Atribuţiile funcţiei de execuţie se stabilesc de ministere sau de celelalte instituţii centrale şi locale ale administraţiei publice, sub forma unor obligaţii minime, prin statute, regulamente sau norme proprii pe domenii de activitate. Indemnizaţia de conducere se stabileşte anual de conducătorul instituţiei publice competente, potrivit legii, în raport cu rezultatele obţinute şi răspunderea ce-i revine. (3) Personalul de execuţie care primeşte sarcina de a coordona realizarea unor programe, studii complexe şi altele asemenea poate fi încadrat temporar, pe perioada respectiva, pe o funcţie de conducere stabilită în raport cu complexitatea sarcinii primite, beneficiind de indemnizaţia prevăzută la alin. (2). (4) Ponderea funcţiilor de conducere, inclusiv a celor prevăzute la alin. (3), nu poate depăşi 15% din totalul personalului din unitatea respectiva şi se stabileşte de ministru, conducătorul instituţiei centrale sau locale a administraţiei publice, după caz.ART. 4 (2) Pentru rezultatele deosebite obţinute în activitatea desfăşurată, personalul poate primi un salariu de merit, care face parte din salariul de baza. Acesta poate fi de până la 15%, aplicat la salariul de baza. (3) Persoanele care beneficiază de salariu de merit se stabilesc o dată pe an, de regula după aprobarea bugetului de stat, în raport cu rezultatele obţinute în activitatea desfăşurată. Pentru personalul nou-angajat, salariul de merit se poate acorda după o perioadă de 6 luni de la angajare. (4) Salariul de merit poate fi acordat pentru cel mult 15% din numărul total de posturi prevăzute în statul de funcţii al unităţilor bugetare, din care cel puţin două treimi vor fi utilizate pentru funcţiile de execuţie.

CAP. 3 Sporuri la salariul de baza ART. 7 (1) Persoanele salarizate potrivit prezentei hotărâri beneficiază, la funcţia de baza, de un spor de vechime în muncă de până la 25%, calculat la salariul de baza, corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru, astfel:-------------------------------------------------------------------------------Tranşa de vechime în munca Cota la salariul de baza------------------------------------------------------------------------------- între 3 şi 5 ani 5% de la 5 la 10 ani 10% de la 10 la 15 ani 15% de la 15 la 20 ani 20% peste 20 ani 25%-------------------------------------------------------------------------------

2

(2) Pentru personalul încadrat în muncă, după data aplicării prezentei hotărâri, conducerea unităţii poate aproba luarea în considerare pentru acordarea sporului de vechime în muncă a perioadelor lucrate în alte sectoare decât cele bugetare, dacă vechimea respectivă se apreciază că este utilă realizării sarcinilor şi atribuţiilor ce-i revin. (3) Trecerea într-o tranşă superioară de vechime în muncă pentru acordarea sporului se face numai în cazul persoanelor care în ultimii 2 ani au obţinut cel puţin calificativul "bun". (5) Sporul corespunzător vechimii în munca, calculat potrivit prevederilor alin. (2)-(4), se plăteşte cu începere de la data de 1 a lunii următoare celei în care s-a împlinit vechimea în munca, prevăzută la tranşa respectiva. (6) Pensionarii pentru limita de vârsta, care se reangajează în munca potrivit legii, beneficiază de sporul de vechime corespunzător vechimii în munca, dobândită după data pensionarii. ART. 8 În raport cu condiţiile în care se desfăşoară activitatea, pot fi acordate următoarele categorii de sporuri: a) pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, un spor de până la 15% din salariul de baza, corespunzător timpului lucrat la locurile de munca respective. Pentru condiţii deosebit de periculoase, vătămătoare, nedorite sau pentru condiţii dificile, mărimea sporului este cea prevăzută în anexele la prezenta hotărâre. Locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului şi condiţiile de acordare se stabilesc prin regulament elaborat de Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, la propunerea ministerelor, celorlalte instituţii centrale şi locale ale administraţiei publice interesate, după consultarea sindicatelor; b) pentru activităţi ce solicită o încordare psihică foarte ridicată sau se desfăşoară în condiţii de munca deosebite, un spor de până la 15% din salariul de baza. Mărimea concretă a sporului şi condiţiile de acordare se stabilesc de ministere, celelalte instituţii centrale şi locale ale administraţiei publice, cu consultarea sindicatelor şi avizul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale şi al Ministerului Finanţelor; c) pentru condiţii grele de munca, un spor de până la 15% din salariul de baza, corespunzător timpului lucrat la locurile de munca respective. Locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului şi condiţiile de acordare se stabilesc de către ministere, celelalte instituţii centrale şi locale ale administraţiei publice, cu consultarea sindicatelor şi cu avizul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale şi al Ministerului Finanţelor; d) salariaţii care lucrează, potrivit contractului individual de muncă, în mediul rural numai în zone izolate sau unde atragerea personalului se face cu greutate, beneficiază de un spor de până la 20% din salariul de baza... Criteriile de acordare, categoriile de personal şi mărimea concretă a sporului se stabilesc de ministere, celelalte instituţii centrale şi locale ale administraţiei publice, cu avizul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale şi al Ministerului Finanţelor; (2) Munca peste durata normala a timpului de lucru poate fi prestată şi sporurile prevăzute la alin. (1) se pot plati numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă de conducătorul instituţiei respective, fără a se depăşi 120 ore anual. În cazuri cu totul deosebite, ministerele, celelalte instituţii centrale şi locale ale administraţiei publice pot aproba efectuarea orelor suplimentare şi peste acest plafon, dar nu mai mult de 360 ore anual. Aprobarea efectuării orelor suplimentare se face cu consultarea sindicatelor.

METODOLOGIE nr. 10297/1995 cu privire la salarizarea muncitorilor din ministere, celelalte organe ale autorităţii executive şi din unităţile bugetare subordonate acestora 1. Ca urmare a unei ierarhizari superioare a salariilor pentru şoferii de pe autoturismele puse la dispoziţia persoanelor care ocupă funcţii al căror coeficient de ierarhizare este de minimum 5,50, stabilită prin O.G. nr. 39/1994, aprobată prin Legea nr. 134/1994, republicată, în baza prevederilor art. 37 alin. (1) din Legea nr. 40/1991, republicată, şi ale art. 33 din Hotărârea Guvernului nr. 281/1993, echivalarea

3

treptelor profesionale prevăzute pentru muncitori în raport cu activitatea desfăşurată de şoferi este cea prevăzută în anexele nr. 1a) şi 1b). 2. Totodată, în baza prevederilor art. 5 din O.G. nr. 39/1994, aprobată prin Legea nr. 134/1994, precizăm următoarele: Funcţia de şofer în ministere, celelalte organe ale autorităţii executive şi în unităţile bugetare subordonate acestora se echivalează, în vederea salarizării, cu treptele profesionale prevăzute pentru muncitori în O.G. nr. 39/1994, în raport cu activitatea desfăşurată în mod curent. Echivalarea stabilită se menţine pe perioada cât activitatea desfăşurată în mod curent corespunde celei în raport cu care s-a făcut echivalarea. În cazul în care se modifică activitatea desfăşurată de şofer, se stabileşte echivalarea cu treptele profesionale prevăzute pentru muncitori, ce corespunde noii activităţi desfăşurate, şi pe aceasta baza se stabileşte salariul de baza cuvenit. Salariul de baza la treapta profesională corespunzătoare activităţii desfăşurate în mod curent va fi cel prevăzut la gradaţia 1, când trecerea se face la o activitate care corespunde unei trepte profesionale superioare, şi la o gradaţie care sa asigure un salariu de baza apropiat de cel avut, când trecerea se face la o activitate care corespunde unei trepte profesionale inferioare. 3. În acelaşi mod se procedează şi în cazul telefonistelor, a căror activitate este salarizată în raport cu numărul de posturi telefonice din centrala telefonica deservită, potrivit anexei nr. 2. 4. Pentru celelalte categorii de muncitori încadraţi potrivit prevederilor indicatoarelor tarifare de calificare în vigoare, echivalarea categoriilor de calificare cu treptele profesionale este cea prevăzută în anexa nr. 3.

LEGE nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică CAP. 1 Dispoziţii generale ART. 2 Dispoziţiile prezentei legi se aplică persoanelor care ocupă funcţii de demnitate publică, precum şi persoanelor angajate pe bază de contract individual de muncă în sectorul bugetar. ART. 3 În sensul prezentei legi, funcţia de demnitate publică este acea funcţie publică care se ocupă prin mandat obţinut direct, prin alegeri organizate, sau indirect, prin numire, potrivit legii. ART. 4 (1) Gestiunea sistemului de stabilire a salariului de bază se asigură de către ordonatorul principal de credite, cu încadrarea în resursele financiare alocate anual şi în numărul de posturi stabilit prin legile privind bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale şi bugetele fondurilor speciale. (2) Stabilirea salariilor de bază individuale se face potrivit normelor de evaluare a performanţei individuale. CAP. 2 Sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar ART. 5 (1) Salariile de bază în sectorul bugetar se stabilesc pe baza următoarelor elemente: a) valoarea de referinţă universală, care se exprimă în lei şi care este baza unică de determinare a valorii de referinţă, proprie fiecărui sector de activitate bugetară; b) indicatorii de prioritate intersectorială, exprimaţi în procente, diferenţiaţi pe domenii de activitate; c) valori de referinţă sectorială, exprimate în lei, rezultate din înmulţirea valorii de referinţă universală cu indicatorii de prioritate intersectorială, utilizate ca: - bază de calcul pentru configurarea grilelor de intervale specifice sectorului respectiv; - bază de calcul pentru salariile de bază corespunzătoare grilelor de salarizare specifice; - bază de calcul al cuantumului indemnizaţiei lunare; d) grila de intervale pentru stabilirea salariilor de bază, pentru funcţiile specifice fiecărui sector de activitate.

4

(2) Valoarea de referinţă universală, indicatorii de prioritate intersectorială şi valorile de referinţă sectorială sunt prevăzute în anexa nr. I. ART. 6 (1) Grila de intervale pentru stabilirea salariilor de bază pentru un sector de activitate bugetară se compune din intervalele de valori prevăzute pentru fiecare funcţie de execuţie, grad profesional sau treaptă profesională. (2) Un interval este definit de coeficienţii de multiplicare care, înmulţiţi cu valoarea de referinţă sectorială specifică, vor reprezenta limitele între care se stabilesc salariile de bază. ART. 7 Grilele de intervale pentru stabilirea salariilor de bază specifice fiecărui domeniu de activitate sunt prevăzute în anexele nr. IV - VIII. ART. 8 (1) Salariul de bază pentru personalul cu funcţii de conducere este cel corespunzător funcţiei de execuţie, gradului sau treptei profesionale, la care se adaugă o indemnizaţie de conducere, diferenţiată în raport cu complexitatea şi răspunderea ce revin funcţiei de conducere, care face parte din salariul de bază. (3) Indemnizaţiile de conducere se acordă în cadrul plafoanelor prevăzute de prezenta lege, pentru funcţiile de conducere aprobate potrivit structurii organizatorice, conform normelor în vigoare de organizare a instituţiilor la care se referă. (4) Indemnizaţia de conducere se acordă şi persoanelor care conduc sau coordonează programe/proiecte pe perioada de derulare a acestora, prevăzute în programul de activitate al instituţiei respective.

CAP. 3 Mecanismul de reglare a sistemului de stabilire a salariilor de bază ART. 9 Prin legea bugetului de stat se stabilesc: valoarea de referinţă universală şi evoluţia acesteia în raport cu creşterea estimată a preţurilor de consum, cu indicatorii de prioritate intersectorială şi cu valorile de referinţă sectorială, ţinând seama de priorităţile rezultate din obiectivele, proiectele, programele propuse de ordonatorii principali de credite, precum şi de evoluţia salariilor din alte sectoare de activitate decât cele bugetare.

CAP. 4 Modul de stabilire a salariilor de bază ART. 10 Ordonatorii principali de credite calculează nivelurile salariilor de bază ce corespund grilelor de intervale prevăzute în anexele nr. IV - VIII din prezenta lege şi valorii de referinţă sectorială rezultate potrivit art. 9, rotunjite din o mie în o mie de lei în favoarea salariatului. ART. 11 Ordonatorii de credite bugetare stabilesc salariile de bază ale personalului din unităţile respective, pe baza metodologiei pentru aplicarea criteriilor de stabilire a salariilor de bază, cu respectarea limitelor de salarii de bază ce corespund grilei de intervale specifice sectorului de activitate din care aceştia fac parte, transmise de ordonatorii principali de credite. ART. 12 (1) Criteriile de stabilire a salariilor de bază între limite, normele de evaluare a performanţelor profesionale individuale şi metodologiile de aplicare a acestora, elaborate cu consultarea sindicatelor sau a reprezentanţilor angajaţilor, se aprobă prin hotărâre a Biroului permanent al fiecărei Camere a Parlamentului sau prin hotărâre a Guvernului, după caz, la propunerea ordonatorilor principali de credite bugetare, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.

3) Perioada în care persoanele prevăzute la art. 19 au ocupat funcţii de demnitate publică constituie vechime în muncă şi în specialitate. ART. 13

5

Salariul de bază al unui salariat se reevaluează anual de către angajator, cu respectarea limitelor prevăzute pentru gradul profesional sau treapta profesională în care acesta este încadrat. ART. 14 (1) Indemnizaţia de conducere se stabileşte la încadrarea în funcţie, de către conducătorul instituţiei publice, în raport cu complexitatea activităţii desfăşurate în cadrul acesteia. (2) Indemnizaţia de conducere poate fi reevaluată anual, în raport cu rezultatele obţinute de structura condusă în realizarea obiectivelor, programelor şi proiectelor, după aprobarea bugetului instituţiei publice respective. ART. 15 Salariile de bază şi indemnizaţiile de conducere se stabilesc astfel încât, împreună cu celelalte elemente ale sistemului de salarizare, să se încadreze în fondurile alocate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale şi bugetele fondurilor speciale pentru cheltuielile cu salariile, în vederea realizării obiectivelor, programelor şi proiectelor stabilite.

ORDONANŢĂ nr. 7 din 19 iulie 2001 privind impozitul pe venit ART. 6 Sunt venituri scutite de impozit pe venit, potrivit prezentei ordonanţe, următoarele:……………………………. l) veniturile din salarii ca urmare a activităţii de creare de programe pentru calculator; încadrarea în activitatea de creaţie de programe pentru calculator se face prin ordin comun al ministrului muncii şi solidarităţii sociale, al ministrului comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei şi al ministrului finanţelor publice.

ART. 7 (1) Perioada impozabilă este anul fiscal care corespunde anului calendaristic. (2) Venitul impozabil realizat pe o fracţiune de an se consideră venit anual impozabil. (3) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), perioada impozabilă este inferioară anului calendaristic în situaţia în care decesul contribuabilului survine în cursul anului.

ART. 9 (1) În aplicarea prezentei ordonanţe, în categoriile de venituri prevăzute la art. 4 se cuprind şi orice avantaje în bani şi/sau în natură primite de o persoană fizică, cu titlu gratuit sau cu plata parţială, precum şi folosirea în scop personal a bunurilor şi drepturilor aferente desfăşurării activităţii. Avantajele acordate includ folosinţa în scop personal a vehiculelor de orice tip, hrana, cazarea, personalul pentru munci casnice, reducerile de preţuri sau de tarife în cazul cumpărării unor bunuri sau prestări de servicii pentru salariaţii proprii, gratuităţile de bunuri şi servicii, inclusiv sumele acordate pentru distracţii sau recreare, precum şi altele asemenea. (2) Nu sunt avantaje: a) contravaloarea folosinţei locuinţei de serviciu sau locuinţei din incinta unităţii, potrivit repartiţiei de serviciu, numirii conform legii sau specificităţii activităţii, compensarea chiriei pentru personalul din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi compensarea diferenţei de chirie suportate de persoana fizică conform legilor speciale; b) contravaloarea cheltuielilor de deplasare pentru transportul între localitatea în care angajaţii îşi au domiciliul şi localitatea unde se află locul de muncă al acestora, la nivelul unui abonament lunar, pentru situaţiile în care nu se asigură locuinţă sau nu se suportă contravaloarea chiriei. ART. 12 (1) Contribuabilii prevăzuţi la art. 2 alin. (1) lit. a) au dreptul la deducerea din venitul anual global a unor sume sub formă de deducere personală de bază şi deduceri personale suplimentare, acordate pentru fiecare lună a perioadei impozabile. (2) Deducerea personală de bază începând cu luna ianuarie 2000 este fixată la suma de 800.000 lei pe lună.

6

(3) Deducerea personală suplimentară pentru soţia/soţul, copiii sau alţi membri de familie, aflaţi în întreţinere, este de 0,5 înmulţit cu deducerea personală de bază. (4) Contribuabilii mai beneficiază de deduceri personale suplimentare în funcţie de situaţia proprie sau a persoanelor aflate în întreţinere, în afara sumelor rezultate din calcul potrivit alin. (2) şi (3), astfel: a) 1,0 înmulţit cu deducerea personală de bază pentru invalizii de gradul I şi persoanele cu handicap grav; b) 0,5 înmulţit cu deducerea personală de bază pentru invalizii de gradul II şi persoanele cu handicap accentuat. (5) Nu sunt considerate persoane aflate în întreţinere acele persoane ale căror venituri (impozabile, neimpozabile şi scutite) depăşesc sumele reprezentând deduceri personale conform alin. (3) şi (4). În cazul în care o persoană este întreţinută de mai mulţi contribuabili, suma reprezentând deducerea personală a acesteia se împarte în părţi egale între contribuabili, exceptând cazul în care ei se înţeleg asupra unui alt mod de împărţire a sumei. Copiii minori (în vârstă de până la 18 ani împliniţi) ai contribuabilului sunt consideraţi întreţinuţi, iar suma reprezentând deducerea personală suplimentară se acordă pentru persoanele aflate în întreţinerea contribuabilului pentru acea perioadă impozabilă din anul fiscal în care acestea au fost întreţinute. Perioada se rotunjeşte la luni întregi în favoarea contribuabilului. ART. 24 (1) Venitul brut din salarii reprezintă suma veniturilor realizate de salariat pe fiecare loc de realizare a venitului. (2) Venitul net din salarii se determină prin deducerea din venitul brut, determinat potrivit prevederilor alin. (1), a următoarelor cheltuieli, după caz: a) contribuţiile obligatorii datorate, potrivit legii, pentru protecţia socială a şomerilor, pentru asigurările sociale de sănătate, contribuţia individuală de asigurări sociale, precum şi alte contribuţii obligatorii stabilite prin lege, după caz; b) o cotă de 15% din deducerea personală de bază, acordată cu titlu de cheltuieli profesionale, o dată cu deducerea personală de bază la acelaşi loc de muncă. (3) Beneficiarii de venituri din salarii datorează un impozit lunar reprezentând plăţi anticipate, care se calculează şi se reţine la sursă de către plătitorii de venituri. (4) Impozitul lunar prevăzut la alin. (3) se determină astfel: a) la locul unde se află funcţia de bază, prin aplicarea baremului lunar prevăzut la art. 8 asupra bazei de calcul determinate ca diferenţă între venitul net din salarii aferent unei luni şi deducerile personale acordate pentru luna respectivă; b) pentru veniturile obţinute în celelalte cazuri, prin aplicarea baremului lunar prevăzut la art. 8 asupra bazei de calcul determinate ca diferenţă între venitul brut şi contribuţia la asigurările sociale de sănătate, pe fiecare loc de realizare a acestuia. (5) Impozitul calculat pe veniturile menţionate la art. 23 lit. g) este final în situaţia în care contribuabilul care le-a realizat justifică cu documente virarea veniturilor la organizaţiile sindicale pe care le-a reprezentat. (6) În cazul salariilor sau diferenţelor de salarii stabilite în baza unor hotărâri judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile, beneficiarii de astfel de venituri datorează un impozit final care se calculează şi se reţine la sursă de către plătitorii de venituri, prin aplicarea unei cote de 20% asupra bazei de calcul determinate ca diferenţă între venitul brut şi contribuţiile obligatorii prevăzute de lege, şi nu se cumulează cu celelalte drepturi salariale ale lunii în care se plătesc. (7) Sumele reprezentând prime de vacanţă, acordate pe lângă indemnizaţia de concediu de odihnă, potrivit prevederilor contractelor de muncă sau ale unor legi speciale, în limita salariului de bază din luna anterioară plecării în concediu, se impozitează separat de celelalte drepturi salariale ale lunii în care se plătesc, prin aplicarea baremului lunar asupra bazei de calcul determinate ca diferenţă între venitul brut şi contribuţia la asigurările sociale de sănătate. Veniturile se supun procedurii prevăzute la art. 27.

7

(8) În cazul veniturilor încasate în avans în cursul anului pentru plata indemnizaţiilor de concediu de odihnă, acestea se cuprind în baza de calcul a lunilor la care se referă şi se cumulează cu celelalte drepturi primite în luna respectivă. ART. 25 Plătitorii de salarii şi de venituri asimilate salariilor au obligaţia de a calcula şi de a reţine impozitul aferent veniturilor fiecărei luni, la data efectuării plăţii acestor venituri, precum şi de a-l vira la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare. ART. 26 (1) Calculul impozitului pe veniturile din salarii se face pe baza informaţiilor cuprinse în fişa fiscală. (2) Plătitorii de venituri au obligaţia să solicite organului fiscal, pe bază de cerere, până la data de 30 noiembrie a fiecărui an pentru anul următor, formularul tipizat al fişelor fiscale pentru salariaţi şi pentru persoanele fizice care obţin venituri asimilate salariilor. (3) Fişa fiscală va fi completată de plătitorul de venituri cu datele personale ale contribuabilului, menţiunile referitoare la deducerile personale, veniturile din salarii obţinute şi impozitul reţinut şi virat în cursul anului, precum şi rezultatul regularizării impozitului plătit pe venitul anual sub formă de salarii. Până la completarea fişei fiscale cu datele personale necesare acordării deducerilor personale suplimentare salariaţii vor beneficia de deducerea personală de bază, urmând ca angajatorii să efectueze regularizarea veniturilor salariale. (4) Plătitorul de venituri are obligaţia să completeze formularele prevăzute la alin. (1) pe întreaga durată de efectuare a plăţii salariilor, să recalculeze şi să regularizeze anual impozitul pe salarii. (5) Plătitorul este obligat să păstreze fişa fiscală pe întreaga durată a angajării şi să transmită organului fiscal competent şi angajatului, sub semnătură, câte o copie pentru fiecare an până în ultima zi a lunii februarie a anului curent pentru anul fiscal expirat. (6) Datele personale din fişele fiscale se vor completa pe bază de documente justificative. Deducerile personale suplimentare pentru persoanele aflate în întreţinere se acordă pe bază de declaraţie pe propria răspundere a contribuabilului, însoţită de documente justificative. ART. 27 (1) Plătitorii de venituri de natură salarială au obligaţia să determine venitul anual impozabil din salarii şi să stabilească diferenţa dintre impozitul calculat la nivelul anului şi cel calculat şi reţinut lunar anticipat în cursul anului fiscal, până în ultima zi lucrătoare a lunii februarie a anului fiscal următor, precum şi să efectueze regularizarea acestor diferenţe în termen de 90 de zile de la această dată, pentru persoanele fizice care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: a) au fost angajaţii permanenţi ai plătitorului în cursul anului, cu funcţie de bază; b) nu au alte surse de venit care se cuprind în venitul anual global impozabil. (2) Diferenţele de impozit rezultate din operaţiunile de regularizare influenţează obligaţia de plată pentru bugetul de stat a impozitului pe venitul din salarii, a angajatorului, pentru luna în care are loc regularizarea, rezultând impozitul de virat pentru luna respectivă. (3) Sumele reprezentând deduceri personale cuvenite, dar neacordate în cursul anului fiscal de către angajatori, precum şi deduceri personale acordate, dar necuvenite, se regularizează cu ocazia stabilirii impozitului anual pe venit. ART. 28 (1) Contribuabilii care îşi desfăşoară activitatea în România şi obţin venituri sub formă de salarii din străinătate, precum şi persoanele fizice române angajate ale misiunilor diplomatice şi ale posturilor consulare acreditate în România au obligaţia ca, personal sau printr-un reprezentant fiscal, să calculeze impozitul conform art. 24, să îl declare şi să îl plătească în termen de 15 zile de la expirarea lunii pentru care s-a realizat venitul. (2) Misiunile diplomatice şi posturile consulare acreditate în România, precum şi reprezentanţele organismelor internaţionale ori reprezentanţele societăţilor comerciale şi ale organizaţiilor economice străine autorizate, potrivit legii, să îşi desfăşoare activitatea în România pot opta ca pentru angajaţii acestora, care realizează venituri din salarii impozabile în România, să îndeplinească obligaţiile privind calculul, reţinerea şi virarea impozitului pe veniturile din salarii, prevăzute în prezenta ordonanţă.

8

(3) Persoana juridică sau fizică la care contribuabilul îşi desfăşoară activitatea potrivit alin. (1) este obligată să ofere informaţii organului fiscal competent referitoare la data începerii desfăşurării activităţii de către contribuabil şi, respectiv, a încetării acesteia, în termen de 15 zile de la data producerii evenimentului.

LEGE nr. 493 din 11 iulie 2002 pentru aprobarea O.G. nr. 7/2001 privind impozitul pe venit

ART. 1 Se aprobă O.G. nr. 7 din 19 iulie 2001 privind impozitul pe venit, adoptată în temeiul art. 1 pct. II.1 din Legea nr. 324/2001 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe şi publicată în M.Of. al României, Partea I, nr. 435 din 3 august 2001, cu următoarele modificări şi completări: 1. La articolul 1, litera f) va avea următorul cuprins: "f) deducerile personale reprezintă o sumă neimpozabilă acordată contribuabilului, cuprinzând deducerea personală de bază şi deducerile personale suplimentare, în funcţie de situaţia proprie şi/sau a persoanelor aflate în întreţinere, după caz;" 3. La articolul 4 alineatul (1), litera f) va avea următorul cuprins: "f) venituri din activităţi agricole, definite potrivit prezentei ordonanţe;" 4. La articolul 5, literele b), c), k) şi m) vor avea următorul cuprins: "b) contravaloarea darurilor acordate copiilor minori ai angajaţilor cu ocazia zilei de 1 iunie şi a sărbătorilor Crăciunului sau a altor sărbători similare, specifice altor culte religioase recunoscute de lege, precum şi angajatelor cu ocazia zilei de 8 martie, în limita sumei de 1.000.000 lei pentru fiecare persoană şi eveniment; c) ajutoarele de înmormântare,..., precum şi în cazul unor boli grave sau incurabile, acordate angajatului; ........................................................................... m) sumele primite pentru acoperirea cheltuielilor de natura celor de transport, cazare, indemnizaţiei acordate pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, în ţară şi în străinătate, precum şi în cazul deplasării, în cadrul localităţii, în interesul serviciului, cu excepţia celor acordate de persoanele juridice fără scop lucrativ peste limitele legale stabilite pentru instituţiile publice;" ........................................................................... l) veniturile din salarii ca urmare a activităţii de creare de programe pentru calculator; încadrarea în activitatea de creaţie de programe pentru calculator şi stabilirea condiţiilor de aplicare se fac prin ordin comun al ministrului muncii şi solidarităţii sociale, al ministrului comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei şi al ministrului finanţelor publice." 7. La articolul 8, alineatul (2) va avea următorul cuprins: "(2) Pentru anul fiscal 2001 impozitul anual se calculează prin aplicarea asupra venitului anual global impozabil a baremului anual obţinut pe baza baremului prevăzut la alin. (1), corectat cu rata inflaţiei realizate pe perioada septembrie - decembrie 2001, comunicată de Institutul Naţional de Statistică. Baremul anual de impunere pentru anul fiscal 2001 este următorul:______________________________________________________ Venitul anual impozabil Impozitul anual (lei) (lei)______________________________________________________ până la 19.700.000 18% 19.700.001 - 49.900.000 3.546.000 + 23% pentru ceea ce depăşeşte suma de 19.700.000 lei 49.900.001 - 78.800.000 10.492.000 + 28% pentru ceea ce depăşeşte suma de 49.900.000 lei 78.800.001 - 110.400.000 18.584.000 + 34% pentru ceea ce depăşeşte suma de 78.800.000 lei peste 110.400.000 29.328.000 + 40% pentru

9

ceea ce depăşeşte suma de 110.400.000 lei"______________________________________________________

8. La articolul 9, alineatul (1) va avea următorul cuprins: 9. La articolul 13, alineatul (3) va avea următorul cuprins: "(3) Începând cu anul fiscal 2002 sumele fixe, exprimate în lei, din cuprinsul prezentei ordonanţe, altele decât deducerea personală de bază şi limitele amenzilor şi penalităţilor prevăzute la art. 72 alin. (2), respectiv la art. 72^1, se stabilesc conform procedurii prevăzute la art. 8 alin. (3)." ........................................................................... 11. La articolul 16 alineatul (4), litera k) va avea următorul cuprins: "k) sumele primite pentru acoperirea cheltuielilor de natura indemnizaţiei zilnice de delegare sau de detaşare, acordate pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, în ţară şi în străinătate, în interesul serviciului, care depăşesc limitele stabilite pentru societăţile comerciale;" 18. Articolul 22 va avea următorul cuprins: "ART. 22 Sunt considerate venituri din salarii, denumite în continuare salarii, toate veniturile în bani şi/sau în natură, obţinute de o persoană fizică ce desfăşoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor sau de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă, de maternitate şi pentru concediul de îngrijire a copilului în vârstă de până la 2 ani." 19. La articolul 23, partea introductivă va avea următorul cuprins: 23. La articolul 24, alineatul (8) va avea următorul cuprins: "(8) În cazul veniturilor încasate în avans în cursul anului pentru plata indemnizaţiilor de concediu de odihnă, acestea se cuprind în baza de calcul a lunilor la care se referă." 40. La articolul 70, alineatul (1) va avea următorul cuprins: "ART. 70 (1) Plătitorii de venituri cu regim de reţinere la sursă sunt obligaţi să comunice organului fiscal competent informaţii cu privire la calculul impozitului reţinut pentru fiecare beneficiar de venit, conform formularului stabilit de către Ministerul Finanţelor Publice. Comunicarea se face până la data de 30 iunie a anului curent pentru anul expirat, cu excepţia plătitorilor de venituri prevăzuţi la art. 21, care vor efectua comunicarea până în ultima zi a lunii februarie inclusiv a anului curent, pentru anul expirat." 41. Articolul 72 va avea următorul cuprins: "ART. 72 (1) Constituie contravenţii următoarele fapte, dacă nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să constituie infracţiuni: c) nerespectarea de către plătitorii de salarii şi venituri asimilate salariilor a obligaţiilor privind completarea şi păstrarea fişelor fiscale; d) netransmiterea fişelor fiscale şi a formularului prevăzut la art. 70 la organul fiscal competent, în termenul prevăzut de prezenta ordonanţă; e) neîndeplinirea obligaţiei de transmitere a fişei fiscale către angajat, prevăzută la art. 26 alin. (5); f) nedepunerea la termen a declaraţiei prevăzute la art. 28 alin. (3). 43. La articolul 74, alineatele (1) şi (2) vor avea următorul cuprins: "ART. 74 (1) Datele, informaţiile şi bazele de date referitoare la persoanele fizice, necesare determinării impozitului pe venit, vor fi puse în mod gratuit la dispoziţie Ministerului Finanţelor Publice de către: a) organe ale administraţiei publice centrale şi locale, instituţii publice sau de interes public; b) instituţii publice sau private, după caz, care conduc evidenţa populaţiei sau care înregistrează, sub orice formă, încheieri de contracte, bunuri şi drepturi, exploatarea proprietăţilor şi altele asemenea; c) persoane fizice sau juridice care deţin în păstrare sau în administrare bunuri şi drepturi ori sume de bani ale contribuabililor sau care au relaţii de afaceri cu aceştia.

10

(2) Entităţile menţionate la alin. (1) lit. a) şi b) sunt obligate să furnizeze permanent toate modificările operate în bazele proprii de date, necesare actualizării bazei de date a Ministerului Finanţelor Publice, potrivit specificaţiei acestuia." 46. Articolul 85 va avea următorul cuprins: "ART. 85 ART. 2 Prevederile prezentei legi intră în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2003, cu excepţia prevederilor art. I pct. 5 - art. 6 lit. f^1) şi f^2), care intră în vigoare cu data de întâi a lunii următoare publicării în M.Of. al României, Partea I.

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 191 din 12 decembrie 2002 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2003 personalului bugetar salarizat potrivit O.U.G. nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică

ART. 1 (1) În anul 2003, salariile personalului contractual din sectorul bugetar stabilite potrivit O.U.G. nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, aprobată prin Legea nr. 383/2001, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi indemnizaţiile personalului care ocupă funcţii de demnitate publică, stabilite potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, cu modificările ulterioare, avute la 31 decembrie 2002, se majorează în două etape, astfel: a) cu 6% începând cu data de 1 ianuarie 2003; b) cu 9% începând cu data de 1 octombrie 2003 faţă de nivelul din luna septembrie. (2) Pentru personalul contractual din sectorul bugetar, salarizat potrivit anexei nr. 1 la O.U.G. nr. 24/2000, salariile de bază avute se majorează în două etape, astfel: a) cu 3% începând cu data de 1 ianuarie 2003; b) cu 4,5% începând cu data de 1 octombrie 2003 faţă de nivelul din luna septembrie. ART. 2 (1) În aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1), limita minimă şi limita maximă a salariilor de bază prevăzute în anexele la O.U.G. nr. 24/2000, aprobată prin Legea nr. 383/2001, astfel cum au fost majorate prin O.U.G. nr. 42/2001 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2001 personalului din sectorul bugetar, aprobată şi modificată prin Legea nr. 387/2001, şi prin O.U.G. nr. 187/2001 privind creşterile salariale ce se vor acorda personalului din sectorul bugetar în anul 2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 342/2002, se majorează începând cu data de 1 ianuarie 2003 cu 6% şi începând cu data de 1 octombrie 2003 cu 9% . (2) În aplicarea prevederilor art. 1 alin. (2) limita maximă se majorează începând cu data de 1 ianuarie 2003 cu 3% şi începând cu data de 1 octombrie 2003 cu 4,5% . (3) Prevederile alin. (1) şi alin. (2) se aplică şi pentru personalul la care este stabilit un singur nivel al salariului de bază. ART. 3 (1) Salariile de bază majorate potrivit art. 2 sunt prevăzute în anexele nr. Ia - VIa, pentru perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2003, şi în anexele nr. Ib - VIb, pentru perioada 1 octombrie - 31 decembrie 2003, la prezenta ordonanţă de urgenţă. (2) Indemnizaţiile persoanelor care ocupă funcţii de demnitate publică alese şi numite, precum şi ale celor care ocupă funcţii asimilate cu funcţii de demnitate publică sunt prevăzute în anexele nr. VII/1a, VII/2a şi VIIIa, pentru perioada 1

11

ianuarie - 30 septembrie 2003, şi, respectiv, în anexele nr. VII/1b, VII/2b şi VIIIb, pentru perioada 1 octombrie - 31 decembrie 2003, la prezenta ordonanţă de urgenţă. (3) În salariile de bază corespunzătoare limitei maxime, precum şi în cele corespunzătoare unui singur nivel, prevăzute în anexele la prezenta ordonanţă de urgenţă, este inclusă şi majorarea de până la 8,29%, acordată potrivit Hotărârii Guvernului nr. 403/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor art. 183 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale. ART. 4 (1) Salariile de bază individuale, care se situează între limitele prevăzute în anexele la O.U.G. nr. 24/2000, aprobată prin Legea nr. 383/2001, cu modificările şi completările ulterioare, avute la data aplicării prezentei ordonanţe de urgenţă, vor fi majorate începând cu data de 1 ianuarie 2003 cu 6% şi începând cu data de 1 octombrie 2003 cu 9% faţă de nivelul din luna septembrie, iar pentru personalul salarizat potrivit anexei nr. I la O.U.G. nr. 24/2000, aprobată prin Legea nr. 383/2001, cu modificările şi completările ulterioare, cu 3% începând cu data de 1 ianuarie 2003 şi cu 4,5% începând cu data de 1 octombrie 2003. (2) În cazul în care salariul de bază majorat cu 6% de la 1 ianuarie 2003 se situează sub limita minimă stabilită în anexele la prezenta ordonanţă de urgenţă, se acordă salariul de bază prevăzut pentru limita minimă. ART. 5 (1) În anul 2003, personalul salarizat între limitele prevăzute în anexele la prezenta ordonanţă de urgenţă poate beneficia, pe lângă creşterile salariale acordate potrivit art. 1, şi de o creştere salariată prin evaluarea performanţelor profesionale individuale realizate în anul 2002, cu încadrarea în nivelul alocaţiilor bugetare aprobate pentru cheltuielile cu salariile prevăzute de lege pentru anul 2003. (2) Evaluarea performanţelor profesionale individuale se va desfăşura până la finele lunii mai 2003. ART. 6 Salariile de bază calculate potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă vor fi rotunjite din 1.000 în 1.000 lei în favoarea salariatului. ART. 7 (1) Promovarea personalului în anul 2003, în condiţiile legii, se poate face numai pe un post vacant de natura celui pe care urmează să fie promovată persoana şi cu încadrarea în nivelul alocaţiilor bugetare aprobate pentru cheltuielile cu salariile. (2) Promovarea în condiţiile legii a persoanelor încadrate pe funcţia de debutant, precum şi a celor care au absolvit studii de nivel superior în specialitatea în care îşi desfăşoară activitatea se face prin transformarea postului pe care acestea sunt încadrate într-un post de nivel superior. ART. 8 Absolvenţii învăţământului superior de lungă sau de scurtă durată, care la data trecerii pe funcţia corespunzătoare studiilor absolvite erau încadraţi pe funcţii cu nivel de studii inferior, specifice domeniului în care au absolvit studiile universitare, se încadrează la gradul profesional corespunzător studiilor absolvite, la care se asigură o creştere de până la 20% a salariului de bază avut. ART. 9 În vederea stabilirii salariului de bază, în termen de 15 zile de la reluarea activităţii, persoanele angajate în sectorul bugetar aflate în concediu plătit pentru îngrijirea copiilor în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani, potrivit legii, persoanele angajate care nu au prestat activitate în ultimele 12 luni fiind în concediu medical sau în concediu fără plată, potrivit legii, precum şi persoanele angajate din instituţiile publice ale căror contracte individuale de muncă sunt suspendate şi persoanele care revin în funcţia publică din care au fost suspendate, în condiţiile legii, vor fi evaluate prin examenul de testare a cunoştinţelor profesionale avute, organizat în acest scop de angajator: a) cu persoanele care promovează acest examen se va proceda în acelaşi mod ca şi în cazul persoanelor angajate prin concurs; b) persoanelor care nu promovează acest examen li se atribuie salariul avut anterior sau, după caz, salariul minim al funcţiei avute anterior. ART. 10

12

Ordonatorii principali de credite pot aproba, o dată pe trimestru, în limita numărului maxim de posturi prevăzut în anexele la Legea bugetului de stat pe anul 2003 nr. 631/2002 şi cu încadrarea în nivelul alocaţiilor bugetare aprobate pentru cheltuielile cu salariile, numai pentru posturile vacante, utilizarea unui număr mai mare de posturi de nivel inferior, prin reducerea corespunzătoare a unui număr de posturi de nivel superior, precum şi modificarea în ceea ce priveşte calitatea acestor posturi, de funcţionar public sau contractual, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice şi al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. ART. 11 (1) Pentru rezultate deosebite obţinute în activitatea desfăşurată, ordonatorul de credite poate acorda, în limita a 15% din numărul total al personalului contractual prevăzut în statul de funcţii, un salariu de merit lunar de până la 15% din salariul de bază, care face parte din acesta şi care constituie bază de calcul pentru sporuri şi alte drepturi care se acordă în raport cu salariul de bază. Salariile de merit se vor acorda personalului încadrat pe funcţii de execuţie în proporţie de două treimi din numărul total stabilit în condiţiile prezentului alineat. Ordonatorii principali de credite care au în subordine unităţi bugetare cu un număr redus de posturi pot aproba ca încadrarea în numărul maxim de beneficiari de salariu de merit şi în proporţiile stabilite pentru funcţiile de execuţie să se facă la nivelul unităţilor respective luate împreună. Repartizarea numărului de beneficiari de salariu de merit pe unităţile luate în calcul, în acest caz, se face de către ordonatorul principal de credite. (2) Personalul care beneficiază de salariu de merit se stabileşte o dată pe an, după aprobarea bugetelor anuale, pe baza rezultatelor obţinute în activitatea desfăşurată în anul precedent, apreciată conform criteriilor elaborate de ordonatorul principal de credite, cu consultarea organizaţiilor sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor. (3) Pentru personalul contractual nou-angajat, salariul de merit se poate acorda după o perioadă de cel puţin 6 luni de la angajare. (4) Personalul încadrat ca debutant nu poate beneficia de salariu de merit pe perioada respectivă. (5) Personalul cu indemnizaţie lunară ca unică formă de remunerare a activităţii nu se cuprinde în numărul total de posturi în vederea determinării numărului de beneficiari ai salariului de merit. ART. 12 (1) Ordonatorii de credite pot acorda premii lunare în limita a 2% din cheltuielile cu salariile aferente personalului contractual, cu încadrare în fondurile aprobate anual prin buget cu această destinaţie. Premiile se pot acorda în cursul anului salariaţilor care au realizat sau au participat direct la obţinerea unor rezultate în activitate, apreciate ca valoroase. Sumele neconsumate pot fi utilizate în lunile următoare, în cadrul aceluiaşi an bugetar. (2) În cazurile în care se realizează economii prin reducerea cheltuielilor cu salariile, ordonatorii principali de credite pot aproba acordarea de premii în cursul anului, din economiile realizate, în limita a 2% din cheltuielile cu salariile aferente personalului contractual, prevăzute în bugetul aprobat, pentru personalul contractual din aparatul propriu şi din unităţile subordonate, fără a depăşi valoarea economiilor realizate. (3) Premiile individuale se stabilesc de către ordonatorii de credite, în limita sumelor alocate cu această destinaţie de către ordonatorii principali de credite, cu avizul organizaţiilor sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, cu avizul reprezentanţilor salariaţilor, acolo unde nu sunt astfel de organizaţii sindicale. ART. 13 Personalul din sectorul bugetar necuprins în prezenta ordonanţă de urgenţă, salarizat potrivit legilor speciale, va beneficia de creşteri salariate în anul 2003 prin modificarea în mod corespunzător a prevederilor din actele normative respective.

ANEXA 1a (valabil la 01.01.2003)

ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ CENTRALĂ DE SPECIALITATE

13

(ministere, alte organe de specialitate din subordinea Guvernului ori a ministerelor, serviciile Administraţiei Prezidenţiale*1), aparatul de lucru al Guvernului şi

aparatul Parlamentului României)

*1) Administraţia Prezidenţială poate aplica pentru salariaţii săi, prin analogie, prevederile legale în vigoare, referitoare la sporuri, indiferent de natura lor. Ordonatorul principal de credite va stabili, în mod concret, salariaţii care urmează să beneficieze de sporuri, cuantumul acestora, precum şi condiţiile de acordare, cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate prin buget.

I. Salarii de bază pentru funcţii de specialitate*)

A. Funcţii de conducere________________________________________________________________________________Nr. Funcţia Nivelul Salariul de bază - lei -crt. studiilor________________________________________________________________________________ 1. Secretar general S 16.375.000 2. Secretar general adjunct S 14.740.000________________________________________________________________________________

NOTĂ: Se utilizează în ministere şi în alte organe centrale de specialitate.

B. Funcţii de execuţie ________________________________________________________________________________Nr. Funcţia Nivelul Salariul de bază - lei -crt. studiilor ________________________ minim maxim________________________________________________________________________________ a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale 1. Consilier, expert, inspector de specialitate, revizor contabil; gradul IA S 3.400.000 8.112.000 2. Consilier, expert, inspector de specialitate, revizor contabil; gradul I S 3.100.000 7.095.000 3. Consilier, expert, inspector de specialitate, revizor contabil; gradul II S 2.850.000 6.427.000 4. Referent de specialitate, inspector de specialitate, revizor contabil; gradul III S 2.750.000 5.761.000 5. Referent de specialitate, inspector de specialitate, revizor contabil; gradul IV S 2.700.000 5.177.000 6. Referent, inspector, revizor contabil; debutant S 2.650.000 - 7. Tehnician-economist, secretar superior, referent, interpret relaţii, interpret profesional, subinginer; gradul IA SSD 2.800.000 7.095.000 8. Tehnician-economist, secretar superior, referent, interpret relaţii, interpret profesional, subinginer; gradul I SSD 2.750.000 5.761.000 9. Tehnician-economist, secretar superior, referent, interpret relaţii, interpret profesional, subinginer; gradul II SSD 2.700.000 5.177.000 10. Tehnician-economist, secretar superior, referent, interpret relaţii, interpret profesional, subinginer; gradul III SSD 2.650.000 4.676.000 11. Tehnician-economist, secretar superior, referent, interpret relaţii, interpret profesional, subinginer; debutant SSD 2.600.000 -

14

b) Funcţii de execuţie pe grade profesionale din serviciile de contencios 12. Consilier juridic gradul IA S 3.400.000 8.112.000 13. Consilier juridic, gradul I S 3.100.000 7.095.000 14. Consilier juridic gradul II S 2.850.000 6.427.000 15. Consilier juridic gradul III S 2.750.000 5.761.000 16. Consilier juridic gradul IV S 2.700.000 5.177.000 17. Consilier juridic debutant S 2.650.000 -

c) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale 18. Referent IA M 2.800.000 4.131.000 19. Referent I M 2.750.000 3.593.000 20. Referent II M 2.700.000 3.341.000 21. Referent III M 2.650.000 2.926.000 22. Referent IV M 2.600.000 2.672.000 23. Referent debutant M 2.550.000 -________________________________________________________________________________ *) Funcţiile prevăzute în cap. I. B se utilizează pentru salarizarea funcţiilor de altă specialitate decât cele specifice din cadrul altor instituţii centrale, precum şi pentru salarizarea personalului din aparatul propriu al prefecturilor, al consiliilor judeţene şi al Consiliului General al Municipiului Bucureşti, cu excepţia secretarilor prevăzuţi la cap. II din Anexa nr. IIa.

A. Funcţii de conducere specifice________________________________________________________________________________Nr. Funcţia Nivelul Salariul de bază - lei -crt. studiilor________________________________________________________________________________ 1. Şef departament, director general S 16.375.000________________________________________________________________________________

B. Funcţii de execuţie de specialitate specifice________________________________________________________________________________Nr. Funcţia*) Nivelul Salariul de bază - lei -crt. studiilor ________________________ minim maxim________________________________________________________________________________ 2. Şef birou senatorial, şef cabinet S 3.100.000 7.095.000 3. Şef birou senatorial, stenodactilograf, şef cabinet, referent SSD 2.600.000 5.927.000 4. Şef birou senatorial, stenodactilograf, şef cabinet, referent M 2.550.000 5.177.000 5. Şef birou senatorial, stenodactilograf, şef cabinet, referent PL 2.550.000 5.927.000 6. Director de cabinet S 5.263.000 12.684.000 7. Consilier S 5.263.000 12.684.000 8. Expert S 5.100.000 11.600.000 9. Consultant S 3.486.000 7.930.000 10. Secretar cabinet, secretar dactilograf M 2.550.000 4.342.000________________________________________________________________________________ *) Se utilizează şi pentru cabinetul demnitarului.

ANEXA 5/1a (valabil la 01.01.2003)

FUNCŢII DE EXECUŢIE DIN ALTE UNITĂŢI BUGETARE DE SUBORDONARE CENTRALĂ, PRECUM ŞI DIN COMPARTIMENTELE DE CONTABILITATE, FINANCIAR, APROVIZIONARE, INVESTIŢII DIN ACTIVITĂŢILE CUPRINSE ÎN ANEXELE IV/1 - IV/11 ŞI DIN UNITĂŢILE DE ÎNVĂŢĂMÂNT

I. Salarii de bază pentru activitatea de specialitate________________________________________________________________________________

15

Nr. Funcţia Nivelul Salariul de bază - lei -crt. studiilor ________________________ minim maxim________________________________________________________________________________ a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale 1. Consilier, expert, inspector de specialitate; gradul I, inginer, economist; specialist IA S 2.850.000 5.624.000 2. Referent de specialitate, inspector de specialitate; gradul II, economist, referent, inginer; gradul I S 2.800.000 4.499.000 3. Referent de specialitate, inspector de specialitate; gradul III, economist, referent, inginer; gradul II S 2.750.000 4.183.000 4. Referent de specialitate, inspector de specialitate; gradul IV, economist, referent, inginer; gradul III S 2.700.000 3.868.000 5. Referent, inspector, inginer, economist; debutant S 2.650.000 - 6. Referent, subinginer, conductor arhitect, arhivist, tehnician-economist; I SSD 2.750.000 4.219.000 7. Referent, subinginer, conductor arhitect, arhivist, tehnician-economist; II SSD 2.700.000 3.903.000 8. Referent, subinginer, conductor arhitect, arhivist, tehnician-economist; III SSD 2.650.000 3.482.000 9. Referent, subinginer, conductor arhitect, arhivist, tehnician-economist; debutant SSD 2.600.000 -

b) Funcţii de execuţie pe grade profesionale din serviciile de contencios 10. Consilier juridic gradul IA S 2.850.000 5.624.000 11. Consilier juridic gradul I S 2.800.000 4.499.000 12. Consilier juridic gradul II S 2.750.000 4.183.000 13. Consilier juridic gradul III S 2.700.000 3.868.000 14. Consilier juridic debutant S 2.650.000 -

c) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale 15. Tehnician, merceolog, contabil, referent; IA M 2.750.000 3.482.000 16. Tehnician, merceolog, contabil, referent; I M 2.700.000 3.233.000 17. Tehnician, merceolog, contabil, referent; II M 2.650.000 2.921.000 18. Tehnician, merceolog, contabil, referent; III M 2.600.000 2.675.000 19. Tehnician, merceolog, contabil, referent; debutant M 2.550.000 -________________________________________________________________________________

II. Unităţi de perfecţionare a personalului cu pregătire superioară

Salarii de bază pentru funcţiile de specialitate________________________________________________________________________________Nr. Funcţia Nivelul Salariul de bază - lei -crt. studiilor ________________________ minim maxim________________________________________________________________________________ Funcţii de execuţie pe grade profesionale 1. Expert-consultant IA S 2.800.000 5.624.000

16

2. Expert-consultant I S 2.750.000 4.922.000 3. Expert-consultant II S 2.700.000 4.360.000________________________________________________________________________________

III. Unităţi de perfecţionare a personalului cu pregătire medie şi centre de calificare şi recalificare

Salarii de bază pentru funcţiile de specialitate________________________________________________________________________________Nr. Funcţia Nivelul Salariul de bază - lei -crt. studiilor ________________________ minim maxim________________________________________________________________________________ a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale 1. Expert gradul I S 2.800.000 4.922.000 2. Expert gradul II S 2.750.000 4.219.000 3. Expert gradul III S 2.700.000 3.868.000 4. Expert debutant S 2.650.000 -

b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale 5. Instructor I M 2.700.000 3.868.000 6. Instructor II M 2.650.000 3.307.000 7. Instructor III M 2.600.000 3.025.000 8. Instructor debutant M 2.550.000 -________________________________________________________________________________

NOTĂ: Salariile de bază prevăzute în prezenta anexă se aplică şi funcţiilor de specialitate din şcoala populară de artă.

IV. Proiectare

Salarii de bază pentru funcţiile de specialitate________________________________________________________________________________Nr. Funcţia Nivelul Salariul de bază - lei -crt. studiilor ________________________ minim maxim________________________________________________________________________________ a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale 1. Proiectant gradul I S 2.850.000 5.485.000 2. Proiectant gradul II S 2.800.000 4.782.000 3. Proiectant gradul III S 2.750.000 4.148.000 4. Proiectant gradul IV S 2.700.000 3.798.000 5. Proiectant debutant S 2.650.000 - 6. Subinginer cartograf I SSD 2.750.000 4.219.000 7. Subinginer cartograf II SSD 2.700.000 3.868.000 8. Subinginer cartograf III SSD 2.650.000 3.377.000 9. Subinginer cartograf debutant SSD 2.600.000 -

b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale 10. Tehnician proiectant I M 2.700.000 3.868.000 11. Tehnician proiectant II*) M 2.650.000 3.307.000 12. Tehnician proiectant III*) M 2.600.000 3.025.000 13. Tehnician proiectant debutant*) M 2.550.000 -________________________________________________________________________________ *) Salariul de bază prevăzut pentru această funcţie se utilizează şi la funcţia de desenator tehnic cartograf.

V. Unităţi de informatică

Salarii de bază pentru funcţiile de specialitate________________________________________________________________________________

17

Nr. Funcţia Nivelul Salariul de bază - lei -crt. studiilor ________________________ minim maxim________________________________________________________________________________ a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale 1. Analist, programator, inginer de sistem; IA S 2.900.000 5.624.000 2. Analist, programator, inginer de sistem; I S 2.850.000 5.343.000 3. Analist, programator, inginer de sistem; II S 2.800.000 4.782.000 4. Analist, programator, inginer de sistem; III S 2.750.000 4.148.000 5. Analist, programator, inginer de sistem; IV S 2.700.000 3.798.000 6. Analist, programator, inginer de sistem; debutant S 2.650.000 - 7. Informatician, conductor tehnic; I SSD 2.750.000 4.219.000 8. Informatician, conductor tehnic; II SSD 2.700.000 3.868.000 9. Informatician, conductor tehnic; III SSD 2.650.000 3.377.000 10. Informatician, conductor tehnic; debutant SSD 2.600.000 -

b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale 11. Analist (programator) ajutor IA M 2.750.000 3.868.000 12. Analist (programator) ajutor I M 2.700.000 3.586.000 13. Analist (programator) ajutor II M 2.650.000 3.235.000 14. Analist (programator) ajutor III M 2.600.000 2.956.000 15. Analist (programator) debutant M 2.550.000 - 16. Operator, controlor date; I M 2.750.000 3.586.000 17. Operator, controlor date; II M 2.700.000 3.235.000 18. Operator, controlor date; III M 2.650.000 2.956.000 19. Operator, controlor date; IV M 2.600.000 2.700.000 20. Operator, controlor date; debutant M 2.550.000 -________________________________________________________________________________

* * *

Salariile de bază prevăzute în prezenta anexă se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. VIII/1 la Legea nr. 154/1998.

ANEXA 5/2a (valabil la 01.01.2003)

ALTE FUNCŢII COMUNE DIN SECTORUL BUGETAR

Salarii de bază pentru personalul din activitatea de secretariat-administrativ, gospodărire, întreţinere-reparaţii şi de deservire*1)

*1) Se utilizează în administraţia publică şi în unităţile subordonate acesteia, finanţate parţial sau integral de la bugetul de stat.

Funcţii de execuţie pe trepte profesionale________________________________________________________________________________Nr. Funcţia Nivelul Salariul de bază - lei -crt. studiilor ________________________ minim maxim________________________________________________________________________________ 1. Stenodactilograf IA*) M 2.700.000 3.688.000 2. Stenodactilograf I M 2.650.000 3.124.000 3. Stenodactilograf II M 2.600.000 2.862.000

18

4. Stenodactilograf debutant M 2.550.000 - 5. Secretar-dactilograf, dactilograf; IA*) M 2.650.000 3.462.000 6. Secretar-dactilograf, dactilograf; I M; G 2.600.000 3.051.000 7. Secretar-dactilograf, dactilograf; II M; G 2.550.000 2.784.000 8. Secretar-dactilograf, dactilograf; debutant M; G 2.500.000 - 9. Secretar, secretar-dactilograf; I**) M; G 2.600.000 2.936.000 10. Secretar, secretar-dactilograf; II**) M; G 2.550.000 2.675.000 11. Secretar, secretar-dactilograf; debutant**) M; G 2.500.000 - 12. Administrator I M 2.650.000 3.725.000 13. Administrator II M 2.600.000 3.386.000 14. Administrator III M 2.550.000 3.051.000 15. Şef depozit I M 2.600.000 3.352.000 16. Şef depozit II M 2.550.000 3.051.000 17. Casier, magaziner; I M 2.600.000 3.274.000 18. Casier, magaziner; II M; G 2.550.000 2.936.000 19. Casier, magaziner; debutant M; G 2.500.000 - 20. Funcţionar, arhivar; I M 2.700.000 3.201.000 21. Funcţionar, arhivar; II M 2.650.000 2.936.000 22. Funcţionar, arhivar; III M 2.600.000 2.675.000 23. Funcţionar, arhivar; debutant M 2.550.000 - 24. Şef formaţie pază, pompieri 2.500.000 2.936.000 25. Portar, paznic, pompier, îngrijitor, guard, bufetier, manipulant bunuri, curier; I 2.550.000 2.650.000 26. Portar, paznic, pompier, îngrijitor, guard, bufetier, manipulant bunuri, curier; II 2.500.000 2.600.000 27. Maistru I 2.600.000 3.614.000 28. Maistru II 2.550.000 3.352.000 29. Şofer IA***) 2.650.000 4.214.000 30. Şofer I***) 2.600.000 3.688.000 31. Şofer II****) 2.550.000 3.537.000 32. Muncitor calificat I 2.800.000 3.537.000 33. Muncitor calificat II 2.750.000 3.352.000 34. Muncitor calificat III 2.700.000 3.124.000 35. Muncitor calificat IV 2.650.000 2.936.000 36. Muncitor calificat V 2.600.000 2.711.000 37. Muncitor calificat VI 2.550.000 2.650.000 38. Muncitor necalificat 2.500.000 2.600.000________________________________________________________________________________ *) Se utilizează în ministere şi celelalte instituţii centrale ale administraţiei publice. **) Se utilizează în activitatea de secretariat-administrativ din unităţile bugetare. ***) Se utilizează în Parlament, în ministere şi în celelalte instituţii centrale ale administraţiei publice, în parcul propriu. ****) Se utilizează în ministere şi celelalte instituţii centrale ale administraţiei publice, în parcul comun.

NOTĂ: În unităţile bugetare din subordinea ministerelor şi a celorlalte instituţii ale administraţiei publice, încadrarea şoferilor se face ţinând seama şi de autovehiculul pe care îl deservesc, potrivit echivalării categoriilor de calificare cu treptele profesionale, elaborată de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale.

* * *

Salariile de bază prevăzute în prezenta anexă se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. VIII/2 la Legea nr. 154/1998.

19

ANEXA 6/1a (valabil la 01.01.2003)

INDEMNIZAŢII DE CONDUCERE COMUNE

____________________________________________________________________________ Indemnizaţia deNr. Funcţia conducere încrt. procente din salariul de bază - % - _____________________ limita maximă____________________________________________________________________________ 1. Director general, inspector de stat şef 55 2. Director general adjunct, inspector de stat şef adjunct 50 3. Director, inspector-şef 50 4. Director adjunct, inspector şef adjunct 40 5. Contabil şef 40 6. Inginer şef 40 7. Şef serviciu, şef secţie, şef serviciu contencios 30 8. Şef birou, şef atelier, şef laborator, şef oficiu 25 9. Şef formaţie muncitori 15____________________________________________________________________________

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 192 din 12 decembrie 2002 privind reglementarea drepturilor de natură salarială ale funcţionarilor publici

CAP. 1 Dispoziţii generale

ART. 1 Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se aplică în anul 2003 funcţionarilor publici din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral sau parţial de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale şi bugetele fondurilor speciale. ART. 2 (1) Din fondurile bugetare alocate prin bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale şi bugetele fondurilor speciale ordonatorii principali de credite repartizează pentru aparatul propriu şi pentru unităţile subordonate sumele destinate cheltuielilor cu salariile, în vederea realizării atribuţiilor autorităţii sau instituţiei publice. (2) Gestiunea sistemului de salarizare a funcţionarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite, cu încadrarea în resursele financiare alocate anual şi în numărul de posturi aprobate potrivit legii. ART. 3 Monitorizarea şi controlul aplicării prevederilor legale privind salarizarea funcţionarilor publici se realizează de către Ministerul Administraţiei Publice prin Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi Ministerul Finanţelor Publice, potrivit atribuţiilor din domeniul de activitate al acestor instituţii, cu excepţia autorităţilor prevăzute la art. 101 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare.

CAP. 2 Elementele sistemului de salarizare

ART. 4 (2) Sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile, stimulentele şi alte drepturi.

20

Salarii de bază ART. 5 (2) În cadrul fiecărei categorii salariile de bază se diferenţiază pe 3 clase, iar în cadrul acestora pe 3 grade, astfel încât să se asigure posibilitatea diferenţierii salariilor de bază individuale în raport cu nivelul pregătirii profesionale a fiecărei persoane şi cu experienţa acesteia în activitate. (3) În cadrul fiecărei clase diferenţierea salariilor de bază se face pe un număr de 3 grade, asigurându-se diferenţierea salariilor de bază individuale atât în raport cu condiţiile prevăzute de lege pentru avansarea în grad, cât şi cu calităţile personale dovedite în activitate. (5) Salariile de bază se diferenţiază şi în raport cu nivelul la care se prestează activitatea, respectiv la nivel central sau la nivel local. (6) Funcţionarii publici care ocupă funcţii publice specifice, aprobate potrivit legii, sunt salarizaţi prin asimilare cu funcţiile publice prevăzute în anexele la prezenta ordonanţă de urgenţă. Stabilirea asimilării salarizării funcţionarilor publici care ocupă funcţii publice specifice se face în raport cu categoria, clasa şi gradul funcţiei publice respective, prin ordin sau dispoziţie a conducătorului autorităţii sau instituţiei publice. ART. 7 (1) Pentru funcţionarii publici care ocupă o funcţie de conducere salariul de bază este cel corespunzător funcţiei de execuţie în care acesta este încadrat, la care se adaugă o indemnizaţie de conducere, care face parte din salariul de bază şi care constituie bază de calcul pentru sporuri şi alte drepturi care se acordă în raport cu salariul de bază, diferenţiată în raport cu răspunderea funcţiei de conducere, cu mărimea compartimentului condus, precum şi cu ponderea activităţii de conducere faţă de cea de execuţie. (2) Indemnizaţia de conducere se stabileşte la încadrarea în funcţie de către ordonatorul de credite şi este stabilită în procent fix din salariul de bază corespunzător funcţiei de execuţie, cu excepţia funcţiilor publice de conducere prevăzute în anexele nr. I - IV, ale căror salarii de bază cuprind şi indemnizaţia de conducere. (3) Indemnizaţia de conducere se acordă şi funcţionarilor publici care conduc sau coordonează programe/proiecte, pe perioada de derulare a acestora, prevăzute în programul de activitate al instituţiei, stabilită de ordonatorul de credite, în raport de complexitatea programului/proiectului condus sau coordonat. ART. 8 (1) Pentru rezultate deosebite obţinute în activitatea desfăşurată ordonatorul de credite poate acorda, în limita a 20% din numărul total al funcţionarilor publici, prevăzut în statul de funcţii, un salariu de merit lunar de până la 15% din salariul de bază, care face parte din acesta şi care constituie bază de calcul pentru sporuri şi alte drepturi care se acordă în raport cu salariul de bază. Salariile de merit se vor acorda funcţionarilor publici încadraţi pe funcţii de execuţie în proporţie de două treimi din numărul total stabilit în condiţiile prezentului alineat. Ordonatorii principali de credite care au în subordine unităţi bugetare cu un număr redus de posturi pot aproba ca încadrarea în numărul maxim de beneficiari de salariu de merit şi în proporţiile stabilite pentru funcţiile de execuţie să se facă la nivelul unităţilor respective luate împreună; repartizarea numărului de beneficiari de salariu de merit pe unităţile luate în calcul, în acest caz, se face de către ordonatorul principal de credite. (2) Funcţionarii publici care beneficiază de salariu de merit se stabilesc în fiecare an, după aprobarea bugetelor anuale, pe baza rezultatelor obţinute în activitatea desfăşurată în perioada anterioară. (3) Pot beneficia de salarii de merit funcţionarii publici care nu au fost sancţionaţi disciplinar. Ordonatorii de credite pot stabili, cu avizul consultativ al comisiei paritare, criterii suplimentare pentru acordarea salariilor de merit. (4) Pentru funcţionarii publici nou-angajaţi salariul de merit se poate acorda după o perioadă de cel puţin 6 luni de la angajare. (5) Funcţionarii publici debutanţi nu pot beneficia de salariu de merit pe perioada respectivă. ART. 9 (1) Încadrarea pe o funcţie publică de execuţie sau de conducere, precum şi avansarea în grad, clasă sau categorie, după caz, se fac potrivit prevederilor Legii

21

nr. 188/1999, cu modificările şi completările ulterioare, salariile de bază fiind cele din prezenta ordonanţă de urgenţă. (2) Pentru îndeplinirea atribuţiilor ce revin unor posturi pe care sunt încadraţi funcţionari publici şi care devin temporar vacante, potrivit legii, pot fi angajate cu contract individual de muncă, pe perioadă determinată, alte persoane care îndeplinesc condiţiile prevăzute de fişa postului. (3) Promovarea în condiţiile legii a persoanelor încadrate pe funcţia de debutant, precum şi a celor care au absolvit studii de nivel superior în specialitatea în care îşi desfăşoară activitatea se face prin transformarea postului pe care acestea sunt încadrate într-un post de nivel superior. (4) Absolvenţii învăţământului superior de lungă sau de scurtă durată, care, la data trecerii pe funcţia corespunzătoare studiilor absolvite, erau încadraţi pe funcţii cu nivel de studii inferior, se încadrează pe funcţia şi categoria corespunzătoare studiilor absolvite, la clasa şi gradul care să asigure o creştere de până la 20% a salariului de bază avut. (5) Posturile vacante aferente funcţiilor publice pot fi transformate în posturi de nivel inferior cu avizul Ministerului Administraţiei Publice, prin Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, şi al Ministerului Finanţelor Publice. Fac excepţie de la aviz autorităţile prevăzute la art. 101 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare.

CAP. 3 Sporuri

ART. 10 (1) Funcţionarii publici salarizaţi potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă beneficiază, la funcţia de bază, de un spor de vechime în muncă de până la 25%, calculat la salariul de bază, corespunzător timpului lucrat în program normal de lucru, astfel:_____________________________________________________Tranşe de vechime în muncă Cota din salariul de bază_____________________________________________________între 3 şi 5 ani 5%de la 5 la 10 ani 10%de la 10 la 15 ani 15%de la 15 la 20 ani 20%peste 20 de ani 25%_____________________________________________________

(2) Sporul corespunzător vechimii în muncă se plăteşte cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a împlinit vechimea în muncă, prevăzută la tranşa respectivă. ART. 11 Funcţionarii publici care, potrivit programului normal de lucru, îşi desfăşoară activitatea în timpul nopţii, între orele 22,00 şi 6,00, beneficiază, pentru orele lucrate în acest interval, de un spor pentru munca prestată în timpul nopţii de 25% din salariul de bază, dacă timpul astfel lucrat reprezintă cel puţin jumătate din programul normal lunar de lucru. ART. 12

(1) Orele prestate peste durata normală a timpului de lucru de funcţionarii publici încadraţi în funcţii de execuţie se vor plăti cu un spor din salariul de bază,astfel: a) 50% din salariul de bază pentru primele două ore de depăşire a duratei normale a zilei de lucru; b) 100% din salariul de bază pentru orele următoare. Cu spor de 100% se plătesc şi orele lucrate în zilele de repaus săptămânal sau în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează. (2) Munca prestată potrivit alin. (1) poate fi compensată cu timp liber corespunzător, la cererea funcţionarului public, în condiţiile în care orele nu au fost plătite. (3) Munca peste durata normală a timpului de lucru poate fi prestată şi sporurile prevăzute la alin. (1) se pot plăti numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă în scris de şeful ierarhic, fără a se depăşi 120 de ore anual. În cazuri cu totul deosebite se poate aproba efectuarea orelor suplimentare şi peste acest plafon,

22

dar nu mai mult de 360 de ore anual, cu aprobarea ordonatorului de credite şi cu avizul organizaţiilor sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, cu avizul reprezentanţilor funcţionarilor publici, acolo unde nu sunt astfel de organizaţii sindicale. ART. 13 Funcţionarii publici care posedă titlul ştiinţific de "doctor" beneficiază de un spor pentru titlul ştiinţific de 15% din salariul de bază, dacă îşi desfăşoară activitatea în domeniul pentru care posedă titlul ştiinţific respectiv. ART. 14 (1) De la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă sporul de confidenţialitate prevăzut de reglementările în vigoare se acordă numai pentru personalul din cadrul Administraţiei Prezidenţiale, Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat, Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, Ministerului Afacerilor Externe şi Departamentului de Comerţ Exterior. (2) Categoriile de personal, cuantumurile sporului de confidenţialitate, în limitele prevăzute de lege şi condiţiile de acordare se stabilesc, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat, prin ordin al ordonatorului principal de credite.

CAP. 4 Premii

ART. 15 (1) Ordonatorii de credite pot acorda premii lunare în limita a 10% din cheltuielile cu salariile aferente funcţiilor publice, cu încadrarea în fondurile aprobate anual prin buget cu această destinaţie. Premiile se pot acorda în cursul anului funcţionarilor publici care au realizat sau au participat direct la obţinerea unor rezultate în activitate, apreciate ca valoroase. Sumele neconsumate pot fi utilizate în lunile următoare, în cadrul aceluiaşi an bugetar. (2) În cazurile în care se realizează economii prin reducerea cheltuielilor cu salariile, ordonatorii principali de credite pot aproba acordarea de premii în cursul anului din economiile realizate, în limita a 5% din cheltuielile cu salariile aferente funcţiilor publice prevăzute în bugetul aprobat, pentru funcţionarii publici din aparatul propriu şi din unităţile subordonate, fără a depăşi valoarea economiilor realizate. (3) Premiile individuale se stabilesc de către ordonatorii de credite, în limita sumelor alocate cu această destinaţie de către ordonatorii principali de credite, cu avizul organizaţiilor sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, cu avizul reprezentanţilor funcţionarilor publici, acolo unde nu sunt astfel de organizaţii sindicale. ART. 16 (1) Pentru activitatea desfăşurată funcţionarii publici beneficiază de un premiu anual egal cu salariul mediu lunar de bază, realizat în anul pentru care se face premierea. (2) Pentru funcţionarii publici care nu au lucrat tot timpul anului premiul se acordă proporţional cu perioada în care au lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază lunare, realizate în perioada în care au desfăşurat activitate, raportată la perioada întregului an. (3) Plata premiului anual se va face pentru toţi funcţionarii publici salarizaţi potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă, începând cu luna ianuarie a anului următor. (4) Ordonatorii de credite pot reduce sau anula premiul anual în cazul funcţionarilor publici care în cursul anului au fost sancţionaţi disciplinar. ART. 17 Autorităţile şi instituţiile publice care, potrivit legii, au dreptul să procedeze la confiscarea şi valorificarea de bunuri sau să aplice şi să încaseze penalităţi pot constitui un fond de stimulare a funcţionarilor publici în limitele prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare. Modul de constituire din fiecare sursă şi condiţiile de utilizare a fondului se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. Stabilirea stimulentelor individuale se va face cu avizul organizaţiilor sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, cu avizul reprezentanţilor funcţionarilor publici, acolo unde nu sunt astfel de organizaţii sindicale.

CAP. 5 Alte drepturi

23

ART. 18 Pe perioada în care funcţionarii publici sunt trimişi în delegare în alte localităţi decât cea în care îşi desfăşoară activitatea, autorităţile sau instituţiile publice le acordă indemnizaţii de delegare şi le decontează cheltuielile de transport şi de cazare, în condiţiile stabilite pentru personalul din instituţiile publice. ART. 19 (1) Funcţionarii publici numiţi temporar într-o funcţie publică de conducere pe o perioadă mai mare de 30 de zile calendaristice primesc pe lângă salariul de bază al funcţiei de execuţie în care sunt încadraţi şi indemnizaţia corespunzătoare funcţiei publice de conducere pe care o preiau. (2) Funcţionarii publici pot fi numiţi temporar într-o funcţie publică de conducere, potrivit alin. (1), numai până la ocuparea acesteia prin concurs, potrivit legii. (3) Prevederile prezentului articol se aplică, în mod corespunzător, persoanelor angajate cu contract individual de muncă potrivit art. 9 alin. (2). ART. 20 (1) Pe durata delegării, detaşării sau trecerii temporare într-o altă activitate funcţionarii publici în cauză îşi păstrează funcţia, clasa şi gradul avute anterior. (2) Când detaşarea sau trecerea temporară în altă activitate se face pe o funcţie publică la care este stabilit un salariu de bază mai mare, funcţionarii publici detaşaţi sau trecuţi temporar în altă activitate au dreptul la acest salariu în condiţiile prevăzute de lege. (3) Pe perioada detaşării sau trecerii temporare în altă activitate funcţionarii publici primesc, pe lângă salariul de bază stabilit potrivit alin. (1) şi (2), şi celelalte drepturi ce se acordă personalului din autoritatea sau instituţia publică respectivă. (4) Drepturile ce se acordă pe timpul detaşării sau trecerii temporare în altă activitate se suportă de către autoritatea, instituţia publică sau unitatea unde funcţionarul public respectiv îşi desfăşoară activitatea. ART. 21 (1) Funcţionarul public mutat, în cadrul aceleiaşi autorităţi, instituţii publice sau unităţi, în altă localitate are dreptul la: a) rambursarea costului transportului pentru el şi membrii familiei sale, precum şi pentru bunurile din gospodăria sa; b) plata unei indemnizaţii egale cu salariul de bază net din ultima lună; c) un concediu plătit de 5 zile lucrătoare, în vederea mutării efective, acordat la cererea sa. (2) Mutarea în altă localitate se va putea face, în toate cazurile, numai cu asigurarea unei locuinţe de serviciu, în condiţiile legii. (3) De drepturile prevăzute la alin. (1) beneficiază şi funcţionarii publici care solicită să fie transferaţi în altă unitate situată într-o localitate diferită decât cea de domiciliu, dacă în cererea de transfer s-a făcut această menţiune. (4) Plata drepturilor respective se suportă de către autoritatea sau instituţia publică la care se face transferul. ART. 22 (1) La încadrarea într-o autoritate, instituţie publică sau unitate din altă localitate decât cea de domiciliu, în primul an de activitate după absolvirea studiilor funcţionarii publici beneficiază de o indemnizaţie de instalare egală cu un salariu de bază corespunzător funcţiei de debutant în care urmează să fie încadraţi. (2) Indemnizaţia de instalare poate fi egală cu două salarii de bază pentru acele localităţi unde atragerea specialiştilor se face cu mare greutate. Lista localităţilor respective se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Administraţiei Publice, după consultarea organizaţiilor sindicale din administraţia publică. (3) Funcţionarii publici care au beneficiat de indemnizaţia de instalare şi care ulterior au demisionat sau au încetat raporturile de muncă din motive imputabile lor înainte de împlinirea unui an de la instalare vor restitui, în condiţiile legii, indemnizaţia primită, calculată proporţional cu perioada rămasă până la expirarea termenului de un an. ART. 23

24

Funcţionarii publici au dreptul la concediu de odihnă şi la alte concedii, în condiţiile legii. ART. 24 (1) În cazul în care conducătorul autorităţii sau instituţiei publice apreciază că studiile sunt utile autorităţii sau instituţiei publice în care funcţionarul public îşi desfăşoară activitatea, pe perioada concediului de studii acordat, în limita a 30 de zile lucrătoare anual din acesta, funcţionarului public respectiv i se plătesc salariul de bază corespunzător funcţiei îndeplinite şi, după caz, sporul de vechime. (2) Funcţionarii publici care urmează o formă de specializare sau perfecţionare pe o durată mai mare de 1 lună, dar nu mai mult de 1 an, şi primesc pe această perioadă drepturile salariale, sunt obligaţi să se angajeze în scris că vor lucra de la 1 la 5 ani în autoritatea sau instituţia publică respectivă. În cazul nerespectării angajamentului aceştia vor restitui autorităţii sau instituţiei publice drepturile salariale primite pe perioada cursurilor de specializare sau perfecţionare, proporţional cu timpul rămas până la împlinirea termenului, precum şi celelalte drepturi acordate, pe aceeaşi perioadă, de autoritatea sau instituţia publică trimiţătoare, cu excepţia cazului în care funcţionarii publici respectivi nu mai deţin funcţiile publice din motive neimputabile acestora sau în cazul transferului în interesul serviciului. Prevederile prezentului alineat se aplică şi în situaţia prevăzută la alin. (1). (3) În afara concediului de odihnă funcţionarii publici au dreptul, în condiţiile legii, la zile de concediu plătit în cazul următoarelor evenimente familiale deosebite: a) căsătoria funcţionarului public - 5 zile lucrătoare; b) naşterea sau căsătoria unui copil - 3 zile lucrătoare; c) decesul soţului sau al unei rude ori afin până la gradul III inclusiv al funcţionarului public - 3 zile lucrătoare.

CAP. 6 Dispoziţii tranzitorii şi finale

ART. 25 (1) În anul 2003 salariile de bază pentru funcţionarii publici încadraţi pe funcţii, categorii, clase şi grade sunt cele prevăzute în anexele la prezenta ordonanţă de urgenţă. (2) Nivelurile salariilor de bază prevăzute în anexe sunt cele corespunzătoare pentru lunile octombrie - decembrie 2003. În perioada ianuarie - septembrie 2003 funcţionarii publici vor beneficia de 38% din suma aferentă creşterii totale a salariilor de bază, calculată ca diferenţă între salariile de bază cuvenite începând cu luna octombrie 2003, stabilite potrivit alin. (1), şi salariile de bază avute în luna decembrie 2002. În situaţia în care pentru luna ianuarie 2003 suma astfel determinată conduce la un salariu de bază mai mic decât salariul de bază minim brut pe ţară, se va acorda valoarea acestuia. (3) Salariile de bază calculate pentru prima etapă de majorare potrivit prevederilor alin. (2) vor fi rotunjite din 1.000 în 1.000 de lei în favoarea salariatului. (4) Funcţionarii publici care în luna decembrie 2002 au un salariu de bază mai mare decât cel stabilit potrivit alin. (1) îşi menţin în continuare salariile de bază avute. (5) Pentru funcţionarii publici care se încadrează în autorităţi sau instituţii publice în perioada 1 ianuarie 2003 - 30 septembrie 2003 salariile de bază se vor stabili astfel: procentul de creştere de 38% se aplică asupra diferenţei dintre salariul de bază pentru funcţia respectivă, prevăzut în anexele la prezenta ordonanţă de urgenţă, şi salariul de bază, la limita maximă, pentru aceeaşi funcţie, stabilit potrivit reglementărilor în vigoare, pentru luna decembrie 2002. ART. 27 Salariile de bază prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă sunt brute, impozabile, potrivit legii, şi includ majorarea de până la 8,29%, acordată potrivit Hotărârii Guvernului nr. 403/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor art. 183 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale. ART. 29

25

(1) Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2003. (2) Dispoziţiile O.U.G. nr. 291/2000 privind organizarea şi funcţionarea unor ministere, aprobată cu modificări prin Legea nr. 308/2001, referitoare la salarizarea personalului din aparatul propriu al unor ministere se aplică, în mod corespunzător, şi în anul 2003. (3) Până la intrarea în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 17 rămân aplicabile reglementările existente privind constituirea şi condiţiile de utilizare a fondurilor pentru stimularea personalului.

ANEXA 2

APARATUL PROPRIU AL MINISTERELOR, CELORLALTE ORGANE DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE, AL CASEI NAŢIONALE DE PENSII ŞI ALTE DREPTURI DE

ASIGURĂRI SOCIALE, AL INSPECŢIEI MUNCII, AL CASEI NAŢIONALE DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE ŞI AL AGENŢIEI NAŢIONALE PENTRU OCUPAREA FORŢEI DE MUNCĂ

A. Salarii de bază pentru funcţii publice de conducere __________________________________________________________|Nr. | Funcţia publică de conducere | Salariul ||crt.| | de bază*) || | | - lei - ||____|________________________________________|____________|| 1 |Secretar general | 17.370.000||____|________________________________________|____________|| 2 |Secretar general adjunct | 15.384.000||____|________________________________________|____________|| 3 |Comisar general | 15.555.000||____|________________________________________|____________| *) Cuprinde şi indemnizaţia de conducere.

B. Salarii de bază pentru funcţii publice de execuţie ______________________________________________________________________________|Nr. | Funcţia publică de execuţie |Categoria| Clasa | Gradul | Salariul de||crt.| | | | | bază || | | | | | - lei - ||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| 1 |Consilier | A | I | 1 | 8.470.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | I | 2 | 7.405.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | I | 3 | 6.707.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| 2 |Expert | A | a II-a | 1 | 6.013.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | a II-a | 2 | 5.403.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | a II-a | 3 | 5.000.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | a III-a | 1 | 4.500.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | a III-a | 2 | 4.200.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | a III-a | 3 | 3.900.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | - | debutant | 3.000.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________| ______________________________________________________________________________| 3 |Inspector de specialitate | A | a II-a | 1 | 6.013.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | a II-a | 2 | 5.403.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|

26

| | | A | a II-a | 3 | 5.000.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | a III-a | 1 | 4.500.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | a III-a | 2 | 4.200.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | a III-a | 3 | 3.900.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | - | debutant | 3.000.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________| ______________________________________________________________________________| 4 |Consilier juridic | A | I | 1 | 8.470.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | I | 2 | 7.405.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | I | 3 | 6.707.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | a II-a | 1 | 6.013.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | a II-a | 2 | 5.403.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | a II-a | 3 | 5.000.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | a III-a | 1 | 4.500.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | a III-a | 2 | 4.200.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | a III-a | 3 | 3.900.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | - | debutant | 3.000.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________| ______________________________________________________________________________| 5 |Auditor | A*) | I | 1 | 12.149.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A*) | I | 2 | 9.538.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A*) | I | 3 | 7.796.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | a II-a | 1 | 6.927.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | a II-a | 2 | 5.500.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | a II-a | 3 | 5.000.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | a III-a | 1 | 4.500.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | a III-a | 2 | 4.100.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | a III-a | 3 | 3.900.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________| ______________________________________________________________________________| 6 |Referent de specialitate | B | I | 1 | 7.405.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | B | I | 2 | 6.014.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | B | I | 3 | 5.403.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | B | a II-a | 1 | 5.000.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | B | a II-a | 2 | 4.880.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | B | a II-a | 3 | 3.710.000|

27

|____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | B | a III-a | 1 | 3.100.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | B | a III-a | 2 | 2.960.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | B | a III-a | 3 | 2.800.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | B | - | debutant | 2.700.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________| ______________________________________________________________________________| 7 |Referent | C | I | 1 | 4.532.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | C | I | 2 | 3.916.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | C | I | 3 | 3.545.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | C | a II-a | 1 | 3.266.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | C | a II-a | 2 | 3.000.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | C | a II-a | 3 | 2.900.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | C | a III-a | 1 | 2.800.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | C | a III-a | 2 | 2.750.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | C | a III-a | 3 | 2.650.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | C | - | debutant | 2.600.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________| ______________________________________________________________________________| 8 |Comisar | A | I | 1 | 8.470.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | I | 2 | 7.405.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | I | 3 | 6.707.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | a II-a | 1 | 6.013.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | - | debutant | 3.000.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | B | I | 1 | 6.707.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | B | I | 2 | 6.013.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | B | I | 3 | 5.403.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | B | a II-a | 1 | 5.000.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | B | - | debutant | 2.700.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | C | I | 1 | 4.532.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | C | I | 2 | 4.010.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | C | I | 3 | 3.661.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | C | a II-a | 1 | 3.314.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | C | - | debutant | 2.600.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|

28

C. Indemnizaţii de conducere ____________________________________________________________________|Nr. | Funcţia publică de conducere |Indemnizaţia de conducere în ||crt.| |procente din salariul de bază||____|_________________________________|_____________________________|| 1 |Director general | 55% ||____|_________________________________|_____________________________|| 2 |Inspector de stat şef | 55% ||____|_________________________________|_____________________________|| 3 |Inspector general de stat | 55% ||____|_________________________________|_____________________________|| 4 |Director general adjunct | 50% ||____|_________________________________|_____________________________|| 5 |Inspector de stat şef adjunct | 50% ||____|_________________________________|_____________________________|| 6 |Inspector general de stat adjunct| 50% ||____|_________________________________|_____________________________|| 7 |Comisar general adjunct | 50% ||____|_________________________________|_____________________________|| 8 |Director | 50% ||____|_________________________________|_____________________________|| 9 |Inspector-şef | 50% ||____|_________________________________|_____________________________|| 10 |Director adjunct | 40% ||____|_________________________________|_____________________________|| 11 |Inspector-şef adjunct | 40% ||____|_________________________________|_____________________________|| 12 |Contabil şef | 40% ||____|_________________________________|_____________________________|| 13 |Şef sector | 40% ||____|_________________________________|_____________________________|| 14 |Comisar şef divizie | 30% ||____|_________________________________|_____________________________|| 15 |Şef serviciu | 30% ||____|_________________________________|_____________________________|| 16 |Şef birou | 25% ||____|_________________________________|_____________________________|

ANEXA 3

APARATUL PROPRIU AL PREFECTURILOR, AL INSTITUŢIILOR SUBORDONATE AUTORITĂŢILOR SAU INSTITUŢIILOR PUBLICE CENTRALE, AL SERVICIILOR PUBLICE DESCENTRALIZATE ALE

MINISTERELOR ŞI ALE ALTOR ORGANE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE DE SPECIALITATE DIN UNITĂŢILE ADMINISTRATIV-TERITORIALE, INSPECTORATELOR TERITORIALE DE MUNCĂ,

CASELOR DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE JUDEŢENE ŞI A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI, AL CASEI DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE A APĂRĂRII, ORDINII PUBLICE, SIGURANŢEI NAŢIONALE ŞI AUTORITĂŢII JUDECĂTOREŞTI, AL CASEI ASIGURĂRILOR DE SĂNĂTATE A MINISTERULUI

LUCRĂRILOR PUBLICE, TRANSPORTURILOR ŞI LOCUINŢEI, AL CASELOR JUDEŢENE DE PENSII ŞI A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI, AL AGENŢIILOR JUDEŢENE PENTRU OCUPAREA FORŢEI DE MUNCĂ ŞI A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI, PRECUM ŞI DIN APARATUL PROPRIU AL CONSILIILOR JUDEŢENE ŞI AL

CONSILIULUI GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI

A. Salarii de bază pentru funcţii publice de conducere ______________________________________________________________________________|Nr. | Funcţia publică de |Categoria| Clasa | Gradul | Salariul de||crt.| conducere*) | | | | bază*) || | | | | | - lei - ||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| 1 |Secretar general al | | | | || |prefecturii municipiului | | | | || |Bucureşti | | | | 17.090.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|

29

| 2 |Secretar general al | | | | || |prefecturii | | | | ||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| |categoria I | | | | 16.274.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| |categoria II | | | | 15.176.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| 3 |Secretar general al | | | | || |municipiului Bucureşti | | | | 17.090.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| 4 |Şef departament în aparatul | | | | || |propriu al Consiliului | | | | || |General al municipiului | | | | || |Bucureşti | | | | 9.970.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| |Secretar general al | | | | || |judeţului: | | | | ||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| |categoria I | | | | 16.274.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| |categoria II | | | | 15.176.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________| *) Cuprinde şi indemnizaţia de conducere

B. Salarii de bază pentru funcţii publice de execuţie ______________________________________________________________________________|Nr. | Funcţia publică de execuţie |Categoria| Clasa | Gradul | Salariul de||crt.| | | | | bază || | | | | | - lei - ||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| 1 |Consilier | A | I | 1 | 8.200.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | I | 2 | 7.405.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | I | 3 | 6.707.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| 2 |Expert | A | a II-a | 1 | 6.013.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | a II-a | 2 | 5.403.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | a II-a | 3 | 5.000.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | a III-a | 1 | 4.500.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | a III-a | 2 | 4.200.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | a III-a | 3 | 3.900.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | - | debutant | 3.000.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________| ______________________________________________________________________________| 3 |Inspector de specialitate | A | a II-a | 1 | 6.013.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | a II-a | 2 | 5.403.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | a II-a | 3 | 5.000.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | a III-a | 1 | 4.500.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | a III-a | 2 | 4.200.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | a III-a | 3 | 3.900.000|

30

|____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | - | debutant | 3.000.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________| ______________________________________________________________________________| 4 |Consilier juridic | A | I | 1 | 8.200.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | I | 2 | 7.405.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | I | 3 | 6.707.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | a II-a | 1 | 6.013.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | a II-a | 2 | 5.403.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | a II-a | 3 | 5.000.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | a III-a | 1 | 4.500.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | a III-a | 2 | 4.200.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | a III-a | 3 | 3.900.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | - | debutant | 3.000.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________| ______________________________________________________________________________| 5 |Auditor | A | I | 1 | 8.200.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | I | 2 | 7.405.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | I | 3 | 6.707.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | a II-a | 1 | 6.013.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | a II-a | 2 | 5.403.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | a II-a | 3 | 5.000.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | a III-a | 1 | 4.500.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | a III-a | 2 | 4.200.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | a III-a | 3 | 3.900.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________| ______________________________________________________________________________| 6 |Inspector de muncă | A | I | 1 | 8.200.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | I | 2 | 7.405.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | I | 3 | 6.707.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | a II-a | 1 | 6.013.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | a II-a | 2 | 5.403.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | a II-a | 3 | 5.000.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | a III-a | 1 | 4.500.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | a III-a | 2 | 4.200.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | a III-a | 3 | 3.900.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|

31

| | | A | - | debutant | 3.000.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________| ______________________________________________________________________________| 7 |Referent de specialitate | B | I | 1 | 7.405.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | B | I | 2 | 6.014.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | B | I | 3 | 5.403.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | B | a II-a | 1 | 5.000.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | B | a II-a | 2 | 4.880.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | B | a II-a | 3 | 3.710.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | B | a III-a | 1 | 3.100.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | B | a III-a | 2 | 2.960.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | B | a III-a | 3 | 2.800.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | B | - | debutant | 2.700.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________| ______________________________________________________________________________| 8 |Inspector | C | I | 1 | 4.532.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | C | I | 2 | 3.916.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | C | I | 3 | 3.545.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | C | a II-a | 1 | 3.266.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | C | a II-a | 2 | 3.000.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | C | a II-a | 3 | 2.900.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | C | a III-a | 1 | 2.800.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | C | a III-a | 2 | 2.750.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | C | a III-a | 3 | 2.650.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | C | - | debutant | 2.600.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________| ______________________________________________________________________________| 9 |Referent | C | I | 1 | 4.532.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | C | I | 2 | 3.916.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | C | I | 3 | 3.545.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | C | a II-a | 1 | 3.266.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | C | a II-a | 2 | 3.000.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | C | a II-a | 3 | 2.900.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | C | a III-a | 1 | 2.800.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | C | a III-a | 2 | 2.750.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | C | a III-a | 3 | 2.650.000|

32

|____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | C | - | debutant | 2.600.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________| ______________________________________________________________________________| 10 |Comisar | A | I | 1 | 8.200.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | I | 2 | 7.405.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | I | 3 | 6.707.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | a II-a | 1 | 6.013.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | - | debutant | 3.000.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | B | I | 1 | 6.707.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | B | I | 2 | 6.013.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | B | I | 3 | 5.403.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | B | a II-a | 1 | 5.000.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | B | - | debutant | 2.700.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | C | I | 1 | 4.532.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | C | I | 2 | 4.010.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | C | I | 3 | 3.661.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | C | a II-a | 1 | 3.314.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | C | - | debutant | 2.600.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|

B. Indemnizaţii de conducere _____________________________________________________________________|Nr. | Funcţia publică de conducere |Indemnizaţia de conducere în ||crt.| |procente din salariul de bază||____|__________________________________|_____________________________|| 1 |Director general*), arhitect şef*)| 55% ||____|__________________________________|_____________________________|| 2 |Inspector-şef, arhitect şef - | || |primăria municipiului Bucureşti | 55% ||____|__________________________________|_____________________________|| 3 |Director general adjunct*), | || |arhitect şef adjunct**) | 50% ||____|__________________________________|_____________________________|| 4 |Inspector-şef adjunct | 50% ||____|__________________________________|_____________________________|| 5 |Director | 50% ||____|__________________________________|_____________________________|| 6 |Director adjunct | 40% ||____|__________________________________|_____________________________|| 7 |Contabil şef | 40% ||____|__________________________________|_____________________________|| 8 |Comisar şef secţie | 40% ||____|__________________________________|_____________________________|| 9 |Comisar şef secţie adjunct | 30% ||____|__________________________________|_____________________________|| 10 |Comisar şef secţie divizie | 25% ||____|__________________________________|_____________________________|

33

| 11 |Şef serviciu, şef administraţie | || |financiară - nivel oraş | 30% ||____|__________________________________|_____________________________|| 12 |Şef birou, şef administraţie | || |financiară - nivel comună | 25% ||____|__________________________________|_____________________________| *) Se utilizează la nivelul de judeţ, la Primăria Municipiului Bucureşti **) Se utilizează numai la Primăria Municipiului Bucureşti

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 123/2003 privind creşterile salariale ce se vor acorda personalului din sectorul bugetar

ART. 1 În anul 2004 se asigură o creştere salarială, corelată cu evoluţia estimată a indicelui preţurilor de consum, ce va fi acordată în două etape, astfel: a) 6% începând cu data de 1 ianuarie 2004, faţă de nivelul din 31 decembrie 2003; b) 6% începând cu data de 1 octombrie 2004, faţă de nivelul din 30 septembrie 2004.

CAP. 1 Reglementări privind salarizarea personalului contractual din sectorul bugetar

SECŢIUNEA 1 Majorarea indemnizaţiilor lunare şi a salariilor de bază

ART. 2 (1) Salariile de bază prevăzute în anexele la O.U.G. nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, aprobată prin Legea nr. 383/2001, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum au fost majorate prin O.U.G. nr. 191/2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 220/2003, la limita minimă şi la limita maximă, se majorează cu 6% faţă de nivelul din 31 decembrie 2003, începând cu data de 1 ianuarie 2004, şi cu 6% începând cu data de 1 octombrie 2004, faţă de nivelul din 30 septembrie 2004. (2) Prevederile alin. (1) se aplică şi în cazul funcţiilor pentru care în anexele la O.U.G. nr. 24/2000, aprobată prin Legea nr. 383/2001, cu modificările şi completările ulterioare, este prevăzut un singur nivel de salarizare. ART. 3 Majorarea salariilor de bază prevăzută la art. 1, respectiv cu 6% în luna ianuarie 2004 faţă de nivelul din 31 decembrie 2003 şi cu 6% în luna octombrie 2004 faţă de nivelul din 30 septembrie 2004, se aplică în mod corespunzător şi celorlalte categorii de personal din sectorul bugetar, după cum urmează: a) indemnizaţiilor lunare ale persoanelor care ocupă funcţii de demnitate publică alese şi numite, precum şi ale celor care ocupă funcţii asimilate cu funcţii de demnitate publică, prevăzute în anexele la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 191/2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 220/2003; b) salariilor de bază ale personalului salarizat conform anexelor la O.G. nr. 65/1998 privind salarizarea unor categorii de diplomaţi, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 81/2001, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 207/2002, aprobată prin Legea nr. 166/2003; c) indemnizaţiilor controlorilor financiari din cadrul Curţii de Conturi salarizaţi potrivit O.U.G. nr. 160/2000 privind salarizarea controlorilor financiari din cadrul Curţii de Conturi, aprobată prin Legea nr. 711/2001, cu modificările ulterioare, astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 186/2002, aprobată prin Legea nr. 195/2003; d) indemnizaţiilor şi sprijinului salarial lunar pentru personalul clerical stabilite potrivit prevederilor Legii nr. 142/1999 privind sprijinul statului pentru salarizarea clerului, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cu modificările aduse prin O.U.G. nr. 4/2003, aprobată cu modificări prin Legea nr. 299/2003;

34

f) valorilor coeficienţilor de multiplicare 1,000, pentru stabilirea salariilor de bază ale personalului bugetar din învăţământ, prevăzute la art. 2 din O.U.G. nr. 8/2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, referitor la stabilirea salariului de bază al personalului din învăţământ, şi pentru abrogarea unor dispoziţii din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, aprobată prin Legea nr. 662/2001, cu modificările ulterioare, astfel cum au fost stabilite prin O.U.G. nr. 196/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 315/2003. Salariile de bază corespunzătoare funcţiei de profesor universitar se vor determina în anul 2004 numai pe baza valorii coeficientului de multiplicare 1,000 şi a coeficienţilor de multiplicare, aprobate prin O.U.G. nr. 196/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 315/2003. ART. 4 Salariile de bază individuale, care se situează între limitele prevăzute în anexele la actele normative în vigoare, vor fi majorate cu 6% începând cu data de 1 ianuarie 2004, faţă de nivelul din 31 decembrie 2003, şi cu 6% începând cu data de 1 octombrie 2004, faţă de nivelul din 30 septembrie 2004. ART. 5 La instituţiile şi unităţile bugetare la care cheltuielile de personal se asigură şi din venituri proprii, constituite potrivit legii, creşterile salariale stabilite în condiţiile art. 1 se pot acorda în limita procentelor stabilite şi la date ulterioare, corelat cu realizarea resurselor necesare pentru acoperirea creşterilor, cu avizul ordonatorului principal de credite bugetare. ART. 6 (1) În anul 2004, personalul contractual salarizat între limitele corespunzătoare funcţiei poate beneficia, pe lângă creşterile salariale acordate potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, de o creştere salarială prin evaluarea performanţelor profesionale individuale realizate în anul 2003, potrivit reglementărilor în vigoare, cu încadrarea în nivelul alocaţiilor bugetare aprobate pentru cheltuielile cu salariile prevăzute de lege pentru anul 2004. (2) Evaluarea performanţelor profesionale individuale ale personalului contractual şi acordarea salariilor de bază corespunzătoare evaluării se vor realiza până la finele lunii mai 2004.

SECŢIUNEA a 2-a Alte reglementări

ART. 8 Absolvenţii învăţământului superior de lungă sau de scurtă durată, care la data trecerii pe funcţia corespunzătoare studiilor absolvite erau încadraţi pe funcţii cu nivel de studii inferior, specifice domeniului în care au absolvit studiile universitare, se încadrează la gradul profesional corespunzător studiilor absolvite, la care se asigură o creştere cu până la 20% a salariului de bază avut. ART. 9 În vederea stabilirii salariului de bază, în termen de 15 zile de la reluarea activităţii, persoanele angajate în sectorul bugetar aflate în concediu plătit pentru îngrijirea copiilor în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani, potrivit legii, cele care nu au prestat activitate în ultimele 12 luni fiind în concediu medical sau în concediu fără plată, potrivit legii, precum şi cele ale căror contracte individuale de muncă sunt suspendate vor fi evaluate prin examenul de testare a cunoştinţelor profesionale avute, organizat în acest scop de angajator: a) cu persoanele care promovează acest examen se va proceda în acelaşi mod ca şi în cazul persoanelor angajate prin concurs; b) persoanelor care nu promovează acest examen li se atribuie salariul avut anterior sau, după caz, salariul minim al funcţiei avute anterior. ART. 10 (1) Pentru rezultate deosebite obţinute în activitatea desfăşurată, ordonatorul de credite poate acorda în limita a 15% din numărul total al personalului contractual prevăzut în statul de funcţii, la începutul anului bugetar, un salariu de merit lunar de până la 15% din salariul de bază, care face parte din acesta şi care constituie bază de calcul pentru sporuri şi alte drepturi care se acordă în raport cu salariul de bază. Salariile de merit se vor acorda personalului încadrat pe funcţii de

35

execuţie în proporţie de cel puţin două treimi din numărul total stabilit în condiţiile prezentului alineat. Ordonatorii principali de credite care au în subordine unităţi bugetare cu un număr redus de posturi pot aproba ca încadrarea în numărul maxim de beneficiari de salariu de merit şi în proporţiile stabilite pentru funcţiile de execuţie să se facă la nivelul unităţilor respective luate împreună. Repartizarea numărului de beneficiari de salariu de merit pe unităţile luate în calcul, în acest caz, se face de către ordonatorul principal de credite. (2) Personalul care beneficiază de salariu de merit se stabileşte o dată pe an, după aprobarea bugetelor anuale, pe baza rezultatelor obţinute în activitatea desfăşurată în anul precedent, apreciată conform criteriilor elaborate de ordonatorul principal de credite, cu consultarea organizaţiilor sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor, acolo unde nu sunt astfel de organizaţii sindicale. În cazul în care pe parcursul anului intervin modificări ale funcţiei deţinute, care nu sunt imputabile persoanei beneficiare de salariu de merit, inclusiv modificarea funcţiei prin promovare, acordarea acestuia se menţine până la expirarea perioadei pentru care a fost stabilit. (3) Pentru personalul contractual nou-angajat, salariul de merit se poate acorda după o perioadă de cel puţin 6 luni de la angajare. (4) Personalul încadrat ca debutant nu poate beneficia de salariu de merit. (5) Personalul salarizat cu indemnizaţie lunară ca unică formă de remunerare a activităţii nu se cuprinde în numărul total de posturi în vederea determinării numărului de beneficiari ai salariului de merit. ART. 11 (1) Ordonatorii de credite pot acorda premii lunare în limita a 2% din cheltuielile cu salariile aferente personalului contractual, prevăzut în statul de funcţii, cu încadrare în fondurile aprobate prin buget. Premiile se pot acorda în cursul anului salariaţilor care au realizat sau au participat direct la obţinerea unor rezultate în activitate, apreciate ca valoroase. Sumele neconsumate pot fi utilizate în lunile următoare, în cadrul aceluiaşi an bugetar. (2) În cazurile în care se realizează economii prin reducerea cheltuielilor cu salariile, ordonatorii principali de credite pot aproba acordarea de premii în cursul anului, din economiile realizate, în limita a 2% din cheltuielile cu salariile aferente personalului contractual, prevăzute în bugetul aprobat, pentru personalul contractual din aparatul propriu şi din unităţile subordonate, fără a depăşi valoarea economiilor realizate. ART. 13 (1) Sporul de confidenţialitate se acordă personalului contractual din aparatul de lucru al Guvernului în cuantum de până la 15%, precum şi personalului contractual din instituţiile şi autorităţile publice pentru care, prin acte normative specifice, se prevede acordarea acestui spor. (2) Categoriile de personal, cuantumurile sporului de confidenţialitate şi condiţiile de acordare se stabilesc în limitele prevăzute de reglementările în vigoare, de către ordonatorii principali de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat. ART. 14 Personalul contractual beneficiază şi de celelalte drepturi de natură salarială care se acordă, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare. ART. 19 (1) Munca prestată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere este considerată muncă suplimentară şi se compensează cu timp liber corespunzător. În cazul în care compensarea muncii suplimentare cu timp liber corespunzător nu a fost posibilă în următoarele 30 de zile după efectuarea acesteia, orele suplimentare se vor plăti, în luna următoare, cu un spor aplicat la salariul de bază, după cum urmează: a) 75% din salariul de bază pentru primele două ore de depăşire a duratei normale a zilei de lucru; b) 100% din salariul de bază pentru orele următoare şi pentru orele lucrate în zilele de repaus săptămânal sau în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează. (2) Munca peste durata normală a timpului de lucru poate fi prestată şi sporurile prevăzute la alin. (1) se pot plăti numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă de şeful ierarhic, fără a se depăşi 360 de ore anual.

36

(3) La locurile de muncă la care durata normală a timpului de lucru a fost redusă potrivit legii sub 8 ore pe zi, depăşirea programului de lucru astfel aprobat se poate face numai temporar, în situaţii cu totul deosebite, fiind obligatorie compensarea cu timp liber corespunzător.

CAP. 2 Reglementări privind salarizarea funcţionarilor publici

SECŢIUNEA 1 Dispoziţii generale

ART. 20 Dispoziţiile prezentului capitol se aplică funcţionarilor publici din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral sau parţial de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale şi bugetele fondurilor speciale. ART. 21 (1) Salariile de bază pentru funcţiile publice prevăzute pentru luna octombrie 2003 în anexele I - IV la O.U.G. nr. 192/2002 privind reglementarea drepturilor de natură salarială ale funcţionarilor publici, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 228/2003, se majorează după cum urmează: a) cu 6% începând cu data de 1 ianuarie 2004 faţă de nivelul din 31 decembrie 2003; b) cu 6% începând cu data de 1 octombrie 2004 faţă de nivelul din 30 septembrie 2004. (2) Salariile de bază individuale ale funcţionarilor publici care în luna decembrie 2003 aveau niveluri mai mari decât cele stabilite în anexele nr. I - IV la O.U.G. nr. 192/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 228/2003, se majorează la fel ca salariile de bază prevăzute la alin. (1). ART. 22 (1) Pentru funcţionarii publici care ocupă o funcţie publică de conducere, salariul de bază este cel corespunzător funcţiei publice de execuţie deţinute înainte de reîncadrare, la care se adaugă o indemnizaţie de conducere care face parte din salariul de bază şi care constituie bază de calcul pentru sporuri şi alte drepturi care se acordă în raport cu salariul de bază, diferenţiată în raport cu răspunderea funcţiei publice de conducere. (2) Indemnizaţia de conducere se stabileşte la numirea în funcţia publică de conducere de către ordonatorul de credite şi este stabilită în procent fix din salariul de bază corespunzător funcţiei publice de execuţie deţinute înainte de reîncadrare, cu excepţia funcţiilor publice de conducere prevăzute în anexele nr. I - IV la O.U.G. nr. 192/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 228/2003, ale căror salarii de bază cuprind şi indemnizaţia de conducere. (3) Indemnizaţia de conducere se acordă şi funcţionarilor publici de execuţie din cadrul compartimentelor cu un număr de până la 5 posturi, în cuantum de până la 20% din salariul de bază al funcţionarului public, pe perioada în care conduce sau coordonează programe/proiecte prevăzute în programul de activitate al instituţiei, stabilită de ordonatorul de credite în raport de complexitatea programului/ proiectului condus sau coordonat. ART. 23 (2) Gestiunea sistemului de salarizare a funcţionarilor publici se asigură de fiecare ordonator de credite, cu încadrarea în resursele financiare alocate anual şi în numărul maxim de posturi, precum şi în structura acestora, aprobate potrivit legii.

SECŢIUNEA a 2-a Elementele sistemului de salarizare

ART. 25 (2) Sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile, stimulentele şi alte drepturi.

Salarii de bază ART. 26 (1) Salariile de bază se stabilesc în mod diferenţiat, avându-se în vedere realizarea unei ierarhii juste şi motivate în sistem de carieră, în raport cu natura

37

competenţelor, cu activitatea desfăşurată şi cu importanţa ei, corespunzător cerinţelor categoriei, clasei şi gradului funcţiei publice, prevăzute de Ordonanţa de urgenţă nr. 192/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 228/2003. (3) Salariile de bază se diferenţiază şi în raport cu nivelul la care se prestează activitatea, respectiv la nivel central sau la nivel local. ART. 27 (1) Pentru rezultate deosebite obţinute în activitatea desfăşurată, ordonatorul de credite poate acorda, în limita a 20% din numărul de posturi corespunzătoare funcţiilor publice, prevăzut în statul de funcţii, un salariu de merit lunar de până la 15% din salariul de bază, care face parte din acesta şi care constituie bază de calcul pentru sporuri şi alte drepturi care se acordă în raport cu salariul de bază. Salariile de merit se vor acorda funcţionarilor publici încadraţi pe funcţii publice de execuţie în proporţie de cel puţin două treimi din numărul total al funcţiilor publice stabilit în condiţiile prezentului alineat … (2) Funcţionarii publici care beneficiază de salariu de merit se stabilesc în fiecare an, după aprobarea bugetelor anuale, pe baza rezultatelor obţinute în activitatea desfăşurată în perioada anterioară. În cazul în care pe parcursul anului se întrerup sau se modifică raporturile de serviciu ale unor beneficiari de salariu de merit, acestea se pot redistribui începând cu data de întâi a lunii următoare altor funcţionari publici care deţin funcţii publice de aceeaşi categorie, pe perioada rămasă. (3) Pot beneficia de salarii de merit funcţionarii publici care nu au fost sancţionaţi disciplinar şi cei a căror sancţiune a fost radiată de drept, potrivit legii. (4) În cazul în care pe parcursul anului intervin modificări ale funcţiei deţinute, care nu sunt imputabile funcţionarului public, inclusiv modificarea funcţiei prin promovare, salariul de merit acordat se menţine până la expirarea perioadei pentru care a fost stabilit. (5) Pentru funcţionarii publici nou-angajaţi salariul de merit se poate acorda după o perioadă de cel puţin 6 luni de la angajare. (6) Funcţionarii publici debutanţi nu pot beneficia de salariu de merit. ART. 28 (1) Încadrarea pe o funcţie publică de execuţie sau de conducere se face potrivit prevederilor Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare. (3) Pentru îndeplinirea atribuţiilor ce revin unor posturi pe care sunt încadraţi funcţionari publici de execuţie şi care devin temporar vacante, în condiţiile prevăzute de art. 87 şi 88 din Legea nr. 188/1999, cu modificările şi completările ulterioare, pot fi angajate cu contract individual de muncă, pe o perioadă egală cu durata suspendării, alte persoane care îndeplinesc condiţiile prevăzute de fişa postului, dar numai în situaţia în care în corpul de rezervă nu există funcţionari publici care să îndeplinească condiţiile prevăzute de fişa postului. (5) Absolvenţii învăţământului superior de lungă sau de scurtă durată, care, la data trecerii pe funcţia corespunzătoare studiilor absolvite, erau încadraţi pe funcţii cu nivel de studii inferior, se încadrează pe funcţia şi clasa corespunzătoare studiilor absolvite, asigurându-se o creştere de până la 20% a salariului de bază avut. Stabilirea gradului profesional corespunzător noii clase se face prin aplicarea criteriilor privind reîncadrarea stabilite de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, dar nu mai mult de gradul profesional principal, după obţinerea avizului prevăzut de art. XVI din Legea nr. 161/2003, cu modificările şi completările ulterioare. În cazul în care, după aplicarea procentului de 20%, salariul de bază astfel stabilit se situează sub nivelul prevăzut în anexele la O.U.G. nr. 192/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 220/2003, pentru clasa a III-a, gradul 3, se va acorda salariul de bază de la acest nivel, iar gradul profesional va fi de asistent.

SECŢIUNEA a 3-a Sporuri

ART. 29 (1) Funcţionarii publici beneficiază, la funcţia de bază, de un spor de vechime în muncă de până la 25%, calculat la salariul de bază, corespunzător timpului lucrat în program normal de lucru, după cum urmează:

38

________________________________________________________ Tranşe de vechime în muncă Cota din salariul de bază________________________________________________________ între 3 şi 5 ani 5% de la 5 la 10 ani 10% de la 10 la 15 ani 15% de la 15 la 20 ani 20% peste 20 de ani 25%________________________________________________________

(2) Sporul corespunzător vechimii în muncă se plăteşte cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a împlinit vechimea în muncă, prevăzută la tranşa respectivă. ART. 30 Funcţionarii publici care, potrivit programului normal de lucru, îşi desfăşoară activitatea în timpul nopţii, între orele 22,00 şi 6,00, beneficiază, pentru orele lucrate în acest interval, de un spor pentru munca prestată în timpul nopţii de 25% din salariul de bază, dacă timpul astfel lucrat reprezintă cel puţin jumătate din programul normal de lucru. ART. 31 (1) Orele prestate peste durata normală a timpului de lucru de funcţionarii publici încadraţi în funcţii publice de execuţie, de conducere sau din categoria înalţilor funcţionari publici se vor plăti cu un spor din salariul de bază, după cum urmează: a) 75% din salariul de bază pentru primele două ore de depăşire a duratei normale a zilei de lucru; b) 100% din salariul de bază pentru orele următoare. Cu spor de 100% se plătesc şi orele lucrate în zilele de repaus săptămânal sau în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează. (2) Munca prestată potrivit alin. (1) poate fi compensată cu timp liber corespunzător, la cererea funcţionarului public, în condiţiile în care orele nu au fost plătite. (3) Munca peste durata normală a timpului de lucru poate fi prestată şi sporurile prevăzute la alin. (1) se pot plăti numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă în scris de şeful ierarhic, fără a se depăşi 360 de ore anual. ART. 32 Funcţionarii publici care posedă titlul ştiinţific de "doctor" beneficiază de un spor pentru titlul ştiinţific de 15% din salariul de bază, dacă îşi desfăşoară activitatea în domeniul pentru care posedă titlul ştiinţific respectiv.

SECŢIUNEA a 4-a Premii

ART. 34 (1) Ordonatorii de credite vor acorda premii lunare în limita a 10% din cheltuielile cu salariile aferente funcţiilor publice prevăzute în statul de funcţii, cu încadrarea în fondurile aprobate prin buget. Premiile se pot acorda în cursul anului funcţionarilor publici care au realizat sau au participat direct la obţinerea unor rezultate în activitate, apreciate ca valoroase. Sumele neconsumate pot fi utilizate în lunile următoare, în cadrul aceluiaşi an bugetar. (2) În cazurile în care se realizează economii prin reducerea cheltuielilor cu salariile, ordonatorii principali de credite pot aproba acordarea de premii în cursul anului din economiile realizate, în limita a 5% din cheltuielile cu salariile aferente funcţiilor publice avizate, în condiţiile legii, fără a depăşi valoarea economiilor realizate. (3) Premiile individuale se stabilesc de către ordonatorii de credite, în limita sumelor alocate cu această destinaţie de către ordonatorul principal de credite, cu avizul organizaţiilor sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, cu avizul reprezentanţilor funcţionarilor publici, acolo unde nu sunt astfel de organizaţii sindicale. ART. 35

39

(1) Pentru activitatea desfăşurată, funcţionarii publici beneficiază de un premiu anual egal cu salariul mediu lunar de bază realizat în anul pentru care se face premierea. (2) Pentru funcţionarii publici care nu au lucrat tot timpul anului, premiul se acordă proporţional cu perioada în care au lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază lunare realizate în perioada în care au desfăşurat activitate, raportată la perioada întregului an. (3) Plata premiului anual se va face pentru toţi funcţionarii publici începând cu luna ianuarie a anului următor. (4) Ordonatorii de credite pot reduce sau anula premiul anual în cazul funcţionarilor publici care în cursul anului au fost sancţionaţi disciplinar. ART. 36 (1) Autorităţile şi instituţiile publice care, potrivit legii, au dreptul să procedeze la confiscarea şi valorificarea de bunuri sau să aplice şi să încaseze penalităţi pot constitui un fond de stimulare a funcţionarilor publici, în limitele prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare. Modul de constituire din fiecare sursă, condiţiile de utilizare a fondului se stabilesc cu avizul consultativ al organizaţiilor sindicale reprezentative, prin hotărâre a Guvernului. (2) Până la intrarea în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la alin. (1), rămân aplicabile reglementările existente privind constituirea şi condiţiile de utilizare a fondurilor pentru stimularea personalului.

SECŢIUNEA a 5-a Alte drepturi

ART. 37 Pe perioada în care funcţionarii publici sunt trimişi în delegare în alte localităţi decât cea în care îşi desfăşoară activitatea, autorităţile sau instituţiile publice le acordă indemnizaţii de delegare şi le decontează cheltuielile de transport şi de cazare, în condiţiile stabilite pentru personalul din instituţiile publice. ART. 38 (1) Funcţionarii publici numiţi temporar într-o funcţie publică de conducere pe o perioadă mai mare de 30 de zile calendaristice primesc, pe lângă salariul de bază al funcţiei de execuţie în care sunt încadraţi, şi indemnizaţia corespunzătoare funcţiei publice de conducere pe care o preiau. (2) Funcţionarii publici pot fi numiţi temporar într-o funcţie publică de conducere, pe o perioadă de maximum 6 luni într-un an calendaristic. ART. 39 (2) Când detaşarea sau mutarea temporară în altă activitate se face pe o funcţie publică la care este stabilit un salariu de bază mai mare, funcţionarii publici detaşaţi sau trecuţi temporar în altă activitate au dreptul la acest salariu în condiţiile prevăzute de lege. (3) Pe perioada detaşării sau mutării temporare în altă activitate funcţionarii publici primesc, pe lângă salariul de bază stabilit potrivit alin. (1) şi (2), şi celelalte drepturi ce se acordă personalului din autoritatea sau instituţia publică respectivă. (4) Drepturile ce se acordă pe timpul detaşării sau mutării temporare în altă activitate se suportă de către autoritatea, instituţia publică sau unitatea unde funcţionarul public respectiv îşi desfăşoară activitatea. ART. 40 (1) Funcţionarul public mutat, în cadrul aceleiaşi autorităţi, instituţii publice sau unităţi, în altă localitate are dreptul la: a) rambursarea costului transportului pentru el şi membrii familiei sale, precum şi pentru bunurile din gospodăria sa; b) plata unei indemnizaţii egale cu salariul de bază net din ultima lună; c) un concediu plătit de 5 zile lucrătoare, în vederea mutării efective, acordat la cererea sa. ART. 41 (1) La încadrarea într-o autoritate, instituţie publică sau unitate din altă localitate decât cea de domiciliu, în primul an de activitate după absolvirea studiilor funcţionarii publici beneficiază de o indemnizaţie de instalare egală cu un salariu de bază corespunzător funcţiei de debutant în care urmează să fie încadraţi.

40

(2) Indemnizaţia de instalare poate fi egală cu două salarii de bază pentru acele localităţi unde atragerea specialiştilor se face cu mare greutate. Lista localităţilor respective se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Administraţiei şi Internelor, după consultarea organizaţiilor sindicale din administraţia publică. (3) Funcţionarii publici care au beneficiat de indemnizaţia de instalare şi care ulterior au demisionat sau au încetat raporturile de serviciu din motive imputabile lor înainte de împlinirea unui an de la instalare vor restitui, în condiţiile legii, indemnizaţia primită, calculată proporţional cu perioada rămasă până la expirarea termenului de un an. ART. 42 (1) Funcţionarii publici care îşi continuă studiile beneficiază de concedii de studii potrivit legii. În cazul în care conducătorul autorităţii sau instituţiei publice apreciază că studiile sunt utile autorităţii sau instituţiei publice în care funcţionarul public îşi desfăşoară activitatea, pe perioada concediului de studii acordat, în limita a 30 de zile lucrătoare anual din acesta, funcţionarului public respectivi se plătesc salariul de bază corespunzător funcţiei îndeplinite şi, după caz, sporul de vechime.

CAP. 3 Dispoziţii finale şi comune

ART. 43 (2) În cazul în care salariul de bază majorat cu 6% de la data de 1 ianuarie 2004 şi cu 6% începând cu data de 1 octombrie 2004 se situează sub salariul de bază minim brut pe ţară, se acordă salariul de bază minim brut pe ţară. ART. 45 (1) Pentru acordarea sporului de vechime în muncă, angajatorul va lua în considerare integral şi perioadele lucrate anterior în alte domenii de activitate decât cele bugetare. (2) Pensionarii pentru limită de vârstă, care se angajează pe baza unui contract individual de muncă în sectorul bugetar, potrivit legii, beneficiază de sporul de vechime corespunzător vechimii în muncă dobândite în întreaga activitate. ART. 46 (3) La determinarea indemnizaţiei de concediu de odihnă se vor lua în calcul, pe lângă salariul de bază, şi sporurile de care beneficiază, potrivit legii. (5) Compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării raporturilor juridice de muncă sau de serviciu în cazul funcţionarilor publici. (7) Indemnizaţia de concediu de odihnă se plăteşte de către angajator cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu. ART. 48 (1) Ordonatorii principali de credite pot aproba, o dată pe trimestru, până la data de 1 septembrie, în limita numărului maxim de posturi prevăzut în anexele la Legea bugetului de stat pe anul 2004 nr. 507/2003 şi în Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2004 nr. 519/2003 şi cu încadrarea în nivelul alocaţiilor bugetare aprobate pentru cheltuielile cu salariile, numai pentru posturile vacante, utilizarea unui număr mai mare de posturi de nivel inferior sau de acelaşi nivel prin reducerea corespunzătoare a unui număr de posturi de nivel superior, precum şi modificarea în ceea ce priveşte calitatea acestor posturi, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice. ART. 50 (1) Salariile de bază, soldele şi indemnizaţiile lunare sunt brute şi impozabile, potrivit legii. (2) Salariile de bază, soldele şi indemnizaţiile lunare calculate pentru prima etapă şi a doua etapă de majorare, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, vor fi rotunjite din 1.000 lei în 1.000 de lei în favoarea salariaţilor. ART. 52 Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă intră în vigoare pe data de 1 ianuarie 2004.

41

ORDIN nr. 1848 din 22 decembrie 2003 privind stabilirea baremului lunar pentru impunerea veniturilor din salarii şi pensii pentru anul fiscal 2004 potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal

ART. 1 Pentru determinarea impozitului lunar pe veniturile din salarii şi pensii realizate în anul 2004, definite la art. 56 şi 72 din Legea nr. 571/2003, se stabileşte următorul barem lunar:

____________________________________________________________Venitul lunar impozabil Impozitul lunar (lei) (lei)____________________________________________________________până la 2.400.000 18%2.400.001 - 5.800.000 432.000 + 23% pentru ceea ce depăşeşte suma de 2.400.000 lei5.800.001 - 9.300.000 1.214.000 + 28% pentru ceea ce depăşeşte suma de 5.800.000 lei9.300.001 - 13.000.000 2.194.000 + 34% pentru ceea ce depăşeşte suma de 9.300.000 leipeste 13.000.000 3.452.000 + 40% pentru ceea ce depăşeşte suma de 13.000.000 lei____________________________________________________________

ART. 2 Începând cu data de 1 ianuarie 2004, la stabilirea bazei de calcul a impozitului pentru veniturile din salarii şi pensii, se au în vedere următoarele sume fixe prevăzute la art. 45 alin. (2), respectiv la art. 73 din Legea nr. 571/2003, astfel: a) deducerea personală de bază este de 2.000.000 lei lunar; b) suma neimpozabilă lunară pentru veniturile din pensii este de 8.000.000 lei lunar. ART. 3 (1) Prin venituri realizate în anul 2004 se înţelege orice sumă primită sub formă de salarii sau pensii începând cu luna ianuarie 2004, cu excepţia plăţilor reprezentând lichidarea pe luna decembrie 2003, care sunt considerate venituri realizate în anul 2003. (2) Baza de calcul a venitului supus impozitului se calculează prin rotunjire la 1.000 lei în favoarea contribuabilului.

LEGE nr. 228 din 23 mai 2003 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 192/2002 privind reglementarea drepturilor de natură salarială ale funcţionarilor publici

ARTICOL UNIC Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 192 din 12 decembrie 2002 privind reglementarea drepturilor de natură salarială ale funcţionarilor publici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 949 din 24 decembrie 2002, cu următoarele modificări şi completări: 1. Alineatele (4) şi (5) ale articolului 9 vor avea următorul cuprins: "(4) Absolvenţii învăţământului superior de lungă sau de scurtă durată, care, la data trecerii pe funcţia corespunzătoare studiilor absolvite, erau încadraţi pe funcţii cu nivel de studii inferior, se încadrează pe funcţia şi categoria corespunzătoare studiilor absolvite, la clasa şi gradul care să asigure o creştere de până la 20% a salariului de bază avut. În cazul în care, după aplicarea procentului de 20%, salariul de bază astfel stabilit se situează sub nivelul prevăzut pentru clasa a III-a, gradul 3, se va acorda salariul de bază de la acest nivel. (5) Ordonatorii principali de credite pot transforma posturile vacante aferente funcţiilor publice prevăzute în anexele la legea bugetului de stat şi în anexele la legea bugetului asigurărilor sociale de stat în posturi de nivel inferior sau în posturi de acelaşi nivel, cu avizul Ministerului Administraţiei Publice, prin Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, şi al Ministerului Finanţelor Publice. 2. La articolul 9, după alineatul (5) se introduce un alineat nou, alineatul (6), cu următorul cuprins:

42

"(6) Prevederile tezei întâi a alin. (5) se aplică în mod corespunzător şi ordonatorilor principali de credite din administraţia publică locală, numai cu avizul Ministerului Administraţiei Publice, prin Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici." 4. Alineatul (3) al articolului 25 va avea următorul cuprins: "(3) Salariile de bază calculate pentru prima etapă de majorare, potrivit prevederilor alin. (2), vor fi rotunjite din 1.000 lei în 1.000 de lei în favoarea funcţionarului public." 5. Litera C a anexei nr. I va avea următorul cuprins: "C. Indemnizaţii de conducere___________________________________________________________Nr. Funcţia publică de Indemnizaţia de conducere încrt. conducere procente din salariul de bază___________________________________________________________ 1. Director general 55%___________________________________________________________ 2. Director*) 50%___________________________________________________________ 3. Director adjunct 40%___________________________________________________________ 4. Contabil-şef 40%___________________________________________________________ 5. Şef sector 40%___________________________________________________________ 6. Şef serviciu 30%___________________________________________________________ 7. Şef birou 25%___________________________________________________________ *) Indemnizaţia de conducere pentru funcţia de director se aplică şi şefului de sector de la Consiliul Legislativ."

6. La anexa nr. I, după litera C se introduce litera D cu următorul cuprins: "D. Sporuri specifice Personalul prevăzut în prezenta anexă beneficiază şi de sporurile prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare." 7. Litera A a anexei nr. II va avea următorul cuprins: "A. Salarii de bază pentru funcţii publice de conducere___________________________________________________________Nr. Funcţia publică de Salariul de bază*)crt. conducere - lei -___________________________________________________________ 1. Secretar general 21.000.000___________________________________________________________ 2. Secretar general adjunct 18.480.000___________________________________________________________ 3. Comisar general 16.500.000___________________________________________________________

*) Cuprinde şi indemnizaţia de conducere."

8. La anexa nr. II, după litera C se introduce litera D cu următorul cuprins: "D. Sporuri specifice Personalul prevăzut în prezenta anexă beneficiază şi de sporurile prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare." 9. La anexa nr. II, punctul 1 al notei va avea următorul cuprins: "1. Salariile de bază ale personalului vamal sunt mai mari cu 20% faţă de salariile prevăzute la pct. 1, 3, 6 şi 7 ale lit. B din prezenta anexă."

43

LEGE nr. 164 din 14 mai 2004 pentru aprobarea O.U.G. nr. 123/2003 privind creşterile salariale ce se vor acorda personalului din sectorul bugetar

ARTICOL UNIC Se aprobă O.U.G. nr. 123 din 11 decembrie 2003 privind creşterile salariale ce se vor acorda personalului din sectorul bugetar, publicată în M.Of. al României, Partea I, nr. 919 din 22 decembrie 2003, cu următoarele modificări şi completări: 2. La articolul 21, după alineatul (2) se introduce alineatul (3) cu următorul cuprins: "(3) Salariile de bază ale funcţionarilor publici a căror suspendare a raporturilor de serviciu încetează în condiţiile legii se stabilesc potrivit alin. (1) şi (2)." 3. La articolul 22, alineatul (2) va avea următorul cuprins: "(2) Indemnizaţia de conducere se stabileşte la numirea în funcţie de către ordonatorul de credite, în procentele prevăzute pentru funcţiile publice respective în anexele nr. I-IV la O.U.G. nr. 192/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 228/2003, cu excepţia funcţiilor publice de conducere ale căror salarii de bază cuprind şi indemnizaţia de conducere." 4. La articolul 22, după alineatul (2) se introduc alineatele (2^1) şi (2^2) cu următorul cuprins: "(2^1) Pentru funcţia publică de conducere de director executiv, indemnizaţia de conducere este de 50%. (2^2) Pentru funcţia publică de conducere de director executiv adjunct, indemnizaţia de conducere este de 40% ." 5. La articolul 38, alineatul (2) va avea următorul cuprins: "(2) Funcţionarii publici pot fi numiţi temporar într-o funcţie publică de conducere, pe o perioadă de maximum 6 luni într-un an calendaristic, cu excepţia situaţiei prevăzute la art. 80 alin.(3) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, în care promovarea temporară se face pe durata suspendării titularului." 6. La articolul 46, alineatul (7) va avea următorul cuprins: "(7) La cererea angajatului, indemnizaţia de concediu de odihnă se plăteşte de către angajator cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu." 7. După articolul 50 se introduce articolul 50^1 cu următorul cuprins: "ART. 50^1 Pentru anul 2004, aplicarea dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, republicată, şi ale art. 46 din Hotărârea Guvernului nr. 1.209/2003 se suspendă."

HOTĂRÂRE nr. 4 din 8 ianuarie 2004*) privind repartizarea numărului de consilieri de integrare pe ministere şi pentru aprobarea criteriilor de majorare a salariilor de bază ale consilierilor de integrare

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 2 alin. (3) şi al art. 3 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2003 privind organizarea şi funcţionarea Corpului consilierilor de integrare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 272/2003,

ART. 1 (1) În raport cu priorităţile procesului de aderare a României la Uniunea Europeană, repartizarea numărului de consilieri de integrare pe ministere, în limita numărului stabilit prin lege, este prevăzută în anexa nr. 1. (2) Numărul consilierilor de integrare repartizat poate fi modificat de Ministerul Integrării Europene, la solicitarea sau cu acordul ministerului interesat. ART. 2 Majorarea cu până la 50% a salariului de bază pentru consilierii de integrare se poate face, în condiţiile stabilite prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2003 privind organizarea şi funcţionarea Corpului

44

consilierilor de integrare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 272/2003, în funcţie de criteriile şi în cotele procentuale stabilite potrivit anexei nr. 2.

ANEXA 1

REPARTIZAREApe ministere a posturilor alocate pentru Corpul consilierilor de integrare

1. Ministerul Administraţiei şi Internelor 70 2. Ministerul Afacerilor Externe 10 3. Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului 60 4. Ministerul Apărării Naţionale 2 5. Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei 10 7. Ministerul Culturii şi Cultelor 5 8. Ministerul Economiei şi Comerţului 10 9. Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului 40 10. Ministerul Finanţelor Publice 30 11. Ministerul Integrării Europene 102*) 12. Ministerul Justiţiei 20 13. Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei 20 14. Ministerul Sănătăţii 25 15. Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului 40 16. Secretariatul General al Guvernului 40 17. Autoritatea Naţională de Control 16 TOTAL: 500

------------ *) Din care 64 de posturi sunt pentru cele opt agenţii de dezvoltare regională (câte opt pentru fiecare agenţie).

ANEXA 2

CRITERIILE ŞI COTELE PROCENTUALEde majorare a salariului de bază pentru consilierii de integrare

____________________________________________________________________________ Denumirea criteriilor Cota de majorare a salariului de bază (%)____________________________________________________________________________1. Experienţă în specialitate de minimum 2 ani 52. Studii universitare în domeniul integrării europene 53. Stagii de pregătire în instituţii ale Uniunii Europene 54. Specializări postuniversitare în domeniul integrării europene: - specializări cu durata de 1 an 10 - specializări cu durata de 2 ani 155. Specializări postuniversitare în alte domenii: - specializări cu durata de 1 an 5 - specializări cu durata de 2 ani 106. Titluri ştiinţifice, grade didactice: - doctor 15 - profesor universitar/cercetător ştiinţific I 15 - conferenţiar universitar/cercetător ştiinţific II 10 - lector universitar/şef de lucrări/cercetător ştiinţific III 57. Cerinţe de reprezentativitate ale postului*) 5____________________________________________________________________________ *) Acest criteriu se aplică acelor persoane care, în desfăşurarea activităţii specifice posturilor de consilieri de integrare, stabilesc relaţii directe cu instituţii ale Uniunii Europene, cu reprezentanţele României în străinătate şi cu reprezentanţele altor state pe teritoriul României.

45

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 82 din 14 octombrie 2004 privind unele măsuri în domeniul funcţiei publice

ART. 1 (1) Începând cu data de 1 noiembrie 2004, anexele nr. I - IV la O.U.G. nr. 192/2002 privind reglementarea drepturilor de natură salarială ale funcţionarilor publici, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 228/2003, cu modificările ulterioare, se înlocuiesc cu anexele nr. I - IV la prezenta ordonanţă de urgenţă. (2) Salariile de bază menţionate în anexele nr. I - IV cuprind şi majorările prevăzute la art. 21 din O.U.G. nr. 123/2003 privind creşterile salariale ce se vor acorda personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 164/2004, cu completările ulterioare. ART. 2 Aplicarea prevederilor art. 34 şi ale alin. (2) al art. 38 din O.U.G. nr. 123/2003, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 164/2004, cu completările ulterioare, se suspendă pentru lunile noiembrie şi decembrie 2004. ART. 3 (1) În perioada octombrie-decembrie 2004 se suspendă ocuparea prin concurs şi prin redistribuire din corpul de rezervă al funcţionarilor publici a posturilor corespunzătoare funcţiilor publice vacante din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice. (2) Procedura de organizare şi desfăşurare a concursurilor pentru ocuparea funcţiilor publice vacante, aflată în derulare, se suspendă pentru perioada prevăzută la alin. (1). (3) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici poate aproba organizarea concursurilor pentru ocuparea posturilor corespunzătoare funcţiilor publice vacante din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice nou-înfiinţate, din cadrul celor finanţate integral din venituri proprii, precum şi din cadrul celor implicate în finalizarea capitolelor supuse procesului de negociere pentru aderarea la Uniunea Europeană. (4) Concursurile pot fi organizate în condiţiile prevăzute la alin. (3), cu avizul Ministerului Finanţelor Publice cu privire la asigurarea fondurilor necesare finanţării posturilor corespunzătoare funcţiilor publice vacante din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice finanţate integral din bugetul de stat şi din bugetul asigurărilor sociale de stat. ART. 4 (1) În vederea asigurării necesarului de fonduri la titlul "Cheltuieli de personal", pentru aplicarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă în anul 2004, ordonatorii principali de credite pot efectua virări de credite bugetare de la alte titluri de cheltuieli, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice. (2) Operaţiunile prevăzute la alin.(1) pot fi efectuate până la data de 1 decembrie 2004. ART. 5 Anexele nr. I - IV*) fac parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă.------------ *) Anexele nr. I - IV sunt reproduse în facsimil.

B. Salarii de bază pentru funcţii publice de execuţie ______________________________________________________________________________|Nr. | Funcţia publică de execuţie |Categoria| Clasa | Gradul | Salariul de||crt.| | | | | bază || | | | | | - lei - ||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| 1 | Consilier | A | I | 1 | 16.065.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | I | 2 | 14.624.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | I | 3 | 14.441.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| 2 | Expert | A | a II-a | 1 | 14.345.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|

46

| | | A | a II-a | 2 | 12.014.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | a II-a | 3 | 11.043.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | a III-a | 1 | 9.394.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | a III-a | 2 | 7.464.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | a III-a | 3 | 6.675.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | - | debutant | 4.046.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| 3 | Consilier juridic | A | I | 1 | 16.065.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | I | 2 | 14.624.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | I | 3 | 14.441.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | a II-a | 1 | 14.345.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | a II-a | 2 | 12.014.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | a II-a | 3 | 11.043.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | a III-a | 1 | 9.394.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | a III-a | 2 | 7.464.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | a III-a | 3 | 6.675.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | - | debutant | 4.046.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| 4 | Auditor | A | I | 1 | 16.065.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | I | 2 | 14.624.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | I | 3 | 14.441.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | a II-a | 1 | 14.345.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | a II-a | 2 | 12.014.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | a II-a | 3 | 11.043.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | a III-a | 1 | 9.394.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | a III-a | 2 | 7.464.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | a III-a | 3 | 6.675.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| 5 | Referent de specialitate | B | I | 1 | 9.986.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | B | I | 2 | 8.109.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | B | I | 3 | 7.287.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | B | a II-a | 1 | 6.742.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | B | a II-a | 2 | 6.581.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | B | a II-a | 3 | 5.003.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|

47

| | | B | a III-a | 1 | 4.181.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | B | a III-a | 2 | 3.993.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | B | a III-a | 3 | 3.777.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | B | - | debutant | 3.641.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| 6 | Referent | C | I | 1 | 6.680.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | C | I | 2 | 5.686.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | C | I | 3 | 4.781.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | C | a II-a | 1 | 4.478.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | C | a II-a | 2 | 4.319.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | C | a II-a | 3 | 4.113.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | C | a III-a | 1 | 3.976.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | C | a III-a | 2 | 3.840.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | C | a III-a | 3 | 3.702.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | C | - | debutant | 3.565.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|

C. Indemnizaţii de conducere ____________________________________________________________________|Nr. | Funcţia publică de conducere |Indemnizaţia de conducere în ||crt.| |procente din salariul de bază|| | | (limita maximă) ||____|_________________________________|_____________________________|| 1 | Director general | 55% ||____|_________________________________|_____________________________|| 2 | Director*) | 50% ||____|_________________________________|_____________________________|| 3 | Director adjunct | 40% ||____|_________________________________|_____________________________|| 4 | Contabil-şef | 40% ||____|_________________________________|_____________________________|| 5 | Şef sector | 40% ||____|_________________________________|_____________________________|| 6 | Şef serviciu | 30% ||____|_________________________________|_____________________________|| 7 | Şef birou | 25% ||____|_________________________________|_____________________________| *) Indemnizaţia de conducere pentru funcţia de director se aplică şi şefului de sector de la Consiliul Legislativ.

D. Sporuri specifice

Personalul prevăzut în prezenta anexă beneficiază şi de sporurile prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare.

ANEXA 2

48

Aparatul propriu al ministerelor, celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, al Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, al Inspecţiei Muncii, al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă

A. Salarii de bază pentru funcţii publice de conducere __________________________________________________________|Nr. | Funcţia publică de conducere | Salariul ||crt.| | de bază*) || | | - lei - ||____|________________________________________|____________|| 1 | Secretar general | 28.316.000||____|________________________________________|____________|| 2 | Secretar general adjunct | 24.918.000||____|________________________________________|____________|| 3 | Comisar general | 22.248.000||____|________________________________________|____________| *) Cuprinde şi indemnizaţia de conducere.

B. Salarii de bază pentru funcţii publice de execuţie ______________________________________________________________________________|Nr. | Funcţia publică de execuţie |Categoria| Clasa | Gradul | Salariul de||crt.| | | | | bază || | | | | | - lei - ||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| 1 | Consilier | A | I | 1 | 11.422.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | I | 2 | 9.986.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | I | 3 | 9.045.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| 2 | Expert | A | a II-a | 1 | 8.109.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | a II-a | 2 | 7.287.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | a II-a | 3 | 6.742.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | a III-a | 1 | 6.069.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | a III-a | 2 | 5.664.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | a III-a | 3 | 5.260.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | - | debutant | 4.046.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| 3 | Inspector de specialitate | A | a II-a | 1 | 8.109.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | a II-a | 2 | 7.287.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | a II-a | 3 | 6.742.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | a III-a | 1 | 6.069.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | a III-a | 2 | 5.664.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | a III-a | 3 | 5.260.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | - | debutant | 4.046.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| 4 | Consilier juridic | A | I | 1 | 11.422.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|

49

| | | A | I | 2 | 9.986.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | I | 3 | 9.045.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | a II-a | 1 | 8.109.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | a II-a | 2 | 7.287.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | a II-a | 3 | 6.742.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | a III-a | 1 | 6.069.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | a III-a | 2 | 5.664.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | a III-a | 3 | 5.260.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | - | debutant | 4.046.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| 5 | Auditor | A*) | I | 1 | 15.972.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A*) | I | 2 | 12.648.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A*) | I | 3 | 10.337.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | a II-a | 1 | 9.186.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | a II-a | 2 | 7.293.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | a II-a | 3 | 6.686.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | a III-a | 1 | 6.069.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | a III-a | 2 | 5.575.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | a III-a | 3 | 5.260.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| 6 | Referent de specialitate | B | I | 1 | 9.986.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | B | I | 2 | 8.109.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | B | I | 3 | 7.287.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | B | a II-a | 1 | 6.742.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | B | a II-a | 2 | 6.581.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | B | a II-a | 3 | 5.003.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | B | a III-a | 1 | 4.181.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | B | a III-a | 2 | 3.993.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | B | a III-a | 3 | 3.777.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | B | - | debutant | 3.641.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| 7 | Referent | C | I | 1 | 6.520.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | C | I | 2 | 5.634.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | C | I | 3 | 4.781.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|

50

| | | C | a II-a | 1 | 4.478.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | C | a II-a | 2 | 4.214.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | C | a II-a | 3 | 4.074.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | C | a III-a | 1 | 3.934.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | C | a III-a | 2 | 3.840.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | C | a III-a | 3 | 3.702.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | C | - | debutant | 3.565.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| 8 | Comisar | A | I | 1 | 11.422.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | I | 2 | 9.986.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | I | 3 | 9.045.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | a II-a | 1 | 8.109.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | A | - | debutant | 4.046.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | B | I | 1 | 9.045.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | B | I | 2 | 8.109.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | B | I | 3 | 7.287.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | B | a II-a | 1 | 6.742.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | B | - | debutant | 3.641.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | C | I | 1 | 6.367.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | C | I | 2 | 5.634.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | C | I | 3 | 4.781.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | C | a II-a | 1 | 4.478.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________|| | | C | - | debutant | 3.565.000||____|_____________________________|_________|_________|__________|____________| *) Se utilizează şi pentru salarizarea controlorilor delegaţi ai Ministerului Finanţelor Publice la care salariile de bază sunt mai mari cu 20% .

C. Indemnizaţii de conducere ____________________________________________________________________|Nr. | Funcţia publică de conducere |Indemnizaţia de conducere în ||crt.| |procente din salariul de bază|| | | (limita maximă) ||____|_________________________________|_____________________________|| 1 | Director general | 55% ||____|_________________________________|_____________________________|| 2 | Inspector de stat şef | 55% ||____|_________________________________|_____________________________|| 3 | Inspector general de stat | 55% ||____|_________________________________|_____________________________|| 4 | Director general adjunct | 50% ||____|_________________________________|_____________________________|| 5 | Inspector de stat şef adjunct | 50% |

51

|____|_________________________________|_____________________________|| 6 | Inspector general de stat | || | adjunct | 50% ||____|_________________________________|_____________________________|| 7 | Comisar general adjunct | 50% ||____|_________________________________|_____________________________|| 8 | Director | 50% ||____|_________________________________|_____________________________|| 9 | Inspector-şef | 50% ||____|_________________________________|_____________________________|| 10 | Director adjunct | 40% ||____|_________________________________|_____________________________|| 11 | Inspector-şef adjunct | 40% ||____|_________________________________|_____________________________|| 12 | Contabil şef | 40% ||____|_________________________________|_____________________________|| 13 | Şef sector | 40% ||____|_________________________________|_____________________________|| 14 | Comisar şef divizie | 30% ||____|_________________________________|_____________________________|| 15 | Şef serviciu | 30% ||____|_________________________________|_____________________________|| 16 | Şef birou | 25% ||____|_________________________________|_____________________________|

D. Sporuri specifice

Personalul prevăzut în prezenta anexă beneficiază şi de sporurile prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare.

NOTĂ: 1. Salariile de bază ale personalului vamal sunt mai mari cu 20% faţă de salariile prevăzute la punctele

1, 3, 6 şi 7 ale lit. B din prezenta anexă. 2. Personalul vamal, echivalat potrivit Legii nr. 188/1999, cu modificările şi completările ulterioare,

beneficiază şi de sporurile şi alte drepturi specifice reglementate prin Statutul personalului vamal şi alte dispoziţii legale în vigoare.

52