ArgumentProiectul cu titlul „Monitorizarea deșeurilor gospodarești din comuna Bilca” a

fost întocmit pentru susţinerea Examenului pentru certificarea competenţelor

profesionale- nivel 3, în învăţământul liceal, filiera ,,Tehnologică”, profilul ,,Resurse

naturale şi protecţia mediului”, calificarea ,,Tehnician ecolog şi protecţia calităţii

mediului”.

Asistăm astăzi la proliferarea şi intensificare unor fenomene generatoare de

criză şi dezechilibre:

creşterea numerică fără precedent a populaţiei umane fapt care duce la

intensificarea consumurilor de materii prime, apă şi energie;

acumularea unor cantităţi uriaşe de deşeuri ce rezultă din activităţile casnice şi

industriale;

creşterea spaţiilor destinate depozitării deşeurilor, spaţii care devin apoi

improprii vieţii – accentuând criza spaţiului ecologic ;

poluare complexă şi ireversibilă a mediului.

Aceste fenomene induc riscuri ecologice, economice, sociale, care ar putea fi

minimizate prin activităţile conştiente, comune la nivelul întregii planete.

Proiectul este structurat în patru capitole.

Primul capitol, „Monitorizarea deşeurilor din sectorul gospodăresc şi public”

tratează probleme generale privind principalele categorii de deşeuri, caracteristicile

fizice precum şi modul de colectare, transport şi depozitare a acestora. Se insistă pe

modul de depozitare şi caracteristicile depozitelor de deşeuri menajere.

Al doilea capitol: „Impactul depozitării deşeurilor asupra mediului” conţine

date generale privind transformările care au loc în zonele de depozitare şi impactul

substanţelor generate aici asupra solului, apei, aerului şi biodiversităţii din zonă.

Cel de-al treilea capitol, „Controlul calităţii factorilor de mediu”, conţine date

privind recoltarea, transportul şi păstrarea probelor de sol, apă şi aer precum şi

determinările unor indicatori fizici şi chimici.

În cel de-al patrulea capitol am prezentat studiul de caz ,,Monitorizarea si

gestionarea deşeurilor din comuna Bilca ”.

Ultimul capitol, „Legislaţia privind gestionarea deşeurilor” face referire la

legislaţia de mediu specifică gestionării deşeurilor şi protecţiei solului.

După referinţele bibliografice urmează anexele care conţin transpunerea

legislaţiei comunitare în legislaţia română şi imagini ale deşeurilor din comuna Bilca.

2

Capitolul 1. Monitorizarea deşeurilor din sectorul gospodăresc şi public

1.1. Categorii de deşeuri provenite din sectorul gospodăresc şi public

Deşeurile sunt substanţe în stare solidă sau lichidă, provenite din procesul de producţie sau din activităţi casnice şi sociale, care nu mai pot fi utilizate conform destinaţiei iniţiale şi care, în vederea unei eventuale reutilizări sau pentru limitarea efectelor poluante, necesită măsuri speciale de depozitare, păstrare sau anihilare (decontaminare).

1.1.1 Deşeurile se clasifica în:deşeuri metalice (feroase şi neferoase) sau cu conţinut de metale (deşeuri oxidice: zguri, cenuşi, nămoluri);biodegradabile - hârtie, carton, lemn:chimice - acizi, baze, vopsele, solvenţi, hidrocarburi;deşeuri nemetalice din materiale minerale - ceramică, sticlă, nisip, cuarţ, materiale abrazive;cauciuc şi materiale plastice;deşeuri periculoase: chimice şi medicale- patologice;agricole şi zootehnice;alimentare şi menajere;

1.1.2 Surse de deşeuri municipale (din sectorul gospodăresc şi public)

gospodării individualeinstituţii publice: şcoli, cămine, grădiniţe, alte instituţiisocietăţi comerciale: magazine, hoteluri, restauranteîntreprinderi industriale (exclusiv cele tehnologice) şi construcţiispitale, policlinici, cabinete medicalealte surse.

3

Compoziţia fizică a deşeurilor provenite din sectorul gospodăresc şi public depinde de modul şi nivelul de trai, stadiul dezvoltării tehnicii ambalajelor, etc.

1.1.3 Caracteristici cantitative şi calitative ale deşeurilor municipale Din punct de vedere cantitativ deşeurile se pot aprecia prin: cantitatea medie zilnică Kg/locuitor/zi sau t/locuitor/zi şi prin cantitatea medie anuală Kg/locuitor/an sau t/locuitor/an.

Din punct de vedere calitativ deşeurile se caracterizează prin: granulometrie (dimensiuni), conţinut de umiditate, conţinut de substanţe organice, puterea calorică. Granulometria se referă la dimensiunile deşeurilor. Acestea sunt fine (8 mm), mijlocii (8-40mm), grosiere (40-120mm) şi resturi de ciur (>120 mm). În afara acestora există deşeurile voluminoase.

Conţinutul de umiditate variază între 25-60% şi este mai mare vara datorită resturilor vegetale. Conţinutul de substanţe organice a deşeurilor se apreciază prin conţinutul de C, N şi este important în cazul în care deşeurile se utilizează pentru obţinerea compostului. Puterea calorică variază între 800-2000 cal/Kg şi depinde de conţinutul de substanţe organice.

4

1.2 Colectarea, transportul şi depozitarea deşeurilor Colectarea şi transportul deşeurilor reprezintă o componentă importantă în

procesul de gestionare a deşeurilor reprezentând 60-80% din costul total de gestionare a acestora.

Pentru gestionarea optimă a colectării şi transportului deşeurilor şi materialelor reciclabile se ţine cont de: mărimea zonei de colectare, nivelul de trai a populaţiei, cerinţele clienţilor, condiţiile urbanistice.

1.2.1 Metode de colectareColectarea în amestec este cea mai simplă dar limitează posibilităţile de

reciclare ulterioară şi de tratare a deşeurilor. Pentru sortarea ulterioară se apelează la metode automate sau mecanice ceea ce implică forţă de muncă şi consum de energie. În acelaşi timp calitatea deşeurilor colectate în acest mod este inferioară celei colectate selectiv.

Colectarea selectivă a materialelor reciclabile oferă posibilitatea obţinerii unor materiale care pot fi introduse în instalaţii speciale de recuperare a unor componente sau chiar a reintroducerii acestora ca materii prime secundare. Acest fapt duce la economisirea materiilor prime primare şi reducerea consumului de energie cu până la 2/3. Totodată se reduce suprafaţa necesară pentru depozitarea deşeurilor.

Deşeurile periculoase reprezintă 1-3 % din deşeurile municipale şi trebuie colectate separat. Agenţii de salubritate pot organiza separat campanii speciale de colectare periodică prin metoda de colectare din uşă în uşă. Mai există posibilitatea returnării deşeurilor periculoase centrelor comerciale de unde au fost procurate sau direct producătorilor. O altă opţiune ar consta în organizarea unor campanii de colectare de către asociaţiile de locatari care pot apela apoi la o agenţie de colectare pentru ridicarea lor.

Procesul de colectare a deşeurilor cuprinde şi traseul acestora de la umplerea pubelei la umplerea vehiculului de colectare şi a autovehiculului de transport.

1.2.2 Proceduri de colectare a) Procedra de colectare prin golirea pubelei

Utilizată pentru deşeurile menajere şi a celor asimilabile acestora provenind din intreprinderi. În acest scop pubelele sunt prevăzute cu roţi iar autovehiculele sunt prevăzute cu dispozitive de ridicare şi răsturnare a conţinutului pubelei. Autovehiculele au un spaţiu de colectare de până la 23 m3.

Tipuri de deşeuri colectate: menajere, colectate în amestec sau colectate separat.

Avantaje: uşurinţă în manipulare, nu necesită un spaţiu vast de desfăşurare iar costurile de exploatare sunt mici.

Dezavantaje: costurile de investiţie sunt mari, personalul este numeros, durata colectării este ridicată.b) Procedura de colectare prin schimbarea pubelei

5

Procedură utilizată în cazul deşeurilor cu densitate mare, a deşeurilor provenite din construcţii şi demolări precum şi deşeurile provenite din marile hoteluri, instituţii, administraţii publice, etc. Se utilizează containere mari care vor fi ridicate şi fixate pe suportul vehicolului de transport. În locul containerului plin va fi lăsat un altul gol.

Avantajele acestei proceduri: uşurinţă în manipulare, personal puţin, durată mică a colectării, costuri mici de investiţii, costuri mici în exploatare.

Dezavantaje: necesită un spaţiu de desfăşurare relativ ridicat, riscul de a transporta un container pe jumătate gol.c) Procedura de colectare în saci de unică întrebuinţare

În cazul metodei de colectare din poartă în poartă se poate utiliza procedura de colectare în saci de unică folosinţă din hârtie sau plastic care se încarcă direct în autovehiculul de colectare. Încărcarea sacilor se face manual. Volumul sacilor este de 50-70 l.

Tipuri de deşeuri colectate: deşeuri menajere în amestec sau pe fracţiuni.Avanataje: uşurinţă în manipulare, personal puţin, durată mică a colectării,

costuri mici de investiţii, costuri mici de exploatare.Dezavantaje: riscul ruperii sacului, necesitatea diferitelor tipuri de saci în

funcţie de tipul de deşeu colectat.Procedura de colectare fără sistem se utilizează pentru deşeurile voluminoase rezultate din construcţii. Ele se încarcă direct în autovehiculele de transport.

1.2.3 Transportul deşeurilor

Prin transportul deşeurilor se înţelege totalitatea proceselor care încep după colectarea deşeurilor şi se încheie cu predarea acestora la instalaţiile de reciclare, tratare şi/sau eliminare a acestora. Transportul deşeurilor este de două feluri: transport la distanţă mică şi transport la distanţă mare. Pentru transportul la distanţă mare deşeurile se duc la o staţie de transfer de unde se transportă la o centrală de reciclare, tratare sau eliminare.a)Transportul rutier al deşeurilor

6

Autovehiculele de colectare şi transport sunt camioane cu recipiente speciale care se încarcă direct sau camioane cu platforme pe care se pot monta containere de capacitate mare care se montează deja încărcate. O condiţie principală impusă autovehiculelor este să poată încărca cât mai multe deşeuri. Capacitatea maximă este determinată de greutatea maximă care permite uşurinţa în manevrarea autovehiculului. La fixarea dimensiunilor vehiculului de colectare şi transport se vor avea în vedere:

încărcătura utilă, distanţa către staţia de transfer sau staţia de reciclare, sistemul de recipienţi, topografie, lăţimea drumurilor.

b)Transportul feroviar După colectarea cu autovehicule rutiere deşeurile de compactează într-o staţie de transfer după care se pot încărca în vagoane pentru transportul în instalaţii de reciclare, tratare şi/sau eliminare a deşeurilor.

Transportul feroviar se poate realiza în containere/vagoane cu sistem de comprimare sau în vagoane deschise acoperite la partea superioară cu prelate sau plase. Un avantaj al transportului feroviar îl constituie independenţa acestuia faţă de condiţiile meteorologice. Transportul feroviar se recomandă în cazul deşeurilor voluminoase sau cu densităţi mari. Transportul deşeurilor menajere sau asimilabile devine fezabil în cazul în care trebuie realizat transportul pe distanţe mari sau când nu există depozite de deşeuri în apropierea oraşelor. Transbordarea deşeurilor la o staţie de transfer se poate face direct din autovehiculul de colectare într-un alt mijloc de transport fie indirect prin stocarea intermediară într-un buncăr de stocare. Acesta are rolul unui depozit tampon prin care se asigură funcţionarea continuă în cazul livrării în etape a deşeurilor. De acolo deşeurile pot fi transportate cu ajutorul podurilor rulante cu benzi transportoare sau cu ajutorul utilajelor de împingere Într-o instalaţie de transfer se desfăşoară 3 operaţiuni principale: predarea, pregătirea (transbordarea cu sau fără comprimare) şi încărcarea. Se poate realiza direct şi descărcarea directă a autovehiculelor din autovehiculele de colectare în cele de transport pe distanţe mari.

7

1.2.4 Depozitarea deşeurilor municipale Depozitele de deşeuri municipale se clasifică în funcţie de tipul de deşeu:depozite pentru deşeuri inerte (clasa c);depozite pentru deşeuri nepericuloase (clasa b);depozite pentru deşeuri periculoase (clasa a).

În componenţa unui depozit de deşeuri intră următoarele instalaţii şi echipamente fixe:

poarta de acces şi sistemul de pază şi supraveghere;echipamentul de cântărire şi echipamentul de recepţie pentru cantităţi mici de deşeuri;facilităţi pentru verificarea deşeurilor şi laborator;drumuri interioare;zone pentru depozitarea deşeurilor;instalaţii pentru tratarea levigatului şi pentru colectarea şi evacuarea gazului din depozit;spaţii pentru parcarea utilajelor, garaje, ateliere;birouri administrative şi construcţii sociale.

Proiectarea şi construirea porţii şi a drumului principal de acces se realizează în funcţie de o serie de factori: numărul de vehicole şi frecvenţa cu care intră în depozit, mărimea şi tipul autovehicolelor , caracteristicile drumului public din care se face accesul la depozit. Sistemul de pază şi supraveghere cuprinde porţi şi garduri, sistem video cu cameră de supraveghere, sistem de pază şi securitate, sistem de alarmare sonoră şi luminoasă. Drumurile interioare au caracter semi-permanent. Amenajarea iniţială a zonelor de depozitare cuprinde următoarele două operaţii de bază:

impermeabilizarea bazei şi a marginilor depozitului;realizarea sistemului de drenare şi evacuare a levigatului.

Impermebilizarea trebuie să asigure:stabilitatea chimică şi termică faţă de deşeurile stabilizate faţă de solul de dedesupt;rezistenţa mecanică la eforturile care apar în timpul construcţiei şi exploatării;rezistenţa la fenomenele meteorologice;stabilitate dimensională la variaţiile de temperatură;Grosimea optimă a stratului natural de impermeabilizare este mai mare de 1

metru pentru depozite inerte şi nepericuloase şi mai mare de 5 metri în cazul depozitelor de deşeuri periculoase. În cazul în care nu sunt îndeplinite aceste condiţii se va mai adăuga un strat din argilă sau alt material natural de impermeabilizare.

Stratul natural de impermebilizare va fi completat cu un strat de geotextil şi de geomembrană. Peste acest strat de impermeabilizare şi de etanşiezare se realizează un strat de colectare şi evacuare a levigatului

Stratul de drenare şi evacuare a levigatului este format dintr-un strat de pietriş şi un sistem de drenuri absorbante şi colectoare. Ţevile de colectare a levigatului

8

sunt ţevi cu perforaţii prin care se preia levigatul şi se transportă în puţuri de colectare. Levigatul colectat se supune epurării pentru a-l aduce la valorile admisibile pentru evacuarea în sistemul de canalizare. În staţia de epurare a levigatului se realizează tratarea biologică şi fizico-chimică în scopul îndepărtării compuşilor organici, compuşilor toxici, a compuşilor ce conţin azot şi sulf precum şi a suspensiilor. În urma descompunerii anaerobe a deşeurilor se formează gazul de depozit cu o putere calorică de 5000-6000 Kcal/m3 şi o compoziţie în care predomină metan (54%) şi bioxid de carbon (45%) la care se adaugă hidrogen sulfurat, monoxid de carbon, mercaptani, aldehide, esteri. Cantităţile de gaz sunt în funcţie de tipul de deşeuri, vârsta depozitului. Dacă gazul de depozit nu este evacuat există pericolul de incendiu, reducerea concentraţiei de oxigen, apariţia gazelor urât mirositoare. Gazul trebuie pompat şi colectat prin puţuri sau drenuri după care este valorificat prin ardere. Operatorul depozitului va realiza înregistrarea datelor referitoare la cantitatea şi caracteristicile deşeurilor primite, sursa, data livrării şi alte informaţii. Deşeurile sunt apoi descărcate şi compactate cu ajutorul unor compactoare cu role. Se formează o platformă care se supune netezirii şi a cărei înălţime nu depăşeşete 2,5 m.

Deşeurile descărcate şi compactate pe parcursul unei zile vor fi acoperite pentru a preveni apariţia mirosurilor neplăcute, împrăştierea deşeurilor uşoare şi proliferarea insectelor. Pentru acoperire se pot utiliza folii groase de plastic, filme de plastic nerecuperabile, ţesături din fibre, paste de hârtie. Auto-monitorizarea emisiilor şi controlul calităţii factorilor de mediu în zona de influenţă au rolul de a verifica conformarea cu condiţiile impuse de autoritatea competentă. Sistemul de acoperire a depozitelor de deşeuri trebuie să realizeze o izolare a masei deşeurilor faţă de apele pluviale şi în acelaşi timp, în cazul deşeurilor biodegradabile, să asigure o umiditate optimă în interiorul masei de deşeuri care să favorizeze descompunerea masei organice.Sistemul de acoperire este format din:

strat geotextil de acoperire a deşeurilor;strat pentru colectarea şi evacuarea gazului de depozit;geomembranăstrat pentru colecatarea şi evacuarea apelor pluviale;strat de sol vegetalCaracteristicile materialelor din care este realizat stratul de acoperire se

stabilesc în funcţie de : natura şi cantitatea deşeurilor depozitate pe amplasament, condiţiile de mediu natural, utilizarea ulterioară a terenului.

Conform prevederilor legale operatorul depozitului este obligat să efectueze monitorizarea post-încheiere pe o perioadă de minim 30 ani (stabilită de autoritatea de mediu competentă).

Sistemul de monitoring post-închidere cuprinde:

9

determinarea caracteristicilor cantitative şi calitative ale levigatului;determinarea caracteristicilor cantitative şi calitative ale gazului de depozitînregistrarea datelor meteorologice;analiza principalilor indicatori ai apelor de suprafaţă; analiza principalilor indicatori ai apelor subterane;determinarea concentraţiilor indicatorilor specifici în aerul ambiental din zona de influenţă a depozitului;determinarea concentraţiilor specifice de poluanţi în solFrecvenţa analizelor este de o dată la 6 luni. Utilizarea ulterioară a

amplasamentului se va face ţinând seama de condiţiile şi de restricţiile specifice impuse de existenţa depozitului acoperit, în funcţie de stabilitatea terenului şi de gradul de risc pe care acesta îl poate prezenat pentru mediu şi pentru sănătatea umană.

10

Capitolul 2. Impactul depozitării deşeurilor asupra mediului

2.1 Modificările de peisaj şi disconfort

Gunoi a existat dintotdeauna, dar noţiunea aceasta, ca şi atâtea altele, şi-a modificat serios conţinutul. Pentru gospodăriile ţărăneşti tradiţionale şi deci pentru localităţile rurale, gunoiul însemna aproape exclusiv resturi vegetale nefolosite de animale, care putrezeau în câteva luni, pentru ca iarna sau primăvara sa fie împrăştiate pe câmp pentru fertilizare. Există practic o reciclare naturală completă ce se consumă aproape la fel şi în perimetrul oraşelor, ale căror periferii nu se deosebeau cine ştie cât de felul de viaţă de la sate. Depozitarea deşeurilor menajere este recunoscută ca generatoare de impact şi risc pentru mediu şi sănătatea publică. Menţionăm, în acest sens, modificări de peisaj şi disconfort vizual, poluarea aerului cu mirosuri neplăcute, poluarea apelor de suprafaţă, modificări ale fertilităţii solului.

De obicei, drumul gunoiului sfârşeşte la periferia oraşului, în gropi existente sau pe locuri virane, unde se acumulează în grămezi imense, acceptate ca servituţi inevitabile, urâţind peisajul, poluând solul, aerul ş apele subterane. Şi mai grav e că o bună parte din aceste gunoaie, îndeosebi materialele plastice, sunt extrem de rezistente la acţiunea bacteriilor şi, practic, nu se reciclează pe cale naturală.

Preocupantă rămâne nu numai problema asigurării salubrităţii în perimetrele urbane şi în vecinătatea lor. Astăzi, plugurile tractoarelor scot deseori la iveală ambalaje de plastic şi cutii de conserve, în primul rând pe terenurile arabile din jurul centrelor urbane, dar şi în alte parţi.

Paleta surselor de degradare a solului este vastă, însă partea cea mai vizibilă şi aflată la îndemâna înţelegerii oricui priveşte acumularea unei enorme cantităţi de reziduuri de tot felul. Imaginea haldelor de deşeuri din jurul uzinelor şi impresionanta producţie de gunoi din centrele urbane sunt numai două din aspectele acestui fenomen nociv.

Prezenţa acestor obiecte aruncate şi a multor altora se întâlneşte, din păcate, şi în poienile munţilor, şi pe malul râurilor sau pe litoralul marin, cam peste tot unde

11

orăşeanul “evadează” în sânul naturii, fără a renunţa măcar pentru scurt timp la comodităţile locuinţei şi la gestul reflex de a arunca resturile. Mormanele de gunoaie atrag insectele şi rozătoarele care sunt purtătoare şi răspunzătoare de boli infecţioase. Ele pot transmite la oameni boli infecţioase de tipul: febra tifoidă, dezinteria baciliară, holeră, hepatită acută, tuberculoză, etc. Degradarea deşeurilor depozitate în spaţii necorespunzător amenajate duc la apariţia substanţelor volatile şi gazoase care generează mirosuri insuportabile.Uneori, când fermentarea reziduurilor devine anaerobă, gazul metan rezultat, ajuns la suprafaţa depozitului, ia foc generând substanţe poluante gazoase, pulberi în suspensie

2.2 Poluarea solului, apei, şi a aerului Deşeurile menajere conţin substanţe organice (în cantitatea cea mai mare) şi anorganice. Micoorganismele prezente în sol descompun substanţele organice prin mecanisme aerobe sau anaerobe. Astfel hidrocarbonatele sunt descompuse, în primă fază, până la glucoză ajungând în faza finală până la CO2 şi H2O. În cursul descompunerii se formează acizi organici, cetone şi aldehide. Lipidele sunt descompuse, într-o primă fază în glicerină şi acizi graşi ajungând în faza finală la CO2 şi H2O. Proteinele sunt descompuse în polipeptide care, sub acţiunea ectoenzimelor, se transformă în acizi aminaţi care se transformă în amoniac. Din acel moment procesul de descompunere este terminat şi începe cel de mineralizare, care constă în oxidarea amoniacului în nitriţi şi apoi în nitraţi. Procesul este identic şi pentru sulf şi fosfor, ducânt la obţinerea sulfaţilor şi fosfaţilor. Prezenţa deşeurilor industriale ce conţin substanţe organice toxice şi metale grele fac posibile reacţii chimice din care rezultă o complexitate de compuşi care determină degradarea ireversibilă a solului şi scoaterea acestuia din circuitul agricol pentru o lungă perioadă de timp. Substanţele gazoase rezultate în urma descompunerii substanţelor prezente în deşeurile municipale vor polua atmosfera şi vor fi purtate la mari distanţe de locul de depozitare. Atmosfera este poluată cu metan, amoniac, hidrogen sulfurat, dioxid de carbon, fum, cenuşă, microorganisme (virusuri, bacterii), etc. Precipitaţiile dizolvă compuşii rezultaţi în urma degradării deşeurilor şi îi antrenează în sol până la pânzele freatice. În acelaşi timp compuşii lichizi rezultaţi în procesul de descompunere ajung în apele subterane şi determină poluarea acestora. Din apele subterane, aceşti compuşi ajung în apele de suprafaţă şi în plantele care vor fi folosite pentru consum.

Riscurile majore rezultate din depozitarea necontrolată a deşeurilor, neaplicareamăsurilor de neutralizare înainte de eliminare sau de reducere a volumului acestora apar mai evident în situaţii cu precipitaţii abundente, viituri, care antrenează cantităţi

12

de deşeuri de toate categoriile, producând poluarea apelor de suprafaţă, blocarea căilor de acces, a podurilor, etc.

2.3 Modificarea biodiversităţiiMulte dintre lucrurile pe care omul le face în mod obişnuit în fiecare zi, duc

intr-o măsură mai mare sau mai mică la poluarea planetei şi a aerului pe care cei 6 miliarde de locuitori îl respiră în fiecare zi.

Omul ar trebui să conştientizeze că el respiră în fiecare zi aerul, şi dacă îl poluează va înrăutăţi situaţia planetei, pe care încă unii încearcă să o protejeze împotriva acestor efecte nocive care o distrug puţin câte puţin, si poate până când omul îşi va da seama ce-a făcut, s-ar putea să fie prea târziu. Din cauza poluării creşte proporţia gazelor numite gaze de seră. Şi procesele industriale duc la poluare şi peste un miliard de locuitori inspiră aer puternic poluat.

Nu numai oamenii sunt afectaţi de poluare, ci şi animalele şi plantele. Din cauza neglijenţei omului, s-a ajuns la poluare şi mii de hectare de păduri au fost distruse, iar animalele ori sunt pe cale de dispariţie, ori mor pentru că nu mai pot respira aerul puternic poluat.

Una din patru specii de mamifere, una din opt specii de păsări, o treime din totalul amfibienilor şi 70% din numărul total de plante, câte s-au evaluat ca trăind pe pământ, sunt în primejdie.

„Viata pe Pământ dispare mult mai repede decât ne-am aşteptat şi va continua să dispară dacă nu se iau măsuri urgente“ este concluzia Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii şi Resurselor Naturale (IUCN) la lansarea Listei Speciilor Ameninţate din anul 2007. Din cele 41.415 specii înscrise în aceasta lista, 16.306 sunt ameninţate cu extincţia. Numărul total de specii extincte a atins deja 785 specii, iar în viitor 65 specii se vor mai găsi doar în captivitate sau în cultură.

Reziduurile pe care omul le aruncă în apă din bunăvoinţă, greşeală sau poate nu este capabil sa conştientizeze că nu face bine ceea ce face, sporesc numărul celor afectaţi de aceasta modificare a compoziţiei naturale a aerului, a apei sau a solului.

13

Capitolul 3. Controlul calităţii factorilor de mediu

3.1 Controlul calităţii solului3.1.1 Recoltarea probelor de sol Recoltarea solului pentru analiză este o operaţie foarte importantă de care depinde, în mare măsură, exactitatea rezultatelor. Probele de sol se recoltează în structură naturală şi artificială. Recoltatea solului în structură naturală, aşa cum este solul aşezat în natură, interesează în special pe agrotehnicieni, în timp ce recoltarea probelor de sol în structură artificială se folosesc în cercetările de laborator şi se pot realiza mult mai uşor. Suprafaţa de sol care trebuie cercetată se stabileşte prin delimitarea unei parcele cuprinse între 25 - 250 m², pe care se fixează punctele de recoltare. Recoltarea solului de la suprafaţă se efectuează după îndepărtarea prafului, rădăcinilor, frunzelor sau a altor reziduuri ce se gasesc pe suprafaţa solului. Adâncimile care se recomanda pentru recoltarea solului sunt:

pentru izlazuri în contacte cu ape reziduale, 5 cm;pentru suprafeţe arabile legumicole tratate cu ape reziduale, 20 cm;pentru soluri cu puncte contaminate, când există bănuiala unei impurităţi, 1 cm;prelevări în adâncimi mai mari sunt necesare la contaminările masive, la solurile extrem de permeabile.

Pentru recoltarea solului în structură artificială se folosesc fie sonde de diferite tipuri în funcţie de adâncimea la care dorim să efectuăm recoltarea şi de natura solului, fie lopeţi cu care se sapă un şanţ până la adâncimea dorită de unde se recoltează apoi proba de sol. Pentru recoltarea solului de la suprafaţă, se folosesc spatule de metal cu ajutorul cărora se raclează suprafaţa solului. Acesta se recoltează în recipiente de sticla sau polietilena cu gâtul larg şi ermetic spălate cu amestec sulfo-cromic (cele din sticlă) sau cu detergenţi (cele din polietilenă). Se clătesc bine cu apă de robinet, apă distilată şi bidistilată şi apoi se usucă.

3.1.2 Transportul şi păstrarea probelor Probele de sol recoltate trebuie ferite de acţiunea razelor solare în timpul transportului şi păstrate la frigider cel mult 24 de ore pentru unii indicatori care se modifică în timp, cum ar fi azotul, amoniacul, nitraţii, nitriţii, umiditatea. Pentru poluanţii anorganici sau de altă natură care au o persistenţă mai mare în sol, analizele se efectuează pe probe de sol uscat la temperatura camerei. Pentru uscarea solului la temperatura camerei, se întind foi de material plastic pe suporturi sau mese şi apoi se pune solul fărâmiţat pe cât e posibil într-un strat nu prea gros într-o încăpere ferită de poluări suplimentare.

Pe fişa de recoltare ce însoţeşte proba de sol se consemnează: numele şi prenumele celui care recoltează proba;data şi locul recoltării;locul recoltării probei;

14

tipul probei;condiţii meteo în momentul recoltării;scopul recoltării.

3.1.3 Determinarea unor indicatorii de calitate ai solului3.1.3.1 Determinarea pH-ului soluluiPrincipiul metodei: activitatea ionilor de hidrogen creează o tensiune elecrică datorită diferenţei de potenţial între un electrod de calomel şi un electrod de sticlă.Aparatura şi materiale necesare:

pH-metru şi electrozii necesari;pahare Berzelius;agitator magnetic;clorură de potasiu.

Mod de lucru:Se câtăresc 10 g de sol, la balanţa tehnică, uscat la aer, mojarat şi trecut prin

sita de 2 mm şi se introduce într-un pahar Berzelius peste care se adaugă 50 ml soluţie de clorură de potasiu 0,1 N. Se agită timp de 15 minute cu un agitator magnetic, după care se lasă o oră în repaus pentru echilibrarea dioxidului de carbon din aer. Folosirea aparatelor pentru determinarea pH-ului se face după instrucţiunile care însoţesc fiecare aparat. Înainte de introducerea electrozilor în suspensia de sol, proba de sol preparată ca mai sus, se agită din nou. Se citeşte direct pH-ul, concentraţia ionilor de hidrogen, din suspensia de sol.

3.1.3.2 Determinarea nitraţilorPrincipiul metodei: reducerea nitraţilor la nitriţi şi determinarea colorimetrică a acestora în prezenţă de acid sulfanilic cu care formează un compus azotic în mediu acid.Aparatura şi materiale necesare:

spectrofotometru;coloană de sticlă cu înălţimea de 30 cm şi diametru de 15 cm;apă distilată;soluţie apoasă de suflat de zinc 20 %;soluţie apoasă de ferocianură de potasiu 15 %;soluţie saturată de borax;reactiv Saltzman;soluţie tampon amoniacală;soluţie etalon de nitriţi;soluţie de HCl 0,1 N şi 2 N;zinc, bastonaşe;sulfat de cadmiu;

Mod de lucru:Se cântăresc 5 g de sol proaspăt şi omogenizat şi se introduce într-un flacon

Erlenmayer de 100 ml. Se adaugă 20 ml soluţie saturată de borax şi 30 ml apă distilată. Se încălzeşte pe baia de la fierbere timp de 20 minute, agitând din când în când. Se răceşte proba şi apoi se adaugă 3 ml soluţie de sulfat de zinc 20 % şi 1 ml

15

soluţie de ferocianură de potasiu 15 %. După un repaos de 30 minute se filtrează într-un balon cotat de 100 ml şi se completează cu apă bidistilată până la semn.

Se ia un extract de 10 ml într-un balon cotat de 25 ml şi se adaugă 5 ml reactiv Saltzman şi se aduce la semn cu apă distilată. Se lasă în repaos 20 minute şi se citeşte extincţia la lungimea de undă de 540 nm, în cuva de 1 cm drum optic faţă de martor.

3.2 Controlul calităţii apelor subterane şi de suprafaţă3.2.1 Recoltarea, conservarea şi transportul probelor de apă

Recoltarea probelor de apă este o etapă importantă în procesul de analiză a apelor deoarece probele de apă trebuie să fie reprezentative. Această operaţie trebuie efectuată cu mare atenţie pentru a evita introducerea de impurităţi în proba prelevată.

Probele de apă pentru analize se recoltează în flacoane de sticlă sau polietilenă cu volumul de 500 ml, cu dop rodat sau cu dop din cauciuc ce permit închiderea ermetică.

Pentru prelevarea probelor din ape de suprafaţă se utilizează butelii prevăzute cu dispozitiv de îngreunare şi de închidere sterilizat şi montat în aşa fel încât să se deschidă automat când a ajuns la stratul de apă dorit. Vasele de recoltare trebuie spălate foarte bine pentru a îndepărta orice urmă de substanţă organică sau minerală care ar putea modifica rezultatul analizei.

Spălarea se face cu amestec sulfo-cromic şi detergenţi, apoi se clătesc cu apă de la robinet, apă distilată şi la sfârşit cu apă bidistilată.

Iniţial se clăteşte flaconul de 2-3 ori cu apa ce urmează a fi recoltată apoi se umple cu apa de analizat până la refuz, după care se fixează dopul în aşa fel încât să nu rămână bule de aer în interiorul vasului. Modul de recoltare : se fixează flaconul la un suport special care-i conferă greutatea necesară pentru a pătrunde cu uşurinţă sub nivelul apei. Recoltarea se face pe firul apei, unde este cea mai mare adâncime, în amonte de orice influenţă a vreunui efuent şi în aval, unde se realizează amestecul complet al apei receptorului cu efuentul. Cantitatea de apă recoltată depinde de analizele care trebuie efectuate variind între 500 ml şi 20 l.

În cazul în care analizele de apă se efectuează la un anumit interval de timp după momentul recoltării pot avea loc transformări fizico-chimice care afectează valorile obţinute.

Probele conservate trebuie ţinute la 6-10 0 C şi luate în lucru astfel :pentru probele din ape curate, până la cel mult 72 ore din momentul luării probelor;pentru apele cu poluare medie, până la cel mult 48 ore din momentul recoltării probelor;pentru apele poluate, până la maxim 12 ore din momentul recoltării probelor;

16

Flacoanele vor fi transportate în ambalaj izoterm (pentru menţinerea temperaturii între 6-100 C) în aşa fel încât să fie ferite de lovituri.

3.2.2 Determinarea pH-ului prin metodă potenţiometrică (pH-metrică)Principiul metodei: diferenţa de potenţial, măsurată între un electrod de sticlă şi un electrod de referinţă, introduşi în proba de analizat, variază în funcţie de valoarea pH-ului.Mod de lucru :

se verifică starea de funcţionare a pH-metrului;se introduc electrozii în soluţiile tampon şi se face reglarea aparatului cu ajutorul butoanelor de reglare;se clătesc electrozii cu apă distilată şi apoi cu apa de analizat;se introduc electrozii într-un pahar Berzelius cu proba de analizat şi se citeşte direct valoarea pH-ului;se repetă măsurarea de trei ori după care se face media determinărilor.

Aparate şi ustensile necesare :pH-metru, pahar Berzelius, termometru;

Reactivi necesari :proba de apă de analizat, apă distilată.

3.2.3 Determinarea substanţelor oxidabile din apă (CCO ) Principiul metodei : substanţele organice se oxidează cu permenganat de potasiu sau bicromat de potasiu, în mediu acid, la fierbere. Excesul de oxidant se tratează cu acid oxalic iar excesul de acid oxalic se titrează, la cald, cu o soluţie de permanganat de potasiu de concentraţie factor cunoscut.Mod de lucru În cazul unui conţinut de cloruri de sub 300 mg/l:

100 ml probă de analizat se introduc într-un pahar Erlenmayer, fără urme de substanţe organice, peste care se adaugă 5 ml soluţie de acid sulfuric 1:3 şi 10 ml soluţie permanganat de potasiu;se fierbe amestecul 10 min, din momentul în care a început fierberea ;se îndepărtează vasul de pe foc şi se adaugă imediat 10 ml de soluţie de acid oxalic;soluţia decolorată se titrează cu soluţia de permanganat de potasiu până la roz slab persistent.

În cazul unui conţinut de cloruri de peste 300 mg/l:100 ml probă de analizat se introduc într-un pahar Erlenmayer, fără urme de substanţe organice, peste care se adaugă 5 ml soluţie de hidroxid de sodiu şi 10 ml soluţie de permanganat de potasiu;se fierbe amestecul 10 min, din momentul în care a început fierberea;se îndepărtează vasul de pe foc, se răceşte până la 70 0 C, se adaugă 5 ml soluţie de acid sulfuric 1:3 şi 10 ml soluţie de acid oxalic;

17

soluţia decolorată se titrează cu soluţia de permanganat până la roz slab persitent.

Relaţia de calcul :

CCOMn =

unde :V = volumul soluţiei de permanganat adăugat iniţial (10 ml);V1 = volumul soluţiei de permanganat folosit la titrare, ml;V2 = volumul soluţiei de acid oxalic adăugat în probă (10 ml);V3 = volumul probei de analizat, ml;f = factorul soluţiei de permanganat;Aparate şi ustensile necesare:

stativ, cleme, mufe, biuretă, pâlnie, pahar Erlenmayer, pahar Berzelius, cilindru gradat, pipetă;instalaţia de încălzire.

Reactivi necesari : soluţie acid sulfuric diluat 1:3 ;soluţie de permanganat de potasiu de concentraţie 0,01 N şi factor cunoscut;soluţie de hidroxid de sodiu de concentraţie 30 % ;soluţie de acid oxalic de concentraţie 0,01 N.

3.3 Controlul calităţii aerului3.3.1 Determinarea amoniacului din aer Amoniacul este un gaz mai uşor decât aerul şi cu un miros caracteristic. Este un iritant puternic la concentraţii relativ ridicate, efectul depinzând şi de sarea formată. El se poate găsi în aer sub formă de gaz sau sub formă de diverse combinaţii: hidroxid de amoniu, sulfat de amoniu, clorură de amoniu, etc.Principiul metodei: Radicalul amoniu reacţionează cu reactivul Nessler în mediul alcalin, formând o coloraţie galben-brună în funcţie de concentraţia amoniacului.Reactivi: -apă bidistilată lipsită de amoniac (vezi determinarea amoniacului din apă). - soluţie absorbantă de H2SO4 0,01n - reactiv Nessler - soluţia etalon stoc pentru amoniac: 0,3143g clorură de amoniu (NH4Cl) se dizolvă în câţiva ml de apă bidistilată într-un balon cotat de 100 ml şi se completează la semn cu apă bidistilată. 1 ml din această soluţie corespunde la 1 mg NH3. - soluţia etalon de lucru: se prepară prin diluare de 100 ori a soluţiei stoc. 1 ml din această soluţie corespunde la 10 μg NH3.Recoltarea probelor:Aerul se aspiră printr-un vas absorbitor care conţine 20ml soluţie absorbantă.Mod de lucru: Conţinutul absorbitorului se trece cantitativ într-un balon cotat de 50 ml, peste care se adaugă 4 ml reactiv Nessler şi se completează la semn cu soluţie absorbantă. După agitare se lasă în repaus 30' apoi se măsoară extincţia la

18

spectrofotometru la lungimea de undă de 450 nm în cuva de 1 cm, în compensaţie faţă de un martor preparat din 46 ml soluţie absorbantă şi 4 ml reactiv Nessler. Valoarea extincţiei probei se interpolează pe curba de etalonare şi se obţine concentraţia în amoniac corespunzătoare probei de aer recoltată. Curba de etalonare se întocmeşte după schema de mai jos:

Concentraţie în NH3/probă μg 0 20 40 60 80 100Soluţie etalon de lucru ml 0 2 4 6 8 10Reactiv Nessler ml Câte 4 mlSoluţie absorbantă H2SO4 ml Se completează până la 50 mlExtincţia

Se lasă în repaos 30' şi apoi se măsoară extincţia pentru fiecare concentraţie din scară în aceleaşi condiţii ca şi proba. Cu valorile extincţiilor obţinute se trasează curba.Calcul: mg NH3 /m3 aer = C/V

C = concentraţia în μg amoniac din proba de aer recoltată;V = volumul de aer recoltat în litri.

3.3. 2 Determinarea hidrogenului sulfuratHidrogenul sulfurat din aer provine din fermentarea anaerobă a substanţelor

organice cu conţinut de sulf şi din diferite industrii (chimică, famaceutică, textilă, pielărie). Este un gaz cu miros neplăcut.Principiul metodei: hirogenul sulfurat reacţionează cu paradimetilfenilenamina, în mediu acid şi în prezenţa ionilor ferici şi formează albastru de metilen a cărui intensitate de culoare depinde de concentraţia gazului.Reactivi:

soluţia absorbantă: acetat de zinc 1% în soluţie acetică 5%;soluţia de paradimetilfenilenamina şi clorură ferică;soluţia etalon stoc de hidrogen sulfurat obţinută prin sulfură de sodiu, soluţie de iod şi acid clorhidric.

Recoltarea probelor de aer: Aerul se aspiră prin 2 absorbitoare legate în serie conţinând fiecare câte 10 ml soluţie absorbantă. Debitul de aspiraţie este de 0,3-0,5 l/minut. În timpul recoltării vasele vor fi ferite de lumină.Modul de lucru: conţinutul ambelor absorbitoare se trece cantitativ într-o eprubetă gradată de 20 ml şi se completează cu apă distilată până la semn. Se iau 10 ml probă şi se adaugă 1 ml soluţie de paradimetilfenilenamina şi clorură ferică (reactivul de culoare), se introduc în cuva spectrofotometrului fixat la lungimea de undă de 668 nm. După 30 secunde se citeşte extincţia şi se face interpolarea pe curba de etalonare întocmită după schema:

Concentraţie în H2S/probă μg 0 1 2 3 4 5Soluţie etalon de lucru ml 0 0,5 1 1,5 2 2,5Soluţia absorbantă ml 10 9,5 9 8,5 8 7,5Reactivul amestecat ml câte 1 mlExtincţia

19

Pentru fiecare soluţie din schema de mai sus se determină valoarea extincţiei la lungimea de undă de 668 nm, după 30 sec. de la introducerea în cuveta aparatului. Cu valorile obţinute se trasează un grafic E = f (C) după care, în funcţie de valoarea extincţiei se determină conţinutul de hidrogen sulfurat din întreaga probă supusă analizei (din interpolarea curbei de etalonare).Cantitatea de hidrogen sulfurat existent în aer se calculează cu relaţia:

mg H2S/ m3 = , în care:

C = concentraţia în jumatate de probă de aer recoltată, gV = volumul de aer recoltat, litri

20

Capitolul 4. – Studiu de caz- Monitorizarea şi gestionarea deşeurilor în comuna Bilca

4.1 Deşeurile din comuna Bilca

Deşeurile din comuna Bilca au diverse provenienţe:

4.1.1 Deşeuri industriale, provenite din desfăşurarea activităţilor de prelucrare a lemnului:

rumeguşul;

uleiul care se pierde de la utilaje şi maşinării;

apa reziduală rezultată din spălarea lemnului şi decojirea acestuia etc.

4.1.2 Deşeuri provenite din construcţii precum: construcţia caselor, şi renovarea acestora, demolarea totală sau parţială a clădirilor, construcţia şi întreţinerea drumurilor rutiere:

moloz;

materiale de împachetat;

pământ rezultat din excavaţii;

smoala folosită la construcţia drumurilor etc.

4.1.3 Deşeuri agricole, provenite de la unităţile zootehnice şi din activitatea agricolă a ţăranilor, sub forma gunoiului de grajd şi a îngrăşămintelor:

dejecţii animaliere;

deşeuri animaliere de la abator ;

deşeuri vegetale de la furajele si fâneţele animalelor etc.

4.1.4 Deşeuri menajere, provenite din sectorul casnic sau din sectoare similare, mica industrie, sectorul public sau administrativ, comerţ etc.:

deşeuri care provin în mod obişnuit din activitatea casnică (fructe şi legume alterate, mâncare alterată, resturi de carne, deşeuri fecaloide, detergenţi folosiţi la curăţenia casnică şi cea personală etc);

din activitatea magazinelor;

din activităţile turistice;

instituţii de învăţământ;

ateliere etc.

21

4.1.5 Deşeuri stradale, specifice căilor de circulaţie publică, provenite din activitatea cotidiană a populaţiei, din spaţiile verzi, din depunerea substanţelor solide din atmosferă:

pământ;

praf;

nisip;

frunze;

crengi;

hârtii şi ambalaje etc.

4.1.6 Deşeuri sanitare, provenite din dispensarul comunei şi din cabinetul veterinar:

seringi;

ace seringi;

ace chirurgicale;

medicamente expirate;

ambalaje medicamente etc.

4.1.7 Deşeuri voluminoase, rezultate în urma demolării sau în urma construirii unor locuinţe:

obiecte de mobilier uzat;

plăci de ciment etc.

4.1.8 Deşeuri periculoase, precum cele toxice, inflamabile, spitaliceşti care prezintă direct sau indirect un pericol pentru lumea vie:

scurgeri de uleiuri sau combustibili de la maşinile personale, de la maşinile si utilajele fermelor, gaterelor etc.;

medicamente expirate, vaccinuri expirate etc.;

ierbicidele, pesticidele şi insecticidele folosite la stropirea culturilor agricole;

detergenţi etc.

4.1.9 Deşeuri biodegradabile a căror prezenţă nu afectează mediul deoarece au un regim rapid de descompunere dar afectează peisajul:

gunoiul de grajd;

resturi vegetale de la hrana animalelor ;

excrementele păsărilor;

cadavrele animalelor;

fructe şi legume alterate etc.

22

4.2 Colectarea, transportul şi depozitarea deşeurilor în comuna Bilca

În comuna Bilca se practică colectarea selectivă

Transportul deşeurilor se face de către mijloace de transport specializate pentru acest lucru .

Pentru depozitarea deşeurilor din comuna Bilca, Primăria comunei a încheiat

un contract de prestări servicii cu S.C.DIASIL SERVICE S.R.L,aceasta având

următoarele obligații principale:

4.2.1. Organizarea gestiunii conform H.G.nr.856/2002

- prelucrarea ,transportul si valorificarea /reciclarea

deșeurilor de ambalaj;

- prelucrarea ,transportul și eliminarea deșeurilor

rezultate din sortare;

- preluarea si depozitarea D.E.E.E (deșeuri de

echipamente electrice și electronice) .

4.2. 2. Vidanjare / curățare /dezinfectare fose colectoare

4.2.3. Închirieri echipamente de colectare deșeuri și transport

(sub directa indrumare și control a acestuia)

Comuna Bilca are 3680 de locuitori și aproximativ 1200 de case.

S.C.DIASIL SERVICE S.R.L a alocat fiecarei case câte doua europubele de

120 litri pentru depozitarea temporară a deșeurilor,(unul pentru deșeurile

menajere și unul pentru deșeurile reciclabile).Săptamânal,mașina de gunoi

colectează deșeurile de la fiecare casă.

Lunar se colectează din comuna Bilca aproximativ 576000 litri de deșeuri

menajere și 450000 litri deșeuri reciclabile.

4.3 Valorificarea deşeurilor la nivelul comunei Bilca

Valorificarea prin incinerare

Incinerarea deşeurilor, în comuna Bilca se practică la nivel individual: deşeurile care se pot arde sunt folosite la încălzirea locuinţelor deoarece au o putere calorică mare sau pur şi simplu sunt arse pentru a nu deteriora peisajul ambiental.

23

Capitolul 5. - Legislaţia privind gestionarea deşeurilor

5.1 Directiva CE 99/31 privind depozitarea deşeurilorDirectiva privind depozitarea prevede reducerea cantităţii de deşeuri ce

urmează a fi depozitate în următorii ani (până la 65% pe o perioadă de 15 ani). Aceasta vizează o reducere efectivă a producţiei de biogaz în depozitele ecologice (una dintre cele mai înalte contribuţii la potenţialul de încălzire globală) şi îmbunătăţirea condiţiilor generale care asigură operativitatea depozitelor ecologice.

În unele ţări ,,dependente de depozitare” întrebarea cheie devine ,,cum va acţiona evoluţia cantităţii de deşeuri biodegradabile urbane în viitor?”. În general, este sugerată o alternare a tratării termice şi a reciclării/compostării. În primul rând, trebuie determinate nivelurile care pot fi atinse în urma reciclării. În acest sens, ţelurile ar trebui să fie stabilite în concordanţă cu următoarele mesaje cheie:

elementele cheie ale fluxului deşeurilor biodegradabile municipale sunt hârtia şi cartonul; ambele pot fi colectate diferenţiat la un cost scăzut şi accesibil, datorită integrării opţionale şi a optimizării schemelor, aşa cum se realizează în Europa de Est. În Europa Centrală şi de Vest, pe de altă parte, costul foarte ridicat cu incinerarea, face combinaţia colectare diferenţiată + compostare (sau fermentare anaerobă) competitivă din punct de vedere al costului, în ciuda cheltuielilor mari cu colectarea diferenţiată a fracţiunilor biodegradabile;colectarea fracţiunii biodegradabile ar putea fi promovată (sau chiar impusă) prin Directiva privind Deşeurile Biodegradabile şi/sau prin Strategia de Protecţie a Solului şi/sau prin Strategia Tematică pentru Prevenire şi Reciclare;Directiva Incinerării şi IPPC-ul vor determina creşteri ale costurilor cu tratarea termică, lucru care se întâmplă deja în acele ţări ale Europei Centrale şi de Vest cu standarde de mediu impuse prin Directiva privind Incinerarea.Toate punctele menţionate subliniază nevoia colectării diferenţiate la sursă şi

a compostării şi demonstrează că separarea intensivă la sursă poate asigura, pe termen lung, îndeplinirea cerinţelor din Directiva privind Depozitarea.

5.2 Directiva asupra Tratării Biologice a Deşeurilor BiodegradabileÎn ultinii ani Comisia Europeană a preluat iniţiativa de a propune o Directivă

privind tratarea biologică a deşeurilor biodegradabile cu următoarele scopuri:determinarea unei abordări echilibrate pentru îndeplinirea cerinţelor de reducere a cantităţilor de deşeuri depozitate din Directiva privind Depozitarea (99/31 CE);promovarea programelor pentru reciclarea fracţiunilor biodegradabile pentru a asigura o dezvoltare similară în întreaga Europă;definirea limitelor normale şi a condiţiilor pentru utilizarea sigură şi comercializarea produselor compostate în Europa;

24

dezvoltarea ulterioară a producţiei de îngrăşăminte pentru sol de cea mai bună caliatate care acţionează ca mijloc de combatere în procesul de ,,deşertizare” în ţările din Europa de Sud;acoperirea acelor procese de TMB (tratarea materialelor biologice) pentru tratarea deşeurilor reziduale, pentru definirea condiţiilor de utilizare ( exemplu în situaţii de recuperare şi reintroducere în peisaj a terenurilor) sau depozitare a produselor stabilizate finale.

5.3 Strategia CE pentru Protecţia SoluluiImpactul asupra calităţii solului în Europa a devenit o problemă importantă în

ultimii ani în UE. Comisia indică faptul că scăderea cantităţilor de materie organică în ţările mediteraneene, este de fapt foarte importantă. Oricum nu este doar problema acestor ţări. Statisticile arată că în cele mai multe regiuni cu agricultură tradiţională intensivă, procentajul solurilor caracterizate prin lipsa materiilor organice şi a fertilităţii, a crescut în mod surprinzător.

Aşadar în comunicatul ,,Spre o Strategie Tematică pentru Sol”, Comisia declara intenţia de a aborda cu prioritate problema protecţiei solului. Trei mari tratate privind solul au fost identificate pe agenda de lucru: degradarea materiei organice în sol, contaminarea şi eroziunea solului. În cea de a doua fază, începând cu anul 2003, grupurile de lucru formate din câteva sute de experţi din toată Europa au contribuit la realizarea unui raport care a fost publicat de către Comisie în iunie 2004. Raportul conţine – clar exprimat – recomandările principale ale experţilor către cei care propun politicile, pentru activitatea de cercetare necesară şi de monitoring al solului.

Compostarea şi fermentarea anaerobă joacă un rol foarte important prin scoaterea pe piaţă a unui material humus, de exemplu materia organică, de înaltă calitate, care să poată acţiona ca şi sursă continuă de materie organică. O compostare de înaltă calitate cu proprietăţi valoroase, agronomice şi microbiologice, poate contribui la refacerea conţinutului de materie organică în solurile Europei.

Comisia a ţinut cont de această abordare. În Comunicatul pentru Protecţia Solului, Comisia a punctat posibilitatea de recâştigare a materiei organice şi a fertilităţii în solurile europene prin folosirea – pe lângă alte materiale – a ,,deşeurilor organice compostate”.

Menţinerea calităţii şi structurii solului precum şi fertilizarea lui se suprapun politicilor de protecţie a solului. Prin intermediul Strategiei Solului, pot fi asigurate pe termen lung atât comercializarea cât şi formarea unei imagini pozitive pentru compostul de înaltă calitate.

La noi în ţară a fost propusă o Strategie Naţională de Gestionare a Deşeurilor, elaborată de MMGA, în conformitate cu responsabilităţile ce îi revin ca urmare a transpunerii legislaţiei europene în domeniul gestionarii deşeurilor şi conform prevederilor OUG 78/2000 privind regimul deşeurilor, modificată şi aprobată prin Legea 426/2001 aceasta a fost elaborată pentru perioada 2003-2013, urmănd a fi

25

revizuită periodic în conformitate cu progresul tehnic şi cerinţele de protecţie a mediului.

Elaborarea SNGD are ca scop cearea cadrului necesar pentru dezvoltarea şi implemantarea unui sistem integrat de gestionare a deşeurilor, eficient din punct de vedere ecologic şi economic.

Acquis-ul comunitar în domeniul gestionării deşeurilor cuprinde un număr de 16 acte normative, dintre care cele mai multe au fost deja transpuse în legislaţia română.

26

Bibliografie

1. Axinte, S., Balasanian I.,Teodosiu, C., Cojocariu, I.

Ecologie şi protecţia mediului Editura Ecozone Iaşi, 2003

2. Teodorescu I., Risnoveanu G., Neguţ C.

Ecologie şi protecţia mediului Editura Constelaţii, Bucureşti, 2001

3. Buchman A., Stan F., Marinescu M., Ciarnu R., Giugiuman M.

Ecologie şi protecţia mediuluiEditura Economică – Preuniversitaria Bucureşti, 2000

4. Vişan S., Creţu S., Alpopi C.

Mediul înconjurător poluare şi protecţie Editura Economică, Bucureşti, 1998

5. Găldean, N., Staicu G. Ecologie şi protecţia mediului Editura Economică, Bucureşti, 2001

6. Negulescu, M., Ianculescu S.

Protecţia mediului înconjurătorEditura Tehnică, Bucureşti, 1995

7. Surputeanu M.

8. Macoveanu, M.

Chimia mediului Iaşi , 1999Tehnici de evaluare a impactului ecologicEditura Ecozone, Iaşi,2005

www.google.ro apm.sv

27

28

ANEXA nr. 1

Transpunerea legislaţiei comunitare în legislaţia română

Legislaţie europeană Legislaţie românească

Directiva Cadru privind deşeurile nr. 75/442/EEC, amendată de Directiva nr. 91/156/EEC

Legea nr. 426/2001 (MO 411/25.07.2002) pentru aprobarea OU nr.78/2000(MO 283/22.06.2000) privind regimul deşeurilorHG 123/2003 (MO 113/24.02.2003) privind aprobarea Planului Naţional de Etapă de Gestionare a Deşeurilor

Directiva nr. 91/689/EEC privind deşeurile periculoase

Legea nr.426/2001 (MO 441/25.07.2001) pentru aprobarea OU nr.78/2000 (MO 283/22.06.2000) privind regimul deşeurilor

Directiva nr.75/439/EEC privind uleiurile uzate, amendată de Directiva nr.87/101/EEC şi de Directiva nr.91/692/EEC

HG nr.662/2001 (MO 446/08.08.2001) privind gestionarea uleiurilor uzate, completată şi modificată de HG 441/2002 (MO 325/16.05.2002) şi HG 1159/2003 (MO 715/04.10.2003) pentru modificarea HG 662/2001 (MO 446/08.08.2001) privind gestionarea uleiurilor uzate

Directiva nr. 99/31/EC privind depozitarea deşeurilor

HG 162/2002 (MO 164/07.03.2002) privind depozitarea deşeurilorOrdinul Ministrului MGA 95/12.02.2005 privind stabilirea criteriilor de acceptare a procedurilor preliminare de acceptarea deşeurilor la depozitare şi Lista naţională de deşeuri acceptate în fiecare clasă de depozit de deşeuri (publicat în MO, partea I, nr. 194/8.03.2005)Ordinul Ministrului Apelor şi Protecţiei Mediului nr.1147/10.12.2002 (MO 150/07.03.2002) pentru aprobarea Normativului tehnic privind depozitarea deşeurilor, construirea, exploatarea, monitorizarea şi închiderea depozitelor de deşeuri

Directiva nr.2000/76/EC privind incinerarea deşeurilor

HG 128/2002 (MO 160/06.03.2002) privind incinerarea deşeurilor modificată şi completată

29

prin HG 268/31.03.2005 (MO, partea I, 332/20.04.2005)Ordinul Ministrului Apelor şi Protecţiei Mediului 1215/10.01.2003 (MO 150/07.03.2003) aprobarea Normativului privind incinerarea deşeurilor

Directiva 94/62/EC privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje

HG 349/2002 (MO 269/23.04.2002) privind gestionarea ambalajelor şi deşeurilor de ambalajeOrdinul Ministrului Apelor şi Protecţiei Mediului 1190/2002 (MO 2707.01.2003) privind procedura de raportare a datelor referitoare la ambalaje şi deşeuri de ambalaje

Directiva 86/278/EEC privind protecţia mediului şi în particular a solului, atunci când nămolul de la staţiile de epurare este utilizat în agricultură

Ordinul Ministrului Agriculturii, Apelor şi Mediului 49/2004 (MO 66/27.01.2004) pentru aprobarea normelor tehnice privind protecţia mediului în special a solurilor, când se utilizează nămoluri de epurare în agricultură

Faţă de conţinutul Acquis-ului Comunitar şi de legislaţia-cadru pentru protecţia mediului, legislaţia românească mai cuprinde o serie de acte normative ce conţin prevederi referitoare la gestionarea deşeurilor.

Autoritatea competentă căreia îi revin atribuţii şi responsabilităţi pentru gestionarea deşeurilor este MMGA. Alte autorităţi publice cu atribuţii în domeniul gestionării deşeurilor sunt: Ministerul Sănătăţii, Ministerul Economiei şi Comerţului, Ministerul Transporturilor,, Construcţiilor şi Turismului, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Apărării Naţionale.

30

ANEXA nr. 2

Depozitarea deşeurilor în comuna BilcaDeșeuri menajere

31

ANEXA nr. 3

Depozitarea deşeurilor în comuna BilcaDeșeuri reciclabile

32

ANEXA nr. 4

Transportul deşeurilor în comuna Bilca

33

ANEXA nr. 5

Reciclati deseurile !

34