Evul Mediu Timpuriu

Soţia lui Iustinian, Teodora, şi curtea sa, într-un mozaic din se-colul al VI-lea de la Basilica San Vitale din Ravenna.

un manuscris din secolul al VIII-lea (Biblioteca Vaticanului, Reg.Lat. 316. foll. 131v/132r).

Evul Mediu Timpuriu reprezintă o perioadă din istorialumii de după căderea Imperiului Roman de Apus, ce seîntinde pe aproximativ cinci secole, între 500 și 1000 d.Hr., perioadă urmată de Evul Mediu Mijlociu.[1]

1 Prăbușirea Romei (372-410)

Începând cu secolul al doilea, civilizația romană a intrat îndeclin, marcat de scăderi ale diverșilor indicatori, cum arfi urbanizarea, comerțul maritim și populația. Numărulde epave mediteraneene din secolul al treilea descoperitereprezintă 40% din cel al epavelor descoperite din secolulI.[2] Populația Imperiului a scăzut de la 65 de milioaneîn 150 la 50 de milioane în 400, un declin de peste 20%. Acest lucru a fost considerat de unii istorici ca având

Die Hunnen im Kampf mit den Alanen, (Hunii în luptă cu ala-nii), Johann Nepomuk Geiger, 1873. Alanii, un popor iraniance locuiau la nord și la est de Marea Neagră au fost dislocați dehuni la începutul perioadei migrațiilor, și s-au așezat în ImperiulRoman.

legătură cu perioada rece (climă) a antichității și evuluimediu timpuriu (100-700), când o scădere a temperaturiiglobale a redus recoltele.[3]

Triburile germanice, migrând către sud din Scandinavia,au ajuns în nordul Marea Neagră la începutul secoluluial III-lea. Ele au creat confederații ce s-au dovedit, pen-tru romani, inamici mai puternici decât sarmații cu careaceștia se confruntaseră înainte. Pe teritoriul sud-estic deazi al României și în stepele de la nord de Marea Neagră,goții, un popor germanic, au creat cel puțin două uniunide triburi, una tervingă și celălalt greutungă.[4] Sosireahunilor în 372-375 a pus capăt istoriei acestor regate tri-bale. Hunii erau o confederație de triburi din Asia Cen-trală ce au fondat unul dintre cele mai mari imperii aleacelei perioade. Ei foloseau arcul compozit și trăgeaudin goana cailor, dovedindu-se inamici redutabili. Goțiiau fost astfel nevoiți să se refugieze în teritoriile romane(376). Ei au acceptat să intre în Imperiul Roman neîna-rmați, însă mulți au mituit soldații romani de la graniță,care i-au lăsat să-și aducă armele.Disciplina și organizarea legiunii romane o făceau foarteeficientă în luptă. Romanii preferau infanteria cavaleriei,deoarece infanteria își păstra coeziunea în luptă, în timpce cavaleria avea tendința să fugă din fața pericolului. To-tuși, spre deosebire de armatele barbare, legiunile aveaunevoie constantă de exerciții și de salarii, ceea ce le făceaufoarte costisitoare pentru imperiu. Cu declinul activitățiieconomice și militare, veniturile din taxe au scăzut, iarsistemul a devenit dificil de menținut.În războiul gotic dintre 376 și 382, goții acceptați la sud

1

2 2 PERIOADA MIGRAȚIILOR 400-700

ImperiumRomanumOccidentale

ImperiumRomanum

Orientale

HadrianopolisCCCLXXVIIIRoma

CampisCatalaunicus

CDLI

Invasiones BarbaricaeImperium Romanum

A.D. C-D

Constantinopolis

Karthago

Angli, SaxonesFranciGothiVisigothiOstrogothiHunniVandali

Migraţiile germanice din secolul al cincilea au fost provocate dedistrugerea regatelor gote de către huni în 372-375. Roma a fostcucerită și jefuită de vizigoți în 410 și de vandali în 455.

de Dunăre, s-au răsculat și au înfruntat principala armatăromană în Bătălia de la Adrianopol (378). Nedorind săîmpartă gloria, Împăratul Roman de Răsărit Valens a or-donat un atac asupra infanteriei tervinge de sub Fritigern,neașteptându-l pe Împăratul Roman de Apus Grațian, ca-re sosea cu întăriri. În timp ce romanii erau în luptă, a so-sit cavaleria greutungă. Doar o treime din armata romanăa reușit să scape. A fost cea mai zdrobitoare înfrângeresuferită de romani de la Cannae, după scriitorul romanAmmianus Marcellinus. Cea mai însemnată parte a ar-matei Imperiului de Răsărit a fost distrusă, Valens ucis,iar goții au putut apoi, liber să jefuiască Balcanii. EdwardGibbon afirmă că, “Romanii, care menționează atât decalm și de concis actele de dreptate făcute de legiuni, îșirezervă compasiunea și elocvența pentru propriile lor su-ferințe, când provinciile au fost invadate și devastate dearmatele barbarilor victorioși.”[5]

Imperiului Roman îi lipseau acum, resursele și poatedorința de a reconstrui armata profesionistă distrusă laAdrianopol, și a trebuit astfel să se bazeze și pe barbaricare să lupte în numele său. Imperiul Roman de Răsărita reușit să-i cumpere pe goți cu tribut. Imperiul Romande Apus a avut o soartă mai dură. Stilicho, comandantulmilitar pe jumătate vandal al Imperiului (Roma), a luattrupe de la frontiera de pe Rin pentru a apăra Italia deinvazia vizigoților din 402-403 și de a altor goți 406-07.Fugind în fața avansării hunilor, vandalii, suebii, și alaniiau lansat un atac peste Rinul înghețat în apropiere deMainz, și, pe 31 decembrie 406, frontiera a cedat, iar tri-burile au pătruns în Galia. Au fost urmate la scurt timpdupă aceea de burgunzi și de cete de alemani. În urma pu-ternicelor sentimente anti-barbare declanșate de invazie,împăratul Honorius l-a decapitat pe Stilicho, rămânânddoar cu niște curteni incompetenți pentru a-l sfătui. În410, vizigoții conduși de Alaric I au ocupat orașul Romași l-au jefuit timp de trei zile.

2 Perioada migrațiilor 400-700

Mausoleul lui Teodoric din Ravenna este singurul exemplude ar-hitectură ostrogotă, rămas până azi.

Goții și vandalii au fost abia primii din numeroasele va-luri de invadatori ce au sosit în Europa occidentală. Uniierau interesați doar de jaf, și îi disprețuiau pe romani, al-ții admirau Roma, și doreau să-i devină moștenitori. „Unroman sărac face pe gotul, un got bogat pe romanul” aafirmat regele Teodoric al ostrogoților.[6]

Romanii erau creștini trinitarieni, supuși disciplinați aiunui imperiu birocratic cu tradiții îndelungate. Popoare-le germanice nu aveau o tradiție a orașelor, banilor sauscrisului. Ei erau recent convertiți la creștinismul arian șideci erau eretici pentru oamenii bisericii din imperiu.Perioada migrațiilor a fost numită în istorie „EvulMediu întunecat” de unii istorici vest-europeni, șiVölkerwanderung, adică „rătăcirea popoarelor”, de ceigermani. Numele de Evul Mediu întunecat a început săfie evitat după cel de-al Doilea Război Mondial, pentrua evita stereotipurile asociate frazei, precum și pentru căcercetări moderne par a indica faptul că vechile noțiunide regres în domeniul artei, tehnologiei, politicii și orga-nizării sociale nu sunt exacte.Populația deja existentă a rămas sau a fost doar parțialdezlocuită. În timp ce popoarele din Franța, Italia, Spaniasau România au continuat să vorbească dialecte provenitedin limba latină, care astăzi formează limbile romanice,limba populației mai reduse ca număr din Anglia a dis-părut fără a lăsa aproape nicio urmă în teritoriile cuceritede saxoni. Noile popoare au schimbat puternic societățileexistente, inclusiv legile, cultura, religia și economia.Pax Romana oferise siguranță meșteșugarilor și negusto-rilor, precum și un mediu propice pentru crearea de le-gături îndepărtate. Dezagregarea Imperiului a însemnatînlocuirea autorității Romei cu cea a nobililor locali, uniimembri ai elitei conducătoare romanizate, alții ai culturiistrăine. În Aquitania, Gallia Narbonensis, sudul Italiei șiSicilia, Baetica și coasta mediteraneană a peninsulei Ibe-rice, cultura romană s-a păstrat până în secolele al șaseleasau al șaptelea.

3

În jurul anului 500, vizigoţii stăpâneau o mare parte din teritoriulde astăzi al Spaniei și Franței.

Peste tot, colapsul legăturilor economice și sociale a dusla izolarea diverselor grupuri de populație. Acest colapsera adesea rapid, întrucât devenea periculos transportulde bunuri sau oameni; în consecință, comerțul și manu-factura pentru export s-au prăbușit. Industriile principa-le ce depindeau de comerț, cum ar fi fabricarea pe sca-ră largă a ceramicii, au dispărut aproape peste noapte înlocuri cum ar fi Marea Britanie. Infrastructura adminis-trativă, educațională și militară a dispărut repede, și pier-derea cursus honorum stabilit a dus la declinul școlilor șila o creștere a analfabetismului, chiar și în rândurile con-ducerii. Carierele lui Cassiodorus (mort aprox. 585) laînceputul perioadei și a lui Alcuin de York (mort 804) lasfârșitul ei se bazau pe știința lor de carte.În zona înainte romană s-a mai înregistrat o scădere de20 % a populației între 400 și 600, sau o scădere de otreime pentu perioada 150 - 600.[7] În secolul al VIII-lea,volumul comerțului a atins cel mai scăzut nivel al său dela epoca bronzului. Numărul foarte mic de epave desco-perite din această perioadă (sub 2 % din numărul epave-lor din secolul I) sprijină această afirmație. A avut locde asemenea reîmpădurirea unor suprafețe întinse, și oscădere a suprafețelor cultivate. Acest fenomen a coinciscu o perioadă de răcire rapidă (după datele provenite dininterpretarea inelelelor de creștere ale arborilor).[8] Ro-manii practicaseră rotația culturilor, dar, odată cu dez-integrarea instituțiilor, proprietarii de sclavi n-au pututsă-i împiedice pe aceștia să fugă, și sistemul de plantațiis-a prăbușit. Agricultura sistematică a dispărut aproapecomplet, și producția a scăzut la un nivel de subzistență.

3 Imperiul Bizantin

Moartea lui Teodosiu I în 395 a fost urmată de diviza-rea Imperiului între cei doi fii ai săi. Imperiul Roman deApus s-a dezintegrat în secolul al cincilea într-un mozaicde regate germanice războinice, astfel că Imperiul Ro-man de Răsărit a devenit succesorul legitim al ImperiuluiRoman. După ce greaca a înlocuit latina ca limbă oficialăa Imperiului, istoricii îl numesc “bizantin” și nu “roman”.Locuitorii, totuși, și-au zis mereu romaioi, sau romani.

Sub împăratul Iustinian (527-565), bizantinii au restabilit stăpâ-nirea romană în Italia și Africa de Nord

Imperiul Roman de Răsărit urmărea păstrarea controluluiasupra drumurilor comerciale dintre Europa și Orient, ca-re îl făceau cel mai bogat stat din Europa. Folosindu-se defelul lor sofisticat de a lupta și de diplomația superioară,bizantinii au reușit să se opună atacurilor barbarilor mi-gratori. Visul lor de a restabili stăpânirea romană în occi-dent s-a materializat pentru scurt timp în cursul domnieilui Iustinian I (527-565). Acesta a recucerit unele teri-torii occidentale, a codificat legea romană (care a rămasvalabile în unele părți din Europa până în secolul al XIX-lea) și a și construit cel mai mare edificiu din evul mediutimpuriu, Hagia Sofia.Succesorii lui Iustinian, Mauriciu și Heraclius s-au con-fruntat cu invazii ale triburilor avare, bulgare și slave. În626 Constantinopol, de departe cel mai mare oraș al Eu-ropei evului mediu timpuriu a rezistat unui asediu al ava-rilor și perșilor. În câteva decenii, Heraclius a purtat unrăzboi sfânt împotriva perșilor, cucerindu-le capitala șiasasinând un monarh sasanid. Acest succes spectaculosa devenit însă inutil o dată cu cuceririle arabe în Siria,Palestina, Egipt și Africa de Nord, cuceriri ușurate dedezbinarea religioasă și de proliferarea mișcărilor ereti-ce, în special monofizismul și nestorianismul, în zonelecucerite de musulmani.Deși succesorii lui Heraclius au reușit să salvezeConstantinopolul de două asedii arabe (în 674-677 și717), Imperiul în secolul al optulea și începutul ce-lui de-al nouălea a fost zguduit de marea controversăiconoclastă, însoțită de lupta dinastice dintre diverselefacțiuni de la curte. Triburile bulgare și slave au profi-tat de aceste certuri și au invadat Iliria, Tracia și chiarGrecia.Pentru contracararea acestor amenințări, a fost introdusun nou sistem administrativ. Administrația civilă și mi-

4 4 EXPANSIUNEA ISLAMULUI (632-750)

litară regională era încredințată unui general (straregos).O temă, înainte o subdiviziune a armatei bizantine, a de-venit numele unei regiuni guvernate de un strategos. Re-forma a dus la apariția marilor familii care controlau ar-matele regionale și adesea aveau pretenții la tron.La începutul secolului al optulea, Constantinopolul rămâ-nea cel mai mare și mai bogat oraș al întregii lumi, nemai-corespunzând teritoriului redus al Imperiului. Populațiasa fluctua între 300 000 și 400 000 de locuitori. Celelal-te mari orașe creștine erau Roma (50 000) și Salonic (30000).[9] Chiar din secolul al optulea, tehnologiile agricolereapăruseră în Imperiu. Acesta era mai avansat din punctde vedere tehnologic decât Europa occidentală: în sateexistau unelte de fier, se aflau mori de apă, și se cultivaubobi ce ofereau o dietă bogată în proteine”.

O placă de fildeş reprezentându-l pe Iisus Cristos încoronându-lpe Constantin al VII-lea (aprox. 945).

Accederea la tron a Dinastiei macedonene în 867 a mar-cat sfârșitul unei perioade de tulburări politice și religi-oase și începutul unei ere prospere pentru imperiu. Ge-nerali ca Nicephorus Phocas au extins frontierele statu-lui, iar împărații macedoneni ca Leon al VI-lea Filozofulși Constantin al VII-lea au încurajat înflorirea culturalăa Constantinopolului, cunoscută sub numele de Renaște-

rea Macedoneană. Împărații bizantini îi considerau pelocuitorii Europei occidentale niște barbari analfabeți, șipăstrau pretenții nominale de a conduce Occidentul.În acest climat economic, cultura superioară și tradițiileimperiale ale Imperiului Roman de Răsărit i-au atras pevecinii săi de la nord - slavi, bulgari, hazari - la Constanti-nopol, după pradă sau după instruire. Mișcarea triburilorgermanice către sud a declanșat marea migrație a slavilorcare au ocupat teritoriile părăsite. În secolul al șaptelea,ei s-au întreptat către vest până la Elba, către sud până laDunăre și către est până la Nipru. În secolul al nouălea,slavii se extinseseră până în teritoriile slab populate aflatela sud și est de aceste frontiere naturale, asimilând în modpașnic populațiile ilire și fino-ugrice existente.

4 Expansiunea islamului (632-750)

Imperiul Arab a crescut foarte repede între 632 și 750

După moartea lui Mohamed, un arab fondator al religieiislamice , Abu Bakr (632-634) a devenit primul khalīfahsau calif, însemnând succesor. El a lansat o campaniemilitară în cadrul războaielor ridda care a adus Arabiacentrală sub control musulman (633).Omar I (634-644), al doilea calif, a adus Siria, Iordania,Palestina și Irakul sub control musulman, în anii 630.Egiptul a fost luat de la bizantini în 645 de Osman I ,al treilea calif. Abu Bakr, Omar , Osman , și succesorulsău Ali sunt considerați “califii dreptcredincioși” care aufost în fruntea unei epoci de aur a islamului pur.Califatul lui Ali a început în cadrul unor certuri politi-ce pornite de la asasinarea lui Osman , și a declanșat oluptă pentru putere și primul război civil islamic condusde Mu'āwiya, guvernator al Siriei. Când Alī, nepot al luiMahomed, a fost ucis în timp ce se ruga la Kufa, Irak,Mu'āwiya a fondat dinastia omeiadă de califi (661–750)cu capitala la Damasc. Adepții lui Ali, fiul său Husain(care a condus o revoltă împotriva omeiazilor), și descen-denții lor au fondat în cele din urmă secta șiită. Sub 'Abdal-Malik (685–705), omeiazii au ajuns la apogeul puteriilor, cucerind Asia Centrală, coasta Africii de Nord și Spa-nia. De asemenea, Al-Malik a arabizat statul, înlocuindfuncționarii greci și perși cu arabi.Cucerirea Iberiei a început când maurii (în principalberberi alături de câțiva arabi) au invadat Iberia vizigotă

5

Marea moschee din Cordoba.

creștină în anul 711, sub conducătorul lor berber Tariqibn Ziyad. Ei au debarcat la Gibraltar pe 30 aprilie și s-au îndreptat spre nord. Forțelor lui Tariq li s-au alăturatîn anul următor cele ale superiorului său Musa ibn Nu-sair. În timpul campaniei de opt ani, cea mai mare partea peninsulei Iberice a fost ocupată de musulmani — cuexcepția unei mici zone în nord-vest (Asturias) și a regiu-nilor în principal basce din Pirinei. Acest teritoriu, subnumele arab de Al-Andalus, a devenit o parte a imperiu-lui Omeiad în expansiune.Al doilea asediu al Constantinopolului, lipsit de succes,(717) i-a slăbit pe omeiazi și le-a redus prestigiul. Dupăce au reușit cucerirea Iberiei, au traversat Pirineii, dar aufost învinși de către franci în Bătălia de la Tours din 732.Omeiazii au fost răsturnați în 750 de către 'Abbasizi.Un prinț omeiad supraviețuitor, Abd-ar-rahman I, a fugitîn Spania și a fondat o nouă dinastie omeiadă, în Emiratulde Cordoba (756). Pepin cel Scurt a recucerit Narbonne,iar nepotul său Carol cel Mare a creat Marca Hispanicapeste Pirinei, în Catalonia de astăzi, recucerind Girona în785 și Barcelona în 801.Califatul musulman unificat s-a dezintegrat în secolul alnouălea, odată cu câștigarea independenței idrisizilor șiaglabizilor din Africa de Nord și a samanizilor în Persia.În cele din urmă, fatimizii șiiți au înființat un califat rivalîn Tunisia (920). În scurt timp, omeiazii din Spania s-au proclamat și ei califi (929). Buwayhizii (șiiți perși)au ocupat Bagdadul în 934. În 972, fatimizii au cuceritEgiptul.

5 Ascensiunea Occidentului latin(700-850)

Condițiile din Europa occidentală au început să se îm-bunătățească, o dată cu progresele în agricultură, ce aucontinuat cel puțin până în 1100.[8] Un studiu asupra de-pozitelor de calcar din Marea Mediterană a dus la conclu-zia că a avut loc o creștere substanțială a radiației solare

Până la moartea sa în 814, Carol cel Mare a stăpânit un imperiuce cuprindea teritoriile de astăzi ale Cataloniei, Franței, Germa-niei Occidentale, Țărilor de Jos și Italiei de nord.

între 600 și 900.[10] Primele semne ale recuperării capaci-tății militare a Europei sunt apărarea Constantinopoluluiîn 717 și victoria francilor asupra arabilor în Bătălia de laTours din 732.Între secolele al cincilea și al optulea a evoluat o infras-tructură socială și politică nouă în teritoriile fostului Im-periu, pe baza puternicelor familii nobiliare locale și a re-gatelor nou înființate ale ostrogoților în Italia, vizigoțilorîn Spania și Portugalia, francilor și burgunzilor în Galiași Germania răsăriteană, și saxonilor în Anglia. Acesteregiuni au rămas creștine, iar cuceritorii lor arieni au fostconvertiți (vizigoții și lombarzii) sau cuceriți (ostrogoțiiși vandalii). Francii s-au convertit direct de la păgânismla creștinismul catolic sub Clovis I. Interacțiunea dintrecultura nou-veniților, tradițiile lor de cete războinice, ră-mășițele culturii antichității clasice și influențele crești-ne a creat un nou model de societate, bazat parțial peobligațiile feudale. Sistemele administrative centraliza-te ale romanilor nu au făcut față schimbărilor, și sprijinulinstituțional pentru sclavie a dispărut aproape complet.

6 Italia

Lombarzii, care au intrat pentru prima oară în Italia în568 sub Alboin, au creat un stat în nord, cu capitala laPavia. Inițial, ei nu au reușit să cucerească Exarhatul deRavenna, Ducatus Romanus, Calabria și Apulia. Urmă-toarele două sute de ani ei au încercat să ia aceste teritoriide la Imperiul Bizantin.Statul lombard era diferit de statele germanice preceden-te din Europa occidentală, fiind considerat cu adevăratbarbar. Inițial, era puternic descentralizat, ducii avândsuveranitate practică în ducatele lor. Timp de un dece-niu, după moartea lui Cleph în 575, lombarzii nu au alesun rege. Primul cod de legi scris a fost scris într-o latinăstricată în 643: Edictum Rothari. Era în primul rând o

6 8 IMPERIUL FRANCILOR

O piesă a Tezaurului de la Gourdon.

codificare a tradițiilor orale a poporului.La sfârșitul domniei lui Liutprand (717–744), statul lom-bard era bine organizat și stabilizat, însă prăbușirea sa afost bruscă. Nesprijinit de către duci, regele Desideriusa fost înfrânt și obligat să își cedeze regatul lui Carol celMare în 774. Regatul lombard a fost înlocuit de stăpâni-rea francă. Prin Donariul lui Pepin, regele franc Pepin celScurt i-a oferit papei "Statele Papale". Teritoriul aflat lanord de acestea a fost condus în principal de vasali lom-barzi și franci ai Sfântul Imperiu Roman (Lotharingia,înainte de înființarea acestuia), până la ascensiunea ora-șelor state în secolele ale unsprezecelea și al doisprezece-lea.În sud a început o perioadă de anarhie. Ducatul de Be-nevento și-a păstrat suzeranitatea atât în fața ImperiuluiBizantin, cât și în fața celui Carolingian. În secolul al no-uălea, sarazinii au cucerit Sicilia, și au început să se așezeîn peninsulă. Orașele de pe coasta Mării Tireniene auieșit din sfera de influență bizantină. Diferitele state seluptau continuu între ele până la sosirea normanzilor însecolul al unsprezecelea, care au cucerit întreg sudul.

7 Anglia anglo-saxonă

La mijlocul secolului al cincilea, mai multe triburi dinGermania, Olanda și Danemarca de astăzi au început săinvadeze sporadic și cu succes limitat Anglia, în acel mo-ment o provincie romană neglijată. Tradiția spune că re-gele britanic Vortigern a promis pământ la două căpeteniiiute, Hengest și Horsa, cerându-le în schimb ajutor în răz-boiul său împotriva picților. După Cronica anglo-saxonă,după ce i-au învins pe picți, au chemat întăriri de pe con-tinent, informându-i de bogăția Angliei și de incapacita-tea locuitorilor ei de a o apăra. Au început decenii deinvazii și cuceriri a teritoriilor din sudul și centrul Angli-ei, de către germanici, în principal angli, iuți și saxoni,de la romano-celți. Cel puțin 50% din locuitorii celți aiAngliei au fost uciși în acest proces.[11] În cele din urmă,anglo-saxonii au creat mai multe regate, de importanță șilongevitate diferite. Unificarea Angliei a luat sfârșit în

Reconstituire a unui coif anglo-saxon descoperit la Sutton Hoo(secolul al VII-lea).

926, când regele Athelstan a anexat Northumbria.

8 Imperiul francilor

Carol cel Mare încoronat la Roma.

Pornind de la statul franc la începutul secolului al nouălea,Carol cel Mare a unificat cea mai mare parte a Franței de

7

astăzi, Germaniei de răsărit și Italiei de nord în cadrulImperiului Carolingian. În timpul domniei sale a avut locașa-numita Renaștere carolingiană, declanșată de creareaunui mediu propice studiului.În anii 840 s-a revenit la starea de haos, o dată cu stră-marea Imperiului francilor și cu începutul unui nou ciclude invazii barbare, întâi din partea vikingilor, apoi dinpartea maghiarilor.

9 Feudalismul

În jurul anului 800 a avut loc o întoarcere la agriculturasistematizată. Pentru prima oară, în secolul al nouălea afost adoptată rotația culturilor într-un mod diferit față decel din timpul romanilor: pe un câmp se cultiva grâu sausecară, pe altul o cutură care fixa azotul în sol (orz, ovăz,bob saumazăre) iar al treilea era lăsat necultivat.[12] Acestsistem era superior celui precedent, în care o singură cul-tură alterna cu pământul necultivat. Mai mult pământ pu-tea astfel fi utilizat, iar cele două recolte separate pe caresistemul le permitea reduceau riscul foametei. Surplusulde ovăz putea fi folosit la hrănirea cailor.[13] . Către sfârși-tul secolului al zecelea a fost introdus plugul greu cu roți,care necesita putere animală mai mare, fiind tras de doiboi. Romanii utilizaseră pluguri ușoare, fără roți, care nuerau adecvate solurilor din Europa de nord.Revenirea la agricultura sistematizată a coincis cu intro-ducerea unui nou sistem social, numit feudalism. Acestaintroducea o ierarhie de obligații reciproce. Fiecare omera dator să își servească superior, în schimbul protecți-ei acestuia. Feudalismul a permis statului să asigure ungrad de siguranță publică, în ciuda absenței continue abirocrației și analelor scrise.

10 Vikingi (793-1066)

Epoca vikingilor se întinde pe perioada dintre 793 și1066 în Scandinavia și Marea Britanie, după epoca ger-manică a fierului (și era Vendel în Suedia). În aceastăperioadă, vikingii, războinici și negustori scandinavi, auatacat și explorat cea mai mare parte a Europei, Asieide sud-vest, Africii de nord și nord-estului Americii deNord. În afară de explorare prin oceane și râuri, ajutațiși de îndemânarea lor în navigație, și de extinderea ru-telor lor comerciale pe distanțe mari, vikingii au purtatși multe bătălii, jefuind și distrugând comunități crești-ne ale Europei Medievale timp de secole, contribuind ladezvoltarea sistemelor feudale pe continent.

11 Europa de Răsărit 600-1000

Înainte de ascensiunea Rusiei Kievene, răsăritul Europeiera dominat de hazari, un popor turcic care și-au câști-

gat independența de la Imperiul Turcic în secolul al șap-telea. Hazaria era un stat comercial multietnic, care îșidatora bunăstarea controlului comerțului pe râuri întreEuropa și Orient. De asemenea, ei primeau tribut de laalani, maghiari, diverse triburi slave, și de la goții și greciidin Crimeea. Printr-o rețea de negustori evrei, radaniții,ei păstrau contactul cu ținuturi îndepărtate, ca Spania șiIndia.Confruntați cu expansionismul arab, hazarii s-au aliat cubizantinii, și au intrat în conflict cu Califatul. Deși ini-țial au suferit mai multe înfrângeri, ei au reușit să reiaDerbentul, și în cele din urmă au pătruns către sud pâ-nă în Iberia Caucaziană, Albania Caucaziană și Armenia.Astfel, ei au blocat expansiunea islamului către nord înEuropa de Est cu câteva decenii înainte ca francii luiCarol Martel să reușească același lucru în apus.[14]

În secolul al șaptelea, litoralul nordic al Mării Negre a fostlovit de un val nou de atacuri nomade, conduse de bulgari,care au stabilit un hanat puternic, condus de Kubrat. Ha-zarii au reușit să îi împingă pe bulgari din Ucraina de sudîn zona cursului mijlociu al Volgăi (Bulgaria de pe Vol-ga) și în zona cursului inferior al Dunării (Bulgaria depe Dunăre, sau Primul Țarat Bulgar). Bulgarii din zo-na Dunării au fost repede slavizați și, în ciuda numeroa-selor campanii împotriva Constantinopolului, au accep-tat creștinismul ortodox. Prin eforturile a doi misionari,Sfântul Chiril și Sfântul Metodiu, a apărut primul aflabetslav, iar un dialect local, limba slavonă, a devenit limbabisericii.

Urmărirea războinicilor lui Sviatoslav I de cătra armata bizanti-nă, miniatură a lui Ioan Skylitzes.

La nord de zonele adiacente Imperiului Bizantin, primaentitate slavă atestată a fost Moravia Mare, care a apărutsub protecția Imperiului francilor, la începutul secoluluial nouălea. Până la fragmentarea ei, drept consecință aconfruntărilor cu francii răsăriteni, un secol mai târziu,Moravia Mare a fost scena confruntărilor dintre misiona-rii creștini de la Constantinopol și cei de la Roma. Deșislavii occidentali au recunoscut în cele din urmă autorita-tea ecleziastică a Romei, clerul din Constantinopol a re-ușit să convertească cel mai mare stat din acea perioadă,Rusia Kieveană, la creștinismul de rit grec, către 990.Atât după, cât și înainte de creștinare, Rusia Kieveană aorganizat atacuri împotriva puterii bizantine, unele avândca rezultat tratate comerciale benefice pentru ambele sta-te. Importanța relațiilor ruso-bizantine este subliniată defaptul că Vladimir I de Kiev a fost singurul străin cares-a căsătorit cu o prințesă bizantină din Dinastia Mace-

8 15 DECLINUL ÎN OCCIDENT

doneană. Campaniile militare ale tatălui lui Vladimir,Sviatoslav I, zdrobiseră cele mai puternice puteri din Eu-ropa de Est a acelei perioade, bulgarii și hazarii.

Ţarul Ioan Alexandru

12 Imperiul Bulgar

În 681 bulgarii au fondat un stat puternic ce a jucat un rolimportant în Europa de sud-est, până la cucerirea sa decătre turci în 1396. În 718, bulgarii i-au înfrânt decisivpe arabi în apropiere de Constantinopol, iar conducătorullor, hanul Tervel a devenit cunoscut ca “Salvatorul Eu-ropei”. Bulgaria a oprit de asemenea migrația triburilorbarbare (pecenegi, hazari) către vest, și în 806 a distrushanatul avar.După adoptarea creștinismului, în 864, Bulgaria a de-venit centrul spiritual și cultural al lumii slave răsărite-ne. Alfabetul chirilic a fost inventat de învățatul bulgarClement de Ohrid în 885. În 927 Biserica Ortodoxă Bu-lgară a fost prima biserică națională europeană ce și-acâștigat independența, cu un patriarh propriu.

13 Cultura

O dată cu sfârșitul Imperiului Roman de Apus și cu decli-nul centrelor urbane, numărul învățaților și al știutorilorde carte a scăzut în Occident. Educația a devenit dome-niul mănăstirilor și al catedralelor. O revenire a educa-ției clasice a avut loc în Imperiul Carolingian în secolul

al optulea. În Imperiul Roman de Răsărit (Bizanț), cul-tura se afla la un nivel superior celui din Apus. La rândulsău, islamul s-a impus în regiunile răsăritene cucerite, șia creat o “epocă de aur” a științei, filozofiei și a altor în-deletniciri intelectuale.

14 Educația clasică

Sistemul clasic de educație punea accentul pe gramatică,latină, greacă și retorică. Elevii citeau opere clasice șiscriau eseuri imitându-le stilul. În secolul al patrulea, sis-temul educațional era deja influențat de religia creștină.În De Doctrina Christiana, Augustin a explicat cum edu-cația clasică se potrivește cu religia creștină. Creștinis-mul era o religie a cărții, iar creștinii trebuiau deci să nufie analfabeți. Predicile necesitau însușirea principiilorclasice ale retoricii. Tertullian era mai sceptic față de va-lorile educației clasice, întrebând “Ce are de-a face Atenacu Ierusalimul?" Dar nici măcar el nu s-a opus acestui sis-tem.

15 Declinul în Occident

În evul mediu timpuriu, viaţa culturală era concentrată înmănăstiri.

Deurbanizarea a anulat scopurile educației, care, deja dinsecolul al șaselea, s-a deplasat către școli monastice, axate

9

pe studierea Bibliei.[15] Educația laicilor s-a păstrat puținîn Italia, Spania, și părțile sudice ale Galiei, unde influen-ța romană eramai de durată. Totuși, în secolul al șaptelea,educația a prins avânt în Irlanda și alte teritorii celte, un-de latina era o limbă străină, iar textele latine erau intensstudiate și predate.[16]

16 Știința

În lumea antică, greaca era limba principală a științei.Cercetarea științifică avansată și educația în domeniuaveau loc în special în zona elenistă a Imperiului Roman,în greacă. Încercări ulterioare de a traduce scrierile gre-cești în latină au avut succes limitat.[17] Pe măsură ce nu-mărul vorbitorilor de greacă scădea, Occidentul s-a înde-părtat de rădăcinile grecești ale științei și filozofiei. Vor-bitorii de latină care doreau să se instruiască aveau accesdoar la câteva cărți de Boethius (c. 470-524) (rezumateale unor cărți grecești de Nicomachus de Gerasa) și la altecâteva lucrări ale altor enciclopediști romani.Cei mai importanți învățați ai timpului erau clerici, pen-tru care studiul naturii era doar puțin interesant. Studiulnaturii era urmărit mai mult în scopuri practice. și nu înmod abstract: nevoia de a îngriji bolnavii a dus la studie-rea medicinii și a textelor antice despre medicamente,[18]nevoia de a determina timpul rugăciunilor a dus la studi-erea mișcării stelelor,[19] nevoia de a calcula data Pașteluia dus la studiul matematicii și al mișcării Soarelui șiLunii.[20] Cititorilor moderni li se poate părea descura-jant că aceleași lucrări discută atât detaliile tehnice ale fe-nomenelor naturale, cât și semnificațiile lor simbolice.[21]

Deși în evul mediu timpuriu nu s-au realizat progresesemnificative, în această perioadă s-au pus bazele viitoa-relor descoperiri ulterioare.[22]

17 Renașterea Carolingiană

În jurul anului 800 a crescut interesul pentru antichitateaclasică, în cadrul Renașterii carolingiene. Carol cel Ma-re a inițiat reforme profunde în educație. Călugărul en-glez Alcuin de York a elaborat un proiect de dezvoltare aînvățăturii, stabilind programe de studiu ale celor șaptearte liberale: trivium, sau educația literară (gramatică,retorică și dialectică) și quadrivium, sau educația știin-țifică (aritmetică, geometrie, astronomie și muzică). În-cepând cu anul 787, au început să fie emise decrete, re-comandând resuscitarea vechilor școli și fondarea altoranoi. Din punct de vedere instituțional, ele erau în mâi-nile unei mănăstiri, catedrale sau curți nobiliare. Sem-nificația acestor măsuri nu va fi simțită decât secole maitârziu. Predarea dialecticii (o disciplină care corespun-de logicii de astăzi), a provocat creșterea interesului încercetări speculative; de aici a urmat ascensiunea tradi-ției scolastice creștine. În secolele al douăsprezecelea și

al treisprezecelea, multe din școlile fondate sub Carol celMare au devenit universități.

18 Cultura bizantină

Miniatură din Psaltirea de la Paris, mărturie a puternicei culturibizantine a secolului al zecelea.

Marea realizare bizantină în domeniul intelectual a fostCorpus Juris Civilis (“Corpul legii civile”), o compilațiea legilor romane făcută sub Iustinian (529-65). Lucrareaconține și o secțiune numită Digesta care abstractizeazăprincipiile dreptului roman, pentru a putea fi aplicate înorice condiții. Rata alfabetizării era considerabil mai ma-re în Imperiul Bizantin decât în occidentul latin. Educa-ția elementară era disponibilă pe scară mai largă, uneorichiar și la țară. Școlile secundare predau în continuareIliada și alte opere clasice. În ceea ce privește educațiasuperioadă, o școală neoplatonică a existat în Atena pânăîn 526, când a fost închisă pentru păgânism. O altă școalăa rămas deschisă în Alexandria până la cucerirea arabă, în640. Universitatea din Constantinopol, fondată inițial deîmpăratul Teodosius al II-lea în 425, a fost dizolvată tot înaceastă perioadă, fiind refondată de împăratul Mihail alIII-lea în 849. Educația superioară din acea perioadă seconcentra pe retorică, deși și logica lui Aristotel era abor-dată. Sub dinastia macedoneană (867–1025), Bizanțul s-a bucurat de o revenire a educației clasice. Cercetareaoriginală a fost destul de slabă, dar au apărut în schimbmulte antologii, enciclopedii și comentarii.

19 Contribuția islamului

Sub omeiazi, învățații islamici s-au concentrat pe proble-me legate de Coran. Dinastia abbasidă care a urmat a

10 21 URBANIZAREA

Cifrele arabe

promovat însă studii eleniste și umaniste, în conformitatecu doctrinele școlii oficiale Mu'tazili de interpretare isla-mică, fondată la Basra de către Wasil ibn Ata (700–748),care susținea că Coranul este o lucrare creată, și că Dum-nezeu nu vrea decât ce este mai bun pentru om, opiniineîmpărtășite de școlile Aș'aria și Ataria (“textualiste”),astăzi considerate ortodoxe.În 800, Bagdadul era cel mai mare oraș musulman din lu-me, primul cu o populație de peste un milion de locuitori.“Casa sa de înțelepciune” (Dār al-Ḥikma) era centrul in-telectual al lumii musulmane. Filozofi precum al-Kindī(801–873) și al-Fārābī (870–950) au tradus lucrări ale luiAristotel și i-au aplicat modul de gândire islamului. Al-Khwārizmī (780-850) a scris prima carte din lume desprealgebră, precum și o versiune îmbunătățită a Geografieilui Ptolemeu, și a participat la un proiect ce viza determi-narea circumferinței Pământului prin măsurarea lungimiiunui grad de meridian pe o câmpie din Irak.Tradiționaliștii islamici au început să capete tot mai multăinfluență către sfârșitul secolului al zecelea. Discuții des-pre umanism și alte probleme filozofice au continuat, darau fost tot mai mult îngrădite. Învățații musulmani depin-deau de puterea conducătorului, iar islamul nu a dezvoltatun sistem de universități sau o altă instituție permanentăpentru promovarea studiului ne-coranic.În secolul al unsprezecelea, cunoștințele islamului auajuns în Europa occidentală. Astrolabul, inventat în an-tichitate. a fost reintrodus în Europa, iar lucrările luiEuclid și Arhimede, pierdute în apus, au fost traduse dinarabă în latină în Spania. Cifrele arabe moderne, inven-tate de matematicienii hinduși în secolele al cincilea și alșaselea, au fost preluate de musulmani în secolul al șapte-lea. În jurul anului 1000, Gerbert de Aurillac (mai târziupapa Silvestru al II-lea) a realizat un abac cu cifre arabe.Un tratat al lui Al-Khwārizmī despre realizarea calculelorcu aceste cifre a fost tradus în latină în Spania în secolulal doisprezecelea.

20 Creștinismul

De la primii creștini, creștinii evului mediu timpuriu aupreluat o biserică unitară, un canon biblic stabil și o tra-diție filozofică bine dezvoltată.În timpul evului mediu timpuriu, distanța dintre creștină-tatea apuseană și cea răsăriteană s-a mărit, creând premi-sele Marii Schisme din secolul al unsprezecelea. În occi-dent, puterea episcopului Romei a crescut.Papa GrigorecelMare a extins eforturile misionarilor Romei în Insulelebritanice și a pus bazele expansiunii ordinelor monastice.

În 607, Bonifaciu al III-lea a obținut recunoașterea titluluide “episcop universal” ca aparținând exclusiv episcopuluiRomei.În Orient, cuceririle musulmanilor au redus putereapatriarhiilor de limbă greacă existente.

20.1 Creștinarea occidentului

Cartea de la Kells, aprox. 800

Biserica Romano-Catolică, singura instituție centraliza-tă care a rezistat intactă prăbușirii Imperiului Roman deApus, avea singura influență unificatoare din apus, păs-trând selectiv anumite învățături latine, arta scrisului șio administrație centralizată prin rețeaua sa de episcopi.Evul mediu timpuriu este caracterizat de controlul urbanaparținând episcopilor și de controlul teritorial exercitatde duci și conți.Creștinarea triburilor germanice a început în secolul alpatrulea cu goții și a continuat pe tot parcursul evului me-diu timpuriu. În jurul anului 1000, chiar Islanda a deve-nit creștină, lăsând doar câteva regiuni izolate ale Europeiîncă necreștinate (Scandinavia, zona baltică și ținuturilefino-ugrice).

21 Urbanizarea

Tertius Chandler a realizat o estimare a numărului de lo-cuitori din orașe pe parcursul istoriei.[23] În perioada evu-

11

Zidurile Constantinopolului restaurate

lui mediu timpuriu, cele mai mari orașe din lume erau:Constantinopol (340-570), Ctesiphon al sasanizilor (570-637), Changan în China (637-775), Baghdad (775-935),și Cordoba (935-1013).Acestea sunt estimările lui Chandler pentru cele mai mariorașe din Europa și OrientulMijlociu (înmii de locuitori):

• 361 d. Hr. Constantinopol (300), Ctesiphon (250),Roma (150), Antiohia (150), Alexandria (125).

• 500 d. Hr. Constantinopol (400), Ctesiphon (400),Antiohia (150), Cartagina (100), Roma (100).

• 622 d. Hr. Ctesiphon (500), Constantinopol (350),Alexandria (94), Alep (72), Rayy (68).

• 800 d. Hr. Bagdad (700), Constantinopol (250),Cordoba (160), Basra (100), Fostat (100) — cf.Roma(50), Paris (25).

• 900 d. Hr. Bagdad (900), Constantinopol (300),Cordoba (200), Alexandria (175), Fostat (150) —cf. Roma (40).

• 1000 d. Hr. Cordoba (450), Constantinopol (300),Cairo (135), Bagdad (125), Nishapur (125) — cf.Roma (35), Paris (20).

Estimările lui Chandler se bazează pe o densitate estimatăde 100 locuitori/hectar. Se crede că orașele musulmaneaveau densități mai ridicate de populație. Un oraș estedefinit ca o zonă locuită continuă.

22 Fondarea Sfântului ImperiuRoman (secolul al zecelea)

Împăratul carolingian Carol cel Gras, adesea bolnav, aprovocat o revoltă condusă de nepotul său Arnulf de Ca-rinthia, care a dus la împărțirea Imperiului în regateleFranței, Germaniei și Italiei (de nord) în 887. Profitândde slăbiciunea germană, maghiarii s-au stabilit în Alföld,sau pusta maghiară, și au început o serie de raiduri asupraGermaniei, Italiei și chiar Franței. Nobilii germani l-auales pe Henric, duce de Saxonia, rege în 919. Puterea sa

Sub Otto I, Sfântul Imperiu Roman cuprindea Germania, nordulItaliei, Austria și Olanda

era doar puțin mai mare decât cea a celorlalți, care erauechivalentele feudale ale vechilor triburi germanice. Fiullui Henric, Otto I (936-973) a înfrânt o revoltă a ducilorsprijinită de regele francez Ludovic al IV-lea În 951, Ot-to a plecat în Italia, unde s-a căsătorit cu regina văduvăAdelaide, și-a luat titlul de rege al lombarzilor, și l-a făcutvasal pe regele Italiei Berengar de Ivrea, (950-52). Ottoi-a ales pe noii conducători ai ducatelor dintre rudele sa-le, însă această abordare nu a rezolvat complet problemaloialității. Fiul său Liudolf, duce de Suabia, s-a răsculat șii-a chemat pe maghiari în Germania (953) La Lechfeld,în apropiere de Augsburg, Otto i-a înfruntat pe maghiari,obținând o victorie importantă (955). După aceasta, ma-ghiarii au încetat să mai fie o națiune de jefuitori, iar con-ducătorii lor au creat un regat creștin, Regatul Ungariei(1000). Otto, a fost încoronat împărat (imperator augus-tus) de papa Ioan al XII-lea la Roma (962). Istoricii con-sideră acest eveniment drept data fondării Sfântului Im-periu Roman, deși termenul nu a fost folosit decât multmai târziu. De asemenea, statul ottonian este consideratprimul Reich, sau Imperiu German. Otto a folosit titlulimperial fără a-l atașa vreunui teritoriu. El și împărațiiulteriori se considerau parte a unei linii continui de îm-părați care începea de la Carol cel Mare. (Câțiva dintreacești "împărați” erau doar nobili italieni care l-au forțatpe papă să îi încoroneze.) Otto l-a înlăturat pe Ioan alXII-lea, pentru că a conspirat cu Berengar împotriva lui,și l-a numit pe papa Leon al VIII-lea în locul său (963).Berengar a fost capturat și dus în Germania. Ioan a reușitsă revină pe scaunul pontifical, dar a murit la scurt timpdupă aceea.În afară de fondarea Imperiului German, Otto a creat și

12 25 JAPONIA

așa numitul “sistem bisericesc ottonian”, în cadrul căruiaclerul (singurul segment al populației cu știință de carte)își asuma îndatoririle unui serviciu civil imperial. El aridicat papalitatea din politica regională a Romei, și i-aasigurat un statut care să îi permită să își asume condu-cerea unei biserici internaționale.

23 Europa în anul 1000

un vas viking din secolul al nouălea.

Speculațiile cu privire la sfârșitul lumii în anul 1000 eraulimitate la câțiva călugări francezi.[24] Funcționarii obiș-nuiți foloseau sistemul anilor regnali, (de exemplu, anul alpatrulea din domnia lui Robert al II-lea al Franței). Sis-temul actual, “anno domini”, era utilizat doar de câțivacronicari, precum Beda Venerabilul.Europa era în continuare în urma islamului, cu rețeaua savastă de caravane , sau a Chinei, în acel moment cel maimare imperiu din lume, sub dinastia Song. Constantino-polul avea o populație de aproximativ 300 000 de locu-itori, dar Roma avea abia 35 000 iar Parisul 20 000. Înschimb, islamul avea peste zece orașe importante, de laCordoba în Spania, până în Asia Centrală.Anglia, răvășită aproape complet de raidurile vikinge, seafla într-o situație disperată. În 1002, englezii au masa-crat mai mulți coloniști danezi, ceea ce a dus la repre-salii, și la instalarea stăpânirii daneze, în 1013. Crești-narea, însă, s-a dovedit a fi soluția pe termen lung îm-potriva atacurilor barbare. Scandinavia fusese recentcreștinată, iar în regiune au apărut regatele Norvegiei,

Suediei și Danemarcei. Rusia Kieveană, recent convertităla ortodoxism, era cel mai mare stat al Europei. Islanda șiUngaria, au devenit ambele creștine în jurul anului 1000.Tot în această perioadă a început dizolvarea Califatuluimusulman, o entitate unitară până atunci. Existau con-flicte între șiiți și suniți, precum și între perși și arabi. Înaceastă perioadă, existau trei califi, unul omeiad în Spa-nia, unul abdasid în Bagdad, și unul fatimid în Egipt. Po-pulația capitalei abbaside, Bagdad, se micșorase la 125000 (față de 900 000 în 900).[25] Omeiazii erau încă pu-ternici în 1000 dar au intrat repede în declin după 1002și au dispărut complet în 1031.În cultura Europei, au apărut mai multe schimbări la scurttimp după anul 1000, care marchează sfârșitul evului me-diu timpuriu: apariția comunelor medievale, reaparițiavieții urbane, apariția burgheziei, fondarea primelor uni-versități, reintroducerea dreptului roman și începutul li-teraturii în limbile naționale.În 1000, papalitatea se afla sub controlul împăratului ger-man Otto al III-lea, sau "împăratul lumii”, cum se autonu-mea. Reformele ulterioare, însă, i-au mărit independen-ța și prestigiul: extinderea rețelei de mănăstiri, construi-rea primelor catedrale transalpine din piatră și elaborareaunei legi canonice din mulțimea de decrete emise.

23.1 Evul mediu timpuriu în Asia

24 China

Dinastia Jin(265 d.H.−420 d.H.). Perioada dinastiilordin Nord și din Sud(420 d.H.−589 d.H.)Dinastia Jin a fost instaurată în anul 265 d.H., în urmaunei lovituri de palat, organizate de generalul Sima Yandin Regatul Wei. Sima Yan făcea parte din familia Sima,care descindea din marele istoric chinez, Sima Qian[26].Acesta a reușit să unifice întrega Chină, capitala sa inițialăfinnd Luoyang, iar apoi la Chang'an . În anul 316 d.H. seva încheia dinastia Jin de Vest(265 d.H.−316 d.H.), ur-mătoarea perioadă s eva numi Jin de Est(316 d.H.−420d.H.). Pentru următorii două sute de ani, China va ficucerită de triburile tibetane, turcice, tangute, mongoleși hune, cunoscute sub numele de ,,cele cinci neamuribarbare”[27]. După această perioadă haotică din istoriaChinei, tribul turcic toba a reușit să reunească toate teri-toriile nordice, din capitala sa, aflată în provincia Shanxi,întemeind astfel dinastia Wei de Nord, în anul 439. Su-vernaiiWei de Nord au strămutat mii de oameni în părțiledepopulate ale țării. După anul 485 d.H., statul Wei deNord a alocat fiecărui cetățean încă în putere un terenagricol, plus un teren unde erau cultivați duzii, folosiți lacreșterea viermilor de mătase.

25 Japonia

13

25.1 Evul Mediu Timpuriu în Africa

26 Axă temporalăInformații suplimentare: Axa temporală a evu-lui mediu

• 476 — Căderea Imperiului Roman de Apus

• 496 — Bătălia de la Tolbiac, Clovis se converteștela catolicism

• 507 — Bătălia de la Vouillé

• 527-565 — Iustinian I

• 535-552 — Războaiele gotice

• 547 — moartea lui Benedict de Nursia

• 590-604 Papa Grigore I

• 597 — moartea lui Columba

• 632 — moartea lui Mahomed

• 632-634 — Abu Bakr

• 634-644 — Omar ibn al-Khattab

• 636 — moartea Isidorei de Sevilia

• 644-656 — Osman bin Affan

• 656-661 — Ali

• 681 — înființarea Primului Țarat Bulgar

• 730 — Iconoclasmul bizantin

• 732 — Bătălia de la Tours

• 735 — moartea lui Beda

• 751 — Pepin cel Scurt fondează Dinastia carolingi-ană

• 768-814 — Carol cel Mare

• 763-809 — Harun al-Rashid

• 793 — primele raiduri ale vikingilor

• 800 — Carol cel Mare este încoronat împărat alOccidentului

• 843 — Tratatul de la Verdun

• 871-899 — Alfred cel Mare

• 872-930 — Harald I al Norvegiei

• 880 — apariția Rusiei Kievene

• 911 — Tratatul de la Saint-Clair-sur-Epte(Normandia)

• 955 — Bătălia de la Lechfeld

• 962 — Otto I încoronat sfânt împărat roman

• 987-996 — Hugo Capet

• 991 — Bătălia de la Maldon

• 1003 — moartea papei Silvestru al II-lea

• 1054 — Marea Schismă

27 Note[1] Printre evenimentele folosite la marcarea începutului

acestei perioade se numără jefuirea Romei de goți (410),detronarea ultimului Împărat Roman din Apus (Roma)(476), și Războiul gotic dintre 535 și 552. Printre eve-nimentele care îi marchează sfârșitul se numără fondareaSfântului Imperiu Roman (Imperiul romano-german) deOtto cel Mare (962), Marea Schismă (1054) și Cucerireanormandă a Angliei (1066).

[2] Hopkins, Keith Taxes and Trade in the Roman Empire(200 B.C.-A.D. 400)

[3] Berglund, B.E. 2003.“Human impact and climate chan-ges - synchronous events and a causal link?", QuaternaryInternational 105: 7-12.

[4] Heather, Peter, 1998, The Goths, pp. 51-93

[5] Gibbon, Edward, A History of the Decline and Fall of theRoman Empire, 1776.

[6] Excerpta Valesiana

[7] McEvedy 1992, op. cit.

[8] Berglund, ibid.

[9] Populațiile orașelor de la Four Thousand Years of UrbanGrowth: AnHistorical Census (1987, EdwinMellon Press)de Tertius Chandler

[10] Cini Castagnoli, G.C., Bonino, G., Taricco, C. and Ber-nasconi, S.M. 2002. “Variația radiației solare în ultimii1400 de ani înregistrată în raportul izotopilor de carbonde pe fundul Mării Mediterane”, Advances in Space Re-search 29: 1989-1994.

[11] “Englezii și galezii sunt diferiți”, BBC.

[12] No. 1318: Three-Field Rotation

[13] Acest surplus va permite înlocuirea boilor cu cai după apa-riția căpăstrului în secolul al douăsprezecelea.

[14] Islamul a pătruns în cele din urmă în Europa de Est în anii920, când Bulgaria de pe Volga, profitând de declinul pu-terii hazare, a adoptat islamul de la misionarii din Bagdad-Religia de stat a Hazariei, iudaismul, a dispărut ca forțăpolitică după căderea Hazariei, deși islamul Bulgariei depe Volga s-a păstrat până astăzi.

14 29 BIBLIOGRAFIE

[15] Pierre Riché, Education and Culture in the BarbarianWest: From the Sixth through the Eighth Century, (Colum-bia: Univ. of South Carolina Pr., 1976), pp. 100-129).

[16] Pierre Riché, Education and Culture in the BarbarianWest: From the Sixth through the Eighth Century, (Colum-bia: Univ. of South Carolina Pr., 1976), pp. 307-323).

[17] William Stahl, Roman Science, (Madison: Univ. of Wi-sconsin Pr.) 1962, see esp. pp. 120-133.

[18] Linda E. Voigts, “Anglo-Saxon Plant Remedies and theAnglo-Saxons,” Isis, 70(1979):250-268; retipărită în M.H. Shank, ed., The Scientific Enterprise in Antiquity andthe Middle Ages, (Chicago: Univ. of Chicago Pr., 2000).

[19] Stephen C. McCluskey, “Gregory of Tours, Monastic Ti-mekeeping, and Early Christian Attitudes to Astrono-my,” Isis, 81(1990):9-22; retipărită în M. H. Shank, ed.,The Scientific Enterprise in Antiquity and the Middle Ages,(Chicago: Univ. of Chicago Pr., 2000).

[20] Stephen C. McCluskey, Astronomies and Cultures in Ear-ly Medieval Europe, (Cambridge: Cambridge Univ. Pr.,1998), pp. 149-57.

[21] Faith Wallis, "'Number Mystique' în Early MedievalComputus Texts,” pp. 179-99 în T. Koetsier și L. Berg-mans, eds. Mathematics and the Divine: A Historical Stu-dy, (Amsterdam: Elsevier, 2005).

[22] http://www.britannica.com/ebi/article-207743

[23] Chandler, Tertius, Four Thousand Years of Urban Grow-th: An Historical Census (1987, Edwin Mellon Press)

[24] Cantor, 1993 Europe in 1050 p 235.

[25] Chandler, Tertius, ibid.

[26] http://www.hceis.com/chinabasic/history/Jin4%20dynasty%20history.htm

[27] Istoria lumii între cruce și semilună 430-907, editura Rea-der’s Digest, pagina 74

28 Vezi și

• Evul mediu întunecat

• Antichitatea târziue

• Literatura evului mediu timpuriu

• primul mileniu

• Imperiul sasanid

• perioada Yamato, perioada Nara, perioada Heian(Japonia evului mediu timpuriu)

• Dinastiile sudică și nordică, Dinastia Sui, DinastiaTang (China evului mediu timpuriu)

• Expansiunea turcică

29 Bibliografie

• en Geoffrey Barraclough, (1947) 1988. The Originsof Modern Germany (Oxford: Blackwell)

• en Peter Hunter Blair, (1956) 1966. An Introduc-tion to Anglo-Saxon England (Cambridge UniversityPress)

• en John Bagnell Bury, (1928) 1967. The Invasionof Europe by the Barbarians The traditional view.

• en Cambridge Economic History of Europe, vol. I1966. Michael M. Postan, et al, editors.

• en Norman F. Cantor, The Medieval World 300 to1300

• en Christopher Dawson, 1956. TheMaking of Euro-pe: An Introduction to the History of European Unity(New York: Meridian)

• en Georges Duby, 1974. The Early Growth of theEuropean Economy: Warriors and Peasants from theSeventh to the Twelfth Centuries (New York: CornellUniversity Press) Howard B. Clark, translator.

• en Georges Duby, editor, 1988. AHistory of PrivateLife II: Revelations of the Medieval World (HarvardUniversity Press)

• en Heinrich Fichtenau, (1957) 1978. The Carolin-gian Empire (University of Toronto) Peter Munz,translator.

• en Charles Homer Haskins, (1915) 1959 etc. TheNormans in European History The foundation ofNorman studies, superseded in details.

• en Richard Hodges, 1982. Dark Age Economics:The Origins of Towns and Trade AD600-1000 (NewYork: St Martin’s Press)

• en Edward James, 1988. The Franks (Oxford: BasilBlackwell)

• en David Knowles, (1962) 1988. The Evolution ofMedieval Thought

• en Richard Krautheimer, 1980. Rome: Profile of aCity 312-1308 (Princeton University Press)

• en Robin Lane Fox, 1986. Pagans and Christians(New York: Knopf)

• en JohnMarenbon (1983) 1988.Early Medieval Phi-losophy (480-1150): An Introduction (London: Ro-utledge)

• en RosamondMcKittrick, 1983 The Frankish Chur-ch Under the Carolingians (London: Longmans,Green)

15

• en John Morris, 1973. The Age of Arthur: A His-tory of the British Isles from 350-650 (New York:Scribner’s)

• en Karl Frederick Morrison, 1969. Tradition andAuthority in the Western Church, 300-1140 (Prince-ton University Press)

• en Pierre Riché, (1978) 1988. Daily Life in the Ageof Charlemagne

• en P.H. Sawyer, (1962) 1972. The Age of the Vikin-gs (New York: St Martin’s press)

• en Richard Southern, 1953. The Making of the Mi-ddle Ages (Yale University Press)

• en Susanne Wemple, 1981. Women in Frankish So-ciety: Marriage and the Cloister (University of Penn-sylvania)

• Magda Stan, Cristian Vornicu-Istoria lumii pentrutoți. Antichitatea

• Istoria lumii între cruce și semilună 430-907, edituraReader’s Digest

30 Legături externe• http://www.hceis.com/chinabasic/history/Jin4%20dynasty%20history.htm

16 31 TEXT AND IMAGE SOURCES, CONTRIBUTORS, AND LICENSES

31 Text and image sources, contributors, and licenses

31.1 Text• Evul Mediu Timpuriu Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Evul_Mediu_Timpuriu?oldid=10095516 Contribuitori: Bogdan, Remigiu,

Andrei Stroe, Strainubot, Adrian ach, JAnDbot, Afil, CommonsDelinker, VolkovBot, Lucian GAVRILA, Idioma-bot, Gikü, Cunigunda,Luckas-bot, Jotterbot, Andrebot, ArthurBot, Xqbot, SassoBot, Terraflorin, Yahal.Olal, KamikazeBot, Niculaegeorge, Silenzio76, Emaus-Bot, BAICAN XXX, ZéroBot, Ionutp, Mateicovrig, WikitanvirBot, MerlIwBot, Tolea93, AvocatoBot, Makecat-bot, GÜT, Cristi Rusin,Addbot, XXN-bot, KasparBot și Anonim: 11

31.2 Images• Fișier:Age_of_Caliphs.png Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/2/20/Age_of_Caliphs.png Licență: Public domainContribuitori: http://www.gl.iit.edu/govdocs/maps/maps.htm (archive1, archive2) Artist original: United States of America federal govern-ment

• Fișier:Ambox_globe_content.svg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/b/bd/Ambox_globe_content.svg Licență:Public domain Contribuitori: Operă proprie, using File:Information icon3.svg and File:Earth clip art.svg Artist original: penubag

• Fișier:Arabic_Numerals.svg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/e/ea/Arabic_Numerals.svg Licență: Public do-main Contribuitori: No machine-readable source provided. Own work assumed (based on copyright claims). Artist original: No machine-readable author provided. Partymetroid assumed (based on copyright claims).

• Fișier:Europe_814.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/7/76/Europe_814.jpg Licență: Public domain Contri-buitori:

• University of Texas Libraries Artist original:• Corrected by Alex:D• Fișier:Gokstadskipet1.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/5/53/Gokstadskipet1.jpg Licență: CC BY-SA 2.5Contribuitori: Operă proprie Artist original: Karamell

• Fișier:HRR_10Jh.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/4/4d/HRR_10Jh.jpg Licență: CC-BY-SA-3.0 Contribu-itori: ? Artist original: ?

• Fișier:Hunnen.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/2/2d/Hunnen.jpg Licență: Public domain Contribuitori:Transferred from de.wikipedia to Commons by Maksim. Pagina originală de descriere a fost aici. Toate numele de utilizator de mai jossunt pentru de.wikipedia.Artist original: Johann Nepomuk Geiger

• Fișier:Invasions_of_the_Roman_Empire_la.svg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/7/7a/Invasions_of_the_Roman_Empire_la.svg Licență: CC BY-SA 3.0 Contribuitori: File:Invasions of the Roman Empire el.svg Artist original: File:Invasionsof the Roman Empire el.svg: <a href='//commons.wikimedia.org/wiki/User:Geraki' title='User:Geraki'>Geraki</a> TLG

• Fișier:Ivan_Alexander.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/4/4b/Ivan_Alexander.jpg Licență: Public domainContribuitori: ? Artist original: ?

• Fișier:Justinien_527-565.svg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/5/59/Justinien_527-565.svg Licență: CC BY-SA 2.5 Contribuitori: No machine-readable source provided. Own work assumed (based on copyright claims). Artist original: No machine-readable author provided. Neuceu assumed (based on copyright claims).

• Fișier:KellsFol188rQuoniam.gif Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/9/98/KellsFol188rQuoniam.gif Licență: Pu-blic domain Contribuitori: ? Artist original: ?

• Fișier:Mausoleum_of_Theoderic.JPG Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/7/77/Mausoleum_of_Theoderic.JPGLicență: CC-BY-SA-3.0 Contribuitori: Self-photographed Artist original: Σπάρτακος

• Fișier:Mezquita3.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/9/98/Mezquita3.jpg Licență: CC-BY-SA-3.0 Contribui-tori: ? Artist original: ?

• Fișier:Paris_psaulter_gr139_fol1v.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/9/94/Paris_psaulter_gr139_fol1v.jpgLicență: Public domain Contribuitori: ? Artist original: ?

• Fișier:Persecution_of_Russ_by_the_Byzantine_army_John_Skylitzes.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/5/57/Persecution_of_Russ_by_the_Byzantine_army_John_Skylitzes.jpg Licență: Public domain Contribuitori: ? Artist original:?

• Fișier:Porphyrogenetus.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/6/68/Porphyrogenetus.jpg Licență: Public do-main Contribuitori: ? Artist original: ?

• Fișier:Sacr_Gelasianum_131v_132.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/0/03/Sacr_Gelasianum_131v_132.jpg Licență: Public domain Contribuitori: ? Artist original: ?

• Fișier:Sacre_de_Charlemagne.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/3/36/Sacre_de_Charlemagne.jpg Licență:Public domain Contribuitori: http://expositions.bnf.fr/fouquet/grand/f008.htm Artist original: Jean Fouquet, Tours

• Fișier:Silos-Claustro.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/d/dd/Silos-Claustro.jpg Licență: CC-BY-SA-3.0Contribuitori: ? Artist original: ?

• Fișier:Sutton_Hoo_Helmet_Replica.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/5/5e/Sutton_Hoo_Helmet_Replica.jpg Licență: CC-BY-SA-3.0 Contribuitori: Arne Koehler (Operă proprie) Artist original: ?

• Fișier:Text_document_with_red_question_mark.svg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/a/a4/Text_document_with_red_question_mark.svg Licență: Public domain Contribuitori: Created by bdesham with Inkscape; based upon Text-x-generic.svgfrom the Tango project. Artist original: Benjamin D. Esham (bdesham)

31.3 Content license 17

• Fișier:Theodora_mosaik_ravenna.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/d/d9/Theodora_mosaik_ravenna.jpgLicență: Public domain Contribuitori: ? Artist original: ?

• Fișier:Trésor_de_Gourdon_02.JPG Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/1/17/Tr%C3%A9sor_de_Gourdon_02.JPG Licență: CC-BY-SA-3.0 Contribuitori: Clio20 Artist original: ?

• Fișier:Visigoth_Kingdom.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/c/c9/Visigoth_Kingdom.jpg Licență: CC-BY-SA-3.0 Contribuitori: ? Artist original: ?

• Fișier:Walls_of_Constantinople.JPG Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/1/1c/Walls_of_Constantinople.JPGLicență: CC-BY-SA-3.0 Contribuitori: Photograph taken in June 2006 in Istanbul by en:User:Bigdaddy1204. All credits go to him. Artistoriginal: en:User:Bigdaddy1204

• Fișier:Wikidata-logo.svg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/f/ff/Wikidata-logo.svg Licență: Public domain Con-tribuitori: Operă proprie Artist original: User:Planemad

31.3 Content license• Creative Commons Attribution-Share Alike 3.0