evanghelia: luca 14, 16-24 -...

4
“Iată stau la uşă şi bat. De va auzi cineva glasul Meu şi va deschide, voi intra la el, şi voi cina cu el şi el cu Mine” (Apocalipsa 3, 20) Numărul 91 (2015), Duminica a 28-a după Rusalii (a Sfinţilor Strmoşi) (Pilda celor poſtiţi la cin) Evanghelia: Luca 14, 16-24* Z is-a Iisus pilda aceasta: „Un om oarecare a făcut cină mare şi i-a chemat pe mulţi. Şi la ceasul cinei şi-a trimis slujitorul să le spună celor chemaţi: Veniţi, că iată acum toate sunt gata. Şi toţi, parcă înţeleşi, au început să-şi ceară iertare. Cel dintâi a zis: Ţarină am cumpărat şi trebuie să ies ca s'o văd; te rog, iartă-mă!... Şi altul a zis: Cinci perechi de boi am cumpărat şi mă duc să-i încerc; te rog, iartă-mă!... Şi altul a zis: Femeie mi-am luat, şi de aceea nu pot veni... Şi întorcându-se slujitorul, i-a spus stăpânului său acestea. Atunci mâniindu-se stăpânul casei, a zis: Ieşi îndată în pieţele şi'n uliţele cetăţii şi adu aici săracii şi nepuncioşii şi orbii şi şchiopii... Şi i-a zis slujitorul: Doamne, ce-ai poruncit s'a făcut, şi încă mai este loc. Şi a zis stăpânul către slujitor: Ieşi la drumuri şi la garduri şi sileş- te-i pe toţi să intre, ca să mi se umple casa. Că vă spun Eu vouă: Nici unul din bărbaţii aceia care au fost chemaţi nu va gusta din cina Mea“. Străbatem perioada postului Crăciunului și astăzi îi sărbătorim pe Strămoșii – proo- roci, regi, sfinți, păstori mari și mici – care au contribuit la faptul de a ajunge până la noi Iisus Hristos. Sărbătoarea Strămoșilor este una dintre cele mai frumoase sărbă- tori ale anului, fiindcă ne descoperă că Hristos, Care nu avea nevoie de nimic, S-a făcut pe Sine așa fel încât să aibă nevoie de noi, cei nevoiași de toate. Să primească El propria mea inimă, propriul tău glas, înălțarea unui al treilea, precum și cea mai neînsemnată lucrare a fiecăruia dintre noi, încă și lumânarea pe care I-o vom aprin- de. Această sărbătoare pregătește sufletele noastre să sărbătorim nu doar nașterea lui Hristos în lume, ci să sărbătorim și nașterea lui Hristos înlăuntrul nostru, venirea lui Hristos în inima noastră printr-o trăire teologică și un cuget bisericesc. *)Texte preluate din ediţia jubiliară a Sfântului Sinod, 2000, citată pe scurt: Biblia Bartolomeu Crăciun duhovnicesc Arhimandritul Emilianos Simonopetritul

Upload: hoangkhue

Post on 24-Jun-2018

225 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

“Iată stau la uşă şi bat. De va auzi cineva glasul Meu şi va deschide, voi intra la el, şi voi cina cu

el şi el cu Mine” (Apocalipsa 3, 20) Numărul 91 (2015), Duminica a 28-a după Rusalii (a Sfinţilor Stramoşi)

(Pilda celor poftiţi la cina)

Evanghelia: Luca 14, 16-24*

Z is-a Iisus pilda aceasta: „Un om oarecare a făcut cină mare şi i-a chemat pe mulţi. Şi la ceasul cinei şi-a trimis slujitorul să le spună

celor chemaţi: Veniţi, că iată acum toate sunt gata. Şi toţi, parcă înţeleşi, au început să-şi ceară iertare. Cel dintâi a zis: Ţarină am cumpărat şi trebuie să ies ca s'o văd; te rog, iartă-mă!... Şi altul a zis: Cinci perechi de boi am cumpărat şi mă duc să-i încerc; te rog, iartă-mă!... Şi altul a zis: Femeie mi-am luat, şi de aceea nu pot veni... Şi întorcându-se slujitorul, i-a spus stăpânului său acestea. Atunci mâniindu-se stăpânul casei, a zis: Ieşi îndată în pieţele şi'n uliţele cetăţii şi adu aici săracii şi neputincioşii şi orbii şi şchiopii... Şi i-a zis slujitorul: Doamne, ce-ai poruncit s'a făcut, şi încă mai este loc. Şi a zis stăpânul către slujitor: Ieşi la drumuri şi la garduri şi sileş-te-i pe toţi să intre, ca să mi se umple casa. Că vă spun Eu vouă: Nici unul din bărbaţii aceia care au fost chemaţi nu va gusta din cina Mea“.

Străbatem perioada postului Crăciunului și astăzi îi sărbătorim pe Strămoșii – proo-roci, regi, sfinți, păstori mari și mici – care au contribuit la faptul de a ajunge până la noi Iisus Hristos. Sărbătoarea Strămoșilor este una dintre cele mai frumoase sărbă-tori ale anului, fiindcă ne descoperă că Hristos, Care nu avea nevoie de nimic, S-a făcut pe Sine așa fel încât să aibă nevoie de noi, cei nevoiași de toate. Să primească El propria mea inimă, propriul tău glas, înălțarea unui al treilea, precum și cea mai neînsemnată lucrare a fiecăruia dintre noi, încă și lumânarea pe care I-o vom aprin-de. Această sărbătoare pregătește sufletele noastre să sărbătorim nu doar nașterea lui Hristos în lume, ci să sărbătorim și nașterea lui Hristos înlăuntrul nostru, venirea lui Hristos în inima noastră printr-o trăire teologică și un cuget bisericesc.

*)Texte preluate din ediţia jubiliară a Sfântului Sinod, 2000, citată pe scurt: Biblia Bartolomeu

Crăciun duhovnicesc Arhimandritul Emilianos Simonopetritul

GLASUL DOMNULUI Pagina 2

Postul Nașterii Domnului nu înseamnă doar patruzeci de zile de post. Este o peda-gogie să ne adunăm puterile noastre în așteptarea lui Emanuel, a lui Dumnezeu Care era, este și va fi împreună cu noi. O pedagogie, ca să putem să îi deschidem sufletul nostru așteptându-L pe El care lipsește. Aceasta este problema noastră tragică: Cel Nevăzut pe care-L vrem să fie văzut, ni se pare atât de îndepărtat. El însă este Dumnezeul inimii noastre, al viselor noastre copilărești, Dumnezeul pe Care ni L-au dăruit părinții noștri încă de mici copii.

Strămoșii au colaborat la nașterea lui Hristos. Au primit cinstea ca Dumnezeu să Se limiteze la măsurile lor, la obiceiurile lor, la ideile lor, la viața lor, să intre în păcatele lor, în visele lor, și ca să-i facă purtători ai dumnezeirii lui. Au atâta însemnătate pentru viața noastră, încât Biserica noastră le-a afierosit două duminici. Cea dintâi este duminica de astăzi, în care citim pericopa evanghelică a cinei celei mari. A chemat Domnul pe toți la ospăț și a început să se umple casa, totuși încă mai era loc. Atunci Domnul cinei a trimis pe slujitorul Său să-i aducă și pe ceilalți. Oare care este sensul acestei pericope? Pentru ce părinții au pus această lectură astăzi? Simplu, fi-indcă Strămoșii noștri au umplut împărăția cerurilor, dar Dumnezeu nu a început ospățul final. Trimite oameni care să alerge la noi, cei săraci, zicându-ne: „Încă mai sunt locuri. Pentru ce ședeți acolo jos? Grăbiți-vă să veniți. Convingeți inimile voas-tre să participe la banchetul acesta”. Strămoșii ne așteaptă de veacuri și încă nu pot să ajungă la ora ospățului pe care îl doresc, numai mai iau câte-o gustare ceva, ca să nu obosească tot așteptându-ne pe noi.

Lectura este eshatologică. Arată că trebuie și noi să intrăm în viața Strămoșilor care se află în împărăția cerească și mănâncă și se bucură împreună în fiecare zi cu Hristos. Trebuie să fim incluși și noi în corul Strămoșilor, să mâncăm împreună cu ei și să devenim un singur trup, de vreme ce Biserica este una.

Următoarea duminică este a doua Duminică a Strămoșilor și se numește duminica mai înainte de Nașterea Domnului. De vreme ce ne-am familiarizat deja cu Strămoșii, Biserica deschide acum Evangheliile și ne citește numele lor unul câte un-ul. Astfel îl îmbrățișăm pe fiecare dintre ei, separat, îl salutăm exact așa cum se adună familia noastră împrăștiată în diferite orașe.

Strămoșii dețin un loc important în trupul lui Hristos. Fără aceștia nu putem să fim uniți cu Biserica. Strămoșii ne-au adus așteptarea lui Israel, care a devenit „aștepta-rea neamurilor” și în continuare, moștenirea noastră. Ni L-au adus pe Hristos, tân-jirea inimii noastre, plinirea doririlor noastre, sufletul sufletului nostru, viața și bucu-ria existenței noastre. Ziua Nașterii Domnului o vom cânta împreună cu ei: „Veniți să vedem, credincioșilor, unde S-a născut Hristos”. Dar unde S-a născut Hristos? În Betleem? Încă și demonii știu că Hristos cel istoric S-a născut în Betleem. Au prooro-cit-o veacurile, o mărturisesc sufletele noastre, trăirile noastre fac prezentă Nașterea

GLASUL DOMNULUI

Domnului. Problema este însă: Cum Dumnezeu Cel mai înainte de veci va fi și pentru noi Dumnezeul nostru Cel ce S-a făcut „prunc tânăr”. De aceea Biserica noastră, deși până în secolul 11-12 avea o singură Duminică a Strămoșilor, de atunci a rânduit-o și pe a doua, ca să-i pună în adâncul sufletului nostru și să-i dospească împreună cu noi. (…)

Să vedem însă cine erau Strămoșii, de ce au devenit sfinți și cum vor ca și noi să fim sfinți. Cu acest prilej, merită să spunem că dacă nu vom cunoaște Vechiul Testament cuvânt cu cuvânt, nu îl vom înțelege niciodată pe cel Nou, fiindcă Noul Testament este tâlcuirea celui Vechi. De asemenea, nu vom înțelege lucrarea lui Hristos, nici ceea ce avem să facem noi pentru mântuirea noastră. Vechiul Testament ne intro-duce în duhul apostolic și ecleziastic, ne face oameni ai vieții ecleziastice. Vechiul Testament este cheia recunoașterii lui Dumnezeu, dar cuprinde istoria tuturor strămoșilor Domnului, cum au pregătit ei venirea lui Hristos.

Dumnezeu i-a ridicat pe toți împreună, drepți și păcătoși, și i-a folosit. Haideți să ne referim la câteva exemple. Booz, fiul desfrânatei Raav a devenit un simbol al chemării la Hristos a neamurilor și a păcătoșilor. A slujit planul lui Dumnezeu. Adam, deși a păcătuit și a murit afară din Rai, este chip al celui de-al doilea Adam, al lui Hristos. Noe și arca au devenit simboluri ale Bisericii și ale lui Hristos. Isaac este chipul jertfei lui Hristos, Iacov, al îndumnezeirii și al contemplației. Iosif, David apro-ape toți regii și profeții sunt simboluri și chipuri și icoane ale lui Hristos și ale Biser-icii. Melchisedec, Moise, Iov, care era închinător la idoli, și toți ceilalți strămoși au devenit chipuri ale lui Dumnezeu și ale tainelor Lui negrăite. Ne ajută să înțelegem tainele cele negrăite ale Împărăției cerurilor.

Acum putem să înțelegem de ce e nevoie să medităm la Strămoși. Toți sunt Înainte mergători ai lui Hristos până la cel din urmă, care se numește Înainte Mergătorul, Ioan Botezătorul. Sunt chipuri ale „Celui ce este în cele nepătrunse ale dumnezeieștii ascunzimi a tainei mântuirii noastre”. (…)

Aceștia sunt strămoșii celei dintâi veniri fără de slavă a lui Hristos. Hristos a venit ca un prunc pe care îl vânau ca să-L omoare. A doua venire a Lui totuși va fi întru slavă și cinste. Strămoșii în întuneric fiind, au slujit venirii fără slavă a lui Hristos, dar mâ-ntuitoare pentru noi toți. Dar noi prin lumina Bisericii trebuie să pregătim și să aducem cât mai repede cea de-a doua Venire a lui Hristos, ca să mâncăm toți îm-preună și să se bucure Strămoșii. O cred și o credem și noi că se va împlini acel „iarăși va veni pe nori Iisus” cum spune apologetul Iustin Martirul. Va veni iarăși Hristos, nu într-o iesle, ci pe nori.

În acest punct ne întâlnim și ne unim cu Strămoșii, nostalgicii primei veniri ai lui Hris-tos, noi, care suntem noii strămoși care trebuie să pregătim în inimile noastre și în Biserică cea de-a doua Venire a lui Hristos. Noi care trebuie să fim, în ciuda faptului

Pagina 3

GLASUL DOMNULUI Pagina 4

că trăim într-o lume păcătoasă, sfinții Noului Testament. Noi care credem că va veni din nou Hristos „să judece viii și morții” și să trăim cu dorul și cu așteptarea Lui.

Isaia cu opt sute de ani înainte de Hristos zicea într-o profeție: „Iată, Mântuitorul tău vine având plata”. Vine Hristos având asupra Lui plata Lui. Care este plata lui Hristos? Plata este răsplătirea, dreptul pe care îl ai. Dreptul lui Hristos este firea noastră, pe care a asumat-o. Când S-a pogorât din cer l-a luat pe om și l-a urcat în cer și l-a așezat de-a dreapta Tatălui . Va coborî din nou ca să urcăm și noi care credem în cele cerești. Noi, așadar, suntem dreptul lui Hristos. Nu am trăi, nu am fi nimic dacă Hris-tos nu ar face această faptă din pricina căreia ne îndreptățește. În același timp, Hris-tos este și dreptul nostru, Îi aparținem și ne aparține. De aceea să ne amintim că toți strămoșii „n-au primit făgăduința ... ca ei să nu ia fără noi desăvârșirea”, ei vor ca îm-preună cu noi să mănânce marea Cină.

Sursa: Arhimandritul Emilianos Simonopetritul, Cuvinte praznicale mistagogice, Indiktos, Athena, 2014

Puterea Sfintei Împărtăşanii

Când omul se împărtăşeşte, primeşte forţă, este iluminat, contemplă orizonturi largi, simte bucurie, în funcţie de dispoziţia sa interioară şi de înflăcărarea sa. Unul simte bucurie şi odihnă, altul simte pace, celălalt dorinţa de a se consacra lui Hristos şi o milă inefabilă pentru toţi.

Această experienţă duhovnicească a Bătrânului Iacob are un interes aparte: „Când mi-am început viaţa preoţească în mănăstire, în afară de ceasuri, era rânduită sluji-rea zilnică a Sfintei Liturghii. Începeam slujba noaptea şi terminam Liturghia înainte de a se face ziuă. Împărtăşindu-mă în fiecare zi cu Sfintele Taine, simţeam o aşa mare putere în mine încât eram ca un leu.

Sufletul meu ardea de o asemenea flacără dumnezeiască încât, toată ziua, nu-mi era nici foame, nici sete şi nu simţeam nici căldura, nici frigul. Neobosit, lucram de dimineaţa până seara. Chiar şi vara, când după masă părinţii se odihneau în chiliile lor, căutând un pic de răcoare, eu transportam pământ fertil şi îngrăşământ în grădinile pe care le cultivam în afara mănăstirii”. Cel ce se împărtăşeşte trebuie să simtă înainte frică de Dumnezeu, evlavie şi căinţă. Iar după împărtăşire trebuie să simtă pace, bucurie şi dorinţa de a nu vorbi cu nimeni.

Sursa: Î.P.S. Andrei Andreicuţ, Cuvintele batrânilor, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2004, p. 30

Vitamine duhovniceşti