evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

259
1 CUPRINS INTRODUCERE ........................................................................................... 9 1. SPAŢIILE REZIDENŢIALE – COMPONENTĂ STRUCTURALĂ ŞI FUNCŢIONALĂ A AŞEZĂRILOR UMANE ............................................ 13 1.1. Tipologii de spaţii rezidenţiale după structură ................................. 14 1.2. Tipologii de spaţii rezidenţiale după funcţionalitate ........................ 20 1.3. Relaţia spaţiilor rezidenţiale cu alte structuri urbane ....................... 21 1.4. Expansiunea spaţiilor rezidenţiale .................................................... 22 1.4.1. Factori cu influenţă în expansiunea spaţiilor rezidenţiale ....... 22 1.4.2. Forme de expansiune a spaţiilor rezidenţiale ........................... 25 1.4.3. Efecte ale expansiunii spaţiilor rezidenţiale ............................. 31 1.5. Caracteristicile periferiei spaţiu preferenţial pentru dezvoltarea noului rezidenţial ...................................................................................... 35 1.6. Elemente specifice noilor spaţii rezidenţiale din zona metropolitană a municipiului Bucureşti ............................................................................. 38 2. METODE UTILIZABILE ÎN EVALUAREA INTEGRATĂ A CALITĂŢII MEDIULUI ÎN SPAŢIILE REZIDENŢIALE ........................ 42 2.1. Surse de date pentru evaluarea calităţii mediului în spaţiile rezidenţiale ............................................................................................... 43 2.2. Indicatorii şi indicii de mediu – mijloc şi metodă de evaluare şi prezentare a calităţii mediului în spaţiile rezidenţiale .............................. 44 2.3. Observaţiile şi măsurătorile directe .................................................. 46 2.4. Chestionarele şi anchetele statistice cale de conştientizare a necesităţii locuirii într-un mediu sanogen ................................................ 47 2.5. Tehnicile GIS instrument în generarea documentelor cartografice de evaluare a dinamicii spaţiale şi temporale a calităţii mediului spaţiilor rezidenţiale ............................................................................................... 48 2.6. Etape în abordarea integrată a calităţii mediului în spaţiile rezidenţiale ............................................................................................... 49 2.6.1. Evaluarea pretabilităţii terenurilor pentru dezvoltarea spaţiilor rezidenţiale ........................................................................................... 51

Upload: vuongnhi

Post on 02-Feb-2017

257 views

Category:

Documents


1 download

TRANSCRIPT

Page 1: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

1

CUPRINS

INTRODUCERE ........................................................................................... 9

1. SPAŢIILE REZIDENŢIALE – COMPONENTĂ STRUCTURALĂ ŞI

FUNCŢIONALĂ A AŞEZĂRILOR UMANE ............................................ 13

1.1. Tipologii de spaţii rezidenţiale după structură ................................. 14

1.2. Tipologii de spaţii rezidenţiale după funcţionalitate ........................ 20

1.3. Relaţia spaţiilor rezidenţiale cu alte structuri urbane ....................... 21

1.4. Expansiunea spaţiilor rezidenţiale .................................................... 22

1.4.1. Factori cu influenţă în expansiunea spaţiilor rezidenţiale ....... 22

1.4.2. Forme de expansiune a spaţiilor rezidenţiale ........................... 25

1.4.3. Efecte ale expansiunii spaţiilor rezidenţiale ............................. 31

1.5. Caracteristicile periferiei – spaţiu preferenţial pentru dezvoltarea

noului rezidenţial ...................................................................................... 35

1.6. Elemente specifice noilor spaţii rezidenţiale din zona metropolitană a

municipiului Bucureşti ............................................................................. 38

2. METODE UTILIZABILE ÎN EVALUAREA INTEGRATĂ A

CALITĂŢII MEDIULUI ÎN SPAŢIILE REZIDENŢIALE ........................ 42

2.1. Surse de date pentru evaluarea calităţii mediului în spaţiile

rezidenţiale ............................................................................................... 43

2.2. Indicatorii şi indicii de mediu – mijloc şi metodă de evaluare şi

prezentare a calităţii mediului în spaţiile rezidenţiale .............................. 44

2.3. Observaţiile şi măsurătorile directe .................................................. 46

2.4. Chestionarele şi anchetele statistice – cale de conştientizare a

necesităţii locuirii într-un mediu sanogen ................................................ 47

2.5. Tehnicile GIS – instrument în generarea documentelor cartografice

de evaluare a dinamicii spaţiale şi temporale a calităţii mediului spaţiilor

rezidenţiale ............................................................................................... 48

2.6. Etape în abordarea integrată a calităţii mediului în spaţiile

rezidenţiale ............................................................................................... 49

2.6.1. Evaluarea pretabilităţii terenurilor pentru dezvoltarea spaţiilor

rezidenţiale ........................................................................................... 51

Page 2: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

2

2.6.2. Identificarea surselor permanente şi conjucturale de pertubare

a proprietăţilor fizice, chimice sau biologice ale mediului spaţiilor

rezidenţiale şi a factorilor care pot condiţiona agresivitatea lor ........ 51

2.6.3. Caracterizarea internalităţilor şi externalităţilor de mediu

generate de sursele de perturbare/degradare ...................................... 52

2.6.4. Evaluarea calităţii mediului în spaţiile rezidenţiale ................. 53

2.6.5. Evaluarea expunerii categoriilor de rezidenţi la modificări ale

parametrilor fizici, chimici sau biologici ai mediului extern şi intern,

precum şi a consecinţelor expunerii .................................................... 53

2.6.6. Identificarea categoriilor de reacţii la schimbările apărute în

calitatea mediului spaţiilor rezidenţiale .............................................. 54

3. PRETABILITATEA AMPLASAMENTULUI SPAŢIILOR

REZIDENŢIALE ......................................................................................... 55

3.1. Starea de sanogeneză a amplasamentului spaţiilor rezidenţiale ....... 56

3.1.1. Elemente ale cadrului natural ................................................... 56

3.1.2. Vulnerabilitatea la riscuri naturale şi tehnogene a spaţiilor

rezidenţiale ........................................................................................... 66

3.2. Insula de căldură şi agresivitatea ei asupra spaţiilor rezidenţiale ..... 70

3.3. Accesibilitatea parcurilor urbane – amplificator al favorabilităţii

amplasamentelor rezidenţiale ................................................................... 76

4. SPAŢIILE REZIDENŢIALE – RECEPTOR AL EFECTELOR

INDUSE DE SURSELE DE DEGRADARE A MEDIULUI ...................... 86

4.1. Modelele de consum – sursă generatoare de probleme de mediu în

spaţiile rezidenţiale................................................................................... 86

4.1.1. Modele de consum legate de locuire ......................................... 89

4.1.2. Energie ...................................................................................... 93

4.1.3. Alimentaţie ................................................................................ 96

4.1.4. Curăţenie, igienă şi estetică ...................................................... 98

4.1.5. Recreere .................................................................................. 100

4.1.6. Substanţe periculoase utilizate în locuinţă.............................. 104

4.2. Sursele de degradare externe .......................................................... 105

4.2.1. Sursele de degradare industriale – modelator al calităţii

mediului în spaţiile rezidenţiale ......................................................... 108

Page 3: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

3

4.2.2. Sursele de degradare medicale – amplificator al riscurilor

biologice în spaţiile rezidenţiale ........................................................ 113

4.2.3. Transporturile ......................................................................... 115

4.2.4. Spaţiile comerciale .................................................................. 116

5. SPAŢIILE REZIDENŢIALE – GENERATOARE DE PROBLEME

DE MEDIU ................................................................................................ 119

5.1. Amprenta ecologică – expresie a consumului de spaţiu biologic

productiv ................................................................................................ 119

5.1.1. Amprenta spaţială ................................................................... 120

5.1.2. Amprenta energetică ............................................................... 124

5.2. Rolul spaţiilor rezidenţiale în definirea calităţii aerului ................. 129

5.3. Proiecţia spaţiilor rezidenţiale în calitatea apelor........................... 132

5.3.1. Spaţiile rezidenţiale – consumatoare de apă .......................... 132

5.3.2. Spaţiile rezidenţiale – perturbatoare ale proceselor de scurgere

şi infiltrare a apei ............................................................................... 134

5.3.3. Spaţiile rezidenţiale – producătoare de ape uzate menajere .. 137

5.4. Biodiversitatea spaţiilor rezidenţiale între conservare şi diversificare

antropică ................................................................................................. 141

5.5. Producerea deşeurilor la nivelul spaţiilor rezidenţiale ................... 142

5.6. Evaluarea utilizării substanţelor şi deşeurilor periculoase în spaţiile

rezidenţiale ............................................................................................. 147

5.7. Spaţiile rezidenţiale generatoare de conflicte sociale..................... 149

6. PARAMETRI CALITATIVI ŞI CANTITATIVI DE DEFINIRE A

CALITĂŢII MEDIULUI INTERIOR ÎN SPAŢIILE REZIDENŢIALE .. 151

6.1. Calitatea aerului interior ................................................................. 151

6.1.1. Calitatea aerului în locuinţele monitorizate ........................... 155

6.1.2. Percepţia calităţii aerului intern ............................................. 168

6.1.3. Factori care influenţează calitatea aerului intern. ................. 169

6.2. Zgomotul în spaţiile rezidenţiale – element de disconfort al

locuirii .................................................................................................... 173

6.2.1. Surse de zgomot receptate de locuinţele analizate din municipiul

Bucureşti ............................................................................................ 174

6.2.2. Nivel mediu al sunetului în locuinţe din municipiul Bucureşti 177

Page 4: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

4

6.3. Calitatea apei potabile – indicator de evaluare a stării mediului în

spaţiile rezidenţiale................................................................................. 179

6.4. Evaluarea multicriterială a calităţii mediului în spaţiile şi ariile

rezidenţiale ............................................................................................. 181

6.5. Sindromul clădirilor bolnave – expresie a stării mediului spaţiilor

rezidenţiale ............................................................................................. 183

7. ADAPTABILITATEA SPAŢIILOR REZIDENŢIALE LA

SCHIMBĂRILE ACTUALE DE MEDIU................................................. 186

7.1. Schimbările actuale de mediu şi proiecţia lor în calitatea spaţiilor

rezidenţiale ............................................................................................. 187

7.2. Adaptarea spaţiilor rezidenţiale la reducerea impactului asupra

mediului şi îmbunătăţirea calităţii locuirii ............................................. 190

7.3. Domenii prioritare de acţiune în direcţia dezvoltării spaţiilor

rezidenţiale sustenabile .......................................................................... 194

7.3.1. Eficienţa energetică................................................................. 194

7.3.2. Energiile regenerabile ............................................................. 195

7.3.3. Folosirea durabilă a resurselor de apă .................................. 195

7.3.4. Tehnici şi materiale de construcţie cu impact redus asupra

mediului .............................................................................................. 196

7.3.5. Diminuarea cantităţilor de deşeuri ......................................... 198

7.3.6. Reducerea toxicităţii în spaţiile rezidenţiale ........................... 198

7.3.7. Durabilitatea spaţiilor rezidenţiale ......................................... 198

Despre proiect ............................................................................................ 202

SUMARRY ................................................................................................ 209

Index al figurilor ........................................................................................ 230

Index al tabelelor ........................................................................................ 235

BIBLIOGRAFIE ........................................................................................ 237

Page 5: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

5

TABLE OF CONTENTS

INTRODUCTION ......................................................................................... 9

1. RESIDENTIAL AREAS - STRUCTURAL AND FUNCTIONAL

COMPONENT OF HUMAN SETTLEMENTS .......................................... 13

1.1. Typologies of residential spaces according to structure ................... 14

1.2. Typologies of residential spaces according to functionality ............ 20

1.3. The relation between residential areas and other urban structures ... 21

1.4. Residential expansion ....................................................................... 22

1.4.1. Factors influencing the expansion of residential areas ............ 22

1.4.2. Expansion forms of residential areas ........................................ 25

1.4.3. Effects of residential expansion................................................. 31

1.5. Characteristics of the periphery – preferred space for residential

expansion ................................................................................................. 35

1.6. Specific elements for new residential spaces from the Bucharest

metropolitan area ...................................................................................... 38

2. METHODS USED IN THE INTEGRATED ENVIRONMENTAL

ASSESSMENT IN RESIDENTIAL AREAS .............................................. 42

2.1. Data sources for assessing environmental quality in residential

spaces ....................................................................................................... 43

2.2. Environmental indicators and indices – method and mean of

assessing and presenting environmental quality in residential areas ....... 44

2.3. Direct observations and measurements ............................................ 46

2.4. Questionnaires and statistical enquires – methods of increasing the

awareness for living in a healthy environment ........................................ 47

2.5. GIS techniques – tool in generating cartographic documents for

assessing the spatial and temporal dynamic of environmental quality in

residential areas ........................................................................................ 48

2.6. Stages in the integrated approach of environmental quality in

residential areas ........................................................................................ 49

2.6.1. Assessing land favourability for the development of

residential areas ................................................................................... 51

Page 6: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

6

2.6.2. Identifying permanent and incidental sources of perturbation for

the physical, chemical and biological components in residential

environments, and the factors influencing their aggressiveness .......... 51

2.6.3. Characterising environmental internalities and externalities

generated by the perturbation/degradation sources ............................ 52

2.6.4. Assessing environmental quality in residential areas ............... 52

2.6.5. Assessing the exposure of residents to changes in the physical,

chemical and biological parameters of internal and external

environments, and the consequences of their exposure ....................... 53

2.6.6. Identifying categories of reactions to changes in the

environmental quality of residential areas .......................................... 54

3. THE FAVOURABILITY OF RESIDENTIAL AREAS

EMPLACEMENT ........................................................................................ 55

3.1. The health state of residential areas emplacement ........................... 56

3.1.1. Elements of the natural environment ........................................ 56

3.1.2. Vulnerability to natural and technological risks in

residential areas ................................................................................... 66

3.2. Urban heat island and its influence upon residential areas .............. 70

3.3. The accessibility of urban parks – amplifier for the favourability of

residential areas emplacement.................................................................. 70

4. RESIDENTIAL AREAS – RECEIVER OF EFFECTS INDUCED BY

ENVIRONMENTAL DEGRADATION SOURCES .................................. 86

4.1. Consumption models – source of environmental problems in

residential areas ........................................................................................ 86

4.1.1. Housings related consumption models .................................... 899

4.1.2. Energy ....................................................................................... 93

4.1.3. Food .......................................................................................... 96

4.1.4. Cleaning, sanitation and aesthetics .......................................... 98

4.1.5. Recreation ............................................................................... 100

4.1.6. Hazardous substances ............................................................. 104

4.2. External degradation sources ......................................................... 105

4.2.1. Industrial degradation sources – environmental modeller in

residential areas ................................................................................. 108

Page 7: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

7

4.2.2. Medical degradation sources – amplifier of biological risks in

residential areas ................................................................................. 113

4.2.3. Transports ............................................................................... 115

4.2.4. Commercial areas ................................................................... 116

5. RESIDENTIAL AREAS – GENERATORS OF ENVIRONMENTAL

PROBLEMS ............................................................................................... 119

5.1. The ecological footprint – expression of the consumption of

biologically productive space ................................................................. 119

5.1.1. The spatial footprint ................................................................ 120

5.1.2. The energy footprint ................................................................ 124

5.2. The role of residential areas in defining air quality ....................... 129

5.3. The projection of residential areas in water quality ....................... 132

5.3.1. Residential areas – consumers of water ................................. 132

5.3.2. Residential areas – modifiers of water flows .......................... 134

5.3.3. Residential areas – producers of domestic waste waters ........ 137

5.4. Biodiversity of residential areas between conservation and human

diversification ......................................................................................... 141

5.5. Wastes management in residential areas ........................................ 142

5.6. Assessing the use of hazardous substances and wastes in residential

areas........................................................................................................ 147

5.7. Residential areas – generators of social conflicts ........................... 149

6. QUALITATIVE AND QUANTITATIVE PARAMETERS FOR

DEFINING INDOOR ENVIRONMENTAL QUALITY IN RESIDENTIAL

AREAS ....................................................................................................... 151

6.1. Indoor air quality ............................................................................ 151

6.1.1. Indoor air quality in monitored buildings ............................... 155

6.1.2. Indoor air quality perception .................................................. 168

6.1.3. Factors influencing indoor air quality .................................... 169

6.2. Noise in residential areas – element of housing discomfort ........... 173

6.2.1. Noise sources in housings from Bucharest ............................. 174

6.2.2. Average noise levels in housings from Bucharest ................... 177

6.3. The quality of drinking water – indicator for defining environmental

quality in residential areas ...................................................................... 179

Page 8: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

8

6.4. Multicriterial environmental assessment in residential areas ......... 181

6.5. The sick buildings syndrome – expression of environmental health in

residential areas ...................................................................................... 183

7. THE ADAPTABILITY OF RESIDENTIAL AREAS TO PRESENT

ENVIRONMENTAL CHANGES ............................................................. 186

7.1. Present environmental changes and their projection in the quality of

residential areas ...................................................................................... 187

7.2. The adaptability of residential areas for reducing environmental

impacts and improving housing quality ................................................. 190

7.3. Priority areas of action in the development of sustainable residential

areas........................................................................................................ 194

7.3.1. Energetic efficiency ................................................................. 194

7.3.2. Renewable energies ................................................................. 195

7.3.3. Sustainable use of water resources ......................................... 195

7.3.4. Construction techniques and materials with low environmental

impact ................................................................................................ 196

7.3.5. Waste reduction ..................................................................... 1988

7.3.6. Toxicity reduction .................................................................... 198

7.3.7. Sustainability of residential areas ........................................... 198

Project description ...................................................................................... 202

SUMARRY ................................................................................................ 209

Index of figures .......................................................................................... 230

Index of tables ............................................................................................ 235

REFERENCES ......................................................................................... 2377

Page 9: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

9

INTRODUCERE

Trendul consumist al societăţii determină impacturi cu proiecţie socială,

economică şi în mediu din ce în ce mai dificil de gestionat, ce ajung să îi

afecteze inclusiv pe cei care sunt la originea lor. Dezvoltarea durabilă,

economia verde, reţelele de arii protejate, centurile verzi şi alte soluţii

pentru diminuarea agresivităţii societăţii umane asupra mediului au o

eficienţă modestă, mai ales din cauza disponibilităţii reduse în acceptarea

schimbării actualului mod de percepţie şi exploatare a mediului.

Societatea actuală este în aşteptarea unor soluţii miraculoase de

rezolvare a numeroaselor probleme din prezent, fără a fi afectat stilul de

viaţă centrat pe consum ce tinde să se generalizeze la nivel mondial. De

altfel, nici un grup social nu pare a accepta să renunţe la un nivel de confort

pe care l-a obţinut, deşi întreţinerea lui presupune o amprentă socială şi

ecologică foarte ridicate. În plus, chiar şi când se investesc resurse imense

pentru a limita consumul şi a realiza economii sensibile de resurse şi

energie, societatea găseşte şi mai rapid modalităţi de a reinvesti aceste

economii în noi consumuri.

În raport cu spaţiile rezidenţiale, se poate afirma că noţiunea de confort

cunoaşte forme de manifestare dintre cele mai diversificate. Astfel, sunt

considerate necesităţi absolute ca locuinţa să fie cât mai spaţioasă şi extinsă,

mai bine dotată, să aibă o arhitectură şi o încadrare în peisaj care să

întruchipeze o viziune cât mai personală, să beneficieze de toate categoriile

de servicii, să fie plasată într-un spaţiu cât mai liniştit, eventual fără nici un

vecin în imediata apropiere, să fie izolată de mediul extern pentru a fi mai

eficientă energetic şi sigură în raport cu factorii naturali şi antropici ce pot

introduce insecuritate. În acelaşi timp, este deja inacceptabil să fie întrerupt

şi pentru un minut accesul la energie electrică, apă rece sau caldă, gaze

naturale, telefonie ori internet, să se înregistreze o temperatură care să se

abată prea mult de la 22–230C, indiferent de anotimp. Orice mirosuri,

fascicule de lumină, sunete, organisme, pete sau firicele de praf, care apar şi

ies din tiparul numit „normalitate”, sunt considerate „ameninţări supreme”

care trebuie anihilate în cel mai scurt timp, chiar dacă prin modalităţile de

intervenţie se introduc substanţe şi produse noi în mediul interior

(odorizante, biocide, geamuri izolante reflectorizante, pesticide), mult mai

periculoase decât agentul generator. Să ai totul la îndemână este o garanţie a

confortului, astfel că locuinţele se transformă în consumatori şi perturbatori

marcanţi la nivelul aşezărilor umane, dar şi în veritabile depozite de produse

alimentare, textile, încălţăminte ori chimice, în spălătorii, uscătorii, ateliere

dotate cu cele mai sofisticate echipamente ori spaţii expoziţionale pentru

diferite decoraţiuni. Aceasta cultură a „sterilului” este întreţinută de

Page 10: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

10

mijloacele de informare în masă, iar multe dintre nevoile societăţii sunt

construite artificial şi sunt derivate din consum.

De câte dintre aceste lucruri avem, însă, cu adevărat nevoie în spaţiile de

locuit pentru a trăi confortabil şi sănătos? Ce consecinţe au alegerile noastre

cotidiene, pe care le considerăm indispensabile şi de neînlocuit? Ce

înseamnă din perspectiva stării de sănătate a populaţiei, societăţii,

economiei şi ecosistemelor naturale această nouă „normalitate”? Ce soluţii

au fost lansate pentru promovarea schimbării şi care este realismul lor?

Cartea îşi propune să dezbată probleme actuale şi de interes, folosind

observaţii, măsurători şi cartări directe realizate la nivelul unei componente

cheie a societăţii umane: spaţiile rezidenţiale. Studiile de caz din România,

rezultate din cercetările realizate de Universitatea din Bucureşti, Centrul de

Cercetare a Mediului şi Efectuare a Studiilor de Impact sunt raportate

permanent la contextul global şi la cel european. Interesul deosebit pe care îl

prezintă înţelegerea acestor realităţi este legat de faptul că multe dintre

problemele generate de modelele de consum ale populaţiei din spaţiile

rezidenţiale se întorc amplificate la nivelul lor. Sănătatea populaţiei,

costurile de locuire ori durabilitatea diferitelor bunuri sunt afectate de

degradarea calităţii mediului, alimentată din ce în ce mai puternic de vectori

de agresivitate prezenţi în spaţiile rezidenţiale. Ameliorarea lor solicită noi

intervenţii, care rezolvă parţial problemele iniţiale, dar le amplifică pe

termen scurt, mediu şi lung pe cele ale întregii societăţii.

În acelaşi timp, schimbările economice şi politice de după 1989 au

condus la modificarea vectorilor de distribuţie a spaţiilor rezidenţiale,

acestea fie înlocuind industrialul destructurat sau demolat din interiorul

oraşelor, fie apărând insular în vechile periferii urbane, în franja rururbană a

marilor oraşe ori în spaţii cu grad de naturalitate ridicat. Mozaicul

postdecembrist se proiectează cu claritate în noile configuraţii spaţiale

intravilane şi extravilane ale noilor structuri emergente ce leagă oraşul de

ruralul apropiat. Noile structuri rezidenţiale au produs schimbări

demografice şi socioprofesionale ale populaţiei active, economice, culturale,

comportamentale, au modificat modelele de consum, au remodelat

fizionomia cartierelor urbane ori a aşezărilor rurale, îndeosebi în ariile

metropolitane, prin caracteristicile noilor forme, ce au necesitat implantări

de structuri care să acopere nevoile în continuă diversificare ale unui număr

tot mai mare de rezidenţi.

Astfel, se impune o metodologie nouă de evaluare a calităţii mediului în

spaţiile rezidenţiale în care să fie pus în evidenţă inclusiv modul în care

expansiunea rezidenţialului a acţionat ca externalitate, modificând elemente

de structură, fizionomie şi fiziologie a ariilor locuite.

Lucrarea este structurată în şapte capitole, care se doresc a reprezenta şi

un cadru metodologic pentru evaluarea calităţii mediului adaptabil şi pentru

alte categorii de zone funcţionale din aşezările umane din România.

Page 11: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

11

Capitolul 1 sintetizează caracteristicile spaţiilor rezidenţiale în calitate

de componentă structurală şi funcţională a aşezărilor umane, relaţionată

direct şi indirect cu celelalte structuri urbane. Expasiunea urbană este

analizată din perspectiva factorilor determinanţi (socioeconomici,

tehnologici şi instituţionali), formelor de manifestare (compactă în

continuitate spaţială, densifiere interioară, în salturi, dispersie urbană, sub

formă de coridor) şi impacturilor specifice (sociale, economice şi

environmentale), utilizând numeroase studii de caz din zona metropolitană a

municipiului Bucureşti. O atenţie specială este acordată investiţiilor

rezidenţiale noi din aglomeraţia urbană a municipiului Bucureşti, evaluate

din perspectiva accesului la diferite categorii de infrastructuri şi servicii.

Capitolul 2 prezintă structura şi actorii implicaţi în realizarea

studiilor pentru evaluarea calităţii mediului în spaţiile rezidenţiale,

precum şi spectrul de metode pretabile acestui scop. Caracterul

multidisciplinar al acestor studii se detaşează ca o cerinţă obligatorie, în

contexul în care problemele de mediu din spaţiile rezidenţiale sunt definite

prin complexitate, diversitate, fragmentare, sinergism şi sunt dependente de

atitudini şi comportamente individuale.

Capitolul 3 abordează relaţiile care se stabilesc între spaţiile

rezidenţiale şi amplasamente, influenţându-le competitivitatea, starea de

sanogeneză, eficienţa ecologică, socială şi economică. Topostabilitatea,

adâncimea freaticului, nivelul de contaminare al solurilor ori proximitatea

faţă de suprafeţele oxigenante sunt consideraţi factori naturali cheie în

definirea pretabilităţii amplasamentului pentru funcţia rezidenţială. În

evaluarea pretabilităţii se iau în calcul riscurile naturale şi tehnogene,

amplitudinea unor procese determinate antropic (de exemplu, insula de

căldură urbană) ori oferta socială a spaţiilor verzi.

Capitolul 4 prezintă sursele de degradare a mediului cu proiecţie

directă şi indirectă în calitatea mediului din spaţiile rezidenţiale. Sursele de

degradare interioare sunt prezentate din perspectiva modelelor de consum

ale populaţiei, fiind analizate modulele de locuire, alimentaţia rezidenţilor,

curăţenia, igiena şi estetica locuinţei, siguranţa şi recreerea. Evaluarea

modelelor de consum ale populaţiei s-a realizat pe un eşantion reprezentativ

de locuinţe din municipiul Bucureşti şi a presupus obţinere, prin aplicare de

chestionare, a unor informaţii legate de caracteristicile tehnice ale

construcţiilor, dotări interne, finisaje, numărul, structura şi comportamentele

rezidenţilor. Sursele de degradare externe (industriale, transporturi,

medicale, comerciale) au fost relaţionate cu spaţiile rezidenţiale, fiind

ilustrat rolul dual al acestora: de a genera beneficii în aşezările umane şi de a

produce disfuncţii de mediu.

Capitolul 5 evidenţiază calitatea de generator de probleme de mediu,

definitorie pentru spaţiile rezidenţiale. Rolul spaţiilor rezidenţiale în

consumul direct sau indirect de spaţiu biologic productiv este evaluat prin

Page 12: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

12

intermediul amprentei ecologice, fiind determinate pentru zona

metropolitană a municipiului Bucureşti amprenta ecologică fizică şi

energetică. Consumul de resurse şi servicii naturale se asociază frecvent cu

producerea de externalităţi directe (deşeuri lichide, solide şi gazoase,

contaminanţi fizici, chimici şi biologici), ilustrându-se cu claritate rolul

spaţiilor rezidenţiale în modificarea calităţii aerului şi apei. De asemenea,

proiecţia socială a spaţiilor rezidenţiale şi rolul în amplificarea conflictelor

întregeşte dimensiunea perturbatoare a spaţiilor rezidenţiale în interiorul

aşezărilor umane.

Capitolul 6 evaluează calitatea mediului interior al spaţiilor

rezidenţiale, ca rezultantă a acţiunii surselor de degradare a mediului şi a

factorilor de influenţă permanenţi şi conjuncturali. Folosind ca studii de caz

locuinţe din municipiul Bucureşti, sunt prezentate aspecte legate de calitatea

aerului, poluarea fonică şi calitatea apei potabile, ilustrând gravitatea

problemelor existente la indicatori precum compuşii organici volatili,

pulberile în suspensie, dioxidul de carbon ori nivelul mediu al sunetului.

Valorile acestor indicatori sunt raportate la criteriile de delimitare a

clădirilor bolnave ori afectate de sindromul clădirilor bolnave.

Capitolul 7 sintetizează provocările induse la nivelul spaţiilor

rezidenţiale de schimbările actuale de mediu (modificările climatice,

schimbarea modului de utilizare a terenurilor), indiferent dacă acestea se

manifestă la scară globală, regională sau locală. Adaptarea la aceste

schimbări actuale de mediu a impus dezvoltarea de soluţii la nivelul spaţiilor

rezidenţiale, ce îşi propun să transforme aşezările umane convenţionale în

ecopolisuri.

Îmbinarea abordării teoretice a problemelor determinate şi receptate de

spaţiile rezidenţiale cu prezentarea rezultatelor obţinute prin aplicarea unor

metode de colectare a datelor fac ca această lucrare să reprezinte un

instrument real pentru planificatorii teritoriali, interesaţi de dezvoltarea

echilibrată a teritoriului.

Page 13: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

13

1. SPAŢIILE REZIDENŢIALE – COMPONENTĂ

STRUCTURALĂ ŞI FUNCŢIONALĂ A AŞEZĂRILOR

UMANE

Spaţiile rezidenţiale reprezintă componenta fundamentală a oricărei

aşezări umane stabile (Suditu 2005), fiind constituite din ansambluri de

locuinţe, infrastructuri şi echipamente conexe, materializate prin zone

comerciale, spaţii verzi, spaţii culturale şi de educaţie etc. (Ianoş 2004).

Spaţiile rezidenţiale îndeplinesc două categorii de funcţii: unele legate

de individ (protejare fiziologică şi psihologică, regenerare biologică şi

psihică, protejarea bunurilor materiale, productiv-creative) şi altele legate de

comunitate, respectiv familie (biologice, psihologice, sociale). În această

direcţie, activităţile dominante din interiorul spaţiilor rezidenţiale sunt

odihna, activităţile spirituale, îngrijirea corporală, comunicarea familială,

prepararea şi servirea mesei, întrunirile, petrecerile, creşterea şi joaca

copiilor, sportul, recreerea, curăţenia şi primirea oaspeţilor (Derer 1985,

Marshall 2011, Nae 2009a, Nae 2009b, Steiner şi Butler 2007).

Spaţiile rezidenţiale se caracterizează printr-o complexitate ridicată

sub aspect social şi economic (Ianoş 2007), determinată de diversitatea

extrem de mare a modurilor de relaţionare cu spaţiul de viaţă fizic, dar şi cu

comunităţile sociale prezente la nivelul aceluiaşi teritoriu. Rezidenţialul este

componenta în jurul căreia gravitează existenţa locuitorilor unui oraş şi

căreia i se subordonează consecvent în mare măsură celelalte funcţii şi

structuri ale aşezării umane (Ianoş 2000). Spaţiul rezidenţial este o expresie

a condiţiilor naturale, a nivelului de culturalitate, a poziţiei sociale, a

percepţiei endogene şi exogene a raporturilor cu mediul înconjurător.

Din perspectiva mediului, spaţiile rezidenţiale sunt structuri marcate de

modificarea profundă a caracteristicilor, relaţiilor şi răspunsurilor

componentelor naturale (White 2002). Astfel, în mediul spaţiilor

rezidenţiale intervin numeroase dezechilibre în funcţionarea ecosistemelor

naturale, ce se proiectează în calitatea vieţii rezidenţilor (Downton 2009).

Oraşele moderne reuşesc să contracareze în mare măsură efectele negative,

fie prin exportarea problemelor de mediu în spaţiile limitrofe (Wali et al.

2010, Berkowitz et al. 2003), fie prin creşterea durabilităţii (Munier 2006,

Langston şi Ding 2001, Verhoef şi Nijkamp 2002, White 2002).

Spaţiile rezidenţiale ale aşezărilor umane din România prezintă o mare

diversitate sub aspectul caracteristicilor legate de structură şi funcţii, modul

de utilizare a terenurilor şi gradul de ocupare a acestora (Vânău 2011).

Această situaţie este o consecinţă directă a adaptărilor pe care spaţiile

rezidenţiale au trebuit să le suporte în contexte istorice şi socioeconomice

Page 14: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

14

extrem de diferite. Astfel, doar în ultimul secol, sistemul de aşezări umane

din România a suportat adaptări, generate de două reforme agrare (1921 şi

1945), două etape de industrializare (perioada interbelică de după 1930,

perioada comunistă de după 1958), mai multe etape de reorganizare

administrativ-teritorială (1925, 1938, 1947, 1952, 1960, 1968 etc.), o serie

de schimbări de regim politic şi economic (1918, 1939, 1947, 1989) (Rey et

al. 2007).

Sub aspectul consecinţelor actuale asupra sistemului de aşezări

românesc sunt semnificative perioada comunistă (1945–1989) şi cea a

tranziţiei la economia de piaţă (1990–2012).

Perioada comunistă este caracterizată de urbanizare şi extindere

compactă a rezidenţialului, sub forma marilor ansambluri imobiliare de

blocuri, în cazul oraşelor, în timp ce în mediul rural s-a realizat

sistematizarea teritoriului prin coagularea unor nuclee cu caracter urban în

centrele comunelor (Andrusz et al. 1996). Perioada de tranziţie, începută

după 1989, se remarcă prin extinderea rezidenţialului în mod spontan,

neplanificat şi necontrolat de către autorităţile publice (Vânău 2011, Niţă

2011, Suditu et al. 2010).

1.1. Tipologii de spaţii rezidenţiale după structură Structura spaţiilor rezidenţiale reprezintă unul dintre factorii care

condiţionează costurile serviciilor publice şi infrastructurilor (alimentare cu

apă, canalizare, alimentare cu gaze, distribuţia agentului termic, salubrizare

etc.), funcţionalitatea teritoriului, impactul asupra mediului al spaţiilor

rezidenţiale şi modul lor de intercontectare la celelalte structuri ale

aşezărilor umane (Steiner şi Butler 2007).

După modul de formare al spaţiilor rezidenţiale, acestea se pot dezvolta

în ansamblu, fiind grupări rezidenţiale planificate şi prin iniţiative private

singulare şi nesincronizate, rezultând grupări rezidenţiale neplanificate,

spontane. Caracterul planificat poate fi relevat prin analiza geometriei

tramei stradale, dimensiunilor drumurilor din interior şi ponderii

suprafeţelor alocate unor utilizări conexe (spaţii de parcare, locuri de joacă,

suprafeţe verzi) (Suditu 2005, Steiner şi Butler 2007, Niţă 2011).

Formarea arealelor rezidenţiale neplanificate este specifică perioadelor

de instabilitate politică şi economică, ce antrenează după sine o fragilizare a

cadrului legislativ din domeniul planificării teritoriului şi urbanismului

(Pătroescu et al. 2011b).

Consecinţele dezvoltării neplanificate se referă la fragmentarea

excesivă a teritoriului (Simion 2010, Suditu et al. 2010), degradarea

habitatelor naturale şi a peisajelor (Pătroescu şi Borduşanu 1999, Pătroescu

şi Cenac-Mehedinţi 1999), scoaterea din circuitul agricol a unor suprafeţe

mari de teren (Van Eetvelde şi Antrop 2004, Eickhout et al. 2007, Iojă et al.

Page 15: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

15

2011b, Niţă 2011), accesul deficitar la serviciile publice la infrastructurile

publice (Antrop 2005).

Dintre criteriile utilizabile pentru clasificarea structural-morfologică

a spaţiilor rezidenţiale, reprezentative sunt în special tipul parcelarului,

configuraţia în raport cu spaţiul stradal, volumetria şi densitatea

construcţiilor (Tabel 1.1).

Tabel 1.1. Categorii de spaţii rezidenţiale în funcţie de criterii structurale (PUG

Bucureşti 1998)

Nr.

crt.

Criterii de

clasificare

Categorii de spaţii rezidenţiale

1. Tipul

parcelarului

1. Rezidenţial rezultat din evoluţia localităţii în timp.

2. Rezidenţial creat prin lotizare sau prin extinderea

localităţii pe terenuri agricole (prin operaţiuni simple de

topometrie sau urbanistice).

2. Configuraţia

în raport cu

spaţiul

stradal

1. Rezidenţial spontan ordonat în raport cu traseul liber

(rezultat din evoluţia în timp) al străzilor, efect al

reglementărilor urbanistice anterioare.

2. Rezidenţial geometric ordonat în raport cu trasee

prestabilite (prin parcelare, străpungeri ale arterelor de

circulaţie).

3. Rezidenţial diferenţiat în raport cu distanţa faţă de stradă

a clădirilor de pe o parcelă.

4. Rezidenţial de tip urban, cu reminiscenţe rurale.

5. Rezidenţial de tip rural.

3. Volumetria 1. Rezidenţial continuu sau discontinuu.

2. Rezidenţial cu înălţime mică (P - P+2 niveluri), medie

(P+3,4 niveluri), mare (peste P+4 niveluri).

3. Mod de terminare al volumelor (terasă, acoperiş).

4. Densitatea

construcţiilor

1. Rezidenţial continuu.

2. Rezidenţial discontinuu.

3. Rezidenţial rarefiat.

Pentru spaţiile rezidenţiale izolate din zonele metropolitane,

semnificative sunt şi distanţele în raport cu perimetrul aşezării celei mai

apropiate ori faţă de areale cu funcţii sensibile, de exemplu păduri (Fig. 1.1)

şi spaţii acvatice (Fig. 1.2). Izolarea în raport cu localităţile preexistente

impune adaptări specifice ale spaţiilor rezidenţiale, legate de asigurarea

condiţiilor de viaţă. Astfel, sistemele rudimentare de alimentare cu apă,

canalizare şi management al deşeurilor determină probleme de mediu, a

căror gravitate creşte în situaţia prezenţei în proximitate a unor funcţii

sensibile (Pătroescu şi Borduşanu 1999).

Din perspectiva mediului, relevantă este diferenţierea în funcţie de

modul de utilizare a terenului, distingîndu-se, în funcţie de numărul şi

suprafaţa desfăşurată a unităţilor locative raportate la mărimea loturilor, dar

şi de procentul de ocupare al solului, trei categorii de acoperire a terenului

prin rezidenţial: cu densitate redusă, medie şi ridicată.

Page 16: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

16

Fig. 1.1. Ansamblul rezidenţial Stejarii – proiect rezidenţial de lux realizat în

Pădurea Băneasa, municipiul Bucureşti (2009). Agresarea ecosistemelor forestiere este

evidentă încă din faza de şantier.

Fig. 1.2. Riviera Residential – proiect rezidenţial realizat în lungul coridorului

verde al Colentinei, pe malul lacului Griviţa (2009). Ecosistemele acvatice se constituie

într-un factor de atractivitate important pentru locuinţele secundare, în special

datorită calităţii superioare a mediului şi activităţilor de agrement pretabile.

Page 17: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

17

Densitatea spaţiului rezidenţial are consecinţe atât asupra

caracteristicilor naturale ale mediului (în sensul modificării lor), cât şi

asupra calităţii vieţii locuitorilor.

Spaţiile rezidenţiale cu densitate redusă prezintă, în condiţiile

dezvoltării planificate, o serie de avantaje legate de calitatea locuirii:

scăderea riscului de dezvoltare a conflictelor cu vecinătăţile, calitatea

superioară a mediului, dimensiunea mai redusă a externalităţilor de mediu

prin diluarea acestora (Vânău 2011).

Deşi este specific mediului rural, unde construcţiile rezidenţiale

tradiţionale au densitate redusă, acest model de dezvoltare s-a extins în

franja rururbană a marilor oraşe, în apropierea spaţiilor forestiere şi în

interiorul sau proximitatea ariilor naturale protejate (Fig. 1.3).

Un tip aparte de spaţiu rezidenţial cu densitate redusă este cel dezvoltat

prin iniţiative private, fără o planificare integrată. Grupările de locuinţe nou

create numără de la 1–2 până la sute de unităţi locative. Lipsa unor

reglementări stricte privind modul de ocupare al terenurilor, a modalităţilor

de impunerea a legislaţiei ori corupţia, au determinat expansiunea

rezidenţialului cu densitate redusă în forme necontrolate (Suditu et al. 2010).

Fig. 1.3. Ansamblul rezidenţial cu densitate redusă Paradisul Verde, comuna

Corbeanca (2009). Se observă raportul echilibrat dintre spaţiile construite (locuinţe

individuale) şi cele deschise, precum şi distribuţia ordonată a structurilor urbanistice.

Page 18: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

18

Expansiunea excesivă a acestui tip de rezidenţial în formele sale

moderne este considerată nesustenabilă (Hasse şi Lathrop 2003), implicând

un consum excesiv de spaţiu, fragmentarea habitatelor şi distrugerea

ecosistemelor, creşterea costurilor pentru infrastructurile şi serviciile

publice, deteriorarea echilibrului de ansamblu între modurile de utilizare a

terenurilor şi impunerea rezolvării individuale a unui număr ridicat de

servicii asociate locuirii (canalizare, alimentare cu apă, securitate,

salubrizare, deplasare cu mijloace de transport personale) (Stanilov 2003).

În plus, în multe situaţii apare în timp o supraîncărcare locală cu spaţii

rezidenţiale. Aceasta nu este corelată cu dezvoltarea unor funcţii

complementare (medicale, educaţionale, reţele tehnico-edilitare etc.) şi nici

cu distribuţia sau capacitatea reţelelor de transport (Suditu et al. 2010).

Spaţiile rezidenţiale cu densitate medie oferă posibilitatea asocierii

unor moduri de locuire variate şi a unor categorii de rezidenţi încadrabili în

clase diferite după nivelul veniturilor, statutul socioprofesional sau stilul de

viaţă (Fig. 1.4).

Fig. 1.4. Complexul rezidenţial cu densitate medie Henri Coandă, Bucureşti

(2011). În afara concentrării construcţiilor (mix de locuinţe individuale şi colective),

apare evidentă ruptura funcţională în raport cu vecinătăţile.

Page 19: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

19

Costurile de construcţie sunt mai reduse decât în cazul primului tip de

rezidenţial prezentat, mai ales dacă se ia în considerare şi preţul terenului. În

acest caz, utilizarea terenului, a infrastructurilor şi a serviciilor sociale este

mai eficientă.

Acest mod de organizarea a rezidenţialului combină avantajele oferite

de spaţiile rezidenţiale cu densitate redusă cu eliminarea unora dintre

problemele asociate spaţiilor rezidenţiale cu densitate ridicată (Steiner şi

Butler 2007). Spaţiile rezidenţiale cu densitate medie se întâlnesc în zonele

metropolitane din România sub forme diversificate de la cartiere de vile de

lux sau comunităţi rezidenţiale închise, până la zone periferice cu populaţie

dezavantajată.

Spaţiile rezidenţiale cu densitate ridicată constituie modalitatea prin

care un număr mare de locuitori poate fi concentrat pe o suprafaţă relativ

redusă (Fig. 1.5). De asemenea, este modul cel mai eficient de asigurare a

accesului la serviciile de transport în comun, alte infrastructuri şi utilităţi

publice.

Fig. 1.5. Complex rezidenţial cu densitate ridicată în Cartierul Titan, municipiul

Bucureşti (2011). Dezvoltarea pe verticală a imobilelor favorizează existenţa unei

suprafeţe desfăşurate considerabile.

Problemele pe care le presupune acest model sunt în general o

consecinţă a lipsei de anticipare a unor nevoi sau a deficienţelor în

construcţie (Stern et al. 1997). Între aceste probleme foarte importante sunt

deficitul înregistrat la nivelul unor spaţii conexe (locuri de parcare, spaţii

verzi), concentrarea excesivă a consumului, respectiv a generării de deşeuri

(Verhoef şi Nijkamp 2002), amplificarea insecurităţii şi infracţionalităţii

determinată de diluarea sentimentului comunitar şi mixajul dintre diferite

categorii sociale (Steiner şi Butler 2007).

Page 20: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

20

Spaţiile rezidenţiale cu densitate ridicată sunt caracteristice zonelor

centrale şi intermediare ale oraşelor din zonele metropolitane, fiind prezente

uneori şi în periferii. Nucleele rezidenţiale cu densitate ridicată şi de tip

compact din afara perimetrului construit al localităţilor reprezintă de fapt

transplantări ale imobiliarului de tip urban în spaţiul rural. Valorificarea

terenului este maximă, de regulă construindu-se imobile multietajate, cu

spaţii verzi de mici dimensiuni (rol estetic).

1.2. Tipologii de spaţii rezidenţiale după funcţionalitate Spaţiile rezidenţiale sunt destinate adăposirii unei game diversificate de

grupuri sociale, cu necesităţi specifice (Derer 1985). Deşi există tipuri de

spaţii rezidenţiale care concentrează diferite categorii sociale, configuraţia

generală se caracterizează prin heterogenitate (Eisner et al. 1992).

Clasificarea rezidenţialului din punct de vedere funcţional se poate

realiza după caracterul şi modul de grupare al unităţilor locative, caracterul

ţesutului urban şi durata, aspectul, regimul ocupării locuinţelor şi categoriile

sociale care le utilizează (Tabel 1.2).

Tabel 1.2. Categorii de spaţii rezidenţiale în funcţie de criterii funcţionale

(PUG Bucureşti 1998, Legea nr. 114/1996)

Nr.

crt.

Criterii de

clasificare Categorii de spaţii rezidenţiale

1. Caracterul şi modul

de grupare al

unităţilor locative

1. Individuale.

2. Colective mici, medii sau mari.

3. Locuinţe hibride de tip vagon (asimilate unor locuinţe

colective pe orizontală).

2. Caracterul ţesutului

urban

1. Omogen rezidenţial cu echipamente publice aferente.

2. Mixat în proporţii şi modalităţi diferite cu alte funcţiuni

(comerciale, servicii, producţie manufacturieră, producţie

agricolă de subzistenţă).

3. Durata, aspectul,

regimul ocupării

locuinţei şi

categoriile socio-

profesionale de

utilizatori

1. Spaţii rezidenţiale principale.

2. Spaţii rezidenţiale secundare.

3. Cămine de elevi şi studenţeşti.

4. Cămine de bătrâni.

5. Locuinţe sociale.

6. Locuinţe de serviciu.

7. Locuinţe de intervenţie.

8. Locuinţe de necesitate.

9. Locuinţe de protocol.

10. Comunităţi rezidenţiale închise.

Din punct de vedere funcţional, de interes pentru evaluarea calităţii

mediului sunt clasificările legate de caracterul şi modul de grupare al

unităţilor locative şi cea după regimul utilizării lor.

Modelele de locuire individuală şi colectivă se diferenţiază prin

densitatea populaţiei, dezvoltarea pe verticală, încărcarea spaţiului,

siguranţă, dependenţa de resurse, internalităţi şi externalităţi (Bosher 2008,

Page 21: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

21

Caeiro et al. 2012, Eisner et al. 1992, Godish 2000, Golland şi Blake 2004,

Hasse şi Lathrop 2003).

Modelul de locuire colectiv impune o concentrare a locuitorilor şi

implicit a internalităţilor (consum) şi externalităţilor (deşeuri) specifice

funcţiei de locuire din cauza dezvoltării pe verticală (Marshall 2011).

Accesul la serviciile publice este dependent în totalitate de modul de

funcţionare al infrastructurilor urbane şi de disciplina financiară a

rezidenţilor. Problemele de mediu sunt în mare parte transferate în alte

spaţii, de obicei exterioare oraşului (Daniels 1999), la nivelul rezidenţialului

rămânând disfuncţii determinate de comportamentele incompatibile cu

locuirea (depozitarea neconformă a deşeurilor, degradarea spaţiilor verzi)

(Verhoef şi Nijkamp 2002).

În comparaţie cu modelele anterioare, modelul de locuire individual

este consumator de spaţiu, iar din punct de vedere al siguranţei mai expus la

riscurile naturale. Spre deosebire de modelul colectiv, se poate asigura o

anumită autonomie legată de diferite servicii publice (de exemplu apa se

poate obţine din foraje individuale, energia se poate produce prin tehnologii

alternative) (Roah et al. 2005).

O problemă specială în evaluarea impactului asupra mediului al

spaţiilor rezidenţiale o reprezintă spaţiile rezidenţiale secundare. Acestea

sunt locuinţe utilizate ocazional, de regulă în scopuri recreaţionale, de către

proprietari care în cea mai mare parte a timpului folosesc altă rezidenţă

(Halfacree 2012). Reşedinţele secundare sunt în general plasate în spaţii

deschise, cu densitate a construcţiilor redusă, cu caracteristici naturale mai

puţin alterate (Gallent et al. 2005, Stedman 2003), în antiteză cu cele urbane.

Reşedinţele secundare sunt de cele mai multe ori responsabile de

accentuarea procesului de dispersie urbană (Hasse şi Lathrop 2003).

1.3. Relaţia spaţiilor rezidenţiale cu alte structuri urbane Spaţiile rezidenţiale se cuplează cu celelalte structuri urbane (spaţii

industriale, zone de circulaţie, spaţii comerciale, suprafeţe oxigenante)

pentru asigurarea unei calităţi a vieţii concordantă cu cerinţele rezidenţilor.

În prezent, în evaluarea acestei relaţii sunt luate în considerate aspecte legate

de estetică (Sevenant şi Antrop 2010, Jacobs 2011, Hutchinson şi Herborn

2012), siguranţă personală (Ceccato şi Lukyte 2011, Frank et al. 2012,

Freedman şi Owens 2011), probleme sociale cum ar fi sărăcia (Appleton et

al. 2010, Kamphuis et al. 2010), incluziune în viaţa comunităţii a tuturor

categoriilor sociale (Pratt 2010, Kennett şi Mizuuchi 2010), compatibilitate

funcţională (Rull et al. 2009, Santarsiero et al. 2000, Taleai et al. 2007).

Structurile urbane pot fi legate de spaţiile rezidenţiale:

– direct: reţelele de servicii şi utilităţi (pentru alimentare cu energie

electrică, furnizare de energie termică, apă, eliminare şi epurare a apelor

Page 22: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

22

uzate, management al deşeurilor, scurgere a apelor meteorice, comunicaţii)

şi zonele de circulaţie şi transport;

– indirect: suprafeţe comerciale, platformele industriale, unităţile de

servicii medicale, unităţile de educaţie, bazele sportive şi spaţiile de recreere

şi petrecere a timpului liber.

Structurile direct legate de spaţiile rezidenţiale sunt absolut necesare,

reprezentând părţi componente ale acestora, indiferent de mărimea

aşezărilor.

1.4. Expansiunea spaţiilor rezidenţiale Expansiunea rezidenţială presupune conversia altor moduri de utilizare

a terenului în spaţii destinate utilizărilor rezidenţiale, reprezentând un

ansamblu de procese cu dinamică accelerată în condiţiile creşterii

permanente a numărului de locuitori şi promovării unor modele de locuire

axate pe tipul de locuinţă individuală (Stanciu 2006). Extinderea ariilor

construite, iar în cadrul lor a spaţiilor rezidenţiale, este inclusă în această

tendinţă generală, prezentând elemente specifice legate de cauze, forme de

manifestare şi efecte specifice (Iojă et al. 2011d, Vânău 2011, Verhoef şi

Nijkamp 2002).

Elementele comune proceselor de expansiune a spaţiilor rezidenţiale,

indiferent de nivelul de dezvoltare sau de locaţia geografică, se leagă de

consecinţele asupra mediului şi într-o oarecare măsură de formele de

manifestare. Diferenţele sunt explicabile mai ales din perspectiva cauzelor

care iniţiază şi menţin expansiunea rezidenţialului, în special dacă avem în

vedere perspectivele istorice, diferite pentru fiecare areal geografic.

1.4.1. Factori cu influenţă în expansiunea spaţiilor rezidenţiale

Cauzele expansiunii spaţiilor rezidenţiale sunt multiple, însă majoritatea

pot fi reduse la factori socioeconomici, tehnologici sau instituţionali

(Stanciu 2006). În mod evident, cauzele expansiunii spaţiilor rezidenţiale nu

au niciodată o determinare pură, ci se constituie din îmbinarea mai multor

factori, materializând procese sinergice.

Expansiunea spaţiilor rezidenţiale este explicată de presiunea populaţiei

interesată de îmbunătăţirea calităţii vieţii. În funcţie de modul în care este

înţeleasă şi materializată această presiune, noile spaţii rezidenţiale se

constituie în medii de viaţă mai mult sau mai puţin echilibrate, sănătoase ori

integrate în mediul natural (EPA 2001). Cunoaşterea factorilor care susţin

expansiunea rezidenţialului este utilă tocmai pentru a putea controla şi dirija

procesul de expansiune în moduri şi către forme de realizare acceptabile din

perspectivă socială şi ecologică.

Page 23: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

23

1.4.1.1. Factori socioeconomici cu rol în extinderea spaţiilor rezidenţiale

O serie de factori socioeconomici majori şi cu prezenţă cvasi-generală

în expansiunea spaţiilor rezidenţiale derivă din fenomenul de globalizare şi

presupun mai mulţi vectori de manifestare. Astfel, mobilitatea

capitalurilor a permis ca în numeroase ţări să fie valorificate posibilităţi de

investiţie având la bază cererea de produse şi servicii de pe piaţa locală,

între care şi cererea de spaţii rezidenţiale (Henderson şi Thisse 2004).

Fluxurile de capital au determinat inclusiv o creştere a nivelului

veniturilor, iar ulterior o amplificare a cererii de produse şi servicii peste

nivelurile iniţiale, premergătoare investiţiilor. Multiplicarea cererii de spaţii

locative (inclusiv rezidenţiale), fundamentată pe un nivel al veniturilor mai

ridicat, antrenează la rândul său noi investiţii în sectorul construcţiilor.

Această spirală cauzală ajunge să se autoîntreţină (prin veniturile pe care le

generează şi care se constituie ca noi investiţii), având ca rezultat extinderea

spaţiilor rezidenţiale, în multe situaţii în mod necontrolat.

În acelaşi timp, circulaţia capitalurilor impune şabloane de afaceri în

sectorul imobiliar ancorate în stimularea consumului prin accesibilizarea

creditelor, marketing şi ofertă consistentă, favorizând dezvoltarea

proiectelor din domeniul rezidenţial. Propagarea unor modele de existenţă

şi de locuire importate şi generalizate la nivel planetar, de tipul

suburbiilor, comunităţilor rezidenţiale închise, cartierelor cu locuinţe de tip

vilă, reşedinţelor secundare, reprezintă o altă consecinţă a fenomenului de

globalizare cu efecte în direcţia extinderii rezidenţialului.

Un fenomen diferit ca scară spaţială, dar similar globalizării ca mod de

manifestare şi efecte, este extinderea Uniunii Europene. Această extindere a

facilitat propagarea capitalurilor financiare din Europa Occidentală în

spaţiul central şi est-european. De asemenea, modelele culturale occidentale,

inclusiv în domeniul rezidenţialului, înlocuiesc treptat elementele de

specific local. Unul dintre efectele pozitive se leagă de impunerea unor

norme şi standarde unitare şi cu ţinte destul de ambiţioase în privinţa

calităţii locuirii.

Creşterea aşteptărilor şi eforturilor în direcţia atingerii unor standarde

de existenţă mai înalte are de asemenea explicaţii în fenomenul

globalizării, prin democratizarea accesului la informaţie şi evaluarea

comparativă dintre comunităţi la scară globală. În cazul unor state cu o

populaţie care dispune de mijloace mai reduse, ar putea fi vorba despre

abandonarea locuirii împreună cu părinţii de către tinerele familii în

favoarea unor locuinţe proprii (pentru clasele sociale înstărite), iar în cazul

statelor cu populaţie mai bogată, achiziţionarea de reşedinţe secundare.

Ambele situaţii presupun o extindere a spaţiilor rezidenţiale.

Preţul terenurilor constituie un factor din sfera economică cu o

importantă forţă de stimulare a extinderii rezidenţialului şi de structurare a

diferitelor elemente şi structuri teritoriale, între care şi spaţiile de locuit. În

Page 24: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

24

condiţiile în care există cerere de locuinţe, mediul de afaceri, într-o

economie de piaţă, va încerca să acopere această nevoie la costuri

echilibrate din perspectiva raportului dintre cheltuieli şi venituri. După cum

s-a dovedit în mod consecvent (Capozza şi Helsley 1989, Lucas şi Rossi–

Hansberg 2002, Cheshire şi Sheppard 2005), disponibilitatea terenurilor

creşte şi preţul scade din centrul aglomeraţiilor urbane către exteriorul

acestora. Întrucât costul terenului nu mai este o constrângere la fel de mare

ca în interiorul aşezărilor, spaţiile rezidenţiale noi din proximitatea ariilor

urbane clasice iau deseori o formă extinsă larg pe orizontală, promovată de

dezvoltatori, percepută, acceptată, dorită şi cumpărată de populaţie ca fiind

un mod de locuire ce permite o calitate a vieţii de un nivel mai ridicat

(Henderson şi Thisse 2004).

În cazul economiilor centralizate, motorul extinderii spaţiilor

rezidenţiale este constituit de politicile de stat, urbanizarea fiind văzută ca

un mijloc de creştere a puterii economice prin crearea unor poli de

dezvoltare. Concentrarea forţei de muncă necesară acestui proces este

realizată în mari arii rezidenţiale, construite în mod unitar şi extrem de

rapid.

Creşterea numărului de locuitori la nivel planetar sau dintr-un anumit

teritoriu constituie un motiv fundamental al extinderii spaţiilor rezidenţiale.

Creşterea numărului de locuitori prin spor natural se leagă de valori ale

fertilităţii care depăşesc rata de înlocuire a generaţiilor şi de extinderea

speranţei de viaţă la naştere. Concentrarea populaţiei în ariile urbane,

susţinută de mişcări migratorii în interiorul statelor sau interstatale, este de

asemenea un fapt bine documentat. Numai mişcările migratorii dinspre

statele mai puţin dezvoltate către cele dezvoltate sunt evaluate la 2,2

milioane de persoane anual (ONU 2001). Cea mai mare parte a acestor

migranţi se stabilesc în mediul urban, alimentând cererea de noi spaţii

rezidenţiale.

1.4.1.2. Infrastructuri cu rol în extinderea spaţiilor rezidenţiale

Perfecţionarea mijloacelor de transport a permis disocierea spaţială a

rezidenţialului faţă de celelalte tipuri de structuri urbane, îndeosebi faţă de

unităţile industriale. Creşterea vitezei de deplasare şi reducerea costurilor

transportului, asigurate de mijloacele moderne de transport, fie ele publice

(metrou, tramvai, troleibuz, autobuz) sau private (autovehicul personal),

permit spaţiilor rezidenţiale să se poziţioneze în moduri de ocupare a

teritoriului cu densitate redusă şi care acoperă suprafeţe considerabil mai

mari decât aşezările clasice.

Progresele realizate în sectorul construcţiilor de locuinţe se

materializează în posibilităţile de dotare la costuri suportabile de către

comunităţi cu infrastructuri (drumuri) şi utilităţi (energie, apă, canalizare)

Page 25: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

25

chiar în locaţii izolate, îndepărtate de centrele urbane. De asemenea,

materialele de construcţii sunt disponibile, diversificate şi accesibile ca preţ.

Un fenomen aparte este susţinut de mijloacele de comunicare

moderne: suprapunerea locului de muncă cu locuinţa (Crosbie şi Moore

2004, Handy şi Mokhtarian 1995). Astfel nu mai este necesară deplasarea

zilnică către un loc de muncă aflat la distanţă de locuinţă, disociindu-se

astfel şi mai mult reşedinţa faţă de celelalte structuri urbane (Tsutsumi et al.

2011). Pe termen lung, fenomenul ar putea determina modificări importante

de ordin social (Mokhtarian 1991, Nilles 1991).

1.4.1.3. Factori instituţionali cu rol în extinderea spaţiilor rezidenţiale

Factorii instituţionali sunt extrem de diversificaţi şi includ de la

programe de expansiune rezidenţială sprijinite de autorităţi, până la situaţia

opusă, concretizată în moduri de reglementare a teritoriului incoerente, lipsa

legislaţiei specifice, lipsa mijloacelor de aplicare a unor prevederi mai

restrictive. Absenţa unor planuri clare de dezvoltare rezidenţială are

consecinţe extrem de greu de rezolvat ulterior, extinderea rezidenţială

căpătând o formă haotică, care fragmentează teritoriul, consumă mult teren

şi este imposibil de deservit de infrastructuri comune.

1.4.2. Forme de expansiune a spaţiilor rezidenţiale

Expansiunea urbană este definită ca transformare a spaţiilor naturale în

teritorii construite alocate utilizărilor rezidenţiale, industriale, logistice

necesare adaptării sistemelor urbane la noi solicitări sau condiţii (Hasse şi

Lathrop 2003).

Expansiunea se produce în spaţii heterogene funcţional şi nu totdeauna

cu o corelare directă cu oferta de mediu şi cunoaşterea ştiinţifică a

internalităţilor şi externalităţilor mediului ori a modificărilor de mediu pe

care noile suprafeţe construite le produc la nivel local sau regional.

Principalele forme de expansiune a spaţiilor rezidenţiale sunt:

compactă în continuitate spaţială (Jenks et al. 1996, Holden şi Norland

2005, Peter 2009), prin densificarea interioară a localităţilor (infill

development) (Steinacker 2003, Dorsey 2003), prin dispersie urbană cu

densitate redusă (urban sprawl) (Ewing 2008, Heim 2001), în salturi

(leap-frog expansion) (Ewing 2008, Heim 2001) şi sub formă de coridor

(Shrestha et al. 2012).

1.4.2.1. Expansiunea rezidenţială compactă în continuitate spaţială

Forma clasică de dezvoltarea a spaţiilor rezidenţiale se realizează prin

construirea de noi unităţi sau ansambluri locative lângă cele deja existente,

spaţiul construit având un caracter compact şi continuu (Ianoş 2004, Steiner

şi Butler 2007).

Un model de extindere de acest tip se regăseşte în multe din localităţile

din nordul municipiului Bucureşti, unde calitatea bună a factorilor de mediu

Page 26: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

26

şi existenţa unui accesibilităţi percepută ca facilă au funcţionat ca factori de

atractivitate majori. Astfel, elocventă este dezvoltarea spaţiilor rezidenţiale

din oraşul Voluntari, prin extinderea în zonele periferice (Fig. 1.6Fig. 1.6.

Extinderea spaţiilor rezidenţiale între 1977–2005 în vestul oraşului

Voluntari (prelucrarea imaginilor satelitare). Dominantă este expansiunea

rezidenţială în continuitate spaţială, la care se adaugă cea prin dispersie

urbană).

Avantajele evidente sunt asigurate în primul rând de accesibilitatea

tehnică şi financiară la infrastructurile aflate în imediata proximitate (căi de

comunicaţie, reţele de alimentare cu energie, apă, canalizare). De asemenea,

spaţiile rezidenţiale construite compact în continuitate sunt în mod firesc

conectate structurilor urbane anexe existente, de tipul spaţiilor comerciale,

educaţionale, medicale, culturale sau de agrement.

Fig. 1.6. Extinderea spaţiilor rezidenţiale între 1977–2005 în vestul oraşului

Voluntari (prelucrarea imaginilor satelitare). Dominantă este expansiunea

rezidenţială în continuitate spaţială, la care se adaugă cea prin dispersie urbană.

În acelaşi timp, acceptarea socială este mult mai facilă, întrucât de

regulă este vorba de o creştere organică, relativ lentă, integrată unui

rezidenţial existent, desfăşurată în mare parte ca o succesiune de iniţiative

individuale (White 2002).

Page 27: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

27

Dezavantajele expansiunii rezidenţiale compacte în continuitate

spaţială apar pe termen lung în condiţiile în care contextul socio-economic

permite o dezvoltare amplă a aşezărilor implicate. Capacitatea

infrastructurilor este treptat depăşită de numărul mare de utilizatori şi încep

să fie necesare modificări costisitoare în areale dens construite cu unităţi

rezidenţiale (Vânău 2011, Niţă 2011). În acelaşi timp, acest mod de

dezvoltare tind să integreze în structura localităţilor zone funcţionale plasate

la periferie (unităţi industriale, cimitire etc.).

1.4.2.2. Expansiunea rezidenţială prin densificarea interioară a

localităţilor (infill development)

Expansiunea rezidenţială prin densificarea interioară a localităţilor

poate fi considerată o formă particulară de extindere rezidenţială compactă

în continuitate spaţială, dar se desfăşoară în interiorul ariilor urbane pe

terenul enclavelor neconstruite sau pe care se află construcţii neutilizate în

prezent. Suprafeţele pe care se realizează sunt de dimensiuni variabile, de la

câteva sute de metri pătraţi, permiţând construcţia unei singure clădiri, până

la sute de hectare, unde se pot construi noi cartiere. Suprafeţele de mici

dimensiuni se regăsesc în perimetre rezidenţiale aglomerate, pretându-se

mai degrabă unor utilizări complementare unităţilor locative deja existente

(spaţii verzi, parcări) (Pătroescu et al. 2004b). Suprafeţele de mari

dimensiuni sunt de regulă obţinute prin conversia unor spaţii industriale

destructurate (Brender et al. 2006, Gavrilidis et al. 2011, Powe şi Willis

1998), prin remodelarea unor zone cu infrastructuri prost organizate (Van

Eetvelde şi Antrop 2005) ori prin ocuparea spaţiilor verzi sau a terenurilor

virane (Chiesura 2004, Pătroescu et al. 2004b).

Avantajele expasiunii de tip infill sunt legate în special de poziţionare

în cadrul localităţilor implicând o accesibilitate ridicată (Antrop 2004). Din

perspectiva sistemului urban de ansamblu în care se regăseşte, este o soluţie

pentru creşterea spaţiului locativ disponibil fără a aloca resurse foarte

importante, fiind pretabil în zonele cu densitate redusă a construcţiilor

(Marshall 2011).

Dezavantajele expansiunii prin densificarea interioară a localităţilor

derivă din modul dezorganizat în care se produce uneori, fără a se pleca de

la o evaluare a consecinţelor construcţiei noilor unităţi rezidenţiale.

Inserarea doar de spaţii de locuit fără structuri conexe (de exemplu, spaţii de

parcare, spaţii verzi, unităţi educaţionale, culturale şi sanitare) face ca aceste

spaţii să devină parazitare structurilor urbane existente (White 2002). Astfel,

aglomerarea şi suprasolicitarea infrastructurilor existente (reţele publice de

alimentare cu apă, gaze, energie termică, canalizare, spaţii verzi, unităţi

educaţionale etc.) poate accentua disfuncţiile deja existente la nivelul

aşezărilor umane (Vânău 2011).

Page 28: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

28

Acest model de extindere este evident în localităţile din lungul lacurilor

de pe râul Colentina, unde densificarea rezidenţialului a fost dublată de o

apropiere semnificativă de cursul de apă (Fig. 1.7). Acest proces a însemnat

nu numai o scădere a calităţii locuirii, dar şi o afectare a ecosistemelor

acvatice, în condiţiile în care noile inserţii nu beneficiază de acces la reţeaua

de canalizare.

1.4.2.3. Expansiunea rezidenţială prin dispersie urbană (urban sprawl)

Expansiunea rezidenţială prin dispersie urbană, numită şi dezvoltarea în

pată de ulei, este un flagel care caracterizează toate zonele metropolitane

din România, unde pulverizarea regimului de proprietate, dublată de lipsa

unei viziuni urbanistice a determinat conturarea unui peisaj haotic (Suditu et

al. 2010). În literatura de specialitate internaţională fenomenele de extindere

a spaţiului rezidenţial cu densitate redusă sunt grupate în sfera conceptului

urban sprawl (Johnson 2001). Acest tip de expansiune este dependent de

mijloacele de transport personale, care asigură cuplarea cu componentele

structurale şi funcţionale ale corpului principal al unei aşezări (Hasse şi

Lathrop 2003).

Fig. 1.7. Extinderea şi compactarea spaţiilor rezidenţiale în zona oraşului Buftea

(1977–2005) (prelucrarea imaginilor satelitare). Se observă expansiunea rezidenţială

prin densifiere interioară şi prin dezvoltare în continuitate spaţială, în special pe

malul stâng al râului Colentina.

Page 29: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

29

Orientarea, alinierea, regimul de înălţime, culoarea, arhitectura

exterioară, caracteristicile spaţiilor de circulaţie ori a funcţiilor conexe sunt

aleatorii, fapt ce determină existenţa unei coeziuni de tip puzzle, în care

piesele nu se potrivesc ori aparţin unor planşe diferite (Vânău 2011).

Acestea sunt motivele pentru care extinderea reţelelor de infrastructură este

greu realizabilă (costurile fiind mari), gestionarea deşeurilor deficitară,

nivelul de securitate redus, iar accesul la ambientul specific urban deficitar.

Avantajele iniţiale ale expansiunii rezidenţiale cu densitate redusă se

leagă de o calitate mai bună a mediului de viaţă şi de dimensiunea mult

diminuată a unor probleme asociate cu locuirea în oraşele clasice (poluarea

mediului, spaţiu locativ insuficient şi scump, imposibilitatea dezvoltării

ulterioare a locuinţei, decuplare de natură etc.) (Daniels 1999).

Dezavantajele se remarcă pe măsură ce aceste spaţii rezidenţiale se

aglomerează. Întrucât rata de creştere a suprafeţei lor este mult superioară

spaţiilor rezidenţiale compacte, dacă se raportează la creşterea numărului de

locuitori, rezultă că arealele de locuinţe din această categorie se extind mai

rapid, distrugând în scurt timp elementele de atractivitate naturală ce au

motivat înfiinţarea lor (Downton 2009). Pe măsura extinderii, sunt din ce în

ce mai greu de deservit prin servicii şi infrastructuri publice, mai ales în

situaţia în care expansiunea este de tip spontan, neplanificată.

Această formă de extindere a rezidenţialului se manifestă în jurul

oraşelor mari din România, fiind extrem de evidentă în proximitatea

municipiului Bucureşti (Fig. 1.8).

Fig. 1.8. Extinderea rezidenţialului prin dispersie urbană în comuna Snagov,

judeţul Ilfov (2010). Dezvoltarea haotică a construcţiilor rezidenţiale a beneficiat de

lacunele administrative şi legislative, fapt ce a permis conversia terenurilor arabile şi

apropierea de ecosistemele forestiere.

Page 30: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

30

1.4.2.4. Expansiunea rezidenţială în salturi (leap-frog expansion)

Acestă formă de expansiune rezidenţială generează nuclee sau arii de

locuinţe noi aflate la o distanţă variabilă faţă de localităţile în jurul cărora

gravitează funcţional. Între aceste noi grupări de locuinţe şi localităţile din

proximitate rămân suprafeţe de teren neconstruite şi neincluse în planuri de

dezvoltare imediată.

Avantajele expansiunii rezidenţiale în salturi se leagă în principal de

costurile reduse ale terenului şi astfel ale locuinţei în ansamblu, invers

proporţionale cu distanţa faţă de centrul urban, dacă nu intervin alţi factori

de atractivitate. De asemenea, este importantă posibilitatea amenajării unor

locuinţe unifamiliale pe loturi de teren generoase, permiţând între altele

amenajări suplimentare (grădină, loc de joacă, piscină, spaţiu de parcare). Se

poate vorbi şi de distanţarea faţă de sursele de poluare, dintre care multe

sunt încă localizate în interiorul aşezărilor (industrie şi trafic mai ales).

Dezavantajele acestui mod de expansiune a rezidenţialului sunt

multiple şi se conturează fie imediat după ocuparea cu locatari, fie în timp.

Construcţia de nuclee sau arii rezidenţiale izolate faţă de corpul principal al

aşezării nu permite conectarea rapidă şi la costuri reduse la infrastructurile şi

echipamentele existente (Marshall 2011). Astfel, trebuie realizate fie soluţii

on-site, fie extensii ale celor mai apropiate infrastructuri existente. Unele

categorii de structuri urbane (grădiniţă, şcoală, liceu, policlinică, spital, club

sportiv etc.) nu sunt eficiente decât în condiţiile atingerii unei mase critice

de utilizatori, astfel că noile spaţii rezidenţiale, majoritatea mici, nu şi le

permit (Iojă 2009).

Locatarii sunt obligaţi să aloce intervale de timp suplimentare pentru

accesul către structurile existente în localităţile din proximitate, pentru unele

categorii de servicii timpul de intervenţie fiind esenţial (serviciile medicale

de urgenţă). Distanţa faţă de localităţile din proximitate este de regulă mare,

iar grupările de noi locuinţe dezvoltate nu permit o accesibilitate pietonală.

Independenţa spaţială faţă de aria urbană majoră cea mai apropiată

poate să fie echivalată cu izolarea în condiţii meteo defavorabile sau în cazul

unor dezastre (Bosher 2008).

Un efect specific acestui tip de rezidenţial, ignorat în momentul

construcţiei şi ocupării lor, este că alimentează expansiunea marilor

suprafeţe comerciale, logistice şi de afaceri, în spaţiul liber care le separă de

aria rezidenţială majoră din proximitate (Hasse şi Lathrop 2003). Acest

fenomen poate fi considerat de locuitorii din zonă pozitiv, prin locurile de

muncă, produsele şi serviciile asigurate sau dimpotrivă un element negativ,

eliminând peisajele de tip natural (Pătroescu et al. 2011b).

Dezvoltarea de nuclee rezidenţiale distanţate de perimetrele

preexistente ale localităţilor a cunoscut premise favorabile în spaţiul

metropolitan bucureştean în perioada de optimism investiţional de dinainte

de 2008. Astfel au fost iniţiate proiecte cum ar fi Complexul rezidenţial

Page 31: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

31

Cosmopolis (Fig. 1.9) având planificată realizarea a aproximativ 4 600 de

unităţi locative, o suprafaţă totală de 100 ha şi o poziţie izolată faţă de

localităţile din proximitate.

Fig. 1.9. Complexul rezidenţial Cosmopolis - comuna Ştefăneştii de Jos, judeţul

Ilfov (2009). Unitatea şi eleganţa arhitecturală contrastează cu specificul vecinătăţilor.

1.4.2.5. Expansiunea rezidenţială sub formă de coridor

Expansiunea rezidenţială de tip coridor se defineşte prin concentrarea

creşterii pe o arteră de circulaţie importantă sau un alt element de atracţie cu

profil liniar (un curs de apă de exemplu).

În cazul expansiunii de-a lungul unei artere de circulaţie, avantajele

sunt determinate de accesibilitatea la această infrastructură (Pratt 2010).

Spaţiile comerciale, logistice şi de birouri, care oferă acces la locuri de

muncă, produse şi servicii, sunt atrase de acelaşi tip de infrastructură, astfel

că se produce un mixaj al funcţiilor considerat uneori benefic (Henderson şi

Thisse 2004, Marshall 2011, Steiner şi Butler 2007). Expansiunea în lungul

unui element de atracţie cu profil liniar de tipul cursurilor de apă, presupune

beneficii legate de calitatea aerului, posibilitatea practicării unor sporturi

nautice sau modalităţi de recreere suplimentare (Wali et al. 2010).

Dezavantajele implicate de această formă de expansiune rezidenţială

constau în acoperirea treptată într-un mod compact a teritoriului, cu o

structurare în funcţie de poziţionarea în raport cu artera de circulaţie (Ianoş

2004). Artera de circulaţie în sine constituie o sursă importantă de poluare a

aerului, dar şi de zgomot şi vibraţii (Pătroescu et al. 2004c). În cazul în care

dezvoltarea rezidenţială se produce în lungul unui corp de apă, din punct de

vedere ecologic efectele sunt negative prin poluarea apelor, distrugerea de

habitate ripariene, acvatice etc. (Primack et al. 2008).

1.4.3. Efecte ale expansiunii spaţiilor rezidenţiale

Creşterea consumului de suprafaţă construibilă a indus mutaţii majore

în utilizarea terenurilor, redistribuirea numărului populaţiei consumatoare de

bunuri ori generatoare de deşeuri, pierderea personalităţii cartierelor sau

satelor, schimbarea structurii suprafeţelor oxigenante (Chiesura 2004,

Daniels 1999, Eisner et al. 1992, Hui et al. 2007).

Page 32: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

32

Efectele pozitive ale expansiunii spaţiilor rezidenţiale pot fi relevate

sub aspect economic şi social. Astfel, între efectele pozitive de ordin

economic se plasează creşterea mărimii oraşelor ca centre de forţă de muncă

şi pieţe de desfacere, catalizator al activităţii economice, amplificarea

activităţii în sectorul construcţiilor, creşterea numărului de utilizatori ai

diverselor servicii (telecomunicaţii, recreere, finaciare, utilităţi publice etc.)

şi reducerea costului acestora, de exemplu prin distribuţia costurilor fixe

către un număr mai mare de clienţi (Henderson şi Thisse 2004).

Sub aspect social, expansiunea rezidenţialului vine să acopere nevoia

sporită de spaţii locative pe măsura creşterii numărului de locuitori şi a

amplificării puterii de cumpărare a unor categorii tot mai largi ale

populaţiei, permite o libertate mai mare în privinţa modului de existenţă şi

în general o îmbunătăţire relativă a calităţii vieţii (Nae 2009b). Locuirea în

forme rezidenţiale cu densitate redusă asigură rezidenţilor acestora condiţii

de viaţă uneori mai bune decât cele regăsite în centrele urbane.

În multe situaţii, spaţiile rezidenţiale noi au generat o aerisire a ţesutului

urban în care s-au înscris, mai ales în situaţia în care funcţia anterioară nu

beneficia de spaţii verzi. Astfel, obligativitatea existenţei a cel puţin 30%

spaţiu verde din totalul suprafeţei a favorizat o uşoară creştere a spaţiilor

verzi şi o organizare superioară a teritoriului. Prin crearea de adăpost pentru

noii locuitori, spaţiile rezidenţiale noi au introdus automat şi formele de

agresare specifice surselor menajere, respectiv consum de resurse şi

generare de probleme de mediu (Vânău 2011).

Noile spaţii rezidenţiale au favorizat şi o readaptare a modelelor de

consum a resurselor. Astfel, cantitatea de resurse energetice şi energie a

scăzut semnificativ, în contextul în care izolarea termică este o caracteristică

a spaţiilor rezidenţiale noi. În schimb, consumul de apă a crescut, fapt ce a

dus şi la un aport suplimentar de apă uzată în reţeaua de canalizare (Alvarez

et al. 1996, Lutzenhisier şi Gossard 1998, Schleich şi Hillenbrand 2009).

Extinderea spaţiilor rezidenţiale este un fenomen extrem de

controversat, căruia i se atribuie şi numeroase efecte negative sub aspect

social şi ecologic (Verhoef şi Nijkamp 2002). În acelaşi timp, trebuie

remarcat că procesul de expansiune rezidenţială vine să rezolve nevoi

fundamentale ale unei populaţii în continuă creştere (Hoffman 1999). Astfel,

se poate argumenta că expansiunea rapidă a rezidenţialului în sine nu este o

problemă, ci mai degrabă consecinţa unor procese cum ar fi creşterea

numărului de locuitori, modificarea modelelor de existenţă şi consum sau

progresele tehnologice (Wali et al. 2010, Writght şi Boorse 2011). De

asemenea, formele în care se realizează expansiunea rezidenţialului sunt

extrem de diferenţiate şi impun modificări în consecinţă, cu impact mai

consistent sau mai redus asupra mediului. Fenomenul cu dinamica cea mai

puternică la nivelul zonelor metropolitane din România este reprezentat de

Page 33: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

33

dezvoltarea rezidenţialului în detrimentul spaţiilor agricole, împădurite sau

cu caracter rural (Iojă et al. 2011d, Niţă 2011).

Scoaterea din circuitul agricol a unor importante suprafeţe de teren este

o problemă importantă de mediu pe termen lung (Wilk 2002). Conservarea

acestor terenuri până la o tranzacţie ulterioară nu este de natură să determine

o renaturare a lor, întrucât proximitatea spaţiilor rezidenţiale şi a drumurilor

le transformă de multe ori în spaţii de depozitare neconformă a deşeurilor

(CCMESI 2009).

Utilizarea agricolă a terenurilor în areale dominate de rezidenţial este

de asemenea controversată, dacă avem în vedere potenţialul acestor

activităţi de afectare a calităţii locuirii prin utilizarea de substanţe chimice

de tipul pesticidelor sau fertilizatorilor, mirosurile neplăcute şi riscul

biologic (Holt et al. 2010, Iojă et al. 2011d, Rull et al. 2009).

Distrugerea totală sau parţială a spaţiilor verzi ori a unor suprafeţe

forestiere pentru amplasarea ansamblurilor rezidenţiale noi este o altă

problemă macroteritorială înregistrată la nivelul zonelor metropolitane.

Elocventă în acest sens este dezvoltarea specifică nordului municipiului

Bucureşti, unde apropierea de suprafeţele forestiere a fost văzută ca o

modalitate de creştere a confortului locuirii (Fig. 1.10).

Fig. 1.10. Extinderea spaţiilor rezidenţiale prin apropierea de spaţiile forestiere şi

acvatice în comunele Snagov şi Gruiu, judeţul Ilfov între 1970–2008. Atractivitatea

deosebită a acestei zone a contribuit la densifierea rezidenţialului în spaţiile deschise şi

la apropierea lui de suprafeţele oxigenante.

Page 34: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

34

Expansiunea rezidenţialului determină reducerea şi fragmentarea

suprafeţelor oxigenante, cu roluri multiple şi importante în viaţa

comunităţilor din proximitate. Factor de atracţie iniţială în localizarea de noi

proiecte imobiliare, pădurile sunt în primă fază agresate, apoi fragmentate,

pentru ca ulterior să facă locul unor funcţii urbane.

În interiorul aşezărilor urbane, modificarea categoriei de utilizare a

terenurilor se produce de regulă în detrimentul spaţiilor verzi, înlocuite cu

rezidenţial şi comercial. Spaţiile verzi din interiorul rezidenţialului au un rol

esenţial în echilibrarea oraşului sub aspectul caracteristicilor climatice şi al

calităţii aerului, dar şi importante funcţii sociale (Chiesura 2004, Iojă 2008,

Iojă et al. 2011d).

Dezvoltarea spaţiilor rezidenţiale prin extindere în proximitatea unor

surse majore de degradare a mediului pune probleme importante, inclusiv

în situaţia în care coincide cu destructurarea platformelor industriale din

interiorul şi exteriorul oraşelor (de exemplu platformele industriale

Industriilor şi Progresul). În acelaşi context se poate vorbi de apropierea

rezidenţialului de obiective poluante din zona de influenţă a oraşului

(complexul rezidenţial Confort City de lângă rampa de deşeuri Glina şi

incineratorul de deşeuri animaliere Protan Glina).

Forţarea desfiinţării unor funcţii urbane necesare oraşului, chiar dacă

generează probleme de mediu perceptibile (rampe de deşeuri, unităţi

industriale etc.), este opţiunea cea mai frecvent întâlnită în municipiul

Bucureşti în rezolvarea conflictului dintre noile proiecte imobiliare

dezvoltate haotic şi sursele de degradare a mediului. Indiferent de rezultat,

ansamblul rezidenţial pleacă din start cu o încărcare excesivă a

amplasamentului cu substanţe nesanogene (metale grele, produşi organici

persistenţi etc.).

Dintre problemele de ordin microteritorial, remarcabile sunt cele legate

de expansiunea spaţiilor rezidenţiale în zone contaminate, compactare

excesivă ori supraaglomerare.

Dezvoltarea în zone contaminate este o tendinţă care neglijează istoricul

amplasamentului, în cele mai multe situaţii industrial (în special industrie

chimică ori constructoare de maşini), fapt ce cauzează o expunere sporită a

populaţiei la poluanţi persistenţi, acumulaţi în substrat în timpul perioadei

cu activitate poluantă (Lăcătuşu et al. 2008).

Compactarea excesivă şi supraaglomerarea tind să caracterizeze noile

zone polarizatoare organizate. Aceste probleme sunt accentuate de spaţiile

rezidenţiale noi care doresc să profite de poziţia privilegiată faţă de aceste

zone cu atractivitate ridicată. Astfel, compactarea şi aglomerarea sunt

probleme ce apar izolat, fiind corelate cu aplicarea neconformă a unor

planuri urbanistice zonale incorecte.

Page 35: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

35

Repartizarea inechitabilă a beneficiilor aduse de extinderea rezidenţială,

lipsa planificării şi mişcările economice negative pot duce şi la crearea de

enclave de populaţie săracă şi la fenomene de segregare (Abada et al. 2007).

Se poate aprecia că cele mai frecvente greşeli urbanistice asociate

expansiunii spaţiilor rezidenţiale din România se referă la:

– dezvoltarea neplanificată a suprafeţelor construite fără a se ţine cont

de capacitatea de suport şi armonia ecosistemului urban;

– distrugerea ori agresarea spaţiilor deschise;

– reconversia haotică a suprafeţelor destructurate;

– extinderea periferiilor structurale şi funcţionale;

– neadaptarea funcţiunilor urbane la schimbările înregistrate în

modelele de consum urbane;

– acceptarea unor funcţii urbane incompatibile cu structura urbană

actuală (spaţii comerciale mari, depozite etc.);

– caracterul disipat al unităţilor rezidenţiale, mai ales prin creşterea

numărului de reşedinţe secundare / case de vacanţă;

– dezvoltarea excesivă a comunităţilor rezidenţiale închise, dată fiind

percepţia potenţialului ridicat de infracţionalitate al unor localităţi.

Pierderea identităţii prin pulverizarea peisajului aşezărilor umane şi

conturarea unor noi zone de suferinţă teritorială (Lăcătuşu et al. 2008) prin

înghiţirea unor zone cu stare de sanogeneză deficitară ori diversificarea

incompatibilităţilor funcţionale sunt de asemenea printre problemele

frecvente asociate cu expansiunea spaţiilor rezidenţiale.

1.5. Caracteristicile periferiei – spaţiu preferenţial pentru

dezvoltarea noului rezidenţial Periferiile urbane reprezintă un spaţiu intermediar în permanentă

extindere, cu diferite caracteristici în funcţie de nivelul de dezvoltare

economică, vechimea sistemului de aşezări, categoriile sociale rezidente ori

modelele de locuire (Stan 2009).

În statele mai dezvoltate economic nu este vorba atât de o diferenţă

majoră legată de calitatea infrastructurilor sau nivelul de dotare între spaţiile

centrale şi cele periferice cât mai ales de o diferenţă sub raportul densităţii

construcţiilor şi locuitorilor, eterogenităţii funcţionale, densităţii şi tipologiei

suprafeţelor oxigenante (Vânău 2011).

Spaţiul periurban al oraşelor din statele mai puţin dezvoltate economic

implică o problematică mult mai amplă, fiind caracterizat de densităţi

ridicate ale populaţiei, condiţii de viaţă dificile, presiune puternică asupra

resurselor de mediu (Lima 2001).

Una dintre proprietăţile fundamentale ale spaţiilor periferice de tip

urban este localizarea pe coordonate în permanentă modificare, la scara de

evoluţie a localităţii (Ianoş 2004). Coordonatele spaţiilor periferice se

Page 36: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

36

deplasează spre exterior, iar contextul socioeconomic impune acoperirea de

noi terenuri cu rezidenţial (Hasse şi Lathrop 2003).

Spaţiile periferice se remarcă de asemenea prin eterogenitatea

caracteristicilor. Astfel, la nivelul spaţiilor periferice pot fi identificate

areale cu densitate ridicată, dar şi cu densitate redusă a spaţiului construit,

zone omogene funcţional, dar şi zone încărcate cu funcţiuni diverse, dintre

care unele incompatibile, densităţi ridicate ale infrastructurilor şi serviciilor,

dar şi lipsa lor, componente cu proiecţie pozitivă în calitatea mediului, dar şi

negativă, teritorii cu probleme sociale, dar şi unele bine echilibrate (Suditu

et al. 2010). Eterogenitatea caracteristicilor asigură spaţiilor periferice

atractivitate deosebită în localizarea rezidenţialului şi pune probleme de

organizare a teritoriului uneori extrem de dificil de abordat (Marshall 2011).

Localizarea rezidenţialului nou în spaţiile periferice este avantajată de

numeroase caracteristici ale acestor zone (Henderson şi Thisse 2004).

Analizând comparativ, există mult mai multe motive pentru care un

ansamblu rezidenţial ar fi construit în spaţiile periferice ale localităţilor faţă

de oricare altă variantă (zonă centrală, în proximitatea localităţii).

Dezvoltarea preferenţială a spaţiilor rezidenţiale în zonele periferice este

justificată prin prisma unor caracteristici care pot fi structurate pe trei

direcţii: economic, social şi ecologic.

Din perspectivă economică, unul dintre elementele care structurează

funcţional o localitate este preţul terenurilor. Zona centrală se

individualizează printr-un nivel al costurilor terenului mai ridicat, care

descurajează construcţiile rezidenţiale şi favorizează valorificarea acestor

spaţii de către sectoare economice cu influenţă şi/sau profitabilitate ridicate

(instituţional public, bancar, afaceri, anumite categorii de comercial etc.).

Periferiile, spaţii în permanentă redimensionare, prin înglobarea de teritorii

neconstruite dinspre exteriorul localităţii, oferă costuri ale terenurilor mai

reduse pentru noile construcţii, între care şi spaţii rezidenţiale. Preţuri şi mai

avantajoase ale terenurilor se regăsesc în exteriorul localităţilor, însă pe

măsura îndepărtării de spaţiul deja construit, costurile aferente

infrastructurilor devin din ce în ce mai ridicate. Astfel, periferiile

beneficiază de ambele avantaje, cel al preţurilor acceptabile şi pe cel al

locaţiei avantajoase (Henderson şi Thisse 2004).

Un alt element care favorizează localizarea noilor spaţii rezidenţiale în

periferiile urbane este costul locuirii. Acesta este constituit din mai multe

componente, dintre care se pot menţiona ca fiind semnificative costul

achiziţiei locuinţelor (sau nivelul chiriilor, după caz) şi cel al impozitelor pe

proprietăţi imobiliare (teren, locuinţe) (Nae 2009a).

Zonele periferice includ în structura lor loturi de teren neconstruit mai

numeroase şi cu suprafeţe mai mari, mai ales în cazul localităţilor care se

extind ca spaţiu construit, comparativ cu zonele din interior, densificate în

cursul evoluţiei istorice. Disponibilitatea terenurilor sub raport numeric, al

Page 37: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

37

suprafeţei şi al costurilor favorizează construcţia de spaţii locative în

teritoriile periferice ale localităţilor. Aceasta figurează de altfel între

explicaţiile construcţiei de noi unităţi rezidenţiale în afara perimetrului deja

construit al localităţilor. Zonele periferice dispun însă de teren liber, iar

situarea în apropierea infrastructurilor şi structurilor urbane deja existente

reprezintă un avantaj în raport cu locaţiile mai îndepărtate de localitate.

Sub aspect social, localizarea rezidenţialului nou în spaţiile periferice

este avantajată de reglementări mai puţin stricte, suprafaţă mai generoasă a

locuinţei, moduri specifice de locuire (individual), omogenitate socială,

infracţionalitate redusă, accesibilitate la unele categorii de servicii

(comercial mai ales), accesibilitate la locurile de muncă (Vânău 2011).

Din punct de vedere urbanistic, spaţiile periferice sunt mai puţin

constrânse de reglementări (Stan 2009).

Se observă că zonele periferice determină şi o anumită omogenizare sub

aspectul categoriilor sociale care ocupă spaţiile rezidenţiale. Această

caracteristică este problematică, în sensul că pe de o parte creează un sens

de aparteneţă la comunitatea respectivă, dar pe de altă parte poate însemna o

segregare faţă de alte comunităţi din proximitate. Omogenizarea socială se

produce fie în direcţia conturării unor arii rezidenţiale de standard ridicat, fie

dimpotrivă, cu locuitori mai puţin înstăriţi sau a unora cu probleme sociale

(Abada et al. 2007, Lima 2001).

Spaţiile comerciale de mari dimensiuni, funcţionând în acelaşi timp ca

importante surse de aprovizionare a populaţiei, spaţii de recreere şi de

petrecere a timpului liber, dar şi ca furnizori de locuri de muncă, găsesc

loturile de teren necesare dincolo de limitele spaţiului construit. Sunt

împinse în această direcţie şi de politicile de amenajare a teritoriului, în

încercarea de a descongestiona centrele aşezărilor. Această localizare

permite o bună accesibilitate dinspre ariile rezidenţiale periferice ale

aşezărilor.

Din punctul de vedere al problematicii mediului, zonele periferice

ale aşezărilor se încadrează între spaţiile cu caracteristici naturale extrem de

variate, de la industrial activ sau relict, agricol până la suprafeţe oxigenante

(Wali et al. 2010, Niţă 2011).

Extinderea aşezărilor umane se produce de regulă în spaţii periferice

cu calităţi ecologice avantajoase (Primack et al. 2008), cel puţin în primă

fază. Pe măsură ce expansiunea teritorială continuă, noi spaţii, nemodificate,

puţin modificate sau neconstruite, sunt incluse în sfera periferiilor, în timp

ce pe poziţiile anterioare procesul de antropizare este practic ireversibil

(Antrop 2004). Se remarcă astfel caracterul temporar al favorabilităţilor de

mediu oferite de zonele periferice în raport cu zonele interne ale

localităţilor, în situaţia unor aşezări cu dinamică expansivă şi fără limite de

creştere teritorială. Dezvoltarea de noi arii rezidenţiale este mult mai simplă

Page 38: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

38

şi ieftină pe teren agricol, de unde şi presiunea constantă de modificare a

limitelor intravilanului localităţilor pentru a include teren construibil.

1.6. Elemente specifice noilor spaţii rezidenţiale din zona

metropolitană a municipiului Bucureşti Rezidenţialul construit în spaţiul metropolitan al Bucureştiului în

perioada 1990–2012 se caracterizează în primul rând prin diversitatea

tipologică extraordinară (Niţă 2011, Vânău 2011), rezultat al trecerii

iniţiativei construcţiei de locuinţe în sfera privată, după ce o lungă perioadă

de timp (1945–1989) a fost o prerogativă aproape exclusivă a statului.

Modelele tipizate de unităţi locative construite de stat au fost înlocuite cu

modelele incluse în bagajul cultural al unei populaţii eterogenizate prin

influxuri de populaţie din toate zonele ţării (Suditu 2005) şi care şi-a pierdut

caracterul de comunitate în favoarea unui individualism exacerbat.

De asemenea, este important de observat că, în spaţiului metropolitan

al Bucureştiului, majoritatea locuinţelor se află în proprietate privată, iar cei

mai mulţi dintre bucureşteni trăiesc în locuinţe pe care le au în proprietate.

Astfel, de la situaţia anterioară lui 1990, când o parte considerabilă a

spaţiilor rezidenţiale se aflau în proprietate publică, în numai 10 ani, asistăm

la o modificare drastică a raportului dintre proprietatea publică şi cea privată

(Fig. 1.11). Acest fenomen este rezultatul politicii guvernul român prin care

au fost vândute locuinţele la preţuri reduse, foarte convenabile, către

rezidenţii individuali ale acestora, de altfel o evoluţie comună statelor foste

comuniste din Europa Centrală şi de Sud-Est (Tsenkova 2008).

Fig. 1.11. Dinamica suprafeţei noilor locuinţe după tipul de proprietate construite în

Bucureşti şi judeţul Ilfov între 1990–2007 (Vânău 2011). Se observă scăderea

interesului autorităţilor publice pentru construcţia de locuinţe.

Page 39: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

39

Unităţile rezidenţiale construite după 1990 în spaţiul metropolitan

bucureştean sunt amplasate atât în ariile neconstruite din interiorul

perimetrelor urbane (terenuri virane, spaţii verzi), dar şi în proximitatea

acestora (Vânău 2011) (Fig. 1.12).

Fig. 1.12. Locaţia proiectelor rezidenţiale din spaţiul metropolitan bucureştean

(2010). Apare evidentă densitatea mai ridicată a acestora în nordul municipiului

Bucureşti.

Page 40: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

40

Dată fiind forţa de atracţie urbană a municipiului Bucureşti,

majoritatea noilor unităţi rezidenţiale sunt localizate în interiorul sau

gravitează în proximitatea Capitalei (Fig. 1.12). Se observă o preferinţă

clară în construcţia de rezidenţial pentru zonele împădurite sau situate în

apropierea corpurilor de apă din nordul Bucureştiului (Fig. 1.12). Alte zone

cu un număr important de proiecte rezidenţiale sunt oraşele Voluntari şi

Popeşti-Leordeni, comunele Corbeanca şi Berceni. În interiorul oraşului,

noile arii rezidenţiale sunt formate din clădiri înalte (până la 24 de niveluri),

fiind asemănătoare din unele puncte de vedere cu blocurile de apartamente

ridicate în perioada comunistă. Un exemplu este Asmita Gardens (Fig.

1.13), un complex ce include 7 turnuri cu 758 de apartamente. Probabil cea

mai importantă diferenţă, în ceea ce priveşte calitatea locuirii, este izolarea

termică şi fonică mai bună, datorită respectării unor reglementări mai

exigente şi eficiente referitoare la aceste vechi probleme ce caracterizau

locuinţelor colective, dar şi ca urmare a cerinţelor viitorilor rezidenţi.

Preţul ridicat al terenurilor determină constituirea de arii rezidenţiale

noi cu locuinţe unifamiliale doar în spaţii restrânse, situate la periferia

oraşului. În spaţiul ce înconjoară Bucureştiul şi în periferia urbană a acestuia

întâlnim în rezidenţialul nou şi locuinţe de tip multifamilial, respectiv

imobile de 4–5, până la 10 niveluri (Fig. 1.14). Complexele rezidenţiale

construite la limita localităţilor creează o ruptură funcţională şi structurală

importantă la nivelul oraşului, şi în cazul Bucureştiului. Predomină cele

individuale, unifamiliale (tip vilă, cu mărimi, arhitectură, design variate), cu

densitate rezidenţială redusă, acoperind suprafeţe întinse.

O serie de arii rezidenţiale, alcătuite îndeosebi din locuinţe

unifamiliale de calitate ridicată, sunt de tip "comunităţi închise" ("gated

communities"), cu acces restricţionat, permis numai rezidenţilor sau

vizitatorilor acestora, şi, în unele cazuri, delimitate prin elemente de

separare fizice (Polanska 2010, Atkinson şi Flint 2004).

Fig. 1.13. Complexul rezidenţial Asmita Gardens (Bucureşti) (2010). Dezvoltat în

zona Văcăreşti, complexul rezidenţial excelează în special prin înălţimea imobilelor,

deficitul acut de dotări conexe locuirii (spaţii verzi, zone de educaţie şi cultură etc.),

dar şi prin apropierea de surse de degradare industrială importante (CET Vitan).

Page 41: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

41

Acest tip de arii rezidenţiale presupune costuri mai ridicate (generate

în principal de sistemele de pază şi protecţie suplimentare), indiferent de

localizarea lor, în interiorul sau în proximitatea oraşului. Sunt destinate

clasei de mijloc sau unor rezidenţi cu venituri ridicate şi fac parte dintr-un

proces activ de segregare socială.

În contextul unei slabe impuneri a legilor de către autorităţile publice,

deseori aceste noi arii rezidenţiale nu se integrează facil în sistemele

urbanistice existente, impunând la nivelul lor o suprasolicitare a serviciilor

publice şi costuri suplimentare de management urbanistic. De asemenea, o

altă problemă este reprezentată de lipsa de funcţii şi infrastructuri

importante, multe dintre noile spaţii rezidenţiale putând fi asimilate unor

cartiere dormitor.

Parcurile, facilităţile pentru educaţie şi învăţământ sau chiar parcările

pentru rezidenţi sunt tratate de către dezvoltatorii imobiliari ca elemente de

lux, dacă nu chiar ca o risipă nejustificată de spaţiu. Noile ansambluri

rezidenţiale, localizate în interiorul oraşului, folosesc infrastructura

existentă, ceea ce contribuie la depăşirea capacităţilor tehnice prevăzute, în

condiţiile în care nu s-au întreprins lucrări majore de renovare.

Fig. 1.14. Ansamblul rezidenţial Liziera în oraşul Voluntari, judeţul Ilfov (2009).

Complexul rezidenţial, construit la limita localităţii, crează o ruptură funcţională şi

structurală importantă la nivelul oraşului.

În acelaşi timp, noile arii rezidenţiale din exteriorul oraşului manifestă

presiuni asupra resurselor naturale (păduri, apă, terenuri agricole), dar şi

asupra infrastructurii, acolo unde aceasta există. În lipsa infrastructurilor,

ansamblurile rezidenţiale din proximitatea municipiului Bucureşti fie

apelează la construcţia în regim privat a acestora, fie pur şi simplu la soluţii

improvizate. În ambele situaţii, presiunea asupra mediului urban este mult

mai ridicată decât în cazul unor infrastructuri comune de tip public.

Page 42: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

42

2. METODE UTILIZABILE ÎN EVALUAREA

INTEGRATĂ A CALITĂŢII MEDIULUI ÎN SPAŢIILE

REZIDENŢIALE

Evaluarea calităţii mediului în spaţiile rezidenţiale este rezultatul unor

investigaţii transdisciplinare complexe (EPA 1995, Wong et al. 2009).

Complexitatea abordării calităţii mediului în spaţiile rezidenţiale este

determinată de o serie de aspecte, precum:

– diversitatea demografică (distribuţie numerică şi pe categorii

sociale; densitate; comportamente influenţate de educaţie, nivel social şi

economic, tradiţii şi obiceiuri, vârstă, sex; acces diferenţiat la servicii;

modele de locuire) (Nae 2009b) şi la nivelul structurilor urbane (amplasarea

spaţiilor rezidenţiale în context geografic, social, economic, cultural, istoric

şi urbanistic) (Ianoş 2004);

– fragmentarea ridicată, spaţiile rezidenţiale nefiind structuri unitare,

cu acţiune omogenă, ci structuri puternic disipate şi aleatorii din punct de

vedere al impactului asupra mediului (Brandon et al. 1997);

– controlul limitat al riscurilor de mediu implicate de acţiuni

preventive (de exemplu, interzicerea folosirii casnice a unor substanţe şi

evitarea apariţiei acestora în spaţiile de locuit) şi precauţionare (în special

acţiuni de informare, educare şi conştientizare) (Bosher 2008);

– resursele reduse ale instituţiilor administrative, puse în situaţia de a

rezolva cu prioritate problemele cu încărcătură socială şi economică (Iojă et

al. 2011a);

– interacţia cu alte probleme existente în societate (conflicte,

segregare socială, dificultăţi economice, facilitatea accesului la un adăpost

conform ori la infrastructuri şi servicii publice) (Roah et al. 2005).

Spaţiile rezidenţiale îşi pot amplifica impactul asupra mediului prin

gesturi individuale (izolate) ori colective ale rezidenţilor, importanţa lor în

determinarea calităţii mediului în cadrul unei aşezări umane fiind cu atât

mai greu de estimat cu cât numărul lor este mai mare, iar nivelul de

omogenitate mai redus decât al altor surse de degradare a mediului (Santin

2011).

Din colectivele de evaluare a calităţii mediului spaţiilor rezidenţiale nu

trebuie să lipsească geografi, geologi, chimişti, sociologi, toxicologi,

medici, fizicieni, matematicieni, ingineri, urbanişti, arhitecţi, economişti,

jurişti. Fiecare disciplină contribuie cu un ansamblu de metode specifice, ale

căror rezultate necesită să fie interpretate integrat (Jim şi Chen 2009), astfel

încât să reflecte atât dinamica spaţială şi temporală a proceselor şi

fenomenelor specifice spaţiilor rezidenţiale, cât şi posibilitatea cuantificării

Page 43: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

43

relaţiilor acestora cu ecosistemele naturale şi antropizate (Barnea şi Calciu

1979, Hui et al. 2007, Roah et al. 2005).

2.1. Surse de date pentru evaluarea calităţii mediului în spaţiile

rezidenţiale Abordarea etapelor metodologiei de evaluare a calităţii mediului

presupune existenţa şi/sau generarea unor şiruri de date, corespunzătoare din

punct de vedere calitativ şi cantitativ, care să poată alimenta baze de date

geospaţiale şi modele conceptuale, fizice, statistico-matematice şi de

vizualizare.

Dintre instituţiile publice care deţin informaţii utilizabile în analiza

complexă a calităţii mediului din spaţiile rezidenţiale amintim Agenţiile

pentru Protecţia Mediului (informaţii referitoare la sursele de degradare

importante, avize, acorduri şi autorizaţii de mediu, calitatea aerului exterior,

gestionarea deşeurilor etc.), direcţiile ori serviciile de mediu din cadrul

primăriilor (date de zgomot, managementul spaţiilor verzi etc.), Direcţiile de

Sănătate Publică (date referitoare la starea de sănătate a populaţiei),

Institutul Naţional de Statistică şi Direcţiile Judeţene de Statistică (date

referitoare la caracteristicile demografice şi economice, locuire, gradul de

înzestrare al populaţiei, venituri etc.), Agenţia Naţională de Meteorologie

(date climatice), prestatorii de servicii publice (alimentare cu apă,

canalizare, gestionarea deşeurilor, energie electrică, gaze naturale, agent

termic etc.), institutele de cercetare–dezvoltare (INCD ECOIND, INCDPM,

INOE 2000) ori centre de cercetare din universităţi (studii locale, regionale

ori naţionale asupra unor aspecte relaţionate sau relaţionabile cu spaţiile

rezidenţiale).

Tot cu caracter public sunt şi bazele de date online, utilizabile în

evaluarea calităţii spaţiilor rezidenţiale, printre care se numără

eea.europa.eu.int (indicatori de mediu, distribuţia spaţială a utilizării

terenurilor – Corine Land Cover), www.worldclim.org (date climatice în

distribuţie spaţială), www.ceip.at (calitatea aerului la nivel european),

www.calitateaer.ro (date referitoare la calitatea aerului la staţiile de

monitorizare din reţeaua naţională), www.cfrcalatori.ro (graficul plecări–

sosiri pentru circulaţia feroviară), http://www.bucharestairports.ro (graficul

plecări-sosiri pentru aeroporturi).

Materialele grafice şi cartografice existente oferă un fond de date

important în evaluarea calităţii mediului din spaţiile rezidenţiale. Astfel,

materialele cartografice oferă posibilitatea evaluării modului de utilizare a

terenurilor, a dinamicii spaţiale şi temporale a suprafeţei şi a numărului de

spaţii construite, a caracteristicilor vecinătăţilor, a surselor de degradare a

mediului de dimensiune mică şi mijlocie, a zonelor de manifestare a

diferitelor categorii de riscuri naturale. Dintre acestea, reprezentative sunt

hărţile istorice, planurile şi hărţile topografice, planurile cadastrale,

Page 44: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

44

aerofotogramele şi imaginile satelitare, precum şi o serie de hărţi tematice

(hărţile de mediu, risc natural, geologice, hidrogeologice, de utilizare a

terenurilor etc.).

Între materialele grafice, utile în evaluarea pretabilităţii terenurilor

pentru amplasarea spaţiilor rezidenţiale pot fi considerate şi profilele (de

exemplu profilele geotehnice, ale calităţii mediului, morfologice), fiecare

aducând un plus de cunoaştere a favorabilităţii ori restrictivităţii

amplasamentelor rezidenţiale.

2.2. Indicatorii şi indicii de mediu – mijloc şi metodă de

evaluare şi prezentare a calităţii mediului în spaţiile rezidenţiale În cazul spaţiilor rezidenţiale, indicatorii de mediu au două funcţii

majore: de a genera informaţii vitale, referitoare la starea actuală ori

viabilitatea spaţiilor rezidenţiale, pe de o parte şi cu privire la rolul spaţiilor

rezidenţiale în modificarea structurală şi funcţională a altor sisteme cu care

interacţionează, pe de altă parte.

Indicatorii sunt utili când pot fi raportaţi la o stare normală, la o maximă

admisă, la o valoare de referinţă ori la una aşteptată/dorită/ţintă, la o grilă de

valori. În cazul spaţiilor rezidenţiale, aceste valori se regăsesc în documente

care au caracterul unor recomandări, elaborate de organizaţii internaţionale

(Organizaţia Mondială a Sănătăţii, UN-HABITAT), acte legislative

naţionale (Legea locuinţei, Regulamentul General de Urbanism, Normele de

igienă şi recomandări privind mediul de viaţă al populaţiei) ori în diferite

studii ştiinţifice.

Aceşti indicatori pot fi ierarhizaţi după sistemul de clasificare DPSIR

(Declanşatori–Presiune–Stare–Impact–Răspuns), ce implică existenţa unei

stări normale a unui sistem, care este perturbată prin acţiunea unuia sau mai

multor factori de presiune, rezultând astfel o altă stare (Tscherning et al.

2012).

În cazul în care această stare este mult diferită faţă de starea normală, în

mediu se conturează impacturi asupra ecosistemelor, a sănătăţii umane, a

bunurilor materiale ori imateriale, ce implică obligativitatea apariţiei unui

răspuns din partea mediului (de exemplu autoepurare) sau al societăţii

(decizii, acţiuni concrete).

Acest răspuns este cu atât mai rapid cu cât sunt afectate componente

cheie ale societăţii, cum sunt spaţiile rezidenţiale, ţinta lui iniţială fiind

diminuarea impacturilor şi aducerea stării componentelor mediului la un

nivel acceptabil (Fig. 2.1).

Page 45: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

45

Fig. 2.1. Organizarea metodologiei de evaluare a calităţii mediului în spaţiile

rezidenţiale după modelul DPSIR

Pentru evaluarea calităţii mediului în spaţiile rezidenţiale abordate în

prezentul studiu au fost identificaţi mai mulţi indicatori, ierarhizaţi în

funcţie de etapa în care sunt necesari:

a. Indicatori legaţi de amplasament: adâncimea apelor freatice,

declivitatea terenului, porozitatea rocilor, radioactivitatea terenului,

suprafaţa rezidenţialului construit, ponderea spaţiului verde, distanţa faţă de

sursele de perturbare/degradare, procentul de ocupare a terenului (P.O.T.),

coeficientul de utilizare a terenului (C.U.T.), concentraţia de fond în aer, apă

şi sol a diferitelor categorii de poluanţi, numărul şi densitatea diferitelor

categorii de organisme vegetale şi animale, suprafaţa locuibilă, densitatea

locuirii, volumul locuibil.

b. Indicatori de caracterizare a surselor de perturbare/degradare pot

fi relaţionaţi cu particularităţile construcţiei (vechimea clădirii, tipul de

materiale de construcţie, tipul de finisaj, mod de realizare a ventilării, mod

de producere a agentului termic), activităţi specifice (durata şi frecvenţa

acţiunilor de combatere a dăunătorilor, fumat, prepararea hranei), surse de

perturbare/degradare interne (numărul şi capacitatea surselor, durata

utilizării lor, suprafaţa ocupată, poziţie în cadrul locuinţelor) şi surse de

perturbare/degradare externe (distanţa faţă de spaţiile rezidenţiale,

capacitatea surselor).

c. Indicatori de caracterizare a internalităţilor şi externalităţilor de

mediu, clasificate pe patru nivele: consum (capacităţi consumate şi risipite,

categorii de surse ale resurselor consumate, gradul de concentrare al

volumelor utilizate), contaminanţi receptaţi (imisii de noxe ale surselor de

perturbare/degradare externe), contaminanţi internalizaţi (imisiile din

surse interne) şi contaminanţi externalizaţi (volumul şi compoziţia

deşeurilor, volumul şi compoziţia apelor uzate, volume de poluanţi

Page 46: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

46

atmosferici, în special emisii de gaze cu efect de seră, acidifianţi, precursori

ai ozonului).

d. Indicatori de calitatea mediului care definesc starea mediului intern

şi extern pe fiecare componentă de mediu: aer (dioxid de carbon, monoxid

de carbon, dioxid de sulf, hidrogen sulfurat, amoniac, oxizi de azot, compuşi

organici volatili, particule, temperatură, umiditate), apă (indicatori fizici,

chimici şi biologici), sol (concentraţia de metale grele, pesticide, produşi

organici persistenţi), zgomot (nivelul mediu al sunetului).

e. Indicatori de evaluare a expunerii, ce realizează relaţionarea calităţii

mediului cu receptorii principali: numărul şi structura rezidenţilor, ponderea

categoriilor sensibile de populaţie (copii, bătrâni, bolnavi), morbiditatea

populaţiei, mortalitatea populaţiei, numărul de conflicte sau dimensiunea

pagubelor materiale pe categorii de perturbări.

f. Indicatori de răspuns care evaluează răspunsul sistemelor naturale,

sociale şi economice la schimbările de mediu ce se înregistrează în spaţiile

rezidenţiale: ponderea locuinţelor izolate termic, suprafaţa cu artificializări

topografice, hidraulice şi biotice relaţionate cu nevoia de locuire sănătoasă,

dimensiunea amenzilor la nivelul surselor de perturbare/degradare externe şi

interne, modul de gestionare a internalităţilor şi externalităţilor de mediu.

2.3. Observaţiile şi măsurătorile directe Diversitatea ridicată a aspectelor care influenţează calitatea mediului în

spaţiile rezidenţiale impune promovarea unor metode de colectare a datelor,

care să permită o analiză spaţială şi temporală cât mai complexă (Brandon et

al. 1997).

Astfel, organizarea de reţele de monitorizare a diferiţilor parametri de

mediu şi efectuarea de observaţii sau măsurători asupra unor indicatori

consideraţi reprezentativi, constituie o metodă recomandată, însă dificil de

utilizat pe scară largă. Dincolo de limitările legate de reprezentativitatea

şirului de date, aceste metode prezintă limitări legate de disponibilitatea

instrumentelor de măsurare ori de accesul restricţionat, pe proprietăţile

private de exemplu.

În evaluarea calităţii mediului spaţiilor rezidenţiale se pot utiliza:

– instrumentele pentru determinarea unor parametri morfometrici

(distanţă, suprafaţă, volumetrie, declivitate, orientare): staţii totale, rulete,

busole;

– instrumente de determinare a unor parametri fizici (temperatură,

umiditate, presiune, intensitatea luminii, turbiditate, transparenţă,

conductivitate electrică, radioactivitate, electromagnetism): termometre,

higrometre, termohigrometre, barometre, luxmetre, senzori de temperatură

şi/sau umiditate, pH-metre, conductivimetre, camere de termoviziune,

contoare de radiaţii etc.;

Page 47: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

47

– instrumente pentru determinarea unor parametri chimici

(concentraţiile unor elemente chimice sau substanţe în aer, apă sau sol):

analizoare de gaze, contoare de particule, oxigenometre, fotometre etc.

Dintre instrumentele utilizate în generarea datelor din prezentul studiu

amintim:

– senzorii de temperatură şi umiditate DS 1923 Hygrochron;

– analizorul multigaz Gray-Wolf Direct Sense Indoor Air Quality Kit,

cu senzori de monitorizare a noxelor dioxid de carbon, monoxid de carbon,

ozon, oxizi de azot, amoniac, dioxid de sulf şi hidrogen sulfurat, precum şi a

unor parametri climatici (temperatură, umiditate relativă şi absolută);

– analizorul de pulberi în suspensie Casella Microdust Pro, cu o

eroare de 0,001µg/m3;

– sonometrul integrator CIRRUS – CR:74 cu microfon de tip MK

202A, pentru măsurarea nivelului echivalent al sunetului Leq.

Observaţiile şi cartările de teren completează datele rezultate din

măsurători, putând evidenţia aspecte importante legate de pretabilitatea

amplasamentului pentru situarea spaţiilor rezidenţiale (caracteristicile

vecinătăţilor, prezenţa depozitelor de deşeuri), sursele de

perturbare/degradare (poziţia, caracteristicile şi modul de funcţionare al

surselor de perturbare/degradare, interacţiunea cu spaţiile rezidenţiale),

internalităţile şi externalităţile de mediu (consumuri, deşeuri), rezidenţi

(profilul rezidenţilor) ori intervenţii (lucrări de reparaţii, izolare termică).

Reprezentative sunt observaţiile privind caracteristicilor spaţiilor

rezidenţiale (prezenţa izolării termice, a aparatelor de climatizare,

caracteristicile vecinătăţilor), spaţiilor verzi (dimensiune, diversitate, stare,

disfuncţii generate şi receptate, atractivitate), spaţiilor de parcare

(capacitate, distanţa faţă de spaţiile de locuit), depozitelor neorganizate de

deşeuri (poziţie, structură, dimensiuni, efecte directe), starea

infrastructurilor (semnalizare, capacitate de preluare a fluxurilor),

intensitatea şi structura traficului (în special prin semnalarea surselor

importante de disconfort, cum ar fi traficul greu, ambulanţele, autospecialele

de transport a diferitelor substanţe periculoase sau a deşeurilor).

2.4. Chestionarele şi anchetele statistice – cale de conştientizare

a necesităţii locuirii într-un mediu sanogen Chestionarele reprezintă o metodă calitativă foarte frecvent utilizată în

evaluarea diverselor probleme de mediu care au manifestare spaţială extrem

de dispersată (Frontczak et al. 2012). Precizia informaţiilor rezultate în urma

aplicării chestionarelor depinde de structura lor, nivelul de integrare al

aspectelor monitorizate, modul de aplicare, reacţia şi gradul de percepţie al

publicului intervievat (Chelcea 2004).

Pentru evaluarea habitatului intern sau extern al populaţiei,

chestionarele pot oferi informaţii legate de:

Page 48: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

48

– condiţiile de locuire (suprafaţă locuibilă, materiale de construcţie,

finisaje, sisteme de încălzire, răcire şi ventilare);

– modul de utilizare al spaţiilor interioare (depozitare, activităţi

profesionale, recreere etc.);

– grad de înzestrare (aparate electrocasnice, decoraţiuni);

– structura şi comportamentele rezidenţilor (număr, structură pe grupe

de vârstă, sexe, nivel de culturalitate, ocupaţii, venituri, durata de petrecere a

timpului în locuinţă, prezenţa fumătorilor, comportamentele ecologice,

prezenţa animalelor de companie şi a plantelor decorative);

– specificul activităţilor (durata, frecvenţa, materialele utilizate în

activităţi de igienizare, combaterea dăunătorilor, depozitare);

– internalităţi şi externalităţi generate (consum de apă, gaz metan,

energie electrică, energie termică, volume de deşeuri generate, prezenţa

substanţelor periculoase);

– nivelul de satisfacţie al populaţiei faţă de o serie de servicii sau în

raport cu calitatea mediului (alimentare cu apă, calitatea aerului interior);

– modul de percepţie al unor disfuncţii de mediu existente sau

potenţiale în spaţiile rezidenţiale.

În analiza raportului dintre suprafeţele rezidenţiale şi spaţiile verzi

(parcurile şi grădinile urbane), este cunoscut faptul că anchetele statistice

pot evidenţia caracteristicile fluxurilor de vizitatori, provenienţa, scopul,

durata şi elementele motivante pentru vizită, percepţia problemelor de

mediu de către populaţie şi gradul de implicare a autorităţilor administrative

ori a altor actori locali în gestionarea acestei relaţii.

De asemenea, chestionarele şi anchetele pot fi utilizate în evaluarea

nivelului de acceptare al rezidenţilor din spaţiile de locuit a diferitelor

categorii de funcţii potenţial conflictuale (zone industriale, spitale, depozite

de deşeuri, cimitire, benzinării, zone de transfer a fluxurilor de transport).

2.5. Tehnicile GIS – instrument în generarea documentelor

cartografice de evaluare a dinamicii spaţiale şi temporale a

calităţii mediului spaţiilor rezidenţiale Tehnicile GIS reprezintă unul dintre instrumentele cele mai frecvent

utilizate pentru prelucrarea şi reprezentarea distribuţiei spaţiale a diferiţilor

indicatori de caracterizare a calităţii mediului în spaţiile rezidenţiale, dar şi

pentru identificarea vectorilor de transfer a diferitelor fluxuri.

Tehnicile GIS sunt din ce în ce mai frecvent utilizate în evaluarea

calitativă şi cantitativă a mediului, permiţând nu numai evidenţierea

dinamicii elementelor mediului, ci mai ales distribuţia lor spaţială (Andrews

et al. 2002). Aplicarea tehnicilor GIS este condiţionată de existenţa unor

planuri, hărţi, imagini satelitare, aerofotograme, care să poată fi

georeferenţiate, pe baza lor obţinându-se dimensiunea spaţială a produselor

Page 49: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

49

finale. Tehnicile GIS sunt folosite pentru analiza vecinătăţilor (Balram şi

Dragicevic 2005) şi suprapunerea straturilor tematice (El Baroudy 2011).

Tehnicile GIS permit cuantificarea stării mediului la nivelul spaţiilor

rezidenţiale şi identificarea structurilor la nivelul cărora trebuie să se

intervină pentru ameliorarea relaţiei cu ecosistemele naturale şi umane. Ele

organizează informaţiile obţinute prin aplicarea metodelor anterioare

(măsurători, chestionare, observaţii) şi permit analiza lor spaţială, precum şi

integrarea lor în metode mult mai complexe (modele, evaluări

multicriteriale). De exemplu, evaluarea raportului dintre spaţiile

rezidenţiale şi parcurile urbane poate fi exprimată prin suprapunerea

hărţilor de accesibilitate ale parcurilor (obţinute prin descărcarea

chestionarelor aplicate în parcuri) şi categoriile de spaţii rezidenţiale.

Metodele utilizabile în analiza calităţii mediului, ce defineşte spaţiile

rezidenţiale, nu trebuie să ţină cont doar de situaţia din trecut şi prezent, ci şi

de tendinţele existente, de proiecţia în perspectivă a diferitelor procese

actuale ori de probabilitatea apariţiei altor surse de degradare a mediului.

Pentru a dezvolta decizii strategice trebuie anticipate şi înţelese

dinainte, procese şi fenomene complexe din viitor. Evaluarea prospectivă a

mediului permite evitarea unor disfuncţionalităţi de mediu, care nu sunt

vizibile în prezent, nu au fost înregistrate în trecut, dar în asociere cu alte

surse pot deveni foarte active în perspectivă (Henrichs et al. 2009). Astfel,

se impune şi o analiză prospectivă a calităţii mediului în spaţiile

rezidenţiale menită să integreze informaţii sociale, economice, politice şi de

mediu, în scopul identificării traiectoriilor şi tendinţelor stării mediului.

2.6. Etape în abordarea integrată a calităţii mediului în spaţiile

rezidenţiale Abordarea integrată a stării mediului în spaţiile rezidenţiale trebuie să

pornească de la evaluarea complexă a surselor generatoare de disfuncţii în

spaţiile rezidenţiale şi să se finalizeze prin măsuri de:

– conservare a structurilor naturale şi antropice care susţin prin

resurse şi servicii naturale, sociale şi economice spaţiile rezidenţiale şi au

implicit o influenţă favorabilă asupra acestuia (de exemplu suprafeţe

oxigenante, terenuri agricole) (Primack et al. 2008);

– prevenire a efectelor negative asupra calităţii mediului în spaţiile

rezidenţiale, rezultate din acţiunea riscurilor naturale şi tehnogene

(artificializări topografice, hidraulice şi biotice, planificarea durabilă a

teritoriului) (Eisner et al. 1992, Marshall 2011);

– protecţie împotriva surselor de degradare interne şi externe

(instalarea de tehnologii cu rol în reducerea expunerii populaţiei şi a

mediului la externalităţile surselor de perturbare/degradare interne şi

externe) (Assante-Duah 2002, Goudie 2006, Writght şi Boorse 2011);

Page 50: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

50

– remediere a problemelor identificate (îndepărtarea efectelor negative

generate de expunerea la contaminanţii emişi de sursele de degradare, de

exemplu prin tratarea bolilor apărute la nivelul populaţiei) (Koren şi Bisesi

2002);

– adaptare la schimbările globale, regionale şi locale de mediu

(dezvoltarea de răspunsuri concordante cu schimbările administrative,

legislative, sociale, economice şi de mediu) (Wali et al. 2010).

Metodologia de evaluare a calităţii mediului în spaţiile rezidenţiale

trebuie să cuprindă mai multe etape (Fig. 2.2).

Fig. 2.2. Metodologia evaluării calităţii mediului în spaţiile rezidenţiale

Page 51: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

51

2.6.1. Evaluarea pretabilităţii terenurilor pentru dezvoltarea spaţiilor

rezidenţiale

Analizarea terenurilor sub aspectul predicţiei pentru dezvoltarea

spaţiilor rezidenţiale implică cunoaşterea caracteristicilor cu influenţă

permanentă şi conjuncturală determinate de factori naturali şi sociali (Eisner

et al. 1992).

Evaluarea pretabilităţii unor terenuri pentru amplasamente rezidenţiale

impune evidenţierea, printre altele, a categoriilor de vulnerabilităţi

permanente (nivelul ridicat al radioactivităţii, adâncimea redusă a apelor

subterane, remanenţa unor contaminanţi fizici, chimici şi biologici etc.),

precum şi a intervenţiilor necesare pentru limitarea restricţiilor prezente ori

pentru amplificarea favorabilităţilor teritoriului (Steiner şi Butler 2007).

Observaţiile de teren, monitorizarea stării componentelor mediului,

studiile geotehnice, climatice, hidrologice, de bonitare etc., analizele GIS,

evaluările multicriteriale sunt cele care oferă informaţiile necesare unei

evaluări corecte a pretabilităţii amplasamentelor pentru a suporta sanogen

funcţia rezidenţială.

2.6.2. Identificarea surselor permanente şi conjucturale de pertubare a

proprietăţilor fizice, chimice sau biologice ale mediului spaţiilor

rezidenţiale şi a factorilor care pot condiţiona agresivitatea lor

Principalii determinanţi ai calităţii mediului în spaţiile rezidenţiale sunt

condiţiile locale şi sursele de perturbare/degradare (Koren şi Bisesi

2002, Levin 1992, Wolkoff şi Kjaergaard 2007), interacţiunea dintre acestea

fiind reglată de factori de influenţă permanenţi şi conjuncturali (Pătroescu et

al. 2011a).

Sursele de perturbare/degradare pot fi externe, interne, permanente şi

conjucturale (Fig. 2.2). Ele aduc în spaţiile rezidenţiale contaminanţi fizici,

chimici şi/sau biologici, producând schimbări perceptibile în calitatea

mediului (Levin 1992). Sursele de perturbare/degradare permanente sunt

cele care au influenţă continuă asupra spaţiilor rezidenţiale, indiferent dacă

sunt plasate în mediul extern spaţiilor de locuit (surse industriale, medicale,

transporturi rutiere, feroviare ori aeriene, alte spaţii rezidenţiale, zone

comerciale etc.) sau în mediul intern (materialele de construcţie şi finisajele,

sistemele de încălzire, ventilare şi climatizare) (Iojă 2008). Aportul lor este

completat de prezenţa surselor de perturbare/degradare conjuncturale,

dependente de modelele de consum ale populaţiei: activităţi specifice din

interiorul locuinţelor, utilizarea echipamentelor electrice, electronice şi

electrocasnice, prezenţa animalelor de companie etc. (Iojă et al. 2011a).

În cazul surselor de degradare a mediului, metodele de evaluare trebuie

să evidenţieze capacitatea fiecărei surse luată individual (aportul de

contaminanţi fizici, chimici şi biologici) şi asociat cu alte surse, poziţionarea

ei spaţială şi temporală, durata şi frecvenţa manifestării efectelor

Page 52: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

52

perturbatoare în spaţiile rezidenţiale, precum şi modul de funcţionare a

acesteia sub acţiunea factorilor de influenţă (Fig. 2.2).

Pentru identificarea surselor de perturbare/degradare a calităţii mediului

în spaţiile rezidenţiale pot fi utilizate datele din fluxul administrativ şi

ştiinţific (în special pentru sursele de degradare externe), anchetele statistice

(evaluarea trăsăturilor care au variabilitate ridicată, aflate sub controlul

locuitorilor), metode statistice (statistică descriptivă, teste de diferenţă

parametrice sau nonparametrice, corelaţii, modele de regresie etc.), tehnicile

GIS (dinamica spaţială şi temporală a categoriilor şi numărului surselor de

perturbare/degradare) şi evaluare multicriterială (ierarhizarea sau

prioritizarea surselor).

2.6.3. Caracterizarea internalităţilor şi externalităţilor de mediu generate

de sursele de perturbare/degradare

Sursele de perturbare/degradare generează internalităţi şi externalităţi

cu potenţial de modificare a calităţii mediului în spaţiile rezidenţiale (Jim şi

Chen 2009). Acestea se traduc prin consumuri (energie, spaţiu, apă,

materiale de construcţie, combustibili, minerale feroase şi neferoase,

produse alimentare etc.) şi contaminanţi (fizici, chimici şi biologici)

(Assante-Duah 2002, Lutzenhisier şi Gossard 1998).

La nivelul consumurilor, considerate ca internalitate principală, în afara

volumelor vehiculate este necesară şi cunoaşterea bazinelor de

aprovizionare, a disfuncţiilor proiectate prin exploatare şi transport,

tendinţele potenţiale, durabilitatea resurselor (Gerbens-Leenes et al. 2010,

Schleich şi Hillenbrand 2009, Verhoef şi Nijkamp 2002), ce trebuie

raportate permanent la factorii de influenţă direcţi şi indirecţi, cum ar fi

numărul de persoane şi structura lor, dimensiunea spaţiilor rezidenţiale,

nivelul veniturilor, modele de consum adoptate, specificul adaptărilor

realizate (de exemplu izolare termică) (Stanciu 2006).

Evaluarea lor presupune utilizarea datelor din fluxul administrativ ori

rezultate din aplicarea modelelor matematice, a anchetelor, a metodelor

statistice ori a celor prospective (scenarii, predicţii, prognoze). De

asemenea, din perspectivă geografică, este necesară cunoaşterea distribuţiei

spaţiale şi temporale a consumurilor, în raport cu bazinele furnizoare.

La nivelul contaminanţilor, consideraţi ca fiind o externalitate care

acompaniază sursele rezidenţiale, se impune a fi cunoscută direcţia de

manifestare (către spaţiile rezidenţiale sau de la spaţiile rezidenţiale),

dimensiunea, toxicitatea, mecanismele de transport, comportamentul şi

capacitatea de asociere cu alţi contaminanţi (Baker et al. 2001).

Traseul diferitelor forme de energie şi substanţă receptate de spaţiile

rezidenţiale şi agresivitatea lor pentru organismul uman, precum şi formele

de amplificare a unor probleme de mediu existente sau latente pot studia

experimental de către fizicieni, chimişti, biologi şi medici.

Page 53: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

53

În cazul contaminanţilor generaţi de spaţiile rezidenţiale sub formă de

ape uzate menajere, deşeuri, poluanţi atmosferici ori organisme trebuie

evaluată cantitatea lor, compoziţia, agresivitatea, proiecţia la nivel local,

regional şi global (Assante-Duah 2002, Baker et al. 2001). În cazul lor,

datele statistice din surse administrative, anchetele, măsurătorile directe,

tehnicile GIS, metodele statistice şi evaluările multicriteriale sunt printre

cele mai frecvent utilizate metode de evaluare.

2.6.4. Evaluarea calităţii mediului în spaţiile rezidenţiale

Calitatea mediului poate fi evaluată prin determinarea, prelucrarea şi

interpretarea valorilor unor indicatori şi indici de mediu ce definesc cadrul

general şi sursele de perturbare/degradare a mediului (Iojă 2008). Indicatorii

şi indicii de mediu trebuie să ofere o imagine cât mai cuprinzătoare şi

corectă asupra stării mediului în spaţiile rezidenţiale, respectiv calitatea

mediului exterior şi interior, calitatea apei potabile, nivelul zgomotului şi al

vibraţiilor, intensitatea luminii etc. Valorile acestor indicatori şi indici de

mediu pot fi obţinute din fluxul administrativ, din studii ştiinţifice anterioare

sau prin măsurători şi monitorizări directe.

2.6.5. Evaluarea expunerii categoriilor de rezidenţi la modificări ale

parametrilor fizici, chimici sau biologici ai mediului extern şi intern,

precum şi a consecinţelor expunerii

Starea şi calitatea mediului din spaţiile rezidenţiale influenţează direct

sănătatea şi confortul rezidenţilor. Aceştia receptează diferit degradarea

calităţii mediului din spaţiile rezidenţiale, funcţie de vârstă, sex, stare de

sănătate, sensibilitatea la anumite substanţe sau asocieri de substanţe (Kuehn

et al. 2007, Lindvall 1992).

Expunerea rezidenţilor este dependentă de durată (durata petrecerii

timpului în locuinţă, durata intrării în contact cu diferiţi poluanţi), mod de

expunere (activităţile desfăşurate), modalităţi de interacţiune cu

contaminanţii (ingerare, inhalare, contact prin piele) şi de caracterul

cumulativ al expunerii (Baker et al. 2001). Expunerea poate să producă

modificări în costurile de locuire, relaţiile sociale, dar mai ales în starea de

sănătate a populaţiei, putând să ducă chiar la decese (Iojă et al. 2011a).

În afara degradării stării de sănătate a populaţiei, o consecinţă a

expunerii rezidenţilor este legată de dezvoltarea de noi conflicte.

Gestionarea necorespunzătoare a deşeurilor şi apelor uzate, mirosurile

neplăcute, zgomotul (mai ales în perioadele de odihnă), insecuritatea

generată de creşterea în gospodărie a unor animale pentru consum propriu

sau de companie sunt printre cele mai frecvente internalităţi şi externalităţi

generatoare de conflicte sociale prezente la nivelul spaţiilor rezidenţiale.

Evaluarea raporturilor între rezidenţi şi calitatea mediului din spaţiul de

locuit se realizează prin recensăminte şi/sau anchete statistice, prin studii

Page 54: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

54

medicale şi de ecotoxicologie pe eşantioane-ţintă ori prin utilizarea unor

modele de expunere.

2.6.6. Identificarea categoriilor de reacţii la schimbările apărute în

calitatea mediului spaţiilor rezidenţiale

Anticiparea sau identificarea unor probleme de calitatea mediului în

spaţiile rezidenţiale reclamă o reacţie internă, a proprietarilor şi/sau

chiariaşilor, şi una externă, a instituţiilor administrative responsabile de:

– planificarea teritoriului, în scopul gestionarării durabile a utilizării

spaţiului şi a resurselor teritoriale (accesibilizarea serviciilor publice pentru

toate spaţiile rezidenţiale, evitarea dezvoltării de noi conflicte teritoriale ce

pot avea proiecţie la nivelul spaţiilor rezidenţiale, blocarea dezvoltărilor

rezidenţiale în spaţii care au valoare conservativă ori sunt expuse la riscuri

naturale şi/sau tehnogene cu intensitate şi frecvenţă ridicată);

– locuire, pentru promovarea de măsuri pentru creşterea şi

diversificarea ofertei de spaţii de locuit, descurajarea modelelor de locuire

agresive faţă de mediu, ineficiente economic pe termen scurt, mediu şi lung;

– sănătate şi siguranţă publică, în direcţia creşterii securităţii locuirii

(îndepărtarea elementelor care generează insecuritate în spaţiile rezidenţiale,

dezvoltarea de programe pentru scăderea incidenţei acestora);

– protecţia consumatorilor, prin limitarea intrărilor de substanţe

periculoase în spaţiile rezidenţiale (biocide, pesticide, produse de utilizare

îndelungată sau redusă);

– educaţie, în vederea informării şi conştientizării populaţiei asupra

modelelor de locuire viabile, incidenţei surselor de perturbare/degradare

interne şi externe asupra sănătăţii şi confortului locuirii, implicaţiilor

internalităţilor şi externalităţilor de mediu generate de spaţiile rezidenţiale;

– protecţia mediului, pentru dezvoltarea de instrumente pentru

cuantificarea internalităţilor şi externalităţilor de mediu generate de spaţiile

rezidenţiale, monitorizarea şi controlul emisiilor de contaminanţi fizici,

chimici şi biologici din surse de degradare externe situate în proximitate şi

dezvoltarea de soluţii durabile de adaptare la schimbările de mediu actuale.

Aceste reacţii trebuie să vizeze măsuri de conservare, prevenire,

protecţie, remediere ori adaptare, aplicabile structurilor rezidenţiale sau

surselor de perturbare/degradare (Steiner şi Butler 2007). Cunoaşterea şi

evaluarea rolului lor în îmbunătăţirea calităţii mediului din spaţiile

rezidenţiale este esenţială pentru promovarea unor modele de ecolocuire

(Brandon et al. 1997). De exemplu, prin observare directă, anchete şi

sondaje statistice, utilizarea datelor din fluxul adminitrativ, se poate evalua

reacţia rezidenţilor la introducerea becurilor economice, a echipamentelor

eficiente energetic, succesul operaţiunilor de izolare termică, eliminare a

infiltraţiilor din fundaţii şi subsoluri ori a supraumectării şi inundării

spaţiilor din jurul clădirilor în perioadele ploioase.

Page 55: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

55

3. PRETABILITATEA AMPLASAMENTULUI

SPAŢIILOR REZIDENŢIALE

Relaţiile dintre sistemele naturale şi antropice produc schimbări

dinamice ale modului de utilizare a terenurilor (Acevedo et al. 2008,

Kaufmann 2007, Nielsen-Pincus et al. 2010). Între schimbările specifice

societăţii actuale, cu importante consecinţe în stabilitatea mediului la scară

globală şi regională, se detaşează conversia ecosistemelor naturale, a

terenurilor agricole şi altor terenuri deschise în spaţii construite (Feranec et

al. 2010), între care rezidenţialul deţine o pondere importantă.

Evitarea apariţiei unor noi dezechilibre la nivelul mediului ori

schimbarea modului de utilizare a terenurilor prin procesul de realizare a

noi spaţii rezidenţiale impune respectarea mai multor cerinţe, dintre care

atrag atenţia:

– competitivitatea şi starea de sanogeneză a amplasamentelor

(Goddard et al. 2010), integrând caracteristicile lor naturale, sociale ori

economice, cu specificul vecinătăţilor şi al dotărilor complementare, relaţiile

şi vectorii specifici (Halfacree 2012, Pătroescu et al. 2011b, Rojanschi şi

Bran 2002);

– oportunitatea investiţiilor în rezidenţial (Henderson şi Thisse 2004)

dependentă de situaţia economică, nivelul de trai, cererea de unităţi locative,

tendinţele pieţei imobiliare, dar mai ales de permisivităţile oferite de cadrul

legislativ pentru conversia spaţiilor non-rezidenţiale către rezidenţial (Iojă et

al. 2011d);

– consecinţele sociale, economice şi ecologice (Writght şi Boorse

2011), generate de conversia terenurilor spre spaţii rezidenţiale, care depind

în primul rând de capacitatea teritoriului de a filtra, amplifica ori direcţiona

externalităţile de mediu (Hasse şi Lathrop 2003).

Evaluarea pretabilităţii amplasamentului pentru spaţii rezidenţiale

reprezintă un demers util proprietarilor de terenuri şi imobile, autorităţilor

publice, dar şi planificatorilor teritoriali şi de mediu (Niţă 2011). Acest

demers poate conduce la:

– prevenirea unor efecte negative generate de amplasament (Crăciun

2008);

– micşorarea dimensiunii internalităţilor şi externalităţilor de mediu

generate de spaţiile rezidenţiale (Hasse şi Lathrop 2003);

– diminuarea costurilor de mediu la nivelul aşezărilor umane (Golland

şi Blake 2004);

– reducerea riscului de dezvoltare a conflictelor cu diferite surse de

degradare (obiective industriale active, rampe de deşeuri, spitale de boli

contagioase) (Bosher 2008);

Page 56: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

56

– atingerea dezideratului de durabilitate la nivelul aşezărilor umane

(Downton 2009, Koren şi Bisesi 2002, Langston şi Ding 2001, Munier

2006).

3.1. Starea de sanogeneză a amplasamentului spaţiilor

rezidenţiale

Starea de sanogeneză a amplasamentului spaţiilor rezidenţiale este

rezultatul acţiunii sinergice a unui cumul de factori naturali, sociali,

urbanistici şi economici (Iojă 2008). Studiile de amplasament agregă

informaţii multiple legate de condiţiile de fundare (stabilitatea substratului,

permeabilitatea rocilor, rezistenţa, adâncimea de îngheţ, adâncimea apelor

freatice), nivelul de încărcare al amplasamentului cu contaminanţi fizici,

chimici sau biologici (radioactivitate, electromagnetism, prezenţa metalelor

grele, poluanţilor organici persistenţi, populaţiilor de organisme) ori

specificul vecinătăţilor (ecosisteme naturale şi antropice ce se pot constitui

în amelioratori sau agresori pentru calitatea mediului în spaţiile

rezidenţiale). Artificializările existente (sisteme de apărare împotriva

riscurilor naturale şi antropice) nu trebuie neglijate, alături de ele o

deosebită atenţie acordându-se relaţiilor dintre componentele naturale şi

antropice, între care reţin atenţia vectorii de transfer ai fluxurilor de

substanţă şi energie, la care se adaugă modul de cuplare cu sistemele

teritoriale învecinate (Downton 2009, EPA 2001, Martin et al. 2004, Pratt

2010, Chapman 1996).

Subliniem ca factori primordiali utilizaţi în evaluarea pretabilităţii

amplasamentului:

– elementele cadrului natural (topostabilitatatea substratului,

adâncimea pânzei freatice, proximitatea suprafeţelor forestiere sau acvatice

şi condiţiile climatice locale);

– factorii rezultaţi din interacţiunea cadrului natural cu formele de

intervenţie antropică (manifestarea insulei de căldură urbană, apariţia unor

riscuri naturale sau tehnogene, atractivitatea unor elemente naturale,

seminaturale sau plantate);

– factorii economici (legaţi de analizele cost-beneficiu, preţuri de

piaţă) (Niţă 2011).

3.1.1. Elemente ale cadrului natural

Cadrul natural reprezintă suport şi resursă în dezvoltarea oricărei

activităţi umane (Wali et al. 2010). Suprafeţele rezidenţiale nu fac excepţie,

iar elementele cadrului natural condiţionează dezvoltarea şi funcţionalitatea

lor pe trei paliere.

Amplasamentul determină în mod fundamental, prin parametrii

specifici, favorabilitatea sau restrictivitatea dezvoltării suprafeţelor

rezidenţiale în anumite spaţii. Astfel, arealele cu un substrat stabil, fără

Page 57: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

57

exces de umiditate în sol, şi cu risc redus de producere a riscurilor climatice

sunt preferate pentru dezvoltarea suprafeţelor rezidenţiale, în timp ce

arealele cu manifestarea a unor hazarde geologice, geomorfologice,

hidrologice şi/sau meteorologice extreme ar trebui să fie evitate de acest tip

de utilizare umană.

Caracteristicile tehnice sunt de asemenea esenţiale. Dincolo de

componenta arhitecturală sau estetică a unor suprafeţe rezidenţiale, rezultate

ca urmare a nivelului de culturalitate al proprietarilor sau tendinţelor

socioculturale, elementele cadrului natural influenţează direct multe din

caracteristicile tehnice ale clădirilor (tipul de acoperiş şi panta acestuia,

numărul de etaje, orientarea, materialele de construcţie), dar şi modul de

organizare al suprafeţelor rezidenţiale (distanţa între clădiri, structura

infrastructurii, dimensiunea tramei stradale, coeficientul de utilizare a

terenului).

Componenta peisagistică face ca frecvent anumite areale să fie

considerate pretabile pentru dezvoltarea unor suprafeţe rezidenţiale doar

pentru că în proximitatea lor există elemente ale cadrului natural ori cultural,

ce conferă personalitate ori atractivitate (spaţii verzi, suprafeţe acvatice).

Componenta psihologică este de multe ori mai puternică decât motivaţia

economică ori socială. Astfel, primează nivelul de identitate socială, pe care

rezidenţii doresc să îl atingă prin poziţionarea locuinţelor în astfel de zone.

Evaluarea pretabilităţii orizontului superficial pentru susţinerea spaţiilor

rezidenţiale (Fig. 3.1) reprezintă o necesitate atât pentru dezvoltarea unor

suprafeţe rezidenţiale durabile, cât şi pentru limitarea pierderii de suprafeţe

cu capacitate productivă ridicată (Eaton et al. 2007, Pătroescu et al. 2009).

Pretabilitatea amplasamentelor pentru susţinerea suprafeţelor

rezidenţiale se impune a fi considerată şi din perspectivă economică

(Henderson şi Thisse 2004), care se referă la productivitatea agricolă şi/sau

silvică a solurilor. Dezvoltarea spaţiilor rezidenţiale în zone cu soluri

încadrate în clase de bonitare superioară reprezintă o problemă socială,

economică şi de mediu care are proiecţie şi la scară globală (Bălteanu şi

Şerban 2005).

3.1.1.1. Topostabilitatea substratului

Topostabilitatea reprezintă un concept care integrează aspectele

favorabile (orizontalitatea reliefului, condiţii de scurgere şi/sau infiltrare a

apei, plasticitate) şi restrictive (declivitate, riscuri seismice şi geologice

ridicate) oferite de spaţiul suport, din punct de vedere geologic şi

geomorfologic.

Variaţia spaţială şi temporală a topostabilităţii condiţionează starea

clădirilor şi infrastructurii (Niewczas şi Witkowska-Walczak 2005). Orice

construcţie antropică trebuie să integreze, încă din faza de proiectare,

adaptări care să îi crească rezistenţa la condiţiile topografice şi la riscurile de

Page 58: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

58

pe un anumit amplasament (pantă, fragmentare, energie de relief,

compactare, procese fluviatile şi de versant, alte procese ori caracteristici

care condiţionează stabilitatea substratului, seismicitate) (Daraghmeh et al.

2009).

Fig. 3.1. Caracteristicile solului – componente în dezvoltarea spaţiilor rezidenţiale

în Comana, Giurgiu. Prin favorabilitatea redusă a dezvoltării spaţiilor rezidenţiale

determinată de caracteristicile solului se detaşează localităţile Comana, Vlad Ţepeş şi

Budeni.

Modificările structurale se prezintă deseori sub forma unor compactări

sau deformări plastice care se extind pe verticală (Marjorie Aelion şi Davis

Page 59: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

59

2007). Riscul de compactare poate fi determinat pe baza caracterizării

topostabilităţii pe de o parte, dar şi prin calcularea presiunii de propagare în

sol (Bastgen şi Diserens 2009).

Subsidenţa terenurilor este privită, în multe localităţi, ca un hazard

natural şi tehnogen, având drept cauze mişcările tectonice generale ori

modificarea antropică a configuraţiei depozitelor prin utilizarea resurselor

subterane (apă, minereuri, resurse energetice) sau construcţia unor

infrastructuri (reţele de metrou, sisteme de canalizare etc.).

Un alt proces cu proiecţie la nivelul topostabilităţii este tasarea,

specifică în special loessului şi depozitelor loessoide, care se presează sub

acţiunea unor presiuni induse de acumularea apei sau de o serie de

construcţii antropice. În cazul proceselor de tasare, problema este frecvent

rezolvată prin creşterea adâncimii de fundare a clădirilor şi realizarea unor

lucrări de hidroizolare adecvate.

Spre exemplu, în zona metropolitană a municipiului Bucureşti,

elementul care individualizează geologic arealul este reprezentat de

depozitele loessoide sub care se află depozite de nisipuri şi pietrişuri cu

intercalaţii de argile (Liteanu 1952). Aceste depozite sedimentare

condiţionează dezvoltarea suprafeţelor rezidenţiale prin apariţia tasărilor ce

determină costuri ridicate de construcţie şi întreţinere (Iojă 2008).

Intervenţia antropică în aceste spaţii constă în special în artificializarea

topografică prin nivelarea suprafeţelor, în vederea evitării extinderii

arealelor afectate de aceste procese geomorfologice (Goudie 2006).

Artificializările reliefului, relicte sau actuale (de exemplu canale de

irigaţii, excavaţii, ramblee, deblee, atenuarea pantelor din fruntea teraselor)

au avut drept scop reducerea gradului de restrictivitate al reliefului pentru

anumite activităţi umane, inclusiv construirea de suprafeţe rezidenţiale. Ele

se constituie în elemente ce trebuie în mod obligatoriu integrate în

topostabilitatea teritoriului, întrucât introduc schimbări sensibile la nivelul

structurii şi funcţionalităţii teritoriului (Chapman 1996). Astfel, canalele de

desecare din Lunca Dâmboviţei (cartierul Giuleşti-Sârbi din municipiul

Bucureşti) constituie o restricţie care trebuie integrată în planurile de

extindere a zonelor rezidenţiale, întrucât ele introduc fragmentare şi

insecuritate. Nu doar structura litologică, ci şi fenomenele geomorfologice

ce pot apărea, condiţionează pretabilitatea dezvoltării suprafeţelor

rezidenţiale în anumite areale (Goudie 2006).

Un proces caracteristic cu impact la nivelul spaţiilor rezidenţiale este

cel de colmatare. Acesta induce permanente transformări nu numai în

configuraţia albiilor minore ale râurilor, dar şi a celor majore, unde sunt

prezente uneori inserţii rezidenţiale, expuse la procese de înmlăştinire.

Aceste procese, dincolo de scăderea pretabilităţii amplasamentului prin

supraumectarea substratului, contribuie la creşterea vulnerabilităţii la

inundaţii a spaţiilor rezidenţiale (Steiner şi Butler 2007).

Page 60: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

60

Tipul genetic de sol şi procesele ce se produc la nivelul acestuia pot

avea o influenţă sensibilă asupra topostabilităţii terenurilor (Daraghmeh et

al. 2009). Solurile afectate de fenomene de gleizare, pseudogleizare,

salinizare sau alcalinizare, ori care prezintă o capacitate superioară de

reţinere a contaminanţilor fizici, chimici şi biologici pot influenţa

dezvoltarea suprafeţelor rezidenţiale. Astfel, numai în zona metropolitană a

municipiului Bucureşti, 16 391 ha de suprafeţe rezidenţiale sunt dezvoltate

în zone în care solurile sunt afectate de exces de umiditate (Fig. 3.2) (Niţă

2011). În plus terenurile agricole se caracterizează prin prezenţa unor

substanţe chimice remanente utilizate în agricultură (pesticide

organoclorurate şi organofosforice, stimulatori de creştere), care au devenit

accesibile rezidenţialului din cauza extinderii necontrolate (Vânău 2009).

Fig. 3.2. Suprafeţe rezidenţiale dezvoltate în zone cu exces de umiditate în

extremitatea vestică municipiului Bucureşti (2010). Apare evident contrastul dintre

calitatea construcţiilor şi pretabilitatea amplasamentului.

3.1.1.2. Adâncimea pânzei freatice

Apa reprezintă o resursă atractivă, dar şi limitatoare pentru dezvoltarea

aşezărilor umane (Eisner et al. 1992). Astfel, nevoia de a avea o sursă de apă

accesibilă şi corespunzătoare din punct de vedere cantitativ şi calitativ se

corelează în multe situaţii cu dezvoltarea de mecanisme de prevenire sau

îndepărtare a efectelor negative ce pot fi asociate cu apele de suprafaţă şi

subterane (CCMESI 2008a).

Page 61: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

61

În această relaţie duală, spaţiile rezidenţiale modelează permanent,

conştient şi inconştient, resursele de apă prin exploatare, modificarea

regimului de scurgere, a calităţii ori a altor parametri. Astfel, uneori spaţiile

rezidenţiale pot duce, prin supraexploatare, la depăşirea capacităţii de

regenerare a resurselor de apă (Nielsen-Pincus et al. 2010).

În acest context, managementul integrat al resurselor de apă urmăreşte

să protejeze şi să îmbunătăţească starea acestor resurse şi să limiteze

agresivitatea lor, ţinând cont de caracteristicile sociale şi economice ale

comunităţilor umane (Brown Gaddis et al. 2007) de consumurile specifice

(Umezawa et al. 2008), dar şi de caracteristicile hidrogeologice ale apelor

subterane situate sub spaţiile rezidenţiale, perturbate în urma activităţilor

umane (Chae et al. 2008).

Între apele subterane şi suprafeţele rezidenţiale pot apărea mai multe

categorii de conflicte, între care atrag atenţia următoarele:

– restricţii de construcţie, ca urmare a modificării valorilor nivelului

piezometric al orizontului acvifer, ce poate genera probleme semnificative,

precum inundarea subsolurilor, a terenurilor aferente construcţiei (Fig. 3.3),

creşterea presiunii asupra structurilor subterane (conducte, spaţii de parcare

etc.), deteriorarea fundaţiilor clădiriilor, afectarea salubrităţii locuirii prin

aportul de apă, radon şi alte substanţe dizolvate în apă, precum şi prin

accentuarea pierderilor de căldură prin pardoseli (Almedeij şi Al-Ruwaih

2006);

– blocaj, introdus de extinderea suprafeţelor impermeabile aferente

construcţiilor rezidenţiale, care afectează intrările şi ieşirile de apă şi

contaminanţi din/înspre subteran (Cho et al. 2009);

– supraconsumul rezidenţial de apă, ce susţine funcţionarea salubră a

spaţiilor rezidenţiale. Cantităţile mari de apă retrase din freatic pot

determina epuizarea rezervelor de apă, schimbarea relaţiei hidraulice dintre

apele de suprafaţă şi acvifer (Cho et al. 2009), regimul scurgerii subterane

putând fi afectat în mod negativ datorită utilizării intensive şi reîncărcării

reduse;

– contaminarea apelor subterante prin utilizare iraţională ori

planificare defectuoasă a spaţiului, în special în sistem individual. Astfel,

multe fântâni nu sunt separate corespunzător de sursele rezidenţiale de

contaminare (haznale, spaţii de depozitare a deşeurilor agricole), fiind

situate la distanţe mult prea mici şi beneficiind de condiţii facile de transfer

a poluanţilor dinspre acestea;

– îndepărtarea apelor subterane, necesară în cazul realizării unor

infrastructuri subterane (cum este cazul tunelurilor de metrou, a spaţiilor de

parcare subterană) sau supraterane (construcţii care au nevoie de condiţii de

fundare speciale), ori în cazul în care aceasta afectează prin nivel stabilitatea

construcţiilor (Fig. 3.3 şi Fig. 3.4). Aceasta presupune diminuarea presiunii

zăcămintelor de apă subterană, pentru a evita potenţiale efecte negative.

Page 62: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

62

Fig. 3.3. Inundarea spaţiilor rezidenţiale – comuna Baloteşti, Ilfov (2010). Dincolo

de consecinţele care apar la nivelul culturilor agricole, trebuie evidenţiată şi

degradarea construcţiilor şi afectarea infrastructurilor subterane.

Fig. 3.4. Suprafeţe cu exces de umiditate în vestul zonei metropolitane a

municipiului Bucureşti (2010). Extinderea spaţiilor rezidenţiale în zonele cu

intensitate ridicată a proceselor de supraumectare este un fenomen recent.

Page 63: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

63

3.1.1.3. Proximitatea pădurii

S-a observat că extinderea suprafeţelor rezidenţiale determină

modificări importante la nivelul suprafeţelor agricole şi forestiere,

contribuind la creşterea costurilor sociale şi de mediu, apariţia de conflicte

între diferite categorii de utilizare a spaţiului, distrugerea, degradarea şi

fragmentarea habitatelor (Nielsen-Pincus et al. 2010, Primack et al. 2008).

Suprafeţele rezidenţiale au o tendinţă intrinsecă de apropiere (Fig. 3.5)

de păduri sau alte categorii de suprafeţe oxigenante, mai ales datorită

beneficiilor potenţiale, economice şi de mediu, oferite de acestea.

Fig. 3.5. Dezvoltarea spaţiilor rezidenţiale în proximitatea pădurilor în partea de

nord a zonei metropolitane a municipiului Bucureşti (1977-2005). Se observă tendinţa

de apropiere pulverizată a spaţiilor rezidenţiale în raport cu suprafeţele forestiere.

Ele reprezintă elemente fundamentale în planificarea teritorială (Lowry

et al. 2011), întrucât contribuie la reducerea consumului de energie,

controlul apelor pluviale, conturarea şi menţinerea unor habitate favorabile

pentru biodiversitatea urbană, îmbunătăţirea calităţii aerului, stocarea

carbonului (Chiesura 2004, del Saz-Salazar şi Rausell-Köster 2008,

Tyrväinen et al. 2007). De asemenea, prin rolul lor în ameliorarea condiţiilor

climatice (în special în controlul extinderii arealului afectat de insula de

căldură urbană) determină schimbări ale mediului la scară locală şi regională

cu rol în ameliorarea condiţiilor de locuire (Carreiro şi Tripler 2005).

Page 64: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

64

Existenţa pădurilor în proximitatea spaţiilor rezidenţiale contribuie la

asigurarea unui mediu sănătos pentru locuitori şi determină o anumită

coeziune socială (Hunter 2011).

În acelaşi timp însă, realizarea de spaţii rezidenţiale prea aproape de

suprafeţele forestiere sau chiar în interiorul acestora, generează costuri noi

legate de managementul organismelor nedorite (bacterii, fungi,

nevertebrate) şi o scădere considerabilă a securităţii locuirii (Godish 2000).

Pierderea pădurilor şi fragmentarea asociată cu dezvoltarea suburbană

este un fenomen larg răspândit (Boentje şi Blinnikov 2007), cu un impact

major asupra biodiversităţii şi structurii peisajelor şi în nordul municipiului

Bucureşti.

Diminuarea suprafeţelor forestiere ori fragmentarea lor până la

pulverizare este o consecinţă a faptului că una din ţintele principale ale

expansiuni spaţiilor rezidenţiale din România a fost reprezentată de

elementele componente ale centurilor galben-verzi, al căror rol sanogenetic

nu a fost încă conştientizat de noii proprietari. Fie că vorbim de terenuri

agricole sau de suprafeţe aflate în proximitatea (Fig. 3.6) sau chiar în

interiorul pădurilor, acestea au fost preferate pentru dezvoltarea de spaţii

rezidenţiale atât datorită preţului mai redus cu care au fost achiziţionate

terenurile, cât şi datorită tendinţei existente în societatea românească de a

căuta izolarea locuinţei, explicată în parte şi ca o contrapondere la tendinţa

comunistă de a concentra locuitori în blocuri (Andrusz et al. 1996).

Fig. 3.6. Dezvoltarea de suprafeţe rezidenţiale noi în proximitatea Pădurii

Băneasa, municipiul Bucureşti. În acest caz, pădurea funcţionează ca factor de

atractivitate pentru construcţiile rezidenţiale.

Page 65: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

65

Abordarea cea mai eficientă ar trebui să integreze reducerea

suprafeţelor în care impactul uman este resimţit (Gagné şi Fahrig 2010),

deci se impune păstrarea unor distanţe dintre rezidenţial şi forestier, care să

diminueze sau chiar să îndepărteze efectele antropice negative asupra rolului

de suprafaţă oxigenantă al pădurii. În acest scop spaţiile rezidenţiale pot fi

concentrate în areale situate la o anumită distanţă de spaţiile forestiere ori

pot fi izolate de acestea prin suprafeţe tampon (McWilliam et al. 2010).

Densitatea locuinţelor şi distanţa la care se află acestea de limita pădurii

trebuie să devină indicatori monitorizaţi continuu în vederea evaluării

dimensiunii conflictelor potenţiale dintre expansiunea urbanizării şi

suprafeţele forestiere. În cazul zonei metropolitane a municipiului Bucureşti,

nu puţine sunt cazurile în care spaţiile rezidenţiale sunt situate la o distanţă

mai mică de 50 m în raport cu liziera pădurii sau chiar în interiorul acestora

Fig. 3.7. Dezvoltarea spaţiilor rezidenţiale în proximitatea pădurilor – Baloteşti,

Ilfov (2008). Pretabilitatea este cu atât mai ridicată cu cât distanţa de spaţiile

forestiere este mai mare.

Analizând tipologia suprafeţelor rezidenţiale situate în proximitatea

pădurii, se remarcă faptul că ponderea cea mai mare (57,8%) revine spaţiilor

rezidenţiale izolate, reprezentate prin locuinţe construite în ultimii 20 de ani

Page 66: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

66

şi care au avut tendinţa de a se apropia de păduri, considerându-le elemente

de atractivitate (Tabel 3.1.Fig. 3.7)..

Tabel 3.1. Suprafeţe rezidenţiale situate la sub 50 m de pădure în zona

metropolitană a municipiului Bucureşti

Tip rezidenţial Suprafaţa (mp) Procent (%)

Rezidenţial colectiv 12 923 0,79

Rezidenţial pavilionar 593 636 36,38

Rezidenţial izolat 942 848 57,79

Ansambluri rezidenţiale 82 191 5,04

Reprezentative în acest caz sunt suprafeţele rezidenţiale din localităţile

situate în partea de nord a zonei metropolitane – Snagov, Ciolpani,

Corbeanca, Baloteşti. De asemenea, atrage atenţia ponderea redusă a

ansamblurilor rezidenţiale situate la mai puţin de 50 m de păduri (5,04%,

doar în Voluntari şi Corbeanca), dar şi lipsa aproape totală a clădirilor

colective de locuit în proximitatea pădurilor.

3.1.2. Vulnerabilitatea la riscuri naturale şi tehnogene a spaţiilor

rezidenţiale

Riscul este o agregare a hazardului cu vulnerabilitatea societăţii la

acesta (Fig. 3.8), exprimată prin capacitatea de a se pregăti, răspunde şi

reface după manifestarea unui astfel de eveniment (Collins et al. 2009).

Hazardele naturale au deseori impact considerabil asupra sistemelor

socioeconomice, iar consecinţele pot fi pe termen lung sau chiar ireversibile

în regiunile afectate (Patwardhan şi Sharma 2005). Comunităţile umane,

caracterizate prin coeziune socială, fac faţă incertitudinii prin amenajări

antropice cu rol preventiv ori prin construirea unei memorii sociale a

evenimentelor (Armaş 2008), abandonând noţiunea de stabilitate şi crescând

capacitatea de a învăţa din etape de criză.

Orice spaţiu conţine un potenţial de instabilitate, care se poate

manifesta sub formă de risc din perspectiva modului de valorificare a

teritoriului, impunând anumite constrângeri naturale (Collins et al. 2009,

Huang şi Inoue 2007), în funcţie de rezilienţa lor. Rezilienţa condiţionează

relaţia dintre sistemele sociale şi naturale, ce implică posibilitatea

dezvoltării unor mecanisme de adaptare bazate pe experienţa evenimentelor

trecute.

Hazardele sunt evenimente ce nu pot fi studiate decât interdisciplinar,

cu implicarea unui număr mare de ştiinţe naturale şi sociale, într-o abordare

multidirecţională care să cuprindă direcţii tematice, componentele expuse

riscului, vulnerabilitatea socioeconomică şi structurală, rezilienţa indivizilor

şi societăţii (Montz şi Tobin 2011).

Page 67: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

67

Fig. 3.8. Componentele riscurilor naturale şi antropice (prelucrare după (Vanwesten et al. 2008)).

Page 68: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

68

Suprafeţele rezidenţiale sunt mai vulnerabile la riscuri datorită densităţii

crescute a elementelor expuse (populaţie, clădiri, infrastructuri – Fig. 3.9),

dar şi datorită interacţiunilor puternice care există între aceste elemente

(Montoya şi Masser 2005).

Fig. 3.9. Suprafeţe rezidenţiale expuse riscului de inundaţie – Comuna Ileana,

judeţul Călăraşi (2010). Apropierea excesivă de corpurile de apă este o problemă

frecvent întâlnită în arealele afectate de expansiunea rezidenţială.

Evenimentele negative ce afectează suprafeţele rezidenţiale aruncă o

lumină nefavorabilă asupra autorităţilor responsabile cu prevenirea lor, şi

de aceea deseori consecinţele sunt minimizate de către acestea (Gamper şi

Turcanu 2009, Rufat 2011). În general, costurile sociale şi economice ale

dezastrelor afectează categoriile sărace ale populaţiei (Kellenberg şi

Mobarak 2008).

Limitarea efectelor riscurilor naturale şi tehnogene prin amplasarea în

areale slab afectate implică costuri ridicate, iar deseori locuitori sunt

reticenţi la schimbarea domiciliului (Gamper şi Turcanu 2009).

În cazul riscurilor de mediu, procesul de luare a deciziilor se

fundamentează pe evaluări, instrumente şi criterii diversificate, care

determină o creştere a complexităţii procesului. Măsurile de prevenire

trebuie să se bazeze pe principii menite să asigure respectarea unui nivel

minim de calitate, siguranţă şi durabilitate (Margreth şi Romang 2010).

Page 69: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

69

Multe din administraţiile publice locale, chiar dacă elaborează planuri

de apărare, nu comunică între ele în realizarea acestora la scară

metropolitană, în aşa fel încât ele să aibă o eficienţă crescută, mai ales în

condiţiile în care evenimentele naturale nu ţin cont de limitele

administrative. Atunci când în aşezările umane nu se adoptă măsuri

coordonate de către autorităţi, prevenirea producerii evenimentelor şi

răspunsul după producerea lor tind să devină haotice, deci ineficiente.

Majoritatea administraţiilor locale din România respectă anumite coduri de

construire şi utilizare a locuinţelor, dar în general acestea sunt limitate la

atributele de bază ce s-ar impune să vizeze securitatea locuirii, precum şi

protecţia împotriva incendiilor, integritatea structurală a clădirii, siguranţa

energetică ori sistemul de instalaţii sanitare (Niţă 2011).

Mai mult, la nivel internaţional tendinţa este de a se abandona

abordările de tipul răspuns la dezastru (pentru că prezintă doar rezultate

temporare la costuri foarte mari) şi de a le înlocui cu o abordare holistică în

care prevenirea să joace un rol important, avându-se totuşi în vedere faptul

că prevenirea totală a daunelor este un obiectiv de neatins (Montoya şi

Masser 2005). Obiectivul este acela de realizare a unor comunităţi rezistente

la dezastre care după producerea unui eveniment să înregistreze pierderi

minime de vieţi omeneşti, întreruperi de foarte scurtă durată a serviciilor

publice, răspunsul să se realizeze imediat fără intervenţie de stat,

recuperarea înfăptuindu-se printr-o planificare locală echilibrată.

În cazul hazardelor tehnologice, elementele sociale şi politice amplifică

riscul existent. Un hazard tehnologic poate constitui evenimentul

declanşator în construirea unor politici în domeniu, la nivel local sau chiar

naţional (Ibitayo et al. 2004), chiar dacă fragmentarea autorităţii

jurisdicţionale în managementul hazardelor tehnologice poate afecta modul

de răspuns la acestea.

Hărţile de expunere la hazard, ce prezintă arealele în care se manifestă

anumite procese naturale ori tehnologice, sunt de o deosebită importanţă atât

pentru planificarea teritoriului (Margreth şi Romang 2010), cât şi pentru

organizarea unor măsuri de protecţie temporară. O hartă a unui dezastru

natural cuprinde areale ce ar putea fi afectate în eventualitatea producerii

acestuia (Huang şi Inoue 2007), deci se impune să estimăm cu claritate

distribuţia probabilă a fenomenului reprezentat, trasarea limitelor benzilor

de inundabilitate din lungul râurilor fiind un exemplu elocvent. Integrarea

acestor hărţi în planurile de extindere a spaţiilor rezidenţiale prezintă o

importanţă deosebită, întrucât reduce considerabil costurile de administrare

a aşezărilor umane pe termen mediu şi lung.

Tendinţa localnicilor este de a-şi exprima dezacordul în privinţa

amplasării unor unităţii industriale cu potenţial pericol sau a altor surse de

poluare în proximitatea comunităţii lor (Bickerstaff şi Simmons 2009).

Aceasta este o expresie clară a conceptului NIMBY (Not In My Back Yard),

Page 70: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

70

în care oamenii resping astfel de activităţi datorită unor motivaţii personale.

Chiar şi acolo unde oamenii nu îşi exprimă dezacordul, asta nu înseamnă că

sunt de acord cu investiţia, dar că mai degrabă sunt neîncrezători în

capacitatea vocii lor sociale de a opri/modifica investiţia, sau sunt atraşi de

costurile mai reduse datorate proximităţii elementului nefavorabil (Fig.

3.10).

Fig. 3.10. Rezidenţial dezvoltat în proximitatea unei staţii de transformare

electrică, comuna Domneşti, judeţul Ilfov (2010). Dorinţa de a avea o locuinţă

primează interesului pentru existenţa unor condiţii de locuire sănătoasă.

3.2. Insula de căldură şi agresivitatea ei asupra spaţiilor

rezidenţiale

Unul dintre impacturile perceptibile ale urbanizării este reprezentat de

creşterea temperaturii în zonele centrale ale aşezărilor umane mari din cauza

modului artificial de utilizare a terenurilor şi a căldurii rezultate în urma

activităţilor umane, fenomen cunoscut sub numele de insula de căldură

urbană (Hirano şi Fujita 2011).

Cauzele dezvoltării au fost evidenţiate, iar factori amplificatori ai

fenomenului de căldură au fost identificaţi încă din anii 1960 (Mitchell

1961):

– conductivitatea şi capacitatea calorică mai ridicată a suprafeţelor

construite şi a celor pavate, care cresc capacitatea de absorbţie a căldurii în

Page 71: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

71

timpul zilei, şi din cauza albedoului mai scăzut al acestor suprafeţe

(Camilloni şi Barros 1995);

– creşterea cantităţii de radiaţie de undă scurtă absorbită în lungul

bulevardelor canion (Stathopoulou şi Cartalis 2007);

– amplificarea cantităţii de radiaţie de undă lungă absorbită datorită

poluării (Masson 2006),

– diminuarea pierderilor de radiaţie de undă lungă prin reducerea

suprafeţelor deschise (Santamouris et al. 2007);

– reducerea intensităţii proceselor de evapotranspiraţie (Mihalakakou

et al. 2004);

– creşterea gradului de ocupare a suprafeţelor urbane cu clădiri,

mineralitatea faţadelor şi desnitatea construcţiilor fiind elemente

fundamentale în formarea insulei de căldură;

– variaţia celorlalţi parametri meteorologici (Stathopoulou şi Cartalis

2007), (Fig. 3.11).

Fig. 3.11 Factorii de influenţă ai intensităţii de manifestare a insulei de căldură

(prelucrare după (Memon et al. 2009).

Intensitatea fenomenului de insulă de căldură poate fi exprimată ca

diferenţa între temperatura urbană şi cea a spaţiilor periferice (Kolokotroni

et al. 2006) şi depinde de dimensiunea şi nivelul de dezvoltare al oraşului,

condiţiile topografice, climatul regional şi condiţiile meteorologice diurne şi

anotimpuale (Stathopoulou şi Cartalis 2007).

Altimetria variabilă a volumelor construite, ca şi lărgimea arterelor de

circulaţiei sunt variabile de luat în calcul în evaluarea confortului locurii

Page 72: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

72

urbane, întrucât, alături de suprafeţele oxigenante (spaţii verzi, corpuri de

apă), diminuează manifestarea insulei de cădură urbană.

Măsurile de contracarare a fenomenului trebuie să pornească de la

managementul utilizării terenurilor (Hirano şi Fujita 2011) – în strânsă

corelaţie cu distribuţia spaţială a consumului de energie (element indicator

în formarea insulei de căldură).

Evaluarea intensităţii de manifestare a insulei de căldură se realizează

predominant prin modelare matematică (Kassomenos şi Katsoulis 2006,

Masson 2006, Stathopoulou şi Cartalis 2007) (Fig. 3.12) şi utilizarea

imaginilor satelitare (Lu şi Weng 2006).

Cauzele manifestării fenomenului de insulă de căldură urbană în cazul

municipiului Bucureşti sunt similare cu cele identificate în cazul altor oraşe

afectate de acest fenomen (Cheval şi Dumitrescu 2008) cu menţiunea că

manifestarea lui este accentuată şi de ponderea deosebit de redusă a

suprafeţelor oxigenante, respectiv 7,46 % din total (Iojă et al. 2011d).

Fig. 3.12. Temperatura maximă a lunii iulie în zona metropolitană a municipiului

Bucureşti (pe baza datelor WorldClim pentru intervalul 1950–2000).

În cazul municipiului Bucureşti, evaluarea intensităţii de manifestare a

insulei de căldură urbană s-a realizat prin organizarea unei reţele de

monitorizare de către Centrul de Cercetare a Mediului şi Efectuare a

Studiilor de Impact, Universitatea din Bucureşti.

Page 73: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

73

Reţeaua de monitorizare a arealului de manifestare a fenomenului de

insulă de căldură a inclus 56 de puncte situate în diferite locaţii din

intravilanul municipiului Bucureşti şi zona lui de influenţă, folosind metoda

transectelor. Reţeaua de puncte a fost astfel organizată încât să ofere

informaţii pe patru diagonale:

– Nord–Sud (Snagov, Săftica, Băneasa, Herăstrău, Kiseleff, Piaţa

Victoriei, Piaţa Romană, Universitate, Unirii, Tineretului, Piaţa Sudului,

Berceni);

– Vest–Est (Carrefour Militari, Păcii, Lujerului, Cotroceni, Eroilor,

Universitate, Traian, Morarilor, Pădurea Cernica);

– Nord-Vest–Sud-Est (Mogoşoaia, Parcul Bazilescu, Parcul Sf. Maria,

Gara de Nord, Universitate, Traian, Parcul Naţional, Vitan, Titan);

– Nord-Est–Sud-Vest (Sinteşti, Voluntari, Motodrom, Plumbuita, Tei,

Obor, Floreasca, Verdi, Circului, Universitate, Parcul Carol, Sebastian,

Drumul Taberei, Apărătorii Patriei, Tăcerii, Progresului).

Au fost utilizaţi senzori de înregistrare a temperaturii şi umidităţii DS

1923 Hygrochron (umiditate şi temperatură), cu caracteristicile următoare:

- interval de monitorizare a temperaturii între -200C şi 85

0C, cu

eroare de ±0,06250C;

- interval de monitorizare a umidităţii între 0 şi 100 %, cu eroare

de 0,06 % ;

- potenţial de stocare a 8 192 de date, la interval de 1 oră;

- protecţie prin filtru hidrofobic împotriva particulelor, umidităţii şi

contaminanţilor

Descărcarea datelor s-a realizat utilizând un cablu de reţea 1 Wire

DS1402D-DR8, din seria DS1402, cu posibilitate de conectare a porturilor

seriale sau USB 1-Wire. DS1402 cuprinde patru tipuri de bază de conectori,

respectiv 1-Wire RJ-11, iButton, Touch-and-Hold Probe, şi Blue Dot™

Receptor. Datele înregistrate au fost descărcate cu programul 1-Wire Viewer

(Java Based), care permite activarea şi setarea senzorilor, funcţie de

necesităţile de colectare a datelor (precizie, perioadă de timp etc.).

Diferenţa dintre temperaturile medii pentru punctele care au generat

date reprezentative a fost de circa 2,50C, valorile maxime fiind specifice

părţii centrale a municipiului Bucureşti (Piaţa Universităţii) (Fig. 3.13), iar

cele mai mici estului ariei metropolitane bucureştene (Pădurea Cernica).

Analiza valorilor înregistrate a scos în evidenţă că diferenţele cele mai

mari apar în timpul verii, fiind de circa 4,50C, suprapunându-se aceloraşi

puncte în care se înregistrează valorile maxime şi minime. Valoarea maximă

din Piaţa Universităţii nu este deloc întâmplătoare, în condiţiile în care

densitatea spaţiilor construite este foarte ridicată, sursele termice de poluare

fiind foarte active (în special traficul rutier), iar suprafaţa oxigenantă

nesemnificativă. În cazul punctului Pădurea Cernica, valoarea redusă este

determinată de faptul că se află într-o formaţiune vegetală forestieră cu

Page 74: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

74

dominanţă apreciabilă a stratului arborilor şi nivel freatic aproape de

suprafaţă.

Fig. 3.13. Fenomenul de insulă de căldură în municipiul Bucureşti în perioada

august–noiembrie 2008. Se observă cu claritate importanţa spaţiilor verzi în limitarea

extinderii arealului de manifestare maximă a insulei de căldură (interpolare spaţială

realizată în Arcgis 9.3 folosind metoda kriging).

În lunile de primăvară şi toamnă diferenţele de temperatură se

atenuează. O excepţie o reprezintă luna noiembrie, când se resimte efectul

Page 75: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

75

excesului de căldură eliminat de spaţiile construite, în inerţia lor termică,

odată cu pornirea sistemelor de termoficare. Astfel, diferenţa înregistrată în

noiembrie între centru şi periferie este de 30C.

În timpul iernii, diferenţele se atenuează semnificativ. Deşi există o

deosebire permanentă între oraş şi vecinătăţi, ea nu este atât de puternică ca

în timpul verii. Astfel, în timpul iernii, diferenţele se menţin în jurul valorii

de 2,50C, atragând atenţia faptul ca zonele mai deschise (de exemplul Lacul

Morii), se caracterizează prin valori mai scăzute decât cele cu densitate

ridicată a construcţiilor.

Compararea hărţilor realizate de Universitatea din Bucureşti, Centrul de

Cercetare a Mediului şi Efectuare a Studiilor de Impact în anii 1993–1994,

deşi nu reflectă în totalitate realitatea din teren (metodele de investigare au

fost diferite) ne-a permis să observăm câteva schimbări, perceptibile de

altfel, ce au proiecţie în calitatea mediului spaţiilor rezidenţiale, şi anume:

– extinderea, atât spre sud, cât şi spre nord şi vest, a arealului în care

diferenţele de temperatură între centru şi periferie sunt mai mari de 20C;

– conturarea unei noi zone cu intensitatea maximă de manifestare a

insulei de căldură urbană în zona Gara de Nord, alături de cea din zona

cuprinsă între Piaţa Romană–Universitate– Piaţa Unirii.

Dimensiunea fenomenului de insulă de căldură urbană s-a accentuat, pe

măsură ce densitatea construcţiilor a crescut, spaţiile oxigenante s-au

diminuat şi numărul de surse de poluare termică s-a amplificat (CCMESI

2008c). Astfel, diferenţele de 3–4,50C dintre centru şi periferie înseamnă de

fapt o dublare a valorilor faţă de perioada considerată ca reper (1993–1994).

De asemenea, în timpul iernii, diferenţele maxime de temperatură dintre

centru şi periferie s-au modificat de la 1,50C cât erau în perioada 1993–1994

la 2,350C în 2008.

Efectele induse de fenomenul de insulă de căldură urbană în cadrul

spaţiilor rezidenţiale includ supradimensionarea costurilor de mediu atât

pentru populaţie, cât şi pentru autorităţile locale (CCMESI 2011).

În mod secundar, fenomenul de insulă de căldură urbană implică:

– deteriorarea stării de sanogeneză a populaţiei, exprimată prin

disconfort termic, înmulţirea numărului de persoane cu diferite boli,

determinate ori favorizate de existenţa unui stres termic mai accentuat (în

special boli respiratorii, ale pielii şi ale sistemului nervos) (Koren şi Bisesi

2002);

– necesitatea introducerii de sisteme de climatizare (aer condiţionat)

pentru a rezista stresului termic caracteristic perioadei de vară, iar mai nou

şi anotimpurilor de tranziţie (Enache et al. 2006);

– diminuarea activităţii vegetaţiei, care are un rol din ce în ce mai mic

în a limita incidenţa poluării aerului, şi creşterea costurilor de irigare pentru

menţinerea acesteia într-o stare viabilă (Lowry et al. 2011);

Page 76: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

76

– necesitatea adaptării de noi specii de plante, mai puţin pretenţioase la

restricţiile climatice specifice manifestării insulei de căldură urbană

(Pătroescu et al. 2004b);

– creşterea costurilor pentru izolarea termică a imobilelor în scopul

controlului costurilor energiei consumate pentru răcire;

– degradarea calităţii aerului prin creşterea concentraţiilor de ozon

troposferic şi a hidrocarburilor policiclice aromatice;

– creşterea consumului de apă ambalată, şi implicit al volumului de

deşeuri din ambalaje de plastic şi mărirea frecvenţei traficului comercial

(Iojă 2008);

– mărirea presiunii asupra infrastructurii de transport rutier şi a

costurilor pentru întreţinerea acesteia (Samaras şi Sorensen 1999);

– amplificarea consumului de combustibil şi de energie în general, în

toate sectoarele de activitate (Hirano şi Fujita 2011);

– reducerea productivităţii muncii (Iojă 2008).

Din analiza atentă a datelor, diferenţe de microclimat au fost observate

şi la nivelul localităţilor mici din zona metropolitană a municipiului

Bucureşti, spre exemplu satul Baloteşti (judeţul Ilfov), acolo unde

temperatura medie a aerului, a înregistrat valori în medie mai mari cu 1,5–

3,50C în cadrul suprafeţelor rezidenţiale decât în cele forestiere. De

asemenea, suprafeţele agricole au înregistrat în medie cu 0,6–10C mai mult

decât suprafeţele forestiere în sezonul cald (Niţă 2011).

3.3. Accesibilitatea parcurilor urbane – amplificator al

favorabilităţii amplasamentelor rezidenţiale

Spaţiile verzi urbane se constituie într-un element de atractivitate

important pentru spaţiile rezidenţiale, întrucât contribuie la menţinerea stării

de sănătate a populaţiei, ameliorarea calităţii mediului (reducerea poluării

aerului, reducerea nivelului de zgomot, diminuarea intensităţii de

manifestare a insulei de căldură urbană) şi a esteticii peisajului (biofilia),

menţinerea biodiversităţii urbane (Tzoulas et al. 2007), la care se pot adăuga

îmbunătăţirea relaţiilor sociale (formarea comunităţilor şi relaţiilor de bună

vecinătate) şi influenţarea pieţei imobiliare (proiecţia în preţul locuinţelor

din proximitate) (del Saz-Salazar şi Rausell-Köster 2008).

Beneficiile generate de spaţiile verzi sunt foarte dificil de cuantificat, şi

din acest motiv costurile sunt percepute de obicei ca element singular în

managementul urban (del Saz-Salazar şi Rausell-Köster 2008).

Spaţiile verzi, ca parte a suprafeţelor oxigenante, sunt distribuite

neuniform la nivelul unei localităţi (Hall et al. 2011), fapt ce contribuie la o

distribuţie heterogenă a cererii şi ofertei de suprafeţe verzi la nivelul

rezidenţialului. Pe de-o parte, rezidenţii manifestă nevoia să acceseze aceste

spaţii verzi pentru recreere şi experienţe în natură, impunând o amplificare a

presiunii în vederea realizării de noi spaţii verzi accesibile în raport cu

Page 77: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

77

utilizatorii datorită creşterii cererii. Pe de altă parte, oferta de spaţiu verde

trebuie atent planificată. Planificatorii urbani trebuie să găsească locaţii

adecvate pentru spaţiile verzi urbane care să optimizeze beneficiile acestora

în interiorul mediului construit (Mahmoud şi El-Sayed 2011). Alegerea

acestor locaţii trebuie să-i integreze pe utilizatori în procesul de planificare

spaţială (Mahmoud şi El-Sayed 2011), chiar dacă autorităţile consideră de

cele mai multe ori că o astfel de abordare este costisitoare şi durează prea

mult (Tyrväinen et al. 2007).

Pe lângă parcurile urbane, două concepte conexe îşi dezvoltă rolul de

modelatori ai calităţii mediului şi sănătăţii populaţiei din spaţiile

rezidenţiale, respectiv infrastructura verde şi clădirea verde.

Conceptul de infrastructură verde, introdus pentru a considera

spaţiile verzi urbane drept o entitate coerentă în planificare, el cuprinzând

toate sistemele ecologice multifuncţionale, naturale, semi-naturale sau

artificiale, din interiorul şi proximitatea unui ecosistem urban (Tzoulas et al.

2007). Conceptul de infrastructură verde subliniază calitatea şi cantitatea

spaţiilor verzi urbane şi peri-urbane, rolul lor multifuncţional şi importanţa

legăturilor dintre habitate.

Conceptul de clădire verde, bazat pe existenţa a două tipuri de

durabilitate cuprinse în dezvoltarea clădirilor verzi (Hostetler şi Noiseux

2010): durabilitatea tehnică (materialele şi metodele de construcţie utilizate)

şi durabilitatea comportamentală (reflectată de rezidenţi). În plus se ţine

cont de gradul de acoperire cu vegetaţie în suprafeţele rezidenţiale, ce

depinde direct de factori socio-economici, acoperirea fiind mai mare în

cazul cartierelor bogate decât în cele sărace (Hall et al. 2011), de perioada

istorică în care au fost realizate, la care se adaugă densitatea şi tipul

locuinţelor.

În România, deşi numărul de oraşe a crescut în intervalul 1990 – 2011,

suprafaţa spaţiilor verzi în municipii şi oraşe a scăzut, de la 21 633 ha la

nivelul anului 1991, la 20 740 ha în anul 2011. Astfel, la nivelul oraşelor

României există în prezent diferenţe semnificative în distribuţia suprafeţei

spaţiilor verzi (Fig. 3.14).

Principalele categorii de spaţii verzi afectate au fost parcurile, grădinile

aferente instituţiilor şi marilor complexe rezidenţiale, aliniamentele stradale

şi pepinierele (CCMESI 2008b).

Spre exemplu, în regiunea de dezvoltare Bucureşti-Ilfov, deşi suprafaţa

spaţiilor verzi a crescut în judeţul Ilfov cu peste 200 ha prin declararea de

noi oraşe, la nivel de regiune a scăzut de la 4 872 ha la 4 367 ha. Acest

model de conversie este valabil şi la nivel naţional, fenomenul fiind mult

diminuat începând cu anul 2006 prin intrarea în vigoare a Legii 265 privind

protecţia mediului, care interzice transformarea funcţiei de spaţiu verde de

tip V1 şi V2 în spaţiu construit.

Page 78: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

78

S-a conturat astfel un deficit important de spaţiu verde pe cap de

locuitor la nivelul multor oraşe din România (Fig. 3.15). În cazul

municipiului Bucureşti, rolul parcurilor urbane este extrem de important în

profil urban (CCMESI 2008b), în contextul în care ele trebuie să

deservească o populaţie de 2,5 milioane de locuitori (8 117 locuitori/km2)

(Rey et al. 2007) şi să ţină sub control problemele de mediu generate de

suprafeţele construite care reprezintă 65% din suprafaţa oraşului, traficul

rutier (~1.5 milioane autovehicule pe zi) şi activităţile economice poluante

(industrie, activităţi de construcţie etc.) (Andrusz et al. 1996, Iojă 2009).

Fig. 3.14. Suprafaţa spaţiilor verzi urbane (m

2/locuitor) în oraşele din România

(2008) (prelucrare după datele din rapoartele judeţene de starea mediului).

Distribuţia spaţiilor verzi pe locuitor înregistrează variaţii importante la nivelul

oraşelor din România.

Suprafeţele verzi din municipiul Bucureşti ocupă 2 274,4 ha

(aproximativ 3% din suprafaţa oraşului), din care 29,9% este reprezentată de

parcuri urbane (3,51 m2 per locuitor) (Pătroescu et al. 2004b). Parcurile

urbane sunt distribuite neuniform (Șandric et al. 2007), zonele periferice

fiind slab deservite de parcuri urbane (Iojă et al. 2010b, Iojă et al. 2008).

În municipiul Bucureşti, între 1990–2008 suprafaţa parcurilor urbane a

scăzut cu 34,5%, din cauza desfiinţării unor parcuri şi a reducerii suprafeţei

altora prin trecerea din domeniul public în cel privat, urmată de dezvoltarea

de suprafeţe construite ori de spaţii de parcare (Pătroescu et al. 2004b). Mai

mult, retrocedarea proprietăţilor confiscate abuziv de regimul comunist a

Page 79: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

79

afectat şi parcurile existente, care au devenit moneda de schimb preferată de

foştii proprietari şi de administratorii locali (Iojă et al. 2008).

Fig. 3.15. Distribuţia deficitului de spaţiu verde în oraşele din România (2010)

(prelucrare după datele din rapoartele judeţene de starea mediului). Majoritatea

oraşelor din România se confruntă cu un deficit de spaţiu verde pe cap de locuitor.

Pe acest fond a apărut o nouă provocarea pentru parcurile urbane din

municipiul Bucureşti, aflate in situaţia să preia fluxuri din ce în ce mai mari

şi mai specializate de vizitatori între care vizitatorii cu animale de companie

deţin un loc important (Iojă et al. 2011e).

Pentru evaluarea modelelor de satisfacere a nevoilor de recreere în

spaţiile rezidenţiale din municipiul Bucureşti au fost analizate 28 de parcuri,

ierarhizate în: parcuri metropolitane (suprafaţă medie = 52,4 ha, flux de

peste 5000 vizitatori în zilele de weekend), municipale (40,3 ha, 2 000–5

000 vizitatori), de cartier (6,4 ha; sub 2 000 vizitatori) şi de tranzit (4,4 ha),

cu un minim de 20% vizitatori în tranzit).

De reţinut că parcurile analizate reprezintă 76,4% din suprafaţa totală a

parcurilor din municipiul Bucureşti şi atrag peste 90% din numărul total de

vizitatori (Iojă et al. 2010b), distribuţia lor spaţială acoperind întreg

municipiul Bucureşti şi evidenţiind diversitatea de zone rezidenţiale ce le

aprovizionează cu vizitatori (colectiv, individual).

Inventarierea fluxurilor de vizitatori s-a efectuat prin numărarea

vizitatorilor în punctele principale de intrare, o dată pe an în intervalul mai–

septembrie (2004–2011).

Page 80: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

80

Analiza s-a realizat pentru fiecare parc, în intervalul orar 10.0020.00,

în zilele fără precipitaţii şi cu condiţii meteorologice favorabile vizitării

parcurilor. În total au fost aplicate 10 480 chestionare de opinie, dintre care

2 398 în parcurile metropolitane, 2 194 în parcurile municipale, 3 390 în

parcurile de cartier şi 2 498 în parcurile de tranzit. Intervievaţii au fost

selectaţi randomizat stratificat pe cele 28 de parcuri. Chestionarul aplicat a

cuprins întrebari închise, referitoare la motivaţia, scopul, durata, frecvenţa

vizitei, elementele de atracţie şi problemele percepute (Iojă et al 2011).

Numărul mediu de vizitatori pe zi de weekend în parcurile municipiului

Bucureşti variază între 310 şi 11 200 (medie = 2 409). Fluxurile de vizitatori

depind de dimensiunea parcurilor, numărul de locuitori din zonele de

influenţă, atractivitate şi accesibilitate (Tabel 3.2).

Tabel 3.2. Caracteristicile fluxurilor de vizitatori în parcurile din Bucureşti

Numele

parcului

Suprafaţă

(ha)

Nr. de

vizitatori /

zi de

week-end

Durata

medie a

vizitei

(min.)

%

vizitatori

din

proximitate

Categoria

parcului 1. Cişmigiu 14,6 5 100 129 31

Metropolitan 2. Herăstrăul

Vechi

53 11 200 129 42 3. Titan 48 7 500 118 47

4. Tineretului 94 7 800 113 37

5. Plumbuita 67 3 100 110 66

Municipal

6. Circului 17,2 3 500 95 69

7. Carol 29,3 2 900 112 45 8. Herăstrăul

Nou

51,2 4 800 129 31

9. Drumul

Taberei

37 2 200 106 53

10. Floreasca 7,8 1 100 114 68

Cartier

11. Sebastian 2,3 1 100 89 71

12. Grădina

Icoanei

2,4 1 100 86 78 13. Motodrom 3,8 890 116 89

14. Crângaşi 8 850 106 69 15. Morarilor 11,2 1 310 59 71

16. Ioanid 2 700 101 67

17. Naţional 12,3 1 100 114 63 18. Tei 8,5 1 200 90 89

19. Bazilescu 12,5 890 126 82 20. Florilor 3,8 530 126 74

21. Romniceanu 1,9 310 99 92 22. Gara de

Nord

2,4 600 59 31

Tranzit

23. Obor 3,1 2 500 96 61 24. Izvor 15,9 820 97 15

25. Eroilor

Sanitari

2,3 1 200 86 41

26. Unirii 5,5 1 050 62 36 27. Păcii 1,2 1 100 94 46

28. Titus Ozon 0,7 990 79 64

Medie 18,5 2 409 101 52,5

Cei mai mulţi vizitatori consideră un criteriu important de atracţie,

pentru vizitarea parcurilor, faptul că acestea sunt situate în vecinătatea

Page 81: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

81

locuinţei (52,5%), cu ponderi mai ridicate la parcurile de cartier (63–92%) şi

mai reduse la parcurile de interes metropolitan (31-47%). În cazul parcurilor

Herăstrăul Vechi şi Nou se observă că zonele de provenienţă ale fluxurilor

de vizitatori sunt corelate direct cu liniile de transport în comun (magistrala

de metrou 2 Pipera–Berceni, linia de metrou uşor 41 etc.) (Fig. 3.16).

Fig. 3.16. Provenienţa vizitatorilor din Parcul Herăstrău, Bucureşti. Majoritatea

vizitatorilor vin din proximitatea parcului şi din lungul magistralelor de transport în

comun (magistrala 2 de metrou, linia de metrou uşor 41, liniile de autobuz urbane)

Page 82: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

82

În cazul parcurilor de tranzit, 26,7 % din vizitatori valorifică funcţiile

din proximitate (gări, autogări, instituţii administrative). Elocventă în acest

sens este zona de atracţie a Parcului Obor, unde vizitatorii chestionaţi sunt

predominant din sectorul 2 al municipiului Bucureşti, fenomenul putând fi

corelat cu prezenţa Primăriei sectorului 2 în apropiere (Fig. 3.17).

Fig. 3.17. Provenienţa vizitatorilor din Parcul Obor, Bucureşti. Predomină

vizitatorii din sectorul 2 al Bucureştiului, primăria de sector aflându-se în vecinătate.

Page 83: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

83

Principalele scopuri în accesarea parcurilor de către populaţie sunt

legate de recreere (28%) şi plimbare (17,1%), dominante în parcurile cu

pondere ridicată a vegetaţiei forestiere (Carol, Bazilescu, Floreasca,

Cişmigiu). Celelalte scopuri sunt direct corelate cu dotările existente la

nivelul parcurilor ori cu profilul vizitatorilor din zonele de influenţă ale

parcurilor, importante fiind in special plimbarea copiilor (22,1%, [7,3, 54,6;

±10,4]) (Fig. 3.18).

Fig. 3.18. Plimbarea copiilor – activitate definitorie pentru parcurile de cartier din

municipiul Bucureşti. Arealele preferate de către persoanele cu copii sunt un indicator

al zonelor liniştite din parcuri.

Durata vizitei este un indicator al atractivităţii parcurilor, dar şi al

disponibilităţii de timp liber a populaţiei. Cea mai mare parte a vizitatorilor

petrec 1–2 ore în parcuri (42,9%), urmate de persoanele care stau 2–3 ore

(23,4%). Durata medie este de 101 minute, cu o minimă de 59 de minute în

parcul Morarilor şi o maximă de 129 minute în parcurile Herăstraul Vechi şi

Cişmigiu (±20).

Ponderea redusă a populaţiei care stă mai mult de 3 ore (19%) este

justificată de timpul liber limitat, dar şi de diversitatea redusă a activităţilor

organizate sau care pot fi desfăşurate în parcuri. De altfel, acest interval este

reprezentat de persoanele în vârstă, cei care stau la distanţă ridicată de parc

şi/sau de vizitatori parcurilor mari (20–25%).

Page 84: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

84

Frecvenţa vizitei este dominată de persoanele care accesează parcurile

zilnic până la săptămânal (80,9%), cu variaţii pe categorii de parcuri. Astfel,

parcurile de cartier sunt vizitate predominant zilnic (37,2%), spre deosebire

de parcurile municipale şi metropolitane care sunt accesate în special

săptămânal (31%).

Dincolo de aceste fluxuri de vizitatori, se impune a fi evaluată în

perspectivă ponderea şi structura populaţiei care vizitează foarte rar

parcurile urbane.

Raportarea ofertei de spaţiu verde la cererea indusă de spaţiile

rezidenţiale permite clasificarea spaţiilor rezidenţiale din Bucureşti în

cinci categorii (Fig. 3.19) (Iojă et al. 2010b):

– spaţii rezidenţiale situate la peste 3 km de parcurile de importanţă

metropolitană şi municipală (6% din totalul spaţiilor rezidenţiale),

corespunzând spaţiilor periferice, cu locuinţe de tip pavilionar şi o ruralitate

crescută (de exemplu cartierele Chitila, Giuleşti-Sârbi, Progresului,

Apărătorii Patriei);

– spaţii rezidenţiale situate la peste 1 km de toate categoriile de

parcuri (24%), categorie în care se încadrează unele areale periferice din

cartierele Militari, Ferentari, Berceni;

– spaţii rezidenţiale cu accesibilitate la parcuri aglomerate (48% din

rezidenţial), aferente zonei centrale, dar şi cartierelor cu un deficit accentuat

de spaţii verzi publice (cum sunt cartierele Drumul Taberei, Rahova,

Militari);

– spaţii rezidenţiale cu accesibilitatea la parcuri degradate (2%), ce

se suprapun unor zone deservite de parcuri care au infrastructuri puternic

degradate şi cu funcţionalitate major afectată (parcurile Gara de Nord, Verdi

etc.);

– spaţii rezidenţiale cu accesibilitate bună la parcurile urbane (20%),

în special în zonele de nord şi est, unde oferta de spaţii verzi este foarte

diversă (de exemplu cartierul Tei are ca opţiuni parcurile Circului,

Plumbuita şi Tei).

Raportarea spaţiilor rezidenţiale noi la aceste structuri atrage atenţia

asupra concentrării lor în arealele cu accesibilitate bună la parcurile urbane.

Fenomenul a determinat deja aglomerarea unor parcuri urbane (de exemplu

Titan), în condiţiile în care în multe dintre noile inserţii rezidenţiale nu a fost

inclusă oferta de verde pentru recreere.

Astfel, multe dintre spaţiile rezidenţiale noi nu au făcut altceva decât să

paraziteze funcţiile urbanistice existente, cărora le-a diminuat considerabil

valoarea la nivel metropolitan, municipal sau de cartier.

Page 85: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

85

Fig. 3.19. Categorii de spaţii rezidenţiale în municipiul Bucureşti în funcţie de

accesibilitatea la parcuri urbane. Apare evidentă ponderea scăzută a arealelor cu

suprafeţe rezidenţiale cu accesibilitate bună la parcuri.

Page 86: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

86

4. SPAŢIILE REZIDENŢIALE – RECEPTOR AL

EFECTELOR INDUSE DE SURSELE DE DEGRADARE A

MEDIULUI

Internalităţile şi externalităţile de mediu cu manifestare în zonele

rezidenţiale au surse generatoare foarte diversificate, fapt ce reclamă

necesitatea stabilirii locului şi rolului lor în calitatea locuirii, a stării de

sănătate a rezidenţilor şi clădirilor, dar şi a proiecţiei exterioare. Între

acestea, modelele de consum ale populaţiei la care se adaugă sursele de

degradare externe se constituie în determinaţi cheie ai calităţii mediului la

nivelul spaţiilor rezidenţiale.

4.1. Modelele de consum – sursă generatoare de probleme de

mediu în spaţiile rezidenţiale

Societatea actuală se află într-o continuă transformare, impulsionată de

progresul ştiinţific şi tehnologic, dar şi de nevoia de adaptare la noile cerinţe

ale mediului, individului şi societăţii (Caeiro et al. 2012). În acest context,

satisfacerea nevoilor individuale şi colective a amplificat conflicte sociale

şi environmentale, fapt ce a obligat factorii decizionali de la nivel local,

regional şi global să reacţioneze planificat (Wali et al. 2010).

Clasificarea realizată de Abraham Maslow (Hoffman, 1999) privind

nevoile umane, le grupează în patru categorii:

– biologice, unde se includ aportul şi eliminarea de substanţe, energie,

lumină, adăpost, câmpuri electromagnetice, refacere fizică şi nervoasă,

reproducere, mişcare;

– psihice, respectiv emotivitate, afectivitate, excitabilitate, securitate,

informaţie, individualitate, echilibru psihic, contacte umane;

– sociale, printre care se numără cele de producţie, viaţă de grup,

relaţii sociale, crearea de unelte, producere de cunoaştere, socializare;

– ecologice, cum sunt sănătatea mediului, resursele naturale,

menţinerea circuitelor biogeochimice, a homeostaziei ca proces de bază al

perenităţii ecosistemelor a armoniei dintre mediul intern şi extern, a

echilibrului dinamic care păstrează în viaţă omul şi comunităţile pe care

acesta le formează.

Aceste nevoi umane se află într-un proces continuu de evoluţie şi de

schimbare, în funcţie de structura, identitatea şi funcţionalitatea

comunităţilor umane şi ale ecosistemelor naturale, seminaturale şi antropice

(Stern et al. 1997). Dacă iniţial era fundamentală acoperirea nevoilor

Page 87: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

87

biologice, actualmente, în societăţile dezvoltate, importanţa nevoilor sociale

şi ecologice a crescut semnificativ (Wilk 2002).

Acoperirea acestor nevoi este imposibilă la scară globală, datorită

caracterului limitat al resurselor, dar şi a valorificării lor iraţionale. În plus,

societatea diversifică şi amplifică permanent nevoile umane, atât timp cât

există un surplus local, regional sau global de resurse şi servicii.

În acest context este evident că multe dintre problemele actuale de

mediu sunt relaţionate direct cu modelele de consum existente în ţările

dezvoltate, care impun supraexploatarea capitalului natural (Primack et al.

2008, Writght şi Boorse 2011). Din acest motiv, problemele de mediu tind

să se accentueze şi să aibă o proiecţie din ce în ce mai puternică în plan

social, economic şi chiar politic (Wali et al. 2010). Aceste procese sunt mult

accelerate în ţările din fostul bloc comunist, forţate să recupereze rapid un

decalaj social şi economic enorm pentru a se alinia la o politică europeană

comună (Andrusz et al. 1996).

Modelele de consum reprezintă:

– seturi de calităţi, cantităţi, acţiuni şi/sau tendinţe ce caracterizează o

comunitate ori un grup de utilizatori de resurse şi servicii, care le folosesc

pentru supravieţuire, asigurarea confortului şi divertisment (Reusswig et al.

2003);

– o componentă a stilului de viaţă şi orientare socio-culturală şi

economică comună unei populaţii (Stanciu 2006);

– comportamente cu o anumită repetabilitate spaţială şi/sau temporală,

care sunt dictate de ritmul percepţiei nevoilor umane, specificul

oportunităţilor de satisfacere a acestora, de restricţiile şi libertăţile materiale

şi de mai multe aspecte de ordin cultural (Stanciu 2006, Goudie 2006);

– variante dintre opţiunile multiple ale societăţii, din care individul ori

grupul de indivizi alege pentru a-şi satisface una sau mai multe nevoi

(Reusswig et al. 2003), în funcţie de preferinţe, convingeri, dar mai ales de

disponibilitatea şi capacitatea de a le accesa (Sanquist et al. 2012);

Modele de consum sunt dependente direct de:

– sistemul economic şi politic, care diversifică sau restricţionează

nevoile din societate, dar şi oferta de bunuri şi servicii pusă la dispoziţia

consumatorilor (ONU 1992);

– aspecte sociale şi comportamentale, care în general filtrează

opţiunile posibile funcţie de starea de sănătate, etnie, religie, educaţie,

profesie, categorie de vârstă, sex (Sanquist et al. 2012);

– condiţiile de mediu, de care se leagă disponibilitatea unor resurse şi

servicii naturale.

Fiecare model de consum cuprinde mai multe module, ce se

relaţionează cu nevoile umane, reprezentative fiind alimentaţia, garderoba

(îmbrăcăminte şi încălţăminte), locuirea (inclusiv întreţinerea locuinţei şi

Page 88: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

88

înzestrarea cu bunuri de folosinţă îndelungată), recreerea, educaţia,

sănătatea, transportul şi comunicaţiile (Seale et al. 2003).

Populaţia şi-a schimbat semnificativ modelele de consum legate de

confort şi satisfacerea unor nevoi (Lutzenhisier şi Gossard 1998), îndreptate

spre scăderea costurilor, adaptarea la cerinţele sustenabilităţii (Roah et al.

2005) şi creşterea calităţii locuirii (Santin 2011). Procesul a determinat

apariţia de noi solicitări de produse şi servicii la nivelul ecosistemelor

naturale şi antropice, multe cu agresivitate ridicată faţă de calitatea

mediului. Acest proces este evident în spaţiile rezidenţiale, unde preferinţele

locuitorilor, nevoile lor şi percepţia confortului au cunoscut evoluţii

sensibile (Sanquist et al. 2012).

Un exemplu în acest sens este utilizarea aparatelor electrocasnice

folosite în mediul intern pentru creşterea confortului prin reducerea timpului

de realizare a unor îndeletniciri casnice (de exemplu prepararea hranei,

igienizarea locuinţei), diversificarea activităţilor din interior (recreere,

preocupări profesionale), păstrarea proprietăţilor unor produse alimentare

ori nealimentare (Fig. 4.1). Dincolo de rolul lor în gospodărie, ele se

constituie în cauza principală a creşterii consumului de energie electrică şi a

apariţiei unor noxe în aerul interior (Spaul 1994).

Fig. 4.1. Modelul afectării calităţii mediului interior prin utilizarea aparatelor

electrice, electronice şi electrocasnice (Iojă et al. 2011c).

Page 89: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

89

Creşterea ponderii cantităţilor de gaze cu efect de seră emise de spaţiile

rezidenţiale, a volumului de substanţe periculoase vehiculate, a consumului

de spaţiu, resurse şi servicii semnalează importanţa din ce în ce mai mare pe

care o au modelele de consum adoptate în spaţiile rezidenţiale în modelarea

calităţii mediului la scară regională şi chiar globală (Iojă 2008).

În vederea identificării diferitelor tipuri de satisfacere a nevoilor umane

în spaţiile rezidenţiale din municipiul Bucureşti au fost aplicate 257

chestionare, al căror conţinut a fost focalizat pe mai multe module de locuire

(Fig. 4.2), între care reţin atenţia următoarele: alimentaţia rezidenţilor,

curăţenia, igiena şi estetica locuinţei, securitatea locuirii şi recreerea.

Fig. 4.2. Module pentru evaluarea modelelor de consum ale populaţiei din

municipiul Bucureşti.

4.1.1. Modele de consum legate de locuire

În România, consumul de spaţiu pentru realizarea de locuinţe şi dotări

anexe a crescut semnificativ după 1989, odată cu apariţia oportunităţii de

dezvoltare a locuinţelor individuale, unifamiliale. Perceperea suprafeţei

ocupate de construcţie ca element primordial pentru asigurarea confortului

individual a generat extinderea semnificativă a periferiilor oraşelor şi

umplerea spaţiilor deschise cu suprafeţe construite (Pătroescu et al. 2004b).

Trecerea spre domeniul construit s-a realizat în special din terenuri arabile

sau chiar neproductive, la periferie, şi din spaţii verzi şi foste zone

industriale în oraşe, în acest mod fiind redusă rezerva de spaţiu şi teren

Page 90: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

90

biologic productiv, cu importanţă capitală pentru asigurarea autonomiei

oraşelor (Iojă et al. 2011d).

În cazul locuinţelor în care s-au aplicat chestionare în muncipiul

Bucureşti, ponderea cea mai ridicată au avut-o cele cu 2 şi 3 camere (36,4%,

respectiv 37,9% din total), cele cu 1 cameră şi cu mai mult de 5 camere

având ponderile cele mai mici (8,3%, respectiv 4,5%).

Suprafaţa medie a locuinţelor analizate a fost de 67,8 m2 [10–220 m

2;

±29,4], suprafaţa locuibilă fiind în medie de 26,05 m2/locuitor [3–96

m2/locuitor; ±13,3], iar încărcătura pe o cameră de 1,18 persoane [0,33–3,85

persoane/cameră; ±0,5]. De menţionat este faptul că 44,6% din locuinţele

analizate nu respectă cerinţele minime legate de suprafaţa utilă (Tabel 4.1).

Tabel 4.1 Cerinţe minime pentru locuinţe, conform Legii locuinţei nr.114/1996.

Per

soa

ne

per

fa

mil

ie

Ca

mer

e

per

locu

inţă

Ca

mer

ă d

e

zi

Do

rmit

oa

re

Lo

c d

e lu

at

ma

sa

Bu

cătă

rie

Încă

per

i

san

ita

re

Sp

aţi

i d

e

dep

ozi

tare

Su

pra

faţă

uti

Su

pra

faţă

con

stru

ită

Nr. Nr. m2 m

2 m

2 m

2 m

2 m

2 m

2 m

2

1 1 18 - 2,5 5,0 4,5 2,0 37 58

2 2 18 12 3,0 5,0 4,5 2,0 52 81

3 3 18 22 3,0 5,5 6,5 2,5 66 102

4 3 19 24 3,5 5,5 6,5 3,5 74 115

5 4 20 34 3,5 6,0 7,5 4,0 87 135

6 4 21 36 4,5 6,0 7,5 4,5 93 144

7 5 22 46 5,0 6,5 9,0 5,0 107 166

8 5 22 48 6,0 6,5 9,0 5,5 110 171

Inălţimea liberă minimă a camerelor de locuit va fi de 2,55 m, la care se va asigura un volum minim

de 15 m3 de persoană.In funcţie de amplasamentul construcţiei, suprafeţele construite pot avea abateri

în limitele de ±10%.

Volumul mediu al locuinţelor analizate este de 175,41 m3

[26–572 m3;

±76], volumul mediu pe persoană fiind de 67,74 m3

[10–250 m3/persoană;

±35]. De menţionat este faptul că doar 3 locuinţe, dintre cele evaluate, au un

volum mai mic de 15 m3/persoană, cerinţă minima impusă de Legea

locuinţei nr. 114/1996.

Locuinţa convenabilă, în raport cu care au fost delimitate modelele de

locuire, reprezintă acea locuinţa care prin gradul de satisfacere a raportului

dintre cerinţa utilizatorului şi caracteristicile sale, acoperă la un moment dat

necesităţile esenţiale de odihnă, preparare a hranei, educaţie şi igienă,

asigurând exigenţele minimale impuse de Legea locuinţei nr. 114/1996. Analiza cerinţelor minime pentru locuinţe (Tabel 4.1) a fost realizată în raport cu

raport cu valorile indicilor de locuire pentru gospodăriile investigate (

Tabel 4.2).

Page 91: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

91

Tabel 4.2 Distribuţia indicilor de locuire în locuinţele analizate din municipiul

Bucureşti

Suprafaţa totală

m2

Suprafaţa locuibilă

pe locuitor

(m2/locuitor)

Volum locuibil pe

locuitor (m3/locuitor)

Număr de camere

pe locuitor

Clase Număr

locuinţe Clase

Număr

locuinţe Clase

Număr

locuinţe Clase

Număr

locuinţe

Sub 25 8 Sub 10 6 Sub 15 3 Sub 0,5 5

25,0–49,9 35 10,0–14,9 22 15,0–49,9 70 0,5–0,74 56

50,0–74,9 111 15,0–29,9 124 50,0–99,9 114 0,75–1,99 134

75,0–99,9 46 30,0–49,9 48 100,0–149,9 21 2,00–2,49 17

Peste 100 15 Peste 50 15 Peste 150 7 Peste 2,5 3

Astfel au fost delimitate cinci categorii de modele de locuire:

– modelul de locuire precar, cu suprafaţă redusă a locuinţei şi cu un

grad ridicat de încărcare cu rezidenţi (3% din locuinţele analizate); acest

model apare în special în cartierele segregate (Ferentari, Giuleşti-Sârbi etc.)

şi la nivelul gospodăriilor cu venituri foarte reduse, fiind în unele situaţii

(Fig. 4.3) asociat şi cu deficienţe în accesul la o serie de servicii publice,

cum ar fi alimentarea cu apă, salubritatea, canalizarea etc.;

Fig. 4.3 Locuinţă încadrată în modelul precar de locuire din cartierul Ferentari,

municipiul Bucureşti. Se observă suprafaţa redusă a construcţiei şi aspectul şi dotările

de tip rural (alimentare cu apă din foraj de mică adâncime, hazna pentru colectarea

apelor uzate menajere).

Page 92: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

92

– modelul de locuire mediu-inferior, corespunzând unui procent de

10% din locuinţele analizate, unde există o vulnerabilitate ridicată la

degradarea condiţiilor de locuire, determinată de suprafaţa insuficientă sau

de numărul ridicat de locatari; acest model este specific imobilelor cu

locuinţe de tip confort II şi unifamiliale, frecvent întâlnite în apropierea

platformelor industriale din municipiul Bucureşti (Republica, Faur, IMGB);

– modelul de locuire mediu, unde valorile indicilor de locuire

corespund fondului locativ majoritar din municipiul Bucureşti (58%) cu

valori medii înregistrate la nivelul parametrilor analizaţi;

– modelul de locuire mediu-superior, corespunzând la 22% din

locuinţe, unde indicii de locuire înregistrează valori peste cele medii;

acestea sunt caracteristice spaţiilor rezidenţiale construite după 1970, situate

totuşi periferic în raport cu multe dotări urbane;

– modelul de locuire de lux (Fig. 4.4), corespunzând unei suprafeţe

locuibile apreciabile, dar ocupată de un număr redus de persoane (7% din

locuinţele analizate); acest model se întâlneşte în cartierele vechi de lux ale

Bucureştiului (de exemplu Kiseleff), în unele spaţiile rezidenţiale noi

(individuale şi colective), amplasate de obicei în proximitatea zonelor verzi.

Fig. 4.4. Locuinţă unifamilială încadrată în modelul de locuire de lux.

Supradimensionarea construcţiei în raport cu nevoile individuale se constituie în

problemă principală a acestui model de locuire.

Din punct de vedere al calităţii mediului, importante sunt în special

extremele care indică vulnerabilitate socială (modelul precar) şi agresivitate

faţă de mediu (modelul de lux). De asemenea, modelul de locuire mediu este

un indicator al disponibilităţii de spaţiu pentru locuinţe (luând în calcul şi

Page 93: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

93

dezvoltarea pe verticală), al confortului locuirii, resurselor financiare

existente şi al agresivităţii asupra mediului prin rezidenţial.

4.1.2. Energie

Dintre modelele de consum legate de utilizarea energiei au fost

considerate relevante pentru analiză modalităţile de producere a agentului

termic (producţie) şi de climatizare (consum), izolarea termică şi

comportamentele economice (reducere a consumului).

4.1.2.1. Producerea agentului termic

Producerea agentului termic pentru încălzire reprezintă o componentă

nelipsită în spaţiile de locuit din România, lucru datorat condiţiilor climatice

ce impun utilizarea încălzirii cel puţin în timpul iernii (Melikov 2004). Ele

au o importanţă deosebită în menţinerea confortului termic, igienei şi

securităţii populaţiei, dar şi în influenţarea concentraţiilor de noxe din aerul

interior (Pătroescu et al. 2010).

În municipiul Bucureşti au fost identificate cinci metode de încălzire a

locuinţelor.

Reţeaua centralizată de furnizare a căldurii (60% din locuinţele

analizate) oferă avantajul că delocalizează problemele de mediu în raport cu

spaţiile rezidenţiale, concentrându-le la nivelul centralelor electrotermice

(CET-uri), aflate de obicei la distanţe apreciabile în raport cu spaţiile de

locuit.

Centralele de bloc (12% din locuinţele analizate) reprezintă cea mai

eficientă, economică şi ecologică, formă de producere a energiei termice,

întrucât prezintă flexibilitate în funcţionare (adaptare permanentă şi rapidă

la condiţiile meteorologice şi la nevoile locatarilor) şi pierderi minime pe

reţea (Enache et al. 2006). Deşi în interiorul locuinţelor riscurile de mediu

sunt similare cu cele ale reţelelor centralizate, trebuie menţionate riscurile

foarte ridicate legate de funcţionarea centralei (risc de explozie, de

acumulare a compuşilor de ardere). Acest model de producere a energiei

termice se întâlneşte în special în noile complexe rezidenţiale.

Centralele de apartament (25% din situaţii) sunt echipamente care au

început să înlocuiască sistemele clasice de încălzire. În marile complexe de

locuinţe, debranşarea de la reţeaua centrală de distribuţie a agentului termic,

dincolo de eficienţa economică de moment, ridică mari probleme legate de

managementul calităţii mediului interior, mai ales în situaţia în care noxele

rezultate din procesul de ardere a combustibililor utilizaţi nu sunt gestionate

corespunzător, neexistând căi specializate de evacuare. De asemenea,

eficienţa lor depinde de funcţionarea corespunzătoare a instalaţiilor de

încălzire din imobilele ori apartamentele învecinate.

Echipamentele electrice (calorifere electrice, radiatoare, aeroterme) sunt

utilizate mai ales în locuinţele debranşate de la sistemul public (2% din

Page 94: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

94

situaţii) şi în complementaritate cu sistemul centralizat (în special în

locuinţele cu copii sub 6 ani). În cazul lor, problemele sunt determinate de

consumul foarte ridicat de energie electrică şi în consecinţă de mărirea

costurilor locuirii.

Utilizarea aragazelor pentru încălzirea locuinţelor (1% din locuinţe

folosesc aceată metodă exclusiv, iar 6% în complementaritate cu alte

sisteme) în contextul existenţei unei ventilări deficitare a imobilelor are

consecinţe serioase asupra calităţii aerului şi indirect induce

disfuncţionalităţi în locuire şi prin afectarea stării de sănătate a populaţiei

(Enache et al. 2006).

La nivel naţional, în mediul urban s-au dezvoltat sub influenţa

urbanului se observă o tendinţă de renunţare la utilizarea sistemului

centralizat de încălzire şi înlocuirea lui cu cel individual (centrale de imobil

ori proprii).

În mediul rural şi în periferiile structurale şi funcţionale ale oraşelor

(Stan 2009), utilizarea combustibililor fosili, dar şi a altor materiale

combustibile (cauciuc, materiale plastice, resturi din lemn etc.) are o

proiecţie directă în calitatea mediului interior şi exterior şi deci a stării de

sănătate a rezidenţilor. În aceste cazuri, expunerea populaţiei la noxe cu

caracter periculos este foarte ridicată, evaluarea morbidităţii find absolut

necesară îndeosebi la copii şi vârstnici (Baker et al. 2001).

4.1.2.2. Climatizarea

Climatizarea locuinţelor reprezintă ansamblul de operaţii prin care aerul

dintr-o încăpere este menţinut artificial la o anumită temperatură, umiditate

şi/sau puritate, fiind o componentă opţională a locuirii (Clausen et al. 2003).

În municipiul Bucureşti, au fost identificate două modele de consum

legate de prezenţa şi absenţa aparatelor de aer condiţionat în locuinţe.

Aparatele de aer condiţionat sunt prezente în 41% din locuinţele

analizate, în majoritatea situaţiilor (75%) existând un singur aparat (Fig.

4.5). Numărul mai mare de unităţi per locuinţă (maxim 5 în locuinţele

analizate) este asociat cu mărimea suprafaţei locuibile. Nivelul de dotare cu

aparate de aer condiţionat în locuinţele analizate este de 178 aparate la 1 000

locuitori şi 0,55 aparate per gospodărie.

Aparatele de aer condiţionat sunt utilizate, frecvent, în perioada iunie–

septembrie, durata medie de folosire fiind de 4,5 ore pe zi. În ceea ce

priveşte tipul de agent de răcire folosit, în 73% din cazuri răspunsul a fost

Nu ştiu, iar 25% au menţionat freonul (2% nu au răspuns la întrebare). În

prezent, circa 60% din aparatele de aer condiţionat existente pe piaţa

românească funcţionează cu freon CFC-12 (Ioja, 2008), extrem de agresiv

pentru sănătatea populaţiei şi inclus în categoria gazelor care afectează

stratul de ozon (Roah et al. 2005). Majoritatea aparatelor au fost

achiziţionate în ultimii 5 ani (82%), iar 61% dintre acestea au fost cel puţin

Page 95: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

95

odată realimentate cu agent de răcire. Procesul atrage atenţia asupra

contribuţiei aparatelor de aer condiţionat la încărcarea aerului extern cu

compuşi utilizaţi ca agenţi de răcire (Alvarez et al. 1996). Aparatele de aer

condiţionat, în situaţia în care filtrele nu sunt curăţate periodic, se constituie

şi într-o sursă care aduce în aerul interior particule în suspensie, unele dintre

acestea fiind foarte active microbiologic (Molina et al. 1989).

Fig. 4.5 Distribuţia aparatelor de aer condiţionat în locuinţele analizate din

municipiul Bucureşti. Absenţa aparatelor de aer condiţionat este mai frecventă în

locuinţele amplasate în cartierele periferice ale municipiului Bucureşti.

Page 96: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

96

În plus, aparatele de aer condiţionat transferă disfuncţionalităţile legate

de căldură şi umiditate din interior în exterior, unde accentuează

disconfortul termic şi generează zgomot (Iojă et al. 2008).

Lipsa aparatelor de aer condiţionat, specifică în 59% din locuinţele

analizate, este compensată în unele situaţii de utilizarea ventilatoarelor. Spre

deosebire de aparatele de aer condiţionat, ventilatoarele sunt utilizate în

gospodăriile cu venituri mai mici sau care sunt preocupate de menţinerea

stării de sănătate a rezidenţilor. Ele sunt utilizate în 30% din gospodăriile

analizate, cu o pondere de 220 aparate la 100 locuitori şi 0,35 aparate per

gospodărie.

4.1.2.3. Comportamentele ecologice

Menţinerea la un nivel relativ redus al costurilor energiei electrice şi

termice (în special datorită subvenţiilor acordate de către stat sau prin

găsirea unor noi forme de energie mai rentabile economic) au favorizat o

amplificare a consumului şi un interes moderat faţă de economisirea

energiei.

Astfel, în 83,8% din locuinţele analizate din municipiul Bucureşti există

preocupare pentru stingerea luminii ori a întreruperii funcţionării altor

aparate electrice, electronice şi electrocasnice în momentul părăsirii camerei

ori a locuinţei, comportament justificat prin dorinţa de a economisi energia

electrică şi deci de a reduce costurile utilizării ei. Această preocupare este

completată de utilizarea pe scară tot mai largă a becurilor economice (51,9%

dintre locuinţele analizate, unde ponderea acestora variază între 30–100%

din totalul becurilor din locuinţă) şi a aparatelor electrocasnice încadrate cel

puţin în clasa A din punct de vedere energetic (53,1% din situaţii).

În cazul energiei termice, prezenţa repartitoarelor de costuri în 75% din

locuinţele analizate evidenţiază dorinţa de control şi reducere a costurilor

locuirii dar şi o grijă pentru raţionalizarea consumului.

4.1.3. Alimentaţie

Alimentaţia reprezintă o componentă esenţială a modelelor de

consum ale populaţiei, relaţionată predominant cu activităţile din spaţiile

rezidenţiale. Modul de satisfacere a nevoilor de hrană prezintă o variabilitate

temporală foarte ridicată şi depinde de veniturile din gospodărie, de

preferinţele individuale ale locuitorilor, de restricţiile de ordin religios sau

cultural, de obiceiuri, de structura pe grupe de vârstă şi sexe, de educaţie ori

de accesibilitatea hranei (Stanciu 2006).

Alimentaţia influenţează semnificativ cantitatea şi compoziţia

deşeurilor, consumul de apă, resurse energetice şi energie (Gerbens-Leenes

et al. 2010). Dimensiunea acestor probleme depinde direct de numărul de

locuitori din gospodărie, de modelul ales pentru satisfacerea nevoilor

biologice ale acestora (modul şi frecvenţa de preparare a hranei în locuinţă,

Page 97: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

97

gradul de utilizare al preparatelor şi semipreparatelor, generatoare de deşeuri

din ambalaje) ori de ponderea alimentelor care se transformă în deşeuri.

Astfel, prepararea hranei în locuinţă reprezintă o activitate îndreptată

spre acoperirea unei nevoi fiziologice, fiind caracteristică pentru 98,1%

dintre locuinţele analizate din municipiul Bucureşti. În 37% din situaţii,

prepararea hranei se realizează zilnic (Fig. 4.6).

Fig. 4.6 Frecvenţa preparării hranei în locuinţele analizate din municipiul

Bucureşti (2011).

Pentru prepararea hranei se utilizează aragaze şi maşini de gătit, care

utilizează în 97,2% din cazuri gazele naturale drept combustibil (în 2,8%

folosesc curentul electric sau lemnul). Prezenţa lor este relaţionată cu

existenţa branşării la reţeaua de alimentare cu gaze ori de accesibilitatea

serviciilor de distribuţie a buteliilor cu gaz. Gradul de dotare a locuinţelor

este de 320 aragaze la 1 000 persoane.

Complementar aragazelor, tot mai multe spaţii de locuit sunt dotate cu

cuptoare cu microunde (206 aparate la 1 000 persoane, cel puţin un astfel de

dispozitiv fiind prezent în 63% dintre locuinţe). Dimensiunea efectelor

negative generate de activităţile de preparare a hranei în locuinţă este funcţie

de eficienţa proceselor de ardere, de modul de preparare şi tipul hranei

preparate, modul de ventilare a locuinţei, dar şi de modalităţile de evacuare

a noxelor (prezenţa hotelor ori a altor sisteme de evacuare directă ori forţată

a noxelor).

Relaţionată cu alimentaţia este şi prezenţa frigiderelor şi combinelor

frigorifice, impusă de condiţiile climatice, precum şi de lipsa unor anexe

Page 98: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

98

gospodăreşti complementare (de exemplu beciuri). Acestea sunt prezente în

toate locuinţele analizate în studiu, gradul de înzestrare fiind de 352 de

frigidere la 1 000 locuitori (1,08 aparate per gospodărie). Dintre acestea

51% au agent de răcire ecologic, iar 77% sunt cel puţin din clasa A

(eficiente energetic). Majoritatea frigiderelor au o vechime de 2–5 ani

(45%). În toate situaţiile, frigiderele sunt amplasate în bucătării şi pe holuri,

incidenţa asupra calităţii mediului intern fiind de obicei mică. În cazul

locuinţelor de mici dimensiuni, problemele legate de funcţionarea

frigiderelor se referă la zgomot, mirosuri (în cazul igienizării defectuoase) şi

încălzirea aerului interior. În cazul agenţilor de răcire, pierderile sunt

nesemnificative şi nu pot fi considerate o sursă reprezentativă în aerul

interior.

4.1.4. Curăţenie, igienă şi estetică

Salubrizarea locuinţelor este o componentă esenţială a locuirii,

dependentă de factori permanenţi (caracteristicile construcţiei, specificul

vecinătăţilor, accesibilitatea la diferite reţele tehnico-edilitare) şi de factori

conjuncturali (frecvenţa activităţilor de igienizare ori de combatere a

organismelor nedorite, gradul de înzestrare cu echipamente utilizate pentru

curăţenie).

În locuinţele analizate din municipiul Bucureşti, vechimea ultimei

renovări este predominant de 1–3 ani (35,2%), doar în 9,1% din locuinţe

fiind mai mare de 10 ani (Fig. 4.7).

Dincolo de îndepărtarea unor probleme ce se acumulează în timp (de

exemplu igrasia, prezenţa microorganismelor), renovările presupun şi

introducerea prin finisaje a unor substanţe şi materiale noi (de exemplu

vopsele lavabile, parchet melaminat). Astfel, finisajele şi decoraţiunile

interioare contribuie semnificativ la încărcarea cu compuşi organici volatili,

particule în suspensie, amoniac, formaldehidă, radon (Spaul 1994).

În cazul locuinţelor analizate se observă că ponderea utilizării

vopselelor lavabile este de 88%, cu un procent de 98% pentru locuinţele în

care s-au realizat renovări în ultimii 5 ani. Dincolo de faptul că vopselele

lavabile emană substanţe cu caracter cancerigen în aerul interior (Kostiainen

1995, Colombo et al. 1991, Lundgren et al. 1994), trebuie evidenţiate şi

problemele pe care le cauzează dată fiind blocarea ventilării prin intermediul

pereţilor şi stimularea dezvoltării microorganismelor iubitoare de umiditate.

Finisajele de tip calciu, humă, vopselelor în ulei ori var se regăsesc

predominant în cazul locuinţelor care nu au fost renovate în ultimii 10 ani.

La nivelul pardoselei, s-a constatat dominanţa suprafeţelor acoperite de

parchet (41%), parchet melaminat (33%) şi linoleum (22 %). În cazul băilor

şi bucătăriilor, în 74% din situaţii se utilizează gresia. Dincolo de efectul

estetic evident al acestor suprafeţe, devine ca stringentă necesitatea utilizării

Page 99: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

99

produselor de curăţenie, multe pe bază de substanţe dezinfectante, ce

determină noi intrări de substanţe în aerul interior (Iojă et al. 2011c).

Fig. 4.7 Ponderea locuinţelor funcţie de vechimea ultimei renovări în municipiul

Bucureşti. În intervalul 2007–2010, date fiind posibilităţile financiare, au fost

realizate cele mai multe renovări ale locuinţelor.

În plus, aceste suprafeţe sunt în 74% din cazuri acoperite de covoare,

care ridică probleme foarte delicate la nivelul calităţii aerului interior, fiind

stocatoare de particule în suspensie. În cele mai multe situaţii (34,6%)

covoarele se găsesc în toate camerele şi acoperă aproape integral suprafaţa

podelelor. În 39% din locuinţe, covoarele se regăsesc numai în camerele de

odihnă, fiind percepute ca o modalitate de creştere a esteticii şi a confortului

termic. În 26% din locuinţe covoarele ocupă suprafeţe reduse sau chiar

lipsesc (3,4%), situaţia fiind caracteristică locuinţelor cu pardoseli de gresie

ori parchet laminat.

Printre amenajările interioare, importante pentru estetica ambientului,

creşterea intimităţii ori gestionarea luminii din exterior, un loc aparte îl

ocupă draperiile şi perdelele, întâlnite în 92% din locuinţele analizate. Ele

au un rol important în stocarea prafului şi în generarea unor substanţe noi în

mediul interior, funcţie de materialele din care sunt realizate.

Astfel, tendinţa de omogenizare a finisajelor este evidentă şi este

îndreptată din păcate spre o îmbunătăţire a esteticii şi a confortului, şi nu

spre îmbunătăţirea calităţii locuirii ori a sanogenezei locatarilor.

Page 100: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

100

Dintre echipamentele electrice, importante pentru menţinerea curăţeniei

în locuinţe menţionăm maşinile de spălat şi aspiratoarele.

Maşinile de spălat reprezintă o dotare care lipseşte doar în 6,2% din

locuinţele chestionate. Prezenţa lor este relaţionată cu existenţa unui volum

util constant şi suficient de apă de calitate corespunzătoare (de preferat

racord la reţeaua de alimentare cu apă) şi de un spaţiu suficient pentru a

prelua această funcţie în interiorul locuinţei. De altfel, locuinţele care nu

deţin maşină de spălat au suprafeţe sub 30 m2. Nivelul de înzestrare al

populaţiei este de 308 maşini de spălat la 1 000 locuitori, cu o prezenţă de

0,96 maşini de spălat per gospodărie. 82% dintre locuinţe deţin maşini de

spălat cu funcţie de economisire a apei, iar 71% de economisire a energiei.

Ponderea ridicată a acestor funcţii este justificată prin faptul că 66% din

maşinile de spălat au fost achiziţionate în ultimii 5 ani, când problemele

legate de costurile apei şi a energiei electrice au devenit o preocupare

normală a utilizatorilor.

Aspiratoarele au rolul de a rezolva parţial problemele generate de

depăşirile indicatorului pulberi în suspensie în aerul intern. Nivelul de

înzestrare în locuinţele analizate este de 326 aspiratoare la 1 000 locuitori şi

un aparat per gospodărie, cu o absenţă doar în 5,4% din gospodării.

Importantă pentru menţinerea igienei în locuinţă este şi combaterea

dăunătorilor. Legat de folosirea substanţelor chimice pentru combaterea

dăunătorilor, frecvenţa utilizării este destul de redusă (27,8% niciodată şi

24,1% mai rar decât o dată pe an). Doar în 5,56% din situaţii se confirmă

utilizarea substanţelor chimice de mai multe ori pe lună, 8,33% le

întrebuinţează lunar, iar 17,6% de 2-3 ori pe an. În cele mai multe situaţii

substanţele chimice se folosesc pentru combaterea gândacilor (42%),

moliilor (29,8%) şi ţânţarilor (29,7%). Nivelul de utilizare a substanţelor

chimice pentru combaterea dăunătorilor este mult mai ridicat în locuinţele

din muncipiul Bucureşti decât arată rezultatele aplicării chestionarului, acest

fapt datorându-se percepţiei locatarilor. Multe persoane nu percep ca

substanţe chimice nocive produsele consumate în acest scop cum ar fi

insecticidele pentru ţânţari şi molii, naftalina, extractele de lavandă, spray-

urile, pastilele de ţânţari etc.

4.1.5. Recreere

Una dintre funcţiile esenţiale ale spaţiilor rezidenţiale o reprezintă

furnizarea de servicii de agrement şi recreere pentru locuitori (Derer 1985).

Indiferent dacă acestea sunt menţinute în mediul intern sau sunt transferate

în exterior, prezenţa lor este obligatorie pentru asigurarea confortului

locuirii.

Page 101: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

101

4.1.5.1. Dotări pentru recreere şi agrement în interiorul locuinţelor

Activităţile sedentare de recreere şi agrement tind să ocupe o pondere

din ce în ce mai ridicată din timpul petrecut în interiorul locuinţelor. Dintre

acestea vizionarea diferitelor emisiuni de televiziune şi utilizarea

calculatoarelor par să reprezinte două dintre principalele opţiuni de recreere

şi agrement ale populaţiei.

Fenomenul este determinat, în primul rând, de disponibilitatea

televizoarelor, de gradul ridicat de acoperire şi preţul accesibil al reţelelor de

televiziune prin cablu. Nivelul de înzestrare al populaţiei cu televizoare în

locuinţele analizate este de 612 la 1 000 locuitori, respectiv în medie 2

televizoare per gospodărie. Absenţa televizoarelor a fost semnalată în doar

2,7% din locuinţe, în cea mai mare parte a locuinţelor fiind două (40%) şi

respectiv un televizor (32,7%). Majoritatea televizoarelor au o vechime de

2–5 ani (38,5%) şi 5–10 ani (31%).

Scăderea importanţei dispozitivelor de redare a sunetului în defavoarea

calculatoarelor şi televizoarelor este evidenţiată de nivelul oarecum redus de

înzestrare cu radiouri şi casetofoane (357 aparate la 1 000 locuitori şi

respectiv 1 per gospodărie, cu o absenţă la 28,8% din gospodării).

Calculatoarele şi îndeosebi laptopurile sunt o componentă mai recentă a

spaţiilor de locuit, însă gradul de înzestrare a cunoscut o ascensiune

puternică în ultimul deceniu (643 calculatoare la 1 000 locuitori, 2

calculatoare per gospodărie). Ele lipsesc doar în 7% din gospodării, iar

prezenţa lor tinde să suplinească televizoarele şi aparatele de redare a

sunetului. De altfel, spectrul de activităţi pentru care sunt folosite

calculatoarele a crescut considerabil, reprezentative fiind comunicarea,

vizionarea de imagini şi filme (inclusiv de televiziune), practicarea de jocuri

ori desfăşurarea unor activităţi profesionale.

4.1.5.2. Animalele de companie şi plantele decorative

Animalele de companie şi plantele decorative au devenit o componentă

obişnuită a locuinţelor din mediile urbane mari, încercând să compenseze

deficitul acut de mediu natural specific acestor spaţii (Antrop 2004), să

acopere nevoia de afecţiune a oamenilor (Wood et al. 2005), să contribuie la

ameliorarea stării de sănătate a populaţiei (Chen et al. 2010, Serpell 1991,

Wood et al. 2005) ori să îmbunătăţească relaţiile sociale (Kubinyi et al.

2009).

În Australia, 65% din gospodăriile din mediul urban deţin cel puţin un

animal de companie, valoare apropiată de cea din SUA (62%) şi considerată

a fi mai ridicată decât în spaţiul european, unde doar 46% dintre familii au

în îngrijire un animal de companie. De remarcat, procentul de 20–30% din

gospodării în care animalul de companie preferat este câinele (Cutt et al.

2007, Slater et al. 2008).

Page 102: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

102

Dincolo de rolul lor foarte important în profil urban, animalele de

companie şi plantele decorative au generat noi probleme în mediul intern şi

extern: boli (Cutt et al. 2007), apariţia mirosurilor neplăcute (Lee et al.

2009), zgomot (Gidlof-Gunnarsson şi Ohrstrom 2007), insalubritate

(Schofield et al. 2005) şi, implicit, dezvoltarea de noi situaţii conflictuale

(Wood et al. 2005).

În analiza întreprinsă în municipiul Bucureşti, animalele de companie

au fost întâlnite în 27,6% din locuinţe, şi doar în 13,8% dintre situaţii s-a

înregistrat prezenţa unui singur animal. După rata prezenţei, cele mai multe

animale sunt pisici şi câini, alături de care, cu o pondere relativ redusă, apar

peştii şi păsările exotice (Tabel 4.3).

Tabel 4.3 Prezenţa animalelor de companie în locuinţele analizate din municipiul

Bucureşti (2011)

Număr de animale Prezenţa animalelor de companie în locuinţe

(% din total locuinţe) Număr locuinţe

pisici câini păsări reptile peşti altele

0 exemplare 84,6 89,1 95,0 99,2 98,4 98,8 189

1 exemplar 10,4 9,3 2,3 0,0 0,8 0,8 36

2 exemplare 3,0 1,2 2,7 0,4 0,0 0,4 24

3 exemplare 1,2 0,4 0,0 0,4 0,0 0,0 6

4 exemplare 0,4 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 1

Peste 5 exemplare 0,4 0,0 0,0 0,0 0,8 0,0 5

Plantele decorative au un rol important în îmbunătăţirea calităţii

mediului interior, însă în multe situaţii ele contribuie la adăugarea în

compoziţia aerului interior a unor substanţe noi, unele active biologic,

conducând la degradarea calităţii mediului intern prin compuşi alergeni,

mirosuri, compuşi organici volatili ori pesticide (Wallace et al. 1987).

Dintre cele 257 locuinţe analizate, 75% aveau plante decorative, în cele mai

multe cazuri (respectiv 48,2%), numărul lor variind între 1-10 (Fig. 4.8).

Numărul mediu de plante decorative în locuinţele analizate este de 11

([0, 50], ± 12,5). Dintre speciile preferate în locuinţele din municipiul

Bucureşti se remarcă ficuşii, muşcatele, trandafirii, orhideele, violete de

Parma, dracenele, yucca, petuniile, regina nopţii, crinii, cerceluşii, leandrul,

iedera, begoniile, bromelia, cactuşii, bambusul, prezenţa lor fiind semnalată

în camere de zi, dormitoare sau în aranjamentele florale de pe balcoane,

funcţie de nevoia de spaţiu şi creştere şi de lumină (Fig. 4.9).

Page 103: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

103

Fig. 4.8 Variaţia numărului de plante prezente în locuinţele analizate din

municipiul Bucureşti. Prezenţa plantelor decorative în locuinţe tinde să devină o

componentă normală a modelelor de locuire

Fig. 4.9. Distribuţia pe camere a ponderii plantelor decorative în locuinţele

analizate din municipiul Bucureşti. În cadrul locuinţelor, nu există spaţii special

alocate plantelor decorative, ele fiind percepute, în majoritatea cazurilor, ca o formă

de ameliorare a calităţii mediului interior.

Page 104: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

104

4.1.6. Substanţe periculoase utilizate în locuinţă

Tendinţa de a stoca pe termen mediu şi lung produse utilizabile în

gospodărie este legată direct de nevoia de confort şi de siguranţă a

populaţiei. Cantităţi apreciabile de produse alimentare, textile, încălţăminte,

cărţi, mobilă, aparate electrice, electronice şi electrocasnice, produse

chimice, medicamente se regăsesc frecvent în locuinţe, destinate, în primul

rând unor potenţiale utilizări. Aceste stocuri se transformă de cele mai multe

ori în deşeuri, întrucât produsele îşi pierd adesea valoarea de utilizare

datorită caracterului perisabil, a înlocuirii lor cu alte produse mai bune sau

mai atractive într-un timp relativ scurt.

Prin depozitarea lor în locuinţe, materialele stocate contribuie la

generarea şi adăugarea de disfuncţii în mediul intern, procese ce au

proiecţie directă în confortul şi în calitatea mediului interior. Reţinem în

acest sens:

– creşterea diversităţii substanţelor şi a tipurilor de populaţii de

microorganisme din mediul intern;

– scăderea suprafeţei disponibile pentru alte folosinţe;

– accentuarea riscului de conversie a unor spaţii interioare (băi de

serviciu, balcoane) către funcţia de depozitare;

– amplificarea riscului de apariţie a unor accidente (de exemplu,

incendii, ingerarea unor substanţe toxice);

– creşterea riscului de apariţie şi dezvoltare a unor animale oportuniste

(gândaci, furnici).

În 77,8% din locuinţele analizate din municipiul Bucureşti există boxe

în cadrul locuinţelor, utilizate pentru depozitarea produselor alimentare

(35%), depozitarea încălţămintei (34%), sculelor şi echipamentelor de

întreţinere (34%), produselor de curăţenie (29%), hainelor (24 %) ori a altor

produse (7%, respectiv valize, jucării, aparate electrice). Absenţa boxelor

este corelată cu suprafaţa redusă a locuinţelor (în special la locuinţele cu o

singură cameră), dar şi cu modificările realizate în interior (desfiinţarea lor

pentru lărgirea spaţiului necesar locuirii), îndeosebi în locuinţele colective.

Rolul de spaţiu de depozitare este preluat ori completat în 40% din

situaţii de balcoane, care în 60% din gospodării sunt închise, contribuind la

internalizarea multor probleme de mediu în interiorul locuinţelor. În cazul

locuinţelor din imobile colective, depozitarea diferitelor produse în balcoane

amplifică riscul de apariţie a unor disfuncţionalităţi în caz de incendiu,

cutremur etc.

Dintre produsele depozitate în balcoane se detaşează sculele şi

echipamentele electrice (26%), produsele alimentare (24%), produsele

textile (7%), produsele chimice (6%) şi mobilă veche (6%). De menţionat

că, în 7% din situaţii, balcoanele sunt folosite ca spaţii de depozitare a

deşeurilor reciclabile (în special hârtie, sticlă, PET-uri).

Page 105: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

105

În afara funcţiei de depozitare de substanţe şi materiale diverse,

balcoanele mai sunt folosite pentru uscarea rufelor (60,2%) ori ca spaţiu

pentru amplasarea plantelor decorative (28,7%). În ambele situaţii, în cazul

în care balcoanele sunt închise, o parte din efectele negative (creşterea

umezelii, mirosurile de detergenţi şi respectiv de pământ, apariţia agenţilor

alergeni) se transferă în mediul interior al locuinţei.

Din categoria produselor depozitate în locuinţe cu potenţial negativ

asupra calităţii mediului intern, amintim şi medicamentele, substanţe

chimice active din punct de vedere biologic, care cresc riscul de intoxicare

(în special la copii). În majoritatea cazurilor, medicamentele sunt depozitate

în camera de zi (30,6%), dormitoare (24,1%) şi bucătării (14,8%), celelalte

locaţii fiind nereprezentative din punct de vedere al ponderii. De menţionat

că în 15,7% din situaţii nu există un loc clar de stocare al medicamentelor,

acestea fiind întâlnite în majoritatea camerelor. Atrage atenţia în special

ponderea ridicată de depozitare a medicamentelor în dormitoare, acolo unde

completează spectrul de produse depozitate necorespunzător (cărţi, aparate

electronice, covoare etc.).

Tot în categoria bunurilor depozitate în locuinţe se încadrează şi cărţile,

prezente în 87,96 % din locuinţele analizate din municipiul Bucureşti. Ele

sunt depozitare de pulberi în suspensie, unele dintre acestea cu potenţial

alergen foarte ridicat (dată fiind favorizarea dezvoltării acarienilor). De

asemenea, îndeosebi în cazul cărţilor noi, apare problema compuşilor

organici volatili, din cauza vopselelor folosite la tipărire. Depozitarea

cărţilor se realizează predominant în sufragerii (57,4%) şi în camerele de

dormit (32,4%), a doua situaţie fiind destul de îngrijorătoare datorită

efectelor negative ce se pot resimţi la nivelul stării de sănătate a populaţiei.

În 5,56% din locuinţe cărţile sunt prezente în număr diferenţiat în toate

camerele, situaţie întâlnită frecvent în apartamentele cu două camere.

Modele de comportament sunt acelea care contribuie la creşterea

semnificativă a ponderii factorilor conjuncturali în influenţarea calităţii

aerului interior. Fumatul, utilizarea aparatelor electrice şi electrocasnice,

utilizarea frecventă a substanţelor chimice pentru igienizare, odorizarea prin

aerosoli a aerului interior ori prezenţa animalelor de companie se constituie

în factori conjuncturali, cu rol semnificativ în bilanţul calităţii mediului

interior din spaţiile rezidenţiale.

4.2. Sursele de degradare externe

În afara problemelor de mediu autogenerate, spaţiile rezidenţiale

receptează şi numeroase externalităţi de mediu determinate de surse de

degradare externe (Brandon et al. 1997).

Sursele de degradare externe sunt reprezentate de ansamblul

activităţilor şi amenajărilor antropice, aflate în exteriorul spaţiilor de locuit,

care adaugă disfuncţii cu potenţial de afectare a sănătăţii populaţiei (Baker

Page 106: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

106

et al. 2001), de distrugere, degradare sau de diminuare a valorii unor bunuri

(imobile, finisaje, dotări interioare), de amplificare a unor costuri

(întreţinere, igienizare etc.) ori de scădere a siguranţei locuirii (Koren şi

Bisesi 2002).

Se impune să subliniem că indiferent dacă acţiunea surselor de

degradare externe este continuă, periodică sau accidentală, importantă este

magnitudinea efectelor negative receptate şi percepute de către locuitorii

spaţiilor rezidenţiale, care, în general, depinde de:

– caracteristicile surselor de degradare (dimensiune, specificul

activităţilor desfăşurate, modul de gestionare a externalităţilor de mediu,

distanţa în raport cu spaţiile rezidenţiale);

– potenţialul teritoriului de amplificare sau de atenuare a

impacturilor negative (specificul fluxurilor naturale de materie şi energie,

eficienţa funcţionării mecanismelor de autoreglare a mediului);

– adaptările spaţiilor rezidenţiale realizate pentru controlul

impacturilor negative generate de sursele de degradare externe (spaţii

verzi, izolare termică);

– profilul rezidenţilor (structură demografică, disponibilitate pentru

acceptarea problemelor de mediu din exterior, nivel de culturalitate,

posibilităţi materiale);

– eficienţa procesului administrativ şi decizional (încrederea

populaţiei în sistemul administrativ, modul de rezolvare a sesizărilor legate

de semnalarea unor probleme de mediu).

Disfuncţionalităţile determinate de sursele de degradare externe la

nivelul spaţiilor rezidenţiale sunt de cele mai multe ori rezultatul unor

greşeli de planificare a teritoriului şi mediului.

Astfel, aşezările umane se află într-o continuă transformare sub acţiunea

proceselor de dezvoltare, polarizare, transfer şi abandon (Daniels 1999),

materializarea acestora constând în schimbările survenite la nivelul structurii

şi funcţiilor asimilate într-un timp şi un spaţiu dat (Hasse şi Lathrop 2003).

Creşterea suprafeţei spaţiilor construite şi ocupate de infrastructurile

publice, includerea în aşezările umane a funcţiilor periferice (zone

industriale, spaţii pentru servicii publice, păduri etc.), reconversia funcţiilor

productive si de protecţie sunt printre transformările cele mai frecvente

specifice aşezărilor umane din România, care au amplificat riscul de apariţie

al asocierilor de utilizări conflictuale sau potenţial conflictuale ale spaţiului.

Pe fondul acestor mutaţii, în localităţi apar, concentrat ori dispersat,

zone funcţionale sau funcţii al căror profil şi cerinţe nu sunt compatibile cu

cele existente ori cu viziunea strategică a autorităţilor pentru planificarea

durabilă a teritoriului şi nevoile populaţiei (Beinat şi van Drunen 1998).

Aceste funcţii juxstapuse generează în multe situaţii contradicţii

funcţionale, instabilitate şi conflicte, conducând la deteriorarea calităţii

mediului în spaţiile rezidenţiale. Ele se materializeaza prin respingerea de

Page 107: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

107

către ariile rezidenţiale a anumitor funcţii din proximitate datorită existenţei

unor externalităţi negative de amploare de ordin economic, social,

environmental ori sanitar (Taleai et al. 2007).

Dacă pe plan mondial cele mai studiate asocieri legate de spaţiile

rezidenţiale sunt cele cu spaţiile industriale (Brender et al. 2008, Powe şi

Willis 1998), depozitele de deşeuri (Kuehn et al. 2007), instituţiile sanitare

(He et al. 2010, Rull et al. 2009) şi fermele agricole (Rull et al. 2009), în

România planificatorii de spaţiu şi de mediu nu prioritizează pentru moment

aceste relaţii, deşi ele sunt evidente în definirea calităţii locuirii. La acestea

se adaugă prin efectele potenţiale, dar fără o analiză atentă a proiecţiei în

calitatea locuirii din ansamblurile rezidenţiale bucureştene, asocierile cu

liniile de înaltă tensiune şi cu antenele de emisie-recepţie (Fig. 4.10).

Fig. 4.10. Prezenţa antenelor de radiocomunicaţii în proximitatea spaţiilor

rezidenţiale (Turnul S.N. Radiocomunicaţii S.A., Şoseaua Olteniţei nr. 103) (2010).

Influenţa poluării electromagnetice asupra sănătăţii populaţiei este o problemă încă

larg dezbătută la nivel ştiinţific.

Evaluările efectuate asupra surselor de degradare externe în raport cu

calitatea locuirii şi starea de sanogeneză a rezidenţilor au punctat pe plan

mondial ca principale probleme de mediu, aspecte de ordin igienico-sanitar

(Jim şi Chen 2009), psihologic (Santarsiero et al. 2000), social (Hui et al.

2007), economic (Henderson şi Thisse 2004) şi environmental (Spongberg

şi Becks 2000).

Page 108: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

108

4.2.1. Sursele de degradare industriale – modelator al calităţii mediului

în spaţiile rezidenţiale

Dezvoltarea industrială a adus avantaje incontestabile în ultimele

decenii ale secolului trecut şi începutul secolului al XXI-lea, contribuind la

depăşirea unor obstacole importante în evoluţia societăţii umane.

Diversificarea resurselor utilizate de societatea actuală, creşterea rapidităţii

de realizare a amenajărilor antropice, eradicarea unor boli, ameliorarea

semnificativa a condiţiilor de locuire sunt printre câştigurile directe aduse de

dezvoltarea industrială.

În acelaşi timp însă, activităţile industriale sunt generatoare de

disparităţi teritoriale foarte persistente (şomaj, concentrarea populaţiei şi

a spaţiilor construite, imigraţie, dezechilibre sociale, fragmentarea până la

pulverizare a spaţiilor naturale) ce favorizează proliferarea unor fenomene

nedorite (sărăcie, infracţionalitate, monopol, segregare socială, degradarea

calitaţii mediului, supraexploatarea resurselor, extindere haotică a

suprafeţelor construite) (Iojă et al. 2008).

Rolul de sursă de degradare a calităţii mediului în aşezările umane

este motivat prin faptul că spaţiile industriale sunt:

– perturbatoare ale circuitelor biogeochimice la scara locală, regională

şi globală;

– consumatoare importante de resurse teritoriale (spaţiu, apă, energie,

materii prime) (Wali et al. 2010);

– generatoare de deşeuri foarte diverse şi în cantităţi ridicate, unele

având caracter periculos;

– utilizatoare de substanţe cu potenţial de contaminare a terenurilor

(metale grele, pesticide, acizi, baze, cianuri, produse petroliere);

– amplificatoare ale riscurilor tehnogene (incendii, explozii, expunere

la substanţe toxice) (Assante-Duah 2002);

– principale cauze ale apariţiei de zone critice din punct de vedere al

stării mediului, atât ca extensiune teritorială, cât şi ca persistenţă;

– importantă cauză în degradarea stării de sănătate a populaţiei, în

contextul în care ele se concentrează în zonele cu aglomerări de populaţie

(Koren şi Bisesi 2002).

Deşi iniţial poziţia lor era predominant periferică aşezărilor umane

(Chelcea 2004), prin expansiunea necontrolată a acestora, platformele şi

obiectivele industriale au fost în multe situaţii asimilate urbanului şi

încadrate în spaţii rezidenţiale (Fig. 4.11). Mai mult, unele spaţii industriale

şi-au dezvoltat în perioada comunistă rezidenţial propriu, după principiul

apropierii locuinţei de locul de muncă.

În cazul majorităţii activităţilor industriale, impacturile negative persistă

pe o perioadă mare de timp, un exemplu fiiind cel al contaminării cu metale

grele ori cu agenţi biologici activi (Wali et al. 2010). Astfel, 68% dintre

siturile contaminate din spaţiul Uniunii Europene au origine industrială,

Page 109: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

109

ponderea cea mai importantă între generatori având-o unităţile de industrie

chimică şi petrochimică, urmate de cele care au aparţinut industriei

metalurgice şi constructoare de maşini. Deşi fenomenul este cunoscut, doar

32% din spaţiile contaminate sunt reabilitate (EEA 2011).

Îmbunătăţirea stării mediului zonelor industriale destructurate este o

problemă extrem de complicată şi costisitoare, întrucat presupune o

mobilizare semnificativă de resurse îndreptate spre dezvoltarea unei

alternative viitoare de dezvoltare a spaţiului, incluzând de multe ori

îndepărtarea sau ameliorarea degradărilor istorice ale mediului. Înlăturarea

problemelor istorice persistente (contaminare, insecuritate, fragmentare

teritorială) este o condiţie esenţială pentru o eventuală abordare a

conservării spaţiilor industriale ori reconversia lor în rezidenţial.

Managementul zonelor contaminate industriale, care se poate realiza in situ

(tratamente termice, biologice sau chimice) sau ex situ (prin excavarea

materialului contaminat) presupune costuri de mediu semnificative foarte

greu de suportat în faza postutilizare.

Fig. 4.11. Asocierea spaţiilor industriale cu cele rezidenţiale, aflate în plan secund

(zona Obor, municipiul Bucureşti) (2009). Abandonul infrastructurii feroviare şi

riscul tehnogen aferent unităţii de industrie chimică contribuie la adăugarea unor

factori de disconfort suplimentari la nivelul locuinţelor de pe Strada Electronicii.

Modelele de evoluţie post-închidere a spaţiilor industriale în scopul

limitării impactului asupra spaţiilor rezidenţiale ori a utilizării lor ca nou

suport al acestora se pot canaliza pe următoarele direcţii:

Page 110: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

110

– reactivare prin recondiţionarea dotărilor existente (păstrarea

activităţii iniţiale de pe amplasament cu eventuale retehnologizări);

– abandonare, cu sau fără măsuri de conservare (Fig. 4.12);

– conversie structurală (menţinerea profilului industrial cu

recondiţionarea capitalului fizic);

– conversie funcţională şi/sau structurală (schimbarea funcţiei, cu sau

fără păstrarea capitalului fizic şi istoric iniţial) (Fig. 4.13);

Fig. 4.12. Moara lui Assan – spaţiu industrial abandonat cu proiecţie semnificativă

asupra calităţii locuirii (2011). Instabilitatea construcţiilor, depozitele de deşeuri

neorganizate şi oamenii fără adăpost cresc gradul de insecuritate la nivelul spaţiilor

rezidenţiale situate pe Şoseaua Ştefan cel Mare şi Strada Maşina de Pâine.

În municipiul Bucureşti, agresivitatea surselor industriale este în

scădere, în contextul procesului de restructurare şi relocare a activităţilor

industriale. Totuşi conversia funcţională nu a eliminat efectele negative

asupra spaţiilor rezidenţiale, abandonul terenurilor şi clădirilor, nivelul

ridicat de contaminare a siturilor industriale, transformarea în funcţiuni cu

agresivitate urbană ridicată, generând efecte care în timp afectează

stabilitatea ecosistemului urban. Dintre sursele industriale active se remarcă

cele incluse în categoria de risc tehnogen ridicat, după Directiva IPPC (de

exemplu, CET-urile, unităţile de pe platformele industriale Obor,

Industriilor).

Page 111: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

111

Fig. 4.13. Conversia funcţională şi conservarea patrimoniului industrial –

Poligrafia Bucureşti (Bd. Iancu de Hunedoara) (2011). Înlocuirea unei zone

industriale abandonate cu un spaţiu de afaceri, păstrând elemente estetice exterioare,

a contribuit la ameliorarea calităţii mediului pentru rezidenţialul din proximitate.

Dintre cartierele rezidenţiale care receptează impacturi generate de

sursele industriale active sau restructurate, amintim zonele situate în

proximitatea platformelor industriale Obor, Panduri–Viilor, Dudeşti–

Policolor, Faur–Republica, IMGB şi Industriilor (Fig. 4.14).

În sectorul 3, analiza de detaliu a permis identificarea mai multor areale

critice în care spaţiile industriale deţin locul prioritar în generarea de

impacturi negative asupra rezidenţialului din proximitate (Fig. 4.15). Astfel,

se disting arealele:

– Vitan-Dudeşti, unde unităţile industriale Crinul, Biofarm, Flaros,

afectează rezidenţialul colectiv de pe strada Nerva Traian, iar ICMA, Utilaj

Transport, Energoreparaţii şi Starconfex au influenţă directă asupra

imobilelor amplasate la vest de strada Fizicienilor şi pe Bulevardul Camil

Ressu;

– Dristor, în care fosta fabrică Unirea a fost înlocuită de recentul spaţiu

rezidenţial New Town;

– partea de est a cartierului Titan de-a lungul B-dului 1 Decembrie

1918 care receptează proiecţia uzinelor Faur şi Republica.

Page 112: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

112

Fig. 4.14. Amplasarea zonelor rezidenţiale în raport cu sursele industriale de

degradare a mediului în municipiul Bucureşti (prelucrare după ortofotoplanurile din

2005). Se observă localizarea lor preponderent periferică, cu precădere în vecinătatea

rezidenţialului individual, în cazul unităţilor industriale antebelice, şi colectiv, în cazul

celor postbelice.

Page 113: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

113

Fig. 4.15. Distanţa dintre spaţiile industriale şi rezidenţial în sectorului 3 al

municipiului Bucureşti. Apropierea locuinţelor individuale de spaţiile industriale, în

multe situaţii din cauza expansiunii urbane produsă după 1990, se constituie într-o

problemă urbanistică importantă.

4.2.2. Sursele de degradare medicale – amplificator al riscurilor

biologice în spaţiile rezidenţiale

Sursele medicale de degradare cumulează ansamblul activităţilor din

spitale, policlinici, cabinete medicale, laboratoare ori farmacii. Asocierea cu

spaţiile rezidenţiale s-a constatat în multe ţări ale lumii că amplifică riscul

de îmbolnăvire a populaţiei, expunerea la zgomot (datorită ambulanţelor), la

diferite substanţe chimice şi forme de radiaţie, insecuritate (în special la

spitalele de boli nervoase) şi disconfortul locuirii (Andrade et al. 2012).

Proiecţia acestor surse de degradare este determinată de faptul că ele se

află foarte aproape de spaţiile rezidenţiale, iar în cazul unor cabinete

medicale chiar la parterul blocurilor sau în interiorul lor. Reprezentative în

acest sens sunt Spitalul de boli infecţioase Matei Balş (Fig. 4.16), Spitalul

clinic de urgenţă Floreasca, Spitalul Clinic Colentina, Spitalul clinic

Page 114: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

114

Bagdasar (Fig. 4.17), pentru a citat numai câteva exemple din municipiul

Bucureşti.

Fig. 4.16. Distribuţia surselor medicale - Spitalul clinic Colentina şi Institutul de

boli infecţioase Matei Balş în raport cu spaţiile rezidenţiale. Riscul biologic indus de

unităţile sanitare din acest areal este influenţat de prezenţa în proximitate a diferitelor

categorii de rezidenţial.

Dintre sursele medicale de dimensiuni mai mici, dar cu proiecţie în

calitatea mediului spaţiilor rezidenţiale, atragem atenţia asupra cabinetelor

medicale situate în interiorul imobilelor de locuit (cabinete de medicină de

familie, cabinete stomatologice, cabinete ce oferă tratamente pe bază de

laser etc.). În asemenea cazuri, este foarte important să fie evaluată incidenţa

lor în starea de sănătate a populaţiei din aceste imobile, precum şi

diversitatea riscurilor la care este expusă.

Page 115: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

115

Fig. 4.17 Raportul dintre sursele medicale şi spaţii rezidenţiale în cartierul Berceni

(în plan apropiat Spitalul Clinic de Urgenţă Prof. Dr. Bagdasar-Arseni). Vecinătatea

unui spital de urgenţă atrage un trafic important de ambulanţe şi implicit o creştere a

incidenţei zgomotului.

4.2.3. Transporturile

Transporturile reprezintă o componentă definitorie a tuturor aşezărilor

umane şi o importantă sursă de disfuncţionalităţi de mediu prin trafic,

spaţiile de circulaţie, de transfer (aeroporturi, gări, autogări, porturi) şi de

staţionare temporară (depouri, autobaze, garaje, parcări) (Samaras şi

Sorensen 1999). Consumul de spaţiu, zgomotul, vibraţiile, aportul de

căldură, riscul tehnologic (accidentele) şi numeroasele noxe evacuate (în

special compuşi organici volatili, particule în suspensie, oxizi de carbon,

azot şi sulf) sunt cele mai frecvente probleme asociate cu transporturile

(Pătroescu et al. 2004a).

Componenta cu agresivitatea cea mai ridicată este legată de trafic.

Traficul rutier, feroviar şi aerian îşi amplifică impactul asupra mediului

urban proporţional cu:

– creşterea numărului de vehicule şi a capacităţii lor;

– proximitatea în raport cu spaţiile rezidenţiale;

– amplificarea gradului de uzură a infrastructrurilor şi a vehiculelor

participante la trafic.

Astfel, spaţiile cele mai afectate de problemele specifice fiecărei

categorii de trafic sunt cele situate în lungul axelor majore de infrastructură

Page 116: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

116

rutieră, a liniilor de tramvai, respectiv a coridoarelor de zbor în cazul

traficului aerian.

În cazul traficului rutier este importantă şi componenta legată de spaţiile

de parcare, devenită o disfuncţionalitate a mediilor urbane mari şi mijlocii

din România, ce tinde să transforme oraşul într-un ecosistem din ce în ce

mai artificializat. Astfel, tendinţa de înlocuire a suprafeţelor verzi cu spaţii

de parcare este o greşeală urbanistică majoră ce se reflectă deja în

degradarea calităţii locuirii în interiorul spaţiilor de locuit (Pătroescu et al.

2011a).

În municipiul Bucureşti, tendinţa este de înlocuire a spaţiilor verzi din

proximitatea blocurilor cu spaţii de parcare, ceea ce înseamnă distrugerea

unui filtru cu rol în ameliorarea calităţii mediului în spaţiile de locuit (Iojă et

al. 2010b). În plus, spaţiile de parcare accesibilizează o serie de poluanţi

pentru aerul interior, reprezentativi în acest sens fiind compuşii organici

volatili, gazele de ardere şi o serie de particule în suspensie (praful rezultat

din erodarea anvelopelor, plăcuţelor de frână ori de ambreiaj) (Samaras şi

Sorensen 1999). În spaţiile analizate s-a observat că numărul de

autovehicule per apartament a depăşit cu mult valoarea recomandată pentru

dimensionarea spaţiilor de parcare conform prevederilor Regulamentului

General de Urbanism (2-5 locuri de parcare per imobil de tip P+10) (HG

525, 1997), având frecvent valori medii între 7-12 autovehicule per imobil.

Excedentul de autovehicule reprezintă de fapt componenta care ocupă

spaţiile de circulaţie rutieră şi pietonală, agresând în cele mai multe situaţii

spaţiile verzi ori alte structuri urbane (Pătroescu et al. 2004b). Rezolvarea

acestei probleme, deşi aparent simplă prin realizarea de parcări zonale

supraterane, ridică mari probleme legate de tendinţa de concentrare a

fondului construit în proximitatea spaţiilor de locuit.

În spaţiile de transfer a fluxurilor de circulaţie (autogări, gări,

aeroporturi, noduri intermodale), dincolo de aglomeraţie, atrag în mod

deosebit atenţia problemele legate de insecuritate. Reprezentative pentru

municipiul Bucureşti sunt zonele Gara de Nord, Gara de Est, Autogara

Filaret, Autogara Păcii, Piaţa Sudului, Piaţa Obor (Fig. 4.18).

4.2.4. Spaţiile comerciale

Spaţiile comerciale reprezintă o componentă a arealelor rezidenţiale,

îndreptată spre accesibilizarea de produse şi servicii necesare acoperirii unor

nevoi umane.

Spaţiile comerciale, prin dimensiune, caracter neorganizat, externalităţi

şi specificul produselor ori al serviciilor comercializate se pot constitui în

surse de degradare cu efecte perceptibile în spaţiile rezidenţiale.

Page 117: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

117

Fig. 4.18. Amplasarea zonelor rezidenţiale în raport cu spaţiile de transfer a

fluxurilor în municipiul Bucureşti (prelucrare după planurile cadastrale din 1999).

Contactul direct cu spaţiile rezidenţiale este foarte frecvent.

Recunoscute în acest sens sunt:

– hypermarket-urile şi mall-urile, care generează o aglomerare

semnificativă a traficului, dar şi un dezechilibru între suprafeţele betonate,

cele ocupate de construcţii (dominante) şi suprafeţele oxigenante;

Page 118: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

118

– pieţele, cu fluxuri diverse de comercianţi şi cumpărători, ridică

probleme legate de aglomeraţie, depozitare necontrolată de deşeuri,

dezvoltarea organismelor oportuniste (în special şobolani) şi insecuritate;

reprezentative prin impacturile asupra spaţiilor rezidenţiale din proximitate

se remarcă Piaţa Obor, Piaţa Gorjului, Piaţa Domenii, Piaţa Sudului,

remarcându-se în municipiul Bucureşti;

– restaurantele, cluburile, barurile, fastfood-urile şi sălile de jocuri

pun probleme în ariile rezidenţiale în cazul în care sunt situate în interiorul

sau în imediata apropiere a spaţiilor de locuit; disfuncţionalităţile generate

sunt legate de zgomot, vibraţii, mirosuri neplăcute şi insecuritate;

– farmaciile, amplasate predominant la parterul ansamblurilor de

locuinţe, care pun în circulaţie mirosuri, unele deosebit de active din punct

de vedere biologic;

– benzinăriile, care deşi sunt separate de spaţiile de locuit, în unele

cazuri sunt situate la distanţe neregulamentare apropiindu-se foarte mult de

clădirile locuite; în aceste situaţii ele generează o creştere semnificativă a

riscurilor tehnogene (explozii, incendii), precum şi a concentraţiei de

compuşi organici volatili în aerul interior; în plus apare o creştere a nivelului

mediu al sunetului şi un risc sporit de contaminare a apelor cu produse

petroliere. Probleme similare apar în cazul spălătoriilor auto şi service-urilor

auto situate în aceleaşi condiţii în raport cu rezidenţialul.

În cazul benzinăriilor, doar în Sectorul 3 al municipiului Bucureşti

există 26 de staţii la o suprafaţă de 34 km2, multe dintre ele fiind situate la

mai puţin de 50 m de spaţiile de locuit (Bdul Corneliu Copusu – MOL,

Şoseaua Mihai Bravu).

Tot la nivelul surselor comerciale, o problemă reală, cu proiecţie

semnificativă în calitatea mediului o reprezintă comerţul neorganizat, care

parazitează în multe situaţii spaţiile de circulaţie pietonală. Aceasta apare în

zonele de polarizare (intersecţii, lângă pieţele agroalimentare şi zonele de

transfer, în apropierea cimitirelor ori în parcuri), constituindu-se în

generatoare importante de deşeuri şi favorizând distrugerea frecventă a

obiectelor de mobilier urban aferente spaţiilor rezidenţiale. În acelaşi timp,

comerţul dezorganizat obstrucţionează circulaţia pietonală şi sporeşte

insecuritatea rezidenţilor.

Deşi la nivel teoretic sunt incluse în categoria comerţului organizat,

florăriile, chioşcurile de ziare etc., pentru comercializarea diferitelor

produse alimentare şi nealimentare, generează disfuncţii evidente, datorită

scăderii vizibilităţii în intersecţii, managementului deficitar al deşeurilor şi

al apelor uzate, obstrucţionării traficului pietonal, degradării estetice urbane

şi insecurităţii.

Page 119: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

119

5. SPAŢIILE REZIDENŢIALE – GENERATOARE DE

PROBLEME DE MEDIU

Modificarea permanentă a standardelor care definesc confortul locuirii a

impus creşteri semnificative ale consumului de resurse (spaţiu, apă, energie,

combustibili, materiale de construcţie) şi ale dimensiunii externalităţilor de

mediu generate (deşeuri solide, ape uzate menajere, contaminanţi fizici,

chimici şi biologici) la nivelul spaţiilor rezidenţiale (Assante-Duah 2002,

Lutzenhisier şi Gossard 1998).

Într-un ritm tot mai alert, bunuri şi servicii etichetate drept luxoase, cum

ar fi dispozitivele de climatizare, de întreţinere a igienei, de divertisment,

preparare a hranei etc., devin componente normale în definirea confortului

locuirii (Stanciu 2006). Adaosul permanent de bunuri şi servicii necesare

pentru funcţionarea la standarde corespunzătoare a spaţiilor rezidenţiale

duce la o amplificare a presiunii exercitate de aşezările umane la nivelul

ecosistemelor naturale, seminaturale şi antropice (Primack et al. 2008).

Astfel, spaţiile rezidenţiale au devenit importante modelatoare ale

calităţii mediului la scară locală, regională şi globală, fiind din ce în ce mai

frecvent ţinta politicilor şi strategiilor de reducere a impactului societăţii

umane asupra componentelor capitalului natural (Writght şi Boorse 2011).

În diferitele ei momente de structurare şi dezvoltare, comunitatea

umană exercită presiuni diversificate şi cu intensităţi variate asupra mediului

în care evoluează. Dintre acestea, sedentarizarea urbană este cea mai uşor de

cuantificat şi de etapizat, dată fiind faptul că este cea mai mare

consumatoare de teren. Atracţia activităţilor economice a fost materializată

şi prin noile spaţii rezidenţiale create atât în perioada preindustrială, cât şi în

cea industrială.

5.1. Amprenta ecologică – expresie a consumului de spaţiu

biologic productiv

Dezvoltarea suprafeţelor rezidenţiale determină modificări profunde şi

persistente la nivelul mediului (Patterson et al. 2008), vizibile în primul rând

prin conversia structurii şi funcţiilor iniţiale la care se adaugă consumul de

spaţiu biologic productiv (Iojă et al. 2011b).

Evaluarea dimensiunii impactului generat de spaţiile rezidenţiale prin

consumul de spaţiu se poate realiza prin determinarea amprentei ecologice,

definită ca suprafaţa de teren biologic productiv necesară pentru satisfacerea

nevoilor de consum ale unei populaţii şi pentru a-i absorbi toate deşeurile

(Wackernagel şi Rees 1995) (Jenerette et al. 2006) (Eaton et al. 2007).

Amprenta ecologică integrează componente mult mai complexe referitoare

Page 120: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

120

la spaţiile rezidenţiale, respectiv terenurile necesare pentru acoperirea

nevoilor de hrană, locuire, transport, bunuri şi servicii.

Amprenta ecologică, după majoritatea cercetătorilor, este disociată în

amprenta spaţială (fizică) şi energetică (carbon).

5.1.1. Amprenta spaţială

Amprenta spaţială a rezidenţialului este reprezentată de suprafaţa

efectivă de teren ocupată de construcţii (Niţă 2008, Niţă 2011). Astfel,

construcţiile se realizează în detrimentul unor suprafeţe deschise (spaţii

virane, terenuri agricole, ecosisteme naturale şi seminaturale din categoria

zonelor umede, pajiştilor, pădurilor), şi mai rar pe amplasamente în care au

existat alte construcţii (Iojă et al. 2011b, Niţă 2011).

În România, între 1990–2010, numărul locuinţelor a crescut cu 270 000

unităţi (din care 200 000 unităţi în mediul urban). Numărul locuinţelor nou

construite a fluctuat, după datele oficiale (INS 2010), între un minim

înregistrat în anul 1992 (26 000 unităţi) şi un maxim înregistrat în anul 2007

(47 000 unităţi).

În aceeaşi perioadă, numărul camerelor din locuinţe a crescut în

România de la 18 milioane (2,24 camere pe locuinţă) la 21 milioane (2,6

camere pe locuinţă). Se observă o preferinţă pentru construcţia de locuinţe

cu mai mult de 4 camere, şi o scădere semnificativă a interesului pentru cele

cu până la 3 camere, mai uşor de întreţinut şi cu o valoare a amprentei fizice

considerabil mai reduse (Fig. 5.1), deci cu un consum de spaţiu amplificat.

Fig. 5.1. Modificarea tipologiilor locuinţelor noi în funcţie de numărul de camere.

Preferinţa pentru locuinţele cu un număr ridicat de camere este o caracteristică

definitorie a dezvoltării noilor spaţii rezidenţiale postdecembriste din România.

Page 121: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

121

Tendinţa de creştere a suprafeţelor construite prin rezidenţial se observă

şi în zona metropolitană a municipiului Bucureşti (+39.1%), cu toate că

numărul de locuitori a scăzut între 1997-2010 cu 7.9% (Nae şi Turnock

2011). Creşterea este mai puternică în nordul municipiului Bucureşti (de

până la 363% în oraşul Voluntari) şi considerabil mai redusă în unităţile

administrativ-teritoriale din Câmpia Mostiştei, impusă de deficitul de

resurse de apă şi în cele situate pe malul drept al Argeşului, restricţionate de

supraumectarea substratului (Fig. 5.2).

Fig. 5.2 Dinamica suprafeţei spaţiilor rezidenţiale în zona metropolitană a

municipiului Bucureşti (1997–2006). Zonele cu atractivitate maximă pentru

dezvoltarea suprafeţelor construite apar în proximitatea municipiului Bucureşti şi în

lungul axelor de infrastructură care asigură o relaţia favorabilă cu acesta, la care se

adaugă şi cele definite printr-o stare sanogenă a factorilor de mediu.

Impactul negativ al expansiunii urbane în aria metropolitană a

Bucureştiului este generat în special de faptul că terenurile din apropierea

nucleelor urbane trebuie să asigure funcţionarea oraşului prin furnizarea de

resurse şi servicii naturale (Mulder et al. 2006). În alte colţuri ale lumii,

blocarea lor cu suprafeţe construite, consumatoare de resurse, creşte

dependenţa zonelor metropolitane de spaţii mult mai îndepărtate, fapt ce

conduce la scăderea competitivităţii teritoriului (Henderson şi Thisse 2004).

Page 122: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

122

În cazul teoreticei, până acum, zone metropolitane a municipiului

Bucureşti, dezvoltarea spaţiilor rezidenţiale s-a realizat predominant în

detrimentul suprafeţelor arabile (Vânău 2009, Suditu et al. 2010, Niţă 2011).

Abandonul iniţial al terenurilor arabile şi înlocuirea folosinţei lor cu cea de

păşune, considerată a avea bonitate inferioară, a reprezentat o tranziţie

preferată în domeniul imobiliar pentru justificarea extinderii spaţiilor

rezidenţiale pe spaţii agricole.

De altfel, declinul agricolului, în special al suprafeţelor arabile, este

evident în majoritatea zonelor metropolitane propuse a se dezvolta în

România, fiind subliniat de dinamica spaţială a valorii indicelului ce

exprimă ponderea suprafeţei construite din suprafaţă agricolă (Iojă et al.

2011d).

În zona metropolitană a municipiului Bucureşti, raportul dintre

suprafaţa construită şi cea agricolă înregistrează valorile cele mai ridicate în

partea sa nordică. Coroana rurală a municipiului Bucureşti se caracterizează

prin densitate ridicată a construcţiilor, fapt ce limitează considerabil terenul

agricol, schimbând raportul dintre aceste două componente (Fig. 5.3).

Fig. 5.3. Distribuţia raportului dintre suprafaţa construită şi suprafaţă agricolă în

zona metropolitană a municipiului Bucureşti. Valorile cele mai ridicate se

înregistrează în zonele de concentrare a spaţiilor construite din coroana rurală a

municipiului Bucureşti, dar şi în centrele urbane secundare.

Page 123: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

123

Valorile raportului dintre suprafaţa agricolă şi cea construită atrag atenţia

asupra spaţiilor unde consumul excesiv de suprafeţe agricole a depăşit oferta

teritoriului, indicând o concentrare semnificativă a rezidenţialului ori un risc

ridicat de transfer al acestei presiuni la nivelul suprafeţelor oxigenante

(forestiere şi acvatice), devenite unica variantă de extindere a locuinţelor.

La nivelul zonelor metropolitane din România este importantă

cunoaşterea raportului dintre spaţiile construite şi cele forestiere pentru a

aprecia capacitatea de autoreglare a teritoriului, disponibilul de spaţiu pentru

investiţii, precum şi dimensiunea reală a amprentei ecologice fizice. În zona

metropolitană a municipiul Bucureşti raportul dintre spaţiul construit şi

suprafaţa forestieră evidenţiază, de exemplu, capacitatea redusă a teritoriului

de a suporta noi extinderi sanogene de spaţii rezidenţiale, din cauza

artificializării accentuate şi în consecinţă a deficitului acut de ecosisteme

naturale cu rol de reechilibrare (Iojă et al. 2008) (Fig. 5.4).

Fig. 5.4. Dinamica valorilor raportului dintre suprafaţa construită şi suprafaţă

forestieră în zona metropolitană a municipiului Bucureşti in anul 2010. Zonele de

concentrare a spaţiilor construite şi cu deficit de suprafeţe forestiere se pot observa în

special în coroana rurală a municipiului Bucureşti.

Calculând ponderea suprafeţelor construite şi a celor oxigenante la

nivelul tuturor zonelor metropolitane identificate în 2010 (Tabel 5.1) se

constată variaţii foarte mari ale valorilor ce merg de la 79,95% în zona

Page 124: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

124

metropolitană a municipiului Constanţa la 90,19% în zona metropolitană a

municipiului Braşov, respectiv 25,08% în cazul municipiului Bucureşti şi

86,68% în municipiul Braşov. În majoritatea cazurilor, valoarea amprentei

fizice este redusă la nivelul zonelor metropolitane şi ridicată la nivelul

nucleelor urbane ale acestora, municipiile Bucureşti, Constanţa, Craiova,

Ploieşti, Iaşi, Oradea, fiind exemple relevante (Tabel 5.1).

5.1.2. Amprenta energetică

Amprenta energetică este definită drept cantitatea totală de CO2 emisă

în urma derulării unei activităţi umane (Perry et al. 2008, Niţă 2011).

Amprenta energetică a suprafeţelor rezidenţiale cuantifică principalele

impacturi ale spaţiilor rezidenţiale asupra mediului (Tabel 5.2), şi ia în

considerare:

– suprafaţa efectivă a spaţiilor rezidenţiale;

– dimensiunea şi fragmentarea loturilor;

– consumul de materiale de construcţie, apă, energie şi alte resurse;

– emisiile de deşeuri lichide, solide şi gazoase;

– modelarea tipologiei de transport a locuitorilor, inclusiv a timpului şi

costurilor de transport.

Tabel 5.1 Dinamica ponderii suprafeţelor oxigenante şi construite în zonele

metropolitane din România.

Zona metropolitană /

municipiul reşedinţă

Suprafaţă

totală (ha)

Suprafaţă

construită

(% din total)*

Suprafaţă

oxigenantă

(% din total)**

Zona metropolitană Bucureşti 523 899 10,75 89,25 Municipiul Bucureşti 23 787 74,91 25,08

Zona metropolitană Braşov 139 256 9,81 90,19

Municipiul Braşov 26 732 13,32 86,68 Zona metropolitană Constanţa 104 932 20,05 79,95

Municipiul Constanţa 12 489 45,85 54,15 Zona metropolitană Cluj 153 754 14,17 85,83

Municipiul Cluj-Napoca 17 952 27,89 72,11 Zona metropolitană Craiova 46 733 12,94 87,06

Municipiul Craiova 8 141 48,59 51,41

Zona metropolitană Brăila Galaţi 166 837 9,80 90,20 Municipiul Galaţi şi Brăila 28 994 26,69 73,31

Zona metropolitană Iaşi 79 847 12,02 87,98 Municipiul Iaşi 9 391 44,95 55,05

Zona metropolitană Oradea 74 963 12,61 87,39

Municipiul Oradea 11 556 40,58 59,42 Zona metropolitană Ploieşti 42 506 17,19 82,81

Municipiul Ploieşti 5 828 59,03 40,97 Zona metropolitană Timişoara 49 878 14,66 85,34

Municipiul Timişoara 12 927 31,93 68,07 * calculată ca sumă a suprafeţelor ocupate de curţi şi construcţii, drumuri, căi ferate şi

terenuri neproductive

** calculată ca sumă a suprafeţelor agricole, forestiere şi acvatice

Page 125: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

125

Suprafeţele rezidenţiale au devenit o componentă importantă în circuitul

biogeochimic al carbonului, prin cantităţile emise direct de CO2 în procesul

producerii energiei şi a materialelor de construcţie (35% din gazele cu efect

de seră) (Tahmasebi et al. 2011), dar şi prin distrugerea stocatorilor ori a

fixatorilor de carbon (ecosisteme forestiere, zone umede, ecosisteme

agricole etc.), determinată de modificarea utilizării şi acoperirii terenurilor

(Strohbach et al. 2012).

În statele membre ale Uniunii Europene, clădirile consumă aproximativ

50% din totalul energiei utilizate la nivel naţional şi contribuie cu 50% la

emisiile de CO2 (You et al. 2011).

Spaţiile rezidenţiale au devenit un important consumator de energie şi

produse energetice, pe măsură ce s-au diversificat nevoile din mediul

interior şi cerinţele de confort (Clausen et al. 2003). De la simpla nevoie de

încălzire din perioadele reci (consum de combustibil ori de energie termică)

şi energie electrică pentru iluminat, necesităţile energetice în mediile urbane

mari s-au diversificat (Roah et al. 2005). Apariţia şi diversificarea aparatelor

electrice, electronice şi electrocasnice (aparate de gătit, spălat, divertisment,

de climatizare), a instalaţiilor de producere a energiei termice şi mai ales

modificarea cerinţelor de confort ale locuitorilor au contribuit la creşterea

exponenţială a consumului de energie în spaţiile rezidenţiale (Enache et al.

2006).

În România, sectorul rezidenţial se detaşează ca un important

consumator de energie şi resurse energetice, în special de combustibil solid

(34% din totalul utilizat pentru producerea energiei la nivel naţional), agent

termic (27,8%) şi electricitate (14,3%) (INS 2010).

Cea mai mare parte a consumului de energie la nivelul locuinţelor din

municipiul Bucureşti, spre exemplu, este legată de încălzire şi producerea

apei calde (78% din total), la care se adaugă consumul pentru iluminat şi

funcţionarea aparatelor electrice, electronice şi electrocasnice (22%).

In ceea ce priveşte consumul de energie electrică din locuinţele

analizate din muncipiul Bucureşti s-au obţinut răspunsuri valide în 182 de

cazuri (70% din situaţii), consumul mediu per locuinţă fiind de 150

kWh/lună [2-812 kWh/lună; ±46].

Consumul este direct proporţional cu numărul de persoane din locuinţă

(r=0,64, p<0,001), dar şi cu dimensiunea locuinţelor (r=0,49, p<0,001).

Dependenţa consumului de energie de numărul de locuitori este un indicator

al individualismului în satisfacerea unor nevoi umane la nivelul locuinţelor

din municipiul Bucureşti. Astfel, deşi teoretic cele mai multe dintre funcţiile

locuirii pot fi acoperite colectiv (agrement, servirea mesei, menţinerea

temperaturii şi umidităţii aerului la un anumit nivel de confort, iluminat), în

multe situaţii se aleg variante individuale de rezolvare a acestora

(reîncălzirea individuală a hranei, utilizând cuptoare cu microunde, folosirea

concomitentă a mai multor televizoare, dispozitive de redare a imaginii şi

Page 126: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

126

sunetului, calculatoare şi laptopuri). Acest argument este susţinut şi prin

faptul că nu există o corelaţie între consumul de energie electrică şi durata

de staţionare în locuinţă (r=0,02, p<0,001).

Cele mai mari consumuri apar în cazul locuinţelor cu 3–4 persoane şi cu

suprafaţa locuinţei variind între 50–70 m2, iar cele mai mici în cazul

locuinţelor cu suprafaţă sub 40 m2 şi cu 1–2 persoane per locuinţă.

Pe categorii de vârstă se observă un consum mai ridicat în locuinţele cu

persoane active în comparaţie cu cele utilizate de persoane în vârstă. Media

consumului pentru locuinţele cu pensionari este de 50 kWh/lună, faţă de 75

kWh/lună în cazul persoanelor active. Diferenţele sunt determinate de

nivelul veniturilor, mult mai scăzut în cazul pensionarilor, care deşi petrec

un timp mai îndelungat în locuinţe, sunt mult mai atenţi în controlul

consumului de energie electrică.

În profil spaţial nu se observă diferenţieri semnificative în consumul de

energie electrică în locuinţele analizate din municipiul Bucureşti.

În regim anual, teoretic consumurile cele mai ridicate se înregistrează în

anotimpul rece, când şi cerinţele şi condiţionările naturale sunt mai diverse

(lungimea mai redusă a zilei, timp mai îndelungat de staţionare în locuinţă

datorită temperaturilor mai scăzute). Odată cu amplificarea utilizării

aparatelor de climatizare, maximele s-au mutat din perioada de iarnă în

perioada de vară, anotimp în care consumurile sunt mai ridicate cu 20–30%

(Iojă 2008).

Consumul mediu de energie electrică, în cazul Bucureştiului, la nivelul

anului 2005 era de 7,1–14,8 kWh/an/m2. Valoarea lui este în prezent

depăşită de 3-5 ori la nivelul spaţiilor rezidenţiale analizate, unde valoarea

variază între 11,3 şi 64,3 kWh/an/m2 (medie 31,4; ±13,5). Consumurile cele

mai ridicate apar în locuinţele amplasate în blocuri şi aflate în proprietate

personală, iar cele mai reduse se înregistrează în locuinţele amplasate în

imobile de tip P, P+1.

În ceea ce priveşte consumul mediu anual de energie electrică per

locuitor, faţă de media municipiului Bucureşti, 535 kWh/an/persoană (Iojă

2008), în locuinţele analizate consumul mediu a fost de 500

kWh/an/persoană. Valorile cele mai mici apar în locuinţele mici (sub 50

m2), cu mai puţin de 3 persoane şi cu dominanţă a persoanelor în vârstă.

Dacă se consideră metanul drept combustibil utilizat în procesul de

producere a energiei electrice, pentru 1 kWh sunt necesari 0,072 kg gaz

metan, ce generează 0,198 kg dioxid de carbon. Urmând acest raţionament

se poate afirma că în activitatea de a aproviziona cu energie electrică un

locuitor din municipiul Bucureşti se produc anual în medie 98,8 kg CO2,

ceea ce înseamnă 190 711 tone CO2, în situaţia în care s-ar folosi exclusiv

gazul metan. Valorile sunt mai ridicate cu 15–20 % în cazul utilizării păcurii

ori a cărbunelui (Wali et al. 2010). Amprenta ecologică totală generată de

consumul de energie în municipiul Bucureşti pentru uzul casnic se apreciază

Page 127: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

127

că este de 433 hectare globale, ce corespunde suprafeţei de pădure care

poate absorbi această cantitate de CO2 (Wood şi Garnett 2009) (Tabel 5.2).

Tabel 5.2. Model de analiză a amprentei ecologice a suprafeţelor rezidenţiale.

Componenta Parametri analizaţi Observaţii

Amprenta spaţială Suprafaţă Suprafaţa clădirilor, ponderată cu

regimul de înălţime al acestora

Amprenta energetică

Materiale de construcţie

Utilizarea materialor de construcţie

naturale (piatră, lemn) sau a celor

rezultate în urma prelucrării

industriale (ciment, materiale

plastice).

Consum de energie Cantităţi de energie consumate şi

modalităţi de obţinere

Consum de apă Volume de apă consumate şi

modalitatea de obţinere

Accesibilitatea sistemelor

de transport

Distanţa dintre domiciliu şi

funcţiile relaţionate (locul de

muncă, spaţii de educaţie, recreere,

comerciale etc.)

Producere de deşeuri Cantitatea şi compoziţia deşeurilor

Amprenta ecologică Total Total

În vederea evaluării amprentei ecologice în zona metropolitană a

municipiului Bucureşti a fost dezvoltat un model ce integrează parametrii

într-un sistem din care rezultă valori mici pentru impacturi reduse asupra

mediului şi valori mari pentru impacturi semnificative asupra mediului

(Tabel 5.3).

Au fost alese două studii de caz, unul pentru o locuinţă situată în

comuna Ileana, judeţul Călăraşi (model tradiţional) şi al doilea pentru o

locuinţă din Mogoşoaia, judeţul Ilfov (model luxos). Cu ajutorul amprentei

ecologice se pot evidenţia diferenţele între impactul exercitat asupra

mediului de către cele două tipuri de rezidenţial (Tabel 5.3), determinate atât

de materialele de construcţie folosite, cât şi de modalităţile de satisfacere a

unor nevoi de locuire.

Din analiza datelor din Tabel 5.3 apare evidentă agresivitatea diferită a

celor două modele de locuire, unul în curs de abandon (Fig. 5.5 A) şi cel

spre care tinde majoritatea populaţiei (Fig. 5.5 B).

Page 128: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

128

Tabel 5.3. Model de analiză a amprentei ecologice a locuinţelor după Pătroescu et

al. 2009.

Amprenta

ecologică

Parametri

analizaţi Model A Model B

Medie

metropolitană

Descrierea generală a

spaţiului rezidenţial

Casă mică

construită din

materiale

tradiţionale, fără

dotări edilitare,

rezidenţii lucrează

în agricultură

Vilă mare de

beton/sticlă, cu

toate dotările

edilitare, locuitori

lucrează în

municipiul

Bucureşti

O medie a

tuturor spaţiilor

rezidenţiale

derivată din

datele statistice

Amprenta

spaţială Suprafaţă 30 m

2 300 m

2 100 m

2

Amprenta

energetică

Materiale de

construcţie

Lemn, chirpici =

75 m2

Beton, fier, sticlă,

plastic = 3000 m2

1 000 m2

Consum

energie

~10 kW pe lună =

300 m2

150 kW obţinuţi

din combustibili

fosili = 4500 m2

2 000 m2

Consum apă 25 litri / zi, fântână

proprie = 25 m2

200 litri / zi,

alimentare publică

= 1 000 m2

500 m2

Distanţe

parcurse

100 km / lună,

transport public =

50 m2

3000 km / lună, 2

maşini personale =

6 000 m2

1 500 m2

Producerea

deşeurilor Refolosite

500 kg / lună

deşeuri = 2000 m2

750 m2

Total 150 m2 17 500 m

2 5 750 m

2

Amprenta ecologică totală 0,018 ha 1,785 ha 0,058 ha

Fig. 5.5. Tipologii de locuire în zona metropolitană a municipiului Bucureşti.

Modelul A - Casă tradiţională din comuna Ileana, judeţul Călăraşi. Modelul B -

Locuinţă de lux în comuna Mogoşoaia, judeţul Ilfov.

Principalele critici ce pot fi aduse utilizării amprentei ecologice sunt

legate de faptul că nu reflectă cu precizie impactul modelelor de consum, nu

B A

Page 129: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

129

alocă corect responsabilităţile şi în consecinţă nu prezintă o utilitate mare

pentru elaborarea politicilor şi programelor de acţiune (Wiedmann et al.

2006). Dacă la nivel naţional evaluările au relevanţă, compararea diferitelor

localităţi sau chiar regiuni pe baza amprentei lor ecologice este dificilă în

principal datorită disponibilităţii reduse a datelor (Brown et al. 2009).

Dificultăţile utilizării metodei amprentei ecologice sunt în principal

legate de faptul că ea presupune existenţa unei omogenităţi spaţiale, dificil

de obţinut în spaţiile rezidenţiale (Jenerette et al. 2006). Drept urmare lipsa

datelor legate de distribuţia spaţială exactă, mai ales în zonele cu densităţi

reduse ale construcţiilor (Shrestha şi Conway 2011), cu suprafeţe mici sau

cu număr de rezidenţi redus face dificilă obţinerea de date precise şi

relevante referitoare la consumul de resurse. De asemenea, studiile

amprentei ecologice pentru diferite regiuni geografice folosind metode şi

date diferite au produs rezultate ce nu sunt direct comparabile.

5.2. Rolul spaţiilor rezidenţiale în definirea calităţii aerului

Spaţiile rezidenţiale sunt, prin structura lor, surse difuze de poluare a

mediului, ce contribuie la încărcarea aerului urban cu pulberi în suspensie,

gaze cu efect de seră şi alţi compuşi poluanţi (Zhu et al. 2009). Prin faptul

că nu beneficiază de un sistem de monitorizare directă al noxelor produse,

spaţiile rezidenţiale pot fi cu greu disociate, ca şi contribuţie, de celelalte

tipuri de surse de degradare a calităţii aerului (White 2002).

Cu toate acestea, importanţa lor în determinarea calităţii aerului la scară

locală şi regională a crescut semnificativ, datorită numărului ridicat de surse

individuale, dispersiei noxelor la înălţimi reduse şi diversificării poluanţilor

produşi sau vehiculaţi în spaţiile rezidenţiale (Iojă et al. 2008).

Prezenţa sistemelor individuale de producere a agentului termic în

locuinţe prin utilizarea combustibililor fosili neconformi (păcură, cărbuni ori

improvizaţii cum ar fi material plastic, cauciuc, alte deşeuri) eliberează în

atmosferă a unor cantităţi importante de aerosoli (fum, funingine, pulberi în

suspensie), gaze (dioxid de sulf, monoxid de carbon, dioxid de azot şi

hidrocarburi aromatice policiclice) (Patroescu-Klotz 1999, Hellén et al.

2008), în majoritatea cazurilor nocive pentru sănătatea rezidenţilor.

Unele dintre aceste noxe sunt încadrate în categoria gazelor cu efect de

seră (CO2, CO, SO2) ori cu caracter acidifiant (NO2, SO2). Astfel, se

apreciază faptul că spaţiile rezidenţiale contribuie direct cu circa 16% la

emisiile globale de gaze cu efect de seră, valoarea fiind dublă în ţările

dezvoltate (EEA 2011).

Impurificarea aerului este amplificată în sezonul rece, când cantităţile

de combustibili utilizaţi îndeosebi pentru încălzirea locuinţelor sunt mai

ridicate, iar proiecţia indusă spaţiilor rezidenţiale se transferă şi altor funcţii

urbane.

Page 130: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

130

Deşi încălzirea prin sisteme individuale este specifică mediilor rurale,

ea apare frecvent inserată şi în mediile urbane, unde incidenţa unor astfel de

activităţi individuale este considerabil mai ridicată. Astfel, fumul rezultat

din procesele de ardere din locuinţele neconectate la reţeaua de alimentare

cu gaze ori care nu deţin instalaţii proprii de producere a energiei termice

prin utilizarea gazului metan generează frecvent disconfort la nivel urban.

Disconfortul se resimte în special la nivelul locuinţelor situate la etajele 2–6

din ansamblurile rezidenţiale de tip bloc. Asocierea dintre spaţiile

rezidenţiale colective şi individuale este în acest context de multe ori

disfuncţională.

În acelaşi timp, debranşarea de la sistemul de încălzire al multor

apartamente din complexele colective de locuit a determinat readaptări care

în unele cazuri au constat în improvizarea unor noi sisteme de producere a

agentului termic (centrale pe lemn, cărbune ori păcură). Efectul acestor

situaţii sunt emisii de particule în suspensie şi compuşi organici volatili, în

contextul în care sistemele improvizate nu sunt prevăzute cu filtre de

limitare a volumului noxelor eliminate în atmosfera urbană, iar evacuarea

lor se face prin coşuri care nu au înălţimea optimă de dispersie.

Evidenţierea zonelor cu vulnerabilitate la poluare a aerului prin

utilizarea de combustibili neconformi, se poate realiza utilizând harta

acoperirii reţelei de alimentare cu gaze. Din conţinutul unei astfel de hărţi

elaborată pentru zona metropolitană a municipiului Bucureşti (Fig. 5.6) se

poate observa că cea mai mare parte a spaţiului nu dispune de alimentare

centralizată cu gaze, fapt ce evidenţiază localităţile ce necesită utilizarea

altor tipuri de combustibili, unde pot apărea probleme locale de impurificare

a aerului.

Cu proiecţie în calitatea aerului, poate fi considerată şi utilizarea

lemnului drept combustibil. Exploatarea lemnului pentru foc determină o

diminuare a rolului ecosistemelor forestiere locale în reglarea calităţii

aerului şi o încărcare a atmosferei cu compuşi rezultaţi chiar din arderea lui.

Deficitul existent la nivelul suprafeţelor forestiere face ca problema

diminuării funcţiilor ecosistemelor forestiere să fie una de actualitate în zona

metropolitană a municipiului Bucureşti şi care impune costuri suplimentare

la nivelul comunităţilor umane în ceea ce priveşte reabilitarea stării

mediului.

Page 131: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

131

Fig. 5.6. Lungimea reţelei de alimentare cu gaze naturale în unităţile

administrativ-teritoriale din zona metropolitană a municipiului Bucureşti (2010). Se

observă accesibilitatea redusă la alimentarea cu gaze naturale odată cu creşterea

distanţei în raport cu municipiul Bucureşti.

O altă modalitate de afectare a calităţii aerului de către spaţiile

rezidenţiale rezultă din activităţile desfăşurate ori din dotările existente în

interior. Astfel, spaţiile rezidenţiale sunt surse de încărcare a atmosferei cu

compuşi organici volatili, hidrocarburi aromatice policiclice, particule în

suspensie cu compoziţie chimică complexă, compuşii pe bază de clor şi

fosfor, radon (Jahnukainen 2007). Chiar dacă cantităţile acestor emisii nu

sunt semnificative la nivel individual, ele pot afecta calitatea aerului prin

asocierea rezultată în urma proceselor atmosferice din cauza caracterului lor

periculos (Ohura et al. 2009) ori a sinergismului reacţiilor chimice ce au loc.

Calitatea aerului poate fi influenţată la nivel local şi de caracteristicile

tehnice ale construcţiilor rezidenţiale. Folosirea unor materiale de

construcţie periculoase (de exemplu, azbest) sau starea de degradare

avansată a faţadelor (sursă de pulberi în suspensie şi sedimentabile,

încărcate cu metale grele) reprezintă modalităţi prin care spaţiile rezidenţiale

pot genera un impact direct în calitatea aerului (Owen et al. 1992).

În afara acestor impacturi directe, spaţiile rezidenţiale pot amplifica şi o

serie de probleme caracteristice mediilor urbane. În aceasta categorie putem

preciza că se include în primul rând creşterea riscului de manifestare a

Page 132: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

132

insulei de căldură urbană (Rajasekar şi Weng 2009, Santamouris et al. 2007)

şi acumularea noxelor prin modificările topoclimatice şi microclimatice

generate. Probleme deosebite apar în special în lungul bulevardelor de tip

canion, unde circulaţia maselor de aer este deficitară, iar acumularea

poluanţilor este un fenomen caracteristic, îndeosebi în momentul

manifestării brizelor urbane (Pătroescu et al. 2011a).

Impactul suprafeţelor rezidenţiale asupra calităţii aerului se resimte în

special la nivel local, dar atunci când efectele sunt cumulative se poate

resimţi şi la nivel regional, aşa cum este iarna, cazul localităţilor în care

încălzirea locuinţelor se realizează prin arderea combustibililor fosili –

lemne, cărbuni (Niţă 2011).

5.3. Proiecţia spaţiilor rezidenţiale în calitatea apelor

Spaţiile rezidenţiale se constituie în factori importanţi de presiune

asupra resurselor de apă, influenţându-le atât la nivel cantitativ, cât şi

calitativ.

Exploatarea iraţională a resurselor de apă de către spaţiile rezidenţiale

determină o diminuare a dimensiunii serviciilor ecologice generate de

acestea, îndeosebi în ceea ce priveşte conservarea biodiversităţii, rolul de

regulator în controlul inundaţiilor, spaţiu de desfăşurare a activităţilor de

recreere (Poor et al. 2007), fapt ce determină evident scăderea valorii de

utilizare a apei.

Managementul durabil al calităţii apelor reprezintă în acest context o

preocupare activă la nivel naţional şi internaţional. Astfel, Directiva Cadru

Apă stabileşte clar că preţul apei trebuie să includă şi costurile sociale şi de

mediu (Schleich şi Hillenbrand 2009), iar multe administraţii naţionale şi

locale au stabilit restricţii în încercarea de a proteja resursele de apă (Atasoy

et al. 2006).

5.3.1. Spaţiile rezidenţiale – consumatoare de apă

Spaţiile rezidenţiale folosesc apa pentru asigurarea nevoilor fiziologice

ale locuitorilor (consum direct, hrană, igienă), curăţenie, întreţinerea

diferitelor funcţii interioare ori exterioare (un exemplu ar fi spaţiile verzi),

transferul poluanţilor sau în simularea condiţiilor pentru recreere din

ecosistemele naturale (Schleich şi Hillenbrand 2009).

Cea mai mare parte din consum de apă al spaţiilor de locuit revine

funcţionării corespunzătoare a grupurilor sanitare (30%), spălatului rufelor,

vaselor şi întreţinerii locuinţei (27%) şi igienei personale (30%).

Consumurile variază în funcţie de accesibilitatea resurselor de apă,

caracteristicile locuinţei, nivelul de trai, structura şi comportamentul

rezidenţilor (

Tabel 5.4).

Page 133: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

133

Tabel 5.4 Estimarea consumurilor de apă în interiorul spaţiilor de locuit (White

2002).

Utilizări menajere

Consum

anual

m3/an

% din consumul

total de apă

Costuri anuale

euro/an

Toaletă 42,8 30,06 38,52

Igienă personală 42,8 30,06 38,52

Spălat vase şi igienizarea locuinţei 21,6 15,17 19,44

Spălatul rufelor 17,2 12,08 15,48

Prepararea hranei 14,0 9,83 12,6

Utilizări externe 4,4 3,09 3,96

Băut 0,6 0,42 0,54

Total 142,4 100,00 128,16

Volumele de apă consumate în aceste scopuri de suprafeţele

rezidenţiale sunt într-o creştere continuă fiind relaţionate direct de

modalităţile de satisfacere a nevoii de apă prin sisteme de alimentare

centralizate sau individuale.

Alimentarea cu apă în sistem centralizat apare predominant în mediul

urban, acolo unde nu există alte soluţii sanogene de asigurare a acestei

nevoi. În mediul rural alimentarea se face preponderent din sisteme proprii

(Tabel 5.5), prezenţa sistemelor centralizate de distribuţie a apei fiind

limitată şi cu acoperire redusă (Niţă 2011).

Folosind un eşantion de 254 de gospodării, a fost estimat consumul

lunar de apă rece şi de apă caldă în municipiul Bucureşti. Astfel, consumul

de apă rece, la nivelul gospodăriilor analizate, a înregistrat o medie de 8,4

m3/lună [1–40 m

3/lună; ±6], ceea ce corespunde unei valori medii pe

locuitor de 2,41 m3/lună. Consumul de apă rece este dependent de numărul

şi structura persoanelor din gospodărie şi de nivelul de trai al populaţiei.

În cazul apei calde, fără a lua în calcul gospodăriile dotate cu centrale

termice, unde nu este posibilă cuantificarea volumului de apă caldă, se

înregistrează un consum mediu de 6,3 m3/gospodărie/lună [1–25 m

3/

gospodărie/lună; ±4], fapt ce corespunde unui consum mediu lunar de 1,62

m3

per locuitor.

Participarea activă a rezidenţilor şi adaptarea modelelor lor de consum

la specificul local este fundamentală pentru menţinerea unei calităţi bune a

apelor (Kaplowitz şi Witter 2008). Formularea politicilor locale de

menţinere a calităţii apelor trebuie condiţionaţă de un monitoring ştiinţific

adecvat al acestora, dar şi de disponibilitatea rezidenţilor de a plăti pentru

menţinerea unei calităţi corespunzătoare şi a unor servicii ecosistemice

adecvate (Poor et al. 2007).

Page 134: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

134

Tabel 5.5. Distribuţia procentuală a locuinţelor după modul de alimentare cu apă

în judeţele ce aparţin zonei metropolitane a municipiului Bucureşti (INS 2010). în

locuinţă,

din

reţeaua

publică

în

locuinţă,

din

sistem

propriu

în afara

locuinţei,

în clădire,

din

reţeaua

publică

în afara

locuinţe,

în

clădire,

din

sistem

propriu

în afara

clădirii,

din

reţeaua

publică

în afara

clădirii,

din

sistem

propriu

Fără

alimentare

Călăraşi urban 67,11 1,33 1,66 0,02 15,50 10,49 3,89

rural 2,39 3,71 0,30 0,28 16,38 50,81 26,13

Dâmboviţa urban 86,37 1,49 0,73 0,19 4,01 2,94 4,27

rural 4,59 8,43 0,42 0,26 6,38 24,84 55,08

Giurgiu urban 63,05 3,51 1,68 0,34 5,77 5,92 19,74

rural 0,06 8,52 0,00 0,06 0,08 1,03 90,25

Ialomiţa urban 73,73 1,03 1,29 0,15 19,61 1,41 2,78

rural 2,29 2,82 0,50 0,18 17,60 31,41 45,21

Ilfov urban 53,69 12,65 0,20 0,20 1,59 28,49 3,19

rural 12,98 18,77 0,25 0,39 0,56 47,86 19,19

Bucureşti urban 95,11 0,58 0,30 0,17 1,14 1,94 0,75

5.3.2. Spaţiile rezidenţiale – perturbatoare ale proceselor de scurgere şi

infiltrare a apei

Mai multe studii legate de evaluarea stării mediului în spaţiile

rezidenţiale conţin ipoteza, la care aderăm şi noi, conform cărora acestea se

manifestă diferenţiat în raport cu procesele de scurgere şi infiltrare a apei.

Astfel, spaţiile rezidenţiale funcţionează în aşezările umane cu precădere ca

suprafeţe impermeabile sau semipermeabile (Atasoy et al. 2006), în funcţie

de caracteristicile fundaţiilor clădirilor ori de gradul de acoperire cu

cuverturi betonate ori asfaltate. Realizarea infrastructurilor subterane şi

necesitatea protecţiei lor împotriva efectelor apelor infiltrate, transformă

aşezările umane în zone în care circuitul local şi regional al apei suportă

transformări semnificative (Writght şi Boorse 2011). Astfel, infiltrarea apei

devine dintr-o formă de alimentare a apelor subterane şi de diminuare a

efectelor negative determinate de concentrarea scurgerii, un proces ce se

impune a fi limitat (Almedeij şi Al-Ruwaih 2006). Aceasta se datorează

faptului că infiltrarea apei amplifică presiunea asupra infrastructurilor

subterane, cărora le accelerează degradarea, dar şi a apelor subterane, unde

transportă poluanţi de la suprafaţă (Atasoy et al. 2006).

În acelaşi timp, se impune să reţinem că scurgerea apei este centralizată

la nivelul reţelelor de canalizare (Fig. 5.7), care au rolul de a direcţiona

apele uzate către receptori naturali, acceptaţi de către comunităţile umane

(Wali et al. 2010).

Page 135: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

135

Atât apele pluviale, cât şi cele rezultate în urma asanării terenurilor ori a

utilizării în aşezările umane (ape uzate menajere, agricole ori industriale)

sunt redirecţionate, după tratare, spre ecosisteme acvatice prin intermediul

reţelelor de canalizare (CCMESI 2008a). În acest context, prezenţa reţelelor

de canalizare devine un indicator al capacităţii spaţiilor rezidenţiale de a-şi

gestiona excesul de apă, dar şi de a îndepărta poluanţii specifici (Marshall

2011, Montz şi Tobin 2011, Varis şi Somlyody 1997).

Fig. 5.7. Accesibilitatea gospodăriilor din zona metropolitană a municipiului

Bucureşti la sistemul public de canalizare (2010). Ponderile cele mai ridicate

caracterizează unităţile administrativ teritoriale situate în proximitatea municipiului

Bucureşti.

În mediul rural al zonei metropolitane a municipiului Bucureşti, în

majoritatea unităţilor administrativ-teritoriale remarcăm procentul mare al

locuinţelor care nu prezintă sistem de canalizare, valorile variind între 68 şi

94% (Tabel 5.6). Diferenţe foarte mari se observă şi în mediul urban, dată

fiind ruralitatea accentuată îndeosebi a oraşelor declarate după 2004.

Proximitatea faţă de municipiul Bucureşti creşte sensibil preocuparea

pentru rezolvarea problemelor legate de apele uzate menajere (Fig. 5.7),

chiar dacă acest lucru nu presupune întotdeauna conectarea la o reţea de

canalizare publică (Fig. 5.8).

Page 136: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

136

Tabel 5.6 Variaţia spaţială la nivel de judeţ a ponderii locuinţelor cu acces la

sisteme de canalizare în zona metropolitană a municipiului Bucureşti (INS 2010) Judeţul Tipul de

mediu

Canalizare în

locuinţă, din

reţeaua publică

Canalizare în

locuinţă, prin

sistem propriu

Altă

situaţie

Lipsesc

instalaţiile de

canalizare

Călăraşi urban 62,57 5,88 0 31,55

rural 0,30 5,80 0 93,90

Dâmboviţa urban 81,64 6,22 0 12,15

rural 1,33 11,67 0 86,98

Giurgiu urban 58,65 7,87 0,03 33,45

rural 0,05 8,53 0 91,42

Ialomiţa urban 68,43 5,75 0,58 25,24

rural 1,22 3,84 0,04 94,90

Ilfov urban 52,89 13,25 0,20 33,67

rural 14,30 17,31 0,15 68,24

Bucureşti urban 94,89 0,74 0,06 4,31

Fig. 5.8 Distribuţia spaţială a ponderii gospodăriilor cu sistem propriu de

canalizare în zona metropolitană a municipiului Bucureşti (2010). Fosele vidanjabile

reprezintă o metodă tot mai frecvent acceptată în comunităţile umane lipsite de

accesibilitate la reţele de canalizare, chiar dacă în multe situaţii impactul lor asupra

calităţii apelor este important.

Page 137: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

137

Gradul de acoperire al reţelelor de canalizare rămâne deficitar în toate

localităţile din zona metropolitană a municipiului Bucureşti (inclusiv la

nivelul municipiului Bucureşti), cauzele fiind reprezentate de absenţa

obligativităţii, încă din stadiile incipiente de extindere a localităţilor, a

existenţei acestor dotări şi dezvoltarea urbanistică necontrolată. În multe

dintre situaţii, locuinţele noi din zona metropolitană a municipiului

Bucureşti şi-au rezolvat această problemă prin fose septice vidanjabile, care

gestionează doar parţial apele uzate menajere, existând suficiente cazuri în

care deversarea apelor uzate se realizează în cursuri de apă, lacuri, păduri ori

direct pe terenuri agricole.

5.3.3. Spaţiile rezidenţiale – producătoare de ape uzate menajere

Cantităţile de apă utilizate în spaţiile rezidenţiale, în cazul în care nu se

pierd, se încarcă cu substanţe poluante (substanţe organice şi nutrienţi

rezultate din metabolism, prepararea hranei ori din igienă, biocide, pesticide,

detergenţi, agenţi biologici), care sunt transferate către receptori externi.

Prin apele uzate menajere se transferă frecvent agenţi patogeni către

ecosistemele acvatice, reprezentativi fiind coliformii fecali (Tabel 5.7).

Tabel 5.7 Agenţi patogeni şi boli asociate cu risc de transfer dinspre spaţiile

rezidenţiale (White 2002)

Clasă Agent patogen Boală hidrică

Bacteria Salmonella typhi Febră tifoidă

Shigella dysenteriae Dizenterie

Vibrio cholera Holera

Echerichia coli Enterocolite

Virusuri Virusul hepatitei A Hepatită infecţioasă

Virusul poliomelitei Poliomelită

Protozoare Entamoeba histolytica Dizenterie amoebică

Giardia lamblia Giardioză

Cryptosporidium Criptosporidioză

Viermi paraziţi Schistosoma spp. Bilarzie

Fie că sunt emise dezorganizat, fie că sunt transferate prin reţele de

canalizare, apele uzate menajere generează dezechilibre în situaţia în care

nu sunt transportate corect ori nu beneficiază de epurare corespunzătoare

înainte de transferul către receptor.

Volumul mediu lunar de ape uzate pe gospodărie din municipiul

Bucureşti este de 11,3 m3, totalul acestora reprezentând 49,1 % din volumul

total al apelor uzate evacuate în reţeaua de canalizare. Apele uzate sunt

încărcate cu substanţe organice (120 006 tone pe an), detergenţi (390 tone pe

an), compuşi ai azotului (11 011 tone pe an) şi fosforului (1 970 tone pe an),

fenoli (42 069 tone pe an), metale grele (139 tone pe an), microorganisme ori

căldură (ARPM 2004). Apele uzate menajere ale municipiului Bucureşti sunt

Page 138: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

138

în continuare deversate în totalitate direct în râul Dâmboviţa, beneficiind

doar parţial de tratamente de epurare. Astfel, calitatea apei Dâmboviţei se

încadrează în clasa de calitate degradat, cu probleme deosebite la încărcarea

organică, indicatori de oxigen, nutrienţi, detergenţi, metale grele şi fenoli

(Iojă 2008). Această situaţie se va schimba considerabil odată cu finalizarea

staţiei de epurare Glina, prevăzută a se realiza în anul 2015.

În cazul lacurilor de pe râul Colentina, numărul mare al spaţiilor

rezidenţiale reiverane poluează difuz, generând creşterea cantităţii de

substanţe consumatoare de oxigen în apă şi o rată accelerată a eutrofizării.

Relaţia lacurilor cu spaţiile rezidenţiale din proximitate este influenţată în

mod direct de expansiunea urbană rapidă. În prezent, spaţiul din zonele de

mal a lacurilor de pe râul Colentina (Fig. 5.9) este utilizat în proporţie de

29% de spaţii rezidenţiale, di care 5% rezidenţial colectiv şi 24% rezidenţial

individual (Iojă et al. 2010a) (Tabel 5.8).

Tabel 5.8 Distribuţia utilizării terenurilor în proximitatea lacurilor amenajate în

lungul râului Colentina (Iojă et al. 2010a)

Lacul

%

rezidenţial

individual

%

rezidenţial

colectiv

%

industrial

%

spaţiu

verde

% teren

viran

Străuleşti 22,70 0,38 8,35 18,39 32,68

Griviţa 36,33 0,00 5,04 11,52 29,26

Băneasa 19,57 2,57 12,66 5,82 16,59

Herăstrău 10,37 11,84 9,80 31,73 5,65

Floreasca 17,26 10,18 2,20 24,27 0,00

Tei 12,98 12,08 28,99 12,78 5,44

Plumbuita 25,97 12,35 2,52 20,38 7,40

Fundeni 27,19 10,11 12,97 2,70 8,31

Dobroesti 23,22 6,36 4,87 29,80 10,27

Pantelimon 1 24,81 0,54 10,98 36,48 9,47

Pantelimon 2 28,16 0,60 0,37 17,85 31,16

Page 139: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

139

Fig. 5.9. Categorii de utilizare a spaţiului în proximitatea lacurilor amenajate în lungul râului Colentina (municipiul Bucureşti)

(Iojă et al. 2010a).

Page 140: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

140

Spaţiul rezidenţial de tip individual, format în special din locuinţe

unifamiliale de tip P, P+1 este distribuit uniform pe cele două maluri, dar se

pot observa concentrări mai mari în proximitatea lacurilor Griviţa, Băneasa,

Plumbuita, Fundeni şi Dobroeşti.

Impactul direct generat de rezidenţialul de tip individual asupra calităţii

apei din lacurile de pe Colentina este generat de lipsa parţială a reţelei de

canalizare, satele din afara municipiului Bucureşti, locuinţele situate pe

promotoriile lacurilor Plumbuita şi Fundeni fiind lipsite de reţea de

canalizare. Acestei deficienţe în dotarea tehnico-edilitară i se suprapune

nivelul scăzut de trai şi de educaţie al rezidenţilor, realitate ce conduce la

accentuarea presiunii generate de populaţie asupra calităţii apei. Situaţia se

repetă şi în cazul lacului Snagov, unde procentul mare al suprafeţelor

rezidenţiale dezvoltate pe maluri, nu beneficiază de un sistem propriu de

canalizare şi de o staţie de epurare, fapt ce a determinat deteriorarea calităţii

apei (Niţă 2011).

Procesul de eutrofizare tinde astfel să devină un factor specific în

sezonul de vegetaţie pe majoritatea lacurilor din zona metropolitană a

municipiului Bucureşti (Fig. 5.10), afectându-le astfel funcţia de agrement şi

biodiversitatea, accentuând atractivitatea pentru depozitarea necontrolată a

deşeurilor şi diminuându-le confortul locuirii în special prin mirosuri

neplăcute şi proliferarea unor organisme nedorite.

Fig. 5.10. Manifestarea procesului de eutrofizare a apei lacului Plumbuita, râul

Colentina (anul 2010). Spaţiile rezidenţiale din proximitate se constituie în factori

declanşatori ai procesului, dar şi în receptori ai disfuncţiilor rezultate din

manifestarea acestuia.

Page 141: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

141

Costurile de gestionare a acestor probleme de mediu sunt extrem de

ridicate, fiind amplificate de dificultatea intervenţiei pentru decolmatare ori

întreţinere pe majoritatea malurilor lacurilor, din cauza extinderii

proprietăţilor private. Zone critice, sub aspectul poluării corpurilor de apă

prin intermediul apelor uzate provenite din spaţii rezidenţiale, se

înregistrează şi în aval de localităţile cu număr ridicat de locuitori şi care

evacuează apele uzate neepurate direct în reţeaua de suprafaţă. Se poate

aprecia că impactul spaţiilor rezidenţiale asupra apelor de suprafaţă şi

subterane, inclusiv în cazul zonei metropolitane a municipiului Bucureşti,

este unul foarte puternic, manifestându-se prin epuizarea resurselor de apă

subterană, transferul unor volume importante de apă între cursurile de apă şi

degradarea calitativă dată fiind evacuarea directă de ape uzate neepurate

(Writght şi Boorse 2011).

5.4. Biodiversitatea spaţiilor rezidenţiale între conservare şi

diversificare antropică

Spaţiile rezidenţiale, ca formă principală de manifestare a urbanizării,

au tendinţa de a se dezvolta în areale cu potenţial natural ridicat, unde

diversitatea biologică este în general mai mare, iar oferta de resurse şi

servicii mai atractivă (Vimal et al. 2011). Din acest motiv, urbanizarea este

considerată una dintre cauzele majore ale distrugerii, degradării şi

fragmentării habitatelor naturale (Martin et al. 2004).

La nivel internaţional, Convenţia asupra biodiversităţii, Planul de

acţiune pentru mediu al Uniunii Europene, programul Un mediu pentru

Europa (Lucerna, 1993) şi alte convenţii sectoriale, au promovat măsuri

pentru controlul urbanizării, considerată o ameninţare majoră la adresa

speciilor şi habitatelor acestora (Mörtberg et al. 2007). Cu toate acestea,

magnitudinea şi importanţa pierderilor de biodiversitate datorate

suprafeţelor rezidenţiale, atât în România, cât şi în alte ţări europene, sunt în

continuă creştere (Bräuniger et al. 2010), spaţiile rezidenţiale înlocuind

ecosistemele iniţiale, în acelaşi timp, prin structurile conexe, generând o

fragmentare accentuată şi scăzând conectivitatea habitatelor (Goddard et al.

2010).

Unele dintre speciile din ecosistemele iniţiale se adaptează la noile

condiţii din aşezările umane şi devin o componentă integrată (de exemplu,

speciile de arbori, asimilaţi în spaţiile verzi), acceptată (cazul speciilor de

păsări urbane) ori respinsă (speciile de animale care generează insecuritate)

în cadrul acestora.

Pe de altă parte, speciile introduse cu scopul creării unui peisaj specific

ori satisfacerii altor cerinţe urbanistice sau individuale pot contribui la

înlocuirea treptată a speciilor iniţiale (Vimal et al. 2011), dar şi la

dezvoltarea de noi probleme urbanistice. Definitorii sunt spaţiile verzi, care

ajung să includă specii străine, mai estetice, rezistente la condiţii de mediu

Page 142: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

142

dificile şi mai uşor de întreţinut decât speciile native, dar care pot genera

monotonie, introduce agenţi alergeni ori solicita costuri de întreţinere

semnificative.

Modificările climatice, ale chimismului aerului, ale regimului

hidrologic ori ale circuitului nutrienţilor contribuie la afectarea compoziţiei

şi productivităţii ecosistemelor artificializate, la modificarea structurii lor

trofice şi a relaţiilor ecologice (Goddard et al. 2010).

Efectul suprafeţelor rezidenţiale poate fi şi indirect, generat de

schimbarea modului de utilizare a terenurilor, fragmentarea habitatelor prin

dezvoltarea infrastructurii liniare necesare deservirii rezidenţialului, cantităţi

de deşeuri produse sau perturbările datorate activităţilor de recreere şi

petrecere a timpului liber, derulate în proximitatea spaţiilor rezidenţiale

(Vimal et al. 2011).

Toate aceste transformări diminuează diversitatea biologică în spaţiile

rezidenţiale, principalele procese referindu-se la:

– extincţia speciilor native, ce prezintă sensibilitate ridicată la

modificarea condiţiilor de mediu;

– tendinţa de eliminare a speciilor care afectează confortul locuirii prin

creşterea riscului de apariţie a unor boli, afectarea caracteristicilor unor

bunuri ori scăderea siguranţei (de exemplu şerpii veninoşi, carnivorele

mari);

– dezvoltarea semnificativă a speciilor ubicviste autohtone sau

alohtone (diferite specii de gândaci, muşte, ţânţari, furnici, rozătoare, câini,

pisici)

– dezvoltarea organismelor exotice, crescute în interiorul locuinţelor în

scop decorativ sau pentru companie. Unele dintre acestea putând deveni

organisme invazive, în cazul în care sunt abandonate, înmulţirea lor fiind

greu de controlat.

Planificarea teritorială a dezvoltării rezidenţiale se impune a nu fi lăsată

la voia întâmplării, ea trebuind să asigure conservarea peisajelor şi

biodiversităţii (Goddard et al. 2010), prin folosirea unor măsuri simple

precum asigurarea de praguri minime de spaţii verzi corespunzătoare

fiecărei persoane (Jim şi Chen 2009), menţinerea unei varietăţi de habitate,

care să varieze de la seminaturale până la habitate construite (Bräuniger et

al. 2010).

5.5. Producerea deşeurilor la nivelul spaţiilor rezidenţiale

Gestionarea eficientă a deşeurilor la nivel rezidenţial reprezintă un

obiectiv esenţial la nivelul Uniunii Europene, mai ales datorită incidenţei

foarte ridicate în economie, mediu şi societate.

Modificarea modelelor de consum ale populaţiei a determinat creşterea

cantităţilor şi diversificarea tipurilor de deşeuri (în special ambalaje, deşeuri

Page 143: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

143

electrice, electronice şi electrocasnice, deşeuri din construcţii) (Fig. 5.11),

mai ales în spaţiile predominant rurale structural sau funcţional.

Fig. 5.11. Depozitarea necontrolată a deşeurilor menajere în periferiile urbane, la

limita dintre municipiul Bucureşti şi oraşul Măgurele (2008). Gestionarea

necorespunzătoare a deşeurilor determină conturarea unor zone cu probleme, dificil

de abordat.

Principalele tipuri de deşeuri generate de spaţiile rezidenţiale din

România sunt substanţele organice (46%), hârtia şi cartonul (20%) şi

materialele plastice (12%) (Rojanschi şi Bran 2002). Cantitatea şi

compoziţia deşeurilor menajere produse în gospodării, atât la nivel

european, cât şi în ţara noastră, depinde de tipul locuinţei, nivelul de trai,

numărul şi structura membrilor gospodăriei, de anotimp, nivelul de

dezvoltare al zonei, gradul de recuperare al deşeurilor în gospodărie

(McDougal et al. 2005).

În zona metropolitană a municipiului Bucureşti, cantitatea medie zilnică

de deşeuri menajere generată la nivelul nucleelor urbane înregistrează valori

cuprinse între 0,8 şi 1,2 kg/locuitor, cu variaţii de la un anotimp la altul şi de

la o zona la alta. În mediul rural valorile sunt sensibil mai reduse, fiind de

obicei între 0,5–0,6 kg/locuitor/zi (Fig. 5.12).

Page 144: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

144

Fig. 5.12. Dinamica cantităţilor estimate de deşeuri generate în mediile urbane şi

rurale ale zonei metropolitane Bucureşti (CCMESI 2009).

Se constată nivelul foarte redus de reciclare şi recuperare a deşeurilor

menajere la sursă, fapt ce contribuie la creşterea presiunii prin depozitare.

Din totalul cantităţii de deşeuri municipale colectate (708 920 tone în

municipiul Bucureşti), procentul cel mai mare era deţinut în 2009 de

deşeurile biodegradabile (39,68%).

În urma aplicării chestionarelor în gospodăriile analizate din municipiul

Bucureşti s-a observat că iniţial colectarea primară a deşeurilor menajere se

realizează în locuinţă, depozintându-se în recipiente preponderent din

plastic, amplasate în bucătărie (96% din cazuri), baie (21%) ori în balcon

(9%). Ulterior, deşeurile sunt transferate către un spaţiu de colectare

secundară.

O categorie importantă a deşeurilor din spaţiile rezidenţiale, mai ales în

contextul noilor dezvoltări rezidenţiale, sunt cele rezultate din construcţii şi

demolări (Fig. 5.13 şi Fig. 5.14). Acestea au o compoziţie ce depinde de

lucrările de construcţii (deşeuri minerale, lemn, metale, hârtie şi carton,

plastic, sticlă, altele), cantitatea fiind importantă dacă este vorba despre

construcţia unei clădiri noi sau renovarea/modificarea altora mai vechi.

Page 145: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

145

Fig. 5.13. Depozitarea necontrolată a deşeurilor din construcţii (2010).

Abandonarea deşeurilor este o practică întâlnită frecvent în zonele de influenţă ale

oraşelor, spaţiile cele mai vulnerabile fiind terenurile necultivate situate în apropierea

arterelor rutiere.

Fig. 5.14. Construcţia ansamblurilor rezidenţiale – sursă de deşeuri. Un exemplu

este ansamblu rezidenţial Asmita Gardens, Sector 4, Bucureşti (2009).

Page 146: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

146

Gradul de colectare a deşeurilor din spaţiile rezidenţiale depinde de

extinderea traseelor de colectare a deşeurilor către noile ansambluri, de

restructurarea programelor de colectare, de mărirea capacităţii tehnice şi de

accesibilitatea rampelor de deşeuri (Fig. 5.15 şi Fig. 5.16).

Fig. 5.15. Accesibilitatea localităţilor din zona metropolitană a municipiului

Bucureşti la rampele de deşeuri (2008). Numărul ridicat de depozite, multe închise

formal între 2008–2011, atrage atenţia asupra proiecţiei urbanizării necontrolate

asupra mediului.

Problema gestionării deşeurilor este determinată şi de conflictele între

administraţiile locale învecinate, legate de responsabilitatea administrării

unor teritorii cu management deficitar al deşeurilor şi de slaba cooperare

interinstituţională pentru rezolvarea problemelor regionale şi locale de

gestionarea deşeurilor.

S-a constatat că majoritatea rampelor de deşeuri din zonele

metropolitane exercită impacturi directe şi indirecte asupra mediului şi

rezidenţialului din proximitate.

Cele mai importante impacturi se manifestă asupra calităţii apelor

freatice cu proiecţie în sănătatea populaţiei. La acestea se adaugă riscul

izbucnirii incendiilor datorită emisiilor, poluare fonică indusă de mijloacele

de transport a deşeurilor, praful şi materialele plastice purtate de vânt,

îndeosebi prin deshidratarea stratului de suprafaţă, mirosurile pestilenţiale

rezultate în urma descompunerii materiilor organice, înmulţirea insectelor,

păsărilor şi rozătoarelor ca vectori ecologici negativi, scăderea preţului

Page 147: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

147

terenurilor ori pierderea capacităţii de utilizare agricolă (McDougal et al.

2005, CCMESI 2009).

Fig. 5.16. Situaţia rampelor de deşeuri din zona metropolitană a municipiului

Bucureşti (2008). Se remarcă ponderea mare a depozitelor închise în perioada 2009–

2012.

Arealele situate în proximitatea rampelor de deşeuri, fie că sunt

amenajate sau neamenajate, se constitue în suprafeţe prioritare de intervenţie

în privinţa gestionării deşeurilor. La acestea se adaugă zonele de limită ale

spaţiilor rezidenţiale, ce sunt alături de marginea arterelor de comunicaţii,

preferate pentru depozitarea necontrolată a deşeurilor, în special a celor din

construcţii (Fig. 5.13, Fig. 5.15).

5.6. Evaluarea utilizării substanţelor şi deşeurilor periculoase în

spaţiile rezidenţiale

Modelele de consum ale populaţiei, dar şi diferitele activităţi

desfăşurate de aceasta impun în spaţiile rezidenţiale utilizarea mai multor

categorii de substanţe, între care cele periculoase deţin ponderi importante

(Kaye et al. 2005).

În acest sens, trebuie identificată distribuţia substanţelor periculoase,

descris riscul de expunere la acestea, identificaţi factorii de risc asociaţi şi

dezvoltate strategii de reducere a utilizării lor sau de minimizare a

impacturilor îndeosebi asupra rezidenţilor (Kaye et al. 2005).

Page 148: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

148

Spaţiile rezidenţiale vehiculează o diversitate foarte ridicată de

substanţe, între care unele au proprietăţi periculoase (în special inflamabile,

corozive şi cu efect mutagen) (Clark et al. 2006). În această categorie pot fi

incluse produsele de curăţenie (cele mai multe fiind corozive, iar unele chiar

teratogene), vopselele, adezivii (inflamabile şi toxice), medicamentele

(conţin agenţi biologic activi), agenţi de răcire, insecticidele şi erbicidele

(Tabel 5.9) (Baker et al. 2001).

Tabel 5.9 Produse cu caracter periculos folosite în interiorul spaţiilor rezidenţiale

(Baker et al. 2001)

Produs Compoziţia

chimică

Rolul substanţei

periculoase în produs

Modalitatea

predominantă de

expunere a rezidenţilor

Lacuri de unghii Toluen Solvent Inhalare

Perne

poliuretanice

1,1,1 – Tricloretan Agent Inhalare Butilat de hidroxit

oluen Antioxidant Inhalare

Siloxan Agent activ de

suprafaţă

Inhalare

Carpete,

covoare

4-Vinilciclohexan Reziduu de producţie Inhalare 4-Fenilciclohexan Componentă adezivă Inhalare

Detergent lichid

de vase

Etanol Solvent Dermală

Detergent lichid

de rufe

Etanolamină

1,2-Propanediol Solvenţi Dermală

Deşi volumul de substanţe utilizat în fiecare locuinţă aparent este redus,

cumularea lor este cea care generează probleme legate de calitatea aerului

intern, dar şi dificultăţi în preluarea deşeurilor menajere, în care se

integrează (Pătroescu et al. 2011b). De altfel, conţinutul de substanţe

periculoase evacuate se consideră că este un indicator al nivelului de

dezvoltare al societăţii, în care o gamă largă de substanţe chimice sunt

folosite pentru o varietate de scopuri (Palmquist şi Hanæus 2005).

Controlul substanţelor şi deşeurilor periculoase la nivelul spaţiilor

rezidenţiale fiind dificil de realizat, devine esenţială informarea populaţiei în

legătură cu riscurile care pot apărea din cauza manipulării şi depozitării lor

necontrolate.

Deşeurile periculoase, ca parte a deşeurilor menajere şi deşeurilor

asimilabile celor menajere, nu au fost colectate separat în România până în

anul 2007 şi nici în prezent nu se află sub un control exigent. Pe baza

indicatorilor statistici de generare din alte ţări europene, se estimează că în

medie se produc 2,5 kg/persoană/an deşeuri periculoase în mediul urban şi

1,5 kg/persoană/an în mediul rural (EEA 2011).

Cele mai întâlnite deşeuri periculoase, ce pot proveni din spaţiile

rezidenţiale, sunt pesticidele, tuburile florescente şi alte deşeuri ce conţin

mercur, echipamentele scoase din uz ce conţin CFC-uri, uleiurile şi

Page 149: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

149

grăsimile, detergenţii, vopselelor, cernelurile şi adezivi, bateriile şi

acumulatorii, anumite medicamente şi echipamentele electrice şi electronice

scoase din uz (Gardner 2009).

Folosirea substanţelor periculoase în cadrul spaţiilor rezidenţiale nu

constituie pentru moment o problemă prioritară în evaluarea calităţii

mediului interior sau a stării de sănătate a rezidenţilor, cu toate că trebuie să

i se acorde o atenţie specială pentru a se evita expunerea excesivă

(Palmquist şi Hanæus 2005).

5.7. Spaţiile rezidenţiale generatoare de conflicte sociale

Spaţiile rezidenţiale au o proiecţie importantă la nivel socio-economic.

Datorită concentrării unor grupuri sociale diferenţiate funcţie de venituri,

structură etnică şi rasială, în spaţiile rezidenţiale se dezvoltă conflicte

sociale, dificil de gestionat (Boone-Heinonen et al. 2011).

Un factor potenţial generator de conflicte este diversitatea mare a

categoriilor sociale ce populează mai ales noile rezidenţiale. În România,

persoanele care au venituri peste medie (primii 20%) câştigă în medie de 7,8

ori mai mult decât cei cu veniturile cele mai mici (ultimii 20%), media

europeană fiind de 5. Mai mult, 25 % din gospodăriile din România trăiau la

limita sărăciei în 2007, având venituri totale – incluzând ajutoarele sociale -

mai mici de 60% din venitul mediu la nivel naţional. Acest procent ridicat al

gospodăriilor situate la limita sărăciei în raport cu ţările din Uniunea

Europeană, unde valoarea medie este de 17 % (EEA 2011), poate fi

considerat mare, generând adesea stări conflictuale.

Deoarece resursele economice şi sociale sunt distribuite neuniform atânt

în teritoriu, cât şi la nivelul indivizilor şi comunităţilor, apar diferenţieri în

accesarea serviciilor de educaţie, sanitare şi altor servicii publice. Aceste

diferenţieri generează fenomenul de segregare. Cea mai relevantă formă de

segregare este cea rezidenţială, ea implicând localizarea diferitelor grupuri

sociale în zone distincte ale unei localităţi (Abada et al. 2007, Lima 2001).

Sunt însă frecvente situaţiile de eterogenitate socială şi sub raportul

modului de locuire (Fig. 5.17).

O componentă importantă a segregării rezidenţiale este cea socială, ce

se referă la separarea clară a locaţiilor în care anumite grupuri de indivizi se

regăsesc. Ea poate fi expresia voinţei populaţiei sau un proces involuntar

datorat unor bariere sistematice ce împiedică anumite persoane să ocupe

anumite locaţii (Temelová şi Dvořáková 2011).

Segregarea socială este un fenomen istoric în zona metropolitană a

municipiului Bucureşti. Astfel, anumite grupuri au fost împinse către

periferia localităţilor, în arealele caracterizate prin lipsa unor infrastructuri

de bază sau prin anumite disfuncţionalităţi de mediu, aceste zone fiind

privite de către restul locuitorilor drept elemente de insecuritate şi

caracterizate drept areale topofile (Iojă 2008).

Page 150: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

150

Componenta modernă a fenomenului de segregare socială este resimţită

în zona metropolitană a municipiului Bucureşti prin apariţia fenomenului

comunităţilor închise (Rufat 2003), cu spaţii rezidenţiale de dimensiuni

variabile, care sunt îngrădite, şi care nu mai păstrează nici o formă de

contact social cu împrejurimile.

Fig. 5.17. Contraste între modelele de locuire din comuna Găneasa, judeţul Ilfov.

Se observă două modele de locuire rurală: unul ce deţine dotări extrem de diverse (de

exemplu terenuri de sport) în opoziţie cu o gospodărie cu dotări minimale, situată în

partea inferioară a versantului.

Suburbiile dominate de activităţi agricole şi industriale, în care

rezidenţialul era compact, au fost transformate prin expansiunea urbană într-

un rezidenţial dispersat (Kährik et al. 2012). Această dispersare a dus la

pierderea elementelor de identitate socială, dar şi la crearea unor conflicte

între rezidenţii vechi şi cei noi.

Unul din generatorii importanţi ai problemelor socio-economice este

reprezentat de transferarea problemelor de mediu dinspre generatorii lor

către alţi rezidenţi. În această categorie intră problemele legate de zgomotul

generat prin amplificarea traficului ori de transferul de noxe sau de

gestionare a deşeurilor.

Printre cele mai importante conflicte sociale determinate de spaţiile

rezidenţiale din zonele metropolitane identificate a fi declarate în România

sunt cele legate de gestionarea deşeurilor atât între unităţi administrativ-

teritoriale diferite – cum este cazul conflictelor dintre municipiul Bucureşti

Page 151: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

151

şi localităţile în care acesta îşi depozitează deşeurile, cât şi între diferite

grupuri sociale din interiorul aceleiaşi localităţi.

6. PARAMETRI CALITATIVI ŞI CANTITATIVI DE

DEFINIRE A CALITĂŢII MEDIULUI INTERIOR ÎN

SPAŢIILE REZIDENŢIALE

Calitatea mediului interior este definită de ansamblul aspectelor de

mediu care au proiecţie în confortul şi starea de sănătate a ocupanţilor

clădiriilor (Kubba 2010). Între parametrii care definesc calitatea mediului

interior, cu largă utilizare la nivel ştiinţific şi administrativ, se numără cei ce

definesc calitatea aerului interior (compuşii organici volatili, CO2, CO, H2S,

NH3, NO2, O3, pulberile în suspensie, mirosurile), regimul higrotermic

(temperatura, umiditatea relativă, specifică şi absolută), luminozitatea

(cantitatea şi calitatea luminii), nivelul zgomotului (nivelul mediu al

sunetului) şi vibraţiilor, nivelul de radiaţie (ionizantă şi neionizantă),

biodiversitatea (agenţi patogeni, microorganisme, nevertebrate, vertebrate),

la care se adaugă calitatea apei potabile (Godish 2000).

Valorile acestor parametri se impun a fi raportate la percepţia de către

populaţie a disfuncţionalităţilor receptate, care de multe ori nu au o relaţie

directă cu situaţia reală.

6.1. Calitatea aerului interior

Calitatea aerului interior reprezintă unul dintre criteriile definitorii în

evaluarea calităţii mediului spaţiilor rezidenţiale din zonele metropolitane,

întrucât influenţează decisiv starea de sanogeneză a populaţiei (Koren şi

Bisesi 2002, Lindvall 1992), funcţionalitatea spaţiului rezidenţial (Pătroescu

et al. 2011a), costurile de locuire (Nae 2009b) şi implicit durabilitatea

ecosistemelor metropolitane (Munier 2006).

Rezidenţii din mediul urban îşi petrec 60% din timp în interiorul

locuinţelor, iar cei din mediul rural 40% (Iojă et al. 2011a), calitatea aerului

interior având un impact semnificativ asupra sănătăţii lor (EPA 1991) (Tabel

6.1). Astfel, o calitate nesatisfăcătoare a aerului interior poate însemna

creşterea incidenţei bolilor respiratorii, cardiovasculare şi nervoase (OMS

2006). La acestea se adaugă şi costurile de locuire, în special pentru

curăţarea locuinţei şi a obiectelor de vestimentaţie, eliminarea mirosurilor

neplăcute, introducerea unor echipamente cu rol în ameliorarea condiţiilor

mediului intern, managementul dăunătorilor, reparaţii generale, pentru

menţinerea unui microclimat intern favorabil etc. (Iojă et al. 2010b).

Organizaţia Mondială a Sănătăţii estimează la peste 2 milioane decese

Page 152: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

152

premature pe an determinate de calitatea nesatisfăcătoare a aerului interior

(OMS 2005).

Managementul calităţii aerului interior nu este doar o problemă

individuală a locuitorilor din ecosistemele umane, dar şi a decidenţilor, a

societăţii în ansamblu. La nivelul acesteia din urmă apar implicaţii

administrative (de exemplu prin încărcarea fluxului decizional cu sesizări

legate de apariţia mirosurilor pestilenţiale, suprasolicitarea sistemului sanitar

datorită creşterii numărului de îmbolnăviri), economice (scăderea

productivităţii muncii), sociale (degradarea relaţiilor interumane pe fondul

creşterii numărului de situaţii conflictuale) şi politice (presiuni pentru

limitarea cantităţilor de gaze cu efect de seră şi cu caracter acid emise)

(Maroni et al. 1995).

Tabel 6.1. Efecte potenţiale ale expunerii îndelungate la poluanţi în aerul interior

(prelucrare după EPA 1991)

SIMPTOME PROVOCATE OMULUI DE POLUANŢII AERULUI INTERIOR

Particule Bioaerosoli Gaze

Pra

f, s

ol,

cen

uşă

Fu

m d

e ţi

gar

ă

Po

len

Fu

ng

i

Bac

teri

i,

vir

usu

ri

Bla

anim

ală

Aca

rien

i

Mo

no

xid

de

carb

on

Fo

rmal

deh

idă

CO

V

Dureri de cap x x x x x

Ameţeală x x x x

Oboseală x x x

Greaţă x x

Vărsături x

Alergii ale pielii x x

Iritaţii ale ochilor x x x x x x x x

Iritaţii ale nasului x x x x x x x x x

Iritaţii ale gâtului x x x

Probleme de

respiraţie x x x x x x

Tuse x x x x x x x x

Angine x x x x x

Infecţii respiratorii x x x x x

Astm (intensificare) x x x x x x x x

Reacţii alergice x x x x x x

Cancer pulmonar x

Evaluarea calităţii aerului interior constituie o problemă complexă,

consecinţă a numărului extrem de mare al poluanţilor potenţial prezenţi

(peste 1 800 contaminanţi) (EPA 2001) (Tabel 6.2), a variatelor implicaţii

asupra sănătăţii populaţiei, diversităţii modelelor de consum, varietăţii

configuraţiei clădirilor şi a instalaţiilor de încălzire, ventilare ori răcire,

Page 153: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

153

diversităţii comportamentelor din locuinţe şi costurilor foarte ridicate

necesare pentru menţinerea calităţi optime a aerului (SCHER 2007).

Tabel 6.2. Categorii de poluanţi chimici cu probabilitate ridicată de apariţie în

spaţiile rezidenţiale (Oahn şi Heng 2005). Potenţiali

poluanţi

chimici

Surse potenţiale în spaţiile de

locuit

Localizare predilectă Concentraţii medii

înregistrate

Radon Materiale de construcţie, sol, ape

subterane, substrat litologic

În toată locuinţa În interior 1,3 pCi/l, în

exterior 0,4–1,3 pCi/l

Vapori şi gaze organice

Vopselelor, adezivi, solvenţi, materiale plastice şi din cauciuc,

materiale de construcţie, activitate

metabolică, arderea combustibililor

Spaţii de depozitare, balcoane, poduri, garaje,

băi

Câteva sute de μg/m3; nivele din interior sunt cu

2–5 ori mai mari ca în

exterior

Aldehide Vopselelor, fixatori de lacuri,

adezivi, fum de ţigară

Spaţii de depozitare,

balcoane, poduri, garaje,

spaţii în care au fost utilizate aceste

substanţe, spaţii utilizate

pentru fumat

Câteva sute de μg/m3;

nivele din interior sunt cu

2–5 ori mai mari ca în exterior

Amoniac Vopselelor, produse de igienizare, activităţi metabolice

Spaţii de depozitare, balcoane, poduri, garaje

100–200 μg/m3

Ftalaţi Materiale plastice şi din cauciuc Bucătării, băi, balcoane Nu sunt date disponibile

Floruri Lemn tratat Camerele cu mobilier,

camere cu parchet ori lambriuri

Nu sunt date disponibile

Oxizi de azot Ardere incompletă la maşini de gătit

ori la autovehicule, aparate electrocasnice, fum de ţigară

Băi, bucătării, garaje În absenţa surselor din

interior, nivelele sunt mai mici decât în exterior

Acid clorhidric Zidurile din cărămidă, produse de

curăţare

Interiorul clădirilor din

cărămidă

Nu sunt date disponibile

Dioxid de carbon

Procese de respiraţie (oameni, animale, plante), arderi, fum de

ţigară

Bucătării, dormitoare, sufragerii, instalaţii de

înclăzire

În interior valori mai mari de 0,45%

Monoxid de carbon

Fum de ţigară, ardere incompletă, gaze de ardere de la autovehicule

Spaţii utilizate pentru fumat, garaje, bucătării

0,6-30 μg/m3, nivelele din interior în general sunt

egale cu cele din exterior

Ozon Aparate de copiat, aparate

electrocasnice

Camere de zi,

laboratoare de lucru

Nivele din interior mai

mici decât cele din exterior

Pulberi în

suspensie anorganice

Praf din materialele de construcţie

din interiorul şi exteriorul spaţiului de locuit, aport din atmosfera

urbană, procese de ardere

Toată locuinţa Valori medii de 50 μg/m3,

rar depăşind 200 μg/m3; valori mai mari ca în

exterior

Pulberi în

suspensie organice

Hârtie şi carton, produse textile Camere de zi, biblioteci,

poduri, garaje

Valori medii de 50 μg/m3,

rar depăşind 200 μg/m3; valori mai mari ca în

exterior

Fibre minerale artificiale

Panouri fonoabsorbante, panouri de izolare termică şi electrică,

materiale de construcţie

Toată locuinţa De la câteva ng/m3 la câteva sute de ng/m3;

nivele mai ridicate decât în

exterior

Pulberi în

suspensie

active biologic

Piele moartă, mucegai, fire de păr,

carpete, zonele cu umiditate ridicată

din locuinţă, umidificatoare, aparate de aer condiţionat şi

dezumidificatoare prost întreţinute;

persoane bolnave

Băi, bucătării, garaje ori

alte spaţii cu

vulnerabilitate la apariţia acestor probleme, spaţii

de adăpost pentru

animale, spaţii de depozitare, poduri

Valori mai ridicate în

exterior, cu excepţia

acarienilor

Plumb Vopsele cu plumb, sol contaminat,

pulberi în suspensie din exterior

Garaje, spaţii de

depozitare

Valori asemănătoare în

interior şi în exterior

Page 154: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

154

Calitatea aerului interior este extrem de variabilă în timp şi în spaţiu.

Modificarea activităţii unui singur factor de influenţă poate genera mutaţii

semnificative la nivelul calităţii aerului interior (Oahn şi Heng 2005).

Modul în care autorităţile şi populaţia rezidentă percepe calitatea

aerului interior influenţează decisiv reacţia lor faţă de diversele situaţii şi

stări de calitate întâlnite în cadrul imobilelor de locuit. O anumită stare

poate fi considerată acceptabilă de unii şi inacceptabilă de alţii, funcţie de

modelele de consum adoptate, standardele de locuire, nivel de educaţie şi

situaţie financiară ori de situaţiile conjuncturale (Suditu et al. 2010).

Calitatea aerului interior se află, de asemenea, printre preocupările

organizaţiilor internaţionale interesate de promovarea dezvoltării durabile a

aşezărilor umane (EEA 2011).

Convenţia Naţiunilor Unite pentru Aşezările Umane (Habitat II) (ONU

1996) recunoaşte că locuirea adecvată este un drept al omului şi promovează

asigurarea unor locuinţe corespunzătoare şi a unor aşezări umane sigure,

sănătoase, prielnice locuirii, echitabile, durabile şi productive. De altfel,

Declaraţia oraşelor şi a altor aşezări umane în noul mileniu atrage atenţia

asupra faptului că la nivel mondial tendinţa este de degradare accentuată a

condiţiilor de locuire (ONU 2001). Pentru rezolvarea acestor probleme, la

Sumitul Mondial asupra Dezvoltării Durabile de la Johannesburg (2002) s-a

lansat The Partenership for Clean Indoor Air prin care se recunoaşte că

îmbunătăţirea calităţii aerului interior nu este posibilă fără schimbarea

modelelor de consum ale societăţii, mai ales a celor legate de utilizarea

energiei (Munier 2006).

Preocupările Organizaţiei Mondiale pentru Sănătate (OMS), ale

Comisiei Europene şi guvernelor în ceea ce priveşte dezvoltarea de ghiduri

şi reglementări care să permită evaluarea, monitorizarea şi legiferarea

aspectelor legate de calitatea aerului interior s-au amplificat odată cu

schimbările realizate la nivelul spaţiilor rezidenţiale (izolarea termică,

adaptarea sistemelor de producere a energiei termice şi/sau electrice,

dezvoltarea sistemelor de climatizare, diversificarea dotărilor interioare).

Ghidurile realizate de Organizaţia Mondială pentru Sănătate au o largă

circulaţie, ele stipulând exigenţe concrete pe care trebuie să le îndeplinească

parametri de calitate a aerului interior al spaţiilor rezidenţiale. Relevante

prin conţinutul exhaustiv sunt:

– Ghidurile Evaluarea expunerii la poluanţii din aerul interior (1997)

şi Reducerea riscului în scopul promovării unei vieţi sănătoase (2002)

identifică, descriu şi evaluează efectele care apar datorită expunerii la

diferite categorii de poluanţi ai aerului, caracterizând ameninţările asupra

calităţii mediului şi sănătăţii umane.

– Ghidul calităţii aerului în Europa (prima ediţie – 1987; ediţia a doua

– 2005) îşi propune să reprezinte o bază pentru protecţia sănătăţii populaţiei

împotriva efectelor adverse ale poluării aerului, să elimine sau să reducă

Page 155: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

155

expunerea la poluanţi ai aerului cu grad de periculozitate ridicat şi să

îndrume autorităţile naţionale şi locale pentru a-şi fundamenta deciziile

legate de managementul riscurilor de mediu.

La nivelul Uniunii Europene, în domeniul evaluării calităţii aerului

interior s-au elaborat strategii şi planuri de acţiune, reprezentative în acest

sens fiind Strategia pentru Mediu şi Sănătate (2003) şi Planul de Acţiune

pentru Mediu şi Sănătate (2004). La aceste documente programatice, pot fi

adăugate o serie de rapoarte ştiinţifice între care amintim:

– SCHER Evaluarea riscului poluanţilor în aerul interior (SCHER

2007);

– European Collaborative Action – Urban Air;

– Indoor Environment and Human Exposure;

– INDEX Critical Appraisal of the Setting and Implementation of

Indoor Exposure-Limits in the EU.

Directiva 93/67/EEC pentru delimitarea principiilor de evaluare a

impactului substanţelor chimice existente asupra sănătăţii umane şi

mediului şi Regulamentul 793/93 privind evaluarea şi controlul riscurilor

generate de substanţe chimice existente se constituie şi pentru ţara noastră în

documente legislative la care se impune să ne raportăm.

Cercetările ştiinţifice la nivel internaţional sunt tot mai numeroase, ele

abordând probleme legate de calitatea aerului interior şi descrierea

sindromului clădirilor bolnave (Koren şi Bisesi 2002, Kostiainen 1995,

Lindvall 1992), determinarea surselor de poluanţi şi a factorilor de influenţă

ai calităţii aerului interior (Owen et al. 1992, Wolkoff şi Kjaergaard 2007),

evaluarea dinamicii unor poluanţi specifici (Kostiainen 1995, Zhao şi Wu

2007, Gardner 2009), influenţa calităţii aerului interior asupra sănătăţii

populaţiei (Kjaergaard 1991) şi delimitarea de măsuri pentru îmbunătăţirea

calităţii aerului interior (Franz şi Johnson 2007). În România, ele nu au

aceeaşi diversitate, fiind încercări de evaluare a raportului cu unele norme

de igienă (Mănescu, 1984) ori de performanţă energetică a clădirilor (Legea

372/2005).

6.1.1. Calitatea aerului în locuinţele monitorizate

Evaluarea calităţii aerului interior în spaţiile de locuit din municipiul

Bucureşti s-a realizat pe baza măsurătorilor efectuate în 24 locuinţe (Fig.

6.1), în perioada noiembrie 2008–noiembrie 2011. În 10 locuinţe au fost

efectuate măsurători în toate cele patru anotimpuri.

Au fost realizate măsurători la indicatorii pulberi în suspensie, utilizând

analizorul de pulberi Casella CEL şi CO2, CO, O3, NH3, H2S, cu analizorul

multigaz Gray Wolf Direct Sense Indoor Air Quality Kit. Datele de

temperatură şi umiditate relativă au fost înregistrate cu senzori DS 1923

Hygrochron, cu o frecvenţă orară de înregistrare a datelor şi erori de

±0,06250C şi 0,06%.

Page 156: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

156

Fig. 6.1. Distribuţia spaţială a locuinţelor în care s-au efectuat măsurători de

calitate a aerului interior în municipiul Bucureşti.

Măsurătorile au fost efectuate în toate camerele fiecărei locuinţe, la

înălţimea de 1,2 metri de podea, atât în condiţiile lipsei oricărei activităţi,

cât şi a desfăşurării de activităţi normale. Durata medie a unei măsurători a

fost de 30 minute.

Page 157: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

157

Concomitent, rezidenţilor din locuinţele analizate le-au fost aplicate

chestionare menite a identifica caracteristicile factorilor de influenţă asupra

calităţii aerului intern. Chestionarele, aplicate direct, au evidenţiat

caracteristicile tehnice şi de amplasare ale locuinţelor (suprafaţă totală,

materiale de construcţie, orientare, izolare, vecinătăţi), profilul şi

comportamente specifice locatarilor (număr, distribuţie pe grupe de vârstă,

sexe, naţionalităţi, nivel de educaţie, ocupaţie, stare de sănătate, fumat,

activităţi desfăşurate, durata de petrecere a timpului în locuinţă), specificul

dotărilor (finisaje, decoraţiuni, aparate electrice, electronice şi

electrocasnice), modul de utilizare a spaţiului şi dotărilor la care s-au

adăugat problemele de mediu receptate.Locuinţele analizate sunt definite

prin următorii indicatori (Fig. 6.2):

– 87,5% apartamente în blocuri, 8,3% apartamente în vile şi 4,2% în

gospodării unifamiliale;

– an de construcţie între 1937–2009 (mediana = 1970);

– materiale de construcţie cărămidă (41,67%), BCA (33,33%), plăci de

beton (25%);

– 70,83% locuinţe proprietate personală, 25% închiriate, 4,17%

nedeclarat;

– suprafaţă medie 60,12 m2

[16–104 m2; ±21,59];

– număr de locatari între 1 şi 13 (mediana = 3; ±2,33):

– 66,7% din locuinţe dotate cu tâmplărie PVC la ferestre;

– 20,83% amplasate în imobile izolate termic prin anvelopare

exterioară, iar 8,33% numai cu izolare interioară;

Fig. 6.2. Profilul populaţiei rezidente în locuinţele analizate pe grupe de vârsta,

sexe şi nivel de culturalitate (n = 24).

Calitatea aerului interior în locuinţele analizate nu depinde de cea a

mediului extern decât pentru indicatorul pulberi în suspensie. În rest,

contribuţia surselor interne este definitorie în stabilirea şi variaţia

concentraţiilor noxelor analizate, ventilaţia deficitară fiind factorul cheie în

întregirea acestei situaţii.

Compuşii organici volatili (COV) reprezintă compuşi organici solizi sau

lichizi, care au punctul de fierbere mai scăzut de 2500C, proprietate care

Page 158: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

158

explică prezenţa frecvent sub formă de vapori în mediu (Oahn şi Heng

2005).

COV-urile generează o creştere a riscului de îmbolnăvire la nivelul

populaţiei umane şi de afectare a componentelor biotice ale mediului. Dintre

compuşii organici volatili cu risc ridicat de afectare a sănătăţii populaţiei se

numără benzenul, formaldehida, naftalenul, tetracloretilenul, tricloretilenul,

hidrocarburile policiclice aromatice (OMS 2010).

COV-urile rezultă în locuinţe din activitatea metabolică (aldehide,

esteri, alcooli etc.), dar şi dintr-o serie de surse interne (finisajele cu vopsea

lavabilă, vopsele şi lacuri, covoare, materiale plastice, cauciuc, unele specii

de plante decorative, arderea combustibililor, prepararea hranei, utilizarea

produselor cosmetice şi de curăţare, a pesticidelor pentru combaterea

dăunătorilor, depozitarea diferitelor substanţe sau produse chimice

generatoare de COV-uri etc.) ori externe (subsolurile insalubre ale

imobilelor, traficul auto, parcări, benzinării, magazine de produse chimice)

(Wallace et al. 1987) (Tabel 6.3). Concentraţia lor în aerul intern este mai

ridicată decât în exterior de 2–5 ori (EPA 1995).

Tabel 6.3. Compuşi organici volatili şi sursa acestora în mediul intern (Baker et al.

2001)

Compuşi organici volatili Produse ce conţin compuşi organici volatili

Acetonă Cosmetice

Alcool (etanol, isopropanol) Substanţe de curăţat

Hidrocarburi aromatice (toluen,

xilen, etilbenzen, trimetilbenzen)

Vopsele, adezivi, gazolină, combustibili

Hidrocarburi alifatice (octan,

decan, undecan)

Vopsele, adezivi, gazolina, combustibili

Benzen Fumat, emisii auto, fumat pasiv

Tetraclorură de carbon Fungicide, concentraţia de fond

p-Diclorbenzen Odorizante de cameră, substanţele antimolii

Formaldehidă Mobila din pal

Clorură de metilen Decaparea vopsele, utilizarea solvenţilor

Stiren Fumat

Tetracloretilenă Utilizarea şi depozitarea hainelor curăţate

chimic, frecventarea curăţătoriilor chimice

1,1,1-Tricloretan Purtatul şi depozitatul hainelor curăţate

chimic, spray-urile cu aerosoli

Tricloretilenă Necunoscută (cosmetice, componente ale

electrocasnicelor, pasta corectoare)

Terpene (limonen, α-pinen) Odorizantele puternic parfumate, substanţe de

lustruit, ţesături, ţigări, hrană, băutură.

În interiorul spaţiilor rezidenţiale analizate, concentraţiile momentane

ale compuşilor organici volatili au variat între 49 şi 2 540 ppb (media = 695;

Page 159: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

159

±617) (Tabel 6.4). În 30% din cazuri, concentraţiile compuşilor organici

volatili au depăşit valorile maxime recomandate de OMS (2005). Dintre

compuşi organici volatili, în locuinţele analizate, dominant este benzenul.

La nivelul gospodăriilor analizate, concentraţiile cele mai ridicate apar

în imobilele care beneficiază de izolare termică şi ferestre cu tâmplărie din

PVC, ale căror sisteme de aerisire colective în cele mai mule cazuri sunt

nefuncţionale, au surse permanente de compuşi organici volatili (finisaje,

mobilier, obiecte decorative, încălzire proprie etc.) şi prezintă activităţi ce

favorizează creşteri ale concentraţiilor de compuşi organici volatili (aerisire

deficitară, fumat, prepararea hranei, utilizarea frecventă a diferitelor

substanţe chimice pentru igienizare, cosmetică, combaterea dăunătorilor

etc.).

În interiorul locuinţelor investigate, valorile cele mai ridicate au fost

înregistrate în debaralele de păstrare a produselor chimice, în băile

neaerisite şi bucătării (valori de peste 1 500 ppb). Valorile cele mai mici,

asemănătoare cu cele din mediul extern (sub 150 ppb), s-au înregistrat în

camerele cu volum mare (înălţimea camerei mai mare de 3 m), ventilate

optim (inclusiv prin sistemul centralizat de aerisire), cu timp de staţionare în

locuinţă sub medie şi un număr redus de surse generatoare de COV-uri.

Tabel 6.4 Dinamica valorilor indicatorilor de calitate a aerului interior în spaţiile

de locuit din municipiul Bucureşti în intervalul noiembrie 2008 - noiembrie 2011 (n =

24).

Indicatori de calitate

a aerului interior

Media (±deviaţia

standard) Mediana Minima Maxima

Limita

momentană

recomandată *

Compusi organici

volatili – ppb 695 (±617) 446,00 62,00 2007,00 900

Dioxid de carbon –

ppm 1148 (±661) 977,00 577,00 2251,00 3500

Monoxid de carbon –

mg/m3 2,13(±0,91) 1,92 0,77 4,14 10

Ozon – μg/m3 32,14 (±13,15) 23,90 0,02 45,4 100

Pulberi in suspensie -

μg/m3 41,4 (±38,2) 33,50 2,00 197,00 50

Amoniac - μg/m3 148 (±102) 123,00 32,00 330,00 100

Hidrogen sulfurat -

μg/m3 3,3 (±1,6) 1,20 0,8 4,20 8

* valoarea maximă momentană recomandată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS 2005) –

valoarea de la care pot apărea probleme de sănătate a populaţiei.

Importanţa aerisirii în cazul compuşilor organici volatili a fost

evidenţiată prin scăderi ale concentraţiilor de peste 50% în majoritatea

situaţiilor. Excepţiile s-au înregistrat în anotimpul cald în cazul

apartamentelor situate la nivele inferioare, unde aerisirea se realizează spre

spaţiul de parcare (Fig. 6.3), de unde sunt transferate volume importante de

compuşi organici volatili.

Page 160: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

160

Fig. 6.3 Spaţiile de parcare – sursă de compuşi organici volatili şi ozon în mediul

interior. Criza de spaţiu specifică mediilor urbane şi creşterea dimensiunii parcului de

autovehicule au determinat apropierea semnificativă a spaţiilor de parcare de limita

externă a spaţiilor de locuit.

Reprezentative prin implicaţiile care pot să apară în starea de sănătate a

populaţiei sunt depăşirile frecvente ale limitei maxime recomandate (LMR),

care apar în bucătării (30,9%) şi dormitoare (28%), acolo unde se petrece

cea mai mare parte a timpului în locuinţă (Fig. 6.4, Tabel 6.5).

În regim diurn, valorile cele mai ridicate se înregistrează dimineaţa,

când efectul acumulării poluanţilor şi al insuficientei ventilări este evident.

Anual, valorile mai mari se înregistrează în timpul iernii (de 1,2–1,5 ori mai

ridicate decât vara) datorită ventilării insuficiente.

Dioxidul de carbon rezultă în spaţiile de locuit din activitatea

metabolică (în special din respiraţie), procesele de ardere (produse ca

urmare a încălzirii locuinţelor şi preparării hranei), descompunerea materiei

organice, fumat (Oahn şi Heng 2005, Barnea şi Calciu 1979). De exemplu,

aerul expirat conţine 4,4% din volum CO2 (Clausen et al. 2003). În medie,

omul expiră aer de 16 ori pe minut, la fiecare expiraţie eliberând o cantitate

medie de 7 μg CO2, respectiv 112 μg pe minut (EPA 1995).

Page 161: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

161

Tabel 6.5. Dinamica valorilor medii ale indicatorilor de calitate a aerului interior

pe camere în spaţii de locuit din municipiul Bucureşti în intervalul noiembrie 2008-

noiembrie 2011.

Dormitor Bucătarie Sufragerie Baie

Compuşi organici volatili – ppb

Medie 611,0 750,3 620,4 831,6

Deviaţie standard 625,3 669,4 487,5 616,3

Minim 49,0 49,0 49,0 67,0

Maxim 2240,0 2540,0 1609,0 2540,0

% depăşiri LMR 28,0 57,1 28,5 30,9

Dioxid de carbon – ppm

Medie 2262,3 1712,1 2086,8 2303,1

Deviaţie standard 692,4 1927,2 2052,5 2280,5

Minim 986,0 410,0 1290,0 651,0

Maxim 3874,0 3458,0 3533,0 4091,0

% depăşiri LMR 0,0 0,0 6,6 13,0

Monoxid de carbon - mg/m3

Medie 3,3 2,1 3,0 2,1

Deviaţie standard 0,9 1,1 0,9 0,9

Minim 0,8 1,0 0,9 1,0

Maxim 3,8 4,1 4,1 4,7

Ozon - µg/m3

Medie 44,5 36,4 44,6 42,6

Deviaţie standard 8,2 5,9 8,4 13,3

Minim 26,3 30,0 30,0 21,1

Maxim 54,4 44,6 53,6 71,8

Concentraţia dioxidului de carbon în aerul interior depăşeşte frecvent,

în locuinţele cu încălzire proprie, 0,45% (3 000 ppm), valoare mai ridicată

decât în aerul exterior (0,03%, respectiv 200–300 ppm) (Godish 2000).

Deoarece dioxidul de carbon nu poate fi filtrat, absorbit sau adsorbit în

interiorul încăperilor, măsurarea concentraţiei de CO2 permite caracterizarea

calităţii aerului interior (Mănescu 1984). Astfel, în mediul intern, valori

peste 1 000 ppm (LV – limita ventilării insuficiente) ilustrează o ventilare

necorespunzătoare a mediului intern, iar valori mai mari decât 3 500 ppm

generează probleme de sănătate la nivelul populaţiei (ECA 2000).

În locuinţele analizate, efectuând măsurători în absenţa oricărei

activităţi şi numai în prezenţa rezidenţilor s-a constatat că cantitatea medie

de dioxid de carbon produsă prin respiraţia umană este de 36,79 mg pe oră

([12,1; 157,27]; ± 28,19). Indicele concentraţiei de dioxid de carbon

provenit din expiraţie per unitatea de volum înregistrează o valoare de 3,82

mg CO2/m3 ([1,15;18,53]; ±3,58) (2,11mg CO2/m

3, dacă se ţine cont de

staţionarea predominantă în dormitoare şi sufragerii) (Fig. 6.5). Valoarea

Page 162: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

162

reprezintă 0,23% din concentraţia înregistrată de dioxid de carbon, ceea ce

arată că respiraţia, deşi este una dintre surse, singular nu poate ridica

probleme, nici măcar în cazul unei ventilări deficitare.

În locuinţele analizate, concentraţiile de dioxid de carbon variază

între 410 şi 4 091 ppm, cu o valoare medie de 1 148 ppm, faţă de 3 500 ppm

valoarea maximă recomandată de Organizaţia Mondială pentru Sănătate sau

1 000 ppm indicatorul locuinţelor deficitar ventilate) (Tabelele 6.3 şi 6.4).

Fig. 6.4. Distribuţia valorilor concentraţiilor de compuşi organici volatili în aerul

interior din locuinţele analizate (ppm) (numărul de măsurători n=91) (LMR – Limita

maximă recomandată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Depăşirea acesteia creşte

riscul de apariţie a problemelor de sănătate la nivelul populaţiei rezidente).

S-a constatat că, în locuinţele analizate, pe tipuri de camere,

concentraţiile cele mai ridicate apar în băi (2 303,1 ppm) şi în dormitoare (2

262,3 ppm). În cazul băilor, sursele de dioxid de carbon sunt reprezentate de

descompunerea substanţelor organice din reţeaua de canalizare, de intrările

din spaţiile comune (mai ales din subsolul clădirilor) ori din alte

apartamente.

Important este faptul că în băi (13%) şi sufragerii (6,6%) apar situaţii de

depăşire a concentraţiei maxime admise, toate fiind determinate de existenţa

sistemelor de încălzire proprii. În schimb, valoarea indicator de locuinţă

insuficient ventilată de 1 000 ppm este depăşită în 100 % din cazuri în

sufragerii, 97,6% în dormitoare şi 91,3% în băi (Tabel 6.5).

Page 163: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

163

Fig. 6.5 Distribuţia valorilor concentraţiilor de CO2 în aerul interior din locuinţele

analizate (numărul de măsurători n=42) (LMR = Limita maximă recomandată de

Organizaţia Mondială a Sănătăţii, dincolo de care pot apărea efecte negative la nivelul

sănătăţii populaţiei; LV = limita de ventilare insuficientă – valoare care atrage atenţia

asupra ventilării insuficiente a locuinţelor şi a acumulării excesive a dioxidului de

carbon).

Problemele cele mai mari apar în locuinţele izolate termic (cel puţin cu

termopan) (Fig. 6.6), în care sursa de producere a energiei termice (centrală

termică, sobă pe bază de combustibil lichid sau solid etc.) se află în locuinţă

(Gardner 2009).

În regim diurn valorile cele mai ridicate se înregistrează dimineaţă, iar

cele mai scăzute în timpul aerisirilor şi în absenţa din locuinţă a locatarilor.

Valorile mai ridicate se înregistrează iarna, când frecvenţa aerisirii este mai

mică şi funcţionează sistemele de încălzire.

Monoxidul de carbon reprezintă unul dintre gazele considerate

prioritare în evaluarea calităţii aerului interior (OMS 2010, SCHER 2007).

Prezenţa lui în aerul interior este legată predominant de procesele de ardere

(încălzire, prepararea hranei, fumat), îndepărtarea sa fiind absolut necesară

pentru evitarea apariţiei problemelor de sănătate şi implicit a mortalităţii.

În cazul locuinţelor analizate în municipiul Bucureşti, monoxidul de

carbon nu este un gaz care ridică probleme, concentraţia medie fiind de 2,13

mg/m3 (±0,91), cu valori mai ridicate, circa 3-5 mg/m

3, în cazul celor cu

încălzire proprie, deci mult mai reduse faţă de 11 mg/m3, valoarea maximă

recomandată de Organizaţia Mondială pentru Sănătate. Pe camere, valorile

cele mai ridicate apar în dormitoare (3,3 mg/m3) şi sufragerii (3 mg/m

3),

sursele principale constituindu-le mediul extern şi aparatele electrice,

electronice şi electrocasnice folosite în gospodărie.

Page 164: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

164

Din punct de vedere al dinamicii temporale a valorilor, monoxidul de

carbon înregistrează aceleaşi variaţii ca şi dioxidul de carbon.

Fig. 6.6. Imobile izolate termic pe Calea Rahovei, municipiul Bucureşti –

amplificator al problemelor de calitate a aerului interior. Izolarea termică, necorelată

cu adaptarea sistemelor de ventilare a imobilelor, accentuează procesul de acumulare

a noxelor în interiorul spaţiilor de locuit.

Ozonul este un oxidant puternic, modalitatea principală de apariţie în

locuinţe fiind aerisirea. El poate afecta direct şi indirect sănătatea

rezidenţilor. Efectele indirecte se datorează reacţiilor sale cu compuşi

organici volatili (proveniţi din deodoranţi sau detergenţi) prin care pot

rezulta compuşi iritanţi sau particule în suspensie.

Cea mai mare parte a ozonului din mediul interior provine din aerul

exterior, sursele interne (copiatoare, diferite dispozitive de ozonare a aerului

etc.), fiind slab reprezentate în locuinţele din România.

Astfel, în locuinţele analizate, concentraţia medie a ozonului a fost de

32,14 µg/m3 (±13,15), valorile cele mai ridicate înregistrându-se în

sufragerii (44,6 µg/m3) şi dormitoare (44,5 µg/m

3). Aceste valori ating în

10% din situaţii valoarea maximă recomandată de OMS pentru mediul

interior, respectiv 100 µg/m3 (Tabel 6.4). Spre deosebire de celelalte noxe,

s-a constatat că ozonul nu înregistrează o dinamică anotimpuală evidentă în

locuinţele analizate.

Page 165: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

165

Amoniacul este o noxă legată de procesele metabolice care se

desfăşoară în locuinţă, dar şi de prezenţa unor produse care emană amoniac

(deşeuri organice, cosmetice, produse de igienizare, vopsele, medicamente

etc.). Valorile acestui indicator sunt mai ridicate în camerele mici, prost

ventilate şi în toaletele cu disfuncţionalităţi ale reţelei de evacuare a apelor

uzate, depăşind 300 μg/m3. În celelalte camere, valorile înregistrate s-au

situat dominant între 100–150 μg/m3.

O situaţie asemănătoare se înregistrează la hidrogenul sulfurat, unde

valorile medii înregistrate sunt de 3,3 μg/m3, mai ridicate în băi, bucătării şi

spaţii de depozitare, sursa principală fiind canalizarea necorespunzătoare.

Particulele în suspensie (PM10, PM2,5, particule fine şi ultrafine) ajung

în mediul interior din exterior, având ca origine şantiere, activităţi

industriale, trafic rutier etc. (Pătroescu et al. 2011a) (Fig. 6.7), prin

reantrenarea particulelor depuse pe diferite categorii de suprafeţe, din

procese de ardere, procese metabolice umane şi ale diferitelor organisme din

locuinţă (inclusiv microorganisme), funcţionarea aparatelor electrocasnice,

fumat, prepararea hranei ori recombinarea diferitelor substanţe din

atmosferă sub efectul oxidanţilor (Wang et al. 2008).

Fig. 6.7. Lucrările de construcţie – sursă de încărcare a aerului urban cu pulberi în

suspensie. Lipsa preocupării pentru limitarea impactului negativ asupra spaţiilor

învecinate favorizează creşterea agresivităţii şantierelor, inclusiv a lucrărilor de

reabilitare a infrastructurilor, asupra spaţiilor de locuit.

Page 166: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

166

Compoziţia particulelor în suspensie în aerul interior, după Koren şi

Bisesi (2002), este foarte diversă, la nivelul acestora putându-se înregistra

prezenţa metalelor grele, compuşilor organici volatili ori a unor

contaminanţi biologici, respectiv piele moartă, păr, spori, bacterii, mucegai,

viruşi, polen etc. (Tabel 6.6).

Tabel 6.6 Componente biologice ale particulelor în suspensie cu potenţial alergen

(Baker et al. 2001)

Organisme

vii Natura alergenului Rezervoare

Expunere de

la care pot

apărea efecte

Expunere de la

care apar

simptomele

Fungi Enzime secretate

Componente ale

peretelui celular

Aer, praf,

creşterea

suprafeţelor

(?) (?)

Acarieni Enzime digestive în

fecale Praf 2µg/g praf 10 µg/g praf

Gândaci Enzime digestive Praf 2 U/g 10 U/g

Pisici Secreţii ale pielii Praf, aer 1 µg/g 8 µg/g

Câini Secreţii ale pielii, urină Praf, aer (?) (?)

Polen Proteine de

recunoaştere

Aer (?) (?)

Concentraţia medie a particulelor în suspensie în locuinţele analizate în

municipiul Bucureşti este de 41,4 μg/m3

(±38,2), foarte apropiată de

valoarea maximă recomandată de 50 μg/m3 (Tabel 6.4).Un rol important în

dinamica valorilor indicatorului îl are calitatea mediului extern şi suprafaţa

spaţiilor receptoare a pulberilor în suspensie pe durată limitată (covoare,

mobilier etc.) (Owen et al. 1992).

În compoziţia pulberilor în suspensie există risc mediu de apariţie a

mucegaiurilor, în condiţiile în care 29% din locuinţele analizate au raportat

prezenţa acestei probleme, preponderent în băi şi bucătării.

Dintre factorii care accentuează agresivitatea poluanţilor din aerul

interior, dar şi confortul populaţiei, se remarcă temperatura şi umiditatea

aerului.

Temperatura aerului în mediul interior înregistrează variaţii

considerabil mai reduse decât acelea din mediul exterior (Lindvall 1992). În

intervalul septembrie-octombrie 2009, amplitudinea termică la punctul

Parcul Tei (exterior) a fost de 27,50C, iar în interiorul unei locuinţe din

aceeaşi zonă valorile au fost sub 50C.

Variaţii mai ridicate se înregistrează în camerele în care există surse de

căldură (de exemplu din metabolismul uman) şi este necesară o aerisire mai

frecventă (cazul dormitoarelor), resimţindu-se astfel influenţele temperaturii

aerului exterior (Fig. 6.8, Tabel 6.7).

Page 167: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

167

0

5

10

15

20

25

30

12345678910111213141516171819202122232425262728293031323334353637383940414243444546474849505152535455565758596061626364656667686970717273747576777879808182838485868788899091929394959697989910010110210310410510610710810911011111211311411511611711811912012112212312412512612712812913013113213313413513613713813914014114214314414514614714814915015115215315415515615715815916016116216316416516616716816917017117217317417517617717817918018118218318418518618718818919019119219319419519619719819920020120220320420520620720820921021121221321421521621721821922022122222322422522622722822923023123223323423523623723823924024124224324424524624724824925025125225325425525625725825926026126226326426526626726826927027127227327427527627727827928028128228328428528628728828929029129229329429529629729829930030130230330430530630730830931031131231331431531631731831932032132232332432532632732832933033133233333433533633733833934034134234334434534634734834935035135235335435535635735835936036136236336436536636736836937037137237337437537637737837938038138238338438538638738838939039139239339439539639739839940040140240340440540640740840941041141241341441541641741841942042142242342442542642742842943043143243343443543643743843944044144244344444544644744844945045145245345445545645745845946046146246346446546646746846947047147247347447547647747847948048148248348448548648748848949049149249349449549649749849950050150250350450550650750850951051151251351451551651751851952052152252352452552652752852953053153253353453553653753853954054154254354454554654754854955055155255355455555655755855956056156256356456556656756856957057157257357457557657757857958058158258358458558658758858959059159259359459559659759859960060160260360460560660760860961061161261361461561661761861962062162262362462562662762862963063163263363463563663763863964064164264364464564664764864965065165265365465565665765865966066166266366466566666766866967067167267367467567667767867968068168268368468568668768868969069169269369469569669769869970070170270370470570670770870971071171271371471571671771871972072172272372472572672772872973073173273373473573673773873974074174274374474574674774874975075175275375475575675775875976076176276376476576676776876977077177277377477577677777877978078178278378478578678778878979079179279379479579679779879980080180280380480580680780880981081181281381481581681781881982082182282382482582682782882983083183283383483583683783883984084184284384484584684784884985085185285385485585685785885986086186286386486586686786886987087187287387487587687787887988088188288388488588688788888989089189289389489589689789889990090190290390490590690790890991091191291391491591691791891992092192292392492592692792892993093193293393493593693793893994094194294394494594694794894995095195295395495595695795895996096196296396496596696796896997097197297397497597697797897998098198298398498598698798898999099199299399499599699799899910001001100210031004100510061007100810091010101110121013101410151016101710181019102010211022102310241025102610271028102910301031103210331034103510361037103810391040104110421043104410451046104710481049105010511052105310541055105610571058105910601061106210631064106510661067106810691070107110721073107410751076107710781079108010811082108310841085108610871088108910901091109210931094109510961097109810991100110111021103110411051106110711081109111011111112111311141115111611171118111911201121112211231124112511261127112811291130113111321133113411351136113711381139114011411142114311441145114611471148114911501151115211531154115511561157115811591160116111621163116411651166116711681169117011711172117311741175117611771178117911801181118211831184118511861187118811891190119111921193119411951196119711981199120012011202120312041205120612071208120912101211121212131214121512161217121812191220122112221223122412251226122712281229123012311232123312341235123612371238123912401241124212431244124512461247124812491250125112521253125412551256125712581259126012611262126312641265126612671268126912701271127212731274127512761277127812791280128112821283128412851286128712881289129012911292129312941295129612971298129913001301130213031304130513061307130813091310131113121313131413151316131713181319132013211322132313241325132613271328132913301331133213331334133513361337133813391340134113421343134413451346134713481349135013511352135313541355135613571358135913601361136213631364136513661367136813691370137113721373137413751376137713781379138013811382138313841385138613871388138913901391139213931394139513961397139813991400140114021403140414051406140714081409141014111412141314141415141614171418141914201421142214231424142514261427142814291430143114321433143414351436143714381439144014411442144314441445144614471448144914501451145214531454145514561457145814591460146114621463146414651466146714681469147014711472147314741475147614771478147914801481148214831484148514861487148814891490149114921493149414951496149714981499150015011502150315041505150615071508150915101511151215131514151515161517151815191520152115221523152415251526152715281529153015311532153315341535153615371538153915401541154215431544154515461547154815491550155115521553155415551556155715581559156015611562156315641565156615671568156915701571157215731574157515761577157815791580158115821583158415851586158715881589159015911592159315941595159615971598159916001601160216031604160516061607160816091610161116121613161416151616161716181619162016211622162316241625162616271628162916301631163216331634163516361637163816391640164116421643164416451646164716481649165016511652165316541655165616571658165916601661166216631664166516661667166816691670167116721673167416751676167716781679168016811682168316841685168616871688168916901691169216931694169516961697169816991700170117021703170417051706170717081709171017111712171317141715171617171718171917201721172217231724172517261727172817291730173117321733173417351736173717381739174017411742174317441745174617471748174917501751175217531754175517561757175817591760176117621763176417651766176717681769177017711772177317741775177617771778177917801781178217831784178517861787178817891790179117921793179417951796179717981799180018011802180318041805180618071808180918101811181218131814181518161817181818191820182118221823182418251826182718281829183018311832183318341835183618371838183918401841184218431844184518461847184818491850185118521853185418551856185718581859186018611862186318641865186618671868186918701871187218731874187518761877187818791880188118821883188418851886188718881889189018911892189318941895189618971898189919001901190219031904190519061907190819091910191119121913191419151916191719181919192019211922192319241925192619271928192919301931193219331934193519361937193819391940194119421943194419451946194719481949195019511952195319541955195619571958195919601961196219631964196519661967196819691970197119721973197419751976197719781979198019811982198319841985198619871988198919901991199219931994199519961997199819992000200120022003200420052006200720082009201020112012201320142015201620172018201920202021202220232024202520262027202820292030203120322033203420352036203720382039204020412042204320442045204620472048

Interval de timp

Tem

pera

tura

(C

)

0

20

40

60

80

100

120

Um

idit

ate

a (

%)

Fig. 6.8. Dinamica orară a temperaturii si umidităţii aerului într-o cameră de

odihnă dintr-un apartament situat în cartierul Tei (august 2009 - noiembrie 2009).

Variaţia temperaturii aerului interior (cu roşu) şi a umidităţii (cu albastru) este

influenţată parţial de mediul exterior şi de frecvenţa ventilării.

Tabel 6.7. Variaţia valorilor temperaturii aerului pe camera în spaţiile de locuit

analizate.

Temperatura (0C) Media Deviaţie standard Minim Maxim

Dormitor 23,46 2,32 17,20 26,50

Baie 23,91 1,53 20,00 26,68

Sufragerie 23,11 1,86 19,16 25,70

Bucatarie 23,32 1,90 18,48 25,90

Eficienţa sistemului de izolare termică, specificul ventilării, modul de

funcţionare al climatizării şi caracteristicile surselor de căldură din locuinţe

(sistem de încălzire, aparate de gătit, aparate electrocasnice etc.) sunt

determinanţii principali ai temperaturii aerului interior.

Umiditatea aerului reprezintă un parametru extrem de important în

calitatea mediului intern, întrucât condiţionează confortul, agresivitatea

noxelor ori dezvoltarea unor microorganisme (Baker et al. 2001). Valorile

ridicate favorizează dezvoltarea unor microorganisme şi implicit degradarea

unor dotări interioare, iar valorile reduse cresc vulnerabilitatea rezidenţilor

la diferite boli respiratorii (Lindvall 1992).

În locuinţele analizate în municipiul Bucureşti, valorile medii cele mai

ridicate ale umidităţii aerului se înregistrează în băi (49,3%) şi bucătării

(47%), spaţii în care există cele mai multe surse de vapori de apă. Valorile

Page 168: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

168

cele mai reduse se înregistrează în dormitoare (44,9%), acolo unde doar

procesele de respiraţie se constituie în principală sursă de vapori de apă.

6.1.2. Percepţia calităţii aerului intern

Percepţia calităţii aerului intern reprezintă un important indicator de

satisfacţie al populaţiei în raport cu o componentă a confortului locuirii

(Nae 2009b, Suditu 2005). Lindvall (1992) susţine că de cele mai multe ori,

perceperea unei calităţi proaste a aerului interior este relaţionată cu

probleme evidente, cum ar fi prezenţa fumului sau a mirosurilor neplăcute şi

doar rareori cu o serie de consecinţe în starea de sănătate a populaţiei, ca de

exemplu, iritaţii la nivelul mucoaselor, oboseală etc. (Koren şi Bisesi 2002).

În locuinţele analizate, locatarii consideră calitatea aerului ca fiind bună

şi acceptabilă, nefiind înregistrată nici o situaţie în care aceştia să o

considere proastă. Cu toate acestea, doar în 21% dintre locuinţele analizate,

rezidenţii nu au fost semnalat probleme legate de apariţia mirosurilor

neplăcute, ce indică de altfel prezenţa unor compuşi chimici în aerul

interior.

Cel mai frecvent, mirosurile neplăcute sunt relaţionate cu prepararea

hranei (42%) şi activităţile din locuinţele învecinate (29%) (Fig. 6.9).

Fig. 6.9. Ponderea surselor de mirosuri neplăcute în locuinţele analizate din

municipiul Bucureşti (n = 24).

Sursele externe nu sunt percepute ca generatoare importante de mirosuri

neplăcute (20,3% depozitarea deşeurilor şi 13% datorită autovehiculelor din

spaţiile de parcare învecinate) (Fig. 6.10), cu toate că în special în timpul

Page 169: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

169

iernii, fumul rezultat de la încălzirea locuinţelor neracordate la reţeaua de

gaze, generează probleme evidente.

Fig. 6.10. Depozitarea necontrolată a deşeurilor – cartierul Ferentari, municipiul

Bucureşti. Disconfortul generat rezidenţilor din proximitate se referă la mirosurile

pestilenţiale şi atragerea organismelor oportuniste.

6.1.3. Factori care influenţează calitatea aerului intern Factorii care influenţează calitatea aerului interior sunt foarte diverşi

(OMS 2006). Unii dintre aceştia sunt controlabili sau determinabili, alţii

sunt extrem de variabili şi depind de diferite conjuncturi. Ponderea lor în

influenţarea calităţii aerului interior nu este fixă, în sensul că în două

momente diferite în situaţii relativ asemnănătoare acţiunea lor poate fi

extrem de diferită (EPA 1995). Pe termen lung importanţa factorilor de

influenţă permanenţi şi sezonieri este definitorie în apariţia unei anumite

calităţi a aerului, ponderea substanţelor generate de aceştia în aerul interior

fiind estimată la 73% (EPA 2001).

Calitatea aerului interior depinde de caracteristicile tehnice ale

imobilului (materialele de construcţie, mărimea spaţiului de locuit, modul de

relaţionare cu mediul exterior, finisaje), funcţionarea sistemelor de încălzire,

ventilare şi/sau climatizare, încărcarea cu persoane a locuinţelor, regimul

higrotermic şi caracteristicile mediului extern (Fig. 6.11). Importante pentru

calitatea mediului intern sunt şi materialele utilizate pentru izolare,

tâmplărie interioară, finisaje ori decorare (Spaul 1994). Dintre locuinţele

Page 170: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

170

analizate în rezidenţialul municipiului Bucureşti, ponderea locuinţelor care

au pereţii acoperiţi cu vopsele lavabile este de 68%, nu mai puţin de 98,3%

fiind locuinţe în care s-au realizat reparaţii capitale în ultimii 10 ani.

Fig. 6.11. Factori de influenţă ai calităţii aerului interior (Iojă et al. 2011a).

Compartimentarea adecvată a spaţiului este esenţială pentru calitatea

corespunzătoare a aerului intern. În cazul locuinţelor analizate, amplasarea

necorespunzătoare în raport cu dormitoarele ori cu alte spaţii sensibile a

debaralelor (55% din cazuri), a spaţiului de odihnă al animalelor de

companie (23%), al atelierelor (8%) conduce evident la degradarea calitativă

a acestuia.

În municipiul Bucureşti, raportul este echilibrat între factorii

permanenţi şi cei conjuncturali, din cauza marii diversităţii a activităţilor

care se desfăşoară în spaţiile de locuit, relaţiei mai strânse între diferite

locuinţe care se află într-un imobil (accentuată de modificările realizate în

structura tehnică a clădirii) şi variabilităţii funcţiilor din exteriorul spaţiului

de locuit. Se estimează că aportul factorilor permanenţi în determinarea

calităţii aerului interior din locuinţele din municipiul Bucureşti variază între

50–60%, cu valori ceva mai mici în cazul locuinţelor individuale.

La această situaţie, uşor atipică, s-a ajuns datorită schimbărilor actuale

ale stării mediului, tendinţei de îmbătrânire a infrastructurii urbane,

inserţiilor realizate în locuinţe şi modelelor necorespunzătoare de

comportament în spaţiile de locuit.

Tendinţa de degradare a calităţii aerului din municipiul Bucureşti este o

realitate a ultimilor ani, determinată de creşterea agresivităţii surselor de

degradare a mediului şi de reducerea semnificativă a suprafeţelor oxigenante

(Pătroescu et al. 2004b). Proiecţia în calitatea aerului interior este accentuată

de apropierea surselor de degradare de spaţiile de locuit, reprezentative în

Page 171: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

171

acest sens fiind benzinăriile, spaţiile mari comerciale şi de depozitare ori

multitudinea parcărilor supraterane (Iojă 2008, Pătroescu et al. 2011b).

Îmbătrânirea infrastructurii urbane înseamnă şi o funcţionare mai

puţin eficientă a reţelelor tehnico-edilitare (Lindvall 1992, Pătroescu et al.

2010) La cele mai multe locuinţe individuale construite înainte de 1966,

transformate prin închiriere în spaţii de locuire colectivă (Suditu 2005), un

aport important de noxe în aerul interior este determinat şi de sistemul de

evacuare a apelor uzate, care funcţionează adesea necorespunzător.

În cazul locuinţelor individuale cu sistem propriu de producere a

energiei termice, vechimea construcţiei înseamnă de obicei şi o eficienţă

mai redusă în eliminarea noxelor rezultate din arderea combustibililor,

proces ce generează creşteri substanţiale ale concentraţiilor de gaze de

ardere.

Izolarea termică îmbunătăţeşte regimul termic interior, dar în acelaşi

timp agravează problemele legate de calitatea aerului interior, în contextul

în care nu au fost gândite sisteme de aerisire ori de filtrare a aerului care să

compenseze schimbările în circulaţia curenţilor de aer între interiorul şi

exteriorul locuinţelor. Problemele generate sunt legate de acumularea

noxelor, dar şi de îmbunătăţirea condiţiilor pentru ca acestea să dezvolte

efecte sinergice (creşterea temperaturii şi umidităţii aerului, diminuarea

circulaţiei aerului). De altfel, rezultatele obţinute au pus în evidenţă valori

de 0,5–3 ori mai ridicate ale concentraţiilor de noxe din aerul interior în

cazul locuinţelor izolate termic în comparaţie cu celelalte.

O problemă de mare actualitate în spaţiile rezidenţiale colective este

legată de tendinţa de dezafectare a sistemelor de aerisire centralizate prin

lucrările interioare de reamenajare. Din acest motiv, sistemele de ventilare

nu au rolul de a scoate noxele din interior spre exterior, ci de a reloca noxele

dintr-o locuinţă în alta. Astfel, sistemul clasic de ventilare prin intermediul

ferestrelor râmâne singurul operaţional, deşi eficienţa acestuia nu este foarte

ridicată, calitatea aerului din exterior fiind nesatisfăcătoare (Pătroescu et al.

2011a). În cazul municipiului Bucureşti, în toate locuinţele analizate

ventilarea se face exclusiv prin intermediul ferestrelor, frecvenţa medie fiind

de 2 deschideri pe zi per locuinţă [1–8; ±2,2]. Deşi în cele mai multe situaţii,

ventilarea prin intermediul ferestrelor aduce din exterior noxe noi (în special

cele specifice traficului ori arderii combustibilor solizi la locuinţele de tip P,

P+1), ea este preferată de către majoritatea rezidenţilor pentru că este mai

simplă şi mai puţin costisitoare decât cea mecanică. În 80,8% din locuinţele

analizate persoanele chestionate susţin că sistemele de ventilare ale

imobilului au fost dezafectate ori sunt înfundate/astupate, ceea ce explică

problemele care apar în mediul intern la nivelul calităţii aerului (excesul de

umiditate în aer, mirosurile neplăcute din băi etc.).

Un fapt observat pe perioada cercetărilor este că în toaletele secundare

transformate în debarale (depozitarea diferitelor produse textile, de pielărie,

Page 172: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

172

încălţăminte, detergenţi, produse de igienizare sau aparate electrocasnice),

precum şi în alte spaţii din interiorul locuinţelor în care se depozitează

diferite produse chimice, apare o încărcare excesivă cu compuşi organici

volatili, pulberi în suspensie, amoniac şi hidrogen sulfurat. Aceste noxe,

după cum au evidenţiat şi alţi cercetători (Bienfait et al. 1992), se transferă

în camerele din spaţiul de locuit al aceluiaşi apartament, precum şi în

locuinţele situate la etajele superioare din imobil, transferul fiind favorizat

de gurile comune de aerisire, acolo unde mai sunt funcţionale.

Modelele de comportament sunt acelea care contribuie la creşterea

semnificativă a ponderii factorilor conjuncturali în influenţarea calităţii

aerului interior. Importanţa acestora depinde în primul rând de durata

petrecerii timpului în locuinţă, care variază funcţie de gradul de ocupare şi

tipul activităţilor desfăşurate. Media şederii în locuinţă a rezidenţilor din

locuinţele analizate este de circa 13 ore 30 minute în timpul săptămânii (18

ore în weekend), cu variaţii importante între diferite categorii profesionale şi

grupe de vârstă (Fig. 6.12).

Fig. 6.12 Durata zilnică a petrecerii timpului în locuinţă a persoanelor rezidente în

spaţiile analizate (medie, minim, maxim, deviaţie standard)

Utilizarea frecventă a substanţelor chimice pentru igienizare (91,7% din

locuinţele analizate), fumatul în locuinţă (37,5%, din care doar în 8,3% în

afara locuinţei), folosirea încălţămintei de stradă în camerele de odihnă

(29%), odorizarea prin aerosoli a aerului interior (19%), igienizarea

locuinţei (frecvenţa medie este o dată pe săptămână) ori prezenţa animalelor

de companie (25%) se constituie în factori conjuncturalii semnificativi în

bilanţul calităţii aerului interior din locuinţele analizate.

Fumatul reprezintă o problemă reală a societăţii actuale, nu numai

datorită consecinţelor directe (degradarea stării de sănătate a populaţiei,

afectarea calităţii mediului interior), ci mai ales datorită consecinţelor

indirecte (accentuarea sărăciei, afectarea balanţei de hrană, reducerea

productivităţii muncii). În prezent, la nivel mondial există 1,3 miliarde

fumători (84% în ţările subdezvoltate sau în curs de dezvoltare),

Page 173: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

173

reprezentând 47,5% din populaţia masculină şi 10,3% din cea feminină la

nivel mondial (OMS 2010).

De fumat se relaţionează direct 5,4 milioane decese anual şi 10% din

victimele determinate de incendii, implicând 300 000 persoane decedate şi

pagube de 27 milioane $ (UNDR 2003).

În locuinţele analizate din municipiul Bucureşti au fost înregistraţi

fumători în 47,8% din situaţii, fiind vorba despre un fumător în 23,7%, de

doi fumători în 16,6% şi de trei fumători în 7,11%. Astfel numărul

fumătorilor din locuinţele analizate este de 227, reprezentând 28,3% din

totalul populaţiei rezidente. Locurile preferate pentru fumat în aceste

locuinţe sunt balcoanele şi bucătăriile.

Impactul cel mai ridicat al fumatului pentru mediul interior din

municipiul Bucureşti apare datorită ventilării deficitare specifice mai ales

locuinţelor din ansamblurile rezidenţiale de tip bloc. Fumatul este o sursă

importantă de compuşi organici volatili, formaldehidă, radon, particule în

suspensie, monoxid şi dioxid de carbon, oxizi de azot şi alte substanţe ce au

un impact ridicat asupra sănătăţii umane şi calităţii mediului interior (EPA

2001).

Materialele deţinute în locuinţă sunt de asemenea un factor conjunctural

foarte important pentru determinarea calităţii aerului interior (Spaul 1994).

Ele aprovizionează permanent aerul interior cu noxe, ce nu pot fi îndepărtate

decât prin ventilare periodică sau prin eliminarea lor în exterior.

Calitatea aerului din spaţiile de locuit tinde să se degradeze odată cu

amplificarea problemelor din mediul extern, creşterea aportului şi

diversificarea surselor interne. Programul de izolare termică a imobilelor

vine să adâncească aceste probleme, în contextul în care sistemele de

ventilare ale clădirilor sunt în cea mai mare parte dezafectate ori înfundate.

Astfel apare o acumulare a noxelor, dar şi o îmbunătăţire a condiţiilor pentru

ca acestea să dezvolte efecte sinergice (creşterea temperaturii şi umidităţii

aerului, diminuarea circulaţiei aerului). În plus, creşterea interesului pentru

rezolvarea individuală a producerii energiei termice, amplifică semnificativ

riscul de încărcare cu noxe de ardere.

6.2. Zgomotul în spaţiile rezidenţiale – element de disconfort al

locuirii

Zgomotul este omniprezent în zonele metropolitane, mult mai active

decât spaţiile non-metropolitane (Wang et al. 2008), întrucât traficul rutier,

feroviar şi chiar aerian prezintă intensităţi mult accentuate de diversitatea

activităţilor economice şi comerciale (Pătroescu et al. 2004c).

Diversitatea mare de surse generatoare de zgomot face ca ponderea

arealelor neafectate de această disfunţionalitate de mediu să fie

nesemnificativă în raport cu totalul teritoriilor urbane (Gidlof-Gunnarsson şi

Ohrstrom 2007). Zgomotul devine în acest context o problemă de mediu

Page 174: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

174

tolerată de rezidenţi (Zannin et al. 2006), care se proiectează însă

semnificativ în domeniul administrativ (numărul extrem de ridicat de

reclamaţii determinate de problemele de zgomot, mai ales în perioada de

odihnă a populaţiei), social (generează conflicte între grupuri diferite de

rezidenţi), sanitar (afectarea stării de sănătate a populaţiei) ori economic

(scăderea productivităţii muncii şi a atractivităţii spaţiiilor rezidenţiale) (Iojă

et al. 2011d).

Limitele maxime admise ale nivelului echivalent al sunetului variază de

la o ţară la alta. De exemplu, în Statele Unite ale Americii acestea sunt de 67

dB(A) în timpul zilei şi 57 dB (A) în timpul nopţii la limita externă a

construcţiei şi 45 dB(A) în timpul zilei şi 35 dB(A) în timpul nopţii în

interiorul locuinţei cu fereastra închisă (EPA 1995). În România, valorile

zgomotului ambiental sunt cu 10 dB(A) mai mici, fapt ce face imposibilă

respectarea lor, mai ales în oraşele mari.

În ecosistemele urbane, spaţiile cu cele mai mari probleme legate de

expunerea la zgomot sunt situate în lungul coridoarelor de transport rutier,

feroviar şi aerian, precum şi a punctelor de transfer (gări, autogări, aerogări),

în proximitatea centrelor polarizatoare (zone comerciale, centre de afaceri,

zone mari industriale şi de depozitare de mari dimensiuni etc.), în lungul

arterelor cu trafic greu şi a axelor de legătură între zone funcţionale cheie.

Temporar, probleme legate de zgomot apar şi în proximitatea şantierelor.

6.2.1. Surse de zgomot receptate de locuinţele analizate din municipiul

Bucureşti

În spaţiile rezidenţiale, zgomotul provine din două categorii de surse:

externe (tolerate de obicei, întrucât lipsesc instrumentele de control) şi

interne (netolerate sau tolerate parţial, care generează cele mai numeroase

conflicte) (Rojanschi et al. 1997, Oahn şi Heng 2005, Iojă 2008).

Sursele externe de zgomot percepute ca fiind cele mai importante şi cu

proiecţia cea mai activă asupra spaţiilor rezidenţiale din muncipiul Bucureşti

sunt traficul rutier (28%), câinii fără stăpân (24%), tramvaiele (12%) şi

activităţile din construcţii (4%) (Pătroescu et al. 2004c, Iojă et al. 2007)

(Fig. 6.13).

Traficul rutier din municipiul Bucureşti, în special pe arterele

principale, determină apariţia zonelor critice din punctul de vedere al

zgomotului ce afectează spaţiile rezidenţiale din proximitatea lor (Fig. 6.14).

Page 175: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

175

Fig. 6.13. Distribuţia surselor de zgomot percepute la nivelul locuinţelor analizate

din municipiul Bucureşti (2010) (n=237)

Valori mai ridicate de 2 500 autovehicule pe oră determină depăşiri ale

valorii nivelului mediu al sunetului de 70 dB(A), care este redusă în unele

situaţii de către sistemele de izolare fonică existente (pereţi cu sau fără

izolare fonică, tâmplărie PVC, spaţii verzi, alte mijloace) la limitele

acceptate în spaţiile de locuit. Prezenţa în structura traficului a

autovehiculelor de tonaj ridicat (camioane, TIR-uri), a vehiculelor de

Page 176: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

176

urgenţă (ambulanţe, maşini de pompieri ori de poliţie) sau a tramvaielor

(mai ales în cazul în care liniile nu au fost recent reabilitate), contribuie la

apariţia problemelor de zgomot chiar şi la intensităţi mai reduse ale

traficului.

De menţionat este faptul că incidenţa surselor externe de zgomot

depinde şi de existenţa grădinilor de bloc ori a aliniamentelor stradale şila

care se adaugă investiţiile realizate în izolarea fonică (izolarea pereţilor pe

exterior sau interior, schimbarea tâmplăriei clasice cu tâmplărie PVC etc).

Fig. 6.14. Traficul rutier – sursă principală de zgomot în mediile urbane (Bd.

Gheorghe Şincai, Bucureşti). Apropierea clădirilor de spaţiu carosabil şi lipsa

spaţiilor verzi accentuează efectele negative ale traficului asupra mediului interior.

În afara surselor externe de zgomot, mai ales în clădirile de tip bloc, o

importanţă deosebită o au şi sursele interne. Acestea se adaugă de obicei

peste un zgomot de fond, ce depăşeşte limitele maxime admise, mai ales în

zonele critice, motiv pentru care sunt mai greu acceptate.

În categoria surselor interne sunt incluse zgomotele rezultate din

activităţile casnice (prepararea hranei, utilizarea aparatelor electrice,

electronice şi electrocasnice, reparaţii, conflicte etc.), cele de la animalele de

companie ori de la instalaţiile comune (alimentare cu apă, încălzire, sisteme

de ventilaţie sau de climatizare, ascensoare). Spre deosebire de majoritatea

surselor externe, care au o distribuţie relativ omogenă (nu neapărat

continuitate, însă o periodicitate în apariţie), sursele interne au un caracter în

mare parte aleator. Agresivitatea acestor surse de zgomot este cu atât mai

ridicată cu cât zgomotul de fond înregistrează valori mai mari, rezidenţii

fiind persoane sensibile, iar problemele apar în intervalele de odihnă ale

Page 177: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

177

populaţiei (14.00–16.00 şi 22.00–7.00). De altfel, la nivelul locuinţelor

analizate în municipiul Bucureşti 28% din respondenţi sunt deranjaţi de

zgomotele provenite de la vecini. În 32% din gospodăriile analizate,

rezidenţii consideră că nu sunt afectaţi de zgomot, iar în 36% că sunt afectaţi

doar în timpul zilei. Dacă suprapunem aceste percepţii peste hărţile de

zgomot realizate de Primăria municipiului Bucureşti, în conformitate cu

Directiva 49/2002 se observă că zgomotul rămâne o formă de poluare

tolerată în mediile urbane.

6.2.2. Nivel mediu al sunetului în locuinţe din municipiul Bucureşti

Evaluarea nivelului mediu al sunetului la 30 de minute s-a realizat

pentru 19 locuinţe din municipiul Bucureşti, utilizând sonometrul de tip

CIRRUS – CR:74 cu microfon de tip MK 202A. Nivelul echivalent al

sunetului Leq s-a măsurat în dB(A), fiind folosită opţiunea intervalului sub

75 dB(A), răspuns intermediar, fără activarea filtrelor de frecvenţe.

Măsurătorile au fost efectuate în interiorul locuinţelor, cu fereastra închisă şi

cu fereastra deschisă, precum şi în exteriorul construcţiei, la geam şi în

apropierea surselor de zgomot. Valorile obţinute s-au raportat la nivelele

maxime admise din Regulamentul General de Urbanism (HG 525/1996).

Pentru 4 locuinţe a fost evaluat şi nivelul mediu al zgomotului în timpul

nopţii (după ora 23.00), în timpul programului de odihnă al populaţiei. În

plus, s-au realizat trei profile verticale, în imobile situate pe Bd. Lacul Tei,

Şoseaua Colentina şi Şoseaua Ştefan cel Mare. În interiorul locuinţelor,

microfonul aparatului a fost îndreptat spre plafon (situat în medie la peste

1,5 m de acesta), tocmai pentru a reduce posibilitatea perceperii unor sunete

reflectate. În exterior, s-a evitat amplasarea la mai puţin de 3 m de

suprafeţele reflectorizante.

S-a constatat că nivelul mediu al sunetului la limita exterioară a

locuinţelor analizate variază între 30,9 dB(A) şi 71,5 dB(A) (medie=55,9

dB(A), ±10,1) (Fig. 6.15), valorile fiind dependente de poziţia în raport cu

arterele de circulaţie rutieră şi feroviară.

Nivelul de zgomot în interiorul locuinţelor analizate din municipiul

Bucureşti variază între 30,2 dB(A) şi 53,5 dB(A) (medie=39,1 dB(A), ±6,1)

(Fig. 6.16), valorile fiind dependente de poziţia în raport cu sursele externe,

de activităţile din locuinţă şi imobil, la care se adaugă caracteristicile şi

funcţionalitatea instalaţiilor tehnico-edilitare comune.

În spaţiile rezidenţiale situate până la etajul 6 în lungul principalelor

artere de circulaţie, cu nivele medii ale sunetului ce depăşesc în exterior

valoarea de 70 dB(A), se înregistrează valori de 45–50 dB (A) în timpul

zilei şi 40–45 dB(A) în timpul nopţii. Valorile sunt mai ridicate cu 5–10

dB(A), în cazul în care măsurătorile se fac cu fereastra deschisă, evidenţiind

cu claritate eficienţa sistemelor de izolare fonică.

Page 178: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

178

În locuinţele situate relativ izolat în raport cu sursele mobile, nivelul

mediu al sunetului se situează, în timpul zilei între 30–37 dB(A) şi între 29–

33 dB(A), în timpul nopţii.

Trebuie specificat faptul că o serie de surse externe sau interne de

zgomot contribuie la apariţia unui disconfort în perioada principală de

odihnă a populaţiei (câini, activităţile desfăşurate în locuinţele din

vecinătate, spaţiile de agrement deschise nonstop).

Fig. 6.15. Nivelul mediu al sunetului înregistrat în timpul zilei la fereastra

locuinţelor analizate (fereastra deschisă) şi raportat la valoarea limită (dB(A)) (n=33).

Se poate aprecia că pe termen lung, sursele externe sunt acelea care

dictează dinamica nivelului mediu al sunetului în spaţiile rezidenţiale din

municipiul Bucureşti, cele mai importante fiind în acest context sursele

mobile. Din cele 19 locuinţe evaluate, în 13 au fost înregistrate depăşiri ale

limitei maxime admise.

Page 179: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

179

Fig. 6.16. Nivelul mediu al valorilor sunetului în timpul zilei în locuinţele analizate

raportat la valoarea limită (dB(A)) (n=68).

În situaţiile analizate se constată că distribuţia pe verticală a nivelului

sunetului este influenţată de patru factori majori: traficul rutier, arborii din

aliniamentele stradale, grădinile de bloc şi configuraţia clădirilor din jur

(Pătroescu et al. 2011a). Dacă în cazul traficului rutier şi a vegetaţiei

arborescente, efectele de amplificare şi respectiv de micşorare a intensităţii

zgomotului sunt cunoscute, în cazul configuraţiei clădirilor este interesant că

variaţiile de înălţime între două imobile paralele, îl favorizează din punct de

vedere fonic pe cel mai înalt.

6.3. Calitatea apei potabile – indicator de evaluare a stării

mediului în spaţiile rezidenţiale

Accesul la apă potabilă de bună calitate este esenţial pentru sănătatea

populaţiei, fiind un drept fundamental de bază si o componentă a politicilor

sanitare si de mediu (ONU 2001). Importanţa apei pentru calitatea mediului

în spaţiile rezidentiale a fost evidenţiată încă din 1978 în cadrul Conferinţei

internaţionale pentru asigurarea sănătăţii (Alma Ata) si preluată ca obiectiv

principal în toate convenţiile internaţionale din domeniul protecţiei

mediului, asigurări sănătăţii şi locuirii.

Apa potabilă poate fi obţinută din reţelele de distribuţie centralizate

şi/sau din surse individuale (foraje, fântâni), ambele ridicând probleme în

cazul unui management necorespunzător.

Page 180: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

180

Acoperirea reţelei de alimentare cu apă la nivelul anului 2012 nu

realizează 100% nici în municipiul Bucuresti, căci 10% din intravilan

rămâne încă fără acces, iar 20% are probleme legate de calitatea deficitară

sau de presiune necorespunzătoare.

În mediile urbane şi rurale, valorile reduse ale ponderii gospodăriilor

care au acces la reţeaua de alimentare centralizată se relaţionează cu

problemele de ordin igienico-sanitar. De exemplu, în localităţile zonei

metropolitane a municipiului Bucureşti situate în lunca Argeş–Sabar, apare

problema încărcării excesive a apelor freatice cu nutrienţi şi substanţe

organice în perioadele cu precipitaţii ridicate sau în care debitele râurilor

alohtone sunt ridicate (Goştinari, Hotarele, Colibaşi, Sinteşti, Buda etc.),

procese ce scad drastic potabilitatea apei şi generează insecuritate sanitară a

rezidenţilor.

O componentă complementară accesului la reţele de alimentare cu apă o

reprezintă percepţia populaţiei faţă de calitatea apei potabile, foarte

importantă, pentru că influenţează modul de utilizare al apei în interiorul

gospodăriilor. Astfel, de cele mai multe ori, o perceptie negativă faţă de

calitatea apei potabile, dublată de accesibilitatea altor forme de satisfacere a

nevoilor metabolice de apă (apă plată si minerală, izvoare, alte categorii de

surse), duce la renunţarea parţială sau totală de a utiliza apa din reteaua

publică pentru băut. De asemenea, utilizarea pentru alte tipuri de folosinţe

poate fi condiţionată de realizarea unor adaptări (filtre) ori folosirea de

substanţe chimice (agenţi pentru dedurizare).

În cazul locuinţelor din municipiul Bucureşti, o relativă majoritate a

locuitorilor chestionaţi (55,5%) percep apa potabilă ca având o calitate bună,

în timp ce 44,5% consideră că aceasta are probleme legate de mirosul de

clor (28,9%) şi transparenţă (29,5%). De remarcat că 13,9% dintre locuitorii

chestionaţi consideră că apa provenită din reţeaua publică are un miros

puternic de clor, cât şi depuneri de rezidii, caracteristici care îi reduc

utilizarea ca apă potabilă. De remarcat că percepţia locuitorilor este corelată

cu tipul de locuinţă şi poziţia ei în municipiul Bucureşti.

Chiar dacă, conform datelor SC APA NOVA SA, calitatea apei potabile

se încadrează în normele legislative existente, este interesant faptul că doar

30,6% din populatia chestionată o foloseşte pentru băut. Majoritatea

utilizează dominant apa din reţeaua publică de alimentare ca apă pentru

igiena personală (99,1%), spălat vase şi rufe (95,4%), prepararea hranei

(89,8%) şi întreţinerea locuinţei (88,9%) (Fig. 6.17).

Nivelul moderat de încredere al populaţiei în calitatea apei potabile din

municipiul Bucureşti atrage atenţia asupra necesităţii ameliorării acestui

serviciu public pentru a evita creşterea excesivă a costurilor de locuire în

mediul urban, dar şi pentru a evita apariţia problemelor de sănătate a

populaţiei.

Page 181: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

181

Fig. 6.17. Utilizarea apei în locuinţele analizate (n=237).

6.4. Evaluarea multicriterială a calităţii mediului în spaţiile şi

ariile rezidenţiale

Evaluarea calităţii mediului în spaţiile rezidenţiale analizate s-a realizat

şi pe baza unei evaluări multicriteriale (Beinat şi Nijkamp 1998, Munier

2004). Au fost considerate 8 criterii reprezentative (A-H) şi n opţiuni,

corespunzând spaţiilor rezidenţiale luate în analiză.

Pe baza rezultatelor analizelor statistice au fost selectate acele criterii

menite să descrie agresivitatea directă a spaţiilor rezidenţiale, factorii de

influenţă specifici şi caracteristicile mediului extern.

Pentru evaluarea multicriterială a calităţii mediului spaţiilor rezidenţiale

din municipiul Bucureşti s-au selectat opt norme de bază, uşor de aplicat.

A. Coeficientul de utilizare a spaţiului pentru funcţia rezidenţială care

ilustrează gradul de utilizare a spaţiului dintr-o unitate teritorială de referinţă

pentru funcţia rezidenţială, fiind de fapt un important criteriu de evaluare a

disponibilului de spaţiu pentru locuit, dar şi al presiunii asupra mediului.

B. Ponderea acoperirii cu servicii de bază a gospodăriilor (apă,

canalizare, energie, căldură) relaţionată cu nivelul de satisfacţie al

populaţiei în raport cu acestea (%) ilustrează capacitatea de adaptare a

mediului urban la nevoile de locuire ale populaţiei.

C. Ponderea zonelor funcţionale potenţial conflictuale, situate la mai

puţin de 50 m de spaţiile rezidenţiale (%) care permite aprecierea

Page 182: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

182

dimensiunii conflictelor teritoriale actuale directe dintre funcţiile

incompatibile şi spaţiile rezidenţiale.

D. Densitatea locuitorilor din spaţiile de locuit (%) menită a evidenţia

presiunea directă pe care o generează spaţiile rezidenţiale asupra mediului,

dar şi nivelul de expunere al populaţiei la riscurile interne.

E. Frecvenţa depăşirii valorilor maxime recomandate în mediul intern la

poluanţi reprezentativi (compuşi organici volatili, dioxid de carbon, pulberi

în suspensie )(%), acceptat ca un indicator de presiune la nivelul stării de

sănătate a populaţiei din spaţiile rezidenţiale.

F. Eficienţa sistemelor de ventilare-climatizare în gospodării (%), care

de altfel evidenţiază capacitatea de a elimina factorii de presiune din mediul

intern.

G. Expunerea la riscuri naturale şi tehnogene (%), ce ilustrează

dimensiunea riscurilor specifice spaţiului în care se înscrie spaţiul

rezidenţial analizat.

H. Accesibilitatea suprafeţelor oxigenante (%) utilizat ca un indicator al

potenţialului de reechilibrare teritorială.

În studiul de caz al spaţiilor rezidenţiale din municipiul Bucureşti,

omogenizarea datelor s-a realizat utilizând programarea matematică (Munier

2004), prin transformarea lor în procente, considerându-se valoarea cea mai

proastă egală cu 1 şi cea mai bună egală cu 100.

Valorile omogenizate intermediare (dintre minim şi maxim) au fost

determinate astfel:

minmax

min*1max*100*

minmax

1001)(

ttf , dacă maximul exprimă

situaţia cea mai proastă

minmax

min*100max*1*

minmax

1100)(

ttf , dacă minimul exprimă

situaţia cea mai proastă

, unde max=maximul pe fiecare şir de valori, min=minimul pe fiecare

şir de valori, t=valoarea indicatorului.

Prima formulă se aplică în cazul criteriilor A, C, D, E şi G, iar cea de-a

doua pentru B, F şi H.

Utilizând Procesul de ierarhizare analitică (Saaty 1990) s-a putut stabili

în studiu de caz, greutatea fiecăruia dintre cele 8 criterii (gi), considerând

suma greutăţii criteriilor egală cu 1.

Prin înmulţirea greutăţii criteriilor cu valorile normalizate pentru fiecare

criteriu în parte, s-au obţinut opt scoruri parţiale (SA-H). Scorul final (S)

pentru fiecare spaţiu rezidenţial s-a obţinut prin agregarea scorurilor

parţiale, aplicând formula:

))(*(8

1 itf

igS

i

Page 183: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

183

Scorurile parţiale şi cel final (S) pot oscila între valoarea 1 (situaţia cea

mai proastă) şi 100 (situaţia cea mai bună).

Pentru ierahizarea spaţiilor rezidenţiale au fost delimitate 4 clase egale

pentru încadrarea scorului total si a scorurilor parţiale: <25 – calitate foarte

proastă; 25–50 – calitate proastă; 50–75 – calitate satisfăcătoare; >75 –

calitate bună şi foarte bună (Adler et al. 2010, Dixon et al. 2009).

Metoda prezintă eficienţă considerabilă în cazul în care numărul de

spaţii rezidenţiale luate în analiză este ridicat (cel puţin 20). De asemenea

este obligatoriu să existe cel puţin două extreme confirmate (cu calitate

foarte bună şi cu calitate foarte proastă), funcţie de care să fie ierarhizate

celelalte spaţii. Atragem atenţia că utilizarea modelului de evaluare

multicriterială poate avea şi o cotă de relativitate introdusă involuntar sau

subiectiv de către cercetător în procesul de stabilire a valorii unui criteriu.

6.5. Sindromul clădirilor bolnave – expresie a stării mediului

spaţiilor rezidenţiale

Calitatea mediului interior este considerată de EPA (2001) ca fiind între

cei mai importanţi factori de influenţă în starea de sănătate a populaţiei.

Definitorii pentru evaluarea acesteia sunt calitatea aerului interior (inclusiv

zgomotul), calitatea apei potabile şi expunerea la contaminanţi chimici şi

biologici (Lindvall 1992, ALA 1992, Bărbulescu 2007).

O clădire este sănătoasă dacă efectele ei asupra stării de sănătate a

rezidenţilor şi mediului sunt nesemnificative şi chiar benefice (Levin 1992).

Importanţa cea mai ridicată în determinarea calităţii mediului intern o au:

– caracteristicile tehnice ale clădirii (materialele de construcţie

utilizate, compartimentarea spaţiilor interioare, eficienţa sistemelor de

ventilare şi climatizare);

– caracteristicile activităţilor din interiorul imobilului şi potenţialul de

transfer al disfuncţiilor generate de către acestea;

– specificul vectorilor de transfer a contaminaţilor (apă potabilă, aer

exterior, caracteristicile generale ale amplasamentului);

– profilul receptorilor (antecedente alergene, încadrarea în grupuri

sensibile);

– nivelul diferiţilor contaminanţi chimici şi biologici (compuşi

organici volatili, pulberi în suspensie etc.).

Agenţia Americană de Protecţia Mediului grupează clădirile în patru

clase mari (EPA 1995), în funcţie de percepţia şi starea de sanogeneză a

rezidenţilor:

– clădiri bolnave (CB), în care se poate realiza o relaţionare evidentă

între bolile prezente la nivelul locuitorilor şi calitatea deficitară a mediului

interior (Fig. 6.18), iar agresivitatea faţă de mediul extern este foarte ridicată

(legioneloza, TBC, manifestările imuno-alergice, gripa etc.);

Page 184: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

184

– clădiri afectate de sindromul clădirilor bolnave (SCB), concept

utilizat pentru a descrie situaţiile în care mai mult de 20% din ocupanţii

clădirilor reclamă disconfort şi o stare de sănătatea nefavorabilă (rinită, nas

înfundat, uscarea mucoaselor, iritaţii, somnolenţă, cefalee, intoleranţă la

mirosuri) datorată faptului că petrec un timp îndelungat într-o clădire, însă

nici o boală specifică ori cauză nu pot fi identificate cu claritate (EPA 1995,

Lindvall 1992);

– clădiri în care nu apar efecte observabile (CFEO), în care se resimte

un disconfort mediu, iar starea de sănătate a populaţiei este satisfăcătoare;

– clădiri sănătoase (CS), unde disconfortul este minim, starea de

sănătate a populaţiei este foarte bună, iar agresivitatea faţă de mediul extern

este nesemnificativă.

Fig. 6.18. Clădire în cartierul Ferentari din municipiul Bucureşti caracterizată

prin condiţii de locuire deficitare. Suprafaţă locuibilă redusă, accesul limitat la

servicii publice, calitatea deficitară a mediului interior şi exterior, precum şi starea

precară de sănătate a locatarilor au permis includerea acesteia în categoria clădirilor

bolnave.

Izolarea termică, creşterea numărului de produse utilizate în şi pentru

locuinţe, îmbătrânirea infrastructurilor, dezvoltarea sistemelor artificiale de

asigurare a unor servicii naturale (de exemplu sistemele de climatizare) sunt

Page 185: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

185

strâns corelate cu apariţia clădirilor bolnave (CB) şi a sindromului

clădirilor bolnave (SCB).

Perdrix et al. (2005) clasifică factorii care cresc riscul de încadrare a

clădirilor în categoria SCB în personali (prezenţa persoanelor de sex

feminin, a copiilor, a persoanelor cu vulnerabilitate la afecţiuni imuno-

alergene), individuali (prezenţa fumătorilor, utilizarea frecventă a

computerelor şi a altor aparate electronice şi electrocasnice, prezenţa

bibliotecilor, utilizarea biocidelor şi pesticidelor) şi tehnici (temperaturi

peste 230C, umiditate a aerului sub 30% sau peste 65%, ventilare sub 10

litri/secundă/persoană, prezenţa sistemelor de climatizare, igiena precară,

prezenţa problemelor determinate de excesul de apă).

La nivel internaţional se consideră că circa 30% din spaţiile rezidenţiale

sunt afectate de sindromul clădirilor bolnave (Wang et al. 2008), tendinţa

fiind de creştere a ponderii lor. O valoare asemănătoare se înregistrează şi în

cazul eşantionului analizat din municipiul Bucureşti. Acest fapt atrage

atenţia asupra problemelor existente la nivelul spaţiilor rezidenţiale din

România, care se confruntă cu probleme delicate legate de accesul la diferite

categorii de infrastructuri (alimentare cu apă, canalizare, gaz metan, agent

termic). De precizat că disfuncţionalităţile sunt accentuate de rezolvările

individuale ale diferitelor nevoi ale rezidenţilor (de exemplu, instalaţii de

încălzire).

Creşterea incidenţei sindromului clădirilor bolnave duce la amplificarea

riscului de abandon a clădirilor ori de amplificare a problemelor de sănătate

a populaţiei (Perdrix et al. 2005).

Sindromul Clădirilor Bolnave rămâne o patologie polimorfă, non

specifică, benignă, de origine multifactorială (chimică, biologică, tehnică,

medicală), dar care se impune a fi evaluată din perspectivă proiecţiei în

funcţionalitatea ecosistemelor umane, a spaţiilor lor rezidenţiale şi a stării de

sanogeneză a populaţiei rezidente.

Page 186: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

186

7. ADAPTABILITATEA SPAŢIILOR REZIDENŢIALE

LA SCHIMBĂRILE ACTUALE DE MEDIU

Procesele şi fenomenele din categoria schimbărilor actuale de mediu

sunt extrem de diversificate (Bălteanu şi Şerban, 2005, Writght şi Boorse

2011), însă elementul comun ce intervine suplimentar şi le individualizează

la nivelul orizontului de timp prezent, comparativ cu cele încadrabile în

evoluţia naturală a planetei, este societatea umană (Wali et al. 2010).

Societatea umană deţine în acest context o dubla calitate, de factor

determinant şi element afectat (Wackernagel şi Rees 1995). Între

schimbările actuale de mediu cu proiecţie globală se includ modificările

climatice, distrugerea stratului de ozon, reducerea suprafeţelor împădurite,

deşertificarea, reducerea biodiversităţii, modificarea modului de utilizare a

terenurilor, degradarea corpurilor de apă, contaminarea solurilor,

managementul deficitar al deşeurilor şi al substanţelor periculoase şi alte

aspecte legate de modificarea sistemelor naturale prin activităţi umane

(ONU 1992). Toate acestea influenţează dinamica spaţială şi temporală a

economicului şi a funcţiilor unităţilor administrativ-teritoriale, ce se

proiectează în eficienţa investiţiilor rezidenţiale.

Schimbările actuale de mediu la nivel local şi global pot fi asociate cu

problematica spaţiilor rezidenţiale, în condiţiile în care rezidenţialul este

generator, amplificator şi receptor al modificărilor apărute (Munier 2006).

Astfel, spaţiile rezidenţiale deţin un rol important în încălzirea globală

(Bălteanu şi Şerban, 2005), consumul de resurse şi servicii generate de

ecosisteme naturale, distrugerea şi fragmentarea habitatelor, degradarea

solului, aerului şi a apei (Seto şi Satterthwaite 2010).

Rolul spaţiilor rezidenţiale ca determinant al schimbărilor globale sau

locale de mediu este relevant atât la nivelul activităţilor desfăşurate în mod

direct în relaţie cu rezidenţialul, dar şi al activităţilor suport. Astfel, toate

tipurile de activităţi umane sunt relaţionate cu spaţiile rezidenţiale, fiind

desfăşurate cu scopul de a asigura nevoi, cerinţe şi dorinţe localizate în mare

parte în ariile rezidenţiale (Niţă 2011). De aceea spaţiile rezidenţiale oferă

posibilităţi majore de contracarare a schimbărilor actuale de mediu, cel puţin

prin temperarea şi eficientizarea consumului de resurse de către populaţia

rezidentă (Atasoy et al. 2006, He et al. 2010, Iojă et al. 2010a).

Spaţiile rezidenţiale reprezintă în acelaşi timp componenta cea mai

afectată prin schimbările actuale de mediu la nivelul sistemelor de aşezări

umane (Seto şi Satterthwaite 2010). În această calitate, spaţiile rezidenţiale

constituie zonele cele mai vulnerabile şi în care populaţia este expusă cea

Page 187: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

187

mai mare perioadă de timp la efectele schimbărilor actuale de mediu (Baker

et al. 2001).

Contribuţia importantă a spaţiilor rezidenţiale şi vulnerabilitatea lor la

schimbările actuale de mediu reclamă necesitatea demersului de identificare

a soluţiilor aplicabile pe termen scurt şi mediu de reducere a impactului

asupra mediului, dar şi a posibilităţilor de adaptare a rezidenţialului pentru a

asigura în mod satisfăcător funcţiile specifice în noile condiţii.

7.1. Schimbările actuale de mediu şi proiecţia lor în calitatea

spaţiilor rezidenţiale

Relaţionarea cauzală dintre activităţile umane, motivaţia acestora,

impactul lor asupra mediului şi schimbările actuale de mediu a devenit o

necesitate, în contextul în care costurile şi confortul locuirii depind de

modul în care se stabilesc aceste relaţii (Roah et al. 2005, Mulder et al.

2006, Bosher 2008) (Tabel 7.1).

Tabel 7.1. Proiecţia schimbărilor actuale de mediu la nivelul spaţiilor rezidenţiale.

Schimbări actuale de

mediu

Consecinţe la nivelul

spaţiilor rezidenţiale

Adaptări

Încălzire globală Creşterea consumului de

energie şi de apă, afectarea

sănătăţii populaţiei,

creşterea agresivităţii

poluanţilor, afectarea

funcţionalităţii spaţiilor

verzi şi a altor

infrastructuri urbane

Izolare termică, extinderea

infrastructurilor verzi şi adaptarea

lor la condiţii climatice flexibile,

dezvoltarea sistemelor de

climatizare, controlul surselor de

poluare, utilizarea materialelor cu

rezistenţă la temperaturi ridicate

şi cu capacitate redusă de

înmagazinare a căldurii

Creşterea frecvenţei şi

intensităţii hazardelor

climatice

Pagube, pierderi de vieţi,

afectarea confortului

populaţiei

Extinderea infrastructurilor verzi,

adaptarea reţelelor de canalizare,

izolare termică

Creşterea frecvenţei şi

intensităţii hazardelor

hidrologice şi

degradarea resurselor de

apă

Pagube, pierderi de vieţi,

afectarea calităţii apei,

dezvoltarea de boli hidrice

Extinderea infrastructurilor verzi,

adaptarea reţelelor de canalizare

şi amplificarea capacităţii de

epurare a apelor, redimensionarea

infrastructurii hidrotehnice

Modificarea modului de

utilizare a terenurilor

Degradarea stării de

sanogeneză a mediului,

pierderea biodiversităţii

Infrastructuri verzi, reglementări

pentru controlul extinderii

spaţiilor construite

Extinderea arealului de

manifestare al speciilor

invazive

Pagube, afectarea stării de

sănătate a populaţiei

Combaterea speciilor invazive

Degradarea ori epuizarea

resurselor naturale

Creşterea costurilor de

locuire, accentuarea

dependenţei de spaţii

externe, scăderea

pretabilităţii

amplasamentelor

Utilizarea de resurse

regenerabile, reducerea

consumului, reabilitare ecologică

Page 188: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

188

Schimbările actuale de mediu se caracterizează prin dublă

determinare, fiind un rezultat al suprapunerii fenomenelor cu implicaţii

negative de amploare globală peste un fond local de disfuncţionalităţi de

mediu. În cazul acestora din urmă, atât cauzele, consecinţele, cât şi soluţiile

au semnificaţie locală, iar în spaţiile rezidenţiale pot fi identificate mijloace

importante de reducere a impacturilor asupra mediului, cu efect direct sau

imediat în direcţia îmbunătăţirii standardelor de viaţă (Soyez şi Graßl 2008).

Modificările climatice sunt în mare parte incluse sau înscrise în sfera

fenomenului încălzirii globale, determinat de emisiile de gaze cu efect de

seră, distrugerea suprafeţelor forestiere şi urbanizare (Stone 2009). Impactul

asupra calităţii mediului în spaţiile rezidenţiale se concretizează prin efecte

complexe cu consecinţe semnificative asupra calităţii locuirii şi, în ultimă

instanţă, asupra sănătăţii umane (Koren şi Bisesi 2002).

Intensitatea şi frecvenţa valurilor de căldură sau de frig, a furtunilor,

secetelor prelungite, a precipitaţiilor abundente, căzute în perioade scurte de

timp şi alte fenomene neobişnuite pentru un teritoriu din punct de vedere al

apariţiei ori intensităţii sunt specifice perioadei actuale având o proiecţie

semnificativă la nivelul calităţii locuirii (Hoyos et al. 2006). Interdependenţa

dintre componentele mediului, face ca încălzirea globală să contribuie la

dereglarea succesivă şi a altor mecanisme, între care se poate aminti

modificarea distribuţiei şi regimului precipitaţiilor, creşterea intensităţii

riscurilor hidrologice, răspândirea unor agenţi patogeni, amplificarea

riscului de apariţie a incendiilor, toate cu proiecţie în calitatea şi confortului

locuirii (Roah et al. 2005).

Spaţiile rezidenţiale caracterizate prin densitate ridicată a construcţiilor,

acoperirea excesivă cu suprafeţe artificiale a terenului, aglomerarea pe

suprafeţe extinse a populaţiei şi artificializărilor topografice, sunt

vulnerabile din perspectiva consecinţelor încălzirii globale (Beniston şi Diaz

2004).

Efectele unora dintre calamităţile menţionate asupra comunităţilor

umane sunt exacerbate date fiind dificultăţile în aprovizionare şi competiţia

pentru resurse ce intervine după destabilizarea funcţională a ecosistemelor

iniţiale.

Modificarea modului de utilizare a terenurilor reprezintă o consecinţă a

creşterii cererii de resurse alimentare şi nealimentare, la care se adaugă

extinderea spaţiilor construite (Iojă et al. 2011d). Conversia ecosistemelor

naturale, spre agroecosisteme în rural ori spaţii construite în urban, a impus

schimbări la nivelul relaţiilor de interdependenţă dintre componentele

mediului (Feranec et al. 2010).

Importantă prin consecinţele perceptibile este reducerea suprafeţelor

ecosistemelor naturale, al căror rol este esenţial atât la nivel global, prin

multiplele servicii pe care le generează în favoarea comunităţilor umane în

calitate de fixator şi stocator de carbon sau alte elemente chimice, reglator al

Page 189: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

189

circuitului apei, purificator al apei şi aerului etc., cât şi la nivel local, unde

intervine ca ameliorator climatic, generator de alternative pentru producerea

energiei şi chiar a hranei (Pătroescu et al. 2004b). Organismele vegetale

asigură, chiar şi la scara locuinţelor individuale, o serie de avantaje, între

care protecţie împotriva insolaţiei puternice din sezonul cald, filtrarea

aerului, reducerea intensităţii zgomotului urban, ameliorarea climatului

interior, confort psihic (Tzoulas et al. 2007).

Distrugerea, degradarea şi fragmentarea ecosistemelor naturale din

proximitatea spaţiilor rezidenţiale duce la pierderea serviciilor ecologice şi

sociale generate de acestea (Primack et al. 2008). Astfel, în lipsa ori în cazul

deficitului suprafeţelor forestiere, a spaţiilor verzi din proximitatea sau chiar

interiorul aşezărilor umane, determină extinderea arealului şi a intensităţii de

manifestare a insulei de căldură urbană, degradarea calităţii aerului,

percepţia acutizată a zgomotului urban, nevoia de extindere internă a

infrastructurilor cu rol în asigurarea de funcţii sociale, psihice şi estetice

(Stone 2009).

În categoria pertubărilor de la nivelul diversităţii biologice cu implicaţii

la nivelul spaţiilor rezidenţiale se numără şi creşterea agresivităţii speciilor

invazive (Wali et al. 2010). În afara faptului că spaţiile rezidenţiale se

constituie într-un vector amplificator al disfuncţionalităţilor generate de

speciile invazive, în ultimii ani a devenit şi un receptor important al

consecinţelor negative generate de acestea. Astfel, creşterea costurilor de

locuire pentru combaterea lor, implicaţiile în securitatea şi sănătatea

populaţiei, degradarea infrastructurilor urbane ce deservesc spaţiile

rezidenţiale sunt printre consecinţele cele mai evidente determinate de

speciile invazive la nivelul rezidenţialului (Niţă 2011).

Spaţiile rezidenţiale reprezintă consumatoare directe şi indirecte de

resurse naturale (minereuri feroase şi neferoase, agregate minerale, apă,

combustibili etc.), contribuind semnificativ la degradarea resurselor

regenerabile şi la accelerarea epuizării celor neregenerabile (Writght şi

Boorse 2011). De exemplu, resursele de apă sunt esenţiale în funcţionarea

spaţiilor rezidenţiale, însă prin supraexploatare, transfer iraţional şi poluare,

se pot epuiza ori degrada (Schleich şi Hillenbrand 2009). Astfel, pierderea

directă a resurselor de apă este completată de dispariţia unor servicii

naturale oferite de acestea, între care prioritare sunt cele de moderator

climatic, ecosistem şi habitat pentru specii de plante şi animale, unele cu

valoare economică. De asemenea, se poate adăuga rolul luciilor de apă ca

suprafaţă oxigenantă ori ca spaţiu de recreere şi agrement pentru rezidenţii

diferitelor ansambluri de locuit.

Page 190: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

190

7.2. Adaptarea spaţiilor rezidenţiale la reducerea impactului

asupra mediului şi îmbunătăţirea calităţii locuirii

Pentru a răspunde schimbărilor actuale de mediu, în cazul spaţiilor

rezidenţiale se impun măsuri de reducere a impactului lor asupra mediului,

ca o soluţie pe termen lung, şi măsuri de adaptare a rezidenţialului la noile

condiţii, cu caracter de necesitate imediată (Roah et al. 2005).

Reducerea impactului spaţiilor rezidenţiale asupra mediului asigură

menţinerea ecosistemelor pe o traiectorie de stabilitate, conservarea

resurselor şi minimizarea alterării componentelor naturale (Brown et al.

2009, Eaton et al. 2007, Jenerette et al. 2006, Muñiz şi Galindo 2005).

Adaptarea spaţiilor rezidenţiale deja construite sau ce urmează a fi

construite la noile condiţii permite reducerea riscurilor asupra sănătăţii

locuitorilor, creşterea confortului, economisirea resurselor şi diminuarea

costurilor locuirii.

Identificarea, planificarea şi sincronizarea măsurilor de prevenire,

reducere şi control a schimbărilor actuale de mediu se impune a fi

direcţionată spre îmbunătăţirea calităţii vieţii prin promovarea principiilor

sociale, economice şi ecologice impuse de durabilitate (Soyez şi Graßl

2008) (

Fig. 7.1).

Din punctul de vedere al stării mediului, spaţiile rezidenţiale trebuie

orientate spre reducerea impactului asupra mediului prin economisirea

resurselor şi intervenţia în vederea menţinerii calităţii componentelor

naturale (Lee et al. 2011, Schleich şi Hillenbrand 2009).

La nivelul spaţiilor rezidenţiale, gama de metode şi mijloace de utilizare

eficientă ori economisire a resurselor este foarte largă. Acestea se referă la

planificarea şi organizarea raţională a teritoriului, protecţia resurselor

teritoriale, conservarea ariilor cu biodiversitate ridicată, proiectarea de

construcţii rezidenţiale eficiente energetic, utilizarea materialelor de

construcţie cu agresivitate redusă asupra mediului, folosirea de tehnologii

eficiente cu consumuri reduse de resurse, recuperarea, reciclarea şi

reutilizarea materialelor, introducerea de tehnologii şi materiale alternative

şi generalizarea ecocomportamentelor (Roah et al. 2005).

Componenta economică a durabilităţii asigură crearea şi distribuirea

bunurilor economice obţinute prin exploatarea şi manipularea resurselor

naturale în cadrul comunităţilor umane. De componenta economică depinde,

în cazul spaţiilor rezidenţiale, succesul politicilor de reducere a impactului

asupra mediului şi îmbunătăţirea calităţii locuirii.

Page 191: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

191

Fig. 7.1. Adaptarea spaţiilor rezidenţiale la schimbările actuale de mediu prin acceptarea implementării principiilor durabilităţii.

Page 192: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

192

În relaţie cu spaţiile rezidenţiale, cu diferenţieri legate de cadrul socio-

politic, factorii economici impun localizarea ansamblurilor imobiliare,

suprafaţa proprietăţilor şi a unităţilor locative, tipul imobilelor, tehnologiile

de construcţie, materialele de construcţie, gradul de dotare cu utilităţi,

calitatea finisajelor, accesibilitatea şi mijloacele de circulaţie utilizate,

nivelul consumurilor în perioada utilizării, regimul lucrărilor de mentenanţă

a construcţiilor şi funcţionare a instalaţiilor de alimentare cu apă, gaze,

electricitate, suprafaţa şi calitatea spaţiilor verzi, capacitatea şi calitatea

serviciilor publice (Henderson şi Thisse 2004, MEA 2005, Munier 2006).

Sistemul economic are o importantă funcţie de reglare a nivelurilor de

exploatare sau de valorificare a resurselor naturale. Resursele şi serviciile de

mediu, rare şi căutate, sunt evaluate la valori ridicate, limitându-se prin

costuri accesul la ele.

Valorizarea şi includerea în preţurile bunurilor economice a tuturor

costurilor de mediu reprezintă modalitatea prin care degradarea mediului

este cuantificată economic. Astfel se creează motivaţia exploatării resurselor

şi serviciilor naturale în condiţiile unui impact cât mai redus asupra

mediului, şi în cazul rezidenţialului orice exces fiind restricţionat prin

costurile ridicate.

Corelat cu mijloace instituţionale, instrumentul economic poate fi folosit

cu eficienţă maximă pentru reducerea impactului asupra mediului şi

îmbunătăţirea calităţii vieţii în spaţiile rezidenţiale. Accesibilizarea sub

raport economic a produselor şi tehnologiilor noi, la nivelul actual de

cunoaştere considerate ca fiind mai puţin nocive faţă de mediu, constituie o

modalitate de eficientizare a consumului de resurse (inclusiv cu beneficii

pentru consumatori) şi de reducere a impactului asupra mediului. Astfel,

panourile solare, pompele de căldură, sistemele de ventilaţie cu recuperare

de căldură, sisteme eoliene ori de energie alternativă sunt doar câteva

exemple de produse realizate pe baza unor noi tehnologii şi care fiind

subiect al unor programe de sprijin, devin mult mai accesibile populaţiei,

permiţând ulterior reducerea consistentă a costurilor de producţie prin

utilizarea de materii prime mai ieftine (substituenţi), producţie în masă şi

creşterea numărului de producători (intensificarea concurenţei).

Infrastructurile ce deservesc spaţiile rezidenţiale determină presiuni

asupra mediului şi consumuri de resurse la fel de importante ca şi

rezidenţialul în sine. Măsurile de reducere a impactului asupra mediului

determinat de infrastructurile aferente spaţiilor rezidenţiale trebuie să

asigure în acelaşi timp îmbunătăţirea serviciilor, eventual prin creşterea

capacităţilor asigurate. Eficientizarea infrastructurilor poate fi însă realizată

nu numai prin modificarea caracteristicilor fizice, dar şi prin optimizarea

exploatării, folosirea alternativelor disponibile sau reducerea gradului de

utilizare. Spre exemplu, descongestionarea infrastructurilor de transport

poate fi realizată prin dezvoltarea şi prioritizarea transportului public,

Page 193: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

193

optimizarea fluxurilor de circulaţie (sensuri unice, sensuri giratorii,

semafoare sincronizate), favorizarea circulaţiei pietonale şi cu bicicleta, în

interiorul oraşelor, taxarea şi restricţionarea accesului anumitor categorii de

autovehicule în zonele congestionate.

Extinderea infrastructurilor permite în cazul reţelelor de eliminare a

deşeurilor şi apelor uzate generate la nivelul spaţiilor rezidenţiale o gestiune

mai eficientă. Indiferent de tipul de infrastructură, integrarea într-un sistem

public sau comun se reflectă în creşterea eficienţei şi reducerea costurilor de

funcţionare.

Întreţinerea corespunzătoare a infrastructurilor ce deservesc spaţiile

rezidenţiale asigură numeroase avantaje: reducerea pierderilor, furnizarea

serviciilor în flux continuu, reducerea riscurilor de contaminare a mediului,

diminuarea riscurilor de afectare a sănătăţii umane, reducerea riscurilor de

accident, îmbunătăţirea calităţii serviciilor şi reducerea degradării unor

componente ale mediului.

Din aceste motive, întreţinerea optimă a infrastructurilor permite

minimizarea considerabilă a impactului direct şi indirect asupra mediului. În

acelaşi timp, motivaţia principală din punct de vedere socio-economic

pentru menţinerea unei stări tehnice corespunzătoare se leagă de oferirea

unor servicii de bună calitate.

Din perspectivă socială, reducerea impactului rezidenţialului asupra

mediului şi mai ales adaptarea lui la condiţii de mediu modificate prezintă

multiple avantaje şi moduri de realizare (Munier 2006).

Dată fiind calitatea principală a rezidenţialului de a permite satisfacerea

unor nevoi umane fundamentale, răspunsul spaţiilor rezidenţiale la aceste

solicitări este unul esenţial. Astfel, în condiţiile schimbărilor actuale de

mediu la nivel global şi local, în raport cu cunoştinţele acumulate în

memoria colectivă a comunităţilor umane, unităţile locative trebuie să

asigure în continuare un mediu de viaţă sănătos, odihnitor şi plăcut. Spre

exemplu, date fiind limitele de toleranţă ale organismului uman (Barnea şi

Calciu 1979) la factori de stres (noxe în aerul interior şi exterior locuinţei,

concentraţii ale compuşilor toxici în apă, zgomot, temperaturi extreme,

variaţii bruşte de temperatură, insolaţie etc.) sau dimpotrivă nevoia de

asigurare a necesităţilor fiziologice normale (compoziţie a aerului şi apei,

temperaturi, nivel de zgomot, necesar de lumină naturală etc.), în

reamenajarea rezidenţialului vechi sau construcţia rezidenţialului nou,

trebuie înglobate măsuri care să permită contracararea efectelor negative ale

schimbărilor actuale de mediu (Baker et al. 2001, EPA 1991, EPA 2001,

Munier 2006).

Spaţiile rezidenţiale se impune a fi considerate, din perspectivă socială

ca fiind integrate în ansambluri unitare, formate din unităţi locative,

infrastructuri diverse ori unităţi de asigurare a serviciilor de educaţie,

sănătate, recreere, socializare etc. Lipsa sau prezenţa deficitară, sub aspect

Page 194: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

194

cantitativ şi calitativ, a acestor elemente conexe are o proiecţie directă în

calitatea spaţiilor rezidenţiale şi determină efecte sociale dificil şi costisitor

de gestionat.

7.3. Domenii prioritare de acţiune în direcţia dezvoltării

spaţiilor rezidenţiale sustenabile

Modelele de consum predominante în perioada actuală se caracterizează

prin exploatarea excesivă a resurselor naturale regenerabile, epuizarea

resurselor neregenerabile, degradarea ireversibilă a unor componente ale

mediului, acces inechitabil la bunuri şi servicii, depăşiri ale gradului de

satisfacere raţională a necesităţilor, dezechilibrul raportului dintre resursele

utilizate şi gradul de acoperire a nevoilor, alterarea compoziţiei bio-chimice

a mediului, eliminarea de deşeuri în cantităţi şi compoziţii greu de

descompus de către factorii naturali etc. (Santin 2011).

Minimizarea efectelor negative asupra mediului determinate de spaţiile

rezidenţiale, în condiţiile menţinerii unui nivel de funcţionalitate şi confort

satisfăcătoare, reclamă rezolvarea cu prioritate a disfuncţionalităţilor. Astfel,

esenţiale pentru dezvoltarea sustenabilă a spaţiilor rezidenţiale poate fi

reţinută eficienţa energetică, utilizarea energiilor regenerabile,

managementul raţional al apei, tehnicile şi materialele de construcţie cu

impact redus asupra mediului, diminuarea cantităţilor de deşeuri, reducerea

în spaţiile rezidenţiale a toxicităţii aerului interior.

7.3.1. Eficienţa energetică

Creşterea eficienţei energetice reprezintă un obiectiv major în

proiectarea şi funcţionarea spaţiilor rezidenţiale (Roah et al. 2005, Shafiee şi

Topal 2009, Droege 2002).

Din această perspectivă, eficienţa energetică a fost recunoscută ca un

element central al Strategiei Europa 2020 (European Commission 2010),

fiind fixată o ţintă de reducere cu 20% a consumului total de energie

primară până în anul 2020 la nivelul ţărilor Uniunii Europene în raport cu

prognozele rezultate din extrapolare pe baza datelor statistice (EEA 2011).

În cazul spaţiilor rezidenţiale, creşterea eficienţei energetice presupune

utilizarea unor cantităţi mai reduse de energie în construcţia şi funcţionarea

locuinţelor, în scopul atingerii în aceeaşi măsură a standardelor de confort şi

funcţionalitate (Brandon et al. 1997). Economisirea energiei presupune într-

o anumită măsură creşterea eficienţei energetice, dar include suplimentar şi

alte elemente, cum ar fi cele din sfera comportamentelor ecologice

(Assante-Duah 2002).

Etapa de construcţie a unităţilor locative este decisivă sub aspectul

creşterii eficienţei energetice. Astfel, amplasamentul, orientarea, volumul şi

altimetria clădirilor, materialele de construcţie folosite, dimensiunile

ferestrelor etc. vor asigura economisirea energiei pe întreaga durată de viaţă

Page 195: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

195

a imobilelor, dar şi îmbunătăţirea gradului de confort. Ulterior, în faza de

utilizare a spaţiilor rezidenţiale, modul de dotare şi de operare a funcţiilor

locuinţelor sunt elementele determinante pentru eficienţa energetică.

7.3.2. Energiile regenerabile

Utilizarea surselor clasice de energie nu numai că este afectată de

reducerea disponibilităţii acestora, dar este însoţită şi de numeroase

consecinţe negative asupra mediului, între care cele mai importante sunt

poluarea şi intensificarea efectului de seră (Writght şi Boorse 2011).

În gama de soluţii identificate, foarte importante sunt sursele de energii

regenerabile. Acestea se pot dovedi, în cazul spaţiilor rezidenţiale, o

alternativă viabilă economic şi ecologic pentru asigurarea necesarului de

energie în regim autonom.

Din categoria energiilor regenerabile cu aplicabilitate dovedită în cazul

rezidenţialului (Bosher 2008), se remarcă energia solară şi cea eoliană în

primul rând, dar sunt utilizate de asemenea cea geotermală, a pompelor de

căldură etc. Sistemele de panouri fotovoltaice, ce generează electricitate,

sunt din ce în ce mai accesibile pe măsura dezvoltării unei industrii de

producţie în serie, în timp ce panourile solare destinate furnizării de apă

caldă au început să devină o dotare standard pentru locuinţele din zone cu

condiţii climatice favorabile (Goudie 2006).

Energia eoliană nu este la fel de uşor de integrat în rezidenţial, ea

presupunând existenţa unor piese în mişcare, un anumit nivel de detaşare

fizică, poluare sonoră etc. Multe din aceste aspecte o fac să nu fie o soluţie

viabilă pentru toate spaţiile geografice, deşi favorabilitatea ei este unanim

recunoscută.

În acelaşi timp, pentru spaţiile rezidenţiale, energia din biomasă rămâne

extrem de importantă, fie în formele clasice de tip combustia lemnului, fie

reinventată sub forma unor tehnici moderne cum ar fi producţia de

biocombustibili sau reactoarele de deşeuri organice .

Pompele de căldură reprezintă un mod modern de asigurare a confortului

termic în locuinţe, ele presupunând acumularea de căldură din mediul

ambiant şi canalizarea aceasteia în locuinţă, versatilitatea soluţiei

recomandând-o în mod deosebit pentru viitor.

7.3.3. Folosirea durabilă a resurselor de apă

Relaţia dintre spaţiile rezidenţiale şi resursele de apă ridică mari

probleme în condiţiile poluării corpurilor de apă, creşterii costurilor de

tratare pentru a o aduce la standardele de potabilitate sau specifice altor

categorii de consum. Poluarea corpurilor de apă este determinată de

utilizarea în spaţiile rezidenţiale a unor substanţe toxice, greu de neutralizat

de mediu, apa fiind în multe situaţii mijlocul prin care se realizează

eliminarea acestora din gospodării.

Page 196: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

196

Amplificarea necesarului de apă de calitate superioară pentru folosinţe

menajere reclamă necesitatea eficientizării utilizării apei la nivelul spaţiilor

rezidenţiale.

Direcţiile de economisire a apei sunt variate, pornind de la reducerea

consumului şi a pierderilor în interiorul reşedinţei, prin menţinerea în stare

de funcţionare a instalaţiilor şi ajungând la minimizarea consumului în

exterior, colectarea şi folosirea cantităţilor provenite din pluvial (Tabel 7.2).

Cea mai importantă direcţie este a conştientizării economisirii apei, a

schimbării comportamentului în raport cu volumele de apă potabilă ajunse

în gospodărie.

Tabel 7.2. Metode de economisire a apei în cadrul spaţiilor rezidenţiale.

Direcţii de economisire a apei la nivelul

spaţiilor rezidenţiale

Reducerea consumului de apă potabilă

(eficienţă şi rezultate)

1. Reducerea pierderilor tehnice pe reţeaua

de distribuţie (determinate de conducte

fisurate, echipamente ineficiente,

evenimente accidentale)

10–20% (Arlosoroff 1995); 40% (Kallis şi

Coccossis 2003)

2. Utilizarea de echipamente cu consum

de apă redus sau optimizat

37 % (Muthukumaran et al. 2011); 10,9–14,5

% pentru unele echipamente (Lee et al. 2009);

50–80% prin spălarea vaselor cu mijloace

automate (Berkholz et al. 2010); 50%

3. Minimizarea consumului de apă pentru

folosinţe exterioare locuinţei (irigarea

spaţiilor verzi, activităţi de curăţenie)

15,7% pentru irigarea spaţiilor verzi (Willis et

al. 2011); 70% prin spălarea autovehiculelor în

centre dotate cu tehnologie modernă (Zaneti et

al. 2011)

4. Adoptarea obişnuinţelor de consum

orientate către economisire (în utilizarea

echipamentelor din bucătărie şi baie)

33–54% prin utilizarea corectă a maşinilor de

spălat (Richter 2011)

5. Colectarea şi folosirea apei din

precipitaţii şi reutilizarea ei în mod

adecvat

34%–92% (Richter 2011); 33.8% (Gavrilidis et

al. 2011); 40% (Muthukumaran et al. 2011)

7.3.4. Tehnici şi materiale de construcţie cu impact redus asupra

mediului

Construcţia spaţiilor rezidenţiale presupune consumuri importante de

materiale. Reducerea impactului asupra mediului determinat de exploatarea

şi utilizarea materialelor de construcţie impune utilizarea acelor elemente

care corespund următoarelor criterii:

– fabricate din materiale reciclate: majoritatea materiilor prime

reciclate necesită consumuri energetice mai reduse decât în producţia

iniţială, nu implică degradare prin activităţi de exploatare, asigură reducerea

cantităţilor de deşeuri ce necesită depozitare;

– naturale, regenerabile sau în cantităţi suficiente: printr-o exploatare

echilibrată, presupun disponibilitate continuă, integrare facilă în mediu şi nu

determină dezechilibre (

Page 197: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

197

– Fig. 7.1);

– produse prin tehnologii eficiente: se asigură astfel reducerea

pierderilor de material, a consumurilor energetice, a cantităţilor de deşeuri;

– disponibile local: presupun consumuri energetice mai reduse pentru

transport;

– remanufacturate, recondiţionate sau refolosite: implică reducerea

cantităţilor de resurse exploatate pentru furnizarea de produse noi;

– reciclabile sau reutilizabile: se caracterizează prin proprietăţi care

permit includerea facilă la sfârşitul ciclului de viaţă în noi structuri;

– ambalate în elemente reciclate sau reciclabile: consumurile de

resurse şi energie sunt reduse prin comparaţie cu ambalajele nereciclate,

generând cantităţi mai reduse de deşeuri;

– durabile: permit un ciclu extins de viaţă utilizabilă al produselor

extins şi astfel necesită înlocuirea cu elemente noi, realizate prin consum

suplimentar de resurse, la un interval de timp mai lung.

Fig. 7.2. Locuinţă realizată din materiale naturale, regenerabile vegetale şi

minerale, provenite din orizontul local, implicând o mai bună integrare în peisaj,

cheltuieli de transport mici, toxicitate minimă şi impact redus asupra mediului

(comuna Mogoşoaia, judeţul Ilfov).

Planificarea integrată în scopul reducerii generale a impactului

locuinţelor asupra mediului, pe întreg ciclul lor de viaţă, se reflectă în

concepte cum sunt casa pasivă, independentă energetic (Schnieders şi

Hermelink 2006, Mahdavi şi Doppelbauer 2010, Audenaert et al. 2008),

casa verde, bazată pe panouri solare ori sisteme eoliene (Kohler 1999,

Dammann şi Elle 2006) sau casa solară, ce utilizează o gamă variată de

instalaţii bazate pe pompe de căldură, sisteme solare complete, panouri

solare etc. (Voss et al. 1996).

Page 198: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

198

7.3.5. Diminuarea cantităţilor de deşeuri

Spaţiile rezidenţiale sunt importante consumatoare de produse şi surse

generatoare de deşeuri (Marshall 2011). Diminuarea cantităţilor de deşeuri

produse în cadrul spaţiilor rezidenţiale nu este o activitate în sine, ci

rezultatul unor comportamente premeditate orientate în acest scop. Dintre

aceste comportamente se pot reţine:

– selectarea produselor cu durată de utilizare mare;

– evitarea produselor de unică folosinţă;

– achiziţionarea de produse neambalate sau ambalate în moduri ce

presupun economisirea resurselor;

– prevenirea degradării alimentelor prin achiziţionarea unor cantităţi

adecvate şi stocarea în condiţii corespunzătoare;

– reutilizarea bunurilor casnice care şi-au încheiat ciclul de viaţă

pentru care au fost proiectate în alte moduri şi scopuri;

– reciclarea bunurilor sau a unor părţi componente ce se pretează

acestei acţiuni;

– repararea produselor care se defectează în loc de înlocuirea lor cu

unele noi;

– amenajarea de puncte de compostare a deşeurilor vegetale în cazul

locuinţelor care dispun de o suprafaţă de teren corespunzătoare.

O direcţie separată de acţiune pentru diminuarea impactului asupra

mediului implică eliminarea sau reducerea deşeurilor periculoase. Dată fiind

prezenţa unor substanţe periculoase în produsele utilizate în locuinţe şi

manipularea lor de către categorii de utilizatori neinformaţi şi neinstruiţi

privind riscurile potenţiale, reducerea deşeurilor toxice rezultate trebuie să

fie o prioritate, mai ales că de regulă există substituenţi eficienţi.

7.3.6. Reducerea toxicităţii în spaţiile rezidenţiale

Spaţiile rezidenţiale moderne sunt construite şi întreţinute folosind o

gamă largă de materiale cu conţinut de substanţe toxice. De asemenea, în

cadrul locuinţelor se utilizează în diferite scopuri (igienizare, combaterea

paraziţilor, cosmetică şi înfrumuseţare, fertilizarea plantelor de apartament

etc.) numeroase alte elemente cu toxicitate ridicată (Marjorie Aelion şi

Davis 2007). Reducerea toxicităţii în spaţiile rezidenţiale se poate realiza

prin utilizarea în mod exclusiv de materiale şi produse non-toxice sau cu

toxicitate redusă la care se adaugă instalaţiile cu rol de control al calităţii

mediului (Lutzenhisier şi Gossard 1998), cum sunt de exemplu cele legate

de calitatea aerului interior.

7.3.7. Durabilitatea spaţiilor rezidenţiale

Conceptul de dezvoltare durabilă aplicat spaţiilor rezidenţiale implică o

abordare integrată a tuturor aspectelor negative şi pozitive care ar putea

Page 199: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

199

afecta condiţiile de mediu şi de viaţă ale locuitorilor, fie ele din sfera

economică, socială sau ecologică (Marshall 2011, Munier 2006). Există

diferenţe considerabile între o localitate organizată pe principii de integrare

armonioasă în mediu (ecopolis) şi cele existente în prezent (Fig. 7.3)

(Downton 2009).

Fig. 7.3. Elemente caracteristice oraşului convenţional şi ecopolisului (după

Downton 2009).

Majoritatea aşezărilor au o relaţie unidirecţională cu mediul, bazată pe

exploatarea resurselor şi serviciilor naturale, chiar abordările de tip

Page 200: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

200

protecţionist făcând o distincţie netă între necesităţile umane şi cele

ecologice, vizând în ultimă instanţă doar o exploatare pe un termen mai

îndelungat. Spaţiile rezidenţiale atrag şi utilizează cea mai mare parte a

resurselor şi serviciilor furnizate de mediu la nivel local sau care au fost

delocalizate în raport cu locul consumului.

Dezvoltarea ecopolisurilor, noţiune introdusă în dezbaterea politică de la

nivel european de Comisia Attali (OECD 2007), ca model-ţintă de

dezvoltare durabilă, implică integrarea deplină a structurilor şi funcţiilor

aşezării umane în mediu pentru a obţine beneficii maxime la costuri minime.

Coexistenţa armonioasă a clădirilor rezidenţiale şi infrastructurii adiacente

lor, defineşte oraşul verde durabil, către care migrează populaţia rurală, în

cautarea unui loc de muncă şi a altor forme de confort al locuirii.

Valorificarea mediului la nivelul local al rezidenţialului presupune o

degradare imediată şi directă, iar multe dintre măsurile şi amenajările

întreprinse de autorităţile locale au tocmai rolul de a controla şi contracara

consecinţele negative.

Astfel, forma actuală de dezvoltare a aşezărilor umane şi implicit a

spaţiilor rezidenţiale creează probleme în aceeaşi măsură în care rezolvă

altele, reorientând studiile de ecologie urbană conform noului concept de

oraş durabil. Exploatarea delocalizată a resurselor necesare în raport cu

spaţiul de consum nu înseamnă pentru comunităţile umane evitarea

consecinţelor negative decât pe termen scurt. Din acest motiv, principiile de

funcţionare a ecopolisurilor trebuie adaptate la nivelul spaţiilor rezidenţiale,

relevante în contextul schimbărilor actuale de mediu fiind:

– asigurarea unei echităţi sociale în paralel cu promovarea spiritului

implicării directe a rezidenţilor în gestiunea şi administraţia publică;

– asigurarea securităţii locuirii, precum şi a stării de sănătate a

rezidenţilor şi mediului;

– accesibilizarea serviciilor publice integrate cu dezvoltarea de sisteme

de reducere a impactului asupra mediului;

– optimizarea performanţelor energetice prin promovarea energiilor

neconvenţionale şi reducerea consumului;

– dezvoltarea de spaţii rezidenţiale care să respecte mediul;

– reabilitarea terenurilor contaminate sau degradate rămase după

dezafectări sau relocări industriale, pentru a le face atractive pentru

dezvoltarea investiţiilor rezidenţiale, în scopul evitării agresării arabilului;

– construirea de clădiri rezidenţiale, care să nu contrasteze cu peisajul

şi climatul local, utilizând materiale locale pentru construcţii, cu toxicitate

redusă.

Implementarea acestor principii, deşi logică pentru orice comunitate

umană, este încă dificil de gestionat şi acceptat de către o societate care deşi

este extrem de dinamică, conştientizează foarte puţin cauzele, modul de

Page 201: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

201

manifestare şi efectele disfuncţionalităţilor de mediu pe care le generează, le

întreţine şi le receptează.

Spaţiile rezidenţiale trebuie să devină spaţii generatoare de armonie

urbană, şi nu forme forme segregative care să ameninţe coeziunea socială,

starea mediului şi competitivitatea economică la scară locală, regională şi

globală.

Page 202: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

202

Despre proiect

Lucrarea a fost elaborată pe baza cercetărilor, observaţiilor de teren şi

prelucrării datelor, în vederea realizării obiectivelor proiectului PN II IDEI

– Proiecte de Cercetare Exploratorie, Cod grant 1925 – Metodologia

evaluării integrate a calităţii mediului în spaţiile rezidenţiale din zonele

metropolitane, contract nr. 1012/2009, finanţat de UEFISCDI.

Derulat în perioada 2009–2011 şi coordonat de prof. univ. dr. Maria

Pătroescu, proiectul a fost implementat de un colectiv de cercetători din

Centrul de Cercetare a Mediului şi Efectuare a Studiilor de Impact

(CCMESI) – Universitatea din Bucureşti, alcătuit din conf. univ. dr. Ioan-

Cristian Iojă, conf. univ. dr. Laurenţiu Rozylowicz, lect. univ. dr. Gabriel-

Ovidiu Vânău, asist. univ. dr. Mihai Răzvan Niţă şi dr. Annemarie-Daniela

Iojă, cărora li s-au alăturat pe parcurs cercetători, doctoranzi şi masteranzi

cu preocupări în domeniu.

Obiectivul general al proiectului a fost acela de a elabora o metodologie

de evaluare a proiecţiei modificărilor actuale ale parametrilor de mediu din

zonele metropolitane în calitatea mediului. Pentru atingerea obiectivului

general s-au desfăşurat mai multe activităţi specifice dintre care reţin

atenţia:

– identificarea parametrilor de mediu cu influenţă asupra calităţii

mediului din spaţiile rezidenţiale;

– selectarea metodelor utilizate în spaţiul UE în evaluarea integrată a

stării mediului spaţiilor rezidenţiale, aplicabile în zonele metropolitane din

România;

– identificarea indicatorilor reprezentativi de evaluare a calităţii

mediului;

– inventarierea categoriilor de surse de degradare a mediului cu

proiecţie în starea mediului spaţiilor rezidenţiale;

– evaluarea importanţei schimbărilor în modul de utilizare a terenului

şi a rolului relaţiilor conflictuale dintre zonele funcţionale urbane în

degradarea calităţii mediului în spaţiile rezidenţiale;

– elaborarea matricei de evaluare integrată a stării habitatului intern şi

extern din spaţiile rezidenţiale;

– identificarea metodelor eficiente de îmbunătăţire a calităţii locuirii în

spaţiile rezidenţiale.

Abordarea metodologică propusă în cadrul proiectului a avut în vedere

evidenţierea cu claritate a relaţiei dintre calitatea mediului, spaţiul

rezidenţial şi confortul locuirii. În acest sens, au fost utilizate mijloace şi

tehnici de cercetare diverse, pornind de la analiza bibliografiei existente şi

Page 203: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

203

realizarea de observaţii de teren, aplicarea de chestionare, cartarea unor

elemente ale mediului sau spaţiilor rezidenţiale şi până la utilizarea de

echipamente şi senzori pentru monitorizarea parametrilor de calitate a

mediului intern şi extern.

Importanţa şi actualitatea evaluării integrate a calităţii mediului în

spaţiile rezidenţiale din zonele metropolitane este demonstrată şi prin

numeroasele politici şi strategii existente la nivel internaţional care vizează

îmbunătăţirea calităţii locuirii (Habitat I, Agenda 21, Habitat II, Agenda

Locala 21, Carta europeana a urbanismului, Declaraţia Mileniului etc.), dar

şi de caracterul accelerat, atât al modificărilor parametrilor de mediu, cât

mai ales a dezvoltării suprafeţelor rezidenţiale în zonele metropolitane.

Unul din elementele centrale ale proiectului a fost formarea şi

perfecţionarea tinerilor cercetători, membri ai echipei. Stagiile de pregătire

realizate în cadrul GEOPHILE – Centre de recherches de l'Ecole Normale

Supérieure Lettres et Sciences Humaines Lyon, Franţa şi Bergische

Universität Wuppertal – Fachbereich Mathematik und Naturwissenschaften,

Germania au permis membrilor echipei să îşi dezvolte abilităţile de utilizare

a aparaturii pentru măsurători de teren (sampling, GC, LOPAP, ozonometru,

actinometru – intensitatea radiatiei solare, DOAS etc.), a celei de laborator

(GC-MS, MS cu diferite metode de ionizare la presiune: API, APCI, APPI,

APLI; HPLC-MS, FTIR), însuşirea metodelor statistice şi software, în

vederea evaluării datelor experimentale şi interpretarea lor prin simulare

matematică.

Finalizarea tezelor de doctorat ale celor trei doctoranzi, membri ai

echipei proiectului, se constituie într-un rezultat semnificativ. De asemenea,

sprijinul logistic acordat de echipă unui număr de 5 doctoranzi şi peste 20 de

masteranzi, a contribuit la formarea unei resurse umane capabile în orice

moment să perfecţioneze metodologia cercetării în domeniul calităţii

mediului spaţiilor rezidenţiale.

Un alt rezultat al proiectului este fundamentarea unor metodologii noi,

prin obţinerea unor rezultate ştiinţifice de vârf în scopul creşterii vizibilităţii

cercetării româneşti şi a transferării ulterioare a rezultatelor în practica

socioeconomică, dar şi prin creşterea implicării sociale ori găsirea de soluţii

ştiinţifice care să susţină dezvoltarea colectivităţilor locale şi să

îmbunătăţească calitatea vieţii pentru comunităţile umane. Rezultatele

proiectului au fost utilizate în îmbunătăţirea eficienţei procesului didactic în

ciclurile de licenţă, masterat şi doctorat, la disciplinele Geografia mediului,

Evaluarea multicriterială a mediului, Monitoringul integrat al stării

mediului, Perturbări antropice ale circuitelor biogeochimice majore,

Evaluarea impactului asupra mediului, Fundamentele conservării

diversităţii biologice etc.

Rezultatele obţinute, apreciem că au proiecţie în activitatea urbanistică,

reliefând clar zonele cu probleme datorită dezechilibrului dintre suprafeţele

Page 204: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

204

construite şi calitatea mediului, domeniul imobiliar, contribuind la

cunoaşterea calităţii mediului, aspect ce reprezintă un parametru important

în selectarea locuinţelor, planificarea teritoriului şi mediului din perspectiva

ecologiei umane şi economie în general.

Proiectul a promovat egalitatea de şanse de implicare, fără a ţine cont

de sex, religie, etnie ori alte criterii, precum şi normele de etică.

Rezultatele proiectului

Cărţi şi capitole în cărţi

1. Interfaţa spaţial-funcţională dintre municipiul Bucureşti şi teritoriul

suport al acestuia, Vânău G.O. (2011), Editura Universitară, Bucureşti.

2. Natural Resources Conservation in the Influence Areas of Cities: A Case

Study on Bucharest, Romania, Niţă M.R., Niculae M.I., Onose D.A.,

Pătroescu M., Vânău G.O., Ciocănea C.M. (2012) în Green and Ecological

Technologies for Urban Planning: Creating Smart Cities, Ozge Yalciner

Ercoskun (ed.), IGI Global.

Teze de doctorat

1. Calitatea mediului în spaţiile rezidenţiale din municipiul Bucureşti,

Bănuţă (Iojă) A.D. (2009), Facultatea de Geografie, Universitatea din

Bucureşti.

2. Interfaţa spaţial-funcţională dintre municipiul Bucureşti şi teritoriul

suport al acestuia, Vânău G.O. (2009), Facultatea de Geografie,

Universitatea din Bucureşti.

3. Dinamica rezidenţialului în zona metropolitană a municipiului Bucureşti

şi proiecţia ei în starea mediului, Niţă M.R. (2011), Facultatea de

Geografie, Universitatea din Bucureşti.

4. Extinderea franjei rur-urbane a oraşului Craiova şi impactul asupra

mediului, Avram S.I. (2011), Facultatea de Geografie, Universitatea din

Bucureşti.

5. Metode de evaluare a reconversiei peisajului industrial în starea

mediului municipiului Bucureşti, (2012), Mirea D.A., Facultatea de

Geografie, Universitatea din Bucureşti.

Page 205: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

205

Articole ştiinţifice

1. Iojă I.C., Niţă M.R., Pătroescu M., Rozylowicz L., Vânău G.O. Dog

walkers’ vs. other park visitors’ perceptions: The importance of planning

sustainable urban parks in Bucharest, Romania, Landscape and Urban

Planning, Volum 103 (1), 2011, pp. 74–82.

2. Pătroescu M., Vânău G.O., Niţă M.R., Iojă I.C., Iojă A.D. Land use

change in the Bucharest Metropolitan Area and its impacts on the quality of

the environment in residential developments, Forum geografic. Studii şi

cercetări de geografie şi protecţia mediului, 10 (1), 2011, pp. 117–186.

3. Iojă I.C., Onose D.A., Niţă M.R., Vânău G.O., Pătroescu M., Gavrilidis

A.A., Saghin I., Zarea R. The conversion of agricultural lands into built

surfaces in Romania, Proceedings of the 2nd International conference on

Urban Sustainability, Cultural Sustainability, Green Development, Green

Structures and Clean Cars, Recent Researches in Urban Sustainability and

Green Development, 2011, pp. 115–120.

4. Iojă I.C., Niţă M.R., Ciocănea C.M., Cucu A.L., Onose D.A., Iojă A.D.

The Endowment of Residential Spaces with Domestic Appliances in

Bucharest – Indicator in Environmental Quality Assessment, Proceedings of

the 2nd International conference on Urban Sustainability, Cultural

Sustainability, Green Development, Green Structures and Clean Cars,

Recent Researches in Urban Sustainability and Green Development, 2011,

pp. 125–129.

5. Iojă C.I., Onose D.A., Cucu A.L., Chervase L. Changes in water quality

in the lakes along Colentina River under the influence of the resiential areas

in Bucharest, Selected Topics in Energy, Environment, Sustainable

Development and Landscaping, 2011, pp. 164–169

6. Pătroescu M., Iojă I.C., Onose D.A., Vânău G.O., Cucu A.L., Cărcăle R.,

Ciocănea C.M. Noise and air quality assessment in an urban tissue. Case

study: Stefan cel Mare Street, Bucharest, Studia Geographia 3(1), 2011, pp.

123–135.

7. Pătroescu M., Niţă M.R., Iojă I.C., Vânău G.O. New residential areas in

Bucharest Metropolitan Area, location, type and characteristics, Real Corp

2009 Proceedings, 2009, pp. 767–772.

8. Pătroescu M., Niţă M.R., Iojă I.C., Vânău G.O. The ecological footprint -

indicator for analysing the environmental impact of residetial surfaces in

metropolitan areas. Case study Bucharest Metropolitan Area, Real Corp

2009 Proceedings, 2009, pp. 887–892.

9. Pătroescu M., Iojă I.C., Rozylowicz L., Niţă M.R., Iojă A.D., Vânău

G.O., Onose D.A. Indoor air quality in Bucharest housings in the

Page 206: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

206

framework of present environment changes, Forum Geografic, 9 (1), 2009,

pp. 97–106.

Comunicări ştiinţifice

1. Proiecţia insulei de căldură urbana în calitatea habitatului intern din

spaţiile rezidenţiale metropolitane, Pătroescu M., Iojă I.C., Niţă M.R., Iojă

A.D., Rozylowicz L., Vânău G.O. (2009), Al 4-lea Simpozion Internaţional

de Geografia Mediului – Mediul Actual şi Dezvoltarea Durabilă, Iaşi, 16–18

octombrie.

2. Proiecţia factorilor de influenţă ai calităţii aerului interior din spaţiile

rezidenţiale ale Zonei Metropolitane a Municipiului Bucureşti, Pătroescu

M., Iojă I.C., Iojă A.D., Vânău G.O., Niţă M.R. (2009), Sesiunea Anuală de

Comunicări Ştiinţifice a Facultăţii de Geografie, Universitatea din

Bucureşti, 21 noiembrie.

3. Dinamica spaţială a insulei de căldura în Zona Metropolitana a

Municipiului Bucuresti, Iojă I.C., Niţă M.R., Vânău G.O., Onose D.A.

(2009), Sesiunea Anuală de Comunicări Ştiinţifice a Facultăţii de Geografie,

Universitatea din Bucureşti, 21 noiembrie.

4. New residential areas in Bucharest Metropolitan Area, location, type and

characteristics, Pătroescu M., Niţă M.R., Iojă I.C., Vânău G.O. (2009), Real

Corp 2009, Sitges, Spain, 22–25 aprilie.

5. The ecological footprint - indicator for analysing the environmental

impact of residetial surfaces in metropolitan areas. Case study Bucharest

Metropolitan Area, Pătroescu M., Niţă M.R., Iojă I.C., Vânău G.O. (2009),

Real Corp 2009, Sitges, Spain, 22–25 aprilie.

6. Impacts of land use change on Environmental quality within Residential

areas of Bucharest Metropolitan area, Vânău G.O., Niţă M.R., Pătroescu

M., Iojă I.C., Rozylowicz L., Iojă A.D. (2010) The First Romanian-

Bulgarian-Hungarian-Serbian Conference Geographical Research and

Cross-Border Cooperation within the Lower Basin of the Danube,

Universitatea din Craiova, Craiova, 23-26 septembrie.

7. Urbanizarea rezidenţială – formă de presiune asupra stării mediului în

zona metropolitană a municipiului Bucureşti, Pătroescu M., Vânău G.O.,

Niţă M.R., Iojă I.C., Rozylowicz L. (2010), Al 5-lea Simpozion

International “Mediul actual şi dezvoltarea durabilă / Present Environment

and Sustainable Development”, Universitatea “Al.I.Cuza” Iaşi, Facultatea

de Geografie si Geologie, Iasi, 15-17 octombrie.

Page 207: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

207

8. Proiecţia conversiei platformelor industriale din Sectorul 5 al

Municipiului Bucureşti în starea mediului ecosistemului urban, Mirea D.A.,

Patroescu M., Şindrilar R. (2010), Sesiunea Ştiintifică Internaţională

Geografie şi Educaţie, Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Geografie,

29 septembrie–3 octombrie.

9. Residents’ perception of the drinking water quality – indicator of the

environmental quality in residential areas of Bucharest, Iojă I.C., Pătroescu

M., Vânău G.O., Niţă M.R., Onose D.A., Iojă A.D. (2011), The 19th

International Conference on Environmental Indicators (ISEI), Technion,

Haifa, Israel, 11–14 September.

10. Agricultural lands losses due to constructed surfaces expansion in the

Bucharest–Ilfov development region, Pătroescu M., Iojă I.C., Niţă M.R.,

Vânău G.O. (2011), INSPIRE Conference 2011, Edinburgh, United

Kingdom of Great Britain and Northern Ireland, 27 June–1 July.

11. Industrial Lanscape Evolution in Bucharest’s 4th district, Mirea D.A.,

Vânău G.O., Niculae M.I., Dincă C. (2011), New Trends in Geographical

Research of the European Space International Symposium, Timişoara, 13–

14 May.

12. The conversion of agricultural lands into built surfaces in Romania, Iojă

I.C., Onose D.A., Niţă M.R., Vânău G.O., Pătroescu M., Gavrilidis A.A.,

Saghin I., Zarea R. (2011), 2nd International conference on Urban

Sustainability, Cultural Sustainability, Green Development, Green

Structures and Clean Cars (USCUDAR '11), Prague, Czech Republic, 26–28

September.

13. Residential Areas - Key for Sustainable Development of Urban Areas in

the Framework of Current Environmental Changes, Iojă C.I. (2011), 2nd

International conference on Urban Sustainability, Cultural Sustainability,

Green Development, Green Structures and Clean Cars (USCUDAR '11),

Prague, Czech Republic, 26–28 September.

14. Dinamica spaţială şi temporală a peisajului industrial în sectorul 3 al

Municipiului Bucureşti şi proiecţia în starea mediului, Pătroescu M., Delia

Adriana Mirea, Cristiana Maria Ciocănea (2011), the VI- th edition of the

International Symposium Present Environment And Sustainable

Development, Iaşi, 14–16 October;

15. Land price and environmental quality in large habitats from Bucharest,

Romania, Onose D.A., Vânău G.O., Ciocănea C.M., Patroescu M. (2011),

International Conference Environment – Landscape – European Identity,

Bucureşti, 4–6 November.

Page 208: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

208

16. Landscape analysis using urban morphology in 3rd District of

Bucharest – Romania, Ciocănea C.M., Cucu A.L., Patroescu M. (2011),

International Conference Environment – Landscape – European Identity,

Bucureşti, 4–6 November.

Alte rezultate

Organizarea workshopului Environmental quality in residential spaces from

metropolitan areas, 4 noiembrie 2011, Hotel Minerva, Bucureşti cu

participare internaţională (România, Elveţia, Suedia, Germania, Italia,

Ungaria, Serbia, Bulgaria, Grecia, Turcia, Iran, Algeria, Macedonia, Cehia,

Polonia, Egipt)

Organizarea Simpozionului Naţional al Studenţilor Geografi, Ediţiile 17-19,

la care au prezentat comunicări ştiinţifice studenţi din centrele universitare

Iaşi, Oradea, Timişoara, Craiova, Suceava, Cluj-Napoca, Târgovişte şi

Bucureşti.

Page 209: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

209

SUMARRY

INTEGRATED ASSESSMENT OF ENVIRONMENTAL QUALITY

IN RESIDENTIAL AREAS

Residential areas are a fundamental component of any stable human

settlement (Suditu 2005), consisting of assemblies of houses, infrastructures

and related equipment (commercial areas, green spaces, cultural and

educational spaces etc.) (Ianoş 2004).

The residential area is the element around which revolves inhabitants’

existence of a city and to whom are subordinated consistently and to a large

extent the other functions and structures of the human settlement (Ianoş

2000).

The residential areas are structures marked by the deep changes

occurred in terms of characteristics, relations and responses of the natural

environmental components (White 2002). Thus, in the environment of the

residential areas, there are various imbalances that occur, concerning the

functioning of the natural ecosystems and that are transposed in the

inhabitants’ quality of life (Downton 2009). Modern cities are able to

counteract on long term the negative effects, either by exporting the

environmental problems to the bordering areas, (Wali et al. 2010, Berkowitz

et al. 2003), either by increasing sustainability (Munier 2006, Langston şi

Ding 2001, Verhoef şi Nijkamp 2002, White 2002).

Environmental quality assessment in residential areas implies carrying

out some multidisciplinary and very complex investigations (EPA 1995,

Wong et al. 2009), which should focus on information that is collected

through more precise and more flexible methods. The complexity of the

environmental quality approach in the residential areas is determined by a

number of issues, such as:

– Diversity – given by the residents (numerical and social distribution;

density; behaviours influenced by the educational, social and economic

level, traditions and habits, age, gender; differential access to services;

housing models) (Nae 2009b) and at the urban structure level (residential

area layout in a geographic, social, economic, cultural, historical and urban

context) (Ianoş 2004);

– High fragmentation – residential areas are not unitary structures,

with homogenous action, but very dissipated structures that are aleatory in

terms of aggressiveness (Brandon et al. 1997);

– Impossibility of the environmental risk control – only by preventive

actions (for example, prohibiting the domestic use of some substances and

Page 210: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

210

limiting their occurrence in the living spaces) and precautionary ones

(especially information, education and awareness actions) (Bosher 2008);

– Limited resources of the administrative institutions – that have to

address with priority the social and economic issues (Iojă et al. 2011a);

– Interrelatedness with other society issues (conflicts, social

segregation, economic difficulties, access facilitation to a proper shelter or

to public services and infrastructures) (Roah et al. 2005).

Residential areas can grow their aggressiveness through individual

(isolated) or collective gestures. Their importance in a urban structure is as

difficult to estimate as their number is higher and their homogeneity level is

lower (Santin 2011).

The methodologies for assessing the environmental quality in the

residential areas must contain the following steps (Fig. e1):

a. Evaluating the land suitability for residential area layout is

necessary for knowing permanent and circumstantial characteristics

determined by natural and social agents (Eisner et al. 1992). Evaluating the

land suitability for residential areas should highlight among others the

permanent vulnerability categories (for example, the high radioactivity

level, the groundwater low depth, the remanence of some physical, chemical

and biological contaminants), as well as the necessary interventions for

limiting the restrictions or for enhancing the land suitability (Steiner şi

Butler 2007).

b. Identifying the permanent and accidental perturbation sources of the

physical, chemical and biological environmental properties in the

residential areas, as well as the factors that can condition their

aggressiveness. The main environmental quality determinants in the

residential areas from the human settlements are the local conditions and the

disturbance/degradation sources (Koren and Bisesi 2002, Levin 1992,

Wolkoff and Kjaergaard 2007), whose interaction is regulated by permanent

and accidental factors of influence (Pătroescu et al. 2011a).

c. The external and accidental disturbance/degradation sources, which

are permanent and opportunistic, bring physical, chemical and biological

contaminants in the residential areas, contaminants that can produce

perceptible changes in the environmental quality (Levin 1992). The

permanent disturbance/degradation sources refer to those that have a

continuous influence on the residential areas, whether they are placed in the

external environment (industrial or medical sources, road, rail or air

transports, other residential areas, commercial areas etc.) or in the internal

environment (building and finishing material, heating, ventilation and air

conditioning systems) (Iojă 2008). Their contribution is completed by the

presence of the circumstantial disturbance/degradation sources, dependent

on the population consumption patterns: specific activities, the use of the

existent equipment, pets etc. (Iojă et al. 2011a).

Page 211: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

211

Fig. e1 – Methodology for environmental quality assessment of

residential areas

Page 212: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

212

d. Description of the environmental externalities generated by

disturbance/degradation sources. The disturbance/degradation sources

generate externalities with a certain potential of modifying the

environmental quality in the residential areas. (Jim and Chen 2009). These

externalities are translated by consumption (energy, space, water, building

materials, fuels, ferrous and non-ferrous minerals, food etc.) and

contaminants (physical, chemical and biological) (Assante-Duah 2002,

Lutzenhisier and Gossard 1998).

At the consumption level, besides the supposed volumes, it is also

necessary to know the supply basins, the dysfunctions designed through

exploitation and transport, the potential trends, the resource sustainability

(Gerbens-Leenes et al. 2010, Schleich and Hillenbrand 2009, Verhoef şi

Nijkamp 2002), facts that have to be permanently reported to the direct and

indirect influence factors, such as the number of people and their structure,

the residential size, the income level, the adopted consumption patterns, the

characteristics of the adjustments that have already been made (for example,

thermal insulation) (Stanciu 2006).

At the contaminant level, it is compulsory to know the direction of

manifestation (towards the residential areas or from them), the proportion,

the toxicity, the transport mechanism, the behaviour and their capacity to

associate with other contaminants (Baker et al. 2001).

In the case of the contaminants generated by the residential areas as

domestic wastewater, waste, air pollutants or organisms, their dimensions,

their composition, their aggressiveness, their projection at a local, regional

and global level have to be evaluated (Assante-Duah 2002, Baker et al.

2001).

e. Evaluating the environmental quality in the residential areas as a

result of the environmental externalities. The general framework and the

disturbance/degradation sources influence the shaping of the environmental

quality that can be evaluated through determination, processing and

interpretating the values of some environmental indicators and indices.

(Iojă 2008). Environmental indicators and indices should provide a

comprehensive and correct picture of the environment in the residential

areas, namely the interior and exterior environmental quality, the water

quality, the noise and vibration level, the light intensity etc.

f. Evaluating the exposure of the residents’ categories to physical,

chemical and biological parameter changes from the internal and external

environment, as well as the exposure consequence. The environmental

quality in the residential areas has a direct projection in terms of residents’

health level and comfort who perceive differently the environmental quality

degradation from the residential areas according to their age, gender, health

status, sensitivity to certain substances or combinations of substances

Page 213: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

213

(Kuehn et al. 2007, Lindvall 1992). Residents exposure is dependent on the

duration (how much time they spend in the dwelling, for how long they

have been exposed to different pollutants), exposure mode (undertaken

activities), ways of interacting with the contaminants (ingestion, inhalation,

skin contact) and the synergic character of the exposure (Baker et al. 2001).

Residents exposure can induce changes in the social relations, in the living

costs, but mostly in the population health status, leading sometimes even to

death (Iojă et al. 2011a).

Thus, besides the population health status decay (Koren and Bisesi

2002), a consequence of the residents’ exposure is linked to the

development of new conflicts. The improper waste and wastewater

management, the bad odours, noise (especially during rest periods),

insecurity generated by animal breeding for personal consumption or for

companies are among the most common externalities that generate social

conflicts at the residential areas level.

g. Identifying the categories of adaptation reactions to changes in the

environmental quality. Anticipating and identifying issues concerning the

environmental quality in the residential areas requires an internal reaction of

the owners and/or of the lodgers and an external one, in terms of the

administrative institutions responsible for:

– territorial planning, for a sustainable management in the use of

space and territorial resources (ensuring public services availability for all

the residential areas, avoiding the development of new territorial conflicts

that can have a projection at the residential areas level, blocking the

residential development in spaces with conservative value or in spaces that

are exposed to natural and/or technological risks with high intensity and

frequency;

– habitation, for promoting measures that aim at increasing and

diversifying the living space offer, discouraging the aggressive living

models towards environmental quality and economic inefficient on short,

medium and long term;

– health and public safety, to increase housing security (removal of the

elements that generate insecurity in the residential areas, development

programs for decreasing their occurrence);

– consumer protection, for limiting the hazardous substance inputs in

the residential areas (biocides, pesticides, prolonged or short term use

products);

– education, for public information and awareness on sustainable

living patterns, on the incidence of the internal and external

disturbance/degradation sources on the health and the comfort of living, the

implications of the environmental externalities generated by the residential

areas;

Page 214: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

214

– environmental protection, for developing instruments that quantify

the environmental externalities generated by the residential areas,

monitoring and controlling the emissions of physical, chemical and

biological contaminants from external degradation sources located in their

proximity and developing adaptable sustainable solutions to the current

environmental changes.

These reactions should target conservation, prevention, protection, repair

and adjustment measures, applicable to the residential structures and

disturbance/degradation sources (Steiner and Butler 2007). Knowing these

reactions and evaluating their role in improving the environmental quality in

the residential areas is essential for promoting some eco-living models.

(Brandon et al. 1997).

Evaluation of land suitability for residential areas

To avoid the emergence of new imbalances in the environment, the

changing of the land use in order to develop residential areas should take

into account the following:

– competitiveness and health status of the sites (Goddard et al. 2010),

integrating their natural, economic or social characteristics, neighbouring

properties connected with complementary facilities, relationships and

specific vectors. (Halfacree 2012, Pătroescu et al. 2011b, Rojanschi and

Bran 2002).

– residential investment opportunity (Henderson and Thisse 2004)

depending on the economy, living standards, the demand for housing units,

real estate market trends, especially given by the permissiveness of the legal

framework for converting non-residential to residential areas (Ioja et al.

2011a).

– the social, economic and ecological consequences (Wright and

Boorse 2011) generated by the land conversion to residential areas, which

depend on the land capacity to filter, amplify or direct environmental

externalities (Hasse and Lathrop 2003).

Health state of residential areas represents the result of synergetic action

of several natural, social, urban and economic factors (Ioja 2008), including:

– information on the foundation conditions (substrate stability,

permeability rock, resistance, frost depth, groundwater depth);

– information on the load of the site with physical, chemical or

biological contaminants (radioactivity, electromagnetism, loading with

heavy metals, organic persistent pollutants, populations of organisms);

– the specific features of the neighbouring areas (natural and

anthropogenic ecosystems that can be considered improvers or aggressors of

the environment in residential areas);

– characteristics of the existing artificial areas (defence systems

against natural and anthropogenic hazards);

Page 215: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

215

– relationship between natural and anthropogenic components (vector

transfer of matter and energy flowing, way of emerging neighbouring

territorial systems) (Downton 2009, EPA 2001, Martin et al. 2004, Pratt

2010, Chapman 1996).

There is a separation with natural elements as top ones (topostability of

the substrate, ground water depth, proximity to forest areas and water and

local climate conditions). To these are added factors resulting from the

interaction of the natural with anthropogenic action manifestation of urban

heat island, the occurrence of natural and technological risks, attractiveness

of natural, semi-natural or planted elements), but also economic factors

(related to cost-benefit analysis and market prices) (Nita 2011).

The natural environment represents the base and the development for

any human activity (Wali et al. 2010). Residential areas are no exception,

and the natural elements and their functionality make possible a three level

development.

Location, determines the sustainability or the restrictiveness of

developing residential surfaces in certain areas. Thus, areas with a stable

substrate, without excessive moisture processes in the soil and producing

low risk climate are preferred for the development of residential areas, while

areas with manifestation of geological, geomorphologic, hydrological and/or

with extreme weather hazards are avoided by this type of human use.

Technical characteristics. Apart from the architectural or the artistic

component of certain residential areas, as a result of the ownership cultural

level or of the socio-cultural trends, the natural environment elements cause

directly several technical building characteristics (the type of the roof and its

slope, the number of floors, orientation, building materials) and the

organization of residential areas (distance between buildings, structure of

the streets and infrastructure, land use coefficient).

Frequently, the psychological component makes certain areas to be

considered suitable for the development of residential areas just because

they are close to the natural elements that give personality or attractiveness

(green areas, water surfaces). This motivation is often more powerful than

the economic or social component, and the social identity level, which

residents want to achieve by placing houses in such areas, is being

considered the first one in this matter.

Residential areas – receiver of the problems generated by

environmental degradation sources

The environmental internalities and externalities which make their

presence sensed in the residential areas have very diversified generating

sources. This is why is imperious to establish both their place and role in

defining the housing quality and the health state of the residents and

Page 216: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

216

buildings and their exterior projection. Among those, the population’s

consumption patterns and the exterior degradation sources are important

factors determining the environmental quality in residential areas.

Population’s consumption patterns

257 questionnaires were applied in Bucharest with the aim of

identifying different manners of satisfying the human needs in the

residential areas. Their content was focused (Fig. e2) on the following

modules: habitation, alimentation, house cleaning, hygiene and aesthetics,

safety and recreation.

Fig. e2 – Modules for assessing population’s consumption patterns in Bucharest

Housing module

Of the households where questionnaires were applied in Bucharest,

those with two and three rooms have the biggest share (36.4%, respectively

37.9% of the total). The residences with one room and those with more than

five rooms have the smallest shares (8.3%, respectively 4.5%).

The average surface of the residence was 67.8 m2 [10-220; ±29.4], the

living area per inhabitant de 26.05 m2/inhabitant [3-96; ±13.3], and the

density of inhabitants per room 1.18 persons [0.33-3.85; ±0.5].

Five categories of housing models were identified by analyzing the

values of those indexes and comparing them with the minimum

requirements in the Housing Law no. 114/1996:

– precarious housing model with a reduced residential surface and a

high density of inhabitants (3% of the analyzed housing units); this model

Page 217: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

217

appears in the segregated neighborhoods (Ferentari, Giuleşti-Sârbi etc) and

in the households with a very low income, in some cases being associated

with deficient access to some public services (water, sanitation, sewerage

etc);

– lower-average housing model corresponds to 10% of the analyzed

households. They are characterized by a high vulnerability to the

degradation of living conditions determined by the insufficient surface or

the high number of inhabitants. This model is specific to the buildings with

comfort II or single-family housings which are frequently encountered in the

proximity of industrial areas of Bucharest (Republica, Faur, IMGB);

– average housing model is the one characterized by values of the

housing indexes corresponding to the specific situation of the majority of

residential areas in Bucharest (58%) having average values for the analyzed

parameters:

– average-superior housing model corresponds to 22% of the analyzed

households where the housing indexes have values above the average. It is

characteristic for the residential areas located peripheral in relation with

many urban facilities;

– luxury housing model corresponds to an extended living area and a

low number of inhabitants (7% of the analyzed housings); this model is

encountered in the old luxury neighborhoods of Bucharest (for example

Kiseleff) and in some new residential areas (individual and collective)

usually located near green areas.

Energy module

Five methods of producing thermal agent were identified in the

housings in Bucharest:

Centralized heat supply network (60% of the analyzed households) has

the advantage of delocalizing the environmental problems in relation with

the residential areas and focusing them near the thermal power plants which

usually are situated at a safe distance from the living areas.

Central heating system (12% of the analyzed households) represents the

most efficient form of producing thermal agent from an economic and

ecological perspective. It is characterized by flexibility in operation

(permanent and rapid adaptation to the meteorological conditions and the

residents’ needs) and minimum loses on the network (Enache, Colda and

Damian 2006). This method of producing thermal agent is specific to the

new residential complexes.

Domestic boilers (25 % of the analyzed households) are equipment

which started to replace the classical heating systems. The disconnection

from the centralized heat supply network assures a momentary economic

efficiency but causes important problems related with the management of

Page 218: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

218

interior environmental quality, especially when the pollutants resulted from

the gas burning process aren not properly managed.

Electrical equipment (electric heaters, radiators) are utilized especially

in the households disconnected from the public system (2% of the analyzed

housings) and in combination with the centralized heat supply network

(especially in households with children under 6 years). The main issue with

this equipement is the high consumption of electricity.

The use of cookers for housing heating (1% of the households use only

this method, 6% are using it complementary to other systems) may produce

serious consequences on the air quality if the buildings’ ventilation is poor.

Indirectly, it can produce living dysfunctions or may affect the population’s

health state (Enache et al. 2006).

Air conditioners are present in 41% of the analyzed households, in most

of the cases (75%) existing only one unit. The large number of units per

housing (maximum five in the analyzed housings) is associated with the

surface of the living area. The endowment level with air conditioners in the

analyzed households is defined by a share of 178 units at 1000 inhabitants

and a value of 0.55 units per housing.

Air conditioners are frequently utilized between June and September,

the daily duration of use being of 4.5 hours. 73% of the questioned residents

said they didn’t know the specific cooling agent used in the air conditioners,

25% indicated the Freon and 2% didn’t answer the question. Important to

mention is that currently 60% of the air conditioners on the Romanian

market utilize Freon CFC-12 which is extremely aggressive for the

population’s health and is included between the gases affecting the ozone

layer (Roah et al. 2005). Most of the units were bought in the last 5 years

(82%) and 61% of them were refilled with cooling agent at least once.

Alimentation module

The alimentation significantly influences waste quantity, composition

and consumption of water and energy (Gerbens-Leenes et al. 2010). Food

preparation at home represents an activity focused to satisfy a physiological

need and characterize 98.1% of the analyzed housings in Bucharest. In 37%

of the cases the food preparation is a daily activity.

Cockers and cooking machines are used for food preparation. In 97.2%

of the cases they function with gas and in 2.8% they utilize electricity or

wood. Their presence is in relation with the connection to the gas supply

network or with the possibility of obtaining gas cylinders. The housings’

endowment level is of 320 cookers at 1000 inhabitants.

The use of refrigerators and freezers is also in relation with

alimentation. It is imposed by the climatic conditions and by the absence of

additional household annexes, like cellars. They are present in all the

analyzed housings, the endowment level being of 352 refrigerators at 1000

Page 219: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

219

inhabitants (1.08 units per housing). 51% of them utilize ecological cooling

agent and 77% are at least part of Class A (energetic efficient). 45% of the

refrigerators are between two and five years old.

Cleaning, hygiene and aesthetics module

In the analyzed housings from Bucharest, the last renovation is mostly

1-3 year old (35.2%), only in 9.1% of the housings being older than 10

years. Renovations suppose both the removal of some problems which

accumulate over time (for example dampness, microorganisms’ presence)

and the introduction, through finishing, of new substances and materials

(washable paints, laminate flooring). Thus, finishing and interior

decorations bring a significant contribution of volatile organic compounds,

particulate matter, ammonia, formaldehyde and radon (Spaul 1994).

The washable paint is used in 88% of the analyzed housings, the share

being of 98% if we consider only the housing that suffered renovations in

the last five years. The washable paints emanate substances with

carcinogenic character in the indoor air (Kostiainen 1995, Colombo et al.

1991, Lundgren et al. 1994), but they also cause problems related with

blocking the ventilation through walls and encouraging the development of

moisture-loving microorganisms.

The floors are covered by parquet (41%), laminated flooring (33%) and

linoleum (22%). Sandstone characterizes bathrooms and kitchens in 74% of

the cases. Besides their aesthetical effect, these surfaces impose the

necessity of using cleaning products (many containing chlorine or other

disinfectants) which cause a new substance entry in the indoor air (Iojă et al.

2011c). Moreover in 74% of the cases these surfaces are covered by carpets,

which produce sensitive issues related with the indoor air quality due to the

fact they are storing particulate matter and generate formaldehyde. In most

of the cases (34.6%) carpets are found in all the rooms and cover almost the

entire floors’ surface.

The homogenization tendency of finishing is obvious but unfortunately

it’s focused on the improvement of aesthetics and comfort but not of the

housing quality or residents’ health.

Washing machines and vacuum cleaners are important for maintaining

clean housings. Washing machines are absent only in 6.2% of housings.

Their presence is related with a constant and sufficient water volume with

an optimum quality (preferably connection to the water supply network) and

with the existence of a space inside the housing capable to support this

function. The housings without washing machines have surfaces under 30

m2. The endowment level is of 308 washing machines to 1000 inhabitants,

with a value of 0.96 washing machines per housing.

Vacuum cleaners have the role to partially solve the problems generated

by exceeds of the particulate matter indicator in the indoor air. The

Page 220: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

220

endowment level in analyzed housings is of 326 vacuum cleaners to 1000

inhabitants and 1 unit per housing. They are absent in only 5.4% of the

housings.

An important aspect in maintaining the indoor hygiene is destroying the

pest. The utilization frequency of chemical substances for fighting the pest

is quite low (27.8% never and 24.1% less than once a year). The utilization

of chemical substances several times a month is confirmed only in 5.56% of

the cases. In 8.33% of the cases they are monthly used and in 17.6%, twice

or three times a years. In most of the situations the chemical substances are

used for fighting beetles (42%), moths (29.8%) and mosquitoes (29.7%).

Recreation module

Sedentary activities of recreation and leisure increase as proportion

from the total time spent inside housings. Among these activities, watching

various TV programs and using the computer are the main options for

recreation and leisure of the population.

This phenomenon is encouraged by the availability of TV sets, the good

distribution of cable networks and their accessible prices. The current level

of endowment in housings from Romania is of 612 TV for 1000 inhabitants,

with an average of 2 TV sets for each household. Their total absence has

been recorded in only 2.7% of the housings, most of them owning two (40%)

or one (32.7%) TV sets. Most of them are 2 to 5 years old (38.5%) and 5 to

10 years (31%).

The reduced importance of sound playing devices in the favour of

computers and TV sets is demonstrated by the reduced level of endowment

with radio and cassette players (357 apparatus for 1000 inhabitants,

respectively 1 per household, with a total absence in 28.8% of households).

Computers, and especially laptops, are a recent component in housings,

but they have known a rapid development in the past decade (now there are

643 computers for 1000 inhabitants, 2 computers per household). They are

absent in only 7% of households, and their presence has the tendency of

replacing TV sets and sound playing devices. Moreover, the range of

activities in which computers are used increased significantly over the last

years for communication and social networking, watching images and videos

(including TV stations), gaming or professional activities.

Pets and decorative plants represent a common component of housings

from large urban environments, as their role is a compensation to the deficit

of natural elements specific to these spaces (Antrop 2004), covering the need

for affection of the inhabitants (Wood et al. 2005), contributing to the

improvement of the population’s health state (Chen et al. 2010, Serpell 1991,

Wood et al. 2005) or improving social relationships (Kubinyi et al. 2009).

Pets are present in 27.6% of the analysed housings, and in 13.8% of

them a single pet was recorded. After their presence, most of the pets are

Page 221: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

221

represented by cats and dogs; in smaller proportion by fishes and exotic

birds.

Decorative plants have an important role in improving the quality of

interior environments, but in most of the situations they add in the

composition of interior air new substances (especially biological active)

leading to the degradation of interior environments (allergic compounds,

odours, volatile organic compounds, pesticides) (Wallace et al. 1987).

Decorative plants have been encountered in 75% of households, in most of

the situations their number ranging between 1 and 10 (48.2% of situations).

The average number of decorative plants in the analysed housings is of 11,

among the preferred species in housings from Bucharest being species of

ficus, pelargonium, roses, orchids, violets, dracaena, yucca, petunia,

moonflower, lily, ivy, begonia, bromeliad, cactus, bamboo.

Safety module The tendency of stockpiling on average and long term products usable

in households is strongly connected to the inhabitants need for comfort and

safety. Significant quantities of alimentary products, textiles, footwear,

books, furniture, electrical and electronic devices, home appliances,

chemical products, medicaments are frequently found in housings, especially

for their potential use. Thise stocks are transformed most times in wastes, as

products often lose their usage value due to the perishable character or their

replacement with better products in a relatively short time.

In 77.8% of analysed housings in Bucharest depositing rooms are

present in housings, especially for depositing alimentary products (35%),

footwear (34%), maintenance equipment and tools (34%), cleaning products

(29%), clothing (24%) or other products (7% toys and electrical appliances).

The absence of such depositing rooms is correlated with the reduced surface

of housings (especially of those with a single room), but also with the

modifications realised in the interior (their elimination for increasing their

housing space).

External degradation sources

Besides their self-generated environmental problems, residential areas

receive numerous other externalities determined by external degradation

sources (Brandon et al. 1997).

External degradation sources are represented by the totality of human

activities and arrangements from the exterior of residences, which can add

dysfunctions possibly affecting the health of the population (Baker et al.

2001), of destruction, degradation or decreasing the value of various goods

(buildings, interior endowments), amplifying costs (maintenance, sanitation

etc.) or reducing safety (Koren and Bisesi 2002).

Page 222: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

222

Regardless if their action is continuous, periodical or accidental, the

magnitude of negative effects received and perceived by the inhabitants of

residential areas it’s extremely important. The size and relevance of received

negative effects in residential areas depend on:

– the characteristics of the degradation sources (size, specific of the

activities, manner of administrating environmental externalities, distance in

relation with to residential areas);

– the territorial potential for amplifying or reducing negative impacts

(the specificity of natural flows of materials and energy, the functioning

efficiency of environmental self-regulation);

– adjustments of residential areas realised for controlling the negative

impacts generated by external degradation sources (green areas, thermal

isolation);

– the profile of residents (demographic structure, availability for

accepting environmental problems from the exterior, cultural level, material

possibilities);

– the efficiency of the administrative and decisional processes

(population trust in the administrative system, the manner of resolving

environmental problems).

The dysfunctions determined by external degradation sources in

residential areas are most of the times the result of errors in territorial

planning, the most aggressive being the industrial, medical and

transportation sources.

Residential areas – generators of environmental problems

The continuous modification of standards defining human comfort of

housing imposed significant increases in the consumption of resources

(space, water, energy, fuels, construction materials) and in the size of

generated environmental externalities (wastes, domestic wastewaters,

physical, chemical and biological contaminants) in residential areas

(Assante-Duah 2002, Lutzenhisier and Gossard 1998).

With an increasing pace, goods and services labelled as luxury have

became normal components in defining comfort (Stanciu 2006). The

permanent increase of goods and services needed for a functioning at

corresponding standards of residential areas leads to an amplification of the

pressure exercised by human settlements on natural, semi-natural and

anthropic ecosystems (Primack et al. 2008).

Residential areas have become therefore important modelling agents of

environmental quality at local, regional and global scale, being more and

more frequently a target of the politics and strategies aimed at reducing the

impact of human society upon components of the natural capital natural

(Writght and Boorse 2011).

Page 223: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

223

The development of residential surfaces generates profound and

persistent environmental modifications (Patterson et al. 2008), visible

especially in the permanent conversion of the initial structures and functions,

at which is added the consumption of biological productive space (Iojă et al.

2011b).

Also, residential areas are by their structures diffuse environmental

pollution sources, contributing to the degradation of urban air with

particulate matter, greenhouse gases and other pollutant compounds (Zhu et

al. 2009).

Residential areas represent important factors of pressure upon water

resources, both in a qualitative and quantitative level. Residential areas use

water for the physiological needs of inhabitants (direct consumption, food,

hygiene), cleaning, the maintenance of different interior and exterior

functions (per example green spaces), transferring pollutants or simulating

the conditions of natural ecosystems for recreation (Schleich and

Hillenbrand 2009). Thus, the consumption of cold water in the analysed

households recorded an average of 8.4 m3/month [1-40; ±6], corresponding

to an average value per inhabitant of 2.41 m3/month. The consumption

dependeds on the number and structure of persons in the household, and

their incomes. These water volumes are transformed in domestic wastewater

which requires special management measures in human settlements.

Environmental quality in residential areas

The quality of interior environment is defined by the totality of

environmental aspects with projection in the comfort and health state of the

inhabitants of the buildings (Kubba 2010). Among the parameters defining

the quality of interior environment, of great importance at scientific and

administrative levels are those related with the quality of interior air (volatile

organic compounds, CO2, CO, H2S, NH3, particulate matter, odours),

higrothermic regime (temperature, moisture), luminosity (quantity and

quality of light), noise (the average noise level) and vibrations, radiation

(ionised and non-ionised), biodiversity (pathogen agents, microorganisms,

invertebrates, vertebrates), and the quality of drinking water (Godish 2000).

Quality of interior air

The quality of interior air represents one of the defining criteria in

assessing the environmental quality in residential areas from metropolitan

areas, as they decisively influence the population health state (Koren and

Bisesi 2002, Lindvall 1992), the functionality of residential areas (Pătroescu

et al. 2011a), housing costs (Nae 2009b) and subsequently the sustainability

of metropolitan ecosystems (Munier 2006).

As residents from urban environments spent approximately 60% of their

time inside the housings, and in the rural environments 40% (Iojă et al.

Page 224: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

224

2011a), they are those directly affected by the quality of interior air (EPA

1991). An un-corresponding quality of the interior air can lead to increases

in the incidence of diseases (respiratory, heart and nervous disease) (OMS

2006) and also of housings costs (especially for cleaning the house and

clothes, eliminating unpleasant odours, the introduction of equipment for

improving the conditions of interior environments, pests control, general

reparations, maintaining an internal favourable climate etc.) (Iojă et al.

2010b). The assessment of the interior air quality in residential areas from

Bucharest was realised based on measurements effectuated in 24 households,

in the period November 2008 – November 2011.

Measurements were realised for indicators such as particulate matter –

using the dust analyser Casella CEL and respectively CO2, CO, O3, NH3,

H2S – with the multi-gas Gray Wolf Direct Sense Indoor Air Quality Kit.

Temperature and humidity levels were recorded with the DS 1923

Hygrochron sensors, with an hourly frequency of recording and errors of

±0.06250C and 0.06 %.

Volatile organic compounds (VOC) result in housings from metabolic

activities (aldehydes, esters, alcohols etc.) and from internal (washable paint,

paints and thinners, carpets, plastic materials, rubber, some species of

decorative plants, burning of fuels, food preparation, the use of cosmetic and

cleaning products, pesticides, the depositing of different substances and

produces generating VOCs) and external (basements of buildings, car traffic,

parking places, gas stations, stores with chemical products) sources (Wallace

et al. 1987). Their concentration in interior air is 2-5 times higher than in the

exterior (EPA 1995).

The momentary concentrations of volatile organic compounds inside the

analysed residential areas varied between 49 and 2540 ppb (average = 695;

±617). In 30% of cases, concentrations of volatile organic compounds

exceeded the maximum values recommended by (OMS 2005).

In households, the highest concentrations appear in buildings which

benefit from a thermic isolation and windows with PVC frames, with

systems of collective ventilation which in most cases are not functioning,

having permanent sources of volatile organic compounds (furniture,

decorative objective, heating systems etc.) and activities favouring the

increase of concentrations (deficient ventilation, smoking, food preparation,

frequent utilisation of different chemical substances for sanitation, cosmetic,

pests control etc.).

Inside housings, the highest values were recorded in depositing rooms

of chemical products, in un-ventilated bathrooms and kitchens (values over

1500 ppb). The smallest values, similar to those of the exterior environment

(under 150 ppb) were recorded in rooms with a large volume (higher than 3

m), an optimal ventilation (with a centralised ventilation system), below

Page 225: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

225

average times spent inside the housing and a reduced number of sources

generating volatile organic compounds.

Carbon dioxide results in residential areas from metabolic activity

(especially breathing), burning processes (for heating and food preparation),

decomposition of organic matter, smoking (Oahn and Heng 2005, Barnea

and Calciu 1979).

In the analysed housings, the average quantity of carbon dioxide

produced by human respiration is of 36.79 mg/hour ([12.1; 157.27]; ±

28.19). The index of carbon dioxide concentration from respiration per

volume records a value of 3.82 mg CO2/m3 ([1.15; 18.53]; ±3.58) (2.11 mg

CO2/m3

if we consider the predominant usage of bedrooms and living-

rooms). The value represents 0.23% from the recorded CO2 concentration,

indicating that although respiration represents a source of CO2 emissions, it

can’t create problems, not even in the case of un-corresponding ventilation.

CO2 concentrations in the analysed households varied between 410 and

4091 ppm, with an average value of 1148 ppm (compared to 3500 ppm – the

maximum value recommended by the World Health Organisation, and 1000

ppm – indicator of housings with deficient ventilation).

On rooms, the highest concentrations appear in bathrooms (2303.1 ppm)

and bedrooms (2262.3 ppm). For bathrooms, the sources of CO2 are

represented by the decomposition of organic substances from the

canalisation and entrances from common areas (especially basements and

other apartments).

Particulate matter ((PM10, PM2,5, fine and ultrafine particles) appears in

the interior environment from exterior sources (construction sites, industrial

activities, road traffic etc.) (Pătroescu et al. 2011a), from the recirculation of

particles deposited on different categories of surfaces, from burning

processes, human and other organism metabolic processes, the use of

domestic appliances, smoking, food preparation, recombination of different

atmosphere substances (Wang et al. 2008).

The average concentration in analysed households is of 41.4 μg/m3

(±38.2) being close to the maximum recommended value of 50 μg/m3. An

important role in the evolution of the indicator is represented by the quality

of exterior environment and the surface of spaces receiving particulate

matter (carpets, furniture etc.) (Owen et al. 1992).

The perception of interior air quality represents an important indicator

of satisfaction of the population in relation to the comfort of housings (Nae

2009b, Suditu 2005). Most of the times, the perception of a poor quality of

the interior air is connected to obvious problems such as the presence of

smoke and unpleasant odours (Lindvall 1992), and only rarely to a series of

consequences in the population’s health state (irritations, fatigue etc.) (Koren

andi Bisesi 2002).

Page 226: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

226

In the analysed households, inhabitants consider the quality of interior

air as being good and acceptable, none of them considering it bad. However,

only 21% of the households didn’t record problems related to the appearance

of unpleasant odours, indicating therefore the presence of certain chemical

compounds in the interior air.

Most frequently, unpleasant odours are related to food preparation

(42%) and activities from neighbouring housings (29%).

External sources aren’t perceived as important sources generating

unpleasant odours (20.3% from waste depositing and 13% due to motor

vehicles from neighbouring parking places), although especially during the

winter, the smoke resulted from heating the housings which aren’t connected

to the gas network generates evident problems.

Noise in residential areas – element of housing discomfort

In residential areas, sources generating noise can be external (usually

tolerated as the instruments of controlling them are missing) and internal

(not tolerated, or only partially tolerated, and generating the most conflicts)

(Iojă 2008, Oahn and Heng 2005) (Rojanschi et al. 1997).

External sources of noise with the highest perceived importance and the

most significant projection upon residential areas from Bucharest are

represented by traffic (28%), straight dogs (24%), trams (12%) and

construction activities (4%) (Pătroescu et al. 2004c, Iojă et al. 2007).

The category of interior sources includes noises resulted from domestic

activities (food preparation, the use of domestic appliances, electric and

electronic equipment, reparations, conflicts etc.), from pets or common

installations (water, heating, ventilation or acclimatisation systems,

elevators). Unlike the majority of external sources, which present a relatively

homogenous distribution (not necessarily continuous, but periodical in

appearance), internal sources are defined by a random character. Their

aggressiveness is increased as the background noise records higher values,

residents are sensitive or the problems appear in the resting periods (14:00 –

16:00 and 22:00 – 07:00). Moreover, in the analysed housings, 28% of the

inhabitants are disturbed by noises produced by neighbours.

In 32% of the analysed households in Bucharest inhabitants consider

that they aren’t affected by noise, and in 36% that they are affected only

during the daytime. If we overlap these perceptions on the noise maps

realised in Bucharest, we can clearly observe that noise remains a pollution

sources which is tolerated in large urban environments.

The assessment of the average noise level for a 30 minute period was

conducted for 19 housings in Bucharest using a Cirrus CR:74 sonometer

with a MK 202A microphone. The equivalent Leq sound was measured in

dB(A), using the option of the interval under 75 dB(A), intermediary

response, and no frequencies filters. The average noise level at the exterior

Page 227: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

227

of analysed housings ranged between 30.9 dB(A) and 71.5 dB(A) (average

dB(A)), with values in direct relation with the position in relation to roads

and railroads.

Noise level inside the analysed housings in Bucharest ranged between

30.2 dB(A) and 53.5 dB(A) (average 39.1 dB(A)), with values dependent of

the position to external sources, indoor activities and the characteristics and

functioning of common technical and domestic installations.

In residential areas situated up to the 6th

floor of the main roads, average

noise levels are above 70 dB(A) in the exterior, with values of 45-50 dB(A)

in the daytime and 40-45 dB(A) at night inside the housings. Values are

higher with 5-10 dB(A) if the measurements are realised with an open

window, evidencing clearly the efficiency of phonic isolation systems. In

housings situated in a peripheral position in relation to mobile sources, the

average noise level is situated between 30 and 37 dB(A) in the daytime and

between 29 to 33 dB(A) at night.

The sick building syndrome and the quality of environment in

residential areas

A building is considered healthy if its effects upon the inhabitants and

the environment are insignificant or even beneficial (Levin 1992). The

highest importance in determining the quality of interior environments is

determined by:

– the technical characteristics of the building (construction materials,

division of interior spaces, efficiency of ventilation systems);

– characteristics of activities in the interior of the building and the

potential for transferring the dysfunctions generated by them;

– the specific vectors of transferring contaminants (drinking water,

exterior air, general characteristics of the emplacement);

– profile of the receivers (allergenic antecedents, vulnerable groups);

– level of different chemical and biological contaminants (volatile

organic compounds, particulate matter etc.).

The American Environmental Protection Agency groups buildings

into four large classes (EPA 1995), according to the perception and the

health state of inhabitants:

– sick buildings, in which a connection between diseases of the

inhabitants and the deficient quality of interior environments can be realised,

and the aggressiveness towards the exterior environment is high (TBC,

allergenic manifestations, flu etc.);

– buildings affected by the sick buildings syndrome, used for describing

situations in which over 20% of the inhabitants perceive discomfort and an

unfavourable health state (irritations, sleeping disorder, cephalic pains,

intolerance to odours) due to the fact that they spend a long period in a

Page 228: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

228

building, but no specific disease or cause can be identified (EPA 1995,

Lindvall 1992);

– buildings with no observable effects, in which a medium degree of

discomfort is perceived, and the population’s health state is satisfactory;

– healthy buildings, where the discomfort is minimum, the

population’s health state is good and the aggressiveness towards the external

environment insignificant.

Thermal isolation, the increasing number of products used inside the

housings, the deterioration of infrastructures, the development of artificial

systems which assure natural-like services (acclimatisation) are strongly

correlated to the appearance of sick buildings or the sick buildings syndrome.

The sick buildings syndrome remains a polymorphic pathology,

unspecific and benign, of a multifactorial origin (chemical, biological,

technical, medical), but which has to be assessed from the perspective of its

projection in the functionality of human ecosystems and the health state of

inhabitants.

The adaptability of residential areas to present environmental

changes

The processes and phenomena characterising present environmental

changes are extremely diverse (Writght şi Boorse 2011), but the common

element putting supplementary pressure and individualising them in relation

to the natural evolution of the planet is represented by the human society

(Wali et al. 2010); here with a double role: determining factor and affected

element (Wackernagel şi Rees 1995). Among the current environmental

changes with a global projection are climate changes, the depletion of the

ozone layer, reduction of forest surfaces, desertification, loss of biodiversity,

changes in land uses, degradation of water bodies, soil contamination,

deficient management of wastes and hazardous substances, and other aspects

connected to the modification of natural systems as a result of human

activities (ONU 1992).

Present local and global environmental changes are associated with

residential areas, as the residential space represents a generator, modifier and

receiver of these modifications (Munier 2006). Residential areas play an

important role in global warming, the consumption of resources and

ecosystem services, the destruction and fragmentation of habitats, the

degradation of soil, air and water (Seto şi Satterthwaite 2010).

The role of residential areas as determinants of global or local

environmental changes is relevant at the level of activities deployed inside

residential areas, but also in the supporting activities. More or less, all

human activities are related with residential areas, their purpose being of

providing needs and requirements, coming in large proportion from

residential areas (Niţă 2011). From this point of view, residential areas

Page 229: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

229

present major possibilities of mitigating the present environmental changes,

especially by reducing and increasing the efficiency of the population’s

resource consumption (Atasoy et al. 2006, He et al. 2010, Iojă et al. 2010a).

Table a1. Present environmental changes impacting the residential areas and

pressing for reaction (adaptation).

Present environmental

change

Consequences for the

residential areas

Reaction (adaptation) of

residential areas to global

changes

Global warming Increase in energy, water

and other resources

consumption, health

problems, increased

pollutant aggressivity,

green areas and other

urban structures loss of

functionality

Use of traditional or smart

construction materials for thermal

insulation, interior climate

control, green areas expansion,

strict pollution sources

management

Increase in frecquence

and intensity of climatic

hazards

Loss of life, damage of

property and disruption of

living conditions

Green areas expansion,

adaptation of water drainage

infrastructure, use of thermal

insulation

Increase in frecquence

and intensity of

hidrological hazards and

water resources

degradation

Loss of life, damage of

property and disruption of

living conditions, poor

water quality, water related

diseases

Green areas expansion,

sustainable management of water

resources, adaptation of water

drainage infrastructure

Land cover and land use

change

Environmetal degradation,

loss of biodiversity

Green areas conservation and

expansion, measures to control

and stop built areas expansion

Increase in spread of

invasive species

Damage of property,

increse of zoonotic

deseases manifestation

Control of invasive species

Degradation and

depletion of natural

resources

Higher living costs and

dependency of non-local

resources, loss of amenity

value for residential uses

Use of regenerable resources,

consumption reduction,

ecological rehabilitation

Residential areas represent in the same time the component most

affected by current environmental changes in human settlements (Seto and

Satterthwaite 2010), being the most vulnerable areas, and where the

population is exposed to the effects of present environmental changes (Baker

et al. 2001). The important contribution of residential areas and their

vulnerability to present environmental changes imposes as a necessity the

identification of short and mid-term solutions for reducing their

environmental impact.

Page 230: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

230

Index al figurilor

Fig. 1.1. Ansamblul rezidenţial Stejarii – proiect rezidenţial de lux realizat

în Pădurea Băneasa, municipiul Bucureşti (2009) (foto Gabriel Vânău). Fig. 1.2. Riviera Residential – proiect rezidenţial realizat în lungul

coridorului verde al Colentinei, pe malul Lacului Griviţa (2009). (foto

Gabriel Vânău) Fig. 1.3. Ansamblul rezidenţial cu densitate redusă Paradisul Verde, comuna

Corbeanca (2009). Fig. 1.4. Complexul rezidenţial cu densitate medie Henri Coandă, Bucureşti

(2011). Fig. 1.5. Complex rezidenţial cu densitate ridicată în Cartierul Titan,

municipiul Bucureşti (2011). Fig. 1.6. Extinderea spaţiilor rezidenţiale între 1977–2005 în vestul oraşului

Voluntari (prelucrarea imaginilor satelitare). Fig. 1.7. Extinderea şi compactarea spaţiilor rezidenţiale în zona oraşului

Buftea (1977–2005) (prelucrarea imaginilor satelitare).

Fig. 1.8. Extinderea rezidenţialului prin dispersie urbană în comuna Snagov,

judeţul Ilfov (2010). Fig. 1.9. Complexul rezidenţial Cosmopolis - comuna Ştefăneştii de Jos,

judeţul Ilfov (2009). (foto Gabriel Vânău)

Fig. 1.10. Extinderea spaţiilor rezidenţiale prin apropierea de spaţiile

forestiere şi acvatice în comunele Snagov şi Gruiu, judeţul Ilfov între 1970–

2008. Fig. 1.11. Dinamica suprafeţei noilor locuinţe după tipul de proprietate

construite în Bucureşti şi judeţul Ilfov între 1990–2007 (Vânău 2011).

Fig. 1.12. Locaţia proiectelor rezidenţiale din spaţiul metropolitan

bucureştean (2010).

Fig. 1.13. Complexul rezidenţial Asmita Gardens (Bucureşti) (2010). (foto

Gabriel Vânău)

Fig. 1.14. Ansamblul rezidenţial Liziera în oraşul Voluntari, judeţul Ilfov

(2009). (foto Gabriel Vânău)

Fig. 2.1. Organizarea metodologiei de evaluare a calităţii mediului în

spaţiile rezidenţiale după modelul DPSIR

Fig. 2.2. Metodologia evaluării calităţii mediului în spaţiile rezidenţiale

Fig. 3.1. Caracteristicile solului – componente în dezvoltarea spaţiilor

rezidenţiale în Comana, Giurgiu.

Fig. 3.2. Suprafeţe rezidenţiale dezvoltate în zone cu exces de umiditate în

extremitatea vestică municipiului Bucureşti (2010). (foto Gabriel Vânău)

Page 231: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

231

Fig. 3.3. Inundarea spaţiilor rezidenţiale – comuna Baloteşti, Ilfov (2010).

(foto Mihai Niţă) Fig. 3.4. Suprafeţe cu exces de umiditate în vestul zonei metropolitane a

municipiului Bucureşti (2010).

Fig. 3.5. Dezvoltarea spaţiilor rezidenţiale în proximitatea pădurilor în

partea de nord a zonei metropolitane a municipiului Bucureşti (1977-2005). Fig. 3.6. Dezvoltarea de suprafeţe rezidenţiale noi în proximitatea Pădurii

Băneasa, municipiul Bucureşti. (foto Mihai Niţă)

Fig. 3.7. Dezvoltarea spaţiilor rezidenţiale în proximitatea pădurilor –

Baloteşti, Ilfov (2008). Fig. 3.8. Componentele riscurilor naturale şi antropice (prelucrare după

(Vanwesten et al. 2008)). Fig. 3.9. Suprafeţe rezidenţiale expuse riscului de inundaţie – Comuna

Ileana, judeţul Călăraşi (2010). (foto Mihai Niţă) Fig. 3.10. Rezidenţial dezvoltat în proximitatea unei staţii de transformare

electrică, comuna Domneşti, judeţul Ilfov (2010). (foto Mihai Niţă) Fig. 3.11 Factorii de influenţă ai intensităţii de manifestare a insulei de

căldură (prelucrare după (Memon et al. 2009)). Fig. 3.12. Temperatura maximă a lunii iulie în zona metropolitană a

municipiului Bucureşti (pe baza datelor WorldClim pentru intervalul 1950–

2000).

Fig. 3.13. Fenomenul de insulă de căldură în municipiul Bucureşti în

perioada august–noiembrie 2008. Fig. 3.14. Suprafaţa spaţiilor verzi urbane (m

2/locuitor) în oraşele din

România (2008). Fig. 3.15. Distribuţia deficitului de spaţiu verde în oraşele din România

(2010). Fig. 3.16. Provenienţa vizitatorilor din Parcul Herăstrău, Bucureşti. Fig. 3.17. Provenienţa vizitatorilor din Parcul Obor, Bucureşti.

Fig. 3.18. Plimbarea copiilor – activitate definitorie pentru parcurile de

cartier din municipiul Bucureşti. (foto Cristian Iojă)

Fig. 3.19. Categorii de spaţii rezidenţiale în municipiul Bucureşti în funcţie

de accesibilitatea la parcuri urbane.

Fig. 4.1. Modelul afectării calităţii mediului interior prin utilizarea

aparatelor electrice, electronice şi electrocasnice (Iojă et al. 2011c).

Fig. 4.2. Module pentru evaluarea modelelor de consum ale populaţiei din

municipiul Bucureşti. Fig. 4.3 Locuinţă încadrată în modelul precar de locuire din cartierul

Ferentari, municipiul Bucureşti. (foto Cristian Iojă) Fig. 4.4. Locuinţă unifamiliară încadrată în modelul de locuire de lux. (foto

Mihai Niţă)

Page 232: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

232

Fig. 4.5 Distribuţia aparatelor de aer condiţionat în locuinţele analizate din

municipiul Bucureşti. Fig. 4.6 Frecvenţa preparării hranei în locuinţele analizate din municipiul

Bucureşti (2011).

Fig. 4.7 Ponderea locuinţelor funcţie de vechimea ultimei renovări în

municipiul Bucureşti. Fig. 4.8 Variaţia numărului de plante prezente în locuinţele analizate din

municipiul Bucureşti.

Fig. 4.9. Distribuţia pe camere a ponderii plantelor decorative în locuinţele

analizate din municipiul Bucureşti. Fig. 4.10. Prezenţa antenelor de radiocomunicaţii în proximitatea spaţiilor

rezidenţiale (Turnul S.N. Radiocomunicaţii S.A., Şoseaua Olteniţei nr. 103)

(2010). (foto Gabriel Vânău) Fig. 4.11. Asocierea spaţiilor industriale cu cele rezidenţiale, aflate în plan

secund (zona Obor, municipiul Bucureşti) (2009). (foto Cristian Iojă)

Fig. 4.12. Moara lui Assan – spaţiu industrial abandonat cu proiecţie

semnificativă asupra calităţii locuirii (2011). (foto Gavrilidis Athanasios)

Fig. 4.13. Conversia funcţională şi conservarea patrimoniului industrial –

Poligrafia Bucureşti (Bd. Iancu de Hunedoara) (2011).

Fig. 4.14. Amplasarea zonelor rezidenţiale în raport cu sursele industriale de

degradare a mediului în municipiul Bucureşti (prelucrare după

ortofotoplanurile din 2005). Fig. 4.15. Distanţa dintre spaţiile industriale şi spaţiul rezidenţial în cadrul

Sectorului 3 al municipiului Bucureşti.

Fig. 4.16. Distribuţia surselor medicale - Spitalul clinic Colentina şi

Institutul de boli infecţioase Matei Balş în raport cu spaţiile rezidenţiale.

Fig. 4.17 Raportul dintre sursele medicale şi spaţiile rezidenţiale în cartierul

Berceni (în plan apropiat Spitalul Clinic de Urgenţă Prof. Dr. Bagdasar-

Arseni). (foto Gabriel Vânău)

Fig. 4.18. Amplasarea zonelor rezidenţiale în raport cu spaţiile de transfer a

fluxurilor în municipiul Bucureşti (prelucrare după planurile cadastrale din

1999).

Fig. 5.1. Modificarea tipologiilor locuinţelor noi în funcţie de numărul de

camere. Fig. 5.2 Dinamica suprafeţei spaţiilor rezidenţiale în zona metropolitană a

municipiului Bucureşti (1990–2006). Fig. 5.3. Distribuţia raportului dintre suprafaţa construită şi suprafaţă

agricolă în zona metropolitană a municipiului Bucureşti. Fig. 5.4. Distribuţia raportului dintre suprafaţa construită şi suprafaţă

forestieră în zona metropolitană a municipiului Bucureşti in anul 2010.

Fig. 5.5. Tipologii de locuire în zona metropolitană a municipiului

Bucureşti. A.

Page 233: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

233

Fig. 5.6. Lungimea reţelei de alimentare cu gaze naturale în unităţile

administrativ-teritoriale din zona metropolitană a municipiului Bucureşti

(2010). Fig. 5.7. Accesibilitatea gospodăriilor din zona metropolitană a municipiului

Bucureşti la sistemul public de canalizare (2010). Fig. 5.8 Distribuţia spaţială a ponderii gospodăriilor cu sistem propriu de

canalizare în zona metropolitană a municipiului Bucureşti (2010). Fig. 5.9. Categorii de utilizare a spaţiului în lungul lacurilor de pe râul

Colentina (municipiul Bucureşti) (Iojă et al. 2010a). Fig. 5.10. Manifestarea procesului de eutrofizare a apei acului Plumbuita,

râul Colentina (anul 2010). (foto Cristian Iojă)

Fig. 5.11. Depozitarea necontrolată a deşeurilor menajere la limita dintre

municipiul Bucureşti şi oraşul Măgurele (2008). (foto Cristian Iojă) Fig. 5.12. Cantităţile estimate de deşeuri generate în mediile urbane şi rurale

ale zonei metropolitane Bucureşti (CCMESI 2009).

Fig. 5.13. Depozitarea necontrolată a deşeurilor din construcţii (2010). (foto

Mihai Niţă)

Fig. 5.14. Construcţia de ansambluri rezidenţiale – sursă de deşeuri,

exemplu Asmita Gardens, Sector 4, Bucureşti (2009).

Fig. 5.15. Accesibilitatea localităţilor din zona metropolitană a municipiului

Bucureşti la rampele de deşeuri (2008).

Fig. 5.16. Situaţia rampelor de deşeuri din zona metropolitană a

municipiului Bucureşti (2008).

Fig. 5.17. Contraste între modelele de locuire din comuna Găneasa, judeţul

Ilfov. Se observă două modele de locuire rurală: unul ce deţine dotări

extrem de diverse (de exemplu terenuri de sport) în opoziţie cu o gospodărie

cu dotări minimale, situată în partea inferioară a versantului. (foto Cristian

Iojă)

Fig. 6.1. Distribuţia spaţială a locuinţelor în care s-au efectuat măsurători de

calitatea aerului interior în municipiul Bucureşti.

Fig. 6.2. Profilul populaţiei pe grupe de vârsta, sexe şi nivel de culturalitate

în locuinţele analizate (n = 24). Fig. 6.3 Spaţiile de parcare din apropierea spaţiilor de locuit – sursă de

compuşi organici volatili şi ozon în mediul interior. (foto Cristian Iojă) Fig. 6.4. Distribuţia valorilor concentraţiilor de compuşi organici volatili în

aerul interior din locuinţele analizate (ppm) (numărul de măsurători n=91) Fig. 6.5 Distribuţia valorilor concentraţiilor de CO2 în aerul interior din

locuinţele analizate (numărul de măsurători n=42) Fig. 6.6. Imobile izolate termic pe Calea Rahovei, municipiul Bucureşti –

amplificator al problemelor de calitate a aerului interior.

Fig. 6.7. Lucrările de construcţie – alimentator al aerului urban cu pulberi în

suspensie. (foto Cristian Iojă)

Page 234: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

234

Fig. 6.8. Dinamica orară a temperaturii si umidităţii aerului într-o cameră de

odihnă dintr-un apartament din cartierul Tei (august 2009 - noiembrie

2009). Fig. 6.9. Ponderea surselor de mirosuri neplăcute în locuinţele analizate din

municipiul Bucureşti (n = 24). Fig. 6.10. Depozitarea necontrolată a deşeurilor – cartierul Ferentari,

municipiul Bucureşti. (foto Cristian Iojă) Fig. 6.11. Factori de influenţă ai calităţii mediului interior (Iojă et al.

2011a). Fig. 6.12 Durata zilnică a petrecerii timpului în locuinţă a persoanelor

rezidente în spaţiile analizate (medie, minim, maxim, deviaţie standard)

Fig. 6.13. Distribuţia surselor de zgomot percepute la nivelul locuinţelor

analizate din municipiul Bucureşti (2010) (n=237) Fig. 6.14. Traficul rutier – sursă principală de zgomot în mediile urbane

(Bd. Gheorghe Şincai, Bucureşti). (foto Gabriel Vânău)

Fig. 6.15. Nivelul mediu al sunetului în timpul zilei la fereastra locuinţelor

analizate (fereastra deschisă) raportat la valoarea limită (dB(A)) (n=33).

Fig. 6.16. Nivelul mediu al valorilor sunetului în timpul zilei în locuinţele

analizate raportat la valoarea limită (dB(A)) (n=68).

Fig. 6.17. Utilizarea apei în locuinţele analizate (n=237). Fig. 6.18. Clădire în cartierul Ferentari din municipiul Bucureşti

caracterizată prin condiţii de locuire deficitare. (foto Cristian Iojă)

Fig. 7.1. Adaptarea spaţiilor rezidenţiale la schimbările actuale de mediu

prin adoptarea principiilor durabilităţii. Fig. 7.2. Locuinţă realizată din materiale naturale, regenerabile şi provenite

din orizontul local, implicând o mai bună integrare în peisaj, cheltuieli de

transport reduse şi toxicitate minimă şi impact redus asupra mediului (Com.

Mogoşoaia). (foto Gabriel Vânău)

Fig. 7.3. Elemente caracteristice, prezentate comparativ, ale oraşului

convenţional şi ecopolisului după Downton 2009.

Page 235: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

235

Index al tabelelor

Tabel 1.1. Categorii de spaţii rezidenţiale în funcţie de criterii structurale

(PUG Bucureşti 1998) Tabel 1.2. Categorii de spaţii rezidenţiale în funcţie de criterii funcţionale

Tabel 3.1. Suprafeţe rezidenţiale situate la sub 50 m de pădure în zona

metropolitană a municipiului Bucureşti Tabel 3.2. Caracteristicile fluxurilor de vizitatori în parcurile din Bucureşti

Tabel 4.1 Cerinţe minime pentru locuinţe, conform Legii locuinţei

nr.114/1996. Tabel 4.2 Distribuţia indicilor de locuire în locuinţele analizate din

municipiul Bucureşti

Tabel 4.3 Prezenţa animalelor de companie în locuinţele analizate din

municipiul Bucureşti (2011)

Tabel 5.1 Dinamica ponderii suprafeţelor oxigenante şi construite în zonele

metropolitane din România. Tabel 5.2. Model de analiză a amprentei ecologice a suprafeţelor

rezidenţiale.

Tabel 5.3. Model de analiză a amprentei ecologice a locuinţelor după

Pătroescu et al. 2009.

Tabel 5.4 Estimarea consumurilor de apă în interiorul spaţiilor de locuit

(White 2002). Tabel 5.5. Distribuţia procentuală a locuinţelor după modul de alimentare cu

apă în judeţele ce aparţin zonei metropolitane a municipiului Bucureşti

(INS 2010).

Tabel 5.6 Variaţia spaţială la nivel de judeţ a ponderii locuinţelor cu acces la

sisteme de canalizare în zona metropolitană a municipiului Bucureşti (INS

2010) Tabel 5.7 Agenţi patogeni şi boli asociate cu risc de transfer dinspre spaţiile

rezidenţiale (White 2002) Tabel 5.8 Distribuţia utilizării terenurilor în proximitatea lacurilor amenajate

în lungul râului Colentina (Iojă et al. 2010a)

Tabel 5.9 Produse cu caracter periculos folosite în interiorul spaţiilor

rezidenţiale (Baker et al. 2001)

Tabel 6.1. Efecte potenţiale ale expunerii îndelungate la poluanţi în aerul

interior (prelucrare după EPA 1991)

Page 236: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

236

Tabel 6.2. Categorii de poluanţi chimici cu probabilitate ridicată de apariţie

în spaţiile rezidenţiale (Oahn şi Heng 2005). Tabel 6.3. Compuşi organici volatili şi sursa acestora în mediul intern

(Baker et al. 2001)

Tabel 6.4 Dinamica valorilor indicatorilor de calitate a aerului interior în

spaţiile de locuit din municipiul Bucureşti în intervalul noiembrie 2008 -

noiembrie 2011 (n = 24). Tabel 6.5. Dinamica valorilor medii ale indicatorilor de calitate a aerului

interior pe camere în spaţii de locuit din municipiul Bucureşti în intervalul

noiembrie 2008-noiembrie 2011. Tabel 6.6 Componente biologice ale particulelor în suspensie cu potenţial

alergen (Baker et al. 2001) Tabel 6.7. Variaţia valorilor temperaturii aerului pe camera în spaţiile de

locuit analizate.

Tabel 7.1. Proiecţia schimbărilor actuale de mediu la nivelul spaţiilor

rezidenţiale.

Tabel 7.2. Metode de economisire a apei în cadrul spaţiilor rezidenţiale.

Page 237: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

237

BIBLIOGRAFIE

Abada T., Hou, F. & Ram, B. (2007), Racially mixed neighborhoods,

perceived neighborhood social cohesion, and adolescent health in

Canada. Social Science & Medicine, 65, 2004–2017.

Acevedo M., Bairdcallicott, J., Monticino, M., Lyons, D., Palomino, J.,

Rosales, J., Delgado, L., Ablan, M., Davila, J. & Tonella, G. (2008),

Models of natural and human dynamics in forest landscapes: Cross-

site and cross-cultural synthesis. Geoforum, 39, 846–866.

Adler S., Hubener, T., Drebler, M., Lotter, A. & Andreson, N.J. (2010), A

comparison of relative abundance versus class data in diatom-based

quantitative reconstructions. Journal of Environmental Management,

91, 1380–1388.

ALA (1992), Indoor Air Pollution - An Introduction for Health

Professionals. Washington D.C.: American Lung Association.

Almedeij J. & Al-Ruwaih, F. (2006) Periodic behavior of groundwater level

fluctuations in residential areas. Journal of Hydrology, 328, 677–

684.

Alvarez S., Baldwin, R., Clausen, G., Fernandes, E., Hanssen, S., Helcke,

G., Joppolo, C., Kukkonen, E., Lemaire, M. & Lindavall, T. (1996),

Indoor Air Quality and the Use of Energy in Buildings. ed. J. R. C.-

E. Institute. Bruxelles: European Commission.

Andrade C., Lima, M.L., Fornara, F. & Bonaiuto, M. (2012), Users' views

of hospital environmental quality: Validation of the Perceived

Hospital Environment Quality Indicators (PHEQIs). Journal of

Environmental Psychology, 32, 15.

Andrews B.D., Gares, P.A. & Colby, J.D. (2002), Techniques for GIS

modeling of coastal dunes. Geomorphology, 48, 289–308.

Andrusz G., Harloe, M. & Szelenyi, I. (1996), Cities after Socialism. New

York: Blackwell Publishing.

Antrop M. (2004), Landscape change and the urbanization process in

Europe. Landscape and Urban Planning, 67, 9–26.

Antrop M. (2005) Why landscapes of the past are important for the future.

Landscape and Urban Planning, 70, 21–34.

Appleton S., Song, L.N. & Xia, Q.J. (2010), Growing out of Poverty:

Trends and Patterns of Urban Poverty in China 1988–2002. World

Development, 38, 665–678.

Arlosoroff S. (1995), Managing scarce water: Recent Israeli experience.

Israel Affairs, 2, 239–250.

Armaş I. (2008), Percepţia riscurilor naturale: cutremure, inundaţii,

alunecări. Bucureşti: Editura Universităţii din Bucureşti.

Page 238: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

238

ARPM (2004), Planul Local de Acţiune pentru Mediu al municipiului

Bucureşti. Bucureşti: Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului.

Assante-Duah K. (2002), Public Health Risk Assessment for Human

Exposure to Chemicals. Dordrecht: Kluwer Academic Press.

Atasoy M., Palmquist, R.B. & Phaneuf, D.J. (2006), Estimating the effects

of urban residential development on water quality using microdata.

Journal of Environmental Management, 79, 399–408.

Atkinson R. & Flint, J. (2004), Fortress UK? Gated communities, the spatial

revolt of the elites and time-space trajectories of segregation.

Housing Studies, 19, 875–892.

Audenaert A., De Cleyn, S.H. & Vankerckhove, B. (2008), Economic

analysis of passive houses and low-energy houses compared with

standard houses. Energy Policy, 36, 47–55.

Baker S.R., Driver, J. & McCallum, D.B. (2001), Residential Exposure

Assessment. New York: Kluwer Academic Publishers.

Balram S. & Dragicevic, S. (2005), Attitudes toward urban green spaces:

integrating questionnaire survey and collaborative GIS techniques to

improve attitude measurements. Landscape and Urban Planning, 71,

147–162.

Barnea M. & Calciu, M. (1979), Ecologie umană. Bucureşti: Editura

Medicală.

Bastgen H. & Diserens, E. (2009), q value for calculation of pressure

propagation in arable soils taking topsoil stability into account. Soil

and Tillage Research, 102, 138–143.

Bălteanu D. & Şerban, M. (2005), Modificările globale ale mediului. O

evaluare interdisciplinară a incertitudinilor. Bucureşti: Editura

Coresi.

Bărbulescu A. (2007), Metode şi mijloace de conştientizare a stării de

sanogeneză a unui ecosistem urban. In Facultatea de Geografie.

Bucureşti: Universitatea din Bucureşti.

Beinat E. & Nijkamp, P. (1998), Multicriteria Analysis for Land-Use

Management. In Environment & Management. Dordrecht: Kluver

Academic Publishers.

Beinat E. & van Drunen, M. (1998), Spatial conflicts in transport policies:

an exploration of the perspectives of regional and local actors. In

Multicriteria Analysis for Land-Use Management, eds. E. Beinat &

P. Nijkamp. Dordrecht: Kluwer Academic Publishers.

Beniston M. & Diaz, H.F. (2004), The 2003 heat wave as an example of

summers in a greenhouse climate? Observations and climate model

simulations for Basel, Switzerland. Global and Planetary Change,

44, 73–81.

Page 239: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

239

Berkholz P., Stamminger, R., Wnuk, G., Owens, J. & Bernarde, S. (2010),

Manual dishwashing habits: an empirical analysis of UK consumers.

International Journal of Consumer Studies, 34, 235–242.

Berkowitz A.R., Nilon, C.H. & Hollweg, K.S. (2003), Understanding urban

ecosystems. A new frontier for science and education. New York:

Springer.

Bickerstaff K. & Simmons, P. (2009), Absencing/presencing risk:

Rethinking proximity and the experience of living with major

technological hazards. Geoforum, 40, 864–872.

Bienfait D., Fitzner, K., Lindvall, T., Seppanen, O., Woolliscroft, M.,

Fanger, P.O., Jantunen, M., Skaret, E. & Schwer, J. (1992),

Guidelines for ventilation requirements in buildings. Bruxelles:

Commission of European Communities.

Boentje J.P. & Blinnikov, M.S. (2007), Post-Soviet forest fragmentation and

loss in the Green Belt around Moscow, Russia (1991–2001): a

remote sensing perspective. Landscape and Urban Planning, 82,

208–221.

Boone-Heinonen J., Gordon-Larsen, P., Guilkey, D.K., Jacobs, D.R. &

Popkin, B.M. (2011), Environment and physical activity dynamics:

The role of residential self-selection. Psychology of Sport and

Exercise, 12, 54–60.

Bosher L. (2008), Hazards and the built environment. Attaining built-in

resilience. Londra: Routledge.

Brandon P.S., Lombardi, P.L. & Bentivegna, V. (1997), Evaluation of the

Built Environment for Sustainability. Londra: Taylor and Francis.

Bräuniger C., Knapp, S., Kühn, I. & Klotz, S. (2010), Testing taxonomic

and landscape surrogates for biodiversity in an urban setting.

Landscape and Urban Planning, 97, 283–295.

Brender J., Zhan, B., Langlois, P. & Suarez, L. (2006), Residential

proximity to waste sites and industrial facilities and chromosomal

anomalies in offspring. American Journal of Epidemiology, 163,

S156-S156.

Brender J.D., Zhan, F.B., Langlois, P.H., Suarez, L. & Scheuerle, A. (2008),

Residential proximity to waste sites and industrial facilities and

chromosomal anomalies in offspring. International Journal of

Hygiene and Environmental Health, 211, 50–58.

Brown Gaddis E.J., Vladich, H. & Voinov, A. (2007), Participatory

modeling and the dilemma of diffuse nitrogen management in a

residential watershed. Environmental Modelling & Software, 22,

619–629.

Brown M.A., Southworth, F. & Sarzynski, A. (2009), The geography of

metropolitan carbon footprints. Policy and Society, 27, 285–304.

Page 240: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

240

Caeiro S., Ramos, T.B. & Huisingh, D. (2012), Procedures and criteria to

develop and evaluate household sustainable consumption indicators.

Journal of Cleaner Production, 27, 72–91.

Camilloni I. & Barros, V. (1995), Influencia de la Isla Urbana de Calor en la

Estimacion de las Tendencias Seculares de la Temperatura en

Argentina Subtropical. Geofisica Internacional, 34, 161–170.

Capozza D.R. & Helsley, R.W. (1989), The fundamentals of land prices and

urban growth. Journal of Urban Economics, 26, 295–306.

Carreiro M.M. & Tripler, C.E. (2005), Forest Remnants Along Urban-Rural

Gradients: Examining Their Potential for Global Change Research.

Ecosystems, 8, 568–582.

CCMESI (2008a), Evaluarea integrată a impactului factorilor antropici

asupra calităţii apei din bazinul inferior al râului Argeş pentru

reconstrucţie ecologică, CEEX – EVA. Bucureşti: Centrul de

Cercetare a Mediului şi Efectuare a Studiilor de Impact.

CCMESI (2008b), Monitoringul integrat al suprafeţelor oxigenante urbane.

Studiu de caz: spaţiile verzi, CNCSIS – AT. Bucureşti: Centrul de

Cercetare a Mediului şi Efectuare a Studiilor de Impact.

CCMESI (2008c), Organizarea şi testarea unei reţele de monitorizare a

insulelor de caldură şi efectele lor în mediile urbane mari. Studiu de

caz: Bucureşti, UB-Idei Bucureşti: Centrul de Cercetare a Mediului

şi Efectuare a Studiilor de Impact.

CCMESI (2009), Evaluarea impactului indus de gestionarea durabilă a

deşeurilor asupra stării de sanogeneză a mediului şi a peisajelor.

Studiu de caz zona metropolitană a municipiului Bucureşti.

Bucureşti: Centrul de Cercetare a Mediului şi Efectuare a Studiilor

de Impact.

CCMESI (2011), Managementul mediului în spaţiile rezidenţiale urbane în

contextul schimbărilor climatice actuale, PN II – Parteneriate.

Bucureşti: Centrul de Cercetare a Mediului şi Efectuare a Studiilor

de Impact.

Ceccato V. & Lukyte, N. (2011), Safety and sustainability in a city in

transition: The case of Vilnius, Lithuania. Cities, 28, 83–94.

Chae G.T., Yun, S.T., Choi, B.Y., Yu, S.Y., Jo, H.Y., Mayer, B., Kim, Y.J.

& Lee, J.Y. (2008), Hydrochemistry of urban groundwater, Seoul,

Korea: The impact of subway tunnels on groundwater quality.

Journal of Contaminant Hydrology, 101, 42–52.

Chapman D. (1996), Creating neighbourhoods and places in the built

environment. Londra: Taylor and Francis.

Chelcea S. (2004), Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative şi

calitative. Bucureşti: Editura Economică.

Chen C.M., Tischer, C., Schnappinger, M. & Heinrich, J. (2010), The role

of cats and dogs in asthma and allergy – a systematic review.

Page 241: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

241

International Journal of Hygiene and Environmental Health, 213, 1–

31.

Cheshire P. & Sheppard, S. (2005), The Introduction of Price Signals into

Land Use Planning Decision-making: A Proposal. Urban Studies,

42, 647–663.

Cheval S. & Dumitrescu, A. (2008), The July urban heat island of Bucharest

as derived from modis images. Theoretical and Applied

Climatology, 96, 145–153.

Chiesura A. (2004), The role of urban parks for the sustainable city.

Landscape and Urban Planning, 68, 129–138.

Cho J., Barone, V.A. & Mostaghimi, S. (2009), Simulation of land use

impacts on groundwater levels and streamflow in a Virginia

watershed. Agricultural Water Management, 96, 1–11.

Clark C.S., Rampal, K.G., Thuppil, V., Chen, C.K., Clark, R. & Roda, S.

(2006), The lead content of currently available new residential paint

in several Asian countries. Environmental Research, 102, 9–12.

Clausen G., de Oliveira Fernandes, E., de Gids, W., Delmotte, C., Hansenn,

S.O., Kephalopoulos, S., Lemaire, M.C., Lindvall, T., Nicol, F.,

Santamouris, M., Seppala, J., van den Bogaard, C.J.M., Wilson, M.

& Wouters, P. (2003), Ventilation, Good Indoor Air Quality and

Rational Use of Energy. ed. J. R. C.-I. f. H. a. C. P. P. a. C. E. Unit.

Bruxelles: European Commission.

Collins T.W., Grineski, S.E. & de Lourdes Romo Aguilar, M. (2009),

Vulnerability to environmental hazards in the Ciudad Juárez

(Mexico)–El Paso (USA) metropolis: A model for spatial risk

assessment in transnational context. Applied Geography, 29, 448–

461.

Colombo A., Crump, D., de Bortoli, M., Gehrig, R., Gustafsson, H.,

Nielsen, P.S., Saarela, K., Sageot, H., Tsalkani, N., Ullrich, D. &

Van der Wal, J. (1991), Guideline for the characterisation of Volatile

OrganicCompounds emitted from indoor materials and products

using small test chamber. ed. R. a. D. J. R. C.-E. I. Directorate

General for Science. Bruxelles: Commission of the European

Communities.

Crăciun C. (2008), Metabolismul urban. O abordare neconvenţională a

organismului urban. Bucureşti: Editura Universitară “Ion Mincu”.

Crosbie T. & Moore, J. (2004), Work–life Balance and Working from

Home. Social Policy and Society, 3, 223–233.

Cutt H., Giles-Corti, B., Knuiman, M. & Burke, V. (2007), Dog ownership,

health and physical activity: A critical review of the literature.

Health & Place, 13, 261–272.

Page 242: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

242

Dammann S. & Elle, M. (2006), Environmental indicators: establishing a

common language for green building. Building Research &

Information, 34, 387–404.

Daniels P. (1999), When City and Country Collide. Managing Growth in the

Metropolitan Fringe. Washington D.C.: Island Press.

Daraghmeh O.A., Jensen, J.R. & Petersen, C.T. (2009), Soil structure

stability under conventional and reduced tillage in a sandy loam.

Geoderma, 150, 64–71.

del Saz-Salazar S. & Rausell-Köster, P. (2008), A Double-Hurdle model of

urban green areas valuation: Dealing with zero responses. Landscape

and Urban Planning, 84, 241–251.

Derer P. (1985), Locuirea urbană. Bucureşti: Editura Tehnică.

Dixon S.J., Heinrich, N., Holmboe, M., Schaefer, L., Reed, R.R., Trevejo, J.

& Brereton, R.G. (2009), Application of classification methods

when group sizes are unequal by incorporation of prior probabilities

to three common approaches: Application to simulations and mouse

urinary chemosignals. Chemometrics and Intelligent Laboratory

Systems, 99, 111–120.

Dorsey J.W. (2003), Brownfields and Greenfields: The Intersection of

Sustainable Development and Environmental Stewardship.

Environmental Practice, 5, 69–76.

Downton P.F. (2009), Ecopolis: Arhitectura and cities for a changing

climate. Dordrecht: Springer.

Droege P. (2002), Renewable Energy and the City: Urban Life in an Age of

Fossil Fuel Depletion and Climate Change. Bulletin of Science,

Technology & Society, 22, 87–99.

Eaton R.L., Hammond, G.P. & Laurie, J. (2007), Footprints on the

landscape: An environmental appraisal of urban and rural living in

the developed world. Landscape and Urban Planning, 83, 13–28.

ECA (2000), Risk Assesment In Relation To Indoor Air Quality.Urban Air

Environment and Human Exposure. ed. E. I. A. Q. Unit. Bruxelles:

European Commission.

EEA (2011), Annual report 2010 and Environmental statement Bruxelles:

Environmental Protection Agency.

Eickhout B., van Meijl, H., Tabeau, A. & van Rheenen, T. (2007),

Economic and ecological consequences of four European land use

scenarios. Land Use Policy, 24, 562–575.

Eisner S., Gallion, A. & Eisner, S. (1992), The Urban Pattern. New York:

John Willey.

El Baroudy A.A. (2011), Monitoring land degradation using remote sensing

and GIS techniques in an area of the middle Nile Delta, Egypt.

Catena, 87, 201–208.

Page 243: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

243

Enache D., Colda, I. & Damian, A. (2006), Instalaţii de ventilare şi

climatizare, vol. I - Indrumător de proiectare. Bucureşti: Editura

Matrix Rom.

EPA (1991), Building Air Quality – A Guide for Building Owners and

Facility Managers. Washington: US Environmental Protection

Agency.

EPA (1995), A conceptual Framework to Support the Development and Use

of Environmental Information. ed. E. S. a. I. Division. Washington

D.C.: United States Environmental Protection Agency.

EPA (2001), Healthy buildings, healthy people. A vision for 21st century

Washington DC: US Environmental Protection Agency.

European Commission (2010), Communication from the Commission.

Europe 2020. A strategy for smart, sustainable and inclusive growth.

Brussels.

Ewing R.H. (2008), Characteristics, Causes, and Effects of Sprawl: A

Literature Review

Feranec J., Jaffrain, G., Soukup, T. & Hazeu, G. (2010), Determining

changes and flows in European landscapes 1990–2000 using

CORINE land cover data. Applied Geography, 30, 19–35.

Frank R., Andresen, M.A. & Brantingham, P.L. (2012), Criminal

directionality and the structure of urban form. Journal of

Environmental Psychology, 32, 37–42.

Franz D. & Johnson, L. (2007), Protecting Buildings Occupants and

Operations from the Biological and Chemical Airborne Threats: A

Framework for Decisions. Washington D.C.: National Academy of

Sciences.

Freedman M. & Owens, E.G. (2011), Low-income housing development

and crime. Journal of Urban Economics, 70, 115–131.

Frontczak M., Andersen, R.V. & Wargocki, P. (2012), Questionnaire survey

on factors influencing comfort with indoor environmental quality in

Danish housing. Building and Environment, 50, 56–64.

Gagné S.A. & Fahrig, L. (2010), The trade-off between housing density and

sprawl area: Minimising impacts to forest breeding birds. Basic and

Applied Ecology, 11, 723–733.

Gallent N., Mace, A. & Tewdwr-Jones, M. (2005), Second Homes.

European Perspectives and UK Policies. Aldershot: Ashgate.

Gamper C.D. & Turcanu, C. (2009), Can public participation help managing

risks from natural hazards? Safety Science, 47, 522–528.

Gardner D.E. (2009), Acute Exposure Guideline Levels for Selected

Airborne Chemicals. Washington D.C.: National Academy of

Sciences.

Gavrilidis A.A., Iojă, I.C. & Saghin, I. (2011), Urban Regeneration through

Industrial Restructuring of Brownfields in the Local Economies of

Page 244: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

244

Post Communist Countries. Case Study:Romania. In 47th ISOCARP

Congress 2011. Wuhan: ISOCARP.

Gerbens-Leenes P.W., Nonhebel, S. & Krol, M.S. (2010), Food

consumption patterns and economic growth. Increasing affluence

and the use of natural resources. Appetite, 55, 597–608.

Ghervase L., Iojă, I.C., Cârstea, E., Savastru, D., Pavelescu, G., Niţă, M.R.

& Niculiţă, L. (2010), Spectroscopic and physico-chemical

evaluation of lentic ecosystems from Bucharest City. Environmental

Problems and Development.

Gidlof-Gunnarsson A. & Ohrstrom, E. (2007), Noise and well-being in

urban residential environments: The potential role of perceived

availability to nearby green areas. Landscape and Urban Planning,

83, 115–126.

Goddard M.A., Dougill, A.J. & Benton, T.G. (2010), Scaling up from

gardens: biodiversity conservation in urban environments. Trends in

Ecology & Evolution, 25, 90–98.

Godish T. (2000), Indoor environment quality. Boca Raton: CRC Press.

Golland A. & Blake, R. (2004), Housing Development. Theory, process and

practice. In Housing, Planning and Design Series. Londra:

Routledge.

Goudie A. (2006), The human impact on the natural environment : past,

present, and future. Malden, MA ; Oxford: Blackwell Pub.

Halfacree K. (2012), Heterolocal Identities? Counter-Urbanisation, Second

Homes, and Rural Consumption in the Era of Mobilities. Population

Space and Place, 18, 209–224.

Hall J.M., Handley, J.F. & Ennos, A.R. (2011), The potential of tree

planting to climate-proof high density residential areas in

Manchester, UK. Landscape and Urban Planning.

Handy S.L. & Mokhtarian, P.L. (1995), Planning for Telecommuting

Measurement and Policy Issues. Journal of the American Planning

Association, 61, 99–111.

Hasse J.E. & Lathrop, R.G. (2003), Land resource impact indicators of

urban sprawl. Applied Geography, 23, 159–175.

He C., Wang, Z., Guo, H., Sheng, H., Zhou, R. & Yang, Y. (2010), Driving

forces analysis for residential housing. Prince in Beijing. Procedia

Environmental Sciences, 2, 925–936.

Heim C.E. (2001), Leapfrogging, Urban Sprawl, and Growth Management:

Phoenix, 1950–2000. American Journal of Economics and

Sociology, 60, 245–283.

Hellén H., Hakola, H., Haaparanta, S., Pietarila, H. & Kauhaniemi, M.

(2008), Influence of residential wood combustion on local air

quality. Science of The Total Environment, 393, 283–290.

Page 245: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

245

Henderson J.V. & Thisse, J.F. 2004. Handbook of regional and urban

economics. Amsterdam: Elsevier Press.

Henrichs T., Zurek, M., Eickhout, B., Kok, K., Raudsepp-Hearne, C.,

Ribeiro, T., van Vuuren, D. & Volkery, A. (2009), Scenario

development and analysis for forward-looking ecosystem

assessment. In Ecosystesms and Human Well-being – a manual for

assessment practitioners, ed. M. E. Assessment. Washington D.C.:

Island Press.

Hirano Y. & Fujita, T. (2011), Evaluation of the impact of the urban heat

island on residential and commercial energy consumption in Tokyo.

Energy.

Hoffman E. (1999), The right to be human: a biography of Abraham

Maslow. New York: McGraw-Hill.

Holden E. & Norland, I.T. (2005), Three Challenges for the Compact City

as a Sustainable Urban Form: Household Consumption of Energy

and Transport in Eight Residential Areas in the Greater Oslo Region.

Urban Studies, 42, 2145–2166.

Holt L.M., Laursen, A.E., McCarthy, L.H., Bostan, I.V. & Spongberg, A.L.

(2010), Effects of land application of municipal biosolids on

nitrogen-fixing bacteria in agricultural soil. Biology and Fertility of

Soils, 46, 407–413.

Hostetler M. & Noiseux, K. (2010), Are green residential developments

attracting environmentally savvy homeowners? Landscape and

Urban Planning, 94, 234–243.

Hoyos C.D., Agudelo, P.A., Webster, P.J. & Curry, J.A. (2006),

Deconvolution of the Factors Contributing to the Increase in Global

Hurricane Intensity. Science, 312, 94–97.

Huang C. & Inoue, H. (2007), Soft risk maps of natural disasters and their

applications to decision-making. Information Sciences, 177, 1583–

1592.

Hui E.C.M., Chau, C.K., Pun, L.L. & Law, M.Y. (2007), Measuring the

neighboring and environmental effects on residential property value:

Using spatial weighting matrix. Building and Environment, 42,

2333–2343.

Hunter M.C. (2011), Impact of ecological disturbance on awareness of

urban nature and sense of environmental stewardship in residential

neighborhoods. Landscape and Urban Planning, 101, 131–138.

Hutchinson F.P. & Herborn, P.J. (2012), Landscapes for peace: A case study

of active learning about urban environments and the future. Future,

44, 24–35.

Ianoş I. (2000), Sisteme teritoriale. O abordare geografică. Bucureşti:

Editura Tehnică.

Page 246: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

246

Ianoş I. (2004), Dinamica urbană. Aplicatii la oraşul şi sistemul urban

românesc. Bucureşti: Editura Tehnică.

Ianoş I. (2007), A Major Challenge for Romanian Towns: The large

habitats. In Global Perspectives on Urbanization, eds. G. Pomoroy

& W. G., 106–135. Lanham: University Press of America.

Ibitayo O., Mushkatel, A. & Pijawka, K. (2004), Social and political

amplification of technological hazardsThe case of the PEPCON

explosion. Journal of Hazardous Materials, 114, 15–25.

Ielenicz M. (2004), Geomorfologie generală. Bucureşti: Editura

Universitară.

INS (2010), Raportul statistic anual. Bucureşti: Institutul Naţional de

Statistică.

Iojă A.D., Iojă, I.C., Niţă, M.R. & Onose, D.A. (2011a), Factori de influenţă

ai calităţii mediului interior în municipiul Bucureşti. Comunicări de

Geografie, 15, 323–328.

Iojă C., Onose, D., Niţă, M., Vânău, G., Pătroescu, M., Gavrilidis, A.,

Saghin, I. & Zarea, R. (2011b), The Conversion of Agricultural

Lands into Built Surfaces in Romania. In 2nd International

conference on Urban Sustainability, Cultural Sustainability, Green

Development, Green Structures and Clean Cars (USCUDAR '11),

eds. V. Niola, T. Kala & C. Popescu. Praga: WSEAS.

Iojă I.C. (2008), Metode şi tehnici de evaluare a calităţii mediului în aria

metropolitană a municipiului Bucureşti. Bucureşti: Editura

Universităţii din Bucureşti.

Iojă I.C. (2009), Metode şi tehnici de evaluare a calităţii mediului în aria

metropolitană a Municipiului Bucureşti. Ediţia a doua. Bucureşti:

Editura Universităţii din Bucureşti.

Iojă I.C., Niţă, M.R., Ciocănea, C.M., Cucu, L.A., Onose, D.A. & Iojă, A.D.

(2011c), The Endowment of Residential Spaces with Domestic

Appliances in Bucharest – Indicator in Environmental Quality

Assessment. In 2nd International conference on Urban

Sustainability, Cultural Sustainability, Green Development, Green

Structures and Clean Cars (USCUDAR '11), eds. V. Niola, T. Kala

& C. Popescu, 125–129. Praga: WSEAS.

Iojă I.C., Onose, D.A., Cucu, L.A. & Ghervase, L. (2010a), Changes in

water quality in the lakes along Colentina River under the influence

of the residential areas in Bucharest. Selected Topics in Energy,

Environment, Sustainable Development and Landscaping, 164–169.

Iojă I.C., Onose, D.A., Niţă, M.R., Vânău, G.O., Pătroescu, M., Gavrilidis,

A.A., Saghin, I. & Zarea, R. (2011d), The Conversion of

Agricultural Lands into Built Surfaces in Romania. In 2nd

International conference on Urban Sustainability, Cultural

Sustainability, Green Development, Green Structures and Clean

Page 247: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

247

Cars (USCUDAR '11), eds. V. Niola, T. Kala & C. Popescu. Praga:

WSEAS.

Iojă I.C., Pătroescu, M., Niculiţă, L., Pavelescu, G., Niţă, M.R. & Iojă, A.D.

(2008), Residential areas with deficient access to urban parks in

Bucharest - priority areas for urban rehabilitation. Environmental

Problems and Development, 71–74.

Iojă I.C., Pătroescu, M., Niţă, M.R., Rozylowicz, L., Iojă, A.D. & Onose,

D.A. (2010b), Categories of residential spaces after their

accessibility to urban parks – indicator of sustainability in human

settlements. Wseas Transactions on Environment and Development,

5, 307–314.

Iojă I.C., Pătroescu, M., Vânău, G.O. & Iojă, A.D. (2007), Noise pollution

in Bucharest urban parks. In SECOTOX Conference and

International Conference on Environmental and Management

Engeneering, Planning and Economics eds. A. Kungolos, K.

Aravossi, A. Karagiannidis & P. Samaras. Skiathos: Grafima

Iojă I.C., Rozylowicz, L., Pătroescu, M., Niţă, M.R. & Vânău, G.O. (2011e),

Dog walkers' vs. other park visitors' perceptions: The importance of

planning sustainable urban parks in Bucharest, Romania. Landscape

and Urban Planning, 103, 74–82.

Jacobs P. (2011), Where have all the flowers gone? Landscape and Urban

Planning, 100, 318–320.

Jahnukainen M. (2007), High-risk youth transitions to adulthood: A

longitudinal view of youth leaving the residential education in

Finland. Children and Youth Services Review, 29, 637–654.

Jenerette G.D., Wu, W., Goldsmith, S., Marussich, W.A. & John Roach, W.

(2006), Contrasting water footprints of cities in China and the United

States. Ecological Economics, 57, 346–358.

Jenks M., Burton, E. & Williams, K. (1996), The Compact city: a

sustainable urban form? : E & FN Spon.

Jim C.Y. & Chen, W.Y. (2009), Value of scenic views: Hedonic assessment

of private housing in Hong Kong. Landscape and Urban Planning,

91, 226–234.

Johnson M.P. (2001), Environmental impacts of urban sprawl: a survey of

the literature and proposed research agenda. Environment and

Planning A, 33, 717–735.

Kährik A., Leetmaa, K. & Tammaru, T. (2012), Residential decision-

making and satisfaction among new suburbanites in the Tallinn

urban region, Estonia. Cities, 29, 49–58.

Kallis G. & Coccossis, H. (2003), Managing Water for Athens: From the

Hydraulic to the Rational Growth Paradigm. European Planning

Studies, 11, 245–261.

Page 248: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

248

Kamphuis C.B.M., Mackenbach, J.P., Giskes, K., Huisman, M., Brug, J. &

Lenthe, F.J. (2010), Why do poor people perceive poor

neighbourhoods? The role of objective neighbourhood features and

psychosocial factors. Health & Place, 16, 744–754.

Kaplowitz M.D. & Witter, S.G. (2008), Agricultural and residential

stakeholder input for watershed management in a mid-Michigan

watershed. Landscape and Urban Planning, 84, 20–27.

Kassomenos P.A. & Katsoulis, B.D. (2006), Mesoscale and macroscale

aspects of the morning Urban Heat Island around Athens, Greece.

Meteorology and Atmospheric Physics, 94, 209–218.

Kaufmann A. (2007), Patterns of innovation relations in metropolitan

regions: the case of the Vienna urban region. The Annals of Regional

Science, 41, 735–748.

Kaye W.E., Orr, M.F. & Wattigney, W.A. (2005), Surveillance of hazardous

substance emergency events: identifying areas for public health

prevention. International Journal of Hygiene and Environmental

Health, 208, 37–44.

Kellenberg D.K. & Mobarak, A.M. (2008), Does rising income increase or

decrease damage risk from natural disasters? Journal of Urban

Economics, 63, 788–802.

Kennett P. & Mizuuchi, T. (2010), Homelessness, housing insecurity and

social exclusion in China, Hong Kong, and Japan. City, Culture and

Society, 1, 111–118.

Kjaergaard S.K. (1991), Assessment methods and causes of eye irritation in

humans in indoor environment, . In Chemical, Microbiological,

Health and Comfort Aspects of Indoor Air Quality, eds. H. Knoppel

& P. Wolkoff 115–128. Londra: Kluwer Academic Press.

Kohler N. (1999), The relevance of Green Building Challenge: an observer's

perspective. Building Research & Information, 27, 309-320.

Kolokotroni M., Giannitsaris, I. & Watkins, R. (2006), The effect of the

London urban heat island on building summer cooling demand and

night ventilation strategies. Solar Energy, 80, 383–392.

Koren H. & Bisesi, M. (2002), Handbook of Environmental Health. Nerw

York: Lewis Publishers.

Kostiainen R. (1995), Volatile Organic-Compounds in the Indoor Air of

Normal and Sick Houses. Atmospheric Environment, 29, 693–702.

Kubba S. (2010), Indoor Environmental Quality. In LEED Practices,

Certification and Accreditation Handbook, ed. S. Kubba, 211–269.

New York: Elsevier Press.

Kubinyi E., Turcsan, B. & Miklosi, A. (2009), Dog and owner demographic

characteristics and dog personality trait associations. Behavioural

Processes, 81, 392–401.

Page 249: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

249

Kuehn C.M., Mueller, B.A., Checkoway, H. & Williams, M. (2007), Risk of

malformations associated with residential proximity to hazardous

waste sites in Washington State. Environmental Research, 103, 405–

412.

Langston C.A. & Ding, G.K.C. (2001), Sustainable practices in the built

environment. Oxford: Butterworth Heinemann.

Lăcătuşu R., Anastasiu, N., Popescu, M. & Enciu, P. (2008), Geo-atlasul

municipiului Bucureşti. Bucureşti: Editura Estfalia.

Lee H.S., Shepley, M. & Huang, C.S. (2009), Evaluation of off-leash dog

parks in Texas and Florida: A study of use patterns, user satisfaction,

and perception. Landscape and Urban Planning, 92, 314–324.

Lee M., Tansel, B. & Balbin, M. (2011), Influence of residential water use

efficiency measures on household water demand: A four year

longitudinal study. Resources, Conservation and Recycling, 56, 1–6.

Legea nr. 372/2005 privind performanta energetica a cladirilor, Monitorul

Oficial, Partea I nr. 1144 din 19/12/2005

Levin H. (1992), Controlling sources of indoor air pollution. In Chemical,

Microbiological, Health and Comfort Aspects of Indoor Air Quality

– State of the Art in SBS, eds. H. Knoppel & P. Wolkoff Bruxelles.:

Kluwer Academic Press.

Lima J.J. (2001), Socio-spatial segregation and urban form: Belém at the

end of the 1990s. Geoforum, 32, 493–507.

Lindvall T. 1992. The Sick Building Syndrome – Overview and Frontiers.

In Chemical, Microbiological, Health and Comfort Aspects of

Indoor Air Quality, eds. H. Knoppel & P. Wolkoff 1–14. Londra:

Kluwer Academic Press.

Liteanu E. (1952), Geologia zonei oraşului Bucureşti. Studii tehnice şi

economice, seria Economie.

Lowry J.H., Ramsey, R.D. & Kjelgren, R.K. (2011), Predicting urban forest

growth and its impact on residential landscape water demand in a

semiarid urban environment. Urban Forestry & Urban Greening,

10, 193–204.

Lu D. & Weng, Q. (2006), Spectral mixture analysis of ASTER imagery for

examining the relationship between thermal features and biophysical

descriptors in Indianapolis, Indiana. Remote Sensing of Environment,

104, 157–167.

Lucas R.E. & Rossi–Hansberg, E. (2002), On the Internal Structure of

Cities. Econometrica, 70, 1445-1476.

Lundgren L., Crump, D., Knoppel, H., Laurent, A.M., Lebret, E.,

Rothweiler, H., Seifert, B., Wolkoff, P. & Cavallo, D. (1994),

Sampling strategies for volatile organic compounds in indoor ai. ed.

R. a. D. J. R. C.-E. I. Directorate-General for Science. Bruxelles:

European Commission.

Page 250: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

250

Lutzenhisier L. & Gossard, M.H. (1998), Lifestyle, Status and Energy

Consumption. Consumer Behavior and Non-Energy Effects.

Mahdavi A. & Doppelbauer, E.M. (2010), A performance comparison of

passive and low-energy buildings. Energy and Buildings, 42, 1314–

1319.

Mahmoud A.H.A. & El-Sayed, M.A. (2011), Development of sustainable

urban green areas in Egyptian new cities: The case of El-Sadat City.

Landscape and Urban Planning, 101, 157–170.

Margreth S. & Romang, H. (2010), Effectiveness of mitigation measures

against natural hazards. Cold Regions Science and Technology, 64,

199–207.

Marjorie Aelion C. & Davis, H.T. (2007), Use of a general toxicity test to

predict heavy metal concentrations in residential soils.

Chemosphere, 67, 1043–1049.

Maroni M., Seifert, B. & Lindvall, T. (1995), Indoor Air Quality. New

York: Elsevier.

Marshall S. (2011), Urban Coding and Planning. New York: Routledge.

Martin C.A., Warren, P.S. & Kinzig, A.P. (2004), Neighborhood

socioeconomic status is a useful predictor of perennial landscape

vegetation in residential neighborhoods and embedded small parks

of Phoenix, AZ. Landscape and Urban Planning, 69, 355–368.

Masson V. (2006), Urban surface modeling and the meso-scale impact of

cities. Theoretical and Applied Climatology, 84, 35–45.

Mănescu S. (1984), Tratat de igienă. Bucureşti: Editura Medicală.

McDougal F., White, P., Franke, M. & Hindle, P. (2005), Integrated Solid

Waste. A Life Cycle Inventory. Berlin: Blackwell Publishing.

McWilliam W., Eagles, P., Seasons, M. & Brown, R. (2010), The housing-

forest interface: Testing structural approaches for protecting

suburban natural systems following development. Urban Forestry &

Urban Greening, 9, 149–159.

MEA. (2005), Ecosystems and Human Well-Being: Scenarios. Washington

D.C.: Island Press.

Melikov A.K. (2004), Personalized ventilation. Indoor Air, 14, 157–167.

Memon R.A., Leung, D.Y.C. & Liu, C.H. (2009), An investigation of urban

heat island intensity (UHII) as an indicator of urban heating.

Atmospheric Research, 94, 491–500.

Mihalakakou G., Santamouris, M., Papanikolaou, N., Cartalis, C. &

Tsangrassoulis, A. (2004), Simulation of the urban heat island

phenomenon in Mediterranean climates. Pure and Applied

Geophysics, 161, 429–451.

Mitchell J.M. (1961), The Temperature of Cities. Weatherwise, 14.

Mokhtarian P.L. (1991), Telecommuting and travel: state of the practice,

state of the art. Transportation, 18, 319–342.

Page 251: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

251

Molina C., Pickering, C.A., Valbjbrn, O. & de Bortoli, M. (1989), Sick

Building Syndrome. ed. R. a. D. R. C.-I. f. t. E. Directorate General

for Science. Bruxelles: Commission of the European Communities.

Montoya L. & Masser, I. (2005), Management of natural hazard risk in

Cartago, Costa Rica. Habitat International, 29, 493–509.

Montz B.E. & Tobin, G.A. (2011), Natural hazards: An evolving tradition in

applied geography. Applied Geography, 31, 1–4.

Mörtberg U.M., Balfors, B. & Knol, W.C. (2007), Landscape ecological

assessment: A tool for integrating biodiversity issues in strategic

environmental assessment and planning. Journal of Environmental

Management, 82, 457–470.

Mulder K., Costanza, R. & Erickson, J. (2006), The contribution of built,

human, social and natural capital to quality of life in intentional and

unintentional communities. Ecological Economics, 59, 13–23.

Munier N. (2004), Multicriteria Environmental Assessment. A practical

guide. Dordrecht: Kluver Academic Publishers.

Munier N. (2006), Handbook on Urban Sustainability. Dordrecht: Springer.

Muñiz I. & Galindo, A. (2005), Urban form and the ecological footprint of

commuting. The case of Barcelona. Ecological Economics, 55, 499–

514.

Muthukumaran S., Baskaran, K. & Sexton, N. (2011), Quantification of

potable water savings by residential water conservation and reuse –

A case study. Resources, Conservation and Recycling, 55, 945–952.

Nae M. & Turnock, D. (2011), The new Bucharest: Two decades of

restructuring. Cities, 28, 206–219.

Nae M.M. (2009a), Bucureşti – dezvoltare urbană şi calitatea vieţii.

Bucureşti: Editura Universitară.

Nae M.M. (2009b), Geografia calităţii vieţii urbane. Metode de analiză.

Bucureşti: Editura Universitară.

Nielsen-Pincus M., Goldberg, C.S., Pocewicz, A., Force, J.E., Waits, L.P.,

Morgan, P. & Vierling, L. (2010), Predicted effects of residential

development on a northern Idaho landscape under alternative growth

management and land protection policies. Landscape and Urban

Planning, 94, 255–263.

Niewczas J. & Witkowska-Walczak, B. (2005), The soil aggregates stability

index (ASI) and its extreme values. Soil and Tillage Research, 80,

69–78.

Nilles J.M. (1991), Telecommuting and urban sprawl: mitigator or inciter?

Transportation, 18, 411–432.

Niţă M.R. (2008), Analyze model for the ecological footprint of new

residential spaces in the Bucharest Metropolitan Area. Forum

Geografic, 8.

Page 252: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

252

Niţă M.R. (2011), Dinamica rezidenţialului în zona metropolitană a

municipiului Bucureşti şi proiecţia ei în starea mediului. In Faculty

of Geography. University of Bucharest.

Oahn N.T.K. & Heng, Y.T. (2005), Indoor air quality control. In Advanced

Air and Noise Pollution Control, eds. W. L., P. N. & H. Y. New

Jersey: Humana Press.

OECD (2007), General Economics & Future Studies, Vol. 2007 (8), i-193

Ohura T., Amagai, T., Shen, X., Li, S., Zhang, P. & Zhu, L. (2009),

Comparative study on indoor air quality in Japan and China:

Characteristics of residential indoor and outdoor VOCs. Atmospheric

Environment, 43, 6352–6359.

OMS (2005), Ghidul calităţii aerului în Europa. ed. O. R. p. Europa.

Copenhaga: Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

OMS (2006), Development of WHO Guidelines for Indoor Air Quality.

Bonn: Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

OMS (2010), WHO guidelines for indoor air quality: selected pollutants. ed.

W. E. C. o. E. a. Health. Bonn: Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

ONU (1992), Agenda 21. Rio de Janeiro: United Nations Sustainable

Development.

ONU (1996), Convenţia asupra aşezărilor umane – Habitat II – Agenda

HABITAT. Istanbul: Organizaţia Naţiunilor Unite.

ONU (2001), Declaration on Cities and Other Human Settlements in the

New Millennium. Geneva: Organizaţia Naţiunilor Unite

Owen M.K., Ensor, D.S. & Sparks, L.E. (1992), Airborne Particle Sizes and

Sources Found in Indoor Air. Atmospheric Environment Part a-

General Topics, 26, 2149–2162.

Palmquist H. & Hanæus, J. (2005), Hazardous substances in separately

collected grey- and blackwater from ordinary Swedish households.

Science of The Total Environment, 348, 151–163.

Patterson T.M., Niccolucci, V. & Marchettini, N. (2008), Adaptive

environmental management of tourism in the Province of Siena,

Italy using the ecological footprint. Journal of Environmental

Management, 86, 407–418.

Patwardhan A. & Sharma, U. (2005), Improving the methodology for

assessing natural hazard impacts. Global and Planetary Change, 47,

253–265.

Patroescu-Klotz I. (1999), Reacţii ale compuşilor organici cu sulf în

atmosferă. Oxidarea fotochimică a dimetil sulfurii, dimetil

sulfoxidului şi a trrioformiatului de metil. Bucureşti: Editura Royal

Company

Pătroescu M. & Borduşanu, M. (1999), Politici de protecţie a mediului în

Municipiul Bucureşti şi zona sa metropolitană. Comunicări de

geografie, 3, 24–32.

Page 253: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

253

Pătroescu M. & Cenac-Mehedinţi, M. (1999), Scenarii de restructurare

ecologică urbană specifice ariei urbane şi metropolitane a

Bucureştiului. Analele Universităţii Spiru Haret, Seria Geografie, 2,

43–48.

Pătroescu M., Iojă, C., Popescu, V. & Necşuliu, R. (2004a), Noise pollution

generated by road traffic. In World Congress Towards More

Attractive Urban Transportation, CODATU XI, 335–341. Bucureşti:

CODATU.

Pătroescu M., Iojă, I.C., Necşuliu, R. & Brăilescu, C. (2004b), The quality

of oxygenating surfaces. The green areas of Bucharest. A case

studies. Revue Roumaine de Geographie, 48, 205–216.

Pătroescu M., Iojă, I.C., Onose, D.A., Vânău, G.O., Cucu, L.A., Cărcale, R.

& Ciocănea, C.M. (2011a), Noise and air quality assessment in an

urban tissue. Case study Stefan cel Mare urban tissue. Studia

Geographia, 7, 29–37.

Pătroescu M., Iojă, I.C., Popescu, V. & Necşuliu, R. (2004c), Noise

pollution generated by road traffic. In World Congress Towards

More Attractive Urban Transportation, CODATU XI, 335–341.

Bucureşti: CODATU.

Pătroescu M., Iojă, I.C., Rozylowicz, L., Niţă, M.R., Vânău, G.O., Iojă,

A.D. & Onose, D.A. (2010), Indoor Air Quality in Bucharest

Housings in the Framework of Present Environmental Changes.

Forum Geografic.

Pătroescu M., Niţă, M.R., Iojă, I.C. & Vânău, G.O. (2009), The ecological

footprint-indicator for analysing the environmental impact of

residential surfaces in metropolitan areas. Case study: Bucharest

Metropolitan Area. Strategies, Concepts and Technologies For

Planning the Urban Future Conference, CITIES 3.0

Pătroescu M., Vânău, G.O., Niţă, M.R., Iojă, I.C. & Iojă, A.D. (2011b),

Land Use Change in the Bucharest Metropolitan Area and its

Impacts on the Quality of the Environment in Residential

Developments. Forum geografic. Studii şi cercetări de geografie şi

protecţia mediului, 10, 52–64.

Perdrix A., Parat, S., Liaudy, S. & Maitre, A. (2005), Syndrome des

batiments malsains (SBM), Impact des moisissures sur la sante

humaine. Revue Française des Laboratoires, 373, 67–72.

Perry S., Klemeš, J. & Bulatov, I. (2008), Integrating waste and renewable

energy to reduce the carbon footprint of locally integrated energy

sectors. Energy, 33, 1489–1497.

Peter H. (2009), Attitudes towards compact city living: Towards a greater

understanding of residential behaviour. Land Use Policy, 26, 792–

798.

Page 254: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

254

Polanska D. (2010), The emergence of gated communities in post-

communist urban context: and the reasons for their increasing

popularity. Journal of Housing and the Built Environment, 25, 295–

312.

Poor P.J., Pessagno, K.L. & Paul, R.W. (2007), Exploring the hedonic value

of ambient water quality: A local watershed-based study. Ecological

Economics, 60, 797–806.

Powe N.A. & Willis, K.G. (1998), Industrial location and residential

disamenity: a case study of the chemical industry in Castleford,

England. Journal of Environmental Management, 53, 17–29.

Pratt A.C. (2010), Creative cities: Tensions within and between social,

cultural and economic development: A critical reading of the UK.

City. Culture and Society, 1, 13–20.

Primack R., Pătroescu, M., Rozylowicz, L. & Iojă, I.C. (2008),

Fundamentele conservării diversităţii biologice. Bucureşti: Editura

AGIR.

Rajasekar U. & Weng, Q. (2009), Urban heat island monitoring and analysis

using a non-parametric model: A case study of Indianapolis. ISPRS

Journal of Photogrammetry and Remote Sensing, 64, 86–96.

Reusswig F., Lotze-Campen, H. & Gerlinger, K. (2003), Changing Global

Lifestyle and Consumption Patterns: The case of Energy and Food.

Potsdam: Potsdam Institute for Climate Impact Research.

Rey V., Groza, O., Ianoş, I. & Pătroescu, M. (2007), Atlas de la Roumanie.

Montpelier, Paris: Reclus.

Richter C.P. (2011), Usage of dishwashers: observation of consumer habits

in the domestic environment. International Journal of Consumer

Studies, 35, 180–186.

Roah S., Crichton, S. & Nicol, F. (2005), Adapting buildings and cities for

climate change. A 21st century survival guide. Londra: Elsevier

Press.

Rojanschi V. & Bran, F. (2002), Politici şi strategii de mediu. Bucureşti:

Editura Economică.

Rojanschi V., Bran, F. & Diaconu, G. (1997), Protecţia şi ingineria

mediului. Bucureşti: Editura Economică.

Rufat S. (2003), Les «résidences fermées» à Bucarest: de «l'entre-soi» à la

fragmentation? ARCHES 6: 83–94

Rufat S. (2011), Transition post socialiste et vulnerabilite urbaine a

Bucarest. Bucureşti: Editura Universităţii din Bucureşti.

Rull R.P., Gunier, R., Von Behren, J., Hertz, A., Crouse, V., Buffler, P.A. &

Reynolds, P. (2009), Residential proximity to agricultural pesticide

applications and childhood acute lymphoblastic leukemia.

Environmental Research, 109, 891–899.

Page 255: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

255

Saaty T.L. (1990), Multicriteria Decision Making - The Analytic Hierarchy

Process. New York: Mc Graw Hill.

Samaras Z. & Sorensen, S.C. (1999), Mobile sources. In Urban Air

Pollution – European Aspects, eds. J. Fenger, O. Hertel & P. F.

Dordrecht: Kluwer Academic Publishers.

Sanquist T.F., Orr, H., Shui, B. & Bittner, A.C. (2012), Lifestyle factors in

U.S. residential electricity consumption. Energy Policy, 42, 354-364.

Santamouris M., Paraponiaris, K. & Mihalakakou, G. (2007), Estimating the

ecological footprint of the heat island effect over Athens, Greece.

Climatic Change, 80, 265–276.

Santarsiero A., Cutilli, D., Cappiello, G. & Minelli, L. (2000),

Environmental and legislative aspects concerning existing and new

cemetery planning. Microchemical Journal, 67, 141–145.

Santin O.G. (2011), Behavioural Patterns and User Profiles related to energy

consumption for heating. Energy and Buildings, 43, 2662–2672.

SCHER (2007), Opinion on risk assessment on indoor air quality. ed. S. C.

o. H. a. E. Risks. Bruxelles: European Commission.

Schleich J. & Hillenbrand, T. (2009), Determinants of residential water

demand in Germany. Ecological Economics, 68, 1756–1769.

Schnieders J. & Hermelink, A. (2006), CEPHEUS results: measurements

and occupants’ satisfaction provide evidence for Passive Houses

being an option for sustainable building. Energy Policy, 34, 151–

171.

Schofield G., Mummery, K. & Steele, R. (2005), Dog ownership and human

health-related physical activity: an epidemiological study. Health

Promotion Journal of Australia, 16, 15–19.

Seale J., Regmi, A. & Bernstein, J. (2003), International Evidence on Food

Consumption Patterns. ed. U. S. D. f. Agriculture. Washington D.C.

Serpell J. (1991), Beneficial-Effects of Pet Ownership on Some Aspects of

Human Health and Behavior. Journal of the Royal Society of

Medicine, 84, 717–720.

Seto K.C. & Satterthwaite, D. (2010), Interactions between urbanization and

global environmental change. Current Opinion in Environmental

Sustainability, 2, 127–128.

Sevenant M. & Antrop, M. (2010), Transdisciplinary landscape planning:

Does the public have aspirations? Experiences from a case study in

Ghent (Flanders, Belgium). Land Use Policy, 27, 373–386.

Shafiee S. & Topal, E. (2009), When will fossil fuel reserves be

diminished? Energy Policy, 37, 181–189.

Shrestha M.K., York, A.M., Boone, C.G. & Zhang, S. (2012) Land

fragmentation due to rapid urbanization in the Phoenix Metropolitan

Area: Analyzing the spatiotemporal patterns and drivers. Applied

Geography, 32, 522–531.

Page 256: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

256

Shrestha N. & Conway, T.M. (2011), Delineating an exurban development

footprint using SPOT imagery and ancillary data. Applied

Geography, 31, 171–180.

Simion G. (2010), The spatial changes of land use in the Bucharest

Metropolitan Area 1970s – 2000. Human Geographies – Journal of

Studies and Research in Human Geography, 4, 115–123.

Slater M.R., Di Nardo, A., Pediconi, O., Villa, P.D., Candeloro, L.,

Alessandrini, B. & Del Papa, S. (2008), Cat and dog ownership and

management patterns in central Italy. Preventive Veterinary

Medicine, 85, 267–294.

Soyez K. & Graßl, H. (2008), Sustainable Development and Climate

Change Climate Change and Technological Options. 59–70.

Springer Vienna.

Spaul W.A. (1994), Building-Related Factors to Consider in Indoor Air-

Quality Evaluations. Journal of Allergy and Clinical Immunology,

94, 385–389.

Spongberg A.L. & Becks, P.M. (2000), Inorganic soil contamination from

cemetery leachate. Water Air and Soil Pollution, 117, 313–327.

Stan A. (2009), Peisajul periferiilor urbane–revitalizarea peisageră a zonelor

periferice. Bucureşti: Editura Universităţii Ion Mincu.

Stanciu M. (2009), Metode de cercetare a modelelor de consum. Bucureşti:

Academia Română.

Stanilov K. (2003), Accessibility and Land Use: The Case of Suburban

Seattle. Regional Studies, 37, 23–34.

Stathopoulou M. & Cartalis, C. (2007), Daytime urban heat islands from

Landsat ETM+ and Corine land cover data: An application to major

cities in Greece. Solar Energy, 81, 358–368.

Stedman R.C. (2003), Is it really just a social construction: The contribution

of the physical environment to sense of place. Society and Natural

Resources, 16, 671–685.

Steinacker A. (2003), Infill Development And Affordable Housing. Urban

Affairs Review, 38, 492–509.

Steiner F.R. & Butler, K. (2007), Planning and urban design standards. New

Jersey: John Willey & Sons.

Stern P.C., Dietz, T., Ruttan, V., Socolow, R.H. & Sweeney, J.L. (1997),

Environmentally Significant Consumption: Research Directions.

New York: National Research Council.

Stone B. (2009), Land Use as Climate Change Mitigation. Environmental

Science & Technology, 43, 9052–9056.

Strohbach M.W., Arnold, E. & Haase, D. (2012), The carbon footprint of

urban green space—A life cycle approach. Landscape and Urban

Planning, 104, 220–229.

Page 257: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

257

Suditu B. (2005), Mobilitatea rezidenţială în municipiul Bucureşti. În

Facultatea de Geografie. Bucureşti: Universitatea din Bucureşti.

Suditu B., Ginavar, A., Muică, A., Iordăchescu, C., Vârdol, A. & Ghinea, B.

(2010), Urban sprawl characteristics and typologies in Romania.

Human Geographies – Journal of Studies and Research in Human

Geography, 4, 79–87.

Şandric I., Mihai, B., Săvulescu, I., Suditu, B. & Chiţu, Z. (2007), Change

detection analysis for urban development in Bucharest-Romania

using high resolution satellite imagery. In 2007 Urban Remote

Sensing Joint Event, ed. IEEE. Paris: University of Pavia, Italy.

Tahmasebi M.M., Banihashemi, S. & Hassanabadi, M.S. (2011),

Assessment of the Variation Impacts of Window on Energy

Consumption and Carbon Footprint. Procedia Engineering, 21, 820–

828.

Taleai M., Sharifi, A., Sliuzas, R. & Mesgari, M. (2007), Evaluating the

compatibility of multi-functional and intensive urban land uses.

International Journal of Applied Earth Observation and

Geoinformation, 9, 375–391.

Temelová J. & Dvořáková, N. (2011), Residential satisfaction of elderly in

the city centre: The case of revitalizing neighbourhoods in Prague.

Cities.

Tscherning K., Helming, K., Krippner, B., Sieber, S. & Gomez y Paloma, S.

(2012), Does research applying the DPSIR framework support

decision making? Land Use Policy, 29, 102–110.

Tsenkova S. (2008), Managing change: the comeback of post-socialist

cities. Urban Research & Practice, 1, 291–310.

Tsutsumi M., Shimada, A. & Murakami, D. (2011), Land price maps of

Tokyo Metropolitan Area. Procedia - Social and Behavioral

Sciences, 21, 10.

Tyrväinen L., Mäkinen, K. & Schipperijn, J. (2007), Tools for mapping

social values of urban woodlands and other green areas. Landscape

and Urban Planning, 79, 5–19.

Tzoulas K., Korpela, K., Venn, S., Yli-Pelkonen, V., Kaźmierczak, A.,

Niemela, J. & James, P. (2007), Promoting ecosystem and human

health in urban areas using Green Infrastructure: A literature review.

Landscape and Urban Planning, 81, 167–178.

Umezawa Y., Hosono, T., Onodera, S., Siringan, F., Buapeng, S., Delinom,

R., Yoshimizu, C., Tayasu, I., Nagata, T. & Taniguchi, M. (2008),

Sources of nitrate and ammonium contamination in groundwater

under developing Asian megacities. Science of The Total

Environment, 404, 361–376.

UNDR (2003), Human Development Report. Oxford: Oxford University

Press.

Page 258: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

258

Van Eetvelde V. & Antrop, M. (2004), Analyzing structural and functional

changes of traditional landscapes - two examples from Southern

France. Landscape and Urban Planning, 67, 79–95.

Van Eetvelde V. & Antrop, M. (2005), The significance of landscape relic

zones in relation to soil conditions, settlement pattern and territories

in Flanders. Landscape and Urban Planning, 70, 127–141.

Vanwesten C., Castellanos, E. & Kuriakose, S. (2008), Spatial data for

landslide susceptibility, hazard, and vulnerability assessment: An

overview. Engineering Geology, 102, 112–131.

Varis O. & Somlyody, L. (1997), Global urbanization and urban water: Can

sustainability be afforded? Water Science and Technology, 35, 21–

32.

Vânău G.O. (2009), Interfaţa spaţial-funcţională dintre Municipiul Bucuresti

si teritoriul suport al acestuia. In Faculty of Geography. University

of Bucharest.

Vânău G.O. (2011), Interfaţa spaţial-funcţională dintre Municipiul Bucureşti

şi teritoriul suport al acestuia. Bucureşti: Editura Universitară.

Verhoef E.T. & Nijkamp, P. (2002), Externalities in urban sustainability -

Environmental versus localization-type agglomeration externalities

in a general spatial equilibrium model of a single-sector monocentric

industrial city. Ecological Economics, 40, 157–179.

Vimal R., Geniaux, G., Pluvinet, P., Napoleone, C. & Lepart, J. (2011),

Detecting threatened biodiversity by urbanization at regional and

local scales using an urban sprawl simulation approach: Application

on the French Mediterranean region. Landscape and Urban

Planning.

Voss K., Goetzberger, A., Bopp, G., Häberle, A., Heinzel, A. & Lehmberg,

H. (1996), The self-sufficient solar house in Freiburg—Results of 3

years of operation. Solar Energy, 58, 17–23.

Wackernagel M. & Rees, W. (1995), Our Ecological Footprint: Reducing

Human Impact on the Earth. Philadelphia, PA: New Society

Publishers

Wali M.K., Evrendilek, F. & Fennessy, M.S. (2010), The environment :

science, issues, and solutions. Boca Raton: CRC Press.

Wallace L.A., Pellizzani, E., Leaderer, B., Zelon, H. & Sheldon, L. (1987),

Emissions of Volatile Organic Compounds from Buildin Materials

and Consumer Products. Atmospheric Environment, 21, 385–393.

Wang L., Takigawa, T., Yamasaki, Y., Sakano, N., D., W. & Ogino, K.

(2008), Symptom definition for Sick Building Syndrome in

residential dwellings. International Journal of Hygiene,

Environment and Health, 211, 114–120.

White R.R. (2002), Building the ecological city. Cambridge: Woodhead

Publishing Limited.

Page 259: Evaluarea integrata a calitatii mediului in spatii rezidentiale

259

Wiedmann T., Minx, J., Barrett, J. & Wackernagel, M. (2006), Allocating

ecological footprints to final consumption categories with input–

output analysis. Ecological Economics, 56, 28–48.

Wilk R. (2002), Consumption, human needs, and global environmental

change. Global Environmental Change-Human and Policy

Dimensions, 12, 5–13.

Willis R.M., Stewart, R.A., Williams, P.R., Hacker, C.H., Emmonds, S.C. &

Capati, G. (2011), Residential potable and recycled water end uses in

a dual reticulated supply system. Desalination, 272, 201–211.

Wolkoff P. & Kjaergaard, S.K. (2007), The dichotomy of relative humidity

on indoor air quality. Environment International, 33, 850–857.

Wong S.K., Lai, L.W.C., Ho, D.C.W., Chau, K.W., Lam, C.L.K. & Ng,

C.H.F. (2009), Sick building syndrome and perceived indoor

environmental quality: A survey of apartment buildings in Hong

Kong. Habitat International, 33, 463–471.

Wood L., Giles-Corti, B. & Bulsara, M. (2005), The pet connection: Pets as

a conduit for social capital? Social Science & Medicine, 61, 1159–

1173.

Wood R. & Garnett, S. (2009), An assessment of environmental

sustainability in Northern Australia using the ecological footprint

and with reference to Indigenous populations and remoteness.

Ecological Economics, 68, 1375–1384.

Writght R.T. & Boorse, D.F. (2011), Environmental Sciences – toward a

sustainable future. San Francisco: Pearson.

You F., Hu, D., Zhang, H., Guo, Z., Zhao, Y., Wang, B. & Yuan, Y. (2011),

Carbon emissions in the life cycle of urban building system in

China—A case study of residential buildings. Ecological

Complexity, 8, 201–212.

Zaneti R., Etchepare, R. & Rubio, J. (2011), Car wash wastewater

reclamation. Full-scale application and upcoming features.

Resources, Conservation and Recycling, 55, 953–959.

Zannin P.H.T., Ferreira, A.M.C. & Szeremeta, R. (2006), Evaluation of

noise pollution in urban parks. Environmental Monitoring and

Assessment, 118, 423–433.

Zhao B. & Wu, J. (2007), Particle deposition in indoor environments:

Analysis of influencing factors. Journal of Hazardous Materials,

147, 439–448.

Zhu L., Lu, H., Chen, S. & Amagai, T. (2009), Pollution level, phase

distribution and source analysis of polycyclic aromatic hydrocarbons

in residential air in Hangzhou, China. Journal of Hazardous

Materials, 162, 1165–1170.