ERITROCITELE (hematii sau globule roşii)Eritropoieza are loc în măduva osoasă. Convenţional, se descriu

următoarele stadii de dezvoltare: proeritroblast, eritroblast, bazofil, eritroblast policromatofil, eritroblast oxifil şi eritrocit. Eritropoieza este reglată de un hormon (eritropoietina), în formarea căreia joacă un rol anoxia renală. Eritrocitul este o soluţie concentrată de hemoglobina situată în interiorul unei membrane. Hb este alcăuită din globină - o proteină condiţionată genetic -, din protoporfirină şi din fier. Durata de viaţă a eritrocitului este în medie 120 de zile, hemoliza fiziologică producându-se în splină (filtrul cel mai sensibil pentru eritrocitele îmbătrânite) şi foarte puţin în sânge. Rolul eritrocitului constă în transportul gazelor (O2 şi CO2). Noile elemente care intră în circulaţie după pierderea nucleului se numesc reticulocite. Acestea sunt hematii tinere şi în mod normal reprezintă 1% din hematiile circulante. Mărimea unei hematii adulte este de 7,5m. În stări patologice se pot întâlni hematii mici de 3 - 6m (microcite) şi hematii mari, de peste 10m (macrocite). Numărul hematiilor este la bărbat de 4,5 - 5 milioane/mm iar la femeie de 4 - 4,5 milioane. Creşterea numărului acestora poartă denumirea de poliglobulie iar scăderea de anemie. Raportul dintre masa de hematii şi volumul plasmatic se numeşte hematocrit şi are ca valori medii la bărbat 46%, iar la femei 42?/0. Hematocritul creşte în poliglobulie şi plasmoragii şi scade în anemii şi hidremii.

Hemoglobulina - constituentul principal al hematiei - se determină cu hemoglobinometrul Sahli pe baza aprecierii colorimetrice, cu un tub-etalon sau prin metoda fotometrică. Normal, la bărbat se găsesc 16 g/100 ml sânge iar la femeie 14 g/100 ml sânge. Hemoglobina scade în anemii. Relaţia dintre numărul de hematii/mm şi conţinutul în hemoglobina se numeşte valoare globulară sau indice de culoare (conţinutul fiecărui eritrocit în Hb) şi se calculează împărţind conţinutul hemoglobina (Hb) exprimat în procente faţă de normal (100%) prin dublul primelor două cifre ale numărului de hematii dintr-un milimentru cub. De exemplu: dacă Hb este de 16 g, ceea ce înseamnă 100%, iar hematiile 5 000 000, valoarea globulară este egală cu 1. [7]

Concentraţia medie în hemoglobina pe hematie, ţinând seama de volumul acesteia, exprimă concentraţia mijlocie la sută a hemoglobinei pe hematie şi se calculează împărţind gramele de Hb la 100 ml sânge prin hematocrit. Normal: 32 - 38%; scade în anemia feriprivă.

Rezistenţa globulară - valoare care apreciază fragilitatea eritrocitelor - se cercetează investigând rezistenţa osmotică, adică rezistenţa eritrocitelor ia soluţii hipotone de clorură de sodiu. Normal, hemoliza (distrugerea hematiilor cu eliberarea Hb) începe la concentraţie de 4,4, g%o NaCl şi este completă la 3,4 g%o. În sindroamele hemolitice scade rezistenţa globulară 5%o) şi creşte hemoliza.

Viteza de sedimentare a hematiilor (V.S.H.) este o constantă biologică de mare interes în patologie. Dacă se adaugă un anticoagulant (citrat de sodiu) sângelui recoltat într-o mică eprubetă metoda Westergreen), globulele se depun

pe fundul tubului, datorită greutăţii lor specifice care este superioară celei a plasmei. Valorile normale la o oră sunt de 6-12 mm la bărbat şi de 10 - 16 mm la femeie. Creşterea V.S.H. indică un proces evolutiv, a cărui intensitate este cu atât mai mare, cu cât valorile sunt mai mari. V.S.H. depinde de proteinele sanguine şi îndeosebi de fibrinogen şi de a-globuline.

În diagnosticul anemiilor se practică şi dozarea fierului seric. La 100 ml ser la bărbat se găsesc lOOg, iar la femeie 90g. Valorile cresc în ciroza pigmentară şi scad în anemiile hipocrome. Pentru aprecierea gradului de distrugere a hematiilor se dozează urobilina în materiile fecale. Eliminări crescute apar în anemiile hemolitice şi în anemia pernicioasă (Biermer). În unele stări patologice, în sângele periferic apar şi hematii anormale: megalocite şi megaloblaşti, în anemia Biermer; eritroblaşti, în anemia hemolitică; reticulocite depăşind valoarea normală de 1%, în hemoragii, criza hemolitică, tratamentul cu fier sau extracte hepatice.

În stările patologice pot apărea diferite anomalii ale hematiilor: variaţii anormale ale dimensiunilor (anizocitoză cu prezenţa macrocitelor sau microcitelor), deformări ale globulelor - "în pară", "în virgulă", "în bastonaş" (poikilocitoză), anomalii de coloraţie (policromatofilie) etc.