erbicide

21
Clasificarea erbicidelor Deoarece în ultimul timp sortimentul de erbicide s-a lărgit foarte mult s-a resimţit nevoia să se facă o clasificare a lor. N. Şarpe şi col. (1976, 1981) sistematizând clasificările făcute de numeroşi cercetători arată că erbicidele se pot clasifica după mai multe criterii şi anume: După spectrul de acţiune: a. erbicide cu acţiune totală; acestea distrug toate plantele de pe suprafaţa tratată şi din această cauză ele se aplică pe locuri necultivate (căi ferate, marginea şoselelor, curţi, etc.). Aceste erbicide sunt cele pe bază de: Paraquat, Diquat, Glyphosat, etc. b. erbicide selective, care distrug numai unele plante şi din această cauză se aplică în culturi agricole. Erbicidele selective se împart în erbicide antigramineice (toluidine, carbamaţi, tiocarbamaţi etc.) şi erbicide active faţă de dicotiledonate (2,4 D şi compuşii înrudiţi, aminotriazine etc.). După epoca de administrare: a. erbicide care se aplică înainte de semănat (pre plant incorporated), cum sunt cele pe bază de: Benefin, Butilate, EPTC, Molinat, Trifluralin, Atrazin etc. b. erbicide care se aplică în perioada dintre semănat şi răsărire (preemergence). În această grupă intră erbicidele pe bază de Prometrin, Linuron, Monolinuron, Terbutryn etc.; c. erbicide care se aplică după răsărire (post-emergence) cum sunt cele pe bază de 2,4 D, MCPA, Barban, Dicamba, Bromoxynil, etc. După modul de acţiune: a. erbicide de contact, care se aplică prin stropiri pe plantă şi acţionează în principal numai asupra locurilor atinse de erbicid; eficienţa lor este puţin influenţată de condiţiile meteorologice, iar acţiunea asupra buruienilor este foarte rapidă; cele mai frecvent

Upload: filimondaniel

Post on 10-Nov-2015

7 views

Category:

Documents


1 download

DESCRIPTION

tratament cu erbicide

TRANSCRIPT

Clasificarea erbicidelor Deoarece n ultimul timp sortimentul de erbicide s-a lrgit foarte mult s-a resimit nevoia s se fac o clasificare a lor. N. arpe i col. (1976, 1981) sistematiznd clasificrile fcute de numeroi cercettori arat c erbicidele se pot clasifica dup mai multe criterii i anume: Dup spectrul de aciune: a. erbicide cu aciune total; acestea distrug toate plantele de pe suprafaa tratat i din aceast cauz ele se aplic pe locuri necultivate (ci ferate, marginea oselelor, curi, etc.). Aceste erbicide sunt cele pe baz de: Paraquat, Diquat, Glyphosat, etc. b. erbicide selective, care distrug numai unele plante i din aceast cauz se aplic n culturi agricole. Erbicidele selective se mpart n erbicide antigramineice (toluidine, carbamai, tiocarbamai etc.) i erbicide active fa de dicotiledonate (2,4 D i compuii nrudii, aminotriazine etc.). Dup epoca de administrare: a. erbicide care se aplic nainte de semnat (pre plant incorporated), cum sunt cele pe baz de: Benefin, Butilate, EPTC, Molinat, Trifluralin, Atrazin etc. b. erbicide care se aplic n perioada dintre semnat i rsrire (preemergence). n aceast grup intr erbicidele pe baz de Prometrin, Linuron, Monolinuron, Terbutryn etc.; c. erbicide care se aplic dup rsrire (post-emergence) cum sunt cele pe baz de 2,4 D, MCPA, Barban, Dicamba, Bromoxynil, etc. Dup modul de aciune: a. erbicide de contact, care se aplic prin stropiri pe plant i acioneaz n principal numai asupra locurilor atinse de erbicid; eficiena lor este puin influenat de condiiile meteorologice, iar aciunea asupra buruienilor este foarte rapid; cele mai frecvent folosite sunt erbicidele pe baz de: Dinosebacetat, Bentazon, Bromophenoxim, etc. b. erbicide sistemice care se absorb n plante prin rdcini sau prin frunze, circul n sistemele conductoare (sunt translocate) i acioneaz asupra diferitelor organe vegetative; eficiena lor depinde foarte mult de condiiile meteorologice i aciunea asupra buruienilor este mai lent dect la erbicidele de contact. n funcie de locul pe unde ptrund n plant se grupeaz n: - erbicide care se absorb prin frunze (2,4 D, MCPA, Dicamba, Flurenol, etc.); - erbicide care se absorb prin frunze i prin rdcini (Atrazin, Prometryn, Linuron, Monolinuron, Terbutryn, etc.); - erbicide care se absorb n exclusivitate prin rdcini (Trifluralin, Butylate, Cycloate, Benefin, Nitralin, Simazin, EPTC, etc); - erbicide care se absorb prin hipocotil, coleoptil i radicele (Alachlor, Metolachlor, Ethofumesate etc.). Dup procesele metabolice pe care le blocheaz pentru a cauza moartea plantei: a. erbicide care inhib respiraia (erbicide pe baz de DNOC, Dinoseb, Bromoxinil, etc). b. erbicide cu aciune similar hormonilor vegetali (2,4 D i compuii nrudii); c. erbicide care inhib fotosinteza i producerea clorofilei (Atrazin, Simazin, Terbutryn, Prometryn, Terbacil, Bentazol etc.); d. erbicide care inhib germinaia (Benefin, Trifluralin, Nitralin, Butylate, EPTC etc). Din punct de vedere fizic, erbicidele se pot prezenta ca: a. soluii, amestecuri moleculare de substane, n stare lichid i care nu pot fi separate prin mijloace fizice (de pild prin centrifugare). Din aceast grup fac parte erbicidele: Amiben, Basagran, Gramoxone, Reglone, etc. b. emulsii, amestecuri de lichide la nivel superior celui molecular i care se pot separa prin mijloace fizice, cum sunt de exemplu erbicidele: Eradicane, Lasso, Eptam, Sutan, Betanal, Brominal, etc. c. pulberi muiabile, care prin amestec cu apa dau suspensii (amestecuri solid-lichid, la nivel supramolecular), cum sunt erbicidele pe baz de Nitralin, Oryzalin, Diclorbenil, Monuron, Linuron, Atrazin, Cyanazin etc. d. granule, care se aplic direct, fr ap, ca de exemplu erbicidele: Walop G pe baz de Propachlor, Ordram G pe baz de Molinat etc. Absorbia erbicidelor i translocarea lor n plante. Erbicidele ajung n plant pe dou ci principale: prin toat suprafaa lor aerian i prin organele subterane. Pentru erbicidele care se aplic postemergent ne intereseaz absorbia foliar, iar pentru cele care se aplic preemergent, absorbia radicular. Reinerea i absorbia erbicidelor pe cale foliar este difereniat n funcie de mrimea suprafeei foliare, de prezena sau absena perilor sau a unui strat de cear pe frunze precum i de gradul de dezvoltare a cuticulei. Aa de exemplu, buruienile cu frunza lat sunt n general mai sensibile la erbicidele de contact i sistemice, dect gramineele, iar cnd frunzele sunt prevzute cu periori, erbicidul nu vine n contact cu suprafaa frunzei, ci numai cu vrful periorilor, ceea ce face ca suprafaa de absorbie s fie micorat. Stratul de cear, care acoper frunzele la unele specii de plante micoreaz suprafaa de aderen a picturilor de ap ce conin erbicid. La unele plante cuticula este dezvoltat, format din substane impermeabile la ap. n astfel de situaii se vor folosi erbicide solubile n solveni organici (exemplu: esterii 2,4 D). La alte plante, pereii celulari sunt formai din celuloz i pectine (substane amorfe i puternic hidrofile), caz n care se prefer erbicidele solubile n ap (exemplu, sarea DMA, sarea de sodiu a 2,4 D). Un rol important n ptrunderea erbicidelor n plante l au stomatele dac tratamentul se face cnd acestea sunt deschise. Cunoaterea factorilor care influeneaz reinerea i absorbia erbicidelor pe cale foliar, d posibilitatea specialitilor s aleag erbicidele cele mai adecvate i momentul cel mai potrivit de aplicare, asigurndu-se n felul acesta succesul tratamentului. Absorbia radicular a erbicidelor este mai rapid (ureice, triazine) sau mai lent (aminotriazol, dalapon) (N. arpe i col.1976). Absorbia poate fi pasiv (odat cu apa) sau activ, planta consumnd energie pentru a absorbi toxicul (2,4 D). Unele erbicide, aa cum sunt de exemplu triazinele, sunt absorbite prin rdcini att de buruieni ct i de plantele cultivate (porumb, sorg). n timp ce buruienile sunt intoxicate (distruse) plantele de cultur amintite, descompun aceste erbicide i n acelai timp datorit absorbiei unor cantiti mari din aceste erbicide fac s se reduc i efectul lor remanent. Efectul erbicidelor aplicate n sol este influenat evident de precipitaiile czute. Astfel, triazinele de exemplu, au un efect puternic numai cnd cad precipitaii suficiente, iar n cazul prometrinului, dac precipitaiile depesc o anumit cantitate, poate deveni fitotoxic i pentru plantele de cultur. De asemenea, efectul erbicidului depinde de condiiile de vegetaie create pentru dezvoltarea plantelor. Astfel, plantele de cultur mai slab dezvoltate sunt mai sensibile la efectul toxic al erbicidelor. Erbicidele odat ajunse n plante, ptrund n sistemul circulator al acestora. n mod obinuit erbicidele absorbite prin frunze circul (sunt translocate) spre rdcin odat cu seva elaborat de acestea adic prin vasele liberiene (prin floem); erbicidele care se absorb prin rdcin (exemplu triazinele) circul odat cu apa ncrcat cu ioni minerali spre frunze, prin vasele lemnoase (prin xilem). Sunt ns i unele erbicide, ca: aminotriazolul, hidrazida maleic etc., care circul cu mare uurin n plant n ambele sensuri. Ct privete erbicidele de contact, acestea au o translocare foarte limitat. Aa de exemplu erbicidele Gramoxone i Reglone, distrug n mod obinuit esuturile verzi numai n locul unde intr n contact cu acestea.

Modul de aciune al erbicidelor asupra plantelor Pentru stabilirea erbicidului, a dozei, epocii precum i a metodei de tratare este necesar s cunoatem mecanismele prin care erbicidele provoac oprirea creterii sau chiar moartea plantelor. n acest scop se prezint n continuare efectele pe care principalele categorii de erbicide le produc asupra plantelor. a. Erbicidele cu aciune hormonal. Modul de aciune al acestor erbicide este asemntor fitohormonilor naturali i n funcie de doza aplicat provoac sau opresc creterea plantelor. Aceste erbicide provoac apariia de anomalii morfologice, de calusuri i tumori care rup scoara plantei dezechilibrndu-i balana hidric i oferind ci de acces paraziilor. Aceste modificri anatomice i histologice la plantele sensibile se datoresc nchiderii vaselor liberiene mpiedicndu-se n felul acesta circulaia sevei de la frunze spre celelalte organe ale plantei. Ca reprezentani tipici ai acestei grupe citm derivaii acidului fenoxiacetic, 2,4 D, care n ara noastr se produce sub denumirea de Diclorodon sodic (sarea de sodiu a acidului 2,4 D), DMA (sarea de amine a acidului 2,4 D), MCPA (cu mai multe denumiri comerciale: Dicotex, Raphone, Methoxone, Agroxone etc.), 2,4,5 T etc. Cu efecte similare erbicidelor hormonale sunt i derivaii flurenolului (morfactinele), derivai benzoici (cloramben, dicamba) acizii alifatici halogenai i picloramul. b. Erbicide care inhib fotosinteza (ureice, triazine, diazine, etc.) Aceste erbicide ajunse n corpul plantelor sensibile fiziologic, provoac un dezechilibru al metabolismului producnd perturbri n procesul de fotosintez. Se cunoate c reducerea CO2 n corpul plantei se realizeaz de ctre atomii de hidrogen care rezult n urma descompunerii apei de ctre lumina solar. Descompunerea (fotoliza) apei este reacia cheie n procesul de fotosintez i acest proces este denumit reacia Hill. Ori, aceste erbicide mpiedic oxidarea manganului bivalent la mangan trivalent, proces indispensabil fotolizei apei. S-a observat c triazinele inhib i unele esuturi lipsite de clorofil, indiferent de prezena sau absena luminii. Printre aceste efecte fitotoxice cel mai bine cunoscut este efectul asupra rdcinii buruienilor. Efectul erbicidelor care inhib fotosinteza depinde de nivelul activitii hormonale a plantelor. Plantele mari productoare de fitohormoni (porumbul, sorgul) sunt rezistente la aciunea acestora ntruct le inactiveaz metabolic, n timp ce plantele care produc cantiti mici de fitohormoni sunt sensibile.c. Erbicide care inhib germinaia (carbamai, acilanilide, fenoli substituii, toluidine etc.). Din acest grup carbamaii i acilanilidele au i aciune de inhibitori de fotosintez (N. arpe i col., 1976). Dar aciunea predominant a lor este ns inhibarea germinaiei i a diviziunii mitotice. Deoarece ele blocheaz diviziunile au aciune tipic antagonist fa de erbicidele din prima grup, fapt pentru care orice fel de asociere cu erbicidele hormonale este contraindicat. Spectrul de aciune pentru aceste erbicide este n special antigramineic. Selectivitatea erbicidelor i cauzele care o determin innd cont de cauzele care o determin, selectivitatea erbicidelor a fost clasificat n mai multe tipuri (Wurgler W., cit. de Gh. Anghel i col. 1972). a. Selectivitatea chimic, ntlnit n literatura de specialitate i sub numele de selectivitate biochimic i selectivitate fiziologic. Aceasta este tipul de selectivitate adevrat deoarece diferenierea efectului erbicidelor se datorete unor procese fiziologice i biochimice specifice anumitor plante. Astfel, procesele cu care s-a tratat pot fi metabolizate de ctre plantele de cultur rezistente - n substane inactive sau de ctre unele buruieni - n substane fitotoxice. Pentru primul caz, exemplu tipic l reprezint selectivitatea unor erbicide triazinice fa de porumb. Porumbul, spre deosebire de multe buruieni transform atrazinul ntr-o hidroxitriazin, substan care nu mai este fitotoxic. Pentru al doilea caz se menioneaz selectivitatea fa de leguminoase a produselor fenoxibutirice. Aceste produse nu posed proprieti erbicide dar, odat ajunse n plante pot fi uor degradate prin aciunea oxidazelor n produse fitotoxice cunoscute pentru fitotoxicitatea lor. Enzimele amintite lipsind la culturile leguminoase, metabolizarea nu poate avea loc astfel c aceste culturi nu sunt afectate. Dimpotriv buruienile conin de regul fermeni necesari i ca urmare sunt distruse n urma tratamentului. b. Selectivitatea fizic este cauzat de poziia, forma i mrimea suprafeei frunzelor plantei cultivate i a buruienilor. Aa de exemplu n cazul tratrii cerealelor pioase cu produse din grupa fenolilor substituii (DNOC, DNBF), acestea nu le rein pe frunzele lor, din cauza tensiunii superficiale ridicate a soluiei, picturile scurgndu-se jos. n schimb pe frunzele late, adesea ntinse sub form de rozet ale 66 buruienilor dicotiledonate, picturile lichidului aplicat se adun, staioneaz pe limb i produc necrozarea acestuia. c. Selectivitatea fizico-chimic este oarecum specific tratamentelor fcute cu unele fraciuni petroliere la culturile din familia Umbeliferae. Sub aspect fizic efectul diferit se datorete deosebirilor dintre morfologia frunzelor, iar sub aspect chimic, prezenei la plantele umbelifere a uleiurilor eterice care mpiedic ptrunderea produsului petrolier n interiorul celulelor. n schimb la buruienile din alte familii, uleiurile eterice lipsind, fraciunea petrolier ptrunde uor n interiorul celulelor i planta este distrus.d. Selectivitatea anatomic se datorete structurii anatomice mai favorabile (sub aspectul rezistenei) pe care o au suprafaa frunzelor la unele plante de cultur fa de cea a frunzelor de buruieni. Un exemplu tipic l prezint mazrea la care prezena pe frunze a unui strat de cear diminueaz sensibil ptrunderea erbicidelor. e. Selectivitatea localizat (de poziie), care este cauzat de poziia diferit a rdcinilor plantelor n raport cu stratul ce conine erbicid. Acest tip de selectivitate l ntlnim de exemplu n cazul erbicidului Prometrin aplicat la floarea-soarelui i alte culturi. Floarea-soarelui se nsmneaz normal la 6-7 cm, iar erbicidul se administreaz concomitent cu semnatul pe suprafaa solului. Selectivitatea se datorete n cazul acesta stratului de pmnt ce se nterpune ntre erbicid i seminele plantei de cultur. Buruienile ns care rsar de la adncime mic (n zona de concentraie maxim a erbicidului) absorb uor produsul chimic i pier. Pentru reuita tratamentului este necesar ca textura solului s nu fie nisipoas, iar dup tratament s nu cad precipitaii abundente care ar determina antrenarea erbicidului pn la seminele plantei de cultur. f. Selectivitatea periodic, se refer la faptul c plantele de cultur sunt sensibile la erbicide n anumite faze ale dezvoltrii i rezistente n altele. Aa de exemplu, la cerealele pioase erbicidele hormonale se pot aplica numai n intervalul dintre nfrirea deplin i mijlocul fazei de mpiere. De asemenea, erbicidul Pyramin se poate aplica la sfecl numai de la semnat pn la rsrire i apoi din nou, dup ce primele dou frunze tipice au mrimea unui bob de mazre. Erbicidele n sol (volatilizarea, levigarea i adsorbia) a. Volatilizarea erbicidelor din sol. Unele erbicide, aa cum sunt cele din grupa toluidinelor, au proprietatea de a se volatiliza foarte uor. Volatilizarea lor are loc att n sol ct i n afara solului. Prin volatilizarea lor n sol aceste erbicide acioneaz asupra seminelor de buruieni n special ca nhibitori ai germinaiei. n cazul cnd volatilizarea erbicidelor are loc n afara solului (proces nedorit) are loc o reducere a eficacitii tratamentului i o cretere a polurii atmosferei. Odat cu ploile care survin ulterior erbicide revin pe sol i pot distruge culturile sensibile. Efectul acestor erbicide depinde de msura n care se poate opri volatilizarea lor n afara solului. n acest scop erbicidele se ncorporeaz imediat n sol unde se fixeaz pe suprafaa agregatelor argilo-humice. Odat ncorporate n sol erbicidele volatile acioneaz mai mult sau mai puin intens, pe o perioad mai scurt sau mai ndelungat de timp, n funcie de o serie de factori. Aa de exemplu, adncimea de ncorporare poate influena asupra remanenei n sol a acestor erbicide. Cnd trifluralinul se ncorporeaz la o adncime mai mare de 5 cm, acesta persist mai mult de 6 luni. N. arpe i col. (1976) citeaz date din literatura de specialitate cnd uneori chiar o doz de 2,2 kg/ha trifluralin a avut o remanen de peste 2 ani, reducnd recolta de ovz. Efectul erbicidelor volatile este influenat i de gradul de tasare a solului. n solurile mai tasate, datorit creterii masei de sol, precum i datorit creterii mai rapide a tensiunii de vapori n spaiile mici, volatilizarea este mai slab. Prin urmare, n astfel de situaii efectul erbicidelor volatile este mbuntit dar cresc posibilitile de remanen i deci riscul de fitotoxicitate asupra culturilor urmtoare. n solurile umede erbicidele se fixeaz mai slab i ca atare se volatilizeaz mai repede. Un alt factor care influeneaz volatilizarea erbicidelor l constituie temperatura. Din aceast cauz, cu ct solul este mai cald i mai umed cu att erbicidele trebuie ncorporate n sol mai repede. b. Levigarea erbicidelor. Prin levigarea erbicidelor se realizeaz o scdere a reziduurilor din sol, dar n acelai timp ele pot ajunge n apele freatice i de suprafa polundu-le. Din aceast cauz levigarea erbicidelor constituie adesea un fenomen negativ. Se citeaz date din literatura de specialitate (N. arpe i col., 1976) cnd n urma antrenrii erbicidului 2,4 D n apa freatic ntr-o regiune a S.U.A. apa potabil a cptat un gust neplcut care s-a meninut timp de 4-5 ani. n condiii de irigare, levigarea este i mai periculoas deoarece pe lng fauna i flora acvatic pot fi afectate i diferite culturi sensibile. Levigarea depinde ns, i de solubilitatea erbicidelor. Majoritatea erbicidelor au o solubilitate foarte redus fapt pentru care n mod obinuit rmn concentrate n primii 5-10 cm de la suprafa. Totui n cazul acestor erbicide, aa cum sunt triazinele, dac se aplic n doze mari i repetat n timp de mai muli ani, pot fi levigate pn la adncimea de 30-70 cm. n acest caz cantitatea de erbicid antrenat n profunzime este direct proporional cu coninutul solului n humus. Levigarea erbicidelor poate avea efecte foarte nefavorabile asupra plantelor de cultur n special la erbicidele care posed o selectivitate de poziie (exemplu prometrinului aplicat la floarea soarelui). c. Adsorbia erbicidelor. Adsorbia erbicidelor la suprafaa particulelor de sol constituie unul din factorii principali care determin doza mai mare sau mai mic ce trebuie aplicat pe sol. Acest fenomen este n totalitate negativ deoarece se tie c distrugerea buruienilor nu depinde de cantitatea de erbicid aplicat pe sol ci de ceea ce rmne liber n soluia solului, dup ce o parte se adsoarbe. Dar, ca i cationii minerali, erbicidele pot intra la un moment dat n reacii de schimb, favorizate de o multitudine de factori, putnd provoca fenomene fitotoxice chiar la civa ani de la tratarea cu astfel de substane. Adsorbia erbicidelor de ctre sol este caracteristic, ntr-o msur mai mare sau mai mic, pentru toate produsele cu caracter bazic, intensitatea de adsorbie fiind determinat de pH, temperatut, structur, umiditate, capacitate de schimb cationic, natura mineralogic i gradul de saturare cu diferii cationi ai argilelor din sol precum i de coninutul solului n humus. Astfel, pe msur ce crete temperatura ca i n cazul creterii umiditii, crete i cantitatea de erbicid care se solubilizeaz, mpiedicndu-se astfel adsorbia acestora. Solurile fr structur, tasate, au capaciti superioare de adsorbie. De asemenea, capacitatea de schimb cationic se coreleaz foarte adesea cu capacitatea solului de a fixa erbicidele. Dar, dintre toi factorii amintii, humusul joac rolul principal n adsorbia erbicidelor, n sensul c adsorbia este direct corelat cu coninutul solului n humus. n acest caz, orice msur care duce la creterea procentului de humus, mrete fixarea erbicidelor pe sol i le reduce eficacitatea. Din aceast cauz, la stabilirea dozelor de erbicid este absolut necesar s se in cont de procentul de humus n sol, tratamentele fcndu-se difereniat.Influena erbicidelor asupra calitii recoltei Influena erbicidelor asupra recoltei precum i modificrile produse de acestea au constituit i constituie o preocupare pentru majoritatea cercettorilor. n primul rnd a fost pus n eviden faptul c erbicidele care produc stimulri ale plantelor (erbicide hormonale, acizi alifatici halogenai, dicamba, diazine ureice, triazine, etc.) influeneaz n mod pozitiv sinteza proteinelor reducnd n acelai timp cantitile de zaharuri i alte substane energetice. Ct privete inhibitorii de germinaie acetia au un efect contrar comparativ cu erbicidele care produc stimulri ale plantelor.Cercetrile din ara noastr, printre care i cele ntreprinse de Aurica Caramete (1975), relev faptul c substituienii ureici reduc cantitatea de zaharuri din plante stimulnd n schimb metabolismul azotului inclusiv metabolismul proteic i al acizilor nucleici. N. arpe i col. (1976) citeaz concluziile la care au ajuns numeroi cercettori privind efectul triazinelor asupra calitii plantelor. Astfel, s-a constatat c triazinele stimuleaz absorbia radicular a numeroase elemente, inhib sinteza zaharurilor i n acelai timp produc modificri importante n metabolismul azotului. Este stimulat absorbia azotului nitric, ceea ce duce la creterea coninutului plantelor n nitrai, uneori peste limita toxic pentru animale. Triazinele nu stimuleaz absorbia azotului amoniacal. Dup Striban i Vlduiu (1972) (cit. N. arpe i col., 1976), triazinele stimuleaz sinteza clorofilei n plantele rezistente i o nhib n cele sensibile. N. arpe i col. (1976) citeaz i efectul altor erbicide asupra calitii recoltei. Astfel, Diclorbenilul mrete coninutul fructelor n vitamina C i le mbuntete gustul. Nitralinul mrete coninutul n fosfor al boabelor de fasole. Nitralinul i trifluralinul modific i coninutul plantelor n zaharuri, carotenoizi, vitamina C. Marea majoritate a cercetrilor demonstreaz c prin folosirea judicioas a erbicidelor, att sub aspectul dozei ct i n ceea ce privete cultura pentru care sunt recomandate, se realizeaz o cretere nu numai cantitativ, dar i calitativ a produciei. Metode de aplicare a erbicidelor Pe lng cunoaterea mecanismului de aciune al fiecrui erbicid, a selectivitii lui fa de plantele cultivate, a spectrului de combatere al buruienilor, n tehnologia utilizrii erbicidelor metodele de aplicare a acestora au un rol deosebit de important. Prin alegerea celei mai potrivite metode de aplicare se realizeaz o eficacitate mare a erbicidului asupra buruienilor i n acelai timp se nltur eventualele efecte negative asupra culturilor. n funcie de mecanismul de aciune al erbicidelor se disting dou metode principale de aplicare a erbicidelor: a) aplicarea pe sol nainte de semnatul sau rsritul culturilor; b) aplicarea n cursul perioadei de vegetaie, adic dup rsritul culturii. Prima metod de aplicare (pe sol), are un caracter preventiv i este specific erbicidelor reziduale, cum sunt cele pe baz de atrazin, metolaclor, simazin, butylat, benefin, cycloat, trifluralin etc. A doua metod (aplicarea pe vegetaie) are un caracter curativ i este specific erbicidelor de contact, cu aciune total sau selectiv, precum i erbicidelor cu aciune hormonal, aminotriazolului, dinoseb-acetatului, picloramului, morfactinelor etc. Unele erbicide se pot administra prin ambele metode, att pe sol ct i pe vegetaie, ca: atrazinul, prometrinul, pyrazonul, i unii substituieni ureici (cloroxuron, diuron, monolinuron etc. n cadrul fiecrei metode de aplicare exist o serie de variante determinate de: perioada din ciclul anual al culturii, lucrarea agrotehnic care precede sau succede tratamentul, fazialitatea plantelor cultivate i a buruienilor, cerinele erbicidului utilizat, corelate ndeosebi cu condiiile pedoclimatice i nivelul agrotehnicii practicate. Pentru situaia cnd erbicidele se aplic pe vegetaie, ptrunderea acestora n plant poate fi favorizat, n funcie de situaie cu ajutorul unor substane ajuttoare ca: muiani, activani, sau adezivi. Dintre muiani amintim: petrolul n concentraie de 0,25-0,50%, polietilen glicocolii, uleiurile minerale emulsionabile etc. Aceste substane determin micorarea tensiunii superficiale favoriznd formarea unei pelicule continue pe suprafaa frunzei. Printre activani citm: sulfatul de amoniu, clorura de sodiu sau potasiu, ureea etc., substane care modific permeabilitatea cuticulei i amplific sensibilitatea buruienilor. Pentru plantele ce au pe frunze un strat ceros sau periori, n vederea aderenei mai bune a soluiei se folosesc anumite substane adezive cum ar fi: polimerii solubili n ap, a unor uleiuri, diferite ngrminte .a. Eficacitatea unor erbicide reziduale este dependent n cea mai mare msur de umiditatea solului. Precipitaiile czute dup tratament favorizeaz dispersarea erbicidelor reziduale pn la adncimea de germinare a seminelor de buruieni. Dup N. arpe i col. (1964), pentru condiiile din ara noastr, necesarul de ap pentru primele 10-20 zile dup tratament este de 30-50 mm. n aceast grup intr n special triazinele. Eficacitatea unor erbicide reziduale ca: butylatul, nitralinul, cycloatul, trifluralinul, nu este dependent de regimul de precipitaii. Spre deosebire de tratamentele ce se aplic pe sol, la tratamentele efectuate pe plante este necesar s nu avem precipitaii nici nainte i nici dup aplicare. Dup aplicare nu trebuie s plou cel puin 6-12 ore, timp n care are loc absorbia i translocarea aproape complet a acestor erbicide. Roua czut dup 10-12 ore de la tratament influeneaz pozitiv aciunea erbicidelor foliare. Eficacitatea metodelor de aplicare a erbicidelor este influenat i de alte elemente climatice cum ar fi: temperatura, lumina, umiditatea relativ a aerului etc. Aa de exemplu, eficacitatea maxim a erbicidelor hormonale sau de contact se realizeaz cnd procesele fiziologice din plante se desfoar intens. Din acest cauz aceste erbicide se aplic atunci cnd temperatura aerului este de 15-20o C. Dac erbicidul 2,4 D se administreaz la o temperatur n jur de 10o C i n condiiile unei nebuloziti accentuate, efectul este redus, iar timpul necesar pentru aciune este mult mai lung. Pentru erbicidele volatile sau cele care se descompun uor n prezena luminii i care se aplic pe sol (exemplu: toluidine, tiocarbamai, carbamai etc.) este necesar ncorporarea i omogenizarea intim cu solul, ntr-un interval de cel mult 15-20 minute dup administrare, operaie ce se execut cu ajutorul grapei cu discuri, combinatorului sau frezei. n vederea asigurrii unei eficaciti sporite a produselor volatile ct i pentru mbuntirea parametrilor de productivitate i a economiei de carburani, este necesar ca administrarea i ncorporarea acestor erbicide s se realizeze ntr-un singur parcurs, prin folosirea de agregate complexe. n astfel de condiii administrarea i ncorporarea erbicidelor n sol se face simultan. Stabilirea dozei de erbicid Stabilirea corect a dozei are implicaii att asupra efectului erbicid ct i asupra plantei cultivate. Rezultate negative pot s apar att n cazul micorrii dozelor cnd nu se realizeaz efectul scontat i eficiena combaterii chimice este pus sub semnul ntrebrii, ct i n situaia mririi dozelor, cnd este afectat planta cultivat sau chiar planta postmergtoare, atunci cnd se folosesc erbicide cu remanen ndelungat. Stabilirea dozei se face n funcie de proprietile erbicidului respectiv, metoda de aplicare, gradul de mburuienare (pe specii i faze de vegetaie), faza de vegetaie a plantelor de cultur etc. Pentru erbicidele aplicate la sol se va ine cont n mod deosebit de coninutul n humus i argil deoarece, aa cum se cunoate, o parte din erbicid este imobilizat n complexul adsorbtiv al solului. De obicei, produsele erbicide se comercializeaz sub form de concentrate n care substana activ particip ntr-un anumit procent, iar dozele recomandate de regul sunt indicate n kg, litri s.a./ha. Specialistul trebuie s calculeze doza de produs tehnic (comercial). Cantitatea de produs tehnic care trebuie administrat, n cazul cnd tratamentul se face pe toat suprafaa (integral), se calculeaz cu ajutorul formulei: Dt. = . . . . . 100 s a D s a x , n care: Dt = doza de preparat tehnic n kg - l/ha; D.s.a. = doza recomandat exprimat n substan activ; s.a. = coninutul n substan activ a erbicidului n %. n situaia aplicrii erbicidelor n benzi sau fii pe rndurile de plante, cum este cazul la unele culturi pritoare sau pe rndurile de pomi, vi de vie, cantitatea de erbicid se va stabili dup formula: Dt1 = L Dtxl n care: Dt1= Doza de produs tehnic n kg l/ha ce trebuie administrat pe benzi sau fii; Dt = Doza de produs tehnic n kg - l/ha, calculat pentru aplicare integral; l = Limea fiei sau benzii tratate, n cm; L = Distana ntre rndurile de plante, n cm. Prepararea amestecului pentru stropit Calitatea tratamentului cu erbicide, depinde n mare msur de modul de preparare i de aplicare a amestecului dintre erbicid i ap. Respectarea normelor de lucru, prentmpin multe neajunsuri, ca de exemplu, depunerea erbicidului pe fundul rezervorului, formarea de cocoloae, nfundarea duzelor etc., cu toate consecinele negative ale acestora. Soluia este amestecul cu apa al erbicidelor solubile n ea. Erbicidele solubile n ap sunt formulate ca soluie apoas concentrat (exemplu SDMA a acidului 2,4 D, Icedin, .a.) sau sub form solid ca de exemplu NaTa .a. Soluia este clar, dei uneori este colorat. Soluiile se prepar mai uor dect celelalte amestecuri pentru erbicidat. Astfel, erbicidul n doza necesar, se poate introduce direct n rezervorul mainii de stropit. Avnd n vedere faptul c soluia este un amestec fizic omogen, n timpul tratamentului este necesar numai un minimum de agitare deoarece constituienii unui astfel de amestec nu se separ pe cale mecanic. Emulsia ca noiune general, este amestecul dintre dou lichide fiecare meninndu-i identitatea. n cazul erbicidelor, prin emulsie nelegem amestecul dintre ap i erbicidele formulate sub form de concentrat emulsionabil. Apa ndeplinete rolul de dispersant, iar erbicidul este dispersat, i nu dizolvat aa cum este cazul la soluie. Dac nu se agit, cele dou lichide se separ. Pentru a mri stabilitatea amestecului pentru stropit, se adaug erbicidul n procesul de fabricaie, substane dispersante (detergeni etc.). Cu toate acestea, n timpul aplicrii amestecul trebuie agitat n permanen pentru a realiza o distribuie uniform n cmp. Regulile principale, specifice, pentru pregtirea unui astfel de amestec sunt urmtoarele: - trebuie avut n vedere faptul c multe erbicide din aceast grup sunt volatile. Pentru a evita pierderile de erbicid, prepararea amestecului se face introducnd direct erbicidul n rezervorul echipamentului pentru stropit. n cazul n care prepararea se face n cisterne sau n instalaii speciale, se cere ca acestea s fie prevzute cu capace pentru nchidere; - este necesar ca turnarea erbicidului, s fie direct n rezervorul mainii, fie n cisterne sau instalaii, s se fac uniform pe msura umplerii cu ap; - n timpul preparrii amestecului i al executrii tratamentului, amestecul se agit continuu. Suspensia este amestecul format din particule solide, dispersate ntr-un lichid. n cazul nostru, amestecul este format din erbicidele formulate ca pudr umectabil sau ca past dispersabil i din ap. Apa are rolul de diluant i ca urmare de transport. Dac amestecul erbicid-ap rmne n repaus, particulele solide se depun. De aceea, n timpul aplicrii trebuie agitat continuu. Agitarea trebuie supravegheat deoarece dac este excesiv, se formeaz mult spum care ngreuiaz circulaia amestecului prin sistemul de stropit al mainii. Pentru a realiza un amestec omogen, mai nti se face o maia cu erbicidul respectiv astfel: cantitatea de erbicid calculat pentru o anumit suprafa sau pentru volumul unui vas cu ap, se amestec (se frmnt) treptat cu puin ap pn se obine o past omogen (un terci) care se las cteva ore la muiat. Cnd se consider c pasta este omogen, se amestec cu ntreaga cantitate de ap pentru care s-a calculat erbicidul respectiv. Dac erbicidul, fr a face n prealabil maiaua, se introduce direct n bazin sau cistern, unde se afl ntreaga cantitate de ap, el nu se disperseaz complet i rezult un amestec cu grunzuri (cocoloae). Amestecul de dou erbicide. Pentru a mri spectrul de combatere al buruienilor, se practic tot mai mult amestecul de dou (uneori trei) erbicide. Adesea se aplic mpreun un erbicid formulat ca pudr umectabil (wp) i altul n form de concentrat emulsionabil, ca de exemplu: Ro-Neet + Venzar sau Treflan + Sencor etc. Pentru a obine un amestec ct mai omogen se prepar mai nti maiaua cu erbicidul formulat ca pudr umectabil, dup modul precizat mai sus. Se introduce n cistern sau n tancul instalaiei de pregtit amestecul jumtate din cantitatea total de ap i peste ea se toarn suspensia (maiaua) de erbicid. Se amestec pentru uniformizare. n continuare, se introduce erbicidul concentrat emulsionabil. Se completeaz cu restul de ap i se agit continuu. Se recomand ca erbicidul concentrat emulsionabil n prealabil s se rostogoleasc de cteva ori n ambalajul su original, pentru uniformizare i numai dup aceea s se scoat cantitatea necesar pentru realizarea amestecului respectiv. Amestecul pentru erbicidat de tipul soluiilor sau emulsiilor este corespunztor calitativ, numai n ziua n care a fost preparat iar folosirea amestecului sub form de suspensie se poate amna cel mult o zi. De aceea prepararea amestecurilor pentru erbicidat trebuie corelat cu randamentul de lucru al mainilor i cu mersul vremii. Principii i reguli ce stau la baza elaborrii programului de aplicare a erbicidelor Odat cu apariia erbicidelor i utilizarea lor pe scar larg nu trebuie s se minimalizeze rolul deosebit pe care l au n combaterea buruienilor, metodele preventive, agrotehnice .a. De aceea este necesar s se vorbeasc despre combaterea integrat a buruienilor din cultur, n acest scop recurgndu-se la toate msurile. n vederea folosirii cu maxim eficien a erbicidelor, este necesar s se elaboreze un program de combatere chimic a buruienilor. Acest lucru este absolut necesar ntruct se cunoate c nici un erbicid aplicat singur nu rezolv n mod satisfctor problema combaterii buruienilor dintr-o cultur. La elaborarea programului de aplicare al erbicidelor ntr-o unitate agricol trebuie s se aib n vedere urmtoarele principii i reguli: a) Stabilirea tipurilor de asolament i a rotaiei culturilor. Nimai dup ce s-a stabilit ce plante se cultiv, rotaia acestora, suprafeele ce revin fiecrei plante, se pot include n program erbicidele necesare. Odat cu acestea este imperios necesar nfiinarea unui registru pentru inerea evidenei aplicrii erbicidelor pe sole i culturi. b) Identificarea prin cartare a buruienilor predominante pe fiecare sol. Cunoscnd ponderea principalelor specii de buruieni se poate stabili i se pot alege acele erbicide cu ajutorul crora se realizeaz o combatere maxim a buruienilor. c) Stabilirea dozelor optime pentru fiecare erbicid n cazul cnd este aplicat singur i n cazul cnd este asociat cu alte erbicide. Pentru stabilirea dozelor optime i a rapoartelor dintre erbicide n cazul aplicrii asociate, trebuie s se cunoasc bine recomandrile institutelor de cercetri i ale staiunilor experimentale. d) La alegerea erbicidelor este necesar s se in seama i de baza tehnicomaterial de care dispune unitatea deoarece unele erbicide se pot aplica att cu aparatur terestr ct i cu mijloace avio n timp ce alte erbicide (n special cele volatile) se pot administra numai cu maini terestre. e) Dup stabilirea sortimentului de erbicide precum i a dozelor de aplicare a acestora, se va calcula necesarul (n kg sau litri) pentru fiecare erbicid n parte i se va ntocmi planul de aprovizionare n funcie de epoca de aplicare a fiecrui erbicid. n afara regulilor de baz enunate mai sus, pentru reuita tratamentului este necesar i respectarea unor cerine tehnice i anume: pstrarea i conservarea erbicidelor n bune condiii, pregtirea solului destinat aplicrii erbicidelor (mrunirea i nivelarea terenului), respectarea vitezei de lucru n tot timpul aciunii de mineralizare a erbicidelor precum i jalonarea corect a terenului. De asemenea, n zonele cu terenuri supuse fenomenelor de eroziune, pe solurile nisipoase, pe cele cu ap freatic la adncime, pe terenurile irigate unde se cultiv mari suprafee de cereale i plante tehnice, aplicarea erbicidelor trebuie s se fac cu mult atenie pentru a reduce la maximum efectul polurii.Msuri de protecia muncii ce se impun la executarea tratamentelor cu erbicide n etapa actual evoluia agriculturii nu poate fi conceput fr utilizarea larg a produselor chimice. Dintre acestea erbicidele joac un rol deosebit n tehnologiile moderne practicate la majoritatea culturilor. Dar, substanele folosite ca erbicide sunt mai mult sau mai puin toxice, pentru om i animalele cu snge cald. Dup doza letal -DL 50 (doza la care mor 50% din animalele de experien) acestea se mpart n patru categorii: a. extrem de toxice, DL50 sub 50 mg/kg corp, marcate cu etichet roie; b. puternic toxice DL50 ntre 50 i 200 mg/kg corp, marcate cu etichet verde; c. ponderat toxice cu DL50 ntre 200 i 1000 mg/kg corp, marcate cu etichet albastr; d. slab toxice cu DL50 peste 1000 mg/kg corp, marcate cu etichet neagr. Majoritatea erbicidelor se ncadreaz n ultimele dou categorii de toxicitate. n prevenirea unor fenomene de poluare i toxicitate este absolut necesar s se cunoasc modul n care sunt pstrate i manipulate aceste produse, modul cum sunt pregtite amestecate pentru stropit i de asemenea, msurile ce trebuiesc respectate la aplicarea tratamentelor. Principii generale ce trebuiesc respectate la aplicarea erbicidelor. Cei ce recomand i aplic produsele trebuie s cunoasc bine caracteristicile fiecrui produs i mai ales aspectul toxicologic. Orice persoan care va lucra cu erbicide este necesar s fie instruit periodic cu regulile de protecia mincii ce trebuie respectate; de asemenea, s fie examinate medical la angajare i periodic pe parcursul anului. Erbicidele se depoziteaz n magazii departe de cldiri, adposturi de animale, depozite de furaje sau alimente, surse de ap etc. Eliberarea erbicidelor se face numai de ctre responsabil n baza unui act ce se nregistreaz. Transportul se efectueaz astfel nct s se evite spargerea ambalajelor, contaminarea produselor alimentare i contactul cu oamenii. Nu se fac tratamente dect cu muncitori instruii, prevzui cu materialul de protecie necesar. nainte de nceperea unor lucrri de mare amploare n cmp cu produse care au un grad mare de toxicitate se va anuna populaia, unitatea sanitar uman i veterinar cele mai apropiate. La depozite i pe teren trebuie s existe o trus de prim ajutor, care s cuprind tot ce este necesar pentru ntoxicaii cu pesticide. La tratamentele cu erbicide se vor folosi numai maini omologate. Echipamentul de protecie dup utilizare se va denociviza. Depozitatea pstrarea i distribuirea erbicidelor. Depozitele sunt prevzute cu cntar propriu care nu mai este folosit i pentru alte produse, cu mrimi de doze pentru lichide i un pichet de incendiu. Magaziile trebuie amplasate la distane mai mari de 50 m de locuine i surse de ap. n vederea asigurrii unei pstrri corespunztoare a produselor lichide, acestea se depoziteaz n ncperi cu temperaturi ntre 0o i 25o Nu este permis pstrarea erbicidelor mpreun cu alimente, furaje, obiecte casnice sau alte materiale i n general pstrarea n poduri sau la etaj. Este bine ca aceste depozite s fie marcate cu semne distinctive, indicnd prezena de substane toxice. nclzirea cu sobe a depozitelor de erbicide este interzis din cauza riscurilor de toxicitate i incendii. Erbicidele se livreaz n ambalaje nchise i nu se vor distribui n stare vrsat. Scoaterea lichidelor din ambalaje mari se va face numai cu pompa cu amorsare mecanic. Ambalajele care se returneaz la fabric trebuie splate nainte cu o soluie cald de 3% sod calcinat, urmat de o splare cu detergent. Celelalte ambalaje se spal de trei ori cu o cantitate de ap de 5-20% din volumul containerului. Cele de plastic se ard atunci cnd este posibil. Ambalajele de sticl, dup splare se sparg, iar cele metalice se turtesc i se trimit la depozitele de colectare a metalelor. Fiecare depozit trebuie s aib o surs de ap, spun, ervet i farmacie de prim ajutor. Gunoiul i resturile ce rezult din curirea magaziei se vor ngropa n locuri ferite, evitnd ca pesticidele s ajung n apa freatic prin splare. Nu au voie s ptrund n depozite femeile gravide, copii i persoanele cu afeciuni pulmonare sau ale ficatului. Distribuirea erbicidelor de ctre persoanele particulare este strict interzis. Transportul erbicidelor, vehiculele trebuie s fie n stare corespunztoare i s fie mai ales bine ncheiate, ca s nu se piard ambalajele. Este interzis transportul apei, alimentelor i furajelor odat cu cel al erbicidelor. Dac se observ scurgeri de produse lichide sau solide se opresc toate lucrrile de ncrcare sau descrcare, se identific ambalajul deteriorat i se repar. Pregtirea amestecului pentru stropit (erbicidat). n lipsa unor staii speciale de pregtire, se va amenaja n locuri speciale un spaiu de pregtire a amestecului pentru stropit departe de sursa de ap potabil, de ape curgtoare i mprejmuite cu un an de o cazma adncime. Butoaiele, gleile, msurile de dozare, cntarele i orice alte vase utilizate la pregtirea amestecurilor nu trebuie folosite n alte scopuri (adpatul animalelor sau n uz casnic). Pe locul unde se prepar amestecurile este interzis odihna, servirea mesei, pstrarea alimentelor sau mbrcminii muncitorilor. Dup terminarea lucrrilor, locul de pregtire se cur prin rzuirea cu sapa i pmntul cu resturi este ngropat. Amestecurile rmase neutilizate se vars n gropi i se astup. Substanele nefolosite se returneaz la magazie. Aplicarea tratamentelor. Este important de subliniat faptul c toate lucrrile de protecia plantelor cu pesticide trebuie efectuate sub conducerea unui specialist n protecia plantelor, cu studii medii sau superioare. Din punct de vedere al organizrii proteciei muncii, conform legislaiei noastre, rspunderea revine conductorilor unitii. Pentru aplicarea tratamentelor chimice este important s se formeze echipe permanente de lucru, compuse din muncitori pregtii special n acest scop i care au un anumit stagiu de munc la lucrrile de combatere. Acetia n fiecare an trebuie pregtii prezentndu-li-se noile erbicide, modul de utilizare i mai ales caracteristicile toxicologice i regulile de protecia muncii. Instruirea specialitilor i a muncitorilor ce lucreaz cu erbicide este obligatorie deoarece ritmul de introducere a noilor produse i volumul tratamentelor cresc de la an la an. La lucrrile de erbicidare nu trebuie admii copii i tineri sub 18 ani, femeile gravide sau care alpteaz, sau persoanele care au afeciuni ce nu le permit lucru cu substane chimice. Respectarea regulilor de igien personal are o importan deosebit pentru toi cei ce vin n contact cu erbicidele. Este interzis s se mnnce n timpul lucrului, s se bea sau s se fumeze. n pauzele pentru servirea mesei se rezerv un loc ndeprtat, la circa 150 m n partea dinspre vnt a locurilor unde se lucreaz, se depoziteaz sau se pregtesc soluiile. Masa se ia numai dup dezbrcarea echipamentului de protecie si splarea cu spun a feei i a minilor. Unitatea agricol care efectueaz lucrrile de combatere este obligat s asigure tuturor persoanelor ce lucreaz cu erbicide mijloacele individuale de protecia muncii. Conductorul locului de munc este obligat s urmreasc starea de sntate a muncitorilor i la cea mai mic sesizare din partea celor ce lucreaz cu erbicide trebuie s-i ndeprteze de la lucru cu erbicide, s asigure primul ajutor i s anune medicul. Specialitii n protecia plantelor trebuie s utilizeze numai produse de calitate, n ambalaje care au indicaii clare privind coninutul i natura erbicidelor. n cazul cnd exist ndoieli sau nu se cunoate produsul exact, trebuie luate probe i trimise la laboratorul de controlul pesticidelor. nainte de nceperea lucrrilor de combatere, populaia din zona adiacent locurilor de tratare este anunat de momentul aplicrii tratamentelor, locul i substanele ce se folosesc, pentru a se feri copiii, vitele i stupii de albine, de a ajunge n zona tratat. La marginile tarlalelor este bine s se pun anunuri privind efectuarea tratamentelor care se ridic la 3-4 zile dup terminarea lor. Zonele tratate trebuie marcate cu indicatoare Teren otrvit i Punatul interzis. Efectuarea lucrrilor agrotehnice pe locurile tratate se pot face la 3 zile dup stropire sau prfuire. La aplicarea produselor foarte toxice este necesar ca pe lng echipamentul obinuit de protecie, s fie utilizat masca de gaze, cizmele i mnuile. Semnalizatorii de la lucrrile aeriene vor purta obligatoriu haine de protecie. Respectarea ntocmai a acestor norme, duce la o utilizare sigur a erbicidelor, fr riscuri pentru sntatea oamenilor i cu influene minime asupra mediului nconjurtor.