entomologie – lucrări practice lucian pârvulescu

Entomologie – Lucrări Practice Lucian Pârvulescu

1

Obiective, prezent și perspective în entomologie Ca știință ce se ocupă cu studiul insectelor, acest curs are ca obiectiv suportul

teoretic în înțelegerea morfologiei ca mijloc important în recunoașterea grupelor și identificarea speciilor. Numeroase insecte, prin viața lor parazitară, interesează chiar și aspecte economice, cercetările de actualitate în contextul cerințelor tot mai mari de produse „bio” sugerând că o combatere chimică nu este cea mai buna variantă. Pe de altă parte, prin directive și legislație, numeroase specii sunt protejate, pentru conservarea acestora fiind importantă atât cunoașterea lor ca atare, cât și a habitatelor în care trăiesc.

Vom aborda în continuare aspecte legate de morfologia insectelor, dar și de anatomia acestora, în activitățile de laborator urmând a observa cele prezentate pe preparate, iar în aplicațiile de teren pe insecte vii.

Dezvoltarea la insecte Dezvoltarea unei insecte cuprinde totalitatea proceselor şi transformărilor care au

loc de la ou şi până la moartea fiziologică a adultului. În dezvoltarea unei insecte se disting trei perioade:

- dezvoltarea embrionară - dezvoltarea larvară (postembrionară) - dezvoltarea adultului (postmetabolă) Dezvoltarea embrionară însumează transformările ce se petrec până la eclozarea

din ou. Dezvoltarea larvară începe din momentul în care larva eclozează din ou, şi durează până la adult. Dezvoltarea adultului, deşi nu creşte şi nici nu mai năpârleşte, acesta suferă totuşi transformări de maturaţie sexuală şi de îmbătrânire. Longevitatea adulţilor variază, după specie, de la câteva minute până la câţiva ani. De exemplu, specia Psyche apiformis (Psychidae - Lepidoptera) trăieşte între 32 şi 58 de minute; specia Palingenia horaria (Ephemeridae - Ephemeroptera) câteva ore, iar unele coleoptere şi lepidoptere au o viaţă de 1-2 ani. Cea mai mare longevitate o au insectele sociale. Astfel, matca albinelor poate trăi până la 5 ani, iar matca unor specii de termite până la 12-15 ani.

Din numeroase puncte de vedere, cea mai importantă este dezvoltarea larvară. Se cunosc două tipuri de metamorfoză: heterometabolă și holometabolă. Un tip intermediar este metamorfoza hemimetabolă.

Metamorfoza heterometabolă este atunci când larvele posedă caracterele adultului

chiar imediat după eclozarea din ou. Stadiul tânăr al insectei trăieşte şi se hrăneşte în condiţii asemănătoare stadiului adult. Ultima fază larvară înainte de adult se numește nimfă.

Metamorfoza holometabolă caracterizează insectele care după eclozare prezintă o

larvă total diferită morfologic și biologic față de adult. Înainte de transformarea în adult aceste insecte formează pupa.

Oul şi ponta Oul este o celulă de dimensiuni mari, acoperită de un înveliş numit corion.

Suprafaţa acestuia poate fi netedă sau cu diferite ornamentaţii, astfel ouăle pot fi glabre


2

(nude) sau acoperite cu perişori ori cu diferite alte secreţii. Mărimea, forma şi culoarea ouălor variază foarte mult în funcţie de specie. Dimensiunea ouălor este cuprinsă între 0,1 şi 7 mm, iar forma lor poate fi ovală, alungită, emisferică, de butoiaş. Ouăle pot fi sesile (la majoritatea speciilor) sau pedunculate. Ouăle prezintă culori foarte diferite: galben, verde, brun, albicios ș.a.m.d.

Ponta reprezintă totalitatea ouălor depuse odată de o femelă. După locul unde are loc dezvoltarea embrionului (în mediu extern sau în corpul matern), deosebim următoarele situaţii:

- oviparia, când dezvoltarea embrionului are loc în mediul extern (la majoritatea insectelor). Insecta depune ouă.

- ovoviviparia, când dezvoltarea embrionului începe în căile genitale materne şi insecta expulzează direct larve.

Larva reprezintă un stadiu activ în dezvoltarea insectelor. În acest stadiu insectele

se hrănesc intens şi înmagazinează în corpul lor mari cantităţi de substanţe hrănitoare, necesare în continuare creşterii şi dezvoltării spre adult. Larvele insectelor, deşi sunt foarte variate ca formă, după unele caractere morfologice comune independente de încadrarea lor sistematică, pot fi grupate în următoarele tipuri: protopode, polipode, oligopode, apode şi postoligopode.

Larvele protopode au corpul cu apendicele cefalice şi toracele rudimentare. fiind dezvoltate numai mandibulele. Din acest grup fac parte larvele unor specii de viespi parazite (Chalcididae, Ichneumonidae, Proctotrupidae).

Larvele polipode terestre sau acvatice, sunt caracterizate mai ales prin prezenţa apendicelor abdominale. Au corpul vermiform, cu capsula cefalică bine dezvoltată, iar aparatul bucal pentru rupt şi mestecat. În afară de cele trei perechi de picioare toracice prezintă şi un număr variabil de picioare false. Astfel, larvele lepidopterelor (omizile adevărate) prezintă 2-5 perechi de picioare false, iar cele ale viespilor din familia Tenthredinidae (omizi false) au 7-8 perechi de picioare false, abdominale.

Larvele oligopode au capul, aparatul bucal şi picioarele toracice bine dezvoltate, fiind lipsite de picioare abdominale; ultimul segment prezintă, uneori, un apendice locomotor numit pygopodium (larvele unor chrisomelide, trichoptere etc).

Larvele apode, tipic vermiforme, se caracterizează prin lipsa picioarelor sau prezenţa, cel mult a unor rudimente. După structura capului se clasifică în următoarele subtipuri: larve apode eucefale la care capsula cefalică este aparentă, iar aparatul bucal este conformat pentru rupt şi mestecat (larvele "miniere" de lepidoptere, unele coleoptere etc.), larve apode hemicefale la care capsula cefalică este invaginată pe jumătate în torace, iar aparatul bucal este conformat pentru supt (larvele unor specii de diptere), larve apode acefale la care capul este complet invaginat (la unele diptere).

Aceste tipuri de larve (protopode, oligopode, polipode şi apode) se întâlnesc numai la insectele holometabole. Insectele heterometabole au larve postoligopode.


3

Larve postoligopode se caracterizează printr-o mare asemănare cu adulţii atât morfologic cât şi biologic, având ochi faţetaţi, rudimente de aripi în ultimele vârste şi regiunile corporale bine delimitate. Totodată, ele au acelaşi tip de aparat bucal şi mod de hrănire ca și adulții.

Creşterea larvelor este întreruptă temporar prin năpârliri, la o anumită limită de dezvoltare larva îşi schimbă cuticula veche (exuvia) cu alta nouă. În timpul năpârlirii larvele încetează să se mai hrănească şi nu se mai mişcă. Perioada cuprinsă între două năpârliri se numeşte vârstă. În timpul stadiului larvar insectele trec prin mai multe vârste. Numărul vârstelor, ca şi al năpârlirilor, este constant şi caracteristic pentru fiecare specie. Transformarea larvelor în pupe se face în locuri adăpostite. Unele larve, înainte de transformarea în pupe, îşi confecţionează câte un înveliş din fire de mătase sau alte materiale (pământ, nisip, frunze uscate etc.), cunoscut sub numele de cocon. Mărimea şi forma coconului variază de la specie la specie. La unele coleoptere larvele se transformă în pupe în sol, în cămăruţe speciale. Larvele dipterelor se transformă în pupe chiar în ultima exuvie a lor, numită puparium sau cocon fals. Înainte de a se transforma în pupă, larva trece prin stadiul de prepupă. În acest stadiu larvele nu se mai hrănesc, devin imobile, se scurtează, se îngroaşă şi apoi, năpârlind pentru ultima oară, se transformă.

Pupa este stadiul imobil al insectelor holometabole, în care au loc profunde şi

complexe procese interne, de histoliză şi histogeneză, prin care se produce transformarea larvei în insecta adultă (imago). Există trei tipuri de pupe:

- pupa liberă - apendicele corpului (antenele, aripile şi picioarele) sunt libere şi pot executa anumite mişcări (la coleoptere, himenoptere, unele diptere).

- pupa obtectă (mumie) - are apendicele lipite de corp într-un lichid exuvial şi acoperite cu o membrană mai mult sau mai puţin transparentă, pupa având aspectul unei mumii (la lepidoptere, coccinelide etc.).

- pupa cuarctată - este o pupă liberă în interiorul ultimei exuvii larvare care formează un înveliş opac, ca un butoiaş, numit puparium (la majoritatea dipterelor).

Adultul (sau imago) reprezintă starea fiziologică de maturitate sexuală a unei

insecte. Din acest moment caracterele morfologice sunt definitive. Generaţia o formează întreaga progenitură a unei populaţii de insecte de la

stadiul de ou şi până la moartea tuturor indivizilor adulţi. La unele insecte dezvoltarea unei generaţii are loc într-un timp foarte scurt, în câteva zile sau câteva săptămâni, iar la altele durează luni sau ani. În funcţie de timpul necesar dezvoltării unei generaţii insectele se clasifică în următoarele grupe:

- insecte monovoltine, care au o generaţie pe an - insecte bivoltine, cu două generaţii pe an - insecte polivoltine, care prezintă mai multe generaţii în cursul unui an - insecte multianuale, la care dezvoltarea unei generaţii are loc pe o

perioadă de mai mulţi ani.

Entomologie Lucian Pârvulescu

4

Morfologia externă

Corpul insectelor este alcătuit, cu rare excepţii, din trei regiuni: cap, torace şi

abdomen (Fig. 3). Capul, format din fuzionarea a 6 segmente, este purtător al principalelor organe de simţ cantonate la nivelul antenelor, ochilor şi ocelilor, precum şi al pieselor bucale. Toracele insectelor este alcătuit din trei segmente, fiecare alcătuite din notum, sternum şi două pleure. Apendicele torecelui sunt picioarele şi aripile, apendice locomotoare, permiţând insectelor deplasarea atât pe substrat cât şi în aer. Abdomenul este alcătuit în general din 9-11 segmente, ultimele purtând orificiile genital şi anal. Apendicele abdomenului sunt de obicei reduse sau absente.

Fig. 3: schema corpului la insectele adulte (după Ionescu și Lăcătuşu, 1971) Capul Capul grupează organe de simţ şi aparatul bucal, adăpostind totodată cei mai

importanți ganglioni nervoși. La insectele adulte este reprezentat de o capsulă rigidă (fig. 4) de dimensiuni mai mici decât ale trunchiului sau abdomenului. Capsula cefalică prezintă două orificii: unul anterior, orificiul bucal şi unul posterior, orificiul occipital.

Piesele capsulei cefalice sunt: frons (fruntea) situată anterior, clipeus (care poate fi divizat în anteclipeus şi postclipeus), pe laturi sub ochii compuşi sunt situaţi obrajii (gene), iar partea superioară a capsulei cefalice se numeşte vertex (creştet). În partea posterioară capsula cefalică este delimitată de occipital şi postoccipital. Porţiunea care


5

face legătura între cap şi torace formează gâtul (collum). Capul se leagă de torace printr-o membrană intersegmentară denumită cervicum. În capsula cefalică se află o structură de natură scheletică, rigidă, numită tentorium.

Fig. 4: piesele capsulei cefalice şi principalele anexe. Cl - clipeus; Fr - frons; Gn - genă; Ve - vertex; Occ -

occipital; Poc - postoccipital; Oc - ochi; Ocl - oceli; An – antene (după Eukarya, 2009)

În raport cu orientarea față de axul longitudinal al corpului, capul poate avea trei

poziţii (fig. 5): - cap prognat, la care orificiul bucal şi piesele bucale sunt îndreptate

înainte, axul longitudinal al capului se află în prelungirea axului longitudinal al corpului;

- cap ortognat, cu orificiul bucal şi piesele bucale îndreptate în jos, axul

longitudinal al capului este mai mult sau mai puţin perpendicular pe axul longitudinal al corpului;

- cap hipognat, la care orificiul bucal şi piesele bucale sunt orientate în jos

şi deplasate înapoi.


6

Fig. 5: poziţia capului la insecte (după Ionescu și Lăcătuşu, 1971) Aparatul bucal înzestrează orificiul bucal în scopul prelevării hranei. Este situat

de regulă în partea anterioară sau ventrală a capsulei cefalice și este format de o serie de apendice. Are o structură diferită în funcţie de modul de hrănire al insectei. Se consideră ca tipul clasic este aparatul bucal pentru hrană solidă, din care se presupune că au evoluat şi celelalte tipuri.

Aparatul bucal pentru hrană solidă (fig. 6) este constituit din labrum (buza superioară) care delimitează orificiul bucal în partea superioară, mandibulele perechi aşezate inferior şi lateral faţă de labrum formate dintr-o singură piesă tăioasă, adesea cu dinţi chitinoşi. Lateral de orificiul bucal se găsesc maxilele, în număr de două, şi formate din mai multe piese: cardo (care face legătura cu capsula cefalică) şi stipes care poartă 2 lame mestecătoare, una internă lacinia (puternic chitinizată) şi alta externă galea. Palpii maxilari sunt dispuşi lateral şi sunt formaţi din mai multe articole cu rol tactil. Buza inferioară (sau labium) delimitează orificiul bucal în partea inferioară prin submentum pe care se articulează mentum, format la rândul său din glose, paraglose şi palpi labiali. Mandibulele au rol de apucare și rupere. Mestecarea şi fărâmiţarea sunt realizate de maxile, mai ales de lacinii. Labiul contribuie la finisarea triturării hranei şi împingerea spre faringe. Palpii maxilari şi labiali au rol senzitiv.


7

Aparatul bucal pentru hrană solidă se întâlneşte la insectele din ordinele Orthoptera, Coleoptera, larvele lepidopterelor etc.

Fig. 6: piesele aparatului bucal pentru hrană solidă Lbr – labrum (buza superioară); md - mandibule; Mx - maxile; Ca - cardo; St - stipes; Pm - palp maxilar; Ga - galea (lobul extern al maxilei); Lc - lacinia (lobul intern al maxilei); Lb - labium (buza inferioară); Sm - submentum; Mn - mentum; Pl - palp

labial; Pgl - paraglose; Gl – glose (după Radu și Radu, 1967) Aparatul bucal pentru hrană solidă și lichidă (fig. 7) este cel mai apropiat de cel

pentru rupt şi mestecat. Labrum-ul şi mandibulele s-au modificat puţin, iar maxilele şi labium-ul s-au alungit. Glosele, mult alungite şi fuzionate, formează limba, care la extremitatea sa prezintă o piesă ca o linguriţă - flabellum. Galeele şi palpii labiali s-au alungit şi formează un fel te tub protector în jurul limbii. Palpii maxilari, laciniile şi paraglosele au degenerat. Organul principal pentru lins şi supt îl constituie limba. Mandibulele servesc pentru mărunţire, prelucrare etc.

Aparatul bucal pentru hrană solidă și lichidă se întâlneşte la unele himenoptere (albine, bondari).


8

Fig. 7: aparatul bucal pentru hrană solidă și lichidă Lbr - labrum; Md - mandibule; Mx - maxilă; Ca - cardo; St - stipes; Pm - palp maxilar; Sm - submentum; M – mentum; Pl - palp labial; Pgl - paraglose; Gl - glose (după Ionescu și Lăcătuşu, 1971)

Aparatul bucal pentru hrană lichidă, prin absorbție (fig. 8) se caracterizează prin

galee bine dezvoltate şi unite formând un tub cu rol de trompă. Labrum-ul, mandibulele, palpii maxilari şi labium-ul sunt reduse, rudimentare. Palpii labiali sunt bine dezvoltaţi şi de obicei triarticulaţi. În repaus trompa este înfăşurată în spirală, motiv pentru care a fost denumită spiritrompă. Acest aparat bucal este adaptat exclusiv pentru alimentarea cu hrană lichidă absorbită ca printr-un pai.

Se întâlneşte la adulţii din ordinul Lepidoptera şi la unele specii din ordinul Diptera, subordinul Nematocera.


9

Fig. 8: aparatul bucal pentru hrană lichidă, prin absorbție Lbr - labrum; Lb - labium; Pl - palp labial; Ant – antene (după Eukarya, 2009)

Aparatul bucal pentru hrană lichidă prin înțepare de la diptere nematocere (fig. 9) prezintă toate piesele bucale foarte alungite. Buza inferioară (labium) este alungită, în formă de jgheab, în interior cu mandibulele şi maxilele la fel de lungi şi subţiri. Mandibulele sunt dinţate la vârf, iar maxilele alipite una de alta completează jgheabul formând un canal. Mandibulele au rol de străpungere a ţesuturilor. Prin canalul rezultat se realizează scurgerea salivei și totodată absorbția hranei lichide (sânge, limfă).

Fig. 9: Aparatul bucal pentru hrană lichidă prin înțepare la diptere nematocere Lbr - labrum; Md - mandibule; Mx - maxile; Pm - palp maxilar; Lb - labium; An - antene;

Cl - clipeu; Oc - ochi; Ca - canal alimentar; Hip – hipofaringe (după Ionescu și Lăcătuşu, 1971)


10

Aparatul bucal pentru hrană lichidă prin înțepare de la hemiptere (fig. 10) prezintă piese bucale alungite. Labium este în formă de jgheab în care pătrund mandibulele şi maxilele care vor delimita un canal. Mandibulele și maxilele au rol de străpungere a ţesuturilor. Prin canalul rezultat sunt absorbite lichidele (seva, sucul celular).

Fig. 10: Aparatul bucal pentru hrană lichidă prin înțepare la hemiptere: Lbr - labrum; Md - mandibule; Mx - maxile; Lb - labium; C - canal alimentar; Hip – hipofaringe (după Ionescu și Lăcătuşu, 1971)

Aparatul bucal pentru hrană lichidă prin dizolvare (fig. 11) prezintă labium-ul

mult dezvoltat, tubular şi cărnos, cu aspect de trompă. Baza se numeşte rostel şi constituie o prelungire a capului, trunchiul şi capătul se numeşte haustel. Terminal pe haustel se află 2 perniţe numite labele, provenite din modificarea palpilor labiali. Labelele sunt străbătute de numeroase canale capilare (pseudotrahei). Celelalte piese bucale au regresat. Saliva se va propaga la exterior prin pseudotrahei dizolvând substanţele solide, tot prin pseudotrahei hrana fiind aspirată.

Aparatul bucal pentru hrană lichidă prin înțepare se întâlneşte la insectele din ordinul Diptera, subordinul Brachicera.

Fig. 11: Aparatul bucal pentru hrană lichidă prin înțepare la diptere (Musca domestica) Pm - palp maxilar; Lbl - labrum; Lbl - labele; Hs - haustel; Rt – rostel; Pt - pseudotrahei (după Radu și Radu, 1967)


11

În afară de tipurile de aparate bucale prezentate, există și alte variante uneori

deosebit de complicate. Există şi insecte la care aparatul bucal este rudimentar (masculii unor diptere) sau absent (adulţii din ordinul Ephemeroptera, masculii de Coccidae etc).

Antenele sunt apendice mobile, multiarticulate, în număr de două, înserate pe cap

simetric. Antenele se întâlnesc la majoritatea insectelor, lipsind însă la entognatele din ordinul Protura. Numărul articolelor antenale variază între 1 şi 40, sau chiar mai multe.

Fig. 12: antena la insectă. Sb - sutură bazală; Ia - inserţia antenei; Sc - scap; Pd - pedicul; Fl – flagel (după Eukarya, 2009)

Antena tipică normal dezvoltată este formată din 3 părţi principale: scap, pedicul

şi flagel (fig. 12). - scapul, articolul bazal, în general bine dezvoltat, se inseră pe cap într-o

fosetă antenară de care este legat printr-o articulaţie moale înconjurată de o ridicătură ce formează un fel de condil. De scap se fixează muşchii antenali care contribuie la mişcarea antenei.

- pediculul este articolul al doilea. El este pus în mişcare de muşchi care pleacă de la scap. Aceştia sunt fixaţi la baza pedicelului, determinând mişcările de înclinare a antenei.

- flagelul constituie partea filamentoasă a antenei. De obicei este format din mai multe articole şi este lipsit de muşchi proprii.

În funcţie de formă şi mărime, antenele sunt de mai multe feluri şi prezintă o mare însemnătate sistematică. Antenele pot fi homonome – atunci când articolele flagelului sunt aproximativ de aceeaşi formă, sau heteronome – atunci când articolele ce compun flagelul sunt diferite ca formă şi mărime. De asemenea, pot fi drepte (cu articolele înşirate unul după altul în linie dreaptă) sau geniculate (când scapul formează un unghi cu restul antenei). Dintre antenele homonome (fig. 13) fac parte antenele moniliforme (la Tenebrionidae, Carabidae), setiforme (la Tettigoniidae), serate (la Elateridae), pectinate (la unele specii de lepidoptere), plumoase (la Culicidae). Dintre antenele heteronome fac parte antenele clavate (la Pieridae), aristate (la Muscidae), lamelate (la Scarabeidae).


12

Principalul rol al antenelor este cel senzorial, prin sensilele olfactive şi tactile. La unele insecte antenele servesc drept cârmă în timpul zborului (la unele himenoptere), sau ca organe prehensile (la Pediculidae), fie ca organe de echilibru (la Notonecta).

Fig. 13: tipuri de antene la insecte a, b - moniliforme; c - setiforme; d - serate; e – geniculate; f, g, h - clavate; i - aristate; j, k - pectinate; l – plumoase; m - lamelate; n - speciale

Sistemul nervos Sistemul nervos central la insecte este de tip scalariform ganglionar. În capsula

cefalică, sub vertex, sunt adăpostiți ganglionii cerebroizi ce inervează ochii, antenele și labrum-ul. La baza gâtului se află ganglionii subesofagieni responsabili pentru inervația mandibulei, maxilei și labium-ului. Sistemul nervos continuă cu câte o pereche de ganglioni pentru fiecare metamer toracic și abdominal (Fig. 14). Sistemul nervos vegetativ inerveaza organele interne.

Organele tactile se numesc sensile atunci când sunt de forma unui păr, și scolopidii atunci când au forma unui bastonaș.

Organele olfactive sunt sensile specializate aflate pe antene și palpii labiali. Ele folosesc atât la identificarea sursei de hrană cât și a partenerilor în perioada de reproducere.

Organele gustative sunt sensile cantonate la nivelul palilor maxilari și labiali, dar și pe antene sau chiar picioare. Insectele pot percepe toate tipurile de gusturi: dulce, sărat, amar și acru.

a b c d ef

gh

i

j k l mn


13

Fig. 14: sistemul nervos central la insecte: Gc – ganglioni cerebroizi; Gs – ganglioni subesofagieni; Gt – ganglioni toracali; Ga – ganglioni abdominali

Organele auditive sunt scolopidii specializate dispuse la nivelul antenelor,

picioarelor sau toracelui. La unele grupe de insecte există structuri mai complexe ce dispun chiar și de o membrană timpanică. Scolopidiile au rol și de echilibru.

Insectele capabile să perceapă sunete dețin și organe capabile să le emită, acestea purtând numele de organe stridulante. Acestea sunt de fapt modificări tegumentare amplasate pe două organe mobile, astfel încât prin mișcarea lor să rezulte un sunet.

Organele vizuale sunt reprezentate de ochii compuşi şi ochii simpli. Ochii compuşi (sau faţetaţi) sunt întotdeauna în număr de doi, dispuşi simetric pe părţile laterale ale capului, uneori plasaţi în cavităţi orbitale. Conturul ochilor poate fi circular, oval, reniform, etc. La unele insecte ei sunt foarte dezvoltaţi, acoperind o mare parte a capului (Libelulidae) iar la altele sunt reduşi sau chiar pot lipsi (unele specii de Carabidae). Ochii simpli la insectele adulte sunt situaţi dorsal şi se numesc oceli. Ei se găsesc deobicei pe frunte sau pe creştet, fiind în general în număr de 1-3. La larve sunt situaţi lateral şi se numesc stemate (şi sunt de obicei în număr de 8-12).


14

Toracele Toracele constituie partea mediană a corpului insectei, de obicei bine delimitată

de cap şi abdomen. El este format din 3 segmente: protorace, mezotorace şi metatorace. Fiecare segment poartă latero-ventral câte o pereche de picioare, iar latero-dorsal mezo- şi metatoracele câte o pereche de aripi. Un segment toracic este alcătuit din plăci tegumentare numite notum (placa dorsală), sternum (planşeul) şi pleure (lateral) (fig. 15). Plăcile constitutive ale fiecărui segment poartă numele segmentului de care aparţin. De exemplu, la protorace se numesc pronot, prostern, propleure, la mezotorace mezonot, mezostern și mezopleure ş.a.m.d.

Fig. 15: Protoracele la insecte (după Radu și Radu, 1967) Protoracele este bine dezvoltat şi mobil la insectele alergătoare (Cicindellidae),

înotătoare (Dytiscidae), săpătoare (Gryllotalpidae). La insectele zburătoare (Diptera, Hymenoptera, Lepidoptera) sunt mai bine dezvoltate mezotoracele şi metatoracele, segmentele purtătoare de aripi.

Apendicele toracelui Picioarele sunt apendice articulate având funcţia primară de locomoţie. La insecte

sunt în număr de 3 perechi, câte una pe fiecare segment toracic. Părţile componente ale unui picior tipic de insectă sunt: coxa, trohanterul,

femurul, tibia şi tarsul (fig. 16). - coxa este piesa bazală cu care piciorul se articulează de torace în cavităţile coxale. - trohanterul este o piesă mică ce face legătura între coxă şi femur. La unele insecte

este dublu. - femurul este cea mai dezvoltată parte componentă a piciorului. Poate prezenta

diverse ornamentaţii. - tibia în general este bine dezvoltată, dar mai subţire. Poate prezenta pinteni, spini,

etc. - tarsul este format din 1 până la 5 articole (fig. 17), primul se numeşte metatars (şi

este mai dezvoltat). Ultimul articol se numeşte pretars şi prezintă deobicei gheare. La unele insecte pretarsul se termină cu nişte formaţiuni cu rol de sprijin şi adeziune.


15

Fig. 16: Părţile componente ale unui picior de insectă (după Radu și Radu, 1967)

Fig. 17: Tarsul, detaliu (după Radu și Radu, 1971)

În strânsă legătură cu factorii de mediu şi astfel cu diferitele moduri de viaţă la care s-au adaptat, picioarele diferitelor specii au suferit modificări morfologice importante (fig. 18).


16

Fig. 18: Tipuri mai comune de picioare la insecte (după Radu și Radu, 1967)

Aripile sunt expansiuni de origine tegumentară formate din evaginaţii pe mezo-,

meta-notum şi pleurele aferente, a căror feţe se suprapun şi se alipesc pe toată întinderea lor, cu excepţia unor porţiuni mai puternic chitinizate şi îngroşate – nervurile. Nervura constituie scheletul de susţinere al membranei aripii, nervurile longitudinale (orientate de la bază spre vârful aripii) sunt tubuşoare chitinoase ce conţin trehei, nervi, și spaţii


17

sanguine, iar nervurile transversale (care fac legătura între nervurile longitudinale) sunt doar îngroşări chitinoase ale membranei.

Aripile insectelor sunt în general în număr de două perechi, dar există și excepții. La diptere este bine dezvoltată numai perechea de pe mezotorace, iar la strepsitere cea de pe metatorace. Entognatele sunt aptere, dar şi unor insecte le pot lipsi complet aceste accesorii pentru zbor, mai ales datorită modului de viaţă parazitar (Mallophaga, Anoplura etc). Prezenţa sau lipsa aripilor poate constitui o manifestare a dimorfismului sexual (Coccidae). Forma aripilor poate fi triunghiulară, dreptunghiulară, ovală, iar coloritul foarte variat. În general, aripile anterioare sunt mai mari decât cele posterioare (Lepidoptera), dar sunt şi insecte la care toate aripile au aproximativ aceeaşi lungime (Odonata).

La aripă se disting următoarele regiuni (fig 19): baza (basis) - porţiunea cea mai apropiată de torace; marginea externă opusă bazei (termen), marginea anterioară (costa) îndreptată înainte şi marginea posterioară (dorsum), opusă acesteia. Unghiul dintre costa şi termen se numeşte vârf (apex), iar cel dintre termen şi dorsum se numeşte tornus. Dispoziţia nervurilor sau nervaţia aripilor este foarte variată, dar caracteristică, fiind importantă în sistematică (fig. 20).

Fig. 19: Marginile, regiunile și unghiurile unei aripi

Principalele nervuri longitudinale sunt: nervura costală (costalis), care constituie

marginea anterioară a aripii; nervura subcostală (subcostalis), uneori cu 2 ramuri; nervura radială (radialis), cu 5 ramuri; nervura medială (medialis), cu 4 ramuri; nervura cubitală (cubitalis), cu 2 ramuri; nervurile anale (anales), în număr de 1-5, şi 1-2 nervuri jugale (jugalis). Nervurile transversale iau numele nervurilor longitudinale pe care le unesc, ca


18

de exemplu: nervura radial-mediană, nervura intramediană. Porțiunea delimitată de nervuri transversale şi longitudinale se numeşte celulă, iar partea aripii delimitată de 2 nervuri longitudinale se numeşte câmp.

Fig. 20: Nervaţiunea aripii

Aripile anterioare pot funcţiona independent de cele posterioare, sau pot fi cuplate. Cuplarea se poate face cu diferite cârlige sau croşete (hamuli la unele himenoptere, frenulum şi retinaculum la unele lepidoptere, sau jugum la unele lepidoptere.

Din punct de vedere al constituţiei, aripile pot fi membranoase, care la rândul lor

pot fi: nude (Odonata) sau acoperite cu peri (Trichoptera), sau solzi (Lepidoptera). Unele specii au aripile anterioare ușor chitinizate (pergamentoase) și se numesc tegmine (Orthoptera), altele îngroşate puternic, numite elitre (Coleoptera). La unele insecte doar jumătatea bazală este îngroșată, cea terminală rămânând membranoasă, caz în care poartă numele de hemielitre (Heteroptera) (fig. 21).


19

Fig. 21: Tipuri de aripi: a – membranoase, b – tegmine, c – hemielitre, d - elitre Zborul se efectuează fie prin mişcările fiecărei perechi de aripi, separat

(Odonata), fie prin mişcarea simultană a ambelor perechi de aripi angrenate prin dispozitive de cuplare (Lepidoptera, Hymenoptera). Tegminele și elitrele au rol de planare, zborul la aceste insecte realizându-se prin mişcarea aripilor membranoase (Orthoptera, Coleoptera). Ritmul bătăilor aripilor variază mult, astfel la fluturii de zi este de 9 bătăi/secundă, iar la țânțar de 594 bătăi/secundă.

Tegumentul Tegumentul insectelor este o structură rigidă numită și exoschelet, și este

reprezentat de hipodermul acoperit de cuticulă (Fig. 22).

a

b

c

d


20

Fig. 22: Tegumentul, structura intimă Hipodermul este unistratificat, așezat pe membrana bazală și format din celule vii

de formă cubică. Rolul său este de a secreta cuticula. Cuticula este tristratificată: endo-, exo- și epi-cuticulă.

- endocuticula – este stratul aderent la celulele hipodermului, fiind și cel mai consistent. Este transparentă și alcătuită din numeroase plăci fine, paralele cu hipodermul (pentru o mai mare flexibilitate). Este de natură chitinoasă.

- exocuticula – este mai subțire la articulații și mai rigidă de cât endocuticula. La nivelul ei se pot observa încrustațiile tegumentare. Insectele cu corpul moale nu au exocuticulă. Este tot de natură chitinoasă.

- epicuticula – este stratul aflat în contact cu exteriorul. Este extrem de subțire și este de natură ceroasă (lipidică), astfel că respinge apa.

Chitina (acetilglucozamina) este un compus azotos macromolecular insolubil în apă și solvenți organici. Este rezistentă și la fermenții digestivi, doar enzimele bacteriei Bacillus chitinivorus o pot descompune. Alături de săruri minerale, chitina intră în compoziția endo- și exo-cuticulei și-i conferă rigiditatea.

Culoarea insectelor este dată fie de structura cuticulei fie de pigmenți. Colorația dată de structura cuticulei este metalizată, ca urmare a fenomenelor de difracție și interferența luminii. Colorația pigmentară apare ca urmare a unor pigmenți aflați fie în corpul insectei fie în cuticulă. Insectele care au pigmenții localizați în corp se decolorează după moarte, iar cele care au pigmenții în cuticulă își păstrează culoarea.

Cuticula se formează prin activitatea celulelor hipodemice. În timpul dezvoltării insectei sub stratul de cuticulă veche, dar deasupra de hipoderm, se formează cuticula nouă care va determina crăparea cuticulei vechi, procesul numindu-se năpârlire. Odată cu năpârlirea, corpul insectei crește. Cuticula veche adesea rămâne întreagă și poartă numele de exuvie. Atunci când insecta a atins stadiul de imago (adult) nu mai năpârlește.


21

Producții tegumentare Tegumentul nu are rolul doar de a acoperi insecta, el participă și la formarea

diferitelor structuri importante în biologia insectelor. - peri – reprezintă prelungiri tegumentare filiforme articulate sau

nearticulate. Au rol protector. Daca printr-un păr se deschide orificiul unei glande se numește păr glandular. Atunci când perii sunt prevăzuți cu terminații nervoase senzitive se numesc sensile sau scolopidii.

- spini – peri foarte rigizi. Atunci când sunt localizați pe picioare se numesc pinteni.

- noduli, tuberculi – excrescențe ale hipodermului acoperite de cuticulă îngroșată.

- solzi – reprezintă expansiuni cuticulare aplatizate. Glandele tegumentare În tegumentul insectelor se află și glande uni- sau multi-celulare care pot îndeplini

diferite funcții: - glande odorizante – secretă substanțe volatile cu miros caracteristic,

adesea cu rol de apărare sau atragere a paternerilor; - glande secretoare – produc diferite secreții ca: lacuri, sebum, lichide

iritante. - glande cerifere – secretă ceara fie cu rol protector direct, fie pentru a fi

utilizată în construcția adăpostului. - glande cu venin – sunt puse în legătură cu o structură tegumentară

spinoasă. Articulațiile Se formează din tegument la locul de contact dintre două piese exoscheletice.

Apofizele sunt excrescențe globulare iar apodemele sunt adâncituri în care se potrivesc apofizele. Integritatea este completată de membrana articulației, o porțiune flexibilă de tegument ca urmare a subțierii exocuticulei (Fig. 23).

Fig. 23: Articulația exoscheletică (după Radu și Radu, 1967)


22

Musculatura Piesele exoscheletice și diversele organe interne sunt acționate de mușchi somatici

respectiv splanhnici. Fibra musculară este de tip striat, excepțional unele organe având fibre netede. Insectele au un număr foarte mare de mușchi somatici, ca urmare a numărului mare de segmente articulate la nivelul apendicelor. Fiecare articulație este acționată de mușchi antagoniști: adductori și flexori. Inserția mușchiului de exoschelet se face printr-o teacă conjunctivă fixată de endocuticulă.


23

Abdomenul Abdomenul este ultima şi cea mai voluminoasă parte a corpului insectelor, în

interiorul căruia se găsesc cea mai mare parte din sistemele digestiv, respirator, circulator, excretor și reproducător. În stadiul embrionar este alcătuit din 12 segmente. La majoritatea insectelor adulte numărul segmentelor abdominale este redus la 9 sau chiar mai puţine. Segmentele 1-7 formează regiunea pregenitală iar segmentele 8-9 regiunea genitală, restul (dacă există) alcătuiesc regiunea postgenitală.

Ca şi segmentele toracice, fiecare segment abdominal este constituit din notum,

sternum şi pleurite. La diferite grupe de insecte plăcile pot avea o dezvoltare variabilă. Ultimul notum apare ca o placă anală numită pigidium, iar ultimul sternum ca două plăci genitale sau subgenitale. Orificiul genital este situat ventral pe segmentele 8-9. Orificiul anal se află pe telsonul rudimentar.

Forma abdomenului poate fi extrem de variată în secţiune transversală: circular, oval, triunghiular etc (fig. 24).

Fig. 24: Aspectul transversal al abdomenului (negru = notum, haşurat = sternum, alb = pleure). A –

cilindric, B, C – aplatizat, D – cordiform, E – turtit ventral (după Ionescu & Lăcătuşu, 1971)

pregenitală genitală


24

În funcţie de modul de ancorare pe torace sunt descrise trei tipuri (fig. 25): - abdomen sesil, la care primul segment se leagă de torace direct printr-o bază lată

(la majoritatea insectelor); - abdomen suspendat, are primul segment abdominal contopit cu metatoracele,

formând segmentul median (propodeum), iar al doilea segment abdominal este mult îngustat anterior formând o gâtuitură (la himenoptere Vespidae);

- abdomenul peţiolat (pedunculat), la care unul sau două segmente ce urmează după propodeum sunt îngustate, formând un peţiol (la himenoptere Ichneumonidae).

Fig. 25: Tipuri de inserţie al abdomenului: A – sesil, B – suspendat, C - peţiolat (după Ionescu & Lăcătuşu, 1971)

La insectele adulte abdomenul este în general, lipsit de apendice. În stadiul embrionar, primele 11 segmente abdominale prezintă muguri de apendice, care ulterior fie se dezvoltă, fie regresează.

Apendicele abdominale Abdomenul este partea corpului la insecte cu cel mai redus număr de apendice.

Totuşi, la unele grupe de insecte există apendice cu specializări extrem de precise. Stilii, apendice perechi, mobile, nearticulate, care se găsesc pe sternum la insecte

din ordinul Thysanura sau Diplura. Aceştia servesc la locomoţie sau la ridicarea abdomenului de pe substrat, favorizând astfel respiraţia.

Tubul ventral şi aparatul de sărit – întâlnite la insectele din ordinul Collembola, piesele se numesc retinaculum şi furca. Sunt singurele insecte care sar cu ajutorul unor apendice abdominale şi nu toracice.

Branhiile traheale se întâlnesc la larvele de efemeroptere şi unele neuroptere, şi provin din apendice abdominale.


25

Cercii sunt apendicele segmentului 11, mobili, perechi, articulați (Ephemeroptera) sau nearticulați (Thysanura). Au rol olfactiv, uneori prehensil (Dermaptera) sau joacă un rol în facilitarea copulaţiei.

Gonopodele şi gonapofizele sunt apendice ce alcătuiesc genitaliile. Gonopodele, la mascul (fig. 26), constituie organul copulator (aedeagus), cu rol important în identificarea speciilor. Gonapofizele la femelele unor specii formează ovipozitorul (fig. 27), organ cu rol în depunerea ouălor. La unele insecte acesta s-a transformat în ac cu venin (ca la albinele lucrătoare).

Pedespuriile (sau pseudopodele) sunt picioare false prezente în faza larvară la unele lepidoptere sau himenoptere, din acest motiv larva purtând nume de larvă polipodă.

Fig. 26: Armătura genitală la masculul de Lobesia botrana (Ord. Lepidoptera) Cu - cuculus; So - socii; Te - tegmen; Gn - gnathus; An - anullus; Vi - vinculum; Ju - juxta; Sa - saculus

(după Eukarya, 2009)

Fig. 27: Apendice abdominale la femelă de Tettigoniidae (sus) şi mascul de Acrididae (jos) No - notum; St - sternum; Ce - cerci; Gn - gonapofize, Ov - ovipozitor (după Eukarya, 2009)


26

Sistemul digestiv Are forma unui tub format din trei regiuni: intestinul anterior, intestinul mediu și

intestinul posterior (fig. 28). Exceptând glandele salivare, este lipsit de alte glande anexe. Este format și funcțional încă din perioada larvară. La unele insecte care nu se mai hrănesc în faza de adult (ca efemeropterele, unele lepidoptere) digestivul este nefuncțional și plin cu aer.

Intestinul anterior este format din faringe, esofag, gușă, proventricul și valvulă cardiacă. Faringele urmează după cavitatea bucală și este un tub musculos cu rol în înghițire. Esofagul are forma unui tub subțire, iar gușa este o pungă conică cu rol de rezervor alimentar. Proventriculul se mai numește și stomac masticator, are formă globuloasă cu musculatură puternică, la interior fiind căptușit cu cuticulă chitinizată. Valvula cardiacă este ca o cută și are rol de a împiedica întoarcerea hranei din intestinul mediu.

În intestinul anterior hrana intră în contact cu saliva și astfel începe procesul de digestie a glucidelor. Glandele salivare sunt f ie grupe de celule în pereții cavității bucale și ai faringelui, fie organe tubulare complexe așezate pe labium, faringe sau mandibule.

Intestinul mediu este un tub mai lung sau mai scurt, drept sau spiralat, în funcție de tipul de hrană caracteristic. Lumenul este lipsit de cuticulă și tapetat cu celule glandulare și celule cu rol absorbant. Aici se petrece digestia prin secreție de tripsine și lipaze, totodată având loc și absorbția alimentelor digerate.

Intestinul posterior are trei regiuni: pilor, intestin subțire și rectum. Pilorul face legătura între intestinul mediu și cel posterior, fiind un fel de sfincter. La capătul anterior al intestinului subțire se deschid tuburile lui Malpighi, cu rol în filtrarea lichidelor. Rectul este o dilatare care ajută la formarea excrementelor, absorbind apa din acestea cu ajutorul glandelor rectale.

Fig. 28: Schema tubului digestiv Ob – orificiul bucal; Fa - faringe; Es - esofag; Gu – gușă; Pv – proventricul; Vc – valvula cardiacă; TM –

tuburi Malpighi; Pi – pilor; Gr – glande rectale; Oa – orificiul anal (după Ionescu și Lăcătuși 1971) În procesul de digestie hrana este preluată cu aparatul bucal (fărâmițată după caz),

amestecată cu salivă în cavitatea bucală, apoi trecută în intestinul anterior unde are loc descompunerea glucidelor. Alimentele intră apoi în intestinul mediu unde sunt supuse digestiei proteolitice și lipolitice. Atât în intestinul mediu, cât mai ales în cel posterior, are loc absorbția substanțelor nutritive și a apei. Unele insecte xilofage (consumatoare de lemn) au în intestin microorganisme simbionte capabile să descompună celuloza.


27

Sistemul excretor Funcția de excreție este îndeplinită de tuburile Malpighi, celulele pericardice și

corpul adipos. Tuburile Malpighi sunt organe tubulare lungi și subțiri distribuite în cavitatea

celomică, deschizându-se în intestinul posterior (fig. 28). Ele preiau din hemolimfă produșii lichizi de catabolism și îi varsă în intestinul posterior, de unde odată cu excrementele vor fi eliminați la exterior.

Celulele pericardice se află în imediata apropiere a inimii sau chiar în lumenul acesteia. Ele îndeplinesc funcția de înmagazinare a substanțelor toxice din hemolimfă.

Corpul adipos este răspândit în cavitatea celomică în două pături: una sub tegument și una în jurul tubului digestiv. Pe lângă rolul mecanic de a susține organele interne, corpul adipos înmagazinează diverse săruri pe care apoi le elimină în tuburile Malpighi. De asemenea, corpul adipos poate fi consumat în perioada de hibernare, reprezentând astfel o rezervă nutritivă.

Sistemul respirator La majoritatea insectelor respirația este traheală, dar există larve care respiră

oxigenul dizolvat în apă cu ajutorul traheo-branhiilor sau direct prin tegument. Sistemul traheal este un labirint de tuburi fine, foarte ramificate către organe și

țesuturi, deschise la exterior prin stigme (fig. 29). Stigmele se află în perechi pe pleuritele segmentelor corpului, exceptând capul, protoracele și segmentul 9 abdominal. Sunt prevăzute cu dispozitive de închidere precum și cu atrium cu rol în filtrarea aerului. Imediat după atrium se află traheile, tubușoare de origine tegumentară.

Respirația reprezintă schimbul de gaze între mediu și corpul insectelor, și se realizează activ prin aerisirea traheilor. În urma activităților metabolice CO2-ul rezultat se acumulează în sistemul traheal. Contracția musculaturii abdominale va împinge afară conținutul gazos, iar relaxarea va produce reumplerea întregului sistem traheal cu aer proaspăt, de unde va fi preluat O2-ul și folosit în metabolism.

Fig. 29: Schema sistemului traheal Te – tegument; St – stigmă; At - atrium; Tr - trahee; Tl – traheole; M – mușchi


28

Sistemul circulator Este foarte simplu, alcătuit doar dintr-un vas dorsal, la care se mai adaugă

diafragma dorsală și diafragma ventrală. Vasul dorsal este un tub închis la capătul posterior și deschis anterior, în cap. În porțiunea toracelui vasul dorsal se numește aortă, iar în zona abdomenului inimă. Inima este alcătuită din ventriculite (mici cămăruțe) care comunică cu cavitatea celomică abdominală prin ostiole prevăzute cu valvule. Lichidul circulant este hemolimfa care circulă în toată cavitatea celomică. Inima pompează hemolimfa dinspre posterior spre cap, iar de aici va ajunge din nou în corp. Cele două diafragme ajută la dispersia hemolimfei din regiunea ventrală spre regiunea dorsală, unde se află vasul dorsal.

Hemolimfa este formată din plasmă și celule sanguine (amibocite și leucocite). Este transparentă sau colorată verzui, galben, brun sau roșu. La unele insecte are proprietăți iritante și de aceea este folosită ca mijloc de apărare (Meloe sp.).

Sistemul reproducător Este alcătuit din organe sexuale și apendice sexuale. Organele sexuale produc și

conduc celulele sexuale, în timp ce apendicele sexuale facilitează copulația (se mai numesc și armături genitale). Sistemul reproducător este localizat în abdomen, orificiile genitale deschizându-se ventral pe segmentele 8 și 9.

Sistemul reproducător femel este format din două ovare conectate prin oviducte la un conduct comun numit vagin, care comunică la exterior prin orificiul genital. Pe traiectul genital se mai află glande accesorii și receptaculul seminal (spermateca).

Sistemul reproducător mascul este alcătuit dintr-o pereche de testicule și canale deferente conectate la un canal ejaculator, precum și glande anexe și penis.

La unele insecte sexele pot fi deosebite prin caracterele sexuale secundare, sau

dimorfism sexual. Aceasta presupune ca unul din cei doi parteneri să dețină structuri morfologice care să-i diferențieze.


27

Sistematica După taxonomia modernă artropodele cu șase picioare fac parte din

subîncrengătura Hexapoda, cu două clase: Entognatha și Insecta. Clasa ENTOGNATHA Sunt hexapode lipsite de aripi, de mici dimensiuni, cu corpul acoperit de cuticulă

moale și depigmentată. Capul este prevăzut cu antene formate din 4 articole, iar aparatul bucal este primitiv, retras în capsula cefalică. Ochii sunt simplii, formați din cel mult opt omatidii. Toracele este lipsit de aripi. Abdomenul este format din segmente distincte, la unele specii prevăzut cu o formațiune specifică pentru sărit numită furcă și retinaculum. Alți reprezentanți prezintă apendice abdominale numite stili și tubuli cu rol în respirație, sau cerci cu rol senzitiv sau în copulație.

Trăiesc în medii umbroase și umede, în frunzar, sol, muşchi de pământ, sub pietre ori resturi vegetale, chiar şi în ghivecele de flori. Există și câteva specii ce trăiesc pe luciul apelor stătătoare. Clasa cuprinde în fauna Europei 3 ordine: Protura, Collembola și Diplura.

Ordinul Protura Sunt hexapode foarte mici, între 1 şi 2 mm, având aspect mult alungit, cilindric ca

o larvă, ascuţit la capete. Capul este globulos şi ascuţit anterior, lipsit de ochi şi antene. Aparatul bucal este format din piese alungite şi ascuţite. Toracele este vizibil segmentat, cu protoracele foarte îngust. Prima pereche de picioare este alungită şi îndreptată înainte, suplinind funcţia tactilă a antenelor. Abdomenul, format din 12 segmente, poartă stili.

Ordinul Protura grupează două subordine: Acerentomata şi Eosentomata

Au corpul alungit, de foarte mici dimensiuni, de culoare galben-aurie, cu

abdomen păros. Trăiesc în litiera pădurilor. Ordinul Collembola Grupează animale mici, de maxim 3-7 mm, având cap orientat în poziţie prognată,

cu aparat bucal adaptat pentru supt şi lins, mai rar pentru mestecat. Antenele sunt formate din 6 articole. Toracele se compune din 3 segmente, întotdeauna cu protoracele foarte îngust. Picioarele sunt simple, terminate cu o gheară şi un păr numit empodium. Abdomenul are 6 segmente dotate cu apendice, caracteristice fiind cele de pe segmentul

Acerentomon sp. Clasa Entognatha Ordinul Protura Subordinul Acerentomata Familia Acerentomidae

Foto: www.commons.wikimedia.org


28

4, furca, care împreună cu retinaculum de pe segmentul 3, formează aparatul de sărit. Pe segmentul 1 se găseşte tubulul ventral.

Ordinul Collembola grupează patru subordine: Entomobryomorpha, Neelipleona, Poduromorpha şi Symphypleona.

Podura aquatica Clasa Entognatha Ordinul Collembola Subordinul Poduromorpha Familia Poduridae

Foto: Copilaș-Ciocianu Denis

Specie cu segmente bine delimitate, de culoare albastră-cenușie. Antenele sunt

mai scurte de cât diagonala capului, colorate ca şi picioarele. Trăieşte frecvent în colonii, pe luciul apelor stătătoare.

Onychiurus sp. Clasa Entognatha Ordinul Collembola Subordinul Poduromorpha Familia Onychiuridae

Foto: Lucian Pârvulescu

Corp transparent, depigmentat, alungit şi ţepos. Antenele albicioase sunt formate

din 4 articole. Este foarte răspândită, fiind ușor de găsit pe pământul florilor din ghiveci, consumând părţile în descompunere. Când este deranjată, sare cu ajutorul furcii.

Ordinul Diplura Sunt animale ceva mai mari, ajungând la 10-12 mm, lipsite de ochi sau oceli,

depigmentate. Capul este mult alungit şi turtit, prevăzut cu antene lungi, moniliforme. Toracele are segmente distincte cu picioare homonome, purtând gheare. Abdomenul este compus din 10 segmente distincte, cu stili, ultimul purtând o pereche de cerci.

Ordinul Diplura grupează cinci familii: Anajapygidae, Campodeidae, Japygidae, Parajapygidae şi Procampodeidae.


29

Aspect corpului este alungit, cu lungimea cuprinsă între 3 şi 5 mm, corp flexibil şi

translucid, de culoare albă până la galben-pal. Stili abdominali sunt bine dezvoltaţi, cercii multiarticulaţi sunt lungi, ca nişte antene. Trăieşte gregar, pe sol umed şi se hrăneşte cu plante şi insecte moarte.

Clasa INSECTA Cuprinde în principal hexapode cu aripi, excepţie făcând câteva grupe special

adaptate. Se diferenţiază de entognate prin aparatul bucal extern, antene, ochii compuşi, prezenţa aripilor (la reprezentanţii insectelor fără aripi există rudimente, sub forma unor paranote), sistem traheal complex, între 11 și 9 segmente abdominale + telson, apendice genitale. Clasa Insecta cuprinde în fauna României 23 de ordine:

Ordinul Zygentoma Ordinul Microcoryphia Ordinul Ephemeroptera Ordinul Plecoptera Ordinul Odonata Ordinul Orthoptera Ordinul Dictyoptera Ordinul Dermaptera Ordinul Psocoptera Ordinul Phthiraptera Ordinul Thysanoptera Ordinul Hemiptera Ordinul Hymenoptera Ordinul Coleoptera Ordinul Strepsiptera Ordinul Megaloptera Ordinul Raphidioptera Ordinul Neuroptera Ordinul Mecoptera Ordinul Trichoptera Ordinul Lepidoptera Ordinul Diptera Ordinul Siphonaptera

Campodea fragilis Clasa Entognatha Ordinul Diplura Familia Campodeidae Subfamilia Campodeinae

Foto: www.zoology.fns.uniba.sk


30

Ordinul Zygentoma Reprezintă insecte asemănătoare entognatelor, dar care au ochi compuşi,

rudimente de aripi (numite paranote). Toracele este vizibil segmentat, abdomenul alcătuit din 11 segmente, este purtător de apendice de tip stili, telson și cerci. Trăiesc în diferite biotopuri, de la habitate de stâncării, litieră, scoarţa copacilor şi până în locuinţe. Unele specii trăiesc în cuiburi de furnici (fiind mirmecofile). Ordinul Zygentoma grupează două familii: Lepismatidae şi Nicoletidae.

Thermobia domestica Clasa Insecta Ordinul Zygentoma Familia Lepismatidae


Ordinul Microcoryphia Grupează insecte aptere cu corpul acoperit de solzi. Piesele bucale sunt retractile,

masticatoare, ochii mari și antenele lungi. Toracele poartă picioare mici și se continuă cu abdomenul lung prevăzut cu stili, doi cerci și un paracerc foarte lung. Trăiesc în crăpături, sub scoarţă sau frunze, în zone împădurite.

Lepismachilis sp. Clasa Insecta Ordinul Microcoryphia Familia Machilidae

Foto: Pavel Schlemmer

Ordinul Ephemeroptera Sunt insecte heterometabole. Larvele trăiesc acvatic, au corpul aplatizat și

prevăzut pe laturile abdomenului cu traheobranhii și trei cerci. Pe torace, la larvele avansate, se pot observa mugurii aripilor (pterotecile). Corpul adulților este fragil și subţire, cu antene scurte. Aripile membranoase sunt ținute în repaus laolaltă, în unghi de 45° față de axul corpului. Prima pereche este mai mare, a doua fiind mult mai mică. Abdomenul poartă terminal doi cerci foarte lungi. Pentru ca nu au sistem digestiv, adulții sunt incapabili să se mai hrănească, astfel trăiesc foarte puţin (de la câteva ore până la 2-3 zile) timp în care se reproduc. Ordinul grupează 7 suprafamilii: Baetiscoidea, Baetoidea, Caenoidea, Ephemerelloidea, Ephemeroidea, Heptagenioidea şi Leptophlebioidea.


31

← larvă Ecdyonurus sp. Clasa Insecta Ordinul Ephemeroptera Familia Heptageniidae

Fotografii: Lucian Pârvulescu

adult → Ordinul Plecoptera Asemănătoare cu efemeropterele, plecopterele se deosebesc de acestea prin

constituţia mai robustă a corpului. Insecte heterometabole, larvele acvatice au traheobranhiile atașate la baza picioarelor, iar cercii sunt în număr de doi. Adultul prezintă aripi membranoase ținute în repaus laolaltă peste abdomen, precum și doi cerci scurți. Ordinul grupează 2 suprafamilii: Nemouroidea şi Perloidea.

← larvă Perla sp. Clasa Insecta Ordinul Plecoptera Familia Perlidae


adult →


32

Ordinul Odonata Cuprinde insecte prădătoare mari, heterometabole, cu viaţă larvară acvatică şi

adulţi zburători. Capul este emisferic şi mobil cu antene foarte mici, dar cu ochi deosebit de dezvoltaţi. Pe vertex prezintă trei oceli. La nivelul toracelui se remarcă apendicele locomotoare, picioarele şi aripile de obicei transparente dar cu câte o pată colorată în apropierea apexului - pterostigma. Abdomenul este alcătuit din 11 segmente cu apendice anale şi genitale. La masculi, pe segmentul 2 şi 3 se află aparatul copulator, iar la femelă pe segmentele 8 şi 9 se află ovipozitorul. La majoritatea speciilor există un dimorfism sexual accentuat. Ordinul grupează două subordine, diferite din punct de vedere morfologic: Zygoptera și Anisoptera.

Subordinul Zygoptera este caracterizat de odonate având talie mică şi mijlocie,

caracterizate în fază adultă prin aripi aproximativ egale ca dimensiuni şi aspect. În repaos, acestea sunt ţinute laolaltă, de-a lungul corpului. Larvele au corpul alungit şi relativ cilindric, având 2 sau 3 cerci plumoși, lungi. Acest subordin grupează în România specii aparţinând la patru familii: Calopterygidae, Lestidae, Platycnemididae şi Coenagrionidae.

↑ Larvă de odonat din subordinul Zygoptera

(Foto: Lucian Pârvulescu)

Calopteryx virgo Clasa Insecta Ordinul Odonata Subordinul Zygoptera Familia Calopterygidae


La această specie masculii au corpul colorat în albastru metalic, femelele în arămiu. Aripile sunt în întregime colorate (în albastru-verzui brun), spre deosebire de C. splendens, la care doar două treimi din aripă este colorată. Specia este caracteristică mai ales zonelor de deal sau montane inferioare, de-a lungul apelor curgătoare.


33

Sympecma fusca Clasa Insecta Ordinul Odonata Subordinul Zygoptera Familia Lestidae

Foto: Cosmin-Ovidiu Manci

Specie cu un colorit general brun-cafeniu, aripile sunt transparente, cu

pterostigmele de culoare brună. Specia este caracteristică zonelor de deal, în apropiere de ape curgătoare sau stătătoare.

Subordinul Anisoptera cuprinde odonate cu aripile posterioare mai late. În repaos toate cele patru aripi sunt ţinute orizontal. Larvele sunt acvatice, masive şi cu cerci foarte scurţi, folosindu-se pentru respiraţie (dar şi propulsie) de cele 5 valve anale. Subordinul grupează familiile: Aeshnidae, Gomphidae, Cordulegastridae, Corduliidae şi Libeluliidae.

↑ Larvă de odonat din subordinul Anisoptera (Foto: Lucian Pârvulescu)

Specie foarte comună, are toracele brun, abdomenul la mascul fiind albastru, iar la

femelă gălbui. Pterostigmele sunt negricioase.

Libellula depressaClasa Insecta Ordinul Odonata Subordinul Anisoptera Familia Libellulidae



34

Culoarea masculilor este albastru-deschis uniform, iar a femelelor brun-cafenie. Specii de odonate protejate prin OUG 57 din 2007, Anexa 3:

- Coenagrion ornatum - Cordulegaster heros - Leucorrhinia pectoralis - Ophiogomphus cecilia

Deși specia Coenagrion mercuriale este listată în OUG 57/2007, aceasta nu trăiește în România.

Ordinul Orthoptera Este caracterizat de insecte heterometabole, de talie medie şi mare. Capul este

robust şi dotat cu aparat bucal pentru rupt şi mestecat. Antenele sunt de tip moniliform sau setiform. Prima pereche de aripi este de tip tegmine, a doua membranoasă. Numeroase specii au ultima pereche de picioare modificate pentru sărit, la altele prima pereche fiind adaptată la săpat. Majoritatea deţin structuri specifice cu ajutorul cărora emit sunete, numite organe stridulante. Abdomenul prezintă 10 segmente şi o pereche de cerci. La unele grupe femelele adulte poartă ovipozitor, cu rol în depunerea pontei. Ordinul grupează două subordine: Ensifera şi Caelifera.

Subordinul Ensifera are reprezentanți cu antene lungi (uneori mai lungi de cât corpul), ovipozitorul la femele fiind de asemenea foarte lung. Subordinul grupează 3 suprafamilii: Grylloidea, Rhaphidophoroidea, Tettigonioidea.

Are culoarea verde și corp îndesat. Aripile sunt mult reduse. Ovipozitorul femelei

este puternic şi curbat. Trăieşte în vegetația ierboasă din zona submontană.

Orthetrum brunneum Clasa Insecta Ordinul Odonata Subordinul Anisoptera Familia Libellulidae


Isophya modestorClasa Insecta Ordinul Orthoptera Subordinul Ensifera Familia Phaneropteridae



35

Lăcustă mare, de aspect delicat, colorată în verde crud. La adulţi aripile sunt mai

lungi de cât corpul şi de aceeaşi culoare. Femelele au ovipozitor lung. Trăieşte în vegetaţie, de la câmpie până la munte.

Specie mare, fără aripi, de culoare brun-metalizat închis. Femelele au ovipozitor

lung de aproximativ 3 cm. Trăieşte în Dobrogea.

Specie de dimensiuni medii, are coloritul negru lucios cu partea inferioară a

femurelor picioarelor posterioare colorată în cărămiziu. Capul este mai lat de cât pronotul iar ovipozitorul femelelor este mic şi subţire. Specie caracteristică zonelor de deal şi câmpie.

Tettigonia viridissima Clasa Insecta Ordinul Orthoptera Subordinul Ensifera Familia Tettigoniidae


Bradyporus dasypus Clasa Insecta Ordinul Orthoptera Subordinul Ensifera Familia Bradyporidae


Gryllus campestris Clasa Insecta Ordinul Orthoptera Subordinul Ensifera Familia Gryllidae



36

Este una dintre puţinele specii de ortoptere ce sapă galerii în pământ. În acest

sens, prima pereche de picioare este modificată. Subordinul Caelifera este caracterizat de reprezentanți ce au antene mai scurte de

cât capul și tarsele picioarelor posterioare întotdeauna formate din 3 articole. Ovipozitorul femelelor este foarte scurt. Subordinul grupează 3 suprafamilii: Acridoidea, Tetrigoidea şi Tridactyloidea, fiecare cu mai multe familii. În România, cea mai bine reprezentată este familia Acrididae.

Are aspect caracteristic dat de forma capului foarte alungită, exagerată şi de cele

două antene orientate înspre anterior. Culoarea este verde-gălbuie, cu aripi verzi.

Colorit brun cu striaţii mai întunecate. Tegminele sunt de asemenea brune.

Gryllotalpa gryllotalpa Clasa Insecta Ordinul Orthoptera Subordinul Ensifera Familia Gryllotalpidae


Acrida ungarica Clasa Insecta Ordinul Orthoptera Subordinul Caelifera Familia Acrididae

Foto: Ionuţ-Ştefan Iorgu

Chorthippus brunneus Clasa Insecta Ordinul Orthoptera Subordinul Caelifera Familia Acrididae



37

Specie mare, cu colorit brun-cenuşiu și striaţii transversale late, mai întunecate.

Aripile membranoase sunt albastre, vizibile doar în zbor. Trăieşte în zone aride. Șapte specii de ortoptere sunt protejate prin OUG 57 din 2007, Anexa 3:

- Isophya harzi - Isophya stysi - Isophya costata - Pholidoptera transsylvanica - Odontopodisma rubripes - Paracaloptenus caloptenoides - Stenobothrus eurasius

Oedipoda caerulescens Clasa Insecta Ordinul Orthoptera Subordinul Caelifera Familia Acrididae



38

Ordinul Dictyoptera Reprezintă insecte heterometabole cu o mare varietate morfologică la nivelul

celor trei subordine: Blattodea, Mantodea şi Isoptera. Subordinul Blattodea cuprinde reprezentanţi cunoscuți sub numele popular de

„gândaci-de-bucătărie”. Capul este aplatizat și prevăzut cu aparat bucal pentru rupt şi mestecat, iar antenele moniliforme sunt relativ lungi. Prima pereche de aripi este ușor pergamentoasă, cea de-a doua membranoasă, toate fiind purtate în repaus culcat peste abdomen. Zboară rar, fiind însă bune alergătoare. Abdomenul are 10 segmente şi este purtător de cerci. Larvele seamănă cu adulții însă nu au aripile complet dezvoltate. Sunt insecte termofile, în Europa trăiesc două specii foarte comune locuinţelor (Blatta orientalis și Blatella germanica), dar şi specii care trăiesc în habitate naturale. Grupează mai multe familii: Blaberidae, Blattellidae, Blattidae şi Polyphagidae.

Blattella germanica Clasa Insecta Ordinul Dictyoptera Subordinul Blattodea Familia Blattellidae


Foarte comună în bucătării, trăieşte în spatele mobilierului sau printre pungile cu alimente. Se recunoaşte după coloritul brun-roşcat al corpului şi aripilor, iar pe torace se observă două linii paralele de culoare mai întunecată. Abdomenul se termină ascuţit, având şi doi cerci.

Ectobius sp. Clasa Insecta Ordinul Dictyoptera Subordinul Blattodea Familia Blattellidae


Specie de culoare cafeniu-brună, cu toracele de culoare cărămizie si aripi lucioase.

Trăieşte prin tufişuri de pădure, la toate altitudinile, preferând zone umede.


39

Blatta orientalis Clasa Insecta Ordinul Dictyoptera Subordinul Blattodea Familia Blattidae


Singurul reprezentant al acestei subfamilii, este cel mai mare gândac-de-bucătărie.

Se recunoaşte uşor în stadiul adult sau de larvă avansată prin coloritul negricios metalizat. Larvele au aripile mai puţin dezvoltate.

Subordinul Mantodea Cuprinde insecte prădătoare, heterometabole. Capul triunghiular este foarte mobil,

dotat cu doi ochi mari şi trei oceli. Aparatul bucal este de tip masticator. Toracele are aspect alungit şi este prevăzut cu picioare lungi, cele anterioare special adaptate la prins (au pe femur un şanţ în care tibia se poate aşeza ca lama într-un briceag). Abdomenul este lung, alcătuit din 11 segmente, terminat cu doi cerci scurţi. Sunt specii termofile, majoritatea trăiesc în regiunea mediteraneană.

Mantis religiosa Clasa Insecta Ordinul Dictyoptera Subordinul Mantodea Familia Mantidae


Insectă mare, are corpul colorat în verde crud la începutul verii şi maroniu spre

toamnă, în funcţie de culoarea vegetaţiei ierboasă în care trăieşte. Este o specie prădătoare, pândind alte insecte pe care le prinde într-o poziţie similară cu cea de rugăciune (de aici numele latin de „religiosa”). Trăieşte în jumătatea de sud a României.

Subordinul Isoptera Reprezintă insecte adesea confundate cu furnicile. Speciile sunt reprezentate de

formele sexuate matcă şi masculi, precum şi de forme asexuate ca lucrătoare şi soldaţi, fiecare caracterizate printr-o morfologie proprie. Formele sexuate au aripi membranoase şi egale, dar le pierd imediat după împerechere, formele asexuate nu au aripi, sunt


40

depigmentate şi fără ochi. Trăiesc în termitiere pe care le construiesc din pământ sau în lemn. Se hrănesc cu lemn verde sau uscat, pe care îl pot digera ca urmare a unei simbioze între intestinul termitei şi microorganisme xilofage (bacterii, ciuperci) capabile să digere celuloza. Alte specii consumă lemn putred sau chiar humus bogat în nutrienți.

Reticulitermes lucifugus Clasa Insecta Ordinul Dictyoptera Subordinul Isoptera Familia Rhinotermitidae

Foto: Ciril Mlinar Cic

Insectă cu o mare varietate

de forme, lucrătoare (sus) de aspect depigmentat, cap rotund lipsit de ochi. Din aceasta se pot dezvolta toate celelalte forme. Soldaţi (mijloc) au cap mare şi sclerificat, cu mandibule puternice. Indivizii sexuaţi aripaţi (jos) sunt întotdeauna pigmentaţi şi cu ochi. Specia se întâlneşte în jumătatea de sud a României, locuieşte în cuiburi de pământ în colonii de mai multe sute de indivizi, hrana fiind reprezentată de lemn mort, uneori însă consumă şi lemn verde.

Ordinul Dermaptera Sunt insectele heterometabole ce au corpul alungit şi turtit dorso-ventral, cu cap

mic purtător de antene subțiri şi lungi. Toracele este dreptunghiular şi puternic, dotat cu picioare agile şi aripi scurte, pieloase (de unde și numele dermaptera), lăsând o bună parte din segmentele abdomenului descoperite. Posterior, abdomenul prezintă doi cerci puternici, ca o furcă. Sunt insecte nocturne ce stau ascunse pe timpul zilei sub scoarţa


41

copacilor, în crăpături de pământ, printre muşchi ş.a.m.d. Se hrănesc carnivor, prădând diverse larve, dar adesea consumă si fructe. Ordinul grupează cinci familii: Anisolabididae, Forficulidae, Labiduridae, Pygidicranidae, Spongiphoridae.

Forficula auricularia Clasa Insecta Ordinul Dermaptera Familia Forficulidae


Specie foarte comună, poate fi identificată după aspectul cercilor furcii caudale

precum şi după desenul aripilor. Ordinul Phthiraptera Reprezintă gruparea insectelor ce trăiesc exclusiv parazit pe animale cu pene sau

păr. Au aparat bucal specializat pentru mestecat sau pentru înţepat şi supt. Corpul este turtit dorso-ventral, capul cu sau fără ochi, picioarele fiind însă prevăzute cu gheare speciale pentru agăţat. Ca o adaptare secundară, nu au aripi. Ordinul grupează trei subordine: Ischnocera, Amblycera şi Anoplura, numele popular al primelor două fiind „păduchi de pene”, respectiv cel de-al treilea „păduchi de păr”. Reprezentanții sunt atât de puternic specializaţi, încât aproape fiecare animal se caracterizează prin specii diferite de paraziți.

Subordinul Ischnocera cuprinde paraziţi pe păsări sau mamifere. Au cap ortognat

şi antene filiforme alcătuite din 3-5 articole.

← Trichodectes canis Columbicola columbae →

Clasa Insecta Ordinul Phthiraptera Subordin Ischnocera

Foto: http://zoology.fns.uniba.sk


42

Subordinul Amblycera cuprinde cu precădere paraziţi pe păsări, puţine specii parazitând pe mamifere, de asemeni strict specializaţi. Au mandibulele aşezate orizontal, antene foarte mici, lăţite spre vârf.

Subordinul Anoplura cuprinde exclusiv păduchi de mamifere ce se hrănesc cu

sânge supt cu ajutorul aparatului bucal. Capul este prognat, picioarele dotate cu gheară şi dinte tibial, formând un cleşte cu care se agaţă de firul de păr. Nu au aripi, iar abdomenul este lipsit de cerci.

(A) Pediculus capitis (B) Pediculus humanus (C) Phthirus pubis Clasa Insecta Ordinul Phthiraptera Subordin Anoplura


Menopon gallinae Clasa Insecta Ordinul Phthiraptera Subordin Amblycera


A

B

C


43

Păduchele-de-cap (A), lung de 2-2,7 mm, trăieşte în părul de pe cap la om, este de culoare galben-deschis cu abdomenul cenuşiu, cu margini întunecate. Păduchele-de-corp (B) trăieşte pe pielea corpului dar se ascunde printre cusăturile hainelor, unde depune şi ouăle. Are culoarea galben-cenuşie cu toracele mai închis şi cu pete pe abdomen. Este ceva mai mare de cât cel de cap, ajunge la 3-3,5 mm. Păduchele-lat (C) are corpul caracteristic, lat şi scurt, cu picioarele anterioare mai subţiri de cât celelalte. Trăieşte în zone cu pilozitate la om, exceptând capul, de obicei în regiunea pubiană.


44

Ordinul Thysanoptera Sunt insecte mici (0,5-5 mm) ce au corpul alungit și aripi caracteristice, de aspect

penat. Capul hipognat este dotat cu aparat bucal pentru înţepat şi supt, şi antene moniliforme. Există şi specii aptere. Abdomenul are 11 segmente bine individualizate. Sunt insecte fitofage trăind toată viaţa pe plantele gazdă, doar câteva specii fiind polifage sau chiar prădătoare. Ordinul grupează două subordine: Terebrantia şi Tubulifera.

Thrips tabaci Clasa Insecta Ordinul Thysanoptera Familia Thripidae

Foto: Nigel Cattlin

Specie foarte mică (sub 1 mm lungime), de culoare cafenie, trăieşte pe solanacee (mai ales tutun). În anii secetoşi se dezvoltă populaţii foarte mari.

Ordinul Hemiptera Este un ordin foarte complex ce grupează insecte specializate la a se hrăni cu

sucul celular din plante, având în acest sens un aparat bucal pentru înţepat şi supt. Există de asemenea şi specii prădătoare sau chiar parazite. Au dezvoltare heterometabolă. Ordinul cuprinde 4 subordine: Heteroptera, Cicadomorpha, Fulgoromorpha şi Sternorrhyncha.

Subordinul Heteroptera cuprinde insectele denumite popular ploşniţe, majoritatea

speciilor având aparat bucal pentru înţepat şi supt. La adult aripile anterioare sunt hemielitre, cele posterioare membranoase. Marginile laterale ale segmentelor abdomenului sunt, în general, foarte subţiate, cu aspect de lamă marginală. Numeroase specii degajă ca mijloc de apărare un miros neplăcut, miros produs de o glandă aflată pe metatorace. Există o mare varietate de heteroptere, în cadrul acestui subordin se cunosc 6 infraordine: Dipsocoromorpha, Nepomorpha, Leptopodomorpha, Cimicomorpha, Pentatomomorpha şi Enicocephalomorpha.


45

Nepa cinerea Clasa Insecta Ordinul Hemiptera Subordinul Heteroptera Infraordinul Nepomorpha Familia Nepidae


Specie acvatică, prădătoare, de aspect foarte caracteristic numită popular „scorpion-de-apă”. Prima pereche de picioare este adaptată la prins, asemănător călugăriţelor, iar la capătul abdomenului există un tub pentru respiraţie.

Rhynocoris iracundus Clasa Insecta Ordinul Hemiptera Subordinul Heteroptera Infraordinul Cimicomorpha Familia Reduviidae


Specie prădătoare, foarte colorată, se hrăneşte cu larve pe care le injectează cu o substanţă toxică, după care le absoarbe conţinutul lichefiat (similar păianjenilor). Dacă este prinsă cu mâna provoacă o înţepătură usturătoare.

Pyrrhocoris apterus Clasa Insecta Ordinul Hemiptera Subordinul Heteroptera Infraordinul Pentatomomorpha Familia Pyrrhocoridae


Cea mai uşor de găsit ploşniţă, apare de primăvara până toamna când poate fi văzută în colonii la baza zidurilor, crăpături ş.a.m.d. Are un desen roşu caracteristic. Adesea, în perioada de împerechere, pot fi observaţi indivizi în copulă.


46

Subordinul Cicadomorpha, denumite popular cicade, sunt insecte ce au capacitatea de a emite sunete stridente, similar ortopterelor. Majoritatea speciilor au dimensiuni mari, fiind şi bune zburătoare. Capul este hipognat, dotat cu aparat bucal pentru înţepat şi supt (ceea ce trădează modul de hrănire cu sucuri vegetale). Toate cele 4 aripi sunt membranoase dar cu nervaţiuni puternic îngroşate şi adesea viu colorate. Unele specii se dezvoltă într-o spumă albă, produsă de larve, pe diferite plante, aspect foarte asemănător cu al unui scuipat, de unde şi numele popular de „scuipatul cucului” dat acestei formaţiuni. Sunt insecte termofile, se găsesc în coronamentul arborilor dar şi în vegetaţia ierboasă, de unde pot fi uşor auzite sunetele caracteristice, mai frecvent în zone calcaroase. Identificarea speciilor se poate face şi pe baza sonagramelor.

Tibicina haematodes Clasa Insecta Ordinul Hemiptera Subordinul Cicadomorpha Familia Tibicinidae


Specie de culoare neagră, prezintă pe torace 5 linii roşcate iar segmentele abdomenului mărginite cu roşu. Nervurile aripilor anterioare sunt roşii-carmin sau brun-roşcate.

Cercopis sanguinolenta Clasa Insecta Ordinul Hemiptera Subordinul Cicadomorpha Familia Cercopidae


Specie foarte comună în vegetația ierboasă, de culoare neagră, cu aripile anterioare stropite cu pete roșii.

Subordinul Sternorrhyncha cuprinde insecte mici numite popular păduchi-de-

plante sau afide. În perioada larvară sunt aptere şi trăiesc înghesuite pe părţile vegetale proaspete, hrănindu-se cu suc din celulele vegetale. Adulţii prezintă aripi şi de obicei nu se mai hrănesc.


47

Diaspidiotus sp. Clasa Insecta Ordinul Hemiptera Subordinul Sternorrhyncha Familia Diaspididae


Popular acest tip de insecte se mai numesc şi „păduchi-ţestoşi” datorită aspectului

dat de o crustă produsă de femelă în timpul depunerii pontei, crustă care va conţine şi femela moartă, după depunerea ouălor. Sub aceasta se dezvoltă larvele tinere.

afide Clasa Insecta Ordinul Hemiptera Subordinul Sternorrhyncha Familia Aphididae


Larvele de afide se hrănesc pe tulpini fragede și sunt apărate de furnici,

buburuzele fiind consumatoare de afide. Ordinul Psocoptera Reprezintă insecte foarte mici, greu de observat. Sunt forme aripate dar şi ne-

aripate. Cele aripate au aripi membranoase cu nervuri evidente, dar cu puţine nervuri transversale. Înfăţişarea generală aminteşte de a păduchilor de plante, cap şi torace mic, abdomen voluminos, cilindric şi fără cerci.

Psococerastis gibbosa - adult Liposcelis decolor – larvă/nimfă Clasa Insecta Ordinul Psocoptera

Foto: Bob Saville / Copilaș-Ciocianu Denis

Trăieşte frecvent în insectare, ierbare sau biblioteci, chiar şi în hambare.


48

Ordinul Hymenoptera Este un ordin foarte complex, grupează numeroase specii de insecte de tipul

albinelor, viespilor, bondarilor, furnicilor, dar şi insecte mai puţin cunoscute. Şi dimensiunile variază foarte mult, de la sub-milimetrice până la câţiva centimetri. Capul este prevăzut cu ochi bine reprezentaţi şi cu aparat bucal conformat pentru mestecat, numeroase grupe fiind adaptate şi la lingerea hranei lichide. Aripile sunt subțiri și membranoase, de aspect alungit. Abdomenul este întotdeauna bine delimitat de torace, la majoritatea speciilor acesta fiind pedunculat sau peţiolat. La numeroase specii ovipozitorul este transformat în aparat vulnerant (ac). Dezvoltarea este holometabolă, larvele fiind apode la majoritatea himenopterelor, doar formele primitive au larve polipode. Adesea dezvoltarea se petrece în medii din cele mai spectaculoase: în plante, în corpul sau ouăle altor insecte, în cuiburi special construite ş.a.m.d.

Ordinul este împărţit sistematic în două subordine: Symphyta şi Apocrita, cel mai bine reprezentat fiind Apocrita, cu mai multe familii importante: Ichneumonidae, Sphecidae, Cynipidae, Formicidae, Vespidae, Apidae.

Protichneumon sp. Clasa Insecta Ordinul Hymenoptera Subordinul Apocrita Familia Ichneumonidae


Familia Ichneumonidae se caracterizează prin abdomen alungit și suspendat. La numeroase specii femelele poartă un ovipozitor lung, cu ajutorul căruia injectează oul în corpul larvelor altor insecte.

Ammophila sp. Clasa Insecta Ordinul Hymenoptera Subordinul Apocrita Familia Sphecidae

Foto: wikimedia.com

Familia Sphecidae grupează himenoptere cu corp subţire şi alungit, de culori intense, cu abdomenul pedunculat. Se deosebesc de ichneumonide prin capătul bombat al abdomenului. Trăiesc în cuiburi construite în terenuri nisipoase, unde cară diverse larve, în scopul de a depune ponta în acestea.


49

Cynips quercusfolii Clasa Insecta Ordinul Hymenoptera Subordinul Apocrita Familia Cynipidae


Familia Cynipidae grupează specii de mici dimensiuni, larva dezvoltându-se pe părți vegetale la plante, în țesuturile cărora femela injectează în timpul verii oul ce va induce formarea de tumori proeminente, numite gale.

??? Clasa Insecta Ordinul Hymenoptera Subordinul Apocrita Familia Formicidae


Familia Formicidae grupează furnicile, himenoptere aptere la care doar formele sexuate prezintă aripi. Trăiesc în colonii bine organizate în cea mai mare parte formate din lucrătoare aptere, adăpostite în muşuroaie sau în diverse crăpături.


50

Familia Vespidae reprezintă speciile de viespi, bine cunoscute datorită coloraţiei tipice galben intens pe fond negru lucios. Construiesc cuiburi pergamentoase, plasate adesea sub ţiglele caselor sau în diverse scorburi uscate. Femelele lucrătoare au aparat vulnerant, existând specii a căror înțepătură poate fi periculoasă.

Apis melifera (sus)Bombus sp. (jos) Clasa Insecta Ordinul Hymenoptera Subordinul Apocrita Familia Apidae


Familia Apidae este familia

albinelor „domestice”, crescute pentru obţinerea mierii. În această familie se încadrează și bondarii, himenoptere ușor de recunoscut după aspectul foarte păros, dar şi după coloritul în benzi întâlnit la cea mai mare parte din specii.

Polistes dominula (sus) Vespa crabro (jos) Clasa Insecta Ordinul Hymenoptera Subordinul Apocrita Familia Vespidae



51

Ordinul Coleoptera Este un ordin foarte important și complex ce cuprinde insecte caracterizate în fază

adultă prin chitinizarea completă a primei perechi de aripi, numite elitre. Din torace rămâne vizibil doar protoracele, restul fiind acoperite de elitre. Aripile posterioare sunt membranoase și pliate sub elitre. Abdomenul, adesea turtit dorso-ventral, este protejat şi acoperit tot de elitre. Dezvoltarea holometabolă a acestor insecte trece prin stadiul de larvă cu aspect vermiform. La unele specii femela poate fi apteră.

← femelă apteră


larvă → Subordinul Adephaga Cuprinde în mare parte reprezentanţi cu regim de hrană carnivor. Antenele sunt

homonome şi elitrele bine dezvoltate. Toate speciile au tarsele celor trei perechi de picioare alcătuite din 5 articole. Subordinul are o singură suprafamilie: Caraboidea, cu reprezentanţi acvatici şi tereştrii.

Carabus variolosus Clasa Insecta Ordinul Coleoptera Subordinul Adephaga Familia Carabidae


Familia Carabidae are reprezentanți cu corp zvelt, cap mare prognat, cu mandibule puternice și antene setiforme. Protoracele are aspect patrulater, picioarele adaptate la fugă iar elitrele au aspect eliptic. Sunt insecte prădătoare ce trăiesc mai mult pe sol, dar zboară foarte bine.


52

Familia Dytiscidae

grupează insecte acvatice care pot fi întâlnite terestru pentru că sunt bune zburătoare. Au aspect oval, picioarele anterioare sunt adezive pentru prinderea prăzii, picioarele posterioare fiind mai lungi sunt prevăzute cu un rând de peri ce folosesc drept paletă pentru înot.

Subordinul Polyphaga Cuprinde cel mai mare număr de reprezentanţi ai coleopterelor. Elitrele sunt bine

dezvoltate şi de diferite forme. Se deosebesc de adefage prin numărul mai mic de articole tarsale. Regimul de hrană este omnivor.

Familia Silphidae grupează

coleoptere la care numeroase specii au antenele clavate sau lamelate, dar și setiforme sau serate. Protoracele este tetraedric, iar elitrele nu acoperă complet abdomenul. Se hrănesc cu materie organică în descompunere, dar și cu ciuperci.

Staphylinus erythropterus Clasa Insecta Ordinul Coleoptera Subordinul Polyphaga Infraordinul Staphyliniformia Familia Staphylinidae


Familia Staphylinidae

reprezintă coleoptere ce au abdomenul mult alungit și elitre foarte scurte. Antenele sunt moniliforme globuloase sau setiforme. Trăiesc pe resturi animale sau vegetale în descompunere, sau pe ciuperci.

Cybister sp. Clasa Insecta Ordinul Coleoptera Subordinul Adephaga Familia Dytiscidae

Foto: Copilaș-Ciocianu Denis

Necrophorus vespilloides Clasa Insecta Ordinul Coleoptera Subordinul Polyphaga Infraordinul Staphyliniformia Familia Silphidae



53

Luciola lusitanica Clasa Insecta Ordinul Coleoptera Subordinul Polyphaga Infraordinul Elateriformia Familia Lampyridae


Familia Lampyridae

reprezintă licuricii, coleoptere de dimensiune medie, având capul acoperit de protorace. Femelele sunt complet lipsite de aripi. Toate speciile sunt nocturne și au posibilitatea de a emite lumină. Se hrănesc cu gastropode mici.

Rhagonycha fulva Clasa Insecta Ordinul Coleoptera Subordinul Polyphaga Infraordinul Elateriformia Familia Cantharidae


Familia Cantharidae are

reprezentanți asemănători cu lampiridele dar la care protoracele nu acoperă capul. Elitrele au textură pieloasă. Diurne, trăiesc pe inflorescențe unde consumă nectar dar hrana de bază o reprezintă afidele sau alte specii de insecte fitofage.

Ctenicera cuprea Clasa Insecta Ordinul Coleoptera Subordinul Polyphaga Infraordinul Elateriformia Familia Elateridae


Familia Elateridae este o

familie cu reprezentanți care au ca și element aparte posibilitatea de a sări când sunt așezate pe spate datorită unui mecanism situat între pro- și mezo-stern. Corpul este mult alungit, cu protorace mare. Adulții și larvele trăiesc și se hrănesc pe plante.


54

Anthaxia salicis Clasa Insecta Ordinul Coleoptera Subordinul Polyphaga Infraordinul Elateriformia Familia Buprestidae


Familia Buprestidae

grupează coleoptere cu corp scorțos, alungit, aproape toate speciile având luciu metalic. Trăiesc exclusiv pe plante, majoritatea larvelor preferând lemn mort. Unele specii sunt atrase de pădurile recent incendiate. În țările asiatice elitrele lor reprezintă bijuterii.

Anthrenus scrophulariae Clasa Insecta Ordinul Coleoptera Subordinul Polyphaga Infraordinul Bostrichiformia Familia Dermestidae

Foto: Cornel Alexandu

Familia Dermestidae

cuprinde coleoptere de aspect cilindric, globulos, având antene clavate. Corpul este păros sau acoperit cu solzi fini. Larvele trăiesc pe materie organică uscată (blănuri, lână, covoare), iar adulții pe flori.

Meloe brevicollis Clasa Insecta Ordinul Coleoptera Subordinul Polyphaga Infraordinul Cucujiformia Familia Meloidae


Familia Meloidae este

reprezentată de coleoptere mari, cu protorace îngust și elitre evazate, la numeroase specii mai scurte de cât abdomenul. Atunci când sunt stresate elimină un lichid galben-portocaliu.


55

Blaps mortisaga Clasa Insecta Ordinul Coleoptera Subordinul Polyphaga Infraordinul Cucujiformia Familia Tenebrionidae


Familia Tenebrionidae

reprezintă un grup de coleoptere nocturne, de culoare închisă, uniformă, mată. Aripile membranoase sunt rudimentare. Trăiesc în locuri ascunse și întunecoase.

Trichodes sp. Clasa Insecta Ordinul Coleoptera Subordinul Polyphaga Infraordinul Cucujiformia Familia Cleridae


Familia Cleridae este

reprezentată de insecte prădătoare întâlnite pe trunchiuri de copaci sau pe flori. Glabre (păroase), au culori puternice, negre, roșii sau portocalii. Se recunosc după mezotoracele mai îngust de cât restul corpului.

Liparus glabrirostris Clasa Insecta Ordinul Coleoptera Subordinul Polyphaga Infraordinul Cucujiformia Familia Curculionidae


Familia Curculionidae este

reprezentată de coleoptere care au capul prelungit într-un rostru foarte caracteristic. Antenele sunt de regulă geniculate și clavate, inserate pe rostru, în vârful căruia se află și piesele bucale. Sunt specii exclusiv fitofage, la unele specii larvele săpând galerii în trunchiul copacilor.


56

Rutpela maculata Clasa Insecta Ordinul Coleoptera Subordinul Polyphaga Infraordinul Cucujiformia Familia Cerambycidae


Familia Cerambycidae

(Croitorii) au corpul alungit și antene foarte lungi, de tip setiform sau serat. Elitrele acoperă în întregime abdomenul, la numeroase specii fiind ușor păroase. Larvele trăiesc și se hrănesc sub scoarță sau în lemn.

Coccinella septempunctata Clasa Insecta Ordinul Coleoptera Subordinul Polyphaga Infraordinul Cucujiformia Familia Coccinellidae


Familia Coccinellidae

grupează coleoptere de aspect hemisferic. Antenele moniliforme sunt scurte și discrete. Pronotul este evazat, iar elitrele lucioase și viu colorate. Majoritatea speciilor se hrănesc cu afide.

Timarcha sp. Clasa Insecta Ordinul Coleoptera Subordinul Polyphaga Infraordinul Cucujiformia Familia Chrisomelidae


Familia Chrisomelidae

grupează coleoptere cu corp scurt, bombat și de regulă colorat în culori metalice, lucioase. Antenele sunt moniliforme sau setiforme, ușor îngroșate spre vârf. Se hrănesc fitofag. Larvele trăiesc pe frunze, la unele specii săpând chiar galerii în tulpinile sau rădăcinile plantelor.


57

Sisyphus schaefferi Clasa Insecta Ordinul Coleoptera Subordinul Polyphaga Infraordinul Scarabaeiformia Familia Scarabeidae


Familia Scarabaeidae

grupează coleoptere ce au corp robust, globulos, cu irizații metalice. Antenele sunt de tip clavat, cu măciuca păroasă. Protoracele este ornamentat cu diverse proeminențe la majoritatea speciilor. Picioarele anterioare sunt adaptate pentru săpat. Trăiesc și se hrănesc cu materiile vegetale predigerate din bălegarul erbivorelor.

Geotrupes sp. Clasa Insecta Ordinul Coleoptera Subordinul Polyphaga Infraordinul Scarabaeiformia Familia Geotrupidae


Familia Geotrupidae

grupează reprezentanți foarte asemănări cu scarabeidele. Au antene clavate. Protoracele este neted iar elitrele prezintă striuri longitudinale punctate. Trăiesc în galerii săpate în pământ și se hrănesc detritofag.

Lucanus cervus Clasa Insecta Ordinul Coleoptera Subordinul Polyphaga Infraordinul Scarabaeiformia Familia Lucanidae


Familia Lucanidae

grupează coleoptere cu corp masiv și tare. Antenele geniculate sunt de tip clavat, la numeroase specii cu porțiunea dilatată lamelată. Masculii au mandibule puternice. Larvele trăiesc în lemn.


58

Oryctes nasicornis Clasa Insecta Ordinul Coleoptera Subordinul Polyphaga Infraordinul Scarabaeiformia Familia Dynastidae


Familia Dynastidae

grupează coleoptere puternice, având pe cap tuberculi sau apofize. Antenele sunt lamelate. Protoracele este masiv și concreționat. Elitrele au striuri longitudinale. Larvele consumă lemn putred.

Cetonia aurata Clasa Insecta Ordinul Coleoptera Subordinul Polyphaga Infraordinul Scarabaeiformia Familia Cetoniidae


Familia Cetoniidae au corp

masiv, păros sau lucios, adesea cu reflexe metalice. Antenele sunt geniculate și clavate. Protoracele are aspect triunghiular, cu marginile rotunjite. Trăiesc și se întâlnesc pe inflorescențele arbuștilor.

Melolontha melolontha Clasa Insecta Ordinul Coleoptera Subordinul Polyphaga Infraordinul Scarabaeiformia Familia Melolonthidae


Familia Melolonthidae

grupează coleoptere mari, cu antene lamelate. Protoracele are lățimea aproximativ egală cu cea a abdomenului. Elitrele sunt puternice și prevăzute cu tuberculi și carene longitudinale. Larva trăiește în pământ.


59

Specii de coleoptere protejate prin OUG 57 din 2007, Anexa 3: - Bolbelasmus unicornis - Boros schneideri - Buprestis splendens - Carabus hampei - Carabus hungaricus - Carabus variolosus - Cerambyx cerdo - Cucujus cinnaberinus - Graphoderus bilineatus - Lucanus cervus - Morimus funereus - Oxyporus mannerheimi - Osmoderma eremita* - Phryganophilus ruficollis - Pilemia tigrina - Probaticus subrugosus - Pseudogaurotina excellens* - Rhysodes sulcatus - Rosalia alpina* - Stephanopachys substriatus

(*specii prioritare)


60

Ordinul Strepsiptera Acest ordin cuprinde insecte mici, discrete, cu aripile răsucite (strepsis =

întoarcere). Parazitează în special pe adulţii de himenoptere. Masculul este aripat, femela apteră. Aripile anterioare ale masculului sunt reduse la un mic bastonaş în timp ce aripile posterioare sunt mari şi ajung până la partea posterioară a abdomenului. Aspectul femelei este puternic metamorfozat datorită parazitismului, astfel tot ce se poate vedea este capul şi o parte din torace, sudate într-o piesă comună. Lipsesc ochii, antenele, picioarele sau aripile, dând femelei aspect vermiform. Dezvoltarea este complicată, larvele se împrăştie prin intermediul florilor.

Stylops melittae Clasa Insecta Ordinul Strepsiptera Subordinul Stylopidia Familia Stylopidae Subfamilia Stylopinae

Foto: Jaco

Specie parazită pe himenoptere, cel mai uşor pot fi observaţi masculii în faza adultă. Larvele şi pupele masculilor proemină la contactul dintre segmentele abdominale ale gazdei. Femelele pot fi observate mai greu, cu o formă discoidală, aplatizată.

Ordinul Raphidioptera Sunt insecte mici, agresive, atât ca adulţi cât şi ca larve. Adulţii se caracterizează

printr-un cap aplatizat cu mandibule proeminente, protorace alungit, picioare homonome şi aripi membranoase. Femelele au ovipozitor lung.

Raphidia sp. Clasa Insecta Ordinul Raphidioptera Familia Raphididae

Foto: Claudio Labriola


61

Ordinul Neuroptera Sunt insecte de diferite dimensiuni, de la 2-3 milimetri la câţiva centimetri. Au

capul ortognat, dotat cu aparat pentru mestecat, toracele este normal dezvoltat, picioarele homonome. Aripile membranoase sunt aproximativ egale și au nervaţiunea foarte deasă, ca o reţea neurală (de aici și numele ordinului). Abdomenul este cilindric, lipsit de cerci. Larva se dezvoltă pe uscat, pupa este liberă adesea învelită într-un cocon mătăsos.

Ordinul cuprinde 3 subordine: Hemerobiiformia, Myrmeleontiformia şi Nevrorthiformia.

Chrysopa sp. Clasa Insecta Ordinul Neuroptera Subordinul Hemerobiiformia Familia Chrisopidae


Ordinul Mecoptera Se mai numesc popular şi „muşte scorpion” datorită curburii abdomenului. Capul

este ortognat, cu un rostru rezultat prin prelungirea pieselor bucale. Antenele sunt lungi şi subţiri. Protoracele este îngust în timp ce mezo- şi metatoracele sunt mai robuste. Picioarele sunt homonome, adesea terminate cu o gheară, iar aripile membranoase. Sunt specii prădătoare.

Panorpa sp. Clasa Insecta Ordinul Mecoptera Familia Panorpidae


Corp alungit cu rostru evident şi antene lungi. Coloritul segmentelor este negru cu

galben, ultimele segmente ale abdomenului fiind roşii. Aripile sunt pătate cu brun-închis. Se întâlneşte în vegetaţia ierboasă, pe văile râurilor.


62

Ordinul Megaloptera Grupează insecte de dimensiuni medii sau mari, având capul prognat şi

protoracele patrulater. Aripile sunt mari şi ţinute peste abdomen ca un acoperiş de casă, fapt ce le aseamănă foarte bine cu trichopterele. Se deosebesc însă de acestea prin forma capului mai robustă cu aparat bucal pentru rupt şi mestecat, cât şi prin lipsa perilor de pe aripi. Larvele megalopterelor trăiesc în apă şi poartă apendice abdominale penate, cu rol de branhii dar şi doi cerci scurți.

Sialis sp. Clasa Insecta Ordinul Megaloptera Familia Sialidae

Foto larvă: Garold W. Sneegas Foto adult: Lucian Pârvulescu


63

Ordinul Trichoptera Reprezintă insecte holometabole la care adultul are aripi membranoase acoperite

cu peri mătăsoşi (trichos = păr). Capul este mic, cu piesele bucale mult reduse deoarece adulții nu se mai hrănesc, trăind în această fază doar câteva zile pentru a se împerechea. Zboară de regulă noaptea, ouăle fiind depuse pe pietrele de la malul apelor. Larva este acvatică, la majoritatea speciilor trăind într-un fel de căsuţă protectoare, alcătuită din firicele de nisip, pietricele sau beţişoare, lipite între ele cu salivă sau fire de mătase. Aparatul bucal al larvei este pentru rupt şi mestecat, abdomenul fiind prevăzut cu apendice filiforme, cu rol de branhii. Pe primul şi ultimul segment abdominal se află câte o pereche de apendice cu rol de cârlig, pentru a menține larva în căsuță. Se consideră că din punct de vedere ecologic, prezenţa larvelor de trichoptere în apă este un indicator al calităţii acesteia.

Ordinul grupează 3 subordine: Annulipalpia, Integripalpia și Spicipalpia.

← larvă cu căsuţă din pietricele

adult →

Ordinul Lepidoptera Grupează cele mai cunoscute insecte, datorită aripilor caracteristice. Fluturii au în

faza adultă aripile membranoase acoperite cu solzi mărunţi (lepidos = solzos). Capul adultului poartă ochi mari, antene lungi de diverse tipuri, şi aparat bucal adaptat pentru supt. Protoracele este mic, mezo- şi metatoracele însă sunt mai puternice. Aripile anterioare de obicei sunt cele mai mari. Abdomenul este suplu la masculi şi mai bombat la femele, la ambele sexe lipsit de apendice. Adesea și corpul adulţilor, ca şi al multor larve, este acoperit cu solzi sau cu peri. Dezvoltarea holometabolă începe în faza larvară, numită popular şi omidă, prevăzută cu aparat bucal de tip masticator. Aceasta năpârleşte de mai multe ori după care, prin împupare, se transformă în adult. Hrana larvelor este vegetariană, de obicei fiind strict legate de anumite specii sau genuri de plante. Adultul se hrăneşte cu diferite lichide dulci, adesea căutând săruri minerale din excremente sau substanţe organice aflate în descompunere.

Lepidopterele au numeroase familii reprezentate în Europa, din care amintim fluturii de noapte: Hepialidae, Incurvariidae, Tineidae, Sesiidae, Zygaenidae,



64

Pterophoridae, Pyralidae, Crambidae, Geometridae, Notodontidae, Noctuidae, Lymantriidae, Arctiidae, Saturniidae, Lasiocampidae, Sphingidae, și fluturii de zi: Papilionidae, Hesperiidae, Lycaenidae, Nymphalidae, Riodinidae, Pieridae.

Triodia sylvina Clasa Insecta Ordinul Lepidoptera Familia Hepialidae


Familia Hepialidae grupează fluturi nocturni, de dimensiuni medii și mari. Antenele sunt scurte, iar aripile ținute în repaus ca un acoperiș de casă.

Adela reaumurella Clasa Insecta Ordinul Lepidoptera Familia Incurvariidae


Familia Incurvariidae au perișori microscopici pe suprafața aripilor și antene lungi. Femelele au ovipozitor. Larvele se dezvoltă în galerii săpate în frunze.

Euplocamus anthracinalis Clasa Insecta Ordinul Lepidoptera Familia Tineidae


Familia Tineidae este reprezentată de fluturi mici, diurni sau nocturni. Au antene lungi, lipsindu-le trompa deoarece adulții nu se mai hrănesc Aripile prezintă franjuri lungi pe marginea posterioară.


65

Sesia apiformis Clasa Insecta Ordinul Lepidoptera Familia Sesiidae


Familia Sesiidae reprezintă fluturi cu aspect aparte, colorat asemănător cu unele himenoptere (viespii), aripile înguste slab acoperite cu solzi părând mai degrabă transparente. Abdomenul sesil, antenele lungi și trompa aparatului bucal trădează însă acest mimetism. Larvele trăiesc în galerii săpate în rădăcina plantelor.

Zygaena filipendulae Clasa Insecta Ordinul Lepidoptera Familia Zygaenidae


Familia Zygaenidae cuprinde fluturi de talie medie, cu antene clavate. Aripile anterioare sunt înguste și rotunjite la vârf, de culori vii, adesea metalice.

Pterophora pentadactyla Clasa Insecta Ordinul Lepidoptera Familia Pterophoridae


Familia Pterophoridae cuprinde fluturi mici, cu aspect atipic datorită aripilor, care la acest grup sunt înguste și divizate în mai mulți lobi cu aspect de pene.


66

Oncocera semirubella Clasa Insecta Ordinul Lepidoptera Familia Pyralidae


Familia Pyralidae reprezintă fluturi crepusculari, de talie mică și medie. Aripile anterioare sunt înguste la bază și late spre vârf. La unele specii în repaus sunt ținute strâns pe lângă abdomen.

Eurrhypara hortulata Clasa Insecta Ordinul Lepidoptera Familia Crambidae


Familia Crambidae are reprezentanți de dimensiuni mici și medii. Aripile sunt franjurate pe marginea posterioară, fiind ținute în repaus într-o formă mai mult sau mai puțin triunghiulară.

Abraxas sylvata Clasa Insecta Ordinul Lepidoptera Familia Geometridae


Familia Geometridae este o familie cu numeroși reprezentanți în fauna României, cu fluturi nocturni de diverse mărimi și culori. Corpul este subțire, aripile sunt late, ținute în repaus larg desfăcute pe suportul pe care stau. Larvele se recunosc după mersul specific, prin alungire și scurtare.


67

Harpyia milhauseri Clasa Insecta Ordinul Lepidoptera Familia Notodontidae


Familia Notodontidae

grupează fluturi mari, nocturni, care țin aripile în repaus ca un acoperiș de casă. Seamănă bine cu noctuidele, dar se disting de acestea prin nervațiunea aripilor și picioarele extrem de păroase.

Eucarta amethystina Clasa Insecta Ordinul Lepidoptera Familia Noctuidae


Familia Noctuidae este una dintre cele mai bogate în reprezentanți, cu specii ce zboară noaptea, doar excepțional ziua. Aripile sunt ținute ca un acoperiș de casă, cele posterioare fiind uniform colorate.

Euproctis similis Clasa Insecta Ordinul Lepidoptera Familia Lymantriidae

Foto: www.wikipedia.com

Familia Lymantriidae cuprinde fluturi de talie mijlocie și mare. Antenele sunt pectinate la ambele sexe, la femele cu peri mai scurți. Corpul și picioarele poartă peri lânoși. Omizile sunt păroase.


68

Euplagia quadripunctaria* Clasa Insecta Ordinul Lepidoptera Familia Arctiidae

Foto: Lucian Pârvulescu *specie protejată

Familia Arctiidae grupează fluturi de talie medie, având corpul păros și aripile viu colorate. Zboară atât ziua cât și noaptea.

Saturnia pavonia Clasa Insecta Ordinul Lepidoptera Familia Saturniidae


Familia Saturniidae este reprezentată de fluturi mari, masivi, având corpul păros. Aripile sunt mari și late. Masculii au antene pectinate.

Macrothylacia rubi Clasa Insecta Ordinul Lepidoptera Familia Lasiocampidae


Familia Lasiocampidae grupează fluturi mari, greoi, mai mult nocturni. Corpul este păros iar antenele pectinate la ambele sexe. Aripile sunt mari, ținute în repaus ca un acoperiș de casă.


69

Deilephila porcellus Clasa Insecta Ordinul Lepidoptera Familia Sphingidae

Foto: Iulian Boboescu

Familia Sphingidae cuprinde fluturi robuști. Capul este masiv, prevăzut cu antene clavate și trompă foarte lungă. Aripile anterioare mult mai lungi, sunt înguste și ascuțite la vârf. Abdomenul este de asemenea ascuțit. Zboară în crepuscul.

Iphiclides podalirius Clasa Insecta Ordinul Lepidoptera Familia Papilionidae


Familia Papilionidae reprezintă fluturi mari, exclusiv diurni. Corpul lor este robust și păros, iar aripile late și frumos colorate. Omizile au înapoia capului un tentacul bifurcat, ce emite mirosuri supărătoare.

Thymelicus sylvestris Clasa Insecta Ordinul Lepidoptera Familia Hesperiidae


Familia Hesperiidae reprezintă fluturi diurni cu corp masiv dar aripi mici. Au aspect păros, aripile în repaus fiind ținute în unghi ascuțit față de corp.


70

Pieris sp. Clasa Insecta Ordinul Lepidoptera Familia Pieridae


Familia Pieridae reprezintă fluturi de dimensiuni medii, exclusiv diurni. Aripile sunt rotunjite, culoare albă sau galbenă. Pentru identificare este important și desenul de pe fața dorsală a aripilor. Omizile au corpul acoperit cu peri scurți.

Polyommatus icarus Clasa Insecta Ordinul Lepidoptera Familia Lycaenidae


Familia Lycaenidae este reprezentată de fluturi mici, exclusiv diurni. Corpul este subțire, antenele vărgate, iar aripile mai intens colorate la masculi. Coloritul dorsal al aripilor este foarte asemănător între specii, o identificare corectă necesitând observarea imaginii ventrale a aripii. Omizile sunt aplatizate.

Inachis io Clasa Insecta Ordinul Lepidoptera Familia Nymphalidae


Familia Nymphalidae are mulți reprezentanți. exclusiv diurni. Corpul este slab păros, aripile fiind mari și adesea frumos colorate. Omizile sunt păroase.


71

Hamearis lucina Clasa Insecta Ordinul Lepidoptera Familia Riodinidae


Familia Riodinidae reprezintă fluturi diurni de dimensiuni medii, având antenele vărgate asemănător lycaenidelor. În fauna Europei trăiește o singură specie: Hamearis lucina.


72

Ordinul Diptera Cuprinde insecte numite popular şi „muşte”. Dipterele au ca şi caracteristică

aparte prezenţa unui singur rând de aripi, cele anterioare. Capul este deobicei ortognat, prins de torace printr-un gât ce permite mobilitate. Ochii sunt mari, iar antenele lungi la formele primitive şi scurte la cele evoluate. Aparatul bucal este adaptat pentru supt şi lins sau înţepat. Protoracele şi metatoracele sunt slab dezvoltate, cel mai puternic fiind mezotoracele purtător de aripi. Picioarele sunt homonome, adesea dotate cu formaţiuni adezive. Aripile anterioare membranoase servesc la zbor în timp ce aripile posterioare sunt reduse la nişte beţişoare, numite balansiere (foto). Abdomenul este moale şi se încheie cu armătura genitală. Dezvoltarea este holometabolă, unele specii depunând direct larve (ovovivipare) iar altele folosind chiar partenogeneza. Ordinul cuprinde două subordine: Nematocera şi Brachycera.

Subordinul Nematocera Sunt diptere primitive al căror caracter distinctiv îl reprezintă antenele, mai lungi

de cât capul. Larvele lor sunt eucefale, pupa liberă şi foarte mobilă. Subordinul cuprinde un număr mare de familii.

Tipula sp. Clasa Insecta Ordinul Diptera Subordinul Nematocera Familia Tipulidae


Familia Tipulidae grupează reprezentanți cu aspect de ţânţar mult mai mare, cu abdomen alungit și cilindric, însă fără a fi o insectă hematofagă (majoritatea adulților nu se mai hrănesc). Zboară prin locuri umbroase. Larvele se hrănesc cu materie vegetală, în special cu rădăcini.

Culex pipiens Clasa Insecta Ordinul Diptera Subordinul Nematocera Familia Culicidae

Foto: Silvestr Szabó

Familia Culicidae reprezintă ţânţarii, diptere de talie mică, cu antene moniliforme. Aparatul bucal este pentru înțepat, masculii consumând nectar, iar femelele sânge (pentru a se reproduce). Larva lor se dezvoltă în ape stagnante sau lent curgătoare.


73

Chironomus sp. Clasa Insecta Ordinul Diptera Subordinul Nematocera Familia Chironomidae

Foto: http://commons.wikimedia.org

Familia Chironomidae este foarte bine reprezentată în România. Adulţii se deosebesc de ţânţari prin forma mai delicată a abdomenului şi antenele plumoase la masculi. Larvele sunt acvatice de aspect vermiform, reprezentând o componentă importantă a comunității zoobentonice mai ales în ape poluate.

Dasyhelea sp. Clasa Insecta Ordinul Diptera Subordinul Nematocera Familia Ceratopogonidae

Foto: Lutrand Jean Claude

Familia Ceratopogonidae are reprezentanți foarte mici, cu aspect de ţânţar. Masculii au antenele pectinate. Femelele a numeroase specii se hrănesc cu sânge, altele cu nectar sau chiar prădând alte insecte. Larvele pot fi găsite în zone umede sub scoarță, lemn putred, mâl sau plante acvatice.

Simulium sp. Clasa Insecta Ordinul Diptera Subordinul Nematocera Familia Simuliidae

Foto: J.K. Lindsey

Familia Simuliidae, cu reprezentanți la fel de supărători ca şi ţânţarii, se poate deosebi de aceştia prin aspectul mai robust, ce aduce mai degrabă spre forma unei muște de culoare negricioasă. Masculii se hrănesc cu nectar iar femelele cu sânge. Larvele sunt acvatice preferând ape curate.


74

Clogmia sp. Clasa Insecta Ordinul Diptera Subordinul Nematocera Familia Psychodidae


Familia Psychodidae are reprezentanți foarte mici ca dimensiune, se mai numesc şi muştele molii datorită aspectului păros al corpului și aripilor, cu antene lungi, Larvele se dezvoltă în medii acvatice sau semi-acvatice inclusiv în instalațiile sanitare din băi. Adulții sunt nocturni, doar la puține specii femelele fiind hematofage sau parazite pe alte insecte.

Subordinul Brachycera Sunt diptere cu antenele scurte, alcătuite din cel mult 8 articole. Adulții se mai pot

deosebi și prin comportament, majoritatea brahicerelor fiind prădătoare sau necrofage. Larvele lor sunt eucefale sau acefale, pupa liberă și sedentară. Larva se poate deosebi de cea a nematocerelor prin faptul că porțiunea închisă la culoare din spatele capsulei cefalice se prelungește și pe protorace. Subordinul cuprinde un număr foarte mare de familii.

Limnia unguicornis Clasa Insecta Ordinul Diptera Subordinul Brachycera Familia Sciomyzidae


Familia Sciomyzidae grupează diptere suple, brun sau gălbui colorate. Ochii sunt foarte bine dezvoltați iar antenele scurte și îndreptate înainte. Trăiesc în apropierea zonelor umede, mai ales mlăștinoase unde larvele parazitează melci. Unii fermieri le cultivă pentru a reduce pierderile foliare cauzate de melci.


75

Tabanus bovinus Clasa Insecta Ordinul Diptera Subordinul Brachycera Familia Tabanidae


Familia Tabanidae (tăunii) grupează cele mai mari diptere, cu un zbor zgomotos. Adulții se hrănesc cu nectar, femelele însă pentru a se putea reproduce sunt obligate să consume sânge. Larvele se dezvoltă în sol umed și consumă nevertebrate.

Hemipenthes morio Clasa Insecta Ordinul Diptera Subordinul Brachycera Familia Bombyliidae


Familia Bombyliidae este una din cele mai puțin cunoscute familii de diptere. Adulții se hrănesc cu nectar și polen. Femela adultă depune ouăle în apropierea cuiburilor altor insecte pe care larvele le vor prăda.

Eristalis tenax Clasa Insecta Ordinul Diptera Subordinul Brachycera Familia Syrphidae


Familia Syrphidae imită aspectul unor himenoptere, fără a avea însă aparat vulnerant sau abdomen suspendat. Adulții se hrănesc cu nectar și polen. Larvele au un spectru larg de hrană, la unele specii consumând materie organică în descompunere, altele fiind prădătoare la afide.


76

Neomyia cornicina Clasa Insecta Ordinul Diptera Subordinul Brachycera Familia Muscidae


Familia Muscidae este reprezentată de „muștele-de-casă” având ochi mari, antene scurte aristate, cu arista plumoasă. Adulții pot fi prădători, hematofagi, saprofagi sau consumatori de diverse lichide. Larva poate ocupa diverse habitate, ca vegetația în descompunere, sol umed, cuiburi de insecte sau păsări, sau carne în descompunere.

Ordinul Siphonaptera Grupează insecte fără aripi, ectoparazite, de mici dimensiuni. Corpul lor este

foarte aplatizat latero-lateral, dar înalt în profil. Capul este hipognat, la multe specii împărţit în două zone, una purtătoare de piesele bucale pentru supt, cealaltă de antene scurte. Toracele este bine dezvoltat, nu posedă nici măcar urme de aripi. Picioarele cele mai dezvoltate sunt perechea a III-a. abdomenul este masiv, cu ornamentaţii ţepoase.

Dezvoltarea este holometabolă, larvele nu sunt parazite ci consumă micelii de ciuperci. Au corpul vermiform, lipsit de picioare. Abia adulţii devin paraziţi, putând însă aştepta o perioadă foarte lungă până la găsirea unei gazde. Parazitează diferite specii de mamifere şi păsări, fără a fi strict specializaţi, astfel pot transmite o varietate mare de boli infecţioase.

Hystricopsylla talpae Clasa Insecta Ordinul Siphonaptera Familia Hystricopsyllidae

Foto: Tomi Trilar

Cel mai mare purice, ajungând până la 3,5-5 mm lungime. Parazitează cârtiţa dar se întâlneşte şi pe şoareci sau şobolani. Are ţepi foarte lungi pe tars.

entomologie – lucrări practice lucian pârvulescu

Documents