„Enigma Otiliei” G. CălinescuDemonstraţie: roman realist balzacian

În perioada interbelică, G. Călinescu creează prin „Enigma Otiliei” un roman realist de factură balzaciană, considerând că totul e fundamental la acest scriitor francez şi că pentru literatura română a vremii tipul firesc de roman este cel obiectiv.

„Enigma Otiliei” este un roman balzacian prin accentul pus asupra laturii morale şi a socialului, prin naratorul omniscient, care îl zugrăveşte prin tehnica detaliilor, prin crearea unor tipologii, prin realizarea veridică a imaginii Bucureştiului de odinioară în toate dimensiunile lui, naratorul urmărind medii sociale diverse. Este publicat în 1936.

Viziunea despre lume a scriitorului este una realistă deoarece se prezintă veridic o societate cu toate trăsăturile ei de epocă, accentuîndu-se defectele acesteia şi falsitatea relaţiilor interumane. În plus, viziunea capătă slabe accente moralizatoare, fiind mai puternică senzaţia de veridicitate, căci în viaţa de toate zilele nu se aplică mereu proverbul „După faptă şi răsplată”, ceea ce face ca personajele mai puţin merituoase să iasă învingătoare în detrimentul celorlalte.

Scriitorul porneşte de la datele realităţii pentru a înfăţişa imaginea societăţii româneşti de la începutul secolului al XX-lea, în care valoarea este una materială - banul, ca şi la Balzac, aceasta fiind şi tema romanului. Alături de avariţie, lăcomie şi parvenitism, aspecte sociale supuse observaţiei şi criticii în romanul realist, sunt înfăţişate aspecte ale familiei burgheze: relaţia dintre părinţi şi copii, relaţia dintre soţi, căsătoria, orfanul. Prin temă, este un roman al unei familii şi istorie a unei moşteniri şi se încadrează în categoria prozei realist-balzaciene prin motivul moştenirii şi al paternităţii. Tematica citadină şi tema intelectualului se înscriu în direcţia modernistă a vremii

Titlul iniţial, „Părinţii Otiliei,” reflecta ideea balzaciană a paternităţii, pentru că fiecare dintre personaje determină cumva soarta orfanei Otilia, ca nişte „părinţi". Autorul schimbă titlul din motive editoriale şi deplasează astfel accentul de la tema specific realistă a paternităţii la misterul prin care se caracterizează comportamentul protagonistei.

Romanul, alcătuit din douăzeci de capitole, este construit pe mai multe planuri narative, care urmăresc destinul unor personaje, prin acumularea detaliilor: destinul Otiliei, al lui Felix, al membrilor clanului Tulea, al lui Stanică etc. Un plan urmăreşte lupta dusă de clanul Tulea pentru obţinerea moştenirii lui Costache Giurgiuveanu şi înlăturarea Otiliei Mărculescu. Al doilea plan prezintă destinul tânărului Felix Sima care, rămas orfan, vine la Bucureşti pentru a studia Medicina, locuieşte în casa tutorelui său, Costache Giurgiuveanu, şi trăieşte iubirea adolescentină pentru Otilia. Autorul acordă interes şi planului secundar, monografic, pentru susţinerea imaginii ample a societăţii citadine.

Incipitul romanului realist fixează veridic cadrul temporal, în stilul metodei balzaciene, prin acumularea detaliilor („într-o seară de la începutul lui iulie 1909") şi spaţial (descrierea străzii Antim, din Bucureşti, a arhitecturii casei lui moş Costache, a interioarelor), prezintă principalele personaje, sugerează conflictul şi trasează principalele planuri epice.

Descrierea oferă imaginea detaliată a mediului, personajele fiind caracterizate şi prin intermediul acestuia. Căutarea casei lui Costache Giurgiuveanu prilejuieşte crearea imaginii străzii bucureştene de la începutul secolului trecut: case scunde cu ferestre prea mari, stiluri arhitectonice diferite, combinate fără metodă şi realizate din materiale improprii anticipează caracterul locatarilor, oameni prosperi, dar fără cultură solidă, fineţe sau rafinament artistic, preocupaţi de bani şi de aparenţe. Este o perspectivă ironică a iniţiatului în domeniul arhitecturii şi al decoraţiunilor interioare.

Finalul este închis deoarece aduce rezolvarea conflictului (deznodământul) şi este urmat de un epilog, în care sunt prezentate succint destinele unora dintre personaje: Felix, Otilia, Stănică, Pascalopol..

Simetria incipitului cu finalul se realizează prin descrierea străzii şi a casei lui moş Costache, din perspectiva lui Felix, intrusul / străinul din familia Giurgiuveanu, în momente diferite, ale existenţei sale (adolescenţă şi aproximativ zece ani mai târziu: „după război"). Simetria este susţinută şi de replica pe care moş Costache i-o adresează lui Felix, în momentul în care tânărul apare în poarta casei sale şi pe care doctorul Sima de mai târziu şi-o aminteşte în finalul romanului: „nu-nu stă nimeni aici, nu cunosc".

Expoziţiunea corespunde cu incipitul şi este realizată în metoda realist-balzaciană: situarea exactă a acţiunii în timp şi spaţiu, veridicitatea susţinută prin detaliile topografice, descrierea străzii în manieră realistă, fineţea observaţiei şi notarea detaliului semnificativ.

Acţiunea debutează cu venirea lui Felix-Sima la Bucureşti pentru a urma medicina, asemenea tatălui 1

său, şi cu instalarea sa la tutorele său Costache Giurgiuveanu, rentier avar.Pătruns în locuinţă, Felix îl cunoaşte pe unchiul său, un omuleţ straniu care se teme de străini, pe

verişoara Otilia şi asistă la o scenă de familie: jocul de table. Naratorul îi atribuie lui Felix (intrusul, străinul) observarea obiectivă a personajelor prezente în odaia înaltă în care este introdus. Sunt realizate portretele fizice ale personajelor, cu detalii vestimentare şi fiziologice care sugerează, în manieră clasică, trăsături de caracter şi sunt prezentate, în mod direct, starea civilă, statutul în familie, elementele de biografie. Toate aceste aspecte configurează atmosfera neprimitoare, imaginea mediului în care pătrunde tânărul şi prefigurează cele două planuri narative şi conflictul principal. Replicile Aglaei anticipează conflictul succesoral, iar atitudinea protectoare a Otiliei motivează ataşamentul lui Felix.

Intriga se dezvoltă pe două planuri care se întrepătrund: pe de o parte, în carte este prezentată istoria moştenirii lui Costache Giurgiuveanu, iar pe de altă parte, romanul are în centru destinul tânărului Felix Sima, maturizarea lui (caracterul de bildungsroman).

Competiţia pentru moştenirea bătrânului avar este un prilej pentru observarea efectelor, în plan moral, ale obsesiei banului. Bătrânul avar, proprietar de imobile, restaurante, acţiuni, nutreşte iluzia longevităţii şi nu pune în practică niciun proiect privitor la asigurarea viitorului Otiliei, pentru a nu cheltui. Clanul Tulea urmăreşte succesiunea totală a averii lui, plan periclitat ipotetic de înfierea Otiliei. Deşi are o afecţiune sinceră pentru fată, bătrânul amână înfierea ei, de dragul banilor şi din teama de Aglae. El încearcă totuşi să pună în aplicare nişte planuri pentru a o proteja pe Otilia, construndu-i o casă cu materiale provenite de la demolări. Proiectele lui moş Costache nu se realizează, deoarece din cauza efortului depus la transportarea materialelor, bătrânul este lovit de o criză de apoplexie. Chiar dacă pentru familia Tulea, boala lui moş Costache reprezintă un prilej de a-i ocupa milităreşte casa, în aşteptarea morţii bătrânului şi a obţinerii moştenirii, îngrijirile lui Felix, ale Otiliei şi ale lui Pascalopol determină însănătoşirea bătrânului avar. Moartea lui moş Costache este provocată, în cele din urmă, de Stanică Raţiu, ginerele coanei Aglae care urmăreşte să parvină şi îi fură avarului banii de sub saltea, ceea ce constituie punctul culminant al operei. Pretutindeni prezent, divers informat, amestecându-se oriunde crede că poate obţine ceva bani sau poate da lovitura vieţii lui, Stanică susţine în fond intriga romanului, până la rezolvarea în deznodământ.

Planul formării tânărului Felix, student la Medicină, urmăreşte experienţele trăite de acesta în casa unchiului său, în special iubirea adolescentină pentru Otilia. Este gelos pe Pascalopol, dar nu ia nicio decizie, fiindcă primează dorinţa de a-şi face o carieră. Otilia îl iubeşte pe Felix, dar după moartea lui moş Costache îl părăseşte, considerând că reprezintă o piedică în calea realizării lui profesionale. Ea se căsătoreşte cu Pascalopol, bărbat matur, care îi poate oferi înţelegere şi protecţie. Din epilog, aflăm că Pascalopol i-a redat cu generozitate libertatea Otiliei de a-şi trăi tinereţea, ea devenind soţia unui conte exotic şi căzând în platitudine. Otilia rămâne pentru Felix o imagine a eternului feminin, iar pentru Pascalopol o enigmă.

Conflictul exterior al romanului se bazează pe relaţiile dintre cele două familii înrudite, care sugerează universul social prin tipurile umane realizate şi este declanşat de moştenire. O familie este a lui Costache Giurgiuveanu, posesorul averii, şi Otilia Mărculescu, adolescentă şi orfană, fiica celei de-a doua soţii decedate. Aici pătrunde Felix Sima, fiul surorii bătrânului, un alt intrus este Leonida Pascalopol, prie ten al bătrânului. A doua familie, vecină şi înrudită, care aspiră la moştenirea averii bătrânului, este familia surorii acestuia, Aglae. Clanul Tulea este alcătuit din soţul Simion Tulea, cei trei copii ai lor: Olimpia, Aurica şi Titi. în această familie pătrunde Stanică Raţiu pentru a obţine zestrea ca soţ al Olimpiei.

Istoria unei moşteniri include două conflicte succesorale: primul este iscat în jurul averii lui moş Costache (adversitatea manifestată de Aglae împotriva orfanei Otilia), al doilea destramă familia Tulea (interesul lui Stanică pentru averea bătrânului).

Conflictul erotic priveşte rivalitatea adolescentului Felix şi a maturului Pascalopol pentru mâna Otiliei.Mijloacele de caracterizare a personajelor. Pentru portretizarea personajelor, autorul alege tehnica

balzaciană a descrierii mediului şi fizionomiei pentru deducerea trăsăturilor de caracter, iar prin tehnica focalizării, caracterul personajelor se dezvăluie progresiv, pornind de la exterior. În mod direct, naratorul dă lămuriri despre gradele de rudenie, starea civilă, biografia personajelor. Caracterele dezvăluite iniţial nu evoluează pe parcursul romanului, dar trăsăturile se îngroaşă prin acumularea detaliilor în caracterizarea indirectă (prin fapte, gesturi, replici, vestimentaţie, relaţii între personaje).

Excepţie face portretul Otiliei, realizat prin tehnici moderne: comportamentismul şi reflectarea poliedrică, în conştiinţa celorlalte personaje, ceea ce conferă ambiguitate personajului, iar în plan simbolic sugerează enigma, misterul feminităţii.

2

Romancierul depăşeşte însă estetica realistă şi pe cea clasică prin ambiguitatea personajelor. De exemplu, Felix nu este ambiţiosul lipsit de scrupule, ci un adolescent orfan capabil de a iubi dezinteresat, dar hotărât să-şi facă o carieră, caracterizat prin luciditate şi profunzime intelectuală.

Alt aspect modern (naturalist) este interesul pentru procesele psihice deviante, motivate prin ereditate şi mediu: alienarea şi senilitatea. Simion Tulea reprezintă categoria estetică a urâtului, grotescul. Titi, fiul retardat care se îndreaptă spre demenţă, este o copie a tatălui. Aurica, fata bătrână, invidioasă şi rea, este o copie degradată a mamei. Ba mai mult, atât mama cât şi fiica au preocupări obsesive: moştenirea, căsătoria. Autorul dispune personajele în planuri antitetice, prin reflectare inversată. Orfanii Felix şi Otilia au corespondenţi, prin răsfrângere inversată, în zona urâtului, pe tinerii din clanul Tulea: inteligenţa lui Felix în contrast cu imbecilitatea lui Titi, feminitatea misterioasă a Otiliei cu urâţenia Auricăi.

În concluzie, tehnica introducerii în scenă şi cea portretistică sunt de factură realistă, deoarece în caracterizare sunt exploatate legătura cu mediul şi valorificate detaliile fizice (fizionomice, vestimentare). Imaginea iniţială realizată din perspectiva naratorului omniscient dublată de cea a lui Felix Sima (ca personaj-reflector) va fi demonstrată şi completată pe parcursul cărţii, realismul reluând şi îmbogăţind caracterele specifice clasicismului.

Personaje sunt tipice: moş Costache - avarul, Aglae - „baba absolută fără cusur în rău", Aurica - fata bătrână, Simion - dementul senil, Titi - debil mintal, infantil şi apatic, Stanică Raţiu - arivistul, Otilia - cocheta, Felix - ambiţiosul, Pascalopol - aristocratul rafinat.

Costache Giurgiuveanu ilustrează în roman tipul avarului. Costache Giurgiuveanu provine dintr-o familie de macedoneni stabiliţi întâi la Giurgiu (de unde şi numele), apoi în Bucureşti şi este posesorul unei averi ale cărei dimensiuni le ştie doar el, ceilalţi putând doar să le presupună, cel mai interesat şi curios fiind Stănică. în ceea ce priveşte relaţiile de rudenie, este fratele Aglaei, Tulea, tatăl adoptiv al Otiliei Mărculescu, unchiul şi tutorele lui Felix. În ceea ce priveşte rolul său în cadrul acţiunii, unul dintre planurile romanului îl are în centru pentru averea lui.

Arhitectura are o strânsă legătură cu viaţa personajului şi cu profilul caracterologic, oferind primele informaţii asupra acestuia: casa lui Costache Giurgiuveanu este un indiciu al condiţiei sociale - burghezia bucureşteană - şi al încadrării lui în tipologia avarului.

Fizionomia, descrisă prin acelaşi artificiu - ochiul „străin" al lui Felix - dezvăluie de la început vârsta, detaliile unei fizionomii bizare şi gesturile stereotipe: „Tânărul văzu mirat un omuleţ subţire şi puţin încovoiat. Capul îi era atins de o calviţie totală, şi faţa părea aproape spână şi, din cauza aceasta, pătrată. Buzele îi erau întoarse în afară şi galbene de prea mult fumat, acoperind numai doi dinţi vizibili ca nişte aşchii de os. Omul a cărui vârstă desigur înaintată rămânea totuşi incertă, zâmbea cu cei doi dinţi, clipind rar şi moale, întocmai ca bufniţele supărate de o lumină bruscă.” Comportamentul bizar, anxietatea legată de posibilitatea de a fi deposedat de bani, teama faţă de lăcomia Aglaei sunt dublate de dragostea sinceră faţă de Otilia, căreia vrea din toată inima să-i asigure viitorul, deşi avariţia îl împiedică să facă singurul lucru decent şi de competenţa sa: înfierea. Bătrânul se dovedeşte slab, vulnerabil, nesigur, incapabil să o protejeze de răutatea celor din jur. Avarul îşi vinde proprietăţile, ascunde banii în casă, act imprudent pentru că Stănică are obiceiul să cotrobăie aşteptând înfrigurat să dea o lovitură, face presiuni pentru a afla unde are banii ascunşi, speriindu-1. Când are primul atac cerebral, Giurgiuveanu refuză să dea din mână cheile dulapurilor din casă şi când le dă, are încredere doar în Felix, care cu această ocazie descoperă că este furat de bătrân, dă greu banii din mână, chiar dacă sunt în beneficiul lui şi apoi asistă neputincios la risipa făcută de mem brii familiei Tulea. La sosirea doctorului Strătulat, adus de Pascalopol, cei prezenţi observă că moş Costache ţine strâns cutia cu bani şi inelul cu chei. Neliniştea şi îngrijorarea îi caracterizează numai pe Otilia şi Felix, pentru că celelalte rude nu au sentimente de compasiune faţă de bolnav. Costache nu este un om comunicativ şi nu are încredere în oameni, presupunând că aproape toţi vor să îl fure; este suspicios şi discret, preferând singurătatea, însă în timpul bolii devine comunicativ cu Felix şi Weissmann, povestindu-le despre longevitatea familiei lui, originea ei, despre soţiile sale şi intenţiile de a construi o casă Otiliei.

Cu Aglae, care îl somează să îi spună unde ţine actele, bătrânul acţionează impulsiv, strigă şi refuză să îi dea informaţii. Atacul îl face să mediteze la moarte şi să se teamă de ea asociind-o cu furtul: Astfel se înfăţişă moartea lui moş Costache: ca un furt total agravat cu paralizie integrală şi eternă. O mai mare pedeapsă decât să vezi asta şi să nu poţi face nimic nu i se părea că poate fi. Frica îl face să consulte un doctor, să se bucure în tăcere de candela aprinsă de Otilia pentru a-i da încredere, dar fidel realităţii existenţei, continuă să facă planuri de viitor şi să încerce să-1 escrocheze pe Felix ajuns la majorat. În timpul ultimei crize starea de anxietate este amplificată: se teme de zgomotele din casă, de ochii ce-1 urmăresc, iar

3

când Stănică se pregăteşte să îi ia comoara de sub saltea, îl supraveghează duşmăneşte şi încearcă să o apere cu un efort ce îl costă viaţa, dovedindu-şi pasiunea pentru bani până în clipa morţii.

Costache este însă capabil de căldură, de sentimente de dragoste faţă de Otilia pe care o priveşte cu devotament, o ascultă şi doreşte sincer să îi rezolve situaţia, deşi amână mereu, reuşind astfel să îi încredinţeze lui Pascalopol doar o parte din banii ce i se cuvin. Dragostea pentru fată şi avariţia îl fac să accepte ca moşierul să o protejeze şi să îi satisfacă dorinţele şi capriciile, în ciuda mentalităţii vremii. Moşierul este singurul lui prieten, iar în Felix are încredere dovedind că are nu numai discernământ, ci şi o bună intuiţie a caracterului oamenilor.

Pe de altă parte, moş Costache este un personaj comic care capătă o dimensiune caricaturală.din cauza trăsăturilor evidenţiate de către narator: avariţia ostentativă şi grotescă în descrierea vestimentaţiei, comportarea mereu secretoasă a bătrânului, felul în care îl trage pe sfoară pe nepotul.

Aglae, femeia vârstnică, îmbrăcată preţios şi pedant, se remarcă prin „faţa gălbicioasă, gura cu buzele subţiri, acre, nasul încovoiat şi acut, obrajii brăzdaţi de câteva cute mari.” Descrierea cu funcţie de simbolizare evidenţiază încadrarea ei în tipologie - baba absolută, fără cusur în rău. Aglae este suspicioasă, maliţioasă, egoistă, limitată, autoritară, dovedind prin comportament instinctul matern şi pe cel al posesiunii.

Aurica este fata bătrână, tipologie pe care o ilustrează atât prin detaliile fizionomice: „faţa prelungă, sfârşind într-o bărbie ca un ac”, cât şi prin comportament. Obsesia căsătoriei este dominantă şi îi orientează toate sentimentele şi atitudinile: invidia, răutatea şi instabilitatea emoţională.

Leonida Pascalopol se deosebeşte de lumea personajelor instinctuale, dominate de o manie, deoarece el se defineşte prin complexitatea sentimentelor şi dimensiunea morală. Portretul fizic iniţial surprinde vârsta, eleganţa, rafinamentul: „Era un om cam de vreo cincizeci de ani, oarecum voluminos, totuşi evitând impresia de exces, cărnos la faţă şi rumen ca un negustor, însă elegant prin fineţea pielii şi tăietura englezească a mustăţii cărunte. Părul rar, dar bine ales într-o cărare care mergea din mijlocul frunţii până la ceafa, lanţul greu de aur cu breloc la vestă, hainele de stofă fină, parfumul discret în care intra şi o nuanţă de tabac, toate acestea reparau cu desăvârşire, în apropiere, neajunsurile vârstei şi ale corpolenţei”. Pascalopol este un bărbat singur, fin, delicat, devotat Otiliei, înţelegător, generos şi discret, care o iubeşte pe fată, dar nu poate discerne între latura paternă şi cea virilă a sentimentului său. Devotamentul, responsabilitatea şi luciditatea în ceea ce priveşte condiţia ei îl fac să fie mereu în preajma Otiliei, să îi asigure viitorul, pentru ca fata să poată alege liber şi să se căsătorească cu ea pentru o vreme, dar îi redă libertatea când constată că această legătură este constrângătoare pentru tânără.

Intre personajele cărţii, un rol important îl are Stănică Raţiu, chiar dacă nu apare de la începutul romanului. El reprezintă arivistul care îşi urmăreşte constant şi obstinat scopul, dar şi demagogul, tema lui preferată fiind cea a familiei, datorită, poate, condiţiei de orfan. Stănică este un avocat fără procese, deoarece atenţia sa este canalizată asupra îmbogăţirii şi acest fapt implică omniprezenţa în casa Aglaei sau a lui moş Costache. Personajul este un bun cunoscător al psihologiei umane, subtil în comparaţie cu rudele sale prin alianţă, indiscret, teatral, demagogic, inteligent şi fantezist, construind mental scenarii în care se iluzionează sau se înduioşează asupra propriei personalităţi. Lipsit de moralitate şi de onestitate, soţul Olimpiei cunoaşte pe toată lumea, exagerează realitatea după bunul său plac şi îl terorizează pe bătrânul avar. Este jovial, melancolic sau cinic, după împrejurări, dar îşi atinge ţelul şi devine bogat prin furt, el provocând moartea lui Costache.

Aproape toate aceste personaje au o dimensiune comică datorită reluării de către prozator a formulei balzaciene într-o perioadă istorică ce marchează declinul ei. Comicul relevă contaminarea cu elementele moderne şi conferă personajelor aspectul unor măşti de carnaval în descendenţă caragialiană, exemplificativ fiind cazul lui Stănică Raţiu, un încurcă-lume ale cărui fapte sunt îngroşate, caricaturizate: ascultă pe la uşi, împrăştie ştiri pe care le exagerează, cere bani cu nonşalanţă tuturor şi ameninţând cu sinuciderea pentru a fi mai credibil.

Ca şi alţi prozatori interbelici, G. Călinescu este interesat de psihologiile tulburi, reprezentate de Simion Tulea, fiul său, Titi, şi de Aurica, într-o oarecare măsură, datorită obsesiei măritişului. Simion este un bărbat retras, nebăgat în seamă de membrii familiei şi evoluează discret spre nebunie, comportamentul său agasând-o pe Aglae, care îl părăseşte într-un azil. Titi, mereu în criză erotică, are mania de a confecţiona obiecte ce presupun migală, copiază cărţi poştale ilustrate, este ilogic (scena când îi povesteşte un film lui Costache) şi posomorât, dependent de mamă, se leagănă.

In această lume a maniilor şi a goanei după posesiune, Felix şi Otilia reprezintă cuplul de inocenţi.Felix Sima întruchipează tânărul surprins în procesul maturizării, dar şi tipul ambiţiosului. El este un

4

personaj complex, dinamic, surprins în evoluţie. Personajul este un cerebral şi un om caracterizat prin voinţă, care, în casa tutorelui parcurge etapele şi probele maturizării: cunoaşterea lumii, a iubirii, a profesiei. Portretul fizic iniţial anticipează încadrarea eroului în tipologie: „Uniforma neagră îi era strânsă bine pe talie, ca un veşmânt militar, iar gulerul tare şi şapca umflată îi dădeau un aer bărbătesc şi elegant. Faţa îi era însă juvenilă şi prelungă, aproape feminină din pricina şuviţelor mari de păr ce-i cădeau de sub şapcă, dar culoarea măslinie a obrazului şi tăietura elinică a nasului corectau printr-o notă voluntară întâia impresie.”

Acestui procedeu de caracterizare balzacian i se adaugă fişa biografică, portretul direct făcut de alte personaje, portretul indirect realizat prin gesturi, fapte, relaţiile cu cei din jur. însingurat, visător, inteligent, fin, Felix are capacitate de reflecţie, comentariul auctorial notând conştiincios gândurile, frământările, îndoielile în stilul indirect liber sau prin intermediul jurnalului tânărului, formă de autocaracterizare: „Nu trebuie să fiu aşa de orgolios de averea mea, pe care n-am meritat-o şi să scot ochii lumii cu ea. Trebuie să mă port modest, discret, spre a nu scoate în evidenţă situaţia critică a Otiliei. Trebuie să-i spun adevărul, că am nevoie de prezenţa ei.”

Felix Sima este personajul reflector al romanului, prin intermediul căruia în anumite momente ale acţiunii sunt redate opiniile naratorului. Trăsăturile lui Felix se conturează treptat, el fiind un tânăr sensibil, timid, impulsiv, imatur şi oarecum naiv, chiar dacă din punct de vedere profesional îl caracterizează ambiţia de a-şi face o carieră.

Felix reprezintă tipul intelectualului ambiţios, care nu suportă ideea de a nu însemna nimic în viaţă. Statutul de orfan îl ambiţionează şi mai mult şi îl determină să-şi dorească, înainte de orice, să se realizeze profesional. El vrea să facă o carieră în medicină şi cercetare, motiv pentru care după ce termină Liceul Internat din Iaşi, vine la Bucureşti, în casa tutorelui său legal, moş Costache Giurgiuveanu. Felix este însă, în egală măsură, „tânărul îndrăgostit naiv care ezită să ia o decizie fermă şi, astfel, îşi pierde iubita." (Gheorghe Glodeanu, Poetica romanului românesc interbelic).

Felix este fiul doctorului Sima din Iaşi, orfan din copilărie de mamă şi apoi de tată, care, prevăzător, îi asigură din punct de vedere financiar viitorul. Crescut într-o atmosferă lipsită de o prezenţă caldă, tandră, feminină, Felix este timid, sensibil, dornic să aibă afecţiunea şi protecţia unei familii. Fără experienţă, obişnuit cu viaţa de internat, Felix vede în moş Costache imaginea autorităţii parentale, însă comportamentul acestuia este departe de acela al unui tată preocupat de educaţia fiului său, lăsându-i tânărului său nepot libertatea absolută. Felix se obişnuieşte repede cu această libertate, lipsa de supraveghere oferindu-i prilejul de a-şi construi personalitatea în absenţa oricăror constrângeri.

Ego-centrist, dominat de pasiunea banilor, Costache îl escrochează pe Felix, deşi îl simpatizează şi îl consideră demn de încrederea lui. Când bătrânul se îmbolnăveşte şi îl trimite după caseta cu bani, acesta găseşte caietul în care moş Costache îi notase conştiincios cheltuielile reale şi imaginare care demonstrează că bătrânul îl înşală. Cu toate acestea se fereşte să dezvăluie adevărul în prezenţa lui Stănică, protejându-1 pe avar şi demonstrând că este prudent şi mai puţin naiv, experienţa maturizându-1. Aceeaşi atitudine o are Costache şi atunci când vrea să-i construiască o casă Otiliei şi, marcat de sentimentul culpei, îi propune lui Felix să contribuie la afacere. Tânărul are sentimente contradictorii faţă de mania lui Costache: revoltă şi milă, dar energia lui sufletească este îndreptată spre educaţia sentimentală. O iubeşte din ce în ce mai mult pe Otilia, atras de frumuseţea, rafinamentul, spontaneitatea şi fineţea ei, este gelos pe Pascalopol, dar îl şi admiră, pentru că tinereţea are nevoie de modele şi Pascalopol este un om rasat. În domeniul carierei, Felix este un om inteligent şi tenace, preocupat de domeniul în care se pregăteşte şi trăieşte experienţa invidiei şi a neîncrederii celorlalţi. Voinţa îl face să nu renunţe, mai ales că este susţinut de profesorul vârstnic şi trăieşte bucuria succesului. în timp ce Felix parcurge treptele maturizării, afirmându-se profesional şi cunoscând meandrele iubirii.

Otilia pare a testa voinţa lui şi capacitatea tânărului de a se vindeca de o iubire pe care o consideră nepotrivită pentru marele lui viitor, mai ales că ea veghează la realizarea ambiţiei profesionale a lui Felix. Ultima întâlnire tainică din camera băiatului îi dă acestuia sentimentul certitudinii, fiind încredinţat de dragostea Otiliei şi trăind bucuria unică a iubirii împărtăşite, în timp ce fata ia hotărârea ce îi va determina viitorul - căsătoria cu Pascalopol, care îi poate oferi sentimentul că este protejată, siguranţă şi dragoste. De altfel, moşierul o cunoaşte mult mai bine decât Felix, care e bântuit de sentimente contradictorii şi are accese de posesivitate, însă nu are răbdarea şi maturitatea de a o înţelege. Clipa de fericire este urmată pentru Felix de marea dezamăgire a pierderii iubirii, însă, aşa cum prevede fata, are tăria de a trece peste suferinţa iubirii neîmplinite şi se realizează în domeniul medicinei.

Iubirea juvenilă a lui Felix este sortită eşecului datorită nepotrivirii dintre el şi Otilia, tinereţii şi 5

aspiraţiilor diferite, idealul lui fiind clar şi precis, în timp ce fata este indecisă, aventuroasă. Tânărul rămâne cu nostalgia misterului din comportamentul fetei, dar din punct de vedere profesional şi social, el se realizează atingându-şi ţelul propus încă de la începerea cursurilor universitare. Felix ajunge un savant cunoscut în domeniul medicinei, se căsătoreşte strălucit şi intră prin mariaj într-un cerc de persoane influente.

Otilia Mărculescu este personajul eponim al romanului şi reprezintă misterul feminităţii adolescentine. Ea este fiica adoptivă a lui Costache, dar are un statut incert din cauza avariţiei acestuia şi a respingerii de către clanul Tulea, pentru care este o rivală la moştenire. Mijloacele balzaciene introduc imaginea contradictorie prin descrierea camerei şi a portretului fizic. Interiorul dezvăluie preocupările artistice, naturaleţea, cochetăria (parţial Otilia se încadrează în tipologia cochetei), curiozitatea, atracţia spre nou, neliniştea, nerăbdarea specifică tinereţii. Otilia este cocheta care consideră că rostul femeii este să placă, în afară de asta nu poate fi fericire. Studentă la Conservator, înzestrată cu un temperament de artistă, Otilia studiază cu plăcere pianul, citeşte cărţi şi reviste franţuzeşti şi este indiferentă în ceea ce priveşte averea lui moş Costache. Fata îi va purta de grijă lui Felix, încă din seara sosirii tânărului în casa lui moş Costache. Neavând unde să-1 găzduiască, Otilia îi va oferi cu generozitate tânărului cameră ei, prilej pentru Felix de a descoperi în amestecul de dantele, partituri, romane franţuzeşti, cutii de pudră şi parfumuri, o parte din personalitatea volubilă şi exuberantă a Otiliei.

Portretul fizic surprinde vârsta, frumuseţea, eleganţa, delicateţea, trăsături ce o opun Auricăi, dar şi fragilitatea, vulnerabilitatea ei. „Fata părea să aibă vreo optsprezece-nouăsprezece ani. Faţa măslinie, cu nasul mic şi ochi foarte albaştri, arăta şi mai copilăroasă între multele bucle şi gulerul de dantelă. însă în trupul subţiratic, cu oase delicate de ogar, de un stil petfect, fără acea slăbiciune suptă şi pătată a Aureliei, era o mare libertate de mişcări, o stăpânire desăvârşită de femeie.”

Tehnicile moderne, pluriperspectivismul şi comportamentismul relativizează imaginea Otiliei, contribuind la aura de mister a personajului şi la limitarea omniscienţei. Personalitate în formare, chiar dacă are deja o stăpânire de femeie, Otilia îi farmecă pe bărbaţii din jurul ei, dar trebuie să îndure invidia şi ura Auricăi şi a Aglaei, astfel încât este percepută în mod diferit, chiar contradictoriu. Pentru femeile clanului Tulea este o destrăbălată, ele neputând înţelege spontaneitatea, nonconformismul ei, pentru Giurgiuveanu este o fetiţă, pe care crede că o poate proteja şi pe care o iubeşte sincer, pentru Felix şi Pascalopol rămâne o enigmă. Tânăr, Felix o consideră un ideal feminin şi soţia dorită, deşi are momente când se îndoieşte de sinceritatea dragostei fetei şi de onestitatea ei, neînţelegând relaţia specială pe care ea o are cu Pascalopol, iar moşierul o vede ca pe o fată deosebită, mândră, liberă, vulnerabilă, care necesită protecţie şi devotament, pe care i le oferă necondiţionat, fie ca înlocuitor patern, fie ca soţ, în final el reprezentând alegerea Otiliei.

Amestecul de cochetărie şi profunzime din personalitatea ei poate surprinde, cu toate că acesta reprezintă însăşi esenţa feminităţii. Otilia, care nu poartă prea mult timp doliu după moş Costache, pentru că negrul o învineţeşte la faţă şi care, în vreme ce Felix îi vorbeşte despre idealurile lui, se gândeşte că n-a şters praful de pe pian, este aceeaşi cu Otilia care îşi dă seama de nepotrivirea dintre ea şi Felix ca ideal de viaţă, alegând în final să sacrifice iubirea lor adolescentină pentru viitorul profesional strălucit al lui Felix.

Studentă la Conservator, susţinută financiar de un protector filantrop şi luminat cum este moşierul Leonida Pascalopol, Otilia are acces la deschiderea culturală asigurată de educaţie. Totuşi face alegerea partenerului pentru căsătorie cu luciditate şi simţ al realităţii.

Dacă Felix este intelectualul ambiţios, care nu suportă ideea de a nu însemna nimic în viaţă şi pentru care femeia reprezintă un sprijin în carieră, Otilia este cocheta, care consideră că „rostul femeii este să placă, în afară de asta nu poate fi fericire." Deşi are o personalitate în formare şi un comportament derutant pentru bărbaţii din jurul ei, ea este singurul personaj feminin rafinat din roman şi de o feminitate conştientă. Autorul transmite astfel, prin replica personajului feminin, propria concepţie despre condiţia femeii în contextul societăţii bucureştene de la începutul secolului al XX-lea.

Tânăra concepe iubirea în felul aventuros al artistului, cu dăruire şi libertate absolută, în timp ce Felix are despre dragoste păreri romantice, el fiind gata să aştepte oricât în virtutea promisiunii că, la un moment dat, se va căsători cu Otilia. Dându-şi seama de această diferenţă, dar şi de faptul că ar putea reprezenta o piedică în calea realizării profesionale a lui Felix, Otilia îl părăseşte pe tânăr şi alege siguranţa căsătoriei cu Pascalopol.

In contrast cu alte ipostaze ale feminităţii înfăţişate în roman, (baba absolută fără cusur în rău - Aglae, fata bătrână - Aurica, femeia plată - Olimpia, curtezana – Georgeta) Otilia reprezintă pentru Felix o imagine a eternului feminin, iar pentru Pascalopol o enigmă. Misterul personajului pare a se ascunde în replica

6

aparent de neînţeles de la începutul romanului: Noi nu trăim decât patru-cinci ani. Întâmplările din roman sunt relatate la persoana a III-a. Viziunea „dindărăt", focalizare „0”,

perspectivă narativă obiectivă, presupune un narator obiectiv, detaşat, care nu se implică în faptele prezentate, dar condiţia impersonalităţii este încălcată prin comentariul unui estet. Naratorul omniscient ştie mai mult decât personajele sale şi, omniprezent, controlează evoluţia lor ca un regizor universal.

Deşi adoptă un ton obiectiv, naratorul nu este absent, ci comunică, prin postura de spectator şi comentator al comediei umane reprezentate, cu instanţele narative. Naratorul se ascunde în spatele diverselor măşti (un exemplu în acest sens este personajul reflector, Felix Sima, prin intermediul căruia sunt prezentate alte personaje), fapt dovedit şi de limbajul uniformizat.

Succesiunea secvenţelor narative este redată prin înlănţuire (respectarea cronologiei faptelor), completată prin inserţia unor micronaraţiuni în structura romanului. Unele secvenţe narative se realizează scenic (de exemplu: capitolul I şi al XVIII-lea), prin dispunerea personajelor, prin spontaneitatea dialogului sau elocvenţa discursului, notarea gesturilor şi vestimentaţiei, ca în didascalii.

Aşadar, „Enigma Otiliei” are ingredientele romanului balzacian prin accentul pus asupra laturii morale şi a socialului, scrutat atent de ochiul vigilent al naratorului omniscient, care îl zugrăveşte prin tehnica detaliilor, prin crearea unor tipologii, prin realizarea scrupuloasă a imaginii Bucureştiului de odinioară în toate dimensiunile lui, naratorul urmărind medii sociale diverse.

Pe de altă parte, este evidentă depăşirea balzacianismului datorită elementelor modeme care apar în roman. Interesul pentru patologii, comicul, limitarea omniscienţei şi a obiectivităţii, pluriperspectivismul în realizarea portretelor, aerul caragialian al unora dintre personaje fac din cartea lui G. Călinescu un roman la formulei balzaciene preluate de un scriitor al secolului al XX-lea.

ENIGMA OTILIEI - subiectul

Capitolul I: Primul capitol prezinta sosirea tanarului Felix Sima in casa tutorelui sau, Costache Giurgiuveanu, unchiul sau. Intr-o seara la inceputul lui iulie 1909, Felix ajunge in casa unchiului sau si este intampinat cel putin ciudat de acesta. Verisoara lui, Otilia, o tanara de aceeasi varsta cu el il primeste cu multa caldura si il conduce pe baiat intr-o camera unde restul familiei juca table. Astfel, Felix ii cunoaste pe Pascalopol, un mosier bogat, prieten de familie (cu care Otilia isi permite multe familiaritati, spre nemultumirea baiatului), pe Aglae Tulea, sora lui Costache, Simon Tulea, sotul acesteia si Aurica Tulea, fiica de 30 ani a Aglaei. In timp ce ceilalti jucau table si mai apoi carti, tanarul Felix, viitor medicinist isi aduce aminte de felul in care a ajuns orfan, cum murise mama sa si cum tatal lui fusese distant de copil, trimitandu-l mai mult prin internate. Dupa un timp, Otilia isi aduce aminte de Felix si ii aduce doua prajituri (considerand ca ii este foame) si il trimite sa doarma chiar in camera ei, unde Felix observa o dezordine generala.

Capitolul II: Cand se trezeste, Felix o aude pe Otilia cantand la pian si incepe sa studieze unele parti ale casei. Pe holuri o intalneste pe Marina, servitoarea casei si Costache ii cere cu imprumut niste bani, dar intervine Otilia care nu admite ca tatal ei sa ceara bani de la “varul ei”. Fata ii canta lui Felix si cuprinsa de ceea ce Marina numea “nebunie”, incepe sa alerge prin gradina. Otilia isi marturiseste dorinta ca Felix sa ajunga un mare doctor si incepe sa ii prezinte familia, ilustrand calitatile si defectele membrilor familiei Tulea. Totodata, incep sa rascoleasca amintirile, uitandu-se prin fotografiile vechi. Dupa amiaza, Pascalopol ii scoate pe Felix si pe Otilia la plimbare, spre invidia Aureliei si a Aglaei. Acestea insista pe langa Felix sa il mediteze pe Titi, baiatul matusei sale.

Capitolul III: Capitolul incepe printr-o scurta prezentare a lui Simion Tulea, Otilia avertizandu-l discret asupra manierelor celor din familia Tulea. Aurelia il invita pe Felix la ei acasa si in timpul vizitei, o ponegreste pe Otilia, cu invidie ascunsa. Il cunoaste pe Simion, care ii prezinta tablourile sale, Felix observand ca si Titi si tatal lui au un oarecare talent in ale picturii, desi afla ca toate tablourile facute de cei doi sunt simple copii dupa ilustrate sau carti. Titi nu se doveste a fi foarte interesat de meditatii, plictisindu-se foarte repede. Capitolul prezinta aspiratiile familiei Tulea si dorinta arzatoare a Aureliei de a se marita. Aurica incepe sa se familiarizeze din ce in ce mai mult cu Felix cu dorinta ascunsa de a-l face pe acesta sa o ia de nevasta; sperantele pe care si le face Aurica speriindu-l pe tanar, acesta care incepe sa o e evite.

Capitolul IV: Cu timpul, Felix se obisnui in casa lui Costache, acomodandu-se cu ciudateniile locului. Avand nevoie de bani, ii cere tutorelui insa acesta isi dovedeste avaritia fara sa ii dea vreun ban, cea care ii

7

da bani fiind Otilia. Capitolul prezinta vizita celor doi la casa lui Pascalopol, unde Felix observa un rafinat gust in decoratiuni interioare. Desi la inceput Felix nu il agreeaza pe Pascalopol, considerand ca Otilia nu ar trebui sa se poarte asa familiar cu un barbat mai in varsta ca ea, mosierul ii devine treptat simpatic.

Capitolul V: In august, este anuntata sosirea lui Stanica si a Olimpiei, cealalta fata a Aglaei. Otilia ii explica scandalul produs de relatia dintre cei doi, care nu erau casatoriti, fiindca Stanica nu dorea sa faca nunta daca Olimpia nu primea zestre, aceasta fiindu-i refuzata de Simion. Ajunsi la momentul cinei, cei doi incearca sa il induplece pe Simion sa le dea casa, acesta insa refuza motivand ca Olimpia nu e fata lui, desi Felix observa o asemanare izbitoare intre tata si fiica. Dupa plecare, Stanica ii cere Otiliei imprumut 20 franci. De asemenea, Pascalopol primeste un bilet de la Stanica Ratiu prin care acesta ii cere 100 franci. De dragul Otiliei, mosierul ii da avocatului banii ceruti. Capitolul prezinta modul in care Stanica incearca sa il convinga pe Simion si modalitatea de ai pacali pe ceilalti, simuland o boala de inima.

Capitolul VI: In acest capitol este prezentata vizita lui Felix si a Otiliei la mosia lui Pascalopol, mosie situata la jumatatea distantei intre Calarasi si Fetesti. La mosie, Felix observa acelasi rafinament, de aceeasta data mai rustic si Pascalopol ii devine din ce in ce mai familiar, ajungand sa il considere un prieten. In timpul vizitei, Otilia si Felix invata sa calareasca, se urca pe capitele de fan, petrecand doua saptamani de vis. Totodata, din ziar, cei trei afla de cununia dintre Olimpia si Stanica dar si de moartea copilului lor de 2 luni (moarte cauzata de neglijenta parintilor).

Capitolul VII: Acum Felix era student in anul I la Medicina, spre nemultumirea Aglaei care il indemna sa “isi gaseasca un rost” in acest fel incercind sa il jigneasca pe tanar. Stanica incearca sa creeze intrigi intre Otilia si Pascalopol, dovedind un caracter infect. Otilia ii propune tatalui ei sa se mute intr-o alta casa din Stirbey-Voda, insa Aglae se opune, aratand felul in care Costache era manipulat de sora sa. Totodata, Titi incepe sa se simta atras de Otilia, fata de care incepe sa aiba un comportament necuviincios, Otilia indepartandu-l de ea, facand-o pe Aglae sa se planga lui Costache, rostind cuvinte grele la adresa fetei. Otilia il pune pe Costache sa alega intre ea si Aglae, si astfel matusa sa nu mai calca in casa fratelui sau. Stanica aduce un fals doctor la Costache cu scopul ascuns de a-l face pe acesta sa creada ca este bolnav. Pascalopol, Otilia si Felix hotarasc sa fie mai atenti la comportamentul avocatului.

Capitolul VIII: Felix isi da seama ca o iubeste pe Otilia si incearca sa fie din ce in ce mai aproape de fata, considerand chiar si unele gesturi marunte (cum ar fi coaserea unui nasture) un adevarat deliciu. Ii scrie o scrisoare de dragoste, pe care i-o lasa pe pat, insa fata pare sa nu o fi citit. Dupa un timp ii marturiseste dragostea si Otilia ii spune ca si ea il iubeste, insa trebuie sa astepte. La rugamintea lui, Otilia nu il mai primi un timp pe Pascalopol, acesta purtand o discutie cu studentul. In timpul acestei discutii, Felix isi da seama de caracterul minunat al mosierului, rugand-o pe Otilia sa il primeasca din nou pe Pascalopol. In acelasi timp, Titi face cunostinta cu Ana, sora unui coleg si se casatoreste cu aceasta, casnicia esuand in mod lamentabil.

Capitolul IX: In martie, Felix incepe sa –si faca planuri mari, dorind sa aiba cat mai multi bani, pentru a-i putea oferi Otiliei placeri ca plimbatul cu trasura. Avand nevoie de bani , completeaza batranului o polita cu scadenta in alb de 1000 franci. Pascalopol incearca sa il convinga pe Costache sa o adopte legal pe Otilia, oferindu-se sa plateasca el cheltuielile, batranul acceptand. Dar Stanica afla de acest lucru, si dupa cateva saptamani de discretie, lanseaza stirea si Aglae jura ca Otilia nu va fii adoptata cat timp ea traieste. Stanica ii face avansuri Otiliei care il da afara, manioasa. Otilia ii povesteste cum Aglae si Aurica au incercat mereu sa o umileasca, spunandu-i cuvinte grele la o varsta frageda. Afland de vorbele care s-au zis despre ea cand Aglae a aflat de intentia lui Costache de a o adopta, Otilia incuviinteaza.

Capitolul X: Dupa cateva zile de la acest incident, Costache primeste un bilet anonim, prin care este sfatuit sa nu o adopteze pe Otilia, folosind imaginea Aglaei (care avea o inraurire asupra batranului) , anonima reusind sa il sperie pe batran. Otilia, afland de bilet si citindu-l, il linisteste pe Costache si arata ca ea nu doreste neaparat sa fife adoptata, iubirea ei pentru batran fiind la fel de mare cu sau fara acte. Felix de intalneste pe strada cu Aurica, aceasta incepand sa-l elogieze pe Titi, spre disperarea medicinistului. Ajuns acasa, afla ca Otilia plecase cu Pascalopol la mosie. Stanica i-o prezinta pe Georgeta, o prostituata de lux, care ii atrage atentia tanarului, el primind invitatia de a o vizita pe fata oricand.

Capitolul XI: Starea de sanatate a lui Simion se inrautateste, batranul acuzand tulburari psihice, insa doctorul adus de Stanica nu ii gaseste nimic, familia crezand ca are doar o criza de glicozurie. Stanica atrage atentia asupta pericolului pe care il reprezinta Otilia pentru mostenirea lui Costache si le impinge pe cele doua femei si mai mult impotriva tinerei. Felix incepe sa se remarce la Universitate, si datorita interesului sau, primeste permisiunea de a intra in orice sectie a spitalului, pentru a face observatii. Desi unii interni incearca sa il descurajeze, Felix realizeaza o lucrare pe care profesorul sau i-o publica intr-o revista de mare

8

interes in Franta, reusind sa ii mareasca ambitia lui Felix. Stanica reuseste sa il manipuleze pe Costache, manevrand lucrurile in asa fel incat Costache sa nu faca testament. Felix se duce sa o viziteze pe Georgeta, care ii povesteste drama vietii sale. Felix simte pentru fata o afectiune de frate si intre cei doi incepe sa se infiripe o relatie,desi Felix o iubea foarte mult pe Otilia.

Capitolul XII: Felix primeste o carte postala de la Otilia, tocmai din Paris, dandu-i tanarului o stare de tristete. Georgeta ii roaga sa treaca pe la Iorgu, chiriasul lui Costache. Ii scrie inainte de aceasta vizita Otiliei, unde isi exprima dezamagirea. Felix afla de la Iorgu de manevrele lui Stanica, acesta planuind sa –i strice afacerile lui Costache pentru ca acesta sa nu vanda imobilele. Costache si Felix pornesc spre restaurantul lui Iorgu unde cei doi incheie afacerea, spre ciuda lui Stanica. Simion este din ce in ce mai bolnav, insa Aglae si Olimpia sunt cat se poate de nepasatoare, starnind chiar repulsia lui Stanica. Felix devine din ce in ce mai convins de tulburarile psihice ale lui Simion.

Capitolul XIII: La inceputul capitolului este prezentata o scena din viata maritala a cuplului Stanica-Olimpia, ilustrandu-se lipsa de suflet a celor din familia Tulea. Felix afla de la Georgeta ca Titi se indragostise de ea, dorind sa o ia de sotie., aceasta avand o obsesie maritala. Cand pleaca de la Georgeta, se intalnesc cu generalul, scena care i se pare lui Felix, foarte penibila. Costache vrea sa isi vanda proprietatile pentru a-i da Otiliei ce i se cuvine. Alarmati de asa o posibilitate, Stanica are ideea sa-i trimita Otiliei o carte postala si sa se prefaca a-i fi prieteni.

Capitolul XIV: Felix, un pic suparat din cauza indiferentei colegilor de la Universitate, isi aduce aminte de discutiile pe care le avea cu colegii de la internat in Iasi. Se intalneste cu Weissmann, un prieten si coleg care ii tine o prelegere despre poezie si dragoste, atatandu-i curiozitatea pentru un roman de Weininger. Costache il roaga pe Felix sa nu iasa din camera sa, fiindca avea de facut niste presupuse reparatii, insa Felix isi da seama ca batranul avea de fapt ascuns in podeaua casei o adevarata comoara, desigur nu acorda multa atentie acestui amanunt. Costache, Felix,Weissmann, Stanica, Olimpia, Georgeta si generalul, Iorgu si sotia acestuia iau cina impreuna la restaurantul celor din urma, unde Stanica incearca sa manevreze pe batran, povestindu-i o intamplare cu un avar care isi ingropase toti banii in subsol si care la un incendiu, i-a pierdut pe toti. Felix este condus acasa de general si Georgeta, simtindu-se foarte penibil.

Capitolul XV: Aglae decide sa il interneze pe Simion, desi considera ca acesta nu are nici o avere, cu toate ca batranul fusese privat de pensia sa si de orice alte placeri. Weissmann vine si il face pe simion sa vina cu el, spunandu-i ca oamenii asteapta invataturile sale (Simion se credea de un timp Iisus Hristos). Stanica incearca sa il faca pe Costache sa o primeasca din nou pe Aglae, insa acesta este impotriva ideii, Felix gasindu-l cotrobaind prin casa. Avocatul ii aduce acasa niste studenti pe care nu ii cunoaste, purtandu-se foarte familiar, starnind indignarea tanarului si a unchiului sau.

Capitolul XVI: Capitolul incepe cu prezentare lui Stanica si a familiei acestuia, ilustrandu-se unitatea si legaturile stranse care uneau pe membrii familiei, fie ei de conditii sociale diferite. Cu ocazia aniversarii matusii Agripina, Stanica ii face acesteia o vizita, gasind in modesta ei camera o multime de rude venite in vizita. Ii cumpara batranei alune si covrigi ,si “imprumuta” de la aceasta patru cesti chinezesti. Varul sau Toader il duce acasa si cu aceasta ocazie, Stanica observa frumusetea nepoatei sale Lili, caruia ii promite ca o va prezenta unui baiat “fain”, Felix. Acasa, ii spune Olimpiei ca ii cumparase patru cesti de la un anticar, aducandu-i si prajituri, spre deliciul femeii. Cu toate acestea, Stanica nu primeste dovezi de iubire din partea nevestei sale, fapt care ii intareste o decizie de mult luata, si aceea ca va divorta cat mai repede si cum se va ivi imprejurarea prielnica.

Capitolul XVII: Trezindu-se, Felix aude pe cineva cantand la pian si isi da seama ca Otilia se intorsese. Fata ii da cadou cravate, insa pe data se afiseaza Stanica. Acesta o aduce cu sine pe Aurelia, careia Otilia ii face cadou o sticluta de parfum, un guler scrobit de broderie, uitand parca toate faptele urate ale verisoarei sale. Pascalopol vine sa ii viziteze, cu aceasta ocazie, intre el si Felix ivindu-se un usor conflict, rezolvat ulterior. Pascalopol il cheama pe Felix sa discute “despre o persoana importanta pentru amandoi” si il invita pe tanar la el acasa. Ii aduce la cunostinta ca Stanica creeaza zvonuri care mai care mai incredibile si mai defaimatoare, avocatul spunandu-i lui Felix ca motivul calatoriei la Paris fusese de fapt un avort. Costache incepe sa construiasca o casa pentru Otilia. Felix ii este prezentat lui Lili, care devine foarte interesat de student, spre invidia celor din familia Tulea.

Capitolul XVIII: Intr-o zi foarte calduroasa, Costache se impletici din mers si cazu moale jos. Afland de subitul atac al fratelui ei, Aglae, sperand intr-o apropiata moarte a acestuia se grabeste sa cheme doctorul si merge la Costache acasa. Desi batranul nu avea nimic, Aglae si Stanica fac tot ceea ce pot pentru a-l aduce intr-o stare grava, mancand de fata cu el toate bunatatile stranse cu greu de batran, spre durerea acestuia.

9

Felix il roaga pe Pascalopol sa ii ajute, iar acesta aduce un doctor de renume, Stratulat si acesta observa ca batranul nu are nimic, insa un la un alt atac nu ar mai supravietui. Costache ii zice in secret lui Pascalopol ca ii va da trei sute de mii de lei pentru Otilia, sa ii puna intr-un cont, banii fiind ascunsi sub pat. Desi isi anunta aceasta dorinta, amana momentul in care ii va da banii mosierului si Pascalopol deschide un cont in care ii vireaza Otiliei o suta de mii de lei.

Capitolul XIX: Aglae vine si ii povesteste batranului de moarte ceea ce il dispera pe acesta, Costache incepand sa mearga la doctori, sa ia medicamente si sa aduca parintele in casa pentru a binecuvanta casa si pentru a alunga spiritele rele. In acest scop este chemat popa Tuica (interesat mai mult de tuica decat de treburile bisericesti). Weissmann vine sa ii faca un control lui Costache, cu aceasta ocazie cunoscand-o pe Aurica, fata incepand sa aiba o pasiune pentru tanar. Cum Weissmann era evreu, fata se duce la popa Tuica care ii da dezlegare. Aurica ii sugereaza tanarului o legatura, pe care acesta ghicind-o, o inlatura, spunand ca “nu profeseaza decat amorul liber”.

Capitolul XX: Cum Lili se arata foarte incantata de Felix, si cum acesta nu afisa nici un interes pentru fata, Stanica ii spune Otiliei despre o presupusa idila intre ei, rugand-o sa il convinga pe medicinist sa o ia pe lili de nevasta. Felix ii marturiseste ca Lili ii este indiferenta, declarandu-i din nou iubirea sa. Costache se simte din nou rau, Aglae si Stanica crezand ca est mortsi considerand ca nu mai trebuie chemat doctorul. Felix si Otilia insa il cheama pe Pascalopol si pe doctor. Cel din urma considera ca batranul va scapa si de data aceasta, iar Costache ii da o suta de mii de lei pentru contul Otiliei. Stanica incepe sa caute ascunzatoarea banilor, iar Aglae, Aurica si ceilalti membri incep sa mute lucrurile din casa, Aurica atentand chiar la pianul Otiliei. Cum Otilia nu pleca niciodata de acasa, Stanica recurge la un siretlic ce se va dovedi mortal. Ii spune fetei ca Pascalopol ii va face o vizita si aceasta fuge pentru jumatate de ora pentru a-si cumpara o pudriera, in acest timp, avocatul intra in camera batranului si ii ia banii de sub saltea, sub privirile acestuia, care disperat, isi da duhul. Batranul este inmormantat si toate proprietatile trec in posesia Aglaei. Banii gasiti sub saltea de Stanica nu sunt niciodata inapoiat de acesta, care divorteaza de Olimpia. Otilia merge in camera lui Felix si o roaga sa o lase sa doarma in patul lui, propunandu-i sa traiasca impreuna ca barbat si sotie, fara insa sa se casatoreasca. Felix insa nu profita de fata. La trezire, Otilia disparuse, si Felix afla ca tanara plecase la Paris impreuna cu Pascalopol, ulterior tanarul afland ca cei doi se casatorisera. Anii au trecut si Felix devenise un doctor de renume, avand multe carti publicate, multe tratate si toata lumea stiind cine este. Se intalneste cu Pascalopol intr-o zi pe strada si acesta ii arata o poza facuta cu Otilia, Felix nemaiputand sa o recunoasca pe fata nebunatica in spatele femeii mature ce devenise.

10