Empirismul

reprezentanţii marcanţi şi gândirea psihologică

promovatăde aceştia

Termenul de experienţă este echivalentul termenului de empirism, acesta din urmă provenind din grecescul emperia şi din echivalentul său în limba latină experientia.

Filozofia empirică accentuează rolul observaţiei şi accentuează rolul observaţiei şi experienţei diminuând rolul raţiunii în cunoaşterea experienţei diminuând rolul raţiunii în cunoaşterea umanăumană. Empiriştii respingeau ideea că mintea la naştere este deja dotată cu cunoaştere.

Empirismul modern, începând cu Francis BaconFrancis Bacon, a fost conceput în mare parte ca metodă promiţătoare pentru noile ştiinţe inductive.

Atât industria, cât şi principalele îndeletniciri ale burgheziei aveau nevoie de tehnică, de maşini şi de aparate, de reţete practice, eficiente dar empirice şi care nu erau considerate ca ştiinţă. Se simţea nevoia unei noi ştiinţe şi a altei metode ştiinţifice decât aceea a subtilelor argumentaţii scolastice.

3

Francis Bacon (1561–Francis Bacon (1561–1626)1626)

Teoreticianul noii ştiinţe, încercând o reformă ce cuprindea o nouă metodă ridicând valoarea ştiinţei prin puterea care ne-o dă asupra naturii.

El susţinea existenţa identităţii dintre ştiinţă şi puterea omenească afirmând că ideile lui AristotelAristotel sau PlatonPlaton au fost doar piedici pentru progresul cunoaşterii umane.

Cea mai cunoscută lucrare a lui Bacon, „Novum Novum OrganumOrganum”, ce înseamnă noul instrument al minţii, a fost publicată în 1620.

4

Bacon susţine că ştiinţa adevărată este cu totul altceva decât „vorbăria scolastică”, ea trebuie să fie practică şi să servească umanitatea. El considera că adevărata carte ce trebuie descifrată este naturanatura.

Filozofia lui Francis Bacon se îndreaptă spre fapte, fiind o filozofie a experienţei iar metoda recomandată fiind inducţiainducţia. Această metodă descrisă pentru prima dată de Bacon stă la baza dezvoltării ştiinţei ştiinţei experimentaleexperimentale.

5

Cunoaşterea directă a naturii

este împiedicată ca de o perdea de anumite fantome, deformări, dintre

care unele se datoresc

prejudecăţilor iar altele

imperfecţiunii spiritului

omenesc.

Aceste fantome sunt numite de Bacon: idola idola mentismentis şi le examinează drept cauze ale erorii. Cele trei categorii de idoli sunt: idola tribus, fantomele speciei omeneşti, defectele spiritului uman.

Noi, ca oameni, avem o inerţie a minţii noastre, o lene a gândirii

care ne face să generalizăm pripit şi astfel se nasc superstiţii şi

prezicători. Aşa s-a născut magia, cabala care prin combinaţii de

numere îşi închipuie că pot stăpâni universul, sau astronomia

antică ce atribuie aştrilor o mişcare circulară fiind considerată

ca perfectă. Pe lângă acest fel de deformări

comune tuturor oamenilor, există şi altele ce provin, din natura proprie a fiecărui individ, din educaţia pe care a primit-o şi

condiţiile în care trăieşte

7

Omul e închis ca într-o cavernă de propriile lui deprinderi. Aceste deformări sunt fantomele peşterii: idola specusidola specus.

Altă sursă de erori sunt fantomele pieţei: idola foriidola fori, prin care se înţeleg obişnuinţele de limbaj ale oamenilor.

Cel de-al patrulea tip de fantome sunt fantomele teatrului: idola idola theatritheatri care provin din prestigiul teoriilor filozofice din trecut. Idolii teatrului ai lui Bacon provocau individul sa evite acceptarea cu uşurinţă a autorităţii.

8

De exemplu, scepticilor le place să demonstreze natura iluzorie a anumitor tipuri de informaţie senzorială. Bacon a acceptat faptul că erau într-adevăr iluzii, dar iluziile demonstrate erau înlesnite de o selecţie atentă a materialelor. El a argumentat ca demonstraţia existenţei iluziilor nu justifică un atac asupra tuturor informaţiilor senzoriale.

În apărarea validităţii informaţiei senzoriale Bacon a arătat că se pot folosi instrumente ca ajutoare pentru simţuri şi care pot corecta informaţia aşa cum este ea prezentată de simţuri. Mai mult, el a afirmat că un tip de informaţie senzorială poate fi folosit pentru verificarea altui tip.

Bacon credea că scepticismul era depăşit total şi că făcea parte din anumite erori intelectuale pe care le fac şi alţii.

9

Este de reţinut faptul că Bacon era conştient că face o afirmaţie profetică în Este de reţinut faptul că Bacon era conştient că face o afirmaţie profetică în ceea ce priveşte metoda ştiinţifică. Anticiparea asupra evoluţiei metodologiei ceea ce priveşte metoda ştiinţifică. Anticiparea asupra evoluţiei metodologiei

sale este ilustrată în afirmaţia conform căreia „sale este ilustrată în afirmaţia conform căreia „arta descoperirii poate să arta descoperirii poate să avanseze o dată ce descoperirile avanseazăavanseze o dată ce descoperirile avansează”.”.

Abordarea pozitivă a ştiinţei este ilustrată într-o metaforă pe care Bacon o folosea pentru a caracteriza munca cercetătorilor. Unii, spunea el, sunt ca furnicile care doar strâng şi utilizează materialul. Alţii sunt ca păianjenii, ocupaţi de a întinde pânze din propria lor substanţă. Între cele două extreme este un drum de mijloc întruchipat de albina, care strânge materiale din numeroase şi variate surse şi care transformă şi digeră aceste materiale în cadrul activităţii colective. Pentru acest drum de mijloc pleda Bacon.

El înţelegea clar limitările impuse de stricta colectare şi atrăgea atenţia în mod repetat asupra faptului că filozofia empirică poate da naştere la tot atâtea forme greşite ca şi filozofia raţională, mai ales atunci când filozofii empirişti se lăsau pradă generalizărilor făcute în grabă.

10

John Locke (1632-1704)

Este cel mai important succesor al lui Bacon şi a fost descris drept filozoful englez cu influenţa cea mai extinsă. Dacă Bacon poate fi privit drept Marele Vestitor al Spiritului Empirist, Locke este cel care a ridicat întrebarea serioasă cu privire la natura unei teorii empirice asupra cunoaşteriinatura unei teorii empirice asupra cunoaşterii în lucrarea sa de căpătâi „Eseu asupra intelectului umanEseu asupra intelectului uman”.

Locke pune problema fundamentală: cum cunoaştem şi de unde vine cunoaşterea? sau, altfel spus, prin ce proces psihic cunoaştem lumea exterioară, cum se reflectă ea în noi şi cum intervine procesul percepţiei?

11

Concluzia la care ajunge John Locke este că toată cunoaşterea cunoaşterea noastră în legătură cu natura provine din senzaţiinoastră în legătură cu natura provine din senzaţii. Chiar şi fenomenele psihice complexe: judecăţi, raţionamente, sunt şi ele derivate din senzaţii, transmise prin simţuri. Elementul primordial Elementul primordial care stă la baza cunoaşterii este senzaţiacare stă la baza cunoaşterii este senzaţia.

Pentru prima dată în istoria psihologiei Locke se va ocupa de studiul şi cercetarea psihologiei copilului şi psihologiei patologice cercetând specificul lor. Locke face psihologia comparată atunci când prezintă cazuri de handicap intelectual şi are intuiţia dezvoltării ulterioare a unei psihopatologii. Ca şi noţiunea de spaţiu sau de timp, toate calităţile „primare” provin tot din experienţă – cauzalitatea, finalitatea, necesitatea. El ajunge la concluzia că contactul senzorial este contactul direct cu contactul senzorial este contactul direct cu realitatea ce există independent de noirealitatea ce există independent de noi.

Locke admite două calităţi afective fundamentale: Locke admite două calităţi afective fundamentale: plăcerea şi durerea, celelalte sentimente şi pasiuni plăcerea şi durerea, celelalte sentimente şi pasiuni sunt combinaţii de acestea două. Astfel sunt: ura, sunt combinaţii de acestea două. Astfel sunt: ura, iubirea, dorinţa, bucuria; sentimentele unindu-se cu iubirea, dorinţa, bucuria; sentimentele unindu-se cu ideile care vin din senzaţii cât şi cu cele ce provin ideile care vin din senzaţii cât şi cu cele ce provin din reflecţie. El consideră că sentimentul este una din reflecţie. El consideră că sentimentul este una din cauzele erorii. din cauzele erorii.

Una dintre cele mai celebre şi controversate idei ale Una dintre cele mai celebre şi controversate idei ale sale are la bază supoziţia sa în care credea cu tărie sale are la bază supoziţia sa în care credea cu tărie cum că mintea, la naştere, este ca o “coală alba de cum că mintea, la naştere, este ca o “coală alba de hârtie, fără nici o literă, fără nici o idee”. Poziţia hârtie, fără nici o literă, fără nici o idee”. Poziţia adoptată de Locke, deşi nu era nouă, a fost adoptată de Locke, deşi nu era nouă, a fost înaintată într-un mod convingător şi spiritul înaintată într-un mod convingător şi spiritul secolului al XVII-lea era de aşa natură încât ipoteza secolului al XVII-lea era de aşa natură încât ipoteza “colii albe” şi implicaţiile sale puteau fi întreţinute.“colii albe” şi implicaţiile sale puteau fi întreţinute.

Atacul lui Locke asupra ideilor înnăscute includea argumente Atacul lui Locke asupra ideilor înnăscute includea argumente de natură practică. de natură practică.

Astfel, credinţa în ideile înnăscute conduce la cea mai Astfel, credinţa în ideile înnăscute conduce la cea mai nefericită lene intelectuală prin faptul că descurajează ridicarea nefericită lene intelectuală prin faptul că descurajează ridicarea de întrebări şi cercetarea cu privire la o posibilă sursă de întrebări şi cercetarea cu privire la o posibilă sursă exterioară a ideilor. exterioară a ideilor.

Dacă ideile nu sunt înnăscute, care este originea lor? Locke a Dacă ideile nu sunt înnăscute, care este originea lor? Locke a afirmat că unele idei vin dintr-o singură sursă senzorială. Două afirmat că unele idei vin dintr-o singură sursă senzorială. Două evenimente din acelaşi domeniu senzorial aflate în contiguitate evenimente din acelaşi domeniu senzorial aflate în contiguitate spaţială sau temporală pot fi asociate şi pot rezulta în ceea ce spaţială sau temporală pot fi asociate şi pot rezulta în ceea ce Locke numea idee. Alte idei rezultă din conlucrarea a doua sau Locke numea idee. Alte idei rezultă din conlucrarea a doua sau mai multe simţuri. Locke credea de asemenea că anumite idei mai multe simţuri. Locke credea de asemenea că anumite idei provin din reflecţie, care are la bază extrapolarea unei provin din reflecţie, care are la bază extrapolarea unei informaţii senzoriale anterioare. O anumită idee îşi poate avea informaţii senzoriale anterioare. O anumită idee îşi poate avea de asemenea originea într-o combinaţie complicată de senzaţie de asemenea originea într-o combinaţie complicată de senzaţie şi reflecţie. şi reflecţie.

14

Atitudinea puternic empirică a lui Locke cu privire la originea Atitudinea puternic empirică a lui Locke cu privire la originea cunoaşterii a atras atenţia asupra importanţei învăţării şi cunoaşterii a atras atenţia asupra importanţei învăţării şi educaţiei şi asupra contextului social şi de mediu în care aceste educaţiei şi asupra contextului social şi de mediu în care aceste activităţi se desfăşoară. Dacă toate acestea păreau evidente activităţi se desfăşoară. Dacă toate acestea păreau evidente pentru generaţiile care au urmat, în nici un caz ele nu erau pentru generaţiile care au urmat, în nici un caz ele nu erau evidente într-o perioadă în care copiii erau adesea consideraţi evidente într-o perioadă în care copiii erau adesea consideraţi responsabili pentru infracţiuni şi erau subiectul celor mai dure responsabili pentru infracţiuni şi erau subiectul celor mai dure pedepse, inclusiv pedeapsa capitală. pedepse, inclusiv pedeapsa capitală.

Locke aprecia că individul nu suporta întreaga responsabilitate Locke aprecia că individul nu suporta întreaga responsabilitate pentru carenţe în cunoaştere – informaţia iniţială se poate să nu pentru carenţe în cunoaştere – informaţia iniţială se poate să nu fi fost niciodată oferită. Dacă responsabilitatea individuală se fi fost niciodată oferită. Dacă responsabilitatea individuală se diminuează oarecum în sistemul lui Locke, responsabilitatea diminuează oarecum în sistemul lui Locke, responsabilitatea sociala pentru alţii (în special copii) este îmbunătăţită.sociala pentru alţii (în special copii) este îmbunătăţită.

15

Căutarea originii ideilor l-a condus la observarea relaţiei dintre idei şi acele obiecte-stimul din lume care generează ideile. Relaţia dintre lumea fizică şi lumea psihologică (lumea ideilor) a fost un pas necesar pentru Locke, care era preocupat de validitatea cunoaşterii umane.

Locke dorea să demonstreze că ideile pot corespunde lucrurilor reale din lumea fizică; sau altfel spus, “concepţiile unui entuziast şi raţionamentele unui om raţional vor fi adevărate în aceeaşi măsură”. Creierul uman, în concepţia lui Locke, este adesea plin de imaginaţie, vise, himere şi iluzii, dar poate conţine şi cunoaştere veritabilă. Locke susţine că „cele mai serioase gânduri ale noastre vor fi doar puţin mai utile decât reveriile unui creier nebun”.

16

Atunci care este temeiul pentru a crede în corespondenţa dintre idei şi obiectele-stimul?

Locke credea că anumite idei simple furnizate de simţuri reflectă cu exactitate natura exterioară a lucrurilor. De exemplu, avem o idee simplă de soliditate şi Locke spunea: “Dacă cineva mă întreabă ce este soliditatea, îl trimit înapoi la simţurile sale pentru ca acestea să-l informeze”. Obiectele solide sunt cunoscute prin intermediul pipăitului, ideea de soliditate nefiind o ficţiune, ci rezultatul inevitabil al concordanţei dintre realitatea psihologică şi cea fizică. Două obiecte solide lovite unul de altul produc un efect real şi noi suntem de aşa maniera făcuţi pentru a conştientiza şi a cunoaşte acest efect. Locke afirmase de asemenea că o cunoaştere a adevărurilor matematice reprezintă o cunoaştere veritabilă.

17

George Berkeley (1685-1753)

A avut misiunea de a extinde filozofia empirică accentuând importanţa experienţei mai presus de orice în cunoaşterea umană.

Filozofia empirică radicală a lui Berkeley şi paşii încă şi mai radicali făcuţi de succesorul sau David Hume, au generat controverse în lumea filozofiei. Empirismul din lucrările lui Berkeley şi Hume a servit drept bază împotriva căreia filozofii ce au urmat au reacţionat.

Berkeley este cunoscut pentru dictonul său faimos: “esse est percipi”, a fi înseamnă a fi perceputa fi înseamnă a fi perceput.

Lucrarea lui Berkeley „Eseu asupra unei noi teorii a vederiiEseu asupra unei noi teorii a vederii”” este o lucrare de referinţă şi pentru psihologie la fel ca „ Tratatul privind Tratatul privind principiile cunoaşterii umaneprincipiile cunoaşterii umane”.

Lumea reală nu este o lume imperceptibilă a substanţei materiale; mai curând, lumea reala este lumea aşa cum o cunoaştem din experienţa noastră.

18

David Hume (1711-1776)

Prezintă una dintre cele mai bogate şi mai radicală concepţie de filozofie empirică. Hume, mai mult decât oricare altul, a zugrăvit o imagine a implicaţiilor empirismului manifest.

Mergând pe urmele lui Berkeley, Hume a fost de acord că evenimentele din experienţă constituie materia primă a filozofiei. Cele mai importante lucrări ale lui sunt: „Tratat asupra naturii umaneTratat asupra naturii umane” şi „Eseuri privind înţelegerea umanăEseuri privind înţelegerea umană”.

Viaţa mentală la Hume nu se putea baza pe nici un fel de substanţă mentală care să poată fi verificată prin intermediul raţiunii. Urmând calea empirismului său radical pentru a aborda cunoaşterea, Hume nu a găsit decât impresiiimpresii (senzaţii, pasiuni, motive şi trăiri afective) şi ideiidei (amintirea unui gust la 30 de minute după masă).

O altă trăsătură importantă a abordării emoţiilor de către Hume este presupunerea lui că toate trăirile afective “sunt întemeiate pe durere şi plăceresunt întemeiate pe durere şi plăcere” . Hume credea că emoţii precum bucuria, dorinţa şi speranţa derivă din plăcere, în timp ce enervarea, dispreţul şi frica derivă din durere.

19

Etienne Bonnot Condillac(1714-1780)

Are contribuţii importante în domeniile psihologic, filozofic, educaţional şi economic. El a studiat filozofie, ştiinţă şi puţină teologie la un seminar catolic din Saint-Suplice şi la Sorbona.

Condillac s-a concentrat asupra bazei genetice a cunoaşterii. Cu o ambiţie pe care nici chiar Locke nu o putea egala, Condillac a încercat să analizeze originile cunoaşterii.

Ca filozof practic, el a fost interesat mai mult de implicaţiile filozofiei senzoriale în educaţie şi învăţare.

20

Claude-Adrien Helvetius (1715-1171)

Propune o versiune timpurie a unui behaviorism care punea accentul pe “coala alba” a lui Locke, ducând aceasta teorie până la extrema de a nega capacităţile înnăscute sau aptitudinile.

Helvetius a fost atât de concentrat şi ambiţios în ceea ce priveşte filozofia sa materialistă încât a “înfricoşat alţi materialişti”.

A pus un accent puternic asupra efectelor motivante ale plăcerii şi durerii. El a afirmat că fiinţele umane sunt controlate prin sistemul de recompense şi pedepse pe care societatea îl utilizează. Atunci când suntem motivaţi să facem o munca benevol, este numai pentru ca am fost condiţionaţi să credem în felul acesta. La rădăcina comportamentului şi a interesului personal se află urmărirea plăcerii şi evitarea durerii.