eminescu, fat-frumos din lacrima

7/23/2019 Eminescu, Fat-Frumos din lacrima

1/32

Fat-Frumos din lacrima

-proz-

de Mihai Eminescu

n vremea veche, pe cnd oamenii, cum sunt ei azi, nu

erau dect n germenii viitorului, pe cnd Dumnezeu calca nca

cu picioarele sale sfinte pietroasele pustii ale pamntului - n

vremea veche traia un mparat ntunecat si gnditor ca

miazanoapte si avea o mparateasa tnara si zmbitoare ca

miezul luminos al zilei.

Cincizeci de ani de cnd mparatul purta razboi c-un vecin

al lui. Murise vecinul si lasase de mostenire fiilor si nepotilor

ura si vrajba de snge. Fat frumos din lacrimaCincizeci de ani,

si numai mparatul traia singur, ca un leu mbatrnit, slabit de

lupte si suferinte - mparat, ce-n viata lui nu rsese niciodata,

care nu zmbea nici la cntecul nevinovat al copilului, nici la

sursul plin de amor al sotiei lui tinere, nici la povestile

batrne si glumete ale ostasilor nalbiti n batalie si nevoi. Se

simtea slab, se simtea murind si n-avea cui sa lase mostenirea

urii lui. Trist se scula din patul mparatesc, de lnga

mparateasa tnara - pat aurit, nsa pustiu si nebinecuvntat, -

trist mergea n razboi cu inima nemblnzita, - si mparateasa


2/32

sa, ramasa singura, plngea cu lacrimi de vaduvie singuratatea

ei. Parul ei cel galben ca aurul cel mai frumos cadea pe snii ei

albi si rotunzi, - si din ochii ei albastri si mari curgeau siroaie

de margaritare apoase pe o fata mai alba ca argintul crinului.

Lungi cearcane vinete se trageau mprejurul ochilor si vine

albastre se trageau pe fata ei alba ca o marmura vie.

Sculata din patul ei, ea se arunca pe treptele de piatra ale unei

bolte n zid, n care veghea, deasupra unei candele fumegnde,

icoana mbracata n argint a maicei durerilor. nduplecata de

rugaciunile mparatesei ngenuncheate, ploapele icoanei reci se

umezira si o lacrima curse din ochiul cel negru al mamei lui

Dumnezeu. mparateasa se ridica n toata mareata ei statura,

atinse cu buza ei seaca lacrima cea rece si o supse n adncul

sufletului sau. Din momentul acela ea purcese ngreunata.

Trecu o luna, trecura doua, trecura noua si mparateasa facu

un fecior alb ca spuma laptelui, cu parul balai ca razele lunii.

mparatul surse, soarele surse si el n nfocata lui mparatie,

chiar statu pe loc, nct trei zile n-a fost noapte, ci numai seninsi veselie - vinul curgea din butii sparte si chiotele despicau

bolta cerului

Si-i puse mama numele: Fat-Frumos din lacrima.

Si crescu si se facu mare ca brazii codrilor. Crestea ntr-o luna

ct altii ntr-un an.


3/32

Cnd era destul de mare, puse sa-i faca un buzdugan de fier, l

arunca n sus de despica bolta cerului, l prinse pe degetul cel

mic si buzduganul se rupse-n doua. Atunci puse sa-i faca altul

mai greu - l arunca n sus aproape de palatul de nori al lunei;

caznd din nori, nu se rupse de degetul voinicului.

Atunci Fat-Frumos si lua ziua buna de la parinti, ca sa se

duca, sa se bata el singur cu ostile mparatului ce-l dusmanea

pe tata-sau. Puse pe trupul sau mparatesc haine de pastor,

camasa de borangic, tesuta n lacrimele mamei sale, mndra

palarie cu flori, cu cordele si cu margele rupte de la gturile

fetelor de-mparati, si puse-n brul verde un fluier de doine si

altul de hore si, cnd era soarele de doua sulite pe cer, a plecat

n lumea larga si-n toiul lui de voinic.

Pe drum horea si doinea, iar buzduganul si-l arunca sa

spintece norii, de cadea departe tot cale de-o zi. Vaile si muntii

se uimeau auzindu-i cntecele, apele-si ridicau valurile mai

sus ca sa-l asculte, izvoarele si tulburau adncul, ca sa-si

azvrle afara undele lor, pentru ca fiecare din unde sa-l auda,fiecare din ele sa poata cnta ca dnsul cnd vor sopti vailor si

florilor.

Rurile ce cioraiau mai n jos de briele melancolicelor stnce,

nvatau de la pastorul mparat doina iubirilor, iar vulturii ce

stau amutiti pe crestetele seci si sure ale stncilor nalte

nvatau de la el tipatul cel plns al jalei.


4/32

Stateau toate uimite pe cnd trecea pastorasul mparat,

doinind si horind; ochii cei negri ai fetelor se umpleau de

lacrimi de dor; si-n piepturile pastorilor tineri, rezimati c-un

cot de-o stnca si c-o mna pe bta, ncoltea un dor mai adnc,

mai ntunecos, mai mare - dorul voiniciei!

Toate stateau n loc, numai Fat-Frumos mergea mereu,

urmarind cu cntecul dorul inimii lui si cu ochii buzduganul ce

sclipea prin nori si prin aer ca un vultur de otel, ca o stea

nazdravana.

Cnd era-nspre sara zilei a treia, buzduganul caznd se izbi de

o poarta de arama si facu un vuiet puternic si lung. Poarta era

sfarmata si voinicul intra. Luna rasarise dintre munti si se

oglindea ntr-un lac mare si limpede, ca seninul cerului. n

fundul lui, se vedea sclipind, de limpede ce era, un nisip de

aur; iar n mijlocul lui, pe o insula de smarand, nconjurat de

un crng de arbori verzi si stufosi, se ridica un mndru palat

de o marmura ca laptele, lucie si alba - att de lucie, nct n

ziduri rasfrngea ca-ntr-o oglinda de argint: dumbrava si lunca,lac si tarmuri. O luntre aurita veghea pe undele limpezi ale

lacului lnga poarta; si-n aerul cel curat al serii tremurau din

palat cntece mndre si senine. Fat-Frumos se sui-n luntre si

vslind, ajunse pna la scarile de marmura ale palatului.

Patruns acolo el vazu n boltile scarilor candelabre cu sute de

brate, si-n fiecare brat ardea cte o stea de foc. Patrunse n


5/32

sala. Sala era nalta, sustinuta de stlpi si de arcuri, toate de

aur, iar n mijlocul ei statea o mndra masa, acoperita cu alb,

talgerele toate sapate din cte-un singur margaritar mare; iar

boierii ce sedeau la masa n haine aurite, pe scaune de catifea

rosie, erau frumosi ca zilele tineretii si voiosi ca horele. Dar mai

ales unul din ei, cu fruntea-ntr-un cerc de aur, batut cu

diamante, si cu hainele stralucite, era frumos ca luna unei

nopti de vara. Dar mai mndru era Fat-Frumos.

- Bine-ai venit, Fat-Frumos!- zise-mparatul; am auzit de tine,

da de vazut nu te-am vazut.

- Bine te-am gasit, mparate, desi ma tem ca nu te-oi lasa cu

bine, pentru ca am venit sa ne luptam greu, ca destul ai

viclenit asupra tatalui meu.

- Ba n-am viclenit asupra tatalui tau, ci totdeauna m-am luptat

n lupta dreapta. Dar cu tine nu m-oi bate. Ci mai bine-oi

spune lautarilor sa zica si cuparilor sa umple cupele cu vin si-

om lega fratie de cruce pe ct om fi si-om trai.

Si se sarutara feciorii de-mparati n urarile boierilor si baura sise sfatuira. Zise mparatul lui Fat-Frumos:

- De cine-n lume te temi tu mai mult?

- De nime-n lumea asta, afara de Dumnezeu. Dar tu?

- Eu iar de nime, afara numai de Dumnezeu si de mama

padurilor, o baba batrna si urta, care umbla prin mparatia

mea de mna cu furtuna. Pe unde trece ea, fata pamntului se


6/32

usuca, satele se risipesc, trgurile cad naruite. Mers-am eu

asupra ei cu batalie, dar n-am ispravit nimica. Ca sa nu-mi

prapadeasca toata mparatia, am fost silit sa stau la-nvoiala cu

ea si sa-i dau ca bir tot al zecele din copiii supusilor mei. Si azi

vine ca sa-si ieie birul.

Cnd suna miazanoaptea, fetele mesenilor se posomorra; caci

pe miazanoapte calare cu aripi vntoase, cu fata zbrcita ca o

stnca buhava si scobita de praie, c-o padure-n loc de par,

urla prin aerul cernit mama padurilor cea nebuna. Ochii ei -

doua nopti tulburi, gura ei - un hau cascat, dintii ei - siruri de

pietre de mori.

Cum venea vuind, Fat-Frumos o apuca de mijloc si o trnti cu

toata puterea ntr-o piua mare de piatra; peste piua pravali o

bucata de stnca, pe care-o lega din toate partile cu septe

lanturi de fier. nauntru baba suiera si se smulgea ca vntul

nchis - dar nu-i folosea nimica.

Veni iar la ospat; cnd, prin boltile ferestelor, la lumina lunii,

vazura doua dealuri lungi de apa. Ce era? Mama padurilor,neputnd sa iasa, trecea peste apa cu piua cu tot si-i brazda

fata n doua dealuri. Si fugea mereu, o stnca de piatra

ndracita, rupndu-si cale prin paduri, brazdnd pamntul cu

dra lunga, pna ce se facu nevazuta n departarea noptii.

Fat-Frumos ospata ce ospata, dar apoi, lundu-si buzduganul

de-a umar, merse mereu pe dra trasa de piua, pna ce ajunse


7/32

lng-o casa frumoasa, alba, care sticlea la lumina lunii n

mijlocul unei gradini de flori. Florile erau n straturi verzi si

luminau albastre, rosie-nchise si albe, iar pintre ele roiau

fluturi usori, ca sclipitoare stele de aur. Miros, lumina si un

cntec nesfrsit, ncet, dulce, iesind din roirea fluturilor si a

albinelor, mbatau gradina si casa. Lnga prispa steteau doua

butii cu apa - iar pe prispa torcea o fata frumoasa. Haina ei

alba si lunga parea un nor de raze si umbre, iar parul ei de aur

era mpletit n cozi lasate pe spate, pe cnd o cununa de

margaritarele era asezata pe fruntea ei neteda. Luminata de

razele lunii, ea parea muiata ntr-un aer de aur.

Degetele ei ca de ceara alba torceau dintr-o furca de aur si

dintr-un fuior de o lna ca argintul, torcea un fir de o matasa

alba, subtire, stralucita, ce samana mai mult a o vie raza de

luna ce cutreiera aerul dect a fir de tort.

La zgomotul usor al pasilor lui Fat-Frumos, fata-si ridica ochii

albastri ca undele lacului.

- Bine-ai venit, Fat-Frumos, zise ea cu ochii limpezi si pejumatate nchisi, ct e de mult de cnd te-am visat! Pe cnd

degetele mele torceau un fir, gndurile mele torceau un vis, un

vis frumos, n care eu ma iubeam cu tine; Fat-Frumos, din

fuior de argint torceam si eram sa-ti tes o haina urzita n

discntece, batuta-n fericire; s-o porti... sa te iubesti cu mine.


8/32

Din tortul meu ti-as face o haina, din zilele mele o viata plina

de desmerdari.

Astfel, cum privea umilita la el, fusul i scapa din mna, si

furca cazu alaturi cu ea. Ea se scula - si, ca rusinata de cele ce

zisese, minele ei spnzurau n jos ca la un copil vinovat, si

ochii ei cei mari se plecara. El se apropie de ea, c-o mna i

cuprinse mijlocul, iar cu cealalta i desmierda ncet fruntea si

parul si-i sopti:

- Ce frumoasa esti tu, ce draga-mi esti! Acui esti tu, fata mea?

- A mamei padurilor, raspunse ea suspinnd, ma vei iubi tu

acuma, cnd stii a cui sunt?

Ea nconjura cu amndoua bratele ei goale grumazul lui si se

uita lung la el, n ochii lui.

- Ce-mi pasa a cui esti, zise el, destul ca te iubesc.

- Daca ma iubesti, sa fugim atuncea, zise ea lipindu-se mai

tare de pieptul lui, daca te-ar gasi mama, ea te-ar omor, si

dac-ai muri tu, eu as nebuni, ori as muri si eu.

- N-ai frica, zise el zmbind si desfacndu-se din bratele ei.Unde-i muma-ta?

- De cnd a venit, se zbuciuma n piua n care-ai ncuiat-o tu si

roade cu coltii la lanturile ce-o nchid.

- Ce-mi pasa, zise el rapezindu-se sa vada unde-i.

- Fat-Frumos, zise fata, si doua lacrimi mari stralucira n ochii

ei - nu te duce nca. Sa te-nvat eu ce sa facem ca sa nvingi tu


9/32

pe mama. Vezi tu butile aste doua? Una-i cu apa, alta cu

putere. Sa le mutam una-n locul alteia. Mama, cnd se lupta

cu vrajmasii ei, striga cnd oboseste: ?Stai, sa mai bem cte-

oleaca de apa!" Apoi ea bea putere, n vreme ce dusmanul ei

numai apa. De aceea noi le mutam din loc, ea nu va sti si va

bea numai apa n vremea luptei cu tine.

Precum au zis, asa au si facut.

El se rapezi dupa casa.

- Ce faci, baba? striga el.

Baba, de venin, se smulse o data din piua-n sus si rupse

lanturile, lungindu-se slaba si mare pna-n nori.

- A! bine ca mi-ai venit, Fat-Frumos, zise ea, facndu-se iar

scurta, ia acum hai la lupta, acu om vedea cine-i mai tare!

- Hai! zise Fat-Frumos.

Baba-l apuca de mijloc, se lungi repezindu-se cu el pna-n

nori, apoi l izbi de pamnt si-l baga n tarna pn?n glesne.

Fat- Frumos o izbi pe ea si o baga-n pamnt pna-n genunchi.

- Stai, sa mai bem apa, zise mama padurilor ostenita.Statura si se rasuflara. Baba bau apa, Fat-Frumos bau putere,

s-un feli de foc nestins i cutreiera cu fiori de racoare toti

muschii si toate vinele lui cele slabite.

C-o putere ndoita, cu brate de fier o smuci pe baba de mijloc

si-o baga-n pamnt pna-n gt. Apoi o izbi cu buzduganul n

cap si-i risipi creierii. Cerul ncarunti de nouri, vntul ncepu a


10/32

geme rece si a scutura casa cea mica n toate ncheieturile

capriorilor ei. Serpi rosii rupeau trasnind poala neagra a

norilor, apele pareau ca latra, numai tunetul cnta adnc ca

un proroc al perzarii.

Prin acel ntuneric des si nepatruns, Fat-Frumos vedea albind

o umbra de argint, cu par de aur despletit, ratacind, cu minile

ridicate si palida. El se apropie de ea si-o cuprinse cu bratele

lui. Ea cazu ca moarta de groaza pe pieptul lui, si minele ei

reci s-ascunsera-n snul lui. Ca sa se trezeasca, el i saruta

ochii. Norii se rupeau bucati pe cer - luna rosie ca focul se ivea

prin sparturile lor risipite; iar pe snul lui, Fat-Frumos vedea

cum nfloreau doua stele albastre, limpezi si uimite - ochii

miresei lui. El o lua pe brate si ncepu sa fuga cu ea prin

furtuna. Ea-si culcase capul n snul lui si parea ca adormise.

Ajuns lnga gradina mparatului, el o puse-n luntre, ducnd-o

ca-ntr-un leagan peste lac, smulse iarba, fn cu miros si flori

din gradina si-i cladi un pat, n care-o aseza ca-ntr-un cuib.

Soarele iesind din rasarit privea la ei cu drag. Hainele ei umedede ploaie se lipisera de membrele dulci si rotunde, fata ei de-o

paloare umeda ca ceara cea alba, minile mici si unite pe pept,

parul despletit si rasfirat pe fn, ochii mari, nchisi si adnciti

n frunte, astfel ea era frumoasa, dar parea moarta. Pe acea

frunte neteda si alba, Fat-Frumos presara cteva flori albastre,

apoi sezu alaturi cu ea si-ncepu a doini ncet. Cerul limpede - o


11/32

mare, soarele - o fata de foc, ierburile mprospatate, mirosul cel

umed al florilor nviosate1 o faceau sa doarma mult si lin,

nsotita n calea visurilor ei de glasul cel plns al fluierului.

Cnd era soarele-n ameaza firea tacea, si Fat-Frumos asculta

linistita ei rasuflare calda si umeda. Incet se pleca la obrazul ei

si-o saruta. Atunci ea deschise ochii nca plini de visuri si-

ntinzndu-se somnoroasa zise ncet si zmbind:

- Tu aici esti?

- Ba nu sunt aici, nu vezi ca nu sunt aici? zise el mai

lacrimnd de fericire.

Cum sedea el lnga ea, ea-si ntinse un brat si-i cuprinse

mijlocul.

- Hai scoala, zise el desmerdnd-o, e ziua-n amiaza-mare.

Ea se scula, si netezi parul de pe frunte si-l dete pe spate, el i

cuprinse mijlocul - ea-i nconjura grumazul - si astfel trecura

printre straturile de flori si intrara n palatul de marmura al

mparatului.

El o duse la mparatul si i-o arata spuindu-i ca-i mireasa lui.Imparatul zmbi, apoi l lua de mna pe Fat-Frumos, ca si

cnd ar fi vrut sa-i spuie ceva n taina, si-l trase la o fereastra

mare pe care vedea lacul cel ntins. Ci el nu-i spuse nimica, ci

numai se uita uimit pe luciul lacului si ochii i se umplura de

lacrimi. O lebada si naltase aripile ca pe niste pnze de argint

si cu capul cufundat n apa sfsia fata senina a lacului.


12/32

- Plngi, mparate, zise Fat-Frumos, de ce?

- Fat-Frumos, zise mparatul, binele ce mi l-ai facut mie nu ti-l

pot plati nici cu lumina ochilor, orict de scumpa mi-ar fi, si cu

toate astea vin sa-ti cer si mai mult.

- Ce, mparate?

- Vezi tu lebada ceea ndragita de unde? Tnar fiind, ar trebui

sa fiu ndragit de

viata, si cu toate astea de cte ori am vrut sa-mi fac sama!

Iubesc o fata frumoasa, cu ochii gnditori, dulce ca visele marii

- fata Genarului, om mndru si salbatic, ce si petrece viata

vnnd prin paduri batrne. O, ct e de aspru el, ct e de

frumoasa fata lui! Orice ncercare de-a o rapi a fost desarta.

Incearca-te tu!

Ar fi stat Fat-Frumos locului, dar scumpa-i era fratia de cruce,

ca oricarui voinic, mai scumpa dect zilele, mai scumpa dect

mireasa.

- Imparate prea luminate, din cte noroace-ai avut, unul a fost

mai mare dect toate: acela ca Fat-Frumos ti-i frate de cruce.Hai ca ma duc eu sa rapesc pe fata Genarului!

Si-si lua cai ageri, cai cu suflet de vnt, Fat-Frumos, si era sa

plece. Atunci mireasa lui - Ileana o chema - i zise ncet la

ureche, sarutndu-l cu dulce:

- Nu uita, Fat-Frumos, ca pe ct vei fi tu departe, eu oi tot

plnge.


13/32

El se uita cu mila la ea, o mngia - dar apoi, desfacndu-se de

mbratisarile ei, se avnta pe seaua calului si pleca n lume.

Trecea prin codri pustii, prin munti cu fruntea ninsa, si, cnd

rasarea dintre stnci batrne luna cea palida ca fata unei fete

moarte, atunci vedea din cnd n cnd cte-o streanta uriasa

atrnata de cer, ce nconjura cu poalele ei vrful vreunui

munte - o noapte sfrticata, un trecut n ruina, un castel

numai pietre si ziduri sparte.

Cnd se lumina de ziua, Fat-Frumos vede ca sirul muntilor da

ntr-o mare verde si ntinsa, ce traieste n mii de valuri senine,

stralucite, care treiera aria marii ncet si melodios, pna unde

ochiul se pierde n albastrul cerului si n verdele marii. In

capatul sirului de munti, drept asupra marii, se oglindea n

fundul ei o mareata stnca de granit, din care rasarea ca un

cuib alb o cetate frumoasa, care, de alba ce era, parea poleita

cu argint. Din zidurile arcate rasareau ferestre stralucite, iar

dintr-o fereastra deschisa se zarea, printre oale de flori, un cap

de fata oaches, si visator, ca o noapte de vara. Era fataGenarului.

- Bine-ai venit, Fat-Frumos, zise ea, sarind de la fereastra si

deschiznd portile maretului castel, unde ea locuia singura ca

un geniu ntr-un pustiu, asta-noapte mi se parea ca vorbesc c-o

stea, si steaua mi-a spus ca vii din partea mparatului ce ma

iubeste.


14/32

In sala cea mare a castelului, n cenusa vetrei, veghea un

motan cu sapte capete, care cnd urla dintr-un cap s-auzea

cale de-o zi, iar cnd urla din cte sapte, s-auzea cale de sapte

zile.

Genarul, pierdut n salbaticele sale vnatori, se departase cale

de-o zi.

Fat-Frumos lua fata-n brate si punnd-o pe cal zburau

amndoi prin pustiul lungului marei ca doua abia vazute

nchegari ale vazduhului.

Dar Genarul, om nalt si puternic, avea un cal nazdravan cu

doua inimi. Motanul din castel mieuna dintr-un cap, iar calul

Genarului necheza cu vocea lui de bronz.

- Ce e? l ntreba Genarul pe calul nazdravan, ti s-a urt cu

binele?

- Nu mi s-a urt mie cu binele, ci de tine-i rau. Fat-Frumos ti-a

furat fata.

- Trebuie sa ne grabim mult ca sa-i ajungem?

- Sa ne grabim si nu prea, pentru ca-i putem ajunge.Genarul ncalica si zbura ca spaima cea batrna n urma

fugitilor. In curnd i si ajunse. - Sa se bata cu el Fat-Frumos

nu putea, pentru ca Genarul era crestin si puterea lui nu era

n duhurile ntunericului, ci n Dumnezeu.


15/32

- Fat-Frumos! zise Genarul, mult esti frumos si mi-e mila de

tine. De asta data nu-ti fac nimica, dar de alta data... tine

minte!

Si lundu-si fata alaturi cu el, pieri n vnt, ca si cnd nu mai

fusese.

Dar Fat-Frumos era voinic si stia drumul napoi. El se

rentoarse si gasi pe fata iar singura, nsa mai palida si mai

plnsa ea parea si mai frumoasa. Genarul era dus iar la

vnatoare cale de doua zile. Fat-Frumos lua alti cai din chiar

grajdul Genarului.

Asta data plecara noaptea. Ei fugeau cum fug razele lunii peste

adncile valuri ale marii, fugeau prin noaptea pustie si rece ca

doua visuri dragi; ci prin fuga lor auzeau miautele lungi si

ndoite ale motanului din vatra castelului. Apoi li se paru ca nu

mai pot merge, asemene celor ce vor sa fuga n vis si cu toate

aceste nu pot. Apoi un nor de colb i cuprinse, caci Genarul

venea n fuga calului, de rupea pamntul.Fata lui era nfricosata, privirea crunta. Fara de-a zice o vorba,

el apuca pe Fat-Frumos si-l azvrli n nourii cei negri si plini de

furtuna ai cerului. Apoi disparu cu fata cu tot.

Fat-Frumos ars de fulgere - nu cazu din el dect o mna de

cenusa n nisipul cel ferbinte si sec al pustiului. Dar din

cenusa lui se facu un izvor limpede ce curgea pe un nisip de


16/32

diamant; pe lnga el arbori nalti, verzi, stufosi raspndeau o

umbra racorita si mirositoare. Daca cineva ar fi priceput glasul

izvorului, ar fi nteles ca jelea ntr-o lunga doina pe Ileana,

mparateasa cea balaie a lui Fat-Frumos. Dar cine sa nteleaga

glasul izvorului ntr-un pustiu, unde pna atunci nu calcase

picior de om?

Dar pe vremea aceea Domnul umbla nca pe pamnt. Intr-o zi

se vedeau doi oameni calatorind prin pustiu. Hainele si fata

unuia stralucea ca alba lumina a soarelui; celalalt, mai umilit,

nu parea dect umbra celui luminat. Erau Domnul si Sf.

Petrea. Picioarele lor nferbntate de nisipul pustiului calcara

atuncea n racoarele1 si limpedele pru ce curgea din izvor.

Pin cursul apei cu glesnele lor sfsiau valurile pna la umbritul

lor izvor. Acolo Domnul bau din apa si-si spala fata sa cea

sfnta si luminata si minile sale facatoare de minuni. Apoi

sezura amndoi n umbra, Domnul, cugetnd la tatal sau din

cer, si Sf. Petrea, ascultnd pe cugete doina izvorului plngator.

Cnd se sculara spre a merge mai departe, zise Sf. Petrea:- Doamne, fa ca acest izvor sa fie ce-a fost mai nainte.

- Amin! zise Domnul ridicnd mna sa cea sfnta, dupa care

apoi se departara nspre mare fara a mai privi napoi.

Ca prin farmec pieri izvorul si copacii, si Fat-Frumos trezit ca

dintr-un somn lung se uita mprejur. Atunci vazu chipul cel

luminat al Domnului, ce mergea pe valurile marei, care se


17/32

plecau naintea lui, ntocmai ca pe uscat; si pe Sf. Petrea, care,

mergnd n urma lui si nvins de firea lui cea omeneasca, se

uita napoia sa si-i facea lui Fat-Frumos din cap. Fat-Frumos i

urmari cu ochii pna ce chipul Sf. Petrea se risipi n departare

si nu se vedea dect chipul stralucit al Domnului aruncnd o

dunga de lumina pe luciul apei, astfel nct, daca soarele n-ar

fi fost n ameazi, ai fi crezut ca soarele apune. El ntelese

minunea nvierii sale si ngenunche nspre apusul acelui soare

dumnezeiesc.

Dar apoi si aduse aminte ca fagaduise a rapi pe fata

Genarului, si ceea ce fagaduieste voinicul anevoie o lasa

nefacuta.

Deci se porni si nspre seara ajunse la castelul Genarului, ce

stralucea n ntunericul serei ca o uriasa umbra. El intra n

casa... fata Genarului plngea. Dar cnd l vazu, fata ei se-

nsenina, cum se-nsenina o unda de o raza. El i povesti cum

nviase, atunci ea-i zise:

- De rapit nu ma poti rapi pna ce nu-i avea un cal asemene cuacela ce-l are tatal meu, pentru c-acela are doua inimi; dar eu

am sa-l ntreb n asta seara de unde-si are calul, ca sa poti si

tu sa capeti unul ca acela. Pna atunci nsa, pentru ca sa nu te

afle tata-meu, eu te voi preface ntr-o floare.

El sezu pe un scaun, iar ea sopti o vraja dulce si, cum l saruta

pe frunte, el se prefacu ntr-o floare rosie nchisa ca visina


18/32

coapta. Ea-l puse ntre florile din fereastra si cnta de veselie,

de rasuna castelul tatalui ei.

Atunci intra si Genarul.

- Vesela, fata mea? si de ce esti vesela? ntreba el.

- Pentru ca nu mai este Fat-Frumos, ca sa ma rapeasca,

raspunse ea rznd.

Se pusera la cina.

- Tata, ntreba fata, de unde ai calul d-tale, cu care mbli la

vnat?

- La ce-ti trebuie s-o stii? zise el ncruntnd sprncenele.

- Stii prea bine, raspunse fata, ca nu vreau ca s-o stiu, dect

numai ia-asa ca s-o stiu, pentru c-acu nu mai e Fat-Frumos sa

ma rapeasca.

- Stii tu ca nu ma mpotrivesc tie niciodata - zise Genarul.

Departe de-aicea, lnga mare, sede o baba care are sapte iepe.

Ea tine oameni, care sa i le pazeasca un an (cu toate ca anul ei

nu e dect de trei zile), si daca cineva i le pazeste bine, ea-l

pune sa-si aleaga drept rasplata un mnz, iar de nu, l omoarasi-i pune capul ntr-un par. Chiar nsa daca pazeste cineva bine

iepele totusi ea-l vicleneste pe om, caci scoate inimile din caii

toti si le pune ntr-unul singur, nct cel ce-a pazit alege mai

ntotdeauna un cal fara inima, care-i mai rau dect unul de

rnd... Esti multumita, fata mea?

- Multamita, raspunse ea zmbind.


19/32

Totodata nsa Genarul i arunca n fata o batista rosie, usoara,

mirositoare. Fata se uita mult n ochii tatalui sau, ca un om

care se desteapta dintr-un vis, de care nu-si poate aduce

aminte. Ea uitase tot ce-i spusese tata-sau. Insa floarea din

fereastra veghea printre frunzele ei, ca o stea rosie prin

ncretiturile unui nor.

A doua zi Genarul pleca iarasi des-dimineata la vnatoare.

Fata saruta murmurnd floarea rosie si Fat-Frumos nascu ca

din nimica naintea ei.

- Ei, stii ceva? o ntreba el.

- Nu stiu nimica, zise ea trista si punnd dosul minii pe

fruntea ei, am uitat tot.

- Insa eu am auzit tot, zise el. Rami cu bine, fata mea; n

curnd ne vom vedea iar.

El ncalica pe un cal si disparu n pustiuri.

In arsita cea dogortoare a zilei vazu aproape de padure un

tntar zvrcolindu-se n nisipul cel ferbinte.

- Fat-Frumos, zise tntarul, ia-ma de ma du pna-n padure, cati-oi prinde si eu bine. Sunt mparatul tntarilor.

Fat-Frumos l duse pn? n padurea prin care era sa treaca.

Iesind din padure, trecu iar prin pustiu de-a lungul marii, si

vazu un rac att de ars de soare, nct nu mai avea nici putere

sa se mai ntoarca-napoi...


20/32

- Fat-Frumos, zise el, arunca-ma-n mare, ca ti-oi prinde si eu

bine. Sunt mparatul racilor!

Fat-Frumos l arunca n mare si-si urma calea.

Cnd nspre seara ajunse la un bordei urt si acoperit cu gunoi

de cal. Imprejur gard nu era, ci numai niste lungi taruse

ascutite, din care sase aveau fiecare-n vrf cte un cap, iar al

saptelea, fara, se clatina mereu n vnt si zicea: cap! cap! cap!

cap!

Pe prispa o baba batrna si zbrcita, culcata pe un cojoc vechi,

sta cu capul ei sur ca cenusa n poalele unei roabe tinere si

frumoase, care-i cauta n cap.

- Bine v-am gasit, zise Fat-Frumos.

- Bine-ai venit, flacaule, zise baba sculndu-se. Ce-ai venit? ce

cauti? Vrei sa-mi pasti iepele poate.

- Da.

- Iepele mele pasc numai noaptea... Uite, chiar de-acu poti sa

pornesti cu ele la pascut... Fata hai! ia da tu flacaului

demncatul ce i-am facut eu si porneste-l.Alaturi cu bordeiul era sub pamnt o pivnita. El intra n ea si

acolo vazu sapte iepe negre, stralucite, sapte nopti, care de

cnd erau nu zarisera nca lumina soarelui. Ele nechezeau si

bateau din picioare.

Nemncat toata ziua, el cina ce-i daduse baba, s-apoi,

ncalecnd pe una din iepe, mna pe celelalte n aerul


21/32

ntunecos si racoros al noptii. Dar ncet, ncet simti cum se

strecoara un somn de plumb prin toate vinele lui, ochii i se

paienjenira si el cazu ca mort n iarba pajistei. El se trezi pe

cnd mijea de ziua. Cnd colo - iepele nicaieri. El si credea

capul pus n teapa, cnd vede iesind dintr-o padure-n

departare cele sapte iepe alungate de un roi nemarginit de

tntari si un glas subtire-i zise:

- Mi-ai facut un bine, ti l-am facut si eu.

Cnd se ntoarse cu caii, baba ncepu sa turbe, sa rastoarne

casa cu sus-n jos si sa bata fata, care nu era de vina.

- Ce ai, mama? ntreba Fat-Frumos.

- Nimica, zise ea, mi-a venit si mie toane. Asupra ta n-am

nimica... sunt foarte multumita.

Apoi, intrnd n grajd, ncepu sa bata caii, tipnd:

- Ascundeti-va mai bine, bata-v-ar mama lui Dumnezeu, ca sa

nu va mai gaseasca, uciga-l crucea si mannce-l moartea!

A doua zi porni cu caii, dar iar cazu jos si dormi pna ce mijea

de ziua. Disperat, era sa ieie lumea-n cap, cnd deodata vederasarind din fundul marii cei sapte cai, muscati de-o multime

de raci.

- Mi-ai facut un bine, zise un glas, ti l-am facut si eu.

Era mparatul racilor.

El mna caii-nspre casa si vede iar o priveliste ca-n ziua

trecuta.


22/32

Insa n cursul zilei roaba babei s-apropie de el si-i zise ncet,

strngndu-l de mna:

- Eu stiu ca tu esti Fat-Frumos. Sa nu mai mannci din

bucatele ce-ti fierbe baba, pentru ca-s facute cu somnoroasa1.

Ti-oi face eu altfeli de bucate.

Fata ntr-ascuns i facu merinde, si-nspre seara, cnd era sa

plece cu caii, si simti ca prin minune capul treaz. Spre mezul

noptii se-ntoarse acasa, mna caii n grajdi, i ncuie si intra n

odaie. Pe vatra cuptorului, n cenusa, mai licureau ctiva

carbuni. Baba sta ntinsa pe laita si ntepenita ca moarta. El

gndi c-a murit s-o scutura. Ea era ca trunchiul si nu se misca

de loc. El trezi fata ce dormea pe cuptor.

- Uite, zise el, ti-a murit baba.

- As! asta sa moara! raspunse ea suspinnd. Adevarat ca acum

e ca si moarta. Acu-i miazanoaptea... un somn amortit i

cuprinde trupul... dar sufletul ei cine stie pe la cte raspnteni

sta, cine stie pe cte cai a vrajilor umbla. Pna ce cnta

cucosul ea suge inimile celor ce mor ori pustieste sufletul celornenorociti. Da, badica, mine ti se-mplineste anul, ia-ma si pe

mine cu d-ta, ca ti-oi fi de mare folos. Eu te voi scapa din multe

primejdii, pe care ti le gateste baba.

Ea scoase din fundul unei lazi hrbuite si vechi o cute, o perie

si o naframa.


23/32

A doua zi de dimineata i se mplinise lui Fat-Frumos. Baba

trebuia sa-i dea unul din cai s-apoi sa-l lase sa plece cu

Dumnezeu. Pe cnd prnzeau, baba iesi pn-n grajd, scoase

inimele din ctesisapte caii, spre a le pune pe toate ntr-un

tretin1 slab, caruia-i priveai prin coaste. Fat-Frumos se scula

de la masa si dupa ndemnarea babei se duse sa-si aleaga calul

ce trebuia sa si-l ieie. Caii cei fara inimi erau de un negru

stralucit, tretinul cel cu inimile sta culcat ntr-un colt pe-o

movila de gunoi.

- Pe acesta-l aleg eu, zise Fat-Frumos, aratnd la calul cel slab.

- Da? cum, Doamne iarta-ma, sa slujesti tu degeaba? zise baba

cea vicleana, cum sa nu-ti iei tu dreptul tau? Alege-ti unul din

caii isti frumosi... oricare ar fi, ti-l dau.

- Nu, pe acesta-l voi, zise Fat-Frumos, tiind la vorba lui.

Baba scrsni din dinti ca apucata, dar apoi si strnse moara

cea hrbuita de gura, ca sa nu iasa prin ea veninul ce-i

rascolea inima pestrita.

- Hai, ia-ti-l, zise-n sfrsit.El se urca pe cal cu buzduganul de-a umere. Parea ca fata

pustiului se ia dupa urmele lui si zbura ca un gnd, ca o

vijelie, printre volburele de nisip, ce se ridicau n urma-i.

Intr-o padure l astepta fata fugita. El o urca pe cal dupa

dnsul si fugea mereu.

Noaptea inundase pamntul cu aerul ei cel negru si racoare.


24/32

- Ma arde-n spate, zise fata.

Fat-Frumos se uita napoi. Dintr-o volbura nalta, verde, se

vedeau nemiscati doi ochi de jaratic, a caror raze rosii ca focul

ars patrundeau n rarunchii fetei.

- Arunca peria! zise fata.

Fat-Frumos o asculta. Si deodata-n urma-le vazura ca se ridica

o padure neagra, deasa, mare, nfiorata de un lung freamat de

frunze si de un urlet flamnd de lupi.

- Inainte! striga Fat-Frumos calului, care zbura asemenea unui

demon urmarit de un blestem prin negura noptii. Luna palida

trecea prin nouri suri ca o fata limpede prin mijlocul unor vise

tulburi si seci.

Fat-Frumos zbura... zbura necontenit.

- Ma arde-n spate! zise fata c-un geamat apasat, ca si cnd s-ar

fi silit mult ca sa nu spuie nca.

Fat-Frumos se uita si vazu o bufnita mare si sura, din care nu

straluceau dect ochii rosii, ca doua fulgere lantuite de un nor.

- Arunca cutea! zise fata.Fat-Frumos o arunca.

Si deodata se ridica din pamnt un colt sur, drept, neclintit, un

urias mpietrit ca spaima, cu capul atingnd de nori.

Fat-Frumos vjia prin aer asa de iute, nct i se parea ca nu

fuge, ci cade din naltul cerului ntr-un adnc nevazut.

- Ma arde! zise fata.


25/32

Baba gaurise stnca ntr-un loc si trecea prin ea prefacuta ntr-

o funie de fum, a carei capat dinainte ardea ca un carbune.

Arunca naframa! zise fata.

Fat-Frumos o asculta.

Si deodata vazura n urma-le un luciu ntins, limpede, adnc,

n a carui oglinda balaie se scalda n fund luna de argint si

stelele de foc.

Fat-Frumos auzi o vraja lunga prin aer si se uita prin nori.

Cale de doua ceasuri - pierduta n naltul cerului - plutea ncet,

ncet prin albastrul tariei miazanoaptea batrna cu aripile de

arama.

Cnd baba nota smintita pe la jumatatea lacului alb, Fat-

Frumos arunca buzduganu-n nori si lovi miazanoaptea n

aripi. Ea cazu ca plumbul la pamnt si croncani jalnic de

douasprezece ori.

Luna s-ascunse ntr-un nor si baba, cuprinsa de somnul ei de

fier, se afunda n adncul cel vrajit si necunoscut al lacului. Iar

n mijlocul lui se ridica o iarba lunga si neagra. Era sufletul celosndit al babei.

- Am scapat! zise fata.

- Am scapat! zise calul cel cu sapte inimi. Stapne, adauga

calul, tu ai izbit meazanoaptea de a cazut la pamnt cu doua

ceasuri nainte de vreme si eu simt sub picioarele mele

rascolindu-se nisipul. Schelete nmormntate de volburele


26/32

nisipului arzator al pustiilor au sa se scoale, spre a se sui n

luna la benchetele lor. E primejdios ca sa umbli acuma. Aerul

cel nveninat si rece al sufletelor lor moarte, v-ar putea omor.

Ci mai bine voi culcati-va, si eu pn? atuncea m-oi ntoarce la

mama, ca sa mai sug nc-o data laptele cel de vapaie alba a

ttelor ei, pentru ca sa ma fac iar frumos si stralucit.

Fat-Frumos l asculta. Se dete jos de pe cal si-si asternu

mantaua pe nisipul nca ferbinte.

Dar ciudat... ochii fetei se-nfundasera n cap, oasele si

ncheieturile fetei i iesisera afara, pielita din oachesa se facuse

vnata, mna grea ca plumbul si rece ca un sloi de gheata.

- Ce ti-i? o ntreba Fat-Frumos.

- Nimica, nu mi-i nimica, zise ea cu glasul stins; si se culca n

nisip tremurnd ca apucata.

Fat-Frumos dadu drumu calului, apoi se culca pe mantaua ce

si-o asternuse.

El adormi; cu toate acestea-i parea ca nu adormise.

Pielitele de pe lumina ochiului i se rosisera ca focul si prin elparea ca vede cum luna se cobora ncet, marindu-se spre

pamnt, pna ce parea ca o cetate sfnta si argintie,

spnzurata din cer, ce tremura stralucita... cu palate nalte

albe... cu mii de ferestre trandafirii; si din luna se scobora la

pamnt un drum mparatesc acoperit cu prund de argint si

batut cu pulbere de raze.


27/32

Iara din ntinsele pustii se rascoleau din nisip schelete nalte...

cu capete seci de oase... nvalite n lungi mantale albe, tesute

rar din fire de argint, nct prin mantale se zareau oasele albite

de secaciune. Pe fruntile lor purtau coroane facute din fire de

raze si din spini auriti si lungi... si ncalecati pe schelete de cai

mergeau ncet-ncet... n lungi siruri... dungi miscatoare de

umbre argintii... si urcau drumul lunii si se pierdeau n

palatele nmarmurite ale cetatii din luna, prin a carora feresti

se auzea o muzica lunatica... o muzica de vis.

Atunci i se paru ca si fata de lnga el se ridica ncet... ca trupul

ei se risipea n aer, de nu ramneau dect oasele, ca, inundata

de-o manta argintie, apuca si ea calea luminoasa ce ducea n

luna. Se ducea n tulburea mparatie a umbrelor, de unde

venise pe pamnt, momita de vrajile babei.

Apoi pielita ochilor lui se nverzi... se nnegri - si nu mai vazu

nimica.

Cnd deschise ochii, soarele era sus de tot. Fata lipsea si

aievea. Dar n pustiul arid necheza calul frumos, stralucit,mbatat de lumina aurita a soarelui, pe care el acu o vedea

pentru-ntia data.

Fat-Frumos se avnta pe el si-n rastimpul ctorva gnduri

fericite ajunse la castelul ncoltit al Genarului.

De asta data Genarul vna departe cale de sapte zile.


28/32

El o lua pe fata pe cal dinaintea lui. Ea-i cuprinsese gtul cu

bratele ei si-si ascunsese capul n snul lui, pe cnd poalele

lungi ale hainei ei albe atingeau din zbor nisipul pustiei.

Mergeau asa de iute, nct i se parea ca pustiul si valurile

marei fug, iar ei stau pe loc. Si numai ncet se auzea motanul

mieunnd din cte sapte capetele.

Perdut n paduri, Genarul si aude calul necheznd.

- Ce e? l ntreba.

- Fat-Frumos ti fura fata, raspunse calul nazdravan.

- Putea-l-om ajunge? ntreba Genarul mirat, pentru ca stia ca-l

omorse pe Fat-Frumos.

- Nu zau, raspunse calul, pentru c-a ncalecat pe un frate al

meu, care are sapte inimi, pe cnd eu n-am dect doua.

Genarul si nfipse pintenii adnc n coastele calului, care fugea

scuturndu-se... ca o vijelie. Cnd l vazu pe Fat-Frumos n

pustiu, zise calului sau:

- Spune fratne-tau sa-si arunce stapnul n nori si sa vina la

mine, ca l-oi hrani cu miez de nuca si l-oi adapa cu lapte dulce.Calul Genarului i necheza fratni-sau ceea ce-i spusese - dar

frate-sau i-o spuse lui Fat-Frumos.

- Zi fratni-tau, zise Fat-Frumos calului sau, sa-si arunce

stapnu-n nori, si l-oi hrani cu jaratic si l-oi adapa cu para de

foc.


29/32

Calul lui Fat-Frumos o necheza asta fratni-sau si acesta

azvrli pe Genarul pna n nori. Norii cerului nmarmurira si

se facura palat sur si frumos - iar din doua gene de nouri se

vedeau doi ochi albastri ca cerul, ce repezeau fulgere lungi.

Erau ochii Genarului exilat n mparatia aerului.

Fat-Frumos domoli pasul calului si aseza pe fata pe acela al

tatne-sau. O zi nca - si ajunsera n mndra cetate a

mparatului.

Lumea-l crezuse mort pe Fat-Frumos, si de aceea, cnd se

mprastie faima venirii lui, ziua-si muie aerul n lumina de

sarbatoare si oamenii asteptau murmurnd la faima venirii lui,

cum vuieste un lan de gru la suflarea unui vnt.

Dar ce facuse oare n vremea aceea Ileana mparateasa?

Ea, cum plecase Fat-Frumos, s-a nchis ntr-o gradina cu nalte

ziduri de fier si acolea culcndu-se pe pietre reci, cu capul pe

un bolovan de cremene, plnse ntr-o scalda de aur, asezata

lnga ea, lacrimi curate ca diamantul.

In gradina cu multe straturi, neudata si necautata de nimeni,nascura din pietris sterp, din arsita zilei si din secaciunea

noptii flori cu frunze galbene si c-o culoare stinsa si tulbure, ca

tulburii ochi ai mortilor, florile durerii.

Ochii mparatesei Ilenei, orbiti de plns, nu mai vedeau nimica;

dect i se parea numai ca-n luciul baii, plina de lacrimile ei,

vedea ca-n vis chipul mirelui ei iubit. Ci ochii ei, doua izvoare


30/32

secate, ncetase de-a mai varsa lacrimi. Cine-o vedea cu parul

ei galben si lung, despletit si mprastiat ca cretii unei mantii de

aur pe snul ei rece, cine-ar fi vazut fata ei de-o durere muta,

sapata parca cu dalta n trasaturele ei, ar fi gndit ca-i o

nmarmurita zna a undelor, culcata pe un mormnt de

prund.

Dar cum auzi vuietul venirii lui, fata ei se-nsenina; ea lua o

mna de lacrimi din baie si stropi gradina. Ca prin farmec foile

galbene ale aleelor de arbori si ale straturilor se-nverzira ca

smarandul. Florile triste si tulburi se-nalbira ca margaritarul

cel stralucit - si din botezul de lacrimi luara numele

lacrimioare.

Imparateasa cea oarba si alba umbla ncet prin straturi si

culese n poale o multime de lacrimioare, pe care apoi,

asternndu-le lnga baia de aur, facu un pat de flori.

Atunci intra Fat-Frumos.

Ea s-arunca la gtul lui, nsa, amutita de bucurie, ea nu putudect sa ndrepte asupra-i ochii sai stinsi si orbi, cu care ar fi

vrut sa-l soarba n sufletul ei. Apoi ea l lua de mna si-i arata

baia de lacrimi.

Luna limpede nflorea ca o fata de aur pe seninul cel adnc al

cerului. In aerul noptii Fat-Frumos si spala fata n baia de

lacrimi, apoi, nvalindu-se n mantaua ce i-o tesuse din raze de


31/32

luna, se culca sa doarma n patul de flori. Imparateasa se culca

si ea lnga el si visa n vis ca Maica Domnului desprinsese din

cer doua vinete stele ale diminetii si i le asezase pe frunte.

A doua zi, desteptata, ea vedea...

A treia zi se cununa mparatul cu fata Genarului.

A patra zi era sa fie nunta lui Fat-Frumos.

Un roi de raze venind din cer a spus lautarilor cum horesc

ngerii cnd se sfinteste un sfnt - si roiuri de unde rasarind

din inima pamntului le-a spus cum cnta ursitorile cnd

urzesc binele oamenilor. Astfel lautarii maiestrira hore nalte si

urari adnci.

Trandafirul cel nfocat, crinii de argint, lacrimioarele sure ca

margaritarul, mironositele viorele si florile toate s-adunara

vorbind fiecare n mirosul ei si tinura sfat lung cum sa fie

luminile hainei de mireasa; apoi ncredintara taina lor unui

curtenitor flutur albastru stropit cu aur. Acesta se duse si

flutura n cercuri multe asupra fetei miresei, cnd ea dormea,

si-o facu sa vada, ntr-un vis luciu ca oglinda, cum trebuia safie-mbracata. Ea zmbi, cnd se visa att de frumoasa.

Mirele-si puse camasa de tort de raze de luna, bru de

margaritare, manta alba ca ninsoarea.

Si se facu nunta mndra si frumoasa, cum n-a fost alta pe fata

pamntului.


32/32

S-au trait apoi n pace si n liniste ani multi si fericiti, iar dac-a

fi adevarat ce zice lumea: ca pentru Fetii-Frumosi vremea nu

vremuieste, apoi poate c-or fi traind si astazi.

eminescu, fat-frumos din lacrima

Documents