PRINCIPALELE ELEMENTE DE LIMBAJ PLASTICLIMBAJUL ARTISTIC – PLASTIC

Limbajul artistic-plastic este un limbaj metaforic, ce introduce valori în viaţa spirituală aelevilor şi le dezvoltă entuziasmul pentru cultura artistică, dar este totodată şi un sistem de relaţiistabilite convenţional între anumite semne. Elementele plastice: punctul, linia, forma plană,volumul, culoarea, devin semne de limbaj plastic numai în perspectiva unei semnificaţii şi atuncicând sunt structurate expresiv. Relaţiile dintre semnele plastice prin limbajul lor specific definescexpresivitatea compoziţiei

Linia, punctul, forma si culoarea reprezinta elementele unui limbaj metaforic, induc asociatii, provoaca ecouri si atitudini estetice. Punctul , cel mai simplu element de limbaj plastic ,alaturi de linie si forma au fost ,la inceputul manifestarii plastice multimilenare a omului ,cele mai simple si directe mijloace de comunicare vizuala ,imaginile pictate sau cioplite ale preistoriei fiind rezultatul spiritual al adaptarii omului la conditiile naturale. - in acceptie geometrica, punctul este figura geometrica care nu are nici o dimensiune; paradoxal insa are toate dimensiunile numai in acest ultim rol este mijloc de expresie vizuala, element de limbaj;

- in pictura, in grafica, in sculptura etc., punctul este pata, amprenta sau tusa minuscula, exact cat poate fi urma cea mai mica a instrumentului cu care se lucreaza (pensula, pix,pana);

Punctul poate avea semnificatii diverse: inceput, sfarsit, limita, germinatie, Concentrare, etc. Ca element independent, in lucrarile de arta plastica punctul are o prezenta diversa;

LINIA PLASTICA - ductul - definita conventional ca fiind un punct in deplasare, poseda ca si acesta aceleasi stari potentiala, explozive si spatiale. In scriere, in geometrie, in desen tehnic sau in alte reprezentari grafice, linia are aspect diferit, specific fiecarui domeniu si rol de semn grafic cu inteles clar, precis si delimitat. In desenul artistic, alaturi de punct, forma si culoare, se foloseste ca element de limbaj plastic, linia modulata, a carei grosime este variabila. Dupa forma lor liniile pot fi: subtiri - groase; continue - intrerupte; curbe ; orizontale, vertical

Rolul liniei in compozitia pastica si decorativa

Linia poate fi intalnita ca linie - ornament al formelor materiale create de natura(fluturi, zebre, tigri) sau a formelor create de om (vase din ceramica, tesaturi si imprimeuri textile, obiecte de uz casnic din lemn etc.), precum si ca linie-obiect (ramurile pomilor, liniile de cale ferata, firele electrice, ulucile de la gard etc).

Ca element de costructie, linia poate sugera forma, volumul si chiar culoarea. Cel mai des liniile sunt folosite in ansamblu si nu ca element singular. In aceste situatii, linia se prezinta sub forma unor multimi de linii paralele ca rezultat al tehnicii de lucru folosite. Intre linii se pot stabilii diferite relatii: mare - mic , aproape - departe, greu - usor etc. Dupa modul de organizare a liniilor se pot crea impresiile de ordonat -dezordonat, static - dinamic etc. In compozitiile decorative, liniile pot uni, separa sau sustine doua elemente decorative, iar prin modul in care se grupeaza pot crea diverse armonii liniare.

FORMA PLASTICA

Forma este conturul unui corp, silueta, chipul unei fapturi; in general, ea reprezinta aspectul exterior, infatisarea sub care se prezinta orice lucru din natura.Formele create de natura sunt de numite forme naturalesau forme materiale. Majoritatea au o structura interna care influenteaza forma exterioara.

Clasificari si criterii:

1. dupa calitate: - proprietate a materiei dea a fi lemn, marmura, etc, rezulta forme naturale, spontane, accidentale;(bicontinue)

- aceeasi proprietate, prelucrata rezulta forma artistica, elaborata, inventata;(tridimensionale)

2. dupa caracterul: - structurii: - forme deschise (statice, dinamice)

- forme inchise (statice, dinamice)

- conturului: forme rotunde, colturoase, dantelate, lanceolate.

- tratarii suprafetei suport: - forme picturale - forme plastice - forme decorative, plate.

Forma plastica plana poate fi denumita forma spontana si se poate realiza prin: fuzionare,curgere libera,stropire fortata,scurgere aderenta,dirijarea jetului de aer,sfoara colorata,monotipia, etc.

CULOAREA

-este direct legata de forma,substanta colorata:exprima anumite scari

Teoria culorilor-cercul celor 12 culori precum si cele 7 contraste ale culorii(Itten)

culori binare de gradul I (rezultate din amestecul culorilor primare, doua cate doua): R+G= oranj ( O), G+A= verde(V), R+A= violet (Vi);

* culori complementare: sunt culori asezate pe cercul cromatic pe acelasi diametru. Galben este complementar cu violet.Rosu este complementar cu verde.Albastru este complementar cu oranj.

*culori calde: rosu, oranj, galben;

* culori reci: verde, albastru, violet;

Nonculorile nu apar in spectrul solar si sunt repreyentate prin alb si negru.

1.Contrastul complementar. Rezulta din alaturarea culorilor complementare, care se cer reciproc. Juxtapuse, isi maresc puterea de stralucire pana la maxim.

2.Contrastul inchis- deschis (clarobscur) se obtine prin alaturarea unor culori cu valori tonale diferite. Acest contrast mai este cunoscut si sub denumirea de perspectiva tonala.

3.Contrastul de calitate rezulta din alaturarea unor culori stralucitoare cu unele stinse. Calitatea unei culori este data de gradul ei de puritate. Culorile se pot tulbura cu alb, negru, gri.

4. Contrastul de cantitate rezulta din alaturarea unor culori ce acopera suprafete de marimi diferite.

5. Contrastul simultan si succesiv are la baza legea complementaritatii si se manifesta atunci cand o culoare pura cere fiziologic culoarea ei complementara.

6. Contrastul culorii in sine apare prin alaturarea unor culori pure, curate.

7. Contrastul cald-rece apare in situatia in care culorile calde sunt alaturate celor reci.

Valoarea: gradul de luminozitate al culorilor luminozitate=valoare

Valoratie:game de la alb negru

Culoarea este o insusire a luminii determinata de compozitia sa spectrala, care face ca ochiul sa perceapa diferit radiatiile de pe retina, avand aceeasi intensitate, dar lungimi de unda diferite

Culoarea are influenta asupra omului, provocandu-i impresii, sentimente sau stari psihice diferite.Notiunea de culoare apare numai atunci cand exista lumina. culori complementare: sunt culori asezate pe cercul cromatic pe acelasi diametru.Galben este complementar cu violet.Rosu este complementar cu verde. Albastru este complementar cu oranj.

2.foaie de hartie,pensula,creion

3.Met. de predare: metode de invatamant descoperire dirijata.exemplu Prin compunerea a doua culori optinem o noua culoare.copilul deseneaza si prin colorarrea culori complementare se obtine o noua culoare.

5.trei dim :lungime ,latime inaltime

Mijloace de lb. plastic

-modalitati de expresie proprii fiecarui arte in ansamblu:contrastele,acordul,armonia,pasajul.Gama creative miscare ,gol-plin,sectiunea de aur,volum,textura,symbol,echilibrul.

Componentele:I.fundamentale:constituirea schemelor:armonia ,echilibrul,proportie,simetrie,ritm.

II.calitate, lumina-umbra,culoare-valoare,tusa-hasura,etc

Medtode plastic

a.-compozitia-modul de organizare,o idée plastica de dispunere,ordonarea elementelor si mijloacele plastic.

b.-prportia-acordul echilibrul dintre parti dintre elemente lucrarii

teoria =sec de aur

c.-materialitate-vocatie formala a elementelor plastic,expresia,infatisarea

d.-spatiul plastic-strict armoniaosa,echilibrata <culoare+valoare

-origine dupa reguli si structurari in fel de mesaj visual

Imaginea=forma de creatie,de invatare,de descoperire,de cunoastere

Imaginile vizuale au fost şi sunt studiate de diferite discipline, din perspective, cu

metode şi finalităŃi diferite

1. imagine plastică - reprezentare figurată a unui obiect, fiinŃe etc., pe o

suprafaŃă, realizată prin desen, fotografie etc. - (există accepŃii care extind

acest sens, incluzând şi reprezentările tridimensionale, adică sculpturile);

2. imagine optică - “figură formată la intersecŃia direcŃiilor de propagare a

razelor provenite de la un obiect, după ce acestea au străbătut un sistem

optic. Este reală sau virtuală, după cum este obŃinută direct cu razele

emergente sau prin prelungirea acestora” (DicŃionar de fizică, 1972);

3. imaginea ca model – o descriere sau prezentare, printr-o modalitate vizuală

sau nevizuală a trăsăturilor caracteristice, definitorii, ale unui fenomen, ale

unui proces etc. Iată două exemple: “animalitate, cunoaştere, viciu,

inactivitate, sexualitate, blasfemie, libertinaj, aceşti compozanŃi istorici ai

imaginii demenŃialităŃii formează astfel complexe semnificante după un fel

de sintaxă care variază odată cu epocile” – s.m. (Codoban, 1984, p. 33); în al

doilea exemplu, termenul de “imagine” desemnează două reconstrucŃii

teoretice ale fizicii moderne: “Unele experienŃe ne furnizează o anumită

imagine a <obiectului

4. imagine publică - caracterul sau reputaŃia unei persoane, firme, acŃiuni, Ńări

etc., aşa cum sunt percepute în general de către opinia publică sau în

interiorul unui grup I

CE ESTE CREATIVITATEA

Creativitatea este un proces mental și social care implică generarea unor idei sau concepte noi, sau noi asocieri ale minții creative între idei sau concepte existente.

Creativitatea este un concept multidimensional și se poate manifesta în multiple domenii. Identificarea și cuantificarea naturii creativității constituie obiective dificile. Conceptul de creativitate poate fi definit din perspectiva unor discipline diferite: psihologie, psihologie socială, științe cognitive, arte, inteligență artificială, filozofie, economie, management etc. și deci la multe niveluri distincte: cognitiv, intelectual, social, economic, artistic, literar etc. Dificultatea definirii creativității rezidă în asocierile particulare ale acestui concept cu artele, în natura complexă a creativității și în varietatea teoriilor care au fost dezvoltate pentru a o explica. Mulți oameni asociază creativitatea în special cu artele: muzica, teatrul, dansul, literatura etc. care sunt deseori denumite "arte creative". Așa cum s-a precizat mai sus, creativitatea nu este proprie numai pentru arte, ci este la fel de fundamentală pentru progresele din științe, din matematică, tehnologie, politică, afaceri și în toate domeniile vieții cotidiene.

În prezent există numeroase modalităţi prin care este definită creativitatea. În general,

psihologii susţin că „a fi creativ” înseamnă „ a crea ceva nou, original şi adecvat realităţii”. Actul

creator este însă un proces de elaborare prin invenţie sau descoperire, cu ajutorul imaginaţiei

creatoare. Iată doar câteva definiţii ale creativităţii : „Creativ este cel care se caracterizează prin

originalitate şi expresivitate, este imaginativ, generativ, deschizător de drumuri, inventiv,

inovativ, etc.”(M. Rocco, 2004, p. 17) ; ,,Creativitatea presupune o dispoziţie a personalităţii 2

spre nou , o anumită organizare (stilistică) a proceselor psihice în sistem de personalitate”

CONCLUZII

Creativitatea şi educarea ei reprezintă azi o mare şi frumoasă provocare pentru toate

domeniile de activitate. Fiecare copil normal dezvoltat, dispune de un potenţial creativ general,

care exersat, educat, poate fi valorificat. Asupra dezvoltării psihice creatoare a copiilor pot avea

influenţă numeroşi factori, dar sarcina decisivă rămâne şcolii.

Acţiunile de creaţie organizate în cadrul orelor de educaţie plastică reprezintă un bun teren

de exprimare a imaginaţiei şi stimulează fantezia. Imaginaţia este un dar psihic şi trebuie să sprijine

eficient procesul de învăţare şi întreaga dezvoltare a personalităţii copilului.

Organizatǎ sub formǎ de joc, munca copiilor este cea mai productivă pentru cǎ prin intermediul

jocului ei participǎ cu toatǎ fiinţa , cu toate disponibilitǎţile lor, unele lucruri care pot în alte situaţii

imposibil de realizat, se îndeplinesc şi capǎtǎ strǎlucire prin desen. Prin joc se pot debloca în modul

cel mai eficient energiile creatoare.

,, Imaginaţia este primul pas în procesul creativ.” (Herbert Harris)

3Conceptul de estetica si educatie estetica

Conceptul de estetica isi are originea in limba greaca: aisthesis,aisthetikos ceea ce se refera la sensibil, placut, frumos. Estetica este stiinta despre frumos, ea studiind legile si categoriile frumosului.

Educatia estetica este una dintre componentele educatiei care utilizeaza in formarea personalitatii potentialul educativ al frumosului estetic, social si natural.

Categoriile educatiei estetice sunt:- idealul estetic este categoria care exprima modelul (prototipul) estetic spre care aspira sa-l cultive si sa-

1 finalizeze un artist, un individ.- stilul estetic este o categorie care exprima calitatile si capacitate omului de a percepe de a trai

frumosul.- gustul estetic este categoria care exprima calitatea si capacitatea omului de a iubi si aprecia   frumosul

sub raport cognitiv, afectiv si comportamental.- spiritul de creatie este categoria care exprima capacitatea si abilitatea de a imagina si crea frumosul.

Educatia, in general, si educatia estetica, in special, trebuie sa treaca accentul de pe ipostaza reproductiva a invatamantului pe ipostaza cultivarii potentialului creator al personalitatii.

Definiţia elaborată a liniei, prezentată în Dicţionarul de artă (1998, volumul 1, p. 255)este următoarea: „trăsătura lăsată pe un suport, de creion, peniţă, pensulă etc., care  slujeşte la delimitarea corpurilor şi suprafeţelor. Linia poate avea conotaţii multiple, în funcţie de traiectorie, lungime,grosime, poziţie,grupare, succesiune, amplasare înc â m p u l   i m a g i n i i  a r t i s t i c e .   F i i n d   c o m p u s ă   d i n t r - u n   ş i r   n e î n t r e r u p t   d e   p u n c t e   î n  succesiune, poate sugera direcţia, mişcarea, stabilitatea etc. O linie orizontală estec a l m ă ş i s t a t i c ă , u n a v e r t i c a l ă p a r e f e r m ă , u n a o b l i c ă p a r e î n t o t d e a u n a d i n a m i c ă

ş i  sugerează deplasarea (este ascendentă, dacă se deplasează de la stânga-jos spredreapta-sus, ori descendentă, dacă este dispusă invers); un duct neuniform ca grosime pare ezitant, iar altul uniform pare calm şi consecvent, uneori obositor; o linie frântă pare neliniştită şi ruptă, o linie curbă care se dezvoltă larg poate sugera plenitudinea,iar o linie care curge dezordonat creează impresia de agitaţie. Asocierea mai multor   feluri de linii amplifică rezultatele expresive datorită contrastului lor implicit. Succesiunide linii egale sau ilegale, dispuse la intervale regulate sau nu, pot crea sugestii ritmiceactive sau monotone, de spaţialitate sau de relief etc. Rolul estetic al liniei a variat, în funcţie de concepţiile stilistice, socotit fiind ca fundamental în clasicism, academism,manierism, neoclasicism, pentru capacitatea sa abstractivă, iar în baroc, în simbolism şi Jungendstil, pentru capacitatea ei de a exprima înseşi ritmurile organice ale artistului.”Linia deţine triplu rol în desen:•constructiv– deoarece sugerează forma, volumul, materialitatea şi chiar  culoarea;• figurativ – devine semn plastic sau formă cu diverse semnificaţii;•expresiv – datorat conţinutului semantic al desenului obţinut prin mişcare,ritm, contrast.Efectele expresive ale liniei sunt folosite în diferite ipostaze, determinate de formaacesteia, care poate fi simplă, continuă, egală, activă, modulată, subţire, sensibilă, groasă,întreruptă, scurtă, lungă, difuză etc. Dacă ne referim la sensul sau direcţia liniei, aceastae s t e d r e a p t ă , f r â n t ă , c u r b ă , u l t i m e l e d o u ă a v â n d ş i p o s i b i l i t a t e a d e a f i d e s c h i s e s a u î n c h i s e .   P r i n   m o d u l   î n   c a r e   s u n t   g r u p a t e ,   a c e s t e a   s e   î m p a r t   î n   p a r a l e l e ,  î n t r e t ă i a t e , convergente sau divergente.

 Liniile prezente într-o compoziţie determină caracterul acesteia. Liniile aşezate peorizontală indică relaxare, destindere, repaus; aşezate pe diagonală, în coborâre sau urcare, când şerpuiesc, de rotesc, se răsucesc-indică mişcare, dinamism.Fiecare tip de linie reprezintă şi sugerează anumite caracteristici şi semnificaţii.Aceste tipuri de linii sunt (Drăghicescu, S., 2007, pp. 45-46):•linia subţire – gingăşie, fermitate, lumină, sensibilitate;•linia groasă – vigoare, forţă, umbră;•linia continuă – fermitate, precizie, siguranţă;•linia întreruptă – nesuiguranţă, indecizie, căutare;•linia dreaptă – raţiune, logică, rigoare;•linia frântă – asprime, schimbare, vitalitate, ritm puternic;•linia curbă – sensibilitate, emotivitate, delicateţe, melancolie;•linia orizontală – calm, linişte, repaus;•linia verticală – înălţare, aspiraţie, echilibru, nobleţe,•

linia sinuasă – mişcare continuă, fluiditate;•linia oblică ascendentă – mişcare, dinamism, avânt;•linia descendentă – instabilitate, cădere, dezechilibru, dezorientare;•linii orizontale grupate – stabilitate, linişte, repaus;•linii verticale paralele dispuse la distanţe egale – ordine, măreţie, armonie;•linii curbe uşor ondulate – mişcare lină, graţie;•linii de aceeaşi grosime – simplitate;•linii de grosimi diferite – complexitate;•linii difuze – transparenţă, plutire.Linia care este construită continuu, fără revenire, dintr-o singură trăsătură se numeştelinie în duct continuu şi este de două feluri:•linie modulată – conţine zone subţiri, alternate cu altele îngroşate;•linie nemodelată – are grosimea uniformă pe tot traseul ei, are aspect decorativ şinecesită precizie.D a c ă n e r e f e r i m l a l i n i i d i n p u n c t u l d e v e d e r e a l t e m e i a l e s e p e n t r u s t u d i u , p u t e m menţiona că:

 •l i n i i l e   s i g u r e   ş i   f l u e n t e   s u n t   t i p i c e   c o p i l u l u i   c a r e   î n f r u n t ă   c u   e n t u z i a s m realitatea, nu are dificultăţi de adaptare la mediile noi, îşi face prieteni noi cumare uşurinţă;•liniile nesigure prezintă copilul care se teme de despărţirea de familie şi dec o n t a c t u l   c u   p e r s o a n e   n e c u n o s c u t e ,   n o i ,   e s t e   t i m i d   ş i   a r e   d i f i c u l t ă ţ i   d e adaptare;•l i n i i l e   î n t r e r u p t e ,   a s c u ţ i t e ,   e v o c ă   t e a m a   d e   a b a n d o n   ş i   d e   s e p a r a r e   d e  persoanele sau obiectele iubite.Aceste linii sunt specifice copilului care se poate irita sau agita uşor;•liniile ondulate încearcă să imite scrisul;•liniile curbe reprezintă o dorinţă înnăscută de comunicare şi de joacă cu alţiicopii. Această figură este expresia capacităţii de adaptare, a bunei dispoziţii atunci când se află în prezenţa altora;•liniile frânte, care prezintă unghiuri, forme ascuţite, denotă tensiune, rezistenţăşi nevoia de a fi îngrijiţi fără constrângeri.Toate expresivităţile şi semnificaţiile prezentate aici rezultă mai ales atunci când sunt predominante într-o lucrare.Constituirea formei prin translaţiia liniei şi punctul. Suprafaţa-formă

Formareprezintă aspectul exterior, vizibil, înfăţişarea obiectelor materiale, afiinţelor şi a fenomenelor naturii. Forme naturale sau spontane sunt formele create de natură. Alături de acestea există formele create de om, care se numesc elaborate, datorităintervenţiei activităţii umane.D e f i n i ţ i a D i c ţ i o n a r u l u i d e a r t ă ( 1 9 9 5 , v o l . 1 , p . 1 8 8 ) p r e z i n t ă f o r m a c a f i i n d „totalitatea mijloacelor de limbaj care alcatuiesc aspectul exterior al unei opere de artă:c u l o a r e , l i n i e , v o l u m e t c . Î n r e a l i t a t e , f o r m a e s t e r e z u l t a t u l p r o c e s u l u i d e c r e a ţ i e î n î n t r e g i m e a s a , i n c l u z â n d ş i i d e e a c a r e a s t a t l a b a z a o p e r e i . M a i m u l t d e c â t a t â t ,

î n  gândirea artistică elină, în cea a Renaşterii, manierismului, baroculuim dar şi în cea aartei moderne, forma coincide, în demersul constituirii ei, cu creaţia însăşi, aceasta nefiind decât desăvârşirea prin materializare a unei forme interioare existente în spiritul artistului.”

 Ca element de limbaj plastic, forma are o importanţă deosebită şi o întâlnim în două ipostaze: forma plană şi forma spaţială. Forma planăcoincide cu nivelul suprafeţei tabloului. Forma plană spontanăestecea care se produce de la sine, fără o cauză exterioară aparentă. Forma spontană poate fişi forma naturală şi pot sugera diferite înfăţişări. Dar sunt şi forme spontane create de artişti prin diferite procedee tehnice de lucru, ca şi formele spontane obţinute de copii.D e s c o p e r i r e a   ş i   a n a l i z a r e a   f o r m e l o r   s p o n t a n e   d i n   n a t u r ă ,   a s o c i a t e   c u   c e l e  o b ţ i n u t e accidental printr-o serie de procedee, ajută la înţelegerea calităţilor formelor din punct devedere al culorii, structurii sau sensului. Forma plană ealboratăeste rezultatul unor  procedee tehnice capabile să exprime cel mai bine ideile intenţionate, logica şi gândireaa u t o r u l u i .   P r o c e d e e l e   t e h n i c e   u t i l i z a t e   s u n t   v a r i a t e ,  a m i n t i m   c â t e v a   d i n t r e   a c e s t e a : ştampilele confecţionate din diverse materiale, metoda ştraifurilor (şabloanelor), metodainversării, diversele tehnici mixte. Forma spaţialăa r e   v o l u m ,   s e   î n c a d e r e a z ă   î n   s p a ţ i u   ş i   e s t e   t r i d i m e n s i o n a l ă , respectiv are trei dimensiuni – lungime, lăţime şi înălţime. Formele spaţiale se regăsesc peste tot în jurul nostru, sub forma obiectelor care ne înconjoară. Acestea pot fi realizatefolosind materiale precum lutul, plastilina, machetele.Dacă vorbim despre modelaj, ca primă modalitate de realizare a formelor spaţiale, acestae s t e u n d o m e n i u a c c e s i b i l ş i p l ă c u t c o p i i l o r ş i e s t e o m o d a l i t a t e s i m p l ă d e r e d a r e a realităţii prin volume plastice, artistice, în materialele uşor de prelucrat.Suprafaţa- formă,ca mijloc de reprezentare plastică, există alături de formele naturale descoperite în natură şi cele plastice create ca ajutorul liniei şi culorii. Aceasta poate fi o pată de culoare, o formă figurativă reprezentând obiecte, animale etc.Suprafeţele au legătură directă cu spaţiul bidimensional în general, dar pot fi legate şi den o ţ i u n e a   d e   s p a ţ i u   t r i d i m e n s i o n a l ,   î n t r u c â t   p r i n   m i ş c a r e ,   f o r m e l e   p l a n e  g e n e r e a z ă volumele, respectiv formele tridimensionale.Primele mâzgălituri ale copilului reprezintă manifestarea energiei vitale, aceste  prime manifestări fiind doar nişte urme fără forme. Mai târziu doar, pe la 2-3 ani, copilulîncepe să controleze mişcările creierului şi realizează primele forme, mai mult sau mai puţin complete. Cu trecerea timpului, emicercurile, liniile devin forme tot maiasemănătoare cu obiectele reprezentate. De la primele linii şi forme, care de regulă sunt

 ovalul şi cercul, pătratul şi diversele tipuri de linii despre care am discutat anterior, serealizează în timp trecerea spre forme din ce în ce mai complexe care apar în desenul elaborat.Sfera cromatică – abordare structuralistăDin cele mai vechi timpuri oamenii au fost atraşi de culori şi de tainele acestora,deoarece existenţa umană nu poate fi concepută fără ambianţa colorată a lucrurilor.Culoarea dezvoltă primele forme ale personalităţii şi emotivităţii omului, îi stimulează spiritul creator şi exercită o deosebită influenţă asupre sa, provocându-i şi susţinându-idiferite stări psihice, impresii şi sentimente.După cum am mai precizat deja, cu ajutorul unei imagini comunicăm, transmitemidei, sentimente, care ne înconjoară peste tot şi o întâlnim în foarte multe domenii, adevenit agasantă uneori datorită kitsch-ului şi chiar nocivă

pentru individ.În aceste condiţii, educaţia artistico-plastică are ca obiectiv să formeze ochiul, să-ldeprindă cu „observarea”, cu analizarea, cu decodificarea personalizată, amprentată de subiectivitatea proprie, pentru a descopreri mesajele care îi sunt adresate, să nu se rezumenumai la „a vedea” sau „a privi”.Studiul culorilor şi a nonculorilor O serie de pictori, cercetători şi teoreticieni au studiat relaţiile dintre culor, aurealizat clasificări şi scheme grafice ale acestora, cu scpul de a înţelege cât mai bine ceînseamnă şi cum se pot utiliza cât mai adecvat. Astfel îi amintim pe: Isaac Newton,autorul cercului cromatic cu şapte culori; Johann Wolfgang von Goethe – a prezentatcercul şi triunghiul cromatic; Philipp Otto Runge – a realizat steaua culorilor şi cerculcromatic; Paul Cezanne – a experimentat şi propus schema efectului lumină-umbră;G e r a r d B o u t t e – a r e a l i z a t c e r c u l c u 2 4 d e c u l o r i ; J o h a n n e s I t t e n – a u t o r u l c e r c u l u i c r o m a t i c   c u   1 2   c u l o r i   ş i   a   s f e r e i   c u   a j u t o r u l   c ă r e i a   s u n t   e x p l i c a t e  p o s i b i l i t ă ţ i l e   d e amestecuri cromatice; Paul Klee – a elaborat sfera culorilor.