Geografia Americii si Africii - Elemente de structura si relief

Capitolul 1.Mari unitati structurale ale Americii si Africii.

Tipuri si unitati de relief asociate

Amer ica de Nord, America de Sud si Africa au avut, în decursul timpului geologic, o evolutiecomplexa, care le-a imprima t caractere at t comune, c t si distincte. Desi America de Sud a avut oevolutie str ns legata de accea a Africii pentru o lunga perioada (Precambrian Mezozoic), din punct devedere structural are trasaturi mult ma i apropiate de cele ale Americii de Nord, rezultat al evolutieicomune din ultimele 100-120 milioane de ani.

Sunt relevante asemanarile între liniile de tarm atlantic ale Africii si Americii de Sud, care i-au determinat pe cercetatorii geologi îndeosebi sa consider e, înca din secolul al XIX -lea (A. Snider-Pellegrini, 1858), ca aceste doua continente au fost c ndva unite. Corelarea stratelor de roci sedimentare(originea africana a formatiunii de Ror aima din America de Sud - fig. 1) este edificatoare în acest sens.

În paleozoic si mezozoic, Amer ica de N ord facea parte integranta din megacontinentul Laurasia, împreuna cu Europa si Asia, iar America de Sud si Africa, alaturi de Australia, Antarctica si India formau continentul sudic Gondwana. Legatura completa si permanenta dintre America de Nord si Amer ica de Sud a fost stabilita relativ târziu, în Pliocen, în urma regresiunilor marine din regiunea istmului Panama . Limita tectonica dintre America Centrala si America de Sud este considerat grabenul Atrato, dar în peisaj tranzitia se face gradual. În privinta dispunerii structurale a unita tilor constituente, exista o analogie aproape perfecta între America de Nord si Amer ica de Sud: scuturile sunt pozitionate descentrat fata de continent, central-nord-estic; tot în compartimentul estic, extracordilier, sunt incluse unitatile bazinale ale fluviilor Mississippi, Amazon si r ului La Plata. Vestul Cordilier si, respectiv, Andin, prezinta o continuitate remarcabila în lungul meridianelor din Alaska p na în Tara Focului, chiar si pe teritoriul Americii Centrale, care sudeaza cele doua cordiliere prin muntii istmului panamez.

Nucleele continentale (unitatile de scut) 1.2.Cele mai vechi unitati structurale (paleostructuri) care intra în alcatuirea fiecaruia din cele

trei continente au fost denumite scuturi . Acestea sunt primele nuclee continentale care s-au format înca din Precambrian, în jurul lor dezvoltându-se ulterior continentele p na la forma actuala: Scutul Canadian în America de Nord, Scutul Brazilian în America de Sud si Scutul African în Africa. Sunt structuri rigide, care au înregistra t în general slabe miscari pe verticala, ridicari ale unor sectoare sau scufundarea altora de-a lungul liniilor de fa lii. Unele portiuni au fost complet acoperite de formatiunile sedimentare ma i recente si s-au scufundat în planînclinat sub greutatea acestora (v. Scutul Canadian, cu o înclinare pronuntata spre sud).

În cadrul regiunilor de scut, formatiunile precambriene afloreaza pe supra fete întinse.Depozitele sedimentare care le acopera local sau regional a u rezultat fie în urma prabusirilorfunda mentului cristalin, determin nd formarea bazinelor sedimentare si transgresiuni marine (formatiuneade Barreiras în bazinul Amazonului, formatiunea de Koundeloungou în bazinul Congo si sistemul Karooîn Africa de Sud), fie datorita actiunii calotei glaciare pleistocene (desi depozitele morenaice care acoperaScutul Canadian sunt relativ subtiri si discontinue).

Scutul african detine cea mai mare pondere în a lcatuirea continentului, 96% din teritoriulacestuia fiind constiuit din soclu cristalin, acoperit de roci sedimentare care nu au suferit deformaritectonice majore. Prin comparatie, în America de Nord numai 66% din teritoriu este alcatuit din scut.

La începutul paleozoicului, nucleele de scut ale Africii, Americii de Sud, Arabiei, Indiei(Decca n) si Australiei formau un continent întins, Gondwana. Fragmentarea acestuia a avut loc în etape.fata de cel Într-o prima faza s-a separat continentul africano-brazilian australo-indo-malgas , procesdefinitivat în Jurasic. Începând din permian s-a desfasurat si separarea Africii de America de Sud, printr-oruptura care progresa de la nord catre sud. Observatiile din ultimul secol a u evidentiat tendinta dedesprindere a Peninsulei Soma lia fata de restul Africii, de-a lungul grabenului Abisiniei.

1.2.1. Scutul CanadianAre dezvoltare maxima în nordul si nord -estul Americii de Nord, iar dimensiunile sale se

reduc p na la disparitie spre sud, în lungul liniei care uneste marile lacuri glaciare canadiene. În Labrador,

miscarile tectonice au dat nastere masivului Torngat, puternic falia t spre sud si vest. Este format din rociarhaice si proterozoice (vulcanite arhaice, sisturi si cuartite). Sectorul central este cel mai vechi (Arhaictimpuriu), deformat în timpul cutarilor din orogeneza laurentiana si puternic stra puns de intruziunigranitice. Nucleul a continuat sa creasca prin adaugarea în sud si est a unor mase sedimentare, mai alescalcare si gresii, care au fost metamorfozate rezult nd calcare cristaline si cuartite vitroase. Seriile deKeewatin-Timiska ming au fost adaugate succesiv sub forma unor benzi semicirculare dispuse W-E,probabil în timpul unor cicluri orogenetice. Dupa încheierea acestora, regiunea a fost supusa eroziuniisubaeriene si adusa la stadiul de peneplena.

În arhaic si algonkian are loc cutarea lantului muntos laurentid, identificat în regiuneafluviului St. Lawrence, catena care a fost puternic nivelata si peneplenizata de catre agentii externimodelatori. Sincron se produc e cutarea catenei huroniene, care traversa Scutul Canadian în directia vest-est, aceasta fiind de asemenea complet erodata. La sf rsitul ac estor perioade, din blocul initial, cristalin,au ramas la zi numai unele petice în spa tiul Scutului canadian, al Apalachilor si Muntilor St ncosi.Depozitele huroniene au continut ridicat de minereuri de fier, la sud si vest de Lacul Superior, sud de L.Athabaska si est de L. Sclavilor, în depresiuni vaste.

În Ordovician, sectorul central-nordic s-a scufundat si a rezultat depresiunea Hudson. P na lamijlocul Silurianului, scutul s-a înaltat astfel înc t golful Hudson a fost drenat complet. A urmat o nouascufundare, dar în Devonian marginea sudica a scutului s-a ridicat datorita cutarilor apalasiene; a urmat onoua etapa de nivelare care a dus la formarea peneplenei cretacice. Odata cu formarea Muntilor St ncosi,marginea estica a suferit noi ridicari, deter min nd aparitia unui nou ciclu de eroziune Eocen -Pliocen, carea nivelat complet escarpamentul. O ultima ridicare majora a avut loc în Pliocen, dar glaciatiuneacuaternara si-a asumat rolul de agent modelator. În postglaciar s-au manifestat si continua înca miscarileepirogenetice pozitive mai ales în Peninsula Labrador, unde ridicarile sunt cel mai accentuate.

Spre sud, Scutul Canadian se scufunda treptat si este îngropat sub masa de sedimentepaleozoice, mezozoice si tertiare p na la delta Mississippi. În est si vest este încadrat de Appalasi si

Muntii St ncosi, sectoarele marginale fiind puternic fracturate si cobor nd în trepte sub unitatile de orogen.Structurile cristaline sau granitice ale Scutului Canadian apar izolat în podisul Ozark si

centrul Texasului, da r în mod sigur suprafata cristalina fosilizata sub stratele sedimentare formeaza boltilargi sau bazine a dânci. Din acest punct de vedere, consecintele în peisaj sunt minime, dar prezintaimportanta în privinta distributiei resurselor minerale în ad ncime. O serie de boltiri si escarpamente afecteaza totusi peisa jul: cataractele Niagarei, domurile Cincinnati, Nashville si Ozark, boltir ea din Kansasul Central si cea din Texas, cunoscuta sub numele de Llanos Estacados. Glaciatiunea cuaternara . La începutul pleistocenului, partea de nord a Scutului Canadian a fost acoperita de o calota glaciara, care a actionat asupra reliefului.Suprafata ei era de aproximativ 9 -12. Limita sudica a glaciatiei maxime pe tarmul estic a depasit latitudinea de 41 5’ lat N, iar în milioane km 2 timpul extensiunii maxime a a juns p na la confluenta r urilor Ohio si Mississippi (37 5’ lat N). Se disting doua mari centre de for mare: Keewatin, la vest de Golful Hudson si în Peninsula Labrador. Ele s -au unit în regiunea Marilor Lacuri, de unde au înaintat apoi mult catre sud, în bazinul fluviului Mississippi. Se disting patru faze glaciare, asema natoare cu cele din Europa: nebraskiana, kansasiana, illinoisiana si wisconsiniana . Glaciatia wisconsiniana a coincis probabil cu cea wür miana din Alpi si cu fa za Vistului pentru calota scandinava. Cele trei stadii ale calotei wisconsiniene sunt indicate ( precum cele ale glaciatiei Vistula din Europa) prin pradoline si valuri de morene terminale, care pot fi urmarite de la Ohio p na în cursul superior al lui Missouri, iar spre vest p na în regiunea piemonta na a Muntilor St ncosi. În noua Anglie si New Brunswick se observa drumlinuri , dispuse în sensul deplasarii ghetii.

Ghetarii de calota au erodat toa ta suprafata Scutului Canadian. În urma acestei actiuni aurezultat peste tot suprafete de roca lustruite si striate, spinari de berbec (roci mutonate), stînci, excavatii încare ulterior au fost cantonate lacuri, praguri în cadrul vailor r urilor care au determinat aparitiacasca delor. În functie de arealul lor de rasp ndire s -a putut reconstitui forma si extensiunea calotei. Înnord-estul Labradorului se evidentiaza fiorduri comparabile cu cele din Scotia si Scandinavia . În 4

depresiunile forma te în spatele depozitelor morenaice s-au format lacurile canadiene.În urma retragerii calotei de gheata s-au produs miscari de basculare a scoa rtei. Ridicarea cea

mai puternica în centrul Peninsulei Labrador, cu valori maxime de 300 m. Pe tarmul de nord -est alLabradorului, ridicarea a atins 100 m.

Loessul si depozitele loessoide au o larga extensiune în c mpiile si podisurile c entrale, la felca nisipurile si aluviunile. Depozitele de loess se pot urmari la sud de bordura calotei, p na la o linie imaginara care ar uni Lacul Michigan cu va lea Missouri si Arka nsasul superior, apoi p na la poalele Muntilor St ncosi. Ele lipsesc complet în zona atlantica, proba bil din cau za climei mai umede. Grosimealor variaza în medie între 5 si 30 m. Depunerea loessului a avut loc în timpul ultimului interglaciar.

Resurse de subsol . Zacamintele de miner euri utile sunt de origine magmatica sau suntgenerate prin meta morfism de contact. La nord de Lacul Huron, l nga Sudbury, se exploateaza cele ma iimportante zacaminte de nichel, care, împreuna cu cele de cobalt, cupru si platina, sunt formate în parteasuperioara a unui masiv intrusiv granitic, situat într -o cuveta ad ncita, în sisturile metamorfice alePrecambria nului inferior. Între Lacul Ursilor (Fort Radium), p na la estuarul fluviului Sf. Laurentiu existao zona bogata în minereuri de uraniu. Minereurile de fier, bogate în titan, sunt exploatate la Knob Lake(Labra dor). În sud-vestul Canadei, în bazinul piemontan al Muntilor St ncosi, se exploateaza petrol si gazmetan (în bazinul râului Athabaska).

Unitati de relief asociate : Podisurile Canadiene, C mpia Hudson, Peninsula Labrador.1.2.1.1. Podisurile Canadiene. Trasaturile de baza ale ace stei regiuni sunt: uniformitatea

reliefului, predominarea structurilor vechi, puternic cutate si nivelate (roci cristaline si intruziunigranitice) si prezenta reliefului glaciar. Altitudinea medie atinge circa 200 m, constituind suprafata deeroziune cea mai întinsa de pe glob. Local, deformari, boltiri si miscari epirogenetice recente au deranjatRelieful înclina spre Golful Hudson (150-170 m), iar înaltimi mai mari apar numai pe malul LaculuiSuperior (500-600 m). În r egiunea interioara, cele ma i mari înaltimi sunt determinate de prezentamartorilor de eroziune izolati formati din cuartite sau intruziuni granitice precambriene. Între GolfulHudson si valea fluviului Sf ntul Laurentiu se gasesc altitudini medii si martori de eroziune de formacirculara, ra sp ndite neregula t pe suprafete monotone (pe malul Lacului Huron, masivul Trembling a tinge945 m). Cumpana apelor apare la est de linia Red River – L. Winnipeg-Nelson, trecâ nd în regiuneaMarilor Lacuri si în Peninsula Labrador prin înaltimi de peste 700 m.

În pleistocen, ca lota glacia ra a actionat selectiv, accentu nd depresiunile acolo unde rocileerau mai friabile (sisturi si calcare huroniene, precum si eruptivul mai diaclazat). Suprafata este presaratacu lacuri cantonate în cuvete formate prin subsapare glaciara. Datorita litologiei variate, la curile autarmuri foarte dantelate, iar martorii de cuartit formeaza spinari mai înalte sau chiar insule în cuprinsul

depresiunilor. La sud de Golful James, regiunea numita Clay Belt este alcatuita din depozite lacustre(argile) care, împreuna cu materialul detritic, dau solurile cele mai fertile.

1.2.1.2. Câmpia Hudson (Hudsonia). Constituie cel mai coborât sector al câmpiilorcanadiene, fiind dispusa în jurul G olfului Hudson. În general, nu prezinta limite fizico-geografice precise.Numeroase depresiuni lacustre sunt orientate E-V în nord si N-S în sud, explic nd miscarea radiara acalotei glaciare în pleistocen. În centru este situat Golful Hudson, o imensa arie de subsidenta for mata înpliocen-pleistocen. Sub greutatea calotei, regiunea a coborât cu circa 300 m, redresându-se ulterior.Ad ncimea golfului nu depaseste 200 m, ia r mareele sunt foarte puternice (3-4 m la flux). În timpulv nturilor nordice si vestice, abraziunea marina este extrem de activa. Icebergurile si a pele reci patrunddinspre nord, îngreun nd navigatia (imposibila dealtfel în intervalul 15 octombrie-15 iulie) si influent ndnegativ c lima. Reteaua hidrografica este radiar convergenta catre Golful Hudson. R ul Nelson dreneazagrupul lacustru Winnipeg si Churchill leaga numeroase lacuri, între care lacurile Indian si Renilor.

Tarmul sudic al Golfului Hudson este jos, alcatuit din sedimente lacustre, marine si glacia re.În est sunt roci cristaline, d nd nastere unor insule si peninsule sub forma de martori. În vest apar stratecretacice dispuse monoclinal, cu siruri de cueste orientate N V-SE. La contactul dintre cristalin si suprafetele structurale se desfa soara o vale larga, preglaciara, umpluta cu depozite friabile usor afectate de eroziunea glaciara diferentiala (selectiva), fapt care a dus la formarea unei serii de cuvete lacustre: L. Renilor, L. Indian, L. Athabaska , L. Sclavilor, L. Ursilor, L. Winnipeg. C mpia Hudson are aspect monoton si este drenata de r ul Albany si o ser ie de r uri mai mici, care se varsa în Golful James, prelungirea spre sud a Golfului Hudson.

1.2.1.3. Peninsula Labrador. Prezinta o suprafata usor ondulata, cu altitudinea medie de750 m. Marginea de nord este mai ridica ta, form nd Muntii Torngat (1700 m), situati în apropiereaGolfului Ungava. În interior, martorii eruptivi reprezinta înaltimile cele mai mari, iar suprafetele de gnaissunt netezite sub forma de podisuri. Peisajul este monton, suprafetele st ncoase sunt lipsite de arbori, cuexceptia unor petice de paduri situate pe tarm. Exista numeorase r ulete care, dupa retragerea ghetii, încanu si-au putut adânci albiile. Tarmul de NE este foarte abrupt, dezvolt nd un relief tipic de skjärs si fiorduri. Cel ma I mare este fiordul Ha milton, care patrunde cu 200 km în interiorul peninsulei.

În pleistocen, în centrul peninsulei s-a for mat o calota glaciara. Peste nivelul acesteia s -auridicat doar Muntii Torngat, sub forma de nu natak-uri , care au adapostit numeroase relicte din florasubarctica. Modelarea glaciara a fost asema natoare cu cea care a afectat podisurile centrale. Duparetragerea ei catre nord, a început redresarea izostatica, ce s -a ma nifestat cel mai puternic în ar ealulPeninsulei Labrador. Ridicarea bordurii de nord-est se produce si în prezent, ca dovada sunt terasele vechide a braziune de pe tarmul atlantic.

Lacurile si reteaua hidrografica sunt dispuse radiar divergent. Cuvetele lacustre au fostdezorganizate, iar va ile rîurilor au suferit rupturi în profil longitudinal în urma producerii miscarilorepirogenetice pozitive. Apele lacurilor s-au îndulcit, iar focile au ra mas relicte, marturii ale vechilorlegaturi cu marea. Lacul Mistassini are cea mai mare cuveta .

1.2.2. Scutul BrazilianFormeaza unitatea cratogena din pa rtea centra la, estica si nord -estica a Americii de Sud. Se 7

extinde în cea mai mare parte pe teritoriul Braziliei si este alcatuit dintr -un funda ment cristalin, cu granitesi sisturi, acoperite partial cu sedimentar paleozoic si mezoz oic. Acest funda ment releva cutari foartevechi, arhaice. Cutarile caledoniene s-au manifestat mai ales pe coastele atlantice ale Braziliei, precum sila vest, unde au fost atasate ulterior zonei andine. Desi în decursul evolutiei paleogeografice regiunile deplatforma sunt relativ stabile, miscarile orogenice andine au avut repercursiuni si asupra acestorcompartimente, deter minând fra cturarea lor.

În mezozoic si tertiar, suprafata scutului Braziliei si al Guyanelor a fost supusa unui procesîndelungat de denudare, care au înlaturat în mare pa rte sedimentarul. Fundamentul precambrian dezgolitafloreaza mai ales în vestul Podisului Guyanelor si estul Podisului Braziliei, acolo unde au fost ridicateulterior. În regiunile unde ridicarea a fost mai putin intensa, sedimentarul paleozoic si mezozoic a fostconservat în relief, fiind exprimat sub forma unor suprafete structurale dominate de martori cuartiferi saude granit sau platouri întinse de lava. Fata de compartimentele de înaltare exista zone de scufundareaccentuata, ca de exemplu valea r ului S o Francisco sau Depresiunea Paraguay-Paraná.

În urma procesului îndelungat de denudatie din cursul paleozoicului s-au produs cantitatienorme de materiale detritice. Complexele de gresii roscate si de conglomerate permo-triasice au ogrosime de 600-1000 m si poarta denumirea de formatiunea de Roraima ; ele apar mai ales în partea de NEa Podisului Braziliei. În mezozoic, destramarea Gondwanei a fost pregatita printr -o serie de fracturi care au generateruptii puternice de la ve bazaltice (melafir) în Podisul Mato Grosso si în Depresiunea Paraná. Unitati de relief asociate : Podisul Guya nelor, Podisul Braziliei.

1.2.2.1. Podisul Guyanelor. Situat în nord-vestul Americii de Sud, între valea fluviuluiOrinoco si C mpia Ama zonului. Are o structura asemana toare cu cea a Podisului Braziliei, dar existaunele caractere morfologice care le diferentiaza . Limitele cu c mpiile periferice sunt reprezentate de faliibine pronuntate (abrupturi structurale aproape verticale). Suprafata superioara este penepleniza ta (mesas) , ar altitudinile medii se încadr eaza între 500-600 m. 1.2.2.2. Podisul Braziliei. Se caracterizeaza printr -un relief de platforma si suprafete peneplenizate, care înclina spre nord si nord-vest. În vest, podisul este separat prin zone depresionare de regiunile muntoase ale Anzilor. În est si sud-est predomina caracterul muntos, determinat de ridicarile din Tertiar si formarea serrelor litorale atlantice. Podisul este însotit în acest sector de doua c mpii litorale foarte înguste. Diversitatea morfologica rezulta din evolutia paleogeografica diferentiata de la un sector la altul, precum si din modelarea diferita. Peste peneplena paleozoica s-au depus forma tiuni continentale în acceasi era, iar în Mezozoic – sedimente marine. În Tertiar s-au produs miscari epirogenetice de intensitati diferite, care au dat nastere serrelor litorale.

Podisul Braziliei se subdivide în cinci unitati morfologice, cu caractere litologice sistructurale distincte (tabelul nr. 2):

Podisul Braziliei de N ordPodisul Braziliei de N ord-EstPodisul Braziliei Centrale

Podisul Braziliei de Sud-EstPodisul Braziliei de Sud

1.2.3. Scutul AfricanEste cel mai mare fragment din continentul Gondwana si prezinta cea mai mare stabilitate în

timp geologic, întruc t nu si-a schimbat prea mult pozitia din momentul desprinderii de celelaltecontinente. Confera continentului un pronuntat caracter monolitic, rigid si masiv, dar prezinta cu toateacestea accidente tectonice datorate falierilor sau unor cutari slabe epiplatformice. Caracteristica din acestpunct de vedere este fosa Benue, în cadrul careia miscarile disjunctive se asociaza cu cele plicative. Înconsecinta, calcarele cretacice ale fosei sunt cutate, la fel ca si unele roci tertiare din preajma laculuiTurkana (Rudolf). Scutul african este alcatuit din sisturi cristaline (verzi), curtite, granite, gnaise, granodiorite,

gabbrouri etc., dar si unele gresii si conglomerate vechi. Dislocarile tectonice cele mai importante au dat nastere sistemului dublu de grabene, central si est-african.

Cutarea formatiunilor arhaice si proterozoice, dar si punerea în loc a imenselor batolitegranitice, au avut loc în decursul mai multor faze orogenetice. Se presupune, pe baza datelor existente, caîn Proterozoic existau mai multe blocuri cristaline (spre exemplu, în emisfera sudica erau: Tanga nyka,Mozambic, Transvaal, Madagascar), care s-au unit prin cutarea geosinclinalelor ce le separau, luândnastere scutul africa n, ca parte integranta a Gondwa nei. Pentru emisfera nordica s-a admis existenta unuigeosinclinal caledonian , orientat nord-sud (din Algeria p na la Golful Guineei). Dupa orogeneza (în careau rezultat saharidele – cutarile caledonice sahariene) soclurile precambriene vestic si estic s-au sudat. Înpaleozoic si mezozoic, pe vechiul scut african a continuat procesul de nivelare. Pe întreg cuprinsul scutului african se remarca prezenta depozitelor continentale cu grosimi mari, rezultate în urma denudatiei puternice. Unitati de relief asociate : Muntii, podisurile si c mpiile Saharei; Podisurile si depresiunile Sudanului; Podisul Abisiniei; Podisul Somaliei; Depresiunea Afar (Danakil); Podisurile Camerun, Azandé, Gabon, Luanda, Lounda, Matabele; Zambezia, Podisurile Africii de Sud.

1.2.3.1. SaharaScutul African este a coperit, în regiunea Saharei, de for matiuni în cea mai mare parte

continentale. Întreaga evolutie a Saharei în ultimii 8000 de ani a fost direct influentata de schimbarileclimatice. La începutul holocenului Sahara era o regiune cu clima t asemanator celui mediteranean, cuvegetatie si animale specific e, cu peisaje diferite fata de cele actuale. Schimbarile climatice s-aumanifestat prin instalarea treptata a unui regim de aridita te, care a implicat disparitia covorului vegeta lprotector pe mari suprafete si desfasurarea, în aceste conditii, a unui amplu si îndelungat proces dedenudare a reliefului.

Relieful Saharei înregistreaza aspecte variate de peisaj, în functie de manifestarile climatice.Limitele desertului sunt dificil de precizat în peisaj, cercetatorii utiliz nd în acest scop criteriulbiogeografic. Astfel, geograful francez Robert Capot-Rey considera ca limita între Sahara si Berberia(Regiunea Atlas) cor espunde granitei nordice de rasp ndire a marilor culturi de cur mali în oaze, în timpce limita fata de Sudan este marcata de gra nita sudica a ra sp ndirii speciei sahariene Cornulaca monocantha , respectiv de aparitia plantei cu tepi numita cram (Cencrus biflorus) , element caracteristic Sahelului sudanez. În linii generale, aceste limite se suprapun izohietelor de 125 mm în nord si 150 mm în sud. Relieful este, în acest caz, un rezultat al conditiilor climatice. Modelajul sau este diferit fatade c el al regiunilor învecinate. Relieful desertic este un produs al colaborarii mai multor agenti, dintre carecei ma i importanti sunt cei climatici. Cel mai important proces în cadrul modelarii reliefului îl reprezinta dezagregarea mecanica , manifestata mai pregnant în regiunile muntoase si de podis. Aici sunt prezente rocile dure (sisturi crista line, gresii, calcare, conglomerate, eruptiv), prin sfar marea carora rezulta blocurile sau pietrele colturoa se. Diferentele accentuate dintre încalzirea diurna a supra fetei rocilor si racirea din timpul noptii contribuie la dezagregarea acestora.

Actiunea v nturilor (alizee) se reflecta asupra întinderilor de nisip. Modelajul se ma nifesta siprin deflatie sau coraziune, dar importante sunt actiunile de transport si depunere. Agentii hidrografici au generat forme precum: c mpii de acumulare, glacisuri, pedimente,organisme torentiale, ueduri care s-au format în urma proceselor de scurgere din pleistocen. Scurgereaactuala are un rol major în modelarea reliefului acestora datorita manifestarilor sale deosebit de violente.

Tipuri de relief în Sahara: hamada, regul si ergul .a) Hamadele sunt podisuri pietroase, acoperite de blocuri de roca colturoase sau pavate cu

lespezi neregulate de gresie, calcar, bazalt etc., rezultate în urma dezagregarii mecanice stratificate.Hamada este forma desertica a podisului, un desert de blocuri, în contra st cu desertul de nisip. Hamadelegrupate în jurul masivului Ahaggar se numesc tassili si corespund podisurilor monoclinale de gresiipaleozoice, avînd aspect de cueste cu abruptul structural îndreptat catre masivul muntos. În fata a bruptului, care marcheaza s-au pastrat martori de eroziune, coloane sau podisuri structurale mai reduse numite gara vechea extensiune a hamadei.

b) Regurile sunt c mpii joase si pla ne, acoperite de pietris sau nisip, care pot fi fie eluviale ,fie aluviale . În r eguri nu se formeaza dune. În Sahara de Est, tipul de reg cu pietrisuri si bolovanisuri este 1 0

denumit serir .c) Ergurile sunt teritorii foarte întinse acoperite cu dune de nisip (c mpii de dune). Ocupa în

general regiunile joase ale Saharei, marile depresiuni. În Sahara de Est, ca forme acumulative sunt ,dar cele mai des înt lnite sunt dunele longitudinale si tr ansversa le. Formele de caracteristice barcanelerelief ale ergurile: culmile, sirurile de dune si coridoarele dintre dune se întind pe directia v nturilordominante. Alizeele determina o orientare NE-SV a acestor for me. Relieful ma jor al ergurilor este rela tivstabil. De exemplu, unele cai urmate de caravane s-au pa strat înca din antic hitate. D e asemenea, asezarileneolitice se grupeaza la baza dunelor. Astfel, migrarea masiva a dunelor constituie o reprezentare eronataa modificarilor peisajului sa harian.

Uedurile sunt vai lipsite de apa, largi, modelate în pleistocen în perioadele pluviale(corespunza toare fa zelor glaciare din Europa sau America de Nord) . În prezent, scurgerea de-a lunguluedurilor se limiteaza la c teva ore sau c teva zile, în medie, pe an. Exista însa tipuri dif erite de ueduri,spre exemplu cele care îsi au bazinele de receptie la periferia Saharei (uedul Dra’a, care curge la poaleleAtlasului) au scurgere mai bogata dec t cele sahariene propriu-zise, care nu se alimenteaza în afara zoneidesertice. De- alungul uedului Saoura, patrunz nd ad nc în desert, se însira numeroase asezari, oaze cupaduri de palmieri, valorific nd apele situate la mica ad ncime, infiltrate în aluviunile acestei vai. Astfelde „r uri subterane” se înt lnesc si la celelalte ueduri din desert (Igharghar, Tamanrasset, Tafassasset). ÎnSahara de Vest si la periferia sudica a desertului uedurile sunt mult mai rare. De asemenea, Desertul Libieieste aproape lipsit de ueduri, indic nd o permanentizare a climatului arid înca dinainte ca Sahara sa devinaun desert propriu-zis.

Formarea oazelor si importanta lor. Conditiile hidrogeologice din Sahara sunt favorabileformarii apelor subterane. Depozitele consistente de nisipuri si gresii permit infiltrarea si înmagazinareaapei meteorice, iar structura monoclinala si cea în bazine duce la aparitia izvoarelor arteziene. Oazele auaparut în jurul izvoa relor natura le sau în jurul puturilor si f nt nilor sa pate de locuitorii Saharei. Apanecesara irigatiilor este obtinuta si cu ajutorul unor galerii subterane lungi, sapate în st nca, numitefoggara . Dintre oazele cel ma i cunoscute se pot mentiona:

- oazele subsahariene, situate în regiunea piemontana a Muntilor Atlas: Laghouat, Figuig,Tindouf, Ghardaïa, Ouargla, Touggourt;

- oazele desertice: Ta oudeni, In Salah, Tamanrasset, Radames, Gat, Cufra, Bilma.Unitatile de relief ale Saharei:- Masive muntoase formate din cristalin si intruziuni granitice: Ahaggar, Tibesti, Adrar des

Iforas, Aïr; soclul ridicat apare si în Dorsala Regueibat (Mauritana), care se termina spre est cu masivul ElEglab;

- Podisuri formate din sedimentar paleozoic, caracteristice mai ales Saharei Centrale (Ahenet,Mouydir, Ennedi, Tummo), dar si celei Occ identale (Tassili des Ajjer, Tassili des Ahaggar, Tassili tanAdrar – care sunt dispuse circula r în jurul masivelor cristaline);

- Podisuri vulcanice (Ha rrudj si Gebel Soda) în nordul Libiei;- Podisuri monoclinale formate pe calcare mezozoice: Tademait, Hamada de Tinrhert,

Hamada el Homra;- Podisuri tertiare calcaroase (Cirena ica – sub 500 m altitudine);- Depresiuni largi în care s-au acumulat mari ca ntitati de nisip (ergurile): Iguidi, Chech,

Ourane, Marele Erg Occidental, Marele Erg Oriental, Erg Issaoua n, Erg Murzuch;- Depresiuni joase, sub nivelul marii (D. Kattara la -133 m, în nordul Libiei, D. Kharga).

Frecvent, apar izvoare care au favorizat stabilirea asezarilor permanente.1.2.3.2. SudanRegiunea Sudanului cuprinde teritoriile situate la sud de Sahara, p na la pragul Guineei

Superioare si podisurile din nordul Bazinului Congo. Corespunde în cea mai mare parte scutului africancare afloreaza în sectoarele înaltate (podisuri), pe unele portiuni fiind acoperit de formatiuni sedimentaremarine si continentale (în depresiuni). Relieful este caracterizat prin unifor mitate, suprafete largi, plane, care îi confera un aspect monoton. Miscarile scoartei au individualizat trei mari bazine (Ciad, Niger si Bahr-el-Ghazal), separate de praguri sau podisuri înalte. Altitudinile medii sunt cuprinse între 300 -500 m, bazinele la circa 240-260 m.

Sedimentarea a început în Paleozoic (gresii, calcare), stratele fiind dispuse slab înclinat si faraderanjamente importante. Relieful este tipic tabular, cu trepte si suprafete structurale, cu martori izolati c edomina sesurile înconjuratoare. Caracteristici sunt muntii insulari din Podisul Kordofan si Darfur, dinestul Sudanului. În Sudanul meridional sunt platouri izolate cu marginile abrupte, care prezinta o carapacelateritica (soluri numite bowal). Partea centrala a bazinelor, care adapostea la sf rsitul Tertiaruluiadevarate mari interioare, a fost umpluta în cuaternar de aluviuni, formatiuni deltaice sau depozitecontinentale (nisipuri).

Subunitati regionale :- Sudanul Occidental (corespunzator bazinului Nigerului), care cuprinde: zona inundabila a

Nigerului, C mpia Senegambiei, Podisul Fouta -Djalon, Muntii Liberiei, Podisul Bauchi;- Sudanul Central (bazinul Ciad), cu extensiune mare a depozitelor continentale cuaternare.

Munti insulari cristalini rasar de sub cuvertura sedimentara;- Sudanul Oriental (bazinul Bahr-el-Ghazal): z ona de scufundare, „piata” de adunare a apelor;

Podisul Kordofan (500-800 m, modelat în gresii nubiene cretacice sau în cristalin); Podisul Darfur (1000m, mai accidentat, cu eruptii de lave bazaltice tertiare în vest, la cumpana de ape cu ba zinul Ciad, care audat nastere unui lant muntos – Masivul Jebel Marra, 3088 m)

1.2.3.3. Guineea SuperioaraCuprinde c mpia litorala atlantica si versantul sudic al pragului Guineei Superioare. Soclul

crista lin afloreaza pe suprafete întinse, uneori form nd masive insulare de granite, diabaze sau cuartite(Muntii Togo de 750-1060 m, creasta Atakora). Pe litoral sunt depozite tertiare si cuaternare ma rine si continentale, mai ales argile, nisipuri si marne. Relieful litoral prezinta lagune închise de cordoane litoale alungite.

1.2.3.4. Podisurile periferice ale Bazinului CongoSunt peneplenizate, cu altitudini în general de 500-1000 m, înconjur nd la nord, est si sud

bazinul Congo, care are astfel aspectul unui vast amfiteatru. Unitatile de relief : Podisul Azandé (la nord si nord-est), Podisul Camerun si Muntii Adamaoua (nord-vest), Podisul Gabon (nord-vest), Podisul Luanda (sud-vest), Podisul Lounda (sud), Podisul Katanga (sud-est).

1.2.3.5. AbisomaliaRegiune dominata de vulcanism, mai ales în Podisul Abisiniei, si aflata permanent sub

influenta miscarilor tectonice. Aici se gaseste una dintre cele ma i active zone de rift din lume, MareleGraben Est-African. Soclul cristalin este fragmentat si separat aproape în întregime de restul ScutuluiAfrican prin acest graben.1.2.3.6. Podisurile cristaline ale Africii de Sud

Este vorba de platourile care înconjoara Depresiunea Kalahari si reprezinta sectoare înaltateale Scutului Africa n. Acesta s-a comportat de-a lungul timpului ca un bloc rigid, exondat. Pastreazadepozite sedimentare continentale nederanjate tectonic, dispuse în strate aproape orizontale: sistemulNama (cambriene, în Podisul Na ma), sistemul Waterberg (ordoviciene, în Transvaal), sistemul Karoo(carbonifer-triasic) în Natalul de Sud, Karoo Mare, Karoo Superior si Veldul Înalt. În afara de podisurilementionate, spre est se afla Podisul Matabele, iar în nordul Depresiunii Kalahari se întind podisurileZambeziei, vaste suprafete uniforme ale soclului cristalin. Spre sud-est, acesta se înalta sub forma unui prag imens (Great Escarpment), care se termina printr-un abrupt (Muntii Scorpiei sau Drakensberg) la peste 3600 m. Sunt alcatuiti din formatiunile sedimentare tabulare ale seriei de Karoo, în continuitate hipsografica cu podisurile situate la nord. C mpia Mozambicului reprezinta o portiune cobor ta a soclului sud -africa n, ocupata de apelemarine din Cretacic p na în Cuaternar.

1.3. Unitatile de platforma si bazinele de sedimentareSunt cara cteriza te de predominarea formatiunilor sedimentare dispuse în strate orizontale sau

cvasiorizontale de diferite grosimi. Pot avea origine marina (America de Nord, America de Sud) saucontinentala (pe suprafete întinse în Africa, acoperind unitatea de scut).

Platforma Nord-Americana s-a format în urma producerii a doua evenimente, desfasurate înmai multe etape:

Scufundarea treptata a Scutului Canadian at t spre nord c t si spre sud; portiuni din -sectorul sud-vestic au fost ulterior reîna ltate datorita miscarilor orogenetice laramice si seprez inta ca fragmente izolate în Podisul Colora do.

- Sedimentarea în cicluri succesive, încep nd din Silurian p na în Tertiar.Rocile preca mbriene afloreaza local în culmea Ba rraboo, centrul podisurilor Ozark si Texas.

Suprafata de nivelare fosila a scutului nu este uniforma , fiind afectata de orogenezele caledoniana,hercinica si alpina care s-au desfasurat la vest si la est. Boltiri largi au determinat fie o sedimentareputernica în regiunile bazinale (Podisul Preriilor si C mpiile Centrale), fie existenta u nei suprastructurisedimentare de grosimi relativ mici (Hudsonia, Regiunea Marilor Lacuri).

În apropierea Muntilor St ncosi, cuvertura sedimentara a platformei este înaltata, determin ndaparitia unor unitati structurale de tipul cuestelor, pe lungimi de sute de kilometri. Abrupturile structuralesunt orientate catre vest. Pe directie vest-est, grosimea cea mai mare a formatiunilor sedimentare esteînregistrata în apropierea St ncosilor.

În regiunile de podis suprapuse platformei nord-americane sunt caracteristice formele derelief dezvoltate pe structura monoclinala (cueste, suprafete structurale, depresiuni de contact) sau boltita(domuri, butoniere).

Unitati de relief asociate: Regiuni de platforma se gasesc în Arhipelagul Canadian, PodisulPreriilor, Marile Cîmpii Interioare, de la valea r ului Ma ckenzie p na în delta fluviului Mississippi(C mpia Mississippi, C mpia Perimexicana), estul Muntilor Appalachi (Cîmpia litorala atlantica). ÎnAmerica de Sud, cele trei compartimente principale care au fost supuse proceselor de subsidenta suntBazinul Amazonian (înca de la începutul paleozoicului), Bazinul Orinoco si Depresiunea Paraguay-Paraná. În Africa este reprez entativ Bazinul Congo.

1.3.1. Arhipelagul Canadian. Funda mentul insulelor este alcatuit din roci preca mbriene sidepozite paleozoice inferioare. Rocile c ele mai vechi, precambriene, predomina la sud, în InsuleleVictoria, Tara lui Baffin, Devon, Sommerset, Prince of Wales, precum si în peninsulele Melville siBoothia. Insulele din nord si din vest (Ellesmere, Bathurst, Melville, Prince Patrick si Banks) sunt formatedin depozite cambriene, siluriene, carbonifere, si mezozoic e.

Se observa o succesiune de sedimente tot mai recente de la nord la sud. O parte din cuverturasedimentara a fost înlaturata prin eroziune, în urma bombarilor locale. D epozitele apartin ndpaleozoicului superior si mez ozoicului sunt în general necutate. Doar în nordul Insulei Ellesmere auexistat cutari caledoniene, care au dat nastere unui lant muntos.1.3.2. Podisul Preriilor . Reprezinta treapta podisurilor întinse dintre Muntii St ncosi siCâmpia Mississippi. Funda mentul preca mbrian este scufundat, fiind o prelungire a Scutului Cana dian.Grosimea cuverturii sedimentare creste din ce în ce mai mult spre sud (zona de maxima scufundare). O trasatura generala este uniformitatea structurii, dispunerea orizontala sau monoclinala a stratelor, iardrenajul general se rea lizeaza catre est, spre fluviul Mississippi, colectorul principal. La sud, fundamentulhercinic apare la zi insular, sub forma de masive si podisuri. Se înt lnesc formatiuni sedimentare sicrista line paleozoice si mezozoice, cu deosebire gresii, conglomera te, cuartite, sisturi argiloase.

Structural, calcarele siluriene dure din vestul podisurilor formeaza cueste înaltate puternic lacontactul cu Muntii St ncosi, cu strate aproape verticale - hogbacks . Pe sisturile triasice, mai friabile, s-a 1 1

format o regiune depresionara. Stratele de gresii de Dakota au un rol foarte important pentruînmagazinarea apei, fiind acoperite de strate cretacice si tertiare impermeabile, în timp ce patul este formatdin strate jurasice tot impermeabile. La contactul cu St ncosii apar masive cu caracter de inselberg:Cypress Hills (1460 m) în Canada. Toate înaltimile importante sunt martori eruptivi sau bombari (ex.Black Hills, un dom eliptic de 2207 m). Depozitele tertiare predomina în centru, în timp ce la est apar stratele de gresii carbonifere (fig. 5). În general, structura lor este monoclinala, gener nd aparitia reliefuluitipic, de cueste si platouri structurale extinse. În tertiar, depresiunile au fost ocupate de lacuri, în care s -auformat depozite de lignit.

În ansamblu, Podisul Preriilor formeaza regiunea piemontana a Muntilor St ncosi.Altitudinile cresc de la est (500 m) la vest (1500 m). Podisurile sunt numite Great Plains (Câmpii Înalte).Spre est, relieful coboara în tr epte intens fragmentate sub forma de culmi deluroase, ce trec treptat înCâmpia Mississippi.

La nord, între Podisul Missouri si domul Black Hills se desfasoara o regiune de badlands(pam nturi rele), rezultat al siroirii si constitutiei litologice de suprafata – argile oligocene (Paleogen), cuintercalatii subtiri de marne, nisipuri, gresii si conglomerate. Patura vegetala lipseste, iar degradareasolurilor este intensa, împiedic nd practicarea agriculturii si aparitia asezarilor. Formele tipice sunt: va itorentiale, ravene, ogase, mesas, piramide si ciuperci.

Podisul Llano Estacado situat la sud are altitudini de 1000-1300 m si este format în principaldin strate cretacice. Relieful structural este evident si se înt lnesc c teva canioane ad nc i (valea r uluiPecos). Marginile podisului au fost erodate, fragmentate sub forma c torva suprafete tabulare de tip, alcatuite din calcare permiene, domin nd C mpia litorala perimexicana. mesas

1.3.3. Podisul Ohio se întinde la sud de regiunea Marilor Lacuri, între podisurileappalachiene si valea fluviului Mississippi. Rocile predominante sunt calcarele carbonifere, dispusecvasiorizontal. Altitudinile sunt de 250-300 m, iar interfluviile sunt netede si largi, rezult nd un reliefmonoton. Altitudinile maxime ajung la 450 m, datorita rezistentei la eroziune a calcarelor cuartoase. Lanord, aceste strate sunt acoperite cu depozite glaciare, iar la sud cu loess. Podisului îi s unt caracteristiceboltirile largi de platforma (domurile) – Cincinnatti si Nashville sunt doua dintre acestea. La sud de Ohio apare unrelief carstic, cu lapiezuri, doline, pesteri, polii, ponoare. Cea mai mare pestera este a Mamutilor (Mammoth Cave), situata în parcul national cu ac elasi nume, cu peste 500 km de galerii dispuse pe cinci nivele. Domurile sunt netezite si uneori sunt transfor mate în depresiuni, ca urma re a unor inversiuni clasice de relief. Într e zonele boltite si Marile Lacuri Canadiene se intercaleaza bazinele carbonifere Mic higan, Illinois si la sud bazinul Cumberland, cu rezerve mari de huila de calitate superioara.

1.3.4. Podisul Missouri este un podis structural dez voltat pe strate cretacice monoclinale. Se distin doua siruri de cueste. La est platforma are 300-500 m si este formata din gresii cenomaniene; se pot observa foarte bine terasele fostului lac glaciar Agassiz (Pleistocen). Cuesta s-a format în urma glac iatiei wisconsiniene si este acoperita cu depozite glaciare. A doua treapta se întinde la vest, este ma i înalta (600-800 m). Alta cuesta, dezvoltata tot pe gresie, poarta denumirea de Coasta Missouri si delimiteaza preriile înalte de preriile joase (200-400 m). Spre sud, ambele trepte de relief se confunda, trec nd una în alta.

1.3.5. Masivele hercinice izolate se interpun la contactul regiunilor de câmpie cu preriilecentrale sau chiar în spatiul acestora. Aici fundamentul hercinic al platformei este scufundat la mariad ncimi, doar boltirile locale deter min nd aparitia unor înaltimi de c teva sute de metri. Legatura cumasivele sudice ale Appalachilor este mascata de cuvertura sedimentara, care poate ajunge si la 5000 m în zona de maxima afundare. La suprafata predomina relieful dezvoltat pe structuri monoclinale. Podisul Ozark constituie o boltire asimetrica, ce dezvaluie în centru nucleul hercinic, înconjurat de cueste dezvoltate pe sedimentar. Altitudinea maxima este de 540 m (Fra ncis Mounts). Se exploateaza zinc, plumb, fier, bauxita (90% din rezervele de bauxita ale S.U.A.). Podisul Salem de v rsta carbonifera este format pe strate de calcare, gresii, argile, marne, dispuse în strate usor înclinate cu for me structurale specifice. Podisul Springfield (100-180 m altitudine) este format tot pe calcare. Podisul Ouachita (860 m) este fragmentat în culmi prelungi, paralele, orientate est-vest. Este alcatuit din gresii carbonifere cutate, iar vaile longitudinale sunt sculptate în sisturi si calcare de aceeasi v rsta. Masivul este faliat, iar în lungul liniilor de fra ctura au aparut izvoare termale – Hot Springs, cu o temperatura de 62 C. Podisul Wichita si Muntii Arbuckle sunt fragmentele appalachiene cele mai vestice. Podisul Wichita atinge 700 m altitudine. Ambele au aspect de inselberguri si domina c mpia joasa a preriilor. Masivul granitic Amarillo este complet scufundat si acoperit de sedimente mai recente.

Masive hercinice scufundate complet se înt lnesc p na la valea lui Rio Grande, înconjur ndpodisurile Llano Estacado si Texas. Depozitele sedimentare care le acopera au suferit deformaristructurale datorita miscarilor tectonice, rezult nd domuri si anticlinorii care se ridica putin deasupraC mpiei Perimexicane. În sectoarele centrale ale acestor boltiri sedimentarul a fost înlaturat si pot fiobservate la zi strate paleozoice puternic cutate, formând creste cu caracter tipic appalachian.

1.3.6. Câmpia Mississippi este o vasta c mpie aluvionara, drenata de fluviul Mississippi si

afluentii sai. Fundamentul cristalin, parte a Scutului Canadian, este scufundat si înc lina de la nord la sud,fiind acoperit de o cuvertura de sedimente mez ozoice si tertia re.1.3.7. Câmpia litorala atlantica se desfasoara între Capul Cod si Peninsula Florida. Sectorulnordic (p na la Capul Hatteras) a luat nastere prin scufundarea flancului estic al Appalachilor si acoperirealui, în etape succesive, cu depozite sedimentare din ce în ce mai recente. Sectorul sudic este mult mai larg,funda mentul hercinic fiind acoperit în strate consistente de sedimente mezozoice si tertiare.

Se observa diferentieri pregnante ale sectoarelor litorale.a) La nord de capul Cod – c mpia se îngusteaza puternic, tarmul este abrupt si se ter mina prin

faleze formate pe roci cristaline. Mareele si abraziunea fiind puternice, gurile r urilor formeaza estuare.La sud de Portland apar cordoa nele litorale, care în regiunea Capului Cod prezinta forme caracteristice decârlig (Sandy Hook, la Long Island);

b) La sud de Long Isla nd, tarmurile joase prezinta cordoane litorale, lima ne maritime siestuare (Delaware, Chesapeake, Potomac, Albermale Sound), o regiune inundata de ape si o reteahidrografica foarte dea sa. La capul Hatteras predomina terenurile mlastinoase.

Peninsula Florida reprezinta o regiune de tranzitie catre C mpia Perimexicana. A fost atasatacontinentului abia în Pleistocen. Predomina formatiunile carbonatic e oligocene (calcarele de Vicksburg),care au conditionat dezvoltarea unui relief carstic cu doline, polii si uvale. Lacul Okeechobee este un lac tipic de polie. La sud se întinde Pa rcul national Everglades, cu mlastini alimentate din p nza freatica, aflate în curs de drenare pe cale artificiala 1.3.8. Câmpia Perimexicana se desfasoara între Peninsula Florida si Peninsula Yucatan, în jurul Golfului M exic. Este alcatuita din sedimente marine, fluviatile si lacustre: nisipuri, argile, marne, calcare, tufuri vulcanice, depuse din Cretacic p na în prezent. Altitudinea medie este sub 100 m. Apar unele culmi deluroase la vest de Mississippi, reprezent nd domuri strapunse de masive de sare permiene prin diapirism. Formele de acumulare predomina în regiunea litorala. Delta fluviului Mississippi creste rapid (100-150 m a nual) datorita aportului imens de aluviuni al fluviului si adapostului oferit de golf împotriva mareelor, care sunt slabe (1,5 m). La sud de Rio Grande, fundamentul câ mpiei este mezoa lpin, spre deosebire de cel hercinic din nord. C mpia se îngusteaza, iar tarmurile mlastinoase si climatul cald contribuie la rasp ndirea bolilor tropicale (febra galbena, malarie).

1.3.9. Bazinul A mazonului. Compartimentul Amazoniei a avut o tendinta de scufundare încadin Cambria n. Deasupra fundamentului cristalin se acumuleaza continuu sedimente paleozoice, mezozoice si tertiare pe grosimi foarte mari (for matiunea de Barreiras) . Pe insula Marajó, în regiunea gurilor Amazonului, ele a ting gr osimea de 2230 m, demonstrata prin foraje.

Podisurile perifer ice (Guyanei si Braziliei) erau odata unite, dar legatura s-a întrerupt în urmaprocesului de scufundare, care a dus la schitarea acestei depresiuni. În urma miscarilor orogen etice andine,depresiunea a fost blocata în vest si a urmat umplerea cu depozite salma stre si lacustre. A rezultat oc mpie foarte neteda, vasta ca întindere (5 milioane km ), pe care altitudinile va riaza între 26 -100 m. Înaltimi mai mari se gasesc doar în piemontul andin (Podisul Pardaos). În zona inundabila, aluviunile sedepun pe grosimi mari, iar r urile au cursuri puternic meandrate si despletite. La sud, Câmpia Amazonului patrunde ad nc între Mato Grosso si lantul andin, în lungul depresiunii Mamoré, care are o tendinta descufundare continua.

În zona de varsare, albia Amazonului se largeste mult. Initial s -a format aici o delta enorma,care însa este în curs de destramare, strabatuta de numeroase brate ale Amazonului si ale r ului Tocantins.Cauzele sunt procesul continuu de scufundare si intensitatea mareelor (fenomenul numit de localnic i , reprezent nd înaintarea apelor fluviului spre amonte, sub actiunea mareelor; el se ma nifesta pe pororocaultimii 1000 km din cursul Amazonului).

1.3.10. Câmpia Orinoco este o c mpie aluvionara situata între Podisul Guyanelor si Anzii deNord, pe o suprafata de 1,5 milioane km . A rezultat în urma colmatarii unui golf tertiar cu sedimente mezozoice si neozoic e. La nord, racordul cu unitatea andina se face printr -un podis piemontan de 300 m,intens fragmentat de vai ad nci si subsecvente. În vest se întinde treapta c mpiei înalte (llanos altos) , cu altitudinea medie de 300-400 m. Afluentii andini ai Orinocului sculpteaza intens stratele orizontale degresie, rezultând un relief tabular, cu martori structurali.

1.3.11. Bazinul Congo este situat în Africa Centrala si este stra batut de Ecuator. Fundamentuleste constituit din Scutul African, peste care s-au depus sedimente în mai multe serii stratigrafice:paleozoice (sistemul Koundeloungou, sistemul sisto-dolomitic), mezozoic e (sistemul Loualaba-Loubilache, cu gresii si cuartite) si tertiare (formatiunea de Bousira). Lacul care ocupa teritoriul bazinuluia fost drenat la sf rsitul tertiarului.

Trei elemente de baza definesc relieful: depresiunea centrala, podisurile periferice si zonalitorala . În ansamblu, peisajul este monoton, iar relieful este putin accidentat.Depresiunea centralaa) are forma eliptica si altitudini de 300-500 m, fara denivelari. În cadrul depresiunii se evidentiaza o treapta de podisuri de 500-1000 m, care o înconjoara la nord, sud si est ca un semicerc. Apa r denivelari, reliefuri în trepte, vaile r urilor prezinta cascade si repezisuri (cataracte).Podisurile perifericeb) reprezinta o continuare spre exteriorul bazinului a treptei podisurilor joase. La nord se înalta pragul nord-ecuatorial (Podisul Azandé), care separa bazinul de Depresiunea Ciad. La vest, pragul Guineei Inferioare îl separa de zona litorala, iar pragul sud-ecuatorial este alcatuit dintr-o succesiune de podisuri de la vest la est: Podisurile Luanda, Lounda si Katanga.c) Zona litorala se caracterizeaza prin prezenta cordoanelor litorale construite de curentiimarini si apele continentale (Congo, Cuanza). Ele închid lagune si lacuri. Estuarele arata o scufundarerecenta a tarmurilor. La capatul golfului Biafra se înalta vulcanul activ Camerun (4070 m), cel mai înaltmasiv din Africa Occidentala. Este un stratovulca n cu numer oase c onuri adventive, a carui formare aînceput în tertiar.

1.4. Sistemele orogeneticeAcestea sunt reprezentate de lanturile muntoase paleozoice, mezozoice si tertiare, ocupa

supra fete mari în America si foarte restr nse în Africa. Din perspectiva timpului de forma re, se disting treicategorii principale de munti: Munti formati în orogeneza caledoniana (Paleozoic inferior) Munti formati în orogeneza hercinica (Paleozoic superior) Munti formati în orogeneza alpina (Mezozoic - Tertiar).

Principalele sisteme muntoase formate prin cutare si înaltare, cu fenomene vulcanice simagmatice asociate, sunt: Cordilierii Americani (sistemul nord-american, sierrele Americii Centrale sisistemul andin), Muntii Appalasi, Muntii Atlas si Muntii Cap .

1.4.1. Sistemul muntos caledonian nord-ame(Appalasii de Nord)În orogeneza caledoniana, care a avut loc în prima parte a Paleozoicului, s -a format pe

teritoriul Americii de Nord sectorul nordic al Muntilor Appalasi. Acesta se distinge prin structuracomplicata, prezenta cutelor încalecate, masivitate si transformari suferite în timpul glaciatiuniipleistocene (relief glaciar).

Caracteristicile structurale mentionate anterior sunt rezultatul presiunii exercitate la vest decatre scutul laurentian în timpul miscarilor orogenetice. Relieful este tipic appalasian. Dupa încheiereaciclului orogenetic a urmat o lunga etapa de peneplenizare, formându-se martorii de eroziune pe cuartite sigranite (Highlands) si suprafetele de eroziune cretacice. În Pleistocen, calota glaciara a modelat relieful,rocile mutonate (forme de eroziune glaciara), drumlinuri, rezultând forme tipice precum trogh-urilemorene si sandre (forme de acumulare). Regiona rea fizico-geografica presupune existenta a trei unitati morfostructurale, de la nord la sud: a) New England; b) New Brunswick (Noua Scotie); c) Terra Nova.

a) New England este o regiune muntoasa puternic tectoniza ta, cu masive cristaline îna ltateseparate de grabene (vai si depresiuni tectonice) umplute cu depozite friabile (formatiuni argiloa se deNewark). Liniile de falie, orientate NE-SV, sunt foa rte bine exprimate în relief. În timpul gla ciatiuniipleistocene, o serie de masive au ramas neacoperite de gheata, fiind evidentiate si mai mult prin eroziune.Reprezentativ este Muntele Mona dnock (965 m), a carui denumire a devenit termen geografic la scarainternationala . Spre vest se întind o serie de culmi muntoase: lantul Taconic, Muntii Verzi, iar la estMuntii Albi, granitici, care domina o peneplena de 1200 m. În g eneral, formele de eroziune glaciara suntdominante în regiunea muntoasa, în timp ce în zona litorala, afectata de subsidenta, predomina formele deacumulare (drumlinuri, sandre).

b) New Brunswick si Noua Scotie au un relief si o structura asemanatoare cu regiunea NoiiAnglii, cu deosebirea ca aici a intervenit actiunea mar eelor si a curentilor oceanici. Tarmurile suntputernic crestate, fie de estuare (Sf. Laurentiu), fie de fjorduri si skj rs, datorita sculptarii de catre ghetari.Pe platforma continentala afectata de subsidenta se pot urmari contururile vailor submerse aleprincipalelor râuri.

c) Terra Nova (Newfoundland) este situata în fata estuarului Sf. Laurentiu. Tarmurile suntabrupte, st ncoase, cu aceleasi skj rs si fjorduri sculptate în granit. Liniile tectonice appalachienedetermina aici orientarea golfurilor, a peninsulelor, insulelor si culmilor muntoase.

1.4.2. Sistemele herciniceUnitatile de relief care s-au format în orogeneza herc inica ocupa suprafete mai mari dec t cele

caledoniene si se înt lnesc a stfel: În America de Nord – vaste suprafete cuprinse între cele doua sisteme orogenetice principale, Muntii St ncosi si Muntii Appalasi, incluzând Appalasii de Sud . În fazele orogenetice mez oalpine care au urmat, din cauza tensiunilor, vechile masive hercinice au fost fracturate, unele blocuri fiind scufundate si acoperite de sedimente mai recente. Altele au ramas în relief sub forma unor podisuri rezultate în urm a boltirii vechilor structuri. În Africa – podisurile (mesetele) interioare din Regiunea Atlas reprezinta resturi ale masivelor hercinice care acopereau tot vestul bazinului Marii Mediterane. Cutarile din regiunea Cap au avut loc de asemenea în Paleozoic (silurian - carbonifer).

a) Spre deosebire de Appalasii de Nord, în sectorul sudic structura este mult mai complexa,cu cute str nse, revarsate si numeroase fracturi, de-a lungul carora s-au produs intruziuni magmatice. Oparticularitate este concordanta cu structura (culmi dispuse longitudinal, suprapuse anticlinalelor sidepresiuni gr efate pe sinclinale), de unde si denumirea în literatura geografica de relief appalasian , pentrua desemna tipul de relief conform cu structura. Muntii propriu -zisi sunt încadrati la vest de un podis întins,peneplenizat, format pe gresii carbonifere (la nord poarta denumirea de Podisul Allegheny), iar la est de oregiune piemontana (Piemontul Appalasian), formata pe o suprafata cristalina slefuita de eroziune (dupaunii autori, o platforma de abraziune). Elementul central al Appalasilor Sudici îl reprezinta Grea t Valley, ozona intens cutata, afectata de eroziune selectiva, în cadrul careia caracterul tipic al reliefului appalasianeste cel mai evident.

b) În Regiunea Cap, sedimentele apartin nd sistemului Cap, acumulate în intervalul silurian -carbonifer, au fost cutate si îna ltate încep nd din carbonifer p na în triasic. Geosinclinalul se întindea pe osupra fata mult mai ma re dec t cea ocupata astazi de sistemul muntos, la sud de scutul sud -african.Culmile sunt în general scurte, paralele, urm nd initial o dir ectie N V-SE, apoi V-E. Între ele suntintercalate depresiuni longitudinale alungite (ex. Karoo Mic). În jurasic si cretacic, apele marii au inundatregiunea, iar sedimentele au „îngropat” capidele. Defilee si depresiuni transversa le festoneaza din loc înloc culmile; sunt cunoscute sub denumir ea de poorts .

1.4.3. Sistemele alpineReprezinta cele mai vaste unitati orogenetice at t din America, c t si din Africa. Cordilierii

Nord-Americani, Sierrele Americii Centrale si Anzii sunt cele mai importante sisteme muntoase dinAmerica, iar Muntii Atlas împreuna cu unitatile aferente domeniului lor (podisuri interioare, c mpiilitorale) constituie cea mai întinsa regiune cutata din Africa.

Structural, se remarca deosebiri între sistemele alpine americane si cel african, în primul r ndorientarea generala a cutarilor: longitudinala în cazul Cordilierilor, geosinclinalul fiind cuprins între PlacaPacifica si cea Americana; transversala, în lungul paraleleor, în cazul Muntilor Atlas, în aria de marifram ntari tectonice cuprinsa între Placa Africana si cea Euro -Asiatica.

Diferente apar si între Cordilierii nord-americani si Anz i, primii av nd o structura mult ma icomplexa, mai multe lanturi muntoase paralele formate în faze diferite, cu depresiuni longitudinale siplatouri interioare (basins) . Anzii sunt mult mai unitari, platourile interioare sunt mai restr nse sisuspendate la mari altitudini (Altiplano) .

1.4.3.1. Cordilierii Nord-AmericaniDin punct de vedere structural, America de Nord este divizata în: Estul Extra cordilier

(cuprinz nd c mpii, podisuri, munti - Appalasii) si Vestul Cordilier (Muntii St ncosi, Muntii Coastelor,Muntii Cascadelor, Cordilierii Alaskai, pla tourile si podisurile interioare. Cordilierii se defasoara pe o lungime de 8000 km si latimea maxima de 1600 km. Lanturile 14

muntoase s-au format în perioade diferite, de la est spre vest (Jurasic - Neogen). Factorii care au generatrelieful actual sunt, alaturi de orogeneza: miscarile vertica le, falierile, vulcanismul, glaciatiuneapleistocena, procesele de eroziune si acumulare fluviatila etc. În relief predomina culmile paralele,nivelele de eroziune, podurile valurite, platourile vulca nice, structurile tabulare si monoclinale.

Se individualizeaza trei lanturi muntoase paralele de la vest spre est, astfel:a) Muntii Coastelor – cutati în faza nevadiana, reantrenati în cutarile tertiare, constituie un

lant muntos întrerupt de numeroase insule, peninsule si golfuri. Spre nord, în Alaska, atinge altitudini mari(peste 5000 – 6000 m): Mt. Logan – 6050 m, Mt. Elias – 5429 m. Aici sunt foarte dezvoltati ghetarii montani, care coboara spre zona litorala si formeaza adevarate piemonturi glaciare. Cel ma i tipic gheta r depiemont este ghetarul Malaspina , ca re acopera zona piemontana de la poalele versantului sudic al Mt.Elias.Spre sud, depresiunile longitudina le sunt invadate de apele oceanului, for mând depresiuni si golfuri (G. Regina Charlotte, Str. Juan de Fuca). Depresiunile sunt separate de masive izolate: Mt. Olympic (2424 m), Mt. Klamath (2810 m). Cele mai mari sunt Depr. Californiei (Sun Valley) si Depr. Willa mette. La sud, Depr. Californiei este închisa de lantul Muntilor Transversali si Tehachapi. Pe teritoriul Mexicului, Muntii Coastelor sunt continuati de

Sierra San Pedro Martir în Peninsula Californiei. Muntii sunt formati din cristalin, granodiorite, sisturi. Depresiunile sunt umplute cu depozite aluviale. Blocurile sunt intersectate de sisteme de falii, cele mai complexe fiind în regiunea Golfului San Francisco (Falia San Andreas). Au loc puternice decrosari, cutremure frecvente (1906) si deplasari ale blocurilor pe orizontala si verticala.b) Muntii Alaskai, Muntii Cascadelor si Sierra Nevada dubleaza lantul costal spre interior, la est de depresiunile longitudinale. În Muntii Alaskai se înregistreaza altitudinea maxima dinCordilierii Nord-Americani: 6187 m în Mt. McKinley. Cutarile apartin orogenezei neva diene.

Muntii Cascadelor sunt formati din roci metamorfice paleozoice si intruziuni preca mbriene.V rfurile cele ma i înalte sunt constituite din aceste intruziuni, precum si dintr -o serie de aparate vulcaniceat t stinse c t si active, acoperite de ghetari. Muntii au fost peneplenizati, apoi au fost recutati în Miocen,în anticlinale largi, însotite de eruptii masive.

Vulcanii Shasta, Lassen, St. Helens, Hood, Rainier sunt cei mai cunoscuti. St. Helens a eruptîn 1980, dupa mai bine de 130 de a ni (1843), iar efectele au fost dezastruoase. Glacier Pea k si Muntii Rainier (4392 m) se gasesc în parcul National Mt. Rainier, cu numeroase manifestari postvulcanice: umarole, izvoare termale, mofete. Aici sunt ghetarii cei mai numerosi (28). Lassen Peak (3186 m) este singurul vulcan activ situat pe linia tectonica transversala care desparte Sierra Nevada de Muntii Cascadelor.

Sierra Nevada (în spaniola muntii înzapeziti ) continua lantul Muntilor Casca delor la sud.Structura este foarte complexa: sisturi cristaline, depozite paleozoice cutate, intruziuni granitice sidioritice, sisturi jurasice. Versa ntul estic este abrupt si faliat. Sierra Nevada domina spre est D epresiuneaCaliforniei. În partea de sud, Vf. Whitney are 4418 m altitudine. Apare relieful ruiniforme, cu a spect decreste ascutite (Minaretele), rezultat al actiunii ghetarilor cuaternari si actuali. Parcul national Yosemite, înfiintat în 1864, se afla printre cele mai cunoscute si vizitate parcuri americane. Domurile vulcanice golase alcatuite din granite constituie peisajul tipic al parcului (Half Dome, El Capitan).

c) Podisurile interioare: Yukon, Columbiei, Marelui Bazin, Colorado. Sunt cele mai mariplatouri cuprinse între lanturile muntoase vestice si Muntii St ncosi, situati la est. Se diferentiaza astfel:

Podisul Yukon – situat pe teritoriul Alaskai si strabatut de fluviul Yukon, are înaltimi cevariaza între 800-1000 m. Ma rtori de eroziune cristalini si granitici domina peneplena formata pesedimente mezozoice. Pe teritoriul Canadei, Pod. Yukon este continuat de o serie de platouri mai mici,strabatute de r uri ca Fraser, Finlay, Liard etc. Interfluviile sunt largi, au altitudini de p na la 2000 m sisunt presara te cu nunatak-uri.

Podisul Columbiei – este alcatuit din lave tertiare cu grosimi între 1200 – 1800 m. Estefragmentat de sistemul hidrografic al Columbiei. În partea de nord exista o serie de albii parasite, numitecouleé , rezulta te în urma a ctiunii apelor subglaciare de la sf rsitul wisconsinianului, c nd podisul eraacoperit cu ghetari. Scurgerea fluviului Columbia a fost blocata de un astfel de ghetar, fluviul fiind a batutîntr-o vale, de atunci parasita, numita Grand Couleé , suspendata la 130 m deasupra vaii actuale. La sud defluviu, podisul este acoperit de loess.

Podisul Marelui Bazin – reprezinta o succesiune de bazine si culmi muntoase, cu directiepredominant NE-SV, de unde si denumirea Basin and Range . Datorita miscarilor tectonice s-au format acoperite cu argile, nisipuri si marne. Aici se gasesc elemente depresiuni mari de tip bolson 15

reprezentative precum Marele Lac Sarat, Death Valley si Desertul Mojave. Marele Bazin este o regiuneendoreica. Imensa cantitate de materia l detritic provine din dezagregarea mecanica, foarte intensa datoritaariditatii. Podisul Colorado – strabatut de fluviul Colorado, este un fragment al platformei nord-americane, integra t în cutarile alpine. S-a format prin depunerea pe grosimi foarte mari (1800-3000 m) aunui complex de strate necutate peste fundamentul cristalin, încep nd de la sf rtitul proterozoicului sip na în paleogen. Podisul Colorado a fost înaltat, iar fluviul si afluentii sai s-au adâncit epigenetic,dezvaluind complexele de strate ce afloreaza pe suprafete ma ri, constituind cel ma i impresionant laboratorgeologic din S.U.A. Suprafetele structurale (politele) reprezinta forme tipice, mesas , slab înclinate.

d) Muntii Stâncosi s-au format în ma re parte în fa za laramica si a u latimi apreciabile ma iales pe teritoriul S.U.A. Încep în continuarea Muntilor Brooks (Alaska) si cresc altitudinal treptat spresud, purtând pe teritoriul Canadei diferite denumiri: Mackenzie (2591 m), Stikine (2446 m), Cariboo(3581 m), Selkirk (3390 m). Spre sud, relieful structural este tipic: culmi a nticlinale, depresiuni sinclinalesi anticlinale etc. Glaciatiunea este puternic dezvoltata în St ncosii Canadieni.

St ncosii de pe teritoriul S.U.A. se desfasoara sub for ma de lanturi paralele, fiind înca drati lavest de podisurile interioa re si la est de podisurile Missouri si al Preriilor. Se împart în doua sectoare, astfel: Sectorul nordic este situat între podisurile Preriilor în est si Columbiei în vest . Aici exista nuclee a le soclului precambrian, ca în masivul Teton din bazinul superior al râului Snake, iar cuvertura primara si mezozoica a fost dislocata, în limitele ei form ndu -se depresiuni si culoare. Unele culmi au fost strapunse în jurasic – eocen de enorme corpuri batolitice ca cele din Idaho sau de lacoliti degajati de er oziun e (Little Rock).

Modelarea gla ciara pleistocena a fost destul de extinsa, calota continentala fac nd jonctiuneacu ghetarii monta ni. Dintre subunitatile acestui sector se remarca Podisul Wyoming, alcatuit la baza din depozitepaleogene, iar râurile ce îl tra verseaza (North Plate sau Wind) se scurg prin vai antecedente tipice; are oaltitudine de 2000 m, este lipsit de trecatori si ofera o legatura lesnicioasa între preerie si Sierra Nevada.

Podisul Yellowstone, situat la poalele masivului Absaroka, se gaseste la altitudinea de 2000 -2500 m, iar relieful eruptiv este format pe riolite, bazalte, brecii, tufuri, fosilizând uneori un reliefdezvoltat pe lave depuse anterior. Apar numeroase lacuri de natura vulcanica, izvoare termale, gheizere,vulcani noroiosi. Estul acestui sector este dominat de culmi izolate formate pe structuri precambriene (BigHorn - 4000 m) sau Big Belt si Little Belt despartite prin depresiuni de scufundare, care au conse rvat unrelief glaciar.

Sectorul sudic este cuprins între Podisul Wyoming si granita cu Mexicul.Principalele culmi depasesc 4000 m (Longs 4345 m, Pikes 4302 m, Blanca 4363 m, Weeler

4011 m) sunt formate din sisturi cristaline, granite, conglomerate, calca re. Masivele sunt despartite dedislocari neogene , asa cum sunt cele din lungul lui Rio Grande, unde apar si v rfuri ce depasesc 4000 m(Sangr e de Cristo). În afara de culoarul Rio Grande exista si Estancia Valley, o depr esiune tectonicalipsita de ape curgatoare, doar cu lacuri sarate. În Muntii Wind River se afla cea mai mare suprafata cu ghetari, cei mai mari fiind: Gannet, Dinvudi si Sperry, toti fac nd parte din Parcul National Glacier.

La sud de granita cu Mexicul, Sierra Nevada continua cu Sierra Madre de Vest, iar MuntiiSt ncosi cu Sierra Madre de Est, ambele cu desfasurare NV-SE. Între cele doua sierre este cuprins PodisulMexican.

1.4.3.2. Muntii Anzi

Sistemul andin se împarte în trei grupe mari:- Anzii de Sud – Crodiliera Patagoneza, Cordiliera Fuegiana ;- Anzii Centrali – Cordiliera Chiliana, Cordiliera Peruana ;

- Anzii Nordici – Cordiliera Ecuadoriana, Cordiliera Columbiana, Cordiliera Venezueleana -Caraibiana.

Geologia. Sistemul montan andin reprezinta rezultatul activita tii tectonice din era Cenozoica,activitate care însa s-a suprapus unei activitati geologice începuta mult mai devreme. Astfel acest lantmuntos a luat nastere din coliziunea placilor Sud-Americana si Nazca.

Cea mai mare parte a rocilor ce alcatuiesc Anzii sunt foarte vec hi. Pute m enumera rocisedimentare apartinînd cra tonului amazonian (scutului brazilian) si care s-au format acum 450 - 250 mil.ani pe fla ncul vestic al acestuia. Greutatea acestora a determinat o scufundare-subsidenta a crustei, fenomen care a declansat procese de metamorfozare (dinamo-termic), luînd astfel nastere roci mult mairezistente; astfel gresiile, argilele si calcarele s-au transformat în cua rtite, ardezii si marmura.

În urma cu aproape 170 mil. ani aceasta matrice complexa a suferit procese de înaltare pemasura ce marginea estica a placii Nazca s-a subdus marginii vestice a placii sud-americane, ca raspuns ladeschiderea oceanului Atlantic. Procesul de subductie - înaltare a fost acompaniat de intruder ea uneicantitati considerabile de magma din ma nta, mai întâi prin intermediul unui arc vulca nic (desfasurat de -alungul marginii vestice a Americii de Sud) si mai t rziu prin injectarea unor solutii fierbinti în rocilecontinentale înconjuratoare; acest din urma proces a dat nastere la numeroase dyke-uri si filoa ne ce continnumeroase minerale cu valoare economica ridicata.

Intensitatea activitatii a crescut în Tertiar (15 – 6 mil. ani), generând aspectul actual alcordilierei. Procesele tectonice au continuat si în prezent, în special cele vulcanice si seismice, arcul andinfac nd parte din Cercul de Foc al Pacificului. Anzii Fuego încep din extremitatea estica a arhipealgului Tierra del Fuego, a) Anzii de Sud. din insula Estados, avînd o altitudine de 1300 m. Se îndreapta catre vest prin insula Grande, unde cele maiînalte culmi – Darwin, Valdivieso si Sorondo, au peste 3700 m altitudine. Relieful acestui sector sudiceste complicat si de catre prezenta grupei independente Sierra de la Costa.

Anzii Patagoniei se ridica la nord de str mtoarea Magellan. Numeroase depresiunitransversale si longitudinale taie acesta portiune a Anzilor, uneori aproape în întregime; multe creste suntacoperite de cîmpuri de gheata, ghetari, râuri, lacuri sau sunt – în zona litorala, fargmentate de fiorduri.Crestele ajung la peste 3000m altitudine (M. Fitzroy, 3654 m) la nord de 46º S, media fiind însa de 1800-2700 m la 46 - 41ºS (exceptie facînd muntele Trona dor, 3435 m). La nord de lacul Alumine (Argentina)axa cordilierei se îndreapta catre est spre o zona de tranzitie situa ta între 37º - 36º S, în cadrul careiaaspectul si structura geomorfologica se schimba. Aceasta zona marcheaza extensia cea mai nordica aAnzilor Patagoniei. În legatura cu aceasta limita exista numeroase controverse, unii specialisti situ nd-omai catre sud, în golful Penas (47ºS), iar altii catre nord în jur de 30ºS.

Limita zapezii permanente creste altitudinal odata cu descresterea latitudinii în cazulAnzilor sudici: 690 m în Tierra del Fuego, 1650 m în cazul vulcanului Osorno (41ºS) si 3600m în cazulvulcanului Domuyo (36º38’). O linie cu vulcani a ctivi – Yate, Corcovado si Maca se dezvolta între 40º -46ºS; cel mai sudic dintre acestia, Hudson din Chile, a erupt în 1991. Mari cîmpuri de gheata suntlocalizate între M. Fitzroy-Cha ltel (în Chile) si lacul Buenos Aires (lacul General Canero din Chile), peambele maluri ale fiordului Baker; Viedma, Upsala si alti ghetari îsi au originea în cadrul acestor cîmpuri.Alte elemente caracteristice sunt cele 50 de lacuri ce se gasesc la sud de 39ºS. Acele depresiuni care nu sunt umplute cu apa formeaza vai fertile numite vegas , la care se poate a junge prin intermediul unor pasuri de mica altitudine. De-o pa rte si de alta a acestor cordiliere se dezvolta paduri foarte dense, în special pe versantii vestici.b) Anzii Centrali. Aceasta grupa începe de la latitudinea de 35º S. Latimea sa creste de la 75 km, odata cu aceasta cresc nd altitudinea si ariditatea, pasurile se afla la înaltimi ma i mari si sunt tot ma i dificil de trecut. Ghetarii sunt rari si se gasesc numai la altitudini mari. Practic vegetatia este inexistenta, padurile dispar la nord de 37º, iar lacurile dincolo de 39º spre nord.

Principala culme serveste drept frontiera între Chile si Argentina, reprezentînd totdatacumpana de ape între ocea nul Pacific si oceanul Atlantic. Ultimul dintre vulca nii seriei sudice esteTupungato (6466 m) situat la est de Santiago de Chile. Între a cest vulcan si Aconcagua se dezvolta o grupa cu v rfuri înzapezite. La nord de Aconcagua se gaseste M. Mercedario (6633 m), între ele aflându-se pasurile de înaltime Espinacito (4800 m) si Patos (3847 m). La sud de Ca oncagua se gasesc pasurilePircas (5088 m), Bermejo (peste 3000 m) si Iglesia (4020 m). Spre nord pasurile sunt mai numeroase sisituate la altitudini mai mari. Vârfurile masivelor Bonete, Ojos del Salado si Pissis depasesc 6000 m,astfel încât limita zapezii permanente se afla la o altitudine mai mare.

Vârful Tres Cruces (6646 m) situat la 27ºlat S marcheaza cea mai mare a ltitudine a acestuisector andin. Catre nord se gaseste o depresiune transversa la, precum si limita sudica a regiunii platouluiAtacama în Ar gentina si Chile si regiunii Altiplano în Bolivia si Peru, unde marele platou este marginit dedoua catene: Cordiliera Occidental si Oriental.

La nord de 18º la titudine sudica v rfurile El Condor, Sierra Nevada, Llullaillaco, Galan siAntofalla depa sesc 5700 m. Cele doua catene principale precum si cele c teva secundare închid depresiunidenumite salare , datorita depozitelor de saruri pe care le contin; în nord -vestul Argentinei, Sierra deCalalaste include câmpul sarat Antofalla (NV de Tucuman). Vulcanii acestei r egiuni apar mai ales de -alungul unei limite nordice în lungul Cordilierei Occidental p na la vulcanul Misti (16º lat.S) în Peru (NEde Arequipa).

Versantii vestici a i Cordilierei Occidentale descresc treptat catre desertul Atacama. La 18ºlatitudine sudica, directia a cestei catene se schimba catre NV. Cordiliera Oriental este mai joa sa , fiindalcatuita din strate de lava si taiata si denudata de r uri cu gradienti (pante) mari.

Au doua sectiuni: portiunea sudica are o latime de peste 200 km si altitudini relativ reduse,exceptie fac nd Vf. Chorolque din Bolivia (5524m), portiunea nordica poarta denumirea de CordilieraReal în Bolivia, fiind mai îngusta, cu v rfuri înalte si ghetari; cele ma i importante v rfuri, peste 6300 m,sunt Illima ni si Illampu.

La latitudinea de 22º S, Cordiliera Oriental intra în Bolivia si descrie un larg semicerc catrenord si apoi catre nord-vest; catre est Altiplano primeste extensia cea mai îndepartata. Altiplano – 750 kmlungime si 90 km latime, reprezinta unul dintre cele mai mari bazine interioare din lume. Variind caaltitudine între 3360 m si 3840 m, nu detine cursuri de apa exoreice (cu curgere spre ocean). Fragmentatîn partea centrala, reprezinta o mare depresiune situata între cele doua cordiliere. Lacul Titicaca, cel maiînalt lac navigabil din lume (170 km lungime), umple partea nordica a ac estei depresiuni; râulDesaguadero curge catre sudul depresiunii dren nd lacul si vars ndu-se în lacul Poo Po’.

Dupa ce Anzii intra în Peru, Cordiliera Occidental se dezvolta paralel cu coasta, în timp ceCordiliera Real din Bolivia se termina cu masivul Vilcanota la 15º latitudine sudica. Din acest nodorografic ( nudo ) se desprind doua catene înguste care au o dir ectie nordica, Cordillera de Carabaya siCordillera de Vilcanota, separate de chei ad nci; a treia ramura, Cordillera de Vilca bamba apare catre vestfata de acestea si la NV de orasul Cuzco. Cele trei catene sunt rezultatul er oziunii fluviatile ca re a dat nastere

unor canioane foarte ad nci situate între ele. La est de Cordillera de Vilcabamba, râul Apurimarcurge printr-unul dintre cele mai adânci ca nioane ale emisferei vestice. Orasul Cuzco se afla situat în valeadin vestul Cordillera de Vilcanota, la o altitudine de aproape 3300 m.

Anzii Peruani, în mod traditional au fost descrisi ca fiind alcatuiti din trei cordiliere -Vilcanota, Pasco si loja (Ecuador). Pasco reprezinta un platou înalt foarte dezvoltat. Catre vest estedelimitat de Cordillera Huarochiri, pe al carei ver sant vestic curge râul Rimar (râu ce îsi are izvoarele într -o regiune lacustra alimentata de catre ghetari) care se îndreapta catre ocean (4710m/90 km). Pasul Ticlio,situat la o altitudine de 4740 m, este utilizat de catre caile ferate. Multe lacuri de dimensiuni mici se gasesc în cadrul acestor knots , cel mai mare fiind Junin (30 km lungime).

La nord de regiunea Pasco (Pasco knot), trei cordilier e diferite se dezvolta în lungulplatoului: Cordillera Occidental, Cordillera Central, Cordillera Oriental. În cadrul Cordillera Occidental,la o latitudine de 10º S, valea îngusta Huaylas a separat doua ramuri, Cordillera Blanca în est si CordilleraNegra în vest; râul Santa care curge între acestea taie Cordillera N egra pentru a se varsa în Pacific.Cordillera Bla nca reprezinta un complex înalt cu v rfuri permanent acoperite cu zapada, acesteanumar ndu-se printre cele mai înalte din Anzi (Vf. Huascaran, 6661 m). Ghetarii sunt deseori fragmentatide catre cutremure, depla sându-se în josul pantelor, distrugând vegetatia si asezarile în calea lor.Cordillera Negra, denumita astfel datorita fa ptului ca nu este acoperita de zapada, are altitudini mai mici.

Cele doua culmi se unesc la 9º lat. S. R ul Maranon care curge catre nord printre Cor dilleraOccidental si Central pîna la aproape 6º lat.S îsi schimba directia catre NE, intr nd într-o regiune cucursuri de apa înguste, transversale (pongos) , pe care o taie pentru a ajunge în bazinul Amazon. Acesterâuri sunt Rentema , Mayo, Mayasito si Huarcaya, cel mai important fiind însa Manseriche.

Între Cordillera Central si Oriental, r âul Huallaga curge prin chei adâ nci; acesta taieCordiliera Vestica în regiunea Aguire situata la 6º lat S. Cordillera Oriental se termina în bazinulAmazonului la 5º lat S.

Limita zapezilor permanente atinge 5700 m în M. Chanchani (16ºlat S) si scade catre 4500 mîn Cordillera Blanca si 3900 m în M. Huascaran. Zapada permanenta dispare la nord de 8º lat.S, stepa detip puna dispare si ea facînd loc punei umede sau jalca . Muntii devin din ce în ce ma i mici, în itmp ce vegetatia se schimba aparînd arborii. Altitudinea se diminueaza iar pasurile se siueaza la altitudini din ceîn ce mai mici, exemplu fiind pasul Porculla (2100 m) situat la vest de Piura.c) Anzii de Nord.O masa montana înalta, greoaie, Loja (4ºlat.S) situata în sudul Ecuadorului marchea za tranzitia între Cordilierele Peruane si Anzii Ecuadorieni. Sistemul Ecua dorian este alcatuitdintr-un platou lung si îngust cu directie S-N, delimitat de doua lanturi montane, ce includ la rîndul lornumerosi vulca ni cu altitudini mari. Catre vest, în ca drul Cordillera Occidental (mai recenta din punct devedere geologic si cu altitudini mai scazute) se afla un aliniament ce include 19 vulcani, 7 dintre acestiaavînd peste 4500 m înaltime. Marginea estica este mai înalta si ma i veche si poarta denumirea deCordillera Central. La rândul sau, aceasta include 20 de vulcani, dintre care unii precum Chimborazo(6210 m), sunt permanent acoperiti de zapada.

Curgerile de lava ale acestor aparate vulca nice au împartit platoul în 10 bazine ma joresituate între cele doua cordiliere. Aceste ba zine si versantii adiac enti, care sunt intens cultivati, continaproape 1/2 din populatia Ecuadorului.

A treia cordiliera a fost identificata în jungla din estul Ecuadorului, fiind denumita Cord.Oriental. Catena apare ca o veche formatiune aluviala care a fost fragmentata de catre rîuri si precipitatiiputernice în cîteva mase montane. Acestea sunt reprezenta te de cord. Guacamayo, Galeras si Lumbaquicare sunt izolate formînd lanturi scurte, cu aspect neregulat si care sunt acoperite de o padure luxurianta.Altitudinile nu depasesc 2370 m, exceptie facînd Cord. del Condor (3900 m) si masivul Pax (3300 m).

Cordillera Oriental are o usoara directie NE si este cea mai lata si cea mai lunga dintrecatenele columbiene. Altitudinea medie este cuprinsa între 2370 -2670 m. La nord de 3ºlat.N cordiliera selargeste si dupa un sector cu depresiuni de dimensiuni mici se înalta în regiunea Sumap az, care are o altitudine de 3000-3900 m. La nord de aceasta, ca tena se separa în doua grupe ce închid o c mpiedezvoltata, de 170 km latime si 280 km lungime, deseori întrerupta de lanturi transversale de dimensiunimici, care dau nastere la rîndul lor unor bazine de platou denumite sabanas ; alte orase importante afla te îninteriorul acestor bazine sunt Chiquinquira, Tunja si Sogamoso. La est de Honda (5ºlat.N) cordiliera sedivide într-o serie de lanturi para lele, abrupte cu directie N -NE; printre acestea Sierra Nevada del Cocuy(5400 m) este suficient de înalt pentru a detine zapezi permanente.

Catre nord culmile centrale ale Cordillerei Central dispar dar lanturile de pe flancuricontinua sa aiba un caracter divergent cu directie N-NE. Cel mai vestic dintre aceste lanturi este Sierra deOcana, care pe latura NE include Sierra de Perija ; aceasta din urma for meaza o parte din frontiera dintr eVenezuela si Columbia, extinz ndu-se catre nord la latitudinea de 11ºN în peninsula Guajira. Lantul esticintra în Venezuela, unde poarta denumirea de Cordillera De Merida. Pe coasta caraibiana, la vest de Sierrade Perija se afla izolat masivul cu aspect tringhiular Santa Marta, care se înalta abrupt deasupra coastei,detin nd v rfuri cu zapezi permanente (5684 m); din punct de vedere geologic, Santa Marta nu face partedin sistemul andin. Anzii Venezueleni sunt reprezentati de Cordillera de Merida - 8330 km lungime, 70-100 km latime si în jur de 3000 m altitudine), care se extind pe directie NE p na la Barquisimeto.

Cordiliera reprezinta o axa înaltata, unde eroziunea a descoperit agrnitele si gneissele, dar încadrul careia flancurile NV si SE au ramas acoeprite cu sedimente; este alcatuita din numeroase lanturi cucreste înzapezite, separate de depresiuni longitudinale si transversale – Sierras Tovar, Nevada, SantoDomingo, De la Culata, Trujillo si altele. Câteva formeaza limita NV a bazinului Orinoco. La nord deBarquisimeto, Sierra Falcon si Cordillera del Litoral (numita în Venezuela Sistema Andino) nu apartinAnzilor, ci mai degraba Guyanelor.