DEZUMIDIFICARE

DEZUMIDIFICAREElectroosmoza și principiile sale.                                     

 Electroosmoza este un principiu fizic care constă în mișcarea unui lichid printr-un tub capilar, sau prin nenumăratele capilarele ale unei diafragme poroase (de exemplu, o cărămidă), ca urmare a aplicării unei diferențe de potențial electric. 

> Brevetul nostru se referă la tehnologia utilizată pentru dezumdificarea unei clădiri <

Atunci când, într-un perete, apare umiditatea din urcarea capilară se poate măsura o

diferență de potențial de ordinul a sute de milivolți.

Tensiunea de mai sus, variabilă de la un punct la altul este generată de apa de urcare

capilară în interiorul zidului şi   este proporțională cu aceasta din urmă.

Este evident că soluția imediată și rațională a problemei de umiditate pentru urcarea

capilară este de fapt aceea de a impune zidăriei un potențial mai mare și invers, prin

instalarea unui sistem corespunzător.

1

2

3

4

5

6

7

Instalarea electrozilor in ziduri de sustinere:

poz. 1 - unul sau mai mulţi electrozi dispersori de curent pozitivi până la nivelul maxim atins al umidităţii; 

poz. 2 - unul sau mai multe serii de electrozi negativi cu suporţi în rambleu;

poz. 3 - un electrod dispersor de curent negativ continuu

Produse speciale de folosit în electroosmoză                                     

8

Produsele sunt electrozii, insolubilizatorii și produsele pentru îndepărtarea sărurilor, toate protejate de brevete specifice. Electrozii trebuie să aibă asigurări consistente de stabilitate electrochimică și mecanică. Fenomenul care limitează durata este electroliza, care însoțește fiecare electroosmoză realizată în regim de potențial mai mare de 1,23 V.

Acest potențial puternic oxidant pe electrodul pozitiv, provoacă dizolvarea lentă dar inevitabilă cu adaos de fenomene de pasivare, care reduc ulterior și mai mult puterea de descărcare. Pentru a depăși acest lucru, electrodul pozitiv trebuie să fie proiectat în așa fel încât conductorul, din metal nobil, să fie protejat de un strat de material sintetic de grosime suficientă, astfel încât să aibă o capacitate bună de descărcare pe unitate lineară și o înaltă rezistență la descompunere.

Electrozii, pe care i-am studiat, brevetat şi fabricat special folosind această tehnologie, asigură excelente proprietăți mecanice, o flexibilitate mare și o remarcabilă stabilitate electrochimică la un preț extrem de competitiv. Insolubilizatorii pentru cloruri și sulfați sunt realizaţi prin asamblarea de produse comerciale, în timp ce, pentru insolubilizarea nitraților, folosim un produs special conceput si patentat, care permite restaurarea spaţiilor care la origine erau folosite ca grajduri sau în orice caz ridicate pe soluri cu conținut ridicat de produse organice.

Gama de produse este completată de aditivii care fac ca mortarele de închidere a electrozilor și regulatorii hidro-salini utilizaţi să devină conductori, în unele cazuri, la protecția ulterioară a zidăriei reabilitate și a tencuielilor.               

COMPARAȚIE INTRE METODE DIFERITE DE CONSOLIDARE

Metodele de consolidare utilizate în mod obișnuit sunt următoarele:

Tăierea mecanică a zidului

Injectarea de lichid cu inversiune de menisc

Injectarea de solidificatori (rășini)

Aplicarea de tencuială osmotică

Aplicarea de tencuială macroporoasă

Aplicarea sistemului electroosmotic

Montarea de sisteme electrofizice cu unde magnetice

bariera mecanică la urcare, în prezent interzise prin lege.barieră fizică la urcare

barieră chimică la urcare

fără barieră la urcare

fără barieră la urcare

barieră electrică la urcare cu îndepărtarea apei prezente

nu există dovezi teoretice nici brevete cunoscute care să ateste eficiența sistemului

Tăierea ziduluiDupă alegerea rostului între două straturi de cărămizi, se taie mortarul dintre ele pe

9

întreaga lungime. Rosturile trebuie să fie aliniate și potrivite, altfel există riscul de a aduce atingere unor cărămizi punând în pericol în consecinţă stabilitatea zidului.                                 

Lucrarea este realizată cu un ferăstrău de zid montat pe un cărucior ale cărui roți trebuie să se sprijine pe un ghid care să asigure constanța cotei de tăiere în zid. Se pune o folie de plastic înăsprită în fisura creată, după ce aceasta a fost umplută cu mortar. Probleme: zidul trebuie să fie din cărămidă (nu din piatră), și trebuie să fie bine construit; rosturile cărămizilor trebuie să coincidă în înălțime; zidul poate fi maxim de două capete (50 cm); în apropierea unghiurilor, coloanelor, conductelor de apă, conductelor de gaz sau electrice lucrările sunt realizate cu economie (uneori costurile se dublează); nu se poate face într-o zonă seismică, fiind interzis în mod expres de lege.

În plus, în prezența tăierii zidului, compania de asigurări interesată în stabilitatea casei (cutremure, tasări, alunecări de teren) poate refuza să plătească compensații. Marginea tăieturii trebuie să iasă din tencuială aproximativ 10 mm; tăietura trebuie să fie cel mai jos posibil pentru ca aria de sub tăietură să rămână umedă.

Partea umedă a zidului trebuie să fie lăsată să se usuce cumva, spre exemplu scoasă tencuială de pe zid și lăsată așa pentru câţiva ani sau tencuită cu tencuială macroporoasă cu creşterea costurilor corespunzătoare. Sistemul nu este reversibil și nu este aplicabil la ziduri de susţinere.

Injectare de lichide cu inversiune de menisc (barieră fizică)                   Această metodă este valabilă numai cu produse de înaltă calitate, care sunt însă foarte scumpe. Metoda originală cuprinde: forarea zidului cu orificii înclinate de 12 mm în diametru, adânci de circa 3/4 din grosimea zidului și la 20 cm distanță unul de altul; se introduce în fiecare orificiu lichid cu inversiune de menisc prin intermediul unor borcănele atașate la zid, unul pentru fiecare orificiu, cu tub de alimentare introdus în etanșarea orificiului respectiv.                        Lichidul, cu o capacitate de umectare mai mare decât apă, penetrează în zid prin capilare într-un timp nedefinit, duce la inversarea meniscului și apa se îndepărtează. Se creează o barieră fizică la urcarea capilară. Fenomenul nu poate fi reversibil.

Injectare de solidificatori  (barieră chimică)                   Prin această metodă, mult mai puțin costisitoare, deoarece este mult mai puțin eficace decât cea de mai sus, se injectează un lichid pe bază de silicon și / sau produse epoxidice, sub presiune în orificii până la respingere. Se urmăreşte ca lichidul să umple macroporii înlocuind apa din ei și de la aceștia să treacă apoi la capilare în mod difuz (dar necontrolat).                     

Prin această a doua modalitate nu este asigurată nici măcar teoretic invazia capilarelor zidului, la o anumită cotă. Metoda tinde să creeze o barieră chimică și nu este reversibilă.Atât în cazul barierei fizice cât şi în cazul celei chimice, persistă următoarele probleme: în ambele cazuri, lichidul se extinde în zid în funcție de caracteristicile capilarelor în punctul respectiv într-un non-programabil, negarantându-se astfel că bariera se va

10

forma complet.                                                  

Ca și în cazul tăierii mecanice a zidului, partea din zidărie situată deasupra zonei de injectare trebuie să fie uscată prin eliminarea tencuielii și așteptând doi sau trei ani, sau prin aplicarea de tencuială macroporoasă, cu creșterea ulterioară a costurilor. Metoda nu se aplică pentru zidurile de susţinere.                             

Aplicarea de tencuieli osmotice (impropriu numite "dezumidificante")

Tencuielile osmotice sunt utilizate nu pentru a vindeca, ci pentru a ascunde fenomenul

de umiditate pentru o anumită perioadă de timp. Prin acest sistem se acoperă zona de

deteriorare a zidului, în general, până la o altitudine de 30-50 cm peste pata de

umiditate . Zidul este restabilit imediat, dar în timp această tencuială impermeabilă

determină urcarea părţii umede și o ulterioară deteriorare a zidului pornind de la o

porțiune egală cu valoarea maximă de punere a tencuielii

osmotice.                                    

Repetarea acestor acoperiri a condus, în unele cazuri (Veneția), la manifestări de

umiditate de urcare peste plafonul de la etajul al doilea.

Trebuie să ne amintim că, în condiţii de porozitate fină și bine organizată (adică pentru

o cărămidă bine coaptă), coloana capilară se poate ridica la mai mult de 15 de metri

înainte ca forța de gravitație să reuşească să închidă (dar nu invers) urcarea.

Probleme: Urcarea nu este întreruptă, deteriorarea zidăriei se repetă identic, dar la un

nivel mai ridicat.

Tencuială macroporoasă (impropriu numită "dezumidificantă")

O tencuială macroporoasă reuşeşte, la începutul vieții sale, să evapore mai multă apă,

extrasă din zidul pe care s-a aplicat, cât de mult zidul însuşi reuşeşte să extragă prin

capilarele solului pe care se sprijină. În acest fel suprafața tencuielii nu este niciodată

înnegrită de prezența apei lichide care aşteaptă să se evapore.                       Cu toate acestea, apa de urcare capilară transportă întotdeauna cu ea un anumit procent de săruri dizolvate, inițial prezente în sol și chiar în zid. Aceste săruri, în funcție de concentrația lor, mai devreme sau mai târziu (de la câteva luni la câțiva ani), cristalizează în macroalveole unde apa se evaporă până le umple. Din acest moment, sarea depusă de apă în evaporare, trecând de la starea amorfă (cu un volum mai mic), la cea cristalină (cu un volum mai mare), va insista pe pereții alveolei până la dezintegrarea acesteia.                       

Acest lucru se va întâmpla, aproape simultan în toate alveole cauzând, de altfel, așa cum se întamplă, prăbușirea bruscă de bucăți întregi de tencuială, care va prezenta sub suprafaţa compactă un strat dedesubt pulverizat. Mai apoi, în caz de concentrații de sare consistente, în câteva luni, se formează rapid pete mari de culoare de la galben la gri închis, și o degradare în consecință, cu umflături și pulverizare, a unor zone

11

progresiv mai extinse a tencuielii macroporoase aplicate.

Marea capacitate de absorbţie a tencuielii macroporoase, uneori, duce la urcarea, chiar în tencuială, în prezenţa apei în evaporare, cu transportul în partea de sus a petelor respective. În cele din urmă, tencuiala macroporoasă poate fi utilizată doar în exterior din cauza cantității mari de apă care se evaporă care ar satura complet un mediu închis.

Avantajele acestei metode stau în faptul că poate fi aplicată de către personal nespecializat (deși cu oarecare dificultate) obținând imediat rezultate estetice de invidiat.                        

Probleme: Această metodă nu întrerupe fluxul apei în urcare mai degrabă îl crește, creşte concentrația sărurilor în zidărie făcând mai grea fiecare intervenție ulterioară de consolidare, are o durată de viață limitată, uneori foarte limitată, are un cost ridicat, nu poate fi folosită pe pereții interiori deoarece duce imediat la saturația aerului ambiant, nu poate fi aplicată pe pereții de susţinere din cauza sporirii defectelor sale intrinseci.                  

Sistem electroosmotic

Când într-o zidărie este prezentă apa în urcare capilară, în zidărie se creează un câmp

electric natural măsurat în sute de milivolți.

Introducerea unui sistem electroosmotic constă în aplicarea unui câmp electric mai

mare și opus celui natural, ceea ce va conduce apa în sol și aici va rămâne.

Realizarea practică se face prin introducerea electrozilor pe lungimea zidului afectat de

umiditate și aplicând o diferență de potențial adecvată. Electrodul pozitiv va fi introdus

în zid (exterior sau interior), la o înălțime aproximativ egală cu înălțimea petei.

Electrodul negativ va fi introdus în zid (interior sau exterior) la cota cea mai de jos

posibilă, sau sub podea sau în subsol. Trebuie acordată atenție la faptul că aplicarea

unui câmp electric, deși de intensitate slabă, provoacă migrarea ionilor de sare eliberaţi

din apa care a trimis în soluție sarea. Pentru a se asigura că acești ioni nu atacă chimic

electrodul de semn opus sărurile trebuie să fie insolubilizate în vecinătatea electrozilor.

Insolubilizarea sărurilor și ulterioara neutralizare a agresivităţii ionilor permite apoi

ridicarea tensiunii aplicate mult dincolo de limitele electroosmozei pure. Timpul de

regresie a apei în capilare, și deci de uscare a zidului, se măsoară în săptămâni. Metoda

poate fi aplicată la zidurile de susţinere și, de asemenea, sistemul este reglabil și

reversibil.

Consumul de curent, pentru un zid de 100 de metri lungime este la început de

aproximativ 5 wați pentru a se reduce aproape la zero, în termen de două sau trei luni.

12

Probleme: sistemul electroosmotic trebuie să fie întotdeauna introdus, se poate

întâmpla ca electrozii să fie opriţi pe timpul lucrărilor de întreținere și deci să trebuiască

restabilite legăturile, de asemenea, instalarea sistemului trebuie să fie efectuată de

către personal calificat.

Caracteristicile fundamentale, unice printre sistemele de dezumidificare, ale acestui tip de sisteme sunt:

- apă prezentă în zid este readusă în sol (uscarea zidului);              

- apa din sol este împiedicată să revină în zid (barieră la urcare).                                    

În cazul în care sistemul este aplicat corect, poate fi considerat o soluţie permanentă la această problemă.

Sisteme electrofizice cu unde magneticeNu există dovezi teoretice nici brevete cunoscute care să dovedească eficiența sistemului.

13