Nr. 100

2010

IUNIE

REVIST| DE CULTUR| EDITAT| DE ASOCIA}IA CULTURAL| „ACADEMIA RURAL| ELANUL“ {I

{COALA „MIHAI IOAN BOTEZ“ DIN GIURCANI, COM. G|GE{TI, JUD. VASLUI

Fondatã: 1998Anul XII

100

Va

ra, d

e M

ari

n R

ota

ru

La Mul?i Ani, draga revista!Ion N. OPREA

De abia terminasem studiile gimnaziale ºi intrasem elev la Liceul „Codreanu” din Bârlad, când am bãtut prima datã la uºa unei redacþii – ziarul „Pãreri tutovene”.

Mai târziu, prin 1954, dupã ce îmi fãcusem o anumitã ucenicie la ziarele de armã „Glasul Patriei”, „Apãrarea patriei” sau „Glasul Armatei”, iatã-mã redactor la ziarul regional „Steagul roºu” Bârlad. Iar de aici, gazetãria s-a þinut de mine, ca ºi eu de dânsa, pânã dupã decembrie 1989, inclusiv astãzi.

Acum, la maturitate deplinã, dupã ce am trecut pe la „Monitorul” de Iaºi, „Ziarul de Iaºi”, „Flacãra Iaºului”, „Obiectiv”, pãstrez o colaborare specialã cu

reviste de zona interesului meu profesional: „Elanul” de la Giurcani, „Vestea bunã” de la Rãducãneni, „Obiectiv” de la Chirceºti, „Lohanul” de la Huºi, „Academia Bârlãdeanã”, „Pagini medicale bârlãdene”, „Saeculum – Focºani, „Luceafãrul” de la Botoºani, „Crai Nou” Suceava etc.

Dintre acestea, revista „Elanul”, chiar zilele acestea, împlineºte 100 de numere – o vârstã a deplinei maturitãþi, într-o tinereþe care i-am dori-o veºnicã.

Centaelianul: iunie 2010

Mircea COLOªENCO

La o sutã de numere prin care Elanul îºi

sãrbãtoreºte cu elan apariþia/continuitatea, se meritã

a-i aduce fondatorului/directorului revistei ºi

Societãþii pe care o produce un act de mulþumire ºi

recunoºtinþã al colaboratorilor ºi cititorilor ei.

Personalitatea fondatorului (institutor, arheolog

ºi în primul rând, artist al cuvântului ºi plastician

înnãscut) se confundã cu cea a periodicului pe cât de

„rural”, pe atât de amplu, îmbrãþiºând un câmp larg

de cercetãri, pentru a atrage concluzii cuprinzãtoare.

Dintr-un hidronim, Elanul, s-a impus, prin Marin

Rotaru ºi colegii din echipa redacþionalã, prin

îmbinarea cu spirit critic ºi dezinteresat a lucrãrilor

cuprinse în paginile periodicului (sprijinit generos de

diriguitorii culturii vasluiene, spre cinstea lor), a

transpus numele în renume: revista impunându-se

ca un eponim spiritual al zonei, cu nimic mai prejos

altor iniþiative similare din þarã, din strãinãtate.

La Giurcani... academie... revistã...? Pare prea

mult, prea orgolios!

Dar acesta este adevãrul.

Felicitãri ºi la mulþi ani!

Revista “ Elanul” - 100

Luna iunie, cunoscutã ºi sub numele de cireºar, ne duce cu gândul la numãrul 100 al revistei Elanul, fondatã în 1998, acum 12 ani, editatã de Asociaþia Culturalã „ Academia Ruralã Elanul” ºi de ªcoala „Mihai Botez” din satul Giurcani, comuna Gãgeºti, judeþul

Vaslui, aºa cum este menþionat ºi pe prima paginã a publicaþiei.

Prof. dr. N. IONESCU

Cezar Ivãnescu ºi Dan Ravaru, Vetriºoaia, 8 iulie 2007

- continuare în p.2 -

- continuare în p.2 -

ELANULELANUL

ELANUL

2

Nr. 100 - iunie 2010

La Mul?i Ani, draga revista!

E firesc ca prilejul acesta sã-mi dea ocazia sã-i urez noi ºi

noi numere, cu nerãbdare aºteptate de noi. Sã poatã duce

ceea ce îi pun în sarcinã finanþatorii, susþinãtorii, colectivul de

redacþie, colaboratorii, revista sã rãmânã permanent la

înãlþimea pretenþiilor cititorilor, mereu tot mai exigenþi. Mai ales

cã numãrul cititorilor nu-i deloc mic ºi nici din localitãþi limitate.

„Elanul” este cãutatã ºi citatã de oameni din toatã þarã.

De la cititorul de rând, aºa cum suntem noi, pânã la profesorii

universitari sau academicieni, specialiºti în diversitate –

istorici, arheologi, lingviºti, filosofi etc.

Nu-i deloc întâmplãtor faptul – care mã bucurã, cã foarte

multe articole citite în „Elanul”, le întâlnesc apoi

înmãnuncheate, sub diferite titluri de carte, în volume care

revin la cititori, îmbunãtãþite, într-o formã mai performantã.

Câteva nume ale celor pe care-i citesc în „Elanul”, îmi

face plãcerea sã le reamintesc, cerându-mi scuze celor pe

care, poate, îi voi omite. Încep cu redactorul ºef Marin Rotaru,

cu adjunctul acestuia – Cristian Onel, apoi Vlad Codrea,

Laurenþiu Chiriac, Dan Ravaru – un neobosit, Simion

Bogdãnescu, Serghei ºi Mircea Coloºenco, Laurenþiu Ursachi,

Teodor Hardon, Florin Varvara, Bogdan Artene – alt neobosit,

Adrian Butnaru, N. Ionescu, Gh. Clapa, Sorin Langu, Vicu

Merlan, Ene Vasile Sprâncenatu, ªtefan Plugaru, Ovidiu ºi

Gabriela Lisievici, Sergiu ªtefãnescu º.a.

Sã-i amintesc ºi pe cei cãrora le duc dorul? I-aº nota aici,

ca un îndemn de a reveni la ce au iubit o datã, pe Ion Diaconu,

Gheorghe Gherghe, profesorii Mihai Lozbã ºi Aurel Zugravu,

Ciprian – Gicã Toderaºcu ºi nu numai pe dumnealor.

Numai împreunã, numãr de numãr, putem asigura

valoarea necesarã unei publicaþii care simþim cã ne aparþine.

Când mãsurãm paºii fãcuþi de la numãrul 1 la cel de astãzi –

100, ne bucurãm sincer, cât de mult ºi frumos, grafic ºi din

punct de vedere a conþinutului, a crescut revista noastrã, câte

rãspunsuri complete a dat ea întrebãrilor noastre ºi a

înaintaºilor. Doar un singur exemplu:

Acum mai bine de 100 de ani, preotul Ioan Antonovici, în

calitate de protoereu al judeþului Tutova,îºi chestiona

colaboratorii ce ºtiu ei despre movilele din localitãþile unde-ºi

conduceau trupa. Puþini au rãspuns întrebãrii. A trecut timpul,

s-a nãscut revista „Elanul”, ºi-a mobilizat colaboratorii, iar dl.

Teodor Hardon a publicat pagini de înaltã þinutã ºtiinþificã

despre tumulii de pe actualul teritoriu al judeþului Vaslui.

Cu gândul ºi la alte succese din viitor, pãstrând în

memorie nume ale celor plecaþi, precum Ghenuþã Coman sau

prof. Ion Nania de la Mozãceni – Vâlcea, urez prestigioasei

reviste „Elanul” „La Mulþi Ani” colegiului redacþional aceeaºi

permanentã ºi spornicã înþelepciune ºi inspiraþie, iar

sprijinitorilor lor numai gânduri bune ºi deschidere pentru

culturã ºi ºtiinþã în judeþul Vaslui.

- urmare din pagina 1 -

- urmare din pagina 1 -

Iniþiativa îi aparþine inimosului învãþãtor, Marin Rotaru,

dovedind încã odatã „cã veºnicia s-a nãscut la sat”, cum

sublinia marele om de culturã, Lucian Blaga. Ea se înscrie în

peisajul publicaþiilor vasluiene ca o revistã de referinþã ce

apare neîntrerupt într-o perioadã de crizã de carte, de lecturã

ºi nu numai, într-o lume agitatã, stresantã, anapoda. În

coloanele revistei de-a lungul timpului au publicat strãluciþi

dascãli sau cercetãtori de pe meleagurile vasluiene, care au

sãdit în inimile tinerilor dragostea de muncã, culturã, adevãr ºi

frumos. Aceºtia s-au aplecat asupra unor aspecte inedite din

spaþiul arheologic,etnografic,spiritual ºi cultural vasluian.

Menþionãm, câþiva dintre ei: Dan Ravaru, Cristian Onel,

Gheorghe Gherghe, Marin Rotaru, Teodor Hardon, Laurenþiu

Chiriac, Ion N. Oprea, Serghei Coloºenco, Simion

Bogdãnescu etc. În paginile revistei au publicat personalitãþi

de prestigiu ale culturii ºi ºtiinþei româneºti, recunoscute în

þarã ºi strãinãtate ca: ªtefan Olteanu, ªtefan ªtefãnescu,

Mircea Ciubotaru, Nelu Zugravu etc.

Bogatele tradiþii ale Depresiunii Elanul se încadreazã

armonios în istoria judeþului Vaslui, ne stimuleazã ºi obligã. Ne

aflãm la confluenþa trecutului – care a dat valori durabile – cu

timpul actual, cãruia trebuie sã-i aparþinem. Încercarea

noastrã de a reface drumul parcurs de aceastã publicaþie pânã

la numãrul 100, a constituit o experienþã interesantã, care ne-a

oferit satisfacþii. Au existat, însã, destule dificultãþi, din partea

autorilor, generate de volumul ºi de valoarea inegalã a

surselor, a documentelor, privind diferite momente ºi perioade

din viaþa spiritualã a zonei. Bogãþia ºi consistenþa fondului

arhivistic, cât ºi cercetãrile arheologice efectuate în acest

spaþiu sunt relevante ºi pline de surprize. De aceea, valoarea

informaþiei este foarte importantã în economia revistei.

Desigur, aprecierile globale, nediferenþiate, ar crea o imagine

deformatã, unilateralã, ale publicaþiei ºi ale autorilor revistei,

dar la acest moment aniversar nu ne-am propus acest lucru.

Elanul în cele 100 de numere reprezintã, aºadar, o paginã

însemnatã din istoria presei locale ºi nu numai. A fost o

existenþã cu suiºuri ºi coborâºuri, cu momente de înflorire ºi

unele mai dificile, devenind o ºcoalã pentru tinerii cercetãtori

în afirmare. Cititorii prin articolele publicate pãtrund în lumea

fascinantã a cunoaºterii, înþeleg frumuseþea artei sau se

raporteazã filosofic universului, într-o cãutare permanentã a

esenþelor ºi a adevãrurilor. Revista la acest moment aniversar

este hotãrâtã sã reziste timpului, sã perpetueze tradiþia ºi

valorile zonei, în noul mileniu ºi reprezintã o angajare plinã de

responsabilitate pentru viitor.

Încheind aceste gânduri, avem convingerea cã aceastã

revistã exprimã o stare de spirit dintr-un spaþiu încãrcat de

istorie, iar colectivul redacþional în frunte cu inimoºii

cercetãtori, Marin Rotaru ºi Cristian Onel, vor menþine în

continuare aceastã publicaþie la standardele exigenþelor

contemporane.

La acest moment sãrbãtoresc, ne vine în minte urarea:

VIVAT, CRESCAT, FLOREAT !

Revista “ Elanul” - 100

3

ELANUL Nr. 100 - iunie 2010

,,Elanul” , la moment aniversar. Scurt istoric după 99 de apariţ ii

Ciprian Gicã TODERAªCU

În luna mai a anului 1998, cu ocazia sãrbãtoririi a o sutã de ani de atestare documentarã a ºcolii din satul Giurcani, localitate a comunei Gãgeºti din judeþul Vaslui, prin truda învãþãtorului Marin Rotaru a fost editatã „o foaie monograficã” dedicatã evenimentului. Aceasta, cu toate cã avea numai opt pagini ºi forma unui ziar, ºi-a propus, încã de la prima apariþie sã surprindã cititorul prin crearea biografiei celui dintâi învãþãtor al satului, Constantin Mircea.

La sfârºitul aceluiaºi an, în septembrie 1998, cu ocazia botezului ªcolii de la Giurcani cu numele de „Mihai Ioan Botez”, a apãrut, sub aceeaºi formã, prin strãdania aceluiaºi învãþãtor, revista intitulatã „Elanul”. Acest din urmã nume, preluat de la depresiunea Elan, subdiviziune a podiºului Bârlad, cred cã a vrut sã evidenþieze de la început aria geograficã în jurul cãreia urmau sã graviteze subiectele (temele) propuse de articolele revistei.

Din fericire pentru noi, limitele geografice sugerate de titlul revistei au fost depãºite încã din anul 2001. În primii trei ani de zile, revista a cunoscut zece numere ºi a supravieþuit datoritã unor oameni de culturã precum Marin Rotaru, Teodor Hardon, Ioan Iacomi.

În decembrie 2001, la numãrul al treisprezecelea, revista a cãpãtat un format nou cu douãzeci de pagini. Prin modificarea adusã a devenit evident faptul cã editorii doreau extinderea domeniilor de cercetare, o dezvoltare atât cantitativã cât ºi calitativã. Dacã în primã etapã de existenþã istoricã, cuprinsã între 1998 ºi 2001, revista a reunit în paginile sale articole cu caracter mai mult comemorativ decât istoric, în cea de-a doua etapã a existenþei revista a suscitat o activitate mult mai ferventã.

Din decembrie 2001 ºi pânã la 1 ianuarie 2005, în continuare fãrã un sponsor de bazã, revista a ajuns la cea de-a treizeci ºi patra apariþie. În cadrul acestora predominã informaþii legate de arheologie, istorie, geografie ºi literaturã. Noii colaboratori ai revistei, care s-au alãturat de-a lungul timpului nucleului iniþial, ºi-au adus aportul la perfecþionarea acesteia. La loc de cinste, alãturi de Marin Rotaru ºi Dan Ravaru, doresc sã-i pun pe prof. univ. dr. Vlad Condrea de la Universitatea Babeº-Bolyai din Cluj-Napoca, dr. Cristian Onel, dr. Laurenþiu Chiriac, Florin Varvara, Gheorghe Gherghe, Sergiu ªtefãnescu, Gheorghe Clapa, Laurenþiu Ursache, dr. Sorin Langu, Adrian Butnaru, dr. Iulian Sînzianu ºi mulþi alþii.

De la 1 ianuarie 2005 pânã în prezent revista a ajuns la nouãzeci ºi nouã de apariþii, fiind sponsorizatã de cãtre Centrul Judeþean pentru Conservarea ºi Promovarea Culturii Tradiþionale Vaslui. De la o lunã la alta ºi de la un numãr la altul articolele revistei, încetul cu încetul, au devenit mult mai ºtiinþifice în raport cu perioada anterioarã, mai ales datoritã contribuþiilor aduse de cercetãtori recomandaþi de o activitate ºtiinþificã bogatã. Între aceºtia am putea enumera pe Nelu Zugravu (profesor-doctor la Facultatea de Istorie a Universitãþii Alexandru Ioan Cuza), Lucian Valeriu Lefter (doctorand al facultãþii de Istorie), Marin Rotaru (redactor al revistei), Ion N. Oprea (ziarist). În rândul celor care publicã articole în revistã se numãrã ºi studenþi ai Facultãþii de Istorie de la Iaºi, fãrã experienþã în cercetare, dar plini de curaj, determinare ºi perspectivã precum: Sorin Grigoruþã, Ciprian-Gicã Toderaºcu, Monica Pântea, Adrian Cãpãþânã, Iulian Marcel Ciubotaru, Constantin Butnaru, Ana Maria Moisiuc.

Putem remarca ºi aportul unor colaboratori de peste Prut, printre care îi putem aminti pe Dinu Poºtarencu, Sergiu Musteaþã, Sergiu Mandiº.

Dintre cei plecaþi dintre noi dorim sã remarcãm doi valoroºi colaboratori, prof. univ. dr. Dumitru Bahrim ºi prof. Ion Nania.

Dintre temele cele mai importante abordate în paginile revistei enumerãm: Gloria Traiani. La 1900 de ani de la cucerirea Daciei de cãtre romani(I)ºi(II); De la Basilicã la Bisericã. Pe marginea unei contribuþii recente, aparþinând ambele prof. univ. dr. Nelu Zugravu, Ceramica geto-dacicã descoperitã în bazinul Elanului, aparþinând lui Marin Rotaru, Începuturile mitropoliei Moldovei, aparþinând dr. Laurenþiu Chiriac, Lupta împotriva bolilor de-a lungul secolului al XVII-lea ºi în prima jumãtate a celui urmãtor. Bãrbierii, aparþinând lui Sorin Grigoruþã ºi enumerarea poate continua.

Dacã în 1998, acum doisprezece ani de zile în urmã, redactorii primei ediþii a revistei nu sperau, sau nu-ºi închipuiau, cã aceasta va ajunge la cel de-al nouãzeci ºi nouãlea numãr. Astãzi, datoritã asociaþiei culturale ,,Academia Elanul” ºi a ºcolii ,,Mihai Ioan Botez”, care au reuºit prin Marin Rotaru sã obþinã o sponsorizare din partea Centrului Judeþean pentru Conservarea ºi Promovarea Culturii Tradiþionale Vaslui, redactorii revistei îºi doresc sã impulsioneze dezvoltarea culturalã prin promovarea unor noi colaboratori care au ca pasiune istoria, arheologia ºi geografia. Trebuie lãudate meritele acestei echipe ºi efortul susþinut ca atare.

La moment aniversar, dorim colaboratorilor revistei ºi tuturor celor care o îndrãgesc multã putere de muncã în continuare.

...100Florin VARVARA

A vorbi despre „Elanul” este un lucru aproape nenecesar. Faptul cã aceastã prestigioasã revistã de culturã a ajuns la numãrul 100 spune totul de la sine. ªi, trebuie subliniat, cu trecerea timpului ºi apariþia a noi ºi noi numere, nu s-a remarcat o scãdere a calitãþii, ci dimpotrivã. Numãrul colaboratorilor a crescut, s-a diversificat, dar mai ales calitatea acestora e de remarcat, nume grele ale ºtiinþei istorice ºi ale culturii în general au publicat în ultimul timp. E de ajuns sã ne uitãm la penultima paginã, unde sunt trecute numele colabora-torilor. Iar aici aº face observaþia cã activitatea redactorului-ºef adjunct, dr. Cristian Onel, în organizare, corectare, „recrutare” de colaboratori s-a fãcut simþitã în paginile revistei.

Mult succes în continuare acestui proiect cultural, multã sãnãtate realizatorilor sãi, (mai ales domnului Marin Rotaru, principalul „vinovat”, în noua ipostazã de tânãr pensionar), colaboratorilor ºi cititorilor. Iar revista „Elanul” este doar interfaþa Asociaþiei culturale „Academia ruralã Elanul”, care înseamnã ºi organizarea de simpozioane ºtiinþifice, de cercetãri arheologice sistematice în colaborare cu muzeul judeþean „ªtefan cel Mare” Vaslui, (pentru acesta vara fiind proiectatã cercetarea movilei „Juvara” de lângã Murgeni).

ªi, la final, ºtiþi cum se zice, când nu mai ai ce spune, citezi din clasici: dragi realizatori ai revistei „Elanul”, vã urez, bãrbãteºte, „la cât mai multe numere!”

...Iar din partea mea, promisiunea solemnã: I'll be back!

Am

azo

an

a, d

e M

arin

Ro

taru

ELANUL

4

Nr. 100 - iunie 2010

Legende ºi tradiþii istorice de pe Valea Tutovei*Dan RAVARU

numeºte ºi astãzi Fulgu.Când a fost anul 1907, aici în sat, la conacul boierului Fulgu, Cãºciug Ion, 74

Vidraºcu, s-o adus o companie de soldaþi. Oamenii stãteau cam *pe gânduri, unii se îndemnau, dar la alþii le era cam cu sfialã cã Pe apa Cociubei mai mult o râpã care se umple cu apã ºtiau ce-au pãþit când cu legea lui Maxim. Da armata tot umbla când plouã, a fost mai de mult sat. Sat a fost ºi pe Stãnigeºti cu ochii prin sat ºi cum vedea pe vreunul cã are oleacã de ceva îl unde sunt acum meri ºi peri sãlbatici. Oamenii din Cociuba, ºi ducea la curtea lui Vidraºcu, îl puneau jos ºi-i trãgeau cu satul acela care a fost, erau strânºi cu toþii la slujbã când o centiroanele. Când s-au mai potolit rãscoalele, ºi-au vãzut cã nãvãlit turcii. I-au prins pe toþi ºi unul n-a mai rãmas în viaþã. oamenii nu mai au nici o putere, atunci a plecat ºi compania de Bordeiele le-au ars pe toate ºi s-a lãsat atâta groazã cã nimeni soldaþi. nu ºi-a mai fãcut gospodãrie pe acele locuri. Primãvara când

Ruºi, Prisecaru Neculai, 92 sunt viituri de ape, ºi-acuma mai aduc bucãþi de oase ºi altele. ªi * pe dealul Chiliei a fost aºezare. De frica turcilor oamenii au fãcut

o bisericã sub pãmânt cu intrarea ascunsã de spini ºi pe Eram mic, dar îmi aduc aminte cã mare tulburare a fost în deasupra arau. Nu se cunoºtea nimic. Dedesupt era loc larg, sat cu legea lui Maxim. S-au dus oamenii de la noi din sat cu puteai sã vîri cãruþa.femei cu copii între care ºi eu la Puieºti la primãrie. S-o adunat

acolo ca la câteva sute de oameni. ªi toþi au cerut sã nu mai fie Ruºi, Manolache I. Neculai, 75lege a lui Maxim cã nu le trebuie. Când s-o vãzut încolþit, *primarul a luat o bucatã de hârtie ºi-a zis cã scrie pe ea ºi dã la În marginea satului nostru Voineºti, la vreo doi kilometri telegraf sã spunã la Bârlad ca sã nu mai fie legea lui Maxim, da spre miazãzi, se aflã tarlaua care-i zice Bobeºti. Pe marginea ei când scria el un fecior de popã din Iezer, care ºtia carte, s-o uitat se mai vãd niºte urme de livezi ale oamenilor, da pomii sunt peste umãr ºi o strigat: mã ãsta scrie sã vinã armata la Bârlad. sãlbãticiþi. Acolo a fost un sat de oameni, care se numea Mare bumbãcealã a fost pe urmã la primãrie. La vreo câteva zile Bobeºti. Boierului Cerchez care era ºi comis nu-i venea bine cã tot o venit armata ºi ºtiu cã numai de la noi din Ruºi o luat ºi o dus oamenii de acolo nu veneau sã munceascã la el. ª-atunci într-o vreo ºase oameni. La primãrie îi chema ºi întreba: noapte când oamenii erau duºi cu toþii la bisericã la slujba

– Ãsta o bãtut? Învierii, i-o îmbãtat pe argaþii de la curtea lui ºi aºa beþi aiºtea s-o – Nu. dus ºi-o pus foc satului din mai multe pãrþi odatã. Bobeºtenii n-

aveau bisericã în sat ºi pânã au ajuns la casele lor dupã ce au – Dã-l afarã.vãzut focul, au gãsit tãciuni ºi cenuºã. N-au mai avut ce face ºi s-– Ãsta o bãtut?au aºezat pe pãmântul boierului în partea numitã Cârþibaºi ºi-au – Da. Dã-l la Toader Hãram, Simon Hãram, Dumitrache început sã munceascã la dânsu.Hurduc. Au fãcut un an ºi jumãtate de închisoare.

Voineºti, Cociubanu Vasile, 87Ruºi, Prisecaru Neculai, 92**Prin pãrþile acestea de demult veneau de multe ori turcii. Unde se cheamã acum La mãngãlãrie, era mai de mult o

Oamenii îºi fãceau beciuri în pãmânt ca sã-ºi poatã scãpa viaþa. groapã mare cuprinsã de pãdure. Groapa se mai cunoaºte ºi Erau chiar beciuri de mergeau sute de metri pe sub pãmânt. Se acum. Oamenii din sat fãceau acolo mangal, cãrbune pentru spune cã departe în pãdure unde este acuma satul Chetrosu ar fierãrie. Stingeau jeraticul în groapã ºi când umpleau turnau apã fi fost o cetate. Tocmai acolo fugeau oamenii de aici când peste el ºi-l stingeau. Munca era grea ºi cu primejdie. Odatã a veneau turcii. Dacã s-ar sãpa în pãmânt, cred cã s-ar gãsi ºi umplut groapa cu lemne ºi le-au dat pe dedesupt. Lemnele erau acuma urme de beciuri.arse pe jumãtate, când unul s-a suit pe ele, lemnele s-au

Trifeºti-Siliºtea, Cucu Neculai, 54prãbuºit ºi el a murit ars de viu.*Ruºi, Manolache ªtefan, 42La rãsãrit de Hãlãreºti în partea din deal se vãd multe locuri *

în care au locuit oameni. Aºa de pildã se mai vãd urme de case Între Cristeºti ºi Lãleºti este un loc tare frumos la care-i pe locul care se cheamã Bãlãneºti. La fel mai sunt urme de sat spun oamenii Chiscul Catrinii. A fost mai de mult acolo o unde se spune Râpa lui Cojocaru. Tot pe aproape este dealul cucoanã boieroaicã mare care avea o curte drept sus în vârful Gorgan. Pe acolo era pe vremuri drumul care þinea zarea pânã dealului. Se mai cunoaºte ºi acum locul. Curtea era în mijlocul spre Mirceºti. Un om pe care-l chema Gorgan îºi fãcuse casa în pãdurii, domniþa aceea Catrina n-a tãiat copacii ca sã se poatã preajma drumului. Odatã, demult, la o nãvalã a turcilor n-a mai ascunde când veneau tãtarii. Ea avea un ochean, un fel de putut sã fugã în pãdure, turcii l-au prins ºi i-au tãiat capul. binoclu, ºi de acolo vedea de departe de tot când veneau cetele Drumul s-a schimbat de atunci, dar partea de deal unde a fost de tãtari ºi se înfunda repede în pãdure cu toþi oamenii sãi de gospodãria acelui om se cheamã ºi acum Gorgan.casã. De aceea se zice ºi acum chiscul Catrinii.

Hãlãreºti, Bãrbãscu Neculai, 51Lãleºti, Chiriþã Constantin, 54**Rãzeºii din Voineºti întotdeauna au fost în mare duºmãnie Satul nostru Fulgu s-a întemeiat în mijlocul pãdurii.

ºi rãzboi cu boierul Cerchez. Mereu aveau judecãþi ºi pâri la Pãdurile aicea se zice cã au fost ale unei cucoane pe care o divanul þãrii. Boierul nu mai ºtia ce sã facã fiindcã rãzãºii avea chema Lãleasca. Oamenii din mai multe sate au auzit cã ea n-ar hrisoave vechi de la domnitor. Pãmânturile lor care se chemau fi aºa hapsânã ca alþi boieri ºi apoi avea ºi ea nevoie sã taie din hrize se întindeau în lung din apa Tutovei pânã în zãrile de deal. pãdure ºi sã facã semnãturi. Au început dar sã fugã câte unii de Când s-a þinut cea mai mare judecatã la niºte comiºi care erau la pe alte moºii ºi sã se aºeze în mijlocul pãdurilor Lãleascãi. La Focºani boierul Cerchez a pus mâna pe citaþii ºi oamenii n-au început nici n-avea putere sã taie copacii de tot. În primul an, le ºtiut sã se ducã. Aºa cã la acel proces au pierdut o parte din cojeau copacii ca sã se usuce, lãzuiau adicã. Mai pe urmã, îi pãmânt.retezau ºi dupã câþiva ani reuºeau sã scoatã ºi cioatele. Fiindcã

_________________a fost întemeiat de oameni fugiþi din toate pãrþile satul se * Culese în anul 1976.

RESTITUTIO

Necrolog la moartea lui Vasile Pârvan, de Mircea EliadePublicaþiile Muzeului Judeþului Hunedoara, ANUL III-IV (XXV – XXVI) 1927 – 1928: 10-13, Deva

Prof. univ. dr. Vlad A. CODREA

Mãrturisesc cã am avut o surprizã sã aflu între paginile seriei interbelice ale revistei muzeului hunedorean cu sediul la Deva, un necrolog semnat de Mircea Eliade la moartea lui Vasile Pârvan. Surprizã, poate pentru cã ambii au avut contacte directe mai firave - în viziunea mea -, cu zona hunedoreanã. De ce va fi ales Eliade aceastã revistã ºi nu alta pentru a publica necrologul, îmi rãmâne puþin lãmurit, la atâta vreme de la aceastã publicare…Revista, sub directoratul pe atunci al lui Iosif de Mallász, a fost o apariþie meteoricã în peisajul publicaþiilor ºtiinþifice transilvãnene interbelice, puþine numere vãzând lumina tiparului. Însã valoarea contribuþiilor apãrute acolo pe atunci, a fost de o substanþã ºi consistenþã ce meritau cu siguranþã a fi mai reliefat reþinute în deceniile care au urmat.

Un fapt este cert: Mallász a avut o remarcabilã intuiþie când a avizat apariþia necrologului pentru Vasile Pârvan, semnat de Mircea Eliade. Un Eliade care se afla la acea vreme încã în etapa de tinereþe ºi afirmare.

Scrierea unui necrolog poate fi înfãptuitã în varii feluri, cu diferite încãrcãturi sufleteºti, cu har sau fãrã, în funcþie de mintea ºi pana celui ce îl scrie...Uneori, dintr-un necrolog transpare pur ºi simplu doar o incomodã corvoadã, alteori o lãudabilã strãduinþã în a înmãnunchea exhaustiv realizãrile notabile ale celui trecut în nefiinþã. Încercând a poziþiona într-un astfel de diapazon necrologul în discuþie, este limpede cã avem de a face cu o scriere pornitã dintr-o intensã trãire, ce nu are nimic din susurul unui izvor, ci dimpotrivã, mai degrabã din rãbufnirea unui vulcan, cu toatã fierbinþeala lui. Necrologul semnat de Eliade nu este nicidecum comparabil cu cel al lui I. Andrieºescu din Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice (apãrut în 1929, la doi ani de la moartea savantului), care prezenta detaliat opera lui Pârvan. Este o scriere de suflet.

Cum acea serie a revistei a avut o existenþã efemerã, iar difuzarea ei nu a fost neapãrat cea mai largã, am ales a trimite revistei Elanul sub formã de restituire acest text, pentru a deveni mai bine cunoscut tuturor cititorilor. Nu sunt arheolog, însã cândva în adolescenþã mi-am dorit mult sã fiu... Am rãmas însã fidel pe undeva acestei meserii pe care o percep ca revenind doar celor hãrãziþi, celor care o meritã, precum genialul Vasile Pârvan.

* * *

Cei care cred încã în seninãtatea elenicã, în apolinicul ca suferinþã a vieþei mele, iatã sens suprem al vieþii – citeascã pe VASILE PÂRVAN. Sã se c u m s u f l e t u l m e u aplece cu gândul asupra sfâºietoarei din „Anaxadros” ; sã simtã sângereazã, dar iatã-l cum aproape de sufletul sãu desperarea cumplitã ce se înalþã ca o gândul calm, ca un miez de luminã stelarã din paginile „Memorialelor” . noapte mare, îl resemneazã.

Nu v'a înfiorat adierea de singurãtate cosmicã, de C u m n u s i m þ i þ i singurãtate rece ºi gravã – cetindu-l? N'aþi sinþit ca o dârã de desperarea mutã, îngheþatã, sânge înapoia zâmbetului – sentimentul acela înspãimântãtor al înapoia seninãtãþii finalurilor singurãtãþii definitive, al singurãtãþii absurde, al singurãtãþii acelor câtorva confesiuni pe tragice? Nu-mi vorbiþi de eroicã resemnare, de sângeroasã cari VASILE PÂRVAN a avut înfruntare a zeilor, de mândrã izolare în mijlocul firei ºi al slãbiciunea sã le scrie ? Cum oamenilor! Nu-mi vorbiþi de acea renunþare la bucuriile vieþii vã lãsaþi minþiþi de calmul

pãmânteºti, de ascetismul care ascunde atâtea lacrimi, trudnic ca o cãrare a ºi atâtea sentimente înflorite lacrimilor, nu-mi vorbiþi de din carne ºi apoi smulse ºi tragicul masculin al Omului îngropate în funduri de care pãºeºte singur spre vârf suflete ? ªi voi, toþi acei cari de munte, ca singur acolo sã aþi cunoscut pe acest straniu se roage ºi sã sfârºeascã ºi blând bãrbat, toþi acei cari necunoscut ºi plâns de l'aþi socotit învãþat pasionat de viaþa tâlcuitã din pietre, toþi acei nimeni! Cel care de voie cari l'aþi avut aproape – cum aþi putut adormi, cum aþi putut purta bunã se încordeazã cãtre veºmintele voastre cele frumoase, cum aþi putut glumi, suprema renunþare – nu ascultând alãturi de voi agonia lui VASILE PÂRVAN ?scrie paginile pe cari le-a Oare e atât de greu sã înþelegi, când un suflet pâlpâie pe s c r i s P  R V A N . N u moarte ? ªi oare creºtinismul atâtor buni creºtini e numai un destãinuie taina durerii fãrã cuvânt mincinos – ca sã treacã alãturi de un pãgân sfâºiat de sfârºit, nu se tânguie, nu-ºi vulturii lãuntrici fãrã sã-i lumineze agonia cu dragostea, fãrã sã aratã rana ºi nu-ºi aratã vegheze alãturi de el, plângând în tainã ? Au trecut ºapte ani de leacurile. Nu spune celor la tipãrirea acelui tragic dialog „Anaximandros”. PÂRVAN a mulþi: iatã, aceasta e cruda dovedit atunci cât de neînþeleasã e resemnarea lui olimpicã, Mircea Eliade

(1907-1986)

Vasile Pârvan(1882-1927)

5

ELANUL Nr. 100 - iunie 2010

armonia sufletului sãu, apolinixul vieþii sale. Nu v'a ajuns la zeul dela Eleusis, Dionisos. Dar Christ nu piere niciodatã din urechi, din acele pagini, plânsul în miez de noapte al omului care viscerele noastre. El s'a nãscut – ºi nu poate sã moarã. Din simte cã e menit fericirii, ºi totuºi suferã, ºi mediteazã asupra bestialitate transfiguratã în elanuri christece – ne fãurim pe noi suferinþii lui ceasuri reci de toamnã, ºi se hotãreºte sã n'o înºi-ne. În noi – lupta e între Christ ºi Dionisos.doreascã, suferinþa neîntreruptã fiind ursita oamenilor ? ªi n'aþi În VASILE PÂRVAN lupta a fost între Dionisos ºi Apolon. A strigat acei cari aþi gãsit sensul, ºi lumina ºi valorile în Christ : o! rãmas un grec din cea mai aleasã elitã. Menit, deci, unei VASILE PÂRVAN al sufletului meu, fericirea e o datorie a omului, suferinþe înzecite. Torturat de problemele centrale, de sensul fericirea e iluminarea totalã prin care durerile se petrec dulci ºi vieþii ºi al morþii – a cãutat rãspunsurile ca un Anaxandros. A blânde ?... retrãit durerea unui întreg norod. A trãit ca un pãgân – întunecat,

Nu s'a gãsit nimeni dintre acei cetitori ai dialogului, care sã adicã, într'o resemnare desperatã. Sã fi cunoscut desperarea se apropie de acest pâgân melancolic ºi sã-i spunã : toate sunt christicã, frate Învãþãtor! Sã fi cunoscut nebunia christicã, senin zadarnice, frate Învãþãtor, atât timp cât în inima ta sãlãºueºte filosof al Eladei ! Deacolo izvora sensul ºi valorile vieþei. Ai fi romantismul elitei antice, misticismul calmant al diletantului înþeles altfel durerea ºi altfel resemnarea!orfic. Sufletul tãu va fi sfâºiat ceas dupã ceas, durerea se va Sã mã întreb, dacã trãieºti acolo sus, în Aetherul tãu, în Cerul preface în amintire, ºi amintirea în nostalgie. Golul se va lãrgi în meu ? Dar te simt renãscând în mine, trãind prin mine o noapte lãuntrul tãu, neºtiut de nimeni. Rãmâi Învãþãtor ! Ai înþeles bine de îndoieli amare. Ai coborât în jurul meu tristeþea apelor opul muncii, amorþeala ce coprinde conºtiinþa când tu pãºeºti turburate de lunã. Tu trãieºti, VASILE PÂRVAN! Cãrþile tale se printre pietre, printre rafturi cu amare cãrþi, când toate trebuiesc întrupeazã din noi ºi viaþa lor împuþineazã carnea ºi sângele cetite, ºi toate pãstrate în creer, fiecare ucigând un nou vlãstar nostru. Iar, cãtre sfârºitul veghei, tu ne întrebi, blând cu un surâs de gând, fiecare îndepãrtând un fapt, fiecare rupându-þi o fâºie neºtiut: ºi dacã, totuºi, voi aþi fi asemenea mie ?...din carnea ta, sorbindu-þi o picãturã din sângele tãu (pentru cã Nu, frate Învãþãtor, nu suntem. Nu vroim sã fim asemenea duhul din carne ºi din sânge trebuie sã se ridice – iar nu din cãrþi). þie. Tu ai fost mai bun, mai harnic, mai învãþat, mai rãbdãtor, mai De ce vrei sã pãtrunzi adevãratele taine ? N'ai înþeles – din pãtrunzãtor. Tu ai fost mare. Noi – ne vrem pe noi. Îndoiala pe tristeþile tale reþinute, din pãrerile de rãu cu cari poate priveai din care ne-o insinuezi - sã rãmânã în sufletele cari se doresc în bibliotecã la tinereþea de afarã, din dorurile ºi neliniºtile tale – cã necontenitã agonie. Noi agonizãm în apãrarea ºi luminarea unui eºti un sentimental ? N'ai înþeles cã asprul tãu ascetism nu te va sens. Tu ai agonizat în cãutarea lui. Nu l'ai gãsit, iar pietrele ºi împiedica de a cerºi în afarã un sprijin, o mângâiere pornitã de la cãrþile þi-au dãruit o mascã. Tu ai plâns sub mascã, asta se ºtie, acele suflete pe cari tu le învãþai, nu te va împiedica de a scrie o, frate Mort...„Lans Daedali” ºi mai ales „Anaxandros” ? Tu nu ºtiai cã o adevãratã conºtiinþã masculinã, bântuitã de tragicul îndemn al Mircea Eliade.renunþãrei totale – trebuie sã tacã ? De ce ai lãsat sã se strecoare printre buzele tale strânse geamãtul pãgânului ars de setea pustiei ? Nu ºtiai cã cel mai neînsemnat geamãt alungã de lângã tine farmecul virilitãþii supreme, cu care ai avut atât de mult contact ºi pe care totuºi din pricina slãbiciunii tale, n'ai izbutit s'o întrupezi ?

Eu – autor al unei „ Apologii a virilitãþii ”, pe care din aceiaº slãbiciune o voi înstrãina în curând – plâng în soarta ta singurul suflet aproape de sublimul masculin ºi pierdut. N'ai vrut sã rãmâi un învãþat. N'ai putut realiza tragicul renunþãrii totale, refuzând în viforosul tãu suflet toate dorinþele, gemetele, bucuriile. ªi nu te-ai apropiat de Christ decât ca un blând ºi gânditor aristocrat din al treilea veac al erei noastre. Nu te-ai dãruit lui Christ, pãgâne în veºmânt de pastor nordic...

Dar – cui vorbesc ? VASILE PÂRVAN e mort. Înþelegeþi voi tristeþea unei vieþi de suferinþã – acum sfârºite ? Sã ºtiþi cã orice mângâiere, orice lacrimã, orice braþ trecut prieteneºte sub braþ – e zadarnic, zadarnic? ªi voi, cetitori ai mei, poate îmi cereþi sã scriu asupra „Geticei”, asupra „Memoriilor arheologice”, asupra „Începuturilor vieþei romane la gurile Dunãrii”. S'au sã analizez „Ritmul istoric” ºi discursurile funebre. La ce bun toate acestea, când piatra din capul unghiului e ignoratã? La ce bun învãþãturile operei – când pilda înspãimântãtoare a sufletului ºi a cãrnei e încã aproape de noi ºi ne cutremurã cu durerea ei? Uitaþi o clipã pe omul de ºtiinþã. El nu e decât o oglindire tulbure a preocupãrilor cu adevãrat spirituale. Vreau ca sã simþiþi o clipã gerul în care ºi-a palpitat PÂRVAN agonia. Vreau sã actualizaþi în sufletele voastre durerea lui PÂRVAN, durerea seninilor greci ce tânjeau fericirea vremurilor epice, sau a iniþiaþilor în sãlbatecile orgii ale lui Dionisos. ªi aceastã vrere a mea nu e poruncitoare, ci ea cheamã numai în amintirea voastrã ceasuri fireºti de pãgânism, pe cari toþi le vieþuiþi, ºi des, prea des – o! cetitorii mei...

Înþelegeþi acum ? Noi toþi, cei din elitã, cari ne trudim sã ne refacem conºtiinþa zdrenþuitã de oameni ºi de zile – avem pãgânismul nostru. Dar avem, ºi atât de aproape! – pe Christ. ªi Christ e biruit, e biruit de zeul de la Delphi, Apolon ºi e biruit de

Participanþii la prima activitate a Asociaþiei Culturale “Academia Ruralã Elanul”

17.05.2003 - Giurcani

100Monica PÂNTEA

Cu ocazia apariþiei acestui numãr aniversar, doresc tuturor celor „vinovaþi” de editarea revistei „Elanul” viaþã lungã ºi multã putere de muncã pentru închegarea numerelor viitoare. Doresc sã le urez succes în activitatea ºtiinþificã ºi sã le sugerez sã meargã mai departe pe acelaºi drum pe care l-au inaugurat în 1998. Indiferent cât de dificil va fi acesta de parcurs el trebuie dus pânã la capãt întrucât numai aºa putem arãta viitorului sâmburele din care s-au zãmislit faptele mãreþe ale trecutului.

ELANUL

6

Nr. 100 - iunie 2010

Problema romanizãrii în opera lui Vasile Pârvan Gabriela LISIEVICI

Termenul „romanizare” nu se romanizarea este „înaintatã” în momentul dar „þãranii pe peticul lor de pãmânt au 11 20întâlneºte în operele autorilor antici. În când Traian se decide sã atace Dacia . rãmas” . Spre deosebire de Moesia,

Istoria Romei a lui Appian (90-165 d. Hr.) Înainte de cucerirea romanã, Dacia Dacia era mult mai romanã la acea datã.apare verbul rhomaizein prin care se era un mare regat cu o bazã etnicã R o l u l n e g u s t o r i l o r r o m a n i

1înþelege „a vorbi latineºte” ºi „a fi de omogenã, cu tradiþii seculare, cu o (negotiatores) a fost unul fundamental în 2 structurã socialã ºi economicã bine integrarea în romanitate a provinciei partea Romei” . La rândul sãu,

definitã, cu o culturã înaintatã ... o naþiune Dacia; „negustorii au jucat dintotdeauna Tertulianus ( 160-250 d. Hr.) foloseºte 12 unul din rolurile de seamã în rãspândirea expresia Romanitas cu sensul de a fi politicã .

213 Succesul romanizãrii Daciei constã, diferitelor civilizaþii” . roman” sau de „a aparþine romanitãþii” . potrivit lui Pârvan, î : cadrul geografic, Creºtinismul de limbã latinã va Substantivul romanizare e atestat miºcãri le de popoare, condiþ i i le influenþa romanismul danubian. Acesta, pentru prima datã în scrieri istorice sau ecomonice, miºcãrile spirituale din toatã ne spune autorul , descinde din „plugarii literare din veacul al XIX-lea (Jules

13 danubieni” de la frontierele occidentale Michelet , D. Onciul, A. D. Xenopol), regiunea danubianã .ale Pannoniei Superioare pânã la gurile devenind o noþiune prezentã în Ca factori ai romanizãrii, Pârvan

4 Dunãrii.enumerã colonizarea în primul rând, i s tor iograf ia seco lu lu i XX . În La venirea slavilor (secolul VII d. susþinând cã Dacia a fost de la început o Memor ia le , Pârvan se dec la rã

Hr.), „romanismul agricol” al Daciei ºi al via gentum („drumul popoarelor”); este admiratorul civilizaþiei romane ºi a operei Moesiei Inferioare, spre deosebire de cel vorba de o colonizare forþatã a Daciei, cu reformatoare a Imperiului Roman al Dalmaþiei ºi Moesiei Superioare, a elemente aduse „din toate pãrþile caracterizat ca „o rãbdãtoare, simetricã, rezistat de-a lungul evului mediu.Imperiului” (italici, greci, romani, sirieni, armonioasã, uriaºã construcþie a unui

14singur, divin, arhitect: cu drumuri, oraºe, etc.), excepþie fãcând Dobrogea .Note:graniþe, poduri, cetãþi, apeducte, bãi, Trei momente (factori) sunt 1. App., Hist., VII, 7.41.amfiteatre, zidite ca pentru vecie, zidite necesare în organizarea unei provincii 2. App., Hist., VIII,10.68.

laolaltã între ele ca o singurã r o m a n e , a p e c i a z ã P â r v a n : 1 . 3. Tert., Pal., 4.1.

5 administraþia militarã ºi civilã trimisã de neasemãnatã reþea . „A fi roman 4. N. Zugravu, Roma. Politicã ºi aculturaþie, Imperiu; 2. întemeierea de aºezãri înseamnã a fi un om de specie unicã, a fi Iaºi, 1999, p. 10.romane de cãtre Imperiu; 3. automomia membru al imensului colegiu religios 5. Vasi le Pârvan, Memoriale. Laus

15 vitae.Gânduri despre lume ºi viaþã la greco- militant al admiratorilor Romei, a fi însuºi provinciilor ºi administrarea lor proprie . 6 romanii din Pontul Stâng , Bucureºti, 1923, p. Edificiul romanizãrii îl reprezintã cel de al participant la puterea ºi la gloria Romei” .

188.treilea moment - organizarea comunalã În concepþia lui Vasile Pârvan, 6. Ibidem, p. 187.

dupã model roman.romanizarea ( sau „ideea romanã”, cum o 7. Ibidem, p.188.

Urbanizarea este un alt factor mult numeºte autorul Daciei ºi Geticei) este 8. Idem, Dacia. An outline of the early discutat de autorul Daciei. Oraºele Daciei definitã ca „esenþa sau ideea-mamã a civilisations of the Carpatho – Danubian

7 n-au fost ca în Moesia, Dalmaþia, întregii culturi romane” iar aceasta „ countr ies , Cambridge, 1928. Edi þ ie Pannonia un rezultat lent al vieþii rurale româneascã – Dacia . Civilizaþiile strãvechi din începe o datã cu descoperirea Romei”.

regiunile carpato – dunãrene, Bucureºti, 1937, indigene, ci au fost romane de la început, Romanitatea noastrã nu este p. 25.dezvoltându-se în jurul castrelor, efectul cuceririi teritoriului Daciei de cãtre 9. Ibidem, p. 16.canabae-lor, villae-lor (de exemplu, Traian, ea este integratã într-un proces 10. Idem, Getica. O protoistorie a Daciei, ediþie

oraºul Apulum s-a nãscut din canabae-le mai complex, desfãºurat cu mult înainte îngrijitã, note, comentarii, postfaþã de Radu 168 legiunii a XIII-a) .în tot bazinul Dunãrii 8 Florescu, Bucureºti, 1982, p.17.

Viaþa ecomomicã, exploatarea Ca etape ale romanizãrii, Pârvan 11. Ibidem, p. 67.minelor de aur, marile sale domenii deduce, deci, o preromanizare (înainte 12. Idem, Dacia...., p. 150.

13. Ibidem, p. 155.imperiale ºi particulare fac din Dacia cea de 106 d. Hr.), o romanizare propriu-zisã 14. Idem, Începuturile vieþii romane la gurile mai cosmopolitã provincie a Imperiului, (de la 106 la 274 d. Hr. - retragerea

17 Dunãrii, Bucureºti, 1923, ediþia a III-a, apreciazã autorul , iar inscripþiile ne aurel ianã), etapa postromanã ( Bucureºti, 2000, p. 85.

dovedesc acest lucru.considerând ca etnogeneza ia sfârºit 15. Idem, Câteva cuvinte cu privire la 9 Pe cãile de comunicaþie se bazeazã înainte de venirea slavilor ) . organizaþia provinciei Dacia Traianã cu prilejul

toatã opera de romanizare a provinciilor În viziunea lui Pârvan, procesul de unei cãrþi noi asupra acestei cestiuni, în Vasile Imperiului, deci ºi a Daciei, opineazã romanizare vine în continuitatea Pârvan. Scrieri de istorie romanã, ediþie,

18Pârvan . abrevieri, note, comentarii, indice de Nelu influenþei civilizaþiei greceºti ºi elenistice: Zugravu, cuvânt înainte de Al. Zub, Iaºi, 2002, Sistemul cãilor de comunicaþie „cum rãzboiul geþilor cu Alexandru cel p. 27.daco-romanã apare ca o ramurã a Mare ºi Lysimchos nu împiedicã 16.Idem, Getica. O protoistorie a Daciei, p. sistemului de drumuri din estul pãtrunderea civilizaþiei greceºti la nord de 264.19Dunãre, tot aºa rãzboiul geþilor cu romanii Imperiului . Întemeierea de ºosele, 17.Idem, Dacia...., p. 157.

începând din secolul II î. Hr. nu împiedicã, stabilirea de centre civile ºi militare, pe 18. Idem, Câteva cuvinte cu privire la ci deopotrivã intensificã pãtrunderea ambele maluri ale Rinului ºi Dunãrii e organizaþia... p. 28.civilizaþiei romane în Dacia – pe calea opera lui Traian. Opera de romanizare a 19. Ibidem, p. 30

20. Idem, Dacia...., p. 158.dalmato-pannonicã, dinspre vest ºi sud- Daciei începe cu adevãrat de la Traian.21.Idem, Naþionalitatea negustorilor din vest ºi pe calea macedoneano-thracicã, Anul 270 reprezintã pentru istoria

10 Imperiul Roman. O cercetare istorico-Daciei momentul decãderii oraºelor - dinspre sud ºi sud-est .epigraficã, în Idem, Scrieri de istorie romanã, „oraºele murirã”, ne relateazã Pârvan, În Scythia Minor ( Dobrogea) p. 28.

7

ELANUL Nr. 100 - iunie 2010

Note asupra unor monede dintr-o colecþie bârlãdeanãSorin LANGU, Costel GIURCANU

Cristian ONEL

Este cunoscut faptul cã în colecþiile multor particulari se aflã provenienþa fiind, în toate cazurile zona oraºului Bârlad.foarte multe monede, mai mult sau mai puþin importante din Câteva precizãri: monedele au fost descoperite în timp, punct de vedere numismatic.Introducerea lor în circuitul ºtiinþific nouã ne-au fost accesibile doar prin intermediul fotografiilor, din este necesarã, deºi sunt destule cazuri în care astfel de monede descrierea monedelor lipsind orice datã metrologicã. Lotul de

1 monede este eterogen: monede bizantine, tãtãrãºti ºi otomane.au produs confuzii. Monedele pe care le prezentãm în continuare fac parte din colecþia profesorului Costel Giurcanu,

AE. Follis anonim tip A2DOC, III/2, p. 659-660, clasa A2, varianta 24, anii 976 (?)-c. 1030/1035.

AE. Follis anonim tip C,DOC, III/2, p. 681-684, clasa C, anii 1042 (?)-c. 1050.

AE. Follis anonim tip A2DOC, III/2, p. 659-660, clasa A2, varianta 24, anii 976 (?)-c. 1030/1035.

AE. Follis anonim tip BDOC, III/2, p. 676-679, follis anonim, clasa B, anii c. 1030/1035-1042 (?).

AE. Follis, Mihail VII (1071 – 1078)DOC, III/2, p. 818-819, tip a, anii 1071-1078

AE. Follis de 40 de nummiii, Anastasius (491-518), emis la ConstantinopolDOC, I, p. 20-21, nr. 23f, officina Ä, anii 498-518.

AR, Tokta Lebedev V.P., Katalog monet Kryma v sostave Zolotoj Ordy (ser. XIII - naè. XV v.) ,Vestnik Odesskogo Muzeja Numizmatiki, 2, p. 6, nr. 9 b si p. 36, fig. 2/9b. Dirhem bãtut la Krim in anul 690 al hegirei (1291 e.n.). Numele hanului este neclar (unii ar putea citi Nogay, dupa cum avertizeaza autorul, care opteaza totusi pentru Tokta)

AR, ToktamisIbidem, p. 19, nr. 34-35 si p. 41, fig. 7/34-35. Dirhem batut la Krim in anul hegirei 794 (1391-1392 e.n.).

ELANUL

8

Nr. 100 - iunie 2010

AR, ºahiu otoman, bãtut la Canca (Djandja) în Nord-estul Asiei Mici pentru Murad III (1574-1595, E.Nicolae, G. Custurea Tezaurul de la Bercioiu, BSNR, 77-79 (l983-l985), 1986, p. 311, nr. 32-33 (tipul notat cu Ba).

Monedele mongole, prima monedã bizantinã de tip A2 ºi cea otomanã au fost identificate de cãtre E.Nicolae, cãruia îi mulþumim ºi pe aceastã cale, iar moneda de la Mihail VII de cãtre A.Vîlcu, cãruia îi mulþumim deasemenea.

Prezenþa monedelor bizantine în jurul Bârladului nu este o surprizã, în timp fiind descoperite mai multe monede. Folliºi

2 3anonimi de tip A2 au fost descoperiþi la Giurcani, Grumezoaia 4ºi Negreºti iar un exemplar se aflã ºi în colecþiile Muzeului

5 6„V.Pârvan” Bârlad. Folliºi de tip B s-au gãsit la Sãrãþeni ºi 7ªuletea, iar cei de tip C se aflã în colecþiile Muzeului „V.Pârvan”

8Bârlad (2 piese). În schimb surprinde prezenþa follisului semnat de la Mihail VII, piesã care nu apare pe tot arealul de la est de Carpaþi, douã nomisme ale acestui împãrat fiind descoperite la

9Colibaºi ºi Teia (R.Moldova) , alte monede fiind descoperite pe 10linia Dunãrii, ºi anume la Zimnicea (douã piese de argint), Celei

11 12 13(un follis), la Drobeta (un follis) sau in apropiere: Crãsani, 14 15Novaci, sau zona Banatului. Dealtfel nici în Dobrogea nu au

fost descoperite prea multe exemplare (27 ex. din care 10 16 17turnate) , lipsa de monedã fiind efectul problemelor politice din

timpul lui Mihail VII, când se constatã o serie de pseudo-state ºi 18uzurpatori , ce vor conduce la un rãzboi civil.

19Nici monedele lui Anastasius nu sunt prea vizibile în spaþiul de la est de Carpaþi; o piesã de bronz apare în colecþiile

20Muzeului judeþean Bârlad, iar 13 piese din totalul de 28 de piese ale tezaurului de la Cudalbi (jud.Galaþi) aparþin

21deasemenea lui Anastasius. Mai multe monede apar între Prut ºi Nistru grupate spre confluenþa Prut - Dunãre ºi de-a lungul

22Nistrului. Monedele mongole nu sunt o raritate la est de Carpaþi, dar

ele se gãsesc mai mult în spaþiul dintre Prut ºi Nistru. La Bârlad 23s-au gãsit douã monede de aramã, iar în arealul Siret – Prut la

24 25Coroteni (jud. Vrancea), Oancea (jud.Galaþi) , Pârteºtii de Jos 26(jud.Suceava) . Moneda de la Tokta este emisã într-o perioadã

în care puterea mongolã domina categoric spaþiul dintre Siret ºi Nistru, Noghay stabilindu-ºi un comandament la Isaccea ºi

27poate fi legatã de invaziile mongole din Ungaria (1292) sau cu evenimentele din Bizanþ (1298), în care 4000 de mongoli îl ajutã

28pe Andronic II contra sârbilor lui Milutin. Moneda de la Toktamish este similarã domniei lui Roman I, domnie în care Moldova ajunge pânã la Marea Neagrã, ºi poate fi pusã în legãturã cu ultimile lupte din Bugeac, ºi cu prãzile luate de

29moldoveni. ªi ºahiul otoman este o monedã ineditã pentru spaþiul

bârlãdean, o altã monedã similarã fiind semnalatã la Baia 30(jud.Suceava), alte monede apãrând în tezaurele de la

31Tãriceni, Gãlbinaºi ºi Bercioiu.Dacã provenienþa monedelor este menþinutã,

considerãm utilã publicarea acestui lot de monede, în contextul în care monedele prezentate oferã noi informaþii despre circulaþia monetarã din zona Bârladului.

Note:1. Gh Mãnucu-Adameºteanu., E. Popuºoi, Monede bizantine descoperite

la est de Carpaþi, în AM, XXIII-XXIV, 2003, p.349-3602. despre folliºii anonimi D.M.Metcalf, Interpretation of the Byzantine”Rex

Regnantium” folles of Class „A”, în The Numismatic Chronicle, X, 1970, p.199-219, Ph.Grierson, Byzantine Coinage, Washington D.C., 1999., p.17-19

3. este publicat iniþial de G.Coman în Acta MM, 1, 1979, p.93 ºi socotit a fi de la Ioan I Tzimiskes; identificare corectã la V.Spinei, Monede bizantine din spaþiul est – carpatic, în SCN, VIII, 1984, p.80, reluatã în Moldova în secolele XI – XIV, Chiºinãu, 1994, p.122 ºi Dan Gh Teodor., Descoperiri arheologice ºi numismatice la est de Carpaþi în sec. V – XI, Bucureºti, 1997, p.94.

4. V.Spinei, Moldova, p.1225. Ernest Oberlander – Târnoveanu, Eugenia Popuºoi, Monede bizantine

din colecþia muzeului „Vasile Pârvan” din Bârlad, în Carpica, XXIII/2,1992, p..225

6. V.Spinei, Moldova, p.1227. C.Preda, Circulaþia monedelor bizantine în regiunea carpato –

dunãreanã, în SCIV, 23, 3,1972, p.409; V.Spinei, Monede bizantine...., p.81; V.Spinei, Moldova, p.122; D.Gh.Teodor, Descoperiri......,p.153; Gh.Mãnucu-Adameºteanu, E.Popuºoi, Monede bizantine, p.353

8. Ernest Oberlander – Târnoveanu, Eugenia Popuºoi, Monede bizantine, p..225

9. A.A.Nudelman, Topografija kladov i nahodok ediniènyk monet, Arheologièeskaja karta Moldavskoj SSR, 8, Chiºinãu, 1976, p.87, 84

10. C.Preda, Circulaþia..., p.412

11. Ibidem, p.398

12. E.Oberländer-Târnoveanu, Moneda bizantinã ºi de tip bizantin pe teritoriile de la sud de Carpaþi în secolele XII-XV- o analizã criticã a documentelor numismatice, în Mousaios, VII, 2001, p. 366

13. G.Custurea, Circulaþia monedei bizantine în Dobrogea (sec. IX – XI), Constanþa, 2000, p.192

14. B. Mitrea, în SCIV, XI, 1960, 1, p.19315. Ana – Maria Velter, Transilvania în secolele V-XII, Bucureºti, 2002, p.9116. G.Custurea, Op.cit, p.105, tab.917. în Bulgaria din cauza lipsei de monedã încep sã fie refolosite monedele

din perioadele anterioare, E.Oberländer-Târnoveanu, La monnaie dans l'espace rural byzantin des Balkans orientaux- un essai de synthèse au

ecommencement du XXI siècle, în Peuce, s.n., I (XIV), 2003, p.351, sau începe falsificarea monedelor prin turnare, Gh.Mãnucu-Adameºteanu, Din nou despre monedele bizantine turnate din secolul al XI-lea în Dobrogea, în Peuce, XII, 1996, p.321-376, Valeri Yotov, Nouvelle

edonnées sur les imitations des folles anonymes coulées de la fin du X -ecommencement du XI S, în Prinos lui Petre Diaconu la 80 de ani, volum

îngrijit de I.Cândea, V.Sârbu, M.Neagu, Brãila, 2004, p.456-46118. S.B.Daºkov, Dicþionar de împãraþi bizantini, Bucureºti, 1999, p.303;

D.M.Metcalf, Coinage in South – Eastern Europe 820 – 1396, London, 1979,p.68-70

19. despre activitatea monetarã a lui Anastasius vezi Ph.Grierson, Byzantine Coinage, Washington D.C., 1999, p.1-5, despre reforma monetarã a acestui împãrat D.M.Metcalf, The Origins of the Anastasian Currency Reform, Chicago, 1969

20. Ernest Oberlander – Târnoveanu, Eugenia Popuºoi, Monede bizantine, p.223-230

21. Viorel Butnariu, Rãspândirea monedelor bizantine din sec. VI – VII în teritoriile carpato – dunãrene, în BSNR, 1983 – 1985, p.228

22. Ibidem, p.224-22523. E.Oberlander – Târnoveanu, Irina Oberlander – Târnoveanu, Noi

descoperiri de monede emise în zona gurilor Dunãrii în sec. XIII – XIV, în SCN, IX, 1989, p.123 noteazã unul singur; O.Iliescu, P.Þarãlungã, Un tezaur de la sfârºitul sec. XIII descoperit la Prãjeºti (jud. Bacãu), în Carpica, XXIII/2, 1992, p.322

24. E.Oberlander – Târnoveanu, Documente numismatice privind relaþiile

spaþiului est – carpatic cu zona Gurilor Dunãrii în sec. XIII – XIV, în AIIA –

Iaºi, XXII, 1985, p.586; E.Oberlander – Târnoveanu, Irina Oberlander – Târnoveanu, Noi descoperiri de monede emise în zona gurilor Dunãrii în sec. XIII – XIV, în SCN, IX, 1989, p.123

25. O.Iliescu, Însemnãri privitoare la descoperiri monetare, în SCN, I, 1957, p.463; O.Iliescu, Monede tãtãrãºti din secolele XIII-XV, gãsite pe teritoriul R.P.R., în SCN, III, 1960, p.272

26. O.Iliescu, Însemnãri privitoare la descoperiri monetare, în SCN, I, 1957, p.463; E.Oberlander – Târnoveanu, Documente numismatice, p.587; E.Oberlander – Târnoveanu, Irina Oberlander – Târnoveanu, Noi descoperiri, p.123

27. V. Ciocâltan, Hegemonia Hoardei de Aur la Dunãrea de Jos (1301 – 1341), în RI, X, 1994, 11 – 12, p.1110, nota 74

28. V. Spinei, Moldova, p. 20929. Toktamish era angajat într-un rãzboi cu Timur Lenk (1391-1395), vezi R.

Bedrosian, The Turco-Mongol Invasions and the Lords of Armenia in the 13-14th Centuries, Columbia University, 1979, p.147-148

30. E.Nicolae, G. Custurea Tezaurul monetar din secolul al XVI-lea descoperit la Bercioiu,în BSNR, 77-79 (l983-l985), 1986, p. 319

31. Ibidem

9

ELANUL Nr. 100 - iunie 2010

Monumente istorice din secolele XV-XVI de pe teritoriul vechiului oraº medieval Gherghiþa, jud. Prahova, în lumina cercetãrilor recente

Prof.univ.dr. ªtefan OLTEANU

Oraºul medieval Gherghiþa, jud. Prahova, unul dintre cele esticã: 6m la exterior, 2,5m interior), cele douã abside – de nord mai importante aºezãri urbane ale Þãrii Româneºti, amintit în ºi de sud, precum ºi pridvor legat organic de fundaþiile corpului

5documentele vremii, pentru prima oarã, la 20 ianuarie 1431, a central al monumentului : intrat, cum era ºi firesc, de timpuriu în activitatea istoricilor, Potrivit observaþiilor stratigrafice, biserica a fost construitã

1 2precum Gh. Zagoriþ , A. Sacerdoþeanu etc, pentru a-i aminti în a doua parte a secolului XV ca bisericã de mir, a locuitorilor doar pe câþiva dintre cei dintâi care s-au aplecat, mai insistent, Gherghiþei. Aproximativ, la mijlocul secolului urmãtor, ea a asupra istoriei oraºului menþionat, ºi care ºi-au adus contribuþia suferit un mare incendiu ale cãrui urme au fost surprinse pe lor importantã, în condiþiile bazei de date ºtiinþifice existente la întreaga suprafaþã cercetatã pânã la nivelul fundaþiei. A urmat o vremea respectivã. fazã de refacere a monumentului pe vechea structurã de

Constituirea din iniþiativa Academiei, la mijlocul secolului fundaþie dupã ce, în prealabil, s-a aplicat pe aceasta o ºapã de XX, a arheologiei medievale româneºti, a adãugat la fondul mortar la nivelul de calcare, mãrind în exterior cu circa 20-25 cm documentar existent, o nouã sursã de informare istoricã, cea grosimea fundaþiei, realizându-se astfel, în elevaþie, sistemul în arheologicã, menitã sã aducã contribuþii noi la fundamentarea consolã. În absida centralã, masa altarului, construitã din fenomenului istoric medieval. Oraºe importante, precum cãrãmidã legatã cu mortar încã din prima fazã de construcþie, a Bucureºti, Târgoviºte, din Þara Româneascã, dar ºi din celelalte fost menþinutã, ea având o formã rectangularã cu latura, provincii, au intrat la scurt timp, sub incidenþa cercetãrii aproximativ, de 90 cm. Pe latura sudicã a noului monument s-a arheologice, obþinându-se pânã în prezent rezultate importante amenajat o necropolã a comunitãþii care a funcþionat pe toatã în probleme majore, precum originea, constituirea ºi evoluþia lor perioada de existenþã a bisericii ºi chiar dupã ce aceasta a intrat de-a lungul evului mediu. în stare de ruinã în special în secolul XVIII, când au loc

La Gherghiþa aceste cercetãri s-au lãsat cam mult înmormântãri datate cu monede, înmormântãri care au afectat aºteptate, ele începând abia cu zece ani în urmã, în 1999, când sensibil întregul edificiu, inclusiv fundaþiile acestuia.s-a trecut la organizarea oficialã a cercetãrii arheologice asupra Descoperirea de senzaþie o constituie mormântul din siturilor istorice medievale. Timp de un deceniu, cercetãrile în pridvorul bisericii, singurul, de altfel, aflat pe suprafaþa acestuia.

3 Cavoul, construit din cãrãmidã, se afla pe latura nordicã a teren efectuate pânã în prezent , coroborate cu documente pridvorului, în aproprierea zidului despãrþitor dintre pridvor ºi scrise din celebrele colecþii, precum DIR ºi DRT, au scos la corpul central al bisericii (naos). Aceastã dispoziþie a cavoului, ivealã documente medievale de o realã valoare istoricã, menite cât ºi faptul cã pe latura exterioarã (vesticã) a pridvorului, în sã arate o altã faþã ºi un alt rol social-politic, ale oraºului de la imediata apropriere a zidului acestuia s-au descoperit înhumãri, confluenþa Prahovei cu Teleajãnul: este vorba de cel mai vechi decedaþii prezentând îmbrãcãminte fastuoasã (inele în degete, lãcaº religios de cult ortodox, cunoscut pânã în prezent în oraºul ace de pãr, fire de argint aurit, fragmente fine de mãtase, Gherghiþa, precum ºi de o construcþie în piatrã de tip aultic, paiete), reprezintã indicii cã în aceastã a doua fazã de denumitã în documente „Scaun”, cu rol de resedinþã voievodalã construcþie a monumentului, intrarea în bisericã se fãcea pe în administrarea actului jurisdicþional într-o zonã teritorial-latura sudicã a pridvorului, cei înmormântaþi fiind personalitãþi administrativã corespunzãtoare judeþului Prahova, cu extindere ale vremii.jurisdicþionalã ºi asupra judeþelor Buzãu ºi Sãcueni.

Inventarul decedatului din cavou este extrem de fastuos.Trebuie mai întâi precizat faptul cã, potrivit investigaþiei de S-au descoperit o serie de obiecte de podoabã teren, în cele opt puncte investigate de pe teritoriul vechiului

vestimentarã compuse din fire de aur ºi argint imprimate pe oraº medieval, nu au fost identificate urme de vieþuire umanã brocard italian ce acoperea partea superioarã a corpului uman, pânã în sec. XIV, nici mãcar din cadrul celor douã mari platcã în jurul gâtului ºi pieptului decedatului pe care erau componente culturale cunoscute sub numele de cultura amplasaþi circa 24 bumbi de argint aurit, o rozetã – broºã Sântana de Mureº (sec. IV), sau cea a secolelor VIII-X cu filigranatã (7 cm diametrul) cu motive florale ce închidea denumirea de cultura Dridu, atât de rãspândite pe întreg

4 hlamida purtatã de decedat, un inel masiv din aur cu gemã din teritoriul þãrii . Dacã aceastã realitate se menþine, în continuare, cornalinã cu diametrul de 1,8 cm, în greutate de 11,03 g aur de în cadrul cercetãrilor ulterioare, concluzia care se impune este 14 k.aceea potrivit cãreia la baza constituirii oraºului Gherghiþa se

Asemenea inventar fastuos reprezintã, fãrã îndoialã, aflã aºezarea sãteascã din a doua jumãtate a secolului XIV dovada cã decedatul din cavoul pridvorului este ctitorul bisericii identificatã arheologic, prin nivelul culturii materiale de tip rural din faza a doua de construcþie, deci de la aproximativ, mijlocul care începe a fi contaminatã cãtre finele perioadei, de unele secolului XVI. Ulterior, peste acest decedat s-a suprapus, fãrã elemente culturale superioare (ceramicã, lucratã la roatã a-l deranja pe ctitor, la mijlocul secolului XVIII, în faza de perfecþionatã, uneori smãlþuitã, diversificarea tipurilor ceramice, dezafectare a monumentului, un alt decedat datat cu monedã fragmente de cãrãmidã utilizatã în construcþii etc), consecinþã a de argint (parà) din vremea respectivã. Un document din 13 devenirii acestei aºezãri sãteºti drept un centru de convergenþã aprilie 1626 ne indicã, în calitate de ctitor al „bisericii de piatrã umanã polarizator al intereselor economice ale comunitãþilor din Gherghiþa”, pe Eniu portarul din Slãtioara, mare dregãtor sãteºti din zona respectivã; la care nu putem sã nu þinem cont de domnesc, sat existent în apropierea Gherghiþei, de asemenea situarea acestei localitãþi pe direcþia marelui drum comercial

6ctitor ºi al mãnãstirii „din jos de Gherghiþa” numitã Malamuc . care unea centrele din sudul Dunãrii cu cele din Europa central - Potrivit aceluiaºi document, cutremurul din 1596 îi dãrâmã rãsãriteanã, prin intermediul oraºelor din sudul Transilvaniei. bisericii zidul; fiul ctitorului, Dragul postelnic, dupã ce, fireºte, Cercetãrile efectuate în punctul numit generic „Vâlcovici”, reparã daunele provocate de cutremur, închinã biserica din situat la o distanþã, aproximativã, de 500m sud - est faþã de Gherghiþa, cu tot venitul ei, mãnãstirii Malamuc, care se afla biserica Domneascã, ctitorie a lui Matei Basarab, domnul Þãrii într-o stare precarã „...sã fie de hranã <cãlugãrilor din Româneºti, au fost descoperite fundaþiile unei biserici de mir de mãnãstire>.”rit ortodox, triconc (absidã centralã – a altarului – în partea

ELANUL

10

Nr. 100 - iunie 2010

Potrivit documentelor evocate de ªt. Minea în lucrarea ultima sa domnie (1558-1559), date fiind raporturile ostile pomenitã (p. 151 ºi urm.), prima menþiune documentarã privind existente între aceºti doi voievozi, când, odatã cu venirea lui existenþa mãnãstirii Malamuc dateazã din jurul anilor 1571- Mircea Ciobanu la domnie, întregul sfat domnesc din timpul lui

91572, ceea ce înseamnã cã în jurul acestei date s-a construit Pãtraºcu fuge în Transilvania pentru a nu fi decapitaþi . mãnãstirea Malamuc de cãtre Eniu portarul din Slãtioara. ªi Precizarea datei de construcþie a complexului aulic amintit pentru cã documentul din 13 aprilie 1626 îl menþioneazã în reiese ºi din coroborarea dintre observaþiile arheologice de calitate de ctitor pe Eniu portar, ºi în cazul bisericii din Gherghiþa, pânã în prezent, ºi datele izvoarelor scrise care aratã o deplinã considerãm cã în cazul primei faze a acestei biserici, ctitorul corespondenþã ce meritã de luat în consideraþie. Examinarea rãmâne necunoscut; Eniu devine ctitor al bisericii de piatrã din actelor de cancelarie emise din momentul apariþiei în Gherghiþa dupã ce acesta reface biserica pe vechile temelii, documente a oraºului Gherghiþa ºi pânã în domnia lui Pãtraºcu probabil nu mult dupã mijlocul secolului XVI, la o datã apropiatã cel Bun, deci din 1431 pânã în 1554, observãm cã în acest de cea a construirii mãnãstirii de la Malamuc, obicei practicat în interval de timp s-au emis din Gherghiþa un numãr de numai

7lumea noastrã medievalã . Un act de cancelarie din 12 mai 1626 nouã acte, fãrã sã se specifice o semnificaþie deosebitã în aratã cum Radu Mihnea, domnul Þãrii Româneºti, vãzând cã legãturã cu locul ºi modalitatea de elaborare a acestor mãnãstirea Malamuc „a rãmas sãrãcitã ºi orfanã”, o dãruieºte documente de caracter juridic ºi fãrã a fi o activitate cu cele necesare traiului, „râvnind domnia mea a mã numi noul permanentã, zi de zi, specificându-se doar cã actul respectiv „s-

8 a scris în oraºul Gherghiþa” (în limba slavã). La 17 iulie 1554 ctitor” .însã, Pãtraºcu Vodã emite un act juridic în care domnul aratã cã Aºadar, dupã aproape trei veacuri de neluminã, pãmântul

ºi-a desecretizat arhiva teluricã lãsând sã pãtrundã luminã el a fost scris „.. în scaunul de la Gherghiþa” (Â? CTOLËNÈÈ OÒ 10asupra ruinelor lãcaºului de cult creºtin, cel mai vechi cunoscut ¥ºð¥IØÁ) .

pânã acum pe teritoriul vechiului oraº medieval de la confluenþa În condiþiile evului mediu, organizarea unei asemenea dintre Prahova ºi Teleajãn, ºi sã-l redea istoriei comunitãþii, instituþii teritorial-administrative cu competenþe judiciare asupra uneia dintre cel mai importante comunitãþi urbane ale Þãrii comunitãþilor, sãteºti sau mai cu seamã, a fost cauzatã de lipsa Româneºti din primele veacuri ale constituirii statului medieval unor drumuri, cãi de comunicaþie etc. care sã permitã român. deplasarea celor implicaþi în rezolvarea unor litigii privind mersul

X proprietãþii în general, ºi nu numai, la sediul puterii centrale (în X X capitalã) pentru consumarea actului juridic. În acest scop

teritoriul Þãrii Româneºti a fost împãrþit în circumcripþii judiciare, Cel de-al doilea monument istoric descoperit la Gherghiþa corespunzãtoare, în general, judeþelor ºi þinuturilor (în

medievalã l-au constituit fundaþiile de piatrã legatã cu mortar ale Moldova), ºi care îºi aveau sediul într-unul din oraºele mai unui complex arhitectural de mari dimensiuni, situat între dezvoltate ale þãrii, fiind deservite de dregãtori domneºti cu biserica Sf. Dumitru, construitã în 1705 de Preda Cãpitan din atribuþii judiciare. Aceste servicii sau centre teritorial-Gherghiþa, la est ºi ªcoala Generalã din localitate, la vest; administrative în care se desfãºura activitatea jurisdicþionalã cu Grãdiniþa preºcolarã la nord ºi construcþiile Cooperativei participarea unor membri ai sfatului domnesc ºi, de multe ori, Agricole Colective la sud, care au distrus mare parte din chiar a voievodului însuºi, au fost numite Scaune, adicã complexul arhitectural amintit. Dimensiunile mari ale acestor reºedinþe, nu numai ale organelor locale, ci ºi ale domniei, care fundaþii, circa 2 m adâncime, de la nivelul actual de cãlcare ºi rezida în ele în timpul consumãrii actului judiciar din 1,25-1,30 m grosime a zidului de fundaþie descoperit pe o circumscripþia respectivã. Aceste instituþii judiciare, aceste lungime de circa 7 m, deasupra cãruia se ridica elevaþia Scaune de judecatã funcþionau ºi în domeniul religios fiind reprezentatã de masive bucãþi de cãrãmidã ºi piatrã rezultatã organizate de mitropolii ºi episcopii. La 17 septembrie, 1543, din demolarea construcþiei, materiale cu care s-a umplut apoi Radu Paisie încuviinþa episcopiei Buzãu „sã-i fie enorie ºi scaun ºanþul de fundaþie, dupã ce a fost scoasã mai mult de jumãtate de judecatã: judeþul Buzãu ºi judeþul Râmnicul Sãrat ºi judeþul din piatra iniþialã încastratã în mortar, reprezintã mãrturii care Brãila ºi judeþul Sãcuieni, aceste patru judeþe cu toatã conferã monumentului arhitectural caracterele unei construcþii hirotonisirea preoþeascã ºi bisericeascã”... ca sã fie sfintei ºi

11aulice. marei biserici „scaun ºi temelie cu întãrire” . Aºadar, în acest Cât priveºte datarea acestui monument istoric, s-a caz, competenþele judiciare ale episcopiei buzoiene s-au extins

constatat cã zidul amintit s-a construit pe o necropolã din ºi asupra altor judeþe din imediata apropiere. Din documente perioada anterioarã (finele secolului XV – prima jumãtate a aflãm cã asemenea scaune fiinþau în urmãtoarele oraºe din secolului urmãtor), în legãturã cu existenþa unei posibile biserici Þara Româneascã în cursul secolului al XVI-lea: Bucureºti ºi

12 13 14ortodoxe în zonã, anterioarã celei construite la 1705 de cãtre Târgoviºte în calitate de capitale, Piteºti , Brãila , Craiova , 15Preda Cãpitan din Gherghiþa, dovadã fiind cele trei morminte Cacaral , la care se adaugã centrele metropolitane ºi

16 17suprapuse de zidul amintit, înmormântãrile constituind termenul episcopale de la Curtea de Argeº , Târgsor ºi Buzãu. O post quem al construcþiei monumentului asupra cãruia stãruim. evidenþã, aproximativã, aratã cã jurisdicþia Gherghiþei avea în

Pe de altã parte, potrivit observaþiilor stratigrafice, dupã secolul XVI competenþã juridicã asupra judeþului Prahova, demolarea monumentului, s-a procedat la o nivelare repetatã a Buzãului ºi Sãcuenilor, iar numãrul satelor care intrau sub suprafeþei afectate de lucrãrile de demolare, reluându-se, în jurisdicþia sa ajungea la circa 20 de comunitãþi sãteºti. În cazul continuare, practica înmormântãrilor, dupã cum dovedesc Gherghiþei, imaginea Scaunului sau reºedinþei voievodale se mormintele descoperite datate cu monede de argint, emisiuni concretizeazã, pentru prima oarã, cu excepþia curþilor domneºti transilvane, care dureazã pânã în ultimul deceniu al secolului de la Bucureºti ºi Târgoviºte, cele douã capitale ale Þãrii XVI (termenul antequem). Româneºti din secolul XVI, prin construcþia arhitecturalã ale

În funcþie de derularea evenimentelor politico-militare, cãrei fundaþii masive au fost scoase parþial la ivealã prin este vorba despre relaþiile neamicale dintre voievozii perioadei cercetãri arheologice efectuate pânã în prezent. Locaþia cuprinse între 1550 ºi 1560 (între Pãtraºcu Vodã, pe de o parte, voievodalã însã a acestei construcþii este mult mai puternic ºi Mircea Ciobanu, pe de altã parte), monumentul arhitectural evidenþiatã pe timpul lui Mihai Viteazul, în ultimul deceniu al aulic realizat la mijlocul secolului XVI aparþine voievodului secolului XVI.Pãtraºcu Vodã, tatãl lui Mihai Viteazul (1554-1557), iar Am amintit deja, cã dupã moartea lui Pãtraºcu Vodã, demantelarea poate fi pusã pe seama lui Mircea Ciobanu în

11

ELANUL Nr. 100 - iunie 2010

2. Începuturile oraºului Gheorghiþã, în rev. „File din trecutul istoric al aceastã reºedinþã voievodalã este demantelatã, iar suprafaþa ei judeþului Prahovei”, 1971.continuã sã joace rolul de necropolã pânã la venirea la tronul

3. Cercetãrile au fost efectuate de o echipã de cercetãtori formatã din Þãrii Româneºti a lui Mihai Viteazul, fiul lui Pãtraºcu Vodã,

muzeograf Nina Grigore, arhitect Cãlin Hoinãrescu ºi prof.univ. ªt. ctitorul Scaunului Gherghiþei. Olteanu.

Cercetãrile din ultimii ani au scos în evidenþã activitatea de 4. Nu pot fi luate în consideraþie unele afirmaþii simple care s-au fãcut în acest sens, venite din partea unor persoane, fãrã prezentarea de refacere, aproximativ, pe vechile fundaþii ale reºedinþei lui dovezi materiale ºi în lipsa unor cercetãri arheologice oficiale Pãtraºcu Vodã, dupã ce, în prealabil, s-au efectuat lucrãri de sistematice organizate.

nivelare a terenului; iar în zona nordicã a vechii construcþii pe o 5. Documentaþia în aceastã privinþã a fost prezentatã în Cronica

suprafaþã de circa 10 mp s-a aºezat o ºapa de mortar cu o cercetãrilor arheologici din România, campaniile din anii 2003 – 2006.

grosime de 5 cm pe alocuri. În partea nordicã, spre construcþiile 6. Documenta Romaniae Historica, B., Þara Româneascã, vol. XXI,

de astãzi ale Cooperativei Agricole de Producþie, s-au Bucureºti, 1965, p. 78-80. În cea mai recentã lucrare consacratã istoriei descoperit fundaþiile unei pãrþi din noua construcþie oraºului Gherghiþa, elaboratã de ªtefan Al. Minea, Gheghiþa. Târg, oraº

ºi reºedinþã domneascã în trecutul istoric al Þãrii Româneºti, Iaºi, 2008, rectangularã a lui Mihai Viteazul, cu dimensiuni de 4 X 5 m; din p. 162-166, o lucrare de toatã lauda, de altfel, se afirmã cã mãnãstirea pãcate, construcþiile moderne C.A.P., au distrus fundaþiile care Malamuc a fost întemeiatã de un anume Ianiu Ghiormescul care

se prelungeau în partea sudicã a complexului de locuire dãruieºte mãnãstirii Malamuc, vii în dealul Cernãteºtilor, obiecte de

investigat, având ca dimensiuni: adâncimea 0,6 m faþã de argint etc, donaþii pentru care este înmormântat în mãnãstirea nivelul de sãpare, iar grosimea varia între 0,5-0,6 m. Malamuc; nu el este, însã, ctitor, ci Ianiu portarul din Slãtioara, ctitor ºi al

bisericii din Gherghiþa.Dimensiunea importanþei politico-judiciarã a Gherghiþei în 7. D.R.H.B. Þara Româneascã, vol. XXI, p. 77-80.cei nouã ani de domnie a înfãptuitorului primei Uniri a românilor 8. Documente privitoare la istoria României, B. Þara Româneascã, veacul

poate fi apreciatã ºi în funcþie de rolul jucat de Scaunul - XVII, vol. II, p. 74-75. Consemnãm aici faptul cã din Slãtioara, jud.

reºedinþã a lui Mihai Viteazul în activitatea teritorial- Prahova, s-au ridicat mulþi dregãtori cu funcþii importante în statul Þãrii administrativã ºi judiciarã pe întreaga circumscripþie Româneºti, precum, portari, postelnici, vornici, comiºi, armaºi etc.

Familia ctitorului Ianiu (fii, nepoþi ºi strãnepoþi) a continuat o jumãtate de jurisdicþionalã. O dovedeºte prezenþa voievodului în acest sediu veac, pânã la Matei Basarab, sã domine viaþa economicã ºi social-residenþial, împreunã cu sfatul domnesc, aproape permanent în administrativã a judeþului Prahova. În acest se poate vorbi chiar de un

anumite perioade ale anului, dupã cum probeazã emiterea grad de rudenie între Pãtraºcu cel Bun ºi familia lui Ianiu portar din

actelor de justiþie pentru soluþionarea diferitelor procese civile ºi Slãtioara, prima soþie a voievodului evocat fiind Voica din Slãtioara cu penale ale comunitãþilor din circumscripþie. Aºa, de pildã, Mihai, care s-a cãsãtorit în 1543, eveniment cu consecinþe, probabile, asupra

construcþiei monumentelor analizate mai sus.împreunã cu dregãtori din sfatul domnesc, sunt prezenþi, în 9. A se vedea, în acest sens, documentul emis de cancelaria lui Radu multe cazuri zi de zi, precum în cursul anului 1596: ianuarie 6-7;

ªerban din 29 iunie 1604, unde sunt descrise acþiunile lui Mircea februarie 16-19; aprilie 10, 14, 16; mai 4, 14,15, 27, 28; iunie 3,

Ciobanu în ultima sa domnie (1558-1559), împotriva marilor boieri din 15, 19, 20, 23; iulie 18-19, 24 etc. Este lesne de înþeles cã sfatul domnesc al fostului domn Pãtraºcu cel Bun, obligaþi sã fugã în aceastã prezenþã masivã a voievodului ºi a dregãtorilor juridici, Transilvania dupã moartea lui Pãtraºcu Vodã (Documentele privitoare

la Istoria României, B. Þara Româneascã, secolul XVII, vol. I, p. 133-presupune, fãrã îndoialã, „cazarea” acestor autoritãþi în frunte 135). Pentru conflictul mai vechi între Mircea Ciobanu ºi Pãtraºcu cu marele voievod în spaþiile puse la dispoziþie de complexul Vodã, vezi Documente..., B. Þara Româneascã, veac XVII, vol. IV, p.

arhitectural denumit în documente Scaun (CTOË, în actele 245.

originale slavone). În cursul anilor 1595 ºi 1596 sunt emise din 10. Documente... B. Þara Româneascã, veac XVI, vol. III, p. 24 (orig.slav).Scaunul de la Gherghiþa 27 de acte cu menþiunea, în finalul 11. Ibidem, veacXVI, vol. II, p. 307.

12. Ibidem, vol. III, p. 32.actului, cã s-au scris „în Scaunul oraºului domniei mele 13. Ibidem, p. 215.18Gherghiþa” (B? CTOË ¥PAÄ ¥ºð¥IØÁ). 14. Ibidem, vol. IV, p. 215.

Dupã Mihai Viteazul, strãlucirea Gherghiþei ca scaun 15. Ibidem, vol. VI, (1598, iunie, 18; 1598 sept. 9).rezidenþial judiciar, pãleºte; cele opt acte de la începutul 16. Ibidem, vol. II (1533, nov. 15).

17. Ibidem, vol. VI (1598, mai, 10). Nu putem sã nu þinem seama de faptul secolului al XVIII (între 1608 ºi 1622) scrise în Gherghiþa cã asemenea Scaune existau ºi în Moldova secolului al XVI-lea, reprezintã mai degrabã un ecou întârziat al preþuirii oraºului de precum la Suceava, Iaºi, Bârlad, Hârlãu, Cotnari etc.

cãtre noua domnie. Cum s-a constatat în cercetãrile 18. Documenta Romaniae Historica, B. Þara Româneascã, veac XVI, vol. arheologice, construcþia este demolatã, piatra scoasã pânã la XI, doc. Nr. 10, 137, 145, 147, 148, 151, 153, 154, 158, 159, 161, 162, fundaþie, poate ca urmare a reacþiei unor categorii sociale în 164, 165, 167, 169-171, 173, 176-179, 182-185, 203, 205, 327.

frunte cu noul domn Simion Movilã. Cu excepþia celor câteva acte scrise încã în Gherghiþa, mai sus evocate, nu se mai emite nici un act din Gherghiþa, ceea ce înseamnã dispariþia funcþiei de Scaun de reºedinþã jurisdicþionalã a Gherghiþei. De altfel, secolul al XVII-lea aduce, totodatã, ºi începutul decãderii oraºului la nivelul aºezãrii rurale, aºa cum îl vom cunoaºte din documentele secolelor XVIII-XX. Dacã la aceastã decãdere a contribuit ºi pierderea funcþiei mai sus amintite, adicã pierderea sprijinului autoritãþii centrale, rãmâne o problemã de rezolvat în viitor.

Cert este cã structurile noi, care încep sã se producã încã din secolul al XVII-lea în cadrul societãþii medievale româneºti, afecteazã ºi sistemul domniei itinerante, capitalele Þãrii Româneºti preluând aproape întreaga activitate de elaborare a actului de justiþie ca loc de desfãºurare, desigur cu oarecare excepþii ale vechiului sistem care mai persistã încã o bucatã de vreme.

Note:1. În „Revista istoricã”, Nr. 1, 1915; Gheorghe Petrescu-Sava (Zagoriþ),

Târguri ºi oraºe dintre Buzãu, Târgoviºte ºi Bucureºti, 1937. Schitul Vladnic, Marin Rotaru, 1999.

ELANUL

12

Nr. 100 - iunie 2010

Proprietari ai moºiei Pâhneºti, din fostul þinut al Fãlciului

Adrian BUTNARU

Satul Pâhneºti, din judeþul Vaslui, situat în Depresiunea nepot Cehãneasã (ºi) denaintea a mulþi oameni buni ºi bãtrâni ºi Huºilor, s-a bucurat, de-a lungul timpului, în mãsurã mai micã pre mai mare credinþã ne-amu pus ºi peceþile, aºijdere pe sau mai mare, de atenþia istoricilor locali. Unul dintre aceºtia a aceastã mãrturie a noastrã, ca sã aibã aº face ºi ispisocu fost ºi Constantin Partene, care a realizat un istoric al aºezãrii în domnescu.cadrul lucrãrii Arsura – vatrã de istorie, apãrutã în cursul anului ªi eu Pãtraºcu Mihoci am scris sã sã ºtie. ªi eu Moldovan 2008 la editura Sfera din Bârlad. Autorul a dedicat o carte destul diac (în)cã m-am tâmplat într-aciastã tocmalã ºi am iscãit.

7de cuprinzãtoare ºi cu o calitate graficã deosebitã pentru satele Moldovan diac iscal. Ionaºco (semneazã)” .aflate, în prezent, în componenþa comunei Arsura, însã oferã Documentele menþionate pânã în prezent vin sã ne arate informaþii destul de puþine cu privire la stãpânitorii acelor locuri, faptul cã, în evoluþia moºiei Pâhneºti, prima etapã a existenþei a

8aºa cum s-a întâmplat ºi în cazul satului Pâhneºti. Pentru fost cea a proprietãþii de tip rãzãºesc . Aceºti rãzeºi cu moºie completarea tabloului evoluþiei proprietãþii în aceastã localitate, erau numiþi în secolul al XVII - lea, în Moldova, ºi moºneni. de la prima atestare ºi pânã în prima parte a secolului al XX – Rãzeºul era stãpân pe partea lui de moºie ºi pe persoana sa, de lea, prezentãm câteva date istorice, nereflectate în lucrarea care dispunea dupã cum dorea. Partea lui purta în acte numele

9menþionatã. de „parte rãzãºeascã” . Moºia moºtenitã de megieºii rãzeºi era Prima atestare documentarã a satului Pâhneºti, din fostul împãrþitã pe „bãtrâni”, care se divizau în hlize sau delniþe. Cel

þinut al Fãlciului, este din data de 19 iulie 1623, când este amintit mai mic dintre copii, indiferent dacã era fatã sau bãiat, moºtenea 1ca martor un anume Gligorie din Pâhneºti . Doi ani mai târziu, la casa ºi ograda din jurul acesteia, ca mezin. Toþi rãzeºii care se

5 decembrie 1625, este menþionat un alt martor din Pâhneºti, trãgeau din acelaºi strãmoº alcãtuiau un neam, moºteneau 10respectiv Gligorie Brahãº, care asista la vânzarea unor pãrþi de moºia în totalitate, în devãlmãºie . Casa, care era reprezentatã

moºii, ale lui ªtefan ºi Apostol din Brãteni, cãtre boierul Ionaºco de fapt de niºte bordeie mai mari, grãdina, toate sãdirile ºi 2Cehan . locurile de arãturã a fiecãrui gospodar erau privite ca posesiuni

Ulterior, apar mai multe acte care vorbesc de locuitori din particulare. Fânaþele, imaºurile ºi pãdurea erau considerate ca acest sat, de multe ori ca martori, aºa cum s-a întâmplat în anii fãcând parte din bunul obºtesc al aºezãrii. Probabil fiecare 1628-1632, de când aflãm cã „Petrea, fiul lui Drãghici, vinde lui gospodar cosea totdeauna acelaºi teren care, dupã ridicarea Ioniþã din Þinteºti ocina sa din satul Brãtiani, cu vad de moarã ºi fânaþului sau îngrãdirea lui, reintra în pãºunea obºteascã.loc de grãdinã, cu 12 taleri de argint”. Apar ca martori la aceastã Instituþia de bazã în satul rãzãºesc era adunarea satului, vânzare: Ionaºco Cehan (boierul care peste câþiva ani va intra în obºtea, unde toþi locuitorii adulþi, bãrbaþi, „oamenii buni ºi posesia moºiei Novaci, din apropierea târgului Huºi), Iorga, bãtrâni” (menþionaþi ºi la Pâhneºti), participau atât la dezbateri,

3Boureanul ºi Bordea din Pâhneºti . Poate cã aceste documente cât ºi la luarea deciziilor. Obiceiul permitea bãrbaþilor mai vor desfiinþa mitul care circulã în zona Huºilor, potrivit cãruia viile înþelepþi ºi mai în vârstã ai satului sã aibã o poziþie de frunte. ºi podgoria de la Pâhneºti dateazã de pe timpul lui ªtefan cel Rãzeºii erau supuºi jurisdicþiei domneºti, ca orice om liber, ºi Mare (1457 - 1504), în condiþiile în care prima atestare erau obligaþi la plata tuturor dãrilor ºi prestarea muncilor ºi

11documentarã este de la începutul secolului XVII, la peste un slujbelor cãtre domnie .4veac de la moartea marelui domnitor . Începând cu a doua jumãtate a secolului al XVII – lea,

La doar câþiva ani, în 19 iulie 1638, sunt menþionaþi locuitorii din Pâhneºti apar tot mai des în documente. La 5 „Gavriþã cu ai sãi rãzeºii den satu den Pâhneºti”. Cu acest prilej septembrie 1677 apare ca martor Melintie din Pâhneºti, la

12e amintitã ºi „valea Arsurei”, ca punct de hotar, ºi se precizeazã vânzarea unei pãrþi din Odobeºti, þinutul Fãlciu , iar mult mai cã s-au certat Gavriþã cu Gheorghe Boghiul pentru o poianã ºi în târziu, în anul 1704 (sau 1712 ?), „Ioniþã Fulga ºi Stratulat Struþe

5timpul domnului Radul vodã . Documentul este foarte important, vând lui Varlaam, episcop de Huºi, partea de moºie a lui Zãrul pentru cã, deºi este datat în timpul domniei lui Vasile Lupul, face cãpitanul, ce se va alege din Armãºeni ºi iazul ce este în apa trimitere la perioada anilor 1616 – 1619 ºi 1623 – 1626, când a Crasnei cu … lei”. Martori sunt popa Galbenul, popa Apostol din

6 13domnit, în douã rânduri, Radu Mihnea , ceea ce exprimã Pâhneºti, Tãnasã Nica ºi alþii din Cãlãraºi (sat situat la acea posibilitatea ca satul Pâhneºti, cel puþin teoretic, sã fi putut fi vreme pe teritoriul actualului sat Duda, judeþul Vaslui, în prezent atestat chiar mai înainte de data de 19 iulie 1623, menþionatã desemnând numele unei mahalale). Apoi, patru ani mai târziu, mai sus. în 1708, este menþionat Vasile Burghele din Pâhneºti, alãturi de

Din anul 1640(?), ziua 6 (fãrã lunã), avem un document din un locuitor din satul Duda, Toderaºco.care aflãm cã Necoriþã din Þinteºti cumpãrã cu 70 de lei un Dacã pânã acum am prezentat mai multe documente care bãtrân din ªopârleni (þin. Fãlciu, vecin cu Pâhneºtii), de la vin sã ne confirme cã satul era încã rãzãºesc, începând cu finele Ionaºco Costiceanu. În actul de vânzare se precizeazã: „Adecã secolului al XVII – lea – începutul secolului al XVIII – lea, moºia eu, Ionaºco Costiceanu, nepotul Vlaiculi, scriem ºi Pâhneºti începe sã intre, treptat, în posesia unor boieri din mãrturisescu, cu cestu zapis al meu, cum eu de a mea bunã familia Roset, dar fãrã ca noi, în prezent, sã cunoaºtem voie, de nime nevoit, nice asuprit, amu vândut a mea dreaptã mecanismele de transmitere a posesiei, pentru cã, din pãcate, ocinã ºi moºia din sat din ªopârleni, partea Vlaicului, omu nu existã documente care sã ateste modul în care boierii ºi-au vândut, lui Necoriþã, din Þinteºti, dereptu ºeapte dzeci de lei adjudecat pãmânturile stãpânite de rãzeºi. Totuºi, generalul C. bãtuþi, denaintea preutului de Horjeºti ºi denaintea giupânesei îi Rosetti, în cartea sa, Pãmântul, sãtenii, stãpânii în Moldova, Cehãneascã, ºi denaintea Iorgãi de Horjeºti ºi Bo...ul de Þinteºti afirmã cã satul Pâhneºti a fost în stãpânirea sigurã a lui ºi denaintea lui Toader Lupaºco de Suleni (Duda actualã, n.n.) Iordache Ruset, poate primit de la Neculai Racoviþã (care ce iaste rãzeaº ºi dinaintea Cãzacului Frãia, aºijdere din deþinuse circa 80 de moºii în Moldova, printre care ºi Novaci, la

14Râºeºti, denaintea lui Dumitru D(…)ici ºi Simion Roºca ot tam ºi sud de Pâhneºti ), socrul sãu, fiind cumpãrat de la rãzeºii din 15Ursul Brah㺠de Pãhneºti ºi Bordea de Pãhneºti ºi Gligorcea acest sat, de unul din cei doi . Pe boierul Iordache Roset vornic,

de Þinteºti ºi Dolhan de Suleni ºi Lupul Cehãneas i Lepãdat istoricul Gh. Ghibãnescu îl caracteriza astfel: „festitul boier

13

ELANUL Nr. 100 - iunie 2010

fãcãtor ºi rãsturnãtor de domnii, <<matca tuturor rãutãþilor>>, vornic, s-a plâns cã i-a fost împresuratã moºia Suleni, „ce-i zice 16 ºi Duda”, þinutul Fãlciu, dinspre moºia Novaci a mãnãstirii dupã expresia lui Ion Neculce” .

Fâstâci, precum ºi dinspre moºiile Râºeºti ºi Hrubeni ale Un al proprietar, consemnat la 9 februarie 1731, este 17 Episcopiei Huºi ºi moºiile Pâhneºti, Þinteºti, Horjãºti, ªopârleni Catrina Ruset . Urmãtorul deþinãtor al moºiei este ªtefan

(menþionatã ulterior ca fiind „moºie stearpã ºi fãrã aºezare de Ruset ºi despre el aflãm dintr-un document din 1 decembrie 33 3418 sat ”), toate ale lui Matei Roset comis . Dupã cum am vãzut, 1759, când Mihalachi Cehan biv vel medelnicer , împreunã cu

Matei Roset avea mai multe moºii, nu numai Pâhneºtii, printre fiii sãi, îl roagã pe acesta sã-i dea un loc de casã. Acest 35care ºi Drãcenii , iar la data de 23 aprilie 1816 „vinde” document reprezintã ºi singura atestare documentarã a

(arendeazã) lui Ioniþã Buzne vãtav venitul moºiilor Pâhneºti ºi prãdãciunilor realizate de tãtari în Pâhneºti. Mihalachi Cehan 36declara: „fiind ºederea noastrã pe o moºie a domniei sale, ªopârleni, þinutul Fãlciu, pe 3 ani .

anume Pâhneºti, de câþiva ani”, ºi „acmu, la vremea tãtarilor, Acest proprietar deþinea, împreunã cu mai mulþi rãzeºi, ºi arzindu-ne-a casilea, iarãºi ne-am rugat dumisale sã ne lase sã moºia Fundãtura, situatã în vecinãtate nordicã a Pâhneºtilor. La ne facem case iarãºi pe moºia dumisali ºi dumnealui ni-au dat 22 iunie 1818 este scrisã o scrisoare de învoialã a rãzeºilor din

19 moºia Fundãtura, a comisului Matei Ruset, pentru pãrþi din voie” .37Prãdãciunile tãtãrãºti sunt consemnate ºi de alte mãrturii moºiile Pâhneºti, Horjeºti ºi Þinteºti . Documentul este

ale vremii. În toamna anului 1759 a trecut pe valea Prutului o important, pentru cã ne aratã cã rãzeºii au existat în acea zonã solie polonã, condusã de contele Potocki. La 23 octombrie ºi la începutul secolului al XIX - lea ºi nu s-a întâmplat ca în cãlãtorii s-au oprit la Stãnileºti, unde au stat aproape toþi moºia vecinã, Duda, unde, încã de la începutul veacului al XVIII oamenii ºi caii afarã, ploaia rece pãtrunzându-i ºi fãcându-i sã - lea, nu mai existau rãzeºi, proprietatea acestora fiind luatã de sufere de frig. Secretarul ambasadei a scris atunci cã în boierul Lupu Costache. Aceastã convingere ne este întãritã ºi Stãnileºti a gãsit o mare lipsã de locuinþe, pentru cã „anul trecut” de faptul cã, la 9 septembrie 1859, este consemnatã hotarnica nãvãliserã niºte tãtari fãrã cãpãtâi, luând cu ei vitele ºi arzând iscãlitã de cãpitanul C. Darie pentru pãrþile rãzãºeºti din moºia

20 38casele . Invazia devastatoare a tãtarilor a început în 14 Fundãtura – Pâhneºti, þinutul Fãlciu .septembrie 1758 ºi a þinut douã sãptãmâni, afectând 11 din cele Contabilitatea strictã pe care o þineau boierii, vizând 18 þinuturi ale Moldovei. Consecinþele invaziei s-au cumulat cu veniturile ºi cheltuielile pe care le înregistrau pe moºiile ce le

21 deþineau, este consemnatã ºi într-un Izvod de cheltuielile moºiei cele ale unei ierni cãlduroase ºi secetoase . Din cele douã 39izvoare prezentate rezultã cã aria distrugerilor fãcute de tãtari în Pâhneºti, pe anii 1816 – 1818, datat din anul 1818 . Doi ani mai

1758 era mult mai mare, probabil întreaga depresiune a Huºilor, târziu, Catagrafia locuitorilor satului Pâhneºti ni-l menþioneazã chiar dacã izvoarele tac în aceastã privinþã. ca proprietar tot pe Matei Roset, care avea acolo slugi ºi

40Câþiva ani mai târziu, în octombrie 1765, în urma împãrþirii bejenari .moºiilor ce au aparþinut vornicului Iordache Ruset cãtre fii sãi, La 30 septembrie 1826, ispravnicul de Fãlciu (aga Roset) ªtefãniþã Ruset mare logofãt este iarãºi reconfirmat ca scria orândarilor (arendaºului) de Pâhneºti sã nu mai încalce

22 41proprietar al satul Pâhneºti, din þinutul Fãlciu . moºia Odobeºti, de unde au cosit 2 stoguri de fân .Mai târziu, când a fost realizatã Catagrafia locuitorilor Pentru anul 1828, 29 noiembrie, proprietar la Pâhneºti era

42Moldovei, în anii 1772 – 1773, Pâhneºtii aparþineau lui Ilie tot Matei Roset, hatman la acea datã , acesta fiind consemnat 23Roset . La urmãtoarea catagrafie, fãcutã în 1774, deja apare ºi peste un an, conform unei Vidomostii de boierii Moldovei aflaþi

24un alt proprietar, în persoana boierului Vasile Roset . în þarã la 1829. Potrivit documentului, Matei Roset, fecior al În anul 1781, satul este menþionat în posesia unei spãtarului Constantin Roset, se nãscuse în satul Pâhneºti, unde

25 ºi locuia, având 40 de ani la acel moment ºi deþinând moºia anume Catrina Roset , nãscutã în prima jumãtate a secolului al 43XVIII – lea, decedatã dupã 14 aprilie 1788, datã la care ºi-a fãcut întreagã . Avea sã moarã, însã, un an mai târziu.

26 44testamentul , fiica lui Vasile Roset ºi a Ilenei Catargi. A fost Ulterior, atât la momentul realizãrii catagrafiei de la 1832 , cãsãtoritã cu un alt membru îndepãrtat al familiei Roset, Vasile, cât ºi la 5 noiembrie 1839, satul apare în coproprietate, cu care a avut urmãtorii copii: Zoiþa, ªtefan, Iordache, respectiv hãtmãneasa Smaranda Roset, soþia lui Matei Roset,

45Constantin (cel care va urma ca proprietar al Pâhneºtilor) ºi Ion. ºi vornicul Scarlat Roset . Prima apare consemnatã ºi în 46Nunta lor s-a fãcut cu mare alai, costând mulþi bani (cinci pungi 1840 , dar ºi la 11 aprilie 1841, când realizeazã o jalbã cãtre

de bani ºi straiele miresei), mai ales cã a fost ºi domnitorul de judecãtoria þinutului Fãlciu, pentru pricini de hotar, ale moºiei 47atunci prezent, dar traiul celor doi cãsãtoriþi nu a fost unul prea Pâhneºti cu „trupurile” sale .

fericit. Apoi, în anul 1847, vornicul Scarlat Roset cumpãrã, prin La începutul secolului al XIX – lea, la 1803, conform licitaþie, „moºia Pâhneºti (de fapt doar o parte, n.a.) de la

48 49Condicii liudzilor, Pâhneºtii aparþineau fiului celei de mai sus, vornicul Costache Aslan ºi soþia Pulheria” . Acesta apare 27cãminarul Constantin Roset , propritar în aceeaºi perioadã ºi consemnat ºi peste 11 ani, în 1858, de când dateazã Listele

28asupra moºiei ªopârleni, situatã în estul Pâhneºtilor . Probabil alegãtorilor din principatul Moldovei. Ca alegãtor direct în þinutul pentru a-ºi confirma stãpânirea asupra posesiunii, doi ani mai Fãlciu e menþionat, la Pâhneºti, alãturi de Stroieºti, Ghidiºeni ºi

50târziu, Constantin Roset ºi-a scos de la domnie o situaþie cu Godineºti, care totalizau 1.200 de fãlci , vornicul Scarlat Roseti, 51„scrisorile” (actele de întãrire) moºiei Pâhneºti, cuprinse între ce avea un venit de 5000 de galbeni .

29anii 1664 – 1805 . Potrivit unui document din 1904, ce se pãstreazã la La 23 aprilie 1808, Constantin Roset cãminar Direcþia Judeþeanã a Arhivelor Naþionale Vaslui, dupã moartea

adevereºte cã a arendat vãtavului sãu, Ioniþã Brânzã, moºia lui Scarlat Roset, în 1867, moºia revine fiilor sãi: Alecu Roset 30Pâhneºti, pe timp de trei ani . Contractul va fi reînnoit ºi mai (primea siliºtile din moºia Pâhneºti, ªopârleni ºi Ghidiºeni) ºi

târziu, probabil din cauzã cã era destul de avantajos pentru Scarlat Roset (primea moºia Pâhneºti, via, casele, pãdurea de 52proprietar, cãci, la 10 ianuarie 1814, spãtarul Roset ºi vãtavul pe moºie, pânã la pârâul Sitoaia) . În anul 1890, proprietarul de

Ioniþã îl resemneazã, pe trei ani, cu 3000 lei pe an, numai cã, pe la Pâhneºti stãpânea 1605 ha teren agricol, iar cele 480 familii 31 53lângã moºia Pâhneºti, este trecutã ºi moºia ªopârleni . Actul de þãrani de acolo aveau 572 ha teren agricol . Învãþãtorul C.

32este reconfirmat ºi în data de 23 aprilie 1814 . Chiriþã consemna, la 1893, cã satul era tot în proprietatea lui 54Dintr-o carte din data de 19 februarie 1816 aflãm despre un Scarlat Roset .

alt proprietar la Pâhneºti. Cu acel prilej, Vasile Roset, mare La 24 martie 1893, Soare Oprea cumpãrã moºia Pâhneºti

ELANUL

14

Nr. 100 - iunie 2010

55 p. 83.de la Scarlat Roset , iar dupã moartea sa, fiul acestuia, Dimitrie 24. Ibidem.Soare Oprea, devine moºtenitor la 2 decembrie 1902, preluând

56 25. Gh. Ghibãnescu, Surete ºi izvoade, vol. IV, p. 31.o parte din Pâhneºti . Acesta obþine, în anul 1905, ºi o carte 26. Radu Rosetti, Familia Rosetti, vol. 1, Bucureºti, 1940, p. 85. 57hotarnicã pentru moºia Pâhneºti . 27. Theodor Codrescu, Uricarul, vol. VIII, p. 242.

În legãturã cu hotarul dintre satele Duda ºi Pâhneºti, la 6 28. Gh. Ghibãnescu, Surete ºi izvoade, vol. XVII, p. XXV.septembrie 1904 se afirmã cã „hotarul cu Duda a lui Costache 29. Direcþia Judeþeanã a Arhivelor Naþionale Iaºi, Documente, p. Iamandi, din piatra de hotar, aflatã pe dealul mare, este hotar de 423/doc. 36 (în continuare vom cita DJANI). Documentul vine sã

58 confirme faptul cã pãrþi din moºia satului au început sã intre în necontestat între moºiile Duda, Pâhneºti ºi Dânþeni” .posesia boierilor încã din a doua jumãtate a secolului al XVII-lea.La aceiaºi datã, la primãria din Pâhneºti s-a prezentat, în

30. Ibidem, p. 435/doc. 19.scopul stabilirii cu precizie a hotarnicii, o delegaþie din Duda a 31. Gh. Ghibãnescu, Surete ºi izvoade, vol. XVII, doc. 152, p. 131.

Obºtii locuitorilor împroprietãriþi la 1864, reprezentatã prin: 32. DJANI, Documente, p. 419/doc. 237.

Toader Mutu, Alexandru Pavel, Toader Negru, Vasile Filip, Ion 33. Gh. Ghibãnescu, Surete ºi izvoade, vol. XVII, p. XLIX.Mitican, Panait Mihai. 34. Grigore Gãneþ, Tezaurul arhivistic vasluian, Bucureºti, 1986, doc.

În prezent, în satul Pâhneºti, foarte puþine locuri mai 454, p. 128.

amintesc de toþi acei boieri care ºi-au pus amprenta asupra 35. Gh. Ghibãnescu, Surete ºi izvoade, vol. XVII, p. XLIV. 36. DJANI, Documente, p. 435/doc. 35.moºiei de-a lungul timpului. S-a pãstrat pânã astãzi doar 37. Ibidem, p. 243/doc. 17.biserica ºi beciul pe care l-au avut aceºtia la conac, situat pe 38. Ibidem, p. 471/doc. 168.partea stângã a pârâului ce strãbate satul, la circa 300 m de 39. Ibidem, p. 419/doc. 250.

bisericã.40. Adrian Butnaru, Catagrafia locuitorilor satului Pâhneºti, þinutul

Fãlciu, la 1820, în „Elanul”, nr. 88, iunie 2009. Note: 41. Gh. Ghibãnescu, Surete ºi izvode, vol. XVII, p. 162.

1. Gh. Ghibãnescu, Surete ºi izvoade, vol. VIII, 1914, p. 259. Unul 42. Ibidem, p. 167.dintre cei care s-a ocupat de trecutul acestei localitãþi, profesorul 43. Alexandru V. Perietzeanu-Buzãu, Vidomostie de boierii Moldovei de istorie Constantin Partene, din Ghermãneºti, dã ca datã „certã” aflaþi în þarã la 1829, în „Arhiva Genealogicã”, 1994, nr. 3-4, p. 300. anul 1625 (Arsura – vatrã de istorie, Editura Sfera, Bârlad, 2008, p. Ulterior redactãrii Vidomostiei, dar fãrã a putea preciza orizontul de 93 – 95). Profesorul menþionat afirmã chiar: „Dacã în cazul timp, în dreptul acestui boier este scris cuvântul „mort”.celorlalte sate din comunã, problema atestãrii documentare este 44. Adrian Butnaru, Catagrafia satului Pâhneºti la 1832, proprietate a clarã, în cazul satului Pâhneºti, anul 1625 rãmâne certitudine. Prin vornicului Scarlat Roset, în „Lohanul”, anul III, nr. 3 (9), iulie 2009.cercetãri ulterioare se pot aduce noi dovezi ºi astfel se va confirma 45. DJANI, Documente, p. 243/doc. 29. Atunci era realizatã ºi adevãrul raþionamentului nostru” (Ibidem, p. 95). Din pãcate, hotarnica moºiilor Horjeºti, Pâhneºti ºi Þinteºti, din apropierea pentru istoricii care au acces mai dificil la izvoarele istorice, pot moºiei aflatã în studiu.apãrea astfel de probleme în obþinerea tuturor datelor care 46. Clit Costin, O vidomostie ineditã cu slujitorii bisericilor din judeþul contureazã istoria unei comunitãþi. Fãlciu la 1840, în „Elanul”, nr. 35, ianuarie 2005.

2. Documente privind istoria României, veacul XVII, vol. V, p. 370; 47. DJANI, Documente, p. 243/doc. 32.Constantin Partene, op. cit., p. 93. 48. Acesta deþinea partea de moºie încã din anul 1845; Adrian

3. Catalogul documentelor moldoveneºti din Direcþia Arhivelor Butnaru, Catagrafia satului Pâhneºti, þinutul Fãlciu, la 1845, Centrale, Supliment (1403-1700), Bucureºti, 1975, p. 162 (în proprietate a vornicului Costachi Aslan, în „Elanul”, nr. 90, august continuare vom cita CDM). 2009.

4. Vezi Adrian Butnaru, Mihail Sadoveanu - creatorul mitului primei 49. Direcþia Judeþeanã a Arhivelor Naþionale Vaslui, Prefectura atestãri documentare a Pâhneºtilor, în „Prutul”, anul VII, nr. 2 (44), judeþului Fãlciu, 1/1904 (în continuare vom cita DJANV).iunie 2008. 50. Georgeta Crãciun, op. cit., p. 176.

5. Documenta Romaniae Historica (DRH), A, vol. XXIV, doc. 422, p. 51. Ghenadie Petrescu ºi Dimitrie A. Sturza, Acte ºi documente 402. relative la Istoria Renaºterii României, p. 987.

6. Ion Toderaºcu, Unitatea româneascã medievalã, vol. I, Editura 52. DJANV, Prefectura judeþului Fãlciu, 1/1904.ªtiinþificã ºi Enciclopedicã, Bucureºti, 1988, p. 197. 53. Ion Gugiuman, Depresiunea Huºi, Editura ªtiinþificã, Bucureºti,

7. Gh. Ghibãnescu, Surete ºi izvoade, vol. XXV, Iaºi, 1932, p. 5. 1959, p. 170.Documentul conþine ºi 10 peceþi în fum. 54. C. Chiriþã, Dicþionar geografic al judeþului Fãlciu, Iaºi, 1893, p. 147.

8. De fapt, la începutul secolul XVII majoritatea satelor din zonã erau 55. D.J.A.N.V., Prefectura judeþului Fãlciu, 1/1904.rãzãºeºti. Amintim aici ºi satul Duda (Adrian Butnaru, Novaci ºi 56. Ibidem.Duda. Pagini de istorie, Editura Pim, Iaºi, 2007, p. 53). 57. Ibidem.

9. Vlad Georgescu, Istoria românilor, Editura Humanitas, Bucureºti, 58. Ibidem.1992, p. 19 - 20.

10. A. I. Gonþa, op. cit, p. 396.11. Vlad Georgescu, op. cit., p. 20.12. Gh. Ghibãnescu, Surete ºi izvoade, vol. XVII, p. 10.13. CDM, vol. IV, Bucureºti, 1975, doc. nr. 352, p. 90.14. Vezi Adrian Butnaru, op. cit.15. Radu Rosetti, Pãmântul, sãtenii, stãpânii în Moldova, vol. I,

Bucureºti, 1907, p. 250. 16. Gh. Ghibãnescu, Surete ºi izvoade, vol. XVII, Rãbâia ºi moºiile

din jur, 1927, p. XLVII.17. Ibidem, vol. IV, Iaºi, 1908, p. 82.18. Constantin Partene, în op. cit., afirmã cã, de fapt, Mihalachi Cehan

era proprietar.19. Gh. Ghibãnescu, Surete ºi izvoade, vol. IV, p. 43; Idem,

Kogãlnicenii, Iaºi, 1933, doc. nr. XLVIII, p. 43.20. Istoria Huºilor, cu un colectiv redacþional format din Th. Codreanu

(coordonator), Vasile Calestru, Boris Gorceac, Avram D. Tudosie, Georgicã Þoncu, Editura Porto-Franco, Galaþi, 1995, p. 94.

21. Constantin Tofan, Evoluþia perioadelor de foamete, partea a II-a, în Carpica, XXXIV, Editura Documentis, Iaºi, 2005, p. 217.

22. Buletinul Comisiunii Istorice, VIII, Bucureºti, 1929, p. 87. 23. Moldova în epoca feudalismului, vol. VII, partea I, Chiºinãu, 1975,

Grig

ore

Vie

ru, V

etr

iºo

aia

, 2

00

3

15

ELANUL Nr. 100 - iunie 2010

Comunitãþile monastice ºi puterea în Moldova secolului XV*

Iulian-Marcel CIUBOTARU

8Abordarea unei teme care vizeazã un subiect atât de Zlãtariul, ºi mai din sus undi este Coste cãlugãrul" . Nefiind complex cum este cel al monahismului în Moldova medievalã, actantul principal al acþiunii juridice despre care vorbesc, nu presupune pe lângã o bunã cunoaºtere a statutului juridic pe cunoaºtem nici mãcar mãnãstirea de metanie a acestui Coste. care-l ocupa clerul superior în societatea moldoveneascã, ºi un Cu toate acestea, unii autori au vãzut în formula "undi este efort de intuiþie care sã vizeze viaþa cotidianã a monahilor ºi Coste cãlugãrul", o atestare (prima ºi ultima însã) a unei obºti implicit rolul deþinut de aceºtia în ierarhia bisericeascã. Intrarea monahale, pe care au localizat-o geografic în judeþul Bacãu,

9în obºtea mãnãstireascã însemna atunci, ca ºi acum, moartea comuna Filipeni . Consider cã din aceastã formulã, menitã sã 1vechiului om ºi o renaºtere de ordin spiritual, care-l supunea pe arate limitele unei aºezãri rurale, nu se poate ajunge la o

cel în cauzã unor canoane ºi reguli valabile pânã la sfârºitul asemenea concluzie. Însã urmãtorul document pãstrat aduce o 2vieþii . luminã în acest caz. Acelaºi Coste cãlugãr este amintit de data Alegerea unei asemenea excepþionale cãi consta în aceasta într-un uric emis tot de Ilieº ºi ªtefan ºi care poate fi

3 10imitarea vieþii lui Hristos . Totodatã, schimbarea numelui datat între 7 iulie 1438 ºi 2 august 1442 . Acelaºi subiect, Mihail semnifica o rupere a tuturor relaþiilor anterioare, acest deosebit Oþel, diac în cancelaria Moldovei ºi boier, primeºte danie câteva pas presupunând renunþarea la tot ceea ce înseamnã lume. sate. Amintind hotarele unuia dintre ele, se precizeazã Uneori existau ºi neînþelegeri în ceea ce priveºte averea celui urmãtoarele: "pe Dunavãþu, pe din sus de Rogoazã, poiana care urma sã se cãlugãreascã. Se cunosc cazuri când monahul unde a fost Coste <cãlugãrul>, ºi pârâul Dobrãnii, pe din

11lãsa bunurile sale mãnãstirii de metanie iar rudele contestau amândouã pãrþile" . Prin urmare, la data emiterii acestor 4dupã decesul acestuia hotãrârea sa . documente, poiana respectivã nu mai era a cãlugãrului Coste,

În aceste condiþii, prin demersul de faþã îmi propun sã acesta gãsindu-ºi un alt loc de retragere sau pur ºi simplu realizez o analizã a monahilor ºi monahiilor simpli din Moldova murise, a doua variantã fiind mai plauzibilã. Oricum, faptul cã secolului XV, fapt din care relevã statutul acestei categorii acest Coste trãise o perioadã relativ mare de timp în poiana sociale. Aceastã situaþie voi încerca s-o conturez din analiza respectivã este dovedit de faptul cã numele sãu era încetãþenit documentelor de cancelarie pãstrate care fac referire la acest în ceea ce priveºte raportarea la poiana cu pricina.lucru, documente care trebuie privite în contextul politic ºi Urmãtorul document referitor la monahi este mult mai eclesiastic în care au fost emise. Prin urmare, critica izvoarelor amplu în ceea ce priveºte conþinutul referitor la aceastã trebuie avutã mereu în vedere, la fel ca ºi alte metode care sã categorie socialã. El este emis în Târgul de Jos pe 25 august conducã spre concluzii nepãrtinitoare. Analiza documentelor de 1443 ºi vorbeºte despre statutul cãlugãrului Sava care "a cancelarie ºi compararea conþinutului lor cu al altor izvoare de cumpãrat o vie de la Andrica de la Neamþ, ºi via este mai sus de aceeaºi naturã, acolo unde acest lucru este posibil, nu face cetatea Neamþ, ºi este locul unde este teascul acestei vii. ªi i-decât sã uºureze emiterea unor deducþii. Trãiau cãlugãrii într- am dat acest loc sã-ºi facã chilie. ªi, de asemenea i-am dat adevãr retraºi de lume, cu reduse contacte cu aceasta? Sau, Chilia lui Macarie, care este mai jos de mãnãstirea Neamþ, sã-i implicare lor în viaþa socialã, de care în fond nu aveau decât fie lui ºi cu grãdina lui ºi cu acareturile. Toate acestea mai sus beneficii materiale ºi mult mai puþine de facturã spiritualã, era scrise: ºi via, ºi locul de chilie, ºi chilia cãlugãrului Macarie ºi cu una activã, asemenea altor categorii socio-profesionale? Într-o toate cele ce atârnã de ele, sã fie ale rugãtorului nostru Sava uric altã ordine de idei, îmi propun sã vorbesc doar despre monahii ºi cu tot venitul, cât va fi în viaþã, nemiºcat întru nimic. ªi la aparþinând ortodoxismului, care s-au bucurat, aºa cum vom moartea sa, cui îi va da Sava, aceluia sã-i fie, de asemenea

12vedea, de numeroase privilegii (danii, întãriri) din partea nemiºcat în veci" . Aºadar, un monah care se bucura personal domnilor. Cãlugãrii aparþinând altor confesiuni nu intrã de încredere din partea domnului. În acest sens voievodul îl

13deocamdatã în atenþia acestui demers. numeºte "adevãrat cãlugãr ºi rugãtor al nostru" . Daniile pe Cu toate acestea nu putem omite cã primul document emis care acest monah le primeºte sunt cele de care avea trebuinþã la

de cancelaria Moldovei, în timpul domniei lui Petru, fiul Muºatei, momentul respectiv. Pe lângã o chilie a unui alt cãlugãr pe nume care dateazã din 1 mai 1384, vorbeºte despre o comunitate de Macarie, ºi care cred cã era nefolositã în momentul daniei, Sava rit catolic. La data precizatã, Petru Muºat dãruieºte bisericii mai primeºte ºi un loc de chilie. De asemenea, o grãdinã, iar din Sfântul Ioan Botezãtorul din Siret construitã de mama sa, lectura întreagã a documentului reiese cã acesta era scutit de Margareta, pentru cãlugãrii predicatori, venitul vãmii din oraºul desetinã ºi foarte important, sã nu fie sub ascultarea nici unui alt

5amintit . Documentul, redactat în limba latinã, vorbeºte despre o cãlugãr sau egumen. Mai mult, dreptul de moºtenire poate fi comunitate de monahi dominicani care capãtã un privilegiu la transmis de cãlugãrul beneficiar cui ar dori acesta. Recent, s-a cererea "ilustris et nobilissima domina Margarita, mater nostra demonstrat plecând de la o însemnare contemporanã de pe

6dilecta et honorabilis" , care-ºi pregãtise, în viaþã fiind încã, verso-ul documentului în cauzã, anume "via lui Nicandru", cã mormântul în biserica amintitã. Fiind iniþial ortodoxã, acest Nicandru nu este altul decât numele pe care îl avea

7 Sihastrul Sava înainte de a primi schima mare. El este cel care convertindu-se ulterior la catolicism , Margareta pare sã-ºi fi luat apare în Pomelnicul de la Bistriþa, în contextul unor "solidaritãþi în serios susþinerea noii sale confesiuni. Despre cãlugãrii de la

14 15biserica Sfântul Ioan Botezãtorul, în afara faptului cã erau monahale" existente în Moldova acestei perioade . În acelaºi predicatori, actul nu mai spune nimic. pomelnic este trecut ºi Macarie, cel mai probabil sihastrul a cãrui

Primul monah ortodox care nu deþine alte ranguri sau titluri chilie o moºteneºte Sava, care a reprezentat modelul ºi 16în ierarhia cinului cãlugãresc, ºi care este amintit în izvoarele mentorul sãu . Unii istorici au vãzut în formula "Chilia lui

emise de cancelaria domneascã din Moldova, este Coste Macarie" din acest document o atestare a unei "comuniþã 17cãlugãrul. Despre acesta, documentul emis la Vaslui pe 6 iulie religioase sub conducerea unui oarecare Macarie" , fapt ce nu

1438 nu spune prea multe. Voievozii Ilie ºi ªtefan, dãruiesc cu poate fi concluzionat din citirea actului în cauzã. Revenind la aceastã ocazie unui pisar, un sat unde a fost jude Loluº, pe Sava, s-a observat situaþia neobiºnuitã de care se bucura Berheciu, "ºi mai din gios, unde este Stan giudili, pe de acesta, asemãnãtoare cu cea de mai târziu a lui Daniil Sihastru. amândoui pãrþile, ºi la gura Dunavãþului, [ºi] Dobrean, undi este Totodatã, privilegiul acordat acestui sihastru, de a-ºi desemna

ELANUL

16

Nr. 100 - iunie 2010

urmaºul fãrã implicarea vreunei autoritãþi laice sau eclesiastice, Situaþia de ascultare sub care au fost puse cele care contravine canoanelor bisericeºti, are o importanþã ºaptesprezece sate ºi douã iezere faþã de mãnãstirea Neamþ se capitalã, întrucât poate fi echivalat cu privilegiul acordate unei repetã ºi în cazul satelor Ciulineºti, Beresteni ºi Roºca de lângã

18 Hârlãu, cu precizarea cã ele devin domenii ale mãnãstirii Sfântul mãnãstiri întregi . 32În ambele cazuri, persoanele despre care am amintit erau Nicoale din Poianã . La 5 aprilie 1448, Petru-voievod, aflat la a

mai mult decât cãlugãri, ei deveniserã sihaºtri. Nu cunoaºtem doua domnie deplinã în Moldova (petrecutã înainte de 5 aprilie 33dacã Coste cãlugãrul se aflase sub ascultarea vreunui stareþ 1448-dupã 10 octombrie acelaºi an ), hotãrãºte ca satele

dintr-o mãnãstire, însã despre Sava ºtim cu certitudine cã nu respective "sã nu plãteascã dare, nici posadã, nici podvoadã, depindea de nicio autoritate. Faptul cã dupã moartea sa putea nici iliº, nici la mori sã nu munceascã, nici la jold sã nu umble, lãsa moºtenire cele primite cui dorea, aratã situaþia specialã de nici buþile noastre sã nu le care ºi sã nu aibã nici o altã slujbã a

19care se bucura sihastrul Sava . noastrã. ªi oricâþi cojocari sînt în aceste sate sau orice meºter, La 20 februarie 1445, ªtefan-voievod dãruieºte mãnãstirii sã fie întreg acest venit al mãnãstirii. ªi, de asemenea,

Moldoviþa, una dintre cele mai vechi din Moldova, atestatã în judecãtorii din Iaºi ºi din Hârlãu ºi globnicii lor, nici pripãºanii, sã 20 nu le judece faptele acestor oameni, nici sã-i prade, nici sã ia 1402 , jumãtate din douã iezere de la Covur ºi venitul vãmii

gloabã, nici tretinã de la aceºti oameni, ºi nici pentru osluh; orice Covurlui. Totodatã, în acest act se specificã urmãtorul fapt: "de fel de faptã s-ar întâmpla între aceºti oameni, sã-i judece la cine va prinde peºte acolo, cãlugãrii vor lua jumãtate din venit cãlugãrii ºi ei sã ia aceastã gloabã ºi tot venitul provenit de la ºi din vama pe uscat. Cine însã ar cuteza sã ia mãcar un groº din

34acel venit al cãlugãrilor, fãrã voia lor, acela sã fie blestemat ºi va aceºti oameni" . 21 Acesta act aduce o luminã asupra semnificaþiei termenului fi aspru pedepsit de la înãlþimea sa" .

întãrire în Evul Mediu. Pe lângã faptul cã însemna o Încã un privilegiu aºadar, care întãreºte ideea însemnatei reconfirmare a unor danii anterioare (primul termen fiind în importanþe a aºezãmintelor monastice în Evul Mediu românesc. strânsã legãturã cu cel de-al doilea), întãrirea presupunea Oricum Mãnãstirea Moldoviþa a fost una dintre cele mai dreptul de utilizare necondiþionatã a unor bunuri aflate pe un populare din Moldova, indiferent de mediul social în care era perimetru geografic strict delimitat. Prin astfel de privilegii (cum receptatã. Prin urmare, cãlugãrii de acolo se numãrau constant sunt cele la care am fãcut referire mai sus) statutul oamenilor printre beneficiarii privilegiilor acordate de domnie, cel de mai despre care se vorbeºte în acte, nu suferã nici o îmbunãtãþire, ci sus fiind dovada acestui fapt. doar este schimbat beneficiarul cãtre care urmau sã ajungã Acelaºi ªtefan-voievod dispune pe 6 iunie 1446 ca plãþile respective (în cazurile discutate beneficiarul nu mai este mãnãstirea de cãlugãriþe de la Boiºte, cea dintâi mãnãstire de

22 23 instituþia domniei ci obºtea mãnãstireascã). O precizare maici din Moldova atestatã documentar , unde a fost chilia 24 importantã se face în acest document, privitoare la dreptul vlãdicãi Iosif (primul mitropolit al Moldovei ), precum ºi preoþii

ierarhilor, inclusiv al egumenilor ºi cãlugãrilor, de a-i judeca pe din satele mãnãstireºti Telebecinþi, Baºoteni, Dvorineºti, oamenii din satele supuse mãnãstrii. Aceastã situaþie nu este Baloºeºti, Gura Cracãului ºi Trestiana de la Balomireºti, sã fie

25 ineditã, în Evul Mediu românesc clericii având competenþe sub ascultarea sfintei mãnãstiri Neamþ . Cu aceastã ocazie sporite de judecatã, ierarhii asistând în divanul de judecatã sau veniturile locaºurilor amintite trec sub chivernisirea mãnãstirii

35autentificând actele de drept privat . Neamþ. Aceastã situaþie este oarecum similarã cu precedenta, Acelaºi Petru al II-lea întãreºte pe 3 septembrie1448 din cazul Moldoviþei. Faptul cã mãnãstirea Boiºte, unde erau

36mãnãstirii Neamþ, patru sãlaºe de þigani ; tot acum domnul cãlugãriþe, trece sub ascultarea mãnãstirii Neamþ, denotã cã hotãrãºte ca "oricine din boierii noºtri, oricine ar vrea sã aceastã mãnãstire nu era de prin rang, într-o posibilã ierarhie a opreascã pe aceºti þigani sau i-ar ascunde înaintea cãlugãrilor, locaºurilor monahale. Oricum, Mãnãstirea Neamþ era poate cea

37acela va plãti cu gâtul sãu" . mai importantã din Moldova la vremea respectivã ºi îºi va pãstra 38acelaºi statut pânã în zilele noastre, fapt relevat de multiplele Cu puþin înainte de a muri, fiind probabil grav bolnav ºi

stãpâniri pe care le-a avut în subordine, atât în prima parte a mergând la Probota, Petru-vodã dãruieºte acestei mãnãstiri un 26 obroc anual de ºase buþi de vin precum ºi cãmara de cearã ce se secolului XV, dar mai ales în vremea lui ªtefan cel Mare .

strânge de la cârciumile din Târgul Frumos "ºi fraþilor sã li se dea Urmãtoarea obºte monahalã amintitã în documente este câte o cupã la trapezã, ºi aceasta va fi neschimbatã în toate tot cea de la Neamþ. De data aceasta Petru-voievod întãreºte

39acestei mãnãstiri stãpânirea peste ºaptesprezece sate ºi douã sãptãmânile, în toþi anii" . Acest document, interpretat de unii 40iezere, scutindu-le de toate dãrile ºi slujbele domneºti, cu istorici ca o adevãtatã "prevedere testamentarã" , întãreºte

excepþia obligaþiei de a trimite oameni la oaste când domnul o va ideea cã Mãnãstirea Probota a fost alãturi de cea de la Neamþ, 27conduce , ºi hotãrând ca "numai cãlugãrii de la Mãnãstirea unul din locaºurile eclesiastice de suflet ale lui Petru al II-lea.

Neamþ, cu egumenul ºi cu cine ºtiu ei sã-i judece pe oamenii lor Daniile ºi întãririle cãtre mãnãstiri ºi implicit cãtre din aceste sate mai sus scrise ºi sã facã ei cu aceastã gloabã ce vieþuitorii acestora reprezintã un însemnat procent din totalul ºtiu ºi sã nu plãteascã aceºti oameni nici o slujbã a noastrã ºi actelor emise de cancelaria din Moldova în aceastã perioadã. nici o muncã sã nu plãteascã, în afarã de oaste, când domnia Apariþia în documente a clerului superior, care s-a bucurat

28 incontestabil de mult mai multe atenþii din partea domniei decât mea va merge cu viaþa sa" . În condiþiile în care Petru-vodã a cel inferior, este constantã ºi în a doua jumãtate a secolului XV, urcat pe scaunul Moldovei ca domn deplin (avându-l totuºi ca

29 fapt constatat ca fiind valabil ºi pentru prima jumãtate. În aceste asociat la domnie pe Roman al II-lea, nepotul sãu ) înainte de 30 condiþii, consider cã actul din 8 aprilie 1449 întãreºte aceastã 22 august 1447 (el fiind asociat la domnie înainte de 3

idee. La aceastã datã, Alexandru al II-lea întãreºte mãnãstrii martie1443-pânã dupã 5 aprilie 1445, de cãtre fratele sãu vitreg, Probota obrocul anual acordat acesteia de cãtre Ilie voievod, ªtefan al II-lea), este semnificativ cã unicul act pãstrat din

4131 tatãl sãu . Ulterior, documente de aceastã facturã se întâlnesc aceastã primã domnie de circa patru luni este un privilegiu tot mai des. Pe 23 ianuarie 1450, Bogdan al II-lea întãreºte cãtre Mãnãstirea Neamþ, cu atât mai mult cu cât acesta este mãnãstrii Neamþ un loc pentru douã mori, din hotarul satului datat într-o primã fazã a venirii sale pe tron. Acest lucru Deleni, unde "numai cãlugãrii ca sã aibã a-º(i) face mori pe demostreazã cã una dintre principalele acþiuni ale lui Petru al II-

42hotarul acela" ; la data de 24 februarie 1452 acelaºi Alexandru lea din postura de conducãtor al Moldovei, încã de la urcarea în al II-lea face o întãrire, de data aceasta Bistriþei. Domnul scaunul þãrii a fost stabilirea unor bune relaþii cu autoritatea hotãrãºte ca hotarul de pe Botna, cu toate iezerele, cu douã eclesiasticã.

17

ELANUL Nr. 100 - iunie 2010

56mreje pe Nistru ºi o prisacã sã aparþinã în continuare mãnãstrii actualul sat Buhociu" . De asemenea, pe 24 septembrie 1468, Bistriþa. Cu acestã ocazie dregãtorilor domneºti din Tighina le domnul Moldovei întãreºte lui ªteful Cernãtescul câteva sate, este interzis sã încaseze în continuare în hotarul cãlugãrilor jumãtate dintr-un iezer, dar ºi un loc la "Fântâna Cãlugãrului".

43vama ºi pripasul . Cel mai probabil, avem de-a face ca ºi în cazul cãlugãriþei Marta 44 cu un monah care a renunþat la viaþa din cadrul obºtii monahale, În timpul celei de-a treia domnii a lui Petru Aron, mai exact

primind Schima Mare. în ziua de 20 decembrie 1455, este atestat primul proces de Cã monahii erau buni cunoscãtori de carte, bucurându-se judecatã în care sunt implicaþi cãlugãri. Este vorba despre

de prestigiu chiar ºi la curtea domneascã o dovedeºte obºtea monahalã de la Neamþ, care avusese în prealabil o însemnarea de la finalul actului din 1462, care poate fi datat într-neînþelegere cu boierul Gostilo. Sursa precizeazã urmãtoarele: o zi de 15, una din lunile ianuarie-aprilie, septembrie-decembrie. "a venit înaintea noastrã ºi înaintea boierilor noºtri, Gostilo ºi a La sfârºitul acestui uric se precizeazã cã a scris "monahul pârât pe cãlugãrii de la Neamþ, pentru un sat, anume Bãloºeºti,

57pe Neamþ. Deci s-au pârât cât s-au pârât, ºi cu privilegiile lor, dar Ilarion" . pan Gostilo n-a putut sã dobândeascã acest sat de la cãlugãri, ci Cãlugãrii nemþeni se vor bucura ºi în vremea lui ªtefan cel

45 58a pierdut din toatã legea, iar cãlugãrii au dobândit acest sat" . Mare de atenþia cuvenitã din partea domniei , urmare cel mai

59Din acestea aflãm cã boierul perdant a avut iniþiativa acestui probabil a "zelului cãlugãrilor în toate domeniile de activitate" . proces, vodã întãrind Bãloºeºtii la data precizatã mai sus obºtii Lor le sunt întãrite în mod constant diverse stãpâniri asupra unor nemþene. Urmãtorul uric privitor la cinul monahal dateazã de la sate, iazuri, mori, heleºteie sau robi þigani. Aceºtia din urmã fac 20 ianuarie 1456, când Petru Aron scuteºte satele Pîrteºti ºi atenþia întãririi de la 1 noiembrie 1487, când voievodul unde a fost Seliºtea lui Dieniº, ale mãnãstrii Humor, de dãri ºi împuterniceºte obºtea nemþeanã cu un numãr ridicat de þigani: slujbe cãtre domnie, interzicând slujitorilor domneºti sã intre în douãzeci. Despre cel din urmã din lista înºiratã în document, aceste sate ºi specificând ca "<numai> cãlugãrii sã-i judece pe Nenciul holteiul, aflãm cã aparþinuse mãnãstirii Bistriþa, însã

46aceºti oameni ai lor sau noi înºine" . þiganii de aici s-au fãcut vinovaþi de uciderea unui rob de la Pe 31 august 1458, ªtefan cel Mare întãreºte Mãnãstrii Neamþ, pe nume Cozma tãtarul, motiv pentru care Nenciul

60Moldoviþa dreptul de a strânge ceara de la toate cârciumile din holteiul trece sub ascultarea mãnãstirii Neamþ , pentru a se Baia, de a confisca bãutura celor ce nu se vor înscrie în catastiful evita apariþia unor neînþelegeri între obºtile celor douã mãnãstrii, ºi de a-i amenda pe aceºtia cu 20 zloþi. Domnul aºezãminte monahale. interzice slujitorilor domneºti care sunt însãrcinaþi cu strângerea Cãlugãrii de la Moldoviþa apar în documentul din 12 martie cerii, sã nu încalce dreptul mãnãstrii, precizând cã "numai 1488, când le este întãrit jumãtate din satul Dvorãºti, în schimbul

47 61cãlugãrii sã ia ceara de la Baia" . Mãnãstirea Bistriþa primeºte la angajãrii de a-l pomeni pe domn sãptãmânal la liturghie . Tot în 20 mai 1459 dreptul de a încasa de la ungurii din Lucãceºti aceastã perioadã primesc multiple danii sau reconfirmãri pentru

62darea episcopeascã, hotãrând ca "numai egumenul de la danii anterioare mãnãstirile Putna, necropola domnului , 63 64 65Bistriþa ºi cu cãlugãrii sã-i judece". Tot la aceastã datã domnul Voroneþ , Humor ºi Bistriþa , ocazie cu care sunt amintite ºi

acordã dreptul cãlugãrilor bistriþeni de a lua zeciuiala din stupi ºi obºtile monahale din fiecare mãnãstire. pripasul, episcopul ºi slugile domneºti neavând dreptul de a se La finalul acestor investigaþii, se impun câteva note cu un

48amesteca în treburile mãnãstrii . Referitor la acest document s- caracter deductibil, note care privesc o strânsã arie de a observat cã el a fost pus în circulaþie nu doar pe fondul rãcirii percepþie, având în vedere nu neapãrat perioada de timp asupra relaþiilor dintre Moldova ºi coroana maghiarã, cât ºi pe cel al cãruia mi-am fixat observaþiile, cât mai ales numãrul mic de

49neexercitãrii atribuþiilor episcopului catolic în Moldova . O documente pãstrate despre monahi ºi monahii priviþi în situaþie ineditã se petrece la 12 septembrie 1464, când întregul individualitatea acestora, în ciuda numãrului mare de persoane cler moldovenesc apare ca personaj colectiv cu ocazia întãririi care îmbrãþiºau modul de viaþã chinovial. De cele mai multe ori, satului Greci, aflat pe Siret, pisarului Tador Prodan. Acest sat a obºtile cãlugãreºti sunt amintite cu prilejul unor danii sau

50fost cumpãrat de boierul în cauzã de la "chir Teoctist" , reconfirmãri de acte, emise în perioade anterioare, de vechiul mitopolitul Sucevei. Acesta, cu "încuviinþarea" tuturor monahilor domn. Doar egumenul, sau în funcþie de caz stareþul, este cel ºi monahiilor din Moldova este intermediarul acestei acþiuni care se bucurã de un statut separat, motiv pentru care numãrul juridice, în caliatate de întâistãtãtor al bisericii moldoveneºti. ºi numele acestora ne-au parvenit într-o densitate sporitã.

Dreptul de judecatã acordat egumenului ºi cãlugãrilor, Monahii simpli, monahiile sau sihaºtrii, sunt amintiþi mai întâlnit dupã cum s-a putut observa în manierã constantã, este degrabã în pomelnicele unor mãnãstiri decât în actele oficiale, documentat ºi la 3 februarie 1467, când ªtefan cel Mare acordã situaþie cu totul fireascã, raportându-ne la destinaþia celor douã acest privilegiu obºtii bistriþene, ce putea fi pus în aplicare tipuri de scrieri. În timp ce prima categorie era privitã ca un raport asupra locuitorilor din treosprezece sate, toate din þinutul în faþa divinitãþãþii, necesar pentru înduhovnicire ºi ajutor "de

51 sus", actele de cancelarie reprezentau puterea ºi gloria Neamþ . Mãnãstirea de maici Horodnic, aflatã în apropiere de 52 mundanã. Cu toate acestea, situaþia faþã de spaþiul occidental, Rãdãuþi, pe teritoriul satului Horodnic , primeºte la 17 aprilie

unde "mãnãstirile se configureazã din ce în ce mai mult ca o 1475 o întãrire pentru douã sate, numai dupã ce "au venit 66insulã în interiorul unei societãþi pe care preferã sã o ignore" înaintea noastrã ºi înaintea boierilor noºtri cãlugãriþele de la

53 este complet diferitã în spaþiul românesc, cu deosebire cel mãnãstirea noastrã de la Horodnic" . S-a observat cã moldovenesc. Întãririle ºi daniile la care am fãcut trimitere mai documentul în cauzã este de o importanþã sporitã pentru istoria sus îmi confirmã aceastã opinie. economicã, pentru cã obligã locuitorii din satele Balosinãuþi ºi

Cãlugãrii Costea, Macarie, sihastrul Sava, cãlugãriþa unde "a fost curtea lui Petru Vranã" sã presteze servicii de Marta, sunt doar câteva dintre numele reprezentative ale cinului muncã mãnãstrii, lucru nemaiîntâlnit în cazul altor locuitori de la

54 monahal din Moldova secolului XV, fãrã însã a lua în sate . Pe 11 iunie 1466, ªtefan cel Mare întãreºte Bistriþei consideraþie diverºii ierarhi care au plecat de pe aceastã treaptã mãnãstirea "unde a fost Marta cãlugãriþa", mai sus de Tamaºi,

55 a monahismului, intraþi ulterior în cler. pe Siret, "ºi o baltã, anume Martina" , probabil tot a Martei. Despre aceastã monahie nu ºtim nimic, ea fiind probabil o

Note:pustnicã care a adunat în jurul ei alte vieþuitoare, dând numele *Text prezentat în cadrul Sesiunii Naþionale de Comunicãri ªtiinþifice, ediþia a

aºezãmântului închegat în jurul ei. Aceastã mãnãstire a fost V-a, Bucureºti, 5-7 mai 2010.

localizatã "mai sus de vechiul sat Tãmaº, þinutul Bacãu, în 1. ªtefan S. Gorovei, Maria Magdalena Székely, Princeps omni laude

ELANUL

18

Nr. 100 - iunie 2010

maior. O istorie a lui ªtefan cel Mare, carte tipãritã cu binecuvântarea sub semnul probabilitãþii egalitatea dintre "vlãdica Iosif" ºi mitropolitul Înalt Prea Sfinþitului Pimen, Arhiepiscop al Sucevei ºi Rãdãuþilor, Sfânta Iosif, cred cã cele douã personaje sunt fãrã îndoialã unul ºi acelaºi. Mãnãstire Putna, 2005, p. 437. 25. DRH, A, vol. I, p. 379, nr. 267.

2. Pentru canoanele care trebuie respectate de monahi ºi monahii vezi 26. Alexandru I. Gonþa, Domeniile feudale ºi privilegiile mãnãstirilor Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii ortodoxe. Note ºi comentarii, ediþia a moldoveneºti în timpul domniei lui ªtefan cel Mare, în Idem, Studii de II-a îmbunãtãþitã, îngrijitã de Sorin Joantã, tipãritã cu binecuvântarea Istorie Medievalã, texte selectate ºi pregãtite pentru tipar de Maria Înalt Prea Sfinþitului Antonie, Mitropolitul Ardealului, Criºanei ºi Magdalena Székely ºi ªtefan S. Gorovei, cu un cuvânt înainte de Ioan Maramureºului, Sibiu, 2005, pp. 584-585. Tot aici sunt fãcute ºi trimiteri Caproºu, Iaºi, Editura Dosoftei, 1998, pp. 38-40. bibliografice la pãrinþii bisericii sau la hotãrârile sinoadelor ecumenice; 27. Aceastã dispoziþie reprezintã o obligaþie rar menþionatã în documentele Îndreptarea legii-1652, Bucureºti, Editura Academiei Republicii emise în secolul XV (Cf. Bogdan-Petru Maleon, Clerul de mir în Populare Române, 1962, în special glavele 42, 47, 71, 86, 118-126, Moldova secolelor XIV-XVI, Iaºi, Editura Universitãþii "Al. I. Cuza", 132-135, 246, 258, 319, 375. De asemenea, date despre semnificaþia 2007, p. 72 ºi nota 106). O dispoziþie de acelaºi fel va fi întâlnitã ºi în termenului monahism cu o scurtã istorie a acestei miºcãri pot fi gãsite la vremea lui ªtefan cel Mare, fiind stipulatã în documentul din 31 august Ion Bria, Dicþionar de teologie ortodoxã, A-Z, tipãrit cu binecuvântarea 1458 (DRH, A, Moldova, vol. II, 1449-1486, volum întocmit de Leon Prea Fericitului Pãrinte Iustin, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, ªimanschi în colaborare cu Georgeta Ignat ºi Dumitru Agache, Bucureºti, Editura Institutului Biblic ºi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Bucureºti, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1976, p. Române, 1981, pp. 268-269. 108, nr. 74).

3. Vlassios I. Phidas, Drept canonic. O perspectivã ortodoxã, carte tipãritã 28. DRH, A, vol. I, p. 388, nr. 273. cu binecuvântarea Preafericitului Pãrinte Daniel, Patriarhul Bisericii 29. Constantin Rezachevici, Cronologia criticã a domnilor din Þara Ortodoxe Române ºi Locþiitor de Mitropolit al Moldovei ºi Bucovinei, Româneascã ºi Moldova, vol. I, secolele XIV-XVI, Bucureºti, Editura traducere în româneºte de Adrian Dinu, Iaºi, Editura Trinitas, 2008, p. Enciclopedicã, 2001, p. 502. 154. 30. Ibidem, p. 499.

4. Semnificativ în acest sens , deºi petrecut în secolul XVII, este cazul 31. Ibidem, p. 501. negustorului Istodor Kefala; vezi pentru acest subiect articolul semnat 32. Cu privire la domeniile mãnãstirilor moldoveneºti, vezi Flavius de Gheorghe Lazãr, Avatarurile unei cãlugãriri. Cazul negustorului Solomon, Domnia ºi proprietãþilor mãnãstirilor ortodoxe moldoveneºti, Istodor Kefala, în Revista de Istorie Socialã, X-XII, 2005-2007, Iaºi, în Idem, Politicã ºi confesiune la început de Ev Mediu moldovenesc, 2009, pp. 121-128. Iaºi, Editura Universitãþii "Al. I. Cuza", 2004, pp. 154-161.

5. Documenta Romaniae Historica, A, Moldova, vol. I (1384-1448), 33. Constantin Rezachevici, op. cit. , p. 505. întocmit de Constantin Cihodaru, Ioan Caproºu ºi Leon ªimanschi, 34. DRH, A, vol. I, pp. 392-393, nr. 277. Bucureºti, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1975, (în 35. Pentru multiplele atribuþii de judecatã ale ierarhilor vezi ªtefan Gr. continuare se va cita DRH) pp. 1-2, nr. 1. Berechet, Dreptul vechilor noºtri ierarhi la judecarea mirenilor, în

6. Ibidem. Biserica Ortodoxã Românã (în continuare BOR), anul LVI, nr. 1-4, 7. ªtefan Sorin Gorovei, Întemeierea Moldovei. Probleme controversate, ianuarie-aprilie 1938, pp. 741-761; Gheorghe Cronþ, Clericii în serviciul

Iaºi, Editura Universitãþii "Al. I. Cuza", 1997, p. 119. justiþiei, în BOR, anul LVI, nr. 1-4, ianuarie-aprilie 1938, pp. 836-844; 8. DRH, A, vol. I, p. 262, nr. 185. Stelian Marinescu, Competenþa ºi atribuþiile judiciare ale clericilor în 9. Nicolae Grigoraº, Ioan Caproºu, Biserici ºi mãnãstiri vechi din Moldova secolele XIV-XVIII, în BOR, anul LXXXVIII, nr. 7-8, iulie-august, 1970,

pânã la mijlocul secolului al XV-lea, ediþia a doua, revãzutã, Bucureºti, pp. 796-811. Editura Meridiane, 1971, p. 66, informaþie preluatã ºi de Marcu-Marian 36. DRH, A, vol. I, p. 404-405, nr. 283. Petcu, ieromonah, în Mãnãstiri ºi schituri ortodoxe din România, astãzi 37. Ibidem. dispãrute, carte apãrutã cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinþitului Pimen, 38. C. Rezachevici, op. cit. , p. 508. Arhiepiscop al Sucevei ºi Rãdãuþilor, cu o prefaþã realizatã de Ioan 39. DRH, A, vol. I, p. 412, nr. 288. Moldoveanu, Bucureºti, Editura Bibliotecii Naþionale a României, 2010, 40. C. Rezachevici, op. cit. , p. 508. pp. 190-191, dar ºi de Atlasul istoric al mãnãstirilor ºi schiturilor 41. DRH, A, vol. II, pp. 1-2, nr. 2. ortodoxe din România, secolele XI-XXI, apãrut cu binecuvântarea Înalt 42. Ibidem, p. 8, nr. 8. Prea Sfinþitului Pimen, Arhiepiscop al Sucevei ºi Rãdãuþilor, Biblioteca 43. Ibidem, p. 19-20, nr. 17. Naþionalã a României, Bucureºti, 2010 (vezi harta corespunzãtoare 44. C. Rezachevici, op. cit. , p. 530-534. judeþului Bacãu). 45. DRH, A, vol. II, pp. 76-77, nr. 53.

10. În secolul al XIX-lea, acest document a fost considerat datoritã 46. Ibidem, pp. 79-81, nr. 55. conþinutului asemãnãtor, identic cu cel emis la 6 iulie 1438, prin urmare, 47. Ibidem, pp.108-110, nr. 75. o simplã copie (DRH, A, vol. I, p. 264). 48. DRH, A, vol. II, pp. 119-120, nr. 84.

11. DRH, A, vol. I, p. 263, nr. 186. 49. Liviu Pilat, Între Roma ºi Bizanþ, p. 136. 12. Ibidem, p. 342, nr. 241. 50. DRH, A, vol. II, pp. 176-178, nr. 123. 13. Ibidem. 51. Ibidem, pp. 211-213, nr. 146. 14. Liviu Pilat, Sihastrul Sava, ªtefan al II-lea ºi întemeierea Mitropoliei de 52. Marcu-Marian Petrcu, op. cit. , p. 162-163. Analizând actele referitoare

Roman, în Studii ºi Materiale de Istorie Medie, vol. XXIII, 2005, p. 23, la istoria acestei mãnãstiri, autorul omite în mod surprinzãtor actul din nota 1. 17 aprilie 1475.

15. Ibidem, pp. 23-40; Idem, Între Roma ºi Bizanþ. Societate ºi putere în 53. DRH, A, vol. II, pp. 301-303, nr. 200. Aceastã mãnãstire va fi pusã de Moldova (secolele XIV-XVI), Iaºi, Editura Universitãþii "Al. I. Cuza", cãtre ªtefan cel Mare sub ascultarea Putnei, fapt petrecut la 16 2008, pp. 309-311. martie 1490-vezi DRH, A, vol. III (1487-1504), întocmit de Constantin

16. Liviu Pilat, Sihastrul Sava, ªtefan al II-lea ºi întemeierea Mitropoliei Cihodaru, Ioan Caproºu ºi Nicolae Ciocan, Bucureºti, Editura de Roman, p. 24. Academiei Republicii Socialiste România, 1980, pp. 148-149, nr. 76.

17. Nicolae Grigoraº, Ioan Caproºu, op. cit. , p. 66. 54. Alexandru I. Gonþa, op. cit. , p. 43. 18. Liviu Pilat, Sihastrul Sava, ªtefan al II-lea ºi întemeierea Mitropoliei 55. DRH, A, vol. II, pp.194-195, nr. 136.

de Roman, p. 24. 56. Nicolae Grigoraº, Ioan Caproºu, op. cit. , p. 68. 19. Sihaºtrii se origineazã din monahi. Pentru semnificaþia termenului 57. DRH, A, vol. II, pp. 144-146, nr. 102.

"sihastru" la greci ºi români, vezi Constantin Cojocaru, Spiritualitatea 58. Vezi nota 27. ortodoxã moldoveneascã în prima jumãtate a secolului al XV-lea. 59. Alexandru I. Gonþa, op. cit. , p. 39. Mãnãstirea Moldoviþa, în Anuarul Facultãþii de Teologie Ortodoxã, 60. DRH, A, vol. III pp. 30-32, nr. 18. Obºtea nemþeanã primeºte o danie ºi Universitatea "Babeº-Bolyai" Cluj-Napoca, X, 2006-2007, p. 160; vezi la 30 septembrie 1503; Ibidem, pp. 520-524, nr. 293. ºi Dicþionar tematic al Evului Mediu Occidental, coord. Jaques Le Goff, 61. Ibidem, pp. 50-53, nr. 31. Jean-Claude Schmitt, Iaºi, Editura Polirom, 2002, p. 122. 62. Vezi actele din 2 martie 1487, 16 martie 1490, 17 martie 1490, 14

20. Mircea Pãcurariu, Scurtã istorie a Bisericii Ortodoxe Române, Cluj- decembrie 1501, 8 septembrie 1503- Ibidem, pp. 13-15, nr. 9, pp. 144-Napoca, Editura Dacia, 2002, p. 90. 147, nr. 75, pp. 153-155, nr. 78, pp. 466-470, nr. 261, p. 516, nr. 290.

21. DRH, A, vol. I, p. 358, nr. 253. 63. Vezi actul din 26 noiembrie 1490-Ibidem, pp. 158-161, nr. 81. 22. Nicolae Dobrescu, Din istoria bisericii române. Secolul al XV-lea. 64. Vezi actul din 26 noiembrie 1490-Ibidem, pp. 162-165, nr. 82.

Studiu istoric, Bucureºti, Tipografia cãrþilor Bisericeºti, 1910, p. 126. 65. Vezi actele din 23 noiembrie 1499 ºi 22 martie 1500-Ibidem, pp. 23. Marcu-Marian Petcu, op. cit., p. 55: aceastã mãnãstire a fost înfiinþatã 438-444, nr. 246, respectiv pp. 458-460, nr. 256.

între 1373-1392, de cãtre ieromonahul Macarie Bou (Boia). Consider 66. Giovanni Miccoli, Cãlugãrii, în Omul medieval, coordonator Jaques cã astfel se justificã ºi numele acestei mãnãstiri. Le Goff, traducere de Ingrid Ilinca ºi Dragoº Cojocaru, postfaþã de

24. Nicolae Grigoraº, Ioan Caproºu, op. cit., p. 67. Deºi autorii citaþi pun Alexandru-Florin Platon, Iaºi, Editura Polirom, 1999, p. 43.

19

ELANUL Nr. 100 - iunie 2010

1. RELIGIA CREªTINÃ – STRUCTURÃ DEFINITORIE A care “fiinþa” sub “privirile” unei puteri divine absolute. Aceastã MENTALULUI COLECTIV MEDIEVAL percepþie venea din orizontul sãu christic ºi, ca atare, constituia

modelul sãu de viaþã, cãci el se ºtia drept “fiinþã a lui Dumnezeu” Structurile mentale medievale au constituit acele ºi coborâtor din El. De aici ºi aceastã reprezentare mentalã,

structuri de percepþie, comportament ºi atitudine, proprii ºi care devenea o realitate medievalã profundã, raportatã mai comune tuturor grupurilor umane ºi nivelelor cultural-spirituale mereu la cuvântul Dumnezeu - ca esenþã a spiritualitãþii sale din epoca medievalã (în spaþiul Occidentului latin medieval ºi creºtine. Pentru omul medieval, descifrarea misterului între sec. V/VIII-XVI), de fapt o paradigmã comunã de gândire ºi existenþei sale, descoperirea miracolului ºi a frumuseþii acestuia un model general uman cu o apartenenþã a tuturora de atunci la erau considerate drept semne ale primirii Pãrintelui Ceresc, un ansamblu comun de referinþe definitorii. Oricum, azi ele se revelat în istorie, pe deplin, în persoana lui Iisus Christos, întru constituie doar într-o “lume pe care am pierdut-o”. care locuia trupeºte plinãtatea Dumnezeirii ºi care era conceput

Pentru Evul Mediu, religia (credinþa) era prima structurã teologic ca Sfânta Treime de Persoane divine. Aºadar, mentalul mentalã definitorie a oamenilor ºi consta în acea modalitate colectiv medieval se înfãþiºa sub forma sa creºtinã, specificã, intrinsecã, de a privi lumea ºi viaþa, de a le relaþiona cu primordialã, ca o increere a divinului mântuitor ºi ca un spaþiu o ordine superioarã dependentã, bine definitã ºi stãpânitã - cea spiritual conceput ca o “casã a omului”, situatã eschatologic în divinã, tocmai pentru o mai bunã acomodare ºi chiar luare în “braþele Pãrintelui divin”. Tocmai acest mod de a privi ºi de a stãpânire a lumii. În acest sens, orientarea omului medieval înþelege lumea ºi viaþa reprezenta dimensiunea centralã a era biunivocã - axatã pe relaþia sacru/profan - cãci exista în el spiritualitãþii omului medieval, axat, deci, pe comunicarea aceea fiinþã care tindea cu obstinaþie sã-ºi sporeascã puterea ºi spiritualã între un Dumnezeu care “vorbeºte” ºi un credincios

sã-ºi concretizeze libertatea, dar exista în el ºi o altã fiinþã care a care “ascultã”.gãsit în dependenþa asumatã ºi în neputinþa faþã de propriul sãu În fond, pentru Evul Mediu, o istorie a stãrilor de spirit ºi univers mijlocul unei coincidenþe cu sine. a mentalitãþilor nu ar putea sã distingã cu claritate între laic ºi

Religiozitatea omului de atunci apãrea, inevitabil, ca fiind religios, decât cel mult sub raport tematic. Biserica era ea expresia mentalã (intelectualã) a acestei neputinþe de a însãºi nu numai o formã de instituþionalizare a credinþei, dar ºi cuprinde cu mintea ºi sufletul tot universul. Spiritul profund un factor de consolidare a puterii de înþelegere, de “pedagogie a religios al omului medieval reprezenta, de fapt, o formã neamului”, de raportare spiritualã la valorile morale ºi, nu în specificã de identitate, prin repercutarea în lumea terestrã a ultimul rând, de apãrare împotriva necunoaºterii, a limitelor de superioritãþii ultime a unei lumi transcendente, inefabile - înþelegere. Gãsim în climatul cultural-spiritual al epocii sacralitatea. medievale nu numai o sumã de nãzuinþe, stãri de spirit, angoase

De altfel, sacrul (supranaturalul) - era tot ceea ce nu existenþiale, dar ºi un izvor nesecat de tãrie moralã ºi sugestie aparþinea lumii terestre, dar care, într-un fel sau altul, o influenþa esteticã pentru timpurile ce au urmat, în spiritul acelei grave ºi, odatã cu ea, (sau prin ea) influenþa ºi viaþa oamenilor. Era responsabilitãþi pentru viitor - asumat de oamenii medievalitãþii.vorba, deci, despre o paradigmã mentalã universalã, Am conturat tot acest climat mental medieval pentru cã incomensurabilã, care condiþiona gândirea umanã de o forþã nu s-a înþeles întotdeauna cã timpul ºi sentimentele religioase distinctã de voinþa sa. De aici, originea ideii de Dumnezeu ca erau, pentru cei de atunci, ca niºte candele aprinse, ca niºte fiind un dat al conºtiinþei, o apercepþie transcedentalã, venitã ca lumini de veghe ºi izvoare de tãrie sufleteascã, atunci când alþii arhetip dintr-o structurã de adâncime a posibilului (psihicului) ar fi dorit sã le transforme pãmântul sau sufletul într-un dezolant uman. Sacrul reprezenta, aºadar, o omniprezenþã în interiorul pustiu, fãrã credinþã, fãrã speranþã, fãrã luminile cunoaºterii.firescului existenþial ºi apãrea atunci când invizibilul întemeietor se manifesta în vizibil, în timp ce supranaturalul era atestat în 2. TIMPUL CREªTIN ÎN OCCIDENTUL MEDIEVALchip tangibil. Universul cotidian al vieþii omului medieval era, astfel, atins de aceastã “mirabilã sãmânþã” a sacralitãþii - Timpul, ca ºi spaþiul creºtin - “armãturi ale felului de a adicã, de contactul permanent, spontan ºi intim cu miracolul, gândi ºi de a trãi ale societãþii creºtin-medievale” (Jacques Le invizibilul ºi incomprehensibilul, cu tot ceea ce era dincolo de Goff) - erau parametrii determinanþi ai existenþei lumii ºi simþ ºi chiar de bun-simþ. modalitãþi fundamentale de ipostaziere a experienþei umane.

Percepþia medievalã a timpului era, în primul rând, una xxx integrativã, îngemãnând - în cadrul aceleiaºi viziuni ºi într-un

raport de simultaneitate - deopotrivã trecutul, prezentul ºi La urma urmei, fiecare civilizaþie are un sistem dominant viitorul. În al doilea rând, era ºi una calitativã, cãci timpul era

de valori, care serveºte drept cadru oricãrei gândiri, acþiuni, conceput nu ca o coordonatã neutrã, ci ca o forþã puternicã ºi sentiment sau creaþie artisticã. În Evul Mediu, oamenii nici nu misterioasã, guvernând deopotrivã lucrurile, fiinþele, viaþa gândeau ºi nici nu simþeau exact ca noi. Nu simþeau ºi nu oamenilor ºi chiar simþãmintele lor religioase. De asemenea, gândeau mai bine sau mai puþin bine, ci - pur ºi simplu - altfel, într-o astfel de societate medievalã în care predomina printr-o altã prismã, cu ajutorul unui alt sistem. Exista o „mentalitatea multiplului”, timpul era perceput ca nefiind sensibilitate feudalã, o gândire feudalã, un mod de a acþiona omogen ºi nici continuu. În fomd, nu dimensiunea obiectivã a feudal, o iubire feudalã, o ambiþie feudalã ºi o artã feudalã. timpului era covârºitoare atunci, ci cea subiectivã - care Feudalismul a fost mai mult decât o stare socialã, a fost un mod constituia pentru omul medieval caracteristica primordialã a de a exista. curgerii duratei sale.

În sensul celor de mai sus, putem spune cã omul Astfel, exista, pe de o parte, un timp profan - al vieþii medieval s-a perceput ºi s-a introdus pe sine într-o lume cotidiene ºi al activitãþilor obiºnuite, iar, pe de altã parte, exista dependentã de o ordine superioarã celei pãmânteºti, o lume

TIMPUL ÎN VIZIUNEA CREªTINÃ A OCCIDENTULUI MEDIEVAL

Dr. Laurenþiu CHIRIAC

ELANUL

20

Nr. 100 - iunie 2010

un timp sacru (religios) - ceremonial, al reactualizãrii întruchipat dupã modelul christic evocat de Evanghelii, când permanente a originilor fondatoare ºi al raportãrii la divinitate. Iisus Christos ºi-a dezvãluit adevãrata naturã doar prin Desigur, trecerea de la unul la altul era mijlocitã de multitudinea miracolele sãvârºite. De aceea, e lesne de înþeles de ce de rituri ºi de ritualuri, de sfinþenia în numele cãreia curgerea analalele ºi cronicile medievale înregistrau doar ceea ce se duratei era doar cãtre Dumnezeu ºi Slava Lui ! De aici ºi un timp petrecea mai deosebit în lume, cu scopul de a verifica împlinirea liturgic - al pomenirii lui Iisus Cristos, al pocãinþei ºi al mântuirii treptatã a profeþiilor enunþate în sfintele scrieri. În acest sens, credinciosului. Asemenea percepþii erau pe deplin explicabile Isidor din Sicilia ºi Beda Venerabilul au pus bazele acestei într-o medievalitate aflatã constant sub presiunea cronosofii creºtine, repertoriind conºtiincios toate unitãþile transcendentului ºi a tradiþiei revelatoare, la care se adãuga timpului (ora, ziua, anul) ºi chiar vârstele lumii (aetas mundi) - existenþa fricii ºi a sentimentului sfârºitului iminent al lumii menite sã dateze corect calendarul mobil al sãrbãtorilor (Apocalipsa), profeþit ºi evocat de semne ºi simboluri. religioase.

De altfel, “durata lungã” (Fernand Braudel) viza o Iatã, spre exemplu, ce scria Sf. Augustin despre timp în reîntoarcere la timpul arhaic, reactualizat mai mereu prin lucrarea sa Confessiones (Mãrturisiri): „Ce este deci timpul ?! potenþarea vechilor mituri ºi prin respectarea timpului Simplu! Dacã nimeni nu mã întreabã, eu o ºtiu, iar dacã aº vrea sãrbãtorilor religioase: Duminica, Paºtele, Crãciunul, Anul sã explic cuiva care mã întreabã, nu ºtiu.” Dincolo de aceastã Nou etc. Acesta constituia un timp reversibil ºi puternic mãrturisire hazlie a sa, totuºi Sf. Augustin a dat o explicaþie mai subiectivizat ! precisã timpului în celebra sa lucrare De civitas Dei (Cetatea

În iudaism, putem spune cã timpului i s-a atribuit o nouã lui Dumnezeu): „Noi mãsurãm timpurile care trec doar când le caracteristicã: liniaritatea, cãci evreul creºtin percepea durata mãsurãm simþind, iar ceea ce simþim se pãstreazã în amintirea ca fiind ireversibilã, cu un început ºi un sfârºit: Jahve nu se mai noastrã, deºi lucrurile care au provocat aceastã simþire sunt manifesta într-un Timp Cosmic, ci într-unul Istoric, în care imediat ºi de-a pururi înghiþite de trecut. Aºadar, spiritul omului e gesturile sale nu-ºi mai dezvãluiau înþelesul adânc decât pentru unicul criteriu acceptabil al priceperii duratei.” poporul ales, evenimentul istoric devenind astfel o teofanie. Nu-i mai puþin adevãrat cã existau ºi anumite reprezentãri

Cu aceastã imagine preluatã, creºtinismul a conferit subiective ale timpului, specifice celor 4 nivele culturale care duratei acelaºi sens ireversibil ºi liniar. Numai cã - deºi începea structurau societatea medievalã occidentalã: timpul rural, cu Facerea lumii ºi se sfârºea cu Apocalipsa, apoi Parousia ºi timpul urban, timpul seniorial ºi timpul clerical. Pluralitatea Judecata de Apoi - timpul creºtin constituia deja o referinþã de acestor percepþii ale duratei era fireascã atunci. Era vorba, de socializare a duratei, o reprezentare subiectivã a ei. Tocmai de fapt, de un timp medieval lipsit de coeziune socialã ºi de unitate aceea, putem înþelege de ce timpul creºtin includea în plus ºi un teritorialã, perceput în valori diferite ºi de cãtre oameni din „lumi” moment central care conferea un sens inedit întregii durate, ºi diferite. Cu toate acestea, într-o „Europã a catedralelor”, timpul anume Întruparea. Proclamând ºi apostolând faptul cã Iisus creºtin pãrea singurul tãmãduitor ºi unificator pentru toate Christos a trãit o singurã datã, atunci când a fost rãstignit ºi apoi structurile social-politice ºi culturale. La el se raportau cu toþii ºi a ºi înviat, creºtinismul a „fracturat” de fapt viziunea ciclicã ºi oamenii se manifestau pentru el cu o disponibilitate aparte.tradiþionalã a duratei, transfigurând un eveniment istoric în În concluzie, timpul creºtin constituia în Occidentul Medieval o hierofanie. Cristosul a fost astfel investit cu capacitatea de a structurã definitorie a mentalului colectiv, o raportare subiectivã transmite în lume un mesaj revelator (perpetuu) care sã treacã ºi teologicã la „durata lungã”. De altfel, ruptura duratei creºtine dincolo de efemeritatea intrinsecã a timpului istoric, sanctificând cu ciclicitatea arhaicã a fost totalã, cãci postulatul apariþiei unice prin unicitatea Faptei Sale percepþia duratei. a Fiului excludea repetarea. Abia în secolul al XIV-lea, odatã cu

Poate aºa se ºi explicã de ce creºtinul medieval, spre timpul muncii, al negustorului ºi al patronului ºi cu deosebire de oameniii altor epoci, a cãutat permanent divinul introducerea orologiilor s-a trecut la timpul tehnologic nu numai în natura înconjurãtoare, ci ºi în viaþa cotidianã ºi în (modern). Cu toate acestea, parcursul duratei creºtine a evenimentele istorice concrete, fiind atent la semnele, implicat atunci reîntoarcerea lumii ºi a omului la Creator, iar simbolurile, visele ºi profeþiile capabile a-l revela. În fond, avem timpul ca atare a devenit eternitate, prin comemorarea ºi de-a face cu o nouã paradigmã a descoperirii divinului slãvirea Fiinþei Unice.

MUZEUL IOAN MÂCNEA, VETRIªOAIA

Lansarea monografiei “Caragaci - un sat românesc din Bugeac”,

de Petru Ujeuca, 15 aprilie 2006

21

ELANUL Nr. 100 - iunie 2010

MOªIILE CARE DUPÃ 15 OCTOMBRIE 1491 VOR CONSTITUI NOUL OCOL AL Tg. VASLUI

Viorel ÞIBULEAC

A.DATE GENERALE târgurile scãpau de imixtiunea potentaþilor locali,acei „majores terrae” contribuind direct la vistieria centralã. De aceastã autonomie se vor mai bucura, în condiþii specifice ºi pentru o Într-un studiu anterior, în mod tangenþial ºi confuz, am scurtã perioadã,dupã anii semnalaþi de Grigore Ureche privind încercat un comentariu referitor la problema enunþatã în titlul înfeudarea târgurilor, Chilia ºi Cetatea Albã (a cãror apariþie ºi prezentului studiu. Pentru a nu porni din gol încep cu evoluþie nu se încadreazã în tipologia generalã).prezentarea unor date generale referitoare la apariþia oraºelor ºi

a ocoalelor acestora deoarece: Epoca respectivã, privitã ca treaptã de evoluþie istoricã,marca douã momente ce se succed rapid:-apariþia binomului oraº-ocol a precedat în mod cert

apariþia statului moldovenesc centralizat; - încheierea expansiunii teritoriale (probabil sub Roman Vv.) -informaþiile despre acea perioadã provin fie din surse

externe ºi au un caracter de sesizare ocazionalã fie din surse - consolidarea pilonilor statului feudal centralizat:domnia interne tardive bazate pe „spuse”, generând mai multe întrebãri cu sfatul domnesc, curtea domneascã, oºtirea; biserica cu decât rãspunsuri; latura dogmaticã ºi cea lumeascã; sistemul juridic intern ºi

încadrarea în sistemul de drept internaþional;etc.(perioada lui -fenomenul a evoluat în strânsã intercondiþionare cu Iuga Vv. mai corect Alexandru cel Bun). În contextul generalizãrii etapele istorice concrete, cu necesitãþile economice ºi relaþiilor feudale de tip diferit celor precedente, în care posibilitãþile politice ale societãþii reflectând, dintr-o anumitã proprietatea nu se mai justificã prin dreptul obºtesc – gentilic ci etapã, creºterea sau descreºterea puterii domneºti;prin încadrarea în sistemul în care domnul este ºeful ierarhiei În mod legic,la acele timpuri, orice tip de aºezare umanã sociale ºi proprietarul întregului teritoriu, transformarea tuturor necesita un teritoriu din exploatarea cãruia locuitorii sãi puteau proprietarilor de pãmânt ºi conducãtorilor locali în „slugi obþine hrana, îmbrãcãmintea,materialele de construcþia etc. domneºti„ s-a produs ºi transformarea autonomiilor locale Satul, indiferent de modul cum a apãrut ºi evoluat: persistenþã orãºeneºti în autonomia generalã a feudelor domneºti. Baza localã,dislocare de populaþie,avea un spaþiu, o „moºie” juridicã a posesiei unui sat o constituia actul domnesc, în cazul provenind fie din moºtenirea gentilica fie prin punerea în valoare târgurilor, crearea ocoalelor,amintitã în cronici, se referã la a spaþiilor „albe”: pãduri,seliºti,locuri pustii ºi care asigura emiterea actelor ce vor justifica folosirea terenului arondat. necesarul celor 10-20 40 defamilii ale sale.Astfel Tg. Vaslui devenea „târgul nostru al Vasluiului„, activitatea Apariþia oraºelor,forme relativ noi de vieþuire umanã, sa ulterioarã ne mai fiind generatã doar de interesele proprii ci constituie un fenomen complex la care au concurat elemente de de ale domnitorului, cãpãtând fireºte noi atribuþiuni ºi obligaþii:evoluþie economicã localã,aportul etnic din spaþii mai evoluate

- a. sediu al unei curþi domneºti( aici trebuie sã distingem tehnologic ºi socio-administrativ ºi un anumit oportunism politic. mai multe semnificaþii: instituþia domneascã, amenajarea Ultima afirmaþie se referã la faptul cã teritoriul viitorului stat imobiliarã, locul unde reprezentanþii permanenþi sau itineranþi ai moldovenesc s-a aflat sub dominaþia unor state turanice: khazar domnuluicuman. Nu mã voi referi la influenþa pozitivã sau negativã a

îºi îndeplineau atribuþiunile deci un centru administrativ acestei dominaþii asupra istoriei þinuturilor noastre ci asupra –juridic );unor trãsãturi ale politicii lor interne:

- b.centru al unor formaþiuni militare teritoriale (mai puþin - rigurozitate desãvârºitã ºi inflexibilã din punct de vedere aberaþia cu centru a l curtenilor din zonã);administrativ ºi juridic;

- c.centru vamai ;- toleranþa absolutã privind organizarea vieþii economice ºi religioase; - d.bazã logisticã pentru activitãþile domneºti în zonã;

- interes direct în protejarea ºi promovarea meºteºugurilor - e.element constitutiv al puterii domnului ca prim feudal ºi ºi a comerþului, surse sigure de venituri; cap al familiei domneºti;

Dupã formarea regatului maghiar ºi a celui polon teritoriile B. PREZENTAREA SATELOR ÎN ORDINEA acestora sau transformat în pieþe economice expansive, ENUMERÃRII LOR ÎN URICfenomen care la nivel de stat s-a manifestat prin preocuparea în Încep prin a reaminti paragraful din uric care declara;„...am exportul de economie, politicã ºi catolicism. Acestea au fost,în întors ºi am supus ºi am lipit toate aceste de mai sus numitele principal, elementele care au catalizat dezvoltarea în zona sate ºi seliºte cãtrã târgul nostru al Vasluiului...„. Înþelesul noastrã a meºteºugurilor ºi a comerþului precum ºi citatului, tema prezentului studiu, grupeazã teritoriul ocolului în concentrarea lor în viitoarele oraºe (pentru zona noastrã mai trei categorii:potrivit termenul de târg având în vedere multitudinea de -1-am întors=moºii înstrãinate din vechiul ocol;înþelesuri derivate: târg=oraº sau piaþã, târguialã=cumpãrãturã -2-am supus=moºii cumpãrate în vederea mãririi acestuia;sau negociere. Locurile unde s-au înfiripat astfel de aºezãri -3-am lipit=certificã faptul cã din ocolul iniþial mai trebuiau sã îndeplineascã cumulativ mai multe condiþii: rãmãsese o parte –ocolul atribuit în septembrie 1434 lui ªtefan

- dispunerea în apropierea uneia sau mai multor rute Vv. de fratele sãu Iilie vv. ;comerciale;

-a-SATELE DE PE VERSANTUL SUDIC AL VÃII - prezenþa unor surse suficiente ºi sigure de apã: râuri, RACOVEI

pâraie;1.BILCARII 2 .CRÃSTOAIE 3.CURTEªTII

- prezenþa reprezentanþilor puterii „politice„, protecþie Fost domeniu al boierului Cîrstea Negru cu uric de la

împotriva atacurilor ºi a abuzurilor;Alexandru cel Bun. A fost o perioadã stãpînit de doi fii si

- existenþa, aºa cum arãtam,a unui teritoriu care sã asigure (probabil) un nepot al sãu apoi donat m-rii Bistiþa care, în 1491 populaþiei (cîteva sute de familii) necesarul logistic; prin egumenul Grigorie îl vinde lui ªtefan cel Mare cu 200

Ultima cerinþã se va fi realizat fie prin exploatarea moºiilor Hotarele domeniului sînt urmºtoarele:- p. Racova de la satului sau satelor ce au constituit nucleul economic-agrar fie gura p. Bilcarilor pînã la gura prin concesionarea zonei de cãtre puterea suzeranã sau

VÃII Racovei-fîntîna Corcii-Cetãþuia- fîntîna Prunilor-puterea localã. Bucurându-se de un regim de autonomie

movila luiSecarã-dl.Racovei(dr. Bogdanei)-

ELANUL

22

Nr. 100 - iunie 2010

Fîntîna Blãnarului(capul de sus al runcului)-p. Bilcarilor Seliºte pe Racova (probabil seliºtea Pãuceºtilor) ;pînã la gurã. -20 ian .

Documentele care justificã aceste hotare sînr: C. MOªIILE DE LA GURA STEBNICULUI; BÎRLAD ªI -15 sept. 1447: Petru Vv. dãruieºte panului Marco TELEJNA

(probabil Bontea o prisacã în hotarele Tg. Vaslui 7. BÃLTENII 8. DELENII 9. SELIªTEA MICLEªTILa gura Racovei; Au aparþinut ca domeniu unic lui Toader Hasn㺠moºtenire -15 oct. 1491 uricul Tg. Vaslui emis de ªtefan cel Mare; (nu se ºtie de cine întãritã) de la moºul sãu Hasn㺠fiul lui -17 iun. 1668:mãrturie hotarnicã a satului Tãtãraºi; Hasn㺠cu uric de la Alexandru cel Bun ºi au fost vîndute pentru

240 de zloþi. Poziþionarea satelor este precizatã în uricul din -b-SATELE DE PE VERSANTUL NORDIC AL VÃII 1491 :„...anume bãltenii în gura Stebnicului, ºi de iastã parte de RACOVEIBîrlad delenii ºi oseliºte anume Micleºtii...„. Rezultã dispunerea Cunoscînd poziþia ºi hotarele fiecãruia le voi prezenta Bãltenilor pe ambele pãrþi ale Stebnicului pînã în Bîrlad, a separat.Delenilor ºi Micleºtilor între Bîrladul Mare ºi Bîrladul vechi.4.FEEREªTII

Hotarele domeniului sînt :mijlocul rediului Pãuceºtilor pe Probabil a fãcut parte din domeniul lui Oan㺠Rohat drumul Coºeºtilor (loc de joncþiune a patru moºii :Bãlteni, Ungureanul,cu uric de întãrire de la Ilie ºi ªtefan Vv. „cît erau Pãuceºti,Bãileºti ºi Laza) -vîrful dealului spre Stebnic-peste încã în pace„(înainte de 1434), pentru fiii acestuia : Faier, Petru valea ºi dealul Stebnicului la fîntîna Stanciului- vadul Brodoc de º i Cosma Streaºinã. Deº i se cunosc proprietari sub obîrºia dl. Telejna- pe Birladul vechi pînã la obîrºia dl. intermediari:ªtefan Mesehnã. Micle Tavã în 1491 satul este Bîrladului-creasta dl. Gheorghiþoaiei la vîlceaua Pãºcoaie. vîddut pentru 100 de zloþi de un grup destul de încurcat(probabil Documentele care relevã aceste hotare sînt:ogreºealã de traducere)de urmaºi ai acestora Hotarele moºiei

-15 oct. 1491: uricul Vasluiului;Feereºtilor sînt:-gura Vãii Popãii (Hopul sau Hîrtopul)- coada -01 apr. 1694: uricul Brodocului;vãii Hoºculeþului - zarea dl. Gheorghiþoaiei pîna la gura Racovei-

p. Racovei înapoi la Hopul. Documentele care au permis -11 iul 1695: uricul satului Seliºte (Pãuceºti);stabilirea acestor hotare sînt: -20 ian. 1709: Mihai Racoviþã Vv. întãreºte lui Iordachi

-15 sept 1447:deja prezentatul uric de danie a unei prisãci Ruset moºia Buloaiei;la gura Racovei care semnaleazã faptul cã limita vesticã a -11 aug. 1746 :Neculai vodã Mavrocordat întãreºte m-rii moºiei Vasluiului în acea zonã este ºi limita esticã a moºiilor de Sf. Sava moºia Mãrãºenii;pe Racova. Pentru cititorul nedumerit de atâtea guri ºi vãi precizez faptul cã gura unei vãi nu se confundã cu gura de 10.MÃRêENIIvãrsare a rîului sau pîrîului pe care (de regulã îl flancheazã)Gura A aparþinut stolnicului Dãmãncuº cu uric de la Alexandru vãii reprezintã linia imaginarã care uneºte punctele cel Bun ºi a fost vîndut de nepoatele sale cu 60 de zloþi. Hotarele predominante de pe cei doi versanþi în locul în care lunca moºiei sînt urmãtoarele: vadul Brodocului-creasta dl. afluentului se uneºte cu lunca apei principale. Telejnei(viile vechi)-valea lui Bour pînã la creasta dl. Cloºca-

-un document citat de Iacov Antonovici care semnala creasta dealului pînã sub dl. Chicerea – dl. Morii pînã sub poiana atacarea m-rii Floreºti de cãtre Alexandru Movilã ºi cumnatul Muncelului –peste valea Delei pânã în dumbravã-dl. Bîrladului sãu Samuel Koreþchi; documentul este confirmat de un uric spre sud pânã deasupra rediului lui vodã - pe pârâu pânã la emis de Gaºpar Graþiani care, la rîndu-i semnala atacarea de B â r l a d – B â r l a d u l s p r e n o r d p â n ã l a v a d u l aceiaºi a satului Hotineºti (Deieni) din apropiere; brodocului;Documentele din

I20 ian. 1757: foaie hotarnicã întocmitã de Nec. Racoviþã care am extras datele sunt:med. Pfntru alegeres hotareloi moºiei Vasluiului; -15 oct. 1491: uricul Tg. Vaslui;

5. ROHA?II -20 ian. 1709 ; uricul moºiei Buloaiei;-11 aug. 1746; uricul moºiei Mãrãºeni;ªi acest sat a aparþinut lui Oan㺠Rohat Ungureanulaici

aici aflîndu-se casa sa; A fost întãrit fiului sãu Groza Rohat de Ilie -28 ian 1757; foaie hotarnicã a moºiei Vaslui ridicatã de ºi ªtefan Vv. probabil tot înainte de 1434. Se cunoaºte ºi aici Nec. Racoviþã med. : stãpînirea episodicã a lui Miclea Tavã de pe Crasna dar, în 1491, D. MOªIA DE PE DELEAvînzãtorul satului este tot Groza Rohat care îl vinde cu50 zloþi. 11. (CÎTEªTII)Hotarele moºiei sînt:p. Ispãscioaiei de la gurã pînã la obîrºie- dl. În ordinea enumerãrii din uric moºia dintre Mãrãºeni ºi Gheorghiþoaiei pînã la coada Hoºculeþului-gura vãii Popii –p. Brudureºti este,fãrã îndoialã Cîteºtii. Satul a aparþinut lui ªtefan Racova pînãla locul de unde am pornit. Hotarele moºiei sãnt: Mesehnã (care a stãpânit o perioadã ºi Feereºtii) probabil danii est: Feereºtii, nord: creasta Gheorghiþoaiei, vest: Pãuceºtii, de la Alexandru cel bun. A pierdut satele Cîteºtii, fiind recuperate sud: p. Racova. de urmaºul sãu Dan Mesehnã de la Ilie ºi ªtefan Vv. la 19 sept.

6. PÃUCEªTII 1436 . Poziþia satului este arãtatã în documente ca fiind intr-o A aparþinut lui Bãilã cel bãtrîn (probabil ºi al Bãileºtilor dumbravã sub rediul cel lung avînd urmãtoarele hotare:

alãtursþi), afost vîndut de fiii sãi popa Bãilã ºi sora sa neacºa marginea rediului spre Portari( poiana lui Carpen sub dl. pentru 50 de zloþi. Nu se cunoaºte emitentul uricul lui Bãilã cel Chicerea)bãtrîn. Analizînd,din acest punct de vedere, toate satele din -movila de sub poiana Muncelului – spre vest peste p. uricul Vasluiului observãmcã, în general, taþii au urice de la Ilie ºi Delea pînã în dumbravã- pe partea vesticã a dl. Bârladului pânã ªtefsn Vv. bunicii de la Alexandru cel Bun. În cazul prezent deasupra rediului lui Vodã(valea lui Bejan)-spre est peste un iaz apreciez cã actul Pãuceºtilor a fost dat de Ilie ºi ªtefan. Hotarele la creasta dl. Morii pe drumul spre Zãpodeni – spre nord pânã la moºiei:p. Racova dela gura Bicarilor la gura Ispãscioaiei-p. hotarul Mãrãºenilor spre Portari. Dupã cum se observã este o Ispãscioaiei pînã la obîrºie(la creastã în hotarul Bãltenilor- moºie micã, vândutã de nepoþii lui ªtefan Mesehnã pentru 50 de creasta dealului pînã la capul de sus al rediului Pãuceºtilor în zloþi. Documentele moºiilor megieºe, în lipsa unui document drumul mare (al Coºeºtilor) – sore sud pînã la fîntîna de sub propriu, din care am extras datele necesare sînt:Tîrcova. Documentele doveditoare: -15 oct.1491: uricul Vasluiului;

-uricul Tg. Vaslui: -20 ian 1709: uricul Boloaiei;-01 apr. 1694: mãrturie hotarnicã privind alegerea -11 aug. 1746; uricul Moºiei Vaslui;

hotarelor daniei lui Duca Vodã cãtre postelnicul Panaiotache de -foaia hotarnicã de la 38 ian 1757 pentru M-rea Fîstîci;

la Brodoc;-11 iul. 1695 :Duca vodã întãreºte m-rii Floreºti satul

23

ELANUL Nr. 100 - iunie 2010

Rãsfoind în arhive

Comuna Cârja ºi familia Cârjã…Ion N. OPREA

împreunã cu copilul, l-au dat drumul, de au venit iar la Cârja, iar pe Biserica cu hramul „Sfântul Ioan Botezãtorul” din satul Cârja cucoane le-au pus pe caiacul ce-l aveau grecii ºi au plecat cu ele pe de Sus, comuna Cârja, judeþul Tutova, filialã, ziditã „pe la anul 1750” Prut, în sus, la Sculeni.de banul Ioan Cârjã, dupã spusele bãtrânilor, nu se reparase

Pe când treceau pe Prut, în dreptul comunei Cârja, un cãpitan niciodatã pânã în februarie 1901, când parohul C. Buþã raporta rus ce era pe malul Prutului, rugat fiind de Petrache Cârjã, fiul ºi protoereului despre starea lãcaºurilor de cult din parohia pãstoritã soþul celor luate prizoniere , a cerut grecilor sã le elibereze, „cãci ele de el.nu au fãcut nici un rãu”. Grecii au rãspuns cã nu le dau drumul, ca sã Faþã de cele înscrise mai sus, protoeriea – protoereu Ioan piarã împreunã cu dânsele care au ºi fost tãiate la Sculeni.Antonovici, Episcopul Huºilor de mai târziu, nota: „Se vor cerceta

Acestea mi s-au spus mie de manca Dumitra Grosu.”cãrþile din bisericã ºi periodicele cã pe la 1821 Cârjã trãia.”„Despre Cârjã a se vedea în „Jalnica tragedie” a lui Beldiman, Urmare, preotul îi scria protoereului la 21 martie 1901

vol.III, Letopiseþe, p.381 ºi în „Arhiva” (revistã) de Ghibãnescu (lucrarea manuscris a lui Ioan Antonovici „Notiþe istorice ºi nr.8/6/1897 nota I. Antonoici.tradiþionale privitoare la bisericile din þinutul Tutova” – cota nr.1564

Nu în „Arhiva” nr.8/6, ci în nr.3 ºi 4,- din martie aprilie 1897” se la Arhivele Statului Iaºi):aflã documentarul semnat de Gh. Ghibãnescu despre „Spiþa familiei Onorabile pãrinte protoereu,Cârjã, p.189-196: „Întâmplarea a fãcut sã ne cadã în mâni o spiþã Ca adaos la chestionarul… vã aduc la cunoºtinþã cã la necompletã a acestei vechi familii boiereºti Cârjã.biserica „Sf.Ion Botezãtorul” din comuna Cârja, ctitorul ei este banul

Într-o odãiþã mai mult decât modestã, în una din strãzile Ion Cârjã, care la anul 1821 era pârcãlab la Galaþi, când Moldova Iaºilor, trãieºte astãzi ultima descendentã a acestei distinse familii, era sub protecþia Porþii Otomane ºi a fost zaverã între turci ºi greci.care îºi are viaþa documentatã de la 1497. E o bãtrânã care a vãzut Turcii când veneau pe la Cârja þineau gazdã (conac) la casa b cu ochii sãi Eteria, a asistat la tãierea mamei sale la Sculeni, a anului Ion Cârjã, care atunci trãia în comuna Cârja, la moºia sa.cunoscut în persoanã pe Sandu Sturza, pe Mihail Sturza, pe Ghica Grecii, de mare urã ce aveau asupra banului Ion Cârjã, ca sã ºi pe Cuza, ºi poartã cu demnitate sarcina celor 85 de ani de viaþã.poatã pune mâna pe familia banului, s-au schimbat în portul

Pentru interesul ce poartã istoria þãrii acestei familii, credem turcesc. Când i-a vãzut familia Cârjã venind nu i-a cunoscut cã sunt cã facem un serviciu dând la ivealã aceastã spiþã.greci, ca sã poatã fugi ºi de aceea în urmã, grecii au pus mâna pe

O micã lãmurire.soþia banului ºi pe nora sa Zoiþa, amândouã având acelaºi nume, iar Spiþa e fãcutã cam pe la 1815 de cãtre Petrache Cârja, Petrache Cârjã, fiul banului Cârjã, care a luat refugiul mai iute, s-a

paharnicul, mort în 1831, când era ciuma în þarã cu Kiseleff. Era ascuns în stuful din baltã ºi în urmã a trecut peste Prut, iar grecii au obiceiul în trecut, la noi, ca în daraveri de moºii sã se probeze luat pe amândouã cucoanele împreunã cu manca Dumitra Grosu, stãpânirea pãmântului, cu spiþa. În acest scop, se scoteau de cãtre care avea ºi copilul numit Iancu Cârjã, pe toþi aceºtia ducându-i la pãrþile în proces copii de pe spiþa mare, dar atâtea câte trebuiau Valea lui Dobre, care vale vine între Vãdeni ºi Rogojeni, judeþul urmaºilor de pe bãtrân. Aºa ºi aici, spiþa scoasã de pe spiþa veche Covurlui, unde i-au þinut trei zile. Apoi, dupã trei zile, mancei de cãtre Petrache Cârjã în 1815 priveºte numai urmaºii direcþi ai bãtrânului Cârjã Petrovici, moºnean în satul Cârja pe Prut ot Bârlad. De celelalte seminþii aminteºte întru atâta, întrucât s-au dat danie, sau s-au vândut Cârjeºtilor, ca acel ªtefan de pe spiþã, vândut cu moºia sa lui Antohi Cârjã sau cu Maria ºi Constantin vânduþi cu moºia lor banului Ion Cârjã.”

Reiese, în continuare, cã atunci când un rãzeº sau boier se înstrãina de sat ori îºi vindea rãzãºia, spiþa nu-i mai trecea seminþia, cã el nu mai avea dreptul la pãmânt, ºi, deci, nu mai fãcea parte din spiþã. Într-o spiþã rãzãºeascã sau boiereascã nu citim atât genealogia familiei, cât succesiunea proprietãþii teritoriale.

Spiþa descrisã de Ghibãnescu (rezumatã de noi) cuprindea zece rânduri de oameni, iar de la Petrache Cârjã pânã la Smaranda Cârjã ne suim cu spiþa lor pânã la 1540, deci pe vremea lui Rareº. Banul Ion Cârjã apucã pe Grigore Ghica la 1777 iar Petrache Cârjã domnia lui Moruz, sub care se însoarã cu o domniºoarã din suita Domniþei Moruz.

Cuvântul Cârjã este de origine slavonã, cu sensuri diferite în limba românã, dar poate fi ºi o veche poreclã datã familiilor de obârºie româneascã.

Familia Cârjã a avut a îndura multe în vremea Eteriei. Vornicul Alecu Beldiman în „Jalnica tragedie” povesteºte episodul cu lupta de la Sculeni: „Turcii de pe înãlþimile Sculenilor împuºcau spre Prut, pe care o mulþime de lume îl treceau înot, pe pod sau þinându-se de un odgon. Se rupe odgonul ºi toþi se îneacã în Prut. În acea împrejurare au fost omorâþi ºi cei din familia Cârjã, luaþi prizonieri de grecii eleniºti (a se vedea ºi „Istoria Revoluþiei de la 1821” de Aricescu).

„Aice sãrdãreasa Cârje au dat cumplitul sfârºit. Cã nori-sa ºi nepoata la un loc s-au sfârºit. Prutului s-au fãcut jertfã, întru el s-au prãpãdit. Toate au cãzut din caprã dupã ce le-au grãmãdit. Tufecciul Atanase, câinele nelegiuit. Om ieºit din oamenie, cu alþi eteriºti unit.

ELANUL

24

Nr. 100 - iunie 2010

Le-au cãlcat la o moºie prãdând tot le-au ºi robit. pãmânteni, aºa ºi Zoiþa s-a mãritat cu Cârjã.Pizma ce aveau pe Cârjã a-ºi rãsplãti au grãbit. Din cãsãtoria lor au rezultat trei copii: Ion, Smaranda ºi Lacrimile ºi strigarea, þipetele ce fãceau Marghioala, ultima era de þâþã pe timpul Eteriei cã, aflãm din paginile Când le-au ridicat din casã ºi legate le duceau arãtate, toate trei au fost ridicate de la o petrecere de familie, poate N-au înduplecat nimic pe acel nelegiuit chiar de la cumetria fetiþei cu numele Marghioala.Din diavoleasca pizmã nimic nu l-au clintit. Toate trei au fost ridicate ºi duse pe jos de la Cârja pânã la De la Leova Moscalii, dame câte le-au vãzut, Sculeni, ºi tratate deosebit de rãu. Era rãzbunarea lui Atanase, Cum ºi boieri ºi cucoane, vai mi-e greu de crezut Tufecciul care o ceruse pe Zoiþa Cerchez de soþie ºi ea nu voise; Uniþi toþi le-au rugat foarte, vrând a le rãscumpãra rãzbunarea venea ºi de acolo cã Ion Cârjã, pârcãlabul de Galaþi, ªapte mii de lei, priveºte, ca ºi cum ar fi o para; þinea cu turcii, cãrora chiar el le înlesnise trecerea peste Dunãre…Trece de la carantinã, se duce pe Prut în sus, Toatã lumea de la Huºi, bejenitã, atunci, la Leova, peste Prut, ªi cu dânsul împreunã pânã la Sculeni le-au dus. a vãzut ceea ce relata Alecu Beldiman. Aduse la Sculeni, spune Spre pazã sau spre osândã în Tabie le-au închis Ghibãnescu, ele au fost þinute mai multe sãptãmâni ºi necinstite. În Pânã când s-au stricat grecii ºi în apã le-au împins. ziua când turcii fãceau de petrecere grecilor,lumea plutea pe apa Peºtilor le-au fãcut hrana ºi Prutul le-au fost mormânt. Prutului. Unii þinându-se de odgonul întins peste Prut. La De prohod n-au avut parte, nici loc ºtiut în pãmânt.” înghesuialã, Zoiþa Cerkez – Cârjã, fiind cu copilul în braþe, a dat sã

(Letopisete III, 381) se þinã de braþul grecului însoþitor. Acesta n-a fãcut decât sã-ºi Descrierile lui Alecu Beldiman erau completate de cuvintele lui scoatã etaganul cu care i-a tãiat mâinile, dupã care a azvârlit-o în

Ghibãnescu: „Sãrdãreasa Cârjã era Ilinca, mama lui Petrache Cârjã Prut împreunã cu bãtrâna Cârjoaia.ºi soþia lui Ioniþã Cârjã, ban ºi pârcãlab de Galaþi. Petrache Cârjã, neputincios, privea scena de peste Prut.

Petrache Cârjã s-a însurat cu Zoiþa Cerkez, fata lui Ioniþã Aºa a plãtit tributul de sânge familia Cârjã, care a dat þãrii Cerckez. Acesta din urmã era venit în Moldova cu Domnul Moruz. atâþia diplomaþi, hatmani ºi înalþi funcþionari de stat în istoria Copila lui, Zoiþa, era domniºoarã de onoare a Domniþei Moruz, ºi noastrã.cum era obiceiul, domniºoarele de onoare se mãritau cu fiii de boieri

Eminescu ºi perspectiva unitarã a românismului

Prof. univ. dr. Ioan AGRIGOROAIEI

cadrul cãreia s-a consemnat împlinirea a 50 de ani de la moartea Atunci când, în iunie 1939, se împlineau 50 de ani de la poetului. Opera lui a cunoscut noi ediþii, iar exegeþii de seamã au moartea lui Mihai Eminescu, opinia publicã din þara noastrã era stãruit asupra unor aspecte cu semnificaþie majorã, au aruncat noi profund îngrijoratã de mersul evenimentelor din viaþa lumini asupra creaþiei eminesciene, evidenþiindu-i valoarea internaþionalã, în condiþiile în care mari pericole au ajuns la naþionalã ºi universalã. Reviste de prestigiu i-au dedicat numere hotarele României. Dupã ce în martie 1938 ocupase Austria, la

1speciale , s-au þinut conferinþe, au fost organizate sfârºitul lui septembrie primise regiunea sudetã expoziþii, excursii ºi pelerinaje, poeþii i-au dedicat prin acordul de la München, în martie 1939 poeme etc. Primãria municipiului Bucureºti a Germania a ocupat, practic, întreaga organizat, în cadrul „Lunii Bucureºtilor”, o amplã Cehoslovacie, intensificându-ºi totodatã expoziþie „Eminescu”. La Iaºi comemorarea a presiunile asupra Poloniei ºi Lituaniei. În aprilie, fost marcatã printr-o serie de conferinþe la armata italianã a invadat Albania, iar Ungaria s-a

2Universitate ºi prin alte acþiuni .retras din Liga Naþiunilor. Rãzboiul civil din Rândurile noastre nu-ºi propun sã facã un Spania se încheia în 1939 cu înfrângerea

inventar al acestor manifestãri ºi nici sã emitã republicanilor, cu recunoaºterea guvernului judecãþi privind valoarea intervenþiilor pentru Franco de cãtre Anglia ºi Franþa (februarie) ºi istoria ºi critica literarã; ne propunem sã aderarea Spaniei la „Pactul anticomintern” (27 descifrãm maniera în care a fost dezbãtutã, martie). Tratativele anglo/franco-sovietice explicit sau implicit, actualitatea scriitorului, în bãteau pasul pe loc, pentru a se încheia în august acele împrejurãri când statul român trecea prin fãrã nici un rezultat. În schimb, la 23 august 1939 momente grele. Într-unul din numerele sale din se va semna „Pactul de neagresiune germano-iunie 1939, ziarul „Opinia” (Iaºi), remarca între sovietic”, cu prevederile sale oficiale ºi cu cele altele: „Un popor care nu are cultul strãmoºilor nu secrete. Cu toate cã Anglia ºi Franþa au este demn de lumea civilizatã. Comemorãrile întreprins, dupã ocuparea Cehoslovaciei, o serie oamenilor mari servesc, de altfel, ca prilejuri de a de acþiuni ce aveau semnificaþia depãºirii

face educaþia tinerii generaþii, reactualizând viaþa de muncã ºi conciliatorismului (acordarea de garanþii Poloniei, României, glorie a înaintaºilor. Românul nu este lipsit de recunoºtinþã faþã de Greciei ºi Turciei, încheierea unor convenþii economice º.a.), trecut”. Comemorãrile din ultimul timp, între care ºi împlinirea a 50 declanºarea celui de Al Doilea Rãzboi Mondial va deveni de ani de la moartea lui Eminescu – se scria în continuare, în inevitabilã. În acest context, numai schiþat aici, românii îºi articolul prilejuit de împlinirea a 66 de ani de la moartea unei exprimau hotãrârea de a-ºi apãra graniþele realizate în 1918, prin personalitãþi de excepþie a Bisericii Ortodoxe Române – aratã cã atâtea lupte ºi sacrificii. Ameninþãrile au devenit tot mai puternice „generaþia de astãzi este profund recunoscãtoare faþã de memoria ºi ne face imposibilã menþinerea, în anul 1940, a integritãþii

3acelora care au contribuit la înfãptuirea României de astãzi” . teritoriale a României întregite, ca urmare a izolãrii sale totale pe Acelaºi ziar, referindu-se la manifestãrile dedicate fruntaºilor plan extern.Revoluþiei române din Transilvania (1848-1849), sublinia: În împrejurãri atât de vitrege, manifestãrile prilejuite de „Generaþiile de astãzi þin astfel sã aducã prinosul lor de semicentenarul morþii lui Eminescu nu au cãpãtat, credem, recunoºtinþã acelora care sunt cea mai vie pildã de jertfã pentru proporþiile pe care le-ar fi avut în timpuri normale, paºnice. Cu binele colectivitãþii naþionale. Aceastã pomenire îºi are astãzi toate acestea, au fost organizate acþiuni notabile. În ziua de 16 tâlcul ei, în cadrul atitudinii dârze româneºti de pãstrare a iunie 1939 a avut loc ºedinþa solemnã a Academiei Române, în

25

ELANUL Nr. 100 - iunie 2010

integritãþii ºi libertãþii noastre, oricare ar fi împrejurãrile ºi protestare, a muceniciei absolute”. În mai multe rânduri, în adversitãþile din afarã. Martirii pe care-i pomenim astãzi sã ne fie conferinþe, N. Iorga înfãþiºa pe Eminescu sub „un anume raport,

4 care este al unitãþii morale a tuturor românilor”. Eminescu „a pildã, în orice moment” .reprezentat aceastã unitate culturalã ºi moralã a neamului În „Convorbiri literare” se exprima îngrijorarea faþã de mersul românesc”. El ºi-a consacrat viaþa „conºtiinþei de unitate naþionalã evenimentelor ºi se adopta o anumitã atitudine, mai ales cã ºi aspiraþiilor de libertate – dar în originalitate, nu în imitaþie – ale numãrul dedicat lui Eminescu a apãrut dupã atacarea Poloniei ºi

12dezlãnþuirea celui de al doilea rãzboi mondial: „Comemorarea poporului românesc” .cade într-o vreme de funebrã tristeþe, de apocaliptice zguduiri în Ca ºi alþi exegeþi ai vieþii ºi operei genialului poet, N. Iorga a lume. În zadar au cântat poeþii, în zadar au suferit ºi au creat insistat asupra faptului cã Eminescu a cunoscut poporul român în frumosul ca sã îmblânzeascã fiara din om ºi sã-l facã mai bun, din întregul sãu, atât în spaþiu, cât ºi în structura sa socialã. Eminescu nou trâmbiþi tulburãtoare vestesc intrãri triumfale, de ciocli în „a cunoscut astfel poporul românesc prin vizitele din sate, l-a cimitire. Din nou încolþeºte ºi creºte gândul cã cea mai grea cunoscut loc de loc: a strãbãtut toate satele poporului românesc”, sarcinã a omenirii de mâine va fi lupta pentru reeducarea temã reluatã în aceeaºi conferinþã: „Prin tot trecutul lui, Eminescu

5 ajunsese a cunoaºte românimea întreagã în spaþiu ca ºi în individului ºi colectivitãþii de la supraom la om” .13În cuvântarea rostitã în ºedinþa solemnã a Academiei adâncimea straturilor sociale” .

Române, preºedintele acesteia, C. Rãdulescu-Motru insista Leca Moraru îl cita în 1939 pe Simion Mehedinþi: Eminescu a asupra preþuirii crescânde de care s-a bucurat opera lui Eminescu fost „pelerin în timp ºi în spaþiu al întregului neam românesc de la

14în anii care trecuserã de la moartea sa: „În aceºti 50 de ani care ne Nistru pânã la Tisa” . ªi tot atunci, în aceeaºi revistã, era evocat despart de ultimul an al vieþii sale, gloria lui Mihai Eminescu a mers Eminescu ca precursor al Marii Uniri. Însuºi Eminescu declarase: înãlþându-se [...]. La un cult eminescian – cãci de un adevãrat cult „Întâmplarea (sã fi fost numai întâmplare? – n.ns., I.A.) m-a fãcut, se bucurã azi Eminescu – s-ar ridicat apoi, an dupã an, opera lui din copilãrie încã, sã cunosc poporul românesc din apele Nistrului Eminescu în ochii publicului românesc. În aceastã ridicare a fost o începând, în cruciº ºi-n curmeziº pânã la Tisa ºi-n Dunãre”. continuitate perfectã [...]. În poezia ºi proza lui, simþirile cele mai Aceastã mãrturisire ne îndeamnã „sã credem cã trezirea caracteristice ale vieþii noastre ºi-au gãsit o expresie artisticã ºi conºtiinþei de român s-a sãvârºit în adâncurile lui Eminescu pe nepieritoare. El a fost maestrul care a ºtiut alege metalul pur ºi plan dacic, viziunea integralã a pãmântului românesc fiindu-i

6nobil din minereul brut al sufletului nostru” . icoana dintâi a credinþei, statornicitã pânã la coborârea din urmã a În aceeaºi ºedinþã, acad. D. Caracostea întãrea ideea cã genelor [...]. Eminescu a avut perspectiva unitarã a românismului,

„Eminescu este atotprezent în conºtiinþa noastrã”, iar „poezia lui a Daciei de odinioarã. Pentru inima lui largã, o Românie strâmtã n-15este de o continuã actualitate, semn cã îndeplineºte nu numai o a existat. Sufleteºte, el anticipa întregirea neamului” . România

7funcþiune esteticã ºi socialã, dar ºi una vitalã” . Actualitatea lui de azi – se arãta în încheierea articolului – se închinã marelui Eminescu era conceputã în profunzime, cu învãþãminte de mare ctitor, deoarece, dupã cuvântul lui Goga, „vremea de azi cu toate însemnãtate. Atenþia acordatã de conferenþiar domnului Þãrii izbânzile ei îi aparþin. A biruit crezul lui”. Este deci necesar sã se Româneºti, Mircea cel Bãtrân, aºa cum apare în Scrisoarea a III-a acþioneze în deplinã unitate pentru ca pãmântul strãmoºesc sã

16avea în acel moment un anumit înþeles, lesne de sesizat. Fraza rãmânã întreg, nedespãrþit” .emfativã a sultanului contrasteazã cu exprimarea simplã ºi În numãrul „Revistei Fundaþiilor Regale” dedicat împlinirii a stãpânitã a voievodului. „Acel ce a scris ºi pentru noi este nu 50 de ani de la moartea lui Eminescu, sub un titlu semnificativ, resemnare în faþa soartei, ci speranþa supremã a izbânzii, Vladimir Streinu explica popularitatea operei eminesciene înãlþarea imperativului moral deasupra succesului sau afirmând: „Modul filosofic, cel sentimental-erotic ºi cel naþional din insuccesului. În centrul vorbirii lui Baiazid stã eu, în centrul inspiraþia poetului, fãrã de care sforþãrile ºcoalei n-ar fi ajuns la cuvintelor lui Mircea stã noi. Iar când în final spune rãspicat eu, rezultatul dorit, au fãcut totul cu putinþã, toate trei fiind, în mãsuri dobândeºte un relief deosebit: cap de vers, e reliefat prin deosebite, moduri sociale ale poeziei”. Dupã discutarea moralului neobiºnuita pauzã a cesurii, ºi tot ce urmeazã dupã aceastã silabã filosofic ºi a celui sentimental-erotic, el acordã o pondere specialã subliniazã subordonarea faþã de un tot [...]. Spaþiului socotit vital celui de „al treilea factor intern de popularitate”, care „a fost de cuceritorul pe care lumea nu putea sã-l mai încapã, i se opune inspiraþia naþionalã. Când spunem astfel nu ne gândim numai la

8spaþiul românesc” . Figura apãrãtorului de neam ºi þarã nu e Doina, Ce-þi doresc eu þie, dulce Românie ºi La Bucovina, chiar la singularã în poezia lui Eminescu. „Ultima imagine creatã naþionalismul întreg din opera lui Eminescu, în cadrul cãreia Eminescu înainte de prãbuºirea din 1883 este tot un simbol de motivele folclorice din Cãlin, Ce te legeni, codrule..., Revedere conducãtor. Deasupra sfâºietoarei elegii etnice din Doina, etc., simþãmântul tradiþiei culturale din Epigonii, al celei istorice din pluteºte sus icoana mântuitoare a lui ªtefan, prea adânc întipãritã Scrisoarea III ºi activitatea ziaristicã de la Timpul, ca sã nu vorbim

9 decât de scrieri foarte cunoscute, alcãtuiesc cea mai încheiatã în inimile noastre ca s-o mai citãm” . În încheierea comunicãrii, D. structurã naþionalã. În cititorii din totdeauna ai poetului, Caracostea îºi exprima încrederea în viitorul clãdit pe viziunea lui naþionalismul a putut rãsuna profund, adunându-i în jurul lui Eminescu, un viitor comun al omenirii: „Dus de puterile acestea

17(poruncile lui Eminescu „de dincolo” – n.ns., I.A.), te opreºti acolo Eminescu ºi operei lui” .unde destinul tãu, al neamului ºi al umanitãþii fac un tot Acelaºi Vladimir Streinu insista asupra semnificaþiei apariþiei, nedespãrþit, ºi-þi dai seama cã, împotriva tuturor puterilor sub îngrijirea lui Perpessicius, a volumului I din monumentala destrãmãrii, el a fost fãuritorul unei opere nepieritoare. Acestea ediþie Eminescu, apariþie care nu se lega direct de semicentenarul sunt glasurile de consolidare care se ridicã din mucenicia lui morþii, ci fãcea parte dintr-o preocupare mai largã de tipãrire a Eminescu. Bunurile dobândite prin ele nu pot fi plãtite cu nimic ºi operei scriitorului. „Momentul actual, în cultura noastrã, este al impun mari îndatoriri criticii ºi publicului. Prin marmora acestor retipãririi clasicilor. Câteva case de editurã, de un bun numãr de stâlpi se va înãlþa cupola vârstei de aur a literaturii româneºti. Pe ani, contribuie la aceastã restabilire de legãturi între sensibilitatea lângã opera lui, adâncirea acestor porunci mai presus de generaþii contemporanã ºi marii noºtri scriitori din trecut. E o întoarcere frecventeazã ºi pe calea creativitãþii eterna prezenþã a lui cãtre noi înºine, un fel de nouã atingere cu patria spiritualã, de la

10 care, mai mult decât de la orice ternetizare a tradiþiei, putem Eminescu în inimile ºi minþile româneºti” .aºtepta minunea anteicã [...]. Nimic nu poate întuneca fericirea În conferinþa þinutã cu acelaºi prilej la Liga Culturalã, N. Iorga

11 culturii româneºti de a fi dobândit volumul dintâi al unei asemenea sublinia ºi el marile rãspunderi ale prezentului . „A serbãtori pe 18lucrãri, care ar cinsti orice culturã apuseanã...” .Eminescu, aceasta cuprinde datoria de trãit o viaþã ca a lui: viaþa

Împreunã cu celelalte manifestãri dedicate împlinirii a 50 de unui om care nu s-a vândut nimãnui, care nu s-a folosit nici de ani de la moartea poetului, intervenþiile la care ne-am referit au munca, nici de sprijinul altuia, care s-a oferit jertfã întreagã pentru insistat ºi asupra permanenþei, mesajului creaþiei sale în epocã. poporul sãu. Aceasta înseamnã acceptarea, fãrã un cuvânt de

ELANUL

26

Nr. 100 - iunie 2010

Putem, reluând titlul conferinþei prezentate de N. Iorga, Mihai Iorga, Eminescu, ediþie îngrijitã, studiu introductiv, note ºi Eminescu ºi ca factor unitar naþional, pentru a pune în evidenþã cã bibliografie de Nicolae Liu, Iaºi, 1981, p.319.genialul scriitor a fost evocat ºi în legãturã indisolubilã cu 12. Ibidem, p.321-322.

13. Ibidem, p.328-329.drepturile noastre fundamentale, grav ameninþate în preajma ºi la 14. Leca Morariu, Mihai Eminescu, în „Convorbiri literare”, nr.6-9, începutul celui de al doilea rãzboi mondial. La împlinirea a 121 de

1939, p.780.ani de la moartea sa, multe din datele geopolitice s-au modificat, 15. Horia Teculescu, Eminescu ºi Ardealul, în loc.cit., p.865-867.dar aspiraþiile tuturor românilor spre unitatea lor, dacã politico-16. Ibidem, p.882-883. Asupra acestei chestiuni intenþionase sã statalã nu e cu putinþã, spre unitatea lor culturalã, într-o Uniune

insiste ºi Liviu Rebreanu, preºedintele Societãþii Scriitorilor Europeanã în care factorul unitar naþional sã-ºi gãseascã locul Români, într-o conferinþã pe care urma sã o þinã la 11 potrivit, evitându-se globalizarea nivelatoare, aceste aspiraþii spre octombrie 1925, în comuna Sânnicolaul Mare, în cadrul unitatea în cuget ºi simþiri peste frontierele vremelnice reprezintã festivitãþilor prilejuite de dezvelirea bustului lui Mihai un deziderat fundamental.Eminescu, opera sculptorului I. Dimitriu-Bârlad. Se pare cã, ajuns la Timiºoara, s-a îmbolnãvit ºi a fost nevoit sã se Note:întoarcã la Bucureºti. Textul cuvântãrii a rãmas inedit pânã 1. „Revista Fundaþiilor Regale”, nr.7, 1 iulie 1939, a apãrut sub când Nicolae Liu l-a publicat (cu note ºi comentarii) în genericul 50 de ani de la moartea lui Eminescu, fiindu-i „Manuscriptum”, nr.1, 1972, p.14-20. „Pentru neamul dedicatã aproape în întregime. Dupã un grupaj de poezii ale românesc mult încercat – scria Rebreanu – Eminescu a fost marelui poet, revista publica, în ordine, contribuþiile lui profetul providenþial”. Atunci când graniþe artificiale brãzdau Laurenþie Tomoioagã, Mihail Sadoveanu, Tudor Vianu, pãmântul strãmoºesc, despãrþind fraþi de fraþi, „Eminescu Perpessicius, Pompiliu Constantinescu, Mircea Eliade, cânta durerile tuturor românilor [...]. Ochii lui vedeau þara pe Vladimir Streinu, ªerban Cioculescu, Mihail Sebastian, Camil care o vedem azi aievea, sufletul lui îmbrãþiºa, dincolo de Petrescu.

Numãrul cvadruplu al „Convorbirilor literare” (nr.6-7-8-9, timpul nesigur, unirea cea mare a tuturor românilor”. ªi o

iunie-septembrie 1939), de aproape 1.000 de pagini, poartã constatare care va fi reluatã, dupã cum s-a putut observa, cu

subtitlul Comemorarea lui Eminescu ºi conþine urmãtoarele prilejul semicentenarului morþii scriitorului: „Hotarele

secþiuni: I. Eminescu în cultura ºi literatura naþionalã; II. neamului românesc Eminescu le-a fixat întâi cu o precizie

Eminescu în literatura universalã; III. Documente; IV. care ar face cinste chiar geografilor. El a cutreierat pãmântul

Bibliografie; V. Pentru strãinãtate; VI. Ilustraþii ºi facsimile. românesc în lung ºi-n lat, pânã la marginile lui”. Pornind de la 2. A se vedea: Ion Agrigoroaiei, La semicentenarul morþii lui Eminescu care „a propovãduit unirea ºi înfrãþirea românilor”,

Mihai Eminescu, în „Analele ºtiinþifice ale Universitãþii «Al. I. Liviu Rebreanu insista în încheiere: „Azi când toþi fraþii ne Cuza». Istorie”, t. XXXIX, 1993, p.65-72; idem, Basarabia de aflãm împreunã unirea e mai trebuincioasã poate. Cotropitorii la unire la integrare, Chiºinãu, 2007, p.295-318. de ieri ne pândesc de pretutindeni. Numai uniþi în cuget ºi-n

3. Mitropolitul Andrei ªaguna, în „Opinia”, 22 iunie 1939. simþiri vom putea þine piept valurilor ce ne ameninþã din toate 4. Pentru martirii Revoluþiei de la 1848, în „Opinia”, 30 iunie pãrþile...”.

1939. 17. Vladimir Streinu, Eminescu al vremii noastre, în „Revista 5. I. E. Torouþiu, Alexandru Ionescu, Eminescu, valoarea Fundaþiilor Regale”, nr.7, 1939, p.111-113.

dominantã a secolului nostru, în „Convorbiri literare”, nr.6-9, 18. Idem, Ediþia monumentalã Eminescu, în loc. cit., p.159 ºi urm. 1939, p.1673. În acelaºi sens se va exprima G. Cãlinescu în a sa Prefaþã la

6. Cuvântarea d-lui prof. C. Rãdulescu-Motru, în „Convorbiri Istoria literaturii române de la origini pânã în prezent, apãrutã literare”, nr.6-9, 1939, p.732-734. în 1941: „În aceste timpuri de suferinþã naþionalã, o astfel de

7. D. Caracostea, Simbolurile lui Eminescu. Comunicare carte nepãrtinitoare trebuie sã dea oricui încrederea cã avem comemorativã fãcutã în ºedinþa solemnã de la 16 iunie 1939, o strãlucitã literaturã, care, pe de altã parte, în ciuda tuturor în „Analele Academiei Române. Memoriile Secþiunii literare”, efemerelor vicisitudini, se produce pe teritoriul României seria III, IX, 1938-1940, Bucureºti, 1941, p.151-169. Mari, una ºi indivizibilã, slujind cea mai clarã hartã a poporului

8. Ibidem, p.159. român. Eminescu în Bucovina, Hasdeu în Basarabia, 9. Ibidem, p.161. Bolintineanu în Macedonia, Slavici la graniþa de vest, Coºbuc 10. Ibidem, p.167-169. ºi Rebreanu în preajma Nãsãudului, Maiorescu ºi Goga pe 11. N. Iorga, Mihai Eminescu ºi ca factor unitar naþional. lângã Oltul ardelean sunt eternii noºtri pãzitori ai solului

Conferinþã la Congresul Ligii Culturale, 28 iunie 1939, în N. veºnic”.

CÃRÞI APÃRUTE SUB EGIDA “ACADEMIEI RURALE ELANUL”

27

ELANUL Nr. 100 - iunie 2010

câteva zile, pe data de 6 august, de cãtre preotul Xenofont V. Personalitate marcantã a vieþii politice ºi culturale din 22Nicolaev , în calitate de naº fiindu-i locuitorul satului Cubolta Basarabia, Pantelimon Halippa a fost unul dintre distinºii militanþi

Nicolae Ioan Bârsan.pentru cauza naþionalã a românilor basarabeni din perioada El ºi-a fãcut studiile în câteva instituþii de învãþãmânt. Iniþial a dominaþiei þariste. Spre apusul vieþii sale, într-un interviu acordat în

învãþat la ºcoala primarã parohialã din satul natal, unde, dupã cum 1976, el a menþionat în acest sens: ,,O viaþã întreagã am cãutat sã 1 îºi v-a aminti peste ani, i-a fost neplãcutã învãþãtura, deoarece ajut românismul în provincia mea natalã” .

,,învãþãtorul Gheorghe Bârcã ºi preotul Xenofont Nicolaev ne Ascendenþa. La 1816, strãbunicul sãu, ªtefan al lui Grigore 2 învãþau numai în limba ruseascã ºi noi, copiii, nu înþelegeam nimica. Halipa , era preot la biserica Sfinþilor Mai marilor Voievozi din satul

3 Memorizam cuvinte în ruseºte, rugãciunile în slavoneºte ºi eram Cubolta, þinutul Soroca .mereu pedepsiþi cu urechile, cu bãtãi în palmã cu linia ºi cu În lista slujitorilor bisericii Sfinþilor Arhangheli Mihail ºi Gavriil

234 îngenuncheri” .din Cubolta, judeþul Iaºi , întocmitã la 2 aprilie 1835, este indicatã

Din toamna anului 1893, timp de cinci ani, începând din clasa urmãtoarea componenþã a familiei preotului ªtefan Grigore Halipa, 24pregãtitoare , învaþã la ªcoala Spiritualã din Edineþ.care avea vârsta de 63 de ani: fiii Gheorghe (de 21 de ani) ºi Agapie

La 30 iunie 1894, tatãl sãu, Nicolae Halippa, a înaintat direcþiei (de 19 ani) ºi fiica Maria (de 28 de ani). Funcþia de pãlãmar o ªcolii Duhovniceºti din Edineþ o cerere cu urmãtoarea rugãminte: exercita fiul acestui preot, Ioan Halipa, de 26 de ani, cãsãtorit cu ,,Folosindu-mã, în calitate de cântãreþ la biserica Sf. Elisabeta din Teodosia, de 23 de ani, care creºteau o fiicã pe nume Elena, de 4

satul Cubolta, de douã desetine de pãmânt ani. În listã mai figureazã ºi membrii decedatului bisericesc, având o familie numeroasã, preot Ioan Halipa: soþia acestuia, Maria, de 44 compusã din douã fiice adolescente ºi fiul mai de ani, ºi copiii: Iacob (de 21 de ani), Elena (de

5 mare, student la Academia Teologicã din Kiev, ºi 18 ani) ºi Ioan (de 16 ani) .6 eu fiind la o vârstã înaintatã (57 de ani), sunt Din „Vedomoste pentru biserica Sfinþilor

7 lipsit cu desãvârºire de posibilitatea de a-l educa Voievozi din satul Cubolta, uezdul Sorocii, pe 8 cu mijloacele proprii pe fiul mai mic, Pintilie. Rog anul 1843” aflãm cã „ponomariul Ioan ªtefan

sã-l primiþi pe Pintilie printre elevii subvenþionaþi Halipa, fecior de preot, în seminar nu a învãþat. În 25

9 de stat sau stipendiºti” .anul 1831 30 septembrie, cu ucazul În anii 1898-1904 a urmat cursurile Consistoriului Duhovnicesc a Chiºinãului sau

Seminarului Teologic din Chiºinãu. Din 29 de rânduit cãtre aceastã bisericã ponomar”. În note (obþinute în baza sistemului de cinci baluri) vârstã de 33 de ani. Soþia sa Teodosia trecute în atestatul de absolvire a seminarului a Timofeevna, de 31 de ani. Copiii lor: Elena (de 11 lui Pan. Halippa remarcãm o notã de trei (la ani), Alexandru (de 8 ani), Nicolae (de 4 ani) ºi

10 algebrã), nouã note de cinci, restul – note de Gheorghe (de 1 ani) . În acest timp, preotului 26ªtefan Gr. Halipa, de 91 de ani, era în afarã de patru. Purtarea: 5 .

11 Conform mãrturisirii sale, perspectiva de a „ºtat” : la 17 octombrie 1840, „din pricina fi preot nu l-a atras, din care motiv, dupã bãtrâneþii, sau uvolnit afarã din ºtat. Trãieºte

12 încheierea studiilor teologice, ºi-a propus sã întru a sa casã” .devinã agronom. Dar, mãrturiseºte în continuare În 1859, Ioan ªt. Halipa slujea în calitate de

Pan. Halippa, ,,la examenul de la Institutul de Agronomie din cântãreþ la biserica din Cubolta. La 8 februarie al acestui an, fiind în Alexandria Hersonului n-am reuºit: eram slab pregãtit în domeniul vârstã de 50 de ani, el s-a cãsãtorit a doua oarã cu þãranca vãduvã

13 ºtiinþelor naturale ºi de aceea m-am înscris la Facultatea de Studii Ioana Moraru, de 38 de ani, din satul Hãsnãºenii Mici , care, la 13 14 Naturale din Dorpat (Tartu), în Estonia, unde absolvenþii seminarului mai 1861, i-a adus pe lume un bãiat pe nume Alexandru .

27erau admiºi fãrã examene” . Pe când în schiþa biograficã despre La 16 decembrie 1863, a decedat, de tifos, paracliserul de la 15 Pantelimon Halippa, publicatã în organul legislativului basarabean biserica satului Cubolta, Ioan ªt. Halipa .

Sfatul Þãrii, la rubrica Oamenii politici ai Republicii Moldoveneºti, În 1866, Nicolae al lui Ioan Halipa era paracliser la biserica Sf. este consemnat cã, dupã absolvirea seminarului teologic, Arhangheli Mihail ºi Gavriil din Cubolta. În acest an, la 20

16 Pantelimon Halippa s-a înscris la Institutul de Silviculturã ºi septembrie, soþia sa Paraschiva a nãscut o fetiþã cu numele Maria . Agronomie din Alexandria Nouã, de unde s-a transferat la La 7 ianuarie 1871, familia cuplului familial Nicolae ºi Paraschiva

2817 Universitatea din Dorpat . În aceastã situaþie este cazul, credem Halipa a devenit mai numeroasã: s-a nãscut Ioan , viitorul istoric

noi, sã admitem versiunea prezentã în mãrturisirile lui Pan. Halippa.basarabean.Pe parcursul studiilor a constatat însã cã alegerea facultãþii nu În 1877, Nicolae Halipa avea un alt statut în cadrul bisericii Sf.

a fost bine chibzuitã. ,,Eu doar, va remarca el ulterior, nu învãþasem Elisaveta din Cubolta (biserica nouã, cu acest hram, a fost ziditã în 18 nimic din ºtiinþele naturale la ºcoala din Edineþ ºi la seminarul din anii 1865-1869): paracliser în afara statelor de platã .

Chiºinãu. Mai chibzuit ar fi fost sã mã fi înscris la litere, fie secþia În ziua de 23 iulie 1900, la biserica Sf. Elisaveta din Cubolta, a 29istoricã, fie secþia limbilor clasice, pe care le învãþasem biniºor” .fost oficiatã cununia cântãreþului de la biserica satului Cucioaia,

În oraºul universitar estonian, Pantelimon Halippa a întreþinut judeþul Bãlþi, Filip Andrei Luncan, de 28 de ani, cu Xenia, de 22 de relaþii cu pãmânteanul sãu, Ioan Pelivan, aflat ºi el aici la studii. ani, fiica paracliserului peste schemã de biserica din Cubolata

19 Acesta era unul dintre ,,iniþiatorii miºcãrii studenþeºti din Dorpat, Nicolae Halipa .unde înfiinþase o bibliotecã secretã cu cãrþi de istorie ºi de literaturã Nicolae Ioan Halipa a decedat pe data de 14 august 1917, la

20 româneascã”, multe cãrþi din fondul ei fiind citite de cãtre studentul vârsta de 75 de ani, fiind prohodit de preotul Xenofont Nicolaev .30

21 Pantelimon Halippa .Pantelimon Halippa s-a nãscut la 1 august (stil vechi) 1883 , Într-o publicaþie din 1914 se menþioneazã cã Pan. Halippa a în satul Cubolta din judeþul Soroca, pãrinþii sãi fiind Nicolae Ioan

studiat la Facultatea de Fizicã ºi Matematicã din Iuriev (Dorpat) Halippa (2 februarie 1840 – 14 august 1917) ºi Paraschiva (? – 26 31pânã în cursul al treilea . ,,Studiile mele de la Dorpat, îºi amintea februarie 1918), fiica preotului Dumitru Þau din satul Gvozdova ulterior Pantelimon Halippa, au fost întrerupte de prima revoluþie (Vozdu), judeþul Soroca. Micuþul Pantelimon a fost botezat peste 32ruseascã din 1905” .

Aspecte ale vieþii ºi activitãþii lui Pantelimon Halippa pânã în anul 1918

Dinu POªTARENCU, Chiºinãu

ELANUL

28

Nr. 100 - iunie 2010

Pãtrunsã de ideile revoluþionare ºi influenþatã de ,,nãzuinþele moldoveneascã de cetire, pe care a publicat-o cu ajutorul de libertate, dreptate ºi egalitate ale poporului estonian”, cooperatorului basarabean P. Rejepa. În precuvântare el s-a studenþimea dorpateanã a participat activ în timpul acestei revoluþii. adresat astfel micilor cititori: ,,Dragi copii basarabeni, pui din ,,Noi, cei câþiva studenþi moldoveni basarabeni, îºi depãna Pan. neamul românesc. Luaþi cãrticica în mânã ºi cetiþi! Destul cât aþi fost Halippa, mai târziu, firul amintirilor, ne-am înfruptat îndatã de ideile robi din pricina neºtiinþei de carte! Destul! Cãci au trecut de-acu

43revendicative ale estonienilor ºi, din 1905, am început sã participãm vremurile acelea când omul putea trãi ºi fãrã carte...”la fel de fel de agitaþii ºi manifestaþii antiþariste, încât eu am fost În paginile Sfatului Þãrii din 17 februarie 1918 se menþioneazã delegat ºi la Moscova, ca sã particip la o demonstraþie generalã cã, dupã închiderea ziarului Basarabia, comitetul partidului studenþeascã revoluþionarã. Ca rezultat al acestor agitaþii a fost cã socialist-revoluþionar l-a însãrcinat pe Pan. Halippa ,,sã-i reprezinte universitãþile ºi-au încetat activitatea didacticã ºi au ºi fost închise, interesele la consfãtuirea deputaþilor þãrani moldoveni. Pentru dar eu, cu temperamentul meu prea neastâmpãrat, am fost ºi aceasta Pan. Halippa a ispãºit câteva luni de temniþã. Fiind eliberat

44arestat ºi dupã ce am stat în închisoarea de la Butârka Moscovei, din închisoare, el a plecat în România”, la studii .am fost expediat prin Kursk ºi Kiev, unde încã am fãcut cunoºtinþã cu Pantelimon Halippa relata în acest sens cititorilor revistei Viaþa închisoarea Lukianovka de acolo, la Chiºinãu. Aici am fost înºtiinþat Basarabiei: În toamna anului 1908, dupã cea de a doua petrecere a

33cã sânt exclus din Universitatea de la Dorpat” . sa, în decursul verii, la Voronoviþa, a plecat împreunã cu Nicolae La 22 decembrie 1905, în paginile ziarului chiºinãuean Drug a Alexandri în România, deoarece îºi pusese în gând sã termine

monarhistului rus Pavel Cruºevan a fost publicatã urmãtoarea ºtire: studiile universitare începute la Dorpat. Trecând Prutul, ambii au „Studentului P. Halipa, care locuieºte în oraºul Chiºinãu, i s-a adus vizitat ºi oraºul Bucureºti, dar în cele câteva zile pe care le-au la cunoºtinþã cã demersul fãcut de el, în virtutea împuternicirilor petrecut în capitala þãrii s-au convins cã ,,pentru studiul limbii mult

45acordate de un grup de persoane fondatoare a cercului literar mai potrivitã este metropola Moldovei” .Basarabia, de a deschide acest cerc nu poate fi satisfãcut din cauza Dând preferinþã oraºului Iaºi, Pantelimon Halippa s-a înscris la

34derogãrilor de la prevederile regulamentului” . Facultatea de Litere, secþia istoricã, a Universitãþii de aici, unde, În una din zilele de la începutul lunii ianuarie a anului 1906, un dupã cum a notat protagonistul nostru, i-a ,,avut ca profesori pe

grup de moldoveni, din care fãcea parte ºi Pan. Halippa, s-a întrunit Alexandru Xenopol la istoria românilor, pe A. Philippide la limba în casa din Chiºinãu a instituitoarei Nadejda Terleþcaia, ,,cu prilejul românã, pe Ilie Bãrbulescu la limbile slave, pe Garabet Ibrãileanu la congresului învãþãtorilor din Basarabia, spre a schimba ceva pãreri literaturã, pe Ion Petrovici la filosofie, Pe Ion Simionescu la cu privire la elaborarea unui plan de activitate culturalã printre geografie, Petre Râºcanu la istoria veche ºi Ion Ursu la istoria nouã.

35moldovenii noºtri” . Conducãtor sufletesc în studenþia mea a fost Constantin Stere, care Revenit la Chiºinãu, Pantelimon Halippa ,,a aderat în mod activ m-a introdus la revista Viaþa româneascã, unde colaboram cu

la partidul socialist-revoluþionar, consacrându-se pe deplin muncii scrisori din Basarabia, pe care le semnam cu pseudonimul P. de partid: compunea ºi redacta toate ediþiile ilegale de partid” în Cubolteanu. La Iaºi am început sã scriu ºi versuri ºi am fost încurajat

46limba românã, fiind, concomitent, ºi colaborator al ziarului de Mihail Sadoveanu ºi de G. Ibrãileanu” .36Basarabia . În timpul studiilor ieºene, precum a þinut Pan. Halippa sã

A colaborat la Basarabia cu articole, pe care le semna cu remarce în amintirile sale, a împãrþit ,,vremea între universitate, 47pseudonimul Cubolteanu, precum ºi cu diferite cronici ºi traduceri viaþa studenþeascã ºi politicã”. A organizat colectarea de cãrþi

48ale unor informaþii din ziarele ruseºti. De fapt, el a fost, potrivit româneºti, pe care le-a trimis în Basarabia . Pe lângã revista Viaþa 37propriei afirmaþii, secretarul ziarului . româneascã a lui Constantin Stere, el a colaborat la ziarele

49În luna iulie 1906, Pantelimon Halippa a fost arestat. Numerele Adevãrul, Dimineaþa, Viitorul, Minerva ºi o serie de reviste . L-a Basarabiei din 30 iulie ºi din 6, 13, 15, 20, 27 ºi 29 august cuprind vizitat pe ,,vechiul socialist revoluþionar Zamfir Arbore”. I-a cunoscut articole scrise de el în penitenciarul din Butârki de la Moscova. pe George Coºbuc, Octavian Goga, dintre bucovineni pe Iancu

50,,Aceste articole sânt semnate tot cu pseudonimul vechi P. Flondor, precum ºi pe mulþi intelectuali regãþeni . Prin intermediul Cubolteanu (dupã numele satului meu natal Cubolta), iar dupã lui C. Stere, el a avut posibilitatea sã facã legãturi în cercurile politice eliberarea din închisoare, începând cu data de 10 septembrie, cu oameni, de la care a înþeles mult ºi din metodele activitãþii direcþia ziarului mi-a recomandat un alt pseudonim: de aici înainte politice. Astfel, a fãcut cunoºtinþã cu ,,marele om al ºcolii româneºti

38eu semnez articolele mele P. Basarabeanu” . Spiru Haret, îndemnul cãruia, ne spune Pan. Halippa, a Cu o altã ocazie, Pantelimon Halippa ne spune cã a fost arestat contrabalansat invitaþia profesorului P. Râºcanu de a rãmâne la Iaºi,

51la Moscova, deoarece participase ,,la un congres þãrãnesc din toatã spre a mã pregãti pentru cariera universitarã” .39Rusia, care încercase sã se þie fãrã aprobarea guvernului” . Deºi Pan. Halippa se afla în România, Direcþia Gubernialã de

Dintr-un act al Direcþiei Guberniale de Jandarmi a Basarabiei Jandarmi a Basarabiei continua sã-i urmãreascã activitatea. Printr-40aflãm cã Pantelimon Nicolae Halippa, cetãþean de onoare , un raport din 31 decembrie 1909, ºeful acestei direcþii informa

domiciliat în oraºul Chiºinãu, strada Reniiskaia, nr. 21, era Departamentul de Poliþie al Rusiei cã inspectorul ºcolilor din judeþul supravegheat din ordinul Secþiei Pazã din oraºul Moscova (poliþia Chiºinãu, Ioan Halippa, despre a cãrui apartenenþã la Partidul secretã în Rusia þaristã), adus la cunoºtinþã ºefului direcþiei Naþional Român era cunoscutã organului de jandarmi, întreþinea basarabene de jandarmi la 11 august 1906. În actul respectiv se mai legãturi cu persoane care dãdeau dovadã de o ,,loialitate politicã menþioneazã cã Pantelimon Halippa a fost trimis înapoi la baºtinã în dubioasã”. Printre aceste persoane a fost nominalizat ºi fratele

41luna august 1906 . acestuia, Pantelimon Halippa, care, citim în raport, ,,în 1908, a fost Dupã suprimarea de cãtre autoritãþile þariste, în martie 1907, a supus supravegherii ca membru al grupului socialist-revoluþionar ºi

ziarului Basarabia, Pantelimon Halippa a colaborat la cele ºase acum locuieºte în România, unde rosteºte cuvântãri înflãcãrate 52numere ale ziarului Viaþa Basarabiei, care, sub redacþia lui Alexis despre aspiraþia privind unirea Basarabiei cu România” .

Nour ºi cu litere latine, au vãzut lumina tiparului pe parcursul unei Pantelimon Halippa figureazã într-o listã din 1909 a luni, în intervalul 22 aprilie – 25 mai 1907. persoanelor care se aflau sub supravegherea secretã a organelor

53,,Odatã cu dispariþia ºi a acestei gazete, povesteºte de jandarmi din oraºul Chiºinãu .Pantelimon Halippa, nimic nu mã mai reþinea la Chiºinãu”, din care În 1911, Universitatea din Iaºi l-a trimis pe Pantelimon Halippa cauzã a acceptat invitaþia lui Nicolae Alexandri de a pleca în colonia în Franþa pentru a cerceta arhiva fostului domnitor al Principatului tolstoianã înfiinþatã de acesta pe moºia sa Voronoviþa din judeþul Moldovei, Mihail Sturdza, cu care ocazie a întreprins o cãlãtorie prin

54Hotin, unde a stat toatã vara anului 1907. În acest rãstimp, Europa .împreunã cu Nicolae Alexandri, a tradus în românã din opera lui Lev Într-un articol despre Mihai Eminescu, publicat în 1939, R. Tolstoi, a citit din creaþia scriitorilor români Vasile Alecsandri, Mihai Marent a notat cã Pantelimon Halippa, pe vremuri, a fãcut „cercetãri

42Eminescu, Ion Creangã, Mihail Sadoveanu ºi alþii . la Odesa, la bãile Hagibei, asupra ºederii lui Eminescu în 1885. În anul urmãtor, 1908, a alcãtuit Pilde ºi poveþe – întâia carte Halippa a gãsit înscris numele lui Eminescu în registrul de bolnavi al

29

ELANUL Nr. 100 - iunie 2010

55 17. ANRM, F. 211, inv. 15, d. 4 (biserica din satul Cubolta).Sanatoriului doctorului Iakimovici” .18. ANRM, F. 211, inv. 15, d. 27 (biserica din satul Cubolta).Absolvind Universitatea din Iaºi, Pan. Halippa revine, la 19. ANRM, F. 211, inv. 6, d. 344 (biserica din satul Cubolta).sfârºitul anului 1912, în Basarabia. Este recomandat spre a fi 20. Arhiva Actelor de Stare Civilã de la Chiºinãu.angajat în serviciul de stat ºi de zemstvã, dar guvernatorul 21. ANRM, F. 211, inv. 6, d. 198, f. 115v-116.Basarabiei, M.E. Ghilhen, a avut o atitudine negativã faþã de aceste

56 22. Preotul Xenofont Nicolaev, dupã o slujire îndelungatã la Cubolta, propuneri ºi nu le-a aprobat .a decedat la 19 octombrie 1928, de 67 de ani.Totodatã, împreunã cu Nicolae Alexandri, a început sã

23. Pan. Halippa, Amintiri, în I. Colesnic, ,,Basarabia necunoscutã”, pregãteascã terenul pentru lansarea revistei Cuvânt Chiºinãu, 2000, vol. III, p. 271.moldovenesc,a cãrei apariþie se tãrãgãna, deoarece oficialitãþile

24. Pan. Halippa figureazã în lista elevilor din clasa pregãtitoare a chiºinãuene întârziau sã le acorde aprobarea pentru tipãrirea ei. ªcolii Spirituale din Edineþ, întocmitã în 1894 (ANRM, F. 209, inv. Între timp, Pan. Halippa face cunoºtinþã cu inimosul patriot 3, d. 222, f. 43v).basarabean Simion Murafa, care ºi-a oferit serviciile în vederea

25. Ibidem, În schiþa Amintiri, publicatã în revista Viaþa Basarabiei soluþionãrii acestei probleme. În calitatea sa de avocat, S. Murafa a (1939, nr. 7-8, p. 3-19), Pan. Halippa descrie ªcoala Spiritualã ,,fost de mare folos spre a grãbi lucrãrile cu autorizaþia”. Drept din Edineþ, povesteºte despre cadrele didactice ale acestei ºcoli consecinþã, primul numãr al revistei Cuvânt moldovenesc a ieºit de care l-au învãþat ºi studiile pe care le-a fãcut aici.

sub tipar în luna mai 1913, Nicolae Alexandri luându-ºi 26. ANRM, F. 1862, inv. 9, d. 577, f. 15.

responsabilitatea în faþa autoritãþilor, iar Pan. Halippa – ,, toatã 27. Pan. Halippa, op. cit., p. 272.57munca redacþionalã” .28. Ñôàòóë öýðèé (ediþie în limba rusã), nr. 37 din 17 februarie

De la 1 ianuarie 1914, redacþia revistei Cuvânt moldovenesc 1918, p. 3.

începe sã editeze ºi un ziar sãptãmânal cu acelaºi titlu, ai cãrui 29. Pan. Halippa, Povestea vieþii mele, în ,,Patrimoniu”, 1990, nr. 1,

fondatori au fost Nicolae Alexandri, Pan. Halippa, Vasile Stroescu ºi p. 28.

58Simion Murafa .30. Pan. Halippa, Amintiri, p. 272.

În 1914, la Tipografia Cârmuirii Guberniale a Basarabiei, apare 31. Òðóäû Áåññàðàáñêîãî Öåðêîâíîãî Èñòîðèêî-

în ruseºte cartea semnatã de Pantelimon Halippa intitulatã Àðõåîëîãè÷åñêîãî Îáùåñòâà, Êèøèíåâ, 1914, IX-é âûïóñê, ð. 59Basarabia pânã la unirea ei la Rusia. Schiþã istoricã , al cãrei text 206.

fusese publicat iniþial în Calendarul agricol al Basarabiei pentru anul 32. Pan. Halippa, Amintiri, p. 272.1914. Tot în acest an îi apare la Chiºinãu, în limba românã, cu litere 33. Pan. Halippa, Povestea vieþii mele, p. 28.chirilice, cartea Basarabia sub împaratul Alexandru I (1812-1825), 34. Äðóã, nr. 220 din 22 decembrie 1905, p. 3.

60pe care a semnat-o cu pseudonimul P. Cubolteanu . 35. Viaþa Basarabiei, 1938, nr. 1-2, p. 4.În 1915, organul Eparhiei Chiºinãului ºi Hotinului a inserat în 36. Ñôàòóë öýðèé, nr. 37 din 17 februarie 1918, p. 3.

paginile sale urmãtoarea informaþie: la 11 septembrie al acestui an, 37. Pan. Halippa, Povestea vieþii mele, p. 29.absolventul seminarului Pantelimon Halippa a fost desemnat în 38. Pan. Halippa, Un cuvânt înainte, în ,,Viaþa Basarabiei”, 1937, nr.

61calitate de cântãreþ la biserica Sf. Haralambie din oraºul Chiºinãu . 1-2, p. 3.Pantelimon Halippa a jucat un rol important în procesul de 39. Pan. Halippa, Amintiri, p. 273.

derulare a miºcãrii de emancipare politicã ºi naþionalã a românilor 40. Cetãþean de onoare – clasã socialã privilegiatã din Imperiul Rus, basarabeni, declanºatã dupã prãbuºirea autocraþiei þariste, ce s-a care era scutitã de impozite, prestaþii, serviciu militar obligatoriu produs ca urmare a revoluþiei ruse din februarie 1917. El ºi-a adus ºi de pedepse corporale.aportul la constituirea, în martie 1917, a Partidului Naþional 41. ANRM, F. 297, inv. 1, d. 112.Moldovenesc, fiind desemnat ca secretar al partidului. A participat la 42. Viaþa Basarabiei, 1938, nr. 1-2, p. 9.un ºir de congrese care au avut loc în 1917: al preoþilor, învãþãtorilor, 43. Pan. Halippa, Publicisticã, Chiºinãu, 2001, p. 63.cooperatorilor, þãranilor, militarilor, studenþilor, în luãrile sale de 44. Ñôàòóë öýðèé, nr. 37 din 17 februarie 1918, p. 3.cuvânt pledând pentru autonomia Basarabiei. În calitate de deputat 45. Viaþa Basarabiei, 1938, nr. 1-2, p. 11.ºi vicepreºedinte al Sfatului Þãrii, Pantelimon Halippa s-a 46. Pan. Halippa, Amintiri, p. 273.manifestat plenar pe parcursul desfãºurãrii lucrãrilor ale acestui for 47. Viaþa Basarabiei, 1938, nr. 1-2, p. 12.legislativ al provinciei româneºti dintre Prut ºi Nistru, în cadrul 48. Ñôàòóë öýðèé, nr. 37 din 17 februarie 1918, p. 3.cãruia, alãturi de majoritatea colegilor sãi, a votat pentru 49. Ibidem.proclamarea independenþei Republicii Democratice Moldoveneºti 50. Pan. Halippa, Amintiri, p. 273.ºi unirea acesteia cu România. 51. Viaþa Basarabiei, 1938, nr. 1-2, p. 12.

52. Gh. Negru, Þarismul ºi miºcarea naþionalã a românilor din Note: Basarabia, Chiºinãu, 2000, p. 168.1. Manuscriptum, 1992, nr. 1-4, p. 128; Glasul naþiunii, martie 53. ANRM, F. 297, inv. 1, d. 112.

1996, nr. 12, p. 3. 54. Ñôàòóë öýðèé, nr. 37 din 17 februarie 1918, p. 3.2. În actele consultate, numele de familie al ascendenþilor lui Pan. 55. R. Marent, Mihai Eminescu ºi Basarabia, în „Viaþa Basarabiei”,

Halippa, inclusiv al tatãlui sãu, conþine o singurã literã p. 1939, nr. 11-12, p. 64.3. ANRM, F. 211, inv. 1, d. 10 (biserica din satul Cubolta). 56. Ñôàòóë öýðèé, nr. 37 din 17 februarie 1918, p. 3.4. Fiind suprimat în 1818, þinutul Soroca a fost reînfiinþat în 1836. 57. Viaþa Basarabiei, 1938, nr. 1-2, p. 14-15.5. ANRM, F. 134, inv. 2, d. 120, f. 324v-325. 58. ªt. Ciobanu, Cultura româneascã în Basarabia sub stãpânirea 6. Vedomoste (rusism) – stat personal. rusã, Chiºinãu, 1992, p. 243.7. Uezdul (cuvânt rusesc) – judeþ. 59. Ï.Í. Õàëèïïà, Áåññàðàáèÿ äî ïðèñîåäèíåíèÿ ê Ðîññèè. 8. Ponomariul (cuvânt rusesc) – paracliser. Èñòîðè÷åñêèé î÷åðê. Èçâëå÷åíî èç ,,Áåññàðàáñêîãî 9. Ucazul (cuvânt rusesc) – ordinul. Ñåëüñêîõîçÿéñòâåííîãî êàëåíäàðÿ” íà 1914 ã., Êèøèíåâ,

Òèïîãðàôèÿ Áåññàðàáñêîãî Ãóáåðíñêîãî Ïðàâëåíèÿ, 1914, 45 10. ANRM, F. 211, inv. 6, d. 20, f. 46. Tot aici se menþioneazã cã pag. Primul numãr al revistei ªcoala moldoveneascã, din iunie biserica „iaste fãcutã la anul 1794, prin sârguinþa poporãnilor. 1917, anunþa cititorii cã ,,a ieºit de sub tipar Áåññàðàáèÿ äî Fãcutã este de lemn, acoperitã cu ºindilã. Clopotniþa este ïðèñîåäèíåíèÿ ê Ðîññèè. (èñòîðè÷åñêèé î÷åðê) de P.N. deosebitã de bisericã, pe patru stâlpi de lemn, vhece”.Halippa”.11. ªtat (cuvânt rusesc) – stat, schemã.

60. P. Cubolteanu, Basarabia sub împaratul Alexandru I (1812-12. ANRM, F. 211, inv. 6, d. 20, f. 46.1825). Extras din revista Cuvânt Moldovenesc, Chiºinãu, 13. ANRM, F. 211, inv. 6, d. 81 (biserica din satul Cubolta).Tipografia lui V.V. Iakubovici, 1914, 16 p.14. ANRM, F. 211, inv. 6, d. 90 (biserica din satul Cubolta).

61. Êèøèíåâñêèå åïàðõèàëüíûå âåäîìîñòè, 1915, nr. 37.15. ANRM, F. 211, inv. 6, d. 99 (biserica din satul Cubolta).

16. ANRM, F. 211, inv. 6, d. 110 (biserica din satul Cubolta).

ELANUL

30

Nr. 100 - iunie 2010

STRUCTURA ETNICÃ ªI PE RELIGII A POPULAÞIEI ORAªULUI VASLUI

Lãcrãmioara NEGARÃ

2002, maghiarii erau în numãr de 25, mai numeroasã, numãrând 844 Vestigiile arheologice ºi informaþiile adicã 0,03% din populaþia oraºului locuitori, ceea ce înseamnã o pondere de istorice redau cu foarte mare claritate Vaslui. 1,19% din populaþia oraºului. ªi pentru continuitatea românilor pe teritoriul

Tot misionarul catolic Marco viitor se preconizeazã o creºtere Moldovei ºi al oraºului Vaslui, precum ºi Bandinius, pomeneºte ºi de existenþa a numericã a acestora ca urmare a predominarea acestora în structura circa 400 armeni. Prezenþa lor în aceste natalitãþii mai ridicate ce caracterizeazã etnicã a populaþiei. locuri dateazã din 1418, când Alexandru aceste populaþii ºi ca urmare a declarãrii Încã din secolele XV-XVI, informaþii cel Bun colonizeazã în Moldova, 3000 de apartenenþei la aceastã etnie a unui documentare relevã faptul cã populaþia armeni veniþi din Polonia. Ocupaþia numãr mai mare de persoane, odatã cu târgului Vaslui, ca ºi în celelalte târguri principalã a acestor etnii era comerþul. obþinerea unor drepturi sociale.moldoveneºti, se compunea din români, Numãrul lor începe sã scadã dupã 1439, În anul 2002, datele statistice relevã care formau majoritatea, apoi din unguri în urma invaziilor tãtarilor ºi distrugerilor urmãtoarea structurã etnicã :ºi armeni. Într-o scrisoare din 1481 este oraºului. Despre populaþia armeneascã pomenit Nicoarã din Vaslui, în 1450 îl din Vaslui avem ºtiri ºi din anul1608, când Etnia Nr. locuitoriîntâlnim pe meºterul croitor Petru, cãlãtorul armean Simeon Dbir Lehati, români 69 608acestea fiind nume caracteristice trece prin Vaslui, unde consemna aromâni 1populaþiei româneºti. existenþa unei ,,biserici armene din lemn maghiari 25Dupã recensãmântul de la 15 martie ºi 20 de case armeneºti”. Prezenþa rromi 8441946, în oraºul Vaslui români i armenilor la Vaslui ca ºi în restul Moldovei germani 7reprezentau 99% din populaþie, structurã poate fi explicatã prin participarea lor ca ucraineni 3ce s-a menþinut în linii mari pânã astãzi. parteneri de negoþ, mare pare veniþi din turci 6Documentele existente atestã Monocastro ºi Licostromo. În prezent, slovaci 1prezenþa ºi a altor etnii de-a lungul printre locuitorii oraºului Vaslui nu se mai evrei 9veacurilor. Astfel, în secolul al XV-lea sunt numãrã nici o persoanã din aceastã ruºi 5prezenþi alohtonii.etnie. lipoveni 44Populaþia ungureascã apare pentru

O altã etnie prezentã în oraºul Vaslui polonezi 1prima oarã documentar în 1450, în o reprezintã evreii.ªi aceºtia s-au ocupat sloveni 1scrisoarea braºovenilor cãtre vasluieni, cu comerþul. Ei sunt menþionaþi în prin care depun depoziþie în faþa primilor, italieni 4documente încã din anul 1525. În vasluienii Tomoº ºi Barta. Aceastã chinezi 3catagrafia din 1803, cunoscutã ºi sub scrisoare are dublã semnificaþie, fiind ceangãi 1numele de ,,Condica liuzilor” este scrisã în limba slavã, limba oficialã a altã etnie 7amintitã existenþa a 16 familii de evrei, iar cancelariei þãr i i . De asemenea, nedeclaratã 1catagrafia din 1832, consemneazã 137 misionarul catolic Marco Bandinius, evrei. În numãr mic la început, aceºtia s-menþiona la 1646, prezenþa catolicilor În prezent, structura pe etnii ne au înmulþit considerabil dupã 1838, prin unguri cu 20 de ani în urmã, respective indicã un grad mare de omogenitate a venirea masivã din Galiþia. La mijlocul 1626. Cu 300 de case la început, datoritã populaþiei oraºului Vaslui, prin procentul secolului al XIX-lea, statisticile publicate atacurilor exercitate de cãtre polonezi, mare pe care îl deþin românii, ºi anume relevã existenþa a 223 evrei. În perioade Bandinius gãseºte 16 catolici unguri. 98,63% din populaþia totalã. de înflorire a comerþului (1869-1899), Aceºtia nu au reprezentat însã niciodatã Cu excepþia þiganilor care sunt ceva numãrul evreilor a ajuns la 742 locuitori, o etnie prea numeroasã. La nivelul anului mai numeroºi, celelalte etnii deþin ponderi reprezentând un procent important din nesemnificative: lipovenii - 0,06%; populaþia târgului. Dupã al doilea rãzboi maghiarii - 0,03%; evreii - 0,01% . mondial prin repatriere ºi emigrare, numãrul lor a scãzut continuu, astfel cã în

STRUCTURA PE RELIGII A 2002 în oraºul Vaslui mai erau doar 9

POPULAÞIEIevrei, reprezentând 0,01% din populaþia totalã.

Vestigiile creºtine descoperite pe Lipovenii (aparþinând ritului vechi)

meleagurile vasluiene, atestã încã din sunt veniþi din Rusia înainte de 1880, din

secolele III - IV d.Hr. practicarea de cãtre cauza persecuþiilor religioase. Ei au

populaþia autohtonã a cultului creºtin de ocupat locurile de la periferia oraºului,

rit ortodox. De asemenea, aceste vestigii ocupându-se pânã astãzi cu grãdinãritul.

(vase ceramice cu semne creºtine, În anul 2002, aceºtia reprezentau doar

necropole creºtine etc) constituie dovezi 0,06% din populaþia oraºului, adicã un

de necontestat privind continuitatea de numãr de 44 persoane.

locuire ºi viaþã spiritualã creºtinã pe Þiganii (rromii) sunt urmaºii vechilor

aceste locuri. robi mãnãstireºti ºi domneºti, care s-au

Structura confesionalã a populaþiei a stabilit la marginea oraºului, în suburbiile

evoluat în concordanþã cu structura pe Rediu ºi Brodoc. Deºi într-un numãr mic

etnii ºi a pus în evidenþã întotdeauna la început, au ajuns în prezent etnia cea

predominarea religiei creºtin ortodoxe.

31

ELANUL Nr. 100 - iunie 2010

Olmec, de Marin Rotaru

Datele statistice din anul 2002 reflectã aceeaºi situaþie. Religia creºtin ortodoxã se înscrie cu o pondere de 97,7%, asociind omogenitãþii etnice ºi o unitate confesionalã a populaþiei. Repartiþia populaþiei (de 70 571 locuitori) pe religii, era urmãtoarea:

Religia Nr. persoane Religia Nr. persoane Religia Nr. persoaneortodoxã 68 952 baptistã 67 musulmanã 5romano-catolicã 388 creºtinã de rit vechi 67 mozaicã 9greco-catolicã 37 penticostalã 121 altã religie 58reformatã 3 adventist de ziua a ºaptea 96 fãrã religie 36evanghelicã de confesiune augustanã 2 creºtinã dupã evanghelie 654 atei 27unitarianã 2 evanghelicã 39 nedeclaratã 8

Se constatã prezenþa unui numãr mare de confesiuni practicate de populaþia oraºului , însã cu un numãr foarte redus de adepþi. Dintre acestea, cele mai multe sunt neocreºtine. În rândul acestora se remarcã printr-o pondere mai însemnatã în structura religioasã, creºtinii dupã evanghelie cu 0,93%.

ªi cultul romano-catolic se înscrie cu un numãr mai însemnat de adepþi - 388, reprezentând 0,55% din populaþia oraºului.Prezenþa acestui cult pe teritoriul oraºului, este pomenitã de misionarul catolic Marco Bandinius încã din anul1646, când a gãsit la Vaslui 16 catolici unguri.

De remarcat este ºi existenþa unui segment de populaþie, aproximativ 0,09%, care nu au nici o religie, ori s-au declarat atei.

BIBLIOGRAFIE

1. Andronic Al. ºi colab. (1999) – „Cronica oraºului Vaslui”, Editura Publirom, Cluj Napoca.

2. Ghibãnescu G. (1926) – „Vasluiul – studii ºi documente”, Viaþa Româneascã, Iaºi.

3. Gugiuman I., Cârcotã V., Bãican V. (1973) – „Judeþul Vaslui”, Bucureºti.4. Gugiuman I., Cârcotã V., Bãican V. (1988) – „Dicþionarul geografic al judeþului

Vaslui”, Iaºi.5. Lupu N.(1950) – „Oraºul Vaslui – prezentare monograficã”, Inst. Geografie,

Bucureºti6. Merfea M. (1973) - ,,Procesul de urbanizare al României. Judeþul Vaslui”, Ed.

Academiei, Bucureºti.7. Muntele I.(1998) - ,,Populaþia Moldovei în ultimele douã secole”, Edit.

Corson, Iaºi.8. Ungureanu Al.(1980) - ,,Oraºele din Moldova, studiu de geografie

economicã”, Edit. Academiei, Bucureºti.9. Ungureanu Al., Groza O., Muntele I.(2002) - ,,Moldova, populaþia, forþa de

muncã ºi aºezãrile umane în tranziþie”, Edit. Corson, Iaºi.10. ***(1994) - Recensãmântul populaþiei ºi locuinþelor din anul 1992, D.J.S.

Vaslui.11. ***(2004) - Recensãmântul populaþiei ºi locuinþelor din anul 2002, D.J.S.

Vaslui.12. ***(1985-2007) - Fiºa demograficã a municipiului Vaslui, D.J.S. Vaslui.

ELANUL

32

Nr. 100 - iunie 2010

Revista „Elanul” în decursul anilor a avut o mare contribuþie pentru cunoaºterea moºtenirii culturale a vechilor judeþe Tutova ºi Falciu, demersul ei fiind premergãtor actualelor tendinþe europene. Prin astfel de exemple patrimoniul nostru cultural este readus în prezent ºi transmis generaþiilor viitoare.

Cu ocazia decernãrii premiilor europene pentru Patrimoniul Cultural din 2010, Doamna Androulla Vassiliou Comisarul European pentru Educaþie, Culturã, Tineret a subliniat rolul istoriei în dezvoltarea viitoare a Europei: Cu ocazia decernãrii premiilor pentru Patrimoniul Cultural European- Europa Nostra- realizãm încã odatã rolul vibrant pe care moºtenirea culturalã îl joacã în toate comunitãþile din Europa, cât ºi posibilitãþile ei de a genera activitãþi economice... Dorim prin aceste premii sã promovãm cele mai bune realizãri ºi prin”puterea exemplului” sã încurajãm eforturi viitoare ºi proiecte în toatã Europa în acest domeniu.

Denis de Kergorlay preºedintele executiv Europa Nostra menþiona problemele noastre actuale:”Epoca noastrã este pradã unor contradicþii; In Europa cei implicaþi, îngerii pãzitori ai patrimoniului depun eforturi pentru revitalizarea lui în vederea realizãrii unui vector remarcabil de dezvoltare ºi integrare. Forþele ostile patrimoniului sunt încã puternice ºi prin orice mijloace reuºesc sã înlocuiascã elemente semnificative ale patrimoniului cultural cu edificii funcþionale lipsite de suflet ºi de valori estetice, utile ºi în special profitabile pentru grupuri de interese. Dacã aceste forþe vor reuºi sã se impunã, Europa îºi va pierde sufletul, memoria, frumuseþea într-un cuvânt bogãþia...

Casa Juvara din Bârlad, între trecut ºi viitor

Arh. Alexandra Chiliman Juvara

soluþii mai bune, mai practice, mai frumoase, medic permanent 1 Date Istoriceprezent la datorie, patriot devotat þãrii ºi semenilor, Ernest Juvara rãmâne una din figurile luminoase ale chirurgiei româneºti, care a -Clãdirea a fost constritã în prima jumãtate a secolului XIX de dus faima medicinei noastre peste hotare, sporind patrimoniul familia Filipide.ºtiinþific universal.” -In anul 1881, pe 31 ianuarie, este înregistrat la Creditul

Emil Juvara a studiat dreptul, a fost pasionat de agriculturã Funciar Urban “Contractu de Schimbu” între Nicu Filipide ºi Iorgu încercând sã introducã metode noi, moderne. In calitate de om Juvara.politic a fost senator de drept al Partidului Conservator ºi prefect Nicu Filipide schimbã „casele cu atenansile împreunã cu de Tutova participând cu interes ºi competenþã la toate locul din oraºul Bârlad despãrþirea 1, proprietatea sa care se evenimentele judeþului. A fost cãsãtorit cu Maria Botez fiica lui învecinau la rãsãrit cu casele surorii sale Anica Ivanoviciu ºi cu Mihalache Botez ºi a Zoiei Alcaz. Mihalache Botez a ctitorit Domnul Demitrie Mateescu, la miazãzi cu uliþa despãrþitoare de

numeroase biserici dintre care Dra Antoniu, la apus cu locul Dlui amintim pe cea de la Giurcani Ghimpãºeanu ºi la miazãnoapte unde ºi este înmormântat. Emil cu strada Tutova.” Iorgu Juvara Juvara a construit ºcoala din satul schimbã casele cu atenansele ºi Sãrãþeni care acum îi poartã locul ce poseda în oraºul Bârlad numele. despãrþirea 1 învecinate „la

-In urma defunctului Iorgu rãsãr i tu cu ºoseaua Cãi i Juvara se specificã în actul de Naþionale, la miazãzi cu casele împãrþealã al Tribunalului Tutova Dlui Chiriacu, Gaiu Petrache nr. 6/902 cã imobilul din strada Veissa ºi Maria Bou, la apus cu Tutova a rãmas în indiviziune în s t r a d a B e l v e d e r e º i l a pãrþi egale moºtenitorilor Nicu, miazãnoapte cu Dl Vasile Romalo Emil, Iorgu ºi Ernest. ºi Costache Ciucã.” Primul imobil

-Prin cumularea unor acte era estimat la valoarea de 300 de de cesiune ºi de vânzare între galbeni sau 35.250 lei noi. Al

fraþi, Emil Juvara va deveni singurul proprietar al imobilului din doilea imobil era estimat la 1.400 galbeni sau 16.450 lei noi. Iorgu strada Lascar Catargiu nr. 63, fostã Tutovei, conform Ordonanþei Juvara a plãtit ºi diferenþa de 1.600 de galbeni adicã 18.800 de lei de adjudecare nr. 2050 emisã de Tribunalul Judeþului Tutova la noi. Din aceste prime informaþii reiese valoarea mare a caselor din data de 17 iulie 1919. In aceastã casã au copilãrit copiii lui Emil: strada Tutova, valoare care cuprinde nu numai mãrimea lor dar ºi Dumitru, Yvoneta ºi Ion. Dumitru a fãcut studii universitare la Paris calitatea execuþiei ºi a ornamentelor.unde ºi-a luat doctoratul la numai 25 de ani.Iorgu Juvara era fiul stolnicului Dumitrache Juvara din Huºi.

Ioan Jack Rene Juvara (1913-1996) a fost medic chirurg, Iorgu Juvara a fot deputat ºi prefect de Tutova. Soþia sa Maria profesor universitar la Facultatea de Medicinã din Bucureºti, Docan era descendentã dintr-o veche familie ºi era înruditã cu membru de onoare (1992) al Academiei Române, membru al familia Domnitorului Alexandru Ion Cuza prin a doua soþie a Academiei de Chirurgie din Franþa. In 1973, Ghenuþã Coman în bunicului ei Panaite Docan, Zoiþa Cuza, sorã cu Ioan Cuza tatãl lucrarea „Murgeni – contribuþii la istoria unei strãvechi aºezãri”, viitorului domn. Fratele lui Iorgu, Nicolae, a fost deputat ºi senator referindu-se la fii ai Murgenilor scria într-un medalion, despre Ion de Fãlciu. S-a însurat cu Zamfira Lambrino a cãrui frate, Neculai, Juvara: „…Privire caldã ºi pãtrunzãtoare, gânditor ºi spirit vast, va fi bunicul lui Zizi Lambrino. creat anume pentru înþelegerea profundã a realitãþilor româneºti, Maria ºi Iorgu Juvara (1833-1898) au avut cinci copii: suflet optimist ºi radiant, Cuti Juvarã este un „rãsfãþat” al Clemence(1865-1930), Ernest(1869-1933), Nicu(1874-1958), murgenenilor. Îl „revendicãm” în virtutea ºi tãria unei adânci etici, Emil(1876-1950) ºi Iorgu(1877-1912). impusã de marea personalitate a omului, a medicului ºi savantului Clemence Juvara a fost cãsãtoritã cu Lupu Costache (1851-chirurg, în virtutea unei opinii de masã a localnicilor, pentru cã aici 1927), om politic ºi de stat.se vorbeºte de „profesorul nostru”, „de marele ºi bunul doctor Cuti Ernest Juvara a urmat Facultatea de Medicinã de la Paris ºi Juvarã”. Aceasta înseamnã cã ºi Cuti Juvarã i-a „rãsfãþat” pe în 1890 a devenit prin concurs extern al spitalelor din Paris, iar în murgeneni (în anii 1935-1938 dr. Ion Juvarã a pus bazele secþiei 1895 ºi-a susþinut teza de doctorat. Prof.Dr. Radu Palade îl descrie de Chirurgie a spitalului din localitate). …Putere de muncã astfel:” Mare anatomist, chirurg de excepþie, emerit profesor, om pilduitoare, Ion Juvarã, ajunge în 1969 profesor universitar, dupã corect ºi demn, spirit inventiv ºi neliniºtit, mereu în cãutarea unei

33

ELANUL Nr. 100 - iunie 2010

ce în 1964 primise titlul de doctor docent. Este un distins ºi pavilioane asicurând o continuitate discretã a elementelor apreciat membru, titular, al Societãþii europene de chirurgie decorative. Liniile fluide baroce se combinã armonios cu cardio-vascularã. Prin labirintul examenelor ºi concursurilor pe elementele clasice, expresie a unui gust rafinat în cãutare de noi care le trece totdeauna primul, prin clinici ºi laboratoare, prin modele. Mãiestria cu care sunt realizate detaliile ºi felul in care ele observaþii ºi experimente, cu vocaþia lui fireascã, Ion Juvarã se sunt înserate în compoziþia generalã conferã casei o mare valoare avântã într-o prodigioasã operã ºtiinþificã, materializatã în arhitecturalã aproximativ 250 de lucrãri comunicate ºi publicate, atât în þarã cât ºi peste hotare. Pe lângã cele trei certificate de inovator, lucrãrile .sale cu privire la „Tratamentul chirurgical al hipertireozelor”, 2.Raport de evaluare în vederea delimitãrii elementelor „Chirurgia pancreasului”, „Chistul hidatic pulmonar” etc., se definitorii ale monumentului istoricbucurã de multã apreciere în lumea specialiºtilor”. Casa era 2.1 Criteriul vechimii - valoare mare imobil ridicat între 1830-vizitatã de numeroase personalitãþi ale acelor timpuri: pictorii 1870 Theodor Pallady ºi Sabin Pop, Dr. George Emil Palade, viitorul 2.2.Criteriul referitor la valoarea arhitecturalã, artisticã ºi laureat al premiului Nobel, bun prieten cu dr.Ion Juvara. urbanisticã – valoare mare

-In anul 1936, Emil Juvara încã îndurerat de pierderea Din studiul istoric reiese cã terenul pe care s-a construit casa prematurã a fiului sãu Dumitru va vinde casa de la Bârlad Casei era central, ”despãrþirea 1”, el fiind ºi acum prezent în contextul Autonome a Monopolurilor Regatului României cu sediul în urbanistic al oraºului, contribuind fundamental la caracterul zonei. Bucureºti. Act de vânzare - cumparare transcris la nr. Strada 1 Decembrie, este o strada centralã a municipiului Bârlad.456/15.02.1936 la Tribunalul jud. Tutova, imobilul vândut este Valoarea arhitecturalã poate fi apreciatã datoritã concepþiei închiriat ºcolii de Menaj din Bârlad. planimetrice caracteristice pentru epocã. Proporþiile clãdirii atent

-Nr. matricola nr. 52 din Matricola nr. 2 (impozitul pe clãdiri) studiate, probabil de un arhitect strãin, au o importantã contribuþie pentru imobilul din str. Lascãr Catargi nr. 55 pentru perioada la armonia volumului construit. Profilele descriu un desen rafinat 1945-1951 (fond – Arhiva Primãriei Bârlad) – Imobil cu 12 camere pe ancadramentele ferestrelor ºi pe corniºele faþadelor. Accesul ºi hol, construit din zid, acoperit cu tablã, 3 dintre camere cu principal este marcat de elemente caracteristice arhitecturii parchet, restul cu duºumele servind pentru birouri, locuinþã ºi clasice, coloane cu capiteluri corintice, cu fusuri tronconice fãrã depozit C.A.M.. În curte o magazie din zid ºi una din scândurã; caneluri care susþin un antablament ºi de un acoperiº mansardat construcþie solidã, în bunã stare- scutit de impozit. de influenþã francezã. Valoarea fiecãrui detaliu separat ºi în

-In imobil a funcþionat un spital de copii ºi acum clãdirea este ansamblu defineºte plastica exterioarã a faþadelor de mare pãrãsitã de mai mulþi ani. In curte este organizat serviciul de valoare artisticã. In interior decoraþia a dispãrut ºi spaþiul a fost ambulanþe . devastat în ultimii ani. In concluzie, referitor la valoarea

-In 2009 am propus Direcþiei de Culturã a Judeþului Vaslui în arhitecturalã, artisticã ºi urbanisticã menþionãm în urma analizãrii calitatea mea de membru în Comisia Nationala a Monumentelor imobilului cã faþadele ºi volumetria clãdirii au o valoare foarte Istorice ºi presedintã a Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice mare ºi interioarele au o valoare nulã fiind total distruse.2 (judetele Bacãu, Focºani, Galaþi ºi Vaslui) începerea 2.3 Criteriul referitor la frecvenþã, raritate, unicitate - valoare demersurilor în vederea clasãrii în grupa valoricã B, pe lista medieMonumentelor Istorice a imobilului situat în Municipiul Bârlad, Str. Casei Juvara din Bârlad i se poate conferi o valoare de 1 Decembrie nr. 55, (fostã Tutovei, Lascãr Catargiu, Victoriei ) raritate ºi unicitate datoritã compoziþiei volumetrice ºi a decoraþiei Casa Juvara. fatadelor. Meºterii care au executat casa au lucrat cu talent ºi

pricepere realizand modele noi pentru acele timpuri. In municipiul 2 Descrierea ºi evaluarea imobilului Bârlad acest tip de casã boiereascã cu faþade, cu elemente

neoclasice, cu acoperiº mansardat cu accese generoase Casa construitã în secolul al XIX-lea pãstreazã planimetria deschise spre grãdinã ºi detalii rafinate spre stradã caracteristice

originarã, elemente structurale ºi decorative. Este o clãdire sfârºitului de veac XIX este rara dacã nu unicã.specificã perioadei “belle époque” anterioarã primului rãzboi 2.4 Criteriul referitor la valoarea memorial simbolica - mondial. valoare mare

In plan lungimea este de 39.16m ºi laþimea de 12.55m spre Dupã decenii casa este cunoscutã în oraºul Bârlad sub stradã. Pe faþada sud se disting douã corpuri de clãdire de denumirea de „Casa Juvara” numele familiei fiind legat de istoria importanþã diferitã care definesc noþiunea de “case” folositã în oraºului ºi a judeþului. Membrii familiei au fost recunoscuþi pe plan 1881. Un corp de clãdire reprezentativ, spre stradã ºi un al doilea internaþional datoritã prodigioasei lor activitãþi ºtiinþifice. corp mai scund alipit corpului principal. Pe faþada principalã spre gradinã aceste douã case alipite formeazã un ansamblu unitar, 3 Concluzii asizele subliniate cu bosaje pe colþuriasigurând o continuitate a Ca urmare a medierii calificativelor acordate în demersul de liniilor orizontale. Clãdirea parter este acoperitã cu o ºarpantã mai sus acest imobil aflat în Municipiul Bârlad, str. Decembrie nr. mansardatã în dreptul acceselor rezultând o volumetrie deosebit 55, (fostã Tutovei, fostã Lascãr Catargiu, fostã Victoriei ), prezintã de interesantã de influenþã francezã. Casa bãtrâneascã avea o un barem de încadrare pe Lista monumentelor istorice cu 2 valori pivniþã cu acces din exterior printr-un gãrlici destul de abrupt ºi mari, o valoare medie ºi o valoare foarte mare fiind recomandatã dependinþe amplasate în spatele grãdinii. Pe faþada nord pavilonul clasarea ei în Grupa B. Casa este o prezenþã remarcabilã la secundar avea un acces tratat simplu cu pilaºtrii decoraþi cu triglifi. stradã, parcela pe care este construitã având un mare potenþial de

Cele douã intrãri sunt rezolvate arhitectural în mod diferit, a fi reconvertitã pentru diferite funcþiuni (culturale, învãþãmant). identificând astfel importanþa fiecãrui pavilion. Accesul principal Restaurarea imobilului va implica specialiºti în domeniu dar în orientat spre grãdinã este tratat în stil neoclasic. Un antablament special administraþia localã în gãsirea celei mai bune funcþiuni susþinut de patru pilaºtrii masivi din zidãrie ºi douã coloane care sã punã în valoare monumentul aducând totodatã ºi un profit corintice marcheazã accesul în pavilionul reprezentativ al casei. economic. Prin noile funcþiuni propuse, prin reconversia terenului Decoraþia faþadelor este completatã de ferestrele principale care adiacent cu spaþii publice ºi spaþii verzi se va redeschide au un ancadrament în stil neoclasic cu fronton în partea cetãþenilor oraºului Bârlad o paginã de istorie ºi totodatã superioarã ºi baluºtrii inseraþi în parapet. Baluºtrii sunt din material posibilitatea unor activitãþi contemporane. Un astfel de demers nu ceramic ºi desenaþi cu mult rafinament. Un element interesant este legat numai de prezent ci va rãmâne generaþiilor viitoare. este brâul care leagã ferestrele la nivelul antablamentului de sub fronton, brãu împletit care se desfãºoarã pe faþadele ambelor

ELANUL

34

Nr. 100 - iunie 2010

Nichita Stãnescu – „Scriitor la microfon”Mircea COLOªENCO

care descinde, în mod direct, din perioada istoricã ºi din În activitatea sa literarã, Nichita Stãnescu a fost o prezenþã transformãrile sociale pe care ea le parcurge cu sensibilitatea.activã în mass-media, fiind invitatul special al Radio-ului ºi al

Deci, dacã – sã spunem – un Rimbaud l-am putea numi un Televiziunii naþionale.poet tânãr faþã de Shakespeare, pe Rilke, la rândul lui, îl putem Astfel, în arhivele Societãþii Române a Radiodifuziunii numi un poet tânãr faþã de Rimbaud. Ca în acest sens se poate Bucureºti, se pãstreazã, printre altele, douã luãri de cuvânt ale înþelege poezia tânãrã, adicã tinereþea poeziei constã în poetului, în cadrul emisiunii „Scriitori la microfon”, la postul

tinereþea istoriei pe care ea o parcurge.Radio România, una titratã Eminescu este un Altfel, orice poezie tinde sã aibã un caracter concept, din 30 iunie 1982, ºi a doua, Poezia

etern uman ºi sã fie oricând valabilã. De altfel, tânãrã, din 20 august 1982, pe care le dãm unele texte antice surprind ºi astãzi prin imensa lor publicitãþii.prospeþime, tocmai prin aceea cã au atins valorile În ceea ce priveºte referirile sale la opera ºi fundamentale spirituale ale umanitãþii.omul Eminescu, stau mãrturie trei poezii (ºi

Poezia liricã are trei termeni: unul este numai) pe care Nichita Stãnescu le-a dedicat începutul ei, adicã elementul creativ, al doilea este poetului naþional: Cãtre Eminescu („Flacãra”, XXX, transportul ei, adicã scrisul, conservarea mesajului nr.4, 22 ianuarie 1981, p.1), Tu n-ai murit („Argeº”, prin scris ºi, în fine, al treilea este elementul XVI, nr.1, martie 1981, p.1) ºi Eminescu receptor, adicã cititorul sau cei cãrora li se („Contemporanul”, nr.3, 14 ianuarie 1983, p.1).adreseazã, încât un act poetic nu poate fi socotit Fabula din rostirea Poezia tânãrã a apãrut, finit în clipa în care se compune o poezie, ci abia iniþial, titratã Lupul („Luceafãrul”, XXII, nr.50, 15 dupã ce ea strãbate toate etapele, aceea de decembrie 1979, p.3) ºi, ulterior, Nod 1 (vol. Noduri receptare a ei ºi de îmbogãþire a ei prin receptare. ºi semne, 1982, p.16).

Pentru cã, în acest sens, cititorul este un coautor al textului liric, adãugându-i, cu propriile sale nuanþe, nuanþele incipiente care i-[„EMINESCU ESTE UN CONCEPT”]au fost transmise. E vorba de nuanþele lirice.

Reportera: Ce credeþi despre receptivitatea acestui cititor?Geniul este poate unul dintre cuvintele cele mai ciudate ºi Nichita Stãnescu: Odatã, într-un text oarecare pe care-l mai întâmplãtoare. Ca noþiune, el are un înþeles paradoxal, mai

scrisesem, îmi puneam întrebarea pentru cine a scris degrabã afectiv. Aproape cã nu este o noþiune.Eminescu, º ide ce a scris el, ºi ce a scris el. Îmi rãspundeam mie Cuvântul, în accepþia lui modernã, dacã nu mã înºel, a fost însumi cã cel mai simplu de aflat lucrul acesta este sã întrebi pe inventat de romantici ºi, într-un fel, îi defineºte. Vechii foloseau nenumãraþii lui cititori. Cu cât un poet este mai mult citit, cu atât mai degrabã cuvântul marele sau divinul, minunatul, sublimul, se înmulþesc rãspunsurile fundamentale ºi cu atât aflãm fericitul etc.rãspunsuri mai sigure la întrebarea singuraticã pentru cine scrii?Dintre toate elogiile maxime restrânse la un cuvânt, geniul

Reportera: Aþi vrea sã ne oferiþi ºi câteva poezii în lectura este cel care a prins cel mai mult. Asta poate ºi pentru cã ºcolile dumneavoastrã?mai noi de artiºti nu s-au mai ostenit sã-ºi inventeze un

Nichita Stãnescu: Am ales o poezie care ar putea, superlativ.eventual, sã facã parte din volumul Noduri ºi semne, Fabulã.De naturã pur romanticã, cuvântul geniu ºi-a depãºit

înþelesul primordial ºi inspirarea superioarã, dar ºi inspirarea inferioarã.

Când spunem „Eminescu este un geniu” folosim expresia în sensul ei cel mai nealterat, aproape ne-noþional, aproape afectiv. De ce? Pentru cã, indiferent de expresia „Geniu”, însuºi numele de Eminescu devine, a devenit criteriul cel mai înalt de apreciere.

Nu prea mulþi, dar nici prea puþini poeþi ai literaturii noastre au fost comparaþi, în mod nemijlocit, cu Eminescu. Mai mult decât atât, suprema încoronare a poetului de talent de dupã Eminescu a fost aceea de a fi declarat un nou Eminescu. De ce? Nu ºtim de ce. Bãnuim însã. Omul, opera ºi epoca s-au identificat absolut, s-au identificat în tot ceea ce însemna nou, dinamic ºi în naºtere, adicã în creaþie.

Pentru literatura noastrã, Eminescu este un concept.

[POEZIA TÂNÃRÃ]Mãrturisiri

Reportera: Ce este poezia tânãrã, în opinia lui Nichita Stãnescu?

Nichita Stãnescu: Poezia autenticã este întotdeauna tânãrã, adicã are o notã adolescentinã. Ceea ce putem numi, din punct de vedere critic, literar, poezia tânãrã, adicã noua generaþie de poeþi, cred eu cã se poate defini, mai degrabã, prin acel aer de prospeþime pe care orice tânãrã generaþie îl aduce ºi

35

ELANUL Nr. 100 - iunie 2010

Sub steaua cãlãuzitoare a ThalieiGheorghe CLAPA

Motto: „...vãd teatrul românesc ca o catedralã goticã!” (Valentin Silvestru)

acestuia la public, pentru a înþelege ºi explica apoi treapta valoricã Teatrul e o esenþã de spiritualitate româneascã. O podoabã a pe care considerã cã se situeazã obiectul studiului sãu. Criticul culturii naþionale. Un fond peren de gândire în imagini. ªi o ºansã teatral este, de fiecare datã, martor al elaborãrii produsului artistic, poeticã a umanului într-o lume ce se automatizeazã. Teatrul va deci judecãþile sale vizeazã un singur moment, mai exact - o continua sã fie multã vreme emblematic pentru civilizaþia noastrã ºi singurã vârstã din viaþa fiinþei numitã spectacol de teatru. Se pentru creativitatea româneascã. „Un spectacol de teatru nu este deosebeºte de confraþii sãi ºi prin faptul cã se prezintã la locul pur ºi simplu un text jucat pe scenã. Este o ambianþã. La aceastã muncii pregãtit sã recepteze semnalele aparþinând iniþial unor arte, ambianþã participã publicul ºi actorii, scena ºi

în esenþã, aparþinând prestaþiei regizorale ºi sala, tãcerea ce precede ridicarea cortinei ºi actoriceºti, singure componente total specifice rumoarea ce însoþeºte cãderea ei. Sunt o sumã artei scenice, criticul dramatic se cuvine sã de elemente mãrunte, care, toate la un loc dispunã de o informaþie suficientã pentru a-i determinã o atmosferã specialã, de cãldurã sau permite cel puþin separarea valorii de de rãcealã, de expansiune sau de rezervã, de imposturã, în compartimentele literare, plastice, uºurinþã sau de severitate. Aceastã atmosferã sonore etc. ale spectacolului teatral.este specificã unui teatru ºi face parte din

Autoarea cãrþii Theatralis are spiritul tradiþia lui”. (Mihail Sebastian). „...actorul cumpãnit al intelectualului ce judecã în liniºte, trebuie sã creeze fãrã apãrarea zonei de mister, responsabil. Ca participantã la viaþa teatralã, sã se autosugestioneze în transpuneri de îmbogãþitã mereu cu lecturi întinse ºi favorizatã persoanã, pândit de mii de ochi iscoditori, cu de intuiþii estetice ce-i nutresc diagnozele riscul pe care îl presupune orice act unic, cãci privitoare la calitatea pieselor ºi a operelor fiecare intrare în scenã e un moment unic în scenice, ea are capacitatea, probatã, de a oferi duratã” (Camil Petrescu).realitãþilor conspectate o oglindã realã, Teatrul „Victor Ion Popa”, prin lucrarea nedeformatã, lucidã.semnatã de Eliza Artene, intitulatã „Theatralis –

La Bârlad, prin Decizia nr. 12311 a colecþie de materiale publicate între 1998-2003 Comitetului Executiv al Sfatului Popular al fostei în periodicul bârlãdean Pãreri Tutovene”, Regiuni Bârlad ºi a avizului Ministerului Culturii Editura PIM Iaºi, martie 2009, 82 p., beneficiazã (Ministru Constanþa Crãciun), citãm art. 1: „Ia de o remarcabilã carte de dialoguri cu oameni fiinþã pe 20 martie 1955 Teatrul de Stat”. La 12 de teatru, pãreri de spectator, alte scrieri, post-

august 1955 revista culturalã „Contemporanul”, sub titlul „Ia fiinþã o scriptum ºi pãreri critice. Autoarea este o ziaristã talentatã, nouã instituþie de artã”, scria: „ Nu peste multã vreme se va observatoare atentã a fenomenelor culturale, cultivatã, sensibilã la deschide un nou lãcaº de culturã – Teatrul de Stat – Bârlad”. ceea ce poartã sigiliul autentic al artei.Înfiinþarea Teatrului de Stat la Bârlad, în 1955, coincidea cu Cititorul cãrþii de faþã are la îndemânã o carte-document, împlinirea unui vechi deziderat al locuitorilor din aceastã zonã a scrisã cu acribie, revelatoare pentru ce a însemnat o instituþie Moldovei de Jos. Directorii teatrului, în cei 50 de ani: Cerbu Aurel – stabilã, cu trupã permanentã ºi repertoriu alternativ, într-o perioadã 1955-1959, Mereuþã Alexandru – 1959-1960, Ghiþescu Traian – istoricã de cea mai mare complexitate. Artiºtii teatrului îºi vãd 1960-1962, Petrovici Ion – 1962-1965, Parfene Constantin – 1965-gravate aici împlinirile, chipurile ºi mãºtile într-un material care 1968, Penþia Tiberiu – 1968-1973, Petrican Constantin – 1973-înfruntã vremea mai abitir decât marmura, aurul ºi fierul: cuvântul 1980, Mãlinescu Vasile – 1980-1984, Petrican Constantin – 1984-sãpat cu cernealã pe hârtie. Cartea îi duce spre viitor pe raza de 1990, Anghel Marcel – 1990-prezent.luminã a adevãrului despre ce a însemnat strãdania lor întru

Pentru a sluji noul teatru, primul director – regizorul Aurel frumuseþe. Cerbu - venit de la Teatrul Armatei din Bucureºti, a reuºit sã aducã Cartea Elizei Artene bucurã sufletul, induce starea de bine, la Bârlad, prin transfer, actori ºi personal de specialitate din alte relaxeazã ºi farmecã. Totul – cu discreþie, bun gust, fineþe – teatre ale þãrii. Au trecut 55 de ani de când, la 28 decembrie 1955, înnãscute. O carte pe care n-o laºi din mânã, o lecturã pe care o Cristian Nacu – asistent de regie al Maestrului Sicã Alexandrescu, poþi oricând relua pentru a te plimba - fie ºi imaginar - prin lumea a regizat spectacolul „Mielul turbat” de Aurel Baranga.teatrului. „Artistul poate sã trãiascã mai intens decât oricine

Atunci a bãtut primul GONG! La 30 decembrie 1956 are loc altcineva bucuria ºi durerea, cerul ºi iadul” (pictorul Arnold premiera piesei „Tache, Ianche ºi Cadîr”, de V. I. Popa. ªtiind cã V. Daghani). Cititorul are ºansa unor reale satisfacþii. O carte I. Popa s-a nãscut la Bârlad, directorul Aurel Cerbu ºi secretarul excepþionalã, pe care presa noastrã culturalã nu a luat-o încã în literar, Vasile Mãlinescu, au semnat un MEMORIU cãtre Ministerul atenþie.Culturii, propunând ca Teatrul de Stat din Bârlad, sã poarte numele Eliza Artene, autoarea binevenitei cãrþi, e un cronicar teatral eminentului OM de TEATRU, talent multilateral, în semn de avizat, un interlocutor deosebit de informat ºi interesant. Un preþuire pentru acest fiu al Bârladului. Propunerea a fost aprobatã cronicar teatral trebuie sã aibã însuºirile unui îndrãgostit care, nu ºi din anul 1956. Teatrul de Stat ºi-a adãugat numele lui Victor Ion doreºte decât sã i se rãspundã cu aceeaºi dragoste. „Teatrul este o Popa, numindu-se Teatrul „Victor Ion Popa” Bârlad.artã independentã care, ca sã existe în adevãr, cu dignitate, trebuie

Cucerind an de an stima ºi preþuirea presei ºi a publicului de sã punã în serviciul sãu pe toate celelalte arte, fãrã sã acorde la sediu ºi din þarã, a publicului din strãinãtate, abordând un vreuneia dreptul de egalitate pre propriul teren” (I. L. Caragiale).repertoriu valoros ºi diversificat, pentru toate gusturile ºi vârstele, Criticul trebuie sã se afle mereu în prizã, mereu în contact cu luptând în permanenþã pentru creºterea calitãþii artistice a noutãþile genului artistic asupra cãruia îºi exercitã funcþia criticã. spectacolelor ºi înnoirea formelor teatrale de expresie scenicã, Criticul de teatru procedeazã întocmai precum criticul literar, ca ºi promovând cu consecvenþã arta umanistã ancoratã în actualitate, criticul muzical, ca ºi criticul cinematografic sau plastic: teatrul ºi-a exercitat, în cei peste 55 de ani de activitate, un rol cu destructureazã, mental, întregul artistic ºi estimeazã reverberaþia totul deosebit în cultivarea gustului pentru frumos, în promovarea

ELANUL

36

Nr. 100 - iunie 2010

culturii teatrale româneºti ºi universale. Enescu” din Iaºi , actriþã la Teatrul Dramatic „Ovidiu” – Constanþa „Teatrul reprezintã esenþa umanitãþii, esenþã pe care, hãituiþi (1999-2000) ºi din anul 2000 actriþã a teatrului bârlãdean. Acestea

de griji mãrunte, suntem ispitiþi s-o uitãm. O operã de artã sunt câteva din datele personale ale tinerei actriþe Simona Bercu. fundamentalã (...) îþi devine un aliat ºi un prieten de nãdejde (...) Vã supunem atenþiei un scurt interviu realizat în ziua de miercuri, 9 (Teodor Mazilu). aprilie 2003, din care desprindem: „Atunci când faci ceva cu toatã

Eliza Artene invitã ºi provoacã la dialog actorii Teatrului plãcerea ºi cu toatã credinþa, nu gândeºti ºi nu simþi cã e greu.”„V.I.Popa” din Bârlad, în cadrul rubricii „Mai aproape de ei” a Interviurile sunt pline de miez senzaþional, descompuse într-o periodicului bârlãdean „Pãreri Tutovene”. Autoarea volumului suitã de scene ºi dialoguri care mai de care mai palpitante. Deliciul „Theatralis” a realizat un prim material de acest gen, într-o rubricã ºi starea intelectual-artisticã a protagoniºtilor prind contur ºi relief nouã: un amplu dialog cu directorul scenei bârlãdene ºi actorul în contextul timpului trãit. Consemnãrile scriitoarei Eliza-Mihaela Marcel Anghel. Interviul a fost cadoul, atenþia redacþiei pentru ziua Artene (n.n. toate materialele publicate au fost semnate sub de naºtere a domnului M. Anghel, cu ocazia apropiatei zile de 27 numele Eliza Olteanu) se leagã temeinic de mediul teatral ºi meritã martie – Ziua Mondialã a Teatrului. o analizã pozitivã, la fel ºi progresele sale în ale scrisului de creaþie.

Nãscut în Bãrãgan, la 2 aprilie 1956 dintr-o familie de oameni Pentru Eliza, deprinderea de a scrie e ca plânsul ºi râsul, îi simpli ºi modeºti, urmeazã cursurile primare la þarã ºi cele ale elibereazã sufletul de orice tensiune. Ea nu urmãreºte succesul ºi, Liceului Pedagogic la Buzãu ºi în loc sã se îndrepte spre cariera de mai ales, succesul comercial, ci plãcerea de a trãi evenimentele dascãl/medic în care l-ar fi dorit pãrinþii, în 1981 devine actor, teatrale, interviurile luate oamenilor de teatru, putinþa de a se absolvent al IATC Bucureºti, unde l-a avut profesor pe marele exprima pe sine.actor Dem Rãdulescu, de la care a avut multe de învãþat „Atâta timp cât consemnarea fenomenului teatral rãmâne o profesional. Marcel Anghel a rãmas fidel teatrului bârlãdean, din ocupaþie artisticã lãudatã de lãudaþi, dispreþuitã de cei ignoraþi ºi 1981 pânã astãzi. De peste 29 de ani, actorul s-a înfrãþit cu scena ignoratã de public, istoria teatrului intrã într-o gaurã neagrã” - care l-a consacrat, devenind o personalitate artisticã de primã spunea cândva Magdalena Boiangiu.mãrime, iar de peste 21 de ani conduce destinele acestui teatru ca În capitolul „Consemnãri – pãreri de... spectator, cu dragoste” director, unul dintre cei mai longevivi conducãtori pe care i-a avut – sunt inserate ºapte eseuri despre ºapte piese de teatru jucate pe teatrul din Bârlad. Talent viguros ºi multiplu, cu deosebitã intuiþie ºi scena Teatrului „V.I.Popa” din Bârlad:sensibilitate artisticã, s-a dãruit artei ºi misiunii teatrului cu toatã Ø „Visul unei...seri de iarnã” (Pãreri Tutovene, nr. convingerea, dovedind în fiecare stagiune cã ºtie sã se dãruiascã 331/1998);menirii teatrului, atât ca actor, cât ºi ca manager care stãruie prin Ø „Soþul pãcãlit” (sau „Georges Dandin”) (ibidem, nr. toate mijloacele ca Teatrul „V. I. Popa” sã urce an de an tot mai sus 365/1999);pe scara valorilor teatrale din þarã ºi sã-l înregimenteze în circuitul „Nu sunt Turnul Eiffel” (ibidem, nr. 348/1999);teatral european. Ø „Teatrul V.I.Popa vã invitã la un ...«Joc dublu»” (ibidem,

Vasile Mãlinescu, secretarul literar al Teatrului „V.I.Popa” ºi-a nr. 410/5-7 oct. 1999);început viaþa profesionalã odatã cu inaugurarea instituþiei. A rãmas Ø „Faust” (ibidem, nr. 417/1999);neclintit la post, timp de 55 de ani, ºi continuã sã fie activ, fiind o Ø „Livada de viºini” (ibidem, nr. 455/2000);premierã absolutã în toposul teatral. S-a nãscut în Bucovina, în Ø „Omul care aduce ploaie” (ibidem, nr. 473/2000).comuna Botoºeniþa, judeþul Suceava, în anul 1928. Dupã Teatrul „V. I. Popa”, despre care scrie Eliza-Mihaela Artene în absolvirea ºcolii primare, dã examen la Liceul „Laþcu Vodã”, care, cartea sa, „Theatralis”, a fost judecat în cei unsprezece lustri de în anii 1930-1940 s-a desfiinþat ºi a trebuit sã se înscrie, dupã existenþã, din varii perspective ºi de alþi critici ºi cronicari de teatru, refugiul din 1945, la Liceul Comercial din Suceava, absolvit în de oameni de culturã ºi artã, precum ºi de publicul spectator, 1949. Urmeazã timp de trei ani cursurile secþiei de actorie a stabilindu-i-se cu exactitate rostul, locul ºi rolul cultural. Institutului de Teatru din Cluj. Timp de doi ani a urmat cursurile Dificultãþile importante pe care le-a avut de întâmpinat Eliza secþiei de Teatrologie a IATC Bucureºti, pentru a judeca el pe alþii ºi Artene, în calitate de cronicar de teatru, au izvorât din specificitatea nu invers, ºi în 1955, dupã absolvire, soseºte la Bârlad. Un om de paradoxalã a fenomenului teatral în expresia lui scenicã. Din cele teatru care ºi-a dãruit întreaga viaþã unei mari ºi nobile pasiuni. prezentate, reiese cã, spectacolul teatral reprezintã o sintezã

La 24 noiembrie 1999, Agenþia de Impresariat Artistic complexã, reunind elemente artistice esenþiale, care au o existenþã „Edimpres” a prilejuit întâlnirea bârlãdenilor cu un spectacol de o autonomã, o suveranitate esteticã intangibilã, inalienabilã ºi facturã aparte, „Iona”, ºi cu Constantin Puºcaºu, care a transpus inalterabilã. Pentru a structura un spectacol de teatru ºi a-l face sã scenic tragicul personaj, emanând tristeþe, talent, sensibilitate, trãiascã aievea, ca o realitate artisticã nouã, inconfundabilã, sunt mobilitate, siguranþa stãpânirii artei de a comunica prin cuvinte, ºi convocate, în numele artei, piesa de teatru (scenariul, nu numai, gânduri despre hãþiºurile fiinþei omeneºti, ºi de a dramatizarea, adaptarea), arta interpretativã a actorilor (gestica, transmite strigãtul de disperare, de neputinþã ºi micime a omului în vorbirea, atitudinile corporale, pantomima), coregrafia, muzica, faþa divinitãþii ºi-a acelei drãcii formate din ani – viaþa. În anul 2000, eclerajul, costumele, decorurile etc., toate integrate unei viziune spectacolul a fost jucat miercuri, 15 noiembrie, pe scena Casei de regizoral-scenografice, unei gândiri artistice originale. Rezultatul Culturã Bârlad (regia ºi scenografia purtând semnãtura arhitectului însuºi se exprimã, cu mijloace specifice, într-o artã/ºtiinþã Nicolae Munteanu), prilej cu care Eliza Artene a realizat un scurt independentã, cu legi riguroase ºi un domeniu propriu de interviu cu protagonistul Constantin Puºcaºu, actor la Teatrul manifestare.Naþional „Vasile Alecsandri” din Iaºi: „Aº putea spune «Iona sunt Nici cã se poate o mai ingratã misiune a cronicarului de teatru eu...» pentru cã ajung la un moment dat sã mã identific cu el”, sunt decât aceea de a judeca, din perspectivã axiologicã ºi o cuvintele cheie din dialogul consemnat. competenþã egalã ºi înaltã, valoarea literarã a piesei de teatru (a

Pe data de 29 martie 2001, în studioul amenajat în incinta textului dramatic, spre a folosi un concept mai larg) ºi valoarea ei Teatrului „V.I.Popa”, a avut loc premiera spectacolului „Patima scenicã, valenþele speciale ce o recomandã pentru reprezentare. roºie” de M. Sorbul, în regia dlui Dorin Mihãilescu (absolvent al Acelaºi cronicar este chemat sã cântãreascã ºi sã aprecieze Facultãþii de Regie – Bucureºti, actualmente proaspãt devenit valoarea artisticã a demersului regizoral-scenografic, modul în doctor în regie, la Iaºi). Prilej cu care, Eliza Artene i-a solicitat care directorul de scenã ºi scenograful-plastician au folosit domniei sale un scurt interviu. Printre altele, regizorul amintit a componenþa literarã, trupa de actori, cadrul scenografic, luminile, afirmat: „Încep sã-mi conturez un stil, unul care sã izvorascã din coloana sonorã etc., pentru a da coerenþã montãrii, a-i conferi mine... Am pus patos, am transpirat pentru fiecare spectacol pe expresivitate, limpezime, forþã persuasivã ºi emoþionalã, mesaj care l-am fãcut ºi-n care am crezut”... educativ, penetranþã ideaticã.

Nãscutã la 28 iulie 1973, absolventã în anul 1991 a Liceului Un cronicar ideal ar trebui sã fie critic literar eminent, un „Gh. Roºca Codreanu” din Bârlad, în 1999 a Facultãþii de Arte „G. regizor de vastã experienþã, un scenograf talentat, pictor de primã

37

ELANUL Nr. 100 - iunie 2010

mânã, actor cu largi disponibilitãþi interpretative, maestru coregraf, atunci când se interfereazã cu probleme grave ale timpului. compozitor ºi muzicolog, specialist în vestimentaþie teatralã (pe Autoarea lucrãrii „Theatralis” are o imaginaþie plinã de puritate, epoci, curente, mode etc.), expert în tehnica eclerajului, candoare ºi bunãvoinþã ºi tonusul vital al naturii acestei sensibile sonorizator dibaci ºi regizor tehnic. Ar fi minunat daca s-ar pricepe autoare, aproape neverosimile într-o epocã a cruzimii, brutalitãþii ºi ºi la problemele sociologiei succesului, ale atragerii publicului în rãutãþii verbului. O construcþie, o clãdire, o proprietate materialã, sala de spectacol ºi ale cuantificãrii cotei de interes a acestuia, faþã datoritã vicisitudinilor naturii ºi societãþii, nu este întotdeauna de fiecare montare. Cronicarul teatral este un om ca toþi oamenii, perenã, în timp ce moºtenirea culturalã, ca bun spiritual, intrã în cu limite previzibile ºi calitãþi în marginile normalului (numai geniile universalitate. De aceea, moºtenirea culturalã trebuie pãstratã, sunt anormale!) cu simpatii ºi aprehensiuni, cu o sensibilitate mai înscrisã ºi continuu promovatã prin aducerea ei în actualitate ºi acutã la actul artistic, cu bun simþ ºi bun gust, un om de bine ºi de reînscriere în conºtiinþa celor prezenþi. spirit, care nu poate fi competent peste tot, dar nãzuieºte sã fie, Prezent de 55 de ani în viaþa spiritualã a Moldovei ºi a þãrii conºtient de axioma lui Einstein, conform cãreia „totul este relativ”. aducând sub luminile rampei mesajul înalt umanist al multor

„Alte scrieri...” din volumul „Theatralis” al Elizei-Mihaela capodopere ºi opere dramatice de referinþã, nãzuind permanent Artene, se referã la: spre elevaþie ºi accesibilitate artisticã, propunând spectatorilor sãi

Ø „Festivalul Teatrelor de Elevi”, ediþia I, Bârlad, 26-27 mai un larg câmp tematic ºi problematic de meditaþie, incitant ºi de 1999 („Pãreri Tutovene”, nr. 375/1999); certã forþã persuasivã, catalizând, pe cât i-a stat în putinþã,

Ø „Moartea unui artist. Leopoldina Bãlãnuþã” (Când energiile sale artistice ºi tehnice, distins prin ani, cu meritate premii, arzãtoare, viaþa ne-o credem în toi, moartea în miezul fiinþei plânge diplome ºi menþiuni, Teatrul „V.I.Popa” din Bârlad priveºte cu în noi (R.M. Rilke) ). încredere viitorul, sub steaua cãlãuzitoare a Thaliei.

Ø „Florin Piersic: «Pentru mine teatrul e sfânt» („Pãreri Din cele consemnate de scriitoarea Eliza-Mihaela Artene Tutovene”, nr. 340/1999); rezultã cã, Thalia, fiica lui Zeus ºi a Mnemosynei, patroana

Ø „Dem Rãdulescu”: „Preþuieºte înainte de a pierde! comediei, a venit la Bârlad pe un pãmânt fertil, semãnând cu (ibidem, nr. 509/2000); dãrnicie seminþele frumosului, din arta teatralã, care a rodit spornic

Ø „Post-Scriptum” („Eu voi da samã de toate ale mele câte în ani ºi oameni.scriu”) Destinul omului este creaþia (Lucian Blaga); „Cronicarul de teatru contemplã clipa, momentul unic ºi

Ø „Pãreri... critice”, semnat de Teodora Spînu, secretar irepetabil al premierei; criticul de teatru înscrie spectacolele în literar, Teatrul „V.I.Popa”. duratã ºi – dacã existã un temei estetic – în permanenþã;

Comentariul critic al Elizei-Mihaela Artene capãtã acea cronicarul îºi poate îngãdui libertatea de a fi subiectiv ºi seninãtate a judecãþii cumpãnite ºi ne-partizane. Îi displac „impresionist”, înregistrând „la cald” punctele tari ºi punctele slabe exaltãrile localiste ºi provinciale ºi socoteºte cã un teatru serios, ale construcþiei scenice; criticul este chemat sã se obiectivizeze, sã cum este Teatrul „V.I.Popa” de la Bârlad, nu are nevoie de emitã judecãþi de valoare ºi sã proiecteze spectacolele pe ecranul exclamaþii calpe ºi nici de interjecþii fals entuziaste. Ceea ce a timpului; cronicarul contemplã obiectul în sine, închizându-l într-un realizat instituþia, din 1955 pânã în 2010, deci în 11 lustri, se supune cerc fragil, al consideraþiilor de moment; criticul vede deschiderile, judecãþii critice ºi evaluãrii lucide. Importantã nu este viziunea face conexiuni ºi schiþeazã posibile filiaþii ºi ierarhii; cronicarul subiectivã ci cantitatea obiectiv determinatã de artisticitate globalã surprinde notele particularizante ºi chiar accidentalul vizibil în în fiecare montare ºi, prin însumare, în repertoriul celor 55 de circumstanþial; criticul fixeazã genul proxim ºi diferenþa specificã, stagiuni. Esenþial este impactul pe care teatrul l-a avut asupra instituind rigori evaluative; cronicarul apreciazã fragmentul, conºtiinþei spectatorilor sãi, modul în care spectacolele edificate criticul însumeazã fragmentele într-o coerenþã axiologicã. Pe de-a lungul anilor au înrâurit conºtiinþa colectivã ºi au cristalizat linie de consecuþie, putem socoti legitimã ecuaþia cronicar versus convingeri estetice. critic? Evident cã nu! În raniþa fiecãrui cronicar se aflã bastonul de

Scriitoarea Eliza-Mihaela Artene surprinde printr-o literaturã critic” (Teodor Pracsiu, Argument în „Clipa ca permanenþã”, de observaþie a sufletului omenesc care este complex ºi atrãgãtor, Editura ART XXI. Iaºi, 2006, p. 5).

ELANUL

38

Nr. 100 - iunie 2010

BUCURIE(Biverb: 10, 6)

REDACTORUL ªEF(Biverb reflexiv cu incastru:XXXXXXNX + XXX = 5, 6)

DIN CASETA TEHNICÃ(Frazifon anagramat: 5, 6)

(Frazifon anagramat: 5, 6; 9)

Carte de vizitã: 6; 4)

REVISTA(Monoverb reflexiv: 2-6)

10

m

10 m

T L MS x a

Serghei COLOªENCO

R

V

I

A

N

A

E

N

R

E.

E

S

L

U

G

T

“E

L”

N

A

A

S

U

L

M

A

J

A

E

U

A

F

T

L

M

O

R

T

U

E

Pornind din caseta stânga-sus ºi urmând o anumitã cale, citiþi una din dorinþele cititorilor

Macinã fãinã (5);Experienþã (6).

ARTUR ºi MIOARAau fost oaspetele lui LEON COCOª.

L

CR

IPT

OG

RA

MÃ

LENA RONTEA

Dezlegãrile: SÃRBÃTORIM “ELANUL”; MARIN ROTARU (urãtori + ram); REVISTA “ELANUL” SÃ AJUNGÃ LA FOARTE MULTE NUMERE; ELANUL (luna + el); MARIN ROTARU (morar + rutinã); MARIN ROTARU, COLOªENCO; ARTENE, ONEL .

URÃRI ÎN ENIGME LA NUMÃRUL 100

Responsabilitatea pentru conþinutul articolelor aparþine, în exclusivitate, autorilor.

Contul Asociaþiei Culturale

“ACADEMIA RURALÃ ELANUL”

2511.1-6065.1/ROL deschis la B.C.R. Bârlad

Numãr apãrut cu sprijinul Centrului Judeþean pentru

Conservarea ºi Promovarea Culturii Tradiþionale VasluiISSN: 1583-3593

e-mail: revistaelanul@gmail.com

Tehnoredactare: Bogdan ArteneTipar: SC Irimpex SRL Bârlad

39

ELANUL Nr. 100 - iunie 2010

Redacþia (tel.: 0235-436100)Redactor ºef: Marin Rotaru

Redactor-ºef adjunct: Cristian OnelRedactori corespondenþi:

Vlad Codrea, Univ. “Babeº Bolyai”, Cluj-NapocaLaurenþiu Chiriac, Vaslui

Dan Ravaru, VasluiIon N. Oprea, Iaºi

Simion Bogdãnescu, BârladSerghei Coloºenco, Bârlad

Mircea Coloºenco, BucureºtiLaurenþiu Ursachi, BârladTeodor Hardon, RânzeºtiFlorin Varvara, Sãrãþeni

Sonete eticeSimion BOGDÃNESCU

ºtiu câta oarã/ ªi-n dansul lor hipnotic mã-nconjoarã/ Miºcându-se din ce în ce Orice poet, nãscut iar nu fãcut, îºi alege, prin mai iute”.intuiþie, dar ºi raþional, forma de exprimare

Tematic, sonetele petruºiene, evlavioase, evident antipãgâne, aduc convenabilã, aceea care sã-i încrusteze din trecut încrederea în dumnezeire, erotica petrarchizantã, natura „état d'âme”, creaþia spre viitorime trãirile ºi gândurile cele neadormite, ca însumare horaþianã, crucificarea vieþii sociale nedrepte, copilãria ca adevãrata lui fiinþare în conºtiinþa perenã ºi-n paradis nostalgic, iremediabil: „Ningea în raiul din copilãrie/ Cu fulgi din imaginarul neaºteptat, ulterior.îngheþatele de vatã/ Cum, pe la bâlciuri, se fãceau odatã/ Cât un cârlan de oaie În incomensurabila ºi, în general, exploziva brumãrie”. Toate temele, însã, sunt unificate ºi dispuse în cadenþe de vectorul legiune liricã româneascã de astãzi, Petruº heraclitean al trecerii ireversibile a timpului, motiv – leitmotiv ce traverseazã Andrei, cu ultimul (pânã acum) volum de versuri întreaga liricã universalã majorã. Dar, stãruie, vizibil, strãlucitoarea umbrã „Crepusculul de miere” (Ed. Cronica, Iaºi, 2010, eminescianã.cu o prefaþã de Valeriu Stancu), atacã temerar

O ritmicã severã, o tãieturã exactã a ideii în vers, înscriu aceste poezii cu sonetul (de tip italian), dintr-o predispoziþie formã fixã în emblematica aforisticã (de altfel specificã, dupã multe pãreri neoclasicã ºi neoromanticã, încrezãtor în avizate, „cugetãrii sacre”). ªi pentru cã înþelepciunea este rezultatul greu al frumuseþea dintotdeauna, fãrã mutaþii valorice experienþei, îmi pare cã poetul Petruº Andrei nu þine cont de legea estetice ºi fãrã teama de anacronisme. Astfel cã, maiorescianã a excluderii tezelor morale din câmpul sacru al poeziei, ºi simþindu-ºi lira bine înstrunatã, n-are de ce sã creeazã, cu precãdere, sonete etice:rivalizeze, fie ºi la modul ingenios al disimulãrii, cu

„Aºa mã sfãtuia un oarecine:/ Sã fiu, de vreau s-ajung la înãlþime,/ iluºtrii noºtri sonetiºti Eminescu, V. Voiculescu, Alunecos ca ºarpele de mare.// O fi ºi asta de învãþãturã/ Dar la ce bun atâta Mihai Codreanu. Fiindcã, dupã cum însuºi se tevaturã,/ Cã tot mã prinde vulturul în gheare...”. Poetul bate pe silabe ºi pe confeseazã, („am devenit poet printr-o minune”), rime, în tonalitãþi când nostalgice, când umoristice, ironice, învãþãturi cãtre biografia sa interioarã, la nivelul eului empiric, are posibilul cititor (ne)fãþarnic, reclame (atitudine demitizantã, postmodernã, ca semn arhetipal, o întâmplare mai puþin care provine totuºi din sonetele satirice eminesciene!), cu alurã epigramaticã: obiºnuitã, din copilãrie, coborârea într-o fântânã „De pune sare, e o nerozie/ Cã dãuneazã mult la sãnãtate,/ Aceasta-i din spaþiul rustic natal, ceea ce echivaleazã, consemnatã în tratate/ Doar medicina nu-i o erezie.// Sã dovedeºti în toate simbolic ancestral, cu descoperirea eului liric de cumpãtare,/ Abuzul îþi aduce vãtãmare/ ªi-ai sã regreþi odatã ºi odatã.// Spun mai apoi: „M-am oferit eu, ºi tãtaia (...) m-a coborât cu tãrie, fãrã supãrare:/ Mâncarea mie-mi place fãrã sare,/ Nu-mi place-n desculþ, rãceala lutului învineþindu-mã cât ai clipi; schimb femeia... nesãratã”.dupã o vreme, am simþit furnicãturi în tãlpi ºi am

Neorgolios, în cele mai multe sonete, scriitorul pãstreazã cu sfinþenie auzit un freamãt ºi un murmur care m-au înfiorat canoanele speciei, dar în interior miºcarea afectivã evolueazã cu naturaleþe ºi ca ºoaptele de dragoste de mai târziu...”.rima bogatã slujeºte intact semnificaþiilor lirice ºi sugestiilor polivalente; Pãrerea autorului (la care subscriem) este cã câteva, doar, se disciplineazã, discursiv, în serie. ªi, conºtient, Petruº Andrei, ritmica sonetistã izvorãºte din adâncuri ºi nu dintr-chiar hamletian, îºi recunoaºte valoarea, ºi modestia se transformã în bunul o sonoritate exterioarã, artificialã. Sonetul devine simþ înþelept, cã tot a creat ceva: „Un cânt de lirã, restul e tãcere,/ Eu las în adorare a tot ºi a toate, a elementelor cosmice, urma mea un strop de miere/ Din trestia strivitã sub cãlcâie”. dar tainica lui obârºie se aflã în adâncimea dintâi:

Ca sã ne pãstrãm memoria în sfera învãþãturilor sale lirice, acceptãm: „Din tainiþe numai de ei ºtiute/ Vin ºerpii mei a nu Magister dixit!

Ta

ifa

lul, d

e M

ari

n R

ota

ru

Pri

mã

va

ra, d

eta

liu

40

ELANULNr. 100 - iunie 2010Mi-e dor

Mi-e dor de oameniDe mine mi-e dorDe vorbele sfinteDe oamenii oameni mi-e dor.

Mi-e dor de cuvinteMi-e dor de cerul ce curgea peste satMi-e dor de vãzduhul albastru curatMi-e dor de dorul în mine lãsat.

Sãrutul stelelor

Sãrutul þãrnei mã aprindeCând ochii tãi se sting în mitIar fericirea mã cuprindeªi lacrimi ard în asfinþit.

Iubirea-clipã nãrãvaºãMã dojeneºti ºi m-ai minþitªi strâng în braþe doar uitareaA stelelor ce m-au pierdut.

Nu ºtiu de ce

Adun nopþile ºi sperÎn palme vãd drumuri pierduteCând iarba se ascundeZãpezi mã cuprind.

ªi scurm în pãmânt ca o fiarãSã vãd dacã eºtiPrin mâini îmi curge lutul de cearãªi calc în picioare poveºti.

Cu tine alerg prin turme de steleCând fluturii zbor pe pãmântPe fruntea ceruluiSunt sclavul gândurilor melePãstorul iubirii mai sunt.Pe fruntea cerului alerg

ªi soarele din mine muºcãVãzduhul spart mângâie plopiªi timpul nevãzut mã miºcã.

Ca un peºte-n ape tulburiMã zvârcolesc sã prind o steaPlutind pe ape limpeziMã doare, sunt muºcat de ea.

O, Doamne, dã-mi putere-n mineSã zbor mai sus decât îmi e îngãduitSã vãd ce-i dincolo de lumeCã sunt un sclav în infinit.Ioan MÎCNEA ºi Atingerea mitului,

10 august 2003.

Pri

mã

va

ra, d

e M

ari

n R

ota

ru

Val ANDREESCU

Angajament electoralVoi munci ºi zi ºi noapteÎntr-o luptã colosalãSã obþin prosperitate...Personalã!

Gheorghiþã ªTIRBU

Unui pizzarAzi oferta este bunãPe la noi dacã-ai sã treciPizza e la preþ mai micã,ªi-a fãcut deja... ciuperci.

Neculai I. ONEL

La umbra teilor

La umbra teilor în maiTe vãd trecând pe drum cu pãrul tãu bãlai.Încet te depãrtezi, apoi dispari în zareCuprinsã încet de razele de soare.

La umbra teilor stau singur ºi privescAlbinele ce se agitã ºi roiesc.S-aude susur de izvor în valeªi mândra-mi va ieºi în cale.

La umbra teilor ascult al primãverii dulce vântªi cât e de frumos pe-acest pãmânt,Admir pãdurea codrilor de fagªi pe mãicuþa ce apare-n prag.La umbra teilor privesc spre cer ºi spre pãmântªi slavã eu ridic spre Domnul Sfânt,Cãci ne-a dat viaþa, ne-a dat RaiPe întinsul nostru plai.

mã iartãam paºii ologiþi de doruriam inima sfãrmatãde întrebãri la IOVºi mai am gânduri sfâºiate-n zboruricu mine singur iatãîmbrac cãmaºa unui rob.

Corneliu VÃLEANU

Bate vântulBate vântul la ureche,Lumea-i nouã, lumea-i veche,Las-o, Doamne, tot aºa,Azi ºi mâine, pururea!Bate vântul peste frunte,Lumea este cât un munte,Ploaia-l roade, geru-l seacã,Este mândru, nu se pleacã.Bate vântul peste pãr,Lumea-i rea, într-adevãr,Cãci de la Cain încoaceN-a mai fost o zi de pace.Curge apã, plouã sânge,Viaþa oare se va frânge?Bate vântul peste gurãTotul e harababurãªi în cer ºi pe pãmântParcã bate numai vânt.Bate vântul, vorba sunã,Lumea-i sfântã, lumea-i bunã.Las-o, Doamne, tot aºa,Azi ºi mâine, pururea!

zãlogde câte ori fariseii îºi coboarã sufletul în adâncla cugetul timpuluide atâtea ori OLARULîºi sparge primul ulciorapoi îºi rupe fãrâma din trupsã lipeascã ulciorul la loc.

Lãcrãmioara Gabriela ÞINTEA