EDITORIALTendința simplificării istoriei și idealizării trăsăturilor naționale proprii pînă la narcisism colectiv este un fenomen observabil la multe popoare. În cazul nostru, al armenilor, idealizarea pînă la idolatrizare a caracterului națio-nal și simplificarea istoriei pînă la alterarea esenței acesteia ca disciplină ne-a oferit confortul psi-hic a cărui căutare este – într-o oarecare măsură – de înțeles la un popor cu un trecut recent atît de dureros. Analiza critică a sine-lui național nu a fost niciodată un exercițiu comod, dar a fost și este o condiție indispensabilă pentru creșterea unei națiuni. În paralel cu idealizarea pînă la absurd a virtuților naționale, de inclinația de a pune exclusiv pe seama factorilor externi – sau chiar a fa-talității – a tuturor relelor abătute asupra noastră în istorie, am avut de-a lungul vremurilor voci lucide ce au exprimat vederi critice asu-pra realităților naționale. Părintele istoriografiei armene, Moise din Horen, nu se sfia încă în secolul al 5-lea să aștearnă în Istoria sa cuvinte aspre la adresa me-tehnelor compatrioților săi. Unul dintre cei mulți care i-au urmat a fost și Arșak Altunian, publicist și prozator armean constanti-nopolitan din a doua jumătate a secolului al 19-lea, care în 1877 publică la Focșani o amplă lucra-re despre coloniile armenești din Moldo-Valahia, Ungaria și Polo-nia. Iată cîteva pasaje simplificate din prefața cărții sale:

Dispoziția și voința de a emigra la un popor este semnul și dovada dorinței și rîvnei pe care acesta o are de a stărui asupra traiului și cîștigului său negustoresc. De-oarece acest popor, cînd vede că în țara lui de baștină treburile și

starea nu mai sînt propice și nu îi mai îngăduie să se bucure de rodul muncii sale și prin destoi-nicie traiul și cîștigul să și-l obțină, deîndată lăsînd totul pornește în-tr-acolo unde treburile locului sînt mai propice cîștigului și muncii sale.Sînt popoare, îndeosebi popoare supuse și care și-au pierdut neatîrnarea, în care sentimentul patriotic și țelul politic al refacerii fiind mai puternice decît dorința de cîștig, în loc să își lase patria ca să plece în țară străină și să se împrăștie și separe unii de ceilalți, cu și mai multă întîietate aleg să rămînă uniți în patria lor, rezistînd tuturor oprimărilor și suferințelor, neîngăduind ca vreun element străin să vină și să intre printre ei și, în loc să își caute o țară pros-peră, dimpotrivă, se străduiesc să își aducă din nou patria gemînd sub tiranie la starea prosperă și fericită de dinainte. Aceasta înseamnă așa un sacrificiu și dăruire de sine, izvorîte dintr-un mare simțămînt patriotic, pe care nu este cu putință să le facă un popor obișnuit să trăiască doar pentru agoniseala și cîștigul pro-priu.Iar armeanul, la care de la în-ceputuri faptul că este un popor mai degrabă harnic și negusto-resc decît unul care nutrește țeluri și aspirații politice a devenit pro-verbial, nu este lucru de mirare ca, de cum începe să fie oprimat în patria lui, să caute să plece în țară străină, acesta urmînd vechea vorbă orientală cum că „nu te lega de locul nașterii tale, leagă-te de locul în care ești sătul”. Nu încape îndoială că, în felul acesta, obiceiul și înclinația armeanului de a-și urmări cîștigul și agoniseala personală a consti-tuit o mare piedică pentru nația

armeană în a îmbunătăți starea generală și a obține mijloace ale bunăstării în patria sa și, slăbind unitatea și numărul armenilor, a îngăduit și intrarea printre ei a ele-mentelor străine.În timp ce alte nații civilizate au știut și au putut să își pună exilul forțat în slujba patriei lor, precum a fost pe vremuri exilul grecesc, și cum este pe cale să se întîmple acum cu multele colonii ale nației germane – ceea ce fac ei este socotit mai mult ca un exil, este o dominație universală comercială –, armenii, dimpotrivă, prin exilul lor dăunează folosului general al patriei lor, lepădîndu-și patria de cum pleacă, rupîndu-și cu to-tul legăturile cu compatrioții lor, izolîndu-se, de parcă ar fi fost o nație cu totul străină și separată. În timp ce alte popoare civilizate, atunci cînd își stabilesc o colo-nie în țară străină, de la început se leagă prin relații și căi de co-municare strînse cu națiunea lor aflată în patrie, în așa fel de parcă această colonie pe pămînt străin trăiește doar pentru patria sa.Cîtă deosebire între aceștia și exilul armenesc, a cărui regre- tabilă urmare a fost, începînd din secolele 4-5, îndeosebi în diverse părți ale Europei, înstrăinarea ar-menilor – să nu spunem exilați ci – risipiți, pierderea și amesteca- rea lor cu alte nații.

Spațiul acestei pagini nu ne per-mite să redăm și alte pasaje pline de mîhnire în care autorul se arată dezamăgit de mentalitatea conaționalilor săi. Din păcate, nu putem să nu constatăm actuali-tatea frapantă a textului scris cu 138 de ani în urmă de Arșak Altu-nian.

Vartan MARTAIAN

DESPRE NOI ÎNȘINE

4

Uniunea Armenilor din România, în parteneriat cu

ARCUB, Primăria Municipiu- lui Bucureşti, Primăria Secto-rului 2, Guvernul României – Departamentul Pentru Relații Interetnice și Arhiepiscopia Bisericii Armene din România a organizat în perioada 7-9 au-gust 2015 cea de-a III-a ediție a Festivalului Strada Armeneas- că, care va avea loc în cadrul complexului armenesc (curtea interioară a Bisericii Arme- nești, sediul Uniunii Armenilor din România, Muzeul Dudian, Centrul Cultural Armean și Strada Armenească).

Festivalul Strada Armenească este un festival stradal prin care

se doreşte promovarea culturii şi tradiţiei armeneşti. În perio-ada 7-9 august 2015, la cea de-a treia ediţie a festivalului, cul-tura armeană a fost prezentată într-un mod interactiv şi plăcut, adresându-se tuturor bucureşte-nilor şi celor din împrejurimi care îşi doreau să vadă Strada Armenească prinzând viaţă. În cadrul festivalului au avut loc concerte de muzică tradiţională şi modernă, spectacole de dans, ateliere de caligrafie şi creaţie, acte de magie stradală şi multe alte activităţi recreative.

Vizitatorii au putut gusta bucate armeneşti în cadrul restaurantu-lui cu specific şi au putut savu-ra tradiționala cafea la nisip. De

asemenea, locuitorii capitalei au avut ocazia de a descoperi o mică parte din Armenia în cadrul bazarului, de unde şi-au putut achiziţiona bijuterii, obiecte de ceramică, ţesături armeneşti, obiecte handmade, dar şi cărţi, icoane sau ilustraţii cu motive armeneşti. Nu au lipsit nici activitățile dedicate celor mici, aceștia fiind invitați să participe la ateliere precum: pictură, creaţie şi imaginaţie, lego mecanic, 3D printing etc, în spațiul amenajat pentru ei.

Scopul acestui eveniment a fost acela de a reaminti publi-cului bucureștean aportul adus de membrii comunității armene din București în decursul isto-

FESTIVALUL STRADA ARMENEASCĂ

EDIȚIA a III-a

AA

AR R

T15 - 16 / 2015

E V E N I M E N Triei, la dezvoltarea orașului, din punct de vedere religios, cul-tural, stiințific, și politic. Acest festival a fost de asemenea o oc-azie prielnică pentru a prezen-ta publicului român tradițiile și obiceiurile poporului armean. Participanții la acest eveni-ment vor putea vizita Muzeul și Biblioteca Dudian şi Biseri-ca Armeană din București. Ex-poziția permanentă a muzeului cuprinde cărţi, manuscrise și obiecte de cult deosebit de im-portante și valoroase.

În cadrul celei de-a treia ediții, publicul a putut admira două expoziţii unicat, Postcross-ing, expoziţie de cărţi poştale primite din întreaga lume şi „Discover Armenia”, expoziţie internaţională de fotografie, cu imagini din Armenia şi diaspo-ra, pe mai multe tematici.

Pe lângă tradițiile armenești, publicul bucureștean s-a putut familiariza și cu obiceiurile celorlalte minorități invitate: Uniunea Elenă, Federația Co-munităților Evreiești și Partida Romilor PRO EUROPA.

Organizatori acestei ediții au fost Uniunea Armenilor din România şi Armenian Youth Organization (AYO).

Finanțatori: ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bu-curesti, Guvernul României – Departamentul Pentru Relații Interetnice.

Parteneri: Primăria Municipiu-lui București, Primăria Sector-ului 2, Arhiepiscopia Bisericii Armene, Postcrossing, Birth-right Armenia, Armenian Vir-tual College – AGBU, Young Professionals – AGBU , Peo-pleOfAr.

6

Să cunoști diversitatea care te înconjoară, oamenii care tră-iesc alături, dar nu chiar ca tine – iată o provocare dacă te afli în Capitală și ai puțin timp liber de explorat străzi, ulițe, unghiuri din vechiul București.

O poți face în Cartierul Arme-nesc, pe vremuri o aglomerație urbană a comunității armene din țara noastră (evaluată la ul-timul recensământ din 2011 la circa 1300 de persoane). Pen-

tru aceasta, trebuie să te com-porți absolut normal, ca și cum ai vrea să cunoști o persoană nouă. Ce exact înseamnă asta?!

Să pășești pe strada lor (str. Armenească, dar și în împre-jurimi), într-un moment în care aceasta pulsează de însuflețire. Se întâmplă, în special, în pri-ma parte a lunii august, când are loc (de 3 ani încoace) Festi-valul Strada Armenească, prilej bun de etalare a unor produse

NATIONAL GEOGRAPHICDescoperă Cartierul Armenesc din București

definitorii pentru cultura lor: rodii (simbol al unității arme-nilor, ilustrat pe tricouri, sacoșe sau lucrat în sticlă), brandy, cafea la nisip, dulcegării, cov-orașe, cărți, bijuterii, ceramică etc. Și, dacă tot ești acolo, poți să vezi cum se scrie numele tău în armeană sau cum se prez-intă alte comunități ce trăiesc în bună vecinătate cu armenii, la tarabele găzduite de greci, evrei și rromi. Iar cei interesați de latura mai dinamică se pot dezlănțui la o bătaie cu flori ori apă, pe ritmurile muzicii arme-nești.

Să asculți graiul lor în Biserica Armenească (str. Armenească, colț cu bvd. Carol I), ce datează din 1915 și este o reproducere a Catedralei Sf. Grigorie Ilumi-natorul (sec. XVII) din vechea capitală armeană Echmiadzin, sau doar să vizitezi, într-o clă-dire din curtea bisericii, Muzeul Dudian (intrare liberă) pentru a-ți face o idee despre ce este important pentru armeni.

Să intri în casa lor, cum este Casa Melik (str. Spătaru-lui, nr.22), una dintre cele mai vechi clădiri civile din București (ridicată, cel mai probabil, în anii 1750-1760), reprezentativă pentru arhitec-tura tradițională românească (pivniță înaltă, cerdac gene-ros și închis cu geamuri la etaj, scară interioară din lemn, aco-periș cu streașină lată) și gazdă a Muzeului Theodor Pallady (deschis miercuri-duminică, orele 11-19, mai-septembrie, și 10-18, octombrie-aprilie; 7 lei biletul de intrare).

Oana Moldovan

E V E N I M E N T

AA

AR R

T15 - 16 / 2015

8

-

E V E N I M E N T

AA

AR R

T15 - 16 / 2015

10

Cafenea orientalăAți fost vreodată la o cafenea orientală? Anul trecut unul dintre elementele de noutate l-a repre- zentat cafeneaua decorată în stil oriental. Am vrut să oferim participanților un loc cu specific, unde să poată savura o cafea, un cognac armenesc de calitate sau pur și simplu să stea puțin și să ob-serve evenimentele din cadrul festivalului dintr-o altă perspectivă.Cafeneaua s-a bucurat de un interes ridicat din partea trecătorilor, singurul moment în care a fost liberă fiind prima zi, imediat după montarea aces-teia, așa cum se observă și în imagine.

Anul acesta s-a refăcut cafeneaua, în încercarea de a oferi un loc potrivit pentru cine caută în mie-zul zilei, un colț de liniște și relaxare. Participanții s-au putut delecta cu prăjituri, cafea preparată în stil armenesc, cognac armenesc, precum și alte bunătățuri ce s-au găsit la diferitele locuri din ba-zar. De asemenea am încercat să decorăm și mai specific culturii armene, astfel încât, pe măsură ce petreci timpul în cafenea să uiți efectiv că ești pe Strada Armenească și să crezi că ai ajuns cumva în Armenia.

AA

AR R

T15 - 16 / 2015

-

E V E N I M E N T

AA

AR R

T

12

A C U M 7 5 D E A N I

A u g u s t 1 9 4 0

Luna August al fatidicului an 1940 se poate reproduce doar într-un singur cuvânt: Deznădejde. România cedase “pierduse” Basarabia fără ca măcar sa fie tras un singur foc de armă. Şi pentru armeni pierderea teritoriului istoric a însemnat o dramă. O comu-nitate milenară intra sub sta-panirea distructivă sovietică. Pe prima pagină din Revista “Ararat” Vartan Mestugean publica un editorial intitulat “Rânduri cernite” urmat de un anunţ (probabil publicat în toată presa românească obliga-toriu) semnat de către Nichifor Crainic, Ministrul Propagandei Nationale:

“Sus Inimile ! Nemărginita durere care sfâşie sufletele româneşti în ceasul acesta să nu slăbească energia cu care se cere să luptăm pentru a re-dobândi ceea ce ni s-a răpit. De sute de ani stăpânim pămân-tul care ni se ia astăzi. Sute de ani de va fi nevoe vom lupta de acum înainte ca să îl recâștigăm. Din toată convin-

gerea şi fără a mă lăsa amăgit de vreo iluzie trecătoare, Prezic – Pământul Moldovei răsluit astăzi va reintra în stăpânirea naţiei româneşti chiar în cur-sul generaţiei noastre. Acesta să fie gândul stăpân pe cuge-tele noastre până la înfăptuirea lui definitive ! Fraţi români, Trăiască România, Sus Inimile, Isbândă !”

Începuseră deja să sosească în România primii refugiaţi din faţa tăvălugului rusesc din Basarabia. Printre ei sute de armeni. Comunitatea armeană se mobiliza şi primele fondu-ri prin chetă au început să fie strânse. Sume deloc neglijabile la acea vreme, pentru ajutora- rea refugiaţilor armeni. “Prima subscripţie deschisă în sânul Comunităţii Armene din Bu-cureşti a produs 218.500 lei, în capul listei fiind dnii. Vartbaro-nian-Hlepnikian cu 50.000 lei”

Urmează o foarte interesantă lista întocmita ad hoc de că-tre Comitetul Eparhial. “S-au refugiat în Capitală şi Preoţii

AA

AR R

T15 - 16 / 2014

Aprilian din Cetatea Albă, Pap-ken Keropian din Balţi si Mam-pre Biberian din Chişinău. Mai primim şi următorul comuni-cat de la Comitetul Eparhial – Consiliul Eparhial cu durere în suflet a luat act de faptul că Eparhia noastră în urma tra- gicelor evenimente recente a avut şi ea pierderi grele şi anume – 1. Şase parohii şi 4 comunităţi cu circa 5000 eno-riaşi şi 6 biserici (Cetatea Albă, Ismail, Bălţi, Orhei, Hânceşti). 2- Casa Arhiepiscopiei Ar-mene din Chişinău. 3- Ograda Armenească (partea ne-expro-piată) din Chişinău. 4- Averea Fundaţiunei Cristea şi Matilda Hagi.” Bine că măcar orienta-tiv ştim şi noi ce bunuri aveam pe acolo prin Basarabia.

Desigur că refugiaţii din Ba-sarabia,intrând în “Noua Românie” cu graniţe proaspăt trasate au venit în Moldova şi s-au oprit ca o primă haltă în “oraşele armeneşti”ca Boto-şani, Roman, Iaşi sau Sucea- va. Iată ce anunţ publica în “Ararat” Epitropia Bisericii Armene din Suceava. “Din cauza tragicelor împrejurări în anul acesta de ziua Adormirii Maicii Domnului la Sfânta Mănastire Hacigadar sărba-toarea va avea loc fără aran-jarea şi servirea tradiţionalului Hurban Madagh.” Toată hrana pregătită urma sa fie distribuită refugiaţilor armeni din Basara-bia.

Vremuri de restrişte, vara 1940…

Eduard ANTONIAN

14

Comunitatea armeană din Botoșani are bucuria și

privilegiul de a sărbători o a doua resfințire a unei biserici (în Botoșani există trei biserici armene, iar între anii 1560 și 1670 a existat și o biserică de mănăstire).Prima resfințire a avut loc în ziua de 15 August 2014. Atunci, după 14 ani de lucrări de con-solidare și restaurare, a fost res-fințită biserica Sfânta Maria. La

numai un an, grație unei donații importante făcute de doamna Emanuela Cocotă-Ferhat, au fost realizate lucrări de restau-rare a bisericii Buna Vestire, de la cimitirul armean Eternitatea. Așa încât, în ziua de 15 August 2015 a avut loc ceremonia de resfințire a acestei biserici. Și trebuie pomenit faptul că în parohia armeană din Botoșani sunt în desfășurare lucrări de conservare și la cea de a treia

biserică, Sfânta Treime.Despre biserica Buna Vestire și despre cimitirul armean din Botoșani sunt păstrate mai multe documente. Primele privesc înființarea cimitirului armean.La mai bine de zece ani după apariția legii lui Cuza privind scoaterea în afara orașelor a cimitirelor (din anul 1864), și după ce primarul Gheorghe Hașnaș a dispus, în 1874, (la stăruinţa lui Valerian Pruncu, armean aflat atunci în funcţia de medic primar al judeţului) obligativitatea mutării acestora în afara orașului, armenii și-au înființat propriul cimitir la mar-ginea Botoşanilor. Pământul a fost dăruit parohiei armene de negustorul Gaspar Grigo- raș și de soția sa Sima. Era o proprietate de lângă cimitirul românesc nou înființat, luată de ei la 1876, dar actul de donație este făcut mai târziu: „Iar acest teren a fost cumpărat, cu dra-goste faţă de popor, de către stimabilul Gaspar şi soţia sa Sima Grigoroşianu, în anul 1881, martie, 28“. Este data la care este menţionată şi prima înmormântare în această zonă a oraşului. Existau încă serioase rețineri în a duce morții într-un cimitir nou. Până atunci, arme-nii din Botoșani și-au îngropat morții în cimitirele confesiona- le de pe lângă bisericile Sfânta Maria și Sfânta Treime sau în cimitirul nemțesc, situat spre bariera Sulița, la ieșirea din Botoșani.

Resfințirea bisericii armene Buna Vestire din Botoșani

(15 August 2015)

AA

AR R

T15 - 16 / 2015

C R E D I N Ţ ĂCtitorirea bisericii Buna Vestire

Biserica din cimitir, cu hramul Buna Vestire, un lăcaș de cult cu o arhitectură remarcabilă, a fost construită în anul 1884 și a fost sfințită în anul 1885. Contem-poranul Grigore Goilav, mare istoric și cărturar armean, con-temporan cu Mihai Eminescu, menţionează lucrări la biserica Buna Vestire în întreaga perio-adă a anilor 1880-1890. Pe in-scripţia din afară, deasupra in-trării, este scris: „S-a construit această capelă cu hramul Buna Vestire a Sfintei Născătoare de Dumnezeu, cu cheltuiala drept credincioasei doamna Bica, fiica lui Goilavian David, în amintirea răposatului Avedik Pruncu, prin strădania patrio- tică a stimabilului Hovhannes Ibrăileanu – 1884, August”.Așadar, biserica Buna Vestire, a fost înălţată de Anna Bica Toros (Torosian) în memoria soţului ei, Avedik von Pruncul. „Epi-tropia armeană din oraşul Bo-toşani adevereşte prin prezenta că stimabila Bica Anna Toro-sian, fiica răposatului Goilavi-an I. David, îndemnată fiind de adânca sa milostivire, a donat o sumă însemnată pentru con-struirea capelei şi anexelor din cimitirul armenesc al oraşului, cu hramul Buna Vestire al Sfin-tei Fecioare, împodobind-o şi cu alte podoabe./ Iar la executa- rea acestei construcţii în intere-sul compatrioţilor a contribuit prin patriotică supraveghere şi nepregetată muncă, stima-bilul Hovhannes Ibrăileanu în anul 1884./ Stimata Doamnă amintită, a donat toate acestea compatrioţilor ei, în amintirea neuitată a fostului ei soţ, răpo-

satul Avedik von Pruncul, cu condiţia ca la moartea ei să fie îngropată în acelaşi lăcaş, unde se află deja şi fostul ei soţ de-cedat”.Provenit dintr-o familie de ar-meni veniți din Polonia, Avedik von Pruncul a fost foarte atașat comunității locale. El a con-tribuit financiar la înzestrarea oștirii române în Războiul de Independență printr-o donație de cai în 1877 (Ştefan Cerva- tiuc, Botoşăneni în Războiul de

independenţă, 2002). Familia Pruncul a donat bisericilor ar-mene din Botoșani mai multe obiecte de cult. Avedik s-a stins din viață în anul 1882. Pe pia-tra tombală din nava bisericii, în stînga altarului a fost trecută inscripţia: „Avedic von Pruncu/ Am venit, Am văzut/ Am lăsat, Am plecat/ Pe când în această lume trecătoare,/ Îmi petreceam viaţa fericită,/ Împreună cu des-toinica mea soţie Annic,/ Ah, neînduratele chinuri ale dure-

16

rilor/ M-au sortit morţii fatale./ Dar cu căldura dragostei sale,/ A făurit acest mormânt peste trupul meu,/ Şi această capelă pentru sufletul meu./ 1882, febr, 18 – Botoşani”. După constru-irea bisericii din cimitir, Anna Toros continuă să facă donaţii bisericii armene (în anul 1900 a donat importanta sumă de 2000 lei). Ea moare în 1916 și este înmormântată lângă soțul ei, adăugându-se și inscripția de pomenire pe piatra tombală.Semnificativă este Hotărârea Epitropiei armene din Bo-toşani privind obligativitatea slujbelor comemorative pentru ctitori: „Prin urmare Epitro-pia armeană, în semn de re-cunoştinţă pentru o binefacere atât de importantă ca aceas-ta hotărăşte ca: pe de o par-te dorinţa stimabilei Doamne să fie neapărat îndeplinită la moartea ei, iar pe de altă par-te, rânduieşte să fie pomeniţi de două ori pe an şi anume: odată la 7 Aprilie cu ocazia hramu-lui acestui sfânt lăcaş şi a doua oară în ziua celei de-a doua vin-eri din postul mare, cu prilejul comemorării răposatului Ave-dik./ Iar în aceste zile indicate mai sus, prea cucernicii preoţi vor fi obligaţi să meargă la ci-mitirul armenesc şi să oficieze o sfântă liturghie festivă, pomen-indu-i în timpul slujbei şi se-parat de asemeni la morminte, pentru pomenirea sufletelor ră-posaţilor Avedik şi David, pre-cum şi tuturor morţilor şi viilor din familiile Pruncu şi Goilav./ Prin urmare şi pentru asigu- rarea stimabilei Bica Anna că obligaţiile arătate prin aceasta se vor îndeplini neapărat la tim-pul lor, iar pomenirile indicate se vor face neabătut în fiece (an) înspre veşnicie, epitropia emite numitei această hotărâre, întărită cu semnăturile de apro-

bare şi ștampila sa./ ss. Preşe-dinte: Lusik V Goilavian, Lusik A Goilavian, Ohannes Ibrăile-anu, 1892, Aprilie 16, Boto-şani” .Pomenirea lor a fost făcută mulți ani în conformitate cu această hotărâre.Un lucru inedit este legenda planului construcției bisericii. Prin tradiție, schița este cea aflată în mâna Anettei Dudac (1892-1917), de pe monu-mentul funerar aflat în stânga bisericii. Monumentul Anettei Dudac este unul dintre cele mai frumoase de pe mormintele ar-menilor înmormântaţi la Eter-nitatea. Autor este sculptorul italian Pellegrinetti, stabilit ul-terior în Botoşani.

Donaţia Emanuela Cocotă pentru lucrările de restaurare a bisericii Buna Vestire

Emanuela Cocotă, născută Fer-hat, vine dintr-o veche familie de armeni. Tatăl ei, Anton Fer-hat, a fost unul dintre cei mai înstăriţi din Botoşani. Fost director al Băncii Româneş-ti şi proprietarul a 300 de ha de pământ, zestre de la bogata familie Manea, acesta a susţinut generos comunitatea armeană din Botoşani în perioada crizei economice, prin donaţii sub-stanţiale.Doamna Emanuela Cocotă are mulți înaintași cunoscuți pentru donațiile care le-au făcut pentru comunitatea locală. Între aceș-

tia sunt cei îngropați în cele trei monumente funerare Manea, din dreapta bisericii Buna Vestire. Epitropul Emanuel Manea este pomenit în cartea donatorilor botoșăneni pentru lungul șir al donațiilor în folo-sul bisericii. În cavoul Emanuel Manea este îngropată Mihaela, unica fiică a doamnei Emanue-la Cocotă. În stânga se află mo- numentul funerar al avocatului Andrei Manea. Acesta a ajutat copii săraci înfiinţând Fondul familial Manea, pentru „aju-torarea elevilor sau cetăţenilor din Botoşani lipsiţi de orice mijloace de întreţinere”. Din Fondul Manea au fost ajutaţi cei care au avut de suferit de pe urma incendiului din 1887 care a devastat Centrul Vechi al Botoşanilor. În spate se află o adevărată bijuterie de artă plastică, monumentul funerar Andrei și Maria Manea. Andrei Manea a fost primul librar al Botoșanilor. El a fost unul din-tre cei mai generoși donatori din rândul comunității.Urmând tradiția familiei, Ema-nuela Cocotă a donat bisericii armene o importantă sumă de bani, pentru reabilitarea lăcașu-lui de cult de la cimitir. Această contribuție justifică pomenirea numelui ei pe cele două plăci de marmură, cu texte în limba armeană și în limba română, așezate la intrarea bisericii: “În anul Domnului 1884 s-a zidit în Botoșani capela Sfânta Buna Vestire, prin bunăvoința doamnei Ana Torosian Prun-cul. S-a restaurat capela Sfân-ta Buna Vestire prin cheltuiala doamnei Emanuela Cocotă Fer-hat-Goilav, în timpul patriarhat-ului Sanctității Sale Karekin al II-lea, Catolicos și Patriarh Su-prem al Tuturor Armenilor, și al Episcopului Eparhiei Armene din România, PS Datev Hago-

AA

AR R

T15 - 16 / 2015

C R E D I N Ţ Ă

pian. Anul Mântuirii 2015 și anul armenilor 1464. Împărate ceresc, păzește neclintită Bise- rica Ta și pe cei ce se închină Numelui Tău, păzește-i în pace”.

La 15 august 2015 biserica res-taurată are o nouă înfățișare. Resfințirea a fost făcută de PS Episcopul Datev Hagopian, Întâistătătorul Bisericii Orto-doxe Armene din România, împreună cu PC Preotul Vicar Kricor Holca, care este și pre-otul parohiei armene din Boto-șani.

Florin Simion EGNER

Preotul Bisericii armene din Botoșani, PC Pr. Krikor Holca acasă la Emanuela Cocotă

18

Sute de credincioşi au ve-nit duminică la Mănăstirea

Hagigadar pentru a se închina la Sfântul Altar, în care a fost adusă racla cu părticele din Moaştele Sfântului Ioan Bo-tezătorul, şi pentru a primi bi-necuvântarea PS Episcop Da-tev Hagopian, Întâistătătorul Bisericii Armene din România.

Pelerini armeni, din întrea-ga ţară şi din străinătate, şi numeroşi credincioşi de alte etnii

La Hagigadar vin în fiecare an, cu prilejul Praznicului Ador-mirii Maicii Domnului, pelerini armeni din întreaga ţară şi din străinătate, cărora li se adaugă numeroşi credincioşi de alte et-nii (români, ucraineni, romi…), care vin să se roage pentru sănătate şi pentru împlinirea dorinţelor.PS Episcop Datev Hagopian a fost întâmpinat de preoţii arme-ni la baza dealului pe care s-au adunat, în aşteptare, credin- cioşii pentru a atinge sfintele moaşte şi pentru a primi bine-cuvântarea înaltului ierarh.Membrii comunităţii armene din Suceava şi pelerinii arme-

ni veniţi din toate colţurile ţării dar şi de peste hotare, precum şi credincioşii de alte etnii care şi-au pus nădejdea în rugăciune şi închinare, au umplut curtea mănăstirii, în biserică reuşind să intre doar o mică parte din-tre cei care-au venit la marele praznic.

PS Episcop Datev Hagopian a sfinţit sâmbătă un khacikar

PS Episcop Datev Hagopian a participat sâmbătă, în incinta ansamblului monumental Bise- rica „Sf. Simion” – Turnul Roşu la sfinţirea unui khacikar (cruce specific armenească din piatră) care marchează pe-rimetrul mormintelor comune în care au fost reînhumate, în acestă primăvară, osemintele scoase la suprafaţă din vechiul cimitir armenesc din Suceava.Tot sâmbătă, înaltul ierarh a ofi-ciat slujba vecerniei la Bi- ser-ica „Sf. Cruce”, a participat la sfinţirea sării şi a madagh-ului şi a onorat cu prezenţa sa ex-poziţia documentară realiza-tă de Asociaţia „Prietenii Arhivelor din Bucovina”, în cadrul căreia a fost lansată car-

tea „Şcoala Privată Naţională Armeană din Suceava”, editată de filiala locală a UAR.

De mai bine de un secol şi jumătate, credincioşii armeni vin în pelerinaj la Hagigadar

Din anul 1848, de mai bine de un secol şi jumătate, credin-cioşii armeni vin în pelerinaj la Hagigadar de două ori pe an, în duminica din preajma sărbătorii Adormirii Maicii Domnului şi în ziua de sărbătoare a Sfântului Iacob, ca urmare a făgăduinţei făcute lui Dumneazeu pentru cruţare de holeră asiatică.Hagigadarul, sfântul lăcaş care a sărbătorit în anul 2012 o jumătate de mileniu de la târno-sire, a devenit loc de pelerinaj întrucât s-a răspândit vestea că cei care vin să se roage pentru îndeplinirea unei dorinţe şi urcă în genunchi dealul pe care se află mănăstirea au parte de îm-plinire.Şi în acest an dealul mănăstirii a fost urcat în genunchi, mai ales de femei, care, după intrarea pe poarta mănăstirii, au înconjurat tot în genunchi biserica de trei ori şi s-au rugat în cele patru colţuri ale clădirii.

Întâistătătorul Bisericii Ar-mene din România i-a bi-necuvântat pe credincioşi

Alţi credincioşi au pus monede pentru împlinirea dorinţe-lor pe lespedea de marmură de pe mormântul episcopului Krikor Zaharian, Arhiepiscopul Eparhiei Armene din Basarabia, care se află în apropierea uşii de pe latura nordică a bisericii.

PS Episcop Datev Hagopian, Întâistătătorul Bisericii Armene

Hagigadar, în zi de sărbătoare

AA

AR R

T15 - 16 / 2015

D I A S P O R AC R E D I N Ţ Ădin România, i-a binecuvântat pe credincioşi până la intrarea în biserică unde, împreună cu preoţii Eparhiei, între care s-au aflat pr. vicar Kricor Radu Hol-ca şi pr. paroh Torkom Manda-lian, a oficiat Sfânta Liturghie în limba armeană, urmată de sfinţirea strugurilor, un ritual specific al Bisericii Armene.Pe toată desfăşurarea progra-mului liturgic sfintele moaşte aduse cu acest prilej de la Cate- drala Episcopală din Bucureşti au fost depus în Sfântul Altar spre cinstire şi închinare.

Ambasadorul Republicii Armenia în România pre-zent la Hagigadar

Între cei care au venit la Sucea- va pentru Praznicul Adormirii Maicii Domului s-au aflat Ex-celenţa Sa Hamlet Gasparian, ambasadorul Republicii Arme-nia în România, senatorul Varu-jan Vosganian, preşedintele U- niunii Armenilor din România (UAR) şi deputatul Varujan Pambuccian, liderul Grupului minorităţilor naţionale din Par-lamentul României.Preşedintele UAR – Filiala Su-ceava dr. Ioan Foit a împodo-bit cu flori fântâna din incinta mănăstirii, fântână săpată din iniţativa bunicii sale, Ecate-rina Foit, care a locuit retrasă la Hagigadar între anii 1929 – 1968.

Supa de urechiuşe ames-tecată cu hurut

La agapa creştină (hurban), care a avut loc după oficierea slujbei la Conacul Domnesc (Şcheia), pelerinii au fost ospătaţi cu mâncăruri din bucătăria armeană: supă de ure-chiuşe (aganciabur) şi pilaf cu carne de vită, bucate care au fost pregătite şi sfinţite în aju-nul praznicului.Sâmbătă, în curtea Bisericii „Sf. Cruce”, mulţi pelerini se

întreceau în a face urechiuşe (colţunaşi din aluat umpluţi cu carne de vită) pentru supa cu hurut, ingredientul special care constituie brandul absolut al comunităţii armene sucevene.Se crede că dacă o persoană face 40 de urechiuşe are toate şansele să i se împlinească o dorinţă.

Tiberiu COSOVAN

20

Ambasadorul Armeniei în România, Episcopul Bisericii Armene din România, preşe- dintele Uniunii Armenilor din România și vicepreședintele Varujan Pambuccian au par-ticipat la o slujbă religioasă, la Biserica Armenească, şi la inaugurarea sediului Comu-nităţii Armene din Roman. Biserica Armenească din Ro-man a avut vineri, 14 august, oaspeţi de seamă. Ambasa-dorul Armeniei în România, Excelenţa Sa Hamlet Gaspari-an, PS Datev Hagopian, Epis-copul Bisericii Armene din România,consulul Ambasadei Armeniei, Arsen Mikaelian, senatorul Varujan Vosganian, preşedintele Uniunii Armenilor din România, deputatul Varu-jan Pambuccian, preşedinţii sucursalelor UAR din Bacău, Dumbrăveni, Iaşi ,Botoşani, Constanţa, Baia Mare, Sucea-va, Preoţii Azad şi Avedis Man-dalian, alte oficialităţi, dar şi armeni sosiţi din toate colţurile ţării au fost prezenţi la Roman

pentru a asista la inaugurarea noului sediu al Uniunii Arme-nilor din România.Până la tăierea panglicii inau-gurale, invitaţii şi-au dat întâl-nire la Biserica Armenească. Aici, au fost întâmpinaţi de primarul municipiului Roman, Laurenţiu Dan Leoreanu, de parohul vechiului lăcaş de cult, preotul Ionel Doru, şi de preoţii Dragoş Alexandru Munteanu, protopop de Roman, şi Cornel

Paiu, de la biserica din Băluşeş-ti, comuna Icuşeşti. Invitaţii au asistat la o slujbă religioasă oficiată de preot doctor Dragoş Alexandru Munteanu.“Astăzi este programată inau-gurarea sediului Comunităţii Armene din Roman. Mă bucur de această realizare, deoarece armenii sunt de multă vreme în Roman. Suntem prieteni cu primarul Leoreanu. Am sta-bilit o legătură de înfrăţire între Roman şi Dilijan, un oraş din Armenia, şi vom merge înainte pentru o colaborare în dome-niul culturii, educaţiei şi alte domenii”, a declarat Excelenţa Sa Hamlet Gasparian, ambasa-dorul Armeniei la Bucureşti.Primarul municipiului Roman i-a primit pe invitaţi şi a salutat iniţiativa doctorului Emanuel Nazaretian, preşedintele Co-munităţii Armene din Roman. “Este bine ştiută colaborarea noastră cu Biserica Armeneas-că, cu Ambasada Armeniei la Bucureşti, cu toţi factorii şi cu toţi cei care au rădăcini în co-munitatea armenească”, a spus primarul Leoreanu.“Avem în registrele noastre 50 de familii de origine armeană, în diverse grade de apartenenţă la etnia armeană, la care se

ARMENI DE SEAMĂ AU POPOSIT LA ROMAN

AA

AR R

T15 - 16 / 2015

COMUNITATEadaugă, spre satisfacţia mea, peste 100 de simpatizanţi care au dorit să participe la eveni-mentele noastre. De altfel, or-ganizaţia noastră şi-a marcat existenţa, în acest an, prin mai multe manifestări culturale”, a spus senatorul Varujan Vosga-nian.“Sunt de 30 de ani în Roman. Când am venit în acest oraş, prima întrebare la care am cău-tat răspuns a fost: «Câţi armeni sunt în Roman?» Mi s-a spus că vreo patru. În 30 ani, am început să caut familiile de ar-meni şi descendenţii acestora şi iată că am ajuns la 50″, a spus doctorul Emanuel Nazaretian, preşedintele Comunităţii Ar-mene din Roman.Cât priveşte soarta fostului sediu al Clubului Copiilor şi Elevilor, clădire ce aparţine Arhiepiscopiei Armene, aflată într-o stare avansată de degra-dare, subiectul nu a fost pe ordinea de zi a celor prezenţi. “Este un moment festiv şi nu trebuie amestecat cu probleme administrative. Decizia nu este una foarte uşor de luat. Noi am încercat, prin argumente şi prin tot felul de propuneri, să avem o colaborare cât mai bună cu partea armeană. Lucrurile se vor aşeza şi, în funcţie şi de ba-nii de care vom dispune, vom putea pune proiectele în operă”, a explicat primarul municipiu-lui Roman.

Invitaţii au asistat, apoi, la sfinţirea şi inaugurarea sediului şi au participat la o cină festivă.

Ana-Maria POSTELNICU

Duminică 23 august a avut loc la Centrul Cultural Armean din București o întîlnire cu Arhim.dr. Zareh Baronian dedicată celor 50 de ani de viață pe care Sfinția Sa i-a pus în slujba co-munității armene din România slujind la altarul Catedralei Armene. De fapt această întîl-nire a fost o continuare a celei ce avut loc în luna mai atunci cînd Arhimandritul Baronian a împlinit jumătate de secol de la hirotonire. Această întîlnire a fost prilejuită de prezența în România a domnului Ara Bal-tazar care a prezentat un mesaj din partea romanahailor din Los Angeles și a înmînat o pla-chetă aniversară Sfinției Sale.La întîlnirea moderată de scri-itorul Bedros Horasangian au participat și au luat cuvîntul IPS Episcop Datev Hagopian și Ex-celența Sa Hamlet Gasparian, ambasador al Republicii Arme-nia care au subliniat rolul jucat de Arhim. Baronian în această comunitate. Părintele Baronian, așa cum îi spun conaționalii a

mulțumit comunității și arme-nilor din Los Angeles pentru această plachetă și a subliniat că întreaga sa viață este legată de comunitatea armeană al cărui fiu este și unde s-a format. Iar dacă a avut un model aces-ta a fost Patriarhul Catolicos Vazken I de la a cărui trecere la cele veșnice s-au împlinit în această lună 21 de ani. De alt-fel înainte de această întîlnire, la Catedrala armeană a avut loc o slujbă de parastas în memoria celui ce a ocupat cel mai înalt rang în Biserica Armeană, la rîndul său fiu al acestei comu-nități.La final am vizionat un scurt material filmat la Los Ange-les cu membrii ai Organizației Raffi a romanahailor la o seară dedicată armenilor din Argenti-na precum și un reușit montaj de fotografii realizate de dom-nul Ara Baltazar în Armenia unde a călătorit acum un an.

M.S.

Întîlnire la Centrul Cultural Armean cu Arhim.dr. Zareh Baronian

fotografie de Andreea Tănase

22

Christopher Aram Bohjalian (n. 1962 – White Plains, New York) este scrii-tor american din tată armean și mamă suedeză, rezident în orășelul Lincoln din Vermont, de numai vreo mie de locuitori. Absolvent al colegiului Amherst cu summa cum laudae, membru în Phi Beta Kappa Society, a lu-crat în anii 1980 la agenția de publicitate J. Walter Thompson

din New York, urmând cumva cariera tatălui său, Aram, care a fost vicepreședinte al agenției de publicitate Romann & Tan-nenholz. Mutându-se împreună cu soția sa în Lincoln din cauza unui incident terifiant petrecut în New York, Chris Bohjalian, cum avea să-și semneze cărțile, a avut rubrici la publicațiile lo-cale, a scris de asemenea pen-tru revistele „Cosmopolitan“,

„Boston Globe Sunday Maga-zine“, „The New York Times“, „Reader’s Digest“. Primul din-tre cele 17 romane câte a publi-cat până în prezent, A killing in the real world, a apărut în 1988. Mai toate au avut succes atât de public, cât și de cri-tică. Al treilea roman, Past the bleach-ers (1992), a fost adaptat ca film de televiziune în 1995, ca și Midwives (1998) în 2000 și Secrets of Eden (2010) în 2012. Același Midwives a fost selectat la Oprah Winfrey Book Club și distins cu premiul literar Ana-hid de către Columbia Armeni-an Center în anul 2000. Pentru romanele The law of similares (1999) și The night strangers (2011), a fost premiat cu New England Booksellers Associa-tion Award. De altfel, cărțile lui au fost adesea clasificate drept bestseller în presa americană. Epica lui Bohjalian este foarte variată, de la povești romantice la povești de groază. Scriitorul își alege personajele din viața reală și le amplasează într-un cadru narativ care pledează pentru ameliorarea condițiilor sociale, pentru drepturile ani-malelor, pentru protecția me-diului ambiant. Interesant că, totuși, romanul său The dou-ble bind (2007) are la bază o scriere celebră, The great Gats-by de F. Scott Fitzgerald. După toate aceste direcții tematice, Bohjalian, ai cărui bunici au fost supraviețuitori din Geno-cidul armean, s-a oprit în cele din urmă asupra unei narați-uni legate de ororile din 1915-18, în romanul The sandcastle girls, editat în 2012. În acest roman, se îm-pletesc două povești: una este cea a americancei Elizabeth Endicott, care, în cadrul mi-siunii de caritate sponsorizate de grupul Friends of Armenia,

N O T E D E L E C T O R Chris Bohjalian :Fetele castelului de nisip

AA

AR R

T15 - 16 / 2015

R E C E N Z I Eavând ca obiectiv asigurarea de hrană și de îmbrăcăminte pentru supraviețuitorii armeni masați în Alep pentru a fi tri-miși în lagărele din Deir el-Zor, pleacă împreună cu tatăl ei în Siria, unde are să lucreze ca infirmieră; a doua este a nepoatei sale, Laura Petrosian, scriitoare new yorkeză, care, intrigată de discreția bunicilor ei asupra celor petrecute în tim-pul Genocidului și incitată de o fotografie a Elizabethei, care urma să fie expusă ca reclamă, pornește cercetări pentru afla- rea adevărului după aproape un secol de tăcere. În Alep, Elizabeth ia sub protecția sa o armeancă supraviețuitoare, Nvart, și pe orfana Hatoun de care aceea se îngrijea și care își pierduse graiul când își văzuse mama și surorile decapitate de turci într-un soi de amuzament. Totodată, inimoasa americancă îl cunoaște pe Armen Petro-sian, un inginer armean care își pierduse soția și fiica în cursul evenimentelor și își omorâse prietenul turc pentru că acela nu-și ținuse promisiunea de a-i proteja familia. După o scurtă relație afectivă a celor doi, Ar-men pleacă în Egipt să lupte alături de britanici și continuă să țină legătura cu Elizabeth prin corespondență. În cele din urmă, ei se căsătoresc și se stabilesc în SUA. Laura, nepoata de astăzi, care în fapt este naratoarea cărții, află din investigațiile ei genealogice că prima soție a lui Armen, Ka-rine, apăruse în Alep la câteva zile după plecarea lui, după care avea să piară. Pornind din „Anexa otomană“, cum nu-mise ea încăperea bunicilor ei, mobilată cu covoare orientale, narghilele, cărți într-o scriere pe care n-o pricepea, Laura recon-

stituie așadar nu numai biogra-fia familiei sale, dar și un trecut comun multor altor familii. Scris cu sobrietate, dar pe alocuri cu un ton elegiac, în orice caz cu un condei narativ bine stăpânit, Fetele castelu-lui de nisip a fost receptat de publicul și presa din SUA ca un element de potențial impact asupra societății civile, privind Genocidul armean pe care au-torul îl numește The slaugher you know next to nothing about (Măcelul despre care nu știi mai nimic), precizând: „Dacă nu ești armean, probabil că știi prea puține despre deportările și masacrele care au costat viețile a un milion și jumătate de civili, Meds Yeghern, Marea Catastrofă. Nu prea este predat în școli și nu este genul de lite-ratură pe care s-o citești înainte de culcare.“ Criticii au consi- derat că romanul lui Bohjalian este o relatare despre felul în care trecutul informează pre- zentul, despre durerea atât cea suferită de cei traumatizați de fapte, cât și cea a acelora cărora li se transmite astăzi informația,

dar pe de altă despre bogăția ereditară pe care o conține o genealogie. Autorul a avut inteli-genta idee de a efectua, chiar înainte de apariția cărții sale în librării, un tur de lansare în Los Angeles, San Francisco, Water-town și, deci, lucrarea lui este de două ori percutantă: o dată pentru că a fost editat un roman având ca subiect de inspirație Genocidul, a doua oară pentru că i s-a făcut publicitate făcân-du-se astfel și o popularizare a tragediei din 1915. Ar mai fi de menționat că ediția din 2013 a cărții adaugă la sfârșitul volu-mului un fragment dintr-un interviu cu Chris Bohjalian, apărut în iulie 2012 în publi-cația „The Armenian weekly“ și în care, în ajunul comemo-rării centenarului, scriitorul își exprima speranța ca lumea să fie mai receptivă la suferința ar-menilor.

Sergiu SELIAN

24

Povestea Carabelaienilor

DOSAR-ul 1915 continuă. Pentru că nu doar prezentul e în mișcare, ci și trecutul care poate fi falsificat, modi-ficat, mințit, manipulat.Avem nevoie de întreg adevărul legat de 1915.Nu sunt doar vorbe. Istoria orală are deja un trecut și merită a fi valori-ficată ad integrum.Dl Anton Carabelaian romanahay din NY și cel cu cafeaua Flo-rescu din București,pune pe hirtie, la solicitarea revistei ARARAT,povestea familiei sale. Spune ce știe, ce-și aduce aminte de la părinți

și bunici ce s-a întîm-

plat cu familia lui.faptele brute sunt adesea mai con-vingătoare decît cele pre-lucrate de ficțiunile scriito-rilor. Dl. Anton Carabelaian nu este scriitor, dar se dove-dește un bun povestitor. Cum a și demonstrat la postul de televiziune B1, cînd a rela-tat, fără izbucniri umorale și resentimente, drama ar-menilor, inclusiv a familiei sale, legat de acel fatidic 1915. Care sîngerează și astăzi, care produce efecte și astăzi. Nu am cum să nu urmăresc cu inima strînsă ce se întîmplă cu imigranții și

refugiații - despre care PM-ul britanic glosează elegant și emoționant, dar fără nici o conexiune legată de alte drame ale trecutului pe care nu ai cum să le eviți cînd vezi mase mari de oameni depla-sați sau evacuați cu forța etc. ( voi reveni asupra su-biectului într-un comentariu ulterior ) - de astăzi cînd am în fața ochilor fotografiile lui Armin Wagner de acum o sută de ani. Dramele is-toriei se repetă, omenirea nu învață nimic din istoria ei trecută. Închei aici aceste considerații cu precizarea că mă disociez cu totul și res-ping cu fermitate afirmațiile cu totul deplasate și inadec-vate lansate în spațiul pu-blic de editorialul din revista ARARAT la care colaborez de peste 20 de ani. Atît. Voi reveni în numărul următor cu un comentariu legat de o carte apărută în Italia, o istorie punctuală a comu-nităților creștine din Impe-riul Otoman, cu accentul pus pe cele întîmplate la Mardin. Multe istorii și povești cu armeni catolici, cu aleviți, nestorieni, caldeeni, dar și musulmanii care au populat un teritoriu în care azi nu a mai rămas nimic din gloria trecutului.

Bedros Horasangian

1915

2015

AA

AR R

T15 - 16 / 2015

DOSAR 1915

Mă numesc Anton Car-abelaian, fiul lui Avedis

(născut în 6 ianuarie 1897) și Verjin (născută în 30 mai 1911) Carabelaian, sora mea fiind Luci ( de fapt Lusig ) cu doi ani mai mare decât mine.Să derulăm întamplările în-cepând de prin anul 1913, atunci când tatăl meu avea vâr-sta de 16 ani, iar mama mea doi ani.De loc, erau din (să-i spunem), comuna Pacarigi, parte din Kemagh, de unde se știe foarte bine că, unii dintre ei, dintre cei care au reușit să scape de masacrul nemilos ce urma să se abată asupra lor, s-au aciuit pe meleagurile României. În Pacarigi, familia Carabela-ian , în număr de 22 de persoane, locuiau într-o casă construită din piatră și ca ocupație prin-cipală aveau creștere caprelor, relieful fiind cam muntos. Aici ei erau cunoscuți pre-cum “ Charabelatzii “ și după relatările tatălui meu, noțiunea de “frică” nu făcea parte din vocabularul și din firea lor. Charabelatzii, erau oameni care ofereau respect și erau re-spectați . Pe la inceputul secolu-lui XX, bunicul meu Garabet

Carabelaian (ingropat în Cim-itirul Pantelimon), pleacă în România cu scopul de a câști-ga ceva bani cu care ulterior să se întoarcă în Pacarigi. De ce se ducea în România ? Greu de știut dar, bănuiala mea este că cineva a creat un precedent pe care l-au urmat cei care au luat aceeași hotărâre . Stabilit în București, reușește cu ceva resurse bănești cu care venise să deschidă o prăvălie de cafea și delicatese dincolo de Podul Basarab, pe la Regie cu firma “ La Camila “. Între-barea care se pune, de ce mulți armeni veniți pe aceste melea-guri aleg acest tip de negoț și nu altceva ? Bănuiala mea este că, tot precedentul își pune amprenta pe alegerea pe care o fac noii veniți. Sau mergând mai depar-te și făcând analogie cu ceea ce a scris Gheorghe Florescu în cartea sa “Confesiunile unui Cafegiu“ cum că primul cafe-giu la Poarta Sultanului ar fi fost armean, îl consider tot un precedent pe care l-au urmat unii armeni veniți în România . Garabet, simte nevoia unui ajutor și astfel apelează la fiul său Avedis, pe care-l

cheamă din Armenia să vină în România, lucru care s-a și în-tamplat . Astfel, Avedis, venit în Bu-curești, se înhamă într-adevăr la treabă , învață tot meșteșu-gul prăvăliei și reușește în scurt timp să fie de fapt “numărul 1” la magazin. După povestirile lor , tim-pul de odihnă era între orele 12 noaptea și 4 dimineața . Nu numai atât, dar inițiază comerț cu Rusia, deschizând un magazin la Ialta, fiind im-plicat și în acțiuni comerciale la Petersburg. Și dacă mă gândesc bine, asta o făcea chiar înainte de a implini 21 de ani. De ce spun asta, pen-tru că în 1918 când bolșevicii au pătruns în Ialta și au în-ceput să comită atrocități, tatăl meu fiind în Ialta, nu a reușit să se ducă la locuința lui să-și ia bunurile ce le agonisise, nici la prăvălia unde avea pe cineva care lucra pentru el ci doar, având în buzunar un pașaport franțuzesc, a ajuns în port unde, culmea chiar anco-rase un vas franțuzesc, a cărui destinație ulterioară a fost...Constanța . Se pare că din fragedă ti-nerețe avea o filozofie proprie

26

de viață și de avere. Facând o paranteză, când s-au națion-alizat casele și ulterior s-a desființat și comerțul particu-lar, felul în care a gândit el a fost...Nu sunt nici primul nici ultimul…nu mi-au luat numai mie…sănătoși să fim ! Astfel a reușit să scape de prigoana bolșevică ce s-a abă-tut asupra Rusiei. Revenind la anul 1915. În Pacarigi, rămăseseră ceilalți membrii ai familiei lui, mama, veri, unii căsătoriți, alții celibatari…în jur de 20 de persoane . În Turcia, lucrurile începus-eră să se agite. Cei trei con- ducători turci, Talaat, ministru de interne, Djemal, ministru al marinei și Enver, ministru de război , hotărăsc să se debara-seze de populația armeană care era de religie creștină .Deci începe prigoana națiunii armene, în primul rând sunt urmăriți și ridicați din case bărbații și în special cei care făceau parte din intelectual-itatea locală dar și tineri care ar fi putut să le pună o frână “celor trei” în acțiunea la care purceseră. Bineînțeles că au fost dintre ei unii care și-au dat seama de ceea ce urmărea administrația turcă și au reușit să se facă dispăruți, luând calea munților cu gândul să se reîntoarcă la casele lor după trecerea potopului. Printre ei, se aflau și vreo doi veri de-ai tatalui meu unul din ei fiind Samuel. Ulterior, conducătorii turci au recurs la un șiretlic. Le-au dat femeilor rămase în case niște scrisori care ar fi fost scrise de bărbații lor, să vină și ele, că vor fi duse acolo unde sunt ei și unde se desfășoară o viață bună. Bineînțeles că totul era doar o minciună.

Dar, a urmat etapa următoare conform planului conceput și din nou militarii turcii au început să ridice din case fe-meile, inclusiv fetele tinere si copii .Deci, din casa Carabelaian se pare că vreo 16 persoane, au fost deportate și ceea ce se știe este că logodnica lui Avedis, care și ea era deportată, ajun-gând pe creasta unui munte, s-a aruncat în prăpastie și și-a pus capăt vieții.Un lucru este de remarcat, faptul că din acele convoaie, totuși, au fost oameni care au reușit să evadeze pentru că altfel, nu s-ar putea explica cum unii dintre ei au ajuns în România.Din partea mamei mele, buni-ca mea, Zarman Artinian era în casa ei cu trei copii, Lusig, Ver-jin (mama mea) și Hrant, mezi- nul familiei. Bunicul, Antranig Artinian, la fel ca și Garabed Carabelaian (bunicul meu din partea tatălui), plecase cu câți-va ani în urmă tot în România și se stabilise la Caracal (de ce la Caracal nu am nici o expli-cație) unde, deschisese și el o prăvălie de cafea și coloniale.Zarman, dându-și seama că soarta bărbaților nu era așa cum o descriau autoritățile turcești și având și ceva gal-beni puși deoparte și ajutată de câțiva edili ai Pacarigiului, în-soțită de un ghid își ia copiii și pleacă spre Trabizont, să ajun-gă la un kurd pe care-l cunoștea și cu care era în relații bune de mulți ani. Călătoreau noap-tea și se ascundeau ziua ca nu cumva să fie văzuți de trupele ostile turcești care culegeau fe-mei și copii să-i încoloneze și să-i deporteze .Cînd eram copil…în vârstă de 10-12 ani, bunica mea îmi spunea și mie și surorii mele,

că ea o să ne spună și noi să scriem toate aceste peripeții. Bineînțeles că noi, copii fiind, după ce ne făceam lecțiile, ne ardea mai mult de joacă. Și ce rău mi-a părut după ce au trecut niște ani!Așadar, bunica mea cu copiii, un băiat în vârstă de vreo 3 ani, o fată în vârstă de 4 ani (mama mea) și cea mare în vârstă de 6 ani , călătoreau să scape de vâl-toarea care-i urmărea. Bunica mea povestindu-mi mi-a spus că în fața ochilor (ei fiind as-cunși), un ienicer turc, a despi- cat o femeie gravidă și a scos fătul din ea pe care l-a tăiat.Tot unii din armata turceas-că, își alegeau fete pe care le scoteau din case și le violau în amiaza mare și pe unele le ucideau. Astea erau lucruri văzute de bunica mea în dru-mul ei. Și după zile și nopți de pribegie, au ajuns la kurdul, care de fapt era un prieten de familie și cu care aveau relații bune. După un timp și nu-mi explic cum, se pare că buni-

AA

AR R

T15 - 16 / 2015

DOSAR 1915

DOSAR 1915 îngrijit de

Bedros HORASANGIAN

ca mea singură a ajuns la Trabizont, s-a îmbarcat pe un vas care a adus-o la Constanța și de aici a ajuns la Caracal. Copiii au rămas la kurd, cea mare Lusig s-a îmbolnavit de febra tifoidă și a murit . Ceilalți doi copii ar fi fost duși de kurd în zona Trabizont, la un orfeli-nat al Crucii Roșii Americane unde, copiii ar fi stat până prin anul 1917-1918 de unde au fost luați de Levon Artinian un văr de-al bunicului meu An-tranig și acesta ar fi adus cei doi copii la Caracal, la părinții lor. Asta o știu din discuțiile mele cu sora mea. De la bunica mea știu că ea fiind la kurdul acela, fata cea mare Lusig s-a îmbolnăvit de febră tifoidă și a fost lăsată la kurd. Bunica a hotărând să caute să-i salveze pe ceilalți doi copii, în final ajungând la Caracal.

Nu știu de ce, dar varianta care o știam eu pare mai plauzi-bilă pentru că nu pot admite că bunica și-a lăsat toți copiii la kurd și a plecat singură în România.Esențial este faptul că în viața bunicilor mei s-au întâmplat tragedii care pentru mulți par ireale.

Fragmente din mărturiile lui Anton Carabelaian trimise Redacției noastre

Centrul Internațional de stu-dii Religioase în colaborare cu A.I.S.-Asociația Italiană de So-ciologie /Secția de Sociologie a Religiei şi cu sprijinul Primăria di Tavarnele Val di Pesa a organi- zat Şcoala Internaţională de Vară a Religiilor care s-a desfăşurat la San Gimignano (Siena) şi la Ta- varnele Val di Pesa (Florenţa) în perioada 26 – 29 august 2015. În cadrul acestui eveniment în pri-ma zi, seara, la Palatul de Cultură din San Gimignano a fost inau- gurată o Expoziţie Fotografică despre Armenia îngrijită de Pro-fesoara Maria Immacolata Macioti şi de Asociația Culturală “În afara împrejurimilor”cu o selecţie de fo-tografii de Armin Wegner puse la dispoziţie de Casa editorială Wall-stein Verlag-Germania. Expoziţia cuprinde 19 fotografii în alb şi negru de Armin Wegner şi 40 de fotografii în culori făcute de mem-brii asociaţiei culturale mai sus-amintite într-o cąlătorie întreprinsă în Armenia în aprilie a acestui an. Interesul a fost deosebit din partea participanţilor cât şi a turiştilor (San Gimignano este inclus în pa- trimoniul Unesco).Seara s-a încheiat în Biserica Sfân-tul Bartolo din San Gimignano cu un omagiu adus Armeniei în anul centenarului genocidului. A urmat un concert intitulat Între Orient şi Occident, susținut de Maurizio Redegoso Kharitian care, la vi-

olă, a interpretat muzică de Bach, Komitas Vartabed, Gurdjieff, Haceaturian.Sesiunea Specială Armenia/La o sută de ani de la genocid a avut loc pe 27 august la San Gimi- gnano (Siena) în cadrul Şcolii In-ternaţionale de Vară a Religiilor, a XXII-a ediție și a fost organizată de profesoara Maria Immacolata Macioti de la Sapienza, Universi-tatea din Roma A fost prezent și E.S. Sarkis Ghazaryan, Ambasa-dorul Republicii Armenia în Italia care a spus că genocid este un fapt istoric care produce încă efecte politice și a enumerat principiile care trebuiesc avute în vedere cînd vorbim de această dramă a arme-nilor. În continuare au luat cuvân-tul, printre alţii, profesoara Maria Immacolata Macioti, Sonya Or-falian pictoriţă şi scriitoare (vezi www.araratonline.com), Gabriella Uluhogian-Universitatea din Bo-logna care vorbit despre călugărul Mechitar, misionar ecumenic de acum 300 de ani la Veneția. A urmat un scurt moment muzical susținut de violistul Maurzio Re-degoso Kharitian.

Corespondenţă din Italia de Simona Paula Dobrescu,

Teolog şi Mediator Intercultural

A XXII-a ediție a InternationalSummer School on Religions a adus un omagiu armenilor uciși în 1915

28

“Fotografia este o pictură, nu-mai că acesteia i se adaugă lu-mină directă şi umbră. Se pot obţine capodopere de artă și prin arta fotografică”, – spune cameramanul şi fotograful, Ka-ren Chakhalian.

– Sunteţi operator cine-matografic, dar vă ocupaţi şi de fotografie. Este atractivă această meserie?

– Da. Sunt operator cine-matografic, am terminat In-stitutului de Stat de Teatru și Cinema din Erevan. Acum sunt foarte activ și în zona artei fo-tografice. De fapt baza cine-matografiei este arta de a ști să fotografiezi. Dacă aceasta conţine doar un cadru, în cine-ma ai nevoie de 24 de cadre pe secundă. Aşadar, în primul rând este nevoie să înveţi acel prim cadru, după aceea să filmezi. În realitate, mie mi-a plăcut toc-mai acel prim cadru, crearea ideilor şi exprimarea acestora doar printr-un singur cadru.

– Care este cel mai greu lu-cru în acest domeniu?

– În fotografie partea cea mai grea constă în învăţarea unor reguli prin care să construieşti cadrul, în lumină, umbră, com-poziţie, spaţiu şi timp. Lipsa tehnicii poate de asemenea să genereze complicaţii, cum ar fi, de exemplu, lipsa unui aparat de fotografiat sau a unor obiec-tive potrivite mediului respec-tiv.

– În ultima vreme aţi realizat o fotografie dedicată comemo-rării centenarului genocid-ului armean şi, dacă nu mă înşel, aţi trimis-o unor site-uri turceşti. Până la urmă foto-grafia a fost postată, ce reacţii au fost atât din partea armene-ască, cât şi turcească?

– La 12 aprilie în acest an re-alizat o fotografie în două va- riante, unde apare o fetiţă cu o

păpuşă uitându-se la focul etern de la monumentul genocidu-lui armean. Când pe 17 aprilie încercam să aflu de la colegii mei regizori, jurnalişti ce ima-gine să trimit site-urile turceşti şi de artă fotografică inter-naţionale, a avut loc o scurgere de informaţie. S-a publicat în presa armenească faptul că am de gând să postez o poză referi-toare la Genocidul armean chiar pe site-urile turceşti de fotografii, unde m-am înre- gistrat la invitaţia lor. Fotogra-fia respectivă am postat-o pe 22 aprilie. Presa armenească m-a încurajat, dar erau şi per-soane care criticau acest de-mers considerând-ul fără sens. Fotografia a fost postată pe site-urile turceşti de fotografie, dimineaţa la ora 11:00 sub ti-tlul “Recognize The Armenian Genocide” şi până seara la ora 21:30 a fost vizualizat de mulţi oameni. Fotografia respectivă a fost apreciată de europeni şi câţiva fotografi turci. Cred că după ora 21:30 au fost presiuni din partea structurile de putere şi administratorul site-ului, personal, m-a contactat, in-formându-mă că va scoate fo-tografia numind-o propagandă. Ulterior, după ce am discutat cu el online, fotografia a fost postată din nou, dar de această dată fără titlu, deoarece poza, sub denumirea “Recognize The Armenian Genocide”, fusese deja răspîndită pe multe site-uri internaţionale. Fotografia este postată și acum pe site-ul turcesc şi are multe vizualizări.

– Extraordinar. Credeţi, că lucrările dvs. sunt apreciate ca atare?

– În fiecare an pe site-urile de artă fotografică internaţionale

Fotograful Karen Chakhalian a realizat o fotografie dedicată Centenarului Genocidului armean prin aceeași metodă cu care a fost creată Mona Lisa

AA

AR R

T15 - 16 / 2015

I N T E R V I Use organizează multe concur-suri. De pildă, în 2014 una din fotografiile mele a fost selectată din milioane de fotografii pe site-ul National Geographic și a primit titlul de “cea mai bună fotografie a zilei”. În realitate pentru a crea o capodoperă pre-supune să folosești mintea, să creezi o idee, să pătrunzi în psi-hologia omului.

– Aţi spus că această foto-grafie a fost creată cu ajutorul acelei metode, cu care a fost pictată Mona Lisa.

– Aşa-i. În fotografie puteţi observa Spirala lui Fibonacci, care construieşte compoziţia fotografiei. Începem să ne uităm la fotografia pe care o avem acum din păpuşă, trecând către faţă, apoi spre scările din spate, la focul din faţă, şi apoi ne îndepărtăm de la cadru prin scările de stânga. Cu galbenul este notat 137,5 grade unghiul auriu, care din imaginea de des-făşurare , fetiţa, atenţia sa atrage spre focul infinit. Iar cu albas-trul spirala arată clar poziţia păpuşii faţă de fetiţă. Dacă în-cepem Spirala lui Fibonacci de la focul etern, curba spiralei va atinge fetiţa cu păpuşa, care înc-odată concentrează atenţia. Steaua înscrisă în centrul fo-tografiei afirmă începutul fun-dalului şi peretele, care de jos coincide tocmai cu proporția de aur. Sunt mai multe detalii pe care trebuie să le înţelegi şi să le iei în considerare. Aşadar, această metodă influenţează mult subconştientul şi face ca omul să absoarbă să perceapă şi să accepte imaginea.

– Unii spun că arta fotogra-fică poate “minţi” percepţia umană. Cum?

– Ochiul nostru în poziţie dreaptă percepe 180 de grade, însă în vedere poate să păstreze 160–140 de grade, iar da-torită opticii suntem în stare să reducem şi unghiul vizual şi distanţa de focalizare. Pen-tru filmarea în interior adesea folosim optică cu unghi larg, datorită căruia camera arată larg şi vast. Să presupunem că avem un obiectiv de 1200 mm pentru fotografierea de la o dis-tanţă mai mare seara într-un mediu, vom fotografia fondul respectiv ca să fotografiem un biciclist. Atunci distanţa dintre el şi lumină va apărea foarte mică. Îl vom vedea la o lumină imensă, iar când acelaşi lucru îl vom fotografia cu un obiectiv de 16 mm, vom fi nevoiţi să ne apropiem de biciclist, pentru ca să îl putem cuprinde complet în cadru.

– Ce i-aţi sfătui pe viitorii operatori de film şi fotografi?

– Sfaturile pot fi multe, dar care pentru unii pot fi utile iar pentru alţii plictisitoare. În

orice caz, aş spune să nu se mulţumească cu una sau câteva premii, victorii la competiţii şi să nu creadă, că este cel mai bun fotograf din lume, căci acest lu-cru îl va duce la stagnare. Este nevoie permanentă de studiu, progres, de a pune suflet în ceea ce faci, să pricepi şi să înţe- legi lumina naturii şi fiecare amănunt, reguli de aur, care vor contribui mult la autodepășire.

Interviu realizat de Elena CHOBANYAN

Nota red. Fotografia cu co-respondentul nostru la Erevan tocmai a cîștigat o diplomă (vezi imaginea de mai jos).

30

11. Centrul de Arte Moderne Gerard Cafesjian

Extinderea, modernizarea, re-vitalizarea şi renovarea unor construcţii după 2002 au sporit atractivitatea unor oraşe pre-cum Vanadzor, Gyumri, Dilijan şi bineînţeles Erevan. În acest mod utilizarea soluţiilor tehnice recente, a materialelor valoroase asociate cu preocuparea pentru estetica întregului şi confor-tul receptorului a contribuit la apariţia unor edificii remarcabile cu impact în lumea culturală.

Artizanul Centrului de Arte Moderne din Erevan, Gerard Cafesjian a reuşit cu ingeniozi-tate, talent şi abilitate să conjuge totul perfect, realizând în inte-riorul Cascadei un loc ce duce imediat cu gândul la Muzeul Guggenheim din New York.Astfel, patrimoniul local a fost conservat, elementele identitare

păstrate, iar modernitatea echil-ibrată. În prezent, după moartea lui Gerard Cafesjian, numărul mare de vizitatori spune totul, pentru că ansamblul a fost adap-tat cerinţelor unui muzeu impor-tant unde se pot desfăşura activ-ităţi ştiinţifice şi educative.

David Hotson Architects, firma din New York care a semnat acest proiect, a valorificat şi e- lementele tradiţionale pentru a individualiza acest spaţiu. In-augurat la 17 noiembrie 2009, în prezenţa preşedintelui Ar-meniei, Serj Sargsyan, Centrul de Arte Moderne are o oferta de programe extem de bogată, reuşind să popularizeze lucrările artiştilor contemporani.

Construit pe mai multe nive-luri, muzeul are o impresionantă colecţie de lucrări din sticlă, re-alizate mai ales de artiştii cehi Jaroslava Brychtova, Stanislav Libensky, Pavel Hlava şi Milan Handl. O parte semnificativă din operele expuse o reprezintă compoziţiile din sticlă create de

artişti din Italia, Japonia, Suedia şi SUA, precum Dale Chihuly şi Mark Peiser. Este vorba de au-tori care pun accent pe unicita-tea formei, pe tratarea şi finisajul suprafeţelor, fiind provocaţi să

experimenteze, să descopere noi posibilităţi de expresie plastică. De exemplu, lucrările realizate de artistul din Murano, Lino Tagliapietra, surprind prin inter-pretări vizuale originale şi une-ori prin cromatică. Imposibil de ignorat sunt şi creaţiile lui Hiro-shi Yamano, considerate poetice şi elegante.

În cadrul Centrului de Arte Moderne Cafesjian, având în totalitate cinci mii de exponate

15 zile în ArmeniaJurnal de călătorie

Redactor şef : Mihai STEPAN-CAZAZIAN

Redactori : Eduard ANTONIAN, Vartan MARTAIAN

Fotoreporter : Mihai GHEORGHIU

Colaboratori : Carmen DROPOL (Constanţa). Tiberiu COSOVAN (Suceava)

Corespondenţi din străinătate :Elena CHOBANYAN

(Erevan)Edvard JEAMGOCIAN

(New York),Anton Lanis ŞAHAZIZIAN

(Toronto),Giuseppe MUNARINI

(Padova)Cristina POPA

(Karabagh)Sergiu SELIAN

(Australia)Tehnoredactare :

Ovidiu PANIGHIANŢPagină web :

www.araratonline.come-mail :

redactia@araratonline.comAdresa redacţiei:

Bd Carol I Nr. 43, Bucureşti – 2 Tel. / Fax: (4021) 314.67.83

I.S.S.N.1220-9678Tiparul executat la ARARAT s.r.l.

ARA

RA

T15 - 16 / 2015

REDACŢIA ARARAT

sunt prezentate picturi semnate de Marc Chagall, Arshile Gorki, John Altoon ca şi desene reali-zate de Tom Wesselman, Chiho Aoshima. Un alt punct de interes îl reprezintă expoziţia de orna-mente din cristale Swarovski.

Impresionantă este şi sala având o suprafaţă de 250 de metri pătraţi în care este expus tripti-cul realizat de Grigor Hanjyan. Prima lucrare are ca subiect crearea alfabetului armean şi a fost pictată în perioada 1992-1994. “Bătălia de la Vardanank din 451” se intitulează cea de-a două compoziţie la care artistul a lucrat din 1995 până în 1998. Ultima lucrare cu titlul “Re-naşterea Armeniei” începută în 1998 a rămas neterminată da-torită morţii artistului în anul 2000.

Alături de expoziţiile perma-nente în muzeu există o mo-dernă sala de concerte şi o se-rie de expoziţii temporare ce promovează creaţiile artiştilor armeni contemporani. În plus, sunt găzduite în permanenţă lansări de carte, dezbateri, con-ferinţe şi multe manifestări cul-turale de anvergură. În 2014

unele spaţii din aceată instituţie au fost renovate pentru a putea menţine originalitatea şi actua- litatea acestui loc.

Astăzi strădania lui Gerard Ca-fesjian care a avut generozitatea şi curajul să ducă la bun sfârşit un proiect extrem de ambiţios este răsplătită. După vizitarea expoziţiilor, o ultimă impresie este dată de imaginea magnifică a muntelui Ararat ce poate fi sur-prinsă de pe terasele Cascadei.

Andreea BARBU