EFECTUL STROOP curs 6

1983 Marcel• În 1983 Marcel a stârnit o mare controversă în psihologia percepţiei atunci când a

publicat rezultatele unei serii de experimente care demonstrau percepţia înţelesului în absenţa conştiinţei verbale.

• Experimentele lui au fost realizate pe studenţi, care însă s-au comportat exact ca pacientul D.B. descris de Weiskrantz. Ei pretindeau că nu percep un cuvânt, dar comportamentul lor indica faptul că erau influenţaţi de înţelesul cuvântului respectiv.

1935 Stroop• Experimentele lui Marcel au avut ca scop investigarea unui fenomen foarte

interesant, descris prima dată de Stroop în 1935 şi cunoscut ca efectul Stroop. • Acesta i-a prezentat subiectului o listă de cuvinte scrise cu cerneală de culori

diferite şi îi cerea să spună cât mai repede posibil cu ce culoare este scris fiecare cuvânt.

• În comparaţie cu situaţia în care subiectul trebuia să spună cu ce culoare de cerneală era scris un cuvânt cu conotaţie neutră (nonculoare, cum ar fi casă scris cu cerneală roşie), Stroop a constatat că denumirea culorii este:

– Mai lentă atunci când cuvântul şi cerneala sunt în conflict (“roşu” scris cu cerneală albastră);

– Mai rapidă atunci când cuvântul şi cerneala coincid (“roşu” scris cu cerneală roşie).

Efectul Stroop:• denumirea culorii este mai dificilă atunci când cuvântul este în conflict cu

culoarea şi mai rapidă atunci când acestea sunt congruente.Marcel a modificat experimentul lui Stroop astfel:

• a prezentat iniţial un cuvânt-stimul (ex.: roşu)• ulterior a prezentat o pată de culoare (ex.: verde)• subiectul trebuia să spună cât mai rapid culoarea petei (ex.: trebuie să spună

“verde”)În urma experimentului, Marcel a constatat că, în comparaţie cu un cuvânt-stimul neutru (ex: casă):

• un cuvânt-stimul congruent micşorează timpul necesar pentru a denumi culoarea petei de culoare;

• un cuvânt-stimul incongruent măreşte timpul necesar pentru a denumi culoarea petei de culoare.

Procedura mascării• Ulterior, Marcel a modificat experimentul, utilizând o tehnică inteligentă cu

scopul de a manipula conştiinţa subiectului cu privire la cuvântul-stimul. Astfel, percepţia cuvântului-stimul a fost prevenită la o parte dintre încercări printr-o procedură numită mascare.

• El înţelegea prin mascare prezentarea unei serii de litere dispuse la întâmplare între cuvântul-stimul şi pata de culoare, imediat după cuvântul-stimul.

• Cu cât această mască era prezentată la un interval mai scurt de timp de cuvântul-stimul, cu atât ea împiedica detectarea şi identificarea acestui cuvânt. Cu cât

1

creştea intervalul dintre cuvânt şi mască, cu atât creştea detecţia şi identificarea cu acurateţe a cuvântului-stimul.

Raţionamentul lui Marcel era următorul:• Dacă percepţia se poate produce inconştient, atunci o mască eficientă nu ar trebui

să elimine efectul Stroop indus de cuvântul-stimul. Dacă percepţia înţelesului nu depinde de conştiinţa verbală, faptul că subiecţii sunt sau nu sunt conştienţi de cuvântul-stimul nu ar trebui să le influenţeze denumirea culorii.

• Dacă conştiinţa verbală este necesară pentru percepţia înţelesului, atunci mascarea cuvântului-stimul trebuie să elimine efectul Stroop

PREZENTAREA STIMULILOR• Pentru prezentarea stimulilor Marcel a utilizat un tahistoscop. • Timpul dintre cuvântul-stimul şi pata de culoare a fost de 400 ms.

– În încercările conştiente, masca a fost prezentată la acelaşi interval cu pata de culoare (400 ms). Timpul este suficient de lung pentru ca cuvântul-stimul să fie detectat şi identificat.

– În încercările inconştiente, intervalul dintre cuvântul-stimul şi mască a fost foarte scurt.

Înainte de începutul experimentului s-a determinat pentru fiecare subiect participant la experiment intervalul exact dintre cuvântul-stimul şi mască.

• Acest lucru s-a făcut astfel:– Cuvintele care aveau înţeles de culoare erau urmate de o mască, iar

subiectul trebuia să detecteze prezenţa cuvântului-stimul. – Pragul de detectare a fost determinat prin metoda limitelor şi a fost definit

ca fiind intervalul dintre cuvântul-stimul şi mască ce ducea la o detecţie a cuvântului-stimul în proporţie de 60%.

– Pentru încercările inconştiente s-au scăzut 5 ms din pragul de detectare.Experimentul lui Marcel a cuprins 4 tipuri de încercări:

• nu se prezenta nici un cuvânt-stimul;• între cuvântul-stimul şi pata de culoare era o relaţie neutră;• între cuvântul-stimul şi pata de culoare era o relaţie congruentă;• între cuvântul-stimul şi pata de culoare era o relaţie incongruentă.

Materialul includea:• 4 culori: roşu, verde, galben, albastru;• 4 cuvinte cu înţeles de culoare: roşu, verde, galben, albastru:• 3 cuvinte neutre: tuse (cough), blând (kind) şi apă (water).

După ce apărea pata de culoare subiectul apăsa unul dintre cele 4 butoane ale tahistoscopului pentru a indica culoarea acesteia. Variabila dependentă

• era timpul de reacţie necesar pentru a apăsa pe butonul corect. Rezultatele experimentului lui Marcel:

• S-a obţinut efectul Stroop atât la încercările inconştiente, cât şi la cele conştiente• În comparaţie cu încercările în care nu s-au prezentat cuvinte-stimul şi cu cele în

care cuvântul-stimul era neutru, identificarea culorii petei de culoare a fost mai grea în cazul cuvintelor-stimul incongruente şi mai uşoară în cazul cuvintelor-stimul congruente, indiferent dacă subiecţii erau sau nu conştienţi de cuvântul-stimul.

2

Înţelesul poate fi perceput inconştient• Comportamentul subiecţilor scotea în evidenţă faptul că înţelesul cuvintelor-

stimul a fost perceput de către aceştia, chiar dacă raportul lor verbal indica faptul că cuvintele-stimul nu au fost percepute.

• Pe baza rezultatelor acestor experimente, Marcel a ajuns la concluzia că înţelesul poate fi perceput inconştient.

1994 Cheesman şi Merickle• Rezultatele lui Marcel au fost puse sub semnul întrebării de Cheesman şi Merickle

în anul următor (1984). • Ei au observat faptul că pragul de detectare determinat de Marcel de 60%

permitea posibilitatea unor detectări la 40% din încercări. • Concluzia lor a fost că Marcel nu a determinat corect pragul de detectare.

Cheesman şi Merickle au reluat experimentele lui Marcel, cu o serie de modificări importante:

• Au modificat modalitatea de determinare a pragului de detectare. Astfel, în loc să le ceară subiecţilor să emită judecăţi cu privire la prezenţa sau absenţa cuvintelor-stimul, ei le-au cerut ca, prin alegeri forţate, să raporteze care dintre cuvintele cu înţeles de culoare a fost prezentat. În procedura alegerilor forţate fiecare cuvânt-stimul a fost prezentat la fel de frecvent, urmat de o mască. În acest fel, criteriul subiectului pentru a spune că percepe o anumită culoare a fost acelaşi pentru toate cuvintele-stimul.

• Calcularea, pentru fiecare subiect, a mai multor praguri de detectare a cuvântului-stimul. Folosind metoda limitelor, ei au variat intervalul dintre cuvântul-stimul şi mască, astfel încât detecţia prin alegere a cuvântului-stimul să fie de 25%, 55% şi 90%.

Cheesman şi Merickle• Aceste praguri reprezentau:

– 25%: nivelul de detectare prin şansă a cuvântului-stimul; – 55%: un nivel aproximativ egal cu pragul folosit de Marcel;– 90%: o performanţă aproape perfectă.

• La toate cele trei nivele, masca era eficientă în eliminarea conştiinţei verbale legată de cuvântul-stimul. Aceasta înseamnă că subiecţii, chiar dacă puteau să detecteze diferenţiat cuvintele cu înţeles de culoare, ei nu erau conştienţi de cuvântul respectiv: susţineau că au ghicit.

• În continuare, Cheesman şi Merikle au urmat procedura lui Marcel, cu singura diferenţă că aveau patru condiţii în loc de două: cele 3 intervale cuvânt-stimul – mască (25%, 55% şi 90%) şi o situaţie fără mască.

• Ca şi în experimentul lui Marcel, între cuvântul-stimul şi pata de culoare era o relaţie neutră, congruentă şi incongruentă

Rezultatele experimentului lui Cheesman şi Merikle:• efectul Stroop standard a fost obţinut în fiecare condiţie, cu excepţia situaţiei în

care cuvântul-stimul a fost detectat la nivelul şansei (25%);• la un interval foarte scurt dintre cuvântul – stimul şi mască, ca duce la o detecţie

prin şansă (condiţia 25%), subiecţii nu că erau influenţaţi de înţelesurile cuvintelor-stimul;

3

• chiar şi atunci când subiecţii susţineau că nu sunt conştienţi de cuvintele-stimul în condiţiile 55% şi 90%, comporamentul lor arăta că erau influenţaţi de înţelesurile cuvintelor-stimul.

• Dacă luăm pragul de detectare prin şansă ca fiind cel care indică lipsa conştiinţei legate de cuvântul-stimul, atunci putem interpreta rezultatele lui Cheesman şi Merikle că nu aduc nici o evidenţă privind percepţia înţelesurilor fără implicare conştientă.

• Pe de altă parte, comportamentul subiecţilor la nivelele de detectare a cuvântului-stimul de 55% şi 90% (atunci când spuneau că nu sunt conştienţi de cuvântul-stimul) arăta faptul că ei percepeau înţelesul.

Explicaţia pe care au dat-o Cheesman şi Merikle este că există două praguri:• Pragul obiectiv – unde răspunsurile discriminative sunt date la nivelul şansei.• Pragul subiectiv – unde răspunsurile discriminative sunt date deasupra nivelului

şansei, dar subiectul pretinde că el nu poate detecta sau recunoaşte informaţia perceptuală.

Cheesman şi Merikle au formulat astfel teoria celor două praguri:

Conform acestui punct de vedere, Marcel a determinat în experimentele sale pragul subiectiv şi nu pe cel obiectiv.

4

• Între cele două praguri oamenii pot spune că nu sunt conştienţi de cuvintele-stimul, dar răspunsul lor comportamental indică faptul că sunt influenţaţi de înţelesul acestora.

• Sub pragul obiectiv conştiinţa nu poate fi determinată deoarece subiecţii răspund prin şansă şi nu au conştiinţa verbală a înţelesului.

Teoria celor două praguri are o serie de implicaţii importante în ceea ce priveşte înţelegerea rolului raportului în cercetarea percepţiei:

• Ea furnizează o modalitate coerentă de analiză a diferenţelor ce apar între raporturile verbale ale subiecţilor.

• Pentru subiecţi normali, există acum o modalitate de a determina când apar discrepanţe în raporturile lor verbale privind înţelegerea conştientă a unui fenomen perceptual. Pentru pacienţi ca D.B. avem o explicaţie a comportamentului său aparent bizar. Weiskrantz spunea că stimulii foarte puternici prezentaţi în câmpul vizual orb al pacientului său produceau anumite stări de conştiinţă, dar nu o vedere normală. Putem spune că una dintre consecinţele extirpării acelei zone din cortexul vizual drept a fost o ridicare importantă a pragului subiectiv.

• Raportul verbal rămâne un indicator adecvat al experienţei perceptuale.

5